Analiza Eficientei Utilizarii Resurselor

Economie

Analiza Eficientei Utilizarii Resurselor

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

ANALIZA EFICIENȚEI UTILIZĂRII RESURSELOR

Cuprins

Introducere

Cap 1. Delimitări conceptuale

1.1Definirea și criteriile de clasificare a resurselor

Conceptul de analiză

1.2.1Conținutul procesului de analiză

1.2.2Rolul analizei în evaluarea și reglarea performanțelor întreprinderii

Cap 2. Analiza gestiunii resurselor umane

2.1 Analiza cantitativă, a structurii și a dinamicii forței de muncă

2.2 Analiza stabilității personalului

2.3 Analiza calificării forței de muncă

2.4 Analiza eficinței utilizării resurselor umane

Cap 3. Analiza gestiunii activelor fixe

3.1 Analiza dinamicii și structurii potențialului tehnic

3.2 Analiza utilizării potențialului tehnic

3.3 Analiza eficinței utilizării activelor fixe

Cap 4. Analiza gestiunii resurselor materiale

4.1 Analiza pieței de aprovizionare

4.2 Analiza stocurilor de materiale

4.3 Analiza utilizării resurselor materiale

Cap 5. Studiu de caz la SC. Utchim S.A

5.1 Prezentarea generală a SC. Utchim S.A

5.2 Analiza utilizării resurselor umane

5.3 Analiza utilizării mijloacelor fixe

5.4 Analiza utilizării resurselor materiale

5.5 Concluzii și propuneri

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Știință și practică, astăzi, resursele constituie unul dintre cele mai fascinante domenii și cu una dintre cele mai ridicate încărcături emoționale, sociale și intelectuale ale activității umane. Importanța acestui domeniu a crescut treptat în perioada acestui secol, fiind intensificat după cel de-al doilea război mondial, și îndesebi ăn ultimele decenii.

Pentru economia românească, care se află în plină tranziție, adică de la forma planificării centralizate la cea de piață, este necesară adoptarea unor strategii noi ale dezvoltării, revalorificării de fond ale mecanismelor de funcționare vechi, crearea unui nou cadru de desfășurare a activităților de resurse economice și umane la nivel rațional, territorial și organizațional.

Dezvoltarea producției industriale a avantajat răspândirea și diversificarea termenului de sistem, numind prin aceasta raporturile și relațiile raporturile dintre om și muncă. Astfel, psihologia muncii studiază atât activitatea psihică și mecanismele comportamentului uman în muncă, cât și realitatea complexă în care acționează ființa umană, contextul relațional în care se desfășoară procesul de producție, constituind sistemul om – mașină – mediu. În funcție de gradul de complexitate, sistemele sunt ierarhizate prin relații de subordonare și supraordonare. În acest sens, om – mașină – mediu înfățișează sistemul elementar. Acest sistem se referă la o totalitate de sisteme elementare prezentate în interacțiune, iar sistemul tehnic-social pune accentul pe raporturile dintre oameni, stabilite în procesul muncii.

Alegerea acestei teme a fost din dorința de a înțelege și de a putea aplica concret instrumente și metode teoretice. În acest context am structurat lucrarea în 5 capitole.

În primul capitol al lucrării, am evidențiat aspectele teoretice ale resurselor, analizei și procesului de analiză. În următoarele trei capitol am prezentat delimitările conceptual cu privire la analiza gestiunii resurselor, pe fiecare grupa, și anume analiza gestiunii resurselor umane, analiza gestiunii mijloacelor fixe și analiza gestiunii resurselor material. Ultimul capitol descrie date generale, un scurt istoric și analiza utiliării resurselor în societatea comercială luată în analiză.

În realizarea acestei lucrări am beneficiat de sprijinul conducătorului științific, doamna Conf. univ. dr. Popa Dorina pentru care ii mulțumesc.

Capitolul 1

Delimitări conceptuale

Definirea și criteriile de clasificare a resurselor

Pentru înființarea și desfășurarea oricărei afaceri este necesar un anumit consum de resurse care alcătuiesc efortul pentru acea activitate. Efortul aferent unei afaceri cuprinde atât resurse economice cât și resurse extraeconomice. Adesea, resursele extraeconomice nu pot fi calculate economic și nu se iau în considerare în socoteala eficienței. Mai devreme sau mai târziu, aceste resurse se vor regăsi în zona economiei printr-o succesiune de efecte care au nevoie de cheltuieli pentru evitarea sau folosirea lor adecvată.

Resursele pot fi clasificate după un anumit sistem de criterii care permit o sferă de cuprindere destul de largă, pe lângă abordarea unitară.

După natura economică a resurselor sunt identificate trei categorii de resurse și anume: resurse avansate, ocupate și consumate. Diferențierea este făcută ținându-se seama de modul de alocare, utilizare și consumare a resurselor.

Resursele avansate cuprind:

Cheltuielile pentru investiții materiale

Cheltuielile pentru investiții nemateriale

Cheltuieli pentru investiții financiare

Pierderea de efecte economice prin acțiunea timpului și perioada cât resursele rămân avansate

Costul ecologic generat de înfințarea unei afaceri

Pierderea de efecte economice în cazul unor dezvoltări, restructurări de afaceri

Resursele ocupate cuprind:

Activele fixe

Resursele umane

Fondul de rulment

Mediul natural

Resursele consumate sunt de genul costurilor de producție, a consumurilor actuale, ocazionale de desfășurarea afacerii.

După forma de exprimare a resurselor sunt identificate: resurse financiare, umane, materiale, imobilizări corporale, ecologice, informaționale, temporale și animale.

După raportarea resurselor față de afacere avem: resurse directe și indirecte. Cele directe sunt identificate la locul desfășurării afacerii, iar cele indirecte se regăsesc extinse în alte domenii.

După originea resursei delimităm resursele proprii, împrumutate și atrase.

Conceptul de analiză

Analiza economico-financiară studiuază mecanismul de formare și modificare a fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în părți simple și prin stabilirea factorilor de influență. Descompunerea se face în trepte, de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale care explică o anumită stare de fapt, un anumit nivel de performanță sau o anumită evoluție a lor.

Analiza economică studiază fenomenele economice, consumul de resurse și rezultatele obținute. Totodată se iau în considerare relațiile structural-funcționale și cele cauză-efect. Multilateralitatea analizei decurge și din următoarele situații:

Același efect poate fi declanșsat de cauze diferite

Aceeași cauză poate declanșa efecte diferite

Efecte diferite pot fi combinate rezultând un complex de factori sau forțe

Intensitatea și calitatea fenomenului pot fi determinate de complexitatea și intensitatea cauzei

În fenomenul examinat pot apărea însușiri neîntâlnite de nici un element al fenomenului.

Analiza răspunde necesităților practice și este ancorată în realitățile întreprinderii. Aceasta cercetează rezultatele obținute, factorii care le-au determinat și concordanța ecestora cu criteriile de eficiență, evidențiind posibilitățile de sporire a performanțelor întreprinderii.

Conținutul procesului de analiză

Analiza economico-financiară pornește de la rezultatele procesului încheiat înspre elemente și factori, astfel că procesul de analiză reprezintă inversul evoluției reale a fenomenului. Acest proces cuprinde o serie de etape:

Delimitarea obiectului analizat:

presupune constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate

se face în timp și spațiu, cantitativ și calitativ

Stabilirea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului analizat. Descompunerea în elemente necesită o analiză structurală, factorii se urmăresc succesiv, de la cei cu acțiune directă la cei cu acțiune indirectă, până se stabilesc cauzele finale.

Determinarea factorilor presupune și stabilirea corelației dintre fiecare factor și fenomenul studiat, și corelația dintre factorii care acționează.

Măsurarea influențelor elementelor și factorilor. Este utilizată analiza cantitativă pentru cuantificarea rezervelor interne, a influențelor și a aprecierii rezultatelor.

Sintetizarea rezultatelor, stabilindu-se concluziile și propunerilor asupra activității din mediul cercetat.

Redactatrea măsurilor care înfățișează conținutul deciziilor destinate să asigure o utilizare optimă a resurselor, pentru creșterea eficienței activității în viitor.

Rolul analizei în evaluarea și reglarea performanțelor întreprinderii

Etimologic, diagnosticul înseamnă capacitatea de discernământ, iar într-o accepțiune sintetică, analiza diagnosticului presupune repetarea simptomelor, a disfuncționalităților unei firme, cercetarea și analiza faptelor și a responsabilităților, identificarea cauzelor disfuncționalităților, elaborarea unor planuri de acțiune prin a căror aplicare practică se asigură redresarea și ameliorarea performanțelor.

Realizarea diagnosticului unei entități este motivată atunci când societatea are o stare bunăde sănătate, dar se vrea îmbunătățirea performanțelor ei, și nu numai de situația în care aceasta are dificultăți și disfuncționalități. Analiza diagnosticului reprezintă o parte componentă a managementului strategic al entității, deoarece prin analiză se stabilesc punctele slabe și tari din activitatea desfășurată de întreprindere, dar și măsurile care vor fi aplicate atât pe termen scurt, cât și pe termen lung pentru atingerea obiectivelor propuse.

De obicei, diagnosticul este restrâns la unele probleme, dar extins în accepțiunea de diagnostic global. Un exemplu este dat de analiza dosarelor de credit realizate de bănci, unde accentul este pus pe volumul de plată a firmei, fără a înlătura și alte aspecte ale activității finanicare.

Diagnosticul rezumat la o anumită problemă a firmei se efectuează când se semnalează disfuncționalități în desfăsurarea activității acesteia. Când firma întâmpină dificultăți grave este necesară impunerea unui diagnostic global, complex.

În concluzie, analiza economico-financiară deține un rol important în evaluarea, reglarea și ameliorarea performanțelor economico-financiare ale firmei. Astfel, aceasta constituie baza studiilor de evaluare și fezabilitate economică a entităților. Analiza aceasta are un caracter permanent, chiar dacă este realizată de către un compartiment al firmei sau de către societăți specializate de audit, consultanță, etc.

Capitolul 2

Analiza gestiunii resurselor umane

Munca, ca și factor de producție, reprezintă o activitate specific umană care este desfășurată în scopul obținerii unor bunuri economice.

Orice activitare economico-socială nu poate funcționa fără prezența li intervenția omului, care este posesor al abilităților care îi permit să acționeze în scopul îndeplinirii acestor nevoi și nu doar purtătorul unor nevoi de consum. Forța de muncă, împreună cu mijloacele fixe, cu calitatea conducerii, cu obiectele muncii, cu pământul și terenul agricol, participă în mod direct la executarea procesului de producție. Totodată aceasta are un rol decisiv în obținerea bunurilor materiale, în realizarea de lucrări și prestarea de servicii, dar și în managerierea activității și rentabilizarea acesteia.

În prezent, ne aflăm într-un proces permanent de introducere a automatizării, informatizării, robotizării în toate domeniile, dar rolul hotărâtor rămâne tot cel al factorului uman.

La nivel microeconomic, în analiza gestiunii resurselor umane este cunoscut faptul că munca se realizează ca factor de producție doar în stare activă, nu sub forma unei resurse stocate. La nivel macroeconomic, aspectele privind piața muncii, corelația dezvoltare-populație și pregătirea forței de muncă, fac obiectul altor domenii ale științei economice.

2.1 Analiza cantitativă, a structurii și a dinamicii forței de muncă

Din punctul de vedere al analizei cantitative a forței de muncă, aceasta aflată la dispoziția entității se poate caracteriza prin următorii indicatori:

Numărul de salariați la un moment dat

acesta cuprinde efectivul de salariați

se urmărește la începutul și sfârșitul intervalului de gestiune

cuprinde toți salariații cu contracte individuale de muncă, lor materiale, în realizarea de lucrări și prestarea de servicii, dar și în managerierea activității și rentabilizarea acesteia.

În prezent, ne aflăm într-un proces permanent de introducere a automatizării, informatizării, robotizării în toate domeniile, dar rolul hotărâtor rămâne tot cel al factorului uman.

La nivel microeconomic, în analiza gestiunii resurselor umane este cunoscut faptul că munca se realizează ca factor de producție doar în stare activă, nu sub forma unei resurse stocate. La nivel macroeconomic, aspectele privind piața muncii, corelația dezvoltare-populație și pregătirea forței de muncă, fac obiectul altor domenii ale științei economice.

2.1 Analiza cantitativă, a structurii și a dinamicii forței de muncă

Din punctul de vedere al analizei cantitative a forței de muncă, aceasta aflată la dispoziția entității se poate caracteriza prin următorii indicatori:

Numărul de salariați la un moment dat

acesta cuprinde efectivul de salariați

se urmărește la începutul și sfârșitul intervalului de gestiune

cuprinde toți salariații cu contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată sau nedeterminată

cuprinde și persoanele care au lucrat, salariații aflați în concedii (medicale, de odihnă, de maternitate, etc)

Numărul de personal la un moment dat

include și persoanele cu contract de colaborare, prestări servicii, convenție

Numărul mediu de salariați

Este un indicator de flux

Este calculat în urma mișcării personalului

Se calculează ca medie aritmetică a efectivului zilnic de salariați

Poate fi calculat lunar, trimestrial, semestrial sau anual

Numărul mediu de personal

Este calculat ca și medie aritmetică a efectivului zilnic de personal

Numărul maxim admisibil de personal

Arată limita superioară a numărului de personal

Stabilit în funcție de productivitatea medie a muncii și volumul de activitate

În privința structurii forței de muncă, aceasta este grupată după mai multe criterii. În funcție de activitatea desfășurată de întreprinderi, personalul se grupează în personal ocupat în activități industriale și neindustriale. Personalul ocupat în activitatea industrială, după Clasificarea Ocupațiilor din România, se împarte în: specialiști, legiuitori, înalți funcționari și conducărori, tehnicieni, funcționari, muncitori, operatori pe instalații, mașini, echipamente și alte produse și muncitori necalificați.

Analiza structurală a personalului este una importantă pentru firmă, deoarece prin aceasta se identifică necesitățile de calificare, de angajare și de disponibilizare de personal. Din punct de vedere structural, potențialul uman poate fi grupat și cu ajutorul altor cristerii: după vârstă, după vechimea în întreprindere, după sex, după pregătirea profesională, după funcțiile întreprinderii. Ca și procedeu de analiză este utilizată metoda ponderii categoriilor în totalul de personal.

Analiza dinamică a forței de muncă se efectuează cu ajutorul indicilor cu bază fixă și cu bază în lanț și cu ajutorul abterilor absolute. La nivelul entității se compară numărul salariaților pe total și pe categorii cu efectivele înregistrate în fiecare categorie.

Pentru aprecierea cât mai corectă a evoluției forței de muncă, se folosește corelarea indicelui numărului mediu de personal cu cei ai principalilor indicatori de rezultate a firmei (CA, VA, Qex), indicatori care reflectă dimensiunea cantitativă a factorului uman.

Dimensionarea rațională a personalului reprezintă o problemă importantă în utilizarea eficace și crearea condițiilor materiale pentru acțiunea complexului de factori motivaționali. Dinamica efectivului de personal atât pe total cât și pe categorii are rolul de a pune în evidență mărimea potențialului tehnic-economic legat de acest factor de producție, în raport de obținerile intervalelor anterioare și necesarul prestabilit. Prin urmare, se stabilește abaterea absolută (∆N), pe total și pe categorii.

∆N = N1 – N0; unde:

N1 – numărul de personal realizat

N0 – numărul de personal din baza de comparație

În cazul personalului productiv și celui de deserviregenerală, dinamica poate fi urmărită în corelație cu evoluția productivității muncii, stabilindu-se astfel o modificare relativă pe baza relației: N – N x IQ.

2.2 Analiza stabilității personalului

Asigurarea firmelor cu forță de muncă conformă din punct de vedere calitativ, cantitativ și structural, precum și utilizarea rațională a acesteia, se află sub infleunța stabilității forței de muncă într-o mare măsură. Mărirea stabilității personalului permite creșterea calificării și specializării forței de muncă, prodctivității muncii și îmbunătățirea rezultatelor întreprinderii.

Pentru fiecare entitate, analiza stabilității și mobilității forței de muncă este realizată cu ajutorul mai multor indicatori, și anume, indicatori ai stabilității forței de muncă și indicatori ai mobilității forței de muncă. Aceștia din urmă sunt de două tipuri: indicatori ai circulației forței de muncă (coeficientul mediu al intrărilor de personal, coeficientul mediu al ieșirilor de personal și coeficientul mediu al mișcării totale) și indicatori ai fluctuației forței de muncă.

Mobilitatea forței de muncă se evdențiază și sub forma intrărilor și sub cea a ieșirilor, necontând cauza generatoare. Se observă faptul că există o distincție evidentă între circulația și fluctuația forței de muncă. Circulația reprezintă mișcarea personalului unei întreprinderi, în cursul unei perioade, atât din punctul de vedere al intrărilor, cât și al ieșirilor din cauze normale (transfer, boală, pensionare, deces, invaliditate, studii, obligații cetățenești, etc). Fluctuația forței de muncă reprezintă un fenomen anormal, care se referă la ieșirile din întreprindere fără aprobarea conducerii sau prin desfacerea contractului de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor contractului de muncă.

Pentru caracterizarea fenomenului de circulație se folosesc următorii indicatori:

Coeficientul mediu al intrărilor de personal

Ci = I / NP I – total intrări de personal

NP – numărul mediu de personal

Coeficientul mediu al ieșirilor de personal

Ce = E / NP E – total ieșiri de personal

Coeficientul mediu al mișcării totale de personal

Cm = (I + E) / NP

În cadrul ieșirilor poate fi costatată fluctuația forței de muncă, ca un process nenormal, înfățișând iețirile din entitate fără acordul conducerii firmei sau ca urmare a nerespectării legislației muncii.

Coeficientul de fluctuație a forței de muncă

Cf = EN / NP EN – total ieșiri de personal din cause nejustificate

Analiza realizată pe baza acestor indicatori se efectuează în dinamică pe o durată de 3-5 ani, pentru a putea evidenția tendințele de mărire sau de micșorare a fenomenului de mișcare a personalului.

Analizarea situației intrărilor de personal este realizată având la bază angajările, și anume sursa acestora. Sursele de angajare pot fi: Învățământul suprior, Școlile postliceale, Liceele, Școlile profesionale și Oficiile de Forță de Muncă din mediul Direcțiilor de Muncă și Protecție Socială. La baza angajărilor este necesar să stea un principiu și acesta trebuie să fie cel al competenței profesionale, dovedită prin concurs.

În ceea ce privește plecările de personal, se face o diferență evidentă între cele cu cauze normale și cele cu cauze nejustificate. În ceea ce privește cea de-a doua categorie, trebuie să se stabilească și și imlicațiile în desfășurarea activității entității. Astfel, se poate spune că fluctuația poate fi prezentată sub două forme, și anume: fluctuația latentă (ca un fapt potențial) și fluctuația activă (ca un fapt consumat).

Dacă nu este bine controlat și bine cunoscut fenomenul fluctuației latente, în orice moment aceasta se poate transforma în fluctuație activă și v-a genera o serie de efecte negative asupra activității întreprinderii.

Prin evitarea modificării fluctuației latente în fluctuație activă și prin limitarea tendinței de fluctuare, se creează premisele măririi stabilității forței de muncă. Pentru măsurarea acesteia sunt utilizați următorii indicatori:

Vechimea medie în muncă a personalului firmei – exprimă numărul mediu de ani vechime totală ce revine pe un salariat.

Vm = Nsi – numărul de salariați pe categorii de vechime

Vmi – vechimea totală din momentul angajării

Vechimea medie în aceeași entitate – se poate calcula atât pe total salariați, cât și pe categorii și reprezintă numărul mediu de ani vechime pe un salariat în cadrul aceleiași entități

Vf = Vfi – vechimea în muncă în cadrul firmei studiate

Prin raportul vechimii medii din aceeași entitate și vechimea medie totală în muncă se determină coeficientul de stabilitate a personalului în cadrul unei unități.

Creșterea stabilității forței de muncă are efecte positive asupra desfășurării activității entității, pe când ridicarea circulației și a fluctuației are consecințe negative, determinând scăderea productivității muncii, folosirea necorespunzătoare a timpului de lucru, înrăutățirea calității producției, creșterea cheltuielilor de producție, etc.

Pentru creșterea stabilității forței de muncă, agenții economici pot întreprinde măsuri precum: creșterea calificării, asigurarea salariilor corespunzătoare activității desfășurate, îmbunătățirea condițiilor de muncă, de locuit, de transport, crearea unui climat plăcut în colectivele de muncă, îmbunătățirea desfășurării activităților de recrutare, angajare și promovare a personalului.

2.3 Analiza calificării forței de muncă

În sens restrâns, prin calificare înțelegem pregătirea teoretică, dar și practică căpătată prin însușirea unor cunoștințe și deprinderi de specialitate la locul de producție sau în școli. Prin perfecționare înțelegem procesul de acumulare a unor cunoștințe temeinice noi într-un anumit domeniu.

În sens larg prin calificare se înțelege “și acțiunea postformațională de ridicare a calificării. Procesul tehnic rapid determină uzura morală a cunoștințelor ceea ce face necesară o acțiune permanentă de aducere la zi a acestora prin mijloace de formare continuă.”

Privind din prisma calității, analiza forței de muncă se raportează la modul în care firma este asigurată cu personal calificat în corelație cu gradul de tehnicitate/complexitate a lucrărilor și operațiilor care trebuie realizate pentru obținerea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor.

Talentele native ale oamenilor nu sunt productive pe deplin fără indistrie. Un rol important în procesul de industrie îl are stimularea creativității personalului, scoaterea în evidență a posibilității lui de a produce idei noi. Preocuparea internsă pentru pregătirea personalului este o caracteristică a marilor întreprinderi performante. Acestea pornesc de la ideea că nu se pot obține produse de calitate decât cu oameni de calitate ridicată.

Nivelul de calificare a personalului reprezintă o problemă deosebit de importantă în dimensionarea producției și evoluția productivității muncii.

Analiza calificării forței de muncă are la bază două aspecte, respectiv, caracterizarea ipostazele calificării la un moment dat, evoluția și modul în care este utilizat personalul calificat. În rezolvarea primului aspect se are în vedere structura personalului după modul de pregătire și perfecționare a forței de muncă calificată, cum ar fi: ucenici la locul de muncă, absolvenți ai școlilor profesionale, ai liceelor de specialitate, ai învățământului superior sau ai unor cursuri de specialitate.

Cunoștințele de specialitate și know-how-urile notifică un grad ridicat de uzură morală. Acest lucru face ca toate cunoștințele adoptate în procesul învățământului formativ, universitate sau școală, să fie rapid neutilizabile. Reprezintă un efect negativ a procesului știinșific, tehnic, educațional, economic care afectează potenșialul și performanțele personalului, care au fost, sunt și vor rămâne resursa principală a firmei.

În timpurile noastre, preocuparea factorilor de management în direcția creșterii nivelului de cunoștințe al salariațilora cunoscut dimensiuni noi, în contextul acceptării generale a necesității educației permanente.

Analiza personalului din punct de vedere calitativ are în vedere următoarele obiective:

Analiza structurală a personalului pe categorii de calificare

Analiza formelor prevăzute și utilizate în scopul creșterii nivlelului profesional în cadrul sistemului de educație continuă

Analiza interesului întreprinderii pentru o mărire continuă a nivelului de calificare a personalului.

Indicatorii principali folosiți în analiza calitativă a personalului sunt:

Coeficientul mediu de calificare a personalului (Km)

Km = Ni – numărul de personal

Ki – categoria de calificare

Acest indicator este folosit pentru efectuarea comparațiilor în dinamică la nivelul entității și în spațiu comparativ cu alte entități.

Coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor executate (Kt)

Kt = Vi – volumul de lucrări

Ki – categorii de lucrări

Coeficientul de concordanță (Kc) – acesta poate fi stabilit în două moduri:

Pe fiecare categorie de calificare sau de volum de lucrări, ca raport între volumul de lucrări pe categorie de calificare și volumul total de lucrări pe categorie de lucrări

Pe total: Kc = Kci – fiecare categorie de calificare/volum de lucrări

Nivelul calificării personalului se resfrânge asupra următorilor indicatorilor de performantă a întreprinderii: calitatea produselor, volumul producției, cifra de afaceri, profitul și rata rentabilității, costurile producției, gradul de complexitate pe piață a producției, utilizarea mijloacelor fixe.

O schimbare importantă în ceea ce privește instituirea și perfecționarea continue o constituie trecerea de la pregătirea personalului de a efectua anumite sarcini primite la concepția potrivit căreia un salariat trebuie perfecționat să îndeplinească un rol în organizația din care provine. Astfel, se trece de la ideea de supraviețuire a entității la ideea de a-și crea viitorul. Întreprinderea trebuie să-și învețe personalul să fie creativ, să anticipeze și să pregătească viitorul.

2.4 Analiza eficienței utilizării resurselor umane

La nivelul oricărui agent economic, forța de muncă are o utilizare extensivă și una intensivă. În cazul utilizării extensive se urmarește modul de utilizare a timpului de muncă, iar în ceea ce priveste utilizarea intensivă se analizeaza și se calculează doi indicatori sintetici fundamentali, și anume: productivitatea muncii (eficiența cu care este utilizată forța de muncă) și profitul pe salariat.

Această analiză se realizează prin intermediul datelor din balanța timpului de lucru, document intern de utilizare a timpului exprimat în om-zile și în om-ore. Scopul analizei este acela de a identifica rezervele de creștere a performanțelor firmei, print-o flosire cât mai completă a timpului de muncă, precum și stabilirea urmărilor economice ale nerespectării timpului de muncă asupra principalilor indicatori ai entității.

Pentru trecerea la analiza utilizării timpului de muncă, se stabilesc indicatorii utilizați în cadrul balanței:

fondul de timp calendaristic (Ftc):

Ftc(om-zile) = Ns × Nzc

Ftc(om-ore) = Ftc(om-zile)× dzn = Ns × Nzc × dzn

atunci când este exprimat în om-zile, se determină ca produs între numărul mediu de salariați(Ns) și cel de zile calendaristice ale timpului(Nzc) analizat (luna, trimestru, semestru, an);

atunci când se exprimă în om-ore se determină ca produs intre fondul de timp calendaristic (om-zile) și durata normală a zilei de muncă(dzn)

fondul de timp maxim disponibil (Ftmd):

Ftmd(om-zile) = Ftc(om-zile) – (Ftrs + Ftsl + Ftzn + Ftco)

Unde: Ftsl – numărul om-zile sărbători legale

Ftrs – număr om-zile afectate de repauslul săptămânal

Ftco – număr om-zile concedii odihnă

Ftzn – număr om-zile zile nelucrătoare

reprezinta diferența dintre fondul de timp calendaristic și cel afectat repausului săptămâal, concediilor de odihnă și sărbătorilor legale.

dacă se vrea ca fondul de timp maxim disponibil să fie exprimat în om-ore, atunci se folosește următoarea formulă:

Ftmd (om-ore) = Ftmd (om-zile) x dz

Pentru analiza structurală a timpului de lucru se are in vedere modul de formare a acestuia:

timp efectiv lucrat (Te) = timpul de muncă utilizat de către un salariat în scopul desfășurării activității profesionale;

Te = Td – Tn Td – fondul de timp maxim disponibil

Tn- fondul de timp neutilizat

timp nelucrat (Tn) = pierderile de timp justificate și nejustificate întâmpinate în cursul perioadei analizate.

Td = Te + Tn

Tn = Td – Te

Te = Td – Tn

Obiectivele urmărite în analiza utilizării timpului de muncă sunt următoarele:

structura și mărimea fondului de timp neutilizat, în principal a celui nejustificat

gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil

modul de utilizare a regimurilor schimburilor

efectele folosirii incomplete a timpului de muncă asupra indicatorilor principali ai întreprinderii

Pentru definirea gradului de utilizare a timpului de lucru sunt utilizați mai mulți indicatori: indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil, durata medie efectivă a zilei de lucru, indicele utilizării numărului mediu de muncitori.

Indicele de folosire a fondului de timp maxim disponibil (ITd) = raportul dintre fondul de timp efectiv lucrat(Te) și fondul de timp maxim diponibil(Td)

ITd = × 100

Durata medie a zilei de lucru (Dz) = numărul mediu de ore efectuate de un salariat pe perioada unei zile.

Dz = – total ore-om efectiv lucrate în timp normal

– numărul de zile efectiv lucrate

Indicele de utilizare a numărului mediu de muncitori (INs) = raportul dintre numărul mediu de muncitori prezenți la muncă (Ne) și numărul mediu scriptic din acea perioadă (Ns)

INs = ×100

Analiza structurală a timpului de lucru se realizează prin ratele de structură, care se calculează ca raport între diferitele categorii de timp de lucru la total timp de lucru calendaristic sau la total timp de lucru maxim disponibil.

În mediul analizei sunt studiate și efectele optimizarea sistemului de salarizare și premiere asupra folosirii timpului de muncă și a măririi productivității muncii, precum și răsfrângerea lor asupra rezultatelor economico-financiare ale entităților.

Productivitatea muncii (W) reprezintă raportul dintre volumul producției (Q) și cheltuielile de muncă (T) realizate: W = sau ca raport invers: W = .

În funcție de cheltuielile de muncă se deosebesc:

Productivitatea anuală: Wa =

Wa = Nz × Nh × Wh

Productivitatea zilnică: Wz =

Wz = Nh × Wh

Productivitatea orară: Wh =

Analiza productivității muncii este abordată și prin prisma relației dintre înzestrarea tehnică și eficiența folosirii bazei materiale. Modele folosite în acest scop sunt:

= ×

= × ×

= × × ×

Semnificația rapoartelor:

= productivitatea anuală

= gradul de înzestrare tehnică pe baza mijloacelor fixe

= randamentul mijloacelor fixe

= structura personalului

= gradul de înzestrare tehnică pe baza mijloacelor fixe active

= randamentul mijloacelor fixe active

= compoziția tehnologică a capitalului fix

Măsuri care contribuie la mărirea productivității muncii sunt:

Organizare mai bună a muncii

Utilizare mai bună a fondului de timp pe salariat

Creșterea gradului de calificare a angajaților

Îmbunătățirea condițiilor de viață

Dezvoltarea unei politici de motivare a salariaților

Perfecționarea metodelor de producție

Promovarea în producție a progresului tehnic

Profitul pe salariat = un indicator semnificativ pentru caracterizarea eficienței muncii, astfel că pune în evidență legătura dintre înzestrarea tehnică, eficiența folosirii ei și productivitatea muncii.

Metode de analiză:

a. = × – rata rentabilității comerciale

b. = × × T – fondul de timp

c. = × × ×

Productivitatea muncii este înfluențată de o serie de factori care sunt grupați în:

Factori ce privesc impactul managementului performant

Factori ce privesc introducerea progresului tehnic

Factori de natură bio-psiho-sociologică

Capitolul 3

Analiza gestiunii activelor fixe

Eficiența și viabilitatea unei întreprinderi în economia concurențială, este asigurată și de mărimea în care aceasta are un potențial material al cărui parametri funcționali și tehnici corespund noilor exigențe ale economiei de piață.

Aceasta presupune ca firma să aibă mijloace tehnice corespunzătoare ca calitate, structră, volum pentru a putea oferi posibilitatea efectuării unei producții care să asigure nevoile pieței interne, dar și internaționale, competitive și eficiente.

Problemele principale ale acestei analize sunt:

Analiza volumului, calității și structurii petențialului tehnic al entității și a reflectării în performanțele de bază

Analiza potențialului tehnic și a reflectării în performanțele economico-financiare

Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe.

Managementul creării valorii la nivelul firmei impune alegerea dintr-o serie de investiții a variantei care incubă cea mai mare probabilitate de creștere a valorii firmei. În cadrul deciziilor manageriale, achiziția de imobilizări reprezintă o problemă vitală a continuității și existenței activității în condiții de performanță.

Pentru aprecierea corectă a potențialului firmei și a existenței folosirii acestuia este necesară luarea în considerare a mijloacelor fixe care sunt achiziționate pentru utilizarea lor pe perioada activității de exploatare, în concordanță cu cheltuielile și efectele rezultate.

3.1 Analiza dinamicii și structurii potențialului tehnic

Asigurarea firmelor cu mijloace fixe necesare din punct de vedere calitativ și cantitativ prezintă o mare importanță pentru îndeplinirea în cele mai bune condiții a procesului de producție și pentru creșterea eficienței activității economice a firmelor.

Pentru analiza dinamicii mijloacelor fixe se urmărește volumul acestora pe totalul firmei și pe grupe de mijloace fixe, și de asemenea evoluția lor în timp.

Volumul mijloacelor fixe poate fi măsurat cu ajutorul a două grupe de indicatori: indicatori fizici și indicatori valorici. Indicatorii fizici sunt folosiți la măsurarea volumului mijloacelor fixe pe grupe, ne fiind posibilă calcularea unui indicator sintetic totalizator la nivelul întreprinderii. Pentru aceasta se folosesc indicatorii valorici, care asigură posibilitatea urmăririi mișcării și structurii mijloacelor fixe, și corelarea lor cu indicatorii de rezultate ale activității productive.

Cei mai utilizați indicatori valorici pentru exprimarea volumului mijloacelor fixe sunt: valoarea de inventar, valoarea medie anuală, valoarea rămasă și valoarea de înlocuire.

Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune realizarea unui sistem de indicatori care să evidențieze fluxurile înregistrate în cursul perioadei analizate:

Coefcientul intrărilor de mijloace fixe (K1) – reflectă efortul firmei de creștere și menținere a potențialului tehnic

K1 = I / Mf I – valoarea intrărilor de mijloace fixe

Mf – valoarea mijloacelor fixe totale

Coeficientul ieșirilor de mijloace fixe (KE) – reflectă programul de dezinvestire, atât ca urmare a ineficienței menținerii mijlocului fix în programul de producție prin scăderea parametrilor funcționali, cât și ca urmare a inutilității acestuia în programul de producție respectiv

KE = E / Mf E – valoarea ieșirilor de mijloace fixe

Coeficientul mișcării totale (KMT) – reflectă fluxurile totale de mijloace fixe în perioada analizată

KMT = (I + E) / Mf

Aprecierea dinamicii mijloacelor fixe trebuie să fie corelată cu dinamica efectelor utilizării lor și cu faza de maturitate a firmei. Asigurarea eficienței utilizării potențialului tehnic presupune ca ritmul de creștere a efectelor să fie superior celui al eforturilor, singurul caz în care situația inversă se justifică din punct de vedere economic fiind cel a poziției întreprinderii în faza de demaraj și de creștere a ciclului de viață.

O latură esențială în analiza asigurării cu mijloace fixe o reprezintă studierea structurii acestora. Aceasta permite evidențierea categoriilor de investiții și modul de concretizare a acestora.

Principalii indicatori întâlniți în structura potențialului tehnic sunt:

Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe (KS)

KS = mfi – valoarea mijloacelor fixe pe categorii structurale

Compoziția tehnologică a capitalului fix (KT)

KT = Mf’ – valoarea mijloacelor fixe active

Calitatea potențialului tehnic poate fi apreciată din punct de vedere al gradului de amortizare a mijloacelor fixe. Pentru obținerea informațiilor fiabile trebuie să se aibă în vedere următoarele particularități: schimbarea sistemului de amortizare, necesitatea și efectele reevaluării.

Gradul de amortizare = × 100

Un alt indicator pentru aprecierea calității mijloacelor fixe este coeficientul de reînnoire.

Coeficient de reînnoire =

Gradul de înzestrare este un alt indicator al aprecirii calității mijloacelor fixe, acesta relevă caracterul capitalizant al combaterii factorilor de producție, evoluția în timp, evidențiind gradul de substituire între forța de muncă și echipament.

Gradul de înzestrare tehnică =

Pentru aprecierea stării de funcționare a mijloacelor fixe cât mai corectă trebuie să se aibă în vedere și situația realizării procesului de reparații capitale și curente. Efectuarea reparațiilor scoate în evidență preocuparea firmelor pentru întreținerea corespunzătoare a mijloacelor fixe.

Riscul ridicat al deținerii de mijloace fixe și ritmul rapid al schimbărilor tehnologige presupun impunerea asigurării unui grad mare de integrare a imbobilizărilor, ca o condiție eficientă pentru activitatea întreprinderii.

Cerința de asigurare a unui grad mare de integrare impune întreprinderii să fie flexibilă, aceasta în contextul concurenței acerbe și a cererii dinamice. Flexibilitatea este capacitatea firmei de adoptare a caracteristicilor operaționale și organizaționale la mutațiile pieței, asigurându-se un grad de polivalență a utilajelor și personalului.

3.2 Analiza utilizării potențialului tehnic

În analiza utilizării potențialului tehnic, indicatorul principal este gradul de utilizare a capacității de producție (GUcp). Acesta reprezintă raportul dintre producția obținută (Q) și capacitatea maximă de producție (Qmax).

Acest indicator se folosește pentru determinarea costului subactivității și a costului neutilizării utilajelor. Capacitatea maximă de producție semnifică producția maximă care se obține într-un anumit interval de timp folosind echipamentele la randamentul prevăzut prin construcție și în condiții optime de organizare a producției.

Sunt delimitate trei noțiuni în privința capacității de producție: capacitatea suplimentară, capacitatea teoretică și capacitatea normală. Principalele caracteristici ale acestei capacități, ce decurg din definirea acesteia, sunt: gradul de utilizare a timpului, structura mijloacelor fixe și randamentul mijloacelor fixe.

Gradul de folosire a dotării tehnice (GUD)

GUD = × 100 Nua – numărul de utilaje active

Nu – numărul total de utilaje

Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GUT)

GUT = × 100 Tu1 – timp efectiv lucrat

Tumax – fond de timp maxim disponibil

Randamentul echipamentului (ru) = producția obținută pe utilaj

ru = Q – producția obținută

În analiza utilizării potențialului tehnic, este vizată atât o utilizare extensivă, cât și una intensivă a mijloacelor fixe corporale pe de o parte, iar pe de altă parte reflectarea acestora în indicatorii de performanță ai firmei.

În analiza pentru aprecierea folosirii timpului de lucru al echipamentului industrial sunt folosiți următorii indicatori:

Gradul de programare: Gp =

Gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil: Gmax =

Gradul de folosire a fondului de timp disponibil: Gf =

Acest lucru poate fi analizat la nivelul echipamentului industrial, pe grupe de utilaje, dar și la nivelul fiecărui utilaj industrial.

Cauzele care determină situații ce privesc neutilizarea rezervelor, atât din punct de vedere a utilizării extensive, cât și a celei intensive, sunt:

Nemontarea utilajelor existente în firmă și nefucționarea celor instalate

Utilizarea incompletă a timpului de muncă al utilajelor din cauze precum: lipsa pieselor de schimb, lipsa energiei, aprovizionarea defectuoasă cu materii prime

Depășirea termenului de executare a investițiilor aferente halelor în care se instalează utilajele achiziționate

Folosirea necorespunzătoare a utilajelor cu repercursiuni negative pentru randamentul mediu

O importantă problemă o reprezintă și utilizarea eficientă a suprafețelor de producție. Modelele folosite în analiza utilizării eficiente a acestora sunt:

=

Modelul factorial:

= × = × t × r – gradul de încărcare a suprafețelor de producție

Modelul factorial:

Un model de acest tip sesizează nu doar dacă firma a respectat gradul de utilizare al suprafețelor de producție, ci și implicațiile acestor nerespectări privind cantitatea și calitatea producției obținute.

Modificarea randamentului mediu al utilajelor, este reflectat în următorii indicatori:

Asupra valorii producției fabricate: T1 (r1 – r0)

Asupra valorii adăugate aferente producției marfă fabricată: T1 (r1 – r0) ×

Asupra cifrei de afaceri aferente activității de bază: T1 (r1 – r0) ×

Asupra profitului aferent potențial:

Prin valoarea producției marfă: T1 (r1 – r0) × pr0

Prin intermediul cheltuielilor cu amortizarea: – () ×

Asupra costurilor cu amortizarea la 1000 lei producție marfă: ) × 1000

Asupra profitului brut aferent CA din activitatea de bază:

Prin valoarea cifrei de afaceri: T1 (r1 – r0) × × pr0

Prin intermediul cheltuielilor la 1 leu CA: – () ×

Prin costurile cu amortizarea: ) × Qf0 ×

3.3 Analiza eficinței utilizării activelor fixe

Eficiența generală a activelor fixe caracterizează într-un mod sintetic rezultatele utilizării extensive și intensive a acestora.

Pentru a caracteriza eficiența utilizării activelor fixe este utilizat un sistem de indicatori, care cuprind efecte multiple ale folosirii eficiente a mijloacelor fixe, și anume:

Valoarea producției fabricate la 1000 lei mijloace fixe care se determină pe baza relației: × 1000

Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe, potrivit relației:

× 1000

Acest indicator reflectă legătura dintre forța factorilor producției de a crea și adăuga valoarea serviciilor și bunurilor.

Cifra de afaceri a activității de bază la 1000 lei mijloace fixe:

× 1000

Acest indicator evidențiază legătura dintre folosirea eficientă a mijloacelor fixe și rezultatele finale, deci nu doar corelație dintre folosirea mijloacelor fixe și în capacitatea de producție, ci și în privința aspectelor calitative, regăsite în scăderea soldurilor facturi (emise și neîncasate).

Profitul brut și net la 1000 lei mijloace fixe:

× 1000

Acest indicator exprimă felul în care eficiența folosirii mijloacelor fixe se concretizează în mărirea cifrei de afaceri, scăderea costurilor pe produs și îmbunătățirea calității producției, astfel asigurând o structură a cifrei de afaceri cu raportul cerere-ofertă.

Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe prin acești indicatori, poate fi realizată separat, modificarea fiecărui indicator de eficiență fiind rezultatul neîndeplinirii corelației dintre ritmul de creștere a indicatorului care reflectă efectul utilizării mijloacelor fixe și ritmul de mărire a valorii mijloacelor fixe.

Eficiența se mai poate aprecia și în mod indirect, prin raportul valorii mijloacelor fixe la efectele utile rezultate:

× 1000

Acești indicatori se află în raport invers proporțional cu indicatorii direcți ai eficienței mijloacelor fixe și arată o mărire a eficienței în cazul scăderii lor.

Indicatorii de eficiență ai folosirii mijloacelor fixe sunt influențați de mai multi factori cu acțiune indirectă și directă, care resfrâng asupra modificărilor intâmpinate în nivelul și dinamica acestora. Pentru aprecierea cât mai corectă a modificării indicatorilor de eficiență și rezervele lor de creștere, este necesar să se determine influențele factorilor și să se aprecieze efortul unității în folosirea deplină și rațională a mijloacelor fixe.

Caracterizarea eficienței utilizării mijloacelor fixe poate fi făcută și cu ajutorul unui indice de corelație obținut ca raport între indicele volumului producției/cifrei de afaceri și indicele valorii medii a mijloacelor fixe:

Ic = IQ – indicele producției

IKf – indicele valorii medii a mijloacelor fixe

Creșterea eficienței utilizării mijloacelor fixe se realizează atunci când indicele de corelație este supraunitar (Ic>1). În cadrul acestei analize trebuie să fie urmărită și corelația dintre valoarea producției și eficiența mijloacelor fixe.

Q = Kf x EKf = Kf x

Din relația aceasta rezultă că depășirea volumului producției are la bază creșterea volumului mijloacelor fixe și folosirea eficientă a acestora.

Un principal obiectiv al analizei utilizării capitalului fix îl reprezintă studierea corelației dintre eficiența mijlocelor fixe, productivitatea muncii și înzestrarea tehnică a muncii.

W = It x EKf

La analiza corelației dintre volumul producției cu valoarea mijloacelor fixe și cu a legăturii dintre eficiența lor, productivitatea muncii și înzestrarea tehnică sunt folosite și funcțiile de regresie liniară: y = a + bx, și parabolică: y = a + bx + cx2.

Din realizarea acestor funcții este posibilă estimarea nivelului producției și al eficienței mijloacelor fixe în funcție de stadiul prevăzut al productivității muncii și înzestrării tehnice a muncii.

Capitolul 4

Analiza gestiunii resurselor materiale

În economia în care toți producătorii sunt preocupați să satisfacă cererea nu trebuie să existe probleme în privința asigurării resurselor materiale necesare. Practic, intervin mai mulți factori conjuncturali, precum lipsa disponibilităților bănești pentru achitarea obligațiilor față de furnizori.

Analiza se structurează din punct de vedere al subiectului și scopului urmărit. De exemplu, dacă analiza se efectuează de către compartimentele de specialitate ale întreprinderii, în scopul îmbunătățirii activității, se au în vedere probleme precum: oferta furnizorilor, pentru selectarea lor, formarea stocurilor, ritmicitatea aprovizionării, etc.

Desfășurarea activității economice în condiții de performanță, fără întâmpinarea întreruperilor cauzate de epuizarea resurselor materiale, deterimină existența unei gestionări bune a stocurilor la nivelul agentului economic.

În unele operațiuni de asociere, licitație, cooperare, etc., interesează potențialul întreprinderii de de a se alimenta cu resurse materiale , mărimea stocurilor, eficiența utilizării acestora. În ambele cazuri există elemente metodologice comune, care vor fi supuse în atenție în continuare.

4.1 Analiza pieței de aprovizionare

Scopul analizei piței de aprovizionare este acela de a identifica posibilitățile firmei de a asigura categoriile principale de materii prime și materiale care sunt consumate în mod frecvent în cadrul desfășurării activității de bază. Astfel, o importanță mare o are sistemul de relații dintre firmă și furnizori. Activitatea de aporvizionare este un proces neîntrerupt, dinamic, arătat în etapa de programare și în cea de realizare efectivă.

Planificarea aprovizionărilor este realizată prin corelarea în mod permanent a resurselor materiale necesare cu celelalte activități ale firmei: investiții, vânzare, producție, astfel că, în diferite perioade, vor fi create planuri de aprovizionare diferite. În etapa realizării efective a aprovizionării, caracterul dinamic se constată în faptul că relațiile contractuale și cele tradiționale dintre firmă și furnizori, privind livrarea, organizarea transportului, recepția calitativă și cantitativă, decontarea obligațiilor, se desfășoară în mod permanent și se modifică în timp, după numeroșii factori conjuncturali.

Un alt aspect care este important în cadrul acestei analize este reprezentat de oferta de resurse materiale, prin condiții precum:

– posibila cantitate de livrat într-un interval de timp

– condițiile de transport și plată

– calitatea

– eventualele bonificații.

În multe dintre cazuri, firmele mici și mijlocii se aprovizionează haotic. Acestea dispun de informații puține referitoare la furnizori și astfel sunt obligate să suporte efectele negative ale “rupturilor” din stocurile necesare asigurării continuității serviciilor, producției sau vânzării și greutatea unor cheltuieli de aprovizionare și stocare excesive.

Funcția de aprovizionare se află în legătură strânsă cu celelalte arii funcționale ale firmei: producție, finanțe, marketing și personal. În cadrul analizei pieței de aprovizionare este studiată structura surselor de aprovizionare pe furnizori și zone principale, precum și gradul de dependență față de unii furnizori.

Pentru o desfășurare bună a procesului de aprovizionare, orice întreprindere trebuie să își desfășoare activitatea prin planuri care să prezinte câte materiale sunt necesare pentru o perioadă determinată de timp.

Desfășurarea programului de aprovizionare presupune îndeplinirea unor etape:

Asigurarea acoperirii cu contracte a necesarului de aprovizionat;

Principalul instrument stabilit de cadrul juridic este contractul. Acest proces se realizează informatizat, după necesitățile de producție ale următoarelor perioade, fiecare agent încheie cu furnizorii contracte ferme.

Realizarea programului de aprovizionare pe total și pe categorii de resurse;

Pentru a caracteriza situația generală de realizare a programului de aprovizionare (cantitaiv) sunt utilizate pozițiile din planul de aprovizionare. Pe întreaga perioadă de gestiune, compartimentele de specialitate urmăresc derularea contractelor pe tipuri de materiale și furnizori.

Asigurarea necesarului de producție;

În etapa aceasta se constituie finalitatea actului de aporvizionare, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, precum și al termenelor de aprovizionare.

Acest proces are un rol decisiv în efectuarea obiectului de activitate al oricărei firme. Lipsa unor evidențe și analize categorice ale acestuia generează disfuncționalități în desfășurarea procesului productiv.

Într-o retrospectivă a derulării procesului de aprovizionare se începe de la situația existentă la începutul perioadei și modul de evoluare pe parcursul perioadei. În preluarea datelor automată, urmărirea continuă a procesului, pe lângă faptul că este posibilă este și necesară , în special pentru entitățile cu activitate complexă.

4.2 Analiza stocurilor de materiale

Prin natura lui, orice stoc, presupune o imobilizare de capital. Astfel, foarte importantă este analiza structurii stocurilor, pentru că supradimensionarea acestora presupune chletuieli mari cu depozitarea și păstrarea și imobilizarea resurselor financiare în unele marerii cu o circulație lentă.

Analiza stocurilor de materiale este realizată metodologic, sub diverse aspecte.

Un prim aspect se referă la studierea evoluției stocurilor în comparație cu dinamica cifrei de afaceri, pentru a putea stabili dacă mărimea acestora a avut o influență favorabilă pentru volumul producției și al vânzărilor.

Un alt aspect se reflectă în studierea evoluției stocurilor de materiale în comparație cu o bază de raportare. După capacitatea de producție și cerere, oricare agent economic trebuie săstabilească o mărime a stocurilor și să urmărească respectarea acesteia.

Sistemul de gestionare a stocurilor actual permite identificarea mărimii acestora pentru toate grupele de materiale și pentru abaterile de la limita prestabilită. Este recomandat să se opereze cu principiul excepției și listarea să fie realizată după un criteriu prestabilit.

Un ultim aspect face referire la analiza gradului de imobilizare a stocurilor și la gruparea lor în stocuri normale, fără mișcare, cu mișcare lentă și stocuri disponibile. Stocurile disponibile sunt identificate după posibilitățile de folosire în cadrul firmei. Astfel, se determină durata de imobilizare a stocurilor.

Di = S / E x 360 S – stocul mediu anual

E – ieșirile de materiale

Di – durata de imobilizare a stocurilor

Raportat la această mărime calculată pentru perioadele precedente, se stabilește convențional, perioada în zile pentru fiecare grupă. Spre exemplu, dacă durata medie de stocare este 30 zile, materialele cu timpul de stocare mai mic decât aceasta, intră în grupa stocurilor normale. Perioadele între 30-60 zile, formează stocurile cu mișcare lentă, iar cele mai mari de 60 zile se încadrează în stocurile fără mișcare.

În privința stocurilor disponibile, aceastea sunt identificate după alte criterii, respectiv posibilitățile de folosire în cadrul întreprinderii.

Stocurile trebuie să asigure o continuitate a procesului de producție. Astfel că, o altă problemă în analiza lor face referire la rezerva în zile (Rz):

Rz = S1 / cz S1 – stocul efectiv la un moment dat

cz – consumul mediu zilnic

Dacă intervine și stocul de siguranță, rezerva se determină astfel:

Rz = t – echivalentul în zile a stocului de siguranță

4.3 Analiza utilizării resurselor materiale

În analiza potențialului material al firmelor de producție sunt utilizate două categorii de indicatori: sintetici și analitici.

Indicatorii sintetici cei mai importanți sunt:

Gradul de valorificare a resurselor materiale

Gv =

Valoarea producției la 1 leu resurse materiale:

Valoarea adăugată la 1 leu resurse materiale:

Rezultatul exploatării la 1 leu resurse consumate:

Ca indicatorii analitici pot să fie utilizați:

Consumul specific (cs), cantitatea de material folosită pentru obținerea unei unități de produs.

Consumul pe caracteristică funcțională a produsului

Ponderea unui material în greutatea netă a produsului

Coeficientul de randament, care reflectă gradul și felul de utilizare a materialelor sub raport fizic

Modul de utilizare a resurselor materiale se răsfrânge asupra sistemului de indicatori. Pentru a demonstra se va analiza influența consumului specific pentru indicatorii economico.financiari principali:

Volumul producției fizice:

q = Ct / cs Ct – consum total de material

q – volumul producției fizice

∆cs = –

Valoarea producției obținute:

Q = q x p Q – producția obținută în expresie valorică

p – prețul unitar

∆cs =( – ) x p0

Influența directă asupra costului produsului

c = cs x p’ c – costul materialului afferent unei unități de produs

p’ – prețul pe unitate de măsură

∆cs =(cs1 – cs0) x p’

Profitul unitar – între acesta și consumurile specific există o relație de invers proporționalitate:

∆cs = – (cs1 – cs0) x p’

Rata rentabilității resurselor consummate pe produs:

∆cs = ( p0 – rc) / rc x 100 – (p0 – c0) / c0 x 100

Unde: rc = cs1 x p’0 + chm0 + chi0

Prin cumulare, pe toate produsele, sunt determinate influențele totale la nivelul întreprinderii.

Gestiunea resurselor materiale reprezintă o importantă problemă a managementului intern al firmei, premisă esențială a performanței economice și financiare a acesteia.

Capitoulul 5

Studiu de caz: SC. Utchim S.A

5.1 Prezentarea generală a SC. Utchim S.A.

Societatea comercială Utchim s-a înființat prin reorganizarea Întreprinderii de Utilaj Chimic Găești. Aceasta a fost fondată în 1969 și își desfășoară activitatea potrivit legii nr. 31/1990 având multiple atribuții pentru realizarea produselor solicitate de piață, rentabile și fiabile. Sediul societății se află în orașul Găești, str. 13 Decembrie nr. 208, Județul Dâmbovița.

Principalul domeniu de activitate îl constituie producerea și comercializarea utilajului și a pieselor de shimb, servicii pentru industria chimică și petrochimică și asistența tehnică, alte produse și servicii specifice domeniului de activitate al construcțiilor de mașini, fabricare și comercializare de utilaje pentru activitatea comercială, utilaje pentru industria alimentară, aparate de masură și control, import-export și fabricare a altor utilaje și tehnologii.

5.2 Analiza utilizării resurselor umane

Stuctura numărului mediu de personal a înregistrat următoarea situație :

Tabel 1. Structura numărului mediu de personal

În intervalul de timp analizat numărul de personal evidențiază o evoluție fluctuantă, înregistrând în prima perioadă o scădere de la 486 la 405, iar apoi o creștere la 475 angajați.

Fig.1 Structura numărului mediu de personal

Tabel 2. Analiza în dinamică a situației economico-financiare

Indicatorii din tabelul de mai sus sunt determinați pe baza următoarelor formule :

pentru productivitatea muncii (WL) :

unde CA = cifra de afaceri

NS = numărul mediu de salariați

pentru salariul mediu (S) :

, unde Cs = cheltuieli cu remunerarea personalului ;

pentru rotația stocurilor (Rs) :

, unde S = valoarea stocurilor

rata rentabilității economice (Rec):

rata rentabilității comerciale (Rcom):

Interpretarea rezultatelor:

În anul 2011 firma a înregistrat o pierdere de 24824100 mii lei. Aceasta este determinată de cheltuielile de investiții efectuate de entitate pentru modernizare, fapt evidențiat și prin majorarea mijloacelor fixe în anul 2011 față de anul 2010 cu 77,52%.

Stocurile înregistrează o scădere de 22,23% în anul 2011 față de 2010, acesta fiind un aspect pozitiv. În privința datoriilor se constată o scădere a acestora în perioada 2012/2011 față de perioada 2011/2010. Creanțele cresc și ele, dar într-un ritm mai mic în 2012 față de 2011.

Evoluția numărului de personal oscilează, acesta înregistrând o scădere de 16,7% în 2011 față de anul 2010 și o majorare a numărului de personal cu 17,3% în anul 2012 față de anul 2011. Productivitatea muncii și salariul mediu se majorează respectând corelația de bază în 2011 față de 2010, iar în 2012 față de anul 2011 ambii indicatori înregistrează reduceri, dar productivitatea muncii se reduce mai repede decât salariul mediu astfel determinându-se nerespectarea corelației de bază (IWL > IS).

Fondul de rulment în perioada analizată are o tendință de scădere în primii ani întrucât activele imobilizate se măresc mai repede decât mărirea capitalurilor proprii, reprezentând o situație favorabilă pentru societate. În anii 2012 față de 2011 fondul de rulment înregistrează o ușoară creștere, acesta fiind un aspect nefavorabil. Trezoreria netă este pozitivă în perioada analizată deoarece necesarul de fond de rulment este mult mai mic decăt fondul de rulment efectiv.

Analiza utilizării mijloacelor fixe

Analiza dinamicii și structurii mijloacelor fixe

Fig 2. Mijloace fixe

Analiza dinamică a mijloacelor fixe evidențiază pe de o parte dinamica și masa efectelor produse, iar pe de altă parte materializarea programului investițional. Modificarea în dinamică a mijloacelor fixe evidențiează modificările în mărime absolută și în mărime relativă.

Modificarea absolută a mijloacelor fixe

mf1,0 = valoarea medie anuală a activelor fixe în anul curent și anul precedent

Modificarea relativă a mijloacelor fixe

Interpretarea rezultatelor:

În 2011 față de 2010 se înregistrează creșterea valorii medii anuale a mijloacelor fixe cu 25,596599 mii lei și cu 22536943 mii lei în anul 2012 față de 2011, ceea ce în mărime relativă înseamnă 77,54% respectiv 38,45%.

Analiza structurală a mijloacelor fixe evidențiază categoriile de active fixe spre care s-au orientat investițiile întreprinderii. În procesul de analiză o importanță deosebită o are creșterea compoziției tehnologice a mijloacelor fixe.

Pentru perioada 2011/2012 corelația este respectată:

Pentru perioada 2012/2011 corelația nu este respectată:

33.06%<50.26%

Analiza corelației dintre compoziția tehnologică și indicatorii de eficiență

Aceasta analiză se face pe baza funcției de regresie de tip parabolic:

unde:

X=variabila independentă (compoziția tehnologică a mf)

Y=variabila dependentă (unul din indicatorii de eficiență)

Analiza este efectuată pe baza datelor din tabelul de mai jos:

Tabel 3. Indicatorii necesari pentru analiza structurii mijloacelor fixe

Analiza cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe se face pe baza următorului model multiplicativ:

Analiza în mărimi relative :

Analiza în mărimi absolute :

Analizautilizării resurselor materiale

Resursele materiale sunt alcătuite din ansamblul intrărilor în societate care prin combinare și consumare participă la realizarea ieșirilor reprezentând bunuri și servicii ale pieței și aducătoare de profit. Practic resursele materiale (, utilaje, materii prime, materiale, echipamente) ca proces de combinare și consumare ămbracă spațiul funcției de producție pentru care efectuează criteriul general al eficienței. Acestea alcătuiesc suportul capitalului fix real și capitalului circulant.

Problema stocurilor are laturi multiple care în general sunt tratate în literatura de specialitate. Acestea privesc procesul de formare cu referire la cntitatea optimă, intervalul optim între două aprovizionări și costul stocării.

Potrivit celor menționate mai sus aici se accentuează modalitățile de caracterizare și diagnosticare a stocurilor ca mijloace circulante de exploatare.

In acest sens indicatorii sunt: ; ;,

unde : Qe=producția exercițiului

CA=cifra de afaceri

Pe =profit din exploatare

=stocul mediu

Diagnosticarea de tip factorial se realizează prin modele multiplicative.

implică utilizarea modelului:

Tabel 4. Indicatorii analizei resurselor materiale

Pentru analiza gestiunii resurselor materiale utilizăm următorul modelul multiplicativ:

1.influența factorului Qe/St

2.influența factorului CA/Qe

Interpretarea rezultatelor:

Stocul mediu înregistrează o scădere de 22,2% în anul 2011 față de 2010 și o creștere de 48,83% în 2012 față de 2011. Scăderea stocurilor este evidențiată în 2011 și prin faptul că cifra de afaceri are o valoare mai mare decât producția exercițiului ceea ce înseamnă că întreprinderea a avut o cerere pentru produsele sale în 2011 mai mare decât producția realizată, ceea ce determină și reducerea stocurilor. În anul 2012 creșterea cu 48,83% a stocului mediu poate fi datorată și de faptul că producția exercițiului are o valoare mai mare decât cifra de afaceri.

Concluzii și propuneri

La nivelul S.C UTCHIM S.A în perioada analizată se constată următoarea evoluție:

Scăderea eficienței utilizării mijloacelor fixe cu 29,32%, ceea ce înseamnă în mărime absolută reducerea CA la 1000 lei Mf cu 338,84 lei.

înrăutățirea compoziției tehnologice a mijloacelor fixe, adică reducerea acesteia și a influența nefavorabilă exercitată asupra CA la 1000 lei Mf. Aceatsa contribuind în mod practic la micșorarea fenomenului analizat cu 303,59 lei, adică în mărime relativă înseamnând o scădere cu 26,27%.

Chiar dacă în mărime absolută mijloacele fixe active s-au majorat în anul 2012 față de 2011, aceasta înseamnă în mărime relativă o majorare cu doar 2,09%.

Ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe a scăzut cu 26,27% acesta fiind un aspect negativ, majorându-se ponderea mijloacelor fixe inactive (de tipul construcțiilor) cu 74,88%.

Din punctul de vedere al eficienței utilizării mijloacelor fixe active se observă înregistrarea unei situații nefavorabile prin influența exercitată asupra fenomenului analizat, CA la 1000 lei Mf reducânsu-se cu 35,25 lei, iar în mărime relativă cu 3,05%. Consecința acestei situații este realizarea unor intrări de mijloace fixe prin investiții (în construcții) care au eficiență redusă.

Propuneri:

Eliminarea, reducerea pierderilor de timp sub forma zilelor sau a orelor unei zile de lucru prin:

Întărirea disciplinei în muncă

O mai bună organizare a muncii, a aprovizionărilor cu factori de producție

Respectarea programului de reparații capitale a utilajelor

Corelarea rezultatelor cu timpul efectiv lucrat

Stimularea cererii pentru produsele cu productivitatea medie orară mai mare decât media pe întreprindere printr-o îmbunătățire a activității de marketing

Asigurarea calității necesare a factorilor de producție utilizați

Îmbunătățirea calității materiilor prime

Ridicarea nivelului tehnologic folosit

Respectarea termenelor de punere sau scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe

Exploatarea corespunzătoare a mijloacelor fixe pentru a nu fi afectat gradul de uzură a acestuia

Găsirea celor mai avantajoși furnizori pentru mijloacele fixe sau a celor mai avantajoase căi de intrare în patrimoniu.

Utilizarea completă a timpului de lucru prin respectarea programului de lucru de către salariați și asigurarea condițiilor pentru funcționarea normală a mijloacelor fixe

Asigurarea în continuare a calității factorilor de producție utilizați

achiziția unor utilaje mai performante care pot înlocui un anumit număr de salariați

o mai bună utilizare a timpului de lucru

creșterea salariului mediu orar în concordanță cu creșterea productivității muncii

Concluzii

În lucrarea care am realozat-o mi-am prospus să prezint un studiu care are ca finalitate mărirea eficienței utilizării resurselor umane, materiale și a mijloacelor fixe pornind de la literatura de specialitate și finalizând cu un stiudiu de caz. În primul capitol am prezentat într-o manieră descriptivă tematica resurselor, acestea fiind grupate în resurse avansate, ocupate și consumate.

Din perspectiva abordată am tratat problematica organizatorică pornind de la nevoile realizării unei legături între obiectivele, procedeele de muncă și balanța energetică a ființei umane. Am continuat cu prezentarea conceputului de analiză si a rolului acesteia în mediul economic și financiar. Aceasta constituie baza studiilor de evaluare și fezabilitate economică a entităților. Analiza aceasta are un caracter permanent, chiar dacă este realizată de către un compartiment al firmei sau de către societăți specializate de audit, consultanță, etc.

Nu se putea trece peste o delimitare a conceptelor de eficacitate și eficiență. Prin eficacitate se înțelege raportul dintre obiectivele și rezultatele societăților comericiale. Relația eficacitate = rezultate/obiective prezintă măsura în care printr-o manieră adecvată sunt realizate obiectivele propuse. Prin eficiență se înțelege raportul dintre rezultatele și costurile societăților. Relația eficiență = rezultate/costuri reprezintă efortul cu care se obțin anumite rezultate.

În următoarele trei capitol am prezentat conceptele teoretice cu privire la resursele prezente în societățile noastre. Se evidențiază faptul că munca, ca și factor de producție, reprezintă o activitate specific umană care este desfășurată în scopul obținerii unor bunuri economice.

Totodată se știe că orice activitare economico-socială nu poate funcționa fără prezența șii intervenția omului, care este posesor al abilităților care îi permit să acționeze în scopul îndeplinirii acestor nevoi și nu doar purtătorul unor nevoi de consum. Forța de muncă, împreună cu mijloacele fixe, cu calitatea conducerii, cu obiectele muncii, cu pământul și terenul agricol, participă în mod direct la executarea procesului de producție. Totodată aceasta are un rol decisiv în obținerea bunurilor materiale, în realizarea de lucrări și prestarea de servicii, dar și în managerierea activității și rentabilizarea acesteia.

În prezent, ne aflăm într-un proces permanent de introducere a automatizării, informatizării, robotizării în toate domeniile, dar rolul hotărâtor rămâne tot cel al factorului uman.

În mediul analizei sunt studiate și efectele optimizarea sistemului de salarizare și premiere asupra folosirii timpului de muncă și a măririi productivității muncii, precum și răsfrângerea lor asupra rezultatelor economico-financiare ale entităților.

În privința mijloacelor fixe, pornind de la literatura de specialitate am evidențiat cauzele care determină situații ce privesc neutilizarea rezervelor, atât din punct de vedere a utilizării extensive, cât și a celei intensive. Acestea sunt: nemontarea utilajelor existente în firmă și nefucționarea celor instalate, utilizarea incompletă a timpului de muncă al utilajelor din cauze precum: lipsa pieselor de schimb, lipsa energiei, aprovizionarea defectuoasă cu materii prime, depășirea termenului de executare a investițiilor aferente halelor în care se instalează utilajele achiziționate, folosirea necorespunzătoare a utilajelor cu repercursiuni negative pentru randamentul mediu. Totodată o importantă problemă o reprezintă și utilizarea eficientă a suprafețelor de producție.

În economia în care toți producătorii sunt preocupați să satisfacă cererea nu trebuie să existe probleme în privința asigurării resurselor materiale necesare. Însă gestiunea resurselor materiale reprezintă o importantă problemă a managementului intern al firmei, premisă esențială a performanței economice și financiare a acesteia.

În privința societății analizate, prezentată în ultimul capitol al lucrării, se observă o scădere a cheltuielilor materiale și o creștere a sumelor alocate investițiilor, evidențiată prin mărirea cheltuielilor cu amortizarea și provizioanele. Totodată firma beneficiază de un coeficient de recuperare a resurselor materiale refolosibile.

În cadrul comportamentului individual își face apariția un factor cu o mare importanță cu implicații în asigurarea randamentului organizațional, și anume stresul organizațional. Din punctul meu de vedere este indispensabilă revalorizarea ființei umane față de munca organizatorică. Am ajuns la concluzia că în țara noastră există o bogată literatură de specialitate, dar care din nefericire insuficient luată în considerare.

Bibliografie

Gheorghe Băileșteanu, Diagnstic, risc și eficiență în afaceri, Ed. Mirton, Timișoara, 1997

Mărgulescu D.(coordonator), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Tribuna Economică, București, 1994

Bătrâncea I., Analiza economică și financiară a societăților comerciale, Ed. Eta, Cluj-Napoca, 1996

Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economică, București, 1997

Gh. Vâlceanu, V.Robu, N.Georgescu, Analiză economico-finanicară, Ed. Economică, București, 2005

Ișfănescu, Ghid practic de analiză economico-financiară. Ed. Tribuna Economică, București, 1999

Ișfănescu, C. Stănescu, A. Băicuș, Analiză economico-financiară, Ed. Economică, București, 1999

L. Bușe, Analiză economico-financiară, Ed. Economică, București, 2005

L.Popper, T. Păzitor, Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor, Ed. Perfect în colaborare cu Ed. Printech, 2006

Sorin V. Stan, Evaluarea întreprinderilor-uzanțe și metode, Ed. Teora, București, 1996

Bătrâncea I., Analiză financiară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000

Monica Petcu, Analiza economico-financiară a întreprinderii, Ed. Economică, București, 2003

Dorina Nicoleta-Lezeu, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică, București, 2004

Emil Chirilă, Finanțele întreprinderilor, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2001

Ion Stancu, Gestiunea financiară a agenților economici, Editura economică, București, 1994

www.ase.ro, Biblioteca Digitală, Prof univ.drd. Radu Stroe, Gestiunea financiară a întreprinderii.Note de curs și aplicații., Cursuri în format digital, București 2005

D. Margulescu si colectiv, Diagnostic economico- financiar, Ed. Romcart, Bucuresti, 1994