Analiza Economico – Financiară PE Baza Contului DE Profit ȘI Pierdere LA Sc Pres Com Lukacs Srl Tg.mureș

Bilanțul funcțional constituie acel tip de bilanț fundamentat pe ordonarea posturilor în funcție de natura lor, punând accentul pe ciclurile de exploatare, de investiții și de finanțare.

Activele sunt prezentate ca totalitate nevoi, utilizări iar pasivul ca resursă de finanțare.

Tabelul nr. 2.4. – Total nevoi și total resurse în perioada 2006 – 2008

Resursele permanente trebuie să finanțeze activele imobilizate, iar resursele temporare să finanțeze nevoile temporare.

Cât timp fondul de rulment net global este superior necesarului de fond de rulment de exploatare, se poate considera că firma se află într-o stare normală, de echilibru financiar.

2.3.1. Fond de rulment global (FRG):

FRG2006 = Resurse permanente2006 – Nevoi permanente2006 = 140.949

FRG2007 = 249.822

FRG2008 = 100.646

Din calculul fondului de rulment global, se constată o creștere a acestuia în 2007, față de anul 2006 cu aproximativ 80%, pentru ca apoi să înregistreze o scădere în anul 2008 față de anul 2007 cu peste 100%.

2.2.2 Necesarul de fond de rulment global (NFRG):

Un alt indicator este necesarul de fond de rulment global NFRG, definit ca diferență între utilizari temporare si resurse temporare.

În cazul nostru acest indicator se prezintă astfel:

NFRG2006 = Nevoi temporare2006 –Resurse temporare2006 = – 695

NFRG2007 = – 1.496

NFRG2008 = – 80.103

Pentru perioada supusă analizei 2006 – 2008, NFRG negativ scoate în evidență faptul că stocurile și creanțele sunt la un nivel inferior resurselor atrase. Există un excedent de resurse temporare care se va regăsi probabil în caseria societății.

2.2.3. Trezoreria neta (TN):

Se calculeaza dupa relația

TN = Fond de rulment global – Necesarul de fond de rulment global

sau

TN = Trezoreria activă –Trezoreria pasivă

TN2006 = 141.644

TN2007 = 251.318

TN2008 = 180.749

La fal ca și la fondul de rulment global, se constată o creștere a trezoreriei nete în 2007, față de anul 2006, pentru ca apoi să înregistreze o scădere în anul 2008 față de anul 2007.

2.4. Indicatorii de lichiditate. Analiza capacității de plată. Analiza lichidității și solvabilității.

Sunt meniți să reflecte modul în care întreprinderea reușește să facă față obligațiilor de plată, devenite scadente, respectiv modul în care aceasta își asigură și menține echilibrul financiar pe termen scurt.

Utilizarea unor astfel de indicatori se impune în mod necesar datorită faptului că prin natura lucrurilor compartimentul financiar al întreprinderii nu se poate limita, prin activitatea lui, numai la a determina nevoile de finanțat și a de găsi resursele de finanțare aferente, ci în plus, este chemat să se preocupe sistematic și de modul în care se poate face față obligațiilor întreprinderii devenite scadente.

– lichiditatea curentă (definită uneori și ca lichiditate generală )Lc este definită ca fiind raportul dintre activele curente(circulante) și datoriile curente.

Lc= Active circulante

Datorii curente

Un nivel supraunitar al raportului ar semnala posibilitatea ca firma să-și poată rambursa datoriile pe termen scurt pe baza valorificării activelor pe termen scurt(printr-un ciclu normal de activitate finalizat prin încasarea contravalorii produselor ).Pentru a se asigura o certitudine cu privire la această posibilitate, acest indicator trebuie să înregistreze valori mai ridicate (de până la 2-2,5).

Raportarea activelor circulante la datoriile cu scadență sub un an poate da o imagine ușor alterată a capacității firmei de a nu intra într-o stare critică. De multe ori stocurile de produse finite sunt greu vandabile.

lichiditatea imediată Li (testul acid), determinată ca raport între suma dintre creanțe și active de trezorerie și datoriile curente.

Li= Active circulante-Stocuri = Creanțe+Active de trezorerie

Datorii curente Datorii curente

Stocurile,deși constituie active circulante, sunt caracterizate printr-o lichiditate mai redusă și oarecum incertă, motiv pentru care firma trebuie să se asigure că poate face față plăților scadente pe termen scurt (datoriile curente) numai pe seama activelor ușor transformabile în lichidități. Alături de activele de trezorerie, în această categorie se pot înscrie și creanțele, care în principiu pot fi ușor scontate. Ca valoare recomandată pentru acest indicator putem reține nivelul de 0,8.

S-a demonstrat că simpla existență a unor creanțe asupra unor clienți nu este suficientă pentru acoperirea datoriilor scadente. Fenomenul creanțelor asupra unor parteneri de afaceri litigioși sau rău plantnici reprezintă o realitate a unor economii, motiv pentru care, pentru a avea o imagine mai concludentă asupra riscurilor de neplată, se poate calcula și, lichiditatea la vedere Lv, ca raport între activele de trezorerie și datoriile curente:

Lv = Active de trezorerie

Datorii curente

Datorită faptului că datoriile curente, deși plătibile pe termen scurt, nu au în totalitate o scadență imediată, se poate utiliza drept reper nivelul de 0,2, situarea indicatorului la un nivel inferior indicând un risc ridicat în ceea ce privește posibilitatea acoperirii datoriilor immediate. O semnificație asemănătoare o are și rata de lichiditate calculată ca raport a activelor de trezorerie la plățile scadente; pentru ca firma să se afle în afara oricărui pericol acesta trebuind să înregistreze o valoare supraunitară.

2.4.1. LICHIDITATEA reprezintă capacitatea de plată a agentului economic pe termen scurt.

Tabelul nr. 2.5. – Total active și total pasive în perioada 2006 – 2008

Aceasta poate fi exprimată prin următorii indicatori:

1) Lichiditatea globală sau generală (LG)

LG2006 = Active circulante / Datorii = 2,82

LG2007 = 3,52

LG2008 = 1,46

Pentru anul 2006, datoriile curente sunt acoperite de 2,82 ori pe seama activelor circulante, pentru anul 2007 de 3,52 ori, iar pentru anul 2008 de 1,46 ori.

2) Lichiditatea intermediară sau redusă (LR)

S – stocuri

LR2006 = (Active circulante – Stocuri)/Datorii curente = 2,32

LR2007 = 2,86

LR2008 = 1,00

Pentru anul 2006, datoriile curente sunt acoperite de 2,32 ori pe seama disponibilităților bănești și a creanțelor, pentru anul 2007 de 2,86 ori, iar pentru anul 2008 de 1,00 ori.

3) Lichiditatea imediată (LI)

DB – disponibilități bănești

LI2006 = Lichidități/Datorii curente = 1,82

LI2007 = 2,54

LI2008 = 0,83

Pentru anul 2006, datoriile curente sunt acoperite de 1,82 ori pe seama disponibilităților bănești și a investițiilor, pentru anul 2007 de 2,54 ori, iar pentru anul 2008 de 0,83 ori.

2.4.2. SOLVABILITATEA reflectă capacitatea de plată a agentului economic pe termen lung. Pentru a reflecta solvabilitatea unui agent economic sunt utilizate următoarele modele:

1) solvabilitatea patrimonială (SP)

SP2006 = Capital propriu/Total pasiv = 72,44 %

SP2007 = 73,67 %

SP2008 = 64,83 %

Capitalurile prorpii reprezintă 72,44 % din totalul pasiv pentru anul 2006, pentru anul 2007 repreintă 73,67%, iar pentru 2008 – 64,83%.

2) solvabilitate financiară (SF)

SF2006 = Total activ/Datorii totale = 3,63

SF2007 = 3,80

SF2008 = 2,84

Totalul patrimoniului acperă datoriile totale de 3,63 ori pentru anul 2006, pentru anul 2007 de 3,80 ori, iar pentru 2008 de 2,84 ori.

Alt indicator care se poate calcula este rata solvabilității generale Rs cuantifică riscul de incapacitate de plată a datoriilor. Se presupune că firma va aloca pentru acoperirea acestor datorii întregul volum al activelor.

Rs = Active totale

Datorii curente

Este indicat ca indicatorii să fie exprimați în valori de piață. În cazul unei firme cu activitate corespunzătoare nivelul indicatorului trebuie să fie supraunitar. În anumite cazuri se poate întâlni și situația unui indicator subunitar din punct de vedere contabil. Situația netă, indicator definit ca diferență între nivelul total al activului și totalul datoriilor.

Cât timp situația netă este pozitivă se poate afirma că firma este solvabilă. În realitate, prin acest indicator se verifică dacă firma prezintă un nivel pozitiv al capitalurilor proprii: Situația netă = Activ-Datorii total=Capitaluri proprii

În fapt, situația financiară a întreprinderii este dependentă de confruntarea permanentă dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor, confruntarea care își găsește cea mai sintetică exprimare în modul în care se asigură și se menține în timp echilibrul financiar al firmei. Se apelează la ratele de finanțare care, prin nivelul lor, dau expresie modului de înfăptuire a echilibrului pe termen lung, precum și la ratele de trezorerie ce relevă modul de înfăptuire a echilibrului financiar pe termen scurt.

În urma calculelor efectuate privind lichiditatea și solvabilitate, datele se prezintă astfel:

Tabelul nr. 2.6. – Lichiditatea și solvabilitatea în perioada 2006 – 2008

Graficul nr. 2.3. – Evoluția lichidității și solvabilității în perioada 2006-2008

Concluzii:

Lichiditatea generală conform recomandărilor Ministerului Economiei și Finanțelor și altor organisme internaționale de creditare este recomandat a avea valoarea > 2 – 2.5, ceea ce semnifică că valoarea activelor circulante trebuie să fie > de 2 ori decât datoriile curente (Dat. < 1an). Cu cât această proporție este mai mare, cu atât capacitatea de plată a agentului economic pe termen scurt este considerată mai ridicată – în cazul nostru valorile sunt destul de mari și depășesc chiar 2,5..

De asemenea, conform recomandărilor Ministerului Economiei și Finanțelor și altor organisme de creditare este recomandat ca valoarea lichidității intermediare să fie > 1 – 1.5, ceea ce semnifică gradul de acoperire a datoriilor de către creanțe și disponibilități bănești –în cazul nostru fiind evident faptul că ponderea este deținută de către disponibilitățile bănești.

Ministerului Economiei și Finanțelor și alte organisme internaționale de creditare recomandă ca solvabilitatea patrimonială să fie mai mare decât 30%, adică sursele proprii ale agentului să reprezintă a treia parte din total resurse utilizate de agentul economic.

– ponderea resurselor proprii este mare în total resurse de finanțare, fapt ce se poate observa pentru perioada supusă analizei, ponderea solvabilității patrimoniale depășind chiar 60%..

Prin urmare indicatorii calculați duc la concluzia existenței unui echilibru între datorii, creanțe și disponibilități bănești, ceea ce permite o continuare a activității fără dificultăți din punct de vedere al lichidității și solvabilității.

CAPITOLUL III

ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE LA SC PRES COM LUKACS SRL TG.MUREȘ

3.1. Analiza pe baza contului de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere

Performanța financiară reprezintă dezideratul oricărei întreprinderi și deviza tuturor utilizatorilor de informații financiare.

Pentru a veni în întâmpinarea acestora, organismele de normalizare contabilă au fost preocupate de găsirea unor modele care să reflecte informațiile privind performanța întreprinderii.

Astfel, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu/situația câștigurilor și pierderilor, situația fluxurilor de trezorerie, reprezintă componentele situațiilor financiare „furnizoare” de informații privind performanțele întreprinderii.

Valoarea informațională a contului de profit și pierdere

Obiectivul dominant al oricărei activități economice, acela de a fi performantă, a constituit “o provocare” pentru identificarea unui model de reflectare a acesteia.

Contul de profit și pierdere ca instrument de reflectare a performanțelor întreprinderii, a fost conturat în Italia (1494) de părintele contabilității Luca Paciolo, care aprecia că: “scopul fiecărui negustor este de a dobândi câștig licit și competent pentru subzistența sa”.

În România, preocuparea specialiștilor pentru contul de profit și pierdere s-a manifestat abia în perioada 1844 – 1845, prin D. Iarcu.

Acesta, se pare, este primul autor care prezintă contul Câștig și pagubă deși nu-și arogă calitatea de situație financiară, ci de un cont în cadrul Maestrului al cărui sold era preluat de contul “capital”, acesta evidențiază rezultatul echilibrului întreprinderii într-o perioadă de gestiune prin prisma câștigului (veniturilor) și pagubelor (cheltuielor) totale.

Pe măsura dezvoltării economiilor, polul de interes al performanței se mută de la câștig la profitul descris de contul de profit și pierdere.

Acesta reflectă fluxurile de valoare care au concurat la creșterea sau diminuarea bogăției unei întreprinderi într-o anumită perioadă de timp.

Așadar, contul de profit și pierdere evidențiază succesul activității unei întreprinderi, necesar supraviețuirii sale, sau, eșecul acesteia.

În condițiile expansiunii piețelor financiare, investitorii devin destinatarii privilegiați ai informațiilor financiare.

După părerea noastră, în acest context, contul de profit și pierdere devine “ofertantul principal”, deoarece furnizează informațiile necesare, pe de o parte, evaluării performanțelor trecute și viitoare, iar pe de altă parte, determinării riscului fluxurilor viitoare de numerar.

De asemenea, pe baza informațiilor reflectate de contul de profit și pierdere se realizează o analiză pertinentă a performanțelor întreprinderii, se calculează o varietate de indicatori, fie într-un anumit moment în timp, urmând apoi interpretarea lor prin comparații, fie în timp, dar corelați cu anumite procedee statistice.

3.1.2. Analiza rezultatelor exercițiului

Modelele matematico-economice utilizate pentru estimarea rezultatelor exerciților sunt:

RE – rezultatul exercițiului

VT – venituri totale

CT – cheltuieli totale

VEX – venituri din exploatare

VF – venituri financiare

VEXT – venituri extraordinare

Tabelul nr. 3.1. – Analiza rezultatelor exerciților pentru perioada 2006 – 2008

Graficul nr. 3.1. Evoluția REB 2006 – 2008

Din calculul rezultatului exercițiului rezultă desfășurarea unei activități cu un profit însemnat atât în ceea ce privește activitatea de exploatare cât și în ceea ce privește rezultatul financiar.

Soldurile intermediare de gestiune:

În contabilitatea continentală, pentru evidențierea etapelor formării rezultatului exercițiului în strânsă legătură cu structura de venituri și cheltuieli a întreprinderii, se calculează soldurile intermediare de gestiune.

Acești indicatori, permit comparațiile în timp în cadrul aceleiași companii și între companii.

Soldurile intermediare de gestiune pleacă de la ideea potrivit căreia întreprinderea este un loc al transformării bunurilor în alte bunuri, intrărilor în ieșiri.

Aceste transformări se realizează prin utilizarea factorilor de producție, muncă, capital fizic, capital public (bunuri și servicii colective), capital financiar fără risc și capital financiar cu risc.

Soldurile intermediare de gestiune, reprezintă de fapt palierele succesive în formarea rezultatului final.

Acestea sunt următoarele:

Tabelul nr. 3.2. – Marja comercială 2006 -2008

Graficul nr. 3.2. – Evoluția marjei comerciale 2006 – 2008

Marja comercială este primul indicator de performanță al întreprinderilor comerciale.

Producția exercițiului măsoară activitatea companiilor industriale, dar și a celor prestatoare de servicii. Acest indicator cuprinde valoarea bunurilor și serviciilor fabricate de întreprindere pentru a fi vîndute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii – în cazul nostru nu există.

Valoarea adăugată (Va) exprimã creșterea de valoare rezultată din utilizarea îndeosebi a factorilor uman și material, peste valoarea materialelor și serviciilor cumpãrate de întreprindere de la terți.

Valoarea adăugată asigură acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului întreprinderii si a celor externi precum – statul, prin impozite, taxe și vărsăminte și creditorii, prin dobânzi și comisioane plătite;

Tabelul nr. 3.3. – Calculul valoarii adăugate 2006 – 2008

Valoarea adaugată, este un indicator semnificativ, deoarece exprimă contribuția întreprinderii la crearea bogăției, care constituie finalitatea oricărei activități economice.

Consumurile externe cuprind toate consumurile din exterior, indiferent de destinația lor funcțională: cheltuieli cu stocurile din cumpărări (materii prime, materiale consumabile); cheltuieli cu combustibili, energie, apă; cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți (pentru intreținere si reparații, redevențe, locații de gestiune, chirii etc.); alte cheltuieli materiale.

Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare al mărfurilor vândute

Producția exercițiului = producția vândută (produse, lucrări, activități anexe evaluate la preț de vânzare) +/- variația stocurilor + producția imobilizată (producția de imobilizări destinată nevoilor proprii).

Acest indicator realizează o punte de legatură între contabilitatea de întreprindere și contabilitatea natională, indicând aportul întreprinderii la crearea bogăției naționale.

Două întreprinderi pot avea cifre de afaceri comparabile dar o contribuție diferită la economia națională.

Se utilizează astfel noțiunea de întreprinderi cu valoare adaugată puternică sau cu valoare adaugată slabă.

Valoarea adaugată reprezintă sursa de acumulări bănești din care se face

remunerarea tuturor factorilor care au contribuit la realizarea ei, precum;

remunerarea muncii prin salarii, indemnizații, premii, cheltuieli sociale;

remunerarea statului prin impozite, taxe si vărsăminte asimilate;

remunerarea creditorilor prin dobânzi și comisioane plătite;

remunerarea investițiilor prin amortismente calculate;

remunerarea capitalurilor proprii prin dividende plătite acționarilor;

Nivelul absolut al indicatorului are o tendințã de creștere considerabilă în anul 2007 față de anul 2006 datorată în principal creșterii vânzărilor, care de altfel reprezintă activitatea de baza a întreprinderii.

Excedentul brut de exploatare (EBE) este o aproximare a surplusului monetar de exploatare a întreprinderii, fiind considerat un indicator esențial în analizele de gestiune și în efectuarea analizelor comparative ale întreprinderii, și măsoarã capacitatea potențialã de autofinanțare a investițiilor. Indicatorul înregistrează o creștere semnificativă în valoare absolută determinată de fapt de influența pozitivă a valorii adaugate.

Acest indicator se determină astfel:

Valoarea adaugată + Subvenții de exploatare + Impozite, taxe și vărsăminte asimilate – Cheltuieli de personal = Excedentul brut din exploatare

Tabelul nr. 3.4. – Calculul Excedentului brut din exploatare 2006 – 2008

Graficul nr. 3.3. Evoluția Excedentului brut din exploatare 2006 -2008

Excedentul brut din exploatare, reprezintă sursa rezultată din exploatare și folosită pentru menținerea și dezvoltarea potențialului productiv al întreprinderii, dar și pentru remunerarea capitalului angajat.

El măsoară operațiile din exploatarea curentă, nefiind influențat de politica financiară, fiscală (impozit pe profit), de distribuție și de autofinanțare, permite calculul cash-flow-ului din exploatare, adică, surplusul de trezorerie degajat numai din operațiile de exploatare.

Totodată, reprezintă punctul de plecare în calculul capacității de autofinanțare.

Excedentul brut din exploatare + Variația datoriilor catre furnizori – Variația creantelor clienti – Variația stocurilor = Cash-flow din exploatare

Profitul (rezultatul) din exploatare (Pe) măsoară, în mărimi absolute, rentabilitatea procesului de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatãrii. Așa cum indică și numele, rezultatul din exploatare măsoară rezultatul din exploatarea industrială sau comercială a întreprinderii.

Acesta reprezintă primul element de măsură a rentabilității economice, independent de politica financiară a întreprinderii și incidența elementelor extraordinare.

Relația de calcul este următoarea:

Excedentul brut din exploatare + Alte venituri din exploatare + Venituri din amortizări și provizioane din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – Cheltuieli de exploatare privind amortizări și provizioane = Rezultatul din exploatare

Tabelul nr. 3.5. – Calculul Profitului din exploatare 2006 – 2008

În perioada analizată înregistrează creștere semnificative de la an la an, explicat mai ales pe seama adaosului comercial mic practicat de unitate prin politica de prețuri rezultată urmare concurenței și a evoluției prețurilor pe piață.

Profitul (rezultatul) curent (Pc) este determinat de rezultatul exploatării și cel al activității financiare.

Tabelul nr. 3.6. – Calculul Ecedentului brut din exploatare 2006 – 2008

Graficul nr. 3.4. Evoluția profitului curent 2006 – 2008

Rezultatul curent inaintea impozitării, se deduce din rezultatul din exploatare, astfel:

Rezultatul exploatării +/- Cote părți din rezultatul asupra operațiunilor în comun + Venituri financiare – Cheltuieli financiare = Rezultatul curent înainte de impozit constituind o informație importantă, mai ales pentru investitorii potențiali care pot evalua incidența evenimentelor extraordinare asupra întreprinderii.

Relația de calcul este următoarea:

Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare = Rezultatul extraordinar

Rezultatul net al exercițiului exprimă rezultatul degajat de întreaga activitate a întreprinderii, în cursul exercițiului financiar.

Se determină pe baza relației:

Rezultat curent înaintea impozitării + Rezultat extraordinar – Impozit pe profit = Rezultat net al exercitiului

În lumea contabilă anglo-saxonă, profitabilitatea și lichiditatea “dau startul” în calculul indicatorilor prin care se măsoară performanța întreprinderii.

Pentru orientarea managementului, profitabilitatea este competitorul lichidității, deoarece, activele lichide, deși esențiale în funcționarea întreprinderii, “nu sunt sursele cele mai generatoare de profit”.

Profitabilitatea exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit mulțumitor, dar și capacitatea managementului de a “administra” resursele puse la dispoziție de proprietari.

In perioada analizată rezultatul financiar înregistrează o creștere în anul 2007 față de anul 2006, urmând ca în anul 2008 să înregistreze o valoare negativă semnificativă.

Tabelul nr. 3.7. – Calculul Profitului net pentru perioada 2006 – 2008

Graficul nr. 3.5. – Evoluția Profitului net în perioada 2006 – 2008

Profitul net rezultat în urma analizei perioadei 2006 -2008, înregistrează o creștere semnificativă de la an la an.

Analiza pe baza ratelor de rentabilitate

În literatura și practica de specialitate, analiza profitabilității întreprinderii se efectuează pe baza următorilor indicatori:

Marja profitului exprimă procentul de profit brut/net generat de fiecare unitate de venituri din vânzări și se calculează ca raport între profitul brut și vânzări.

Rata de revenire a capitalului se calculează ca raport între profitul brut si capitalul utilizat.

Viteza de rotație a activelor exprimă eficiența cu care au fost utilizate activele pentru a obține venituri din vânzări, respectiv, de cîte ori, pe parcursul exercițiului, activele au fost transformate în vânzări și se calculează prin raportarea vânzărilor nete la totalul activelor.

Activele unei întreprinderi sunt utilizate eficient, atunci când acest indicator înregistrează valori mari, adică, o viteză de rotație mare a activelor.

De asemenea, profitabilitatea poate fi măsurată și prin indicatori ce implică și alte elemente: activele fixe sau nete și măsoară succesul de ansamblu al companiilor.

Un asemenea indicator este rentabilitatea activelor.

Acesta reunește efectele acelor indicatori menționați anterior și exprimă capacitatea resurselor companiei de a genera profit, dar și eficiența utilizăriii acțiunilor de către companii.

Prin examinarea acestui indicator, managementul companiei poate ameliora profitabilitatea generală, practicând fie strategia majorării ratei profitului fie a vitezei de rotație a activelor fie a ambilor indicatori.

Evaluarea performanțelor unei întreprinderi prin contul de profit și pierdere se dovedește dificilă și insuficientă, în contextul resurselor limitate și costisitoare, care trebuie eficient utilizate. Prin urmare, este necesară determinarea unor indicatori de eficiență prin compararea efectelor obținute cu eforturile, resursele consumate de întreprindere și controlate prin management.

Gradul de îndatorare este un indicator semnificativ în aprecierea profitabilității întreprinderii. De un astfel de indicator sunt interesați creditorii și proprietarii întreprinderii. Pentru proprietari prezintă importanță relația invers proporțională dintre dobânzile datorate și profitul rămas la dispoziția lor.

Cu cât dobânzile datorate aferente surselor împrumutate sunt mai mari, cu atât recompensa investițiilor proprietarilor prin profit, va fi mai mică.

Creditorii doresc să știe care este proporția surselor străine prin care se finanțează întreprinderea, deoarece gradul de îndatorare al întreprinderii și profitul sunt direct proporționale; pe măsură ce crește gradul de îndatorare al întreprinderii, aceasta va trebui să obțină un profit mai mare care să-i permită plata dobânzilor datorate creditorilor.

Se determină ca raport între datoriile totale și capitalurile proprii.

Rentabilitatea capitalurilor proprii măsoară profitul obținut pe unitatea de măsură investită de proprietari și se calculeaza raportând profitul net la capitalurile proprii.

Rentabilitatea comercială

Frecvent în analiză se mai utilizează și alte modele pentru determinarea rentabilității comerciale.

EBE – excedentul brut din exploatare

Deoarece cifra de afaceri este rezultată din activitatea de exploatare ni se pare mai oportun ca și model de calcul al Rc ultimele două modele deoarece prezintă raportul a doi indicatori de aceeași natură.

Tabelul nr. 3.8. – Rentabilitatea comercială 2006 -2008

Rentabilitatea comercială economică reflectă eficiența cu care sunt utilizate și antrenate în activitate activele totale de care dispune societatea comercială – în cazul analizat fiind pozitivă.

Explicații: – pentru anul 2006 (explicațiile pentru anii 2007, 2008 sunt similare celor pentru anul 2006)

La o cifră de afaceri de 100 lei se obțin 0,04 lei din profit din exploatare.

La o cifră de afaceri de 100 lei se oțin 0,06 lei profit brut.

La o cifră de afaceri de 100 lei se oțin 0,05 lei profit net.

La o cifră de afaceri de 100 lei se oțin 1,21 lei excedent brut din exploatare.

Rentabilitatea economică (Re)

RB – profitul brut

RE – rezultatul din exploatare

EBE – excedentul brut de exploatare

Tabelul nr. 3.9.- Rentabilitatea economică 2006 – 2008

Pentru manager un interes deosebit îl reprezintă rentabilitatea economică, ea reflectând modul de gestionare a activelor deținute în cadrul societății.

Explicații: – pentru anul 2006 (explicațiile pentru anii 2007, 2008 sunt similare celor pentru anul 2006):

Utilizând 100 lei active patrimoniale se obțin 0,39 lei din profit din exploatare.

Utilizând 100 lei active patrimoniale se oțin 0,65 lei profit brut.

Utilizând 100 lei active patrimoniale se oțin 0,50 lei profit net.

Utilizând 100 lei active patrimoniale se oțin 13,37 lei excedent brut din exploatare.

Rentabilitatea financiară (RF)

PN – profitul net

CP – capital propriu

Tabelul nr. 3.10. – Situația capitalului propiru și a profitului net pentru 2006 – 2008

RF2006 = Profit net/Capital propriu * 100 = 0,70

RF2007 = 26,35

RF2008 =30,62

Se constată de asemenea un nivel pozitiv și în ceea ce privește rentabilitate financiară.

Pentru anul 2006, la 100 lei capital propriu utilizat revin 0,70 lei profit net, pentru anul 2007 revin 26,35 lei, iar pentru anul 2008 revin 30,62 lei.

Prin urmare, calculele scot în evidență faptul că utilizarea resurselor materiale și financiare în activitatea desfășurată la nivelul societății în perioada analizată se realizează cu eficiența.