. Analiza Economico Financiara la Nivel Microeconomic. Analiza Rentabilitatii (s.c. Xyz S.r.l.)

INTRODUCERE

Economia înseamnă muncă eficientă și o activitate socială utilă . Economia de piață necesită întreprinzători fără comoditate în gândire și acțiune. Concurența loială are la bază competența .

Rolul întreprinzătorului în societate constă în a lua decizia economică, a face economie, comerț, afaceri.

Inițiativa economică presupune investiție de pregătire profesională, talent și muncă. Inițiativa individuală este dimensiunea și motorul economiei de piață. În condițiile economiei de piață, libera inițiativă :

– se manifestă pe scară largă;

– are caracter general datorită rolului de agenți economici pe care îl au toate firmele indiferent de mărimea lor;

– stă la baza organizării întregii activități economice.

O nouă tendință social-economică o constituie dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Lucrarea de față își propune abordarea analizei economico-financiare la nivel microeconomic, contribuind la promovarea managementului de calitate prin cunoașterea performanțelor și orientarea rezultatelor în scopul realizării obiectivelor stabilite. Creșterea valorii firmei ca obiectiv major nu poate fi cunoscută fără analiza activității economico-financiare.

Analiza economico-financiară se impune în teoria și practica economică drept un instrument indispensabil pentru realizarea obiectivelor pe care le urmăresc atât cei care gestionează firme cât și toți agenții externi (investitori, bănci, stat, clienți, furnizori, agenți de asigurare, etc.) care sunt interesați în mersul afacerilor firmei.

Lucrarea cuprinde trei capitole . Primul capitol se referă la "Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare" după care în capitolul II se abordează analiza rentabilității firmei care deține o pondere însemnată având în vedere caracterul ei sintetic și utilitatea sa în practica economico-financiară.

În cercetarea rentabilității se folosesc: analiza factorială a profitului sub multiple aspecte, analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate precum și analiza acestui indicator în funcție de ciclul de viață al produsului și pe baza punctului critic.

Lucrarea nu se limitează numai la prezentarea conceptuală și metodologică a problemelor de conținut, ci are și o contribuție la cercetarea aplicativă prin studiul de caz " Analiza rentabilității la SC A & C S.R.L " prezentat în capitolul III.

Studiul analizei economico-financiare a întreprinderii ca sistem se adresează nu numai managerilor din aceste unități, ci tuturor participanților la funcționarea mediului economic necesar dezvoltarii.

CAPITOLUL I

BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE

1.1 BAZELE TEORETICE

1.1.1. Conținutul procesului de analiză economică

În orice domeniu al cunoașterii , analiza apare ca un instrument indipensabil. Cu ajutorul analizei omul cercetează lucrurile și fenomenele , le descoperă structura , le verifică , stabilește relațiile de cauzalitate , factorii care le generează , descoperă legile formării și desfășurării lor și , pe baza lor, formulează decizii privind activitatea în viitor.

Nicio știință nu se poate dispensa de instrumentul analizei ca metodă de cercetare. Ca în toate domeniile cunoașterii, esențialul în analiza economică il constituie descifrarea relațiilor structurale (inclusiv funcționale) și a relațiilor "cauză-efect". Dar a analiza o activitate din punct de vedere economic înseamnă a cerceta cheltuielile ce sunt efectuate pentru acea activitate în raport cu rezultatele (efectele) ce se obțin.

Conținutul procesului de analiză economică și îmbinarea acesteia cu sinteza pot fi redate în următoarele etape:

a) delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor rezultate, fenomene, fapte. Delimitarea obiectului analizei depinde de scopul cercetării și se realizează din punct de vedere al conținutului cantitativ-calitativ în timp și spațiu. În soluționarea aspectului cantitativ se are în vedere o anumită metodologie de calcul. Frecvent rezultatele se consemnează sub forma unor indici stabiliți în raport cu un termen de referință (perioada precedentă previziunii, norme)

b) determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului stabilit. Defalcarea pe elemente presupune o analiză structurală. Factorii se urmăresc succesiv, trecând de la cei cu acțiune directă la cei care acționează indirect până la stabilirea cauzelor finale.

c) stabilirea relațiilor de condiționare respectiv a releției "cauză-efect”. Aceste relații se referă atât la elemente, respectiv la factori, pe de-o parte, și fenomene pe de altă parte cât și la raporturile dintre elemente sau dintre factori.

d) măsurarea (cuantificarea) influențelor diferitelor elemente sau factori . În această etapă intervine analiza cantitativă, cu scopul măsurării influențelor dimensionării rezervelor interne , aprecierii cât mai exacte a rezultatelor.

e) stabilirea concluziilor și aprecierilor asupra activității în sfera cercetată, sintetizând rezultatele analizei.

f) elaborarea recomandărilor și măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să asigure o folosire optimă a resurselor, să contribuie la sporirea eficienței economice a activității în viitor.

1.1.2 Tipuri de analiză economică

În funcție de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de analiză economică:

a) după raportul dintre momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului, se disting două tipuri fundamentale:

– analiza post-factum ori post-operatorie, sau analiza activității sau realizării obiectivelor;

– analiza previzională sau prospectivă.

Analiza activității sau de tip post-factum privește trecutul și prezentul, iar analiza previzională privește viitorul. Dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea o categorie, și anume cea a analizei concomitente sau curente. Noțiunea de analiză concomitentă apare dacă secționăm un fenomen și-l urmărim pe fragmente (cum este cazul analizei ritmicității producției), dar considerăm fenomenul un tot unitar. Dacă raportăm însă analiza la fiecare fragment, este evident că vom avea de-a face cu tipul de analiză post-factum, indiferent de diviziunea de timp la care ne referim.

Analiza activității presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului de realizare a unor obiective pe baza descompunerii în elemente și a stabilirii factorilor.

Ca tip de analiză post-factum care se poate îmbina cu analiza prospectivă este considerată analiza diagnostic, prin care se obțin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme.

Analiza diagnostic presupune stabilirea punctelor tari și a celor slabe ale activității firmei a perturbațiilor care au avut loc.

Analiza previzională presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării elementelor și factorilor care îl determină . Analiza previzională constituie o etapă premergătoare hotarâtoare în elaborarea planului actvității economice.

Planificarea înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie economică pentru a stabili obiectivele de atins într-o perioadă viitoare.

b) din punct de vedere al urmăririi însușirilor esențiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor se disting două tipuri de analiză :

– analiza calitativă;

– analiza cantitativă.

Analiza calitativă urmărește esența fenomenului, însușirile sale esențiale, factorii care sunt de aceeași natură cu fenomenul și-l determină. În concordanță cu principiul descompunerii în trepte, în procesul de analiză se trece de la o esență mai puțin profundă către alta mai profundă. Rolul analizei calitative îl constituie elaborarea de modele în care sunt prinse elementele esențiale ale fenomenului.

Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată,etc. În analiza cantitativă își găsesc un câmp tot mai larg de aplicații metodele matematice moderne. Este de subliniat că succesul aplicării metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor economice este condiționat de modelarea proceselor economice pe baza analizei calitative. Câmpul de aplicarea metodelor cantitative este creat de analiza calitativă, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să devanseze analiza cantitativă.

c) după nivelul la care se desfășoară distingem:

– analiza microeconomică;

– analiza macroeconomică.

Analiza micoeconomică se desfășoară la nivelul individului sau la scara întreprinderii și a elementelor ei ca sistem. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual sau al întreprinderilor în activitatea economică și rezultatele obținute relevă factorii care determină orientarea în investirea fondurilor, în utilizarea resurselor, în crearea și fabricarea produselor.

Analiza macroeconomică studiază fenomenele la nivelul ramurii economice, al economiei naționale sau al economiei mondiale, operând preponderent cu mărimi agregate, sintetice sau globale. (PIB, Venitul național, Volumul investițiilor)

d) după modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting:

– analiza statică;

– analiza dinamică.

Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de efectuare a analizei.

Analiza dinamică cercetează fenomenele în schimbare, relevând poziția lor într-un șir de momente. Analiza dinamică pune în evidență legătura dintre pozițiile care s-au succedat sau se vor succeda ,ale fenomenului pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.

e) după criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:

-analiza economică;

– analiza ecologico-economică;

– analiza social-economică;

-analiza tehnico-economică.

Analiza economică operează cu categorii economice pe când analiza tehnico-economică îmbină criterii tehnice cu criterii economice. Combinarea criteriului economic se poate face și cu alte tipuri de fenomene extraeconomice cum sunt cele sociale, psihologice, administrative rezultând analiza socio-economică, psiho=economică.

f) în funcție de limitarea obiectului analizat se pot stabili următoarele tipuri:

– analiza pe ramuri (industrie, transporturi, construcții, agricultură);

– analiza pe unități organizatorice (societăți comerciale, filiale, trusturi, centrale);

– analiza pe probleme (producția netă, productivitatea muncii, costuri, rentabilitate);

g) în funcție de perioada pe care se desfășoară analiza:

– analiza pe termen scurt (până la un an );

– analiza pe termen lung (peste un an).

Tipul de analiză economică care s-a impus ca o disciplină independentă în sistemul științelor economice, care și-a delimitat obiectul și metoda răspunzând unor necesități puternic resimțite în condițiile actuale, îl constituie analiza activității economic-financiare a firmelor.

1.1.3.Creșterea eficienței economice -obiectiv fundamental al analizei economice

În esența ei creșterea eficienței economice înseamnă economisire de resurse. Stadiul actual al dezvoltării economiei țării noastre, aflat în plin proces de restructurare în conformitate cu cerințele economiei de piață, asigurarea competitivității la scară internă și internațională implică chel asupra unei probleme.

Analiza diagnostic presupune stabilirea punctelor tari și a celor slabe ale activității firmei a perturbațiilor care au avut loc.

Analiza previzională presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării elementelor și factorilor care îl determină . Analiza previzională constituie o etapă premergătoare hotarâtoare în elaborarea planului actvității economice.

Planificarea înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie economică pentru a stabili obiectivele de atins într-o perioadă viitoare.

b) din punct de vedere al urmăririi însușirilor esențiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor se disting două tipuri de analiză :

– analiza calitativă;

– analiza cantitativă.

Analiza calitativă urmărește esența fenomenului, însușirile sale esențiale, factorii care sunt de aceeași natură cu fenomenul și-l determină. În concordanță cu principiul descompunerii în trepte, în procesul de analiză se trece de la o esență mai puțin profundă către alta mai profundă. Rolul analizei calitative îl constituie elaborarea de modele în care sunt prinse elementele esențiale ale fenomenului.

Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafață, volum, număr, durată,etc. În analiza cantitativă își găsesc un câmp tot mai larg de aplicații metodele matematice moderne. Este de subliniat că succesul aplicării metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor economice este condiționat de modelarea proceselor economice pe baza analizei calitative. Câmpul de aplicarea metodelor cantitative este creat de analiza calitativă, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să devanseze analiza cantitativă.

c) după nivelul la care se desfășoară distingem:

– analiza microeconomică;

– analiza macroeconomică.

Analiza micoeconomică se desfășoară la nivelul individului sau la scara întreprinderii și a elementelor ei ca sistem. Analiza microeconomică studiază comportamentul individual sau al întreprinderilor în activitatea economică și rezultatele obținute relevă factorii care determină orientarea în investirea fondurilor, în utilizarea resurselor, în crearea și fabricarea produselor.

Analiza macroeconomică studiază fenomenele la nivelul ramurii economice, al economiei naționale sau al economiei mondiale, operând preponderent cu mărimi agregate, sintetice sau globale. (PIB, Venitul național, Volumul investițiilor)

d) după modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting:

– analiza statică;

– analiza dinamică.

Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de efectuare a analizei.

Analiza dinamică cercetează fenomenele în schimbare, relevând poziția lor într-un șir de momente. Analiza dinamică pune în evidență legătura dintre pozițiile care s-au succedat sau se vor succeda ,ale fenomenului pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.

e) după criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:

-analiza economică;

– analiza ecologico-economică;

– analiza social-economică;

-analiza tehnico-economică.

Analiza economică operează cu categorii economice pe când analiza tehnico-economică îmbină criterii tehnice cu criterii economice. Combinarea criteriului economic se poate face și cu alte tipuri de fenomene extraeconomice cum sunt cele sociale, psihologice, administrative rezultând analiza socio-economică, psiho=economică.

f) în funcție de limitarea obiectului analizat se pot stabili următoarele tipuri:

– analiza pe ramuri (industrie, transporturi, construcții, agricultură);

– analiza pe unități organizatorice (societăți comerciale, filiale, trusturi, centrale);

– analiza pe probleme (producția netă, productivitatea muncii, costuri, rentabilitate);

g) în funcție de perioada pe care se desfășoară analiza:

– analiza pe termen scurt (până la un an );

– analiza pe termen lung (peste un an).

Tipul de analiză economică care s-a impus ca o disciplină independentă în sistemul științelor economice, care și-a delimitat obiectul și metoda răspunzând unor necesități puternic resimțite în condițiile actuale, îl constituie analiza activității economic-financiare a firmelor.

1.1.3.Creșterea eficienței economice -obiectiv fundamental al analizei economice

În esența ei creșterea eficienței economice înseamnă economisire de resurse. Stadiul actual al dezvoltării economiei țării noastre, aflat în plin proces de restructurare în conformitate cu cerințele economiei de piață, asigurarea competitivității la scară internă și internațională implică cheltuirea rațională cu maximum de eficiență a tuturor resurselor umane, materiale și financiare, a celor regenerabile și neregenerabile.

Pe de altă parte se are în vedere faptul că prețurile, în condițiile economiei de piață, se formează în procesul de concurență și influențează rentabilitatea agenților economici.

În obiectivul fundamental al analizei, acela de a ridica eficiența valorificării resurselor, intră și descoperirea și mobilizarea rezervelor interne.

Rezervele interne reprezintă posibilitățile de creștere și dezvoltare a producției, de sporire a eficienței cheltuielilor. Câmpul de mobilizare a rezervelor interne cuprinde:

– forța de muncă și folosirea ei;

– utilajele și folosirea lor;

– obiectele muncii și folosirea lor.

Dezvoltarea și perfecționarea continuă a forțelor de producție determină caracterul inepuizabil a rezervelor interne. Rezervele interne capătă expresia cantitativă pe baza măsurării în unități valorice, naturale, convenționale sau de muncă (ore normate).

Pentru orientarea analizei, o deosebită importanță prezintă clasificarea rezervelor după diferite criterii.

După caracterul, lor se deosebesc :

– rezerve generate de folosirea mai eficientă și progresivă a elementelor forțelor de producție, precum și metodele de organizare a acestora;

– rezerve generate de înlăturarea pierderilor și a cheltuielilor neeconomicoase, folosirea nerațională a rezervelor.

După perioada în care se mobilizează și se transformă în efect, există :

– rezerve curente;

– rezerve de perspectivă.

Din punct de vedere al sferei de formare si folosire nemijlocită rezervele interne se divid în :

– rezerve ce se formează și se mobilizează la locul de muncă;

– rezerve ce se formează și se mobilizează la nivelul secțiilor;

– rezerve interne la nivelul întreprinderilor care vizează ansamblul activității.

În funcție de finalitate, toate rezervele interne, indiferent de locul formării și mobilizării lor se reflectă în indicatorii cantitativi și calitativi ai întreprinderilor reprezentând rezervele întregii activități.

Dacă ținem seama de gradul de atragere a rezervelor în circuit, se pot distinge:

– rezerve mobilizate (rezerve în cadrul planului și rezerve în afara planului);

– rezerve nemobilizate;

– rezerve latente (probabile) care se situează între nivelul rezultatelor medii, progresive pe ramură sau al întreprinderilor fruntașe și linia de nivel mobilă a normativelor științifice.

În funcție de criteriul de comparație folosit (rezultatul considerat ca bază în aprecierea posibilităților), se poate vorbi de rezerve mobilizate și nemobilizate în comparație cu:

– rezultatele perioadei precedente;

– nivelul rezultatelor stabilite prin plan;

– nivelurile fixate prin norme sau normative;

– rezultatele întreprinderilor fruntașe din domeniu;

– rezultatele medii pe ramură;

– rezultatele similare pe plan mondial;

– linia de nivel rezultată din cercetări științifice.

În afara clasificărilor bazate pe criterii generale, sunt necesare și clasificări pe stadii ale circuitului economic sau pe domenii ale actvității economice, ținând seamă de poziția predominantă a rezervelor interne mobilizate sau demobilizate astfel, ca grupări mari putem menționa rezerve ce privesc:

– creșterea producției;

– creșterea productivității muncii;

– creșterea eficienței utilizării fondurilor de producție;

– reducerea costurilor produselor;

– îmbunătățirea calității produselor;

– creșterea rentabilității.

În cadrul fiecărei grupări se definesc mai concret și se sistematizează rezervele interne ținând cont de condițiile întreprinderii analizate.

1.1.4. Poziția analizei în managementul firmei. Rolul analizei diagnostic și reglare

a activității întreprinderii ca sistem

Efectuarea analizei în cadrul întreprinderii ca sistem se realizează prin atributele conducerii care se exercită asupra tuturor funcțiilor întreprinderii.

Oricare din funcțiile întreprinderii presupune, pentru desfășurarea sa exercitarea tuturor atributelor conducerii (prevedere, organizare, coordonare, comandă sau decizie și control).

Previziunea reprezintă o necesitate logică a conducerii. Pe baza unei informații științifice, conducerea întreprinderii investighează viitorul, caută să cunoască cu cât mai mare precizie tendințele fenomenelor, conținutul și ritmul schimbărilor, să adopte soluții care să ducă la sporirea continuă a eficienței economice. În acest sens apare necesitatea analizei previzionale.

În desfășurarea previziunii se pot distinge mai multe etape:

– analiza trecutului, adică a activității depuse, a stadiului dezvoltării (diagnosticul global) ca bază de pornire în studiul previzional;

– proiectarea viitorului, deci elaborarea de previziuni;

– elaborarea planurilor pe termene lungi și medii;

-întocmirea programelor de activitate pe termen scurt.

Viitorul își are germenii în prezent. Nu este posibil elaborarea unui studiu previzional fără o cercetare atentă a trecutului și prezentului. Apare astfel necesitatea analizei de tip post-factum pentru a fixa rezultatele, pentru a desprinde tendințele în evoluția fenomenelor, pentru a cunoaște baza de la care trebuie pornit în analiza previzională, pentru a stabili structurile și relațiile factorial-cauzale.

În cadrul proceselor de luare a deciziilor previzionale privind elaborarea direcțiilor evoluției viitoare a activității unităților economice, un rol aparte revine analizei factorilor cheie având în vedere intensitatea acțiunii lor. Cercetarea analizei nu se poate rezuma numai la factorii strict economici ci include un câmp mult mai larg de factori extraeconomici ca: factorii științifici și tehnici, politici, sociali, ecologici, demografici,culturali,urbanistici.

Ansamblul previziunilor referitoare la activitatea unei unități economice acoperă toate funcțiile întreprinderii precum:

– cercetare-dezvoltare;

– funcția de producție;

– funcția comercială (aprovizionarea și desfacerea);

– funcția de personal;

– funcția financiară.

Analiza previzională este complexă și vastă. Metodele și procedeele utilizate pentru realizarea obiectivului său sunt numeroase. Se pot delimita trei categorii principale de metode :

– intuitive (Delphi, brainstorming, arborele decizional);

– explorative, bazate pe trend (extrapolarea, programări matematice, simulări);

– normative în care se urmărește atingerea anumitor performanțe stabilite prin norme (standarde, rate, uzanțe) interne și internaționale.

Un alt atribut al conducerii întreprinderii în legătură cu care se relevă rolul analizei economice îl constituie organizarea. Organizarea se referă la trei domenii de bază: producția, munca, conducerea. Sunt necesare metode de organizare a producției și a muncii, organizarea sistemului informațional, stabilirea structurii organizatorice.

Activitatea de organizare este subordonată obiectivului general de a spori eficiența economică prin utilizarea optimă a potențialului uman, material și informațional.

Coordonarea constituie un alt atribut al conducerii prin care se urmărește o proporționare între activitățile diferitelor servicii, o adaptare continuă a mijloacelor la scopurile propuse și un control al legăturilor pentru asigurarea unui echilibru general al întreprinderilor.

Atributul deciziei, prin care conducătorul declanșează acțiunile colaboratorilor săi, este condiționat sub aspectul eficienței de satisfacerea unor cerințe cum sunt:

– cunoașterea temeinică a personalului și cunoșterea reglementărilor în domeniul profesional și al relațiilor cu personalul;

– aplicarea unor metode de conducere eficiente;

– favorizarea unui climat care să stimuleze inițiativa colaboratorilor.

Unul din atributele conducerii al caror conținut este realizat prin excelență cu ajutorul analizei activității economice este controlul.

Prin control conducerea întreprinderii urmărește executarea cantitativă și calitativă a programelor de activitate, realizarea obiectivelor fixate în toate sectoarele, abaterile și cauzele lor, utilizarea judicioasă a resurselor umane, materiale și financiare, concordanța dintre situația scriptică și cea faptică.

Scopul controlului nu poate fi limitat la latura constatării ci trebuie legat în mod intim de activitatea preventivă.

Analiza activității economice reprezintă o formă de control care oferă conducerii informații privind mersul activității economice. Cu ajutorul analizei se stabilesc abaterile față de termenele de referință (prevederile planului sau ale programelor) se determină eventualele puncte de dezechilibru și se iau măsuri operative.

Procesul de adoptare a deciziilor privind activitatea economică presupune, pe lângă o informare competentă și o analiză calitativă și cantitativă a fenomenelor un studiu al relațiilor cauzale, al factorilor de influență, prevederea implicațiilor și consecințelor care însoțesc aplicarea unei decizii.

Întreprinderea reprezintă un sistem complex și probabilistic, între elementele căruia există legături structural-funcționale multiple.

Întreprinderea ca sistem constituie obiect al conducerii, ceea ce reclamă elaborarea unei suite de decizii menite să asigure trecerea ei dintr-o stare într-alta și implicit funcționarea ei. În acest proces de schimbare și reglare a stării de funcționare a întreprinderii, funcția de diagnoză a analizei joacă un rol deosebit de important.

Diagnoza presupune cercetarea funcționării sistemului sub raport structural și funcțional, cauzal și se întemeiază pe informația privind starea sistemului.

Semnalul de reglare a funcționării sistemului și, respectiv, pentru ordonarea analizei diagnostic îl reprezintă abaterea de la un obiectiv parametrizat în timp și spațiu de la o normă de funcționare a sistemului. Analiza diagnostic se efectuează nu numai atunci când la nivelul sistemului apar semne de dereglare, ci și atunci când informația sintetică privind starea sistemului atestă o funcționare normală.

1.2. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

1.2.1. Modelarea fenoemenelor economice

Modelul, într-o accepțiune generală, constituie un instrument al cunoașterii bazat pe simplificarea realității. Se poate vorbi și de o metodă a modelării, în sensul unui ansamblu de procedee folosite în scopul înțelegerii și cunoașterii științifice a obiectelor și fenomenelor.

În funcție de modul în care sunt construite și reflectă realitatea, modelele pot fi clasificate în trei categorii: imitative (iconice), analogice și simbolice.

Modelele imitative sunt cele în care proprietățile caracteristice ale obiectului sau fenomenului sunt exprimate prin ele însele, dar de obicei la o altă scară ( de exemplu: fotografii, hărți, desene, machete, mulaje etc.).

Modelele analogice sunt modele care folosesc analogia, adică, cu ajutorul anumitor proprietăți, reprezintă alte proprietăți ( de exemplu : graficele- cu ajutorul liniilor, cercurilor, dreptunghiurilor reprezintă producția, investițiile, productivitatea muncii, beneficiile etc.).

Modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor (litere,cifre ) în reprezentarea fenomenelor și a raporturilor dintre ele. În general, ele iau forma unor ecuații sau inecuații matematice.

Este de observat că modelele imitative sunt modele materiale, iar cele analogice și simbolice sunt modele abstracte.

Se pot adopta și alte criterii de clasificare a modelelor, dar apreciem că gruparea de mai înainte este de maximă utilitate pentru analiza calitativă a fenomenelor economice.

Pe planul cel mai general, obiectivul urmărit prin utilizarea modelelor este cunoașterea fenomenelor. Dacă avem în vedere treptele cunoașterii- contemplarea vie, gândirea abstractă și practica – se pot distinge tipuri de modele adecvate astfel:

– modele descriptive, care descriu fenomenul cu elementele sale componente, cu anumite detalii;

– modele cauzale (explicative), care explică fenomenul prin relații cauză- efect, prin factorii care îl determină;

– modele decizionale, care valorifică concluziile din modelele descriptive și explicative în scopul dirijării activității practice. Ele sunt construite astfel încât să conțină elementele necesare pentru a putea fi implementate.

Obiectivul urmărit în detalierea sa poate genera tipuri variate de modele.

Modelele de analiză explică fenomene încheiate, deci de tip post-factum, pe când modelele strategice se referă la fenomene ce se proiectează în viitor. Această terminologie este frecvent întâlnită în lucrările de specialitate din țările dezvoltate, cu economie de piață.

Modelele de simulare sunt cele utilizate cu scopul de a investiga acțiunea unor factori și caracterul evoluției fenomenului având la bază izomorfismul obiect real-model.

Modelele de optimizare sunt construite cu scopul de a obține cea mai favorabilă situație a variabilei obiectiv. Optimizarea în economie îmbracă fie forma maximizării, pentru efecte sau rezultate (producție,beneficii), fie forma minimizării, pentru eforturi (costuri). În general, este vorba de optimizarea eficienței economice a valorificării resurselor.

Modelele statice reflectă fenomenul la un moment dat, deci elementele, respectiv structura sa ( fără variație în timp).

Modelele dinamice surprind fenomenul, ca și variabilele factoriale într-un șir de momente, reflectând variația în timp.

Modelele deterministe sunt cele în care relațiile dintre variabile sunt de tip determinist ( adică unei modificări a lui x îi corespunde o singură mărime a lui y).

Modelele probabiliste sunt cele în care relațiile dintre variabile îmbracă formă probabilistică ( șansa de realizare a fenomenului este aleatorie sau stocastică).

Modelele deschise sunt cele care funcționează în legătură cu variabile exterioare, pe când modelele închise sunt cele care funcționează în afara legăturii cu variabile exogene, ceea ce înseamnă că modificările variabilelor în timp sunt determinate de acțiunea reciprocă a variabilelor interne.

Modelele globale (macromodelele) au ca sferă de cuprindere o subramură, o ramură a economiei naționale, economia națională în întregul ei sau economia mondială, pe când modelele locale (micromodelele) au ca arie activitatea unei întreprinderi, a unui agent economic sau a unor subdiviziuni ale acestuia.

Modelele de structură sunt cele care permit cercetarea elementelor unui fenomen și a interconexiunilor lor. Unele ecuații de balanță, balanța legăturilor dintre ramuri sunt modele de structură.

Modelele de comportament sunt cele care reflectă sau explică evoluția unui fenomen sau sistem în timp și spațiu. Indicii, unele ecuații de balanță, ecuațiile de comportament și alte instrumente statistico- matematice fac parte din această categorie de modele.

Modelele de funcționalitate redau modul în care funcționează un fenomen sau sistem modelat. Un exemplu în acest sens poate fi un model construit cu ajutorul ecuațiilor care reflectă funcțiile unei întreprinderi, ale unei secții, ale unui serviciu etc.

1.2.2. Factorii care acționează asupra fenomenelor economice

În procesul de modelare, stabilirea forțelor motrice care provoacă sau determină un fenomen, deci a factorilor, constituie o etapă determinantă.

Cunoașterea factorilor, a naturii lor și a legăturilor prin intermediul cărora concură la formarea și la modificarea rezultatelor unei activități, precum și stabilirea posibilităților de îmbunătățire a funcțiunii unei întreprinderi ca sistem reprezintă în esență sarcina centrală a analizei economice și totodată un element definitoriu al obiectului.

Studierea factorilor din mai multe puncte de vedere, în scopul descifrării esenței lor, al poziționării lor cât mai corecte într-un model, se poate realiza procedând la gruparea lor după diferite criterii:

1) după conținutul sau natura lor, distingem: factori tehnici, tehnologici, organizatorici, economici, social-politici, demografici, psihologici, biologici, naturali etc.

2)după caracterul lor în cadrul unei relații cauzale (în ordinea de analiză), se disting: factori cantitativi, de structură și calitativi.

3) în funcție de efortul propriu al întreprinderii, se disting factori dependenți de efortul propriu și factori independenți de efortul propriu.

4) după gradul de sintetizare, se disting factori simpli și factori complecși. Factorii simpli sunt cei care nu mai pot fi dezmembrați, fiind determinați de o serie de factori simpli sau complecși ( cu un grad maui redus de complexitate) a căror acțiune poate fi identificată la nivelul întreprinderii.

5) după modul cum acționează, distingem factori cu acțiune directă ( sau gradul 1) și factori cu acțiune indirectă (de gradul 2,3,…,n).

6) după originea acțiunii, sunt factori interni (endogeni) și factori externi (exogeni).

7) după intensitatea acțiunii lor, distingem factori dominanți ("factori-cheie") și factori secundari.

8) după modul în care contribuie la obținerea rezultatelor, distingem factori independenți și factori interdependenți.

9) dupa stadiul circuitului economic se pot distinge: factori specifici aprovizionării,producției și comercializării producției.

10) după tipul legăturii dintre factori, distingem factori cu mărime determinată a influenței și factori cu mărime variabilă a influenței.

11) după dependența față de variația fenomenului analizat se disting factori ficși (constanți) și factori variabili.

12) după sensul influenței, distingem : factori pozitivi, negativi și indiferenți.

13) după posibilitatea de previziune, se disting factori previzibili (cerți sau determinabili) și factori imprevizibili (aleatorii).

14) după posibilitatea de verificare a acțiunii lor, se disting factori controlabili și factori necontrolabili ( factori naturali sau conjucturali).

15) după durata de exercitare a influenței se disting factori de durată ( cu acțiune continuă) și factori tranzitorii ( discontinui).

Criteriile de grupare a factorilor nu sunt epuizate. Studiul factorilor din diferite unghiuri de vedere prezintă o importanță capitală în analiza calitativă, respectiv în elaborarea modelelor.

1.2.3. Metode și tehnici ale analizei calitative

1. Diviziunea și descompunerea rezultatelor și a abaterilor:

– diviziunea după timpul de formare a rezultatelor;

– diviziunea după locul de formare a acestora;

– descompunerea pe părți, elemente, factori și cauze.

2. Comparația. Orice rezultat al activității firmei se analizează și apreciază în raport cu un criteriu, baza de comparație. În cazul oricărei întreprinderi există posibilitatea utilizării următoarelor criterii de comparație: nivelul obiectivelor programate, rezultatele perioadei precedente, rezultatele altor întreprinderi concurente, rezultatele unor întreprinderi din alte țări, normative, standarde.

Tipuri de comparații:

– comparații în timp;

– comparații în spațiu;

– comparații în funcție de un criteriu prestabilit ( programe, norme, standarde, etaloane,etc.);

– comparații cu nivel special.

Este obligatoriu să se asigure comparabilitatea datelor, ele trebuind să aibă un caracter omogen, să fie exprimate într-un etalon unic și să fie determinate după o metodologie unitară.

3. Stabilirea sistemului factorial presupune stabilirea factorilor care determină formarea și modificarea rezultatelor, precum și a relațiilor structural-funcționale dintre elementele fenomenului economic. Este foarte importantă cunoașterea naturii fiecărui factor ( cantitativ, de structură și calitativ) pentru ca sistemul să fie realizat logic și pe baze reale în funcție de principiul condiționării, corelării.

4. Modelarea fenomenelor economice. Modelul, reprezentare simplificată a realității, este, în analiză, unul economico-matematic, exprimat sub formă de ecuații, inegalități, corelații dintre indicatori, funcții de producție, etc.

Tipologia modelelor:

– modele imitative sau iconice;

– modele analogice – frecvent utilizate sunt graficele pentru vizualizarea fenomenelor economice. Tipurile de grafice sunt: cronograma, diagrama ( cu două variabile, sectorială, cu coordonate polare, cu bare simple sau asociate ), histograma sau tabelul de penetrație.

– modele simbolice – se bazează pe utilizarea simbolurilor în reprezentarea fenomenelor și a raporturilor dintre ele. În analiza economico- financiară prevalează modelele simbolice, acestea pot fi: modele de corelație (deterministe și aleatorii), modele aditive, modele multiplicative, modele balanțiere, modele de raport, modele combinate.

Modelele trebuie construite astfel încât să exprime corect legătura dintre factori și fenomene și să existe concordanță deplină între legătura formal- matematică și cea logic-economică.

5. Interpretarea rezultatelor.

6. Generalizarea sau evaluarea rezultatelor.

1.2.4. Modele de analiză cantitativă

Aceste metode permit comensurarea acțiunii fiecărui element sau factor asupra rezultatului analizat prin care se dă finalitate de mărime și sens legăturilor cauzale și de a reliefa factorii cu acțiune mai importantă asupra rezultatelor și de a aprecia măsura în care au fost folosite resursele întreprinderii.

Pentru separarea influențelor factorilor se utilizează diferite metode:

– indicatorii economico-financiari- forma de exprimare concentrată a informației;

– indicii- ca metodă de exprimare a dinamicii fenomenului economico-financiar;

– coeficienții- metodă utilă în diagnosticarea fenomenelor întreprinderii și a performanțelor acesteia: de structură , echilibru, eficiența,ratele.

Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile logico-economic. Ele sunt larg răspândite în literatura și practica din domeniul analizei economico-financiare, a diagnosticării și evaluării activității întreprinderilor.

Un exemplu poate fi următorul :

∑qp – ∑qc

Rc =–––––- * 100

∑qc

unde: Rc – rata rentabilității resurselor consumate;

q – cantitatea vândută;

p – prețul mediu de vânzare pe produs.

Interpretarea ratelor trebuie făcută cu prudență în funcție de fiecare termen al raportului. Ratele, ca metodă de măsurare a fenomenului economico- financiar, pot fi grupate în:

– rate de structură;

– rate de gestiune;

– rate de echilibru ;

– rate de eficiență.

Tehnicile scorurilor este o metodă a analizei discriminante. Scorul reprezintă o metodă de analiză discriminantă cu care se operează în mediul extern al întreprinderii, de regulă în bănci. Reprezintă o funcție construită pe baza unui anumit număr de indicatori. De exemplu, una din funcțiile scor cu care operează Banca Franței utilizează 8 indicatori, iar valorile ei au la bază observări în timp, pe un număr de ani și este aplicabilă întreprinderilor cu peste 500 de salariați. Funcția scor "Z" are forma:

Z= ax1 + bx2 +… + z xn

unde xi- rate implicate în calcul ;

a,b,…,z – coeficienți de ponderare.

Scorul " Z" calculat la nivelul unei firme indică gradul de vulnerabilitate al acesteia, punând în evidență existența disfuncționalităților: analiza comparativă a dinamicii scorului individual cu evoluția constatată la nivelul sectorului de activitate reflectă predispoziția firmei la risc într-un anumit mediu concurențial.

– metoda substituirilor în lanț (metoda iterării)- permite cuantificarea contribuției diferitelor elemente sau factori la formarea și modificarea rezultatului față de un nivel de comparație;

– metoda calcului matricial – se aplică în cazul existenței unor relații deterministe de tip produs sau raport între fenomenul analizat și factorii de influență. Separarea inflenței factorilor ține seama de ordinea de intercondiționare a factorilor, întărind principiile metodei substituirilor în lanț. Se poate aplica în toate domeniile analizei economice.

– metoda ABC- se mai numește și metoda 20/80, iar inițiatorul acestei metode este Pareto. Această metodă propune o analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în funcție de poziția lor în cadrul întregului.

– metodele cercetării operaționale ( programare, tehnica jocului, simularea, etc.) se utilizează în adoptarea deciziilor în cazul în care intervin numeroși factori care trebuie avuți în vedere.

– metodele analizei regresionale se utilizează în cazul relațiilor de tip stocastic, de tip liniar, hiperbolic, parabolic, exponențial.

– metodele sociologice pun în evidență factorii indirecți sau cauzele prezumtive, conducând la obținerea de informații de nuanță, esențiale pentru realizarea unui diagnostic corect și eficient. Cele mai utilizate metode în analiza microeconomică sunt metoda chestionarului și cea a interviului.

CAPITOLUL II

ANALIZA RATEI RENTABILITAȚII

2.1. Abordări conceptuale privind rentabilitatea întreprinderii

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora. Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activității economico- financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare.

Pentru exprimarea rentabilității se utilizează două categorii de indicatori : profitul și ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilității este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii a adus profit este reflectat de rata rentabilității ( indicator al mărimii relative a rentabilității).

2.2. Analiza raportului static și dinamic dintre indicatorii valorici

Utilizatorii rapoartelor sau situațiilor financiare se împart în două categorii : interni (managementul întreprinderii ) și externi (investitorii, angajații, creditorii financiari, clienții, guvernul și instituțiile sale și publicul).

Pentru utilizatorii externi, două obiective prezintă interes în analiza rapoartelor financiare: evaluarea retrodictivă și cea predictivă privind poziția financiară și performanța.

Analiza retrodictivă a poziției financiare și a rezultatelor anterioare are ca scop furnizarea de informații în măsură să ajute utilizatorii și să evalueze evenimentele trecute și prezente, confirmând sau corectând deciziile economice luate. Pe această bază sunt construite informații privind nivelul actual și structura activelor, datoriilor de rambursat, situația disponibilităților bănești, raportul dintre datorii și capitaluri proprii, precum și justificarea nivelului stocurilor și al creanțelor. De asemenea, prin analiza retrodictivă se poate evalua, la timpul trecut și cel prezent, vânzările, cheltuielile, venitul net, fluxul de lichidități și rentabilitatea investițiilor, ca modalitate de cunoaștere a performanțelor întreprinderii.

Analiza predictivă este o continuare a celei retrodictive, fiind orientată spre evaluarea potențialului viitor și a riscurilor aferente acestuia. În acest scop, pe baza analizei se evaluează capacitatea potențială de a obține profit, iar prin relație valoarea de piață a acțiunilor societății comerciale, suma dividentelor de plătit și disponibilitatea de a rambursa datoriile.

Estimarea riscurilor de capital este un domeniu al analizei care interesează în mod deosebit investitorii. Acționarii care investesc pot să-și asume un risc mai mare cu cât va pretinde o rentabilitate estimată mai mare (creșterea valorii de piață plus dividente). De asemenea, în condiții de risc mărit, creditorii financiari (bancherii) vor cere o rată mai mare a dobânzii și o asigurare substanțială a rambursării împrumutului (un credit garantat).

Sistemul sau criteriile de referință pentru analiza rapoartelor financiare se formalizează prin:

a) indicatorii orientativi sau financiari fundamentali – sunt niveluri orientative oferite și acceptate, de analiză, în plan teoretic ( ca exemplu se consideră acceptabilă o lichiditate generală de 2:1). Dar aceste niveluri trebuie reținute numai prin raportare la situația concretă a întreprinderii ( exemplu: o întreprindere cu o lichiditate generală mai mare de 2:1 poate avea o politică greșită de creditare : creanță în plan teoretic ( ca exemplu se consideră acceptabilă o lichiditate generală de 2:1). Dar aceste niveluri trebuie reținute numai prin raportare la situația concretă a întreprinderii ( exemplu: o întreprindere cu o lichiditate generală mai mare de 2:1 poate avea o politică greșită de creditare : creanțe prea mari, stocuri supradimensionale, gestiune defectuoasă a numerarului);

b) rezultatele anterioare ale întreprinderii, adică compararea în timp;

c) indicatorii de ramură, respectiv compararea întreprinderii analizate cu alte întreprinderi din aceeași ramură.

Printre cele mai frecvent utilizate tehnici de analiză financiară se numără: analiza orizontală, analiza prin trend, analiza pe verticală și analiza prin indicatori.

Analiza prin indicatori se bazează pe tehnici folosite pentru evaluarea poziției financiare, a rezultatelor obținute și modificările poziției financiare.

2.3. Analiza bazată pe principalii indicatori economico-financiari

Reglementările contabile din țara noastră, armonizate cu Directivele contabile și cu Standardele Internaționale de Contabilitate recomandă:

a) indicatori de lichiditate:

– lichiditatea curentă (generală sau a capitalului circulant);

– lichiditatea imediată (testul acid).

Acești indicatori dezvăluie capacitatea întreprinderii de a achita datoriile la scadență sau mai degrabă garanția acoperirii datoriilor din capitalul circulant.

Lichiditatea se referă la disponibilitatea numerarului în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade.

Solvabilitatea se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

Lichiditatea generală ( curentă sau a capitalului circulant ) exprimă relația dintre activele circulante (curente) și datoriile curente ( pe termen scurt sau cu decontare până la un an). Valoarea orientativă a indicativului este de 2:1, iar valoarea semnificativă devine numai prin analiza comparativă în timp.

Lichiditatea imediată ( restrânsă sau testul acid ) se apreciază pe baza raportului:

active curente – stocuri

–––––––––––

datorii curente

Este un raport care ține seama de componența activelor. O dimensiune suficientă, dar o structură necorespunzătoare (dominată de stocuri care pot fi supradimensionate) trebuie considerată în favoarea creanțelor de încasat și disponibilităților bănești, titluri de valoare negociabile sau plasamente pe termen scurt, stare pusă în evidență de testul acid.

Valoarea informațională a indicatorului se dezvăluie prin analiza comparativă în timp și prin raportare la lichiditatea generală.

b) indicatori de risc sau solvabilitate:

– gradul de îndatorare;

– acoperirea dobânzilor.

Sunt indicatori care relevă capacitatea întreprinderii de a-și desfășura activitatea pe o perioadă lungă de timp.

Gradul de îndatorare arată partea din activele întreprinderii finanțate de creditori, în corespondență cu partea finanțată de proprietari. Cu cât nivelul acestui indicator este mai mare, cu atât datoriile întreprinderii sunt mai ferme, iar poziția financiară este mai riscantă.

Relația de calcul a indicatorului este de forma :

total datorii

–––––––––

capitaluri proprii

iar semnificația se divulgă prin variația în timp.

Există și o relație de calcul folosită de fiscalitate în deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzilor, de forma:

capital împrumutat

–––––––––

capital propriu

unde capitalul împrumutat este alcătuit din credite și împrumuturi pe termen lung și mediu ( termenul de rambursare este mai mare de 1 an ), inclusiv creditele-furnizori.

Gradul de acoperire al dobânzilor este calculat după cum urmează :

profitul înainte de impozitare + cheltuielile cu dobânzile

––––––––––––––––––––––––

cheltuielile cu dobânzile

Cu cât este mai mic cu atât poziția societății este mai riscantă. Dacă o întreprindere este capabilă să genereze o rentabilitate a activelor mai mare decât cheltuielile privind dobânzile, pe ansamblu ea va obține profit. Totodată, compania este supusă riscului de a nu realiza o rentabilitate a activelor egală cu cheltuielile legate de finanțarea acelor active, generând astfel o pierdere.

Efectul de levier evidențiază diferența dintre rentabilitatea activelor totale și rentabilitatea capitalurilor proprii. Dacă o întreprindere obține prin utilizarea capitalului împrumutat profituri mai mari decât cheltuielile privind dobânzile plătite pentru aceste resurse, atunci diferența rămasă produce o creștere a rentabilității capitalurilor proprii (efect de levier). Se poate întâmpla și situația inversă, atunci când rentabilitatea activelor este mai mică decât rata dobânzii plătită pentru resursele împrumutate, denumit efect de maciucă. Formula de calcul al efectului de levier este:

efectul de levier = ( rentabilitate active totale – rata medie a dobânzilor) *B.A.

al îndatoririi "levier"

datorii totale

B.A. = bratul de levier= ––––––––

capitaluri proprii

Relația fundamentală prezentată mai sus evidențiază și efectul fiscalității asupra rentabilității capitalurilor proprii ( rentabilitatea financiară).

Astfel, dacă întreprinderea este profitabilă, fiscalitatea, prin impozitul pe profit , atenuează efectul de levier. Dimpotrivă, dacă întreprinderea este deficitară, fiscalitatea nu influențează rentabilitatea financiară.

c) indicatori de activitate sau de gestiune

-viteza de rotație a stocuri;

-viteza de rotație a debitelor – clienți;

-viteza de rotație a creditelor – furnizori;

– viteza de rotație a activelor imobilizate;

– viteza de rotație a activelor totale.

Viteza de rotație a creanțelor este calculată pe baza relației:

cifra de afaceri

––––––––––

soldul mediu al creanțelor]

Între anumite limite rezonabile, cu cât viteza de rotație a creanțelor este mai mare, cu atât este mai bine, ea demonstrează eficacitatea întreprinderii de a încasa creanțele. O variantă a indicatorului este durata de recuperare a creanțelor calculată pe baza raportului:

zile an soldul mediu al creanțelor

––––––––––- sau –––––––––––––– * 365

viteza de rotație a creanțelor cifra de afaceri

Valoarea informațională a indicatorului se dezvăluie prin analiza variației în timp și prin compararea cu durata medie în zile pentru creditarea pe termen scurt a unei întreprinderi.

Viteza de rotație a stocurilor reflectă mărimea relativă a stocurilor și este calculată pe baza raportului:

costul vânzărilor

––––––––––-

soldul mediu al stocurilor

sau sub forma duratei de recuperare a stocurilor stabilită prin relația :

zile an soldul mediu al stocurilor

––––––––––- sau ––––––––––––– * 365

soldul mediu al stocurilor costul vânzărilor

Valoarea informațională a indicatorului se dezvăluie numai în măsura în care se compară cu nivelul optim stabilit în rețeaua de bugete a întreprinderii.

d) indicatori de profitabilitate :

– rentabilitatea capitalului angajat;

– marja brută de vânzări.

Sunt indicatori care dezvăluie performanța întreprinderii tradusă prin rezultatele obținute.

Marja profitului sau marja brută din vânzări dezvăluie proporția în care fiecare unitate monetară contribuie la obținerea venitului net. O creștere a procentului evidențiază o creștere a capacității întreprinderii de a produce profit. Se calculează pe baza relației.

venitul net sau profitul brut din vânzări

–––––––––––––––––- * 100

cifra de afaceri

Determinativul brut se referă la marja asupra costului vânzărilor sau contribuția vânzărilor la obținerea de beneficii. Costul vânzărilor este echivalent costului de producție al producției vândute și costului de cumpărare al mărfurilor vândute.

Viteza de rotație a activelor măsoară cât de eficient sunt utilizate activele pentru a produce vânzări sau de câte ori pe parcursul exercițiului financiar activele au fost transformate în vânzări. Relația de calcul este de forma:

cifra de afaceri

–––––––––––

soldul mediu al activelor

Valoarea informațională devine semnificativă numai prin analiza pe orizontală și prin trend.

Rentabilitatea activelor (rentabilitatea economică) măsoară suma profiturilor obținute corespunzătoare unei unități monetare investite. Se calculează pe baza relației :

profit net înainte de impozitare

–––––––––––––––– * 100

soldul mediu al activelor

În economiile dezvoltate se consideră o rentabilitate economică mai mare de 29% ceea ce înseamnă că întreprinderea își poate reînnoi activele în minim 4 ani prin excedentul sau brutul de exploatare. Creșterea în timp a indicatorului se apreciază pozitiv. Valoarea informațională a indicatorului este evidențiată prin punerea în corelație cu marja profitului și viteza de rotație a activelor. Relația construită în acest sens este de forma:

rentabilitatea = viteza de rotație * marja profitului

activelor a activelor

Rentabilitatea capitalurilor proprii (rentabilitatea financiară) dezvăluie cât profit s-a obținut corespunzător unei unități monetare investite de proprietar. Creșterea în timp se apreciază pozitiv. Relația de calcul este de forma :

profitul înainte de impozitare

––––––––––––––- * 100

soldul mediu al capitalurilor proprii

O informație semnificativă se obține în măsura în care rentabilitatea capitalurilor se compară cu rentabilitatea activelor totale. Este cazul efectului de levier sau finanțarea prin îndatorare.

Pragul de rentabilitate și derivatele sale reprezintă un indicator important pentru calculul rentabilității unei întreprinderi. Prezintă interes analiza relației cost-preț-volum prin prisma următorilor indicatori:

1) pragul de rentabilitate (punctul de echilibru) sau cifra de afaceri critică corespunde situației în care rezultatul este egal cu zero. Acest punct poate fi determinat în număr de unități vândute pe baza relației:

total costuri fixe

punctul critic =––––––––––––

marja de producție pe unitate

O a doua relație este cea a calculării în unități monetare prin cifra de afaceri critică, relația fiind :

totaluri costuri fixe

cifra de afaceri critică = –––––––––

marja asupra costului

2) factorul de acoperire exprimă rata rentabilității potențiale respectiv câte procente din volumul vânzărilor sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe și obținerea unui beneficiu.

marja brută de producție

factorul de acoperire =––––––––––-

cifra de afaceri realizată

sau

total costuri fixe

factorul de acoperire = –––––––––

cifra de afaceri critică

3) Coeficientul de siguranță dinamic exprimă mărimea relativă a reducerii vânzărilor pentru ca o întreprindere să nu coboare sub pragul de rentabilitate. Ele se calculează pe baza relației :

cifra de afaceri realizată – cifra de afaceri critică

coeficientul de = –––––––––––––––––

siguranță dinamic cifra de afaceri realizată

sau

rezultatul

coeficientul de = ––––––––––

siguranță dinamic marja brută de producție

4) Marja de siguranță exprimă în mărime absolută reducerea ce o poate realiza cifra de afaceri pentru ca întreprinderea să ajungă la pragul de rentabilitate. În consecință, relația de calcul capătă forma:

marja de siguranță = cifra de afaceri – cifra de afaceri critică

Remarcă. În calculul și analiza acestor indicatori, în cazul unei întreprinderi ce realizează o producție plurisortimentală, trebuie să se aibă în vedere o anumită structură bine precizată a producției și desfacerii. Orice modificare în această structură are influență asupra mărimii indicatorilor.

e) indicatori privind rezultatul pe acțiune:

– rezultatul pe acțiune;

– raportul dintre prețul de piață al acțiunii și prețul pe acțiune

Indicatorii poziției de piață evidențiază interesul investitorilor privind poziția financiară a întreprinderii la un moment dat. Astfel, prețul de piață al acțiunilor este prețul la care investitorii sunt dispuși să cumpere și să vândă acțiunile societății comerciale. Pentru a spori valoarea informațională a prețului de piață, acesta se corelează cu profitul pe acțiune și prețul acțiunilor altor societățî. În acest sens se calculează raportul preț/ profit, rentabilitatea dividendelor și riscul de piață.

Raportul preț/ profit exprimă relația dintre prețul curent de piață al acțiunilor și profitul pe acțiune al unei societăți. El se calculează în baza raportului:

prețul de piață pe acțiune

–––––––––––

profit pe acțiune

Un asemenea indicator arată cât este de dispus publicul investitor, pe ansamblu , să plătească la un moment dat pentru o entitate monetară din profiturile obținute de o societate.

Profitabilitatea acțiunilor sau rentabilitatea dividendelor reprezintă o evaluare a rentabilității curente obținute de un investitor care și-a plasat banii în acțiunile unei societăți. Indicatorul se calculează astfel:

dividende pe acțiune

–––––––––– * 100

prețul de piață pe acțiune

Riscul de piață reprezintă volatilitatea ( oșcilațiile în plus sau în minus) prețului unei acțiuni în comparație cu volatilitatea prețului altor acțiuni.

Deși calculul riscului de piață este complex, bazat pe tehnicile de regresie, pentru o întreprindere riscul poate fi aproximat prin împărțirea modificării procentuale a prețului unei acțiuni la modificarea procentuală medie a prețului tuturor acțiunilor. De exemplu, pentru societatea "A" riscul de piață se calculează în baza relației: modificarea specifică a acțiunilor lui "A"/ modificarea medie a prețului tuturor acțiunilor. Coeficientul calculat indică de câte ori valoarea unui plasament în societatea "A" poate să crească sau să descrească față de modificarea medie a prețului tuturor acțiunilor. Analiștii financiari numesc raportul de mai sus al riscului de piață riscul beta (β), după simbolul matematic utilizat în formula de calcul a relațiilor dintre prețurile acțiunilor. Valoarea informațională a indicatorului beta actualizat se bazează pe date din câțiva ani, fiind în permanență actualizată.

Rezultatul pe acțiune. Pentru analiza performanței unei întreprinderi se determină și se prezintă în situațiile financiare rezultatul pe acțiune. Deși datele privind rezultatul pe acțiune au o utilitate limitată din cauza diferitelor politici contabile aplicate, în scopul determinării rezultatului, acuratețea raportării financiare este mărită dacă numitorul se determină prin aceste metode consacrate.

2.4. Analiza profitului

Profitul sub diversele forme, poate fi analizat din punct de vedere structural și factorial , pe total întreprindere și pe produse.

2.4.1. Analiza structurală a profitului

Analiza structurală a profitului urmărește stabilirea contributiei diferitelor tipuri de rezultate la modificarea totală, precum și punerea în evidență a schimbărilor intervenite pe elemente componente.

Analiza structurală a rezultatului brut al exercițiului se poate efectua pe baza grupării veniturilor și cheltuielilor după natură sau a grupării cheltuielilor după funcția (destinația) lor în cadrul întreprinderii.

Pentru a stabili contribuția elementelor componente la modificarea rezultatului brut se aplică metoda balanțieră.

Acest model de analiză structurală a rezultatului brut pune în evidență și următorul aspect esențial și anume dacă marja brută față de cheltuielile variabile permite acoperirea cheltuielilor fixe (în caz contrar volumul de activitate este inferior gradului de rentabilitate) și a unor rezultate negative (pierderi) din activitățile financiare și extraordinare, astfel încât pe total firmă activitatea sa fie rentabilă.

Cea de a doua metodă de analiză structurală a rezultatului brut este cunoscută ca metoda clasificării după funcția cheltuielilor sau a "costului vănzarilor". Această prezentare oferă uneori informații mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea după natură.

Alegerea metodei de analiză între metoda costului vânzărilor și metoda naturii cheltuielilor depinde atât de factorii istorici și de cei aferenți sectorului economic respectiv, cât și de natura întreprinderii. Deoarece fiecare metodă de prezentare are avantaje pentru diferite tipuri de întreprinderi, standard IAS solicită o opțiune între clasificări în funcție de cea care prezintă cel mai fidel elementele de performanță ale întreprinderii.

2.4.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Prin solduri intermediare de gestiune înțelegem principalii indicatori stabiliți pe baza contului de profit și pierdere, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor materiale, financiare și umane ale firmei. Un sold intermediar al gestiunii este diferența dintre două valori. Prin scăderi succesive se obțin indicatori de caracterizare a rentabilității și gestiunii firmei.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune se poate realiza pe baza :

– modificărilor absolute;

– indicilor cu bază fixă, în lanț sau medii;

– ritmurilor cu bază fixă, în lanț sau medii;

– metodei ratelor;

– metodei substituțiilor în lanț.

Marja comercială este un indicator utilizat de către întreprinderile care vând bunurile în starea în care au fost cumpărate, fiind specific activității de comerț.

Excedentul (deficitul) brut al exploatării (EBE) reprezintă fluxul potențial de disponibilități degajat de ciclul de exploatare și se determină deducând cheltuielile monetare din exploatare din veniturile monetare aferente acestei activități.

2.4.3. Analiza factorială a profitului la nivel de întreprindere

Analiza profitului se impune a fi efectuată și în funcție de factorii direcți și indirecți care acționează la nivelul întreprinderii. Luând în considerare diversitatea de forme sub care se prezintă profitul net la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de rezultate: rezultatul brut al exercițiului, rezultatul exploatării și rezultatul aferent cifrei de afaceri.

2.4.3.1. Analiza factorială a rezultatului brut al exercițiului

Rezultatul brut al exercițiului (Rb) se determină ca diferență între veniturile totale și cheltuielile totale.

Metoda de analiză factorială este:

unde : – profitul mediu brut la 1 leu venituri totale

– structura veniturilor totale pe categorii de activități;

– profitul brut la 1 leu venituri pe categorii de activități.

2.4.3.2 Analiza factorială a rezultatului exploatării

Rezultatul exploatării se circumscrie la nivelul activității de bază a întreprinderii și caracterizează în mărime absolută rentabilitatea ciclului de exploatare.

Analiza factorială a rezultatului exploatării se poate efectua pe baza următoarele modele:

a)

unde:

– structura veniturilor din exploatare pe tipuri de activități;

– profitul sau pierderea la 1 leu venituri din exploatare pe tipuri de activitate;

– suma veniturilor din exploatare pe tipuri de activități

– suma cheltuielilor din exploatare pe tipuri de activități;

b)

2.4.3.3 Analiza profitului aferent cifrei de afaceri

În cazul firmelor cu activitate de producție pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri, se recomandă următoarele modele:

a)

b)

c)

2.4.3.4. Analiza factorială a profitului pe produs

Analiza profitului pe produs se poate realiza pe baza modelului:

unde: c- cheltuieli pe unitatea de produs;

p- prețul pe unitatea de produs;

– cantitatea vândută din produs

2.5. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata de rentabilitate este un raport între o formă de exprimare a profitului și active sau capitaluri (proprii,permanente) sau un flux de activitate (cifra de afaceri, resurse consumate) diferite forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au valori informaționale variate și oglindesc multiple laturi ale activității economico-financiare ale firmei. Principalele rate operaționale în analiza financiară a întreprinderii sunt: rata rentabilității comerciale, rata rentabilității resurselor consumate, rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare.

2.5.1. Analiza ratei rentabilității comerciale ( )

Rata rentabilității comerciale exprimă corelația dintre profitul total aferent vânzărilor și cifra de afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii. Modelele utilizate în analiza factorială ale acestei rate sunt următoarele:

a) sau

b)

în care:

– structura producției vândute pe produse;

– rata rentabilității comercială pe produse.

Potrivit modelului "a" ordinea în care factorii acționează asupra ratei rentabilității comerciale este următoarea: structura producției vândute pe produse, prețurile medii de vânzare unitare și costurile unitare.

Metodologia de cuantificare a influențelor factorilor este următoarea :

2.5.2 Analiza ratei rentabilității resurselor consumate ( )

Rata rentabilității resurselor consumate reflectă corelația dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri și costurile totale aferente vânzărilor.

Factorii direcți care influențează asupra ratei rentabilității resurselor consumate sunt: structura producției vândute pe produse (g), costurile unitare (c) și prețurile medii de vânzare unitare, exclusiv T.V.A. (p).

Asupra ratelor rentabilității resurselor consumate costul exercită o dublă acțiune, influențând în sensuri diferite prin numărătorul și numitorul raportului ( exemplu: în cazul depășirii costurilor unitare pe produs, numărătorul – profitul- se reduce, iar numitorul – cheltuielile totale- crește, ceea ce face ca inflența negativă a acestui factor asupra ratei rentabilității resurselor consumate să fie mai puternică decât în cazul altor rate de rentabilitate).În literatura de specialitate, nivelul acestei rate trebuie să fie cuprinsă între 9-15%.

2.5.3. Analiza ratei rentabilității economice ( )

Rata rentabilității economice reflectă corelația dintre un rezultat economic și mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obținerea acestuia. În calculul rentabilității economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării ( profitul aferent cifrei de afaceri) sau excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice totale (activul total) sau o parte a acestora. Rata rentabilității economice este independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum și de elementele excepționale.

sau

Analiza factorială a ratei rentabilității economice se poate realiza pe baza următoarelor modele de analiză:

a) sau

b)

unde:

în care:

– rata rentabilității comerciale

Potrivit primului model de analiză sistemul de factori care influențează asupra ratei rentabilității economice este următorul:

a) rata rentabilității economice în funcție de:

;

b) rata rentabilității economice în funcție de:

;

Modificarea ratei rentabilității economice, se explică prin prisma celor doi factori direcți: viteza de rotație a activului total ( ) și rata rentabilității comerciale sau rata marjei brute la 1 leu vânzări ( ), a cărei analiză poate fi aprofundată prin intermediul celor trei factori indirecți: structura producției vândute pe produse, prețurile medii de vânzare unitare și costurile unitare.

Utilizând cel de-al doilea model de analiză, sistemul de factori se prezintă astfel:

Rata rentabilității economice este formata din:

– randamentul activelor imobilizate;

– viteza de rotație a capitalului exprimată ca număr de rotații;

– rata rentabilității comerciale.

Metodologia de analiză factorială, potrivit acestui model, este următoarea: .

2.5.3.1. Analiza ratei rentabilității financiare ( )

Rentabilitatea financiară exprimă corelația dintre profit și capitaluri în calitatea lor de surse de finanțare a activității întreprinderii. Circumscris sferei de cuprindere a capitalurilor proprii și permanente, analiza ratei rentabilității financiare se adaptează acestei structuri.

2.5.3.2. Analiza ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii

Acest indicator măsoară, în mărime relativă, remunerarea capitalurilor acționarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziția firmei pentru autofinanțare. Rata în cauză reflectă corelația dintre profitul net, ca venit al acționarilor, și capitalurile proprii ale întreprinderii. Rata rentabilității financiare s capitalurilor proprii (Rf) se determină pe baza relației:

Analiza factorială a ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii poate fi aprofundată utilizând în acest sens următoarele două modele multiplicative de analiză:

a)

b)

În cazul primului model de analiză, sistemul de factori se prezintă astfel:

Rata rentabilității financiare este în funcție de:

a) ;

b) ;

c)

în care:

Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de îndatorare a firmei,fapt demonstrat cu ajutorul relației:

în care:

D= datorii totale;

Se observă câteva aspecte:

– accelerarea vitezei de rotație a activului total reprezintă o condiție esențială pentru sporirea ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii;

– factorul de multiplicare a capitalului propriu cu cât este mai mare cu atât crește rentabilitatea financiară. În practica economică,însă, există o limită de îndatorare acceptată de bănci; unele bănci apreciază că limita maximă de îndatorare 70% din sursele totale ale firmei, depășirea acestei limite de îndatorare atrage pentru firmă în cauză dobânzi mai mari și garanții suplimentare solicitate de bănci, deoarece riscul financiar este mai mare (factorul de multiplicare în acest caz este de 1+70/33=3,33).

– sporirea rentabilității nete a veniturilor totale reprezintă principala cale de creștere a profitului net și este determinată, în principal, de eficiența de exploatare a firmei.

Potrivit celui de al doilea model de analiză,sistemul de factori este următorul:

Rata rentabilității financiare este în funcție de:

a)

b)

c)

în care:

Acest model de analiză pune în evidență eficiența utilizării capitalului propriu, rentabilitatea brută a veniturilor totale și ponderea profitului net în profitul brut (reflectă evoluția impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile din punct de vedere, precum și a deducerilor fiscale).

2.5.3.3. Analiza ratei rentabilității financiare a capitalului permanent

Utilizarea ratei rentabilității financiare a capitalului permanent are rolul de a evidenția corelația dintre capitalul permanent și profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului pe profit.

Modelul de analiză este următorul :

unde: – rata rentabilității financiare a capitalului permanent;

– profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor finanaciare cu dobânzile și a impozitului pe profit;

– capitalul permanent.

– capitaluri proprii;

– provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

D- datorii pe termen mediu și lung.

Un alt model de analiză a ratei rentabilității financiare a capitalului permanent este următorul:

in funcție de și .

unde:

– cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;

– profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri.

Acest model de analiză pune în evidență eficiența utilizării capitalului permanent al întreprinderii, prin intermediul vânzărilor medii la 1 leu active, finanțate pe seama capitalurilor permanente și a marjei medii brute ce revine la 1 leu vânzări. Marja brută trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor cu dobânzile ca formă de remunerare a datoriilor pe termen scurt, mediu sau lung, cât și a impozitului pe profit, astfel încât firma să obțină profit net care să permită remunerarea acționarilor săi.

2.5.3.4. Analiza ratelor de rentabilitate cu ajutorul modelului DuPont

Modelul DuPont utilizează pentru analiza evoluției ratelor de rentabilitate descompunerea ratei de rentabilitate financiară. Metodologia de analiză este următoarea:

În concluzie :

unde:

– rata rentabilității financiare;

– rata rentabilității economice;

– autonomia financiară (indicator de solvabilitate).

La rândul său, rentabilitatea economică poate fi descompusă astfel:

În concluzie, rentabilitatea economică este efectul acțiunii:

– ratei marjei;

– rotației activelor totale (indicator de gestiune).

2.5.4. Analiza ratelor de rentabilitate pe produs

La nivel de produs pot fi determinate două tipuri de rate:

– rata rentabilității resurselor consumate;

– rata rentabilității comerciale.

2.5.4.1. Analiza ratei rentabilității resurselor consumate pe produs

Modelul de analiză este următorul:

și este în funcție de c și p.

Metodologia de analiză factorială a ratei rentabilității resurselor consumate pe produs se prezintă astfel:

din care, datorită:

1. influenței modificării costului unitar:

2. influenței modificării prețului de vânzare al produsului:

2.5.4.2. Analiza ratei rentabilității comerciale pe produs

Modelul de analiză se prezintă astfel:

și este în funcție de p și c

Metodologia de cuantificare a influențelor factorilor este:

din care, datorită:

1. influenței modificării prețului de vânzare al produsului:

2. influenței modificării costului unitar:

Influența costului unitar poate fi aprofundată în funcție de factorii: fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă sau în funcție de specificul activității firmei analizate.

2.6. Pragul de rentabilitate și riscul teoretic

Pragul de rentabilitate este punctul la care cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare, iar profitul este nul. El mai este numit și "cifra de afaceri critică" după acest prag, activitatea devine rentabilă. Determinarea pragului de rentabilitatea se poate face în unități fizice sau valorice pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate a firmei.

Pragul de rentabilitate în unități fizice se stabilește în cazul firmelor monoproductive. Pentru determinarea pragului de rentabilitate în unități fizice se pornește de la relațiile:

CA= CT;

qp= CV+CF;

;

unde:

CA este cifra de afaceri;

CT este costul total;

q este volumul fizic al producției vândute;

CV- cheltuieli variabile;

CF- cheltuieli fixe.

Rezultă că volumul fizic al producției pentru care profitul este nul se calculează după relația:

Deoarece diferența P-CVM reprezintă marja unitară a cheltuielilor variabile (mjv), relația se mai scrie sub forma:

Pragul de rentabilitate pentru unitățile care produc și comercializează o gamă variată de produse se stabilește după relațiile:

unde:

este rata medie a cheltuielilor variabile;

este structura cifrei de afaceri;

este rata medie a marjei cheltuielilor variabile;

este rata marjei cheltuielilor variabile pe produs;

este rata cheltuielilor variabile individuale.

Relațiile de calcul ale pragului de rentabilitate sunt valabile și pentru firmele din sfera distribuției. Dacă se are în vedere mecanismul specific de asigurare a profitului din marja comercială cuprinsă în prețul de vânzare cu amănuntul, relațiile pe baza cărora se stabilește pragul de rentabilitate sunt:

unde:

CA reprezintă vânzările de mărfuri ;

– cost;

este rata medie a cheltuielilor de circulație variabile;

este rata medie a marjei comerciale.

O importanță deosebită pentru fundamentarea deciziilor privind conducerea unei firme o are stabilirea datei calendaristice la care pragul de rentabilitate este atins. Unii teoreticieni numesc acest moment "punctul mort" ( ).

Pentru evaluarea riscului de exploatare se folosește "indicator de poziție" față de pragul de rentabilitate ( ). El se poate determina:

– în mărimi absolute:

– în mărimi relative:

Indicatorul de poziție în mărime absolută este cunoscut și sub denumirea de "flexibilitate" absolută. El exprimă capacitatea firmei de a se adapta la cerințele pieței. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât flexibilitatea firmei este mai ridicată, respectiv riscul de exploatare este mai redus. Gradul de flexibilitate este dependent de starea și calitatea factorilor de producție folosită și de structura organizatorică a firmei.

Indicatorul de poziție în mărimi relative se mai numește și coeficient de volatilitate. El are aceeași valoare informațională ca și indicatorul absolut. Poziția relativă față de pragul de rentabilitate se mai poate calcula și cu relația:

În literatura de specialitate se apreciază că firmele se pot afla în una din următoarele situații:

– instabilă, când cifra de afaceri se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate;

– relativ stabilă, când cifra de afaceri este cu 20% mai mare decât cea corespunzătoare punctului mort;

– confortabilă, când cifra de afaceri depășește pragul de rentabilitate cu peste 20%.

2.7. Analiza SWOT

SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezești "Strengthts" (Forte,Puncte forte), "Weaknesses" (Slabiciuni, Puncte slabe), "Opportunities" (Oportunități, Șanse) și "Threats" (Amenințări). Primele două privesc firma și reflectă situația acesteia, iar următoarele două privesc mediul și oglindesc impactul acestuia asupra activității firmei.

Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau componente distinctive pe care aceasta le posedă la un nivel superior în comparație cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce îi asigură un anumit avantaj în fața lor. Astfel , punctele forte reprezintă activități pe care firma le realizează mai bine decât firmele concurente, sau resurse pe care le posedă și care depășesc pe cele ale altor firme.

Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care îi determină un nivel de performanțe inferior celor ale firmelor concurente. Punctele slabe reprezintă activități pe care firma nu le realizează la nivelul propriu celorlaltor firme concurente sau resurse de care are nevoie dar nu le posedă.

Oportunitățile reprezintă factori de mediu externi pozitivi pentru firmă, altfel spus șanse oferite de mediu,firmei, pentru a-și stabili o nouă strategie sau a-și reconsidera strategia existentă în scopul exploatării profitabile a oportunităților apărute. Oportunități există pentru fiecare firmă și trebuie identificate pentru a se stabili la timp strategia necesară fructificării lor sau pot fi create, îndeosebi pe baza unor rezultate spectaculoase ale activităților de cercetare-dezvoltare, adică a unor inovări de anvergură care pot genera chiar noi industrii sau domenii adiționale pentru producția și comercializarea de bunuri și servicii.

Amenințările sunt factori de mediu externi negativi pentru firmă, cu alte cuvinte situații sau evenimente care pot afecta nefavorabil, în măsură semnificativă, capacitatea firmei de a-și realiza integral obiectivele stabilite, determinând reducerea performanțelor ei economico-financiare. Ca și în cazul oportunităților, amenințări de diverse naturi și cauze pândesc permanent firma, anticiparea sau sesizarea lor la timp permițând firmei să-și reconsidere planurile strategice astfel încât să le evite sau să le minimalizeze impactul. Mai mult, atunci când o amenințare iminentă este sesizată la timp, prin măsuri adecvate ea poate fi transformată în oportunitate.

Aplicarea analizei SWOT este facilitată dacă se folosește o listă de probleme care trebuie urmărite în cadrul analizei și ale căror răspunsuri sunt relevante pentru evaluarea situației de fapt a mediului și a firmei. Este recomandabil ca problemele urmărite în ceea ce privește punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările să aibă anvergura necesară pentru a fi cu adevărat probleme strategice, să aibă legătură cu planurile strategice și să ofere indicii semnificative pentru evaluarea judiciozității acestora și, la nevoie, pentru reconsiderarea lor.

O parte din principalele probleme de urmărit în cadrul analizei SWOT sunt prezentate în continuare, ele pot fi folosite drept referință pentru efectuarea unei analize, dar pot și este preferabil să fie completate cu alte probleme specifice firmei în cauză.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ ANALIZA RENTABILITĀȚII LA S.C. A&C S.R.L.

3.1. PREZENTAREA GENERALĀ A SOCIETĀȚII

În anul 1994 în urma unui studiu de piață s-a ajuns la concluzia că în zona orașului Mizil, nu exista un punct de sacrificare pentru animalele mari care să satisfacă cerințele pieței precum și cerințele de igienă cerute de legislația în vigoare, drept pentru care s-au pus bazele unei afaceri sub numele "Ana &Cornel", ce avea la acel moment ca obiectiv principal de activitate abatorizarea bovină și porcină.

Prima acțiune întreprinsă de nou înființata societate a fost achiziționarea unor spații care au fost modernizate și reamenajate pentru a corespunde scopului propus.

Cu trecerea timpului societatea s-a dezvoltat și astfel în anul 1997 unitatea deja avea un număr de peste 40 de angajați și o rețea de distribuție destul de vastă, rețea ce cuprindea firme de prestigiu în producția de preparate din carne.

În anul 1999, s-a trecut la extinderea obiectului de activitate prin crearea unei secții de semipreparate din carne, secție ce a creat noi locuri de muncă și a pus baza unei noi activități : producția de preparate din carne.

Succesul a apărut rapid și volumul de activitate al firmei a crescut,mergând în principal pe fabricarea de mezeluri și comercializarea acestora.

Problemele permanente de lipsă acută a materiei prime precum și proasta calitate a acestor materii prime, provenite din unitățile de profil din țară au determinat societatea să ia decizia de a încerca să găsească furnizori pe plan extern. În acest scop s-a creat un departament special de import, s-au făcut vizite la potențialii furnizori din Europa, s-au vizitat târguri internaționale de profil și pas cu pas s-au pus bazele unor foarte solide relații de parteneriat cu firme din Europa, Canada, S.U.A.

Odată cu trecerea timpului societatea s-a dezvoltat iar prin achiziționarea celor mai noi și mai performante utilaje cum ar fi cele de fierbere-afumare, a dus la îmbunătățirea continuă a calității produselor și la creșterea producției.

În anul 2005 societatea avea peste 450 de angajați, 23 de magazine proprii răspândite în întreaga țară, o rețea de distribuție bine dezvoltată ce acoperă aproximativ 60% din teritoriul României, un parc auto de 120 de vehicule, mai mult de 110 produse diferite și o producție de peste 30 de tone pe zi.

Profitul rezultat din dezvoltarea afacerii a fost reinvestit în construirea unei fabrici cu o capacitate de peste 50 de tone pe zi care va indeplini normele U.E. cu o valoare a investițiilor de peste 6 milioane de euro. Noua fabrică va intra în funcțiune până la sfârșitul anului 2006.

Încă de la început s-a pus accent pe respectarea condițiilor U.E. privind regulile de igienă, reguli ce au fost recent îmbunătățite prin implementarea H.A.C.C.P. (Hazard Analizing Critical Control Point) în societate.

3.2. OBIECTIVELE GENERALE ȘI SPECIFICE ALE SOCIETĀȚII

S.C. A&C S.R.L. este persoană juridică, constituită ca societate cu răspundere limitată, cu capital integral privat. Obiectul principal de activitate este producția și conservarea cărnii.

Procesul tehnologic de realizare a produselor societății se desfășoară în următoarele sectoare principale:

– secția animale vii;

– secția de sacrficare a animalelor (abator);

– secția de producție care cuprinde următoarele secții:

a) secția de tranșare;

b) secția de producție preparate;

– depozit:

a) semipreparate;

b) produse finite.

Începând cu sfârșitul anului 2003, societatea este preocupată să investească în mijloace fixe, achiziționând utilaje, mașini, în vederea modernizării, dar și extinderii activității pentru a putea satisface cererea. În anul 2004, societatea apelează la pachetele de servicii oferite de bănci, sub forma unei linii de creditare.

Societatea are piață de desfacere asigurată pentru produsele sale:

– prin magazinele proprii ( proprietate sau închiriate)- în anul 2004, 59,64% din cifra de afaceri s-a realizat din vânzările prin magazinele proprii;

– prin vânzare către clienți, pe bază de contracte.

3.3.SITUAȚIA ECONOMICO-FINANCIARĀ A SOCIETĀȚII

PE PERIOADA 2003-2005

Analiza situației economico-financiare la S.C. A&C S.R.L. se poate face pornind de la rezultatele reflectate în bilanțul contabil simplificat și contul de profit și pierderi pe perioada 2003-2005.

Pentru întocmirea acestei analize se au în vedere mai multe considerente:

– estimarea financiară identifică posibilități de creare a fluxurilor bănești necesare desfășurării activităților activităților de prelucrare și de desfacere;

– sporirea profitabilității identifică posibilități de creare a fluxurilor bănești necesare desfășurării activităților de prelucrare și de desfacere;

– sporirea profitabilității la principalele produse realizate, are la bază restructurarea și modernizarea fluxurilor de producție, cât și infuzia de capital, ceea ce va determina majorarea fluxurilor financiare;

– perfecționarea metodelor de marketing se va realiza pe baza acțiunilor de extindere a piețelor interne și externe, cu respectarea condițiilor de calitate, ambalare, prezentarea și distribuirea produselor.

Calculele rezultatelor economico-financiare ale societății în perioada 2003-2005 sunt prezentate în tabelele cu privire la "principalii indicatori".

Determinarea indicatorilor economico-financiari conduce la efectuarea unei analize diagnostic pe anii luați în calcul pentru desprinderea unor concluzii pertinente privind dezvoltarea de perspectivă.

PRINCIPALII INDICATORI

– BILANȚ- Tabelul nr.1

PRINCIPALII INDICATORI

– contul de profit și pierdere-

Tabelul nr.2

EVOLUȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI

Tabelul nr.3

În urma analizei evoluției principalilor indicatori din contul de profit și pierdere se observă o creștere a acestora, și în mod deosebit a veniturilor și cheltuielilor de natură financiară. Astfel, veniturile financiare au crescut cu 135,42 în anul 2005 față de anul 2003, acestea fiind susținute de creșterea veniturilor din dobânzile acordate la conturile de disponibil sau conturile de depozit (conform pachetelor de servicii oferite de bănci).Cheltuielile financiare au cunoscut o pondere mult mai ridicată, înregistrând o creștere de 251,62 în anul 2005 față de 2003; aceasta se justifică atât prin creșterea cheltuielilor din diferențe de curs valutar aferente plăților efectuate către furnizorii străini.

Veniturile din exploatare au înregistrat o creștere graduală de la 270% în perioada 2003-2004 la 334% în perioada 2004-2005. Dacă în prima perioadă creșterea veniturilor din exploatare a fost susținută de creșterea cifrei de afaceri (227%), în perioada 2004-2005, aceasta s-a datorat îndeosebi creșterii variației producției stocate.

Cheltuielile totale au cunoscut o variație de la 266% pentru perioada 2003-2004 la 369% pentru perioada 2004-2005, respectiv 976% pe întreaga perioadă analizată. O creștere similară s-a înregistrat și la cheltuielile din exploatare.

Creșterea profitului brut în 2004 față de 2003 de 3,27 ori s-a datorat faptului că veniturile au înregistrat o creștere ce a devansat creșterea cheltuielilor, ceea ce în mărime absolută reprezintă 3124035 lei. Situația este opusă în perioada următoare 2004-2005, când creșterea cheltuielilor a devansat creșterea veniturilor (au scăzut veniturile financiare și au crescut foarte mult cheltuielile de natură financiară). Aceeași fluctuație o înregistrează și profitul după impozitare; creșterea înregistrată de profitul net are o pondere ridicată în prima parte a perioadei analizate (~309% în anul 2004 față de anul 2003, iar în mărime absolută reprezintă 2874970 lei). Pe total perioadă, profitul net a înregistrat o creștere cu 4835912 lei, iar în mărime relativă de ~452%.

Marja comerciala are următoarele valori : în 2003- 658075 și indicii: în 2004/2003- 1,58

2004- 1037928 2005/2004- 1,86

2005- 1932018 2005/2003- 2,94

1) Marja comercială este un indicator specific activității de comerț desfășurate de către întreprindere și exprimă, în esență, suma adaosului comercial aferent vânzărilor de mărfuri. Se constată o creștere a marjei comerciale cu 379853 lei (2003-2004) și 894090 lei (2004-2005) și respectiv 1,58%, 1,86% și 2,94% în condițiile sporirii valorii vânzărilor de mărfuri. Această situație s-a datorat creșterii costului mărfurilor vândute într-un ritm superior vânzărilor de mărfuri.

Producția exercițiului are următoarele valori: 2003- 7585901 indicii: 2004/2003- 2,25

2004- 17055307 2005/2004- 3,16

2005- 53917991 2005/2003- 7,11

2) Producția exercițiului reflectă volumul total de activitate al unei perioade. În cazul societății se constată o creștere în mărimi absolute cu 9469406 lei (2004 față de 2003) și cu 36862684 lei (2005 față de 2004). Această situație s-a datorat în cea mai mare parte variației producției stocate. În realitate societatea nu lucrează cu producție pe stoc, aceasta având piața de desfacere imediată, dar și pentru că produsele sunt perisabile. Un exemplu poate fi o operațiune de înregistrare în contabilitate ce denaturează valoarea variației producției stocate în sensul măririi ei, în defavoarea cifrei de afaceri, fără a afecta, însă, veniturile totale. Conform datelor din situațiile financiare în anul 2003, 28,16% din venituri erau realizate prin magazinele proprii(2662708/(2662708+6792635)) în anul 2005 ponderea a crescut la 56,65%.

Valoarea adăugată are următoarele valori: 2003- 1509708 indicii sunt: 2004/2003- 3,21;

2004- 4840909 2005/2004- 1,86;

2005- 8984181 2005/2003- 5,95.

3) Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat din activitatea de producție și de comercializare a întreprinderii. După ce a înregistrat o creștere de 3,21% în anul 2004 față de anul 2003, în perioada 2004-2005, societatea a înregistrat o scădere la 1,86%. Corelând scăderea valorii adăugate cu evoluția producției exercițiului și a marjei comerciale se constată micșorarea gradului de prelucrare a resurselor consumate procurate de la terți . Costurile cu consumurile provenite de la terți au crescut mai mult decât veniturile din producție, ceea ce are o influență negativă asupra rentabilității pe termen scurt. Această creștere a fost generată de cheltuielile cu prestările de servicii executate de terți ( proiecte, avize, măsurători, taxe și onorarii), deoarece societatea are în vedere construcția unei noi hale de producție.

Excedentul brut are următoarele valori: 2003- 1386623 indicii sunt: 2004/2003- 3,26;

2004- 4524365 2005/2004- 1,67;

2005- 7558456 2005/2003- 5,45.

4) Excedentul brut al exploatării semnifică fluxul potențial de disponibilități degajat de ciclul de exploatare al întreprinderii în cazul societății se observă o variație a excedentului brut asemănătoare valorii adăugate : a crescut în perioada 2003-2004 în procent de 3,26%, iar în perioada 2004-2005 a regresat la 1,67%. Se observă că valoarea adăugată a crescut într-un ritm mai lent (5,95% în perioada 2003-2005) față de cheltuielile cu personalul (11,52% în perioada 2003-2005). Se observă, așadar, o scădere a capacității de autofinanțare a întreprinderii.

Rezultatul exploatării are următoarele valori: 2003- 1373551indicii sunt: 2004/2003- 3,27

2004- 4491007 2005/2004- 1,59

2005- 7156013 2005/2003- 5,21

5) Analiza corelației dintre indicatorii de rezultate

a) rezultatul exploatării/ excedentul brut ilustrează următoarele valori: 99,06% în anul 2003, 99,26% în anul 2004 și 99,47% în anul 2005. Creșterea valorii raportului s-a datorat diminuării ponderii cheltuielilor cu amortizarea. Deși, în mărimi absolute, cheltuielile cu amortizarea au crescut considerabil- ca urmare a unor investiții efectuate în mijloace fixe de natura utilajelor și mașinilor- creșterea excedentului brut din exploatare s-a efectuat într-un ritm mai accelerat.

b) rezultatul exploatării/ rezultatul curent ilustrează următoarele valori: 0,9998 în anul 2003, 0,9985 în anul 2003 și 1,0228 în anul 2005. În anul 2005 societatea a înregistrat pierdere din activitatea financiară spre deosebire de anii anteriori. Aceasta s-a datorat creșterii cheltuielilor cu dobânzile aferente liniei de credit și leasing-ului financiar contractate în cursul anului 2005.

c) rezultatul curent/ rezultatul brut =1 pe parcursul întregii perioade, deoarece societatea nu a avut operații excepționale.

d) rezultatul net/ rezultatul brut ilustrează următoarele valori: 1 în anul 2003, 0,9446 în anul 2004 și 0,8875 în anul 2005. Această descreștere s-a datorat atât factorilor endogeni (creșterea mai rapidă a cheltuielilor nedeductibile fiscal), cât și factorilor exogeni (normele legislative conform cărora au încetat facilitățile acordate investitorilor într-o zonă defavorizată).

3.4. ANALIZA RENTABILITĀȚII LA S.C. A&C S.R.L.

Rentabilitatea, ca formă sintetică de exprimare a eficienței economice, reprezintă capacitatea întreprinderii de a obține profit, în scopul remunerării capitalurilor, dar și al extinderii activității acesteia.

Pentru stabilirea rentabilității firmei se utilizează metodele: substituire în lanț, tabloul soldurilor intermediare de gestiune, comparații, indici, mărimi relative de structură, grafice; rata rentabilității se calculează utilizându-se metoda ratelor, respectiv se apreciază în funcție de costuri, venituri, capitaluri.

A. Analiza structurală a rentabilității

Pe baza indicatorilor prezentați mai sus se calculează următoarele rate care exprimă eficiența economico-financiară a societății.

Tabelul nr.4

Din calculul ratelor de eficiență rezultă că rata marjei comerciale a înregistrat o scădere continuă pe parcursul perioadei analizate. Indicele de evoluție al veniturilor din vânzările de mărfuri (1439% pr întreaga perioadă) a crescut mult mai mult decât indicele marjei comerciale (294% pe întreaga perioadă), ceea ce reprezintă o creștere a costului mărfurilor vândute nesusținută de o creștere simultană a adaosului comercial practicat la vânzarea cu amănuntul.

Deci societatea înregistrează o creștere a valorii adăugate exprimată în mărimi absolute, rata valorii adăugate cunoaște fluctuații pe parcursul anilor 2003-2005, înregistrând o scădere semnificativă în ultima parte a perioadei. Aceasta, deoarece creșterea indicelui producției exercițiului (711%) a devansat creșterea indicelui valorii adăugate (595%).

Cote relativ mici înregistrează contribuția factorului uman ca urmare a ponderii scăzute a cheltuielilor cu salariile și protecția socială în total cheltuieli ( de la 1,38% în anul 2003 la 1,63% în anul 2005) și, implicit, în valoarea adăugată. Deși indicele cheltuielilor cu personalul a înregistrat o dinamică ascendentă (~1152% pe perioada analizată), dublând creșterea indicelui valorii adăugate la care se raportează, această creștere nu este suficientă pentru a susține o rată a contribuției factorului uman la realizarea plusului de valoare din activitatea de producție și comercializare. Aceasta se explică prin numărul scăzut de personal (în perioada 2003-2004), dar și prin descreșterea remunerațiilor acordate personalului (în anul 2005); astfel cheltuielile totale cu personalul raportate de numărul mediu de personal a înregistrat următoarele valori 3498,26 lei în anul 2003, 6619,25lei în anul 2004 și 5343,55 lei în anul 2005.

O pondere substanțială a înregistrat rata de eficiență ce exprimă remunerarea întreprinderii, deși aceasta a cunoscut o dinamică descendentă ajungând de la 91,69% în anul 2003 la 75,37% în anul 2005. Aceasta se datorează creșterii cheltuielilor cu amortizarea ca urmare a investițiilor în mijloace fixe, indicele acesteia înregistrând o creștere de ~54,5 ori în anul 2005 față de anul 2003, devansând puternic creșterea indicelui rezultatului net (egală cu 452% în anul 2005 față de anul 2003).

Rata excedentului brut din exploatare a înregistrat o dinamică fluctuantă pe parcursul perioadei 2003-2005, aceasta datorându-se faptului că indicele producției – numitorul- a cunoscut o creștere mai mare (de 711%) decât creșterea indicelui brut din exploatare (545%)- numărătorul-, o influență semnificativă în acest sens având creșterea substanțială a cheltuielilor cu terții. O dinamică similară o înregistrează rata rentabilității rezultatului brut. Deși veniturile din exploatare, curente și totale au crescut semnificativ (cheltuielile totale au crescut în perioada 2003-2005cu ~9,06%) acestea nu au susținut în totalitate creșterea cheltuielilor (cheltuielile totale au crescut în perioada 2003-2005 cu ~976%) în detrimentul rezultatului din exploatare, rezultatului curent și rezultatului brut.

B. Analiza profitului și a ratei rentabilității pe total societate

B.1. Analiza profitului

=

Modelul de analiză pentru profitul din exploatare:

Tabelul nr.5

Rezultatul din exploatare cunoaște o creștere anuală, înregistrând în anul 2005 față de anul 2003 o creștere cu ~521%. Trebuie avut în vedere că deși producția exercițiului a crescut cu ~711% în anul 2003 față de anul 2005, indicele cheltuielilor de exploatare cu personalul, cu terții (furnizori,bugete, bănci) și consumurile interne a devansat indicele producției exercițiului.

Eficiența activelor totale înregistrează o scădere semnificativă în anul 2004 față de anul 2003, redresându-se în anul următor, ceea ce reflectă faptul că în anul 2004 societatea a avut imobilizări în stocuri. Achiziția de utilaje a condus la creșterea indicelui producției exercițiului superior indicelui de creștere a activelor totale. Gradul de valorificare a producției exercițiului și profitul din exploatare la 1 leu CA au cunoscut o evoluție ascendentă în anul 2004 față de anul 2003, iar ulterior, în anul 2005, au regresat.

O influență semnificativă o are variația producției stocate. Deși cifra de afaceri a înregistrat o dinamică ascendentă pe parcursul perioadei, creșterea sa nu a susținut cheltuielile de exploatare, ceea ce s-a reflectat în rezultatul din exploatare. Astfel la 1 leu cifră de afaceri în anul 2005 se obține un profit din exploatare de 0,11 lei, față de 0,21 lei în anul 2004.

B.2. Analiza ratelor de rentabilitate Tabelul nr.6

În perioada 2003-2004 se observă o creștere a ratei rentabilității comerciale fiind susținută în special de creșterea rezultatului din vânzări (mai mare decât indicele de creștere a cifrei de afaceri). Această evoluție s-a datorat în mod direct factorului preț, iar indirect, costurilor relativ scăzute.

Se constată o diminuare a ratei rentabilității comerciale în anul 2005 față de anul 2004, ceea ce înseamnă o creștere a cifrei de afaceri într-un ritm mai rapid decât profitul din vânzări. Această dinamică s-a datorat factorului calitativ, deci prețului de vânzare, care nu a crescut proporțional cu cheltuielile aferente, conducând la o oarecare depreciere a eficienței activității societății. Majorarea costurilor unitare la produsele fabricate și vândute de societate a determinat o diminuare a rezultatului în condițiile în care marja de profit nu a crescut corespunzător. În perioada anterioară activitatea de producție a firmei era restrânsă, punându-se accent pe abatorizare și vânzare. Ulterior, societatea și-a lărgit domeniul de activitate fabricând și preparate din carne, ceea ce presupune investiții în mijloace fixe, în personal, atrăgând după sine o creștere a cheltuielilor fixe.

Analiza ratei rentabilității resurselor consumate (a costurilor) reflectă modul în care firma a gestionat resursele care au intrat în costuri.

În anul 2004 față de anul 2003 aduce un surplus de rentabilitate, adică o modificare cu 127%, ca urmare a influenței favorabile a prețului de vânzare și a structurii producției.

Creșterea costurilor, ca urmare a creșterii prețurilor de cumpărare de resurse, dar și a creșterii consumurilor specifice de resurse ( prin modificarea structurii producției), a avut o influență nefavorabilă asupra ratei rentabilității resurselor consumate, în sensul diminuării acesteia în anul 2005 sub nivelul anilor precedenți.

Analiza ratei rentabilității economice arată eficiența utilizării capitalului total disponibil, fără a lua în considerare structura de finanțare (ponderea între resursele de natură proprie și cele împrumutate sau atrase). Este un factor important cu precădere pentru utilizatorii interni ai informației (managementul întreprinderii).

Tabelul nr.7

Tabelul nr.8

Pe parcursul perioadei analizate rata rentabilității a înregistrat o scădere de la 0,57 în anul 2003 la 0,38 în anul 2005. Aceasta se explică prin creșterea indicelui profitului net inferioară creșterii indicelui activelor totale. Activele totale au înregistrat o creștere de la 2425902 lei în anul 2003 la 16495068 lei în anul 2005, ceea ce în mărime relativă reprezintă ~680% indice de creștere în 2005 față de 2003. Pe perioada 2003-2005 se observă o creștere accentuată a activelor circulante în detrimentul activelor imobilizate (mijloace fixe: mașini, utilaje, echipamente). Din analiza structurală a activelor circulante se observă o creștere pronunțată a creanțelor (50,97% în anul 2003, 44,79% în anul 2004, 75,10% în anul 2005). Deși ponderea stocurilor în active circulante este în scădere, ele au înregistrat un indice de creștere ~358,14% în 2005 față de 2003. Acestea sunt elementele care au influențat dinamica ratei rentabilității în sensul diminuării ei.

Rata rentabilității financiare exprimă eficiența cu care au fost folosite sursele de natură proprie, fiind baza pentru determinarea ratelor de remunerare a capitalului aportat de către acționarii firmei.

Din analiza variației ratei rentabilității financiare a capitalului propriu în anul 2004 comparativ cu anul 2003 se observă o scădere a eficienței capitalului propriu cu 0,20 puncte procentuale, iar în anul 2005 față de anul 2004, cu 1,16 puncte procentuale. În structura capitalului propriu pondere semnificativă (mai mare de 50%) o deține rezultatul net,urmând apoi rezervele (rezerve legale,rezerve statutare și alte rezerve).Conform legii societăților comerciale nr.31/1990 republicată,rezervele legale trebuie constituite până la nivelul a 1/5 din capitalul social, ceea ce reprezintă 100 lei (500*1/5). Astfel, în structura rezervelor- fonduri proprii ale societății, cea mai mare pondere o dețin "alte rezerve", acestea putând fi utilizate pentru reinvestiții, acordate de dividende,majorare de capital social.

Din analiza pârghiei financiare (activ total/capitaluri proprii) se observă următoarele

În anul 2005 față de anul 2004 ponderea capitalurilor proprii în total active a scăzut,ceea ce semnifică o creștere a gradului de îndatorare. Trebuie remarcat că societatea are în anul 2005 datorii pe termen lung în valoare de 11145 lei,nesemnificativă în total datorii (de 0,19%), societatea a atras fonduri pe termen scurt (datorii la furnizori, datorii neajunse la scadența către bugete). Nu se poate vorbi despre o situație financiară precară a societății, deoarece aceasta are capacitatea de a-și acoperi datoriile pe termen scurt din creanțele pe care le are de încasat.

Din analiza variației ratei rentabilității financiare a capitalului permanent concluzia este asemanatoare variației ratei rentabilității capitalului propriu, deoarece societatea are datorii pe termen lung în proporție neglijabilă în total datorii. În concluzie, societatea nu-și desfășoară activitatea susținându-se pe fondurile atrase pe termen lung.

Variația profitului pe acțiune a înregistrat suma de 39218,84 lei în anul 2005 față de anul 2004, respectiv de 96718,24 lei în anul 2005 față de anul 2003, ceea ce reprezintă o evoluție ascendentă a rezultatului net( indicele de creștere a rezultatului este de ~452% în anul 2005 comparativ cu anul 2003).

C. Analiza punctului critic al rentabilității pe total societate și pe produs

Punctul critic al rentabilității exploatării exprimă veniturile din exploatare care acoperă costurile și se calculează utilizând următoarea formulă:

unde:

X- venituri din exploatare (cifra de afaceri) la nivelul pragului rentabilității (punctului critic);

CF- cheltuieli fixe;

%V- ponderea costurilor variabile în total costuri sau costuri variabile la 1 leu venituri din exploatare. (CA)

În cazul în care se urmărește realizarea unui profit predeterminat, veniturile din exploatare (CA), respectiv punctul critic total, se calculează cu formula:

unde:

Pr- profit programat (prestabilit).

În condițiile îndatoririi, având în vedere un profit prestabilit, se determină veniturile din exploatare (CA), respectiv punctul critic aferent:

unde:

D- dobânzi;

Determinarea punctului critic al rentabilității exploatării:

Tabelul nr.9

Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate a exploatării pe total întreprindere în anul 2005:

Pe toată perioada analizată, societatea a realizat venituri mai mari decât cheltuielile de exploatare, obținând profit și depășind punctul critic. Punctul critic situat în exercițiul financiar 2005 la nivelul de 93,12% din veniturile din exploatare, crescând semnificativ în comparație cu perioadele anterioare. Poziția punctului critic față de capacitatea maximă de producție a crescut de la 8,88 în anul 2003, la 23,45% în anul 2004, ajungând la 86,24% în anul 2005.

D. În urma efectuării analizei SWOT s-au constatat următoarele:

Puncte tari:

a) structura organizatorică a societății este modernă, cuprinzând sectoarele, secțiile și compartimentele necesare unei întreprinderi moderne;

b) prin tehnologiile și aparatura modernă cu care este dotată, societatea are posibiltatea urmăririi eficiente a calității produselor, acesta fiind o preocupare constantă;

c) societatea nu se confruntă cu conservatorismul, cu stereotipia sau plafonarea profesională. Se confruntă,însă, cu lipsa de experiență în fabricarea preparatelor din carne. Din această cauză, încă de la începerea activității de preparare, nu s-au folosit metode empirice de urmărire a fazelor de fabricație sau nu s-au intocmit rețetare, ci a trebuit să se bazeze mereu pe preferințele pieței.

d) diversificarea sortimentală a producției de preparate din carne a inceput la sfârșitul anului 2003, ajungând în prezent la o gamă de peste 70 de produse.

e) linia de producție complet automatizată provine din import de la firme cu tradiție în domeniu.

f) comercializează și produse importate.

g) infrastructura de distribuție este puternic dezvoltată.

h) părțile sociale sunt deținute în totalitate de administratori.

i) societatea prin produsele sale și prețurile atractive ale acestora, are o imagine favorabilă pe piață, situându-se printre liderii de piață.

Puncte slabe:

a) se folosesc în exclusivitate condimente din import de la o firma străină sub formă de condimente granule sau condimente extract;

b) la sectorul de abatorizare s-a făcut mult mai puțin pe linia mecanizării și modernizării instalațiilor și a procesului tehnologic, el urmând să fie modernizat abia în anii ce vor veni;

c) lipsa surselor de apă, proprii;

d) vânzări mai scăzute în perioada sărbătorilor religioase;

e) lipsa sectorului propriu de furnizare de materie primă (creșterea animalelor de carne);

f) lipsa unui laborator de analiză și cercetare.

Oportunități:

a) creșterea rapidă a pieței datorate existenței unei singure fabrici pe profil în zonă, ceea ce asigură o bună piață de desfacere;

b) societatea are posibilitatea extinderii nomenclatorului de produse prin sortimente noi;

c) societatea prin potențialul său și prin potențialul zonei în care se află amplasată are posibilitatea de integrare pe verticală și de diversificare.

Amenințări:

a) presiunea tot mai crescânda a concurenței- produse importate sau produse sub licență în țară, cu renume : Campofrio, Aldis;

b) emanciparea consumatorilor;

c) fluctuațiile monedei naționale față de moneda euro sau dolar

d) politicile de creștere a taxelor vamale la import.

Analiza SWOT dă ocazia să se identifice măsurile oportune pentru înlăturarea/ diminuarea punctelor slabe (ierarhizarea lor ca priorități) și elimină în mare măsură surprinderea în cazul amenințărilor.

CONCLUZII

1) creșterea prețurilor pentru a devansa indicele de creștere al cheltuielilor, aceasta fiind justificată în condițiile în care producția are asigurată desfacerea în condiții de concurență;

2) creșterea adaosului comercial pentru produsele finite și semifabricate vândute prin magazinele proprii, pentru a susține creșterea costurilor, deoarece pierderea înregistrată la vânzarea cu amănuntul se reflectă asupra rezultatului societății;

3) utilizarea unor facilități fiscale ( amortizarea accelerată influențează în mod direct asupra diminuării cheltuielilor cu impozitul pe profit și, indirect, prin creșterea capacității de autofinanțare);

4) mărirea producției pentru a se diminua efectul cheltuielilor fixe asupra rezultatului;

5) creșterea cifrei de afaceri concomitent cu majorarea gradului de valorificare a producției exercițiului;

6) creșterea eficienței utilizării factorilor de producție, a capitalurilor, deci a rentabilității activului;

7) diminuarea variației producției stocate;

8) creșterea contribuției factorului uman la realizarea plusului de valoare din activitatea de producție și comerț;

9) îmbunătățirea structurii activelor fixe, valorificarea activelor circulante, recuperarea creanțelor;

10) îmbunătățirea rentabilității veniturilor, deci a eficienței comerciale;

11) organizarea pe centre de cost și centre de profit pentru a putea urmări îndeaproape rentabilitatea pe fiecare centru/punct de lucru.

BIBLIOGRAFIE

Dinu E. "Analiza economică și financiară a firmei"

Editura ASE, București 2004

Isfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C." Analiza economico-financiară", Editura ASE, București 2005

Isfănescu A., Stănescu C., " Analiza economico-financiară"

Editura Economică, București 1999

Mărgulescu D., Niculescu M., Robu V. " Diagnostic economico-financiar"

Editura Romcart, București 1994

Robu V., Georgescu N. "Analiza economico-financiară"

Editura ASE, București 2001

Rusu C. " Management Strategic" Editura ALL BECK, București 1999.

*** Tribuna economică din anii 2003-2006 -colecție

*** Finanțe, credit,contabilitate 2003-2006- colecție.