Analiza Echilibrului Financiar Si al Rentabilității

=== cuprins+ ===

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR ȘI AL RENTABILITĂȚII

CUPRINS

Introducere 1

Capitolul 1. Prezentarea întreprinderii 3

1.1. Scurt istoric 3

1.2. Obiectul de activitate 4

1.3. Managementul întreprinderii 5

Capitolul 2. Echilibrul financiar al întreprinderii 8

2.1. Conceptul de echilibru financiar 8

2.2. Formele de manifestare ale echilibrului financiar 8

Capitolul 3. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii 10

3.1. Definirea și scopul analizei financiare 10

3.2. Analiza statică a echilibrului financiar 11

3.2.1. Bilanțul financiar 14

3.2.2. Bilanțul funcțional 18

3.2.3. Indicatorii echilibrului financiar și funcțional 22

3.2.3.1. Activul net contabil 23

3.2.3.2. Fondul de rulment financiar și fondul de rulment net global 24

3.2.3.3. Necesarul de fond de rulment 29

3.2.3.4. Trezoreria netă 33

3.2.4. Ratele echilibrului financiar 36

3.3. Analiza dinamică a echilibrului financiar 45

3.3.1.Construcția tabloului de finanțare 45

3.3.2. Interpretarea tabloului de finanțare 46

Capitolul 4. Ratele de rentabilitate 50

4.1. Ratele de rentabilitate financiară 50

4.2. Ratele de rentabilitate economică 53

4.3. Ratele de rentabilitate comercială 56

Concluzii și propuneri 60

Bibliografie 64

Anexe 66

=== Bilanţul întreprinderii SC ATLAS SA GALATI ===

Anexa nr. 1

Bilanțul întreprinderii S.C. „ NAVROM ” S.A. GALAȚI

RON

Anexa nr. 3

Situația creanțelor și datoriilor la întreprinderea S.C. „ NAVROM” S.A. GALAȚI 2007

RON

Situația creanțelor și datoriilor la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2008

Situația creanțelor și datoriilor la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2009

Anexa nr. 4

Situația activelor imobilizate – valori brute – la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2007

RON

Situația amortizărilor – la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2007

RON

Situația activelor imobilizate – valori brute – la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2008

RON

Situația amortizărilor – la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2008

RON

Situația activelor imobilizate – valori brute – la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2009

RON

Situația amortizărilor – la întreprinderea S.C. „NAVROM” S.A. GALAȚI 2009

RON

=== l ===

Capitolul 1

Prezentarea întreprinderii

1.1. Scurt istoric

Compania Navrom Galați a fost înființată în anul 1890 de către guvernul român sub numele de "Navigația Fluvială Română", societatea având dreptul de arborare a pavilionului national și fiind recunoscută de catre toate societățile de navigație ale țărilor riverane. Societatea si-a stabilit sediul în orașul Galați la data de 8 august 1890 iar dupa anul 1900 flota s-a dezvoltat permanent astfel încât în anul 1938 societatea avea un parc de nave superior altor companii de navigatie fiind în masură să transporte un volum de 900.000 tone mărfuri pe an. După cel de-al doilea război mondial, necesitățile de transport intern (în cabotaj) și de transport internațional au determinat construirea de noi barje și împingătoare făcând ca flota română pe Dunare să detină cea mai mare capacitate de transport dintre toate flotele dunărene.

Începând cu anul 1950, compania s-a modernizat permanent astfel că în perioada 1965-1989 parcul de nave fluviale a fost cel mai mare din Europa si pe locul doi în lume după S.U.A. În anul 1989 societatea a realizat cel mai mare trafic de marfuri, însumând 30,7 milioane tone. Prin reorganizarea întreprinderii de Navigație Fluvială în anul 1991 a luat fiintă compania de Navigație Fluvială Română "NAVROM" S.A., cu sediul la Galați. Începând cu anul 1992 societatea si-a modernizat permanent flota, investind în noi echipamente si construcții navale, pentru a se menține la nivelul cerințelor de pe piața europană de transport fluvial.

Anul 1998 a marcat cea mai importanta transformare a companiei, devenind o societate cu capital integral privat. Un an mai târziu, în 1999, compania a inițiat un amplu program de reorganizare care a condus la crearea actualului grup de firme Navrom.
În prezent C.N.F.R. NAVROM S.A. este o companie solidă, fiind permanent pregatita sa asigure solicitările de transport ale clientilor, pe orice sector al Dunării situat între Marea Neagră si Regensburg.

1.2. Obiectul de activitate

Compania NAVROM transportă anual peste 10 milioane tone mărfuri din cele mai diverse: minereu, cărbune, ciment, calcar, cereale, îngrășăminte, laminate etc. Aceste mărfuri parcurg atât rute interne (Galati, Constanta, Cernavoda, Medgidia, Mahmudia, etc.) cât si rute internaționale către Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania.
Flota companiei pentru transportul mărfurilor cuprinde împingătoare cu putere între 800 – 3400 CP, remorchere 560 CP , barje acoperite și fără capace cu capacități între 1000 – 3000 tone, șlepuri cu capacitate de 1000 tone si tancuri–barjă cu capacitate de 1300 tone.
Beneficiind de o finanțare IFC / Banca Mondială – compania a realizat în perioada 2006 – 2007 un program de modernizare a flotei care constă în remotorizarea și echiparea completă a 14 împingătoare de linie.Folosind aceste nave se asigură realizarea transportului a cca 14.500 tone de marfă într-un singur convoi pe rute interne si 10.000 tone pe rute externe. Drumul mărfurilor între Constanta si Rotterdam se scurteaza cu 5.000 de km pe traseul navigabil european Dunare-Rhin-Main. Pe acest traseu, compania NAVROM poate realiza în 20 de zile transporturi de marfuri de la Constanta la Regensburg.

Compania de Navigatie Fluviala Romana NAVROM Galați, firmă cu tradiție în domeniul transporturilor fluviale, având o structură modernă ce cuprinde grupul de firme Navrom, oferă cu profesionalism următoarele servicii:

Transport fluvial de mărfuri;

Manevre portuare în zona porturilor Galați și Agigea;

Reparații nave;

Traversarea Dunării cu bacul;

Transport fluvial de persoane și mărfuri între localițătile din Delta Dunării;

Croaziere pe Dunăre cu nave de agrement;

Activități turistice și de protocol;

Design și reamenajări nave.

1.3. Managementul întreprinderii

Compania de Navigație Fluvială Română NAVROM SA., este organizată conform Legii nr.31/1990 ca societate comercială pe acțiuni, cu capital integral privat. Capitalul social al societații este de 29.955.555 lei imparțit in 11.982.222 acțiuni cu valoarea nominală de 2,5000 lei. Acțiunile societății se tranzacționează la categoria I a Bursei de Valori București din data de 08.05.1998 sub simbolul COVG. Acționarii semnificativi conform rapoartelor BVB, sunt : T.T.S. Transport Trade Services S.A. care deține 9.707.163 de acțiuni, cu un procent de 81,0130% si alți acționari care detin 2.275.059 de acțiuni , cu un procent de 18,9870%.

Capitolul 2

Echilibrul financiar al întreprinderii

2.1. Conceptul de echilibru financiar

Ca noțiune generală, prin echilibru se înțelege starea de cumpănire a două mărimi una față de alta, iar prin echilibrare, actiunea de a aduce sau de a menține în stare de cumpănire.Starea de echilibru economic se caracterizează prin depășirea permanentă a dezechilibrelor economice dintre resursele economice și nevoile aferente activității economice.

Echilibrul financiar poate fi înțeles, în forma cea mai sintetizată, ca exprimând starea de egalitate și corelațiile dintre necesarul de resurse financiare si posibilitatea (sursele) de formare ale acestora, echilibru care este în permanență marcat și influențat de starea și mișcarea elementelor patrimoniale.

Starea de echilibru financiar este urmărită în cadrul întreprinderii prin intermediul a două procedee specifice contabilității, și anume: bilanțul contabil, pe seama căruia pot fi analizate stările de echilibru financiar pe termen lung și pe termen scurt; contul de profit și pierdere, pentru analiza rentabilității, respectiv de acumulare bănească.

Echilibru financiar al întreprinderii este reprezentat de egalitatea ce trebuie să existe între resurse (R) și necesarul de resurse (N), respectiv între venituri și cheltuieli.Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii constituie obiectul oricărei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cărora le este destinată.

2.2. Formele de manifestare ale echilibrului financiar

Formele concrete de manifestare ale echilibrului financiar sunt: solvabilitatea, lichiditatea si capacitatea de plată.

Solvabilitatea exprimă posibilitatea unui debitor de a dispune de suficiente bunuri în patrimoniul său pentru a fi în măsură să-si onoreze obligațiile scadente. Ea constituie un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care dorește să-și păstreze autonomia financiară și flexibilitatea gestiunii, și rezultă atât din echilibrul dintre fluxurile de încasări și fluxurile de plăti, cât și dintr-un fond de rulment net pozitiv, care presupune o bună adecvare între necesarul de finanțare pe termen lung (în active corporale și financiare) și resursele de finanțare cu caracter permanent (capitalurile proprii și îndatorarea la termen).

Gradul de solvabilitate se poate aprecia prin raportarea fondurilor proprii la datoriile scadente. În limbajul curent se afirmă că un agent economic este solvabil atunci când are capacitatea să-și onoreze toate plăile devenite scadente. Pentru aprecierea solvabilității unui agent economic, se calculează indicatorul Solvabilitate patrimonială (Sp), ca raport între Datorii și Pasiv.

Lichiditatea exprimă capacitatea unor active de a se transforma în bani într-o anumita perioada de timp. Gradul de lichiditate se exprimă ca un raport între activele întreprinderii și datoriile pe termen scurt. În bilanțul contabil, activele sunt așezate în ordine creșterii gradului de lichiditate, adică sunt întâi activele fixe și apoi activele circulante. Cu cât un activ este mai lichid, cu atât este mai ușor transformabil în cash (bani).Cele mai lichide elemente din activul bilanțier sunt chiar disponibilitățile bănești, iar cel mai putin lichide, imobilizările.

Capacitatea de plată reflectă potențialul unității de a face față, în orice moment, obligațiilor bănești cu și fără numerar, respectiv corelația între fluxurile de încasări și fluxurile de plăți. Capacitatea de plată depine de calitatea activității economice desfășurate de întreprindere, de optimizarea circuitului fluxurilor reale cu cele financiare și de modul cum întreprinderea își gestionează fondurile patrimoniale. Totodată, capacitatea de plată nu reprezintă doar o simplă reflectare a activității desfășurate de întreprindere; ea poate constitui o cauză pentru realizarea sau nerealizarea unor obiective economice, atât în interiorul, cât și în afara întreprinderii.

Capitolul 3

Analiza echilibrului financiar al întreprinderii

3.1. Definirea și scopul analizei financiare

Analiza echilibrului financiar al firmei urmărește reflectarea raporturilor de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare, dintre veniturile și cheltuielile aferente desfăsurării activității firmei pe termen lung, mediu și scurt. Echilibrul financiar se analizează pe termene, adică pe termen mediu și lung, prin compararea capitalurilor permanente cu activele imobilizate, pe termen scurt, prin compararea resurselor curente cu activele circulante, și global, prin compararea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment.

Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurențial.

Suma de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de rezultate și anexa de bilanț.

Analiza financiară urmărește să evidențieze modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt (obiectiv al analizei pe bază de bilanț) și treptele de acumulare bănească, de rentabilitate a activității întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit și pierdere).

Unul din obiectivele fundamentale ale analizei financiare îl constituie dezvoltarea și folosirea unui ansamblu de instrumente, practici și norme, în scopul de a caracteriza o gestiune financiară sănătoasă și echilibrată.

Pentru analiza echilibrului financiar s-au conturat două grupe mari de metode:

metode tradiționale bazate pe studiul bilantului;

metode bazate pe studiul fluxurilor financiare aparținând abordatilor dinamice.

3.2. Analiza statică a echilibrului financiar

Abordarea statică a echilibrului financiar constituie componenta tradițională a analizei financiare. În ciuda numeroaselor critici la care a fost supusă în ultimele două decenii, opinia dominantă este aceea că nu se poate renunța la acest tip de analiză.

Analiza statică furnizează răspunsuri cu privire la cel puțin trei probleme esențiale pentru aprecierea condițiilor echilibrului financiar:

structura patrimoniului și evoluția sa în timp;

corelația între lichiditățile cumulate ale firmei și scadențele pe care ea le poate anticipa la o anumită dată;

gradul de adecvare al compoziției resurselor corelate de întreprindere la utilizările pe care ea le finanțează.

Această abordare tradițională este completată de două noi concepții:

una, ,,funcțională" , care-și propune luarea în calcul a ciclurilor financiare, care pun în mișcare elementele bilanțului și ale tabloului de finanțare;

alta, în termenii ,,pool-ului de fonduri", în care accentul este pus, în principal, pe necesitatea coerenței între deciziile privitoare la finanțare și cele privind utilizarea fondurilor.

Suportul analizei statice îl constituie bilanțul, deoarece permite formularea unui diagnostic privind condițiile echilibrului financiar și al solvabilității și pune în evidență structura financiară a întreprinderii. Limitele acestui mod de abordare provine din faptul că bilanțul ne oferă o reprezentare a patrimoniului la un moment dat.

Analiza statică constituie o metodă adecvată pentru studiul modificărilor durabile ale structurii patrimoniului și, în special, pentru aprecierea echilibrului financiar. Analiza statică se poate face, fie în optică patrimonială, fie în optică funcțională.

Analiza statică în optică patrimonială se bazează, în principal, pe fondul de rulment și pe ratele lichidității. Analiza statică în optică funcțională permite trecerea la o analiză dinamică și se bazează pe relația fundamentală a trezoreriei. Cele două tipuri de analize sunt complementare și permit evidențierea echilibrului financiar.

3.2.1 Bilanțul financiar

Bilanțul financiar este rezultatul prelucrării informațiilor din bilanțul contabil cu scopul de a caracteriza echilibrul financiar al întreprinderii, lichiditatea si solvabilitatea, pentru a asigura baza de date suficientă calculării ratei rentabilității financiare sau economice.

Construirea bilanțului financiar este o activitate deosebit de dificilă, deoarece aprecierea exigibilității sau a lichidității în funcție de realitatea economică este o problemă delicată: realizarea acestei aprecieri presupune cunoașterea perfectă a întreprinderii pentru care se realizează bilanțul financiar și definirea unor criterii obiective în funcție de care să se realizeze evaluarea lichidității si a exigibilității elementelor patrimoniale ale întreprinderii.

Elementele de activ sunt structurate în funcție de creșterea gradului de lichiditate,

începând cu partea de sus a activului bilanțier. Lichiditatea reprezintă aptitudinea unui activ de a se transforma în monedă, fără termen și fără pierdere de valoare. Astfel, în activ se vor înscrie mai întâi elementele cele mai puțin lichide, respectiv imobilizările (necorporale, corporale și financiare), numite și nevoi permanente datorită rotației lente a capitalurilor investite.Se inscriu apoi activele circulante, având au un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările, motiv pentru care sunt numite și nevoi temporare.

Elementele de pasiv sunt structurate după gradul crescător de exigibilitate. Exigibilitatea reprezintă însușirea pasivelor de a deveni scadente la un anumit termen. Astfel, se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii (atât cele provenite de la acționari, cât și cele provenite din reinvestiri ale acumulărilor anterioare), apoi capitalurile din surse publice (subvenții, provizioane reglementate și alte fonduri). Aceste resurse nu au o anumită scadență, deci nu sunt exigibile decât în situații extreme de faliment și se mai numesc resurse permanente. Datoriile pe termen mediu și lung (cu scadența mai mare de un an) sunt incluse tot la resurse permanente. Datoriile pe termen scurt regrupează ansamblul datoriilor cu scadența mai mică de un an și se mai numesc resurse temporare.

Schematic bilanțul financiar arată astfel (Tabelul 3.1.):

Tabelul 3.1. Bilanțul financiar

În practică, determinarea elementelor din activul bilanțului financiar, pornind de la bilanțul contabil, se realizează astfel:

– mijloacele cu durata de exploatare mai mare de un an: pornim de la totalul activului imobilizat la valoarea netă din bilanțul contabil, care este modificat prin scăderea activelor fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare-dezvoltare) care nu au valoare economică, a imobilizărilor financiare ce ajung la scadență până la sfârșitul anului, fiind transferate la mijloace cu durata de exploatare mai mică de un an, precum și prin adăugarea activelor circulante, a căror scadență este peste un an. Activele fictive sunt acele active care nu au valoare economică pentru întreprindere, nu au valoare de piață, deci nu pot fi valorificate prin vânzare, adică transformate în bani. Astfel, există: active fictive din cadrul activelor imobilizate (cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetaredezvoltare) și alte active fictive (cheltuielile în avans).

– mijloacele cu durata de exploatare mai mică de un an:pornim de la totalul activului circulant la valoarea netă din bilanțul contabil, care este modificat prin scăderea activelor circulante a căror scadență este peste un an și a disponibilităților din casă și bancă, și prin adăugarea imobilizărilor financiare ce ajung la scadență până la sfârșitul anului;

– mijloacele de trezorerie reprezintă disponibilitățile din casă, bancă și alte valori.

Determinarea elementelor din pasivul bilanțului financiar, pornind de la bilanțul contabil, se realizează astfel:

– resursele cu scadența mai mare de un an: pornim de la totalul capitalurilor proprii din bilanțul contabil, la care se adună provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, conturile de regularizare cu scadența mai mare de un an (veniturile înregistrate în avans), și se scad toate activele fictive (cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare și cheltuielile în avans);

– resursele cu scadența mai mică de un an reprezintă tocmai datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an din bilanțul contabil.

Pe orizontală, schema bilanțului financiar are două părți: partea de sus (nevoi și capitaluri permanente) care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun, și partea de jos (nevoi și resurse temporare), care evidențiază dimpotrivă conjunctura, ciclul de activitate.

Pornind de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operații de finanțat și durata mijloacelor de finanțare corespunzătoare, bilanțul financiar pune în evidență două reguli principale ale finanțării: nevoile permanente vor fi acoperite din capitaluri permanente (regula echilibrului financiar pe termen lung) și nevoile temporare vor fi finanțate din resurse temporare (regula echilibrului financiar pe termen scurt).

Când sursele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești, întreprinderea dispune de un fond de rulment, de un excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanțare a imobilizărilor ce poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante. Deci, fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară, care permite întreprinderii să facă față, fără dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt.

3.2.2 Bilanțul funcțional

În afara bilanțului financiar, în practica financiară a analizei patrimoniale se mai utilizează și bilantul funcțional. În acest caz se renunță la aspectele de lichiditate pentru activ și de exigibilitate pentru pasiv.Întreprinderea se prezintă ca o masă, o multitudine de mijloace și de resurse care trebuiesc grupate numai dupa natura sau destinația lor.

În bilanțul funcțional, posturile de activ și de pasiv ale bilantului contabil se regăsesc grupate după natura și destinația lor. Bilanțul funcțional permite analiza echilibrului financiar și a structurii financiare a intreprinderii la un moment dat (la sfarșitul exercițiului), de asemenea permite aprecierea nevoilor in funcție de categoriile de resurse existente, ajută la calculul marjei de siguranță financiară și la luarea deciziilor unei intreprinderii, privită sub aspectul resurselor de finanțare utilizate in desfășurarea activității.

Schematic, structura bilanțului funcțional (Tabelul 3.2.)este următoarea:

Tabelul 3.2. Bilanțul funcțional

Activul bilanțului funcțional se determină astfel:

– mijloacele stabile grupează imobilizările necorporale, corporale și financiare din bilanțul contabil la valoarea brută și din cheltuielile înregistrate în avans care au durata mai mare de un an, deoarece acestea sunt cheltuieli înregistrate în prezent, dar care se referă la exerciții financiare viitoare, nivelul lor, incidența asupra viitorului conferindu-le un caracter de investiție.

– activele circulante ale exploatării grupează stocurile, oricare ar fi natura lor la valoarea brută și creanțele din exploatare: creanțele comerciale (Clienți – Clienți creditori+ Efecte de încasat/primit), creanțele sociale (creanțe față de salariați, creanțe față de stat și instituții publice etc.), creanțele fiscale (creanțe din impozite și taxe, TVA de recuperat etc.), cheltuielile constatate în avans, care se referă la activitatea de exploatare;

– activele circulante în afara exploatării grupează acele creanțe care nu au în contrapartidă contabilă un venit din exploatare: decontările cu grupul și asociații cu sold debitor, decontările din operații în curs de clarificare cu sold debitor, debitorii diverși, dobânzile aferente creditelor acordate, valorile mobiliare de plasament ale societăților necotate la bursă etc.

– mijloacele de trezorerie grupează disponibilitățile bănești din casă, bancă, alte valori și valorile mobiliare de plasament ale societăților cotate la bursă.

Pasivul bilanțului funcțional se determină astfel:

– resursele durabile grupează capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, veniturile în avans, totalul amortizărilor și provizioanelor pentru depreciere și datoriile financiare pe termen mediu și lung, indiferent de scadența lor (împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, creditele la bănci pe termen mediu și lung, alte împrumuturi și datorii financiare și leasingul);

– pasivele de exploatare grupează datoriile de exploatare, care sunt legate de activitatea de exploatare a întreprinderii: datoriile comerciale (Furnizori – Furnizori debitori + Efecte de plată), inclusiv creditele pe termen scurt acordate de bănci pentru derularea operațiunilor de importexport, datoriile sociale (datoriile față de personalul salariat pentru munca depusă, contribuțiile la asigurările sociale, fondul de șomaj, asigurările sociale de sănătate, fonduri speciale etc.) și datoriile fiscale (TVA de plată, impozit pe profit, alte impozite și taxe legate de activitatea de exploatare etc.);

– pasivele în afara exploatării grupează datoriile întreprinderii legate de activitatea financiară și din activitatea extraordinară a întreprinderii: dobânzile aferente creditelor primite, decontările cu grupul și asociații cu sold creditor, decontările din operații în curs de clarificare cu sold creditor, creditorii diverși, dividendele de plată etc.

– pasivele de trezorerie grupează creditele bancare pe termen scurt și conturile curente descoperite.

Analiza funcțională a bilanțului contabil presupune o analiză în termeni de mijloace- resurse a posturilor bilanțiere, regrupându-le în funcție de cicluri ( de investiție, finanțare, expoatare). Necesarul de Fond de Rulment al Exploatării este elementul esențial al acestei analize, căci în funcție de valoarea acestuia se va determina Fondul de Rulment.

Necesarul de finanțat trebuie să fie acoperit prin Fondul de Rulment. Excedentul sau insuficiența acestei acoperiri constituie trezoreria.

3.2.3. Indicatorii echilibrului financiar si funcțional

Indicatorii echilibrului financiar după bilanțul financiar sunt: fondul de rulment financiar, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă.

Realizarea echilibrului funcțional este pusă în evidență de cele patru niveluri ale bilanțului funcțional: fondul de rulment net global, nevoia de fond de rulment pentru exploatare, nevoia de fond de rulment în afara exploatării și trezoreria netă. În optica funcțională, realizarea echilibrului financiar al întreprinderii nu presupune doar existența unui fond de rulment pozitiv ca marjă de siguranță, ci a unui fond de rulment acoperitor nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare.

Scopul calculării indicatorilor este de a caracteriza echilibrul financiar al firmei:

post factum acești indicatori arată structura surselor de finanțare folosite pentru desfășurarea activității;

ante factum (predictiv) acești indicatori arată în ce măsură firma are nevoie să apeleze la creditele bancare (credite de trezorerie).

3.2.3.1. Activul net contabil

Activul net contabil sau situația netă reprezintă capitalurile proprii, calculate ca diferență între activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) și datoriile totale externe (numai față de terți și nu de acționari).

Situația netă = Activ – Datorii totale

Spre deosebire de capitalurile proprii, noțiunea de situație netă este mai restrictivă, excluzând din categoria acestora subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate (Situația netă = Capitaluri proprii – Subvenții pentru investiții – Provizioane reglementate), elemente susceptibile de a fi grevate de datorii sau de a angaja creanțe fiscale. De aceea, indicatorul situația netă este mai relevant, exprimând valoarea activului realizat la un moment dat. Acest indicator interesează nu numai acționarii și proprietarii întreprinderii,

care vor să cunoască valoarea pe care ei o posedă, dar, în egală măsură, și creditorii pentru care activul realizabil constituie gajul creanțelor lor.

Situația netă pozitivă si crescătoare reflectă o gestiune economică sănătoasă. Această creștere este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și a altor elemente de acumulări (de exemplu raporturi din exercițiile precedente). Creșterea situației nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, și anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii capitalutilor proprii.

Situația netă negativă evidențiază o situație prefalimentară. Aceasta este consecința încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare. Suma acestor pierderi a consumat integral capitalurile proprii, iar partea neacoperită rămâne în sarcina creditorilor, ca rezultat al asumării riscului de insolvabilitate al întreprinderii. În această situație, datoriile totale contractate de întreprindere au depășit valoarea activului real.

3.2.3.2. Fondul de rulment financiar și fondul de rulment net global

Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilanțului financiar, constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF) și poate fi stabilit prin doua modalități:

1. FRF = (R>1an) − (M > 1 an ) . În această ipoteză, fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente degajată de etajul superior al bilanțului, pentru a acoperi nevoi de finanțare din partea de jos a bilanțului;

2. FRF = [(M <1an) +MT]− (R <1 an ) . În această ipoteză, fondul de rulment financiar evidențiază surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinanțată din datoriile pe termen scurt.

În funcție de mărimea elementelor din partea de sus a bilanțului, pot fi puse în evidență următoarele situații:

a) (R>1an) > (M > 1 an )⇒ FRF > 0 . Deoarece fondul de rulment financiar este pozitiv, capitalurile permanente finanțează o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a activelor imobilizate nete. Această situație pune în evidență realizarea echilibrului financiar pe termen lung și contribuția fondului de rulment financiar la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt.

b) (R>1an) < (M > 1 an )⇒ FRF < 0 . Valoarea negativă a FRF reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, contrar regulii de finanțare: nevoile permanente sunt finanțate din resurse permanente. Această situație generează un dezechilibru financiar, care trebuie analizat în funcție de specificul activității desfășurate de întreprinderea respectivă. Dezechilibrul poate fi considerat o situație periculoasă, alarmantă în cazul întreprinderilor cu activitate industrială, fiind o situație permisă întreprinderilor cu activitate comercială, pentru care datoriile față de furnizorii de mărfuri pot fi asimilate resurselor permanente.

c) (R>1an) = (M > 1 an )⇒ FRF = 0 . Această situație, mai puțin probabilă în practică, implică o armonizare totală a structurii resurselor cu necesitățile de alocare a acestora.

În funcție de mărimea elementelor din partea de jos a bilanțului, pot fi puse în evidență următoarele situații:

a) [(M< 1an) +MT] > (R< 1 an )⇒ FRF > 0 . În această situație, activele circulante transformabile în lichidități într-un termen scurt, vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, ci și degajarea de lichidități excedentare. Această situație reflectă o perspectivă favorabilă întreprinderii, sub aspectul solvabilității sale.

b) [(M< 1an) +MT] < (R< 1 an )⇒ FRF < 0 . În această situație, activele circulante transformabile în lichidități sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt și reflectă la prima vedere o stare de dezechilibru, o situație defavorabilă sub aspectul solvabilității. Dacă însă, scadența medie a activelor circulante este mai apropiată decât cea a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat și în condițiile unui fond de rulment negativ. Acesta este cazul întreprinderilor cu activitate comercială, la care cea mai mare parte a clienților efectuând plățile la zi, apare posibilitatea de stingere a obligațiilor față de furnizorii la termen.

c) [(M < 1an) +MT] =(R< 1 an )⇒ FRF = 0 . În această situație, foarte puțin probabilă în practică, activele circulante acoperă strict datoriile pe termen scurt, fără posibilitatea degajării unui excedent de lichiditate.

Fondul de rulment poate fi analizat și după bilanțul contabil, adică în funcție de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii și datorii cu scadență mai mare de un an), analiză care pune în evidență gradul în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile permanente și proprii.

În acest sens, se poate determina fondul de rulment net sau permanent astfel:

FRperm = Cperm −AInete , unde:

FRperm = rata fondului de rulment permanent;

Cperm = capitalurile permanente;

AInete = active imobilizate nete.

Acest fond de rulment permanent are două componente: fondul de rulment propriu și fondul de rulment împrumutat. Indicatorul care reflectă gradul de autonomie financiară este fondul de rulment propriu ( FRP ), adică excedentul capitalurilor proprii (CP ) în raport cu activele imobilizate nete (AInete ): FRP = CP −AInete .

Fondul de rulment împrumutat ( FRI ) reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt: FRI = FRperm − FRP sau FRI = datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an.

Surplusul resurselor durabile în raport cu valorile imobilizate reprezintă Fondul de rulment funcțional sau fondul de rulment net global (FRNG) disponibil pentru finanțarea operațiilor ciclului de exploatare. În acest caz relația de determinare a FRNG este:

FRGN = RD – MS , unde:

RD = resurse durabile; MS = mijloace stabile.

Aceeași valoare a FRNG este dată de mărimea nevoilor ciclice și de trezorerie rămasă nefinanțată de resursele ciclice și de trezorerie, stabilită conform expresiei:

b) FRGN = ( MC + AT) – ( RC + PT) , unde:

MC = mijloace ciclice, care se determină astfel: MC = ACE +ACIE ;

RC = resurse ciclice, care se determină astfel: RC = PE + PIE .

3.2.3.3. Necesarul de fond de rulment

Pornind de la un anumit echilibru, care trebuie sa existe între nevoile temporare si resursele temporare, bilanțul patrimonial pune în evidență un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment (NFR).

Nevoia de fond de rulment (NFR ) se determină astfel:

NFR = (M < 1 an)− [(R < 1an)−CBTS], unde:

CBTS = creditele bancare pe termen scurt.

Dacă NFR este pozitivă, ea semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu reursele temporare posibile de mobilizat. Situația în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților.

Dacă NFR este negativă, ea semnifică un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante, sau necesități temporare mai mici decât sursele temporare posibile de mobilizat. Asemenea situație poate fi apreciată favorabil, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai mari, adică s-au urgentat încasările și s-au relaxat plățile. Acesta este un caz frecvent întâlnit la întreprindele cu activitate comercială, datorată creditelor-furnizor mult mai mari decât creditele-clienți. În acest caz, NFR negativă constituie o sursă temporară, care nu trebuie finanțată, ci dimpotrivă, ea finanțează fondul de rulment și trezoreria. În caz contrar, NFR negativă, evidențiază o situație nefavorabilă, datorată unor întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor, sau în activitatea de producție.

În cazul bilanțului funcțional nevoia de fond de rulment (NFR ) reprezintă diferența dintre mijloacele ciclice și resursele ciclice, respectiv diferența dintre nevoile de exploatare și în afara exploatării, pe de o parte, și datoriile de exploatare și în afara exploatării, pe de altă parte, astfel: NFR = MC − RC.

În cazul în care stocurile, creanțele de exploatare și diverse sunt aproximativ egale cu datoriile de exploatare și diverse, nevoia de fond de rulment tinde către zero, sau chiar adesea este negativă.

Nevoia de fond de rulment are două componente:

a. nevoia de fond de rulment de exploatare (NFRE ), care se determină astfel:

NFRE = ACE − PE ;

b. nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRIE ), care se determină astfel:

NFRIE = ACIE − PIE , de unde rezultă NFR = NFRE +NFRIE.

Dacă activele circulante de exploatare depășesc datoriile de exploatare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidențiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul celui atras din pasivele circulante. În acest context, NFRE capătă caracterul unei veritabile investiții ca și imobilizările de exploatare.

Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor și creanțelor la un nivel determinat de ciclul de exploatare, putem asimila surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele ciclice de capital cu o nevoie de finanțare permanentă. Este normal ca această nevoie să fie finanțată din fondul de rulment funcțional, care la rândul său apare ca un surplus de resurse permanente, stabile.

3.2.3.4.Trezoreria netă

Trezoreria netă (TN) corespunde confruntării dintre utilizări și resurse legate de operațiunile financiare pe termen scurt. Ea se calculează pornind de la diferența între fondul de rulment financiar (FRF) și nevoia de fond de rulment (NFR).

TN = FRF – NFR

TN pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar a întreprinderii. Dacă TN este pozitivă (FRF > NFR), atunci excedentul de finanțare, expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente se va regăsi sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casă. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbogățire a trezoreriei întrucât întreprinderea dispune din abundențăde lichidități care îi permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente și în deplină siguranță pe piața monetară și/sau financiară. Se poate vorbi, în acest caz, chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.

Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează o rentabilitate economică ridicată și posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață.

TN negativă (FRF < NFR) seminifică un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situație evidențiază dependența întreprinderii de resursele financiare externe. În acest caz, se urmărește obținerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital ( credite de trezorerie, credite de scont etc.). Chiar dacă TN negativă evidențiază o anumită dependență financiară, aceasta nu trebuie să fie interpretată implicit ca o stare de insolvabilitate. Pot exista întreprinderi, cu o asftfel de situație, care să supravețuiască și să prospere, dacă partenerii lor financiari acceptă menținerea resurselor de trezorerie încredințate acestora pentru acoperirea pasivului exigibil.

Echivalența între fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment corespunde unei situații în care echilibrul trezoreriei este perfect asigurat, fără excedent, sau fără deficit. Aceasta înseamnă că fondul de rulment financiar permite finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment (FRF = NFR) și atunci întreprinderea poate evita dependența sa față de resursele de trezorerie.

În bilanțul funcțional, nivelul trezoreriei nete (TN) este dat de valoarea (diferența) activelor și pasivelor de trezorerie, respectiv de nevoile de trezorerie excedentare și creditele bancare curente, care nu se reînnoiesc automat cu fiecare ciclu de producție.

TN = AT – PT

Cu cât pasivele de trezorerie cresc, cu atât mai mult situația financiară a întreprinderii devine vulnerabilă.

3.2.4.Ratele echilibrului financiar

Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind existența sau inexistența fondului de rulment (FR), a nevoii de fond de rulment (NFR) și a trezoreriei nete (TN) (indicatori de echilibru financiar).

Din această categorie fac parte ratele de finanțare și ratele de lichiditate.

Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, investiții care pot fi: strategice, de exploatare și de echilibru.

Rata de finanțare a imobilizărilor sau rata fondului de rulment evidențiază condițiile de finanțare ale imobilizărilor și se poate determina în funcție de caracteristicile fiecărui tip de bilanț:

după bilanțul financiar, se poate determina rata fondului de rulment financiar (R ) ca raport între resursele cu scadența mai mare de 1 an (R >1 an ) și mijloacele cu durata de exploatare mai mare de 1 an (M >1 an ): =

după bilanțul funcțional, se poate determina rata fondului de rulment funcțional (R), ca raport între resursele durabile (RD ) și mijloacele stabile (MS ):

după bilanțul contabil, se poate determina rata fondului de rulment permanent ( R ), ca raport între capitalurile permanente (C) și activele imobilizate nete (AI):. De asemenea, se poate determina și rata fondului de rulment propriu, ca raport între capitalurile proprii (CP ) și activele imobilizate nete:.

Rata autofinanțării investițiilor () măsoară partea investițiilor autofinanțate:, unde:

CAF = capacitatea de autofinanțare;

Iex = investițiile exercițiului;

ΔNFRE = reprezintă variația necesarului de fond de rulment din exploatare.

3. Rata de investire () arată proporția de investire a întreprinderii în cursul exercițiului, din valoarea adăugată de aceasta, făcând posibilă aprecierea creșterii societății în raport cu politica de investiții promovată: R.

4. Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare () exprimă măsura în care sursele permanente alocate exploatării, adică fondul de rulment de exploatare (zis și funcțional), acoperă partea cea mai stabilă din necesarul de fond de rulment. Această rată prezintă însă marele inconvenient de a compara un element static (FRNG – fondul de rulment net global) cu un element fluctuant (NFRE – necesarul de fond de rulment al exploatării). Formula de calcul este următoarea: .

Ratele de lichiditate sau de trezorerie caracterizează situația financiară a întreprinderii, pornind de la structura bilanțului financiar (etajul inferior al acestuia). În fapt, ratele măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. Ratele de lichiditate sunt semnificative în cazul unei comparații între întreprinderile din același sector sau între ratele cronologice realizate de aceeași întreprindere.

Gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt, este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprind:

rata lichidității generale (globale);

rata lichidității reduse;

rata lichidității imediate.

Rata lichidității globale (R) reflectă posibilitatea activelor curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface datoriile curente exigibile. Lichiditatea globală este considerată favorabilă atunci când rata lichidității generale este supraunitară(cuprinsă între 2-2,5).

R=, unde:

AC = active circulante;

PC = pasive curente (datorii exigibile pe termen scurt, sub 1 an).

Rata lichidității reduse (R) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități. Valorile de referință sunt minim 0,65, maxim 1.

R= =

Rata lichidității imediate () apreciază măsura în care datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești; pune în corespondență elementele cele mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt. Valorile de referință sunt 0,35 minim și 0,65 maxim.

4. Rata solvabilității pe termen mediu și lung () exprimă măsura în care întreprinderea poate achita datoriile totale, adică o măsură a garantării datoriilor prin patrimoniu. Totodată, această rată reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma, într-un termen scurt, în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Situația este considerată normală când valoarea ratei este > 1,5 iar valorile acceptabile aparțin intervalului [1; 1,5].

, unde:

datorii totale;

TA = total activ;

CP = capitaluri proprii.

3.3. Analiza dinamică a echilibrului financiar

Analiza dinamică permite diagnosticarea și explicarea dezachilibrului financiar pus în evidență prin analiza statică.

Chiar dacă analiza statică permite evaluarea dezechilibrului financiar la un moment dat, ea nu explică evoluția acestuia; în schimb, analiza dinamică evidențiază evoluția dezechilibrului financiar, însă nu indică amploarea acestuia. Așadar, cele două tipuri de analize sunt complementare și trebuie efectuate în același timp.

Analiza dinamică pornește de la fluxurile de fonduri și este determinată de operațiunile de exploatare și de operațiunile de capital ( de investiții și finanțare). Ea asigură legătura dintre studiul echilibrului financiar cu cel al performanțelor firmei.

3.3.1. Construcția tabloului de finanțare

Tabloul de finanțare este un documlent financiar important, deoarece pornind de la documentele de sinteză clasice cum sunt bilanțul și contul de rezultat, permite obținerea unor informații suplimentare asupra întreprinderii și care nu sunt furnizate de acestea în mod direct, cum ar fi: volumul investițiilor realizate, volumul datoriilor contractate, volumul dividendelor distribuite, nivelul capacitații de autofinanțare.

Pentru a constitui un tablou al fluxurilor de finanțare se aplică mai întâi principiul general al reconstituirii resurselor și utilizărilor, astfel:

Resursele corespund creșterii anumitor posturi ale pasivului sau diminuării unor posturi de activ;

Utilizările corespund creșterii anumitor posturi ale activului sau diminuării unor posturi de pasiv.

Cele de mai sus se reflectă în următoarea schemă:

Tabloul de finanțare este un tablou al mijloacelor și resurselor prin care se explică variația elementelor patrimoniale ale întreprinderii în cursul perioadei de referință și are două parți.

Prima parte a tabloului de finanțare dă variația fondului de rulment net global și explicația sa pornind de la resursele durabile (stabile) si alocările și alocările (mijloacele) stabile ale exercițiului. Această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiții și de finanțare promovată de întreprindere în decursul perioadei analizate.

ΔFRNG = ΔRD – ΔMS

Partea a doua a tabloului de finanțare analizează variația fondului de rulment net global punând în evidență variația necesearului de fond de rulment și a trezoreriei.

ΔFRNG = ΔNFRE + ΔNFRAE + ΔTN

Această parte analizează modul cum s-a utilizat fondul de rulment net global (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment) în asigurarea echilibrului funcțional între elementele ciclice ale bilanțului (utilizări și resurse ciclice) și ale echilibrului monetar dintre încasări și plăți.

3.3.2. Interpretarea tabloului de finanțare

În interpretarea tabloului de finanțare trebuie luate în considerare utilizările și resursele semnificative, adică modificările ce afectează partea de sus a bilanțului (achiziționarea de imobilizări, contractarea de împrumuturi de peste un an). Tabloul de finanțare permite aprecierea coerenței politicii financiare a întreprinderii, astfel:

analiza politicii de investiții și de finanțare a întreprinderii, evidențiindu-se rapid dacă investițiile sunt finanțate pe termen lung au nu;

verificarea faptului dacă principiile de echilibru financiar au fost aplicate în cursul perioadei curente, evidențiindu-se consecințele politicii pe termen lung asupra fondului de rulment.

Utilizările și resursele sub un an se caracterizează printr-o instabilitate și o discontinuitate în evoluție, elemente puțin favorabile unei analize exacte și corect motivate. Cu toate acestea, trebuie evidențiate consecințele politicii pe termen lung asupra activelor și pasivelor pe termen scurt și a variației nevoii de fond de rulment asupra trezoreriei.

Evoluția părții de jos a bilanțului este reprezentată într-o manieră care subliniază variațiile nete ale diferitelor posturi: stocuri, datorii pe termen scurt al exploatării, pentru NFR, apoi disponibilitățile și datoriile bancare pe termen scurt- pentru trezorerie.

Capitolul 4

Ratele de rentabilitate

Rentabilitatea exprimă eficiența resurselor financiare și materiale investite în activitatea de ansamblu a întreprinderii, măsurând profitabilitatea mijloacelor alocate, mai precis capacitatea lor relativă de a aduce profit. Măsurarea rentabilității este dată de un sistem de rate explicative, de eficiență, determinate ca raport între efectele economice și financiare obținute (acumularea brută, profituri, dividende etc.) și eforturile depuse pentru obținerea lor (totalul activ, activul economic, capitalurile proprii etc.) .

Ratele de rentabilitate evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor, permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitatea comercială) și a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau financiare (rentabilitatea financiară).

Rentabilitatea întreprinderii poate fi analizată prin trei categorii de rate:

ratele de rentabilitate financiară;

ratele de rentabilitate economică;

ratele de rentabilitate comercială.

4.1. Ratele de rentabilitate financiară

Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor propri, deci al plasamentului pe care l-au făcut acționarii când au cumpărat acțiunile întreprinderii.

Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o creștere a averii proprietarilor. Rentabilitatea financiară este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor și deci de structura financiară a întreprinderii. De aici rezultă că se impune următoarea regulă: rata rentabilității financiare trebuie să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piață pentru ca acțiunuile să fie atractive pentru investitori și pentru a crește cursul lor bursier.

În funcție de indicatorii utilizați la numărătorul raportului, rentabilitatea financiară a unei societați pe acțiuni poate fi exprimată astfel:

Rentabilitatea financiară netă () se determină astfel:

, unde:

RNE = Rezultatul net al exercițiului;

CP = Capitaluri proprii.

Aceasta măsoară remunerarea capitalurilor acționarilor aduse ca aport, sau a profitului net lăsat la dispoziția firmei pentru autofinanțare. Rata în cauză, reflectă corelația dintre profitul net, ca venit al acționarilor și capitalurile proprii ale întreprinderii.

Rentabilitatea financiară înainte de impozitare () se determină astfel:

, unde:

= Rezultatul curent înainte de impozitare;

CP = Capitaluri proprii.

Randamentul capitalurilor proprii () se determină astfel:

.

În situația în care capitalurile investite includ alături de capitalurile proprii și împrumuturi pe termen mediu și lung, se poate calcula și rentabilitatea financiară a capitalurilor permanente.

Rentabilitatea financiară a capitalurilor permanente () se determină astfel:

, unde:

Pn = Profitul net al exercițiului;

Dob = Dobânzi aferente împrumutului;

CP = Capitaluri proprii;

I = Împrumuturi pe termen lung și mediu.

Rentabilitatea astfel exprimată remunerează capitalurile proprii prin acordarea dividendelor, având și o dimensiune pentru remunerarea împrumuturilor prin plata dobânzilor. Rentabilitatea financiară este deci influențată de sursa de proveniență a capitalurilor investite fiind de aceea sensibilă la structura financiară a întreprinderii, respectiv la sitația îndatorării acesteia.

4.2. Ratele de rentabilitate economică

Rata rentabilității economice reflectă corelația dintre un rezultat economic și mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obținerea acestuia. În calculul ratei rentabilității economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării sau excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice totale (activul total) sau o parte a acestora.

Rata rentabilității economice este independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum și de elementele excepționale. Rata rentabilității economice are o accepțiune mai largă vizând, în esență, eficiența capitalului economic alocat activității productive a întreptinderii.

În funcție scopurile analizei se calculează mai multe rate de rentabilitate economică:

Rentabilitatea economică a activului total () se determină astfel:

, unde:

R= Rezultatul economic, care poate fi excedentul brut al exploatării, fie rezultatul exploatării;

TA = Total activ.

Rentabilitatea economică a activului economic () se determină astfel:

, unde:

A = Activul economic, ce se calculează astfel: A = AI +NFR + Disp , în care:

AI = Imobilizările la valoarea brută;

NFR = Necesarul de fond de rulment calculat pe baza Bilanțului funcțional;

Disp = Disponibilități (Casa și conturile la bănci).

Rentabilitatea economică înainte de impozitare () se determină astfel:

, unde:

RC = rezultatul curent înaintea deducerii cheltuielilor cu dobânda și a impozitului pe profit, care se calculează astfel: Rc = RC + Ch , în care:

RC = rezultatul curent;

Ch = cheltuielile cu dobânda;

C = capitalul angajat, care valoric este egal cu activul economic.

4.3.Ratele de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială sau ratele marjelor beneficiare apreciază randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată.

Există următoarele categorii de rate comerciale:

Rata marjei comerciale () este utilizată îndeosebi de întreprinderile cu activitate comercială. Se determină astfel: , unde:

MC = Marja comercială;

V = Venituri din vânzări de mărfuri.

Această rată pune în evidență strategia comercială a întreprinderii analizate. Astfel o MC redusă (insuficientă) implică cheltuieli generale riguroase și deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj, etc. Din contră, MC ridicată (importantă) reclamă cheltuieli generale sporite și deci servicii mai bune către clienți.

Rata marjei brute de exploatare (), sau rata EBE măsoară nivelul rezultatul

brut de exploatare independent de politica financiară, politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale.

, unde:

EBE = Excedentul brut al exploatării;

CA = Cifra de afaceri.

Această rată indică aptitudinea proprie a activității de exploatare de a degaja profit. Valoarea ridicată a ratei EBE reflectă posibilitatea financiară de reînnoire rapidă a echipamentelor întreprinderii.

Rata marjei nete () exprimă eficiența globală a întreprinderii, respectiv capacitatea sa de a realiza profit și de a rezista concurenței pe piață.

, unde:

RNE = Rezultatul net al exercițiului;

CA = Cifra de afaceri.

Această rată prezintă facilități de calcul, deoarece nu presupune o pregătire prealabilă a datelor, fiind recomandată în analizele financiare vizând perioade scurte dar și întreprinderi mici.

Rata marjei nete de exploatare () sau rata privind rentabilitatea exploatării pune în evidență eficiența activității de exploatare.

, unde:

RE = Rezultatul exercițiului.

Rata marjei brute de autofinanțare () măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi.

, unde:

CAF = Capacitatea de autofinanțare.

Rata marjei asupra valorii adăugate () măsoară rezultatul brut de care dispune întreprinderea după deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri și cheltuieli de personal) pentru 100 lei bogăție creată (dacă se exprimă procentual).

, unde:

VA = Valoarea adăugată.