Analiza Eficientei Utilizarii Resurselor Umane

LUCRARE DE LICENȚĂ

Analiză-Raport, eficienta utilizarii resurselor umane

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CONCEPT șI METODOLOGIE ÎN ANALIZA EFICIENțEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE

Aspecte teoretice prinvind analiza eficienței utilizării resurselor umane

Metodologia de analiză a eficienței utilizării resurselor umane

Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza productivității muncii

Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza profitului pe un salariat

CAPITOLUL II

INDICATORI UTILIZAțI ÎN ANALIZA EFICIENțEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE

2.1. Analiza situației generale a productivității muncii pe baza indicatorilor valorici

Analiza productivității medii a muncii

Analiza productivității marginale a muncii

Analiza profitului pe un salariat

CAPITOLUL III

ANALIZA EFICIENțEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE LA SC…

3.1. Prezentarea societății

3.2. Analiza eficienței utilizării resurselor umane

3.2.1. Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza productivității muncii

3.2.2. Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza profitului pe un salariat

CAPITOLUL IV

REFLECTAREA VARIAȚIEI EFICIENȚEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE ÎN PERFORMANțA ECONOMICO – FINANCIARĂ

CONCLUZII

BIBLIORAFIE

INTRODUCERE

Știință și practică deopotrivă, Resursele Umane constituie astăzi unul dintre domeniile cele mai fascinante și cu o încărcătură intelectuală, emoțională și socială dintre cele mai ridicate ale activității umane.

Importanța acestui domeniu, atât ca teren generos de investigații teoretice interdisciplinare, cât și ca expresie pragmatică a talentului și capacităților pe care conducerea organizațiilor de toate tipurile și profilurile le presupune, a crescut treptat pe parcursul acestui secol, intensificându-se după cel de-al doilea război mondial și, cu deosebire, în ultimele decenii.

Problemele majore cu care se confruntă astăzi și în viitorul previzibil societatea, au șanse să fie rezolvate numai în măsura în care Resursele Umane practicate la nivelul organizațiilor se dovedește, deopotrivă, eficace și eficienta în valorificarea resurselor materiale și umane folosite și maximizarea contribuției societății în ansamblu.

Pentru economia românească aflată în plină tranziție de la forma planificării centralizate, administrativ-birocratice la cea de piață, puternic descentralizată, sunt imperios necesare adoptarea unor noi strategii ale dezvoltării, reconsiderării de fond ale vechilor mecanisme de funcționare, crearea unui cadru principal nou de desfășurare a activităților de resurse umane și economice la nivel rațional, teritorial și de organizație.

Am ales această temă din dorința de a înțelege și a putea aplica concret metode și instrumente teoretice cu privire la analiza eficienței utilizării resurselor umane.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole. Demersul științific necesar elaborării acesteia a avut la bază convingerea că succesul, performanța și competitivitatea organizațiilor depind, în mare măsură, de calitatea resurselor umane.

Primul capitol al lucrării cuprinde aspectele legate de conceptul și metodologia de analiză a eficienței utilizării resurselor umane.

Al doilea capitol cuprinde o analiză a eficienței utilizării resurselor umane pe baza indicatorilor de productivitate a muncii și a profitului pe un salariat.

În capitolul trei am prezentat o analiză a eficienței utilizării resurselor umane la DECATHLON pe baza indicatorilor analizați în capitolul doi.

Lucrarea se finalizeaza cu capitolul patru în care am realizat reflectarea variației eficienței utilizării resurselor umane în performanța economico – financiară.

CAPITOLUL I

CONCEPT ȘI METODOLOGIE ÎN ANALIZA EFICIENțEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE

1.1. Aspecte teoretice prinvind analiza eficienței utilizării resurselor umane

Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăți se regăsește și la nivelul firmei. Oamenii reprezintă o resursă comună și totodată o resursă cheie, o resursă vitală, de azi și de mâine a tuturor organizațiilor, care asigură supraviețuirea, dezvoltarea și succesul competițional al acestora.

Resursele umane sunt unice în ceea ce privește potențialul lor de creștere și dezvoltare, precum și capacitatea lor de a-și cunoaște și învinge propriile limite, pentru a face față noilor provocări sau exigențe actuale și de perspectivă. Resursele umane reprezintă, după cum a demonstrat Wright, McMahan și McWilliams, acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivității necesare, deoarece resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat și, relativ, de neînlocuit.

Toate celelalte resurse ale firmei sunt importante și folositoare, însă resursele umane și managementul lor sunt foarte importante și foarte valoroase în confruntarea cu necunoscutul.

Principalele elemente care demonstrează importanța resurselor umane sunt următoarele:

Forța de muncă este singura creatoare de valoare de întrebuințare. În fapt, firma reprezintă celula economică de bază a societății.

Resursa umană este singura resursă inepuizabilă de creativitate, nu numai sub aspect economic, ci și sub aspect spiritual, științific. Generarea de idei noi concretizate în produse, tehnologii, metode de conducere, soluții organizatorice noi este apanajul exclusiv al omului.

Eficacitatea utilizării resurselor materiale și informaționale depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane. Practica activității economice relevă, nu în puține situații, când întreprinderi, înzestrate la fel tehnic, financiar și informațional sau la nivele foarte apropiate obțin performanțe economice sensibil diferite.

Din cele prezentate rezultă că resursele umane au o importanță strategică esențială evidențiată și de Rolf Buhner, o variabilă critică în succesul sau insuccesul unei firme.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă o subevaluare a resurselor materiale, financiare și informaționale. Conceperea sistematică a firmei implică abordarea resurselor umane în strânsă interdependență cu celelalte resurse, pornind de la obiectivele fundamentale la a căror realizare concură împreună cu conexiunile de esență ce există între ele.

Datorită condițiilor actuale ale economiei, procesului de reforme structurale, manageri, indiferent de poziția lor ierarhică trebuie să își intensifice tot mai mult eforturile în ceea ce privește participarea lor directă la utilizarea și dezvoltarea resurselor umane, conștienți fiind de influența acestora asupra succesului organizației. Apariția unor mecanisme care să asigure adaptarea rațională a numărului și structurii resurselor umane la necesitățile întreprinderii a fost determinată de ideea unei utilizări eficiente a acestora.

La momentul actual, se pare că nu există un consens în ceea ce privește definirea conceptului de eficiență a utilizării resurselor umane. Cel mai adesea se face referire la modul de folosire a timpului de muncă, eficiența resurselor umane fiind definită din punct de vedere cantitativ. Utilizarea eficientă trebuie să țină seama și de aspectul calitativ, ceea ce include procesele de recrutare, selecția, pregătirea, repartizarea, organizare și folosirea resurselor umane. Aceste aspecte constituie însă un câmp de analiză al managementului și din acest motiv nu ne propunem să efectuăm o detaliere a lor.

Forța de muncă reprezintă un factor principal al producției în toate societățile comerciale, deoarece asigurarea la timp cu forța de muncă necesară și folosirea rațională a acesteia, influențează hotărâtor rezultatele economico-financiare.

De asemenea, folosirea rațională a forței de muncă trebuie să fie rezultatul îmbinării aspectelor cantitative pe care le presupune utilizarea deplină cu cele calitative, pe care le implică folosirea eficientă.

Abordând folosirea rațională a factorului uman într-o asemenea viziune, problemele analizei asigurării și utilizării forței de muncă pot fi sintetizate astfel:

– analiza asigurării societății cu forța de muncă necesară din punct de vedere calitativ și cantitativ,

-analiza mobilității și stabilității forței de muncă;

-analiza folosirii timpului de muncă;

-analiza muncii și a căilor de creștere a eficienței utilizării factorului uman.

Primele două probleme privesc utilizarea deplină a factorului uman, iar ceea de-a treia se referă la eficiența utilizării acestuia.

1.2. Metodologia de analiză a eficienței utilizării resurselor umane

Din punct de vedere economico-financiar, analiza eficienței resurselor umane se realizează pe baza a doi indicatori, și anume:

productivitatea muncii;

profitul pe un salariat.

Analiza eficienței resurselor umane pe baza productivității muncii

Productivitatea muncii este principalul indicator care caracterizează eficiența utilizării resurselor umane. Ea este o categorie economică complexă și dinamică, care exprimă însuțirea muncii de a crea un anumit volum de bunuri într-o unitate de timp.

În contextul problematic al gestiunii resurselor umane, prezintă importanță abordarea pe scară largă a modalităților de contabilizare și măsurare ale acestora.

Modalitățile de măsurare a resurselor umane, pot fi grupate în două categorii : prima vizează costurile factorului uman, iar cea de-a foua privește valoarea economica a acestuia.

Categoria privind costurile factorului uman, operează cu costuri istorice cât și cu costuri de înlocuire. În ambele cazuri, problemele care stau în centrul atenției privesc recrutatea, formarea, integrarea, transferarea și respectiv costurile organizaționale.

Aceste costuri, apar ca învestiții care trebuie armonizate într-o perioadă de timp aflată sub incidența unor variabile, cum ar fi : speranța de viață, calitatea sănătății, vârsta legală sau contractuală a pensionării, probabilitatea de a părăsi întreprinderea înaintea pensionării etc.

Valoarea economică a potențialului uman, este rezultatul unui ansamblu de componente în cadrul cărora se distring trei factori determinanți :

Productivitatea muncii, privită ca un ansamblu de servicii ce se așteaptă de la un individ;

Transferabilitatea, reprezentând performanța ce se așteaptă de la un salariat transferat de la un serviciu la un alt serviciu la același nivel ierarhic;

Promovabilitatea, respectiv capacitatea individului de a-și desfășura activitatea la un nivel ierarhic superior în situația în care va fi promovat

Într-o viziune integratoare, valoarea economică a factorului uman se măsoară prin randamentul (productivitatea ) acestuia.

Analiza randamentului resurselor umane, suport al diagnosticului, presupune examinarea a două forme de manifestare ale acestuia și anume, productivitatea muncii și profitul pe salariat.

Productivitatea muncii este definită în literatura de specialitate ca fiind forța productivă a muncii, adică sub forma capacității (posibilității) forței de muncă de a crea, într-o perioadă de timp, un anumit volum de bunuri și de a presta anumite servicii. În ultimă instanță, caracterizează eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.

Productivitatea muncii (W) este o categorie economică, complexă și dinamică, care în primul caz, se exprimă ca raport între volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T) efectuate în cursul perioadei de calcul: W = Q/T, iar cel de-al doilea, utilizează raportul invers: W = T/Q.

Creșterea neîntreruptă a productivității muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de obținere a unor acumulări bănești tot mai mari, ceea ce permite asigurarea unui ritm înalt de dezvoltare a economiei naționale și ridicarea nivelului de trai al populației. De aceea, fiecare întreprindere trebuie să se preocupe în permanență pentru descoperirea și mobilizarea tuturor rezervelor interne de creșterea a productivității muncii.

În analiza eficienței resurselor umane, nu ne referim la productivitatea muncii în general, ci este necesar să foproductivă a muncii, adică sub forma capacității (posibilității) forței de muncă de a crea, într-o perioadă de timp, un anumit volum de bunuri și de a presta anumite servicii. În ultimă instanță, caracterizează eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.

Productivitatea muncii (W) este o categorie economică, complexă și dinamică, care în primul caz, se exprimă ca raport între volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T) efectuate în cursul perioadei de calcul: W = Q/T, iar cel de-al doilea, utilizează raportul invers: W = T/Q.

Creșterea neîntreruptă a productivității muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de obținere a unor acumulări bănești tot mai mari, ceea ce permite asigurarea unui ritm înalt de dezvoltare a economiei naționale și ridicarea nivelului de trai al populației. De aceea, fiecare întreprindere trebuie să se preocupe în permanență pentru descoperirea și mobilizarea tuturor rezervelor interne de creșterea a productivității muncii.

În analiza eficienței resurselor umane, nu ne referim la productivitatea muncii în general, ci este necesar să folosim doi indicatori derivați: productivitatea medie a muncii și productivitatea marginală a muncii.

Productivitatea medie a muncii (Wm) poate fi definită ca fiind producția obținută (exprimată în cifră de afaceri, valoare adăugată, producție fabricată) în medie prin utilizarea unui singur salariat.

Productivitatea marginală a muncii (Wm), reflectă creșterea producției obținute (exprimată în cifră de afaceri, valoarea adăugată, producție fabricată) prin suplimentarea cu o unitatea a forței de muncă utilizate.

Scopul analizei eficienței utilizării resurselor umane pe baza productivității medii și marginale este:

analiza situației generale a productivității muncii;

analiza volumului producției ca efect al utilizării resurselor umane;

analiza productivității medii a muncii;

analiza productivității marginale a muncii;

evidențierea consecințelor economice ale modificării productivității muncii asupra indicatorilor economico-financiari.

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanți indicatori sintetici ai eficienței activității economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în procesul de producție. Creșterea productivității muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producției, de reducere a costurilor de producție și de creștere a rentabilității și competitivității produselor.

1.2.2. Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza profitului pe un salariat

Profitul pe un salariat (se are în vedere profitul aferent cifrei de afaceri), prin capacitatea sa informațională, reprezintă un indicator semnificativ pentru relevarea eficienței muncii.

Pentru a valorifica la maximum mijloacele materiale și bănești disponibile, și toate posibilitățile oferite pe baza tehnico-materială, este nevoie ca forța de muncă să fie folosită la întreaga ei capacitate. Astăzi evitarea oricărui efort de natură fizică sau psihică se constituie ca o componentă esențială a economicității pentru simplul motiv că, fără a ține seama de nevoile și cerințele factorului uman, fără a efectua o analiză a gestiunii resurselor umane existente în cadrul organizației, cele mai multe soluții elaborate pentru îmbunătățirea performanței sunt sortite eșecului oricât de inovatoare ar părea ele.

CAPITOLUL II

INDICATORI UTILIZAțI ÎN ANALIZA EFICIENțEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE

Eficiența utilizării potențialului uman este exprimată cu ajutorul indicatorilor de productivitate medie si/sau marginală, care reflectă relația de cauzalitate dintre factorul uman și rezultatul obținut în urma efortului depus de acesta.

2.1. Analiza situației generale a productivității muncii pe baza indicatorilor

valorici

Productivitatea muncii în expresie valorică se determină ca raport între efectul obținut și efortul depus în vederea realizării acestui efect.

compleți

naturali

incompleți

Indicatori ai

productivității

muncii anuala (Wa) Producția exercițiului

valorici (W) zilnica (wz) Cifra de afaceri

orară (wh) Valoarea adăugată

Ca indicatori de reflectare a efectului se pot folosi: producția exercițiului, valoarea adăugată, cifra de afaceri, veniturile din exploatare, valoarea marfă fabricată. Efortul îmbracă forma consumului de forță de muncă, iar ca indicatori de reflectare a efectului se pot folosi: numărul mediu scriptic de salariați ( Ns ), total om-zile lucrate ( Tz ) și total om-ore lucrate (Th ).

Analiza situației generale a productivității muncii are în vedere urmărirea dinamicii indicatorilor valorici ai acesteia, din punct de vedere al modului de calcul și al perioadei la care se referă.

Deci, nivelul productivității muncii exprimă volumul producției obținute într-o unitate de timp de muncă sau timpul de muncă cheltuit pe unitatea de produs, iar creșterea productivității muncii presupune sporirea volumului producției cu aceleași cheltuieli de muncă sau reducerea consumului de muncă pe unitatea de produs.

Metodele de calcul a productivității muncii depind, pe de o parte de modul de exprimare a volumului producției, iar pe de altă parte de modul de exprimare a cheltuielilor de timp de muncă. Principalii indicatori ai volumului producției, utilizați în calculul productivității muncii, pot fi: producția exercițiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

În funcție de unitățile de măsură a timpului de muncă, productivitatea muncii poate fi orară, zilnică și anuală. Pentru calcularea productivității muncii orare sau zilnice timpul de muncă se exprimă în ore-om și respectiv zile-om, iar în cazul productivității anuale, ca unitate de măsură a timpului de muncă se folosește indicatorul "numărul mediu de muncitori sau de salariați".

În analiza eficienței resurselor umane, nu ne referim la productivitatea muncii în general, ci este necesar să folosim doi indicatori derivați: productivitatea medie a muncii și productivitatea marginală a muncii.

2.1.1. Analiza productivității medii a muncii

Productivitatea medie (W) exprimă efectul obținut (Cifra de afaceri, Producția exercițiului, Valoarea Adăugată, Rezultatul exploatării, etc.) prin utilizarea unei unități de timp de muncă (exprimat prin: număr de salariați, om-zile, om-ore). Ea reprezintă venitul din vânzări, obținut în medie de o unitate de factor uman utilizat.

Productivitatea medie () se calculează valoric cu ajutorul indicatorilor : cifra de afaceri, valoarea adăugată, producția fabricată destinată vânzării, producția vândută, valoarea adăugată netă, după relațiile de forma :

Efect/efort:

unde:

P = producția exprimată valoric : cifră de afaceri, valoarea adăugată

T = consumul total de timp de muncă

Sau

Efort/efect:

Raportând indicatorii de măsurare a efectului mai sus menționați la numărul mediu scriptic de salariați se determină productivitatea muncii care îmbracă următoarele forme:

a) productivitatea medie anuală () – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin numărul mediu scriptic (total personal sau muncitori):

Productivitatea muncii anuale nu evidențiază influența numărului de zile nelucrate în timpul anului, iar pentru a înlătura acest neajuns, este necesar să se determine productivitatea zilnică.

b) productivitatea medie zilnică() – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul zilnic de timp om-zile:

Calculând astfel productivitatea muncii zilnice se pot stabili rezervele de sporire a volumului producției și a nivelului productivității muncii anuale pe seama eliminării zilelor nelucrate. Întrucât nici productivitatea zilnică a muncii nu surprinde modul de folosire a timpului de lucru în cursul unei zile este necesar să se calculeze nivelul productivității muncii orare.

c) productivitatea medie orară () – când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de timp om-ore:

Ritmul de creștere diferit al indicatorilor valorici ai productivității muncii parțiale (anuală, zilnică, orară), evidențiază modul de folosire a timpului de muncă care constituie o rezervă deosebit de importantă a cărei mobilizare reflectă efortul propriu al întreprinderii.

Pe baza productivității medii a muncii se ppot calcula o serie de indicatori valorici, astfel:

Producția medie anuală (Qm):

pe salariat:

zilnică

orară

Producția medie destinată livrării (Qml)

pe salariat:

zilnică

orară

unde

qi = cantitatea din produsul „i” destinată vânzării;

pi = prețul de vânzare unitar corespunzător produsului „i”.

Cifra de afaceri medie (CAm):

pe un salariat:

zilnică:

orară:

unde: = ;

= cantitatea din produsul „i” vândută;

= prețul de vânzare unitar corespunzător produsului „i”.

Valoarea medie adăugată brută (VAmb)

pe un salariat:

zilnică:

orară:

Valoarea medie adăugată netă (valoarea adăugată mai puțin amortizarea) (VAmn)

– pe un salariat:

– zilnică:

– orară:

Analiza facorială a productivității medii a muncii este necesară în sensul determinării influenței fiecărui element component și se efectuează pornind de la raționamentul care rezultă din conținutul indicatorilor productivității medii a muncii conform următoarelor scheme:

ΔTz

ΔTh

ΔWma

ΔWmz

ΔWmh

Conform acestei structuri, modificarea productivității medii anuale se poate explica pe seama influenței modificării timpului exprimat în zile și productivității medii zilnice. Productivitatea medie zilnică poate fi influențată de modificarea timpului exprimat în ore și a productivității medii orare. Productivitatea medie orară se poate modifica datorită structurii producției și a productivității orare pe produs.

În mod similar se determină schema analizei factoriale a productivității medii a muncii calculată pe baza ciofrei de afaceri medie sau a valorii adăugate precum și cea a volumului producției fabricate.

Analiza productivității medii a muncii poate fi abordată și prin prisma legăturii dintre eficiența muncii și gradul de înzestrare tehnic al salariaților. Dotarea tehnică corespunzătoare are ca efect ușurarea condițiilor de muncă, creșterea productivității muncii, îmbunătățirea calității produselor. În analiza economică aprecierea de ansamblu a eficienței înzestrării tehnice se face prin corelația dintre dinamica gradului de înzestrare tehnică a personalului (ca raport între totalul mijloacelor fixe și numărul mediu de salariați) și indicele productivității muncii (exprimată prin cifra de afaceri medii anuală pe un salariat). Utilizarea eficientă a mjloacelor fixe impune, ca o cerință obligatorie, devansarea indicelui înzestrării tehnice de către indicele productivității muncii.

Un rol important îl are W în calculul corelațiilor de echilibru și eficiență și anume:

IW > ISm

unde:

IW = indicele de creștere a W ;

ISm = indicele de creștere a salariului mediu.

Dinamica indicatorilor valorici evidențiază aspecte de ordin calitativ ale utilizării resurselor umane concretizate în modificarea stocurilor de produse finite și producție neterminată, a consumului intern, a ponderii cheltuielilor materiale, precum și a nivelului amortizării.

Dintre indicatorii productivității muncii prezentați, cel mai corect mod de exprimare a eficienței utilizării forței de muncă îl reprezintă productivitatea orară a muncii, deoarece ține seama de timpul efectiv lucrat exprimat în ore-om. Între indicii diferitelor forme de exprimare a productivității muncii există următoarea corelație:

IWa ≤ Iwz ≤ Iwh

O asemenea corelație reflectă existența unor rezerve pe linia utilizării timpului de lucru al muncitorilor, fie la nivelul numărului mediu de zile lucrate, fie la nivelul duratei medii a zilei de lucru.

Creșterea performanțelor firmelor impune ca necesitate urmărirea respectării corelației dintre dinamica productivității muncii și dinamica salariului mediu, respectiv creșterea mai rapidă a productivității muncii față de creșterea salariului mediu. Necesitatea respectării unei astfel de corelații decurge din faptul că, la creșterea productivității muncii concură și alți factori de producție, care trebuie și ei remunerați. Pentru analiza situației generale a corelației se poate folosi indicele de corelație, care se exprimă astfel:

Ic =

unde:

– indicele salariului mediu;

– indicele productivității muncii.

Respectarea corelației are loc atunci când indicele de corelație este subunitar (Ic < 1) în condițiile în care cei doi indici pe baza cărora se calculează sunt supraunitari ( > 1, > 1).

În procesul de analiză este necesar să se studieze și efectele respectării sau nerespectării corelației asupra principalilor indicatori economico – financiari . Astfel, respectarea acestei corelații are drept consecință reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare și creșterea profitului din exploatare. Prin intermediul profitului respectarea corelației influențează nivelul ratelor de rentabilitate și al altor indicatori de eficiență.

Din aceste considerente, se încadrează în sistemul de indicatori ai eficienței economice.

2.1.2. Analiza productivității marginale a muncii

În urmărirea productivității muncii, pe lângă nivelul acestui indicator stabilit ca o medie la nivelul unității economice, se impune și analiza eficienței consumurilor suplimentare (marginale) de forță de muncă, care se apreciază prin intermediul productivității marginale a muncii. Relația de calcul a acestui indicator este:

Wmg =

în care:

ΔQ- reprezintă sporul de producție determinat de consumul suplimentar de muncă;

ΔT- consumul suplimentar de muncă;

Productivitatea marginală a muncii (Wmg), reflectă creșterea producției obținute (exprimată în cifră de afaceri, valoarea adăugată, producție fabricată) prin suplimentarea cu o unitatea a forței de muncă utilizate.

Cu ajutorul productivității marginale se poate caracteriza elasticitatea producției (E), care reflectă creșterea procentuală a producției la o modificare cu un procent a factorului muncă.

Din cercetările practice a rezultat faptul că prin suplimentarea constantă a factorului muncă se poate obține o creștere a producției numai până la un anumit nivel. După atingerea acestui nivel maxim producția începe să scadă, cu toate că factorul uman este suplimentat cu aceeași valoare. Acest aspect poate fi explicat pe seama elasticității producției în funcție de factorul uman:

e =

Așadar, elasticitatea reflectă modificarea procentuală a producției la creșterea cu un procent a factorului muncă. În funcție de valoarea acestui coeficient de elasticitate se pot delimita trei zone de randament privind activitatea unei întreprinderi, astfel:

zona randamentelor crescătoare, în care e > 1 (semnifică faptul că suplimentarea factorului uman determină o creștere rapidă a producției);

zona randamentelor descrescătoare, în care 0 < e < 1 (semnifică faptul că suplimentarea factorului muncă duce la creșterea producției, dar într-un ritm mai lent)

zona randamentelor negative, în care e < 0 (semnifică faptul că, deși factorului uman este suplimentat în continuare, producția înregistrează scădere).

De asemenea, productivitatea marginală reflectă creșterea ciferei de afaceri obținută prin folosirea unei unități suplimentare de resurse umane. Se utilizează raportul dintre variația cifrei de afaceri și variația cantității de muncă.

Spre deosebire de productivitatea medie, care reflectă modul de utilizare a resurselor umane în ansamblu, productivitatea marginală se referă doar la consecințele suplimentării cu o unitate a resurselor umane utilizate. Punctul de echilibru se atinge în momentul în care productivitatea medie este egală cu cea marginală, de la acest punct orice suplimentare cu resurse umane având un efect negativ asupra productivității medii a muncii.

Se justifică un consum suplimentar de muncă atunci când ritmul de creștere a producției devansează pe cel al evoluției consumului de muncă. În aceste condiții productivitatea marginală va fi superioară productivității medie a muncii.

Pe baza unui șir de date rezultate în urma unor cercetări, se poate stabili zona în care productivitatea marginală atinge valoarea maximă, după care, o sporire a factorului muncă, conduce la o diminuare a productivității medii.

Reprezentarea grafică a curbelor productivității medii și marginale (figura nr.) scoate în evidență asemănările și deosebirile dintre ele:

Figura nr. 1– Curbele productivității medii și marginale

Așa cum se poate observa, cele două curbe au o evoluție asemănătoare: încep printr-o creștere, ating punctul maxim și apoi scad.

Deosebirile sunt următoarele:

productivitatea marginală crește și scade mult mai repede decât productivitatea medie (ca urmare a faptului că Wmg ține cont de consecința ultimei unități de factor uman utilizat, în timp ce W medie reflectă modul de utilizare a factorului uman în totalitatea sa);

punctul de maxim al Wmg corespunde unui nivel inferior al timpului de muncă față de nivelul corespunzător punctului de maxim al W medii;

productivitatea marginală înregistrează, spre deosebire de productivitatea medie, și valori negative.

2.2. Analiza profitului pe un salariat

Din categoria indicatorilor ce exprimă folosirea eficientă a resurselor umane, un loc important îl ocupă nivelul profitului pe salariat.

Profitul pe salariat reprezintă un indicator complementar semnificativ utilizat pentru relevarea eficienței muncii. În analiza profitului pe salariat pot fi utilizate mai multe modele multiplicative de analiză, în scopul relevării contribuției diferitelor categorii de factori asupra modificării acestuia, astfel:

a)

Sistemul factorial este următorul:

gi

whi

gi

p

c

b)

Sistemul factorial, se prezintă astfel:

gi

whi

gi

p

c

c)

Sistemul factorial este:

gi

p

c

în care:

– reprezintă productivitatea medie anuală;

– productivitatea medie orară;

whi – productivitatea orară pe produse;

t – numărul mediu de ore lucrate de un salariat într-un an;

α – gradul de înzestrare tehnică a muncii;

β – compoziția tehnologică a mijloacelor fixe;

y – eficiența utilizării mijloacelor fixe active (cifra de afaceri medie la un leu mijloace

fixe active);

pr – profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri;

gi – structura producției vândute pe produse;

c – costurile unitare pe produse;

p – prețurile medii de vânzare unitare.

Analiza profitului pe salariat stabilește o corelație între analiza eficienței utilizării factorului muncă pe baza productivității și analiza rentabilității.

Pentru a valorifica la maximum mijloacele materiale și bănești disponibile, și toate posibilitățile oferite pe baza tehnico-materială, este nevoie ca forța de muncă să fie folosită la întreaga ei capacitate. Astăzi evitarea oricărui efort de natură fizică sau psihică se constituie ca o componentă esențială a economicității pentru simplul motiv că, fără a ține seama de nevoile și cerințele factorului uman, fără a efectua o analiză a gestiunii resurselor umane existente în cadrul organizației, cele mai multe soluții elaborate pentru îmbunătățirea performanței sunt sortite eșecului oricât de inovatoare ar părea ele.

CAPITOLUL III

ANALIZA EFICIENțEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE LA

Electrocentrale Bucuresti S.A.

3.1. Prezentarea societății

Nume companie: Electrocentrale București S.A.

CUI: 15189596

Registrul Comertului: J40/1696//2003

Domeniul de activitate: Energie

Prezentarea Companiei: S.C. Electrocentrale Bucuresti S.A.(ELCEN) este la aceasta data unul din producatorii cei mai semnificativi de energie electrica si termica din Romania, are in component sa 3 sucursale ( Sucursala Electrocentrale Bucuresti, Sucursala Electrocentrale Mures, Sucursala Electrocentrale Constanta), iar sediul central se afla in Bucuresti.

S.C. Electrocentrale București S.A. a fost înființată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1524/18 decembrie 2002, ca filială a S.C. Termoelectrica S.A., prin reorganizarea acestei societăți comerciale. ELCEN a absorbit Termoserv București, Termoserv Constanța și Termoserv Mureș, din cadrul Termoelectrica SA.

ELCEN este persoană juridică română, societate comercială pe acțiuni, având ca obiect principal de activitate producerea și vânzarea energiei electrice precum și producerea, transportul, distribuția, dispecerizarea și vânzarea energiei termice.

Activitatea de producere a energiei termice, in cogenerare cu energia electrica, este o activitate reglementată desfasurată de ELCEN in baza  Licențelor emise de A.N.R.E nr. 558/2003 pentru producerea de energie electrică și nr.559/2003 pentru producerea de energie termică, valabile pentru o perioadă de 25 de ani. Condițiile asociate Licenței nr. 559/2003 pentru producerea de energie termică conferă ELCEN o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul de a participa la piața de energie termică, dreptul de acces la rețele termice de interes public, dreptul de uz și servitute asupra terenurilor, precum și unele obligații, astfel: respectarea indicatorilor de performanță, asigurarea protecției mediului, bunurilor și persoanelor, măsurarea energiei termice vândute, autorizarea capacităților energetice, tratarea nediscriminatorie a clienților etc.

Compania produce peste 40% din energia termică distribuită în sistem centralizat și aproximativ 12% din cantitatea de electricitate generată în România. In medie, Electrocentrale București arde 70% gaze naturale și 30% păcură,iar consumul mediu este de 4.000-5.000 tone pacura /zi.

3.2 Analiza utilizării resurselor umane.

3.2.1. Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza productivității muncii

Tabel 1. (inticatorii generali)

3.2.1.1 Factori generali

Având tabelul de mai sus cu indicatorii necesari analizei asupra productivității medi a muncii () vom studia cazul pe cei trei ani in două părți. Odata pe baza producției exercițiului și odată pe baza cifrei de afaceri.

i) Analiza productivitați medie pe baza productiei exercițiului.

ii) Productivitatea medie anuală / numar salariati.

În anul 2011: = =885572 lei

În anul 2012: = = = 875468 lei

În anul 2013: : = = = 1065917 lei

Cu ajutorul acestor calcule se arată eficiența cu care compania a utilizat mâna de lucru în perioada anilor 2011-2013. Între primii doi ani diferența de personal este infimă(3), media productivitații anuale scade cu 10115lei/salariat. Între 2012 și 2013 numarul salariaților scade cu 533 dar totuși crește cu 190450 lei/om.

iii) Productivitatea medie zilnică a muncii/salariat.

În anul 2011: = = = 3850,31 lei

În anul 2012: = = 3725,4 lei

În anul 2013: = = =4478,6 lei

Se poate observa că productivitatea medie zilnică a muncii pe un salariat a scăzut în anul 2012 comparativ cu 2011 cu 124,91 lei în contrastul aceluiași număr de angajați dar o crestere a numarului de zile cu 5, implicit a numărului de zile lucrate de salariați. 2013 vs 2012 Productivitatea medie zilnică a muncii în baza unui angajat a crescut cu 753,2 lei , dar numarul de zile lucrate a scazut.

iiii) Productivitatea medie orară a muncii/salariat.

În anul 2011: = = = 481,3 lei

În anul 2012: = = = 465,67 lei

În anul 2013: = = = 526,9 lei

În urma datelor obținute mai sus , vom face un tabel în care le vom integra, iar pe baza loc putem calcula indicii de creștere/scădere.

Tabel 2( Indicatorii pe baza productiei exercitiului)

În anul 2012: ≤˂. În anul 2013: ˂.

După cum prezinta și tabelul:

În urma analizei productivitații medii pe baza producției exercițiului , putem spune în mod normal că în 2012 firma se confrunta cu pierderi de timp în cadrul anului sub forma zilelor întregi. Ca măsuri de sporire a productivitatii pentru anul urmator se mizează pe o mai buna organizare a timpului , dar si modificări de structură prin micșorarea majora a numarului de salariați. Suprinzator producția exercițiului nu este afectată, ci majorată intrucât fiind o societate care produce energie termică si electrică , procedeul de producție este afectat in principal de nivelul tehnologizării. Indicii cresc, ce denota faptul ca in 2013 gestiunea noului personal micșorat se face cu un randament mai bun.

Din punct de vedere al creșterii salariului mediu, pentru anul 2012 doar , iar in anul 2013 toti cei trei indicatori de crestere ai productivitatii( , ,) au intocmit relatia de echilibru si corelație IW > ISm . Așadar putem afirma ca doar pentru anul 2013 avem o productivitate cu randament poztiv in contrastul salariilor angajatilor.

j) Analiza productivitații muncii pe baza cifrei de afaceri ().

jj) Productivitatea medie anuală / numar salariati.

În anul 2011: = = 703354,1 lei

În anul 2012: = = = 676094,5 lei

În anul 2013: : = = =655866,2 lei

Între anul 2012 , față de 2011 avem o stagnare a numărului de angajați dar CA in raportul numărului de angajați scade cu 27259,6 lei. Un an mai tarziu se înregistraya o scadere cu 533 de angajati și 20228,3 lei a CA/Ns.

jjj) Productivitatea medie zilnică a muncii/salariat.

În anul 2011: = = = 3058,06 lei

În anul 2012: = = 2877 lei

În anul 2013: = = = 2755,75 lei

Atât in 2012 cât si în 2013 , productivitatea medie zilnica a scăzut față de anul precedent. În schimb numarul total de zile creste în 2012 si scade în 2012.

jjjj) Productivitatea medie orară a muncii/salariat.

În anul 2011: = = = 382,25 lei

În anul 2012: = = = 359,62 lei

În anul 2013: = = = 324,20 lei

Productivitatea medie orara este in scădere de la an la an. Precum in modelul producției exercitiului, vom face un tabel in cadrul căruia vom calcula indicatorii de crestere , ulterior interpretându-i.

Tabel 3( Indicatori pe baza CA)

În 2012: ≥≥ În 2013:≥≥

˂Ism ˂Ism

În cazul analizei productivității medii in raportul cifrei de afaceri putem spune ca toți indicatorii prezenți mai sus ne sunt nefavorabili. Compania Elcem S.A. trebuie sa reglementeze situatia timpului pierdut.

3.2.1.2 Analiza factoriala a productivitatii muncii

Productivitatea muncii reprezintă un indicator de calitate al utilizării factorului uman, fiind influențat de mai multi factori. Acești factori fac parte din mai multe sistemede legături cauzale, de aceea există mai multe modele factoriale, relații de calcul, care pun în evidență, foarte explicit, acest lucru.

1)Influența determinată de modificarea numărului mediu de ore lucrate de un muncitor în perioadele analizate.

= × – ×

= 1880 × 481,28 – 1840 × 481,28

= 904806,4 – 885555,2

=19251,2

Creșterea numărului mediu de ore ale unui muncitor cu 40 , determină o creștere a producției medie realizată cu 19251,2 în anul 2012.

= × – ×

=2023× 465,67 – 1880 × 465,67

=942050,41 – 875459,6

=66590,81 lei

Creșterea cu 143 ore în plus lucrate de un muncitor pe an in 2013 au condus la o creștere a producției medii pe angajat cu 66590,81 lei /pers.

1.1)Influența determinată de modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor în cursul perioadelor.

Anul 2012: = * * – * *

=*

=3580,24 * 5

= 19251,2 lei

Creșterea timpului mediu de lucru cu 5 zile pe lucrator a determinat creșterea producției medii cu 19251,2 lei pe angajat.

Anul 2013: = * * – * *

=*

=3725,36 * 3

=11176,05 lei

Pentru anul 2013 cresterea numarului mediu de zile lucrate de un muncitor cu 3 a avut efect potiziv asupra producției aferente unui muncitor cu 11176,05 lei.

1.2) Influența modificării numărului mediu de ore lucrate de un muncitor pe zi:

În anul 2012 nu avem modificare al numărului mediu de ore lucrate de un angajat pe zi, așadar ne vom referi doar la modificarile ce au loc in anul 2013 față de 2012:

= * ( – ) *

= 238 * 0.5 * 465,67

= 55414,73

Creșterea numărului mediu cu 0,5h în 2013 majoreaza nivelul productivitatii cu 55414,73lei/angajat.

2) Influența determinată de modificarea producției medii orare realizată de un muncitor.

Anul 2012: = * – *

=875459,6 – 904806,4

= – 29346,4 lei.

În anul 2012 productivitatea medie orară scade și are ca efect totodata scăderea cu 29346,4 lei asupra productivitatii generale a unui salariat.

Anul 2013: = * – *

= 1065918,7 – 942050,41

= 123868,29

Creșterea productivității medie orare pe un muncitor cu 64,23 lei determină o creștere a producției medii realizate de un muncitor pe întreaga perioadă de gestiune cu 123868,29 lei.

3.2.2 Analiza utilizarii resurselor umane pe baza productivitatii marginale.

În acest capitol vom calcula productivitatea marginală pentru anii 2012 si 2013 referindu-ne în raportul perioadei precedente. Astfel putem reflecta creșterea producției obținute prin suplimentarea cu o unitate a forței de muncă utilizate.

Formula utilizată : Wmg =

= –

= –

Astfel avem pentru anul 2012: = = = 7,06

Pentru anul 2013: = = -0,825

Producția obținută prin suplimentarea cu o unitate a forței de muncă utilizată în anul 2012 ar fi avut un efect pozitiv cu 7,64 de unități, iar pentru anul 2013 efectul ar fi fost opus, scăzând producția cu 0,825 unități.

Tot la acest capitol putem calcula si indicele de elasticitate al producției, care reflectă creșterea procentuală a producției la o modificare cu un procent a factorului de muncă. Ulterior , cu ajutorul indicelui de elasticitate putem clasa anii in una dintre cele trei zone de randament.

e =

e= = ×

= × = -0,01252 × -37,9028 = 0,47

0˂ 0.47 ˂ 1 => Anul 2012 din punct de vedere al elasticității producției , firma Elcen se află în zona randamentelor descrescătoare. Suplimentarea factorului de muncă duce la creșterea producției , dar într-un ritm mai lent.

= × = 0,007935 × -5,9361 = – 0,047

-0,047 ˂ 0 => Anul 2013 nu mai are aceeași performanță în ceea ce privește elasticitatea producției . Acesta este negativ , așadar firma se află în zona randamentelor negative, deși factorul uman este suplimentat în continuare , producția înregistrază scădere.

3.2.2. Analiza eficienței utilizării resurselor umane pe baza profitului pe un salariat

Tabelul 4.(Indicatori analiză factorială profit/salariat.

Pentru a ne ușura studiul de caz și analiza factoriala , am înlocuit : = , = β si cu .

În analiza factoriala a profitului aferent unui salariat în contrastul eficienței utilizării resurselor umane , schema este următoarea.

Etapa 1: ∆= –

În anul 2012: -17903,43 lei

În anul 2013: 34986,65 lei

În anul 2012 se observă o diminuare a eficienței pe angajat , aceasta se datoreaza influenței directe a modificării productivitătii medii anuale a muncii.Tot datorită influenței modificării productivității medii anuale, doar că de data aceasta pozitiv, raportăm o creștere cu 34986 lei în anul 2013.

Etapa a doua: Se alege modelul de analiză.

=* * = * β *

Etapa a 3-a: Ordinea factorilor.

t

gi

p

C

Etapa a 4-a: Cuantificarea influentei factorilor.

1. Influenta productivității medii asupra profitului pe salariat :

În 2012:

= (875468,16 – 885572,02) * 0,7942*0,08942

= -717,55 lei.

În 2013:

= (1065917,65 – 875468,16) * 0,7722 * 0,6654

= 97857,11 lei.

Dupa cum observăm din grafic dar si din analiza factoriala, productivitatea medie anuala a angajaților este un factor cu putere de influenta proporționala, in 2012ducand la o scadere generala cu 717,55 lei , iar in 2013 la creșterea cu 97857,11 lei / muncitor.

Productivitatea medie anuală este determinată prin inmulțirea numărului mediu total de ore lucrate de un angajat cu productivitatea medie orară redată de un angajat.

1.1) Înfluența(indirectă) numărului mediu de ore lucrate de un angajat asupra profitului pe un angajat.

În 2012 :

= (1880 – 1840) * 481,28 * 0,7942 * 0,08942

=1367,16lei.

În 2013:

= ( 2023 – 1880) *465,67 * 0,7722 * 0,12194

= 6270,32lei.

În ambele perioade de referință, creșterea numărului mediu de ore de către angajati au avut efecte pozitive. Dacă facem un calcul scurt, fractionând profitul pe un salariat la numarul de ore mediu suplimentate, aflam ca in 2012 , pentru fiecare ora , avem un profit cu 34,17 lei mai mare, iar pentru 2013 cu 145,82 lei mai mare.

1.2) Influența (indirectă) a productivității medii orare asupra profitului pe un salariat.

În 2012:

= 1880 * (465,67 – 481,28 ) * 0,7942 * 0,08942

= -2084,13 lei.

În 2013:

= 2023 * ( 526,9 – 465,67 ) * 0,7722 * 0,06654

= 6364,62 lei

Scăderea productivitatii în anul 2012 a productivității medii orare cu 15,61 lei a condus indirect si nefavorabil la scăderea profitului pe un salariat cu 2084,13lei. Dar cum productivitatea medie orara s-a apreciat anul urmator cu 61,23lei , si profitul aferent unui salariat a crescut cu 6364,62 lei.

2)