. Analiza Echilibrului Financiar In Vederea Aplicarii Politicilor Gestiunii Financiare

Capitolul 1 : bILANȚUL INSTRUMENT INFORMAȚIONAL ÎN GESTIUNEA FIRMEI

1.1 STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

1. Componenta resurselor financiare

Fluxurile financiare dintr-o intreprindere corespund specificului activitatii desfasurate. Din observarea bilantului se constata ca exista doua tipuri de active: imobilizarile (imobile, instalatii etc.) si activele de exploatare (stocurile, creditele client s.a.), ambelor trebuind sa li se asigure surse de finantare, fie interne sau externe.

Resursele financiare interne de care dispune intreprinderea sunt de doua tipuri: pe de o parte, veniturile realizate prin comercializarea bunurilor sau serviciilor ce fac obiectul activitatii societatii si, pe de alta parte, resurse ce apar automat in ciclul exploatarii (creditul furnizor s.a.).

Resursele financiare externe prezinta o multitudine de forme: cresterei de capital, imprumuturi obligatare, credite de trezorerie.

Fluxurile financiare de intrare sunt utilizate pentru a acoperi nevoile de finantare atat pentru investitii, cat si pentru cheltuielile generate de desfasurarea procesului de exploatare.

Pentru investitii, finantarea necesara se calculeaza tinand seama de valoarea initiala a proiectului de investitie, de amortizari si de sumele obtinute din vanzarea unor active fixe.

Necesarul de finantat al ciclului de exploatare, care se numeste in general necesar de fond de rulment (NFR), este suma ceruta de desfasurarea unui ciclu achizitie – productie – vanzare, in cursul caruia pot sa apara finantari (indatorari) si creante pe termen scurt. El se calculeaza ca diferenta dintre activul si pasivul de exploatare.

2. Analiza posturilor de bilanț.

FLUXURI SI STOCURI

Fluxul reprezintã un transfer de intrare sau de ieșire de bunuri, servicii sau capital al întreprinderii, în relația sa cu exteriorul (alte societãți comerciale bancare și nebancare, statul etc.). Fluxurile reale desemneazã mișcãrile de produse fizice și servicii, în timp ce fluxurile financiare se referã la operațiuni bãnești. In general, fluxurile reale sunt exprimate în lei (în monedã naționalã, deși pentru operațiuni de comerț exterior se reține și exprimarea acestora în valuta care face obiectul tranzacției) și reprezintã contravaloarea monetarã a cantitãții de bunuri vândute sau cumparate.

Este posibil ca întreprinderea sã nu plãteascã imediat. In momentul când se negociazã cumpãrarea minereului, întreprinderea poate încheia cu furnizorul un contract prin care se obligã sã plãteascã marfa pe care vrea sã o cumpere într-un interval de trei luni. Astfel apare un credit furnizor, operațiunea respectivã determinând o creștere a datoriilor întreprinderii fațã de societatea de la care a cumpãrat, fãrã ca stocul acesteia de monedã (casa) sã scadã.

Analiza activitãții financiare a unui agent economic se efectueazã pe baza documentelor contabile, dintre care cele mai importante sunt, pentru evidențierea fluxurilor ce determinã creșterea patrimoniului întreprinderii, contul de rezultate (profit și pierderi) și pentru inventarierea stocurilor, bilanțul contabil încheiat de orice agent economic la 31 decembrie.

Din practica gestiunii financiare, se observa ca este convenabil sa se realizeze o finantare cu capitaluri permanente pentru acoperirea necesarului de fond de rulment permanent, pentru necesitatile temporare fiind utilizate creditele de trezorerie.

Referitor la acoperirea fondului de rulment, intreprinderea poate adopta mai multe tipuri – strategii – de politica financiara.

Strategia I consta intr-o atitudine foarte prudenta in ce priveste constituirea fondului de rulment, intotdeauna mai mare decat necesitatile de exploatare. Aceasta rezerva de capitaluri permanente va putea fi utilizata cand s-ar produce o crestere neasteptata a necesitatilor de exploatare ( de exemplu, cu ocazia unei amplificari a vanzarilor care vor genera o cerere sporita de cheltuieli de exploatare, la aparitia unei recesiuni etc.). Acest tip de politica financiara prezinta inconvenientul ca poate mentine capitaluri nefructificate, ceea ce inseamna, prin irosirea unor castiguri de oportunitate, o pierdere pentru agentul economic.

Strategia II este o strategie de finantare medie, adica fondul de rulment acopera in medie nevoile permanente de exploatare. Cand necesarul de exploatare depaseste fondul de rulment (zonele A), intreprinderea face apel la credite de trezorerie, iar daca dispune de excedente de lichiditate (zonele B) isi va plasa pe termen scurt acest exces pentru a-l fructifica.

Strategia III presupune utilizarea aproape permanenta a creditelor de trezorerie (credite mobilizate, de scont s.a.) pentru a-si finanta nevoile permanente. Exista insa pericolul ca intreprinderea sa se gaseasca in situatie de incetare de plata. De exemplu, intr-o situatie de inflatie accentuata, agentii economici apeleaza la bancile lor pentru a obtine o marire a plafonului de credit de trezorerie; in acelasi timp, insa, bancile sunt obligate sa-si reduca nivelul creditului acordat din cauza politicii restrictive pe care le-o impune banca centrala – autoritatea monetara a statului – in scopul luptei contra inflatiei.

3. Politica indatorarii si parghia financiara

Structura de capital descrie componenta fondurilor care sunt la dispozitia unei societati comerciale. Ea este reprezentata de raportul dintre datorii si fondurile proprii. Deoarece politica indatorarii se refera la o perioada mai indelungata, datoriile care fac obiectul analizei sunt, in general, datoriile la termen, tinandu-se eventual cont de creditele bancare pe termen scurt utilizate de maniera permanenta.

Importanta structurii capitalului rezida din:

rolul indatorarii in rentabilitatea fondurilor proprii ale unei societati. Influenta indatorarii se numeste efect al indatorarii sau efect de parghie (levier in franceza, leverage in engleza);

riscul financiar la care se expune intreprinderea cand se indatoreaza.

4. Decizia de finantare și gestiunea structurii finantãrii.

Decizia de finantare cuprinde diferite decizii:

(1) alegerea repartitiei între capitalurile aduse de actionari și cele ale creantierilor (împrumutãtorilor). Intreprinderea trebuie sã foloseascã în mai mare mãsurã fondurile proprii sau pe cele împrumutate? Aceasta este cea mai importantã decizie care influenteazã major riscul suportat de actionari.

(2) alegerea între reinvestire a surplusului de lichiditãti și distribuirea de dividende.

(3) alegerea între finantarea internã (autofinantarea) și cea externã societãtii.

Structura de finantare.

Bilantul financiar este structurat pe trei tipuri de operatiuni: investitii, exploatare și finantare.

Ciclurile de operatiuni.

In general, activitatea oricãrei întreprinderi se desfãșoarã în trei cicluri principale:

ciclul de exploatare;

ciclul investitiilor;

ciclul financiar.

In schema prezentatã mai sus intervin trei tipuri de operatiuni diferite: de investitii, de exploatare și de finantare, la care sunt asociate trei cicluri, care nu sunt independente, ci se deruleazã simultan.

a). Ciclul investitiilor

Ciclul investitiilor reprezintã realizarea activelor imobilizate necesare desfașurãrii activitãtii productive. Totalitatea acestor active cuprinde, pe lânga activele corporale (terenuri, clãdiri, mașini și utilaje ș.a., și activele necorporale (brevete, inventii, Know-how, respectiv tehnologie și metode de utilizare etc.).

Sã considerãm o operatiune oarecare de investitie. Activul achizitionat contribuie pe toatã durata sa de functionare la producerea unor fluxuri de lichiditãti în vederea satisfacerii cerintelor celor care au contribuit cu capital.

I I I I I I I I I I I I I I I I

Ciclul unei investitii, care se identificã cu durata sa de viatã, se terminã atunci când activul nu mai contribuie la realizarea unui flux de lichiditãti, fie pentru cã a fost vândut, fie pentru cã a fost declasat (scos din uz).

Trebuie subliniat cã durata de viatã a unei investitii , respectiv decizia de vânzare sau de declasare a fondului fix se ia in functie de un calcul economic, care are în vedere în primul rând rentabilitatea acestuia.

b) Ciclul de exploatare.

Ciclul de exploatare cuprinde activitatea productivã curentã a întreprinderii, în care se realizeazã transformarea materiilor prime, materialelor etc. achizitionate de la furnizori în produse finite destinate vânzãrii cãtre clienti. Când profilul întreprinderii este de comercializare a unor bunuri cumpãrate de la producãtori, activitatea de exploatare se concretizeazã în vânzarea acestora pe piatã. Desfãșurarea ciclului de exploatare presupune utilizarea mijloacelor de productie de care dispune întreprinderea (active imobilizate) și a resurselor umane, precum și consumul de materii prime, materiale, combustibili, dar și de capital (deprecierea investitiilor din cauza uzurii fizice și morale în timpul ciclului productiv).

Intr-o societate cu profil de productie, investitia are, în general, scopul de a produce bunuri, respectiv realizarea de operatiuni de exploatare asociate cu diverse fluxuri de lichiditãti.

Simplificând, se poate spune cã ciclul de exploatare: cumpãrare – producte – vânzare începe primirea livrãrilor de la furnizori și se încheie cu încasãrile de la clienti.

In cazul unei întreprinderi care presteazã servicii sau desfașoarã activitate de comert, ciclul de exploatare este foarte diferit de cel al unei societãti productive.

In unele activitãti, durata ciclului poate fi aproape nulã, de exemplu în cazul serviciilor ce se plãtesc cash, cum ar fi prestãrile șoferilor de taximetre.

I I I I I I

In activitãtile de comert, durata ciclului de exploatare, respectiv de aprovizionare, depozitare, vânzare și apoi încasare a acestor vânzãri este, în general scurtã, dacã se comparã cu durata ciclului de exploatare într-o întreprindere cu specific de productie.

c) Ciclul de finantare

Ciclul de finantare acoperã ansamblul operatiunilor care intervin între întreprindere și cei care aduc capital, fie ei actionari sau creantieri, cu exceptia creantierilor pentru ciclul de exploatare, ale cãror operatiuni sunt analizate în ciclul de exploatare.

1.2 NOțIUNEA șI FUNCțIILE BILANțULUI CONTABIL

Pentru realizarea funcțiilor contabilității: de informare, decizie și control, este necesar ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informațiile generate de conturi și calculele contabile, în documente de sinteză expresiv și relevante, accesibile nu numai specialiștilor, ci și celor interesați de gestiunea unității patrimoniale în calitate de: investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate și alte organisme economice și sociale. Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitații financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situației patrimoniale, rezultatelor și situației financiare a întreprinderii.

Potrivit Legii 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii Contabilității 82/1991, toți agenții economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligați să întocmească bilanț contabil.

Bilanțul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităților patrimoniale. Bilanțul contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și asupra rezultatelor obținute de unitatea patrimonială, care presupune:

respectarea cu bună credință a regulilor privind evaluarea patrimoniului;

respectarea principiilor: prudenței, permanenței metodelor, continuitatea activității bilanțului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;

posturile înscrise în bilanț trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu inventarul.

Procedeu principal al metodei contabilității și bază informațională fundamentală, bilanțul propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică și în expresie valorică mijie obiectul de bază al contabilitații financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situației patrimoniale, rezultatelor și situației financiare a întreprinderii.

Potrivit Legii 31/1990 privind societățile comerciale și a Legii Contabilității 82/1991, toți agenții economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligați să întocmească bilanț contabil.

Bilanțul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităților patrimoniale. Bilanțul contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și asupra rezultatelor obținute de unitatea patrimonială, care presupune:

respectarea cu bună credință a regulilor privind evaluarea patrimoniului;

respectarea principiilor: prudenței, permanenței metodelor, continuitatea activității bilanțului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;

posturile înscrise în bilanț trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu inventarul.

Procedeu principal al metodei contabilității și bază informațională fundamentală, bilanțul propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică și în expresie valorică mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum și rezultatul unui agent economic la un moment dat.

Bilanțul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul și pasivul unității patrimoniale la închiderea exercițiului, precum și în celelalte situații prevăzute de Legea Contabilității.

Importanța bilanțului contabil derivă din funcțiile pe care acesta le îndeplinește:

funcția de generalizare a datelor contabilității;

funcția de cunoaștere a mersului activității economico-financiare;

funcția previzională.

1) Funcția de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informațiilor izvorăște din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilității curente, după criterii bine stabilite, într-un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situației economico-financiare a unității patrimoniale.

2) Funcția de analiză a mersului activității economico-financiare se manifestă prin aceea că, pe baza bilanțului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor proiectați și a rezultatelor, se identifică rezerve și se stabilesc măsuri de perfecționare a activității economice și financiare.

Adunările Generale ale Acționarilor, Consiliile de Administrație, managerii unităților patrimoniale analizează periodic situația economico-financiară, pe baza bilanțului contabil, a anexelor sale și a raportului de gestiune, componente de bază ale dării de seama contabile.

3) Funcția previzională constă în posibilitatea oferită de bilanț de a orienta activitatea viitoare. în acest scop, întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru perioadele următoare se fundamentează pe situația patrimonială și a rezultatelor din perioada considerată baza de raportare.

1.3. STRUCTURA BILANțULUI CONTABIL

Bilanțul contabil are în componența sa documente și situații de sinteză economică sau de control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:

Bilanțul propriu-zis;

Contul de “Profit si pierdere” ( respectiv contul de exercițiu în cazul instituțiilor publice );

Anexa la bilanț;

TABLOUL DE TREZORERIE

Având același scop, de informare asupra situației patrimoniului, a situației financiare a unității patrimoniale și a rezultatelor obținute, aceste părți constitutive formează un tot unitar.

Pentru întocmirea și prezentarea completului bilanțier, Ministerul Finanțelor, prin Colegiul Consultativ al Contabilității, elaborează modele de situații privind bilanțul și celelalte componente pentru regii autonome, societăți comerciale și instituții publice. Pentru societățile bancare, modelele și normele metodologice se elaborează de Banca Națională cu avizul Ministerului Finanțelor.

La întocmirea bilanțului contabil, se au în vedere următoarele reguli:

posturile de bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;

nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanț și respectiv între conturile de venituri și cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.

în practică se cunosc două scheme de bilanț, una sub formă de tablou cu două părti: partea stângă, activul, și partea dreaptă, pasivUl, numită și schema orizontală de bilanț, și modelul sub forma listei verticale sau schema bilanțului vertical. Bilanțul sub formă de tablou cu două părți pune în evidență egalitatea între resurse și utilizări, iar modelul de bilanț sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, rezerve și alte componente ale situației nete, finalitatea fiind prezentarea situației nete a patrimoniului.

A) Bilanțul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcție de gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici , mijlocii și întreprinderi mari, grupare ce se face în funcție de praguri fiscale ( care au în vedere valoarea activului bilanțului, cifra de afaceri și numărul mediu de salariați ).

Bilanț contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, care presupune o schemă de bilanț mai redusă.

Bilanț contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari, acesta cuprinzând posturi și indicatori compleți privind activitatea și rezultatele întreprinderii.

Bilanțul unităților patrimoniale care desfășoară activități economice cuprinde toate elementele de activ și pasiv grupate după destinație și respectiv proveniența lor. activul bilanțului cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

Activele imobilizate ( imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări financiare );

Activele circulante ( stocuri, creanțe, titluri de plasament, disponibilități și alte valori );

Conturile de regularizare și asimilare-activ ( cheltuielile înregistrate în avans, diferențe de conversie-activ și alte elemente tranzitorii și de regularizat, de activ );

Primele de rambursare a obligațiunilor.

Capitalul social subscris nevărsat se înscrie distinct în grupa activelor circulante ale bilanțului.

Pasivul bilanțului cuprinde următoarele grupe principale de elemente:

Capitalurile proprii ( capitalul social sau individual, primele legate de capital, diferențele din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat nerepartizat, rezultatul exercițiului, fondurile proprii, subvențiile pentru investiții si provizioanele reglementate );

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli;

Datoriile ( împrumuturi și datorii asimilate, furnizori și conturi asimilate, datorii în legatură cu personalul, datorii față de bugetul statului, datorii privind asigurările sociale, creditori și alte datorii );

Conturile de regularizare și asimilare-pasiv ( veniturile înregistrate în avans, diferențele de conversie-pasiv, alte elemente tranzitorii și de regularizat de pasiv ).

Elementele patrimoniale în bilanț sunt sistematizate pornind de la conturi, pe grupe, capitole, posturi, după criteriul lichidității activului și a exigibilității pasivului, astfel: posturile de activ sunt așezate în ordinea crescătoare a lichidității ( de la cele mai puțin lichide – cum este cazul activelor imobilizate la disponibilitățile bănești ca formă de lichiditate absolută ), iar în pasiv posturile sunt dispuse de la cele mai puțin exigibile ( de la capital – ultimul cont care se închide in cazul lichidării patrimoniului ) la datoriile curente.

Atât activul cât și pasivul bilanțier suportă un dublu criteriu de ordonare:

criteriul major: pentru active, natura lor economică, iar pentru elementele de pasiv, natura lor juridică;

criteriul minor: pentru active, lichiditatea ( crescătoare ) a acestora, iar pentru elementele de pasiv, exigibilitatea lor ( crescătoare ).

Structura bilanțului o stabilește Ministerul Finanțelor la sfârșitul fiecărui an financiar.

B) Contul de “Profit și pierdere” reprezintă o recapitulație a veniturilor și a cheltuielilor, după cum urmează:

Venituri din exploatare;

Cheltuielile activității de exploatare;

Rezultatul activității de exploatare;

Venituri financiare;

Cheltuieli financiare;

Rezultatul activității financiare;

Venituri extraordinare;

Cheltuieli extraordinare;

Rezultatul operațiunilor extraordinare;

Venituri totale;

Cheltuieli totale;

Rezultatul brut al exercițiului;

Impozitul pe profit;

Rezultatul net al exercițiului.

Datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele creditoare ale conturilor de venituri, cumulate de la începutul anului. în situația în care au fost efectuate înregistrari prin creditul conturilor de cheltuieli sau prin debitul conturilor de venituri, datele sunt reprezentate de soldurile conturilor de venituri și cheltuieli înainte de a fi transferate asupra contului de rezultate finale, cumulate de la începutul anului.

Veniturile sunt preluate din balanța de verificare, suma veniturilor din contul de “Profit și pierdere” este egală cu rulajul creditor cumulat al conturilor de venituri sau rulajul creditor cumulat corectat.

Cheltuielile sunt preluate din rulajul debitor cumulat al conturilor de cheltuieli, corectat dacă este cazul cu unele sume înregistrate în credit.

Contul de “Profit și pierdere” are un conținut îndeosebi economic, deoarece oferă informații asupra activității de producție, comerciale sau financiare a unității patrimoniale prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.

în prezentarea contului de “Profit și pierdere” sunt conturate două modele de expunere a cheltuielilor și veniturilor: unul ce ia în considereare natura economică a acestora, altul ce pleacă de la funcțiunile sau activitățile unei întreprinderi ( de la destinația veniturilor și cheltuielilor ).

Ca formă, contul de “Profit și pierdere “ se poate prezenta:

tablou bilateral sau formă de cont ( schema orizontală );

listă ( schema verticală ).

în ambele cazuri, cheltuielile și veniturile sunt grupate în trei categorii:

din exploatare;

financiare;

extraordinare.

C) Anexa la bilanț are ca obiective principale completarea și explicarea datelor înscrise în bilanț și în contul de “Profit și pierdere” și conține informații cu privire la situația patrimonială și financiară, la rezultatele aferente exercițiului încheiat cum sunt:

repartizarea profitului ( anexa 1 );

situația stocurilor și a producției în curs de execuție ( anexa 2 );

situația creanțelor și datoriilor ( anexa 3 );

situația altor provizioane ( anexa 4 );

date informative ( anexa 5a );

plăți restante ( anexa 5b );

impozitele, taxele și alte obligații datorate și vărsate ( anexa 5c );

situația activelor imobilizate ( anexa 6 ):

A. Valori brute

B. Amortizări

C. Provizioane pentru depreciere

alte informații privind regulile și metodele contabile utilizate și date complementare ( anexa 7 ).

a) Repartizarea profitului cuprinde alocări din profitul exercițiului în curs, la rezerve, fondul de participare a salariaților la profit, fondul de dezvoltare, surse proprii de finanțare, dividende de plătit etc., precum și profitul rămas nerepartizat.

b) Situația stocurilor și a producției în curs conține date referitoare la dinamica stocurilor de materii și materiale, a obiectelor de inventar, producției neterminate, stocurilor la terți, animalelor, mărfurilor, ambalajelor și a totalului stocurilor.

c) Situația creantelor și datoriilor se referă la informații cum sunt:

creanțe din active imobilizate;

creanțe din active circulante;

cheltuieli înregistrate în avans;

total creanțe;

datorii bancare;

datorii fiscale și sociale;

datorii comerciale;

datorii în legatură cu personalul;

alte datorii;

venituri înregistrate în avans;

total datorii.

d) Situația altor provizioane pune la dispoziție date referitoare la mișcarea balanțiera a provizioanelor ( sold la începutul anului; cheltuieli privind provizioanele constituite; veniturile din provizioanele diminuate sau anulate; sold la sfârșitul anului ) pe categorii de provizioane, respectiv: provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri și cheltuieli; provizioane pentru depreciere; total provizioane.

e) Date informative oferă date cu privire la:

rezultatele obținute;

evoluția indicatorilor ( nr. salariaților, salarii brute, veniturile, exporturi, imobilizările corporale comparativ cu anul precedent );

evoluția creditelor, alocațiilor bugetare;

investițiile străine.

f) Plățile restante prezintă volumul angajamentelor neonorate la termen, atât pe structură ( furnizori,creditori etc. ) cât și pe vechime și activitate ( curentă și investiții).

g) Situația impozitelor și taxelor datorate și vărsate ofera informații referitoare la corelațiile unității patrimoniale cu bugetul statului și bugetele locale.

Pentru fiecare categorie de impozite și taxe se fac raportări privind sumele datorate, sumele vărsate efectiv, sumele rămase de vărsat și eventual sumele vărsate în plus.

h) Situația activelor imobolizate redă mișcarea activelor imobilizate (necorporale, corporale, financiare si pe total ) tot sub forma balanțiera și în valoare brută, a amortizărilor aferente, precum și a provizioanelor pentru depreciere.

i) Alte informații privind regulile și metodele contabile se referă la:

metodele de evaluare aplicate pentru diferitele posturi din bilanț;

metodele utilizate pentru calculul amortismentelor și provizioanelor;

motivele pentru care unele posturi din bilanț și din contul de “ Profit și pierdere” nu sunt comparabile de la un exercițiu la altul;

alte informații pe care unitatea le consideră semnificative.

D) Odată cu bilanțul, cu contul de “ Profit si pierdere” și cu anexa la bilanț, unitățile patrimoniale depun raportul de gestiune. Acesta conține în principal:

prezentarea situației unității patrimoniale și evoluția sa previzibilă;

elemente deosebite intervenite în activitatea unității patrimoniale după încheierea exercițiului;

participațiile de capital la alte unități;

activitatea și rezultatele de ansamblu a sucursalelor, filialelor și altor subunități proprii;

activitatea de cercetare-dezvoltare;

alte referiri cu privire la activitatea desfășurată care sunt considerate necesare a fi înscrise în raportul de gestiune.

1.4. NORME DE îNTOCMIRE, CERTIFICARE, VERIFICARE SI ANALIZă A BILANțULUI CONTABIL

Ministerul Finanțelor emite norme de întocmire și centralizare a bilanțului contabil în fiecare an , dar legea de bază care reglementează întocmirea, verificarea și certificarea bilanțului este Legea Contabilității 82/1991. Aceasta lege este completată cu prevederile Legii 31/1990 privind societătile comerciale, republicată.

Legea Contabilității 82/1991 reglementează regimul legal al bilanțului contabil în cadrul capitolului IV, care prevede la art.27 ca “Bilanțul contabil se întocmește obligatoriu anual, precum și în situația fuziunii sau încetării activității.” Bilanțul mai poate fi întocmit la cererea Adunării Generale a Acționarilor sau a Consiliului de Administrație. întreprinderile cu capital de stat îl întocmesc și trimestrial.

Agenții economici prevăzuți la art.1 din Legea Contabilității nr.82/1991, au obligația să întocmească și să depună bilanțul contabil la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv, a municipiului București sau la administrațiile financiare ale sectoarelor, potrivit prevederilor hotărârilor guvernului.

La întocmirea bilanțului contabil se au în vedere regulile cu caracter general prevăzute în capitolul IV din Legea Contabilității nr.82/1991, precum și Precizările privind măsurile referitoare la închiderea exercițiului financiar aprobate expres prin Ordinul Ministerului Finanțelor.

Regiile autonome și societățile comerciale care au în subordine subunități sau filiale în țară, vor verifica și centraliza balanțele de verificare a conturilor sintetice, întocmind bilanțul contabil centralizat al regiei sau societății.

Societățile comerciale, care au în subordine sucursale și filiale care desfășoară activitate și au sediul în străinătate vor evalua, în lei, rulajele și soldurile exprimate în valută, din balanțele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, la cursul valutar din ultima zi a lunii decembrie a anului pentru care se închide bilanțul și se vor centraliza cu balanța de verificare întocmită pentru operațiunile economico-financiare desfășurate în țară.

În vederea alinierii la nomenclatorul activităților Uniunii Europene, în formularul de bilanț, agenții economici vor înscrie, pe lângă codul de ramură din nomenclatorul prevăzut de Ministerul Finanțelor și codul privind clasificarea activităților din economia națională.

Bilanțul contabil anual precum și raportul de gestiune, se semnează de administratorul unității și de conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora de către înlocuitorii lor de drept.

Administratorul unității și conducătorul compartimentului financiar contabil poartă răspunderea ( potrivit legii ), asupra realității și exactității datelor cu privire la situația patrimoniului și realizării indicatorilor economico-financiari raportați prin bilanțul contabil.

Conducătorul compartimentului financiar contabil are obligația să verifice respectarea prevederilor din Normele Metodologice privind întocmirea, verificarea și centralizarea bilanțurilor contabile, asigurarea respectării corelațiilor dintre indicatorii din formulare, urmărind realitatea datelor ce se raportează prin bilanțul contabil.

Potrivit art. 29 din Legea Contabilității, bilanțurile contabile sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, contabili autorizați sau experți contabili, după caz.

Sunt supuse verificării și certificării, bilanțurile contabile ale societăților comerciale și ale altor unități patrimoniale care, potrivit legii, statutelor sau contractelor de asociere au obligația să aibă cenzori. în cazul intreprinderilor mici sau mijlocii, bilanțurile contabile nu sunt supuse verificării si certificării de către experți contabili sau contabili autorizați, conducerea unității având întreaga răspundere pentru corecta alcătuire a bilanțului.

Prin verificarea și certificarea bilanțurilor se confirmă dacă acestea dau o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatului exercițiului. în acest scop, pe baza verificărilor din cursul anului, precum și a altor elemente apreciate ca fiind necesare se întocmește un raport din care să rezulte, în principal, următoarele:

dacă bilanțul contabil concordă sau nu cu registrele contabile;

dacă registrele de contabilitate sunt ținute în conformitate cu reglementările în vigoare;

respectarea cu buna credință a regulilor privind evaluarea patrimoniului și a celorlalte norme și principii contabile.

Schema generală de verificare și certificare a bilanțului contabil se poate prezenta astfel:

Bilanțul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea acestuia. Motivele certificării cu rezerve sau refuzul de certificare se menționează în raport.

După aprobarea bilanțului de Adunarea Generală ( în cazul bilanțului anual ), acesta împreună cu raportul cenzorilor este transmis până la data de 15 aprilie a anului următor la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice județene și a municipiului București, în vederea verificării și centralizării.

După verificare un exemplar se depune la Registrul Comerțului și o sinteză a bilanțului propriu-zis și a contului de “Profit și pierdere” este transmisă spre publicare în Monitorul Oficial în cazul întreprinderilor mari sau într-o publicație de largă circulație pentru întreprinderile mijlocii. Publicarea bilanțului se poate face într-o formă simplificată. Unitățile patrimoniale mici sau mijlocii pot întocmi bilanțul contabil, în formă simplificată, în timp ce unitățile patrimoniale mari au obligația să întocmească bilanțul contabil sub formă dezvoltată, considerată “ baza “.

Termenele pentru depunerea bilanțului contabil sunt urmatoarele:

până la 10 martie, declarațiile agenților economici care nu au desfășurat activitate de la data înființării pănă la 31 decembrie a anului pentru care se încheie bilanțul;

până la 31 martie, agenții economici care, potrivit prevederilor Ordinului Guvernului sunt grupați în categoria contribuabililor mici;

până la 15 aprilie, agenții economici care, potrivit prevederilor O.G. sunt grupați în categoria contribuabililor mari.

Termenele enumerate mai sus vor fi respectate și de unitățile cu personalitate juridică din sectorul cooperatist și obștesc, care desfășoară activități economice.

Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea și depunerea bilanțului contabil vor fi corectate în anul în care acestea se constată, bilanțurile contabile ale exercițiilor anterioare nemaiputând fi modificate. Nedepunerea bilanțurilor contabile sau după caz a declarațiilor, la termenele prevăzute în normele metodologice, precum și prezentarea unor bilanțuri necorelate, cu conținut eronat, costituie contravenție și se sancționează conform prevederilor O.G. emis în acest scop.

Bilanțul contabil anual se păstrează în arhiva intreprinderii timp de 50 de ani, date fiind implicațiile patrimoniale și reglementările care se soluționează pe baza informațiilor cuprinse în bilanț.

1. 5. îNTOCMIREA BILANțULUI

Pentru întocmirea bilanțului contabil se utilizează datele existente în balanța de verificare finală a conturilor sintetice, puse de acord cu cele din balanța conturilor analitice.

Operațiunea de completare a bilanțului constă în prelucrarea și transcrierea datelor din balanța de verificare finală și din bilanțul exercițiului anterior.

În formularul de bilanț propriu-zis se înscriu soldurile debitoare ale conturilor care reflectă elementele patrimoniale de activ, precum și soldurile creditoare ale conturilor destinate urmăririi elementelor patrimoniale de pasiv, făcându-se după caz anumite grupări, însumări, rectificări ale lor.

Elementele patrimoniale de activ se înscriu în bilanț la valoarea de intrare în patrimoniu ( contabilă ) pusă de acord cu rezultatul inventarierii în sensul diminuării ei cu amortizările și provizioanele pentru depreciere, care poate fi denumită valoare netă.

Elementele patrimoniale de pasiv se consemnează în bilanț la valoarea de intrare, iar provizioanele reglementate, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli constituie posturi bilanțiere distincte.

Un număr relativ redus de conturi sintetice au posturi corespondente în bilanț. Acestea se completează prin înscrierea soldurilor finale pe care le au conturile corespondente. De exemplu: “Furnizori-debitori” (409), “ Decontări cu asociații privind capitalul” (456), “Rezultatul exercițiului” (121), “Repartizarea profitului” (129) etc.

O altă grupă de conturi de activ conține conturi ce au posturi corespondente în bilanț, însă elementele patrimoniale care le reflectă sunt supuse uzurii și/sau deprecierii, fapt pentru care posturile bilanțiere se completează prin scăderea din soldurile debitoare ale conturilor respective a soldurilor finale creditoare ale conturilor corespunzătoare de amortizări și/ sau provizioane. De exemplu perechile de conturi: “Imobilizări necorporale în curs” (230) și “Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în curs” (293) sau “Terenuri” (2111) și “Amortizarea terenurilor” (2810) etc.

O altă grupă distinctă de conturi de pasiv o constituie cele care se înscriu în bilanț prin gruparea și însumarea soldurilor creditoare de la mai multe conturi. De exemplu: ”Rezerve legale” (1061), “Rezerve statutare” (1063) și “Alte rezerve” care formează postul “Rezerve”; “Prime de emisiune sau de aport” (1041), “ Prime de fuziune” (1042) constituie postul “Prime legate de capital” etc.

O categorie distinctă de conturi o constituie cele de activ care în vederea înscrierii lor în posturi bilanțiere se grupează câte doua sau trei conturi ce reflectă elemente patrimoniale distincte, iar din totalul soldurilor debitoare se scade totalul soldurilor creditoare ale conturilor de amortizări și/sau provizioane aferente. De exemplu: “Cheltuieli de constituire și de cercetare–dezvoltare”, post în componența căruia sunt incluse soldurile conturilor: “Cheltuieli de constituire” (201), “Cheltuieli de cercetare si dezvoltare” (203), “Amortizarea cheltuielilor de constiture” (2801), “Amortizarea cheltuielilor de cercetere si dezvoltare” (2803) si “Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale” (290).

Se poate considera o categorie distinctă și specifică de conturi cele încadrate în grupele 42-45 din planul de conturi, pentru care atât în activ cât și în pasiv se găsește câte un post bilanțier cu denumirea “Alte creante” și respectiv “Alte datorii”. La aceste posturi se înscriu în general aceleași conturi, după cum prezintă solduri finale debitoare și respectiv creditoare, dintre care se amintesc conturile privind personalul, asigurările sociale, protecția socială, bugetul statului, alte organisme publice, decontări în cadrul grupului și conturi asimilate celor de mai sus, fără vreo compensare între ele.

Pentru contul de “Profit si pierdere” datele necesare sunt preluate din ultima balanța de verificare, numai că în acest caz sunt preluate rulajele cumulate ale conturilor de venituri și cheltuieli, adică se prezintă o mișcare, o realizare cumulată a veniturilor și cheltuielilor și a rezultatelor financiare pe anul respectiv.

Celelalte anexe la bilanț se întocmesc în baza datelor din bilanț și a soldurilor analitice din ultima balanță de verificare.

Datorită caracterului complex al lucrărilor impuse de întocmirea bilanțului perioada de elaborare a acestuia este lungă, termenul limită de publicare oficială în Monitorul Oficial fiind 15 aprilie pentru exercițiul anterior.

1.6. Analiza activității economico-financiare pe baza bilanțului contabil

Intocmirea bilanțului contabil pe lângă funcția de generalizare a datelor are ca scop elaborarea unui document în baza căruia să se faca analiza următoarelor aspecte:

realizării indicatorilor în comparație cu bugetul de venituri și cheltuieli pe anul respectiv și cu anul de bază ( anul precedent ). Acesta se numește analiză dinamică.

identificarea unor resurse financiare posibile pentru dezvoltarea activității .

Analiza activității firmei în baza bilanțului este obligatorie. Compartimentele de contabilitate ale unităților patrimoniale nu pot depune bilanțul contabil la Direcția Generală a Finanțelor Publice decât în condițiile în care Adunările Generale ale Acționarilor, Consiliile de Administrație, conducerea executivă a unității au analizat situația patrimonială a firmei și au întocmit în acest scop, un proces-verbal de concluzii și măsuri. Un exemplar din procesul-verbal de analiză a bilanțului contabil se depune odată cu celelalte formulare din darea de seamă contabilă.

În cadrul firmei analiza activității economico-financiare pe baza bilanțului contabil este realizată pe următoarele nivele:

conducerea executivă;

Consiliul de Administrație;

Adunarea Generală a Acționarilor.

Analiza pe bază de bilanț are în vedere următoarele aspecte:

analiza indicatorilor de performanță;

analiza indicatorilor de eficiență;

analiza indicatorilor de lichiditate;

analiza indicatorilor de îndatorare ( solvabilitate );

analiza indicatorilor acțiunilor și dividendelor.

1.6.1 Analiza indicatorilor de performanță.

Indicatorii de performanță ocupa un loc central în cadrul analizei financiare și constau în calcularea și interpretarea ratei rentabilității capitalurilor totale utilizate sau a activelor nete ( R ).

RATA PROFITUL PROFITUL

= =

RENTABILITățII CAPITALURI TOTALE UTILIZATE TOTAL ACTIVE NETE

Analiza performanțelor întreprinderii se extinde cu ajutorul unei piramide de forma indicatorilor primari, secundari și terțiari.

Profitul din exploatare

Indicatori primari: R 1 = X 100

Capitaluri totale utilizate

Profitul din exploatare

Indicatori secundari: R 2 = X 100

Cifra de afaceri

sau

Cifra de afaceri

R 2 = X 100

Capitaluri totale utilizate

Costul vânzării

Indicatori terțiari: R 3 = X 100

Cifra de afaceri

sau

Cifra de afaceri

R 3 = X 100

Active fixe

sau

Cifra de afaceri

R 3 = X 100

Active circulante

1.6.2 Analiza indicatorilor de eficiență.

Eficiența activității agenților economici este apreciată prin indicatorii de eficiență care au la bază procesul de transformare a capitalurilor circulante pe un circuit de forma: Bani-Marfă-Bani. Acești indicatori exprimă numărul mediu de zile aferent fiecărei faze a ciclului economic sau durata medie în zile a unei rotații , pe elemente ale capitalului circulant. Cu cât procesul de transformare al capitalurilor circulante este mai eficient, cu atât riscul de a investi în activitatea respectiva este mai mic. Creșterea duratei totale a procesului de transformare a capitalurilor circulante determină următoarele riscuri:

afectarea morală a calității materiilor și materialelor;

realizarea unor produse care nu pot fi vândute;

creștera costurilor indirecte, în primul rând a celor cu stocarea;

creșterea costurilor finale ale produselor finite;

diminuarea profitului;

creșterea cererii acționarilor pentru dividende cât mai mari,

Indicatorii de eficiență sunt:

a) Durata medie de plată Credite pentru plata furnizorilor

= X 360

a creditelor C/val./achizițiilor de materii prime

b) Durata medie de stocare Stocuri de materii și materiale

= X 360

a materiilor și materialelor C/val./achizițiilor de materii și materiale

c) Durata de stocare a pro- Stocuri de productie neterminată

= X 360

duselor în curs de execuție Costul produselor finite vândute într-un an

d) Durata medie de stocare Stoc de produse finite

= X 360

a produselor finite Costul produselor finite vândute într-un an

e) Durata medie de încasare Clienți

= X 360

a clienților Valoarea produselor finite vândute într-un an

1.6.3 Analiza indicatorilor de lichiditate

Pentru un agent economic să poata funcționa are nevoie de lichidități, iar dimensiunea relativă a acestora este apreciată prin nivelul umor indicatori care se calculează pe baza bilanțului contabil.

În practică se folosesc următoarele indicatori de lichiditate:

ACTIVE CIRCULANTE

a) RATA LICHIDITățII CURENTE =

PASIVE CIRCULANTE

Valoarea optimă a acestui indicator este de la 2 la 1.

ACTIVE CIRCULANTE – STOCURI

b) TESTUL ACID =

PASIVE CIRCULANTE

Valoarea optima a acestui indicatir este de la 1 la 1.

c) RATA RECUPERăRII RAPIDE CASH

=

A LICHIDITățILOR PASIVE CIRCULANTE

1.6.4 Analiza nivelului de îndatorare sau de solvabilitate.

În contabilitate pentru caracterizarea gradului de solvabilitate se utilizează indicatori cum sunt:

a) Proporția activelor nete în capitalul acționarilor

Totalul activelor nete

P. A. N. = X 100

Capitalurile actionarilor

b) Raportul “ Gearing” în următoarele variante:

CREDITE TOTALE

Rata datoriei = x 100

CAPITALUL ACTIONARILOR

CREDITE PE TERMEN LUNG

RAPORTUL GEARING 2 = X 100 CAPITALURI TOTALE

Valoarea optimă 40% (maximă).

CAPITALUL ACTIONARILOR RAPORTUL GEARING 3 = X 100 CAPITALURI TOTALE

Valoarea optimă 60% (minim).

1.6.5 Analiza indicatorilor unitari: ai acțiunilor și ai dividendelor

Această latură a analizei prezintă interes pentru acționari și are la bază informațiile din contul de “Profit și pierdere”.

Pentru analiza acțiunilor și dividendelor sunt folosiți următorii indicatori

a)Profitul net care revine la o acțiune= b) Dividendul per acțiune = Valoarea minimă a acestui indicator este de 2.5 ori.

CAPITOLUL 2 : CONCEPTUL DE RENTABILITATE

2.1 FORME DE EXPRIMARE A RENTABILITĂȚII

Contul de Rezultate

Pentru a înțelege modul de înregistrare și apoi, a interpreta informațiile contabile înscrise în contul de rezultate, trebuie sã se facã distincția clarã dintre trezorerie și valoarea întreprinderii.

Operațiunea de îndatorare se traduce printr-o creștere a resurselor și obligațiilor, în același timp și de aceeași valoare, ceea ce nu modificã valoarea patrimonialã. Cumpãrarea cu platã imediatã în numerar a unui activ fix (automobil, de exemplu) conduce la modificarea bunurilor de care dispune societatea (scãderea trezoreriei, creșterea activelor imobilizate), dar fãrã modificarea valorii patrimoniale.

A cheltui nu înseamnã obligatoriu diminuarea averii, iar creșterea sumelor de care se dispune nu semnificã neapãrat îmbogãțirea.

Din aceastã aserțiune derivã ideea de a înregistra toate fluxurile care modificã pozitiv sau negativ averea întreprinderii: acesta este obiectul contului de rezultate.

Contul de rezultate contabilizeazã totalitatea fluxurilor patrimoniale care afecteazã averea întreprinderii: încasãrile (și veniturile, respectiv înregistrarea sumelor ce vor trebui sã intre în trezorerie) și operațiunile care conduc la distrugerea unor bunuri deținute, respectiv cheltuielile realizate pentru consumul activelor circulante.

Obiectivul fundamental al oricãrei întreprinderi este de a crea bogãție, în contrapartida acestor operațiuni ea fiind nevoitã sã distrugã anumite bunuri pe care le deține.

Termenul de rezultat desemneazã soldul fluxurilor patrimoniale care fac sã varieze valoarea unui patrimoniu într-o perioadã datã. Rezultatul este pozitiv dacã valoarea patrimoniului va crește și negativ când patrimoniul scade.

Optica contului de rezultate nu este aceeași cu cea a tabloului de trezorerie, unele fluxuri financiare neregãsindu-se în contul de rezultate (dacã nici nu genereazã, nici nu distrug bogãție). De asemenea, existã fluxuri patrimoniale care nu au niciun impact asupra trezoreriei (aportul acționariatului în naturã).

In optica fluxurilor, în ciclul de exploatare se realizeazã operațiunile prin care sunt distruse anumite bunuri, dar în care se creazã cele noi. Spre deosebire de procesul exploatãrii, în ciclul investițional bunurile sunt utilizate fãrã a fi distruse, astfel pãstrându-și valoarea. In consecințã, aceste bunuri sunt active fixe sau, mai precis, active imobilizate.

Pentru exemplificare, considerãm o fabricã de pâine. Fabricarea pâinii necesitã consum de fãinã, sare, apã, care se vor regãsi în produsul final. De asemenea, în produsul final se va încorpora și valoarea muncii (valoarea adãugatã). Acesta este ciclul exploatãrii, în care produse cum sunt fãina, sarea etc. dispar și se creazã produsul final, pâinea. Spre deosebire activele circulante, cuptorul în care se coace pâinea, absolut indispensabil fabricației, nu se distruge odatã cu realizarea produsului finit și chiar dacã se uzeazã, poate fi folosit în mai multe cicluri de producție.

Aceste considerente pun clar în evidențã diferențele dintre obligații (cheltuieli) și active. In realitate, însã, între unele cheltuieli de investiții și de consum nu existã o diferențã clarã: de exemplu, o campanie publicitarã reprezintã o cheltuialã legatã de perioada respectivã și fãrã consecințã asupra altor exerciții sau, dimpotrivã, poate fi asimilatã cu constituirea unui activ imobilizat (marca, de exemplu). In aceste situații, practica de gestiune și reglementãrile contabile stabilesc convenții de înregistrare a operațiilor respective.

Ciclul exploatãrii

Ciclul exploatãrii este baza realizãrii averii întreprinderii. El se deruleazã prin operații concomitente care:

creazã avere – din încasãrile rezultate din vânzarea produselor a cãror valoare este acceptatã pe piațã;

distruge bunuri deținute de întreprindere – prin intermediul consumului de materii prime, materiale, utilizarea mâinii de lucru, consumul de servicii externe, cum sunt transporturile ș.a.).

Rezultatul procesului de exploatare se prezintã ca soldul dintre veniturile din exploatare și cheltuielile de exploatare, care au fost fãcute pentru a obține aceste venituri. Acest rezultat se numește Excedentul Brut de Exploatare (EBE).

Determinarea EBE ridicã anumite probleme. Dacã în contul de rezultate s-ar înregistra totalitatea cumpãrãrilor efectuate în timpul exercițiului și totalitatea facturilor emise, aceste înregistrãri nu ar fi compatibile cu activitatea efectivã de exploatare, pentru cã:

întreprinderea constituie stocuri de materii prime, materiale etc. dintr-o parte ce poate fi însemnatã a cumpãrãturilor efectuate pe durata exercițiului. Valoarea acestor cumpãrãturi stocate nu corespunde unei distrugeri efectuate în acest exercițiu, ci constituie un activ real, chiar dacã cu duratã sub un an;

parte dintre bunurile produse de întreprindere nu va fi vândutã în timpul exercițiului, ci va intra în stocul de produse finite, dar cheltuielile relative la realizarea acestor produse se regãsesc în contul de rezultate.

In consecințã, pentru a calcula și analiza corect rezultatul exercițiului, va trebui ca în contul de rezultate sã se ținã seama de:

din valoarea cumpãrãturilor de materii prime, materiale etc. sã se scoatã valoarea stocurilor ce se constituie din acestea. In acest fel se vor contabiliza numai consumurile, nu volumul total al achizițiilor;

la valoarea vânzãrilor sã se adauge variația stocurilor de produse finite, astfel contabilizând producția și nu numai vânzãrile.

Este important de observat cã Excedentul Brut de Exploatare este dependent de metodele de evaluare a stocurilor adoptate de întreprindere, dar, ca și în cazul Excedentului de Trezorerie a Exploatãrii, Excedentul Brut de Exploatare nu depinde de metodele de evaluare a imobilizãrilor corporale și necorporale și nici de sistemul de impozitare fiscalã.

2.Ciclul investitional

Operațiunile de investiții nu apar explicit în contul de rezultate. Cu toate acestea, valoarea unei investiții se poate modifica în cursul unui exercițiu, astfel:

poate sã creascã, dacã valoarea de piațã a unor active se mãrește. In aceastã situație, în virtutea regulii de prudențã, contabilitatea nu înregistreazã creșterea valorii, singurul flux financiar de intrare ce va fi consemnat va fi numai acela generat de cesiunea activului;

se poate diminua, ca urmare a uzurii fizice și/sau morale, înregistrarea contabilã în aceastã situație realizându-se prin postul amortizare.

Amortizarea este constatarea contabilã a deprecierii unui activ, cauzatã de utilizarea acestuia de cãtre întreprindere.

Provizioanele pentru deprecierea activelor imobilizate constatã pierderea de valoare a unui activ nelegatã de utilizarea curentã a acestuia, deci, neprevizibilã:

pierderea de valoare a unui activ necorporal (brevet, fond de comerț etc.);

pierderea de valoare a participãrii într-o filialã ș.a.

Amortizãrile și provizioanele pentru deprecierea activelor imobilizate se numesc “obligații calculate”, spre deosebire de cele ce înregistreazã plata cumpãrãrii mãrfurilor ce intrã în procesul fabricației.

3.Rezultatul economic al exercitiului

Din Excedentul Brut de Exploatare se scad “obligațiile calculate” prezentate mai sus și se obține rezultatul economic – înainte de impozitare – care aratã creșterea de bogãție sau de valoare degajatã de activitatea industrialã sau comercialã a întreprinderii.

Rezultatul economic constituie rezultatul obținut de întreprindere în procesul de exploatare și în cel investițional pe parcursul unui exercițiu.

Se numește “economic” pentru a-l deosebi de cel “financiar”, în care se are în vedere și modul de finanțare a activitãții întreprinderii (corespunde termenului anglo-saxon “operating profit”).

4. Ciclul de finantare

In acest ciclu este urmãritã finanțarea pe tipuri de resurse financiare:

resursele împrumutate.

Cum un împrumut nu poate fi considerat o creștere de bogãție, rambursarea datoriei nu este, în contul de rezultate, o obligație. Potrivit acestei logici, în contul de rezultate vor apãrea, sub formã de cheltuieli financiare, numai sumele ce reprezintã remunerarea împrumutului și alte cheltuieli legate de acesta (pentru creanțier, remunerarea împrumuturilor constituie, în schimb, o creștere a bogãției), dar niciodatã valoarea rambursãrilor, care vor diminua postul de datorii din bilanț.

capitalurile proprii.

Capitalurile proprii se traduc în trezorerie prin aport de fonduri, ce genereazã dreptul de proprietate și/sau dreptul la dividend, care constituie fluxuri financiare de ieșire.

Privit pe ansamblul activitãții întreprinderii, dividendele, ca și dobânzile financiare, rezultatul nerepartizat și impozitul pe profit reprezintã diversele moduri de repartizare a beneficiului obținut de întreprindere din întreaga sa activitate, cãtre cei îndreptãțiți sã participe la aceastã distribuție.

Rezultatul exercitiului

Ciclul de exploatare conduce la Excedentul Brut de Exploatare, ca diferențã între veniturile și cheltuielile din exploatare.

Procesul investițional apare în contul de rezultate numai prin amortismente și provizione pentru deprecierea imobilizãrilor.

Soldul dintre Excedentul Brut de Exploatare și amortizãri și provizioane îl reprezintã activul economic, care va fi repartizat astfel:

plata obligațiilor financiare, prin care sunt remunerați creanțierii întreprinderii;

impozitul pe profit, obligație fiscalã cãtre Stat, chiar dacã acesta nu aduce, în contrapartidã, niciun fond în întreprindere;

dividende, destinate acționarilor întreprinderii, care sunt, în fapt, proprietarii acesteia;

rezultatul nerepartizat, care va constitui rezervã și va forma, alãturi de capitalul social, fondurile proprii, indispensabile pentru dezvoltarea firmei.

5. Venituri si cheltuieli extraordinare

In prezentarea contului de rezultate au fost trecute în revistã operațiunile care pot fi încadrate într-unul din ciclurile de activitate a întreprinderii: de exploatare, investiții, financiare.Totuși, existã operațiuni ce nu pot fi prevãzute, ce vor fi considerate extraordinare, cum ar fi procesele cu partenerii de afaceri, accidentele etc., ce pot sã producã fluxuri monetare de intrare sau de ieșire.

Rezultatul operațiunilor extraordinare este, prin definiție, extraordinar. De aceea, când se previzioneazã activitatea întreprinderii, se ține seama de operațiunile curente, neluând în seamã operațiunile extraordinare. Soldul monetar degajat de operațiunile curente se va numi rezultatul curent.

Soldul înregistrat dupã toate operațiunile, inclusiv cele extraordinare, înainte de perceperea impozitului pe profit, se va numi rezultatul brut și va mãsura suma totalã (bogãția) nou creatã în întreprindere.

6. Rezultatul net

Rezultatul net aratã îmbogãțirea sau sãrãcirea întreprinderii în timpul exercițiului considerat. Acest indicator decurge din concepția patrimonialã a întreprinderii și nu din conceptul de trezorerie.

Potrivit opticii patrimoniale, rezultatul net are în vedere ajustarea valorii activelor întreprinderii, ținând seama de amortizãri și provizioane. In contradicție, însã, cu logica financiarã, care cere ca orice creștre sau scãdere de valoare sã se reflecte în înregistrãrile financiare, rezultatul net nu ia în considerare, în virtutea tradiționalei reguli a prudenței din contabilitate, creșterea mãrirea valorii de piațã a activelor. Orice plusvaloare generatã de un activ poate sã aparã numai în momentul cesionãrii acestuia.

Rentabilitatea este un indicator sintetic calitativ important, care exprimă capacitatea unei firme de a obține venit net. Altfel spus rentabilitatea poate fi definită ca capacitatea întreprinderii de a produce un surplus peste nivelul cheltuielilor. Rentabilitatea reprezintă capacitatea firmelor de a produce profit.

Masa profitului reprezintă expresia absolută a rentabilității. Rentabilitatea reflecta marja de venituri care depășeste cheltuielile, iar în expresii relative ea trebuie sa apară întotdeauna supraunitară.

Rentabilitatea poate fi evidențiată în diferite moduri prin combinarea a trei factori: – rezultatele obținute;

mijloacele utilizate;

activitatea.

Din combinarea celor trei factori pot apare doua tipuri de relații:

raportul dintre rezultate și mijloacele folosite;

raportul dintre rezultate și activitate.

Rentabilitatea capitalurilor exprimă eficiența utilizării capitalurilor plasate în afacerea economică respectiv raportul dintre masa profitului și capitalul utilizat.

RENTABILITATEA PROFITUL

= X 100

CAPITALURILOR CAPITALUL UTILIZAT

Rentabilitatea economică este rentabilitatea prin intermediul căreia se exprimă eficiența existenței și folosirii activelor economice, rată care este dată de raportul dintre profit și activele economice.

RENTABILITATEA PROFITUL

= X 100

ECONOMICă ACTIVELE ECONOMICE

Rentabilitatea financiară este generic exprimată de raportul dintre rezultatele nete și fondurile proprii.

RENTABILITATEA PROFITUL NET

= X 100

FINANCIARă FONDURILE PROPRII

2.2. Capacitatea de plată. Solvabilitatea. Lichiditatea. Bonitatea.

Capacitatea de plată a agentului economic este posibilitatea de a-și stinge integral și la termen obligațiile de plată devenite exigibile față de furnizori, salariați, bugetul de stat, bănci sau alți creditori cu mijloace bănești de care dispune ( proprii, atrase, împrumutate ). Capacitatea de plată este corespunzătoare atunci când totalitatea mijloacelor bănești sunt egale sau mai mari decât cuantumul plăților exigibile. Ea se poate obține prin corelarea termenelor de plată cu termenele de încasare a mărfurilor, deîincasare a debitelor și a altor creanțe.

Din punct de vedere static capacitatea de plată reprezintă o stare de echilibru între mijloacele de plată disponibile și obligațiile de plată exigibile.

Din punct de vedere dinamic capacitatea de plată reprezintă starea de echilibru între fluxurile monetare de intrare și iesire, adică între încasările agentului economic.

Solvabilitatea este capacitatea firmei de a plăti la scadență datoriile față de creditorii săi. Un agent economic este solvabil când suma activelor sale investite în mijloace fixe, active circulante, creanțe certe, resurse bănești este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivului reprezentând obligații față de parteneri, salariați, bugetul statului, bancă.

Un agent economic poate fi solvabil chiar dacă la un moment dat nu are capacitate de plată. Lipsa capacității de plată și a lichidităților financiare pot fi temporare dacă se bazeaza pe o solvabilitate certă a agentului economic. Pentru agentul economic solvabilitatea se asigură numai prin desfășurarea unei activiăți eficiente din care se obține profit. Daca activitatea nu este profitabilă pierderile din patrimoniu duc la starea de insolvabilitate.

Solvabilitatea patrimonială este un indicator care se determină prin raportarea capitalului social la totatul elementelor patrimoniale, inclusiv capitalul social.

Capitalul social

Sp = X 100

Elemente patrimoniale constituite din credite + Capitalul social

Se apreciează că acest indicator este pozitiv când se apropie de 100%, dar nu mai puțin de 50 %.

Lichiditatea. Lichiditatea financiară este capacitatea pe care o are unitatea economică de a-și îndeplini la termen cu resursele sale bănești de care dispune, obligațiile de plată. Ea reflectă raportul supraunitar dintre mijloacele de plată și datoriile exigibile. Lichiditatea financiară se măsoara cu ajutorul coeficientului de lichiditate imediată, care se calculeaza astfel:

Disponibilități bănești proprii și împrumutate

Ci = X 100

Plățile exigibile

Se apreciează că activitatea este bună când coeficientul de lichiditate imediată este peste 100%, deoarece atunci arată cu cât încasările depășesc plățile, iar dacă este sub 100% evidențiează o activitate nesatisfăcătoare deoarece încasările sunt sub nivelul plăților. La agenții economici lipsa de lichiditate se manifestă prin plăți restante față de furnizori, bugetul statului, bănci.

Lichiditatea patrimonială este un alt indicator ce se determină ca raport între componentele patrimoniale active care se pot transforma în timp scurt în mijloace bănești ( disponibilități in conturi la bănci și în casă, titluri de credit, acțiuni, obligațiuni, cambii, cantități de materiale, materii prime etc. ) și elemente patrimoniale de pasiv de asemenea pe termen scurt ( credite bancare cu scadență pe termen scurt, furnizori, salarii, impozite ).

∑ Elemente patrimoniale de activ

Lp = X 100

∑ Componente patrimoniale de pasiv cu scadență pe T.S.

Bonitatea financiara este o forma a încrederii pe care o prezintă o persoană juridică sau fizică în momentul solicitării unui credit, de asemenea este o situație economico-financiară a celui ce solicită credite, garanția pe care o reprezintă un agent economic sau un cetățean că va rambursa la scadență creditul solicitat. Bonitatea financiară se apreciază pe baza bilanțului contabil și a indicatorilor cu care se exprimă calitatea activității economico-financiare, a indicatorilor datoriei interne sau/și externe.

Bonitatea presupune rentabilitate și promptitudine în stingerea obligațiilor și are importanță atât în relațiile economico-financiare interne, dar mai ales în cele externe.

Rata internă de rentabilitate corespunde ratei de actualizare ce face ca valoarea actualizată netă să fie nulă. În consecință, aflarea necunoscutei se bazează pe următoarea relație:

=

Deci., RIR este acea rată de actualizare pentru care suma ieșirilor de trezorerie actualizate este egală cu suma încasărilor actualizate. Pentru a argumenta realizarea investiției trebuie ca RIR să fie cel puțin egală cu rata medie a dobânzii de piață sau cu costul mediu ponderat al capitalului (în cazul finanțării mixte: surse proprii și surse împrumutate).

Rentabilitatea proiectului de investiții crește pe măsură ce RIR crește.

Modalitatea de calcul a ratei interne de rentabilitate este:

,

cu – ratele de actualizare pentru care s-a calculat valoarea actualizată netă .

2.3 Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate reprezintă acel nivel al activității unei companii începând de la care aceasta obține profit. .În acest punct (la prag) valoarea veniturilor și valoarea costurilor sunt identice, profitul fiind deci zero.

Pragul de rentabilitate se calculează în mod diferit:

pentru afacerile care realizează un singur tip de produs;

pentru afacerile care realizează o gamă largă de produse.

Ecuația de obținere a pragului de rentabilitate se prezintă astfel:

, unde

MCV= marja cifrei de afaceri asupra cheltuielilor variabile (marja brută)

MCV%= (CA-CV)/CA- rata marjei (exprimată procentual).

Analiza de senzitivitate (sensibilitate)

O tehnică utilă folosită adesea pentru a demonstra că riscul a fost luat în considerare este analiza de senzitivitate. Aceasta mai este întâlnită uneori sub denumirea de analiză de sensibilitate și se concretizează într-un set paralel de proiecții financiare, proiecții care descriu efectele financiare probabile în cazul în care anumiți factori-cheie pe care planul s-a bazat ( de ex: calendarul de lansare al produselor, nivelul costurilor variabile etc.) diferă semnificativ în practică față de nivelul presupus în proiecția de bază. Rezultatele acestor proiecții financiare sunt adesea incluse într-o formă sintetică.

O formă deosebit de utilă de analiză de sensibilitate este analiza pragului de rentabilitate.

Un punct important de atins în analiza de senzitivitate este determinarea intervalului de siguranță.

Intervalul de siguranță este de fapt un indicator de poziție al Cifrei de afaceri previzionate față de Cifra de afaceri prag. Acest indicator exprimă gradul de risc al exploatării.

El poate fi exprimat atât în valoare absolută , cât și în valoare relativă .

– în valoare absolută

– în valoare relativă,

unde Cap = cifra de afaceri prognozată,

Capr =cifra de afaceri la prag.

Cercetările efectuate în economiile occidentale apreciază situația afacerilor în raport cu pragul de rentabilitate astfel:

instabilă și riscantă – pentru 10%;

relativ stabilă – pentru aparținând intervalului 10%-20%;

confortabilă – pentru20%.

2.4 Indicatori de risc financiar

Valoarea actualizată netă reprezintă diferența între suma cash-flow-urilor actualizate previzibile (inclusiv valoarea reziduală) și costul inițial al investiției.

, unde

– investiția totală la momentul 0,

– rata de actualizare,

– durata de viață a investiției,

– cash-flow-ul anului i.

Aprecierea valorii obținute este următoarea:

dacă VAN>0, atunci investiția este acoperită și se obține și un surplus, proiectul fiind acceptabil;

dacă VAN<0, atunci investiția nu poate fi acoperită, proiectul fiind inacceptabil.

Pentru a îndeplini condițiile de eligibilitate, VAN trebuie să fie pozitivă și superioară dobânzii compuse încasabile prin plasarea aceleași sume într-un depozit bancar. Pe măsură ca VAN crește, proiectul devine rentabil. În situația unor investiții creditate, VAN trebuie să fie superioară dobânzii plătite (actalizate), ce se înregistrează de regulă în cheltuielile curente și nu în cele de investiții.

Indicatorii de performanță financiară ce se calculează de bancă

Există patru indicatori:

Rentabilitatea capitalului poropriu (ROI – Return on Investment)

Rentabilitatea capitalului permanent (ROCE –Return on Capital Employed)

Termenul de recuperare (TR) – Pay-back Period (PP);

Indicele de profitabilitate (IP) – Profitability Index (PI).

Rentabilitatea capitalului propriu (ROI – Return on Investment)

ROI mai este cunoscut și ca Return on Equity. El reprezintă unul din cei mai importanți indicatori ai profitabilității, fiind folosit de proprietarii unei companii sau potențialii finanțatori în luarea unei decizii de investiție. Se calculează pe baza raportului:

O rentabilitate a capitalului propriu bună facilitează atragerea de capital social nou deoarece demonstrează capacitatea conducerii de a realiza o afacere rentabilă.

Obținerea unui profit mare pe o societate cu finanțare proprie modestă poate imprima indicatorului o evoluție culminantă. O evoluție descrescătoare a ratei, în condițiile unei firme solid capitalizate, nu trebuie văzută negativ – cu condiția să nu fie sub limita minim admisă în industria respectivă.

2) Rentabilitatea capitalului permanent (ROCE – Return on Capital Employed)

Este un indicator ce caracterizează cel mai bine profitabilitatea capitalului permanent al firmei, indiferent de sursa sa de proveniență. În fond, finanțarea pe termen lung e o decizie la latitudinea managementului.

Dacă doriții ca efectul strategiei de finanțare să fie complet eliminat din analizele făcute, puteți folosi următoarea formulă:

În genere, prima formulă a ROCE este cel mai intens utilizată.

Din punct de vedere al investitorilor, Rentabilitatea capitalului propriu prevalează asupra Rentabilității capitalului permanent.

3) Termenul de recuperare – reprezintă numărul de ani necesar recuperării investiției prin cash-flow-urile nete actualizate.

, unde

– valoarea investiției,

– cash-flow mediu anual actualizat.

, unde

– rata de actualizare,

– numărul de ani de viață economică a investiției.

Analizând acest indicator , finanțatorii vor identifica investițiile în care capitalul avansat se recuperează într-o perioadă mai mare de timp, riscul de nerecuperare crescând proporțional cu perioada de recuperare. De aceea, TR nu trebuie să fie mai mare decât durata de viață a investiției (sau – mai corect – decât durate de viață a produselor/ serviciilor realizate cu aceasta).

Acest criteriu de evaluare defavorizează investițiile cu rentabilitate bună pe termen lung, dar este foarte util în condițiile unui mediu economic riscant, arătând cât de repede poate fi recuperat capitalul angajat.

4) Indicele de profitabilitate (IP) – reprezintă valoarea actualizată netă obținută prin actualizarea netă obținută prin investirea unei unități monetare în proiectul respectiv. El se calculează după următoarea formulă:

,

Cum

Dacă IP va fi supraunitar, atunci proiectul de investiți va fi rentabil. Utilizarea acestui indicator este practică pentru selectarea investițiilor pe baza fructificării capitalului investit.

Gradul de îndatorare (Liabilities to equity)

Acest indicator cuantifică mărimea finanțării externe în raport cu finanțarea asigurată de proprietari și se calculează după relația:

Capitalul propriu se poate obține scăzând din activul total valoarea datoriilor totale ale companiei.

Cu cât valoarea indicatorul este mai mare, cu atât afacerea depinde mai mult de creditorii săi. Un raport mai mare decât 1 implică un risc mare pentru creditori. Aceștia vor ține seama de normele bancare curente și reglementările în domeniu. De regulă, o situație rezonabilă pentru cea mai mare parte a activităților este ca acest indicator să fie sub 0,5 (RL< 0,5).

Lichiditatea imediată

Rata lichidității imediate (Rli) se calculează după formula:

Conform lucrărilor de specialitate este recomandat ca rata lichidității imediate să aibă valoarea cuprinsă între 0,2 și 0,3 (0,2 < RLi < 0,3).

Rata de solvabilitate indică ponderea datoriei pe termen lung în capitalul propriu, mai exact arată modul de finanțare a capitalului permanent pus la dispoziția companiei (surse proprii sau surse atrase).

Se calculează după relația:

Alte metode de evaluare a solvabilității companiei se bazează fie pe raportare Datoriilor pe termen lung la Capitalul permanent, fie pe raportarea Capitalului propriu la Capitalul permanent (în exprimare procentuală).

2.5 Rentabilitatea în funcție de cifra de afaceri

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei companii de a realiza vânzări care depășesc costurile implicite pentru realizarea lor, costurile activităților. O rată înaltă permite luxul unor greșeli ocazionale, greșeli care în condițiile unor afaceri mai puțin profitabile ar fi dus firma în pierdere.

În grupa indicatorilor de rentabilitate în funcție de cifra de afaceri intră:

Marja profitului de exploatare;

Marja profilului net;

Marja costului bunurilor vândute;

1. Marja profitului de exploatare (Gross Profit Margin)

MEP reflectă procentajul reprezentat de profitul activității de exploatare din volumul total al vânzărilor și se calculează pe baza raportului:

Acest indicator caracterizează în special sistemul anglo-saxon, ce grupează cheltuielile pe destinații.

In analiza dinamică se cere cel puțin menținerea marjei. Pentru a identifica explicația unor modificări e necesară analiza cheltuielilor de exploatare.

2. Marja profilului net (Profit Margin of Sales)

Constituie cea mai bună metodă de diagnosticare a capacității globale a companiei de obține profit, dat fiind faptul că atât cheltuielile financiare, cât și impozitul plătit sunt luate în calcul. Formula de calcul este următoarea:

În general acest indicator evoluează în același sens ca indicatorul anterior (cu excepția existenței unor elemente financiare sau extraordinare semnificative). Marja profitului net nu va fi analizată independent. Cifra de afaceri joacă un rol extrem de important, deoarece este mai bine să avem o rată de 5% la o cifră de 100.000 USD, decât o rată de 10% la o cifră de afaceri de 40.000 USD.

3. Marja costului bunurilor vândute (Cost of Sales Margin)

Acest indicator servește la compararea activității companiei cu firmele concurente, costul bunurilor vândute variind foarte mult de produsul realizat.

Se calculează astfel:

O tendință a acestui indicator duce la scăderea rentabilității companiei, iar o tendință descendentă poate indica o raționalizare eficientă a costurilor.

Gradul de acoperire a cheltuielilor din venituri

Rata de acoperire a activelor imobiliare (Fixed Charge Coverage)

Se calculează după relația:

unde:

Active_fixe_nete = Valoarea de intrare a activele fixe – Amortizarea cumulată

Acest indicator arată de câte ori valoarea activelor fixe nete acoperă suma datoriilor pe termen lung.

Rata de acoperire a serviciului datoriei (Debt Service Coverage)

Acest indicator tratează solvabilitatea proiectelor de investiții. În esență, el indică de câte ori profitul din activitatea companiei înainte de plata dobânzilor acoperă serviciul datoriei (rata anuală de rambursare a împrumutului plus plata dobânzilor aferente).

În practică RAD poate fi calculată în două variante:

înainte de impozitare;

după impozitare.

a) Calculul ratei de acoperire a serviciului datoriei de impozitare se calculează pe baza raportului:

b) Calculul ratei de acoperire a serviciului datoriei după impozitare se face pe baza formulei:

O tendință descrescătoare a RAD poate indica o conducere ineficientă sau previziuni prea optimiste la momentul contractării creditelor.

Rata de acoperire a dobânzilor (Times Interest Earned Ratio)

Acest indicator se calculează pe baza raportului:

Deoarece angajarea unor împrumuturi atrage după sine plata periodică a unor cheltuieli cu dobânzile (deductibile fiscal), practica anglo-saxonă raportează aceste cheltuieli la câștigul net negrevat de dobânzi și impozite.

Acest indicator măsoară gradul în care câștigurile nete ale unei companii se pot diminua fără a influența major capacitatea de a face față cheltuielilor cu dobânzile anuale.

Volumul cheltuielilor pentru dobânzi nu cuprinde dobânda inclusă în ratele aferente activelor cumpărate în leasing.

Un rezultat mare arată că societatea dispune de un interval de siguranță suficient de mare înainte de a ajunge în pericol de a nu plăti dobânzile scadente.

cAPITOLUL 3 : analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului la s.c DDX PRODCONSTRUCT SRL BUCURESTI

3.1. Prezentarea S.C. D.D.X. PRODCONSTRUCT SRL

Societatea comercială sediul în Bucuresti, str. Alba Iulia, nr.209, este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Bucuresti sub nr.J40/401/1991.

Capitalul social al societății este de 23.129.750 mii lei reprezentând 23.129.750 acțiuni nominative a 1.000 lei valoare nominativă.

Capitalul social este integral vărsat.

Acțiunile societății nu sunt tranzacționate pe piață.

Obiectul de activitate al DDX PRODCONSTRUCT:

Societatea comercială D.D.X. PRODCONSTRUCT SRL are ca obiect de activitate principal producerea si comercializarea țiglei , coamelor și lateralelor clasice din beton cu aditivi plastificanți .

Caracteristicile tehnice ale produsului principal ȚIGLĂ sunt urmatoarele:

• Lungime = 40cm

• Lățime = 22cm

• Greutate medie = 2.200 kg/buc

• Necesar acoperire = 15 buc/mp

• Greutate/mp = 33 kg /mp

Procesul de producție implică impregnarea pigmentului în partea superioară a produsului după care urmează vopsirea folosind vopseluri speciale cu rezistență mare la intemperii.

Produsul standard ( țiglă , coamă , laterală ) are culoare roșie.dar se pot realiza și alte culori (albastru , verde ,maro , galben etc.). Prețul de comercializare ( variind în funcție de costul pigmentului folosit ) este mai mare cu aproximativ 20% față de produsele standard.

Societate își desfășoară activitatea într-o secție de producție condusă de un șef de secție.

Conducerea societății este asigurată de către directorul general, directorul de producție și directorul economic.

Pe langa activitatea de producere a tiglei, societatea se mai ocupa , din 1996 si de comertul cu :

Galerii

Sine

Plinta

Jaluzele

Rafturi

accesorii.

Produsele sunt importate din tari precum : Germania, Italia, Polonia, china iar livrarile se fac en-gros la diverse complexe comerciale cum ar fi : CARREFOUR, PRACTIKER, CORA, avand punce de desfacere si in tara.

3.2 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR al bilantului s.c D.D.X. PRODCONSTRUCT SRL

Echilibrul financiar al societatii D.D.X. PRODCONSTRUCT SRL, se analizeaza pe baza datelor din bilantul exercitiilor contabile 2003, 2004 si 2005 a caror sinteza este prezentata in tabelele de degajare a informatiei contabile.

SITUATIA NETA

Situatia netã calculatã ca diferentã între activul total si datoriile totale contractate dã o primã evaluare (contabilã) a societății la data închiderii exercitiului. Aceastã ecuatie fundamentalã a bilantului redã averea netã a asociaților respectiv activul neangajat în datorii.

SITUATIA NETA = ACTIV – DATORII

Tabelul 3.2.1 – mii lei-

Nota: datele exercitiului 2005 sunt exprimate în totalitate in mii lei

Situatia netã 03 = 868829329 – 6531815 = 80297515 mii lei

Situatia netã 04 = 103087813 – 10532362 = 92555452 mii lei

Situatia netã 05 = 123077986 – 10840145 = 112237841 mii lei

Variatia situatiei nete04/03 = Situatia netã 04 – Situatia netã 04 = 12257937 mii lei

Variatia situatiei nete05/04 = Situatia netã 05 – Situatia netã 04 = 19682389 mii lei

Situatia netã prezintã o crestere în timp, fapt ce semnificã o imbogatire a societății (o crestere a capitalurilor proprii); aceasta situatie marcheaza atingerea obiectivului major al gestiunii financiare , si anume maximizarea valorii capitalurilor proprii, a activului net finantat din aceste capitaluri.In toata perioada se observã o crestere a situatiei nete acest lucru aratând o îmbogãtire a patrimoniului, fiind rezultatul unei gestiuni sãnãtoase a firmei.

Capitalurile proprii ale societății reprezinta ponderi ce variază între 75 și 80 % din valoarea totala a activului , datorită faptului că, societatea a apelat la autofinanțare pentru a-și acoperi nevoile de finanțare pe termen lung, pentru activitatea de exploatare apelând , atunci când a fost nevoie la credite bancare curente contractate pe o perioada de maxim 1 an.

FONDUL DE RULMENT

Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii, trebuie sã se respecte principiul paritãtii maturitãtilor potrivit cãruia alocãrile permanente (imobilizari) trebuiesc finantate pe seama surselor permanente (capitalurile proprii si imprumuturile pe termen lung) datoritã rotatiei mai lente a acestora; alocãrile ciclice (activele circulante) se finanteazã pe seama surselor temporare (datorii pe termen scurt).

Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitãtile permanente de alocare a fondurilor bãnesti, cu atât întreprinderea dispune de o marjã de securitate, care o pune la adãpost de evenimente neprevãzute.

Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finantare al investitiilor, poate fi rulat pentru reânnoirea stocurilor si creantelor. Aceastã utilizare potentialã a marcat si denumirea lui, si anume aceea de fond de rulment. El este expresia echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la realizarea echilibrului finantãrii pe termen scurt.

FOND DE RULMENT = SURSE PEMANENTE – ALOCARI PERMANENTE

Fond de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizari nete de amortizare

Tabelul 3.2.2 – mii lei –

FR 02 = (7999076+0) – 8044206 = -45129 mii lei

FR 03 = (80297515 + 0) – 83994763 = – 3697249 mii lei

FR 04 = (925555452 +0) – 97294903 = -4739451mii lei

FR 05 = (112237841 + 1205939) – 116078789 = -2635009 mii lei

VARIATIA FR 03/02 = -3697249 – (-45129) = -3652119 mii lei

VARIATIA FR 04/03 = -4739451 – (-3697249) = – 1042203 mii lei

VARIATIA FR 05/04 = -2635009 – (-4739451) = 2104442 mii lei

Mãrimea negativã a fondului de rulment reflectã absorbirea unei pãrti din resursele temporare pentru finantarea unor necesitãti permanente, contrar principiului de gestiune financiarã : la necesitãti permanente se alocã surse permanente, astfel alocãrile pe termen lung sunt finantate prin resurse pe termen scurt. Aceasta situatie nu este atât de gravă în situația în care firma, nu duce o politicã de investitii – o orientare spre dezvoltare – accentuatã. In orice caz, fondul de rulment negativ are implicatii serioase asupra trezoreriei si a capacitãtii ei de platã.

In anul 2005 se observã o tendintã de remediere a acestui dezechilibru pe termen lung, fondul de rulment, desi în continuare negativ este la jumãtate fatã de valoarea anului precedent, firma gestionând mai bine resursele atrase de la actionari sau creditori.

NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Este expresia echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de capitaluri circulante (ale exploatãrii).

NFR = ALOCARI CICLICE – SURSE CICLICE

NFR = (STOCURI + CREANTE) – DATORII DE EXPLOATARE

Tabelul 3.2.3 -mii lei-

NFR02 = (753777 + 885917) – 3306584 = – 1666890 mii lei

NFR03 = (494092 + 829320) – 6531815 = -5208403 mii lei

NFR04 = (273839 + 717386) – 10532362 = – 9541137 mii lei

NFR05 = (545942 + 614770) – 9634206 = – 8473494 mii lei

VARIATIA NFR03/02 = -5208403- (- 1666890) = – 3541512 mii lei

VARIATIA NFR 04/03 = – 9541137- (-5208403) = – 4332734 mii lei

VARIATIA NFR 05/04 = – 8473494- (- 9541137) = 1067643 mii lei

NFR este de asemenea negativ datorită faptului că rotația stocurilor , dar mai ales a creanțelor a înregistrat o încetinire în raport cu durata de acoperire a obligatiilor curente ( furnizori, salariați, stat). Deasemenea aprovizionarea cu stocuri de materii prime, materiale a fost defectuasă neexistănd o concordanță intre stocul current și necesarul de aprovizionat, aceasta neconcordanță bazându-se pe o supradimensioanare a stocului previzionat de produse finite. Existența unui surplus de resurse temporare este acceptatã doar dacã, este rezultatul accelerãrii vitezei de rotatie a activelor circulante si al angajãrii unor datorii cu scadente mai relaxate.

TREZORERIA NETA (TN)

Trezoreria netã este expresia cea mai concludentã a desfãsurãrii unei activitãti echilibrate si eficiente. Ea relevã calitatea echilibrului general al întreprinderii atât pe termen lung cât si pe termen scurt.

Tabelul 3.2.4 – mii lei-

Trezoreria netã este pozitivã în toti acesti ani evidentiind cã exercitiile financiare s-au încheiat cu un surplus monetar, expresia concretã a profitului net din pasivul bilantier si a altor acumulãri bãnesti. Cresterea trezoreriei nete în 2004 fatã de 2003 si respectiv în 2005 fatã de 2004 reprezintã cash- flow- ul ce revine actionarilor sub formã de dividende de încasat si/sau profitul de reinvestit în activitatea curentă.Se poate spune chia ca societatea a dispus de o autonomie financiară pe termen scurt. De remarcat este faptul că, in cazul societății DDX Prodconstruct SRL surplusul de trezorerie a fost utilizat pentru consolidarea pozitiei strategice satisfăcătoare pe care societatea o are . astfel , conducerea societății a utilizat acest surplus de trezorerie pentru achiziționarea echipamentelor indispensabile creșterii sale externe, reprezentaănd astfel gajul flexibilității societății.

3.3 ANALIZA REZULTATELOR DE GESTIUNE ALE FIRMEI

SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite degajarea unor solduri de acumulări bănesti potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune(SIG). Soldurile intermediare reprezinta , în fapt paliere succesive în formarea rezultatului final, iar în cadrul societății DDX Prodconstruct SRL se prezinta astfel :

Tabelul 3.3.1 Tabloul soldurilor de gestiune – mii lei-

MARJA COMERCIALA = VANZARI MARFURI – COSTUL MARFII VANDUTE

Tabelul 3.3.2 – mii lei-

Adaosul comercial practicat de societatea DDX Prodconstruct SRL pentru vânzarea produselor din nomenclator care nu sunt produse de firmă , cum ar fi: galerii, șine, jaluzele,rafturi ,accesorii se inscrie pe un trend ascendent așa cum se observă și din valorile pozitive și crescătoare, constituind o resursă veritabilă în gestionarea eficienta a resurselor firmei.

Pentru aprecierea oportunității politicii comerciale promovată de societatea DDX prodconstruct, marja comercială trebuie descompusă pe produse sau evidențiată pe grupe de mărfuri.

Astfel, la nivelul societății s-a observat o tendință de creștere a ponderii marjei comerciale aferente produselor: galerii și șine în detrimentul rafturilor , ca urmare a faptului că societatea a contractat pentru aceste produse comenzi de la furnizori din Italia , oferind atât o calitate excepțională a produselo căt si un design modern , deosebit de plăcut și foarte căutat de către clienții firmei.

PRODUCTIA EXERCITIULUI = PRODUCTIA VANDUTA

+/- PRODUCTIA STOCATA

+ VENITURI DIN PRODUCTIA DE IMOBILIZĂRI

Producția exercițului este un indicator inevitabil , dar ambiguu, întrucăt este constituit din elemente foarte eterogene : unele sunt evaluate la preț de vănzare ( producția vândută ), iar altele, la cost de producție ( producția stocată și producția imobilizată. In plus, nivelul rezultatelor se poate modifica în funcție de metoda reținută pentru evaluarea stocurilor.

Tabelul 3.3.3 – mii lei-

Se observa un grad mare de valorificare a producției exercițiului, variația producției stocate la s.c. DDX Prodconstruct SRL fiind pozitivă si neexistănd un pericol de blocare a fondurilor destinate exploatării în stocuri de produse finite cu rotatie lenta. Totuși, pe viitor societatea va trebui sa se axeze mai mult pe producția de tiglă ce are caracteristicele cerute cel mai frecvent pe piață, evităndu-se astfel existenta unor surplusuri de stocuri de produse finite.

VALOAREA ADAUGATA = MARJA COMERCIALA

+ PRODUCTIA EXERCITIULUI

– CONSUMURI DE LA TERTI

Valoarea adaugatã exprimã cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, în special muncã si capital, peste valoarea materialelor, energiei, serviciilor cumparate de firmã de la terti. Acestã valoare adãugatã reprezintã sursa de acumulãri bãnesti din care se face remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea economicã a firmei: personal, stat, creditori, actionari si firmã prin capacitatea de autofinantare.

Tabelul 3.3.4 – mii lei-

Valoare adăugată pozitivă și crescătoare a societății se datorează faptului că , in anii de analiză creșterea consumurilor intermediare a avut loc într-o pondere mai mică decăt creșterea producției exercițiului și a marjei comerciale. Spre exemplu în exercițiul 2005 față de 2004 creșterea consumurilor intermediare a fost de 14 % , în timp ce producția exercițiului , în aceeași perioadă analizată a crescut cu 23,27%.

Acest lucru a permis distribuirea veniturilor societății , în sensul remunerării partcipanților direcți și indirecți la activitatea economică:

personalul și organismele sociale sub forma cheltuielilor cu personalul;

statul , sub forma impozitelor și taxelor

cheltuieli financiare și dividende;

autofinanțare.

EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATARII (EBE) = VALOAREA ADAUGATA

+SUBVENTII

– CHELTUIELI PERSONAL

-IMPOZITE SI TAXE

Tabelul 3.3.5 – mii lei –

EBE exprimã acumularea brutã din activitatea de exploatare, tinând cont de faptul cã amortizarea si provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu si plãtite. EBE exprimã capacitatea potentialã de autofinantare a investitiilor (din amortizari, provizioane si profit), de achitare, a datoriilor cãtre bugetul statului si de remunerare a investitorilor de capital (asociatii si creditorii).

Rolul Excedentului brut în analiza financiară poate fi urmărit sub trei aspecte :

EBE ca măsură a performanțelor economice ale întreprinderii, in determinarea ratelor de rentabilitate financiară.

EBE este independent de politica de finanțare, politica de investiții, politica fiscala și ce extraordinară ;

EBE reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere.

Valoarea mare a excedentului de exploatare înregistrat de firma DDX Prodconstruct SRL , permite acesteia reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanelor constituite și asigurară finanțarea .

REZULTATUL EXPLOATARII = EBE

+ RELUARI ASUPRA PROVIZIOANELOR

+ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE

– AMO SI PROVIZIOANE CALCULATE

– ALTE CH. EXPLOATARE

Profitul din exploatare exprimã mãrimea absolutã a rentabilitãtii activitãtii de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor (plãtibile si a celor calculate) din veniturile exploatãrii (încasabile si a celor calculate).

REZULTAT CURENT = REZULTATUL EXPLOATARII

+VENITURI FINANCIARE

– CHELTUIELI FINANCIARE

Tabelul 3.3.6 -MII LEI-

Rezultatul curent pozitiv, este în cea mai mare parte rezultanta unie civități de exploatare foarte rentabile , datorită faptului că , in ultimii ani construcțiile mai ales în immobile de locuințe și spații pentru firme au cunoscut o revigorare deosebită. Veniturile financiare provin din dobânzi la depozite dar și din alte venituri de natură financiară ( venituri din creanțe imobilizate)a căror valoare a depășit pe cea a cheltuielilor financiare.

REZULTATUL NET = REZULTATUL CURENT

+ REZULTATUL EXTRAORDINAR

(- PARTICIPAREA SALARIATILOR LA PROFIT)

– IMPOZIT PE PROFIT

Tabelul 3.3.7 – MII LEI-

Este interesantă compararea evoluției , în timp a cifrei de afaceri și a rezultatului net, pentru a se observa aportul primului indicator la obținerea rezultatului. În exercițiile 2003 și 2004 se observă un rezultat extraordinar negativ ( datorat unor penalități ) care a diminuat rezultatul brut, rezultatul net al anului 2005 fiind influențat favorabil și de relaxarea fiscală , prin introducerea cotei unice de 16% începând cu 1 ianuarie 2005.

Situația ,per total, a rezultatului net este apreciată ca fiind multumitoare pentru conducerea societatii DDX Prodconstruct SRL :

CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE(CAF) = VENITURI INCASABILE – CHELTUIELI PLATIBILE

Capacitatea de autofinantare reflectã potentialul financiar de crestere economicã a firmei, respectiv sursa financiarã generatã de activitatea industrialã si comercialã a firmei dupã scãderea tuturor cheltuielilor plãtibile la o anumitã scadentã. Se poate determina prin douã metode :

Metoda deductivã

CAF = EBE + ALTE VENITURI EXPL. INCASABILE

– ALTE CHELTUIELI EXPL. PLATIBILE

+ VENITURI FIN. SI EXTRAORDINARE INCASABILE

– CH. FIN. SI EXTRAORDINARE PLATIBILE

-IMPOZIT PE PROFIT

– PARTICIPAREA SALARIATILOR LA PROFIT

Tabelul 3.3.8 -mii lei-

Metoda aditivã:

CAF = REZULTAT NET

+CHELTUIELI CALCULATE

– VENITURI CALCULATE

Tabelul 3.3.9 – mii lei-

Capacitatea de finanțare după distribuirea dividendelor către asociați formează autofinanțarea globală.Capacitatea de autofinantare exprimã un surplus financiar degajat de activitatea rentabilã a firmei. Ea nu are decât un caracter potential dacã nu este sustinutã de mijloace financiare efective. Or, surplusul monetar degajat prin cresterea trezoreriei nete în ultimele douã exercitii financiare dovedeste cã cea mai mare parte a acestei capacitãti de autofinantare este sustinutã de o trezorerie efectiv disponibilã.

ANALIZA CASH-FLOW-URILOR

CASH-FLOW DE GESTIUNE CFgest = Profit Net + AMORTIZARE + DOBÂNZI

Tabelul 3.3.10 Mii lei

Prin valorile sale pozitive si crescatoare se evidentiaza faptul ca activitatea de gestiune a firmei degaja un flux de trezorerie pozitiv. Aceasta semnifica o potentiala remunerare in termeni monetari de care pot dispune participantii la finantarea firmei (asociatii). Marimea efectiva a acestei remunerari este data de valoarea cash-flow-ului disponibil, deci depinde de amploarea autofinantarii si de modificarile patrimoniale datorate miscarii capitalurilor proprii si imprumutate.

CASH-FLOW DISPONIBIL

CFD = CFgest – Cresterea economica

CFD = CFgest – IMO – NFR

Tabelul 3.3.11 -mii lei-

In perioada analizata firma inregistreaza un cas-flow disponibil negativ, adica activitatea firmei nu genereaza un flux de lichiditati catre actionari, ci dimpotriva, este necesara o atragere de noi capitaluri de la acestia sau gasirea de noi surse prin contractarea de datorii financiare sau credite de trezorerie pentru acoperirea golurilor de casa. Acest flux financiar negativ are drept cauza rata inalta de inflatie din acesti ani, care a determinat pe de-o parte cresterea preturilor la materiale, marfuri si produse, iar pe de alta parte modificarea imobilizarilor (Imo>0), ceea ce a dus la o depreciere a capitalurilor, determinand astfel scaderea cash-flow-ului de gestiune.

Defalcat in raport cu cele doua destinatii ale sale, cash-flow-ul disponibil se prezinta astfel:

CFD = CFDactionari + CFDcreditori

unde: CFDactionari = PN – VariatiaCPR

CFDcreditori = DOBANZI – Variatie DATORII FINANCIARE

Tabelul 3.3.12 Mii lei

Pe anii 2003 si 2004, unde exista in cadrul firmei doar o categorie de investitori, valoarea CFDactionari va corespunde valorii CFD.

Marimea negativa a CFDactionarI nu reflecta neaparat o stare nefavorabila pentru firma. Aceste valori se datoreaza faptului ca remunerarea potentiala pe seama cash-flow-lui de gestiune (care in cazul actionarilor apare sub forma de profit net) este mai mica decat fluxul de trezorerie determinat de modificarea capitalurilor proprii. Desi in aceasta perioada rata de distribuire a dividendelor a fost in medie de 45% din profitul net, rata ridicata a influatiei a determinat cresterea postului bilantier de rezerve, si deci implicit a capitalurilor proprii.

In anul 2005 firma apeleaza la credite bancare pe termen lung. Astfel, in anul respectiv CFDcreditori a carui valoare este negativa, releva o atragere de resurse din afara firmei pentru acoperirea cresterii stocurilor si creantelor in anul 2005.

3.4 ANALIZA RENTABILITATII pe baza ratelor

Analiza rentabilitatii firmei se realizeaza pe baza ratelor de rentabilitate economica si financiara , a factorilor de influenta cantitativi si calitativi in care se descompun aceste rate.

Rec = (EBIT1-TAX1) AE0 = (PN1+ DOB1) / AE0

AE = IMO + VARIATIE NFR

Rfin = PN1 / CPR0

Tabelul 3.4.1

Valorile ratei rentabilitatii economice pe perioada analizata evidentiaza faptul ca activul economic investit are capacitatea de a degaja un flux monetar pozitiv, care sa asigure autofinantarea cresterii economice a firmei si remunerarea actionarilor.

Deoarece in anii 2003 si 2004 firma nu este indatorata, rentabilitatea ei economica va fi egala cu cea financiara. Marimile rentabilitatii financiare indica eficienta plasamentului facut de actionari in firma. Aceasta are capacitatea de a remunera asociatii prin dividende, de a constitui rezerve si de a asigura continuitata si dezvoltarea activitatii din surse proprii, si anume rezultatul net al exercitiului.

In luna decembrie a anului 2005 firma contracteaza un imprumut pe termen lung in suma de 1.205.939.000 lei, cu o rata anuala de dobanda de 17,12%, datorie pentru care in cursul lunii s-a platit o dobanda egala cu 10.287.000 lei. Apelarea la creditul bancar modifica marimea rentabilitatilor. Astfel, in anul 2005, corelatia intre cele 3 rate de rentabilitate este: Rfin < Rec < Rdob. Aceasta situatie releva faptul ca firma nu realizeaza o gestiune financiara corecta in ceea ce priveste utilizarea capitalurilor sale.

Prin contractarea de datorii pe termen lung firma isi asuma in plus un risc de indatorare, care in mod normal ar trebui sa-i aduca o rentabilitate suplimentara. Insa firma nu beneficiaza de un efect de levier.

Rfin = Rec + (Rec – Rdob)*Datfin/CPR

Rfin = 0,160774689 + (0,160774689 – 0,17111898)*0,010744496 = 0,160663545

Efect de levier = (Rec – Rdob)*Datfin/CPR = -0.000111144

Deci, capitalurile imprumutate nu sunt utilizate eficient. Cu fiecare unitate imprumutata se pierd aproximativ 0,0115 puncte procentuale din capitalurile actionarilor, iar in conditiile mentinerii constante a rentabilitatii economice, majorarea datoriilor financiare ar putea genera o situatie nefavorabila pentru firma.

Se constata, din analiza marimilor coeficientului de elasticitatea a profitului curent (e), ca apelarea la credite generatoare de dobanzi conduce la o crestere a pragului de rentabilitate, deci o crestere a variabilitatii profitului curent in raport cu cifra de afaceri (de la 0,873627 la 1,6594969).

e = (PRcurent/PR0) / (CA/CA0)

tabelul 3.4.2

Ratele de rentabilitate sunt formate dintr-un factor cantitativ (rata de marja) si unul sau mai multi factori calitativi (rate de rotatie si de structura). Acesti factori servesc in special la alegerea directiilor de actiune pe viitor pentru cresterea rentabilitatii.

Rec = (PN1+DOB1)/AE0 = (PN1+DOB1)/CA0 * CA0/AE0 = Rata marjei brute *

Rata rotatie a activului economic in cifra de afaceri

Tabelul 3.4.3

Firma are capacitatea de a degaja o acumulare bruta dupa acoperirea cheltuielilor variabile din cifra de afaceri. O solutie pentru cresterea rentabilitatii economice ar fi cresterea factorului cantitativ (rata marjei brute), insa acest lucru trebuie realizat cu luarea in considerare a raportului pret/cost. In Romania activitatea de turism constituie un secor puternic concurential, deci cresterea marjei brute poate fi facuta pana la un anumit nivel limita stabilit in functie de tarifele si costurile practicate de firmele mari din acest domeniu.

De asemenea, rentabilitatea economica poate fi ameliorata prin cresterea factorului calitativ asupra caruia nu exista restrictii exterioare firmei. Astfel, se pot fructifica avantajele unei specializari profunde in prestarea unui anumit serviciu sau a unei diversificari a serviciilor firmei.

Rfin = PN/CPR = PN/CA * CA/AE * AE/CPR = Rata marjei nete * Rata de rotatie a activului economic in CA * Rata de structura a capitalurilor

Tabelul 3.4.4

AE ( activul economic) = IMOBILIZĂRI + NFR+ DISPONIBILITĂȚI = ACTIV TOTAL + DATORII PE TERMEN SCURT

La randul ei si rentabilitatea capitalurilor proprii poate fi majorata prin cresterea factorului cantitativ, a factorilor calitativi sau a ambilor.

Cresterea factorului cantitativ presupune cresterea marjei nete existente in vanzari dupa eliminarea tuturor cheltuielilor. Aceasta se poate obtine printr-o majorare a tarifelor, insa avandu-se in vedere situatia firmelor concurente.

De asemenea, rentabilitatea financiara poate creste prin cresterea ratei de rotatie, adica printr-o exploatare extensiva a activului economic, sau prin cresterea indatorarii firmei, dar numai cu conditia respectarii corelatiei: Rec > Rdob.

3.5ANALIZA RISCULUI

LICHIDITATEA

Riscul de lichiditate este acela de incapacitate a firmei de a plati datoriile care au devenit scadente. Pentru a face fata platilor firma trebuie sa desfasoare o activitate prin care transforma activele sale in produse si servicii, din vanzarea carora va incasa bani. Riscul de lichiditate este, in general, analizat de banci, dar si de alti interesati sa observe capacitatea de plata a firmei. Aceasta analiza se realizeaza cu ajutorul ratelor de lichiditate.

RATA LICHIDITATII GENERALE = ACR/DAT. EXPLOATARE

RATA LICHIDITATII PARTIALA = ACR-STOCURT / DAT. EXPLOATARE

RATA LICHIDITATII IMEDIATA =DISPONIBILITATI / DAT.EXPLOATARE

Tabelul 3.5.1

In comparatie cu valorile referinte minime, se poate observa ca firma se confrunta cu dificultati in ceea ce priveste plata datoriilor devenite scadente rezultate din operatiile curente si din prelevarile obligatorii.

Cu exceptia primului an (2002) din perioada analizata, in care valorile ratelor de lichiditate tind catre cele de referinta, in anii urmatori firma se afla in incapacitate de plata a datoriilor scadente sub 1 an.

Rata lichiditatii generale este subunitara, ceea ce semnifica inexistenta fondului de rulment, deci firma nu dispune de resurse pentru a-si asigura finantarea activelor circulante.

De asemenea, firma intalneste dificultati in onorarea datoriilor pe termen scurt din creante, fapt evidentiat de valorile ratei lichiditatii partiale, care este mai mica de 0,8. Aceeasi probleme apare si in situatia achitarii obligatiilor pe termen scurt din disponibilitati, acestea din urma fiind mult prea mici la un moment dat in comparatie cu marimea datoriilor devenite scadente la acel moment.

Evolutia celor 3 rate de lichiditate in perioada analizata este similara, in sensul ca in 2003 se inregistreaza o scadere brusca a capacitatii de plata a datoriilor de exploatare. La sfarsitul anului 2005 se observa o ameliorare a situatiei firmei in acest sens, insa valorile continua sa fie sub cele de referinta.

Din punct de vedere al lichiditatii, firma nu este capabila sa faca fata angajamentelor asumate fata de terti, fapt ce poate fi cauzat de incapacitatea firmei de a-si recupera la timp creantele.

O solutie indicata pentru perioada urmatoare de activitate ar fi pe de o parte realizarea unei concordante intre scadentele creantelor si cele ale datoriilor pe termen scurt, iar pe de alta parte dezvoltarea unei politici agresive cu clientii prin reducerea soldului creante-clienti micsorand astfel durata de incasare. Acest alternativa trebuie adoptata, insa, cu luarea in considerare alimitelor impuse de riscul indepartariiclientilor spre alti furnizori.

Firma poate opta pentru obtinerea de disponibilitati si la stimularea platii creantelor in numerar prin acordarea de disconturi.

De asemenea o gestiune adecvata a stocurilor si o politica mai putin agresiva in ceea ce priveste fondul de rulment pot determina o ameliorare a lichiditatii.

SOLVABILITATEA

Din punct de vedere al solvabilitatii, firma are capacitatea de a face fata angajamentelor asumate pe termen lung. Acest fapt este evidentiat de valorile ratelor de solvabilitate (rata de indatorare, levierul, perioada de acoperire prin castig a dobanzilor), care corespund nivelelor impuse adesea de catre banci.

Firma, in perioada analizata, si-a acoperit necesarul de finantare din surse proprii si datorii cu scadente sub 1 an, ceea ce poate a determinat si slaba pozitie de lichiditate. Abia in cursul anului 2005 firma apeleaza la credite bancare.

Tabelul 3.5.2

Rata de indatorare generala mult sub 50% semnifica faptul ca firma nu intampina nici un fel de dificultati in rambursarea datoriilor si plata dobanzilor corespunzatoare conform conditiilor prestabilite prin contract.

Raportul Datorii financiare/Capitaluri proprii mai mic decat 1 evidentiaza ca angajamentele bancare ale firmei pe termen mediu si lung sunt garantate de capitalurile proprii.

Valoare PAD mai mare decat 1 dovedeste ca firma poate face fata platilor cu dobanzile din surse proprii (profit net si amortizare).

Conform marimilor inregistrate de ratele de solvabilitate, firma poate apela in continuare la credite bancare pentru a-si forma volumul de resurse banesti necesare continuarii activitatii, dezvoltarii si efectuarii de noi investitii, deoarece are posibilitatea sa le ramburseze din capitalul sau propriu.Insa, aceste rate trebuie asumate si in functie de pozitia sa de lichiditate. Nivelurile inregistrat la ratele de lichiditate se afla sub cele cerute de banci, si astfel exista riscul ca obtinerea de credite sa se faca la o rata de dobanda mai mare. Iar, daca rentabilitatea economica pe viitor nu va depasi aceasta rata de dobanda, utilizarea de astfel de capitaluri imprumutate nu va fi eficienta, si va determina in timp scaderea puterii firmei.

Capitolul 4 : Concluzii si propuneri in vederea adoptării soluțiilor optime de gestiune financiară la s.c. D.D.X. PRODCONSTRUCT SRL

Realizarea echilibrului bilanțului ridică problema alegerii strategiei de finanțare a nevoii de fond de rulment : finanțare integrală cu fonduri permanente ( care presupune o lipsă de flexibilitate dar un risc scăzut) sau parțială și în completare cu resurse de scurtă durată. Se poate afirma că există o parte stabilă ( structurală a NFR care , trebuie, în principiu să fie finanțată din fondurile permanente , și o parte aleatoare ( conjuncturală, fluctuantă) care poate fi finanțată din capitalurile provizorii. Strategia optimă de finanțare va fi cea care asigură cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.

În urma analizei situației firmei DDX Prodconstruct SRL au rezultat urmatoarele concluzii:

Capitalurile proprii ale societății reprezinta ponderi ce variază între 75 și 80 % din valoarea totala a activului , datorită faptului că, societatea a apelat la autofinanțare pentru a-și acoperi nevoile de finanțare pe termen lung, pentru activitatea de exploatare apelând , atunci când a fost nevoie la credite bancare curente contractate pe o perioada de maxim 1 an.

Mãrimea negativã a fondului de rulment reflectã absorbirea unei pãrti din resursele temporare pentru finantarea unor necesitãti permanente, contrar principiului de gestiune financiarã : la necesitãti permanente se alocã surse permanente, astfel alocãrile pe termen lung sunt finantate prin resurse pe termen scurt. Aceasta situatie nu este atât de gravă în situația în care firma, nu duce o politicã de investitii – o orientare spre dezvoltare – accentuatã. In orice caz, fondul de rulment negativ are implicatii serioase asupra trezoreriei si a capacitãtii ei de platã.

In anul 2005 se observã o tendintã de remediere a acestui dezechilibru pe termen lung, fondul de rulment, desi în continuare negativ este la jumãtate fatã de valoarea anului precedent, firma gestionând mai bine resursele atrase de la actionari sau creditori.

Trezoreria netã este pozitivã în toti acesti ani evidentiind cã exercitiile financiare s-au încheiat cu un surplus monetar, expresia concretã a profitului net din pasivul bilantier si a altor acumulãri bãnesti. Cresterea trezoreriei nete în 2004 fatã de 2003 si respectiv în 2005 fatã de 2004 reprezintã cash- flow- ul ce revine actionarilor sub formã de dividende de încasat si/sau profitul de reinvestit în activitatea curentă.Se poate spune chia ca societatea a dispus de o autonomie financiară pe termen scurt. De remarcat este faptul că, in cazul societății DDX Prodconstruct SRL surplusul de trezorerie a fost utilizat pentru consolidarea pozitiei strategice satisfăcătoare pe care societatea o are . Astfel , conducerea societății a utilizat acest surplus de trezorerie pentru achiziționarea echipamentelor indispensabile creșterii sale externe, reprezentaănd astfel gajul flexibilității societății.

Propunerile pentru redresarea vulnerabilității societății sunt :

creșterea cifrei de afaceri proporțional cu creșterea necesarului de fond de rulment pentru a nu produce dezechilibre între acesta si fondul de rulment care are o creștere mai lentă și care ar genera automat o criză de trezorerie ;

politica de investiții să mențină rata de creștere a societății ;

acoperirea pierdderilor din exercițiile financiare ;

o politică eficientă a ratelor de dobândă care poate avantaja recurgerea la finanțări pe termen scurt în detrimentul celor pe termen lung.

La nivelul societății s-a observat o tendință de creștere a ponderii marjei comerciale aferente produselor: galerii și șine în detrimentul rafturilor , ca urmare a faptului că societatea a contractat pentru aceste produse comenzi de la furnizori din Italia , oferind atât o calitate excepțională a produselo căt si un design modern , deosebit de plăcut și foarte căutat de către clienții firmei.

Valoare adăugată pozitivă și crescătoare a societății se datorează faptului că , in anii de analiză creșterea consumurilor intermediare a avut loc într-o pondere mai mică decăt creșterea producției exercițiului și a marjei comerciale. Spre exemplu în exercițiul 2005 față de 2004 creșterea consumurilor intermediare a fost de 14 % , în timp ce producția exercițiului , în aceeași perioadă analizată a crescut cu 23,27%.

Rezultatul curent pozitiv, este în cea mai mare parte rezultanta unie civități de exploatare foarte rentabile , datorită faptului că , in ultimii ani construcțiile mai ales în immobile de locuințe și spații pentru firme au cunoscut o revigorare deosebită. Veniturile financiare provin din dobânzi la depozite dar și din alte venituri de natură financiară ( venituri din creanțe imobilizate)a căror valoare a depășit pe cea a cheltuielilor financiare.

In perioada analizata firma inregistreaza un cas-flow disponibil negativ, adica activitatea firmei nu genereaza un flux de lichiditati catre actionari, ci dimpotriva, este necesara o atragere de noi capitaluri de la acestia sau gasirea de noi surse prin contractarea de datorii financiare sau credite de trezorerie pentru acoperirea golurilor de casa. Acest flux financiar negativ are drept cauza rata inalta de inflatie din acesti ani, care a determinat pe de-o parte cresterea preturilor la materiale, marfuri si produse, iar pe de alta parte modificarea imobilizarilor (Imo>0), ceea ce a dus la o depreciere a capitalurilor, determinand astfel scaderea cash-flow-ului de gestiune.

Marimea negativa a CFDactionarI nu reflecta neaparat o stare nefavorabila pentru firma. Aceste valori se datoreaza faptului ca remunerarea potentiala pe seama cash-flow-lui de gestiune (care in cazul actionarilor apare sub forma de profit net) este mai mica decat fluxul de trezorerie determinat de modificarea capitalurilor proprii. Desi in aceasta perioada rata de distribuire a dividendelor a fost in medie de 45% din profitul net, rata ridicata a influatiei a determinat cresterea postului bilantier de rezerve, si deci implicit a capitalurilor proprii.

Deoarece in anii 2003 si 2004 firma nu este indatorata, rentabilitatea ei economica va fi egala cu cea financiara. Marimile rentabilitatii financiare indica eficienta plasamentului facut de actionari in firma. Aceasta are capacitatea de a remunera asociatii prin dividende, de a constitui rezerve si de a asigura continuitata si dezvoltarea activitatii din surse proprii, si anume rezultatul net al exercitiului.

In luna decembrie a anului 2005 firma contracteaza un imprumut pe termen lung in suma de 1.205.939.000 lei, cu o rata anuala de dobanda de 17,12%, datorie pentru care in cursul lunii s-a platit o dobanda egala cu 10.287.000 lei. Apelarea la creditul bancar modifica marimea rentabilitatilor. Astfel, in anul 2005, corelatia intre cele 3 rate de rentabilitate este: Rfin < Rec < Rdob. Aceasta situatie releva faptul ca firma nu realizeaza o gestiune financiara corecta in ceea ce priveste utilizarea capitalurilor sale.

Se constata, din analiza marimilor coeficientului de elasticitatea a profitului curent (e), ca apelarea la credite generatoare de dobanzi conduce la o crestere a pragului de rentabilitate, deci o crestere a variabilitatii profitului curent in raport cu cifra de afaceri (de la 0,873627 la 1,6594969).

Firma are capacitatea de a degaja o acumulare bruta dupa acoperirea cheltuielilor variabile din cifra de afaceri. O solutie pentru cresterea rentabilitatii economice ar fi cresterea factorului cantitativ (rata marjei brute), insa acest lucru trebuie realizat cu luarea in considerare a raportului pret/cost. In Romania activitatea de turism constituie un secor puternic concurential, deci cresterea marjei brute poate fi facuta pana la un anumit nivel limita stabilit in functie de tarifele si costurile practicate de firmele mari din acest domeniu.

De asemenea, rentabilitatea economica poate fi ameliorata prin cresterea factorului calitativ asupra caruia nu exista restrictii exterioare firmei. Astfel, se pot fructifica avantajele unei specializari profunde in prestarea unui anumit serviciu sau a unei diversificari a serviciilor firmei.

Cu exceptia primului an (2002) din perioada analizata, in care valorile ratelor de lichiditate tind catre cele de referinta, in anii urmatori firma se afla in incapacitate de plata a datoriilor scadente sub 1 an.

Rata lichiditatii generale este subunitara, ceea ce semnifica inexistenta fondului de rulment, deci firma nu dispune de resurse pentru a-si asigura finantarea activelor circulante.

De asemenea, firma intalneste dificultati in onorarea datoriilor pe termen scurt din creante, fapt evidentiat de valorile ratei lichiditatii partiale, care este mai mica de 0,8. Aceeasi probleme apare si in situatia achitarii obligatiilor pe termen scurt din disponibilitati, acestea din urma fiind mult prea mici la un moment dat in comparatie cu marimea datoriilor devenite scadente la acel moment.

Evolutia celor 3 rate de lichiditate in perioada analizata este similara, in sensul ca in 2003 se inregistreaza o scadere brusca a capacitatii de plata a datoriilor de exploatare. La sfarsitul anului 2005 se observa o ameliorare a situatiei firmei in acest sens, insa valorile continua sa fie sub cele de referinta.

Firma, in perioada analizata, si-a acoperit necesarul de finantare din surse proprii si datorii cu scadente sub 1 an, ceea ce poate a determinat si slaba pozitie de lichiditate. Abia in cursul anului 2005 firma apeleaza la credite bancare.

Datorită faptului că societatea a recurs o perioadă îndelungată la autofinanțare, ea poate apela in continuare la credite bancare pentru a-si forma volumul de resurse banesti necesare continuarii activitatii, dezvoltarii si efectuarii de noi investitii, deoarece are posibilitatea sa le ramburseze din capitalul sau propriu.Insa, aceste rate trebuie asumate si in functie de pozitia sa de lichiditate. Nivelurile inregistrat la ratele de lichiditate se afla sub cele cerute de banci, si astfel exista riscul ca obtinerea de credite sa se faca la o rata de dobanda mai mare. Iar, daca rentabilitatea economica pe viitor nu va depasi aceasta rata de dobanda, utilizarea de astfel de capitaluri imprumutate nu va fi eficienta, si va determina in timp scaderea puterii firmei.

Obiectivul fundamental al gestiunii financiare , maximizarea valorii patrimoniale, este atins de către societatea DDX Prodconstruct srl acest lucru fiind posibil prin urmărirea în mod constant a celor trei laturi și anume :
– angajarea patrimoniului în proiecte de investiții care îl valorifică la o rentabilitate sperată superioară ;

– menținerea solvabilității sau a echilibrului financiar al firmei ;

– asigură o protecție adecvată contra riscurilor legate de instabilitatea mediului financiar, neexpunându-se unui grad de îndatorare excesiv.

BIBLIOGRAFIE :

A. Ișfănescu ,C. Stănescu , A. Băicuși Analiza economico-financiară a întreprinderii cu aplicații în societățile comerciale industriale de construcții și de transport, ediția II, Ed. Economică, 1999

D. Mărgulescu Analiza economico-financiară a întreprinderii, Tribuna Economică, 1994

D. Mărgulescu, M. Niculescu ,V. Robu Diagnostic economico-financiar, Ed. Romcart, Buc., 1994

G. Vintilă Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc., 2000

Diagnosticul Financiar și Evaluarea Întreprinderilor, Ed. Didactică și Pedagogică, Buc., 1998

I. Stancu Finanțe, Teoria Piețelor Financiare, Finanțele Întreprinderilor, Analiza și Gestiune Financiară, Ed. Economică, Buc. 1996

Cerasella Nae, Doru Plesa “Noua contabilitate a intreprinderilor mici si mijlocii si a microintreprinderilor” Ed.Ecran Magazin, 2003

Iacob Petru Pantea “Managementul contabilitatii romanesti” Ed. Intelcredo, Editia a II-a 1999

REGLEMENTÃRI CONTABILE din 17 noiembrie 2005 conforme cu

Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, HG 1752/ 2005