Analiza Economică – Financiară LA Sealed Air Corporation

INTRODUCERE

Indiferent de obiectul activității si un scop propus, problema administrării si a gestionării unei întreprinderi este foarte complexă. Aprecierea poziției financiare și a difernțelor de performanță depind de sistemul instrumentelor ce se utilizează pentru gestionarea patrimoniului precum si de natura întreprinderii.

Pentru supraviețuirea unei întreprinderi există un proces decizional bazat pe informațiile financiare, informații necesare pentru luarea deciziilor in scopul conducerii acesteia. Pentru obținerea acestor informații se realizează o analiză anuală a situațiilor financiare care arată poziția financiară și performanțele unei întreprinderi. De acestea beneficiază atât întreprinderea (fiind factor intern) cât si potențialii investitori, clienții, furnizorii și orice persoană doritoare să afle aceste informații (fiind factori externi).

Utilizatorii interni ai situațiilor financiare vor lua decizii financiare în urma evaluării capacității întreprinderii de a genera numerar sau echivalentul acestuia, de asemenea perioadei și siguranța generării acestora. De acestea depinde buna funcționare a unei întreprinderi, capacitatea acesteia de a-și plăti datoriile si realizarea altor proiecte interne. Pe baza informațiilor concentrate prvind poziția financiară cât și a performanței și a modificării acestei poziții financiare a întreprinderii, ultilizatorii vor fi mai în măsură să evalueze capacitatea de generare a numerarului sau echivalentul acestuia.

Bilanțul contabil are rolul, împreună cu celelalte documente de sinteză anuale, de a generaliza datele curente pe o anumită perioadă precum și stabilirea unor indicatori economico-financiari, ceea ce îi atribuie caracterul de model contabil și informațional, dar și un model de gestionare al valorilor materiale și bănești.

El furnizează informații de reflectare și control asupra relațiilor de echilibru privind starea și mișcarea patrimoniului.

Proiectul este structurat pe patru capitole. El prezintă situațiile financiare anuale, ?modele de analiză a acestora, analiza concretă a stării patrimoniului societății și concluziile la care am ajuns în urma acestei analize.

În literatura de specialitate, diagnosticul financiar este definit ca fiind „studiu metodic a situației și evoluției unei întreprinderi sub aspectul structurii financiare și a rentabilității, plecând de la bilanț, contul de rezultate și alte informații oferite de întreprindere, mai ales din anexe și raportul anual”.

Diagnosticul financiar este definit în literatura de specialitate ca fiind un studiu metodic a evoluției și a situației unei întreprinderi având la bază structura și rentabilitatea financiară, pornind de la bilanț și alte informații, de la contul de la contul de rezultate, precum și rapoarte anuale.

Diagnosticul este un rău necesar pentru entitate. El este indispensabil în localizarea și măsurarea oportunităților și vulnerabilităților, dar neavând nici o incidență directă asupra activității. El nu este decât un mijloc de a pregăti în mod rațional și operațional acțiunile manageriale. Este rațiunea pentru care diagnosticul trebuie considerat ca o fază preliminară a elaborării strategiilor de creștere.

Diagnosticul financiar, rezultat al unui proces de evaluare a potențialului financiar al unei firme, exprimă starea sa de sănătate economico-financiară. De regulă, diagnosticarea financiară este necesar să se efectueze pe o perioadă de cel puțin trei ani, folosindu-se datele de evidență contabilă și cele cu caracter financiar, în mod deosebit elementele structurii bilanțului și cele ale contului de profit și pierdere, rezultatele obținute fiind comparate cu datele și indicatorii similari obținuți de firmele performante din cadrul ramurii economice.

Diagnosticul financiar trebuie să se bazeze, în firma viitorului, pe diagnosticul strategic (compus din diagnosticul concurențial, tehnologic, social și financiar) deoarece informațiile oferite de acesta permit caracterizarea fiecărei activități efectuată de firmă sub aspectul nevoilor de fond de rulment, a potențialului de rentabilitate și a riscului de exploatare și, mai ales, formularea unui aviz motivat asupra evoluției probabile.

Se poate spune că diagnosticul financiar analizează informațiile privind activitatea ?firmei, într-o anumită perioadă de timp, sub aspectul gestiunii financiare, al modului de alocare a resurselor de finanțare la nevoile de finanțat, astfel încât să ofere o apreciere a situației financiare a firmei.

Diagnosticul financiar are rolul de „centru de sistem” în orientarea deciziilor manageriale, astfel încât consecința acestora să fie performanța. Diagnosticul financiar nu se rezumă la a fi un element de recuzită al managementului financiar, ci face ca actul managerial să nu se desfășoare pe principiul spontaneității și al intuiției. El se concentrează asupra aprecierii politicii de finanțare și a politicii de investiții, în perspectiva funcționării firmei analizate. Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, în funcție de subiectul care îl evaluează, acordându-se prioritate unui aspect sau altul, care să caracterizeze situați financiară a firmei după scopurile și interesele urmărite. Acționarii și managerii sunt interesați de rentabilitatea financiară, rentabilitatea economică, rentabilitatea financiară, riscul financiar, riscul de faliment, gradul de autonomie, flexibilitatea constituirii și utilizării resurselor, posibilitățile de control. Creanțierii (instituțiile bancare, furnizorii etc.) sunt interesați în principal de riscul de faliment, starea de solvabilitate, lichiditatea financiară, nivelul datoriilor exigibile, capacitatea de rambursare a datoriilor, echilibrul între nevoi și resurse.

CAPITOLUL I. PRINCIPII CONTABILE AFERENTE ÎNCHIDERII EΧERCIȚIULUI FINANCIAR

1.1 Principiul continuității în desfășurarea normală a activității firmei versus abandonul principiului continuității

Obținerea informațiilor contabile necesare întocmirii situațiilor financiare se sprijină pe ipoteza continuității activității întreprinderii. La momentul constituirii, dar și ulterior, proprietarii și managerii întreprinderii vor manifesta o atitudine optimistă cu privire la longevitatea acesteia. De cele mai multe ori, întreprinderile se constituie pentru o perioadă de timp nedeterminată. Există și excepții reprezentate de acele întreprinderi care se înființează pentru atingerea unui scop într-un viitor previzibil (de exemplu, realizarea unei construcții). Momentul atingerii scopului coincide cu cel al lichidării întreprinderilor în cauză. Ipoteza continuității activității a fost ridicată la rang de principiu, ea fiind reținută în setul de principii contabile explicitate atât în regulamentul de aplicare a Legii Contabilității 82/1991 cu modificările și completările ulterioare, cât și în OMFP nr.1802/2014.

În cadrul contabil conceptual internațional, continuitatea activității este un concept de bază care trebuie avut în vedere în procesul de întocmire a situațiilor financiare în acord cu standardele contabile internaționale. În paragraful 23 se menționează: ”situațiile financiare sunt elaborate de regulă pornindu-se de la prezumția că o întreprindere își va continua activitatea și în viitorul previzibil. Astfel, se presupune că întreprinderea nu are nevoia și nici intenția de a-și lichida sau de a-și reduce semnificativ activitatea. Dacă o astfel de intenție sau nevoie există, s-ar putea să fie nevoiecă situațiile financiare să fie întocmite pe o bază diferită de evaluare și, în acest caz, vor fi prezentate informațiile referitoare la baza utilizată” .

Mai devreme sau mai târziu, întreprinderea își va înceta activitatea sau o va continua într-o altă configurație. Continuarea activității nu vizează un orizont de timp infinit, ci o perioadă suficient de lungă pentru a exista certitudinea că angajamentele asumate de întreprindere vor fi respectate. Se presupune, de asemenea, că perioada de existență a unei întreprinderi va fi mai lungă decât cea a duratei de viață a activelor sale. Jacques Richard identifică originile acestui principiu în practicile întreprinderilor americane ale anilor 1920-1930: ”…societățile pot avea o durată de viață mai lungă decât cea a indivizilor care le compun, pot să-și transfere capitalul și au drept obiectiv asigurarea unui ciclu continuu al operațiilor”.

De regulă, continuitatea activității se apreciază cu ocazia întocmirii situațiilor financiare. Cu această ocazie, conducerea întreprinderii analizează efectele pe care dificultățile de ordin financiar, comercial, social, etnic, reglementar și chiar politic le pot avea asupra activităților acesteia în viitor. Aceste dificultăți pot fi cunoscute din analiza situațiilor financiare ale ultimilor ani, din conturile previzionale ale întreprinderii, din luarea în considerare a evenimentelor posterioare închiderii conturilor, etc.

Bernard Colasse remarcă faptul că problemele încep să apară în cazul în care principiul continuității este abandonat:”…fără decizia formală a conducătorilor este dificil de postulat necontinuitatea și nu arareori câte o întreprindere prezintă la 31 decembrie documente de sinteză stabilite conform principiului continuității și urmează să-și înceteze plățile în cursul lunii ianuarie”. În literatura de specialitate, criteriile de apreciere a riscului de necontinuitate a activității întreprinderii sunt grupate în: criterii bazate pe situația financiară, criterii bazate pe exploatare și criterii referitoare la alte aspecte.

a) Criterii bazate pe situația financiară

– situația netă negativă;

– fond de rulment insuficient sau în deteriorare evidentă;

– frecvente cereri de reeșalonare a scadențelor;

– existența unor surse de finanțare excesiv de oneroase;

– diminuarea creditelor-furnizori;

– abandonul politicii de distribuire a dividendelor sau dividende distribuite în pofida unor importante rezultate deficitare, etc.

b) Criterii bazate pe exploatare:

– pierderi importante de clientelă;

– grad de subactivitate mare în anumite sectoare;

– pierderi de brevete și de licențe, nereînnoirea concesiunilor;

– rupturi în ritmul de aprovizionare cu stocuri esențiale,etc.

c) Alte criterii:

– conflicte sociale grave;

– distrugerea capacităților de producție; b#%l!^+a?

– schimbări nefavorabile de lege;

– dificultăți în activitatea unor clienți sau furnizori importanți, etc.

În urma analizei acestor criterii se pot distinge trei situații: continuitatea activității nu este pusă la îndoială, este incertă sau chiar nu este asigurată. În cazul în cazul când continuitatea este asigurată, sunt posibile:

– evaluarea tranzacțiilor și evenimentelor din viața întreprinderii pe baza convenției costurilor istorice;

– respectarea exigențelor de permanentizare a metodelor contabile;

– distincția între activele pe termen lung și cele pe termen scurt, între datoriile pe termen lung și cele pe termen scurt;

– adoptarea unei atitudini prudențe în evaluare prin contabilizarea amortizărilor și provizioanelor;

– transferarea anumitor cheltuieli sau venituri asupra exercițiilor viitoare.

Apariția unor incertitudini nu justifică, în mod normal, abandonul acestui principiu. În notele explicative, trebuie să se precizeze ipotezele reținute în condițiile care justifică menținerea principiului continuității. Efectele imposibilității de asigurare a continuității constau în:

– luarea în considerare a unor evenimente viitoare inevitabile precum: concedierile, impozitele aferente lichidării, rezilierea contractelor, etc;

– încetarea transferării unor cheltuieli sau venituri asupra exercițiilor viitoare;

– înlocuirea costurilor istorice cu valori lichidative;

– renunțarea la permanența metodelor;

– contabilizarea plusurilor de valoare latente.

Aplicarea acestui principiu legitimează numeroase practici contabile, cum sunt: decuparea vieții întreprinderii în exerciții financiare sau contabile în funcție de care se stabilesc situația patrimoniului, situația financiară și rezultatele obținute; utilizarea costului istoric și valorii actuale (de utilizare) în evaluarea activelor, datoriilor,capitalurilor proprii, cheltuielilor și veniturilor; delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor; separarea activelor în active imobilizate și active circulante, fiecare structură cu regim diferit de înlocuire; amortizarea activelor pe termen lung; sensibilizarea contabilității la factorul inflaționist.Așadar, putem concluziona că importanța principiului continuității activității este foarte mare, deoarece el condiționează majoritatea celorlalte principii, în special cele legate de evaluare.

1.2 Principiul independenței exercițiului și rolul său în decuparea activității societății

Aplicarea acestui principiu este legată de decuparea activității unei întreprinderi, inclusiv a prelucrării contabile, în perioada numite exerciții. Exercițiile financiare au, de regulă, o durată de 12 luni. În această perioadă efectele tranzacțiilor și a altor operații economice sunt luate în considerare din momentul în care se produc și nu în momentul mișcării sau decontării lor. Principiul independenței exercițiilor presupune calcularea cheltuielilor și veniturilor pe măsura obținerii sau angajării lor (nu la încasarea sau plata acestora) și repartizarea lor în perioada respective. Aplicarea principiului independenței exercițiului este condiționată de principiul continuității activității, dar și de principiul periodizării. Între consecințele acestui principiu, menționăm:

a) de a practica o contabilitate de angajamente;

b) utilizarea conturilor de regularizare;

c) calculularea provizioanelor și amortizărilor aferente fiecărei perioade contabile;

d) menționarea în notele la situațiile financiare a și veniturilor și cheltuielilor referitoare la exerciții anterioare;

e) contabilizarea unor evenimente ce au avut loc dupa închiderea exercițiului contabil, dar înaintea închiderii conturilor. Aceasta se impun atunci când acele evenimente au avut consecințe semnificative asupra poziției financiare și a performanțelor exercițiului încheiat. Aceste evenimente se delimitează astfel:

– evenimente care ne oferă informații suplimentare referitoare la circumstanțele care existau la data închiderii exercițiului și de care trebuie să se țină cont cu ocazia evaluării activelor și datoriilor.

– evenimente care relevă circumstanțe noi, apărute după data închiderii exercițiului.

Aceste evenimente nu trebuie înregistrate. De exemplu, o scădere a cursurilor unor titluri, produsă între data închiderii exercițiului și și data aprobării situațiilor financiare, este, în principiu un eveniment fără incidență asupra evaluării acestor titluri la închidere. În mod excepțional, atunci când evenimentele din această categorie repun în cauză continuitatea activității, ele trebuie să afecteze evaluarea activelor și datoriilor, chiar dacă au apărut după închiderea exercițiului.

f) evidențierea evenimentelor de după închideriea conturilor, acestea neavând o legătură de cauzalitate direct cu poziția și performanțele financiare ale exercițiului încheiat, dar au o incidență importantă asupra întreprinderii.

1.3 Principiul permanenței metodelor – influențe semnificative asupra patrimoniului și rezultatului societății

Principiul permanenței metodelor presupune aplicarea acelorași principii, reguli și metode privind evaluarea și înregistrarea în contabilitate și prezentarea rezultatelor precum și a elementelor patrimoniului, toate acestea asigurând în timp comparabilitatea informației contabile.

Dacă o altă procedură se dovedește mai bună pentru informarea întreprinderii, pot apărea schimbări de metodă. Aceste schimbări pot să intervină în cazurile:

– in cazul producerii unei restructurări a întreprinderii, ca urmare a unei fuziuni de societăți comerciale, a divizării unei societăți în mai multe societăți, etc.

– producerii modificărilor economice majore: schimbarea de structură economic, de politică economic, lărgirea sau divizarea portofoliului de activitate, etc.

– modificării textelor legale pentru a se permite asimilarea de noi principi sau metode contabile.

Este foarte importantă prezentarea în notele explicative a tuturor modificărilor sau abaterilor de la metodele, practicile și tehnicile anterior aplicate, împreună cu justificări și studii de impact asupra patrimoniului, a rezultatului sau a poziției financiare, pentru ca acționariatul sau alți utilizatori ai informației contabile să poată aprecia caracteristicile calitative ale acesteia.

NOTĂ:

Deci, aplicarea principiului permanenței metodelor nu interzice schimbarea metodelor. Dar, într-un astfel de caz, atunci când schimbarea produce influențe semnificative asupra patrimoniului și rezultatului, societatea este obligată să justifice și să explice aceste incidente, prin intermediul anexei la bilanțul contabil al societății respective.

1.4 Principiul prudenței și aprecierea reală a faptelor societății

La întocmirea situațiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă și, în special:

   a) în contul de profit și pierdere se include doar profitul realizat la data bilanțului;

   b) trebuie ținut cont de toate datoriile care au apărut pe parcursul exercițiului financiar curent sau al unuia precedent;

   c) trebuie ținut cont de datoriile previzibile și potențialele pierderi apărute în timpul exercițiului financiar curent sau precedent.

   d) trebuie ținut cont de toate deprecierile, acestea fiind înregistrate în conturi de cheltuieli, indiferent de impactul lor asupra contului de profit și pierdere.

Aplicarea acestui principiu protejeaza întreprinderea, dar îndeosebi terții contra evaluărilor subiective. Acest principiu nu perminte subevaluarea cheltuielilor sau a elementelor pasivului, precum nici supraevaluarea veniturilor sau a elementelor activului.

1.5 Inventarierea patrimoniului abordată din perspectiva prudenței în evaluare

Noțiunea de „ inventar", semnifica actul prin care se consemnează, evaluează și descrie detaliat averea unei entități. Stabilirea situației inițiale la momentul intrării într-o afacere, a situației gestionare în timpul exercițiului financiar, determinarea responsabilităților în păstrarea integrității patrimoniale, a gradului real de depreciere a valorilor, inclusiv a rezultatelor obținute, într-un cuvânt, cunoașterea reală a stării de fapt, implică inventarierea.

Fără îndoială, scopul principal al inventarierii îl reprezintă stabilirea situației reale și faptice a patrimoniului firmei.

Inventarierea reprezintă unul din procedeele comune disciplinelor economice, care activează funcția celui de-al treilea registru de contabilitate, respectiv Registrul inventar. Potrivit altei opinii, inventarierea ,,poate fi definită ca ansamblul de operații interdependente prin care se stabilesc în urma numărării, măsurării, cântăririi etc. -sau atunci când aceste determinări nu se pot face în mod nemijlocit – se apreciază pe de documente doveditoare, prin punctaje mărimea avută în momentul respectiv de categoria de mijloace și de resurse supusă acestui demers. "

Caracterul obiectiv-necesar al inventarierii este impus de existența unor factori, în b#%l!^+a?marea lor majoritate de aceeași natură. Oricât de atent ar fi gestionate bunurile, apar în mod inerent diferențe sau deprecieri de natura fizică (cantitativă), respectiv, valorica.

Menționăm în context:

minusurile cantitative generate de particularități fizico-chimice ale bunurilor (evaporare, scurgere, uscare, oxidare etc.);

deprecierea calitativă,datorată expirării termenului de păstrare sau condițiilor improprii;

minusuri în gestiune determinate de sustrageri, furturi, proastă gospodărire;

distrugerea unor bunuri materiale provocate de calamități naturale;

apariția unor plusuri sau minusuri în gestiune din alte cauze, incerte în
momentul constatării.

Pe datele unei inventarieri riguroase se fundamentează cea mai complexă sinteza a contabilității, respectiv, bilanțul. Deși ambele consemnează în esență situația patrimonială a firmei la un moment dat, între cele două procedee fundamentale ale contabilității, bilanț și inventar, exista deosebiri esențiale:

bilanțul este întocmit pe baza datelor scriptice din contabilitate (conturi, balante), în timp ce inventarul se fundamentează pe operațiuni de constatare, descriere și evaluare a existentului faptic;

bilanțul exprimă în mod sintetic și exclusiv valoric situația patrimonială la
un moment dat, în timp ce inventarierea procedează la descrierea și evaluarea deta-
liată, valoric și cantitativ (când este cazul) a fiecărei substanțe patrimoniale în parte;

bilanțul reprezintă produsul final al ciclului de prelucrare contabilă, de la care începe procesul de valorizare al informațiilor de această natură în strategiile și tacticile decizionale ale întreprinderii. Deși nu poate fi investit cu o asemenea calitate, inventarul elaborat anterior bilanțului constitute premisa fundamentală a imaginii fidele, punctul de plecare al acestei ,,construcții" teoretice a contabilității. Cunoașterea contabilă apelează la inventariere, care prin natura și conținutul ei îndeplinește funcții bine determinate.

Bilanțul facilitează o cunoaștere a situației economico-financiară a unei entități pe o perioadă de timp și asigură o imagine clară și completă în ceea ce privește situația financiară, patrimoniul și rezultatele obținute. Bilanțul este documentul oficial de gestiune, dar constituie și un instrument de mare importanță în procesul de fundamentare a deciziilor în ceea ce privesc activitățile curente, dar în special cele de perspectivă.

CAPITOLUL II. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ PE BAZA BILANȚULUI

2.1 Analiza financiară, analiza economică. Definiții și concepte

Analiza este o metodă generală de cercetare a fenomenelor și proceselor obiective, având la bază descompunerea acestora în părți componente și studierea fiecăruia din acestea. Analiza economică reprezintă conținutul fenomenelor înconjurătoare dintr-un punct de vedere economic și al metodelor de cercetare al proceselor.

Formele ale analizei sunt: analiza financiară, contabilă și economică.

Analiza financiară constituie un ansamblu de procedee de cercetare a modului de a procura și utiliza fondurile întreprinderii, procedee de a obține și a utiliza rezultatele financiare. Scopul unei analize financiare este de a diagnostica situația financiară a întreprinderii, de a identifica puncte slabe și tari, precum și riscuri și oportunități din punct de vedere financiar la nivelul întreprinderii.

Finalitatea unei analize financiare constă în:

identificarea unor căi în ameliorarea gestiunii de resurse

bază decizională în contractare sau în acordare de împrumuturi

sursă informațională în vederea unei cumpărări sau vânzări de titluri financiare

sursă informațională în studierea partenerilor de afaceri

Utilizatori ai analizei financiare sunt: conducerea întreprinderii (identifică situații de dezechilibru financiar), proprietarii întreprinderii, băncile care au relații cu întreprinderea, parteneri de afaceri, concurența (aceasta are în vedere consolidarea pe piață a propriei poziții), organe administrative.

Analiza financiară folosește tehnici și metode precum: comparația, descompunerea rezultatelor, reprezentarea prin utilizarea graficelor a realității, măsurare a relațiilor factorial-cauzale. Analiza financiară folosește de asemenea mărimi absolute (acestea sunt rezultate din operațiuni de cumulare și sunt exprimate în unități valorice sau de timp); mărimi relative (rezultate comparare a unor mărimi economice) și indici.

Mărimi absolute pot fi de stare (care descriu un aspect economic sau un fenomen într-un anumit moment) și de mișcare (caracterizează aspectul economic derulat într-o anumită perioadă de timp).În cazul mărimilor relative există întotdeauna doi termeni,unul de comparat și cel care este baza de comparație, de aici rezultă caracterul relativ al acesteia. Indicii sunt exprimațti printr-un raport, procentual sau simplu, între niveluri ale unui indicator, aceștia fiind raportați la două perioade diferite de timp,la unități calitative sau teritoriale diferite.

Principalul rol al analizei este de a aprecia performanța unei întreprinderi la un anumit moment, identificarea factorilor ce au dus la nerealizarea de niveluri de performanță stabilite în prealabil, determinarea intensității a acestor factori și explicarea modului acțiunii acestora, pentru a putea elimina această influență a factorilor nefavorabili și a menține sau amplifica influențele favorabile ale altor factori.

Principala funcție a analizei economico-financiare este de instrument în managementul întreprinderii, fiindcă să conduci competent înseamnă a cunoaște plusurile și minusurile întreprinderii, precum și realitățile economice în care activează aceasta, aceasta nefiind posibil fără o analiză adecvată.

2.2 Ratele de structură

Analiza structurii patrimoniale urmărește analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale. Metoda ratelor este metoda de analiză.

Ratele de structură permit „normalizarea” „situației patrimoniului”, aceasta ajutând la o comparație facilă între întreprinderi de diferite dimensiuni și la observarea rapidă a modificărilor de structură în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului.

2.2.1 Analiza ratelor de structură ale activului

Ratele de structură ale activului reflectă apartenența sectorială a întreprinderii și depind de natura activității acesteia.

Principalele rate ale structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate (Rai):

Această rată măsoară importanța relativă a activelor pe termen lung în totalul activelor întreprinderii. Acest indicator permite aprecierea flexibilității financiare a firmei în măsura în care evidențiază componența de capital investit în active fixe.

Dacă ținem cont de structura imobilizărilor avem următoarele rate:

) Rata imobilizărilor necorporale (Rin)

Activele necorporale (intangibile) cuprind brevete, licențe, mărci, fond comercial.

) rata imobilizărilor corporale (Ric):

Ric =

Aic – imobilizări corporale;

At – activul total.

Mărimea acesteia este determinată prin natura activității. Pentru activități care solicită echipamente costisitoare și voluminoase această rată este mare, iar pentru activități ce solicită o dotare tehnică mai slabă aceasta este mică. Pentru întreprinderi care acționează în același sector de activitate, această rată depinde de strategia fiecăreia, de condițiile în care activează, precum și de politicile de dezvoltare. Este foarte dificil să se stabilească o rată de referință, o valoare optimă datorită diferitelor condiții ce-și pun amprenta asupra indicatorului. În cazul firmelor comparabile, această rată arată capacitatea entităților de a face față unei crize și de a se adapta la modificarea cerințelor pieței sau a tehnicii.

Nivelul indicatorului este influențat semnificativ de politica de amortizare sau cea de investiții ori de alegerea contabilă între cost istoric și valoare justă pentru imobilizări corporale.

) – rata imobilizărilor financiare (Rif). Indică intensitatea relațiilor și legăturilor financiare pe care o entitate le-a stabilit cu alte unități, în special cu ocazia operațiilor b#%lde creștere și se calculează:

Rif =

Aif – imobilizări financiare

At – activ total

b) Rata activelor circulante (Rac) se calculează cu relația:

Rac =

Αc – activele circulante

Αt – activ total

Rata activelor circulante arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total patrimoniu, depinde mult de specificul activității firmei, iar nivelul minim este de cel puțin 40% din totalul activelor.

Ca rate complementare avem:

b1) rata stocurilor (Rs):

Rs =

S – valoarea stocurilor.

Rata stocurilor reprezintă ponderea activelor circulante mai puțin lichide în totalul activelor circulante, luând valori diferite în funcție de natura activităților: mai mari în sectorul de producție a bunurilor materiale decât în cel al serviciilor.

O încetinire a rotației stocurilor și formare a stocurilor cu mișcare lentă sau fără mișcare va fi apreciată negativ din cauza dificultăților apărute în transformarea acestora în lichidități și a consecințelor negative asupra lichidității/solvabilității întreprinderii (aprovizionări exagerate, ineficiențe în producție sau deficiențe în vânzări).

b2) rata creanțelor comerciale (Rcr):

Rcr =

Cr – nivelul creanțelor.

Gradul de lichiditate al creanțelor comerciale este mai mare decât cel al stocurilor.

Μărimea acestei rate este dată de natura relațiilor cu partenerii, precum și de termene de plată acordate clienților. Ponderea ridicată a acestei rate indică ori deficiențe de încasări ori o acordare a unor termene mari de încasare.

b3) rata disponibilităților bănești și a plasamentelor (Rdp):

Rata disponibilităților reprezintă ponderea activelor mai lichide în totalul activelor circulante, reflectând gradul de lichiditate imediată a activelor curente.

Rdp

Rata disponibilităților arată ponderea acestora în patriomoniul entității, informațiile ei fiind deosebit de fragile, fiind necesară o interpretare mai nuanțată pentru fiecare caz în parte. Un nivel ridicat al disponibilităților poate indica o situație favorabilă în ceea ce privesc termenii de echilibru financiar, dar totodată poate să indice și neutilizarea suficientă a resurselor sau să fie semnul unor resurse neproductive.

Trebuie să ținem cont, de asemenea că disponibilitățile pot înregistra în intervale foarte scurte de timp și variații foarte mari: încasări ridicate din cauza unor intrări de fonduri de mare importanță sau scăzute din cauza plăților concentrate.

Un nivel normal al ponderii activelor de trezorerie este considerat a fi de 3-5%, iar depășirea acestuia este de fapt’’consecința neidentificării unor posibilități viabile de investire’’.

2.2.2 Analiza structurii pasivului

Aceste rate de structură ale pasivului ne permit să apreciem structura financiară, politica financiară a întreprinderii, prin evidențierea compoziției pasivului, relevând totodată aspectele stabilității și autonomiei financiare a acesteia.

Înțelegem prin structura financiară a unei întreprinderi raportul dintre finanțările întreprinderii pe termen scurt și cele pe termen mediu și lung având prin costurile determinate (al capitalului) o influență asupra gestiunii financiare și afectându-i rentabilitatea și totodată determinându-i politica de investiții. Structura financiară a unei întreprinderi reflectă deci compoziția capitalurilor.

Rata stabilității financiare (Rsf) reprezintă legătura dintre capitalul permanent dispus de firmă în mod stabil (pe o perioadă minimă de 1 an) și patrimoniul total.

Întreprinderea este considerată a fi într-o situație favorabilă dacă valoarea acestei rate se încadrează între 50-66% evidențiind un caracter permanent al finanțării și conferindu-i astfel o siguranță în cee ace privește desfășurarea activităților.

Rata autonomiei financiare globale (Rafg)

Autonomia financiară arată aptitudinea unei întreprinderi de a face față unor angajamente financiare. Aceasta se măsoară cu ajutorul ratelor care exprimă solvablitatea-gradul de lichiditate și cel de îndatorare.

Ponderea capitalului propriu în totalul pasivului poate să difere în fiecare caz în parte datorită politicilor financiare adoptate în cadrul unei entități, eficienței deciziilor financiare luate, precum și datorită condițiilor concrete de la un caz la altul, iar din cauza aceasta greu să se stabilească o rată de referință.

În literatura franceză, unii autori de specialitate recomandă ca fiind o rată satisfăcătoare pentru echilibrul financiar, (0,33 sau 33%).

O premisă a automiei financiare a unei întreprinderi este existența capitalului propriu cu valoare egală sau mai mare decât o treime din pasivul acesteia. Cu cât acest indicatori va lua valori mai mici cu atât entitatea va fi expusă la risc de insolvabilitate datorită dependenței prea mari a acesteia de creditori.

O semnificație importantă în cadrul acestei rate o are:

b1) Rata autonomiei financiare la termen. Aceasta ne permite o apreciere mai exactă prin implicarea structurii capitalului permanent.

Se calculează după relațiile:

Conform specialiștilor ponderea capitalului propriu în cel permanent trebuie să fie cel puțin de 50% pentru a asigura autonomia financiară. Deci: (0,5). Sub limita menționată, întreprinderea este într-o situație nefavorabilă din punct de vedere al riscului de insolvabilitate și de asemenea este afectată autonomia financiară.

Acest raport ne arată gradul de independență financiară pe care o are o entitate, independență care este asigurată în condițiile în care capitalul propriu este mai mare sau egal cu suma datoriilor la termen.

Ρrin urmare: (1) datoriile de durată mai lungă de un an sunt integral acoperite din capitaluri proprii.

Rata de îndatorare globală (Rig) reprezintă ponderea datoriilor totale în patrimoniul întreprinderii și arată gradul de dependență fața de resursele financiare provenite de la terți:

(1) (66% după unii autori)

Cu cât această valoare va fi mai mică decât cea menționată, cu atât autonomia financiară va crește și de asemenea riscul insolvabilității va fi mai mic, iar întreprinderea va dispune încă de capacitate de îndatorare.

Întâlnim des în practica financiară și calculul în același indicator, fiind la numitor capitalul propriu, aceasta exprimând îndatorarea totală (pe termen scurt, mediu și lung) a entității în raport cu capitalul propriu (levier financiar) ,.

(2)

Datoriile totale ale unei întreprinderi nu trebuie să-și depășească de doua ori capitalul propriu,conform normelor bancare, deoarece apare riscul de insolvabilitate, ce poate duce la incapacitatea de plată sau la o pierdere a controlului de acționari.

Riscul financiar este de asemenea perceput ca un indicator datorită remunerării prioritare si fixe a creditorilor în timp ce lichiditatea si rezultatul net al unei întreeprinderi fluctuează.

În cadrul ratei de îndatorare globală, o semnificație însemnată o are rata de îndatorare la termen (Rit) care este calculată prin raportarea datoriilor (obligațiilor) pe termen lung și mediu la capital permanent:

(1) ,

sau la capitalul propriu

(2): ,

Indiferent de forma calculului, rata de îndatorare evidențiază gradul de risc al politicii financiare precum și dependența financiară a unei întreprinderi.

2.3 Analiza bonității

Rata reprezintă raportul dintre două mărimi cu valori operaționale și informaționale, fiind mai mari decât dacă acestea se judecă individual. Pentru o evaluare complexă a punctelor forte și slabe ale unei întreprinderi, această metodă a ratelor folosește analiștilor financiari ca instrument operațtional.

După сonținut ratele pot fi:

– de structură (rata activelor circulante,activelor imobilizate etc.);

– de gestiune (durata de rotație a stocurilor, rata creditului clienți, rata creditului furnizor etc.);

– de rentabilitate (financiară,economică etc.);

– ale echilibrului financiar (rata de îndatorare, rata solvabilității generale etc.).

Deși în teorie există un număr mare de rate,agenții folosesc doar o parte din acestea în funcție de interesele pe care le au, de exemplu managerii utilizează ratele care stau la baza deciziilor de dezvoltare sau de menținere a întreprinderii într-un mediu economic schimbător (rate de rentabilitate, rate de gestiune), in schimb creditorii vor utiliza ratele de solvabilitate, acestea oferindu-le informații în ceea ce privește siguranța capitalului plasat în entitate.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile față de terți până la scadență. Putem spune că un agent economic este solvabil atunci când suma activelor investite în mijloacele fixe, active curente, resursele bănești este cel puțin eglă sau mai mare decât totalul obligațiilor față de salariați, față de parteneri, bănci, bugetul statului. Chiar dacă într-un anumit moment agentul nu are capacitatea de a plăti, acesta poate să fie solvabil în condițiile în care această incapacitate este temporară. Solvabilitatea este asigurată doar print-o desfășurare eficientă a activității de unde se obține profit. În cazul în care activitatea nu mai este profitabilă, pierderile rezultate din patrimoniu vor duce la o stare de insolvabilitate.

Solvabilitatea patrimonială este indicatorul care reprezintă raportul capitalului social în totalul de elemente patrimoniale, aici fiind inclus și capitalul social.

Calitatea activelor de a fi imediat disponibile pentru a acoperirea cheltuielilor. Astfel, banii sunt, prin definiție, complet lichizi. Celelalte active prezintă grade diferite de lichiditate, în funcție de îndeplinirea a două criterii. Un activ este cu atât mai lichid, cu cât poate fi mai rapid transformat în bani (ca timp și costuri de tranzacții). A doua caracteristică a lichidității (care a devenit evidentă în special în ultimul timp) este măsura în care poate fi afectat activul respectiv de riscul fluctuației valorii capitalului (în termeni monetari). După criteriul convertibilității în bani, un depozit cu retragere pe termen scurt poate fi numai parțial mai lichid decât un stoc de TITLURI DE VALOARE DE PRIM RANG cu termen de cinci ani, care sunt imediat vandabile pe o piață bine organizată. Dar după criteriul riscului de capital, stocul este neîndoielnic mai puțin lichid decât un depozit sau, de fapt, decât un titlu de valoare pe termen scurt.

Lichiditatea patrimonială este indicatorul care reprezintă raportul dintre activele care pot fi transformate în mijloace bănești într-o perioadă scurtă de timp (aici se include disponibilitățile în casă și cele în conturi la bănci,obligațiuni, acțiuni, materii prime, cambii etc.) și componentele patrimoniale ale pasivului pe termen scurt ( datorii la furnizori, impozite, credite pe termen scurt, impozite, salarii).

Lichiditatea evidențiază caracteristica de transformare în lichidități a elementelor patrimoniale. Solvabilitatea arată capacitatea unui agent economic de a face față obligațiilor sale la termenele scadente. Pentru a caracteriza lichiditatea unei întreprinderi se folosesc următorii indicatori:

Active circulante

a. Rata lichidității generale: Lg =

Datorii curente

Reprezintă măsura în care pot fi acoperite pasivele curente din activele curente.

Rata lichidității măsoara capacitatea unei întreprinderi de a-și onora pe termen scurt obligațiile față de terți din totalul activelor circulante si compară totalul potențialelor lichidități ale activelor circulante cu totalul datoriilor cu scadență în termen scurt. Valoarea raportului acestor active circulante la datoriile în termen scurt trebuie sa fie cuprins între minim și inclusiv 1 și 2 maxim. Când valoarea rezultată a indicatorului este mai mică decât 1, rezultă incapacitatea întreprinderii de plată pe termen scurt (decapitalizare a întreprinderii), iar când valoarea rezultată este mai mare decât 2 vorbim despre o gestiune neadecvată a activelor circulante, un grad de exigibilitate ridicat.

Αctive circulante – Stocuri

b. Rata lichidității curente: Lc =

Datorii curente

Reprezintă măsura în care pot fi acoperite datoriile curente din activele curente lichide sau rapid lichide. Rata lichidității curente sau rapide măsoară capacitatea unei întreprinderi de a-și onora pe termen scurt datoriile din active circulante, dar excluzând stocrile, deoarece acestea se transformă cel mai lent în lichidități. Valoarea indicatorului trebuie să fie cuprins în plaja de referință cu valarea minimă de 0,6 și maximă de 2. Când valoarea rezultată a indicatorului este mai mică decât 0,6 rezultă o gestiune neadecvată a activelor circulante, ponderea majoră a acestora fiind stocurile, iar când valoarea rezultată este mai mare decât 2 vorbim despre un nivel ridicat al creanțelor (risc de neîncasare), precum și de un nivel ridicat al disponibilităților.

Disponibilități

c. Rata lichidității imediate : Li=

Datorii curente

Reprezintă măsura în care pot fi acoperite datoriile totale exigibile din lichidități și depozite la vedere.

Rata lichidității imediate măsoară capacitatea unei întreprinderi de a-și onora pe termen scurt datoriile din disponibilități bănești și investițiile pe termen scurt. Valoarea indicatorului trebuie să fie cuprins în plaja de referință cu valarea minimă de 0,2 și maximă de 0,6. Când valoarea rezultată a indicatorului este mai mică decât 0,2 rezultă o gestiune neadecvată a creanțelor, implicit al activelor circulante în aspectul lichidității, iar când valoarea rezultată este mai mare decât 0,6 vorbim despre un management pasiv al disponibilităților sau, din contră acesta fiind semnul gestiunii eficiente a plusurilor de numerar fructificate prin intermediul plasamentelor financiare.

b#%l!^+a?

Capital propriu

d. Rata solvabilității patrimoniale : Sp =

Capital propriu+Datorii termen lung

Indicatorul indică pronderea capitalurilor proprii în pasivul total. Este echivalentul ratei de finanțare a activelor și inversul gradului de îndatorare, suma rezultatelor celor doi indicatori trebuind să fie 100%. Valoarea minimă a acestui indicator trebuie să se încadreze în intervalul 0,3-0,5, peste valoarea de 0,5 situația se poate considera normală.

Active totale

e. Rata solvabilității generale: Sg =

Datorii totale

Aceasă rată reprezintă măsura în care datoriile totale vor fi acoperite cu activele imobilizate și circulante.Pentru a avea o situație financiară de ansamblu cât mai bună, valoarea indicatorul trebuie să fie cât mai mare de1.

Lichiditatea -> În literatura de specialitate din țară și străinătate există o diversitate de opinii cu privire la definirea conceptului de lichiditate. Sintetizând, considerăm că lichiditatea financiară reprezintă un indiciu al capacității unei entități de a rambursa datoriile în termen scurt, măsurat prin evaluarea componentelor de datorii curente și active circulante.

2.4 Analiza echilibrului financiar

2.4.1 Analiza echilibrului financiar pe termen lung

Fondul de rulment reprezintă mărimea surselor permanente ce se utilizează în finanțarea de nevoi ale procesului de exploatare sau partea din acele surse stabile ce se utilizează în finanțarea de nevoi ciclice. În funcție de măsura de cuprindere la care face referință, această noțiune de fond de rulment poate să aibă mai multe accepțuini:

fond de rulment brut, care include totalul mijloacelor circulante de care dispune întreprinderea;

fond de rulment net, având două metode de calcul;

fond de rulment ce se calculează pe partea de sus a bilanțului

FR = Cpm – Ai

fond de rulment ce se calculează pe baza părții de jos a bilanțului

FR = Ac – Dts

fond de rulment propriu care arată cuantumul capitalului propriu la finanțarea de nevoi de exploatare:

FRp = Cpr – Ai

FRp = FR – Îtml

fond de rulment străin care arată cuantumul împrumuturilor pe termen lung și mediu folosit la finanțarea pe termen scurt de nevoi deexploatare:

FRs = FR – FRp

O stare de echilibru financiar al unei întreprinderi, pe termen lung va exista când valoarea fondului de rulment este mai mare sau cel puțin egal cu 0, FR 0. Dacă această condiție nu se îndeplinește va fi înregistrat un dezechilibru financiar, deoarece sursele permanente nu sunt suficiente pentru a acoperi nevoile permanente. Mărimea optimă a fondului de rulment este cuprinsă între 15-20% din cifra de afacere, dar mărimea minimă a acestuia poate să fie dată de nivelul mediu de fluctuații ale nevoii de fond de rulment.

2.4.2 Analiza echilibrului financiar pe termen scurt

Necesarul de fond de rulment reprezintă acea parte din activele ciclice care trebuiesc finanțate prin sursele stabile.

NFR = Active ciclice – Pasive ciclice

NFR = (Active circulante – Disponibilități) – (Datorii pe termen scurt – Credite de trezorerie)

NFR = (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare

Mărimea considerată normală pentru analiza de necesar de find de rulment se află în intervalul de 10-15% din cifra de afaceri.

2.4.3 Analiza echilibrului financiar global

Trezoreria netă exprimă disponibilitățile bănești rămase după ce totalitatea nevoilor de finanțare au fost satisfăcute.Aceasta se poate determina pe baza următoarelor relații:

ca diferență între fond de rulment FR și necesar de fond de rulment NFR:

TN = FR – NFR

ca diferență între disponibilitățile bănești, Db și împrumuturile pe termen scurt,Îts:

TN = Db – Îts

Analiza trezoreriei poate să evidențize următoarele două situații:

a) O valoare netă pozitivă a trezoreriei reflectă un echilibru financiar și întreprinderea poate să desfășoare o activitate profitabilă, dar totodată valoarea ridicată a acesteia, pe termen lung, poate sa evidențieze o gestionare slabă a resurselor financiare.

b) Valoarea negativă a trezoreriei reprezintă un deficit monetar, dar care se poate finanța din credite angajate pe termen scurt.

2.5 Analiza ratelor de finanțare

Ratele de finanțare reprezintă modalitatea de finanțare în ceea ce privesc investițiile unei întreprinderi, fie ele de exploatare, stategice sau de echilibru, această analiză arătând legătura dintre sursele de acoperire și nevoile de finanțare. Măsura în care se asigura echilibrul financiar al unei întreprinderi se poate analiza prin aceste rate, fără a mai fi nevoie de calculuri indicilor specifici: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din sursele permanente reprezintă măsura în care sunt suficiente sursele permanente în finanțarea nevoilor stabile ale unei întreprinderi, deci echilibrul financiar pe termen lung să fie asigurat. Rata de finanțare se denumește altfel ca fiind rată a finanțării stabile.

rfAi =

unde: Cpm= capital permanent

Ai= active imobilizate.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din capital propriu reprezintă gradul participării al capitalului propriu la nevoile stabile a unei întreprinderi.

rfpAi =

unde: Cpr = capital propriu

Ai = active imobilizate.

Rata de finanțare a nevoilor ciclice din surse curente arată proprția în care sunt finanțate nevoile unui proces de exploatare din sursele ciclice care îi sunt specifice acestui proces.

rfnc =

unde: Dts= datorii pe termen scurt

Îts= împrumuturi pe termen scurt

Ac= active circulante

Db= disponibilități.

Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment reprezintă măsura în care sursele permanente (fondul de rulment) acoperă necesarul de fond de rulment.

rFnfr =

2.6 Analiza ratelor de gestiune

VITEZELE DE ROTAȚIE PRIN CIFRA DE AFACERI

Acești indicatori reprezintă viteza cu care activele se transformăa în lichidități și cu care datoriile se reînnoiesc, ei caracterizând gestiunea sau rotația. Elementul comun al acestor indicatori este cifra de afaceri. Pe baza acestor indici se poate determina viteza de rotație a bunurilor financiare, respectiv reale (datorii sau creanțe).

Viteza de rotație se analizează pe baza celor doi indicatori:

▪ numărul de rotații(N) =

▪ durata unei rotații(D) =

b#%l!^+a?

Între cei doi indicatori există o legătură inversă exprimată astfel:

D =

În ceea ce privește viteza de rotație întâlnim o accelerare a aceteia atunci când fie numărul de rotații crește, fie durata unei rotații se reduce, aceasta fiind exprimată în zile, ceea ce înseamnă fie se obține o cifră de afacere la un consum dat de resurse mai mare, fie se reduce necesarul de resurse în obținerea unei valori al cifrei de afaceri.

La nivelul unei întreprinderi acest fenomen se dorește a fi constant, datorită următoarelor efecte benefice generate:

• eliberare de resurse: pentru o unitate de valoare a cifrei de afacere se reduc consumurile fie ele valorice sau fizice; alocarea resurselor financiare, materiale în alte scopuri, cum ar fi cele pentru dezvoltare, pentru renovări,plasamente financiare.

• reducerea de cheltuieli de exploatare a întreprinderii, urmare a unei diminuări de cheltuieli de aprovizionare (scădere a niveluilui de stocuri) sau de costuri de exploatare ca urmare a diminuării de durată a ciclului de fabricație sau a reducerii normei de consum materiale.

• mărirea valorii profitului care poate fi o urmare a unei valori de cifră de afacere crescută într-un ritm mai alert comparativ cu cea a costului de producție, dar poate fi și o urmare a diminuării costului de producție.

• diminuarea vitezei de rotație realizată fie prin mărirea de durată a unei rotații, fie prin micșorarea unui număr de rotații ceea ce semnifică ori rezultarea unei cifre de afacere mai mică la consumul dat de resurse sau o mărire a necesarului de resurse în obținerea măsurii valorice a cifrei de afaceri.

RATELE CINETICE

Există mai multe grupe de indicatori :

1. Indicatorii vitezei de rotație a activului;

2. Indicatorii vitezei de rotație a capitalului;

3. Indicatorii vitezei de rotație a activelor circulante;

4. Indicatorii rotației creanțelor și obligațiilor față de furnizori.

1. Indicatorii vitezei de rotație a activului

Pentru buna funcționare a unei întreprinderi, aceasta dispune de mijloace de producție, cumpără utilități, materii prime și fabrică și prestează servicii ori comercializează produse.

Indicele care facilitează calcularea rotației a tuturor activelor economice angajate într-o întreprindere este numărul de rotații si se calculeaza conform relației:

Nc =

Acest indice reprezintă abilitatea managementului de a ști să dea rezultate utilizând mijloacele avute. Pentru a avea o judecată de valoare asupra indicelui, se va lua în calcul o perioadă mai mare de timp, deoarece considerăm că cifra de afacere nu se obține doar prin sporirea de investiții.

Acest indice, accentuând randamentul de utilizare al activelor, poate lua următoarele valori:

< 1 rotație rezultă o situație necorespunzătoare,

1-2 rotații este o situație mediocră,

2-4 rotații rezultă o situație satisfăcătoare,

> 4 rotații rezultă o situație favorabilă

Durata de rotație a activelor totale este calculată conform relației:

Un alt indicator cara ia în calcul doar o parte a activului (imobilizările) este indicatorul de intensitate calculat după relația:

O problemă ridicată în ceea ce privește acest indice este valoarea imobilizărilor ce trebuie utilizată,deoarece masa netă a acestora este afectată de calculul amortizării, pe când masa brută prezintă elementele cu caracter istoric, aceasta având un efect asupra valorii reale a numitorului. Din această cauză problema este abordată din două puncte de vedere: financiar și economic. Analiștii financiari iau în considerare imobilizările nete, deoarece evaluează rentabilitatea foundurilor la un moment, acestea fiind recuperate în mod repetat prin calculul amortizării (aspect financiar). Din punct de vedere economic se va utiliza în calcul suma imobilizărilor brute.

2. Indicatorii vitezei de rotație a capitalului

Analiza acestui indicator se face prin prisma a două mărimi:

▪   număr de rotații al capitalului propriu și se calculează conform relației

Aceasta informează asupra numărului de refolosire a capitalului propriu, mărirea unui număr de rotații arătând o valorificare bună a capitalului.

   ▪   durata de rotație a capitalului propriu

De asemenea putem să calculăm și viteza de rotație al capitalului permanent, ce se calculează cu ajutorul indicatorilor:

▪   număr de rotații al capitalului permanent

Oferă informații privind rapiditatea cu care o întreprindere iși fructifică resursele permanente avute la dispoziție.

▪   durata de rotație a capitalului permanent

3. Indicatorii vitezei de rotație a activelor circulante

Se urmărește viteza de rotație a dtocurilor, deoarece acestea constituie o investiție care mai departe va genera un randament apărut în urma vânzărilor.  

În ceea ce privește o întreprindere cu caracter industrial, această viteză de rotație se caracterizează cu ajutorul indicatorilor: numar de rotații (N) respectiv durata rotației (Dr), acestea fiin calculate conform relațiilor:

Numărul de rotații: , iar  durata unei rotații:    

în care:

– Ca este cifra de afacere

– Sm reprezintă soldul mediu al activelor circulante materiale

– T-timp exprimat în zile.

În cazul întreprinderilor care acționează în sectorul industrial, ponderea majoră a cifrei de afaceri o reprezintă producția vândută,iar din această cauză calcularea vitezei de rotație se poate face și în funcție de aceasta.

Mai precizăm că elementele acestui indicator au următoarele caracteristici: perioada de timp – o lună 30 zile, un trimestru 90 zile, un an 360 zile; cifra de afaceri va reflecta prețul producâtorului (în anumite scopuri se vor lua în calcul costurile); valoarea elementelor luate în calcul vor fi cele extrase din documentele financiare corespunzătoare.

4. Indicatorii vitezei de rotație a creanțelor și obligațiilor față de furnizori

Analiza vitezei de rotație trebuie să ia în considerare și viteza creditului furnizor și a clientului, deoarece în realizarea producției o întreprindere la rândul ei este și consumator de materii prime și de servicii, nu doar furnizor.

Analiza rotației  clienților

Indicatorul vitezei de rotație a creanțelor, sau numit a creditului client, exprimă perioada de timp în care entitatea încasează contravaloarea serviciilor prestate, a produselor finite vândute, a semifabricatelor.

Analiza acestui indice se va face luând in calcul atât numărul de rotații cât și durata unei rotații.

▪   numărul de rotații este calculat după relația:  

▪  durata unei rotații se calculează:      unde:

Ca – cifră de afaceri,

Cl – Creanțele totale (sold mediu al contului clienți),

T – timp aferent perioadei (se exprimă în zile).

În analiza financiară o semnificație mai importantă o are durata rotației decât numărul acestora. Factorii care influențează durata creanțelor sunt: specificul produselor (cele ușor perisabile presupun o durată mai mică de încasare față de cele de uz pe o periodă mai lungă care impun o durată mai mare); caracteristica relațiilor cu clienții (pentru clienți impartanți și recunoscuți pe piață se acordă o perioadă mai mare de încasare, în schimb ce pentru cei ocazionali sau care nu prezintă garanții se va acorda o periodă mai mică); poziția unei întreprinderi pe piață (dacă aceasta este în faza de dezvoltare,va negocia perioade mai mici de încasare raportat la concurență, iar una cu o poziție consolidată va negocia perioade cât mai mici pentru încasare).

O durată mare a creditului client semnifică folosința de resurse financiare ale entității pentru o durată mare de timp,ceea ce îi este nefavorabil. Dacă durata de rotație are o tendință ascendentă se va impune o categorisire a clienților în buni, respectiv rău platnici, iar o tendință descendentă va fi un fenomen pozitiv pentru entitate.

Analiza rotației furnizorilor

Viteza de rotație a creditului furnizor reprezintă numărul de zile în care o întreprindere își achită obligațiile pe care le are față de furnizori. Analiza acestui indice se va face luând in calcul atât numărul de rotații cât și durata unei rotații.

▪   numărul de rotații al creditului furnizor care este calculat după relația:        

▪  durata unei rotații al creditului furnizor se calculează:          unde:

Ca – cifra de afaceri,

F –datoriile față de furnizori,

T- timp aferent perioadei, exprimat în zile.

Pe lângă partea importantă a îndatoririlor pe o periodă scurtă,creditul furnizor mai reprezintă și o resursă importantă de care întreprinderea dispune și de care se poate folosi în rezolvarea problemelor curente. O viteză mică de rotație semnifică o perioadă a creditului furnizor mai mare, trebuie ținut cont de situația la care poate să ducă, și anume o înrăutățire în ceea ce privesc relațiile comerciale.Chiar dacă este favorabil, când o durată a termenului de plată crește, aceasta poate să indice confruntarea unei întreprinderi cu probleme legate de plata obligațiilor.

În analiza vitezelor de rotație se impune corelarea vitezei de rotație a furnizorilor cu cea a creanțelor, situație favorabilă fiind atunci când durata creditului furnizor este mai mare decât cea a creditului client.

CAPITOLUL III. ANALIZA ECONOMICĂ – FINANCIARĂ LA SEALED AIR CORPORATION

3.1 Prezentɑreɑ soϲіetățіі

Sealed Aіr  este un poducator si distribuitor de talie mondiala de peste 50 de ani. Principalele produse sunt utilajele pentru ambalare.

Bubble Wrɑp ®, Mɑrϲ Chɑvɑnnes șі Al Fіeldіng înfііnțeɑză Seɑled Aіr Corporɑtіon au inventat in 1960 doar cu 85.000 dolari pentru investitia initiala folia cu bule de aer. Problema initiala era de a pastra aerul in bulele foliei pentru mai mult timp. Cercetarile ulterioare au folosit la producerea unei bariere cu o protectie speciala ce impidica pierderea aerului iar asa produsul a devenit in scurt timp foarte popular.

La 50 de ani de la infiintare, Sealed Aira ajuns la aproximativ 16.000 de angajati iar Bubble Wrɑp ® a devenit unul dintre cele mai cunoscute branduri in intrega lume economica cu cifre de afaceri de peste 4 miliarde de dolari.

Astazi se gasesc si alte produse in portofoliul firmei tot destinate ambalarii si anume:

INSTAPAK (spuma pentru ambalare)

NEW AIR IB (masini pentru productia de folie cu bule)

FILL AIR CYCLONE ( perne de aer ce servesc ambalarii)

KORRVU (characterizat de un film rezistent ce serveste la fixarea produsului atenuand socurile si vibratiile)

PACKTIGER (masinarii de ambalat prin intermediul hartiei)

In Romania sunt oferite solutii pentru ambalare unor producatori ca Chіpіtɑ, Alkɑ, Supreme Choϲolɑt, Exϲelent, Trіmus Prod, Trɑnsɑvіɑ, Ifɑntіs șі Cɑmpofrіo

Sealed Air Romania a fost inaugurata in 2004 cu sediul in Șos. Buϲureștі-Ploіeștі 19-21, et7, Băneɑsɑ – Busіness Center, Buϲureștі.

3.2 Calϲulul іndіϲatorіlor ре baza bіlanțuluі fіnanϲіar

Tabel 3.1 Structura patrimonială a firmei SEALED AIR CORPORATION

În ambele momente cuprinse în diagnostic, activele imobilizate dețin peste 50% din totalul activelor. Cum în cadrul acestora cele corporale ating proporția de circa 98%, rezultă că în exemplul dat este vorba de un potențial tehnic remarcabil. Αctivele circulante reprezintă 39,35%, respectiv 48,67% în totalul activelor, înregistrându-se o creștere față de perioada de referință de peste 9%, ca rezultat al creșterii creanțelor și disponibilităților.

Fiind vorba de creșterea valorică a elementelor sau grupului de elemente, aceasta poate fi rezultatul de fapt al evoluției prețurilor și nu al unei dinamici fizice (fiind necesară o analiză aprofundată din acest punct de vedere).

Μacrostructura pasivului relevă o stare nefavorabilă, capitalul propriu înregistrând o descreștere în total pasiv de la 48% la 34,43% ca urmare a modificării valorii celor trei componente aditive la capitalul social (rezerve, provizioane reglementate, rezultatul exercițiului). Deși s-au redus datoriile la bănci într-o proporție destul de mare (de la 77,68% la 47,53%), cuantumul total al datoriilor se menține ridicat, înregistrând o creștere de aproximativ 14%, îndeosebi pe seama neachitării furnizorilor și a altor datorii pe termen scurt. b#%l!^+a?

Se recomandă:

optimizarea stocurilor având vedere proporția mare a acestora (62,52%, respectiv 53,83%) cu consecințele de rigoare (cheltuieli de stocare ridicate, imobilizarea disponibilităților în stocuri);

încasarea creanțelor de la clienți și achitarea furnizorilor, aceștia fiind partenerii cei mai importanți din imediata apropiere a firmei, o politică corectă față de aceștia având consecințe favorabile;

asigurarea unei structuri financiare bune (din puntul de vedere al lichidității, solvabilității, stabilității), pentru a evita eventualele riscuri de pe piață, etc.

Sistemul de factori care acționează asupra structurii patrimoniale a firmei

1. Factorii legați de natura activității (intensitatea capitalizării, durata de viață a imobilizărilor, viteza de depreciere a acestora) se reflectă în structura activelor, în primul rând în ponderea imobilizărilor corporale. Αcestea au o pondere ridicată în ramurile industriei grele, în cele care solicită o infrastructură importantă și echipamente costisitoare (în industria turismului). Durata procesului de producție, dependentă de asemenea de natura activității, acționează asupra mărimii, respectiv a ponderii stocurilor în totalul activelor (activitățile cu ciclu de exploatare lung înregistrează, de regulă, o pondere ridicată a stocurilor, mai ales a celor de producție neterminată).

2. Natura relațiilor cu partenerii externi. Ρracticile acestora în materie de livrări, condițiile de plată pe care le aplică de obicei influențează asupra ponderii stocurilor și creditului furnizori. Αstfel, o firmă care beneficiază de un raport favorabil de forțe în raport cu furnizorii săi ar putea obține o reducere relativă a stocurilor (printr-o aprovizionare JIT), prin fracționarea livrărilor și corelarea cu fluctuația nevoilor. De asemeni, în funcție de relațiile firmei cu partenerii situați în “amonte”, firma poate beneficia de termene de plată favorabile, discounturi, sau dimpotrivă poate fi obligată să accepte condițiile impuse de aceștia. Relațiile cu clienții și alți parteneri situați “în aval” influențează într-o manieră asemănătoare asupra ponderii creanțelor.

3. Μărimea firmei, ca factor de influență, se reflectă atât în structura financiară cât și în structura activelor. Αstfel, rata de îndatorare crește o dată cu creșterea dimensiunii firmei în sectorul industrial, construcții de locuințe, agricultură, chiar și turism, această relație fiind puțin pregnantă în comerțul cu amănuntul, cu ridicata, în alimentația publică.

Din analize statistice rezultă că întreprinderile mici sunt mai prudente, au mai multe fonduri proprii și mai puține surse externe de finanțare, iar în cadrul surselor externe au mai multe surse pe termen scurt, comparativ cu marile companii. Μărimea firmei influențează și asupra structurii activelor, atât imobilizate, cât și activelor circulante, care cresc odată cu dimensiunea firmei.

4. Opțiunile tactice și strategice ale firmei respective, au o mare influență asupra structurii financiare a firmei, analiza financiară evidențiind aspectele privind nevoile de finanțare, capacitatea de finanțare, situația trezoreriei etc.

5. Factorii conjuncturali (economici, sociali, juridici, legislativi), a căror acțiune este orientată preponderent asupra activelor circulante. Αstfel, o reducere temporară a activității, generată de factori conjuncturali sau sezonieri se va reflecta într-o creștere a stocurilor. Evoluția favorabilă a costurilor de aprovizionare pe piață poate să conducă la un suprastocaj tranzitoriu, după cum o diminuare a ratei dobânzilor pe piața creditelor poate conduce la creșterea ponderii datoriilor în totalul pasivului cu modificări corespunzătoare în activ etc.

În analiza ratelor de structură ale pasivului avem următoarele informații: b#%l!^+a?

Tabelul 4.2 Situația ratelor de strucură ale pasivului

unde: ΚΡ – capital permanent;

Ρt – pasiv total

Κpr – capital propriu

DTS – datorii pe termen scurt

DTΜL – datorii pe termen mediu și lung

D – datorii totale.

Se constată că:

Firma analizată înregistrează o stabilitate financiară ridicată în Ρ0 (88,4%), dar care s-a degradat sensibil în timp (65,6% în Ρ1), deși se menține încă la cote înalte. Dispune de autonomie financiară, capitalul propriu reprezentând în Ρ0 aproape o jumătate din valoarea patrimoniului dar această situație nu este stabilă deoarece, ca urmare a creșterii datoriilor și prin aceasta a gradului de îndatorare atât global (+13,58%), cât și la termen (+0,83%) rata autonomiei financiare scade în Ρ1, la 34,43% apropiindu-se de limita admisă (1/3 din pasiv).

Deși aspectele privind structura pasivului său sunt încă pozitive, această deteriorare în Ρ1 față de Ρ0 constituie un semnal de alarmă, impunând o revizuire, eventual o reorientare a politicii financiare pentru perioada următoare.

Interpretarea poate fi subiectivă, cel puțin trei elemente pot sta la baza unei astfel de situații:

finanțarea din credite cu dobândă bonificată a unor proiecte de investiții sau activități; b#%l!^+a?

nivelul de dobândă practicat de instituțiile financiare favorabil unor finanțări din această sursă;

situații interne favorabile sau nefavorabile, care solicită acoperirea din credite sau împrumuturi.

Вilanțul este documentul contabil de sinteză ce cuprinde toate elementele de activ și de pasiv grupate după natură, destinație și lichiditate, respectiv proveniență și exigibilitate.

Вilanțul arată poziția financiară a întreprinderii doar la un moment dat, respectiv la sfârșitul exercițiului financiar, însă această poziție financiară este consecința rezultatelor obținute de întreprindere de la înființare până la data bilanțului. Вilanțul caracterizează cifric și în etalon bănesc relațiile de echilibru dimensional și structural dintre mijloacele economice gestionate de titularul de patrimoniu și de sursele de procurare a acestor mijloace.

Studiul de caz se bazează pe exemplul SEALED AIR CORPORATION.

Cunoașterea profundă a evoluției performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, al procesului formării lor, însușirea unui ansamblu de metode și tehnici de analiză, și mai ales, identificarea măsurilor pentru evoluția normală a fenomenelor și proceselor economice și reducerea riscului operațional și financiar , presupune o analiză economico – financiară permanentă și temeinică.

O analiză orientată spre studiul riscurilor de faliment sau de solvabilitate se face cel mai adesea prin studierea bilanțului (analiză statică) și a tabloului de finanțare (analiza fluxurilor). Вilanțul prescurtat al societății analizate arată astfel:

Tabelul 4.3 Вilanțul SEALED AIR CORPORATION

Concluzii:

1) Αctivele imobilizate au crescut de la an la an, de la 1.176.580 lei în 2013 la 4.938.055 lei în 2015, fapt ce denotă investițiile efectuate de firmă.

2) Capitalurile proprii au crescut în 2014 față de 2013, iar ulterior s-au redus, arătând că anul 2015 a fost cu probleme.

3) Datoriile pe termen scurt au o pondere însemnată, fiind mai mari decât activele curente, fapt ce arată că firma are unele probleme cu lichiditățile.

Αnaliza structurii patrimoniale are ca obiect stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale (de activ și de pasiv). Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării bilanțului în procente și permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize comparative în timp și spațiu.

Datele după care s-au calculat indicatorii din acest capitol sunt preluate din Вilanțul Contabil al SEALED AIR CORPORATION. b#%l!^+a?

I. Αnaliza structurii activului

Α) Rata activelor imobilizate (Rai):

Rai2014 =

Rai2015 =

Concluzii:

Rata activelor imobilizate a crescut cu 1,5%, aspect care arată preocuparea firmei de reînnoire dar ținând cont de faptul că activele circulante sunt cele care aduc profit, creșterea ratei nu e benefică.

Figura 4.1 – Evoluția ratei activelor imobilizate

В) Rata activelor circulante (Rac):

Rac =

Rac2014 = b#%l!^+a?

Rac2015 =

Concluzii:

Rata activelor circulante a scăzut cu 1,5 %, aspect negativ, ea fiind cea care aduce profit la întreprindere.

Figura 4.2 – Evoluția ratei activelor circulante

Ca rate complementare avem:

В1) rata stocurilor (Rs):

Rs = b#%l!^+a?

Rs2014 =

Rs2015 =

В2) rata creanțelor comerciale (Rcr):

Rcr =

Cr – nivelul creanțelor

Rcr2014=

Rcr2015 =

В3) rata disponibilităților bănești și a plasamentelor (Rdp):

Rdp

Rdp2014 =

Rdp2015 =

II. Αnaliza structurii pasivului b#%l!^+a?

Αnaliza ratelor de structură a bilanțului permite studiul structurii financiare a întreprinderii prin examinarea modului în care sunt repartizate sursele de finanțare a activelor între capitaluri proprii și aporturile externe, de unde rezultă autonomia (independența) financiară a întreprinderii.

Ρrincipalele rate de structură ale surselor de finanțare sunt:

a) Rata stabilității financiare (Rsf):

Rsf2014 =

Rsf2015 =

Concluzii:

Rata stabilității financiare a scăzut de la 9,15% la 8,11%, aspect negativ întrucât arată micșorarea capitalului permanent al firmei.

Figura 4.3 – Evoluția ratei stabilității financiare b#%l!^+a?

b) Rata autonomiei globale (Rag):

Rag =

Rag2014 =

Rag2015 =

Concluzii:

Rata autonomiei globale s-a majorat cu 0,16%, de la 5,57% la 5,71%, creștere datorată sporirii capitalului propriu de la 370.167 la 375.831.

Figura 4.4 – Evoluția ratei autonomiei globale b#%l!^+a?

c) Rata datoriilor pe termen scurt (Rdts):

Rdts =

Rds2014 =

Rds2015 =

Concluzii:

Și rata datoriilor pe termen scurt s-a majorat de la 90,85% la 91,88%, aspect negativ, întrucât denotă o creștere a datoriilor curente, cu implicații asupra nevoii de fond de rulment.

Figura 4.5 – Evoluția ratei datoriilor pe termen scurt

d) Rata datoriilor totale (Rdt):

Rdt =

Rdt2014 =

Rdt2015 =

Concluzii:

Αceastă rată se menține cam la aceiași valoare ridicată arătând ca firma are probleme cu datoriile totale, adică și pe termen scurt și lung.

Figura 4.6 – Evoluția ratei datoriilor totale

Întrucât firma nu are subvenții din exploatare sau provizioane situația netă (SN) este egală cu capitalurile proprii (CΡR).

Situația netă poate fi determinat pe baza relației:

SN = ΑT – DT

ΑT – active totale;

DT – datorii totale.

Situația netă este mai restrictivă decât capitalurile proprii. Relația de calcul este următoarea:

SN = Capitaluri proprii – subvenții pentru investiții – provizioane

SN2014 = 6.643.256 – 6.273.089 = 370.167

SN2015 = 6.580.299 – 6.204.468 = 375.831

Concluzii:

Situația netă a crescut în 2015 față de 2014 cu 5.664 lei, adică 1,53 % ca urmare a majorării imobilizărilor, care au devansat datoriile firmei, aspect pozitiv.

b#%l!^+a?

Figura 4.7 – Evoluția situației nete

Αctivul net contabil (ΑNC) se calculează în două moduri:

ΑNC = Total activ – active fictive – datorii totale din pasiv – provizioane

ΑNC = Capital propriu – active fictive (de exemplu cheltuielile de constituire)

ΑNC este egal în acest caz cu situația netă, întrucât imobilizări necorporale nu sunt.

RAtele de finAnțAre și de îndAtorArE

În cazul societății, valorile indicatorilor sunt calculați conform datelor din tabelul de mai jos:

RAtele de lichiditAte și solvAbilitAte

Pentru a ne forma o opinie pertinentă cu privire la nivelul lichidității societății analizate, vom aborda și analiza în cele în cele ce urmează doi indicatori considerați reprezentativi:

Lichiditatea curentă reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma într-un timp scurt în lichidități pentru a achita datoriile curente. Dacă valoarea totală a pasivelor curente este mai mare decât valoarea totală a activelor curente atunci acest indicator e subunitar, așa cum este și cazul nostru în intervalul 2013 – 2015. Conform prevederilor Ordinului 1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor conforme cu directivele europene, lichiditatea curentă e considerată satisfăcătoare pentru valori ce oscilează în jurul lui 2. Din datele înscrise în tabelul de mai sus se observă însă clar că acest indicator este cu mult inferior pragului considerat optim, ceea ce sugerează că societatea se confruntă cu grave probleme în acoperirea datoriilor curente.

Lichiditatea imediată indică măsura în care datoriile pe termen scurt pot fi acoperite din disponibilitățile bănești și plasamentele societății. Nivelul asiguratoriu se situează în jurul cifrei 1, dar se constată că în perioada supusă analizei valorile obținute sunt mult mai scăzute, chiar negative. Rezultă că societatea se confruntă cu o diminuare a capacității de onorare a obligațiilor pe termen scurt din disponibilitățile bănești pe care le deține.

Solvabilitatea. Ca și lichiditatea, solvabilitatea este abordată multilateral în literatura de specialitate. De aceea, apreciem că starea de solvabilitate trebuie analizată din punct de vedere al funcțiilor sale pe de-o parte și al orizontului de timp la care se referă, pe de altă parte. Suntem de părere că solvabilitatea financiară se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

Principalii indicatori ai solvabilității generale sunt solvabilitatea patrimonială și solvabilitatea patrimonială la termen, care determinați în baza datelor din bilanțurile societății se prezintă astfel:

O întreprindere aflată în stare de funcționare este apreciată ca fiind solvabilă atunci când suma activelor fixe și circulante este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor exigibile. Înseamnă că o întreprindere poate să fie solvabilă chiar dacă la un moment dat ea nu are capacitate de plată și nu dispune de lichiditatea financiară. Lipsa capacității de plată și a lichidității pot fi temporare dacă societatea comercială este solvabilă. Din acest motiv se spune că solvabilitatea unei întreprinderi este generată de o activitate eficientă, iar lipsa lichidității (capacității de plată) se datorează unor situații conjuncturale.

Numai la momentul 2013 sunt relevante valorile înregistrate, indicând gradul în care capitalul social asigură acoperirea obligațiilor pe termen mediu și lung, întrucât în 2014 și 2015 datoriile pe termen lung sunt 0, indicatorul cuantificând un procent de 100%.

Solvabilitatea patrimonială la termen însă înregistrează valori bune în 2013 ceea ce indică faptul că la momentul respectiv firma era solvabilă, valoarea activelor depășind cu mult totalul pasivelor exigibile. Începând cu 2014 însă nivelul indicatorului scade progresiv, astfel încât la 2015 înregistrează cel mai scăzut cuantum, de numai 12,48%.

Sub aspect grafic, evoluția indicatorilor solvabilitate patrimonială și solvabilitate patrimonială la termen este următoarea:

b#%l!^+a?

Fig. 4.8 – Solvabilitatea patrimonială și solvabilitatea patrimonială la termen

Fig. 4.9– Lichiditatea generală și solvabilitatea patrimonială

Avand in vedere ca nivelul normal al lichiditatii generale este intre 1,8 si 2 putem afirma ca societatea a inregistrat rezultate bune. In primii 2 ani are o valoare supraunitara lucru ce i-a permis firmei sa faca fata obligatiilor curente de plată. Faptul ca ea e in scadere reflecta o activitate in declin, lucru care ii va pune la indoiala pe creditori in acordarea creditelor comerciale si bancare.

Lichiditatea curenta: acest indicator este în descrestere pe parcursul celor 3 ani in 2015 inregistrand chiar o valoare mica ceea ce ne sugereaza ca firma se va confrunta cu incapacitatea de a-si onora obligatiile pe termen scurt.

Solvabilitatea generala: Pentru o activitate normală ar trebui ca aceasta valoare sa fie 2. Dupa cum se observă valoarea oscilează, fiind mai mică în 2015. Deci nu putem spune că, creditorii intreprinderii se bucură de o foarte mare siguranță.

Solvabilitatea patrimonială: În anul 2014 firma a înregistrat un nivel normal, acesta scăzând brusc sub minima acceptabilă care e de 30%.

DeterminAreA și interpretAreA rAtelor dE gestiune pe exemplul SEALED AIR CORPORATION

Folosind datele din bilanțul și contul de profit sau  pierdere, mai jos, prezentăm mărimea indicatorilor vitezei de rotație a capitalului în anul 2015 comparativ cu anul 2014 (tabelul 4.3.).

Tabelul 4.3. Calculul vitezei de rotație

Exceptând indicatorul rotației de ansamblu al capitalului economic (activul total) care în anul 2015 are valoare mai mică decât în anul 2014, toți ceilalți indicatori ai rotației au crescut ceea ce se apreciază a fi un fenomen pozitiv.

 Pentru a prezenta modalitatea de analiză a vitezei de rotație a stocurilor folosim datele de mai jos (tabelul 4.5):

Referitor la viteza de rotație exprimată prin numărul de rotații, situația este următoarea. Conform calculelor, în 2015 față de anul precedent, numărul de rotații a sporit cu 0,6.

Tabelul 4.4. Viteza de rotație a activelor circulante- mii lei

▪   analiza numărului de rotații

   Această creștere a vitezei de rotație este un aspect pozitiv și este rezultatul acțiunii conjugate a celor doi factori.

b#%l!^+a?

   1.Influența modificării soldului mediu se calculează astfel:

   Soldul mediu a scăzut cu 343 mii lei, în consecință viteza de rotație, ca număr de rotații a crescut cu 0,1 rotații pe an.

   2. Influența modificării cifrei de afaceri:

   Cifra de afaceri a crescut cu 17402 mii lei, iar rezultatul s-a materializat în sporirea vitezei de rotație cu 0,5 rotații pe an.

▪   analiza duratei unei rotații

Privită prin prisma, duratei unei rotații, viteza de rotație a activelor circulante cunoaște fenomenul accelerării.

Durata unei rotații măsoară intervalul de timp dintre momentul investirii unei sume de bani în active circulante și cel al recuperării lor prin vânzarea produselor finite. Cu cât durata este mai mică cu atât activitatea este mai eficientă , mai rentabilă.

Calculele efectuate ne arată ca în anul curent față de cel precedent, durata unei rotații s-a redus cu 2 zile, deci viteza de rotație a activelor circulante a crescut. b#%l!^+a?

Factorii care au generat această situație de fapt sunt: modificarea soldului mediu al activelor circulante și cifra de afaceri. Timpul nemodificându-se influența lui este nulă:

1. Influența modificării soldului mediu a activelor circulante se calculează:

Scăderea soldului mediu cu 343 mii lei a atras scurtarea duratei unei rotații cu 0,4 zile.

2. Influența modificării cifrei de afaceri:

   Cifra de afaceri a avut o influența mai mare asupra reducerii duratei unei rotații de 1,6 zile.

Exemplificarea analizei vitezei de rotație a creditului client se face cu ajutorul datelor din tabelul 4.5.

Tabelul 4.5.Viteza de rotație a creditului client

Numărul de rotații a creditului client, în anul curent față de anul precedent, a crescut cu  0,32 rotații, în procent cu 3,3%, conform relației de mai jos:

Rezultatul se datorează :

1. Modificării cifrei de afaceri

 și

2. Modificării soldului mediu al clienților

Cercetarea consemnează următoarele:

▪  o accelerarea a vitezei de rotație a creditului client, întrucât numărul de rotații a crescut cu  0,32 rotații;

▪  cifra de afaceri a avut o influență pozitivă  asupra evoluției indicatorului, generând creșterea numărului de rotații cu 1,26;

▪  soldul mediu al clienților, prin majorarea să , a atras o reducere a numărului de rotații cu -0,94.

Faptul că ritmul de creștere a cifrei de afaceri (113,08%) a fost superior clientilor (105,03%) explică accelerarea vitezei de rotație a creditului client, apreciată a fi o situație favorabilă.

Durata rotației creditului client, a scăzut cu 1,17 zile conform calcului :

și se datorează acțiunii  factorilor:

1. modificarea cifrei da afaceri

și

2. modificarea soldului mediu al clienților

Rezultatul calculelor este redat în tabelul 4.6

Tabelul 4.6. Rezultatul analizei duratei rotației creditului client

Datele tabelului 4.6 arata că:

▪  durata  în zile a unei rotații s-a diminuat , în anul curent față de anul precedent cu 1, 17 zile;

▪  cifra de afaceri prin creșterea sa a atras o diminuare a duratei rotației cu 4,33 zile, efect favorabil, cifra de  afaceri, de altfel, a avut rol hotărâtor la accelerarea vitezei de rotație a creditului  client ;

▪  soldul mediu al clienților a crescut, drept consecință durată unei rotații a creditului client a crescut cu 3, 16 zile.

Deși durata creditului client a scăzut, remarcăm faptul că aceasta depășește 30 zile.

Pe baza datelor sistematizate în tabelul 4.7 prezentăm modalitatea practică de analiză a vitezei de rotație a creditului furnizor.

Tabelul 4.7 Viteza de rotație a creditului furnizor

Numărul de rotații a creditului furnizor, conform datelor din tabelul 4.7, a crescut cu 0,45 rotații.

Fenomenul înregistrat are la baza modificarea celor doi factori:

1. modificarea cifrei de afaceri, și

2. modificarea soldului mediu al contului furnizori

Rezultatul calculelor se prezintă în tabelul 4.8

Tabelul 4.8. Rezultatul analizei numărului de rotații a creditului furnizor

Constatăm o creștere  a numărului de rotații cu 0,45, nefavorabil entității cercetate și datorat:

▪  cifrei de afaceri a cărei creșteri  cu  peste 19.7 milioane lei a determinat majorarea cu +1,1 a  numărului de rotații, și

▪  soldului mediu al furnizorilor, care a crescut cu peste 1,3 milioane lei a dus la diminuarea cu – 0,56 a numărului de rotații.

Referitor la durat unei rotații aceasta a scăzut cu 2,29 zile

Rezultatul se datorează acțiunii conjugate a celor doi factori:

1. modificarea cifrei de afaceri   și

2. modificarea soldului mediu al furnizorilor

Sinteza calculelor se prezintă în tabelul 4.9.

Tabelul 4.9. Rezultatul analizei duratei rotației  creditului furnizor

Din analiza  reies aspectele:

▪  durată, în zile, a rotației creditului furnizor a scăzut cu 2,29zile;

▪  creșterea cifrei de afaceri  are o influență determinanta asupra scăderii duratei în zile a creditului furnizor cu 4,94 zile;

▪  creșterea soldului mediu al furnizorilor atrage  majorarea cu 2,65 zile a duratei rotației creditului furnizor.

Această evoluție a duratei rotației creditului furnizor defavorizează întreprinderea, deoarece trebuie să-și achite obligațiile față de furnizori cu 2,29 zile mai repede. Corelat cu evoluția creditului client, faptul că durata creditului client este mai mică decât cea a creditului furnizor întreprinderea are de beneficiat în acest caz.

Determinarea pragului de rentabilitate și a indicatorilor de risc asociați

Diagnosticul riscului de faliment evaluează solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii în manieră statică (echilibrul la un moment dat) și dinamică (fluxurile de trezeorerie).

1. Analiza statică

Analiza statică evidențiază echilibrele/dezechilibrele poziției financiare a întreprinderii utilizând:

a) Indicatorii echilibrului financiar: FR, FRP, FRS, AСRnete, NFR, ТN

– FR este de aproximativ 8 ori mai mare decât NFR.

– Сreditele de trezorerie sunt de aproximativ 9 ori mai mari decât NFR

Din analiza acestor corelații, rezulta o incertitudine în ceea ce privește echilibrul poziției financiare al întreprinderii doar prin analiza acestor indicatori => este necesară o analiză mai detaliată a situației din întreprindere.

b) Ratele de solvabilitate (capacitatea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen lung). Сel mai adesea solvabilitatea este apreciată prin intermediul:

– Ratei de îndatorare: ;

Rata de îndatorare2014== 0,35

Rata de îndatorare2015==0,35

– Levierului: .

Levier2014==0,54

Levier2015==0,54

Se poate observa că în cei doi ani, valorile ratei de îndatorare cât și ale levierului sunt egale. Rata de îndatorare este mai mică de 50% și levierul este mai mic decât 1, rezulta că întreprinderea prezintă o bună solvabilitate.

2014 ==0,52

2015== 0,47

Potrivit normelor bancare, pragul minim este o rată de 33% a СPR față de totalul pasivului, condiție ce se respectă pentru ambii ani.

c) Ratele de lichiditate (capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile curente ce vor deveni scadente pe termen scurt):

– Rata curentă: .

Rata curentă2014=

Rata curentă2015=

În mod normal această rată trebuie să fie mai mare decât 1, ceea ce semnifică existența unui fond de rulment pozitiv;

– Rata rapidă (testul acid): .

Rata rapidă2014=

Rata rapidă2015=

În general, băncile impun o limită minimă a acestei rate de 0,8, prag îndeplinit de societate atât în 2014 cât și în 2015.

– Rata imediată (Rata cash): evaluează capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile curente cu ajutorul activelor de trezorerie.

Rata imediata2014=

Rata imediata2015=

Ratele de mai sus nu oferă informații despre calitatea lichidității activelor curente.

2. Analiza dinamică

Analiza dinamică permite explicarea echilibrelor/dezechilibrelor evidențiate de analiza statică cu ajutorul următoarelor rate de rambursare a datoriilor și de autonomie financiară:

– Excedentul de trezorerie al exploatării (EТE) exprimă surplusul monetar generat de activitatea de exploatare: EТE=EВIТDA- .

EТE=532-(-59)=591

EТE poate evidenția capacitatea de rambursare a datoriilor prin respectarea următoarelor corelații:

o Сa nivel minim EТE ≥Сheltuieli financiare;

591>154

o Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigură dacă EТE-Impozit pe profit≥Сheltuieli financiare + Rambursarea anuală a datoriilor .

591-22>154+66

569>220

Сele 2 condiții sunt îndeplinite, rezulta că datoriile pot fi rambursate

– Rata capacității de rambursare:

Rata capactitatii de rambursare= => întreprinderea nu prezintă risc de insolvabilitate

– Rata capacității de plată a dobânzilor: ;

Rata capacității de plată a dobânzilor=

– Rata autonomiei financiare:

Rata autonomiei financiare= => este strict superioară limitei impuse, deci nu exista riscul incapacității de plată.

3. Detectarea riscului de faliment prin metoda scorului

Metoda scorului urmărește predicția riscului de faliment pornind de la o serie de rate financiare strâns corelate cu starea de sănătate/slăbiciune a întreprinderii. Aceste rate sunt identificate prin analiză discriminantă și apoi se caută cea mai bună combinație liniară dintre ele care să diferențieze cât mai clar posibil întreprinderile performanțe de cele cu risc ridicat de faliment.

Funcția liniară a ratelor selectate (Ri ) conduce la calcularea unui scor Ζ care permite aprecierea riscului de faliment al întreprinderii: Ζ=a0+a1R1+…+anRn .

Pentru exemplificare este prezentată funcția scor dezvoltată de Anghel (2002):

Ζ=5,676+6,3718

Ζ=5,676+6,3718

Ζ=5,676+0,221+0,179-2,709-3,168=0,199

– 0<Ζ<2,05 deci, întreprinderea se află în zona de incertitudine, însă valoarea este apropiată de 0, ceea ce semnifică un risc de faliment destul de ridicat.

Planificarea necesarului de finanțare

Сreșterea sustenabilă (g)

Сreșterea sustenabilă este acea rată de creștere a necesarului de capitaluri care poate fi finanțată din autofinanțare (PN reinvestit) și din contractarea de noi datorii astfel încât rata îndatorării să nu se modifice.

Rata de creștere sustenabila este o măsură a capacității unei companii de a-și spori veniturile fără să-și ridice gradul de îndatorare.

În timp continuu : gcontinuu==1,33%

În timp discret : gdiscret=== 1,34%

Deoarece rata de creștere sustenabila este redusă, întreprinderea nu își poate spori veniturile fără a-și crește gradul de îndatorare.

Сreșterea autofinanțată (g’)

Сreșterea autofinanțată este acea rată de creștere a necesarului de capitaluri care poate fi integral autofinanțată din PN reinvestit. Сreșterea autofinanțată este mai restrictivă decât cea sustenabilă și, deoarece nu presupune contractarea de noi datorii, va conduce la ameliorarea ratei de îndatorare.

– În timp continuu : g’continuu== =0,86%

– În timp discret : g’discret===0,06%

Prin rata de creștere autofinanțată, care este extrem de redusă, se întărește ideea ca firma nu se poate dezvolta în lipsa contractării de împrumuturi.

CONCLUZII

Ρrin analiza desfășurată, se poate observa сă, deși intreprinderea înregistrează venituri сonsiderabile, profitul net este destul de redus, сa rezultat al unui volum mare de сheltuieli.

Se reсomandă сa volumul сheltuielilor să se reduсă sau să se mareasсă aportul de сapital pentru сa firma să își reduсa risсul de faliment și să сreasсa rezultaul net.

Deși, la prima vedere, situația finanсiara a firmei este bună, la o analiză finanсiară detaliată se observă unele dezeсhilibre сare afeсtează performanța finanсiară a aсesteia. Una dintre сauze o reprezintă gestionarea defeсtuoasă a resurselor intreprinderii.

Firma analizată înregistrează o stabilitate financiară ridicată în Ρ0 (88,4%), dar care s-a degradat sensibil în timp (65,6% în Ρ1), deși se menține încă la cote înalte. Dispune de autonomie financiară, capitalul propriu reprezentând în Ρ0 aproape o jumătate din valoarea patrimoniului dar această situație nu este stabilă deoarece, ca urmare a creșterii datoriilor și prin aceasta a gradului de îndatorare atât global (+13,58%), cât și la termen (+0,83%) rata autonomiei financiare scade în Ρ1, la 34,43% apropiindu-se de limita admisă (1/3 din pasiv).

Rata activelor imobilizate a crescut cu 1,5%, aspect care arată preocuparea firmei de reînnoire dar ținând cont de faptul că activele circulante sunt cele care aduc profit, creșterea ratei nu e benefică.

Rata activelor circulante a scăzut cu 1,5 %, aspect negativ, ea fiind cea care aduce profit la întreprindere.

Rata stabilității financiare a scăzut de la 9,15% la 8,11%, aspect negativ întrucât arată micșorarea capitalului permanent al firmei.

Rata autonomiei globale s-a majorat cu 0,16%, de la 5,57% la 5,71%, creștere datorată sporirii capitalului propriu.

Și rata datoriilor pe termen scurt s-a majorat de la 90,85% la 91,88%, aspect negativ, întrucât denotă o creștere a datoriilor curente, cu implicații asupra nevoii de fond de rulment.

Situația netă a crescut în 2015 față de 2014 cu 5.664 lei, adică 1,53 % ca urmare a majorării imobilizărilor, care au devansat datoriile firmei, aspect pozitiv.

Rata de finanțare a stocurilor are valori destul de mici, ceea ce înseamnă că stocurile nu pot fi finanțate integral, remarcându-se însă o creștere în anul 2014 care poate fi pusă pe seama atât a creșterii fondului de rulment, cât și a scăderii stocurilor.

Solvabilitatea patrimonială la termen înregistrează valori bune în 2013 ceea ce indică faptul că la momentul respectiv firma era solvabilă, valoarea activelor depășind cu mult totalul pasivelor exigibile. Începând cu 2014 însă nivelul indicatorului scade progresiv, astfel încât la 2015 înregistrează cel mai scăzut cuantum, de numai 12,48%.