Analiza Economico Financiara la Sc Construct
INTRODUCERE 2
I.CONCEPTUL DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ 4
1.1. Aspecte teoretice privind situația financiară a firmei 4
8
1.2. Factori care influențează asupra echilibrului financiar 8
1.3. Căile de asigurare ale echilibrului financiar în cadrul firmei 13
II. OBIECTIVELE ANALIZEI FINANCIARE A FIRMEI 14
2.1. Lichiditatea, solvabilitatea și capacitatea de plată-bază realizări echilibrului financiar 16
2.2. Analiza bilanțului financiar 26
2.3. Conceptul de bilanț lichiditate-exigibilitate 28
2.3.1.Fondul de rulment-indicator complex al echilibrului financiar al firmei 32
2.3.2. Nevoia de fond de rulment 39
2.3.3. Relația fundamentală a trezoreriei 40
2.4. Echilibrul financiar funcțional 44
2.4.1. Prezentarea bilanțului funcțional 46
2.4.2. Indicatorii bilanțului funcțional 48
2.5. Echilibrul financiar dinamic 60
2.5.1. Instrumentele analizei dinamice a bilanțului contabil 60
2.5.2. Tabloul de finanțare nevoi – resurse 61
2.5.3. Tablouri bazate pe fluxuri de trezorerie 62
2.6. Previziunea echilibrului financiar 64
2.7. Analiza echilibrului financiar prin punctul de echilibru 66
III.Studiu de caz 69
3.1. Particularități privind activitatea desfășurată de firmă 69
3.1.1. Scurt istoric și evoluție 69
3.1.2 Structura organizatorică 73
3.1.3. Activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului 76
3.1.4. Mediul comercial și concurențial 77
3.1.5. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari pe perioada 2001-2004 79
3.2. Analiza echilibrului financiar la SC Global Construct SRL 87
3.2.1 Diagnosticul lichidității, solvabilității și al capacității de plată 87
3.2.2. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului 94
3.2.3. Aprecierea în dinamică a echilibrului financiar 100
Concluzii și propuneri 106
=== Analiza Economico Financiara ===
INTRODUCERE
Analiza economico-financiară este o necesitate stringentă, iar prin metodele și tehnicile utilizate duce la stabilirea unui diagnostic privind activitatea firmei și pe baza acesteia se pot elabora programe si strategii care duc la îmbunătățirea activității societăți în viitor.
Analiza economică și financiară, prin modelele și procedeele sale, constituie un element indispensabil activitații manageriale a societăților comerciale, întrucât oferă soluții practice în vederea prevenirii și înlăturării factorilor cu acțiune distructivă si crearea pe această bază a condițiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influență pozitivă.Ea se înscrie ca și obiect de studio în urmărirea sistemelor echilibrelor economice, financiare, patrimoniale, de trezorerie, cauzele modificării lor, efectele si măsurile necesare pentru reechilibrarea lor în scopul asigurării unei eficiențe economice maxime.
Se poate spune că, pentru un agent economic, analiza situației financiare se întinde asupra tuturor elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare ale acestora. Echilibrul financiar exprimă egalitatea sau coincidența între sursele financiare necesare pentru îndeplinirea obiectivelor și acțiunilor și posibilităților de constituire a acestor resurse din rezultatele economice proprii, iar analiza acestuia poate fi realizată utilizând metode de analiză clasice și moderne.
Prezenta lucrare este structurată pe patru capitole, după cum urmeză :
Primul capitol conține aspecte teoretice legate de situația economico-financiară a firmei, a conceptului de echilibru financiar, factorii ce-l influențează
și modalități de asigurare a echilibrului economic general.
Al doilea capitol prezintă modelele de analiză financiară complexe care ilustrează, print-o abordare globală, situația financiară a agentului economic sub două aspecte : sunt prezentate modelele de analiză statică și dinamică a bilanțului contabil și e arătat modul în care s-a realizat și consecințele în planul lichidității, solvabilității și capacității de plată. Prin analiza statică a bilanțului financiar și funcțional ( modele obținute prin tratarea prealabilă a posturilor de activ și pasiv ale bilanțului contabil) sunt determinați principalii indicatori ai echilibrului financiar, respectiv fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă și sunt puse în evidență relațiile dintre aceștia. Analiza dinamică a bilanțului contabil folosește ca instrumente tablourile de flux ( tabloul de finanțare nevoi-resurse și tabloul fluxurilor de trezorerie) prin care se urmărește reconstituirea mișcărilor și transformărilor patrimoniului imputabile unei anumite perioade. În ultima parte a acestui capitol este prezentat un model de previziune a indicatorilor financiari prin metoda normativă precum și determinarea punctului de echilibru valoric sau pragul de rentabilitate.
Capitolul al trelia cuprinde studiul de caz privind analiza economico-financiară a firmei S.C. Global Construct S.R.L. Șelimbăr. Firma analizată are ca obiect principal de activitate exploatarea forestieră si prelucrarea lemnului. Această analiză este efectuată în scopul aprecierii calității activității desfășurate de firmă, precum și în scopul găsirii de soluții pentru îmbunătățirea acesteia.
Modelele care se utilizează pentru analiza situației economico-financiare sunt următoarele : calculul și interpretarea indicatorilor lichidităților, solvabilității, profitabilității și gradul de îndatorare, analiza vitezei de rotație a activelor circulante, analiza corelației creanțe- datorii, precum și analiza statică și dinamică a bilanțului contabil.
Sursele informaționale utilizate pentru realizarea studiului de caz sunt : situația financiară pe baza bilanțului contabil, contul de profit și pierdere, anexele la bilanț, statutul firmei precum și alte informații culese de la personalul firmei. Analiza s-a efectuat pe trei ani : 2002,2003,2004.
Capitolul al patrulea cuprinde concluziile privind activitatea desfășurată de firma S.C. Global Construct S.R.L., precum și păreri personale și sugestii pentru îmbunătățirea situației financiare.
I.CONCEPTUL DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
1.1. Aspecte teoretice privind situația financiară a firmei
“Analiza economico-financiară fiind un instrument operațional, o metodă a cunoașterii, impune : stabilirea tipului de analiza economico-financiară, stabilirea conținutului procesului de analiză economico-financiară, stabilirea metodelor și tehnicilor de analiză economico-financiară”.
Dicționarul explicativ al limbii române explică conceptul de analiza în general ca fiind “o metodă de cercetare a realității, bazată pe descompunerea unui întreg în elementele lui componente și pe studierea separată a fiecăruia dintre acestea”.
În ceea ce privește echilibrul economic, pentru explicarea acestuia, sunt folosite ca puncte de reper accetiunile date de diferitele științe ale naturii.Echilibrul se manifestă sub forma unei stări proprii pieței, generată de acțiunea agenților economici la nivel micro și macroeconomic. Nivelul macroeconomic reprezintă “ acea stare spre care tinde piața bunurilor economice, monetară, capitalului și muncii, piata națională în ansamblul ei, caracterizată printr-o concordanță relativă a cererii și ofertei, în diferitele lor segmente, abaterile dintre ele încadrăndu-se în limitele considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultăți, de dezechilibre”. Echilibrul microeconomic privește nivelul verigilor primare, al agenWilor economici Si al entităților administrative teritoriale de bază.
Problemele legate de realizarea analizei economice și financiare la nivel microeconomic prezintă unele particularități în raport cu realizarea acestei analize la nivel macroeconomic. Aceste diferențieri sunt explicate prin faptul că la nivel de economie volumul resurselor ce urmează a fi mobilizate au un caracter limitat deoarece depind de nivelul de dezvoltare al activității economice.O unitate microeconomică, în afara resurselor degajate din propriul proces de exploatare (resurse endogene), are la îndemână și alte modalități de procurare a resurselor financiare (resurse exogene). În acest sens ea poate opta pentru majorarea capitalului social prin emitere de acțiuni, în situația în care oferă condiții avantajoase de valorificare a capitalului disponibil pentru potențialii investitori, sau poate recurge la resurse de împrumut, în măsura în care prezintă credibilitate și posibilități de garantare a împrumuturilor solicitate.
Analiza situației financiar economice individuale sau proprii fiecărui agent economic constituie baza realizării analizei financiare macroeconomice. Importanța sa derivă din însuși faptul că agentul economic este celula de bază a economiei, la nivelul căreia se desfășoară procesele economice productive și se crează un plus de valoare care constituie fundamentul analizei economico-financiare a macrosistemului (economiei naționale).
Pentru a se menține în afaceri, fiecare agent economic trebuie să-și urmărească în permanență propriul echilibru economico-financiar. Acesta se manifestă prin diferitele "corelații prin care se stabilesc proporționalități între fluxurile financiare" Si cuprinde toate activitățile firmei (tehnică, economică și financiară). Pornind de la maniera globală de definire a noțiunii de analiză care evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, la nivelul agentului economic aceasta se traduce prin punerea în balanță a resurselor financiare de care acesta dispune într-o anumită perioadă și necesarul său de resurse, în aceeași perioadă. În acest sens legea menționează expres obligativitatea regiilor autonome și societățile comerciale să-și acopere din veniturile propri, toate cheltuielile pe care și le propun să le efectueze. În acest sens trebuie avute în vedere corelațiile obiective între necesitățiile de resurse materiale și umane și posibilitățile de finanțare a acestora. De modul în care sunt utilizate și valorificate aceste resurse depinde realizarea echilibrului economico-financiar care vizează pe de o parte activitatea investițională, iar pe de altă parte activitatea de exploatare a resurselor. Astfel se poate remarca importanțadeosibită ce se acordă analizei financiare microeconomice, ca o premisă a realizării acestui obiectiv la nivelul întregii economii. De asemenea realizarea echilibrului financiar al fiecărui agent economic condiționează însăși existența și viabilitatea sa.
Analiza economico-financiară, cuprinzând corespondența biunivocă dintre alocări și resusrse, poate fi divizată în două componente sau subsisteme : analiza economică și financiară. Între aceste componente există o relație de complementaritate, de la parte de întreg deoarece analiza economică precede și determină pe cea financiară care la rândul său generează noi dimensiuni ale analizei economice.
Analiza economică, la rândul său, generează următoarele aspecte :
a)-analiza gestiunii resurselor umane care presupune asigurarea societății comerciale cu personal de o anumită calificare care contribuie esențial la valoarea economică a întreprinderii.
Obiectivele analizei gestiunii resurselor umane se pot concretiza în :
analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ, structural și calitativ,
analiza gradului de stabilitate a personalului,
analiza utilizării timpului de muncă,
analiza conflictualității în relațiile de muncă,
analiza eficienței utilizării personalului,
elaborarea bilanțului social ca instrument modern de analiză a potențialului uman al organizației.
b)-analiza gestiunii mijloacelor fixe se referă la gradul de dotare al unității
cu echipamente, pe de o parte, iar pe de altă parte cu randamentul mediu pe un utilaj. De asemenea diminuarea gradului de uzură a parcului aflat în dotare, retehnologizarea producției, efectuarea la timp și de calitate a lucrărilor de revizie și reparații determină microstabilizarea componentei " mijloace fixe ".
Analiza gestiunii activelor fixe impune tratarea în principal a două probleme :
analiza volumului, structurii Si calității potențialului tehnic și reflectarea în performanțele economico-financiare ale firmei,
analiza utilizării potențialului tehnic și reflectarea în performanțele economico-financiare ale firmei.
c)-analiza activității de producție este principala funcție a firmei definita "ca ansamblul proceselor de muncă din cadrul firmei prin care se transformă obiectele muncii în produse finite, semifabricate și servicii și se creează nemijlocit condițiile tehnico-materiale, organizatorice și de deservire necesare desfășurării fabricației în bune condiții."
Procesele de fabricație, în raport cu modul în care participă la executarea sau transformarea diferitelor produse, lucrări sau servicii, se clasifică în :
procese de bază,
procese auxiliare,
procese de deservire.
Functia de producție, din punct de vedere organizatoric cuprinde următoarele activități :
pregătirea tehnico-economică a producției,
programarea , lansarea și urmărirea producției,
execuția producției,
controlul tehnic de calitate,
întreținerea și repararea utilajelor,
realizarea producției auxiliare.
Analiza financiară reprezintă o parte constitutivă a analizei economice în expresie valorică și exprimă egalitatea și corelațiile dintre necesarul de resurse financiare și posibilitățile de constituire a acestor resurse. Pentru un agent economic analiza financiară este "o stare sau un sistem de stări parțiale care se întinde asupra tuturor elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare ale acestuia". Prin analiza financiară se reflectă microstabilitatea financiară a unei societați comerciale și se materializează între componentele funcționale ale solvabilității și lichidității, venituri și cheltuieli. Analiza financiară îmbracă mai multe forme și anume :
a)- analiza lichidității financiare adică posibilitățile firmei de a-și transforma activele în numerar.
b)- analiza nivelului de îndatorare sau de solvabilitate financiară care reflectă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor de plată în deosebi din resurse proprii.
c)- analiza indicatorilor de profitabilitate reflectă eficiența activității desfășurate de firmă în sensul capacității acesteia de a obtine profit din resursele disponobile
d)- analiza indicatorilor de gestiune aduce informații care privesc viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de numerar ale societății precum și capacitatea acesteia de a controla capitalul circulant și activitățile comerciale de bază.
e)- gradul de îndatorare aratămodil în care fiema atrage resurse oentru a-și acoperi necesitățile
f)- indicatori privind rezultatul pe acțiune
1.2. Factori care influențează asupra echilibrului financiar
Orice firmă funcționează ca un sistem deschis în legătură permanentă cu mediul înconjurător care se manifestă ca o sursă permanentă de opartunități ce stau la baza evoluției fiecărei întreprinderi, a viabilității acesteia. Astfel, activitatea unei întreprinderi depinde de o serie întreagă de factori endogeni și exogeni.
Factorii endogeni se referă la resursele materiale, umane și financiare ale întreprinderii văzută ca un sistem complex. Gestionarea optimă a fiecărui factor mentionat contribuie la realizarea echilibrului firmei și la adaptarea acesteia la cerințele pieței.
a) Resursele umane dețin o poziție esențială în potențialul firmei. Principalele elemente care o demonstrează sunt următoarele :
– forța de muncă este singura creatoare de valoare de întrebuințare deoarece firma reprezintă celula de bază a economiei în care se crează produse și servicii de către oameni ;
– resursa umană este creatoare de noi idei concretizate în produse, tehnologii, metode de conducere, soluții organizatorice ;
– eficacitatea și eficiența utilizării resurselor materiale și informaționale depind foarte mult de resursele umane atunci când se menține un echilibru corect între cerințele față de salariați și atitudinea acestora.
Potențialul uman al întreprinderii este descris prin : caracteristici dimensionale (număr de persoane, structură sociologică, structură de profesii, calificare) și caracteristici funcționale (fluctuație, circulație, grad de îndeplinire a normelor, dezvoltarea și perfecționarea resurselor umane, motivarea).
Conceperea sistemică a firmei implică abordarea resurselor umane în strânsă interdependență cu celelalte resurse. Suprasolicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afectează echilibrul dinamic al întreprinderii și condiționează funcționarea și dezvoltarea sa profitabilă.
b) Resursele materiale cuprind utilajele și echipamentele, resursele de materii prime și materiale. Structura internă a resurselor materiale depinde de profilul activității, de tehnologia de fabricație, de organizarea generală a întreprinderii și de progresul tehnic din economie. Aceste resurse contribuie la realizarea echilibrului firmei dacă sunt asigurate în cantități suficiente și utilizate eficient în procesul de producție.
c) Resursele financiare sunt formate din mijloace bÂnesti concentrate la dispoziția unității economice și utilizate pentru dezvoltarea și funcționarea acesteia. Pentru a se asigura menținerea funcționării normale a întreprinderii este necesară înfăptuirea optimului financiar al întreprinderii .
Această noțiune se definește ca fiind " acea stare de echilibru spre care se tinde în economia întreprinderii, în care resursele sale financiare sunt mobilizate oportun, alocate în strănsă concordanță cu nevoia de fonduri bănești și utilizate corespunzător cu nivelul maxim posibil de eficiență determinat fiind de condițiile concrete de mediu în care funcționează".
Echilibrul financiar, în calitatea sa de componentă a echilibrului economic presupune alocarea resurselor financiare astfel încât să se permită întreprinderii creșterea eficienție în toate domeniile activității sale și pe această bază sporirea continuă a patrimoniului său, a forței concurențiale. El contribuie nemijlocit alături de celelalte componente la înfăptuirea echilibrului economic. Din acest punct de vedere între echilibrul economic și cel financiar există o relație de la parte la întreg, motiv pentru care problemele echilibrului financiar trebuie puse pe același plan cu cele ale optimului utilizării capacității de producție, a resurselor materiale și energetice precum și cu optimul utilizării forței de muncă. Relația dintre echilibrul și optimul economic este redată în figura următoare.
ECHILIBRUL ECONOMIC GENERAL
AL INTREPRINDERI
Figura 1 " Relația optim-echilibru economic"
Factorii exogeni cuprind influențele din afara firmei adică “acele forțe care acționează în cadrul pieței, respective consumatorii actuali și potențiali, factori sociali, economici, caracteristicile distribuției, concurența”, factori politici, ecologici, juridici. Asupra întreprinderii pot acționa pentru a stimula dezvoltarea sau împotriva falimentului: furnizorii, clienții, noi firme concurențiale. Fiecare factor exogen influențează situația economico-financiară. Astfel furnizorii acționează asupra echilibrului financiar prin două elemente : promptitudine și cost. Promptitudinea se referă la respectarea condițiilor contractuale în ceea ce privește termenele și calitatea produselor livrate. În ceea ce privește costul, prețurile practicate de furnizor reprezintă un cost variabil în structura costului total al unui produs sau serviciu. De asemenea creșterile de prețuri sau apariția incertitudinii în relațiile cu furnizorii pot avea o acțiune negativă asupra firmei (întârzierea termenelor de livrare a mărfii, creșterea costului total).
Clienții reprezintă sursa de venituri pentru întreprindere. Ei sunt o forță pozitivă atunci când cumpără produsele și serviciile firmei și devin clienți permanenți. Activitățile de marketing influențează în sens pozitiv acțiunea clinților asupra întreprinderii. Durata medie de încasare a clienților reprezintă un instrument de politică economică și financiară la latitudinea agentului economic. Orice întreprindere va consimți la majorarea duratei numai în măsura în care vânzările sporesc, iar vânzările suplimentare sunt generatoare de profituri suplimentare. Pentru a-și asigura mijloacele de plată, întreprinderea trebuie să promoveze o politică de dimensionare a creditelor acordate clienților săi dar și de prelungire a termenelor de achitare a datoriilor către furnizori. În condițiile în care durata de încasare a creanțelor este mai mică decât durata de achitare a furnizorilor are loc o atragere de surse relativ gratuite din partea furnizorilor pentru finanțarea ciclului de exploatare.
Concurența este un factor extern ce acționează asupra întreprinderii, de o deosebită importanță în economia de piață. Oricând există posibilitatea apariției de noi producători ce oferă produse și servicii care pentru clienți pot fi mai atractive. Concurența se poate produce în domeniile prețului, calității, serviciului sau o combinație.
Atingerea echilibrului financiar are loc numai printr-o alocare rațională și folosirea cu maxim de randament a resurselor financiare angajate în circuit. De aceea este necesar a se țina seama în mod expres de toate restricțiile economice ce dau dimensiunea procesului productiv al întreprinderii , restricțiilor economice cum ar fi : caracterul limitat al resurselor materiale și energetice, al forței de muncă și creșterii salariilor determinat de nivelul productivității muncii, caracterul limitat al consumurilor specifice și al reducerii costurilor, caracterul limitat al puterii de cumpărare al consumatorilor li se adaugă și cele cu caracter pur financiar, cum ar fi : caracterul limitat al ofertei de capital, al costului de capital și caracterul limitat al creșterii profitului inclusiv al rentabilității. Toate aceste restricții au caracter obiectiv și dimensionează amploarea procesului productiv.
Cunoașterea acțiunii factorilor interni și externi asupra stării de echilibru a firmei permite evitarea situațiilor nedorite, iar ignorarea lor poate genera faliment. În sfârșit echilibrul financiar este rezultatul variației privind mărimea și compoziția situației financiare care provin din operațiile și faptele ce ocazionează interacțiunile între întreprindere și mediul său economic și social.
1.3. Căile de asigurare ale echilibrului financiar în cadrul firmei
"De realizarea echilibrului financiar este condiționată însăși existența și viabilitatea agentului economic. Diagnosticul situației economico-financiare și perspectivele acesteia interesează partenerii economici și sociali, interni și externi : salariați, manageri, investitori, bănci și stat. În acest scop, sunt analizate postfaptum, curent și previzional starea economică și financiară a firmei cu ajutorul unor indicatori de eficiență."
Prima condiție pentru realizarea și asigurarea unei eficiențe ridicate în folosirea fondurilor și implicit pentru realizarea echilibrului financiar este dimensionarea lor în raport cu nevoile reale ale producției și circulației. Pentru aceasta este necesară realizarea ritmică și pe măsura cerințelor a aprovizionării, producției și comercializării produselor astfel încât să se obțină venitusi și rezultate financiare bune. Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la apariția unor imobilizări certe și la risipa resurselor, iar subevaluarea poate influența negativ continuitatea circuitului și capacității de plată a întreprinderii. O deosebită importanță o are stabilirea corectă a capacităților de producție și apelarea la noi investiții, numai când, prin buna utilizare a mijloacelor fixe existente nu se poate realiza sporul de producție programat.
De asemenea se sugerează reducerea perioadei de imobilizare a fondurilor în diferite stadii ale rotației lor. Deciziile financiare trebuie să vizeze acțiuni pe linia optimizării stocurilor pentru producție, înlăturării stocuriloe excedetare și prevenirea apariției lor, scutarea proceselor tehnologice prin modernizarea echipamentelor și a încasării în timp a creanțelor și a onorării la scadență a datoriilor. Prin punerea în aplicare a acestor acțiuni se asigură, incă din faza de evaluare a necesarului de fonduri, o accelerare a rotației acestora și prin aceasta, o eficiență ridicată în utilizarea lor.
O altă condiție pentru asigurarea echilibrului financiar este dată de preocuparea pentru ca cheltuielile să se încadreze în limitele prestabilite iar veniturile previzionate să fie încasate la timp. În acest sens trebuie să se asigure : o corelare a programului de aprovizionare cu cel de producție, o aprovizionare ritmică și în condițiile cerute de consumul curent, folosirea rațională a capacităților de producție și a forței de muncă, reducerea ciclului de fabricație, funcționarea continuă și la întreaga capacitate a instalațiilor și utilajelor, îmbunătățirea cooperării între compartimentele întreprinderii, organizarea corespunzătoare a procesului de formalizare a livrărilor, alegerea unor forme și instrumente de decontare care să asigure încasarea la timp util a livrărilor și eliminarea cauzelor generatoare de refuzuri de plată.
La apariția problemelor de dezechilibru, managerul financiar trebuie să adopte decizii de reglare, de acțiune asupra intrărilor și ieșilor de fonduri, spre a se elimina factorii care determină abaterea de la echilibru.
II. OBIECTIVELE ANALIZEI FINANCIARE A FIRMEI
Analiza, ca metodă generală de cunoaștere presupune descompunerea sau desfacerea unui obiect sau a unui fenomen în părțile sale componente, în elementele sale simple. Cu ajutorul analizei, omul cercetează lucrurile și fenomenele, le descoperă structura, le verifică Si stabilește relațiile de cauzalitate, factorii care le generează, descoperă legile formării și desfășurării lor și pe baza acestora, formulează decizii privind activitatea în viitor. Spre deosebire de fizică, biologie, chimie, experimental economic nu se mai poate repeta când firma a ajuns în stare de faliment. Din acest motiv analiza trebuie să ofere soluții practice cu un rol relevant în mecanismul cibernetic de funcționare al firmei, în scopul maximizării performanțelor acesteia.
Unul dintre obiectivele funcWiei financiare a agentului economic este analiza sub aspect financiar a activității acestuia într-o anumită perioadă de timp și se efectuează în corelație cu toți factorii economici care au generat rezultatele financiare. De aceea, ea se integrează în analiza economico-financiară, și studiază corelațiile dintre activitatea economică (de exploatare) și cea financiară, vizând cu precădere fluxurile financiare care se formează la nivelul agentului economic, modul de gestionare și plasare a capitalurilor.
Analiza financiară se înscrie ca și obiect se studiu în urmărirea sistemelor echilibrelor economice, financiare, patrimoniale, de trezorerie, cauzele modificării lor, efectele și măsurile necesare reechilibrării lor În scopul asigurării unei eficiențe economice maxime. Indiferent de poziția analistului financiar obiectivele diagnosticului financiar sunt orientate în principal spre evidențierea rentabilității și a riscului. Astfel, partenerii externi ( băncile, deținătorii de titluri financiare, furnizorii) care pot fi afectați de riscul de faliment pot recurge la studiul echilibrului financiar, evaluând principalele simptome ale disfuncționalităților, deoarece echilibrul financiar afectează stabilitatea întreprinderii și capacitatea concurențială.
Aprecierea echilibrului financiar pe termen scurt și lung sub cele două aspecte ale sale : ale modului în care s-a rezlizat și a consecințelor sale în planul solvabilității, lichidității și a riscului de neplată și faliment face obiectul analizei financiare indiferent de categoria utilizatorilor cărora le este destinată. Pentru analiza echilibrului financiar s-au conturat două grupe de metode :
Metode tradiționale care se axează pe o analiză statică a bilanțului
contabil și oferă informații de neînlocuit privind condițiile realizării echilibrului financiar al agentului economic și anume :
structura patrimoniului și evoluția sa în timp
ajustarea lichidităților acumulate de către agentul econimic ;
corelația lichiditate-solvabilitate
adegvarea între structura resurselor colectate și utilizări care pot fi finanțate cu aceste resurse.
Analiza statică poate fi o analiza tradițională orientată spre solvabilitatea agentului economic sau o analiză funcțională.
Metode moderne bazate pe studiul fluxurilor financiare, aparținând abordărilor dinamice. Fluxurile financiare sunt degajate cu ajutorul tablourilor construite pe baza informațiilor mai multor bilanțuri successive, numite tablouri de fluxuri de fonduri, respective de trezorerie. Acest tip de analiză justifică variațiile încasarilor, variațiile situației trezoreriei integrând studiul echilibrelor financiare cu cel al rezultatelor.
2.1. Lichiditatea, solvabilitatea și capacitatea de plată-bază realizări echilibrului financiar
Echilibrul economic asigură desfășurarea optimă a întregii activități economice a întreprinderii iar în cadrul acesteia este inclus și echilibrul financiar.
Acesta din urmă presupune existența solvabilității, lichidității și capacității de plată a concordanței dintre încasări și plăți, între disponibilități bănești și obligații privite ca angajamente oxigibile. Realizarea echilibrului financiar presupune, printre altele, obținerea unor coeficienți optimi ai indicatorilor enumerați mai sus.
Lichiditatea
Lichiditatea este un imperativ și o latură strategică a gestiunii financiare, chiar a supraviețuirii firmelor. Prin lichiditate se înțelege "capacitatea unei firme de a-și onora în orice moment datoriile, făcând să circule optim în angrenajul său, lubrifiantul necesar care este moneda".
Lichiditatea poate servi drept mijloc de caracterizare din punct de vedere calitativ a activității desfășurate. În sens tradițional prin lichiditate se înțelege capacitatea unor active de a fi transformate într-un anumit moment în bani. Pentru a-și desfășura activitatea orice firmă își concretizează fondurile bănești în active pe care le gestionează, și care, în virtutea circuitului obiectiv bani-marfă-bani urmează să fie transformate în bani într-un interval de timp mai scurt sau mai lung, creându-se astfel posibilitatea încheierii unui circuit început, dar și cea a reluării unui nou circuit. Prin urmare, orice întreprindere producătoare dispune în mod obiectiv de o anumită lichiditate generată fiind de fluxurile materiale și bănești pe care le ocazionează desfășurarea activității de producție, ea diferă de la o întreprindere la alta fiind determinată de calitatea acestor fluxuri, de particularitățile procesului de producție, de ritmicitatea producției Si implicit de modul de gestionare a valorilor materiale și bănești. De lichiditate nu se poate face abstracție atuci când este necesar a se caracteriza calitatea activității financiare în general, asigurarea și menținerea echilibrului general, în special. Ea scade atunci când fluxurile se avansează în active circulante ce au o rotație încetinită sau întreruptă cum sunt stocurile fără mișcare și de prosos, mărfurile fără desfacere asigurată, produse de nivel calitativ inferior sau rebutate, stocuri peste necesar și produse refuzate.
Structura elementelor de activ influențează lichiditatea și echilibrul financiar. Menținerea unui nivel optim al lichidității reprezintă o sarcină permanentă și de prim ordin a întreprinderii, reclamând luarea de măsuri pentru accelerarea vitezei de rotație a capitalului în toate stadiile circuitului economic. Stabilirea și menținerea unei lichidități optime este impusă de faptul că nu orice nivel al acestuia are implicații optime este impusă de faptul că nu orice nivel al acestuia are implicații favorabile asupra desfășurării procesului de producție. Existența unei struturi a mijloacelor circulante în care ponderea o dețin activele cu grad mare de lichiditate, respectiv mijloacele bănești în numerar și în cont și chiar activele cu grad II de lichiditate – facturi emise și neîncasate, produse finite în stoc cu desfacere asigurată în perioada imediat următoare- care vor genera o lichiditate ridicată ar putea fi în detrimentul mijloacelor destinate prelucrării nemijlocite. Adică, pe seama acestor active ușor transformabile în bani, întreprinderea ar deține la un moment dat un volum de disponibilități bănești peste necesar, fără a avea în schimb asigurate la nivelul impus de nevoile producției, stocurile de materii prime și materiale, piese de schimb, obiecte de inventar, fără a face la momentul oportun și în cuantumul dorit o seamă de cheltuieli strict necesare, toate acestea influențând negativ bunul mers al activității.
Pe de altă parte, creșterea ponderii activelor cu grad redus de lichiditate
pune întreprinderea în situația în care aceasta, dispunâand de stocuri de producție peste nevoi, să nu poată asigura transformarea lor în bani în momentul oportun și ca urmare să prezinte dificultăți financiare. De cele mai multe ori aceste situații sunt rezolvate prin atragerea în circuitul întreprinderii a unor surse suplimentare și în principal a celor împrumutate în scopul creării posibilității de plată viitoare.
Lichiditatea nu poate fi confundată cu capacitatea de plată care caracterizează firma prin prisma posibilităților sale de a face față plăților sale devenite scadente. Dimpotrivă, lichiditatea devine un factor determinant în asigurarea și menținerea capacității de plată, deoarece pe seama ei se obține cea mai mare parte a fondurilor bănești necesare efectuării plăților viitoare. O lichiditate precară influențează negativ capacitatea de plată, echivalând cu incapacitatea întreprinderii de a transforma activele în monedă, în cuantumul necesar efectuării plăților scadente.
Cum lichiditatea este dată de structura activelor, se poate aprecia că prin capacitatea de plată se contribuie la obținerea unei anumite lichidități în circuitul următor, tocmai datorită modului în care fondurile pot si reavansate și concretizate în elemente de activ ca urmare a săvârșirii actului plății. Este firesc ca lichiditatea întreprinderii să se deprecieze pe măsura concretizării fondurilor sale în acele elemente de active circulante a căror rotație este întreruptă sau se desfășoară lent, cum ar fi : stocurile fără mișcare, stocurile aprovizionate peste necesitățile de consum ale unei perioade date, cheltuieli ineficiente, clienți incerți, debitori de orice fel. Existența acestora reflectă deficiențe în gestionarea fondurilor și pune întreprinderea în situația de a avea dificultăți în trecerea fondurilor de la un stadiu la altul al circuitului lor. În astfel de situații trebuie să se ia măsuri imediate care să ducă la refacerea lichiditătii.
Astfel, lichiditatea întreprinderii, fiind dată de structura activelor circulante, deci a nevoilor, reprezintă în același timp o analiză financiară a societății. Drepr urmare, orice depreciere a lichidității reflectă de fapt o depreciere a echilibrului financiar.
În lucrarea sa Ioan Bătrâncea definește lichiditatea financiară ca “ o stare parțială, componentă a stării de echilibru economico-financiar pe termen scurt a unei societăți comerciale".
1) Lichiditatea generală (LG) reflectă capacitatea activelor disponibile (stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termen scurt) de a se transforma în disponibilități bănești, care să acopere datoriile curente și îmbracă două forme de exprimare :
a) Ca sumă absolută a lichidității (LG)
LG = active circulante- datorii pe termen scurt
LG se mai numește și fond de rulment. O analiză detaliată a acestui indicator va fi efectuată în subcapitolul 2.2.
b) Ca rată a lichidității (RG)
active circulante
RG = –––––––––––– x 100
datorii pe termen scurt
Rata lichidității generale este indicatorul care exprimă capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt. Se consideră că lichiditatea este bună dacă valoarea indicatorului este mai mare decât 1.
2) Lichiditatea intermediară (imediată) (LI) măsoară capacitatea altor active circulante (exceptând stocurile) de a finanța datoriile scadente și se poate exprima:
a) ca sumă absolută :
LI = alte active circulante – datorii pe termen scurt
b) ca sumă relativă (RI)
active circulante – stocuri
RI = ––––––––––––– x 100
datorii pe termen scurt
Acest indicator se mai numește și indicele " quick" sau "testul acid" și poate fi considerat satisfăcător dacă se încadrează în intervalul 0,65-1. Valoarea optimă a acestui indicator este 1.
3) Lichiditatea efectivă (LE) exprimă măsura în care disponibilitățile bănești existente în conturile de trezorerie pot acoperi obligațiile curente.
a) Ca sumă absolută :
LE = disponibilități bănești – datorii pe termen scurt
b) Ca sumă relativă (RE)
disponibilități bănești
RE = –––––––––––– x 100
datorii pe termen scurt
Când valoarea acestui coefficient este mai mare decât 1 se poate afirma că lichiditatea e bună.
"Un studiu aprofundat al lichidității necesită și calculul ratelor de rotație a stocurilor, clienților și furnizorilor exprimate în zile. Ratele de rotație pot fi considerate ca fiind indicatori sintetici calitativi de eficiență, în care se reflectă toate schimbările intervenite în activitatea de exploatare și cea financiară a întreprinderii. Indicatorul are capacitatea de a sintetiza aspecte legate de aprovizionare și producție, de reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producție și a perioadei de desfacere și încasare a producției" .
Măsurarea lichidității poate fi efectuată și prin determinarea ciclului conversiei numerarului deoarece lichiditatea pune două mari probleme : creșterea lichidității, care se referă la intrările și ieșirile de numerar prin intermediul cărora întreprinderea achiziționează stocuri, produse, vinde, plătește și încasează sumele ce i se cuvin și protejarea lichidității adică abilitatea de a avea mijloace disponibile pentru sprijinirea creșterii numerarului. Acesta presupune determinarea intervalului de timp de la data primei plăți pentru aprovizionare și până la data intrării aceluiași numerar pe calea încasării produselor fabricate și vândute. În acest scop se parcurg următoarele etape :
I. determinarea perioadei de conversie a stocurilor = perioada transformării stocurilor în produse finite destinate vânzării;
Stocuri
Perioada conversiei stocurilor = –––––––––– x 360
costul bunurilor vândute
II. determinarea perioadei conversiei clienților = perioada de timp din momentul facturării produselor și serviciilor până la transformarea lor în numerar;
Clienți
Perioada conversiei clienților = –––––––––– x 360
Cifra de afaceri
III. determinarea perioadei de amânare a plăților = lungimea medie a perioadei de timp dintre data cumpărării materiilor prime și materialelor și data efectivă a plăților.
furnizori
Perioada de amânare a plăților =––––––––––- x 360
costul bunurilor vândute
Ciclul de conversie al numerarului = perioada de încasare a stocurilor + perioada de încasare a clienților – perioada de amânare a plăților.
"Buna gestionare a numerarului contribuie la realizarea lichidității. În acest sens trebuie să se ia măsuri pentru reducerea perioadei de încasare a clienților și creșterea perioadei de amânare a plăților. În aceste condiții are loc o atragere de resurse relativ gratuite din partea furnizorilor pentru finanțarea ciclului de exploatare".
În analiza lichidității, pentru evidențierea influenței factorilor ce o determină se mai utilizează următorul model de analiză :
CA Л At Cr + Db
RI = ––- x –– x –- x ––––– = KF x RE x gt x gCr+Db
DTS CA Л At
Unde: RI =rata lichidității intermediare,
CA =cifra de afaceri,
DTS =datorii pe termen scurt,
Л =profit,
At =active totale,
Cr =creanțe,
Db =disponibilități,
KF =rotația obligațiilor,
RE =rentabilitatea economică,
gt =gradul de participare a activelor totale la obținerea profitului,
gCr+Db =ponderea creanțelor și disponibilităților în total active.
Din modelele de analiză prezentate se observă că realizarea stării de echilibru înseamnă fie o egalitate dintre disponibilitățile de resurse (active circulante) și datoriile pe termen scurt, fie un raport supraunitar al celor două mărimi.
Solvabilitatea
Noțiunea de solvabilitate provine de la latinescul " solvere" care înseamnă a plăti Si reprezintă capacitatea întreprinderii de a achita toate obligațiile bănești – imediate și îndepărtate – față de terți. O întreprindere este solvabilă atunci când suma activelor fixe, financiare și circulante este cel puțin egală cu totalul datoriilor sau obligațiilor. O firmă poate fi solvabilă chiar dacă la un moment dat, din lipsă de lichidități, nu prezintă capacitatea de plată.
Solvabilitatea financiară este capacitatea unei societăți comerciale de a rambursa la scadență ratele și dobânzile aferente creditelor angajate față de bănci sau alte instituții financiare. Dacă lichiditatea vizează obligațiile pe termen scurt, solvabilitatea se referă la toate obligațiile pe care firma le are față de creditori indiferent de perioada de angajare a acestor obligații : pe termen scurt, mediu sau lung.
Solvabilitatea financiară exprimă una din stările generale ale echilibrului financiar al unei societăți comerciale și se poate măsura prin indicatorul "solvabilitate generală (SG)" sau rata solvabilității generale(RSG).
SG = active totale – datorii totale
Active totale
RSG = –––––––– x 100
Datorii totale
Un alt indicator care reflectă echilibrul financiar este "solvabilitatea patrimonială" sau "rata autonomiei financiare".
Capital propriu
Rata autonomiei financiare = –––––––––––––– x 100
Capital propriu + împrumutat
și relevă proporția pe care capitalul propriu (capital social + rezerve) o deține în cadrul capitalului permanent. Nivelul coeficientului apreciat de băncile care analizează indicatorii financiari ai agentului economic atunci când îi acordă credite trebuie să fie mai mare decât 0,5, iar creșterea valorii sale indică o mai mare independență financiară a agentului economic. În situațiile în care el se apropie de aceste limite, întreprinderea nu mai poate spera în a contracta noi împrumuturi pe termen mediu și lung, întrucât creditorii săi, împrumutând în continuare, se vor expune în mod voit unui risc suplimentar.
Solvabilitatea are la bază o activitate eficientă, care se soldează cu beneficii (profituri). Ea este expresia calității activității financiare desfășurate
într-o perioadă dată de gestiune în legătură cu asigurarea și utilizarea fondurilor bănești. Pierderile atrag după sine starea de insolvabilitate.
Capacitatea de plată
Circuitul fondurilor de producție presupune parcurgerea a trei stadii cărora le corespund trei forme funcționale cu roluri diferite în cadrul circuitilui : forma bănescă, productivă și marfă. Parcurgerea acestor stadii înseamnă aprovizionarea firmei cu mijloace de producție, desfășurarea procesului de producție și crearea mărfii, desfacerea respectiv realizarea produselor. Pentru desfășurarea eficientă și continuă a activității economice a unei firme, aceasta trebuie să dispună de o cantitate optimă de mijloace bănești. Existența unor mijloace bănești sub necesitățile reale explică deficiențele în activitatea întreprinderii, aceasta nu poate achita furnizorii, nu poate rambursa creditele, este incapabilă să plătească obligațiile exigibile.
Capacitatea de plată reprezintă puterea firmei la un moment dat de a face față plăților scadente (față de furnizori, bugetul statului, organisme financiar-bancare). Lichiditatea este un factor component și în același timp determinant, al capacității de plată, al asigurării și menținerii acesteia. Menținerea capacității de plată este un rezultat al activității complexe pe care o desfășoară întreprinderea în sectoarele de aprovizionare, producție și comercializare, gospodărirea resurselor, reclamând luarea de măsuri tehnice, economice și financiare care să asigure un circuit normal al capitalurilor.
Capacitatea de plată este o rezultantă a fluxurilor materiale și bănești, un efect și o condiție a rotației de ansamblu a fondurilor și a echilibrului financiar. Ea va fi corespunzătoare atunci când firma dispune sau va dispune, la un moment dat, de resurse bănești și de alte valori transformabile în scurt timp în monedă, în cantitatea corespunzătoare acoperiri obligațiilor exigibile. Pentru a fi realizată se impune o corelare judicioasă a termenelor de plată a obligațiilor, cu cele de încasare a drepturilor bănești ale întreprinderii.
Analiza economică și financiară urmărește gradul în care întreprinderea dispune de mijloacele bănești necesare achitării obligațiilor, cauzele modificării acestora și măsurile care se impun pentru asigurarea disponibilităților optime. O întreprindere este solvabilă când are capacitatea de a achita obligațiile într-o perioadă de timp. Fluxurile de disponibilități bănești aferente plăților, corelarea acestora cu activitatea economică a întreprinderii reies din schema următoare :
Figura 2 . Fluxul disponibilităților bănești
Pentru a analiza cât mai exact și mai concret capacitatea de plată sunt utilizați următorii indicatori :
ponderea disponibilităților bănești în totalul activelor circulante ( Cp)
disponibilități bănești
Cp = ––––––––––– x 100
active circulante
În practica economică a rezultat că ponderea disponibilităților bănești în soldul activelor circulante este de 2-6% la întreprinderile care au capacitate de plată în industrie. Disponibilitățile luate în calcul sunt formate din încasările în numerar (casa), disponibilitățile din contul bancar și cecurile primite spre încasare.
În concluzie, capacitatea de plată a întreprinderii este un indicator sintetic, care are corelații cu întreaga activitate economico-financiară și constituie un barometru sensibil și operativ al acesteia.
2.2. Analiza bilanțului financiar
Bilanțul contabil este definit ca " un procedeu metodic propriu contabilității, care prezintă grupat, sistematizat și generalizat, în expresie valorică, pe baza principiului dublei reprezentări : pe de o parte elementele de capital, precum și rezultatele obținute de către firmă într-o perioadă dată, denumită exercițiu financiar".
"Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege".
Suportul analizei statice constituie bilanțul contabil, deoarece permite formularea unui diagnostic privind condițiile de echilibru financiar și al solvabilității, și pune în evidență structura financiară a întreprinderii. Limitele acestui model de abordare provin din faptul că bilanțul oferă o reprezentare a patrimoniului la un moment dat. Studiul financiar al bilanțului contabil constituie aspectul esențial al analizei financiare. Ea se sprijină pe examinarea unei situații contabile, reprezentată de bilanț, elaborată pe baza unor reglementări de sorginte națională și internațională, care afectează uneori semnificația economică și financiară a bilanțului. Totuși, prezintă avantajul că furnizează analiștilor financiari informații cu caracter relativ uniform și oferă posibilitatea efectuării de comparații semnificative. Astfel, analiza bilanțului contabil servește reflectării echilibrului financiar pe termen scurt și lung sub două aspecte, și anume : modul cum s-a realizat și consecințele sale în planul solvabilității, lichidității și capacității de plată.
« Din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice si a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare,
in baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene se aplică de persoanele juridice in baza prevederilor din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul in străinătate, care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul in România, precum si sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul in străinătate au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie.
Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele 3 criterii, denumite in continuare criterii de mărime:
– total active: 3.650.000 euro;
– cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
– număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50 întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
– bilanț;
– cont de profit si pierdere;
– situația modificărilor capitalului propriu;
– situația fluxurilor de trezorerie;
– note explicative la situațiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:
– bilanț prescurtat;
– cont de profit si pierdere;
– note explicative la situațiile financiare anuale simplificate. Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie.
Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale in conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene.
Pentru situațiile financiare ale anului 2006, întocmite potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute se efectuează la sfârșitul exercițiului financiar al anului 2006, pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare ale anului 2005 ».
2.3. Conceptul de bilanț lichiditate-exigibilitate
Din punct de vedere financiar, bilanțul reprezintă o descriere a resurselor investite (pasivele) și a alocării acestora (activele) și reflectă realizarea echilibrului financiar al agentului economic pe termen scurt prin compararea scadenței pasivelor cu lichiditatea activelor.
Bilanțul lichiditate-exigibilitate, care mai poartă numele de bilanț financiar sau de bilanț patrimonial, se construiește pe baza bilanțului contabil, având în centrul său noțiunea de patrimoniu și de drepturi și obligații ce apar în legătură cu posesia și folosirea elementelor sale.
Astfel analiza lichidității-exigibilității se sprijină, pe de o parte pe concepția patrimonială a întreprinderii, iar pe de altă parte pe criteriile de clasificare a posturilor bilanțere. În optica acestui tip de analiză "întreprinderea apare ca o entitate juridico-economică ce posedă un patrimoniu inventariat în activul și pasivul bilanțului". Expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a unei întreprinderi la data încheierii exercițiului o reprezintă activul net contabil, respectiv capitalurile proprii calculate ca diferență între activul total și datoriile totale contractate. Acest indicator se mai numește și situație netă (SN).
SN = ACTIV – DATORII TOTALE
Acest indicator interesează nu numai acționarii și proprietarii întreprinderii, care vor să cunoască valoarea pe care ei o posedă, dar, în egală măsură, și creditorii pentru care activul realizabil constituie gajul creanțelor lor. Dacă situația netă este pozitivă și crescătoare înseamnă că această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net sau reporturi din exercițiile precedente. Creșterea situației nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare și anume maximizarea valorii întreprinderii, respective a valorii capitalurilor proprii. Valoarea negativă a situației nete evidențiază o stare prefalimentară care este consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare.
" Daca un activ sau o datorie are legatura cu mai mult de un element din formatul de bilant, relatia sa cu alte elemente trebuie prezentata in notele explicative, daca o asemenea prezentare este esentiala pentru intelegerea situatiilor financiare anuale.
Actiunile detinute la entitatile afiliate trebuie prezentate numai in cadrul elementelor prevazute in acest scop.
Toate angajamentele sub forma garantiilor de orice fel trebuie, in cazul in care nu exista obligatia de a le prezenta ca datorii, sa fie in mod clar prezentate in notele explicative, si trebuie facuta distinctie intre diferitele tipuri de garantii recunoscute de legislatia nationala. De asemenea, trebuie facuta o prezentare separata a oricarei garantii valorice care a fost prevazuta. Angajamentele de acest tip care exista in relatia cu entitatile afiliate trebuie prezentate distinct".
Construcția bilanțului financiar, pornind de la elememtele conținute în bilanțul contabil, necesită o tratare prealabilă a posturilor de activ și de pasiv după criteriile de lichiditate-exigibilitate astfel :
ordonarea activelor după criteriul lichidității
Elementele de active sunt structurate în funcție de creșterea
gradului de lichiditate începând din partea de sus a activului bilanțier. Lichiditatea reprezintă aptitudinea unui activ de a se treansforma, fără termen, în monedă, dar și fără pierdere de valoare. Astfel, în activ se vor înscrie elementele cele mai puțin lichide, respectiv imobilizările (necorporale, corporale, financiare), numite și nevoi sau întrebuințări permanente datorită rotației lente a capitalurilor investite. Se înscriu apoi activele circulante, numite și nevoi sau întrebuințări temporare. Se consideră cel mai adesea că distincția dintre imobilizări și active circulante corespunde distincției dintre active cu lichiditate mai mică de un an și active cu lichiditate mai mare de un an, deci se leagă de "aplicarea unui criteriu de durată și reflectă în fapt structura în termen a activului".
Această grupare a posturilor de activ presupune niște riscuri de clasament legate de încadrarea imobilizărilor în afara exploatării în categoria stocurilor și a creanțelor (în cazul creanțelor nesigure).
b)ordonarea elementelor de pasiv după gradul crescător de exigibilitate.
Exigibilitatea reprezintă însușirea pasivelor de a deveni scadente la un anumit termen. Astfel, se vor înscrie mai întâi datoriile pe termen lung înscrise în categoria resurselor permanente care sunt împrumuturile pe termen lung și mediu cu scadență mai îndepărtată (mai mare de un an). Datoriile pe termen scurt regrupează ansamblul datoriilor cu scadență mai mică de un an, numite și resurse temporare. Analiza datoriilor în funcție de gradul lor de exigibilitate prezintă o mare importanță pentru evaluarea riscului întreprinderii și stabilitatea finanțării sale. Apoi se vor înscrie capitalurile proprii, provenite de la asociați cât și din reinvestiri ale acumulărilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat) iar apoi, capitalurile din surse publice (subvenții, provizioane reglementate și alte fonduri). Aceste resurse nu au o anumită scadență, deci nu sunt exigibile (decât în situații extreme de faliment) și de aceea pot fi numite și resurse permanente sau capitaluri permanente.
Această grupare în funcție de exigibilitate conține, de asemenea, riscuri de clasament arbitrar al posturilor de pasiv, și anume riscuri legate de încadrarea necorespunzătoare a creditelor bancare curente în categoria resurselor temporare, în situația în care acestea sunt acordate relativ continuu întreprinderii.
Pregătirea datelor din bilanțul contabil într-o formă adecvată nevoilor de analiză conduce la următoarea configurație a bilanțului financiar.
BILANȚ FINANCIAR
Pe orizontală, schema bilanțului are două părți :
partea de sus (nevoi, respectiv capitaluri permanente) care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun, adică echilibrul financiar pe termen lung.
partea de jos (nevoi, resurse temporare) evidențiază conjunctura, ciclul de activitate surprinzând echilibrul financiar pe termen scurt.
Bilanțul financiar pune în evidență două reguli principale ale finanțării pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operații și durata mijloacelor de finanțare și anume : nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești, vor fi acoperite din capitaluri permanente, în timp ce nevoile temporare vor fi, în mod normal, finanțate din resurse temporare. În concluzie, bilanțul financiar servește aprecierii solvabilității și lichidității. Indicatorii calculați pe baza bilanțului lichiditate-exigibilitate sunt : fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă, care permit aprecierea calității activității desfășurate de firmă.
2.3.1.Fondul de rulment-indicator complex al echilibrului financiar al firmei
Pentru menținerea echilibrului financiar, firma trebuie să asigure egalitatea dintre componentele de același fel dintre cele două mari mase patrimoniale din care se compune bilanțul contabil, adică ar trebui să respecte două egalități fundamentale :
activele imobilizate=capitaluri permanente
activele circulante=datorii pe termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă «un concept și în același timp un
Indicator pe cât de vechi pe atât de actual » și unul din principalele instrumente utilizate și la noi, după 1998, în analiza echilibrului financiar static. O primă apreciere a fondului de rulment este cea tradițională care îl privește ca pe o marjă de securitate pentru creditorii întreprinderii. Originea acestei aprecieri se află în practica bancară. Într-adevăr, atunci când un bancher examinează o cerere de credite este preocupat să afle dacă întreprinderea va fi în măsură să ramburseze creditul la scadență. Astfel, capacitatea de rambursare este condiționată de raportul dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea datoriilor întreprinderii.
Fondul de rulment se obține ca mărime folosind informațiile din bilanțul financiar și reprezintă un indicator « senzor », prin care este apreciată situația financiară a întreprinderii la un moment dat, starea ei de echilibru. El semnifică « o marjă de siguranță » pentru gestiunea financiară a întreprinderii, pe seama acestuia urmând a se face față obligațiilor scadente în situația în care, în derularea activității, intervin factori nedoriți, cum ar fi : neonorarea unor obligații de către unii clienți ai întreprinderii, goluri în aprovizionare, stagnarea în fabricație, neobținerea la timp a nuor credite comerciale ori împrumuturi bancare, fenomene social-politice negative, dar în același timp și ilustrare a felului în care se realizează finanțarea nevoilor pe seama capitalului permanent al întreprinderii.
Altfel precizat, în definirea fondului de rulment patrimonial se pleacă de la ideea că o întreprindere, pentru a fi solvabilă, trebuie să asigure echilibrul surselor de aceeași natură,componente ale activului și pasivului, respectiv al surselor relativ permanente, cu durată mai mare de un an și sursele mobile, cu durata mai mică de un an (activ circulant și obligații pe termen scurt). În practică respectarea acestor condiții este imposibilă. Aceasta pentru că firma ar trebui să aibă o activitate economică și financiară fără întreruperi și în permanență să dispună de lichidități suficiente pentru a-și achita obligațiile. La aceasta se adaugă faptul că activele circulante sunt asimetrice din punct de vedere al riscului față de obligațiile de plată pe termen scurt. Aceasta înseamnă că firma știe cu certitudine scadența obligațiilor pe termen scurt, dar se află în incertitudine în ceea ce privește încasările sau transformarea în lichidități a activului circulant. Pentru a înlătura acest dezavantaj este necesar ca firma să își finanțeze doar o parte din activele circulante din sursele atrase pe termen scurt iar cealaltă parte, din capitaluri permanente.
Într-o apreciere cvasigenerală prin fond de rulment se întelege ansamblul resurselor necesare pentru finanțarea activității curente de producție. Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente întreprinderea dispune de un « fond de rulment ». Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanțare poate fi utilizat pentru reînoirea activelor circulante. Astfel, fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care garantează solvabilitatea întreprinderii permițând acesteia conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independențe financiare față de creanțierii săi.
În mod frecvent, aborderea fondului de rulment în activitatea practică pornește de la modalitățile sale de calcul, fără a preciza conținutul acestui concept. Modul de calcul și valențele informaționale dau un suport logic de interpretare rațională a bilanțului contabil.
Variante ale fondului de rulment
Noțiunea de fond de rulment poate avea mai multe accepțiuni în condițiile absenței normalizării din analiza contabil-financiară astfel :
Fondul de rulment brut sau total se circumscrie sferei economice, productive, a activității întreprinderii, corespunzător totalului elementelor de active circulante( stocuri și producție în curs de execuție, creanțe și disponibilități).
Fondul de rulment brut definește ansamblul resurselor care acoperă nevoile de exploatare, valorile realizabile pe termen scurt și lichiditățile.
Fondul de rulment net sau permanent este indicatorul determinat pe baza bilanțului financiar și se mai numește fond de rulment lichiditate sau financiar(FRF). Utilizarea fondului de rulment, potrivit acestei accepțiuni, este necesară pentru a aprecia cât de consistentă este lichiditatea întreprinderii și, implicit, cât de consolidat este echilibrul financiar pe termen scurt. Acesta trebuie să aibă o mărime « optimă » pentru a permite constituirea de stocuri necesare desfășurării normale a activității întreprinderii, în condiții de eficiență și de a imoboliza un volum cât mai mic de capital permanent, deoarece costul acestuia este mult mai mare decât al capitalului pe termen scurt( dobânda). Fondul de rulment reprezintă o mărime de calcul rezultată prin prelucrarea informațiilor din bilanț, potrivit următoarelor două modalități :
1.
În această ipoteză fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente necesare finanațării mijloacelor circulante.
2.
În a doua variantă fondul de rulment financiar evidențiază surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporale sau partea activelor circulante nefinanțată din datoriile pe termen scurt.
« Indicatorul care relevă gradul de libertate în luarea deciziilor privind dezvoltarea întreprinderii este fondul de rulment propriu respectiv excedentul de capitaluri proprii față de imobilizările nete, determinat după relația :
FR propriu = capitaluri proprii – imobilizări nete. ».
În funcție de mărimea celor două mase bilanțiere din partea de sus a bilanțului financiar, pot fi puse în evidență următoarele trei situații :
1) FRF<0 2)FRF = 0 3)FRF>0
1) capitaluri permanente < activ imobilizat net și activ circulant net < datorii pe termen scurt FRF < 0.
Valoarea negativă a fondului de rulment financiar reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanțare : nevoilor permanente li se alocă resurse permanente.
Aceasta se contrapune însă unui grad scăzut de lichiditate provocat la rândul său de creșterea ponderii activelor imobilizate în totalul plasamentelor financiare. În aceste condiții lesne se poate întrevedea că întreprinderea nu va putea face față cererilor creditorilor săi de a-și onora la termen obligațiile decât în situația în care fie că va prodeda la lichidarea unor active imobilizate (terenuri, clădiri, participațiuni, alte valori mobiliare), fie că va încerca să obțină o amânare la plată sau noi împrumuturi pentru a face față acestor plăți, dar cu o scadență mai îndepărtată.
Fenomenul pune în evidență faptul că echilibrul financiar al întreprinderii este periclitat, compromis și fără consistență. Această situație generează un dezechilibru financiar care trebuie analizat în funcție de specificul activității desfășurate de întreprinderea respectivă. În general se consideră că o întreprindere productivă nu ar trebui să se găsească într-o astfel de situație, întrucât pot interveni fenomene imprevizibile care fac să apară riscul dezechilibrului și deci imposibilitatea de a onora obligațiile scadente cum sunt : falimentul unor clinți sau a unor bănci, clienți incerți, incendii, inundații și alte calamități naturale. Din prudență, pentru a se evita astfel de situații delicate și nedorite, este necesar ca întreprinderea să dispună într-o anumită proporție de active circulante pe care să le poată transforma cât se poate de rapid în lichidități, înainte ca datoriile să devină scadente. În acest fel se evită blocajele în circuitul financiar, se crează posibilitatea restabilirii urgente a echilibrului său financiar.
Prin excepție, fondul de rulment financiar negativ poate fi înregistrat în cazul acelor întreprinderi care prin profilul activității lor lichidează și reînoiesc foarte rapid stocurile, cum sunt întreprinderile comerciale cu ridicata și cu amănuntul sau cele care lucrează pe bază de avansuri sau garanții, cum sunt întreprinderile furnizoare de energie electrică și gaze, întreprinderile care, pe de altă parte benefiziază și de o serie de facilități în privința plăților față de furnizorii lor.
2) capitaluri permanente = activ imobilizat net și activ circulant net = datorii pe termen scurt FRF = 0
Această situație mai puțin probabilă implică o armonizare totală a structurii resurselor cu necesitățile de alocare a acestora, fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate. Pentru a asigura și menține echilibrul financiar atenția întreprinderii trebuie concentrată spre menținerea posibilităților de transformare a acestor active în lichidități la termenele dorite și spre a confrunta permanent aceste termene cu termenele de exigibilitate ale datoriilor sale pe termen scurt. O astfel de situație pune în evidență fragilitatea echilibrului financiar al întreprinderii, o consistență discutabilă a acestuia, ceea ce poate conduce la suspiciuni din partea partenerilor de afaceri și implicit la diminuarea credibilității firmei pe piață. În aceste condiții preocuparea trebuie să o constituie respectarea graficelor de aprovizionare, a programelor de producție și comercializare, accelerarea vitezei de rotație a capitalului circulant, astfel încât prin acest mecanism să se răspundă exigilibității obligațiilor de plată.
3) capitaluri permanente > activ imobilizat net și activ circulant net > datorii pe termen scurt FRF > 0
Deoarece fondul de rulment este pozitiv, capitalurile permanente finanțează o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Această situație pune în evidență fondul de rulment financiar ca expresie a realizării echilibrului finanaciar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanaciar pe termen scurt.
De asemenea activele circulante transformabile în lichidități vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt dar în egală măsură și degajarea lichidităților excedentare. Această situație reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii sub aspectul solvabilității sale.
Existența unui fond de rulment net pozitiv, într-o proporție mai redusă, nu este însă suficientă pentru a avea în perioada imediat următoare siguranța derulării normale a activității financiare. Dacă aceasta nu este dublată de măsuri care să elimine fenomenul Incetinirii vitezei de rotație a capitalului circulant, să înlăture cauzele care conduc spre o lichiditate necorespunzătoare la unele active circulante, atunci nu se vor putea întrevedea posibilitățile ca întreprinderea să evite pe deplin, în perioadele imediat următoare, perturbațiile ce ar putea aparea în funcționarea ei cotidiană.
Fondul de rulment propriu ( FRP)
Fondul de rulment financiar poate fi analizat și în funcție de structura capitalurilor permenente formate din capitalurile proprii și datoriile cu scadență mai mare de un an. Indicatorul care relevă acest grad de autonomie financiară este fondul de rulment propriu adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete, determinat conform relatiei :
Rezultatul negativ al acestei relații este denumit fond de rulment împrumutat (FRÎ) și reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt :
Existența unui fond de rulment financiar pozitiv nu exprimă întotdeauna o situație de echilibru financiar în condiții de autonomie financiară. Dacă FRF este un fond constituit integral pe seama împrumuturilor pe termen lung, marja de siguranță pe care acesta o are pentru finanțarea nevoilor temporare protejează întreprinderea de riscul insolvabilității numai până la scadența acestor datorii și nu în perspectivă. Din acest motiv valoarea fondului de rulment propriu asigură un anumit grad de autonomie sau de libertate în luarea deciziilor de investiții privind dezvoltarea întreprinderii.
Din cele arătate mai sus se desprinde necesitatea și importanța analizei sistematice a fondului de rulment în contextul preocupărilor pe care managerul financiar le are în privința asigurării și menținerii echilibrului financiar. De asemenea se mai poate constata că regula de bază folosită în proiectarea echilibrului financiar, este ca totalul plasamentelor în active circulante să fie realizate, atăt pe seama excedentului pe care capitalul permanent îl are față de activele imobilizate, cât și pe seama datoriilor pe termen scurt. Echilibrul financiar prezintă un caracter extrem de dinamic generat la rândul său de natura și comportamentul surselor adecvate finanțării acestei nevoi.
Valoarea informativă deosebită a fondului de rulment, conferită de calitatea acestuia, de a realiza legătura între cele două părți ale bilanțului financiar, conduce la aprecierea că fondul de rulment reprezintă cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate adică rezultatul arbitrajului între finanțarea pe termen lung și cea pe termen scurt.
Semnificația financiară a fondului de rulment rezultă din modul de abordare al acestuia. Abordat prin etajul inferior al bilanțului, fondul de rulment constituie un element important de apreciere a condițiilor echilibrului financiar, în timp ce abordarea acestuia prin etajul superior permite aprecierea modalităților de finanțare a investițiilor întreprinderii (corporale, necorporale și financiare). Totuși, în literatura de specialitate calitatea sa de instrument eficace este contestată, în pofida semnificației sale analitice. Existența unui fond de rulment pozitiv sau negativ conduce în mod automat la aprecierea solvabilității sau a insolvabilității ci rolul său trebuie apreciat în corelarea cu alți indicatori : nevoia de fond de rulment, gradul de lichiditate a activelor circulante, gradul de exigibilitate a datoriilor cu scadență mai mare de un an.
2.3.2. Nevoia de fond de rulment
Pornind de la un anumit echilibru, care trebuie să existe între nevoile temporale și resursele temporare, bilanțul financiar pune în evidență un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR). Nevoia de fond de rulment reprezinta capitalul permanent atras în circuit, peste nivelul activelor imobilizate. Ea rezultă din mișcarea activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt și variază în funcție de un plafon minim al activelor circulante impus de necesitatea de a asigura continuitatea aprovizionărilor, fabricației și comercializării, evităndu-se în acest fel eventualele perturbații ale ciclului de exploatare. Plafonul maxim se referă la limita superioară a datoriilor admise. Dintre cele două mărimi de calcul activele circulante prezintă un caracter de obiectivitate, întrucât nevoia de active circulante este impusă de o serie de factori obiectivi cum sunt : profilul de activitate, nivelul performanțelor tehnologice, condițiile de aprovizionare, modul specific de organizare și înfăptuire a fabricației, condițiile și modalitățile de comercializare a produselor, modalitățile de decontare cu furnizorii și beneficiarii.
Dacă NFR > 0 rezultă un plus de nevoi temporare în raport cu resursele posibile de mobilizat. Situația poate fi considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor pe de o parte și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.
Dacă NFR < 0 rezultă un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante sau necesitățile temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat. Asemenea situație poate fi apreciată favorabil, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mare, adică s-au urgentat încasările și s-au relaxat plăților. Acesta este un caz frecvent întâlnit în cazul întreprinderilor cu activitate comercială, datorită creditelor furnizor mult mai mari decât creditele clienți. În acest caz, nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă temporară, care nu trebuie finanțată, ci dimpotrivă, ea finanțează fondul de rulment și trezoreria. În caz contrar, nevoia de fond de rulment negativă, evidențiază o situație nefavorabilă datorată unor întreruperi temporare în aprovizionarea și reînoirea stocurilor sau în activitatea de producție.
2.3.3. Relația fundamentală a trezoreriei
“ Ansamblul operațiilor bănești și financiare efectuate de orice agent economic în scopul procurării și cheltuirii mijloacelor bănești, exprimă modul cel mai general conținut conceptului de trezorerie”.
Trezoreria netă este o corelație dintre disponibilitățile bănești ale unității și contribuția băncilor prin credit la acoperirea necesarului de mijloace circulante și reprezintă capacitatea întreprinderii de a face plăți imediate din propriile disponibilități.
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente. Înregistrarea unei trezorerii nete în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.
În cadrul analizei patrimoniale diferențz dintre fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment reprezintă trezoreria netă(TN).
Există trei ipostaze ale indicatorului trezorerie netă :
trezoreria netă pozitivă (FRF > NFR) este expresia desfășurării unei activități eficiente. Excedentul de finanțare se va regăsi sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casă. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei întrucât întreprinderea dispune din abundență de lichidități care-i permit atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente. Se poate vorbi de o autonomie financiară pe termen scurt.
Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează o rentabilitate economică ridicată și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață. Deci trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al firmei.
trezoreria netă negativă (FRF < NFR) semnifică un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situație evidențiază dependență întreprinderii de resursele financiare externe. Situația de dependență limitează autonomia financiară pe termen scurt. Chiar dacă trezoreria netă negativă evidențiază o anumită dependență financiară, aceasta nu trebuie să fie interpretată ca o stare de insolvabilitate. Pot exista întreprinderi cu o astfel de situație, care să supraviețuiască și să prospere, dacă partenerii lor financiari acceptă menținerea resurselor de trezorerie încredințate acestora pentru acoperirea pasivului exigibil.
trezoreria netă este nulă (FRF = NFR) exprimă echivalența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment și corespunde unei situații în care echilibrul trezoreriei este perfect asigurat fără excedent sau deficit. Fondul de rulment financiar permite finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment și atunci întreprinderea poate evita dependența sa față de sursele de trezorerie.
Din analiza evoluției trezoreriei de la un exercițiu la altul, se desprinde un indicator denumit cash-flow determinat conform relației :
unde TN1(TN0) – trezoreria netă la începutul și sfârșitul exercițiului contabil.
Dacă cash-flow-ul perioadei este pozitiv, aceasta semnifică o creștere a capacității reale de finanțare, o majorare a valorii activului net real.
Un cash-flow negativ sugerează o diminuarea a capacității reale de finanțare a investițiilor semnificând o sărăcie a activului net real, o reducere a valorii proprietății. Unul din factorii care determină trezoreria netă este rentzbilitatea economică. Între rentabilitate și lichiditate ( reflectată în trezorerie) există relații de intercondiționare. Profiturile suplimentare obținute prin creșterea rentabilității vor fi repartizate pentru finanțarea acțiunilor de modernizare și de cointeresare a factorilor de producție. Factorii de producție astfel stimulați vor determina o accelerare a rotației capitalurilor întreprinderii iar gradul mai ridicat de lichiditate este un factor de sporire a rentabilității.
Totodată, trezoreria este dependentă fată de variația nevoi de fond de rulment, respectiv a decalajelor între încasările creanțelor și plăților datoriilor scadente. De aceea se impune determinarea unui fond de rulment optim a cărui existență trebuie să fie certă. Indiferent de strategia adoptată de firmă, trebuie adoptată acea politică generală de echilibru care să mențină fondul de rulment la nivelul mediilor fluctuațiilor nevoii de fond de rulment, aceasta fiind mărimea minimă necesară ( fig. ) a fondului de rulment. Fondul de rulment optimal este cel care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.
Această politică de echilibru între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment este cea care asigură cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate și lichiditate : diminuarea disponibilităților « leneșe » va determina creșterea rentabilității, iar reducerea solicitării de credite va determina creșterea autonomiei financiare.
FR>NFR
Figura nr. 3 « Politica de asigurare și menținere a echilibrului financiar pe termen scurt »
Menținerea echilibrului financiar pe lângă cele enunțate mai sus trebuie să vizeze și alte reguli :
Regula echilibrului financiar minim presupune că resursele utilizate pentru finanțarea activelor să rămână la dispoziția întreprinderii pe durata unei perioade care să corespundă la minim aceleia de imobilizare. În acest scop întreprinderea trebuie să prevadă o marjă de securitate sub forma fondului de rulment financiar pozitiv ;
Regula îndatorării maxime potrivit căreia trebuie să aibă loc următoarea inegalitate :
Datorii pe termen lung și mediu ≤ capitaluri proprii
și
Datorii pe termen lung și mediu ≤ autofinanțare medie anuală x 3
Regula finanțării maxime potrivit căreia pentru fiecare operație de investiție recurgerea la îndatorarea pe termen nu trebuie să depășească un anumit procent din valoarea investiției prevăzute.
Analiza patrimonială prexintă anumite limite privind sfera de cuprindere a problemelor evidențiate. O primă limită izvorăște din însăși concepția patrimonială potrivit căreia, întreprinderea este definită ca o entitate juridică ce posedă un patrimoniu, înainte de a fi o unitate de producție. Astfel, analiza lichiditate-exigibilitate evidențiază în principal, riscul de insolvabilitate în detrimental riscului de exploatare. Măsura riscului de insolvabilitate este evidențiată de modul în care se realizează echilibrul financiar. Existența unui fond de rulment financiar pozitiv rămâne în concepția patrimonială condiția esențială a unei situații financiare bune. O altă limită a analizei patrimoniale constă în faptul că acordă puțină importanță aspectelor privind rentabilitatea mijloacelor circulante și perspectivelor de creștere a întreprinderii. Întrucât modelul de analiză nu permite evidențierea influențelor diferiților factori asupra fondului de rulment, echilibrul financiar lichiditate-exigibilitate nu este decât aparent. Această deficiență a condus la un model de analiză concentrat pe o noțiune dinamică ce poate fi dimensionată în raport cu volumul de activitate al întreprinderii.
2.4. Echilibrul financiar funcțional
Analiza echilibrului funcțional servește evidențierii unor aspecte financiare și structurale, precum și legăturilot cu gestiunea previzională, răspunzând astfel cerințelor managerilor.
Concepția funcțională cu privire la agentul economic se îndepărtează de cea patrimonială de care ține seama contabilitatea, adică faptul că aceasta este persoana juridică ce dispune de un patrimoniu. Ea vede agentul economic ca o entitate economică al cărui obiectiv este producerea de bunuri și servicii în care scop se exercită un ansamblu de funcții economice :
funcția de consum
funcția de repartiție
funcția de investire și dezinvestire
funcția de finanțare.
Combinațiile acestor funcții reflectă un anumit comportament specific agentului economic, îl descrie și trage concluzii asupra consecințelor sale financiare, mai ales asupra trezoreriei.
În centrul analizei funcționale se situează ciclul de producție sau de exploatare pentru realizarea căruia se parcurg următoarele faze :
-faza de aprovizionare constituie etapa în care se procură materiile prime și materialele necesare desfășurării activității, îmbrăcând forma materială a stocurilor fizice.
-faza de producție cuprinde procesul de transformare a stocurilor în produse finite, proces care antrenează sau nu fluxuri monetare.
-faza de comercializare presupune ca întreprinderea să asigure, pe de o parte, finanțarea pe perioada cât produsele finite sunt în stoc, iar pe de altă parte, să dispună de sursele financiare necesare angajării unor cheltuieli de comercializare până în momentul vânzării respectivelor produse finite.
-faza de încasare a creanțelor-clienți echivalează cu stingerea respectivelor debite.
Fiecare stadiu al ciclului de exploatare reprezintă veriga unui lanț funcțional propriu întregii organizări a întreprinderii. În funcție de natura activității sale economice, una sau două verigi ale acestui lan funcțional pot lipsi (cazul întreprinderilor de comerț și servicii).
Analiza funcțională implică, pe de o parte, o nouă concepție a întreprinderii, iar pe de altă parte un nou conținut pentru analiza financiară. Obiectivul analizei funcționale îl reprezintă impactul diferitelor operații ale întreprinderii asupra trezoreriei. De exemplu plățile în numerar sunt operații cu incidență imediată asupra trezoreriei, în timp ce creditele acordate sau obținute dau naștere unor decalaje între momentul efectuării operațiilor și cel al încasărilor sau plăților propriu-zise. Gruparea posturilor bilanțiere în vederea analizei se va baza pe legătura acestora cu ciclul de exploatare. De asemenea, operațiile de încasări și plăți independente de ciclul de exploatare sunt circumscrise funcției de repartiție și influențează capacitatea de autofinanțare a întreprinderii.
2.4.1. Prezentarea bilanțului funcțional
Bilanțul contabil permite doar o apreciere cantitativă a activelor și pasivelor agentului economic. Analiza financiară atinge un grad mai mare de detaliu, recurgând la o regrupare a componentelor bilanțului contabil conform obiectivelor urmărite.
Analiza funcțională presupune o grupare prealabilă a diferitelor operații realizate de întreprindere în raport cu natura, destinația sau funcția lor, de unde și originea expresiei de « analiză funcțională ».
Bilanțul funcțional respectă principiile contabile de întocmire, printre care și principiul dublei reprezentări. Un prim aspect al acesteia îl constituie ansamblul operațiilor efectuate de agentul economic, pe diferite categorii : operații de exploatare, de investiții și de finanțare. Un al doilea aspect al dublei reprezentări este cel concret, material, al încasărilor și plăților generate de aceste operații. El îmbracă forma operațiilor de repartiție sau de trezorerie. Analiza funcțională nu tratează trezoreria ca rezultantă a celorlolte operații, ci o integrează în comportamentul general al agentului economic.
În construirea bilanțului funcțional, clasificarea posturilor de activ și pasiv nu obligă la criterii temporale (termen lung, mediu și scurt), gruparea acestora efectuându-se după destinația capitalurilor reunite de întreprindere (resurse – în pasiv) și a angajamentelor acesteia (utilizări – în activ). Un aspect particular îl reprezintă problemele tehnice vizând transpunerea bilanțului contabil în bilanț funcțional.
În cadrul bilanțului funcțional, operațiilw sunt structurate pe următoarele funcții:
funcția de investiții
funcția de finanțare
funcția de exploatare.
Funcția de investiție grupează imobilizările necorporale, corporale și financiare pe cele două categorii: de exploatare și în afara exploatării, indifferent de durata lor de viață.
Ciclul de investiție începe cu cumpărarea investiției și se termină atunci când aceasta este vândută sau scoasă din funcțiune. Imobilizările regrupate prin funcția de investiție, constituie nevoi sau alocări stabile (aciclice) care în mod necesar sunt finanțate din resursele durabile (aciclice) existente în pasivul bilanțului. Termenul de ciclicitate este rezervat utilizărilor și resurselor care se referă la ciclul de exploatare.
Funcția de finanțare regrupează posturile privind capitalurile proprii, datoriile financiare indiferent de scadența lor, ca și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli care sunt asimilate resurselor proprii.
Funcția de exploatare regrupează operațiile legate direct de activitatea ciclică (curentă) a producției și de schimburile comerciale și se referă la fluxurile de aprovizionare, producție, vânzări, generatoare de stocuri care se reînoiesc cu o anumită regularitate. Posturile de activ legate direct de operațiile ciclului de exploatare constituie active circulante de exploatare (ACE), care trebuie finanțate din datoriile de exploatare (DE). Atât activele circulante,cât și resursele pentru finanțarea lor au caracter ciclic. Toate celelalte posturi, reflectând operațiuni diverse sunt regrupate în categoria activ circulant în afara exploatării (ACAE) având corespondent în pasiv datoriile în afara exploatării (DAE), iar cele privind disponibilitățile bănești formează activul și respectiv pasivul de trezorerie.
Rolul bilanțului funcțional constă în aprecierea structurii financiare a întreprinderii reflectată de evoluția trezoreriei nete și în exprimarea legăturii dintre structura financiară a întreprinderii și natura activității sale. Analiza bilanțului funcțional își propune să investigheze nevoile întrreprinderii și modul de finanțare a acestora, prin realizarea unui instantaneu al derulării diferitelor cicluri.
Scematic bilanțul funcțional se prezintă astfel :
2.4.2. Indicatorii bilanțului funcțional
În vederea ilustrării diferitelor fațete ale echilibrului financiar se recurge la interpretarea prin intermediul ansamblelor construite pe orizontala sa, denumită și analiză orizontală.
Prin acest tip de analiză se urmărește echilibrul financiar de la sfârșitul exercițiului, echilibrul financiar permanent între resursele degajate de aceasta. Obiectivul analizei orizontale a bilanțului funcțional este valabil cu obictivul general al analizei pe bază de bilanț, de urmărire a echilibrului general, a riscului de faliment și a vulnerabilității structurii financiare a agentului economic. Echilibrul între posturile din bilanțul funcțional este pus în evidență de cele patru niveluri ale bilanțului funcțional :
Fondul de rulment funcțional sau fondul de rulment net global (FRNG)
Nivelul nevoii de fond de rulment pentru exploatare (NFRE)
Nivelul nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE)
Nivelul valorii de trezorerie.
Ca și în cazul analizei lichiditate-exigibilitate se vor studia relațiile dintre acești indicatori, relații care reflectă diferite ipostaze ale echilibrului financiar.
1.Fondul de rulment funcțional
În optica funcțională, realizarea echilibrului financiar al întreprinderii nu presupune doar existența unui fond de rulment pozitiv ca marjă de siguranță, ci a unui fond de rulment care să permită acoperirea nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare.
Surplusul resurselor durabile sau stabile (proprii sau străine) în raport cu nevoile stabile (valorile imobilizate) reprezintă fondul de rulment funcțional sau fondul de rulment net global (FRNG) disponibil pentru finanțarea operațiilor ciclului de exploatare. În acest caz relația de calcul a FRNG este :
sau
Resursele stabile sunt afectate utilizărilor stabile și fondul de rulment funcțional corespunde soldului acestor afectări.
Aceeași valoare a FRNG este dată de mărimea nevoilor ciclice și de trezorerie, stabilită conform relației :
unde :
ACE = active circulante de exploatare
ACAE = active circulante în afara exploatării
D = disponibilități
DE = datorii de exploatare
DAE = datorii în afara exploatării
CT = credite de trezorerie.
Fondul de rulment funcțional reflectă echilibrul financiar parțial al agentului economic adică echilibrarea funcției de investiții din finanțări stabile sau prin recurgerea la credite pe termen scurt. Dacă fondul de rulment disponibil va fi superior sau inferior nevoilor angajate de exploatare (FRNG util), întreprinderea va avea lichidități, sau dimpotrivă va fi obligată să angajeze noi credite pe termen scurt pentru finanțarea nevoilor de exploatare.
În timp, fondul de rulment net global poate să crească sau să se reducă. Dintre cauzele care pot conduce la creșterea fondului de rulment net global, manționăm sporirea resurselor durabile, urmare a creșterii aportului asociaților, a rezultatului exercițiului, a provizionelor și a datoriilor financiare sau ca urmare a reducerii activelor imobilizate prin vânzarea acestora, scoaterea din funcțiune a celor neproductive, dimiduarea unor active fără valoare. De asemenea, pot fi întâlnite situații în care se înregistrează o reducere a fondului de rulment net global, urmare a scăderii resurselor stabile ca efect al înregistrării de pierderi, distribuirea de dividende, scăderea amortizărilor, rambursarea datoriilor, precum și ca urmare a creșterr activelor imobilizate.
Un fond de rulment pozitiv permite acoperirea imobilizărilor din surse proprii și oferă posibilitatea acoperieii unei părți din ciclul de exploatare. Trebuie avut în vedere că afectarea unei părți din fondul de rulment ciclului de exploatare, supune agentul economic unui cost de oportunitate și îi diminuează performanțele financiare. Însă un fond de rulment negativ este un indiciu al riscului de insolvabilitate al agentului economic, pentru că îl face dependent de băncile care pot sau nu să-i reînoiască creditele pe termen scurt la care trebuie să apeleze pentru a-și finanța complet utilizările stabile.
2. Nevoia de fond de rulment
Nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar funcțional întrucât pune în evidență acele nevoi ciclice neacoperite financiar din resursele temporale și reînoibile permanent în cadrul acelorași cicluri de exploatare. Partea rămasă nefinanțată ar trebui să fie mai mică sau cel puțin egală cu fondul de rulment funcțional, astfel calitatea necorespunzătoare a ciclului de exploatare conduce la un dezechilibru funcțional care va afecta trezoreria întreprinderii.
Astfel, activitatea unui agent economic reclamă nu numai finanțarea nevoilor stabile ci și acoperirea unei nevoi imediate. Nevoile de finanțare determinate de ciclul de exploatare, sau utilizările ciclice corespund avansărilor de fonduri pe care întreprinderea e constrânsă să le afecteze pentru constituirea stocurilor sale (materii prime și materiale, producție în curs de fabricație, produse finite In depozit și altele) și pentru a acorda termene de plată partenerilor săi comerciali (clineților), cărora le-a livrat produse finite, le-a executat lucrări sau le-a prestat servicii. În legătură cu stocurile, întreprinderea trebuie să achiziționeze mărfuri pentru a le pune la dispoziția cliențiloe săi dacă exercită o activitate de comerț. Dacă exercită o activitate de producție, ea trebuie să achiziționeze materii prime, semifabricate, produse finite. În toate cazurile întreprinderea efectuează o avansare de fonduri, consumă lichidități pentru a-și constitui stocuri, e confruntată cu o nevoie de finanțare a stocurilor.
Diferența dintre nevoile de exploatare și în afara exploatării, pe de o parte și datorii de exploatare și diverse, pe de altă parte, constituie nevoia de fond de rulment totală (NFRT sau NFR).
Această nevoie de fond de rulment este determinată prin luarea în calcul a elementelor pe termen scurt ale activului și pasivului. Deși fiecare dintre aceste elemente rămâne în întreprindere o perioadă acurtă de timp, ele se reînoiesc permanent. Dar stocul, în ansamblul său, face obiectul unei reînoiri permanente. In concluzie, reînoirea utilizărilor și a resurselor ciclice conferă NFR caracterul unei nevoi de finanțare permanentă, durabilă, chiar dacă fiecare din componentele sale apare la prima vedere ca un element pe termen scurt al bilanțului.
Nevoia de fond de rulment totală are două componete :
nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE)
nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE)
Analiza nevoii de fond de rulment de exploatare trebuie să fie corelată cu obiectul de activitate, evoluția cifrei de afaceri și contextul economic în cadrul căruia firma își desfășoară activitatea. Astfel, în cazul agenților economici cu activitate de producție este normal ca NFRE să fie pozitivă, degajând o nevoie de exploatare, datorită specificului activității care reclamă imobilizarea stocurilor, un interval mai mare de timp necesar încasării produselor livrate. Dimpotrivă, în cazul agenților economici cu activitate de comerț sau servicii, unde durata de stocaj și a creditului clienților este neglijabilă, NFRE va fi negativă degajând o sursă de exploatare.
Mărimea nevoii de fond de rulment pentru exploatare se repercutează direct proporțional asupra vânzărilor. O cifră de afaceri mai mare reclamă o creștere a nevoii de fond de rulment. O abatere importantă a mărimii nevoii de fond de rulment de la mărimea cifrei de afaceri va impune o analiză mai profundă a cauzelor acestei abateri. Astfel pot exista două situații :
– Creșterea foarte rapidă și nestăpânită a cifrei de afaceri : caz în care întreprinderea cunoaște o creștere rapidă a nevoii de fond de rulment paralelă cu cea a cifrei de afaceri.
– Creșterea insuficientă a cifrei de afaceri când în decursul mai multor exerciții financiare întreprinderea beneficiază de o trezorerie satisfăcătoare. Ca o reacție la creșterea insuficientă a cifrei de afaceri, Intreprinderea acceptă condiții noi de reglementare vis-a-vis de clienții săi, concretizate în creșterea creanțelor sale. Aceasta antrenează o creștere bruscă a nevoii de fond de rulment, care degradează situația trezoreriei.
Mărimea acestui indicator este dată de următoarea relație :
sau
Dacă activele circulante de exploatare depășesc datoriile de exploatare, NFRE evidențiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul celui atrs din pasivele circulante. În acest context necesarul de fond de rulment de exploatare capătă caracterul unei veritabile investiții cu același titlu ca și imobilizările de exploatare. Nevoia de fond de rulment pentru exploatare are un caracter dual incluzând o dimensiune evolutivă determinată de volumul activității, fluctuația cifrei de afaceri, a stocurilor, cât și de variația creditelor clienți și a celor furnizori. Componenta structurală determină partea stabilă a nevoii de fond de rulment. Fiind echivalentă a unui activ imobilizat, NFRE trebuie finanțată de resursele durabile, adică de fondul de rulment funcțional care devine echivalent finanțării stabile a NFR.
Figura nr.4 Caracterul dual al nevoii de fond de rulment pentru exploatare
În termenii componentelor bilanțului funcțional necesarul de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferență între nevoile brute în afara exploatării și resursele în afara exploatării.
Nevoia de fond de rulment în afara exploatării este influențată de termenii de negociere a creditelor cu furnizorii de imobilizări. Totuși, în cadrul necesarului total de fond de rulment, partea în afara exploatării are o pondere neglijabilă. În ceea ce privește finanțarea se apreciază că necesarul de fond de rulment în afara exploatării și o parte din necesarul de fond de rulment pentru exploatare trebuie acoperită din credite pe termen scurt.
3.Trezoreria funcțională
În concepția funcțională trezoreria este « definită în raport cu fondul de rulment și nevoia de fond de rulment, regrupând tot ceea ce nu cuprinde aceste prime componente ale bilanțului funcțional. Dacă ciclurile de investiții, finanțare și exploatare sunt reflectarea abstractă a dublei reprezentări a operațiilor patrimoniale, trezoreria este aspectul concret al fluxurilor monetare angajate de respectivele operații ».
În bilanțul funcțional, nivelul trezoreriei nete (TN) este dat de diferența activelor și pasivelor de trezorerie, respectiv de trezorerie excedentare și credite bancare curente, care nu se reînoiesc automat cu fiecare ciclu de producție :
Cu cât pasivele de trezorerie cresc, cu atât mai mult situația financiară a întreprinderii devine vulnerabilă. Echilibrul funcțional are la bază relația fundamentală a trezoreriei care se determină pornind de la egalitatea dintre activul și pasivul bilanțului funcțional :
AIAE + IE + ACE + ACAE + D = RPR + ÎMPR + DE + DAE + CT
Prin comutarea termenilor se obține :
(ACE – DE) +(ACAE – DAE) + (D – CT)=(RPR + ÎMPR) – (AIAE + IE)
(NFRE + NFRAE) + TN = FRNG
unde : AIAE = active imobilizate în afara exploatării
IE = imobilizări de exploatare
ACE = active circulante de exploatare
ACAE = active circulante In afara exploatării
D = disponibilități bănești
RPR = resurse proprii
ÎMPR = Imprumuturi pe termen mediu și lung
DE = datorii de exploatare
DAE = datorii în afara exploatării
CT = credite de trezorerie.
Ecuația fundamentală a trezoreriei devine :
Pot fi puse în evidență șase categorii de structuri funcționale :
Figura nr.5 Structuri funcționale
Prin detalierea celor șase categorii de structuri funcționale se pot pune în evidență modalitățile de realizare a echilibrului financiar funcțional :
nevoile de fond de rulment sunt finanțate în întregime din resursele stabile (FR pozitiv) sau parțial din resursele stabile și resursele ciclice, a căror valoare totală permite degajarea unei trezorerii pozitive.
Figura nr.6 "Modalități de realizare a echilibrului financiar funcțional"
resursele stabile și ciclice finanțează parțial nevoia de fond de rulment, diferența fiind acoperită din credite de trezorerie.
Creditele bancare curente, dar și resursele în fondul de rulment, finanțează o parte din activele fixe, nevoile de fond de rulment și disponibilitățile. Această situație este critică dacă nu este ocazională.
Resursele induse de ciclul exploatării se adaugă surplusului de resurse permanente, pentru a finanța nevoile ciclice și a degaja un important excedent de lichidități.
Resursele în fondul de rulment acoperă parțial activele imobilizate, nevoile de fond de rulment, generând o trezorerie netă pozitivă. În acest caz furnizorii și avansurile de la clienți finanțând ciclul de producție și o parte din imobilizări, se impune examinarea resurselor durabile.
Resursele permanente finanțând parțial activul imobilizat, insuficiența lor este compensată de creditele furnizori, avansurile de la clienți și creditele bancare curente. Dependența financiară externă a întreprinderii fiind mare, structura de finanțare trebuie revăzută.
4.Alți indicatori de echilibru construiți pe baza bilanțului funcțional
a)gradul de acoperire a capitalurilor investite
resurse stabile
ACI = ––––––––– x 100
Capitaluri investite
unde capitaluri investite = active imobilizate + necesarul de fond de rulment de exploatare.
Indicatorul trebuie să aibă o valoare apropiată de 1, capitalurile investite fiind acoperite prin resurse stabile pentru a limita riscul de întrerupere a finanțării. Dacă este inferior acestei limite, atunci corespunde finanțării unei părți a utilizărilor stabile și mai ales a NFRE prin credite pe termen scurt.
b) gradul de acoperire internă a capitalurilor investite ( AICI) sau marja autofinanțării
capacitatea de autofinanțare
Aici = ––––––––––––– x 100
Capitaluri investite
Acest indicator măsoară autonomia unui agent economic față de partenerii săi financiari și furnizează un indiciu asupra gradului de recuperare a capitalurilor investite.
c) finanțarea curentă a NFR
credite pe termen scurt
FCNFR = –––––––––––– x 100
nevoia de fond de rulment
Arată partea din finanțarea pe termen scurt alocată de către agentul economic necesarului de fond de rulment de exploatare și în afara exploatării.
d) finanțarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fondul de rulment(FFRNFRE)
fond de rulment
FFRNFRE = ––––––––––––– x 100
necesar de fond de rulment
Indicatorul reflectă raportul de mărime dintre o resursă (FR) și nevoia pe care este destinată să o finanțeze (NFR).
e) rata de finanțare a cifrei de afaceri (RCA)
fond de rulment net global
RCA = –––––––––––– x 100
cifra de afaceri
Această rată reflectă marja de securitate a întreprinderii. Se apreciază că pentru majoritatea întreprinderilor această rată să fie cuprinsă între 30-90 zile.
f) rata de finanțare a activelor circulante (RAC)
fond de rulment net global
RAC = ––––––––––––- x 100
active circulante
Permite aprecierea proporției în care fondul de rulment net global concură la acoperirea din punct de vedere financiar a activelor circulante.
g) rata de acoperire a nevoii de fond de rulment total (Rb)
fond de rulment net global
Rb = ––––––––––––––– x 100
necesar de fond de rulment total
Această rată oferă o imagine a derulării ciclului de exploatare. Dacă Rb > 100 înseamnă că fondul de rulment a asigurat finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment și o parte din trezoreria de activ.
h) rata NFRT (RNFRT)
necesar de fond de rulment total
RNFRT = ––––––––––––––– x 100
cifra de afaceri
Se apreciază că această situație este favorabilă când nivelul acestei rate scade, ceea ce semnifică o ameliorare a trezoreriei.
i) rata de finanțare NFRT prin trezorerie (RNFRT/TR)
sold de trezorerie
RNFRT/TR = –––––––––––––––– x 100
Necesar de fond de rulment total
Mărimea acestei rate este subunitară și reflectă măsura în care trezoreria concură la acoperirea financiară a nevoii de fond de rulment totale.
Concepția funcțională a marcat profund analiza financiară modernă însă ea nu a condus la abandonarea analizei lichiditate. Cele două metode pot coexista și utilizarea uneia sau alteia depinde de obiectivele analizei și interesele utilizatorului. Totuși bilanțul funcțional prezintă câteva neajunsuri și anume: nu respectă principiul unității de casă prin alocarea resurselor la nevoi specifice; atribuie trezoreriei o valoare reziduală și o tratează drept o rezultantă a alocării diferitelor resurse la nevoile specifice; oferă o optică perimată a echilibrului financiar considerând că dacă fondul de rulment nu răspunde în același sens evoluției necesarului de fond de rulment, aceasta conduce la degradarea trezoreriei prin recurgerea la credite pe termen scurt.
2.5. Echilibrul financiar dinamic
2.5.1. Instrumentele analizei dinamice a bilanțului contabil
În opoziție cu analiza statică sau alături de ea a apărut necesitatea unei analize dinamice a bilanțului contabil, care să explice cum s-a realizat în timp constatat echilibrul financiar deja printr-o analiză statică.Aceasta pentru că echilibrul financiar este un echilibru dinamic spre care agentul economic tinde perpetuu, căutându-și mereu centrul de greutate.
Instrumentele utilizate de analiza dinamică sunt tablourile de flux, care pun în evidență fluxurile generate de activitatea de investiții, finanțare și exploatare a întreprinderii, pe parcursul unuia sau mai multor exerciții financiare.
Tabloul de flux este documentul financiar care reflectă toate operațiile care au contribuit la evoluția patrimoniului și a structurii financiare a unui agent economic.
International Accounting Standard 7 « Situația fluxurilor de trezorerie », elaborat de IASC( International Accounting Standard Comitee) se ocupă în exclusivitate de tabloul de flux de trezorerie, tartând contabilitatea și cerințele de întocmire aferente acestei situații financiare.
Prima formă a acestui standard a apărut în 1976 sub denumirea de « Situația surselor și utilizărilor de fonduri ». După numai un an s-au adus noi modificări acestei norme apărând sub denumirea de « Situația modificării poziției financiare ». Ultima modificare a avut loc în 1992, desăvârșind forma actuală a I.A.S.7 care se aplică începând cu 1 ianuarie 1994.
În România, actul normative care prevede obligativitatea întocmirea situației fluxurilor de trezorerie este Ordinul nr.94/20 februarie 2001 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate. Această reglementare privește întocmirea, prezentarea, aprobarea și publicarea situațiilor finanaciare ale întreprinderii.
Necesitatea elaborării unui tablou de flux este actuală din două considerente:
– schimbările în conjunctura economică mondială impun adâncirea și multiplicarea analizelor financiare privind echilibrul financiar la nivel microeconomic.
– particularitățile etapei traversate astăzi de economia românească impun urmărirea permanentă și intervenția operativă sau care vizează un termen mai lung în ceea ce privește situația financiară a agentului economic.
În cadrul tablourilor de flux se disting două familii :
tablouri bazate pe fluxuri de utilități și resurse
tablouri bazate pe fluxuri de trezorerie.
2.5.2. Tabloul de finanțare nevoi – resurse
Tabloul de finanțare explică modul de formare a fondului de rulment net global și modul de utilizare al acestuia, până la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanțului de la sfârșitul exercițiului contabil. Se stabilește, în principal, pe baza a două bilanțuri succesive și a contului de profit și pierdere aferent exercițiului analizat.
Trezoreria întreprinderii variază nu numai ca efect al cheltuielilor și veniturilor exercițiului dar și ca urmare a cheltuielilor plătibile pentru investiții cât și a fluxurilor de capital și dobânzilor generate de activitatea financiară și excepțională în cursul exercițiului.
Tabloul de finanțare cuprinde două parți :
I. Prima parte analizează modul de realizare, în dinamică a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanțului funcțional adică variația FRNG. Această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.
∆FRNG = ∆Resurse durabile – ∆Întrebuințări stabile
Creșterea fondului de rulment net global dovedește capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent monetar net din operațiile de investiții, finanțare și exploatare și de a-și îmbunătăți sensibil situația trezoreriei. Reducerea fondului de rulment net global dovedește un dezechilibru financiar, care corelat cu o creștere a necesarului de fond de rulment net global conduce la un dezechilibru al trezoreriei.
II. Partea a doua a tabloului de finanțare explică variația fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanțului funcțional, evidențiind aspectele conjuncturale ale activității și incidențele lor asupra trezoreriei.
Ecuația fundamentală pe care o explică tabloul de finanțare este :
∆FRNG = ∆NFR+(-)TN
Tabloul de finanțare nevoi-resurse este prezentat în anexa nr.3.
2.5.3. Tablouri bazate pe fluxuri de trezorerie
Toate operațiunile pe care întreprinderea le realizează se regăsesc imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Menținerea echilibrului fluxurilor de trezorerie este o condiție necesară perenității întreprinderii. O întreprindere poate fi considerată viabilă numai dacă activitatea sa degajă în mod permanent, trezorerie. Trezoreria permite aprecierea performanțelor firmei, având și un rol strategic, în ceea ce privește nivelul său de dormare cât și modul de utilizare. Degajarea trezoreriei este dovada poziției strategice a întreprinderii în raport cu produsele sale, piețele sale, concurenții și constrângerile exterioare.
Excedentul de trezorerie al exploatării este expresia trezoreriei generate în cursul exercițiului financiar numai de operațiile privind exploatarea.
Excedentul de trezorerie degajat de ansamblul operațiilor de gestiune care se mai numește și partea lichidă a capacității de autofinanțare
Excedentul de trezorerie al operatiilor de investiții și finanțare.
Explicațiile privind variația trezoreriei rezulate din activitatea curentă, activitatea de investiții și de finanțare sunt oferite de tablourile fluxurilor de trezorerie :
Tabloul fluxurilor de trezorerie
Tabloul explicativ al variației trezoreriei
Tabloul plurianual al fluxurilor de trezorerie.
Tabloul fluxurilor de trezorerie caracterizează mai bine situația financiară a agentului economic sub aspectul solvabilității și al riscului de faliment. Acest model de analiză evidențiază gradul de libertate de care dispune întreprinderea în gestionarea lichidităților, în raport cu potențialul său. Studiul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea flexibilității trezoreriei și furnizează informații privind vulnerabilitatea întreprinderii.
Tabloul stabilește următorii indicatori :
excedentul de trezorerie globală
fluxul de trezorerie disponibilă.
Tabloul fluxurilor de trezorerie este prezentat în anexa nr.4.
Tabloul explicativ al variației trezoreriei este un instrument util în analiza financiară a unei întreprinderi având rolul de a explica variația trezoreriei care constituie o informație mai obiectivă decât variația fondului de rulment.
Schema funcțională a acestui tablou evidențiază contribuția a trei funcții esențiale ale întreprinderii la variația trezoreriei exercițiului :
funcția de exploatare ( Soldul A)
funcția de investiție ( Soldul B)
funcția de finanțare (Soldul C).
Acest tablou arată că fluxul net de trezorerie rezultat din operațiile de finanțare depinde de modul în care trezoreria exploatțrii acoperă nevoile de finanțare determinate de activitatea de investiții. Acest aspect este pus în evidență de soldul A – B.
Analiza fluxurilor de trezorerie trebuie realizată în funcție de natura activității întreprinderii și de situația sectorului căruia îi aparține. Elaborat pe o perioadă de mai multe exerciții tabloul permite cunoașterea politicilor de investiții și de finanțare ale firmei și a gradului de acoperire a nevoilor prin capacitatea de autofinanțare.
Tabloul plurianual al fluxurilor de trezorerie reprezintă tipul de tablou care nu descrie situația finanaciară a agentului economic, ci dă indicii asupra comportamentului financiar pe care acesta ar trebui să-l aibă pentru a-și asigura o creștere echilibrată. Creșterea echilibrată pe care o sugerează modelul, este asigurată atunci când se cunosc și se stăpânesc pragurile de investiții și de finanțare.
Pe planul politicii financiare, tabloul plurianual arată că în măsură în care echilibrul nu a fost realizat la nivelul activității economice, întreprinderea trebuie să ia în calcul elementele financiare curente și, în ultimă instanță, să recurgă la mijloace excepționale.
Tabloul plurianual sintetizează pe o perioadă suficient de lungă fluxurile economice și financiare degajate de activitatea întreprinderii.
2.6. Previziunea echilibrului financiar
Pornind de la proporționalitatea dintre creșterea cifrei de afaceri și cei doi factori ai echilibrului financiar ( acvtivi și datorii) metoda normativă folosește un sistem de rate cinetice pentru a stabili :
Structura normativă ( de obținul în mod normal) a echilibrului financiar la o cifră de afaceri previzionată (prin studii de marketing), pentru exercitiul următor ;
Modificările în cifra de afaceri, ca urmare a modificării duratei stocajului, a duratei de încasare a clienților, a duratei de plată a furnizorilor sau ca urmare a modificării structurii costurilor aferente vânzărilor ;
Cifra de afaceri obținută, la un capital social dat sau prevăzut să crească în exercițiul următor.
Analiza ratelor de rotație permite aprecierea comportamentului fiecărei componente a nevoii de fond de rulment, deoarece ratele măsoară ritmul de reînoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor și creanțelor comerciale pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de altă parte. Studiul lor este logic în optica analizei lichiditate-exigibilitate care recomandă o marjă de secutitate, sub forma fondului de rulment finanaciar, pentru absolvirea decalajelor (întârzierilor și accelerărilor) ce pot apare la nivelul activelor și pasivelor sub un an.
Ratele exprimate prin coeficienți de rotație au o putere informativă mai redusă rămânând sub aspectul conținutului niște mărimi abstracte, care nu ne redau în termeni concreți realitatea economică. Aceste limite pot fi depășite dacă se utilizează ratele de rotație exprimate prin numărul de zile. Fiind exprimate sub formă de mărimi concrete, ratele exprimate sub forma duratelor de rotație au o putere informativă superioară tuturor indicatorilor financiari utilizați în analiză exprimați în mărimi absolute sau relative. Pornind de la relația de calcul ce exprimă durata de rotație globală a capitalurilor prin cifra de afaceri, prin descompunerea activului, respectiv a datoriilor în componentele valorice ale cifrei de afaceri, se obțin durate de rotație specifice fiecărui element de activ sau de pasiv în raport cu ponderea corespunzătoare în cifra de afaceri.
Active(datorii) Elemente de activ(datorie)
––––––- x 360 = 360 x –––––––––––––– x
CA Componente valorice ale CA
Componente valorice ale CA
x –––––––––––––––
CA
Durata de rotație globală=durate de rotație specificexrate de structură
Rata 1 x Rata 2 = rata 1 x rata 2
Relatia 1.
Elementele de activ sau de datorie necesare dimensionării ratelor cinetice reprezintă mărimi medii ale soldurilor din bilanț, iar componentele valorice ale cifrei de afaceri se preiau din contul de profit și pierdere.
Pe baza ratelor cinetice se poate întocmi bilanțul întreprinderii sub forma ratelor cinetice, iar pe baza lui pot fi dimensionați indicatorii echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate exprimate în număr de zile de recuperare a elementelor patrimoniale prin cifra de afaceri. Indicatorii financiari în mărimi cinetice, având caracter dinamic, vor surprinde mai bine echilibrul financiar al întreprinderii, în condiții de relativă stabilitate economică a firmei ( nu intervin modificări sensibile în condițiile de exploatare ale firmei și în structura costurilor de producție).
Convertirea mărimilor cinetice în mărimi absolute se face după relația :
Indicator de echilibru financiar în mărimi absolute =
CA x rata cinetică
= –––––––––
360
Relatia 2.
În vederea determinării indicatorilor echilibrului financiar folosind ratele cinetice se parcurg trei etape :
se determină soldurile medii bilanțiere
determinarea structurii cifrei de afaceri
întocmirea bilanțurilor sub forma ratelor cinetice.
Pe baza datelor bilanțului exprimat sub forma ratelor cinetice se determină indicatorii echilibrului financiar exprimați în număr de zile de recuperare prin cifra de afaceri (fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă). Aceste mărimi cinetice nu sunt decât echivalentul indicatorilor financiari în mărimi absolute determinate după relația 2.
Această relație folosită devine fundamentală pentru calculele de previziune financiară după metoda normativă. Dată fiind existența unei cifre de afaceri pentru anul următor ( fundamentală prin studiile de marketing), se pot determina indicatorii echilibrului financiar. Mărimile estimate vor fi aproape de mărimea lor reală, dacă nu intervin modificări sensibile în condițiile de exploatare specifice întreprinderii, respectiv în rotația capitalurilor și în structura costurilor.
2.7. Analiza echilibrului financiar prin punctul de echilibru
O modalitate de reflectare permanentă a stării generale a firmei o reprezintă punctul de echilibru.
Punctul de echilibru sau pragul de rentabilitate, sau punctul « mort) reflectă volumul de vânzărfi pentru care veniturile acoperă integral cheltuielile. Analiza echilibrului firmei presupune clasificarea cheltuielilor în două categorii și anume :
cheltuielile fixe reprezintă o componentă a cheltuielilor totale care nu depind de volumul vânzărilor : cheltuieli de administrație, chirii pentru spații comerciale, deprecierea liniară a activelor fixe, dobânzi bancare.
Cheltuieli variabile : sunt cele a căror evoluție este dependentă de variația volumului desfacerilor.
Contribuția marginală (limită) reprezintă al treilea element al analizei stării de echilibru a firmei și se determină ca diferență între prețul de vânzare și cheltuielile variabile pe unitate de produs. Contribuția marginală reprezintă proporția în care fiecare leu provenit dinvânzări acoperă pe de o parte cheltuielile fixe, iar pe de altă parte, poate genera profit. Pentru a evalua starea generală de echilibru se poate folosi varianta stabilirii prin volumul desfacerilor de mărfuri (cifra de afaceri) deoarece în cele mai multe cazuri este aproape imposibilă estimarea volumului fizic pe sortiment. Aceasta presupune parcurgerea următoarelor etape :
stabilirea contribuției marginale totale :
CM = D – CV = CA – CV
Unde : CM – contribuția marginală totală
CA – cifra de afaceri
CV – cheltuieli variabile totale.
stabilirea contribuției marginale la un leu desfacere ( CMd )
CM
CMd = –––
CA
determinarea punctului de echilibru ( DO)
CF
DO = ––
CMd
Un volum al desfacerilor situat sub DO nu va acoperi integral cheltuielile perioadei de gestiune și va genera pierderi, după cum se poate observa din graficul următor :
Punctul de echilibru fizic
Graficul nr.1.1
III.Studiu de caz
3.1. Particularități privind activitatea desfășurată de firmă
3.1.1. Scurt istoric și evoluție
Societatea comercială care va fi analizată în continuare se numește SC GLOBAL CONSTRUCT SRL.
SC Global Construct SRL funcționează cu sediul administrativ în strada Mihai Eminescu, nr. 32, Șelimbăr unde este localizată și unitatea de producție.Societatea are în proprietate terenurile și clădirile unde își desfășoară activitatea.
SC Global Construct SRL Șelimbăr poate fi contactată la numerele de telefon: 572306 sau 571157, tele-fax: 571157.
Această societate comercială s-a înființat în anul 1998, având ca obiect de activitate urmatoarele:
exploatarea forestieră și prelucrarea primară a lemnului, producția de ambalaje de lemn
comerțul cu amănuntul prin standuri în piețe, târguri și oboare a masei lemnoase.
Pe lângă aceste activități firma mai prestează servicii de transport rutier de mărfuri în general și transport de masă lemnoasă în special, care formează obiectul secundar de activitate.
Capitalul social la data constituirii societății, în valoare de 20 lei(Ron) a fost subscris și vărsat de doi asociați, în numerar. Capitalul social este divizat în 20 părți sociale, fiecare acționar deținând câte 10 părți sociale. Fondurile bănești și materiale necesare constituirii și funcționării societății au fost asigurate integral pe seama aportului la capitalul social.
În februarie 2000, Adunarea Generala a Asociaților decide majorarea capitalui social cu 11100 lei, reprezentând aportul celor doi asociați în natură, și anume:
un teren extravilan în valoare de 5200lei
mijloace de transport în valoare de 5800lei
Urmărind activitatea desfășurată de la înființare până în prezent se poate afirma că firma SC Global Construct SRL a parcurs trei etape de dezvoltare:
-etapa I între anii 1998-2000: În această perioadă dotarea tehnică era redusă și erau angajați puțini muncitori.
-etapa II între anii 2000-2002: În acastă perioadă firma își extinde capacitatea de producție ajungând la sfârșitul anului 2002 la 5216mc lemn exploatat. Este amenajat noul sediu al firmei între localitățile Șelimbăr și Veștem. Din fonduri de investiții proprii și împrumuturi bancare au fost constituite spațiile de producție și anume: platforma de ciment pentru depozitarea lemnului neprelucrat, atelierul de divizare al lemnului, atelierul uscătorie și tâmplărie.
În anul 2002 printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaților firma își completează obiectul de activitate cu:
-prelucrarea brută și impregnarea lemnului
-fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții(mobilă, uși, ferestre și binale)
-producție de mobilier pentru birouri și magazine
-import-export de mărfuri și servicii enumerate în obiectul de activitate
-vânzarea cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule și alte tipuri de comerț cu amănuntul.
-etapa III între anii 2002-2005: În această perioadă conducerea firmei continuă să-și îmbunătățească dotarea tehnică cumpărând două autocamioane pentru transportul lemnului. De asemenea, crește considerabil numărul salariaților de la 35 în anul 2002, la 66 la sfârșitul anului 2004. Toate aceste investiții au ca rezultat creșterea volumuli total de lemn exploatat de la 5260mc la 9500 mc la sfârșitul anului 2004.
De la înființare până în prezent situația masei lemnoase exploatate și prelucrate și prelucrate se poate prezenta în următorul tabel:
Tabel 1.1
Principalele produse urmărite a se realiza din activitatea de exploatare a lemnului sunt: bușteni furnir, bușteni gater, iar din activitatea de prelucrare: lemn pentru construcții, scânduri pentru dușumea, lambriuri, mobilă. Firma lucrează în principal pe bază de comenzi primite de la agenți economici din Sibiu și din țară, în special firme de construcții și fabrici de mobilă.
Pentru realizarea produselor din lemn are în dotare un gater, două circulare, șase fierăstraie mecanice, uscătoare, retezate și unelte, scule pentru tâmplărie. Pe lângă acestea au fost asigurate în timp utilaje specifice pentru desfășurarea activității de exploatare și transport a lemnului (trei tafuri, două tractoare, două ifroane și trei autocamioane), precum și autoturisme.
Potențialul uman al societății este dat de numărul, structura și calificarea personalului. La începerea activității erau angajate șase persoane, iar odată cu extinderea acesteia numărul de salariați a crescut în medie cu 15 muncitori pe an În perioada 2001-2004 numărul de salariați cu carte de muncă ai SC Global Constuct SRL a avut urmatoarea dinamică crescătoare:
Tabel 1.2.
La data analizei structura de personal după calificare și sex era următoarea:
Tabel 1.3.
Structura de personal pe nivel de pregătire este următoarea:
Tabel 1.4
Structura personalului firmei pe grupe de vârstă și sex:
Tabel 1.5
-număr de salariați-
Din cele prezentate se poate constata că SC Global Construcut SRL are un personal tânăr (vârsta medie este de 38 ani la femei și 37 ani la bărbați). Ponderea cea mai mare în totalul personalului este deținută de personalul necalificat (74,2%) din care marea majoritate sunt bărbați, fapt datorat specificului activității unității. Se lucrează în două schimburi (8ore/schimb). Această situație poate fi îmbunătățită prin creșterea numărului de muncitori calificați.
3.1.2 Structura organizatorică
Societatea SC Global Construct SRL este organizată conform statutului și contractului de societate. Organul suprem de conducere este Adunarea Generală a Asociaților care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială, aprobă structura organizatorică a societății și decide cu privire la contractarea de credite și la acordarea de garanții bancare, își dă acordul asupra contractelor individuale de muncă înainte de înregistrarea lor la Camera de muncă, aprobă și modifică programul de activitate și bugetul societății și modifică competențele și răspunderile administratorilor. În cazul SC Global Construct SRL , Adunarea Generală a Asociaților este formată din doi asociați.
Societatea este administrată de către administratori numiți de AGA care o reprezintă în relațiile cu terții. Administratorii sunt răspunzători pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale de la statut sau pentru greșeli în administrarea societății. Principalele atribuții ale acestora sunt: organizarea evidenței contabile și administrative a societății, elaborarea și aprobarea Regulamentului de ordine interioară a societății prin care se stabilesc îndatoririle și responsabilitățile personalului, aprobă încheierea sau rezilierea de contracte. Administrator al societății este directorul general.
Organigrama conducerii firmei este formată din: un director general, un contabil șef și trei șefi de schimb.
Unitatea economică folosește ca modalitate de reprezentare a structurii organizatorice pentru cunoașterea și analiza acesteia organigrama pe funcțiuni. Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice cu ajutorul anumitor simboluri, care oferă o viziune imediată a dezvoltării structurii ierarhice și funcționale a firmei prezentând distribuția funcțiilor și sarcinilor în interiorul unității. Organigrama SC Global Construct SRL este prezentată în figura următoare:
ORGANIGRAMA SC GLOBAL CONSTRUCT SRL
Adunarea generală a asociaților
Administratori
3.1.3. Activitatea de exploatare și prelucrare a lemnului
După cum reiese din organigramă societatea SC Global Construct SRL își desfășoară activitatea în două zone diferite: punctual de exploatare și punctual de prelucrare și livrare a produselor lemnoase. Astfel pentru a-și asigura material primă necesară firma cumpară parchetul de la SC Ocolul Silvic Valea Sadului și îl exploatează. În acest sens conducerea asigură deplasarea și întreținerea unei echipe de muncitori forestieri specializați precum și transportul lemnului cu mijloace proprii de la sursă la secția de prelucrare.
Structura de producție cuprinde trei ateliere de producție și un atelier auxiliar pentru întreținerea și reparația mijloacelor de transport.
Materialul lemons brut ce intră în deposit este curbat și sortat pe categorii astfel:
bușteni din care se obține cherestea pentru construcții;
bușteni furnir;
bușteni care nu corespund calitativ pentru producerea materialelor de mai sus și care vor fi destinați obținerii lemnelor de foc.
Cheresteaua se obține prin prelucrarea lemnului în gatere sau
cu fierăstraie mecanice. Debitarea se poate face pe direcția longitudinală, radială, semiradiară, tangențială pentru a asigura un anumit randament calitativ și cantitativ al buștenilor. Cheresteaua se clasifică astfel:
-după dimensiuni – lungă(1,8-3 m), scurtă(1,7-2,75 m) și subscurtă(0,45-0,95 m);
-după umiditate : verde(peste 30%), zvântată(25-30%), semizvântată(18-24%) și uscată(15-18%);
-după specia lemnoasă : cherestea rășinoase și cherestea foioase (stejar,fag, paltin).
-după formă: grinzi, rigle, scânduri, frize;
-după destinație: pentru mobilă, pentru materiale de construcții și cu destinație specială.
Produsul finit – cheresteaua este realizat din esența și la dimensiunea comandată de beneficiar.
Procesul de producție poate fi structurat în următoarele etape:
a. debitarea buștenilor:
-buștenii groși sunt trecuți prin gater rezultând produse gaterate;
-produsele gaterate de diverse dimensiuni sunt divizate la circular sau cu fierăstraie mecanice pe dimensiuni;
-buștenii subțiri care nu necesită gaterarea sunt prelucați prin fierăstraiele mecanice.
b. Materialele lemnoase obținute sunt așezate pe dimensiuni astfel încât să fie ușor identificate și livrate la solicitarea clienților.
c. Deșeurile rezultate sau produsele secundare( rumeguș, resturi de lemn) sunt transportate în afara halei de producție și valorificate prin vânzarea la populație sau prin utilizarea la centrala termică a firmei.
d. Materialele necesare pentru obținerea dușumelei, lambriurilor, parchetului, mobilei sunt depozitate în secția uscătorie și uscate în funcție de destinație.
e. Materialele uscate sunt prelucrate în secția de tâmplărie.
3.1.4. Mediul comercial și concurențial
Firma a devenit o unitate economică integrată în ramura industriei de exploatare forestieră și prelucrare și dispune de capacitățile de producție ce asigură în condiții de calitate executarea în totalitate a lucrărilor necesare activității de pregătire, execuție, comercializare și valorificarea producției și serviciilor.
Se poate spune că firma SC Global Construct SRL se afla în relații de bună colaborare cu firme din Sibiu și participă la târguri în țară pentru vânzarea mărfii. Principalii clienți ai SC Global Construct SRL sunt: SC Comsib SRL Sibiu, SC Con-A SRL Sibiu, SC Construcții SA Sibiu, SC Icos SRL Ocna Sibiului.
Începând cu anul 2001 firma a exportat cherestea în Grecia, Sudan și Kosovo. Astfel, în anul 2003, 28,7% din cifra de afaceri a firmei provine din export, iar în anul 2004 ponderea exportului în cifra de afaceri este de 52%. În viitor conducerea firmei intenționează să exporte și în alte țări și să-și extindă cota de piață zanolă.
Principalii furnizori de materii prime sunt: SC Ocolul Silvic Valea Cibinului, SC Ocolul Silvic Valea Sadului(furnizorii de lemn) iar combustibilul este procurat de la SC Ana-Oil SRL și de la Petrotil.
Principalii concurenți ai firmei sunt: SC Pinul Orlat, SC Pârâul Cristian. Materialele lemnoase oferite de aceștia nu pot fi comparate calitativ cu cele ale firmei analizate deoarece aceasta este cea mai veche firmă de profil din zonă și superioară concurenților săi atât din punct de vedere al organizării cât și în ceea ce privește dotarea tehnică și gama variată de produse lemnoase oferite.
Evoluția în timp a firmei determinată atât de investițiile pentru dezvoltare și modernizare a condus la diversificarea producției urmârindu-se în timp creșterea prestigiului ei. După 6 ani de activitate de exploatare și prelucrare a lemnului, grație ascensiunii sale în anul 2004, SC Global Construct SRL devine membră a Asociației forestierilor din România. În acest sens conducerea firmei se angajază să respecte regulile silvice pentru exploatarea și transportul masei lemnoase, să le ofere agenților economici de profil și să prezinte la sfârșitul fiecărui an situația valorificării masei lemnoase pe beneficiari. De la înființare până în prezent firma nu a fost sancționată pentru nerespectarea regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase.
Pentru viitor conducerea firmei intenționează să construiască un magazin de desfacere a mărfii și să-și îmbunătățească activitatea de producție a mobilei prin extinderea atelierului de tâmplărie și dotarea acestuia cu scule performante. De asemenea se are în vedere achiziționarea mijloacelor de producție necesare pentru obținerea placajelor din lemn. În ceea ce privește evidența contabilă în curând se va trece de la evidență manuală la evidență computerizată. Odată cu extinderea atelierului de tâmplărie vor fi angajați muncitori calificați astfel încât în următorii 5 ani să crească cu cel puțin 20% ponderea personalului calificat în totalul personalului.
Merită menționată contribuția adusă de conducerea firmei pentru realizarea diferitelor obiective locale ale comunei Șelimbăr. Astfel, cu ocazia organizării întâlnirii fiilor satului din august 2005, personalul SC Global Construct SRL a construit la intrarea în comună o poartă de lemn scluptată în amintirea evenimentului, firma fiind sponsorul principal al acestei manifestații. De a lungul timpului firma și-a dovedit importanța pe plan local intervenind cu sponsorizări substanțiale ori de câte ori i se solicită sprijinul.
3.1.5. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari pe perioada 2001-2004
Pentru a creea o imagine de ansamblu a firmei este necesară construirea unui sistem de indicatori. Principalii indicatori urmăriți în analiză și recalculați pe baza indicilor ratelor de inflație sunt prezentați în tabelul nr.1.6.
Tabel nr.1.6.
Concluzii privind evoluția principalilor indicatori care caracterizează activitatea economică financiară a societății comerciale :
Analizând Indicatorii potențialului tehnico-ecomonic pe perioada 2001-2004 se constată o creștere a indicatorului producție marfă fabricată de la 259800 lei în 2001 la 545400 lei în 2005. Dacă se ia în considerare efectul inflației creșterea reală a acestui indicator este cu 112,5% în 2004 față de 2001 și poate fi pusă pe seama extinderii capacității de producție și sporirii numărului de salariați. Aceeași tendință de creștere o înregistrează și producția fizică pe cele două componente ale sale.
Indicatorii imobilizărilor corporale indică o creștere a valorii acestora pe perioada 2001-2002 după care valoarea reală a acestora începe să scadă. Creșteri mari se înregistrează pe posturile de stocuri și clienți și o creștere mai lentă se observă în cazul disponibilităților din casierie și conturile bancare. Pe ansamblu activele circulante sporesc cu 98%. Dacă analizăm ponderea elementelor componente ale activelor circulante se observă o creștere a ponderii clienților cât și a stocurilor ca urmare a creșterii afacerii. Ponderea disponibilităților a scăzut în timp ce a clienților a crescut. Deci firma a încasat mai puțin ducând o politică de stimulare a clienților prin acordarea unor termene mai lungi de plată. Deoarece firma livrează cherestea și la persoane juridice externe apar decalaje mari între momentul livrării și cel al decontării. Evoluția activelor circulante pe perioada 2001-2004 poate fi redată în graficul 1.
Evolutia activelor curente pe perioada 2001-2004
Graficul nr.1
Viteza de rotație a activelor circulante este un mijloc de caracterizare a eficienței utilizării activelor curente. O accelerare are ca efect o eliberare iar o încetinire are ca efect o imobilizare de
active circulante. Urmărind evoluția acestui indicator pe perioada analizată se constată o încetinire pronunțată a vitezei de rotație pe perioada 2001-2003( 17 zile) și o încetinire mai lentă în 2004 față de 2003 (2 zile). Această situație este datorată în exclusivitate creșterii soldului mediu al activelor circulante întrun ritm superior celui al creșterii cifrei de afaceri.
Urmărind indicatorii Potențialului uman se observă că numărul de salariați se triplează în 2004 față de 2001, în timp ce indicatorul productivitatea muncii descrește. Un aspect important ce se utilizează în analiza de ansamblu a productivității muncii este corelația dintre indicele productivității anuale a muncii și indicele salariului mediu. Pentru a analiza acest aspect se vor folosii datele din tabelul 1.7.
Tabel nr. 1.7.
Dacă ritmul de creștere al productivității anuale devansează ritmul de creștere al salariului mediu anual ( IWa>Isa ) atunci se asigură echilibrul dintre producție și salariu. Pentru efectuarea analizei se utilizează indicele de corelație ( Ic ) care On cazul nostru poate fi calculat după următoarea relație:
Indicele corelație =Isa / Iwa
Unde Iwa = indicele de creștere a productivității anuale a muncii
Isa = indicele de creștere a salariului mediu anual
Ic02/03 = 85,35 / 81,83 = 1,04
Ic03/04 = 163.3 / 98.85 = 1,65
Ic04/05 = 135.5 / 79.61 = 1,7
Valoarea supraunitară a indicelui de corelație arată că sporirea cheltuielilor salariale nu este justificată de o creștere a productivității muncii.
În ceea ce privește Indicatorii potențialului financiar se pot desprinde următoarele concluzii:
în perioada analizată asociații nu au adus aporturi în natură sau în numerar pentru majorarea capitalului social și nici nu și-au retras aportul dar a avut loc modificarea valorii capitalului social datorită inflației.
s-a înregistrat o creștere a fondurilor proprii datorită reinvestirii profitului și a altor elemente de acumulare.
ponderea capitalului propriu în pasiv are o tendință crescătoare(68% în 2001, 69% în 2002 și 80% în 2003).
în ceea ce privește capitalul împrumutat ponderea acestuia în totalul pasivului crește în 2002 față de 2001 ca urmare a contractării de noi împrumuturi pe termen lung. În anul 2003 sunt rambursate toate datoriile pe termen lung și dobânzile aferente în valoare de 32300 lei.
În concluzie, la o primă vedere, SC Global Construct SRL își finanțează activitatea cu preponderență din surse proprii.
Indicatorii rezultatelor economico-financiare
Urmărind evoluția indicatorului cifra de afaceri se observă că în perioada 2001-2003 a crescut de circa 1,5 ori iar pe 2003-2004 de 2,3 ori. Luându-se în considerare efectul inflației cifra de afaceri înregistrează o creștere cu 52,2% în 2003 față de 2001 și cu 39,6% în 2004 față de 2003. Analizând influența factorilor care determină evoluția acestui indicator (randamentul activelor fixe productive, numărul de salariați, gradul de înzestrare tehnică a muncii, ponderea activelor fixe productive în totalul mijloacelor fixe) se pot formula următoarele concluzii:
-în anul 2001 cifra de afaceri este de 256600lei iar în 2002 ajunge la 36400 lei. Creșterea cu 107400 lei poate fi pusă pe seama sporirii randamentului activelor fixe productive și a numărului de salariați. Reducerea gradului de înzestrare tehnică a muncii datorită creșterii numărului de salariați într-un ritm superior celui al mijloacelor fixe a execitat o influență negativă asupra acestui indicator conducând la diminuarea acestuia cu 34900 lei.
-în perioada imediat următoare, respectiv 2002-2003 se înregistrează o creștere mai lentă a cifrei de afaceri cu 26600, dar și în această perioadă cea mai mare contribuție la sporirea cifrei de afaceri este adusă de factorul grad de înzestrare tehnică a muncii. De asemenea această creștere mai poate fi pusă pe seama creșterii randamentului activelor fixe productive. Influența negativă asupra evoluției acestui indicator este dată de scăderea ponderii mijloacelor fixe productive în totalul mijloacelor fixe.
-perioada 2002-2003 poate fi caracterizată prin creșterea cu 39,8% a cifrei de afaceri, respectiv 155600. Acțiunea factorilor negativi(grad de înzestrare tehnică a muncii și compoziția tehnologică) este compensată de ceilalți factori cu influență favorabilă (creșterea numărului de salariați și a randamentului activelor fixe productive).
Având în vedere indicatorul valoarea adăugată se observă o majorare a acestuia cu 26800 lei, respectiv cu 17% în 2002 față de 2001. În perioada următoare (2002-2003), valoarea adăugată înregistrează o ușoară reducere.
Totuși, pe ansamblu situația poate fi apreciată ca fiind bună. Analizând elementele componente ale valorii adăugate se pot desprinde următoarele concluzii:
-rezultatul exploatării(profit) deține cean mai mare pondere în valoare adăugată în primii trei ani , iar în anul 2004 cheltuielile cu personalul sunt mai mari decât profitul din exploatare din cauza creșterii numărului de salariați;
-cheltuielile cu personalul reprezintă unul din elementele cele mai dinamice care deține o pondere impostantă și în creșterea în valoarea adaugată. Situația este normală în condițiile în care ritmul de creștere al valorii adăugate realizată de un salariat este superior celui de creștere al renumerării personalului. În cazul SC Global Construct SRL condiția enunțată mai sus nu este respectată.
-amortizarea s-a majorat de la an la an ca urmare a creșterii valorii medii a imobilizărilor corporale și a modificărilor intervenite în structura acestora. Este respectată corelația amortizării cu producția exercițiului deoarece cheltuielile cu amortizarea la un leu producția exercițiului s-au redus.
-Cheltuielile cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate dețin cea mai mică pondere în valoarea adăugată. Deși acestea cresc de la un an la altul scade ponderea lor în valoarea adăugată.
-ponderea cheltuielilor financiare în valoare adăugată nu depășește 10% dar este în continuă creștere.
Creșterea valorii adăugate s-a datorat în mare parte creșterii producției exercițiului. Pentru caracterizarea mai exactă a acestui indicator se va determina gradul de integrare pe verticală a activitații pe baza relației:
Giv = valoarea adăugată / cifra de afaceri
Acest indicator arată cu cât bogăția creată de firmă se aporpie de cifra de afaceri iar evoluția acestuia pe perioada 2001-2004 este redată în graficul nr.2
Graficul nr.2
Veniturile totale cresc pe perioada 2001-2003 cu 52,3% și în intervalul următor cu 41%. Structura veniturilor totale este reprezentată în jur de 99% din venituri din exploatare și 1% venituri financiare și excepționale. Veniturile din exploatare au fost realizate în totalitate din producția vândută. Veniturile financiare sunt formate în cea mai mare parte din dobânzi încasate și într-o proporție mai mică din venituri din dobânzi.
Pe parcursul celor patru ani firma a obținut profit însă acesta a avut o evoluție crescătoare și descrescătoare după cum se poate observa în graficul nr.3. Diminuarea profitului de 2,2 ori în 2004 față de 2002 s-a datorat atât majorării cheltuielilor de exploatare( de 1,4 ori) cât și a celor financiare.
Rata profitului scade în perioada 2002-2004 cu 33% datorită evoluției profitului net într-un ritm mai lent decât cifra de afaceri.
Rata rentabilității economice crește cu 19,8% în 2001 față de 2002 fiind influențată favorabil de creșterea profitului de exploatare și nefavorabil de creșterea capitalului propriu și datoriilor pe termen lung.
Rata rentabilității financiare crește în cea mai mare parte pe seama accelerării vitezei de rotație a activului total și într-o mică măsură pe seama eficienței activității de exploatare.
Rata rentabilității capitalului avansat înregistrează aceeași evoluție ca și celelalte rate analizate mai înainte. Reducerea acestei rate este determinată atât de creșterea activelor în special a celor fixe cât și de diminuarea profitului de exploatare.
Prin nivelul lor, ratele financiare se înscriu în limitele considerate normale ceea ce atestă o activitate eficientă a firmei. Printre aspectele negative ce pot fi puse în evidență: reducerea vitezei de rotație a activelor circulante și ponderea mică a disponibilităților în totalul activelor circulante.
Graficul nr.3
3.2. Analiza echilibrului financiar la SC Global Construct SRL
3.2.1 Diagnosticul lichidității, solvabilității și al capacității de plată
Analiza echilibrului financiar al firmei SC Global Construct SRL este efectuată în scopul determinării și aprecierii din punct de vedere calitativ a activității desfășurate. Realizarea echilibrului financiar presupune, între altele, obținerea unor coeficienți optimi de lichiditate, solvabilitate și capacitate de plată.
3.2.1.1.Analiza ratelor lichidității
Scopul analizei lichidității și solvabilității îl constituie identificarea stării societății comerciale la un moment dat, pentru a preveni insolvabilitatea acesteia și a adopta măsurile necesare pentru a asigura stingerea obligațiilor și restabilirea echilibrului financiar.
Elementele necesare calcului ratelor de lichiditate sunt extrase din bilanțul contabil și prezentate în tabelul următor:
Tabel nr. 2.1.
Pe baza datelor din tabelul de mai sus se calculează următoarele rate ale lichidității:
Active circulante
Rata lichidității generale =
datorii pe termen scurt
Active circulante-stocuri
Rata lichidității imediate =
datorii pe termen scurt
disponibilități bănești
Rata lichidității efective =
datorii pe termen scurt
Tabel nr.2.2. -%-
Interpretarea ratelor lichidității:
Mărimea și evoluția arată că firma SC Global Construct SRL, din punct de vedere al lichidității se situează în limita inferioară a acceptabilității, fără a fi totuși alarmantă.
Dacă în anul 2002 lichiditatea generală esa foarte mică, în următorii doi ani lichiditatea generală crește șÎ se apropie de valori acceptabile astfel încât în 2004 activele circulante devansează datoriile curente.
Cu cât gradul lichidității imediate este mai aproape de 1 și chiar mai mare decât 1 cu atât obligațiile pe termen scurt sunt exigibile și pot fi achitate mai rapid. În cazul nostru valoarea indicatorului lichidității imediate se situează sub valorile optime în anii luați în analiză.
Valoarea indicatorului lichidității effective se situează cu mult sub valorile optime ajungând la limita inferioară, indicând că disponibilitățile effective nu pot acoperi nici 1% din datoriile pe termen scurt la finele anilor analizați.
Din cele prezentate anterior rezultă că valoarea indicatorilor de lichiditate arată o instabilitate financiară a societății în perioada analizată. Dar această situație nu trebuie să fie alarmantă deoarece există în același timp și o tendință de ameliorare a lichidității. Pentru îmbunătățirea lichidității se recomandă gestionarea atentă a încasărilor și plăților în scopul realizării unei corelații corespunzătoare și luarea de măsuri pentru sporirea disponibilităților bănești deoarece ponderea acestora în datoriile curente este foarte mică. Sporirea disponibilităților poate fi realizată și prin încasarea de avansuri de la clienți în momentul acceptării comenzii( din contabilitate rezultă că firma nu are mișcări în contul 419 "clienți-creditori", deci nu încasează avansuri de la clienți).
3.2.1.2. Lichiditatea și ciclul conversiei numerarului
Pentru fundamentarea măsurilor de creștere și protejare a lichidităyii este necesară analiza tuturor etapelor ciclului numerarului. Un mijloc util de exprimare a fluxului numerarului firmei îl constituie analiza modelului ciclului conversiei numerarului care măsoară intervalul de timp în care firma are imobilizate fondurile sale în capital de lucru (active circulante).
Datele necesare analizei sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel nr. 2.3.
Determinarea ciclului conversiei numerarului presupune parcurgerea următoarelor etape:
a)determinarea perioadei de conversie a stocurilor
stocuri
perioada conversie a stocurilor =
costul bunurilor vândute
b)determinarea perioadei conversiei clienților:
clienți
perioada conversie a clienților =
cifra de afaceri
c)determinarea perioadei de amânare a plăților:
furnizori
perioada de amânare a plăților =
costul bunurilor vândute
d)ciclul conversiei numerarului = perioada conversiei stocurilor+ perioada încasării clienților – perioada amânării plății
Tabel nr.2.4 -zile-
Concluzii:
Ciclul conversiei numerarului reflectă intervalul de timp net în zile dintre cheltuielile în numerar ale firmei pentru resursele productive și ultima reîntoarcere a numerarului investit.
Societatea SC Global Construct SRL în perioada analizată își menține un ciclu scurt de conversie a numerarului. Astfel, în anul 2002 firma adoptă o politică de reducere a ciclului numerarului pentru protejarea lichidității prin prelungirea perioadei de amânare a plăților către furnizori. In acest an s-au scurs în medie 36 zile de la cumpărarea materialului lemons, combustibililor și a altor materii prime și până la vânzarea produselor finite, iar contravaloarea produselor văndute a fost încasată după 16 zile, în medie. În perioada următoare ciclul de conversie al numerarului se lungește ajungând la 45 de zile în anul 2004 pe de o parte ca urmare a creșterii perioadei de încasare a clienților prin amânarea încasărilor, iar pe de altă parte din cauza reducerii perioadei de amânare a plăților.O situație favorabilă indică perioada conversiei stocurilor care se reduce de la an la an ceea ce înseamnă că firma fabrică și vinde produsele sale într-o perioadă scurtă de timp.
3.2.1.3. Analiza factorială a lichidității
Lichiditatea este o stare parțială, componentă a stării de echilibru economico-financiar pe termen scurt a unei societăți comericale. De aceea este foarte importantă studierea cauzelor, factorilor de influență ai lichidității în perioada analizată utilizându-se următorul model de analiză factorială.
Modelul de analiză:
CA ∏ At Cr + Db
Rl = ––- x ––- x –– x –––––– = KF x Re x gt x gCr x Db
DTS CA ∏ At
Unde Rl = rata lichidității immediate
CA = cifra de afaceri
DTS = datorii pe termen scurt
∏ = profit; At= active totale; Cr= creanțe
Db = disponibilități
KF = rotația obligațiilor
Re = rentabilitatea economică
gt = gradul de participare al activelor totala la obținerea profitului
gCr x Db = ponderea activelor lichide în total active
Tabel nr.2.5.
Concluzii:
În anul 2003 față de 2001 s-a înregistrat o creștere cu 23% a ratei lichidității immediate. Creșterea ponderii creanțelor și disponibilităților bănești în totalul activului a avut o influență favorabilă asupra lichidității immediate conducând la creșterea acesteia cu 24%.
Analizând comparative anul 2004 cu anul 2003 se constată o sporire a lichidității imediate cu 19%.
Din situația prezentată se poate observa o legătură directă între lichiditate-rentabilitate-echilibru financiar. Realizarea și menținerea echilibrului financiar presupune existența și îmbunătățirea lichidității care este foarte sensibilă la variația rentabilității, a eficienței întregii activități și la menținerea agenților economici în afaceri.
3.2.1.4 Analiza solvabilității și a capacității de plată
Solvabilitatea, respective capacitatea de plată sunt elemente ale lichidității, prin care se evidențiază proprietatea pe care o are partea materială a capitalului de a se transforma în bani sau capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești, respective de a-și onora plățile la termenele scadente.
Capitaluri proprii
Rata solvabilitățiii patrimoniale = ––––––––– x 100
Total pasiv
Active totale
Rata solvabilității generale = ––––––– x 100
Datorii totale
Capital propriu
Rata autonomiei financiare = ––––––––––– x 100
Capital propriu +împrumutat
Tabel nr.2.6. -%-
După analiza clasică a echilibrului financiar prin studiul lichidității, solvabilității și capacității de plată se poate desprinde concluzia că firma este solvabilă adică este capabilă să-și ramburseze toate obligațiile immediate și îndepărtate către terți. Firma este solvabilă chiar dacă lichiditatea nu este tocmai satisfăcătoare în perioada 2002-2003 și cu tendințe de îmbunătățire în 2004. În concluzie există tendințe de realizare a echilibrului financiar.
3.2.2. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului
3.2.3.1. Analiza bilanțului lichiditate-exigibilitate
Noțiunea de "bilanț financiar" sau bilanț al lichidității stă la baza analizei lichiditate-exigibilitate. Datele necesare analizei echilibrului financiar sunt preluate din bilanțul financiar, rezultat prin tratarea prealabilă a posturilor de active și pasiv din bilanțul contabil.
Problemele de analiză sunt:
analiza situației nete
analiza fondului de rulment
analiza nevoii fondului de rulment
analiza trezoreriei nete
BILANȚUL FINANCIAR
Tabel nr. 3.1.
Analiza situației nete (patrimonial net)
Analiza situației nete se poate realize în mărimi absolute și în mărimi relative, urmărindu-se evoluția acesteia în dinamică, pe total, cât și prin prisma elementelor componente.
Situația netă = activ – datorii totale
Elementele de calcul și sursele de finanțare a patrimoniului net sunt prezentate în tabelul nr.
Tabel nr. 3.2.
Concluzii:
În perioada analizată, situația netă este pozitivă și crescătoare în primii doi ani, iar în 2004 valoare indicatorului scde de 58300 RON.
Cu toate aceste situația netă reflectă o getiune economică sănătoasă. La finele anului 2004 s-au înregistrat o creștere a activului bilanțier comparativ cu situația înregistrată în 2003 cu 1,38% concomitant cu scăderea accentuată a datoriilor cu 34%.
Creșterea situației nete, de la un an la altul, indică o îmbogățire patrimonială a întreprinderii, o creștere a valorii acesteia pe seama realizării și reinvestirii unei părți din profitul net.
Analiza fondului de rulment
Analiza fondului de rulment este necesară pentru a aprecia cât de consistentă este lichiditatea întreprinderii și, implicit, cât de consolidate este echilibrul financiar.
Fondul de rulment reprezintă o mărime de calcul rezultată prin prelucrarea informațiilor din bilanțul financiar, potrivit următoarelor:
FRF= Capitaluri permanente – Avtive imobilizate nete
FRF= Active circulante nete – Datorii financiare pe termen scurt
FRF= Capitaluri proprii – Active imobilizate nete
FRÎ= FRF-FRP = Datorii pe termen mediu și lung
Modelul de calcul al fondului de rulment este prezentat în tabelul nr. 3.3.
Tabel nr.3.3.
Pentru identificarea cauzelor finale care conduc la modificarea fondului de rulment se utilizează procedeul balanțier. Datele necesare analizei sunt prezentate în tabelul nr. 3.4.
Tabel nr. 3.4.
Concluzii
În anul 2002 fondul de rulment financiar și fondul de rulment propriu înregistrează valori negative, ceea ce reflectă faptul că o parte din resursele temporare au fost utilizate pentru finațarea unor nevoi permanente. Această situație indică o stare de dezechilibru financiar care poate deveni critică, sub aspectul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, care au asigurat finanțarea imobilizărilor înainte ca aceasta să intre în funcțiune și să-și dovedească eficiența scontată prin degajarea unui surplus monetar din vânzări.
Pentru a face față obligațiilor scadente immediate întreprinderea trebuie să procure lichidități fie prin vânzarea unor active, fie prin încercarea de a obține din partea creditorilor săi, amânări la plată cu consecințe nefavorabile asupra credibilității din partea partenerilor, fie va apela la noi împrumuturi diminuându-și astfel autonomia financiară.
În perioada următoare, respective în anul 2003 situația este în curs de îmbunătățire, fondul de rulment înregistrând o creștere, dar rămânând în continuare negative. Realizarea îmbunătățirii situației
s-a realizat prin reducerea valorii reale a activelor imobilizate ca effect al inflației.
În anul 2004, existența fondului de rulment pozitiv este un semn bun, întreprinderea tinzând spre starea de echilibru financiar.
Analiza corelației fond de rulment-necesar de fond de rulment-trezoreria netă
Potrivit bilanțului financiar, între nevoile temporare și resursele aferente trebuie să existe un echilibru care este evidențiat cu ajutorul indicatorului nevoii de fond de rulment. Analiza acestuia și corelației cu ceilalți indicatori ai echilibrului financiar se poate face în mărimi absolute prin prisma elementelor care o determină.
Necesarul de fond de rulment(NFR) se determină potrivit relației:
NFR= Nevoi temporare – Resurse temporare
Tabel nr. 3.5.
Concluzii
În anii 2002 și 2003 nevoia de fond de rulment înregistrează valori negative, ceea ce semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu necesitățile de finanțare ale capitalurilor circulante. Asemenea situație poate fi apreciată favorabil dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari. Deoarece creditele furnizorilor sunt mai mari decât creditele clienților, nevoia de fond de rulment negativă constituie o sursă temporară care nu trebuie finanțată ci finanțează fondul de rulment și trezoreria.
In anul 2004, nevoia de fond de rulment este pozitivă ceea ce exprimă existanța unui surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat. Această situație evidențiază un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de altă parte, respective încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.
În același timp putem aprecia ca normală creșterea nevoi de finanțare a ciclului de exploatare, ca o consecință directă a realizării unor stocuri materiale sporite atât din punct de vedere fizic, funcție de obligațiile asumate prin contractile încheiate cu clienții, cât și din punct de vedere valoric, funcție de evoluția prețurilor de aprovizionare a stocurilor.
Trezorerie netă reprezintă un alt indicator al echilibrului financiar, rezultat al deducerii din fondul de rulment financiar a nevoi de fond de rulment
TN = FRF – NFR
În situația dată, trezoreria netă pozitivă din primii doi ani denotă un excedent de finanțare, respective o îmbogățire a trezoreriei. Situația este inversă în 2004 când fondul de rulment nu asigură finanțarea integrală a necesarului de fond de rulment degajând o trezorerie netă negativă adică un deficit monetary care trebuie acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt, deci apelarea la surse financiare externe.
3.2.2.2. Analiza bilanțului funcțional
Bilanțul funcțional stă la baza analizei echilibrului financiar și a "solidarități structurale" a întreprinderii. Potrivit modului de structurare a elementelor bilanțului funcțional, realizarea echilibrului financiar funcțional este pusă în evidență de cele patru niveluri ale sale:
fondul de rulment funcțional
nivelul nevoii de fond de rulment pentru exploatare
nivelul nevoii de fond de rulment în afara exploatării
nivelul trezoreriei nete
Bilanțul funcțional la SC Global Construct SRL pe anii 2002,2003,2004 se prezintă astfel:
Tabel nr.3.6.
Concluzii
În structura activului, cea mai mare pondere o au nevoile stabile, urmate de nevoile ciclice și trezoreria de active. În cadrul resurselor, cele durabile dețin o pondere hotărâtoare în totalul pasivului.
În dinamică, ca tendință, toate elementele de active și pasiv au înregistrat abateri absolute, ca rezultat al lărgirii activității economice. Se remarcă, pe de o parte, creșterea ponderii nevoileor ciclice legate de desfășurarea activității productive și într-o mai mică proporție a trezoreriei de active, în 2004 firma înregistrând o trezorerie netă negativă. Structura bilanțului funcțional și dinamica elementelor acestuia ne reflectă o bună orientare a politicii firmei impunându-se revederea strcuturii de finanțare.
3.2.3. Aprecierea în dinamică a echilibrului financiar
Documentele de sinteză reflectă echilibrul financiar fie prin surprinderea lui la un moment dat, la sfârșitul de exercițiu financiar fie prin intermediul analizei statice a bilanțului contabil, fie prin reflectarea evoluției elementelor financiare prin intermediul analizei dinamice a bilanțului contabil.
Sursele informaționale utilizate pentru întocmirea tablourilor de flux sunt:
bilanțul financiar și funcțional (tabel nr.3.1 și tabel nr.3.6.)
contul de profit și pierdere
tabloul imobilizărilor și amortizării.
Contul de profit și pierdere pe anii 2003,2004
Tabel 4.1.
Tabloul imobilizărilor și amortizărilor
Tabel nr 4.2.
3.2.4.1 Tabloul de finanțare "nevoi- resurse"
Partea I a tabloului de finanțare
Tabel nr. 4.3.
Partea a II-a a tabloului de finanțare
Tabel nr.4.4.
Interpretarea tabloului
Obiectivul principal al analizei tabloului de finanțare îl constituie modul de asigurare a echilibrului financiar al agentului economic de care depinde securitatea acestuia și, indirect, a terților cu care intră în legătură. Analiza tabloului de finanțare este concentrată pe conceptele de fond de rulment net global, nevoia de fond de rulment și trezorerie.
În cazul firmei SC Global Construct SRL resursele durabile cresc în raport cu nevoile stabile determinănd creșterea fondului de rulment net global. Aceasta dovedește capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent monetar net din operațiile de investiții și finanțare cât și din activitatea de exploatare. În cadrl politicii de finanțare a investițiilor poate fi observată contribuția capacității de autofinanțare a firmei care este în principal utilizată pentru achiziționare de imobilizări datorită sporirii volumului de activitate.
Se observă că în ambele resurse de origine internă au fost insuficiente pentru a finanța investițiile și variația nevoi de fond de rulment de exploatare care este în creștere. Dacă această creștere continuă cu aceleași caracteristici se va impune contractarea de credite.
3.2.4.2. Tablouri ale fluxurilor de trezorerie
Tabloul explicativ al variației trezoreriei
Tabel nr. 4.5.
Interpretare:
Acest tablou evidențiază contribuția a trei funcții esențiale ale întreprinderii la variația trezoreriei exercițiului: exploatarea, investiția și finanțarea. Din prima parte a tabloului se observă că firma a obținut un excedent de lichidități la nivelul exploatării însă această performanță nu se menține la nivelul celei din anul 2003 când acest excedent era foarte mare. Reducerea fluxului trezoreriei curente este consecința scăderii capacității de autofinanțare. Funcția de investiții pune în evidență în ambele exerciții un necesar de trezorerie născut din aceste operații.
În 2004 trezoreria exploatării nu acoperă nevoile de finanțare determinate de activitatea de investiții, iar pentru relansare firma trebuie să facă apel fie la împrumuturi, fie la o creștere de capital.
Tabloul plurianual al fluxurilor de trezorerie
Tabel nr. 4.6.
Interpretare:
Soldul current ar trebui să fie egal aproximativ cu 0 pentru a se asigura a creștere optimă. Societatea analizată nu răspunde acestei cerințe având un sold puternic pozitiv în perioada analizată. Alături de aceasta, soldul financiar este puternic negative ceea ce denotă că societatea investește de o manieră nesatisfăcătoare.
Condițiile de realizare a echilibrului financiar în anul 2003 sunt caracterizate printr-un deficit al contului current, echivalent unui consum de lichidități. Acest deficit implică, fie o politică de dezinvestire, fie o decizie de creștere a capitalui. Dacă deficitul de trezorerie nu este acoperit continuitatea exploatării ar putea fi comprimisă. În acest an soldul E este pozitiv, soldurile F și G sunt negative, situația firmei putând fi încadrată ca " deficit dilemă". Inseamnă că firma a investit prea mult în active în condițiile unei rentabilități insuficiente. În acest caz se impune finanțarea acestuia prin cesiuni de imobilizări sau printr-o creștere de capital.
În anul următor situația se îmbunătățește în sensul că se restabilește echilibrul financiar, asigurându-se finanțarea creșterii nevoilor de exploatare și a investițiilor productive.
Concluzii și propuneri
Într-o manieră globală, echilibrul evocă idea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin punerea în balanță a resurselor financiare de care firma dispune pe o anumită perioadă cu necesarul său de resurse, în aceeași perioadă. La partea de resurse se au în vedere veniturile proprii realizate din încasări aferente activității de exploatare, financiare și excepționale precum și eventualele încasări de la bugetul statului sau din credite bancare. În necesarul de resurse sunt incluse plățile ce urmează a fi făcute, reprezentând diferite cheltuieli de exploatare, financiare și excepționale. De asemenea prin analiza echilibrului financiar se studiază și posibilitățile de constituire a acestor resurse din rezultatele economice proprii și din resurse externe. El constituie o premisă, dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei, în conformitate cu obiectul său.
În prezenta lucrare a fost efectuată o analiză a echilibrului financiar al unității economice SC Global Construct SRL Șelimbăr utilizând metode de analiză clasice și moderne. Din calculele concrete effectuate în studiul de caz se desprind următoarele concluzii:
În periaoda analizată lichiditatea firmei nu este satisfăcătoare dar are tendința de îmbunătățire. Principala cauză a menținerii unei lichidități slabe o reprezintă încetinirea vitezei de rotație a activelor circulante datorată în exclusivitate creșterii soldului mediu al activelor circulante într-un ritm superior celui de creștere al cifrei de afaceri. De asemenea, reducerea ratei rentabilității economice a influențat nefavorabil lichiditatea imediată. Din analiza factorială a lichidității immediate s-a putut observa că ușoara îmbunătățire a acesteia a fost datorată creșterii ponderii creanțelor și disponibilităților în totalul activelor și în egală măsură de creșterea rotației obligațiilor. Analiza lichidității a fost completată cu studiul ciclului conversiei numerarului adică a intervalului de timp dintre angajarea cheltuielilor în numerar ale firmei și ultima reîntoarcere a numerarului investit. Analiza efectuată în acest sens pune în evidență un aspect negative cu consecințe immediate asupra lichidității și anume creșterea perioadei de încasare a clienților și reducerea celei de amânare a plăților.
Ratele solvabilității și capacității de plată indică existența capacității de rambursare a obligațiilor față de terți la termenele scadente.
Urmărind microechilibrul raportlui dintre creanțe și obligații se poate constata că acesta nu este respectat în cazul prezentat deoarece durata de recuperare a creanțelor este cu mult inferioară duratei de rambursare a obligațiilor, iar cifra de afaceri crește într-un ritm inferior celui de creștere a creanțelor. Toate acestea influențează negative fluxul de disponibilități al firmei. Prin urmare firma trebuie
să-și fundamenteze strategia privind politica comercială și de aprovizionare prin creșterea cifrei de afaceri și prin amânarea obligațiilor concomitant cu reducerea recuperării creanțelor.
Din analiza bilanțului financiar se poate constata că în anii 2002 și 2003 nu a fost asigurată marja de securitate a firmei sub forma fondului de rulment, ceea ce indică faptul că o parte din resursele temporare au fost utilizate pentru finanțarea unor nevoi permanente. În anul 2004, fondul de rulment fiind pozitiv și necesarul de fond de rulment nefiind finanțat integral din fondul de rulment se degajă o trezorerie netă negativă.
Analiza bilanțului funcțional pune în evidență modalitățile de acoperire a stocurilor de utilizări de către stocurile de resurse adică modul de acoperire a nevoi de fond de rulment pentru exploatare din fondul de rulment funcțional. Astfel în anul 2002 creditele primate de la furnizori finanțează ciclul de exploatare și o parte a imobilizărilor. În anul 2003 doar 22% din aceste resurse sunt destinate finanțării nevoilor permanente deoarece s-a acționat în direcția consolidării și sporirii resurselor permanente prin creșterea fondurilor propri, rezervelor și adăugarea la acestea a diferențelor din reevaluare. În concluzie, regula echilibrului finanaciar funcțional nu a fost respectată la firma SC Global Construct SRL.
Principalele mAsuri care se impugn pentru îmbunătățirea activității viitoare și restabilirea echilibrului economico-financiar a firmei de exploatare și prelucrare a lemnului SC Global Construct SRL sunt:
A.Accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante care va determina îmbunătățirea lichidității. Căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt foarte variate, ele fiind specifice fiecărei faze a procesului de producție: aprovizionare, producție și vânzare.
În faza aprovizionării principalele căi de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt:
-aprovizionarea cu materii prime și materiale să se realizeze de la sursele cele mai apropiate și cu cheltuieli de transport cât mai mici
-asigurarea unui stoc permanent de material lemons și combustibili
-reducerea pierderilor de materiale prin îmbunătățirea condițiilor de depozitare și de păstrare a lemnului, modernizarea operațiilor de încarcare-descărcare precum și asigurarea securității produselor finite.
În faza producției principalele căi de accelerate sunt:
-perfecționarea procesului tehnologic prin abandonarea mijloacelor de producție rudimentare
-reducerea și chiar eliminarea întreruperilor neprevăzute din procesul de producție ca urmare a prelungirii executării unor reparații
-organizarea corespunzătoare a producției și muncii prin utilizarea tuturor capacităților de producție și folosirea integrală a timpului de lucru
-creșterea calității produselor din lemn oferite
În stadiul vânzării, căile de accelerare a vitezei de rotație a activelor circulante sunt:
-încheierea contractelor de livrare a producției cu cantități, dimensiuni și termene bine stabilite.
-urmărirea operativă și sistematică a modului în care sunt respectate clauzele contractuale
-urmarirea încasării sumelor în curs de decontare și aplicarea de sancțiuni economice și financiare în cazul nerespectării clauzelor contractuale.
B.Reducerea ciclului de conversie a numerarului prin:
-reducerea perioadei de conversie a stocurilor care se poate realiza prin măsurile enunțate mai sus
-reducerea perioadei de încasare a clienților care se poate realize prin urgenterea plăților
-prelungirea perioadei de amânare a plăților. Această strategie este limitată și nu prea poate fi pusă în aplicare datorită specificului activității. Furnizorii materialului lemons cer să fie plătiți la cumpărarea parchetului și nu după exploatarea lui.
C.O atenție deosebită trebuie acordată personalului firmei prin reducerea pierderilor de timp în cadrul zilei de muncă, întărirea ordinii și disciplinei pe durata programului de lucru, angajarea unor cheltuieli suplimentare pentru calificarea personalului și nu în ultimul rand îmbunătățirea condițiilor de muncă. Sunt indicate măsurile de stimulare a personalului prin creșterea salariilor și acordarea de sporuri suplimentare pentru condițiile grele de muncă.
D.Deoarece activitatea de exploatare și prelucrarea a lemnului necesită un process tehnologic complex conducerea firmei trebuie să acorde o atenție deosebită asigurării și eficienței mijloacelor fixe prin întreținerea permanentă și efectuarea unor reparații sistematice a mijloacelor fixe astfel:
-executarea lucrărilor de control și menținere a utilajelor la fiecare schimb de lucru de către personalul sin întreținere
-chiar dacă firma are un atelier de întreținere și reparații la anumite intervale de timp este necesară efectuarea reparațiilor periodice a utilajelor care nu pot fi transportate de la locul instalării acestora.
Se poate concluziona că echilibrul financiar al firmei SC Global Construct SRL nu a fost realizat pe perioada analizată, principala cauză fiind necorelarea creanțelor cu obligațiile, dar pe ansamblu situația financiară a societății poate fi considerată satisfăcătoare. Firma poate fi în continuare viabilă și profitabilă dacă obține de la bănci credite pe termen scurt. Perspectivele sale de creștere economică sunt încurajatoare deoarece cifra de afaceri înregistrează o creștere importantă în perioada 2002-2004 și se preconizează o creștere mai mare în perioada următoare mai ales pe seama exporturilor.
În absența unei industrii solide de fabricare a mobilei lemnul exploatat de firmele românești ia cel mai ades calea exportului, în special în forma semiprelucrată sub formă de cherestea și nu sub formă finită. Din acest motiv statul ar trebui să ia măsuri pentru stimularea industriei prelucrătoare a lemnului prin acordarea de facilități fiscale firmelor care produc și exportă mobilă. De asemenea trebuie acordată o atenție deosebită de către stat protecției pădurilor. Fondul forestier al României deține aproape 27% din suprafața țării. Această cifră indică bogățiile naturale forestiere ale României care nu se limitează doar la materiile prime pe care pădurile le furnizează ci și la peisajul forestier rural, care ar putea constitui surse de câștig importatnte firmelor de turism. Pădurile asigură necesarul de masă lemnoasă al populației și al industriei, dar exploatarea fără reținere a materialului lemons din păduri determină distrugerea mediului înconjurător și apariția alunecărilor de terenuri care pun în pericol viața oamenilor.
CUPRINS
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Economico Financiara la Sc Construct (ID: 133947)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.