Analiza Echilibrului Financiar al Firmei Porsche Romania

LUCRARE DE LICENȚĂ

Analiza echilibrului financiar al firmei Porsche România

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Gestiunea financiară a unei întreprinderi

I. Elemente teoretice

I.I. Indicatori ai gestiunii financiare

I.II. Cascada soldurilor intermediare de gestiune

I.III. Rolul gestiunii financiare

Capitolul II. Date despre firma Porsche România

II.I. Istoria Porsche România

II.II. Date statistice

II.III. Satisfacția clienților Porsche Asigurări

Capitolul III. Studiu privind conținutul gestiunii fiscale al firmei Porsche România

III.I. Gestiunea financiară a firmei

III.II. Sistemul de obiective (schema)

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Am ales să abordez tema „Analiza echilibrului financiar al firmei Porsche România” în cadrul acestei lucrări de licență deoarece realizarea unei analize corecte a firmei ajută managerii în luarea deciziei, și chiar având o mare însemnătate în campaniile de promovare ale companiei.

Pe de altă parte, în condițiile economice actuale, în care cuvântul criză este predominant, iar cheltuielile cu promovarea au scăzut în ultima perioadă, este necesar să se adopte acele soluții care au cel mai bun indice de returnare a investiției.

În prima parte a lucrării am detaliat conceptele care stau la baza gestiunii financiare a întreprinderii, obiectivul meu este acela de a contura cât mai bine modul direct în care situația economică a întreprinderii este dependentă de activitatea gestiunii financiare, punând la dispoziție o serie de metode și tehnici de obținere de capitaluri la costuri reduse și de alocare a acestora în condiții de eficiență maximă.

Partea a doua a lucrării este formată dintr-un studiu de caz și o propunere de îmbunătățire a activității economice pe care firma aleasă, și anume Porsche România, o desfășoară. Am început în capitolul II cu prezentarea firmei și a situației la nivelul industriei auto din România, date statistice cu referire la cota de piață a mărcilor oferite de Porsche.

În continuare am realizat un studiu de caz exclusiv pe campania Porsche, prin care am analizat datele contabile și am calculat principalii indicatori de referință pentru a stabili dacă activitatea firmei se desfășoară normal, ce porfit sau pierdere a avut în decursul a doi ani. Problematica gestiunii financiare și conținutul său tehnic sunt în strânsă legătură cu contextul intern și cu cel extern. În aceste condiții apare necesară evidențierea aspectelor identificate în teoria și practica financiară, dar și a aspectelor conjucturale și locale proprii unui anumit tip de firmă și unui anumit context național sau regional.

Rezultatele demersurilor le voi îngloba într-un capitol dedicat concluziilor, loc în care voi prezenta propriile opinii bazate pe rezultatele obținute în urma studiului de caz și voi propune soluții de îmbunătățire a calității serviciilor.

CAPITOLUL I.

Gestiunea financiară a unei

Întreprinderi

I.Elemente teoretice

Fiecare societate comercială are propriile sale obiective strategice pentru a căror realizare este necesar un ansamblu de devizii de natură economică și finaciară. Acestea reflectă strategia sa pe piață. Dacă combinarea obiectivelor economice reflectă politica economică, contrângerile financiare necesită elaborarea unor decizii de politică financiară.

Rolul fundamental al politicii financiare este de a proteja patrimoniul și de a asigura independența financiară a societății comerciale, în condițiile gestionării eficiente a resurselor limitate. Scopul final este de a asigura consolidarea și creșterea valorii averii acționarilor.

Gestiunea financiară constituie expresia politicii financiare promovate de manageri, în scopul transpunerii în practică a deciziilor stabilite de acționarii societății comerciale. Activitățile specifice acesteia sunt extrem de diverse, iar informațiilor sunt indispensabile în procesul de luare a deciziilor.

Sub aspect metodologic, gestiunea financiară utilizează un ansamblu de concepte și tehnici, dintre care unele sunt preluate din economie, drept, contabilitate, statistică, informatică, matematică.

Gestiunea financiară a preluat din economie și a aplicat în domeniul deciziilor de finanțare pe termen lung și de investiții concepte specifice precum teoria financiară (privind obiectivele societăților comerciale), alte teorii neo-clasice (preluate din teoria portofoliilor și teoria costului capitalului).

Deciziile de selectare a resurselor financiare necesare finanțării activităților de investiții au evoluat sub influența modelelor piețelor de capital și piețelor monetare specifice economiei financiare.

Există confluențe și divergențe între gestiunea fiscală și contabilitate.

În primul rând, contabilitatea generală este influențată de dreptul patrimonial și se caracterizează printr-o logică patrimonială, utilizând concepte cum ar fi venituri, obligații, variații pozitive și negative ale întreprinderii. În schimb, gestiunea financiară se caracterizează printr-o logică financiară, fiind interesată de fluxurile monetare (încasări și plăți) și de soldul acestora (variațiile de lichidități). Ori între venituri și încasări pe de o parte și, de cealaltă parte, obligații și plăți există diferențe.

În al doilea rând, informațiile contabile oferite de documentele de sinteză precum bilanțul, contul de profit și pierdere, tabloul de finanțare, care sunt specifice contabilității generale sunt utilizate de gestiunea financiară în activitatea de analiză și diagnostic financiar a societăților comerciale. La rândul său, contabilitatea analitică asigură informațiile necesare elaborării proiectelor de investiții și analizei rezultatelor specifice.

Gestiunea financiară utilizează matematica financiară și statistica matematică în activitatea de elaborare a unor modele decizionale, în scopul optimizării încasărilor, selecției investițiilor, simulării cash-flow-rilor unor proiecte de investiții posibile. Modelarea și simulările financiare nu ar fi posibile fără contribuția informaticii.

În procesul de luare a deciziilor, managerii societăților comerciale sunt interesați de natura, structura și valoarea resurselor utilizate de-a lungul timpului, întrucât acestea influențează expunerea la risc a societății comerciale. Deciziile de finanțare a activelor generează costuri și riscuri diferite.

Finanțarea cu ajutorul capitalurilor împrumutate crește expunerea societății comerciale la fiecare risc. Nivelul dobânzilor și fluctuația acestora generează costuri și riscuri financiare aparte.

Nivelul resurselor investite în active și finanțarea acestora ridică problema dimensionării și utilizării activelor imobilizate (durabile) și circulante (curente), concomitent cu capacitatea societății comerciale de a-și plăti obligațiile pe termen scurt și lung. Metodele de gestiune a echilibrului financiar au rolul de a asigura informații cu privire la situația echilibrului la un moment dat și cu privire la fluxurile financiare și impactul lor asupra echilibrului pe termen mediu și lung.

Echilibrul financiar este unul din obiectivele permanente ale firmei. Acest echilibru financiar presupune o amortizare a activității economice financiare, astfel încât să se creeze mai multe raporturi optime între venituri și cheltuieli, între încasări și plăți, între nevoi și resurse. Echilibrul financiar urmărește, pe de-o parte, corelarea utilizărilor cu resursele financiare din punct de vedere al duratei și, pe de altă parte, asigurarea plăților pe seama încasărilor. Starea de echilibru financiar nu există, practic ea e doar o tendință care se află permanent în mișcare, în dinamică.

Echilibrul financiar poate fi definit din prisma acționarilor, managerilor și creditorilor.

Pentru manageri echilibrul financiar înseamnă maximizarea valorii întreprinderii, adică atingerea obiectivului managementului stabilit. Realizarea acestui obiectiv, în aprecierea echilibrului financiar este însoțită de mai multe criterii financiare privind autonomia financiară, rentabilitatea și rata de creștere economică. Însemnele dezechilibrului financiar se manifestă prin necorelarea unor obiective cu eforturi de realizare a lor.

Pentru creditori, echilibrul financiar este atunci când întreprinderea are capacitatea de a-și rambursa la termen datoriile și dobânzile, importantă fiind starea de lichiditate și solvabilitate a întreprinderii la momentul respectiv. Dezechilibrul financiar este atunci când apar neonorări din partea firmei.

În ceea ce privește analiza patrimonialăm, aceasta are ca primă etapă determinarea activului net contabil, sau expresia cea mai simplă a valorii patrimoniului întreprinderii. Acest indicator se calculează ca diferență între activul total (suma bunurilor din patrimoniu întreprinderii, fără a fi incluse activele fictive) și suma datoriilor contractate. Același rezultat va fi obținut prin însumarea capitalului social cu rezultatele sau rezervele care se cuvin asociaților.

I.I. Indicatori ai gestiunii financiare

Pornind de la abordarea juridică a bilanțului ( Formular 10) se desprinde conceptul de Situație Netă (SN).

Situația netă este expresia valorică a drepturilor pe care le posedă proprietarii asupra întreprinderii care își desfășoara activitatea economică.

Situația netă = Activ – Datorii Totale

O situație netă pozitivă ne sugerează o gestiune economică sănătoasă. Creșterea valorii acestui indicator poate fi datorată reinvestirii unei părți din profit și reprezintă un mod de evidențiere a atingerii obiectivului primordial al gestiunii financiare, maximizarea valorii patrimoniale.

O situație netă negativă este rezultatul încheierii cu pierderi a exercițiilor financiare anterioare și semnalează o probabilă stare prefalimentară a întreprinderii. În acest caz, așa cum rezultă din relația de calcul, activele nu pot acoperi datoriile întreprinderii. Rămânând neacoperite, datoriile cad în sarcina creditorilor care și-au asumat riscul de insolvabilitate.

Un al doilea indicator îl reprezintă fondul de rulment ce constituie un indicator financiar al stării societății comerciale. Ca flux financiar, fondul de rulment constituie o marjă de securitate pentru societate, deoarece reprezintă partea din resursele pe termen lung care finanțează activele circulante. Valoarea fondului de rulment constituie rezultatul deciziilor de politică economică și financiară promovate de manageri. Aceștia sunt obligați să procedeze la ajustarea și prevenirea fluctuațiilor nedorite ale fondului de rulment, prin acțiunile asupra fluxurilor financiare.

FR = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIVE IMOBILIZATE

Valoarea pozitivă a fondului de rulment reflectă situația în care valoarea capitalurilor permanente este superioară tuturor investițiilor. Acest fapt semnalează ca echilibrul între utiizări și resurse a fost realizat. O valoare negativă a fondului de rulment exprimă situația în care valoarea activelor circulante este inferioară datoriilor pe termen scurt, exprimând existența unui excedent de datorii.

Abaterea dintre alocări și resursele aferente ciclului operațiunilor curente constituie necesarul de fond de rulment, care exprimă necesarul de capital care este destinat finanțării ciclului operațiunilor curente când abaterea este pozitivă și care este denumită NFR pozitiv sau un excedent de resurse numit NFR negativ.

NFR = Alocări curente – resurse curente

NFR poate fi pozitiv doar atunci când alocările curente sunt mai mari decât resursele curente care pot fi mobilizate. Cauza o constituie decalajul dintre gradul de lichiditate a stocurilor și creanțelor totale, care este mai redus, comparativ cu gradul de exigibilitate a datoriilor curente. NFR poate fi negativ atunci când alocările curente sunt mai reduse decât resursele rii ciclului operațiunilor curente când abaterea este pozitivă și care este denumită NFR pozitiv sau un excedent de resurse numit NFR negativ.

NFR = Alocări curente – resurse curente

NFR poate fi pozitiv doar atunci când alocările curente sunt mai mari decât resursele curente care pot fi mobilizate. Cauza o constituie decalajul dintre gradul de lichiditate a stocurilor și creanțelor totale, care este mai redus, comparativ cu gradul de exigibilitate a datoriilor curente. NFR poate fi negativ atunci când alocările curente sunt mai reduse decât resursele curente, ca urmare a creșterii vitezei de rotație a activelor circulante și existenței unor termene de plată a datoriilor avantajoase pentru societatea comercială.

Deciziile pe termen lung, cu privire la politica de investiții și de finanțare, influențează asupra fondului de rulment (FR). Fluctuația nivelului de activitate, măsurată prun cifra de afaceri și decalajele pe termen scurt dintre venituri și cheltuieli, încasări și plăți influențează asupra necesarului de fond de rulment (NFR). Ajustarea valorii relativ constante a FR cu valoarea fluctuantă în timp a NFR se realizează prin intermediul trezoreriei nete (TN).

TN = FR – NFR

Această relație reflectă faptul că orice fluctuație a FR și NFR influențează asupra trezoreriei nete, care constituie soldul disponibilităților resurselor financiare pe termen scurt sau excedentul capitalului permanent față de nevoia de active circulante neacoperite din resurse pe termen scurt.

Trezoreria netă poate fi pozitivă când FR este mai mare decât NFR. În această situație, societatea comercială dispune de un excedent de lichidități care permit efectuarea de plasamente fie pe piața monetară, fie pe piețele de capital.

Trezoreria netă negativă, când FR este mai mic decât NFR. În această situație, societatea comercială nu-și poate finanța integral ciclul de exploatare pe seama FR. Aceasta trebuie să recurgă la contractarea de noi credite bancare.

Dacă indicatorii prezentați mai sus studiează starea întreprinderii utilizând bilanțul firmei, analiza rezultatelor întreprinderii se face pe baza contului de profit și pierdere. Acesta este documentul de sinteză și raportare contabilă privind performanțele unității. Contul de profit și pierdere măsoară succesul, performanțele activității unei firme prezentând veniturile, cheltuielile și rezultatele în cursul unei perioade de timp.

I.II. Cascada soldurilor intermediare de gestiune

Există numeroase solduri intermediare de gestiune, însă cele mai ușor de comparat și cele care ne arată o imagine complexă a firmei consider că sunt: valoarea adăugată (VA), excedentul brut de exploatare (EBE), rezultatul exploatării (RE), rezultatul curent (RC) și profitul net sau pierdere (PN).

Determinarea succesivă a acestor marje de profit a marcat denumirea de cascadă a solurilor intermediare de gestiune. Fiecare sold evidențiează performanțele gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Vânzări de mărfuri (ct.707)

Contul mărfurilor vândute (ct.607)

= Marja comercială

Producția vândută (ct 701, 702, 703, 704, 705, 706, 708)

+ producția în curs de execuție ( ct.711)

+ producția realizată de unitatea economică pentru scopurile sale proprii și capitalizată ( ct.721, 722)

= Producția exercițiului

Producția exercițiului

+ Marja comercială

– Consumuri la terți (ct.601, 602, 603, 604, 605, 606, 608, 61, 62)

= Valoarea adăugată (VA)

+ subvenții pentru exploatare (ct.741)

Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (ct.635)

Cheltuieli cu personalul (ct. 641, 642, 645)

= Excedentul brut de exploatare (EBE)

+ alte venituri din exploatare (ct. 758)

– cheltuieli cu despăgbiri, donații și activele cedate (ct. 658)

– ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale ( ct.6811+6813 – 7813)

– ajustări de valoare privind activele circulante (ct.654+6814-754-7814)

– ajustări rivind provizioanele (ct.6812-7812)

= Rezultatul exploatării (RE)

+ venituri financiare monetare ( ct.76)

cheltuieli financiare monetare (ct.66)

ajustări de valoare privind imobilizările financiare și deținute ca active circulante ( ct.686-786)

= Rezultatul curent (RC)

+ venituri extraordinare (ct.771)

– cheltuieli extraordinare (ct.671)

– Impozitul pe profit (ct.691)

=Rezultatul net al exercițiului (PN)

Analiza fluxurilor de venituri și cheltuieli permite deterinarea unor marje de acumulare bănească, marje de profit, destinate să remunereze factorii de producție și să finanțeze creșterea economică din perioadele viitoare. Aceste marje se numesc solduri intermediare de gestiune.

Marja comercială reprezintă excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora. Costul de cumpărare al mărfurilor (vândute sau revândute) include prețul de cumpărare (preț fără TVA) majorat cu cheltuielile de cumpărare și corectat cu variația stocurilor de mărfuri.

Valoarea adăugată (primul sold intermediar de gestiune) exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție (forța de muncă și capital) peste valoarea bunurilor și serviciilor provenind de la terți în cadrul activității curente a întreprinderii.

EBE exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, resursa principală a întreprinderii cu influență hotărâtoare asupra rentabilității finale și a capacității de dezvoltare a întreprinderii. EBE exprimă astfel măsura resurselor degajate de exploatare pe baza cărora întreprinderea exercită decizii strategice. Luând în calcul veniturile încasabile și cheltuielile plătibile, indicatorul capătă o semnificație deosebită în termen de resurse financiare și trezorerie.

Rezultatul exploatării reflectă mrimea absolută a rentabilității de exploatare obținută prin deducerea tuturor cheltuielilor plătibile și calculate din veniturile exploatării încasabile și calculate.

Rezultatul net al exercițiului evidențează mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi renumerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise. Acest profit net trebuie să fie susținut de existența unor disponibilități reale, astfel el va rămâne doar un potențial de finanțare.

Toate soldurile pornesc de la acumulările ce se realizează prin vânzarea produselor, serviciilor, mărfurilor, (cifra de afaceri) la care se adaugă succesiv celelalte categorii de venituri și se scad în mod corespunzător cheltuielile, până se ajunge la profitul sau pierderea netă ca ultim sold intermediar de gestiune.

Pentru determinarea sldurilor intermediare de gestiune de presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pne în evidență modul de funcșionare și rentabilitate a întreprinderii.

Investițiile sunt alocarea permanentă de capitaluri, în achiziția de active fizice și monetare care să permită desfășurarea unor activități rentabile.

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială și comercială a firmei după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. Acest indicator se determină pe baza contului de profit și pierdere.

CAF se poate determina prin metoda deductivă și metoda adițională.

Metoda deductivă pornește de la excedentul brut de exploatare la care se adaugă toate veniturile ce urmează a fi încasate și din care se scad succesiv toate cheluielile plătibile ale firmei.

Metoda adițională pune n evidență elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacității de autofinanțare.

CAF = EBE + venituri financiare si exceptionale încasabile– cheltuieli financiare si excepționale plătibile – impozitul pe profit

Comparativ cu EBE, CAF prezintă inconvenientul de a fi mai sensibilă decât primul, fiind influențată de amortizări și provizioane și impozitul pe profit. În compensare însă, ea prezintă avantajul de a cuprinde în calcul toate elementele care generează cash-flow-ul firmei.

Rezolvarea problemelor specifice gestiunii financiare necesită o abordare interdiciplinară. Sub aspect teoretic, gestiunea financiară constituie o disciplină de sinteză.

I.III Rolul gestiunii financiare

Spațiul financiar în care își desfășoară activitatea întreprinderile constituie un ansamblu de procese legate de creearea și circulația banilor și a altor active financiare. Banii și celelalte active financiare constituie una din formele de manifestare ale sistemelor financiare complexe care pun în mișcare un ansamblu de instrumente ( ce reprezintă activele financiare), agenți specializați exclusiv în realizarea operațiunilor financiare și care sunt caracterizați ca instituții financiare, piețe activelor financiare ( unde se încheie tranzacțiile care pun titlurile financiare în circulație), reglementările juridice și tehnice și variabilele (care influențează modul de acțiune al operatorilor financiari și care includ de exemplu ratele dobânzilor care reglează raportul între cei care dau și cei care iau cu împrumut).

Înainte ca departamentul de conducere să ia orice decizie trebuie stabilite obiectivele firmei. Deși unele firme pot avea unele obiective specifice organizării lor, obiectivul principal al majorității firmelor este maximizarea profitului proprietarilor.

Avuția acționarilor direct afectată atât de cursul de piață al acționarilor pe care le dețin cât și de dividendele primite. Cursul de piață al acțiunilor reflectă, printre alte lucruri, așteptările privind dividendele ce se vor primi în viitor. Deoarece prețul acțiunilor firmei reflectă cele două aspecte ale bogăției acționarilor, obiectivul managementului este să maximizeze valoarea acțiunilor firmei.

Deși valoarea acțiunilor firmei și valoarea de piață pot fi diferite în condițiile unei piețe imperfecte, managerii nu pot controla diferența. De aceea managementul poate cel mult încerca să maximizeze valoarea acțiunilor și să spere la un preț corect din partea investitorilor.

Rolul fundamental al gestiunii financiare a întreprinderii îl reprezintă maximizarea valorii acesteia sau maximizarea avuției proprietarilor săi. Formulările propuse suferă uneori adaptări pentru a ține seama de forma juridică a întreprinderii.

Această valoare nu poate fi apreciată numai în raport cu patrimoniul său, cu bogățiile acumulate de întreprindere până la un anumit moment. Ea trebuie analizată și în raport cu proiectele și activitățile viitoare în care va fi angajat patrimoniul.

Bogăția acumulată de întreprindere la un moment dat nu constituie decât unul din elementele care permit aprecierea valorii sale. Aceasta trebuie să țină seama și de rezultatele așteptate în viitor, ca urmare a folosirii patrimoniului acumulat. În acest sens valoarea întreprinderii este o valoare anticipată. Ea ține seama de valoarea actuală, corelată cu veniturile viitoare, preconizate, provenite din activitățile întreprinderii.

Gestiunea financiară trebuie să vegheze asupra menținerii performanțelor întreprinderii a un nivel satisfăcător. Căutarea unui anumit nivel al rezultatelor reflectă, pe de o parte, o constrângere majoră suferită de întreprindere, și pe de alta, alegerea deliberată a proprietarilor și a conducătorilor săi.

Întreprinderea folosește resurse care implică un anumit cost. Gestiunea financiară trebuie să verifice, mai întâi, dacă activitatea este destul de eficientă pentru a obține veniturile care să permită plata furnizorilor de resurse și să asigure restituirea acesor resurse.

Obținerea de către firmă a unor rezultate defavorabile sau insuficiente va reflecta o risipire a resurselor, dăunătoare, atât pentru firmă cât și pentru furnizorii săi de fonduri proprii.

Stăpânirea riscurilor financiare constituie al treilea obiectiv major al gestiunii financiare. În general, riscul legat de o întreprindere care folosește un anumit volum de fonduri poate fi definit în raport cu variabilitatea anticipată a rezultatelor posibil a fi obținute.

Această noțiune generală de risc se bazează pe luarea în evidnță a instabilității sau a variabilității prevăzute a performanțelor financiare viitoare ale întreprinderii.

Gestiunea financiară studiează și caută să controleze instabilitatea legată de anumite situații sau operațiuni precum riscul în exploatare legat de structura costurilor sau riscul de faliment legat de o eventuală insolvabilitate.

Cu alte cuvinte, gestiunea financiară caută să controleze influențele exercitate asupra întreprinderii de instabilitatea incertă a unor variabile ale mediului, spre exemplu schimbul valutar.

Analiza riscurilor financiare cărora trebuie să le facă față întreprinderea a dus la sublinierea importanței riscului de faliment financiar. Sursa fundamentală a unui astfel de risc se află în insolvabilitatea posibilă a firmei.

Solvabilitatea exprimă aptitudinea unui agent economic oarecare de a face față datoriilor sale, când acestea ajung la scadență. Mai concret, menținerea solvabilității constă în executarea cu minuțiozitate a rambursărilor promise împrumutătorilor și altor creditori.

În cazul unei organizații și în special al unei întreprinderi solvabilitatea îi conduce pe creditori la constatarea încetării plăților în intermediul instanței judecătorești. Preocedura judecătorească de faliment sau de redresare pe cale judecătorească astfel începută poate duce la dispariția întreprinderii de pe piață.

Responsabilitățile operaționale ale gestiunii financiare sunt distribuite pe cele trei faze ale unui ciclu fundamental al gestiunii financiare.

În primul rând, se începe cu faza de diagnosticare sau analiză financiară care are în principal ca obiect aprecierea situației și a activității financiare a firmei, pentru a pregăti adoptarea de măsuri concrete care să permită depășirea lacunelor și valorificarea avantajelor este nevoie de un studiu cât mai amănubțit ai indicatorilor economici.

Urmează faza de formulare și aplicare a deciziilor financiare care se înscriu în perspectivele proiectelor pe termen mediu și lung, și care pun în mișcare operațiuni de investiții și de finanțare. Ele urmăresc însă și efecte pe termen scurt care definesc domeniul gestiunii de trezorerie.

A treia fază este cea a urmăririi și controlului proiectelor a căror aplicare a fost hotărâtă de întreprindere. Această fază permite cel mai adesea constatarea diferențelor între realizările efective și proiectele inițiale

CAPITOLUL II.

Date despre firma Porsche România

Porche România este o companie românească ce aparține Holdingului Porche din Austria care a considerat că piața noastră este una oportună.

Porche România este importatorul general recunoscut în România pentru mărcile Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale, Audi, SEAT și Skoda. Această întreprindere preia mărcile de autovehicule direct de la fabricile producătoare și le distribuie în țara noastră, prin intermediul rețelelor sale de distribuitori, compuse din centre auto proprii și din dealeri independenți autorizați de către firmă. Clienții pot repara și întreține autovehiculele în atelierele de service autorizate, care sunt puse la dispoziție în orice moment al zilei clienților.

În această afacere este inclusă și aprovizionarea rețelei naționale de dealeri cu piese de schimb originale și accesorii.

Începând cu 7 martie 2006 importatorul Porsche România a primit certificarea ISO 9001:2000 pentru vânzarea de autovehicule noi, piese de schimb originale și service, acordată de TUV SUD Management Service. Un obiectiv important al companiei până în prezent a fost înființarea unei rețele complete de distribuție și service la nivel național. Porsche România este responsabilă pentru evoluția calitativă și extinderea rețelei de distribuție.

Porsche România și-a început activitatea în noiembrie 1997 cu 8 angajați, fiind astăzi considerată una din cele mai de succes operațiuni ale holdingului austriac.

La începuturile companiei, aceasta a funcținat într-un sediu închiriat, însă la mijlocul anului 1998 s-a demarat un plan de investiții, care este astăzi în plină desfășurare. Porsche România Aviației (1998), Porsche București Nord (2002), Centrul Multifuncțional 1 (2004), Porsche București Vest 1 (2005), Porsche București Vest 2 (2006), Centrul de școlarizare (2006) și Centrul Multifuncțional 2 (2008), Porsche Pipera (2013) sunt proiectele care un marcat în mod deosebit dezvoltarea companiei. De la începutul anului 2004 sediul central al importatorului a fost mutat în noul centru multifuncțional de birouri din șos. Pipera- Tunari, nr2,77190 Voluntari. Investiția totală a Holdingului Porsche în România se ridică până în prezent la 43 milioane de euro, pentru perioada următoare fiind prevăzute noi proiecte.

În anul 2006 activitatea companiei în România a depășit 100.000 de autovehicule vândute, totalul persoanlului dedicat mărcilor din întreaga rețea ajungând la peste 3.000 de angajați. Pe 10 ianuarie 2008 a fost depășit pragul de 200.000 de autovehicule vândute, numărul angajaților din întreaga rețea de dealeri depășind 3.500 de persoane.

Investițiile puternice în rețeaua de dealeri, organizarea activității de service și vânzări, precum și instruirea personalului au fost obiectivele urmărite de echipa de conducere. Rezultatele după cei 10 ani de activitate arată că Porsche România are drept parteneri de încredere 90 de dealeri din întreaga țară, cu o investiție totală de peste 135 de milioane de euro.

În tabelul de mai jos se poate urmări evoluția livrărilor înregistrate la mărcile Porsche România în decursul anului 2013:

Mărcile ce se regăsesc în gama autovehiculelor Porsche România sunt:

Volkswagen, Audi, Bentlez, SEAT, Skoda și Volkswagen Autovehicule Comerciale sunt mărci înregistrate Volkswagen AG; Weltauto, Autovehicule de ocazie este marca înregistrată Porsche Holding; Porsche este marca înregistrată Dr.Ing.h.c.Ferdinand Porsche AG.

II.I. Istoria Porsche Holding

Istoria familiei Porsche a fost influențată de turbulențele politice de la începutul secolului, marcată de dezvoltarea uriașă a tehnicii și a fascinantului automobil. Este istoria unei familii care a contribuit decisiv la dezvoltarea automobilului.

Totul a început din ziua de 3 septembrie 1875 în Maffersdorf, Boemia. În această zi se naște Ferdinand Porsche, al treilea copil al lui Anton Porsche și al soției sale, Ana. La momentul invenției automobilului, Ferdinand Porsche are 11 ani. Ferdinand este interesat în special de electricitate. La 13 ani instalează o sonerie electrică și la 16 ani asigură iluminatul electric în casa părintească. În 1893 își începe cariera profesională la concernul de uzine electrice Bella Egger & Co. din Viena. Patru ani mai târziu, talentatul Porsche ocupă deja poziția de șef al atelierului de testare a electromotoarelor, iar la puțin timp după aceea îl regăsim în poziția de asistent al directorului de întreprindere.

Cu puțin timp înainte de sfârșitul secolului, Ferdinand Porsche întră în serviciul furnizorului oficial al curții regale, Jacob Lohner. Aici, Porsche proiectează primul său autovehicul cu motor înglobat în butucul roților ( foto), care, sub numele de Lohner-Porsche atrage atenția publicului la expoziția mondială de la Paris. Pe acest autovehicul se puteau monta motoare pe toate cele patru roți: prin urmare, poate fi considerat primul autovehicul cu tracșiune integrală din lume. Un principiu, de altfel, pe care NASA îl va utiliza 70 de ani mai târziu la construcția vehiculului selenar.

În 1902, Ferdinand Porsche pilotează la parada regală organizată de arhiducele Franz-Ferdinand un autovehicul Lohner-Porsche construit chiar de el.

În 1903, după ce devine tătic de fată și băiat, Ferdinand se mută la firma Austro-Daimler unde construiește automobile și un motor de avion în șase cilindri dezvoltând 100 CP, pentru care Universitatea Tehnică Viena îi acordă titlul de doctor honoris causa. La Austro-Daimler, Ferdinand Porsche construiește și autovehicule hibrid cu propulsor electric și benzină, el fiind totodată și un pilot pasionat.

După război Ferdinand Porsche construiește primul autovehicul sport cu două locuri, modelul Sascha, ce câștigă renumita cursă d la Targa Florio.

În 1923, Ferdinand Porsche se mută în Germania, la Stuttgart ocupând postul de director tehnic în cadrul companiei Daimler. Acolo se fabrică sub directa sa conducere camioane, motoare de avion și renumitele autovehicule sport, modelele S, SS și SSK. Odată cu fuzionarea firmelor Benz și Daimler sub titulatura Daimler-Benz AG, Ferdinand Porsche nu își prelungește constractul și se întoarce în Austria și preia conducerea uzinelor Steyr, cea mai mare fabrică de automobile din Austria acelor vremuri.

Din cazua crizei economice, banca privată a uzinelor Steyr întră în faliment. Din cauza barierelor impuse în dezvoltare utlerior, Ferdinand Porsche părăsește uzinele Steyr, se întoarce în Stuttgart și înființează în 1931 propriul birou de proiectare.

Fiul său, Ferry Porsche lucra deja în uzina Dr.Ing.h.h.F. Porsche Konstruktionen GesmbH. Aici Porsche proiectează aparate tehnice variate, de la suflante și turbine, până la motoare și prototipuri pentru diverși clienți.

Ferdinand Porsche realizează în această perioadă faimoasele Săgenți argintii ( Silberpfeile) cu faimosul motor de 16 cilindri amplasat central, ce avea să devină o referință pentru timpul său și va sta la baza monopostului de Formula 1 modern.

La 22 iunie 1934 Ferdinand Porsche primește de la Asociașia Industriei de Construcșie a Autovehiculelor din Germania-RDA, comandă epentru proiectarea unei mașini populare, un automobil accesibil pentru fiecare.

Primele prototipuri ale acestui autovehicul sunt fabricare la început în propriul garaj din Stuttgart. Ferry Porsche se ocupă cu testarea mașinii și parcurge în premieră câteva mii de kilometri la bordul acesteia. Marile curse de testare încep însă în anul 1936 sub supravegherea RDA.

La 26 mai 1938 are loc inaugurarea șantierului de construcție al uzinelor Volkswagen, iar Wolkswagen devine KdF-Wagen. Datorită războiului, în locul unui automobil pentru fiecare, se construiesc autovehicule de teren. Pe planșele companiei Porsche-Konstruktionen GesmbH se proiectează tancuri în loc de mașini de curse.

Încă de pe timpul celui de al doilea război mondial, biroul de proiectare al lui Ferdinand se mută la Gmund în Karnten. După război, Ferry și echipa sa proiectează troliuri cu cablu, tactoare și repară fostele autovehicule militare în atelierele de la Zell am See.

În anul 1947 familia Porsche primește o comandă pentru fabricarea unei mașini de curse de Formula 1 cu tracțiune integrală, și astfel este creată marca Cisitali însă, din motive financiare, nu participă niciodată în competiție. Chiar și așa aduce un mare profit cu ajutorul căruia frații plătesc cauțiunea pentru eliberarea tatălui său, înschis într-un lagăr din Franța.

În anul 1949 frații Louise și Ferry Porsche mută sediul firmei de la Gmund la Salzburg în Alpenstrate. La 28 februarie 1949 deja se efectuează operații de producție și reparație pe un fost teren de instrucție militară. Ferry Porsche revine între timp în Stuttgart și se ocupă de construcția fabricii de autovehicule sport. Prin acestea, Porsche obține recunoaștere mondială și devine unul dintre cele mai renumite produse de marcă. Ambele companii rămân însă în proprietatea comună a fraților Louise Piech și Ferry Porsche.

Primele modele Beetle sosesc în anul 1949, la 16 mai începe activitatea de import la Salzburg și vin astfel primele 14 modele Beetle livrate în Elveția, cel de al șaptelea model fiind livrat către producătorul de cărți de joc din Viena, Viktor Piatnik.

Firma realizează în primul an o cifră de afaceri de 6.072.000 șilingi, cifră de afaceri anuală realizată în acel moment este astăzi atinsă în concernul Porsche în 20 de minute.

La mijlocul perioadei de construcție soarta lovește familia, iar talentatul prof. Ferdinand Porsche moare la 30 ianuarie 1951, un an mai târziu moare neașteptat și Dr. Anton Piech. Frații Louise și Ferry trebuie să se decidă pentru vânzarea companiei Porsche sau continuarea activității. Se decid să păstreze compania, iar Louise, mamă a patru copii preia compania.

Marele avânt al companiei are loc abia odată cu liberalizarea importului de autovehicule din toamna anului 1953: vânzarea de modele Beetle crește în salturi de la 798 de unități în anul 1952, la 2.675 în anul 1953.

Astfel începe perioada în care Louise Piech pune pe picioare o rețea de desfacere Volkswagen în întreaga Austrie. Peste tot în țară se înffințează de la zero compani de distribuție care poartă cu mândrie blazonul mărcii.

Odată cu introducerea serviciului de închirieri auto în anul 1962 și a devizei de leasing în anul 1966, Porsche începe să activeze foarte devreme în afacerile cu autovehicule în domeniul serviciilor conexe. Dar afacerile devin din ce în ce mai dure. Beetle îmbătrinește, modelele 411 și 1500 nu reușesc să continue cu succes cariera modelului Kafer.

Porsche inițiează activități promoționale și începe să construiască un concept de marketin care nu se numea astfel la acea vreme și care era menit să sprijine desfacerea de produse Volkswagen cu titlu de promovare a vânzărilor. Apare astfel modelul Obstkafer denumit astfel pentru că modelul Beetle se prezenta în premieră în culori vii ( obst = fruct).

În 1971, la Porsche are loc o mare schimbare. Consilierul comercial Louise Piech și profesorul Ferry Porsche decid să excludă pe viitor membrii familiei din pozițiile executive, atât în Salzburg cât și în Stuttgart- așa cum și ei- își schimbă rolurile în corpurie de conducere ale ambelor companii. Cei patru copii ai fiecăruia dintre frați își vor urma din acest moment propriile cariere profesionale.

Ferdinand Alexander Porsche, spre exemplu, alege să devină designerul modelului Porsche 911, și își înființează birou de design la Zell am See, trece de la Porsche la Audi și devine președintele consiliului administrativ al Volkswagen AG, poziție care este ocupată în prezent de Dr. Bernd Pischetsrieder.

Sub conducerea lui Louise Piech, compania Porsche devine în 20 de ani una din cele mai importante companii din istoria autovehiculelor. Porsche Austria devine importator, vânzările sunt organizate centralizat și din ce în ce mai mulți agajați lucrează în companie. Modelul Volkswagen cu numărul 500.000 este înmatriculat.

Salzburg devine un șantier. În locul atelierelor de la fară se construiește Porschehof II care adăpostește centrala concernului, dar mai presus de toate, și centrul de calcul care asigură din acel moment un flux de date rapid. Sunt eliminate astfel notițele scrise de mână, indigoul, mașinile de scris cu vechea tastă de corectură. La Porsche activitatea în acest domeniu se schimbă astfel radical.

Modelul Beetle devine lider mondial ca număr de unități fabricate și învinge modelul Tin Lizzy ( foto) de la Ford. Prin activități de marketing spectaculoase, Porsche Austria duce talentatul Beetle la un nou nivel înalt. Un pas decisiv în această direcție a fost preluarea importului Audi de către Porsche Austria.

Porsche Holding capătă formă, în Franța, Sonauto ( un joint venture al porsche AG), intră sub conducerea directă a centralei din Salzburg, iar câțiva ani mai târziu apare și noi înființata Porsche Espana. Porsche face astfel pasul decisiv către o corporație de nivel european. Partea esențială a afacerii se derulează totuși în Austria.

În 1985 Porsche preia și vânzarea mărcii SEAT, construiește o rețea de desfacere complet nouă și odată cu introducerea noii generații de modele SEAT, obține o cotă de piață de succes.

Totuși în anii 70 firme suferă un mic salt înapoi deoarece ideea fostului cancelar federal Kreisky, de a construi un autovehicul austria Austro Porsche eșuează în final din cauza posibilităților deficitare de desfacere. Astfel, firma Porsche își intensifică strădaniile de a armoniza activitatea de aprovizionare din Austria cu uzinele din Germania.

Pentru Porsche Holding era clar de ceva vreme că șansele de dezvoltare ale companiei se află în statele în curs de reformă- acolo unde dorința de mobilitate este mare, însă puterea de cumpărare este mică- unde toți producătorii de autovehicule din Europa doresc să își construiască rețele de desfacere, pentru a-și asigura pozițiile pe piață pe termen lung. Pe aceste piețe firma depune o muncă enormă, investind în dezvoltarea pe termen lung a activității sale.

Decizia de a construi o rețea de desfacere în România în 1997 și un joint venture în Croația în 1990 confirmă traseul de succes parcurs de Porsche în aceste țări de la începutul anilor 90. în 2004 Porsche Holding și-a reluat activitatea de comerț cu autovehicule în Serbia-Muntenegru și Bulgaria.

Porsche înregistrează același succes pe piețele din Europa Centrală și de Vest ca și pe piețele din Europa de Est aflate încă la început. Capacitatea specială a companiei constă în puterea de reacție la multitudinea de piețe, la ritmul de dezvoltare și la cerințele diferențiate ale clienților.

Crezul fondatorului companiei de a îndrăzni abordarea noului și de a fi acolo când clientul are nevoie, rămâne adânc înrădăcinată la Porsche, în orice situație.

II.II. Date statistice

Anul 2013 a fost unul nefavorabil pentru vânzările de autoturisme, atât la capitolul mașini noi, dar mai ales la tranzacțiile interne cu mașini rulate. Piața mașinilor a avut al șaselea an consecutiv de scădere, în timp ce importurile de mașini a crescut cu 50.000 de unități față de anul precedent.

Cea mai mare diferență a fost întâlnită între cele două semestre ale anului în ceea ce privește atât achiziția de mașini noi, cât și cea a reînmatriculărilor, fapt descris și în tabelul de mai jos:

Evoluția de mașini înmatriculate în România

Analizând aceste date se constată că la înmatriculări se văd cel mai bine efectele timbrului de mediu introdus în 15 martie 2013 deoarece, în anul precedent nu a fost lună care să întregistreze un nivel sub 12.000 de tranzacții cu mașini noi, în anul 2013 doar o lună trece de acest prag (august).

Dinamica pieței a avut mult de suferit, lucru care a afectat, în mod normal și firma Porsche România, deoarece oamenii au preferat să își păstreze mașinile fiindcă ar fi pierdut mult la revânzarea unei mașini vechi de 2007 pentru care trebuie plătit timbrul de mediu, evoluție negativă ce elimină creșterea cu câteva zeci de mii de importuri.

Porsche România a fost încă din anul 1998 importatorul numărul unu în România. În decursul anilor a menținut o cotă constantă de 30 de procente din totalul pieței de importuri de automobile. În martie 2006 a fost atinsă cifra de 100.000 unități livrate de la înființare, următorul prag, cel de 200.000 unități vândute, fiind atins în mai puțin de doi ani, pe 10 ianuarie 2008.

În tabelul de mai jos se poate urmări evoluția livrărilor înregistrate de mărcile Porsche România în decursul anilor.

Anul 2010 a fost cel mai dinamic pentru Porsche România, care a reușit să livreze un total de 43.451 de mașini către clienții din toată țara noastră. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, importatorul mărcilor Audi, Volkswagen, Skoda, SEAT, Volkswagen Autovehicule Comerciale și Porsche, a crescut obiectivele de vânzări către 47.457 de unități. Primul pas a fost făcut încă din ianuarie, când vânzările au depășit așteptările importatorului și s-au ridicat la nivelul a 3.375 de mașini livrate. Astfel, s-a realizat o creștere de 23,4 procente față de ianuarie 2009 și o depășire netă a planului inițial de 1.928 de unități.

Cea mai mare contribuție la creșterea vânărilor pentru Porsche România au avut-o mărcile Volkswagen și Skoda, precum și SEAT. Skoda a ocupat primul loc în topul mărcilor de import în luna ianuarie, cu 1.379 de unități și o pondere de 15,5% din total. Pe locul secund s-a clasat Volkswagen, cu un total de 1.371 de livrări și o pondere de 15,4 procente. De asemenea, SEAT a rușit să vândă 274 de mașini în primele 31 de zile ale anului, cel mai de succes model fiind Ibiza, cu 111 unități livrate. Prima lună a anului 2011 s-au clasat pe locul 2 și 3 pe piața românească mărcile Skoda și Volkswagen, în cele din urmă Dacia, dar în fața mărcilor de la Renault și Daewoo.

sursa: studiu-autovit-evoluția-pietei-auto-2013.ro

Calitatea mărcilor importate de Porsche România a fost recunoscută din nou de clienții din țara noastră, dovadă făcând faptul că acestea conduc detașat majoritatea segmentelor de piață. În segmentul B, Skoda Fabia se clasează, pentru moment, pe locul doi, în urma lui Renault Clio, cu 501 unități livrate și o cotă de piață de 5,6 procente. Segmentul C este dominat clar de Skoda Octavia Tour, care ocupă primul loc în preferințele românilor, cu 466 unități și este urmată pe locul trei, de Octavia, mașina vândută în 335 de exemplare. Segmentul D este condus de Volkswagen Passat, model care s-a livrat în 365 de unități în ianuarie 2009și deține o pondere uriașă de 40,4% din segment. De asemenea, în segmentul E lideratul este asigurat de modelul premium Audi A6, vândut în 19 exemplare, în timp ce Audi A8 conduce segmentul F, fiind livrat în două exemplare în prima lună a anului. Merită amintit faptul că Audi, cu 106 mașini livrate în ianuarie, conduce în tpul preferințelor pentru mărcile premium, înaintea rivalilor de la Mercedes-Benz și BMW.

Clasa modelelor SUV reprezintă un alt punct forte pentru Porsche România, unde Volkswagen Touareg ocupă primul loc în topul vânzărilor modelelor SUV premium, cu 71 de unități. Succesul celebrului model va crește odată cu lansarea noii generații, pentru care importatorul a primit deja numeroase comenzi. Ultimul segment dominat de o marcă importată de Porsche România este cel de al monovolumelor, unde noul Skoda Roomster face legea, cu 42 de unități comercializate și o pondere de 23,7% din piață.

La capitolul motorizări, portofoliul Porsche România urmează tendințele pieței. Astfel, dintr-un total de 4.607 mașini echipate cu motoare diesel, circa o treime sunt TDI. Liderul la vânzările propulsoarelor pe motorină este marca Skoda, cu 831 de unități, care este urmată la scurtă distanță de Volkswagen, cu 761 de mașini.

Chiar și așa firma a avut și ea momentele sale de declin, după care și-a meritat avântul. De exemplu în anul 2012 firma a declarat o pierdere de 11.606.420 lei din cauza crizei care încă își făcea prezența pe piața din România, după care la sfârșitul anului 2013 profitul net a fost de 3.146.608 lei.

II.III. Satisfacția clienților Porsche Asigurări

Povestea Porsche Bank începe pe 6 martie 1966 când Concernul Porsche încheie primul contract de leasing pentru Volkswagen Beetle, punând astfel bazele unui nou sistem de finanțare din Austria.

În România Porsche Leasing apare în 1999 cu biroul la București și lansează un an mai târziu primul produs de leasing financiar.

Porsche Asigurări este o companie ce oferă polițe de asigurare CASCO pentru mașinile noi și rulante achiziționate prin Porsche Finance Group răspunde prompt cererilor clienților, conform studiului anual asupra satisfacției acestora derulat de companie. De-a lungul timpului firma a investit în acest serviciu pentru a-și satisface clienții.

Majoritatea clienților sunt mulțumiți de serviciile Porsche Asigurări, pornind de la interacțiunea cu inspectorul de daune la rapiditatea soluționării dosarului de daună și profesionalismul service-urilor partenere din rețeaua Porsche.

CEO al Porsche Finance Group, David Gedlicka a declarat faptul că „în contextul unei piețe în care se întâlnesc frecvent cazuri în care clienții sunt nemulțumiți de interacțiunea cu inspectorul de daune, precum și de viteza cu care sunt soluționate dosarele, Porsche Asigurări se bucură de o apreciere foarte ridicată în rândul clienților săi. Sunt încântat că efectele investițiilor noastre în instruirea echipei, în perfecționarea procedurilor și în întărirea relației cu service-urile partenere dau roade și fac diferența în viața clienților nostri. Creșterea satisfacției clienților și îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite rămân o prioritate pentru noi.”

Cu alte cuvinte, 94% dintre clienții incluși în acest studiu au declarat că au fost mulțumiți de interacțiunea cu ispectorul de daune, 97% s-au declarat mulțumiți de soluțiile tehnice de reparație stabilite de inspectorii de daune. În ceea ce privește serviciile de call-center daune oferite de Porsche Asigurări, 90% dintre clienți au declarat că au contactat ușor operatorii, iar 99% au găsit informațiile oferite foarte utile pentru pregătirea corespunzătoare a dosarului de daună. În procesul de evaluare a satisfacției clienților, interacțiunea cu service-urile autorizate partenere, precum și rapiditatea procesului de reparație au fost apreciate pozitiv de către 94% din clienți. Aceste rezultate reprezintă urmarea obiectivului constant al Porsche Asigurări de a perfecționa serviciile oferite clienților.

Pentru a răspunde clienților, Porsche Asigurări a realizat în ultimii ani investiții semnificative în serviciile de suport post-vânzare, implementând proceduri care sporesc viteza de reacție a angajaților. De asemenea, datorita parteneriatelor solide pe care companie le are cu rețeaua extinsă de service-uri autorizate, clienții își pot ridica mașina direct din service imediat ce reparațiile au fost finalizate, fără întârzieri cauzate de neefectuarea plății de către asigurator sau de transmiterea cu întârziere a acceptelor de plată.

Studiul a fost realizat în luna decembrie 2013, în rândul a 754 de clienți.

Porsche Finance Group se ocupă cu finanțarea autoturismelor aparținând mărcilor holding-ului: Volkswagen, Audi, SEAT, Skoda, Porsche și Das Weltauto. Grupul este prezent pe piața din țara noastră din 1999 și include cinci companii: Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare, porsche Mobility și Porsche Asigurări. Porsche Finance Group oferă clienților săi soluții eficiente și rapide pentru achiziționarea automobilului dorit, conform conceptului „one-stop-shop”: achiziționarea directă, în showroom, finanțare prin leasing sau credit, asigurare pentru mașină și o administrare eficientă a flotelor de mașini.

Capitolul III:Studiu privind

Conținutul gestiunii fiscale al firmei

Conținutul și condițiile problemelor financiare la care trebuie să facă față întreprinderea, precum și soluțiile care pot fi găsite, sunt legate în mod evident, de caracteristicile mediului său financiar, precum și de propriile sale caracteristici. Gestiunea financiară va trebui să fie adaptată în funcție de situațiile în care se aplică acest principiu individualizat pe fiecare întreprindere.

La o primă analiză, spațiul financiar în care își desfășoară activitatea întreprinderile constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea și circulația banilor și a altor active financiare. Cu toate acestea, banii și celelalte active financiare nu constituie decât una din formele de manifestare ale sistemelor financiare complexe care pun în mișcare, într-un plan mai amplu, cinci ansambluri de componente, clar definite.

Înainte ca departamentul de conducere să ia o decizie, trebuie stabilite obiectivele firmei. Deși unele pot avea obiective specifice organizării lor, obiectivul principal al majorității firmelor este maximizarea bogăției proprietarilor.

Cum cei mai mulți investitori cumpără acțiuni la purtător pentru a-și mări averea și cum managerii lucrează pentru acționari, obiectivul managementului ar trebui să fie maximizarea bogăției proprietarilor.

Maximizarea valorii necesită, mai întâi, ca patrimoniul să fie angajat în proiecte de investiții care să-l valorifice, grație rentabilității viitoare. În acest sens, gestiunea financiară trebuie să asigure calitatea și nivelul performanțelor realizate de întreprindere în diversele sale proiecte și activități. Mai mult decât atât, maximizarea valorii implică protejarea și conservarea sa. De ceea, getiunea financiară are ca scop să evite risipirea patrimoniului cauzată de faliment și trebuie deci, să vegheze la menținerea solvabilității sau a echilibrului financiar al întreprinderii. Dar riscul falimentului nu constituie decât o formă particulară a riscului financiar. Întreprinderea e supusă unor riscuri multiple legate de instabilitatea mediului său financiar. Este deci sarcina gestiunii financiare să pună la punct instrumentele de acoperire adecvate, pentru a asigura protecția necesară contra acestor riscuri.

Într-un mediu competițional firmele ce ridică prețurile se pot confrunta cu o scădere a vânzărilor și o miscșorare a numărului angajaților firmei, consecință ce poate avea ca efect falimentul dacă vânzările sunt afectate în mod serios.

Gestiunea financiară trebuie să vegheze asupra menținerii performanțelor întreprinderii la un nivel satisfăcătr. Formulările teoretie ale finanțelor întreprinderii enunță chiar principiul maximizării rezultatelor. Dar majoritatea formulărilor vorbesc de căutarea unui nivel satisfăcător al rezultatelor pe termen mediu și lung, ca sarcină a gestiunii financiare.

Căutarea unui anumit nivel reflectă o constrângere majoră suferită de întreprindere și alegerea deliberată a proprietarilor și a conducătorilor săi.

Întreprinderea folosește resurse care implică un anumit cost. Ea trebuie să-și plătească diverșii parteneri care furnizează aceste resurse, dobândind acești bani din veniturile obținute de activitatea sa. Gestiunea financiară trebuie deci să clarifice dacă activitatea este destul de eficientă pentru a obține veniturile care să permită plata furnizorilor de resurse și, dacă va fi cazul, să asigure restituirea acestor resurse. Astfel în cazul unui împrumut responsabilul financiar va trebui să se asigure că resursele financiare obținute vor fi utilizate în condiții suficient de eficiente pentru a permite plata de către întreprindere a dobânzilor și rambursările la termenele convenite cu cel de la care a luat împrumutul.

Dar urmărirea atingerii unui anumit nivel al performanțelor trebuie să țină seama și de durata cât vor fi obținute. Contrar unei idei, finanțele întreprinderii nu preconizează căutarea cu orice preț a obținerii unui profit maxim pe termen scurt. Ele apreciează, dimpotrivă, într-un mod favorabil, stabilirea performanțelor și intrucând noțiunile de valoare actualizată și de risc, caută să obțină un compromis satisfăcător între stabilitate și rentabilitate.

În timp ce creșterea profiturilor este importantă pentru firmă, ea nu este obiectivul principal deoarece bogăția acționarilor poate chiar să scadă în ciuda creșterii profitului. Investitorii sunt dispuși să facă o investiție riscantă numai dacă se așteaptă să fie compesați printr-un venit superior. Cu cât este mai mare riscul cu atât trebuie să fie mai mare venitul obținut.

Dar, pe lânga gestiunea corectă a firmei trebuie sa se ia în considerarea și importanța anumitor factori interni ai firmei care au un impact semnificativ asupra derulării economice aactivității.

Profitul, deși este o variabilă determinantă a valorii întreprinderii, are o influență directă și nu se poate afirma că un profit ridicat reprezintă neapărat și un aspect nedorit. Într-o economie de piață obținerea unui profit mare este asociat unui risc superios, astfel anumite metode de evaluare nu consideră că dacă o firmă are un profit exagerat, este un punct forte în evaluare.

Activul total este un factor cu dublă influență, astfel metodele patrimoniale de evaluare afirmă că activul este un element determinant direct al valorii întreprinderii.

Capitalurile proprii indică potențialul firmei de a face față unor probleme legate de solvabilitate.

Datoriile firmei constituie un factor ce determină scăderea valorii firmei în cazul în care utilizează evaluările patrimoniale. În cazul în care valoarea firmei, determinată ca valoare de piață, este dependentă de gradul de îndatorare, respectiv de structura capitalului, valoarea firmei va fi dată de suma capitalurilor proprii și a datoriilor.

Politica de dividente reprezintă o problemă a evaluatorilor pentru că nu există o teorie optimală la nivelul firmei.

III.I. Gestiunea firmei Porsche Romania

Informațiile pentru calcularea indicatorilor au fost preluate din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere al anilor 2012 și 2013, acte personale care mi-au fost împărtășite și explicate de către contabilul firmei. De menționat este faptul că cele două documente sunt atașate la sfârșitul lucrării (Anexa 1).

În prima săptămână desfășurată în cadrul firmei Porsche România am învățat cum să interpretez un bilanț contabil, familiarizându-mă cu fiecare cont. Tot în această săptămână am început, cu ajutorul doamnei contabile, să calculez indicatorii analizei financiare, situația netă, fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă a anului 2012.

În cea de a doua săptămână am reușit să calculez indicatorii de analiză financiară și pe anul 2013, a urmat apoi familiarizarea cu cel de al doilea act contabil: contul de profit și pierdere.

În ultima săptămână am realizat cascada SIG și am aflat starea firmei în ceea ce privește capacitatea de autofinanțare, încercând să interpretez singur acest rezultat.

Am să prezint calculele detaliate efectuate exact cum am fost învățat la curs și în această perioadă.

Pentru anul 2012 situația contabilă se prezintă astfel:

SN = 573.390.561 – (96.695.107 + 49.917.357 + 12.789.686) = 501.018.411 lei

FR = 413.988.411 – 9.191.485 = 404.796.926 lei

NFR = (9.191.485 + 211.868.200 + 81.584.019) – 96.695.107 = 205.912.597 lei

TN = 404.796.926 – 205.912.597 = 198.884.329 lei

Pentru anul 2013 situația contabilă se prezintă astfel:

SN = 412.160.417 – (96.695.200 + 26.515.428 + 13.925.125) = 275.024.664 lei

FR = 275.024.664 – 17.803.367 = 257.221.297 lei

NFR = (17.803.367 + 172.634.668 + 67.075.042) – 96.695.200 = 160.817.877 lei

TN = 257.221.297 – 160.817.877 = – 102.480.909

Se constată efectul nefavorabil al diminuării valorii adăugate ( cu 145.593.331) asupra excedentului brut din exploatare și a celorlalte marje de rentabilitate, cu excepția rezultatului net care a fost favorizat de majorarea rezultatului curent ( cu 12.797.547).

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii, respectiv sursa financiară generată de activitatea industrială și comercială a firmei, după scăderea tuturor cheltuielilor posibile la o anumită scadență. După cum se observă, în anul 2013, potențialul financiar al întreprinderii s-a micșorat față de anul precedent în proporție de 20%, ceea ce înseamnă că întreprinderea a avut suficiente resurse pentru finanțarea activității curente.

Ca următor studiu voi calcula ratele de rentabilitate ale firmei care ne arată efectul pe care îl are strategia comercială a întreprinderii.

Rentabilitatea marjei comerciale= ( marja comercială/ vânzări de mărfuri) x 100

Rentabilitatea marjei comerciale pe 2012=(297.012.434/1.127.632.434) x 100 = 26,3%

Rentabilitatea marjei comerciale pe 2013=(735.818.747/1.526.116.747) x 100 = 48,2%

Se remarcă o ușoară creștere a rentabilității marjei comerciale în 2013 față de anul 2012, reflectând menținerea și consolidarea poziției ocupate pe piață.

Rata marjei brute de exploatare= (excedentul brut de exploatare/ cifra de afaceri) x 100

Rata marjei brute de exploatare pe 2012 = (640.563.430/1.609.520.847) x 100 = 39,7%

Rata marjei brute de exploatare pe 2013 = (446.371.299/1.506.172.711) x 100 = 29,6%

Activitatea de exploatare degajă profit, atât în 2012, cât și în 2013. Totuși, ușoara scădere a ratei, în raport cu o rată a marjei comerciale relativ slabe, dovedește o împovărare referitoare la costurile exploatării.

Rata marjei nete = ( Rezultatul Net al exercițiului /Cifra de afaceri) x 100

Rata marjei nete pe 2012= (114.723.263 /1.609.520.847) x 100 = 71,2%

Rata marjei nete pe 2013= (125.473.203/1.506.172.711) x 100 = 83,3%

Creșterea acestei rate reflectă o îmbunătățire a capacității globale a întreprinderii de a obține rezultate financiare pozitive. Din 2012, rata marjei nete are o valoare bună, iar valoarea pozitivă înregistrată în 2013 indică o acitivitate generală a firmei eficientă.

Rata marjei brute de autofinanțare = ( capacitatea de autofinanțare/cifra de afaceri) x100

Rata marjei brute de autofinanțare pe 2012=( 757.264.659/1.609.520.847) x 100= 47,4%

Rata marjei brute de autofinanțare pe 2013=( 547.944.844/1.506.172.711 ) x 100= 36,3%

Deși se înregistrează o ușoară scădere a ratei marjei brute de autofinanțare, valorile calculate indică un surplus de resurse de care întreprinderea dispune pentru a-și asigura dezvoltarea sau remunerarea acționarilor săi.

În concluzie, rezultatele financiare prezentate în acest studiu au reliefat faptul că firma Porsche România își desfășoară activitatea de comerț cu autovehicule într-un mod foarte favorabil, în ciuda tuturor piedicilor economice care îi apar. Cu toate acestea, firma se redresează beneficiind de o capacitate de autofinanțare pozitivă și având posibilitatea de a apela la credite bancare pe termen lung.

III.II. Sistemul de obiective (schema)

Concluzii

Relațiile de interacțiune dintre firmă și societate sunt reciproce și extrem de complexe. Managerii unei firme nu o pot administra cu succes fără a ține cont de factorii care decurg din aceste relații.

Rentabilitatea este categoria economică care exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii, cât șu creșterea valorii acesteia în scopul asigurării propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate.

Prin calcularea, în capitolul intitulat Analiza echilibrului financiar al firmei, cascadei SIG am demonstrat faptul că acest cont de profit și pierdere arată situația financiară anuală redactată în termeni de flux, și cuprinde fluxurile patrimoniale ce permit crearea bogăției pornind de la ansamblul cheltuielilor și veniturilor.

Astfel, soldul net al contului reflectă performanța firmei, capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor.

Evaluarea performanțelor prin marje și rate de rentabilitate servește la decizia financiară care poate reduce incidența riscului economic și financiar.

Pe parcursul realizării studiului de caz mi-am concentrat atenția îndeosebi asupra operațiunilor de calcul financiar contabil ce se desfășoară în cadrul firmei, și asupra activității de gestiune și interpretare corectă a informațiilor oferind sugestii.

Din punctul meu de vedere, ca student este foarte util să aplici ceea ce ești învățat în cadrul universității căci în situațiile reale pot exista mult mai multe interpretări. Astfel mi-am dat seama de profesionalismul pe care acest post îl cere și ceea ce contează cel mai mult, am realizat că ceea ce înveți în timpul activității de practică te ajută mult în a conștientiza că toată teoria pe care o învățăm în facultate nu chiar atât de inutilă pe cât ai crezut la început.

Consider că lucrarea de față a reușit să atingă toate punctele de interes prezentate la început, întru-cât am utilizat toate cunoștiințele și abilitățile necesare într-un domeniu financiar pentru a prezenta fiecare detaliu.

Bibliografie

http://www.porscheromania.ro/prez_sec.php?id=6

Petrescu Silvia, Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libri, Iași, 2004

George Vintilă, Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderii, EDP, București, 1998

Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, EDP, București, 1997

Stancu I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Gestiunea de analiză financiară, ed. a II-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000

George Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2008

M. Vuță și G.Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii. Lucrări aplicative și studii de caz, Ed. RolCris, București, 2000

Anexa 1 bilantul firmei

Bibliografie

http://www.porscheromania.ro/prez_sec.php?id=6

Petrescu Silvia, Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libri, Iași, 2004

George Vintilă, Diagnosticul financiar și evaluarea întreprinderii, EDP, București, 1998

Ilie Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, EDP, București, 1997

Stancu I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Gestiunea de analiză financiară, ed. a II-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000

George Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2008

M. Vuță și G.Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii. Lucrări aplicative și studii de caz, Ed. RolCris, București, 2000

Anexa 1 bilantul firmei