Analiza Economica Financiara
=== analiza economica financiara SC REBU ===
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND „Analiza echilibrului economico-financiar a entității”
Importanța echilibrului economico-financiar
1.2 Bilanțul contabil – sursa informațională de bază a analizei financiare
1.3 Analiza structurii patrimoniale a societății
1.4 Analiza patrimoniului net
1.5 Analiza corelației fond de rulment – nevoia de fond de rulment – trezorerie netă
1.6 Analiza lichidității și solvabilității
1.7 Analiza echilibrului economico-financiar pe baza ratelor
CAPITOLUL II
STUDIU DE CAZ LA S.C. REBU S.A.
2.1 Prezentarea societății
2.1.1 Istoricul societății
2.1.2 Date generale privind societatea
2.1.3 Caracterizarea economico-financiară a societății
2.2 Analiza structurii patrimoniale
2.3 Analiza patrimoniului net
2.4 Analiza corelației FR – NFR – TN la S.C. Rebu S.A.
2.5 Analiza lichidității și solvabilității
2.6 Analiza echilibrului economico-financiar
CAPITOLUL III
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Integrată în activitatea de conducere a firmei – indiferent de forma de proprietate – analiza economico-financiară constituie un instrument a cărui utilitate este validată pe deplin de teoria, dar în special de practica economică.
Analiza Economico-Financiara studiază mecanismul de formare și modificare a fenomenelor economice prin descompunerea lor în elemente componente, în parți simple si prin stabilirea factorilor de influeneă. Descompunerea se face în trepte, în vederea identificarii cauzelor finale care explica o anumită stare, un anumit nivel de performanță sau o anumita evoluție a lor.
Analiza economică studiază elementele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. De asemenea, trebuie luate in considerare relațiile structural-funcționale și a celor cauză-efect. Complexitatea analizei economico-financiare decurge și din faptul ca in economie exista următoarele situații:
Același efect poate fi produs de cauze diferite;
Aceeași cauză poate produce efecte diferite;
Procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul evouluției reale a fenomenului. Analiza porneșște de la rezultatele procesului incheiat către elemente și factori, parcurgând o serie de etape. Ea are un caracter permanent , ca activitate practică, indiferent dacă se realizează de către un compartiment în cadrul firmei, sau de către societați specializate de counsultanță, audit, etc.
Rolul efectuarii analizei intr-o firma poate fi motivat nu numai de situația in care firma întampina dificultați, ci și când întreprinderea are o bună stare de sănătate dar se dorește îmbunătățirea performanțelor ei. Prin analiză economico-financiară se stabilesc punctele tari și slabe din activitatea unei firme, dar și masurile ce urmează a se aplica pe termen scurt și lung pentru atingerea anumitor obiective propuse. Analiza poate fi restransă, în funcție de scop, la anumite probleme sau extins în accepțiunea de diagnostic global. De exemplu, în analiza dosarului de credit întocmit de către banci, accentul este pus pe capacitatea de plată a îintreprinderii, fară a exclude și alte aspecte ale activitațtii financiare.
În concluzie, analiza economico-financiară, are un rol fundamental în evaluare, reglarea și ameliorarea performanțelor economice și financiare ale înteprinderii. De aceea, aceasta constituie baza studiilor de fezabilitate și a celor de evaluare economică a întreprinderilor.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND „Analiza echilibrului economico-financiar a entității”
. Importanța echilibrului economico-financiar
Analiza financiară a societăților comerciale este o componentă indispensabilă a managementului financiar, care câștigă tot mai mult teren în practica economică. Este tot mai evident faptul că analiza financiară a activității agenților economici reprezintă o prioritate fundamentală pentru succesul în afaceri al oricărui întreprinzător.
Analiza economică este o componentă a analizei fenomenelor și proceselor ce se desfășoară în natură și societate, care vizează fenomenele ce au loc în mediul economic. Analiza economică cercetează activitățile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse și al rezultatelor obținute. Esențialul în analiza economică îl constituie luarea în considerare a relațiilor structural-funcționale și a celor cauză – efect.
Analiza financiară susține Ioan Mihai ș.a. "constă într-un ansamblu de instrumente și metode care permite aprecierea situației financiare și a performanțelor unei întreprinderi"1
Analiza financiară, este de părere Maria Niculescu ș.a., "În accepțiunea de componentă de bază a diagnosticului global strategic, este orientată spre investigarea unor aspecte complexe, convergente în ultimă instanță cu obiectivele economico-financiare ale oricărui agent economic".
Analiza financiară, apreciază Ion Stancu că "este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și dezvoltare într-un mediu concurențial".
Analiza financiară ca și o componentă a analizei fundamentale presupune o examinare a bilanțului, conturilor anuale, a poziției pe piață și a perspectivelor unei întreprinderi în contextul macroeconomic, a sectoarelor și ramurilor economice.
Analiza financiară a bilanțului contabil servește reflectării echilibrului financiar scurt și lung sub două aspecte și anume: modul cum s-a realizat și consecințele în planul solvabilității, lichidității și riscul de neplată al întreprinderii.
Profesorul Iacob Petru Pântea, este de părere că " analiza financiară valorifică datele bilanțului contabil sub forma a trei abordări specifice, după cum urmează: analiza bilanțului propriu-zis, analiza pe baza contului de profit și pierdere și analiza combinată".
Analiza financiară pe baza bilanțului evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt.
Analiza financiară evidențiază performanța agentului economic în termeni de rentabilitate și risc, performanțe cu care s-a încheiat exercițiul anterior și care va începe altul.
Analiza financiară este un sistem complex de tratare a informațiilor economice trecute și de perspectivă a societății comerciale, sistem bazat pe metode de cercetare științifică, care vizează în principal următoarele obiective:
– ameliorarea conducerii firmei pornind de la un diagnostic precis;
– constituie un element de decizie în contractarea unui împrumut;
– asigură baza informațională pentru cumpărarea sau vânzarea de acțiuni la bursă
– asigură stadiul stării unui concurent, client sau furnizor în planul gestiunii, al solvabilității sau al rentabilității sale.
Analiza economico-financiară este un studiu metodic și sistematic al situației și evoluției unei firme sub aspectul structurii economice, financiare și al rentabilității pe baza bilanțului și a anexelor sale, a contului de profit și pierdere, precum și a altor informații puse la dispoziția analistului de către sistemul informațional al firmei.
1.2. Bilanțul contabil – sursa informațională de bază a analizei financiare
"Documentul oficial de gestiune al persoanelor prevăzute la articolul 1 din Legea Contabilițatii republicată îl constituie bilanțul contabil care trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare si rezultatelor obținute…".
"Se întocmește obligatoriu anual sau in cazul fuzionării ori încetării activității".
În România potrivit OMF.94/2001 bilanțul reprezintă parte componentă a situațiilor financiare anuale .
Situațiile financiare anuale cuprind :
bilanțul contabil;
contul de profit și pierdere;
situatia modificărilor capitalului propriu;
situația fluxurilor de trezorerie;
politici contabile și note explicative ;
Noțiunea de bilanț este foarte veche. Nu se cunoaște precis cine și când a creat acest instrument contabil. Ca și contabilitatea, bilanțul este opera anonimă la care și-au adus contribuția generații și generații de autori, teoreticieni și practicieni din timpuri străvechi. Etimologic, cuvântul bilanț corespunde noțiunii de cântar cu două talere ce se află in echilibru, derivând din cuvintele "bi" și "lanx". De la prima definiție dată, de "cântar al averii in corelație cu sursele sale de dobândire", bilanțul a făcut obiectul unor preocupări permanente teoretice și practice.
O contribuție deosebită la soluționarea teoretică și practică a problemelor de contabilitate în România, au avut-o revistele de contabilitate2 si fostul Corp al contabililor autorizați și experților contabili care a funcționat între anii 1921-1950.
În funcție de natura activitații sale fiecare întreprindere trebuie să prezinte sau nu, precum și clasificarile separate în bilanț, activele curente și imobilizate și datoriile curente și pe termen lung.
În cazul în care întreprinderea hotărăște să nu facă această clasificare, activele și datoriile trebuie prezentate în ordinea lichiditatii lor.
Indiferent de metoda de prezentare adoptată, întreprinderea trebuie să prezinte valoarea ce se asteaptă a fi recuperată sau achitată dupa mai mult de 12 luni pentru fiecare activ și datorie care prezintă sume ce urmează a fi recuperate sau achitate atât înainte cât si dupa 12 luni de la data bilanțului.
Activele se clasifică in :
1) Active curente
2) Active imobilizate
În categoria activelor curente intră acele active care :
-Se asteaptă a fi realizate sau deținute pentru vânzare sau consum în cursul unui ciclu normal de exploatare .
– este deținut în scopul comercializarii pe termen scurt
– reprezintă numerar sau echivalente de numerar
În mod concret activele curente conțin stocurile și creanțele comerciale care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare , chiar daca nu se asteaptă a fi realizate în 12 luni de la data bilanțului.
Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate cuprinzând activele corporale, necorporale de exploatare și financiare pe termen lung.
In cazul datoriilor, ele se clasifică în:
– datorii curente
– datorii pe termen lung
În categoria datoriilor curente intră orice datorie ce se asteapată a fi achitată în cursul unui ciclu de exploatare, sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.
În categoria datoriilor curente intră : datoriile comerciale și cele către angajați și alte cheltuieli de exploatare ce fac parte din fondul de rulment utilizat într-un ciclu de exploatare. Alte datorii nu sunt achitate ca parte a ciclului de exploatare dar sunt exigibile în temen de 12 luni de la data bilanțului: partea curentă a datoriilor purtătoare de dobândă, dividende de platit, impozit pe profit și alte datorii necomerciale.
Pentru reprezentarea poziției financiare a întreprinderii Directiva a IV-a a C.E.E recomandă doua scheme:sub formă de tablou bilanțier sau de cont ori sectiuni separate și sub forma de listă sau diferentă.
Prima schemă , cea sub forma de cont se întemeiază pe ecuatia de principiu :
ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII;
Modelul care dă expresie ecuației de mai sus are forma:
Din schema prezentată mai sus se constată ca ordinea de dispunere a pozițiilor în activul bilanțului este, cea inversă lichiditații activelor: de la cele mai putin lichide, cum sunt imobilizările necorporale la cele mai putin lichide(ex:disponibilități bănești din categoria activelor circulante).în ceea ce priveste ordinea de succesiune a pozițiilor de pasiv, ea este inversă exigibilității surselor de finanțare, începând cu elementele capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung și cu cele curente sau pe termen scurt.
Cea de a doua schemă, listă sau diferentă a bilanțului se întemeiază pe ecuatia generală de echilibru:
ACTIV – DATORII = CAPITAL PROPRIU.
Modelul de principiu al unui asemenea bilanț se prezintă astfel:
BILANȚ CONTABIL
încheiat la data de…
Schema de bilanț contabil corespunzătoare modelului de mai sus se prezintă astfel:
A. Capital subscris vărsat, nevărsat
B. Cheltuieli de constituire
C. Activ imobilizat
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
D.Active circulante
I Stocuri
II Creanțe
III Investiții pe termen scurt
VI Casa și conturi la banci
E. Cheltuieli în avans și venituri angajate
Datorii a căror durată de decontare nu este mai mare de un an
Active circulante / datorii curente nete
Total active minus datorii curente nete
Datorii a căror durată de decontare este mai mare de un an
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli angajate
Venituri în avans și cheltuieli angajate
Capital și rezerve
I. Capital subscris
II. Prime de emisiune
Rezerve din reevaluare
Rezerve
Profitul sau pierderea reportată
Profitul sau pierderea exercițiului financiar
În practică se întâlnesc mai multe feluri de bilanțuri, fapt pentru care acestea se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:
După statutul juridic al unității patrimoniale pentru care se întocmește, deosebim:
Bilanț inițial, care se întocmește la înființarea unei unități patrimoniale, căreia membrii constituiți într-o asociație îi pun la dispoziție mijloacele materiale și banești necesare în vederea realizării scopului pentru care a fost creată;
Bilanț curent, care se întocmește în cursul activității unității patrimoniale, la termenele impuse de legislația în vigoare. Acesta se întocmește pe baza situației din conturi, a soldurilor conturilor preluate ca posturi de bilanț;
Bilanț final, care se întocmește atunci când o unitate patrimonială își încetează activitatea. El se bazeaza pe inventar și pe datele extrase din conturi, și, cuprinde atât mijloacele economice în dublă reprezentare, cât si rezultatele financiare ale unității.
Bilanțul contabil îndeplinește mai multe funcții a căror cunoaștere este necesară tinând seama de rolul deosebit pe care îl are în sistemul de informații al unității patrimoniale.
Principalele funcții ale bilanțului contabil sunt: funcția de generalizare, funcția de informare, funcția de analiză.
Funcția de generalizare a bilanțului este o manifestare a procedeului generalizării în cadrul metodei contabilității, a procesului cunoașterii contabile și o expresie a momentului final al fluxului de prelucrare a datelor și informațiilor contabile dintr-o unitate patrimonială.
În bilanț se preiau datele individuale din fiecare cont. Aceste date sunt grupate și sistematizate în funcție de natura lor, cu corelațiile dintre ele, în așa fel încât se obțin date sintetice cu o mare densitate informațională care centralizează și generalizează întreaga masă a informațiilor economico-financiare care au intrat în sistemul contabilității. Funcția de generalizare a bilanțului se manifestă, în primul rând, în cadrul fiecărei unități patrimoniale, generalizarea informațiilor fiind făcută la nivelul acesteia. Prin centralizare, se obțin în mod succesiv, date și informații sintetice la nivelul tuturor treptelor organizatorice.
Funcția de informare este asigurată în bilanț datorită informațiilor foarte importante pe care le conține, informații referitoare la mijloacele, sursele și procesele economice și financiare ale unităților patrimoniale care sunt deosebit de utile managerilor acesteia.
Datele înscrise în bilanț oferă informații referitoare la mărimea și felul tuturor mijloacelor economice cu care lucrează unitatea, dacă și în ce măsură acestea sunt finanțate din surse proprii sau surse străine; ponderea diferitelor grupe de mijloace și surse în totalul acestora; dacă exercițiul pentru care s-a întocmit bilanțul s-a încheiat cu profit sau cu pierdere. Pe baza acestor decizii fundamentale se acționează pentru înlăturarea deficiențelor și pentru impulsionarea acțiunilor eficiente constatate. De asemenea, datele înscrise în bilanț servesc ca sursă de informații și pentru alte organisme externe.
Pentru ca bilanțul sa-și realizeze funcția de informare, datele și informațiile furnizate de el trebuie să îndeplinească o serie de condiții, cum sunt: realitatea, exactitatea, legalitatea.
Funcția de analiză este o continuare și o adâncire, aprofundare a funcției de informare. Ea se bazează pe evidențierea atât a factorilor de influență, a fenomenelor și proceselor prezentate prin datele și informațiile din bilanț, cât și a mărimii acestei influențe.
Această funcție este foarte importantă pentru managerii unității patrimoniale, ea concretizându-se, mai ales, în raportul de gestiune, în care se analizează de către compartimentul financiar-contabil, toți indicatorii economici și financiari.
În concepțiile economice, activul bilanțului cuprinde toate bunurile utilizate în scopuri economice de către întreprinderi și nu numai bunurile asupra cărora ea are drepturi de proprietate, după cum acceptă concepția juridică pe baza principiului patrimonialității.
Ca utilizări, bunurile devin mijloace care sunt grupate, după destinație, în mijloace imobilizate și mijloace circulante.
În pasiv, resursele indică sursele de finanțare a utilizărilor, delimitându-se pentru fiecare categorie sau fel de utilizări (mijloace) sursa de finanțare. Astfel, pot fi identificate sursele de finanțare a mijloacelor imobilizate, cu resurse stabile (capitalul social, profitul, fondul de dezvoltare din amortizare, împrumuturi pe termen lung etc) și sursele de finanțare a mijloacelor circulante, ca resurse ale activelor curente (fond de rulment, credite pe termen scurt, obligații față de terți, etc.).
Concepțiile economice orientează informațiile conținute de bilanț pentru a explica prin utilizări și resurse starea și variația pe ansamblu a patrimoniului întreprinderii. Astfel se extinde orizontul de la situația netă a patrimoniului, caracteristică concepției juridice, la situația generală.
Cresterea continuă a complexitații activitații economice a întreprinderilor , are implicații în procesul de conducere, care constituie o studiere atentă a realitații , si o analiză laborioasă în vederea adoptării unor decizii corecte.
Procesul de conducere indiferent de nivelul la care se desfasoară și domeniul pe care-l vizeaza , implică cunoasterea în profunzime a situației date, precum și a întregului complex de cauze și factori ce o determină, fapt ce se realizează prin intermediul analizei economico-financiar.
Ca activitate practică, analiza economico-financiară are un caracter permanent și nu constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui obiectiv. Ea trebuie să ofere soluții pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.
Analiza situației financiare constituie un ansamblu de raționamente și judecăți pe baza cărora se studiază poziția financiară și performanța societății comerciale.
Obiectivul analizei financiare a firmei este acela al cercetării echilibrului dintre mijloace și surse, cu scopul de a stabili măsura în care s-a asigurat integritatea lor financiară, precum și capacitatea financiară a unității de a acoperi cheltuielile din propriile sale venituri, iar, în final, de a obține profit.
De asemenea trebuie luate in considerare relatiile structural –functionale si a celor cauza-efect.
Situația financiară este o rezultantă, o expresie concentrată a situației economice. O situație financiară bine echilibrată creează premisele materiale necesare pentru desfășurarea activității economice în cele mai bune condiții.
Un mijloc de cunoaștere a modului cum sunt gospodărite fondurile, capitalul și bunurile în care este investit, îl constituie bilanțul contabil.
Bilanțul reprezintă o sinteză de informații contabile finale, pe baza căruia se analizează situația financiară a societății comerciale.
Forma de prezentare a bilanțului diferă de la tară la tară si de la perioadă la perioadă. Totuși, oricare ar fi prezentarea, aceasta situație contabilă se supune principiilor generale de constructie, care-l fac un suport privilegiat al analizei financiare a întreprinderii.
Daca studiul juridic permite prezentarea drepturilor și angajamentelor patrimoniale, prezentarea financiara pune in evidență relația dintre sursele fondurilor (resursele) și nevoile (utilizările) cărora le sunt alocate fondurile. Astfel, pasivul apare ca o sinteză a amgajamentelor contractate (optica juridică) sau ca o inventariere a surselor de finanțare (optica financiară), în timp ce elementele înscrise în activ, corespund unor drepturi patrimoniale (sub aspect juridic) sau unor alocări de fonduri pentru achiționarea acestor drepturi (sub aspect financiar).
Aceasta dublă reprezentare a posturilor de activ și pasiv din bilanțul întreprinderii se prezintă astfel:
Bilanțul constituie documentul principal care stă la baza evaluării patrimoniale a întreprinderii. Indiferent de momentul la care se încheie bilanțul, menținerea egalității între sumele totale înscrise în activul și pasivul său constituie o regulă ce trebuie strict respectată la întocmirea bilanțului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental care susține constituirea patrimoniului unei întreprinderi.
Echilibrul bilanțului poate fi justificat din punct de vedere financiar prin două formulări complementare.
Într-o prima formulare, putem releva că dacă pasivul exprimă sursele de fonduri, activul exprimă utilizările pentru care aceste fonduri sunt afectate. Nici o resursă nu poate să ramână fără utilizare si orice utilizare presupune o sursă de fonduri. Deci egalitatea dintre sumele activului și pasivului exprimă egalitatea necesară între suma finanțărilor obținute de întreprindere și cea a destinațiilor acestora.
Într-o a doua formulare putem observa că totalul bilanțului corespunde mărimii globale a fondurilor pe care întreprinderea le-a obtinut datorită aportului proprietarilor si a altor parteneri.
Această marime a fondurilor este clasificată în pasiv dupa originea sau sursele fondurilor, iar în activul dupa destinațiile sau utilizările acestora. Astfel, activul si pasivul nu sunt decât două puncte de vedere diferite asupra marimii fondurilor întreprinderii. De aceea, egalitatea dintre activ si pasiv este necesară pentru că exprimă o identitate fundamentală între activ și pasiv care nu sunt decât două prezentări diferite ale aceleiași mărimi economice.
Concepția financiară asupra conținutului bilanțului este orientată spre necesitatea de a cunoaște în ce măsură întreprinderea este aptă, ca urmare a mijloacelor pe care le posedă, sa-și onoreze datoriile față de terți atunci când acestea ajung la scadență.
În aceasta viziune, activul bilanțului este considerat ansamblu de mijloace util pentru achitarea datoriilor la scadență, deci este privit sub aspectul capacității de lichiditate. (Lichiditatea reprezintă capacitatea în timp a mijloacelor economice de a se transforma ăn bani).
Structura portofoliului de active care rezultă din deciziile de investiții cuprinde două componente:
o componentă principală, activele imobilizate sau activele fixe, care include imobilizarile necorporale, corporale și financiare. Aceste active sunt asociate operațiilor de investiții și sunt deținute, cel mai adesea, pe o perioadă relativ lungă;
o componentă accesorie, activele circulante(stocuri, creanțe de exploatare, disponibilitați), constituind active necesare operațiilor de exploatare.Ele sunt supuse, în majoritatea activitaților, unei rotatii rapide. Deținerea lor este subordonată activelor imobilizate deținute, deci sunt accesorii. Dacă scadem din valoarea activelor circulante deținute de întreprindere, datoriile antrenate de operațiile de exploatare (datorii furnizori), obținem activul net de exploatare.Activele imobilizate împreună cu activul net de exploatare formează activul economic.
Activ economic = Active imobilizate + activ net de exploatare
Pe de altă parte, pasivul este tratat prin prisma termenelor la care datoriile (obligațiile) trebuie achitate, respectiv când devin exigibile la plată. (Exigibilitatea este termenul la care o anumită datorie devine scadentă la plată).
Structura de finanțare care rezultă din deciziile financiare cuprind capitalurile proprii și datoriile financiare. Datoriile financiare nu cuprind datoriile determinate de operatiile de exploatare.
Datoriile financiare corespund datoriilor care fac obiectul unei remunerări explicite sub formă de cheltuieli financiare, fixate contractual.
Structura bilanțului financiar , care rezultă din deciziile de investiții și de finanțare, este fondată pe trei categorii de operații: de investiții, de exploatare,și de finațare .
Ținând cont de egalitatea activului cu pasivul, actuvul economic este egal cu suma capitalurilor proprii și a datoriilor financiare:
Activ economic = capitaluri proprii + datorii financiare
BILANȚ FINANCIAR
PASIV FINANCIAR
ACTIV
ECONOMIC
Ca suport al analizei economico-financiare,bilanțul patrimonial(financiar) este realizat prin retratarea bilantului contabil.Problemele principale ale analizei poziției financiare a întreprinderii rezolvate prin apelarea la bilanțul patrimonial sunt:
Determinarea patrimoniului net;
Analiza structurii financiare;
Determinarea lichidității și solvabilitătii;
Stabilirea gradului de îndatorare.
Intr-o alta abordare structura bilanțului financiar presupune gruparea elementelor patrimoniale în două mari categorii:activ, pasiv, astfel:
Pentru a completa rubricile bilantului patrimonial, in structura prezentată, posturile bilantului contabil sunt retratate astfel
Analiza lichiditate-exigibilitate, numită în practica țărilor occidentale analiza patrimonială, are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Aceasta constă în incapacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele asumate față de terți.
Analiza patrimonială evaluează riscul de insolvabilitate prin studiul gradului de exigibilitate al elementelor de pasiv și cel de lichiditate al elementelor de activ, context in care riscul de insolvabilitate presupune imposibilitatea întreprinderii de a face față pasivului exigibil cu activul sau disponibil.
Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijină pe de o parte, pe conceptia patrimonială a întreprinderii, iar, pe de altă parte, pe criteriile de clasificare a posturilor bilanțiere.
In optica acestui tip de analiză, întreprinderea apare ca o entitate juridico-economică ce posedă un patrimoniu, inventariat în activul si pasivul bilantului.
Valoarea patrimonială a unei întreprinderi este reprezentată de activul net contabil, respectiv capitalurile proprii, calculate ca diferență între activul total și datoriile totale contractate sau prin adăugarea la capitalul social a rezultatelor rezervelor ce revin acționarilor.
Situația netă reprezintă valoarea activului realizabil la un moment dat.
SN = Activ – Datorii totale
Spre deosebire de capitalurile proprii, notiunea de situație netă este mai restrictivă, excluzând din categoria acestora subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate.
Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilanțul financiar.
Construcția acestuia, pornind de la elementele conținute în bilanțul contabil, necesită o tratare prealabilă a posturilor de activ și de pasiv după criteriile de lichiditate-exigibilitate.
SN = 50
SN = -10 (Risc de insolvabilitate)
Elementele de activ sunt prezentate în ordinea crescătoare a gradului de lichiditate. Lichiditatea reprezintă aptitudinea unui activ de a se transforma, fără termen, în monedă, dar și fără pierdere de valoare. Astfel, în activ se înregistrează mai întâi elementele cele mai puțin lichide, respectiv imobilizările (necorporale, corporale, financiare), numite și nevoi sau întrebuințări permanente datorită rotației lente a capitalurilor investite. Apoi urmează activele circulante având un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările, motiv pentru care sunt numite și nevoi sau întrebuințări temporare
Elementele de pasiv sunt structurate după gradul crescător de exigibilitate. Se începe cu capitalurile proprii (rezerve, profit nerepartizat), iar apoi urmează capitalurile din surse publice (subventii, provizioane reglementate și alte fonduri). Aceste elemente sunt numite resurse permanente sau capitaluri permanente. Datoriile pe termen lung înscrise în categoria resurselor permanente sunt împrumuturile pe termen lung și mediu cu scadența mai mare de un an. Datoriile pe termen scurt cuprind datoriile cu scadență mai mică de un an numite și resurse temporare.
Echilibrul financiar presupune respectarea a două reguli principale ale finanțării. Astfel, nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești vor fi acoperite din capitaluri permanente, îndeosebi din capitaluri proprii, iar nevoile temporare vor fi în mod normal finanțate din resurse temporare.
Activ = Nevoi Pasiv = Resurse
Bilanțul financiar
Cele două părți ale bilanțului financiar reflectă echilibrul financiar pe termen lung, partea de sus, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.
Atunci când sursele-permanente sunt mai mari decât necesitațile-permanente de alocare a fondurilor bănești, întreprinderea dispune de un fond de rulment.
. Analiza structurii patrimoniale a societatii
Patrimoniul reprezintă o masă de drepturi și obligații cu valoare economică împreună cu bunurile la care se referă, apartinând întreprinderii ca persoană fizică sau juridică.
Între bunurile economice ca obiecte de drepturi și obligații pe de o parte, și relațiile de drepturi și obligații pe de altă parte, se află întreprinderea ca subiect de drepturi și obligații. Bunurile formează realitatea economică a întreprinderii, iar drepturile și obligațiile exprimă realitatea juridică. Ecuația patrimoniului astfel definit, capătă forma următoare
Bunurile economice reprezintă substanța materială a patrimoniului. Ele se identifică cu mijloacele de acțiune sau cu resurse utilizate de către întreprindere pentru realizarea activității sale. În mod concret, bunurile se delimitează prin terenuri, clădiri, construcții, mașini, utilaje și instalații de lucru, mijloace de transport, stocuri de materii prime și materiale consumabile, stocuri de mărfuri, disponibilități bănești și alte elemente de avere utilă întreprinderii.
Drepturile și obligațiile estimate în bani indică raporturile de proprietate în cadrul cărora se produc și se administrează bunurile economice. Ele capătă forma de drepturi în cazul în care bunurile economice sunt asigurate de subiectul de drept în calitatea sa de proprietar și de obligații, în situația în care bunurile economice sunt asigurate de terțe persoane în raport cu subiectul de drept.
În teoria și practica de contabilitate prin conjuncție sau disjuncție cu structura de patrimoniu se utilizează și alte categorii, cum sunt cele de avere, resurse economice și capital. Totusi ele nu sunt reținute ca atare, date fiind limitele conceptuale pe care le reprezintă. Astfel, categoria de avere în literatura de specialitate este definită prin prisma bunurilor economice acumulate în proprietatea unei persoane fizice sau juridice.
În acest sens, se apreciază că ea nu ar cuprinde nemijlocit și obligațiile ca expresie a relațiilor de proprietate, ci numai le sugerează. În mai multe lucrări de contabilitate, atunci când se explică mecanismul partidei duble, se operează ecuația: “avere = capital”, ambii termeni reprezentând cele două laturi ale mijloacelor cu care este înzestrată întreprinderea, sau “avere = fonduri”, averea reprezentând latura economica a patrimoniului, iar fondurile latura juridică a acestuia.
Nu s-a acordat prioritate categoriei economice de capital, deoarece în definirea acesteia există și varianta potrivit căreia capitalul este un drept pecuniar, o relație de proprietate între un individ sau grup de de indivizi și valorile investite. Capitalul nu înseamnă bani, ci totalitatea drepturilor de proprietate asupra activelor investite sau existente, la un moment dat, într-o întreprindere. Aceste active pot fi: bani, mașini, echipamente, clădiri, materii și materiale, terenuri, hârtii de valoare, creanțe etc.
Ecuația “capital = active – datorii”, este considerată ecuația funadamentală a economiei de piață, nu numai a contabilității. În plus, se poate aprecia că prin sfera sa de cuprindere, capitalul reprezintă atât valorile economice investite, cât și relațiile de proprietate asupra acestor valori.
Cu privire la categoria de resurse economice, ea este tot mai folosită în prezentarea și explicarea mecanismului contabil, dar orice resursă atrasă în circuitul economic, în măsura în care este investită și folosită devine capital, sau dacă reprezintă obiect de drepturi și obligații, se delimitează ca o componentă a patrimoniului.
Ca urmare la cele arătate mai sus, categoria de patrimoniu, categorie economică și juridică, exprimă atât bunurile economice acumulate de o persoană fizică sau juridică (averea, utilizarea resurselor), cât și drepturile și obligațiile subiectului de drept (capital ca relație de proprietate, proveniența resurselor).
Nu orice patrimoniu se delimitează și formează obiect de studiu al contabilității, el devenind obiect al reprezentării contabile numai în măsura în care valorile economice separate patrimonial sau investite, adică folosite în activitatea economica pentru obținerea de bunuri și de servicii supuse tranzacțiilor de vânzare-cumpărare sau în activitațile administrative și cele social-culturale prin care se satisfac nevoi concrete și raționale ale societății.
Pornind de la ecuația patrimoniului, în contabilitate masa patrimoniului este reprezentată prin prisma raporturilor de echilibru dintre bunurile economice ca obiecte de drepturi și obligații, pe de o parte, și drepturile și obligațiile cu valoare economică, pe de altă parte.
Ecuația creată în acest sens este de forma:
La nivelul contabilității primul termen al ecuației, bunurile economice, este delimitat prin structura de activ, iar cel de-al doilea termen, drepturile și obligațiile prin cea de pasiv.
Ca urmare, ecuația generală a patrimoniului așa cum este studiată în contabilitate, devine:
Într-un sistem economic concurențial obiectivul fundamental al firmei îl constituie maximizarea valorii sale patrimoniale. Aceasta implică desfăsurarea activității economice în condiții de rentabilitate și totodată în condițiile menținerii echilibrului financiar.
Obiectivul maximizării valorii patrimoniale are, însă, o serie de alternative posibile: creșterea maximală, păstrarea și autonomia financiară.
Flexibilitatea financiară reprezintă capacitatea de adaptare financiară la schimbările de mediu. O flexibilitate bună va contribui la maximizarea valorii firmei. În schimb, obiectivul creșterii maximale nu concordă în mod necesar cu obiectivul maximizării valorii.
O creștere puternică poate conduce, în anumite perioade, la degradarea rentabilitații și la creșterea riscului. De asemenea, politica de păstrare a puterii și a autonomiei financiare poate conduce la rezultate inferioare.
Conducerea întreprinderii trebuie să aleagă între interesul pe termen scurt și cel pe termen lung, respectiv, creșterea valorii patrimoniale. Creșterea ,maximală și menținerea puterii și autonomiei financiare sunt substituite temporar. Maximizarea valorii este singurul obiectiv care permite perenitatea firmei.
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia, precum si a raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale și schimbările survenite în situația mijloacelor și surselor, schimbări determinate de activitatea desfășurată în timpul exercițiului.
În acest scop se utilizează ultimul bilanț al firmei.
În baza acestor date se formulează concluzii referitoare la poziția particulară a firmei din ramura din care face parte, la evoluția firmei în ultimii doi ani de activitate. Fiecare pondere a elementelor patrimoniului și a surselor de finanțare are o importanță practică și o anumită semnificație.
În unele lucrări de specialitate se lucrează cu termenul de rată, de exemplu: rata imobilizărilor, rata activelor circulante.
. Analiza patrimoniului net
Pornind de la cele două componente ale pasivului, drepturi și obligații, contabilitatea calculează situația netă a patrimoniului pe baza relației:
O întreprindere are o situație netă pozitivă în cazul în care drepturile cu valoare economică sunt mai mari sau cel puțin egale cu obligațiile cu valoare economică. Această condiție indică faptul că întreprinderea ca subiect de drept are posibilitatea să plătească obligațiile față de terți, atât pe parcursul desfășurării activității sale, cât și la lichidarea sa.
Analiza lichiditate-exigibilitate, numită în practica țărilor occidentale analiza patrimonială, are meritul de a pune în evidență riscul de insolvabilitate al întreprinderii. Acesta constă în incapacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele asumate față de terți.
Pentru evaluarea riscului de insolvabilitate, analiza patrimonială studiază, în vederea confruntării, gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv (însușirea lor de a deveni scadente la un anumit termen), și cel de lichiditate al elementelor de activ (posibilitatea acestora de a fi transformate în bani). În acest context, riscul de insolvabilitate presupune imposibilitatea întreprinderii de a face fața pasivului exigibil cu activul său disponibil.
Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijină, pe de o parte, pe concepția patrimonială a întreprinderii, iar, pe de altă parte, pe criteriile de clasificare a posturilor bilanțiere.
În optica acestui tip de analiză, întreprinderea apare ca o entitate juridico-economică ce posedă un patrimoniu, inventariat în activul și pasivul bilanțului. Expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a unei întreprinderi la data incheierii exercitiului o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii, calculate ca diferență între activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) și datoriile totale contractate, sau prin adăugarea la capitalul social a rezultatelor sau a rezervelor ce revin acționarilor.
Pornind de la abordarea juridică a bilanțului se utilizează conceptul de situație netă (SN), estimând contabil valoarea drepturilor ce le posedă proprietarii asupra întreprinderii.
Spre desebire de capitalurile proprii, noțiunea de situație netă este mai restrictivă, excluzând din categoria acestora subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate, elemente susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creanțe fiscale.
De aceea, indicatorul situația netă este mai relevant, exprimând valoarea activului realizabil la un moment dat. Acest indiacator interesează nu numai acționarii și proprietarii întreprinderii, care vor să cunoască valoarea pe care ei o posedă, dar, în egală masură, și creditorii pentru care activul realizabil constituie gajul creanțelor lor. Astfel, situația netă evidențiază sumele ce vor reveni asociaților sau acționarilor în caz de lichidare, dacă cesiunea elementelor de activ (excluzând non-valorile) asigură lichidități la un nivel corespunzator valorii nete bilanțiere a acestora, și dacă nu apar datorii necontabilizate.
. Analiza corelatiei fond de rulment – nevoia de fond de rulment – trezorerie netă
Fondul de rulment este marja de securitate financiară care permite întreprinderii să facă față fără dificultate riscurilor diverse pe termen scurt. Aceasta marjă de securitate financiară garantează solvabilitatea întreprinderii permițând acesteia, în caz de probleme comerciale sau la nivelul ciclului financiar al exploatarii, conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independențe financiare față de creanțierii săi.
Noțiunea de fond de rulment poate avea mai multe formulări. Însă două dintre aceste formulări prezintă un interes particular și apar drept concepte fundamentale ale gestiunii si analizei financiare. Este vorba despre fondul de rulment net sau permanent si fondul de rulment propriu.
Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilanțului financiar, constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar și poate fi stabilit prin două modalități:
1. a. FRF = Capitaluri permanente (exclusiv amortizările și provizioanele) – Nevoi permanente (în valoare netă)
FRF = Capitaluri permanente – Imobilizări nete
b. FRF = Capitaluri permanente (plus amortizări și provizioane) – Nevoi permanente(în valoare brută)
În acest caz fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente degajată de etajul superior al bilanțului pentru a acoperi nevoi de finanțare din partea de jos a bilanțului.
2. FRF = Activ circulant net (cu lichiditate mai mică de un an) – Datorii mai mici de un an și Pasive de trezorerie
În acest caz fondul de rulment financiar evidențiază surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare sau partea activelor circulante nefinanțată de datoriile pe termen scurt.
Fondul de rulment financiar poate fi analizat și în funcție de structura capitalurilor permanente(capitaluri proprii si datorii cu scadență mai mare de un an), analiză care pune în evidență gradul în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii.
Indicatorul care reflectă acest grad de autonomie financiară este fondul de rulment propriu, adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete.
FR propriu = Capitaluri proprii – Imobilizări nete
Rezultatul negativ al acestor relatii de calcul, denumit fond de rulment împrumutat, reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt.
FR împrumutat = FRF – FR propriu
Valoarea informativă deosebită a fondului de rulment, conferită de poziția strategică a acestuia, de a realiza legătura între două părți ale bilanțului financiar, conduce la aprecierea analiștilor financiari că fondul de rulment reprezintă cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate. În cele din urmă fondul de rulment este rezultatul arbitrajului între finanțarea pe termen lung și cea pe termen scurt.
Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între nevoile temporare și resursele temporare bilanțul patrimonial pune în evidență un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment.
NEVOIA DE FOND DE RULMENT = Nevoi temporare (exclusiv disponibilitățile) – Resurse temporare (excusiv credite bancare pe termen scurt)
Mărimea nevoii de fond de rulment din exploatare este influențată de natura activității , durata ciclului de fabricație, viteza de rotație a stocurilor și creanțelor, nivelul de activitate.
Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, ea semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat.
Această situație este considerată normală numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.
Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci relația semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri permanente. Ea poate fi apreciată pozitiv dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai relaxate.
În cadrul analizei patrimoniale, diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment reprezintă trezoreria netă si reflecta situatia financiara a firmei atit pe termen mediu si lung cat si pe termen scurt.
TREZORERIA NETĂ = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment
Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii, și semnifică un excedent monetar al exercițiului financiar iar dacă se menține în cadrul mai multor exerciții financiare succesive aceasta demonstrează o rentabilitate economică ridicată ăi posibilitatea plasării rentabile a disponibilitaților bănești pentru întărirea poziției firmei pe piată.Se poate vorbi chiar de o autonomie financiară pe termen scurt, iar trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt și evidențiează dependența întreprinderii de resursele financiare externe.
1.6. Analiza lichiditatii si solvabilitatii
Lichiditatea și solvabilitatea financiară exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a face față plăților scadente la termen. În timp ce lichiditatea financiară reflectă capacitatea de plată pe termen scurt (de obicei, durata exercițiului financiar) a unei firme, solvabilitatea vizează coordonatele pe termen mediu și lung ale plăților unei firme.
Lichiditatea financiară este o stare a echilibrului financiar care exprimă capacitatea de plată, pe termen scurt, a unei societăți comerciale, de obicei durata exercițiului financiar.
Starea de lichiditate financiară este proprie circuitului financiar al agentului economic, stare care depinde de următorii factori:
raportul dintre viteza de rotație a creanțelor și viteza de rotație a obligațiilor. Astfel, cu cât timpul între două încasări succesive se diminuează, iar timpul între două plăți succesive crește, cu atât se consolidează starea de lichiditate
o trezorerie netă pozitivă consolidează starea de lichiditate
o amortizare accelerată consolidează rezervele monetare necesare plăților scadente
sporirea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli poate reprezenta o sursă reală de lichiditate
starea de profitabilitate reală (bancară) este o componentă fundamentală a lichidității financiare
Există trei forme ale lichidității, fiecare dintre ele putând fi calculate în formă absolută și în formă relativă.
Lichiditatea generală reflectă capacitatea activelor circulante disponibile (stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termen scurt) de a se transforma în disponibilități bănești care să acopere datoriile scadente. Lichiditatea generală îmbracă două forme și anume:
forma absolută, calculată ca diferență între activele circulante (AC*) și datoriile scadente (DTS):
AC* – reprezintă activele circulante + conturi de regularizare + prime privind rambursarea obligațiunilor
forma relativă, calculată ca rată a lichidității generale (RLG):
Se apreciază că firma are o lichiditate favorabilă în cazul în care rata lichidității este cuprinsă între 200% și 250%.
Lichiditatea intermediară evidențiază capacitatea activelor circulante (altele decât stocurile) de a participa la finanțarea datoriilor scadente. Lichiditatea intermediară îmbracă două forme:
forma absolută care este calculată ca diferență între activele circulante rămase (după deducerea stocurilor) și datoriile scadente, astfel:
forma relativă care este calculată ca și un raport procentual între activele circulante rămase (după deducerea stocurilor) și datoriile scadente, adică:
Normele legale prevăd ca valoarea indicatorului să fie cuprinsă între 50% și 100%.
Lichiditatea efectivă măsoară gradul în care disponibilitățile bănești acoperă plățile scadente. Lichiditatea efectivă îmbracă două forme și anume:
forma absolută, calculată ca diferență între titlurile de plasament, disponibilitățile bănești și valorile existente în casierie (TR), pe de o parte, și plățile scadente, pe de altă parte, adică:
forma relativă, calculată ca un raport procentual între disponibilitățile bănești și datoriile pe termen scurt, adică:
Se recomandă ca rata lichidității efective să depășească 100%. În cazul în care rata lichidității efective este mai mică de 50%, riscul pe care și-l asumă creditorii firmei este mai mare decât riscul pe care și-l asumă proprietarii.
Solvabilitatea vizează capacitatea de rambursare a ratelor curente angajate cu băncile și instituțiile financiare. Solvabilitatea este influențată de viteza de rotație a mijloacelor fixe. Ea depinde de politica monetară a creditorilor agenților economici, de stabilitatea economică și politică dintr-o țară. Solvabilitatea îmbracă trei forme:
solvabilitatea financiară generală
solvabilitatea financiară pe termen mediu
solvabilitatea financiară pe termen lung
a) Solvabilitatea financiară generală exprimă capacitatea unei firme de a rambursa la scadență ratele curente pentru creditele pe termen mediu și lung rămase de achitat. Solvabilitatea financiară se exprimă în mărimi absolute și relative.
Forma absolută se determină ca diferență între activele rămase (după deducerea obligațiilor curente) și ratele curente, adică:
unde:
Forma relativă se determină ca raport procentual între cele două mărimi menționate anterior:
Normele legale prevăd un interval de siguranță financiară cuprins între 80% și 100%.
b) Solvabilitatea financiară pe termen mediu măsoară capacitatea unei firme de a acoperi pe termen mediu ratele curente. Formele solvabilității financiare pe termen mediu sunt:
Forma absolută se calculează ca diferență între activele rămase (după deducerea obligațiilor curente și ratelor la creditele pe termen lung) (ABr*) și ratele scadente medii (RCM), adică:
Forma relativă se determină ca raport procentual între cele două mărimi precizate mai sus, adică:
Rata gradului de siguranță financiară este prevăzută tot între 80% și 180%.
c) Solvabilitatea financiară pe termen lung măsoară capacitatea unei firme de a rambursa la scadență ratele curente aferente împrumuturilor pe termen lung. Formele de exprimare ale solvabilității pe termen lung sunt:
Forma absolută se determină ca diferență între solvabilitatea medie (SM) și ratele curente pe termen lung (RCL), adică:
Forma relativă se calculează ca un raport procentual între cele două mărimi precizate mai sus, adică:
Intervalul de siguranță financiară este cuprins între 80% și 180%.
1.7. Analiza echilibrului economico financiar pe baza ratelor
În diagnosticul economico-financiar al întreprinderii utilizarea metodei ratelor prezintă o importanță deosebită, deoarece cu ajutorul acestora se exprimă sintetic stări ale activității economico-financiare care permit evaluarea performanțelor actuale și proiectarea celor viitoare.
Analiza pe baza ratelor constituie în general un instrument larg utilizat în analiza diagnostic și reprezintă unul dintre instrumentele esențiale ale analistului financiar. Ca metodă, ea a fost inițiată aproape acum un secol de către bancheri, înainte ca forma standard de prezentare a informației financiare să fi fost dezvoltată.
Chiar dacă la un moment dat cercetătorii considerau că utilizarea ratelor în avaluarea performanțelor financiare ar trebui eliminată datorită gradului redus de semnificație, grație dezvoltărilor ulterioare au fost găsite punți de legătură între analiză pe baza ratelor financiare și tehnicile statistice (foarte populare printre creditori). Metoda ratelor ocupă și astăzi un loc major în „trusa de instrumente” a oricărui utilizator de informație economico-financiară.
Atât practicientii, cât și cercetătoriii au un punct de vedere comun în aceea că ratele financiare sunt utilizate pentru a compara riscul și rentabilitatea firmelor diferite ca dimensiuni și ramură de activitate, în scopul de a ajuta investitorii și creditorii în luarea unor decizii inteligente bazate pe evaluarea variației performanțelor companiei la un moment dat și în dinamică, efectuarea comparațiilor între firme din acdrul aceleași ramuri de activitate, concomitent cu luaraea în considerare a situației specifice a ramurilor care compun economia națională.
Analiză pe baza ratelor este procesul de calcul și interpretare a raportului dintre două mărimi comparabile din punct de vedere logico-economic.
Dincolo de forma matematică de exprimare, ca raporturi între două mărimi, ratele au o încărcătură informațională și o semnificație deosebită în teoria și practica economică.
Pentru analiza economică și financiară, fundamentele economice ale metodei ratelor se găsesc în teoria economică privind eficiența economică care presupune realizarea unei comparații între două variabile, care se află în raport efect/efort (sau invers), fie în raport de structură (efect/efect sau efort/efort).
Eficiența economică poate fi urmărită fie la nivelul fiecărei activități sau operațiuni (aprovizionare, producție, vânzare etc.), fie pe ansamblul activității sau întreprinderii, ca măsură a certificării modului de utilizare a capitalului investit sau angajat. Calculele de eficiență trebuie efectuate pe fiecare fază sau operațiune, pe fiecare activitate, pentru a asigura pe ansamblu o utilizare cât mai bună a capitalului investit.
Comparațiile ratelor în timp și spațiu sunt utilizate pentru a obține concluzii utile în procesul decizional. Interpretarea ratelor trebuie făcută însă cu prudență, luînd în considerare fiecare termen al raportului. Trebuie, totodată, avut în vedere faptul că numeroși factori pot influența asupra concluziilor: forma de proprietate, modul de organizare, caracterul activității, modalitățile de înregistrare și prelucrare și prelucrare contabilă a datelor, etc
Principalul avantaj al ratelor financiare este acela că permite compararea rentabilității și riscului întreprinderilor de dimensiuni diferite. Ratele pot furniza un profil al întreprinderii, a particularităților economice și avantajele competitive, precum și a caracteristicilor de exploatare, financiare și investiționale specifice.
Lista potențialilor utilizatori este exterm de diversă, ceea ce evidențiază utilitatea ratelor în procesul decizional intern, pentru managementul firmei, dar și în cel extern pentru: proprietari, creditori, ofertanți, potențiali investitori, bursă, autoritățile fiscale și guvernamentale, cercetători, profesori și studenți, și, nu în ultimul rând, publicul.
În mod fundamental, ratele financiare servesc la:
Evaluarea performanțelor managementului;
Aprecierea stării de sănătate financiară a firmei;
Realizarea unor predicții pentru situația și performanțele financiare ale companiei;
Efectuarea unor agregări și prezentarea nivelurilor ratelor financiare, ca medii pe
activități economice specifice;
Pentru toate categoriile de analiză economică și financiară (post-factum, curentă, previzională, statică, dinamică, cantitativă, calitativă, micro și macroeconomică, etc.), ratele constituie corelații de eficiență economică fie a activității, fie a structurilor. În analiza diagnostic se recomandă a se construi un „tablou de bord” care să conțină un set de rate pertinente în raport cu obiectivele procesului decizional.
În literatura de specialitate din domeniul financiar, cât și în activitatea practică sunt utilizate peste 100 de rate financiare. Unul dintre motivele proliferării acestora îl reprezintă faptul că ele servesc nu numai scopului analizei financiare externe, ci sunt utilizate și ca instrument de analiză și evaluare internă a companiei. Managementul are nevoie de informații detaliate pentru a evidenția și remedia problemele specifice ale companiei. Analistul financiar utilizează informații cu caracter general, fapt pentru care el se poate mulțumi cu indicatori financiari care preiau efectele altor rate sau care evidențiază situația unei anumite zone de analiză.
Deși în teorie se operează cu un număr mare de rate, în practică, fiecare firmă utilizează o gamă relativ restrânsă, care reflectămai bine realizarea intereselor sale economice și financiare.
Analiza financiară pe baza ratelor este un perimetru în care mai mult nu înseamnă neapărat mai bine, utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină neapărat o creștere a relevanței analizei.
În diagnosticul economico-financiar al întreprinderii pot fi utilizate următoarele categorii de rate, grupate pe următoarele coordonate:
rate de rentabilitate
rate de structură a capitalurilor
rate privind rotația capitalurilor.
Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele din bilanț și din contul de profit și pierdere, cât și la informațiile conținute în bilanțul financiar și în bilanțul funcțional. Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind existența sau inexistența fondului de rulment (FR), a nevoii de fond de rulment (NFR) și a trezoreriei nete (TN) (indicatori de echilibru financiar).
Din această categorie fac parte ratele de finanțare și rateele de lichiditate.
1.7.1 Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, investiții care pot fi: strategice, de exploatare și de echilibru.
1) Rata de finanțare a imobilizărilor sau Rata fondului de rulment evidențiază condițiile de finanțare ale imobilizărilor. Poate fi exprimat prin două modalități, după cum fondul de rulment este determinat în optica funcțională (fond de rulment funcțional: FRF, sau fond de rulment net global: FRNG), sau în optica analizei lichiditate- exigibilitate (fond de rulment net: FRN sau financiar).
sau
O valoare supraunitară semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente. Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent celui de fond de rulment în valoare absolută. Societatea deține o rată de finanțare a imobilizărilor foarte bună, fiind supraunitară în toți cei 3 ani de analiză.
Creșterea valorii raportului corespunde, teoretic, unei ameliorări a structurii de finanțare, iar diminuarea lui exprimă o deteriorare a situației, cu excepția cazului în care aceasta este voluntară și datorată stabilizării structurilor financiare (reducerea capitalurilor proprii inițial foarte ridicate, rambursarea împrumuturilor neutilizate, etc.).
În termeni nominali, valoarea ratei nu reflectă întocmai realitatea, întrucât omogenitatea între numărător și numitor este adesea denaturată de inflație.
De asemenea, poate fi determinată o rată referitoare la finanțarea proprie a imobilizărilor, denumită rata fondului de rulment propriu, sau rata de finanțare a capitalurilor proprii, care se dorește a fi supraunitară.
Rata fondului de rulment financiar supraunitar, semnifică faptul că imobilizările au fost finanțate integral din resurse permanente, în special din surse proprii (asta se explică prin înregistrarea unei rate a fondului de rulment propriu supraunitară).
2) Rata autofinanțării investițiilor (RAF), măsoară partea investițiilor autofinanțate și poate fi exprimată cu ajutorul raportului :
Valoarea raportului, daca este mai mare decât 1, înseamnă că întreprinderea are capacitate de autofinanțare suficientă pentru a finanța noile investiții, precum și creșterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare, generată de acestea.
3) Rata de investire (RINV), determină, mai exact decât precedenta (RAF), proporția de investire a întreprinderii, în cursul exercițiului, făcând posibilă aprecierea creșterii întreprinderii în raport cu politica de investiții promovată.
La societatea noastră, aceasta rata nu se poate determina, societatatea neavand investitii.
4) Rata finanțării activului economic (RAE), comparând valoarea capitalului financiar, pune în evidență echilibrul financiar funcțional, dacă valoarea sa este supraunitară.
Această rată trebuie analizată în strânsă corelație cu rata de finanțare a imobilizărilor. Astfel, dacă rata finanțării activului economic este subunitară, iar rata de finanțare a imobilizărilor este supraunitară, întreprinderea trebuie să recurgă la credite bancare curente pentru a putea finanța excedentul nevoilor de fond de rulment pentru exploatare în raport cu resursele durabile, ceea ce nu este cazul societatii noastre.
5) Analiza echilibrului financiar funcțional (RAE) poate fi completată cu rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare (RNFRE), care evidențiază proporția corespunzătoare din fondul de rulment funcțional ce finanțează partea cea mai stabilă a nevoilor de fond de rulment legate de exploatare (stocurile).
Raportul se consideră satisfăcător avand in vedere ca fondul de rulment funcțional reprezintă aproximativ 2/3 din stocuri. Această rată prezintă, în general, marele inconvenient de a compara un element static (fondul de rulment) cu un element fluctuant (stocurile).
6) Rata de finanțare bancară a exploatării sau rata creditelor de trezorerie (RCT), complementară cu rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare, măsoară gradul în care întreprindera angajează credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinanțare a investițiilor de exploatare.
Această rata nu se poate calcula la societatea noastra, deoarece nu are credite de trezorerie.
1.7.2 Ratele de lichiditate sau de trezorerie, caracterizează situația financiară a întreprinderii, pornind de la structura bilanțului financiar (etajul inferior al acestuia). În fapt, ratele măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.
Ratele de lichiditate sunt semnificative în cazul unei comparații între întreprinderile din același sector sau între ratele cronologice realizate de aceeași întreprindere.
Gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt, este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprinde :
rata lichidității generale (globale);
rata lichidității reduse;
rata lichidității imediate.
1) Rata lichidității generale (RLG), sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare, reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.
Lichiditatea generală (globală) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma, într-un termen scurt, în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară (cuprinsă între 2 și 2,5).
Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât mai mult întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor.
Rata lichidității generale compară ansamblul lichidităților potențiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilitățile potențiale (datorii rambursabile pe termen scurt). Dacă lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale (RLG < 1), înseamnă că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu, de capitalurile circulante, astfel că fondul de rulment financiar a devenit negativ.
În ceea ce privește analiza evoluției lichidității nu este suficient ca raportul să fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acestuia să fie crescător. O evoluție descendentă a lichidității, ilustrează o activitate în declin, creditorii trebuind să fie circumspecți în acordarea de noi împrumuturi.
2) Rata lichidității reduse (RLR) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități.
Valoarea supraunitară a ratei evidențiază faptul că stocurile nu sunt finanțate prin datorii pe termen scurt (cel mult prin avansuri și aconturi primite de la clienți). În general, raportul este subunitar și nu produce dificultăți, în condițiile în care întreprinderea dispune de stocuri sănătoase și previziuni de trezorerie corecte. În teoria economică, sunt păreri potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta situația optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială.
3) Rata lichidității imediate (RLI), sau rata capacității de plată imediată, caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținnd cont de încasările (disponibilitățile) existente. Ea asigură interfața elementelor cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului.
Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare decât 0,3. Capacitatea de plată este o rezultantă a fluxurilor materiale și bănești, un efect și o condiție a rotației de ansamblu a fondurilor și a echilibrului financiar, fiind satisfăcătoare atunci când firma dispune de lichidități și alte valori transformabile imediat în monedă corespunzătoare acoperirii obligațiilor scadente. Interpretarea ratei implică și alte informații privind condițiile de desfășurare a activității. Deși, teoretic, o rată ridicată indică o lichiditate ridicată, ea poate avea și alte semnificații, cum ar fi folosirea neeficientă a resurselor disponibile. De asemenea, o valoare ridicată nu poate fi o garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate. O valoare redusă a ratei de lichiditate imediate poate fi compatibilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor lichidabile în concordanță cu exigibilitatea obligațiilor imediate.
Gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale este dat de rata solvabilității pe termen lung (RSTL), exprimată prin raportul :
Întreprinderea poate fi solvabilă, chiar dacă, la un moment dat, din lipsă de lichiditate nu prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa capacității de plată și a lichidității poate avea caracter temporar dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.
Această rată exprimă, în termeni relativi, un indicator echivalent în valoare absolută, corespunzător activului neangajat în datorii : situația netă.
O valoare mai mică decât 1,5 evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii, risc evidențiat și de valoarea negativă a situației nete (în analiza echilibrului financiar). În cazul în care dificultățile financiare ale unei întreprinderi devin periodice, acestea pot pune în pericol echilibrele fundamentale și pot afecta atât imaginea firmei ce capătă o reputație de “rău platnic”, cât și desfășurarea activității viitoare.
CAPITOLUL II
STUDIU DE CAZ LA S.C. REBU S.A.
2.1. Prezentarea societății
2.1.1. Istoricul societatii
Societatea comercială REBU SA și-a început activitatea în decembrie 1996 în condițiile desființării fostei Regii Autonome de Salubritate Urbană București.
Astfel Consiliul General al Municipiului București hotăraște înființarea Sociețătii “REBU SA”, ca societate comercială romano-germană, prin HCGMB nr.167/10.12.1996 ;
Prin sentința civilă nr.136/04.04.1997 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, se autorizează funcționarea RER Ecologic Service București REBU SA, avănd ca acționari Grupul de Firme ‘RWE-Entsorgung AG ‘ și Consiliul General al Municiupiului București, care dețineau cote egale (50-50) din capitalul social.
Concomitent cu inființarea societații, prin HCGMB nr.167/1996 se aprobă și contractul de prestări-servicii incheiat între societate și Consiliul General al Municipiului București, prin care REBU se obligă să efectueze salubrizarea Municipiului București pe o perioadă de 10 ani.
În noiembrie 1999, prin HCGMB nr.163/08.07.1999, salubrizarea stradală a fost descentralizată, societații REBU revenindu-I salubrizarea sectoarelor 1,4 și 5, în condițiile contractului de prestări servicii încheiat cu CGMB. Prin aceasta hotărâre s-a decis ca pentru salubrizarea celorlalte sectoare ( 2, 3 si 6 ) să se organizeze licitație publică.
În august 2000, prin actul adițional la contractul cadru, sunt fixate tarifele practicate pentru salubrizarea sectoarelor 1, 4 si 5, calculate ca medie aritmetică a tarifelor pe baza cărora Supercom, Urban și Rosal au cîștigat licitatia organizată în 1999 pentru sectoarele 2, 3 și 6.
Începând cu luna august 2001, ca urmare a Hotărîrii Consiliului General al Municipiului București nr.141 din data de 05.07.2001, privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor si cheltuielilor bugetului local al Municipiului București pe anul 2001 și a Dispoziției Primarului General nr.1353/17.07.2001, autoritatile administrației publice locale al sectoarelor 1-6 vor asigura finanțarea serviciilor de salubritate.
Acest lucru s-a realizat cu respectarea prevederilor contractuale reieșite din contractele încheiate cu SC REBU SA (in speță). În urma acestor noi dispoziții, primăriile sectoarelor 1 și 4 au preluat contractul de prestări servicii încheiat cu CGMB (valabil pană in 2007) și s-au substituit în drepturi și obligații acestuia. În prezent relațiile contractuale se derulează, în bune condiții, cu acestea. Singura care nu s-a conformat acestor dispoziții a fost Primaria Sectorului 5, dar, fată de aceasta am inițiat demersuri în vederea intrării în legalitate.
În prezent REBU î-și desfașoară activitatea principală – ASANAREA ȘI ÎNDEPĂRTAREA GUNOAIELOR – pe urmatoarele coordonate :
salubritate stradală în sectoarele 1 și 4 –București
salubritate menajeră în sectoarele 1, 4 și 5 București ( agenți economici-parțial în toate sectoarele, asociații de locatari, persoane fizice );
salubritate menajeră și stradală în Ploiești prin serviciul de subcontractare cu S.C Servicii Salubritate București S.A.
2.1.2 Date generale privind societatea
Societatea comercială REBU S.A. este persoana juridică având forma de societate pe actiuni.
Sediul societătii este in Romania, Bucuresti B-dul Tudor Vladimirescu nr.35, sector 5.
Capitalul social subscris este stabilit in sumă de 25,9 mil lei,și este divizat in 25.902 acțiuni în valoare de 1000 lei fiecare, în întregime subscrise de asociați, numerotate de la 1 la 25.902.
Situația acțiunilor și acționarilor
Obiectul de activitate al societații REBU S.A. :
În domeniul salubrizării : colectatea, transportul, sortarea, reciclarea, depozitarea, valorificarea deșeurilor menajere, industriale, stradale, deșeuri voluminoase comerciale, deșeuri de natură organică și anorganică (combustibili fosili, zgură, etc.).
Maturat mecanic și manual străzi, spălat străzi, poduri, pasaje pietonale, rutiere și trotuare.
Combaterea poleiului și a inghețului pe drumurile publice, (inclusiv trotuarele), deszăpezire și transport zapadă.
Amenajarea, întreținerea, exploatarea și valorificarea rețelelor, surselor și dotărilor specifice de salubrizare.
Cercetarea, proiectarea în domeniul colectării, transportului, prelucrării și valorificarea deșeurilor menajere, industriale, speciale, nămoluri, ape reziduale rezultate în urma aplicării tehnologiilor de salubrizare, precum și a altor deșeuri de natură organica și anorganică.
Colectare, recuperare, refolosire, valorificare, deșeuri ca materii prime.
Operațiuni de leasing pentru realizarea obiectului de activitate. Nu vor fi admise astfel de operațiuni în sensul înstrăinării patrimoniului.
Pentru desfășurarea activității de salubrizare atât stradală cât și menajeră societatea dispune de containere cu capacitați cuprinse între 1,1 mc și 24 mc, precum și pubele din plastic de 80 litri, 120 litri, 240 litri și 260 litri precum și coșuri amplasate pe toate străzile din sectoarele în care î-și desfășoară activitatea..
Societatea REBU SA vine în ajutor, atît persoanelor fizice, asociațiilor de locatari,cât și persoanelor juridice, cu recipienti de colectare ce sunt distribuiți fie în regim de comodat fie date spre închiriere.
Societatea desfașoară activitate de salubrizare stradală în Sectorul 4 și Sectorul 1, comform contractelor încheiate cu Primăriile din aceste sectoare.
În scopul întreținerii curateniei orasului, societatea desfașoară activități de educare a populației și în special al elevilor din școli, impulsionîndu-i cu premii oferite acestora.
Desfășurarea activității de colectate deșeuri menajere de la populație și agenți economici se desfașoară după programe bine stabilite, societatea ducind o politică de eficientizare a acestei activități.Acest fapt este îngreunat însă de indisciplina anumitor salariați ce desfașoară această activitate, precum si lipsa de educatie civică a unui anumit segment de populatie.
Fiind un serviciu public aflat în slujba cetățeanului, Societatea REBU SA caută permanent noi metode de promovare a serviciilor, oferind astfel gratuități la produse destinate curațeniei, asociațiilor de locatari ce achită constant contravaloarea serviciilor oferite, precum și prin sponsorizări facute la scoli, gradinițe și alte instituții.Deasemeni persoanele cu vîrsta pesre 70 ani sunt scutite de la plata ridicarii deșeurilor menajere.
Investitiile facute de Societatea REBU SA în scopul dezvoltarii activitatii de colectare a deseurilor stradale și menajere de ordinul miliardelor de lei anual, vin să întărească încrederea pe care ar trebui să o aibă populația Capitalei în această societate.
2.1.3. Caracterizarea economico-financiara a entității
Pentru a răspunde cerințelor tematicii din această lucrare, la entitatea supusă analizei se impune cunoașterea anumitor date cu ajutorul cărora factorii de decizie î-și fundamenteaza deciziile. Pentru realizarea obiectului de activitate, Societatea Rebu SA dispune de un număr de personal format din :
Conducere -32 persoane
Tesa -142 persoane
Muncitori 1.454 persoane
Total 1.628 persoane
Întrucât obiectul de activitate al societății analizate este de salubrizare stradală și menajeră, parcul auto de care dispune societatea este foarte variat.
Astfel pentru salubrizarea stradală societatea dispune de:
Automaturatori -27 buc
Autostropitori – 15 buc
Tractoare -33 buc
Remorci – 35 buc
Autobasculante – 9 buc
Autoîmprastietoare sare -10 buc
Puguri deszapezire – 25 buc
Autospeciale – 14 buc
Autogreder – 2 buc
Incarcator frontal – 10 buc
Total – 154 utilaje
Pentru salubrizarea menajera societatea dispune de urmatoarele utilaje :
Autocontainere – 35 buc
Autogunoiere -190 buc
Prescontainer – 8 buc
Pentru buna desfasurare a activității societatea dispune și de 37 buc autoturisme.
În analiza economico financiară unul din indicatorii importanți ai contului de profit și pierdere este cifra de afaceri. Cifra de afaceri este indicatorul fundamental pe baza caruia se apreciază capacitatea unei întreprenderi de a obține venituri din operațiuni comerciale curente.În termeni concreti, ea face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico financiare, contribuind la diagnosticarea și evaluarea economică a întreprinderii, la estimarea eficientei managementului practicat.
Structura contului de profit și pierdere la societatea analizată se prezintă conform anexei 1.
Analiza dinamicii și structura CA urmarește evoluția Cifrei de Afaceri pe total și pe elemente componente față de perioada precedentă, precun și modificările intervenite în structura CA. De asemenea, se precizează cauzele care au determinat evoluția acestui indicator, în vederea stabilirii măsurilor corespunzătoare pentru sporirea acesteia.
Cifra de Afaceri poate fi analizată din punct de vedere al dinamicii în mărimi absolute și ritmuri de creștere (cu baza fixă, cu baza in lanț).
Mărimile absolute caracterizează evoluția cifrei de afaceri la modul general. Cele relative arată proporția de creștere a CA față de o anumită bază de comparatiție.
Examinarea lor pe mai multe exerciții permite stabilirea tendinței activității întreprinderii :creștere puternică sau slabă, stabilitate, regresie lentă sau rapidă.
Dinamica Cifrei de Afaceri la societatea RER ECOLOGIC SERVICE BUCUREȚTI REBU SA în intervalul 2004-2006 este prezentat în tabelul urmator:
Date suplimentare:
Cifra de afaceri în anul 2003 a fost de -365,418,374 lei
Productia vânduta în anul 2003 a fost de – 362,940,850 lei
Din datele de mai sus se observă o crestere absolută a CA în anul 2005 față de 2004 datorată în special creșterii cu 27,753,325 lei a producției văndute și cu 70,481,806 în 2006 față de 2005. Procentual Cifra de afaceri crește cu 6,72% în 2005 față de 2004 și cu 15,30% în 2006 față de 2005.
Se constată astfel că Societatea analizată are o pozitie bună pe piață înregistrând o creștere de la an la an tot mai mare a Cifrei de afaceri.
Structural și evolutiv Cifra de afaceri se prezintă astfel:
Comform graficului de mai sus se observă că ponderea cea mai mare în Cifra de afaceri o au veniturile din salubrizare stradală și cele din salubrizare menajeră, celelalte venituri având pondere nesemnificativă.
Preocuparea primordială a societății o constituie cresterea continuă a veniturilor întreprinderii și deci implicit a Cifrei de afaceri.
Însă, realizarea unui venit și respectiv profit implică realizarea de cheltuieli.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluția lor și factorii care o determină, în vederea identificării posibilităților de diminuare în scopul sporirii rentabilității.
Pentru a analiza dinamica cheltuielilor se utilizează indicatorul cheltuieli la 1000 lei venituri,ce se calculează ca raport între cheltuieli/venituri*1000.
Din datele din anexa 2 se observă o crestere a nivelului cheltuielilor. Sub aspect metodologic o astfel de stare se explică astfel:
Modificare față de criteriu de comparație respectiv 2005 față de 2004 și 2006 față de 2005.
2005 – 2004 2006-2005
939,49 – 901,35 = 38,14 lei 945,57 – 939,49 = 6,08 lei
2. influența structurii veniturilor
0,9955 x 902,92 = 898,8569 0,9952 x 925,67 = 921,2268
0,0045 x 679,28 = 3,0568 0,0048 x 4006,40 = 19,2307
total 901,9137 940,4575
901,9337 – 901,35 = 0,5637 940,4575 – 939,49 = 0,9675
3. influența nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii de venituri
939,49 – 901,9137 = 37,5763 945,57 – 940, 4575 = 5,1125
0,5637 + 37,5763 = 38,14 lei 0,9675 + 5,1125 = 6,08 lei
Aceste date atestă faptul că cheltuielile au o evoluție ascendentă.
Astfel în anul 2005 față de anul 2004 modificarea ratei de eficiență a cheltuielilor totale cu 38,14 lei a fost determinată pe de o parte de modificarea structurii veniturilor cu 0,5637 lei și a cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri cu 37,5763 lei.
În anii 2006-2005 modificarea ratei de eficiență a cheltuielilor totale cu 6,08 lei a fost determinată pe de o parte de modificarea structurii veniturilor cu 0,9675 lei și a cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri cu 5,1125 lei.În acest caz se amplifică eficiența cheltuielilor prin reducerea considerabilă față de anii precedenți a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri.
Excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursă principală a întreprinderii, cu influență hotărâtoare asupra rentabilității economice și a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor. Excedentul brut din exploatare nu ia în calcul amortismentele și cheltuielile financiare.
Situația excedentului brut din exploatare și a producției exercițiului în cazul societății comerciale Rebu SA. se prezintă după cum urmează:
Relația dintre Excedentul Brut de Exploatare și Producția Exercițiului, in cazul societății Rebu SA, se reflectă in graficul ce urmează:
Se observă că în timp ce excedentul brut din exploatare scade, productia exercitiului crește ăn toțui cei trei ani analizați.
Scăderea raportului dintre excedentul brut de exploatare și producția exercițiului relevă o situație nefavorabilă, datorată creșterii cheltuielilor cu salariile, a impozitelor și taxelor și a consumurilor intermediare.
Rezultatul din exploatare este un sold de comparare între întreprinderi deoarece el caracterizează performanțele comerciale și industriale fără incidențele
activității financiare.
Rezultatul exploatării exprimă mărimea absolută a rentabilității activității din exploatare
La societate Rebu SA. rezultatul din activitatea de exploatare în anii 2004, 2005 și 2006 și rentabilitatea exploatării, calculată ca raport între rezultatul exploatării și producția exercițiului se prezintă astfel:
Se observa scăderea rezultatului din exploatare cu 13,41% în anul 2005 față de anul 2004, iar în anul 2006 acesta scade cu 12,87%.Nu același lucru se poate spune de Producția exercitiului care crește în fiecare an, ducând astfel la scăderea rentabilitatii exploatarii de la 0,10, 0,08 și apoi în 2006 la 0,06.
Corelațiile dintre indicatorii de rezultate pot fi analizați cu ajutorul urmatoarelor rate:
În cazul primei rate calculate, creșterea ponderii rezultatului exploatării în EBE s-a datorat diminuării ponderii cheltuielilor cu amortizarea și provizioanele.
În cazul celei de-a doua rate calculată rezultă că rezultatul finaciar a fost pozitiv în toți cei trei ani iar ritmul de creștere al profitului a devansat pe cel al rezultatului financiar.
În cazul celei de-a treia rate se constată că rezultatul brut este același cu rezultatul curent, rezultând astfel un procent 100%. La ultima rata calculata se constată o creștere a ratei de la 49,53% în anul 2004 la 77,90 în 2006.Cu ajutorul acestei rate se analizează evoluția impozitului pe profit. Se constata o scădere a elementelor nedeductibile fiscal față de cele deductibile din punct de vedere fiscal.
2.2. Analiza structurii patrimoniale
Ce concluzii pot fi formulate despre situația generală a patrimoniului pe baza structurii activului, la societatea comercială Rebu SA. ?
În graficul ce urmează este reprezentat evoluția structurii activului bilanțier S.C. Rebu SA, în anii analizați: 2004, 2005 și 2006, pe baza datelor din anexa 3.
În primul rând, se poate observa că s-a înregistrat o creștere a activului firmei in anul 2005 fata de anul 2004 cu 68.916.519 lei, respectiv cu 40,41% iar in anul 2006 fata de anul 2005 cu 28.452.976 lei respectiv cu 11,88% ceea ce în principiu constituie un rezultat pozitiv, acesta marcând și dezvoltarea activității societății.
Din analiza comparativă a celor doua perioade analizate (2005 fata de 2004) și (2006 față de 2005), se poate observa o creștere considerabilă în prima perioadă (40,41%) față de perioada 2006-2005 când cresterea a fost de 11,88%. Dar este necesar să fie luate în considerare elementele specifice ale perioadei și ale firmei.
Referitor la aceste elemente specifice ale firmei, se reține faptul că s-au produs schimbări importante în structura elementelor patrimoniale. Astfel, se observă că în anul 2005 s-a înregistrat o creștere a activelor imobilizate față de anul 2004, cu 147,55% respectiv 64.070.763 lei, iar în anul 2006 față de anul 2005, s-a înregistrat o creștere de 17,65% respectiv 18.974.126 lei a activelor imobilizate, creștere ce se datorează creșterii valorii imobilizărilor corporale în anul 2005 cu 145,78%, iar în anul 2006 cu 18,67% și o diminuare ușoară a activelor financiare dar fără un impact semnificativ asupra totalului activelor imobilizate. O cauză a creșterii acestora poate fi sporirea investițiilor care să compenseze acumularea amortizării mijloacelor fixe existente și eventualele scoateri din funcține.
Activele imobilizate sunt formate în cea mai mare parte din imobilizările corporale care dețin o pondere de 97,06% în anul 2004, 96,37% în anul 2005 și de 97,20% în anul 2006. Imobilizările financiare au o pondere de 2,56% în 2004, de 2,36% în 2005 și de 1,60% în perioada curentă și reprezintă garantii de buna executie achitate altor societați.
Ponderea activelor circulante în totalul activului a scăzut de la 73,67% în anul 2004 la 51,50% în anul 2005 și la 44,89% în anul 2006. Această scadere se datorează faptului că a crescut ponderea activelor imobilizate cu 19,43% în anul 2005 în total activ și cu 2,32% în anul 2006, iar activele circulante au scazut cu 22,17% în anul 2005 și cu 2.47% în anul 2006. Activele circulante scad datorită scaderii cu 19,27% a creanțelor în anul 2005 față de anul 2004, și cu 9% în anul 2006 față de anul 2005. În acelasi timp se constată o crestere a disponibilitatilor în anul 2005 cu 123,11% față de 2004, și o crestere de 26,95% a disponibilitaților în anul 2006 față de anul 2005.
Scăderea creanțelor este un fenomen considerat normal dacă este rezultatul încasării creanțelor de la clienți și nu a pierderii de clienți de pe piată sau a scaderii tarifelor practicate în condițiile în care lucram intr-o economie inflationistă. Avand în vedere faptul că disponibilitățile au crescut cu 8,14% în anul 2005 și cu 4,38% în anul 2006 ca ponderi în total active circulante, scăderea creanțelor reprezintă un lucru pozitiv, ceea ce dovedește faptul că societatea este preocupată de creșterea gradului de încasare a crențelor.
Stocurile au crescut cu 60,72% în anul 2005 față de 2004 iar în anul 2006 față de 2005 au scazut cu 1,35% ceea ce reprezintă o creștere semnificativa în total active circulante cât și pe total activ în analiza comparativă a anilor 2005-2004 și o scădere nesemnificativă pentru anii 2006-2005.
Se observă, deci, atât o creștere a activelor imobilizate cât și o scadere a activelor circulante. Chiar dacă ponderea activelor circulante în totalul activelor scade la 51,5% în anul 2005 și la 44,89% în anul 2006, iar cea a activelor imobilizate crește la 44,89% în anul 2005 și la 47,21% în anul 2006, tot activele imobilizate au o pondere mai mare datorită profilului de activitate care necesită investiții mari în masini și utilaje.
Rotația activului total prin Cifra de afaceri este prezentată dupa cum urmează:
-lei-
Creșterea cifrei de afaceri in anul 2005 fata de anul 2004 cu 6,71% si in acelasi timp cresterea cu 29,69% a activului total determină scaderea numărului de rotații ale activului total de la 2,83 rotații la 2,33 rotații iar in anul 2006 datorită creșterii cifrei de afaceri cu 15,30% si a activului total cu 39,63% într-un ritm superior celui al cifrei de afaceri, numarul de rotatii scade la 1,92%, dar redă totuși o organizare corespunzătoare a firmei, întrucât numărul de rotații ale activului este mai mare decât 1.
Mijloacele economice sau elementele patrimoniale directe sunt formate din activele imobilizate și din activele circulante, care sunt utilizate în procesele de investiții, aprovizionare, producție, stocare, conservare, desfacere și încasare a bunurilor obținute.
Din datele prezentate in anexa 4 se observă că s-a înregistrat o creștere a activelor cu 68,916,519 lei, în valoare absolută, respectiv cu 40,42% în 2005 față de 2004, și cu 28,452,976 lei respectiv 11,88% în 2006 față de 2005. Creșterea activului s-a datorat, în special creșterii activelor imobilizate cu 147,56% în 2005 si cu 17,65% în 2006, și micșorării activelor circulante cu 1,85% în 2005 și 2,47% în 2006.
Cifra de afaceri a crescut în anul 2005 față de anul 2004 cu 6,72% și cu 15,30% în 2006 față de 2005..
Scăderea raportului dintre activele circulante și activele imobilizate relevă creșterea gradului de imobilizare a activului.
Viteza de rotație a activului a scăzut cu 24% în 2005 față de 2004 și apoi creștere cu 3,06% în 2006 față de 2005. datorită faptului că activul total a crescut într-un ritm superior celui al cifrei de afaceri în anul 2005 iar în anul 2006, ritmul de creștere al cifrei de afaceri este mai mare decât cel al activului.
Datorită specificului unității analizate, activele imobilizate au o pondere mare în activul total (în 2004, 25,46%, în 2005, 44,89% și de 47,21% în 2006), ponderea cea mai importantă deținând-o activele circulante (în 2004, 73,67%, în 2005, 51,50% iar în 2006 de 44,89% mai mică decât ponderea activelor imobilizate). În cadrul activelor circulante creanțele dețin ponderea cea mai mare.
Indicatorul “compoziție tehnică” se poate calcula fie ca raport între mijloacele fixe și activele circulante, raport care variază foarte mult în funcție de factorii conjuncturali, fie ca raport între valoarea rămasă a mijloacelor fixe și suma dintre activele imobilizate și activele circulante. Calculat prin prima metodă acest indicator a crescut cu 148,23% în 2005, și cu 19,23% în 2006 ceea ce reflectă o imagine de stabilitate în activitatea societății. Calculat prin a doua formulă indicatorul compoziție tehnică a crescut de la 24,31% în 2004, 43,39% în 2005 și cu 47,20% în 2006.
Creșterea acestui indicator se datorează majorării mijloacelor fixe într-un ritm aproximativ egal cu cel al activelor imobilizate și al achiziționării de noi mijloace fixe.
În ceea ce privește numărul de rotații al stocurilor se observă reducerea acestuia cu 33,60% în 2005 față de 2004, datorită faptului că stocurile au crescut cu 60,72%, în în anul 2005, în timp ce cifra de afaceri a crescut doar cu 6,72% în 2005.În anul 2006 numărul de rotații crește doar cu 16,88% față de 2005, în același timp cifra de afaceri creste cu 15,30%.
Se recomandă, în viitor, reducerea activelor circulante prin creșterea gradului de încasare al creanțelor, precum și prin reducerea stocurilor moarte de materiale.
Analiza activelor imobilizate se efectuează ca structură și dinamică pe următoarele categorii:
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
La societatea Rebu S.A. activele imobilizate cuprind: imobilizări necorporale, clădiri, mijloace fixe, imobilizări corporale în curs și imobilizări financiare.
Mijloacele fixe cuprind: construcții, echipamente tehnologice, aparate și instalații de măsură, control și reglare, mijloace de transport și mobilier și apartură birotică.
Imobilizările financiare reprezintă garanții de bună execuție acordate altor societați.
Evoluția structurii activelor imobilizate este prezentată graficul urmator:
Din datele din anexa 5 si din graficul de mai sus se observă creșterea activelor imobilizate în 2005 față de 2004, cu 43,70% (cu 64.070.763 lei în valoare absolută) și creșterea în 2006 față de 2005 cu 17,65% (cu 18.974.126 lei în valoare absolută). De asemenea se constată și creșterea ponderii acestora în activul total de la 25,46% în 2004 la 44,89% în 2005 și 47,21% în 2006.
Această creștere se datorează creșterii activelor corporale cu 145,79% în 2005 față de 2004 și cu 18,67% în 2006 față de 2005, acestea având ponderea cea mai mare în cadrul activelor imobilizate, de 97,06% în anul 2004, de 96,37% în anul 2005 și de 97,20% în anul 2006. Creșterea activelor corporale se datoreză achiziției de mijloace fixe, acestea înregistrând o creștere de 303.354.054 lei în 2005 și de 32.507.746 lei în 2006(în valori absolute), iar în valori relative de 491,36% în 2005 și de 8,82% în 2006. Majorarea este determinată de noi investiții în echipamente tehnologice și în mijloace de transport.
În ceea ce privește activele necorporale ponderea acestora crește dar cu valori nesemnificative respectiv, de la 0,38% în 2004,și 1,27% în 2005 la 1,20% în 2006(reducere) iar în ceeace privește activele financiare acestea își reduc ponderea în totalul activelor imobilizate de la 2,56% în 2004, 2,36% în 2005 și la 1,60%.
Având în vedere că imobilizările în mijloace fixe au caracterul cel mai scăzut de lichiditate, ele transformându-se într-o perioadă mai mare de timp în bani, se reduc posibilitățile de manevră ale unității analizate cu propriul capital.
Astfel, societatea trebuie să ia în considerare mijloacele fixe active și inactive, productive și neproductive în vederea valorificării acelora care nu sunt necesare activității și care pot provoca pagube prin imobilizarea de capital sau prin micșorarea propriei valori inițiale prin degradarea fizică și morală.
Analiza activelor circulante
Activele circulante cuprind: stocurile și producția în curs de execuție, avansurile acordate furnizorilor, creanțele, titlurile de plasament, disponibilitățile.
Folosirea eficientă a activelor circulante reprezintă o cale de creștere a profitului și de eliberare a unor fonduri care pot fi replasate în scopul obținerii de noi câștiguri.
La societatea comercială Rebu SA situația activelor se prezintă conform anexei 6.
Din datele prezentate in anexa 6 se observă că deși ponderea activelor circulante în total activ scade de la 73,67% în 2004 și 51,5% în 2005, la 44,89% în 2006 aceasta rămâne la o valoare ridicată. Activele circulante scad cu 2,319,260 lei în 2005 (în valoare absolută) și cum 3,048,858 lei în 2006 și cu 1,85% respectiv 2,47% în 2006, în special datorită scăderii creanțelor, în anul 2005 față de anul 2004 cu 19,28%, și în 2006 față de 2005 cu 9%.
Creșterea stocurilor poate fi influențată de nivelul aprovizionărilor, de durata stocării materialelor și pieselor.
O analiză detaliata a categoriei de stocuri este prezentată in tabelul și graficul urmator.
-lei-
Grafic evoluția stocurilor se prezintă astfel:
Din graficul de mai sus, se observă că piesele de schimb dețin ponderea cea mai mare în categoria stocurilor comparativ cu celelalte componente. Creșterea stocurilor de piese de schimb este de asemenea mult mai mare față de celelalte categorii de stocuri.
Analizând însă în profunzime această categorie folosind datele din balanta analitică, putem trage urmatoarele concluzii:
În ceea ce privește creșterea în anul 2005 cu 34,22% și cu 37,86% în anul 2006 a stocului de piese de schimb, putem trage concluzia că sau achiziționat mai multe piese de schimb decât ar fi fost necesar sau creerii unui stoc de sigurantă având în vedere creșterea prețului de achiziție la această categorie de stocuri.
La societatea RER Ecologic Service București REBU SA., stocurile au crescut în anul 2005 față de 2004, pe seama stocurilor de piese și a stocurilor de materiale de natura obiectelor de inventar, care dacă în anul 2004 reprezentau 52,81% respectiv 13,95% în total stocuri, în anul 2005 reprezentau 44,10% și 23,96% iar în anul 2006, stocurile totale scad, acest lucru datorindu-se scaderii stocului de materiale de natura obiectelor de inventar care în anul 2006 reprezintă doar 6,59%. Scaderea se datorează diminuării aprovizionării cu recipienți de colectate a deșeurilor menajere și stradale (containere și pubele) diminuare datorată aprovizionării suficiente în anul precedent cu acești recipienți.
Scăderea creanțelor firmei și creșterea disponibilităților reprezintă o situație bună a firmei datorată încasării rapide a creanțelor.
Creanțele au scăzut în anul 2005 față de anul 2004 cu 19,28% și cu 9% în anul 2006, diminuare datorată politicii de marketing și contractelor pe care firma le încheie precum și datorită nivelului de încasare al creanțelor.
Evolutia structurii activelor circulante se poate observa in graficul următor:
Viteza de rotație a crescut cu 8,73% în 2005 și cu 18,22% în 2006 față de 2005, creștere ce se datorează creșterii cifrei de afaceri într-un ritm superior activelor circulante. Ceea ce înseamnă că vânzările au crescut printr-o politică mai bună de marketing.
Gradul net de asigurare cu disponibilități bănești se poate calcula astfel:
Gm = Disponibilități bănești/Active circulante*100
Gm = Disponibilități bănești/(Active imobilizate+Active circulante)*100
În anul 2004:
Gm = 8.029.620/125.621.913*100 = 6,30%
Gm = 8.029.620/(43.420.952+125.621.913)*100 = 4,70%
În anul 2005:
Gm = 17.915.414/123.302.653*100 = 14,50%
Gm = 17.915.414/(107.491.715+123.302.653)*100 = 7,70%
În anul 2006:
Gm = 22.744.308/120.253.795*100 = 18,90%
Gm = 22.744.308/(126.465.841 + 120.253.795)*100 = 9,20%
Se constată o creștere a gradului net de asigurare cu disponibilități bănești, în anul 2005 față de anul 2004, de la 6,3% la 14,5% iar în 2006 față de anul 2005, de la 14,5% la 18,9% față de activele circulante și de la 4,7% în 2005 și de la 7,7% în 2005 la 9,2% în 2006, față de totalul activelor imobilizate și circulante.
Analiza situației patrimoniului pe baza structurii pasivului bilanțului contabil
Analiza structurii patrimoniale urmareste analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale.Structura pasivului bilantier conduce la realizarea unei comparații pe perioade determinate precum și la observarea rapidă a unor modificări structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului.
Ratele de structură patrimonială ale pasivului evidențiază situația capitalurilor proprii și a datoriilor în mărimi relative, evidențiind odata cu trecerea timpului anumite tendințe pe care le manifestă sursele de finanțare ale întreprinderii.
Un indicator important al pasivului bilanțier îl reprezintă capitalul propriu și evidențiază ponderea surselor proprii pe termen lung de care beneficiază întreprinderea pentru realizarea activelor din surse proprii.
Datoriile totale sunt influențate în mare parte de specificul activității de exploatare cât și de structura de finantare a întreprinderii.
La Societatea Rebu SA structura pasivului este prezentată astfel:
În ceea ce privește pasivul se observă cresterea capitalului propriu de la 44.824.835 în anul 2004 la 146.746.492 în anul 2005 și la 146.856.877 în anul 2006, creștere ce reprezintă în anul 2005,procentual 227,38 iar în anul 2006 0,08.
Analiza capitalurilor a entității
Capitalul unei întreprinderi include capital propriu, capital permanent, capital străin (împrumutat și atras) și capital social.
Capitalul permanent este format din capitalul propriu + datoriile financiare sau împrumuturile pe termen mediu și lung.
Situația capitalurilor societății comerciale Rebu SA. se prezintă astfel:
Capitalul propriu a crescut cu 101.921.657 lei, în valoare absolută și cu 227,38% în 2005 față de 2004, datorită cresterii rezervelor și fondurilor proprii, în condițiile în care capitalul social s-a menținut constant.
Capitalului străin a scăzut cu 13,52% în 2005 față de 2004 ca urmare a scăderii datoriilor curente cu 13,32%, iar în anul 2006 față de 2005 crește cu 26,52% datorita cresterii datoriilor pe termen lung. Ponderea acestuia în totalul surselor financiare a scazut de la 70,25% în 2004 la 38,47% în 2005 și apoi crestere la 44,15% în 2006, în timp ce ponderea capitalului propriu a crescut în 2005 față de 2004 de la 29,76% la 61,60% iar în 2006 scade la 56,02%.
Datoriile scad de la 105.773.511 în anul 2004 la 91.478.509 în 2005 și crestere la 115.305.108 în 2006 ceea ce inseamnă o scadere în 2005 cu 13,51% în 2005 față de 2004 și creștere cu 26,05% în anul 2006 față de 2005.
-lei-
Din situatia de mai sus rezulta o scadere a datoriilor totale in anul 2005 fata de 2004 cu 14.295.002 lei, iar in anul 2006 fata de anul 2005 o crestere de 23.826.599 lei. Structural se observa o crestere a datoriilor financiare si a clientilor creditori cu 15,68% respectiv 146,62% in anii 2005 fata de 2004 dar in acelasi timp o scadere a celorlalte categorii de datorii.
Cresterea cu 26,05% a datoriilor totale pentru anii 2006 fata de 2005 se datoreaza cresterii cu 409,55% a datoriilor financiare care nu compenseaza scaderea altor categorii de datorii.
Datoriile financiare au crescut cu aprox. 24 mil lei, cresterea reprezentind un leasing contractat la Afin Romania, concretizat in autospeciale pentru salubrizare.In prezent societatea nu are contractate credite iar datoriile sunt achitate la zi, soldul la 31 decembrie 2006, reprezentind datoriile lunii decembrie, cu scadenta la 15 ianuarie 2004.
Se observă așadar ca in timp ce capitalurile proprii cresc cu 227,38% in anul 2005 fata de anul 2004, datoriile scad cu 13,51%.
Nu același lucru se poate spune pentru perioada 2005-2006 cind capitalurile proprii cresc cu 0,08% iar datoriile totale cresc cu 26,05%, ritmul de crestere al capitalurilor este mult mai mic decit ritmul de crestere al datoriilor, ceea ce reprezintă totusi o situatie buna daca luam in calcul faptul ca societatea analizata are incheiate contracte de leasing nepunand in pericol solvabilitatea societatii.
Astfel, pentru conducerea firmei obiectivul principal trebuie sa-l constituie valorificarea corespunzătoare a elementelor patrimoniale (cresterea numarului de clienti, precum si mentinerea celor existenti prin prestatii corespunzatoare astfel incat sa creasca gradul de incasare al creantelor sa în vederea creării disponibilitaților bănești necesare achitării obligațiilor. În caz contrar, societatea va trebui să apeleze la credite care pot afecta, prin nivelul dobânzii, situația financiară a firmei.
2.3. Analiza patrimoniului net
În esență, patrimoniul net al unitații reprezintă averea acesteia la un moment dat. Analiza lui presupune determinarea acestuia pe bază de bilanț și explicarea modificărilor intervenite prin prisma elementelor componente.
Întrucât împrumuturile pe termen mediu și lung sunt o componentă a capitalului permanent, se poate determina patrimoniul net, dar fără a-l considera propriu, lundu-se în calcul numai datoriile curente. În acest caz împrumuturile menționate devin sursa de finanțare a patrimoniului net.
La societatea SC Rebu SA. situația patrimoniului net se prezintă astfel:
Relația de calcul al patrimoniului net este urmatoarea:
PATRIMONIU NET = TOTAL ACTIV- DATORII TOTALE
Patrimoniul a crescut în 2005 față de 2004 cu 101.921.657lei,iar în 2006 față de 2005 cu 110..385 lei, adică cu 227,38 respectiv 0,08%. Această creștere se datorează în 2005, scăderii datoriilor, și creșterii activului față de 2004 iar în 2006 față de 2005 ritmului de creștere aproximativ același al activelor față de cel al datoriilor.
Cresterea foarte mare a patrimoniului net în anul 2005 exprimă faptul că averea societății a crescut foarte mult, dar nu același lucru se poate spune de anul 2006 în care patrimoniul a crescut foarte putin.
Modul de finanțare a patrimoniului reiese din următorul tabel:
Se observă că întregul patrimoniu net este finanțat de capitalul propriu în cadrul căreia s-au produs urmatoarele mișcări structurale: creșterea ponderii rezervelor în anul 2005 în total capital propriu la 58,27% față de anul 2004 când această pondere reprezenta 13,76% și implicit scăderea ponderii capitalului social. În anul 2006, ponderea rezervelor este de asemenea cea mai mare scăzând însă cu 2,37%, scadere nesemnificativă însa și menținându-se și cea a capitalului social.
Fondurile proprii au o pondere aproximativ constantă pe parcursul celor 3 ani în totalul capitalurilor proprii.
2.4. Analiza corelației FR – NFR – TN la S.C. Rebu S.A.
Fondul de rulment reprezintă o marjă de securitate care permite întreprinderii să facă față, fără dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt.
Fondul de rulment apare ca o diferență între sursele financiare permanente și stocurile permanente.
Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acesteia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent destinată și utilizată pentru finanțarea activității curente de exploatare. Se poate vorbi de un fond de rulment antecalculat sau normativ și fondul de rulment existent sau efectiv utilizat.
Bilanț financiar al SC REBU SA
Fondul de rulment se poate calcula pe baza bilanțului patrimonial și a bilanțului funcțional.
Relația de calcul a fondului de rulment este urmatoarea:
FR existent = Capital permanent – Active imobilizate
In acest caz, fondul de rulment este o parte a capitalurilor permanente degajată de partea superioară a bilanțului pentru a acoperi nevoi de finanțare din partea de jos a bilanțului.
Fondul de rulment se poate calcula și pe baza relației:
FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt
În acest caz, fondul de rulment reprezintă surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinanțată de datoriile pe termen scurt.
Pornind de la prima relație pot fi evidențiate trei situații:
Capitaluri permanente > Activ imobilizat FR > 0
Dacă FR este pozitiv, capitalurile permanente permit să finanțeze integral activele imobilizate și o parte din activele circulante.
Capitaluri permanente < Active imobilizate FR < 0
Dacă FR este negativ, capitalurile permanente nu sunt suficiente pentru a finanța integral imobilizările. Acestea trebuie să fie parțial finanțate prin resurse pe termen scurt.
Această situație generează un dezechilibru financiar, care trebuie analizat în funcție de specificul activității desfășurate de întreprindere. Dezechilibrul poate fi considerat o situație periculoasă, alarmantă în cazul întreprinderilor cu activitate industrială, fiind o situație permisă întreprinderilor cu activitate comercială, pentru care datoriile față de furnizori de mărfuri (fiind în volum mare și reînnoibile continuu) pot fi asimilate resurselor permanente.
Capitaluri permanente = Active imobilizate FR = 0
Această situație este puțin probabilă, exprimând o armonizare totală a structurii resurselor cu utilizarea acestora.
Pornind de la a doua modalitate de calcul a fondului de rulment, pot fi evidențiate, de asemenea, trei situații:
Activ circulant net > Datorii pe termen scurt FR > 0
Se înregistreză un excedent de lichidități potențiale pe termen scurt față de exigibilitatea potențială pe termen scurt. Întreprinderea are o situație favorabilă în termen de solvabilitate pentru că poate face față datoriilor la scadență.
Activ circulant < Datorii pe termen scurt FR < 0
Lichiditățile potențiale nu acoperă în totalitate exigibilitatea având dificultăți în ceea ce privește echilibrul financiar.
Activ circulant = Datorii pe termen scurt FR = 0
Solvabilitatea pe termen scurt este realizată în condițiile unui echilibru fragil, afectat de orice dificultate în realizarea creanțelor.
Fondul de rulment propriu relevă gradul de autonomie financiară și se calculează conform relației:
FR propriu = Capitaluri proprii – Imobilizări nete
Rezultatul negativ al acestei relații de calcul, denumit fond de rulment împrumutat, reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt.
FR împrumutat = FRF – FR propriu
Nevoia de fond de rulment este un element de activ și reprezintă activele circulante care trebuie să fie finanțate din fondul de rulment.
NFR = Active circulante (fără disponibilități) – Datorii curente
Dacă NFR > 0 atunci relația semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare posibile de mobilizat.
Dacă NFR < 0, atunci relația semnifică un surplus de surse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri permanente.
Nevoia de fond de rulment diferă de la un agent economic la altul și este influențată de numeroși factori:
Durata ciclului de exploatare, față de care NFR este direct proporțională cu surplusul de nevoi sau de resurse temporare.
Valoarea adăugată. Cu cât aceasta este mai mică cu atât creditul furnizorilor trebuie să compenseze pe cel acordat clienților.
Ritmul de creștere al cifrei de afaceri. NFR are o evoluție paralelă.
Trezoreria netă (sau disponibilul bănesc) este partea din fondul de rulment care depășește nevoia de fond de rulment, constituie activele circulante lichide care staționează între două rotații.
Trezoreria netă = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment
Când trezoreria netă > 0 se realizează echilibrul financiar.
Când trezoreria netă < 0 întreprinderea prezintă un dezechilibru financiar.
În cazul societății comerciale Rebu SA. situația se prezintă astfel:
-Lei-
Din datele de mai sus se observă că societatea a înregistrat un fond de rulment pozitiv în cele trei perioade analizate, ceea ce înseamnă că activele imobilizate sunt finanțate integral de capitalul permanent.
În anul 2005 fondul de rulment a crescut cu 89,14% datorită cresterii cu 128,36% a capitalului permanent față de 2004, iar în anul 2006 crește cu 36,77% și creșterii activelor imobilizate cu 17,65%.
Fondul de rulment propriu pozitiv în toți cei trei ani reflectă autonomia pe care societatea o dovedește în finanțarea investițiilor în imobilizări.
Un fond de rulment propriu pozitiv semnifică faptul ca imobilizările sunt integral finanțate din resurse proprii, societatea REBU SA poate asigura din surse proprii aceste investiții.
Nevoia de fond de rulment crește cu 68,50% în anul 2005 față de anul 2004, și cu 44,67% în anul 2006 față de 2005, datorită scăderii datoriilor curente într-un ritm superior creșterii activelor circulante (fără disponibilități).
În toate exercițile nevoia de fond de rulment este pozitivă, situație care relevă un minus de surse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri permanente.
Trezoreria netă a crescut în anul 2005 față de 2004 cu 123,12% deoarece nevoia de fond de rulment a scăzut într-un ritm superior creșterii fondului de rulment.
În figura următoare se poate observa relația dintre Fondul de Rulment – Nevoia de Fond de Rulment – Trezoreria Netă.
Comparativ cu prevederile, societatea a înregistrat un excedent de fond de rulment, ceea ce i-a permis finanțarea activității de exploatare.
Bilanțul funcțional al SC Rebu SA. în perioada 2004-2006:
-Lei-
2.5. Analiza lichidității și solvabilității
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente. Aici intervine comparația dintre elementele de activ și pasiv, respectiv disponibilități și obligații.
Analiza lichidității și solvabilității are ca scop identificarea stării societății comerciale la un moment dat, pentru a preveni insolvabilitatea acesteia și a adopta măsurile necesare pentru a asigura stingerea obligațiilor.
Este evident că o societate este solvabilă dacă are disponibilități, mijloace de plată. Astfel, s-au construit diferiți indicatori, care includ ambele noțiuni, fiind folositi în scopuri diferite.
De exemplu, în momentul declarării stării de faliment se poate calcula “gradul de lichiditate existent” ca raport între activele lichide și care pot deveni lichide și datoriile totale.
În studiile de bonitate efectuate de bănci, în cazul solicitării de credite se folosesc indicatorii:
Lichiditate patrimonială = (Disponibilitate + Mijloace care pot deveni lichide) / Datorii curente
Sovabilitate patrimonială sau rata autonomiei financiare = Capital propriu /( Capital propriu + Credite bancare)
Se apreciază că valoarea minimă trebuie să fie 0,3, iar peste 0,5 situația poate fi considerată normală, luându-se în considerare și raportul dintre rata rentabilității financiare a capitalului permanent și procentul de dobândă.
Pentru analiza sovabilității societății comerciale Rebu SA se folosesc următorii indicatori:
Solvabilitate generală = Active circulante / Datorii curente
Se apreciază că valoarea minimă admisă poate varia între 1,2 – 1,8.
Solvabilitate imediată = (Active circulante – Stocuri) / Obligații
Intervalul care poate fi acceptat ca fiind satisfăcător este 0,65 – 1.
Solvabilitate globală = (Active circulante + Active fixe) / Datorii totale
Solvabilitatea globală trebuie să fie > 1.
Din datele de mai sus se observă că în anul 2005 a crescut indicatorul de solvabilitate imediată față de anul 2004 pe când ceilalți au crescut. În cazul solvabilității generale și al solvabilității globale această scădere nu este alarmantă, deoarece valorile indicatorilor se mențin în intervalul recomandat. Astfel, solvabilitatea generală este de 1,19, iar solvabilitatea globală creste de la 1,60 la 2,52 în 2005 și scade la 2,14 în 2006. În ceea ce privește solvabilitatea imediată aceasta se mentine în limita recomandată de 0,65, având valoarea de 1,06 în 2004, 0,94 în 2005 și de 1,16 în 2006. Valoarea mare a acestui indicator relevă că disponibilitățile existente sunt suficiente pentru rambursarea datoriilor, iar societatea nu trebuie să facă eforturi pentru asigurarea disponibilităților necesare onorării obligațiilor pecuniare.
Evoluția indicatorilor ce caracterizează solvabilitatea societății comerciale Rebu SA. este reprezentată grafic în figura urmatoare:
Analiza echilibrului economico-financiar
Echilibrul economico-financiar al firmei reprezintă un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite proporționalități, în cadrul și între diferitele fluxuri financiare. El constituie o premisă, dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei în conformitate cu obiectivul său.
Ca premise trebuie avute în vedere corelațiile obiective dintre necesitățile de resurse materiale (în sens general) și posibilitățile de finanțare. De asemenea, modul în care sunt utilizate și valorificate aceste resurse depinde de asigurarea echulibrului economico-financiar sau de reglarea acestora. Evident, pentru fiecare corelație și flux financiar există indicatori specifici care au fost prezentați pe parcursul lucrării.
Pentru explicarea sintetică a multiplelor corelații implicate de echilibrul economico-financiar, literatura de specialitate oferă mai mulți indicatori:
a) Rata autonomiei financiare = Capitalul propriu / (Capitalul propriu + Capitalul împrumutat);
b) Rata de finanțare a stocurilor = Fond de rulment / Stocuri;
Rata de autofinanțare a activelor = Capitalul Propriu / (Active fixe + Active
circulante);
Rata datoriilor = 1- Rata de autofinanțare a activelor.
La societatea comercială Rebu SA. rezultatele sunt următoarele:
Rata autonomiei financiare a crescut în anul 2005, datorită faptului că a scăzut foarte mult capitalul împrumutat,iar în anul 2006 scade datorită faptuiui că a crescut capitalul împrumutat .
În ceea ce privește rata de finantare a stocurilor se constata ca aceasta scade în 2005, iar în 2006 creste iarăși. Rata de autofinanțare a activelor creste de la 0,27 în 2004 la 0,64 în 2005 și la 0,60 în 2006. Rata datoriilor descreste de la 0,73 în 2004 la 0,36 și apoi creste la 0,40 în 2006. Astfel, rata de finanțare a stocurilor a scăzut datorită creșterii acestora care a depășit creșterea fondului de rulment, rata de autofinanțare a activelor s-a marit datorită creșterii mai rapide a capitalului propriu față de creșterea activelor iar rata datoriilor a scazut, datorită descreșterii considerabile a datoriilor totale.
Evoluția indicatorilor ce caracterizează echilibrul economico-financiar al societății este prezentată în graficul următor:
CAPITOLUL III
CONCLUZII SI PROPUNERI
Pe baza analizei economico-financiare reflectate în capitolele precedente, efectuată la societatea S.C. Rebu SA. În perioada 2004-2006 se pot distinge o serie de concluzii referitoare la activitatea firmei și, anume:
În perioada analizată 2004-2006 cifra de afaceri
a cunoscut o evoluție diferită astfel: în 2005 o creștere cu 6,72% față de 2004 iar în 2006 aceasta a înregistrat o crestere cu 15,3% față de 2005.Ponderea cea mai mare în Cifra de afaceri este deținuta de veniturile din salubrizare stradală și anume în anul 2004detineau o pondere de 50,40%, în anul 2005 de 47,27% iar în anul 2006 de 49,60%;
Excedentul brut de exploatare
În toți cei trei ani analizați excedentul brut din exploatare are valori pozitive dar se constată o scadere de la an la an a acestui indicator.Astfel în 2005 față de 2004, EBE scade cu 22.225.774 lei, iar în anul 2006 față de 2005 acest indicator scade cu 16.182.329 lei.Această scădere se datorează creșterii cheltuielilor cu salariile;
Societatea a înregistrat profit de „Rezultatul net al exercițiului”
considerabil în 2005 față de 2004 (o creștere de 8,17%). În anul 2006 rezultatul net a fost deasemeni pozitiv creșterea fiind mult mai redusă față de 2005,și anume de 0,48%;
Din punct de vedere al echilibrului economico-financiar
societatea a înregistrat în 2005 o trezorerie netă în valoare de 17.915.414 lei, în creștere cu 9.885.794 lei față de 2004, iar în 2006 de 22.744.308 lei în crestere cu 5.128.894 lei față de 2005. Această crestere s-a datorat creșterii fondului de rulment 18.945.346 lei într-o măsură mai mare decât creșterea necesarului fondului de rulment care a crescut în anul 2005 față de 2004 cu 9.052.552 lei.În anul 2006 față de 2005, fondul de rulment a crescut cu 14.782.868 lei mai mare decât creșterea necesarului de fond de rulment și anume de 9.953.974 lei.
Din punct de vedere al solvabilității societății
s- înregistrat o creștere atât în 2005 cât și în 2006, creștere care este de bun augur în cazul solvabilității generale și al solvabilității globale, deoarece valorile indicatorilor se mențin în intervalul recomandat. Astfel, solvabilitatea generală este de 1,19 în 2004, de 1,44 în 2005 și de 1,40 în 2006. Solvabilitatea globală este de 1,60în 2004, de 2,52 în 2005 și de 2,14 în 2006. În ceea ce privește solvabilitatea imediată aceasta se menține în limita recomandată de 0,65, având valoarea de 1,06 în 2004, de 0,94 în 2005 și de 1,16 în 2006. Valoarea medie a acestui indicator relevă că disponibilitățile existente sunt suficiente pentru rambursarea datoriilor, iar societatea nu trebuie să facă eforturi mari pentru asigurarea disponibilităților necesare onorării obligațiilor pecuniare;
Activul firmei a crescut, ceea ce, în principiu, constituie un rezultat pozitiv, acesta marcând și dezvoltarea activității societății. Creșterea s-a datorat majorării atât a activului imobilizat cât și activului circulant.
În ceea ce privește structura activului bilanțier se constată o pondere mare a activelor circulante (73,67%)în 2004, 51,50% în 2005 și de 44,89% în 2006. În cadrul acestora creanțele au ponderea cea mai ridicată datorită creșterii creanțelor neîncasate, creștere care se explică prin faptul că societatea lucrează cu clienti de diferite categorii(atât persoane fiyice cât și persoane juridice). Totuși, ponderea creanțelor s-a diminuat în anul 2005 față de 2004acestea scazând cu 20.146.384 în 2005 față de 2004 și cu 7.593.411 în 2006 față de 2005 datorită scăderii perioadei de rambursare a acestora. Acest lucru este confirmat de analiza corelată a creanțelor cu obligațiile, analiză care a relevat o evoluție pozitivă a fluxului de disponibilități. Ponderea activelor imobilizate în activul bilanțier a crescut datorită achiziției de noi mijloace fixe, prin investiții în echipamente tehnologice și în mijloace de transport, gradul mărit al acestora arată o dotare tehnică bună subordonată obiectului de activitate al firmei.
În ceea ce privește pasivul bilanțier al societății, se constată creșterea capitalului propriu de la 44.824.835 lei în anul 2004 la 146.746.492 lei în anul 2005 și de 146.856.877 în anul 2006, creștere determinată de creșterea fondurilor proprii cu 22.580.857 lei față de 2004 și cu 110.385 lei față de 2005 , precum și de creeterea rezervelor de la 6.166.499 la 85.507.299 lei în 2005 și la 82.110.596 lei în 2006. Capitalul străin al societății înregistrează o scădere cu 13,32% față de anul 2004 și creștere cu 26,52% față de anul 2005., ceea ce denotă o evoluție nesatisfăcătoare pe categorii de surse financiare ale întreprinderii. Creșterea datoriilor firmei poate reprezenta un semnal de alarmă cu privire la solvabilitatea acesteia, dar nu și în cazul societatii analizate deoarece capitalurile proprii cresc constant.
Totuși creșterea datoriilor firmei nu se datorează contractării de credite, ci aproximativ 75% din aceste datorii reprezintă datorii către bugetul statului, obligații.
Ratele privind structura pasivului au de asemenea o evoluție ascendentă(mai puțin rata de îndatorare globală și rata de îndatorare la termen care au o evoluție descrescatoare), dar situația nu este alarmantă. Societatea Rebu SA își păstrează stabilitatea și autonomia financiară, în ciuda creșterii obligațiilor sale.
Disponibilitățile societății au crescut cu 123,12% în anul 2005 față de anul 2004 datorită creșterii vânzărilor și scăderii perioadei de recuperare a creanțelor iar în anul 2006 față de anul 2005 cu 26,95%.
Societatea înregistrează în anul 2000 o rată generală a îndatorării de 2,36 în 2004 ce depășește valoarea maximă acceptată și de 0,63 în 2005 de 0.78 în 2006 încadrindu-se în valoarea maxima acceptată. Această scadere se datorează scaderii datoriilor, în special a datoriilor către stat. Societatea nu a contractat credite pe termen scurt în anul 2004-2005, iar în anul 2006, acestea au valori foarte mici, ceea ce reflectă că societatea prezintă suficiente garanții pentru eventualele împrumuturi.
În concluzie, S.C. Rebu SA a încheiat exercițiul financiar 1 ianuarie-31 decembrie 2006 cu rezultate favorabile. Acest lucru este confirmat de analiza riscului de faliment al societății, risc mai mic de 4%, procent ce încadrează societatea în cadrul societăților cu o situație foarte bună.
Măsurile care se pot lua în vederea îmbunătățirii și restructurătii activității societății comerciale Rebu SA. se referă la:
Creșterea vitezei de rotație a activului total prin:
Luarea în considerare a mijloacelor fixe active și inactive, productive și neproductive, în vederea valorificării acelora care nu sunt necesare activității societății și care provoacă pagube prin imobilizarea de capital, dar și prin micșorarea propriei valori inițiale, prin degradare fizică și morală;
Reducerea la minimum a stocurilor de materiale, piese de schimb și aprovizionarea la timp, ceea ce presupune:
aprovizionarea cu materiale să se facă de la sursele cele mai apropiate și cu mijloace de transport economice;
reducerea pierderilor de materiale prin îmbunătățirea condițiilor de depozitare și păstrare a acestora, modernizarea operațiilor și depozite.
Perfecționarea proceselor și procedeelor tehnologice;
Organizarea corespunzătoare a muncii;
Cresterea Cifrei de afaceri, care presupune:
Dezvoltarea activității de marketing, căutarea de noi clienți pentru serviciile prestate;
Îmbunătățirea performanțelor activitatii de prestari servicii in conformitate cu cerințele pieței;
Obținerea unei poziții concurențiale mai bune, fie prin calitatea, fie prin tarifele practicate.
În consecință, societatea comercială Rebu SA. trebuie să ia măsuri pentru valorificarea la maximum a potențialului său în ceeace privește activitatea de salubritate, precum și pentru folosirea potentialului uman la capacitate maximă la standardele corespunzătoare, lucru care presupune și existența unor rezerve care pot contribui la sporirea activitații fără investiții suplimentare.
În continuare, în activitatea de conducere trebuie să se facă estimări ale cifrei de afaceri viitoare, iar pe baza acesteia, să se estimeze și ceilalți indicatori, în scopul diminuării riscurilor și reducerii incertitudinilor care apar pe segmentul de piață pe care activează societatea comercială Rebu SA.
BIBLIOGRAFIE
Bătrâncea I. – Analiza financiară pe bază de bilanț, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
P. Bran- Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 2003
P. Brezeanu, M. Toma – Finanțe și gestiunea financiară, Editura economică, București, 1998
N. Dobrotă (coordonator) – Economia Politică, Editura Economică, București, 1995
N. Feleagă, I. Ionașcu- Tratat de contabilitate financiară, vol. 1 si vol. 2, Editura Economică, 2003
5.A. Ișfănescu, C. Stănescu, A. Băicuși- Analiza economico-financiară, Editura
Economică, București, 2002
6. D. Mărgulescu, M. Niculescu, V. Robu-Diagnostic economico-financiar, Editura Romcart, București, 1994
7. D. Mărgulescu și colectivul- Analiza economico-financiară a societăților comerciale, Editia a II-a, București, 2002
8. M. Niculescu- Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997
9. M. Ristea, C. Cucu, C. Lăzărescu- Contabilitatea Întreprinderii, vol. 1, Editura Mărgăritar, București 1997
10. M. Ristea, L. Olimid, I. Nișulescu, A. Stoian, V. Răileanu- Contabilitatea societăților comerciale, Editată de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, București, 2003
11. Stancu- Finanțe. Teoria Piețelor Financiare, Finanțele întreprinderilor, Analiza și gestiune financiară, Editia I+II, Editura Economică, București, 2003
12. G. Vintilă- Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Editura Didactică si Pedagogică, București 2005
13. M. Holder, G. Portier – Le score de l’entreprise, Nouvelles Edition Financiaires 1989
XXX- Panul de afaceri al S.C. Rebu S.A.
XXX – Situatiile financiare in perioada 2004 – 2005 ale S.C. Rebu S.A.
XXX – Statutul S.C. Rebu S.A.
ANEXE
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
-lei-
Anexa 5
Anexa 6
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Economica Financiara (ID: 133887)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.