Analiza Economico Financiara la S.c. Ircom S.r.l

CUPRINS

INTRODUCERE

PARTEA I – STUDIU BIBLIOGRAFIC

CAPITOLUL I

MATERII PRIME ȘI AUXILIARE FOLOSITE ÎN PANIFICAȚIE

I.1. Materiile prime folosite în panificație: fâină de grâu, secară, non-grâu

Făina de grâu – principala materie primă în industria panificației este făina de grâu, ea rezultă prin măcinarea grâului.

Prin măcinare făina este un amestec de particule de diferite mărimi și compoziție chimică.

În făină cu ajutorul microscopului pot fi observate mai multe tipuri de particule:

particule de proteină,

granule mici de amidon,

granule mijlocii și mari de amidon și grupe de celule de endosperm,

fragmente ale celulelor pericarpului și perispermului, precum și fragmente de germene sub formă de particule mari.

Figura I.1 Tipuri de particule prezente în făina de grâu:

1-particule de proteină interstițială; 2-granule mici de amidon; 3-granule mari de amidon;4-granule foarte mari de amidon; 5-părți ale celulelor membranei endospermului; 6-particule ce conțin celule de endosperm (proteine interstițiare și granule mari de amidon); 7-idem, cu granule mici de amidon; 8-particule de endosperm cu membrană; 9-celule de endosperm prismatice; 10-celule poligonale de endosperm cu membrană; 11-două celule prismatice de endosperm (proteinele sunt reprezentate cu negru).

Făina de grâu este formată din apă, care reprezintă 13-15% din masa sa, și substanță uscată, care cuprinde proteine, glucide, lipide, substanțe minerale, vitamine, pigmenți, enzime.

Calitatea făinii este influențată de natura constituienților, calitatea lor și proporția în care aceștia sunt prezenți.

În făină, microbiota este formată din bacterii în mare parte și mai puțin în drojdii și mucegaiuri.

Bacteriile prezente în făină au rol în fermentația lactică din aluat fiind prezente bacterii mezofile și bacterii termofile, bacterii homofermentative și bacterii heterofermentative.

În făină nu este permisă prezența bacteriilor patogene.

În ceea ce privesc însușirile senzoriale ale făinii, aceasta are culoare alb-galbenă, gust puțin dulceag și mirosul plăcut, specific.

Făina de secară – pentru pâinea de secară volumul și structura porozității sunt indici de calitate cu o importanță secundară. O importanță mare prezintă însușirile fizice ale miezului, gradul de lipiciozitate și aspectul de umed sau de uscat.

Pâinea de secară are culoare închisă datorită însușirii făinii.

Proteinele de secară au capacitatea de a se umfla repede în prezența apei. Cea mai mare parte a apei este absorbită de către pentozani la frământarea aluatului și mai pușin de proteine și amidon.

Principala caracteristică a făinii este aciditatea mare.

Făinurile non-grâu sunt făinurile din alte cereale (fulgi, tărâțe din mei, porumb, orez, hrișcă, orz, ovăz), făinuri și semințe de leguminoase (făina de soia, de mazăre, semințe decorticate de floarea-soarelui) și făina de cartofi obținută din pastă de cartofi uscată și măcinată.

I.2. Compoziția chimică a făinii de grâu

Făina de grâu are compoziție complexă. Ea conține componente chimice în proporții ce depind de soiul grâului, condițiile climatice și agrotehnice de cultură, gradul de maturizare biologică, tehnologia de măcinare, gradul de extracție.

Variația compoziției făinii cu gradul de extracție este determinată de repartizarea neuniformă în bobul de grâu a componentelor sale chimice.

Făina de grâu este formată din apă, care reprezintă 13-15% din masa sa, și substanță uscată, care cuprinde proteine, glucide, lipide, substanțe minerale, vitamine, pigmenți, enzime.

Natura constituenților, proporția în care sunt prezenți și calitatea lor influențează calitatea făinii.

Compoziția chimică a făinii de grâu la 100g se prezintă în tabelul 1.1.

Tabelul.1.1

Compoziția chimică a făinii de grâu la 100g

Conținutul cel mai mare de proteine din bobul de grâu se găsește în germene, scutellum și stratul aleuronic. În ceea ce privește endospermul, concentrația cea mai mare de proteine se găsește în straturile exterioare și cea mai mică în straturile interioare, o distribuție asemănătoare având și glutenul.

Proteinele din germene nu conțin gluten, fiind formate în cea mai mare parte din albumine, globuline și nucleoproteide. Germenii de grâu au un conținut de 23-26% proteine, 6,01-13,5% lipide și o cantitate apreciabilă de vitamine și săruri minerale.

Toate vitaminele liposolubile și o mare parte a vitaminelor din grupa B sunt concentrate în germene.

Amidonul se găsește în special în endosperm, iar 90% din totalul de celuloză se găsește în înveliș și stratul aleuronic. Zaharurile solubile sunt, în cea mai mare cantitate, în germene, straturile aleuronice și cele periferice ale aleuronului fiind mai sărace decât germenele.

Sărurile minerale, determinate sub formă de cenușă, se găsesc mai mult (8,5-9,3%) în stratul aleuronic, endospermul fiind mult mai sărac (0,3-0,4%).

Proteinele – conținutul mediu al proteinelor din grâu este 12%, dar repartizarea acestor substanțe nutritive în bob este neuniformă. Cele mai mari aglomerări de proteine se găsesc în stratul aleuronic; învelișul are 10-14% proteine, endospermul 11%, iar germenele 24,3-26,8%.

Stratul aleuronic conține o cantitate mai mare de albumine, în timp ce în endosperm predomină gliadina și glutenina. În germene predomină albuminele și globulinele, existând de asemenea și o cantitate importantă de nucleoproteide.

Proteinele din grâu se caracterizează printr-o valoare biologică redusă datorită lipsei parțiale de lizină, metionină și treonină. S-a emis ideea că și izoleucina poate constitui un aminoacid limitant pentru proteinele grâului, mai important chiar decât metionina și treonina.

Dacă se ia ca etalon proteina din lapte sau ou, cu valoarea 100, pentru grâu s-a stabilit valoarea 41. Aminoacidul limitant pentru grâu este lizina, însă asupra valorii biologice a proteinelor influențează în mare măsură echilibrul existent între aminoacizi cât și structurile primare, secundare, terțiare și cuaternare ale proteinelor.

Pentru a pune mai bine în evidență valoarea biologică a proteinelor din bobul de grâu, în tabelul 1.2. este prezentat conținutul în aminoacizi esențiali la 100g, prin comparație cu conținutul în aceiași aminoacizi din oul de găină.

Tabelul 1.2.

Conținutul în aminoacizi esențiali la 100g din bobul de grâu

și din oul de găină

În tabelul 1.3 se prezintă conținutul grâului, oului de găină în aminoacizi esențiali și cerințele organismului uman:

Tabelul 1.3.

Conținutul grâului, oului de găină în aminoacizi esențiali și cerințele organismului uman

Analiza a 15000 de soiuri de grâu din colecția mondială efectuată în SUA a evidențiat o variație a conținutului în lizină cuprinsă între 2-4% (calculat la 100g proteină).

Sintetic, principalele proteine ale făinii de grâu și caracteristicile lor sunt prezentate in figura 1.2.

Figura 1.2. Principalele proteine ale fine de grâu

Glucidele – sunt reprezentate în cea mai mare parte de amidon. Zaharoza se găsește numai în germene.

Ocupă proporția cea mai mare în compoziția făinurilor, depășind în făinurile de extracție mică 82%. Sunt prezente sub formă de amidon, poliglucide neamidonoase și glucide solubile în apă.

Amidonul – dintre glucide, este componentul cu ponderea cea mai mare în făinurile de grâu. El este prezent practic numai în endosperm și de aceea conținutul lui descrește cu cresterea extracției făinii, mai accentuat pentru extracții peste 70%. Pentru extracție până la 70%, conținutul de midon variază între 75 și 80-82%, iar peste aceste extracții scade, ajungând la circa 67% pentru extracții de 90% .

Amidonul este un poliglucid nefermentescibil format din două componente macromoleculare, amiloza și amilopectina. Amiloza constă din lanțuri liniare formate din resturi de glucoză legate α-(1,4), iar amilopectina din lanțuri ramificate, în care ramificațiile sunt fixate pe lanțul principal prin legaturi α-(1,6).

In făinuri, amidonul este prezent sub formă de granule de diferite forme, lenticulare și rotunde, de mărimi diferite și cu diferite grade de deteriorare mecanică, în funcție de soiul grâului din care s-au obținut, de condițiile climatice, de cultură, de intensitatea măcinișului.

Mărimea granulei de amidon de grâu variază in limitele 1-30 μm. Sunt prezente granule mari de tip A, lenticulare, care predomină din punct de vedere cantitativ, cu dimensiuni mai mari de 10 μm , și granule mici de tip B, rotunde, cu dimensiuni sub 10 μm, care reprezintă 80-95% din numărul granulelor de amidon și 5-10% din masa amidonului.

În făinurile de extracții mici predomină granulele de amidon mari (20-30 μm), apoi, cu creșterea extrcției creste proporția de granule mijlocii (7,5-20 μm), iar în făinurile de extracții mari se găsesc în proporție însemnată și granule mici de amidon (<7,5 μm). Datorită dimensiunilor lor mici, granulele de amidon creeză în aluat o interfață relativ mare. Ea reprezintă 0,2 m2/g aluat, ceea ce înseamnă că o cantitate mare de gluten înconjoară grnulele de amidon.

Din punct de vedere calitativ, în făinuri sunt prezente granule de amidon intacte și granule de amidon deteriorate, corodate. Cu cât acțiunea mecanică de măcinare este mai intensă și sticlozitatea bobului mai mare, cu atât deteriorarea granulei este mai mare.

Poliglucidele neamidonoase – se găsesc în pereții celulelor și în invelișul bobului. Se împart în trei grupe: celuloză, β-glucani și pentozani. Intre aceștia predomină poliglucidele necelulozice.

Celuloza – este prezentă în proporție însemnată în straturile periferice ale bobului (stratul aleuronic, perisperm, pericarp) și aproape absent în endosperm. De aceea conținutul în celuloză al făinurilor este mic pentru extracții sub 70% și crește pentru extracții peste 70%, alura curbei de variație a conținutului de celuloză cu extracția fiind asemănătoare cu cea a conținutului mineral.

β-Glucanii – sunt prezenți în cantitate mică în grâu.

Pentozanii – bobul de grâu conține circa 7% pentozani. Cea mai mare parte a acestora se găsește în înveliș și stratul aleuronic și foarte puțin în endosperm (1,27-2,33%).

În urma măcinării, partea principală a pentozanilor rămâne în tărâțe. În făină conținutul de pentozani este de 1,2-4,2%. Sunt mai bogate în pentozani făinurile de extracție mare, care conțin și părți din straturile periferice ale bobului, față de cele de extracții mici.

După solubilitatea lor, pentozanii se împart în: pentozani solubili în apă și pentozani insolubili în apă, aceștia din urmă reprezentând circa 60% din totalul pentozanilor făinii. Pentozanii se deosebesc între ei după masa moleculară și gradul de ramificare. Pentozanii insolubili au masă moleculară și grad de ramificare mai mari decât pentozanii solubili. Solubilitatea mică a pentozanilor insolubili se datorează masei moleculare mari.

Pentozanii făinii sunt formați în cea mai mare parte din arabinoxilani (70-80%) și unele cantități de arabinogalactani, care sunt legați covalent de proteine.

Arabinoxilanii solubili și insolubili au o structură de bază foarte apropiată. Ei constau dintr-un lanț linear de D-xilopiranoză legate β (1,4) glucosidic în care unele unități de xiloză sunt substituite la nivelul carbonului 3 sau la nivelul carbonilor 2 și 3 de arabinofuranoză, funcția de alcool primar al arabinozei putând fi esterificată de acidul feluric. Conținutul de acid feluric în pentozanii existenți în făină și aluat reprezintă 0,31-0,56 mg/g pentozani. Alternativ pentozanii pot fi descriși ca hemiceluloze.

Glucidele solubile în apă – sunt formate din dextrine, zaharoză, maltoză, glucoză, fructoză și mici cantități de rafinoză și trifructozan. Conținutul de glucide fermentescibile, zaharoză, glucoză, fructoză, maltoză în care zaharoza este predominantă (80%) este de 1,1-1,8% , conținutul lor crescând o dată cu extracția făinii.(Tabel 1.4).

Tabelul 1.4

Repartizarea glucidelor în bobul de grâu

Lipidele din grâu reprezintă în medie 2%, iar repartiția acestora în bob nu este uniformă. Astfel, stratul aleuronic conține între 6-10% lipide, însă rezerva cea mai importantă fiind germenele. Cea mai mare parte din lipide este formată din trigliceride, în cantități mici găsindu-se mono- și digliceridele, precum și acizii grași liberi, rezultați din activitatea metabolică a cerealelor în perioada de maturație și depozitare. Acidul gras predominant este acidul linoleic, iar în cantități mici se găsește în acidul oleic.

Vitaminele care se găsesc în bobul de grâu sunt următoarele (la 100g de produs): caroten – 0,015mg, vitamina E – 6,50mg, vitamina B6 – 0,60mg, biotină – 11,60μg, vitamina PP – 4,94 mg, acid pantotenic – 1,20mg, vitamina B2 – 0,10mg, vitamina B1 – 0,34 mg, acid folic – 46,0μg, colină – 94,0mg.

Vitamina E se prezintă sub formă de α și β tocoferoli. Boabele de grâu conțin (mg%): 0,3-0,7 tiamină, 0,1 riboflavină, 2-6 nicotinamidă și 0,6 piridoxină precum și cantități importante de acid pantotenic, inozitol, biotină și alte vitamine din grupul B. O influență determinantă o are soiul. Astfel boabele de grâu moale au 0,61% vitamină B1 și 0,08-0,21% vitamină B2 în timp ce boabele din soiurile dure au 0,43 și respectiv 0,06-0,17 mg%. Soiurile de grâu tare conțin cantități mari de biotină în comparație cu grâul moale, soiurile de primăvară fiind mai bogate decât cele de toamnă.

Substanțe minerale – valoarea nutritivă a grâului, respectiv a produselor care se obțin din grâu depinde în mare măsură de conținutul de săruri minerale, în special de fosfor, calciu și fier, dar și de numeroase microelemente. Conținutul de substanțe minerale al bobului de grâu variază în funcție de zona de cultivare, între 1,27 și 1,92%. Concomitent se modifică și conținutul a diferite elemente. Factorul de corelație între conținutul bobului în substanțe minerale și conținutul de fosfor este de 0,88±0,33, de potasiu 0,82±0,48, iar la sodiu 0,70±0,068, ceea ce indică o strânsă interdependentă.

Conținutul în substanțe minerale este următorul (mg/100g produs): potasiu – 325, calciu – 62, magneziu – 114, sodiu – 21, sulf – 100, fosfor – 368 , clor – 30. Conținutul de fosfor din grâu reprezintă între 49-57% din totalul cenușei. Din acesta, 38,3% este solubil în acizi, în timp ce fosforul anorganic este de numai 3,0 – 14,5%.

S-a stabilit o strânsă corelație între fosforul total al făinii și conținutul de proteine. Cea mai mare parte din fosfor se găsește sub formă de fosfor fitic și anume 70-75%; în cantități foarte mari acesta este prezent în tărâțe (85-95%), în proporție mai redusă în germene (40-45%) și în endosperm (30-40%). Datorită acestui fapt, conținutul de fitină se reduce odată cu micșorarea randamentului de extracție. S-a putut satbili o strânsă corelație între conținutul de fosfor fitinic și celuloza diferitelor tipuri de făinuri.

Cantitatea cea mai mare de calciu și magneziu se găsește în înveliș și în germeni, și mai mică în endosperm. Conținutul de fier și mangan este în strânsă corelație cu cantitatea de cenușă. Ca urmare făina de calitate superioară va avea o cantitate mică din aceste elemente, fierul concentrându-se în special în tărâțe.

I.3. Controlul calității materiilor prime și auxiliare

Controlul calității într-o unitate de panificație cuprinde:

contolul calității materiilor prime și auxiliare

controlul calității pe fazele procesului tehnologic

controlul calității produselor finite

Controlul calității făinii – făina se controlează din punct de vedere organoleptic, fizico-chimic și tehnologic.

Principalele defecte ale pâinii,datorate calității necorespunzătoare a făinii sunt:

defecte de culoare

miros străin

scrâșnet în dinți,din cauza nisipului din făină

gust amar,de pelin

defecte de formă,de volum,porozitate,grad de coacere

Din punct de vedere organoleptic se verifică culoarea,gustul și mirosul. În ceea ce privește culoarea se determină prin metoda Prekar, gustul prin mestecarea unei cantități mici de făină în gură,iar mirosul se verifică asupra unei cantități mici de făină.

Controlul fizico-chimic presupune determinarea conținutului de proteine sau gluten umed,calitatea acestora, conținutul de α-amilază,indicele de maltoză.

Pentru obținerea pâinii de calitate, conținutul deproteine al făinii trebuie să fie minimum 10,5%, iar pentru ca să fie panificabilă, făina trebuie să conțină minimum 7% proteine. Pentru determibarea calitîții proteinelor sunt folosite metodele empirice,iar pentru eprimarea calității și cantității proteinelor este folosit indicele Zeleny.

Metoda cea mai sigură în controlul tehnologic este prin proba de coacere,unde sunt determinate proprietățile tehnologice ale făinii.

Prelevarea probelor elementare în vederea obținerii eșantionului (probei) global și a eșantioanelor pentru laborator se realizează conform ISO 2170/1996, ,standard la elaborarea căruia s-a ținut seama de standardul nr. 101 al I.C.C. Se folosesc în acest scop scafe, sonde ș.a.

Controlul calității apei – în cazul apei controlul nu este foarte amănunțit,acesta constând în determinarea,culorii,mirosului, aspectul,transparența,impuritățile vizibile și gustul.

Pentru panificație,apa trebuie să fie incoloră,transparentă,fără sedimente,iar gustul și mirosul sunt admise foarte slabe.

Temperatura apei este un factor important la prepararea produselor de panificație.

Folosirea apei cu temperatura prea mare duce la obținerea unor produse lățite,cu gust acru și prezintă crăpături.

Controlul calității drojdiei – drojdia se apreciază din punct de vedere organoleptic: miros, gust, culoare, aspect, consistență, uneori se determină și puterea de creștere și a umidității.

Principala caracteristică de calitate a drojdiei este puterea de creștere. În cazul folosirii drojdiei cu putere de creștere necorespunzătoare,neemulsionată,se vor obține produse necrescute,insuficient coapte,cu miez dens,coajă crăpată și goluri mari.

Controlul calității sării – calitatea sării se stabilește prin control organoleptic, privind gustul, mirosul, culoarea, corpurile străine.

Controlul calității materiilor auxiliare – în cazul materiilor auxiliare sunt apreciate culoarea,mirosul,gustul și aspectul zahărului,grăsimilor și laptelui.

La ouă sunt apreciate cu ajutorul ovoscopului camera de aer,aspectul albușului și gălbenușului.

I.4.Depozitarea materiilor prime și auxiliare

Depozitarea făinii – făina se depozitează cu scopul de a-i asigura un depozit tampon și de a-i asigura maturizare.

Durata, condițiile de păstrare și proprietățile inițiale ale făinii pot înrăutăți sau îmbunătăți calitatea făinii.

Maturizarea este îmbunătățirea proprietăților tehnologice ale făinii și este cel mai important proces care are loc în timpul depozitării.

Modificările suferite de făină în timpul maturizării sunt:

albirea

variația umidității

modificarea lipidelor făinii

modificarea proteinelor și a enzimelor proteolitice

modificarea glucidelor și enzimelor amilolitice

creșterea acidității titrimetrice a făinii.

În maturizarea naturală a fainii, rolul principal în procesul de oxidare îl au acizii grași polinesaturați liberi rezultați prin hidroliza lipidelor făinii, care în prezența oxigenului din aer și a enzimei lipoxigenaza, prezentă în făină, sunt oxidați la hidroperoxizi.

Făina din punct de vedere fizic este formată din faza solidă și faza gazoasă.

La secțiile cu capacitate mică făina se depozitează în saci,iar la secțiile cu capacitate mare se depozitează în vrac.

Depozitarea în saci se face în încăperi care au condiții de temperatură și umiditate relativă,sacii sunt așezați pe grătare de lemn care permit aerisirea. În cazul depozitării în vrac se face în celule de siloz metalice sau din beton armat.

Depozitarea drojdiei – factorii de care depinde drojdia presată sunt calitatea ei și temperatura de depozitare. Condițiile optime de păstrate sunt cele de refrigerare, deoarece nu se dezvoltă mucegaiurile la suprafața calupului de drojdie dacă aceasta este păstrată o perioadă mai îndelungată.

La păstrare cea mai stabilă este drojdia fermentativă,menținându-se până la o lună în condiții optime.

În stare congelată,drojdia nu își modifică esențial capacitatea fermentativă. Înainte de folosire este supusă unei decongelări la frig pozitiv.

Dacă amblajul drojdiei este deschis, aceasta trebuie folosită în aceeași zi.

Drojdia lichidă se păstrează maxim 24 de ore la loc răcoros, pe când drojdia uscată la o temperatură de 49°C se păstrează 8 zile, iar la temperatură de la 4,4°C până la 2 ani.

Depozitarea sării și a zahărului – atât sarea, cât și zahărul absorb umiditatea din aer și din această cauză sunt depozitate la loc ferit de umezeală,în saci pe grătare de lemn.

Depozitarea uleiului și a materialelor alterablile – uleiul se păstrează în bidoane, ferite de lumină și în încăperi răcoroase. Materialele ușor alterabile (untul, margarina, ouăle ș.a.) se păstrează în spații frigorifice (dulapuri sau camere frigorifice).

CAPITOLUL II

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

II.1. Noțiuni teoretice cu privire la analiza economico-financiară

Termenul de analiză provine de la cuvântul grecesc “analysis” , care înseamnă descompunerea unui obiect sau fenomen în părțile sale component, în elementele lui sau cu privire la cercetarea lor amănunțită.

Cu ajutorul analizei se adâncește procesul cunoașterii fenomenelor de la singural la general, de la concret la abstract, de la aparență la esență, ceea ce permite descoperirea legăturilor de cauzalitate, a factorilor de influență, a legilor de formare și desfășurare a fenomenelor cercetate.

O analiză economică presupune studierea și cercetarea amănunțită a fenomenelor sau proceselor economice ce au loc la nivelul micro sau macroeconomic.

Analiza economică este de multe tipuri:

În raport de momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenelor studiate, avem:

analiză retrospectivă sau post-factum;

analiză curentă sau operativă;

analiză prospectivă sau provizională.

În funcție de modul de studiere în timp a evoluției fenomenelor economice, se poate diviza:

analiză statică;

analiză dinamică.

După modul de studiere a caracteristicilor fenomenelor economice, distingem:

analiză cantitativă;

analiză calitativă.

În funcție de sfera de cuprindere și nivelul la crae se desfășoară, poate fi:

analiză microeconomică;

analiză macroeconomică.

Analiza economică joacă un rol important în exercitarea funcției de previziune, întrucât furnizează conducerii întreprinderii informațiile necesare pentru elaborarea prognozelor, pentru fundamentarea planurilor economice curente și de perspectivă, pentru stabilirea strategiei și a tacticii de acțiune în viitor și luarea deciziilor cu caracter previzional.

În continuare vom defini și analiza următorii termeni: contul de profit și pierdere, managementul resurselor umane, profitul

Contul de profit și pierdere este instrumentul de modelare contabilă care explică modul de constituire a rezultatului și permite desprinderea unor concluzii legate de performanțele activității întreprinderii.În această optică, întreprinderea devine un centru de calcul economic, calculul având la bază:

– valorile produse și vândute pe piața clienților, denumite generic venituri;

– valorile utilizate pentru obținerea unor venituri, care sunt constituite în costuri angajate pe alte piețe, denumite cheltuieli. Aceasta reprezintă, în fapt, renumerarea factorilor de producție.

Managementul resurselor umane reprezintă activitatea de management care este răspunzătoare de deciziile și acțiunile ce afectează relația dintre societate și membrii ei.

Managementul resurselor umane presupune urmatoarele activități de management:

managementul fluxului de personal – recrutare, selecție, adaptare pe post;

managementul performanței – presupune evaluarea performanțelor, feed-back-uri consistente la atingerea sau nu a obiectivelor personale;

management organizatoric – definirea posturilor, a zonelor de responsabilitate, formarea echipelor de muncă,dar si instruirea angajaților;

managementul comunicarii – implicarea angajaților in activitățile decizionale, dezvoltarea comunicarii ascendente si descendente.

Profitul reprezintă venitul rezidual pe care îl obține proprietarii mijloacelor de producție ca recompensă pentru utilizarea eficentă a acestui factor. Profitul este diferența dintre valoarea vânzărilor unei firme sau venitul total incasat și costul total.

II.2. Analiza costurilor de producție

Costul de producție exprimă consumul de muncă vie și materializată pentru fabricarea și desfacerea produselor. Nivelul, dinamica și structura costurilor reflectă în mod sintetic activitatea întreprinderilor industriale cu privire la resursele materiale, umane și bănești aflate la dispozițiia lor.

Principalele obiective ale analizei costurilor sunt:

analiza îndeplinirii planului costurilor de producție;

analiza structurii costurilor de producție;

analiza corelației dintre costurile de producție și volumul producției;

analiza costurilor de producție pe categorii de cheltuieli;

analiza costurilor de producție pe unitatea de produs.

Cu privire la aprecierea generală a îndeplinirii planului costurilor de producție la întreaga producție marfă fabricată trebuiesc calculați următorii indicatori: economia absolută și reducerea procentuală.

Suma absolută a economiilor este influențată de reducerea costurilor pe unitatea de produs, care se datorează măsurilor luate de întreprindere sau a unor factori independenți de efortul propriu al întreprinderii.

Așadar, analiza indicelui costurilor totale de producție, a economiilor absolute și a reducerii procentuale se face pe o perioadă de mai mulți ani, în vederea desprinderii anumitor tendințe în evoluția cheltuielilor de producție.

Cu privire la analiza costurilor de producție este importantă studierea structurii acestora pe articole de calculație și pe elemente primare de cheltuieli.

Analiza costurilor de producție pe articole de calculație permite cunoașterea cheltuielilor ocazionate de fabricarea fiecărui produs bși a întregii producții marfă, structura costului complet al producției și gradul de participare al diferitelor secții și compartimente ale întreprinderii la formarea costului produselor. În paralel analiza costurilor de producție pe elemente de cheltuieli permite cunoașterea volumului total al cheltuielilor de producție pe întreaga întreprindere.

Costurile de producție se împart în:

costuri variabile;

costuri convențional constante sau fixe.

Costurile variabile sunt cheltuielile ce se modifică în funcție de variația volumului producției, iar costurile constante sunt cele care nu se modifică în raport cu variația volumului producției.

Costurile de producție pe unitatea de produs prezintă importanță pentru descoperirea și mobilizarea rezervelor de reducere a cheltuielilor de producție și de creștere a rentabilității întreprinderilor.

II.3.Analiza rentabilității întreprinderilor

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajateîn desfășurarea activității, reprezentând un indicator prin prisma caăruia posesorii de capital apreciază eiciența investigațiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora.

Rentabilitatea financiară, pentru manageri este un obiectiv fundamental sau o condiție a strategiei lor de menținere a puterii.

Rentabilitatea reflectă corelația dintre veniturile obținute și cheltuielile efectuate de fiecare întreprindere, a cărei esență constă în acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile proprii și obținerea de beneficii, ca parte principală a venitului net al societății socialiste.

În analiza rentabilității se studiază următoarele:

analiza rentabilității pe produse;

analiza îndeplinirii planului de beneficii;

analiza rentabilității pe baza punctului critic;

analiza impozitului pe circulația mărfurilor;

analiza ratei rentabilității.

Rata rentabilității reprezintă capacitatea întreprinderilor de a produce beneficii sau venit net.

Se pot folosi pentru analiza ratei rentabilității mai mulți indicatori, însă cel mai utilizat este rata beneficiului. Aceasta se calculează ca raport între beneficiul net rămas la dispoziția întreprinderii după prelevarea pentru societate a unei părți pentru valoarea producției nete și scăderea cheltuielilor ce se suportă direct din rezultatele financiare și cheltuielile aferente producției marfă vandute și încasate.

În ceea ce privește analiza îndeplinirii planului de beneficii, beneficiul este un indicator sintetic calitativ și reprezintă acea parte din venitul net creat pentru societate ce revine unităților economice.

Punctul critic se mai numește și punct de echilibru sau prag de rentabilitate, iar analiza rentabilității pe baza punctului critic evidențiază corelația dintre costurile variabile, volumul realizărilor, costurile fixe, beneficiul întreprinderii și prețurile de producție.

III.4. Analiza cheltuielilor

Cheltuielile reprezintă diminuări de avantaje economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub formă de diminuări ale valorii activelor ori creșterii ale datoriilor, care au ca rezultat diminuarea capitalurilor proprii, sub alte forme decât retragerile de capital sau distribuirile în favoarea proprietarilor de capital.

În funcție de scopul analizei și domeniul de activitate, avem mai multe tipuri de cheltuieli, însă cele întâlnite în prezenta lucrare sunt:

cheltuieli de exploatare;

cheltuieli financiare;

cheltuieli extraordinare;

cheltuieli cu dobânzile;

chletuieli materiale;

cheltuieli cu personalul.

Așadar, putem deduce că analiza chletuielilor reprezintă o mare importanță în ceea ce privește activitatea de gestiune și control, deoarece se evidențiază modul în care resursele materiale, umane și financiare ale întreprinderii sunt utilizate.

PARTEA A II-A PRACTICĂ

PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII SC IRCOM SRL

3.1.Elemente de identificare generală

Societatea S.C IRCOM S.R.L. își desfășoară activitatea în localitatea Tinca, județul Bihor din anul 2013, atât ca brutărie cât și ca moară.

Înainte de 2013 s-a numit S.C Bucara Export-Import S.R.L. și a avut ca și propietar o altă persoană. După moartea acestuia a fost vândută după o perioadă de stagnare de 2-3 ani și și-a schimbat denumirea în S.C IRCOM S.R.L.

Și înainte de 2013 a funcționat și moara, dar și brutăria asigurănd alimentația cumpărătorilor.

Societatea are ca principal obiect de activitate fabricarea și comercializarea produselor de panificație și franzelărie, adresate unui segment de piață destul de restrâns, în principal cumpărătorilor cu venituri medii, pentru asigurarea necesarului zilnic de alimentare rațională.

Oferă o gamă diversificată produse de panificație, cum ar fi: pâine albă, pâine semi-albă, franzele, cornuri simple și cu umpluturi, ștrudele, cozonaci cu diverse umpluturi (nucă, mac, cacao, rahat), dar totodată comercializează și prăjuturi, cornulețe cu gem, nucă etc., sărațele cu susan, cașcaval și chimen.

S.C. IRCOM S.R.L. asigură aprovizionarea abc-urilor și supermarket-urilor din Tinca și localitățile din apropiere cu mașini special amenejate.

Pe langă fabricarea și vânzarea produselor de panificație, societatea produce din grâu, atât pentru consumul propriu în fabricarea produselor de panificație, cât și pentru vânzare făină albă.

Asigură în același timp și hrană pentru animale prin vânzarea de tărâțe de la moară.

În prezent S.C IRCOM S.R.L. are la conducere șase persoane, care se ocupă de buna desfășurare a activității firmei.

Dacă în 2013 au avut 15 muncitori, în 2014 numărul acestora a crescut la 24 de muncitori, de unde rezultă faptul că firma a creat noi locuri de muncă pentru cetățeni.

3.2. Potențialului tehnico-productiv la SC IRCOM SRL

Societatea comercială SC IRCOM SRL iși desfașoară activitatea ȋn sectorul economic de fabricare si comercializare a produselor de panificație.

Pentru fabricarea acestor produse ȋntreprinderea utilizează, ca principal mijloc de productie, cuptorul.

Unitatea este dotată cu toate utilajele necesare fabricării pȃinii:

cernător vibrator

agitator mecanic simplu

dizolvant cu agitator

cȃntar semiautomat

malaxor spiralat cu cuva detașabilă FIMAK SPM-500 (cuva de 500 l) omogenizare materii prime și materiale și frământare aluat

predospitor cu benzi suprapuse

mașină cu cameră de divizare Fimak

mașină de modelat "Rolux USV 2000" Fimak

dospitor tip dulap

cuptor electric Fimak

S.C. IRCOM S.R.L. oferă pieței un sortiment diversificat de pȃine și de produse de panificație, ȋncercȃnd să răspundă unor categorii variate de cereri și gusturi.

Sortimentele fabricate sunt:

pȃine

fabricarea prăjiturilor

fabricarea produselor proaspete de patiserie.

3.3. Managementul resurselor umane

Firma a desfășurat o activitate continuă de recrutare și selecție a personalului, cu scopul de a asigura necesarul numeric și calitativ pentru satisfacerea nevoilor de forță de muncă a formațiilor prevăzute în structura organizatorică.

Important este faptul că se asigură minimul de necesar astfel încât ponderea cheltuielilor cu munca vie în total costuri să fie minimă.

Angajații încă de la început au fost calificați și aveau experiență în domeniu deoarece au mai lucrat înainte la diferite companii din industria alimentară, în special de panificație.

Tabel 3.1

Structura personalului ȋn funcție de nivelul de calificare și studii

În urma analizei efectuate din punct de vedere structural se constată urmatoarele:

ponderea cea mai mare din personalul total ȋl reprezintă muncitorii cu 88% ȋn 2013 și 80% ȋn 2014. Dintre aceștia toți sunt calificați, adică 100% % ȋn 2013, respectiv 2014;

personalul de conducere deține o pondere de doar 12% ȋn 2013, iar ȋn 2014 această valoare crește la 20%.

Tabel 3.2

Dinamica personalului ȋn funcție de nivelul de calificare și studii

Analizȃnd ȋn dinamică situația personalul calificat cu ajutorul indicilor cu bază fixă se constată:

personalul calificat din punct de vedere valoric a crescut 9 muncitori în 2014,

dar din punct de vedere procentual a scăzut cu 8%;

numărul total de muncitori a ȋnregistrat o evoluție ascendentă ȋn anul 2014 față de anul 2013;

numărul personalului de conducere din 2014 a crescut cu 8 %, adică un număr de 4 persoane care dețin funcții de conducere.

Conducerea societății are în vedere în permanență ridicarea calificării și perfecționarea angajațiilor societății și asigură participarea salariaților la cursuri pentru cunoașterea normativelor de sănătate, de P.S.I. și protecția muncii.

Tabel 3.3

Structura personalului pe sexe

Din analiza structurii personalului pe sexe se observă că femeile sunt în număr mai mare decât barbații în cadrul societății, adică 57% din personal, ȋn timp ce bărbații dețin 43%

Tabel 3.4

Structura personalului ȋn funcție de vechimea în muncă

Analizȃnd structura salariaților ȋn funcție de vechime se observă:

cei mai multi angajati ai companiei au o vechime intre 5 și 10 ani, ei reprezentând 77% din personal în 2013, și 80% în 2014.

Tabel 3.5

Dinamica personalului ȋn funcție de vechimea în muncă

Analizănd ȋn dimanică situația salariaților ȋn funcție de vechime, se constată:

numărul angajaților cu o vechime de până la 5 ani a crescut din punct de vedere valoric, iar din punct de vedere procentual a scăzut cu 10%;

numărul angajaților cuprinși ȋn grupele de vechime de 6-10 ani și 11-15 au ȋnregistrat o evoluție ascendentă ȋn anul 2014 față de 2013 astfel : 12% pentru cei cu o vechime între 6-10 ani, respectiv 2 % pentru cei cu vechime între 11-15 ani;

în ceea ce privește personalul cu vechime între 16-20 ani, din punct de vedere valoric avem același număr de persoane, dar din punct de vedere procentual a scăzut cu 4 % deoarece numărul angajaților este mai mare în 2014.

Având în vedere cele analizate mai sus putem spune că personalul este ȋn general tȃnar, dar cu experiență.

Tabel 3.6

Structura personalului pe grupe de vȃrstă în 2014

Putem observa că salariații ȋn vȃrstă de pȃnă la 40 ani dețin un procent de 79 % din totalul salariaților, aceștia fiind ȋn număr de 24 persoane, iar cei cu vârstă cuprinsă între 40 și 55 de ani dețin un procent de 21 %.

3.4. Poziționarea societății față de piață

Pentru materiile prime (făină, drojdie, sare) oferta este foarte mare și societatea își alege furnizorii în funcție de raportul calitate/preț, condițiile de piață, distanță, continuitatea în aprovizionare.

Principalii furnizori ai societății sunt:

Tabel 3.7

Furnizorii firmei S.C. IRCOM S.R.L.

Astfel, făina este din producția proprie a S.C. IRCOM S.R.L., deoarece aceștia funcționează atât ca brutărie, cât și ca moară, așa cum am spus mai sus. Făina este analizată de către societate atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ privind: umiditatea, culoarea, mirosul, finețea.

Drojdia este aprovizionează pe bază de comandă de la S.C. MARATON S.R.L., care reprezintă un important distribuitor de drojdie. Ritmul de aprovizionarea este bisăptămânal, determinat în principal de termenul de valabilitate a drojdiei .

Sarea este furnizată de către S.C. DORULEȚ S.R.L., iar celelalte materii prime sunt aprovizionate bilunar, de regulă de la depozitele en-gross.

Asigurarea energiei electrice se face prin contract de furnizare cu S.C. Electrica S.A Bihor, la tarif de medie tensiune.

Combustibilul (motorina și benzina) se aprovizionează de la benzinăriile din apropiere.

Plata furnizorilor se face în funcție de data scadenței stabilite prin contract.

Societatea realizează vânzări prin intermediul unor firme private, pe baza unor comenzi ferme și a contractelor. Aprovizionarea acestora se face cu mașini speciale pentru pâine, aflate în dotarea societății.

Contactele de livrare practicate de SC IRCOM SRL în calitate de furnizor conține prevederi asiguratoare referitoare la:

documentele și modalitățile de plată;

receptia mărfii la sediul firmei;

garanția;

răspunderea contractuală.

Desfășurarea în bune condiții a acestui proces necesită cunoașterea în detaliu a fiecărui client, a datelor și a cerințelor fiecăruia. În acest scop se întocmește o fișă de client, pentru fiecare client în parte care cuprinde:

denumirea completă a societății;

codul fiscal și numărul de înregistrare la Registrul Comerțului;

persoană de contact și numar de telefon;

termenul și modalitatea de plată.

Onorarea comenzilor se face zilnic, în baza comenzilor din registrul de comenzi, întocmindu-se ordinul de transport la care se va ține cont de ordinea de încarcare în funcție de beneficiar, deoarece într-un transport se cumulează comenzi de la mai mulți beneficiari.

Cu ajutorul utilajelor din dotare și prin perfecționarea tehnologiilor de fabricație folosite, societatea încearcă să fie cât mai competitivă în domeniul vizat.

Firma își comercializează produsele în județului Bihor și din acest motiv există un număr destul de mare de concurenți. Principali concurenți ai societății sunt firmele:

Bicaci,

Brutaria Salonta,

Cidor.

Dorbob

CAPITOLUL IV. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ LA NIVELUL SC IRCOM SRL

4.1. Analiza rentabilități pe produs

Societatea comercială oferă o gamă diversificată de produse, insă am ales spre analiza, produsele care au ponderea cea mai mare în vânzările firmei, produse prezentate în tabelul următor:

Tabel 4.1

Oferta de produse

Piața de desfacere o reprezintă societățile comerciale cu profil comerț en-detail și alimentație publică din județul Bihor.

Pentru a stabili oferta de preț care este trimisă clienților este necesar a se afla costul unitar de productie, pe baza caruia se stabilește prețul de vânzare.

Aflarea costului unitar de producție ajută la stabilirea prețului de vânzare. Societatea își calculează prețul de producție pentru un singur produs, apoi pe baza acestuia își calculează profitul brut și pretul de vânzare.

Tabel 4.2

Determinarea costului unitar de producție pentru sortimentele realizate

Societatea obține sortimentele realizate la următoarele costuri unitare de producție.

Tabel 4.3

Costului unitar de producție pentru sortimentele realizate

Prețul de vânzare este un element extrem de important al strategiei de marketing. Stabilirea acestuia reprezintă o decizie dificilă în desfășurarea oricărei activități, deoarece se stabilește în funcție de mai multe elemente imporatnte (costul producției, transportul, strategia generală de marketing, politica reducerilor comerciale și financiare adoptate).

SC IRCOM SRL a adoptat o politică de preț în fundamentarea căreia a ținut cont atât de factorii interni (costul producției, marja de profit urmărită) cât și de factorii externi (cererea manifestată de piață, reacția concurenței, prețul pe care clientul este dispus să il accepte, etc.)

Tabel 4.4

Determinarea prețului de vânzare

Firma practică un adaos comercial diferențiat pentru sortimentele realizate: pentru pâine – adaosul comercial este de 30%, iar pentru specialitățile de panificație (batoane cu susan, chifle, colaci) – adaosul comercial este de 50%.

Cu ajutorul costului unitar de producție firma își stabilește prețul de livrare către clienți.

După ce se determină prețul de vânzare se lansează oferta de prețuri care este valabilă o anumită perioadă de timp. Această ofertă este reemisă atunci când au loc modificări majore de prețuri la anumite materii prime sau combustibili. Oferta de prețuri mai poate suferi modificări în funcție de strategia firmei, precum și de prețurile practicate de firmele concurente.

Cu ajutorul costului unitar de producție și a prețului de vânzare se poate calcula profitul pe produs.

Prețul de vânzare – Costul unitar de producție = Profit/ produs

Tabel 4.5

Determinarea profitului pe produs

În urma calculelor se obțin următoarele valori ale profitului pe produs:

Tabel 4.6

Analiza de rentabilitate pe produs

În urma analizării datelor prezentate în tabelul anterior se constată că cea mai avantajoasă rentabilitate se obține pentru produsul „pâine”, profitul pentru un produs fiind de 0.2353 lei/ produs, în condițiile unui cost de vânzare de 0.8 lei/ produs.

Pentru produsul „Baton cu susan” se obține un profit de 0.1535 lei/podus, iar pentru produsele „chifle” și „colaci” un profit de 0.063 lei/ produs.

Datorită faptului că se calculează prețul unitar de producție este dificil de stabilit celelalte cheltuili directe (consumul de combustibil, electricitate, etc.) și cheltuielile indirecte, tot din acest motiv din profitul brut obținut pentru producția totală trebuiesc scăzute aceste cheltuili pentru a afla profitul net.

4.2. Analiza cheltuielilor la SC IRCOM SRL

Scopul oricărei activități economice este obținerea de profit.

Ca orice companie, SC IROCM SRL își îndreaptă toate eforturile spre maximizarea profitului.

Pe baza contului profit și pierdere am analizat situația economică a societății, mai exact s-a realizat analiza cheltuielilor, a veniturilor și a exercițiului financiar.

Avȃnd in vedere considerentele de mai sus, este necesară o analiză atentă a cheltuielilor de producție pe total și pe elemente de cheltuieli.

Cheltuielile reprezintă în expresie valorică totalitatea resurselor consumate în cadrul unității într-o anumită perioadă de timp în vederea obținerii și livrării pe piață produselor obținute. Acestea exprimă eforturile materiale, financiare și umane făcute de către unitate pentru realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Tabelul 4.7

Structura cheltuielilor totale la S.C. IRCOM S.R.L.

Ȋn urma analizării din punct de vedere structural a datelor din tabelul de mai sus se pot trage urmatoarele concluzii:

cheltuielile de exploatare dețin cea mai mare pondere ȋn totalul cheltuielilor, acestea fiind de 99.9% ȋn 2013, respectiv 99.5%% ȋn 2014;

cheltuieli financiare în 2013 avem 0.1%, iar în 2014 avem 0.5%;

ȋn perioada analizată nu s-au ȋnregistrat cheltuieli excepționale.

Tabel 4.8

Evoluția cheltuielilor totale ȋn perioada 2013-2014

În ceea ce privește dinamica cheltuielilor se constată urmăroarele:

cheltuielile totale au crescut în anul 2014 față de 2013 cu 1.471.247, adică cu 22.2%

cheltuielile de exploatare au înregistrat o scădere procentuală de 0.4% în anul 2014 față de 2013,dar o creștere valorică;

cheltuielile financiare cresc în anul 2014 cu 0.4 % față de anul 2013;

cheltuileile exceptionale lipsesc pe durata perioadei analizate.

Cheltuielile de exploatare fac referire la cheltuielile făcute pentru realizarea activității de bază a unității și dețin o pondere însemnată din totalul cheltuielilor de producție. Cheltuielile de exploatare cuprind:

cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile;

cheltuieli pentru combustibil, energie, apă;

cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;

cheltuieli cu salariile personalului;

cheltuieli privind mărfurile;

alte cheltuieli.

Tabelul 4.9

Structura cheltuielilor de exploatare ȋn perioada 2013-2014

Analizȃnd din punct de vedere structural datele din tabel se pot trage urmatoarele concluzii:

din totalul cheltuielilor de exploatare ponderea cea mai ridicată o deține cheltuielile cu materiile prime, acestea ȋnregistrȃnd o valoare mai mică ȋn anul 2013, de 61,35%,față de anul 2014 unde avem 73,9%;

cheltuielile cu combustibilul, energia și apa reprezintă 20,3% ȋn 2013, pe când în 2014 aceste reprezintă 0%;

cheltuielile cu amortizarea dețin 12,9% din cheltuielile de exploatare ȋn 2013 și ȋnregistrază o valore mai scăzută ȋn anul următor,adică 10,3%;

cheltuielile cu salariile personalului dacă în anul 2013 reprezintă 4,6%, în 2014 cresc la 10,2%;

cheltuilile privind mărfurile se ȋnregistrează doar 0,85% în 2013, iar în anul 2014 cresc destul de mult, la 5,6% .

Tabel 4.10

Evoluția cheltuielilor de exploatare ȋn perioada 2013-2014

În ceea ce privește dinamica cheltuielilor de exploatare se constată următoarele:

cheltuielile cu materiile prime au ȋnregistrat ȋn 2013 comparativ cu 2014 o creștere de 12,55% ;

cheltuielile pentru combustibil, energie și apă în 2014 au fost 0%, așadar au scăzut de la 20,3% în 2013;

cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe au ȋnregistrat o scădere procentuală de 2,6% ȋn anul 2014 față de 2013,dar valoric au crescut;

cheltuielile cu salariile personalului au crescut cu 5,6% ȋn anul 2014 comparativ cu 2013;

cheltuielile privind mărfurile prezintă o creștere cu 4,75% în 2014, față de anul 2013 ;

nu au fost înregistrate alte cheltuieli în 2013 și 2014.

Cheltuielile financiare sunt reprezentate de acele cheltuileli determinate de activitatea financiar-bancară a unității.

Tabelul 4.11

Structura cheltuielilor financiare ȋn perioada 2013-2014

Analizȃnd din punct de vedere structural cheltuielile financiare ȋn perioada 2013-2014 se poate observa ponderea ȋnsemnată a cheltuililor cu dobȃnzile ȋn totalul cheltuielilor financiare, 71,7% ȋn anul 2013 și 58,8% ȋn 2014, ȋn timp ce alte cheltuieli de exploatare reprezintă doar 23,8% ȋn 2013 și 41,2% ȋn 2014.

Tabel 4.12

Evoluția cheltuielilor financiare ȋn perioada 2013-2014

Analizȃnd dinamica cheltuielilor financiare pe perioda celor trei ani se constată:

cheltuilile cu dobȃnzile au o valoare mai mare în 2013 decât în 2014, când au scăzut cu 12,9%;

alte cheltuieli financiare ȋnregistrează o creștere de 17,4% ȋn anul 2014 comparativ cu anul 2013.

4.3. Analiza veniturilor

Veniturile reprezintă un indicator economico-financiar de sinteză ce exprimă eficența economică a întregii activități din exploatare, financiare și excepționale. Analiza structurală a veniturilor societății furnizează informații foarte valoroase pentru identificarea acelor activități pe care societatea le desfășoară în scopul obținerii de profit, considerându-le prioritare.

După natura activității din care provin veniturile se împart în :

venituri din exploatare;

venituri financiare;

venituri excepționale.

Tabelul 4.13

Structura veniturilor totale la S.C. IRCOM SRL

În urma analizării din punct de vedere structural a datelor din tabelul de mai sus se poate constata următoarele:

veniturile societății S.C. IRCOM S.R.L. sunt reprezentate ȋn cea mai mare parte de venituri din exploatare care dețin o pondere de ~99%;

veniturile financiare au o evoluție ascendentă ȋn anul 2014 și dețin 2,65% din veniturile totale;

veniturile excepționale lipsesc în 2014, iar în anul 2013 reprezintă 0,03%.

Veniturile din exploatare provin din activitățile curente ale societății. Ele cuprind veniturile din:

cifra de afaceri netă:

venituri din vȃnzarea producției;

-venituri din vȃnzarea mărfurilor;

-alte venituri din exploatare.

Tabelul 4.14

Structura veniturilor din exploatare ȋn perioada 2013 – 2014

Analizȃnd veniturile din exploatare se poate observa că:

cea mai mare pondere o are cifra de afaceri netă, acesta prezintă o evoluție ascendentă pe tot parcursul perioadei analizate, ȋn anul 2014 reprezintă 53,1% din totalul veniturilor din exploatare, iar în 2013, 54,52%;

veniturile din vȃnzarea producției obținute dețin o mare parte din cifra de afaceri netă,astfel în 2013 reprezintă 42,4% și în 2014 reprezintă 43,5%;

-veniturile din vȃnzarea mărfurilor cresc în 2014 până la 3,4 % față de anul 2013 când reprezentau 0,69%;

alte venituri din exploatare participă ȋntr-o măsură din ce ȋn ce mai mică la realizarea veniturilor din exploatare, acestea dețin în 2013, 2,39% pe când în 2014 reprezintă 0%.

Tabel 4.15

Evoluția veniturilor din exploatare ȋn perioada 2013 – 2014

Ȋn urma analizării evoluției veniturilor din exploatare ȋn perioada 2013-2014 se poate observa:

cifra de afaceri netă a fost mai mare în 2013, reprezentând 54,52%, ;

veniturile din vȃnzarea producției obținute au ȋnregistrat o evoluție ascendentă, acestea au fost mai mari cu 1,1% ȋn 2014 față de 2013 ;

veniturile din vȃnzarea mărfurilor au ȋnregistrat tot o evoluție ascendentă, în anul 2014 crescând cu 2,71% față de anul 2013;

alte venituri din exploatare au ȋnregistrat tot o evoluție descendentă, acestea au scăzut ȋn 2014 la 0%.

Veniturile financiare reprezintă resursele economice rezultate ȋn urma activităților financiare exercitate de unitatea patrimonială.

Tabelul 4.16

Structura veniturilor financiare ȋn perioada 2013-2014

Analizȃnd structura veniturilor financiare se constată:

veniturile din dobȃnzi dețin o pondere mai redusă din totalul veniturilor financiare, ele reprezentȃnd 46,7% ȋn 2013 și cu o scădere destul de mare în 2014 reprezentând 3,58%;

alte venituri financiare reprezintă 53,5% ȋn 2013 din totalul veniturilor financiare șȋ ȋnregistrează o evoluție crescătoare ȋn 2014, ajungȃnd la 96,42% .

Rezultatul financiar este elementul esențial al activității ȋntreprinderii. Analiza rezultatului economico-financiar se realizează pe baza calculelor obținute de la rezultatele din exploatare, financiare și excepționale.

Tabel 4.17

Analiza rezultatelor economico-financiare în perioada 2012-2014

În urma analizării rezultatelor economico-financiare ale firmei se constată că societatea a obținut profit atât în anul 2013, acesta fiind de 13.056 lei, cât și în anul 2014 când profitul a fost de 8.255 lei.