Analiza Echilibrului Financiar la S.c. Mecord Siroco S.a

Economie

Analiza Echilibrului Financiar la S.c. Mecord Siroco S.a

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

ECHILIBRUL FINANCIAR

1.1. Continutul noțiunii de echilibru financiar

1.2. Forme de manifestare a echilibrelor economice

CAPITOLUL II

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C MECORD SIROCO S.A

2.1.Prezentarea generală a S.C MECORD SIROCO S.A

2.2.Analiză financiară și echilibre financiare

2.3.Analiza statică

2.3.1.Instrumentele analizei

2.3.2.Activul net contabil

2.3.3.Analiza fondului de rulment

2.3.4.Analiza necesarului de fond de rulment

2.3.5.Analiza prin rate de finanțare

2.3.6.Analiza trezoreriei nete

2.4.Analiza dinamică

2.4.1.Tabloul de finanțare

2.4.1.1Constructia tabloului de finanțare

2.4.2 Realizarea tabloului de finanțare la S.C MECORD SIROCO S.A

CAPITOLUL II

FORME DE MANIFESTARE A ECHILIBRULUI FINANCIAR

3.1.Solvabilitatea

3.2.Lichiditatea

3.3.Capacitatea de plată

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Tema lucrării mele de disertație se intitulează: „Gestiunea Echilibrului Financiar” la întreprinderea SC Mecord Siroco SA în perioada 2008-2010.

Am ales această temă deoarece am vrut să învăț mai multe cunoștințe cu privire la echilibrul financiar al unei întreprinderi.

În primul capitol , denumit “Echilibrul financiar” am incercat să mă familiarizez cu noțiunea de echilibru financiar și modul în care autorii au definit echilibrul financiar în lucrările lor.

Capitol II, cu titlul “Analiza echilibrului financiar la SC Mecord Siroco SA” cuprinde prezentarea generală a societății. De asemenea am prezentat formele de maifestare a echilibrelor economice, care dupa modul de manifestare în timp poate fi dinamic și static. În cadrul subcapitolului “Analiza statică” am vorbit de instrumentul care sta la baza analizei si anume, bilantul contabil,care oferă o informație retrospectivă, sau cel mult actuală.Cu ajutorul acestuia în urmatoarele subcapitole am calculat indicatorii echilibrului financiar.

Un alt subcapitol este “ Analiza dinamică” care explică cum s-a realizat în timp echilibrul financiar constatat deja printr-o analiză statică. La fel ca si analiza statică și analiza dinamică se poate realiza atât pe baza bilanțului financiar cât și pe baza bilanțului funcțional. În cadrul acestui subcapitol am elaborat Tabloul de finanțare al SC Mecord Siroco S.A, pentru construcția lui avand la baza două bilanțuri funcționale succesive, precum și contul de profit și pierdere aferent.

Ultimul capitol al lucrării este denumit – “Forme de manifestare a echilibrului financiar”, astfel, realizarea echilibrului financiar presupune obținerea unor coeficienți optimi de lichiditate, capacitate de plată și solvabilitate.

CAPITOLUL I

ECHILIBRUL FINANCIAR

1.1.Conținutul noțiunii de echilibru financiar

În cadrul echilibrului unei întreprinderii, echilibrul financiar are un rol important, întrucât funcționarea întreprinderii presupune existența unei corelații între solicitările financiare ale organizației și resursele de satisfacere a acestora.

Autorii care au abordat în lucrările lor echilibrul financiar definesc conceptul în mod diferit.

Ioan Mihai în lucrare „Analiza economico-financiară” afirmă că „echilibrul financiar este definit de egalitatea dintre venituri și cheltuieli.Într-o determinare financiară, acesta arată egalitatea dintre sursele financiare și mijloacele economice necesare bunei desfășurării a activității de comercializare și exploatare pe termen lung și scurt”.Ioan Aurel Giurgiu consemnează că:”Starea de echilibru financiar poate fi definită din două puncte de vedere diferit.Astfel, prin echilibru financiar al unei întreprinderii se poate înțelege corespondența dintre nevoile de capitaluri, pe de o parte și posibilitatea obținerii lor, pe de altă parte.Echilibrul financiar mai poate fi definit și din punctul de vedere al utilizării capitalurilor ca egalitate între capitalurile avansate în circuit, pe de altă parte și pe de altă parte de capitalurile recuperate, apte de a fi reavansate sau rambursate.”

Horia Cristea consideră echilibrul financiar ca fiind „o starea ce se caracterizează printr-un flux permanent de fonduri bănești de natură financiară prin sistemul întreprindere, dar cu păstrarea integralității sistemului”.

Ioan Bătrâncea este de părere că echilibrul financiar este „ componentă a echilibrului general al unei firmei care îmbracă două forme: echilibrul financiar al activității și echilibrul investițional, adică între resursele financiare și utilizările acestora”.

În opinia lui Gerogeta Vintilă care consemnează în lucrarea „Gestiunea financiară a întreprinderii” următoarele:”Într-o manieră generală, echilibrul financiar descrie ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, care domeniul financiar se traduce prin armonizarea nevoilor cu resursele.Resursele și utilizările reflectate în bilanț fiind variate se pretează la diferite concepții privind echilibrul.Astfel că noțiunea de echilibru financiar va fi elaborată în funcție de două concepții de elaborare a bilanțului: concepție patrimonială și concepțite funcțională”.

Teodor Hada consideră că „echilibrul financiar ca parte componentă a echilibrului economic este dat de egalitatea între încasări și plăți, între fonduri și resurse, egalitatea între capitalul economic și resursele sale de constituire”.

George Marin și Alexandru Puiu sunt de părere că la nivelul întreprinderilor, echilibrul financiar reprezintă concordanța dintre obligațiile de plată și creanțele de încasat prevazute prin bugetul lor de venituri și cheltuieli.

Mihai și Anișioara Adochiței consideră că echilibrul financiar exprimă egalitatea și corelațiile dintre necesarul de reurse financiare și posibilitățile de constituire a acestor resurse.

Alți autori sunt de părere că „echilibrul economico-financiar reprezintă un sistem de corelații prin care se stabilesc anumite proporționalități între diferite fluxuri financiare. El formează o premisă, dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei.Ca premisă, trebuie avute în vedere legăturile dintre necesarul de resurse materiale (în sens general) și posibilităție de finanțare”.

Gheorghe Stănescu și Constantin Avornicului consideră că „echilibrul financiar nu poate fi definit în mod obiectiv pentru toate intreprinderile”.

Echilibrul financiar al firmelor se bazează pe echilibrul utilizărilor,al resurselor și pe menținerea unor disponibilități în casă sau mijloace de plată echivalente pe care-l oferă creditul bancar.

Ca si concluzie la cele prezentate anterior, menționez că prin natura și implicațiile ei, problematica echilibrului financiar al unei întreprinderi este mereu actuală, iar estimarea echilibrului financiar este subordonat de obiectivele persoanelor care comandă sau studiază astfel de analize.Cu toate că există o serie de indivizi sau grurpuri interesate de succesul sau eșecul unei întreprinderi, cele mai importante grupri sunt: managerii, acționarii, creditorii.

1.2 Forme de manifestare a echilibrelor economice

Fiind componentă esențială a vieții sociale, activitatea economică este confruntată în permanență cu probleme de echilibru. Echilibrul întreprinderii apare ca o trebuință întrucât susține continuitatea activității economice. În acest sens, îmbunătățirea și perfecționarea conducerii economice, a activității economice-sociale sunt procese care însoțesc viața unei întreprinderii în contextul unui șir de interrelații ale tendințelor de echilibru cu factorii de dezechilibru.

Literatura de specialitate actuală consideră că „echilibrul general economic presupune existența unei concordanțe între necesarul de bunuri materiale și bunuri posibile de procurat; între necesarul de forță de muncă și forța de muncă disponibilă în perioada de referință; între posibilitățile de acoperire ale acestora cu bunuri și servicii și veniturile bănești ale populației; între necesarul de resurse valutare și resursele posibile de mobilizat în condiții date. Este vorba de volum și de o structură de resurse-materiale, umane, monetare, financiare și valutare corespunzătoare nevoilor și posibilităților economiei naționale într-o perioadă de timp determinată”

Indiferent de modalitățile de abordare a echilibrului economic al unei întreprinderi, considerăm că se impune stabilirea câtorva caracteristici cu caracter interogator referitoare la aceasta și anume:

Echilibrul economic financiar reprezintă o formă particulară de manifestare a echilibrului din natură și în special al celui din biologie, deoarece viața economică se prezintă ca un sistem „viu”, ce nu poate fi concepută în afara existenței și acțiunii factorului uman.

Echilibrul economic financiar este o stare care tinde sistemul deschis de tip cibernetic numit „economie”, care este alcătuit dintr-o multime de subsisteme. Starea de echilibru „perfect” sau deplin nu poate fi atinsă decât ca excepție, ceea ce a condus la necesitatea dezvoltării în gândirea economică a unor teorii ale dezechilibrului;

Economia, la fel ca orice organism viu, se află într-o continuă transformare și mișcare, drept pentru care echilibrul economic trebuie văzut ca un echilibru dinamic, indiferent dacă îl abordăm dintr-o perspectivă dinamică sau statică .

Echilibrul macroeconomic se poate înfăptui numai dacă mai întâi sunt asigurate o serie de echilibre parțiale, unde echilibrul microeconomic are rolul determinant.

După modelul de manifestare în timp, echilibrul economic este privit dinamic și static.

a) Echilibrul economic dinamic pe termen scurt se realizează în condițiile unor modificări în restricțiile procesului creșterii economice, presupunând însă alinierea imediată a acestuia la evoluția celui mai deficitar factor de producție, ceilalți rămânând insuficient utilizați.

b) Echilibrul economic static este considerat doar o ipoteză, neexistând în realitate.Un astfel de echilibru s-ar caracteriza prin manifestarea unor schimbări nesemnificative între diferite procese economice sau subsisteme ale economiei naționale, care nu modifică tendința dominantă.

În funcție de „de modul de exprimare a rezultatelor activității economice și conținutul proceselor economice, echilibrul economic îmbracă următoarele forme” :

-Echilibrul economic material care reprezintă o stare de potrivire relativă între volumul, structura și calitatea producție, pe de o parte și nevoile de consum final și de producție sub aspect cantitativ, calitativ și structural pe de altă parte.

-Echilibrul economic valoric care exprimă concordanța relativă între diferitele structuri valorice ale rezultatelor economice, exprimate în etalon monetar și eforturile depuse pentru obținerea lor.În cadrul acestuia se disting forme specifice, și anume:

echilibrul monetar reprezentând existența sau crearea unor măsuri de reglementare a unui raport optim între masa banilor din circulație și sumele de bani reclamate de efectuarea normală a tuturor operațiilor economice care se realizează prin intermediul banilor;

echilibrul financiar care reflectă echivalența între resursele financiare necesare înfăptuirii unor obiective prestabilite și posibilitățile efective de procurare a acestor resurse.

CAPITOLUL II

ECHILIBRULUI FINANCIAR

LA S.C. MECORD SIROCO SA

2.1. Prezentarea generală a societății comerciale S.C Mecord Siroco S.A

Societatea care face obiectul analizei financiare este S.C MECORD SIROCO S.A Societatea comercială MECORD SIROCO S.A este o societate acțiuni, cu sediul în localitatea Oradea, strada Ioan Ciordas , numărul 1. Este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J05/633/2011, cod fiscal 228296462. Activitatea preponderentă pe care aceasta o desfășoară, cod și denumire clasa CAEN: 2932 – Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule. Bilanțul contabil este întocmit pe baza datelor din evidența contabilă, în concordanță cu Normele Metodologice de închidere elaborate de Ministerul Finanțelor. Situațiile financiare sunt întocmite și prezentate în conformitate cu prevederile Legii contabilității și OMF nr 306/2002, și reflectă situația societății S.C. MECORIAR

LA S.C. MECORD SIROCO SA

2.1. Prezentarea generală a societății comerciale S.C Mecord Siroco S.A

Societatea care face obiectul analizei financiare este S.C MECORD SIROCO S.A Societatea comercială MECORD SIROCO S.A este o societate acțiuni, cu sediul în localitatea Oradea, strada Ioan Ciordas , numărul 1. Este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J05/633/2011, cod fiscal 228296462. Activitatea preponderentă pe care aceasta o desfășoară, cod și denumire clasa CAEN: 2932 – Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule. Bilanțul contabil este întocmit pe baza datelor din evidența contabilă, în concordanță cu Normele Metodologice de închidere elaborate de Ministerul Finanțelor. Situațiile financiare sunt întocmite și prezentate în conformitate cu prevederile Legii contabilității și OMF nr 306/2002, și reflectă situația societății S.C. MECORD SIROCO S.A .

Firma MECORD Oradea a fost inființată în anul 1991, iar la data de 01.04.2011 s-a dizolvat prin lichidare rezultând MECORD SIROCO Oradea.

SC MECORD SIROCO Oradea este o firmă care se ocupă cu producția de accesorii pentru autovehicule, cu îndeosebi în domeniul încălzitoarelor auto (aerotermele Siroco), având și ca obiect de lucru, prelucrările mecanice.

Frima dispune de mașini cu comandă numerică pentru prelucrări prin strunjire și frezare, de prese mecanice și hidraulice având și tehnologii de sudare în mediu protector.

Societatea are certificatul ISO 9001 / 2008, iar produsele din domeniul auto sunt certificate și ele cu ceritficatul RAR.

Analiza financiară și echilibre financiare

Analiza financiară a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea ,din necesități practice, când bancherii solicitau informații pentru evaluarea și aprecierea garanțiilor societăților care doreau să efectueze un împrumut.La început informațiile se refereau la o analiză sumară a verificări anumitor echilibre financiare și a solvabilității , dar, odată cu dezvoltarea și diversificarea agenților economici bunăoară și ca urmare a creșterii rolului băncilor și instituțiilor financiare în economie, crește complexitatea analizei financiare.

Analiza financiară reprezintă un ansamblu de instrumente și metode care permite aprecierea performanțelor unei întreprinderi și a situației financiare a acesteia.

Obiectivele urmărite de către analiza financiară diferă în funcție de cele două tipuri de analiză financiară:

analiza internă – urmărește identificarea potențialului de degajare a fluxurilor nete de trezorerie (cash – flow);

analiza externă –urmărește echilibrul financiar realizat la nivelul fondului de rulment, al trezoreriei nete și rentabilitatea întreprinderii.

Analiza financiară pe baza bilanțului evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar având urmatoarele obiective :

echilibrul pe termen lung atunci când impune comparației capitalului permanent cu activele imobilizate (fond de rulment net);

echilibrul curent, atunci când se predispune comparației obligațiile pe termen scurt cu activele circulante (nevoia de fond de rulment);

echilibrul pe termen scurt, fondul de rulment se compară cu nevoia de fond de rulment rezultând trezoreria netă.

Echilibrului financiar depinde de intereselor creditorilor firmei de a obține rambursarea creanțelor lor și de a primi remunerația cuvenită.

Analiza echilibrului financiar ajută și pentru a alege strategia optimă de finanțare asigurată de costul minim al procurării capitalurilor,dar în primul rând ajută la aprecierea solvabilității agentului economic, cerută, în principal de creanțierii și creditorii acestuia.În vederea obținerii unor răspunsuri precise cu privire la realizarea echilibrului financiar s-au conturat două tipuri de analiză:

analiza statică, utilizează metode ce se bazează pe studiul bilanțului ;

analiza dinamică, folosește metode bazate pe studiul fluxurilor financiare.

2.3. Analiza statică

Abordarea statică a echilibrului financiar al unei întreprinderi constituie o componentă tradițională a analizei financiare. Deși în ultimele două decenii au existat numeroase critici aduse analizei statice, opinia dominantă este că nu se poate renunța la această analiză.

Analiza statică oferă răspunsuri la cel puțin trei probleme esențiale pentru aprecierea condițiilor unui echilibrului financiar:

structura patrimoniului și evoluția acesteia în timp;

corelația între lichiditățile cumulate ale firmei și scadențele pe care firma le poate anticipa la o anumită dată;

gradul de adecvare al compoziției resurselor colectate de întreprindere la utilizările pe care le finanțează.

Are la bază bilanțului contabil, care în funcție de modificările care i se aduc, poate fi de două feluri:

bilanțul financiar, pe baza căruia se realizează analiza lichiditate – exigibilitate;

bilanțul funcțional, cu ajutorul căruia se face analiza funcțională.

2.3.1 Instrumentele analizei

Analiza financiară la nivelul unei întreprinderi se bazează pe informația financiară contabilă cu privire la activitatea acesteia. Informațiile necesare sunt sintetizate în bilanțul contabil.

Bilanțul contabil poate fi interpretat din mai multe puncte de vedere,existând trei concepții:

concepția juridică,

concepția economică,

concepția financiară.

Conform concepției juridice, bilanțul contabil este format din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică care aparține unui titular de patrimoniu.

Într-o abordare economică, părțile bilanțului contabil, respectiv activul și pasivul contabil sunt considerate două mărimi ale aceleași realități economice, respectiv ale capitalurilor de care dispune o entitate patrimonială.

Pe lângă cele doua abordări prezentate mai sus, bilanțul contabil permite și o abordare financiară care pune în evidență relația dintre sursele (resursele) fondurilor și nevoile (utilizările) cărora le sunt alocate fondurile. Astfel, pasivul apare ca o sinteză a obligațiilor contractate (concepția juridică), sau ca o inventariere a surselor finanțate (concepția financiară), în timp ce activele corespund unor drepturi patrimoniale (concepția juridică), sau unor alocări de fonduri pentru achiziționarea acestor drepturi (concepția financiară).

Bilanțul contabil oferă o informație retrospectivă, sau cel mult actuală,astfel pentru o reflectare cât mai bună și completă a perspectivelor financiare ale agentului economic se impun o serie de modificări aduse bilanțului contabil.Modificările urmăresc adaptarea acestuia, în vederea facilitării analizei financiare pe baza datelor sale și au în vedere lucrările de transformare a bilanțului contabil în bilanțuri specifice analizei statice:

bilanțul financiar;

bilanțul funcțional.

2.3.2 Activul net contabil

Situația netă sau “Activul net contabil” (ANC), exprimă averea netă a acționarilor.Analiza lichiditate-exigibilitate se sprijină pe concepția patrimonială a întreprinderii, dar și pe criteriile de clasificare a posturilor bilanțiere. În cadrul acestui tip de analiză, întreprinderea apare ca și o entitate juridico-economică ce deține un patrimoniu, inventariat în activul și pasivul bilanțului. Bilanțul contabil sintetizează starea patrimonială la un moment dat, prin prezentarea activului și pasivului întreprinderii la închiderea exercițiului.

ANC = ACTIV TOTAL – DATORII TOTALE

Activul net contabil este indicatorul care pune la dispoziție informații privind situația patrimoniului net (situația netă), evidențiind activul neangajat în datorii. Diferența dintre activul total și datoriile totale încheiate oferă o principală evaluare a întreprinderii la data încheierii exercițiului. Această relație fundamentală a bilanțului exprimă situația netă a întreprinderii, respectiv averea netă a acționarilor.Pe lângă această accepțiune, mai există și o alta potrivit căreia situația netă este egală cu capitalurile proprii din care trebuie excluse subvențiile pentru investiții și provizioanele reglementate. În acest caz situația netă (SN) se determină astfel:

SN = Capital propriu – (Subvenții pentru investiții + Provizioane reglementate)

Analiza situației nete poate fi completată prin raportul contabil net (Rcn) care arată ponderea averii acționarilor în totalul activ.

Rcn = ACN / AT x 100

Prin raportul contabil net se calculează gradul de independență financiară a patrimoniului. Valorile acestui indicator sunt acceptate doar în situația în care activul neangajat în datorii este mai mare de 35% din activul total al întreprinderii.

Tabel 1.

ANC = AT – DT

Rcn = (ANC / Activ total) x 100

Pe perioada analizată, respectiv 2008-2010, situația netă are o evoluție ascendentă ceea ce înseamnă o creștere a averii acționarilor. În anul 2010 ANC înregistrează o creștere față de 2009 de 3,89%.In perioada 2008-2010, situația netă are o evoluție oscilară cu tendința de creștere în 2010 față de 2009. Creșterea activului net este consecința reducerii într-un ritm mai mare a datoriilor totale – 12,80 % în 2010.În ceea ce privește raportul net contabil, el cunoaște o evoluție oscilantă de la un an la altul.

Evoluția activului net contabil și a raportului net contabil este pusă în evidență prin graficele următoare:

Figura 1. Variația activului net

2.3.3 Analiza fondului de rulment net

Resursele economice reprezentate de bilanț sunt abordate din două puncte de vedere si anume: al modului de utilizare și al provenienței:

Din punct de vedere al modului de utilizare sunt denumite utilizări, ele diferențiindu-se în utilizări stabile sau permanente și utilizări temporare.

Ca mod al provenienței resursele economice sunt denumite și surse permanente sau surse temporare.

Plecând de la un anumit echilibru care trebuie să existe între durata unei operații de finanțare și durata mijloacelor de finanțare corespunzătoare, bilanțul financiar pune accent pe două reguli ale finanțări :

nevoile permanente a fondurilor bănești vor fi acoperite din capitaluri permanente, mai ales din capitaluri proprii;

nevoile temporare se vor îmbraca din surse temporare.

Aceste două reguli arată echilibrul financiar pe termen scurt și echilibrul financiar pe termen lung . Dacă sursele permanente sunt mai mari decât alocările stabile, excedentul obținut poate fi utilizat pentru finanțarea alocărilor temporare, respectiv pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor.

Poziția strategică a fondului de rulment îi conferă o valoare informatică deosebită, care face ca o mare parte a analiștilor să îl privească ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar al întreprinderii.

Literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe accepțiuni cu privire la noțiunea de fond de rulment,

fond de rulment brut sau total;

fond de rulment net;

fond de rulment străin;

fond de rulment propriu.

A. Fondul de rulment brut sau total reprezintă ansamblul resurselor care acoperă valorile de exploatare, valorile realizabile pe termen scurt și lichidităților din cont și in casa.Această noțiune își are originea din practica afacerilor, fiind cunoscută în limbajul curent ca „fond de casă”, datorită faptului că respectivele elemente de active circulante se caracterizează printr-o lichiditate crescută.

Din punct de vedere financiar,noțiunea cu cea mai mare importantă, o are fondul de rulment net sau permanent cu ajutorul căruia se pot obține informații cu privire la :

condițiile echilibrului financiar;

modalitățile de finanțare a investițiilor corporale, necorporale, financiare.

B. Fondul de rulment net se definește ca fiind excedentul de resurse financiare care se eliberează în urma acoperirii activelor permanente din resurse permanente și care va fi folosit pentru finanțarea activelor curente.Fondul de rulment net este o partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete ce este afectată finanțării ciclului de exploatare.Fondul de rulment net apare ca o marjă de siguranță pe care o obține șeful întreprinderii pentru a face față nevoilor sale de finanțare provenite din exploatare.

Relațiile cu ajutorul cărora se poate determina fondul de rulment net sunt următoarele:

FRN = RESURSE PERMANENTE – UTILIZĂRI PERMANENTE

FRN = CAPITAL PERMANENT – ACTIVE IMOBILIZATE NETE

Ambele dintre modalitățile de stabilire a fondului de rulment scot în evidență două aspecte diferite, dar complementare, ale aceluiași indicator.

Indiferent de modalitatea de calcul, trebuie menționat însă, că există decât un singur fond de rulment.Unii analiști sunt de părere că afirmația conform căreia fondul de rulment este un indicator al solvabilității și aceasta este greșită,deoarece nu se poate face o legătură simplă și clară între nivelul și semnul fondului de rulment și riscul de faliment al unei întreprinderi. S-au remarcat situații în care o întreprindere care deși are un fond de rulment scăzut sau chiar negativ, și-a putut garanta solvabilitatea, pe când altele pot fi insolvabilechiar dacă au fond de rulment cu nivel ridicat.Aceste obiecții pot fi înlăturate prin utilizarea în cadrul analizei, pe lângă fondul de rulment net și a altor indicatori:

nevoia de fond de rulment;

lichiditate activelor circulante

exigibilitate datoriilor sub un an.

C. Fondul de rulment propriu este o partea din capitalurile proprii care intrec valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante.

Fondul de rulment propriu = Capital propriu – Active imobilizate nete

Această parte a fondului de rulment net evidențiază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante, relevând de fapt gradul de autonomie financiară a întreprinderii.

D. Fondul de rulment străin este o parte din datoriile pe termen lung și mediu care depășesc valoarea imobilizărilor nete și sunt destinate finanțării activelor circulante. Când capitalurile proprii nu pot acoperii integral nevoile permanente atunci se apelează la surse externe de finanțare a împrumuturilor pe termen mediu sau lung.

FRs = FONDUL DE RULMENT – FONDUL DE RULMET PROPRIU

Astfel, fondul de rulment străin scoate în evidență participarea împrumuturilor pe termen lung și mediu la finanțarea activelor circulante.

În analiza financiară, pentru aprecierea nivelului FRN se recomandă următoarele metode:

a)analiza în corelație cu sectorului de activitate;

b)analiza prin metoda ratelor.

a) Sectorul de activitate are o influență hotărâtă asupra valorii fondului de rulment. Pentru întreprinderile cu un ciclu de activitate de 3-6 luni, fondul de rulment trebuie să finanțeze circa 40% din activul său circulant, iar pentru întreprinderile industriale fără probleme specifice legate de stocuri, fondul de rulment este 10% din cifra de afaceri sau reprezintă 20% din activul circulant. În sfera distribuției activitatea se poate derula în condiții normale având fond de rulment foarte mic sau chiar negativ. În acest caz se explică, că în acest sector creanțele au o pondere și o durată de rotație mică, comparativ cu datoriile care au o pondere mai mare și o rotație relativ mai lentă.

b) Ratele principale ale fondului de rulment folosite în analiza financiară sunt urmatoarele:

viteza de rotație a FRN (VFRN):

VFRN = (Fond de rulment net / Cifra de afaceri) x 360

Viteza de rotație a fondului de rulment net cu ajutorul cifrei de afaceri este „marja de securitate a întreprinderii”. Specialiștii spun că pentru majoritatea întreprinderilor această rată trebuie să fie egală cu 30 până la 90 zile. Cu cât durata în zile a rotației este mai mică cu atât se recuperează mai rapid fondurile și , cifra de afaceri se realizează cu un necesar mai mic de fonduri.

rata de finanțare a activelor circulante din FRN (Rfac):

Rfac = (Fondul de rulment net / Active circulante) x 100

Rata de finațare a activelor circulante arată proporția în care resursele permanente alocate activelor curente le acoperă în mod efectiv.

rata finațării globale (Rfg) :

Rfg = (Fondul de rulment net/Necesarul de fond de rulent) x 100

Rata finanțării globale arată măsura în care excedentul nefolosit de resurse permanente acoperă nevoile ciclice neacoperite.

Calculul si analiza fondului de rulment la SC MECORD SIROCO SA

Tabel 2

FRN = Capital permanent – Activ imobilizat net

FRN = Activ circulant – Datorii pe termen scurt

PFRN = (FRN / Cpm) x 100; Rfac = (FRN / Ac) x 100

FRN a înregistrat în perioada 2008-2010 descrescatoare (FR > 0, Ac > DTS), ceea ce înseamnă că se înregistrează o micșorare a capitalului permanent.În anul 2010 FRN crește cu 8,32% față de 2009, reprezentând 45,94 % din capitalul permanent, evoluție datorată creșterii capitalului permanent, mai precis a datoriilor pe termen lung într-o proporție mai mare decât activele imobilizate, dar in anul 2008 FRN înregistrează cea mai mare valoare din perioada analizată. În anul 2010, FRN a reușit să finanțeze 45,14% din activele circulante.

Fondul de rulment scade în această perioadă și din cauza reducerii capitalului propriu ca urmare a retragerii unor sume importante prin dividende.

Figura 2 Ponderea FRN în Capitalul permanent

Structura fondului de rulment

Tabel 3

FRp = Cpr – Ain

FRs = FRN – FRp

În perioada analizată fondul de rulment scade, această situație este de multe ori vazută a fi negativă, deoarece resurse permanente acoperă într-o mai mică măsură activele circulante. Scăderea fondului de rulment poate fi compensată printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante.

Figura 3. Valoarea FRp și FRs in total FRN

Viteza de rotație a fondului de rulment net

Tabel 4

Numărul de rotații (Nr) = CA / FRN

VFRN = (FRN / CA) X 365

Din punct de vedere al vitezei de rotații a fondului de rulment, durata în zile a unei rotații se afla în jurul marjei de securitate maximă. Având în vedere compararea FR cu CA , mărimea optimă a FR ar trebuie să reprezinte 1/3 din CA. În acest caz FR nu înregistrează mărimea optimă în perioada analizată.

2.3.4. Analiza necesarului de fond de rulment

Plecând de la echilibrul care trebuie să existe între nevoile temporare și resursele temporare, bilanțul patrimonial pune în evidență un alt indicator important al echilibrului financiar numit necesarul de fond de rulment (NFR). Toate operațiunile cuprinse de cele patru faze ale ciclului de exploatare generează fluxuri de natură materială, care sunt însoțite imediat sau nu de fluxuri monetare, adică de încasări și plăți. De obicei între fluxurile de încasări și fluxurile de plăți există decalaje, care duc la apariția creditelor acordate clienților, respectiv creditelor primite din partea furnizorilor.Stocurile și creanțele agentului economic reprezintă imobilizări temporare care se vor materializa în încasări, dar până atunci trebuie acoperite din alte resurse. Ele formează nevoile de exploatare sau în afara exploatării.În cazul în care resursele temporare nu reușesc să acopere nevoile ciclice, un excedent de nevoi temporare apare, care trebuie acoperit din alte resurse:

creditele pe termen scurt;

fondul de rulment (excedentul de resurse stabile).

Excedentul de nevoi ciclice rămase după acoperirea activelor curente având la bază resurselor curente reprezintă necesarul de fond de rulment (NFR). Practic, necesarul de fond de rulment este partea din activele ciclice ce trebuie subvenționat din resurse stabile.

Dacă luăm în considerare natura nevoilor și a resurselor temporare, în necesarului de fond de rulment (NFR) distingem două componente:

1.necesarul de fond de rulment care ii revine activității de exploatare (NFRe);

2.necesarul de fond de rulment în afara activității de exploatare (NFRae).

NFRe reprezintă nevoile ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente având la bază resurselor curente provenite din activitatea de exploatare și care vor trebui să fie acoperite cu resurse permanente. Se calculează ca diferență între nevoile curente de exploatare de exploatare și resursele ciclice de exploatare.

Analiza nevoii de fond de rulment din exploatare trebuie legată cu obiectul de activitate, modul de organizare a activității, evoluția cifrei de afaceri și contextul economic în cadrul căruia își desfășoară activitatea întreprinderea.

NFRae reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente provenite din activității de exploatare și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Se calculează ca diferență între resursele ciclice din afara exploatării și necesitățile ciclice din afara exploatării.

Este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare să dețină o pondere majoritară și în creștere în necesarul de fond de rulment. Analiza modificării necesarului de fond de rulment în afara exploatării, presupune analiza influenței fiecărei componente a NFRae, însă marja de intervenție a agentului economic privind mărimea acestora este foarte redusă, fapt pentru care voi insista numai asupra necesarului de fond de rulment din exploatare (NFRe).

Calculul si analiza necesarului de fond de rulment

Tabel 5

NFR = (Stocuri + Creanțe + Cheltuieli in avans) – Datorii din exploatare

= Active curente – Pasive curente

RAC = (NFR / Active curente) x 100

Nevoia de fond de rulment reprezintã echilibrul pe termen scurt și are in vedere finanțarea activelor curente din surse ciclice.

În perioada analizată, respectiv 2009-2010 NFR are valori pozitive, dar descrescătoare ceea ce semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu necesitățile de alocare al ciclului de exploatare.Situația este apreciată ca fiind normală dacă este determinată de :

● creșterea vânzărilor (creșterea cifrei de afaceri).

o politică de investiții privind creșterea finanțării ciclului de exploatare.

Figura 5 Necesarul de fond de rulment

Pentru a determina dacă situația este favorabilă sau nefavorabilă trebuie analizate următoarele:

durata de rotație a stocurilor;

durata de rotație a creanțelor;

durata de achitare a furnizorilor.

Tabel 5

În urma analizei realizată, se constată că situația este apreciată ca fiind nefavorabilă din următoarele motive:

are loc o creștere a duratei în zile a unei rotații a creanțelor de la 150 zile în 2008 la 183 zile în 2009. Se poate observa ca în anul 2010 durata de rotație a creațelor scade, dar deoarece durata în zile a unei rotații depășește 30 zile înseamnă că întreprinderea se confruntă cu dificultăți în încasarea facturilor emise.

durata in zile de achitare a frunzorilor depașește și ea 30 de zile ajungand în anul 2010 la 78 de zile.

2.3.5 Analiza prin ratele de finanțare

Rata finanțării stabile

Tabel 6

Rfs = (Cacitalul permanent / Activ imobilizat net) x 100

Rata de finanțare a activelor imobilizate din sursele permanente exprimă gradul în care activele imobilizate la valoarea lor netă, sunt finanțate din capitaluri permanente (surse stabile), putând fi mai mică decât 100%, mai mare decât 100%, sau egală cu 100%

Pe toata perioada analizată (2008-2010), rata finanțării stabile a avut valori mai mari de 100%, ajungând la 215,64% în anul 2008; cea mai mica valoare înregistrând-o în 2009 (178,71%). Aceasta înseamnă că în acești doi ani Rfs fiind > 100:

-activele stabile sunt integral finanțate din surse stabile;

-există un plus de surse permanente care constituie fondul de rulment global.

Figura 6 Evoluția ratei de finanțare stabile

Rata finanțării ciclice

Tabel 7

Rfc = (Pasive ciclice / Active ciclice) x 100

Stadiul indicatorului pe perioada 2009-2010 este mai mic decât 100% și anume, 66,20% pentru anul 2010, respectiv 66,24% pentru anul 2008,acesta arătând de fapt că resursele ciclice au acoperit parțial nevoile ciclice, rezultând un surplus de nevoi temporare (NFR).

În continuare este prezentat graficul care evidențiază evoluția ratei finanțării ciclice pe cei trei ani: 2008, 2009 și 2010:

Figura 7 Evoluția ratei finanțării ciclice

Rata finanțării globale

Tabel 8

Rfg = (FRN / NFR) x 100

Rata finanțării globale măsoară proporția în care NFR face parte din sursele permanente (FR). În acest caz rata finanțării globale nu depaseste 100% în anul 2009,

In perioada 2008-2010 Rfg este supraunitara si pozitiva si prezinta o tendinta de scadere in anul 2010, evidențiind o TN negativa in anii 2008-2009, astfel întreprinderea va fi nevoită să apeleze la credite pe termen scurt.

Din graficul următor se poate observa evoluția ratei finanțării globale:

Figura 8 Evoluția ratei finanțării globale

2.3.6 Analiza trezoreriei nete

Trezoreria netă(TN) înseamnă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a realizării unei activități eficiente. Ea reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată în urma unui exercițiu financiar. Reprezintă excedentul de lichidități rezultate după acoperirea excedentului de nevoi ciclice de către excedentul de resurse permanente. Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor, pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și a plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar. Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le face întreprinderea fiind de altfel, fie operațiuni de intrare de trezorerie, fie operațiuni de ieșire de trezorerie.

Relația de calcul pentru determinarea trezoreriei nete este:

Trezoreria netă= FRN – NFR

Din punct de vedere al modului de acoperire a nevoilor de finanțare, trezoreria netă poate fi:

nulă, când FRN = NFR;

pozitivă, când FRN > NFR;

negativă, când FRN < NFR.

Calculul si analiza trezoreriei nete

Tabel 9

TN = FRN – NFR

Deoarece FRN<NFR întreprinderea va apela la credite bancare pe termen scurt ceea ce duce la o creștere a dependenței față de partenerii financiari. Trezoreria netă negativă evidențiază un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului contabil , dar nu trebuie sa fie interpretată ca o stare de insolvabilitate.

Figura 9 Evoluția trezoreriei nete

2.4. Analiza dinamică

În opoziție cu analiza statică, sau alături de ea, a apărut necesitatea unei analize dinamice a bilanțului contabil, care să explice cum s-a realizat în timp echilibrul financiar constatat deja printr-o analiză statică. Aceasta pentru că echilibrul financiar este un echilibru dinamic, spre care agentul economic tinde perpetuu, căutându-și mereu centrul de gravitate.

La fel ca si analiza statică și analiza dinamică se poate realiza atât pe baza bilanțului financiar cât și pe baza bilanțului funcțional.Analiza funcțională evidențiază în special activitatea și rezultatele acesteia. Instrumentele folosite pentru atingerea obiectivelor sale sunt: tabloul soldurilor intermediar de gestiune și tabloul de finanțare.

Tabloul de finanțare

2.4.1.1 Construcția tabloului de finanțare

Majoritatea teoreticienilor apreciază că elaborarea unui tablou de finanțare nu are semnificație decât în cadrul concepției funcționale. Doar aceasta permite cunoașterea realizării echilibrelor financiare parțiale între diferitele activități și elemente care asigură funcționarea și dezvoltarea agentului economic.

Concepția funcțională diferențiază fluxurile de utilizări și resurse în trei categorii:

fluxuri specifice operațiunilor de investiții și de finanțare;

capacitatea de finanțarea exercițiului;

diferențele dintre fluxurile enunțate și contrapartida lor, mișcările de trezorerie.

Primele două categorii de fluxuri sunt legat de activitatea de investiții și de finanțare a agentului economic. Acestea indică baza materială și modalitatea de finanțare a agentului economic și totodată perspectivele sale de dezvoltare.A treia categorie de fluxuri este legată de activitatea de exploatare a agentului economic. Cele trei categorii de fluxuri au influență asupra trezoreriei care îi imprimă mișcări în sensul creșterii sau diminuării, ori fac necesară recurgerea la credite pe termen scurt. Compararea celor trei categorii de fluxuri duce la obținerea unor indicatori specifici concepției funcționale: fondul de rulment net global (FRNG), nevoia de fond de rulment (NFR), trezoreria netă (TN), conform următorului tabel:

Pentru construcția tabloului de finanțare sunt necesare două bilanțuri funcționale succesive, precum și contul de profit și pierdere aferent.

Tabloul de finanțare este format din două părți:

Prima parte analizează variația fondului de rulment net global (FRNG) având la bază elementelor din partea de sus a bilanțului.

Punctul de plecare în construcția tabloului de finanțare îl reprezintă excedentul brut al exploatării evidențiat în contul de rezultate.

Creearea tabloului de finanțare – partea întâi:

Relația de calcul pentru Δ FRNG este :

FRNG=ΔRS – ΔIS

Resursele stabile de care întreprinderea dispune în cursul exercițiului reprezintă variația resurselor stabile (ΔRS) între începutul anului și sfârșitul anului.

Întrebuințările stabile, realizate în cursul exercițiului, reprezintă variația întrebuințărilor stabile (ΔIS) între începutul și sfârșitul perioadei.

Resursele stabile sunt:

Capacitatea de autofinanțare (CAF)

Reducerea sau cesiunea elementelor de activ imobilizat:

cesiuni de imobilizări corporale și necorporale;

cesiuni de imobilizări financiare.

Creșterea capitalurilor proprii:

Creșterea datoriilor financiare, reprezintă noile împrumuturi contractate pe durata exercițiului (cu excepția creditelor de trezorerie):

Întrebuințările stabile sunt:

Plata dividendelor datorate în exercițiul precedent (în ipoteza simplificată în o parte din profitul net s-a repartizat pentru rezerve, iar diferența s-a distribuit sub formă de dividende).

Dividende = Rezultat n-1 – (Rezerve n – Rezerve n-1)

Achiziționarea elementelor de activ imobilizat:

Ib n = Ib n-1 + A – D

Ib n = imobilizări brute la 31.12.N

Ib n -1 = imobilizări brute la 31.12. N-1

A = achiziționări

D = diminuări

Cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerciții inglobează cheltuieli diferite cum ar fi: cheltuieli cu înființarea de șantier, emisiune a împrumuturilor, cheltuieli cu reparații majore, cheltuieli de emisiune a împrumuturilor, etc.

Rambursarea datoriilor financiare, respectiv amortismentele împrumuturilor practicate în timpul exercițiului.

Dn = Dn-1 + Creșteri – Rambursări

Variația fondului de rulment net global ( ΔFRNG) este subordonat atât de rezultatul activității de exploatare, cât și de schimbarea posturilor de bilanț privind imobilizările și resursele stabile.

Partea a doua a tabloului de finanțare expune variația fondului de rulment net global pe baza elementelor asezate în partea de jos a bilanțului funcțional și scoate în evidență aspectele conjuncturale ale activității și incidențele lor asupra trezoreriei. Această parte analizează modul cum s-a folosit fondul de rulment net global în asigurarea echilibrului funcțional între elementele ciclice ale bilanțului și al echilibrului monetar dintre încasări și plăți.

Creearea tabloului de finanțare – partea a doua:

Variațiile înscrise în tabloul de finanțare se obțin prin compararea valorilor brute dintre posturilor cuprinse în cele două bilanțuri succesive.Toate posturile de activ formează întrebuințări, care trebuie deci să fie finanțate.În consecință:

dacă un anumit post cuprins în bilanț înregistrează o creștere , această creștere degajă o nevoie de finanțare care se va trece în coloana „Nevoi””;

dacă un anumit post înregistrează diminuare, această diminuare produce o resursă de finanțare care se va trece în coloana „Degajări”.

Posturile de pasiv constituie resurse:

dacă un post crește, această creștere reprezintă o resursă suplimentară care se trece în coloana „Degajări”;

dacă un post se diminuează, această diminuare constituie o reducere de resurse, egală creșterii unei nevoi și se va trece deci în coloana „Nevoi”.

În tablou se regăsesc următoarele solduri:

sold A – înseamnă variația netă a exploatării

sold B –înseamnă variația netă în afara exploatării (ΔNFRae);

sold A + B – înseamnă variația nevoii de fond de rulment.

sold C – inseamnă variația netă a trezoreriei (ΔTN)

Total A + B+ C – înseamnă variația fondului de rulment net global (ΔFRNG).

Atât prima partea tabloului de finanțare, cât și a doua vor scoate în evidență același sold, dar cu semn opus.

Ecuația fundamentală pe care o arată tabloul de finanțare este:

Adică, variația fondului de rulment net global este reconstituibilă prin însumarea variației nevoii de fond de rulment cu variația trezoreriei nete.Soldul celor două tablouri este egal, dar de semn opus, datorită celor două modalități de determinare a fondului de rulment net global (FRNG) – tablou 1 : pasiv-activ; tablou 2 : activ-pasiv.

2.4.2 Realizarea tabloului de finanțare la SC MECORD SIROCO SRL

Societatea Mecord Siroco S.A este o societate pe acțiunii care a luat ființă la începutul anilor 1991, având capital integral privat. Sediul societății se află în localitatea Oradea, Strada Ioan Ciordaș,nr.1 fiind înregistrată la Registrul Comertului sub numarul J05/633/2011, codul fiscal este 28296462.

Tabloul de finanțare Pentru construcția acestui tablou am luat în calcul datele din bilanțul contabil de la începutul și de la sfârșitul anului 2010.

BILANT LA 31.12.2010

CAPITOLUL III

FORME DE MANIFESTARE A ECHILIBRULUI FINANCIAR

Atât echilibrul cât și dezechilibrul financiar se manifestă la nivelul unei întreprinderi prin consecințele pe care le exercită în planul solvabilității, lichidității și al capacității de plată.Astfel, realizarea echilibrului financiar presupune obținerea unor coeficienți optimi de lichiditate, capacitate de plată și solvabilitate.

3.1 Solvabilitatea

Solvabilitatea înseamnă capacitatea întreprinderii de a-și achita toate obligațiile bănești față de terți. Ea rezultă din echilibrul între fluxul încasărilor și cel al cheltuielilor.

Solvabilitatea mai reprezintă asigurarea unor fonduri bănești, a unor disponibilități capabile să susțină continuitatea exploatării, să permită un flux normal al fondurilor.Analiza solvabilității firmei se poate face recurgând la o serie de indicatori care să ne prezinte mai multe aspecte ale solvabilității.

În această lucrare voi folosi următorii indicatori:

solvabilitatea generală (Sg);

raportul de solvabilitate generală (RSg);

solvabilitatea financiară (Sf).

Solvabilitatea generală (Sg) ne arată măsura în care activele totale ale firmei acoperă datoriile totale ale întreprinderi.

Nivelul minim acceptat este de 1,66, sub acest nivel firma aflându-se in pericolul incapacității de plată. Nivelul optim al solvabilității generale este considerat 3,00.

Raportul de solvabilitate generală(RSg) arată ponderea activului contabil net (activul neangajat în datorii) în totalul pasiv.

Tabel 10

Sg = Activ total / Datorii totale

RSg = ANC / AT x 100

În toți cei patru ani indicatorul se află la limita minim acceptabilă. În anul 2008, tendința indicatorului este de scădere . Această scădere este determinată de creșterea foarte mare a datoriilor pe termen scurt, creștere confirmată de scăderea ponderii activului net contabil în totalul activului.Cu toate acestea indicele general de solvabilitate se află între limita minimă de 1,66 si cea maximă de 3.

Putem spune deci, că situația este favorabilă, întreprinderea nu se afla în pericolul incapacității de plată, concluzie ce poate fi urmărită pe baza graficului următor:

Figura 10 Solvabilitatea generală

Solvabilitatea financiară(Sf) arată măsura în care activele totale ale unei întreprinderi pot acoperii datoriile financiare totale.

Nivelul minim al solvabilității financiare acceptat este de 2,00 , sub acest nivel întreprinderea se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește plata datoriilor financiare totale.

Tabel 11

Sf = AT / Datorii financiare

Solvabilitatea financiară înregistrează valori sub valoarea minimă,cu excepția anului 2008 când inregistrează o valoare de 2,27. Din acest punct de vedere întreprinderea se află într-o situație favorabilă, având capacitatea de a-și acoperi integral datoriile financiare pe seama activelor.

Figura 11 Solvabilitatea financiară

3.2 Lichiditatea

Lichiditatea este un imperativ și o latură strategică a gestiunii financiare, chiar a supraviețuirii firmelor .Lichiditate reprezintă capacitatea unei firme de a își onora în orice moment datoriile, făcând să circule optim, lubrifiantul necesar, care este moneda. Astfel, pentru ca o întreprindere, să facă față datoriilor, trebuie sa dispună în orice moment de mijloace bănești cel puțin la nivelul plăților exigibile la termene foarte scurte și este indicat să se poată face față angajamentelor asumate”.

În acest caz se pot stabili:

lichiditatea curentă (Lc);

lichiditatea rapidă (Lr);

lichiditatea imediată (Li);

lichiditatea la vedere (Lv).

Lichiditatea curentă (Lc) reprezintă în ce măsură datoriile curente vor fi acoperite pe seama activelor curente.

Lc = Active curente / Pasive curente

Acest indicator dă posibilitatea să se verifice dacă capitalurile utilizate pentru finanțarea unei valori de activ vor rămâne la dispoziția întreprinderii pe o perioadă cel puțin egală cu durata acestui activ. În acest fel ar fi îndeplinită regula tradițională a echilibrului financiar minim. Valoarea maximă este de 2,00 iar valoarea minim satisfăcătoare a acestui indicator este de 1,00

Tabel 12

Lc = Ac / PC

Valoarea indicatorului se află sub valoarea minim acceptabilă în toti cei patru ani analizati. Rata curenta arată posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un timp cat mai scurt in lichiditati pentru a achita datoriile curente.

Daca valoarea pasivelor curente este mai mare decat valoarea activelor curente atunci rezultă că indicatorul e subunitar si aceasta ar putea arata ca finantarea pe termen scurt a fost folosita pentru procurarea de "active pe termen lung" .Acest lucru e considerat periculos, cu toate ca exista ramuri pentru care este considerată acceptabilă o valoare mai mica decat 1 a acestui indicator.

În graficul ce urmează se poate urmări nivelul valorilor înregistrate de lichiditatea curentă pe parcursul celor trei ani:

Figura 12 Lichiditatea curentă

Lichiditatea rapidă (Lr) reprezintă capacitatea firmei de a își onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități bănești și exprimă lichiditatea întreprinderii, excluzând stocurile din mijloacele curente de plată, acestea reprezentând elementul cu lichiditatea cea mai mare din activul circulant.

Valorile de referință ale indicatorului sunt:

valoarea minimă este de 0,65;

valoarea maximă acceptabilă este de 1,00.

Tabel 13

Lr = (Cr + Db) / PC

Valoarea indicatorului se află în 2008-2009 peste intervalul optim (0,65; 1), cu exceptia anului 2010 cand se afla peste valoarea maximă accepată,ceea ce inseamna că întreprinderea întâmpina unele dificultății în achitarea datoriilor.În rest,putem spune că întreprinderea își poate onora datoriile pe termen scurt din creanțe si disponibilități.

Acest fapt ne arată că întreprinderea nu se află în pericolul incapacității de plată, așa cum se poate observa și din graficul următor:

Figura 13 Lichiditatea curentă

Lichiditatea imediată (Li) – apreciază în ce măsura datoriile exigibile pe termen scurt pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești.

Valoarea minimă este de 0,35 în timp ce valoarea maximă este de 0,65. acest indicator cunoaște fluctuații a căror interpretare este cel mai adesea incertă.

Tabel 14

Li = (Disponibilități + Plasamente) / PC

Lichiditatea imediată arată măsura în care datoriile exigibile pot fi acoperite pe seama disponibilităților bănești. La acest indicator se constată o perioadă de oscilație de la un an la altul. În același timp se poate observa o scădere a nivelului lichidității imediate datorită creșterii într-o proporție mai mare a pasivelor curente față de creșterea valorii disponibilităților.

Pentru a realiza o analiză mai aprofundată și pentru a înțelege mai bine evoluția lichidității, valorile acestor indicatori pot fi analizați și prin prisma indicatorilor echilibrului financiar, precum și cu ajutorul ratelor de rotație calculate în zile ale stocurilor, creanțelor și furnizorilor.

Lichiditatea sau lipsa acesteia sunt determinate de modul de derulare și organizare a activelor și pasivelor circulante. Este necesar, de asemenea, să precizăm că un fond de rulment mai mare decât necesarul financiar al exploatării poate constitui o măsură de siguranță folositoare întreprinderii, atunci când datoriile pe termen scurt trebuie să fie rambursate .

3.3. Capacitatea de plată

Capacitatea de plată a întreprinderii reflectă felul în care întreprinderea poate satisface la termen obligațiile de plată cu mijloacele bănești de care dispune.

Capacitatea de plată este dependentă de lichiditate,fiind un factor component și în același timp, determinant al capacității de plată. La rândul său capacitatea de plată influențează echilibrul financiar și monetar. „Întreprinderea trebuie să dispună permanent de un volum de mijloace bănești determinat, capabil să asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile”.

Ea compară disponibilitățile bănești cu obligațiile întreprinderii și se calculează după următoarea relație, obținându-se o exprimare absolută:

Capacitatea de plată = Disponibilități bănești – Obligații

La nivelul întreprinderii vorbim despre capacitatea de plată dacă disponibilitățile bănești sunt mai mari decât obligațiile (D > O), ceea ce înseamnă că în orice moment există disponibilități pentru acoperirea obligațiilor. Când capacitatea de plată este mai mare decât zero (Cp > 0) și disponibilitățile bănești sunt mai mari decât zero (Db > 0), întreprinderea punctează o situație bună.

În calculul acestui indicator trebuie să se țină seama de resursele permanente, cu caracter stabil aflate la dispoziția întreprinderii,astfel, efortul de acoperire a obligațiilor de către disponibilități se va reduce.Deoarece mărimile absolute nu permit întotdeauna efectuarea unor comparații în timp și în spațiu datorită influențelor factorilor dimensionali se folosesc mărimile relative. Astfel, coeficientul capacității de plată (K) se determină cu relația:

K= (Disponibilitati/Obligatii)*100

Când K > 1 întreprinderea se află într-o situație bună.

Sintetizând, apreciem că există o dependență notabilă între capacitatea de plată și punctul de echilibru al întreprinderii.

Capacitatea de plată poate fi considerată corespunzătoare numai atunci când firma dispune, la un termen dat, de resurse monetare și de alte valori transformabile în scurt timp în monedă, în cantitatea corespunzătoare acoperirii obligațiilor exigibile. Capacitatea de plată impune, între altele, o corelare judicioasă a termenelor de plată a obligațiilor, cu cele de încasare a drepturilor bănești ale întreprinderii.

CONCLUZII

Scopul analizei financiare este de stabilire a unui diagnostic asupra situației financiare a întreprinderii când sunt identificate punctele tari și slabe ale gestiunii financiare. Pe baza acestui diagnostic are loc realizarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare în mediul concurențial. În sens general, finalitatea analizei financiare constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.În primul caz, când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii actuali sau salariații. Obiectivul urmărit este de a detecta unele eventuale situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a societății.

Aceste decizii se bazează pe de o parte, pe identificarea originii și cauzelor dezechilibrelor, iar pe de altă parte pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.În al doilea caz, când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii vor fi analiștii financiari, acționarii potențiali, partenerii tradiționali, organisme bancare și financiare sau chiar statul.

De data aceasta obiectivul urmărit este capacitatea întreprinderii de a produce profit, capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile, pe termen lung sau scurt (lichiditatea sau solvabilitatea întreprinderii), precum și valoarea întreprinderii. În cele mai multe cazuri utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrunderea în capitalul unei întreprinderi (acționari potențiali sau alte întreprinderi) sau pentru aprecierea solidității unui concurent.

Avand în vedere analiza activului net contabil pe întreaga perioadă analizată 2008-2010, are o valoare pozitivă și o tendință de creștere. Deci averea netă a acționarilor a crescut permanent pe acest interval, având loc realizarea obiectivului major al gestiunii financiare, maximizarea capitalurilor proprii și a activului net subvenționat din aceste capitaluri. Prin urmare firma se caracterizează printr-un grad ridicat de independență financiară a patrimoniului.

În ceea ce privește fondul de rulment intre ani 2009 + 2010 acesta scade datorită modificării rapide a activelor imobilizate decât modificarea capitalurilor proprii. Scăderea fondului de rulment poate fi compensată printr-o gestionare mai bună a activelor circulante. Totusi se înregistrează valori pozitive, ceea ce înseamnă că întreprinderea a dispus de resurse permanente pentru a-și acoperi o parte din necesitățile temporare (active circulante). Astfel,echilibrul financiar pe termen mediu și lung a fost asigurat pe ultimii ani de analiză.Creșterea capitalurilor proprii s-a făcut prin reinvestirea profitului, iar creșterea activelor imobilizate a fost mai puțin importantă, nedepășind astfel ritmul de creștere al capitalului propriu.

În ceea ce privește solvabilitatea financiară întreprinderea se află într-o situație favorabilă, având capacitatea de a-și acoperi integral datoriile financiare pe seama activelor.

Din punct de vedere al lichidități valoarea pasivelor curente este mai mare decat valoarea activelor curente atunci rezultă că indicatorul e subunitar si ar putea arata ca finantarea pe termen scurt a fost folosita pentru procurarea de "active pe termen lung" .Acest lucru e considerat periculos, cu toate ca exista ramuri pentru care este considerată acceptabilă o valoare mai mica decat 1 a acestui indicator

Punctele forte și punctele slabe ale S.C. MECORD SIROCO S.A. din punct de vedere al echilibrului financiar la sfârșitul perioadei de analiză sunt:

PUNCTE TARI: – existența echilibrului financiar pe termen scurt

– existența echilibrului financiar pe termen lung și mediu

PUNCTE SLABE: – inexistența echilibrului financiar current

– durata de achitare a frunizorilor depașește 30 de zile.

Măsuri de ameliorare a echilibrului financiar:

Pentru ameliorarea echilibrului financiar curent, care este nefavorabil întreprinderii se propun următoarele măsuri:

1) reducerea ciclului de fabricație prin: – perfecționarea, modernizarea și înnoirea tehnologiei;

– reproiectarea, modernizarea și înnoirea produselor.

2) reducerea costurilor de producție prin:

– diminuarea consumurilor specifice de materii prime, materiale, utilități, servicii;

– creșterea productivității muncii;- sporirea randamentului imobilizărilor fixe;

– raționalizarea cheltuielilor de conducere, administrare și servicii;

3) o bună gestionare a stocurilor prin:

– aprovizionarea ritmică cu resurse materiale;

– dimensionarea optima a loturilor de aprovizionat și a stocurilor de materiale, produse finite;

– o organizare mai bună a compartimentului de aprovizionare;

– eliminarea pierderilor, degradărilor și sustragerilor de materiale;

BIBLIOGRAFIE

1. Chirilă Emil – „Finanțele întreprinderilor”, Editura Universității din Oradea, 2001

2. Cristea Horia, Ștefănescu Nicolae – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Mirton, Timișoara, 1996

3. Deaconu Adela – „Bilanțul contabil al agenților economici”, Editura Intelcredo, Deva, 1999

4. Hada Teodor – „Finanțele agenților economici din România”, Editura Intelcredo, Deva, 1999

5. Meșter Cornelia, Lezeu Dorina, Pereț Adina – „Analiza economico-financiară”, Editura Universității din Oradea, 2001

6. Mihai Ioan – coordonator, Cazan Emil, Buglea Alexandru, Popa Lala Ion, Ștefea

7. Petre, Broșteanu Georgeta, Ivoniciu Paul, Pantea Marius – „Analiza situației financiare a agenților economici”, Editura Mirton, Timișoara, 1997

8. Neagoe Ion, Onofrei Mihaela – „ Finanțele și gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Ankarom, Iași, 1998

9. Paraschivescu M.D., Păvăloaia W. – „Modele de analiză și analiză financiară”, Editura Neuron, Focșani, 1994

10. Stancu Ioan – „Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza și gestiunea financiară”, Editura Economică, București, 1997

11. Toma Mihai, Alexandru Felicia – „Finanțe și gestiunea financiară”, Editura Economică, București, 1998

12. Toma Mihai, Brezeanu Petre – „Finanțe și gestiune financiară”, Editura Economică, București, 1996

13. Vintilă Georgeta – „Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderilor”, Editura didactică și pedagogică, București, 1998

14. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura didactică și pedagogică, 1999, Ediția a II-a

15. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura didactică și pedagogică, București, 1997