Analiza Echilibrului Financiar al Intreprinderii

Cuprins

=== Analiza Echilibrului Financiar ===

Cuprins

Capitolul I: Bilanțul – Imaginea poziției financiare a întreprinderii

Analiza financiară are la bază un set de date și informații preluate din documentele contabile de sinteză, bilanțul, contul de profit și pierdere, anexa de bilanț. Analiza financiară nu se limitează la folosirea datelor și informațiilor din documentele contabile în starea lor brută, inițială. Acestea sunt prelucrate și transformate în vederea obținerii unor informații în măsură să satisfacă scopul și obiectivele analizei financiare.

1.1. Structura bilanțului contabil

În practica de specialitate s-au întâlnit două modele de bilanț utilizate în cadrul analizei financiare, ținând cont de etapele reformei contabile românești:

Primul model, cel orizontal, a fost consacrat de Legea contabilității și de regulamentul de aplicare a acesteia, la începutul anilor 1990, utilizat până în anul 2001.

Schema de “Bilanț patrimonial” aprobată prin OMF 704/1993 inspirată de practicile franceze, prevăzute și de Directiva a IV- a a CEE este o schemă de bilanț orizontal, ce pune în evidență egalitatea între utilizările și resursele patrimoniale, orientată spre o analiză de tip financiar-funcțional, bazată pe echilibrul generat de relația între trei agregate fundamentale: fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulment (NFR) și trezorerie netă (TN).

Al doilea model, cel vertical, este cel impus prin OMF nr. 94 din 2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, preluat în formă simplificată și de OMF nr. 306/2002 privind aprobarea reglementărilor contabile armonizate simplificate.

Schema de “Bilanț patrimonial” aprobată prin OMF 94/2001 este o schemă de bilanț vertical, inspirată după modelul anglo-saxon în concordanță cu Directiva a IV-a a CEE și armonizată cu Standardele Internaționale de Contabilitate și pune în evidență patrimoniul net (situația netă a întreprinderii), fiind orientată cu predilecție spre analizele de tip lichiditate-solvabilitate.

Cele două modele de bilanț au următoarea structură simplificată:

Tabel nr. 1.1. Structura simplificată a modelelor de bilanț

Schemele de bilanț patrimonial orizontal sunt agreate în special în economiile în care predomină finanțarea pe cale bancară, iar schemele de bilanț patrimonial vertical sunt agreate în economiile în care predomină finanțarea bursieră.

Principalele criterii de clasificare a elementelor de activ și pasiv rămân destinația activelor, respectiv proveniența pasivelor.

Noul format de bilanț se deosebește de cel anterior îndeosebi prin restructurarea pasivului, atât în ceea ce privește ordinea de prezentare, cât și conținutul anumitor posturi, prezentate în continuare.

A. Activele imobilizate

Activele imobilizate sunt bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau produse de întreprindere, destinate să servească o perioadă îndelungată activitatea unității patrimoniale. Din punct de vedere financiar activele imobilizate sunt elemente stabile, care se uzează și se înlocuiesc lent și a căror depreciere se reflectă prin intermediul tehnicilor de amortizare.

La rândul lor, activele imobilizate sunt formate din:

imobilizări necorporale;

imobilizări corporale;

imobilizări financiare;

I. Imobilizările necorporale

Un activ imobilizat necorporal este un activ identificabil nemonetar, fără suport material și deținut pentru utilizare în procesul de producție, furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative. Un astfel de activ trebuie recunoscut în bilanț dacă se estimează că va genera beneficii economice pentru întreprindere și costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Imobilizările necorporale cuprind posturi ce nu sunt omogene, precum:

cheltuielile de constituire: reprezintă cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea unității (taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare; cheltuielile privind emiterea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, cheltuielile de prospectare a pieței, de publicitate și alte cheltuieli de această natură, legate de înființarea și extinderea activității întreprinderii);

cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile ocazionate de aplicarea rezultatelor cercetării, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau substanțial îmbunătățite, înaintea stabilirii producției de serie sau utilizării;

concesiuni, brevete, alte drepturi și valori similare cuprind concesiunile, brevetele, licențele, know-how-urile, mărcile de fabrică și de comerț și alte drepturi de proprietate industrială și intelectuală similare aduse ca aport, achiziționate sau dobândite pe alte căi;

fondul comercial care reprezintă acea parte din fondul de comerț ce nu figurează în celelalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menținerea sau dezvoltarea potențialului activității firmei cum sunt: clientela, vadul, debușeele, reputația etc.;

alte imobilizări necorporale, concretizate în programele informatice create de unitate sau achiziționate de la terți, pentru necesitățile proprii de utilizare;

imobilizările necorporale în curs reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârșitul exercițiului financiar, evaluate la costul de producție sau de achiziție.

Modificarea valorii imobilizărilor necorporale de la un exercițiu financiar la altul este influențată de:

achiziționarea, aportul sau realizarea de imobilizări necorporale, care conduc la creșterea valorii acestora;

amortizarea anuală calculată, care determină tendința de reducere a valorii imobilizărilor necorporale;

vânzarea de imobilizări necorporale care conduce la scăderea valorii lor;

acțiuni de reevaluare, care pot determina majorarea sau diminuarea valorii imobilizărilor necorporale.

Sensul și semnificația modificării valorii imobilizărilor necorporale, ca de fapt a tuturor posturilor bilanțiere, poate fi reliefată cu ajutorul indicilor de creștere.

II. Imobilizările corporale constituie substanța unei întreprinderi, instrumentul său industrial sau comercial care determină capacitatea de producție a acesteia, prezentându-se sub forma unor bunuri cu conținut material.

Imobilizările corporale sunt active care:

sunt deținute de întreprindere pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;

au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Imobilizările corporale cuprind:

terenuri și amenajări de terenuri;

construcții;

instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații;

mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale;

avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție.

Terenurile nu sunt supuse amortizării, păstrându-și constantă valoarea în timp, cu excepția acțiunilor de reevaluare.

Celelalte categorii de imobilizări corporale își modifică valoarea sub influența unor factori precum:

achiziționarea sau realizarea și punerea în funcțiune de imobilizări corporale, care conduce la creșterea valorii acestora;

amortizarea anuală calculată, care determină tendința de reducere a valorii imobilizărilor corporale;

vânzarea sau scoaterea din funcțiune de imobilizări corporale care conduce la scăderea valorii lor;

acțiuni de reevaluare, care pot determina majorarea sau diminuarea valorii imobilizărilor corporale.

O primă imagine asupra eficienței utilizării imobilizărilor corporale poate fi redată prin compararea indicilor de creștere a categoriilor de imobilizări corporale, în principal a celor direct productive, cu indicele cifrei de afaceri, a producției exercițiului sau a veniturilor totale. Pentru o interpretare corectă a acestor corelații este necesar ca indicatorii de rezultate să fie calculați în prețuri constante, pentru a se elimina influența modificării prețurilor.

III. Imobilizările financiare sunt formate din: titluri de participare, interese de participare deținute, alte titluri imobilizate și creanțe imobilizate.

Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acțiuni sau alte titluri de valoare cu venit variabil deținute de o întreprindere în capitalul altor unități patrimoniale, a căror deținere pe o perioadă îndelungată este considerată utilă acesteia.

Interesele de participare reprezintă drepturi deținute în capitalul altei unități patrimoniale pe termen lung, în scopul garantării contribuției la activitățile unității respective. Ele cuprind investiții în întreprinderi asociate și investiții strategice.

Alte titluri imobilizate include titlurile de valoare, altele decât categoriile menționate, pe care întreprinderea le deține și nu are nici intenția, nici posibilitatea să le revândă.

Creanțele imobilizate sunt formate din: creanțele legate de participații (create cu ocazia acordării de împrumuturi unităților patrimoniale la care dețin titluri de participații sau interese de participare), împrumuturi acordate pe termen lung, acțiuni proprii deținute pe termen lung și alte creanțe imobilizate (garanțiile și cauțiunile depuse de unitatea patrimonială la terți).

Modificarea valorii imobilizărilor financiare este determinată de:

creșterea valorii lor prin:

aportul în titluri de participare sau alte titluri imobilizate al asociaților la capitalul societății;

investiții financiare în noi titluri sau interese de participare;

achiziționarea de alte titluri imobilizate;

acordarea de împrumuturi financiare;

sporirea creanțelor imobilizate.

diminuarea valorii lor prin:

retragerea de către asociați a titlurilor de participare sau altor titluri imobilizate aduse ca aport;

vinderea de titluri de participare și de alte titluri imobilizate;

restituirea împrumuturilor de către unitățile la care se dețin participații;

lichidarea creanțelor imobilizate.

B. Activele circulante

Activele circulante sunt elementele patrimoniale necesare realizării ciclului de exploatare, supuse în majoritatea cazurilor unei rotații rapide, în afara excepțiilor, cel mai adesea legate de particularitățile activității. În cadrul fiecărui ciclu trec din forma de active fizice în cea de creanțe și apoi de disponibilități bănești.

Un activ este clasificat ca activ circulant atunci când:

este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data întocmirii bilanțului;

este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare;

este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricționată.

În structura activelor circulante se includ:

stocuri;

creanțe;

investiții financiare pe termen scurt (plasamente) ;

disponibilități bănești în casă și conturi la bănci.

I. Stocurile reprezintă acea parte a activelor circulante deținute pentru a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii, pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității sau în curs de producție în vederea vânzării, aflate la încheierea exercițiului sub forma activelor fizice: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, producție neterminată, produse finite, semifabricate, mărfuri, ambalaje, alte stocuri.

Variația valorii stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar se explică prin acțiunea următorilor factori:

cantitatea de materiale în stoc;

structura stocurilor de materiale;

prețul de evaluare a materialelor.

Variația stocurilor de producție neterminată este influențată de următorii factori:

volumul fizic al producției, care influențează direct nivelul producției neterminate;

durata ciclului de fabricație, de asemenea un factor direct: mărirea sau scurtarea duratei ciclului de fabricație va influența în același sens nivelul stocurilor de producție neterminată;

structura producției: sporirea ponderii produselor cu un cost unitar mai mare decât costul mediu determină creșterea valorii producției neterminate și invers;

costul de producție aferent producției neterminate, care depinde în principal de: nivelul și evoluția consumurilor de resurse, nivelul și evoluția prețurilor și tarifelor de evaluare a consumurilor de resurse, stadiul procesului de fabricație parcurs de producția neterminată și/sau structura pe faze având în vedere că, de fapt, costurile de producție se acumulează pe măsură ce se parcurg fazele procesului tehnologic.

Valoarea produselor finite și semifabricatelor aflate în stoc este influențată de:

cantitatea de produse aflate în stoc;

structura produselor în stoc;

costul efectiv al produselor.

Modificarea stocurilor în perioada curentă față de perioada precedentă este cauzată de:

raportul dintre ritmul intrărilor și ritmul ieșirilor pe elemente de stocuri (raportul dintre ritmul achiziționării și cel al eliberării în consum pentru materiale, dintre ritmul fabricației și cel al livrărilor pentru produse, dintre ritmul cumpărării și cel al vânzării pentru mărfuri etc.);

evoluția structurii elementelor de stocuri;

evoluția instrumentelor de evaluare a stocurilor (prețurile de achiziție a materialelor și mărfurilor, costurile de producție ale produselor);

acțiuni de reevaluare a stocurilor;

suplimentarea sau diminuarea provizioanelor aferente stocurilor.

Eficiența utilizării stocurilor poate fi apreciată prin compararea indicilor de creștere a consumurilor de stocuri cu indicii indicatorilor valorici (cifra de afaceri, venituri totale, producția exercițiului) exprimați în prețuri comparabile.

II. Creanțele sunt drepturi bănești potențiale pe termen scurt ale întreprinderii ce decurg din relațiile cu diverse persoane fizice sau juridice, realizabile la anumite termene, reprezentând contravaloarea mărfurilor și produselor vândute, a serviciilor prestate și lucrărilor executate.

Analiza creanțelor necesită gruparea lor după mai multe criterii: după natură, după vechime și pe principalii beneficiari, urmărindu-se nivelul absolut al creanțelor, evoluția în timp și durata medie de încasare a lor.

Evoluția nivelului creanțelor de la o perioadă la alta este determinată de următorii factori:

modificarea cifrei de afaceri;

modificarea duratei medii de încasare a creanțelor;

influența unor factori aleatori: diferențe de curs valutar, reactivarea unor creanțe, etc.

III. Investițiile financiare pe termen scurt numite și titluri de plasament sau valori de trezorerie reprezintă valori financiare investite de întreprindere în vederea realizării unui câștig pe termen scurt și cuprind acțiuni proprii răscumpărate, acțiunile achiziționate, obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte titluri de plasament achiziționate în vederea obținerii de venituri financiare într-un termen scurt.

IV. Disponibilitățile bănești sunt reprezentate de lichiditățile întreprinderii aflate în casierie, conturi la bănci și valorile asimilabile acestora.

Modificarea volumului disponibilităților bănești și plasamentelor față de perioada precedentă este influențată de :

viteza de rotație a activelor circulante;

raportul dintre nivelul creanțelor și al datoriilor pe termen scurt, precum și dintre termenele de încasare a creanțelor și cele de plată a datoriilor;

nivelul profitului;

efectele și termenele de încasare a titlurilor de plasament.

C. Cheltuielile în avans se referă la sumele de bani achitate în perioada curentă, dar care se referă la servicii care privesc perioadele sau exercițiile financiare următoare (chirii, abonamente și alte cheltuieli efectuate anticipat), acestea urmând a se include eșalonat pe cheltuieli, în perioadele următoare cărora le sunt aferente

Suma cheltuielilor constatate în avans crește prin extinderea activităților pentru care este necesară efectuare unor astfel de cheltuieli și scade prin primirea produselor sau serviciilor pentru care s-au plătit sau prin trecerea efectivă pe cheltuieli în perioadele la care se referă.

D. Datorii pe termen scurt sau datorii curente se referă la datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an

O datorie este clasificată ca datorie curentă atunci când se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului. Toate celelalte datorii sunt clasificate ca datorii pe termen lung.

G. Datorii pe termen lung sunt datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an.

Cele două grupe de datorii au aceeași structură și se referă la:

împrumuturi din emisiunea de obligațiuni;

credite bancare (sume datorate instituțiilor de credit);

datorii comerciale;

efecte de comerț de plătit;

datorii legate de participații și alte împrumuturi și datorii asimilate;

alte datorii, inclusiv datorii fiscale și pentru asigurările sociale.

Datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere o perioadă mai mare sau mai mică de timp, rezultate din relațiile acesteia cu furnizorii, băncile, statul, personal propriu.

Modificarea sumei datoriilor în perioada curentă față de perioada precedentă este determinată de:

creșterea soldului împrumuturilor și datoriilor asimilate prin contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeași perioadă, sau, dimpotrivă, reducerea soldului acestor împrumuturi prin rambursarea creditelor într-o sumă mai mare decât noile împrumuturi eventual contractate în cursul perioadei;

creșterea sau scăderea datoriilor față de furnizori, prin:

sporirea sau diminuarea volumului materialelor și utilităților aprovizionate (a intrărilor);

modificarea prețurilor sau tarifelor pentru aceste intrări;

modificarea numărului mediu de zile de plată a datoriilor față de furnizori.

creșterea sau diminuarea datoriilor fiscale și față de bugetul statului, prin:

modificarea cifrei de afaceri și a altor indicatori ce constituie bază de calcul a obligațiilor fașă de buget (profit brut, fond de salarii etc.);

modificări ale cotelor de impunere prin dispoziții legale (cota de TVA, cota de impozit pe profit, pe salarii, cota de CAS etc.);

acordarea unor facilități fiscale în cursul perioadei;

nerespectarea termenelor de plată stabilite (plăți efectuate în avans sau cu întârziere).

H. Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli

Acestea sunt valori ce se formează la finele exercițiului pentru acoperirea acelor elemente a căror realizare, respectiv plată, este incertă sau pentru cheltuielile ce devin exigibile în perioadele următoare (litigii, amenzi, penalizări, despăgubiri, daune și alte datorii incerte; cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție, etc.).

Pentru a fi înregistrat un provizion pentru riscuri și cheltuieli, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

există o obligație curentă generată de un eveniment anterior;

este probabilă efectuarea unor plăți pentru onorarea obligației respective;

suma poate fi estimată.

Aceste provizioane reflectă o politică de prudență economică, de reducere a riscurilor care apar în activitatea unei întreprinderi.

Modificarea sumei provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli are loc prin:

creșterea valorii provizioanelor constituite;

diminuarea valorii provizioanelor prin utilizarea lor sau prin anulare ca urmare a neproducerii riscului pentru care au fost constituite.

I. Venituri în avans

Veniturile înregistrate în avans reprezintă valorile ce asigură alocarea pentru fiecare exercițiu financiar numai a veniturilor ce îi sunt proprii.

Veniturile înregistrate în avans reprezintă încasări din creanțe aferente unor bunuri nelivrate, a unor lucrări sau prestații neefectuate și care nu afectează veniturile exercițiului.

Subvențiile pentru investiții sunt surse de finanțare alocate de la bugetul de stat sau din alte surse nerambursabile, de care beneficiază o întreprindere, destinate achiziționării sau producerii unor imobilizări, unor activități pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli cu investițiile.

Suma veniturilor în avans crește prin extinderea activităților pentru care se solicită avansuri sau se primesc subvenții și scade prin livrarea produselor pentru care s-a încasat avansul, prin restituirea avansului respectiv sau prin virarea subvențiilor la venituri.

J. Capital și rezerve

Capitalurile proprii reprezintă dreptul acționarilor / proprietarilor asupra activelor întreprinderii după deducerea tuturor datoriilor, adică sumele nedatorate în momentul întocmirii bilanțului. Sunt formate din:

capitalul social – reprezentat de valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale, respectiv de aportul în bani sau în natură adus de asociați sau acționari în momentul constituirii societății sau cu ocazia creșterilor de capital;

primele legate de capital, formate din prime de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie a acțiunilor în obligațiuni, reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune respectiv valoarea matematic-contabilă a noilor acțiuni, valoarea obligațiunilor convertite și valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale;

rezervele din reevaluare – reprezintă plusurile de valoare create prin reevaluarea activelor imobilizate, ca diferență dintre valoarea actuală și valoarea înregistrată a activului reevaluat (plusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale) care se transferă, potrivit legii, fie la capital social, fie la rezerve;

rezervele – sunt surse constituite din capitalizarea profitului, formate din:

rezerve legale (constituite anual din rezultatul brut în limitele prevăzute de lege);

rezervele statutare (constituie anual din profitul net conform statutului);

rezervele pentru acțiuni proprii (constituite în situația în care o societate pe acțiuni și-a răscumpărat propriile acțiuni, cu scopul de a-și menține nivelul capitalului propriu;

alte rezerve (ce pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea unor pierderi sau pentru creșterea capitalului social, potrivit hotărârii adunării generale, cu respectarea prevederilor legale);

rezultatul exercițiului – reprezintă diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale unei perioade, putând fi favorabilă (profit) sau nefavorabilă (pierdere);

rezultatul reportat – reprezintă acea parte din rezultatul exercițiului precedent a cărei repartizare a fost amânată de Adunarea Generală a Acționarilor.

Modificarea capitalului propriu față de perioada precedentă poate fi determinată de:

în sensul creșterii capitalului propriu:

aportul acționarilor;

creșterea rezervelor prin repartizări în principal din profitul net;

reevaluarea elementelor din activ, potrivit normelor legale, care determină creșterea valorii de înregistrare a elementelor respective;

creșterea soldului profitului nerepartizat;

alocări la fondurile proprii.

în sensul diminuării capitalului propriu:

retrageri de capital de către asociați sau acționari;

acoperirea pierderilor din exercițiile precedente;

încheierea cu pierderi a exercițiului financiar;

utilizarea unei părți a fondurilor proprii.

Modelul de bilanț format vertical răspunde mai bine cerințelor analizei financiare, din următoarele considerente:

prin chiar obiectivul pe care și-l propune – furnizarea de informații despre poziția financiară a întreprinderii – se apropie de structura bilanțului financiar, unele posturi bilanțiere din cadrul vechiului model (care fie nu aveau o valoare economică, fie nu corespundeau adevăratei lor naturi) au fost eliminate sau reclasate;

modelul deschide perspectiva analizei echilibrului financiar în dinamică;

prin separarea datoriilor în funcție de scadență ușurează determinarea fluxurilor de încasări și plăți.

Se poate deci afirma că formatul actual de bilanț prezintă o deschidere mai mare spre analiza financiară și spre satisfacerea nevoilor informaționale ale investitorilor.

Bilanțul fiind considerat transpunerea contabilă a unei realități juridice, patrimoniul, se consideră că analiza statică a bilanțului rămâne limitată la o viziune juridică a patrimoniului, fără a reflecta realitatea economică și financiară a întreprinderii. Legat de acest aspect, se poate preciza că analiștii financiari au pus la punct procedee ce asigură retratarea informațiilor din bilanțul patrimonial și adaptarea lor necesităților diagnosticului, obținându-se bilanțurile lichiditate-exigibilitate și funcționale.

Necesitatea retratării bilanțului contabil rezultă din:

contradicția dintre analiza contabilă a unei operații și realitatea economică și financiară a acesteia;

consecințele aplicării principiilor contabile;

consecințele opțiunilor contabile efectuate de întreprindere;

divergențele între contabilitate și fiscalitate.

1.2. Bilanțul financiar

Scopul bilanțului financiar este inventarierea averii și angajamentelor întreprinderii și ordonarea lor pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate. Pe baza datelor și a detaliilor prezentate în Anexa la bilanț se vor modifica datele contabile astfel încât ordonarea de activ și pasiv să se facă exclusiv pe criterii de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Utilitatea bilanțului financiar poate fi privită din mai multe perspective:

Din perspectiva celor căror li se adresează:

Acționari – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului lor, evoluția mărimii acestuia, durata de lichidare a acestuia în eventualitatea unei recuperări de capitaluri;

creditori – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii ce reprezintă garanția realizării drepturilor lor;

Din perspectiva modului în care satisface cerințele și obiectivele analizei financiare – ordonarea bilanțului pe termene răspunde mai bine:

Analizei structurii financiare

Analizei echilibrului financiar

Analizei randamentului financiar

Analizei riscurilor

Analizei bonității financiare

Valorii patrimoniale a întreprinderii.

Structura bilanțului financiar cuprinde:

Pentru activ:

Active imobilizate nete

imobilizări necorporale

imobilizări corporale

imobilizări financiare mai mari de un an

creanțe mai mari de un an

Active circulante

imobilizări financiare mai mici de un an

stocuri

creanțe mai mici de un an (inclusiv decontări în curs de clasificare)

disponibilități bănești

Pentru pasiv:

Capital permanent

capitaluri proprii

provizioane mai mari de un an

Împrumuturi pe termen mediu și lung

Datorii pe termen scurt

împrumuturi pe termen scurt

provizioane mai mici de un an

obligații fiscale și sociale

decontări în curs de clarificare.

Construcția bilanțului financiar are la bază corecțiile aduse posturilor de bilanț contabil:

imobilizările necorporale se înregistrează la valoarea netă, în cazul imobilizărilor necorporale trebuie să ținem seama de faptul că, cheltuielile de constituire și cele de cercetare – dezvoltare sunt considerate elemente de activ fictiv, ca urmare aceste nonvalori se deduc din capitalurile proprii. 7

imobilizările corporale se înregistrează la valoarea netă; pentru a da valoarea reală a activelor patrimoniale, acestea se supun reevaluării, modificându-se valoarea activelor supuse reevaluării pe partea de activ, în pasiv modificările se vor înregistra în capitaluri la “diferențe de reevaluare”;

imobilizările financiare se vor separa pe termene de lichiditate și se vor înscrie în activ după caz;

creanțele se vor separa pe termene de lichiditate și se vor înscrie în activ după caz; decontările în curs de clarificare se asimilează creanțelor mai mici de un an;

cheltuielile înregistrate în avans se consideră activ fictiv; se deduc din capitalurile proprii;

diferențele de conversie activ respectiv pasiv influențează nivelul creanțelor respectiv obligațiilor, fiind considerate active fictive și le deduc din provizioane pentru riscuri și cheltuieli, respectiv majorează capitalurile proprii;

primele de rambursare a obligațiunilor reprezintă active fictive și se deduc din datoriile mai mari de un an;

capitalurile proprii se mai diminuează cu valoarea capitalului subscris și nevărsat, respectiv dividendele de plată diminuându-se în activ creanțele cu grupuri și persoane;

provizioanele vor fi separate pe termene de exigibilitate și se vor înscrie în pasiv, după caz;

imobilizările deținute în leasing se înscriu în activ la imobilizări corporale la valoarea netă, în pasiv la împrumuturi pe termen mediu și lung cu aceeași valoare;

efectele scontate neajunse la scadență se înregistrează în activ la creanțe, iar în pasiv la datorii pe termen scurt;

Tabel 1.2: Structura bilanțului financiar

Principalele neajunsuri ale bilanțului financiar sunt:

Se bazează pe clasificarea arbitrară a activelor și pasivelor în active cu lichiditate mai mare sau mai mică de un an și pasive cu exigibilitate mai mare sau mai mică de un an. Dacă pentru pasive această delimitare este mai ușor de făcut (pentru că li se cunoaște în general scadența), pentru active este mai greu de realizat și poate să nu reflecte realitatea;

Nu respectă principiul unității de casă prin alocarea resurselor stabile la utilizările stabile, fapt care generează apariția fondului de rulment financiar;

Trezoreria are rol rezidual, apărând ca o rezultantă a alocării diferitelor resurse la nevoi specifice.

Este elaborat în ipoteza încetării activității agentului economic, această optică fiind considerată pesimistă de către cei care îi conferă analizei pe bază de bilanț, un rol de anticipare și de luare în considerare a viitorului;

Deși construcția sugerează că, pentru asigurarea solvabilității și lichidității agentului economic, fondul de rulment lichiditate trebuie să fie pozitiv, nu este indicată valoarea optimă a acestuia, spre deosebire de concepția analizei funcționale, conform cărora fondul de rulment funcțional trebuie să acopere cel puțin nevoia de fond de rulment. Fără referințe la norme precise, fondul de rulment financiar poate fi apreciat numai în cadrul sectorului de activitate al agentului economic, cu acele societăți care aplică același tip de analiză, sau în timp (prin norme interne definite).

1.3. Bilanțul funcțional

Analiza financiară pe baza bilanțului financiar este un demers static, ce nu permite evidențierea legăturilor semnificative dintre resurse și utilizarea lor.

Scopul bilanțului funcțional nu este inventarierea averii și angajamentelor întreprinderii, ci identificarea nevoilor acesteia, în continuă schimbare, și modul de alocare a resurselor de finanțare pe diferite cicluri, răspunzând în acest fel cerințelor unei analize dinamice.

Utilizarea bilanțului funcțional constă în:

Analiza trezoreriei

Analiza funcțională a riscului, pe baza fluxurilor

Structura bilanțului funcțional are la bază structura bilanțului contabil clasificând elementele de activ și pasiv după apartenența la un ciclu sau altul, astfel:

Ciclul de investiții, care cuprinde ansamblul deciziilor luate pentru satisfacerea nevoilor de imobilizări ale întreprinderii și căruia îi corespunde activul (utilizările, mijloacele) aciclic (stabile) și respectiv pasivele (resursele) aciclice (stabile);

Ciclul de exploatare, presupune derularea activităților operaționale de producție (aprovizionare – fabricație – stocare – vânzare) și a fluxurilor degajate de circuitul capitalului în acest ciclu (bani – marfă – producție – marfă – bani), căruia îi corespunde activul ciclic de exploatare și de finanțare scurtă de exploatare;

Ciclul de finanțare, căruia îi corespund operațiunile derulate între întreprindere și proprietarii de capital și permite eliminarea decalajelor dintre fluxul de lichidități de intrare respectiv ieșire degajat de ciclul de exploatare.

Construcția bilanțului funcțional are la bază o serie de principii:

Utilizarea valorii brute de origine a activelor, pentru a pune în evidență decizia inițială; în acest caz în pasiv vom întâlni amortizarea ca sursă proprie de origine internă;

Nu se ia în considerare noțiunea de activ “fictiv”, tocmai pentru că activitatea firmei este privită în mod dinamic;

Introducerea imobilizărilor deținute în leasing la valoarea de contractare, care se asimilează activelor aciclice (motivația constă în faptul că și aceste imobilizări participă la procesul de exploatare); în acest caz leasing-ul devine o sursă de finanțare regăsită în pasivul unității unde majorează capitalul propriu cu partea achitată (amortizată), respectiv împrumuturile pe termen mediu și lung cu valoarea rămasă de achitat;

Titlurile de plasament sunt asimilate creanțelor în afara exploatării, fiind excluse din trezoreria de activ datorită gradului diferit de lichiditate al acestora;

Cheltuielile înregistrate în avans ce privesc mai multe exerciții viitoare se asimilează investițiilor și majorează nivelul activelor aciclice;

Restul de cheltuieli înregistrate în avans se asimilează creanțelor din exploatare sau din afara exploatării, după caz;

Primele de rambursare a obligațiunilor sunt deduse din activ, iar din pasiv vor diminua sursele externe ale pasivului ciclic (motivația este dată de respectarea principiului “valorii de origine”, deci se consideră că primele de rambursare nu au fost acordate);

Veniturile înregistrate în avans sunt asimilate pasivelor ciclice (datoriilor pe termen scurt), după caz, aferente exploatării sau în afara exploatării (încasări sau creanțe aferente unor lucrări sau prestații neefectuate);

Tabel 1.3: Structura bilanțului funcțional

Pentru diferențele de conversie activ și pasiv ce revine la valoarea de origine și se procedează astfel: cu valoarea diferențelor de conversie activ se diminuează creanțele sau se majorează obligațiile, iar cu valoarea diferențelor de conversie pasiv se majorează creanțele sau se diminuează obligațiile;

Efectele scontate și neajunsurile la scadență sunt considerate asimilate la activ creanțelor, iar la pasiv integrate trezoreriei de pasiv (creanțe pe care firma le-a cedat băncii sale și înregistrează o creștere de disponibilități – credite de trezorerie)

Principalele limite ale bilanțului funcțional sunt:

Nu respectă principiul unității de casă prin alocarea resurselor la nevoi specifice. La ora actuală, finanțarea utilizărilor stabile doar din resurse stabile este contestată, relevându-se rolul creditelor pe termen scurt care, în anumite condiții menite să le asigure reînnoirea, pot finanța la fel de bine utilizările stabile;

Atribuie trezoreriei o valoare reziduală și o tratează drept rezultantă a alocării diferitelor resurse la nevoile specifice. Aceasta trebuie însă gestionată la fel ca și celelalte resurse, reprezentând un element de flexibilitate prin posibilitatea de a face față unor riscuri de curs valutar sau de nivel al dobânzii, precum și de a realiza achiziții oportune de natură materială sau financiară;

Oferă o optică perimată a echilibrului financiar, considerând că dacă fondul de rulment nu răspunde în același sens evoluției nevoii de fond de rulment, acesta conduce la degradarea trezoreriei prin recurgerea la credite pe termen scurt. Acestea sunt considerate riscante și apelul la ele este apreciat drept un indiciu al vulnerabilității agentului economic. Astăzi însă, tot mai mulți agenți economici recurg la acest tip de credite.

Pune accentul pe nevoile de fond de rulment, deci pe activitatea de producție și pe necesitatea ajustării resurselor proprii pentru a acoperi aceste nevoi de exploatare. Insă nu toți agenții economici, și în special cei care prestează servicii, sunt la fel de interesați de această latură a activității.

Capitolul II: Analiza echilibrului financiar pe baza maselor bilanțiere

În “Dicționar de relații economice internaționale” se afirmă: “Echilibrul financiar (la nivel macroeconomic) este o formă de manifestare a echilibrului economic general, exprimând concordanța dintre ansamblul resurselor financiare necesare unei țări și posibilitățile efective de procurare a acestora. La nivelul întreprinderilor, echilibrul financiar reprezintă concordanța dintre creanțele de încasat și obligațiile de plată prevăzute în bugetul lor de venituri și cheltuieli”.

Iulian Văcărel precizează: “acest echilibru reflectă corelația existentă între resursele financiare necesare economiei pentru îndeplinirea obiectivelor și acțiunilor prevăzute, inclusiv cele pentru satisfacerea eventualelor nevoi suplimentare apărute pe parcurs, pe de o parte, și posibilitățile de procurare a acestora, pe de altă parte”.

Profesorul Ioan Aurel Giurgiu consemnează: “Starea de echilibru financiar se poate defini din două puncte de vedere diferite. Astfel, prin echilibru financiar al întreprinderii se poate înțelege corespondența dintre nevoile de capitaluri, pe de o parte și posibilitatea obținerii lor, pe de altă parte. Echilibrul financiar poate fi definit și din punctul de vedere al utilizării capitalurilor ca egalitate între capitalurile avansate în circuit, pe de o parte și capitalurile recuperate, apte de a fi reavansate sau rambursate, după caz”.

Ioan Mihai afirma: “ Echilibrul financiar, într-o formă simplificată, este definit de egalitatea dintre venituri și cheltuieli. Într-o determinare financiară însă, echilibrul financiar exprimă egalitatea dintre sursele financiare și mijloacele economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializarea pe termen lung și scurt”.

Georgeta Vintilă consemnează: “ Într-o manieră generală, echilibrul evocă ideea de armonie între diferite elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniu financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile”.

În consecință, o definiție adecvată ar putea avea o exprimare de forma următoare: “Echilibrul financiar desemnează acea stare a mărimilor valorice dintr-o economie caracterizată prin existența unei anumite concordanțe (corespondențe, armonii), reflectată printr-un sistem de corelații, între necesarul de resurse bănești implicat de înfăptuirea unor obiective și acțiuni, apreciate a fi eficiente, de la nivel micro sau macroeconomic și posibilitățile concrete de procurare a fondurilor bănești respective cu costuri și riscuri minime”.

Analiza financiară evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar având ca obiective:

Echilibrul pe termen lung, când se compară capitalul permanent cu activele imobilizate (fond de rulment);

Echilibrul curent, când se compară activele circulante cu obligațiile pe termen scurt (nevoia de fond de rulment);

Echilibrul pe termen scurt, când se compară fondul de rulment cu nevoia de fond de rulment (trezoreria).

Baza de pornire pentru analiza echilibrului financiar este respectarea a două relații de principiu:

Activul imobilizat (Ai) = Capital permanent (Cpm);

Activele circulante (Ac) = Datorii pe termen scurt (Dt).

Aceasta înseamnă că activele stabile (cu lichiditate peste un an) sunt finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an), iar activele circulante, ciclice (cu lichiditate sub un an) trebuie finanțate din datorii pe termen scurt (cu exigibilitate sub un an).

Practic, respectarea celor două egalități de principiu este imposibil de realizat datorită, în principal, neconcordanței dintre durata medie a lichidității activului și durata medie de exigibilitate a pasivului.

În aceste condiții, realizarea și menținerea echilibrului financiar se manifestă ca o tendință, însoțită de momente de dezechilibru.

Menținerea echilibrului financiar este un obiectiv permanent al politicii financiare și poate fi considerat atins, când exercițiul financiar se încheie cu trezoreria pozitivă.

Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza, în principal, pe seama următoarelor elemente:

Activul net contabil (situația netă);

Fondul de rulment

Nevoia de fond de rulment

Trezoreria

2.1. Analiza activului net contabil

Activul net contabil (ANC) măsoară averea netă a acționarilor și se calculează ca diferență dintre activul total și datoriile totale angajate de întreprindere:

ANC = At – Dt

Activul net contabil reprezintă principala evaluare contabilă a întreprinderii, putând avea:

Valoarea pozitivă (ANC > 0):

crescătoare de la un exercițiu la altul;

consemnează realizarea, parțială sau integrală, a obiectivului major al gestiunii financiare – maximizarea valorii capitalurilor proprii și activului net finanțat din aceste capitaluri;

consecință a reinvestirii unei părți din profitul net și al altor elemente de acumulări: provizioane reglementate, reportări din exercițiul precedent, subvenții, rezerve, etc.;

însemn al fructificării superioare al activului net;

indică o îmbogățire a acționarilor;

Valoarea negativă (ANC < 0):

datoriile contractate de întreprindere depășesc activele nete;

consemnează o stare prefalimentară a întreprinderii;

consecință a încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare care au consumat integral capitalurile proprii;

însemn al utilizării ineficiente a activului net și a unei politici financiare eronate;

indică o sărăcire a acționarilor.

Evoluția activului net contabil în perioada curentă față de perioada de bază evidențiază următoarele situații:

ANC1 = ANC0; IANC = 1:

Se menține la același nivel activul net contabil, dacă ΔAt = ΔDt (abaterea absolută a activului total este egală cu abaterea datoriilor totale);

Se întâlnește în situația când:

creșterea activului se realizează exclusiv pe seama datoriilor;

nu se realizează acumulări în cursul exercițiului;

diminuarea activului este compensată de reducerea datoriilor;

ANCt >ANC0; IANC<1:

Creșterea averii acționarilor, în situațiile în care:

IAt > 1 IDt ≤ 1, crește activul total, exclusiv pe seama capitalurilor proprii;

IDt > 1, dar IAt ≥ IDt, creșterea activului total este finanțată numai din capitaluri proprii sau atât din capital propriu cât și pe seama angajării de datorii;

IAt = 1 IDt < 1, se reduc datoriile totale în condițiile menținerii constante a activelor totale.

IAt < 1 IDt < 1, dar IAt>IDt, datoriile scad într-o proporție mai mare decât activul total.

ANC1 < ANC0; IANC < 1:

Are loc reducerea nivelului activului net contabil, în situația când:

Dt > At, deci ΔDt > ANC0, ceea ce înseamnă că, creșterea datoriilor totale este mai mare decât activul net din perioada de bază.

Situația netă și evoluția sa este punctul de pornire pentru analiza echilibrului financiar.

Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent care depășește valoarea activului imobilizat, destinată și utilizată pentru finanțarea

activelor circulante.

Din punct de vedere al gestiunii financiare reprezintă: marja de securitate privind finanțarea activelor circulante și cota de autonomie financiară.

Fondul de rulment se poate determina prin două modalități:

Pe baza părții de sus a bilanțului ca diferență între capitalul permanent și imobilizările fixe nete (Ai):

FR = Cpm + AI

In acest caz fondul de rulment:

marchează plusul sau disponibilul de capitaluri permanente peste valoarea netă a imobilizărilor care poate fi alocat finanțării activelor circulante;

indică modificările de finanțare a investițiilor corporale, necorporale și financiare cumulate de către întreprinderi.

Pe baza părții de jos a bilanțului ca diferență între activele circulante (Stocuri + Creanțe) și datoriile pe termen scurt (Dts):

FR = Ac – Dts

FR = (Stocuri + Creanțe) + (Obligații financiare pe termen scurt);

De data aceasta, fondul de rulment:

marchează activele circulante finanțate din surse stabile, sau excedentul de active circulante față de datoriile pe termen scurt;

este un criteriu important de apreciere a echilibrului financiar.

Fondul de rulment este excedentul activelor circulante peste valoarea obligațiilor pe termen scurt, grafic se reprezintă astfel:

Tabel 1: Tabel 2:

Formele sub care se regăsește fondul de rulment sunt în funcție de apartenența capitalului:

Fondul de rulment propriu, apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante:

FRP = Cpr – AI

FRP = FR – Dtml.

Fond de rulment străin, pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante:

FRS = FR – FRP = Dtml.

Înclinația întreprinderii spre un fond de rulment maxim și unul la limita FR trebuie să asigure achitarea datoriilor pe de o parte, iar pe de alta întreprinderea nu poate rămâne cu resurse neutilizate, pentru că acestea trebuie să fie utilizate cât mai eficient.

În întreprindere, fondul de rulment trebuie să se țină cont și de rata lichidității globale și lichidității imediate și rata de finanțare a stocurilor, NFR, ratele fondului de rulment și nu în ultimul rând de sectorul de activitate. Un fond de rulment favorabil nu înseamnă întotdeauna un aspect pozitiv, dacă el nu acoperă NFR.

Pentru interpretarea fondului de rulment este necesar să se considere două ipoteze:

duratele de lichiditate și exigibilitate sunt comparabile;

duratele de lichiditate și exigibilitate sunt diferite.

Situația când duratele de lichiditate și exigibilitate sunt comparabile.

Aceasta înseamnă că durata medie de încasare a activelor circulante este comparabilă, apropiată de durata medie de plată a datoriilor.

Fondul de rulment poate avea valorile:

FR = 0; Ac = Dts

Este situația care marchează respectarea regulilor de principiu ale finanțării; respectiv activele pe termen scurt sunt finanțate integral pe seama datoriilor pe termen scurt și implicit, activele stabilite sunt finanțare din capitaluri permanente;

Întreprinderea nu dispune de fond de rulment;

Solvabilitatea unității este garantată;

Riscul perturbării solvabilității derivă din asimetria față de riscul lichidității activului comparativ cu exigibilitatea pasivului, rezultat din:

Obligațiile de plată sunt clar dimensionate și cu termene precizate, iar respectarea lor este imperativă;

Transformarea activelor circulante în lichidități este supusă unor riscuri mult mai mari, derivate din:

gestiunea stocurilor;

derularea procesului de aprovizionare;

desfășurarea ciclului de finanțare;

organizarea desfacerii;

încasarea integrală și la termen a creanțelor;

posibilitatea de valorificare a plasamentelor pe termen scurt.

Acești factori pot perturba ciclul de transformare a activelor circulante în lichidități cu o probabilitate ridicată.

În concluzie, această situație deși reflectă un echilibru financiar, este foarte precară din cauza asimetriei față de risc a duratei de încasare, respectiv a celei de plată (riscul încasării este mult mai mare decât riscul de plată).

FR > 0; Ac > Dts

Se înregistrează un excedent de lichidități potențiale (active circulante) asupra exigibilităților potențiale pe termen scurt (datorii pe termen scurt);

Întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o poate proteja, parțial sau integral, de efectele perturbării ciclului de încasare sau de plăți.

FR < 0; Ac < Dts

Fondul de rulment negativ, înseamnă că o parte a datoriilor pe termen scurt au fost utilizate pentru procurarea de imobilizări fixe;

Lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale;

Sunt previzibile dificultăți în ceea ce privește echilibrul financiar, respectiv solvabilitatea;

Se impun intervenții de corectare (accelerarea încasărilor, încetinirea plăților, apelarea la împrumuturi pe termen scurt, etc.).

Situația când duratele de lichiditate și exigibilitate nu sunt comparabile.

În cele mai multe cazuri, între durata medie de lichiditate a activelor circulante și durata medie de plată a datoriilor pe termen scurt sunt diferențieri pronunțate, care și impun amprenta asupra echilibrului financiar.

În această situație, aprecierea fondului de rulment se bazează pe trei elemente:

Nivelul absolut al fondului de rulment

Durata medie a lichidităților

Durata medie a exigibilităților.

Fondul de rulment se determină pentru o perioadă limitată de timp (de cele mai multe ori perioada este cea care corespunde duratei celei mai mari dintre durata încasărilor și durata plăților).

Activele circulante recalculate vor fi:

rAc =

Datoriile pe termen scurt recalculate vor fi:

rDts =

Se pot distinge două situații:

când activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt:

activele lichide (având durata lungă de transformare în lichidități mai mică) se realizează mai repede decât datoriile (cu durata de exigibilitate mai mare).

Întreprinderea își poate asigura solvabilitatea și în condițiile unui fond de rulment:

Negativ (fără să apeleze la împrumuturi)

Inexistent (FR=0)

Cu un nivel scăzut.

Avantajele pentru întreprindere, în principal, sunt:

Asigurarea solvabilității pe termen scurt

Realizarea unui raport favorabil între creditul – clienți și creditul – furnizori

Reducerea costului capitalului

când activele circulante se rotesc mai încet decât datoriile pe termen scurt:

Activele circulante necesită o perioadă mai mare de timp pentru realizare comparativ cu datoriile pe termen scurt.

Asigurarea solvabilității este condiționată de existența unui fond de rulment pozitiv de un nivel absolut acoperitor pentru eliminarea efectelor decalajului dintre durata de plată și cea de încasare;

Dezavantajele pentru întreprindere sunt:

Riscul permanent al dezechilibrului financiar

Necesitatea blocării unei părți a capitalului permanent în fondul de rulment (frânează investițiile);

Apelarea frecventă la împrumuturi;

Cost mai ridicat al capitalului.

Evoluția în timp a fondului de rulment este influențată de acțiunea unor factori care acționează asupra elementelor din partea superioară a bilanțului.

Observație : modificările din partea de jos a bilanțului nu modifică fondul de rulment, întrucât orice modificare a unui post de activ va modifica alt post de activ, sau un post de pasiv. (De exemplu, dacă se încasează creanțele, cresc disponibilitățile bănești; dacă se cumpără materiale, cresc datoriile către furnizori; dacă se achită obligații, scad disponibilitățile bănești, etc.)

Factorii care influențează nivelul și evoluția FR sunt prezentați în tabelul nr. 2.3.

Tabelul 2.3.: Variația FR:

Influența factorilor va determina modificări ale fondului de rulment care se pot sintetiza în următoarele situații:

fondul de rulment crește: această situație este considerată a fi pozitivă deoarece o parte tot mai mare a activelor circulante este finanțată din capitalul permanent. Dacă această creștere s-a datorat însă creșterii gradului de îndatorare pe termen lung prin apelarea la credite pe termen mediu și lung, atunci vor crește și cheltuielile financiare (dobânzile) care vor avea ca efect diminuarea rezultatului exploatării. Situația financiară se îmbunătățește dacă creșterea fondului de rulment s-a făcut pe seama creșterii capitalurilor proprii.

Un fond de rulment care acoperă în totalitate stocurile, nu este dovada unei bune gestiuni a resurselor, deoarece în locul resurselor permanente, mult mai costisitoare, ar putea fi folosite resursele temporare.

fondul de rulment scade: această situație de multe ori este considerată a fi negativă, deoarece activele circulante sunt acoperite într-o mai mică măsură din resurse permanente. Dacă această diminuare a fondului de rulment se datorează creșterii activelor imobilizate, atunci situația financiară a întreprinderii pe termen lung se îmbunătățește datorită rezultatelor exploatării degajate de investiții. De asemenea scăderea fondului de rulment poate fi compensată și printr-o gestionare mai eficientă a activelor circulante.

Reducerea fondului de rulment se manifestă negativ atunci când se micșorează pe seama reducerii capitalului social.

fondul de rulment rămâne neschimbat: deși această situație nu este întâmplătoare, ea poate fi rezultatul stagnării întreprinderii când nu se realizează investiții sau volumul de activitate rămâne același. Această situație se întâlnește pe perioade scurte, operațiunile financiar/contabile determinând modificarea permanentă a fondului de rulment în sensul creșterii sau diminuării lui.

Concluzii:

Fondul de rulment permite urmărirea respectării de către întreprindere a echilibrului financiar prin măsurarea “marjei de securitate” de care dispune întreprinderea pentru a face față unor factori perturbatori;

Mărimea absolută a fondului de rulment nu se spune, dacă acesta a fost adaptat sau nu nevoilor întreprinderii. Problema la care trebuie să răspundem este dacă acesta este eficient în raport cu nevoile ciclului de exploatare;

Pentru analiza fondului de rulment reținem două mărimi: mărimea minimă și mărimea optimă

Mărimea minimă necesară a fondului de rulment pentru realizarea echilibrului financiar este dată de nivelul mediu al fluctuațiilor nevoii de fond de rulment.

Mărimea optimă a fondului de rulment este cea care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor. Dacă se compară fondul de rulment cu cifra de afaceri, atunci mărimea optimă ar trebui să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri.

Pentru realizarea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen lung pe lângă determinarea fondului de rulment în mărime absolută trebuie luate în considerare și durata medie de realizare a activelor (gradul de lichiditate a activelor), respectiv durata medie de achitare a obligațiilor (gradul de exigibilitate a pasivelor);

Pentru a ne da seama de poziția întreprinderii în cadrul ramurii de activitate va trebui ca mărimea fondului de rulment sie comparată cu mărimi înregistrate de întreprinderi similare din cadrul sectorului sau ramurii de activitate.

2.3. Analiza necesarului de fond de rulment

Necesarul fondului de rulment reprezintă cuantumul activelor ciclice ce trebuie finanțate din fondul de rulment, respectiv activele circulante (cu termen de lichiditate sub un an) care urmează să fie finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de un an).

Dacă activitatea unei întreprinderi poate fi restrânsă la trei faze principale (aprovizionare, producție și desfacere) atunci funcționarea ei presupune parcurgerea următoarelor cicluri:

Achiziționarea de materii prime și materiale:

Stocarea materiilor prime și materialelor;

Producția;

Stocarea produselor finite;

Vânzarea produselor.

Pentru desfășurarea fiecărui ciclu sunt necesare surse financiare care trebuie asigurate de întreprindere. Cum însă între plăți și încasări există un decalaj temporal și anume, între fluxurile de exploatare (concretizate în reînnoirea stocurilor și creanțelor) și fluxul datoriilor față de furnizori, sursele financiare sunt în cea mai mare parte acoperite din surse temporare (furnizori, creditori).

De data aceasta, necesarul de fond de rulment este definit mult mai precis, ca fiind diferența dintre necesitățile de finanțare a ciclului de exploatare și datoriile de exploatare.

Relația de calcul a necesarului de fond de rulment este:

NFR = Active curente – Resurse ciclice

sau

NFR = (Active circulante – Disponibilități și plasamente) – (Obligații pe termen scurt – credite curente + soldul creditor la bănci)

În practica economică necesarul de fond de rulment este analizat pe două componente:

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE)

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE).

Necesarul de fond de rulment din exploatare reprezintă acea parte de exploatare care nu este acoperită prin resurse de aceeași natură și care trebuie finanțate de alte resurse ale întreprinderii.

Pentru a înțelege modul de formare a nevoii de fond de rulment de exploatare voi prezenta un ciclu de exploatare cu următoarele operații (figura 1):

Figura 1:

În timpul ciclului de exploatare există un decalaj permanent în operațiuni (cumpărare, producție, vânzare) și transformare în lichiditate a acestor operațiuni.

În prima fază cresc stocurile și datoriile la furnizori. Când întreprinderea începe să-și deruleze producția, totalul bilanțului se diminuează (scad stocurile și

valorile datorate la furnizori). La sfârșitul ciclului, în cazul că întreprinderea are un profit, totalul bilanțului se situează la un nivel mai ridicat decât la sfârșitul ciclului.

Ciclul de exploatare are nevoie de necesități de finanțare (stocuri, conturi clienți și conturi asimilate) și de asemenea de resurse de finanțare (conturi furnizori si conturi asimilate).

Necesități nete de exploatare = Necesități ciclice – Resurse ciclice.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării se determină ca diferență între necesitățile ciclice din afara exploatării (alte creanțe, decontări cu asociații privind capitalul) și resursele ciclice din afara exploatării (datorii fiscale, datorii asupra imobilizărilor).

Împărțirea necesarului de fond de rulment pe cele două componente face posibilă folosirea următoarei relații de calcul:

NFR = NFRE + NFRAE

Analiza necesarului de fond de rulment poate evidenția următoarele situații:

a) NFR > 0; Ac > Pc.

Necesarul de fond de rulment pozitiv semnifică că există un surplus de active circulante în raport cu datoriile din exploatare posibil de mobilizat.

Este o situație normală dacă este determinată de:

Politica de investiții care atrage creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare;

Creșterea vânzărilor;

Mărirea duratei ciclului de fabricație datorită creșterii complexității produselor.

Este o situație nefavorabilă dacă este determinată de :

Existența unui decalaj nefavorabil dintre lichiditatea activelor circulante și exigibilitatea datoriilor din exploatare (s-a încetinit încasarea și s-a urgentat plata obligațiilor);

Existența unor stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă;

NFR < 0; Ac < Pc.

Necesarul de fond de rulment este negativ ceea ce marchează un surplus de surse temporare în raport cu activele ciclice.

Este o situație pozitivă dacă este determinată de :

Accelerarea vitezei de rotație a stocurilor și creanțelor;

Angajarea unor de exploatare cu termene de plată mai relaxate.

Evoluția necesarului fondului de rulment este influențată de acțiunea următorilor factori:

Cifra de afaceri

Între cifra de afaceri și necesarul de fond de rulment este o relație directă:

NFR =

sau

NFR =

Necesarul de fond de rulment depinde de cifra de afaceri (CA) și de viteza de rotație a necesarului de fond de rulment, exprimată prin durata în zile a unei rotații (dz) sau numărul de rotații (nr).

Modificarea cifrei de afaceri determină modificarea necesarului de fond de rulment în același sens. Limita inferioară a eficienței creșterii necesarului de fond de rulment este ca ritmul modificării necesarului de fond de rulment să fie inferior, cel mult cu ritmul modificării cifrei de afaceri (INFR ≤ ICA).

Modificarea vitezei de rotație a necesarului de fond de rulment determină în sens invers a necesarului de fond de rulment. Accelerarea vitezei de rotație a necesarului de fond de rulment conduce la diminuarea absolută și/sau relativă a necesarului de fond de rulment.

Durata ciclului de exploatare

Modificarea duratei ciclului de exploatare influențează în același sens necesarul de fond de rulment și poate avea loc prin:

Schimbarea tehnologiilor de fabricație;

Modificarea structurii producției în favoarea unor produse cu durată a ciclului de fabricație mai mare sau mai mică decât durata medie;

Măsuri de natură organizatorică care conduc la diminuarea timpilor de prelucrare pe operații, reducerea timpilor auxiliari și de servire și eliminarea sau micșorarea pierderilor de timp în fluxul tehnologic.

Costurile de producție

Modificarea necesarului de fond de rulment este determinată de :

Reducerea costurilor de producție prin diminuarea consumurilor specifice de resurse materiale și umane când are loc scăderea necesarului de fond de rulment.

Depășirea costurilor de producție prin neîncadrarea în consumurile specifice de resurse sau creșterea prețurilor și tarifelor de evaluare a acestor consumuri atrage când are loc mărirea necesarului de fond de rulment.

4. Gestiunea stocurilor

Reducerea necesarului de fond de rulment se realizează prin:

Diminuarea duratei medii a aprovizionării cu materiale și a vânzării produselor finite;

Dimensionarea optimă a stocurilor de materiale și produse finite;

Micșorarea duratei medii de stocare;

Reducerea cheltuielilor de aprovizionare și de desfacere.

Modificarea prețurilor la materii prime, materiale, combustibil și a tarifelor pentru energie, transport, etc.

Creșterea prețurilor și a tarifelor determină mărimea necesarului de resurse de finanțare a activelor circulante.

Nivelul datoriilor

Sunt influențate de:

Volumul aprovizionărilor – datorii față de furnizori;

Volumul serviciilor și lucrărilor contractate – datorii față de prestatori;

Baza de calcul a obligațiilor față de buget (fondul da salarii, valoarea clădirilor și terenurilor, profitul brut, etc.);

Sensul și intensitatea acțiunii acestor factori provoacă modificarea necesarului de fond de rulment în perioada curentă față de perioada de bază, făcând ca NFR1 ≠ NFR0, respectiv INFR ≠ 1.

Concluzii:

Necesarul de fond de rulment permite urmărirea echilibrului curent prin compunerea necesităților de finanțare a ciclului de exploatare cu datorii aferente exploatării.

Mărimea optimă a necesarului de fond de rulment stabilită în practică, pe baza raportului dintre necesarul de fond de rulment și cifra de afaceri nu trebuie să depășească o rată de 10-15%.

Ca și influență asupra modificării nevoii de fond de rulment ponderea cea mai mare o are modificarea nevoii de fond de rulment din exploatare;

Deși pot fi identificați mai mulți factori de influență asupra necesarului de fond de rulment, influența cea mai mare o are modul de gestionare a stocurilor. Nu trebuie însă neglijată nici viteza de rotație a furnizorilor, respectiv clienților.

2.4. Analiza trezoreriei

Analiza trezoreriei nu este altceva decât analiza echilibrului financiar pe termen scurt când se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).

Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea unei disponibilități monetare și a plasamentelor, pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar.

Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează întreprinderea fiind, de altfel, fie operațiuni de intrare de trezorerie, fie operațiuni de ieșire de trezorerie.

Trezoreria (T) se poate determina în două modalități:

ca diferență între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment:

T = FR – NFR

Acest mod de calcul ne arată că mărimea trezoreriei depinde atât de modificările aduse fondului de rulment (influențele modificării capitalurilor permanente și a activelor de exploatare, respectiv a pasivelor de exploatare).

ca diferență între trezoreria de activ și trezoreria de pasiv:

T = TA – Tp

Trezoreria de activ cuprinde disponibilitățile bănești din conturi și casă, precum și plasamentele pe termen scurt, iar trezoreria de pasiv cuprinde credite curente și soldul creditor al băncii.

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acesteia, a Aexistenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.

Trezoreria poate înregistra două situații tipice, o trezorerie pozitivă, respectiv o trezorerie negativă.

Trezoreria pozitivă este generată de faptul că fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment asigurând posibilitatea efectuării de plasamente și a deținerii de disponibilități bănești. În acest caz spunem că întreprinderea se găsește într-o situație favorabilă, deși nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situații favorabile. Aceasta deoarece scopul întreprinderii nu este deținerea unei trezorerii, ci antrenarea resurselor în activități eficiente.

Dacă pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, pe termen lung abundența resurselor stabile ar putea semnifica insuficiența utilizării lor cu efecte negative în remunerarea capitalului și respectiv rambursarea împrumuturilor. În acest caz trebuie evitată achiziționarea de împrumuturi pe termen lung, cu dobânzi ridicate, pentru acoperirea nevoilor curente.

Trezoreria negativă evidențiază un dezechilibru financiar când nevoia de fond de rulment nu poate fi finanțată în întregime din resurse permanente, apelându-se la credite.

Capitolul III: Analiza echilibrului financiar pe baza ratelor

3.1. Ratele de structură

Ratele referitoare la structura bilanțului contabil, sau ratele de structură patrimonială, stabilesc ponderea fiecărui post sau grupe de posturi de activ sau pasiv în totalul bilanțului, oferind posibilitatea exprimării bilanțului în procente. Importanța acestui demers constă în aceea că permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului și oferă date cu privire la evoluțiile cele mai semnificative în timp. Informațiile privind situația financiară a întreprinderii vor fi edificatoare, mai ales, în cazul analizelor comparative în timp și spațiu.

Ratele privind structura activului sunt expresia simplificată a structurii productive a întreprinderii. Cele mai semnificative ca valoare informativă dar și frecvent recomandate de lectura de specialitate sunt:

Rata activelor imobilizate (RAI) – măsoară ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispoziția întreprinderii în mod permanent, în totalul activului.

RAI =

Datorită structurii diferite a activelor imobilizate, deci a gradului de investire a capitalului diferit, teoria și practica economică recomandă determinarea unor rate analitice:

Rata imobilizărilor corporale (RIC) – are o mărime determinată, în general, de natura activității întreprinderii

RIC =

Fiind dependentă de specificul activității cât și de caracteristicile tehnice ale întreprinderii, rata va înregistra valori diferite de la o ramură la alta. Astfel, în ramurile industriei grele și în cele care solicită echipamente importante ca volum, rata înregistrează valori ridicate, în timp ce în ramurile cu dotare tehnică slabă, rata imobilizărilor corporale este relativ redusă. Chiar și pentru întreprinderile aparținând aceleiași ramuri, rata este diferită, ea depinzând de strategia financiară a fiecăreia, precum și de condițiile concrete în care-și desfășoară activitatea. Datorită incidenței diferiților factori asupra ratei imobilizărilor corporale, este foarte dificil de stabilit o mărime de referință, o rată optimă. Cu toate acestea, specialiștii apreciază că, pentru întreprinderi comparabile, rata imobilizărilor corporale arată în ce măsură firma va putea rezita unei crize economice, știut fiind faptul că o imobilizare foarte ridicată a capitalului în active fixe implică riscul netransformării rapide a acestora în lichidități. Cu cât valoarea raportului este mai mare, cu atât mai greu întreprinderea va putea să opereze o conversie în caz de schimbare bruscă a tehnicii sau cerințelor pieței, a preferințelor consumatorilor, etc.

Rata imobilizărilor financiare (RIF) – dependentă de legăturile financiare pe care întreprinderea analizată le întreține, în special, cu întreprinderile la care ea deține participații la capitalul social, se determină prin raportul :

RIF=

Ca măsură a politicii de investiții financiare, mărimea indicatorului este strâns legată de mărimea întreprinderii. În practica financiară occidentală, aceasta se explică, prin valorile mici înregistrate de rata imobilizărilor financiare la întreprinderile mici, respectiv valorile foarte ridicate în cazul holdingurilor.

Din considerente de egalitate bilanțieră, se poate calcula o rată mai puțin semnificativă pentru restul imobilizărilor (necorporale plus alte valori) – RRI:

RRI =

Rata activelor circulante (RAC) – complementară cu rata activelor imobilizate, se calculează astfel:

RAC =

În procesul decizional sunt operative ratele analitice privind activele circulante:

Rata stocurilor (Rs) – este influențată de natura activității întreprinderii cât și de lungimea ciclului de exploatare.

RS =

Rata stocurilor înregistrează valori mai ridicate la întreprinderile din sfera producției și cea a distribuției de mărfuri și foarte scăzute în sfera serviciilor. Fiind determinată direct și de durata ciclului de exploatare, la întreprinderile cu ciclu de exploatare lung, rata va fi mai ridicată și invers. Nivelul stocurilor modificându-se sub influența factorilor conjuncturali și a cerințelor pieței, interpretarea evoluției în timp a stocurilor necesită corelarea cu nivelul cifrei de afaceri. În mod normal, indicele cifrei de afaceri trebuie să depășească indicele stocurilor, iar durata de reînnoire a stocurilor prin cifra de afaceri să fie cât mai mică (accelerarea rotației stocurilor).

Rata stocurilor poate fi, la rândul ei, descompusă în rate analitice, în raport cu natura constitutivă a stocurilor (materii prime, producție în curs de fabricație, produse finite, mărfuri).

Rata creanțelor comerciale (Rc) – reflectă politica comercială a întreprinderii și este influențată de natura clienților și de termenele de plată pe care întreprinderea le acordă partenerilor externi din aval.

Rc =

Rata înregistrează valori nesemnificative (sau nule) la întreprinderile aflate în contact direct cu clienții care realizează plata în numerar (comerțul cu amănuntul, prestări de servicii către populație, etc.) și valori mai ridicate în cazul relațiilor dintre întreprinderile cu decontări fără numerar.

Rata activelor de trezorerie (RAT) – reflectă ponderea disponibilităților bănești și valorilor mobiliare de plasament în patrimoniul întreprinderii:

RAT =

Valoarea ridicată a activelor de trezorerie reflectă o situație favorabilă în teoria echilibrului financiar, dacă nivelul lor depășește nivelul pasivelor de trezorerie, în caz contrar, întreprinderea face apel la credite bancare curente pentru finanțarea nevoilor de exploatare.

Ratele privind structura pasivului – furnizând informații referitoare la structura resurselor întreprinderii, definesc politica de finanțare a întreprinderii. Două caracteristici majore ale politicii de finanțare rețin, în mod deosebit, atenția respectiv stabilitatea resurselor șu autonomia financiară global întreprinderii.

Rata care pune în evidență structura pe termen a pasivului este dată de raportul dintre capitalurile permanente și pasivul total (ansamblul resurselor), și este un indicator global referitor la stabilitatea finanțării, purtând denumirea de rata stabilității financiare:

RSF =

2. Pe de altă parte, repartiția între resursele proprii și datoriile din pasivul bilanțului, este apreciată prin următoarele două rate:

Rata autonomiei financiare globale (RAFG) – este un indicator global referitor la autonomia financiară a întreprinderii apreciată în ansamblul finanțării sale:

RAFG =

Fiind rezultatul politicii financiare promovate de fiecare întreprindere, valoarea indicatorului poate să difere de la o întreprindere la alta, făcând dificilă stabilirea unui raport optim, a unei rate de referință. Cu toate acestea, specialiștii recomandă ca satisfăcătoare, pentru echilibrul financiar, o rată mai mare sau cel puțin egală cu 1/3, iar băncile folosesc ca prag minim, o rată de 30% a activului net (capitaluri proprii) față de totalul pasivului.

Complementar cu aceasta se calculează rata de îndatorare globală (RÎG) – care măsoară ponderea datoriilor, indiferent de durate și originea lor, în patrimoniul întreprinderii:

RÎG =

Această rată prin natura ei este subunitară, și pe măsură ce valoarea raportului se diminuează, îndatorarea se reduce, respectiv autonomia financiară crește.

3.2. Ratele de lichiditate

Ratele de lichiditate sau de trezorerie caracterizează situația financiară a întreprinderii, pornind de la structura bilanțului financiar. În fapt, ratele măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Ratele de lichiditate sunt semnificative în cazul unei comparații între întreprinderile din același sector sau între ratele cronologice realizate de aceeași întreprindere.

Gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt, este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprinde:

Lichiditate generală (LG) – sau rata capacității de plată a ciclului de exploatare, reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment financiar.

Lichiditatea generală reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile. Lichiditatea generală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime supraunitară (2 – 2,5)

L0 =

Valoarea supraunitară a ratei dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru bancă un grad de siguranță pentru acordarea noilor credite, concretizat în existența unui fond de rulment financiar care îi permite întreprinderii să facă față incidentelor care apar în mișcarea activelor circulante, sau unor deteriorări în valoarea acestora. Cu cât raportul este mai mare decât 1, cu atât mai mult întreprinderea este pusă la adăpost de o insuficiență de trezorerie care ar putea fi provocată de rambursarea datoriilor la cererea creanțierilor.

Lichiditatea generală insă, are o marjă sporită de aproximare, datorită numărului mare de variabile care o influențează, cum ar fi: natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rotația activelor circulante, intensitatea sezonalității, etc. De aceea lichiditatea trebuie stabilită și prin implicarea în analiză a gradului de realizare a activelor, respectiv pasivelor circulante.

Rata lichidității generale compară ansamblul lichidităților potențiale (active transformabile în monedă pe termen scurt) cu exigibilitățile potențiale (datorii rambursabile pe termen scurt). Dacă lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale (LG < 1) , înseamnă că datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu de capitalurile circulante, astfel că fondul de rulment financiar a devenit negativ. Această situație sesizează faptul că întreprinderea a imobilizat o parte din fondurile de finanțare. Valoarea subunitară a raportului nu prezintă pericol, în condițiile în care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decât cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Aceasta înseamnă că stocurile se reduc treptat, pentru a putea achita datoriile exigibile pe termen scurt, fără a stânjeni continuitatea producției, iar datoriile se reînnoiesc în mod constant.

În ceea ce privește analiza evoluției lichidității nu este suficient ca raportul să fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia să fie crescător. O evoluție descendentă a lichidității, ilustrează o activitate în declin creditorii trebuind să fie circumspecți în acordarea de noi împrumuturi.

Lichiditate restrânsă (LS) – denumit și indicatorul solvabilității rapide. La calculul acestuia sunt luate în considerare doar activele cele mai lichide, cum sunt creanțele și disponibilitățile bănești.

În concepția anglo-saxonă indicatorul se determină astfel:

LS =

În concepția franceză se exclud din activele circulante atât stocurile cât și alte active cu o lichiditate mai redusă, ca de exemplu cheltuieli constante în avans.

Variația optimă a indicatorului se consideră a fi cuprinsă în intervalul 0,8-1.

În cadrul sistemului anglo-saxon se calculează, pornind de la acest indicator, un indicator corectat care exclude din rândul datoriilor pe termen scurt acele descoperiri bancare (soldul creditor al conturilor curente de la bănci ce se consideră că nu pot fi înnoite pe o perioadă scurtă de timp. Indicatorul compară active și datorii cu un ciclu de viață aproximativ egal. De asemenea, pot fi excluse de la datorii pe termen scurt și datoriile fiscale, dacă se cunoaște data plății și nu este considerată rapidă.

Indicatorul solvabilității rapide corectat (SRC) se determină:

SRC =

Unde:

Dts – datorii pe termen scurt

DcNE – datorii de cont neexigibile

DtNE – datorii fiscale neexigibile.

Lichiditate imediată (LI) – sau rata capacității de plată imediată, caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările existente. Ea asigură interfața elementelor cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului:

LI =

Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare decât 0,3 . Capacitatea de plată este o rezultantă a fluxurilor materiale și bănești, un efect și o condiție a rotației de ansamblu a fondurilor și a echilibrului financiar, fiind satisfăcătoare atunci când firma dispune de lichidități și alte valori transformabile imediat în monedă corespunzătoare acoperirii obligațiilor scadente. Interpretarea ratei implică și indică o lichiditate ridicată, ea poate avea și alte semnificații, cum ar fi, folosirea neeficientă a resurselor disponibile. De asemenea o valoare ridicată nu poate fi o garanție a solvabilității, dacă restul activelor circulante au un grad redus de lichiditate. O valoare redus ratei de lichiditate poate fi comparabilă cu menținerea echilibrului financiar, dacă întreprinderea minimizează valoarea încasărilor sale, deținând în schimb valori de plasament, creanțe, stocuri ușor lichidabile în concordanță cu exigibilitatea obligațiilor imediate.

Menținerea capacității de plată este rezultatul activității complexe desfășurate de întreprindere în sectoarele de aprovizionare, producție, comercializare și impune luarea unor măsuri tehnice, economice și financiare, care să asigure un circuit normal al capitalurilor.

Gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale este dat de rata solvabilității pe termen lung (RSTL), – exprimată prin raportul :

RSTL = =

Valoarea raportului mai mare decât 1,5 dovedește că întreprinderea are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate, față de terți.

Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, din lipsă de lichiditate nu prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa capacității de plată și a lichidității poate avea caracter temporar dacă întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.

Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent în valoare absolută activului neangajat în datorii: situația netă.

O valoare mai mică decât 1,5 evidențiază riscul de insolvabilitate pe care și l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii, risc evidențiat și în analiza echilibrului financiar, de valoarea negativă a situației nete. În cazul în care dificultățile financiare ale unei întreprinderi devin periodice, acestea pot pune în pericol echilibrele fundamentale și pot afecta, atât imaginea firmei ce capătă o reputație de “rău platnic”, cât și desfășurarea activității viitoare.

3.3. Ratele echilibrului financiar

Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional, evidențiind existența sau inexistența fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment și a trezoreriei nete.

Rata de finanțare a imobilizărilor sau Rata fondului de rulment – evidențiază condițiile de finanțare a imobilizărilor. Poate fi exprimată prin două modalități, după cum fondul de rulment este determinat în optica funcțională (fond de rulment funcțional – FRF, sau fond de rulment net global: FRNG), sau în optica analizei financiare (fond de rulment net – FRN sau financiar).

RFRF =

sau

R FRN =

O valoare supraunitară semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente, Această rată exprimă în termeni relativi un indicator echivalent celui de fond de rulment în valoare absolută.

Creșterea valorii raportului corespunde, teoretic, unei ameliorări a structurii de finanțare, iar diminuarea lui exprimă o deteriorare a situației, cu excepția cazului în care aceasta este voluntară și datorită stabilizării structurilor financiare (reducerea capitalurilor proprii inițial foarte ridicate, rambursarea împrumuturilor neutilizate, etc.).

În termeni nominali, valoarea ratei nu reflectă întocmai realitatea, întrucât omogenitatea între numărător și numitor este adesea denaturată de inflație.

De asemenea poate fi determinată de o rată referitoare la finanțarea proprie a imobilizărilor, denumită rata fondului de rulment propriu, sau rata de finanțare a capitalurilor proprii, care se dorește a fi supraunitară.

RFR propriu =

Rata autofinanțării investițiilor (RAF) – măsoară partea investițiilor autofinanțate și poate fi exprimată cu ajutorul raportului:

RAF =

Dacă valoarea raportului este mai mare decât 1, înseamnă că întreprinderea are capacitatea de autofinanțare suficientă pentru a finanța noile investiții precum și creșterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare, generată de acestea.

Rata de investire (RINV) – determină, mai exact decât precedenta, proporția de investire a întreprinderii, în cursul exercițiului, făcând posibilă aprecierea creșterii întreprinderii, în cursul exercițiului, făcând posibilă aprecierea creșterii întreprinderii în raport cu politica de investiții promovată.

R INV =

Rata finanțării activului economic (RAE) – comparând valoarea capitalului financiar, pune în evidență echilibrul financiar funcțional, dacă valoarea sa este supraunitară.

RAE = =

Această rată trebuie analizată în strânsă corelație cu rata de finanțare a imobilizărilor. Astfel, daca rata finanțării activului economic este subunitară, iar rata de finanțare a imobilizărilor este supraunitară, întreprinderea trebuie să recurgă la credite bancare curente pentru a putea finanța excedentul nevoilor de fond de rulment pentru exploatare în raport cu resursele durabile.

Analiza echilibrului financiar funcțional (RAE) poate fi completată cu rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare (RNFRE), care evidențiază proporția corespunzătoare din fondul de rulment funcțional ce finanțează partea cea mai stabilă a nevoilor fondului de rulment legate de exploatare (stocurile).

RNFRE =

Raportul se consideră satisfăcător dacă fondul de rulment funcțional reprezintă aproximativ 2/3 din stocuri. Această rată prezintă, în general, marele inconvenient de a compara un element static (fondul de rulment) cu un element fluctuant (stocurile).

Rata de finanțare bancară a exploatării sau rata creditelor de trezorerie (RCT) – complementară cu rata de finanțare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare, măsoară gradul în care întreprinderea angajează credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinanțare a investițiilor de exploatare.

R CT =

Capitolul IV. Studiul de caz. Analiza echilibrului financiar la

SC “VITALVIT” SRL

4.1. Prezentarea firmei

SC “VITALVIT” SRL a fost înființată in anul 2003. Societatea își are sediul social în Oradea, str Valea Frumoasă, nr 55, județul Bihor și își desfasoară activitatea în Oradea, str. P-ța Regele Ferdinand, nr. 3 în baza contractului de comodat încheiat la 01.02.2004 cu S.C. Unicomexim S.R.L. Societatea este înregistrată la Registrul Comertului la nr J05/1453/2003 având cod de identificare fiscală ro 15895222. Capitalul social subscris și vărsat este de 200lei. Societatea își desfasoară activitatea în conformitate cu legile române , cu statutul și contractul de societate.

Contractul de societate a fost încheiat în 29.10.2003 de către asociați, în conformitate cu legislația în vigoare la acea dată. Contractul cuprinde capitole care reglementează denumirea firmei, forma juridică, subunitațile, obiectul de activitate și alte date referitoare la capitalul social și conducerea efectivă a activitații manageriale. Contractul și statutul societății reglementează și modul în care se va face dizolvarea și lichidarea societății în cazul în care Adunarea Generală a Asociaților dispune astfel.

Forma juridică de constituire este de societate cu răspundere limitată (S.R.L.)

Durata societății este nelimitată, societatea are naționalitate română, este persoană juridică și are scop patrimonial. Conform statutului de funcționare societatea are ca obviective generale:

Lucrări de instalații electrice

Lucrări de izolații și protecție corozivă

Lucrări de instalații tehnico-sanitare

Intermedieri în comerțul cu material lemnos și de construcții

Intermedieri în comerțul cu masini, ehipamente industriale, nave și avioane

Comerț cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei

Comerț cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare, n.c.a

Comerț cu amănuntul în magazine specializate, al altor produse, n.c.a

Obiectul principal de activitate al SC “VITALVIT” SRL este comercializarea suplimentelor nutritive, activitate încadrată potrivit Codului CAEN la nr 5248- Comerț cu amănuntul în magazine specializate, al altor produse, n.c.a. Capitalul social de 200 lei este format din parți sociale, valoarea unei parți sociale este 10 lei, deținute de către asociați după cum urmează: Dănilă Dan Mihai 19 parți sociale și Dănilă Ileana 1parte socială. Capitalul social a fost depus la BRD Oradea. Prin statut se specifică posibilitatea diminuării sau majorării capitalului social.

In relațiile cu terții societatea este reprezentată de administrator, respectiv d-l Dănilă Dan Mihai, pe baza și în limita împuternicirilor date de Adunarea Generală a Asociaților, acesta semnând și angajând legal societatea.

Gestiunea societății este controlată de către administratorul acesteia care este în drept să obțină informații și comunicări cu privire la modul de desfășurare al activităților.

In ceea ce privește relațiile cu furnizorii și clienții, societatea urmărește principalele forțe ale macromediului(economic, politic, social, demografic, cultural) și componentele micromediului(clienții, concurenții, canalele de distributie, furnizorii) deoarece acestea influențează capacitatea de a obține profituri. Aceste forțe sunt elemente necontrolabile, pe care firma trebuie să le urmarească și cărora trebuie să le răspundă.

Piața produselor comercializate de această firmă are un înalt grad de penetrație în consum, produsele fiind solicitate și de consumatori din alte țari: Italia, Spania, Ungaria datorită faptului că în România sunt mai ieftine.

Principalii furnizori ai firmei sunt:

Furnizori de mărfuri: SC Natural Plus Comert SRL, SC Pro Nutrition Impex SRL, SC Redis CO SRL, SC Biotech Nutrition SRL, SC Euro Powertec SRL, SC Cartel Trading SRL, SC California Fitness România SRL, SC Dacardi Impex SRL, etc.

Furnizori de servicii: SC Electrocentrale Oradea SA, SC Electrica SA, SC Romteleom SA, SC Liberty Signal Network SRL, Banca Romana de Dezvoltare

Între societățile amintite și SC VITALVIT SRL s-au realizat strânse legături ce odată cu trecerea timpului au devenit tot mai stabile.

Având ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul cei mai mulți dintre clienții firmei sunt persoane fizice române și străine.În anul 2006, societate a încheiat contracte de livrare de mărfuri și cu câteva cluburi sportive din Oradea(Clubul Sportiv Municipal Oradea, CSFC Liberty , Frkk). Firma este interesată să satisfacă în condiții cât mai bune consumatorul final, care este de fapt cel mai important client.

4.2. Construcția bilanțului financiar și funcțional

4.2.1. Construcția bilanțului financiar

Noțiunea de “bilanț financiar” sau “bilanț al lichidității” sta la baza analizei financiare lichiditate-solvabilitate, având ca scop inventarierea averii și angajamentelor întreprinderii și ordonarea lor în funcție de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Acest tip de bilanț se întocmește în valori nete și ia în considerare ipoteza încetării activității întreprinderii.

Construcția bilanțului financiar are la bază tratarea posturilor bilanțului contabil și a unor elemente din afara bilanțului și la clasarea posturilor de activ și pasiv tratate în ordinea strictă a lichidității și exigibilității.

În cazul SC “VITALVIT” SRL, structura bilanțului financiar este următoarea:

Tabel 4.1. Bilanțul financiar

Pe baza bilanțului financiar se poate urmări respectarea destinației resurselor din pasiv în sensul acoperirii mijloacelor din activ (de exemplu datoriile pe termen scurt nu trebuie să fie utilizate pentru finanțarea imobilizărilor).

Capitalul permanent (cu exigibilitate mai mare de un an) acoperă imobilizările nete (cu o lichiditate mai mare de un an), rămânând și un surplus utilizat pentru finanțarea unei părți a activelor circulante.

(capital permanent – imobilizări nete)2004 = 2287 – 11836= -9549

(capital permanent – imobilizări nete)2005= 13473 – 10310 = 3163

(capital permanent – imobilizări nete)2006= 35490 – 8878 = 26612

Datoriile pe termen scurt (cu o exigibilitate mai mică de un an) sunt folosite pentru a acoperi activele circulante (cu o lichiditate mai mică de un an).

(Datorii pe termen scurt – Active circulante) 2004 = 93864 – 70835 =

= 23029

(Datorii pe termen scurt – Active circulante) 2005 = 90519– 85455 =

= 5064

(Datorii pe termen scurt – Active circulante) 2006= 86107 – 109688=

= -23581

4.2.2. Construcția bilanțului funcțional

Concepția funcțională definește întreprinderea ca o entitate economică și financiară asigurând, în raport cu dezvoltarea sa, anumite funcții, cum ar fi: funcția de consum (utilizarea bunurilor și serviciilor provenind de pe piețele situate în amonte); funcția de producție (fabricarea bunurilor și serviciilor livrate piețelor situate în aval); funcția de repartiție (utilizarea valorii adăugate pentru remunerarea diferiților factori de producție); funcția de investire și dezinvestire (achiziționarea, crearea și cesiunea elementelor de activ imobilizat), precum și funcția de finanțare stabilirea resurselor financiare necesare dezvoltării întreprinderii).

În centrul analizei funcționale se situează ciclul de producție sau de exploatare cu cele patru faze: achiziționarea și stocajul materiei prime; fabricarea; stocajul produselor finite și comercializarea; încasările din vânzări.

Tabel 4.2. Bilanțul funcțional

Ciclul de finanțare:

(Resurse stabile + Resurse ciclice + Trezoreria de pasiv)2004 = 96713

(Resurse stabile + Resurse ciclice + Trezoreria de pasiv)2005=105782

(Resurse stabile + Resurse ciclice + Trezoreria de pasiv)2006 =124819

Analiza dinamicii elementelor bilanțului funcțional arată în general o creștere de utilizări pe cicluri, cât și a pasivelor corespunzătoare.

Astfel, activele stabile, aparținând ciclului de investiții, înregistrează o scadere pe total a imobilizărilor nete, o creștere în ultima perioadă a amortizărilor. Resursele stabile cresc și ele, creșterea lor datorându-se creșterii capitalurilor proprii.

La ciclul de exploatare se constată o creștere atât a activelor cât și a pasivelor ciclice. Ciclul de finanțare, prin nivelul total al resurselor reflectă aceeași tendință de creștere a fiecărei categorii de resurse.

Bilanțul funcțional stă la baza calculului trezoreriei și a echilibrului financiar.

4.3. Analiza echilibrului financiar pe baza maselor bilanțiere

4.3.1. Analiza fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă valoarea absolută a surselor permanente utilizate pentru finanțarea activelor ciclice.

Prin prisma gestiunii financiare fondul de rulment reprezintă:

Marja de securitate sau de siguranță privind finanțarea activelor circulante

Cota de autonomie financiară

Fondul de rulment se poate calcula:

Pe baza bilanțului financiar

pe baza părții de sus a bilanțului:

FR = Cpm – AI

Unde:

Cpm – capitalul permanent

AI – active imobilizate nete.

În acest caz fondul de rulment arată surplusul de capital permanent peste valoarea activelor imobilizate folosit pentru finanțarea activelor circulante.

pe baza părții de jos a bilanțului:

FR = Ac – Dts

Unde:

Ac – active circulante nete

Dts – datorii pe termen scurt.

Calculat astfel fondul de rulment reprezintă activele cir circulante finanțate pe termen scurt.

Tabel 4.3. Fondul de rulment

Pe baza bilanțului funcțional

FR = RS – AS

Unde

RS – resurse stabile

AS – active stabile.

Tabel 4.4 Fond de rulment

Observăm o scădere a fondului de rulment în anul 2004, care se datorează creșterii activelor imobilizate nete într-un ritm mai mare decât capitalurile permanente. Această situație este considerată că va avea efecte pozitive pe termen lung datorită rezultatelor exploatării degajate de investiții. În anii următori se înregistrează valori pozitive ale fondului de rulment, ceea ce înseamnă că sursele permanente reușesc să finanțeze integral alocările permanente, rămânând și un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice.

Fondul de rulment este compus din:

Fondul de rulment propriu (FRP) care reprezintă partea din capitalurile proprii care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante (apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante (apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante). Această parte trebuie să dețină ponderea majoritară în fondul de rulment și să manifeste o permanentă tendință de creștere:

FRP = Capital propriu – Active imobilizate nete

Fondul de rulment străin (FRS) care reprezintă partea din datoriile pe termen mediu și lung și care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante (pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante).

FRS = Fondul de rulment – Fondul de rulment propriu

Tabel 4.5. Fondul de rulment propriu

Tabel 4.6. Fondul de rulment străin

Pentru perioada de analiză se observă inexistența a unui fond de rulment străin, situație datorată faptului ca societatea nu are contractate credite pe termen lung.

4.3.2. Analiza necesarului de fond de rulment

Necesarul fondului de rulment reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Practic, reprezintă partea din resurse permanente. Practic, reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțate din resurse stabile.

NFR = Active circulante (nonfinanciare) – Datorii pe termen scurt (nonfinanciare)

Sau

NFR = Resurse curente (nonfinanciare) – Utilizări curente (nonfinanciare)

Pentru desfășurarea fiecărui ciclu curent al activității firmei sunt necesare surse financiare ce trebuie asigurate de firmă. Nevoile temporare (concretizate în reînnoirea stocurilor și creanțelor) în principiu trebuie acoperite din surse temporare (furnizori, creditori). Între fluxurile de plăți și încasări există însă un decalaj temporal.

Tabel 4.7. Necesarul de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment a înregistrat valori pozitive în ultimul an de analiză, ceea ce înseamnă că a existat permanent un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare, fiind o situație negativa datorată de încetinirea încasărilor și urgentarea plaților. Se observă că în anul 2004 și în anul 2005 valoarea necesarului de fond de rulment este negativă ceea ce marchează un surplus de surse temporare în raport cu activele ciclice. Aceasta se datorează faptului scăderii stocurilor și creșterii datoriilor de exploatare.

Necesarul de fond de rulment este compus din necesarul de fond de rulment aferent activității de exploatare (NFRE) și necesarul de fond de rulment în afara activității de exploatare (NFRAE).

NFR = NFRE + NFRAE

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente provenite din activitatea de exploatare și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Se determină ca diferență între necesitățile ciclice de exploatare și resursele ciclice de exploatare:

NFRE = Nevoi ciclice de exploatare – Resurse ciclice de exploatare.

Nevoile ciclice de exploatare sunt direct legate de ciclul de exploatare, reînnoindu-se în același timp în care se derulează ciclul de exploatare (cuprind: stocuri, avansuri acordate clienților, clienți și conturi asimilate, cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare).

Resursele ciclice de exploatare cuprind datoriile de exploatare (furnizori și conturi asimilate, avansuri acordate de clienți, datorii fiscale și sociale, venituri înregistrate in avans ce privesc activitatea de exploatare).

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE) reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor ciclice provenite din afara activității de exploatare și care vor trebui să fie acoperite din resurse permanente. Se determină ca diferență între necesitățile ciclice din afara exploatării și resursele ciclice din afara exploatării.

Ca și principiu este important ca necesarul de fond de rulment din exploatare să dețină o pondere majoritară și în creștere în necesarul de fond de rulment global.

NFRAE = Active ciclice în afara exploatării – Resurse ciclice în afara exploatării

Tabel 4.8 Necesarul de fond de rulment aferent exploatării

Nevoia de fond de rulment a exploatării a fost pozitivă în ultimul an din perioada analizată, ceea ce a însemnat că a existat un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare ale exploatării. Acest lucru s-a datorat practic creșterii într-un ritm mai rapid a activelor ciclice decât a surselor ciclice din exploatare. În primii doi ani de analiză se observă un necesar de fond de rulment negativ aferent exploatării, sitauție datorată în principal creșterii datoriilor cu furnizorii, datorii care au fost mai mari față de anii urmatori, situație apreciată ca fiind negativă.

Tabel 4.9 Necesarul de fond de rulment în afara exploatării

Nivelul acestui indicator este zero pe toată perioada de analiză, ceea ce indică faptul că nu a existat un excedent de nevoi ciclice în raport cu resursele ciclice în afara exploatării.

4.3.3. Analiza trezoreriei nete

Trezoreria netă reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar. Reprezintă excedentul de lichidități rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite) de către excedentul de resurse permanente.

Trezoreria, la nivelul unei întreprinderi, este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor, pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și a plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar.

Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează firma, operațiuni de intrare de trezorerie și operațiuni de ieșire de trezorerie. Practic, înseamnă diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment.

Trezoreria netă = Fondul de rulment – Necesarul de fond de rulment

Mărimea trezoreriei nete depinde atât de modificările fondului de rulment (sub influența modificării capitalurilor permanente și a activelor imobilizate) cât și de modificările necesarului de fond de rulment (sub influența modificărilor activelor curente, respectiv a pasivelor curente).

Trezoreria pozitivă este generată de fondul de rulment superior necesarului de fond de rulment. Se asigură astfel posibilitatea efectuării de plasamente și a deținerii de disponibilități bănești. Firma se găsește într-o situație favorabilă, cu mențiunea că nu întotdeauna o trezorerie pozitivă este semnul unei situații favorabile, deoarece scopul întreprinderii este antrenarea resurselor în activități eficiente. Pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, dar pe termen lung ar putea semnifica insuficiența utilizării lichidităților cu efecte negative în remunerarea capitalului (costul de oportunitate).

Trezoreria negativă evidențiază un dezechilibru, când nevoia de fond de rulment nu poate fi finanțată în întregime din resurse permanente, apelându-se la credite pe termen scurt (de trezorerie).

Tabel 4.10 Trezoreria netă

În toată perioada analizată trezoreria netă este pozitivă, ceea ce reflectă o creștere a capacițății de finanțare a investițiilor, o îmbogățire a activului net.

Trezoreria de activ, adică disponibilitățile din conturi bancare și casierie, celelalte valori lichide precum și plasamentele firmei, sunt compuse din:

Trezoreria netă (TN)

Trezoreria pasivă (TP), care cuprinde credite curente și soldul creditor al băncii;

Din punct de vedere funcțional, trezoreria netă se obține prin deducerea trezoreriei de pasiv din trezoreria de activ:

Trezoreria netă = Trezoreria de activ – Trezoreria de pasiv.

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie.

Tabel 4.11. Trezoreria netă

Trezoreria de pasiv a lipsit fapt ce a determinat o trezorerie de activ pozitivă pe toată perioada analizată.

Tabel 4.12. Componența trezoreriei nete

TN = TN1 – TN0

TN1 = TN2005 – TN2004 = 4041 –6391= -2350

TN2 = TN2006 – TN2005 = 1585 – 4041 = -4806

Factorii de influență:

Influența modificării FR

TN1(FR) = FR2005– FR2004 = -3163 –(-9549)= 6386

TN2(FR) = FR2006 – FR2005 = 26612– 3163 = 23449

din care

Influența modificării resurselor stabile

TN1(RS) = RS2005 – RS2004 = 15263– 2849 = 12414

TN2(RS) = RS2006 – RS2005 = 38712 – 15263= 23449

2. Influența modificării NFR

TN1(NFR) = NFR2005 – NFR2004 = -878 –(-15940) = 15062

TN2(NFR) = NFR2006 -NFR2005 = 25027-(-878) = 25905

din care

2.1Influența modificării NFRE

TN1(NFRE) = NFRE2005 – NFRE2004 = -878 –(-15940) = 15062

TN2(NFRE) = NFRE2006 -NFRE2005 = 25027-(-878) = 25905

Influența modificării Activelor ciclice de exploatare

TN1(Ae) = -Ae2005 + Ae2004 = -89641 + 77924 = -11717

TN2(Ae) = -Ae2006 + Ae2005 = -111134 + 89641 = – 21493

2.1.2. Influența modificării Resurselor ciclice de exploatare

TN1(Re) = Re2005– Re2004 = 90519 – 93864= -3345

TN2(Re) = Re2006 – Re2005 = 86107 – 90519 = -4412

Din sinteza influenței factorilor, rezultă o scadere a trezoreriei nete, scadere datorată creșterii nevoii de fond de rulment intr-o proporție mai mare decât a fondului de rulment. Pe a doua treaptă de influență se observă că creșterea nevoii de fond de rulment se datorează creșterii activelor ciclice de exploatare, iar creșterea fondului de rulment este efectul creșterii, în principal, a resurselor stabile.

4.3.4. Analiza patrimoniului net

Activul net contabil măsoară averea netă a acționarilor (activul negrefat de datorii). Se calculează ca diferență dintre activul total și datoriile totale angajate de întreprindere.

Activ net contabil = Activ total – Datorii totale

Dacă activul net contabil prezintă o tendință de creștere în dinamică atunci crește averea acționarilor, fapt ce se datorează modificării activului total, care este finanțat atât din capital propriu cât și pe seama angajării de datorii pe diverse termene, dar ritmul dinamicii capitalului propriu devansează ritmul dinamicii datoriilor.

Dacă activul net contabil prezintă o tendință de reducere în dinamică atunci scade averea acționarilor, fapt ce se datorează modificării activului total, care este finanțat atât din capital propriu cât și pe seama angajării de datorii pe diverse termene, dar dinamica capitalului propriu este devansat de dinamica datoriilor.

Raportul contabil net măsoară gradul de independență financiară a patrimoniului. Reflectă ponderea averii acționarilor în total activ:

Raport net contabil =

Tabel 4.13: Activul net contabil

Activul net contabil înregistrează o tendință de creștere față de începutul perioadei de analiză, ceea ce înseamnă că averea netă a acționarilor a crescut permanent pe acest interval. Acest fapt se datorează reportarii rezultatului din exercițiile precedente.

Raportul net contabil a înregistrat o creștere în ultima perioadă ceea ce înseamnă creșterea gradului de independență financiară a patrimoniului, fapt datorat creșterii într-un ritm mai lent a datoriilor față de ritmul creșterii activelor totale.

4.4. Analiza echilibrului financiar pe baza ratelor

4.4.1. Analiza pe baza ratelor de structură

Ratele de structură ale bilanțului se stabilesc ca raport între un post (sau o grupă de posturi) din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferite componente de activ, respectiv de pasiv.

Ratele de structură ale activului

Ratele de structură ale activului relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate al acestora, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului pentru a face față schimbărilor conjuncturale.

1. Rata activelor imobilizate – se calculează ca raport între activele imobilizate și totalul bilanțului, reflectând ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului.

RAI = x 100

Valorile pe care le înregistrează această rată se apreciază în funcție de sectorul de activitate, cel mai frecvent situându-se la un nivel de peste 60%13.

Dacă analizate în dinamică, rata activelor imobilizate prezintă o tendință de creștere (RAi1 > RAi0), înseamnă că ponderea imobilizărilor crește față de perioada de bază ca efect al modificării într-o propoziție mai mare a valorii activelor imobilizate în raport cu valoarea activului total (IAi > IAt).

Dacă rata activelor imobilizate înregistrează aceeași mărime, ponderea activelor imobilizate în total active rămâne nemodificată, situație favorabilă dacă se obțin cel puțin aceleași rezultate ca în perioada de bază de comparație.

Dacă rata activelor imobilizate prezintă o tendință de reducere, ponderea imobilizărilor scade față de perioada de bază, situație apreciată favorabil dacă este dată de modificarea CA într-o proporție mai mică (dacă este vorba de o scădere) decât cea a valorii imobilizărilor.

RAi = x 100 = x 100 = RIn + RIc + RIf

Tabel 4.14: Rata activelor imobilizate

Cum ratele imobilizărilor necorporale și financiare sunt nesemnificative sau zero, se poate proceda la analiza factorială a ratei imobilizărilor corporale.

ΔRIc = RIc1 – RIc0

ΔRIc1 = RIc2005 – RIc2004 = 9,91% – 12,31% = – 2,40%

ΔRIc2 = RIc2006 – RIc2005 = 7,30% – 9,91% = – 2,61%

1. Influența modificării activului total

ΔRIc1(At) = x 100 – x 100 = x 100 – 12,23% =

= 11,31% – 12,23% = – 0,92%

ΔRIc2(At) = x 100 – x 100 = x 100 – 9,91% =

= 8,47% – 9,91% = – 1,44%

2. Influența modificării imobilizărilor corporale

ΔRIc1(Ic) = x 100 – x 100 = 9,91% – 11,31% = -1,40%

ΔRIc2(Ic) = x 100 – x 100 = 7,30% – 8,47% = -1,17%

Rata imobilizărilor corporale a scăzut pe toată perioada de analiză ca urmare a creșterii într-o proporție mai mare a activului total în raport cu creșterea imobilizărilor corporale.

Datorită incidenței diferiților factori asupra ratei imobilizărilor corporale, este foarte dificil de stabilit o mărime de referință, o rată optimă. cu toate acestea, specialiștii apreciază că, pentru întreprinderi comparabile, rata imobilizărilor corporale arată în ce măsură firma va putea rezista unei crize economice, știut fiind faptul că o imobilizare foarte ridicată a capitalului în active fixe implică riscul netransformării rapide a acestora în lichidități, cu cât valoarea raportului este mai mare, cu atât mai greu întreprinderea va putea să opereze o conversie în caz de schimbare bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței, a preferințelor consumatorilor, etc.

2. Rata activelor circulante – arată ponderea activelor circulante în totalul bilanțului, calculându-se cu relația:

RAc = x 100

Dacă în dinamică rata prezintă o tendință de creștere (RAc1 > RAc0) înseamnă că ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării activelor circulante într-o proporție mai mare decât a activului total, situația favorabilă dacă determină creșterea cifrei de afaceri într-o măsură mai mare decât a activelor circulante.

Tabel 4.15: Rata activelor circulante

Dacă rata activelor circulante înregistrează aceeași valoare, ponderea activelor circulante în total active rămâne nemodificată, situație favorabilă dacă se obțin cel puțin aceleași rezultate din perioada de bază de comparație.

Dacă rata prezintă o tendință de reducere, înseamnă că ponderea activelor circulante scade ca urmare a devansării modificării valorii activelor circulante de către valoarea activului total, situație favorabilă doar dacă se realizează o creștere a vitezei de rotație a activelor circulante față de perioada de bază.

ΔRAc1 = RAc2005 – RAc2004= 82,17% – 73,67% = 8,50%

ΔRAc2 = RAc2006– RAc2005= 90,21% – 82,17% = 8,04%

Factorii de influență:

1. Influența modificării activului total:

ΔRAc1(At) = x 100 – x 100 = x 100 – 73,67% =

= 68,11% – 73,67% = – 5,56%

ΔRAc2(At) = x 100 – x 100 = x 100 – 82,17% =

= 70,27% – 82,17% = – 11,90%

2. Influența modificării activelor circulante:

ΔRAc1(Ac) = x 100 = x 100 =14,06%

ΔRAc2(Ac) = x 100 = x 100 = 19,93%

din care:

2.1. Influența modificării stocurilor:

ΔRAc1(S) = x 100 = x 100 = 22.14%

ΔRAc2(S) = x 100 = x 100 = 26.64%

2.2. Influența modificării creanțelor:

ΔRAc1(Cr) = x 100 = x 100 = -6,50%

ΔRAc2(Cr) = x 100 = x 100 = -3,69%

2.3. Influența modificării disponibilităților bănești:

ΔRAc1(Dsb) = x 100 = x 100 = -1,58%

ΔRAc2(Dsb) = x 100 = x 100 = – 2.02%

Din analiza factorilor de influență rezultă o creștere a activului total, dar a activelor circulante. Activele circulante crescând într-un ritm mai accelerat, ceea ce duce la creșterea activelor circulante. În structură, se observă, diminuarea creanțelor și a disponibilităților bănești, creșterea stocurilor (ΔRAc1(S) = 22,14% → ΔRAc2(S) = 26,64%). În general situația este pozitivă, cu condiția ca aceste stocuri să nu fie stocuri cu miscare lentă sau aceasta creștere să fie determinată de creșterea prețurilor de aprovizionare.

Ratele de structură ale pasivului

Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin evidențierea provenienței și a gradului de exigibilitate a surselor de finanțare, reflectând aspecte de stabilitatea și autonomia financiară a întreprinderii, de gradul de îndatorare.

1. Rata stabilității financiare – reflectă ponderea surselor stabile de finanțare în totalul surselor de finanțare, calcula raport între capitalurile permanente (Cpm) și totalul pasiv (Pt):

Rsf = x 100

Cpm = Cpr + Îtml

unde:

Cpr – capitaluri proprii

Îtml – împrumuturi pe termen mediu și lung

Tabel 4.16: Rata stabilității financiare

ΔRsf1 = Rsf2005 – Rsf2004= 12,96% – 2,38% = 10,58%

ΔRsf2 = Rsf2006 – Rsf2005 = 29,19% – 12,96% = 16,23%

Factori de influență:

1. Influența modificării pasivului total:

ΔRsf1(Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 2,38% =

= 2,19% – 2,38% = – 0,19%

ΔRsf2(Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 12,96%=

= 11,08% – 12,96% = – 1,88%

2. Influența modificării capitalurilor permanente

ΔRsf1(Cpm) = x 100 – x 100 = 12,96% – 2,19% = 10,77%

ΔRsf2(Cpm) = x 100 – x 100 = 29,19% – 11,08% = 18,11%

Se observă creșterea ratei de la an la an, ceea ce indică că ponderea capitalurilor permanente în totalul pasivului a crescut, deci creșterea gradului de stabilitate financiară.

2. Rata autonomiei financiare la termen – reflectă ponderea resurselor proprii în totalul surselor permanente de finanțare, calculându-se ca raport între capital propriu (Cpr) și capitalul permanent (Cpm):

Raf = x 100

Tabel 4.17: Rata autonomiei financiare la termen

ΔRaf1 = Raf2005 – Raf2004 = 100% – 100% = 0

ΔRaf2 = Raf2006 – Raf2005=100% – 100% =0%

Factori de influență:

1. Influența modificării capitalurilor permanente:

ΔRaf1(Cpm) = x 100 – x 100 = x 100 – 100% =

= 16,97% – 100% = – 83,03%

ΔRaf2(Cpm) = x 100 – x 100 = x 100 – 100% =

= 37,96% – 100% = – 62,04%

2. Influența modificării capitalurilor proprii:

ΔRaf1(Cpr) = x 100 – x 100 = 100% – 16,97% = 83,03%

ΔRaf2(Cpr) = x 100 – x 100 = 100% – 37,96% = 62,04%

Se observă că situația financiară a întreprinderii este aceeași în toată perioada de analiză. Această situație este datorată creșterii capitalului propriu în același ritm cu capitalului permanent, datorită absenței totale a împrumuturilor pe termen lung.

3. Rata de îndatorare globală – reflectă ponderea datoriilor totale în patrimoniul întreprinderii, calculându-se ca raport între datoriile totale și pasivul total:

Rig = x 100

Tabel 4.18: Rata de îndatorare globală

ΔRîg1 = Rîg2005 – Rîg2004 = 87,04% – 96,62% = – 10,58%

ΔRîg2 = Rîg2006 – Rîg2005 = 70,81% – 87,04% = -16,23%

Factori de influență:

1. Influența modificării pasivului total:

ΔRîg1(Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 97,62% =

= 90,26% – 97,62% = – 7,36%

ΔRîg2(Pt) = x 100 – x 100 = x 100 – 87,04% =

= 74,44% – 87,04% = – 12,60%

2. Influența modificării datoriilor totale:

ΔRîg1(Dt) = x100 – x 100 = 87,04% – 90,26 % = -3,22%

ΔRîg2(Dt) = x 100 – x 100 = 70,81% – 74,44% = -3,63%

În perioada analizată, rata de îndatorare globală a scăzut de la un an la altul, ceea ce indica scăderea gradului de îndatorare globală, ca urmare scăderii datoriilor totale în totalul pasivului, situație apreciată pozitiv.

4.4.2. Analiza pe baza ratelor lichidate

Ratele de lichiditate sau de trezorerie caracterizează situația financiară a întreprinderii, pornind de la structura bilanțului financiar. În fapt, ratele măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

1. Rata lichidității generale – reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.

Lg =

Tabel 4.19: Rata lichidității generale

Cu toate că, lichiditatea globală se apreciază favorabilă atunci când rata lichidității generale are o mărime cuprinsă între 1,8 și 2, se consideră că valoarea supraunitară a ratei dovedește că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Deci această situație este pozitivă pentru anul 2006.

În ceea ce privește analiza evoluției lichidității, se observă că sensul acestei rate este crescător, ceea ce ilustrează o activitate normală.

2. Lichiditatea restrânsă – exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile, pe termen scurt, din creanțe și disponibilități:

Ls =

Tabel: 4.20: Lichiditatea restrânsă

În teoria economică, sunt păreri potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta situația optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială. În cazul SC „Vitalvit” SA aceasta produce dificultăți, în condițiile în care întreprinderea nu dispune de stocuri sănătoase și previziuni de trezorerie corecte.

În perioada analizată s-au înregistrat o valoari subunitare, care evidențiază faptul că stocurile sunt finanțate prin datorii pe termen scurt .

3. Rata lichidității imediate – caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de încasările existente. Ea asigură interfață elementelor cele mai lichide ale activului cu obligațiile imediat exigibile ale pasivului.

RLi =

Tabel 4.21: Rata lichidității imediate

Teoria economică apreciază corespunzătoare o rată a lichidității imediate mai mare decât 0,316. Din analiza dată rezultă că întreprinderea nu dispune de o lichiditate imediată, ceea ce poate duce la un dezechilibru, dacă nu își mărește disponibilitățile bănești. Însă reducerea acestei rate poate fi rezultatul și a minimizării valorii încasărilor sale.

4.4.3. Analiza pe baza ratelor de echilibru

Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și scurt și a echilibrului funcțional.

1. Rata de finanțare a imobilizărilor sau Rata fondului de rulment – evidențiază condițiile de finanțare ale imobilizărilor.

RFRN =

Tabel 4.22: Rata fondului de rulment

Rata fondului de rulment este supraunitară în ultimii doi ani din perioada de analiză, ceea ce semnifică că ansamblul imobilizărilor este finanțat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente. În 2004 aceasta a fost subunitară, ceea ce exprimă o deteriorare a situației economice.

De asemenea, poate fi determinată o rată referitoare la finanțarea proprie a imobilizărilor, denumită rata fondului de rulment propriu:

RFRPr =

Tabel 4.23: Rata fondului de rulment propriu

2. Rata finanțării activului economic – pune în evidență echilibrul financiar funcțional:

Tabel 4.24: Rata finanțării activului economic

Așa cum rata finanțării activului economic este supraunitară (cu excepția anului 2004) și în creștere, putem vorbi de un echilibru financiar funcțional.

3. Rata finanțării nevoii de fond de rulment pentru exploatare – evidențiază proporția corespunzătoare din fondul de rulment funcțional ce finanțează partea cea mai stabilă a nevoii de fond de rulment legate de exploatare:

Tabel 4.25: Rata finanțării NFRE

Raportul se consideră satisfăcător dacă fondul de rulment funcțional reprezintă aproximativ 2/3 din stocuri. Această rată prezintă, în general, marele inconvenient de a compara un element static (fondul de rulment) cu un element fluctuant (stocurile).

4.5. Concluzii

Analiza financiară a activității de ansamblu se efectuează în principal pe baza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, eficiență și profitabilitate.

Eficiența și funcționalitatea societății comerciale analizate depind de calitatea gestiunii economico-financiare, în condițiile unei înzestrări optime și ale organizării raționale a muncii.

Eficiența exprimă calitatea unei activități care produce efecte economico-financiare pozitive. Eficiența economică depinde atât de gradul de înzestrare cu resurse al unității, cât și de performanța managerială în toate sferele de activități ale acesteia, și în special în plan economico-financiar.

Din analiza economico-financiară a SC “VITALVIT” SRL, putem evidenția aspectele care țin de echilibrul acesteia. Așadar, în ultimii doi ani din perioada de analiză se înregistrează valori pozitive ale fondului de rulment, ceea ce înseamnă că sursele permanente reușesc să finanțeze integral alocările permanente, rămânând și un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice. Valoarea negativă a fondului de rulment în anul 2004 se datorează creșterii activelor imobilizate nete într-un ritm mai mare decât capitalurile permanente. În general, un fond de rulment pozitiv semnifică faptul că întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o poate proteja parțial de efectele perturbării ciclului de încasări și plăți.

Nevoia de fond de rulment a înregistrat valori negative în primii doi ani analiză. Aceasta se datorează faptului scăderii stocurilor și creșterii datoriilor de exploatare. Se observă că în anul 2006 a crescut foarte mult valoarea nevoii de fond de rulment, ceea ce înseamnă că a existat permanent un surplus de nevoi temporare în raport cu sursele temporare. Acest fapt este rezultatul politicii de investiții a societății privind creșterea stocurilor.

Fondul de rulment este superior nevoii de fond de rulment, generând astfel o trezorerie pozitivă, ceea ce evidențiază un echilibru financiar încheiat cu un surplus monetar ca o expresie concretă a profitului net reflectat în pasivul bilanțului.

Se observă scaderea imobilizărilor corporale, lucru apreciat ca fiind pozitiv, pentru că știut fiind faptul că o imobilizare foarte ridicată a capitalului în active fixe implică riscul netransformării rapide a acestora în lichidități.

Rata activelor circulante crește ceea ce înseamnă că ponderea activelor circulante crește ca urmare a modificării activelor circulante într-o proporție mai mare decât a activului total, situația favorabilă care a determinat creșterea cifrei de afaceri într-o măsură mai mare decât a activelor circulante.

Se observă creșterea ratei de la an la an, ceea ce indică că ponderea capitalurilor permanente în totalul pasivului a crescut, deci creșterea gradului de stabilitate financiară.

Rata autonomiei financiare arată că situația financiară a întreprinderii este aceeași în toată perioada de analiză. Această situație este datorată creșterii capitalului propriu în același ritm cu capitalului permanent, datorită absenței totale a împrumuturilor pe termen lung.

Întreprinderea dispune de o lichiditate globală în ultimul an de analiză, ceea ce indică că, cel puțin pe termen scurt, întreprinderea are capacitatea de a-și onora datoriile exigibile. Ca aspecte negative a activității economico-financiare a SC “VITALVIT” SRL putem enumera:

Dispune de disponibilități bănești sub limita minimă necesară pentru o durată mai mare de timp, aceasta însemnând:

Incapacitatea de onorare a plăților imediate

Întârzieri în onorarea obligațiilor generează penalități și costuri suplimentare

Nevoia de apelare la credite de trezorerie, purtătoare de costuri.

Pentru a depăși această stare de dezechilibru se pot lua următoarele măsuri:

Scăderea costurilor de desfacere

Gestiunea eficientă a stocurilor prin: scăderea duratei medii a aprovizionării cu mărfuri și vânzării produselor; o dimensionare optimă a stocurilor de mărfuri; scăderea duratei medii de stocare; scăderea cheltuielilor de aprovizionare și desfacere;

Prevenirea sau lichidarea imobilizărilor de fond de rulment în stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă;

Accelerarea livrării mărfurilor și a încasării facturilor prin măsuri organizatorice adecvate;

Reducerea creditului comercial acordat clienților

Urmărirea riguroasă a încasării clienților la termenele convenite și a plății obligațiilor față de terți, etc.

Anexe

Bilanțul contabil al SC ”VITALVIT ” SRL

Situația creanțelor și datoriilor 2004

Situația creanțelor și datoriilor – 2005

Situația creanțelor și datoriilor – 2006

Bibliografie

Banc P., Bătrâncea M., Bătrâncea I., “Forme de manifestare a echilibrului financiar”, Tribuna economică nr. 26/2001.

Bardaș P., “Fondul de rulment al unei Întreprinderi”, Tribuna Economică nr. 39/2001

Bardaș P., “Metodă de calcul a nevoii de fond de rulment de exploatare”, Tribuna Economică nr. 35/2001

Diaconu A., “Bilanțul contabil al agenților economici. Modele de analiză”, Editura Intelcredo, Deva, 1999

Duțescu A., “Ghid pentru înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate”, CECCAR, București, 2001.

Eros-Stark L., Pantea M., “Analiza situației financiare. Studiu de caz”, Editura Marineasa, Timișoara, 1999

Feleagă N., “Politici și opțiuni contabile” Editura Economică, București, 2002

Gust M., Manole S., “Fondul de rulment patrimonial” Tribuna Economică nr 3/2001

Iosif Gh. N., “Indicatorii economico-financiari pe baza bilanțului contabil” Tribuna Economică nr. 35/2002

Lezeu D. “Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii”, Editura Economică, București, 2004.

Lezeu D., Meșter C., “Analiza economico-financiară. Studiu de caz”, Editura Universității din Oradea, Oradea 2002

Meșter C., Lezeu D., Pereț A., “Analiza economico-financiară”, Editura Universității din Oradea, Oradea 2001

Mihai I., “Analiza situației financiare a agenților economici” Editura Mirton

Timișoara, 1997

13.Negescu M., Popescu A., “Analiza fondului de rulment și a activelor curente” Tribuna Economică nr. 18/2002

14.Vintilă G., “Gestiunea financiară a întreprinderii” Editura Didactică și Pedagogică RA București 1997

15.Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 85 din 20 februarie 2001

16.Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.