Analiza Echilibrului Financiar AL Entitatii Antibiotice Sa

Diverse

Analiza Echilibrului Financiar AL Entitatii Antibiotice Sa

Byadmin ianuarie 1, 2024

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ENTITĂȚII ANTIBIOTICE SA

CUPRINS

Introducere

În sens general, prin echilibru se înțelege o stabilitate a unei situații, o armonie între elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar implică armonizarea surselor financiare cu nevoile financiare ale întreprinderii.

Prin analiza echilibrului financiar se studiază posibilitățile de constituire a resurselor din rezultatele proprii și din resurse externe. Ea se înscrie și ca obiect de studiu în urmărirea sistemelor echilibrelor economice, financiare, de trezorerie, cauzele modificării lor, efectele și măsurile necesare pentru rechilibrarea lor în scopul asigurării unei eficiențe economice maxime. Echilibrul financiar constituie o premisă dar și o consecință a desfășurării normale a activității firmei în conformitate cu obiectul său de activitate.

Se poate spune că, o întreprindere, analiza situațiilor financiare se întind asupra tuturor elementelor patrimoniale și a rezultatelor financiare ale acestora. Echilibrul exprimă egalitatea sau coincidența între sursele financiare ncesare pentru îndeplinirea obiectivelor și a acțiunilor, și posibilitatea de constituire a acestor resurse din rezultate economice proprii, iar analiza acestuia poate fi realizată utilizând metode de analiză clasice și moderne.

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu analiza echilibrul financiar prin viziunea financiară și funcțională concretizate în bilanțul financiar și funcțional pornind de la cel contabil, analiza ratelor de structură bilanțiere care permit identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilanțului, analiza ratelor de solvabilitate și lichiditate care arată în ce măsură societatea își poate onora obligațiile de plată și nu în ultimul rând aprecierea stării de faliment a societății prin utilizarea unor metode specifice.

În alegerea temei am fost motivată de faptul că, în general conducerea une întreprinderii este direct interesată ca, prin deciziile financiare adoptate, să facă față plăților și să evite falimentul, făcând dovada unui management de calitate orientat spre utlizarea eficientă a resurselor și am vrut să văd dacă se aplică acest principiu și la societatea aleasă ca studiu de caz respectiv Antibiotice S.A.

Lucrarea este structurată pe patru capitole. Primul capitol dezvăluie ideea centrală a echilibrului financiar dezbătută atât din perspectiva financiară cât și din cea funcțională, utilizând definițiile și formulele specifice analizei echilibrului fiananciar.

Capitolul doi este destinat prezentării societății Antibiotice S.a. în speță, obiect de activitate, acționariat și capital social, dar și a evoluției principalilor indicatori de activitate în perioada 2011-2013 ai societății.

Capitolul trei este destinat studiului de caz privind analiza echilibrului financiar la societatea Antibiotice S.a. Această analiză este efectuată în scopul aprecierii calității activității desfășurate în cadrul societății pe o perioadă de trei ani respectiv 2011-2013.

Capitolul patru este destinat prezentării concluziilor desprinse pe baza acestei analize precum și propunerile concrete prin care să se îmbunătățească situația financiară a firmei.

Am ales și am tratat cu mult interes această temă deopotrivă fundamentală, utilă pentru teoria și practica analizei financiare, cu dorința de a aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu.

Capitolul I – Echilibrul financiar, condiție de bază pentru derularea unei activități profitabile

1.1. Noțiuni introductive

Într-o manieră generală „echilibrul evocă ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce în domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile”. El se sprijină pe relații economice specifice economiei de piață care prin forme, metode și tehnici specifice participă la formarea și repartizarea fondurilor bănești la nivel microeconomic, în scopul realizării proceselor de aprovizionare, producție și desfacere.

Echilibrul financiar al întreprinderii este reprezentat de egalitatea dintre resurse (R) și necesarul de resurse (N), respectiv între venituri și cheltuieli. Acționând pentru realizarea propriului echilibru, întreprinderile contribuie la realizarea și consolidarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic.

Principiul continuității activității, principiu care interesează orice întreprindere, indiferent de stadiul în care se află, nu poate fi susținut decât în condiții de activitate echilibrat. „Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității”.

Doar o activitate profitabilă și o menținere a echilibrului financiar pot duce la o respectare continuă a obiectivului esențial al întreprinderii și anume maximizarea valorii sale patrimoniale.

Echilibrul financiar se realizează pe termene, astfel :

echilibrul pe termen lung, când se compară capitalul permanent cu activele imobilizate (fond de rulment) ;

echilibrul curent, când se compară activele circulante cu obligațiile pe termen scurt (necesarul de fond de rulment) ;

echilibrul pe termen scurt, când se compară fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment (trezoreria).

Estimarea echilibrului financiar la nivelul întreprinderii este dependentă de obiectivele persoanelor care comandă sau studiază astfel de analize:

„din punctul de vedere al intereselor acționarului, se apreciază că echilibrul financiar este respectat dacă rentabilitatea pe care i-o oferă un astfel de plasament, compensează riscul la care se expune. Riscul expus depinde de factorii economici care determină rentabilitatea activelor și de politica de îndatorare practicată de întreprindere.

Pentru acționari, simptomele dezechilibrului apar atunci când nu obțin rentabilitatea fondurilor proprii pe care ei o cer, ținând cont de riscul economic, riscul financiar și riscul de faliment la care se expun.

din punctul de vedere al intereselor managerilor firmei, aprecierea echilibrului financiar este legată de obiectivul maximizării valorii întreprinderii, la care se adaugă criterii de flexibilitate financiară, de creștere economică, de autonomie financiară și de putere.

În aceste condiții, cauzele dezechilibrului pot consta, fie în lipsa de flexibilitate financiară, fie în dorința de control sau de apărare a autonomiei financiare ori de maximizarea ratei de creștere economică. Însă, pe termen scurt, apare problema dacă menținerea autonomiei financiare și a controlului sunt compatibile cu atingerea unui nivel satisfăcător al rentabilității.

din punctul de vedere al intereselor creditorilor firmei, aprecierea echilibrului financiar este legată de obiectivul acestora de a obține rambursarea creanțelor lor și de a primi remunerația cuvenită anterior”.

Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate prin situația firmei, prin prisma riscului de faliment având ca punct culminant, încetarea plăților.

1.2. Analiza echilibrului financiar la nivelul agenților economici

Poziția financiară a unei întreprinderi, respectiv capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea, reflectă relațiile dintre resursele economice controlate de întreprindere (activele) și structura de finanțare (datorii și capitaluri proprii), așa cum sunt raportate in bilanț.

Bilanțul a pătruns in lumea teoriei și practicii economice ca un model de sintetizare în expresie bănească, la un moment dat, a relațiilor de echilibru dintre activele și pasivele patrimoniale.

În mod cert „reflectarea echilibrului dintre activele și pasivele patrimoniale este funcția primordială a bilanțului contabil, chiar dacă în decursul timpului s-au conturat diverse alte funcții ale acestuia și s-au conceput diferite variante de modele bilanțiere care s-au cristalizat în diverse teorii ale bilanțului contabil”.

În anumite cărți de specialitate, bilanțul este desemnat prin faptul că „furnizează informații despre situația financiară a întreprinderii și, în special, referitoare la resursele economice pe care ea le controlează, la datorii și la efectele tranzacțiilor, evenimentelor și circumstanțelor susceptibile să modifice resursele și datoriile”.

Activul net contabil (ANC) sau situația netă sau patrimoniul net, exprimă, măsoară averea netă a acționarilor (activul negrefat de datorii) și se calculează ca diferență dintre activul total și datoriile totale angajate de întreprindere:

ACN = AT – DT

în care:

AT – activul total;

DT – datorii totale.

Activul net contabil reprezintă principala evaluare contabilă a întreprinderii, putând avea:

( valoare pozitivă (ANC > 0):

– crescătoare de la un exercițiu financiar la altul;

– consemnează realizarea, parțială sau integrală, a obiectivului major al gestiunii financiare – maximizarea valorii capitalurilor proprii și a activului net finanțat din aceste capitaluri;

– consecință a reinvestirii unei părți din profitul net și al altor elemente de acumulări: provizioane reglementate, reportări din exercițiul precedent, subvenții, rezerve etc.;

– însemn al fructificării superioare al activului net;

– indică o îmbogățire a acționarilor.

valoarea negativă (ANC < O):

– datoriile contractate de întreprindere depășesc activele nete; consemnează o stare prefalimentară a întreprinderii;

– consecință a încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare care au consumat integral capitalurile proprii;

– însemn al utilizării ineficiente a activului net și a unei politici financiare eronate;

– indică o sărăcire (diminuare a capitalurilor proprii) a acționarilor.

Evoluția activului net contabil în perioada curentă față de perioada de bază poate evidenția următoarele situații:

a) ANC1 = ANC0 ; IANC = 1; IANC =

în care:

ANC1 – activul net contabil în perioada curentă;

ANC0 – activul net contabil în perioada de bază;

IANC – indicele activului nat contabil;

( se menține la același nivel activul net contabil, dacă A At =A Dt (abaterea absolută a activului total este egală cu abaterea datoriilor totale);

se întâlnește în situația când:

– creșterea activului se realizează exclusiv pe seama datoriilor;

– nu se realizează acumulări în cursul exercițiului;

– diminuarea activului este compensată de reducerea datoriilor;

b) ANC1 > ANC0; IANC > 1:

( Creșterea averii acționarilor, în situațiile în care:

– IAt > 1; IDt < 1, crește activul total exclusiv pe seama capitalurilor proprii;

IDt > 1, dar IAt ( IDt, creșterea activului total este finanțată numai din

capitaluri proprii sau atât din capital propriu cât și pe

seama angajării de datorii;

– IAt = 1; IDt < 1, se reduc datoriile totale în condițiile menținerii constante a

activelor totale.

– IAt < 1; IDt < 1, dar IAt ( IDt, datoriile scad într-o proporție mai mare decât

activul total.

c) ANC1 < ANC0; IANC < 1:

– are loc reducerea nivelului activului net contabil, în situația când:

Dt > At, deci A Dt =ANC0, ceea ce înseamnă că, creșterea datoriilor totale este

mai mare decât activul net din perioada de bază.

în care:

IAt = At1/At0

IAt – indicele activului total,

At1 – activ total în perioada curentă;

At0 – activ total în perioada de bază.

IDt = Dt1/Dt0

IDt – indicele activului total,

Dt1 – datorii totale în perioada curentă;

Dt0 – datorii totale în perioada de bază.

Situația netă și evoluția sa este punctul de pornire pentru analiza echilibrului financiar.

Concepția financiară definește activul bilanțului ca un ansamblu de mijloace care pot fi utilizate pentru achitarea datoriilor la scadență, iar pasivul, ca totalitatea datoriilor grupate prin prisma termenelor la care trebuie achitate.

Denumit și bilanț lichiditate–exigibilitate, bilanțul financiar urmărește să pună în evidență capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele față de terți. Elementele de Activ se găsesc, ca și în bilanțul contabil, la valoarea lor netă.

Analiza lichiditate – exigibilitate are la bază elaborarea confruntăriifruntării gradului de lichiditate al elementelor de activ cu gradul de exigibilitate al elementelor de pasiv. „Lichiditatea reprezintă capacitatea unui activ de a se transforma în bani, fără termen, dar și fără pierdere de valoare. Exigibilitatea exprimă însușirea unui capital si datorii de a deveni scadent la un anumit termen”.

Elaborarea acestui tip de bilanț specific analizei financiare statice se bazează pe clasificarea elementelor de activ în ordinea srictă a lichidității ( mai mare sau mai mică de un an) și a elementelor de pasiv după exigibilitate (mai mare sau mai mică de un an).

Construcția bilanțului financiar pornește de la elementele conținute în bilanțul contabil, dar necesită două tipuri de prelucrări, cum ar fi:

Prelucrări în vederea indentificării, a utilizărilor și resurselor semnificative de care dispune întreprinderea la data întocmirii balanțului. Aceste prelucrări se referă la:

eliminarea elementelor considerate nonvalori;

includerea în bilanț a unor angajamente și utilizări omise în bilanțul contabil din motive tehnice sau juridice, dar care influențează activitatea întreprinderii;

corectarea valorilor anumitor elemente ale bilanțului contabil, dacă este cazul.

Reclasări ale posturilor din bilanț în vederea aplicării înstrumentelor analizei financiare, obținându-se un bilanț de mari mase financiare:

pentru activ – active cu lichiditate mai mare de un an (activ imobilizat net) și active cu lichiditate sub un an (activ circulant);

Tabelul 1. Bilanțul financiar al întreprinderii

pentru capitaluri si datorii cu exigibilitate mai mare de un an ( capitaluri permanente) și pasive cu exigibilitate sub un an ( datorii pe termen scurt).

Pregătirea datelor din bilanțul contabil într-o formă adecvată nevoilor de analiză conduce la următoarea configurație a bilanțului financiar prezentată in Tabelul 1.:

Cele două părți ale bilanțului financiar, elemente de activ în strânsă legătură cu cele de capitaluri și datorii, reflectă echilibrul financiar pe termen lung, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt.

Pentru a se menține un anumit echilibru între durata de unei operații de finanțat și durata mijloacelor de finanțat, bilanțul fiananciar pune in corespondență două reguli principale ale finanțării:

nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești vor fi acoperite din capitaluri permanente, respectiv din capitaluri proprii;

nevoile temporare vor fi finanțate din resurse temporare.

O situație de dezechilibru financiar va fi provocată prin nerespectarea regulilor de finanțare.

Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanțului: Fondul de Rulment (FR) cu Necesarul de Fond de Rulment (NFR), din care rezultă Trezoreria (T). Acest echilibru este determinat conform concepțiilor de prezentare a bilanțului: optica financiară și optica funcțională.

Noțiunea de „fond de rulment rezultă prin punerea în corespondență a lichidității activelor cu exigibilitatea pasivelor, dând ocazia aprecierii pe termen scurt a riscului de nerambursare a abligațiilor, indirect a riscului de faliment”.

Unii analiști financiari afirmă că, atunci când „resusele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești, întreprinderea dispunde de un fond de rulment”. Fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care garantează solvabilitatea întreprinderii.

Fondul de rulment calculat pe baza bilanțului financiar constituie un fond de rulment financiar care poate fi determinat pe două căi:

Pe baza elementelor cu vocație permanentă in bilanțul financiar:

FRF = Capitaluri permanente – Active imobilizate nete

În această situație, fondul de rulment arată surplusul de capital permanent peste valoarea activelor imobilizate utilizat pentru finanțarea activelor circulante.

Pe baza elementelor din partea volatilă a bilanțului financiar:

FRF = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Calculat astfel, fondul de rulment fiananciar exprimă partea activelor circulante nefinanțată din datoriile pe termen scurt.

Deoarece fondul de rulment este prezentat sub mai multe formulări (brut, economic, străin, propriu, total ), cele mai importante fiind considerate de către analiști financiari sunt:

Fond de rulment propriu ( FRP) se determină prin diferența dintre capitalul propriu și activele imobilizate și care indică gradul de autonomie, de libertate a aprobării deciziilor de investiție privind dezvoltarea întreprinderii.

Fond de rulment străin (FRS) se determină ca diferență între fondul de rulment net și fondul de rulment propriu și administrează plățile în avans de la parteneri sau împrumutate de la bănci. Acest indicator reflectă participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante.

Factorii care înfluențează nivelul și evoluția fondului de rulment sunt:

„Factorii de creștere a fondului de rulment:

Creșterea capitalurilor permanente, prin noi aporturi, acumularea rezervelor, sporirea provizioanelor, repartizări din profit, primirea de subvenții;

Scăderea valorii activelor imobilizate prin amortizare sau vânzări de active imobilizate.

Factorii de diminuare a fondului de rulment:

Scăderea capitalurilor permanente prin scăderea capitalurilor proprii sau prin restituirea împrumuturilor pe termen mediu și lung;

Creșterea de active imobilizate prin investiții sau prin reevaluare”.

Concepția financiară pune în evidență faptul că „fondul de rulment în sine nu este suficient pentru a fundamenta o decizie de finanțare. El trebuie pus în relație cu necesarul de fond de rulment ( NFR ), care evidențiază echilibrul financiar pe termen scurt dintre alocările ciclice în stocuri și creanțe și sursele ciclice rezultate din decalajele de plăți către terți”.

NFR = ( STOCURI + CREANȚE ) – DATORII DE EXPLOATARE

Mărimea pozitivă a acestui indicator poate fi desprinsă din creșterile economice dar și din cauza unei incetiniri a rotației stocurilor și creanțelor în raport cu cifra de afaceri.

Mărimea negativă necesarului de fond de rulment poate scoate în evidență fie un surplus de surse temporare în urma accelerării rotației activelor circulante, fie o stagnare a aprovizionărilor.

Necesarul de fond de rulment este diferit de la un sector de activitate la altul inflențat fiind de o multitudine de factori cum ar fi: „lungimea ciclului de exploatare, decalajele de plată în relațiile cu furnizorii și clienții, rotația stocurilor”.

Analiza lichiditate exigibilitate își continuă abordarea prin comparația dintre FR și NFR care în urma ecuației de scădere între aceștia rezultă trezoreria netă ( TN ).

TN = FR – NFR

Trezoreria refectă imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt rezultate în urma încasărilor și plăților. Existența unei trezorerii nete în cadrul mai multor exerciții succesive determină succesul întreprinderii în viața economică și întărirea poziției ei pe piață.

Înregistrarea unei valori pozitive poate stabili o rentabilitate economică ridicată și o plasare rentabilă a disponibiliăților bănești pentru întărirea poziției întreprinderii pe piață.

Înregistrarea unei valori antonime celei de mai sus, se constată un dezechilibru financiar ceea ce înseamnă că fondul de rulment nu poate asigura în totalitate necesarul fondului de rulment și se apelează la creditele pe termen scurt prin obținerea celui mai mic cost de procurare a acestora prin negociere.

Evoluția trezoreriei de la un exercițiu la altul a dat naștere unui indicator denumit flux net de trezorerie (cash – flow) și potrivit căruia variația trezoreriei nete se exprimă astfel:

TN = TN1 – TN0

unde:

TN = variația trezoreriei nete

TN1 = TN la sfârșitul exercițiului

TN0 = TN la începutul exercițiului

1.3 Soldurile intermediare de gestiune

Prin soldurile intermediare ale gestiunii înțelegem principalii indicatori economico-financiari stabiliți pe baza datelor din Contul de profit și pierdere, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor materiale, financiare și umane ale firmei.

Analiza fluxurilor de venituri și cheltuieli permite determinarea unor marje de acumulare bănească, marje de profit, destinate să remunereze factorii de producție și să finanțeze creșterea economică din perioadele viitoare. Aceste marje se numesc solduri intermediare de gestiune.

Soldurile intermediare de gestiune (S.I.G.) reprezintă, în fapt, palierele succesive în formarea rezultatului final.

Un sold intermediar al gestiunii este diferența dintre două valori. Prin scăderi succesive se obțin indicatori de caracterizare a rentabilității și gestiunii întreprinderii.

Tabloul S.I.G. cuprinde următorii indicatori: marja comercială, producția exercițiului, valoare adăugată, excedentul brut de exploatare, rezultatul exploatării, rezultatul net al exercițiului.

Marja comercială este unul dintre indicatorii folosiți în analiza-diagnostic a rentabilității întreprinderii, calculată ca diferență între veniturile obținute din vânzarea mărfurilor și cheltuielile ocazionate de vânzarea mărfurilor. Este principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale.

Producția exercițiului include valoarea bunurilor și serviciilor fabricate de întreprindere pentru a fi vandute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Producția exercițiului este cel mai cuprinzător indicator, reprezentând volumul total de activitate. Se calculează însumand producția proprie, producția stocată și producția imobilizată. Producția exercițiului este, alături de marja comercială, un indicator foarte important în cadrul soldurilor de gestiune și trebuie diferențiată de cifra de afaceri.

Valoarea adaugată exprimă creșterea sau plusul de bogăție creat de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, ca urmare a utilizării propriilor factori de producție care reprezintă potențialul productiv al întreprinderii, peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de la terți în cadrul activității curente a întrepriderii.

Rezultatul brut al exploatării (RBE) exprimă cash-flow-ul din exploatare și este primul indicator cu semnificație de rentabilitate, reflectând un flux financiar efectiv.

Excedentul brut al exploatării (EBE) sau, după caz, insuficiența brută din exploatare (IBE). Excedenul brut al expoatării reprezintă fluxul potențial de disponibilități degajat de ciclul de exploatare și se stabilește ca diferență între valoarea adaugată (inclusiv subvenții de exploatare), pe de o parte, și impozitele, taxele și cheltuielile de personal pe de altă parte, ori altfel spus, se determină ca diferența dintre veniturile monetare și cheltuielile monetare din exploatare. Veniturile monetare în exploatare cuprind vânzarile de marfuri, producția vândută și subvențiile acordate pentru ciclul de exploatare. Cheltuielile de exploatare cuprind consumurile de la terți, cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte și cheltuielile cu personalul. Excedentul/deficitul brut al exploatării este folosit în procesul de analiză la efectuarea unor comparații privind rezultatele obținute de către întreprindere cu rezultatele altor firme din același domeniu de activitate.

Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) privește activitatea de exploatare normală și curentă a întreprinderii și exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare. Rezultatul curent (profit sau pierdere) este determinat prin influența atât a rezultatului exploatării normale și curente, cât și a rezultatului activității financiare, nefiind perturbat de elemente extraordinare.

Rezultatul extraordinar este un indicator care permite măsurarea influenței elementelor extraordinare în formarea rezultatului global al întreprinderii.

Rezultatul net al exercițiului exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare cu care vor fi remunerați acționarii pentru capitalurile proprii subscrise.

Pe baza datelor din tabloul Soldurilor intermediare de gestiune se poate stabili ponderea amortizării, a provizioanelor din exploatare, a cheltuielilor cu dobânzile, a dividendelor în cadrul excedentului brut din exploatare și desprinderea unor concluzii utile pentru perioada viitoare.

Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune se înscrie în practica financiară a Uniunii Europene, iar în România legislația nu prevede obligativitatea întocmirii unui document care să redea aceste sloduri. Soldurile intermediare ale gestiunii se prezintă într-u tablou care, în esență reprezintă o altă modalitate de prezentare a contului de rezultate. Tabloul S.I.G. sub formă de listă se prezintă astfel în Tabelul 2:

Tabelul 2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

1.4. Capacitatea de autofinațare

Capacitatea de autofinanțare(CAF) reflectă potențialul financiar de creștere economică a companiei, respectiv sursa financiară, generată de activitatea integrală a companiei după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență. Pentru determinarea capacității de autofinanțare se pornește de la separarea cheltuielilor și veniturilor în funcție de incidența acestora asupra trezoreriei întreprinderii în două categorii:

1 Fluxuri realizabile

2 Fluxuri calculate.

Capacitatea de autofinanțare se poate determina, prin două metode: deductivă și adițională.

Prin procedeul deductiv se pornește de la excedentul brut de exploatare (EBE, care semnifică rezultatul brut al activității industriale și comerciale), din care se deduc, succesiv, celelalte cheltuieli plătibile ale întreprinderii (financiare, excepționale etc.):

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile =

EBE + Alte venituri (din exploatare) încasabile – Alte cheltuieli (din exploatare) plătibile+

Venituri financiare și excepționale încasabile – Cheltuieli financiare și excepționale plătibile – Impozitul pe profit.

In cazul în care excedentul brut al exploatării reprezintă un cash-flow brut de exploatare, capacitatea de autofinanțare este echivocă cu un cash-flow potențial net global. Capacitatea de autofinanțare prezintă dezavantajul de a fi mai sensibilă decât excedentul brut de exploatare, deoarece ea este influențată de amortizări, provizioane și impozitul pe profit, dar are și avantajul de a cuprinde în calcul toate elementele care generează cash-flow-ul șntreprinderii. Prin limitele și avantajele lor, excedentul brut de exploatare și capacitatea de autofinanțare devin complementare, și în nici un caz exclusive.

Metodei adiționale îi revine meritul de a reflecta elementele contabile, negeneratoare de fluxuri contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacității de autofinanțare. In procedeul adițional se pornește de la rezultatul (net) al exercițiului la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări, provizioane etc.), neplătibile la o anumită scadență după ce s-au scăzut, din acestea, veniturile calculate (reluările asupra provizioanelor)

CAF = Rezultatul net + Cheltuieli calculate – Venituri calculate = Rezultatul net al exercițiului + Amortizari și provizioane calculate – Reluări asupra provizioanelor – Cota parte a subvențiilor virate în contul de rezultate + (Valoarea netă contabilă a activelor cedate – Venituri din cedarea activelor).

Surplusul financiar rezultat în cursul exercițiului de totalitatea operațiilor de gestiune nu va avea decât un caracter potențial dacă nu este susținut de mijloace financiare. Acest aspect este dependent de variația trezoreriei nete degajată din analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului sau pe baza fluxurilor financiare.

Autofinanțarea conferă întreprinderii o serie de avantaje, cele mai importante fiind:

reprezintă un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă, ținând seama de faptul că în anumite situații conjuncturale întreprinderea întâmpină dificultăți în colectarea capitalurilor de pe piața financiară sau monetară;

asigură întreprinderii un grad de libertate mare privind alegerea investițiilor (de exploatare, de înlocuire, imobilizări de expansiune) cu condiția realizării unor investiții utile;

asigură libertatea de acțiune a întreprinderii, în sensul că autonomia financiară dobândită prin autofinanțare permite acesteia independența de gestionare față de organismele financiare și de credit;

permite reducerea cheltuielilor financiare;

asigură cuantificarea randamentului capitalurilor proprii, a rentabilității financiare (autofinanțarea netă/capitaluri proprii);

reprezintă indicatorul hotârâtor în deschiderea accesului la piața de capital și atragerea capitalului extern.

Mărimea autofinanțării joacă un rol semnalizator al performanțelor întreprinderii. Ea indică potențialilor posesori de capital ai întreprinderii capacitatea de utilizare eficientă a capitalurilor încredințate și de asigurare a unei remunerări corespunzătoare. Mărimea absolută și relativă a autofinanțării certifică pentru creditori nivelul capacității de rambursare cât și nivelul riscului de neplată.

Toate aceste elemente care definesc echilibrul financiar, vor fi baza de calcul prezentată în capitolul trei, pe baza unui studiu de caz realizat pentru a descoperi cauzele apariției unui dezechilibru financiar în cadrul unei entități economice și totodată măsurile de îmbunătățire a situației financiare a entității.

1.5. Ratele de lichiditate și solvabilitate

În termeni de echilibru financiar „lichiditatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a- și acoperi obligațiile pe termen scurt cu ajutorul activelor circulante” . Ratele specifice lichidității sunt :

Rata lichidității curente sau generale (rlc ) indică capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt, prin transformarea tuturor activelor circulante în lichidități și se calculează ca un raport între activele circulante și ansamblul datoriilor scadente sub un an ( pasive curente), conform relației:

Rlc = (Active curente)/(Datorii+Capitaluri proprii)

În mod normal, această rată trebuie să fie > 100% (Rlc >1), certificând existența unui fond de rulment. Trebuie evitată o evoluție de scădere a lichidității, deoarece se apreciază ca o activitate în declin a întreprinderii, fapt ce îi pune pe gânduri pe creditori în ceea ce privește acordarea unui împrumut.

Rata lichidității rapide (rlr) exprimă faptul că rezerva de stocuri conservată de firmă poate prezenta un grad insuficient de lichiditate în cazul unor nevoi urgente. Rata lichidității rapide se mai numește rata trezoreriei, rata rapidă sau „testul acid” și se calculează în două moduri :

Rlr = (Active circulante -Stocuri)/(Datorii+Capitaluri proprii)

Mărimea optimă pentru această rată se situează între 0,8 și 1, fiind necesară interpretarea cu prudență a mărimii acesteia prin luarea în calcul a unor indicatori privind corelația dintre viteza de rotație a creanțelor și furnizorilor și structura creanțelor ( număr de clienți, ponderea lor în totalul creanțelor).

Rata lichidității imediate ( rli ), numită și rata „cash” asigură interfața elementelor celor mai lichide ale activului cu obligațiile pe termen scurt:

Rli = Disponibilități/(Datorii pe termen scurt)

Pentru desfășurarea în condiții normale de funcționare a activității întreprinderii, se apreciază ca valoarea lichidității să fie mai mare de 0,382.

Solvabilitatea „exprimă posibilitatea unui debitor de a dispune de suficiente bunuri în patrimoniul său pentru a fi în măsură să își plătească datoriile față de terți” . În funcție de nivelul la care se consideră datoriile, pot fi construite mai multe rate :

Rata solvabilității globale sau generale ( rsg ) care arată în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii în situație de faliment:

Rsg = (Activ total)/(Datorii totale,inclusiv dobânzile aferente)

Se apreciază ca mărimea ratei să fie încadrată în intervalul 3 – 4 deoarece, în caz de lichidare a întreprinderii, valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile.

Rata solvabilității patrimoniale ( rsp ) exprimă gradul în care capitalul social (CS) asigură acoperirea obligațiilor de plată pe termen lung ( Itml). Se apreciază ca valoarea acestei rate să în intervalul 0,4 – 0,6, limita minimă fiind de 0,3.

Rsp = ( Capital social)/(Capital social +Impr.pe termen mediu si lung)

Rata solvabilității financiare ( rsol f ) arată măsura în care datoriile financiare totale pot fi acoperite de activul total.

Rsol f = (Active totale)/(Datorii financiare)

Se consideră ca valoarea acestei rate să fie mai mare de 2, iar dacă se clasează sub această valoare există pericolul incapacității de plată.

Capacitatea de rambursare a datoriior ( Crd ) exprimă măsura în care datoriile întreprinderii pot fi acoperite din resursele potențiale și efective din autofinanțare, valoarea optimă fiind 1 iar valoarea minimă 0,33.

Crd = (CAF ( EBE,Autofinanțare ))/(Datorii totale)

Rata de acoperire a dobânzilor ( rad ) exprimă măsura în care veniturile pot scădea fără să apară probleme financiare pentru întreprindere de tipul încapacității de plată. Valoarea acestei rate trebuie să fie mai mare de 2, deoarece întreprinderea are o marjă mică de siguranță în acoperirea cheltuielilor cu dobânzile; orice împrumut nou poate creea dificultăți in viitor și de aceea nu trebuie să se mai recurgă la finanțarea activității prin credite.

Rad = (Profit curent)/(Dobânzi+Dividende preferențiale)

Toate aceste elemente care definesc echilibrul financiar, vor fi baza de calcul prezentată în capitolul trei, pe baza unui studiu de caz realizat pentru a descoperi cauzele apariției unui dezechilibru financiar în cadrul unei entități economice și totodată măsurile de îmbunătățire a situației financiare a entității.

Capitolul II S.C. Antibiotice S.A. – Prezentare generală

2.1. Date generale

Societatea comercială Antibiotice S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Sediul societății este în România, localitatea Iași, strada Valea Lupului nr. 1, județul Iași.

Antibiotice S.A. a fost înființată în data de 15.02.1991 preluând patrimoniul fostei Întreprinderi de Antibiotice Iași (conform HG nr. 1200 din 12 noiembrie 1990) înființată în anul 1955 ca fiind prima companie farmaceutică din România și din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander Fleming.

La acea dată, compania purta numele de Fabrica Chimica nr. 2 Iași. Patru ani mai tarziu, intră în funcțiune secția de fabricație a streptomicinei și începea producția de unguente, creme și supozitoare.

Din 14 aprilie 1992, acțiunile Antibiotice (simbol ATB) sunt tranzacționate la categoria I a Bursei de Valori din București; Compania implementează un sistem performant de asigurare a calității ce implică controlul strict al proceselor de fabricație.

Între anii 1993-1997 – se fac investiții majore de peste opt milioane de euro în scopul retehnologizării și achiziției de echipamente moderne și competitive.Antibiotice urcă în topul primilor cinci producători mondiali de penicilină și derivați de penicilină.

Astfel, in 1999, Antibiotice devine primul producător din România care este certificat Good Manufacturing Practice (GMP) pentru fluxul de pulberi pentru medicamente injectabile. Evoluția financiară ascendentă a determinat ca firma să înregistreze o performanță notabilă: cotarea la Bursa de Valori din București.

Fluxul de producție a Nistatinei obține autorizarea FDA în anul 2002, ceea ce permite exportul acestei substanțe active în Statele Unite ale Americii. Antibiotice se poziționează ca producător de top la nivel mondial, iar Nistatina devine cel mai important produs destinat exportului.

Fluxul de fabricație a penicilinelor sub formă de pulberi sterile injectabile obține autorizarea FDA în anul 2011, ceea ce permite extinderea exportului pentru aceste produse pe piața SUA și alte piețe externe lansând totodată primele produse din clasa sistem nervos central SNC, iar în anul 2012 societatea Antibiotice intră pe piața medicamentelor oncologice.

2.2. Istoricul societății

În anul 2012, capitalul social al firmei subscris și vărsat a fost de 56.800.710 lei reprezentat de 568.007.100 acțiuni cu o valoare nominală de 0,1000 lei / acțiune.

Antibiotice are o structură puternică a acționariatului, având ca acționar majoritar

Ministerul Sănătății. Structura acționariatului firmei la data de 23 octombrie 2013 (ultima bază de date din anul 2013, pe care o deține Antibiotice Iași) este următoarea:

Obiectul de activitate principal al firmei Antibiotice S.A. este fabricarea produselor farmaceutice de bază. Portofoliul de produse al firmei Antibiotice cuprinde:

peste 140 de medicamente de uz uman din 12 arii terapeutice dezvoltate în acord cu tendințele actuale;

substanțe active (Nistatina) – unic producător;

medicamente de uz veterinar;

biofertilizatori (Azotofertil® si Ecofertil®).

Medicamentele marca Antibiotice sunt produse atât pe capacitățile proprii de fabricație, cât și pe fluxuri ale companiilor partenere in 5 forme farmaceutice:

pulberi sterile injectabile;

capsule;

comprimate;

produse topice (unguente, geluri, creme);

supozitoare.

În ceea ce privește oferta de produse și ponderea lor în cifra de afaceri, în perioada de analiză 2011-2013, aceasta este prezentată în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Oferta de produse

Se observă în tabelul de mai sus că, medicamentele sub formă de capsule sunt cele mai căutate, având cea mai mare pondere în cifra de afaceri pe toată perioada analizată.

Prezentă cu medicamente din 12 clase terapeutice, societatea Antibiotice se diferențiază pe piața internă, ca fiind principalul producător de medicamente antiinfecțioase și singurul producător de substanțe active obținute prin biosinteză respectiv Nistatina.

Piața internă este într-o continuă schimbare, modificări importante intervenind periodic în sistemul de organizare a distribuției, consumatorii finali rămânând rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și Ministerul Agriculturii, aproximativ 10% din producția de antibiotice pretându-se sistemului de comercializare cu amănuntul prin farmacii.

Pe piața internă, vânzările de produse se fac direct prin distribuitori autorizați pentru produse de uz uman și distribuitori pentru produse de uz veterinar. În ceea ce privește distribuția pe această piață, este acoperită de firma „Pharma” Iași, care împreună cu alte depozite farmaceutice, comercializează în prezent întreaga gamă de medicamente produsă de societatea Antibiotoce S.A. Iași.

În contextul preocupării privind recunoașterea brandului Antibiotice în piața farmaceutică internațională, compania și-a continuat activitatea de promovare activă pe piețele externe, atât direct, prin participarea la evenimente internaționale de profil, cât și indirect prin sprijinirea acțiunilor de marketing derulate de către partenerii locali din țările de destinație.

Rezultatul a fost creșterea exporturilor directe, care au ajuns la o pondere de 57% din totalul exporturilor de substanță activă (Nistatină) și restul de 43% de produse finite ale companiei.

Pe piața externă, s-a reușit în ultimii ani să se livreze circa 30-40% din cifra de afaceri totală. Vânzarea medicamentelor produse de societatea Antibiotice pe această piață se face prin:

intermediari: Romferchim S.A. București – 40%;

cu contracte directe prin Compartimentul Import Export – 60%.

Principalii clienți ai societății Antibiotice S.A. sunt prezentați în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2. Principalii clienți S.C Antibiotice S.A.

Portofoliul de produse marca Antibiotice, se adresează în principal populației din România, o populație caracterizată prin rata ridicată de îmbătrânire, afecțiuni multipe (cele mai multe fiind cronice – boli cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos, diabet și cancer) și nu în ultimul rând populației cu venituri medii și scăzute, dar și celor de pe piața externă.

Calitatea produselor Antibiotice este atestată de principalele forme de certificare: Good Manufacturing Practice (GMP) pentru toate cele 8 fluxuri de fabricație, Certificatul de Conformitate cu Farmacopeea Europeană și aprobarea Food and Drog Administration pentru piețele externe ale Statelor Unite și ale Canadei. Obținerea acestor certificate pe piețele internaționale a însemnat un plus pentru societatea Antibiotice în dezvoltarea solidă pe piața externă.

Pentru desfășurarea normală a procesului de producție, societatea se aprovizionează cu materii prime și materiale din țară și din import. Materiile prime și materialele procurate din țară și livrate de furnizori sunt următoarele prezentate în tabelul 2.3. :

Tabelul 2.3. Principalii furnizori S.C. Antibiotice S.A.

În 2012 a fost menținut contractul cu un operator economic autorizat care a colectat și valorificat, în numele companiei 350.000 kg de sticlă, 214.000 kg de hârtie și carton, 49.750 kg de materiale plastice și 30.910 kg de metale (aluminiu).

În procesul de producție, Antibiotice achiziționează în special substanțe active utilizate pentru fabricarea produselor antiinfecțioase în special de pe piața externă, țările exportatoare fiind foarte numeroase evidențiate în figura 2.2.

Figura 2.2. Ponderea pe țări în totalul achizițiilor firmei Antibiotice în anul 2012

Observăm în figura de mai sus, faptul că firma Antibiotice S.A. se aprovizionează cel mai mult din Italia, China și India.

Continuând strategia firmei din ultimii ani de a se axa pe consolidarea poziției ca principal producător de antiinfecțioase pe piața internă, politicile comerciale și de promovare în anul 2013, au fost orientate spre valorificarea portofoliului de medicamente nou asimilat în portofoliu. Fiind și singurul producător de antiinfecțioase, firma S.C. Antibiotice S.A. prezintă este mereu în atenția concurenților care produc medicamente similare dar sub o altă denumire, pentru a o discredita în fața consumatorilor pe bază de plângeri făcute către Ministerul Sănătății, precum că medicamentele nu sunt de calitate și agită spiritele pe piața farmaceutică.

Principalii concurenți ai S.C. Antibiotice S.A. sunt:

GSK ( GlaxoSmithKline)

NOVARTIS

ZENTIVA S.A.

B.BRAUN PHARMACEUTICALS S.A.

PANSIPROD MEDICAL S.R.L.

BIOFARM S.A.

GALENIC FARM PRODIMPEX S.R.L.

HYPERION S.A.

Conform unui studiu realizat de Cegedium România numit „Pharma și Hospital Report”, considerat o referință în analiza pieței farmaceutice din România, S.C. Antibiotice S.A. este plasată, în funcție de volumul vânzărilor, pe locul 11 în ierarhia celor 286 de companii de produse generice și inovatoare pe piața românească la sfârșitul anului 2013.

În ultimii 3 ani de zile, S.C. Antibiotice S.A. a cunoscut o dezvoltare remarcabilă cu privire la poziția pe piață, care a putut fi evaluată cu ajutorul indicatorului “cotă de piață”. Astfel, în urma vânzărilor pe canale de consum în perioada 2011-2013, S.C. Antibiotice S.A. a înregistrat următoarele cote de piață prezentate în tabelul 2.4.

Tabelul 2.4. Structura vânzărilor pe segmentul Hospital Generice și OTC

Observăm în tabelul de mai sus, faptul că, vânzările valorice ale S.C. Antibiotice S.A. pe segmentul Hospital au crescut în anul 2012 cu 4,25% față de anul 2011 și respectiv cu 8,5% în anul 2013 față de anul 2012 în condițiile în care piața hospital a scăzut cu o,5%. S.C. Antibiotice S.A. și-a menținut astfel poziția de lider pe acest segment pe toată peroada analizată, valorificând astfel portofoliul de medicamente Antiinfecțioase pentru care este recunoscută pe piața farmaceutică din România.

În ceea ce privește structura vânzărilor pe segmentul Retail, aceasta este reflectată în tabelul 2.5, astfel:

Tabelul 2.5. Structura vânzărilor pe segmentul Retail Generice și OTC

În continuare voi prezenta principalii indicatori de activitate ai S.C. Antibiotice S.A. în perioada 2011-2013, calculați pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere, în tabelul 2.4:

Tabelul 2.6. Indicatori de activitate S.C Antibiotice S.A. în perioada 2011-2013

Notă: (*) Diferența la active a fost corectată cu rata inflației respectiv indicele de consum.

Aprecierea performanțelor unei entități economice se realizează pe baza informațiilor din situațiile financiare întocmite de către entitatea economică conform legislației în vigoare. Astfel pe baza informațiilor din situațiile financiare, sintetizate în tabelul de mai sus (tabelul 2.4.), voi prezenta grafic evoluțiile principalilor indicatori ai S.C. Antibiotice S.A.

Pe baza contului de profit și pierdere (ANEXA 2) în perioada analizată 2011-2013, se desprind următoarele evoluții din figura 2.3. a principalilor indicatori de performanță:

Figura 2.3. Evoluția CA, RE, VA în perioada 2011- 2013

Așa cum se poate observa în figura de mai sus cifra de afaceri urmează o evoluție ascendentă în perioada analizată, respectiv cu aproximativ 5% în 2012 față de 2011, însă nu pot spune același lucru despre anul 2013, când cifra de afaceri înregistrează o ușoară creștere de aprozimativ 1% față de anul 2012, ceea ce pentru companie este o situație favorabilă la modul general, evoluție datorată efortului susținut al întregii societăți pentru consolidarea afacerii și a exporturilor externe.

Valoarea adăugată înregistrează o tendință de creștere în anul 2012 cu aproximativ 40% față de anul 2011, fapt repetitiv și pentru anul 2013 față de anul 2012, creștere înfluențată în mod semnificativ de valoarea consumurilor intermediare de la terți.

Rezultatul exploatării, indicator ce caracterizează performanțele activității de exploatare, înregistrează o evoluție în creștere în perioada analizată respectiv în anul 2012 față de anul 2011 o creștere de aproximativ 35%, un aspect favorabil pentru societatea analizată, însă în anul 2013 rezultatul din exploatare crește doar cu 18%, datorat în mod special de creșterea cheltuielilor din exploatare.

Producția exercițiului înregistrează aceeași evoluție ca și cifra de afaceri, creșterea sa în perioada analizată, fiind determinată, în principal, de creșterea producției vândute.

În figura de mai jos (Figura 2.4. ) am evidențiat structura activelor totale, datoriilor totale și a capitalurilor proprii în perioada 2011-2013, astfel:

Figura 2.4. Evoluția Activelor totale, Datoriilor și a capitalurilor proprii

În figura de mai sus, se observă o creștere a activelor totale în primii doi ani de analiză, 2012 comparativ cu 2011 respectiv cu 65.307.436 lei datorată faptului că societatea a efectuat anumite investiții.

Datoriile totale au avut o evoluție ascendentă, maximul de datorii înregistrându-se în 2012 de 167.769.395 lei, o creștere față de anul 2011 în proporție de 10 puncte procentuale, sume ce sunt datorate instituțiilor de credit și nu numai, însă nu pot spune același lucru despre anul 2013 în comparație cu anul 2012, când datoriile totale au scăzut cu aproximativ 5 puncte procentuale, o situație favorabilă pentru societate, în sensul că a reușit să își respecte obligațiile față de furnizori mai repede față de anul 2012.

În ceea ce privesc capitalurile proprii, se evidențiază o creștere în 2012 față de anul 2011 de 59.490.124 lei și în anul 2013 față de anul 2012 o creștere de 2.102.825, ceea ce evidențiază o situație favorabilă pentru societatea analizată deoarece asociații au vrut să reînvestească profitul obținut pentru o situație mai bună a societății.

Evoluția ratelor de rentabilitate economică, comercială și financiară este prezentată în figura 2.6.

Figura 2.6. Evoluția ratelor financiare în cadrul Antibiotice în perioada 2011-2013

În figura de mai sus remarcăm faptul că, rata rentabilității financiare înregistrează o evoluție favorabilă în perioada analizată, în creștere cu 0,74 puncte procentuale în 2012 față de 2011 respectiv 0,50 puncte procentuale în anul 2013 față de anul 2012. Această rată prezintă interes atât pentru acționarii cât și pentru creditori, investitori, managementul firmei pentru a vedea evoluția firmei.

Rata rentabilității comerciale reflectă o creștere de 3 puncte procentuale în anul 2012 față de anul 2011 și respectiv 2 puncte procentuale în anul 2013 față de anul 2012, înregistrând o evoluție favorabilă pe toată perioada analizată.

Din analiza ratelor de structură ale activului prezentate și calculate în tabelul de mai sus, observăm că rata activelor imobilizate înregistrează o creștere în anul 2012 față de 2011, ceea ce semnifică o creștere a ponderii activelor imobilizate în total activ, însă în anul 2013 rata activelor imobilizate scade cu 1,09 puncte procentuale datorită scăderii activelor imobilizate față de 2012 cu 6.637.052 mil. lei.

Dintre ratele analitice, rata imobilizărilor necorporale și rata imobilizărilor financiare înregistrează valori nesemnificative, sub 1% în anii 2011 și 2012, în timp ce în anul 2013 valoarea ratei atinge apogeul de 1,20% datorită creșterii imoblizărilor necorporale față de anii precedenți.

În ceea ce privesc activele circulante se observă că ponderea cea mai mare în componența sa o dețin creanțele pe întreaga perioadă analizată, apogeul fiind atins în anul 2011, urmate de stocuri care sunt în creștere de la un an la altul, însă în ceea ce privesc disponibilitățile bănești, ponderea lor au înregistrat o scădere în totalul activelor circulante respectiv în total activ.

În continuare voi prezenta indicatorii echilibrului financiar calculați pe baza bilanțului financiar corectat (tabelul 3.1.) aferent celor trei ani de analiză în tabelul 3.4:

Tabelul 3.4. Evoluția indicatorilor de echilibru calculați pe baza bilanțului financiar

Observăm că, pe baza calculelor de mai sus, fondul de rulment este unul pozitiv înregistrând un trend în accensiune în perioada analizată, mai exact reprezintă excedentul de resurse permanente care asigură finanțarea activelor circulante.

Deoarece în anul 2011, întreprinderea nu a contractat împrumuturi pe termen mediu și lung, fondul de rulment propriu înregistrează aceleași valori ca și fondul de rulment net, ceea nu putem spune despre anul 2012 când acesta înregistrează împrumuturi pe termen mediu și lung în valoare de 918.438 lei. În anul 2013 remarcăm faptul că firma înregistrează împrumuturi pe termen mediu și lung în valoare de 17.448.292 mil. Lei.

Necesarul de fond de rulment este pozitiv și înregistrează pe întreaga perioadă analizată, respectiv anii 2011 – 2013, un trend ascendent, ceea ce înseamnă că, există un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibil de mobilizat. Creșterea necesarului de fond de rulment este datorat pe fondul creșterii vânzărilor și a sporirii nevoii de finanțare a activității ca urmare a investițiilor în imobilizări corporale.

În ceea ce privește trezoreria netă, aceasta înregistrează valori negative pe întreaga perioadă analizată, respectiv 2011 – 2013 datorată unor valori foarte ridicate ale necesarului de fond de rulment în comparație cu fondul de rulment.

Acest lucru atrage după sine un dezechilibru financiar concretizat într-un deficit monetar care a fost acoperit prin contractarea de credite pe termen scurt, acestea generând cheltuieli cu dobânzile, având ca efect reducerea rezultatului exercițiului.

3.2. Soldurile intermediare de gestiune la SC Antibiotice SA

1. Creșterea marjei comerciale s-a datorat creșterii mai rapide a veniturilor din vânzarea marfurilor față de costul de cumpărare;

2. Creșterea producției exercițiului s-a datorat atât creșterii destocajului cât și creșterii producției imobilizate;

4. Creșterea valorii adăugate a fost consecința creșterii mai rapide a producției exercițiului în raport cu consumurile intermediare;

5. Creșterea Excedentului Brut din Exploatare s-a datorat creșterii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul și a altor impozite și taxe.

6. Creșterea Rezultatului din Exploatare s-a datorat scăderii mai lente a sumei dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare comparativ cu suma dintre amortizare și alte cheltuieli de exploatare;

7. Creșterea Rezultatului Curent a fost consecința reducerii în proporție mai mare a pierderii financiare comparativ cu scăderea rezultatului din exploatare;

8. Rezultatul net al exercițiului a crescut într-un ritm inferior creșterii rezultatului brut, datorită creșterii mai rapide a impozitului pe profit.

3.3 Capacitatea de autofinanțare

Metoda adițională

CAF= Rezultatul net al exercițiului+cheltuieli calculate-venituri calculate-venituri din cesiuni

CAF =Rezultatul exercițiului + Cheltuielile cu amortizările + Cheltuielile cu provizioanele (din exploatare, financiare și excepționale) – Venituri din provizioane (din exploatare, financiare și excepționale) + Valoarea netă contabilă a imobilizărilor cedate – Venituri excepționale din vânzarea imobilizărilor – Cota-parte a subvențiilor pentru investiții virate la venituri;

CAF 2012=27.110.781+18.632.456+2.900.000-2.297.963

CAF 2012= 46.345.274

CAF 2013=31.380.879+20.881.266+3.753.883-3.152.434

CAF 2013= 52.863.594

Metoda deductivă

CAF =EBE+Venituri financiare și extraordinare încasabile-Cheltuieli financiare și extraordinare plătibile-Impozitul pe profit

CAF== EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare + Venituri financiare [1] – Cheltuieli financiare[2] + Venituri excepționale[3] – Cheltuieli excepționale[4] – Impozit pe profit

[1] cu excepția veniturilor din provizioane.

[2] cu excepția cheltuielilor financiare de natura amortizărilor și provizioanelor.

[3] cu excepția: veniturilor excepționale din vânzarea imobilizărilor; cotei-părți a subvențiilor pentru investiții virate la venituri; venituri excepționale din provizioane.

[4] cu excepția: valorii nete contabile a imobilizărilor cedate; cheltuieli excepționale privind amortizările și provizioanele.

CAF 2012=98.688.511+2.594.683-67.445.910+12.635.419-24.368.301-5.085.244

CAF 2012=46.345.274

CAF 2013= 116.246.347+625.007-73.946.337+11.830.267-29.436.485-5.196.441

CAF 2013=52.863.594

Aceasta metoda simpla si rapida nu explica originea capacitatii de autofinantare si ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naste operatiuni, ci informeaza asupra utilizarii acesteia în mai multe scopuri: acoperirea pierderilor probabile si a riscurilor (provizioanelor); finantarea cresterii (rezultatul pus în rezerva); remunerarea capitalului propriu (dividende) si rambursarea împrumuturilor.

În esenta, capacitatea de autofinantare poate fi caracterizata ca fiind un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operatiunilor de gestiune (exploatare, financiare) si de unele operatiuni extraordinare.

Ea are caracterul unei resurse degajate în cursul exercitiului, putându-se calcula ca diferenta între intrari si iesiri de fonduri din care nu se deduce niciun element contabil calculat (amortizari, provizioane):

Capitolul IV. Concluzii și propuneri

În urma studiului de caz efectuat la societatea Antibiotice S.A. cu privire la analiza echilibrului financiar, am ajuns la următoarele concluzii: Fondul de rulment prezintă valori pozitive pe toată perioada analizată, ceea ce apreciez ca fiind o situație favorabilă pentru societatea analizată deoarece resursele permanente reușesc să acopere integral alocările permanente, rămânând un surplus pentru finanțarea nevoilor ciclice.

Având în vedere structura fondului de rulment (fond de rulment propriu, fond de rulment străin), am observat că pe întreaga perioadă analizată activele imobilizate sunt finanțate întegral din capitalurile permanente, un aspect favorabil pentru societate deoarece a putut utiliza o parte din capitalurile proprii pentru finanțarea unor investiții productive, de exemplu reînnoirea stocurilor.

Necesarul de fond de rulment prezintă valori pozitive în perioada analizată, crescând în anul 2012 cu 16 puncte procentuale față de anul 2011 și respectiv 6 puncte procentuale în anul 2013 față de anul 2012, ceea ce înseamnă că societatea a înregistrat în permanență un excedent de nevoi temporare în raport cu resursele temporare pe fondul creșterii vânzărilor, ceea ce denotă o situație favorabilă pentru societatea Antibiotice concretizat într-un echilbru financiar pe termen scurt.

Trezoreria înregistrează valori negative pe întreaga perioadă analizată crescând în anul 2012 cu 9.206.901 față de 2011 dar nu pot spune același lucru despre anul 2013 când se înregistreză o scădere de 24.632.261 față de anul 2012. Apreciez această situație cu un dezechilibru financiar întrucât nevoile generate de ciclul de exploatare nu pot fi finanțate integral din resursele permanente. În opinia mea, consider că această trezorerie negativă la societatea Antibiotice, este datorată pe baza creșterii cifrei de afaceri care nu este corelată cu rentabilitatea obținută.

Din analiza indicatorilor de lichiditate reiese faptul că la nivelul întregii perioade analizate, întreprinderea nu a înregistrat nici un fel de dificultăți în plata obligațiilor curente, ea dispunând de active circulante în volum și structură adecvate acestui scop. Observăm că, pe parcursul perioadei analizate, rata solvabilității globale înregistrează o tendință de creștere, situată în jurul valorii 3, valoare peste limita minimă acceptabilă.

Din această cauză, societatea Antibiotice S.A. se află în siguranță pe întreaga perioadă analizată având posibilitatea acoperirii datoriilor financiare pe seama activelor. Și din punct de vedere al capacității de plată pe termen lung situația întreprinderii este satisfăcătoare, astfel rata solvabilității generale se află pe întreaga perioadă analizată la un nivel optim arătând astfel, că a fost capabilă să își achite datoriile pe termen scurt din activele totale.

În opinia mea, societatea Antibiotice S.A. nu înregistrează un echilibru financiar și pentru asta, aș avea câteva propuneri obiective pentru societate:

Apovizionarea ritmică, dublată de corelarea politicii comerciale a întreprinderii cu cea practicată de concurență, pentru determinarea unui impact favorabil asupra trezoreriei, sporind astfel nivelul disponibilităților bănești;

Introducerea unui nou sortiment în gama de produse, respectiv homeopatice deoarece tot mai multă lume este interesată de aceste produse, care pot fi achiziționate fără prescripție medicală.

Bibliografie

D. Cristina, Analiza și diagnosticul economico-finnciar al entității. Fundamente teoretice și teste aplicative, Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2012;

D. Dalina, D. Victor, C. AnaMaria, Evaluarea întreprinderii, ed. a II- a, Ed. Economică, 2006;

F. Nicolae, I. Ion, Tratat de contabilitate financiară, Vol. II, Ed. Economică, 1998;

L. Dorina, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004;

N. Maria, Diagnostic financiar, Vol. 2, Ed. Economică, București, 2003;

O. Mihaela, Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004;

O. Mihaela, Management financiar, Ed. C.N. Beck, București, 2006;

P. Willi, Analiza economico-financiară.Concepte și studii de caz, Ed. Economică, 2011;

Ș. Aurelia, Performanța fiananciară a întreprinderii între realitate și creativitate, Ed. Economică, 2005;

V. Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, ed. a II-a, București, 2003;

Ghid practic de aplicare a reglementărilor contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 1802/2014, Ed. CECCAR, București, 2010

M. Onofrei, Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004, p. 246.

M. Onofrei, Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004, p. 248.

D. Lezeu, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004, p. 47.

D. Lezeu, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004, p. 48.

N. Feleagă, I. Ionașcu, Tratat de contabilitate financiară, Vol. II, Ed. Economică, 1998, p. 805.

M. Onofrei, Management financiar, Ed. C.N. Beck, 2006, p. 47.

D. Lezeu, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004.

G. Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică și Pedagogică, ed. a II-a, București, 2003.

M. Niculescu, Diagnostic financiar, Vol. 2, Ed. Economică, 2003, p. 341.

M. Onofrei, Management financiar, Ed. C.N. Beck, București, 2006, p. 50.

M. Onofrei, Management financiar, Ed. C.N. Beck, București, 2006.

D. Lezeu, Analiza situațiilor financiare ale întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004, p. 73.

M. Onofrei, Management financiar, Ed. C.N. Beck, București, 2006, p. 53.

D. Dumitrescu, V. Dragotă, A. Ciobanu, Evaluarea întreprinderii, Ed. a II- a, Ed. Economică, 2006, p. 60.

M. Niculescu, Diagnostic financiar, Vol. 2, Ed. Economică, 2003.

Isfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economic financiară, Ed. ASE, București, 2002, p.

Onofrei M.,Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004, p. 270-271

M. Onofrei, Management financiar, Ed. C.N. Beck, București, 2006, p. 70

C. Drumea, Analiza și diagnosticul economico-finnciar al entității. Fundamente teoretice și teste aplicative, Ed. Universității Transilvania din Brașov, 2012, p. 78

M. Onofrei, Management financiar, Ed. C.N. Beck, București, 2006, p. 73