Analiza Dosarelor Descoperite de Jurnalistii de Investigatie

Analiza dosarelor descoperite de jurnaliștii de investigație

9. Planul cercetării

Partea practică a acestei lucrări se va concentra pe cazurile de corupție, scoase la iveală de către jurnaliștii de investigație, în ultimii cincisprezece ani, apărute pentru prima dată în presă pe unul dintre următoarele site-uri: Gazeta Sporturilor, ProSport, Adevărul și The Washington Post.

Aceste portale online au fost alese aleatoriu, din rândul celor care au prezentat cazuri de corupție ce nu au intrat în atenția procurorilor DNA, dar au fost scoase la lumină de către jurnaliștii de investigație. În cercetarea mea am ales câteva cazuri din lumea sportivă sau în care erau implicați oameni din sport deoarece am fost pasionată de mică de acest domeniu. Cazuri de corupție, santaj și luare de mită se găsesc în toate domeniile, politicul guvernând însă la acest capitol.

Scopul cercetării este acela de a afla cum acționează jurnaliștii de investigație din momentul în care au informații pe sursă despre un caz și modalitatea prin care ei ajung să scoată adevărul la suprafață. După cum am vorbit și în capitolele anterioare, puțină lume cunoaște detalii despre jurnalismul de investigație și cu atât mai puțin, despre sutele de dosare descoperite de jurnaliștii de acest gen.

Obiectivele cercetării sunt următoarele:

Identificarea celor mai importante dosare descoperite de jurnaliștii de investigație din ultimii cincisprezece ani

Urmărirea modului prin care acestea au fost soluționate

Analizarea dificultăților de care au avut parte jurnaliștii

Prezentarea sentinței finale

Ipoteza de la care am pornit este că tot mai multe anchete demarate de către jurnaliști, în ultimii ani, au scos la iveală implicarea unor personalități atât din viața politică, cât și din cea culturală sau sportivă, acestea ajungând după gratii sub acuzații de corupție, fraudă, înșelăciune, luare de mită, șantaj etc. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că numai datorită jurnaliștilor cei care au săvârșit fapte de corupție sunt acum în spatele gratiilor, iar dacă nu existau anchetele respective probabil aceștia își continuau afacerile murdare. Totodată, am stabilit și o serie de întrebări de cercetare care să acompanieze ipoteza și anume:

Ce dosare au ajuns în justiție datorită jurnaliștilor de investigație?

Cum au fost ele scoase la iveală de către aceștia?

Ce măsuri s-au luat în urma descoperirilor?

9.1 Metodologia

Am ales să analizez patru cazuri de corupție pornite de la o serie de știri jurnalistice apărute pentru prima dată pe site-urile Gazeta Sporturilor, ProSport, Adevărul și The Washington Post. Am considerat că, urmărind în detaliu cazurile pe care jurnaliștii le-au descoperit și firul pe care s-au dus aceștia pentru a le rezolva voi putea ajunge la anumite concluzii sau rezultate concludente pentru a verifica ipotezele enunțate în urma acestei cercetări.

Metoda de cercetare reprezentativă pentru a descoperi în ce măsură dosarele făcute publice de către jurnaliști au dus la anihilarea unor grupuri infracționale este analiza de conținut, iar instrumentul folosit este grila de analiză. Fiecare caz găsit în presa online va fi analizat din punct de vedere calitativ, pentru a urmări munca depusă de jurnaliști în rezolvarea cazurilor. Toate dosarele pe care mi-am propus să le studiez au fost structurate în cadrul unei grile de analiză, în care am sintetizat toate caracteristicile care definesc o investigație jurnalistică.

Așadar, au fost multe anchete demarate de procurorii DNA după articole apărute în mass-media. Toate începuturile au fost grele, le-a luat mult timp jurnaliștilor până au reușit să contureze un caz pe informații primite pe surse, dar profesiunea de jurnalist înseamnă descoperirea neregulilor și scoaterea adevărului la lumină. Activitatea reporterilor, care pornesc pe un astfel de drum, nu este ușoară, aceștia fiind somați să renunțe la inverstigații și de multe ori sunt chiar amenințați cu moartea.

Dacă tot vorbim despre cazuri de corupție scoase la iveală de către jurnaliștii de investigație, ar trebui să pornim de la cel mai faimos caz de corupție al tuturor timpurilor, și anume cazul Watergate din Washington care s-a terminat cu demiterea celui mai puternic om de pe planetă, președintele Richard Nixon.

9.2 Cazul Watergate

Cel mai de amploare caz de investigație jurnalistică a fost Watergate. Totul a început în iunie 1972 cu o spargere la sediul Partidului Democrat din clădirea Watergate din . Ancheta s-a terminat doi ani mai târziu, odată cu demiterea celui mai puternic om din lume, președintele Richard Nixon. Rolul acestuia și a echipei sale în spargerea de la care a pornit totul n-ar fi fost niciodată cunoscut dacă nu ar fi existat doi reporteri de la The Washington Post, Carl Bernstein și Bob Woodward.

Când cei doi reporter au început să lucreze la acest subiect, acesta era un simplu articol despre o infracțiune. Cinci bărbați fuseseră surprinși dând o spargere la sediul democraților pentru a plasa un dispozitiv de ascultare. Woodward s-a dus la tribunal în ziua următoare și a observat că un avocat celebru era interesat de caz. Jurnalistul a aflat că unii dintre bărbații prinși lucraseră pentru Agenția Centrală de Informații (CIA), că aveau asupra lor sume uriașe de bani în momentul arestării și că în agendele a doi dintre ei s-a descoperit numărul de telefon al unei persoane care lucra la Casa Albă.

De la aceste firave dar promițătoare informații au fost lansate o serie de articole care au dovedit, la final, complicitatea administrației Nixon la un întreg șir de activități ilegale. Bernstein și Woodward au fost glorificați, au scris un best-seller, iar Hollywood-ul a făcut un film inspirat din ancheta lor. Dar acesta a fost rezultatul final. Până să se ajungă aici, jurnaliștii s-au confruntat cu mii de amenințări și chiar abuzuri din partea susținătorilor lui Nixon și a oficialilor care se temeau și aveau suspiciuni față de munca lor. Au existat zile, săptămâni, chiar luni irosite cu urmărirea unor piste false și nenumărate ore de căutare a unei informații vitale. De asemenea, putem include aici și îndoielile de sine, criticile și invidia colegilor și serile târzii, nopțile și weekend-urile pierdute pentru a lucra la caz. Într-adevăr, perseverența celor doi constituie o lecție valoroasă, iar cartea „All The President`s Man” este cea mai reușită descriere a detaliilor ce țin de jurnalismul de investigație. Așadar, ea prezintă povestea a doi reporteri care avansează încet și nu întotdeauna în linie dreaptă spre adevăr, printr-o cercetare asiduă și o sănătoasă obsesie pentru acuratețe.

În timpul anchetei, Woodward și Bernstein au petrecut zile întregi căutând prin arhive, au stat la birouri dând sute de telefoane sau au așteptat zile întregi la ușile avocaților în speranța că vor identifica o pistă bună de urmat. La un moment dat au obținut o listă a celor aproximativ o sută de persoane care au lucrat în Comitetul pentru Realegerea Președintelui, aflat la originea multor ilegalități. De vreme ce era evident că nu-i puteau vizita pe toți, ei au petrecut multe săptămâni sunându-i de acasă după încheierea programului de lucru la ziar. Orice lucru minor putea fi important pentru ancheta lor, după cum au scris și reporterii în cartea ce a urmat: „ Fie și faptul că o anume sursă nu răspunde la telefon sau nu ne sună după ce îi lăsăm mesaj, indică ceva semnificativ”.

În timpul investigației Watergate, Woodward a contactat un bărbat care avea o funcție importantă în administrație pentru a-l întreba dacă știe ceva despre neregulile semnalate de ei. Omul știa enorm de multe lucruri și a considerat că trebuie să-l ajute pe jurnalist, dar numai în anumite condiții: să-l îndrepte doar pe reporter în direcția bună și tot ce spunea el să fie coroborat cu o altă sursă, iar întâlnirile dintre ei să aibă loc doar noaptea, în parcări subterane, numai la inițiativa sa. Woodward a fost de acord cu aceste condiții. Identitatea sursei rămâne însă un mister pentru toată lumea, cu excepția lui Woodward.

În concluzie, de-a lungul timpului, o serie de jurnaliști au făcut istorie cu investigațiile lor. Aceștia au scos la lumină o serie de ilegalități care au dus la demascarea celor certați cu legea. Același lucru se întâmpla și în Romania și despre acest lucru vom vorbi în capitolele care urmează.

10. Analiza datelor

În ultimii ani, în Romania jurnaliștii de investigație au scos la iveală un număr mare de cazuri de corupție care nu au intrat în atenția procurorilor DNA. Cu această ocazie tot mai multe nume sonore din viața politică, culturală sau sportivă au ajuns după gratii sub acuzații de corupție, fraudă, înșelăciune, luare de mită, santaj etc. Potrivit șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în 2014, 17% din dosarele înregistrate au avut la bază o sesizare din oficiu pe baza informațiilor din mass-media sau primite de la serviciile de informații. Cazurile despre care vom vorbi în capitolele ce urmează sunt cel al lui Cristi Borcea, Ioan și Victor Becali, George Copos și Gică Popescu în Dosarul Transferurilor, al lui George Copos în dosarul Loteria, al lui Gigi Becali în Cazul Valiza și Cazul celor 7 oficiali FIFA.

Toate aceste cazuri au avut un numitor comun și anume sustragerea de la plata impozitului pe venit, prejudiciind astfel bugetul statului. Acesti patroni de cluburi de fotbal sau impresari sportivi au ajuns să dobândească prin acest mod averi fabuloase. Singurul care și-a achitat datoria față de stat a fost Gigă Popescu, însă doar după ce a intrat în atenția procurorilor DNA, ceea ce era prea târziu.

10.1 Dosarul Transferurilor

Un bun exemplu pentru soluționarea unor cazuri de corupție pe baza unor anchete jurnalistice ar fi Dosarul Transferurilor, cel mai mare caz de corupție și spălare de bani din fotbalul românesc. Ziariștii au descoperit faptul că mai mulți șefi de cluburi de fotbal sau impresari declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, încasând ei diferența de bani și plătind un impozit mai mic decât cel cuvenit. Ancheta a demarat în 2006 după un articol apărut în Gazeta Sporturilor. În urma cercetărilor, opt oameni de fotbal au fost condamnați la închisoare cu executare, pentru evaziune fiscală, spălare de bani și înșelăciune, prejudiciul final fiind de 11,5 milioane de dolari. Printre aceștia se numără: Cristi Borcea, Ioan și Victor Becali, George Copos și Gică Popescu.

Totul a început în urmă cu mai bine de 9 ani, pe 6 februarie 2006, când Gazeta Sporturilor a declanșat o investigație jurnalistică fãrã precedent în România. Primul caz de care s-a ocupat a fost cel al transferului lui Florin Bratu, de la Rapid la Galatasaray. Au urmat sute de articole documentate cu acte, mii de ore de discuții cu sursele GSP. Rețeta dezvăluită în Gazetă era simplă: șefii de cluburi sau impresarii declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, păstrînd banii pentru ei și, totodată, plătind astfel un impozit mai mic statului.

Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat la probele dezvăluite de Gazetă și a demarat propria cercetare. Investigația DNA, continuată în paralel și de ziar, a contabilizat 800 de transferuri verificate, peste 100 de persoane anchetate și interogate. Procurorii au contabilizat munca lor în zeci de volume ce însumau peste 20.000 de file. La final, Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Nețoiu, Jean Pădureanu și Gică Popescu au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Toți au fost acuzați că, prin tranzacții ilegale efectuate în cazul a 12 transferuri de fotbaliști în perioada 1999-2005, au produs statului un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari și o "gaură" de peste 10 milioane de dolari în bugetul cluburilor din Liga 1.

DNA i-a trimis în judecată la data de 2 octombrie 2008 și după aproape șase ani, zeci de audieri și recursuri, Curtea de Apel București a dat, în 4 martie 2014, o sentință definitivă: George Copos a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, Mihai Stoica la 3 ani și 6 luni, Cristi Borcea la 6 ani și 4 luni, Ioan Becali la 6 ani și 4 luni, Victor Becali la 4 ani și 8 luni, Jean Pădureanu la 3 ani și 4 luni, Gică Popescu la 3 ani, 1 lună și 10 zile și Gigi Nețoiu la 3 ani și 4 luni.

După condamnarea fostului internațional Gică Popescu, s-a început o campanie în favoarea grațierii acestuia. Printre politicienii care au susținut această inițiativă s-au numărat premierul Victor Ponta, președintele PNL Crin Antonescu și președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, precum și jurnaliștii Cristian Tudor Popescu și Gabriel Bejan.

Potrivit ziariștilor Gazeta Sporturilor la începutul anului 2006, presa începuse să fie tot mai atentă la ce se întâmpla în spatele meciurilor de fotbal. Jurnaliștii sportive scriau despre blaturi, despre transferuri, dar nimeni nu avea curajul să le dea în vileag.

Aceștia susțin că primele informații despre transferul lui Bratu de la Rapid la Galatasaray, din 2003 au apărut pe 5 februarie 2006, când exista suspiciunea că au dispărut o grămadă de bani. Așadar, ziariștii au început să-și sune sursele, pentru a afla cât mai multe informații. Așa au apărut dovezi despre niște comisioane imense.

Treptat, toată povestea a început să capete contur, însă nimeni nu avea curajul să mărturisească: "Îți spun cum a fost, dar nu oficial", așa declarau toți. După mai multe investigații s-a aflat că în cazul transferului lui Bratu se "pierduseră" mai bine de două milioane de dolari. Galatasaray dăduse 2.750.000 de dolari, iar la Copos au ajuns doar 630.000. Restul banilor au fost împățiți între internaționalul Gică Popescu și impresarii Ioan și Victor Becali. Popescu a primit un milion de dolari, iar frații Becali s-au ales cu 1.100.000 de dolari. Gică Popescu, s-a dus ulterior la Fisc și a achitat echivalentul a 400.000 de dolari, impozitul datorat statului pe milionul de dolari încasat. De altfel, el a fost singurul care a plătit acel impozit, însă era prea tîrziu, deja DNA, ANAF și Garda Financiară intraseră pe fir.

După publicarea articolelor în Gazeta Sporturilor, jurnaliștii în cauză au fost chemați la DNA, unde procurorul Doru Țulus le-a cerut să nu mai posteze nimic până la finalizarea anchetei: „Nu mai publicați cazurile, le dați idei să-și șteargă urmele! Ne încurcați ancheta!". Jurnaliștii au refuzat însă acest lucru și au declarat că vor continua ceea ce au început.

Cazul Bratu a declanșat o acțiune de proporții a organelor statului, astfel s-au cercetat 800 de tranferuri încheiate între 1990-2005. Așa s-a descoperit o altă ilegalitate, transferul lui Ionel Ganea de la Gloria Bistrița la un club olandez, pentru suma de 600.000 de dolari, acesta vânzând-ul imediat la Stuttgart pentru 2.400.000 de dolari. Patronul Gloriei, Jean Pădureanu, condamnat și el în Dosarul Transferurilor a declarat că "firma mi-a fost recomandată de Giovanni Becali. Dar eu eram mulțumit cu cei 600.000 de dolari". Diferența de bani a constituit comisionul impresarilor.

Un alt transfer scos la iveală a fost cel al lui Mitea de la Dinamo la Ajax. Clubul nu a primit niciun ban din acest transfer, cu toate că olandezii au achitat 720.000 de euro. Banii s-au dus la frații Becali.

Alte transferuri anchetate:

În 2012, în Dosarul Transferurilor, după 6 ani de dezvăluiri ale Gazetei și anchete DNA, Tribunalul București și judecătoarea Geanina Teodorovici dădeau o sentință terifiantă. Îi scoteau basma curată pe toți cei 8 inculpați cu articolul 10, paragraful a, din Codul Penal. Potrivit acestuia, acțiunea penală nu putea fi declanșată.

Gazeta i-a acuzat pe procurori de malpraxis, iar în urma recursului, în 2014 primul mare dosar din lumea fotbalului se încheia cu sentințe de condamnare cu executare pentru toți cei 8 inculpați. Decizia a zguduit întreaga lume a fotbalului.

Pe lângă investigația procurorilor DNA și a jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor în 2006 a demarat o anchetă, de data aceasta fiscală, și Sebastian Bodu, fostul șef al ANAF. Acesta a povestit mai apoi cât de greu a obținut documentele necesare. "Dosarul a pornit de la informațiile din presa, de la Gazeta Sporturilor. Nu am ascuns niciodată acest lucru. Fac mențiunea că presa scrie multe și nu poți să faci o investigație pentru fiecare informație care apare în presa cotidiană. Dar în cazul ăsta mi s-a părut că informațiile sunt corecte, sunt fundamentate și reluate, adică nu a fost doar un articol izolat. Mi s-a părut o investigație jurnalistică bine fundamentată, care merita să se transforme într-o investigatie fiscală", a declarat acesta.

Întrebat cât a durat ancheta, Sebastian Bodu a răspuns că mai bine de un an: „A mers foarte greu. Inițial am pornit de la contractele din România. Le-am cerut la Liga. Nu mi le-au dat, adică au ignorat solicitarea, dupa care am trimis o echipă de la Garda Financiară să ia contractele cu proces verbal. Le-au luat, au venit cu vreo trei bibliorafturi. Uitându-mă în contractele înregistrate la Liga mi-am dat seama că sumele înregistrate sunt ridicole. Și atunci mi-am zis că e clar că trebuie trecut la pasul doi al investigației, de a găsi contractele din străinatate. Am făcut solicitări către ANAF-urile din țările unde activau jucători ale căror contracte mi se păruseră subevaluate vădit: Italia, Spania, Germania, Turcia, Ucraina", a adăugat europarlamentarul PDL.

Rugat să comenteze evoluția lentă a dosarului și pedepsele stabilite de instanță, acesta a declarat că: „Nu pot să comentez pedepsele, în ceea ce privește cuantumul lor. Nu am dreptul să fac așa ceva, în calitatea mea de politician. Ce pot să spun este ca nici nu mă bucur, nici nu îmi pare rău. Eu mi-am făcut treaba. Am considerat că ăsta este jobul meu și, indiferent cine e subiectul unei investigații fiscale, eu trebuie să aplic legea, fără discriminare”.

Dosarul Transferurilor a fost cel mai mare caz soluționat care a pornit de la articole apărute în presă. Jurnaliștii Gazetei au fost cei care au semnalat neregulile din transferuri, lucru care a dus la sesizarea ANAF și DNA. Așadar, dacă aceștia nu ar fi pornit această investigație, poate nici în ziua de azi nu se afla nimic.

10.2 Dosarul Loteria

Un alt caz de corupție semnalat de presă și soluționat cu ajutorul jurnaliștilor de investigație este și cazul lui George Copos în dosarul Loteria. Acesta a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de evaziune fiscală de peste 1 milion de euro cu ocazia vânzării unor spații ale firmei Ana Electronic către Loteria Română. Ancheta s-a întins pe o perioadă de 12 ani, timp în care presiunile asupra jurnaliștilor au fost uriașe, aceștia primind inclusiv amenințări cu moartea. Dedesubturile relației dintre fostul patron al Rapidului și fostul director al Loteriei, Nicolae Cristea, au fost dezvăluite de ProSport.

Publicația posta pe prima pagină a ziarului în data de 6 august 2002 subiectul: „Cine este Nicolae Cristea? Director al Loteriei, Cristea a învățat în cei 15 ani de Comerț Exterior, de dinainte de 1989, cum să fie discret și să nu atragă atenția asupra sa. Acest om de 51 de ani, aproape necunoscut publicului, decide asupra a 60 de milioane de dolari pe an! […] ProSport a intrat în posesia unor informații despre afacerile ciudate încheiate între Loteria Națională și mai multe personaje din fotbal. Între acestea se numără George Copos, Gheorghe Fodoreanu sau Marian Albu. Ziarul a investigat timp de câteva săptămâni cazurile dubioase și a stat de vorbă cu mai mulți oameni din interior, inclusiv cu cei acuzați".

În primul articol apărut pe această temă, personajul principal era Nicolae Cristea, fost director general și președinte al Consiliului de Administrație în cadrul Companiei Naționale Loteria Română, care a fost de accord să ofere un interviu reporterilor ProSport. De George Copos s-a auzit prima dată după o zi, în 7 august 2002, când numele acestuia a apărut pentru prima dată în ziar. Articolul respective apărea pe prima pagină a publicației cu titlul: „Cum au ajuns banii Loteriei la George Copos și Dumitru Dragomir”.

Potrivit autorilor, Nicolae Cristea a intrat în Adunarea Generală a clubului de fotbal în baza contractului de sponsorizare încheiat între Rapid și Loteria Națională. Acesta a devenit mai apoi prieten cu George Copos, cu care a încheiat, spre exemplu, un contract ce stabilea „Organizarea diferitelor protocoale ale Loteriei la Crowne Plaza sau la Hotel Sport în Poiana Brașov, ambele proprietatea patronului rapidist. Potrivit unor surse din interiorul Loteriei, sumele pentru aceste protocoale sunt deseori mult umflate”, notau ziariștii Decebal Rădulescu și Costin Ștucan. În plus, acest articol mai menționa și faptul că Loteria Națională a închiriat o clădire de la Ana Electronic pe care a transformat-o în depozit central, în ciuda faptului că instituția avea un astfel de depozit.

Tot despre George Copos, ziarul nota că Loteria a mai luat de la Ana Electonic în jur de 5500 de televizoare Samsung în baza unui contract încheiat în 1996 și a plătit pentru acestea circa 2 milioane de dolari: „Am cumpărat de la Copos produse electronice într-o perioadă în care piața cerea, iar produsele lui erau cele mai bune”, explica Nicolae Cristea pentru ProSport.

A doua zi, după dezvăluirile facute de cei de la ProSport, angajaților Loteriei le-a fost interzis să citească această publicație. „Ieri dimineață angajații care lucrează la sediul central al Loteriei Naționale, situat pe Calea Victoriei, au avut surpriza de a fi rechiziționate exemplarele din ProSport pe care le-au introdus în instituție”, a fost ceea ce au declarat autorii.

După patru zile de demers jurnalitic, în data de 9 august 2002, ziarul publica reacția angajaților Loterie vizavi de cele dezvăluite până atunci. „Angajații Loteriei se revoltă în fața șmecheriilor comise de Cristea”, scria ProSport. De asemenea, ziarul a publicat și o scrisoare a unui angajat al Loteriei în care acesta vorbea despre salariul uriaș pe care îl avea Nicolae Cristea.

După câteva zile, pe 15 august 2002, greutatea cazului era subliniată de amenințările pe care Costin Ștucan și Cătălin Tolontan le-au primit prin telefon: „Ai grijă ce scrii, sunt cu ochii pe tine, zilele îți sunt numărate! Atât am să-ți zic, scurt pe doi!”, le-a fost transmis celor doi.

Ancheta celor de la ProSport s-a intins pe parcursul a mai multor ani în care s-au prezentat dovezi solide că între George Copos și Loteria Națională au avut loc relații ilegale. În 25 august 2014, instanța l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare. Aceeași pedeaspă i s-a dat și fostului director al Loteriei Române, Nicolae Cristea.

În perioada iulie- decembrie 2014, potrivit anchetatorilor, George Copos s-ar fi sustas de la plata obligațiilor fiscal, în calitate de asociat și președinte al Consiliului de Administrație în cadrul Ana Electronic. Conform acestora, Copos a adus statului un prejudiciu de peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată, mai exact 39.461.121.820 de lei.

La acea vreme, ProSport a scris și despre contractul pentru panoul publicitar amplasat în afara stadionului Giulești, încheiat între Loteria Națională și echipa de fotbal, Rapid. Așadar, conform procurorilor, se pare că suma plătită de Loteria era de 175.000 de dolari pe an, de zece ori mai mult decât prețul preței. Bannerul a fost la acea vreme cel mai scump din istoria publicității de după 1989. Jurnaliștii au menționat faptul că sponsorizarea a dus astfel la deschiderea anchetei, dar și la sublinierea relațiilor strânse dintre Nicolae Cristea și George Copos.

Jurnaliștii ProSport au vorbit despre dificultăți de care s-au lovit în perioada investigației, dar și despre amenințările cu moartea pe care aceștia le-au primit atunci. Astfel, în 9 august 2002 la trei zile după demararea anchetei în ProSport sub semnăturile lui Cătălin Tolontan, Decebal Rădulescu, Costin Ștucan și Marius Geantă cotidianul de sport patronat, ca și acum, de trustul Intact începea o campanie de presă. Cu fiecare rând scris, ziarul ProSport se scufunda tot mai tare în anchetarea neregulilor comise de Nicolae Cristea, în timp ce Gazeta Sporturilor publica interviuri ale directorului Loteriei în care acesta dezmințea informațiile apărute în ziarul concurent.

Gazeta nu a preluat așadar niciun rând din acuzațiile aduse de ProSport lui Cristea, dar în schimb dezmințea aceste fapte rămase necunoscute cititorilor săi și publica articole în care vorbea despre meritele lui Cristea în dezvoltarea sportului românesc. În paginile acestui ziar apărea de asemenea și un interviu al lui Nicolae Cristea care se declara scârbit de atacurile jurnaliștilor de la ProSport. „Nu-mi explic de ce un cotidian precum ProSport, în loc să se ocupe de eșecurile lamentabile ale echipelor noastre în cupele europene, m-a transformat pe mine în inamicul public numărul unu al fenomenului sportiv de la noi. Toată campania lor, se vede clar, e una concertată”, a spus acesta.

Cei patru jurnaliști care se ocupau de caz erau, la vremea respectivă, ținta ironiilor colegilor. Acest lucru se întâmpla inclusiv în ședințele de sumar în care, până și simpla menționare a unui subiect legat de Loterie declanșa nemulțumirile reporterilor. „Ce nevoie avem noi de cazul ăsta? Ce legătură are cu sportul?”, întrebau constant ziariștii.

Investigația ProSport s-a bazat pe documentele în copie și original scoase de Insider din sediul Loteriei. Alături de ele, aceștia au găsit și câteva post-it-uri portocalii, pe care Nicolae Cristea scrisese în creion indicații sumare pentru subordonații care trebuia să-l ajute pe fratele său, Romeo. Ovidiu Ioanițoaia a povestit mai târziu efectul pe care vederea acestor memo-uri personale l-a avut asupra ministrului Finanțelor Publice, Mihai Tănăsescu. Așadar, dovezile aflate în posesia jurnaliștilor aveau potențialul unei bombe atomice.

La câteva zile după demararea anchetei, contul de mail a lui Costin Ștucan de pe Yahoo a fost spart. Mai apoi, pe 14 august, telefonul mobil al jurnaliștilor au sunat la cinci minute distanță

unul de altul. O voce rece a rostit cam același mesaj: „Ai grijă ce scrii, sunt cu ochii pe tine, zilele îți sunt numărate. Atât am să-ți zic, scurt pe doi”.

Fiecare dintre ei își ascundeau teama cât mai bine, frica pentru propria viață, grija față de emoțiile pe care amenințările le puteau produce familiei. Ștucan a declarat mai apoi că: „Nu pot sã uit niciodatã seara de 15 august, atunci când atât eu, cât și restul colegilor implicați în dezvăluiri am fost sunați și amenințați cu moartea. A fost în mod clar cel mai greu moment din această anchetă, cînd mi-a fost teamă că pot să pățesc ceva. Am mers la o secție de poliție din zona Iancului, iar polițiștii de acolo stăteau cu mâinile în sân, erau mirați și neputincioși în fața amenințărilor pe care noi le primiserăm. Nu știau ce să facă și cum să ne ajute”.

Însă, în loc să se oprească, ancheta a continuat și mai îndârjit, au ieșit la iveală noi detalii ale legăturilor lui Cristea cu George Copos. Pe 8 octombrie, ProSport scria despre presiunile făcute de fostul patron al Rapidului pentru stoparea anchetei. „Știți cine face cele mai mari valuri pentru oprirea investigației voastre? George Copos”, mărturisea un politician, sub protecția anonimatului. Fostul finanțator al rapidiștilor, patronul firmei Ana Electronic, primea bani de la Loterie încă din anii ’90 sub diverse forme: ba un contract umflat pentru televizoarele din ghișeele Loteriei, ba o sponsorizare pentru Rapid, ba o investiție în construirea bazei de la ProRapid. În total, clubul din Giulești încasase, până în 2002, 1.5 milioane de dolari din bani publici, într-o perioadă în care contractele jucătorilor se învârteau în jurul sumei de 60-70.000 de dolari pe sezon.

Banner-ul nu mai există de mulți ani, însă procurorii au inclus detaliile contractului în rechizitoriul pe baza căruia Copos a fost condamnat. Dintre toți oamenii de fotbal ale căror nume au apărut în Dosarul Loteria, George Copos este singurul care plătește cu privarea de libertate. Ultima pedeapsă se va contopi cu cea din Dosarul Transferurilor.

Dosarul Loteria este succesul unei întregi prese, dar scheletul este format din curajul individual al unor jurnaliști de investigație. Cei de la ProSport au reușit să pună în mișcare forțe obscure aflate într-o stare latentă după evenimentele din 1989, iar la scurt timp după anunțarea verdictului, jurnaliștii au declarat că „Dosarul Loteria nu e doar un succes al ziarului nostru, ci al întregii prese!”. Jurnaliștii au demonstat din nou și prin acest caz ca unele infracțiuni care nu au intrat in atenția DNA au fost scoase la lumină de către ziariștii de investigație.

10.3 Cazul Valiza

Un alt dosar pe care presa l-a scos la iveală, jucând astfel un rol important, a fost Cazul „Valiza” al lui George Becali. După cum povestește chiar procurorul Claudiu Dumitrescu, cel care a instrumentat cazul: „Dosarul are la baza sesizarea din oficiu pe baza informațiilor din presă”. În acest dosar, Becali a primit 3 ani de închisoare cu executare pentru dare de mită după ce a încercat să influiențeze rezultatul meciului dintre U Cluj și CFR Cluj din ultima etapă a sezonului 2007-2008.

Conform Dosarului Valiza, în data de 7 mai 2008, George Becali ar fi oferit suma de 1,7 milioane de euro echipei de fotbal Universitatea Cluj, circa 100.000 de euro pentru fiecare jucãtor ca sã își apere corect șansele și sã nu piardã întânirea cu CFR Cluj. Acela era ultimul meci din Liga I, iar dacã CFR Cluj pierdea partida, titlul de campioanã îi revenea formației Steaua București. Pe lângã acest caz, dosarul mai implicã și o tentativã de premiere a jucãtorilor echipei Gloria Bistrița în anul 2006. Mai mult decât atât, George Bacali își făcuse un obicei în a promite altor echipe avantaje financiare, cum a făcut și în campionatului 2007-2008 astfel ca Steaua să câștige returul acestuia.

Dosarul a ajuns în instanță la sfârșitul anului 2008. Pe 4 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă, condamnându-l pe George Becali la trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită și pentru fals, pe Teia Sponte la doi ani cu suspendare și pe Victor Pițurcă la un an de închisoare cu suspendare.

Prima sesizare în presă a acestui caz a fost făcută de jurnalistul sportiv, Daniel Andrei Nazare pe site-ul Adevărul.ro, declarând că „aveam surse jucători care ne spuneau că primeau anumite prime foarte mari la aceste indirecte (5.000 de euro la egal, 10.000 de euro la victorie)”. Deci meciul cu pricina s-a desfăsurat în data de 7 mai, investigația a debutat în seara de 4 mai, după et apa cu numărul 33, când Steaua a trecut pe locul II în clasament, la doar un punct distant de CFR Cluj.

Procurorii DNA au interceptat valiza cu bani într-un restaurant din Cluj unde oficialii Stelei așteptau rezultatul partidei, care se afla în posesia lui Teia Sponte, vicepreședintele Consiliului de Administrație. Cu toate acestea, CFR a câștigat cu 1-0 și a devenit campioană a României. Totuși, DNA a declanșat urmărirea penală a lui Becali, Teia Sponte și Victor Pițurcă, Alina Florentina Ciul, Gheorghe Radu Marino și Volcinschi Raul.

Proba esențială în acest dosar au fost interceptările, pentru că în timpul deplasării la Cluj, Gigi Becali a rămas la București. Procurorul de caz a declarat că l-au ajutat foarte mult declarațiile lui Toni Doboș care a recunoscut că s-a întâlnit cu oficialii de la Steaua și că i s-a făcut o ofertă pe care el a transmis-o mai apoi jucătorilor.

Promisiunea de dare și luate de mită, chiar dacă nu se concretiează, este sancționată de lege. Deși Gigi Becali afirma într-o primă fază că nu a făcut nimic greșit ci vroia doar să premieze jucătorii Universității pentru câștig, în cele din urmă, chiar dacă a fost nevoie de un flagrant, de zeci de interceptări, de urmăriri și chiar de filaje i s-a demonstrate lui Becali că mita nu e totuna cu premierea. Conform procurorului Claudiu Dumitrescu, acesta din urmă este sancționată de Regulamentele UEFA, FIFA și de Codul Penal.

Combinatorii lui Becali în aceste meciuri au fost Victor Pițurcă și Marius Lăcătuș care erau implicați în premieri în meciuri indirecte. Potrivit jurnalistului Daniel Andrei Nazare stenogramele au fost o victorie a presei sportive. Dacă până atunci patronii de cluburi acuzau presa că minte în legătură cu premierele ilegale, stenogramele au dovedit tocmai acest lucru. În paralel cu ancheta DNA, FRF a dispus o anchetă disciplinară. Becali a fost amendat cu suma de 200 de mii de lei, i s-a interzis accesul pe orice stadion și finanțarea vreunei echipe de fotbal timp de doi ani. Acceași sancțiune a primit-o și antrenorul Universității Cluj, Anton Doboș. Procesul a suferit numeroase amânări, iar anul 2013 a început prost pentru Becali. În februarie a primit trei ani cu suspendare în dosarul sechestrării hoților de mașini, iar în luna mai trei ani cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării. Și dosarul valiza a ajuns la final, Becali a primit trei de inchisoare cu executare, Victor Pițurcă, selecționerul României, a primit un an de închisoare cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă, iar ceilalți inculpați au primit toți pedepse cu suspendare. Cei 1.700.000 de euro au fost confiscați.

Și pentru ce tot efortul acesta din partea lui Becali? Dacă Steaua câștiga campionatul se califica în Liga Campionilor Europeni și ar fi beneficiat de 5,5 milioane de euro, drepturi financiare acordate de UEFA. Aceasta era defapt Miza lui Becali, plus banii obținuți din vânzarea biletelor și atragerea unor sponsori importanți. Procurorii au declarat că ceea ce făcuse Becali este corupție pentru că Steaua făcea o promisiune de bani unui alt club aflat în aceeași competiție cu ei.

Încă un dosar soluționat pe baza informațiilor apărute în presă. Chiar dacă persista întrebarea „mită sau premiere?”, procurorii au declarat că nu este normal să premiezi o echipă care joacă în același campionat cu tine, pentru că atunci când respectiva echipă o va întâlni pe Steaua nu-și va apăra corect șansele. Fotbalul este un sport rege și nu ar trebui să existe lucruri murdare în spatele lui.

10.4 Cazul FIFA

Numeroasele anchete demarate de jurnaliștii de investigație reprezinta un proces care are loc în întreaga lume, nu doar în Romania. Un bun exemplu ar fi știrea care a zguduit întreaga planetă anul acesta, când un jurnalist scoțian pe nume Andrew Jennings a dus la demascarea unor oficiali FIFA.

Acest reporter de investigații, în vârstă de 71 de ani, s-a ocupat în ultimii 15 ani de corupția din FIFA, după ce în anii '90 investigase ilegalitățile de la CIO. Totul a explodat pe 27 mai 2015 în Elveția, când șapte oficiali FIFA au fost săltați dintr-un hotel luxos din Zurich și arestați pentru o fraudă de 150 de milioane de dolari. „Telefonul meu a început să sune la șase dimineața. L-am oprit pentru a putea să mai dorm câteva ore. Ideea e că orice s-ar fi întâmplat atât de grav la 6 dimineața, va mai fi acolo și la ora prânzului”, a declarat jurnalistul în acea zi.

Jennings a pornit această ancheta, publicând în anul 2006 o carte intitulată “FOUL! The Secret World of FIFA: Bribes, Vote Rigging and Ticket Scandals”, urmată de un film realizat de jurnalist și difuzat în programul „Panorama” al postului BBC în același an intitulat “The Beautiful Bung: Corruption and the World Cup”. În 2014 a urmat o altă carte numită “Omerta: Sepp Blatter’s FIFA Organised Crime Family.”

Pentru o jumătate de secol, reporterul de anchetă în vârstă de 71 de ani a săpat în povești complexe și consumatoare de timp despre crima organizată. În anii 1980 a vorbit despre „bad cops” (polițiști rai), despe comerțul cu heroină thailandeză și mafia italiană, iar în anii '90 despre corupția din Comitetul Olimpic Internațional.

În ultimii 15 ani, Jennings s-a concentrat pe Federația Internațională de Fotbal (FIFA), organul de conducere internațional de fotbal. În timp ce alți jurnaliști completau profilele jucătorilor cu golurile marcate de aceștia, jurnalistul de investigație a săpat în afacerile murdare din dedesubturile celui mai popular sport de pe planetă. Săptămâna trecută reporterul Simon Jenkins de la The Guardian a declarat că: „Toate creditele pentru această investigație ar trebui să meargă la obsesia perseverentă a unui singur reporter, Andrew Jennings”. Acum, după decenii de amenințări, sute de cecuri promise, suspiciuni cu privire la telefoanele ascultate, Jennings se simte îndreptățit să continue cercetările în scandalul FIFA.

În timpul unui interviu telefonic acordat celor de la The Washington Post, el l-a numit pe președintele FIFA, Sepp Blatter, „un om mort”. Două ore mai târziu, Blatter a anunțat că a fost demis, la doar câteva zile după ce a fost reales. „Tot ce pot să spun e că e un gunoi de om și un criminal, pe care l-am cunoscut de ani și ani. Aceasta nu e o insultă, ci o certitudine. Acești oameni au furat sportul poporului. Deci da, e frumos să vedem teama pe fețele lor acum”, a ținut să precizeze jurnalistul.

Cel mai bun mod de a ni-l imagina pe Andrew Jennings este să ne gândim la Bob Woodward și Carl Bernstein împreună. Jurnalistul s-a născut în Scoția, dar s-a mutat la Londra, de mic copil. Bunicul lui a avut un rol important în echipa de fotbal din Londra, Clapton Orient (numit acum Leyton Orient), dar Jennings a avut un interes scăzut pentru sport. El a avut însă un talent înăscut pentru jurnalism. După terminarea școlii, Jennings a intrat la Sunday Times din Londra, unde a prins gustul investigație. S-a dus să lucreze pentru BBC, dar atunci când postul nu a dorit să difuzeze documentarul său despre corupția din cadrul Scotland Yard, și-a dat demisia și s-a alăturat unui post rival numit "World in Action". Mai apoi și-a transformat ancheta polițistă în prima sa carte numită “Scotland Yard’s Cocaine Connection”, urmată de un documentar.

Motto-ul lui Jennings este: Fă-ți timp, sapă murdăria și să nu ai încredere în cei de la putere. „Sunt un vânător de documente. Dacă am documente, știu totul despre tine”, a spus el. „Jurnalismul este ușor, să știi. Trebuie doar să găsești unele persoane corupte și să aduni probe! Asta e ceea ce facem noi. Treaba noastră este de a investiga, de a căuta probe”, a mai declarat Jennings.

Mai apoi acesta a trecut la ancheta sportivă, începând cu investigarea CIO. „Când m-am uitat în CIO, am descoperit că președintele Juan Antonio Samaranch a fost un fascist francez, care a considerat că al doilea Război Mondial a fost câștigat de cine nu trebuia”, a declarat jurnalistul. Când Samaranch a demisionat în 2001, Jennings a decis să se concentreze pe acest subiect: „Atunci am fost conștient că era ceva foarte, foarte putred la FIFA”, a spus el.

Jennings consideră că cei mai mulți reporteri sportivi nu ar atinge aceste subiecte de teama de a pierde accesul la oficiali și sportivi de top, sau pentru că le-ar lua pur și simplu prea mult timp și efort.

Din investigațiile anterioare și studierea criminalității organizate, Jennings știa că va avea nevoie de surse pentru a descoperi secretul Federației de Fotbal. „Știți că peste tot, în orice organizație, dacă există un semn că oamenii din vârf sunt corupți, există și câtiva angajați care sunt târâți fără voia lor în aceste afaceri murdare. Ei sunt cei de care aveți nevoie, trebuie doar să îi faceți să vorbească”, a spus jurnalistul.

Așadar, scoțianul s-a decis să facă o ambuscadă la prima conferință de presă a lui Blatter, după ce a fost reales în 2002. Când președintele FIFA și-a terminat discursul, Jennings a luat microfonul și a pus o întrebare scandaloasă: „Hei, Blatter, ai luat vreodată mită?”. Jurnalistul își amintește cum toate privirile din încăpere s-au ațintit asupra lui și cum reporterii au început să se îndepărteze de el. Cu alte cuvinte a lăsat exact impresia pe care și-a dorit-o, accea de: „Iată-mă. Eu sunt băiatul tău. Nu sunt impresionat de ceea ce zici. Știu cine esti”.

După alte cercetări, Jennings a raportat că Blatter și-a oferit un bonus secret de șase cifre. „Blatter nici măcar nu știe ce înseamnă un zbor programat. El nu a mers cu niciunu în ultimii aproximativ 40 de ani. Are întotdeauna un avion privat în Zurich. Vrea să arate mereu că este un om puternic, important. Până și Mercedes-ul care îl duce la avionul privat demonstrează acest lucru”, a mai adăugat Jennings.

Blatter a amenințat că îl va da în judecată pe Jennings pentru defăimare, dar nu a făcut acest lucru. Scoțianul a continuat să sape în viețile președintelui și ale directorilor FIFA. La acel moment, jurnalistul suspecta că telefonul lui fusese ascultat și computerul hack-uit.

În 2006, Jennings a publicat prima sa carte numită “Foul! The Secret World of FIFA: Bribes, Vote Rigging and Ticket Scandals” , în care îl acuza pe Blatter și pe câțiva directori FIFA de luare de mită. Oficialii nu doar că au negat cele afirmate, unii dintre ei au recurs chiar și la acte de violență: „Jack Warner m-a lovit, m-a scuipat”, a declarat Jennings. În același an, el a difuzat mai multe materiale ce conțineau acuzații împotriva FIFA pe "Panorama", un program de documentare al BBC, lucru pe care l-a făcut și în 2010, în cadrul aceluiași show tv.

Cartea „Foul” i-a adus lui Jennings inclusiv admiratori, apărători ai legii. În 2008, scoțianul a primit un telefon anonim care i-a solicitat prezența în Londra. „Trebuia să merg până în Londra la acest bloc de birouri anonime unde urmau să mă aștepte trei bărbați cu accente americane. Aceștia s-au introdus ca fiind agenți speciali FBI și mi-au oferit cărțile lor de vizită pe care scria că fac parte din „echipa crimei organizate”, își amintește jurnalistul.

Ideea era că forțele de poliție europene nu vroiau să facă nimic în legătura cu acuzele aduse oficialilor FIFA, acesta fiind motivul pentru care i s-a cerut să le ofere o mână de ajutor. Jennings a fost dornic să-i ajute, și-a sunat unele surse din America și le-a trimis celor de la FBI și IRS unele documente confidențiale ale Confederației de Nord, America Centrală și ale Asociației de fotbal din Caraibe (CONCACAF). Aceste rapoarte financiare arătau misterioase comisioane de milioane de dolari. „Le-am spus ok, hai să nivelăm puțin terenul de joc și le-am oferit documentele care erau relevante pentru acest caz”, povestește jurnalistul.

Jenning a avut încredere în FBI mai mare decât în colegii săi. Timp de 6 ani, scoțianul și-a folosit sursele pentru a rămâne la curent cu investigația. Răspunsul anchetei sale a venit în timp ce Jennings dormea, în dimineața zilei de 27 mai, când oficialii elvețieni au sosit la hotelul de cinci stele Baur au Lac din Zurich, unde oficialii FIFA au avut întâlnirea premergătoare alegerilor pentru a determina dacă Blatter va rămâne sau nu președinte. În câteva minute, șapte directori ai FIFA, inclusiv vice-președintele Jeffrey Webb, au fost arestați și acuzați de înșelăciune, luare de mită, spălare de bani și fraudă. Pe lângă aceștia, alți șapte oameni, inclusiv fostul FIFA No. 2 Jack Warner, au fost cercetați de un tribunal federal din Brooklyn.

„Nu e minunat?”, a spus Jennings, „Ei nu vor mai fi într-un hotel de lux niciodată, ci vor fi în detenție în Elveția”. Jennings nu face nici cel mai mic efort pentru a-și ascunde fericirea pentru faptul că bărbații pe care i-a investigat în ultimii 15 ani, au fost arestați în cele din urmă. „A fost o saptamana foarte fericită de când am primit acel telefon. Este frumos să știi că Sepp Blatter nu va dormi liniștit la noapte. Și că el va ajunge în cele din urmă la culcare în jurul orei cinci și jumatate, iar la șase când va suna cineva la el la ușă, se va băga sub pat. Merită asta. Nu e un om de treabă”, a declarat Jennings pentru The Washington Post.

La câteva zile după ce jurnalistul a făcut declarația publică, Sepp Blatter a anunțat că va demisiona din calitatea de președinte al FIFA, la doar patru zile după ce a fost reales, motivând că: „Este grija mea profundă pentru FIFA și interesele sale, care m-a condus să iau această decizie”. Acesta a negat că ar fi avut vreo legătură cu cele întâmplate sau că ar fi comis vreo infracțiune.

În ceea ce-l privește pe reporterul din spatele celui mai mare scandal de sport al secolului, Jennings a spus că acum se poate pensiona liniștit, știind că investigațiile sale au dus la o schimbare reală. „Acum pot să am grijă de grădina mea și să mă joc cu copiii mei minunați”, a declarat scoțianul.

După ani în care i-a fost interzis să participe la conferințele de presă FIFA, Jennings a spus că așteaptă cu nerăbdare să vadă directorii puși sub acuzare într-un tribunal american. „Sper că-mi pot permite biletul de avion pentru New York pentru a putea ajunge la tribunal să le spun: Bună băieți, a fost un drum lung, nu-i așa?”, a încheiat acesta.

În concluzie, se adeverește încă o dată că jurnaliștii de investigație reușesc să dezlege anumite mistere și să scoată unele lucruri ascunse la suprafață, infracțiuni la care nimeni nu s-a gandit până atunci. De ținut minte e că perseverența duce la rezultate remarcabile. Jurnaliștii trebuie să-și învinga frica, să reziste în fața amenințărilor, dar și a mitei și să scoată adevărul la lumină. Ilegalitățile chiar și cele săvârșite la nivel înalt trebuiesc pedepsite. Nimeni nu este mai presus decât legea așa că legea trebuie respectată de către toată lumea.

Rezultate

În urma cercetării efectuate pe cele patru site-uri de știri: Gazeta Sporturilor, ProSport, Adevărul și The Washington Post, am ajuns la rezultate concludente: demersul jurnaliștilor de a scoate la iveală neregulile comise de partoni de cluburi de fotbal sau impresari, a avut un “final fericit”. Odată apărute în presă, nu mai era cale de întoarcere. În cele din urmă au fost obligați și procurorii DNA să reacționeze, chiar dacă până acum aceste cazuri nu au intrat în atenția lor.

Analiza calitativă a scos la iveală faptul că există numeroși jurnaliști de investigație, atât români cât și străini, ce au pornit o anchetă după informații primite pe surse, observând că cei care ar trebui să se ocupe de ilegalitățile comise de anumiți oameni de fotbal, în cazul meu, nu sunt cercetate de legiuitori. După ce articolele respective au apărut în presă, procurorii DNA s-au autosesizat.

Așadar, toate ilegalitățile comise de oamenii de fotbal cercetate de mine și anume mită, spălare de bani, sustragere de la plata impozitelor, fals în înscrisuri, au pornit de la articole apărute în presă. Jurnaliștii care le-au semnat, au aflat aceste informații de la diverse surse, au scris despre ilegalitățile comise, au cercetat ani de zile ce s-a întâmplat, iar din momentul în care procurorii au intrat pe fir, deznodământul a fost ușor. Drumul urmat nu a fost însă lipsit de peripeții, în toate cazurile jurnaliștii de investigație au fost intimidați, chiar amenințați cu moartea și sfătuiți să renunțe la anchetele lor.

Concluzii

În această lucrare am reușit să evidențiez faptul că jurnaliștii de investigație joacă un rol important în scoaterea la iveală a adevărului, nu degeaba se spune că presa este patra putere în stat. Vorbin despre jurnaliști care pun meseria mai presus de orice, care nu se tem să lupte cu mafia corupției din fotbal, în cazul meu, care suportă intimidările și amenințările, care rezistă tentației de a lua mită, care sunt perseverenți în munca lor și nu renunță până când cazul semnalat de ei nu e rezolvat, până când cei care nu s-au supus legii au plătit pentru infracțiunile săvârșite.

Așadar, în partea teoretică a lucrării am definit termenul de jurnalism de investigație, am evidențiat cele mai importante aspecte ale acestuia, am arătat prin ce se deosebește de jurnalismul clasic, care este rolul ziaristului de acest gen și cum se desfășoară și redactează o anchetă. De asemenea, am vorbit și de pericolele la care se expun jurnaliștii care cercetează cazuri de corupție, am arătat ce presupune o investigație sub acoperire și care sunt riscurile acesteia și, nu în ultimul rând, am vorbit și de ceea ce presupune deontologia investigației jurnalistice.

Ipoteza de la care am pornit și anume, faptul că multe dintre marile dosare de corupție anchetate în ultimele decenii au fost inițiate de către jurnaliștii de investigație care, potrivit unei informații primite pe surse au cercetat și au documentat cazul, obligând procurorii DNA să ia atitudine, a fost confirmată în totalitate în lucrarea mea. În urma analizei datelor, am constatat că au reușit să scoată la lumină adevărul acei jurnaliști care nu s-au lăsat pradă intimidărilor, sau chiar amenințărilor cu moartea și au continuat să investigheze cazurile pentru ca cei vinovați să plătească.

Concluzia la care am ajuns în urma analizei este că jurnaliștii de investigație au reușit să pătrundă atât în mafia fotbalului românesc, cât și a celui internațional, pentru a demonstra că nimeni nu e mai presus de lege. Datorită ziariștilor, cei care au sfidat sistemul judiciar au ajuns după gratii. Acesta poate fi un bun exemplu pentru persoanele care și-au făcut din înșelătorie un țel, acestea trebuie așadar să se gândească de două ori înainte de a comite ilegalități. În cazul jurnaliștilor de investigație, ei trebuie să continue cu profesionalism munca pe care și-au ales-o și să nu se dea bătuți atunci când întâmpină greutăți, să lupte până la capăt pentru a-și îndeplini scopul.

Deși se crede că România figurează printre țările unde corupția e în floare, am încercat să arat că acest lucru se practică și în țările dezvoltate, unde oamenii certați cu legea încearcă prin orice mijloace să-și mărească avuția.

Așadar, cercetarea mea și-a atins scopul și obiectivele și a răspuns tuturor întrebărilor formulate inițial. Pe parcursul acestui studiu, am acumulat noi cunoștințe referitoare la un domeniu care mă pasionează și îmi voi continua și pe viitor cercetările în acestă arie, în speranța că, odată cu trecerea timpului, îmi voi însuși cât mai multe informații privind jurnalismul de investigație.