Analiza Eficientei Economice a Masinii de Debitat cu Fascicul Laser a Materialelor Nemetalice

1. NOȚIUNI ȘI CONCEPTE DESPRE EFICIENȚĂ ECONOMICĂ

”Eficiența înseamnă să faci mai bine ceea ce se face deja.”

Peter Drucker

Indiferent de domeniul de activitate, de obiectul activității sau de produsele la care face trimitere, oricare producător este interesat de atingerea performanței, fie ea economică sau financiară. Despre performanță, nu se poate vorbi decât prin prisma eficienței, pe cele două mari laturi ale sale: cea economică și cea financiară.

Orice activitate economica se derulează având eficiența economică atât ca premisa, cât și ca rezultat. Acceptarea eficienței economice drept criteriu de performanță, ca un element al realității, este în masură să conducă, dacă nu la schimbarea opiniilor privind determinarea și esența sa, cel putin la dezvoltarea acesteia. [Petit Larousse, 1995]

Principalele elemente ale aprecierii nivelului de performanța al unei firme, care se refera la eficiența globală a activității economice, sunt:

performanța realizată sau planificată,

competitivitatea produselor sau a firmei,

excelența.

Competitivitatea, în economia de piață, se măsoară prin diferențele înregistrate între competitori în cuantumul și calitatea ratelor de eficiență individuale sau generale.

1.1. Definirea termenului de eficiență economică

În condițiile existenței unor resurse cu caracter limitat, problema fundamentală a organizării oricărei activității economice o constituie preocuparea oamenilor de a utiliza resursele într-un mod cât mai rațional. Pornind de la această problemă, trebuie avut în vedere faptul că, alocarea resurselor pentru atingerea unor rezultate, să se realizeze la cel mai înalt nivel al eficienței economice.

Eficiența economică este un concept complex, de largă aplicabilitate. Practic, toate activitățile în care se consumă factori de producție în scopul obținerii unor rezultate economice pot fi analizate prin prisma eficienței economice a lor. Tocmai această complexitate reclamă abordări teoretice diferite din partea specialiștilor.

Astfel, începând cu economistul scoțian Adam Smith, recunoscut ca fondator al economiei politice, abordează maximizarea rezultatelor, evidențiind în acest fel doar această latură a eficienței economice.

Din școala de economie clasică, Karl Marx, ca fondator al teoriei valorii în muncă, face o analiză detaliată a mecanismului de sporire a eficienței capitalului uman la nivelul microeconomic, explicând-o prin obținerea de către întreprinzător a plusvalorii maxime pe unitatea de capital avansat; respectiv, după acoperirea costurilor solicitate de capitalul uman avansat în procesele de producție, întreprinzătorul urmărește maximzarea efectelor-muncă generate de respectivul capital uman.

Cu toate acestea, bazele teoriei eficienței economice au fost puse odata cu formalizarea matematică a laturilor sale. Astfel, Vilfredo Pareto și-a adus o contributie importantă la definirea conceptului de eficiență economică maximă în condiții de echilibru într-o economie concurențiala perfectă, între optimul consumului și optimul producției.

În literatura autohtonă, se apreciază că cea mai cuprinzătoare definiție a eficienței este dată de economistul Petre Jica. Acesta atribuie noțiunii de eficiență patru sensuri, și anume:

Un sens foarte larg în care eficiența este definită ca și calitatea unei activități, acțiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprimă prin compararea efectelor cu eforturile ;

Un sens larg în cadrul căruia se includ efectele directe și cele conexe, respectiv efortul direct și conex. Avem de a face deci cu eficiența absolută, care nu presupune comparația cu alte alternative ale acțiunii respective ;

Un sens restrâns care presupune ca raportul efect / efort sau efort / efect să fie acceptabil în comparație cu alte raporturi ale activității sau cu alte variante sau cu un regim de normă al eficienței ;

Un sens forte restrâns care reprezintă abordarea cea mai sintetică și mai completă a noțiunii de eficiență, abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate, ca natura și timpul, cu efectele obișnuite, de asemenea echivalate ca natură și timp.

Concretizând astfel aceste paradigme, putem concluziona ca eficiența economică reprezintă raportul dintre efectul obținut și efortul depus de către un agent economic. Este demn de remarcat că exprimarea aceluiași aspect al realității economice se obține și prin inversarea raportului dintre efectul rezultat și efortul implicat.

Această succintă incursiune asupra termenului de eficiență economică necesită delimitarea față de alți termeni având conotații înrudite, și anume eficacitate și economicitate.

Eficacitatea sugerează doar atingerea scopurilor propuse fără a ține cont și de eforturile depuse pe când eficiența măsoară practic calitatea acțiunilor intreprinse în scopul obținerii rezultatelor scontate. De asemenea termenul de economicitate redă o altă dimensiune a eficienței, reflectată prin minimizarea costurilor sau economisirea resurselor prin nealocarea parțială a lor.

În sfera economicului, categoria de eficiență, are un caracter complex deoarece impune luarea în considerare nu numai a aspectului economic ci și a celui financiar, social, tehnic, ecologic etc.

1.2. Forme ale eficienței economice

Dacă în subcapitolul precedent am reflectat asupra dimensiunii conceptuale a eficienței economice, în continuare, ne vom axa asupra formelor sale. Eficiența economică, în activitățile productive, capătă forme de exprimare diferite, funcție de criteriile urmărite de către cei care fac o astfel de analiză:

Un prim criteriu al clasificării formelor poate fi considerat modul de utilizare a resurselor. Privind acest aspect, eficiența poate fi:

Eficiența productivă

Eficiența productivă se referă la realizarea în condiții de eficientă a oricărui produs sau pachet de produse care sunt obținute și presupune două aspecte mai semnificative:

alocarea resurselor în cadrul fiecărei întreprinderi – prima condiție pentru atingerea eficienței productive este ca fiecare segment sau componentă a întreprinderii să producă la orice nivel de producție, în condițiile optimizării costului.

alocarea resurselor între firmele aparținând unei anumite industrii – aceasta asigură ca producția totală a fiecărei industrii să fie astfel alocată încât costul total de producție al acelei industrii să fie minimizat.

b) Eficiența alocativă

Eficiența alocativă se manifestă atunci când prin eficiență se înțelege utilizarea cu cele mai bune rezultate posibile a rezultatelor economice. Utilizarea constând în situația în care este imposibilă modificarea organizării producției în așa fel încât să se asigure creșterea utilității efectuate prin rezultatele sale tuturor beneficiarilor acestora.

În funcție de natura economică a resurselor utilizate în atingerea eficienței putem sa facem următoarea clasificare:

a) Eficiența resurselor avansate

Care, în funcție de elementele componente, poate fi:

eficiența investițiilor;

eficiența cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și introducerii progresului tehnic;

eficiența calificării personalului;

eficiența calității produselor;

eficiența organizării producției și a muncii;

b) Eficiența resurselor ocupate

În cadrul eficienței resurselor ocupate, dacă avem în vedere elementele componente ale acestor resurse, vom distinge alte forme ale eficienței:

eficiența utilizării imobilizărilor corporale;

eficiența utilizării activelor circulante;

eficiența utilizării resursei umane;

eficiența utilizării capacității de producție (suprafețele alte resurse economice).

c) Eficiența resurselor consumate

Care, la rândul ei, poate fi:

eficiența resurselor materiale;

eficiența resurselor umane.

Dacă folosim drept criteriu de clasificare un anumit sistem de referință, respectiv, nivelul de abordare, vom delimita ca forme ale eficienței următoarele:

a) Eficiența economiei naționale

b) Eficiența sistemelor de producție

Eficiența sistemelor de producție poate avea ca modalități:

eficiența economică la nivelul unei întreprinderi productive (industriale, agricole, etc.);

eficiența economică a unei centrale industriale (regională C.F.R., trust, etc.);

eficiența economică la nivelul unei ramuri productive sau neproductive;

1.3. Căi de creștere a eficienței economice

Creșterea eficienței economice înseamnă sporirea rezultatelor utile obținute pe unitatea de efort sau cheltuială de factor de producție ori reducerea cheltuielilor efectuate pentru obținerea unei unități de produs.

Principalele căi de creștere a eficienței economice sunt redate în schema de mai jos (Fig. 1.3.1)

Fig. 1.3.1. Căi de creștere a eficienței economice

Utilizarea integrală a forței de muncă la realizarea activității economice

Forța de muncă reprezintă un factor principal al producției în orice întreprindere De aceea, asigurarea la timp cu forța de muncă necesară sub aspect cantitativ, calitativ și structural, precum și folosirea raționala a acesteia are o mare influență asupra rezultatelor economico-financiare. Calitatea muncii este variabila determinantă în eficiența activității oricărui agent economic. Asociată nivelului tehnologic favorizează asigurarea capacitatii concurențiale a acestuia.

Utilizarea integrală a capitalului fix

Capitalul fix este acea parte a capitalului tehnic formată din bunuri care participă la mai multe cicluri de producție, se consumă treptat și se înlocuiește după mai mulți ani. Utilizarea eficientă a capitalului fix presupune o folosire rațională și corespunzătoare destinației acestora la capacitatea reală a lor.

Abordarea utilizării integrale a capitalului fix trebuie să țină cont și de uzura acestora care poate fi fizică sau morală. Atunci când uzura fizică se produce datorită utilizării capitalului fix în activitatea economică, și nu din cauza factorilor naturali, se consideră o utilizare integrală a acestuia. Uzura morală apare ca urmare a apariției unor utilaje noi mai performante. Dacă uzura morală are loc înainte de amortizarea integrală a capitalului fix, aceasta reprezintă o pierdere pentru agentul economic.

Conferirea calității produselor la un nivel concordant cu exigențele pieței

Deoarece bunurile și serviciile sunt realizate pentru a satisface diversitatea cerințelor sociale, pentru producători este importantă cunoașterea acestora; încadrarea în nevoia socială este prima condiție a existenței calității, deoarece un bun care nu răspunde unei nevoi sociale nu are nici calitate. O calitate superioară asigură reducerea costurilor datorită folosirii eficiente a resurselor.

Reducerea cantității de resurse cheltuite pe unitatea de efect

Reducerea cantității de resurse cheltuite pe unitatea de efect este și un indicator de referință a nivelului eficienței economice. Necesitatea optimizării costurilor stimulează întreprinderea să implementeze progresului tehnic, dacă crește calitatea produsului, tehnologia de producție nemodificându-se, sau dacă scade costul, sub influența perfecționării tehnologiei, atunci când calitatea nu se modifică.

Progresul tehnic

Progresul tehnic implică o modificare a tehnicii de producție, care permite obținerea unui volum de producție dat cu o cheltuială mai mică de factori de producție, sau a unui volum mai mare al producției cu o cheltuială dată de factori. Efectele progresului tehnic, ca și factor esențial al creșterii eficienței economice, se vor prezenta în subcapitolul următor.

1.4. Progresul tehnic – factor esențial al creșterii eficienței economice

Cercetarea științifică și inovarea, reprezintă factorul esențial pentru creșterea eficienței economice, concretizându-se în realizarea progresului tehnico-științific. Progresul tehnic reprezintă totalitatea realizarilor prin care o intreprindere sau o economie în ansamblu devine mai eficientă. Este in acelasi timp premisă și rezultat pentru dezvoltarea unei economii.

Efectele implementării progresului tehnic se concretizează prin două elemente:

descoperirea de tehnici noi, introducerea de noi metode de producție și de noi echipamente, mașini etc. Acest tip de descoperire permite creșterea productivității factorilor de producție și reducerea costului de producție al bunurilor, paralel cu îmbunătățirea caracteristicilor lor.

realizarea de noi produse și dezvoltarea, perfecționarea celor existente. Acest tip de dezvoltare este direct legat de schimbarea caracteristicilor bunurilor oferite pe piață și de modificarea calității lor.

Trebuie să știm, însă, că există soluții științifico-tehnice de desfășurare a unor activități la a căror avantaje, obținute prin aplicarea lor, se renunță parțial din considerente economice. Implementarea progresului tehnico-științific trebuie să fie coordonat cu cheltuielile și rezultatele obținute. Putem spune că noutățile științifice nu sunt scop în sine, dar reprezintă mijlocul de bază de asigurare a unui efect economic și social înalt. Iată de ce aplicarea inovațiilor tehnice trebuie să aibă o bună argumentare economică.

În cele ce urmează se va face o scurtă analiza a efectelor progresului tehnic asupra eficienței economice ce sunt redate în schema de mai sus (fig. 1.)

a) Sporirea productivității muncii

Creșterea productivității muncii duce la creșterea volumului producției, însă există posibilitatea unei limitări din cauza capacității reduse de absorbție a piețelor de desfacere a produselor.

Ca forme de exprimare a productivității muncii, de regulă, se practică două:

productivitatea fizică – exprimă plusul de operațiuni, activități sau produse realizate în unitatea de timp, în raport cu un sistem de referință, latură a productivității muncii apreciată de unii autori, ca fiind o formă de exprimare a eficienței economice;

productivitatea valorică – arată unitatea valorică suplimentară realizată în unitatea de timp, raportată la un sistem de referință (perioadele precedente, unități omoloage, sisteme de bugetare sau planificare, etc.) ceea ce se poate traduce prin eficiența financiară a bazei de analiză.

b) Îmbunătățirea tehnologiei de realizare a produselor

Îmbunătățirea tehnologiei de realizare a produselor, asigură creșterea prelucrabilității resurselor primare, simplificarea constructivă și miniaturizarea, chiar microminiaturizarea produselor, reducerea consumurilor energetice. Prin creșterea raportului performanță / costul produselor, se facilitează reducerea nivelului costurilor de producție și al prețurilor produselor, dacă piața este favorabilă unui asemenea act.

c) Scăderea gradului de uzură morală

Reducerea uzurii morale ale elementelor capitalului fix se poate realiza, de exemplu, prin perfecționarea programelor informatice utilizate la dirijarea lor.

d) Automatizarea operațiilor de producție

Prin automatizare, procesul de producție este eliberat de elementele pe care capacitatea de muncă a omului le impune.

După cum am observat anterior, progresul tehnic are o importanță majoră în creșterea eficienței economice. Dacă pornim de la una dintre premisele economice fundamentale, conform căreia maximizarea beneficiilor este scopul principal al oricărei întreprinderi, atunci trebuie să conchidem că progresul tehnic este factor necesar dar nu și suficient pentru asigurarea obținerea beneficiilor maxime. În consecință, trebuie abordate și aplicate toate căile posibile de creștere a eficienței economice productive.

Modul concret prin care se realizează sau nu nivelul optim al performanțelor intreprinderii se cuantifică prin sistemul de indicatori economici, care vor fi tratați în capitolul următor.

2. SISTEMUL DE INDICATORI PRIN CARE SE EXPRIMĂ EFICIENȚĂ ECONOMICĂ A PROGRESULUI TEHNICO-ȘTIINȚIFIC

Multitudinea formelor ei de manifestare determină cerința utilizării, de regulă, a mai multor indicatori care să ofere o imagine cât mai veridică asupra nivelului și dinamicii activității economice apreciate prin prisma raportului dintre rezultatele obținute și consumul de factori de producție.

Dintre acești indicatori amintim:

productivitatea (randamentul),

coeficientul capitalului,

nivelul tehnic al produselor,

nivelul calității produselor,

nivelul costului de producție,

rentabilitatea producției,

investiția specifică, etc.

Menirea acestor indicatori este determinată de nevoia de exprimare a efectelor (a rezultatelor) activității economice, atât la nivelul operațiunilor sau produselor cât și la nivelul întregii întreprinderi.

În cele ce urmează ne vom îndrepta atenția, cu precădere, asupra productivității și rentabilității economice. În practică, acești doi indicatori reflectă cel mai bine efectele aplicării progresului tehnic și stau la baza oricărei analize în scopul luării deciziei de investiție.

2.1. Productivitatea factorilor de producție, sau productivitatea fizică

Productivitatea factorilor de producție reprezintă rodul utilizării concomitente și interdependente a tuturor factorilor de producție.

Într-un sens mai larg productivitatea se mai poate defini ca un raport dintre cantitatea de bogăție produsă și cantitatea de resurse utilizate în cursul producerii ei.

(2.1.1)

Prin urmare, determinarea productivității fizice presupune calcularea volumului producției (Q), precum și resursele utilizate (E), adică, cheltuielile efectuate, prezentate în forma lor materială.

Modul de calcul și exprimare al productivității în raport cu progresul tehnic cunoaște mai multe forme, după cum urmează:

1. Sporul de producție.

Acest indicator se calculează după formula:

( 2.1.2.)

în care:

Q – este sporul de producție obținut prin aplicarea în producție a tehnicii noi;

T1 – numărul de zile efectiv lucrate de la data aplicării noului procedeu până la sfârșitul

perioadei;

q1, q0 – producția medie zilnică obținută după și înaintea aplicării acestei măsuri.

2. Sporul de capacitate de producție

Capacitatea de producție reprezintă producția maximă care se poate realiza cu ajutorul unui utilaj sau a unei instalații în condiții optime de exploatare, într-o anumită perioadă de timp, ținând cont de dotarea tehnică existentă la momentul respectiv.

Sporul de capacitate de producție se exprimă ca diferență între capacitatea de producție anterioară și cea obținută după aplicarea tehnicii noi. Calculele se fac după formula:

(2.1.3)

în care:

C – este sporul de capacitate de producție obținut ca efect al introducerii tehnicii noi;

K1 și K0 – mărimea capacităților tehnice a principalului utilaj după și înaintea aplicării măsurii respective;

d1 și d0 – indicatorul de utilizare extensivă a utilajului după și înaintea aplicării unei măsuri;

I1 și I0 – indicatorul de utilizare intensivă a utilajului după și înaintea aplicării unei măsuri.

Indicatorul de utilizare extensivă al unui utilaj se definește ca raportul între timpul cât utilajul a funcționat efectiv și timpul pe care l-a avut la dispoziție sau timpul maxim normat de funcționare.

Indicatorul de utilizare intensivă sau producția specifică se definește ca fiind capacitatea de producție a utilajului raportată la dimensiunea sa caracteristică. Dimensiunea caracteristică a unui utilaj este acea dimensiune a utilajului care îi definește regimul de funcționare.

3. Creșterea productivității utilajului

Sporul de productivitate al utilajului exprimat procentual, obținut după aplicarea unei măsuri, în comparație cu nivelul productivității muncii realizat înainte de aplicarea măsurii respective, se calculează după formula:

(2.1.4)

în care:

W – este creșterea procentuală a productivității muncii obținute prin aplicarea unei măsuri;

W1 și W0 – nivelul absolut al productivității muncii realizat după și inainte de aplicarea procedeului respectiv.

4. Economia timpului-muncă realizat prin introducerea unei măsuri tehnice se calculează folosind formula:

Et = Q1 (t0 – t1) (2.1.5)

în care:

Et – este economia timpului de muncă realizată prin introducerea unei măsuri (procedeu tehnic);

Q1 – cantitatea de producție executată în perioada analizată, după aplicarea procedeului (măsurii);

t0 și t1 – timpul de muncă mediu cheltuit pe unitatea de produs înainte și după aplicarea unei măsuri.

Din punct de vedere al ariei de cuprindere al productivității, în literatura de specialitate se mai utilizează termenii de productivitate globală și productivitate parțială.

Productivitatea globală surprinde efectele combinării tuturor factorilor de producție, măsurând performanța și eficiența acestora. Determinarea corectă a nivelului productivității globale a tuturor factorilor de producție necesită determinarea evoluției randamentului fiecărui factor in parte precum munca sau capitalul, exprimat prin productivitatea parțială, astfel născându-se noțiunea de productivitate a muncii, productivitate a capitalului ș.a.m.d.

Indiferent de modul de exprimare al acestui indicator, rolul hotărâtor în creșterea acestuia revine progresului tehnic, dezvoltării-cercetării științifice și inovației, modernizării tehnicii și tehnologiilor de producție. În condițiile progresului tehnico-științific contemporan se modifică modul de combinare al factorilor muncă și capital în sensul substituirii muncii de către capital.

2.2. Rentabilitatea factorilor de producție

Rentabilitatea producției poate fi înțeleasă ca și capacitatea unui agent economic de a crea profit, astfel acest indicator caracterizează o stare pozitivă a eficienței economice.

Atingerea unui nivel de rentabilitate presupune, de regulă, asumarea unui anumit risc. Acest risc este cauzat deseori de incertitudinile din mediul antreprenorial sau al factorilor exogeni. Acest fapt impune stabilirea unui nivel de rentabilitate acceptat, numit și prag de rentabilitate sau ”punctul mort” al intreprinderii. La acest nivel nu se realizează profit. Depășirea acestui prag indică realizarea profitului după ce se acoperă integral cheltuielile de producție, iar o valoare a rentabilității sub acest prag denotă activități ce se soldează cu pierderi.

Pentru o mai bună apreciere al pragului de rentabilitate a unei întreprinderi, există două metode de determinare al acestui punct critic.

1. Metoda liniară – se justifică în situația în care costul variabil se modifică direct proporțional cu modificarea volumului producției. Elementele care generează relații liniare în raport cu evoluția producției pot fi reprezentate grafic (Fig. 2.2.3)

Fig. 2.2.1. Punctul critic sau pragul de rentabilitate în relație liniară

Din figura 2.2.1. se poate desprinde că pentru orice volum al producției mai mic decăt Q1, firma înregistrează pierderi deoarece costurile totale de producție sunt superioare cifrei de afaceri. Intersecția celor două drepte a încasărilor totale și a costurilor totale marchează pragul de rentabilitate ce corespunde volumului Q1 al producției.

2. Metoda neliniară – are în vedere situațiile concrete, când, la nivelul firmelor creșterea producției se reflectă asupra costurilor variabile prin creșterea lor, dar unele cheltuieli cresc proporțional, altele neproporțional față de variația volumului producției. Grafic, această metodă se poate reprezentă după cum urmează

Fig. 2.2.2. Evoluția pragului de rentabilitate neliniară.

Din figura 2.2.2 rezultă că firma dispune de un prag al rentabilității inferior și unul superior. Aceste praguri semnalând existența a două zone ale pierderilor. Prima zonă a pierderilor se situează în condițiile în care volumul producției este mic situat sub nivelul Q1. În punctul în care producția atinge nivelul de producție Q2 apare nivelul doi de rentabilitate. Iar dacă producția atinge dimensiunea între Q1 și Q2, firma înregistrează profit. În momentul în care nivelul producției atinge Q2 este atins pragul rentabilității superior care semnifică faptul că dacă producția va continua să crească peste dimensiunea Q2, firma va înregistra din nou pierdere.

Se poate remarca existența a trei forme ale rentabilității:

a) rentabilitatea capitalurilor (generală) – se exprimă sub forma raportului procentual dintre mărimea profitului și mărimea capitalului utilizat pentru obținerea lui

b) rentabilitatea economică – se calculează ca raport procentual între rezultatul economic (este suma rezultateloror activității de producție cu amortismentul și sarcinii financiare pe diferite termene ale firmei) obținut și activul total deținut.

c) rentabilitatea financiară – se determină tot ca un raport procentual, împărțindu-se rezultatul activității (rezultatul curent înainte de impozitare) la capitalul propriu deținut de firmă în perioada obținerii acelor rezultate.

Indicatorul de bază în cadrul analizei rentabilității prin prisma profitului îl constituie profitabilitatea. Pentru determinarea acestui indicator al eficienței, se recurge, în primul rând la exprimarea profitului în mărime absolută, ca masă realizată într-o perioada, comparabilă cu mărimea sa în perioada precedentă pentru a releva tendința nivelului rentabilității. Profitul se surprinde în ipostaza de mărime absolută ca masă a profitului și în mărime relativă ca rata a profitabilității.

a) ca masă a profitului – este mărimea totală a profitului obținut de o firmă, și se determină prin scăderea cifrei de afaceri a costului de producție aferent și reprezintă costul global neimpozitat al întreprinderii.

b) ca rată a profitabilității – reprezintă, în mod procentual, dimensiunea profitului în volumul veniturilor realizate. Rata profitabilității se poate exprima în următoarele moduri:

1. funcție de nivelul CA

(2.2.2)

2. funcție de nivelul costurilor de producție

(2.2.1)

3. funcție de volumul capitalului fix (sau circulant) sau al capitalului total

(2.2.3)

Pentru o mai bună apreciere a rentabilității este necesară determinarea distinctă a indicatorilor specifici. Aceștia pot fi exprimați în mod diferit, funcție de interesele factorului de decizie.

1. Economia consumului specific de materii prime, materiale, combustibil, energie etc. pe unitatea de produs

Este obținută prin introducerea în producție a unei măsuri tehnice se calculează după formula:

(2.2.4)

în care:

Ec – este economia totală în unități naturale de materii prime, materiale etc. de la aplicarea unui procedeu nou până la sfîrșitul perioadei analizate;

Q1 – producția executată în unități naturale de la aplicarea unei măsuri tehnice și pînă la sfîrșitul perioadei analizate;

C0 și C1 – consumul de materii prime, materiale etc. înainte și după aplicarea noului procedeu

2. Economia din reducerea costurilor în urma introducerii unui procedeu nou se calculează astfel:

(2.2.6)

în care:

Ep – este economia realizată din reducerea costurilor;

c0 și c1 – cheltuielile efectuate înainte și după aplicarea procedeului.

Folosind acești indicatori avem posibilitatea de a analiza multilateral eficiența economică a progresului tehnic și a activității de producție.

În concluzie, indiferent de forma pe care o îmbracă rentabilitatea, aceasta exprimă puterea economică a întreprinderii.

3. ANALIZA EFICIENȚEI ECONOMICE A MAȘINII DE DEBITAT CU FASCICUL LASER A MATERIALELOR NEMETALICE

Dacă prima parte a lucrării a cuprins aspectele privind proiectarea mașinii de debitat cu LASER respectând cerințele impuse, trebuie să analizăm și din punct de vedere economico-financiar eficiența rezultată în urma realizării acestui aparat.

Pentru început, este necesară determinarea modului de analiză pentru obținerea unor rezultate veridice și conforme cu realitatea.

Lucrarea de față își propune o analiză detaliată a eficienței economice a mașinii de debitat cu LASER proiectată, prin două puncte de vedere diferite:

fabricarea utilajului pentru producție proprie

fabricarea utilajului pentru comercializare

Prima parte a analizei va avea un caracter tehnico – economic iar ca metodă de lucru se va utiliza comparația. Această metodă presupune aprecierea indicatorilor cu semnificație proprie în raport cu situațiile economice existente. Fiind o analiză tehnico-economică, comparația are un caracter special ce are ca scop determinarea eficienței unor măsuri luate sau soluții tehnico-economice, adică comparația variantelor în scopul alegerii soluției optime.

Pentru calculul și determinarea eficienței economice a mașinii de debitat cu fascicul LASER se va proceda la raportarea acelorași indicatori a unei mașini de debitat cu LASER ce se utilizează în stadiul actual, concepută pentru debitarea materialelor nemetalice, cu caracteristicile tehnice cele mai apropiate pentru realizarea acestui scop.

În această parte a analizei se urmărește cu precădere atingerea eficienței economice determinată de productivitatea fizică.

Partea a doua a analizei va aborda ipoteza producerii mașinii de debitat cu fascicul LASER destinată comercializării constând în determinarea prețului de vânzare și a modului de formare a acestuia, comparația prețului posibil a fi obținut cu nivelul costurilor de producție generate de fabricarea utilajului, urmând analiza eficienței economice prin calcularea indicatorilor economici.

Analiza de caz, în ipoteza axării producerii utilajului pentru comercializare, va urmări profitabilitatea activității (afacerii) prin latura calitativă a productivității, respectiv, profitabilitatea, ca diferență între efectele obținute și resursele avansate.

Această abordare are ca scop final stabilirea celei mai bune oportunități de investiție într-o activitate economică prin compararea rezultatelor obținute în cele două cazuri.

Analiza tuturor indicatorilor va fi făcută pe perioada unui exercițiu financiar.

3.1. Partea de analiză a ipotezei de utilizare a utilajului în producția de articole de papetărie.

Pornind de la definiția eficienței economice, care pune în raport efortul depus și efectul obținut, este necesar prin urmare identificarea acestor factori în cazurile propuse pentru analiză. Astfel, în cazul producției utilajului pentru fabricarea obiectelor decupate, efortul depus se poate concretiza în cheltuielile totale efectuate. Materializarea efectului se poate observa prin rezultatele financiare obținute în urma vânzărilor, deci prin veniturile încasate.

Din aceste considerente vom proceda la previzionarea veniturilor și planificarea cheltuielilor. Instrumentul care face posibile aceste lucruri este bugetul de venituri și cheltuieli, care este un plan financiar ce are menirea de a ține sub control activitățile generale sau unele obiective propuse în cadrul întreprinderii, prin intremediul prognozării și a urmăririi cheltuielilor ce pot fi acoperite din resursele disponibile.

3.1.1. Întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli in cazul producției proprii

Vom considera în cazul utilizării utilajului în vederea producției proprii a obiectelor decupate volumul de producție preconizat de 8.500 de produse pe an. Estimarea acestei valori s-a realizat luându-se în considerare cerințele piețelor specifice fiecărui produs fabricat, precum și încadrarea în limitele capacității de producție.

Tabelul 3.1.1 – Bugetul anual de venituri și cheltuieli

pentru producția de articole de papetărie

Suma valorică a cheltuielilor și a veniturilor redate în tabelul precedent se justifică prin următoarele considerente:

În cadrul cheltuielilor cu materiile prime ocazionată de fabricarea articolelor de papetărie decupate, detalierea se face după cum urmează:

Achiziționarea materiilor prime au fost stabilite funcție de tipul produselor decupate. Astfel pentru realizarea a 8500 de produse sunt necesare 9.600 de coli de hârtie dacă se ia în calcul faptul că există produse care necesită pentru realizare două sau mai multe coli de hârtie. Pornind de la aceasta, cheltuielile cu materia primă se structurează astfel:

Tabelul 3.1.1 – Detalierea cheltuielilor cu materia primă

Dintre materialele necesare pentru procesul de fabricare a obiectelor de papetărie putem menționa adezivul pentru lipirea hărtiei cu valoarea totală de 40 RON, tonerul pentru imprimarea hârtiei însumănd valoarea de 620 RON și alte materiale decorative, 810 RON

Cu privire la resursele umane, numărul minim de salariați este doi muncitori pentru realizarea volumului de producție cu un salariu de 800 RON.

Cheltuielile cu utilitățile provin din consumul energiei electrice a utilajului, respectiv a calculatorului conectat cu acesta, pornind de la puterea consumată de acest sistem. Consumul utilajului este redat de consumul celor 2 motoare pas cu pas de 19, 2 W/h adăugând consumul celorlalte componente electrice aproximativ 40 de Watt-i rezultând un consum de aporoximativ 80 de W/h., La care se adaugă puterea calculatorului 550 W/h. Totalul consumului de energie electrică a utilajului este deci de 630 W/h. Consumul anual al utilajului este de 1.260 kWh. Aplicând tariful pentru agenți economici de 0,6049 RON/kWh, obținem suma de 762 RON. Expresia matematică a celor enunțate anterior va deveni:

La acestea se adaugă cheltuielile de regie în cuantumul sumei de 2.638 RON.

Mașina de debitat și imprimanta cu LASER se încadrează în categoria mijloacelor fixe, iar cheltuielile de fabricare, respectiv achiziția lor sunt în valoare totală de 1.560 RON.

Obiectele de inventar cuprind acele bunuri materiale de valoare mai mică de 1.800 RON sau cu durata de viață utilă sub un an. Conform specificului activității intreprinderii se impune achiziționarea a 2 calculatoare, o casă de marcat, mobilier și alte echipamente de birotică.

Cheltuielile de desfacere vor cuprinde în principal cheltuieli cu promovarea produselor și transportul lor la clienți.

Vom purcede în continuare la detalierea veniturilor.

Veniturile realizate sunt constituite din vânzarea produselor, adică cifra de afaceri.

Stabilirea prețurilor de vânzare se va face prin metoda prețurilor flexibile, bazată pe conferirea raportului dintre cererea și oferta unui produs a rolului de reper al stabilirii prețului.

Diversitatea mare a obiectelor decupate din hârtie impune o clasificare minimă a acestora funcție de complexitatea lor, în scopul estimării cantităților vândute. Astfel, vănzările acestor produse vor fi:

1. Produse nivel mare de complexitate 4.100 buc. – 10 RON – 41.000 RON

2. Produse nivel mediu de complexitate 3.000 buc. – 5,5 RON – 16.500 RON

3. Produse nivel redus de complexitate 1.400 buc. – 1.5 RON 2.100 RON

3.1.2. Determinarea productivității anuale a factorilor de producție

Calculul productivității factorilor de producție după specificațiile teoretice din lucrare are ca date de intrare volumul producției și resursele utilizate, calculate mai sus.

Astfel, productivitatea valorică utilajului proiectat va fi:

Această valoare trebuie raportată conform definiției, la un sistem de referintă pentru determinarea corectă a situației economice. Ca bază de comparație se va recurge la productivitatea mașinii de debitat existente.

În cazul gravatorului actual, cheltuielile de producție vor rămâne constante, cu excepția valorii de intrare a utilajului de 25.040 RON, cheltuielilor de întreținere și energia consumată de acesta. Diferența de cheltuieli este în valoare de 24.648 RON. Astfel, cheltuielile de producție anuale ale gravatorului cu LASER devin

Veniturile realizate ca urmare a vânzării producției obținute vor fi cu 46.650 RON mai mari față de veniturile realizate în primul caz. Nivelul mai ridicat al veniturilor este corelat cu media prețurilor actuale stabilite de producătorii actuali de obiecte de papetărie decupate ce folosesc tehnologia LASER

În concluzie, productivitatea valorică va fi:

Următorul grafic evidențiază diferența dintre productivitatea valorică calculată în cele două cazuri.

Fig. 4 – fds

Productivitatea valorică astfel este mai mare în cazul utilizării unei mașini existente cu 0,21 RON decât în cazul folosirii mașinii proiectate.

3.1.2.1. Sporul de producție

Sporul de producție reprezintă creșterea producției dintr-o anumită perioadă. Analiza făcându-se pe durata unui exercițiu financiar se va atribui lui T1 numărul de zile lucrătoare dintr-un an, adică 250 de zile.

Pentru determinarea producției medie zilnice se va lua în considerare capacitatea maximă de producție a utilajelor ce vor lucra pe un schimb. Se estimează că în medie lungimea totală a contururilor decupate pe un produs este de 3.500 mm.

Prin urmare utilajele vor avea următoarele capacități de producție:

Utilajul proiectat:

Gravatorul LASER utilizat în prezent:

Sporul de producție este:

Valoarea negativă redă practic diferența dintre numărul adițional de produse ce se poate realiza cu utilajul actual față de cel proiectat. Acest fapt se datorează vitezei mai mari de tăiere al LASER-ului. Avantajul acestor mașini este reprezentat de promptitudinea cu care pot să răspundă comenzilor spontane, iar viteza de peste două ori mai mare a lor față de mașina proiectată se observă semnificativ doar în loturi mari de fabricație. Dar dacă luăm în considerare volumul redus al cererii de pe piață pentru articolele de papetărie decupate, acest nivel al productivității nu se justifică.

Se consideră ca utilajul proiectat are o productivitate optimă, capabilă să acopere în întregime această cerere și este destinat preponderent întreprinderilor mici, care vor putea furniza o gamă vastă de produse, adaptându-se cerințelor clientelei.

3.1.2.2. Sporul de capacitate de producție

Capacitarea tehnică a utilajelor se va exprima prin capacitatea de producție maximă calculată la punctul anterior. Astfel:

K1 = 1.440 produse/schimb

K0 = 3.921 produse/schimb

Indicatorii de utilizare extensivă ai utilajelor se vor calcula ca fiind raportul dintre timpul efectiv de lucru pe un singur schimb și situația în care utilajul produce permanent timp de opt ore

d1 = 1.440 produse/schimb

d0 = 3.921 produse/schimb

Pentru determinarea indicatorului de utilizare intensivă, ca și dimensiune caracteristică de calcul se va folosi viteza de debitare a LASER-ului.

I1 = 175 mm/s

I0 = 400 mm/s

Sporul capacității de producție va fi:

=

Ca și în cazul sporului productivității, capacitatea de producție a utilajului proiectat este mai mică decât a celor existente în momentul actual.

Raportat la capacitatea de producție a fiecărui utilaj, timpul efectiv de lucru al mașinii proiectate reprezintă un procent mai mare din timpul total decât în celălalt caz.

La volumul estimat de producție, de 8500 de produse, producția medie zilnică devine:

Timpul tehnologic al utilajelor se poate calcula procentual astfel:

În cazul mașinii proiectate

În cazul mașinii actuale

Prin urmare timpul tehnologic este mai mare în primul caz, fapt ce reprezintă un aspect pozitiv.

3.1.2.3. Creșterea productivității utilajului

Determinarea creșterii productivității se va calcula având la bază valoarea productivității factorilor de producție în ambele cazuri:

Rezultând o valoare negativă putem vorbi de o scădere a productivității utilajului. Această scădere se reflectă din modificarea timpului de realizare a unui produs, ca și factor decisiv al productivității utilajelor analizate.

O productivitate mare însă este necesară acolo unde produsele se realizează în serii mari sau în masă, cu o cerere mare pe piață. În altă ordine de idei, aceste tipuri de producție contravin caracteristicilor de flexibilitate, originalitate și personalizare, cerințe impuse chiar din etapa de proiectare. Prin urmare o productivitate mare nu este justificată în cazul producției de obiecte decupate din hârtie.

Trebuie specificat faptul că articolele obținute cu ambele variante de fabricație, nu suferă practic nicio modificare în ceea ce privește calitatea sau design-ul lor. Din acest punct de vedere, apare o deficiență relativă provenită din scăderea productivității, față de valoarea de referință.

Se presupune că productivitatea mașinii de debitat actuale atinge un nivel optim. Totuși acest nivel nu reprezintă un prag al eficienței economice ci este inclus într-un interval de optimalitate acceptat de către producători. Prin prisma capacității utilajului proiectat de a răspunde la exigențele pieței, atât cantitativ cât și calitativ, se cuvine să încadrăm tot în acest interval optim al eficienței și valoarea consemnată de către utilajul proiectat.

3.1.2.4. Economia timpului-muncă

Cantitatea de producție executată în perioada analizată Q1 este cea propusă, de 8500 de produse. Timpul de muncă mediu cheltuit pe unitatea de produs, pentru ambele variante, au fost calculat anterior și au valorile:

t1 = 8,75 secunde

t0 = 20 secunde

Economia timpului de muncă, rezultat direct al creșterii productivității este implicit cu valoare negativă, neputându-se vorbi de o economie de timp.

În concluzie, luând în considerare doar indicatorii de productivitate, utilajul proiectat prezintă unele deficiențe sau ineficiențe în raport cu utilajele deja existente.

Însă analiza va continua în vederea determinării eficienței din punct de vedere financiar, prin calculul rentabilității și a indicatorilor specifici.

3.2. Rentabilitatea factorilor de producție în cazul producției proprii

a) Ca masă a profitului

Masa profitului se determină ca diferență dintre veniturile încasate și cheltuielile ocazionate cu realizarea veniturilor.

1. În cazul gravatorului proiectat, masa profitului în ipoteza comercializării articolelor decupate de papetărie, masa profitului va fi :

2. În cazul gravatorului existent, profitul obținut în urma vânzării volumului de producție va fi:

Beneficiile obținute în urma realizării producției se cuantifică prin profitul obținut în ambele cazuri.

Se observă că masa profitului brut în cazul utilizării unui gravator existent este mai mare de 2,57 ori decât masa profitului brut obținut în urma vânzării producției realizate cu mașina proiectată. Din această perspectivă situația fabricării produselor decupate din hârtie cu utilajele actuale este mai eficientă decât fabricarea cu ajutorul mașinii proiectate.

Studierea profitului în mărimi absolute nu constituie decât o etapă primară a analizei rentabilității, pentru relevanța raționamentului fiind necesară raportarea la alți indicatori, ratele rezultate furnizând informații cu semnificații economico-financiare complexe.

b) Ca rată a profitabilității

Se apreciază ca pentru un ciclu redus de producție, raportarea masei profitului la cifra de afaceri este cea mai favorabilă condiție de verificare a rentabilității. Prin urmare, rata profitabilității se va calcula inițial funcție de nivelul CA, urmând determinarea ratelor profitabilității funcție de cifra de capital fix și costurile de producție

1. funcție de nivelul CA

În cazul producției cu mașina proiectată:

În cazul producției cu gravatorul existent:

2. funcție de nivelul costurilor de producție

În cazul producției cu mașina proiectată:

În cazul producției cu gravatorul existent:

3. funcție de volumul capitalului fix

În cazul producției cu mașina proiectată:

(2.2.3)

În cazul producției cu gravatorul existent:

(2.2.3)

Expunerea grafică a ratelor rentabilității oferă o mai bună perspectivă asupra valorilor obținute.

Fig. 212 – Ratele

Rata profitabilității în funcție de cifra de afaceri dă o imagine mai clară a eficienței utilajului care rezultă din faptul că raportul dintre ratele profitabilităților de 1,44 este mai mic decât raportul obținut dintre masele profitului, adică 2,57.

Cu cât cifra de afaceri se situează mai departe de pragul de rentabilitate, unitatea are stabilitate financiară mai mare.

Din studiile statistice s-a dedus că unitățile economice se pot găsi în următoarele situații:

instabilă când CA se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate;

relativ stabilă când CA se situează sub 20% peste pragul de rentabilitate

confortabilă când CA depășește cu peste 20% pragul de rentabilitate

Conform acestei clasificări, rata profitabilității în funcție de CA în ambele ipoteze analizate se situează într-o zonă confortabilă.

Conturarea și mai exactă a eficienței economice se poate constata din evaluarea pragului de rentabilitate.

Considerăm că pragul de rentabilitate al utilizării gravatorului existent este în cazul în care nu se înregistrează nici profit, nici pierdere, deci cifra de afaceri va fi egală cu nivelul cheltuielilor totale, adică de 70.238 RON.

În cazul în care această cifră de afaceri s-ar obține cu cheltuielile efectuate în cazul utilizării mașinii proiectate atunci s-ar obține un profit de 24.648 RON, cu 10.638 RON mai mult decâr profitul actual.

Se concluzionează că nivelul cheltuielilor de producție cu mașina actuală nu permit scăderea prețului mediu unitar al articolelor realizate sub 8,26 RON, în timp ce în cazul folosirii mașinii proiectate se obține profit chiar și sub acest preț mediu unitar calculat, la aceeasi cifră de afaceri.

În funcție de cheltuieli, rata rentabilității în primul caz este cu 20,54% mai mică decăt valoarea obținută în cazul al doilea.

Dacă în cazul ratei rentabilității în raport cu cifra de afaceri și costurile de producție raportul este de 1,44 respectiv 1,66 ori mai mare în ipoteza utilizării unei mașini de debitat actuale, în cazul ratei rentabilității în raport cu capitalul fix, raportul se comută în favoarea mașinii proiectate, fiind de 6,27 ori mai mare.

3.2.1. Economia consumului specific de energie pe unitate de produs

Având in vedere că diferența de cost se regăsește în consumul de energie, se va calcula economia consumului specific al energiei electrice:

Raportată la volumul producției, economia totală a consumului de energie va fi:

Rezultatul obținut este valoarea financiară a energiei economisite ca și rezultat al optimizării componentelor electrice ale utilajului în scopul reducerii consumului de energie. Diferența de consum de energie electrică este de aproximativ 550 kWh, datorită puterii mari ale mașinii de debitat actuale, ce utilizează LASER cu Dioxid de Carbon.

Ceilalti factori de producție menționați rămânând constanți, această valoare având o pondere de doar 1,49% din cheltuielile totale, nu este semnificativă, însă reprezintă o bază de pornire a eficienței economico-financiare a utilajului propus.

3.2.2. Economia din reducerea costurilor în urma introducerii unui procedeu nou

Reducerea costurilor de producție determină stabilitatea sau chiar reducerea prețurilor de vânzare, fapt ce asigură întreprinderii creșterea competitivității acesteia în lupta cu concurența pe piață. Reducerea costurilor de productie exprima, in аce1asi timp, gospodarirea rationala a resurselor naturale prin urmare denotă eficiența economică a activității.

Obținerea valorii de 24.648 RON ca și economie financiară reprezintă un avantaj major al producției obiectelor decupate cu utilajul propus, dat fiind faptul că principala cale de creștere a masei profitului o reprezintă reducerea costurilor de producție.

4. Economiile la import se calculează ca diferență dintre prețul produselor, materialelor etc. procurate din țară și cele din import.

Deoarece mașinile actuale nu se produc în România ci sunt importate, diferența de preț dintre cele două utilaje constituie valoarea economiei la import. Valoarea economisită este:

25.040 – 1.100 = 24.040 RON

3.3. Analiza eficienței economico-financiare în ipoteza producției mașinii de debitat în vederea comercializării acestuia

Este de înteles că analiza eficienței economico-financiare în ipoteza producției mașinii de debitat în vederea comercializării acestuia va urmări posibilitatea de investiție într-o activitate economică.

În principal, se va purcede la determinarea acelorași indicatori, adaptați situației curente și ținând cont de domeniul de activitate.

În această ipoteză, estimarea volumului de producție preconizat se face luând în considerarea atât potențialii clienți interni ai utilajului proiectat, cât și posibilitatea exportării utilajului pentru obținerea unor beneficii financiare mai mari. Volumul de producție aproximat este de 750 de utilaje pe an.

La fel ca și în cazul primei părti a analizei este necesară întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli.

3.3.1. Întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru comercializarea utilajului

Pentru începutul activității de producție se propune un sistem de subcontractare a firmelor ce au utilajele necesare fabricării componentelor și subansamblelor, iar asamblarea acestora se realizează de către doi muncitori coordonați de un manager, care va ține și evidența contabilă a firmei. Astfel cheltuielile generate de achiziționarea materiilor prime se anulează, cheltuielile principale făcandu-se pentru serviciile oferite de firmele specializate.

Tabelul 3.1.1 – Bugetul anual de venituri și cheltuieli

pentru producția de articole de papetărie

Pentru realizarea procesului de asamblare sunt necesare materiale auxiliare, reprezentănd în principal organe de asamblare pentru partea mecanică a mașinii și alte materiale necesare conectării subansamblului electronic al echipamentului. Suma cheltuielilor se ridică la valoarea aproximativă de 11.250.

Cheltuielile cu cea mai mare pondere în cheltuielile totale sunt cheltuielile cu achiziționarea subansamblelor reprezentând motoarele electrice, montajele electronice, modulul LASER și rulmenții radiali. Motorul ales în partea de proiectare a lucrării se poate achiziționa la preț de producător în cuantumul sumei de 45 RON, partea electronică pentru acționarea motoarelor valorează 460 RON, iar un modul LASER costă aproximativ 45 RON. Rulmentii radiali pot fi achiziționați la prețul de 4 RON bucata. Astfel, pentru volumul de producție propus cheltuielile totale cu subansamblele sunt în valoare de 500.250.

Serviciile oferite prin subcontractarea firmelor specializate în prelucrări în materiale plastice și metalice sunt mai eficiente pentru începutul producției mașinilor decât în cazul înființării propriei linii de producție. Valoarea totală anuală a tarifelor pentru fabricarea componentelor din poliamidă și oțel este aproximată la 236.250 RON.

Prețul de vânzare al utilajelor se va stabili prin metoda bazată pe principiul costului complet al prețurilor ”fixe”. Costurile totale calculate pentru fabricarea unui utilaj este de 1.100 RON. Pentru a putea fi considerată rentabilă activitatea intreprinderii, marja profitului trebuie să se încadreze în intervalul 15-20 % din cifra de afaceri. Prețul de vânzare stabilit pentru un utilaj este de 1.350 RON rezultând o cifră de afaceri de 1.012.500 RON

3.2. Productivitatea valorică a factorilor de producție în cazul comercializării

Productivitatea în cazul fabricării mașinii de debitat pentru comercializare va fi:

RON

Având productivitatea valorică determinată pentru ipoteza producției de articole de papetărie de 1,3 RON și cea a utilajului în vederea comercializării de 1,22 RON, putem face o scurtă analiză între valorile obținute în ambele cazuri de investiții. Grafic, situația productivităților este după cum urmează:

Observăm că pe un singur schimb și cu același număr de muncitori în ambele cazuri, productivitatea diferă, fiind cu 0,08 mai mare în cazul producției de obiecte de papetărie. Această diferență reiese din alocarea timpului pentru realizarea fiecărui produs. Putem afirma că modul de fabricație automatizat al produselor va avea întotdeauna o productivitate mai mare decât orice operații manuale, efectuate de către un muncitor.

3.1. Rentabilitatea factorilor de producție în cazul comercializării

Având calculat bugetul de venituri și cheltuieli, putem calcula masa profitului și rata profitabilității ca factori ai rentabilității:

a) ca masă a profitului

Ca masă a profitului este mai rentabilă o activitate de producție a utilajelor decât demararea unei afaceri în domeniul producției obiectelor decupate din hârtie. Profitul obținut pe baza comerțului cu utilaje este de 13,38 ori mai mare față de profitul realizat prin vânzarea a 8.500 de produse din hârtie. Luând în considerare acest indicator rezultă că este mai rentabilă comercializarea utilajului decât folosirea acestuia pentru producție proprie.

b) ca rată a profitabilității

1. funcție de nivelul CA

2. funcție de nivelul costurilor de producție

Reprezentarea grafică a ratelor profitabilității este redată în figura…

Fig. 111

Acești indicatori caracterizează eficiența activității comerciale și competitivitatea produselor firmei reflectata mai ales prin politica de preturi.

Valorile egale a ratei rentabilității în funcție de cifra de afaceri obținute în ambele cazuri reflectă faptul că eficiența financiară se situează la același nivel pentru fiecare din cele două situații.

Raportat la cheltuielile totale, în primul caz eficiența cheltuielilor este mare însemnând o mai bună autogestiune a resurselor avansate.

4. CONCLUZII

În urma analizării comparative a principalilor indicatori ce reflectă nivelul eficienței economico-financiare în ipoteza producției produselor decupate din hârtie cu mașina cu comandă numerică de debitat cu fascicul LASER proiectate și o mașină utilizată în prezent, s-a putut constata:

productivitatea fizică al utilajului ales ca bază de referință la capacitate maximă de producție este cu este este cu 2.481 produse/zi mai mare decât productivitatea utilajului proiectat.

ponderea timpului tehnologic în procesul de fabricație al produselor este 2,74 de ori mai mare în cazul utilizării mașinii proiectate față de timpul tehnologic utilizat pentru producție al mașinii actuale.

productivitatea valorică a mașinii proiectate este mai mică cu 13,9% față de valoarea productivității în ipoteza folosirii unui gravator existent.

profitul rezultat în urma comercializării articolelor fabricate cu mașina de debitat actuală este cu 22.002 RON mai mare decât masa profitului rezultat în cazul utilizării mașinii proiectate.

ratele profitabilității în cazul producției cu mașina proiectată sunt mai mici, cu excepția raportării profitului la capitalul fix din ambele situații.

economia consumului specific de energie pe unitatea de produs este de 680 RON anual dacă se folosește utilajul proiectat în producție

cheltuielile avansate în timpul unui exercițiu financiar se reduc cu 24.648 RON în urma înlocuirii utilajului actual cu cel proiectat.

se pot economisi 24.040 RON la procurarea unui utilaj de debitat cu LASER dacă se optează pentru varianta proiectată.

În urma analizei comparative din ultima parte a lucrării s-a putut concluziona că:

masa profitului este cu 173.520 RON mai mare la comercializarea utilajelor decât profitul realizat în urma vânzarii de articole de papetărie.

productivitatea valorică în cazul fabricării mașinii de debitat pentru comercializare este mai mică cu 0,08 mai mare în cazul producției de obiecte de papetărie.

rata profitabilității în ambele cazuri de analiză are valoarea egală de 23,5% în cazul raportării profitului la CA și este cu 8% mai mică în cazul producției de mașini de debitat față de valoarea de 30,73%, în cazul vânzarii de articole de papetărie.

Fig. 69

Considerând masa profitului ca și criteriu de alegere dintre cele trei variante, producția de utilaje pentru comercializare este cea mai rentabilă dintre ele.

Fig. 699

Din analiza ratelor rentabilității putem conchide că nu este necesară reproiectarea mașinilor actuale, acestea sunt eficiente din punct de vedere economic și financiar.

Chiar dacă rezultatele obținute în urma analizei sunt în detrimentul proiectării și realizării unui utilaj simplificat, obținerea unui nivel de eficiența economico-financiară peste nivelul actual al mașinilor de debitat cu fascicul LASER este încă o problemă abordabilă, scopul analizei economică fiind de fapt una de îmbunătățire a situațiilor reale, nu de estompare a implementării progresului-tehnic.

Eficiența acestui utilaj a avut de suferit în urma productivității scăzute și a rezultatelor acesteia, din cauze caracteristicilor tehnice rezultate. Se consideră ca o reproiectare a sistemului de transmisie poate avea ca rezultat o creștere a vitezei de debitat a LASER-ului și implicit a productivității utilajului.

Alte căi de creștere a eficienței economice pot fi:

creșterea prețului unitar al produselor decupate din hârtie obținute cu ajutorul mașinii de debitat proiectate

creșterea numărului de utilaje în procesul de producție

creșterea gradului de automatizare al utilajului.

Tema lucrării rămâne deschisă pentru o nouă abordare având ca perspective de viitor creșterea eficienței economico-financiare la un nivel optim.