Analiza Entomofaunei de pe Grindul Lupilor

Analiza entomofaunei de pe Grindul Lupilor

Introducere

Importanța studiului entomologic

Termenul de “entomologie” provine din cuvântul grecesc “entoma” ce înseamnă întretăiată sau segmentată împreună cu cuvântul “logos” ce semnifică știință. Prin urmare, sensul etiomologic al termenului reprezintă știința care se ocupă cu studiul animalelor ce au corpul segmentat, adică al arthropodelor. (Tălmacu, Iași, 2004)

Ulterior, definițiile limitează studiul entomologiei numai la studiul arthropodelor cu 6 picioare (hexapode) mai exact, al insectelor.

Entomologia, reprezintă o știință de sine stătătoare, alcătuită din două ramuri: entomologia aplicată si entomologia generală. (Dobrin, 2001)

Insectele reprezintă aproximativ 75% din totalul viețuitoarelor existente pe Terra, cunoscându-se aproximativ 1 milion de specii, dominând net. Speciile de vertebrate având un număr aproximativ de 45000. (http://eco-schools-projects.org/wda/2014/05/01/cercetarea-entomofaunei-din-fagetul-clujului/)

Am ales studiul insectelor, deoarece semnificația acestora, nu este încă suficient înțeleasă, deși insectele dețin funcții cheie în ecosisteme și având o valoare ridicată ca bioindicatori și sunt importante pe plan economic.

Insectele ajută la polenizarea plantelor entomofile, descompun și prelucrează materiile organice și fac parte din lanțul trofic, atât ca prădători, cât și ca pradă pentru alte animale.

Iar cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, este faptul că există o tendință în creștere accelerată de a utiliza anumite specii de insecte (e.g. coleoptere prădătoare, viespii parazitoide) pentru combaterea biologică a insectelor dăunătoare în agro-ecosisteme, folosindu-se specii de paraziți sau prădători. (Tălmacu, Iași, 2004)

Contrar democrației biotice ce susține biodiversitatea și dreptul la viață a fiecărei viețuitoare, eliminarea speciilor de insecte din ecosisteme este soluția cea mai des adoptată. Se întâmplă lucrul acesta în cazul în care insectele se interpun pe traseul unor lanțuri trofice care îl intersectează pe om.

Până în prezent, studiul acestui grup de nevertebrate este abordat de puțini specialiști care se încumetă să pătrundă în lumea lor complexă. Din punctul meu de vedere, unul din motive ar fi faptul că numărul prea mare al speciilor face dificilă identificarea lor iar un alt motiv, ar fi acela că datele biologice, ecologice, faunistice sau zoogeografice lipsesc pentru numeroase grupe de insecte existente în prezent, necesitând completări și actualizări radicale.

Importanța Rezervației Biosferei Delta Dunării

Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost desemnată Sit de Importanță Comunitară și Arie de Protecție Specială Avifaunistică, datorită multor motive bine întemeiate. Unul dintre ele, este acela că situl găzduiește o varietate mare de comunități de animale și plante, numărul lor fiind apreciat la 5429 de specii, încadrate în 30 de tipuri de ecosisteme. Un alt motiv este reprezentat de faptul că rezervația are o valoare inestimabilă pentru patrimoniul mondial, deoarece este o adevărată bancă naturală de gene, flora rezervației este constituită din 1839 de specii, dintre care paisprezece specii sunt periclitate, iar cinci specii reprezintă importanță comunitară (otrățel-Utricularia vulgaris, capul-șarpelui- Echium russicum, trifoiaș de baltă- Marsilea quadrifolia și două specii de vinețele- Centaurea jankae).

Un alt lucrul ce face ca Rezervația Biosferei Delta Dunării să fie importantă, este faptul că 70% din vegetația acesteia, este dominată de papură și stuf, ce formează o asociație vegetală complexă. Aceasta ocupă suprafața de 235 000 ha și constituie cea mai întinsă suprafață compactă de stufărișuri din lume. Existența unei liane ce are 25 m, de origine mediteraneană ce atinge limita nordică a Europei. Prin urmare, Pădurea Letea este cea mai nordică pădure subtropicală din lume;

De asemenea, în sit întâlnim 11 specii de nevertebrate, ce au interes comunitar. Un exemplu este Isophya dobrogensis, întâlnită numai pe Insula Popina. Un alt exemplu este prezența fluturelui diurn de iris, populații reprezentative de gândaci de baltă și nasicorn; dintre reptile, aici putem întâlni specii importante de șopârle (șopârla de nisip- Eremias arguta) și șerpi (șarpele de alun- Coronella austriaca); grupul peștilor în apele sitului este reprezentat de 133 de specii dintre care, 15 specii sunt considerate de importanță comunitară, altele importantele, iar unele chiar periclitate (e.g. morunaș- Vimba vimba, cegă- Acipenser ruthenus, lin- Tinca tinca, țipar- Misgurnus fossilis, păstrugă- Acipenser stellatus și mulți alțtii). Dintre mamifere, pentru desemnarea sitului de importanță comunitară au fost speciile de vidră (Lutra lutra), dihor de stepă (Mustela eversmanii), popândău (Spermophilus citellus), nurcă europeană (Mustela lutreola), chițcan mic de apă (Neomys anomalus) și șoarece pitic (Micromys minutus).

Grindurile Caraorman și Letea, prezintă în cea mai mare parte depozite de nisip, fiind cele mai mari grinduri maritime și constituind așa numitul cordon inițial ce s-a format cu circa 10 000-11 000 de ani în urmă. Acestea au barat golful deltaic și au format delta fluvială de astăzi.

Lucrarea de licență abordează analiza entomofaunei de pe Grindul Lupilor. Aceasta își propune să aducă un aport semnificativ de date științifice obținute în urma desfășurării cercetărilor, ce se referă la a evalua biodiversitatea entomofaunistică din Grindul Lupilor.

Principalele obiective propuse sunt: cunoașterea studiului actual al cercetărilor privind entomofauna Rezervației Biosferei Delta Dunării și identificarea grupelor de specii, existente în zona aleasă.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, s-au efectuat mai multe activități, și anume: studiul bibliografic al literaturii din domeniu pe plan național, alegerea și instalarea în câmpul experimental al capcanelor de tip Barber, colectarea materialului biologic, pregătirea materialului pentru a identifica numărul și speciile colectate, analiza materialului biologic colectat, determinarea speciilor și inventarierea acestora și stabilirea datelor cercetate.

Lucrarea de licență este structurată pe 4 capitole, la care se adaugă o introducere, concluziile lucrării și bibliografia de referință.

Capitolul I

Date istorice privind cercetările entomofaunei României

Primele informații în legătură cu insectele din țara noastră, mai ales în legătură cu cele dăunătoare, le găsim în operele cronicarilor: Gr. Ureche, Axente Uricariul, în care se vorbește despre invaziile lăcustelor. De asemenea, există date mai vechi despre creșterea albinelor și a viermilor de mătase.

În a doua jumătate a secolului XIX-lea, preocupările științifice în domenul entomologiei iau amploare mai mare, când apar primele lucrări despre unele grupe despre insecte cum ar fi: Lepidoptera, Orthoptera, Coleoptera, scrise în Transilvania de: A. Muller, C. Seidlitz, A. Bielz.

După anul 1900, studiile în ceea ce privește insectele, se intensifică și în celălalte provincii, fiind publicate o serie de lucrări valoroase scrise de: K. Petri, A.L. Montandon, Hormuzachi, F.Deubeel, I. Borcea și A. Caradja.

Din punctul de vedere al entomologiei agricole, date mai complete sunt înregistrate după pătrunderea filoxerei în țara noastră (în anul 1884), în momentul în care se publică o serie de regulamente, cărți și legi.

Astfel, între anii 1891 și 1899, apare legea combaterii filoxerei, iar în anul 1900, G. N. Nicoleanu publică pentru prima dată, o lucrare intitulată “La lute contre le phylloxera en Roumanie”.

În anul 1909, W. Knechtel publică primul manual de entomologie aplicată, numit “Insectele vătămătoare din România și mijloacele de combatere a lor”.

În anul 1918, după primul război mondial, a luat ființă în cadrul Ministerului Agriculturii un “Birou entomologic” pentru rezolvarea problemelor curente în legătură cu protecția plantelor. Acesta s-a transformat în anul 1933 în “Serviciul de protecția plantelor”. Activitățile de cercetare extinzându-se în același timp, și în centrele universitare din Cluj, Iași și București.

Prin urmare, cercetările s-au dezvoltat puternic după anul 1929, când se creează în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice din România, prima unitate specific de cercetare în domeniul entomologiei, ce purta denumirea de “Stația de entomologie” ce a fost transformată în anul 1945 în “Stațiunea de zoologie agricolă”. Toate acestea fiind conduse de w. Knechthel (1884-1967) și respective C. Manolache (1906-1977). Aceștia au pus bazele entomologiei aplicate în țara noastră, perfecționând continuu cadrul lor organizatoric.

În anul 1962, toate cercetările de protecția plantelor s-au centralizat într-o singură unitate numită Secția de Protecția Plantelor, având atribuțiile de a dezvolta cercetările și în domeniul entomologiei din rețeaua agriculturii.

Cercetările sunt continuate din anul 1967 în cadrul Institutului de Cercetări pentru Protcția Plantelor-București. (I. Dobrin, 2001)

1.2. Date istorice privind Rezervația Biosferei Delta Dunării

Datorită numeroaselor recunoașteri naționale și internaționale primite din punct de vedere al protecției naturii, din 1990 Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoe au fost declarate Rezervație a Biosferei de către UNESCO în cadrul programului “Omul și Biosfera”, Mult mai devreme, în 1938, Pădurea Letea a fost declarată Rezervație Naturală, iar în 1978, zona Roșca-Buhaiova a fost declarată Rezervație a Biosferei.

În cadrul Convenției Ramsar, în anul 1991, Delta Dunării a fost recunoscută ca fiind zonă umedă, având importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor de apă. Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost desemnata Sit de Importanță Comunitară și Arie de Protecție Specială Avifaunistică, având o suprafață de 312000 de hectare ce a fost recunoscută ca fiind parte a patrimoniului natural universal în cadrul Convenției UNESCO de protejare a patrimoniului universal natural și cultural.

În anul 1999, Rezervația Biosferei Delta Dunării, împreună cu Rezervația Biosferei Dunărea din Ucraina, au fost incluse în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei transfrontieră România-Ucraina.

De asemenea, în anul 2000 au fost recunoscute datorită eficienței planului de management ecologic aplicat în teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării și valorii patrimoniului natural, Diploma Europeană pentru arii protejate (reinnoită în anul 2005, apoi în

anul 2010). (http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/prezentare-generala/valoare-universala-a15)

1.2.1. Scurt istoric privind protecția naturii în Delta Dunării

Cel mai important motiv pentru care Delta Dunării a devenit Rezervație a Biosferei, este acela că, a păstrat o biodiversitate mai ridicată în comparație cu alte delte ale Europei și chiar ale Terrei. Aceasta semnificând prezența unu număr mare de specii cu o diversitate mare de unități sistematice.

Un alt motiv, este acela că în această zonă sunt prezente specii rare, sau chiar endemice, lipsind din alte zone ale continentului.

Cu ocazia desemnării Deltei Dunării, ca fiind Sit de Importanță Comunitară și Arie de Protecție Specială Avifaunistică s-a demarat și inventarierea faunei și a florei din teritoriul acesteia, acțiune ce are ca obiective majore: evidențierea speciilor ce necesită măsuri de conservare și protecție și cunoașterea uneia dintre cele mai importante componente a patrimoniului natural într-o rezervație a biosferei.

În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că Rezervația Biosferei Delta Dunării, reprezintă un mozaic de habitate. Prin urmare, aceasta găzduiește o mare varietat de comunități de animale și de plante. Numărul acestora fiind apreciat la:

-30 de tipuri de ecosisteme

-7405 de specii din care:

Tabel nr. 1 Speciile prezente în Rezervația Biosferei Delta Dunării

Sursa: http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/biodiversitate/scurt-istoric-privind-protectia-naturii-in-delta-dunarii-a842

Încă din 1938, a fost organizată activitatea de protecție a naturii în Delta Dunării, când Academia Română a declarat Pădurea Letea ca fiind arie protejată, aceasta fiind a doua zonă protejată la nivel național, după Munții Retezat (declarați în 1935).

După al doilea război mondial, suprafața zonelor protejate din Delta Dunării a crescut la aproximativ 40 000 ha, multe dintre zone fiind declarate chiar în ultimele decenii ale secolului al XX-lea.

Coloniile de pelicani de la Roșca-Buhaiova și Pădurea Letea, au fost declarate în 1978 pentru prima dată ca fiind rezervații ale biosferei din România.

După cum am specificat și mai sus, în anul 1990 Delta Dunării împreună cu alte component adiacente, afost declarată rezervație a biosferei, pe o suprafață de aproximativ 580 000 ha.

Parlamenul României, a adoptat în decembrie 1993, Legea nr.82, modificată și completată mai apoi prin Legea 454/2001, ce constă în înființarea Rezervației Biosferei Delta Dunării. Prin urmare, această lege a stabilit atribuțiile principale de funcționare ale Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Aceasta este până în prezent instituție public, aflată în subordinea autorității centrale pentru protecția mediului.

Un an mai târziu, în 1994, prin Hotărârea de Guvern nr. 248 au fost delimitate zonele strict protejate, a fost stabilită componența Consiliului Științific al rezervației, fiind adoptat statutul Rezervației Biosferei. Hotărârea aceasta a fost mai apoi modificată și completată prin Hotărârea de Guvern 367/2002 și prin Hotărârea de Guvern 1515/2006. (http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/biodiversitate/scurt-istoric-privind-protectia-naturii-in-delta-dunarii-a842)

Capitolul II- Caracterizarea zonei de studiu

2.1. Caracteristicile Rezervației Biosferei Deltei Dunării

2.1.1 Geneza

Inițial, exista un golf maritim ce includea teritoriul Deltei și al lagunei Razim-Sinoe. Delta Dunării s-a format prin aluviunile aduse de râul Dunării sau aluviunile resedimentate de curentul circular al Mării Negre (nivelul mării a oscilat pe verticală, inundând porțiunea uscatului, apoi retrăgându-se în faze intermediare de regresiune), așadar, formând depozite deltaice. Sistemul de grinduri conjugate din Delta Dunării (Letea, Caraorman) au fost create în Pleistocen.

Prin urmare, după formarea sistemului de grinduri, ce au închis golful maritim inițial, teritoriul Deltei Dunării a devenit un liman, care în timp s-a colmatat formând delta. Mai apoi, aceasta a evoluat în strânsă legătură cu cele trei brațe, existente și în momentul de față: Sfântul Gheorghe (cel mai vechi), Sulina și Chilia (mai recente).

Vârsta Deltei Dunării este relativ tânără, aceasta existând din perioada preistorică din civilizația omenirii. Susțin asta, deoarece primele informații verifice scrise despre Delta Dunării, le avem de la Herodot.

Delta Dunării este într-o continuă schimbare, datorită acțiunii apelor Mării Negre, Dunării și a vegetației palustre. (Popp, 1965)

Așadar, în prezent se constată o înecare continuă a reliefului deltei, procese de acumulare fluvio-marină în fața brațelor Dunării (bara Sulina, Sfântu Gheorghe, delta Chilia, insula Sacalin), eroiziune intensă în Sulina și o înălțare prin colmatare a reliefului mai jos din delta fluvială. (info natura 2000)

Geografi, istorici, naturaliști și oameni de știință în general, s-au ocupat de problema gurilor Dunării și de formarea Deltei Dunării, încă din cele mai vechi timpuri.

Dar despre o cercetare cu adevărat științifică, nu putem vorbi decât o dată cu începutul secolului XX, când geografii și biologii au încercat să explice geneza Deltei Dunării. (Popp, 1972)

2.1.2 Aspecte climatologice

Clima în Rezervația Biosferei Delta Dunării este temperat-continentală, cu influențe pontice. Temperatura medie anuală este de 11 °C, Marea Neagră influențând reglarea regimului termic. Precipitațiile atmosferice medii anuale, au valoarea de 455 mm. Aici precipitațiile sub formă de zăpadă se produc rar, în cazuri izolate, numărul zilelor în care sunt precipitațiile de acest tip, scad de la 15 în vest, la 11 în est. Umezeala aerului prezintă valorile cele mai ridicare din România, media fiind de 84%, ajungând în anotimpul rece chiar și la 90%. Aici vântul are o frecvență mare și bate din toate direcțiile, fiind dominant cel din N-V, urmat mai apoi de cel din N. Viteza medie este cu atât mai mare, cu cât este mai înapropiere de Marea Neagră: la Sulina viteza medie este de 8,4 m/s pe direcția nordului, la Sfântu Gheorghe viteza medie este de 5,5 m/s vântul bătând pe direcția N-V iar la Gorgova este de 3,6 m/s pe direcția N-E. (info natura 2000)

2.1.3. Ecosistemele rezervației

Așa cum am menționat mai sus, Rezervația Biosferei Delta Dunării, este constituită din 30 de tipuri de ecosisteme (23 naturale și 7 ecosisteme antropice), ceea ce o face să fie desemnată ca fiind Sit de Importanță Comunitară.

Cele mai frecvente ecosisteme întâlnite, sunt cele acvatice, acestea fiind de mai multe tipuri:

-ape curgătoare: canalele cu circulație activă a apei, Dunărea și brațele sale principale, canale din zonele naturale cu circulație a apei în regim liber, canale din interiorul polderelor, cu un schimb controlat al apei, sau chiar fără schimb de apă;

-ape stătătoare dulci: lacuri cu schimb redus de apă, lacuri aflate în interiorul polderelor cu schimb controlat de apă și lacuri cu o suprafață mare, cu schimb activ de apă;

-ape stătătoare sărate sau sălcii: lacuri izolate;

-lagune costiere: lagunele cu legătură la Marea Neagră;

-zone marine costiere: ape marine costiere și golfuri semi-închise.

Un alt tip de ecosisteme, sunt zonele umede ce includ vegetația acvatică limitrofă. Aceasta este reprezentată de plauri, stufărișuri, pășunile de pe malurile inundate adesea în asociație cu pâlcuri de sălcii și formațiunile de salcii de pe maluri.

Pădurile, vegetația ierboasă și tufărișurile sunt alte tipuri de ecosisteme întâlnite în sit, cuprinzând:

-zone deschise cu vegetație săracă sau fără vegetație: dune, cordoane litorale slab consolidate, dune cu nisipuri mișcătoare sau parțial mișcătoare, parțial acoperite cu vegetație și plaje

-tufișuri și vegetație ierboasă: lunci de pe grinduri marine, pajiști de stepă, lunci de pe câmpii cu loess, tufișuri și vegetație ierboasă de pe solul calcaros

-păduri fluviatile temperate: păduri mixte de stejar

De asemenea, în cadrul Deltei Dunării, sunt prezente și ecosistemele antropice, reprezentate de amenajări agricole, forestiere, piscicole, plantații de plopi situate pe malurile râurilor, poldere ce sunt în proces de refacere ecologică și așezări urbane și rurale. (http://www.ddbra.ro/rezervatia/delta-dunarii/biodiversitate/ecosisteme-in-rbdd-a839)

2.1.4 Vegetația

În cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, au fost inventariate 1835 de specii de plante, dintre care 828 reprezintă specii inferioare, iar 1007 specii sunt plante superioare. Dintre acestea, două specii sunt noi pentru știință, iar 37 de spceii sunt noi pentru România.

În rezervație, predomină elementele floristice eurasiatice și circumpolar.

Grupa plantelor acvatice include specii submerse (doar floarea stă deasupra apei, pentru polenizare, restul organelor vegetale sunt subacvatice, cu rădăcinile fixate în substrat), specii cu frunze emerse și specii cu frunze natante.

Speciile submerse sunt întâlnite în bazinele acvatice cu adâncime medie a apei (cosor, brădiș, pașa, penița apei, moț). Speciile ce au frunze plutitoare se dezvoltă aproape de maluri, având rădăcinile fixate în mâl (plutnița- Nymphoides peltata, nufărul alb- Nymphaea alba și nufărul galben- Nuphar lutea, cornaci- Trapa natans, troscot de apă- Polygonum aviculare). Speciile ce au vârful frunzelor deasupra nivelului apei, se numesc specii emerse. Acestea au tulpina scufundată în apă (limbariță- Plantago lanceolata, săgeata apei- Sagitaria sagitifolia, crin de baltă- Butomus umbellatus, rizac- Stratiotes aloides).

Asociațiile vegetale sunt constituite în general plante superioare, ce se dezvoltă în zonele mai înalte, cu cantități de apă scăzute sau chiar absente. Unele specii sunt adaptate la conținutul ridicat în săruri al grindurilor (brânca- Heracleum sphondylium, pătlagina- Plantago major, sărăcică- Eryngium campestre) iar alte specii sunt adaptate să trăiască în nisip, fiind caracteristice grindurilor fluvio-maritime și cordoanelor nisipoase litorale.

Pe solul mai bogat în humus, trăiește cârcelul (Ephedra distachya), iar în zonele nisipoase, găsim ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanu). Acesta având rol de fixare a nisipului. În aceste zone de nisip, unde umiditatea este scăzută, trăiesc vinețelul de nisip (Centaurea pontica), volbura de nisip (Convolvulus persicus) și siminocul (Helichrysum arenarium). De asemenea, pe nisipurile cordoanelor litorale, putem găsi salcie târâtoare (Salix trianda), cătina albă (Hippophaë rhamnoides ) și sălcioară (Elaeagnus angustifolia).

Complexul lagunar Razim-Sinoe prezintă sol stâncos, aici întâlnindu-se specii caucaziene și balcanice (pir de mare- Elymus sabulosus, cimbrișor dobrogean- Thymus serpyllum, păiuș dobrogean- Aira caespilosa, armirai sălbatic- Carduus hamulosus).

Habitatele acvatice sunt caracterizate prin formațiunile de plaur, unde întâlnim rizomi de stuf (Phragmites australis), papură (Typha angustifolia), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), pipirig (Juncus gerardii) și multe altele.

Caracteristic Deltei Dunării, este faptul că etajul de arbuști lipsește, cel ierbos-arbustiv este relativ sărac (constituit din dentiță- Bidens tripartita, piperul bălții- Polygonum hydropiper, mur de miriște- Rubus caesius), și lipsa aproape totală a pădurilor de luncă, unde domină zăvoaiele de plop (Plopulus alba) și salcie (Salix alba). Grindurile din Delta Dunării sunt puțin înalte, înguste și sunt frecvent inundate, favorizând pădurile de salcie instalate pe aluviuni puțin solidificate. Cea mai dominantă specie întâlnită aici, este salcia, urmată de răchită (Salix purpurea).

Pe grindurile Caraorman și Letea, sunt prezente păduri compuse din frasin (Fraxinus angustifolia), stejari seculari (Quercus robur), ulm (Ulmus sp) și mesteacăn (Betula pendula). Acești arbori fiind invadați de specii de plante agățătoare cum ar fi: iederă (Hedera helix), viță sălbatică (Parthenocissus quinquefolia), curpen (Clematis recta) și Periploca graeca, o liană de origine mediteraneeană. Toate aceste fitocenoze, formând un hățiș greu de pătruns. (info natura 2000 ?)

2.1.5 Fauna Rezervației Biosferei Delta Dunării

Fauna Deltei, este reprezentată de 3503 specii, din care 3024 specii sunt nevertebrate și 479 specii sunt vertebrate. Dintre acestea, 1097 de specii au fost invetariate ca fiind noi, incluzând 37 de specii noi pentru știință și 260 de specii, noi pentru România.

Animalele nevertebrate, se găsesc pe întregul teritoriu al sitului, în toate tipurile de medii de viață (terestru, acvatic și subteran). Acestea sunt reprezentate de: viermi, moluște, arahnide, insecte, miriapode, rotifere și diplopode.

Entomofauna din Rezervația Biosferei Delta Dunării, este reprezentată de 2216 de specii, din care 26 sunt endemice. Clasa insectelor prezintă un număr mare de fluturi, ploșnițe, albine, viespi, gândaci, dar mai ales muște și țânțari. Din păcate, 196 de specii de insecte sunt desemnate fiind periclitate. De exemplu, lăcusta (Saga pedo), fluturele de zi (Apatura metis), fluturașul purpuriu (Lycaena dispar).

Crustaceele reprezintă 114 specii, dintre care trei sunt endemice. Acestea formează zooplanctonul dulcicol, împărțindu-se în două categorii: specii filtratoare și specii prădătoare. De asemenea, păianjenii constituie 168 de specii, unele fiind rare, cum sunt cei din familia păianjenilor cu cruce „văduva neagră” (Latrodectus hesperus), sau păianjenul de apă (Argyroneta aquatica).

Nevertebratele de interes conservativ sunt: melcul cu cârlig (Anisus vorticulus), fluturele-buhă, albilița mică (Leptidea morsei), libelula (Coenagrion mercurial), cărăbușul (Melolontha melolontha), gândacul de apă (Rhysodes sulcatus), croitorul cenușiu (Morimus funereus) și multe altele.

Vertebratele sunt la fel de variate, precum nevertebratele, acestea fiind specifice condițiilor de viață din zonă (pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere).

Clasa peștilor prezenți aici, este reprezentată de pești cartilaginoși-osoși și de cei cu scheletul complet osificat. În Europa se găsesc 300 de specii de pești, în România 185 de specii, dintre care 133 de specii au fost inventariate în Rezervația Biosferei Delta Dunării, datorită faptului că aceasta găzduiește o mare varietate de habitate acvatice: dulcicole, marine și salmastre. Speciile exclusiv dulcicole prezente în sit sunt: știuca (Esox lucius), linul (Tinca tinca), văduvița (Leuciscus idus) și multe altele. Speciile exclusiv marine sunt reprezentate de: hamsie (Engraulis encrasicolus), stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus), bacaliar (Merlangius merlangus euxinus) și calcan (Calidris canutus). Iar speciile ce trăiesc și în ape dulci, și în ape salmastre, sau chiar în Marea Neagra, sunt în număr de 13 specii (morun- Huso huso, guvizi (Ponticola cephalargoides), păstrugă (Acipenser stellatus), nisetru (Acipenser gueldenstaedtii), cambulă (Pleuronectes flesus), somon (Salmo salar) de Marea Neagră). De asemenea, sunt și specii ce prezintă un grad ușor de adaptare, într-un număr redus și în apele Mării Negre, în fața gurilor Dunării (biban- Perca fluviatilis, crap- Cyprinus carpio, avat- Aspius aspius, somn- Silurus glanis, șalău- Sander lucioperca și mulți alții).

Dintre cele 133 de specii, specificate mai sus, șase dintre ele provin de pe alte continente (sânger- Cornus sanguinea, caras argintiu- Carassius carassius, biban soare- Lepomis gibbosus, cosaș- Ctenopharyngodon idella și novac- Arystichtys nobilis) iar o specie este adusă accidental din China, adusă cu loturile de ciprinide.

Amfibienii prezenți în rezervație, sunt în număr de 9 specii: buhai de baltă cu burta roșie (Bombina bombina), broasca de lac (Rana ridibunda), broasca de pământ siriacă (Pelobatesc syricus), brotăcelul (Hyla arborea), broasca râioasă brună (Bufo bufo), broasca râioasă verde (Bufo viridis). Reptilele inventariate reprezintă 16 specii, dintre care nouă sunt strict protejate (șopârla de iarbă- Podarcis tauricus, broasca țestoasă de apă- Emys orbicularis, șopârla de câmp- Lacera agilis, țestoasa dobrogeană- Testudo graeca, gușterul vărgat- Lacerta trilineata, vipera de stepă-Vipera ursinii renardi).

Clasa mamiferelor este reprezentată preponderent de rozătoare (bizamul- Ondatra zibethicus, iepurele- Lepus Otyctogalus apare frecvent în pădurile Caraorman și Letea) și insectivore. De asemenea, dintre carnivore întâlnim: câinele enot (Nyctereutes procyonoides) (semnalat prima dată în rezervație, în 1953), vulpea (Vulpes vulpes), nevăstuica (Mustela nivalis), dihorul pătat (Vormela peregusna), nurca europeană (Mustela lutreola), vidra (Lutra lutra), bursucul (Meles meles) precum și șacalul (Canis aureus moreoticus), (venit aici pe cale naturală din Asia Mică). Copitatele sunt reprezentate preponderent de un număr mare de porci mistreți (Sus scrofa) și căprior (Capreolus capreolus) (efectivele acestora fiind în scădere).

Conform Directivei Păsări a Uniunii Europene (Directiva 79/409 din anul 1979, ce se referă la protejarea și conservarea păsărilor sălbatice) și a Hotărârii de Guvern nr. 1284 din anul 2007 (în ceea ce privește declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrată a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România), Rezervația Biosferei Delta Dunării, reprezintă Arie de Protecție Specială Avifaunisctică (SPA). (eur-lex.europa.eu)

Rezervația este cea mai renumită pentru fauna ornitologică, deoarece este o varietate impresionantă de păsări, întâlnindu-se în toate ecosistemele acvatice sau terestre, naturale sau antropice. În România trăiesc aproximativ 400 de specii de păsări, dintre care 331 de specii le găsim pe teritoriul sitului. Dintre cele 331 de specii, 166 sunt specii cuibăritoare (pelicanul creț- Pelecanus crispus și comun- Pelecanus onocrotalus, barza albă- Ciconia ciconia, dumbrăveanca- Coracias garrulus, cormoranii- Phalacrocorax sp.) iar celelalte specii, sunt oaspeți de primăvară, toamnă, chiar și iarnă, cubărind în teritoriile nordice euro-asiatice, ce pe părăsesc o dată cu răcirea vremii, poposind în sit pentru odihnă și hrană (rața lingurar- Anas clypeata, ferestraș- Mergellus albellus, erete vânăt- Circus cyaneus, lebăda de iarnă- Cygnus cygnus, gârlița mare- Anser albifrons și multe altele).

În cadrul Rezervației Biosferei Deltei Dunării, au fost inventariate 68 de colonii de păsări, dintre care 38 de colonii sunt monospecifice și 34 de colonii sunt mixte. Cele mai populare colonii, sunt cele ale cormoranului, reprezentând 60% din populația mondială și cele ale pelicanilor comuni și creți, constituind cea mai mare parte a populației Europene de pelicani.

La nivel internațional, gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) este o specie periclitată, ce se găsește un loc de odihnă pe teritoriul sitului. România și Bulgaria fiind singurele țări din Uniunea Europeană unde această specie își găsește zone de iernare, fiind estimată la 50% din populația mondială.

Convenția de la Berna, a stabilit protecția a 313 specii de păsări, din totalul de 331 de specii, urmate de un număr de 22 de specii de mamifere, dintre care 7 specii sunt strict protejate și un număr de 24 de specii de pești osoși, dintre care 22 de specii sunt strict protejate.

2.2 Caracteristicile Grindului Lupilor

Grindul Lupilor este situat în partea de sud a Rezervației Biosferei Delta Dunării, în complexul lacustru Razim-Sinoe, fiind delimitat la vest de Canalul 2, la nord de Lacul Golovița, la nord-vest de Lacul Zmeica, la est, sud și sud-est de Lacul Sinoe.

Acesta se prezintă ca o limbă de pământ între lacurile Sinoe și Zmeica, fiind un grind nisipos, de tip lagunar și marin, formațiunile sedimentare ale grindului având vârstă halocenă (sedimente de tip lagunare, marine și cordoane nisipoase mixte).

Grindul prezintă o vegetație tipică de sărătură în zonele cu bălți temporare și permanente și de asemenea, prezintă o vegetație predominant stepică. În partea de nord-vest a grindului, predomină vegetația lemnoasă, iar pe marginile acestuia se întâlnește o centură de stuf și papură.

Rezervația oferă condiții favorabile speciilor de păsări, adăpostindu-se în grind într-un număr foarte mare (300 de specii). Acestea utilizează ariile solide pentru cuibărit, iar suprafețele din partea de nord, acoperite de apă, le utilizează pentru sursa de hrană. (http://www.histria-cheiledobrogei.ro/Turism-3/Rezervatia-Biosferei-Delta-Dunarii-5,Grindul-Lupilor-24)

2.2.1 Geneza

Geneza și evoluția dinamică a Grindului Lupilor, este caracteristică unui relief de litoral maritim, zona studiată făcând parte din unitatea Delta Dunării în sectorul predeltaic de litoral. (Mutihac, Stratulat și Fechet, 2004)

La bază, Dela Dunării prezintă formațiuni triasice, devoniene, jurasice și intrusive, fiind acoperite de o cuvertură neogenă de tip sarmațian, meoțian, levatin și ponțian dacian, de asemenea și de o cuvertură cuaternară. Datorită acumulărilor de sedimente, sectorul predeltaic de litoral, este într-o continuă schimbare. (Popovici și colab., 1984).

Relieful grindului este de tip litoral maritim, fiind dispus pe două aliniamente ce sunt distincte morfologic. Unul dintre cele două aliniamente, prezintă grinduri simple sau asociate și perisipuri, iar cel de-al doilea aliniament are o asociere de sectoare de plaje, cu complexe limane, lagune, cordoane de nisipuri, zone cu dune de nisip și faleze. (Popovici și colab., 1984).

Compelxul lacustru Razem-Sinoe, din care face parte Grindul Lupilor, s-a format în urma unei închideri a unui fost golf, prin depunerile de setimente fluviale și marine. Acestea au format un cordon litoral, singura legătură a acestuia cu marea, fiind prin niște “portițe”. (Popovici și colab., 1984)

Grindurile ce sunt prezente în acest complex lacustru, are o evoluție relativ îndelungată, aceasta se datorează efectului eustatismului și cel al coborârii fundamentului, în prezent existând o modelare complexă a complexului prin transportul sedimentelor, acțiunea eroziunii și acumularea sedimentelor. (Popovici și colab., 1984).

Sedimentele prezente aici, sunt predominant nisipoase și de asemenea sunt granulometric mai fine decât cele din interiorul deltei, prezentând un conținut mai redus de dioxid de siliciu, dar cu un conținut de metale greme mai ridicat, cel mai probabil acest lucru se datorează depozitelor de nisipuri fosiliere submerse și de suprafață. (Gâștescu și Știucă, 2008).

Din punctul de vedere al morfogeneticii, zona studiată este de tipul morfogenetic de grind fluvio-marin, prezentând un subtract de natură cochiliferă, nisipoasă. Aceste straturi fiind dispuse în direcția nord-sud. Grindul Lupilor se află sub acțiunea martorilor de eroziune ce au depozite de loess acoperite de depozite deltaice. (Gâștescu și Știucă, 2008).

De asemenea, din punct de vedere hipsometric, grindul este încadrat în unitatea numită Dranov, ce cuprinde țărmul estic al Complexului Razem-Sinoe și lacul Dranov. Acestea având altitudini între -3m și 1 m față de nivelul mării. (Popovici și colab., 1984).

2.2.2 Vegetația din Grindul Lupilor

Solurile nisipoase de origine marină, prezente în partea de nord-est, prezintă o vegetație lemnoasă (sălcioara- Elaeagnus angustifolia, răchită- Salix purpurea, cătina albă Hippophaë rhamnoides și o plantație de pini- Pinus sylvestris) având rolul de a fixa nisipul.

În rezervație, au fost identificate 300 de specii de plante. Pentru prima dată, au fost semnalate 27 de specii pentru România (e.g. (brânca- Heracleum sphondylium, pătlagina- Plantago major, sărăcică- Eryngium campestre), 4 specii au fost semnalate pe grind, pentru România (Suaeda cofusa, Atriplex micrantha, Bidens connate, Linaria euxina) și 3 specii sunt de interes comunitar (Trapa natans, Alyssma bazaeanum și Euphorbia seguieriana).

(http://www.ddbra.ro/media/Starea%20mediului%202003.pdf)

2.2.3 Fauna din Grindul Lupilor

Cotele reduse ale reliefului (0,5-1,5 m altitudine) și vegetația specifică a solurilor nisipoase de origine marină, au făcut ca grindul să fie un refugiu important de cuibărit și de hrănit pentru păsări, în special în perioada migrației de toamnă când acesta se transformă într-un loc de concentrate a faunei ornitologice impresionante, dar și prin prezența oaspeților de iarnă (e.g. gâște, rațe).

De asemenea, cotele reduse ale relifeului și condițiile favorabile (la sud de Grindul Lupilor, apa sărată din lacul Sinoe este mai sărată decât la nord spre Razim), creează un loc aparte pentru reproducerea natural a peștilor din speciile: șalău (Stizostedion lucioperca), crap (Ciprinus carpio), plătica (Abramis brama) și multe alte specii.

Fauna Grindului este de asemenea, bine reprezentată și prin populații de amfibieni (e.g. broasca de pământ brună- Pelobates focus) și reptile (e.g. șopârla de nisip- Eremias arguta deserti –find o specie foarte rară în România, șarpele de apă- Natrix tessellate). Grindul  fiind un loc bun pentru a depune ponta țestoasei de apă (Emys orbicularis).

Speciile de mamifere întâlnite pe grind, sunt în număr de 20, intâlnindu-se aici o populație mică de bursuc (Meles meles), fiind rar întâlnită în Delta Dunării dar și bizamul (Ondatra zibethicus) și multe altele. Când lacurile Razim și Sinoe îngheață iarna, vin aici haite de șacal auriu (Canis aureus), migrate din sudul Europei.

(http://www.razim-sinoe.ro/page.php?51)

Șacalul este cel mai mare răpitor de pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Actualmente, declararea Grindului Lupilor ca fiind rezervație cu regim strict de protecție, l-a afectat, lăsându-l fără o buna parte de resurse de hrană. Hrănindu-se în momentul de față doar cu rozătoare mici și păsări. (http://elearning.masterprof.ro/lectiile/geografie/lectie_01/fauna.html)

Deși pe unele hărți turistice uzuale lupul (Canis lupus) este prezent în Delta Dunării, acesta numai trăiește pe teritoriul acesta. Existența acestuia fiind atestată ultima oară, în urmă cu 45 de ani. Se presupune că Grindul Lupilor își dorează acest nume, populației sale de animale preponderente, ce au dispărut din păcate în urma vânării acestuia fără milă a localnicilor din împrejurimi. (Botond, 2004)

Capitolul III- Materiale și metode

Materialul biologic de pe Grindul Lupilor, a fost colectat în lunile: septembrie 2013, martie 2014, aprilie 2014, mai 2014, iunie 2014 și iulie 2014.

Studiul entomologic, presupune capacitatea de a investiga grupele de insecte nu doar din punct de vedere taxonomic, ci și din punct de vedere ecologic și/sau biologic, care să poată fi interpretat statistic.

Fiind un studiu sinecologic, în care comunitățile de insecte sunt constituite dintr-un număr foarte mare de indivizi, apare necesitatea efectuării cercetărilor pe suprafețe restrânse, dar reprezentative pentru ecosistemele de pe Grindul Lupilor. De aceea, am ales 5 habitate diferite. Fiecare capcană Barber a fost amplasată într-o zonă cu un microhabitat diferit. Acestea au fost puse de la substrat, până la vegetație. (trebuie sa explic dupa ce scriu despre habitatele existente pe grind)

3.1 Studiul efectuat pe teren

Identificarea entomofaunei din Grindul Lupilor, a fost realizată cu ajutorul capcanelor de tip Barber. Studiul a avut loc în lunile: septembrie 2013, martie 2014, aprilie 2014, mai 2014, iunie 2014 și iulie 2014.

Capcanele de tip Barber au fost amplasate în cinci stații de colectare, amplasate pe un trasect liniar, pornind de la malul apei, distribuite pe o distanță de 120 m între stații, către interiorul grindului. Prin urmare, intervalul între stații fiind de 30 m.

Au fost amplasate patru capcane de tip Barber în fiecare stație, într-un pătrat ce are latura de 1 m. Pentru capturare, am utilizat pahare de plastic, îngropate în pământ până la margine, umplute pe sfert cu antigel diluat și mai apoi acoperite cu un capac impermeabil, având grijă să rămână spațiu între gura paharului și capac, permițând accesul animalelor nevertebrate.

3.2 Studiul de laborator

Din cele cinci capcane de pe teren, au fost prelevate în borcane și aduse la laborator. Aici am început trierea și identificarea nevertebratelor din probe, cu ajutorul unui binocular (trebuie sa scriu modelul ?).

După ce am prelevat probele, am pus alcool etilic peste acestea, ajutatându-mă la păstrarea materialului entomologic în stare bună, pentru a putea identifica grupele taxonomice ale indivizilor colectați.

În timpul triării cu ajutorul binocularului, au fost identificat nu numai grupe de insecte, ci și gasteropode, aranee, anelidae și acarieni.

Capitolul IV- Rezultate și discuții