Analiza Echilibrului Financiar al Entitatii Antibiotice S.a

Analiza echilibrului financiar al entității

ANTIBIOTICE S.A. Iași

LUCRARE DE LICENȚĂ

Introducere

În sens general, prin echilibru se înțelege o stabilitate a unei situații, o armonie între elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar implică armonizarea surselor financiare cu nevoile financiare ale întreprinderii.

Prin analiza echilibrului financiar se studiază posibilitățile de constituire a resurselor din rezultatele proprii și din resurse externe. Ea se înscrie și ca obiect de studiu în urmărirea sistemelor echilibrelor economice, financiare, de trezorerie, cauzele modificării lor, efectele și măsurile necesare pentru rechilibrarea lor în scopul asigurării unei eficiențe economice maxime. Echilibrul financiar constituie o premisă dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei în conformitate cu obiectul său de activitate.

Se poate spune că, o întreprindere, analiza situațiilor financiare se întind asupra tuturor elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare ale acestora. Echilibrul exprimă egalitatea sau coincidența între sursele financiare ncesare pentru îndeplinirea obiectivelor și a acțiunilor, și posibilitatea de constituire a acestor resurse din rezultate economice proprii, iar analiza acestuia poate fi realizată utilizând metode de analiză clasice și moderne.

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu analiza echilibrul financiar prin viziunea financiară și funcțională concretizate în bilanțul financiar și funcțional pornind de la cel contabil, analiza ratelor de structură bilanțiere care permit identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului, analiza ratelor de solvabilitate și lichiditate care arată în ce măsură societatea își poate onora obligațiile de plată și nu în ultimul rând aprecierea stării de faliment a societății prin utilizarea unor metode specifice.

În alegerea temei am fost motivată de faptul că, în general conducerea une întreprinderii este direct interesată ca, prin deciziile financiare adoptate, să facă față plăților și să evite falimentul, făcând dovada unui management de calitate orientat spre utlizarea eficientă a resurselor și am vrut să văd dacă se aplică acest principiu și la societatea aleasă ca studiu de caz respectiv Antibiotice S.a.

Lucrarea este structurată pe patru capitole. Primul capitol dezvăluie ideea centrală a echilibrului financiar dezbătută atât din perspectiva financiară cât și din cea funcțională, utilizând definițiile și formulele specifice analizei echilibrului fiananciar.

Capitolul doi este destinat prezentării societății Antibiotice S.a. în speță, obiect de activitate, acționariat și capital social, dar și a evoluției principalilor indicatori de activitate în perioada 2011-2013 ai societății.

Capitolul trei este destinat studiului de caz privind analiza echilibrului financiar la societatea Antibiotice S.a. Această analiză este efectuată în scopul aprecierii calității activității desfășurate în cadrul societății pe o perioadă de trei ani respectiv 2011-2013.

Capitolul patru este destinat prezentării concluziilor desprinse pe baza acestei analize precum și propunerile concrete prin care să se îmbunătățească situația financiară a firmei.

Am ales și am tratat cu mult interes această temă deopotrivă fundamentală, utilă pentru teoria și practica analizei financiare, cu dorința de a aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu.

Cap. 1. ELEMENTE METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ENTITĂȚII

1.1. Noțiunea de echilibru financiar

Cu alte cuvinte „echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile”. El se bazează pe relațiile economice specifice economiei de piață care prin forme, metode și tehnici specifice participă la formarea și repartizarea fondurilor bănești la nivel microeconomic, în scopul realizării proceselor de aprovizionare, producție și desfacere.

Echilibrul financiar al întreprinderii este reprezentat de egalitatea dintre resurse și necesarul de resurse respectiv între venituri și cheltuieli.

Principiul continuității activității, principiu care interesează orice întreprindere, indiferent de stadiul în care se află, nu poate fi susținut decât în condiții de activitate echilibrat. „Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității”.

Doar o activitate profitabilă și o menținere a echilibrului financiar pot duce la o respectare continuă a obiectivului esențial al întreprinderii și anume maximizarea valorii sale patrimoniale.

Echilibrul financiar se realizează pe termene, astfel :

echilibrul pe termen lung, când se compară capitalul permanent cu activele imobilizate (fond de rulment) ;

echilibrul curent, când se compară activele circulante cu obligațiile pe termen scurt (necesarul de fond de rulment) ;

echilibrul pe termen scurt, când se compară fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment (trezoreria).

Estimarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii este dependentă de obiectivele persoanelor interesate de astfel de analize:

„din punct de vedere al intereselor acționarului, se apreciază că echilibrul financiar este respectat dacă rentabilitatea pe care i-o oferă un astfel de plasament, compensează riscul la care se expune. Riscul expus depinde de factorii economici care determină rentabilitatea activelor și de politica de îndatorare practicată de întreprindere.

Pentru acționari, simptomele dezechilibrului apar atunci când nu obțin rentabilitatea fondurilor proprii pe care ei o cer, ținând cont de riscul economic, riscul financiar și riscul de faliment la care se expun.

din punct de vedere al intereselor managerilor firmei, aprecierea echilibrului financiar este legată de obiectivul maximizării valorii întreprinderii, la care se adaugă criterii de flexibilitate financiară, de creștere economică, de autonomie financiară și de putere.

În aceste condiții, cauzele dezechilibrului pot consta, fie în lipsa de flexibilitate financiară, fie în dorința de control sau de apărare a autonomiei financiare ori de maximizarea ratei de creștere economică.

din punct de vedere al intereselor creditorilor firmei, aprecierea echilibrului financiar este legată de obiectivul acestora de a obține rambursarea creanțelor lor și de a primi remunerația cuvenită anterior”.

Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate prin situația firmei respectiv prin prisma riscului de faliment având ca punct culminant, încetarea plăților.

1.2. Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului

Poziția financiară a unei întreprinderi, respectiv capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea, reflectă relațiile dintre resursele economice controlate de întreprindere (activele) și structura de finanțare (datorii și capitaluri proprii), așa cum sunt raportate in bilanț.

Bilanțul a pătruns in lumea teoriei și practicii economice ca un model de sintetizare în expresie bănească, la un moment dat, a relațiilor de echilibru dintre activele și pasivele patrimoniale.

În mod cert „reflectarea echilibrului dintre activele și pasivele patrimoniale este funcția primordială a bilanțului contabil, chiar dacă în decursul timpului s-au conturat diverse alte funcții ale acestuia și s-au conceput diferite variante de modele bilanțiere care s-au cristalizat în diverse teorii ale bilanțului contabil”.

În anumite cărți de specialitate, bilanțul este desemnat prin faptul că „furnizează informații despre situația financiară a întreprinderii și, în special, referitoare la resursele economice pe care ea le controlează, la datorii și la efectele tranzacțiilor, evenimentelor și circumstanțelor susceptibile să modifice resursele și datoriile”.

Echilibrul financiar este analizat atât static, utilizând bilanțul financiar al întreprinderii, cât și dinamic, folosind bilanțul funcțional al întreprinderii.

1.2.1. Bilanțul financiar

Concepția financiară definește activul bilanțului ca un ansamblu de mijloace care pot fi utilizate pentru achitarea datoriilor la scadență, iar pasivul, ca totalitatea datoriilor grupate prin prisma termenelor la care trebuie achitate.

Denumit și bilanț lichiditate–exigibilitate, bilanțul financiar reflectă capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele față de terți. În bilanțul financiar elementele de Activ se găsesc, ca și în bilanțul contabil, la valoarea lor netă.

Analiza lichiditate – exigibilitate are la bază elaborarea confruntării gradului de lichiditate al elementelor de activ cu gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv. „Lichiditatea reprezintă capacitatea unui activ de a se transforma in bani, fără termen, dar și fără pierdere de valoare. Exigibilitatea exprimă însușirea unui pasiv de a deveni scadent la un anumit termen”.

Elaborarea acestui tip de de bilanț specific analizei financiare statice se bazează pe clasificarea elementelor de activ în ordinea srictă a lichidității ( mai mare sau mai mică de un an) și a elementelor de pasiv după exigibilitate (mai mare sau mai mică de un an).

Construcția bilanțului financiar pornește de la elementele conținute în bilanțul contabil, dar necesită două tipuri de prelucrări, cum ar fi:

Prelucrări în vederea indentificării, a utilizărilor și resurselor semnificative de care dispune întreprinderea la data întocmirii balanțului. Aceste prelucrări se referă la:

eliminarea elementelor considerate nonvalori;

includerea în bilanț a unor angajamente și utilizări omise în bilanțul contabil din motive tehnice sau juridice, dar care influențează activitatea întreprinderii;

corectarea valorilor anumitor elemente ale bilanțului contabil, dacă este cazul.

Reclasări ale posturilor din bilanț în vederea aplicării înstrumentelor analizei financiare, obținându-se un bilanț de mari mase financiare:

pentru activ – active cu lichiditate mai mare de un an (activ imobilizat net) și active cu lichiditate sub un an (activ circulant);

pentru pasiv – pasive cu exigibilitate mai mare de un an ( capitaluri permanente) și pasive cu exigibilitate sub un an ( datorii pe termen scurt).

Pregătirea datelor din bilanțul contabil într-o formă adecvată nevoilor de analiză conduce la următoarea configurație a bilanțului financiar prezentată in Tabelul 1.:

Tabelul 1.1. – Bilanțul financiar al întreprinderii

Cele două părți ale bilanțului financiar, elemente de activ în strânsă legătură cu cele de pasiv, reflectă echilibrul financiar pe termen lung, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

Pentru a se menține un anumit echilibru între durata de unei operații de finanțat și durata mijloacelor de finanțat, bilanțul fiananciar pune in corespondență două reguli principale ale finanțării:

nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești vor fi acoperite din capitaluri permanente, respectiv din capitaluri proprii;

nevoile temporare vor fi finanțate din resurse temporare.

O situație de dezechilibru financiar va fi provocată prin nerespectarea regulilor de finanțare.

1.2.2. Bilanțul funcțional

Concepția funcțională a bilanțului răspunde exigențelor unei analize dinamice, deoarece permite investigarea activității pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecăruia în funcționarea întreprinderii, având în vedere că elementele de activ și de pasiv reflectă valori tranzitorii, structuri trecătoare în procesualitatea patrimoniului.

Așadar, prin concepția funcțională, întreprinderea este asociată unei entități economico- financiare, al cărei obiectiv este producerea de bunuri și servicii; în acest scop se exercită un ansamblu de funcții economice: producție, comercializare, repartiție, investiții și finanțare.

Importanța bilanțului funcțional în analiza financiară decurge din faptul că el permite aprecierea stabilității structurii financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete și astfel exprimă interdependența dintre structura financiară și natura activității.

Elaborarea bilanțului funcțional are la bază următoarele principii:

„Activele sunt luate în considerare la valoarea lor brută pentru a pune în evidență decizia inițială;

Conceptul de „activ” fictiv utlizat în versiunea patrimonială nu mai este operațional;

Imobilizările deținute în leasing sunt integrate în bilanțul funcțional, deoarece în această optică se apreciază că imobilizările respective servesc procesului de exploatare precizând că leasingul este o sursă de finanțare care se substituie unui împrumut tradițional;

Cheltuielile ce privesc exercițiile următoare sunt considerate active imobilizate, fiind asimilate unor investiții;

Cheltuielile în avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau în afara exploatării;

Efectele scontate și neajunse la scadență sunt considerate integrate în activ la creanțe, iar în pasiv la creditele curente de trezorerie”.

Bilanțul funcțional se bazează pe principiul continuității activității, ceea ce înseamnă că întreprinderea este într-o situație normală, adică nu este pusă în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activității într-un viitor previzibil.

Spre deosebire de bilanțul financiar, elementele de activ se regăsesc la valoarea lor brută, ceea ce impune efectuarea unei corecții pe elementele de pasiv, în vederea reechilibrării bilanțiere (Active=Datorii+Capitaluri proprii).

Se poate observa că la baza construcției bilanțului funcțional orizontal se află principiul afectării resurselor la utilizări specifice în Tabelul 1.2. exemplificat mai jos:

Tabelul 1.2. – Bilanțul funcțional orizontal al întreprinderi

Odată obținut bilanțul funcțional orizontal, analiza financiară funcțională devine posibilă studiind comparativ masele care îl constituie. Ea se concretizează mai exact în structura utilizărilor și resurselor financiare, pe principiul adecvării lor și presupune o normă de echilibru: resursele financiare disponibile la nivelul întreprinderii pe termen lung, resursele stabile trebuie să acopere utilizările, nevoile financiare stabile.

Ca răspuns adus criticilor bilanțului financiar și bilanțului funcțional, adepții conceptelor mai recente ale teoriei financiare neoclasice au conceput modelul de bilanț “pool de fonds” (pool de fonduri) sau ansamblul de fonduri.

Concepția de echilibru financiar aferentă analizei “pool de fonduri” se bazează pe arbitrajul rentabilitate – risc și presupune o gestiune a datoriei și o concepție specifică a rolului activelor de trezorerie.13

Obiectivul abordării „pool de fonduri” este de a prezenta un bilanț liber de orice afectare, care permite efectuarea inventarierii resurselor și nevoilor și care se pretează unei lecturi pe verticală.

Bilanțul „pool de fonduri” „este construit deasemenea pornind de la stocuri de utilizări și stocuri de resurse evaluate în valori de origine, construcția sa fiind însă diferită de cea a bilanțului funcțional orizontal, în ceea ce privește prezentarea diferită a ansamblului de stocuri, prezentare bazată pe principiul non- afectării resurselor la nevoi specifice”.

Structura bilanțului funcțional potrivit acestei concepții poate fi redată astfel în Tabelul 3:

Tabelul 1.3. – Bilanțul funcțional- concepția „pool de fonduri”

În concluzie, analiza bilanțului poate fi apreciată ca fiind mai mult empirică decât fundamentată teoretic pe principii general-valabile, ea necesitând un sistem integrat de experiență și competență, fiind mai aproape artă decât știință.

1.3. Indicatori ai echilibrului financiar pornind de la bilanțul funcțional și financiar

  Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanțului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment (NFR), din care rezultă Trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform concepțiilor de prezentare a bilanțului: optica financiară și optica funcțională.

1.3.1. Analiza indicatorilor de echilibru din perspectiva financiară

Noțiunea de „fond de rulment rezultă prin punerea în corespondență a lichidității activelor cu exigibilitatea pasivelor, dând ocazia aprecierii pe termen scurt a riscului de nerambursare a abligațiilor, indirect a riscului de faliment”.

Unii analiști financiari afirmă că, atunci când „resusele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești, întreprinderea dispunde de un fond de rulment”. Fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care garantează solvabilitatea întreprinderii.

Fondul de rulment calculat pe baza bilanțului financiar constituie un fond de rulment financiar care poate fi determinat pe două căi:

Pe baza elementelor cu vocație permanentă in bilanțul financiar:

FRF = Capitaluri permanente – Active imobilizate nete

În această situație, fondul de rulment arată surplusul de capital permanent peste valoarea activelor imobilizate utilizat pentru finanțarea activelor circulante.

Pe baza elementelor din partea volatilă a bilanțului financiar:

FRF = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Calculat astfel, fondul de rulment fiananciar exprimă partea activelor circulante nefinanțată din datoriile pe termen scurt.

Deoarece, fondul de rulment este prezentat sub mai multe formulări (brut, economic, străin, propriu, total ), cele mai importante fiind considerate de către analiști financiari sunt:

Fond de rulment propriu ( FRP) se determină prin diferența dintre capitalul propriu și activele imobilizate și care indică gradul de autonomie, de libertate a aprobării deciziilor de investiție privind dezvoltarea întreprinderii.

Fond de rulment străin (FRS) se determină ca diferență între fondul de rulment net și fondul de rulment propriu și administrează plățile în avans de la parteneri sau împrumutate de la bănci. Acest indicator reflectă participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante.

Factorii care înfluențează nivelul și evoluția fondului de rulment sunt:

„Factorii de creștere a fondului de rulment:

Creșterea capitalurilor permanente, prin noi aporturi, acumularea rezervelor, sporirea provizioanelor, repartizări din profit, primirea de subvenții;

Scăderea valorii activelor imobilizate prin amortizare sau vânzări de active imobilizate.

Factorii de diminuare a fondului de rulment:

Scăderea capitalurilor permanente prin scăderea capitalurilor proprii sau prin restituirea împrumuturilor pe termen mediu și lung;

Creșterea de active imobilizate prin investiții sau prin reevaluare”.

Concepția financiară pune în evidență faptul că „fondul de rulment în sine nu este suficient pentru a fundamenta o decizie de finanțare. El trebuie pus în relație cu necesarul de fond de rulment ( NFR ), care evidențiază echilibrul financiar pe termen scurt dintre alocările ciclice în stocuri și creanțe și sursele ciclice rezultate din decalajele de plăți către terți”.

NFR = ( STOCURI + CREANȚE ) – DATORII DE EXPLOATARE

Mărimea pozitivă a acestui indicator poate fi desprinsă din creșterile economice dar și din cauza unei încetiniri a rotației stocurilor și creanțelor în raport cu cifra de afaceri.

Mărimea negativă necesarului de fond de rulment poate scoate în evidență fie un surplus de surse temporare în urma accelerării rotației activelor circulante, fie o stagnare a aprovizionărilor.

Necesarul de fond de rulment este diferit de la un sector de activitate la altul influențat fiind de o multitudine de factori cum ar fi: „lungimea ciclului de exploatare, decalajele de plată în relațiile cu furnizorii și clienții, rotația stocurilor”.

Analiza lichiditate exigibilitate își continuă abordarea prin comparația dintre FR și NFR care în urma ecuației de scădere între aceștia rezultă trezoreria netă ( TN ).

TN = FR – NFR

Trezoreria refectă imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt rezultate în urma încasărilor și plăților. Existența unei trezorerii nete în cadrul mai multor exerciții succesive determină succesul întreprinderii în viața economică și întărirea poziției ei pe piață.

Înregistrarea unei valori pozitive poate stabili o rentabilitate economică ridicată și o plasare rentabilă a disponibiliăților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață.

Înregistrarea unei valori negative, reflectă un dezechilibru financiar ceea ce înseamnă că fondul de rulment nu poate asigura în totalitate necesarul fondului de rulment și se apelează la creditele pe termen scurt prin obținerea celui mai mic cost de procurare a acestora prin negociere.

Evoluția trezoreriei de la un exercițiu la altul a dat naștere unui indicator denumit fux net de trezorerie (cash – flow) și potrivit căruia variația trezoreriei nete se exprimă astfel:

TN = TN1 – TN0

unde:

TN = variația trezoreriei nete

TN1 = TN la sfârșitul exercițiului

TN0 = TN la începutul exercițiului

1.3.3. Analiza indicatorilor din perspectiva funcțională

În concepția funcțională fondul de rulment îl putem regăsi sub forma „fond de rulment net global” și reprezintă acea parte a resurselor aciclice alocată pentru finanțarea activelor ciclice. El poate fi calculat sub următoarele forme:

FRNG = RESURSE STABILE – UTILIZĂRI STABILE

Această ecuație exprimă surplusul resurselor stabile în raport cu utilizările stabile.

FRGN = ACTIVE ACICLICE – DATORII DE FUNCȚIONARE

Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare

Active circulante în afara exploatării – Datorii din fara exploatării

Trezoria de Activ – Trezoreria de Pasiv

Această ecuație refectă mărimea nevoilor ciclice și de trezorerie rămasă nefinanțată de resursele ciclice și de trezorerie.

Sunt considerate unele probleme care pot creea o stare de insuficiență a fondului de rulment net global cum ar fi: încasarea de creanțe cu întârziere, clienți falimentari, furnizori care cer plata la termen sau regresul activității.

Creșterea fondului de rulment net global se poate realiza prin următoarele metode: creșterea capitalului social prin aport sau prin încorporarea de rezerve, diminuarea unor active fără valoare, etc.

Conform concepției funcționale, necesarul de fond de rulment „constituie suma necesară finanțării dacalajelor în ttimp dintre fluxurile reale și fluxurile de trezorerie legate de activitatea de exploatare” astfel:

NFR = NFRE + NFRAE

unde:

NFRE = Nevoia de fond de rulment din exploatare

NFRAE = Nevoia de fond de rulment din afata exploatării

La rândul lor acești indicatori se calculează astfel:

NFRE = Active ciclice din exploatare – Resurse ciclice din exploatare

Necesarul de fond de rulment din exploatare exprimă acea parte a activelor ciclice de exploatare care nu este acoperită prin resurse și care necesită finanțare din resursele durabile ale întreprinderii.

NFRAE = Active ciclice din afara exploatării – Resurse ciclice din afara exploatării

Necesarul de fond din afara exploatării corespunde acelor active utilizate în ciclul din afara exploatării, care nu sunt finanațate cu resurse ciclice și care trebuie acoperite din capitaluri permanente.

În final pentru evidențierea stării de ecchilibru funcțional la nivelul firmei, se poate determina trezoreria netă ( TN) ca diferență între fondul de rulment net global și necesarul de fond de rulment:

TN = FRGN – NFR

Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acesteia, a existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a altor valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.

„Nivelul trezoreriei permite crearea un flux de creșteri și scăderi datorită unor elemente diferite și temporar a unor niveluri anormale datorită unor fluxuri excepționale”.

Pentru a nu suporta costuri mari de finanțare și nici de oportunitate, obiectivul ideal ar fi acela în care trezoreria să înregistreze un sold zero. Dacă întreprinderea recurge la finanțare prin credite bancare pe termen scurt poate aduce în defavoarea sa un dezechilibru funcțional care poate reprezenta semne de alarmă pentru managerii întreprinderii.

1.4. Rate de structură bilanțieră

Ratele de structură patrimonială stabilesc ponderea unui post sau grupe de posturi de activ sau de pasiv în totalul bilanțului exprimate în procente. Analiza acestor rate stabilesc caracteristicile majore ale structurii bilanțului și oferă date cu privire la evoluțiile cele mai semnificative în timp ale acestora.

1.4.1. Analiza ratelor de structură ale Activului

Ratele de structură ale Activului „reflectă aspecte privind destinația economică a capitalurilor întreprinderii, apartenența sectorială, natura activității, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura Activului ca urmare a schimbărilor conjuncturale”.

În sistemul ratelor de structură a activului cele mai utilizate și recomandate în literatura de specialitate sunt:

Rata activelor imobilizate calculată ca raport între activele imobilizate și totalul bilanțului, măsoară ponderea, în totalul activului, a elementelor patrimoniale aflate în mod permanent la dispoziția întreprinderii, reflectând și gradul de de investire a capitalului în întreprindere.

rAI = 100

Datorită faptului că, componentele imobilizărilor are un conținut diferit se recomandă determinarea unor rate complementare:

Rata imobilizărilor corporale ( rIC ) arată ponderea valorii activelor coroprale în total active:

rIC

Rata indică și flexibilitatea întreprinderii în raport cu schimbările cerințelor pieței sau a tehnologiilor, capacitatea de a rezista în cazul unei crize. Chiar și pentru întreprinderile din același sector de activitate, rata imobilizărilor corporale ia valori diferite, depinzând de opțiunile strategice ale fiecăruia, de politica de dezvoltare, de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea.

Rata imobilizărilor financiare ( rif ) arată ponderea activelor financiare permanente în total active, exprimând relația financiară pe care întreprinderea analizată și-a stabilit-o cu alte unități , în special cu ocazia operațiilor de creștere externă prin participații sau investiții de capital.

rif

Rata imoblizărilor necorporale arată ponderea valorii activelor intangibile în total active, calculată pentru întreprinderile mari care au înregistrate în bilanț cheltuieli cu cercetarea- dezvoltarea, cheltuieli cu emiterea și vânzarea de acțiuni, obligațiuni, brevete, licențe, programe informatice.

rin 100

Rata activelor circulante (rAc ) arată ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter critic în totalul patrimoniului

rAc

Ca și în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operațional se recomandă determinarea unor rate analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanțelor comerciale, rata disponibilităților și plasamentelor.

Rata stocurilor ( rs ) arată ponderea activelor circulante mai puțin lichide în total active:

rs

Înterpretarea în timp a stocurilor se face prin corelarea cu nivelul activității, având ca justificată creșterea stocurilor, doar dacă are loc creșterea volumului de activitate (accelerarea vitezei de rotație a stocurilor) : ICA IS ( unde ICA este indicele cifrei de afaceri și IS este indicele stocurilor).

Încetinirea vitezei de rotație a stocurilor se apreciază negativ datorită dificultăților de transformare în lichidități, cu aspecte negative asupra solvabilității întreprinderii.

Rata creanțelor comerciale ( rcr ) arată ponderea creanțelor în active totale:

rcr

Mărimea acestei rate este determinată de domeniul de activitate, de natura clienților și de termenele de plată pe care întreprinderea le acordă clienților săi. Pentru evidențierea unor aspecte analitice cu implicații asupra echilibrului unei firme, este necesară o analiză mai aprofundată a creanțelor în funcție de: natura creanțelor, certitudinea realizării și termenul de realizare.

Rata disponibilităților bănești și investițiilor financiare pe termen scurt (rata activelor de trezorerie).

Această rată poate fi calculată prin însumarea a două rate distincte: rata disponibilităților și rata investițiilor financiare pe termen scurt:

rdp =

rd rifts

Analiza acestei rate trebuie realizată cu mult spirit de observație, deoarece informațiile furnizate pot fi incorecte, mărimea disponibilităților putând avea o dublă semnificație: o valoare crescută a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă pentru întreprindere din punct de vedere a echilibrului financiar, dar poate însemna și faptul că întreprinderea deține unele resurse ineficient utilizate.

1.4.2. Ratele de structură ale Pasivului

Ratele de structură ale pasivului, furnizează informații cu privire la structura resurselor ( proprii, împrumutate, atrase) și la termenele de exigibilitate a acestora ( lung, mediu și scurt).

Principalele rate privind structura pasivului sunt:

Rata stabilității financiare ( rsf ) sau rata finanțării permanente arată ponderea deținută de capitalul permanent de care întreprinderea dispune în mod stabil în patrimoniul total:

rsf ,

unde:

Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu și lung

Pentru o întreprindere, se consideră ca valoarea aceste rate să fie în jur de 66%. Acest prag este însă pur orientativ, valoarea ratei putând varia în funcție de natura activității, de structura concurentțială a sectorului în care firma își desfășoară activitatea și de maturitatea activității analizate.

Rata autonomiei financiare poate fi calculată în două moduri:

Rata autonomiei financiare globale ( rafg ) care indică proporția din patrimoniul întreprinderii finanțată pe baza surselor proprii, exprimând gradul de independență financiară a întreprinderii.

rafg =

Din cauza condițiilor diferite de desfășurare a activității întreprinderilor, este dificil de stabilit o mărime de referință a acestei rate, însă este indicat de specialiști ca satisfăcătoare pentru echilibru finanaciar: rafg > 1/3 ( > 33%).

Rata autonomiei financiare la termen ( rfat ) este mai eficientă decât precedenta doarece poate aprecia cu exactitate, prin luarea în considerarea structurii capitalului permanent și arată gradul de independență finanaciară a unității pe termen lung.

(1) raft =

Rata reflectă proporția în care capitalurile proprii participă la formarea capitalului permanent, iar pentru o autonomie fiananciară pozitivă, capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent.

(2) raft =

În acest caz rata îndică măsura în care capitalurile proprii pot acoperi datoriile pe termen mediu și lung. Pe baza acestei relații, autonomia este asigurată atunci când capitalul propriu este egal cu datoriile la termen.

Rata de îndatorare „reflectă dependența financiară a întreprinderii și gradul de risc al politicii sale financiare”. Această rată poate fi calculată în mai multe moduri:

Rata de îndatorare globală ( rîg ) măsoară ponderea datoriilor în totalul surselor de finanțare:

rîg =

Această rată este indicată a fi subunitară ( <66% ), restul până la 100% reprezentând o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei fiananciare.

Rata de îndatorare la termen ( rît ) se poate determina prin relațiile:

(1) rît =

Această rată indică proporția în care datoriile pe termen mediu și lung participă la formarea capitalurile permanente, valoarea ratei fiind considerată acceptabilă < 50%.

(2) rît =

Această rată indică raportul în care se află datoriile pe termen lung față de capitalurile proprii și are o interpretare în teoria și practica economică deoarece evidențiază măsura în care întreprinderea recurge la așa- zisul „efect de levier”. De asemenea, indică și capacitatea de îndatorare a întreprinderii care este saturată în momentul în care se apropie de 100.

1.5. Ratele de lichiditate și solvabilitate

În termeni de echilibru financiar „lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a- și acoperi obligațiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante”. Ratele specifice lichidității sunt:

Rata lichidității curente sau generale (rlc ) indică capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt, prin transformarea tuturor activelor circulante în lichidități și se calculează ca un raport între activele circulante și ansamblul datoriilor scadente sub un an ( pasive curente), conform relației:

rlc =

În mod normal, această rată trebuie să fie mai mare decât 100 ( Rlc ), ceea ce semnifică existența unui fond de rulment.

Trebuie evitată o evoluție de scădere a lichidității, deoarece se apreciază ca o activitate în declin a întreprinderii, fapt ce îi pune pe gânduri pe creditori în ceea ce privește acordarea unui împrumut.

Rata lichidității rapide (rlr) exprimă faptul că rezerva de stocuri conservată de firmă poate prezenta un grad insuficient de lichiditate în cazul unor nevoi urgente. Rata lichidității rapide se mai numește rata trezoreriei, rata rapidă sau „testul acid” și se calculează în două moduri:

rlr = sau rlc =

Mărimea optimă pentru această rată se situează între 0,8 și 1, fiind necesară interpretarea cu prudență a mărimii acesteia prin luarea în calcul a unor indicatori privind corelația dintre viteza de rotație a creanțelor și furnizorilor și structura creanțelor ( număr de clienți, ponderea lor în totalul creanțelor).

Rata lichidității imediate ( rli ), numită și rata „cash” asigură interfața elementelor celor mai lichide ale activului cu obligațiile pe termen scurt:

rli =

Pentru desfășurarea în condiții normale de funcționare a activității întreprinderii, se apreciază ca valoarea lichidității să fie mai mare de 0,382.

Solvabilitatea „exprimă posibilitatea unui debitor de a dispune de suficiente bunuri în patrimoniul său pentru a fi în măsură să își plătească datoriile față de terți”. În funcție de nivelul la care se consideră datoriile, pot fi construite mai multe rate:

Rata solvabilității globale sau generale ( rsg ) care arată în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii în situație de faliment:

rsg =

Se apreciază ca mărimea ratei să fie încadrată în intervalul 3 – 4 deoarece, în caz de lichidare a întreprinderii, valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile.

Rata solvabilității patrimoniale ( rsp ) exprimă gradul în care capitalul social ( CS ) asigură acoperirea obligațiilor de plată pe termen lung ( Itml). Se apreciază ca valoarea acestei rate să în intervalul 0,4 – 0,6, limita minimă fiind de 0,3.

rsp =

Rata solvabilității financiare ( rsol f ) arată măsura în care datoriile financiare totale pot fi acoperite de activul total.

rsol f =

Se consideră ca valoarea acestei rate să fie mai mare de 2, iar dacă se clasează sub această valoare există pericolul incapacității de plată.

Capacitatea de rambursare a datoriior ( Crd ) exprimă măsura în care datoriile întreprinderii pot fi acoperite din resursele potențiale și efective din autofinanțare, valoarea optimă fiind 1 iar valoarea minimă 0,33.

Crd =

Rata de acoperire a serviciului datoriei ( rsd ) exprimă măsura în care întreprinderea acoperă rata creditelor pe termen mediu și lung, inclusiv dobânda aferentă, din profitul net și amortizare. Nivelul normal al ratei este considerat în jur de 3, mărimea minimă fiind 2.

rsd =

Rata de acoperire a dobânzilor ( rad ) exprimă măsura în care veniturile pot scădea fără să apară probleme financiare pentru întreprindere de tipul incapacității de plată. Valoarea acestei rate trebuie să fie mai mare de 2, deoarece întreprinderea are o marjă mică de siguranță în acoperirea cheltuielilor cu dobânzile; orice împrumut nou poate creea dificultăți in viitor și de aceea nu trebuie să se mai recurgă la finanțarea activității prin credite.

rad =

Cap.2. PREZENTAREA SOCIETĂȚII ANTIBIOTICE S.A.

2.1. Descrierea societății

Societatea comercială Antibiotice S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Sediul societății este în România, localitatea Iași, strada Valea Lupului nr. 1, județul Iași.

Antibiotice S.A. a fost înființată în data de 15.02.1991 preluând patrimoniul fostei Întreprinderi de Antibiotice Iași (conform HG nr. 1200 din 12 noiembrie 1990) înființată în anul 1955 ca fiind prima companie farmaceutică din România și din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander Fleming.

La acea dată, compania purta numele de Fabrica Chimica nr. 2 Iași. Patru ani mai tarziu, intră în funcțiune secția de fabricație a streptomicinei și începea producția de unguente, creme și supozitoare.

Din 14 aprilie 1992, acțiunile Antibiotice (simbol ATB) sunt tranzacționate la categoria I a Bursei de Valori din București; Compania implementează un sistem performant de asigurare a calității ce implică controlul strict al proceselor de fabricație.

Între anii 1993-1997 –  se fac investiții majore de peste opt milioane de euro în scopul retehnologizării și achiziției de echipamente moderne și competitive. Antibiotice urcă în topul primilor cinci producători mondiali de penicilină și derivați de penicilină.

Astfel, in 1999, Antibiotice devine primul producător din România care este certificat Good Manufacturing Practice (GMP) pentru fluxul de pulberi pentru medicamente injectabile. Evoluția financiară ascendentă a determinat ca firma să înregistreze o performanță notabilă: cotarea la Bursa de Valori din București.

Fluxul de producție a Nistatinei obține autorizarea FDA în anul 2002, ceea ce permite exportul acestei substanțe active în Statele Unite ale Americii. Antibiotice se poziționează ca producător de top la nivel mondial, iar Nistatina devine cel mai important produs destinat exportului.

Fluxul de fabricație a penicilinelor sub formă de pulberi sterile injectabile obține autorizarea FDA în anul 2011, ceea ce permite extinderea exportului pentru aceste produse pe piața SUA și alte piețe externe lansând totodată primele produse din clasa sistem nervos central (SNC, iar în anul 2012 Antibiotice intră pe piața medicamentelor oncologice.

2.2. Capital social, acționariat

În anul 2012, capitalul social al firmei subscris și vărsat a fost de 56.800.710 lei reprezentat de 568.007.100 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1000 lei / acțiune.

Antibiotice are o structură puternică a acționariatului, având ca acționar majoritar Ministerul Sănătății. Structura acționariatului firmei la data de 23 octombrie 2013 (ultima bază de date din anul 2013, pe care o deține Antibiotice Iași) este următoarea:

Figura 2.1. – Structura acționariatului Antibiotice S.A. la data de 23.10.2013

În figura de mai sus se poate observa că cel ce deține cel mai mult din acțiunile societății Antibiotice S.A. este Ministerul Sănătății în proporție de 53%, urmat de alți acționari în proporție de 36% și nu în ultimul rând S.IF. Oltenia cu un procent de 11%.

2.3. Obiectul de activitate

Obiectul de activitate principal al firmei Antibiotice S.A. este fabricarea produselor farmaceutice de bază.

Portofoliul de produse al firmei Antibiotice cuprinde:

peste 140 de medicamente de uz uman din 12 arii terapeutice dezvoltate în acord cu tendințele actuale;

substanțe active (Nistatina) – unic producător;

medicamente de uz veterinar;

biofertilizatori (Azotofertil® si Ecofertil®).

Medicamentele marca Antibiotice sunt produse atât pe capacitățile proprii de fabricație, cât și pe fluxuri ale companiilor partenere in 5 forme farmaceutice:

pulberi sterile injectabile;

capsule;

comprimate;

produse topice (unguente, geluri, creme);

supozitoare.

În ceea ce privește oferta de produse și ponderea lor în cifra de afaceri, în perioada de analiză 2011-2013, aceasta este prezentată în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. – Oferta de produse

Se observă în tabelul de mai sus că, medicamentele sub formă de capsule sunt cele mai căutate, având cea mai mare pondere în cifra de afaceri pe toată perioada analizată.

Prezentă cu medicamente din 12 clase terapeutice, societatea Antibiotice se diferențiază pe piața internă, ca fiind principalul producător de medicamente antiinfecțioase și singurul producător de substanțe active obținute prin biosinteză respectiv Nistatina.

2.4. Piața firmei Antibiotice

Piața internă este într-o continuă schimbare, modificări importante intervenind periodic în sistemul de organizare a distribuției, consumatorii finali rămânând rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și Ministerul Agriculturii, aproximativ 10% din producția de antibiotice pretându-se sistemului de comercializare cu amănuntul prin farmacii..

Pe piața internă, vânzările de produse se fac direct prin distribuitori autorizați pentru produse de uz uman și distribuitori pentru produse de uz veterinar. În ceea ce privește distribuția pe această piață, este acoperită de firma „Pharma” Iași, care împreună cu alte depozite farmaceutice, comercializează în prezent întreaga gamă de medicamente produsă de societatea Antibiotoce S.A. Iași.

În contextul preocupării privind recunoașterea brandului Antibiotice în piața farmaceutică internațională, compania și-a continuat activitatea de promovare activă pe piețele externe, atât direct, prin participarea la evenimente internaționale de profil, cât și indirect prin sprijinirea acțiunilor de marketing derulate de către partenerii locali din țările de destinație. Rezultatul a fost creșterea exporturilor directe, care au ajuns la o pondere de 57% din totalul exporturilor de substanță activă (Nistatină) și restul de 43% de produse finite ale companiei.

Pe piața externă, s-a reușit în ultimii ani să se livreze circa 30-40% din cifra de afaceri totală. Vânzarea medicamentelor produse de societatea Antibiotice pe această piață se face prin:

intermediari: Romferchim S.A. București – 40%;

cu contracte directe prin Compartimentul Import Export – 60%.

Principalii clienți ai societății Antibiotice S.A. sunt prezentați în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2. – Principalii clienți

Portofoliul de produse marca Antibiotice, se adresează în principal populației din România, o populație caracterizată prin rata ridicată de îmbătrânire, afecțiuni multipe (cele mai multe fiind cronice – boli cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos, diabet și cancer) și nu în ultimul rând populației cu venituri medii și scăzute, dar și celor de pe piața externă.

Calitatea produselor Antibiotice este atestată de principalele forme de certificare: Good Manufacturing Practice (GMP) pentru toate cele 8 fluxuri de fabricație, Certificatul de Conformitate cu Farmacopeea Europeană și aprobarea Food and Drog Administration pentru piețele externe ale Statelor Unite și ale Canadei. Obținerea acestor certificate pe piețele internaționale a însemnat un plus pentru societatea Antibiotice în dezvoltarea solidă pe piața externă.

Pentru desfășurarea normală a procesului de producție, societatea se aprovizionează cu materii prime și materiale din țară și din import. Materiile prime și materialele procurate din țară și livrate de furnizori sunt următoarele prezentate în tabelul 2.4. :

Tabelul 2.3. – Principalii furnizori ai firmei Antibiotice S.A.

În 2012 a fost menținut contractul cu un operator economic autorizat care a colectat și valorificat, în numele companiei 350.000 kg de sticlă, 214.000 kg de hârtie și carton, 49.750 kg de materiale plastice și 30.910 kg de metale (aluminiu).

În procesul de producție, Antibiotice achiziționează în special substanțe active utilizate pentru fabricarea produselor antiinfecțioase în special de pe piața externă, țările exportatoare fiind foarte numeroase evidențiate în Figura 2.2. :

Figura 2.2. Ponderea pe țări în totalul achizițiilor firmei Antibiotice în anul 2012

Observăm în figura de mai sus, faptul că firma Antibiotice S.A. se aprovizionează cel mai mult din Italia, China și India.

Continând strategia firmei din ultimii ani de a se axa pe consolidarea poziției ca principal producător de antiinfecțioase pe piața internă, politicile comerciale și de promovare în anul 2013, au fost orientate spre valorificarea portofoliului de medicamente nou asimilat în portofoliu. Fiind și singurul producător de antiinfecțioase, firma Antibiotice S.A. este mereu în atenția concurenților care produc medicamente similare dar sub o altă denumire, pentru a o discredita în fața consumatorilor pe bază de plângeri făcute către Ministerul Sănătății, precum că medicamentele nu sunt de calitate și agită spiritele pe piața farmaceutică.

Principalii concurenți ai firmei Antibiotice S.A. sunt:

GSK

NOVARTIS

ZENTIVA SA

B.BRAUN PHARMACEUTICALS SA

PANSIPROD MEDICAL SRL

BIOFARM SA

GALENIC FARM PRODIMPEX SRL

HYPERION SA

Cota relativă de piață = = 29,98 % deține firma Antibiotice S.A.

Conform unui studiu realizat de Cegedium România numit „Pharma și Hospital Report”, considerat o referință în analiza pieței farmaceutice din România, firma Antibiotice S.A. este plasată, în funcție de volumul vânzărilor, pe locul 11 în ierarhia principalelor firme pe piața românească la sfârșitul anului 2013, cu o cotă de piață de 2,52% fiind singura prezentă în top 20 dintre emitenții autohtoni de profil listați la B.V.B.

În continuare voi prezenta principalii indicatori de activitate ai firmei ANTIBIOTICE S.A. în perioada 2011-2013, calculați pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere, astfel:

Tabelul 2.4. – Indicatori de activitate Antibiotice în perioada 2011-2013

Notă: (*) Diferența la active a fost corectată cu rata inflației respectiv indicele de consum.

Din analiza indicatorilor de performanță pe baza contului de profit și pierdere (ANEXA 2) în perioada analizată 2011-2013, se desprind următoarele evoluții din figura 2.3.

Figura 2.3. – Evoluția CA, RE, VA în perioada 2011- 2013

Așa cum se poate observa în figura de mai sus cifra de afaceri urmează o evoluție ascendentă în perioada analizată, respectiv cu aproximativ 5% în 2012 față de 2011, însă nu pot spune același lucru despre anul 2013, când cifra de afaceri înregistrează o ușoară creștere de aprozimativ 1% față de anul 2012, ceea ce pentru companie este o situație favorabilă la modul general, evoluție datorată efortului susținut al întregii societăți pentru consolidarea afacerii și a exporturilor externe.

Valoarea adăugată înregistrează o tendință de creștere în anul 2012 cu aproximativ 40% față de anul 2011, fapt repetitiv și pentru anul 2013 față de anul 2012, creștere înfluențată în mod semnificativ de valoarea consumurilor intermediare de la terți.

Rezultatul exploatării, indicator ce caracterizează performanțele activității de exploatare, înregistrează o evoluție în creștere în perioada analizată respectiv în anul 2012 față de anul 2011 o creștere de aproximativ 35%, un aspect favorabil pentru societatea analizată, însă în anul 2013 rezultatul din exploatare crește doar cu 18%, datorat în mod special de creșterea cheltuielilor din exploatare.

Producția exercițiului înregistrează aceeași evoluție ca și cifra de afaceri, creșterea sa în perioada analizată, fiind determinată, în principal, de creșterea producției vândute.

În figura de mai jos (Figura 2.4. ) am evidențiat structura activelor totale, datoriilor totale și a capitalurilor proprii în perioada 2011-2013, astfel:

Figura 2.4. – Evoluția Activelor totale, Datoriilor și a capitalurilor proprii în perioada 2011-2013

În figura de mai sus, se observă o creștere a activelor totale în primii doi ani de analiză, 2012 comparativ cu 2011 respectiv cu 65.307.436 lei datorată faptului că societatea a efectuat anumite investiții.

Datoriile totale au avut o evoluție ascendentă, maximul de datorii înregistrându-se în 2012 de 167.769.395 lei, o creștere față de anul 2011 în proporție de 10 puncte procentuale, sume ce sunt datorate instituțiilor de credit și nu numai, însă nu pot spune același lucru despre anul 2013 în comparație cu anul 2012, când datoriile totale au scăzut cu aproximativ 5 puncte procentuale, o situație favorabilă pentru societate, în sensul că a reușit să își respecte obligațiile față de furnizori mai repede față de anul 2012.

În ceea ce privesc capitalurile proprii, se evidențiază o creștere în 2012 față de anul 2011 de 59.490.124 lei și în anul 2013 față de anul 2012 o creștere de 2.102.825, ceea ce evidențiază o situație favorabilă pentru societatea analizată deoarece asociații au vrut să reînvestească profitul obținut pentru o situație mai bună a societății.

Evoluția salariaților în perioada analizată, este reflectată în figura 2.5.

Figura 2.5. Evoluția salariaților în cadrul Antibiotice în perioada 2011-2013

Remarcăm în figura de mai sus faptul că, Antibiotice a decis alăturarea în echipa sa, a 15 noi salariați cu studii superioare în anul 2012, reprezentând o creștere cu 1% a ponderii salariaților cu pregătire superioară la nivelul întregii structuri de personal. Conjugată pe direcțiile de recrutare, selecție, perfecționare și motivare continuă a personalului, firma a determinat obținerea în 2012 a unei productivități a muncii de 215.829 lei / pe angajat, în creștere cu 3,34% față de 2011, când același indicator a fost de 208.844 lei / pe angajat, creștere înfluențată în mod semnificativ de creșterea cifrei de afaceri și a numărului de salariați.

Evoluția ratelor de rentabilitate economică, comercială și financiară este prezentată în figura 2.6.

Figura 2.6. – Evoluția ratelor financiare în cadrul Antibiotice în perioada 2011-2013

În figura de mai sus remarcăm faptul că, rata rentabilității financiare înregistrează o creștere de 0,74 puncte procentuale în 2012 față de 2011 respectiv 0,50 puncte procentuale în anul 2013 față de anul 2012. Cei interesați să cunoască această rată sunt acționarii, creditorii, investitorii, managementul firmei pentru a vedea evoluția firmei.

Rata rentabilității comerciale reflectă o creștere de 3 puncte procentuale în anul 2012 față de anul 2011 și respectiv 2 puncte procentuale în anul 2013 față de anul 2012.

Cap. 3. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA ANTIBIOTICE IAȘI S.A.

În acest capitol îmi propun să verific dacă această societate îndeplinește ecuația de echilibru financiar atât pe baza bilanțului financiar cât și pe baza bilanțului funcțional.

Pentru început voi transforma bilanțul contabil (prezentat în ANEXA nr. 1) aferent celor trei ani de analiză în bilanț financiar și funcțional, voi calcula ratele specifice maselor bilanțiere, apoi indicatorii specifici echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar și funcțional, pentru a putea urmări situația financiară a societății și măsurile aferente îmbunătățirii acesteia, ratele de lichiditate și solvabilitate și nu în ultimul rând voi utiliza o baterie de rate combinate în vederea aprecierii riscului de faliment la societatea analizată.

3.1. Analiza indicatorilor de echilibru pe baza bilanțului financiar

Utilizarea bilanțului financiar pentru analiza financiară satisface în primul rând creditorii, care urmăresc lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii, și acționarii, care urmăresc nivelul activului net contabil.

Pentru întocmirea bilanțului financiar am procedat la reașezarea posturilor de activ în funcție de lichiditate și de pasiv, în funcție de exigibilitate fără a efectua reevaluarea activelor, încorporarea imobilizărilor deținute în leasing sau a efectelor scontate neajunse la scadență pentru păstrarea valorilor înscrise în bilanțul contabil.

Corecțiile efectuate se referă la majorarea creanțelor prin adăugarea cheltuielilor înregistrate în avans, precum și la eliminarea diferențelor de conversie activ și pasiv din vechiul format de bilanț, prin trecerea acestora asupra capitalurilor proprii respectiv provizioanele și veniturile înregistrate în avans.

Pe baza corecțiilor efectuate asupra bilanțului contabil, structura bilanțului financiar este prezentată în tabelul 3.1 astfel:

Tabelul 3.1. – Structura bilanțului financiar 2011-2013

Pe baza bilanțului financiar corectat din tabelul de mai sus am calculat ratele de structură ale activului în tabelul 3.2. ținând cont că, la creanțe au fost adăugate suma cheltuielilor în avans, așa cum prevede bilanțul financiar corectat, astfel:

Tabelul 3.2. – Ratele de structură ale activului

Din analiza ratelor de structură ale activului prezentate și calculate în tabelul de mai sus, observăm că rata activelor imobilizate înregistrează o creștere în anul 2012 față de 2011, ceea ce semnifică o creștere a ponderii activelor imobilizate în total activ, însă în anul 2013 rata activelor imobilizate scade cu 1,09 puncte procentuale datorită scăderii activelor imobilizate față de 2012 cu 6.637.052 mil. lei.

Dintre ratele analitice, rata imobilizărilor necorporale și rata imobilizărilor financiare înregistrează valori nesemnificative, sub 1% în anii 2011 și 2012, în timp ce în anul 2013 valoarea ratei atinge apogeul de 1,20% datorită creșterii imoblizărilor necorporale față de anii precedenți.

În ceea ce privesc activele circulante se observă că ponderea cea mai mare în componența sa o dețin creanțele pe întreaga perioadă analizată, apogeul fiind atins în anul 2011, urmate de stocuri care sunt în creștere de la un an la altul, însă în ceea ce privesc disponibilitățile bănești, ponderea lor au înregistrat o scădere în totalul activelor circulante respectiv în total activ.

Figura 3.1. – Evoluția ratelor de structură ale activului

În continuare voi calcula ratele de structură ale pasivului pe baza bilanțului financiar prezentate în tabelul nr. 3.3., ținînd cont că, capitalurile proprii au fost modificate cu suma provizioanelor și a veniturilor în avans, astfel:

Tabelul 3.3. – Ratele de structură ale pasivului

În tabelul de mai sus obsevăm că, rata stabilității financiare înregistrează o tendință de creștere în perioada analizată, ca urmare a evoluției ascendente a capitalului permanent într-un ritm inferior creșterii pasivului total, situându-se peste valoarea considerată normală de 66%.

Rata autonomiei financiare globale reflectă un grad ridicat de autonomie financiară al firmei pe întreaga perioadă analizată. Astfel, în condițiile în care sursele proprii ar trebui să constituie cel puțin 50% din pasivul unei întreprinderi pentru ca situația acesteia să fie satisfăcătoare din punctul de vedere al autonomiei financiare, în cazul societății Antibiotice S.A. ele depășesc 95%.

În lipsa datoriilor pe termen mediu și lung în anul 2011, firma dispune de o autonomie financiară la termen de 100%. Corespunzător, rata îndatorării la termen este nulă pe întreg anul 2011. De fapt, după cum se poate observa din tabelul de mai sus, indicatorii aferenți gradului de îndatorare confirmă observațiile făcute mai sus cu privire la autonomia financiară. În anul 2012, rata autonomiei financiare la termen este de 99,74% rezultată din faptul că firma înregistrează împrumuturi pe termen mediu și lung în valoare de 918.438 mii lei.

Rata îndatorării globale cât și rata îndatorării la termen înregistrează tendințe de scădere în perioada analizată, semnificând o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

Figura 3.2. – Evoluția ratelor de structură ale pasivului

În concluzie, la nivelul întregii perioade, structura pasivului este dominată de capitalurile permanente, care reprezintă aproximativ 89% din totalul surselor de finanțare. Acest fapt are implicații semnificative asupra echilibrului financiar, cu atât mai mult cu cât capitalurile permanente sunt constituite exclusiv pe seama capitalurilor proprii.

În continuare voi prezenta indicatorii echilibrului financiar calculați pe baza bilanțului financiar corectat ( Tabelul 3.1.) aferent celor trei ani de analiză, astfel :

Tabelul 3.4. – Indicatorii echilibrului financiar

Observăm că, pe baza calculelor de mai sus, fondul de rulment este unul pozitiv înregistrând un trend în accensiune în perioada analizată, mai exact reprezintă excedentul de resurse permanente care asigură finanțarea activelor circulante.

Deoarece în anul 2011, întreprinderea nu a contractat împrumuturi pe termen mediu și lung, fondul de rulment propriu înregistrează aceleași valori ca și fondul de rulment net, ceea nu putem spune despre anul 2012 când acesta înregistrează împrumuturi pe termen mediu și lung în valoare de 918.438 lei. În anul 2013 remarcăm faptul că firma înregistrează împrumuturi pe termen mediu și lung în valoare de 17.448.292 mil. Lei.

Necesarul de fond de rulment este pozitiv și înregistrează pe întreaga perioadă analizată, respectiv anii 2011 – 2013, un trend ascendent, ceea ce înseamnă că, există un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibil de mobilizat. Creșterea necesarului de fond de rulment este datorat pe fondul creșterii vânzărilor și a sporirii nevoii de finanțare a activității ca urmare a investițiilor în imobilizări corporale.

În ceea ce privește trezoreria netă, aceasta înregistrează valori negative pe întreaga perioadă analizată, respectiv 2011 – 2013 datorată unor valori foarte ridicate ale necesarului de fond de rulment în comparație cu fondul de rulment. Acest lucru atrage după sine un dezechilibru financiar concretizat într-un deficit monetar care a fost acoperit prin contractarea de credite pe termen scurt, acestea generând cheltuieli cu dobânzile, având ca efect reducerea rezultatului exercițiului.

Figura 3.3. – Evoluția indicatorilor de echilibru calculați pe baza bilanțului financiar

Analiza gestionării resurselor

Eficiența gestiunii diferitelor tipuri de resurse a fost analizată pe baza vitezelor de rotație ale acestora, calculate atât ca număr de rotații, cât și ca durată în zile a unei rotații. Valorile indicatorilor obținuți sunt reflectate în tabelul nr.3.4, astfel:

Tabelul 3.4. – Ratele de gestiune a resurselor

La nivelul întregii perioade analizate se constată o deteriorare semnificativă a indicatorilor de gestiune. Vitezele de rotație scad pentru toate tipurile de resurse (scade numărul de rotații, respectiv crește durata în zile a unei rotații). Acest fenomen se traduce printr-o reducere a eficienței utilizării resurselor. Totuși, intensitatea aparentă a acestui fenomen negativ este redusă de condițiile specifice în care se desfășoară activitatea firmei.

Altfel spus, volumul de resurse utilizat de întreprindere a sporit, dar veniturile generate din utilizarea acestora nu numai că nu au sporit în același ritm, ci chiar s-au redus. Trebuie avut însă în vedere faptul că obiectivul principal al unei întreprinderi este maximizarea profitului. În aceste condiții, se poate constata o sporire a profitului din exploatare, pe fondul unei profitabilități comerciale superioare. Cu alte cuvinte, noua structura a activității generează mai puține venituri, dar profitabilitatea acestora este mai mare, astfel încât în final se obține o sporire absolută a volumului profitului.

3.4. Analiza ratelor de lichiditate și solvabilitate

Ratele de lichiditate au înregistrat următoarea evoluție în perioada analizată, conform calculelor din următorul tabel ( tabelul nr. 3.5.):

Tabelul 3.5. – Evoluția ratelor de lichiditate

Rata lichidității înregistrează pe întreaga perioadă analizată, o tendință de creștere, mai mare decât valoarea 1, ceea ce înseamnă că firma a fost capabilă să-și acopere pasivele totale prin active circulante, respectiv un fond de rulment pozitiv.

Rata lichidității rapide înregistrează o evoluție oscilantă în jurul valorii de 1,63 valoare fiind mai mare decât cea normală de 1, ceea ce înseamnă că societatea a reușit să își acopere integral datoriile pe termen scurt pe seama activelor circulante, de unde rezultă că, societatea este asigurată împotriva incapacității de plată pe termen scurt.

Rata lichidității imediate înregistrează valori foarte scăzute, apropiate de zero, ceea ce înseamnă că firma a fost incapabilă să își acopere satisfăcător datorii exigibile pe termen scurt pe seama disponibilităților și a plasamentelor. Din această cauză, situația poate fi apreciată ca fiind nefavorabilă, determinată de echilibrul financiar.

Figura 3.4. – Evoluția ratelor de lichiditate

Ratele de solvabilitate au înregistrat următoarea evoluție pe întreaga perioadă analizată, sintetizată în tabelul 3.5. :

Tabelul 3.6. – Evoluția ratelor de solvabilitate

Observăm că, pe parcursul perioadei analizate, rata solvabilității globale înregistrează o tendință de creștere, situată în jurul valorii 3, valoare peste limita minimă acceptabilă. Din această cauză, firma Antibiotice se se află în siguranță pe întreaga perioadă analizată având posibilitatea acoperirii datoriilor financiare pe seama activelor.

Rata solvabilității financiare înregistrează valori în creștere, de la un an la altul, începând cu anul 2011 la o valoare de 5,45 și ajungând în anul 2013 la o valoare de 7,09, valoare considerată peste limita minimă acceptabilă, reflectând capacitatea firmei de a-și acoperi integral datoriile financiare din active.

Rata de acoperire a dobânzilor înregistrează valori în creștere, cu mult peste limita acceptabilă, de unde rezultă faptul că, firma nu întâmpină probleme din punct de vedere al acoperirii cheltuielilor cu dobânzile.

Evoluția ratelor de solvabilitate este prezentată în figura 3.5.

Figura 3.5. – Evoluția ratelor de solvabilitate

3.3. Analiza indicatorilor de echilibru pe baza bilanțului funcțional

Pentru construcția bilanțului funcțional, am prezentat elementele de activ la valoarea lor brută, cu reechilibrarea bilanțieră realizată prin includerea valorii cheltuielilor cu amortizarea elementelor de activ și a cheltuielilor cu provizioanele în cadrul pasivelor stabile. Bilanțul funcțional are următoarea structură prezentată în tabelul 3.5., astfel:

Tabelul 3.7. – Bilanțul funcțional al societății Antibiotice S.A.

Pe baza bilanțului funcțional (tabelul 3.5.) am calculat indicatorii specifici echilibrului funcțional, reflectați în tabelul 3.6.:

Tabelul 3.8. – Indicatorii echibrului funcțional

Pe baza bilanțului funcțional, fondul de rulment net global înregistrează valori pozitive în perioada analizată, crescând de la un an la altul cu aproximativ cu 19%, ceea ce înseamnă pentru firma analizată că resursele stabile reușesc să finanțeze în totalitate utilizările stabile, restul fiind repartizat pentru finanțarea nevoilor ciclice.

Nevoia de fond de rulment în afara exploatării înregistrează valori negative în primii doi ani din perioada analizată, aceasta însemnând că firma dispune de o sursă de finanțare care poate acoperi doar parțial nevoia de fond de rulment din afara exploatării.

În ceea ce privește trezoreria netă, în primul an de analiză înregistrează o valoare pozitivă, datorită faptului că fondul de rulment acoperă în totalitate nevoia de fond de rulment din exploatare și din afara exploatării, îmsă nu pot spune același lucru despre anul 2012 când trezoreria înregistrează o valoare negativă rezultată în urma nevoilor de fond de rulment mai mari decât fondul de rulment, altfel spus un deficit de trezorerie care a fost acoperit prin contractarea de noi credite pe termen scurt generând astfel cheltuieli și afectarea rezulatului exercițiului.

Figura 3.6. – Evoluția indicatorilor de echilibru calculați pe baza bilanțului funcțional

3.4. Analiza riscului

Echilibrul financiar al unei societăți este asigurat dacă rentabilitatea potențială compensează riscul asumat, risc dependent în mod egal de factori economici și de politica financiară a firmei.

3.4.1. Analiza riscului economic (de exploatare)

Riscul economic reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și cu cel mai mic cost la variațiile mediului. Mai exact, el exprimă volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare. Pentru aprecierea riscului economic am utilizat ca instrument de apreciere pragul de rentabilitate denumit și „cifra de afaceri critică”, însă pentru procesul de decizie este important stabilirea momentului la care pragul de rentabilitate este atins „denumit punct mort”. Întreaga metodologie de determinare a pragului de rentabilitate și totodată a riscului economic este refectată în tabelul 3.7. :

Tabelul 3.9. – Riscul de exploatare

Oservăm că, analiza riscului de exploatare a fost realizată pornind de la volumul total al veniturilor din exploatare. La nivelul perioadei analizate pragul de rentabilitate al exploatării înregistrează o scădere în anul 2012 față de 2011 cu 17.237.163 milioane lei, dar nu pot spune același lucru despre anul 2013 când pragul de rentabilitate înregistrează o creștere față de anul 2012 de aproxmativ 24.202.996 milioane lei.

Marja de siguranță (indicatorul de poziție în mărime relativă) înregistrează în perioada de analiză, un nivel de aproximativ 56%, ceea ce reflectă un risc de exploatare scăzut, respectiv o situație favorabilă pentru societatea Antibiotice, din punct de vedere al riscului de exploatare.

În ipoteza unei evoluții relativ liniare a volumului de activitate la nivelul exercițiului financiar, pragul de rentabilitate a fost atins în ziua 257 în anul 2011, în ziua 216 în anul 2012 și respectiv în ziua 229 a anului 2013.

Coeficientul de elasticitate înregistrează valori scăzute pe toată perioada de analiză de aproximativ 3,39 în anul 2011, ceea ce susține concluzia unui nivel redus al riscului de exploatare.

Figura 3.7. – Dinamica pragului de rentabilitate

3.4.2. Analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate

Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate, sub incidența structurii financiare a firmei. Capitalurile împrumutate, prin mărimea lor și prin suportarea sistematică a unor cheltuieli financiare aferente (dobânzi, comisioane), antrenează o variabilitate a rezultatelor, o majorare a riscului financiar.

Analiza riscului financiar am abordat-o similar celei a riscului economic, cu luarea în considerare a cheltuielilor financiare (dobânzile aferente capitalurilor împrumutate), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de activitate. Evoluția riscului financiar este prezentată în tabelul 3.8.

Tabelul 3.10. – Riscul financiar

Remarcăm în tabelul de mai sus faptul că, pragul de rentabilitate este atins în ziua 266 în anul 2011, rămânând o marjă de siguranță de 99 de zile în care societatea Antibiotice poate obține profit, însă nu pot spune același lucru despre anul 2012 când pragul de rentabilitate este atins în ziua 221, în scădere față de anul 2011 cu 42 de zile, dar societatea lasă o marjă de siguranță de 141 de zile pentru a se asigura de obținerea profitului. În anul 2013, pragul de rentabilitate este atins în ziua 236 a anului respectiv în creștere față de anul 2012 cu 12 zile, lăsând o marjă de siguranță de 129 de zile pentru a obține profit.

Indicatorul de poziție indică pe întreaga perioada analizată un risc global redus, accentuat în anii 2012 și 2013, ceea ce reflectă că societatea Antibiotice este solvabilă și nu prezintă nici un fel de risc pentru creditorii săi.

Analiza riscului financiar pe bază de levier

Analiza variabilității rentabilității capitalului propriu sub incidența politicii financiare a firmei este un spect fundamental al riscului fiananciar, care îi preocupă mai mult pe acționari. Mărimea influenței politicii fiananciare, a structurii financiare asupra performanțelor firmei, a dat naștere unei modelări simple, cunoscută sub denumirea de „efect de levier fiananciar.”

Pentru calcularea riscului de financiar pe bază de efect de levier am utilizat următoarele pârghii fiananciare calculate pe baza următoarelor formule:

Efect de levier =

3.4.3. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

Datorită efectelor falimentului asupra activității economice, majoritatea organizațiilor financiare au ca principal obiectiv elaborarea unei metode de furnizare a unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment al unei întreprinderi. O serie de astfel de modele bazate pe metoda scorurilor, pe care le-am și utilizat în analiza riscului de faliment la societatea Antibiotice sunt urnătoarele: metoda Altman, metoda Conan- Holder, metoda Centralei Bilanțurilor a Băncii Franței precum și o metodă românească numită Anghel.

Prin aplicarea metodei Altman, am obținut o funcție scor Z, care are la bază cinci variabile (rate) calculate și prezentate în tabelul 3.9, astfel:

Tabelul 3.12. – Aprecierea riscului de faliment prin metoda Altman

Din datele tabelului de mai sus observăm că, valoarea funcției-scor, superioară și în creștere față de limita minimă de 2,675, pe toată perioada analizată, de la 3,06 în anul 2011 la 3,65 în anul 2013 plasează societatea Antibiotice într-o situație financiară bună, fără niciun risc de faliment. Societatea este solvabilă, credibilă pentru creditori, riscul de faliment este cvasiinexistent și în consecință poate beneficia de credite.

Metoda Conan și Holder

Prin aplicarea metodei Conan și Holder, am obținut o funcție scor Z, pe care am calculat-o pe baza a cinci rate prezentate în tabelul 3.10, astfel:

Tabelul 3.13. – Aprecierea riscului de faliment prin metoda Conan și Holder

Remarcăm în tabelul de mai sus, o creștere semnificativă a valorii funcției scor Z, pe întreaga perioadă analizată, de la 0,25 în anul 2011 la 0,66 în anul 2013, valori superioare limitei minime de 0,16, de unde rezultă faptul că societatea Antibiotice este solvabilă și poate beneficia de credite.

Funcția scor stabilită de Centrala Bilanțurilor a Băncii Franței cuprinde o baterie de 8 rate, ale căror relații de calcul sunt prezentate în tabelul 3.11, precum și modelul de calcul al funcției scor Z, astfel:

Tabelul 3.14. – Aprecierea riscului de faliment prin funcția scor stabilită de Centrala Bilanțurilor a Băncii Franței

Din tabelul de mai sus, observăm că funcția scor Z înregistrează în perioda analizată valori de -2,21 în anul 2011, -1,78 în 2012 și respectiv -1,47 în 2013 ceea ce reflectă o zonă de faliment pentru societatea Antibiotice.

Modelul Anghel

Prin aplicarea modelului Anghel, am obținut o funcție scor A, estimată pe baza a patru rate calculate și evidențiate în tabelul 3.12, astfel:

Tabelul 3.15. – Aprecierea funcției scor prin modelul Anghel

În tabelul de mai sus, funcția scor A, înregistrează valori pozitve pe întreaga perioadă analizată, un aspect favorabil pentru societatea Antibiotice, deoarece reflectă o situație financiară bună, exclusă riscului de faliment.

Figura 3.8. – Evoluția riscului de faliment prin metoda scorurilor

Rezultatele obținute pe baza metodelor amintite mai sus (Altman, Conan și Holder, Centrala Bilanțurilor a Băncii Franței respectiv Anghel) nu au semnificație pentru societatea Antibiotice deoarece s-au obținut rezultate total diferite.

3.5. Aplicație informatică

Pentru aplicația informatică mi-am ales să lucrez în programul EXSYS PROFESSIONAL, un program informatic unde fiecare utilizator își poate crea popriul său sistem expert care să îl ajute în viitor în luarea deciziilor strategice. Acest sistem poate furniza concluzii sau recomandări în baza unor date deja existente. Totuși concluziile la care se ajunge prin folosirea acestui sistem, nu sunt întotdeauna soluțiile necesare sau corecte. Avantajele folosirii acestui sistem depășește cu mult dezavantajele și este necesar folosirea unui sistem expert pentru luarea majorității deciziilor strategice dintr-o firmă.

Modelarea problemei în sistemul informatic Exsys, presupune utilizarea unor metode specifice unei baze de cunoștințe cum ar fi: calificatori (ce sunt piese de cunoaștere care permit utilizatorului selectarea uneia sau mai multor valori dintr-o listă predefinită), variabile (ce permit utilizatorului introducerea unor valori numerice sau de tip șir sau pot fi preluate, prin interfețe specializate, din produse-programe/aplicații externe sau chiar elemente de Hypertext) precum și regulilor care sunt de forma IF-THEN-ELSE, însă cea mai folosită formă utilizată este IF-THEN.

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest sistem informatic, mi-am ales o aplicație care să analizeze echilibrul financiar la societatea Antibiotice S.A., atunci când o unitate bancară dorește să cunoască în ce stadiu se află societatea pentru a-i acorda credite sau în cazul în care un terț dorește să cunoască situația în care se află firma în vederea desfășurării cu aceasta a relațiilor economice.

Pentru început, voi începe prin introducerea variabilelor care reprezintă de fapt intrările aplicației, astfel:

CPR – Capital propriu – Numeric variable;

Dtml – Datorii pe termen mediu și lung – Numeric variable;

AI – Active imobilizate – Numeric variable;

CR – Creanțe – Numeric variable;

ST – Stocuri – Numeric variable;

ADTS – Alte datorii pe termen scurt – Numeric variable;

FZ – Furnizori – Numeric variable.

Declararea variabilelor este prezentată în figura 3.9:

Figura 3.9. – Declararea variabilelor

După precizarea variabilelor, am introdus scopurile (Choices) care sunt rezultatele ce vor fi afișate în urma prelucrărilor (regulilor). Scopurile sunt următoarele:

Nu ați dorit analiza echilibrului financiar pe baza fondului de rulment;

Nu ați dorit analiza echilibrului financiar pe baza nevoii de fond de rulment;

Nu ați dorit analiza echilibrului financiar pe baza trezoreriei nete;

Fondul de rulment nu poate acoperi în totalitate nevoia de fond de rulment;

Rezultă un surplus pe baza căruia activele circulante sunt finanțate din capitalul permanent;

Fondul de rulment financiar acoperă în totalitate nevoia de fond de rulment dând posibilitatea plasării rentabile a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției societății Antibiotice pe piață.

Activele circulante nu pot fi finanțate din capitalurile permanente generând un dezechilibru financiar;

Societatea Antibiotice nu a realizat investiții;

Semnalizează o situație nefavorabilă concretizată în încetinirea ritmului încasărilor și creșterea ritmului plăților;

Rezultă o situație de dezechilibru financiar ca urmare a nerespectării termenelor de stingere a datoriilor pe termen scurt;

Societatea Antibiotice S.A. prezintă o situație favorabilă de echilibru financiar.

Declararea scopurilor este prezentată în figura 3.10.:

Figura 3.10. – Declararea scopurilor (Choices)

După declararea scopurilor, am introdus calificatorii după cum urmează:

Doriți analiza echilibrului financiar pe baza fondului de rulment?

DA;

NU.

Doriți analiza echilibrului financiar pe baza nevoii de fond de rulment?

DA;

NU.

Doriți analiza echilibrului financiar pe baza trezoreriei nete?

DA;

NU.

Declararea calificatorilor este prezentată în figura 3.11.;

Figura 3.10. – Declararea calificatorilor

Pe baza calificatorilor, variabilelor și a scopurilor (choices) am introdus un număr de 12 reguli după cum urmează:

Figura 3.11. – Introducerea regulilor

Celelalte reguli până la regula 12, sunt prezentate în ANEXA 3.

Pe baza regulilor de mai sus, am rulat programul în urma căruia am introdus sume aferente fiecărui indicator, prezentate în figura de mai jos:

Figura 3.11. – Selectarea valorii pentru calificatorul “Doriți analiza fondului de rulment?”

Rezultatul obținut după toate răspunsurile date este unul dintre choices-urile introduse la început, după cum putem observa în raportul de mai jos prezentat în figura 3.12.

Figura 3.11. – Prezentarea raportului în urma execuției programului

Figura 3.12. – Rezultatul la execuție în urma raportului

Cap.4 Concluzii și recomandări

În urma studiului de caz la societatea Antibiotice S.A. cu privire la analiza echilibrului financiar, am ajuns la următoarele concluzii:

Rata activelor imobilizate a crescut cu aproximativ 1%, aspect pozitiv care arată preocuparea societății de reînnoire dar ținând cont de faptul că activele circulante sunt cele care aduc profit, creșterea ratei nu prezintă mare importanță.

Rata activelor circulante a crescut ajungând la o valoare aproximativă de 70%, ceea ce denotă o situație favorabilă pentru că activele circulante aduc profit societății.

Rata stabilității financiare a scăzut în anul 2013 față de anul 2012 cu aproximativ 25 puncte procentuale, aspect negativ dat de faptul că au crescut datoriile pe termen mediu și lung.

Rata îndatorării globale cât și rata îndatorării la termen înregistrează tendințe de scădere în perioada analizată, semnificând o reducere a îndatorării firmei, respectiv o creștere a autonomiei financiare.

Rata datoriilor pe termen scurt a scăzut cu aproximativ 6 puncte procentuale în perioada analizată, aspect pozitiv pentru societatea analizată, ceea ce denotă o scădere a datoriilor curente, fără implicații asupra nevoii fondului de rulment.

Fondul de rulment prezintă valori pozitive pe toată perioada analizată, ceea ce apreciez ca fiind o situație favorabilă pentru societatea analizată deoarece resursele permanente reușesc să acopere integral alocările permanente, rămânând un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice. Având în vedere structura fondului de rulment (fond de rulment propriu, fond de rulment străin), am observat că pe întreaga perioadă analizată activele imobilizate sunt finanțate întegral din capitalurile permanente, un aspect favorabil pentru societate deoarece a putut utiliza o parte din capitalurile proprii pentru finanțarea unor investiții productive, de exemplu reînnoirea stocurilor.

Necesarul de fond de rulment prezintă valori pozitive în perioada analizată, crescând în anul 2012 cu 16 puncte procentuale față de anul 2011 și respectiv 6 puncte procentuale în anul 2013 față de anul 2012, ceea ce înseamnă că societatea a înregistrat în permanență un excedent de nevoi temporare în raport cu resursele temporare pe fondul creșterii vânzărilor, ceea ce denotă o situație favorabilă pentru societatea Antibiotice concretizat într-un echilbru financiar pe termen scurt.

Trezoreria înregistrează valori negative pe întreaga perioadă analizată crescând în anul 2012 cu 9.206.901 față de 2011 dar nu pot spune același lucru despre anul 2013 când se înregistreză o scădere de 24.632.261 față de anul 2012. Apreciez această situație cu un dezechilibru financiar întrucât nevoile generate de ciclul de exploatare nu pot fi finanțate integral din resursele permanente. În opinia mea, consider că această trezorerie negativă la societatea Antibiotice, este datorată pe baza creșterii cifrei de afaceri care nu este corelată cu rentabilitatea obținută.

Din analiza indicatorilor de lichiditate reiese faptul că la nivelul întregii perioade analizate, întreprinderea nu a înregistrat nici un fel de dificultăți în plata obligațiilor curente, ea dispunând de active circulante în volum și structură adecvate acestui scop.

Și din punct de vedere al capacității de plată pe termen lung situația întreprinderii este satisfăcătoare, astfel rata solvabilității generale se află pe întreaga perioadă analizată la un nivel optim arătând astfel, că a fost capabilă să își achite datoriile pe termen scurt din activele totale.

În opinia mea, societatea Antibiotice S.A. înregistrează un echilibru financiar însă aș avea câteva propuneri obiective pentru societate:

Apovizionarea ritmică, dublată de corelarea politicii comerciale a întreprinderii cu cea practicată de concurență, ar putea determina un impact favorabil asupra trezoreriei, sporind astfel nivelul disponibilităților bănești.

Pe termen mediu și lung, va trebui să sporească volumul investițiilor concretizate în noi tehnologii de fabricație sau modernizarea celor existente, în paralel cu realizarea de investiții în domeniul comercial, care să contribuie la sporirea cifrei de afaceri. Trebuie să se renunțe la activele imobilizate învechite care nu participă la realizarea activității de exploatare, încercându-se, eventual valorificarea acestora. De asemenea, terenurile, imobilele și mașinile menținute în evidența unității la prețuri istorice trebuie să fie reevaluate în conformitate cu prevederile Standardelor Internaționale de Contabilitate, ceea ce va duce la creșterea rezervelor din reevaluare ca sursă proprie în pasiv.