. Analiza Economica a Profitului Si a Ratei Rentabilitati (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL I

PREZENTAREA ȘI ANALIZA DE ANSAMBLU A

S.C.VITROMETAN S.A.

ISTORIC , STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

1.1.1. SCURT ISTORIC

Primele fabrici iși fac apariția în orașul Mediaș la sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX; odată cu apariția acestora , la vechile meserii practicate de meșteșugarii din orașul de pe Târnave , se adaugă altele noi , printre care și aceea de sticlar.

O noua firmă ia ființă în Mediaș la data de 30 august 1922 sub denumirea de “Vitrometan” Fabrica de sticlărie, Societate Anonimă. Denumirea societății rezultă din combinația a două cuvinte : “vitros”- sticlos , ca sticlă și “ metan” ceea ce în interpretarea etimologică înseamnă sticla obținută cu metan, respectiv topită cu gaz metan.

Capitalul social la început era de 15.000.000 lei reprezentat prin 30.000 acțiuni a 500 lei fiecare. Se puteau emite pe titulari 5,10,20 si 50 de acțiuni.

Fabrica începe să funcționeze în august 1923.Inexistența unei rețele de alimentare cu apă în orașul Mediaș îi determină pe proprietari să-și construiască o sursă proprie de alimentare cu apă.

În această perioadă de stabilitate relativă a capitalismului în țara noastră , perioadă caracterizată prin avântul puternic al economiei; producția industrială a crescut cu 56% în 1928 fată de anul 1923. În aceste condiții de prosperitate economică patronii fabricii Vitrometan beneficiază pe deplin de conjunctura economică favorabilă și pregătesc o nouă etapă de dezvoltare a fabricii. Goana tot mai mare după profit îi determină să accepte pătrunderea capitalului străin cu ajutorul căruia urmau să-și sporească simțitor producția. Astfel , în perioada 1929-1930 se construiește sub conducerea inginerului Dante Watsinger un grup de trei hale din beton monolit , după principii noi , moderne , în care au fost amplasate cuptoarele de topit nr.2 si 3 , având ambele câte 11,27 mp suprafață și o producție brută de peste 8200 Kg în 24 de ore.

Trecând la realizarea sticlei albe , fabrica Vitrometan se face în scurt timp cunoscută în întreaga tară prin produsele sale de menaj .

Pentru a ușura desfacerea produselor în capitală , încă din anul 1930 a fost organizat un depozit în strada Cuțitul de Argint , depozit ce avea linie de garaj proprie și era aprovizionat direct de către fabrică cu marfă. De aici se aprovizionează micile magazine din București și chiar ceilalți consumatori din jurul capitalei și zona de sud a țării. În perioada anilor 1930-1938 aproape 80% din volumul producției fabricii se vindea prin intermediul acestui depozit.

După criza economică mondială , întreaga economie a țării intra într-o perioadă de avânt , ceea ce duce la o redresare economică. Această perioadă în evoluția fabricii este marcată printr-o nouă și puternică etapă de dezvoltare.

Încă din 1933 se pun bazele unei impunătoare hale în care au fost construite nu mai puțin de cinci cuptoare de topit. Punerea acestora în folosință a dus la creșterea simțitoare a producției la articolele de menaj.

În perioada celui de al doilea război mondial situația economică a întregii țări s-a agravat. Societatea Vitrometan nu face excepție , ajungând în imposibilitatea de a face față unor nevoi ca: plata salariilor , aprovizionarea cu materii prime, desfacerea produselor etc.

Anul 1963 avea să constituie un moment de cotitură în istoria fabricii. Pe la jumătatea lunii octombrie grinzile transversale de la hala principală construită în 1934 , au început să cedeze datorită temperaturii ridicate și a apei ce s-a infiltrat prin acoperișul de lemn. Pericolul unui accident era iminent. Procesul de producție a fost oprit , iar sarcinile de plan restructurate. Accidentul tehnic survenit a determinat luarea unor măsuri urgente de continuare a producției pe actualul amplasament. Așa s-a intrat într-o nouă etapă din viața fabricii , odată cu începerea lucrărilor de reconstrucție și modernizare demarate în trimestrul al-IV-lea al anului 1963. Volumul de investiții de care a beneficiat fabrica în acestă perioadă a fost de peste 50.000.000 lei din care mai bine de 40% a fost afectat lucrărilor de construcții montaj.

Etapa de reconstrucție și modernizare continuă cu perioada 1970-1972 când se pun bazele unor noi cuptoare de recoacere , a unui cuptor pentru temperat oale precum și secțiile de finisare ca: atelierul de șlefuit și sculptură , spațiile pentru sortarea produselor – o consecință directă fiind producerea în serie , în anul 1972 a primelor pahare din cristal romanesc.

În concluzie , etapa de reconstrucție și modernizare a deschis noi perspective în viitor fabricii Vitrometan deoarece a creat baza tehnico-materială în organizarea superioară a producției și a muncii , pentru profilarea și specializarea în direcția realizării numai a sticlăriei fine de menaj , atât de mult solicitată pe piața internă și externă.

Prezentarea generală a unității

Denumire: S.C. VITROMETAN S.A.

Sediul: Municipiul Mediaș , Jud.Sibiu strada Șos. Sibiului nr.31-33

Domeniul de activitate: fabricarea articolelor de sticlărie

Grupele de sortimente pot fi cuprinse în:

-articole de ambalaj (borcane, flacoane)

-articole de iluminat (abajur, etc.)

-articole de menaj (pahare, vaze etc.)

-articole presate

-articole de menaj , suflate , din sticla și cristal

-articole din cristal prelucrate diferit

Echipa managerială este formată din patru persoane.

Capitalul social al unității este de 12.233.625.000 lei.

Modul de constituire al societății: societate pe acțiuni , în număr de 489.345 , înscrisă în Registrul Comerțului cu numărul J32/8/1991 având codul fiscal 803786.În prezent producția unității este destinată exportului în proporție de 98%.

1.1.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

S.C.Vitrometan S.A. Mediaș este organizată pe secții și ateliere de producție , servicii , puncte de desfacere (trei magazine proprii) și birouri funcționale.

Societatea are un număr de 1726 de salariați în următoarea structură:

maiștrii tehnicieni 42 persoane

funcționari 36 persoane

șefi compartiment 9 persoane

personal în departamentul comerț cu amănuntul 9 persoane

muncitori calificați 1340 persoane

muncitori necalificați 286 persoane

În funcție de specificul activității fiecărui birou și compartiment acestea se subordonează astfel:

Managerului general:

serviciul învățământ , normare, salarizare,protecția muncii

oficiul juridic

biroul administrativ

Managerului tehnic:

serviciul tehnic-producție

serviciul mecano-energetic

biroul CTC – laborator

Managementului comercial:

– serviciul aprovizionare

birou import-export

birou desfacere

oficiul de calcul

Managementului economic

serviciul financiar

biroul contabil

oficiul de calcul

1.2 ORGANIGRAMA S.C. VITROMETAN S.A.

1.3. EVOLUȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

Pentru analiza principalilor indicatori economico-financiari , se impune a se detalia activitățile ce fac obiectul de activitate al societății. Conform metodologiilor în sistemul de urmărire , evidențiere și raportare , indicatorii se urmăresc pe fiecare activitate în parte.

Principalii indicatori economico-financiari pe bază de bilanț sunt:

I – Indicatori de lichiditate ai firmei

rata lichidității generale

rata lichidității imediate

evoluția fondului de rulment net global

evoluția fondului de rulment net

evoluția trezoreriei nete

partea de necesar de fond de rulment net finanțat de trezoreria netă

rata de autofinanțare a activelor

rata datoriilor

rata de finanțare a stocurilor

coeficientul de finanțare stabilă

II- Indicatori de solvabilitate:

solvabilitatea patrimoniului

gradul de îndatorare

solvabilitate generală

structura capitalului

gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri

III – Indicatori de gestiune

durata medie de stocare

viteza de rotație a stocurilor

viteza de rotație a activelor totale

perioada de încasare a creanțelor

perioada de plată a furnizorilor

IV – Indicatori de rentabilitate

rentabilitatea vânzărilor

rentabilitatea financiară (rata de creștere a firmei )

eficiența utilizării resurselor

Activitatea unității începe cu contractarea comenzilor , aprovizionarea cu materiale și materii prime de la diverși furnizori , activitate ce se reflectă în indicatorul “ venituri , cheltuieli și rezultatul din activitatea de aprovizionare”

Materiile prime și materialele se prelucrează obținându-se sticla (cristalul) în formă lichidă, care urmează să fie turnate sub diferite forme. Produsele finite obținute sunt livrate beneficiarilor din țară sau din străinătate.

Cheltuielile suportate direct din venituri prezintă alternativ o evoluție descendentă de la 2.153..380 mii lei în 1998 ; la 126.280 mii lei în 1999 și o evoluție ascendentă de la 126.280 mii lei în 1999 la 260.269 mii lei în 2000.

Din datele prezentate în tabel se poate observa evoluția principalilor indicatori economico-financiari în perioada 1998-2000 pe bază de bilanț.

Rata lichidității generale variază de la 1,3406 în 1998 la 1,2046 în 1999 și la 1,1584 în 2000.

Rata lichidității imediate are o evoluție descendentă de la 0,1599 în 1998 la 0,1545 în 1999 și la 0,0149 în 2000.

Evoluția fondului de rulment net global variază de la –137,6766 în 1998 la –30,3946 în 1999 și la –49,9039 în 2000.

Evoluția trezoreriei nete este 0,0820 în 1998 , 0,0423 în 1999 și 0,0043 în 2000.

Rata de autofinanțare a activelor este de 0,7309 în 1998 , de 0,0850 în 1999 și de 0,7913 în 2000.

Rata datoriilor este 0,2691 în 1998 , 1,15 în 1999 și 0,2087 în 2000.

Solvabilitatea patrimonială este de 0,7524 în 1998 , de 0,8510 în 1999 și de 0,8002 în 2000.

Gradul de îndatorare este în 1998 de 0,2397 , în 1999 de 0,1488 și în 2000 de 0,1974

Solvabilitatea generală a fost în 1998 de 4,1717 , în 1999 de 6,7220 și în 2000 de 5,0664.

Structura de capital a fost în 1998 de 3,0493 , în 1999 de 5,7138 și în 2000 de 4,0089.

Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri a fost în 1998 de 1,3130 , în 1999 de 1,0807 și în 2000 de 1,0367.

Rentabilitatea vânzărilor a fost în 1998 de 0,0623 , în 1999 de 0,0360 și în 2000 de 0,0161.

Rentabilitatea financiară a fost în 1998 de 0,0398 , în 1999 de 0,0230 și în 2000 de 0,0140.

Eficiența utilizării resurselor a fost în 1998 de 0,0685 , în 1999 de 0,0327 și în 2000 de 0,0147.

Conform celor prezentate mai sus rezultă că evoluția indicatorilor în general este fluctuantă , fenomen influențat de factori obiectivi și subiectivi.

Grafic evoluția veniturilor , cheltuielilor și a profitului în perioada analizată pot fi prezentate după cum urmează:

EVOLUȚIA VENITURILOR

190290000

170124740

137858940

21041430

16267610

8261530

2522290

1971660

1326340

1276790

458260

114312

1998 1999 2000

venituri din export

venituri din activitatea de bază

venituri din alte activități

venituri totale

EVOLUȚIA CHELTUIELILOR

172787340

127565810

126278490

16025260

12904840

12143590

11672120

3857780

2602690

2153380

1644050

1132420

964840

518750

448290

1998 1999 2000

cheltuieli cu alte activități

cheltuieli financiare

cheltuieli suportate din venituri

cheltuieli cu activitatea de bază

cheltuieli totale

EVOLUȚIA PROFITULUI

8461800

6337400

4169460

2938490

2534710

1097890

1998 1999 2000

Profitul net

Profitul impozabil

1.4. ORIENTĂRI ȘI DOMtul net

Profitul impozabil

1.4. ORIENTĂRI ȘI DOMENII VIITOARE DE ACTIVITATE

Atenția tuturor specialiștilor din fabrică este îndreptată spre accentuarea stabilirii unui profit îndreptat spre sticlăria fină de menaj suflată și presata în care articolele complexe și cu un înalt grad de prelucrare să predomine. În acest sens se apreciază că menținerea în funcțiune a actualelor linii tehnologice pentru realizarea ambalajelor din sticlă nu este pe deplin justificată , mai ales dacă se are în vedere că spațiul existent nu permite extinderea suprafeței fabricii.

Preocupările de viitor vizează unele probleme printre care:

Mecanizarea completă a descărcării și manipulării materiilor prime

Reînnoirea produselor destinate pieței interne

Eliminarea unor strangulări în atelierele de finisare

Perfecționarea și modernizarea transporturilor interfazice

Asimilarea unor produse noi de sticla colorată și a produselor din mai multe culori , combinate din timpul prelucrării

Organizarea unui atelier de cartonaje în care să poată fi executate calitativ și cantitativ cutiile necesare producției de export

Îmbunătățirea condițiilor sociale ale salariaților

Continuându-și profilarea și specializarea spre sticlăria de menaj , cu precădere destinată exportului , fabrica Vitrometan se va încadra organic în rândul acelor întreprinderi ce contribuie la participarea țării noastre la circuitul de valori pe plan mondial.

CAPITOLUL II

PROFITUL ȘI PROFITABILITATEA ÎN ECONOMIA DE PIAȚA

2.1.PROFITUL ÎN ECONOMIA DE PIAȚA

2.1.1. CONCEPTUL DE PROFIT ȘI ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE

ASUPRA ACESTUIA

Noțiunea de profit a constituit terenul unor ample interpretări , chiar dacă toate acestea pleacă de la premisa că el constituie avantajul realizat sub formă bănească , dintr-o acțiune , operație sau activitate economică iar obținerea lui reprezintă motivația activității oricărui agent economic.

Primele încercări de explicare a profitului se întâlnesc în opera mercantiliștilor(Cantillon , Colbert) care vedeau izvorul profitului ( comercial ) în sfera circulației mărfurilor , între state , în comerțul exterior întrucât numai aici sporește cantitatea de metal prețios din tara respectivă.

Fiziocrații resping concepția mercantiliștilor și încearcă să demonstreze că profitul se obține în cadrul activității productive. Principalii reprezentanți ai fiziocraților ( Turgot și Quesnay) consideră că profitul este un venit care provine numai de la natură și care trece apoi și la clasele sterile.

Școala economică clasică are contribuții importante la abordarea profitului atât sub aspect conceptual cât și în privința izvorului și mărimii acestuia.

Adam Smith consideră profitul ca un scăzământ din produsul muncii muncitorului , un produs al muncii neplătite dar care se cuvine în mod natural capitalistului , ca plată pentru serviciul capitalului .

David Ricardo împărtășește concepția asupra profitului a lui Adam Smith dar consideră că este imposibilă creșterea concomitentă a profitului și a salariului , între aceste două forme de venit existând o adevărată opoziție.

J.B.Say analizează profitul așa cum se prezintă sub forma dobânzii și a beneficiului întreprinzătorului pe care le explică prin izvoare diferite. Astfel , dobânda reprezintă un venit al capitalului , un rezultat al serviciilor săvârșite de capital iar beneficiul întreprinzătorului ca o plata a muncii , o recompensa pentru munca de conducere pentru riscul și talentul acestuia.

În concepția școlii marxiste profitul reprezintă o formă transformată a plusvalorii , adică plusvaloarea privită ca un rezultat al întregului capital avansat ; izvorul plusvalorii fiind exploatarea muncii salariale .

Concepțiile privind natura și izvorul profitului sunt extrem de numeroase , fiind grupate de unii autori în teorii apologetice , teorii explicative , teorii reziduale .

Teoriile apologetice definesc profitul ca o remunerație a întreprinzătorului pentru:

Funcția de inovator și organizator. “ Profitul reprezintă remunerația întreprinzătorului , adică a unui factor de producție care a inițiat punerea în lucru și coordonarea celorlalți factori de producție: natura , munca și capitalul. Profitul este proba utilității unei activități economice și măsura acestei utilități.”( Fernard Badhuin , Dictionaire de l’economie contemporaine , Marabout service , pag.222.)

Riscurile deciziilor și inițiativelor sunt suportate de către întreprinzător. Inovarea poate fi considerată ca o investiție cu risc , adică fără garanția unor rezultate economice și financiare suficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale angajate de investitor. Întreprinzătorul inovator este acela care nu ezită să-și asume riscul investind și angajând întreprinderea pe o nouă piață. El corespunde, după terminologia lui I.A.Schumpeter (1912) întreprinzătorului dinamic , iar profitul nu este decât expresia unei juste recompense a dinamismului sau a inițiativelor luate în materie economică. În 1921 F.Knight exprima aceiași teorie.

Pentru totalitatea agenților economici care satisfac nevoile sociale. În acest sens Fr.Perroux afirmă că orice întreprinzător îndeplinește înainte de toate , o funcție de creație care urmărește , nu ridicarea prețului , ci scăderea acestuia făcând astfel o politica de progres , iar profitul ar reprezenta recompensa acestei politici.

Teoriile explicative motivează obținerea profitului prin imperfecțiunile concurenței. Este ilustrativă în acest sens concepția lui Leon Walras care definea profitul ca o rentă de dezechilibru care nu poate exista decât intr-o economie reală.

Teoria reziduală a profitului consideră că această mărime reziduală , deci o mărime care rămâne din venitul brut după ce au fost plătite prețurile serviciului muncii (salarii) prețurile serviciilor proprietate (dobândă , chiriile și arendă). Altfel spus profitul ar reprezenta o diferență între veniturile totale și costurile totale.

J.M.Keynes consideră că profitul poate fi considerat un rezultat pozitiv sau negativ care depinde de anticipările întreprinzătorului. În alți termeni profitul sau surplusul rezultă din dezechilibrul pieței. În concepția aceluiași autor , orice întreprinzător ce investește dobândește dreptul de a obține venituri viitoare ca preț al riscului , iar acest rezultat nu poate fi decât un câștig accidental care este mai mult sau mai puțin un rezultat al hazardului.

Teoria raportului de forțe pornește de la premisa că anumite circumstanțe economice pot asigura unei întreprinderi o situație favorabilă pe piață . În aceste împrejurări “ profitul mediu ar apărea – după părerea lui M.Kalecki – ca o reflectare a gradului de monopolizare a unei piețe date”. De fapt aceasta teorie reprezintă , intr-un anumit sens și cu anumite nuanțări , o continuare a teoriei lui J Marchal , conform căreia profitul este rezultatul acțiunii de forță sau de putere pe care întreprinzătorul sau proprietarul unității economice o duce pe piețele de mărfuri și de factori de producție pentru a crea situații care să le permită însușirea profitului.

Concepția legislativă , juridică , contabilă , definește profitul ca fiind diferența dintre venituri și cheltuielile ocazionate de activitatea unui agent economic . Cu alte cuvinte profitul reprezintă avantajul realizat sub forma băneasca dintr-o acțiune sau activitate economică. În acest sens această concepție ar fi in consonanță cu originea termenului – în latină a termenului profiare , care înseamnă a fi util sau care este util , a asigura progresul . Prin urmare obținerea profitului presupune un caracter creator și eficient al activității economice ,creștere economică și progres social.

2.1.2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND VENITURILE , CHELTUIELILE ȘI

PROFITUL AGENȚILOR ECONOMICI

Eficiența activității economice în cadrul agenților economici – în valoare absolută – reprezintă ceea ce se obține în plus fata de cât se cheltuie în activitatea economică , adică VENITUL NET

In acestă direcție profitul și rata profitului sunt indici sintetici calitativi prin care se exprimă raționalitatea economică a activității economice sau a afacerii întreprinsă de agenții economici.

Consiliile de administrație ale societăților comerciale au sarcina să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli efectele economice obținute sub formă de profit din efortul financiar în lei și devize depus la fabricarea producției , a prestărilor de servicii sau executărilor de lucrări.

Mărimea rezultatului financiar depinde în mod organic de dimensiunea cheltuielilor și a veniturilor. Cu cât cifra de afaceri se obține cu un volum de cheltuieli minim , în condițiile negocierii unor prețuri de vânzare a produselor cât mai favorabile , cu atât veniturile societăților comerciale vor fi mai substanțiale.

Rezultatele comerciale ale societăților comerciale sunt proporționate – pe de o parte – în funcție de volumul cheltuielilor de producție efectuate pentru realizarea activității de bază , cât și pentru alte activități , alte lucrări și servicii , iar pe de altă parte de volumul veniturilor încasate.

Cheltuielile totale reprezintă :

Cheltuielile aferente veniturilor privind realizarea cifrei de afaceri

Cheltuieli aferente veniturilor din alte activități

Veniturile totale provenite din realizarea cifrei de afaceri și alte venituri reprezintă:

Venitul brut rezultat din vânzarea și încasarea producției

Venitul realizat din alte activități (Vac)

VT = Vb + Vac

Având în vedere veniturile și cheltuielile totale realizate de societățile comerciale se pot determina rezultatele financiare totale și nete:

rezultate financiare totale ( RFT) sunt formate din:

taxa pe valoarea adăugată intr-o cotă procent ce se adaugă la prețul de facturare al produselor , serviciilor sau executărilor de lucrări și se varsă în bugetul administrației centrale de stat.

Profitul brut , care se determină ca diferență dintre veniturile încasate corespunzător cifrei de afaceri și alte venituri – pe de o parte – și cheltuielile aferente acestor venituri – pe de altă parte.

RFT = TVA + Pb

rezultatele financiare nete (RFN) sunt formate din:

taxa pe valoarea adăugată

profitul net – determinat ca diferență dintre veniturile obținute din realizarea cifrei de afaceri ( la prețul de vânzare ) – pe de o parte – și cheltuielile totale aferente cifrei de afaceri , minus TVA și impozitul pe profit – pe de altă parte

RFN = Q[ Pv – ( Cp + TVA + Ip )]

Din veniturile obținute ca urmare a realizării cifrei de afaceri societățile comerciale iși recuperează cheltuielile cu activitatea de bază, iși constituie fondurile proprii pentru autofinanțare și de premiere a salariaților săi , plăți de dividende , etc.; iar o altă parte din venituri o constituie obligația fată de bugetul administrației centrale de stat sau a bugetelor locale sub următoarele forme:

impozitul pe profit

impozitul pe dividende

TVA

taxa asupra terenurilor scoase din fondul funciar

contribuțiile pentru asigurările sociale ce se varsă în bugetul asigurărilor sociale de stat.

Impozitul pe clădiri , diverse taxe

Profitul rezultat din activitatea de bază și din alte activități poate fi influențat și

de alte venituri și pierderi provenite din:

dividende și dobânzi primite din cumpărarea de acțiuni și obligațiuni de la alți agenți economici.

vânzarea utilajelor și a altor active materiale

amenzi și penalizări

contracte anulate

scăderea creanțelor prescrise

scăderea creanțelor litigioase

plusuri de inventar

calamități naturale

venituri financiare , etc.

Atât profitul cât și rata profitului reflectă capacitatea agenților economici de a produce venituri – peste cheltuielile efectuate – de care să dispună atât el ca persoană juridica cât și întreaga societate prin sistemul de impozite utilizat.

Din cele menționate rezultă că profitul agenților economici este format din profitul obișnuit , normal sau ordinar , iar uneori din profitul de monopol.

Profitul normal sau ordinar este cel considerat suficient de orice agent economic pentru a-și continua activitatea economică. Lipsa acestui profit face imposibilă existenta agentului economic respectiv. Unii agenți economici , din lipsă de concurentă obțin supraprofit , profit suplimentar sau profit de monopol , peste cel ordinar

Monopolul este o situație proprie unei firme sau agent economic care dispune de anumite condiții naturale sau economice deosebite pe care nu le au alți agenți economici și de care se folosesc pentru a obține un profit mai mare decât cel normal. Agentul economic care obține profit suplimentar îl obține și pe cel ordinar și nu invers.

2.1.3. FUNCȚII ȘI CĂI DE CREȘTERE A PROFITULUI

Nivelul profitului ( beneficiului ) arată gradul de eficientă al activității , a folosirii activului economic și al pasivului , adică a capitalului economic și al celui financiar.

O activitate este eficientă atunci când se compensează eforturile și se obține un excedent sau profit. Obținerea de pierderi în loc de beneficii reprezintă o situație anormală , având ca efect consumarea capitalului și imposibilitatea de a-l mai reface.

Din punctul de vedere al structurii prețului se poate spune că profitul este un element al acestuia.

Profitul poate fi privit și ca o compensație a întreprinzătorului pentru riscurile pe care le poate avea in desfășurarea activității economice , materializate în pierderea capitalului.

După influența pe care o exercită asupra activității economice profitul îndeplinește următoarele funcții:

stimulează inițiativa și acceptarea riscului din partea celor care urmăresc drept scop obținerea de profit din acțiunile lor economice.

Incită la realizarea eforturilor de sporire a eficienței activității economice și cultivă spiritul de economie

Mijloc de cointeresare a agentului economic ca persoană juridică și a salariaților în obținerea unor rezultate financiare optime

Indicator sintetic de apreciere a eficienței activității economice a agentului indiferent de forma de proprietate

Instrument de control asupra modului de realizare , repartizare și impunere fiscală etc.

În concluzie profitul trebuie să stimuleze activitatea economică în realizarea procesului de producție și adaptarea lui conform cerințelor pieței , îmbunătățirea calității și diversificarea sortimentelor de produse conform cerințelor populației sau economiei naționale.

Principalele căi de sporire a profitului in cadrul agenților economici sunt:

reducerea costului de producție

Se bazează pe diminuarea cheltuielilor materiale și pe cele cu munca , și se reflectă în nivelul rentabilității prin sporirea profitului .

Acesta se obține prin introducerea progresului tehnic care acționează atât în direcția reducerii consumului de materiale , combustibil , energie cât și a creșterii productivității muncii ; reducerea consumului specific de materii , materiale , combustibil și energie ; reproiectarea produselor cu caracteristici tehnico – economice necorespunzătoare exigențelor etapei actuale ; organizarea superioară a producției și a muncii ; utilizarea cât mai completă si eficientă a capacității de producție si a fondului de timp al lucrătorilor ; reducerea cheltuielilor neproductive.

Această reducere a costurilor trebuie să fie corelată în permanență cu îmbunătățirea continuă a calității și a structurii sortimentale în raport cu nevoia socială și cu preîntâmpinarea efectelor nocive asupra mediului ambiant.

modificarea prețului de vânzare al produselor sau mărfurilor , nivel ce acționează direct proporțional

Profitul brut al societăților comerciale reprezintă masa profitului rezultată din diferență dintre prețul de vânzare al produsului și costul acestora. Astfel , profitul sporește în condițiile creșterii prețului de vânzare și a menținerii constante de la o perioadă la alta sau se reduce costul produselor.

In cadrul economiei de piață , formarea prețului de vânzare nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzătorilor manifestate prin ofertă , ci și de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere. În aceste condiții prețul se formează prin consens , fiind un preț de echilibru al celor două mărimi complexe cu care se confruntă permanent piața:oferta și cererea la care participă și concurența.

Societățile comerciale , pentru a putea decide asupra prețurilor practicate trebuie să fie preocupate în permanență pentru cunoașterea costurilor produselor cât și a concurenței.

Prin intermediul costurilor se exprimă prețul de cumpărare al produselor precum și alte cheltuieli auxiliare ( transport , depozitare , salarii , etc.)

Pentru a studia cererea , societățile comerciale trebuie să ofere o cantitate de mărfuri pentru care cumpărătorii sunt solvabili la prețul fixat și comunicat.

De regulă cantitatea cumpărată variază invers proporțional cu prețul de vânzare , în sensul că ea creste când prețul este mic și scade când prețul este mare. Așa cum rezultă cererea nu este o cantitate fixă . Ea reprezintă relația dintre diferitele prețuri posibile ale produsului și cantitatea care ar fi cumpărată pentru fiecare preț.

Datorită acestei influențe a cererii asupra prețurilor este necesar ca producătorii să se informeze asupra cererii fiecărui produs și asupra poziției consumatorilor în privința prețurilor , în vederea realizării cel puțin a profitului ordinar ( normal ). Modularea ofertei se face și prin studierea concurenței – oferă tot timpul ceva nou , mai bun , mai ieftin – ,evitându-se astfel situațiile de monopol.

Monopolul asupra vânzării sau distribuției unei mărfuri avantajează respectivul agent economic deoarece el poate urca astfel prețul asigurându-și o marjă a profitului unitar mai mare ( profitul de monopol )

Pentru a atrage clienți fiecare producător va fi tentat să scadă prețul de vânzare până la nivelul minim posibil , preț care să-i asigure profitul ordinar sau mai mare , în funcție de costul produsului vândut.

Asupra mărimii profitului mai acționează și următorii factori:

volumul vânzărilor sau al serviciilor prestate ce acționează direct proporțional

calitatea produselor și serviciilor

structura produselor și serviciilor realizate ( produse și servicii cu profit ridicat )

modul în care se împarte valoarea produselor sau serviciilor între factorii de producție ( muncă , natură , capital )

2.1.4.INDICATORI DE EXPRIMARE A MĂRIMII PROFITULUI

Mărimea profitului depinde de o mulțime de factori unii dintre aceștia dependenți de activitatea firmei iar alții independenți de aceasta.

Dintre factorii independenți de activitatea firmei, cei mai semnificativi sunt:

prețul de achiziționare al factorilor de producție care constituie rezultatul confruntării dintre cererea și oferta acestora pe respectivele piețe(nivelul salariului, al chiriei,rentei,etc)

prețul de vânzare al bunurilor, serviciilor create

impozitele și taxele pe care firma respectiva trebuie să le plătească(taxa pe valoarea adăugată,contribuția unității la asigurările sociale,etc)

Factorii dependenți de activitatea firmei sunt cei mai importanți și asupra acestora trebuie să-și concentreze atenția unitatea economică. Dintre aceștia amintim:

costul producției – a cărui reducere reprezintă cea mai semnificativă direcție de acțiune pentru sporirea profitului.

volumul și structura producției – orice sporire a volumului producției va determina o creștere a ratei profitului(în condițiile în care sporirea cantității de producție se înscrie în direcția evoluției cererii din produsul respectiv).

viteza de rotație a capitalului – are o influență direct proporțională asupra profitului, în sensul că orice sporire de număr de rotații efectuate de capitalul unei firme va avea ca efect direct sporirea volumului producției cu un anumit capital utilizat.

Cei mai importanți indicatori de exprimare ai mărimii profitului sunt masa profitului si rata profitului.

Masa profitului reprezintă profitul privit ca o sumă absolută , rezultat din diferență dintre încasări si plăți; se poate determina pe produs sau pe întreaga producție reflectând eficienta economică la nivelul unui agent economic unei ramuri sau la nivelul economiei naționale.

Rata profitului caracterizează gradul de rentabilitate și se calculează în modalități diferite:

unde :

P – masa profitului

C – capitalul folosit

Cp – costul producției

v – valoarea vânzărilor

Prima modalitate de calcul este folosită în principal în situațiile în care ciclurile de producție sunt scurte sau foarte scurte, caz în care diferența dintre capitalul utilizat și cel consumat marchează o tendință de diminuare. În general,în acest caz, capitalul utilizat cuprinde, de regulă, capitalul propriu al firmei excluzându-l pe cel împrumutat ; cea de-a treia metodă de calcul a ratei profitului mai este numită și rata limită a profitului.

2.2. MAXIMIZAREA PROFITULUI ȘI FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ

STAREA DE PROFITABILITATE

În desfășurarea unei activități un agent economic urmărește ca scop final realizarea unui profit a cărui mărime constituie măsura utilității și eficientei activității sale. Prin deciziile pe care le adoptă producătorul are în vedere obținerea unui profit maxim în condițiile date ale prețurilor factorilor de producție și ale produsului finit.

Profitul total al unui agent economic apare ca diferență între vânzările totale exprimate în prețul produsului ( fără TVA si accize ) și costurile totale aferente vânzărilor. De aici rezultă că profitul total nu depinde numai de costuri , ci și de volumul și structura producției ( luând în considerare prețurile de pe piață ) .

Relația de calcul a profitului este:

Pr = PQ – CT = PQ – ( CF + CV )

Unde: Pr – profitul

P – prețul nominal sau mediu al produsului

Q – volumul producției

CT – costurile totale

CV – costurile variabile

CF – costurile fixe

Producția și costurile se pot scrie sub forma unei funcții :

Q = f ( x,y )

CT = xpx + ypy

Pornind de aici profitul se poate exprima astfel:

Pentru a maximiza profitul se calculează derivatele parțiale ale funcției profitului în raport cu x si y și se anulează ( condiția de ordinul I pentru maximizare ) :

Unde: P – prețul produsului finit

f‘ x si f ‘y – productivitățile marginale ale factorilor de producție

Pf’x si Pf’y – veniturile marginale care se pot obține prin suplimentarea cu o unitate a celor doi factori de producție

Px si Py – prețurile factorilor de producție

În punctul optim , veniturile marginale sunt egale cu prețurile acelor factori de producție. Deci , un producător va mări consumul unui factor de producție până când suplimentul de venit care se obține cu ajutorul unei unități suplimentare din acel factor va fi egal acestuia. Dar, prețurile ultimelor unități ce se cumpără din factorii de producție reprezintă costuri marginale pentru producători .

Așadar maximizarea profitului se asigură crescând volumul producției până în momentul în care venitul marginal va fi egal cu costul marginal.

Pentru maximizarea profitului se pune și a doua condiție, și anume ca derivatele productivităților marginale ale celor doi factori de producție să fie negative

Adică f ‘’x < 0 si f ‘’y < 0 ceea ce înseamnă că productivitățile marginale ale celor doi factori sunt descrescătoare.

Maximizarea profitului se poate realiza și pe baza relației :

Pr = PQ – CT = PQ – ( CV + CF )

Se calculează derivata profitului în raport cu volumul producției , ca expresie a modificării acestuia în funcție de modificările volumului producției și apoi se anulează :

O funcție are valoarea maximă atunci când derivata ei se anulează.

Deci, pentru ca profitul să fie maxim trebuie ca derivata

să se anuleze.

Prin urmare , profitul este maxim la acel volum al producției pentru care prețul de vânzare ( sau venitul marginal ) este egal cu costul marginal.

Condițiile realizării si maximizării profitului pot fi reprezentate grafic astfel :

Prețuri Cm

Costuri

CTM

A E B

P

E’

P’

H

0 QA QH QE QB Cantități

Unde : P – prețul de vânzare stabilit pe piață

CTM – curba costului total mediu

A – pragul de rentabilitate corespunzător cantității Qa

B – punctul maxim unde producătorul mai poate avea profit și care corespunde cantității Qb

Cm – curba costului marginal

H – punct minim al CTM

E – punctul optim sau de echilibru in care profitul este maxim , corespunzător cantității Q m

HE – curba ofertei în condiții de rentabilitate

Profitul total este maxim atunci când C m = P. Suprafața AHE’ E este zona în care se realizează profitul total maxim. Suprafața E E’+B reprezintă zona în care profitul scade până devine nul .

Factorii care acționează asupra stării de profitabilitate se pot clasifica astfel :

După cum izvorul acțiunii factorilor este situat în cadrul întreprinderii sau în afara ei :

Factori interni : organizarea internă a producției , ritmicitatea producției , specializarea secțiilor

Factori externi : organizarea producției pe scara ramurii , electrificarea , mecanizarea

Din punct de vedere al gradului de sintetizare :

Factori simpli : nu pot fi dezmembrați în alți factori

Factori complecși

Dacă se are in vedere raportul față de efortul propriu :

Factori dependenți de efortul propriu

Factori independenți de efortul propriu

De exemplu reducerea costurilor este un factor dependent de efortul propriu deoarece este legat de valoarea unor economii de materii prime și materiale , precum și de creșterea productivității.

După modul în care acționează sunt :

Factori cu acțiune directă : cei care au o acțiune nemijlocită asupra profitului

Factori cu acțiune indirectă : cei care acționează prin intermediul costului și al volumului producției.

În funcție de conținut se disting :

Factori cantitativi : au aceiași natură cu fenomenul analizat

Factori calitativi : cei care exprimă și determină natura fenomenului

( costul și prețul sunt factori calitativi care determină mărimea profitului)

Factori de structură : includ structura producției care nu poate fi considerată un factor cantitativ sau calitativ , ci un factor intermediar care este legat de factorul volum.

2.3. RENTABILITATEA FIRMELOR

2.3.1.CONCEPTUL DE RENTABILITATE

Rentabilitatea reprezintă una din cele mai importante forme de exprimare a eficienței economice la nivelul unităților economice de producție și unul din cei mai importanți indicatori care exprimă eficienta economică ca rezultat al acțiunii tuturor factorilor utilizați.

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unităților economice de producție de a-și acoperi cheltuielile de producție și de circulație din încasările obținute din vânzarea bunurilor și serviciilor create și de a obține profit.

Obținerea unei rentabilități normale atât pe fiecare produs cât și la nivelul unei unități economice reprezintă atât o consecință a unei combinări și substituiri cât mai raționale a resurselor , de care dispun firmele cât și o condiție , o premiză a dezvoltării viitoare a acestora. Orice unitate economică care nu este capabilă să-și recupereze cheltuielile și să obțină și un anumit profit ,deci care este nerentabilă, în condițiile economiei de piață se va afla în pragul falimentului. Din acest punct de vedere rentabilitatea reprezintă măsura raționalității oricărei activități economice.

2.3.2. FORME DE EXPRIMARE A RENTABILITĂȚII FIRMELOR

În economia de piață întreprinderea – ca patrimoniu distinct – are ca obiectiv final obținerea unei rentabilități ridicate . Profitul , ținând seama de destinațiile pe care le capătă , prezintă o însemnătate deosebită atât pentru firmă cât și pentru întreaga economie națională. Obiectivul principal al gestiunii financiare constă în obținerea unei rentabilități îndestulătoare.

Pentru a aprecia gradul de eficiență , profitabilitatea sau rentabilitatea activității nu este suficientă doar stabilirea masei profitului ci este necesară și determinarea ratei profitului sau a rentabilității.

Rata rentabilității permite firmelor să facă analize și să stabilească strategii prin care să urmărească maximizarea profitului.

Sfera de cuprindere a rentabilității în literatura economică este tratată în mod diferit. Astfel , unii autori consideră rentabilitatea ca întregul plusprodus creat , alții o reduc numai la nivelul profitului. În literatura economică rentabilitatea este definită în sens larg ca fiind întregul plusprodus creat, însă în practică rentabilitatea este privită în sens restrâns ca fiind sinonimă cu obținerea de profit.

Rentabilitatea are o însemnătate deosebită , date fiind funcțiile pe care le are de îndeplinit beneficiul:

sursă de autofinanțare pentru dezvoltarea producției

izvor de alimentare a fondului de dezvoltare economico – socială

mijloc de cointeresare materiala a întreprinderii în ansamblu și a membrilor colectivului întreprinderii

mijloc de control și indicator sintetic de apreciere a rezultatelor și de stabilire a eficienței economice a întreprinzătorului.

În acest mod beneficiul constituie un element esențial al autogestiunii economico-financiare a întreprinderii.

Rentabilitatea este o noțiune destul de generală care măsoară raportul dintre rezultate și mijloace. Optimizarea mijloacelor este pusă în relație directă cu obiectivul întreprinderii. O activitate este rentabilă dacă raportul venituri / cheltuieli este mai mare decât 1 ; când raportul venituri / cheltuieli este egal cu 1 activitatea nu va produce beneficii dar nici pierderi. O activitate va da naștere la pierderi când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

Rentabilitatea firmei reprezintă o categorie economică deosebit de complexă fiind legată de existenta producției ( vânzării ) de mărfuri și a relațiilor bănești. Este o formă de exprimare a eficienței economice la nivel microeconomic , sintetizând acțiunea tuturor factorilor de producție ( forța de muncă , capital , factori naturali )

Rentabilitatea este un indicator de prim plan în sistemul de indicatori ai eficienței economice la nivelul microeconomic exprimând eficiența activității economice prin compararea rezultatelor financiare – profitul cu cheltuielile făcute pentru obținerea acestuia – .

Rentabilitatea este o cerință a dezvoltării economice. Importanța acesteia este relevată de faptul că obținerea de plus produs este o necesitate obiectivă , o condiție pentru înfăptuirea reproducției lărgite , pentru asigurarea unei creșteri economice susținute.

Pentru ca o firmă să fie profitabilă este necesar să acopere toate cheltuielile de producție și de circulație din venituri proprii și să realizeze profit. Pentru determinarea acestuia este foarte important cunoașterea pragului minim de rentabilitate , adică acel punct dincolo de care nu se mai obține profit , iar rentabilitatea se transformă în pierdere. Acest prag sau , punctul de echilibrul rentabilității este determinat de egalitatea dintre volumul încasărilor firmei din activitatea desfășurată și volumul costurilor efectuate pentru obținerea veniturilor respective. Schimbările intervenite în activitatea firmei care duc la creșterea volumului costurilor efectuate într-o măsura mai mare decât creșterea volumului încasărilor , determina dispariția profitabilității și apariția pierderilor , caz în care firma trebuie să intervină pentru a schimba situația.

Calcularea ratelor de rentabilitate scoate în evidentă caracterul economico-financiar al firmelor , permițând compararea performantelor industriale și comerciale. Căutarea rentabilității se face sub două forme principale de constrângere , și anume:

întreprinderea trebuie să găsească resurse de finanțare a investițiilor în active fixe și circulante și să urmeze o politică de finanțare și o structura financiară corespunzătoare.

Întreprinderea trebuie să limiteze riscul de lichidare spre a nu fi pusă în situația de încetare a plăților

Rentabilitatea unei întreprinderi este de trei feluri:

1.comercială

2.economică

3.financiară

1 Rentabilitatea comerciala( RC) este legată de politica de prețuri și vânzări și de marja brută ce se adaugă la prețul de cost al mărfurilor vândute. Rentabilitatea comercială se calculează cu ajutorul relației:

unde: Ebc = excedent brut al exploatării

Ca= cifra de afaceri

Această rată este independentă de structura financiară , amortizarea și incidența importului pe profit. O altă formulă de calcul a rentabilității comerciale e următoarea:

unde : Rn – rezultatul net

2.Rentabilitatea economică măsoară eficienta activului economic. Pentru obținerea cifrei de afaceri întreprinderea mobilizează un oarecare activ economic , din care se degajă un excedent de exploatare , cu mențiunea că din aceasta confruntare rezultă rentabilitatea economică. Raportul general care reflectă rentabilitatea economică (Re) poate fi redat astfel

unde : Ee – excedent de exploatare

Ae – activ economic

Excedentul de exploatare trebuie să respecte două condiții:

să nu fie influențat de structură financiară ( de deciziile financiare )

să fie omogen , adică comparabil cu activul economic ce se ia în calcul

Excedentul poate fi brut sau net după cum și activul economic poate fi brut sau net.

Excedentul brut reprezintă diferență dintre încasări și cheltuieli ( mai puțin amortismentul ) și se utilizează pentru a măsura eficacitatea comercială a firmei. Dacă scădem amortismentul din acest excedent brut obținem excedentul net.

Excedentul brut este o sursă din care se acoperă următoarele nevoi:

cheltuieli financiare care dau naștere la relații cu cei care furnizează capitaluri și titluri de împrumut.

impozitul pe profit care generează relația cu statul

dividende care dau naștere la relații cu acționarii și față de care este necesar să se promoveze o anumita politică de cointeresare sau de distribuire a rezultatelor

participarea salariaților la profit

creșterea întreprinderii care presupune reținerea unei plăți din excedentul brut al exploatării în vederea reinvestirii necesară expansiunii întreprinderii

Rentabilitatea economică poate fi:

1. brută – ca raport între excedentul brut de exploatare (Ebe) și activul economic brut (Abe)

2. netă – ca raport între excedentul net de exploatare (Ene) și activul economic net (Ane)

3. Rentabilitatea financiară (Rf) oglindește scopul final al acționarilor de a fi remunerați cu o parte cât mai substanțiala din profit . Evaluarea acesteia se face în funcție de profit sau de rezultatul net (n) și capitalurile proprii :

unde Cp – capitalul propriu

Măsurarea rentabilității firmei se realizează cu ajutorul a două mărimi :

-rentabilitatea absolută

-rentabilitatea relativă

Rentabilitatea absolută este dată de masa profitului realizat înainte ca el să fie impozat.

Rentabilitatea relativă iși găsește expresia în rata rentabilității. Acesta este un indicator de eficiență care arată gradul în care resursele aduc profit și poate îmbraca mai multe forme , în funcție de modul de exprimare al numărătorului ( profit )sau al numitorului care poate fi : capital cheltuit , capital avansat ( fix și circulant ) , costul unui factor de producție sau costul mai multor factori de producție.

Rentabilitatea relativă se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori:

a. Rata rentabilității economice care este definită ca raport între rezultatul exercițiului înainte de deducerea sarcinilor financiare , respectiv a dobânzilor și impozitelor și capitalul permanent. În lucrările de specialitate rentabilitatea relativă economică se mai întâlnește și sub forma:

unde : Pe – rezultatul exploatării

Ae – activele economice aferente exploatării

b. Rata rentabilității financiare se exprimă prin raportul dintre rezultatul ( profitul ) net și capitalul propriu

unde : Pn – profit net

Kpr – capital propriu

Rata rentabilității financiare este în funcție de structura capitalurilor permanente , adică de proporția care există între capitalul împrumutat , respectiv datoriile (D) și capitalurile proprii (Kpr). Costul capitalului împrumutat se măsoară prin rata medie a dobânzilor la capitalul împrumutat , respectiva datoriile financiare

unde : Sd – suma dobânzilor

D – datorii financiare

Rata rentabilității financiare exprimată în funcție de rata rentabilității economice , rata dobânzii împrumuturilor și creditelor bancare ; coeficientul capacității de îndatorare și cota de impozit pe profit se poate determina pe baza formulei:

unde: Ci – cota de impozit pe profit

Rd – rata dobânzii

c. rata rentabilității resurselor consumate se stabilește ca raport între rezultatul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii și costul producției vândute.

În acest model apar următorii factori ce influențează rata rentabilității:

Structura producției vândute

Costurile pe produse

Prețurile de vânzare ( exclusiv TVA )

d.rata rentabilității capitalului avansat sau ocupat se stabilește ca

raport dintre rezultatul curent al exercițiului și capitalul avansat ( fix

și circulant )

unde : Af – active imobilizate

Ac – active circulante

e. rata rentabilității comerciale se determină ca raport între rezultatul aferent cifrei de afaceri a întreprinderii și cifra de afaceri evaluată în prețul de vânzare exclusiv TVA:

sau

În acest model apar ca factori de influență directă structura producției , costurile și prețurile

f. rata rentabilității resurselor avansate (ocupate ) și consumate :

Raportul Qf reprezintă producția ce se obține la 100 sau

Af + Ac

1000 lei capital avansat , deci eficiența economică a

resurselor ocupate

Raportul CA reflectă gradul de realizare a producției marfă

Qf

fabricate

Raportul Pr exprimă rata rentabilității comerciale

CA

Rentabilitatea apare astfel ca instrument hotărâtor în mecanismul economiei de piață , în orientarea producției în raport cu cerințele consumatorilor ( productiv sau individual )

Rentabilitatea presupune obținerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vinderii și încasării producției fabricate. În concluzie rentabilitatea reflectă capacitatea firmei de a produce profit oglindind într-o formă sintetică eficienta întregii activități economice a întreprinderii

2.3.3. PRAGUL DE RENTABILITATE

O problema deosebită pentru activitatea oricărei firme o reprezintă determinarea pragului de rentabilitate , adică a unui volum de producție care să

asigure egalitatea veniturilor totale cu a costurilor totale.

Pentru determinarea mărimii pragului de rentabilitate vom pleca de la premisa că profitul se determină ca diferență dintre veniturile totale (VT) și costurile totale (CT):

Pr = VT – CT

În aceste condiții se impune determinarea punctului critic , sau al pragului de rentabilitate de la care firma începe să obțină profit.

Dacă notăm cu Q C volumul producției și al vânzărilor , mărimea sa presupune ca veniturile totale să fie egale cu costurile totale , adică :

VT = CT

Care se mai poate scrie

QC X p = Cf + Qc x Cf

Unde p = preț unitar

Cf = costuri fixe

Cv = costuri variabile

Această relație se mai poate scrie:

Q C ( p – Cv ) = Cf de unde :

Pentru ca punctul critic ( QC ) să fie determinabil este necesar ca p – Cv să fie pozitiv și diferit de 0. Această diferență poartă numele de marjă peste costurile variabile. Pentru ca profitul să fie nul este necesar ca p – Cv = Cf.

Volumul critic al producției se exprimă ca în graficul următor:

Cv

VT

CT

Profit

Pierderi CF

0 R Qc Qmax Q

Volumul critic al producției (Q) este reprezentat de abscisa punctului critic R în care dreapta veniturilor totale (VT) intersectează dreapta cheltuielilor totale (CT). Dacă VT > CT se obține profit , iar dacă VT < CT se înregistrează pierderi.

Rentabilitatea maximă se obține când capacitatea de producție se utilizează integral iar Qn ar reprezenta nivelul normal al producției ( când se utilizează circa trei – pătrimi din capacitatea de producție).

Daca pornim de la idea că , în practica costurile variabile sunt neproporționale , curba costurilor totale va avea o formă specifică și din aceste motive , orice unitate de producție va înregistra două praguri de rentabilitate ( R1 si R2 ) , iar producția rentabilă va fi cea cuprinsa între două limite ( QC1 SI QC2 ).

Cv

CT

R2 VT

R1 Profit

CF

Pierderi

Qc1 Qc2 Q

În cazul în care volumul vânzărilor nu este independent de nivelul preturilor ( cazul concurentei imperfecte ) între cele două mărimi existând un raport de inversă proporționalitate , o importanta deosebită revine stabilirii unui nivel al prețului care să asigure utilizarea capacității de producție cel puțin la nivelul normal ( Qn ). Un astfel de nivel al prețurilor ar putea să fie scris astfel:

P = CV (1 + m)

unde m = marja care dă posibilitatea recuperării și a costurilor fixe și obținerea profitului normal

Un volum critic al producției care marchează pragul de rentabilitate normală se determina astfel:

2.3.4.CĂI DE CREȘTERE A RENTABILITĂȚII

Creșterea rentabilității , necesitate obiectivă pentru dezvoltarea diferitelor firme , a societății in ansamblul ei , presupune mai întâi verificarea utilității sociale a produselor conform nevoii sociale , în al doilea rând ea presupune asigurarea folosirii cu productivitate cât mai ridicată a tuturor factorilor de producție iar în al treilea rând , ea presupune calitate superioară și un nivel tehnic ridicat al produselor.

Nivelul și dinamica rentabilității sunt influențate de numeroși factori , dintre care o importantă deosebită o au : costul de producție , volumul și structura producției , nivelul preturilor de vânzare ale produselor ( serviciilor ) , viteza de rotație a capitalului .

a)Reducerea costului de producție constituie un factor fundamental de sporire a rentabilității , care se reflectă atât prin sporirea absolută a profitului , cât și prin diminuarea consumului cu factorii de producție utilizați ca efort. Drept urmare, căile de reducere a costului de producție – asigurarea cu factori de producție necesari la prețuri de cumpărare cât mai mici , reducerea consumului de factori de producție pe unitatea de produs prin creșterea productivității fiecărui factor , reducerea stocurilor , etc. sunt și căi de mărire a rentabilității.

În procesul reducerii costului de producție în vederea sporirii rentabilității trebuie să se acorde atenție calității produselor . Reducerea costului de producție nu trebuie să afecteze negativ calitatea produselor ci dimpotrivă , este necesar ca acest proces să aibă loc concomitent cu ridicarea calității produselor să crească utilitatea produselor pe unitatea de cheltuială. Totodată , reducerea costului de producție în scopul măririi rentabilității nu trebuie realizată pe seama degradării mediului ambiant și a epuizării unor resurse naturale deficitare.

b)Creșterea volumului producției , îmbunătățirea calității și structurii acesteia

În acest sens , în primul rând trebuie avut în vedere că întreprinderea poate realiza profit numai de la un anumit nivel al producției , iar în al doilea rând maximizarea profitului și a rentabilității depind de un nivel optim al producției. Creșterea volumului producției constituie o cale de mărire a rentabilității întrucât atrage după sine mărirea masei profitului în mod direct. Ea acționează și indirect , prin reducerea costurilor totale , întrucât costurile fixe pe termen scurt , rămân constante atunci când crește producția.

c)Nivelul preturilor de vânzare a mărfurilor

Pentru ca întreprinderea să fie rentabilă este necesar ca prețul de vânzare al mărfurilor desfăcute să fie mai mare decât costul de producție mediu ( de oportunitate ).Pentru a aprecia prețul de vânzare , întreprinderea trebuie să cunoască raportul dintre cererea și ofertă de produse , gradul de saturare cu produse al pieței , evoluția raportului dintre veniturile cumpărătorilor și prețurile produselor , elasticitatea cererii și ofertei la evoluția venitului cumpărătorilor și a prețului, trebuie ținut seama și de faptul că prețurile unor produse sunt influențate de caracterul sezonier al cererii lor.

La aprecierea prețului trebuie să se aibă în vedere și maximizarea rentabilității la nivel de întreprindere și nu doar pe produs , deoarece nivelul rentabilității întreprinderii depinde nu numai de prețul de vânzare al fiecărui produs ci și de volumul producției vândute , de costul total global. Tendința unui agent economic de a spori prețul de vânzare al produselor , în vederea sporirii rentabilității pe produs fără să se țină seama de elasticitatea cererii față de preț , poate determina o scădere a vânzărilor și punerea în situația chiar de a putea acoperi cheltuielile totale globale cu veniturile totale obținute.

d)Creșterea vitezei de rotație a capitalului , respectiv scurtarea duratei unui circuit , este o altă cale importanta de sporire a rentabilității întreprinderii. Fără să sporească masa capitalului avansat unitățile economice pot obține într-o perioadă de timp un volum de producție mai mare , să reducă costurile fixe medii de producție și să obțină un profit mai ridicat.

În acest sens , în afara reducerii timpului de producție propriu-zis este necesar să se producă și să se ofere spre vânzare numai produse cerute de piața care să corespundă sistemului de trebuințe în calitatea și cantitatea corespunzătoare, căci unitățile pot fi numai produse ( servicii ) care au fost vândute și încasate. Producția fără desfacere trebuie sistată , căci ea duce numai la pierderi.

Pentru accelerarea vitezei de rotație a capitalului întreprinderea trebuie să se aprovizioneze cu factorii de producție necesari , ca volum structură și calitate la timpul optim . Tentația unor întreprinderi de a se aproviziona cu cantități de materii prime și materiale peste posibilitățile normale de continuare a circuitului , de a stoca produse finite în așteptarea unor preturi mai mari , imobilizează spatii de depozitare , mijloace materiale și conduce la creșterea costurilor prin dobânzi , chirii etc. , și la scăderea rentabilității.

În tara noastră în condițiile trecerii la economia de piața moderna , a reducerii și eliminării subvențiilor la tot mai multe produse , a amplificării concurenței dintre agenții economici atât pe plan național cât și pe plan extern , sporirea preocupării pentru fundamentarea științifică a deciziilor , rezultă faptul că creșterea productivității factorilor de producție și a rentabilității fiecărui produs și serviciu devine imperativă pentru existenta și dezvoltarea oricărei firme.

2.4. METODE DE PREVIZIONARE A PROFITULUI AGENȚILOR ECONOMICI

Previzionarea profitului constituie o necesitate pentru întreprindere întrucât el este acela care face legătura intre programul de producție , cel de costuri și politica de prețuri a unității. Pe baza previzionării profitul se prognozează atât fondurile proprii pentru dezvoltarea unității ( pentru autofinanțare ) cât și sumele bugetului de stat provenite din impozitul pe profit necesar economiei naționale.

Previzionarea profitului se poate realiza prin doua metode:

Metoda directă

Metoda indirectă , a raportării la perioada de bază

Metoda directă asigură stabilirea profitului pe produs sau grupa de produse și pe total cifra de afaceri . Previzionarea profitului prin această metodă se face având în vedere numai condițiile anului respectiv , fără a se apela la date din anul precedent. Calculul se face pe baza următoarelor elemente:

Cantitatea de produse prevăzute a se fabrica ( desface ) în anul respectiv , pe fiecare produs (qI)

Prețul de vânzare ( pI)

Costul unitar complet pe fiecare produs (cI)

Stocurile din fiecare produs la începutul perioadei (S0I)

Prețul de vânzare al produselor existente în stoc la începutul perioadei (P0I)

Costul unitar realizat în anul de bază la produsele aflate în stoc la începutul perioadei(Cpi)

Stocurile din fiecare produs la sfârșitul perioadei (Sfi)

Pe baza acestor elemente se determină profitul potențial aferent producției marfă fabricată (Pp) a profitului existent în stocurile inițiale și cele finale ( Ps0) și (Ps1) și a profitului previzionat pe anul respectiv.

Relațiile de calcul sunt următoarele:

Pprevizionat = Pp + Ps0 + Ps1

Prin calculele de mai sus se determina profitul previzionat din activul de exploatare. Pentru determinarea profitului previzionat total al întreprinderii la cel calculat după metoda de mai sus se adaugă profitul rezultat din activitatea financiara și cea excepțională ( ca diferență între veniturile și cheltuielile acestei activități ).

Exemplul de calcul

O societate comercială își propune să ofere două produse , A si B în următoarele cantității : Cqi

A = 10.000 t

B = 20.000 t

Preț de vânzare ( pI)

A = 50.000 lei / t

B = 60.000 lei / t

Cost unitar complet al producției ( cI )

A = 40.000 lei / t

B = 45.000 lei / t

Stocuri din fiecare produs la începutul perioadei ( S0I )

A = 500 t

B = 700 t

Preț de vânzare al producției existente în stoc la începutul anului ( P0I )

A = 48.000 lei / t

B = 55.000 lei / t

Cost unitar realizat în anul de baza la produsele aflate în stoc la începutul perioadei ( Cpi )

A = 44.000 lei / t

B = 50000 lei / t

Stocurile pentru fiecare produs la sfârșitul perioadei ( Sfi )

A = 300 t

B = 500 t

Din activitatea financiară se realizează:

Venituri 25.000.000

Cheltuieli 24.000.000

Profit 1.000.000

Din activități excepționale se realizează:

Venituri 10.000.000

Cheltuieli 12.000.000

Pierdere 2.000.000

A) Pe baza datelor de mai sus se previzionează profitul întreprinderii prin metoda directă astfel:

Se previzionează profitul din activitatea de exploatare :

Se determină profitul aferent producției aflate în stoc la începutul perioadei ( Pso )

= 500 (48.000 – 44.000) + 700 (55.000 – 50.000) =

= 5.500.000 lei

Se determină profitul aferent producției marfa fabricată ( Pp )

= 10.000 (50.000 – 40.000) + 20.000 (60.000 – 45.000) =

= 400.000.000 lei

Se determină profitul existent la stocurile finale ( PSI )

= 300 (50.000 – 40.000) + 500 (60.000 – 45.000) =

= 10.500.000 lei

Profitul previzionat pentru activitatea de exploatare în anul respectiv este

Pprevizionat = Ps0 + Pp – Psi =

= 5.500.000 + 400.000.000 – 10.500.000 =

= 395.000.000 lei

2. Pentru previzionarea profitului din anul curent pe total întreprindere la cel calculat din activul de exploatare se adaugă profitul din activitatea financiară și se scade pierderea din activitatea excepțională.

Pprevizionat = 395.000.000 + 1.000.000 – 2.000.000 = 394.000.000

Metoda indirectă a raportării la anul de bază este utilizata pentru previzionarea profitului aferent producției comparabile , adică pentru acele sortimente care s-au realizat și în perioada de bază și constă în corectarea rezultatelor obținute în anul de bază cu influentele factorilor de modificare a profitului în anul curent. Aceste fonduri constau în :

Modificarea volumului producției

Schimbarea structurii producției

Modificarea costurilor unitare

Modificarea preturilor de vânzare

Determinarea profitului brut prin această metodă presupune parcurgerea următoarelor etape:

determinarea profitului și a ratei rentabilității în anul de bază

determinarea profitului brut la producția marfă programată a se realiza în anul curent prin înmulțirea acestei producții exprimată în costurile anului de bază , cu rata profitului din anul precedent.

Profitul curent va crește direct proporțional cu sporirea producției :

determinarea influenței asupra profitului , a modificării costurilor în anul curent față de anul precedent se face prin diferență dintre volumul produselor fabricate în anul curent , exprimată la costurile anului de bază și volumul producției fabricate exprimată în costurile anului curent. În funcție de costurile anului curent influențele pot să se reflecte în creșterea profitului ( costuri mai mici decât în anul de bază ) sau în diminuarea profitului ( costuri mai ridicate decât cele din anul de bază )

determinarea influenței , modificarea structurii producției fabricate în anul curent se face calculând în prealabil ponderea fiecărui sortiment în totalul producției fabricate în perioada de bază și în anul curent . Aceasta se înmultește cu rata profitului fiecărui sortiment realizată în anul de bază și se obține coeficientul mediu de rentabilitate pentru anul precedent și anul curent. Pentru calculul profitului ca urmare a modificării structurii sortimentale se înmulțește volumul producției programate în anul curent exprimate în costurile anului de bază , cu diferențele rezultate din coeficientul mediu de rentabilitate.

Determinarea influentei modificării preturilor de vânzare în funcție de nivelul prețurilor negociate prin contracte sau comenzi. Profitul rezultat din aceste influențe se calculează prin înmulțirea producției din anul curent în prețurile anului de bază cu modificarea procentuală a prețurilor unitare în anul curent față de anul de bază.

Calcularea profitului aferent diferenței dintre stocurile de produse finite și facturi emise și neîncasate la începutul și sfârșitul anului curent se face pe baza ratei profitului din anul de bază pentru cele de la începutul anului respectiv a ratei profitului din anul curent pentru cele de la sfârșitul anului.

Profitul total brut din anul curent se determină prin însumarea algebrică a tuturor factorilor care au influențat în anul curent mărimea profitului din exercițiul financiar din anul de bază.

Se parcurg următoarele etape:

Se determină profitul brut la producția marfă programată a se realiza în anul curent.

Influența asupra profitului , a modificării costurilor unitare în anul curent față de cel precedent.

Influența asupra profitului , a modificării volumului producției în anul curent fată de cel precedent.

Influența asupra profitului a modificării preturilor de vânzare.

Determinarea previzională a profitului brut din anul curent.

CAPITOLUL III

ANALIZA ECONOMICĂ A PROFITULUI ȘI A RATEI RENTABILITĂȚII

LA S.C. VITROMETAN S.A.

3.1. ANALIZA PROFITABILITĂȚII

Condiția principală a obținerii profitului este desfacerea și încasarea operativă a producției fabricate. Veniturile firmelor constituie legătura dintre producție și consum , ele confirmă sau infirmă valabilitatea activității firmei , sintetizează indicatorii de volum și activitățile productive , ele constituind baza obținerii profitului.

Cheltuielile firmelor reprezintă consumul efectiv pentru obținerea producției

Profitul poate fi analizat structural și factorial.

3.1.1.ANALIZA STRUCTURALĂ A PROFITULUI

Analiza structurală presupune descompunerea în elementele componente a subiectului studiat .

Rezultatul exercițiului înaintea impozitării ( profit brut sau pierdere ) nu este omogen , în compozitia sa intrând rezultatele din activități diferite. Rezultatul exercițiului poate fi reprezentat astfel

Rezultatul exploatării

Rezultatul curent al exercițiului

Rezultatul financiar

Rezultatul exercițiului

Înaintea impozitării

Rezultatul excepțional al exercițiului

Rezultatul exploatării – reprezintă rezultatul obținut din activitatea de exploatare ( producție , prestări servicii , comercializare – diferențele dintre veniturile și cheltuielile de exploatare ).

Veniturile din exploatare sunt formate din :

Cifra de afaceri ( venituri din vânzarea produselor , lucrărilor executate , mărfurilor vândute și serviciilor prestate )

Venituri din producția stocată

Venituri aferente producției de imobilizări

Alte venituri din exploatare

La acestea se mai adaugă:

Venituri din provizioane privind exploatarea

Venituri din exploatare

Cheltuielile pentru exploatare se compun din :

Costul mărfurilor vândute

Consumul materiilor prime și a materialelor consumabile

Consumul de combustibil , energie si apă

Alte cheltuieli materiale

Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți

Cheltuieli cu salariile personalului

Cheltuieli privind asigurările și protecția socială

Alte cheltuieli de exploatare

Cheltuieli cu amortizări și provizioane

Altfel spus cheltuielile pentru exploatare se compun din cheltuielile activității de producție și cheltuielile de comercializare.

În cazul în care producția stocată si cea imobilizată se evaluează la costuri efective , veniturile aferente lor sunt egale cu cheltuielile , neînregistrând profit. În această situație rezultatul din exploatare este determinat de rezultatul aferent cifrei de afaceri , de diferența dintre veniturile din provizioane privind exploatarea și cheltuielile cu provizioanele aferente exploatării.

Rezultatul financiar ( profit sau pierdere ) se calculează ca diferență între venituri și cheltuieli financiare.

Veniturile financiare se compun din:

Venituri din participații

Venituri din imobilizări financiare

Venituri din creanțe imobilizate

Venituri din titluri de plasament

Venituri din diferențe de curs valutar

Venituri din dobânzi

Venituri din sconturi obținute

Alte venituri financiare

Venituri financiare din provizioane

Cheltuielile financiare se compun din:

Pierderi din creanțe legate de participații

Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate

Cheltuieli din diferente de curs valutar

Cheltuieli privind dobânzile

Cheltuieli privind sconturile acordate

Alte cheltuieli financiare

Cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele

Rezultatul curent al exercițiului ( profit sau pierdere ) se obține însumând rezultatul exploatării și rezultatul financiar. O altă modalitate de determinare a rezultatului curent este diferența dintre veniturile curente ( venituri din exploatare + venituri financiare ) și cheltuielile curente ( cheltuieli de exploatare + cheltuieli financiare )

Rezultatul excepțional al exercițiului ( profit sau pierdere ) este un rezultat întâmplător , neavând caracter de regularitate. Se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile excepționale ale perioadei.

Veniturile excepționale sunt formate din venituri excepționale din operații de gestiune ( despăgubiri , amenzi , penalități , alte venituri excepționale din operațiuni de gestiune, etc.)

3.1.2. ANALIZA FACTORIALĂ A PROFITULUI

3.1.2.1. ANALIZA FACTORIALĂ A VENITURILOR

Analiza factorială a profitului presupune stabilirea factorilor care au influență asupra profitului și a mărimii influenței lor.

Condiția de bază a obținerii profitului este generarea unor venituri care să acopere integral cheltuielile făcute de societatea comercială și chiar să depășească valoric aceste cheltuieli.

Deoarece categoriile de venituri de la nivelul agențiilor economici precum și categoriile de cheltuieli aferente au fost prezentate pe larg în cadrul punctului 3.1.1.ANALIZA STRUCTURALĂ A PROFITULUI noi vom trece direct la efectuarea analizei factoriale a veniturilor la S.C. VITROMETAN S.A.

Datele necesare analizei veniturilor și profitului sunt prezentate în tabelul următor:

Analiza veniturilor se face după modelul:

V = Ve + Vf + Vex unde: V – venituri totale

Ve – venituri din exploatare

Vf – venituri financiare

Vex – venituri excepționale

Modificarea absolută a veniturilor totale

ΔV = V1 – V0 = 179.124.730 – 149.028.230 = 30.096.500 mii lei

Cuantificarea influențelor:

Influența modificării veniturilor din exploatare:

ΔV(Ve) = Ve1 – Ve0 =

= 168.358.610 – 136.991.990 =

= 31.366.620 mii lei

Influența modificării veniturilor financiare:

ΔV(Vf) = Vf1 – Vf0 =

= 10.060.540 – 11.974.250 =

= -1.913.710 mii lei

Influența modificării veniturilor excepționale:

ΔV(Vex) =Vex1 – Vex0 =

= 705.580 – 61.990 =

= 643.590 mii lei

Relația de adevăr este:

ΔV = ΔV(Ve) + ΔV(Vf) + ΔV(Vex)

30.096.500 = 31.366.620 + (-1.913.710) + 643.590

Din analiza factorială a veniturilor totale rezultă că sporul de venituri totale în anul 2000 fată de anul 1999 sa datorat în principal creșterii veniturilor din exploatare ,precum și a creșterii veniturilor excepționale(se înregistrează o creștere a veniturilor excepționale cu 643 590 mii lei).

Veniturile financiare au înregistrat o scădere,fapt care a influențat negativ creșterea veniturilor totale.

3.1.2.2. ANALIZA FACTORIALĂ A PROFITULUI NET CONTABIL

Datele necesare analizei factoriale a profitului net contabil sunt prezentate în tabelul următor:

Analiza profitului net contabil (profitul rămas după scăderea din profitul brut a sumelor cu care s-au constituit fonduri și rezerve legale și după scăderea impozitului pe profit) se face folosind modelul:

Pn = V – ( Ch – Ip )

unde :

Pn – profit net contabil

V – venituri totale

Ch – cheltuieli totale

Ip – impozitul pe profit

Modificarea absolută a profitului net contabil:

ΔPn =Pn1 – Pn0 =

= 2.534.710 – 17.656.110 = -15.141.400 mii lei

Cuantificarea influențelor:

Influența modificării veniturilor totale:

ΔPn (V) = [ V1 – ( Ch0 + Ip0 )] – [V0 – ( Ch0 + Ip0 )] =

= [179.124.730 – (127.565.810 + 3.806.310)] – (149.028.230 – 131.372.120)=

= 30.096.500 mii lei

Influența modificării veniturilor din exploatare:

ΔPn (Ve) = [ Ve1 – ( Ch0 + Ip0 )] – [ Ve0 – ( Ch0 + Ip0 )] =

= ( 168.358.610 – 131.372.120 ) – ( 136.991.990 – 131.372.120 ) =

= 31.366.620 mii lei

Influența modificării veniturilor financiare:

ΔPn (Vf) = [ Vf1 – ( Ch0 + Ip0 )] – [ Vf0 – ( Ch0 + Ip0 )] =

= (10.060.540 – 131.372.120 ) – (11.974.250 – 131.372.120 ) =

= -1.913.710 mii lei

Influența modificării veniturilor excepționale:

ΔPn (Vex) = [ Vex1 – ( Ch0 + Ip0 )] – [ Vex0 – ( Ch0 + iP0 )] =

= (705.580 – 131.372.120 ) – ( 61.990 – 131.372.120 ) =

= 643.590 mii lei

Influența modificării cheltuielilor totale:

ΔPn (Ch) = [ V1 – ( Ch1 + Ip0 )] – [ V1 – ( Ch0 + Ip0 )] =

=[179.124.730 –(172.787.330 + 3.803.610)] – (179.124.730 – 131.372.120)=

= – 45.221.520 mii lei

2.1 Influența modificării cheltuielilor de exploatare:

ΔPn (Che) = [ V1 – ( Che1 + Ip0 )] – [ V1 – ( Che0 + Ip0 )] =

= (179.124.730 – 162.699.180 ) – ( 179.124.730 – 118.915.440 ) =

= – 43.783.660 mii lei

2.2 Influența modificării cheltuielilor financiare:

ΔPn (Chf) = [ V1 – ( Chf1 + Ip0 )] – [ V1 – ( Ch0 + Ip0 )] =

= (179.124.730 – 15.475.730) – (179.124.730 – 15.949.900) =

= 471.470 mii lei

Influența modificării cheltuielilor excepționale:

ΔPn (Chex) = [ V1 – ( Chex1 + Ip0 )] – [ V1 – ( Chex0 + Ip0 )] =

= (179.124.730 – 6.025.950) – (179.124.730 – 4.119.320) =

= – 1,909.330 mii lei

Influența modificării impozitului pe profit:

ΔPn (Ip) = [ V1 – (Ch1 + Ip1 )] – [ V1 – ( Ch1 + Ip0 )] =

= (179.124.730 – 176.590.020) – (179.124.730 – 176.593.640) =

= 3620 mii lei

Relațiile de adevăr sunt:

ΔPn (V) = ΔPn (Ve) + ΔPn (Vf) + ΔPn (Vex)

30.096.500 = 31.366.620 + (- 1.913.710) + 643.590

ΔPn (Ch) = ΔPn (Che) + ΔPn (Chf) + ΔPn (Chex)

-45.221.520 = -43.783.660 + 471.470 + (-1.909.330)

ΔPn = ΔPn (V) + ΔPn (Ch) + ΔPn (Ip)

-15.121.400 = 30.096.500 + (-45.221.520) + 3.620

Din analiza factorială se desprind următoarele concluzii:

Veniturile totale au influențat în sens pozitiv profitul net contabil cu 30.096.500 mii lei. Acest spor s-a datorat evoluției celor trei componente ale venitului total astfel

Veniturile din exploatare au crescut în 2000 față de 1999 ducând la creșterea profitului net contabil cu 31.366.620 mii lei , aspect pozitiv.

Veniturile financiare au scăzut în 2000 față de 1999 ducând la scăderea profitului net contabil cu 1.913.710 mii lei , aspect negativ

Veniturile excepționale au crescut în 2000 față de 1999 ducând la creșterea profitului net cu 643.590 mii lei , aspect pozitiv

Cheltuielile totale au influențat în sens negativ profitul net contabil , acesta scăzând cu 45.221.520 mii lei. Aceasta scădere s-a datorat evoluției celor trei componente ale cheltuielilor totale astfel :

Cheltuielile de exploatare au crescut în 2000 față de 1999 ducând la scăderea profitului net cu 43.783.660 mii lei

Cheltuielile financiare au scăzut , având o influența pozitivă asupra profitului net care a crescut cu 471.470 mii lei

Cheltuielile excepționale au crescut , fapt ce a determinat diminuarea profitului net cu 1.919.330 mii lei

3. Impozitul pe profit a avut o influența pozitivă asupra profitului net acesta crescând cu 3.620 mii lei

3.1.2.3. ANALIZA FACTORIALĂ A REZULTATULUI EXERCIȚIULUI

ÎNAINTEA IMPOZITĂRII

Modelul de analiză este:

Unde : Pb – profit brut

V – venituri totale

p – profit mediu la 100 lei venituri totale

Datele necesare analizei sunt prezentate în tabelul următor:

mii lei

Modificarea profitului brut de – 15.125.020 mii lei se explică astfel

Influența modificării veniturilor totale:

(V1 – V0) x p = ( 179.124.730 – 149.028.230 ) x 0,1440158 =

= 4.334.371,5 mii lei

Influența modificării profitului la 100 lei venituri totale

V1 (p1 – p0) = 179.124.730 x (0,0353798 – 0,1440158) =

= – 19.459.395 mii lei

Influența modificării structurii veniturilor pe categorii

V1 (p’ – p0) = 179.124.730 x (0,1597376 – 0,1440158) =

= -1.871.817,7 mii lei

în care: p’ = Σ q1xpi0 =

100

=(94×0,1597376) + [5,62x(-0,014142)] + 0,38x(-4.0493628) =

100

unde :

qi – structura veniturilor pe categorii

pi0 – profit brut la 100 lei venituri pe categorii

Influența modificării profitului brut la 100 lei venituri pe categorii:

V1 ( p1 – p’ ) = 179.124.730 x (0,0353798 – 0,133566) =

= -17.587.577 mii lei

Modificarea profitului total brut s-a datorat creșterii sumei veniturilor totale . Veniturile totale s-au mărit pe seama celor din exploatare , respectiv ca urmare a creșterii volumului cantitativ al produselor vândute ( influențata la rândul ei de volumul fizic al livrărilor și de prețul de vânzare , exclusiv TVA ).

Profitul mediu la 100 lei venituri totale scade determinând o reducere a profitului brut total la 19.459.395 mii lei.

Structura veniturilor determină o scădere a sumei profitului brut cu 1.871.817,7 mii lei ca urmare a creșterii ponderii veniturilor , la care nivelul prevăzut al profitului la 100 lei venituri este mai mic decât nivelul mediu pe total întreprindere.

Profitul mediu la 100 lei venituri exercită o influența negativă ca urmare a scăderii înregistrate la nivelul profitului la 100 lei venituri din exploatare și a celui aferent veniturilor financiare.

3.1.2.4.ANALIZA FACTORIAL A REZULTATULUI AFERENT PRODUCȚIEI

VÂNDUTE SI INCASATE

Mărimea profitului aferent producției realizate sintetizează rezultatele desfășurate în stadiul aprovizionării , producției și desfacerii și se determina ca diferență între valoarea producției marfă vândută și încasată , exprimată în preț de producție , și valoarea aceleiași producții în costuri complete , adică :

Unde: q – cantitate

p – preț unitar

c – cost unitar

Factorii care influențează profitul aferent producției marfă vânduta și încasată sunt:

Volumul producției

Structura producție

Prețurile de producție

Costurile pe unitatea de produs

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importantă a rezultatului exploatării.

Modele de calcul :

Unde:

Unde: m = p – Cv

Unde:

Unde:

Pr – rezultatul aferent cifrei de afaceri

q – volumul fizic al producției

p – preț de vânzare (exclusiv TVA) pe produs

c – cost complet pe produs

CA – valoarea cifrei de afaceri

pr – profitul mediu la 100 lei cifra de afaceri(rata medie a rentabilității)

Ae – valoarea mijloacelor economice aferente exploatării

E – eficiența mijloacelor economice

k – raportul dintre producția vândută și producția marfă fabricată

Cv – costuri variabile pe unitate de produs

ΣqCv – suma cheltuielilor variabile aferente cifrei de afaceri

Cp – suma cheltuielilor fixe

m – venitul marginal pe produs

T – număr mediu de personal pe timpul total de muncă

W – productivitatea muncii stabilită pe baza producției obținute

Pentru analiza factorială vom utiliza modelul:

Datele necesare analizei sunt prezentate în tabelul următor:

Modificarea absolută a sumei profitului este :

ΔPr = Pr1 – Pr0 = ( Σqv1p1 – Σqv1c1 ) – ( Σqv0p0 – Σqv0co ) =

= ( 155.816.160 – 5.026.510 ) – ( 114.669.030 – 4.339.240 ) =

= 40.459.860 mii lei

Cuantificarea influențelor :

Influența modificării volumului producției vândute și încasate

ΔPr(q) = Pr0Iq – Pro =

= 110.329.790 x(1,36 – 1) =

= 39.718.724 mii lei

unde:

Influența modificării structurii producției vândute

ΔPr(s) = ( Σqs1p1 – Σqv1c1 ) – Pr0Iq =

= ( 155.783.560 – 5.026.510 ) – ( 110.329.790 x 1,336 ) =

= 708.540 mii lei

Influența modificării costurilor

ΔPr(c) = ( Σqs1p0 – Σqv1c0 ) – ( Σqs1p0 – Σqs1c1 ) =

= (155.783.560 – 5.026.510 ) – (155.783.560 – 5.000.510 ) =

= 26.000 mii lei

sau: Σqs1c1 – Σqs1c0 = 5.026.510 – 5.000.510 = 26.000 mii lei

Influența modificării prețului de vânzare ( exclusiv TVA )

ΔPr(p) = Σqs1p1 – Σqs1p0 = 155.816.160 – 155.783.560 = 32.600 mii lei

Se pot trage o serie de concluzii care servesc atât aprecierii activității întreprinderii , cât și la elaborarea măsurilor de fundamentare a deciziilor pentru perioada următoare. Se constată că ponderea cea mai mare în creșterea profitului a avut-o factorul cantitativ – creșterea volumului producției vândute – ceea ce se apreciază favorabil , reflectând și măsurile luate de departamentul de marketing.

Se poate observa că o importantă destul de mare au avut-o și deplasările în structura producției către produse cu o rată de rentabilitate mai mare decât rata medie ceea ce arată și orientarea cererii către anumite sortimente.

Al treilea factor îl constituie reducerea costurilor, care de asemenea a avut un efect favorabil , reflectând măsurile luate pe linia retehnologizării și pe linia creșterii productivității muncii.

Al patrulea factor îl reprezintă prețul de vânzare , ca urmare a unor creșteri la unele sortimente , care au determinat o creștere a profitului .

Astfel de creșteri pot avea loc ca urmare a cererii ridicate a unor sortimente , factori conjuncturali ai pieței , respectarea calității , etc.

3.1.2.5. ANALIZA PROFITULUI PE UNITATEA DE PRODUS

Analiza profitabilității pe unitate de produs permite stabilirea contribuției pe care a avut-o fiecare sortiment la realizarea profitului și a ratei profitului.

Profitul pe unitatea de produs (pr) reprezintă diferența dintre prețul de vânzare, exclusiv TVA (p) , și costul pe unitate de produs (c).

Pr = p – c

Suma profitului pe produs (pr),obținută ca urmare a vânzării unei anumite cantități de produse (q) dintr-un singur sortiment, se determina astfel:

Pr = q(p – c) = qp – qc

Suma profitului pe produs este cea care condiționează realizarea prevederilor în ceea ce privește profitul total al întreprinderii; sumă ce este determinată ca mărime de trei factori cu activitate directă:

1. Cantitatea de produse vândute(q)

2. Costul pe unitatea de produs(c)

3. Prețul de vânzare exclusiv TVA(p)

Produsul de studiat este “ Pahar ROSCOM vin “.Datele necesare analizei sunt prezentate in tabelul următor:

Modificarea absolută a profitului pe unitate de produs este:

ΔPr = Pr1 – Pr0 = 822.033,8 – 702.560 = 119.473,8 mii lei

Cuantificarea influențelor:

Influența modificării volumului producției:

ΔPr(q) = q1( p0 – c0 ) – q0( p0 – c0 ) =

= 322.000(16.375,5 – 14.180) – 320.000(16.375,5 – 14.180) =

= 4.391 mii lei

Influența modificării costului pe produs:

ΔPr(c) = q1(p0 – c1 ) – q1(p0 – c0 ) =

= 322.000(16.375,5 – 16.450) – 322.000(16.375,5 – 14.180) =

= -730.940 mii lei

Influența modificării prețului unitar de vânzare:

ΔPr(p) = q1( p1 – c1 ) – q1( p0 – c1 ) =

= 822.033,8 – (5.272.910 – 5.296.900) =

= 846.022,8 mii lei

Relația de adevăr este:

ΔPr = ΔPr(q) + ΔPr(c) + ΔPr(p)

119.473,8 = 4.391 – 730.940 + 846.022,8

Situația prezentată scoate in evidenta următoarele aspecte:

cantitatea de produse din sortimentul “Pahar ROSCOM vin “ a crescut cu 2000 de bucăți față de cantitatea de produse realizată în 1999 , aspect pozitiv.

Profitul pe unitatea de produs a crescut cu 361 de lei , iar profitul aferent întregii cantități de produse din sortimentul respectiv a crescut cu 119.473,8 mii lei , aspect pozitiv

Din analiza factorială se desprind următoarele concluzii :

Întreprinderea a obținut la produsele ‘ Pahar ROSCOM vin “ un spor de profit de 119.473,8 mii lei în anul 2000 față de anul 1999.

Acest spor se datorează :

Creșterii volumului producției vândute și încasate care a determinat creșterea profitului cu 4.391 mii lei.

Creșterea prețului de vânzare care a determinat creșterea profitului cu 846.022,8 mii lei.

Profitul a fost influențat în sens negativ de creșterea costurilor, care au dus la scăderea profitului cu 730.940 mii lei.

3.2 ANALIZA RATEI RENTABILITĂȚII

Stabilirea gradului în care activitatea economică a întreprinderii aduce profit se face cu ajutorul ratei rentabilității . Aceasta reflectă măsura în care unitatea economică , toți factorii ei concura la obținerea profitului , în special volumul producției , reducerea costurilor de producție , calitatea producției , structura producției , accelerarea vitezei de rotație a fondurilor și prețurile .

În ansamblul indicatorilor economico-financiari rata rentabilității se situează ca unul dintre cei mai sintetici indicatori de eficientă ai activității întreprinderii.

Rata rentabilității exprima un raport intre beneficii ( efect ) și o baza de comparație ca efort (costul producției marfă vândută și încasată , valoarea fondurilor de producție , etc. ).

Modele de analiză ale ratei rentabilității:

Unde: Pr – profitul aferent producției vândute și încasate

Σqrc – costul producției vândute și încasate

Σqrp – veniturile din producția vândută și încasată

Ff + Mc – fondurile avansate (formate din fonduri fixe și circulante)

Fs – fondul de salarii

S – structura producției

rt – rata profitului pe fiecare sortiment

3.2.1. ANALIZA RATEI RENTABILITĂȚII PE PRODUS

Rata rentabilității pe produs (r) reflectă profitul la 100 sau 1000 lei realizări când este calculat în funcție de prețul de vânzare ( exclusiv TVA ) sau profitul la 100 sau 1000 lei costuri când este calculată în funcție de costul unitar.

Unde: p – preț unitar

c – cost unitar

Se poate observa cî nivelul ratei rentabilității este determinat de doi factori cu acțiune directă :

cost unitar

prețul de vânzare , exclusiv TVA ( volumul producției nu influențează direct , ci indirect prin costul pe unitatea de produs )

Analiza ratei rentabilității a fost realizată pentru anul 1999 , baza de comparație fiind anul 1998 , datele necesare acesteia fiind prezentate în tabelul următor:

Modelul de analiză va fi:

Analiza ratei rentabilității se realizează la produsul “ Pahar ROSCOM vin “.

Factorii de influență în ordinea de analiză sunt :

costul unitar

prețul unitar de vânzare

Modificarea absolută a ratei rentabilității pe produs este:

Δr = r1 – r0 = 15,51914 – 15,48307 = 0,03607 %

Cuantificarea influențelor:

Influența modificării costului unitar:

= 16.375,5 – 16.450 x 100 – 16.375,5 – 14.180 x 100 =

14.180

= -0,45288 – 15,48307 = -15,93595

Influența modificării costului unitar prin numitor:

= 13,3465 – 15,48307 = -2,13657

Influența modificării costului unitar prin numărător:

= -0,45288 – 13,3465 = -13,79938

Influența modificării prețului unitar de vânzare:

= 15,51914 – (-0,45288) = 15,97202

Relațiile de adevăr sunt:

Δr = Δr(c) + Δr(p)

0,03607 = -15,93595 + 15,97202

Δr(c) = Δr(c1) + Δr(c2)

-15,93595 = -2,13657 + (-13,79938)

Analiza factorială evidențiază o creștere a ratei rentabilității la sortimentul “ Pahar ROSCOM vin “ în anul 2000 față de anul 1999 cu 0,03607 % , ceea ce reprezintă un aspect pozitiv.

Aceasta creștere s-a datorat creșterii prețului de vânzare al produsului ce a dus la o mărire a ratei rentabilității cu 15,97202 % , reușind astfel să acopere scăderea acesteia datorată costurilor , scădere cu 15,93595 %; aspect negativ.

3.2.2. ANALIZA RATEI PROFITULUI ÎN FUNCȚIE DE COSTURI

Analiza ratei profitului în funcție de costuri se face conform datelor din tabelul următor:

Modelul de analiză este:

Unde: Pr – profitul aferent producției vândute și încasate

qi – cantitatea din sortimentul i

ci – cost unitar al sortimentului i

Din modelul de analiză se observă că asupra ratei profitului acționează doi factori:

profitul

volumul producției vândute și încasate în costuri

Modificarea absolutp a ratei profitului:

ΔRp (c) = Rp (c1) – Rp (c0) = 5,96 – 19,01 = -13,05 %

Cuantificarea influențelor:

Influența modificării profitului:

= 9.465.740 x 100 – 21.882.780 x 100 =

115.109.210 115.109.210

= 8,22 – 19,01 = -10,79 %

Influența modificării costurilor:

= 9.465.740 x 100 – 21.882.780 x 100 =

115.109.210

= 5,9573 – 8,22326 = -2,26 %

Relația de adevăr este:

ΔRp = ΔRp (pr) + ΔRp (c)

-13.05 = -10,79 + (-2,26)

Analiza factorială scoate in evidență faptul că rata profitului a scăzut in 2000 față de 1999 cu 13,05 % , aspect negativ.

Aceasta scădere se datorează influentei următorilor factori:

modificarea profitului a influențat în sens negativ rata profitului , ducând la scăderea acestuia cu 10,79 % in 2000 față de 1999.

modificarea costurilor ( acestea au crescut ) a influențat în sens negativ rata profitului ducând la scăderea acestuia cu 2,26 % în 2000 față de 1999.

3.2.3. ANALIZA RATEI PROFITULUI IN FUNCTIE DE VENITURI

Datele necesare analizei sunt prezentate în tabelul următor:

Modelul de analiză va fi:

Unde: Pr – profitul aferent producției vândute și încasate

qi – cantitatea din sortimentul i

vi – venit unitar pentru sortimentul i

Din modelul de analiză se poate observa că asupra ratei profitului acționează doi factori :

profitul

volumul producției vândute și încasate în venituri

Modificarea absolută a ratei profitului:

ΔRp (v) = Rp (v1) – Rp (v0) = 5 – 15 = -10 %

Cuantificarea influențelor:

1. Influența modificării profitului:

= 9.465.740 x 100 – 21.882.780 x 100 =

136.991.990 136.991.990

= 6 – 15 = -9 %

2. Influența modificării venitului:

= 9.465.740 x 100 – 9.465.740 x 100 =

136.991.990

= 5 – 6 = -1 %

Relația de adevăr este:

ΔRp = ΔRp (pr) + ΔRp (v)

-10 = -9 + (-1)

În urma analizei factoriale se poate observa că rata profitului a scăzut cu 10% în anul 2000 față de anul 1999. Acest lucru se datorează influenței următorilor factori :

modificarea profitului , care a scăzut , ducând astfel la diminuarea ratei profitului cu 9 %.

modificarea veniturilor ( care au crescut dar nu la fel de mult ca și costurile ) fapt ce a dus la scăderea ratei profitului cu 1 % în anul 2000 față de anul 1999 .

3.2.4. ANALIZA PROFITABILITĂȚII CU AJUTORUL PRAGULUI DE RENTABILITATE. LIMITELE UTILIZARII ANALIZEI PRAGULUI DE RENTABILITATE

Există trei modalități de utilizare a analizei pragului de rentabilitate:

in activitatea curentă , în procesul luării deciziilor de asimilare a unor produse noi ; este deci oportună ca metodă de prevedere a profitului la modificarea nivelului de activitate exprimată în unități fizice ( număr de produse ).

În studiul consecințelor unei dezvoltări generale al nivelului de activitate , în funcție de totalul vânzărilor (V) sau a cifrei de afaceri (CA).

În studiul programelor de modernizare sau retehnologizare a producției , pe baza efectului de levier al exploatării noilor echipamente și tehnologii modernizate.

Utilizarea analizei profitabilității cu ajutorul pragului de rentabilitate se face în următoarele cazuri și cu următoarele metode :

La nivelul sortimentului “ Pahar ROSCOMON vin “ :

Modelul de calcul va fi:

bt = qr (p – c ) = qrp – qr (cv + cf ) = qr (p – cv ) – Sf

dacă bt = 0 atunci qr = Sf

p – cv

Modelul pragului de rentabilitate prezentat ne arată ce cantitate de produse dintr-un sortiment trebuie să vindem și să încasăm pentru a nu obține beneficii sau pierderi:

qr0 = Sf 0 = 1.545.600 = 219,99857 = 220.000 bucăți

p0 – cv0 7.025,5

qr1 = Sf 1 = 1.903.020 = 224,86618 = 225.000 bucăți

p1 – cv1 8.462,9

Creșterea pragului de rentabilitate efectiv determină un aspect negativ. Trebuie să vindem și să încasăm 225 mii bucăți în loc de 220 mii bucăți pentru a ne acoperi cheltuielile din venituri. Aceasta se datorează creșterii sumei totale a cheltuielilor fixe (Sf ) de la 1.545.600 mii lei la 1.903.020 mii lei .

La nivelul întreprinderii:

Determinarea și analiza pragului de rentabilitate la nivelul întreprinderii se face la fel ca și în cazul sortimentului, deoarece întreprinderea are producție omogenă , însumabilă fizic:

Mii lei

qr0 = Sf 0 = 12.538.800.000 = 33.644 căți

p0 – cv0 693.750 – 321.100

qr1 = Sf 1 = 13.089.600.000 = 33.511 căți

p1 – cv1 721.500 – 330.900

Scăderea pragului de rentabilitate are un aspect pozitiv .Trebuie să vindem și să încasăm numai 33.511 bucăți în loc de 33.644 bucăți pentru a ne acoperi cheltuielile din venituri. Aceasta se datorează creșterii beneficiului unitar brut (p – cv) de la 372.650 lei la 390.600 lei

3. Metoda determinării pragului de rentabilitate cu ajutorul volumului fizic al vânzărilor , analiză făcută produsului “ Pahar ROSCOMON VIN “ :

Determinarea pragului de rentabilitate presupune parcurgerea următorilor pași:

Determinarea contribuției marginale:

Cm = p – cv

Pentru anul 1998 : Cm = 16.375,5 – 9350 =7.025,5 lei

Pentru anul 1999 : Cm = 19.002,9 – 10.540 = 8.462 lei

Determinarea punctului de echilibru:

În concluzie vânzarea sub 220.000 bucăți (în anul 1999),respectiv sub 225.000 bucăți (în anul 2000) va genera pierderi.

Analiza factorială a pragului de rentabilitate la produsul “ Pahar ROSCOMON vin “

Factorii care influențează sunt, în ordinea de analiză:

cheltuieli fixe totale

cheltuieli variabile

prețul de vânzare

Modificarea absolută a pragului de rentabilitate este:

ΔQ = Q1 – Q0 = 225.000 – 220.000 = 5.000 bucăți

Cuantificarea influențelor:

Influența modificării cheltuielilor fixe totale:

= 51.000 bucăți

Influența modificării cheltuielilor variabile:

= 55.000 bucăți

Influența modificării prețului de vânzare:

= -101.000 bucăți

Relația de adevăr este:

ΔQ = ΔQ(CF) + ΔQ(cv) + ΔQ(p)

5.000 = 51.000 + 55.000 + (-101.000)

Din analiza factorială se desprinde concluzia că este necesar să se realizeze un număr de 225 mii bucăți pentru a se realiza punctul de echilibru pentru anul 1999. Pragul de rentabilitate pentru anul 1999 a fost de 220 mii bucăți . Deci a avut loc o creștere a pragului de rentabilitate , creștere care se datorează:

Creșterii costurilor fixe totale in 2000 fata de 1999 cu 357.420 mii lei , ceea ce a determinat o creștere a pragului de rentabilitate cu 51 mii bucăți , aspect negativ.

Creșterii cheltuielilor variabile în 2000 față de 1999 cu 1.190 mii lei , ceea ce a determinat creșterea pragului de rentabilitate cu 55 mii bucăți aspect negativ.

Majorarea prețului de vânzare în anul 2000 fată de anul 1999 cu 2.62,4 mii lei , determinând o reducere a pragului de rentabilitate cu 101 mii bucăți , aspect pozitiv.

Limitele utilizării analizei pragului de rentabilitate

Se apreciază că există două limite ale tehnicii pragului de rentabilitate:

Prima limită a acestui instrument de analiză este fiabilitatea informațiilor de bază cu care se calculează venitul brut ( venitul din vânzări ) și procentul cheltuielilor variabile în totalul costurilor.

O alta limită constă în faptul că , pentru simplificarea calculelor , se consideră cheltuielile de structura ca fiind fixe . Acest lucru este valabil doar o perioadă scurtă ( pe termen lung aceste cheltuieli cresc )

În concluzie , pe măsură ce mărimile luate în calcul se modifică , pragul de rentabilitate trebuie reactualizat .

Utilizarea pragului de rentabilitate este posibilă numai în condițiile unei structuri foarte simple a producției.

Indiferent însă de limitele sale pragul de rentabilitate rămâne un instrument operațional suficient de sugestiv în previzionarea profitului global .

3.3. EVOLUȚIA PROFITULUI ȘI MODUL DE REPARTIZARE AL ACESTUIA LA S.C. VITROMETAN S.A.

3.3.1. EVOLUȚIA PROFITULUI LA S.C. VITROMETAN S.A. ÎN ANII 1998,1999

ȘI 2000

Din datele prezentate anterior în această lucrare s-a putu observa că profitul a avut o evoluție fluctuantă de-a lungul celor trei ani pe care ne-am propus să-i analizăm .

Profitul impozabil a crescut de la 2.938.490 mii lei în 1997 la 8.461.800 mii lei în 1999 , scăzând apoi la 6.337.400 mii lei în 2000. O consecință directă o reprezintă și evoluția profitului net de la 1.097.890 mii lei în 1997 la 4.169.460 mii lei în 1999 scăzând apoi la 2.534.710 mii lei în 2000.

Grafic evoluția profitului brut și a celui net se reprezintă astfel :

3.3.2. MODUL DE CALCUL AL PROFITULUI IMPOZABIL

Rezultatul exercițiului, respectiv profitul sau pierderea se stabilesc lunar ca diferență între veniturile și cheltuielile exercițiului, indiferent de data încasării sau plății lor.

Rezultatul exercițiului cuprinde rezultatul curent , rezultatul excepțional, rezultatul brut , rezultatul impozabil și rezultatul net.

Potrivit prevederilor legale, profitul impozabil (pentru stabilirea impozitului pe profit) se calculează ca diferență între veniturile din livrarea bunurilor mobile și imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, lucrări executate și servicii prestate, inclusiv din câștigul din orice sursă și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile:

Profitul impozabil = Profitul brut + Cheltuieli nedeductibile – Deduceri –

– Pierderi din anii precedenți

În categoria cheltuielilor nedeductibile se cuprind :

– impozitul pe profit și impozitul pe veniturile realizate în străinătate

– amenzile, penalitățile și majorările de întârziere

– cheltuielile de protocol ce depășesc limita de 1% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și cheltuielilor aferente

– rezervele constituite sau majorarea acestora cât și provizioanele create peste limitele legale

– lipsurile în gestiune neimputabile, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă

– taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor, altele decât cele din producție proprie acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, cât și taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă, aferentă cheltuielilor de protocol care depășesc cota prevăzută de lege

– cheltuieli cu perisabilitățile peste limitele legale

– cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ

– orice alte cheltuieli ce nu sunt aferente veniturilor.

Calcularea profitului impozabil la S.C. VITROMETAN S.A.

Determinarea rezultatului curent al exercițiului

Rezultatul curent = (Venituri din exploatare + Venituri financiare) –

– (Cheltuieli de exploatare + Cheltuieli financiare) =

= ( 136.991.990 + 11.974.250) – (115.109.210 + 12.143.590)=

= 21.713.440 mii lei

Determinarea rezultatului excepțional

Rezultatul excepțional = Venituri excepționale – Cheltuieli excepționale =

= 61.990 – 313.010 = -251.020 mii lei

Determinarea rezultatului brut al exercițiului

Rezultatul brut = Rezultatul curent ± Rezultatul excepțional =

= 21.713.440 – 251.020 = 21.462.420 mii lei

CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT

Plata efectivă către bugetul statului a impozitului pe profit datorat de firmă se efectuează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 70/1994 , modificată prin Legea nr. 73/1997 modificată și completată O.G. 40/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 249/1998 trimestrial , până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor (cu excepția Băncii Naționale a României care efectuează plăți lunare) , formula contabilă de înregistrare a acestei operațiuni fiind:

441 “ Impozit pe profit ” = 5121 “ Conturi curente la bănci “

La calculul impozitului pe profit sunt deductibile:

– contribuțiile pentru constituirea fondurilor cu destinație specială , potrivit legii

– cheltuielile de delegare , detașare , și de deplasare în tară , localitate și în străinătate , constatate prin documente justificative

– cheltuieli cu diurna

– cheltuieli de asigurare care privesc activele corporale și activele circulante precum și cheltuieli de asigurare pentru personal împotriva accidentelor de muncă

– cheltuieli efectuate cu hârtia de ziar și serviciile tipografice aferente publicațiilor care apar zilnic , nevândute

Profitul impozabil al exercițiului se impozitează potrivit legii cu cota generală de 25% , cu următoarele diferențieri:

– 25% plus o cotă adițională de 22% pentru veniturile obținute de firme în domeniul jocurilor de noroc , barurilor și cluburilor de noapte , proporțional cu ponderea acestor activități în totalul veniturilor

– 25% plus o cotă adițională de 6,2% pentru veniturile realizate de persoanele juridice străine într-un sediu permanent în România

– 80% pentru profitul Băncii Naționale a României

– 25% pentru veniturile din agricultură dacă ponderea acestora în totalul veniturilor este de cel puțin 80%

Impozitul pe profit se determină prin aplicarea asupra profitului brut a cotei generale sau diferențiate și se înregistrează în contabilitate lunar , astfel:

“ Cheltuieli cu impozitul pe profit “ = 441 “ Impozitul pe profit “

În cazul S.C. VITROMETAN S.A. impozitul pe profit se calculează:

se calculează rezervele legale care reprezintă 5% din profitul brut:

Rezerve legale = 6.337.400 x 5% = 316.870 mii lei

se calculează impozitul pe profit

Impozitul pe profit = 6.337.400 x 25% = 1.584.350 mii lei

Prin scăderea din profitul brut a impozitului pe profit se obține rezultatul net al exercițiului (profit net) care se repartizează pe destinațiile aprobate.

MODUL DE REPARTIZARE AL PROFITULUI LA S.C. VITROMETAN S.A.

În contabilitate rezultatul exercițiului (profitul sau pierderea) se determină și se înregistrează cu ajutorul contului 121 “ Profit si pierdere “.După conținutul economic este cont de rezultate iar după funcția contabilă este cont bifuncțional.

Soldul contului poate fi creditor și reprezintă profitul net realizat de firmă sau poate fi debitor , reprezentând pierderea înregistrată de firmă la finele perioadei.

Rezultatul net al exercițiului (profitul net) este supus repartizării pe destinațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare , respectiv:

la regiile autonome , în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 23/1996 , aprobată prin Legea NR. 41/1997

la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat , potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/1995 cu modificările ulterioare , cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 republicată

la societățile comerciale cu capital majoritar privat , potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților

Repartizarea profitului net se poate face pe următoarele destinații:

majorarea capitalului social

constituirea de rezerve legale (5% din profitul brut anual , până când acestea ating 20% din capitalul social al firmelor autohtone si 25% din capitalul social al firmelor străine sau mixte)

constituirea rezervelor statutare

constituirea de alte rezerve

acoperirea pierderilor din anii precedenți

constituirea fondului de participare la profit al salariațiilor

majorarea resurselor proprii de finanțare ale firmei

dividende cuvenite acționarilor sau asociațiilor

profitul net amânat la repartizare de adunarea generală

În cazul S.C. VITROMETAN S.A. repartizarea profitului net ( 2.534.710 mii lei ) se face pe următoarele destinații :

fond de rezervă (reprezentând 5% din profitul brut ) = 316.870 mii lei

fond de participare a salariaților la profit ( reprezentând 10% din profitul net) =

= 253.410 mii lei

fond de dezvoltare ( reprezentând 50% din profitul net ) = 1.267.355 mii lei

dividende = 697.075 mii lei

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

CONCLUZII PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ LA S.C. VITROMETAN S.A.

Analiza microeconomică și financiară constituie un important instrument al controlului economico-financiar și al conducerii unităților economice.

Având ca obiect de cercetare rezultatele economico-financiare , fenomenele și procesele economice studiate prin prisma raportului de cauza-efect al corelațiilor dintre factori și fenomene , dintre laturile activității unității economice , analiza microeconomică oferă informații și variante de măsuri utile conducerii , pentru asigurarea desfășurării eficiente a activității economice.

În mod concret , principalele concluzii și măsuri ce se impun pentru îmbunătățirea activității viitoare a S.C. VITROMETAN S.A. sunt:

În sfera contractării , achiziții , livrare se impune:

– reducerea cheltuielilor de aprovizionare prin procurarea de produse de la producătorii din județ sau de pe o raza sau distanta cât mai mica (aceasta va duce la reducerea cheltuielilor de transport)

– folosirea mijloacelor de transport de mai mare capacitate pentru aprovizionarea de la furnizorii mai îndepărtați

– circulația în plin a mijloacelor de transport în ambele sensuri

– reducerea timpilor de încărcare-descărcare prin mecanizarea acestor operațiuni

În unitățile de desfacere (comerț) trebuie să:

se realizeze o creștere a productivității muncii fizice pe fiecare vânzător

să se reducă pierderile prin o mai bună gospodărire a fondului de marfă și prin îmbunătățirea condițiilor de depozitare și manipulare

să se reducă stocurile prin creșterea vitezei de circulație a mărfurilor (aprovizionarea cu mărfuri cu desfacere rapidă) ceea ce va conduce la diminuarea dobânzii bancare

O atenție deosebită trebuie acordată reducerii pierderilor de timp în cadrul zilei de munca , circulația și fluctuația forței de muncă solicită: luarea unor măsuri de întărire a ordinii și disciplinei in muncă , îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Depășirile de norme de consum la unele materiale și existenta unui număr relativ mare de personal indirect productiv grevează costurile de producție și deci nivelul contabilității. Se impune deci ridicarea nivelului de calificare , stimularea materială pentru obținerea de economii din reducerea consumurilor de materiale , combustibil , energie.

În acest context , profitul capătă noi valențe fiind suportul financiar – pe lângă alte surse – al constituirii fondurilor , cu mențiunea că rezultatele financiare superioare trebuie să reprezinte o condiție și o sursă internă a prosperității întreprinderii și a personalului. Participarea beneficiarului în proporții mai mari la constituirea fondurilor de dezvoltare și stimulare a personalului, în autofinanțarea nevoilor unității diminuează necesarul de credite , volumul dobânzilor și intervenția bugetului de stat.

Rezerve mari de extindere a autofinanțării există și în sporirea masei beneficiarilor, ceea ce reclamă utilizarea la maxim a tuturor căilor de creștere a acestora.

Se impune folosirea pe scară largă a tehnicilor și metodelor avansate pentru elaborarea și implementarea unor studii și proiecte de organizare, care să contribuie în mod substanțial la utilizarea cât mai rațională a resurselor umane ,tehnice și materiale. Se cer structuri organizatorice fundamentate științific , efectuarea de analize-diagnostic, pentru analiza critică a stărilor de fapt și elaborarea de soluții în scopul creșterii eficienței economice a unității, de studii de marketing, bine fundamentate, de analiză a valorii, raționalizarea sistemului informațional și de evidență cu prelucrare automată a datelor.

Accentuarea umanizării raporturilor dintre factorii de decizie și cei de aplicare a deciziilor necesită perfecționarea structurii organizatorice prin trecerea raporturilor conducător-subordonat pe planul raporturilor conducător-colaborator, impunând promovarea tipului de conducător participativ.

Structurile organizatorice trebuie să devină mai flexibile, pentru a răspunde unor probleme majore ce se cer rezolvate cât mai eficient: introducerea și promovarea progresului tehnico-științific; dinamismul transformărilor interne și externe ale societății; perfecționarea organizării și conducerii activității economice, prin reducerea la maxim a verigilor intermediare; selectarea personalului de conducere a cărui autoritate de drept să fie cât mai mult determinată de competență. Este important ca normativele pentru construirea și conducerea formațiilor de lucru să fie adaptate la condițiile organizatorice, tehnologice și funcționale.

Descentralizarea planificării și restrângerea sistemului de indicatori – cu cât vor fi mai puțini indicatori cu atât vom putea vorbi mai mult de creșterea economiei întreprinderii, ceea ce va determina sporirea răspunderii consiliului de administrație pentru conducerea eficientă a activității.

După părerea mea, principalii indicatori care ar trebui să sintetizeze activitatea întreprinderii sunt: producția marfă, producția fizică, producția marfă vândută și încasată, cheltuieli totale și materiale, investiții, fonduri fixe, mijloace circulante, număr de personal, fond de salarii, precum și indicatorii de eficiență ce derivă din aceștia.

Existența unui birou separat de Analize Economice și Tehnice format din cei mai buni specialiști care avizează toate cheltuielile angajate de întreprindere , documentațiile pentru investiții și elaborarea preturilor la noile produse, care urmăresc modul de desfășurare a activității și oferă soluții pentru îmbunătățirea acesteia, are un rol important în cadrul întreprinderii.

Reorganizarea activității de programare a producției trebuie realizată ținând seama de necesitatea satisfacerii cererii , care în perspectivă va fi tot mai exigentă, și a concurenței – lege a pieței ce nu poate fi ignorată și care cere producție competitivă.

POSIBILITĂȚI DE SPORIRE A PROFITABILITĂȚII LA

S.C. VITROMETAN S.A.

Pentru creșterea profitabilității S.C. VITROMETAN S.A. sunt necesare unele măsuri de sporire a veniturilor și totodată unele măsuri de reducere a costurilor.

Sporirea veniturilor se face prin creșterea veniturilor din exploatare , creșterea veniturilor financiare , creșterea veniturilor excepționale.

Datorita faptului că în cadrul veniturilor din exploatare veniturile aferente realizării produselor , executării de lucrări , prestări de servicii , ocupă ponderea cea mai mare , se impune o creștere a acestor venituri. Sporirea veniturilor aferente producției realizate , lucrărilor executate si serviciilor prestate , poate avea loc prin sporirea volumului vânzărilor (volumul producției vândute si încasate).La rândul sau sporirea volumului producției realizate poate avea loc prin:

Măsuri de creștere a productivității muncii:

– introducerea în procesul de producție a unor utilaje , echipamente , cu parametrii superiori celor din unitate

– îmbunătățirea randamentului utilajelor , a normelor de servire

– folosirea eficienta a normelor de lucru ale personalului

– ridicarea nivelului de calificare al muncitorilor

Creșterea productivității muncii trebuie să se realizeze într-un ritm mai rapid decât creșterea salariilor , având in vedere ca o majorare a salariilor este justificata numai pentru compensările hotărâte prin acte normative și pentru indexările de salarii ca urmare a majorării curente a preturilor și tarifelor.

Măsuri de îmbunătățire a produselor:

– retehnologizarea producției

– asigurarea unui control tehnic de calitate operativ

– ridicarea calificării muncitorilor

– utilizarea de materii prime de calitate

– întreținerea corespunzătoare a utilajelor

Creșterea prețurilor de vânzare și a tarifelor. Creșterea preturilor de vânzare , ca măsură de sporire a veniturilor , trebuie să țină seama de faptul că prețul se stabilește în raport cu cererea și oferta de mărfuri. Deci nu este justificata o creștere a prețului de vânzare , dacă producția întreprinderii nu este cerută pe piață.

Realizarea unei structuri eficiente a producției – care poate avea loc prin creșterea ponderii produselor mai profitabile în totalul producției

În viitor , pentru creșterea profitabilității , este necesar ca întreprinderea să ia măsuri și pentru:

reducerea stocurilor de produse finite cu mișcare lentă sau fără mișcare și a soldurilor de facturi emise și neîncasate existente în întreprindere

aprovizionarea cu materii prime și materiale de calitate și la timp

încasarea la timp a contravalorii produselor expediate la beneficiar

creșterea productivității muncii

îmbunătățirea calității produselor

REGULI DE COMPORTARE A S.C. VITROMETAN S.A. ÎN VEDEREA MAXIMIZĂRII PROFITULUI

Se apreciază că o regula de bază pentru întreprindere este că ea trebuie să producă numai dacă ar pierde mai mult neproducând (Horowitz I. – Decision making and the theory of the firm , New York , Hold , Rinehart&Winston 1970)

Regula 1 : Nu trebuie să producă dacă veniturile totale (VT) din producția sa nu sunt mai mari sau egale cu costul total variabil (CV); Opțiunea de a produce trebuie să se ia în funcție de relația : VT≥CV.

În acord cu regula 1 se decide apoi: ce să se producă , în ce cantități , unde să se vândă și cum , etc.

Dacă o unitate suplimentară de producție adaugă mai mult la venit decât la cost , atunci aceasta contribuie la creșterea profitului. Invers se diminuează profitul.

Toate aceste decizii de dezvoltare a activității , cu unități suplimentare de producție , necesită cunoștințe și abilitate și implică un anumit risc din partea întreprinzătorului. De aceea , profitul trebuie să recompenseze efortul.

Regula 2 : Presupunând că întreprinderea merită să producă , va fi profitabil ca ea să-și extindă producția atâta timp cât venitul marginal (VM) este mai mare decât costul marginal (CM) și să păstreze aceasta extindere până când: VM = CM

Aceste două reguli pot fi reformulate în trei condiții necesare pentru ca o firmă să-și maximizeze profitul:

prețul (p) să fie cel puțin la fel de mare ca și costul variabil mediu (CVM):p≥CVM

venitul marginal (VM) să fie egal cu costul marginal (CM): VM = CM

să se realizeze acel volum de activitate care corespunde intersecției dintre curba costului marginal și curba venitului marginal.