Analiza Economico Financiara A Rezultatelor Productiei
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A REZULTATELOR PRODUCȚIEI
CUPRINS
INTRODUCERE
Înmulțirea, diversificarea și nuanțarea problemelor din activitatea întreprinderilor fac tot mai necesară cunoașterea riguroasă a fenomenelor economice și sociale pe baza unor tehnici și metode de cercetare adecvate.
Analiza activității economice evidentiaza rezultatele obținute la nivel de intreprindere cu scopul de a identifica factorii care le-au determinat si de a formula soluții care să asigure dezvoltarea întreprinderii.
Cunoașterea condițiilor în care se desfășoară activitatea economică și inițierea unor acțiuni bine definite pentru realizarea cât mai eficientă a scopului propus sunt premise ale unei conduceri științifice performante în orice domeniu al activităților umane incluse în categoria fenomenelor economice respective : producția, consumul, schimbul și utilizarea bunurilor și a serviciilor. Cunoașterea economică poate fi considerată drept științifică numai în măsura în care are ca obiect punerea în evidență a acestor relații și dacă ea cercetează și explică fenomenele economice prin interacțiunea variabilelor care le determină influențându-le mărimea. Cu cât este mai bine folosită corelația dintre cunoaștere și activitatea practică cu atât se dezvoltă mai bine întreprinderea și societatea în ansamblu și de aceea legătura dintre cunoaștere și activitatea practică trebuie luată în considerare la toate nivelele de conducere.
Ca activitate practică, analiza economico – financiară are un caracter permanent indiferent dacă se efectuează de un organism ( compartiment din interiorul întreprinderii sau din afara acesteia ) și nu constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui obiectiv ; ea trebuie să ofere soluții pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.
Indiferent de nivelul la care se execută activitatea de conducere în orice domeniu implică cunoașterea cu precizie a situațiilor concrete din unitatea studiată în vederea stabilirii complexului de cauze și factori care o determină, fapt ce reclamă efectuarea unei analize economico-financiare care să prezinte o hartă a realității de care va trebui să se țină seama în deciziile de viitor.
Complexitatea fenomenelor economice imprimă analizei un dublu caracter, respectiv :
caracterul de disciplină cu fundamentare teoretică, cu un set de principii generale care pot fi aplicate întreprinderii și în interpretarea tuturor problemelor economice trecute și prezente ;
caracterul de activitate practică care oferă răspuns la întrebările privind relațiile de cauzalitate dintre fenomene și factori .
Pe baza explicării cauzelor și factorilor care au modificat indicatorii economico-financiari, analiza formulează legități și principii de interpretare a fenomenelor economice. Explicarea și previziunea fenomenelor economice se realizează prin intermediul unor analize teoretice și a unor cercetări empirice . Teoria vizează cercetarea empirică, iar aceasta la rândul ei permite verificarea ipotezelor și concluziilor teoriei. În timp ce teoria folosește raționamentul deductiv trăgând concluziile unor ipoteze inițiale, cercetarea empirică pornește de la observarea realității pentru a desprinde principii generale.
Îmbinarea celor două tipuri de raționament se realizează în analiză prin parcurgerea mai multor etape și anume:
abstractizarea fenomenului cercetat;
formularea unor ipoteze de lucru pornind de la fenomen;
verificarea și generalizarea legilor deduse.
Analiza ca metodă generală de cercetare a fenomenelor din natură și societate înseamnă descompunerea acestora în părțile lor componente pentru a fi studiate și descoperite relațiile de cauzalitate. Analiza economică vizează activitățile cu caracter economic consumatoare de resurse și generatoare de rezultate.
CAPITOLUL I
ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ – COMPONENTĂ
A DIAGNOSTICULUI STRATEGIC
Noțiunea de diagnostic este împrumutată din domeniul medicinei și ea se referă la determinarea cauzelor unei funcționări normale sau anormale a organismului uman. Prin analogie, și în cazul întreprinderii, diagnosticul se referă la identificarea simpotomelor disfuncționalităților, elaborarea unei terapii în urma căreia se produce însănătoșirea sau readaptarea întreprinderii la condițiile de funcționare normală. Dar diagnosticarea activității unei întreprinderi se realizează nu numai dacă întreprinderea are probleme în funcționarea normală. Se poate diagnostica și activitatea unei întreprinderi și atunci când ea funcționează bine, în ideea de a merge și mai bine, de a fi mai performantă.
Cunoscutul specialist în domeniul managementului, Peter Drucker, susține (în urma cercetărilor sale ) că un bun conducător consacră cam jumătate din timpul său problemelor de diagnostic al activității.
Șanse mari de succes în diagnosticarea activității unei întreprinderi o au colectivele mixte de specialiști. În diagnosticarea întreprinderii este necesară parcurgerea următoarelor etape :
identificarea problemelor ce trebuie analizate ;
stabilirea sistemului informațional necesar ;
analiza și prezentarea rezultatelor într – un raport în care se reflectă obiective, stări, aprecieri, recomandări.
De obicei, în funcție de scop, diagnosticul poate fi limitat la unele probleme sau extins, acesta din urmă purtând și denumirea de diagnostic global. De exemplu, în analiza dosarului de credit prin care întreprinderea solicită băncii un credit ( bani ), banca pune accentul, în principal, pe capacitatea de plată a întreprinderii.
În cazul diagnosticului global însă este necesară o analiză de ansamblu a potențialului economico – financiar, a performanțelor realizate.
Sunt și situații în care întreprinderea se confruntă cu dificultăți grave, care reclamă un diagnostic complex în cadrul unei proceduri speciale ( controale, anchete, supraveghere etc.) .
Importanța analizei economico – financiare
Cunoașterea realității economice se bazează pe înțelegerea cauzalității dintre fenomene și a legilor legate de evoluția acestora. Abordarea sistemică a fenomenelor conferă analizei un caracter de rigurozitate și de cursivitate a cercetării fiind corespunzatoare caracterul științific al disciplinei. Parte componentă a analizei economico – financiare, analiza financiară este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care au apărut și s-au dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani și se află într – o evoluție permanentă. Printre factorii care au impus și au stimulat dezvoltarea și perfecționarea analizei financiare pot fi amintiți : dezvoltarea societăților anonime pe acțiuni, creșterea rolului băncilor și instituțiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acționarii societăților anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluția situației financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar in situația patrimonială a întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau a beneficiului nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptul economic și cel contabil de profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în funcție de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informației apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare.
Rolul analizei este considerabil amplificat în contextul mecanismelor pieței odată cu creșterea gradului de complexitate a activității economice și financiare a întreprinderii, cu profunde implicații în procesul de conducere, care nu se mai poate realiza numai pe bază de experiență și rutină, necesitând în plus analize pertinente care să stea la baza deciziilor operative și strategice.
Misiunea acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice și bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării previziunilor.
„Dicționarul fiduciar financiar” apărut la Paris în anul 1991 definește analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situației și evoluției unei întreprinderi privind structura sa financiară și rentabilitatea, pornind de la bilanț, contul de rezultat și de la toate celelalte informații oferite de întreprindere sau care pot fi obținute referitor la întreprindere și viitorul său.
Analiza economico – financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unui agent economic, la nivelul și calitatea performanțelor sale, la gradul de risc din mediul concurențial specific. Legat de conceptul analizei putem discuta și de diagnostic, care în sensul economico – financiar este un instrument aflat la îndemâna managerilor ce permite formularea unor judecăți calitative și cantitative de valoare privind starea, dinamica și perspectivele agentului economic.
În abordarea sistemică a problematicii firmei un rol deosebit revine analizei economico-financiare, ca instrument de supraveghere a activității și performanțelor acesteia.
Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele și tehnicile specifice de care dispune, concură la diagnosticarea stării diferitelor procese și fenomene, le descoperă structura, stabilește relațiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării și dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătățirea activității în viitor.
Procedeul prin care se realizează în general analiza economico – financiară privitoare la formarea și modificarea fenomenelor economice este acela al descompunerii lor în elemente componente și mai apoi identificarea factorilor de influență, descompunerea se face în trepte de la complex la simplu, în vederea identificării cauzelor finale, care explică o anumită stare de fapt și un anumit nivel de performanță.
Analiza economico – financiară este înainte de toate o știință a interpretării, interpretare bazată pe un sistem de informații ce trebuie culese, tratate și prelucrate. Atunci când informațiile sunt corecte analiza depinde de măsura, în care analistul stăpânește teoria economică, cunoaște realitatea obiectivă și are experiență în relizarea unor asemenea acțiuni.
Obiectivele analizei economico – financiare
Analiza financiară propune un vast ansamblu de instrumente și metode. Astfel, fiecare analist dispune de largi posibilități de alegere în privința instrumentelor pe care le poate utiliza și în privința modului de întrebuințare, care sutn orientate spre obiectivele pe care analistul le urmărește. Într-un mod mai general, contextual analizei și circumstanțele în care ea se derulează influențează puternic demersurile, pe care le pune în operă. Diversitatea aplicațiilor diagnosticului financiar și multiplicitatea utilizatorilor săi conduc astfel la a recomanda un efort de orientare care dă întregul lor sens multiplelor lor tehnici utilizate.
În ciuda diversităților care sugerează sau solicită punerea în operă a demersurilor de analiză financiară, temele studiate traduc o largă convergență. Într-adevăr, oricare ar fi contextul intervențiilor lor, analiștii partajează preocupări majore comune. Acestea sunt preocupări care dau întregul lor sens calculelor și celorlalte dezvoltări tehnice propuse de analiza financiară .
Studiul performanțelor financiare constituie, de asemenea, un demers comun majorității aplicațiilor analizei financiare. Măsura și aprecierea rezultatelor, nivelul lor, volatilitatea lor se înscriu, mai întâi, într-o optică retrospectivă și acordă o mare atenție tratamentului critic al datelor contabile.
Depășirea unei analize a performanțelor manțelor orientate spre rezultatele trecute sau spre înțelegerea singurelor perspective pe termen scurt conduc la a ne propune întreprinderea ca o sursă de creare a valorii sau bogăției ; această semnificație permite o judecată externă a eficacității întreprinderii și un control intern al activității într-o perspectivă de pilotaj prin valoare.
Analiza financiară adoptă un punct de vedere normativ și caută să exprime o judecată asupra situației și performanțelor entităților studiate. Ea are deci nevoie de a insista pe referințe față de care indicatorii financiari măsurați de una sau alta dintre întreprinderi vor trebui să fie raportați și comparați.
Pentru a degaja criteriile majore care îi permit aprecierea entităților pe care le studiază analistul trebuie, mai întâi, să degajeze modul în care acestea din urmă se situează în raport cu finalitățile ce le sunt impuse. Punerea la punct a indicatorilor cifrați și utilizați în analiza financiară se justifică pentru ceea ce acești indicatori sunt susceptibili să transpună aceste criterii fundamentale în procedurile de evaluare calitativă sau cantitativă. Cu toate acestea, anumite divergențe pot apărea între indicațiile furnizate prin diferitele instrumente de analiză utilizate. Este motivul pentru care ierarhia obiectivelor și a indicatorilor reținuți este coerentă cu preocupările majore ale analizei.
Finalitățile sau constrângerile majore care orientează gestiunea întreprinderii dau naștere la formulări divergente în literatura financiară. Majoritatea celor enunțate cu caracter teoretic adoptă o orientare univocă și privilegiază luarea în considerație a unei constrângeri sau a unui obiectiv judecat ca fiind major.
După teoria financiară, obiectivul general al gestiunii constă în cutarea unei maximizări a valorii firmei sub constrângerea unei gestionări a riscurilor. Această noțiune de valoare trebuie să fie înțeleasă în sensul pe care i-l conferă teoria neoclasică. Ea corespunde atunci valorii actuale a fluxurilor de venituri procurate de întreprindere. Această valoare actuală rezultă din luarea în considerație a două serii de variabile. Ea depinde, mai întâi de anticipațiile fluxurilor de rezultat care se pot asocia unei activități viitoare. Ea depinde imediat de actualizarea acestor fluxuri cu ajutorul unei rate care ține cont de posibilitățile de randament oferite de piața financiară plasamentelor fără risc pe termen lung ( de exemplu plasamente în bonuri de trezorerie pe termen mediu și lung ) și de o apreciere a riscului asociat întreprinderii.
În cazul simplu al unei întreprinderi ale cărei rezultate anticipate pe termen lung se pare că trebuie să rămână stabile, se poate scrie :
, unde :
V0 – valoarea întreprinderii estimată la data zero ;
Fj – fluxul annual al veniturilor anticipat pe termen mediu și lung ;
t0 – rata de actualizare aplicabilă la data zero .
Rata de actualizare t0 ce conține cont, la data de actualizare de rata de randament generală de plasament fără risc ts și de o „primă de risc” r adecvată întreprinderii considerate, se poate scrie :
t0 = ts + r
Astfel formularea sugerată de teoria financiară conduce la a judeca o întreprindere după :
capacitatea sa beneficiară durabilă ;
perspectivele de progresie ale activităților sale și ale rezultatelor sale ;
riscul financiar pe care îl poate asocial .
Cu toate acestea, această semnificație în termenii capitalizării beneficiilor anticipate pe termn lung pare mai bine adaptată evaluării cursului acțiunilor prin operatorii care intervin pe piață decât un diagnostic financiar ce ține cont, de exemplu de preocupările unui bancher ereditar pe termen scurt sau ale unui furnizor . Pentru majoritatea partenerilor susceptibili de a conduce o analiză financiară, problema diagnosticului se pune nu cu ocazia unei intrări de capital în întreprindere, ci cu ocazia relațiilor de afaceri care pun în cauză capacitatea întreprinderii de a respecta angajamentele sale într-un mod permanent, pe un orizont pe termen scurt ca și pe un orizont pe termen lung .
Tipologia analizei economico – financiare
Diversitatea fenomenelor și a proceselor economice determină o mare varietate a tipurilor de analiză. În activitatea practică se întâlnesc mai multe tipuri de analiză economico – financiară, clasificate după mai multe criterii :
În raport cu timpul în care se desfașoară fenomenul economico – financiar și cu timpul în care are loc analiza economico – financiară deosebim :
analiza post-factum ;
analiza curentă ;
analiza previzională sau retrospectivă .
Analiza post-factum se referă la activitatea trecută, și anume o activitate care a avut loc într-o perioadă de timp anterioară momentul efectuării analizei.
Analiza curentă este acea analiză care se referă la prezent, adică la o activitate economico – financiară în curs de desfășurare,urmărind modul în care se îndeplinesc o serie de prevederi, preîntâmpinarea acțiunii unor factori perturbatori.
Analiza previzională presupune cercetarea unei activități economico – financiare posibil de analizat în viitor. O asemenea analiză stă la baza elaborării strategiilor de dezvoltare a firmei.
Din punct de vedere al studierii insușirilor esențiale ale fenomenului economico-financiar, întâlnim două tipuri de analiză economico – financiară :
analiză calitativă ;
analiză cantitativă ;
Analiza calitativă urmărește esența fenomenului, caracteristicile sale fundamentale. În procesul de analiză se trece de la un element mai puțin profund la un alt element mai profund.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenelor economico–financiare prin determinări cantitative. Exactitatea determinării fenomenelor economico-financiare a acțiunilor diverților factori este dată de corectitudinea moedelelor și a relațiilor matematice folosite. Într-o asemenea analiză se folosesc tot mai mult metode și practici ale matematicii moderne.
În raport cu structura organizatorică a activității economico- financiare dintr-o întreprindere avem :
analiza la nivelul unității economice ;
analiza la nivelul structurilor organizatorice .
Primul tip de analiză se referă la fenomenele și procesele economico- financiare pe total unitate.
Cel de- al doilea tip de analiză se realizează la nivelul structurilor organizatorice ale întreprinderii. În cazul celor cu profil agroalimentar se referă la : ferme de producție, sectoare, compartimente etc.
În raport cu nivelul la care se desfășoară analiza, se disting două tipuri de analiză economico- financiară :
analiză la nivel microeconomic ;
analiză la nivel macroeconomic ;
Analiza microeconomică vizează fenomenele economico- financiare la nivelul întreprinderii sau a subdiviziunilor sale organizatorice .
Analiza macroeconomică are în vedere fenomenele economico- financiare la nivelul unei ramuri sau subramuri economice, precum și la nivelul economiei naționale în ansamblul său, ca de altfel și la nivel de județ, zonă sau areal geografic.
În funcție de modul cum sunt urmărite în timp fenomenele, întâlnim :
analiză statică ;
analiză dinamică ;
Analiză statică cercetează fenomenele economico- financiare la un moment dat. Noțiunea de static nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de efectuare a analizei.
Analiza dinamică cercetează fenomenele economico- financiare în evoluția lor în timp ( ani, trimester, luni, decade, zile ). Caracteristic domeniului agroalimentar este factorul timp, de care sunt legate evoluțiile diferiților indicatori tehnico- economici, mărimea și structura acestora. Cum agricultura este și va ramâne tributară factorilor naturali ( condițiilor climatice în mod deosebit și chiar celor pedologice ), evoluția în timp a randamentelor la hectar este extrem de importantă, mai ales atunci când se realizează lucrări de predicție a structurilor de producție, a nivelului producției posibil de realizat, a indicatorilor economici în general. Cu cât indicatorii respectivi sunt studiați pe o perioadă mai mare de timp, cu atât suntposibil de eliminat variațiile determinate de factorul timp, agricultura fiind caracterizată prin existența unor ani favorabili și prin existența unor ani puțin favorabili.
În funcție de criteriul „pur economic” avut în vedere, se întâlnesc două tipuri de analiză :
analiza economică ;
analiza tehnico- economică ;
În funcție de orizontul de timp pe care se desfășoară, analiza economico- financiară se împarte în :
analiză pe termen scurt ;
analiză pe termen lung .
Analiza economico- financiară pe termen scurt se referă la unitatea de timp mai mică de un an de zile (zile, săptămâni, decade, luni, trimestre, semestre ). În general, asemenea analize se efectuează pentru decizii și măsuri operative în actul managerial.
Analiza economico- financiară pe termen lung urmărește folosirea unor informații a căror durată depășește un an de zile. O asemenea analiză, de obicei, se utilizează în situațiile în care se urmărește tendința unui fenomen, folosindu-se pentru aceasta modele matematice de stochatic sau probabilistic.
1.4. Surse de date și informații ale analizei financiare
O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii și stabilirea unor previziuni financiare se bazează în primul rând pe de date și informații provenite din situațiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informații:
a) Informații generale pe plan economic, fiscal și monetar;
b) Informații asupra sectorului de care aparține întreprinderea;
c) Informații de ordin juridic și economic asupra întreprinderii.
Informațiile generale privesc conjunctura economică – situația generală a economiei la un moment dat, știut fiind că rezultatele întreprinderii sunt influențate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot determina creșterea (reducerea) activității, a beneficiului și a cursului acțiunilor la bursă.
Informațiile sectoriale specifice activității întreprinderii se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producție, care au incidență asupra rentabilității, rotației stocurilor, mijloacelor de finanțare.
Informațiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii și publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale imaginii fidele a întreprinderii prezentată partenerilor interni și externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilității capitalurilor investite și a perenității întreprinderii, prin menținerea și creșterea mijloacelor de producție.
b) Salariații, dimensiunea umană a productivității și a supraviețuirii întreprinderii, sunt interesați de stabilitatea și profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acționarii) actuali sau potențiali, care doresc să-și minimizeze riscurile și să-și rentabilizeze capitalurile, sunt interesați în evaluarea corelației risc-beneficiu. Cunoștințele de care dispun aceștia depind de poziția lor față de întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau dețin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituțiile financiare, precum băncile și alte organisme de creditare, doresc să-și recupereze și să-și rentabilizeze fondurile pe care le-au încredințat întreprinderii, fiind interesați de indicatorii de performanță, de riscurile financiare și de capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii și alți creditori comerciali sunt interesați în evalurea solvabilității pentru continuarea și dezvoltarea relațiilor comerciale.
d) Clienții sunt interesați în evaluarea continuității activității întreprinderii pentru colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat pentru prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului și a situației financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări și să verse printr-un fel de impozit negativ subvenții și ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanțare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, care oferă informațiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) – Situațiile financiare anuale – ce se bazează pe un suport ce răspunde exigențelor reglementărilor românești armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P. 1752/2005, care cuprinde următoarele documente egale ca importanță:
1. Bilanțul;
2. Contul de profit și pierdere;
3. Situația modificării capitalurilor proprii;
4. Situația fluxurilor de trezorerie (numerar);
5. Politici contabile și note explicative.
Obiectivul situațiilor financiare este furnizarea de informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii în exercițiul financiar încheiat și se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor și raportul auditorilor financiari (cenzorilor). Informația contabilă oferită de aceste documente este adaptată și prelucrată în cadrul analizei financiare în funcție de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete și să asigure eficiența necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
Bilanțul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un moment dat, situația patrimonială și financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca și utilizările acestora la aceeași dată, indicând rezultatul pe care l-a obținut întreprinderea în cursul exercițiului financiar.
Din bilanț se desprinde originea și folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparțin acționarilor și asociaților, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli) și datoriile (de exploatare, financiare) și sunt cuprinse în pasivul bilanțului. Utilizările fondurilor puse la dispoziția întreprinderii, cu titlu durabil sau activ imobilizat, și utilizările cu titlu provizoriu și ciclic, sau activ circulant, sunt prezentate în activul bilanțului.
Bilanțul reflectă poziția financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informații esențiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar și echivalente de numerar și despre necesitățile viitoare de resurse.
Spre deosebire de bilanț care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv, cantitățile acumulate de bunuri, creanțe, titluri și datorii la un moment dat, contul de profit și pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.
El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca și cheltuieli (fluxul de ieșiri). Contul de rezultat regrupează, sub formă de tabel sau în listă, cheltuielile și veniturile exercițiului structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activități.
Altfel spus, contul de profit și pierdere reflectă performanța întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permițând să se stabilească gradul de eficiență în utilizarea de noi resurse. În scopul efectuării unor comparații în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a contului de rezultat ca și a bilanțului trebuie să fie identică de la un exercițiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut de reglementările contabile românești armonizate prevede structura verticală a bilanțului și a contului de profit și pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă. Bilanțul și contul de profit și pierdere sunt considerate cele mai importante documente de raportare financiară, bilanțul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanțate prin contribuția capitalului privat.
Situația modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variațiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început și cel de sfârșit al exercițiului financiar, permițând analiza capacității de menținere a capitalului și a rezultatului final (profitul sau pierderea).
Situația fluxurilor de numerar oferă informații despre capacitatea întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar din activitatea de exploatare și din activitatea investițională și modul de utilizare a acestora.
Notele explicative și politicile contabile prezintă informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile adoptate, completează și detaliază toate informațiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară și prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situații și indicatori care nu sunt prezentate în altă parte. Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informații detaliate care să servescă analizei ulterioare, și împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului întreprinderii în exercițiul financiar încheiat.
Situațiile financiare anuale utilizate în diagnosticul financiar oferă date și informații pentru două abordări specifice:
1) Analiza-diagnostic a performanțelor și riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza-diagnostic a situației financiare pe baza bilanțului.
1.5. Metode și instrumente utilizate în analiza economico – financiară
Metodele, procedeele și tehnicile de analiză economico- financiară constituie și trebuie să dețină un rol tot mai important în evaluarea și valorificarea întregului potențial al firmei ; să devină un instrument real al conducerii în asigurarea funcționării eficiente a acesteia. Noțiunea de metodă provine de la grecescul „methodos”, care înseamnă cale de cercetare, mod de cercetare. Metoda unei științe sau discipline științifice reprezintă totalitatea procedeelor folosite de aceasta în realizarea obiectului său.
Procedeul constă în modul sistematic de a efectua o lucrare, manieră de a acționa pentru atingerea obiectivelor propuse.
Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei științe sau discipline științifice formează tehnica acesteia.
În cadrul analizei economico- financiare își găsesc locul o serie de metode și procedee specifice sau împrumutate ( commune) din alte științe, menite să contribuie la realizarea obiectului ei. În acest scop, poate fi făcută o grupare a metodelor ,care se referă la cele două laturi fundamentale ale analizei, și anume : latura calitativă și cea cantitativă. În acest sens, se pot remarca :
metode ale analizei calitative care vizează esența fenomenului, depistarea legăturilor cauzale ;
metode ale analizei cantitative care au ca obiect cuantificarea influențelor elementelor sa factorilor care explică fenomenul.
Metodele analizei calitative, bazate în mare măsură pe abstracția științifică, au ca obiect de bază stabilirea elementelor și factorilor care explică un fenomen economic, a relațiilor de condiționare dintre fiecare factor (element) și fenomenul studiat, precum și dintre factorii (elemente care acționează ). Cu alte cuvinte, construirea modelelor unor fenomene economice este rolul unei analize calitative.
Metode ale analizei calitative
În cadrul metodelor calitative utilizate în analiza economico- financiară, pot fi incluse :
Comparația
Orice rezultat al activității întreprinderii sau indicator care are semnificație proprie nu se apreciază ca o mărime în serie, ci în raport cu anumite criterii.
De fapt, în viața cotidiană, în permanență fără să vrem, facem numeroase comparații, ne raportăm la ceva. Dar, pentru practica economică se impun cel puțin două precizări și anume :
asigurarea compatibilității datelor și a indicatorilor. Astfel, în perioada de inflație, trebuie să se țină seama de rata inflației, pentru a face comparabili doi indicatori ( pe parcursul lucrării se va prezenta acest aspect).
criteriul de comparație, la ce ne raportăm ; în principiu baza de comparație o constituie realizările proprii din perioadele precedente, prevederile (planul intern al firmei), realizările concurenței, mărimi normative, norme impuse pe plan intern și internațional .
În activitatea practică de analiză economico- financiară, se utilizează mai multe tipuri de comparație, clasificate în funcție de anumite criterii, cum ar fi :
a) comparații în timp, adică cele efectuate intre rezultatele perioadei raportate și rezultatele pe o perioadă sau mai multe precedente ;
b) comparații în spațiu, care pot fi efectuate intre rezultatele unor verigi organizatorice interne ale întreprinderii ; între rezultatele obținute de întreprinderea analizate și cele medii de ramură ; între rezultatele proprii și cele ale concurenței ;
c) comparații mixte, adică acele comparații care se bazează pe ambele criterii ( timp și spațiu) ;
d) comparații în funcție de un criteriu prestabilit (plan, norme, normative,standard etc. ) ;
e) comparații cu caracter special, pentru care intervin alte criterii din afară de timp și spațiu. Cele mai frecevente comparații de acest fel au loc în determinarea eficienței anumitor măsuri, soluții tehnico- economice ( comparația variantelor în vederea alegerii celei optime).
Diviziunea și descompunerea rezultatelor
Rezultatele reflectate prin diferiți indicatori ai activității întreprinderilor se divid, se descompun, pentru a asigura profunzimea studierii faptelor, a se constitui un suport concret ala analizei fenomenelor petrecute în activitatea întreprinderii, a se localiza rezultatele și cauzele lor în timp și spațiu.
Diviziunea și descompunerea rezultatelor este de mai multe feluri, și anume :
a) Diviziunea în timp, care permite evidențierea abaterilor de la tendința generală de desfășurare în timp a rezultatului, de la ritmitcitatea proiectată pentru un anumit indicator ( de exemplu, asigurarea cu materii prime, materiale în intervale optime, executarea și livrarea unor produse eșalonate în timp etc. );
b) Diviziunea rezultatelor după locul de formare, care decurge în mod necesar din funcția analizei de semnalare a locurilor unde efectul obținut nu corespunde condițiilor create, unde există posibilități mai largi pentru îmbunătățirea activității, unde se remarcă atât rezultate bune, cât și deficiențe .Practic, aceasta înseamnă necesitatea stabilirii concrete a locului de muncă, sectroului unde s-a format un rezultat pozitiv sau negativ a contribuției fiecărui fiecărui loc al tendința generală a rezultatului.
c) Descompunerea pe părți sau elemente componente, care prezintă o deosebită importanță în procesul de analiză economico- financiară a întreprinderilor, în localizarea rezultatelor favorabile sau nefavorabile, pe categorii de resurse angajate sau consumate.
Gruparea
În procesul de analiză a fenomenelor, un rol de bază îl are gruparea. Prin grupare, colectivitatea cercetată este despărțită în grupe omogene de unități după variația uneia sau mai multor caracteristici. Alegerea carecteristicii de grupare este în funcție de scopul cercetării, de esența fenomenului studiat ți presupune o analiză multilaterală a acestuia.
Importanța alegerii caraceristicii de grupare derivă din rolul, pe care îl are în separarea tipurilor calitative conturate în cadrul colectivității cercetate.
Criteriile după care se alcătuiesc grupările diferă după conținut, formă de exprimare și variația caracteristicii de grupare.
Generalizarea sau evaluarea rezultatelor
Generalizarea reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un ansamblu coerent a concluziilor reieșite din studiul factorial cauzal al fenomenelor, reținându-se aspectele esențiale pentru procesul decizional. Ea se realizează în raportuld e anliză, în studiile de fezabilitate și de evaluare, precum și alte situații.
II. Metode ale analizei cantitative
Metodele cantitative de analiză au rolul de a măsura contribuția factorilor și elementelor componente asupra modificării fenomenului studiat.Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda balanțieră, metoda substituțiilor în lanț, metoda ratelor, metoda analizei regresionale, metoda scorurilor etc.
A.Metoda balanțieră
Metoda balanțieră sau metoda input-output este folosită în analiza economică în situația în care între elementele fenomenului analizat există relații de sumă și/sau diferență, ea dovedindu-și utilitatea în elaborarea programelor privind activitatea curentă și de perspectivă a întreprinderilor. Prin aplicarea metodei balanțiere se urmărește asigurarea unor proporții, a unui echilibru între resursele și necesitățile din diferite domenii de activitate (de exemplu: balanța consumurilor de materiale, balanța forței de muncă,balanța veniturilor și cheltuielilor în accepțiunea prezentă a contului de profit și pierdere etc.).
Legăturile existente între elementele fenomenului analizat, permit evidențierea contribuției pe care fiecare dintre acestea o au asupra modificării fenomenului, explicând astfel, în limitele date, cauzele respectivei modificări.
Modelul de principiu care surprinde acest tip de relații este următorul:
F = a + b – c
în care: F – reprezintă fenomenul analizat;
a, b, c – elementele care influențează asupra fenomenului analizat.
Analiza oricărui fenomen se poate face atât în mărimi absolute, cât și în mărimi
relative, cu ajutorul indicilor cu bază fixă, cu bază în lanț sau prin intermediul ritmurilor
medii.
a) Analiza fenomenului în mărimi absolute
Modificarea oricărui fenomen (ΔF), se stabilește ca diferență între valoarea efectivă
sau informația de stare (F1) și valoarea de referință a acestuia, considerată ca bază de
comparație (F0), astfel:
F = F1 – F0
Măsurarea (cuantificarea) influenței fiecărui element asupra modificării fenomenului
analizat, se stabilește ca diferență între valoarea efectivă și valoarea de referință a
respectivului element, dar ținând cont de semnul algebric al elementului din modelul
fenomenului cercetat.
Deci, modificarea fenomenului analizat față de baza de comparație, este rezultatul:
1. Influenței modificării elementului „a” :
2. Influenței modificării elementului „b”:
3. Influenței modificării elementului „c”:
Suma influenței elementelor explică sporul absolut (modificarea fenomenului
analizat):
Această metodă se utilizează frecvent în cazul analizei structurale a fenomenelor
economico-financiare.
b) Analiza fenomenului în mărimi relative
Indicele unui fenomen (IF) se determină ca raport între valoarea efectivă și valoarea
de referință a acestuia, astfel:
În mod similar se determină și indicii elementelor care concură la modificarea
fenomenului analizat, după cum urmează:
;;
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat, se determină astfel:
Aprofundarea analizei poate presupune și determinarea contribuției în mărime
relativă pe care modificarea fiecărui element și-o aduce asupra sporului absolut
(modificării fenomenului care constituie obiectul analizei), astfel:
1. Contribuția modificării elementului „a”:
Contribuția modificării elementului „b”:
Contribuția modificării elementului „c”:
B. Metoda substituirilor în lanț
Această metodă își are aplicabilitatea în procesul de analiză, atunci când între
factorii care determină mărimea unui fenomen există relații de tip determinist care îmbracă
forma matematică de produs sau raport (proporționalitate directă sau inversă).
Substituirile în lanț reprezintă un procedeu tehnic de bază al metodei analizei
economice, care se aplică în anumite condiții pentru măsurarea influenței factorilor asupra
fenomenelor supuse cercetării.
a) Utilizarea metodei substituirilor în lanț când între factorii care influențează
asupra unui fenomen sunt relații de produs.
În mod concret, legătura de condiționare directă dintre factori și fenomenul analizat
îmbracă forma unei funcții de tipul:
Y = f (x)
Când într-o relație sunt trei factori, rezultatul reprezintă o funcție de genul Y = f (x1,
x2, x3) sau F = f (a, b, c). Analiza fenomenului (F) o putem efectua atât în mărimi absolute,
cât și în mărimi relative.
a1) Analiza fenomenului în mărimi absolute.
Modificarea fenomenului analizat (ΔF) se determină comparând valoarea efectivă a
acestuia (F1) cu valoarea de referință (F0), astfel:
, în care:
sau:
În ceea ce privește măsurarea influențelor factorilor asupra fenomenului cercetat
trebuie avute în vedere următoarele principii:
• într-un model de analiză factorii se așează în ordinea condiționării
economice (se substituie mai întâi factorul cantitativ și apoi cel calitativ, iar în situația în
care analiza se efectuează la nivelul fenomenelor agregate, ordinea în care se substituie
factorii este următoarea: factorul cantitativ, de structură și calitativ);
• substituirile se fac succesiv, respectiv factor după factor;
• un factor odată substituit, rămâne ca atare în operațiile ulterioare.
Luând în considerare principiile menționate, măsurarea influenței fiecărui factor
asupra modificării fenomenului analizat, îmbracă următoarele forme de exprimare:
1.Influenței modificării factorului „a”:
2.Influenței modificării factorului „b”:
3.Influenței modificării factorului „c”:
Și de această dată suma influențelor factorilor explică sporul absolut (ΔF):
a2) Analiza fenomenului în mărimi relative
Analiza fenomenului în mărimi relative, pe bază de indici, permite generalizarea și
oferă baze certe pentru efectuarea de comparații în timp și spațiu.
Indicele fenomenului analizat (IF) se poate scrie potrivit relației:
în care: ia, ib, …, in reprezintă indicii factorilor care influențează asupra fenomenului.
Deoarece în exemplul de față sunt trei factori care influențează asupra fenomenului,
indicele acestuia se prezintă sub forma:
Modificarea în mărimi relative a fenomenului (ΔIF) se poate scrie:
Procedând la măsurarea în mărimi relative a influențelor celor trei factori, rezultă:
1. Influenței modificării factorului „a”:
2.Influenței modificării factorului „b”:
sau
3.Influenței modificării factorului „c”:
sau
b) Utilizarea metodei substituțiilor în lanț când între factori sunt relații de
raport
Aplicarea metodei substituțiilor în acest caz, îmbracă două forme de prezentare în
funcție de locul unde este situat factorul cantitativ (la numitor sau la numărător).
b1) Când factorul cantitativ „ a” se află la numărător:
Vom nota: și
De unde rezultă că modificarea fenomenului analizat (ΔF) poate fi scrisă de
maniera:
sau
Măsurarea influenței factorilor asupra modificării fenomenului analizat se face pe
baza raționamentului:
1.Influenței modificării factorului „a”:
2.Influenței modificării factorului „b”:
Ceea ce în mărimi relative, pe bază de indici, înseamnă:
, iar
din care, datorită:
1. Influenței modificării factorului „a”:
2.Influenței modificării factorului „b”:
b2) Când factorul cantitativ „b” se află la numitor.
Se respectă și în acest caz notațiile precum și modul de determinare a modificării
fenomenului analizat de la punctul „b’”, însă în ceea ce privește măsurarea influenței factorilor,
se procedează după cum urmează:
1.Influenței modificării factorului „b”:
2.Influenței modificării factorului „a”:
În mărimi relative, modificarea fenomenului analizat se explică prin:
1.Influenței modificării factorului „b”:
2. Influenței modificării factorului „a”:
C. Metoda ratelor
Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile din punct de vedere logico-economic. Dincolo de forma matematică de exprimare, ratele au o încărcătură informațională și o semnificație deosebită în teoria și practica economică. Ele reprezintă instrumente redutabile de analiză utilizate pentru cunoașterea anumitor fenomene economice și financiare, din punct de vedere istoric sau previzional, precum și a elementelor și factorilor care le determină.
Pentru toate categoriile de analiză economică și financiară (post-factum, curentă, previzională, statică, dinamică, cantitativă, calitativă, micro și macroeconomică etc.), ratele constituie corelații de eficiență economică, fie a activității, fie a structurilor. În analiza diagnostic se recomandă a se construi un “tablou de bord” care să conțină un set de rate pertinente în raport cu obiectivele procesului decizional. Metoda ratelor constituie un instrument operațional în procesul de analiză și evaluare internă a întreprinderii, servind totodată și scopului analizei financiare externe.Deși în teorie se utilizează un număr mare de rate, în practică, fiecare întreprindereutilizează o gamă relativ restrânsă care reflectă mai bine realizarea intereselor sale economice și financiare. Analiza financiară pe baza ratelor este un perimetru în care mai mult nu înseamnă neapărat mai bine, deoarece utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină implicit o creștere a relevanței analizei.
În diagnosticul economico-financiar al întreprinderii pot fi utilizate următoarele
categorii operaționale de rate ale potențialului și echilibrului financiar:
• ratele de lichiditate și solvabilitate, exprimă capacitatea întreprinderii de a-și
onora obligațiile de plată pe termen scurt, cu o perioadă de maturitate mică;
• ratele de echilibru financiar evidențiază anumite proporționalități care se stabilesc
în cadrul și între diferite fluxuri financiare;
• ratele de gestiune, măsoară eficiența cu care întreprinderea își utilizează activele
de care dispune;
• ratele privind managementul datoriei, explică în ce măsură întreprinderea este
finanțată prin credite;
• ratele de rentabilitate, măsoară eficacitatea echipei manageriale, așa cum rezultă
ea din veniturile obținute și din rentabilitatea investițiilor.
Există o gamă foarte largă de utilizatori ai informațiilor oferite de analiza pe baza
ratelor financiare în general și de profilul financiar al ramurii de activitate în special.
Existența acestor “radiografii financiare” poate fi considerată cel puțin la fel de importantă
în diagnosticul economico-financiar al întreprinderii, ca și analizele și radiografiile din
domeniul medical.
Cu toate că, analiza ratelor financiare oferă informații utile asupra condițiilor
financiare și operaționale dintr-o întreprindere, există, totuși, probleme inerente și limite ale
analizei pe baza acestora, care trebuie luate în considerare cu toată atenția.
D. Metoda analizei regresionale (corelației)
Această metodă se folosește în cazul relațiilor de tip stocastic dintre fenomenul
analizat și factorii care influențează asupra acestuia. Caracterul practic al acestei metode, justifică utilitatea sa atât în analiza postfactum, cât și în analizele previzionale, cu scopul declarat de a extrapola tendințele de evoluție ale unor fenomene economice în viitor.
Folosirea metodei corelației în analiza economică, presupune parcurgerea
următoarelor etape:
a) Identificarea legăturilor de cauzalitate dintre fenomenul supus analizei „y” și
factorii care influențează asupra acestuia (x1, x2, …, xn);
b) cunoașterea legăturilor de cauzalitate dintre fenomen și factorii de influență și
alegerea pe această bază a ecuației de regresie care să exprime fidel corelația existentă
între aceștia. În funcție de numărul factorilor de influență sau al variabilelor luate în calcul,
corelația poate fi simplă (unifactorială sau bidimensională) sau multiplă (multifactorială sau
multidimensională). Dacă luăm în considerare sensul legăturii dintre fenomenul analizat (variabila dependentă) și factorii care influențează asupra acestuia (variabilele independente),
corelația poate fi directă sau inversă, după cum modificarea variabilei independente determină o modificare în același sens sau de sens contrar a variabilei dependente. După natura sau forma legăturii dintre fenomen și factorii care influențează, apreciată în funcție de alura graficului construit pe baza datelor empirice, corelația poate fi liniară sau neliniară.
Utilizarea în procesul de analiză a metodei corelației vizează cu precădere
elaborarea prognozelor privind dezvoltarea fenomenelor. Cu ajutorul corelației se pot
exprima, sub forma indicatorilor sintetici, nu numai intensitatea și direcția legăturii, dar și
gradul de influență a diferiților factori. Aplicarea corelației în cercetarea fenomenelor economice nu este o operație simplă, experiența evidențiind o complexitate de probleme, care privesc baza teoretică, premisele calculelor de corelație, limitele de cunoaștere, semnificația indicatorilor de
corelație. Eficiența aplicării metodei corelației depinde de rezolvarea problemelor
menționate, ceea ce solicită cunoașterea temeinică a fenomenelor și proceselor studiate,
precum și a bazelor matematice și logice ale corelației.
E. Metoda scorurilor (scoring)
Metoda scorurilor este o tehnică de analiză discriminantă. Acest demers al analizei
financiare există de câteva decenii și beneficiază de un interes deosebit din partea teoreticienilor și practicienilor, grație studiilor efectuate de diverse organisme. În literatura de specialitate, primele funcții scor au fost elaborate de economistul american Altman în anul 1968 și de economiștii francezi Connan și Holder în anul 1978. Inclusă de teoreticieni în “aplicațiile profesionale ale analizei financiare”1) sau de practicieni în “alte metode de analiză financiară”2), analiza discriminantă poate fi apreciată ca o metodă care aparține etapei de maturizare a analizei economico-financiare ca disciplină științifică.
Prefațată de „instituționalizarea” prezentării indicatorilor economico-financiari pe
ramuri de activitate (Dun & Bradstreet, reprezintă prima bancă de indicatori din lume care
a fost înființată în anul 1931 în S.U.A.), funcția scor permite aprecierea vulnerabilității unei întreprinderi. Scorul constituie o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea și interpretarea riscului la care se expune investitorul (creditorul întreprinderii), dar și întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare. Funcția scor se înscrie în intervenția preventivă, având caracterul unui instrument de previziune și se bazează pe elaborarea unei judecăți de valoare combinând liniar un grup de rate financiare (sau variabile) semnificative.
Din perspectiva aplicabilității metodei, forma generală pe care o îmbracă funcția
scor (Z) este:
Z = ax1 + bx2 + … + zxn în care:
x1 , …, xn reprezintă ratele implicate în calcul;
a, b, …, z reprezintă coeficienți de ponderare (de semnificație) ai fiecărei rate.
Indicatorii financiari incluși în modelele deprevizionare a falimentului conțin aproape toate ratele financiare relevante. Ele derivă din conceptele de venituri, cheltuieli, active, datorii, cash-flow și sunt construite pe baza contului de rezultate, a situației patrimoniului și a tabloului de cash-flow. În prezent, dintre funcțiile scor utilizate se evidențiază, ca fiind mai elaborată,
metoda Centralei Bilanțurilor din Banca Franței. Obiectivul esențial al acestei metode îl
constituie stabilirea unei sinteze a principalelor aspecte ale capacității unei întreprinderi de a face față falimentului prin utilizarea unei combinații de rate. Sistemului îi este asociată o probabilitate de faliment, de normalitate sau de risc, aceasta neavând un caracter determinist. El indică numai faptul că întreprinderea aparține unei anumite grupe din cele trei precizate, cu un anumit grad de siguranță, prin analogie cu altă categorie de întreprinderi.
Funcția elaborată de Banca Franței ia în considerare o “baterie” de rate care se
referă la structura financiară, dinamica activității, rezultatul financiar și gestiunea curentă,
având aplicabilitate în cazul firmelor industriale plătitoare de impozit pe profit care au cca.
500 salariați. Numeroși practicieni (bancheri, asiguratori, analiști financiari) au cercetat și
dezvoltat și alte funcții decât cea elaborată de Banca Franței, însă informațiile de care au
beneficiat nu le-au permis, în toate cazurile, să respecte în totalitate condițiile de aplicare
ale acestei metode.
F. Metoda cercetărilor operaționale
Perfecționarea continuă a activității unei întreprinderi, necesită luarea în considerare a unui număr mare de factori în momentul adoptării deciziilor. Procesul de conducere are un caracter continuu și cuprinde toate laturile și momentele activității umane. Conducerea poate fi definită, în sens larg, ca fiind un procesde prelucrare a informației și de adoptare a celei mai bune decizii în vederea realizării unui anumit scop. În cadrul acestui proces utilizarea metodelor matematice și a tehnicii electronice de calcul își găsesc o aplicabilitate efectivă în studierea proceselor care au un obiectiv precis, urmărind obținerea unor efecte optime cu minimum de cheltuială. Cercetarea operațională reprezintă unul din capitolele matematice, care cuprinde
totalitatea metodelor științifice de analiză cantitativă a celor mai variate activități umane care au un scop bine determinat. Rezultatul final al unei astfel de analize se prezintă sub forma unei recomandări cu caracter practic pentru conducerea întreprinderii care se referă la anumite obiective concrete și la o anumită perioadă de timp reală.
Varietatea problemelor studiate prin metodele cercetării operaționale este tot atât
de mare ca și cea a activităților societății umane, care pot fi grupate, astfel:
a) probleme de alocare, care pot fi rezolvate cu ajutorul programării liniare(optimizarea producției și organizarea optimă a transporturilor);
b) programarea activităților complexe, care presupune alegerea din ansamblul programelor posibile a acelora care optimizează durata, costul sau pe amândouă.
Procedeele sunt cunoscute sub denumirea generală de metoda drumului critic (Pert,
Pergo, Pert/cost);
a) probleme de așteptare care vizează minimizarea costurilor aferente atât așteptării
consumatorilor cât și timpului neutilizat al stațiilor de servire, probleme care se rezolvă
potrivit „teoriei firelor de așteptare”;
b) decizii secvențiale asupra unor sisteme a căror evoluție în timp este supusă unor
transformări care necesită o succesiune de decizii.
Prin elaborarea unei succesiuni de decizii optime se realizează programarea dinamică utilizată, în mod frecvent, în controlul stocurilor reînnoite.Utilizarea acestor tehnici în analiza activității economice a întreprinderilor își dovedește actualitatea și importanța prin aceea că permite stabilirea efectului optim al acțiunii mai multor factori, între care există legături funcționale, asupra unui rezultat.
III. Instrumente financiare
1.Diagnosticul financiar
Analiza financiară folosește instrumente și mijloace specifice adaptate scopului urmărit și conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea și riscurile întreprinderii. Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a cunoaște) și împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoașterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor și instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape: I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare. II. Identificarea unei afecțiuni , ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis. III. Enunțarea unui pronostic și recomandarea unei terapeutici adecvate.
Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în același mod, având câteva obiective generale:
a) Evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiară și a performanțelor întreprinderii;
b) Identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare ale întreprinderii; 3) Prezentarea perspectivelor de evoluție a întreprinderii și propunerea unor acțiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației. Diagnosticul financiar presupune așa dar unele judecăți asupra sănătății financiare a întreprinderii, punctele forte și punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente și viitoare ce decurg din situația financiară și soluțiile pentru diminuarea riscurilor și îmbunătățirea rezultatelor. Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic. Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acționarilor și al participanților la viața întreprinderii (angajați și manageri).
Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului întreprinderii vizează răspunsul la patru întrebări esențiale privind:
1) Creșterea: cum s-a desfășurat activitatea întreprinderii în perioada examinată și care a fost ritmul creșterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.
2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obținute sunt pe măsura mijloacelor folosite și dacă creșterea a fost însoțită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii și dacă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil.
4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmărește creșterea se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse pentru investiții și un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea, se verifică dacă întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face față creșterii, ceea ce impune compararea rezultatelor obținute cu mijloacele folosite.
Cunoașterea rezultatelor și a modului în care s-au format și repartizat ele între partenerii interni și externi ai întreprinderii permite evaluarea performanțelor întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmărește în primul rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face față angajamentelor pe termen scurt și lung, ceea ce impune examinarea solvabilității și lichidității întreprinderii. În al doilea rând, interesează modul în care este finanțată întreprinderea, ceea ce impune cunoașterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu și a datoriilor. Din compararea rezultatelor obținute cu capitalurile utilizate apare rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile. În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluției sale întreprinderea a știut să-și mențină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciții. Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiții corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) și de ce noi resurse a dispus întreprinderea în aceeași perioadă (autofnanțare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în finanțarea creșterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluția structurilor financiare.
2. Rentabilitatea
Rentabilitatea unei întreprinderi este întotdeauna asociată cu satisfacția înregistrată ca răsplată a efortului. Cohen definește rentabilitatea ca fiind o abordare tehnică a performanței. În procesul de determina a diagnosticului financiar, retnabilitatea reprezintă un indicator care ocupă un loc major. La modul general, rentabilitatea se constituie drept „o constrângere fundamentală a gestiunii financiare, alături de cea refritoare la realizarea echilibrului financiar al întreprinderii. Ea depinde nu doar de rentabilitatea internă a agentului economic, ci și de relațiile acestuia cu mediul și mai ales de aptitudinea agentului economic de a se adapta la variațille pieței”. În sens restrâns, rentabilitatea pune în evidentă măsura în care o întreprindere realizează vânzări al căror nivel depășesc costul activităților.
Caracteristic pentru rentabilitate este faptul că, ea se află în strânsă corelație cu profesionalismul întreprinzătorilor, cu timpul și mijloacele materiale și financiare investite pentru activitatea economică, impunându-se ca orice întreprindere să asigure remunerarea și reînnoirea capitalul investit, situație care se poate obține doar în condițiile unei suficiente rentabilități a activității sale.
CAPITOLUL II. BAZA DE INFORMAȚII – PREZENTAREA SOCIETĂȚII S.C. CERAVIS S.A., BEREȘTI BISTRIȚA, JUDEȚUL BACĂU
2.1.Amplasarea geografică
Analiza diagnostic a fost efectuată în cadrul firmei S.C. „CERAVIS” S.A. , Berești- Bistrița, județul Bacău. Unitatea luată în studiu este reprezentativă în ceea ce privește forma de proprietate, de exploatație și de profil a producției pomicole .
Județul Bacău, situat la intersecția unor importante mijloace de comunicație, are granița cu județele Covasna si Harghita la vest, cu județul Vaslui la est, județul Neamt la nord si județul Vrancea la sud.
Relieful județului este format dintr-o zonă muntoasă , puternic cutată , la vest înglobând grupa central-estică a Carpaților Orientali , o zonă deluroasă cuprinzând Subcarpații și depresiunea Tazlău-Cașin și o parte din lunca Siretului și a podișului Bârladului.
Variația reliefului contribuie la oferirea condițiilor optime de amplasare a livezilor din cadrul firmei S.C. CERAVIS S.A., Berești- Bistrița, județul Bacău.
Rețeaua hidrografică este alcatuită în principal din apele din bazinul mijlociu al Siretului si din lacurile de acumulare construite pe cursurile inferioare ale râurilor Bistrița, Tazlău, Uz și Siret.
Pentru activitatea de producție, situarea în spațiu a unei unități economice este deosebit de importantă într-un sistem economic de piață. Din punct de vedere geografic, teritoriul unității S.C. „CERAVIS” S.A., se află amplasat în nordul municipiului Bacău, accesul fiind asigurat de drumul european E85 și calea ferata București-Suceava (Fig.2.1)
Solul este brun-podzolit, cu o textură luto-argiloasă, ușoară și o structură fină, oferind o fertilitate bună. Ph-ul are valori cuprinse între 5,6 -6,5.
Clima județului are un caracter continental , variind în funcție de treptele de relief. În regiunea montana și deluroasă este o climă puțin mai aspră decat cea din lunca Siretului.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 9,5C în regiunea de câmpie și 2C în regiunea muntoasă.
Precipitațiile variază între 540 mm la câmpie și 1100 la munte, iar direcția predominantă a vântului este nord și nord-vest , viteza medie lunară fiind din nord-vest de 4,1 m/s.
Figura 2.1. Localizarea S.C. CERAVIS S.A., BEREȘTI-BISTRIȚA, JUDEȚUL BACĂU, în spațiul geografic
Prezentarea generală a societății
Firma S.C. „ CERAVIS” S.A. are sediul social în localitatea Brad, comuna Berești- Bistrița, județul Bacău, având ca activitate principală : cultivarea fructelor, a plantelor pentru băuturi și mirodenii, cod CAEN 0113. Fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău cu codul unic de înregistrare 7541925 din data de 19.07.1995, număr de ordine în registrul comerțului Jo4/ 705/ 07.06.1995.
Capitalul social al S.C. „ CERAVIS” S.A. reevaluat conform H.G. nr.500/1994 este de 1.024.900 mii lei, împărțit în 40.966 acțiuni normative în valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în întregime subscris și vărsat integral la data constituirii societății comerciale. Patrimoniul societății nu poate fi grevat de datorii sau alte obligații personale ale acționarilor.
Societatea este administrată de către consiliul de administrație compus din 3 administratori, aleși de prima adunare generală a acționarilor. Consiliul de administrație este condus de un președinte – director general – care reprezintă societatea în relațiile cu terții, pe baza și în limitele imputernicilor date de adunarea generală a acționarilor.
Actul de naștere al societății, S.C. „ CERAVIS” S.A.,Berești-Bistrița, îl constituie înființarea livezii în anul 1984, cu o suprafața de 140 ha, în componența Stațiunii de Cercetare Pomicolă Bacău.
În anul 1988, apar primele producții de cireșe si vișine. 1995 este anul în care societatea capătă identitate juridica, devenind Societatea Comercială „ CERAVIS” S.A., cu capital majoritar de stat.
În anul 2001, salariații de la S.C. CERAVIS S.A. cumpăra întregul pachet de acțiuni, devenind in totalitate societate privată.
În prezent se urmărește reîntinerirea plantației, modernizarea bazei materiale, introducerea unui management nou, adecvat economiei de piață. Activitatea permanentă este susținută de un colectiv tânăr, cu un număr de 17 salariați .
Societatea comercială în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 și în baza Statutului este condusă de Adunarea Generală a Asociaților. Adunarea Generală a Asociaților decide asupra strategiei de dezvoltare economico-financiară a societății, aprobă structura organizatorică, decide asupra angajării de credite bancare, asupra garanțiilor constituite, deschiderea de sucursale sau filiale în țară sau în străinătate.
De asemenea, Adunarea Generală a Asociaților examinează și aprobă bilanțul contabil încheiat anual, repartizarea profitului, bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea fiecărui an. Ea hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, a numărului și valorii părților sociale, hotărăște orice modificare a contractului și a statutului societății.Adunarea Generală a Asociaților este aceea care decide asupra efectuării de investiții, fuziunea, divizarea, dizolvarea sau lichidarea societății.
Structura organizatorică este elaborată în conformitate cu decretul 162 din 1973 și Legea nr. 31 din 1991.
În cadrul societății se desfășoară următoarele activități distincte:
producerea și comercializarea fructelor (cireșe, vișine și prune) ;
activități auxiliare ;
Conducerea operativă S.C. CERAVIS S.A. este asigurată prin Consiliul de Administrație, Comisia de Cenzori și Directorul General care are în subordine:departamentul tehnic, financiar-contabil și marketing, care conduc și angajează unitatea în relațiile cu furnizorii, clienții, băncile, bugetul statului și celelalte bugete și fonduri speciale, în probleme de fiscalitate privind plata obligațiilor de impozite, taxe și contribuții la diverse fonduri.
Structura culturilor în cadrul întreprinderii S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău este prezentată în graficul alăturat (Figura 2.1.).
Figura 2.2. Ponderea ocupată de fiecare cultură a
S.C. CERAVIS S.A.,Berești-Bistrița, județul
În ceea ce privește structura suprafețelor cultivate în cadrul exploatației agricole, pe primul loc se află cultura vișinului cu o pondere de 65,71%, urmată de cultura cireșului cu 21,9%, cultura prunului 7,61% și cea a mărului cu 4,76%. De asemenea, întreprinderea mai deține și un teren în pregătire cu o pondere de 5,71%, pe care ocazional se relizează experimente cu diferite culturi cum ar fi : afinul, coacăzul și murul.
Din punct de vedere tehnic, firma noastră dispune de următoarele :
utilaje agricole :
două tractoare U445, de 45 cai putere ;
două tractoare U650, de 65 cai putere ;
patru mașini de stropit marca Tifone ;
doi transpaleți ;
două celule frigorifice cu o capacitate cu o capacitate de 70 de tone, folosite pentru păstrarea temporară a fructelor ;
În prezent, în cadrul societății noastre se cultivă vișinul, cireșul, prunul și mărul . Dintre soiurile cultivate în cadrul plantației fac parte :
vișin : Oblacinska, Ilva, Meteor, Nana ;
cireș : Stella, Roșii de Bistrița ;
prun : Stanley, Tuleu gras;
măr : Idared, Jonagold .
Piața întreprinderii
Piața țintă a unității S.C. CERAVIS S.A., comuna Berești-Bistrița, județul Bacău” este reprezentată de furnizorii de input-uri de pe piața produselor agricole din zona Berești-Bistrița și de consumatorii regionali de produse agricole materie primă.
Sistemul de management, este conceput pentru a achiziționa factorii de intensivizare în proporție de peste 85% din zona de impact a fermei. Pentru aceasta au fost incheiate contracte economice cu furnizorii din zonă.
Piața factorilor de producție din zona de impact a proiectului este concentrată și dominată de distribuitorii locali.
În relația cu furnizorii S.C. CERAVIS S.A.,Berești-Bistrița, județul Bacău va folosi strategii de piață specifice piețelor concentrate, bazate pe avantajul de preț si forța de negociere. Avantajul de preț și forta de negociere vor fi puse în valoare prin contact direct cu furnizorii astfel încât să se creeze încredere, respectiv să se construiească o bază de marketing fermă (solidă).
Piața produselor agricole din zona de impact a proiectului este dispersată din punct de vedere a ofertei (indicii de concentrare a pietei locale calculați pentru anii 2005 -2007 au valori cuprinse între 0,121 și 0,157; indicile HH=0,121; indicileHT=0,157), relativ putin dezvoltată (nu exista centre pentru informare și prezentare a produselor) și dominată de fermierii individuali. Aceștiea își vând produsele la poarta fermei, către distribuitorii locali și mai rar către marii distribuitori sau procesatori.
Din punct de vedere al cererii piața este concentrată. Deși este greu de determinat potențialul cererii consumatorilor, sondajele au arătat că există o puternică și susținută cerere. În acest sens, comentariile primite de la diferiti potențiali clienti (firme de distribuție și procesatori), demonstrează că există resurse mari de dezvoltare a pieței pentru produsele din portofoliul fermei: vișine, cireșe și prune.Tabelul ( 2.1.)
Tabelul 2.1.
Grupurile țintă de furnizori de input-uri de pe piața fructelor și legumelor din zona Berești-Bistrița
În relația cu clientii S.C. CERAVIS S.A.,Berești-Bistrița, județul Bacău, va folosi strategii de piață specifice piețelor concentrate, bazate pe avantajul de cost și poziția concurențială. Avantajul de cost este fundamentat de localizarea producției în zone cu favorabilitate medie și ridicată și în vecinătatea unor importanți distribuitori (SC Gyony SRL Bacău), respectiv în zona unde cheltuielile de locație și transport sunt minime.
De asemenea productivitatea ridicată a utilajelor va acționa ca un reductor de cost (Tabel 2.2.).
Indicatorul cel mai utilizat în aprecierea poziției firmei din punct de vedere al rivalității este cota de piață.
Cota de piață se poate exprima atât în mărimi absolute, cât și în mărimi relative :
1. Cota de piață absolută ( Cpa) se determină ca raport între vânzările unei firme(CAi) și vânzările totale ale sectorului respectiv ().
Cpa =
2. Cota de piață relativă ( Cpr) se determină ca un raport între vânzările unei firme (CAi) și vânzările celui mai important concurent pe piață(CAb).
Cpr =
3. Cota de piață specifică ( Cps ) se calculează ca raport între vânzările întreprinderii (CAi) și vânzările segmentului de piață „servit”( ).
Tabelul 2.2.
Clienții din zona Berești-Bistrița
Pornind de la faptul că structura culturilor este dominată de produsul vișine, indicatorii de piață s-au calculat la acest produs.
Tabel 2.3.
Cota de piață la vișine în perioada 2012-2014
la S.C.CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
Analizând cota de piață constatăm că aceasta de menține la același nivel pe toată perioada analizată, cu mici fluctuații de la un an la altul, determinate de oscilațiile cererii totale de consum.
CAPITOLUL III. ANALIZA INDICATORILOR DE REZULTAT
Principalii indicatori de reflectare a performanțelor economice ale întreprinderilor unităților agricole
Analiza economico-financiară, urmând drumul invers al evoluției fenomenului, în acest cadru se are în vedere dinamica activității de producție și comercializare, precum și modul în care se formează și respectă proporționalitățile interne, proprii echilibrului obiectiv necesar între diferiții indicatori.
Pentru dimensionarea activității de producție și comercializare, se recomandă utilizarea unui sistem de indicatori valorici, care fiecare, prin conținut și mod de determinare, având o putere informațională, caracterizează anumite aspecte ale activității unei firme.
În practica societăților comerciale, pentru caracterizarea activității de producție și comercializare se folosesc următorii indicatori valorici, care constituie instrumentul utilizat în analiză :
Cifra de afaceri (CA) socotit indicator important al volumului activit[‘ii agentului economic, care reprezintă suma totală a veniturilor din vânzarea mărfurilor și produselor într-o perioadă determinată.
Cifra de afaceri din activitatea de bază sau valoarea producției marfă vândute, care reprezintă vânzările din activitatea de bază a unei firme. Pentru nevoile interne de conducere pe baza datelor contabile se poate stabili și producția marfă vândută și încasată, care reflectă finalitatea activității de producție și comercializare.
Producția marfă fabricată (Qf) respectă valoarea bunurilor realizate destinate livrării. Ca elemente componente se disting : valoarea produselor finite și a semifabricatelor destinate vânzării, valoarea lucrărilor executate și serviciilor prestate.
Valoarea adăugată (Qa) indicatorului valoric, care exprimă măsura bogăției realizate de activitatea firmei, ea dimensionând capacitatea întreprinderii de a produce avere. Ca indicator valoric prezintă importanță, în primul rând, ca instrument de apreciere a performanței economico-financiare a firmei, iar în al doilea rând, de realizare a obiectivelor fiscalității.
Valoarea adăugată se poate determina de regulă ca diferența dintre valoarea producției exercițiului (Pex) și consumurile intermediare ( totalul consumurilor de bunuri și servicii furnizate de terți ).
Producția exercițiului (Pex), indicatorul care dimensionează întreaga activitate a firmei și cuprinde:
valoarea producției vândute
creșterea sau descreșterea producției stocate, în care se includ stocurile de produse finite, semifabricate corporale și necorporale realizate în regie proprie.
Analiza dinamicii activității de producție și comercializare are menirea de a pune în evidență obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadelor precedente, gradul de realizare a acestora, cauzele care pot determina anumite abateri, precum și măsurile ce se impun pentru corectarea situațiilor nefavorabile intervenite într-un interval de timp determinat.
Analiza situației concrete dintr-o se realizează în raport cu corelațiile normale care trebuie să existe între indicatorii valorici menționați. Altfel, dacă, din punct de vedere strict teoretic, se admite egalitatea :
ICA = IQf = IPex= IQa, înseamnă că, față de baza de raportare, se mențin aceleași proporținalități între elementele care diferențiază indicatorii respectivi, fapt ce nu poate fi intâlnit în activitatea unei firme și nici nu este dorit, deoarece, de la o perioadă la alta, pe lângă schimbările cantitative, trebuie să intervină și cele de natură calitativă.
Se consideră ca situații normale următoarele :
ICA IQf – în cazul egalității înseamnă că se menține proporția (ponderea) imobilizărilor în stocuri ;
IQf > IPex – inegalitatea marchează reducerea stocurilor de producție neterminată și a consumului intern, dar până la limita la care se asigură o desfășurare normală a procesului de producție ;
IQa > IPex – inegalitatea rezultă din reducerea ponderii cheltuielilor cu materialele, cu implicații directe asupra costurilor și profitul firmei (o asemenea situație se apreciază favorabil, cu condiția ca reducerea ponderii cheltuielilor cu materialele să nu afecteze calitatea produselor, respectiv, a serviciilor).
Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activității oricărei întreprinderi, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță în măsura în care condiționează mărimea profitului și ratei rentabilității. Acest indicator economic caracterizează volumul afacerilor realizate cu terții în urma activității curente a întreprinderii și reprezintă suma totală a veniturilor rezultate din livrarea produselor, executarea de lucrări și prestări de servicii(veniturile din activitatea de bază) și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților.Cifra de afaceri reprezintă veniturile din vânzare, respectiv mărimea încasărilor potențiale ale întreprinderii, exprimând capacitatea acesteia de a-și atrage lichidități.
Analiza cifrei de afaceri este esențială pentru aprecierea locului întreprinderii în sectorul său de activitate, poziției sale pe piață, a aptitudinii acesteia de a lansa, respectiv de a dezvolta diferite activități întro manieră profitabilă.
3.2.1. Evoluția în timp a cifrei de afaceri
Evoluția în timp a cifrei de afaceri se determină utilizând următoarele procedee :
abaterile în mărimi absolute ;
indicii ( cu bază fixă, în lanț, medii) ;
Având în vedere faptul că în evidența contabilă cifra de afaceri este evaluată în prețuri curente, pentru o apreciere corectă a performanțelor comerciale ale întreprinderii se impune corectarea cu indicii de preț și deci exprimarea în prețuri comparabile.
Figura 3.1. Evoluția cifrei de afaceri în perioada 2012-2014
la S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
În graficul precedent se observă o creștere a cifrei de afaceri în anul 2013 față de 2012 cu o valoare absolută de 417745 RON, adică 98,8% și în anul 2014 față de anul 2013 cu o valoare absolută de 122001 RON, respectiv 14,51%, rezultă că evoluția cifrei de afaceri se înscrie pe o linie ascendentă, întreprinderea dispunând de un potențial care-i permite să-și consolideze poziția pe piață.
3.2.2. Analiza structurală a cifrei de afaceri
Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variatiilor înregistrate pe diverse trepte structurale, explicarea de variații și a implicațiilor lor asupra rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii.
Pentru a-și diminua riscurile sau a-și reduce incertitudinile care apar pe segmentele de piață pe care activează, multe firme își diversifică oferta de produse și servicii, având astfel o structură variată a veniturilor. În evaluarea potențialului de creștere a venitului sunt necesare informații privind sursele de venituri, evaluarea lor în ultima perioadă de timp, precum și modul lor de agregare pe diferite nivele. Pentru activitatea de bază a firmei, utilizând datele contabile, analiza veniturilor poate fi efectuată ți prin prisma gardului de încasare în funcție de elementele componente ale acestora.
Analiza cifrei de afaceri poate fi detaliată până la nivelul produsului, grupelor de produse sau categorii de activități, astfel firma poate și trebuie să fie interesată să cunoască care din produse sunt mai solicitate și mai rentabile, care este contribuția lor la formarea veniturilor.
Tabelul 3.1.
Analiza structurală a cifrei de afaceri pe venituri obținute de S.C.Ceravis S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău în perioada 2012-2014
– RON-
Din datele prezentate se observă o creștere a cifrei de afaceri de la 422751RON în anul 2012 la 962497 în anul 2007, cu 127,67%, determinată de influența următoarelor componente :
producția vândută crește cu 130,95% ;
veniturile din vânzarea mărfurilor înregistrează o creștere foarte semnificativă de 568,54%, având o influență pozitivă asupra cifrei de afaceri ;
veniturile din subvenții de exploatare în valoare de 9406 RON s-au obținut numai în anul 2012 ;
3.2.3. Analiza factorială a cifrei de afaceri
Cifra de afaceri evoluează sub incidența unui complex de factori interni și externi.În afara analizei structurale și comparative cu perioadele anterioare, cifra de afaceri poate fi analizată și din punct de vedere factorial, stabilindu-se astfel sistemul de factori care condiționează evoluția ei.
Se pot construi diferite modele de analiză a cifrei de afaceri în funcție de scopul urmărit și de condițiile informaționale :
1. Prin modelul de calcul de determinare a cifrei de afacere :
CA =
CA – cifra de afaceri ;
q – producția fabricată și vândută ;
p – prețul de livrare sau de vânzare ;
Modificarea indicatorului cifră de afaceri este :
Influența factorilor economici :
a) producția fabricată și livrată
b) prețul de livrare
Modificarea valorii indicatorului, ca urmare a influenței factorilor este determinată prin relația de calcul :
2. Prin relația de calcul având în vedere productivitatea muncii și gradul de valorificare al producției :
, unde :
CA – cifra de afaceri ;
– producția marfă fabricată ;
– productivitatea muncii ;
– gradul de valorificare a producției marfă fabricate;
Modificarea indicatorului cifră de afaceri este :
Influența factorilor :
a) numărul de personal :
b) influența productivității muncii :
c) gradul de valorificare a producției :
Influența totală a factorilor :
Prin utilizarea factorului timp și a cifrei de afaceri orare :
CA=T*CAh
CA – cifra de afaceri ;
T – timpul pentru realizarea producției ;
CAh – cifra de afaceri orară ;
Modificarea indicatorului cifră de afaceri este :
Influența factorilor :
a) factorul timp :
b) factorul CAh :
Influența totală a factorilor :
c) analiza cifrei de afaceri în corelație cu capacitatea de producție și cererea.
Dimensionarea volumului activității tehnice și de producție a firmei trebuie realizată având în vedere următoarele :
volumul de activități stabilit prin programele de activitate anuale, trimestriale și lunare și cererea de produse ;
relația de calcul, care să cuprindă și să evidențieze influența factorilor ;
Tabelul 3.2.
Analiza factorială a cifrei de afaceri având în vedere productivitatea muncii și gradul de valorificare a producției în perioada 2005-2007 a S.C. Ceravis S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
-RON-
Din analiza realizată se poate constata că cifra de afaceri din activitatea de bază a crescut cu 122001 RON, adică cu 14,51% . Această creștere este determinata de :
creșterea producției marfă fabricate (Qf) față de anul precedent, ca urmare a creșterii numărului de salariați de la 14 la 17 (fapt care a generat creșterea cifrei de afaceri cu 78037,7 RON, adică 63,94%), cu 19932,3 RON, adică cu 23,79% ;
creșterea nivelului productivității muncii cu 1071 RON, ceea are o influență pozitivă asupra cifrei de afaceri cu 16,33% ;
gradul de valorificare a producției marfă fabricate a influențat negativ cifra de afaceri, deoarece acesta a scăzut de la 1,0947 la 1,0126 RON cifră de afaceri/1 leu producție marfă fabricată ;
Analiza marjei comerciale
Marja comercialã ( MC ) este un indicator de performanțã, care reflectã surplusul de valoare derivat din comerțul cu mãrfuri (bunuri revândute în starea în care au fost cumpãrate, fãrã a fi suspuse unor transformãri esențiale). Indicatorul are semnificație deosebitã pentru întreprinderile cu profil comercial, pentru cã de valoarea sa depind puterea financiarã și perspectivele de creștere și dezvoltare ale întreprinderii. Marja comercialã poate fi exprimatã în mãrimi absolute și relative.
În mãrimi absolute, marja comercialã este diferența dintre veniturile din vânzarea
mãrfurilor ( Vmf ) și cheltuilelile privind mãrfurile (Chmf ), dupã modelul urmãtor:
MC =Vmf − Chmf
MC – marja comercială ; Vmf – venituri din vânzarea mărfurilor ;
Chmf – cheltuieli privind mărfurile ;
În mãrimi relative, marja comercialã se exprimã prin ratele de marjã, determinate dupã relațiile:
; ;
RMc – rata marjei comerciale ;
Vmf – venituri din vânzarea mărfurilor ;
Chmf – cheltuieli privind mărfurile ;
Rata marjei comerciale poate fi analizatã factorial pe grupe de mãrfuri, existând astfel posibilitatea aprecierii contribuției fiecãrei grupe de mãrfuri la realizarea performanțelor comerciale ale întreprinderii. Rezultatele acestei analize pot orienta managerul în elaborarea unei politici comerciale selective, respectiv activitatea întreprinderii va fi orientatã spre comercializarea grupelor de mãrfuri, care aduc rate semnificative ale marjei comerciale.
Tabelul 3.3.
Analiza marjei comerciale în perioada 2005-2007 a S.C. CERAVIS S.A.,
Berești-Bistrița, județul
– RON –
Din datele analizate reiese că marja comercială (MC) a scăzut cu 49,17% în anul 2007 față de anul 2005, ceea ce reflectă o activitate comercială redusă în cadrul întreprinderii, în schimb s-a înregistrat o creștere a ratei marjei comerciale (RMc) în anul 2007 față de anul 2005 cu 11,66%, de unde reiese că produsele vândute au fost mai bine valorificate (un nivel mai mare al prețurilor față de cele inițiale) . Amplificarea ratei marjei comerciale în paralel cu sporirea veniturilor din vânzarea mãrfurilor, s-a realizat întrucât întreprinderea și-a îmbunãtãțit poziția concurențialã, oferind mãrfuri competitive.
3.4. Analiza producției exercițiului
Producția exercițiului ( Pex ) este un indicator specific întreprinderilor care au ca obiect de activitate producția. Ea dimensioneazã întreaga activitate realizatã de întreprindere într-un exercițiu, fiind expresia valoricã a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv valoarea producției vândute ( Pv ), variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție
( ± Ps ) și valoare producției imobilizate ( Pi ), care potrivit Ordinului 1752/2005 se numește „Producția realizatã de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizatã”:
Pex = Pv ± Ps + Pi ;
Producția exercițiului este un indicator cu caracter neomogen, deoarece elementele care o determinã sunt evaluate diferențiat, astfel:
producția vândutã este evaluatã la prețul de vânzare, ea se constituie din facturãrile de produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. la prețul de vânzare fãrã TVA, inclusiv reducerile acordate dupã facturare. Nu se încadreazã în producția vândutã bunurile achiziționate și revândute, fãrã a fi supuse unor transformãri prin intermediul unui proces productiv;
producția stocatã este evaluatã la costul de producție, ea reflectã variația în plus sau în minus dintre valoarea la cost de producție a stocului de produse finite și produse în curs, la finele perioadei, și valoarea stocurilor inițiale, fãrã a lua în calcul provizioanele pentru depreciere. Variația negativã a producției stocate (soldul debitor al contului 711 ”Variația stocurilor”) înseamnã un stoc la fârșitul perioadei inferior stocului de la începutul perioadei, ca urmare a comercializãrii unei pãrți din stocurile de produse finite și semifabricate. Variația pozitivã a producției stocate (soldul creditor al contului 711 ”Variația stocurilor”) reflectã creșterea stocului de produse finite și semifabricate la sfârșitul perioadei care, dacã este însoțitã de diminuarea vânzãrilor, reflectã dificultãțile întreprinderii de a-și valorifica producția. IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare” precizeazã cã variația stocurilor de produse și producție în curs de execuție reprezintã o corecție a cheltuielilor de producție pentru a reflecta fie faptul cã producția a crescut nivelul stocurilor, fie cã vânzãrile suplimentare au diminuat nivelul stocurilor. IAS 1 prezintã variația stocurilor de produse și producție în curs de execuție ca prim element al cheltuielilor de exploatare și nu ca pe o componentã a veniturilor de exploatare, așa cum este prezentat în Contul de profit și pierdere din țara noastrã;
producția imobilizatã este evaluatã la costul de producție, ea este reprezentatã de valoarea imobilizãrilor corporale și necorporale realizate în regie proprie de întreprindere, care nu sunt destinate pieței ci satisfacerii unor necesitãți interne ale acesteia.
Producția exercițiului este analizatã din punct de vedere al dinamicii și structurii sale, evidențiindu-se totodatã cauzele care imprimã o anumitã tendințã indicatorului. Este de dorit pentru întreprindere ca sporirea producției exercițiului sã se realizeze pe seama creșterii producției vândute (ca urmare a: îmbunãtãțirii politicii de produs, dezvoltãrii de noi piețe etc.) și nu pe seama creșterii componentei producție stocatã (fapt care poate fi consecința unei: necorelãri între cererea și oferta de produse, poziții slabe pe piațã din cauza lipsei avantajelor competitive, concurențe agresive, strategii de piațã defectuoase etc.).
Tabelul 3.4.
Analiza producției exercițiului după metoda balanțieră în perioada 2005-2007
a S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
-RON-
În perioada analizatã se constatã creșterea producției exercițiului cu 310150 RON (11,17 %), datoritã influenței urmãtorilor factori :
producția vândutã a crescut cu 182713 RON (58,91%), determinând creșterea indicatorului analizat ;
producția stocatã s-a epuizat total în anul 2007 față de 2005, întrucât s-au lichidat stocurile prin vânzarea completă a produselor, astfel ponderea producției stocate se reduce cu 17,95% ;
producția imobilizatã a crescut cu 183135 RON (59,04%),determinând o creștere a producției exercițiului;
CAPITOLUL IV. ANALIZA REZULTATELOR FINANCIARE
4.1. Conceptul de rentabilitate
Aproape că nu există domeniu în care să nu auzim întrebarea devenită deja criteriu de evaluare a întregii noastre activități și anume: „este rentabil, eficient!”? Funcția scop a oricărei societăți comerciale este de a maximiza averea acționarilor.Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru remunerarea imediată a acționarilor, prin dividende sau pentru remunerarea la termen prin creșterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.
Rentabilitatea este definită ca fiind „capacitatea unei firme de a obține profit, ca diferență pozitivă între încasările obținute din activitatea proprie (cifra de afaceri) și cheltuielile de fabricație, comercializare și pentru tranzacția propriu-zisă (costuri)”
Noțiunea de rentabilitate este legată de cea de profit, reprezentând „aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unități monetare”, reflectând deci „capacitatea unei unități economice de a obține profit; adică de a-și acoperi cheltuielile din venituri proprii și totodată de a realiza și un venit sub forma profitului”. Rentabilitatea presupune obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii și încasării producției fabricate, înțelegându-se prin aceasta, „capacitatea întreprinderii de a degaja un excedent financiar din activitățile desfășurate”. Rentabilitatea este privită ca „indicator sintetic calitativ important care exprimă capacitatea unei unități economice de a obține venit net. Constituie punctul optim de intersecție a tuturor celorlalți indicatori calitativi”.
În condițiile economiei de piață, urmărirea rentabilității constituie o regulă pentru oricare agent economic. Ea constituie o condiție esențială a însăși existenței unităților economice. Supraviețuirea întreprinderii și asigurarea rentabilității sale sunt „primele griji ale oricărui conducător priceput. Ele sunt valabile în orice moment, chiar de la înființarea întreprinderii”.
Astfel, rentabilitatea este un instrument de fundamentare a deciziilor cu privire la administrarea internă a unității economice cât și în relațiile cu partenerii externi. Ea este expresia sintetică a rezultatelor de orice natură, un indicator de referință în orientarea deciziilor și comportamentului întreprinderii. Rentabilitatea este o noțiune eminamente relativă: nu se pot aprecia în mod pertinent profiturile decât în raport cu mijloacele investite pentru obținerea lor. Ea exprimă „eficiența resurselor financiare și materiale investite în activitatea de ansamblu a întreprinderii, măsurând profitabilitatea mijloacelor alocate, mai precis capacitatea lor relativă de a aduce profit”.
Conceptul de rentabilitate este pe deplin valabil și pentru exploatațiile agricole – cu tot specificul pe care îl prezintă agricultura. Rentabilitatea nu este o mărime fixă, ea variază în funcție de o serie de factori de care orice manager trebuie să țină seama. Cele mai importante variabile care influențează mărimea rentabilității sunt:
• volumul producției, creșterea lui determinând o creștere a încasărilor,
în timp ce cheltuielile fixe rămân constante;
• calitatea ofertei;
• prețul cât mai convenabil obținut prin desfacerea produselor pe piețele
care asigură acest input, ceea ce duce la un spor de încasări la același
volum de producție și desfacere;
structura de producție marfă totală a exploatațiilor agricole, care printr-o
optimizare să corespundă cerințelor legate de utilizarea rațională a fondului
funciar și a efectivului de animale și necesitatea de modernizare a
agriculturii din perioada dată și dobândirea unei rentabilități competitive
impuse pe piața concurențială;
• costul total de producție – reducerea acestuia influențând creșterea
masei profitului și totodată rentabilitatea;
• performanțele marketingului și managementului propriu al întreprinderii;
De asemenea, rentabilitatea depinde de factori exogeni, independenți de firmă:
• nivelul prețurilor formate pe piață;
• volumul și dinamica cererii;
• preferințele consumatorului;
• factorii naturali și de mediu.
În concluzie, rentabilitatea reflectă efectele nete ce se obțin la o unitate de efort cu factorii de producție, fiind o formă a eficienței la nivel microeconomic.
4.2. Contul de profit și pierdere – sursa de informații pentru determinarea rezultatelor întreprinderii
Contul de profit și pierdere reprezintă documentul contabil de sinteză , care concentrează veniturile și cheltuielile unei întreprinderi pentru o perioadă dată care explică modul de formare a rezultatelor.
Contul de profit și pierdere cuprinde:
toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul exercițiului;
toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleiași perioade.
Tabelul 4.1.
Contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007
4.2. 1. Analiza indicatorilor parțiali ai întreprinderii
Contul de profit și pierdere grupează veniturile și cheltuielile pe tipuri de activități: de exploatare, financiară și excepțională permite calcularea a trei indicatori parțiali ai rentabilității:
rezultatul exploatării;
rezultatul financiar;
rezultatul excepțional.
Acelasi cont, permite si determinarea indicatorului global de rentabilitate: rezultatul exercitiului inainte si dupa impozitare.
Sistemul indicatorilor de rezultate și de rentabilitate prezentat în figura 4.3. permite investigarea complexă a rentabilității absolute, precum și corelarea acesteia cu volumul și structura activității.
Figura nr. 4.1. Sistemul indicatorilor de rezultate și rentabilitate
A) Rezultatul brut al exploatării (RBE) este primul sold cu semnificație în termeni de rentabilitate, care indică contribuția exploatării la formarea rezultatelor. Acest indicator evidențiază performanțele economice ale unei firme pe plan industrial, mărimea sa fiind independenta de sistemul de amortizare adoptat, de politica financiară și cea fiscală.
RBE = Valoarea adaugată – Impozite și taxe
+ subventii pentru + cheltuieli cu personalul
exploatare
RBE nu cuprinde decât venituri și cheltuieli care corespund unor încasări, respectiv plăți. El exclude, deci amortizările și provizioanele, precum și veniturile din provizioane, și reprezintă de fapt fluxul de încasari generat de exploatare.
RBE mai poate fi calculat și prin diferența dintre veniturile și cheltuielile monetare.
RBE = Venituri monetare- cheltuieli monetare
Veniturile monetare se concretizează în intrări de numerar, și sunt formate din: vânzări de mărfuri, producția exercițiului (vândută, stocată, imobilizată), subvenții pentru exploatare, iar cheltuielile monetare sunt cheltuieli care generează ieșiri de numerar și sunt formate din: costul de achiziție al mărfurilor, consumurile exercițiului provenind de la terți (materii prime, materiale, combustibil, energie, alte servicii), cheltuieli cu personalul, impozite, taxe, vărsăminte asimilate.
Repartiția RBE depinde de structura financiară a întreprinderii agroalimentare, de nivelul de remunerare a capitalurilor împrumutate, de mărimea investițiilor și de sistemul de amortizare practicat etc.
Analiza RBE se face pe baza valorii absolute a acestui indicator și a ratelor de repartiție:
Rata marjei brute a exploatării: R1=
Rata amortizării: R2=
Rata cheltuielilor financiare: R3=
Rata dividendelor: R4=
Rata rentabilității economice:
Ratele R1 și R5 sunt rate de rentabilitate stabilite prin implicare RBE în calitate de efect, iar celelate sunt rate de structura a RBE.
Rezultatul brut al exploatării, constituie un rezultat parțial, în sensul că nu ține cont de toate cheltuielile suportate de întreprindere, respectiv nu ia în considerare costul uzurii echipamentului productiv, a capitalului fix și cheltuielile cu provizioanele de exploatare. Dar el prezintă avantajul de a furniza o măsură obiectivă și fiabilă a rezultatului exploatarii, prin neimplicarea amortizării.
De aceea, analiza mărimii, structurii și dinamicii RBE permite nu numai aprecierea rentabilității și a performanțelor economice dar și eficiența politicii financiare ale întreprinderii agroalimentare.
Tabelul 4.2.
Ratele de repartiție a rezultatului brut al exploatării
Din datele de mai sus se observă că ratele calculate sunt în creștere în ceea ce privește rata amortizării și a cheltuielilor financiare, în timp ce celelalte sunt într-o continuă scădere, ajungând ca rata rentabilității economice să scadă în 2007 față de 2005 cu un procent de 72%.
B) Rezultatul exploatării (RE) caracterizează performanțele comerciale și financiare, indiferent de politica financiară și fiscală a întreprinderii. Acest sold ține cont și de politica de amortizare și constituire a provizioanelor.
Venituri din provizioane Cheltuieli cu amortizările
RE = RBE + privind exploatarea – și provizioanele pentru
Alte venituri din exploatare exploatare
Alte cheltuieli pentru
exploatare
El se poate calcula și direct prin diferența dintre veniturile și cheltuielile din exploatare.
RE pune în evidență rezultatul degajat din exploatare, după luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de producție și comercializare a riscurilor de exploatare.
C) Rezultatul curent (RC) reprezintă rezultatul obținut din operațiunile normale ale întreprinderii, acest indicator permițând aprecierea impactului politicii financiare asupra rentabilității.
RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Diferența dintre rezultatul curent și cel al exploatării este expresia politicii financiare a întreprinderii, a deciziilor luate pe acest plan.
D) Rezultatul exceptional (R exc.), spre deosebire de celelalte solduri care se calculează în cascadă, se obține ca diferență între veniturile și cheltuielile legate de activitatea normală, obișnuită a întreprinderii.
R exc. = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale
E) Rezultatul net contabil (R net) corespunde sintezei rezultatului curent și excepțional, corectat cu următoarele elemente: participarea salariaților la rezultate și impozitul pe profit.
Rnet = RC ± Rexc – Participarea salariaților la rezultate – Impozitul pe profit
Tabelul 4.3.
Evoluția rezultatelor
la S.C.CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
Așa cum observăm din tabelul anterior există o creștere însemnată a rezultatului net, de fapt a profitului înregistrat de societate. În anul 2007 în ciuda condițiilor nefavorabile întreprinderea a reușit să obțină un profit foarte ridicat, de circa 6 ori mai mare decât în anul 2005.
Figura 4.2. Evoluția rezultatului net al exploatării în perioada 2005-2007
La S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
În graficul anterior putem observa o creștere constantă a rezultatului net al exploatării, cu mici oscilații în anul 2007 când condițiile climatice au influențat negativ rezultatul, înregistrându-se o scădere cu 19% față de anul 2006.
4.2.2. Analiza structurală a rezultatului exercițiului
Rezultatul exercițiului, concretizat în profit sau pierdere, caracterizează toate laturile activității economice (producție, distribuție și prestări servicii), financiare și excepționale ale unei întreprinderi. Mărimea acestui indicator este direct influențată de strategia de aprovizionare, forma de aprovizionare, structura și ritmicitatea intrărilor) și vânzare, de asigurarea și eficiența folosirii resurselor materiale și umane, de politica financiară. Maximizarea profitului constitue premisa realizării obiectivului strategic de perespectivă al oricarei firme – sporirea valorii patrimoniale. Identificarea posibilităților de creștere a profitului necesită o investigare aprofundată a acestuia în dinamică, față de obiectivele stabilite, în raport cu realizările firmelor concurente și cu structurile medii pe ramură.
Analiza structurală a rezultatului exercitiului are două obiective:
măsurarea incidenței fiecărui rezultat intermediar asupra rezultatului net;
prezentarea configurației rezultatului exploatarii.
Metodele de analiză structurală utilizate în acest sens sunt: mărimile relative de structură, metoda iterării (aplicată unor relații de sumă sau diferență) și metoda marjelor.
Indiferent de metoda folosită, analiza structurală are la bază schema de formare a rezultatelor prezentată în figura 4.3.
Figura nr. 4.3. Schema de analiză structurală a rezultatului exercițiului
Tabelul 4.4.
Indicatori extrași din conturile de profit și pierdere ale S.C. CERAVIS S.A.,Berești-Bistrița, județul Bacău din perioada 2005-2007
– RON –
Intoti anii analizati rezultatul exercitiului este influentat negativ de rezultatele financiare (-1964 lei in anul 2005; -16607 in anul 2006 si -681 in anul 2007). În exercițiul financiar 2007 s-a obținut un rezultat înaintea impozitării de 62483 RON față de un rezultat din exploatare de 63164 lei. Această ușoară creștere a rezultatului global este influențată de diminuarea pierderilor financiare.
În anul 2007 se constată o scădere a rezultatului global datorată în mare măsură cheltuielilor de exploatare.
Figura 4.3. Evoluția cheltuielilor totale în raport cu veniturile totale
la S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
Dacă facem analiza cheltuielilor în raport cu veniturile se observă în anul 2005 o mică diferență de 2,3%. O diferență semnificativă se observă între veniturile și cheltuielile din anul 2006, valoarea veniturilor fiind mai mare decât cea a cheltuielilor cu 9,5%. Pe măsură ce continuăm analiza, această diferență este din ce în ce mai redusă, ajungând în 2007 la 6,29%. Aceste diferențe sunt datorate în primul rând cheltuielilor foarte mari din exploatare, a celor financiare, cât și datorită fenomenului de inflație.
În dinamica indicatorilor extrași din conturile de profit și pierdere se remarcă și o evoluție diferită a componentelor exercițiului:
rezultatul exploatării anului 2006 crește față de cel al anului 2005 de circa 6 ori, în schimb cel din anul 2007 scade față de cel din 2006 cu 6,29%, datorită creșterii cheltuielilor din exploatare într-un ritm superior comparativ cu creșterea veniturilor din exploatare;
veniturile financiare scad cu 64,02% în anul 2006 față de 2005, însă în 2007 se observă o creștere de 2,6 ori a acestora față de 2006 ;
rezultatul excepțional este nul în perioada analizată;
Analiza ratelor de rentabilitate
Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate etc.) sau un „stoc“ (capital propriu, active totale etc). Principalele rate de rentabilitate operaționale în analiza financiară a firmei sunt: rata rentabilității comerciale, rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare. Aceste rate de rentabilitate au valențe informaționale diferite și oglindesc multiplele laturi ale activității economico-financiare ale firmei.
1. Rata rentabilității comerciale exprimă eficiența activității comerciale a întreprinderii,
asigurând legătura dintre profitul și cifra de afaceri netă. În literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:
a) ;
b) ;
c) ;
Unde :
Rc = rata rentabilității comerciale;
Rcn = rata rentabilității comerciale nete;
RMb = Rata marjei brute din vânzări;
CA = cifra de afaceri netă;
Pr = profit aferent cifrei de afaceri nete;
Mb = marja brută față de costul bunurilor vândute;
Pn = profit net.
În cazul întreprinderilor mari românești se recomandă, prin legislația actuală din domeniul contabilității, prezentarea în cadrul notelor explicative ale situațiilor financiare a anumitor indicatori care reflectă performanțele economico-financiare ale acestora, printre care și rata marjei brute din vânzări.Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanței la nivelmicroeconomic este generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi influențată semnificativ de politicile și practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de provizioane etc).
2. Rata rentabilității economice reprezintă una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilității economice, pune înevidență performanțele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obținerea acestor performanțe.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalități de calcul pentru rata rentabilității economice (Re):
a) ;
b) ;
c) ;
Unde :
Re – rata rentabilității economice ;
RBE – rezultatul brut al exploatării ;
EBE – excedentul brut al exploatării ;
Prb – profitul brut ;
Ae – active din exploatare ;
At – active totale ;
3. Rata rentabilității financiare
Rata rentabilității financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriți de investitori și de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiția lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilității financiare este mai mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfășurată, firma creează o valoare suplimentară pentru acționari.
Rata rentabilității financiare se determină astfel :
;
Rf – rata rentabilității financiare ;
Pn- profitul net ;
Kp – capitalul propriu ;
Tabel 4.5.
Analiza ratelor de rentabilitate
la S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
Din datele prezentate in tabelul 4.5. se constată o creștere a ratelor de rentabilitate in anul 2006 si o diminuare a acestora in anul 2007, ceea ce explica cresterea ratei cheltuielilor in acest an. Acest fapt rezulta si din figura de mai jos.
Figura 4.4. Evoluția ratelor de rentabilitate în perioada 2005-2007
La S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul
CONCLUZII
Analiza activității economice evidentiaza rezultatele obținute la nivel de unitate cu scopul de a identifica factorii care le-au determinat si de a formula soluții care să asigure dezvoltarea întreprinderii.
Analiza activității economice s-a realizat la S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău
S.C. CERAVIS S.A., s-a înființat în anul 1984 și își desfășoară activitatea în cadrul pieței fructelor și legumelor, la nivelul căreia, în anul 2005 a atins o cotă de piață relativă de 22,4% ( în județul Bacău).
Cifra de afaceri a S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău a avut valoarea cea mai mare în anul 2007 (962497 RON). Anul 2005 a fost un an calamitat din punct de vedere al producției de vișine, cireșe și prune, valoarea cifrei de afaceri a avut valoarea cea mai scazută (422751 RON).
Cea mai ridicată valoare a producției vândute a fost în anul 2007, 950490 RON.
Veniturile din exploatare inregistreaza o crestere continua în perioada analizata, de la 588264 RON in anul 2005 la 1055043 RON in anul 2007.
Nivelul mediu al cheltuielilor este de 793453,6 lei.
Ratele calculate pentru aprecierea rentabilității și a performanțelor economice sunt: -în creștere pentru rata amortizării și a cheltuielilor financiare;
-în scadere pentru rata marjei brute și rata rentabilității economice.
Rezultatul din exploatare in perioada analizată este de 77499 lei în anul 2006 și de 62483lei în anul 2007. Aceste diferențe sunt datorate în primul rând cheltuielilor foarte mari din exploatare, a celor financiare și datorită fenomenului de inflație
Rezultatul net, obținut la nivelul S.C. CERAVIS S.A., urmareste evolutia rezultatului de exploatare. Profitul are valoarea de 8394 RON în anul de referință 2005, ajungând să se multiplice de circa 7,6 ori în anul 2006, iar în anul 2007 de aproximativ 6 ori.
Concluzionând apreciem că S.C. CERAVIS S.A., Berești-Bistrița, județul Bacău, este o societate cunoscută atât pe piața internă cât și pe cea internațională, care înregistraza un nivel al rentabilitatii medii situat în limitele medii sectorului agroalimentar – 6.28%.
BIBLIOGRAFIE
Anghel I., Dinu E. – Strategia și analiza economico-financiară – studii de caz, Editura ASE, 2000.
Băicuși A., Ișfănescu A., Stănescu C. – Analiza economico- financiară (cu aplicații în societățile comerciale industriale, de construcții și transporturi) Editura Economică, București ,1996
Bulgaru M. – Starea de criza a sectorului agroalimentar romanesc si posibilele cai de redresare, Editura CIDE, București, 1992.
Chiran A., Gîndu E., Ștefan G., Lokar A., Doga V. – Agromarketing, Ed. Evrica, Chișinău, 1999.
Ciurariu G – Diagnoza și prognoza în analiza rentabilității și riscul firmei, Editura Economică, Iași, 2006.
Cristea H. – Gestiunea financiară a întreprinderilor, Editura Mirton, 1998.
Cojoc Doina, Ignat Gabriela – Contabilitate, noțiuni de bază, Editura "Ion Ionescu de la Brad",Iași, 2002.
Davidovici I. și colab. – Economia creșterii agroalimentare, Editura Expert, București, 2002.
Gavrilescu D. – Economie agroalimentară- delimitări, premise, anticipări, Editura Expert, București, 1996.
Gheorghe Macovei – Analiza tehnico-economică, Editura Panfilius, , 2003
Ghoerghiu Al. – Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed.ASE, Bucrești, 2002.
Grădinaru M. – Instrumente de analiză economico-financiară a întreprinderii agricole, Editura Universității ,, Alexandru Ioan Cuza’’, Iași, 1994.
Hotea C.R. – Analiza rentabilității în exploatațiile agricole, Editura Terra Nostra, Iași, 2001.
Mărgulescu D. – Diagnostic economico-financiar,Editura Romcart, București, 1994.
Mironiuc M, Petrescu S. – Analiză economico – financiară, Editura Tiparul, Iași, 2002
Petcu M. – Diagnosticul economico-financiar al întreprinderii, Editura Economică, , 2005.
Petrescu S. –Analiză și diagnostic financiar, Editura Sedcom Libris, , 2006.
Petrescu S. – Diagnostic economico-financiar, Editura Economică, , 2007.
Ștefan G. – Economie agrară, Editura JUNIMEA, Iași, 2006.
Ștefan, G. și colab. – Economie și politici agroalimentare, Editura ALFA, Iași, 2007.
Ștefan G. și colab. – Economia și filiera produselor agroalimentare, Editura ALFA, Iași, 2007.
Otiman P.I. – Restructarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în vederea aderării la U.E., Editura Agroprint, Timișoara, 2000.
Otiman P.I. – Agricultura României, Editura Agroprint, Timisoara, 2002.
Ouatu C. – Analiza economică, Editura Economică, , 2000.
Zahiu Letiția – Politici și piețe agricole, Editura Ceres, București, 2005.
* * * Agricultură și alimentatie – Direcții prioritare, MAPDR, 2004.
* * * Agricultură și alimentație – Strategii 2007-2013, MAPDR, 2005.
* * * Anuarul statistic al României, CNS, INS, 2004 – 2006.
* * * Conjunctura economiei mondiale, Editura Expert, 1999.
* * * Revista Probleme economice, colecția 2005 – 2007.
* * * Strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii și alimentației din România, MAPAM, 2003-2007.
* * * Strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii și alimentației din România, 2004-2005.
BIBLIOGRAFIE
Anghel I., Dinu E. – Strategia și analiza economico-financiară – studii de caz, Editura ASE, 2000.
Băicuși A., Ișfănescu A., Stănescu C. – Analiza economico- financiară (cu aplicații în societățile comerciale industriale, de construcții și transporturi) Editura Economică, București ,1996
Bulgaru M. – Starea de criza a sectorului agroalimentar romanesc si posibilele cai de redresare, Editura CIDE, București, 1992.
Chiran A., Gîndu E., Ștefan G., Lokar A., Doga V. – Agromarketing, Ed. Evrica, Chișinău, 1999.
Ciurariu G – Diagnoza și prognoza în analiza rentabilității și riscul firmei, Editura Economică, Iași, 2006.
Cristea H. – Gestiunea financiară a întreprinderilor, Editura Mirton, 1998.
Cojoc Doina, Ignat Gabriela – Contabilitate, noțiuni de bază, Editura "Ion Ionescu de la Brad",Iași, 2002.
Davidovici I. și colab. – Economia creșterii agroalimentare, Editura Expert, București, 2002.
Gavrilescu D. – Economie agroalimentară- delimitări, premise, anticipări, Editura Expert, București, 1996.
Gheorghe Macovei – Analiza tehnico-economică, Editura Panfilius, , 2003
Ghoerghiu Al. – Analiza activității economice a întreprinderilor, Ed.ASE, Bucrești, 2002.
Grădinaru M. – Instrumente de analiză economico-financiară a întreprinderii agricole, Editura Universității ,, Alexandru Ioan Cuza’’, Iași, 1994.
Hotea C.R. – Analiza rentabilității în exploatațiile agricole, Editura Terra Nostra, Iași, 2001.
Mărgulescu D. – Diagnostic economico-financiar,Editura Romcart, București, 1994.
Mironiuc M, Petrescu S. – Analiză economico – financiară, Editura Tiparul, Iași, 2002
Petcu M. – Diagnosticul economico-financiar al întreprinderii, Editura Economică, , 2005.
Petrescu S. –Analiză și diagnostic financiar, Editura Sedcom Libris, , 2006.
Petrescu S. – Diagnostic economico-financiar, Editura Economică, , 2007.
Ștefan G. – Economie agrară, Editura JUNIMEA, Iași, 2006.
Ștefan, G. și colab. – Economie și politici agroalimentare, Editura ALFA, Iași, 2007.
Ștefan G. și colab. – Economia și filiera produselor agroalimentare, Editura ALFA, Iași, 2007.
Otiman P.I. – Restructarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în vederea aderării la U.E., Editura Agroprint, Timișoara, 2000.
Otiman P.I. – Agricultura României, Editura Agroprint, Timisoara, 2002.
Ouatu C. – Analiza economică, Editura Economică, , 2000.
Zahiu Letiția – Politici și piețe agricole, Editura Ceres, București, 2005.
* * * Agricultură și alimentatie – Direcții prioritare, MAPDR, 2004.
* * * Agricultură și alimentație – Strategii 2007-2013, MAPDR, 2005.
* * * Anuarul statistic al României, CNS, INS, 2004 – 2006.
* * * Conjunctura economiei mondiale, Editura Expert, 1999.
* * * Revista Probleme economice, colecția 2005 – 2007.
* * * Strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii și alimentației din România, MAPAM, 2003-2007.
* * * Strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii și alimentației din România, 2004-2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Economico Financiara A Rezultatelor Productiei (ID: 135627)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.