Analiza Economica Comparativaromania Republica Moldova

CUPRINS

INTRODUCERE

LISTA ABREVIERILOR

PARTEA I – ABORDAREA TEORETICĂ A TEMEI

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REZULTATELE MACROECONOMICE

1.1 Curente și școli de gândire macroeconomice

1.2 Indicatori macroeconomici-rolul și locul în analizele macroeconomice.

1.2.1 Concepte de baza în teoria macroeconomică

1.2.2 Relațiile între variabilele macroeconomice

1.2.3 Politici macroeconomice

CAPITOLUL II

EVOLUȚIA SOCIO-ECONOMICĂ ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2000-2012

2.1. Produsul Intern Brut (PIB-ul)

2.2. Indicele produsului de consum

2.3. Populația totală

2.4. Veniturile și cheltuielile populației

2.5. Populația ocupată și șomajul

CAPITOLUL III

REZULTATELE ECONOMICE ȘI SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1 Evoluția Produsului Intern Brut

3.2 Indicele produsului de consum

3.3 Populația totală

3.4 Veniturile și cheltuielile populației

3.5 Populația ocupată și șomajul

PARTEA A II –A – STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL IV

ANALIZA COMPARATIVĂ DINTRE ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA CONCLUZIILE LUCRĂRII

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

INTRODUCERE

Între România și Republica Moldova există relații stabilite pe parcursul unei foarte îndelungate istorii comune. Tradițiile, afinitățile culturale și de limbă împărtășite de cele două state, proximitatea geografică au determinat realizarea unei depline unități, la 27 martie 1918, prin unirea Basarabiei cu România. Acest act istoric a adus mari transformări ambelor teritorii. Astfel, România a devenit, ca suprafață, al nouălea stat al Europei, având 295,1 mii km2 și o populație de aproximativ 18 mil. locuitori, din care 72% erau români. Această uniune a generat pentru românii de peste Prut o renaștere, cu consecințe pozitive, atât la nivel spiritual, cât și economic.

Un alt moment istoric important pentru Republica Moldova a fost declarea independenței și suveranității statului, la 27 august 1990, în urma dezmembrării URSS. Acest eveniment a deschis noi perspective de dezvoltare, atât în plan social, cât și economic, prin trecerea de la o economie de tip centralizat, planificat, la o economie de piață.

Procesul de tranziție a fost unul dificil, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România, înregistrându-se descreșterea indicatorilor macroeconomici. Situația economică a continuat să se degradeze în Repulica Moldova între 1990-1999, periodă în care PIB-ul s-a redus de trei ori. Efectul imediat al acestei situații a fost creșterea inflației și scăderea nivelului de trai al populației. O redresare a economiei s-a înregistrat începând cu anul 2000, iar în perioda 2000-2005, PIB-ul s-a majorat cu 43%. În anul 2013, se remarcă un ritm ascendent de creștere a PIB, în trimestrul III chiar cu 12,9% față de aceeași perioadă a anului 2012.

Evoluția PIB în perioada 2008-2013(%)

Sursa: Biroul Național de statistică al Republicii Moldova

În urma implementării reformelor structurale s-a accentuat importanța unei dezvoltări economice asigurată de politicile bugetar-fiscale, evoluția sectorului financiar și politicile monetare. Ca urmare a atenției deosebite acordate gestionării riscurilor și asigurării transparenței sectorului financiar, există o evoluție pozitivă a indicatorilor macroeconomici.

În ceea ce privește evoluția României, se anticipează o creștere economică bazată pe o mai mare absorbție a fondurilor europene și o majorare a creditelor alocate sectorului privat. Rezultatele economice ale anului 2013 au fost foarte bune, România fiind țara cu cea mai mare creștere economică dintre statele membre UE. Astfel, în trimestrul IV al anului 2013, creșterea economică a fost de 5,1% față de aceeași perioadă a anului precedent. O participare importantă la această creștere a avut-o, ca și în cazul Republicii Moldova, majorarea cu 33,8% a valorii adăugate în agricultură, considerând aceeași perioadă, trimestrul IV 2013- trimestrul IV 2012.

Încă de la apariția pe harta lumii a noului stat, România a oferit asistență Republicii Moldova, sub forma unor diferite ajutoare financiare, atât nerambursabile, cât și sub formă de credite în condiții foarte avantajoase. Aceste programe de asistență au ca obiectiv implementarea reformelor structurale necesare pentru o dezvoltare continuă și durabilă a țării. Astfel, în 2013, Guvernul României a acordat aproximativ 20 mil. Euro în vederea susținerii dezvoltării sistemului educațional din Republica Moldova, iar Ministerul Afacerilor Externe român a alocat Republicii Moldova 150 mii de euro pentru dezvoltarea Biroului de Migrație și Azil.

Totuși, putem remarca faptul că, în comparație cu relațiile la nivel politic și cultural, cele economice se dezvoltă mai încet. Mediile de afaceri din Romania și Republica Moldova nu au stabilit încă suficiente contacte și nu sunt sprijinite suficient de instituțiile și autoritățile competente.

Întrucât România, datorită proximității geografice, legăturilor istorice și culturale, este țara membră a Uniunii Europene cu care Republica Moldova trebuie să dezvolte și să valorifice potențialul relațiilor economice bilaterale, în scopul realizării aspirațiilor Chișinăului în privința parcursului european al statului.

În calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, România este preocupată de extinderea relațiilor de colaborare și bună vecinătate, cu toate statele din Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova.

Relația dintre cele două state este una de parteneriat strategic cu abordări multilaterale având rolul de a întări cooperarea economică, de a promova securitatea regională și globală, de a crește gradul de preocupare pentru românii aflați în afara granițelor. În vederea consolidării acestei relații de parteneriat strategic, România are ca obiective intensificarea schimburilor comerciale și creșterea investițiilor directe, stimularea participării companiilor românești în calitate de investitori pe piața moldovenească, astfel încât România să devină un investitor important în Republica Moldova. În rândul oamenilor de afaceri români există un grad de reticență în interesul lor de a investi în Republica Moldova ceea ce face necesară sublinierea motivelor (așezare geografică afinități culturale și de limbă, legături istorice), pentru care aceștia și-ar îndrepta atenția către țara vecină. În prezent, principalele domenii în care se regăsesc investiții românești sunt: bancar, comerț, servicii și mai puțin în sectorul productiv.

Republica Moldova are nevoie de investitori, atât din Uniunea Europeană cât și din România, care să contribuie la dezvoltarea economică a țării, la îmbunătățirea mediului de afaceri și să o sprijine în vederea atingerii obiectivului său principal, de aderare la Uniunea Europeană.

La sfârșitul anului 2013, Banca Europeană de Investiții a anunțat că va susține financiar mai multe proiecte în domeniile: infrastructura transporturilor, energetic și promovarea exporturilor. Aceste investiții au ca scop sprijinirea producătorilor moldoveni. Din anul 2010, este aplicat proiectul Filiera Vinului, în vederea susținerii producătorilor în acțiunea de modernizare și promovare a produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul European a decis liberalizarea importului de vin din Republica Moldova, de la 1 ianuarie 2014, sprijinind astfel producătorii moldoveni aflați într-o situație dificilă datorită hotărârii luate de Federația Rusă de a opri importul de vinuri din Republica Moldova.

Sprijinul României acordat Republicii Moldova s-a concretizat și prin finanțări de proiecte în infrastructură, cum ar fi: gazoductul Iași-Ungheni, liniile electrice Fălciu-Gotești și Suceava-Bălți, cuplarea sistemelor electrice la rețeaua europeană, proiectele de infrastructură în domeniul transporturilor.

Relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova s-au îmbunătățit considerabil după anul 2009, semnându-se mai multe acorduri, memorandumuri și protocoale la nivel politic și administrativ. Printre cele mai importante acorduri economice, la nivel interguvernamental, semnate până în prezent, între România și Republica Moldova, amintim:

Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, din 14.08.1992, semnat la București și intrat în vigoare de la 15.06.1997;

Convenție între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital, din 21.02.1995, semnat la Chișinău și intrat în vigoare de la 10.04.1996;

Protocol între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la cooperarea economică, industrială și tehnico-științifică, din 3.07.2012, semnat la București și intrat în vigoare de la 4.01.2013.

În consecință, s-au dezvoltat relațiile la nivel cultural și politic, dar este necesară și o îmbunătățire a relațiilor economice pentru ca Parteneriatul Strategic să aibă o evoluție durabilă și să se situeze pe o bază solidă.

Parcursul relațiilor economice dintre România și Republica Moldova a fost, în general, unul crescător. O reflectare semnificativă a acestei ascensiuni este aceea că, din 2003 și până în 2012, volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări a crescut de aproximativ cinci ori, iar în 2008 România a fost cea mai importantă piață de desfacere a mărfurilor provenite din Republica Modova.

În anul 2013, conform Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, volumul schimburilor comerciale dintre România și Republica Moldova a fost de 1,135 miliarde USD, reprezentând o creștere de 17,2% față de anul 2012, dintre care exporturile au constituit 413,1 milioane USD (+15,8%), iar importurile – 722,2 milioane USD (+16,4%). Conform acestor date, în perioada de referință, România se situează pe locul II în clasamentul țărilor partenere ale Republicii Moldova în derularea exporturilor, cu o pondere de 17,2% din totalul exporturilor moldovenești. În privința importurilor Republicii Moldova, în aceeași perioadă, România se clasează, de asemenea, pe locul II, cu o pondere de 13,1% din totalul importurilor moldovenești.

Pe grupe de mărfuri, principalele bunuri exportate în România de Republica Moldova sunt:

mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de înregistrat sau de reprodus imagini și sunet de televiziune și părți și accesorii ale acestor aparate;

produse alimentare, băuturi alcoolice și fără alcool, oțet, tutun;

produse ale regnului vegetal.

Importul de mărfuri din România către Republica Moldova este concentrat asupra acestor grupe:

produse minerale;

mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul, aparate de înregistrat sau de reprodus imagini și sunet de televiziune și părți și accesorii ale acestor aparate;

produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe.

În urma aderării României la UE, relațiile economice dintre Republica Moldova și România au înregistrat un trend ascendent, iar în prezent România este unul din cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova.

Extinderea cooperării și a relațiilor economice dintre România și Republica Moldova este susținută de acțiunile Ministerului Afacerilor Externe și ale Guvernului României, ce demonstrează preocuparea pentru promovarea acestor relații ca și pentru consolidarea raporturilor de bună vecinătate dintre cele două state.

Ciprian Ciucu, expert al Centrului Român de Politici Europene, și-a exprimat, într-un studiu dedicat relațiilor dintre România și Moldova, opinia că:

“Multe dintre investițiile majore au venit mai degrabă pe filieră românească și sunt făcute de investitori ce au ajuns inițial în România și care, datorită similitudinilor lingvistice și culturale, au decis să se extindă în Republica Moldova”.

Dintre cele mai cunoscute investiții românești, putem enumera: în sectorul energie/servicii – Rompetrol și Petrom, în sectorul serviciilor bancare – BCR – Erste Baconomice dintre Republica Moldova și România au înregistrat un trend ascendent, iar în prezent România este unul din cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova.

Extinderea cooperării și a relațiilor economice dintre România și Republica Moldova este susținută de acțiunile Ministerului Afacerilor Externe și ale Guvernului României, ce demonstrează preocuparea pentru promovarea acestor relații ca și pentru consolidarea raporturilor de bună vecinătate dintre cele două state.

Ciprian Ciucu, expert al Centrului Român de Politici Europene, și-a exprimat, într-un studiu dedicat relațiilor dintre România și Moldova, opinia că:

“Multe dintre investițiile majore au venit mai degrabă pe filieră românească și sunt făcute de investitori ce au ajuns inițial în România și care, datorită similitudinilor lingvistice și culturale, au decis să se extindă în Republica Moldova”.

Dintre cele mai cunoscute investiții românești, putem enumera: în sectorul energie/servicii – Rompetrol și Petrom, în sectorul serviciilor bancare – BCR – Erste Bank, Raiffeisen Leasing și Banca Transilvania, în domeniul mass-media – Pro TV, Realitatea TV și Adevărul Holding, în sectorul sisteme de securitate – UTI, în sectorul componente auto – DRA Draexlmaier Automotive, în sectorul retail – Metro Cash and Carry Moldova, în sectorul instalații sanitare – Romstal Trade, în sectorul telecomunicații – Orange Moldova, în domeniul industriei alimentare – European Drinks, în sectorul construcții – Sika România, în domeniul IT – Romsym Data și în sectorul servicii – Arabesque. O altă investiție este uzina de producere a plasei din polimeri și fibre din sticlă pentru construcții, în zona economică liberă Valcanes, în care firma românească Terra Impex a investit 2,5 milioane de euro.

Volumul investiților românești în Republica Moldova, conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, în anul 2012, a fost de cca 26 milioane USD, în prezent România ocupând locul 8 în primele zece țări investitoare în capital social.

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat a Republicii Moldova, pentru anul 2013, în Republica Moldova funcționau 1381 de întreprinderi cu capital românesc, reprezentând 16% din numărul total de întreprinderi înregistrate.

Prima reuniune a Comisiei Interguvernamentale România – Republica Moldova pentru Integrare Europeană, a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe din București, la 3 iulie 2012. Cu această ocazie s-a discutat situația cooperării dintre cele două state și s-au stabilit noi repere pentru viitoarele cooperări.

La 4 ianuarie 2013 au fost create Comisia pentru Cooperare Economică și Comisia pentru Integrare Europeană, prin intrarea în vigoare a Protocolului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, cu privire la cooperarea economică, industrială și tehnico-științifică.

Un alt moment important în evoluția relațiilor economice, a fost desfășurarea sesiunii a VII-a a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova și România, de la Chișinău, din 2-3 octombrie 2013.

Potrivit părerilor unor experți, factorii care au împiedicat venirea mai multor investitori străini pe piața moldovenească sunt: instabilitate politică, bariere vamale, corupție, probleme legate de justiție, etc.

Cu toate acestea, investițiile românești în economia moldovenească sunt în creștere și, cu sprijinul oficialităților ambelor state, se vor lansa noi cooperări în vederea sprijinirii Republicii Moldova pentru obținerea statutului de membru al Uniunii Europene.

Voi mai sublinia câteva date generale, fizico-geografice ale Republicii Moldova.

După cum se poate observa în figura alăturată, Republica Moldova este amplasată la N-E de România, având o suprafață de 33843 km2, învecinându-se cu România și Ucraina. Granițele sunt aproape în totalitate terestre, în afară de o mică porțiune (200m), la extremitatea sudică, unde are ieșire la mare, prin vărsarea Dunării la Giurgiulești. Clima este de tip moderat, iar relieful este alcătuit dintr-un platou deluros, reprezentând o parte din Podișul Moldovei, originar din Munții Carpați, cu o altitudine medie de 200 m. Terenurile agricole reprezintă o suprafață de 2,48 milioane ha, din totalul de 3,38 mil. ha, iar terenul arabil este de 1,82 mil. ha, reprezentând cca 74% din totalul terenurilor agricole. Datorită fertilității solului, terenurile agricole reprezintă cea mai importantă bogăție naturală. Alte resurse naturale sunt: lihnite, fosforite, gips. Populația totală este de aproximativ 4 milioane, densitatea fiind de 120/km2. Principalele orașe sunt: Chișinău, Tiraspol, Bălți, Tighina.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND REZULTATELE MACROECONOMICE

1.1 Curente și școli de gândire macroeconomice

Evidențierea rezultatelor macroeconomice este necesară deoarece reprezintă, la nivelul economiei naționale, baza de pornire pentru evaluarea activității economice și stabilirea strategiilor ulterioare în vederea utilizării factorilor productivi, determinarea structurii și dimensiunilor cererii și ofertei de bunuri și servicii.

Primele idei de natură economică au apărut din cele mai vechi timpuri, aspectele practice ale vieții impunând nevoi ce presupun consumul de bunuri materiale și servicii.

Prin gândirea macroeconomică se înțelege un proces prin care se obține în mintea oamenilor o reflectare rațională a realităților economice. Studiul la nivel macroeconomic al economiei, se referă la economia națională în ansamblul său, din perspectiva agenților economici agregați.

Politicile macroeconomice își propun să determine:

– un grad ridicat și cu tendințe de creștere în continuare a produsului intern brut;

– o ocupare a forței de muncă la un nivel superior, rezultând un șomaj scăzut;

– un nivel al prețurilor stabil sau ușor crescător față de prețurile și salariile stabilite în funcție de cerere și ofertă pe piețele libere.

De asemenea, în funcție de rezultatele macroeconomice, se pot efectua, la nivel internațional, comparații între potențialul economic, competitivitatea și eficiența economică a bunurilor și serviciilor produse în țări diferite. Astfel, se poate determina și o ierarhie, la nivel mondial, în ceea ce privește locul ocupat de fiecare țară.

Rezultatele macroeconomice se pot stabili pe baza unor teorii și concepții metodologice, în funcție de specificul fiecărei țări, cu economie centralizată (planificată) sau cu economie de piață. În acest mod, se pot diferenția două sisteme metodologice de calculare și măsurare a rezultatelor macroeconomice:

sistemul producției materiale;

sistemul conturilor naționale.

Prin Școala de gândire economică înțelegem o structură de formație științifică a unor specialiști în domeniu, care aderă la ideile unei personalități recunoscute datorită contribuției marcante la elaborarea unei doctrine.

Curentul de gândire economică reprezintă teoriile economice și doctrinele unei școli sau a mai multora, susținând o anumită direcție de dezvoltare a economiei.

Primul curent de gândire economică apărut este mercantilismul. Din acest moment, economia devine o disciplină autonomă. Mercantilismul a apărut și s-a răspândit în Europa, între sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVII-lea, având ca exponenți pe: Thomas Mun, Jean Bodin, Antoine de Montchrestien, Jean-Baptiste Colbert, Malestrois ș.a. Acest curent, apărut în perioda acumulării primitive a capitalului, a orientat cercetarea mecanismului economic spre comerț (ca mijloc de îmbogățire), în special cel internațional (ca mijloc de a procura statului cantități cât mai mari de aur și argint).

Mercantilismul se sprijină pe două caracteristici importante:

importanța comerțului în economie ca mijloc de îmbogățire;

implicarea statului în comerțul între națiuni și practicarea de către acesta a unor politici intervenționist- protecționiste, prin controlul statului asupra schimbului de mărfuri.

Reprezentanții acestui curent au abordat pentru prima dată profitul ca și categorie economică și propun soluții de politică economică, în speță politica vamală, privind importul de mărfuri.

În anul 1616, este folosit pentru prima dată conceptul de economie politică, de către unul din reprezentanții de seamă ai mercantilismului, Antoine de Montchrestien. Ca principii ale politicii economice practicate în acea perioadă, amintim: interzicerea ieșirii din țară a materiilor prime necesare industriei naționale, limitarea intrărilor de produse manufacturate, permisiunea de a practica comerțul acordată doar cetățenilor țării respective, necesitatea înființării unor manufacturi de stat.

Prima parte a secolului al XVIII-lea este marcată de apariția unui nou curent de gândire economică, curentul fiziocrat (de la phisis = natură, cratos = putere). Reprezentanții acestui curent, Francois Quesnay și A. R. J. Turgot, Mirabeau, Dupont de Nemour, Boisguilbert, consideră agricultura ca ramură economică de bază, ea fiind singura care produce bogăție. Prin curentul fiziocrat se promovează ideea unei ordini naturale, care stă la baza existenței și acțiunilor umane și necesitatea descoperirii legilor obiective ce determină funcționarea societății. Cel mai important reprezentant al acestui curent este francezul François Quesnay (1694-1774), autorul lucrării, în anul 1958, “Tabloul economic” și a primei reprezentări a circuitului macroeconomic. Tabloul economic încearcă să sistematizeze ansamblul relațiilor existente în cadrul unei economii. Circulația bunurilor și valorilor are la bază clasele sociale (clasa productivă, clasa proprietarilor și clasa sterilă) și este analizată în funcție de fluxurile materiale, monetare și de venituri.

Spre deosebire de precedesorii lor, fiziocrații au susținut importanța concurenței și a mecanismului liber al prețurilor. De asemenea, ei sunt cei care au introdus în teoria economică noțiunile de lege economică, produs net și circuit economic.

Un reprezentant important al curentului fiziocrat este și William Petty, considerat de Marx, “părintele” economiei politice. În multe privințe, Petty depășește curentul fiziocrat, tinzând spre liberalismul economic ce avea să ia naștere. Petty considera că există doi factori ce contribuie la crearea de valoare: munca și pământul.

La începutul secolului al XIX-lea, în contextul revoluției industriale, tendințele liberale capătă amploare și se concretizează în teoria economică clasică (școala clasică de economie politică). Apariția economiei politice ca știință este legată de lucrarea lui Adam Smith, (1723–1790), “Avuția Națiunilor. O cercetare asupra naturii și cauzelor ei”, din 1776. Considerat “părintele” economiei politice moderne, Adam Smith susține că avuțiile se dobândesc prin muncă. Teoriile abordate, asupra valorii, a prețurilor și monedei, reflectă viziunea sa privind economia de piață.

Economia politică clasică a mai avut ca figuri reprezentative pe:

David Ricardo (1772–1823), care și-a adus contribuția la teoria valorii, a prețului, repartiției, emisiunii monetare, a rentei și a schimburilor economice internaționale, prin lucrarea sa “Despre principiile economiei politice și impunerii”;

Thomas Robert Malthus (1766–1834), autor al lucrării “Eseu asupra populației”, în care analizează corelația dintre evoluția economică și evoluția populației;

Jean Baptiste Say (1767–1832), autor al lucrării “Tratat de economie politică”, cunoscut pentru concepte precum: conținutul și rolul factorilor de producție, legea debușeelor, care spune că valoarea oricărui produs se transformă în venituri pentru cel care l-a creat.

Mijlocul secolului al XIX-lea a fost momentul unei scindări a economiei politice clasice, în două teorii economice: gândirea marxistă și școala marginalistă.

Gândirea marxistă are ca fondator pe cel care i-a dat și denumirea, Karl Marx (1818 – 1883). Acesta și-a adus contribuția în dezvoltarea teoriei valorii muncă, a reproducției capitalului social, în teoria plusvalorii, a crizelor economice, a planificării economice șa.

Fondatorii teoriei marginaliste sunt considerați:

din Anglia, Stanley Jevons (1835 – 1882);

reprezentanții școlii austriece: Carl Menger(1840 – 1921), cunoscut ca susținător al teoriei utilității marginale, Friedrich von Wieser (1851 – 1926), Eugen von Böhm-Bawerk (1851 – 1914);

reprezentanții școlii de la Lausanne: Leon Walras (1834 – 1910) – Franța și Vilfredo Pareto (1848 – 1923) – economist și sociolog italian.

Reprezentanții teoriei economice clasice și cei ai gândirii marxiste, considerau originea valorii în munca concretizată în bunuri, pe când marginaliștii explicau valoarea ca provenind din dorințele și nevoile umane, aceștia din urmă elaborând teoria subiectivă despre valoare.

Ceea ce i-a făcut remarcați pe marginaliști, nu a fost însă teoria subiectivă despre valoare, ci analiza efectuată asupra mecanismului economiei de piață. Abordarea problemelor economice se face utilizând instrumente matematice, în mod deosebit calculul marginal, analiza activității economice efectuându-se prin prisma agentului economic.

Pentru înțelegerea activității economice în întregul său, era necesară însă o nouă viziune pentru abordarea fenomenelor în ansamblul lor și nu numai a acțiunii unor agenți economici izolați. Astfel, a luat naștere un nou concept, de analiză macroeconomică.

Analiza macroeconomică a fost fondată de economistul englez, John Maynard Keynes (1883 – 1946), a cărui lucrare se numește "Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor" și este dedicată acestei analize. Keynes a definit categorii economice noi, precum: produsul național net și brut, anumite corelații de echilibru, ciclul macroeconomic.

Noile politici economice, ce au la bază teoria lui Keynes, au ca scop prevenirea sau atenuarea efectelor crizelor economice, combaterea șomajului, creșterea economică, asigurarea majorării continue a produsului social și a venitului național.

Perioada următoare celui de-al doilea război mondial este marcată de impunerea gândirii postkeynesiană (neokeynesismul) asupra teoriei economice. Neokeynesismul a dezvoltat teoria creșterii economice și a elaborat modele de creștere macroeconomică, la nivel național și mondial. De asemenea, sunt analizate teorii privind intervenția statului în economia de piață (“planificarea economică”).

După anul 1960, s-a remarcat curentul denumit monetarism, care aparține școlii economice de la Chicago, reprezentat de profesorul american Milton Friedman. Conform acestui curent, instabilitatea economică se datorează tulburărilor din sectorul monetar.

Între 1960 și 1970, gândirea economică se concretizează în apariția unui nou curent, reprezentat de apariția modelelor și teoriilor globale de creștere economică, determinată de escaladarea unor probleme economice grave: inflația, amploarea creșterii cheltuielilor militare, subdezvoltarea în unele regiuni, accentuarea decalajelor economice dintre țări, poluarea mediului etc.

Totodată, s-au înregistrat progrese considerabile în dezvoltarea cercetărilor interdisciplinare și în ceea ce privește modelarea și analiza creșterii economice la scară macro și mondoeconomică. Ca moment de referință în această etapă, menționez înființarea unei organizații internaționale, "Clubul de la Roma", în 1968, la inițiativa economistului italian Aurelio Peccei. Organizația a avut ca obiectiv studierea interdependențelor dintre domeniile economic, politic și social, propunându-și să elucideze problemele devenite îngrijorătoare la nivel mondial, să inițieze noi direcții în politică, astfel încât să fie preîntâmpinate și depășite situațiile grave, pe care organizațiile la nivel național nu le pot aborda și soluționa eficient.

1.2 Indicatori macroeconomici – rolul și locul în analizele macroeconomice

Rezultatele înregistrate de o economie la nivel național sunt cele macroeconomice, iar măsurarea lor are la bază o anumită metodologie, în funcție de tipul de economie al unei țări: economie centralizată (planificată), sau de piață. Astfel, putem deosebi două tipuri de metodologii de măsurare și calculare ale rezultatelor macroeconomice: sistemul producției materiale (S.P.M.) și sistemul conturilor naționale (S.C.N.).

1.2.1 Concepte de bază în teoria macroeconomică

Sistemul producției materiale, (SPM), este caracteristic fostelor țări socialiste și are la bază teoria potrivit căreia veniturile sunt create de munca efectuată în sfera productivă. Întrucât atât România cât și Republica Moldova se încadrează în categoria fostelor țări socialiste, mă voi referi în continuare la sistemul conturilor naționale, utilizat în ambele țări analizate. Acest sistem mai este cunoscut și sub denumirea de sistem de balanțe al economiei naționale și este alcătuit din patru balanțe distincte:

balanța materială, a producției, consumului și acumulării produsului social și venitului național;

balanța financiară, a producției, repartiției și utilizării venitului național;

balanța forței de muncă;

balanța avuției naționale.

Sistemul conturilor naționale (SCN), se bazează pe teoria factorilor de producție, care consideră că factorii angrenați în activitățile economice primesc o recompensă asociată serviciilor aduse. SNC este un sistem complex de analiză valabil pentru țările cu economie de piață, care reflectă fluxurile de mărfuri, servicii și financiare în circuitul economic intern și internațional. Acest sistem are ca scop principal măsurarea producției la nivel național și a factorilor săi constitutivi cei mai importanți și are trei componente:

agenți economici;

operațiuni;

conturi.

Agenții economici sunt, de asemenea, grupați în patru categorii:

producători de bunuri și servicii;

producători de servicii guvernamentale (instituții de învățământ, administrative de stat, șa.);

producători de servicii casnice (reparații, spălătorii șa);

instituții cu caracter nelucrativ, prestatoare de servicii către gospodării (servicii cu caracter juridic, culte șa.).

Operațiunile se referă la două aspecte, privind activitatea economică și financiară a agenților:

fluxurile materiale, reflectând activitățile economice desfășurate în: producția de bunuri materiale și servicii, consum și formarea de capital;

fluxurile financiare, reprezentând: venituri, cheltuieli, finanțarea capitalului.

Prin conturi se remarcă în mod distinct fluxurile materiale și cele financiare, punându-se astfel în evidență legăturile existente între agenții economici. Sistemul conturilor naționale cuprinde patru conturi:

contul producție, reprezentând cheltuieli efectuate în procesul de producere a bunurilor materiale și serviciilor. Include două subconturi: mărfuri (bunuri și servicii) și activități (valoarea bunurilor și serviciilor repartizată pe consum intermediar și valoare adăugată);

contul consum, sau de exploatare, reflectă cheltuielile pentru consumul privat și public și veniturile provenite din diverse sectoare;

contul acumulare sau de capital, evidențiază finanțarea investițiilor de capital, a cheltuielilor pentru formarea brută de capital, transferurile de capital, utilizarea capitalului fix;

contul “restul lumii”, reflectă importul și exportul de bunuri și servicii, transferurile curente și tranzacțiile de capital între țări.

Prin indicatorii macroeconomici, sistemul de apreciere și măsurare a rezultatelor economice are câteva funcții importante:

reprezintă un instrument de evidențiere la nivel statistic a informațiilor legate de desfășurarea activităților economice, reliefând potențialul de creștere și dezvoltare economică;

reprezintă modalitatea de analiză a rezultatelor economice în perioada anterioară și a realizării echilibrului macroeconomic;

baza luării deciziilor în sprijinul tendințelor favorabile ale mecanismului de piață și reglarea unor eventuale abateri;

reprezintă suportul pe baza căruia se efectuează comparații internaționale privind interdependențele dintre economiile la nivel național, capacitatea unei țări de a participa la circuitul economic mondial.

Indicatorii macroeconomici evidențiază numeric activitatea economică la nivelul unei economii naționale, considerând o perioadă de timp determinată.

Metodologia de calcul a înregistrat de-alungul timpului un proces evolutiv, până la adoptarea sistemului actual.

Utilizând informațiile furnizate de SCN, se calculează următorii indicatori:

Produsul global brut (PGB), care reprezintă valoarea totală a bunurilor materiale și a serviciilor obținute într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an, în cadrul economic național. Există trei moduri de calcul a PGB, după cum urmează:

metoda de producție, reprezentând suma consumului intermediar cu valoarea producției finale;

metoda valorii adăugate, constituind suma dintre consumul intermediar și elemente ce reprezintă remunerarea factorilor de producție, amortizarea capitalului fix și impozitele indirecte;

metoda utilizării finale, reprezentând suma dintre consumul intermediar și valoarea consumului final exprimat prin cheltuielile făcute de către toți agenții economici pentru consumul final și pentru formarea brută a capitalului;

Produsul intern brut (PIB), exprimă mărimea valorii adăugate brute a bunurilor economice finale produse în interiorul țării de către agenții economici, autohtoni și străini, într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an. PIB-ul se calculează conform formulei:

PIB = PGB – Ci,

unde Ci este consumul intermediar din fiecare sector de activitate, sau:

PIB = Cf + FBC + (E-I),

unde Cf este consumul final, FBC este formarea brută a capitalului fix și variația costurilor, E este exportul, I este importul. Pentru a realiza o evaluare a PIB-ului se pot utiliza două tipuri de prețuri, curente, rezultând PIB-ul nominal și constante, rezultând PIB-ul real. Prețurile bunurilor dintr-un an se compară cu cele dintr-un an de bază, prin raportul dintre PIB-ul nominal și cel real, rezultând indicatorul numit deflatorul PIB. Acesta are, deci, rolul de a măsura modificarea prețurilor;

Produsul intern net (PIN), reflectă valoarea adăugată netă a bunurilor economice materiale și nemateriale destinate consumului final, produse în interiorul unei țări, de către agenții economici autohtoni și străini, într-un an. PIN se calculează astfel:

PIN = PIB – CCF,

unde CCF este consumul capitalului fix;

Produsul național brut (PNB), reprezintă valoarea adăugată brută la prețurile pieței a producției finale realizată de agenții economici autohtoni care își desfășoară activitatea atât în interiorul țării, cât și în afara ei, într-o perioadă de timp, de regulă un an;

Produsul național net (PNN), exprimă valoarea adăugată netă a bunurilor materiale și serviciilor finale obținute de agenții economici autohtoni, în țară sau în afara acesteia, într-un an

PNN = PNB – CCF

Venitul național (VN), poate fi exprimat în două moduri: în prețurile pieței, reprezentînd PNN și în prețurile factorilor de producție, reprezentînd PNB. Exprimat în prețurile factorilor de producție, VN reprezintă PNB.

Se poate concluziona că, pentru a avea o imagine relevantă, cuprinzătoare, obiectivă, asupra unei economii, este necesară o analiză macroeconomică, bazată pe indicatorii macroeconomici.

1.2.2 Relațiile între variabilele macroeconomice

Obiectivele principale urmărite prin politica macroeconomică sunt:

creșterea economică

creșterea gradului de ocupare a forței de muncă

stabilizarea prețurilor

îmbunătățirea balanței de plăți externe.

Performanțele economice ale unei țări se măsoară, în principal, prin cele patru variabile macroeconomice:

ritmul de creștere a PIB-ului;

rata șomajului, care se poate analiza la sfârșitul anului sau ca nivel mediu anual;

rata inflației, determinată prin ritmul de creștere a deflatorului produsului intern brut sau prin ritmul mediu lunar de creștere a prețurilor;

soldul contului curent al balanței de plăți.

Analiza acestor variabile permite formarea unei imagini clare a dezechilibrelor apărute în procesele economice interne și externe, determinarea modificărilor apărute în economie și stabilirea politicilor macroeconomice corespunzătoare în perspectivă.

Între variabilele macroeconomice, precum și între acestea și alți indicatori economici există strânse conexiuni:

relația dintre ritmul de creștere a PIB-ului și rata șomajului este aceea că, atunci când ritmul de creștere a PIB scade, rata șomajului crește. De asemenea, în sens invers, dacă ritmul de creștere a PIB se majorează, atunci rata șomajului scade. Această ultimă corelație poartă denumirea de legea lui Okun;

relația dintre rata inflației și rata șomajului, este o relație de compensare, întrucât, creșterea ratei șomajului poate determina o reducere a inflației și creșterea inflației poate determina o scădere a ratei șomajului. Această relație este ilustrată prin curba lui Philips.

Fig. 1.1 Curba lui Philips

relația dintre ritmul de creștere a PIB și rata inflației, reprezintă un indicator cu evoluție nominală sau reală, după cum PIB-ul este calculat în prețuri curente sau în prețuri comparabile.

1.2.3 Politici macroeconomice

Politicile macroeconomice reprezintă un ansamblu de prevederi legislative, norme și măsuri elaborate de puterea executivă a unei țări, în vederea corectării disfuncționalităților apărute în activitatea sa economică. Acest obiectiv se poate atinge prin orientarea politicilor macroeconomice către trei zone de interes: alocarea resurselor, asigurarea creșterii economice și distribuția veniturilor. Prin intermediul politicilor macroeconomice pentru alocarea resurselor, statul poate interveni în:

crearea cadrului legislativ și a instituțiilor necesare în vederea susținerii liberei concurențe;

controlul permanent al efectelor externalităților-diferența dintre costurile sau avantajele economice la nivelul agenților economici și costurile sau avantajele sociale la nivel social;

controlul asupra încasărilor contravalorii serviciilor publice (ordinea publică, apărarea națională, șa.);

împiedicarea sau minimalizarea efectelor negative ale economiei de piață asupra gradului de ocupare a forței de muncă;

menținerea stabilității piețelor.

Politicile macroeconomice care se aplică se pot clasifica în funcție de mai mulți factori:

obiectivele urmărite și domeniul de aplicare:

politici de creștere și dezvoltare economică;

politici antișomaj;

politici antiinflaționiste;

politici industriale;

politici agrare;

politici sociale;

modul de implementare:

politici monetare;

politici bugetare;

politici de venituri;

politici de protecție a mediului ambiant;

perioada de extindere:

politici conjuncturale (anticiclice, deflaționiste, de relansare a activității economice);

politici generale, care se referă la aplicarea tuturor obiectivelor stabilite prin intervenția statului;

orientarea doctrinei:

politici liberale;

politici intervenționiste.

Aplicarea politicilor macroeconomice este un proces dificil, care trebuie să țină cont de contextul economic al fiecărei țări.

CAPITOLUL II

EVOLUȚIA SOCIO-ECONOMICĂ ÎN ROMÂNIA

ÎN PERIOADA 2000-2012

Evoluția social-economică a României a avut un parcurs dificil, având de înfruntat unele provocări serioase. S-a putut constata, dealtfel, drumul greu al țării după declanșarea crizei economice, determinat de situația economică premergătoare momentului, în lipsa unei dezvoltări economice bazate pe utilizarea factorilor determinanți ai creșterii economice: resursele naturale, fi nanciare și umane ale țării.

În următoarea analiză, referitoare la procesul de dezvoltare socio-economică a țării, voi lua în considerare perioada 2000-2012, împărțită în două etape: 2000-2008, ce corespunde primului ciclu de economie de piață de după cel de-al Doilea Război Mondial și 2009-2012, perioadă ce începe cu declanșarea recesiunii economice. Anul 2000, poate fi considerat un an de referință în evoluția economiei românești deoarece, este momentul elaborării Strategiei Naționale de Dezvoltare României pe termen mediu. Această strategie este definită ca fiind: “platforma comună de acțiune a tuturor forțelor politice și sociale pentru promovarea interesului național” și a fost înaintată Comisiei Europene de la Bruxelles, la 20 martie 2000. Strategia a fost elaborată în scopul creării unei economii de piață funcționale, compatibilă cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene.

Evoluția situației economice a României până în 2012 a cunoscut o depreciere pe fondul adâncirii crizei economico-financiare pe plan mondial, cu efecte devastatoare și în țara noastră. Criza mondială s-a suprapus pe o situație internă de instabilitate politică și socială, care a bulversat întreaga evoluție social-economică, în contextul în care economia României, era oricum marcată de adâncirea dezechilibrelor macroeconomice.

2.1. Produsul Intern Brut (PIB-ul)

Cel mai important indicator macroeconomic al evoluției economiei naționale îl reprezintă produsul intern brut, care permite crearea unei imagini clare a performanțelor economiei pe o anumită perioadă de timp.

Din analiza datelor din perioada 2000-2012, constatăm că ritmul de creștere a PIB-ului a plecat de la o rată de creștere de 2,1%, în anul 2000. În intervalul următor, 2001-2003, s-au înregistrat creșteri cu peste 5%, iar în anul 2004, creșterea a fost una semnificativă, de 8,4%. Începând cu anul 2005, până în prima parte a anului 2008, nivelurile ritmului de creștere a PIB-ului au fost, de asemenea, ascendente, deși semnele crizei economice apăruseră deja la nivel internațional, în economiile statelor dezvoltate ( SUA, Marea Britanie, Spania, Franța, Canada, Germania etc.). Ritmurile de creștere a PIB, în România, au fost, până în 2008, superioare celor din majoritatea statelor Uniunii Europene.

Evoluția negativă a PIB-ului a fost înregistrată începând cu ultimul trimestru al anului 2008, continuând în anul 2009, an în care s-a simțit puternic efectul crizei. Economia României a fost profund afectată, având un nivel ridicat al dezechilibrului macroeconomic și fiind puternic dependentă de finanțările externe.

În 2010, PIB-ul și-a continuat drumul pe panta descendentă, înregistrând, față de 2009, o scădere de -1,3%. Anul 2011, a adus, în primele trimestre, o creștere a PIB cu cca. 1,0%, față de aceeași perioadă a anului precedent. În anul 2012, PIB a avansat, al doilea an consecutiv, în termeni reali, creșterea fiind de 0,7%, nivel inferior celui atins în anul 2011, de 2,2%.

În figura următoare este reprezentată evoluția PIB în intervalul 2000-2012.

Fig. 2.1.1 Evoluția PIB în perioada 2000-2012

Sursa: Datele Institutului Național de Statistică

În ceea ce privește structura PIB în perioada analizată, se remarcă faptul că s-au înregistrat schimbări în structură, așa cum sunt prezentate în figura următoare:

Fig. 2.1.2 Structura PIB-ului pe categorii de resurse, 2000-2012

Sursa: Calcule ale BNR pe baza datelor INS

Referitor la relizarea PIB-ului în perioada 2000-2012, s-a constatat o evoluție în salturi, până în 2009, când, sub impactul crizei, s-a diminuat creșterea economică. Graficul următor prezintă evoluția PIB în perioada 2000-2012, pe categorii de resurse.

Fig. 2.1.3 Evoluția PIB pe categorii de resurse, 2000-2012

Sursa: Calcule ale BNR pe baza datelor INS

2.2. Indicele prețurilor de consum

Indicele prețurilor de consum (IPC), reflectă evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație într-o anumită perioadă, față de o perioadă perioadă de bază sau de referință. IPC se calculează numai pentru produsele regăsite în consumul direct al populației, în afară de unele elemente, cum sunt: consumul din resurse proprii, cheltuielile cu caracter de investiții și acumulare, dobânzile plătite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele etc., precum și cheltuielile aferente plății muncii pentru producția agricolă a gospodăriilor individuale.

Pe baza indicilor prețurilor de consum se calculează: rata lunară a inflației, rata medie anuală a inflației, rata anuală a inflației, rata inflației la sfârșitul anului.

Creșterea prețurilor de consum într-o lună, față de luna precedentă, reprezintă rata lunară a inflației. Creșterea medie a prețurilor de consum într-un an față de anul precedent, reprezintă rata medie anuală a inflației. Creșterea prețurilor de consum într-o lună din anul curent, față de aceeași lună a anului precedent, reprezintă rata anuală a inflației. Creșterea prețurilor de consum în luna decembrie a unui an față de aceeași lună a anului precedent, reprezintă rata inflației la sfârșitul anului.

În tabelul următor sunt prezentate datele referitoare la indicele anual al prețurilor de consum , comparativ, pentru perioada 2000-2012.

Tabel 2.2.1 Indicele anual al prețurilor de consum

Sursa: Institutul Național de Statistică

2.3. Populația totală

Populația României se caracterizează printr-un continuu proces de îmbătrânire. Îmbătrânirea demografică este relevată de structura pe vârste a populației, ce înregistrează o scădere a natalității și cresterea numarului si ponderii populatiei varstnice (de 65 ani si peste).

Astfel, se constată, conform datelor INS, reducerea absolută și relativă a populației tinere (0-14 ani) și creșteri accelerate ale categoriilor de vârstă de peste 70 de ani. În perioada 1990-2010, România a înregistrat reducerea numărului total al populației cu 7,7% și creșterea procentului de vârstnici (peste 70 de ani) cu nu mai puțin de 61,8%.

Pentru segmentul de vârstă 15-64 de ani (respectiv populația în aptă de muncă), procentul de creștere este net inferior celui al populației de peste 70 de ani.

Îmbătrânirea și reducerea populației nu reprezintă doar cifre statistice, ci au și consecințe îngrijorătoare economice și sociale.

În figura următoare este reprezentată evoluția ponderii populației vârstnice, în perioada 1990-2012:

Fig. 2.3.1Structura populației pe grupe mari de vârstă,

în perioada 1990-2012

Sursa: INSSE

Ultimele date publicate de Institutul național de statistică estimează populația stabilă a României la 1 mai 2014, ca fiind de 19.517.953 de persoane, dar datorită sporului natural negativ, scăderea populației continuă progresiv. Conform statisticilor, anul 2014 este al 22-lea an consecutiv de declin demografic. Față de ultimul recensământ din 2011, populația României a scăzut cu  3%.

2.4. Veniturile și cheltuielile populației

Veniturile totale ale populației, medii lunare pe o gospodărie în trimestrul IV al anului 2013, au însumat 2624 lei, iar pe o persoană au fost de 920 lei. Acestea sunt constituite din veniturile bănești (2186 lei, mediu lunar pe gospodărie) și veniturile în natură (439 lei lunar pe gospodărie). Veniturile bănești medii au constituit 83,3%. Cheltuielile totale medii au fost de 2394 lei lunar pe o gospodărie, iar cheltuielile de consum medii au reprezentat 72,3%.

Cea mai importantă sursă de venituri au constituit-o salariile, reprezentând 51,3% din veniturile totale, în trimestrul IV 2013.

Structura veniturilor totale, pe surse de formare, este reprezentată în figura următoare:

Fig. 2.4.1Structura veniturilor totale, pe surse de formare,

trim. IV 2013

Sursa INNSE

Interpretând datele, rezultă că alte venituri în afara salariilor, sunt: veniturile din prestații sociale (22,2%), veniturile din agricultură (3,1%), veniturile din activități neagricole independente (2,8%), din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,8%), veniturile în natură (16,7%).

Cheltuielile gospodăriilor populației au fost, în medie, în trimestrul IV 2013, de 2394 lei lunar pe gospodărie (839 lei pe persoană) și au reprezentat 91,2% din totalul veniturilor.

Structura cheltuielilor totale ale gospodăriilor, în trimestrul IV 2013, este prezentată în figura următoare:

Fig. 2.4.2 Structura cheltuielilor totale ale gospodăriilor,

în trimestrul IV 2013

Sursa: INNSE

După cum se poate observa, principalele cheltuieli efectuate în gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii, transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale (impozite, contribuții, cotizații), acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare), etc.

Cheltuielile de consum au ponderea cea mai mare din totalul cheltuielilor și sunt prezentate detaliat în figura următoare:

Fig. 2.4.3 Structura cheltuielilor totale de consum,

pe destinatii, in trimestrul IV 2013

Sursa: INNSE

2.5. Populația ocupată și șomajul

Cel mai vizibil indicator ce caracterizează pricipalele aspecte economice și sociale, este rata șomajului. Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a avut o pondere de 59,7%, în anul 2013. În luna martie 2014, rata șomajului a fost estimată la 7,2%, aflându-se la același nivel, atât față de cea înregistrată în luna anterioară, cât și față de luna martie 2013. Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,2% din numărul total al șomerilor, valoare estimată pentru luna martie 2014.

În figura următoare este prezentată evoluția ratei șomajului în perioada 2009-2014, conform datelor Institutului Național de Statistică:

Fig. 2.5.1Evoluția ratei șomajului

în perioada 2009-2014

Sursa: INNSE

Evoluția ratei șomajului relevă o creștere a numărului șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna martie din anul curent la 724 mii persoane, atât față de luna precedentă (721 mii persoane), cât și față de aceeași lună din anul precedent (718 mii persoane).

Fig. 2.5.2 Numărul de șomeri în perioada martie 2012-martie 2014

Sursa: INNSE

Evaluând datele statistice ale ratei șomajului în funcție de sexe, rezultă că rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,4% pe cea a femeilor. Rata șomajului în cazul persoanelor de sex masculin este de 7,8%, iar în cazul persoanelor de sex feminin de 6,4%.

Fig. 2.5.3 Rata șomajului pe sexe (%)

Sursa: INNSE

CAPITOLUL III

REZULTATELE ECONOMICE ȘI SOCIALE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În continuare, voi face o prezentare a situației socio-economice a Republicii Moldova în anul 2013, conform ultimelor date conform Biroului Național de Statistică, în funcție de indicatorii macroeconomici prezentați mai jos:

3.1 Evoluția Produsului Intern Brut

Realizarea unei analize obiective, bazate pe indicatorii macroeconomici, este relevantă pentru a obține o imagine clară a economiei Republicii Moldova, luând în considerare un anumit interval de timp.

Evaluarea performanțelor economiei se face, în principal, prin studiul variabilelor macroeconomice: ritmul de creștere a PIB, rata șomajului, rata inflației, soldul curent al balanței de plăți.

Ponderea importantă în economia Moldovei îi revine sectorului agricol, având avantajul natural oferit de clima favorabilă și pământul fertil. Astfel, în anul 2011, aproximativ 36% din PIB a reprezentat ponderea agriculturii și a industriei agro-alimentare.

Principalele produse agricole sunt: fructele, legumele, vinul, tutunul, etc.

În figura următoare este prezentată evoluția Produsului intern brut în perioada 2000-2012:

Fig. 3.1 Evoluția produsului intern brut în perioada 200-2013

Sursa : Biroul Național de Statistică

După cum se poate constata, evoluția PIB este crescătoare, fiind în 2013, cu 8,0% mai mare decât în perioada corespunzătoare (ianuarie-septembrie) a anului precedent și însumând 73312 milioane lei.

Politicile economice ale Republicii Moldova sunt orientate către realizarea unui nivel ridicat și în trend crescător al Produsului Intern Brut.

Contribuțiile la formarea produsului intern brut sunt reprezentate în figura următoare, conform ultimelor date conform Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova.

Fig. 3.2 Contribuția la formarea PIB

Sursa: Biroul Național de Statistică

În figura următoare este prezentată evoluția volumului produsului intern brut, în perioada ianuarie-septembrie, pe intervalul 2005-2013:

Fig. 3.3 Evoluția PIB în perioada 2005-2013

Sursa: Biroul Național de Statistică

3.2 Indicele produsului de consum

Indicele prețurilor de consum (IPC) în luna decembrie 2013 față de luna precedentă a anului 2013 a reprezentat 100,8%, iar față de luna decembrie a anului 2012, a înregistrat 105,2%. De asemenea, în evoluție crescătoare, în mai 2014 față de aprilie 2014 a constituit 100,1%, iar față de mai 2013 – 104,7%, conform ultimelor date ale Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova.

Creșterea înregistrată, de 0,1% a prețurilor medii de consum, a rezultat în urma majorării  prețurilor la mărfurile nealimentare (cu 0,3%) și la tarifele pentru  prestarea serviciilor  populației (cu 0,1%).

3.3 Populația totală

Evoluția din punct de vedere demografic prezintă o scădere, în anul 2013, a natalității, a mortalității, dar și a valorii indicatorului de scădere naturală a populației, comparativ cu anul 2012.

La 1 ianuarie 2014, numărul populației stabile al Republicii Moldova a fost de 3557,6 mii persoane, din care 1503,0 mii (42,2%) reprezintă populația urbană și 2054,6 mii (57,8%), cea rurală. Conform repartizării populației după sexe, situația se prezintă în felul următor: 51,9% – femei și 48,1% – bărbați, procentajul fiind același ca și în anul precedent.

În ceea ce privește structura pe vârste a populației, se constată un proces de îmbătrânire demografică, ca rezultat, în primul rând, al scăderii natalității. Față de 1 ianuarie 2000, se remarcă reducerea ponderii copiilor (de 0-14 ani) de la 23,8% la 16,0%, constituind 297,0 mii persoane, și creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste), de la 9,4% la 10,0%, constituind astfel o majorare cu 15,4 mii persoane.

În prezent, dinamica structurii populației se caracterizează printr-o scădere demografică, marcată de scăderea numărului de nașteri, creșterea mortalității și migrația.

Tendințele demografice negative au impact și asupra dezvoltării social- economice, prin reducerea ocupării forței de muncă în sectoarele învățământ, protecție socială, asigurări sociale și ocrotirea sănătății, datorită reducerii numărului de copii ce solicită aceste servicii.

O reprezentare a structurii demografice este cea din figura următoare:

Fig. 3.4 Piramida pe vârste și sexe a populației

Republicii Moldova, populația stabilă, 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică

3.4 Veniturile și cheltuielile populației

Evoluția veniturilor populației, în anul 2013, a fost una crescătoare comparativ cu anul precedent. Astfel, veniturile disponibile ale populației au însumat, în medie pe o persoană pe lună 1681,4 lei, înregistrând o creștere cu 11,4% față de anul 2012. În termeni reali, luând în calcul ajustarea la indicele prețurilor de consum, veniturile populației au înregistrat o majorare de 6,5%.

Ca sursă principală de venituri, pe primul loc se află câștigurile salariale, cu o pondere de 41,6% din totalul veniturilor disponibile, apoi prestațiile sociale, în medie acestea constituind 19,9% din veniturile medii lunare ale populației.

Datorită scăderii ponderii salariaților în total populația ocupată în trimestrul 4 al anului 2013, s-a înregistrat o reducere a contribuției plăților salariale în total venituri, cu 1,1%, față de anul 2012. 

Veniturile populației din mediul urban au fost, în anul 2013, în medie cu 640,2 lei sau de 1,5 ori mai mari comparativ cu mediul rural, raportat la anul 2012. Principalele surse de venituri pentru populația din mediul urban sunt: activitatea salarială, care a reprezentat 53,8% (55,4% în anul 2012) și prestațiile sociale, care au constituit 18,6% (16,2% în anul 2012). Populația din mediul rural are ca principală sursă de venit, de asemenea, activitatea salarială, (28,3%), dar contribuția acesteia este practic de 2 ori mai mică decît în mediul urban. A doua sursă de venit, ca pondere, este activitatea individuală agricolă, ce a asigurat 17,8% din totalul veniturilor. Activitățile pe cont propriu, au o pondere de 16%, preponderente fiind activitățile individuale agricole cu o pondere de 9,1%. De asemenea, veniturile obținute din activitatea individuală non-agricolă, au contribuit în proporție de 6,9% la formarea veniturilor populației. 

Pe parcursul anului, veniturile populației au înregistrat creșteri în primele trei trimestre ale anului, de la 1560,4 lei pînă la 1755,7 lei (+11,7%). În trimestrul IV acestea au fost în scădere ușoară față de trimestrul III.

Evoluția trimestrială a veniturilor disponibile în anul 2013, este prezentată în graficul următor:

Fig. 3.5 Evoluția trimestrială a veniturilor disponibile în anul 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică

Structura veniturilor, pentru anul 2013, se prezintă ca în figura următoare:

Fig. 3.6 Structura veniturilor disponibile

pentru anul 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică

Structura cheltuielilor este marcată de ponderea consumului alimentar, constituind 42,8%, sau cu 0,4 % mai puțin comparativ cu anul 2012.

Celelalte cheltuieli au fost direcționate către: întreținerea locuinței, 19,2% din cheltuielile totale de consum (+ 0,7%), îmbrăcăminte și încălțăminte – 10,3% (– 0,3 %), sănătate (5,7% față de 5,6% în anul 2012), transport (4,7% față de 4,2%), comunicații (4,2% față de 4,4% în 2012), dotarea locuinței (3,6% față de 3,5%), învățămînt (0,8% față de 1,0%), etc.

Astfel, cheltuielile medii lunare de consum ale populației în anul 2013 au însumat în medie pe o persoană 1775,8 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 11,1%.

În figura următoare este prezentată structura cheltuielilor pentru anul 2013:

Fig. 3.7 Structura cheltuielilor de consum

pentru anul 2013

Sursa: Biroul Național de Statistică

Pe parcursul anului, cheltuielile populației au variat astfel încît, cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate în trimestrul III, iar cele mai mici în trimestrul I.

3.5 Populația ocupată și șomajul

În ceea ce privește populația economic activă, ce include populația ocupată și șomerii, în trimestrul I, 2014, s-a situat la nivelul de 1128,1 mii persoane, fiind în creștere cu 0,6% (7,1 mii) față de trimestrul I 2013.

Ponderea populației ocupate a fost de 94,9%, în 2014, față de 91,9%, în 2013, iar ponderea șomerilor a scăzut de la 8,1% la 5,1%, în aceeași perioadă.

Repartiția pe medii urban și rural a relevat faptul că ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare față de cea a populației active din mediul urban, cotele fiind de 50,3% și respectiv 49,7%.

Populația ocupată reprezintă 1070,6 mii persoane, în creștere în anul 2014 cu 3,9% față de trimestrul I 2013.

Repartizarea după activitățile din economia națională relevă faptul că, populația ocupată în sectorul agricol este de 260,2 mii persoane, constituind 24,3% din totalul persoanelor ocupate, numărul populației ocupate în agricultură crescând cu 55,7 mii (27,2%) în 2014, față de trimestrul I 2013.

Persoanele ocupate în industrie au reprezentat13,1% (13,5% în 2013) iar în construcții, respectiv, 4,8% (5,0% în 2013), din totalul persoanelor ocupate. 57,8% din totalul persoanelor ocupate, au activat în sectorul servicii , cifră care se situează în scădere cu 2,6% față de trimestrul I, 2013, numărul absolut al persoanelor ocupate în sectorul serviciilor fiind în scădere cu 16,7 mii.

Biroul Internațional al Muncii a estimat numărul șomerilor la 57,5 mii persoane, fiind în descreștere cu 33,3 mii față de trimestrul I, 2013. Cele mai afectate categorii sunt:  bărbații, reprezentând 60,8% din total numărul de șomeri, ca și persoanele din mediul urban, ponderea fiind de 58,5%.

În trimestrul I al anului 2014, s-a înregistrat o rată a șomajului de 5,1%, fiind mai mică față de trimestrul I al anului 2013, când ponderea a fost de 8,1%.

În funcție de sex, datele arată o pondere 6,1% a șomerilor bărbați, iar la femei de 4,1%. Repartiția conform mediului, urban sau rural, este astfel: mediul urban 6,0% și cel rural 4,2%.

Rata șomajului este un indicator macroeconomic care se analizează ca nivel mediu anual sau la sfârșitul anului, iar rata inflației este reflectată de ritmul de creștere a deflatorului produsului intern brut sau de ritmul mediu lunar de majorare a prețurilor.

Evoluția trimestrială a ratelor de șomaj și ocupare a forței de muncă este prezentată în graficul următor:

Fig. 3.8 Evoluția trimestrială a ratelor de șomaj

și ocupare a forței de muncă

Sursa: Biroul Național de Statistică

O altă evoluție semnificativă, conform Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, este cea a ratelor de activitate și ocupare a forței de muncă. Această evoluție este prezentată în figura următoare:

Fig. 3.9 Evoluția trimestrială a ratelor de activitate

și ocupare a forței de muncă

Sursa: Biroul Național de Statistică

PARTEA A II –A – STUDIU DE CAZ

CAPITOLUL IV

ANALIZA COMPARATIVĂ DINTRE ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA

Analiza relațiilor socio-economice dintre România și Republica Moldova prezintă un interes deosebit deoarece cele două state au puternice rădăcini istorice comune, legăturile existente în prezent demonstrând continuitatea acestora. Studiul se va desfășura urmând două direcții principale: dezvoltarea socio-economică a fiecăreia și a relațiilor bilaterale dintre ele.

Perspectivele unei dezvoltări economice și sociale sustenabile și continui pentru Republica Moldova, au apărut o dată cu declararea independenței și suveranității statului, la 27 august 1990, după prăbușirea sistemului comunist. A urmat o perioadă de tranziție, dificilă pentru ambele state, când s-a înregistrat un declin din punct de vedere economic, reflectat prin descreșterea indicatorilor macroeconomici. Între anii 1990-2009, în România s-au instituit premisele unei dezvoltări economice, care a depășit-o pe cea a statului vecin.

Un alt aspect, ce a propulsat România înaintea Republicii Moldova din punct de vedere economic, dar și socio-cultural, a fost aderararea României la Uniunea Europeană. Întrucât Republica Moldova aparține geografic, istoric, moral și spiritual cadrului european, integrarea Republicii Moldova în comunitatea europeană este inevitabilă și necesară pentru crearea unei economii dezvoltate și durabile. Perspectivele de aderare ale Republicii Moldova la comunitatea europeană reprezintă aspirațiile moldovenilor către implementarea unor schimbări profunde în toate domeniile, sociale, politice și economice, ce vor aduce prosperitate și un ridicat nivel de trai.

Între România și Republica Moldova există relații interguvernamentale începând cu 1991, când s-a semnat la București Înțelegerea între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României. Următorul pas a fost făcut prin semnarea unui acord comun de promovare și protejare a investițiilor, din anul 1992 (București) ce a intrat în vigoare în 1997.

Relațiile economice au debutat cu încheierea Acordului de comerț liber între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României, semnat la București, la 15 februarie 1994, continuând cu Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la cooperarea economică, industrială și tehnico-științifică, semnat la București, la 16 noiembrie 2005, intrat în vigoare din 17 mai 2006.

Trebuie subliniat faptul că, deși au pornit pe drumul istoriei împreună, România și Moldova au ales modalități diferite de dezvoltare. Astfel, România s-a îndreptat spre vest, devenind membru cu drepturi depline al comunității europene, în timp ce Moldova s-a îndreptat spre est, devenind membru al CSI.

În 2007, a intrat în vigoare Convenția de Evitare a Dublei Impuneri dintre România și R. Moldova.

Începând cu anul 2009, a crescut considerabil dorința de cooperare dintre România și Republica Moldova, pusă în practică printr-un mare număr de acorduri, memorandumuri și protocoale. Pe parcursul perioadei 1991-2013, s-au încheiat un însemnat număr de documente la nivel de stat în diverse domenii, precum industrie, comerț, agricultură, justiție, transport, educație și cercetare, turism etc. Astfel, s-au dezvoltat simțitor relațiile la nivel politic și cultural. În ceea ce privește sectorul economic, este necesară sporirea eforturilor pentru consolidarea unui parteneriat strategic, mai ales în zona schimburilor comerciale și a creșterii ponderii investițiilor directe.

Un stat de dimensiuni mici, precum Republica Moldova sau România nu poate să-și asigure o economie în creștere sustenabilă, durabilă, numai prin forțele proprii. De aceea, este necesar suportul statelor avansate economic și cu o mai mare putere financiară. Cele două state au, aproape în aceeași măsură, nevoie de investitori strategici, care pot contribui substanțial la dezvoltarea mediului de afaceri și la înscrierea țării pe o traiectorie economic ascendentă.

Principalul obiectiv al unei țări precum România sau Republica Moldova, aflate în plin proces de dezvoltare, este atragerea investițiilor străine directe în economia națională. Astfel, s-au creat condițiile existenței unui mediu concurențial între cele două state, fiecare încercând să creeze un climat politic, economic și social cât mai stabil, pentru a fi cât mai atractiv pentru potențialii investitori.

Fiind o economie mică, Republica Moldova este vulnerabilă la șocurile economice, care sunt susceptibile de a fi amplificate de politica actuală, ce pune asupra situației economice amprenta unui grad mare de incertitudine.

Republica Moldova se confruntă cu mai multe riscuri potențiale, inclusiv condițiile de înrăutățire a zonei euro, șocul negativ al prețului petrolului, iar reformele structurale importante sunt întârziate de măsuri populiste ce subminează stabilitatea macroeconomică și reformele structurale. Moldova a înregistrat progrese semnificative în multe domenii, dar mai sunt multe de făcut. Banca Mondială pregătește în prezent o nouă strategie de parteneriat, pentru a sprijini Republica Moldova în vederea creșterii prosperității și reducerii sărăciei populației. Strategia are scopul de a ajuta Moldova să-și diversifice și să extindă dotarea de capital instituțional, capitalul uman și capitalul natural.

Din 1990 până în prezent Republica Moldova a atras un nivel scăzut de capital străin, în parte și datorită capacității instituționale limitate, deci datorită capacității guvernului de a crea condiții favorabile plasării capitalului străin.

Pentru a crește fluxurile de investiții străine, este necesară crearea unui climat favorabil atragerii acestor investiții. Acest obiectiv se poate realiza prin:

îmbunătățirea bazei legislative și a reglementărilor în domeniu

dezvoltarea infrastructurii sectorului investițional

aducerea proceselor investiționale la nivel internațional

eliminarea barierelor administrative, reducerea birocrației.

Motivarea investitorilor străini se poate realiza prin eforturi susținute în direcția stabilizării climatului macroeconomic, prin implementarea unor politici economice favorabile procesului de atragere a investițiilor.

Încurajarea infuziilor de capital străin în economia moldovenească reprezintă o importantă cale de dezvoltare a raporturilor comerciale. Mai mult de jumătate din investițiile străine directe au venit de la statele membre ale Uniunii Europene și mai mult de 10% din țărilor membre ale Comunității Statelor Independente.

Evoluția investițiilor străine directe în Republica Moldova este prezentată în figura următoare:

Fig. 4.1 Evoluția investițiilor străine directe

în Republica Moldova, 2003-2013

Sursa: Banca Națională a Moldovei

Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, cei mai mari investitori sunt Rusia, Olanda și SUA. In sectorul bancar, România este al doilea mare investitor, cu 65 mil. dolari, după Italia, cu 80 mil. dolari.

Crearea unui climat favorabil pentru atragerea de noi investiții va determina Republica Moldova să realizeze progrese notabile în dezvoltarea unei economii de piață moderne, competitive, și dinamice.

Între România și Moldova s-au derulat proiecte comune ce au avut la bază asistența financiară a României. Astfel, din 1993 și până în 2012, România a acordat asistență Republicii Moldova în valoare de 90 milioane euro, după anul 2009 înregistrând o dinamică puternic crescătoare.

Mecanismele economiei de piață ce determină evoluția în domeniul economic, au fost, în cazul Republicii Moldova, implementate începând cu 1990, prin:

privatizare

reducerea implicării guvernului în procesul de administrare a sectorului economic,

aderarea la sistemul financiar internațional prin accesarea de credite oferite de Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială

aderarea la Organizația Mondială a Comerțului

atragerea de investiții străine,

promovarea unei imagini favorabile, șa.

Imaginea favorabilă a țării are un rol decisiv în obținerea unor performanțe economice, cea corelată direct fiind comerțul exterior. Rezultate politico-economice superioare vor fi obținute prin colaborarea cu organizațiile economice internaționale, precum: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Organizația Mondială a Comerțului, Organizația Economică pentru Cooperare și Dezvoltare, Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care vor asigura suportul financiar necesar realizării unor proiecte comune cu alte țări.

Republica Moldova își continuă eforturile de dezvoltare economică prin aderarea la Parteneriatul Estic, lansat oficial în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Praga, la 7 mai 2009, prin aceasta confirmându-și încă o dată apartenența la spațiul Sud Est European.

De la 1ianuarie 2010, Republica Moldova a devenit membru al Comunității Energetice Europene. Obiectivul urmărit este crearea unei piețe a electricității și gazului cu participarea Uniunii Europene și a altor țări.

Guvernul Republicii Moldova a adoptat, din 14 ianuarie 2011, Noul Program de Activitate al Guvernului Republicii Moldova, prin care s-a stabilit ca necesitate imediată, crearea de condiții adecvate în vederea integrării economice în Uniunea Europeană și negocierea și implementarea prevederilor Acordului de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător.

Pentru o dezvoltare economică durabilă a Republicii Moldova, aceasta a negociat un Acord de Asociere cu UE, a cărui parafare a avut loc la 29 noiembrie 2013, în cadrul celui de-al 3-lea Summit al Parteneriatului Estic, de la Vilnius. Documentul a fost semnat de prim ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton și Comisarul European al Comerțului, Karel De Gucht. Semnarea documentului va avea loc în luna iunie 2014 la Bruxelles în prezența liderilor celor 28 de țări ale Uniunii Europene și a fost clasificat de mass-media din Republica Moldova ca fiind evenimentul anului ce va rămâne înscris în istorie.

Prin aderarea la Acordul de Asociere Republica Moldova își propune să determine un trend ascendent dezvoltării economice, sociale și politice. Acest obiectiv se va realiza prin acordarea unei atenții deosebite dezvoltării în unele domenii, cum ar fi: integrare comercială, management financiar, cooperare economică, reducerea sărăciei, ocuparea forței de muncă.

În relațiile economice ale Republicii Moldova cu alte state, este acordată o atenție deosebită de către guvernul moldovean, unor domenii importante de cooperare, cum ar fi: sectorul transporturilor, sectorul energetic, sectorul financiar, comerțul exterior. În prezent, accesul Republicii Moldova pe piețele externe este destul de limitat, datorită ofertei slab diversificate la export și a calității mai reduse față de alte produse similare de pe piață. De aceea, un obiectiv important al Republicii Moldova este îmbunătățirea accesului pe piețele externe, inclusiv pe cea românească.

Pentru a-și dezvolta relațiile economice, Republica Moldova a încheiat o serie de acorduri comerciale. Astfel, acordurile bilaterale de comerț liber cu diverse țări, i-au asigurat o creștere a exporturilor. În acest context, amintim: Acordul Multilateral Central European cu privire la comerțul liber (CEFTA), Memorandumul de Înțelegere cu privire la Liberalizarea și Facilitarea Comerțului în Europa de Sud-est, Acordul GUAM pentru Crearea unei Zone de Comerț Liber, șa. Aceste acorduri au scopul de a facilita circulația liberă a bunurilor și serviciilor, prin eliminarea taxelor vamale și a a altor taxe și limitări ale schimburilor comerciale.

Dezvoltarea economică a Republicii Moldova depinde în mare măsură, dar nu numai, atât de accesul fără restricții pe piețele externe, cât și de importul în condiții avantajoase, pentru susținerea industriei producătoare. Având o industrie producătoare bine dezvoltată, la un înalt nivel tehnologic, Moldova va putea furniza la export, mărfuri cu valoare adăugată mare, ceea ce va determina o creștere economică stabilă. În prezent, România este cea de-a doua piață de desfacere pentru produsele moldovenești, după Rusia.

Comerțul Republicii Moldova cu România reprezintă un procent important din comerțul total pe care îl desfășoară aceasta pe piețele externe. România acordă o importanță deosebită relațiilor economice cu Republica Moldova, datorită potențialului economic al acesteia, încurajând prin acorduri și reglementări reciproc avantajoase, aceste legături comerciale.

În tabelul următor este prezentată comparativ, rata de dezvoltare a principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova:

Fig. 4.2 Principalii parteneri economici ai Republicii Moldova

Sursa Biroul Național de Statistică

O componentă semnificativă a politicii de cooperare multilaterală a Republicii Moldova este reprezentată de stabilirea unor relațiilor aprofundate din domeniul politic, de securitate și comercial-economic, din cadrul organizațiilor și inițiativelor din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, arealul Dunării și regiunea extinsă a Mării Negre.astfel, Moldova este un participant activ al Inițiativei Central Europene (ICE), Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (GUAM), Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) și a Consiliului de Cooperare Regională (RCC).

Semnarea Acordului de Asociere cu UE reprezintă pentru ambele state un prilej de a intensifica dialogul în sectorul economic, pentru alinierea Moldovei la reglementările și politicile Uniunii Europene. România reprezintă puntea de legătură, natural creată prin rădăcinile comune istorice, geografice, culturale, dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

România are, ca și Moldova, de recuperat decalajele economice existente față de economiile dezvoltate. Economiile celor două state sunt încă bazate excesiv pe consum. Prognoza economică pentru România este, însă, optimistă, având în vedere că, în 2013, a înregistrat cea mai mare creștere economică dintre statele membre UE. În trimestrul IV al anului 2013, creșterea economică a fost de 5,1%, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Totodată, România a înregistrat și cea mai mare creștere a prețurilor de consum, inflația medie situându-se la nivelul de 3,2%, mai mică cu 0,2% decât în anul 2012.

Atât în România, cât și în Republica Moldova, creșterea a fost rezultatul majorării cu 33,8% a valorii adăugate în agricultură. În creștere se situează și producția de bunuri și servicii, cererea majorându-se atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Ca urmare, exportul de bunuri, în 2013, a constituit 219,1 miliarde lei, sau 49,6 miliarde euro. Majorarea exporturilor a fost de 9,1%, în 2013 comparativ cu 2012.

Evoluția comparativă a balanței comerciale, raportată la PIB, în 2012, este prezentată mai jos:

Fig. 4.3 Evoluția comparativă a balanței comerciale, 2012

Sursa: Conform date FMI și OMC

Anul 2013, a fost dificil din punct de vedere economic, pentru majoritatea țărilor, incluzând România, Moldova și partenerii lor economici. Activitatea economică a țărilor Europei Centrale și de Est a fost susținută de creșterea cererii externe și de relațiile comerciale intense.

Ponderea economică a României a fost în continuă creștere, o multitudine de companii românești investind în Republica Moldova. Astfel, putem enumera: ROMSTAL Trade, Rompetrol, Petrom, Arabesque, European Drinks, Romsym Data (IT), Banca Transilvania, Pro TV, Adevărul Holding, UTI (sisteme de securitate) și altele.

Totodată, în România este în creștere numărul de societăți mixte cu capital moldovenesc Republica Moldova ocupând un loc important în topul investitorilor străini. În general, investițiile moldovenești în România sunt reprezentate printr-un număr mai mare de întreprinderi relativ mici, în timp ce companiile cu capital românesc din Republica Moldova, deși mai puține la număr, sunt mai mari.

Evaluarea colaborării bilaterale dintre România și Republica Moldova descrie perspective promițătoare de dezvoltare a relațiilor de colaborare și reciprocitate în dialogul economic, social, cultural.

În 2013 s-a desfășurat, la Chișinău, Ședința a VII-a a Comisiei interguvernamentale moldo-române de colaborare economică, desfășurată în perioada 2-3 octombrie. În cadrul acestui eveniment, au fost discutate subiecte referitoare la realizările colaborării bilaterale  în domeniile transportului și infrastructurii drumurilor, investițiilor, infrastructurii calității, turismului, întreprinderilor mici și mijlocii, industriei alimentare, energetică și perspectivele de colaborare economică.

Deși activitatea economică s-a desfășurat în contextul unei evoluții instabile a mediului economic și politic din țară, dar și al unor influențe semnificative din afara țării, Republica Moldova a implementat cu succes în ultima perioadă activitități ample de transformare structurală majoră a cadrului legislativ, instituțional și funcțional conform normelor și cerințelor europene.

Direcțiile majore de dezvoltare ale Republicii Moldova, urmărite pentru perioada următoare sunt:

dezvoltarea comerțului interior, prin: îmbunătățirea reglementărilor privind, creșterea competitivității produselor și serviciilor oferite, îmbunătățirea infrastructurii comerciale, modernizarea formelor de distribuție și comercializare a produselor și serviciilor, asigurarea forței de muncă calificată în activitățile comerciale, implementarea prevederilor Planului de acțiuni privind eliminarea barierelor netarifare în calea comerțului

dezvoltarea comerțului exterior, prin evoluții pozitive ale relațiilor comerciale cu țările care sunt principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, dezvoltarea politicilor fiscale și vamale

dezvoltarea sectorului investițional, prin atragerea investitorilor în societățile comerciale cu capital public sau public-privat

dezvoltarea cadrului instituțional, prin modernizarea și eficientizarea serviciilor oferite mediului de afaceri, șa.

Dezvoltarea economică a României în perioada următoare are puncte comune cu Republica Moldova în multe din zonele de interes, dezvoltarea infrastructurii, creșterea investițiilor străine directe, îmbunătățirea mediului de afaceri și multe altele. Dar, dincolo de aceste direcții de dezvoltare, România îndeplinește toate criteriile de convergență nominală în vederea aderării la zona euro, în anul 2019. De altfel, dezvoltarea economică actuală îi permite României îndeplinirea criteriilor referitoare la rata inflației, rata dobânzii la  obligațiuni, cursul de schimb, deficitul bugetar și datoria publică.

În concluzie, în timp ce aspirațiile Moldovei se îndreaptă către integrarea în structurile Uniunii Europene, aspirațiile României merg mai departe, spre aderarea la zona euro.

CONCLUZIILE LUCRĂRII

Relațiile economice ale Republicii Moldova cu România trebuie susținute de impementarea reformelor, respectarea riguroasă a angajamentelor asumate, purtarea unui dialog continuu și onest.

Intensificarea dialogului și cooperării în plan economic dintre România și Republica Moldova a contribuit la o creștere importantă a sprijinului acordat de România Republicii Moldova, având ca obiective consolidarea economiei, comerțului, promovarea reformelor economice și îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației.

Dezvoltarea parteneriatului economic cu România, reprezintă un obiectiv de maximă importanță pentru Republica Moldova, în vederea accelerării procesului de reforme și redresării economicei. Pentru a facilita relațiile bilaterale dintre cele două părți, rolul principal îi revine consolidării și aprofundării legăturilor economice.

Politicile macroeconomice ale Republicii Moldova, ca și ale României, au ca obiective de bază, stabilirea și urmărirea factorilor ce influențează și asigură creșterea economică, cu impact direct asupra creșterii nivelului de trai al populației. Elaborarea și promovarea politicilor macroeconomice trebuie să fie orientată spre constituirea unei economii naționale sănătoasă, eficientă, construită pe baza unei stabilități la nivel macroeconomic și a unei politici monetare și fiscale avantajoase.

Pentru a-și atinge obiectivul principal, de dezvoltare și asigurare a creșterii economice, politicile macroeconomice implementate în România și Republica Moldova, trebuie definite de către o multitudine de componente determinate de condițiile naționale specifice, de gradul de dezvoltare social economică și culturală, de resursele naturale disponibile, etc.

România și Republica Moldova acordă o atenție deosebită asigurării condițiilor necesare consolidării cooperării dintre organizațiile regionale și internaționale în vederea promovării intereselor economice ale ambelor state prin crearea unui mediu extern favorabil și asigurarea sprijinului internațional cerut de implementarea și desfășurarea reformelor economice.

Cooperarea în domeniul economic dintre Republica Moldova și România beneficiază de sprijinul acordat de ambele guverne, prin punerea la dispoziție a asistenței necesare în scopul negocierii și semnării unor acorduri în sectorul comercial-economic. Intensificarea dezvoltării relațiilor de ordin politic și economic, în special dezvoltarea comerțului și a investițiilor, reprezintă factorii decisivi pentru restructurarea și modernizarea economiei, atât a Moldovei, cât și a României.

Obiectivele stabilite în ultima perioadă de Republica Moldova sunt acelea de a implementa reforme structurale pentru a stimula creșterea economică și crearea unui sistem eficient de protecție socială. România și-a reafirmat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în realizarea acestor obiective.

Republica Moldova și România mențin deschis dialogul în direcția implementării unor politici comerciale comune, în vederea extinderii relațiilor comerciale și a sprijinului reciproc pentru dezvoltare și cooperare.

Studiind multitudinea de acorduri, protocoale, memorandumuri, se poate constata afluența acestora în domeniile politic, administrativ, cultural. Pentru ca relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova să fie durabile și constructive este necesară și o cooperare mai dezvoltată în sectorul economic.

Putem concluziona că România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova, ponderea influenței acesteia fiind în evidentă creștere, datorită evoluțiilor pe plan politic și economic, cum ar fi: rolul României în asigurarea securității regionale, creșterea ponderii prezenței României în dezvoltarea economică a Republicii Moldova, sprijinul pe care România îl acordă aspirațiilor de aderare la UE a Republicii Moldova.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cristian Ghinea, Paul Ivan și Dragoș Dinu, “Cum am folosit fereastra de oportunitate, bilanțul unui an de la relansarea relațiilor România – Republica Moldova”, CRPE 2010.

Ciprian Ciucu (coord.), Viorel Chivrigă, Alexandra Toderiță, Ion Tornea, Consecințele unei Zone de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare asupra economiei Republicii Moldova, Institutul European din România, București 2011, ISBN 978-606-8202-13-6

Cristina Bălăceanu, Mecanisme fundamentale ale Pieței unice europene, Editura Pro Universitaria, București, 2008

Dumitru Miron, Economia integrării europene, Editura ASE, București, 2001

Emilian Dobrescu, Integrare economică, Editura Wolterskluwer, București, 2010

J. Plekmans, Integrare europeană. Modele de analiză economică, IER, București, 2003

Mircea Coșea, Economia integrarii europene, Editura Pro Universitaria, București, 2010

J. Plekmans, Integrare europeană. Modele de analiză economică, IER, București, 2003

9. Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova : www.statistica.md/

10. http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

11.  Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iași: Editura Institutul European

12. http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/

13. http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/eu_moldova/index_ro.htm

14. http://infoeuropa.md/puncte-de-reper/

15. http://www.moldova.md/md/europa/

16.http://mdrc.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=169&t=/Colaborare-internațională/Integrare- europeană

17. Valentina Harbo “Moldova : A Status Quo of EU Institutional Relations”, Institutul Francez de Relații Internaționale, martie 2010 ;

18. Guvernul Republicii Moldova “Relansăm Moldova: Priorități de dezvoltare pe termen mediu”, Raport pentru Ședința Grupului Consultativ de la Bruxelles, 24 martie 2010 ;

19. Nicu Popescu și Andrew Wilson “The Limits of Enlargement-Lite : European and Russian power in the troubled Neighbourhood”, Policy Report, European Council on Foreign Relations, 2009 ;

20. Comisia Europeană “Planul de Acțiuni Republica Moldova Uniunea Europeană”

http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/action_plans/moldova_enp_ap_final_en.pdf , 2005 ;

21. Comisia Europeană „ENP Country Progress Report 2009 – Republic of Moldova”, Brussels, SEC(2010) 523, 12 mai 2010;

22. Valeriu Prohnițchi “Securitatea economică a Moldovei : o privire în secolul XXI”, Chișinău 2005 , Expert Group

23. Valeriu Prohnițchi (coordonator) „Acordul de Liber Schimb între Republica Moldova și Uniunea Europeană: Fezabilitate, perspective și impactul potențial”, Chișinău 2009

24. Ana Popa, Adrian Lupușor Valeriu Prohnițchi, Alex Oprunenco, Laurențiu Tîrcă, Andra Duțu „România- Republica Moldova , O analiză a relațiilor bilaterale”, Expert-Grup Chișinău, Societatea Academică Română, noiembrie 2009

25. Raport de Progres în cadrul PEV Moldova{COM(2006) 726 final}, SEC(2006) 1506/2, Brussels „Comunicarea din partea Comisiei către Consiliul și Parlamentul European cu privire la consolidarea Politicii Europene de Vecinătate”, 29 noiembrie 2006

26. Întrunirea nr. 2850 a Consiliului pentru RELAȚII EXTERNE “Concluziile Consiliului UE cu privire la Republica Moldova” Bruxelles, 18 februarie 2008

27. Întrunirea nr. 2851 a Consiliului pentru RELAȚII EXTERNE „Concluziile Consiliului UE cu privire la Politica Europeană de Vecinătate” , Bruxelles, 18 februarie 2008

28. Ana Popa, Valeriu Prohnițchi, Alexandru Oprunenco “Evoluția Exporturilor Republicii Moldova în Uniunea Europeană: Rolul regimurilor comerciale”, Expert Grup, Centrul Analitic Independent, Chișinău, Aprilie-August 2008

29. Comunicatul Comisiei adresat Parlamentului și Consiliului : “Eastern Partnership” , Brussels, COM(2008) 823/4

30. Comisia Europeană :“Instrument European de Vecinătate și Cooperare, Republica Moldova, Plan indicativ Național”, anii 2007-2010

31. Oana Mihaela Mocanu “Politica Europeană de Vecinătate. Noi inițiative. Contribuții ale României” autor, București, 2009, Colecția de Studii IER, nr 23

32. Autori: Prof. univ. dr. Adrian POP – coordinator, Conf. univ. dr. Gabriela

PASCARIU, Asist. univ. drd. George ANGLIȚOIU Drd. Alexandru PURCĂRUȘ “România și Republica Moldova – între Politica Europeană de Vecinătate și Perspectiva Extinderii Uniunii Europene”, Institutul European din România – Studii de Impact III

33. http://www.zf.ro/politica/pib-ul-republicii-moldova-3-din-cel-al-romaniei-4182108/

34. http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/pib/pib_trimIVr09.pdf

35. www.statistica.md Site-ul Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

36. http://economie.moldova.org/news/impuls-pentru-colaborarea-economica-intreromania-si-moldova-208262-rom.html

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cristian Ghinea, Paul Ivan și Dragoș Dinu, “Cum am folosit fereastra de oportunitate, bilanțul unui an de la relansarea relațiilor România – Republica Moldova”, CRPE 2010.

Ciprian Ciucu (coord.), Viorel Chivrigă, Alexandra Toderiță, Ion Tornea, Consecințele unei Zone de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare asupra economiei Republicii Moldova, Institutul European din România, București 2011, ISBN 978-606-8202-13-6

Cristina Bălăceanu, Mecanisme fundamentale ale Pieței unice europene, Editura Pro Universitaria, București, 2008

Dumitru Miron, Economia integrării europene, Editura ASE, București, 2001

Emilian Dobrescu, Integrare economică, Editura Wolterskluwer, București, 2010

J. Plekmans, Integrare europeană. Modele de analiză economică, IER, București, 2003

Mircea Coșea, Economia integrarii europene, Editura Pro Universitaria, București, 2010

J. Plekmans, Integrare europeană. Modele de analiză economică, IER, București, 2003

9. Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova : www.statistica.md/

10. http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

11.  Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iași: Editura Institutul European

12. http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/

13. http://eeas.europa.eu/delegations/moldova/eu_moldova/index_ro.htm

14. http://infoeuropa.md/puncte-de-reper/

15. http://www.moldova.md/md/europa/

16.http://mdrc.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=169&t=/Colaborare-internațională/Integrare- europeană

17. Valentina Harbo “Moldova : A Status Quo of EU Institutional Relations”, Institutul Francez de Relații Internaționale, martie 2010 ;

18. Guvernul Republicii Moldova “Relansăm Moldova: Priorități de dezvoltare pe termen mediu”, Raport pentru Ședința Grupului Consultativ de la Bruxelles, 24 martie 2010 ;

19. Nicu Popescu și Andrew Wilson “The Limits of Enlargement-Lite : European and Russian power in the troubled Neighbourhood”, Policy Report, European Council on Foreign Relations, 2009 ;

20. Comisia Europeană “Planul de Acțiuni Republica Moldova Uniunea Europeană”

http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/action_plans/moldova_enp_ap_final_en.pdf , 2005 ;

21. Comisia Europeană „ENP Country Progress Report 2009 – Republic of Moldova”, Brussels, SEC(2010) 523, 12 mai 2010;

22. Valeriu Prohnițchi “Securitatea economică a Moldovei : o privire în secolul XXI”, Chișinău 2005 , Expert Group

23. Valeriu Prohnițchi (coordonator) „Acordul de Liber Schimb între Republica Moldova și Uniunea Europeană: Fezabilitate, perspective și impactul potențial”, Chișinău 2009

24. Ana Popa, Adrian Lupușor Valeriu Prohnițchi, Alex Oprunenco, Laurențiu Tîrcă, Andra Duțu „România- Republica Moldova , O analiză a relațiilor bilaterale”, Expert-Grup Chișinău, Societatea Academică Română, noiembrie 2009

25. Raport de Progres în cadrul PEV Moldova{COM(2006) 726 final}, SEC(2006) 1506/2, Brussels „Comunicarea din partea Comisiei către Consiliul și Parlamentul European cu privire la consolidarea Politicii Europene de Vecinătate”, 29 noiembrie 2006

26. Întrunirea nr. 2850 a Consiliului pentru RELAȚII EXTERNE “Concluziile Consiliului UE cu privire la Republica Moldova” Bruxelles, 18 februarie 2008

27. Întrunirea nr. 2851 a Consiliului pentru RELAȚII EXTERNE „Concluziile Consiliului UE cu privire la Politica Europeană de Vecinătate” , Bruxelles, 18 februarie 2008

28. Ana Popa, Valeriu Prohnițchi, Alexandru Oprunenco “Evoluția Exporturilor Republicii Moldova în Uniunea Europeană: Rolul regimurilor comerciale”, Expert Grup, Centrul Analitic Independent, Chișinău, Aprilie-August 2008

29. Comunicatul Comisiei adresat Parlamentului și Consiliului : “Eastern Partnership” , Brussels, COM(2008) 823/4

30. Comisia Europeană :“Instrument European de Vecinătate și Cooperare, Republica Moldova, Plan indicativ Național”, anii 2007-2010

31. Oana Mihaela Mocanu “Politica Europeană de Vecinătate. Noi inițiative. Contribuții ale României” autor, București, 2009, Colecția de Studii IER, nr 23

32. Autori: Prof. univ. dr. Adrian POP – coordinator, Conf. univ. dr. Gabriela

PASCARIU, Asist. univ. drd. George ANGLIȚOIU Drd. Alexandru PURCĂRUȘ “România și Republica Moldova – între Politica Europeană de Vecinătate și Perspectiva Extinderii Uniunii Europene”, Institutul European din România – Studii de Impact III

33. http://www.zf.ro/politica/pib-ul-republicii-moldova-3-din-cel-al-romaniei-4182108/

34. http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/pib/pib_trimIVr09.pdf

35. www.statistica.md Site-ul Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

36. http://economie.moldova.org/news/impuls-pentru-colaborarea-economica-intreromania-si-moldova-208262-rom.html