. Analiza Echilibrului Financiar LA S.c. Eurobanat Petrochem P S.r.l

Cap. 1. Prezentarea firmei

1.1. Elemente de identificare

Denumirea: S.C. EUROBANAT PETROCHEM-P SRL

Sediul social: Timișoara, str. Almăjului, nr. 19

Telefon/fax: 0256-123140

Nr. de înregistrare la O.R.C.: J.35/198/1991

Cod fiscal: R1815738

Forma juridică: – persoană juridică română

societate cu răspundere limitată

capital integral privat

Durata de funcționare: nelimitată

1.2. Scurt istoric

S.C. EUROBANAT PETROCHEM-P SRL a luat ființă în 1991, în conformitate și în temeiul următoarelor prevederi:

Statutul societății comerciale

Legea nr. 31 / 1990

1.3. Obiectul de activitate

Obiectul de activitate constă în:

domeniul principal al firmei este de transport rutier de mărfuri;

activitatea principală este de comerț cu carburanți, cod CAEN 505.

1.4. Principalii indicatori economicO-financiari

La 31.12.2002 s-au înregistrat următoarele valori ale indicatorilor economico-financiari:

Tabelul 1.1

PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI

CAP. 2. STAREA GENERALĂ A FIRMEI

2.1. DIMENSIUNEA AFACERII

Clasificarea firmelor după dimensiunea afacerii redă următoarele tipuri: mici, mijlocii și mari. Scopul clasificării este de a aprecia gradul de corelație între două premise esențiale pentru viabilitatea pe termen lung a unei afaceri. Aceste premise, ce caracterizează toate aspectele activității societății, sunt:

stabilitatea afacerii, care în general, este direct proporțională cu mărimea afacerii;

flexibilitatea afacerii, care, în general, este invers proporțională cu mărimea afacerii.

Cea mai bună îmbinare a acestor calități este atinsă de dimensiunea mijlocie, celelalte două având o notă inferioară din acest punct de vedere.

Tabelul 2.1

DIMENSIUNEA AFACERII

Firma are o dimensiune mijlocie, ceea ce-i conferă o flexibilitate mare dar o stabilitate redusă

Tendința este de menținere în limite relativ constante.

Scopul aprecierii tendinței este de a clasifica evoluția firmei în una din situațiile următoare: dezvoltare, menținere sau recesiune.

1. Formula de calcul pentru indicele de creștere al indicatorului I este următoarea:

bază fixă: I= x 100;

bază în lanț: I= x 100;

Formula de calcul pentru ritmul annual de creștere a indicatorului I este următoarea:

unde: In – valoarea indicatorului I în anul n (ultimul an);

In-1 – valoarea indicatorului I în anul n-1;

I0 – valoarea indicatorului I în anul de bază;

n – numărul de ani.

Tabelul 2.2

TENDINȚA AFACERII

Pe baza analizei financiare concluzionăm că tendința afacerii în prețuri deflatate și în prețuri comparabile este în scădere față de anul inițial 2000.

Cifra de afaceri reprezintă unul din obiectivele strategice ale întreprinderii, deoarece este criteriul major după care se judecă performanțele întreprinderii în mediul concurențial în care aceasta activează. Cifra de afaceri reflectă volumul global al activității unei perioade de gestiune.

Nivelul indicatorului ultimului an de analiză a fost destul de bun, sporind cu 55% față de anul precedent. Acest fapt reprezintă un aspect pozitiv, validând creșterea volumului afacerii firmei pe piață. Ponderea cifrei de afaceri în veniturile din exploatare a fost de 99% iar în veniturile totale de 95% la finele ultimului an analizat, ceea ce reflectă o situație normală din punct de vedere al modului de constituire a veniturilor societății.

2.2. STRUCTURA AFACERII

2.2.1. STRUCTURA PE TIPURI DE ACTIVITĂȚI

Scopul aprecierii structurii afacerii este de a identifica modul în care activitățile contribuie la formarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatului firmei.

Tabelul 2.3

EVOLUȚIA PRINCIPALELOR CATEGORII DE VENITURI, CHELTUIELI ȘI REZULTATE

Tabelul 2.3 – continuare –

La finele ultimului an analizat, în totalul veniturilor ponderea majoritară este deținută de veniturile din activitatea de exploatare, care împreună cu veniturile din activitea financiară dau un nivel normal al activității curente. Restul venuturilor se realizează pe seama activității excepționale. Tendința generelă manifestată pe ultima perioadă este de apreciere a acestei structuri prin creșterea ponderii activităților din expoatare.

La finele ultimului an majoritatea cheltuielilor au fost cheltuieli pentru activitarea de exploatare care împreună cu cheltuielile din activitea financiară dau un nivel normal al structurii cheltuielilor activității curente, restul se realizează pentru activități excepționale. Tendința manifestată pe ultima perioadă este de apreciere a structurii, prin creșterea ponderii cheltuielilor de exploatare.

Veniturile și cheltuielile firmei cresc, dar ritmul lor de evoluție diferit și în structură, face ca rezultatul brut al exercițiului să se realizeze pe seama diferențele favorabile dintre veniturile și cheltuielile aferente activității de exploatare.

Considerăm că structura veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor corespunde unei evoluții normale pe tipuri de activități.

2.2.2. STRUCTURA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE

Tabelul 2.4

EVOLUȚIA STRUCTURII VENITURILOR DIN EXPLOATARE

Tabelul 2.5

EVOLUȚIA STRUCTURII CHELTUIELILOR DIN EXPLOATARE

La finele anului 2002 cifra de afaceri deținea ponderea majoritară din veniturile din exploatare, lucru normal din punctul de vedere al realizării veniturilor.

La finele anului 2002 majoritatea cheltuielilor din exploatere erau deținute de cheltuielile materiale și cele cu personalul, dar cheltuielile cu mărfurile, materialele și lucrări și servicii executate de terți au crescut ca pondere față de anul precedent, în defavoarea ponderii celor de se regăsesc în valoarea adăugată.

2.3. EFICIENȚA AFACERII

Tabelul 2.6

EFICIENȚA ECONOMICĂ GENERALĂ

Tabelul 2.6 – continuare –

În ultimul an de analiză productivitatea valorică a muncii cu baza de calcul cifra de afaceri în prețuri comparabile are un nivel satisfăcător, iar tendința acesteia este de creștere.

Randamentul imobilizărilor corporale crește în primii doi ani prezentând o îmbunătățire considerabilă în 2001 ceea ce înseamnă reducerea volumului necesar de consum de imobilizări corporale necesare realizării volumului de activitate. Sporirea randamentului imobililzărilor corporale o considerăm un aspect pozitiv, de îmbunătățire substantială a eficienței utilizării lor. Acest fapt se datorează sporirii volumului cifrei de afaceri care a avut un impact pozitiv asupra indicatorului.

Durata rotației stocurilor se încadrează în limitele normale și a prezentat o tendință de depreciere considerabilă în anul 2000, încetinirea având drept concecințe imobilizarea de resurse financiare în stocuri.

Rata rentabilității comerciale arata rezultatul brut din exploatare al cifrei de afaceri. Indicatorul exprimă eficiența valorificării produselor societății. Firma dispune de o rentabilitate comercială bună la începutul perioadei analizate.

Se observă un nivel ridicat al principalilor indicatori de eficiență în perioada analizată.

CAP. 3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI

Analiza echilibrului financiar al firmei urmărește reflectarea raportului de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare, dintre veniturile și cheltuielile aferente desfășurării activității firmei pe termen lung, mediu și scurt.

Echilibrul financiar se analizează pe termene, adică pe termen mediu și lung prin compararea capitalurilor permanente cu activele imobilizate, pe termrn scurt prin compararea resurselor curente cu activele circulante și echilibrul global prin compararea fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment.

Echilibrul financiar se poate realiza și funcțional, adică aferent ciclului de investiții, de exploatare, din afara exploatării și de asemenea global.

3.1. ANALIZA ECHILIBRULUI PE BAZA BILANȚULUI FINANCIAR

Bilanțul patrimonial răspunde cerințelor de ordin juridic, contabil și fiscal fără a răspunde cu promptitudine obiectivelor financiare care urmăresc mai ales probleme prezente și viitoare decât probleme trecute.

Pentru a răspunde acestor obiective se construiește bilanțul financiar, plecând de la bilanțul patrimonial, fie prin agregarea anumitor date, fie prin divizarea altora, astfel încât să se obțină mărimi semnificative pe plan financiar.Pe baza datelor și a detaliilor prezentate în anexa la bilanț privind lichiditatea activelor și exibilitatea pasivelor se vor modifica datele contabile astfel încât ordonarea posturilor de activ și de pasiv să se facă exclusiv pe criterii de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Corecțiile care se vor aduce vor opera atât asupra activului cât și asupra pasivului bilanțului.

Asupra activului corecțiile urmăresc obținerea a două mărimi, și anume:

Imobilizări nete;

Active circulante.

Pentru aceasta se disociază în două grupe respectiv, o grupă cu o durată mai mare de un an și o a doua grupă, cu o durată mai mică de un an, următoarele elemente de activ:

Imobilizări financiare;

Creanțe;

Cheltuieli constatate în avans.

După ce s-a realizat această grupare, prima grupă, cu o durată mai mare de un an se iclude la imobilizări nete, iar cea de-a doua grupă la active circulante.

Activele imobilizate vor cuprinde:

Imobilizări necorporale. În cazul imobilizărilor necorporale trebuie să ținem seama de faptul că, cheltuielile de constituire sunt considerate elemente de activ fictiv.

Activul fictiv cuprinde acele elemente care nu participă la calculul activului net. Tocmai din această cauză pentru determinarea bilanțului financiar ele se scad de la activele imobilizate necorporale și de asemenea, cu aceeași sumă din capitalul propriu.

Imobilizările corporale;

Imobilizările financiare mai mari de un an;

Creanțe mai mari de un an;

Cheltuieli constate în avans pe o perioadă mai mare de un an;

Prime de rambursare a obligațiunilor.

Asupra pasivului corecțiile urmăresc obținerea a trei mărimi, anume:

Capitaluri proprii;

Datorii pe termen mediu și lung;

Datorii pe termen scurt.

Și în acest caz, se împart în două grupe, în funcție de durată, următoarele elemente de pasiv:

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

Datorii;

Conturi de regularizare și asimilate.

Sunt prezentate în anexe:

Bilanțul contabil al societății (în anexa 1);

Contul de profit și pierderi (în anexa 2);

Alte date necesare studiului:

Situația imobilizărilor (în anexa 4);

Situația creanțelor și datoriilor (în anexa 5);

Repartizarea profitului (în anexa 3).

Bilanțul finaciar urmărește să pună în evidență capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile față de terți. Pe baza lui se analizează riscul nerambursării datoriilor de către întreprindere și structura financiară a acesteia. Bilanțul financiar se obține pe baza bilanțului contabil prin ordonarea elementelor de activ doar pe baza lichidității lor și a elementelor de pasiv doar pe baza exigibilității lor.

Asupra bilanțului contabil am aplicat următoarele corecții:

Am eliminat activele fictive care sunt considerate non-valori, deaoarece prin vânzarea lor nu se realizează un flux de numerar:

Cheltuieli înregistrate în avans

Cheltuieli de constituire

Am redus cu această sumă valoarea capitalului propriu

Tabelul 3.1

BILANȚUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII

Pentru ca întreprinderea să-și realizeze obiectivul său major, acela de a obține profit, e necesar ca aceasta să funcționeze în condiții de menținere a echilibrului financiar.

Echilibrul poate fi definit ca egalitatea dintre venituri și cheltuieli, însă într-o determinare financiară echilibrul financiar semnifică egalitatea între sursele financiare și mijloacele economice care se utilizează pentru desfășurarea activității de exploatare și comercializare pe termen scurt și pe termen lung.

Echilibrul financiar poate fi abordat din două puncte de vedere:

Static, caz în care indicatorii se calculează pe baza bilanțului financiar, reflectând situația întreprinderii la un moment dat și a modului de realizare a echilibrului acesteia

Dinamic, situație în care indicatorii se calculează pe baza datelor din bilanțul funcțional, reflectând evoluția întreprinderii, echilibrul financiarnturi de regularizare și asimilate.

Sunt prezentate în anexe:

Bilanțul contabil al societății (în anexa 1);

Contul de profit și pierderi (în anexa 2);

Alte date necesare studiului:

Situația imobilizărilor (în anexa 4);

Situația creanțelor și datoriilor (în anexa 5);

Repartizarea profitului (în anexa 3).

Bilanțul finaciar urmărește să pună în evidență capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile față de terți. Pe baza lui se analizează riscul nerambursării datoriilor de către întreprindere și structura financiară a acesteia. Bilanțul financiar se obține pe baza bilanțului contabil prin ordonarea elementelor de activ doar pe baza lichidității lor și a elementelor de pasiv doar pe baza exigibilității lor.

Asupra bilanțului contabil am aplicat următoarele corecții:

Am eliminat activele fictive care sunt considerate non-valori, deaoarece prin vânzarea lor nu se realizează un flux de numerar:

Cheltuieli înregistrate în avans

Cheltuieli de constituire

Am redus cu această sumă valoarea capitalului propriu

Tabelul 3.1

BILANȚUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII

Pentru ca întreprinderea să-și realizeze obiectivul său major, acela de a obține profit, e necesar ca aceasta să funcționeze în condiții de menținere a echilibrului financiar.

Echilibrul poate fi definit ca egalitatea dintre venituri și cheltuieli, însă într-o determinare financiară echilibrul financiar semnifică egalitatea între sursele financiare și mijloacele economice care se utilizează pentru desfășurarea activității de exploatare și comercializare pe termen scurt și pe termen lung.

Echilibrul financiar poate fi abordat din două puncte de vedere:

Static, caz în care indicatorii se calculează pe baza bilanțului financiar, reflectând situația întreprinderii la un moment dat și a modului de realizare a echilibrului acesteia

Dinamic, situație în care indicatorii se calculează pe baza datelor din bilanțul funcțional, reflectând evoluția întreprinderii, echilibrul financiar fiind privit din punctul de vedere al continuității activității.

Întreprinderea urmărește realizarea echilibrului financiar atât pe termen lung, când se compară capitalul permanent al firmei cu activul imobilizat calculându-se fondul de rulment, pe termen scurt, caz în care se compară activele circulante cu datoriile pe termen scurt pe care întreprinderea le are, indicatorul rezultat în acest caz fiind fondul de rulment, cât și realizarea echilibrului curent când se compară mărimea fondului de rulment cu mărimea necesarului de fond de rulment; indicatorul care se calculează este trezoreria.

Rezultă că în principiu trebuie respectate egalitățile:

Capital permanent = Active imobilizate: ceea ce indică faptul că activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile.

Active circulante = Datorii pe termen scurt: ceea ce indică faptul că activele ciclice sunt finanțate doar din datorii pe termen scurt.

Însă aceste egalități sunt practic imposibil de realizat datorită faptului că durata medie a lichidității activului e diferită de durata medie a exigibilității pasivului. Deci, realizarea și menținerea echilibrului financiar rămâne un obiectiv permanent al politicii financiare al întreprinderii și se manifestă ca o tendință însoțită și de momente de dezechilibru. Echilibrul poate fi considerat atins atunci când exercițiul financiar se finalizează cu o trezorerie pozitivă, ținându-se cont însă de condițiile în care s-a obținut această trezorerie pozitivă, dacă s-a realizat cel mai redus cost al capitalului sau dacă această trezorerie nu e supradimensionată. În concluzie, echilibrul financiar este condiție de bază pentru derularea unei activități profitabile și se obține prin reglarea unui șir lung de dezechilibre ce se manifestă în activitatea curentă a întreprinderii.

Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza, în principal, pe baza următoarelor elemente:

Fondul de rulment

Necesarul de fond de rulment

Trezoreria netă

Activul net contabil

3.1.1. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT

Pentru aprecierea echilibrului financiar pe termen lung calculăm fondul de rulment.

Acesta reprezintă partea din sursele permanente sau stabile utilizate de întreprindere pentru finanțarea activelor circulante sau ciclice. Deci fondul de rulment apare ca o marjă de siguranță financiară care dă voie să finanțeze activitatea de exploatare atunci când sursele ciclice sunt insuficiente.

În funcție de apartenența capitalului putem calcula:

1. Fondul de rulment total (FR):

FR = Cpm- Aí: marchează diferența de surse permanente peste activele imobilizate care finanțează activele cierculante. Această formulă se calculează pe baza părții de sus a bilanțului.

unde: Cpm – capital permanent;

Aí – active imobilizate.

FR = Ac – Dts

unde: Ac – active circulante;

Dts – datorii pe termen scurt.

FR = (Stocuri + Creanțe) – (Obligații + Datorii financiare pe termen scurt).

Se calculează pe baza părții de jos a bilanțului și subliniază partea de active circulante finanțate din surse stabile.

Fondul de rulment propriu (FRP):

apreciază modul în care capitalul permanent participă la finanțarea activelor circulante

– se calculează pe baza următoarelor formule:

FRP = Cpr – Aí

FRP = FR- Dtml

unde: Cpr – capitaluri proprii;

Aí – active imobilizate;

Dtml – datorii pe termen mediu și lung;

Fondul de rulment străin sau împrumutat:

indică partea de împrumuturi pe termen mediu și lung ce participă la finanțarea activelor circulante

se calculează pe baza următoarelor formule:

FRS = FR-FRP

FRS = Dtml

unde: Dtml – datorii pe termen mediu și lung.

Interpretarea fondului de rulment se bazează pe următoarele considerente:

Activele circulante reprezintă lichidități potențiale cu durată de realizare mai mică de un an;

Datoriile pe termen scurt reprezintă exigibilități potențiele pe o perioadă mami mică de un an;

Duratele medii de lichiditate și exigibilitate, de cele mai multe ori sunt diferite.

a. Situația când duratele de lichiditate și exigibilitate sunt comparabile

Aceasta înseamnă că durata medie de încasare a activelor circulante este comparabilă, apropiată de durata medie de plată a datoriilor.

Fondul de rulment poate avea valorile:

FR=0; Ac=Dts

Este situația care marchează respectarea regulilor de principiu ale finanțării; respectiv activele pe termen scurt sunt finanțate integral pe seama datoriilor pe termen scurt și implicit, activele stabile sunt finanțate din capitaluri permanente;

Întreprinderea nu dispune de fond de rulment;

Solvabilitatea unității este garantată;

Riscul perturbării solvabilității derivă din asimetria față de risc al lichidității activului comparativ cu exibilitatea pasivului, rezultat din:

obligațiile de plată sunt clar dimensionate și cu termene precizate, iar respectarea lor este imperativă;

transformarea activelor circulante în lichidități este supusă unor riscuri mult mai mari, derivate din:

gestiunea stocurilor;

derularea procesului de aprovizionare;

desfășurarea ciclului de fabricație;

organizarea desfacerii;

încasarea integrală și la termen a creanțelor;

posibilitatea de valorificare a plasamentelor pe termen scurt.

Acești factori pot perturba ciclul de transformare a activelor circulante în lichidități cu o probabilitate ridicată.

În concluzie, această situație deși reflectă un echilibru financiar, este foarte precară din cauza asimetriei față de risc a duratei de încasare, respectiv a celei de plată (riscul încasării este mult mai mare decât riscul de plată).

FR > 0; Ac > Dts

Se înregistrează un excedent de lichidități potențiale (active circulante) asupra exigibilităților potențiale pe termen scurt (datorii pe termen scurt).

Întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o poate proteja, parțial sau integral, de efectele perturbării ciclului de încasare sau de plăți.

FR > 0; Ac < Dts

Fondul de rulment negativ, inseamnă că o parte a datoriilor pe termen scurt au fost utilizate pentru procurarea imobilizării fixe;

Lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale;

Sunt previzibile dificultăți în ceea ce privește echilibrul financiar, respectiv solvabilitatea;

Se impun intervenții corectoare (accelerarea încasărilor, încetinirea plăților, apelarea la împrumuturi pe termen scurt, etc.)

b. Situația când duratele de lichiditate și exigibilitate nu sunt comparabile

În cele mai multe cazuri între durata medie de lichiditate a activelor circulante și durata medie de plată a datoriilor pe termen scurt sunt diferențieri pronunțate, care își pun amprenta asupra echilibrului financiar.

În această situsție aprecierea fondului de rulment se bazează pe trei elemente:

Nivelul absolut al fondului de rulment;

Durata medie a lichidităților;

Durata a exigibilităților.

Fondul de rulment se determină pentru o perioadă limitată de timp (de cele mai multe ori perioada este cea care corespunde duratei celei mai mari dintre durata încasărilor și durata plăților). Activele circulante recalculate vor fi:

Datoriile pe termen scurt recalculate vor fi:

Se pot distinge două situații:

1. când activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt

Activele lichide (având durata medie de transformare în lichiditați mai mică) se realizează mai repede decât datoriile (cu durata de exibilitate mai mare).

Întreprinderea își poate asigura solvabilitatea și în condițiile unui fond de rulment:

negativ (fără să apeleze la împrumuturi);

inexistent (FR = 0);

cu un nivel scăzut.

Avantajele pentru întreprindere, în principal, sunt:

asigurarea solvabilității pe termen scurt;

realizarea unui raport favorabil între creditul-clienți și creditul-furnizori;

reducerea costului capitalului.

2. când activele circulante se rotesc mai încet decât datoriile pe termen scurt

Activele circulante necesită o perioadă mai mare de timp pentru realizare comparativ cu datoriile pe termen scurt.

Asigurarea solvabilității este condiționată de existența unui fond de rulment pozitiv de un nivel absolut acoperitor pentru eliminarea efectelor decalajului dintre durata de plată și cea de încasare.

Dezavantajele pentru întreprindere sunt:

riscul permanent al dezechilibrului financiar;

necesitatea blocării unei părți a capitalului permanent în fondul de rulment (frânează investițiile);

apelarea frecventă la împrumuturi;

cost mai ridicat al capitalului.

Evoluția în timp a fondului de rulment este influențată de acțiunea unor factori care acționează asupra elementelor din partea superioară a bilanțului. Modificările din partea de jos a bilanțului nu modifică fondul de rulment, întrucât orice modificare a unui post de activ va modifica alt post de activ sau un post de pasiv.

Tabelul 3.2

VARIAȚIA FR

Influența factorilor va determina modificări ale fondului de rulment care se pot sintetiza în următoarele situații:

a. fondul de rulment crește. Această situație este considerată a fi pozitivă deoarece o parte tot mai mare a activelor circulante este finanțată din capitalul permanent. Dacă această creștere s-a datorat însă creșterii gradului de îndatorare pe termen lung prin apelarea la credite pe termen mediu și lung atunci vor crește și cheltuielile financiare (dobânzile) care vor avea ca efect diminuarea rezultatului exploatării. Situația financiară se îmbunătățește dacă creșterea fondului de rulment s-a făcut pe seama creșterii capitalurilor proprii.

Un fond de rulment care acoperă în totalitate stocurile nu este dovada unei bune gestiuni a resurselor permanente, mult mai costisitoare, ar putea fi folosite resurse temporare.

b. fondul de rulment scade. Această situație de multe ori este considerată a fi negativă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai mică măsură din resurse permanente. Dacă această diminuare a fondului de rulment se datorează creșterii activelor imobilizate atunci situația financiară a întreprinderii pe termen lung se îmbunătățește datorită rezultatelor exploatării degajate de investiții. De asemenea scăderea fondului de rulment poate fi compensată și printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante.

Reducerea fondului de rulment se manifestă negativ atunci când se micșorează pe seama reducerii capitalului social.

c. fondul de rulment rămâne neschimbat. Deși această situație nu este întâmplătoare ea poate fi rezultatul stagnării întreprinderii când nu se realizează investiții sau volumul de activitate rămâne același. Această situație se întâlnește pe perioade scurte, operațiunile financiar-contabile determinând modificarea permanentă a fondului de rulment în sensul creșterii sau diminuării lui.

Concluzii:

Fondul de rulment permite urmărirea respectării de către întreprindere a echilibrului financiar prin măsurarea marjei de securitate de care dispune întreprinderea pentru a face față unor factori perturbatori.

Mărimea absolută a fondului de rulment nu ne spune dacă acesta este adaptat sau nu nevoilor întreprinderii. Problema la care trebuie să răspundem este dacă acesta este suficient în raport cu nevoile ciclului de exploatare.

Pentru analiza fondului de rulment reținem două mărimi: mărimea minimă și mărimea optimă. Mărimea minimă necesară a fondului de rulment pentru realizarea echilibrului financiar este dată de nivelul mediu al fluctuațiilor nevoii de fond de rulment.

Mărimea optimă a fondului de rulment este cea care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor. Dacă se compară fondul de rulment cu cifra de afaceri atunci mărimea optimă ar trebui să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri.

Pentru realizarea echilibrului financiar al firmei e termen lung pe lângă determinarea fondului de rulment în mărime absolută trebuie luate în considerare și durata medie de realizare a activelor (gradul de lichiditate a activelor), respectiv durata medie de achitare a obligațiilor (gradul de exigibilitate a pasivelor).

Pentru a ne da seama de poziția întreprinderii în cadrul ramurii de activitate va trebui ca mărimea fondului de rulment să fie comparată cu mărimi înregistrate de întreprinderi similare din cadrul sectorului sau ramurii de activitate.

Fondul de rulment poate fi comparat cu mai multe valori reprezentative:

1. Fondul de rulment minim necesar este cel ce asigură marja minimă de siguranță. Este caracteristic unei politici agresive de finanțare a ciclului de exploatare și este justificat doar când costul creditelor bancare pe termen scurt este mult mai mic decât costul capitalurilor permanente (acesta fiinf și costul Frn), iar gradul de îndatorare al firmei este foarte redus. Acest nivel se poate obține prin scăderea din valorile medii sau ajustate ale necesarului de fond de rulment a unei abateri reprezentative, chiar standard. Situarea sub aceasta limită reprezintă un dezechilibru substanțial.

2. Fondul de rulment maxim admisibil este cel care asigură marja maximă de siguranță. Este caracteristic unei politici defensive de finanțare a ciclului de exploatare și este justificat doar când coatul creditelor bancare pe termen scurt este mai mare decât costul capitalurilor permanente (acesta fiind și costul Frn) sau gradul de îndatorare a firmei este ridicat. Acest nivel se obține prin adăugarea la valorile medii sau ajustate ale necesarului de fond de rulment a unei abateri reprezentative, chiar standard. Situarea peste această limită reprezintă o supradimensionare a resurselor permanente.

3. Fondul de rulment optim este cel care menține echilibrul financiar la cel mai scăzut cost al capitalurilor.

4. Fondul de rulment mediu se obține prin stabilirea mediilor cronologice pe sub intervale ale perioadei analizate. Deoarece elementele de calcul de tip sold (serie cronologică tip stoc), este mai sănătos ca în aprecierea echilibrului dintre resursele și utilizările stabile să folosim o medie cronologică, cel puțin pe trimestre.

5. Ponderea fondului de rulment în capitalul permanent ne arată cât din resursele permanente pot fi alocate pentru finanțarea activelor curente. Este operațional când indicatorii sunt pozitivi.

Vom analiza în continuare fondul de rulment pe baza bilanțului financiar.

Tabelul 3.3

Abordarea statică a fondului de rulment

Se poate observa, în primul rând, că avem un fond de rulment pozitiv în cei trei ani pentru care realizăm analiza. Aceasta denotă faptul că, capitalul permanent devansează activele imobilizate și o parte din acesta (164.986 mii lei în 2000; 1.331.778 mii lei în 2001; 163.136 mii lei în 2002) e alocată pentru finanțarea activelor circulante.

Resursele permanente ale întreprinderii au fost utilizate în cei trei ani astfel:

– În 2000 resursele permanente de 2.919.372 mii lei au fost împărțite între:

Finanțarea activelor imobilizate în valoare de 2.754.386 mii lei adică 94.34%

Finanțarea activelor circulante în valoare de 164.986 mii lei adică 5.66%

– În 2001 resursele permanente de 3.921.379 mii lei au fost împărțite între:

Finanțarea activelor imobilizate în valoare 2.589.601 de mii lei adică 66.04%

Finanțarea activelor circulante în valoare de 1.331.778 mii lei adică 33.96%%

– În 2002 resursele permanente de 10.673.749 mii lei au fost împărțite între:

Finanțarea activelor imobilizate în valoare de 10.510.613 mii lei adică 98.00%

Finanțarea activelor circulante în valoare 163.136 mii lei adică 2.00%

Această situație în care fondul de rulment este pozitiv adică 164.986 mii lei în 2000; 1.331.778 mii lei în 2001; 163.136 mii lei în 2002 poate fi interpretată ca fiind o situație pozitivă, favorabilă pentru întreprindere întrucât ea dispune de o marja de siguranță care o poate proteja de efectele perturbării ciclului de încasări și plăți care pot interveni.

Totodată tendința fondului de rulment este de creștere în primii doi ani, nivelul acestuia sporind în 2000 față de 2001 de la 164.186 mii lei la 1.331.778 mii lei adică cu 711.13% și în 2002 față de 2001 de la 1.331.778 mii lei la 163.136 mii lei care reprezintă scădere de 87.75%. Aceasta semnifică faptul că în 2001 întreprinderea dispune de mai multe resurse permanente pentru finanțarea activelor circulante decât în 2000 datorită faptului că, capitalul permanent a crescut într-un ritm mai ridicat (cu 34.32%) decât activele imobilizate care au avut un ritm de creștere de 94.02%, iar în 2002 capitalul permanent a crescut față de 2001 cu 172.19% în comparație cu 305.88% cu cât au crescut activele imobilizate. Observăm totodată că întreagă această creștere a capitalului permanent s-a realizat pe seama capitalului propriu în 2001 și pe seama capitalului împrumutat in 2002. De asemenea activele imobilizate nete înregistrează o creștere de la un an la altul care a avut ca și cauză, în principal creșterea datorându-se investiițiilor efectuate de întreprindere în imobilizări corporale.

În concluzie:

Nivelul FR este pozitiv

Are o tendință crescătoare

Are în componență FR propriu și FR împrumutat în 2002

FR efectiv obținut este mult mai mic decât FR optim

Deci, se impune o creștere mai accentuată a FR care se poate realiza pe seama:

Creșterii capitalului propriu prin:

acumularea de rezerve

creșterea capitalului social

creșterea profitului

repartizarea profitului pentru fondul de dezvoltare

Apelarea la împrumuturi pe termen mediu și lung care nu ar fi o opțiune foarte bună pentru că aceasta ar conduce la creșterea cheltuielilor financiare, ceea ce s-ar repercuta asupra rezultatului întreprinderii prin diminuarea acestuia.

3.1.2 Analiza gestiunii fondului de rulment

Evoluția în timp a fondului de rulment este influențată de acțiunea unor multiplii factori. În principiu, ei acționează asupra elementelor din partea superioară a bilanțului. Modificările din partea de jos a bilanțului influențează fondul de rulment în situații atipice (exemplu: partea de împrumut pentru investiții care este destinată procurării stocurilor pentru lotul de start; rambursarea împrumutului din disponibilități etc.).

Forma cea mai folosită de apreciere a dinamicii este variația fondului de rulment:

ΔFr = ΔCpm – ΔAin = ΔAc – ΔDts

a) Creșterea fondului de rulment este o situație, în general, considerată pozitivă deoarece o parte tot mai mare a activelor circulante este finanțată din capitalul permanent. Un fond de rulment care aacoperă în totalitate stocurile nu este dovada unei bune gestiuni a resurselor deoarece, în locul resurselor permanente, mult mai costisitoare, ar putea fi folosite resurse temporare.

a.1.) Dacă această creștere s-a datorat însă creșterii gradului de îndatorare pe termen lung, prin apelarea la credite pe termen mediu și lung, atunci vor crește și cheltuielile financiare (dobânzile) care vor avea ca efect diminuarea rezultatului exploatării. Dacă însă acționează efectul de levier, atunci situația financiară se îmbunătățește.

a.2.) Situația se îmbunătățește dacă creșterea fondului de rulment s-a făcut pe seama creșterii capitalurilor proprii când aceste resurse au costul mai scăzut decât împrumuturile pe termen mediu și lung.

b) Scăderea fondului de rulment de multe ori este considerată o situație negativă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai mică măsură din resurse permanente.

b.1.) Dacă această diminuare a fondului de rulment se datorează creșteriii activelor imobilizate atunci situația financiară a întreprinderii pe termen lung se poate îmbunătăți dacă se vor realiza rezultatele degajate de investiții. Scăderea fondului de rulment poate fi compensată și printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante.

b.2.) Reducerea fondului de rulment se manifestă negativ când se face pe seama reducerii capitalului social.

Fiind vorba de o resursă, se consideră că dinamica ei este eficientă doar atunci când este devansată de dinamica cifrei de afaceri.

ICa>IFr

Fiind vorba de o resursă financiară ce este destinată acoperirii unei nevoi, se consideră eficientă doar atunci când: IFr>INfr

Tabelul 3.4

Rotația fondului de rulment

Se observă că indicele cifrei de afaceri este mai mare decât indicele fondului de rulment în perioada de analiză, ceea ce transmite o situație eficientă.

3.1.3 Analiza necesarului de fond de rulment

Indicatorul care se calculează pentru analiza echilibrului financiar pe termen scurt este necesarul de fond de rulment. Acesta reprezintă partea din activele circulante sau ciclice (cu lichiditate sub un an) care trebuie să fie finanțate din resursele stabile sau permanente (cu exigibilitate mai mare de un an).

Activitatea întreprinderii, de la achiziția de materii prime pentru realizarea produselor finite până la vânzarea și încasarea lor presupune parcurgerea următoarelor cicluri:

Achiziționare de materii prime și materiale

Stocarea materiilor prime și a materialelor

Producția

Stocarea produselor finite

Vânzarea produselor finite

Pentru finanțarea acestor cicluri sunt necesare surse financiare. Problema întreprinderii este de găsi sursele financiare respective, dar cu costuri cât mai reduse. Cum între plăți și încasări există un decalj temporar, întreprinderea trebuie să folosească acest decalaj în favoarea ei și anume termenele de plată ale furnizorilor să fie mai mari decât termenele de încasare a clienților. În acest sens ea trebuie să încheie contracte ferme cu furnizorii și clienții săi și să realizeze o cât mai bună gestiune a cestora.

Relațiile de calcul utilizate sunt:

NFR = Active ciclice-Pasive ciclice

NFR = (Active circulante-Disponibilități) – (Datorii pe termen scurt-Credite de trezorerie)

Dacă am reprezenta bilanțier modul de determinare a necesarului de fond de rulment atunci datele necesare sunt cele prezentate în tabelul 3.5:

Tabelul 3.5

Determinarea NFR

NFR = I – II

Analiza necesarului de fond de rulment poate evidenția următoarele situații:

NFR > 0; Ac > Pc – semnifică un dezechilibru financiar curent.

Dacă necesarul de fond de rulment este pozitiv, el semnifică un surplus de nevoi temporare (active ciclice) în raport cu resursele temporare (pasive ciclice) posibil de mobilizat.

Situația în care nevoia de fond de rulment este pozitivă poate fi considerată normală numai dacă este determinată de:

– politica de investiții care atrage creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare;

– creșterea vânzărilor;

– mărirea duratei ciclului de fabricație datorită complexității produselor.

Se consideră o situație nefavorabilă existența unei nevoi de fond de rulment pozitiv când este determinată de:

– existența unui decalaj nefavorabil între lichiditatea activelor circulante și exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-a încetinit încasarea creanțelor și s-a urgentat plata obligațiilor);

– existența unor stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă.

NFR < 0; Ac < Pc – semnifică un dezechilibru financiar curent, dar care este favorabil întreprinderii;

Valoarea negativă a necesarului de fond de rulment evidențiază un surplus de resurse temporare (ciclice) în raport cu nevoile temporare (ciclice). Această situație este favorabilă întreprinderii doar dacă obligațiile de exploatare sunt în termene normale de plată (termene contractuale).

Această situație este apreciată ca fiind pozitivă dacă este determinată de:

– accelerarea vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor;

– angajarea unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate (scadențe mai mari).

Un necesar de fond de rulment negativ se consideră ca fiind o situație nefavorabilă când se datorează unor întreruperi temporare în aprovizionare și reînnoirea stocurilor sau în activitatea de producție.

Pentru analiza necesarului de fond de rulment, în practică, s-a stabilit că mărimea sa considerată normală este cuprinsă între 10-15% din cifra de afaceri.

Interpretarea necesarului de fond de rulment depinde de următoarele aspecte:

– de resursele și utilizările implicate;

– de activitatea generatoare;

– de corelația cu volumul afacerilor și eficiența gestiunii financiare.

Interpretarea în funcție de elementele de calcul

1. Necesarul de fond de rulment minim este valoarea minimă cu care o firmă poate desfășura un anumit nivel al volumului de activitate. Este caracteristică unei politici agresive de finanțare a ciclului de exploatare și de gestiune a stocurilor și creanțelor. Este justificată doar când firma are un sistem organizatoric bine pus la punct, în toate stadiile ciclului de exploatare astfel încât timpii de așteptare sunt minimi, stocurile de siguranță infime. Acest nivel se poate obține prin scăderea din valorile minime ale activelor curente nonfinanciare a pasivelor din exploatare medii. Situarea sub această limită reprezintă un dezechilibru prin rupturi de stocuri, deficite de aprovizionare, întârzieri la desfaceri. De asemenea presupune o valoare formată aproape în exclusivitate pe seama activității de exploatare.

NfrMin=StMin+ CreMin-PseMed

2. Necesarul de fond de rulment maxim admisibil este cel care rezultă în condițiile estimate a fi cele mai nefavorabile, însă normale pentru situația economică a agentului economic. Decurg din condiții sezoniere în urma aplicării unor politici de investiții, politici de stimulare a clienților prin credite comerciale mai mari și a firnizorilor prin plăți mai rapide. Acestea pot fi previzilbile. Este caracteristică unei politici defensive de finanțare a ciclului de exploatare și defensive de gestiune a stocurilor și creanțelor. Acest nivel se obține prin estimarea valorilor pentru situațiile respective, prin scăderea din activele curente respective a pasivelor curente cu caracter cvasipermanent. De asemenea ia în considerare existența la un nivel mediu al activelor și pasivelor curente din afara exploatării.

NfrMax=StMax+ (CreMax+ CraMed) – (PseMin+PaeMed)

3. Necesarul de fond de rulment optim este cel care menține echilibrul financiar încadrându-se în marja minimă și maximă de securitate a fondului de rulment. Se stabilește în funcție de cifra de afaceri. Este acel necesar de fond de rulment care asigură egalitatea între sporul marginal al Nfr la un leu Ca și rata medie a Nfr.

NfrOpt

4. Necesarul de fond de rulment mediu se obține prin stabilirea mediilor cronologice pe subintervale ale perioadei analizate. Deoarece elementele de calcul sunt de tip sold (serie cronologică tip stoc), este mai sănătos ca în aprecierea echilibrului dintre resursele și utilizările temporare să folosim o medie cronologică, cel puțin pe trimestre.

5. Marja de securitate, sub care ar trebui să se încadreze valorile, astfel încât să nu depășească de fondul de rulment, se determină prin adăugarea la valorile medii sau ajustate a unei abateri considerate reprezentative, chiar standard, pentru marja superioară, care ar trebui să fie mai mică decât fondul de rulment.

1.2. Interpretarea în funcție de activitatea generatoare.

Deosebit de utilă este analiza compoziției necesarului de fond de rulment în funcție de activitatea generatoare.

Necesarul de fond de rulment este compus din necesarul de fond de rulment aferent activității de exploatare (Nfre) și necesarul de fond de rulment țn afara activității de exploatare (Nfrae).

Nfr = Nfre + Nfrae

a) Necesarul de fond de rulment din exploatare (Nfre) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente provenite din activitatea de exploatare și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente.

Se determină ca diferență între necesitățile ciclice de exploatare și resursele ciclice de exploatare, iar în condiții normale se obține prin scăderea pasivelor de exploatare din stocuri și din creanțele din exploatare.

Nfre = Nevoi curente de exploatare – Resurse curente curente de exploatare = (St + Cre) – Pce

Nevoile curente de exploatare sunt direct legate de ciclul de exploatare, reînnoindu-se în același timp în care se derulează ciclul de exploatare (stocuri; avansuri acordate clienților; clienți și conturi asimilate; cheltuieli efctuate în avans privind activitatea de exploatare).

Resursele curente de exploatare cuprind datoriile de exploatare (furnizori și conturi asimilate; avansuri acordate de clienți; datorii fiscale și sociale; venituri înregistrate în avans ce privesc activitatea de exploatare).

b) Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (Nfrae) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente provenite din afara activitatii de exploatare si care vor trebui sa fie acoperite din resurse permanente.

Se determina:

– fie direct ca diferență între necesitățile ciclice din afara exploatării ți resursele ciclice din afara exploatării, care în condiții normale este dată de diferența între creanțele din afara exploatării și datoriile din afara exploatării:

Nfrae = Acae – Pcae = Cra – Dtsa

– fie indirect ca diferență între Nfr și Nfre:

Nfrae = Nfr – Nfre

Dacă ambele elemente sunt pozitive se poate determina structura procentuală a Nfr:

– contribuția exploatării la formarea Nfr (Nfre/Nfr);

– ponderea Nfra în Nfr (Nfre/Nfr);

Ca principiu, este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare să dețină o pondere majoritară și în creștere în necesarul de fond de rulment.

Corelația cu volumul afacerilor și eficiența elementelor componente

Viteza de rotație a necesarului de fond de rulment prin cifra de afaceri reprezintă marja de atragere și exprimă numărul mediu de zile în care necesarul de fond de rulment se reconstituie prin cifra de afaceri. Cu cât durata în zile a rotației este mai scăzută cu atât cifra de afaceri se realizează cu un necesar curent de finanțare mai mic.

Relația evidențiază legătura care se stabilește în funcție de eficiența gestiunii elementelor respective.

Se consideră că pentru întreprinderile industriale, marja de atragere a Nfr pe seama cifrei de afaceri trebuie totuși să se situeze între 30 și 90 de zile. Sub această viteză reprezintă un pericol în raport cu echilibrul financiar pe termen scurt în sensul urgentării acoperirii nevoilor ciclice pe seama celor permanente. Peste acest nivel înseamnă scăderea sensibilă a trezoreriei firmei în sensul imobilizărilor peste limite normale. Încadrarea în aceste marje trebuie făcută cu grijă deoarece s-ar putea ca situația concretă a firmei să nu poată fi încadrată în statistici.

Marja de atragere trebuie să fie mai mică decât marja de siguranță.

În abordarea statică a necesarului de fond de rulment, calculele le efectuăm pe baza bilanțului financiar. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 3.6:

Tabelul 3.6

Abordarea statică a NFR

În toți cei trei ani de analiză se înregistrează un necesar de fond de rulment pozitiv. Aceasta semnifică faptul că există un surplus de active circulante care trebuie să fie finanțate din resurse permanente.

Se observă totodată o creștere a necesarului de fond de rulment de la un an la altul, în 1998 față de 1997 cu 78.51%, iar în 1999 față de 1998 cu 179.66%.

Situația necesarului de fond de rulment se prezintă în figura 3.2:

Această creștere a necesarului de fond de rulment se datorează atât creșterii activelor ciclice cât și creșterii pasivelor ciclice. Activele ciclice cresc datorită creșterii stocurilor și creanțelor.

Comparând însă necesarul de fond de rulment cu un nivel considerat optim de 15% din cifra de afaceri, se observă că nivelul înregistrat de întreprindere este cu mult mai mic decât necesarul de fond de rulment optim, situație apreciată ca fiind bună, având în vedere că și fondul de rulment înregistrează o valoare sub nivelul optim.

Tabelul 3.7

Comparația NFR cu NFR optim

3.1.4. Analiza gestiunii necesarului de fond de rulment

Evoluția necesarului de fond de rulment este influențată de următorii factori: cifra de afaceri, durata ciclului de exploatare, costurile de producție, gestiunea stocurilor, modificarea prețurilor la materii prime, materiale, combustibil și a tarifelor pentru energie, transport, precum și de nivelul datoriilor ciclice.

Între cifra de afaceri și necesarul de fond de rulment este o relație directă:

sau

Necesarul de fond de rulment depinde de cifra de afaceri (Ca) și de viteza de rotație a necesarului de fond de rulment, exprimată prin durata în zile a unei rotații (dz) sau de numărul de rotații (nr).

Modificarea cifrei de afaceri determină modificarea necesarului de fond de rulment în același sens. Limita inferioară a eficienței creșterii necesarului de fond de rulment este ca ritmul modificării necesarului de fond de rulment să fie inferior, cel mult egal cu ritmul modificării cifrei de afaceri (INFR ≤ ICa).

Modificarea vitezei de rotație a necesarului de fond de rulment determină modificarea în sens invers a necesarului de fond de rulment. Accelerarea vitezei de rotație a necesarului de fond de rulment conduce la diminuarea și/sau relativă a necesarului de fond de rulment.

Modificarea duratei ciclului de exploatare influențează în același sens necesarul de fond de rulment și poate avea loc prin:

Schimbarea tehnologiilor de fabricație;

Modificarea structurii producției în favoarea unor produse cu durată a ciclului de fabricație mai mare sau mai mică decât durata medie;

Măsuri de natură organizatorică care conduc la diminuarea timpilor de prelucrare pe operații, reducerea timpilor auxiliari și de servire și eliminarea sau micșorarea peirderilor de timp în fluxul tehnologic.

Modificarea duratei costurilor de producție influențează necesarul de fond de rulment astfel:

Reducerea costurilor de producție prin diminuarea consumurilor specifice de resurse materiale și umane când are loc scăderea necesarului de fond de rulment.

Depășirea costurilor de producție prin neîncadrarea în consumurile specifice de resurse sau creșterea prețurilor și tarifelor de evaluare a acestor consumuri atrage când are loc mărirea necesarului de fond de rulment.

Gestiunea stocurilor implică reducerea necesarului de fond de rulment prin:

Diminuarea duratei medii a aprovizionării cu materiale și a vânzării produselor finite;

Dimensionarea optimă a stocurilor de materiale și produse finite;

Micșorarea duratei medii de stocare;

Reducerea cheltuielilor de aprovizionare și de desfacere.

Creșterea prețurilor și a tarifelor determină mărirea necesarului de resurse de finanțare a activelor circulante.

Nivelul datoriilor ciclice sunt influențate de:

Volumul aprovizionărilor – datorii față de furnizori;

Volumul serviciilor și lucrărilor contractate – datorii față de prestatori;

Baza de calcul a obligațiilor față de buget (fondul de salarii, valoarea clădirilor și terenurilor, profitul brut, etc.);

Venituri încasate în avans.

Sensul și intensitatea acțiunii acestor factori provoacă modificarea necesarului de fond de rulment în perioada cuentă față de perioada de bază.

Concluzii:

Necesarul de fond de rulment permite urmărirea echilibrului curent prin compunerea necesităților de finanțare a ciclului de exploatare cu datoriile aferente exploatării;

Mărimea optimă a necesarului de fond de rulment stabilită în practică, pe baza raportului dintre necesarul de fond de rulment și cifra de afaceri nu trebuie să depășească o rată de 10 – 15 %;

Ca și influență asupra modificării nevoii de fond de rulment ponderea cea mai mare o are modificarea nevoii de fond de rulment din exploatare;

Deși pot fi identificați mai mulți factori de influență asupra necesarului de fond de rulment, influența cea mai mare o are modul de gestionare a stocurilor. Nu trebuie neglijată nici viteza de rotație a furnizorilor, respectiv clienților.

Această evoluție a necesarului de fond de rulment, de creștere, se datorează și creșterii cifrei de afaceri dar și creșterii NFR în zile.

Tabelul 3.8

Evoluția necesarului de fond de rulment

Între cifra de afaceri și necesarul de fond de rulment există o relație de proporționalitate directă, iar între NFR și viteza de rotație a NFR tot o relație directă. Cum atât cifra de afaceri, cât și durata în zile a necesarului de fond de rulment înregistrează creșteri, implicit și fondul de rulment va crește.

Limita inferioară a eficienței creșterii necesarului de fond de rulment este ca ritmul modificării NFR să fie inferior, cel mult egal cu ritmul modificării cifrei de afaceri, ceea ce în cazul nostru nu se întâmplă. Observăm că indicele de creștere a NFR în 2000 față de 2001 este de 183.31%, iar indicele de creștere a cfirei de afaceri este de 164%, situație care se îmbunătățește foarte mult în 2001 când NFR crește cu 10,4%, iar cifra de afaceri cu 55.85%.

Această situație se datorează și decalajului negativ existent între durata în zile a creditului furnizor și a duratei de încasare a creanțelor. Întreprinderea încasează creanțele la 32; 36; respectiv la 17 de zile și plătește furnizorii la 21; 20; respectiv 11 de zile, ceea ce determină un decalaj nefavorabil pentru întreprindere.

3.1.5. Analiza trezoreriei nete

Analiza trezoreriei este analiza echilibrului financiar pe termen scurt când se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).

Pentru aprecierea echilibrului financiar curent se calculează și analizează trezoreria. Trezoreria reprezintă imaginea disponibilităților bănești și a plasamentelor pe termen scurt rezultate din evoluția curentă a încasărilor și plăților respectiv din plasarea excedentului monetar.

Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează întreprinderea fiind, fie operațiuni de intrare, fie operațiuni de ieșire de trezorerie.

Modalitățile de calcul sunt următoarele:

T = FR – NFR

Acest mod de calcul ne arată că mărimea trezoreriei depinde atât de modificările aduse fondului de rulment (influențele modificării capitalurilor permanente și a activelor imobilizate) cât și de modificările aduse necesarului de fond de rulment (influențele modificării activelor de exploatare, respectiv a pasivelor de exploatare).

T = trezoreria de activ – trezoreria de pasiv (TA – TP)

Trezoreria de activ include disponbilitățile bănești și plasamentele, iar trezoreria de pasiv încorporează creditele curente și soldul creditor al băncii.

Pentru analiza echilibrului financiar curent se impune determinarea nivelului trezoreriei cât și a sensului acesteia, a existenței și mișcării titlurilor de plsament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie, identificarea factorilor de influență, cauzele care stau la baza modificării acestor factori cât și măsurile de îmbunătățire a situației în cazul în care aceasta nu e favorabilă.

Analiza trezoreriei poate evidenția două situații tipice, o trezorerie pozitivă, respectiv o trezorerie negativă.

Trezoreria pozitivă este generată de faptul că fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment asigurând posibilitatea efectuării de plasamente și a deținerii de disponibilități bănești. În acest caz spunem că întreprinderea se găsește într-o situație favorabilă, deși nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situații favorabile deoarece scopul firmei nu este deținerea unei trezorerii, ci antrenarea resurselor în activități eficiente.

Dacă pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, pe termen lung abundența resurselor stabile ar putea semnifica insuficiența utilizării lor cu efecte negative în remunerarea capitalului și respectiv rambursarea împrumuturilor pe termen lung, cu dobânzi ridicate, pentru acoperirea nevoilor curente.

Trezoreria negativă evidențiază un dezechilibru financiar, un deficit monetar care poate fi acoperit prin angajarea de credite pe termen scurt. Această situație evidențiază dependența activității de exploatare a întreprinderii de resursele financiare externe care pe termen scurt pot deveni foarte costisitoare, mai ales atunci când nevoia de finanțare este acută.

Stabilirea unei dimensiuni optime este greu de realizat.

Nivelul optim este teoretic și presupune că trezoreria netă este nulă. Însă acest lucru ar fi valabil dacă se respectă cele două nivele optime din punct de vedere teoretic, când Fr și Nfr ar fi ambele nule. Acest lucru ar însemna practic, că toate utilizările stabile sunt acoperite din resurse stabile, iar utilizările temporare sunt acoperite din resurse temporare, orice disponibilitate rezultată fiind utilizează la maxim prin reinvestire. Am putea accepta un mic Fr pozitiv și un mic Nfr pozitiv, care se compensează, dând o Tn nulă. În schimb situația inversă (cu valori negativă) implică probleme. De asemenea trebuie văzut costul resurselor și posibilitățile de valorificare a utilizărilor, care pot conduce la situații atipice. Trebuie luate în considerare și riscurile legate de capacitatea de plată.

Rata finanțării globale (Rfg), adică a Nfr din Frn, arată măsura în care excedentul neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice neacoperite. Rata măsoară proporția în care Nfr este acoperit pe seama Frn.

Dacă Rfg > 1, Nfr este finanțat integral prin Frn și se creează trezoreria netă pozitivă. Marile firme de consultanță consideră că rata nu ar trebui să depășească 1,15, adică Fr să nu fie mai mare decât Nfr decât cu maxim 15% , deoarece în caz contrar acest lucru generează pe de o parte o supradimensionare a resurselor permanente care sunt mai costisitoare , iar pe de altă parte duce la disponibilități leneșe neutilizate.

Dacă Rfg<1, Nfr este finanțat parțial pe seama Frn și parțial pe seama creditelor bancare pe termen scurt, iar trezoreria este negativă. Societățile bancare consideră că o valoare care nu se încadrează sub limita de 0.85, nu pune în pericol întreprinderea.

Rata finanțării Nfr prin credite de trezorerie (Rct) arată cât din necesarul fond de rulment este acoperit din credite de trezorerie. Se interpretează în corelație cu indicatorul anterior, considerându-se că o valoare de sub 15% nu pune probleme deosebite sănătății financiare a întreprinderii.

3. Când Tn> 0 pe o perioadă de cel puțin doi ani consecutivi, se poate calcula rata de generare a trezoreriei nete, punând în corespondență indicatorul cu cifra de afaceri.

Din punct de vedere funcțional trozoreria netă se obține prin deducerea trezoreriei de pasiv din trezoreria de activ.

Trezoreria netă = Trezoreria de activ – Trezoria de pasiv

Trezoreria de activ (Ta) adică disponibilitățile din conturi bancare și casierie, celelalte valori lichide precum și plasamentele firmei este compusă din:

trezoreria netă (Tn)

trezoreria de pasiv (Tp), care cuprinde credite curente și soldul creditor al conturilor bancare.

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și al altor valori de trezorerie.

Analiza trezoreriei nu este altceva decât analiza echilibrului financiar pe termen scurt când se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).

Rata intensității trezoreriei (Rta) arată poziționarea trezoreriei de activ față de cea de pasiv.

Dacă Rta < 1 , semnifică trezorerie netă pozitivă. Dacă Rta > 1 semnifică deficit de trezorerie.

Evoluția în timp a trezoreriei nete se poate explica prin:

evoluția fondului de rulment și necesarului de fond de rulment;

evoluția trezoreriei de activ și cea de pasiv.

Forma cea mai folosită de apreciere a dinamicii este variația trezoreriei nete:

ΔTn= ΔFr – ΔNfr = ΔTa – ΔTp

Aprecierea dinamicii echilibrului se poate face pe baza tabloului de variație de trezorerie.

Se pot folosi doi indicatori cu putere informațională sporită:

coeficientul de contribuție – cuantifică contribuția modificării elementului de activ sau pasiv la variația trezoreriei:

contribuția marginală – arată variația de trezorerie care se obține prin variația cu o unitate a elementului de activ sau pasiv

unde: E – element de activ sau pasiv;

ΔE – variația elementului de activ sau pasiv;

Tn – trezoreria netă;

ΔTn – fluxul de trezorerie.

Pentru calculul trezoreriei în abordarea statică am utilizat bilanțul financiar; rezultatele fiind cele din tabelul 3.9:

Tabelul 3.9

Abordarea staticĂ a trezoreriei

Observăm că în 2000 trezoreria înregistrează valori negative, datorită faptului că necesarul de fond de rulment a devansat fondul de rulment de care dispune întreprinderea, acesta fiind insuficient pentru fianațarea ciclului de exploatare. Întreprinderea se confruntă cu un dezechilibru financiar, un deficit monetar care poate fi acoperit prin contractarea de credite pe termen scurt. Se observă că se întrezărește o îmbunătățire a trezoreriei, aceasta crescând de la -551.178 în 2000 la 18.979 în 2001 și la 25.992 în anul 2002. Această creștere a trezoreriei reflectă o dependență de creditele pe termen scurt.

Această situație a trezoreriei se datorează și faptului că întreprinderea trebuie să plătească mai repede furnizorii decât încasează creanțele.

Finanțarea activelor întreprinderii poate fi sintetizată astfel:

3.1.6. ANALIZA ACTIVULUI NET CONTABIL

Activul net contabil (ANC) sau valoarea patrimonială netă sau valoarea contabilă netă măsoară averea netă a acționarilor (activul negrefat de datorii).

Activul net contabil se obține prin deducerea datoriilor totale ale firmei din valoarea activelor (bunurilor materiale și financiare) de care ea dispune.

Activul net contabil se determină cu formula:

ANC=At – Dt

Unde: At – activ contabil total;

Dt – datorii totale

Activul net contabil este considerat prima apreciere valorică a unei firme, putând avea:

Valoare pozitivă (ANC > 0):

crescătoare de la un exercițiu financiar la altul;

consemnează realizarea, parțială sau integrală, a obiectivului major al gestiunii financiare;

consecință a reinvestirii unei părți din profitul net și al altor elemente de acumulări;

însemn al fructificării superioare al activului net;

indică o îmbogățire a acționarilor.

Valoare negativă (ANC < 0):

datoriile contractate de întreprindere depășesc activele nete;

consemnează o stare prefalimentară a întreprinderii;

consecință a încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare care au consumat integral capitalurile proprii;

însemn al utilizării ineficiente a activului net și a unei politici financiare eronate;

indică o sărăcire (diminuare) a capitalurilor proprii a acționarilor.

Evoluția activului net contabil în perioada curentă față de perioada de bază poate evidenția următoarele situații:

ANC1 = ANC0; IANC = 1:

Se menține la același nivel activul net contabil, dacă ∆At = ∆Dt (abaterea absolută a activului total este egală cu abaterea datoriilor totale);

Se întâlnește în situația când:

creșterea activului se realizează exclusiv pe seama datoriilor;

nu se realizează acumulări în cursul exercițiului;

diminuarea activului este compensată de reducerea datoriilor;

ANC1 > ANC0; IANC > 1:

Creșterea averii acționarilor, în situațiile în care:

IAt > 1; IDt ≤ 1, crește activul total exclusiv pe seama capitalurilor proprii;

IDt > 1, dar IAt ≥ IDt, creșterea activului total este finanțată numai din capitaluri proprii sau atât din capital propriu cât și pe seama angajării de datorii;

IAt = 1; IDt < 1, se reduc datoriile totale în condițiile menținerii constante a activelor totale.

IAt < 1; IDt < 1, dar IAt > IDt, datoriile scad într-o proporție mai mare decât activul total.

ANC1 < ANC0; IANC < 1:

Are loc reducerea nivelului activului net contabil, în situația când:

Dt > At; ∆Dt ∆At > ANC0, ceea ce înseamnă că, creșterea datoriilor totale este mai mare decât activul net din perioada de bază.

Activul net contabil și evoluția sa este o altă metodă de analiză a echilibrului financiar.

Tabelul 3.10

ACTIVUL NET CONTABIL

Activul net contabil măsoară averea acționarilor (activul negrefat de datorii). Acesta înregistrează o tendință generală de creștere, la nivelul ultimului an se reduce cu 32,5%, ceea ce însemnă că averea netă a acționarilor s-a redus în dinamică (valori contabile).

Raportul contabil net măsoară gradul de independență financiară a patrimoniului. Acesta a înregistrat o creștere în anul 2001 și o scădere în anul 2002 ceea ce înseamnă reducerea gradului de independență financiară a patrimoniului, fapt datorat modificării într-un ritm mai rapid a datoriilor față de ritmul modificării activelor totale. În ultimul an de analiză, aproximativ 23,7% din activele totale ale firmei nu erau grefate de datorii.

3.2. ANALIZA ECHILIBRULUI PE BAZA BILANȚULUI FUNCȚIONAL

3.2.1. BILANȚUL FUNCȚIONAL, INSTRUMENT AL ANALIZEI FINANCIARE

Concepția funcțională a bilanțului consideră bilanțul ca pe un ansamblu se stocuri de utilizări și resurse, ceea ce permite analiza activității pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecăruia în funcționarea întreprinderii.

Analiza bilanțului funcțional nu are ca scop să inventarieze averea si angajamentele intreprinderii, ci să ințeleagă nevoile acesteia si modul de finanțare, să dea imaginea derulării diferitelor cicluri.

În practica financiară, bilanțul funcțional constituie suportul analizei trezoreriei.

Bilanțul funcțional urmărește să ofere o imagine dinamică a patrimoniului, spre

deosebire de cel financiar care oferă o imagine statică. Acest bilanț se structurează în funcție de aparteneța posturilor din bilanțul contabil la diferitele cicluri de operațiuni:

Ciclul de investiții – cuprinde ansamblul investițiilor in active necorporale, corporale și financiare, finanțarea acestor investiții trebuind să se realizeze din surse stabile;

Ciclul de exploatare – include operațiuni specifice de aprovizionare, producție, stocare și vânzare în urma cărora se degajă atât un flux material (produse, lucrări sau servicii) cat și un flux financiar ( încasări și plăți);

Ciclul de finanțare – cuprinde operațiunile derulate între întreprindere și proprietarii de capital ( acționari și creditori);

Tabelul 3.11

Bilanț funcțional

Etapele de realizare a bilanțului funcțional:

E1. Tratarea posturilor din bilanțul contabil și din afara lui;

E2. Ordonarea posturilor de activ și pasiv pe cicluri de operațiuni.

E1. Tratarea posturilor din bilanțul contabil și din afara lui.

In aceasta etapă pot fi realizate, dupa caz, următoarele operațiuni:

-Imobilizările care formează activul aciclic stabil sunt luate in calcul la valoarea brută pentru a pune in evidență decizia inițială. In acest caz in pasiv vom intalni amortizarea ca sursă proprie de origine internă. Prin urmare, la valoarea reală a activelor se adaugă amortizările și provizioanele contabilizate;

-Conceptul de “ non-valoare” sau de “activ fictiv” nu se mai utilizează tocmai pentru că se are in vedere continuitatea activității și nu caracterul static al patrimoniului ca și in cazul bilanțului financiar;

-Mijloacele fixe deținute in leasing se asimilează activelor imobilizate sporind nivelul acestora cu valoarea de contractare iar in contrapartidă pentru pasiv se majorează imprumuturile pe termen mediu și lung cu partea ramasă de achitat și capitalul propriu cu partea achitată (amortizată);

-Partea de cheltuieli inregistrată in avans care privesc mai multe exerciții viitoare (cheltuieli cu reparațiile capitale) sunt asimilate investițiilor și majorează valoarea activelor imobilizate, iar cheltuielile inregistrate in avans care sunt aferente strict exercițiului viitor se asimilează creanțelor.

-Primele de rambursare a obligațiunilor se elimină din activ iar in contrapartidă pentru pasiv se diminuează imprumuturile pe termen mediu și lung;

Diferențele de conversie activ și pasiv nu se mai inregistrează ca atare iar pentru revenirea la valoarea de origine se procedează astfel: cu valoarea diferențelor de conversie activ se majorează creanțele sau se diminuează obligațiile (funcție de natura acestora), respectiv cu valoarea diferențelor de conversie pasiv se diminuează creanțele sau se majorează obligațiile (funcție de natura acestora);

Titlurile de plasament sunt asimilate creanțelor, fiind excluse din trezoreria de activ datorită gradului diferențiat al lichidității acestora;

Veniturile inregistrate in avans sunt asimilate datoriilor de exploatare deoarece din perspectiva continuității activității in contul acestora intreprinderea trebuie să ofere ceva (bunuri, lucrări, servicii);

E2. Ordonarea posturilor de activ și pasiv pe cicluri de operațiuni.

Reconstituirea ciclurilor funcționale ale intreprinderii, prin respectarea principiilor de mai sus, este sintetizată în tabelele 3.12, 3.13, 3.14 și 3.15:

Tabelul 3.12

Ciclul de investiții – finanțare

Ciclul de exploatare ia in considerare elementele legate direct și exclusiv de realizarea ciclului operațional de aprovizionare, stocare, producție, vânzare ce se desfășoară în maniera permanență și continuă.

Tabelul 3.13

Ciclul de exploatare

Alte elemente de activ și de pasiv chiar dacă nu sunt legate de procesul de exploatare, ele sunt supuse unei reinnoiri frecvente in cadrul activității. Este cazul unor creanțe și datorii diverse, formate în esență din tabelul 3.14:

Tabelul 3.14

Elemente in afara exploatării

Elementele de trezorerie au un caracter strict financiar, fiind formate din tabelul 3.15:

Tabelul 3.15

trezorerie

Principalele limite ale bilanțului sunt:

nu respectă principiul unității de casă prin alocarea resurselor la nevoi specifice

atribuie trezoreriei o valoare reziduală, drept o rezultantă a alocării diferitelor resurse la nevoile specifice.

Eliminarea acestor dezavantaje se poate face elaborând bilanțul prelucrat care să corespundă ambelor criterii asigurând menținerea unității de comparație pe parcursul întregii analize.

Pentru a obține bilanțul funcțional am aplicat următoarele corecții asupra bilanțului contabil:

Elementele de activ le-am înregistrat la valoarea lor brută pentru a reconstitui investiția inițială care s-a făcut în momentul achiziționării lor

Am înregistrat valoarea amortizării și în pasiv prin adunarea ei la capitalurile proprii

Am adunat la creanțe cheltuielile înregistrate în avans, aferente exercițiului viitor

Tabelul 3.16

BILANȚUL FUNCȚIONAL AL SOCIETĂȚII

3.2.2 Analiza fondului de rulment

În timp ce analiza statică pune în prim plan studiul bilanțului, analiza financiară dinamică se apleacă spre o abordare în termeni de flux. Fluxurile care comportă elemente eterogene, ar putea fi simplu definite ca noțiuni de natură economică care reflectă o mișcare sau un transfer al unei cantități de bunuri, servicii sau monedă pe parcursul unei anumite perioade.

Dintre fluxurile care tranzitează întreprinderea, doar cele financiare sunt luate în considerare de analiza financiară. Pentru a avea o clasificare și definire a acestora apelăm la distincția făcută de autorul francez Bernard Colasse:

Prima categorie: fluxurile care au un impact imediat asupra disponibilităților. De exemplu: toate cumpărările ( de imobilizări, de mărfuri, de materii prime, de prestații de servicii etc.) plătite imediat si vanzările încasate imediat.

A doua categorie: fluxurile care au un impact ulterior asupra disponibilităților întreprinderii; de exemplu, vanzările si cumpărările pe credit.

A treia categorie: fluxurile care nu au, nici imediat, nici ulterior, un impact asupra disponibilităților de exemplu cheltuielile cu amortizarea generează un flux de diminuare a valorii, dar nu conduc la fluxuri de lichidități.

Autorul francez acordă denumirea de fluxuri monetare celor din prima categorie, si cel de financiare primelor două categorii, ceea ce înseamnă că fluxurile financiare includ pe cele monetare. Pentru a răspunde acestor întrebări, analiza financiară propune instrumente speciale, tablourile de finanțare si tablourile de flux. Tablourile de finanțare au ca obiect de a forma o părere asupra politicii financiare a întreprinderii, cel puțin în plan cantitativ. Primul, în vogă, spre sfârșitul anilor ’70, desi a sedus prin eleganța raționamentelor sale, s-a dovedit vulnerabil în confruntarea cu fenomenele inflaționiste tot mai pregnante din deceniul al optulea, si în special cu manifestarea tot mai pregnantă a economiilor de credit. Si a trebuit să lase locul celeilalte forme tabloul de trezorerie. Legătura dintre bilanț si tabloul de finanțare retrimite la principiul de elaborare a unei situații de utilizări si resurse, aceste fluxuri neexprimand în fond altceva decat variații ale activului si pasivului.

Compararea a două bilanțuri succesive determină variațiile pozitive sau negative suportate de diferitele rubrici sau posturi. Situația acestor variații constituie un “bilanț diferențial” sau o “ balanța a mutațiilor”.

Un asemenea bilanț diferențial permite identificarea a patru tipuri de modificari cu urmatoarea semnificație financiara:

unele posturi de pasiv au suportat o crestere: anumite angajamente suplimentare pe care o întreprindere le contracteaza apar ca o contrapartida a aporturilor primite, cu alte cuvinte ca si o expresie a cresterii fondurilor puse la dispoziția sa. Aceste cresteri care afecteaza anumite posturi de pasiv sunt considerate resurse.

unele posturi de activ au suportat o crestere: variația lor semnaleaza cresterea valorii anumitor bunuri sau angajarii unor drepturi. Achiziționarea de bunuri sau angajarea unor creanțe noi nu se poate realiza decat în contrapartida unei decontari, deci printr-o utilizare de fonduri.

alte posturi de pasiv au suportat scaderi. Cu excepția unor evenimente accidentale ( incendii, cutremure, inundații), aceste variații sunt consecința încasarii anumitor bunuri (imobilizari corporale, titluri, stocuri) deținute anterior de întreprindere. Aceste cesiuni degaja fonduri suplimentare, adica resurse.

În determinarea relației cont de profit si pierdere se pleaca de la modelul de structurare a contului în forma bilaterala.

Analiza detaliată a principalelor elemente înscrise în debitul contului de rezultate permite identificarea a cinci subansambluri:

1. Cheltuieli care implică plăți imediate sau ulterioare. Este vorba de cumpararile de stocuri, consumul de prestații externe, cheltuielile cu personalul, dobanzi si cheltuieli asimilate…Aceste cheltuieli vor fi numite cheltuieli monetare sau cheltuieli platite.

2. In al doilea rand se pot separa cheltuielile cu amortizarile si provizioanele, care corespund deprecierilor reale sau riscurilor probabile, dar care nu provoaca o iesire efectiva de bani pe durata exercițiului considerat.

3. În al treilea rand, ansamblul de alte cheltuieli care corespund unui consum sau pierderi reale, dar nu genereaza o plata – cheltuieli nemonetare. De exemplu, scoaterea în evidența a clienților incerți sau în litigiu, valoarea neamortizata a imobilizarilor necorporale, corporale, financiare, cedate sau scoase din evidența.

4. Impozitul pe beneficiu, care corespunde unui flux monetar efectiv sau potențial, pentru ca genereaza sau va genera o plata în favoarea statului.

5. Beneficiul exercițiului, privit ca un surplus real produs de întreprindere si ca o componenta a surplusului monetar virtual.

Analiza elementelor înscrise în contul de rezultate conduce la randul sau la identificarea a trei subansambluri:

Venituri monetare, care au dat sau vor da naștere la încasări efective.

Venituri nemonetare, care nu generează încasări efective, deși duc la creșterea efectivă a situației nete. Este cazul veniturilor din provizioane, care corespund la o simplă ajustare relativă la valoarea provizioanelor anterior constituite și a subvențiilor pentru investiții virate la venituri.

Pierderea exercițiului în cazul când cheltuielile depășesc veniturile, la nivelul unui exercițiu.

Pentru calculul fondului de rulment în abordarea dinamică am utilizat bilanțul funcțional.

Tabelul 3.17

Abordarea dinamică a fondului de rulment

-mii lei-

Și în acest caz observăm că fondul de rulment de care dispune întreprinderea are valoare pozitivă, deci activele imobilizate sunt acoperite în totalitate din capitalul permanent, iar în anul 2000 și 2001 din capitalul propriu întrucât firma n-a contractat împrumuturi pe termen lung doar în 2002.

Pe ansamblu, putem aprecia ca fiind o situație favorabilă pentru firmă, datorită faptului că întreprinderea obține un fond de rulment pozitiv, nivelul acestuia crește de la o perioadă la alta, iar activele imobilizate și o parte activelor circulante sunt finanțate pe seama capitalului propriu, întreprinderea având o autonomie de finanțare mare. Însă, comparând acest nivel al fondului de rulment cu nivelul considerat optim, adică 1/3 din cifra de afaceri, observăm că nivelul fondului de rulment înregistrat de întreprindere în toți cei trei ani se situează sub acest nivel.

Creșterea fondului de rulment de la un an la altul se datorează faptului că, capitalul permanent crește într-o proporție mai mare decât activele imobilizate. Capitalul permanent crește pe seama capitalului propriu, care la rândul său crește în principal pe seama profitului înregistrat de întreprindere și pe seama fondurilor de care dispune.

La fel ca și în cazul abordării statice, FR are o tendință crescătoare, are valori pozitive și are în componența sa FR propriu în 2000 și 2001. Însă, calculând nivelul optim al FR și comparându-l cu nivelul efectiv obținut se observă diferențe majore.

Tabelul 3.18

Comparația FR cu FR optim

Comparând rezultatele obținute prin cele două modalități de calcul observăm că în abordarea dinamică se înregistrează un volum mai mare al fondului de rulment, deci a resurselor permanente destinate finanțării activelor imobilizate conform tabelului 3.19:

Tabelul 3.19

ComparareA FR în cele două abordări

În concluzie:

Nivelul FR este pozitiv

Are o tendință crescătoare

Are în componență FR propriu și FR împrumutat în 2002

FR efectiv obținut este mult mai mic decât FR optim

Deci, se impune o creștere mai accentuată a FR care se poate realiza pe seama:

Creșterii capitalului propriu prin:

acumularea de rezerve

creșterea capitalului social

creșterea profitului

repartizarea profitului pentru fondul de dezvoltare

Apelarea la împrumuturi pe termen mediu și lung care nu ar fi o opțiune foarte bună pentru că aceasta ar conduce la creșterea cheltuielilor financiare, ceea ce s-ar repercuta asupra rezultatului întreprinderii prin diminuarea acestuia.

Scăderea activelor imobilizate ce se poate realiza prin:

vânzarea activelor imobilizate ineficiente în realizarea producției

vânzarea de titluri financiare

amortizarea mai accelerată a activelor imobilizate

3.2.3 Analiza necesarului de fond de rulment

Necesitățile de finanțare ale producției, respectiv ale ciclului de exploatare sunt acoperite în cea mai mare parte din surse temporare corespunzătoare (datorii de exploatare: furnizori, salariaț, etc.). Diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare și datoriile de exploatare este numită nevoia de fond de rulment. Ea este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt a echilibrului dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante (ale exploatării).

Dacă această diferență este pozitivă, atunci ea semnifică un surplus de nevoi temporare (ciclice) în raport cu sursele temporare (ciclice) posibile de mobilizat. O atare situație poate fi judecată ca fiind normală, dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea stocurilor și creanțelor. Astfel, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au încetinit încasările și s-au urgentat plățile).

Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, atunci ea semnifică un surplus de surse temporare (ciclice) în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciată pozitiv, dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadențe mai relaxate. În caz contrar, aceasta nu poate fi decât consecința unor întreruperi temporare în aprovizionarea și reînnoirea stocurilor.

Tabelul 3.20

Abordarea dinamicĂ a NFR

Și în această abordare se observă că întreprinderea înregistrează valori pozitive ale necesarului de fond de rulment, ceea ce semnifică faptul că întreprinderea are active ciclice care trebuie finanțate din resurse permanente. NFR a înregistrat o creștere de la 733.364 mii lei în 2000 la 1.316.034 mii lei în anul 2001 deci cu 79.45% și de la 1.316.034 mii lei în anul 2001 la 2.019.337 mii lei în anul 2002 deci cu 53.44%. Această creștere se datorează faptului că activele ciclice (stocuri și creanțe) au crescut într-un ritm mai mare decât pasivele ciclice.

Și în această abordare indicele de creștere a NFR este mai mare decât indicele de creștere al cifrei de afaceri. Se observă că în abordarea dinamică, volumul NFR este mai mare decât în abordarea statică, ceea ce reprezintă un volum mai mare de nevoi ciclice neacoperite și un volum mai redus de surse ciclice datorită faptului că privite din perspectiva continuității activității, elementele de active sau pasive ciclice își modifică conținutul economic. Abordarea dinamică a NFR permite o mai justă politică de finanțare a procesului de exploatare deoarece evidențiează necesarul real de surse care trebuie asigurat.

Tabelul 3.21

Abordarea dinamică a trezoreriei

Se observă și în acest caz că în 2000 trezoreria este negativă și înregistrează o creștere în 2001 și 2002. O trezorerie negativă semnifică faptul că activele ciclice sunt finanțate din FR, resurse ciclice și trezoreria de pasiv adică creditele de trezorerie. Această situație se datorează gestiunii proaste a creditului client și furnizor.

O trezorerie negativă poate fi favorabilă întreprinderii doar în situația în care costul finanțării pe termen scurt este inferior randamentului obținut în activitatea de exploatare.

3.2.4. analiza echilibrului prin ratele de finanțare

Ratele de finanțare pun în evidență modalitățile de finanțare a investițiilor întreprinderii, care pot fi strategice, de exploatare și de echilibru.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente(RfAi): exprimă măsura în care activele imobilizate sunt finanțate din capitaluri permanente, putând fi mai mare, egală sau mai mică decât 1. Mai este cunoscută și sub denumirea de rata finanțării stabile.

Formula utilizată este:

RfAi=

Dacă: RfAi > 1

Activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile;

Există un surplus de surse permanente care se constituie sub formă de fond de rulment (FR > 0)

Dacă: RfAi = 1

Se respectă condiția de bază a echilibrului financiar adică activele stabile sunt finanțate din surse stabile, iar activele ciclice din surse ciclice;

Nu există fond de rulment (FR = 0)

Dacă: RfAi < 1

Activele stabile sunt finanțate parțial din surse stabile și parțial din surse ciclice;

Fondul de rulment este negativ (FR < 1)

Pentru a asigura finanțarea integrală a activelor imobilizate din capitalul permanent și pentru a menține sau crește fondul de rulment, este necesar ca ritmul de modificare a capitalului permanent să devanseze ritmul de modificare a valorii activelor imobilizate.

Când: -RfAi1 > RfAi0 – crește fondul de rulment global – premisă de realizare sau de consolidare a echilibrului financiar pe termen mediu si lung;

– RfAi1 < RfAi0 – scade fondul de rulment global – premisă de degradare a echilibrului financiar pe termen mediu și lung sau de trecere la o stare de dezechilibru.

Creșterea valorii raportului corespunde unei ameliorări a structurii de finanțare, pe când diminuarea lui exprimă o deteriorare a situației.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din capitalul propriu (RfpAi): exprimă gradul în care capitalul propriu participă la finanțarea activelor imobilizate.

Formula prin care se calculează este:

RfpAi =

Dacă: RfpAi > 1

Activele imobilizate sunt finanțate integral din capitalul propriu;

Există un fond de rulment propriu (FRP > 0)

Dacă: RfpAi = 1

Activele imobilizate sunt finanțate integral din capitalul propriu;

Nu există fond de rulment propriu (FRP = 0)

Dacă: RfpAi < 1

Activele imobilizate sunt finanțate doar parțial pe seama capitalului propriu, diferența fiind finanțată din alte surse;

Fondul de rulment propriu este negativ (FRP < 0)

În dinamică rata de finanțare a activelor imobilizate din capitalul propriu se regăsește în una din următoarele situații:

– RfpAi1 > RfpAi0, când există o tendință de sporire a participării Cpr la finanțarea activelor imobilizate și deci, micșorarea gradului de îndatorare (o mai bună autonomie în finanțarea procesului de exploatare);

RfpAi1 < RfpAi0, când are loc diminuarea participării capitalului propriu la finanțarea activelor imobilizate și implicit creșterea aportului împrumutului (diminuarea surselor proprii de finanțare a procesului de exploatare).

3. Rata de finanțare a nevoilor ciclice din surse ciclice (Rfnc): exprimă măsura în care nevoile procesului de exploatare pot fi finanțate din surse ciclice specifice exploatării.

Rfnc

unde: Dts- datorii pe termen scurt;

Îts – împrumuturi pe termen scurt;

Ac- active circulante;

Db- disponibilități bănești.

Dacă: Rfnc > 1

Nevoile procesului de exploatare sunt finanțate integral din surse ciclice specifice exploatării;

Este o situație normală atunci când duratele de lichiditate și exigibilitate sunt cele contractuale, în această situație formându-se premisele pentru plasamente pe termen scurt.

Dacă: Rfnc = 1

Nevoile ciclice sunt finanțate integral din surse ciclice;

Nu există necesar de fond de rulment (NFR = 0).

Dacă: Rfnc < 1

Sursele ciclice sunt insuficiente pentru finanțarea nevoilor ciclice ceea ce determină apariția unei nevoi de finanțare care se impune a fi finanțată fie din fondul de rulment, dacă există, fie din credite de trezorerie;

Fondul de rulment propriu este negativ (FRP < 0)

În dinamică rata de finanțare a nevoilor ciclice din surse ciclice se regăsește în una din următoarele situații:

– Rfnc1 > Rfnc0, se realizează o mai bună acoperire a nevoilor ciclice din surse ciclice;

– Rfnc1 < Rfnc0, sursele ciclice participă într-o mai mică măsură la finanțarea procesului de exploatare.

4. Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment (Rf NFR): măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama surselor permanente (fond de rulment).

Dacă: Rf NFR > 1

NFR este finanțat integral pe baza FR;

Trezoreria netă este pozitivă.

Dacă: Rf NFR = 1

NFR este finanțat integral pe baza FR;

Trezoreria netă este nulă.

Dacă: Rf NFR < 1

NFR este finanțat doar parțial pe seama FR, diferența fiind finanțată din credite pe termen scurt (credite de trezorerie);

Trezoreria netă este negativă.

În dinamică se regăsesc următoarele situații:

– Rf NFR1 > Rf NFR0, când are loc o creștere a participării FR la finanțarea NFR

– Rf NFR1 > Rf NFR0, când are loc o scădere a participării FR la finanțrea NFR și crește aportul în finanțare a creditelor de trezorerie.

Rata de acoperire a riscului(Racr): măsoară capacitatea de rambursare a creditelor pe termen mediu și lung din fluxul de numerar generat într-o perioadă de gestiune, exprimând numărul de ani în care creditul este posibil de rambursat pe seama cash-flow-ului.

Formula de calcul este:

Racr =

Cu cît nivelul ratei este mai mic decât perioada prevăzută prin contract pentru rambursarea creditului, cu atât rata exprimă o situație mai favorabilă.

Tabel 3.22

Ratele de finanțare ale Ai și NFR

Observăm în cei trei ani de analiză o evoluție crescătoare a ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente.

Nivelul supraunitar al ratei ne indică faptul că întreprinderea dispune de resurse permanente pentru finnațarea nevoilor ciclice. Astfel nivelul ratei crește de la 1,19 în 2000, la 1,27 în 2001, respectiv la 1,54 în 2002.

Putem spune că activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile, iar diferența de surse stabile care ramâne se va constitui sub formă de fond de rulment.

Modificare nivelului ratei are loc ca urmare a influenței următorilor factori:

creșterea capitalului permanent în mărimi absolute, de la 37,578,959 în 2000, la 46,669,507 în 2001, la 86,579, 318 în 2002.

Creșterea activelor imobilizate de la 31,447,987, la 39,127,404, respectiv la 56,338,865 în 2002.

Nivelul ambilor factori a crescut considerabil, iar nivelul ratei de finanțare a activelor imobilizate din capitaluri permanente a crescut datorită creșterii într-un ritm mai mare a capitalului permanent față de activele imobilizate, astfel:

ICpm=132% >Iai=124% în perioada 00-01

ICpm=174% >Iai=144% în perioada 01-02

Cum spuneam mai sus surplusul de resurse permanente se constituie sub formă de fond de rulment care conform calculelor crește progresiv cu 72% în 2001 față de 2000 Și respectiv cu 187% în 2002 față de 2001. Acest lucru îl mai putem vedea și din următoarea inecuație: rfai 00<rfai01<rfai02.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din capitalul propriu. După cum se observă rata de fianțare a activelor imobilizate din capitalul propriu are aceleași valori ca și rfai. Acest lucru este posibil datorită egalității între capitalul permanent și cel propriu al întreprinderii care survine necontractării de către intreprindere de împumuturi pe termen mediu și lung în primii doi ani.

Din valorile ratei putem spune că activele imobilizate sunt finanțate integral din capitaluri proprii, iar surplusul de surse stabile se constituie sub forma fondului de rulment propriu.

Finanțarea activelor imobilizate din surse proprii este un lucru pozitiv pentru intreprindere, care denotă abilități manageriale deosebite în activitatea de finanțare. De asemenea creșterea nivelului ratei indică îndreptarea intreprinderii spre o stare și mai bună caracterizată prin sporirea capitalurilor proprii. Capitatul propriu crește ca urmare a creșterii rezervelor, profiturilor și a fondurilor.

Rata de finanțare a nevoii de fond de rulment (rfNFR) reflectă măsura în care excedentul de resurse permanente (FR) reușește să finanțeze nevoile ciclice ale procesului de exploatare (NFR) .

Observăm o evoluție fluctuantă a ratei de la 0,55 în 2000, 0,53 în 2001 și o revenire la nivelul de 0,55 in 2002.

Putem spune că necesarul de fond de rulment, în cei trei ani a fost finațat din FR în proporție de 55% în 2000, 53% în 2001 respectiv 55% în 2002.

Nivelul subunitar al ratei indică faptul că NFR este finanțat parțial pe seama FR, iar parțial pe seama creditelor de trezorerie (creditelor pe termen scurt).

Modificarea ratei este dată de următoarele evenimente :

creșterea FR cu 72% în 2000-2001 si cu 187% în 2001-2002;

creșterea NFR cu 79% în 2000-2001 si cu 180% în 2001-2002;

Rata de finanțare a scăzut în 2001 deoarece INFR = 1,79 > IFR = 1,72, determinând o scădere a participării FR la finanțare NFR, iar în 2002 rata a crescut cu 103% dar in nici un an nivelul ratei nu este supraunitar, determinând o trezorerie negativă.

Insuficiența FR în raport cu NFR determină întreprinderea să apeleze la creditele de trezorerie pentru finanțarea nevoilor ciclice, acestea crescând cu 71,56% in 2001 față de 2000, și cu 194,56% în 2002 față de 2001.

Rata de acoperire a riscului, în perioada analizată are nivelul redus. Nivelul ratei este justificat de lipsa creditelor pe termen mediu și lung în primii doi ani analizați.

Modul în care resursele permanente sunt împărțite între finanțarea activelor imobilizate și finanțarea activelor circulante rezultă din tabelul 3.23 și figura 3.5:

Tabelul 3.23

Ratele de finanțare ale Ai și FR (-mii lei-)

Ratele de finanțare se construiesc pe baza posturilor de activ și pasiv și a informațiilor din contul de profit și pierderi.

Tabelul 3.24

Rata de finanțare a activelor imobilizate

Rata finanțării activelor stabile din resurse stabile reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitalurile permanente acoperă utilizările grupate în activele permanente. Nivelul indicatorului arată că nevoile cu caracter permanent au fost acoperite integral din surse permanente degajându-se excedent de resurse financiare stabile cu excepția anului 2002. Acest lucru are avantajul de-a oferi o marjă de siguranță ridicată în ceea ce privește solvabilitatea și de-a fi mai ieftină decât costul creditelor de trezorerie.

CAP. 4. ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR

Pentru ca întreprinderea să obțină rezultate cât mai bune și o profitabilitate cât mai mare, ea trebuie să acorde o importanță mare modului în care sunt gestionate resursele de care ea dispune. Gestiunea acestor resurse pe care întreprinderea le are la dispoziție (resurse umane, materiale și financiare) trebuie să conducă la realizarea integrală și la termen a obiectului de activitate, la obținerea unor produse și/sau servicii de calitate superioară și să asigure de asemenea o cât mai bună valorificare și fructificare a potențialului resurselor.

Modul în care resursele sunt utilizate și gestionate în întreprindere, poate fi exprimat sintetic cu ajutorul vitezei de rotație a resurselor respective. Prin acesata se măsoară durata de timp în care sunt parcurse toate fazele ciclului de exploatare și comercializare, adică durata în care activele se transformă în lichidități și durata de reînnoire a datoriilor.

Măsurarea vitezei de rotație se realizează cu ajutorul a doi indicatori:

Numărul de rotații: nr = CA/Ea sau Ep reprezintă numărul de rotații pe care îl realizează elementul de activ sau pasiv prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune.

Durata în zile a unei rotații: dz = (Ea sau Ep/CA)*T reprezintă durata în zile în care elementul de cativ sau pasiv analizat parcurge ciclul economic și se transformă în lichidități.

Se poate deduce de aici corelațiile care există între cei doi indicatori:

Nr = (1/dz)*T

Dz = (1/nr)*T, T poate fi: 30, 60, 90, 180, 360 de zile

Trebuie menționat faptul că accelerarea vitezei de rotație se realizeză prin creșterea numărului de rotații sau scăderea duratei în zile a unei rotații ceea ce presupune:

Scăderea elementului de activ sau pasiv pentru realizarea unui anumit nivel al cifrei de afaceri

Creșterea cifrei de afaceri la un anumit consum de resurse

Dimpotrivă încetinirea vitezei de rotații constatată prin reducerea numărului de rotații sau creșterea duratei în zile a unei rotații implică:

Creșterea necesarului de resurse pentru realizarea unui anumit nivel al cifrei de afaceri.

Diminuarea cifrei de faceri la un anumit consum de resurse.

Sintetizând, înregistrăm o:

Accelerare a numărului de rotații dacă ICA > IEA sau EP

Încetinirea numărului de rotații dacă ICA < IEA sau EP

Menținerea numărului de rotații dacă ICA = IEA sau EP

Observăm că între cei doi factori de influență ai numărului de rotații există o condiționare reciprocă. Se poate aprecia contribuția fiecărui factor la modificarea numărului de rotații cu ajutorul metodei substituției în lanț.

Se poate astfel determina:

pentru numărul de rotații

abaterea absolută a nr: Δnr = nr1-nr0 = (CA1/Ea1 sau Ep1)- (CA0/Ea0 sau Ep0)

influența modificării cifrei de afaceri: Δnr(CA) = (CA1/Ea0 sau Ep0)- (CA0/Ea0 sau Ep0)

influența modificării elementului de activ asu de pasiv: Δnr(Ea sau Ep) = (CA1/Ea1 sau Ep1)- (CA1/Ea0 sau Ep0)

2. pentru durata în zile a unei rotații

abaterea absolută a dz: Δdz = dz1- dz0 = (Ea1 sau Ep1/ CA1)*T- (Ea0 sau Ep0/CA0)*T

influența modificării cifrei de afaceri: Δdz(CA) = (Ea0 sau Ep0/ CA1)*T- (Ea0 sau Ep0/CA0)*T

influența modificării elementului de activ asu de pasiv: Δdz(Ea sau Ep) = (Ea1 sau Ep1/ CA1)*T- (Ea0 sau Ep0/CA1)*T

Accelerarea sau încetinirea vitezei de rotație poate conduce la :

Eliberarea sau imobilizarea de resurse: E(-) sau I(+) = (dz1-dz0)*(CA/T)

eliberarea de resurse reprezintă scăderea stocului de resurse materiale și creșterea resuselor financiare

imobilizarea de resurse reprezintă creșterea stocului de resurse materiale și scăderea resuselor financiare

Analiza ratelor de gestiune presupune:

determinarea nivelului acestor rate

aprecierea evoluției acestora

identificarea și aprecierea factorilor care au detreminat nivelul și evoluția acestor rate

identificarea unor măsuri care să conducă la corectarea și eliminarea deficiențelor și obținerea unor rezultate pozitive

4.1. Analiza ratelor de gestiune a capitalului

4.1.1 Viteza de rotație a activului total

Se apreciază prin următorii indicatori:

numărul de rotații a activului total: nrAT = CA/AT

durata în zile a unei rotații a activului total: dzAT = (AT/CA)*T

Nivelul acestui indicator poate fi apreciat în felul următor:

nrAT < 1 – organizare necorespunzătoare

nrAT (1;1,4) – organizare satisfăcătoare

nrAT > 1,4 – organizare bună

Aceste nivele sunt considerate penru întreprinderile industriale, în cazul celor comerciale și de prestări de servicii valorile sunt diferite datorită faptului că ele au nevoie de imobilizări într-o proporție mai redusă.

Tabelul 4.1

Gestiunea activului total

Din calculele rezulate se obesrvă că numărul de rotații este peste nivelul de 1,4 deci putem aprecia că gestiunea activului total ca fiind eficientă. Observăm însă că numărul de rotații înregistreză o ușoară creștere în 2001 după care scade în 2002, menținându-se însă peste nivelul de 1,4.

Calculând influența pe care o are cifra de afaceri în această modificare observăm că în 2001 aceasta are o influență pozitivă datorită creșterii cu 55% din 00 în 01. În 2002 influența rămâne pozitivă de 0.22 de rotații, însă mult mai mică față de 1.75 de roații cât a fost în 2001. Influența activului total conduce în 2001 la o diminuare a numărului de rotații cu 1.70, datorită faptului că activul total crește cu 53%. În 2002 influența activului total este în sensul diminuării numărului de rotații cu 1.37. În anul 2001 situația poate fi apreciată ca fiind relativ bună pentru că cu ocreștere a ctivului total de 53% se obține o creștere a cifrei de faceri de 55%, deci se utilizează activ mai puțin pentzru obținerea unei cifre de afaceri mai mari, însă situația se depreciază foarte mult în 2002 când cu o creștere a activului total de 66% conduce la o creștere de doar 7% a cifrei de afaceri. Asistăm deci la o înrăutățire a gestiunii activului total, scăzând gradul de lichiditate al activului total.

Aceleași concluzii le putem trage și dacă analizăm durata în zile a unei rotații a activului total. Obervăm o scădere ușoară în 2001, după care 2002 crește cu 55% față de 2001. Această depreciere se datorează în cea mai mare parte influenței activului total care crește într-un ritm mai mare decât cifra de afaceri.

Se impune deci o mai bună gestionare a activului total care se poate realiza prin:

Diminuarea activului total prin modificarea structurii activului total în conformitate cu obiectul de activitate

În cadrul imobilizărilor se impune o eliminare a terenurilor și mijloacelor fixe care nu se folosecsc în procesul de producție și o valorificare superioară a celor ce se utilizează efectiv în procesul productiv

În cazul acticelor circulante se impune diminuarea sau eliminarea stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă și a clienților insolvabili

Creșterea cifrei de afaceri

4.1.2. Viteza de rotație a activului circulant

Se apreciază prin următorii indicatori:

numărul de rotații a activului circulant: nrAC = CA/AC

durata în zile a unei rotații a activuluicirculant: dzAC = (AC/CA)*T

Nivelul acestui indicator poate fi apreciat în felul următor:

nrAC < 2 – organizare necorespunzătoare

nrAC (2,4) – organizare satisfăcătoare

nrAC > 4 – organizare eficientă

Tabelul 4.2

Gestiunea activelor circulante

Din tabelul prezentat anterior, putem tragem următoarele concluzii:

În anul 2000 numărul de rotații este de 2.44 și durata în zile a unei rotații este de 147.43, un nivel care conduce la o mediocră apreciere a gestionării activului circulant.

În anul 2001 numărul de rotații este de 2.42, menținându-se peste nivelul unei gestiuni eficiente, însă se află în scădere față de 2000 cu 16%. Durata în zile crește și ea cu 20%, ceea ce implică o încetinire a vitezei de rotație a activelor circulante.

În anul 2002 se înregistrează un nivel mult mai ridicat al numărului de rotații de 6.27, nivel care încadrează gestiunea activelor circulante într-o gestiune mediocră. Durata în zile scade la 57.42 de zile, o creștere cu 62%, față de anul precedent.

Dacă dorim să aflăm căror cauze se datorează această înrăutățire a situației, calculăm influența modificării cifrei de afaceri și a activului circulant asupra numărului de rotații și asupra duratei în zile a unei rotații.

Observăm aici că:

În 2001 față de 2000 se înregistrează o diminare a numărului de rotații cu 1.11, datorată influenței negative a creșterii activului circulant cu 4.86 de rotații contracarată de creștrea cu 3.75 de rotații a creșterii cifre de afaceri. Tot la fel, durata în zile a unei rotații a activului circulant crește în această perioadă cu 10.46 de zile determinată de creșterea cifrei de afaceri (conduce la scăderea duratei cu 18.96 de zile) și creșterea activului circulant (conduce la creșterea duratei cu 29.42 de zile).

În 2002 față de 2001 diferența de 2.35 de rotații, în sensul diminuării, se datorează în cea mai mare parte activului circulant care reduce numarul de rotații cu 2.75. creșterea cifrei de afaceri conduce la creșterea numărului de rotații cu 0.4. Toate acestea se datorază faptului că activul circulant crește într-o măsură ma mare deât crește cifra de afaceri. Cu 83% mai mult activ circulant se obține o creștere de doar 7% a cifrei de afaceri. Durata în zile crește cu 49.49 de zile datorită activului circulant și scade cu 4.16 datorită creșterii cifrei de afaceri, care nu compensează creșterea din cauza activului circulant, pe ansamblu fiind un rezultat negativ.

Pentru redresarea acestei situații se impune reducerea stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă, optimizarea mărimii stocurilor, creșterea gradului de lichiditate a activului circulant, ritmicitatea desfacerii, urmărirea operativă a decontării producției, creșterea reală a cifrei de afaceri.

4.2. Analiza ratelor de gestiune a stocurilor

Viteza de rotație a stocurilor

Se apreciază prin următorii indicatori:

numărul de rotații a stocurilor: nrSt = CA/St

durata în zile a unei rotații a stocurilor: dzSt = (St/CA)*T

Acești indicatori arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile până când se reîntorc în forma bănească inițială. Cu cât viteza de rotație crește cu atât eficiența utilizării stocurilor crește, întrucât ele sunt transformate mai rapid în lichidități.

Tabelul 4.3

Gestiunea stocurilor

În urma calculelor obținute pe baza bilanțului financiar și a contului de profit și pierdere observăm următoarele:

Numărul de rotații al stocurilor se crește atât în 2001 cât și în 2002. În 2001 există o modificare de 0.11 rotații în sensul creșterii vitezei de rotație, deci cu 20%, iar în 2002 față de 2001 există o creștere de 7.71 de rotații deci cu 38%.

În consecință durata în zile a unei rotații se reduce în 2001 la 104.61 zile față de 108.09 cât era în 2000, deci cu 3.48 de zile (25%), iar în 2002 ajunge la 32.28 de zile (scade cu 61%).

Pentru o cât mai bună analiză a acestui indicator, pe lângă analiza influenței modificării cifrei de afaceri și a stocurilor asupra numărului de rotații și duratei în zile, se impune și o analiză a elementelor componente a stocurilor: materii prime și materiale și mărfuri.

În 2001 această modificare de 3.48, în sensul creșterii se datorează:

Cifrei de afaceri care acționează prin diminuarea duratei în zile cu 12.05 zile, deci în sens pozitiv

Stocurilor care acționează asupra duratei în zile printr-o creștere cu 20.38 de zile, deci în sens negativ, contribuind la încetinirea vitezei de rotație. Aceasta se datorează faptului că la o creștere de 94% a stocurilor se produce doar o creștere de 55% a cifrei de afaceri. Analizând pe elementele componente ale stocurilor observăm că materiile prime și materialele conduc în cea mai mare măsură la încetinirea vitezei de rotație (cu 11.46 de zile), prooducția neterminată conduce la creșeterea duratei în zile cu 2.12 zile, iar stocurile de produse finite cu 6.79 zile în 2001 față de 2000.

În 2002 situația se îmbunătățește față de 2001. Durata în zile scade cu 72.33 de zile, scădere datorată:

Cifrei de afaceri care acționează prin diminuarea duratei în zile cu 2.75 zile, deci în sens pozitiv, datorită faptului că cifra de afaceri crește cu 7%

Stocurilor care acționează asupra duratei în zile printr-o scădere cu 28.63 de zile, deci în sens pozitiv, contribuind la creșterea vitezei de rotație. Aceasta se datorează faptului că la o creștere de 73% a stocurilor se produce o creștere de 7% a cifrei de afaceri, gestiunea stocurilor fiind aprecită ca fiind favorabilă. Analizând pe elementele componente ale stocurilor observăm că materiile prime și materialele conduc în cea mai mare măsură la încetinirea vitezei de rotație (cu 23.19 de zile), mărfurile conduc la creșterea duratei în zile cu 3.01 zile, iar stocurile de produse finite cu 2.42 zile în 2001 față de 2000.

Calculând efectele încetinirii vitezei de rotație obținem o imobilizare de 6,687,671 mii lei, în 2001 și de 22,240,400 mii lei în 2002, ceea ce semnifică un necesar de resurse financiare.

Măsuri care pot fi luate în sensul accelerării vitezei de rotație a stocurilor:

dimensioanarea optimă a cantităților de aprovizionat

organizarea relațiilor cu furnizorii

dimensionarea optimă a stocurilor de materiale

lichidarea stocurilor supranormative și a cheltuielilor generate de acestea

contractarea producției

optimizarea stocurilor de produsd finite

alegerea celor mai adecvate forme de decontare

4.3. Analiza ratelor de gestiune a clienților și furnizorilor

4.3.1. Viteza de rotație a creditului clienți

Se apreciază prin următorii indicatori:

numărul de rotații a creditului clienți: nrCl = CA/Cl;

durata în zile a unei rotații a creditului clienți: dzCl = (Cl/CA)*T; este forma cea mai utilizată în practică, întrucât exprimă, în zile, intervalul de timp ce există între data facturării produselor și data încasării contravalorii lor.

Nivelul pe care acest indicator îl are depinde de mai mulți factori:

Poziția întreprinderii furnizoare (concurent mai slab sau mai puternic);

Relațiile stabilite cu clienții (clienți tradiționali, mari întreprinderi);

Natura producției (produse perisabile sau echipamente industriale);

Conjunctura economică (favorabilă sau nefavorabilă);

Politica de credit practicată pe piață (rata dobânzii crește sau scade).

Trebuie menționat faptul că întreprinderea trebuie să urmărească creșetrea vânzărilor, însă această creșetre trebuie să conducă la creșterea profitului.

Tabelul 4.4

Gestiunea clienților

Din rezultatele obținute în urma calculelor observăm că durata în zile a unei rotații a creditului clienți scade, respectiv numărul de rotații crește de la o perioadă la alta. Acest lucru se întâmpă atât în 2001 când durata în zile scade cu 6.36 de zile, cât și 2002 cînd se modifică cu 8.49 zile. Această scădere a duratei în zile a creditului client semnifică o accelerare a încasării creanțelor pe care întreprinderea le are asupra clienților, impunându-se în acest sens o analiză a clienților rău-platnici. Observăm că, acest indicator se încadrează în valoarea normală de decontare 30 de zile.

Observăm de asemenea că are loc o creștere a creditului client de la un la altul: de la 1.256.977 mii lei în 2000 la 1.694.578 mii lei în 2001 și la 24,986,714 mii lei în 2002 deci cu 152%, respectiv 108%. Această creștere poate fi benefică atunci când cresc vânzările cel puțin în tot aceeași măsură, observăm că aceasta se întâmplă. La o creștere a creditului client cu 35% se obține o creștere a cifrei de afaceri cu 64%, iar la o creștere a creditului client cu 11% cifra de afaceri crește cu 56%. Aceasta se poate datora dificultăților de plată cu care se confruntă beneficiarii ca urmare a conjuncturii nefavorabile.

Modificarea vitezei de rotație a creditului client se datorează deci acestor modificări: a cifrei de afaceri și creditul client. Observăm însă că cifra de afaceri are o influență pozitivă asupra indicatorului, întrucât creșterea ei de 64% în anul 2001 conduce la o creștere a numărului de rotații cu cu 21.67, respectiv o diminuare a duratei în zile cu 3.28 de zile, iar în 2002 creșterea ei de 56% conduce la diminuarea duratei în zile cu 0.98 de zile. Contrar influenței cifrei de afaceri, valoarea creditului client influențează în sens negativ viteza de rotație: creșterea creditului client cu 35% conduce la diminuarea numărului de rotații cu 2.18, deci durata în zile crește cu 6.36 în 2001, iar în 2002 sporirea cu 11% a creditului client antrenează o diminuare a numărului de rotații cu 4.98 și o scădere a duratei în zile cu 8.49 zile.

Ponderea cea mai mare în modificarea duratei în zile a creditului clienți a avut-o modificarea valorii creditului client: 73% în 2001 și 94% în 2002.

Pentru o mai bună apreciere a acestui indicator, îl vom analiza în corelație cu viteza de rotație a creditului furnizor.

4.3.2. Viteza de rotație a creditului furnizor

Se apreciază prin următorii indicatori:

numărul de rotații a creditului furnizor: nrFz = CA/Fz

durata în zile a unei rotații a creditului furnizor: dzFz = (Fz/CA)*T;este forma cea mai utlizată în practică, întrucât ne arată în câte zile agentul economic își achită obligațiile față de furnizori.

Tabelul 4.5

Gestiunea furnizorilor

Pe baza datelor putem trage următoarele concluzii:

În 2001 față de 2000 are loc o creștere a numărului de rotații a creditului furnizor de la 14.33 la 14.61 (cu 2%), deci scădere a duratei în zile cu 0.47 zile (cu 2%).

În 2002 față de 2001 are loc o creștere a numărului de rotații a creditului furnizor de la 14.61 la 26.29 (cu 80%), deci scădere a duratei în zile de la 24.65 la 13.69 cu 10.95 zile (cu 56%).

Aceasta se datorează faptului că cifra de afaceri crește într-o proporție mai mare (64%) decât creditul furnizor (61%) în anul 2001, iar în 2002 cifra de afaceri crește cu 56%, iar creditul furnizor scade cu 13%. Faptul că durata în zile crește poate fi apreciat ca pozitiv, întrucât întreprinderea poate folosi resursele furnizorului care nu comportă cost, mai mult timp, însă această creștere poate fi și un semnal al faptului că întreprinderea se confruntă cu greutăți de plată. Această situație poate duce de asemenea la înrăutățirea relațiilor comerciale cu furnizorii dacă această creștere nu este rezultatul renegocierii contractelor încheiate cu aceștia. Trebuie observat de asemenea că durata creditului furnizor se situează în toți cei trei ani de analiză sub valoarea normală de 30 de zile, un aspect pozitiv.

Creșterea duratei în zile a creditului furnizor a fost determinată de următoarele modificări:

În anul 2001

Creșterea cifrei de afaceri de la 12.663.551 mii lei la 20.770.579 mii lei, cu 64% a determinat reducerea duratei în zile cu 0.66 zile

Creșterea datoriile față de furnizori de la 883.647 mii lei la 1.422.062 mii lei, cu 61% a condus la creșterea duratei în zile cu 6.20 de zile

În anul 2002

Creșterea cifrei de afaceri de la 20.770.579 mii lei la 32.371.073 mii lei, cu 56% a determinat reducerea duratei în zile cu 2.15 zile

Scăderea datoriile față de furnizori de la 1.422.062 mii lei la 1.231.293 mii lei, cu 13% a condus la creșterea duratei în zile cu 9.24 de zile

Dacă analizăm comparativ cele două viteze de rotații, a creditului clienți și a creditului furnizor rezultă datele din tabelul 4.7:

Tabel 4.7

Comparația dZ a creditului clienți și furnizor

Pe întreaga perioadă analizată situația este nefavorabilă întrucât se înregistrează un decalaj nefavorabil între durata în zile a creditului client și a creditului furnizor. Întreprindrea trebuie să își plătească furnizorii mult mai repede decât își încasează clienții.

Pentru îmbunătățirea situației se impune o mai bună gestionare a clienților și furnizorilor astfel încât întreprindrea să poată folosi în favoarea ei decalajul dintre acestea.

CONCLUZII

Analiza echilibrului financiar al firmei urmărește reflectarea raportului de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare, dintre veniturile și cheltuielile aferente desfășurării activității firmei pe termen lung, mediu și scurt.

În capitolul 1 am prezentat societatea comercială prin elementele de identificare, scurt istoric, obiectul de activitate și principalii indicatori economico-financiari. Capitolul 2 detaliază informațiile economice prin analizarea structurii afacerii pe tipuri de activități, structura veniturilor și cheltuielilor de exploatare și a eficienței afacerii. Se observă astfel un nivel satisfăcător al principalilor indicatori de eficiență în perioada analizată.

Analiza echilibrului financiar al firmei bazată pe bilanțurile financiar și funcțional construite este urmărită în capitolul 3. Am evidențiat nivelul, dinamica și structura indicatorilor: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă și activul net contabil. În perioada analizată se înregistrează un fond de rulment cu valoare pozitivă ceea ce înseamnă că sursele ciclice reușesc să finanțeze integral alocările permanente, rămânând și un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice. În concluzie firma a reușit să-și acopere nevoile permanente pe seama surselor permanente. Se constată o schimbare semnificativă a structurii fondului de rulment pentru ultimul an datorată contractării de împrumuturi pe termen mediu și lung.

În toți cei trei ani de analiză se înregistrează un necesar de fond de rulment pozitiv. Aceasta semnifică faptul că există un surplus de active circulante care trebuie să fie finanțate din resurse permanente. Se observă totodată o creștere a necesarului de fond de rulment de la un an la altul. Această creștere a necesarului de fond de rulment se datorează atât creșterii activelor ciclice cât și creșterii pasivelor ciclice. Activele ciclice cresc datorită creșterii stocurilor și creanțelor.

Comparând însă necesarul de fond de rulment cu un nivel considerat optim de 15% din cifra de afaceri, se observă că nivelul înregistrat de întreprindere este cu mult mai mic decât necesarul de fond de rulment optim, situație apreciată ca fiind bună, având în vedere că și fondul de rulment înregistrează o valoare sub nivelul optim. Limita inferioară a eficienței creșterii necesarului de fond de rulment este ca ritmul modificării NFR să fie inferior, cel mult egal cu ritmul modificării cifrei de afaceri, ceea ce în cazul nostru nu se întâmplă. Această situație se datorează și decalajului negativ existent între durata în zile a creditului furnizor și a duratei de încasare a creanțelor.

Observăm că în 2000 trezoreria înregistrează valori negative, datorită faptului că necesarul de fond de rulment a devansat fondul de rulment de care dispune întreprinderea, acesta fiind insuficient pentru finanțarea ciclului de exploatare. Întreprinderea se confruntă cu un dezechilibru financiar, un deficit monetar care poate fi acoperit prin contractarea de credite pe termen scurt. Se observă că se întrezărește o îmbunătățire a trezoreriei, aceasta crescând în ultimul an, creștere a trezoreriei reflectă o dependență de creditele pe termen scurt. Această situație a trezoreriei se datorează și faptului că întreprinderea trebuie să plătească mai repede furnizorii decât încasează creanțele.

Activul net contabil și evoluția sa înregistrează o tendință generală de creștere, iar la nivelul ultimului an se reduce, ceea ce însemnă că averea netă a acționarilor s-a redus în dinamică (valori contabile). Raportul contabil net a înregistrat o creștere și o scădere în perioada de analiză ceea ce înseamnă reducerea gradului de independență financiară a patrimoniului, fapt datorat modificării într-un ritm mai rapid a datoriilor față de ritmul modificării activelor totale.

În abordarea dinamică utilizând bilanțul funcțional am observat că fondul de rulment de care dispune întreprinderea are valoare pozitivă, deci activele imobilizate sunt acoperite în totalitate din capitalul permanent, iar la începutul perioadei din capitalul propriu întrucât firma n-a contractat împrumuturi pe termen lung decdât în ultimul an. Pe ansamblu, putem aprecia ca fiind o situație favorabilă pentru firmă, datorită faptului că întreprinderea obține un fond de rulment pozitiv, nivelul acestuia crește de la o perioadă la alta, iar activele imobilizate și o parte activelor circulante sunt finanțate pe seama capitalului propriu, întreprinderea având o autonomie de finanțare mare.

Creșterea fondului de rulment de la un an la altul se datorează faptului că, capitalul permanent crește într-o proporție mai mare decât activele imobilizate. Capitalul permanent crește pe seama capitalului propriu, care la rândul său crește în principal pe seama profitului înregistrat de întreprindere și pe seama fondurilor de care dispune. Și în această abordare se observă că întreprinderea înregistrează valori pozitive ale necesarului de fond de rulment, ceea ce semnifică faptul că întreprinderea are active ciclice care trebuie finanțate din resurse permanente.

Se observă că în abordarea dinamică, volumul NFR este mai mare decât în abordarea statică, ceea ce reprezintă un volum mai mare de nevoi ciclice neacoperite și un volum mai redus de surse ciclice datorită faptului că privite din perspectiva continuității activității, elementele de active sau pasive ciclice își modifică conținutul economic. Abordarea dinamică a NFR permite o mai justă politică de finanțare a procesului de exploatare deoarece evidențiază necesarul real de surse care trebuie asigurat.

Observăm în cei trei ani de analiză o evoluție crescătoare a ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente. Nivelul supraunitar al ratei ne indică faptul că întreprinderea dispune de resurse permanente pentru finnațarea nevoilor ciclice. Putem spune că activele stabile sunt finanțate integral din surse stabile, iar diferența de surse stabile care ramâne se va constitui sub formă de fond de rulment.

Rata finanțării activelor stabile din resurse stabile reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitalurile permanente acoperă utilizările grupate în activele permanente. Nivelul indicatorului arată că nevoile cu caracter permanent au fost acoperite integral din surse permanente degajându-se excedent de resurse financiare stabile cu excepția ultimului an. Acest lucru are avantajul de-a oferi o marjă de siguranță ridicată în ceea ce privește solvabilitatea și de-a fi mai ieftină decât costul creditelor de trezorerie.

În capitolul 4 am analizat modul de gestiune al resurselor. Pe întreaga perioadă analizată situația este nefavorabilă întrucât se înregistrează un decalaj nefavorabil între durata în zile a creditului client și a creditului furnizor. Întreprinderea trebuie să își plătească furnizorii mult mai repede decât își încasează clienții.

Echilibrul financiar al firmei este instabil pe parcursul perioadei de analiză,îmbunătățin-

du-se în ultimul an. Această stare se explică prin faptul ca echilbrul s-a manifestat în privința resurselor și utilizărilor permanente, dar în ce privește resursele și utilizările ciclice există dezechilibru. Starea echilibrului financiar este acceptabilă având în vedere derularea procesului investițional din ultimul an.

BIBLIOGRAFIE

Băileșteanu G., – Diagnostic, risc și eficiență în afaceri, Editura Mirton, Timișoara, 1997.

Enache E., Gust M., Diaconu M. – Analiza economico-financiară, Independența Economică, 1998.

Eros-Stark L., Pantea I. M. – Analiza situației financiare a firmei- Elemente teoretice, Studiu de caz, Editura Economică, București, 2001.

Eros-Stark L. – Analiza situației financiare, Teză de doctorat, Timișoara 2002.

Halpern P., Weston J. F., Brigham E. F., – Finanțe manageriale, Editura Economică, 1998.

Herbei M., Mazuru L. – Gestiunea financiară a întreprinderilor, Editura Mirton, 2000.

Iosif Gh. N. – Probleme și soluții de analiză economico-financiară, Tribuna economică, București, 2001.

Ișfănescu A., Stănescu C., Băicuși A. – Analiza economico-financiară cu aplicații, Editura Economică, București, 2002.

Mărgulescu D. – Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2001.

Mihai I., Buglea A., Ștefea P. – Analiza financiară a întreprinderii – îndrumător metodologic, Editura Marineasa, Timișoara, 1999.

Mihai I. – coordonator – Analiza economico-financiară, Editura Mirton, Timișoara, 1999.

Niculescu M. – Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997.

Stancu I. – Finanțe, Editura Economică, București, 2002.

Țole M. – Analiza economico-financiară a firmelor, Editura Fundației “România de mâine”, București, 2000.

Ouatu C. – Analiza economică, Editura Fundației Chemorea, Iași, 1995.

Verboncu I. – Diagnosticarea firmei- teorie și aplicație, Editura Tehnică, București, 2001.

XXX – Tribuna economică numărul 45 din 6 noiembrie 2002.

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Situația imobilizărilor:

Anexa 5

Situația creanțelor și datoriilor: