Analiza Economico Financiara a Societatii Telco PE S.r.ldocx
=== Analiza economico financiara a societatii TELCO-PE S.R.L ===
FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT "IOAN SLAVICI" TIMIȘOARA
UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
DOMENIUL: FINANȚE
PROGRAMUL DE STUDII: FINANȚE ȘI BĂNCI
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. Untaru Mircea
ABSOLVENT:
Cojocaru C. Tudor
2016
FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT "IOAN SLAVICI" TIMIȘOARA
UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
DOMENIUL: FINANȚE
PROGRAMUL DE STUDII: FINANȚE ȘI BĂNCI
ANALIZA ECONOMICO FINANCIARĂ A SOCIETĂȚII TELCO-PE S.R.L.
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. Univ. Dr. Mnerie Dumitru
ABSOLVENT:
Bianga F. Voichița Florina
2016
FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA
UNIVERSITATEA „IOAN SLAVICI” TIMIȘOARA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI
TEMA
Lucrarea de licență dată studentului/ei: ………………………………………………
Tema lucrării este: „ ………………………………………………………………………………………………”
Termenul pentru predarea lucrării este: iunie 2016
Elementele inițiale pentru lucrare sunt: planul lucrării, materiale bibliografice, materiale preluate de la firmă.
Conținutul lucrării (cu enumerarea capitolelor):
Cap. 1
Cap. 2
Cap. 3
Cap. 4
Concluzii
Bibliografie
4. Enumerarea materialului grafic:
Consultații pentru lucrare: periodic
Data eliberării temei:
Tema a fost primită pentru îndeplinire,
Data:
Semnătura studentului
Conducător lucrare de licență
DECLARAȚIE
Subsemnatul/a ______________________________________________________________
absolvent/ă al/a programului de studii universitare de licență Finanțe și bănci, din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității “Ioan Slavici” din Timișoara, promoția _______________
autor / autoare al / a lucrării de licență cu tema: __________________________________________
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
cunoscând prevederile art. 143 alin. (4) și (5) și art. 310 literele a) și b) ale Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, art. 22 din Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 3.098/27.01.2016 și ale art. 42 din Regulamentul propriu de organizare și desfășurare a examenului de licență la Facultatea de Științe Economice, aprobat prin Hotărârea Senatului universitar al UED Lugoj nr. 15 din 29 februarie 2016,
Declar pe propria răspundere următoarele:
lucrarea de licență a fost elaborată de mine, pe baza efortului propriu de cercetare și documentare și nu a mai fost prexentată și susținută niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate;
la realizarea lucrării de licență s-au respectat regulile generale antiplagiat: trimitere în text, trimitere la note de subsol, indicarea surselor tabelelor și graficelor, menționarea surselor la bibliografie;
toate sursele bibliografice utilizate (cărți, articole, legislație etc.), inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare;
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere din altă limbă, sunt cuprinse între ghilimele și conțin referința precisă a sursei bibliografice;
reformularea, în cuvinte proprii, a textelor scrise de către alți autori indică sursa bibliografică din care s-a inspirat;
calculele sunt efectuate de către mine, iar comentarea rezultatelor obținute este originală;
reprezentările grafice și tabelele care nu îmi aparțin au indicată sursa bibliografică exactă.
Prin prezenta îmi asum în totalitate originalitatea lucrării elaborate.
Data: __________________
Numele și prenumele:_______________________________
Semnătura:__________________
REFERAT
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………. 11
CAPITOLUL I
cap. 1. Caracteristici generale orivind analiza economico-financiara
1.1.Definire, scop, funcții, necesitate și utilitate
1.2.Tipuri de analiză economico – financiară și terminologia specifică acesteia
1.3. Metodologia analizei economico – financiare
1.3.1 Metode ale analizei calitative
1.3.2. Metode ale analizei cantitative
cap. 2 Analiza pozitiei financiare a intreprinderii
2.1. Analiza ratelor de structură ale bilanțului
2.2. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii
2.3. Analiza lichidității și solvabilității întreprinderii
2.4. Analiza gestiunii resurselor
CAPITOLUL V
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………………………………………………………………….. 69
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………………. 72
ANEXE ………………………………………………………………………………………………………………………….. 74
INTRODUCERE
În vremurile actuale se vehiculează din ce în ce mai mult termenul de criză economică sau financiară, iar impactul și consecințele acestui fenomen au devenit obiectivele prioritare ale oricărei organizații. Datele economice reprezintă un element nelipsit al conceptului de progres fiind prezente în toate sectoarele de activitate.
Am ales să studiez mai aprofundat această temă deoarece analiza economică este un proces necesar, și din ce în ce mai dezbătut de către toate organizațiile, dar și pentru că am dorit să aflu mai multe informații despre instrumentele economice specifice și despre folosirea acestora în scopul îmbunătățirii situației financiare a unei firme. Studiul de caz efectuat, deși are drept surse de informație documente, rapoarte și analize din domeniul economic, exprimă păreri personale, opinii bazate pe analize și cercetări proprii, având prin urmare un caracter pur orientativ. Lucrarea de față este structurată pe trei capitole.
În cadrul dezvoltării economiei de piață și al măririi nivelului de complexitate al acesteia, datele economice trebuie să se desfășoare corespunzător, astfel încât să poată asigura furnizarea tuturor elementelor indispensabile luării anumitor decizii. În altă ordine de idei, aceste date trebuie să reflecte clar situația patrimoniului unei firme și rezultatele economice și financiare. O valorificare eficace a datelor economice se poate îndeplini doar în cadrul unui mecanism informațional economic în care un pilon de bază este contabilitatea. Ca atare, activitatea contabilă are un aport esențial în economie prin conținutul său, care combină conceptele abstracte și teoria, cu practica și realitatea fenomenelor studiate.
Activitatea contabilă oferă un cadru de informații care nu lasă loc părerilor subiective și promovează strictețea și exactitatea elementelor economice și financiare. Nucleul activității contabile sunt situațiile financiare, considerate cele mai puțin costisitoare și cele mai răspândite metode de comunicare la nivel managerial. În general, informațiile căutate vizează date cu privire la rentabilitatea unei firme sau posibilitatea de nelichiditate a acesteia.
La momentul acesta fiecare organizație, indiferent de mărimea sa, de ramura de activitate sau forma de propietate, este pusă față în față cu o serie de probleme cu privire la cerințele mediului în care își desfășoară activitatea, îmbunătățirea performanțelor economice și financiare și capacitatea concurențială în raport cu alte firme. Din acest punct de vedere, analiza economică deține un rol esențial în realizarea obiectivelor, și contribuie prin tehnicile folosite la cunoașterea stării diferitelor fenomene, la identificarea factorilor și cauzelor care provoacă anumite probleme, și luarea măsurilor adecvate pentru echilibrarea rezultatelor fiecărei firme.
Subiectul abordat este unul amplu dezbătut, ținând cont că la ora actuală, în contextul crizelor economice care au afectat tot mapamondul, al conflictelor armate, al instabilității economice și financiare, fiecare firmă care dorește să supraviețuiască sau să-și mențină locul fruntaș într-un anumit domeniu, trebuie să-și realizeze un diagnostic riguros al situației patrimoniului.
Dublul scop al acestei teme este dat de faptul că, în domeniile pe care aș vrea să le frecventez în viitor, respectiv economie, contabilitate și finanțe, identificarea datelor economice, analiza factorilor de creștere economică și evoluția structurilor patrimoniale sunt principii de bază în tehnicile moderne de economie. Studiul efectuat deși are drept surse de informație analize, rapoarte și documente contabile, exprimă păreri personale, opinii bazate pe analize proprii, având prin urmare un caracter pur orientativ. Din ansamblul preocupărilor majore cărora analiza economică trebuie să le facă față, m-am axat pe evoluția principalilor indicatori economici: cifra de afaceri, venituri, cheltuieli, profit și o analiză a ratelor/ Necesitatea studierii acestei teme rezidă din scopul activităților economice, acela de a trata analiza economică drept esență a teoriei acestui domeniu, care ajută la identificarea și elaborarea strategiilor manageriale potrivite.
Fiecare societate de producție modernă reprezintă un sistem tehnic, economic și social foarte deschis. Starea și perspectivele de dezvoltare ale societății sunt puternic și permanent influențate de mediul extern, care este caracterizat prin dinamism și incertitudine, fapt care condiționează elaborarea și punerea în practică a unor strategii de perspectivă a comportamentului societății. Din acest punct de vedere, adaptarea societăților la schimbările mediului extern primesc o importanță și o actualitate remarcabilă, deoarece nivelul de adecvare a comportamentului economic la cerințele pieței reprezintă factorul esențial în dezvoltarea cu succes și pe timp îndelungat a societății. Mai mult, întrucât fiecare societate își desfășoară activitatea în condițiile unui puternic mediu concurențial, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, este nevoie ca activitatea să fie desfășurată pe baza unei strategii economice, bine fundamentate sub raport tehnic și economic.
Dar pentru a-și putea realiza obiectivele propuse, societatea trebuie întâi să analizeze într-un mod foarte onest informațiile activității economice pe care o desfășoară, deoarece informația economică semnifică o component indispensabilă a progresului din absolut toate domeniile. În contextul dezvoltării economiei de piață, dar și al creșterii nivelului de complexitate al acesteia, datele economice trebuie să se dezvolte adecvat, pentru a putea oferi elementele utile luării deciziilor, și în plus, pentru a putea reflecta cu exactitate starea patrimonială a societății și rezultatele activității pe care o desfășoară.
În vederea realizării acestor obiective, analiza economico-financiară deține un rol esențial deoarece contribuie prin tehnicile și metodele folosite, la cunoașterea situației diferitelor fenomene economice, la identificarea factorilor și cauzelor care provoacă anumite variații, și nu în ultimul rând, analiza economico-financiar- contribuie la luarea măsurilor adecvate pentru îndreptarea și optimizarea rezultatelor economice și financiare ale oricărei societăți.
CAPITOLUL I
TRĂSĂTURI GENERALE CU PRIVIRE LA ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ
1.1. DEFINIRE, SCOP, FUNCȚII, NECESITATE ȘI UTILITATE
Rațiunea de a exista a oricărei firme presupune desfășurarea oricărei activități durabile măsurată prin nivelul performanțelor economico-financiare ca expresie a eficienței activității de producție și comercializare a bunurilor materiale necesare satisfacerii unor nevoi sociale.
Analiza economică se ocupă cu studirea și cercetarea fenomenelor sau proceselor economice. Analiza acestor fenomene economice necesită descompunerea acestora în elemente componente, studirea legăturilor cauzale și structurale, a factorilor și cauzelor care influențează asupra fenomenelor studiate, a descoperirii esenței care generează apariția. evoluția și modificarea lor.
În contextul firmelor de producție, cum este și S.C. TELCO-PE S.R.L., analiza economică permite studierea complexă a evoluției fenomenelor economice la nivel micro și macroeconomic, ceea ce permite adoptarea unor decizii corespunzătoare de reglare și îmbunătățire a a rezultatelor. În acest scop, este necesară studierea în timp și spațiu, sub aspect cantitativ, a unui indicator esențial al oricărei societăți, și anume patrimoniul societății, care este evidențiat în valorea cifrei de afaceri.
Poziția financiara a firmei este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura finaciară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care își desfășoară activitatea.
Bilanțul are rolul de a generaliza periodic contabilitățile curente și de a stabili o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce-i conferă caracterul de model contabil și informațional, dar și model de gestiune a valorilor materiale și bănești delimitate patrimonial.
Bilanțul este documentul contabil oficial de sinteză prin care se prezintă bunurile economice, drepturile și obligațiile firmei la încheierea exercițiului care trebuie să redea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului și a situației financiare.
Necesitatea studierii acestui parametru este amplificată de numeroase solicitări, de un grad mare de sinteză, generate în special de:
restructurarea societății și dezvoltarea acesteia;
necesitatea informării actualilor și potențialilor acționari despre performanțele societății;
dezvoltarea și diversificarea pieței financiare;
interesul pentru studiul celorlalți parteneri și în special al concurenților.
Scopul acestei analize economice este de a stabili un diagnostic asupra situațiilor financiare a societății, atunci când sunt identificate puncte forte și puncte slabe ale gestiunii financiare pe baza cărora sunt elaborate noi strategii de îmbunătățire, menținere sau dezvoltare a societății care își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial.
Analiza economicoăfinanciară este de asemenea o metodă de studiere a a evoluției fenomenelor economice la nivel microeconomic și macroeconomic, fapt ce permite adoptarea unor decizii corespunzătoare de către un agent economic. În ceea ce privește societatea TELCO-PE S.R.L., analiza desfășurată este de ordin microeconomic, deoarece studiază fenomenele economice la nivelul acestei unități economice.
Analiza dinamică a principalilor indicatori economici se face cu ajutorul indicatorilor de dinamică: variația absolută (acest indicator arată cuantumul creșterii sau reducerii volumului indicatorului) și variația relativă (acest indicator arată ritmul de creștere sau de scădere de la o perioadă la alta).
Problemele esențiale ale analizei economice și a poziției financiare a unei firme rezolvate prin apelarea la principalele documente contabile sunt:
– determinarea patrimoniului net;
– analiza structurii financiare și stabilirea gradului de îndatorare;
– determinarea lichidității și solvabilității;
În ceea ce privește principalii beneficiari și utilizatori ai informațiilor furnizate de datele contabile, aceștia sunt:
– acționarii, interesați să cunoască valoarea patrimoniului;
– creditorii, care privesc patrimoniul ca pe o garanție pentru creditele acordate;
– potențialii investitori și creditori.
Într-o perioadă în care se vehiculează tot mai mult termenul de criză financiară, analiza impactului acesteia si consecintele impactului au devenit obiectivele majore ale oricărei unități.
Informația economică reprezintă un element indispensabil al progresului fiind prezentă în toate domeniile de activitate. În contextul dezvoltării economiei de piață și al sporirii gradului de complexitate al acesteia, informația economică trebuie să se dezvolte corespunzător, astfel încât să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta exact situația patrimonială a întreprinderilor și rezultatele activității economico-financiare.
Valorificarea eficientă a informației economice se poate realiza doar în cadrul unui sistem informațional economic în care contabilitatea este o componentă de bază.
Activitatea contabilă are o contribuție importantă în economie prin conținutul său, care îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate. Aceasta furnizează un sistem de informații corelat și verificat, nelăsând loc subiectivismului și promovând riguriozitate și exactitate în reflectarea fenomenelor economico-financiare.
Cea mai puțin costisitoare și cea mai răspâmdită metodă de comunicare managerială o constituie situațiile financiare, care de fapt, reprezintă nucleul contabilității. Utilizatorii informației din situațiile financiare caută să aprecieze rentabilitatea întreprinderii, în general, dar și riscul de nelichiditate al acesteia.
În contextul actual fiecare întreprindere, indiferent de dimensiune, sector de activitate sau formă de propietate, se confruntă cu o serie de probleme privind cerințele mediului în care își desfășoară activitatea, îmbunătățirea performanțelor economico-financiare și capacitatea concurențială în raport cu alte întreprinderi.
Analiza economico-financiară are un rol important în realizarea acestor obiective, contribuind, prin metodele și tehnicile utilizate, la cunoașterea stării diferitelor fenomene, identificarea factorilor și cauzelor care provoacă anumite disfuncționalități și luarea măsurilor corespunzătoare pentru reglarea și optimizarea rezultatelor economico-financiare ale fiecărei întreprinderi.
Prin definiție analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaștere a stării economico-financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei naționale în ansamblul ei, în condiții concrete de loc și de timp, folosind metode adecvate și indicatori specifici în vederea individualizării și dimensionării factorilor și cauzelor cu acțiune pozitivă sau negativă, care au determinat o anumită condiție economico-financiară precum și reglarea prin decizii tactice și strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de pasiv, a echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resursele implicate, precum și a corelației globale, a costului resurselor cu randamentul întrebuințărilor.
Necesitatea analizei economico-financiare decurge din nevoia de cunoaștere a fenomenelor și proceselor din economie, din viața unei societăți. Prin intermediul analizei întregul este descompus în părțile sale componente după care acestea sunt studiate individual, se determină factorii care le generează și se formulează concluzii cu privire la prezentul și viitorul activității întreprinderii analizate.
Analiza economico-financiară reprezintă un instrument eficace la dispoziția factorilor de decizie din întreprindere care permite diagnosticarea stării de performanță și echilibrul financiar al întreprinderii la încheierea exercițiului, propunându-și să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea elaborării strategiei de menținere și dezvoltare a întreprinderii. De asemenea, ea poate face obiectul preocupărilor partenerilor economici și financiar-bancari ai firmei, în vederea fundamentării unor posibile acțiuni de cooperare cu respectiva întreprindere.
Analiza economico-financiară a evoluat mult mai ales în ultimii ani datorită diferitelor cauze printre care se numără:
necesitatea întreprinzătorilor de resurse financiare pentru investițiile tot mai mari, a căror
analită de rentabilitate se întinde pe mai mulți ani, ceea ce a impus băncilor sau instituțiilor financiare elaborarea și folosirea unor metode de analiză perfecționate în vederea acordării sau refuzului unor credite;
imposibilitatea băncilor de a cere garanții pentru a-și acoperi riscul de nonplată le-a
obligat să pună la punct metode de analiză a riscului economic și financiar;
dezvoltarea mijloacelor modern de finanțare a impus aprofundarea studiului echilibrelor
financiare și al costului capitalului;
constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflația și variațiile cursului
de schimb au acutizat problemele financiareale întreprinderilor;
dezvoltarea internațională a societăților a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru
efectuarea de comparații între situațiile financiare și contabile ale diferitelor țări.
Etapele principale care trebuie parcurse pentru a se obține o analiză economico – financiară pertinentă sunt:
1) Delimitarea obiectului analizei (delimitarea se face în timp și spatiu);
2) Identificarea elementelor și a factorilor care influențează fenomenul studiat;
3) Stabilirea tipului de legatură, dintre fenomenul studiat și factorii de influență, respectiv elementele componente;
4) Cuantificarea influențelor elementelor și a factorilor asupra variatiei fenomenului studiat:
5) Sintetizarea rezultatelor analizei sub forma concluziilor și a aprecierilor cu privire la modificarea fenomenelor și a influențelor elementelor și a factorilor;
6) stabilirea măsurilor care stau la baza deciziilor necesare pentru reglarea și îmbunătățirea performanțelor firmei.
Trebuie menționat și faptul că analiza economico-financiară îndeplinește și anumite funcții:
Functia de instrument de diagnosticare
Funcția de instrument managerial
Funcția de instrument de control intern
Funcția de instrument de descoperire a rezervelor interne
Funcția de instrument de evaluare a performanțelor
1.2. TIPURI DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ ȘI TERMINOLOGIA SPECIFICĂ ACESTEIA
În funcție de diferite criterii de grupare întâlnim mai multe tipuri de analiză economico – financiară:
a) după raportul între momentul efectării analizei și cel al desfășurării fenomenului distingem:
Analiza post factum – presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relațiilor cauzal-
funcționale, ea dovedindu-și utilitatea în activitatea practică a întreprinderii, prin aceea că furnizează informații privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obținut în limitele estimate, ca fiind normale. Presupune studierea rezultatelor unei activități încheiate;
Analiza previzională – presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen economic
pe baza cercetării factorilor (a relațiilor de cauzalitate), a acțiunilor în perspectivă, inclusiv în luarea în considerare și a altor factori decât cei cunoscuți. Constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activității economicofinanciare a întreprinderii fiind utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare; Dacă analiza post factum se bazează pe relații de tip funcțional, analiza previzională se bazează pe relații de tip stocastic.
b) după modalitatea de analiză a corelațiilor elementelor patrimoniale cuprinse în bilanț se pot distinge următoarele tipuri:
Analiza pe orizontală – care cuprinde corelațiile dintre active și pasive și care evidențiază
măsura în care activele fixe și circulante s-au format pe baza resurselor financiare corespunzătoare din pasiv, scopul fiind urmărirea modului de formare și utilizare a resurselor financiare;
Analiza pe verticală – care studiază grupele și posturile din bilanț prin raportarea elementelor
fie la total grupă, fie la total activ, respectiv pasiv, scopul fiind de a aprecia, din punct de vedere calitativ, structura grupelor și a posturilor de activ și pasiv, reflectând strategia adoptată de firmă;
Analiza combinată – care îmbină caracteristicile analizei pe orizontală și verticală.
c) din punct de vedere al studierii esenței fenomenului și al determinării cantitative distingem:
Analiza calitativă – studiază esența fenomenului cu ajutorul principiului descompunerii în
trepte, care presupune trecerea de la o esență mai puțin pură la o esență mai pură. Urmărește esența fenomenului, caracteristicile sale fundamentale, factorii care sunt de aceeași natură cu fenomenul ce îl determină. Rolul ei constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esențiale ale fenomenului.
Analiza cantitativă – presupune măsurarea fenomenului studiat și a influențelor elementelor
componenete și a factorilor direcți și indirecți care acționează asupra acestuia. Presupune cercetarea fenomenelor prin determinări comensurative, exprimate prin greutate, volum, suprafață, număr.
d) după modul de studiere în timp a fenomenelor putem avea:
Analiza statică – care studiază fenomenele la un moment dat, (de regulă momentul încheierii
exercițiului financiar) și care la rândul ei poate fi tradițională ( orientată pe conceptul de lichiditate și solvabilitate) și modernă ( orientată funcțional spre profilul economic);
Analiza dinamică – care cercetează fenomenele în schimbarea lor, relevând poziția acestora
într-un șir de momente sau pe un interval de timp. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au determinat aceste schimbări, precum și tendințele evoluțiilor lor viitoare.
e) după perioada de timp pe care se desfășoară distingem:
Analiza pe termen scurt – până la 1 an – servește pentru luarea deciziilor operative a firmei
și se bazează pe relații de tip determinist;
Analiza pe termen lung – peste 1 an – servește pentru elaborarea deciziilor strategice ale
firmei și se bazează pe modele de tip nondeterminist.
f) după nivelul la care se efectuează distingem:
Analiza macroeconomică – presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naționale
sau al economiei mondiale, operând preponderent cu mărimi sintetice, globale sau agregate ca, de exemplu : produs național brut, produs intern brut, produsul social total, venitul național, utilizarea forței de muncă, volumul investițiilor;
Analiza mezoeconomică – studiază fenomenele și procesele la nivelul sectorului sau al
ramurii de activitate, în scopul evidențierii poziției firmei pe piață, a capacităților concurențiale a acesteia;
Analiza microeconomică – cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul
întreprinderilor sau a compartimentelor funcționale din cadrul structurilor sale organizatorice. Vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor și prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligațiile asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii, performanțele economico-financiare realizate
g) după poziția analistului și a beneficiarului analizei:
Analiză internă – care se desfășoară în interiorul firmei, beneficiarii cei mai reprezentativi
fiind managerii, scopul fiind de fundamentare a deciziilor;
Analiză externă – care este impusă de necesitățile informaționale ale beneficiarilor din mediul
extern: bănci, investitori instituționali, instituțiile publice, furnizori, clienți.
h) în funcție de obiectul cercetării distingem:
Analiză generală – cuprinde întreaga activitate economico-financiară desfășurată de
întreprindere și se bazează pe sistemul de indicatori de plan și efectiv realizați, care reflectă toate laturile activității întreprinderii (de ex., aprovizionarea, desfacerile de mărfuri, utilizarea forței de muncă și a bazei tehnico-materiale, costurile, veniturile, rentabilitatea).
Analiză parțială (tematică) – cercetează numai anumite laturi ale activității și folosește sursele
informaționale corespunzătoare scopului urmărit (de ex., analiza modului de aprovizionare cu mărfuri a rețelei comerciale sau gradul de utilizare a timpului de lucru al muncitorilor).
1.3. METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
Pentru cunoașterea fenomenelor economico-financiare, a factorilor și cauzelor care le-au determinat precum și căile de sporire continuă a eficienței economice a activității firmelor, analiza economico-financiară folosește atât metode generale comune cu ale altor științe cât și un grup de metode specifice. Printre metodele specifice utilizate se numără:
Metode și tehnici de analiză calitativă:
metoda diviziunii și descompunerii ─ constă în divizarea fenomenelor sau rezultatelor
obținute după următoarele criterii:
timpul de formare al rezultatelor (semester, trimester, luni, zile); se evidențiază
abaterile de la tendința generală proiectată de desfășurare a lor;
locul de formare al rezultatelor (sectoare, secții, ramuri de producție) – semnalează
locurile unde efectul obținut nu este cel dorit;
elementele componente ale fenomenelor analizate – categorii de resurse angajate sau
consumate (produse finite, categorii de materiale, lucrări, tipuri de imobilizări etc) de formare a rezultatelor (sectoare, secții, ramuri de producție) – semnalează locurile unde efectul obținut nu este cel dorit;
– elementele componente ale fenomenelor analizate – categorii de resurse angajate sau
consumate (produse finite, categorii de materiale, lucrări, tipuri de imobilizări etc).
metoda comparației ─ constă în studierea nivelului efectiv al fenomenului analizat față
de nivelul înregistrat de același fenomen în situații luate drept bază de referință (plan, ani anteriori, alte unități normative, standarde, contracte, alte țări etc)
metoda grupării ─ presupune separarea colectivității studiate în grupe omogene de
unități, după una sau mai multe caracteristici.
stabilirea sistemului factorial-cauzal ─ stabilirea factorilor care determină schimbări de
stare în activitatea firmei ca sistem are la bază cunoașterea economiei acesteia, a relațiilor funcțional-structurale ce se formează între elementele ei. Ea presupune, ca o condiției indispensabilă cunoașterea naturii fiecărui factor (cantitativ, de structură, calitativ) pentru ca sistemul să fie realizat în mod logic și real pe principiul condiționării, corelării.
generalizarea sau evaluarea rezultatelor ─ reprezintă o metoda de reuniune într-un
ansamblu coerent a concluziilor obținute din studiul factorial-cauzal al fenomenelor, reținându-se aspectele necesare procesului decizional;
Metode de analiză cantitativă:
metoda bilanțieră ─ se întâlnește în cadrul relațiilor ce îmbracă forma matematică a
sumei și/sau diferenței între elementele componente.
metoda substituirilor în lanț ─ se aplică atunci când între factori și fenomen intervin
relații de tip determinist ce îmbracă forma produslui și/sau a raportului între factori. Aplicarea acestei metode presupune respectarea a 3 principii:
ordonarea factorilor în următoarea ordine: cantitativi, structură, calitativi;
substituirea factorilor se face succesiv;
un factor odată substituit se menține ca atare în toate operațiile ulterioare.
metoda corelației ─ se aplică atunci când între factori și fenomenul cercetat intervin
relații de tip întâmplător. Cu ajutorul acestei metode se măsoară intensitatea legăturii dintre fenomenul analizat și factorii săi de influență, precum și influența acestora.
metoda scorurilor ─ este o tehnică de analiză discriminantă cu care se operează în
mediul extern al întreprinderii (de exemplu în bănci)
metoda ratelor ─ este un raport între două mărimi comparabile logico-economice.
Ratele pot fi:
rate de structura, se determină prin raportarea unei componente la totalul
fenomenului cercetat;
rate de gestiune, care reflectă o modalitate sau durată de transformare a unui
element de activ sau pasiv în lichidități, fie o durată medie a devenirii exigibila unei plăți sau încasări;
rate de rentabilitate, care reflectă eficiența utilizării unor categorii de resurse;
rate de echilibru, se determină ca raport între două mărimi comparabile, cu
semnificație în termeni de echilibru economic sau financiar.
metoda calculului matricial ─ această metodă se aplică în cazul relațiilor funcționale
de produs sau de raport între factori, ordinea factorilor fiind cea menționată la metoda substituirilor în lanț.
metoda Pareto (Metoda ABC) ─ se mai numește și metoda 20/80 și presupune o
analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în funcție de poziția lor în cadrul întregului.
metode ale cercetării operaționale ─ se utilizează în adoptarea deciziilor în cazul în care
intervin numeroși factori care trebuie avuți în vedere.
Efectuarea unei analize reale și utile a activității economico-financiare a unei întreprinderi, presupune utilizarea unui sistem de informații foarte bine organizat, pentru ca în acest mod să fie identificate și previzionate toate schimbările ce au loc în desfășurarea fenomenelor economice, atât în legătură cu factorul timp, cât și pe locuri de activitate.
La nivel microeconomic se identifică două categorii importante de surse:
surse interne: bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, raportul privind fluxul
capitalului propriu, tabloul privind fluxul mijloacelor bănești.
surse externe: informația privind mediul de activitate; informația privind performanțele
hârtiilor de valoare emise de întreprindere; informația privind produsele întreprinderii.
1.3.1. METODE DE ANALIZĂ CALITATIVĂ
Modelarea
Modelul reprezintă un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a
realității care ocupă un loc important în analiza fenomenelor economice.
Modelul se elaborează cu ajutorul unor analize calitative, reproducând într-o formă simplificată fenomenul, făcînd abstracție de ceea ce este neesențial, dar reținînd esențialul, raporturile de condiționare ale acestuia.
Deși modelul evidențiază numai aspecte esențiale ale fenomenului real, el trebuie să fie destul de cuprinzător pentru a permite, pe de-o parte, caracterizarea cantitativă judicioasă a laturilor principale ale fenomenului analizat, iar pe de altă parte, determinarea legăturilor și dependențelor reciproce dintre diferitele elemente componente. Folosirea modelelor presupune parcurgerea mai multor etape, și anume: Definirea obiectului analizei și a nivelelor la care se va realiza; Precizarea surselor de informații pe baza cărora se construiește; Stabilirea însușirilor esențiale ale fenomenului supus analizei; Stabilirea criteriilor de eficiență; Stabilirea eventualelor restricții; Construirea modelului propriu – zis.
Comparația
Comparația reprezintă metoda de studiere a fenomenelor economico – financiare prin compararea lor cu valori considerate baze de referință, stabilite după criterii bine delimitate, pentru a le aprecia caracteristicile esențiale în funcție de aceste baze. Așadar, pentru analiza fenomenelor economico-financiară nu este suficientă numai mărimea în sine, la un moment dat, ci se impune și existența unei baze de comparație (criteriul de referință).
Baza de comparație poate fi selecționată dintr-o multitudine de criterii ca: – rezultatele perioadei (perioadelor) precedente; – nivelul programat sau planificat al unor indicatori; – rezultatele altor întreprinderi din același domeniu de activitate; – rezultatele medii pe ramură; – rezultatele unor întreprinderi similare din alte țări; – nivelul optim al indicatorului; – normative, standarde, rezultate de laborator; etc.
Pentru ca informațiile obținute, ca urmare a comparației, să fie corecte, trebuie respectate următoarele condiții: – sfera de cuprindere a indicatorilor folosiți să fie similară; – să existe cel puțin două mărimi, doi indicatori care se compară; – fenomenele și elementele care se compară trebuie să aibă un conținut omogen; – măsurarea să se facă în aceeași unitate de măsură; – să se asigure permanența metodelor de calcul.
Gruparea
Este o metodă de cercetare care presupune separarea colectivității studiate în grupe omogene de unități după una sau mai multe caracteristici. Caracteristicile de grupare se aleg în funcție de specificul fenomenului studiat și de scopul analizei. De exemplu, în analiza potențialului uman se pot folosi mai multe criterii de grupare: pe categorii de personal, după vîrstă, vechime, sex, naționalitate, modalități de formare profesională.
Diviziunea și descompunerea rezultatelor
Această metodă se utilizează în analizele aprofundate pentru a pune în evidență cauzele specifice fiecărei verigi ce concură la desfășurarea unui fenomen economic și constă în descompunerea fenomenelor și proceselor cercetate în elementele componente. Principalele criterii după care poate avea loc descompunerea fenomenelor și a rezultatelor economice sunt următoarele:
a) diviziunea în timp a rezultatelor economice;
b) diviziunea în spațiu a rezultatelor economice;
c) diviziunea mixtă a rezultatelor economice;
d) diviziunea pe părți sau elemente componente a rezultatelor economice.
Generalizarea
Generalizarea presupune, pe de o parte, semnalarea celor mai importante laturi pozitive și negative ale activității întreprinderii, iar pe de altă parte desprinderea direcțiilor către care trebuie îndreptată atenția conducerii, în vederea stabilirii măsurilor privind îmbunătățirea rezultatului fenomenului analizat.
1.3.2. METODE DE ANALIZĂ CANTITATIVĂ
Metoda substituțiilor în lanț
Această metodă este cea mai utilizată pentru a pune în evidență influența modificării factorilor asupra modificării indicatorilor,atribuind restul nedescompus factorului calitativ. Metoda constă în:
– identificarea factorilor care influențează abaterea fenomenului economic;
– stabilirea relațiilor cauzale dintre factori și fenomen;
– măsurarea influenței factorilor, stabilind sensul și intensitatea acțiunii acestora.
Metoda substituțiilor în lanț impune respectarea unor reguli convenționale, rezultate și acceptate de practică și teoria economică pe baza experimentelor aplicative și anume:
a) Se determină factorii de influență ai indicatorului analizat;
b) Factorii se ordonează într-o ordine foarte clară și precisă, logică din punct de vedere economic și anume: factori cantitativi, factori de structură și factori calitativi;
c) Factorii odată ordonați se substituie succesiv, întâi factorul cantitativ și apoi cel calitativ ; prin această substituție punându-se în evidență mărimea și sensul inflației factorului substituit;
d) Un factor substituit va fi preluat în continuare în calcule la nivelul său efectiv ,adică nivelul indicatorului realizat în perioada de analiză .Factorii care nu au fost substituiți vor fi luați în calcul la nivelul din perioada de bază;
e) Ultimul factor care se substituie este factorul de natură calitativă acesta fiind de aceeași natură economică cu indicatorul analizat.
Metoda bilanțieră
Metoda balanțieră reflectă interdependențele cantitative între elementele componente sau factorii de influență ai fenomenului analizat, când între elementele fenomenului studiat există relații de tip determinist de natura sumei și/sau diferenței.
Modelul analitic de exprimare a acestui tip de relații deterministe este:
F=a+b-c,
unde a,b,c sunt factori de influență.
Metoda ratelor
Rata reprezintă un raport între două m ărimi comparabile și are o valoare informațională mai mare decât a celor doi termeni considerați separat. Ratele servesc pentru comparații în dinamica la nivelul întreprinderii analizate, pentru compararea în spațiu față de alte firme din același sector, față de media sectorială.
În procesul de analiză economico – financiară, cele mai utilizate categorii de rate sunt:
– ratele de structură
– ratele de gestiune
– ratele de randament
– ratele de echilibru financiar
Metoda grilelor de evaluare
Această metodă se bazează pe folosirea indicatorilor care exprimă situația financiară a întreprinderii pe diverse nivele și forme și în funcție de nivelul, tendința și structura indicatorilor se stabilește starea medie a potențialului financiar și a rezervei de potențial ce poate fi atras .
Metoda grilelor de evaluare se utilizează în cazul în care urmărește: analiza poziției concurențiale a firmelor dintr-un sector de activitate; diagnosticul global al firmei; aprecierea gradului mediu de realizare a criteriului de performanță de către management.
Metoda corelației
Se aplică în cazul în care între fenomenul analizat și factorul de influență se întâlnesc relații de tip nondeterminist. Pentru a aplica această metodă trebuie parcurse urmatoarele etape: analiza conținutului fenomenului studiat (variabila rezultativă) și al factorului de influență (variabila independentă); stabilirea tipului de legatură dintre factorul de influență și fenomenul cercetat; calcularea valorii parametrului ecuației de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate; stabilirea contribuției factorului cu ajutorul raportului de determinație.
Metoda ABC sau Curba lui Pareto
Această metodă se folosește în mod frecvent la analiza cifrei de afaceri, a stocurilor, a costurilor, a clienților, furnizorilor etc. Deciziilor asupra fenomenului studiat se iau în funcție de situarea curbei reale față de curba teoretică. În general, situarea curbei reale sub cea teoretică semnifică faptul că fenomenul are o pondere mare a componentelor sale în zonele B și C, în timp ce situarea curbei reale deasupra celei teoretice arată că predomină componentele zonei A.
Aplicarea acestei metode pornește de la faptul că în studiul unui fenomen nu trebuie să se acorde aceeași importanță tuturor componentelor sale.
CAPITOLUL II
ANALIZA POZIȚIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII
2.1. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE BILANȚULUI
Acest tip de analiză vine să surprindă mutațiile structurale survenite în cadrul celor trei componente ale poziției financiare: active, datorii și capital propriu. Are ca obiectiv stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ și de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanțului în procente și permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului, putându-se efectua analize comparative în timp și spatiu. Ratele de structură ale activului reflectă aspecte privind destinația economică a capitalurilor întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale și mai puțin aspecte legate de politica sa financiară. În sistemul ratelor de structură a activului, cele mai semnificative ca valoare informativă și totodată mai recomandate de literatura de specialitate sunt: rata imobilizărilor, rata stocurilor, rata creanțelor, rata disponibilităților.
a) Rata activelor imobilizate (R Ai ), calculată ca raport între activele imobilizate (Ai) și totalul bilanțului ( AT) , măsoară ponderea în totalul activului a elementelor patrimoniale aflate în permanență la dispoziția întreprinderii, reflectănd și gradul de investire a capitalului în întreprinderea respectivă. R Ai = AT Ai *100
Rata imobilizărilor necorporale (RIn) arată ponderea valorii activelor intangibile în total active, determinându-se cu relația:
RIn = In / AT *100
Mărimea indicatorului reflectă ponderea unor active precum brevetele, licențele, mărcile comerciale în cadrul patrimoniului întreprinderii. Rata depinde în mod esențial de specificul activității, de natura deciziilor strategice și de dimensiunea întreprinderii. De regulă valoarea cea mai ridicată o întâlnim la firmele din domeniul IT.
Modificarea imobilizărilor necorporale generează de obicei două categorii de efecte:
– pe termen scurt prin amortizare afectează costurile, riscul de exploatare și fluxul de numerar;
– pe termen mai lung ar trebui să reducă costurile și să sporească volumul vânzărilor.
b) Rata imobilizărilor corporale (RIc) arată ponderea valorii activelor corporale în total active, determinându-se cu relația: R Ic= Ic / AT *100
Mărimea acestui indicator este determinată în primul rând de natura activității fiind mult mai ridicată în cazul ramurilor din industria grea față de ramurile care solicită o mai slabă dotare tehnică. La firmele din același sector de activitate , rata depinde de opțiunile strategice, de politica de dezvoltare, de condițiile de organizare a activității de expolatare. RIC poate indica o capacitate a întreprinderii de a se adapta schimbărilor bruște ale tehnicii sau cerințelor pieței. Ca atare, întreprinderile cu o valoare mare a acestei rate vor fi mai puțin mobile în conversia acestor categorii de active în disponibilități. Ca tendință, se apreciază favorabil reducerea ratei activelor imobilizate și a celor corporale, bineînțeles in anumite limite impuse de sectorul de activitate al întreprinderii, ceea semnifică o creștere a flexibilității firmei, a capacității ei de a se adapta la eventualele schimburi conjuncturale ale mediului economic. Modificarea imobilizărilor corporale generează de obicei două categorii de efecte:
– pe termen scurt prin amortizare afectează costurile produselor, riscul de exploatare și fluxurile de numerar; –
– pe termen mai lung ar trebui să reducă nivelurile costurilor, dacă investițiile se fac în tehnologii performante și să sporească volumul vânzărilor, pe seama sporirii calității.
c) Rata imobilizărilor financiare ( RIf ) arată ponderea activelor financiare permanente în total active, determinându-se cu relația:
RIf = If / AT*100
Indicatorul reflectă politica de investiții financiare a firmei, exprimând intensitatea relațiilor financiare pe care o firmă le-a stabilit cu alte întreprinderi În mod firesc rata înregsitrează valori ridicate în cazul holding-urilor al caror obiect de activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participații.
d) Rata activelor circulante (R AC), calculată ca raport între activele circulante (Ac) și totalul bilanțului ( AT), arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în totalul patrimoniului: RAc = Ac / AT*100
Rata activelor circulante pune în evidență dimensiunea propriu-zisă a afacerii derulate de întreprindere în decursul exercițiului financiar. Această rată diferă de la o ramură la alta și de la un sector la altul. O imobilizare consistentă în stocuri și creanțe generează probleme de lichiditate pe termen scurt. Depinde mult de specificul activității. În cazul firmelor cu profil comercial valoarea acestei rate atinge cote ridicate , iar pentru o firmă industrială, se consideră o valoare sănătoasă când este de cel puțin 40%.
e) Rata stocurilor (RSt) arată ponderea stocurilor în totalul activelor, determinându-se cu relația: R St= St / AT*100
Factori de influență ai ratei stocurilor:
– Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcție de natura activității, ea fiind mai ridicată la întreprinderile din sfera producției și distribuției de bunuri materiale.
– Durata ciclului de fabricație se reflectă în mod direct în această rată, întreprinderile cu un ciclu lung de fabricație înregistrând o valoare a ratei stocurilor ridicată.
– De asemenea o creștere a volumului activității generează o sporire justificată a stocurilor.
– Dar, totodată nivelul stocurilor poate fi afectat și de diverși factori conjuncturali ai pieței, putând exista la un moment dat aprovizionări peste necesar mai ales la unele materii prime la care sunt fluctuații pronunțate de preț.
Pentru o analiză pertinentă se impune defalcarea ratei stocurilor pe elemente componente de stocuri.
Rata stocurilor de materii prime și materiale reprezintă ponderea stocurilor de materii prime și materiale în totalul stocurilor.
O creștere a ratei stocurilor de materii prime și materiale se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condițiile menținerii neschimbate a volumului stocului de materii prime fie datorită creșterii volumului de stocuri de materii prime și materiale menținându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori. Atunci când creșterea RSMP se datorează creșterii stocului de materii prime cauzele trebuie căutate printre: – aprovizionări peste necesar datorită fluctuațiilor de preț; – modificări în structura de fabricație în favoarea unor sortimente cu costuri de achiziție mai mari sau care necesită un volum mai mare de materiale în producție; – încetinire a vitezei de rotație a acestor stocuri.
Rata producției în curs de execuție reprezintă ponderea stocurilor de producție în curs de execuție în totalul stocurilor.
O creștere a ratei stocurilor de producție în curs de execuție se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condițiile menținerii neschimbate a volumului stocului de producției în curs de execuție fie datorită creșterii producției în curs de execuție menținându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori. Atunci când creșterea RSPCE se datorează creșterii volumului producției în curs de execuție cauzele ar putea fi:
– creșteri a duratei ciclului de fabricație;
– modificări în structura producției în favoarea unor sortimente cu un ciclu mai lung de fabricație;
– încetinire a vitezei de rotație a acestor stocuri.
Rata stocurilor de produse finite reprezintă ponderea stocurilor de produse finite în totalul stocurilor.
O creștere a ratei stocurilor de produse finite se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condițiile menținerii neschimbate a volumului stocului de produse finite fie datorită creșterii stocurilor de produse finite menținându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.
Rata stocurilor de mărfuri reprezintă ponderea stocurilor de mărfuri în totalul stocurilor. O creștere a ratei stocurilor de mărfuri se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condițiile menținerii neschimbate a volumului stocului de mărfuri, fie datorită creșterii stocurilor de mărfuri menținându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.
f) Rata creanțelor (RCr) arată ponderea creanțelor în totalul activelor, determinându-se cu relația: RCr = Cr / AT * 100
Factori de influență ai ratei creanțelor:
– domeniul de activitate;
– natura clienților (alte întreprinderi, populație, etc.);
– termenele de plată pe care întreprinderea le acordă clientelei sale.
Ea înregistrează valori foarte scăzute sau nule pentru întreprinderile aflate in contact direct cu o clientelă numeroasă ce își achită cumpărăturile în numerar (comerț cu amănuntul, prestările de servicii către populație etc.) și valori mai ridicate în cazul relațiilor dintre întreprinderi, unde decontările nu se realizează în numerar.
g) Rata disponibilităților bănești și investițiilor financiare pe termen scurt (rata activelor de trezorerie) (RDb ) Această rată poate fi determinată prin însumarea a două rate distincte: rata disponibilităților (RDp) și rata investițiilor financiare pe termen scurt (RIfts ): RDb = Dp + IftsD / AT * 100
Mai importantă este rata disponibilităților care reflectă ponderea disponibilităților bănești în patrimoniul firmei. Analiza acestei rate trebuie realizată cu atenție, deoarece informatiile fumizate pot fi incorecte, chiar mărimea disponibilităților putând avea o dublă semnificație: o valoare ridicată a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate însemna și faptul că întreprinderea deține unele resurse ineficient utilizate. De asemenea, disponibilitățile pot înregistra variații mari în intervale foarte scurte: în câteva zile încasările pot să crească foarte mult datorită unor intrări importante de fonduri sau, dimpotrivă, să scadă ca urmare a unor plăți foarte concentrate în timp. Se consideră că nivelul normal al indicatorului ar trebui să fie între 1% si 2%, dar puterea informativă a ratei trebuie privită cu îndoială, deoarece variabilitatea disponibilului poate fi uneori mai ridicată de la o perioadă la alta.
2.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII
Analiza echilibrului pe termen mediu și lung – fondul de rulment
Fondul de rulment este o noțiune veche și a făcut obiectul multor tentative de explicitare. Fondul de rulment constituie un concept cu profunde semnificații care păstrează trăsătura originilor sale în practica afacerilor.
În definirea fondului de rulment se pornește de la ideea că, pentru a fi solvabilă, o întreprindere trebuie să respecte regula echilibrului financiar minim care presupune să resursele utilizate pentru finanțarea activelor să rămână la dispoziția întreprinderii pe durata unei perioade care trebuie să corespundă la minim, aceleia de imobilizare. Trebuie avut în vedere faptul că, în particular, nivelul posturilor cu durate” mai mici de un an” generează modificări de echilibru continue, în funcție de transformările permanente de creanțe și de datorii. Stricta aplicare a regulilor de echilibru minim apare ca insuficientă în raport cu instabilitatea creanțelor și a datoriilor, de aceea întreprinderea trebuie să prevadă o marjă de securitate concretizată în acest fond de rulment.
Din multitudinea de definiții ale fondului de rulment considerăm că cea mai elocventă este următoarea: fondul de rulment net reprezintă surplusul de surse permanente ce poate fi utilizat pentru acoperirea sau finanțarea activelor circulante după finanțarea integrală a activelor imobilizate nete. Altfel spus, fondul de rulment este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și poate fi destinată finanțării activelor circulante.
În teoria economică s-au impus conceptele de fond de rulment net calculate pe baza bilanțului financiar și fondul de rulment global (FRG) determinat pe baza bilanțului funcțional.
Fondul de rulment net (FRN) reprezintă o mărime de calcul de rezultată prin prelucrarea
informațiilor din bilanțul financiar, potrivit următoarelor două modalități:
– Prima modalitate ține seama de elemente le din palierele superioare ale bilanțului financiar:
– Cea de-a doua modalitate ia în calcul elemente de la baza bilanțului financiar.
Fondul de rulment global (FRG) sau fondul de rulment funcțional este un indicator clasic,
frecvent utilizat în analiza financiară și reprezintă surplusul resurselor durabile față de nevoile stabile, surplus destinat finanțării operațiilor ciclului de exploatare. El mai este definit ca fiind acea parte a resurselor aciclice (stabile) alocată pentru finanțarea activelor ciclice.
Evoluția în dinamică a fondului de rulment net poate fi interpretată ținând cont de următoarele aspecte: de sursa de proveniență a resurselor financiare permanente și modul de alocare a lor; de durata de exigibilitate a pasivelor curente și durata de lichiditate a activelor curente.
Principalele rate ale FRG utilizate în analiza financiară sunt:
a) Durata în zile a unei rotații a FRG prin cifra de afaceri;
b) Rata de finanțare a activelor circulante
c) Rata de acoperire a necesarului de fond de rulment
Analiza echilibrului pe termen scurt – necesarul de fond de rulment
Nevoile de finanțare ale producției, adică ale ciclului de exploatare sunt acoperite, în cea mai mare măsură, din surse temporare corespunzătoare și anume din datoriile de exploatare: furnizori, salariați, datorii fiscale și sociale. Diferența dintre nevoile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare reprezintă de fapt necesarul de fond de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt a echilibrului dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante (ale exploatării). Necesarul de fond de rulment reprezintă “excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente (stocuri + creanțe) pe seama resurselor curente (datorii de exploatare) și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Reprezintă partea (cuantumul) din activele ciclice ce trebuie finanțate din fondul de rulment.”
– Necesarul de fond de rulment (NFR) se determină ca diferență dintre necesitățile de finanțare a ciclului de exploatare și datoriile de exploatare.
Necesarul de fond de rulment este determinat pe baza elementelor de activ și pasiv pe termen scurt. Chiar dacă fiecare din aceste elemente rămân în cadrul întreprinderii o perioadă scurtă de timp, ele se reînnoiesc permanent
– Necesarul de fond de rulment funcțional reprezintă suma necesară finanțării decalajelor în timp între fluxurile reale și fluxurile de trezorerie legate de activitatea de exploatare”. O altă viziune ar fi următoarea: operațiile de exploatare antrenează formarea nevoilor de finanțare permițând totodată și constituirea mijloacelor de finanțare. Din confruntarea globală a nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare cu resursele de finanțare corespunzătoare s-a creat nevoia de fond de rulment.
Mărimea necesarului de fond de rulment este condiționată direct de volumul cifrei de afaceri. Cu cât se vinde mai mult, cu atât trebuie constituite stocuri mai mari, iar volumul creanțelor crește, ceea ce conduce la creșterea necesitățiilor de finanțat.
Nivelul vânzărilor impune deținerea de stocuri, acordarea unor credite – client, obținerea unor credite – furnizor.
Viteza de rotație a necesarului de fond de rulment prin cifra de afaceri reprezintă marja de atragere și exprimă mediu de zile în care necesarul de fond de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri. Cu cât durata în zile a rotației este mai scăzută, cu atât cifra de afaceri se realizează cu un necesar curent de finanțare mai mic, semnificând o ameliorare a trezoreriei.
Marja de atragere a necesarului de fond de rulment pe seama cifrei de afaceri să se situeze între 30 și 90 de zile, sub aceasta viteza reprezintă un pericol în raport cu echilibrul financiar pe termen scurt, în sensul urgentării acoperirii nevoilor curente pe seama celor permanente, iar peste acest nivel însemnând scăderea sensibilă a trezoreriei firmei, în sensul imobilizării peste limitele normale. Durata unei rotații indică ritmul reînnoirii diferitelor elemente care compun necesarul de fond de rulment.
Analiza echilibrului global – trezoreria netă
Analiza corespondenței globale dintre resurse și utilizări se realizează pe baza comparării fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment, indicatorul relevant fiind trezoreria netă.
Deciziile pe termen lung cu privire la politica de investiții și de finanțare influențează asupra fondului de rulment net. Fluctuația nivelului de activitate, măsurată prin cifra de afaceri, și decalajele pe termen scurt dintre venituri și cheltuieli, încasări și plăți, influențează asupra necesarului de fond de rulment. Ajustarea valorii relativ constante a fondului de rulment net cu valoarea fluctuantă în timp a necesarului de fond de rulment se realizează prin intermediul trezoreriei nete.
Trezoreria netă reprezintă investițiile pe termen scurt și disponibilitățile monetare rămase la dispoziția întreprinderii rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar, altfel spus, excedentul de lichidități rămas după acoperirea excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite din resursele ciclice) de către excedentul de resurse permanente.
Trezoreria netă mai poate fi definită ca „imaginea disponibilităților monetare și a investițiilor pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv a plasării excedentului monetar.”
Relația fundamentală a trezoreriei este o formulare sintetică care permite:
– ilustrarea problemelor de ajustare puse de finanțarea investițiilor și a exploatării;
– furnizarea unor indicații simple și rapide asupra structurii patrimoniului și a condițiilor de finanțare;
– aprecierea incidenței unor decizii (în materie de aprovizionare, stocuri, credit acordat clientelei, plata furnizorilor) asupra nevoilor de finanțare și a echilibrului financiar al întreprinderii.
Trezoreria netă este rezultanta corelației dintre:
– trezoreria de activ (TA), adică disponibilitățile din conturi bancare și casierie, celelalte valori lichide precum și investițiile financiare pe termen scurt ;
– trezoreria de pasiv (TP), care cuprinde credite pe termen scurt și soldul creditor al contului curent. Din punct de vedere funcțional, trezoreria netă se obține prin deducerea trezoreriei de pasiv din trezoreria de activ.
Relația trezoreriei este o formulare sintetică, ilustrând problemele de ajustare puse de finanțarea investițiilor și a exploatării. Acesta apare ca un instrument al controlului financiar, permițând aprecierea incidenței unor decizii asupra nevoilor de finanțare și a echilibrului financiar. Constituind un indicator al echilibrului financiar, trezoreria netă are următoarele funcții:
– previzionarea bugetelor de trezorerie;
– estimarea valorii resurselor curente de finanțare; – estimarea și analizarea fluxurilor bănești de încasări și plăți ale întreprinderii;
– asigurarea lichidităților;
– plasarea excedentelor de trezorerie;
– evaluarea randamentului și lichidității plasamentelor realizate pe piețele de capital.
Din punct de vedere funcțional, fluxul net de trezorerie este compus din:
a) Fluxul de trezorerie din exploatare (FTE)
b) Fluxul de trezorerie din afara exploatării (FTAE)
Analiza echilibrului financiar pe baza metodei ratelor de finanțare
Metoda ratelor este un instrument tradițional și deosebit de răspândit al analizei financiare, care a cunoscut în ultimii ani importante actualizări și aprofundări. Se recurge la această metodă din dorința de a stabili norme, praguri, care să constituie criterii pentru aprecierea stării unei întreprinderi, prin compararea ratelor calculate cu anumite valori de referință.
Rata de finanțării stabile (Rfs) reflectă m ăsura în care resursele financiare grupate în
capitalurile permanente acoperă utilizările grupate în activele permanente. Reflectă în valori relative echilibrul financiar pe termen lung. Arată gradul în care activele stabile sunt finanțate din pasive stabile.
Rata de finanțare a activelor imobilizate din capitalul propriu (RfpAi) exprimă gradul în
care capitalul propriu participă la finanțarea nevoilor stabile.
Rata finanțării ciclice (Rfc) reflectă măsura în care resursele financiare grupate în
capitalurile temporare acoperă utilizările grupate în activele temporare.
Rata finanțării globale (Rfg), adică a NFR din FR, arată măsura în care excedentul
neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice neacoperite. Măsoară proporția în care NFR este acoperit pe seama FR.
Noile abordări IFRS modifică esențial optica de abordare a echilibrului financiar patrimonial, în centrul atenției aflându-se gestiunea resurselor controlate de întreprindere pe termen scurt. Forma verticală a schemei bilanțiere asigură premisele unei analize a echilibrului financiar patrimonial în dinamică. În noul context al globalizării contabile, echilibrul financiar capătă noi valențe și îmbracă după părerea noastră, îmbracă următoarele forme: ¾ Echilibrul financiar realizat la nivelul asigurării capacității de plată a firmei-pe termen scurt în primul rând și apoi pe termen lung, cuantificat cu ajutorul indicatorilor de lichiditate și solvabilitate. ¾ Se pune în evidență în primul rând un echilibru financiar patrimonial la nivelul activității de exploatare cu ajutorul indicatorului capital de lucru care apare de altfel și calculat în structurile bilanțiere.
Pe ultimul loc, ca importanță aflându-se resursele proprii (capitalurile proprii ale entității) acestea fiind apreciate ca o valoare reziduală care poate finanța investițiile entității. ¾ Este vizat mai întâi realizarea unui echilibrul financiar realizat la nivelul gestiunii resurselor controlate de întreprindere pe termen scurt și ca o valoare reziduală apare realizat echilibrul aferent gestiunii resurselor controlate de întreprindere pe termen lung. Un echilibru la acest nivel este pus în evidență prin utilizarea ratelor de rotație (rotația activelor, rotația creanțelor-clienți, rotația datoriilor-furnizori). Putem astfel să identificăm acest tip de echilibru ca și un echilibru realizat prin indicatori de activitate (de gestiune). ¾ Un rol deosebit este acordat trezoreriei, echilibrul financiar la nivel monetar (între încasări și plăți) fiind explicit pus în evidență într-un document distinct în cadrul situațiilor financiare și anume „Situația fluxurilor de trezorerie”.
Situația fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul perioadei, clasificate în activități de exploatare, investiții și finanțare. Pentru a fi apreciate de utilizatori, fluxurile de numerar sunt studiate pe ciclurile activității întreprinderii. Astfel, fluxurile se împart în: – fluxuri legate de operațiile de exploatare (sau curente);
– fluxuri legate de operațiile de finanțare;
– fluxuri legate de operațiile de investiții.
Fluxurile de numerar generate de activitățile de exploatare sunt, în esență, consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii. Mărimea acestora reprezintă un indicator cheie de apreciere a capacității întreprinderii de a genera, prin exploatarea sa, suficiente lichidități și echivalente de lichidități pentru alte activități, respectiv rambursarea împrumuturilor și plata dobânzilor aferente acestora, menținerea capacității de funcționare a întreprinderii, plata dividendelor și efectuarea de noi investiții, fără a apela la surse externe de finanțare costisitoare. De asemenea pe baza acestor informații se vor putea elabora previziuni legate de viitoarele fluxuri de numerar aferente exploatării.
Fluxurile de numerar generate de activitățile de investiții oferă informații privind modul în care întreprinderea își asigură perenitatea și creșterea, reflectând măsura în care plățile au fost efectuate pentru achiziția de active destinate să genereze venituri și fluxuri de trezorerie în viitor. Acestea se referă la:
– plățile efectuate pentru achiziționarea de terenuri și mijloace fixe, active necorporale și alte active pe termen lung;
– încasările rezultate din vânzarea de terenuri și clădiri, instalații și echipamente, active necorporale și alte active pe termen lung;
– plățile efectuate pentru achiziția de titluri de participare și titluri de creanță emise de sau provenite de la alte întreprinderi (altele decât plățile efectuate pentru instrumente considerate ca reprezentând echivalente de lichidități sau deținute în scopuri comerciale);
– încasările care decurg din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;
– avansurile de trezorerie și împrumuturile acordate terților;
– încasările rezultate din rambursarea avansurilor și împrumuturilor acordate terților.
Fluxurile de numerar din activitățile de finanțare sunt generate de acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și împrumutate ale întreprinderii și permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii. Fluxurile de numerar generate de activitățile de finanțare se referă la:
– încasările din emisiunea de acțiuni și alte instrumente de capitaluri proprii;
– plățile efectuate către acționari pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor întreprinderii;
– încasările generate de contractări de împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, credite, împrumuturi ipotecare și alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;
– rambursările sub formă de lichidități ale unor sume împrumutate;
– plățile efectuate de locatar pentru reducerea obligațiilor referitoare la o operațiune de leasing financiar.
În acest sens sunt utilizate două metode: metoda directă și metoda indirectă de calcul a fluxurilor de numerar. Diferența între ele constă doar în modul de construire a fluxurilor aferente activității de exploatare prin metoda directă realizându-se dezideratul utilizând fluxurile de încasări și plăți în timp ce metoda indirectă pornește în calculul fluxurilor de la rezultatul net pe care îl ajustează corespunzător.
2.3. ANALIZA LICHIDITĂȚII ȘI SOLVABILITĂȚII ÎNTREPRINDERII
O primă formă de realizarea a echilibrului financiar al firmei este realizată prin asigurarea permanentă a capacității de plată a firmei, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. În sens general lichiditatea și solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față plăților scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată pe termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung. Ca și orice analiză bazată pe informațiile din Bilanț și Contul de profit și pierdere și analiza lichidității, utilizând indicatori specifici ai lichidității financiare va trebui să aibă în vedere:
– Pe de-o parte asigurarea comparabilității elementelor poziției financiare reflectate prin bilanț atât în timp cât și în spațiu.
– Pe de altă parte să se aibă în vedere posibilitatea existenței unei măsuri de utilizare a eventualelor tehnici de contabilitate creativă.
2.4. ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR
Cuprins
SCURT ISTORIC AL FIRMEI S.C. TELCO – PE S.R.L. 3
Analiza ratelor de structura ale bilantului S.C. TELCO-PE S.R.L. 5
Analiza ratelor de structură ale activului 5
2.1.2. Analizaratelor de structura a pasivului 11
2.2. Analiza echilibrului financiar la S.C. TELCO-PE S.R.L. 17
2.3. Analiza lichidității și solvabilității la S.C. TELCO-PE S.R.L. 27
2.4. Analiza gestiunii resurselor 32
2.4.1. Analiza ratelor de gestiune generală a capitalurilor 33
2.4.2. Analiza ratelor de gestiune generala ale activelor la S.C. TELCO-PE S.R.L…………………………39
Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………………………………44
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………………………………46
CAPITOLUL III
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A S.C. TELCO-PE S.R.L.
3.1. SCURT ISTORIC AL FIRMEI S.C. TELCO-PE S.R.L.
Societatea comercială TELCO – PE SRL a fost înființată în anul 1994 și în prezent își desfășoară activitatea la sediul social din Timișoara, strada Căpitan Damșescu, numărul 46, județul Timiș, cod poștal 300150, având codul de idendificare fiscală RO6555078 și este înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș sub J35/3409/1994.
Societatea își desfășoară activitatea la sediul central și punctul de lucru situat din Caransebeș, Colonia Balta Sărată, numărul 1, județul Caraș-Severin.
Societatea are ca obiect principal de activitate: Fabricarea componentelor electronice conform COD CAEN 261, activitatea principală fiind: Fabricarea subansamblurilor electronice (module) conform COD CAEN 2611. De asemenea, societatea va putea desfășura în subsidiar și alte activități potrivit statutului, activități ce sunt înregistrate în evidența Registrului Comerțului.
Capitalul social în sumă de 2.200.100 lei, din care 40.100 lei aport exclusiv în numerar și 2.160.000 lei aport în natură este împărțit în 220.010 părți sociale egale și indivizibile, în valoare de 10 lei fiecare, părți sociale deținute de PANTEL ELEKTRONIK AG persoana juridică germană și domnul Franz Wissenz, persoană fizică, cetățean german.
Părțile sociale sunt împărțite după cum urmează:
Pantel Elektronik AG deține 220.000 părți sociale, adică un procent de 99,99% din capitalul social al S.C. TELCO-PE S.R.L.
Domnul Franz Wissenz deține 10 părți sociale, adică un procent de 0,01% din capitalul social total.
Societatea comercială TELCO-PE S.R.L. furnizează servicii electronice complete
(Electronic Manufacturing Services-EMS), cu dezvoltarea produsului, de la faza de concepție și proiectare, până la realizarea produsului finit și livrarea lui către client.
În cadrul entității se dispune de suport tehnic complet și capacități de producție necesare pentru a realiza, în funcție de nevoile specifice fiecărui client: prototipuri, producție de serie mică și mare, cu respectarea termenelor de livrare stabilite, nefăcând rabat de la calitate. De asemena, dacă este cazul, se poate face trecerea de la prototip, la producția de serie mare. Înainte de lansarea în producție a unui produs nou, echipa tehnică verifică atent toată documentația, pentru ca toate informațiile prezentate să fie conforme cu cerințele clientului.
Principalele categorii de produse constau din plăci electronice asamblate în tehnologie SMD și THT, testate electric pe echipamente și utilizând programe de test specifice. Cele 4 mari categorii de produse sunt:
produse/plăci electronice dedicate acționarii motoarelor de mică putere (ventilatoare): Papst și Fime – cca. 50% din producție;
produse/plăci electronice destinate monitorizărilor de temperatură, presiune: Hydac cca. 5% din producție;
produse/plăci electronice destinate controlului instalațiilor de încălzire, altor instalații/automatizări (ventilare, aeroterme, hote etc.) precum și industriei electrocasnicelor (produsele Bosch) cca. 20% din producție;
produse destinate industriei automotive cca. 25% din producție; acestea la rândul lor sunt împărțite în două categorii, aproximativ cu pondere egală între ele
dispozitive de acționare electrică, faruri și oglinzi laterale – LWR
plăci electronice de semnalizare luminoasă pentru autovehicule – FER, produsele pentru KompLED (Koch), Teleflex etc.
Ponderea exactă a fiecărui produs oscilează în timp în funcție de cerințele pieței, dar ca medie și ca raport între ele, valorile de mai sus reflectă realizările ultimilor ani.
Clienți importanți: Pantel Elektronik AG, Continental Automotive GmbH, Elster Rometrics SRL, Continental Automotive Romania SRL, Autoliv Romania SRL, Cores Electronic SRL, etc.
Furnizori importanți: Premier Farnell Plc., Euro Process Solutions Hungary, InterElectronic Hungary Kft., Att Electronics Kft., Multi-Contact AG, Ecas Electro SRL, PCB-Electra SRL, Transfer Multisort Elektronik, etc.
Tabel 3.1. Situația financiară a S.C. TELCO-PE S.R.L. în anii 2012, 2013 și 2014
3.2. ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE BILANȚULUI S.C. TELCO-PE S.R.L.
3.2.1. Analiza ratelor de structură ale activului
Ratele de structură ale activului reflectă aspecte privind destinația economică a
capitalurilor întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității, capacitatea întreprinderii
de a-și modifica structura activului.
Rata activelor imobilizate
Rata activelor imobilizate (R Ai), calculată ca raport între activele imobilizate (Ai) și
totalul bilanțului (AT), măsoară ponderea în totalul activului a elementelor patrimoniale
aflate în permanență la dispoziția întreprinderii, reflectănd și gradul de investire a capitalului
în întreprinderea respectivă.
Rata de structura a activului =
Tabel 3.2. Rata activelor imobilizate
Valoarea ratei activelor imobilizate poate fi considerate normala, desi s-a redus in anul 2013 fata de anul 2012, deoarece este asociata unei cresteri a vitezei de rotatie a activelor imobilizate prin veniturile totale.
Figura 3.1. Rata activelor imobilizate
Rata activelor circulante (RAc)
Aceasta rată exprimă în mărimi relative nivelul capitalului investit în procesul de exploatare. Formula de calcul este:
RAc =
Tabel 3.3. Rata activelor circulante
Se observă o descreștere continuă, de la an la an, a activelor circulante existente în entitate.
Figura 3.2. Rata activelor circulante
Valoarea ratei activelor circulante depinde mult de specificul activității, însă cel puțin 40%, pentru o întreprindere de producție cum este TELCO-PE S.R.L., se consideră un nivel satisfăcător.
În analiza făcută în anii 2012 – 2013 situația evoluției ratei activelor circulante este de 41,25%, respectiv 44,86%, situație favorabilă pentru întreprindere, deoarece valoarea înregistrată este peste nivelul de 40%. Însă în perioada următoare nivelul ratei activelor circulante scade de la 44,86% în anul 2012 la 29,05% în anul 2014, ponderea activelor circulante în total active scade, ceea ce înseamnă că gradul de imobilizare a capitalului în activitatea de exploatare a scăzut de la o perioadă la alta.
Rata stocurilor (RSt)
RSt =
Rata stocurilor arată ponderea stocurilor în totalul activelor circulante deținute de entitate la un moment dat. Pe parcursul celor trei ani analizați, în anul 2013 se înregistrează ponderea cea mai ridicată a stocurilor în total active circulante.
Tabel 3.4. Rata stocurilor
Rata creanțelor (RCr)
Rata creanțelor evidențiază ponderea creanțelor în cadrul activelor circulante.
RCr =
Tabel 3.5. Rata creanțelor
În anul 2012 creanțele dețin o pondere foarte ridicată în totalul activelor circulante, considerabil mai mare comparativ cu ponderea din 2013 și 2014.
Rata disponibilităților bănești (Rdispb)
Rata disponibilităților bănești arată ponderea disponibilităților bănești ale întreprinderii în structura activelor circulante.
RDispb =
Tabel 3.6. Rata disponibilităților bănești
Rata disponibilităților bănești arată ponderea disponibilităților bănești ale întreprinderii în structura activelor circulante. Ponderile înregistrate în anii 2013 și 2014 sunt semnificativ mai mari comparativ cu situația din anul 2012, societatea dispune de mijloace bănești lichide pentru susținerea activității de exploatare.
Figura 3.3. Ratele activelor circulante
În activitatea entității TELCO-PE S.R.L. valoarea stocurilor este fluctuantă de la o perioadă la alta, iar rata stocurilor în total active circulante urmează aceleași tendințe. Ca pondere în total active circulante rata stocurilor crește în anul 2013 la 9,61% de la 3,51%, valoare înregistrată în anul 2012, ca apoi să scadă din nou în perioada următoare însă într-o proporție mai mică.
Valoarea creanțelor în total active circulante a înregistrat o scădere de la o perioadă la alta, însă acest aspect nu rezultă din faptul că volumul de activitate al firmei a scăzut, ci din faptul că valoarea creanțelor neîncasate și considerate cu recuperare dificilă la sfârșitul anului 2012 a fost recuperată de la terți în perioada următoare, situație care reflectată de valoarea creanțelor din anul 2013 și 2014.
Creșterea valorii disponibilităților bănești a condus la creșterea ponderii acestora în totalul activelor circulante de la 21,59% în anul 2011 la 65,41% în anul 2013, respectiv 63,05% în anul 2014. În anul 2012 valoarea disponibilităților bănești este considerabil inferioară valorilor din anul 2013 și 2014.
Din punct de vedere al ratelor de structura ale activului, care reflecta utilizarea, termenele si gradul de lichiditate al elementelor, putem conchide că firma se află intr-o situație bună.
3.2.2. Analiza ratelor de structura a pasivului
Stabilitatea financiara
Rata stabilității financiare (RSf) sau rata finanțării permanente reflectă ponderea deținută
de capitalul pemanent de care întreprinderea dispune în mod stabil (pe o perioadă mai mare
de un an) în patrimoniul total:
Rata stabilitatii financiare =
Tabel 3.7. Stabilitatea financiara
Stabilitatea financiară crește de la o perioadă la alta ca urmare a faptului că sursele se modifică într-o proporție mai mare decât totalul surselor de finanțare, situație favorabilă deoarece majorarea capitalului permanent în raport cu totalul pasivului se datorează creșterii capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe termen mediu și lung. Pe intreaga perioada analizata firma dispune de un inalt grad de stabilitate financiara, plasandu-se deasupra valorii minim acceptabile.
Figura 3.4. Evoluția stabilității financiare
Grad de finanțare curent =
Tabel 3.8. Gradul de finanțare curentă
Pe întreaga perioadă gradul de finanțare curentă scade de la an la an.
Autonomia financiara =
Tabel 3.9. Autonomia financiară globală
Firma a dispus de o autonomie financiara globala foarte buna pe intreaga perioada analizata, cu o tendinta de crestere ca urmare a faptului ca cresterea resurselor proprii a devansat cresterea celor imprumutate.
Figura 3.5. Evoluția stabilității financiare
Tabel 3.10. Autonomia financiară la termen
Pe întreaga perioadă firma se încadrează într-un grad ridicat de autonomie financiară la termen, indiferent de modalitatea de calcul și creste de la an la an.
Din tabelul 3.9. rezultă un Cp foarte mare. Se recomandă investirea capitalului propriu în dezvoltare sau îmbunătățirea / renoirea utilajelor, echipamentelor întreprinderii.
Tabel 3.11 Îndatorarea globală
Din acest punct de vedere firma se află într-o situație favorabilă, pe întreaga perioadă analizataă, manifestand un ritm de scădere datorită creșterii mai rapide a capitalurilor față de datoriile totale.
Figura 3.6. Evoluția îndatorării globale
Tabel 3.12. Rata îndatorării la termen
Obsevăm că prin ambele modalități de calcul societatea analizată înregistrează valori ale ratei de îndatorare acceptabile ceea ce denotă că sociatatea se află într-o situație favorabilă și oricând ar dori să contracteze un credit, fie pe termen lung, fie pe termen scurt, îl va primi de la orice instituție de credit.
Din punct de vedere al ratelor de structura ale pasivului, care reflectă formarea, sursele și termenele de exigibilitate ale resurselor financiare, putem conchide că S.C. TELCO-PE S.R.L. se află într-o situație favorabilă, caracterizată printr-un grad ridicat de autonomie financiară, un grad redus de îndatorare și o siguranță ridicată.
3.3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C. TELCO-PE S.R.L.
Analiza echilibrului financiar pe termene
Vom analiza echilibrul financiar al S.C. TELCO-PE S.R.L., utilizând datele bilanțului financiar, pe baza indicatorilor:
Fondul de rulment (FR)
Necesarul de fond de rulment (NFR)
Trezoraria netă (TN)
Tabel 3.13. Fondul de rulment net
Figura 3.7. Evoluția fondului de rulment net
Fondul de rulment reprezintă nivelul resurselor permanente ce sunt utilizate pentru finanțarea activelor circulante sau partea din resursele stabile utilizate pentru finanțarea activelor circulante.
În cazurile luate în analiză fondul de rulment al S.C. TELCO-PE S.R.L. înregistrează numai valori pozitive, de unde rezultă că activele circulante transformabile în lichidități vor permite rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, dar în același timp și degajarea lichidităților excedente. Situația întâlnită în perioada 2012-2014 este una favorabilă pentru întreprindere, când aceasta dispune de o marjă de securitate (Ac > Dts) care o poate proteja de efectele perturbării ciclului de încasări și plăți.
Tabel 3.14 Fondul de rulment propriu
Tabel 3.15. Fondul de rulment străin
Fondul de rulment net se constituie pe seama capitalurilor proprii, ponderea fondului de rulment străin reducându-se considerabil, fapt apreciat ca fiind pozitiv.
Tabel 3.16. Viteza de rotație a fondului de rulment net
În ultimul an nivelul indicatorului era bun, marja de securitate încadrandu-se în limitele normale. Fondul de rulment se reconstituia pe seama cifrei de afaceri în aproximativ 31 de zile.
Sporirea duratei în zile a rotației semnifică creșterea importanței finanțării stabile asupra activității, adica cifra de afaceri se realizează cu un fond de rulment mai mic față de perioada anterioară, situație pe care o considerăm favorabilă.
Tabel 3.17. Necesarul de fond de rulment
Figura 3.8 Evoluția necesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment reprezintă partea din activele circulante ce trebuie finanțată din surse stabile, respectiv activele circulante (cu termen de lichiditate sub un an) care urmează să fie finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an).
În analiza efectuată în cadrul TELCO-PE S.R.L. întâlnim două situații:
în anul 2012 NFR înregistrează o valoare pozitivă, NFR = 356.090. Valoarea pozitivă indică un surplus de nevoi temporare (active ciclice) în raport cu resursele temporare (pasive ciclice) posibil de mobilizat.
Situația din anul 2012 poate fi considerată una normală și aceasta se poate datora creșterii
vânzărilor.
în perioada următoare, anii 2013-2014, NFR înregistrează valori negative, ce evidențiază surplusul de resurse temporare (ciclice) în raport cu nevoile temporare (ciclice).
Valoarea pozitivă a NFR din 2012 arată că nivelul stocurilor și al creanțelor este mai mare
decât datoriile din exploatare.
Necesarul de fond de rulment cu valori negative în anul 2013 și 2014, fapt care semnifică realizarea unui echilibru financiar curent, nevoile pe termen scurt (stocuri și creanțe) fiind acoperite și depășite de sursele temporare (datorii pe termen scurt).
Tabel 3.18 Viteza de rotație a necesarului de fond de rulment
Tabel 3.19. Trezoreria netă
Figura 3.9. Evoluția trezoreriei nete
Trezoreria netă la nivelul întreprinderii reprezintă disponibilitățile bănești apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților.
Pe întreaga perioadă trezoraria a înregistrat valori pozitive. Firma se găsește într-o situație favorabilă, pe termen scurt trezoraria pozitivă însemnând realizarea echilibrului financiar.
Trezoreria netă înregistrează valori pozitive pe parcursul întregii perioade de analiză, ceea ce semnifică un echilibru financiar înregistrat la nivelul societății. În acest fel întreprinderea este independentă de sursele de finanțare externe, cum ar fi cele provenite dintr-un credit bancar.
Excedentul de finanțare se regăsește sub forma disponibilităților bănești proprii din conturile bancare și casieria entității. În acest caz putem spune că întreprinderea se găsește într-o situație favorabilă, care se caracterizează prin autonomie financiară pe termen scurt și echilibru financiar.
Tabel 3.20. Rata finanțării activelor stabile din resurse stabile
Nivelul indicatorului pe intreaga perioada arata ca nevoile cu character permanent au fost acoperite integral din resurse permanente, degajandu-se excedent de resurse financiare stabile, adica un fond de rulment net pozitiv. Nivelul indicatorului, in ultimul an de analiza a scazut cu 28% fata de anul precedent, confirmand diminuarea fondului de rulment.
Tabel 3.21. Rata finanțării activelor ciclice din resurse ciclice
Nivelul indicatorului scade de la an la an.
Tabel 3.22. Rata finanțării necesarului de fond de rulment din fond de rulment
Trezoreria netă înregistrează valori pozitive pe parcursul întregii perioade de analiză, ceea ce semnifică un echilibru financiar înregistrat la nivelul societății. În acest fel întreprinderea este independentă de sursele de finanțare externe, cum ar fi cele provenite dintr-un credit bancar.
Excedentul de finanțare se regăsește sub forma disponibilităților bănești proprii din conturile bancare și casieria entității. Firma dispune de o marja de securitate care o poate proteja de efectele perturbarii ciclului de incasare sau de plati. Echilibrul financiar al firmei a fost bun pe intreaga perioada analizata.
În acest caz putem spune că întreprinderea se găsește într-o situație favorabilă, care se caracterizează prin autonomie financiară pe termen scurt și echilibru financiar.
3.4. ANALIZA LICHIDITĂȚII ȘI SOLVABILITĂȚII LA S.C. TELCO-PE S.R.L.
Tabel 3.23. Lichiditatea curentă
Tabel 3.24. Lichiditatea rapidă
Figura 3.10. Evoluția ratelor de lichiditate
Lichiditatea curentă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi datoriile pe termen scurt din activele circulante, iar valoarea minim acceptată a acestui indicator este 1. Valorile înregistrate sub acest nivel indică pericolul de incapacitate de plată a obligațiilor curente ale firmei.
În perioadele analizate lichiditatea curentă a societății comerciale TELCO-PE S.R.L. înregistrează valori mai mari decât 1, ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de mijloace bănești pentru a-și achita datoriile pe termen scurt. În anul 2012 lichiditatea curentă este egală cu 1,52, în anii 2013 și 2014 valoarea ratei crește peste 2, valoare maxim acceptată, fapt ce semnalează o utilizare necorespunzătoare a activelor circulante sau datoriile curente nu constituie un pericol pentru societate, putând fi acoperite cu valoarea activelor circulante deținute.
O situație similară găsim și în cazul lichidității rapide. Lichiditatea rapidă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile curente din activele curente mai puțin stocurile, care sunt considerate ca fiind cele mai puțin lichide dintre activele curente.
Valoarea minim acceptată a indicatorului de lichiditate rapidă este de 0,65 și în perioadele analizate nu întâlnim valori ale lichidității rapide sub minim, ceea ce însemnă că firma nu se află în incapacitate de plată a obligațiilor. Însă valoarea maxim admisă este de 1, valorile înregistrate în 2012 de 1,47, în 2013 de 2,23 și respectiv în 2014 de 2,46 sunt peste acest nivel. Concluzia este că activele circulante compuse din creanțe și disponibilități bănești nu sunt utilizate corespunzător de întreprindere.
Tabel 3.25. Lichiditatea imediata
Figura 3.11. Evoluția lichidității imediate
Rata lichidității imediate măsoară capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt utilizând disponibilitățile existente (disponibilități bănești și investiții financiare pe termen scurt), fiind cunoscută și sub denumirea de trezorărie la vedere. Vedem un nivel crescut al ratei, semnul unei gestiuni corespunzătoare a excedentelor de numerar fructificate prin plasamente financiare.
Tabel 3.25. Rata solvabilității generale
Rata solvabilității generale exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare a întreprinderii. Se consideră ca mărimea asiguratorie a ratei este 3-4, deoarece în caz de lichidare a întreprinderii, valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile.
Pe întreaga perioadă analizată nivelul ratei de solvabilitate generală se situează peste limita considerată normală și cu o tendință de creștere de la un an de analiză la altul, ceea ce evidențiază faptul că în caz de faliment datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii.
Tabel 3.26. Rata solvabilității patrimoniale
Rata solvabilității patrimoniale exprimă gradul în care capitalul social asigură acoperirea obligațiilor de plată ape termen lung (împrumuturile pe termen lung – Itml și aportul acționarilor sau asociaților – Cs) și se apreciază că un nivel normal pentru această rată este de 0,4 – 0,6, limita minimă considerată 0,3.
Observăm că pe întreaga perioadă de analiză nivelul ratei solvabilității patrimoniale se situează cu mult peste limita considerată minimă de 0,3 ceea ce denotă faptul că S.C. TELCO-PE S.R.L. este capabilă să-și acopere obligațiile de plată pe termen lung din capitalul social al firmei.
Tabel 3.27. Rata solvabilității financiare
Rata solvabiliățtii financiare arată măsura în care datoriile financiare totale sunt acoperite de activul total, considerându-se un nivel acceptabil al ratei o valoare mai mare de 2, sub acest nivel existand pericolul incapacității de plată.
Observăm că pe întreaga perioadă de analiză nivelul ratei solvabilității financiare se situează peste limita considerată minimă de 2, ceea ce conduce la concluzia că S.C. TELCO-PE S.R.L. este capabilă să-și acopere datoriile financiare pe termen lung și prin valorificarea activului total.
Bonitatea financiară a firmei a fost destul de bună pe parcursul întregii perioade de analiză, nivelul de lichiditate curentă și rapidă al firmei este bun, solvabilitatea firmei este bună.
3.5. ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR
Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de rotație a lor prin care se măsoară durata în timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare și comercializare.
Viteza de rotație (vr) sau ratele de gestiune măsoară durata de transformare a activelor în lichidități și durata de reînnoire a datoriilor. Viteza de rotație se exprimă sintetic cu ajutorul a doi indicatori:
– numărul de rotații, respectiv durata în zile a unei rotații.
Numărul de rotații (nr) arată de câte ori se rotește elementul bilanțier de activ (Ea) sau pasiv (Ep) analizat prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune.
Numarul de rotatii =
Durata în zile a unei rotații (dz) arată durata medie în care elementul de activ sau de
pasiv analizat parcurge întregul ciclu economic și revine în formă inițială, bănească.
Durata in zile a unei rotatii =
3.6. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE GENERALĂ A CAPITALURILOR
Modul de calcul al gestiunii capitalurilor este prezentat în tabelul următor:
Tabel 3.28. Viteza de rotație a capitalurilor permanente
Figura 3.12. Viteza de rotație a capitalului permanent
În ultimul an de analiză capitalurile permanente se roteau prin cifra de afaceri de 2,36 ori,recuperându-se sub forma inițială bănească într-un termen mediu de 155 de zile. Față de anul precedent, numărul de rotații s-a redus cu 0,13, iar durata medie în zile a unei rotații a crescut cu 8 zile, dar nu a scăzut de 2 rotații ceea ce înseamnă că se realizează o eficiență acceptabilă a capitalurilor permanente.
Tabel 3.29. Viteza de rotație a capitalurilor proprii
În ultimul an de analizp capitalurile proprii se roteau prin cifra de afaceri de 2,42 ori, recuperându-se sub forma inițiala bănească într-un termen mediu de 151 de zile. Față de anul precedent, numarul de rotații a scazut cu 0,18, iar durata medie în zile a crescut cu 10 zile ceea ce înseamnă creșterea duratei medii de recuperare a lor sub forma banească inițială.
Figura 3.13. Durate de rotație a capitalului permanent
Viteza de rotație a surselor împrumutate și atrase arată numărul de refaceri (reconstiuiri) ale surselor împrumutate și atrase pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune, respectiv în câte zile s-ar putea restitui datoriile pe seama cifrei de afaceri. Valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii datoriilor totale este de 4 rotații, care corespunde unui termen de recuperare de 90 de zile.
Tabel 3.30. Viteza de rotație a datoriilor totale
În ultimul an datoriile se roteau prin cifra de afaceri de 15,88 ori, recuperându-se sub forma inițiala bănească într-un termen mediu de 23 de zile. Față de anul precedent numărul de rotații a crescut cu 6,19 iar durata medie a unei rotații a scăzut cu 15 zile, ceea ce înseamnă diminuarea duratei medii de creditare comercială și financiară a firmei.
Plasarea vitezei de rotație a datoriilor totale peste nivelul minim asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii datoriilor totale.
Tabel 3.31. Viteza de rotație a datoriilor pe termen mediu și lung
În ultimul an de analiză datoriile pe termen mediu și lung se roteau prin cifra de afaceri de 86,45 ori, recuperându-se sub forma inițiala bănească într-un termen mediu de 5 zile. Față de anul precedent, numărul de rotații a crescut cu 30,39 rotații, iar durata medie în zile a scăzut cu 2 zile generând efecte pozitive în sensul refacerii facile pe seama cifrei de afaceri.
Viteza de rotație a datoriilor curente arată numărul de reconstituiri ale datoriilor curente pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă de gestiune; valoarea minimă care asigură o eficiență acceptabilă a gestiunii datoriilor curente pe termen scurt este de 4 rotații, corespunzător unui termen mediu de creditare comercială și financiară de 90 zile.
Tabel 3.32. Viteza de rotație a datoriilor pe termen scurt
În ultimul an de analiză datoriile pe termen scurt se roteau prin cifra de afaceri de 19,46 ori, recuperându-se sub forma inițială bănească într-un termen mediu de 19 zile. Față de anul precedent, numărul de rotații a datoriilor pe termen scurt a crescut cu 7,74 rotații, iar durata medie în zile a unei rotații a scăzut cu 13 zile.
Dacă privim pasivul după sursele de proveniență, evidențiază apropierea de nivelul minim care exprimă eficiența atât a utilizării resurselor proprii cât și a utilizării resurselor împrumutate și atrase. Dacă privim pasivul dupa termenele de exigibilitate, rotația principalelor elemente evidențiază de asemenea apropierea de nivelul minim, care exprimă atingerea unei eficiențe atât a utilizării resurselor permanente cât și a celor curente.
3.7. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE GENERALĂ ALE ACTIVELOR LA S.C. TELCO-PE S.R.L.
Tabel 3.33. Viteza de rotație a activului total
Viteza de rotație a activelor circulante
numărul de rotații
și arată că activele circulante se rotesc într-un an de 4 , de 4,75 și respectiv de 7,35 ori.
Figura 3.14. Evoluția numărului de rotații al activelor circulante
Din analiza efectuată se observă că evoluția numărului de rotații al activelor circulante indică o creștere de la un an la altul, ceea ce echivalează cu creșterea nivelului de eficiență în gestiunea acestora.
În ultimul an de analiză activele circulante se roteau prin cifra de afaceri de 7,35 ori, recuperându-se sub forma bănească într-un termen mediu de 49 zile. Față de anul precedent, numărul de rotații a crescut cu 2.60 rotații, concretizat în diminuarea duratei medii în zile cu 27 zile a unei rotații, ceea ce înseamnă o sensibilă sporire a eficienței utilizării activelor circulante, respectiv diminuarea duratei de recuperare a lor sub forma bănească inițială.
durata în zile a unei rotații
și arată că durata unei rotații este de 89,99 , 75,83 și respectiv 49 zile.
Figura 3.15. Evoluția duratei în zile a unei rotații a activelor circulante
Evoluția duratei în zile a unei rotații a activelor circulante este inversă numărului de rotații, adică dacă numărul de rotații a activelor circulante crește de la o perioadă la alta, durata în zile a unei rotații scade.
Rotația principalelor elemente evidențiază o ușoară creștere a eficienței utilizării mijloacelor permanente și a celor ciclice.
Analiza ratelor de gestiune ale stocurilor utilizand etapele Metodei substitutiilor in lant
Viteza de rotatie a stocurilor: arată de câte ori, într-o perioadă de gestiune, stocurile materiale trec succesiv prin fazele aprovizionare-fabricație-vânzare, respectiv durata în zile a unei rotații complete.
Tabel 3.34. Viteza de rotație stocurilor
numărul de rotații (Nr):
Nr =
durata în zile a unei rotații (Dz): Dz = x T
Analiza ratelor de gestiune a clienților
-numărul de rotații (Nr):
Nr =
durata în zile a unei rotații (Dz):
Dz = x T
Figura 3.16. Evoluția numărului de rotații St și Cl
În evoluția numărului de rotații a stocurilor întâlnim o fluctuație de la o perioadă la alta, astfel comparativ cu anul 2012, în anul 2013 se înregistrează o scădere a numărului de rotații a stocurilor, pentru ca apoi în perioada următoare să urmeze din nou o creștere a vitezei rotațiilor.
Scăderea vitezei de rotație a stocurilor semnalează o scădere a nivelului de eficiență în gestionarea acestora, iar creșterea vitezei de rotație a stocurilor de la o perioadă la alta indică o îmbunătățire a eficienței de gestiune.
În evoluția numărului de rotații a clienților întâlnim aceeași situație fluctuantă ca în cazul stocurilor, doar că de această dată în anul 2013 are loc o creștere a vitezei de rotație a clienților față de anul 2012, iar în perioada următoare se înregistrează a scădere a vitezei.
Creșterea vitezei de rotație a clienților echivalează cu creșterea nivelului eficienței gestionării acestora și totodată are loc o diminuare a durateii medii de încasare a clienților, scăderea vitezei de rotație a clienților echivalează cu scăderea nivelului de eficiență în gestiunea acestora, are loc o creștere a creditului-clienți, fără a exista o creștere a vânzărilor. Acesta poate fi un semn de înrăutățire a situației firmei care este nevoită să-și modifice politica de creditare pentru a-și păstra clienții sau beneficiarii au dificultăți de plată ca urmare a conjuncturii nefavorabile existente.
Cu toate acestea situația societății TELCO-PE S.R.L. este una foarte bună, deoarece viteza de rotație a clienților este peste 12 rotații/an (valoare considerată optimă conform reglementărilor contabile românești), ceea ce demonstrează o încasare eficientă și rapidă a creanțelor, iar acest aspect rezultă din faptul că principalul client cu care se desfășoară relațiile comerciale este firma Pantel Elektronik AG (asociat majoritar). Drepturile de creanță fiind încasate într-un timp foarte scurt.
Figura 3.17. Evoluția duratei în zile a unei rotații
Evoluția duratei în zile a unei rotații a stocurilor și a clienților are un comportament invers vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor, adică atunci când viteza de rotație a stocurilor și creanțelor crește, durata în zile a unei rotații scade.
O gestiune eficientă a stocurilor și a clienților reflectă o creștere a vitezei de rotație a acestora, de unde rezultă un număr mare de rotații, iar durata în zile a unei rotații este scăzută.
CAPITOLUL IV
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Analiza economică a unei firme ajută la identificarea activității nesatisfăcătoare a acesteia și la stabilirea măsurilor care vor influența rezultatele ei în viitor. Prin cunoașterea postfaptică, curentă și previzională a activității agenților economici a rezultatelor interne și a cauzelor care le-au generat, analiza contribuie la cunoașterea continuă a eficienței utilizării resurselor umane, materiale și financiare.
Deoarece obiectivul principal al unei firme îl constituie maximizarea valorii patrimoniului, eficiența cu care a fost folosit capitalul investit constituie obiectivul central al diagnosticului financiar. Un alt pilon esențial al maximitării profitului, constă în cunoașterea și analizarea eficienței economice a cheltuielilor. Și anume, cheltuieli aferente activității de bază al entității.
Îndeplinind o dublă funcție, pe de o parte de diagnoză, iar pe de altă parte de reglare, analiza economică constituie un instrument indispensabil al conducerii eficiente a activității unei societăți. Analiza financiară fundamentează întreaga politică economico-financiară viitoare a firmei, constituie o condiție cheie pentru elaborarea și aplicarea unor decizii raționale, stă la baza efectuării de expertize și negocieri vizând estimarea valorii societății în cazul reorganizării sau vânzării activelor.
Analiza contului de profit și pierderi al societății permite formularea de aprecieri asupra rezultatelor activității acesteia. Aceste aprecieri sunt dintre cele mai clare și obiective posibile.
Societatea comercială TELCO-PE S.R.L. are ca principal obiect de activitate fabricarea subansamblurilor electronice, făcând parte din întreprinderile productive, care aduc plus de valoare mediului economic. Datorită activității pe care o desfășoară activele circulante prezintă o importanță deosebită pentru întreprindere, fiind un element de susținere al întregii activități de producție.
Conform analizei efectuate privind principalii indicatori economico-financiari s-a arătat că situația societății TELCO-PE S.R.L. este una favorabilă, având în vedere fluctuațiile mediului economic în care își desfășoară activitatea și ținând seama de factorii macro și micro economici care pot avea înfluență asupra bunului mers al lucrurilor.
Puncte tari: Se constată că în perioada supusă studiului nivelul ratei activelor circulante este peste nivelul considerat satisfăcător pentru întreprinderile cu activitate de producție, situație favorabilă pentru societatea în cauză.
Rata stocurilor are o valoare fluctuantă de la o perioadă la alta, rata creanțelor în total active circulante urmează aceleași tendințe, cu toate acestea creanțele sunt încasate la timp de la clienți, situație reflectată în creșterea ratei disponibilităților bănești.
Valorile ridicate înregistrate de lichiditatea curentă și lichiditatea rapidă a întreprinderii arată că datoriile curente nu constituie un pericol pentru aceasta și pot fi acoperite din valoarea activelor circulante existente în patrimoniu..
Din analiza echilibrului financiar al TELCO-PE S.R.L. se observă că fondul de rulment înregistrează numai valori pozitive, de unde rezultă că activele circulante transformabile în lichidități vor permite rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, situație favorabilă pentru entitate.
Trezorerie netă este pozitivă în perioada analizată, ceea ce înseamnă echilibru financiar pentru întreprindere, autonomie financiară și independență față de sursele de finanțare externă, cum ar fi creditele bancare.
Eficiența gestionării activelor circulante, din punct de vedere economico-financiar, este dată de viteza de rotație a acestora și de aceea trebuie păstrat un trend crescător al vitezei de rotație, de unde rezultă reducerea duratei de recuperare a banilor și îmbunătățirea structurii activelor circulante în corelație cu specificul activității.
Evoluția crescătoare a numărului de rotații a activelor circulante de la un an la altul, echivalează cu creșterea nivelului de eficiență în gestiunea acestora.Trendul crescător global al vitezei de rotație activelor circulante este indicat să se reflecte și în evoluția vitezei de rotație a elementelor ce compun activele circulante, respectiv a stocurilor și creanțelor-clienți, deoarece la nivelul întreprinderii se constată o fluctuație de la o perioada la alta. Cu toate acestea, de exemplu, viteza de rotație a clienților este peste 12 (valoare considerată optimă ca număr de rotații/an), iar acest aspect rezultă din relațiile comerciale avute cu firma mamă, asociat unic Pantel Elektronik AG, care deține ponderea de 90 -95 % din totalul clienților, drepturile de creanță fiind încasate într-un timp foarte scurt.
Puncte slabe: Valorile ridicate ale lichidităților indică și o utilizare necorespunzătoare a activelor circulante și de aceea propunerea pentru manageri ar fi să facă investiții pe termen scurt, care ar putea aduce plus valoare întreprinderii, prin dezvoltare tehnologică, modernizarea liniilor de producție, extinderea capacităților productive etc.
Recomandări:
Însă pentru îmbunătățirea nivelului și evoluției ratei de gestiune a activelor circulante se recomandă:
gestionarea eficientă a stocurilor;
gestionarea eficientă a clienților;
optimizarea structurii activelor circulante;
scăderea gradului de lichiditate a activelor circulante
fapt ce se va reflecta într-o optimizarea a întregii activități a întreprinderii, când managerii nu vor mai avea reticențe în ceea ce privește investițiile.
BIBLIOGRAFIE
Achim, Monica, V., Borlea, Sorin, N., Analiza financiară a entității economice, Ed. C. H. Beck, 2012.
1. Balu, Mariana-Elena, Analiză economico-financiară. Teorie și aplicații practice, ediția a II-a, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007.
2. Căruntu, Constantin, Analiză economico-financiară, Ed. Academică Brâncuși, Târgu Jiu, 2010.
Corduneanu, C., Murgea, A., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Mirton, Timișoara, 2009.
3. Ghic, G., Grigoresc, C., J., Analiza economico-financiară. Manual de studiu individual, 2012.
Lala-Pop Ion, Miculeac, Melania, Elena, Analiză economico-financiară, Ed. Mirton, Timișoara, 2015.
4. Monea, mirela, Analiză economico-financiară, Petroșani, 2005.
5. Moro, Iosefina, Analiză economico-financiară, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006.
6. Stoian, Ana, Contabilitate și gestiune financiară, Ed. Mărgăritar, București, 2001.
7. Turliuc, Vasile, Dimensiunea financiară a întreprinderii, Ed. Eco Art, Iași, 1995.
8. Suplimentul revistei “Automotive News”, Ed. Crain Communications Inc., 2013.
9. Suplimentul revistei “Automotive News”, Ed. Crain Communications Inc., 2014.
10. Suplimentul revistei “Automotive News”, Ed. Crain Communications Inc., 2015.
11. Rapoarte firme și industrii, www.risco.ro
12. Site-ul oficial S.C. TELCO-PE S.R.L., http://www.telco.ro/RO/index.php
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Economico Financiara a Societatii Telco PE S.r.ldocx (ID: 109261)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.