Analiza Economico Financiara a Intreprinderii „consocivil” Sa

Economie

Analiza Economico Financiara a Intreprinderii „consocivil” Sa

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducere

Proiecte investiționale. Concept, elaborare și eficiența proiectelor investiționale

Noțiuni conceptuale privind investițiile și proiectele de investiții

Rolul și necesitatea elaborării proiectelor investiționale

1.3 Eficiența economică a investițiilor

Analiza economico-financiara a întreprinderii „CONSOCIVIL” SA

2.1 Diagnosticul întreprinderii „CONSOCIVIL” SA

2.2 Analiza dinamică a investițiilor în activele întreprinderii

2.3 Analiza lichidității și solvabilității proiectului investițional

Estimarea eficienței proiectelor investiționale în cadrul întreprinderii „CONSOCIVIL” SA

3.1 Caracteristica proiectelor realizate de întreprinderea „CONSOCIVIL” SA

3.2 Estimarea eficienței proiectului investițional

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Anexe

Întroducere

În condițiile actuale de dezvoltare a economiei naționale, realizarea în bune condiții a programelor de creștere economică a țării depinde, în mare măsură, de selectarea corecta a investițiilor. Luând în considerare faptul că, în cadrul realizării programelor pentru dezvoltare și inovare se adoptă decizii în probleme de investiții, apare pregnantă utilitatea studierii și aplicării metodelor noi de apreciere a eficienței economice a investițiilor alocate pentru realizarea acestor proiecte.

Actualitatea temei. Economia națională, precum și întreaga economie mondială se găsesc, la acest început de secol și mileniu, într-o perioadă de succesiune către o economie globală, în care investițiile, cunoașterea și informațiile ocupă un loc central în preocupările entităților private și statale. Strategia națională de dezvoltare economică a Republicii Moldova, ca obiectiv principal, urmărește funcționarea unei economii de piață viabile, compatibilă cu principiile, mecanismele și politicile Uniunii Europene. Această strategie vizează, în mare parte, asigurarea unei creșteri economice durabile prin modernizarea și dezvoltarea întregului mediu social-economic. În acest context, investițiile constituie o dimensiune importantă a politicilor de restructurare și modernizare în cadrul unei economii bazate pe cunoștințe competitive și dinamice.

Actualitatea temei este condiționată de necesitatea abordării științifice a impactului factorului investițional asupra dezvoltării economice, în special prin evaluarea economică a investițiilor. Necesitatea cercetării aspectelor privind creșterea evaluării investițiilor prin implementarea tehnicilor și metodelor de evaluare este determinată de faptul că pentru Republica Moldova, ca, de altfel, și pentru alte state ale Europei de Est, evaluarea constituie un factor esențial în determinarea eficienții investițiilor devenind un element determinant în aprecierea rentabilității proiectelor investiționale și evitarea riscurilor.

De asemenea, investițiile constituie un factor determinant în stimularea economiei țării. Fundamentarea economică a deciziilor privind investițiile capătă o rezonanță deosebită în dimensiunea și repartizarea investițiilor, care la urma lor depinde, în mare parte, de creșterea eficienței economice, care reprezintă determinantul dezvoltării social-economice. Aceste probleme apar atât la nivelul agenților economici, cât și la niveluri superioare de decizii, în contextul politicilor cu privire la investiții. În ambianța economică contemporană, estimarea eficienței procesului investițional, confirmă, în opinia autorului, actualitatea temei de cercetare.

Scopul lucrării constă în determinarea rolului evaluării la creșterea eficienței economice, specificarea particularităților la estimarea eficienței proiectelor inovaționale și perfecționarea metodelor de evaluare a eficienței economice a investițiilor din sectorul real al economiei, ținând cont de efectele multiplicatoare ale investiției pe ramurile economiei naționala

Reieșind din scopul lucrării formulăm următoarele obiective:

studiul conceptului de eficiență economică, investiții și conținutului economic al acesteia ca categorie economică, specificarea rolului investițiilor și contribuția acesteia la creșterea eficienței economice în condițiile economiei de piață;

argumentarea rolului susținerii activităților de investiții și stabilirea mecanismelor și direcțiilor principale de stimulare a proceselor investiționale în Republica Moldova în condițiile economiei de tranziție;

precizarea metodelor de estimare a evaluării investițiilor și evidențierea particularităților ce apar la analiza economico – financiară;

completarea și perfecționarea modului de evaluare a eficienței economice a investițiilor la nivelul economiei naționale;

prezentarea algoritmului pentru evaluarea eficienței investițiilor la nivelul economiei naționale;

elaborarea modelului economico-matematic și aplicarea acestuia pentru evaluarea eficienței investițiilor.

Obiectul studiului, în plan conceptual, este concretizat la nivelul ramurilor prioritare ale economiei naționale, care constituie surse pentru sistemul economic și în activitatea cărora investițiile capătă eficiență maximă.

Structura lucrării se prezintă în corespundere cu obiectivele preconizate și ordinea de înfăptuire a cercetărilor. Teza cuprinde: introducerea, trei capitole, care redau conținutul de bază al cercetării, sinteza rezultatelor, concluzii și recomandări, literatura selectivă studiată și anexele.

În introduce, este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul, obiectivele și obiectul cercetării, suportul metodologic de studiu, noutatea științifică și aplicabilitatea practică a rezultatelor definitivate, precum și aprobarea rezultatelor obținute.

Capitolul I – „Proiecte investiționale. Concept, elaborare și eficiența proiectelor investiționale” este constituit din trei subcapitole în care se concretizează conceptul de eficiență economică a investițiilor, este definită noțiunea de „investiție” și conținutul acesteia ca categorie economică. Este argumentat rolul investițiilor ca factor al creșterii economice. În acest capital, este evidențiată necesitatea și specificul investițiilor, precum și formele de finanțare a acestora.

În capitolul II – „Analiza economico-financiara a întreprinderii „CONSOCIVIL” SA a fost caracterizat modelul balanței legăturilor dintre ramuri ca instrument de analiză a întreprinderii și aplicarea acestuia la evaluarea economico financiară. De asemenea, se evidențiază importanța „Diagnosticul întreprinderii”;”Analiza dinamică a investițiilor în activele întreprinderii”; „Analiza lichidității și solvabilității proiectului investițional” în evaluarea unei întreprinderi.

Capitolul III – „Estimarea eficienței proiectelor investiționale în cadrul întreprinderii CONSOCIVIL SA”, include istoricul firmei analizate cu care putem înțelege cu ce se ocupă întreprinderea dată și de ce investiții poate avea nevoie. Analiza metodelor de apreciere a evaluării economico financiare a proiectului investițional. De asemenea, a fost argumentată importanța „Indicatorilor” de eficiență a proiectului investițional în evaluarea economico financiară a proiectului investițional fiind calculat pas cu pas fiecare indicator care poate să ne monitorizeze situația postinvestițională. Contribuția importantă a acestui capitol este conturată prin prezentarea algoritmului și elaborarea modelului economico-matematic utilizat pentru evaluarea economico financiară a proiectului investițional și aplicarea în practică a acestuia.

În concluzii și recomandări, au fost relatate principalele rezultate ale cercetării efectuate și au fost expuse concluziile autorului privind implicarea investițiilor în dezvoltarea economică a întreprinderii și la creșterea eficienței investițiilor. Au fost prezentate recomandări cu privire la perfecționarea și completarea metodicii de evaluarea și alegerea proiectului investițional.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Sub aspect teoretic, studiul realizat va contribui la aprofundarea cunoștințelor cu privire la prestanța implementării investițiilor în creșterea eficienței economice. Această lucrare constituie un important suport teoretic și practic, prin investigațiile numeroase efectuate de autor referitor la implicațiile inovațiilor la dezvoltarea economică, în special asupra eficienței investițiilor prin aplicarea metodelor matematice și care au drept scop să contribuie la perfecționarea metodologiei actuale în domeniul evaluării eficienței proiectelor de investiții. De asemenea, importanța practică a tezei mai este determinată și de posibilitatea utilizării rezultatelor, concluziilor și a recomandărilor elaborate la determinarea deciziilor cu privire la selectarea unor proiecte investiționale, pentru activitatea întreprindere.

I. Proiecte investiționale. Concept, elaborare și eficiența proiectelor investiționale

Conceptul de investiție și proiect investițional

Tranziția la economia de piață a societății implică noi abordări în raportul dintre teoria și practica economică. Referindu-ne la conceptul de investiție vom remarca manifestarea unor preocupări de clarificare. Dar acest concept are un conținut mai complex de cât apare dintr-o analiză succintă. Problemele practice ale tranziției la economia de piață impun sarcini noi și dificile teoriei economice. Între acestea, o abordare a conceptului de investiții este încă departe de o definire unitară. Problema prezintă interes și este de actualitate căci așa cum afirma Alvin Toffler “ grupurile de factori de decizie anonimi, care manevrează pârghiile investițiilor, au constituit supra elitele din toate societățile industriale”.

Problema este de actualitate și pentru că potențialul investițional se reflectă nu neapărat prin volumul de resurse (financiare, materiale și umane) avansate, cât mai ales prin capacitatea factorului uman de a le transpune în efecte scontate.

Investițiile pot și trebuie abordate în strânsă legătură cu procesul dezvoltării, al creșterii economice. În fapt dezvoltarea depinde de capacitatea factorilor de decizie:

a) de a formula opțiuni de investiții în acord cu obiectivele și scopurile stabilite;

b) de a ameliora strategia și politicile de dezvoltare în ideea potențării efectelor investițiilor;

c) de a selecta proiecte de investiții care să permită valorificarea rațională a tuturor resurselor materiale, financiare și de muncă pentru atingerea obiectivelor stabilite.

În aceeași ordine de idei trebuie remarcat faptul că investițiile înfăptuite jalonează limitele, parametrii factorilor de producție, în mod riguros pentru o perioadă mare de timp, generând efecte complexe pe termen lung.

La prima vedere, investiția ne apare în mod concret ca o operațiune de modificare și de creștere a patrimoniului inițial: construcții industriale și civile, achiziția montajul și instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor mașini, utilaje etc. La o analiză mai profundă investiția este alocarea capitalurilor economisite în activități lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor inițial acordate “.

În sens financiar investițiile înseamnă schimbarea unei sume de bani prezentă, certă, în speranța obținerii unor venituri viitoare, superioare, probabile.

In sens contabil investiția reprezintă “alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venituri și cheltuieli de exploatare”.

Investiția, într-o altă formulare, reprezintă o decizie de a cheltui pentru achiziționarea de active fixe sau circulante inclusiv în scopuri speculative, prin care să se obțină un flux de lichidități și deci o creștere a avuției aparținând unei persoane fizice sau juridice.

Literatura engleză definește investițiile după trei criterii importante:

În plan contabil investițiile constituie o imobilizare în bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale achiziționate ori create pentru o entitate economică, durabile, respectiv:

imobilizări legate de exploatare;

imobilizări în afara exploatării.

În plan economic investițiile constituie sacrificiul de resurse curente în speranța obținerii unor rezultate viitoare, superioare;

sub influența factorului timp;

în condiții de eficiență economică;

sub spectrul riscului.

În plan financiar investițiile reprezintă ansamblul de cheltuieli care va genera venituri economii, o perioadă îndelungată, și care permit rambursarea, respectiv recuperarea cheltuielilor inițiale.

Din punctul de vedere al pieței financiare se vorbește de:

investiții pentru afaceri adică cheltuieli pentru mașini, utilaje, dotări ale unei societăți comerciale (cotate la bursa de valori mobiliare);

investiții imobiliare care includ clădiri, locuințe, terenuri (cotate la bursa de valori imobiliare);

investiții în stocuri de valori materiale circulante (cotate la bursa de mărfuri).

În fine se apreciază că, în economia de piață, investiția constituie plasament de capital în active diverse, indiferent de durata și scopul deținerii lor, inclusiv în scop speculativ.

Aporturile cu “caracter inteligent” constituie întotdeauna “acumulări” care au generat în timp efecte fiind astfel “veritabile investiții pentru omenire”. Capitalul intelectual al omenirii se află înmagazinat în: biblioteci, brevete, invenții etc. care constituie un capital exploatabil, înglobând deci capitalul uman și formele stocate de idei, informații, raționamente. Se relevă astfel caracterul de investiție a activității intelectuale care ar include cheltuieli de cercetare dezvoltare, cheltuieli de formare intelectual profesională, unele cheltuieli de marketing și publicitate etc.

Conceptul de investiție implică sensuri și accepțiuni variate. Datorită complexității acestui concept o sinteză se impune.

În sens larg prin investiție se înțelege “plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materială și forța de muncă necesară desfășurării și lărgirii activității acestora”. Dar tot în sens larg semnalăm vehicularea și a altor definiții al căror conținut îl prezentăm în continuare.

P. Masse, prin investiție desemnează “ toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete și rezultatele acestor acțiuni”. În această concepție noțiunea de investiții se delimitează prin următoarele elemente:

subiect, adică persoana fizică sau juridică care investește;

obiect, respectiv construcția, echipamentele, utilajele pentru care se inițiază investiția;

cost, adică efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv;

efecte, concretizate în rezultate, valori materiale, economice și financiare care urmează a fi obținute în viitor, o speranță mai mult sau mai puțin certă.

Reiese că investiția este considerată ca o cheltuială prezentă, realizată în vederea obținerii unor efecte viitoare în condiții de risc și incertitudine.

H. Peumans dă conceptului de investiții două sensuri. În sens larg, include în investiție cheltuielile de mijloace financiare pentru achiziționarea de bunuri concrete, durabile, echipamente de producție inclusiv cheltuielile pentru materii prime, materiale etc., deci cheltuielile de producție. În sens restrâns, din definiția de mai sus elimină cheltuielile curente de producție.

În modelele de creștere economică ale lui Keynes, Harrod, Domar, se pune semnul egalității între investiții și economii luând în considerare faptul real, anume că investițiile au ca resursă principală de realizare economiile. Se ignoră totuși semnificația lor diferită, investițiile, o cheltuială; economiile, o resursă, un efect al procesului economic pe seama căruia cheltuiala poate fi efectuată.

Tot în sens larg pot fi reținute și alte definiții. Astfel: “ investiția reprezintă renunțarea la sursele bănești lichide contra speranțelor unor resurse viitoare etalate în timp”; o condiție a progresului social, care se “realizează prin renunțarea la consumarea imediată, în favoarea unui consum ulterior” sau “adaosul curent la valoarea echipamentului de producție care a rezultat din activitatea de producție a perioadei respective”. Într-o concepție strâns legată de fapte, investițiile sunt “producția de procese suplimentare” pentru că așa cum remarcă N. Georgescu-Roegen, “ o fabrică de textile, de exemplu, este un produs al activității economice a omului întocmai ca și un cot de pânză”.

Într-un sens foarte larg subliniază I. Românu, a investi înseamnă a încorpora într-un obiect sau acțiune, eforturi umane și mijloace materiale cu scopul de a obține un anumit rezultat.

Abordarea conceptului de investiție cu sensul său restrâns este frecventă în planul teoriei și, cu atât mai mult, al practicii economice. Într-adevăr, în sens restrâns, investițiile în economia unei țări au o sferă de extindere marcată prin scop și mijloace.

Scopul evidențiază faptul că investițiile presupun mutații (înlocuire, sporire) ale unor elemente de patrimoniu de natura mijloacelor de muncă cu deosebire a mijloacelor fixe. Dar contextul tranziției la economia de piață implică analiza unor noi aspecte.

Mai precis, se conturează argumente privind oportunitatea extinderii acestui concept:

prin înglobarea unor cheltuieli asimilate investițiilor, având aceeași sursă de finanțare chiar dacă nu produc mutații cantitative în structura și volumul mijloacelor fixe;

prin cerința înglobării în acest concept a investițiilor intelectuale (nemateriale) care pot avea, sau nu, aceeași sursă de finanțare cu investițiile materiale (propriu-zise) întrunind următoarele trei condiții: produc modificări de comportament; contribuie la o acumulare de patrimoniu și conduc la creșterea capacității de producție. În esență se au în vedere cheltuieli de cercetare-dezvoltare pentru informatizare, implantarea logisticii comerciale a firmei, formarea profesională și studii de diagnoză, prognoză și fezabilitate;

prin luarea în considerare a investițiilor financiare. Apariția în economia noastră a investițiilor financiare presupune modificări în activele necorporale ale firmei și generează efecte financiare în bilanțul acesteia, prin dividendele, dobânzile cuvenite etc. Ne referim la investițiile de natura plasamentelor în acțiuni, cumpărarea de obligațiuni și titluri de valoare etc.

Sfera de cuprindere a conceptului de investiție este marcată și prin mijloacele de realizare, de înfăptuire, a lor. În esență principalul mijloc de realizare a oricărei investiții îl constituie cheltuiala, (avansarea) unor sume bănești. Mai departe însă vom afirma că investiția are ca mijloc de înfăptuire realizarea unor lucrări, efectuarea unor plasamente financiare cu efecte de lungă durată sau pur și simplu efectuarea unor cheltuieli de natură investițională prin sursa de finanțare ori prin efectele generate asupra patrimoniului firmei.

Indiferent de sensul, larg sau restrâns, al abordării conceptului de investiție și de relativa diversitate a punctelor de vedere și opiniilor formulate, pot fi desprinse câteva trăsături comune, care prezintă interes și anume:

Orice investiție presupune transpunerea în cheltuieli a unor disponibilități bănești indiferent dacă efortul înseamnă realizarea unor obiecte, bunuri concrete, echipamente sau dimpotrivă plasamente în acțiuni, titluri și hârtii de valoare.

Orice investiție înseamnă efort, sub multiple aspecte, dar în urma căruia se scontează efecte diverse, multiplicatoare, cel mai adesea sub forma sporului de profit, a cărui realizare rămâne incertă.

Orice investiție implică “dezafectarea” temporară, dar certă, a unor resurse curente (materiale, financiare, de muncă) al căror cost urmează a fi suplinit de efectele nete viitoare.

Clarificarea conceptului de proiect investițional implică, în mod obiectiv, identificarea accepțiunilor pe care le comportă și anume: plasament, cheltuială, acțiune, lucrare, activitate, proces.

Accepțiunea de plasament de fonduri bănești acoperă doar în parte sensul larg al conceptului de proiect investițional. Este indicată doar destinația unor fonduri bănești dar nu se reflectă tehnica și mijloacele de efectuare. Scopul este conturat pe un plan general. Este adevărat, în contextul tranziției la economia de piață se explicitează caracterul investițional al plasamentelor financiare în acțiuni, obligațiuni, titluri de stat etc., dar acest fapt nu este suficient.

Cel mai ades proiectul investițional capătă accepțiunea de cheltuială sau totalitate a cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi mijloace fixe ori se înlocuiesc cele scoase din uz. Dar și această accepțiune impune o analiză mai riguroasă.

Cu un sens mai general, a cheltui înseamnă “ a întrebuința banii pentru a cumpăra sau plăti ceva”. Într-o altă formulare cheltuielile sunt expresia valorică a consumului de mijloace de producție, de forță de muncă sau mijloace bănești, pentru satisfacerea necesităților de consum productiv sau neproductiv. Dar, a consuma înseamnă a folosi ceva pentru satisfacerea trebuințelor proprii sau pentru a obține alte produse. Prin acțiunea de a consuma elementul supus consumării dispare, se transformă sau se distruge.

Când ne referim la proiectele investiționale apreciem că atributul de cheltuială trebuie înțeles, ca având semnificația transformării activelor bănești în active materiale. Activele materiale puse în operă rămân și măresc patrimoniul întreprinzătorului sub forma activelor fixe (construcții, utilaje și instalații). Măresc patrimoniul unității sub aspectul valorilor de întrebuințare introduse în economia întreprinderii dar și sub aspectul valorii nou create, adăugate de munca vie.

Atributul de cheltuială pe care îl au proiectele investiționale tinde să capete o recunoaștere mult mai largă în contextul mecanismelor de piață. Faptul este explicabil. Constituirea resurselor bănești aferente și tehnica de “avansare”, de cheltuire a lor au loc prin intermediul unor proceduri financiare. Apoi, crește ponderea investițiilor asimilate, nemateriale și financiare, care deși generează, în parte, efecte investiționale nu comportă întrutotul regimul amortizării pe care îl au mijloacele fixe.

Accepțiunea de cheltuială dată proiectelor investiționale trebuie completată cu aceea de acțiune, activitate, proces, de transformare a mijloacelor bănești afectate acestui scop, în mijloace de producție. De altfel, caracterul de acțiune atribuit proiectului investițional este recunoscut în literatura noastră economică. Astfel se subliniază faptul că “proiectul investițional reprezintă o acțiune care comportă un anumit risc”, remarcând totodată că consumul de mijloace materiale și umane este sigur, în schimb efectele prevăzute constituie doar o speranță pe care timpul o va confirma sau infirma.

Activitate atribuită proiectului investițional are temei. Ea reflectă gradul și modul de implicare a diferiților factori de realizare a investițiilor. Este astfel posibilă identificarea răspunderilor concrete asumate de investitori, organele de consultanță și de proiectare, a firmelor de antrepriză etc. în materializarea opțiunilor de investiții.

Accepțiunea de proces în domeniul proiectelor investiționale are ca referințe preocupările lui N.Georgescu-Roegen în abordarea entropică, procesuală a activității economice. Profesorul Georgescu-Roegen sublinia că la rădăcina plănuirii economice se află nu numai caracterul limitat al resurselor globului dar și irevocabila degradare entropică a acestor resurse, proces pe care îl accelerează activitățile umane.

Conceptual, procesul reflectă mersul, desfășurarea sau evoluția unui fenomen sau eveniment; transformarea succesivă în starea unui lucru sau șirul de operații ori de fenomene prin care se efectuează o lucrare etc. Noțiunea se folosește în fizică și chimie, în domeniul dreptului și a literaturii, în biologie și economie. Procesul economic reflectă desfășurarea în timp și spațiu a fenomenelor economice, transformările succesive, cantitative și calitative, intervenite în starea acestora.

În concepția lui N. Georgescu-Roegen “proces” reprezintă o noțiune deosebit de derutantă, întrucât proces înseamnă neapărat schimbare. În aceeași accepțiune “un proces implică o întâmplare” pentru a cărui reprezentare analitică trebuie să se țină seama de scop, delimitarea, față de alte procese ca și de durata acestuia, respectiv de coordonatele în care se poate înfăptui orice proces.

Conform tezei lui N. Georgescu-Roegen întrucât timpul se scurge într-o singură direcție, adică spre viitor, acest fapt reflectă evoluția entropică a proceselor, transformarea care impune redefinirea entropiei “ca măsură a gradului de dezordine”, într-un sistem, în raport cu un anumit scop.

Este evident că sublinierile lui N. Georgescu-Roegen, privind procesul economic sub aspect conceptual ca și în legătură cu modelul de reprezentare analitică depășesc sfera de abordare a problematicii proiectului de investiții. Dar, oare, proiect de investiții nu poate fi, în acest cadru, concepută ca proces? Răspunsul credem că este afirmativ și iată de ce:

Activitatea de investiții se desfășoară organizat având un scop prestabilit prin documentația tehnico-economică, respectiv înfăptuirea unui anumit obiectiv economic, social sau de altă natură.

Activitatea de investiții are granițe, delimitări riguroase. Ele se identifică pe plan organizatoric, tehnologic, financiar și informațional. Sub aspect organizatoric delimitările (de activitatea de producție, prestații, comerț etc.) operează indiferent de forma executării lucrărilor (în regie sau antrepriză). Tehnologiile de execuție sunt variate dar în același timp specifice scopului urmărit – înfăptuirea obiectivului de investiții pe un anumit amplasament. Fondurile aferente investițiilor și tehnica utilizării lor sunt specifice. În fine pe plan informațional delimitările constau în organizarea distinctă a fluxului de culegere și prelucrare a informațiilor precum și a contabilității.

Activitatea de investiții implică durate variate desfășurându-se sub incidența factorului timp.

De altfel, și unele acte normative subliniază că activitatea în domeniul investițiilor constituie un amplu și complex proces de transformare calitativă a resurselor materiale, financiare și de muncă prin realizarea de noi capacități și obiective în toate ramurile economiei, prin modernizarea, dezvoltarea, reconstrucția mijloacelor fixe. Deci, cadrul legislativ impune chiar abordarea procesuală sistemică a activității de investiții.

Abordarea conceptului de investiții prin prisma accepțiunilor sale variate este de natură să-i confere caracter sistemic. Dar acest fapt se justifică. Investițiile sunt și vor fi diferențiat tratate în raport cu locul și rolul unuia sau altuia dintre factorii implicați în înfăptuirea lor. Pentru societate ele sunt un plasament de fonduri bănești, pentru investitori o totalitate de cheltuieli pentru realizarea unor obiective, cel mai adesea cu regim de mijloace fixe (noi, modernizate, înlocuite, achiziționate etc.). Pentru antreprenori, ele constituie lucrări, activitate de producție în specificul lor, de antrepriză în construcții-montaj. Abordarea lor în context procesual asigură însă un demers calitativ în realizarea investițiilor, sesizând interferențele între factorii implicați, activități, operațiuni, resurse și timp.

Investițiile se pot clasifica după mai multe criterii, și anume:

După structura lor, se pot grupa în:

mașini, utilaje, instalații și linii tehnologice, inclusiv aparate de măsură și control;

lucrări de construcții – montaj, compuse din lucrări de construcții și instalații și lucrări de montaj al utilajelor tehnologice realizate pe șantierele de construcții;

lucrări geologice pentru descoperirea de noi rezerve de substanțe minerale utile;

alte cheltuieli de investiții care se referă la plantații pomi – viticole, până la trecerea acestora pe rod, cumpărarea și creșterea animalelor până dau producție.

După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat, investițiile se clasifică în:

investiții directe;

investiții colaterale;

investiții conexe.

Investițiile directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziționarea utilajelor, montarea acestora, executarea fundațiilor și a construcțiilor, etc.) Aceste investiții se calculează pe baza devizelor de cheltuieli care se întocmesc pe categorii de lucrări, pe obiectiv, sau pe întreaga investiție (devizul general).

Investițiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilitățile obiectivului de bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, rețele telefonice, precum și cele îndreptate spre construirea unor obiective destinate deservirii obiectivului de bază – magazine, locuințe în jurul obiectivului de bază, etc.). Cheltuielile care se fac cu aceste investiții se stabilesc prin devize special elaborate

Investițiile conexe sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte) pentru a asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfășurării procesului de producție.

După sursa de finanțare, investițiile pot fi:

investiții finanțate din surse proprii;

investiții finanțate din surse atrase.

Sursele proprii se constituie din capitalul propriu (din profit, din fondul de amortizare și din încasările obținute în urma vânzării unor utilaje).

Sursele atrase în această perioadă au rol mare în finanțarea investițiilor și se constituie din credite bancare interne și externe, alocații de la buget sau din alte surse.

După modul de constituire pot fi:

investiții nete;

investiții brute.

Investițiile nete sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul național net și au ca scop sporirea capitalului fix și a stocurilor de materii prime și materiale

Investițiile brute se obțin adăugând la investiția netă amortizarea, care are ca scop înlocuirea capitalului fix uzat. Investițiile brute contribuie astfel la creșterea absolută a capitalului fix.

După natura obiectivului, investițiile pot fi obiective noi sau pot fi dezvoltări, modernizări, reutilări sau reprofilări ale unor investiții anterioare.

După modul de execuție, investițiile sunt:

investiții executate în antrepriză;

investiții executate în regie.

Acest mod de clasificare sa folosește cu precădere pentru lucrările de construcții. Modul de execuție este impus de o serie de factori, din care pot fi precizați: gradul de specializare a viitorului obiectiv, mărimea obiectivului, natura lucrărilor, etc.

Investițiile se mai pot clasifica și după alte criterii și anume: sfera de activitate (productivă, social – culturală); ramurile beneficiare (investiții executate în industrie, agricultură, construcții, transporturi), etc.

Însă, a face comparație între eforturile și efectele investiționale înseamnă a trata prea simplist aspectul eficienței economice a investițiilor. Caracterul complex al eficienței economice a investițiilor este determinat de faptul că, odată cu raportul efect/efort, aceasta reprezintă un concept care exprimă calitate, adică asigură perfecționarea activității sectorului în care investiția respectivă se realizează, prin modernizare și retehnologizare a structurilor economice, și astfel vizează promovarea inovării.

1.2 Rolul și necesitatea elaborării proiectelor investiționale

Indiferent de orânduirea socială, de regimul politic, investițiile, au constituit și constituie un factor hotărâtor al dezvoltării economico-sociale, prin volumul, structura și prin calitatea lor.

La nivelul unităților economice rolul investițiilor poate fi apreciat în complementaritate cu activitatea de bază care reflectă profilarea oricărei unități și pe care investițiile o amplifică.

O analiză a rolului investițiilor în țara noastră nu poate fi realizată decât în cele două ipostaze ale sale: retrospectivă și prospectivă.

În context retrospectiv vom remarca folosirea insistentă a pârghiei investițiilor în dezvoltarea economico – socială, în mod deosebit în deceniile 7-9 ale secolului al XX-lea, în Moldova. Faptul era posibil într-o economie bazată pe monopolul puterii asupra proprietății.

Prin urmare rolul investițiilor s-a manifestat în următoarele direcții:

1) Promovarea procesului de industrializare globală a țării, fapt care nu poate fi nici negat nici ignorat. Nu poate fi negat pentru că efectele acestor investiții au însemnat fabrici și uzine, în mai toate localitățile urbane sau urbanizate, căi de comunicație, obiective social culturale. Numai că folosirea excesivă a pârghiei investițiilor în procesul industrializării a condus la scăparea ei de sub control. S-a ajuns mai ales după 1975 ca industriile create, multe axate pe bunuri de investiții, să impună noi investiții. Și aceasta în condițiile accentuării crizei energetice, a crizei resurselor materiale, a restructurării piețelor externe. S-a ajuns astfel ca rolul investițiilor într-un proces de industrializare, necesar în economia postbelică a Moldovei, să fie deturnat prin supralicitare. Ca urmare s-a creat o structură a industriei greu de susținut, energofagă și materialofogă, cu un coeficient de eficiență economică în scădere.

Rolul investițiilor în procesul de industrializare în Moldova postbelică, nu poate fi ignorat pentru că stadiul înregistrat și structurile inadecvate ale industriei moldovenești actuale constituie un punct de plecare în procesul de reformă și de tranziție la economia de piață.

2) Remarcăm că pentru o serie de ramuri, printre care construcții, transporturi, gospodărire comunală, investițiile au însemnat o amplificare a bazei lor materiale. Pentru agricultură trebuie să remarcăm în plus faptul că investițiile au succedat deposedarea de pământ a proprietarilor și prin aceasta ele au generat într-o anumită măsură scăderea interesului populației rurale cu privire la modul și gradul de valorificare a pământului.

3) Nu se poate omite rolul investițiilor în crearea și amplificarea numărului de locuri de muncă, cu deosebire în industrie și construcții. Remarcăm implicațiile pe plan teritorial ale acestui fapt, amplificarea navetismului, amplificarea procesului de migrație a forței de muncă din rural în urban, necesitatea și implicațiile dezvoltării orașelor, orientarea formării profesionale etc.

4) Datorită monopolului de stat asupra proprietății, caracterului etatizat și a centralismului decizional economic, investițiile au constituit principala pârghie prin care s-a forțat realizarea unor structuri inadecvate ale complexului național economic. Aceste structuri s-au concretizat în amplificarea industriei naționale mai ales a subramurilor energofage. Uneori în condițiile unui import costisitor de materii prime și nivelului neperformant al unor subramuri industriale. S-au practicat uneori prețuri inechitabile în evaluarea raporturilor economice dintre ramurile economiei.

Totuși nu se poate ignora faptul că s-a investit mult, că s-a construit mult, că efortul financiar, material și uman a fost considerabil an de an. Și aceasta în condițiile scăderii eficienței economice a fondurilor de investiții.

5) Desigur, investițiile au avut un rol anume în participarea Moldovei la schimburile economice externe cu deosebire pe anumite piețe și în condiții specifice.

În context prospectiv rolul investițiilor se amplifică și se diversifică, ținând cont de complexitatea procesului de tranziție a țării noastre către economia de piață, ca și de implicațiile reformei economice, sociale și politice declanșate în anul 1990. Dar în același context va trebui să remarcăm situația specială în care se prezintă activitatea de investiții în țara noastră în ultimii ani.

O caracterizare succintă a situației investițiilor, după 1990 este relevantă:

raporturile structurale din economie au fost bulversate, decizia economică a devenit un atribut al fiecărui agent economic;

o serie de proiecte de investiții au fost sistate, anulate blocate, o serie de lucrări de investiții au fost sistate în stadii variate de execuție.

în general, comparativ cu anii precedenți s-a înregistrat o evoluție nedorită a principalilor indicatori: scăderea producției industriale, a produsului intern brut și net; scăderea interesului dar și a potențialului investițional; creșterea prețurilor și a inflației; apariția și creșterea șomajului; creșterea importului pentru consum și scăderea exportului; deteriorarea monedei naționale;

totuși, în ultimii ani procesul de reformă avansează, fapt ce poate fi remarcat prin: creșterea inițiativei private în economie, deschiderea legislativă pentru realizarea de investiții cu capital străin, reorganizarea unităților economice ca regii autonome sau societăți comerciale, reconstituirea proprietății private asupra pământului, încercarea de redobândire a unor segmente de piețe externe.

Deci se pune întrebarea: Care sunt în acest context direcțiile în care se va manifesta rolul investițiilor? Principial rolul investițiilor va trebui să aibă în vedere orientări similare dar în condiții calitative noi pe care le vom surprinde în continuare.

1. Investițiile vor constitui pârghia esențială în procesul de reformă impusă pentru deconstrucția și realcătuirea structural calitativă a complexului național economic. Se impun astfel procese de dezinvestiție și procese investiționale care vor asigura perfecționarea bazei materiale existente conform cu cerințele noilor structuri ale complexului național economic, adaptat mecanismelor de piață.

2. Se remarcă apoi rolul pe care investițiile îl pot avea în procesul de migrare a capitalurilor dintr-o ramură în alta, în condițiile concurenței și în profil teritorial. Mobilul acestui rol îl va constitui, evident, profitul scontat de investitor, dar fără a face abstracție de eventualele restricții economice, sociale, ecologice și de altă natură.

3. Un rol important îl vor avea investițiile în ceea ce privește reconstrucția economică, socială și profesională. În acest context se impune promovarea unor proiecte de investiții care să asigure reactivarea unor activități în raport cu noile cerințe ale pieței, adaptarea la progresul tehnic și tehnologic, finanțarea de reorientare și recalificare profesională a forței de muncă disponibilizate, stoparea căderi economice și stimularea unor procese de relansare economică.

4. Manifestarea rolului investițiilor în direcțiile menționate totuși conjuncturală.

Atunci când etapa de tranziție la economia de piață va fi încheiată, rolul investițiilor va avea ca direcții principale de manifestare: contribuția la procesul creșterii economice prin perfecționarea bazei materiale a societății și economiei moldovenești în condițiile mecanismelor pieței; promovarea în structura de ansamblu a economiei naționale a progresului tehnic; susținerea procesului formării profesionale și ocupării locurilor de muncă adaptat la cerințele dinamice socio-economice; protecția mediului; promovarea proiectelor de natură socio-culturală în funcție de raportul cerințe-posibilități; întărirea capacității de apărare a țării; promovarea proiectelor care facilitează amplificarea relațiilor economice externe.

Deci, într-un sistemului economic, activitatea de investiții joacă un dublu rol; în primul rând agenții economici declanșatori de acțiuni investiționale, care implementează diverse proiecte de investiții, își sporesc oferta de bunuri și/sau servicii prin creșterea capacitații lor productive, realizând venituri suplimentare, iar în al doilea rând orice proiect de investiții va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe, amonte (furnizoare de materii prime, materiale, utilități etc.) sau aval (distribuitoare sau consumatoare a bunurilor și serviciilor oferite).

Implicit va avea loc o creștere în lanț a veniturilor la toți agenții economici antrenați. Realizarea de proiecte sau programe de investiții conduce, în principal la creșterea stocului de capital fix. Ca atare, investițiile constituie principala pârghie de realizare a unei restructurării economice reale, prin crearea de noi structuri mai performante în acord cu opțiunile strategice ale societăți.

În plan social, investițiile joaca rolul de regulator/compensator în ocuparea forței de munca, în îmbunătățirea calității vieții. Implementarea unor proiecte sau programe de investiții antrenează modificări pe piața forței de muncă, creînd o nevoie suplimentara de forță de muncă în sectoarele care pregătesc și implementează aceste acțiuni investiționale (cercetare – proiectare, constructii, productia de echipamente și instalații de lucru etc), dar mai ales la beneficiarii de proiect care exploateaza noile capacități de producție. Aceasta are ca efect, imediat sau într-o perspectivă mai mult sau mai puțin îndepartata, atenuarea presiuni factorilor generatori de șomaj.

Investițiile destinate lucrărilor publice, serviciilor destinate populației, se caracterizează printr-o paletă de efecte induse de ordin social, cultural. Orice proiect de investiții din domeniul lucrărilor publice este (trebuie să fie) subordonat unei concepții genrale, integratoare la nivel de colectivitate teritorială și ca atare efectele sale vor avea un caracter difuz la nivelul comunității.

Investițiile pot fi privite și ca liant între generații, prin crearea de noi locuri de munca pentru generația tânără, dar și prin moștenirea de capital pe care aceasta o primește de la generațiile anterioare.

Nu în ultimul rând, investițiile constituie suportul material al promovării progresului tehnico-științific în diverse sectoare de activitate. Proiectele de investiții aplicate sunt mijlocul principal de valorificare a soluțiilor tehnice și tehnologice noi oferite de cercetarea științifică.

De mare actualitate este și rolul pe care trebuie să-l joace activitatea de investiții în rezolvarea marilor probleme ale lumii contemporane referitoare la protecția mediului ambiant, refacerea echilibrului ecologic acolo unde, de cele mai multe ori din ignoranta, acesta a fost rupt. Orice proiect de investiții supus analizei de oportunitate și eficiență trebuie sa aibă și componenta ecologica, iar criteriile ecologice trebuie sa fie incluse în sistemul de criterii pe baza căruia se va fundamente decizia de investiții. Spunem asta pornind de la teza unanim recunoscută ca ”mai ieftin este să previi decât să combați”. În acest context trebuie subliniat faptul că multe instituții financiare internaționale pun condiții de natură ecologică pe care trebuie să le respecte proiectele sau programele propuse spre a fi susținute financiar.

Având în vedere atât tendințele înregistrate pe plan mondial, cât și experiența practică acumulată din 1990 și până în prezent, specialiștii în economie au formulat o serie de căi pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional în domeniul investițiilor și creșterea gradului de atractivitate pentru investitorii străini.

Astfel de măsuri conduc la simplificării procedurilor de înregistrare a societăților comerciale cu participare străină, la armonizarea legislației și practici investiționale din Moldova cu cele din U. E.. Direcțiile de perfecționare a cadrului juridic si instituțional ar trebui să se refere la:

separarea activităților ce se circumscriu libertății de circulație a capitalului, a investiției străine strategice, cu impact asupra economiei naționale;

crearea unui plus de flexibilitate de acțiune a organismelor guvernamentale în negocierile cu investitorii strategici;

creșterea coerenței în relațiile cu marii investitori prin corelarea demersurilor diferitelor instituții centrale și locale în vederea asigurării unei “singure voci” în relațiile investiționale cu investitorii străini;

facilitarea realizării investițiilor strategice prin asistarea nemijlocită a marilor investitori în toate fazele (prospectarea pieței, negociere, semnare, desfășurarea activității economice).

Atragerea investițiilor străine ca o activitate coerentă și deliberată, având o finalitate bine definită, presupune utilizarea unor tehnici specifice între care un loc distinct îl ocupă acordarea de stimulente financiare, fiscale și de alta natură investitorilor.

Cele mai răspândite sunt stimulentele fiscale care includ reduceri de impozite, scutiri de impozite, taxe de import sau export reduse.

Stimulentele financiare oferite în general în Europa de vest și SUA, includ acordarea de sume cu titlu gratuit pentru investiții de capital, training, dezvoltarea amplasamentului investiției și a infrastructurii, credite cu dobândă redusă și altele.

Există și o a treia categorie de stimulente dificil de clasificat, care include o varietate de forme, de la vânzarea la prețuri preferențiale a terenului, construirea unei clădiri, cererea unor căi de acces, asigurarea școlarizării și acordarea de asistenta în recrutarea personalului, până la identificarea unor școli internaționale pentru copiii directorilor sau asigurarea accesului la cuburile sportive, locale, pentru investitori.

În cazul Europei de Est însă, nu stimulentele sunt factorul hotărâtor în luarea de decizii de a investi, ci alte aspecte cum ar fi: gradul de dezvoltare al bazei industriale, evoluția privatizării, stabilitatea politică, climatul macroeconomic, mărimea pieței locale și costul forței de muncă.

Din punctul de vedere al luării deciziei de a investi, acordarea de stimulente este importantă în doua momente: la formularea ideii de proiect când se întocmește o listă scurtă de posibile variante pentru investiție și la faza deciziei când se face practic o opțiune între mai multe variante.

Stimulentele care se pot acorda investitorilor străini pot fi deosebit de diverse, dintre care remarcăm: participarea cu titlu gratuit la capital, până la 50% din valoarea proiectului, vânzarea terenului la preț subvenționat, închirierea de terenuri sau clădiri cu o perioadă de grație în care nu se plătește chirie, acordarea de garanții guvernamentale, subvenționarea salariilor personalului angajat de investitorul străin, suportarea de către agenția de dezvoltare a unor cheltuieli legate de transportul și instalarea echipamentelor și utilajelor, repararea și modernizarea clădirilor existente pe cheltuiala agenției de dezvoltare, finanțarea trainingului pentru angajații investitorului străin, realizarea pe cheltuiala agenției de dezvoltare a studiilor de marketing sau a celor legate de protecția mediului.

În economia unei țări activitatea de investiții ocupă un loc central atât în sfera producției de bunuri și servicii cât și în sfera consumului, influențând atât cererea cât și oferta.

1.3. Eficiența economică a investițiilor

Specialiștii care pregătesc proiectele de investiții și decidenții sunt confruntați întotdeauna cu alternative, cu variante de soluții și de proiecte. Ei trebuie să aleaga dintre acestea pe cele mai convertibile, mai corespunzatoare. Raționamentele, aprecierile și opțiunile atît pe parcursul elaborării, cît și în faza selectării finale a proiectelor de investiții se bazează pe informațiile disponibile privind eficiența diferitelor soluții și variante de proiect, a alternativelor posibile de utilizare a fondurilor alocate pentru investiții. Deci, la baza deciziilor de investiții stau evaluarile analiștilor și investitorilor cu privire la eficiența proiectelor . Obținerea unei eficiențe cît mai mari, este principiul care călăuzește comportamentul și opțiunile, deciziile oamenilor de afaceri, ale investitorilor. Managementul investițiilor are ca imperativ fundamental eficiența. Eficiența este și trebuie să fie criteriul de orientare și direcționare a investițiilor, de justificare a opțiunilor și de stabilire a priorităților, de fundamentare a strategiilor, politicilor și proiectelor, de selectare a variantelor.

În teoria și practica managerială, în analiza de sistem, în evaluarea proiectelor , eficiența investițiilor este un complex de evaluare. Ea se referă la eficacitatea, randamentul și gradul rațional cu care sunt utilizate resursele de investiții alocate pentru a obține rezultatele dorite, avantajele anticipate asociate diferitelor proiecte, operații, programe și strategii de investiții, inițiate de agenții economici. Eficiența caracterizează cîștigul cu care se finalizează schimbul de resurse financiare și de timp, pe care le reclamă proiectul de investiții, contra avantajelor ce se previzionează, se speră că le va genera produsul investițiilor în perioada sa de expluatare/folosintă. Totodată, eficiența ne arată și cît de convenabil, de rentabil, este acest schimb pentru investitor [5, p.28].

Eficiența investițiilor este un atribut și o caracteristică funcțională generală, determinate, pentru orice proiect sau program, politica și strategie de investiții. Eficiența pune în evidență raporturile, legăturile cauzale, directe care formează între cheltuielile de resurse financiare și de timp, pe de o parte, și avantajele anticipate așteptate pe fiecare proiect, varianta de proiect si alternativa de investiții, pe de alta parte. Obținerea de avantaje economice, financiare, sociale si ecologice maxime cu puține resurse financiare disponibile pentru investiții reprezintă semnificația principală a eficienței investițiilor, funcția evaluării proiectelor.

În literatura de specialitate și în practica managerială eficiența investițiilor este interpretată ca:

1. economie de costuri de investiții, pe alternative și variante de proiect, pentru obținerea de scopuri identice și avantaje de aceeași mărime.

2. performanța calitativă, economică, financiară a proiectelor;

3.grad rațional, acceptabil de rentabilitate pentru investitor în ceia ce priveste utilizarea disponibilităților financiare și resurselor de timp în diverse proiecte de investitii;

4. gradul de atingere a scopurilor urmărite ținînd seama de cheltuielile de resurse financiare și de timp angajate prin proiectele respective de investiții [5, p.28-29].

Amplasarea unui obiectiv de investiții este deosebit de important înobținerea unei anumite eficiențe economice și sociale și este, de asemenea, analiza la nivel macro și microeconomic.

La nivel microeconomic, există diferite politici guvernamentale prin care se urmărește corelarea unor interese de ordin economic cu anumite cerințe de ordin social-politic, pentru ridicarea nivelului de dezvoltare a anumitor zone, pentru încurajarea unor activități, pentru protejarea anumitor zone. De exemplu, sunt întocmite programe vizînd folosirea unor surse locale de materii prime, de resurse turistice, ocuparea forței de muncă în zonele considerate devaforizate sau zone care necesită o protecție ecologică etc., dar, în acelaș timp, în toate statele există zone în care se interzice amplasarea unor obiective. Amplasarea prin prisma unor interese macroeconomice și social-politice poate conduce la costuri mai mari, reducînd pe termen scurt eficiența economic, dar prin aceasta se urmăresc, în mod prioritar, efecte de ordin social și pe termen lung. Abordarea complexă a amplasării obiectivelor de investițiila nivel macroeconomic, pe baza criteriilor și factorilor de natură economică are multiple implicații asupra creșterii economice și a nivelului de trai și de civilizatție în diferite zone.

La nivel microeconomic, sunt avute în vedere criterii mai concrete,care conduc, concomitant, la amplasarea și dimensionarea optimă a unui anumit obiectiv de investiții. Aceste criterii sunt atît de natură economic, cît și de natură extraeconomică. Criteriilde amplasare cuprind, pe de o parte, cerințele și necesitățile impuse de specificul ramurii economice și a întreprinderii respective, iar pe de altă parte, se ține seama de posibilitățile generale oferite de condițiile existente sau cele care pot crea în teritoriul, localitățile, zonele luare în considerare. Deci, la nivel microeconomic se au în vedere elementele de particularitete ale investiției respective.

Totuși, eficiența general și individuală, se realizează dacă interesele individuale ale fiecărui investitor, la nivel microeconomic, se amonizează cu interesele macroeconomice.

Principalele criterii și factori de amplasare macro și microeconomică pot fi grupate în următoarele categorii [3, p.162]:

1. Criterii funcțional-tehnologic

a) Materii prime și materile: cantitatea, calitatea și costul pe sortimente de materii prime, locul extracției sau al unităților furnizoare; stocuri necesare, condiții speciale de depozitare, conservare sau manipulare; mijloace mecanisme de manipulare și condiționare; investiții conexe și colaterale pentru crearea și expluatarea resurselor.

b) Produse finite și semifabricate: cantitate, calitate și costul produselor; operațiuni de depozitare, ambalare, containerizare și livrare; stocuri formate și mijloace necesare; condiții de conservare și manipulare în funcție de fragilitatea sau perisabilitatea lor; cerințe specifice de fiabilitate.

c) Combustibilii: specificul și calitatea lor, consumuri și costuri anuale; investiții colaterale și conexe pentru amplificarea și expluatarea resurselor.

d) Energie: felul surselor de energie, amplasarea în teren, transportul lor etc.

e) Centre consumatoare: cantități și sortimente, locul și destinația consumatorilor principali; investiții conexe necesare la consummator.

f) Transporturi exterioare: cantități, distanțe și costuri anuale pentru materii prime, semifabricate, produse și combustibili, investiții de bază și colaterale, precum și cheltuieli de expluatare pentru stații, tiraje, racorduri,la rețelele de transport.

g) Cooperări: influența pe care o exercită realizarea unor investiții colaterale în colaborare cu alte unități economice asupra costurilor de investiții și producție; unele facilități existente în zonă.

h) Forța de muncă: număr, structură pe vîrste, calificare etc.

i) Alimentare cu apă: investiții conexe și colaterale sau cote-părți pentru surse și rețele, stații de pompare și trasare (apa fiind în multe zone un element restricționar).

j) Combaterea poluării și reabilitarea mediului: investițiile și cheltuielile anuale necesare instalațiilor de captare, filtrare sau diluare a noxelor , a emanațiilor nocive; costuri suplimentare determinate de alegerea unor procese tehnologice nepoluante; modalități de reabilitare a solului, a cursului de ape etc.

2. Criterii naturale și constructive

a) Terenul: terenuri disponibile și situația lor juridică, suprafața și forma terenului, inclusive spațiile minime de extindere, gradul de fertilitate agricolă, costul, chiriile și taxele de folosire a terenului etc [3, p.163].

b) Condiții geologice: calitatea, natura și rezistența solului de fundare; investiții suplimentare pentru protecția seismic a construcțiilor și instalațiilor.

c) Condiții hidrologice: inundabilitatea terenului; investiții și cheltuieli de expluatare impuse de nivelul ridicat al apalor freatice, variația regimului ploviometric etc.

d) Condiții climatice: cheltuieli suplimentare cerute deatenuarea influențelor temperaturii și vînturilor execive; tehnologii de protejare față de fenomenele naturale;costul asigurării unui microclimat deosebit cerut de procesele tehnologice.

e) Exproprieri și demolări: natura și valoarea construcțiilor și instalațiilor existente pe teren, costul demolării acestora, despăgubiri pentru expropriați etc.

f) Durata de realizare a investiției: cheltuieli suplimentare, cerute de durate scurte de execuție, calculate comparativ cu avantajele economice obșinute prin darea în funcțiune a capacităților în avans, durata de recuperare a investițiilor.

3. Criterii social- politice

a) Distribuția diverselor activități productive, a rețelelor de infrastructură în teritoriu, prin care se stabilește nivelul de dezvoltare a zonei respective de amplasament. Un nivel redus de dezvoltare are avantajul lipsei unor concurenți, dar are numeroase dezavantaje legate de inexistența unor condiții pentru amplasarea unei investiții.

b) Situația populației totale, ocupate sau apte de muncă, analizînd structura ei pe ocupații, vîrstă sex și naționalitate; nivelul profesional și cultural; rata șomajului; statistici privind venitul, dar și elementele de tradiție ale populației resprctive.

c) Probleme de vecinătăți și privind posibilitățile de integrare internațională: egzistența unor zone libere, porturi, aeroporturi internațipnale; apropierea de granițe sau de state favorabile schimbului internațional de valori material și umane; posibilități de cooperare economică internațională.

4. Criterii restrictive special

a) Restricții impuse de învecinarea cu zone cu care au existat probleme politice istorice sau zone devenite instabile politic.

b) Restricții impuse de rezervații natural, monumente arhiologice, istorice, arhitecturale sau ale naturii.

c) Restricții impuse de zone cu caracter turistic.

d) Restricții impuse de planurile și regulamentele de sistematizare a teritoriului într-o anumită perspectivă.

e) Restricții impuse de zone legate de apărarea națională.

f) Restricții impuse de acorduri internaționale.

Ca concluzie, soluționarea problemei de amplasare optimă a obiectivelor de investiții necesită folosirea atît a criteriilor economice, cît și a celor sociale, analiza corelativă a unui sistem de indicatori și folosirea unor metode ale cercetării operaționale [3, p.164-165].

Înțelegerea corectă a conceptului de eficiența a investițiilor, necesară pentru aprecierea proiectelor și formarea opțiunilor în domeniu, se bazează pe o serie de specte și considerații metodologice fundamentale.

1. Eficiența investițiilor este un scalar care reflectă calitatea și volumul avantajelor anticipate, volumul și structura costurilor necesare, factorul timp, pe variante și alternative de proiecte.

2. Calitatea pregătirii deciziilor/proiectelor influiențează dimensiunea costurilor, resursele de timp și marimea avantajelor așteptate, iar acestea, împreună, determină formarea eficienței.

În vederea asigurării unei eficiențe înalte a proiectelor , este necesar ca în limitele resurselor alocate să se adopte cele mai performante soluții tehnologice, tehnice, de dotare, de fluxuri, de plasament, de realizare a clădirilor și construcțiilor aferente proiectului.

3. La fiecare proiect, alternative și varianta de investiții se realizează o anumită eficiență, mai mare sau mai scăzută. De aici, necesitatea de a cauta și a alege soluția cea mai eficientă dintre toate posibilitățile concrete de utilizare a capitalului alocat în vederea atingerii scopului stabilit.

Analiza de sistem recomandă să comparăm alternativele și variantele de proiect de investiții intre ele din punct de vedere al eficienței și, pe această bază, s-a formulam opțiunea, alegînd soluția cea mai convenabilă.

4. Eficiența investițiilor la un proiect nu se poate caracteriza și judeca numai după scopul atins și marimea avantajelor ce se obțin, ca atare, independent de costurile și resursele de timp pe care le reclamă realizarea acelui proiect [5, p.30].

Cunoașterea, exprimarea și evaluarea eficienței investițiilor, pe alternative și variante de proiect, se bazează pe compararea, într-o formă sau alta, a avantajelor anticipate și așteptate de către investitori cu costurile și resursele de timp necesare, asociate acelor proiecte, ca modalități concrete de acțiune pentru atingerea scopurilor și de utilizare a fondurilor disponibile pentru investiții.

Eficiența investițiilor (e) va fi funcție de factori determinanți (avantajele anticipate- R, costurile- C si resursele de timp- T necesare), sub incidența cărora se formează varianta i de proiect:

e(i) = e[R(i), C (i), T (i)], (1,2)

5. La orice decizie de investiții, pentru asigurarea corectitudinii și complexității evaluării eficienței, este necesar să fie luate în considerație aspectele și avantajele de ordin social și ecologic, pe care le au unele sau altele dintre variantele de proiect ce se analizează și impactul lor pe termen lung. Avantajele sociale și ecologice completează caracterizarea eficienței acelui proiect, dau un plus de substanță eficienței economice și financiare a investițiilor. Este de dorit și important să se efectuieze conversia efectelor sociale și ecologice în echivalent economic, financiar. Totuși, întotdeauna trebuie respectată ordinea de proiectare între eficiența socială, eficiența ecologică și eficiența economică și financiară. Primordială pentru luarea deciziei este eficiența financiară.

6. Caracterizarea eficienței economice a proiectelor de investiții presupune o triplă relativitate ( raportare).

În primul rînd, se compară avantajele așeptate cu costurile generate de realizarea proiectului, pe alternative și variante, în valori absolute la nivelul proiectului, în ansamblul său. Se obțin astfel informații și evaluări referitoare la eficiența economică absolută.

În al doilea rînd, se compară între ele diversele alternative și variante de proiect operînd, de regulă, cu intermediul avantajelor și incrementul costurilor de investiții. Comensurînd sporul de avantaje pe perechi de proiecte/ variante cu sporul corespunzător de investiții, se obțin informații și evaluări privind eficiența relativă (sau comparabilă) a resurselor investiționale angajate, se determină și avantajul comparative al deciziilor alternative studiate [5, p.31].

Eficiența investițiilor este un atribut al proiectelor și programelor, depinde de anumiți factori determinanți și se formează sub incidența acestora. Dar, în evaluarea proiectelor și în formularea recomandărilor de decizii este necesar să se ia în seamă exigențele investitorilor privind nivelul dorit, asteptat al eficienței capitalului alocat pentru investitii. De aceea, în al treilea rînd, pentru a stabili și a aprecia ca eficiențe calculate, pe alternative de proiect, este satisfacătoare, convenabilă, se compară rezultatele și evaluările reieșite din calcul economic al eficienței cu nivelurile de referintță, de eficiență dorită, minim necesară, prestabilită, pentru a putea accepta un proiect de investiții în varianta respectiva. Nivelul de referință de eficiență dorită, dată exogen, stabilite în prealabil în raport cu evaluarea proiectelor, reprezintă parametrii de control și reglare pentru aprecierea soluțiilor de proiect adoptate și formularea concluziilor finale. În acest mod, se ține seama și de importanța relativă pe care decidenții o dau avantajelor asociate a proiectelor, indicatorilor și criteriilor de eficiență economică.

Informațiile și evalurările referitoare la eficiența investițiilor proiectelor ce se studiază, fundamentate prin cele trei moduri de comparare menționate au importantă capitală pentru formarea opțiunilor în domeniul alocării disponibilităților financiare ale firmelor în diverse oportunități și proiecte de investiții. Ele permit indentificarea variantelor/proiectelor viabile, eficiente clasarea și ordonarea alternativelor după gradul lor de eficiență/rentabilitate și, în final, elaborarea de recomnadări pentru decidenți referitoare la cea mai opurtună și eficientă variantă de proiect.

7. Eficiența investițiilor se evaluează, se masoară și se analizează comparînd costuri certe de capital cu valori previzionate supuse riscului și incertitudinii referitoare la avantajele așteptate asociate proiectelor, care se vor produce în viitor, în perioada de exploatare/folosire a capacităților ce se creează prin realizarea proiectelor.

Calculele de evaluare a eficienței investițiilor se face într-o etapă care precede cu mult timp, de regulă, momentul punerii în funcțiune și iau în considerație un orizont de timp destul de mare privind durata de exploatare de viață utilă a bunurilor create prin proiectelor de investiții. Dacă efortul investițional se poate dimensiona la orice proiect cu suficientă exactitate, referindu-se la cheltuieli și resurse ce se vor concretiza în echipament, utilaje, clădiri și construcții speciale etc., într-un viitor foarte apropiat, avantajele și efectele utile anticipate se bazează pe ipoteze și informații estimate prospective privind viitorul mai îndepartat. Se fac predicții privind: durata de exploatare rentabilă, durata de viață a produselor, performanțele și parametrii de funcționare a viitoarelor capacități de producție și servicii ce se construiesc, aspectele comerciale ale activității, atît în ceea ce privește condițiile de aprovizionare, cît și cele ale vînzărilor, costurile de exploatare și rezultatele financiare finale.

Toate acestea accentuează incertitudinea evaluărilor mărimii profitului, nivelul rentabilității și eficienței provizionate. Avantajele și eficiența proiectelor de investiții aparțin viitorului și prezintă un apreciabil grad de risc.

8. Eficiența satisfacătoare, acceptabilă a investițiilor semnifică faptul că prin proiectele ce se adoptă nu se irosesc resursele alocate, nu se face risipă de resurse financiare, de timp etc., ci se asigură un cîștig considerat ca suficient în raport cu costurile aganjate, iar exigențele funcționale și de calitate ale produsului proiectelor sunt asigurate.[5.p.32-33]

Intr-o economie de piață, caracterizată prin jocul cererii și al ofertei, obținerea celor mai bune rezultate cu mijloace disponibile constituie problema esentială a agenților economici, scopul principal ce este urmărit în desfășurarea oricărei activități, deci și a investițiilor. Acest deziderat și sporeste valoarea și importanța în condițiile cînd, paralel cu creșterea continuă a necesităților societății, se face simțit un proces normal de diminuare a resurselor materiale disponibile. De aceea, un rol important il are conceptul de eficiența economică prin care se realizează legatura dintre resursele alocate pentru desfasurarea unei actiuni și rezultatele obținute de pe urma acesteia, care orientează dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigură folosirea cu eficiență maximă a acestora în condițiile unei dezvoltări raționale, armonioase a economiei naționale.

Investițiile constituie economii pe care generația actuală le face la fondul de consum în vederea asigurării dezvoltării capitalului fix în perioadele următoare de timp. În aceste condiții, nu poate fi indiferent modul cum se consumă aceste economii, aceste fonduri, fapt ce impune compararea rezultatelor economice, a efectelor economice cu eforturile investiționale făcute [2, p.76].

Definirea eficienței, în general, are în vedere două aspecte majore:

a) Eficiența reprezintă un raport efort-efect , ceea ce implică, în toate domeniile, în mod obligatoriu, corelația și comparația între cele două componente ale raportului:

– eforturile investiționale depuse;

– efecte obținute.

b) Eficiența trebuie înțeleasă pe cele două coordonate: tip și mediu economico-social ,deci raportul efort-efect trebuie analizat pe o perioadă de timp și într-un anumit domeniu.

Sintetizînd aceste prime considerații, eficiența este înteleasă ca fiind capacitatea de a găsi o corelație justă între eforturi si efecte, ceea ce, din puct de vedere economic, înseamnă optimizarea între fluxurile imput-output, adică intre intrările de resurse și ieșirile de rezultate într-o anumită perioadă de timp, pentru o anumită activitate, într-un anumit domeniu, într-o țară, zona sau pe plan mondial [2, p.30].

În categoria eforturilor se cuprind eforturi care se referă la procesul investițional (valoarea investiției, volumul lucrărilor de construcții-montaj, numărul de utilaje și de personal atrase în procesul investițional), dar și cele referitoare la procesul de producție (costurile producției, cheltuielile materiale, numărul de salariați etc.). Aceste eforturi se pot referi la un singur an (cheltuielile anuale de producție, investiția anuală, importul anual pentru investiții sau producție etc.) sau la intreaga perioadă de activitate (investiția totală, cheltuielile totale realizate pe intreaga durată de funcționare a obiectivului, importul total pentru investiții sau pentru producție).

De asemenea, în aprecierea eficienței economice a investițiilor, eforturile se pot referi numai la activitatea de investiții (valoarea investiției, import pentru investiții, valoarea utilajelor etc.), la activitatea de producție ( cheltuieli de producție, necesar de salariați) sau la ambele (efortul total pentru investiții și pentru producție).

Efectele economice, atît ca volum, cît și ca structură, au un rol deosebit de important în aprecierea eficienței economice. Aceste pot fi directe ( rezultatele imediate obținute în urma procesului investițional) și indirecte ( care apar la utilizatorul rezultatelor procesului investițional). Efectele directe se pot împărți, la rîndul lor, în efecte anuale sau efecte totale, însumate pe întreaga durată de funcționare a obiectivului economic.

Efectele economice ale procesului investițional, ca de altfel ale oricărei activități economice, se mai pot clasifica în efecte brute ( ca de exemplu valoarea producției, veniturile anuale) și efectele nete ( cum ar fi profiturile).

În cazul în care eficiența economică se calculează ca raport între efecte brute și eforturi, indicatorul trebuie să fie supraunitar, pentru a reflecta o activitate rentabilă. Dacă la numarător este efectul net, raportul poate fi subunitar, dar la un nivel cît mai ridicat.

În vederea creșterii eficienței economice a investițiilor în condițiile unei economii de piață se impune luarea unor măsuri, dintre care :

1) analiza temeinică a variantelor propuse, pe baza unui sistem complex de indicatori de eficiență economică, îmbunatățirea structurii producției concomitent cu ridicarea gradului de competitivitate a acesteia;

2) respectarea termenilor de depunere în funcțiune a obiectivelor economice care să ducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea mai rapidă a sumelor investite și obținerea mai devreme a rezultatelor propuse prin documentațiile de investiții;

3) realizarea la noile obiective sau la cele modernizate a unor niveluri superioare, față de obiectivele vechi, în ceea ce privește productivitatea muncii, chelutielile la un milion lei producție, indicile de valorificare a materiilor prime etc.

Pentru asigurarea creșterii eficienței economice a investițiilor fiecare factor participant la procesul investițional va acționa pentru asigurarea unei calități superioare în munca sa, o colaborare continuă pe tot parcursul desfășurării procesului investițional: proiectare, execuție, probe tehnologice, atingerea parametrilor proiectați, accelerarea ritmului de transformare a investițiilor în capital fix pentru asigurarea recuperării cît mai rapide a eforturilor umane, materiale și financiare făcute [2, p.77].

Făcîd o analiză generală a noțiunii de eficiență economică a investiției am constatat că aceasta este o sumă de factori calitativi, fapt ce îi conferă acesteia un caracter complex, vizînd perfecționarea activității în domeniul în care are loc punerea în funcțiune a investiției respective, care poate fi de modernizare, rethnologizare, reconstruire sau dezvoltare. În esență, prin eficiența economică a investițiilor trebuie să se înțeleagă faptul că prin consumarea unor fonduri de investiții se impune obținerea de rezultate maxime pe viitor. Așadar, eficiența economică a investițiilor reiese din raportarea efectelor obținute în urma punerii în funcțiune a unui obiectiv la eforturile necesare pentru realizarea acestuia. Eficiența economică a investițiilor reprezintă de fapt corelarea rezultatelor obținute pe multiple planuri ca urmare a efectuării unei investiții prin stabilirea unei conexiuni între cauză și efect.

II Analiza economico-financiara a întreprinderii „CONSOCIVIL” S.R.L.

2.1 Diagnosticul întreprinderii „CONSOCIVIL” S.R.L.;

Eficiența analizei rentabilității activității economico-financiare depinde în mare măsură de organizarea corectă a acesteia, aceasta trebuie să corespundă unor cerințe. Această analiză trebuie să poarte un caracter științific, să fie bazată pe planificarea activității analitice și economice, utilizarea metodelor noi analitice pentru a asigura eficiența procesului analitic.

Un loc important în analiza rentabilității și factorilor de influență asupra activelor întreprinderii îl joacă asigurarea informațională a acesteia. În procesul analizei sunt utilizate nu numai datele economice, dar și datele furnizate de documentele tehnice, documentația tehnologică și alte informații. Toate sursele informaționale pentru analiza factorilor de influență pot fi grupate în: normativ-planificate, interne și externe.

La categoria surselor normativ-planificate se referă toate tipurile de planuri și obiective formulate de întreprinderii (perspective, curente și operative), de asemenea la această categorie mai pot fi incluse și materialele normative, devizele de cheltuieli, sarcinile de proiectare etc.

În ceea ce privește sursele informaționale interne – acestea cuprind datele care sunt cuprinse în documentele evidențelor contabile, statistice și operaționale, precum și în datele furnizate de rapoartele financiare, documentele primare contabile.

Un rol important în ceea ce privește sursele informaționale îi revine evidenței contabile și rapoartelor financiare, în care foarte amănunțit sunt reflectate toate fenomenele economico-financiare, procesele și rezultatele acestora. O analiză completă și zilnică a datelor din documentele primare și dările de seamă centralizate permite luarea operativă a deciziilor manageriale și corectarea directivelor greșite, având drept scop atingerea scopurilor avizate.

Datele evidențelor statistice și a rapoartelor financiare sunt utilizate pentru o analiză mai profundă a tendințelor indicatorilor financiari și a factorilor care formează nivelul acestora. Studierea datelor analizelor statisticii macroeconomice în general la nivel de ramură și la nivel de economie națională este necesară pentru evaluarea condițiilor externe a funcționării întreprinderii și a nivelului riscurilor economice și financiare.

Evidențele operative furnizează informații mai operative în comparație cu evidențele contabile și statistice astfel creând condițiile pentru eficiența investigațiilor analitice.

Drept document de evidență, conform clasificării noastre poate fi considerat pașaportul economic al întreprinderii unde sunt concentrate datele cu privire la rezultatele activității economico-financiare pentru o perioadă de câțiva ani. O detalizare esențială a indicatorilor, care sunt incluse în pașaportul economic, permit efectuarea unor analize dinamice, permite de a descoperi tendințele și legitățile dezvoltării economiei întreprinderii.

Sursele informaționale externe – reprezintă documentele care reglementează activitatea economico-financiară, precum și datele care caracterizează modificarea climei externe a funcționării întreprinderii. La această categorie pot fi incluse:

Documentele oficiale, care sunt obligatoriu utilizate de întreprindere cum ar fi legile naționale, decretele prezidențiale, hotărârile guvernului, ordinele organelor de competență, actele întocmite de organele competente de control, ordinele și ordonanțele conducătorului întreprinderii, hotărârile adunării generale a asociaților și acționarilor etc.

Documentele economico – legale cum sunt: contractele, acordurile, hotărârile arbitrajului și a organelor judiciare, reclamațiile.

Informația științifico-tehnică: publicațiile, rapoartele cu privire la rezultatele investigațiilor etc.

Documentația tehnică ți tehnologică.

Materialele cu privire la investigațiile speciale cu privire la starea procesului de producție la locurile de muncă diferite cum ar fi cronometrajul, fotografia.

Informația cu privire la agenții parteneri ai întreprinderii–furnizorii și clienții. Datele cu privire la furnizori sunt necesare pentru prognozarea încrederii în aceștia și pentru controlul politicii de prețuri. Datele cu privire la clienți sunt necesare pentru caracterizarea lichidității curente și pe termen lung a acestora.

Datele cu privire la concurenții săi, primite din diferite surse informaționale cum ar fi internetul, radioul, televiziunea, ziarele, revistele, buletinele informaționale.

Informațiile cu privire la starea pieței resurselor materiale (volumul piețelor, nivelul și dinamica prețurilor la diferite tipuri de resurse materiale) .

Informațiile cu privire la starea piețelor de capital (rațele de re-finanțare, cursurile oficiale valutare, ratele băncilor comerciale la creditele și depozitele bancare etc.).

Informațiile cu privire la starea pieței valorilor mobiliare ( prețul ofertei și cererii la diferite tipuri de hârtii de valoare, volumurile și prețurile afacerilor la diferite tipuri de instrumente a pieței mobiliare, indexul centralizator al prețurilor pe piața valorilor mobiliare).

11. Informațiile Departamentului Statisticii cu privire la schimbările situației macroeconomice în țară.

Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu numai pe baza valorii bilanțiere, dar și în baza valorii nete. În ultimul caz se utilizează noțiunea de patrimoniu net sau active nete. În practica economică internațională se utilizează două modalități de calcul a acestui indicator.

Prima modalitate de calcul a indicatorului activelor nete se determină ca valoarea activelor diminuată cu valoarea obligațiilor (pe termen lung și scurt). În conformitate cu această modalitate determinarea valorii activelor nete se calculează în baza formulei:

Activele nete=Total active–Datorii pe termen lung–Datorii pe termen scurt, (2.1)

Din relația prezentată mai sus putem observa că rezultatul calculării va fi identic cu valoarea capitalul propriu al întreprinderii.

Cea de-a doua modalitate presupune că valoarea activelor nete a întreprinderii poate fi determinată ca valoarea activelor diminuată cu valoarea obligațiilor pe termen scurt. Relația de calcularea va fi prezentată în felul următor:

Activele nete = Total active – Datorii pe termen scurt , (2.2)

Rezultatul obținut în baza relației de mai sus raportat la datele bilanțului contabil va fi egal cu valoarea capitalului permanent (valoarea capitalului propriu și a obligațiilor pe termen lung).

Faptul calculării valorii activelor nete prin diferite metode este determinat de următoarele argumente:

Reieșind din faptul că noțiunile de capital propriu și capital permanent conțin în esența sa modalitatea de finanțare a activității întreprinderii și sursele acesteia, dar noțiunea de active nete pune accentul pe plasarea mijloacelor de finanțare controlate de întreprindere;

Uneori în procesul de calculare a valorii activelor nete se exclud din valoarea acestora următoarele active precum valorile materiale învechite și deteriorate, creanțele dubioase, activele nemateriale și alte valori patrimoniale care nu pot fi utilizate în cazuri de necesitate;

În procesul determinării valorii activelor nete întreprinderile pot fi evaluate nu numai pe baza valorii de bilanț, ci și în baza valorii de piață. Dacă e să utilizăm metoda evaluării activelor la valoarea de piață diminuând aceasta cu valoarea obligațiilor sale se va obține o valoarea a activelor nete mai mare decât valoarea capitalului propriu.

În practica economică autohtonă pentru calcularea valorii nete a activelor se utilizează adesea ori prima modalitate care reflectă valoarea surselor de finanțare proprii controlate de întreprindere și care nu sunt influențate de obligațiuni.

În realitate este necesar de menționat că valoarea activelor nete a întreprinderii înregistrează o creștere în momentul desfășurării eficiente a activității economice a întreprinderii. De asemenea este necesar de menționat că tendința de micșorare a valorii activelor nete reflectă existența momentelor negative în ceea ce privește luarea deciziilor manageriale de control a activității întreprinderii, situația financiară în acest caz fiind considerată ca una instabilă.

Apariția valorii negative a activelor nete a întreprinderii reflectă starea de criză, când întreprinderea nu-și poate controla activele sale, formate din sursele de finanțare proprii și deci reiese faptul că activele sunt finanțate exclusiv din contul mijloacelor împrumutate. Cu alte cuvinte se observă o dependență absolută a agentului economic față de mijloacele externe de finanțare.

Pentru determinarea factorilor de influență asupra activelor nete a întreprinderii se utilizează metoda bilanțieră care ne permite să evidențiem cauzele de reducere și majorare a valorii activelor nete.

Tabelul 2.1 Calcularea influenței factorilor asupra activelor nete

a întreprinderii în anii 2008 – 2009

Sursa: [Anexa 1 Raportul financiar pe anul 2009, completat de autor]

În baza datelor din tabelul 2.1, construim figura 2.1.

Figura 2.1 Ponderea datoriilor în total activ pe anul 2008

Figura 2.2 Ponderea datoriilor în total activ pe anul 2009

Concluzie: Reieșind din datele analizate în tabelul de mai sus se poate face următoarea concluzie că la întreprinderea analizată valoarea activelor nete a întreprinderii în anul 2008 și în anul 2009 reprezintă 24772550 lei și 23318964 lei observându-se o descreștere a acestora cu -1453586 lei fapt ce reflectă o tendință negativă. scăderea activelor se caracterizată prin faptul că activitatea întreprinderii nu este dependentă de sursele de finanțare externe. Acest fapt se observă o scădere a valorii datoriilor pe termen lung în anul 2009 cu -73524 lei fapt ce a influențat asupra valorii activelor nete micșorînd dependența întreprinderii față de sursele de finanțare externe. De asemenea o influență asupra activelor nete a întreprinderii a avut scăderea valorii obligațiilor pe termen scurt cu -946122 lei. În final este necesar de menționat că aceasta scădere a activelor nete se datorează activelor întreprinderii care înregistrează o micșorare brusca de la 21071605 lei în 2008 la 20637665 în 2009

O altă modalitate de calculare a factorilor de influență asupra activelor întreprinderii este determinarea influenței factorilor asupra rotației acestora.

Rotațiile activelor depind pe de o parte de viteza de rotație a acestora, iar pe de altă parte de structura organică a activelor: cu cât mai mare este ponderea activelor curente în valoarea activelor total cu atât e mai mare nr. de rotație a activelor cu atât e mai mare perioada de rotație a activelor. Astfel:

Nr. de rotație a activelor = Ponderea activelor curente în valoarea totală a activelor x nr. de rotație a activelor, (2.3)

unde Perioada de rotație a activelor = Perioada de rotație a activelor curente / Ponderea activelor curente în valoarea totală a activelor, (2.4)

Din relația de mai sus se observă că modificarea perioadei de rotație a activelor este determinată de influența următorilor factori:

Modificarea ponderii activelor curente în valoarea totală a activelor;

Modificarea perioadei de rotație a activelor curente.

Perioada de rotație a activelor are o influență directă asupra modificării rotației tuturor activelor: odată cu reducerea perioadei de reducere a activelor curente are loc și reducerea perioadei de rotație a activelor și invers. Ponderea activelor curente în valoarea totală a activelor are o influență inversă: majorarea ponderii activelor curente duce la reducerea rotațiilor tuturor activelor și invers.

Pentru analiza influenței factorilor asupra rotației activelor vom utiliza următorul tabel analitic cu datele inițiale pentru analiză.

Tabelul 2.2 Analiza factoriale a perioadei de rotație a activelor întreprinderii

Sursa: [Anexa 1 Raportul Financiar pe anul 2009 completat de autor].

Concluzie: Reieșind din datele analizate în tabelul de mai sus se poate trage următoarea concluzie că asupra creșterii perioadei de rotație a activelor cu 235 zile au influențat următorii factori:

Ponderea activelor curente în valoare totală a activelor care a micșorat perioada de rotație cu 0,58 zile.

Modificarea perioadei de rotație a activelor curente de la 403 zile la 638 zile a dus la mărirea decisivă a perioadei de rotație a activelor, fapt frecvent întîlnit în construcții capitale.

Reieșind din faptul că creșterea perioadei de rotație a activelor a avut loc ca urmare a influenței majore a unui factor calitativ deci putem trage concluzia că micșorarea indicatorul este un punct negativ pentru întreprindere, ceea ce este un factor negativ în dezvoltarea întreprinderii. Totodată este necesar de menționat că întreprinderea nu dispune de rezervele interne a reducerii vitezei de rotație a activelor.

Astfel perioada de rotație a activelor în urma influenței celor doi indicatori s-a mărit cea ce este un factor negativ pentru dezvoltarea întreprinderii.

Un alt procedeu al analizei factorilor de influență asupra activelor întreprinderii este studierea influenței factorilor asupra activelor curente nete a întreprinderii. Scopul acestei etape de analiză constă în determinarea cauzelor principale de modificare a activelor curente nete a întreprinderii. Pentru analiza influenței factorilor asupra activelor curente nete vom utiliza următoarea relație: Activele curente nete= Capitalul propriu + Datorii pe termen lung

– Activele pe termen lung, (2.5)

În procesul analizei influenței factorilor asupra activelor curente nete se va purcede atât la analiza factorilor de nivelul I cât și a celor de nivelul II.

La stabilirea factorilor de influență de nivelul I asupra activelor curente nete vom utiliza metoda bilanțieră.

Tabelul 2.3 Calculul influenței factorilor de nivelul I pentru anul 2008-2009

Sursa: [Anexa 1 Raportul Financiar pe anul 2009 completat de autor].

Concluzie: Analiza efectuată în tabelul de mai sus ne reflectă faptul că indicatorul rezultativ activele curente nete s-a micșorat ca urmare a influenței pegative din partea creșterii valorii a datoriilor pe termen lung cu 73524 lei, scăderea fiind înregistrată din cauza achitării datoriilor anului precedent. De asemenea o influență negativă asupra micșorării activelor curente nete a avut și micșorarea capitalului propriu cu 433940 lei.

În continuare pentru o analiză mai profundă a factorilor de influență asupra activelor curente nete vom detaliza fiecare factor de influență în componentele acestora utilizând următoarele tabele analitice. Calculul influenței factorilor de nivelul II asupra modificării activelor curente nete în anii 2007-2008 este prezentat în tabelul 2,4.

Tabelul 2.4 Calculul influenței factorilor de nivelul II asupra modificării activelor curente nete în anii 2008-2009

Sursa: [Anexa 1 Raportul Financiar pe anul 2009 completat de autor].

Concluzie: Analizând datele influenței factorilor de nivelul II putem trage concluzia că nici un factor n-a influențat pozitiv asupra indicatorului rezultativ.

2.2 Analiza dinamică a investițiilor în activele întreprinderii;

În scopul analizei în dinamică a investițiilor din cadrul întreprinderii are loc studierea mărimii și evaluării resurselor economice a întreprinderii, reflectate în activul bilanțului contabil. La această etapă a analizei se calculează atât abaterile absolute cât și cele relative, cum spre exemplu ritmul de creștere a activelor monetare în numerar în comparație cu perioada precedentă.

Evaluarea rezultatelor obținute în procesul analizei informației obținute se efectuează reieșind din următoarele aspecte. De obicei în rezultatul analizei reușite a desfășurării activității economico-financiare a întreprinderii crește valoarea activelor controlate de întreprindere. Acest fapt reflectă valorificarea activității întreprinderii și creșterea potențialului economic a acesteia (înnoirea și creșterea valorii mijloacelor fixe, creșterea valorii stocurilor de mărfuri și materiale, efectuarea investițiilor financiare etc.). Creșterea activelor în numerar poate fi stimulată prin mai multe căi cum ar fi:

Depunerea mijloacelor bănești suplimentare în capitalul statutar al întreprinderii;

Procurarea și crearea activelor din mijloacele profitului obținut (reinvestirea profitului);

Obținerea împrumuturilor și creditelor ;

De asemenea majorarea valorii activelor controlate de întreprindere poate avea loc în rezultatul proceselor inflaționiste existente în cadrul economiei naționale sau în procesul reevaluării activelor. Prevalarea unor metode de creștere a activelor asupra altora reflectă strategia de dezvoltare a întreprinderii acceptată de proprietari și conducerea unei societăți.

Reducerea activelor în numerar semnalizează existența tendințelor negative în activitatea întreprinderii: încetinirea activității ca rezultat al reducerii ofertei precum și în rezultatul altor cauze, cum ar fi acumularea pierderilor, mijloacelor bănești împrumutate, atrase supra limită a dezvoltării etc. În aceste condiții ieșirea activelor din sfera controlului întreprinderii poate lua forme diferite:

Vânzarea activelor ce nu sunt utilizate în procesul activității economico-financiare a întreprinderii;

Transmiterea activelor în contul stingerii datoriilor curente;

Distribuirea activelor între asociații întreprinderii .

Micșorarea potențialului economic al întreprinderii poate duce la încetarea sau imposibilitatea desfășurării activității întreprinderii la același nivel.

Pentru analiza în dinamica a investițiilor în activele întreprinderii vom utiliza datele Raportului financiar al Companiei „Consocivil” S.R.L. pentru anul 2008-2009.

Tabelul 2.5 Analiza în dinamică a activelor întreprinderii „Consocivil” S.R.L.

pe anii 2008-2009

Sursa: [Anexa 1 Raportul financiar pe anul 2008, completat de autor].

Figura 2.3 Dinamica activelor întreprinderii în anii 2008-2009

Concluzie: Analizând datele din tabelul de mai sus putem face următoarea concluzie, că la întreprinderea analizată are loc tendința de scădere în dinamică a activelor cu 1453586 lei. Această scădere se datorează micșorării în dinamică la postura activelor curente, fapt influențat de scăderea valorii multor indicatori (cu semnul „–„), din tabelul 2,5.

În urma analizei efectuate pe perioada 2008-2009 s-a observat tendința de scădere a indicatorilor companiei pe fonul crizei în domeniu.

2.3 Analiza lichidității și solvabilității proiectului investițional

Conținutul economic și importanța analizei lichidității și solvabilității

Analiza lichidității Bilanțului contabil ocupă un loc central în aprecierea situației financiare a firmei. Calcularea și interpretarea coeficienților lichidității în mod obligatoriu sunt incluse practic în orice materiale analitice:

1. nota explicativă financiar anual;

2. raportul conducerii întreprinderii către adunarea generală a proprietarilor cu privire la rezultatele activității în perioada raportată;

3. proiectul de investiții;

4. prospectul ofertei publice a valorilor mobiliare (prospectului de emisie a acțiunilor);

5. documentele de lucru ale auditorului privind aplicarea procedurilor analitice;

6. studiul cererii de credit etc.

Importanța deosebită a lichidității decurge din natura economică a acestui indice. In cadrul echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele mai importante condiții de existența a întreprinderii pe piață – posibilitatea de a-și onora obligațiile de plată la termenele scadente.

Din punct de vedere al conținutului economic la nivel național problematica lichidității, solvabilității și capacității de plată este suficient de importante. Noțiunile menționate sunt foarte apropiate și, de aceea, deseori se confundă în cadrul analizei Rapoartelor financiare. Totodată, între ele există unele deosebiri, prezentate în figura 2.4.

Din această figură rezultă că lichiditatea activelor vizează proprietatea elementelor din componența patrimoniului întreprinderii de a se transforma în bani și servește în calitate de criteriu de grupare a posturilor în activul Bilanțului. Capacitatea de plată, tratată sub aspect general, reflectă abilitatea întreprinderii de a face față obligațiilor sale, adică de a-și onora plățile la termenele scadente. La aprecierea capacității de plată intervine comparația între elemente de activ și de pasiv, respectiv mijloace de plată și datorii.

Fiind examinată pe o perioadă scurtă ori mai îndelungată de timp, capacitatea de plată semnifică corespunzător lichiditatea Bilanțului contabil sau solvabilitatea pe termen lung.

La definirea lichidității Bilanțului contabil pot fi evidențiate două aspecte: static și dinamic. Așadar, lichiditatea Bilanțului contabil poate fi definită ca o formă specifică a echilibrului financiar, care exprimă:

• sub aspect static – o stare de proporționalitate între mijloacele de plată disponibile la un moment dat și obligațiile de plată exigibile la aceeași dată;

• sub aspect dinamic – o stare de concordanță între fluxurile monetare pozitive, adică încasări, și cele negative – plăți.

Pentru obținerea rezultatelor veridice în procesul analizei lichidității totalitatea activelor întreprinderii se grupează în funcție de capacitatea acestora de a se transforma în mijloace bănești. In teoria și practica economică se aplică abordări numeroase în privința clasării activelor disponibile după acest criteriu. Vom examina una din posibile variante de clasare conform căreia se evidențiază următoarele grupe de active:

A1 – cuprinde active perfect lichide, precum sunt mijloacele bănești. Uneori în această grupă se includ și investițiile pe termen scurt care nu întotdeauna este acceptabil în condițiile pieței insuficient dezvoltate de valori mobiliare;

A2 – conține active ușor realizabile: produse finite, mărfuri, investiții și creanțe pe termen scurt;

A3 – integrează active lent realizabile, precum sunt stocurile de mărfuri și materiale, alte active curente. în aceasta grupă deseori se includ și investițiile pe termen lung;

A4 – include active greu realizabile, la care se referă activele pe termen lung.

Concomitent cu gruparea activelor disponibile, analiza lichidității implică clasarea surselor de finanțare reflectate în pasivul Bilanțului contabil. în dependență de necesitatea achitării la termenele scadente, se deosebesc următoarele grupe de pasive:

P1 – conține datorii urgente, adică cele scadente cu termenul de plată expirat;

P2 – cuprinde datorii curente cu termenul de plată neexpirat;

P3 – integrează datorii pe termen lung;

P4 – include capital propriu.

Clasarea activelor și pasivelor întreprinderii în funcție de aceste criterii, examinarea corelațiilor existente dintre grupele evidențiate permite aprecierea lichidității Bilanțului contabil.

Bilanțul contabil se consideră absolut lichid, dacă se respectă următoarele relații:

A1 >P1; A2>P2; A3>P3 (2.6).

Îndeplinirea ce corespunde condiției A4 < P4, semnifică faptul că există fondul de rulment net pozitiv.

Analiza lichidității firmei

Pentru caracterizarea lichidității firmei se impune compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeași perioadă.

În literatura de specialitate ratele de lichiditate sunt cunoscute și sub denumirea de rate de trezorerie și au rolul de a măsura capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Analiza ratelor rezultate prin compararea ansamblului lichidităților potențiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilitățile potențiale (datorii rambursabile pe termen scurt), constituie o metodă rapidă și ușor de utilizat pentru aprecierea gradului în care firma face față obligațiilor pe termen scurt. Cele mai utilizate rate de lichiditate sunt:

1) Rata lichidității generale (Rlg), se determină prin raportarea valorii activelor

curente la valoarea pasivelor curente.

(2.7)

Activele curente includ disponibilitățile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit și stocurile, iar pasivele curente sunt formate din efecte comerciale de plătit, credite bancare pe termen scurt, partea din împrumuturile pe termen mediu și lung a căror scadență este în cadrul exercițiului financiar curent impozite de plătit și alte obligații (în principal cele salariale).

Tabelul 2.6 Dinamica ratei lichidității generale

Sursa: [Anexa 2 Raportul financiar pe anul 2009, completat de autor].

Concluzie: Dacă o întreprindere trece prin dificultăți financiare aceasta începe să-și onoreze plățile mai târziu, să acumuleze credite bancare etc. Dacă pasivele curente cresc mai rapid decât activele curente rata curentă scade, ceea ce constituie semnalul apariției unor probleme de natură economico-financiară.

Valoarea supraunitară a acestei rate este expresia existenței unui fond de rulment care îi permite întreprinderii să facă față incidentelor care apar în mișcarea activelor circulante sau unor deteriorări ale valorii acestora. Cu cât această rată este mai mare decât 1 cu atât întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență a trezoreriei care ar putea fi determinată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor.

Când valoarea acestei rate este subunitară, înseamnă că lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale. Aceasta se datorează faptului că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă. Totuși, valoarea subunitară a ratei constituie un pericol atunci când stocurile se reduc treptat în scopul achitării datoriilor exigibile pe termen scurt, dar fără a stânjeni continuitatea producției, ceea ce se observa în anul 2008 dar situația vine la normal în 2009.

Rata lichidității generale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilității pe termen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidități în decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor. Deși media acestei rate în ramura industrie este de 1,8 ea nu poate fi considerată ca reprezentând un număr magic pe care toate firmele din sector trebuie să încerce să-l atingă. Aceasta deoarece, unele firme foarte bine conduse se pot plasa deasupra valorii respective, iar alte firme tot așa de bune, se pot plasa sub valoarea medie a ratei.

În situația în care ratele financiare pentru o anumită firmă sunt departe de valoarea medie pe ramură, analistul trebuie să cerceteze cauzele acestei variații. În cadrul industriei, există variații mari între valorile acestei rate de la o întreprindere alta.

2) Rata lichidității restrânse (Rlr), este cunoscută și sub denumirea de “rata rapidă” sau “testul acid (quick ratio)”, potrivit teoriei economice nord-americane. Ea exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

Ca modalități de calcul, rata lichidității restrânse (Rlr) se poate determina prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente și împărțirea diferenței astfel obținute la valoarea pasivelor curente:

Tabelul 2.7 Dinamica ratei lichidității restrânse

Sursa: [Anexa 2 Raportul financiar pe anul 2009, completat de autor].

Concluzie: Stocurile sunt, de obicei, cel mai puțin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei întreprinderi (pot apare pierderi în momentul în care se pune problema lichidării acestor stocuri). De aceea, această rată poate fi considerată ca fiind un “test acid” pentru măsurarea capacității firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt.

Această rată este de regulă subunitară. Ea trebuie însă analizată și interpretată cu prudență prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanțelor (număr de clienți, ponderea lor în totalul creanțelor etc.). în teoria economică există opinii potrivit cărora о rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta о situație optimă în ceea ce privește lichiditatea parțială. La întreprindere în anul 2009 observăm ca firma are capacitatea de ași onora obligațiile pe termen scurt. În ceilalți doi ani situația este optimă în cea ce privește solvabilitatea parțială. Deci întreprinderea are capacitatea de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.

3) Rata lichidității imediate (Rli), realizează corespondența dintre elementele cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului.

Această rată, cunoscută și sub denumirea de rata capacității de plată imediate,

măsoară capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor, utilizând disponibilitățile

existente, astfel:

În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de trezoreria la vedere sau rata solvabilității imediate. Pentru interpretarea acestei rate trebuie luate în considerare о serie de informații privind condițiile de desfășurare a activității.

Un nivel ridicat al ratei indică о lichiditate, respectiv о solvabilitate ridicată, dar саrе poate fi consecința unei utilizări mai puțin performante a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu constituie în același timp о garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate.

О valoare redusă a ratei lichidității imediate poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităților sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor mobilizabile în concordanță cu exigibilitatea datoriilor imediate.

Menținerea capacității de plată este rezultatul unei activități complexe desfășurată de întreprindere și care reclamă o corelare judicioasă a termenilor de plată a obligațiilor cu cele de încasare a creanțelor. Eficacitatea analizei sporește, în situația în care este luată în calcul și viteza de rotație a capitalurilor întreprinderii. Rata lichidității imediate, este totuși un indicator puțin relevant datorită instabilității încasărilor.

Analiza solvabilități firmei. Capacitatea de plată semnifică solvabilitatea imediată, respectiv exprimă capacitatea mijloacelor bănești la un moment dat sau pentru о perioadă scurtă de timp (de obicei pană la 30 de zile), de a acoperi obligațiile scadente pentru același interval de timp.

Analiza solvabilității firmei urmărește capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile totale din resursele totale. Pe baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacității totale de plată pe termen lung.

Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori, cei mai importanți sunt:

1. Rata solvabilității patrimoniale:

Valoarea minimă a ratei solvabilității patrimoniale se apreciază că trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5; iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală.

2. Rata solvabilității generale:

Tabelul 2.8 Dinamica ratei solvabilității generale

Sursa: [Anexa 2 Raportul financiar pe anul 2009, completat de autor].

Concluzie: Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și active circulante). Cu cat valoarea ratei solvabilității generale este mai mare decât 1, cu atât situația financiară de ansamblu a firmei este mai bună. Observăm ca situația în companie este relativ buna însă sa nu uităm că nivelul minim accesibil este de 1,66 (deși normal ar fi de cel puțin 2,00), sub acest nivel firma se află în pericol de incapacitate de plată, iar nivelul optim este considerat de 3,00. Deși situația întreprinderii este foarte bună, trebuie adoptate măsuri pentru menținerea și chiar creșterea solvabilității acesteia în perioadele următoare.

Rata solvabilității financiare:

Tabelul 2.9 Dinamica ratei solvabilității financiare

Sursa: [Anexa 2 Raportul financiar pe anul 2009, completat de autor].

Concluzie: Indicatorul dat arată măsura în care activele totale ale firmei pot acoperi datoriile pe termen scurt.. Nivelul minim acceptabil este de 2,00. În anul 2008 până în anul 2009 observăm că acest indicator depășește cu mult nivelul minim acceptabil ajungând la 23,38 și respectiv 18,92 cea ce demonstrează că în companie nu există pericolul incapacității de plată și mai mult acest indicator are o tendință de creștere.

Importanța analizei lichidității și solvabilității Bilanțului contabil ocupă un loc central în aprecierea situației financiare a firmei. Importanța deosebită a lichidității decurge din natura economică a acestui indice. În cadrul echilibrului financiar lichiditatea și solvabilitatea caracterizează una din cele mai importante condiții de existență a întreprinderii pe piață – posibilitatea de ași onora obligațiunile de plată la termenele scadente,deoarece însăși lichiditatea reprezintă capacitatea întreprindrii de ași transforma activele sale în mijloace bănești cu costuri de transfer reduse. Iar solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de ași achita toate datoriile.

Estimarea eficienței proiectelor investiționale în cadrul întreprinderii „Consocivil” SRL

3.1 Caracteristica proiectelor realizate de întreprinderea „Consocivil” SRL

Compania de construcții „Consocivil” SRL este un subiect juridic cu administrare independentă în Republica Moldova.

Denumirea completă a Firmei – Societate cu Răspundere Limitată „Consocivil” Adresa juridică: Republica Moldova, mun. Chișinău, Cont de decontare 2251604021xxxx în BCA "Moldova Agroindbanc"

Forma de proprietate: privată.

Administrator: XXX

Fondator: XXX

Telefon/fax: 27-27-39

„Consocivil” SRL este înregistrată Înregistrării de Stat cu Nr. 0046xxx din 20 februarie 1997

Întreprinderea este de multe profile și în realizarea scopurilor trasate, menținerii stabilității financiare societatea desfășoară următoarele activități:

construcții de clădiri și (sau) construcții inginerești și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții, consolidări, restaurări:

În baza acestei licenței se permit următoarele genuri de activitate:

1. Terasamente și lucrări de teren.

1.1 Lucrări de terasiere.

1.2 Lucrări de drenaj

2. Executarea construcțiilor.

2.1 Construcții din zidărie cu înălțimea limitată la două nivele.

2.2 Construcții din zidărie cu înălțimea peste două nivele.

2.3 Clădiri și edificii cu înălțimea limitată la două nivele din elemente prefabricate din beton și beton armat.

2.4 Clădiri din panouri mari prefabricate.

2.5 Clădiri și edificii din beton armat prefabricat-monolit.

2.6 Clădiri și edificii din cadre monolit și prefabricate.

2.7 Clădiri din beton armat monolit.

2.8 Lucrări de amenajare a teritoriului.

2.9 Construcții metalice portante la obiective cu un singur nivel.

2.10 Construcții metalice portante la obiective cu mai multe nivele.

2.11 Construcții din lemn.

2.12 Consolidarea structurilor portante.

3. Lucrări de protecție a construcțiilor și utilajelor.

3.1 Învelitori și șarpante, izolații hidrofuge.

3.2 Izolații termice

3.3 Izolații anticorosive.

4. Lucrări de finisare a construcțiilor

4.1 Tencuieli, placaje exterioare și interioare, zugrăveli.

4.2 Pardoseli.

4.3 Produse de tâmplărie.

4.4 Profile și ornamente decorative.

5. Instalații și rețele interioare

5.1 Instalații de rețele de alimentare cu apă și canalizare.

5.2 Instalații și rețele termice.

II. activitatea de proiectare pentru toate categoriile de construcții, urbanism și (sau) inginerie, reconstrucții, restaurări;

III. comerțul articolelor de tâmplărie al materialelor de construcție, profile și ornamente etc.

a. În calitate de furnizori de materie primă a companiei „Consocivil” SRL

-„ AGAT-D”

materiale

-„ AGHIS-NISTRU” SRL

materiale

– „ANCO” SA

materiale

-„ ANDREVLAD”

beton

-„ ASCOM” SA

automacara

-„ AUTOCOMTRANS”

servicii mecanizate

-„ AZURIT”

Materiale

-„ COBUSCA”

nisip

-„ CONLUXART”

materiale

-„ DAMICOM”

instrumente

-„ MACON” SA

cărămidă

-„ M.C.F. ENGROS” SRL

gips/carton

-„ TRONEX-COM”

Metal

b. Furnizori de servicii a companiei „Consocivil” SRL

-„ ALLAS” SRL

servicii de pază

-„ ARAX-IMPEX” SRL

servicii telefon,internet

-„ ASCOM” SA

servicii transport

-„ BASM”

servicii pompă

-„ POLIBROK” SRL

proceduri vamale

-„ ORANGE”

servicii GSM

Anul 1997 este fondata întreprinderea. Pe parcursul anilor 1997-2009 compania se ocupa cu construcții de clădiri și (sau) construcții inginerești și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții, consolidări, restaurări pe lângă acestea compania se ocupa de proiectare pentru toate categoriile de construcții, urbanizm și (sau) inginerie, reconstrucții, restaurări iar din anul 2009, odată cu primirea Licenței pentru producerea tâmplăriilor are dreptul la comercializarea articolelor de tâmplărie. În procesul activității sunt construite, reparate și date în exploatare un șir de obiective cu menire social-culturală, administrativă și comercială. Printre cele mai importante proiecte investiționale la care întreprinderea a participat în ultimii anii sunt:

Anul 2008:

Reparația spitalului din or. Căușeni

Reparația spitalului din or. Strășeni

Reparația stației de salvare Edineț

Reparația oficiilor „Institutul Muncii”

Lucrări de finisare acordate “Mecons”

Anul 2009:

Construcția stației de alimentare or. Ungheni

Lucrări de finisare acordate “Mecons”

Filiala Banca Moldincombanc, or. Căușeni

Filiala Banca Moldincombanc, or. Edineț

Bloc administrativ Cricova

Dacă s-a aduna toate proiectele de investiții la care a participat întreprinderea în ultimii ani s-ar obține circa 50 milioane venituri din vînzări.

Concluzie: În urma analizei efectuate pe perioada 2008 – 2009 s-a observat tendința companiei de creșterea a investițiilor. Arătând un indicator bun pentru dezvoltarea întreprinderii Toate acestea formează un mediu bun pentru participarea întreprinderii la noi proiecte investiționale.

3.2 Estimarea eficienței proiectului investițional

Aprecierea eficienței proiectului de investiții se bazează pe folosirea combinată a metodelor tradiționale și moderne, caracterizate prin fundamentare științifică și testate de o practică îndelungată.

Metodele tradiționale de evaluare a eficienței economice și financiare a investițiilor se caracterizează prin: abordarea statică a analizei proceselor și fenomenelor; simplificarea situației reale folosind valori medii anuale; nu se ține seama de ne echivalența economică a valorilor ne sincrone, din ani diferiți ale costurilor, veniturilor și profitului; incertitudinea și riscul se apreciază intuitiv etc.

Metodele moderne se caracterizează prin: abordarea dinamică a analizei proceselor investiționale; ținând seama de acțiunea timpului asupra procesului investițional, se operează cu valorile actualizate. In fiecare an al orizontului de timp de realizare a proiectului investițional și durata de exploatare, se prevăd mărimile concrete referitoare la costuri venituri profit. Aceste metode iau în considerație incertitudinea și riscul, folosind fie analiza de sensibilitate, fie valoare probabilistică a indicatorilor.

La evaluarea proiectului de durată mică sau medie se folosește o combinație a metodelor tradiționale și moderne. Pentru evaluarea proiectelor de anvergură mare se utilizează numai analiza dinamică bazată pe metode raționale moderne.

Orice indicator de eficiență folosit la evaluarea proiectelor de investiții exprimă rezultatul comparării costurilor și avantajelor economice (eforturilor) asociate proiectelor respective.

Se propune estimarea eficienței proiectului investițional prin metodele care au fost expuse mai sus.

Esența proiectului investițional:

Deoarece compania se ocupă cu construcțiile are nevoie de a moderniza bazei de producere și instalarea pe teritoriul bazei utilajului pentru prepararea betoanelor și mortarelor, de asemenea se necesită instalarea utilajului modern pentru prelucrarea armăturii, apare necesitatea proiectelor investiționale în modernizarea bazei și procurarea utilajului. Proiectul investițional constă în extinderea afacerii prin reparație și modernizarea bazei de producere și procurarea utilajului necesar pentru prepararea betonului și mortarelor și utilajului pentru prelucrarea armăturilor. Datorită acestui proiect întreprinderea va reduce cheltuielile de producție, va mări nivelul calității serviciilor prestate.

În continuare voi prezenta eficiența proiectului de investiți:

Argumentarea eficienței economice a proiectului de investiții

1. Venituri din vânzări 45040,74 mii lei;

2. Sporul anual al venitului, 1,15% ;

3. Cheltuielile la un leu de venit, 0,94 lei ;

5. Credit bancar p-u investiții, 10000 mii lei ;

6. Costul creditului, 24 % ;

7. Decontări anuale pentru credit, 70,00% ;

Luând în considerație argumentele eficienței proiectului de investiții voi prezenta indicatorii financiari prognozați pe termen de 5 ani pe care trebuie să-i obțină întreprinderea în urma implementării proiectului investițional.

Tabelul 3.1 Indicatori financiari prognozați

Sursa: [calculat de autor].

Pentru o explicare mai amănunțită a rezultatelor obținute în tabelul de mai sus voi explica în continuare mai amănunțit fiecare din indici:

1. Determinăm venitul anual

Pentru calcularea venitului anual voi folosi următoarea formulă de calcul:

V.r.=V.r*. x V.r (3.1)

unde:V.r. – venitul anual pe anii următori;

V.r*. – venitul pe primul an de activitate (prețul de contract);

V.r. -sporul anual al venitului,% (din date inițiale ).

Tabelul 3.2 Calcularea venitului anual

Sursa: [calculat de autor].

Figura 3.1 Dinamica venitului anual

Concluzie: Conform proiectului investițional așteptările pe care ne le-am pus în plan sau adeverit. Veniturile anuale cresc. Ajungând la valoarea anului 5 de 82952,5 mii lei.

2. Determinam Costul producției pe următorii ani.

Știind cheltuielile la un leu determinăm costul produsului de folosim formula:

P.C.=V.r.* x Ch.V.r.; (3.2)

unde: P.C.- prețul de cost;

Ch.V.r.- cheltuielile la un leu pe primul an

Tabelul 3.3 Calcularea costului produsului

Sursa: [calculat de autor].

Figura 3.2 Dinamica prețurilor de cost

3. Determinam venitul brut pe fiecare an.

Din datele de mai sus știind venitul anual și prețul de cost determinăm venitul brut după formula :

V. brut = V.r.* – P.C. (3.3)

Tabelul 3.4 Calcularea venitului brut

Sursa: [calculat de autor].

Figura 3.3 Dinamica venitului brut

4. Determinam cash-flow (flux de lichiditate) net pe fiecare an.

Determinăm cash-flow net după formula:

CFN = A + P.net, (3.4)

Tabelul 3.5 Calcularea cash-flow net

Sursa: [calculat de autor].

Figura 3.4 Dinamica cash-flow net

5. Determinăm cash-flow readus

Tabelul 3.6 Cash-flow redus pe 5 ani

Sursa: [completat de autor].

Calculul cash-flow readus

CFread =CFN/(1+C.C.A.)^i, (3.5)

6. Determinam termenul de recuperare a investițiilor capitale

Termenul de recuperare a investițiilor reprezintă perioada de timp, începând cu momentul punerii în funcțiune a capacităților, instalațiilor și echipamentului de producție etc., pe parcursul căreia suma acumulată a avantajelor economice obținute egalează volumul investițiilor prevăzute în proiecte.

Acest indicator permite cunoașterea duratei de reconstituire a costurilor de investiții pe seama avantajelor economice obținute după realizarea proiectului încă din etapa pregătirii deciziei. Acest indicator a fost primul criteriu formalizat care se folosea pentru aprecierea proiectelor investiționale. Atât teoretic cât și practic durata de recuperare a investițiilor se calculează în abordare statică și dinamică a proceselor economice.

Termenul de recuperare a investițiilor se determină prin următorul mod:

Tabelul 3.7 Termenul de recuperarea investiției

Sursa: [completat de autor].

Calculăm termenul de recuperare:

R.N.=I.C. – CFN, (3.6)

I an- R.N. = 10000 – 3391,31 = 6608,69 mii lei

II an- R.N. = 6608,69 – 3735,51 = 2873,18 mii lei

III an- R.N. = 2873,18 – 4706,46 = – 1833,28 mii lei

Determinăm cât se poate achita într-o zi

t = 4706,46 / 360= 13,07 mii. lei

Determinăm câte zile sunt necesare pentru a achita creditul

T= 2873,18 / 13,07= 219,77 zile

Termenul de recuperare a investițiilor este de T = 2 ani și 220 zile

Termenul de recuperare a mijloacelor investite trebuie să fie mai mic decât durata de viață economică a proiectului, adică să se asigure obținerea de profit pe de o parte, și desigur prioritate se va da acelui proiect, care asigură cea mai rapidă recuperare a fondurilor.

Pentru investori și manageri, indicatorul privind durata de recuperare (T și T') se consideră că are o capacitate de informare mai mare comparativ cu rata rentabilității investițiilor și, deci prezintă mai mult interes pentru analiza proiectelor.

Concomitent trebuie luate în considerație punctele slabe ale indicatorului dat. Astfel, T (static) nu reacționează la influența mărimii duratei de execuție a lucrărilor (d) și la modul de eșalonare a investițiilor și, deci, nu reflectă în plan economic și financiar fenomenul de imobilizare și costul imobilizării fondurilor investite.

Termenul de recuperare, atât în abordare statică, cât și dinamică, nu ține cont de mărimea duratei de funcționare eficientă (De), reacționează slab la variațiile De pe variante. T și T' nu ne informează ce volume de avantaje economice obținem după T sau T ani până la expirarea duratei De.

7. Determinam venitul net actualizat total ( VNAT )

Indicatorul VNAT realizează compararea între cash flow-ul total actualizat degajat pe durata de viață economică a unui proiect sau variante de proiect de investiții (CFTA) și efortul investițional total generat de acest proiect, exprimat tot în valoare actuală (I). Momentul de referință pentru calculul valorii actuale a investițiilor și cash fiow-ului este momentul începerii, lucrărilor, ta=0. Sunt acceptabile, selectate acele proiecte sau variante de proiect pentru care VNAT>0. În plan economic și financiar un proiect de investiții cu VNAT pozitiv, semnifică faptul:

1) că el are capacitatea de a rambursa pe perioada duratei de viață economică De capitalul investit;

2) că el are o rentabilitate globală, a capitalului inițial cel puțin egală cu rata de actualizare (a) folosită în calcule;

3) are capacitatea de a produce cash flow în exces și de a asigura obținerea unui anumit volum de valoare netă. Cu cât VNAT este mai mare cu atât și rentabilitatea sa este mai mare. Dacă VNAT are valoare nulă sau negativă proiectul este inacceptabil, rentabilitatea sa fiind inferioară ratei de actualizare (e<a); capitalul respectiv ar putea fi reinvestit cu o rentabilitate egală cu rata de actualizare și ar aduce avantaje corespunzătoare mai mari.

Deci rata de actualizare (a) folosită în calculele VNAT îndeplinește rolul de criteriu de testare a eficienței (rentabilității) unui proiect de investiții, de acceptare sau respingere a lui.

VNAT poate deveni negativ dacă se alege pentru calcule o rată de actualizare prea mare.

Cel mai eficient proiect se de investiții se consideră acel pentru care excedentul dintre CFAT și I' este maxim.

Punctele slabe ale indicatorului VNAT sunt:

• VNAT ne permite să constatăm dacă proiectul de investiții este sau nu rentabil, dar nu pune în evidență importanța relativă,comparativă a aportului acelui proiect;

• Nu permite soluționarea problemelor de decizie de investiții când diferă de la un proiect la altul durata de viață economică (Det #). Putem avea variante sau proiecte care au un volum de VNAT egal, dar Dei & constant. Dacă volumele de investiții sunt identice pe proiecte, au prioritate proiectele cu durata de viață economică mai scurtă, dar care degajă volume anuale mai mari de VNAT;

• VNAT nu ține seama de mărimea duratei de recuperare T, T/;

• Mărimea VNAT depinde de mărimea ratei de actualizare (a) folosită în calcule, ceea ce ridică problema acordării unei atenții deosebite alegerii fundamentate a ratei de actualizare și componentelor acesteia.

În continuare voi prezenta calculul venitului net actualizat total:

VNAT = ((CFr.)) – I.C., (3.7)

Tabelul 3.8 Calculul venitul net actualizat total

Sursa: [calculat de autor].

Conform datelor calculate mai sus determinam în mod grafic rata interna de rentabilitate, ( r-punctul de intersecție a graficului cu axa X )

Tabelul 3.9 Evoluția VNAT față de C.C.A

Sursa: [calculat de autor].

Rata internă de rentabilitate (RIR) reprezintă acea rată a dobânzii compuse, care atunci când se folosește ca rată de actualizare (a) pentru calculul valorii actuale a fluxurilor de cash flow și de investiții ale proiectelor, face ca suma valorii actuale a cash flow-ului să fie egală cu suma valorii actuale a costurilor de investiții și, deci, valoarea netă actuală totală să fie nulă:

RIR = a, pentru care VNAT(a)=0

Prin urmare RIR reprezintă rata limită de actualizare, pentru care se anulează realizarea de VNAT la proiectul dat de investiții:

VNAT (a = RIR) = 0, iar =1, (3.8)

Altfel spus, RIR este acea rată de actualizare (a), care face ca pe perioada (d+De) valoarea actuală totală a veniturilor din vânzarea produselor și serviciile prestate să fie egală cu suma costurilor totale de investiții și de exploatare actualizate.

Conform tabelului de mai sus vom prezenta în formă grafică rata internă de rentabilitate :

Figura 3.5 Rata internă de rentabilitate

Pentru a determina RIR. se calculează VNAT pentru diferite rate de actualizare, alese întâmplător. Pentru precizare, RIR se determină cu exactitate folosind relația :

RIR=amin+(amx-amin)*= 51,09%, (3.9)

În care:

amin , amax – respectiv rata mai mică și mai mare de actualizare folosite pentru calculul VNAT.

VANT(-) – venitul net actualizat aferent celei mai mici rate de actualizare

VANT(+) – venitul net actualizat aferent celei mai mari rate de actualizare.

Concluzie:

Conform graficului observăm că pentru CCA>RIR proiectul de investiții nu este eficient, deoarece volumul investițiilor totale actualizate devine mai mare ca volumul cash-flow total actualizat și VNAT are valoare negativă. Pentru CCA<RIR, VNAT este pozitiv, prin urmare, proiectul de investiții devine acceptabil după condiția VNAT>0.

Determinam indicele de profitabilitate (I.P.)

Indicele de profitabilitate exprimă rentabilitatea relativă pe durata de viață a proiectului.

I.P.=VNAT/C.B.*100, (3.10)

I.P. = 6909,429 / 10000 + 1 = 1,69

Indicele de profitabilitate indică mărimea profitului actualizat ce revine la un leu capital investit de către investitori.

Alegerea proiectului pe baza acestui indicator presupune reținerea variantei care asigură cel mai înalt IP.

Proiectul cu cele mai mari șanse de a fi ales este proiectul care asigură cea mai înaltă valoare a indicatorilor IP, VAN sau RIR. În realitate, însă, procesul de selectare a proiectelor este destul de laborios și complex. Se poate întâmplă ca unele proiecte să nu ofere o rentabilitate prea ridicată, dar promit obținerea unor fluxuri de lichidități sigure.

Concluzie: în urma analizei proiectului investițional prin prisma indicatorilor de eficiență a investiției putem spune că investiția este profitabilă. Lucru demonstrat de așa indicatori economici cum sunt: VNAT (valoarea netă actualizată totală) care în cazul nostru are 6909,43, ceea ce reprezintă valoarea actuală a profitului care va fi obținut peste 2 ani și 220 de zile (termenul de recuperare a investiției); RIR (rata internă de rentabilitate) care exprimă valoarea procentuală a profitului obținută după recuperarea investiției, are valoare de 51,09%; IP (indicele de profitabilitate) obținut ne indică profitul de 1,69 obținu la un leu investit cea ce este un indicator pozitiv pentru proiectul dat.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Scopul principal al tuturor întreprinderilor ce constituie rațiunea activității de producție este obținerea profitului și desfășurarea unei activități rentabile atât în prezent, cât și în viitor. Întru realizarea cu succes a acestei sarcini, agenții economici trebuie să ia în considerație faptul că activitatea întreprinderii este influențată de diverși factori ai micro și macro mediului, printre care condițiile schimbătoare ale pieții, concurența din ramură, prevederile legislației în vigoare etc.

Una din condițiile de majorare a rezultatelor financiare nete obținute constă în optimizarea activității investiționle și anume prin selectarea corecta a investițiilor, care va permite asigurarea unei creșteri sigur asupra mijloacelor financiare destinate procesului investițional și însuși întreprinderii.

Managementul investițiilor se realizează începând cu previziunile pe linia planului de investiții și finanțări și previziuni ale bugetului de trezorerie care, în final formează punctul de plecare al unui sistem de control al gestiunii. După elaborarea previziunilor, gestiunea financiară are rolul de a selecta cele mai convenabile mijloace și procedee de finanțare pentru ca, ulterior, să abordeze metode și criterii de analiză a situației financiare a întreprinderii.

Activitatea de investiții necesită resurse financiare,a căror formare este stimulată de mecanismele economiei de piață și de pârghiile financiare, fiscale utilizate de către stat. Sursele de formare a resurselor investiționale pot fi clasificate în:

proprii (partea din profitul net,amortismentul acumulat,polița de asigurare, etc.);

atrase (emiterea și vânzarea de acțiuni, alocații din fondul statutar etc.);

împrumutate (împrumuturi bancare, credite externe, leasing investițional,emisie de obligațiuni,împrumut fiscal investițional).

Investiția reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziționează noi active fixe productive sau neproductive, se înlocuiesc activele fixe uzate, se dezvoltă sau se modernizează activele fixe existente.

Din cele două formulări ale conceptului de investiție se desprind câteva aspecte:

– mai întâi, faptul că în general investiția este considerată fie ca plasament financiar, fie ca totalitatea cheltuielilor atât în active productive, cât și neproductive;

– apoi faptul că scopul realizării investiției este obținerea de profit. Deci, se desprinde ideea că în definirea conceptului de investiție trebuie să avem în vedere două accepțiuni, și anume: investiția ca cheltuială și investiția ca plasament.

În timp ce investiția privită ca cheltuială vizează întotdeauna active fixe, investiția ca plasament vizează atât active fixe – reale, cât și active financiare.

Investiția privită ca cheltuială din punct de vedere al structurii cuprinde în general următoarele categorii de cheltuieli:

cheltuieli pentru studii de piață, prefezabilitate și fezabilitate;

cheltuieli pentru achiziționarea și amenajarea terenului;

cheltuieli pentru studii de teren: geotehnice, topografice, amplasament;

cheltuieli pentru avize, acorduri, proiectare;

cheltuieli pentru construcții – montaj și instalații;

cheltuieli pentru achiziționarea de utilaje, echipamente și dotări;

cheltuieli pentru organizarea de șantier;

cheltuieli pentru taxe, comisioane și speze bancare;

cheltuieli pentru fondul de rulment necesar primului ciclu de fabricație;

– cheltuieli pentru probe, punere în funcțiune, recepție și pregătirea personalului de exploatare.

Materializarea în spațiu sub formă de active fixe a acestor categorii de cheltuieli dă naștere obiectivului de investiție.

În baza studiului efectuat se propun spre atenția SRL „CONSOCIVIL” următoarele recomandări :

Trebuie asigurată creșterea, dar evitate riscurile angajate de o creștere foarte rapidă și nestăpânită;

Întreprinderea trebuie să se adapteze la concurență și la evoluția pieței: ea trebuie să păstreze o mare flexibilitate care să-i permită dezinvestirea pentru a se “redesfășura” sau a se “repoziționa” pe piață.

Elaborarea unor studii de dezvoltare în perspectivă privind Planificarea și urmărirea realizării investițiilor;

Elaborarea studiilor de prefezabilitate privind Asigurarea documentației tehnico-economice;

Deciziile cu privire la alocarea investițiilor în proiecte investiționale, necesită a fi luate în baza selectării proiectelor cu perspective sporite de eficiență economică;

Se propune utilizarea modelării matematice la luarea deciziilor de implementare a proiectelor investițional;

Se recomadă de implementat doar a acele proiecte investiționale a căror rată internă de rentabilitate este mai mare ca rata dobânzii creditelor investițional.

Implementare metodelor și tehnicilor selectării și gestionării investițiilor, va stimula creștere economică a întreprinderii și dezvoltarea ei pe viitor.

BIBLIOGRAFIE

“Normele metodologice nr. 181061/28.03.1995, privind întocmirea bugetelor de venituri și cheltuieli de către regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat”, prevăd că lichiditatea generală se apreciază favorabil când mărimea acestei rate este supraunitară (cuprinsă între 2 și 2,5).

Albu S., Capsîzu V., Albu I, Eficiența investiției, CEP USM, Facultatea Științe Economice, Chișinău 2005. Pag. 119

Arvinte V., Pârțachi I. – Evoluția investițiilor străine în Republica Moldova, “Economistul”, 994, 17-18 octombrie 1997, București, – p. 16-22

Caraganciu. A, Domenti, S. Ciobu „Bazele activității investiționale”. – Chișinău : Ed. ASEM, 2004. – 320 p.

Cămășoiu I. „Investițiile și factorul timp”, Editura Politică, București, 1982

Cistelecan L., „Coordonate ale înfăptuirii investițiilor”, în Studia Oeconomica, nr. 1, 1988, p.36.

Cistelecan L., Nicolae A., Dimitriu I., Bunea V. “Eficiența si finanțarea investițiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.

Cistelecan. L. “Economia, eficiența și finanțarea investițiilor” – București : Ed. Economică, 2002. – 536 p.

Costache D. „Eficiența economică” – București : Ed. Institutului Național de Informare și Documentare, 1998. – 38 p.

Demetrescu M.C., Paradigma entropiei și implicațiile globale, în Revista economică, nr.8, 1984.

Dicționar de economie politică, București, Editura Politică, 1974, p.389

Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei, București, 1958, p.181.

F. Buhociu, I. Negoescu “Evaluarea proiectelor de investiții”. – Galați : Ed. Algoritm, 1998. – 207 p.

Georgescu-Roegen N., Legea entropiei și procesul economic, Editura Politică, București ,1979, p.440.

Ișfănescu A.., Robu V., „evaluarea întreprinderii” editura Tribuna Economică, București, 1994.

Ișfănescu A.., Stănescu C., „Analiza economico financiară” editura economică, București, 1999, p.132.

Jivan Al., Activitățile intelectuale ca investiție, în Tribuna Economică, nr 32, 1996

Keynes Y.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, Editura Politică, București, 1970, p.96.

Masse P., Le choix des investissments, Paris, Dunod, 1959, p.1

Nicolae A, Popa A. „Piețe de capital și eficiența investițiilor” . – Craiova : Ed. DOVA, 1996. – 160 p

Pârvu D., – Eficiența investițiilor, Editura lumina Lex , București 2003, – 291 p.

Paul Halpern, J. Fred Weston, Eugene F. Brigham, “Finanțe manageriale (Modelul canadian)”, Editura Economică, 1998, pg. 103;

Robu V., Georgescu N., „Analiza economico-financiară” ASE,2001, p 265

Românu I., Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982, p.7.

Românu I., Influența factorului timp asupra eficienței investițiilor, în Probleme economice, nr.10, 1972.

Românu I.,Vasilescu I. „Eficiența economică a investițiilor și a capitalului fix”. – București : Editura didactică și pedagogică, 1993.– 299 p.

Românu, I. “Econometrie cu aplicații la eficiența investițiilor”– București : Ed. Științifică și enciclopedică, 1975. – 678 p.

Rueff J., L’àge de l’inflation, Editura Payot, Paris, 1964, p.83.

Staicu F., Pârvu D., Stoian M. „Eficiența economică a investițiilor” – București : Editura Didactică și Pedagogică, 1995. – 353 p.

Staicu Fl., Eficiența economică a investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p.12-13.

Stancu I., Finanțe, Editura Economică, București, 1997, p 285.

Toffler A., Al treilea val, București, Editura Politică, 1983, p.112.

Zaiț D., Eficiența economică a investițiilor, Iași, 1987, p.2.

www.ase.ro, accesat la 29.05.2010

www.asem.md, accesat la 29.05.2010

www.economica.md, accesat la 29.05.2010

www.regielive.ro, accesat la 30.05.2010

www.utm.md, accesat la 05.06.2010

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Analiza Economico Financiara a Intreprinderii „consocivil” Sa (ID: 135624)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Analiza Economico Financiara a Intreprinderii „consocivil” Sa

Copyright Notice

Studii Privind Receptia Calitativa a Materiei Prime Pentru Fabricatia Rulmentilor. Instrumente. Studii de Caz

Produsul In Viziunea de Marketing

Turismul Rural Realizari Si Tendinte. Studiu de Caz Malini, Produs Turistic In Plina Ascensiune pe Piata Bucovineana

Antreprenorul Si Initiativele Antreprenoriale

Migratia Internationala a Fortei de Munca Si Efectele Sale Asupra Economiei Romanesti

Informatii Contabile Furnizate de Situatiile Financiare Anuale Studiu de Caz la S.c. Electroprecizia S.a

Copyright Notice

Similar Posts