Analiza Disparitatilor Teritoriale In Romania Dupa 1990

ANALIZA DISPARITĂȚILOR TERITORIALE ÎN ROMÂNIA DUPĂ 1990

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Delimitări conceptuale

Definirea noțiunii de disparitate

Disparitățile economice

Disparitățile sociale

Capitolul II. Prezentarea succintă a regiunilor de dezvoltare din România

2.1 Crearea regiunilor de dezvoltare în România

2.2 Regiunea de dezvoltare SV Oltenia

2.3 Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia

2.4 Regiunea de dezvoltare Centru

2.5 Regiunea de dezvoltare București-Ilfov

2.6 Regiunea de dezvoltare NV

2.7 Regiunea de dezvoltare Vest

2.8 Regiunea de dezvoltare SE

2.9 Regiunea de dezvoltare Est

Capitolul III. Disparități în gradul de dezvoltare a regiunilor

3.1. Disparități regionale socio-economice

3.2 Disparitățile privind transportul și accesibilitatea

Concluzii

Anexe

Bibliografie

INTRODUCERE

Principalele obiective ale acestei lucrări sunt: analiza politicii de dezvoltare regională la nivel național și regional. Am ales această temă datorită interesului meu asupra împărțirii României în regiuni de dezvoltare, pentru a putea observa mai de aproape disparitățile și dezechilibrele dintre aceste regiuni.

Primul capitol se referă la definirea noțiunii de disparitate, precum și la tratarea disparităților din România din perspective economice și sociale.

În cadrul celui de-al doilea capitol al lucrării sunt abordate problemele relevante ale politicii de dezvoltare regională în România și sunt prezentate în detaliu principalele sale obiective, aspecte legislative și instituționale. Sunt de asemenea prezentate succint toate regiunile de dezvoltare.

Ultimul capitol al lucrării detaliază fiecare regiune în parte, prezentând populația totală și densitatea la nivel de regiune, rata șomajului, migrația populației. Sunt prezentate disparitățile privind transportul și accesibilitatea, investițiile străine și numărul de șomeri. Acest capitol are cel mai mare grad de originalitate, am prelucrat date statistice referitoare la acești indicatori și am reprezentat grafic valorile obținute, partea de reprezentare fiind însoțită de observațiile și analizele făcute pe marginea ei. Strategia dezvoltării durabile este prezentată ca prioritate a programelor de solidaritate europeană, în special prin accentul pus pe protecția mediului și pe dezvoltarea de măsuri în această direcție.

În această lucrare mi-am propus să fac mai bine înțeles conceptul de dezvoltare economică și socială, să evidențiez nivelul de dezvoltare al fiecărei regiuni. Consider că etapa cea mai importantă este aceea a documentării, cea care urmează imediat după alegerea temei, prin care cercetătorul se informează temeinic asupra subiectului și totodată este momentul în care își stabilește direcțiile în care vrea să ducă lucrarea de cercetare. Este momentul în care stabilește exact ceea ce vrea să obțină la sfârșitul cercetării. În această etapă de documentare sunt cercetate anumite lucrări de specialitate,cărți, articole, site-uri oficiale web fiind luate o serie de notițe.  Doar după ce această etapă este terminată poate fi vorba de o structurare a lucrării și alegerea bibliografiei finale pe care se va baza aceasta.

Capitolul I. Delimitări conceptuale

1.1.Definirea conceptului de disparitate

Dezvoltarea regională este un concept nou ce urmărește impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor în sectorul privat, contribuția la reducerea șomajului și nu în cele din urmă să conducă la o îmbunătățire a nivelului de trai.  Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante și mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităților economice și sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acționează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creșterea economică și sectorul IMM-urilor, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecția mediului, ocuparea și formarea profesională, educația, egalitatea de gen, etc. (Publicație Institutul European din România)

De fapt, politica regională ar putea, prin definiție, include toate activitățile care influențează în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni (Miron D., 2004, p. 419). Se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunțat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanțarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecție a mediului.

Studiile privind convergența au în vedere modul în care factorii implicați într-un anumit proces sau altul (integrare, globalizare etc.) acționează pentru diminuarea disparităților între entitățile analizate(Iancu A., Problema convergenței economice în Probleme ale integrării economice,2004) .

Disparitățile între regiuni și în cadrul acestora apar ca urmare a unor tendințe de concentrare sau aglomerare determinate de fenomene externe așa cum sunt globalizarea și integrarea sau interne, printre acestea enumerându-se apariția polilor de creștere/dezvoltare dar și implicarea instituțiilor locale în diferite aspecte ale vieții economice. Disparitățile regionale au forma unor diferențe în nivelul veniturilor pe locuitor și determină o reacție în lanț a firmelor, autorităților, locuitorilor care încearcă să contracareze escaladarea lor. Cauzele apariției disparităților regionale au fost analizate în diferite teorii iar explicațiile au fost numeroase și au fost în concordanță cu valorile perioadei de referință astfel că în primă fază s-a avut în vedere prezența unor condiții naturale favorabile, resurse importante și valoroase, apropierea de anumite piețe de desfacere iar în a doua fază alți factori printre care politicile legate de contextul național și zonal, inovarea și instituțiile regionale. În ultimul timp discuțiile privind disparitățile regionale au atras necesitatea de a aborda procesul de convergență ce are loc în cadrul unor comunități de state care decid eliminarea barierelor de orice fel manifestându-se un interes mai mult decât evident pentru anumite modele de analiză spațială privind inegalitățile și reducerea diferențelor în mărimea veniturilor, în infrastructură, etc.

Conceptul de convergență a generat, ca urmare a creșterii importanței sale, apariția a numeroase studii științifice care au încercat să ofere răspunsuri cu privire la apariția, persistența și accentuarea dezechilibrelor spațiale în domeniul veniturilor. Problemele privind convergența, inegalitățile, și dinamica distribuției spațiale dețin un loc important în literatura economică actuală dar abordarea acestor subiecte rămâne încă insuficient explorată. Pot fi identificate trei tipuri de convergență specifice unor domenii de aplicații: convergența reală, nominală și instituțională și toate constituie pentru România, în actualul context al integrării, un interes special având în vedere decalajul important dintre țara noastră și celelalte state membre ale UE.

În general, conceptul de disparitate este utilizat de analiști, teoreticieni și practicieni pentru a exprima diferențele identificate cu ajutorul unor tehnici matematice adecvate, folosindu-se indicatori sau indici specifici. Conceptul prezintă mai multe fațete fiind însoțit și de alte elemente care îl susțin: aglomerare, concentrare, dispersare, convergență, polarizare, etc. De regulă, modalitatea de evaluare a nivelului sau gradului de disparitate este determinată de dimensiunea teritorială la care se face raportarea (regional, sub-regional, național, supra-național etc.) și de perioada de timp avută în vedere în analiza regională.

Abordările teoretice privind disparitățile regionale tind să se concentreze pe analize detaliate asupra naturii diferențelor de venituri în cadrul unui teritoriu, într-o anumită perioadă de timp iar literatura privind convergența are în vedere procesul de prindere din urmă a țărilor bogate de către cele sărace. Principalul obiectiv al politicilor de dezvoltare regională îl constituie reducerea disparităților teritoriale și realizarea astfel a unui echilibru între nivelurile de dezvoltare economică și socială a diferitelor zone. Un obiectiv al politicii regionale, din această perioadă, este acela de a facilita ajustările structurale și sectoriale, susținerea proceselor de restructurare și relansare economică, refacerea și stimularea capacității competitive a regiunilor precum și susținerea proceselor de integrare europeană. Aproape toate țările, inclusiv cele dezvoltate economic, se confruntă cu disparități regionale și aplică strategii și politici de dezvoltare regională. Trebuie însă să avem în vedere că dificultățile generate de dezechilibrele regionale și posibilitățile de rezolvare a acestora nu pot fi abordate fără să se țină seama de nivelul general de dezvoltare al fiecărei țări. România este o regiune a Uniunii Europene și toate instrumente și fondurile gestionate de Uniune au ca țintă dezvoltarea acestei regiuni. Trebuie să avem în vedere că România este suma regiunilor din interior și deci creșterea sa economică depinde de evoluția acestor regiuni. Așa cum între țările UE există niveluri diferite de dezvoltare și între regiunile României există decalaje. Indicele de disparitate regională este un indicator care ne arată dimensiunea acestor decalaje iar la noi polii sunt reprezentați de Regiunea Nord-Est cu un PIB/locuitor în 2005 de 2.517 euro și Regiunea București-Ilfov cu 7.459 euro/locuitor, adică de trei ori mai mare decât cel al Regiunii Nord-Est. România are opt regiuni care au anumite particularități în ceea ce privește structura lor economică, astfel că anumite sectoare au un rol hotărâtor în dezvoltarea lor viitoare. De exemplu economia regiunilor din sudul țării (Sud – Est, Sud – Muntenia și Sud – Vest Oltenia) este influențată de evoluția sectorului agricol care deține în aceste zone ponderi importante, de peste 15%, ceea ce face ca în anii cu producție agricolă redusă produsul intern brut să fie influențat negativ. De asemenea sunt regiuni cu un potențial turistic important așa cum sunt zona Bucovinei în regiunea Nord – Est, litoralul și Delta Dunării în regiunea Sud – Est, evoluțiile economice ale acestora fiind influențate și de nivelul de utilizare, de multe ori deficitar, al acestui potențial. O altă particularitate este reprezentantă de zonele în care industria extractivă avea un rol important (bazinul Văii Jiului din regiunea Sud – Vest Oltenia) și a căror economie a fost afectată ca urmare a amplului proces de restructurare a sectorului minier.

Conceptul de convergență a generat, ca urmare a creșterii importanței sale, apariția a numeroase studii științifice care au încercat să ofere răspunsuri cu privire la apariția, persistența și accentuarea dezechilibrelor spațiale în domeniul veniturilor. Problemele privind convergența, inegalitățile, și dinamica distribuției spațiale dețin un loc important în literatura economică actuală dar abordarea acestor subiecte rămâne încă insuficient explorată. Pot fi identificate trei tipuri de convergență specifice unor domenii de aplicații: convergența reală, nominală și instituțională și toate constituie pentru România, în actualul context al integrării, un interes special având în vedere decalajul important dintre țara noastră și celelalte state membre ale UE. Politica de coeziune este definită prin scopul său și anume sprijinirea procesului de reducere a decalajelor dintre regiunile și statele membre mai dezvoltate ale Uniunii Europene și cele mai puțin dezvoltate. Politica de coeziune își are baza legală primară în textul Tratatului UE (Titlul XVII “Coeziunea Economică și Socială” și Art. 148 referitor la Fondul Social Euală dar abordarea acestor subiecte rămâne încă insuficient explorată. Pot fi identificate trei tipuri de convergență specifice unor domenii de aplicații: convergența reală, nominală și instituțională și toate constituie pentru România, în actualul context al integrării, un interes special având în vedere decalajul important dintre țara noastră și celelalte state membre ale UE. Politica de coeziune este definită prin scopul său și anume sprijinirea procesului de reducere a decalajelor dintre regiunile și statele membre mai dezvoltate ale Uniunii Europene și cele mai puțin dezvoltate. Politica de coeziune își are baza legală primară în textul Tratatului UE (Titlul XVII “Coeziunea Economică și Socială” și Art. 148 referitor la Fondul Social European). Ideea de bază în spatele politicii de coeziune este aceea că disparitățile economice afectează sentimentul de comunitate care se dorește a prevala în cadrul Uniunii Europene. Mai mult, disparitățile între țări sau regiuni pot determina tensiuni mai mari decât cele între bogați și săraci într-o anumită zonă geografică determinată, în parte datorită existenței unui filon naționalist puternic în spațiul european.

În plus, politica regională este corelată și cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare PHARE (fond de sprijin pentru reconstrucția economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) și SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces țările în curs de aderare și prin care este sprijinită tranziția acestora la standardele și structurile de organizare ale UE.

Uniunea Europeană poate fi una dintre cele mai bogate părți ale lumii, dar există diferențe mari interne de venituri și de șanse între regiunile sale. Through its regional policy, the EU transfers resources from affluent to poorer areas. Prin intermediul politicii sale regionale, Uniunea Europeană transferă resurse de la bogați pentru ajutarea zonelor sărace. The aim is to modernise backward regions so that they can catch up with the rest of the Union. Scopul este de a moderniza înapoi regiunile subdezvoltate, astfel încât acestea să poată prinde din urmă, în ceea ce privește aspectele economice și sociale, restul Uniunii Europene.

Nivelul disparităților inter-regionale în România nu este considerat foarte ridicat, împărțirea pe regiuni instaurată în 1998 încercând, în măsura în care configurația geografică a permis-o, să reunească în cadrul aceleiași entități regionale, județe bine dotate și județe mai slab dezvoltate. Acest lucru a avut ca rezultat o structurare regională relativ echilibrată, spre deosebire de structura pe județe, care prezintă diferențe mult mai mari, așa cum o arată și diferențele ierarhice dintre județele unei regiuni în ansamblul economiei naționale.

Concepută ca o politică a solidarității la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părți din bugetul comunitar realizat prin contribuția Statelor Membre către regiunile și grupurile sociale mai puțin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă a reprezentat aproximativ o treime din bugetul UE).

1.2.Disparitățile economice

Exceptând Bucureștiul a cărui situație în peisajul economic al țării este complet specială, creșterea economică a urmat o direcție vest-est, proximitatea piețelor vestice acționând ca factor de difuzare a creșterii. Deși datele statistice prezintă unele oscilații în timp, datorită unor factori locali, se poate observa cum creșterea economică a avut o componentă geografică semnificativă, zonele subdezvoltate fiind concentrate în Nord-Est, la granița cu Moldova și în Sud, de-a lungul Dunării. Subdezvoltarea apare ca fiind corelată în mare măsură cu șomajul și cu preponderența activităților rurale, precum și cu incapacitatea de atragere a investițiilor străine directe.

Regiunea Nord-Est este marcată atât de dependența sa de agricultură, cât și de apropierea de granița cu Moldova și cu Ucraina. Același lucru este valabil, într-o anumită măsură, pentru Regiunea Sud-Muntenia, de asemenea dependentă de agricultură și unde Dunărea acționează ca o barieră în comerțul transfrontalier. Părțile vestice și centrale ale țării au fost avantajate de poziția lor mai apropiată de piețele vestice și de dependența lor mai redusă de sectorul primar. Până acum, ele au beneficiat mai mult de investiții străine directe.

Sunt insuficiente studii în privința disparităților regionale, dar este totuși evident că odată cu reducerea sectorului de stat din economie, disparitățile interregionale s-au adâncit și agravat și tind să devină dominante în realitatea românească.

Evoluția PIB, privită comparativ doar pentru perioada 1998-2000, evidențiază o creștere de aprox. 40% pentru București-Ilfov, în timp ce pentru restul regiunilor, creșterile sunt de sub 10%, sau chiar stagnează (Regiunea Sud-Vest Oltenia). Dinamica productivității este marcantă tot pentru București-Ilfov (50%), fiind urmată de Centru (13%), în timp ce pentru Regiunea Sud-Muntenia stagnează. Această situație arată că investițiile relativ însemnate din București-Ilfov conduc la o creștere a disparităților interregionale, fapt care – în timp – poate duce la o supraîncălzire a conjuncturii acestei regiuni, cu consecințe nedorite pe piața muncii, precum și asupra creșterii exagerate a prețurilor, inclusiv a terenurilor.

Între cauzele majore care au dus și duc la creșterea disparităților se numără :

– Localizarea și amploarea investițiilor străine si interne

– Pierderea capacității concurențiale a întreprinderilor pe piețele interne și externe

– Factori speciali

forța de muncă specializată

tradiția în meșteșuguri și comerț

potențialul infrastructural

influența migrației și emigrației

apropierea de surse de materii prime

apropiere de piețe de desfacere – interne si externe

existența zonelor defavorizate sau areale care beneficiază de programe guvernamentale sau internaționale

areale cu transfer de capital individual autohton, provenit din munca în străinătate.

Trebuie avut in vedere că dezvoltarea economică diferențiată la nivelul regiunilor, asociată cu mecanisme de politică fiscală, a condus la un fenomen de intensificare a subdezvoltării și la accentuarea disparităților. Investițiile de capital în zonele rămase în urmă au scăzut substanțial datorită unui declin masiv al cheltuielilor publice, generat de probleme fiscale. Acest lucru, la rândul său, a afectat investițiile în infrastructura publică, împiedicând modernizarea și întreținerea utilităților publice de bază. Numărul localităților cu acces la apă potabilă și la canalizare nu a înregistrat creșteri semnificative în ultimii ani. Dimpotrivă, există orașe mici și mijlocii care au dificultăți în asigurarea serviciilor de utilități publice de bază, ceea ce constituie un obstacol în elaborarea unei strategii de atragere a investițiilor și în stimularea micilor întreprinzători.

Cea mai mică pondere a localităților racordate la rețeaua de apă potabilă o înregistrează Regiunile Nord-Est și Sud-Vest Oltenia, ceea ce corespunde cu zonele de sărăcie ridicată a țării. Mai mult, în Regiunea Sud-Vest această pondere este în scădere, urmare a scoaterii din uz a unor rețele care au devenit nefuncționale din cauza vechimii si deteriorării lor.

Analiza gradului de dotare a localităților cu sistem de canalizare, evidențiază o situație și mai critică decât în cazul accesului la apă potabilă. Ponderea localităților în care există sistem de canalizare este cuprinsă între 2,5% și aproximativ 6% (excepție București-Ilfov 17%) în numărul total al localităților. În multe cazuri, aici rețelele nu au fost reabilitate de mult timp, sunt incomplete și chiar nu mai sunt funcționale. Asigurarea infrastructurii de bază pentru alimentarea cu apă potabilă a localităților și epurarea apelor uzate nu are impact numai asupra calității vieții oamenilor și protecției mediului, dar constituie un element tot mai important în alegerea de către investitori a localizării de noi investiții.

Obiectivul de a întări coeziunea economică și socială este menționat explicit în Articolul 2 al Tratatului de la Amsterdam, fiind un obiectiv de prim rang al Uniunii Europene. Mai specific, Articolul 158 menționează coeziunea ca pe o precondiție pentru dezvoltarea armonioasă a UE, precizând voința de “a reduce disparitățile între nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni și rămânerea în urmă a celor mai defavorizate regiuni sau insule, inclusiv zone rurale”( Institutul European din România – Studii de impact III, Studiul nr.1).

(Analiza capacității de absorbție a fondurilor comunitare în România, Institutul European din România – Studii de impact III, Studiul nr.1)

Așadar, principiile unei politici de dezvoltare regională au fost avute în vedere la nivel European încă din 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 țări semnatare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferențelor existente între diferitele regiuni și sprijinirii celor mai puțin favorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide și unitare. Această nevoie a fost concretizată în 1958 , prin înființarea Fondului Social European – intrat în vigoare în 1960 – ca principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat pe îmbunătățirea modului în care funcționează piața muncii în diferite țări și pe re-integrarea șomerilor pe piața muncii. În 1962 a fost înființat Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă, în scopul finanțării politicii agricole comune și pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale și îmbunătățirea structurilor agricole. Anul 1975 aduce crearea unui al treilea fond – Fondul European de Dezvoltare Regională, cu scopul de a redistribui o parte a contribuțiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile cele mai sărace ale comunității, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investiții productive (pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă durabile) și în investiții în infrastructură (Publicație Institutul European din România,2005). (Politica de dezvoltare regională, Publicație Institutul European din România, 2005 )Înființarea unui nou Fond European de Dezvoltare Regională a fost văzută inițial ca un mijloc de compensare parțială a britanicilor pentru larga lor contribuție bugetară ( Tsoukalis L., , 2005, p.62). ( Loukas, Tsoukalis, Ce fel de Europă?, Editura ALL, București, 2005, p.62 )

1.3. Disparitățile sociale

Un factor important în localizarea investițiilor îl reprezintă existența calificărilor superioare. Pe măsura intensificării transferului de activități productive dar și creatoare, cerința pentru astfel de calificări va fi tot mai mare. Deja se constată greutăți în recrutarea forței de muncă având calificări corespunzătoare exigențelor pieței, în domenii tehnice, administrative, diferite meserii, în acele Regiuni care au atras investiții străine mai însemnate, cum sunt Regiunile Vest-România, Nord-Vest, Vest, București-Ilfov și Centru .

Corelat cu scăderea natalității și deci cu diminuarea populației în vârstă de școlarizare, dar reflectând în același timp și diminuarea interesului pentru școală din diferite motive – între care cele mai importante ar fi legate, potrivit unor studii, de situația materială precară a părinților și dorința tinerilor de a-și ajuta familiile prin prestarea unor munci necalificate, apariția de numeroase posibilități de muncă în economia subterană, câștiguri ocazionale etc. – populația școlară în învățământul preuniversitar, s-a diminuat .

Dacă în învățământul liceal numărul elevilor a scăzut constant, cu aceeași rată în toate regiunile (cca. 10%), cel profesional manifestă o tendință accentuată de diminuare – cca. 25% – tocmai în regiuni cunoscute pentru pregătirea profesională foarte bună a muncitorilor (Centru, Nord-Vest, și București-Ilfov). În acest caz, una dintre explicații o poate constitui faptul că numeroase întreprinderi apărute și-au creat propriile cursuri de calificare specializată. De aceea, se pune problema actualizării și modernizării învățământului profesional, astfel încât noii antreprenori să poată găsi un tineret căruia i-au fost oferite cunoștințe ce pot constitui baza pentru specializări ulterioare. Atragerea investitorilor poate deveni reală și fructuoasă nu prin calificări declarative ale generației tinere, ci prin programe de calificare internațional acceptate. În cazul învățământului postliceal și de maiștri se observă o creștere generală, uneori masivă (Nord-Est – 60%, București-Ilfov 40%, Sud-Muntenia 30%) de persoane, determinată de realitatea economică a unei societăți în care, la fel ca și în alte țări, cunoștințele specializate și posturile de conducere asigură o retribuție mult superioară celor cu calificare medie. Se așteaptă ca implementarea Programului TVET cu finanțare PHARE CES care se derulează începând cu 2001, concomitent cu integrarea formării profesionale în nivelul secundar al învățământului, să determine creșterea populației școlare în acest tip de învățământ cerut de nevoile crescânde de calificare de pe piața muncii.

Capitolul II. Prezentarea succintă a regiunilor de dezvoltare din România

2.1 Crearea regiunilor de dezvoltare în România

În România s-au înregistrat preocupări privind dezvoltarea teritorială începând cu deceniul 6 al secolului XX. In 1976 apare Planul Național Unic de Stat al cărui obiectiv explicit a fost diminuarea diferențelor de dezvoltare între județele României, în principal nivelul dezvoltării industriale. La noi în țară dezvoltarea regională este un concept relativ nou, care a început să se contureze o dată cu funcționarea programului PHARE în 1996, însă a fost introdus în anul 1998, și vizează reducerea disparităților de dezvoltare între regiunile țării, astfel îmbunătățindu-se calitatea vieții, în ansamblul ei, prin stimularea și diversificarea activităților economice, a investițiilor în sectorul privat sau prin reducerea șomajului. Pentru implementarea politicii de dezvoltare regională s-au înființat opt regiuni de dezvoltare, corespunzătoare nivelului NUTS II, compuse din județe vecine.

Regiunile sunt următoarele:

1. N-E: Bacău;Botoșani; Iași; Neamț; Suceava; Vaslui

2. S-E: Brăila; Buzău; Constanța; Galați; Tulcea; Vrancea

3. S: Argeș; Călărași; Dâmbovița; Giurgiu; Ialomița; Prahova; Teleorman

4. S-V: Dolj; Gorj; Mehedinți; Olt; Vâlcea;

5. V: Arad; Caraș – Severin; Hunedoara; Timiș;

6. N-V: Bihor; Bistrița – Năsăud; Cluj; Maramureș; Satu Mare; Sălaj

7. Centru: Alba; Brașov; Covasna; Harghita; Mureș; Sibiu

8. București: Ilfov; Mun. București

Fig. 1- Harta Regiunilor de dezvoltare ale României

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

Din punct de vedere al dezvoltării spațiale și regionale, România are următoarele caracteristici:

Reședințele județelor din România se află în cel mai mare oraș din județul respectiv, oraș care înglobează în general mult peste 50% din totalul activității economice din acea zonă;

Orașele mici au avut în general un profil monoindustrial, stabilit fără mare legătură cu specificul zonei, ceea ce a contribuit la falimentul rapid al profilului și la apariția unor probleme sociale acute.

Dezvoltarea economică spațială s-a făcut pe criterii egalitariste. În procesul industrializării nu s-a reușit crearea de structuri industriale proprii fiecărui județ, acestea dobândind o structură industrială foarte diversificată și amorfă. Astfel, în toate județele s-a dezvoltat industria alimentară, a confecțiilor, a pielăriei și încălțămintei, precum și industria materialelor de construcții și a exploatării lemnului. Toate județele, fără excepție, aveau întreprinderi de construcții de mașini și prelucrarea metalelor.

La nivelul fiecărui județ există decalaje economice impresionante între marile zone urbane și micile orașe, cât și între mediul urban și mediul rural.

Decalajele inter – județe sunt declarate ca fiind nesemnificative de către oficialități, dar ele sunt semnificative la nivel de indicatori specifici și la nivelul indicatorilor privind calitatea vieții.

Structurile actuale de dezvoltare regională sunt: Consiliul pentru Dezvoltare regională, Agenția pentru dezvoltare regională si Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regională sunt următoarele:

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată); preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene și de acces la instrumentele financiare de asistentă pentru țările membre (fonduri structurale si de coeziune);

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării interregionale, interne și internaționale, care contribuie la dezvoltarea economică și care este în conformitate cu prevederile legale și cu acordurile internaționale încheiate de România.

Principiile care stau la baza elaborării și aplicării politicilor de dezvoltare regională sunt:

Descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale;

Parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării regionale;

Planificarea – proces de utilizare a resurselor (prin programe și proiecte) in vederea atingerii unor obiective stabilite;

Cofinanțarea – contribuția financiară a diverșilor actori implicați în realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională.

Programul Operațional Regional 2007-2013 este un program care implementează elemente importante ale Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a PND, contribuind, alături de celelalte Programe Sectoriale, la realizarea obiectivului general al Strategiei Național- Regionale, anume diminuarea disparităților între Regiunile României. Programul regional va fi finanțat în perioada 2007- 2013 din Bugetul de Stat și cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională – unul din Fondurile Structurale ale Uniunii Europene. (http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/a_economie.htm)
Analiza comparativă a Regiunilor de Dezvoltare evidențiază, după1990, un proces de creștere a disparităților de dezvoltare economică și socială între regiuni. Diferențele de dezvoltare dintre cea mai dezvoltată Regiune (București – Ilfov) și cea mai puțin dezvoltată (Regiunea Nord-Est), în termeni de PIB/locuitor, au crescut de aproape trei ori. În același timp, se constată o creștere a disparităților între Regiunile situate în jumătatea vestică a țării (Nord-Vest, Centru si Vest), cu evoluții economice pozitive și un nivel în creștere a numeroși indicatori ai dezvoltării economice și sociale și cele situate în jumătatea estică a țării (Nord-Est. Sud-Est, Sud și Sud-Vest), mai puțin dezvoltate.

Direcțiile principale de acțiune, detaliate pe sectoare și orizonturi de timp sunt:

    * Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiționale în profil inter-sectorial și regional, cu potențialul și capacitatea de susținere a capitalului natural;
    * Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională, sănătate publică și servicii sociale, ținând seama de evoluțiile demografice și de impactul acestora pe piața muncii;
    * Folosirea generalizată a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere economic și ecologic, în deciziile investiționale; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție și servicii;
    * Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea din timp a unor planuri de măsuri pentru situații de criză generate de fenomene naturale sau antropice;
    * Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României, fără a face rabat de la exigentele privind menținerea fertilității solului, conservarea biodiversității și protejarea mediului;
    * Identificarea unor surse suplimentare de finanțare pentru realizarea unor proiecte și programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;
    * Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național; racordarea la normele și standardele europene privind calitatea vieții.

Cele 8 regiuni de dezvoltare (se situează la nivelul statistic NUTS II, fiind similare cu alte niveluri regionale ale tărilor din UE, județele din România se situează la nivelul NUTS III, iar comunele și orașele corespund nivelului NUTS V) care au fost create între septembrie 1998 și octombrie 1999 prin asocierea benevolă a unor județe vecine, fără a fi o unitate admnistrativ-teritorială și fără a avea personalitate juridică și-au dezvoltat propriile structuri instituționale, în concordanța cu prevederile legale, și au capătat o anumită experiență pe parcursul ultimilor ani. Regiunile de dezvoltare în România.

2.2. Caracterizarea Regiunii Vest

Alcătuită din județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, regiunea Vest are o suprafață de 32.034 km2, ceea ce reprezintă 13,4% din suprafața României. Anexa 3. Regiunea se învecinează cu Ungaria, la Nord-Vest, și cu Serbia, la Sud-Est (aproximativ din graniță fiind situată pe Dunăre). Județele învecinate regiunii sunt Bihor, Alba, Gorj și Mehedinți. Paralela 45 de grade latitudine nordică traversează centrul regiunii, în timp ce punctul cel mai vestic al regiunii deține coordonatele 20 ,15 longitudine estică (Beba Veche, județul Timiș). Se poate deci afirma că Regiunea Vest are o poziție geografică avantajoasă, aflându-se la intersecția unor importante drumuri europene. ( Fig. 2)

Fig.2- Harta Regiunii de dezvoltare Vest

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

Populația totală a regiunii depașește cu puțin 2 milioane de locuitori. Mortalitatea infantilă la nivelul regiunii este de 21,30/00, sub media națională (22,00/00). Populația a scăzut lent după 1989 din cauza emigrației populației spre Occident (îndeosebi a populației cu studii superioare) și – după 1992 – din cauza sporului natural negativ.(http://www.mie.ro) Nefiind elaborată o strategie regională de reconversie a zonelor monoindustriale, coroborată cu o strategie compensatorie de dezvoltare a sectorului de întreprinderi mici și mijlocii private, apariția șomajului ca urmare a restructurării industriale, creează mari probleme sociale în zonele respective. Avantajele cooperării dintre industrie și cercetare sunt evidente dar în practică majoritatea companiilor au renunțat la laboratoarele de cercetare după 1990. Și în concepția lui Pelkmans trebuie să se țintească inovarea (sau reducerea costurilor acesteia), precum și a infrastructurii de telecomunicații ( Pelkmans J., 2003, p.315).

2.3. Caracterizarea regiunii Sud – Est

Specificul Regiunii Sud – Est îl reprezintă disparitățile dintre nodurile de concentrare a activităților industriale și terțiare (Brăila – Galați; Constanța – Năvodari), centrele industriale complexe izolate (Buzău, Focșani), areale cu specific turistic (litoralul și Delta) și întinsele zone cu suprafețe de culturi agricole și viticole. Regiunii îi este caracteristică discontinuitatea în teritoriu a activităților industriale și îmbinarea cu activități terțiare (comerț, servicii, turism) și agricole. Fig.3

Fig.3- Harta Regiunii Sud -Est

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

Restructurările industriale care au avut loc în procesul tranziției la economia de piață, au dus la creșterea masivă a șomajului în marile centre de industrie grea (Galați, Brăila, Buzău) și în micile centre urbane monoindustriale. Activitatea intensă de construcții de locuințe proprietate privată din jurul marilor centre urbane, litoral și alte areale turistice din Subcarpați a preluat o parte din forța de muncă disponibilizată și astfel șocul social al disponibilizărilor a fost atenuat.

Cu toată reducerea masivă de personal din zona Brăila – Galați ; Constanța – Năvodari, ultimii ani marchează un oarecare reviriment al activităților industriale, respectiv un proces de stabilizare a întreprinderilor nou create pe platformele marilor complexe industriale restructurate. Aici pot fi menționate atât întreprinderile care funcționează la Brăila cât și Combinatul de la Galați precum și rafinăria de la Midia Năvodari. Un alt exemplu de revigorare a industriei îl reprezintă Buzăul unde au apărut numeroase întreprinderi noi, ca de exemplu cele de prelucrare superioară a lemnului, de valorificare a deșeurilor plastice, etc. Spre deosebire de acest proces de oarecare stabilizare economică a marilor centre urbane, orașele mici nu reușesc să-și găsească echilibrul, pierzând în continuare locuri de muncă (Babadag, Negru Vodă, Hârșova, Făurei, Tulcea, Măcin, etc. ). Aici nu există investiții străine și din cauza unei infrastructuri deficitare (drumuri, alimentări cu apă, canalizări, etc). Ocuparea redusă a forței de muncă de aici determină emigrarea a numeroși tineri, fenomen care se amplifică odată cu incapacitatea de a integra noile generații în activități de producție. Arealele de maximă sărăcie cuprind nordul județului Galați, estul și sudul Brăilei, nordul Dobrogei, Delta Dunării, precum și cât estul Județului Vrancei .

Un domeniu important al economiei regiunii îl reprezintă căile de transport: aici se găsesc cele două traiecte de transport pe apă ale țării (Dunărea inferioară cu brațul navigabil Sulina și Canalul Cernavodă- Constanța), care din cauza reducerii generale a activității economice a țării și-au diminuat activitatea, disponibilizând și forță de muncă din sectoare productive și terțiare adiacente. Tot în domeniul rețelelor de transport, lipsa unui pod rutier Brăila – Măcin duce la o izolare a nordului Dobrogei în special în anotimpul iernii și la integrarea dificilă a nordului Dobrogei în circuitul economic al țării.

O mare șansă pentru Regiune o reprezintă potențialul extraordinar și unicitatea Deltei Dunării, unul din paradisurile naturale europene. Aici și în arealul complet nepoluat al Munților Măcin și a complexului Razelm sunt necesare programe de investiții în infrastructură ( hoteluri, instalații de epurare a apelor, diguri împotriva viiturilor, alimentări cu apă potabilă pentru localitățile din Deltă etc.) pentru atragerea acestor zone în circuitul turistic internațional.

Poluarea Deltei cauzată de acumularea substanțelor nocive din amonte reprezintă o problemă ce trebuie soluționată urgent. Oprirea deteriorării mediului din această zonă prin programe de investiții trebuie să reprezinte o prioritate. Colmatarea brațelor secundare ale Deltei va produce în timp inundarea unei mari părți a suprafeței de uscat din Deltă și distrugerea acestui ecosistem.

Investițiile în infrastructură trebuie să susțină și zonele rurale ale Subcarpaților de curbură, unde procesele de alunecare a terenurilor despădurite la începutul secolului trecut sunt tot mai numeroase, iar inundațiile periodice amenință numeroase sate din văile Buzău, Râmnicu Sărat, și Siret.

2.4.Caracterizarea regiunii Nord-Est

Participă cu aproximativ 12% la formarea produsul intern brut pe total economie. În structura sa agricultura regiunii are una din cele mai mari contribuții la realizarea produsului intern brut regional, aproximativ 15%, peste media națională care este de aproximativ 13%(http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/a_economie.htm)

În cadrul industriei principalele producții sunt cele de cărbune, țiței, gaze naturale, benzină, motorină, ciment, fire și fibre sintetice, hârtie și cartoane, cherestea, mobilier din lemn, țesături, zahăr și îngrășăminte chimice iar ponderea acestei ramuri în produsul intern brut regional este sub media națională. În industrie ponderea cea mai mare o are industria prelucrătoare care este urmată de ramura energie electrică, termică, gaze și apă și industria extractivă. Construcțiile au o pondere de 5,5 % apropiindu-se de media națională de 6%. În ceea ce privește sectorul serviciilor este de remarcat ponderea ridicată pe care o au în produsul intern brut serviciile de sănătate și asistență socială, învățământ, administrație publică și apărare (aproximativ 13%), clasându-se astfel pe primul loc într-un top al regiunilor. O contribuție importantă în produsul intern brut regional o au ramurile comerț, hoteluri și restaurante cu 10% . Regiunea Nord – Est are cea mai ridicată rată de ocupare în agricultură, de 42,7%, urmată de servicii 33,7% (18,8% servicii comerciale și 14,9% servicii sociale) și industrie și construcții cu 23,6%, contribuind cu 15,1% la ocuparea totală a țării.

Cuprinde 6 județe (Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui) fiind cea mai extinsă regiune a României, cu o populație de 3.734.546 de locuitori, dintre care 56,6% provin din mediul rural. http://www.mie.ro/_documente/regiuni/1.NE_ro.pdf

Pentru perioada următoare la nivel de regiune, estimările privind evoluția produsului intern brut indică evoluții superioare mediei naționale în regiunile cu un nivel mai scăzut de dezvoltare (Nord – Est, Sud, etc.) și ritmuri egale sau sub nivelul național în regiunile cu un grad de dezvoltare mai ridicat. Evoluțiile anuale ale produsului intern brut regional sunt susținute de creșterea volumului de activitate în toate domeniile. Sunt totuși de remarcat evoluțiile din construcții, cu un ritm mediu anual de peste 10% în toate regiunile. De asemenea, sectorul serviciilor va susține creșterea economică a fiecărei regiuni, ritmul mediu anual în perioada 2007 – 2010 depășind 6%, dar dat fiind capacitățile existente industria rămâne sectorul care prin ritmuri diferite de creștere contribuie la tendința de apropiere. Fig.4

Fig.4- Harta Regiunii Nord Est

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

În cazul unor regiuni se constată o ușoară îmbunătățire a indicelui (regiunea Nord – Est de la 0,678 in 2006 la 0,685% în 2010). Îmbunătățirea discrepanței față de nivelul național se regăsește și în ceea ce privește indicele de disparitate interregional al produsului intern brut pe locuitor dintre regiuni și regiunea cu valoare minimă – regiunea Nord – Est. Se constată o ușoară reducere a decalajului, aceasta ca urmare a unei creșterii economice regionale superioare in regiunile mai puțin dezvoltate. În anul 2006 indicele de disparitate (regiuni/regiune nivel minim) s-a înrăutățit în comparație cu toate regiunile, dar la orizontul anului 2010 comparativ cu anul 2006 aceste decalaje vor înregistra reduceri ușoare.

2.5. Regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia

Grupând județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, a generat în 2005 circa 13% din PIB–ul pe total economie. Fig.5

Fig.5- Harta Regiunii Sud Muntenia

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

În structură, agricultura are o contribuție mare la realizarea produsului intern brut regional. Industria regiunii participă cu circa 29% la realizarea PIB, mult peste media națională (circa 25%), fiind una din cele mai ridicate contribuții.

are o pondere de circa 13% din PIB –ul pe total economie. Agricultura are o contribuție mare la realizarea produsului intern brut regional. Industria regiunii participă cu aproximativ 29% la realizarea PIB, fiind mult peste media națională (care este circa 25%), având deci una din cele mai ridicate contribuții. (http://www.mie.ro). În industrie, în această regiune, se regăsesc aproape toate activitățile industriale de la extracția și prelucrarea petrolului și a gazelor naturale, a cărbunelui, a calcarului, argilei, nisipurilor și a sării la prelucrarea produselor agroalimentare, prelucrarea lemnului și confecționarea de produse textile, fabricarea de mașini, echipamente și mijloace de transport, precum și producția de utilaj petrolier și chimic, producția de frigidere și congelatoare, producția de automobile (Dacia) producția de energie electrică și termică. Dacă avem în vedere rata ocupării regiunea a avut un trend descendent până în anul 2005 când s-au înregistrat creșteri în 6 din cele 7 județe componente. Rata de ocupare în regiunea Sud Muntenia este de 14,0% și deține în același timp aproximativ 17,8% din numărul total de șomeri înregistrați. În regiune s-au dezvoltat activitățile din agricultură cu o pondere a ocupării de 39,8% În timp ce serviciile dețin 32,2% iar industria și construcțiile circa 29%.

2.6.Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia

Cuprinde județele Dolj,Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, cu o suprafață de 29.212 km² și 2.306.450 locuitori, are o pondere în produsul intern brut pe total economie de aproximativ 8%. Fig.6

Fig.6- Harta Regiunii Sud-Vest Oltenia

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

In cadrul acestei regiuni agricultura are un rol important, cu o pondere de circa 18%. De asemenea, industria are o pondere însemnată în economia regiunii, furnizând circa 30% din produsul intern brut regional.

Furnizează aproximativ 8% din produsul intern brut pe total economie. Agricultura are un rol important în cadrul acestei regiuni cu o pondere de circa 18%. Industria are și ea o pondere însemnată, furnizând circa 30% din produsul intern brut regional. Cele mai importante domenii industriale existente în regiune sunt: metalurgia neferoasă (producția de aluminiu), industria constructoare de mașini (Ford), industria chimică, industria ușoară (textile și încălțăminte), materiale de construcții (prefabricate, țigle, ciment), industria alimentară. Construcțiile au o pondere de 6,5% din PIB-ul regional deci peste media națională de 6%. În cadrul serviciilor, cu o contribuție relativ mică în PIB-ul regiunii de numai 39%, mult sub media națională (peste 45%), sunt de remarcat serviciile de învățământ, sănătate și asistență socială, dar și administrație publică și apărare cu o contribuție de circa 12% precum și tranzacțiile imobiliare și servicii prestate întreprinderilor cu peste 9%. (www.insse.ro)

Până în anul 2005, ca urmare a unor dezechilibre structurale accentuate, dar și a deficitului de performanță economică și competitivitate populația ocupată a înregistrat scăderi continue. Începând cu 2005 în majoritatea județelor regiunii s-au înregistrat creșteri cu excepția județului Gorj care, datorită restructurărilor din industria extractivă, se menține pe trend descrescător. Regiunea Sud – Vest contribuie cu 10,1% la ocuparea totală și deține aproximativ 14,0% din numărul total de șomeri înregistrați. Agricultura reprezintă ocupația de bază a locuitorilor, ponderea ocupării în agricultură fiind de 42,1%, pe locul doi după regiunea Nord – Est. Serviciile dețin 32% iar industria și construcțiile dețin 25,9%.

2.7.Regiunea de dezvoltare Nord-Vest

Formată din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, cu o populație de 2.737.400 locuitori și 14,3% din suprafața totală a țării, contribuie cu peste 12% din produsul intern brut pe total economie. Fig.7

Fig.7- Harta Regiunii Nord-Vest

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

Agricultura regiunii participă cu 13% la realizarea produsului intern brut regional iar în ceea ce privește industria, aceasta are o pondere de circa 26%, deci peste nivelul național. Principalele activități industriale dezvoltate în regiune sunt: produsele chimice, industria ușoară (textile, confecții, piele și încălțăminte), industria alimentară (băuturi alcoolice și răcoritoare), utilaje, bateriile de acumulatori cu plumb, radiatoarele din aluminiu, sârmele din oțel, cablurile și conductorii electrici, cheresteaua și produsele din lemn, celuloză, hârtie, sticlăria pentru menaj, porțelan, faianță, mașini și aparate electrice, industria metalurgică, energie electrică și termică.

Regiunea Nord – Vest este o regiune care are un potențial de muncă ridicat, populația ocupată deține 13,5% din totalul ocupării și a înregistrat creșteri în toate județele, cele mai importante dintre acestea în Bistrița Năsăud (3,5%) și Sălaj (3,0%), care, fiind declarate Zone Defavorizate, prin facilitățile acordate investitorilor au creat numeroase noi locuri de muncă. Dacă urmărim pe activități structura ocupării din regiune este relevant procesul de dezindustrializare și reorganizare a acesteia, astfel că ponderea ocupării din agricultură reprezintă 35,0%, industria și construcțiile dețin 29,2% iar serviciile 35,8% .

2.8. Regiunea de dezvoltare Centru

Are o suprafață totală de 34,100 km2 (14,31% din România),cuprinde județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, producând peste 12% din produsul intern brut pe total economie. Fig 8

Fig.8- Harta Regiunii Centru

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

Agricultura acestei regiuni are cea mai scăzută pondere (cu excepția regiunii București – Ilfov) comparativ cu celelalte regiuni, contribuind cu aproximativ 12% la realizarea produsului intern brut regional. În această regiune, industria are un rol semnificativ generând peste 30% din PIB-ul regiunii, ceea ce reprezintă cel mai înalt nivel, mult peste media națională (circa 25%). În ceea ce privește industria principalele activități dezvoltate în regiune sunt: industria chimică, industria alimentară, confecții textile, încălțăminte, ciorapi, producția de mobilă, porțelan, sticlă, mașini unelte și aparatură casnică (Cugir), exploatări miniere, instrumente muzicale. Construcțiile au o pondere de aproximativ 5% iar sectorul serviciilor contribuie cu circa 43% la realizarea produsului intern brut regional. Cunoscut fiind potențialul turistic al regiunii este de remarcat ponderea mare pe care o au serviciile din categoria hoteluri și restaurante, de peste 2,5% din PIB. www.insse.ro O pondere importantă o au serviciile din categoria tranzacțiilor imobiliare și servicii prestate întreprinderilor de circa 12%. În această regiune trebuie evidențiat și contribuția sectorului financiar-bancar dar și a celui de asigurări care reprezintă aproximativ 2% din PIB. Populația ocupată deține 12% din totalul ocupării și a fost în continuă scădere la nivel de regiune și în majoritatea județelor componente, urmare a restructurărilor industriale din regiune dar se află în ușoară revenire începând cu anul 2005. Ponderea ocupării din agricultură reprezintă 26,7%, industria și construcțiile dețin 34%, iar serviciile 39,3% peste media la nivel național (39,1%). Brașovul și Sibiul dețin cele mai mari ponderi ale ocupării din industrie și construcții (38%).

2.9.Regiunea de dezvoltare București-Ilfov

Constituită din municipiul București-capitala României – și județul Ilfov are cea mai mare contribuție la realizarea produsului intern brut pe total economie, de circa 20%. Fig. 8

Fig.9- Harta Regiunii București-Ilfov

Sursa: https://wwww.ro=harta=regiuni

Regiunea prezintă o structură total diferită fața de cea a economiei naționale și a celorlalte regiuni. Astfel, în cadrul regiunii ponderea agriculturii este foarte mică, de numai 1%.Serviciile dețin în această regiune o pondere de peste 60% în produsul intern brut, mult peste nivelul național și apropiate de modelul statelor europene, unde acest sector joacă un rol important.

Are cea mai mare contribuție la realizarea produsului intern brut pe total economie, de circa 20% și prezintă o structură total diferită fața de cea a economiei naționale și a celorlalte regiuni. În cadrul regiunii ponderea agriculturii este foarte mică, de numai 1% iar industria, cu mai puțin de 20% din PIB-ul regional, se situează sub media națională. Principalele activități industriale sunt: industria alimentară, mașini unelte, lacuri și vopsele, preparate din carne, încălțăminte, anvelope și articole din cauciuc, baterii de acumulatoare, aparate și instrumente de măsură și control, mobilier, aparatură medicală, jucării și jocuri, medicamente. Construcțiile în regiunea București – Ilfov au o pondere de peste 7% iar serviciile dețin în această regiune o pondere de peste 60% în produsul intern brut deci mult peste nivelul național și foarte apropiată de modelul statelor europene, unde acest sector joacă un rol important. În această regiune este concentrată cea mai mare parte a activității financiar-bancare, acest tip de servicii participând cu aproximativ 6% la realizarea PIB–ului regional. Celelalte tipuri de servicii au următoarele ponderi în produsul intern brut: comerț circa 13%, comunicații peste 13%, hoteluri și restaurante 2,5%, transporturi, depozitare, tranzacțiile imobiliare și servicii prestate întreprinderilor circa 17%, iar serviciile de învățământ, sănătate și asistență socială, administrație publică și apărare peste 11%. (www.mt.ro)

Capitolul III. Disparități în gradul de dezvoltare a regiunilor

3.1 Disparități economice și sociale

Odată cu scăderea numărului populației s-a diminuat și densitatea acesteia, atât la nivelul național, cât și la cel regional. Astfel, în perioada 2000-2009, densitatea populației a scăzut de la 94,1 loc./kmp la 90,1 loc./kmp. Cele mai importante scăderi ale valorii densității le-au înregistrat regiunile Sud Vest-Oltenia (-6,33%), Vest (-5,81%), Sud-Muntenia (- 5,67%), Centru (-4,45%) și Nord-Vest (-4,44%). Cea mai mică scădere s-a raportat în regiunea București-Ilfov, de -0,51%. ( Antonescu D., 2004. p.15).

Datele statistice arata ca România a intrat în procesul de tranziție având un nivel relativ scăzut al disparităților regionale, comparativ cu alte state membre sau tari candidate. Aceste disparități însa au crescut rapid si în mod deosebit între București si restul țării. Disparitățile inter-regionale în termeni absoluți sunt relativ mici prin comparație cu Uniunea Europeană. În termeni relativi însă, acestea au atins nivele comparabile cu cele din Portugalia si Olanda. ( http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/a_economie.htm)

Trebuie subliniat faptul ca exista încă disparități majore în interiorul regiunilor, unde județele preponderent agricole coexistă cu cele mai dezvoltate. Acest fenomen a luat amploare din cauza impactului restructurării economice îndeosebi în zonele monoindustriale, a căror populație a fost afectata de șomaj ca urmare a închiderii întreprinderilor de stat neprofitabile. Alți factori cu impact asupra dezvoltării regionale includ în mod obișnuit regiunile de graniță – regiunile de la graniță cu Moldova și Ucraina – și regiunile mai puțin dezvoltate de-a lungul Dunării

Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale creșterii economice din România în ultimii zece ani a fost creșterea importanței dezvoltării zonei Bucureștiului. Aceasta se aliniază tendinței care afectează toate economiile de tranziție, dar în România este mult mai evidenta datorita dimensiunilor mari ale tarii atât ca populație cât si ca teritoriu. Având 5,4% din populația țării, Bucureștiul contribuie cu 21% la PIB național, iar 20% dintre IMM-urile românești sunt înregistrate aici. În capitala au fost atrase 51,1% din totalul investițiilor străine. Bucureștiul este de asemenea una din ariile în care se înregistrează o substanțială migrație pozitivă. Procentul studenților români care își fac studiile în capitala a crescut de la 354 448 în anul școlar 1996/1997 la 582 221 în anul școlar 2001/2002. În București se găsesc de asemenea cele mai mari oportunități de cercetare-dezvoltare. Un lucru important de semnalat este faptul ca Bucureștiul nu si-a extins aria de influenta spre județele învecinate, în împrejurimile capitalei aflându-se câteva dintre cele mai subdezvoltate județe ale țării.

Exceptând Bucureștiul, a cărui situație în peisajul economic al tarii este complet speciala, creșterea economica a urmat o direcție vest-est,proximitatea pietelor vestice actionând ca factor de difuzare a creșterii. Desi datele statistice prezinta unele variatii în timp, datorita unor factori locali, se poate observa cum cresterea economica a avut o componenta geografica semnificativa, zonele subdezvoltate fiind concentrate în NE, la granita cu Moldova, si în Sud, de-a lungul Dunării. Subdezvoltarea apare ca fiind strict corelata cu șomajul si cu preponderenta activităților rurale, precum si cu incapacitatea de atragere a investițiilor străine directe. Tabelul de mai jos prezintă o analiza a dezvoltării regionale, sintetizând informații cheie privind dezvoltarea economica.

Evolutia principalilor indicatori privind dezvoltarea regionala

în România (media națională = 100)

Sursa: Anuarul Statistic al României, Oficiul National al Comerțului

Regiunea NE este afectata atât de dependenta sa de agricultura, cât si de apropierea de granita cu Moldova si cu Ucraina. Acelasi lucru este valabil, într-o anumita masura, pentru Regiunea Sud, de asemenea dependenta de agricultura si unde Dunarea actioneaza ca o bariera în comertul transfrontalier. Partile vestice si centrale ale tarii au fost avantajate de pozitia lor mai apropiata de pietele vestice si de dependenta lor mai redusa de sectorul primar. Pâna acum, ele au beneficiat mai mult de investitii straine directe.

Regiunile cu o populație de peste trei milioane loc. sunt Nord Est (3,7 mil. loc.) și Sud-Muntenia (3,2 mil. loc.). De altfel, cele două regiuni (și, în special regiunea Nord Est), sunt pe ultimele locuri în UE-27 la PIB/loc. și la performanțe, dar sunt situate în Top 20 regiuni NUTS 2 din punctul de vedere al mărimii populației.

Aceasta dezvoltare economica diferențiată la nivelul regiunilor, asociata cu mecanisme de politica fiscala, a condus la un fenomen de intensificare a subdezvoltarii si la accentuarea disparitatilor. Investitiile de capital în zonele defavorizate au scazut substantial datorita unui declin masiv al cheltuielilor publice, generat de probleme fiscale. Acest lucru, la rândul sau, a afectat investitiile în infrastructura publica, împiedicând modernizarea si întretinerea utilitatilor publice de baza. Dupa cum se poate observa din tabelele de mai jos, numarul localitatilor cu acces la apa potabila si la canalizare nu a înregistrat cresteri semnificative în ultimii ani. Dimpotriva, exista orase mici si mijlocii care au dificultati în furnizarea serviciilor de baza de utilitati publice, ceea ce reprezinta un impediment în atragerea investitorilor.

O particularitate a dezvoltarii regionale în România este structura mozaicală a dezvoltării economice la nivel sub -regional. Practic, în toate regiunile exis ta zone relativ dezvoltate, care coexista cu cele subdezvoltate. Regiunea Nord-Est este cea mai întinsă regiune a României, având o suprafață de 36.850 kmp (15,46% din suprafața totală a țării). Are granițe externe cu Ucraina și Republica Moldova. În componența sa sunt 6 județe: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui, unități administrativ-teritoriale și unități teritorial-statistice de nivel NUTS 3.

Populația ocupată este apropiată mediei pe țară, de 33,8%. O pondere foarte mare o deține populația ocupată în agricultură (42,7%), mai ales județele Botoșani (52,9%) și Vaslui (51,2%). Ponderea populației ocupate în industrie și servicii se află sub media pe țară (23,5%), respectiv 19,4, județele Botoșani (15,1%) și Suceava (16,8%) având cel mai mic grad de ocupare în industrie, iar județul Vaslui (30,0%) în domeniul serviciilor. De asemenea, aceste județe se confruntă și cu o evidentă rămânere în urmă a gradului de tehnologizare industrială și agrară, precum și cu un nivel redus de calificare a populației.

În ultimii ani, a avut loc o scădere a ponderii populației ocupate (de la 64.2% în 2000 la 33,8% în 2005). O diminuare accelerată a populației ocupate a avut loc în județul Botoșani, unde, un procent mare al populației lucrează în agricultură. (52,9%). www.insse.ro

Numeroase persoane în vârstă de muncă din această regiune lucrează temporar sau permanent în activități economice în București, Banat, Transilvania, Europa de Vest și Israel. În satele bucovinene, după plecarea populației tinere masculine apte de muncă, se manifestă o tendință de emigrare și a femeilor, pentru a munci în străinătate, astfel că în multe localități au rămas persoane vârstnice și copii. În multe din aceste localități activitatea de construcții este impresionantă, materia primă utilizată fiind lemnul. În acest fel s-au accentuat discrepanțele între localitățile regiunii din punct de vedere al nivelului general de dezvoltare și îndeosebi al dotărilor infrastructurale.

Șomajul înregistrează o valoare superioară (6,8%) celei naționale (5,9%), județul Vaslui ajungând la 10,1%. Rata șomajului feminin are valori inferioare ratei șomajului în toate județele regiunii. Cauzele se pot găsi în existența mai multor locuri de muncă pentru femei (confecții și industria hotelieră) și a faptului că numeroase femei lucrează în străinătate. Ungureanu, George, Mateoc Sarb Nicoleta, Dezvoltare Regionala si Rurala, Editura Tipo Moldova, Iasi,2009,p.54.

Infrastructura de drumuri, rețele de apă și canalizare ridică probleme în majoritatea județelor, dar cele mai afectate sunt județele Botoșani, Iași, Vaslui. De asemenea aceste județe se confruntă și cu o evidentă rămânere în urmă a gradului de tehnologizare industrială și agrară, un nivel redus de calificare a populației, precum și cu probleme de mediu, cauzate de lipsa resurselor de apă, vechile defrișări, alunecările de teren considerabile, stratul freatic adânc.

Pe ansamblul Regiunii Nord – Est sunt evidente discrepanțele ca nivel dar și ca potențial de dezvoltare între vestul mai dezvoltat al Regiunii și estul mult rămas în urmă (județele Botoșani, Iași, Vaslui). Șansa zonelor de est, limitrofe graniței de est a Uniunii Europene, Ucrainei și Moldovei, este să se dezvolte ca areal de servicii de tranzit pentru produsele provenite din țările fostei URSS (înmagazinare, înnobilare și pregătire prin segmentare și împachetare etc). Pentru aceasta trebuie efectuate lucrări de infrastructură, de creare a unor zone cu facilități specifice (parcuri logistice), asemănătoare celor din porturile Belgiei, Olandei și Germaniei, specializate în astfel de servicii.

Consiliul pentru Dezvoltare Regionala este condus de un presedinte si un vicepresedinte, functii indeplinite prin rotatie pentru cate un mandat de un an de catre reprezentantii judetelor, desemnati de acestea. Presedintele si vicepresedintele trebuie sa reprezinte judete diferite.Secretariatul Consiliului pentru Dezvltare Regionala este asigurat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala.Directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est participa la toate sedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regionala. Participantii la sedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regionala altii decat membrii acestuia nu au drept de vot. Acestia pot face propuneri pe care membrii Consiliului, daca este cazul, le analizeaza si supun la vot. In exercitarea atributiilor ce-i revin, Consiliul pentru Dezvoltare Regionala adopta hotarari prin consens; daca acesta nu se realizeaza, hotararile vor fi luate prin vot, cu majoritatea simpla a membrilor prezenti. (http://www.adrnordest.ro/index.php?page=DISCOVER_REGIONAL)

Regiunea Sud – Est este situată în partea de sud-est a României, acoperind 35.762 km² sau 15% din suprafața totală a țării, regiunea este a doua ca mărime din cele 8 ale României. Regiunea Sud – Est cuprinde aproape toate formele de relief: lunca Dunării, câmpia Bărăganului, podișul Dobrogei cu Munții Măcinului, iar partea de nord-vest a regiunii cuprinde o parte a Carpaților și Subcarpaților de Curbură. Totodată regiunea este străbătuta de fluviul Dunărea, cuprinde Delta Dunării și este mărginit la est de întreg litoralul românesc al Mării Negre. Preponderent este însă relieful de câmpie, cu specific climatic continental. În 2005, Regiunea avea o populație de 2.846.379 locuitori, reprezentând 13,1 % din populația țării; densitatea de 79,6 loc/kmp este sub media pe țară (90,7 loc/kmp), cea mai mare densitate a populației fiind în județul Galați (138,9 loc/kmp), dominat de centrul industrial și comercial cu același nume, iar cea mai mică, în județul Tulcea (29,7 loc/kmp), unde condițiile naturale și economice sunt mai puțin propice. (http://www.fsesudest.ro/Prez-Reg-SE.pdf)

Economia regiunii este alcatuita din ramuri cu caracter traditional – cum sunt agricultura, comertul, turismul si serviciile – si ramuri industriale dezvoltate in anii ‘65 – ‘70. Cele mai afectate de declinul economic si restructurarea industriala sunt industria siderurgica si metalurgica, industria chimica si industria constructoare de masini. Somajul generat de catre restructurarea industriala inregistreaza un nivel in permanenta crestere.Agricultura detine o pondere importanta in economia regiunii, 40,4% din populatia ocupata a regiunii fiind ocupata in acest sector. Terenul agricol detine 65% din suprafata totala a regiunii. Sectorul privat detine cea mai mare pondere a terenului agricol si totodata produce cea mai mare parte a productiei agricole (84,2% in 1997). http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Regiunea Sud Est se situeaza pe primul loc in tara in ce priveste suprafata viilor pe rod. In pofida potentialului agricol ridicat, capacitatea de prelucrare a produselor agricole este scazuta, datorita tehnologiilor invechite. Fragmentarea suprafetelor arabile in portiuni mici este un alt obstacol in calea dezvoltarii agriculturii. Potentialul economic scazut al micilor ferme si managementul ineficient al exploatarilor agricole au determinat subdezvoltarea sectorului de prelucrare a produselor agricole.

In regiune sunt reprezentate aproape toate ramurile industriale: industria petrochimica, metalurgica, constructoare de masini, textila si a confectiilor, industria materialelor de constructii, industria alimentara. Regiunea se confrunta cu o serie de probleme privind protectia mediului inconjurator, atat datorita factorilor naturali, cat si celor antropici: degradarea padurilor, poluarea marina, eroziunea plajelor, poluarea cauzata de substantele industriale sau de pesticide si ingrasaminte chimice. Una dintre problemele de mediu cu care se confrunta Delta Dunarii o reprezinta poluarea apei fluviului. De asemenea, colmatarea bratelor secundare ale Deltei poate produce in timp inundarea unei mari parti a suprafetei de uscat din Delta si distrugerea acestui ecosistem.

În 2004, Regiunea Sud înregistra o valoare a PIB de 2447 euro/locuitor, situată sub media pe țară (2932,8 euro/locuitor), la nivel județean, cele mai mari valori înregistrându-se în județele Argeș – 3071 euro/locuitor și Prahova – 2696,9 euro/locuitor, iar cea mai redusă în Călărași –1748,2 euro/locuitor. Trăsătura esențială a Regiunii Sud este reprezentată de împărțirea acesteia în două sub-arii cu caracteristici geografice și socio-economice diferite. http://www.mie.ro

Partea de nord a Regiunii (județele Argeș, Dîmbovița și Prahova) se caracterizează printr-un grad ridicat de industrializare,Prahova deținând locul 1 pe țară în ceea ce privește producția industrială. Partea sudică a Regiunii (județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Teleorman) este o zonă tradițional subdezvoltată, reprezentând al doilea buzunar de mare sărăcie în România (primul pol fiind cel din Regiunea Nord – Est).

Regiunea Sud are un important potențial de dezvoltare economică, diferențiat între nordul și sudul regiunii. Astfel, în nord există importante resurse de subsol reprezentate de zăcăminte de țiței și gaze naturale, cărbuni, sare, etc a căror prelucrare și comercializare poate crește valoarea adăugată din regiune. De cealaltă parte, în sudul regiunii există suprafețe agricole întinse, care pot sta la baza dezvoltării unei agriculturi specializate pe anumite tipuri de culturi, corespunzătoare condițiilor pedologice din regiune. Contribuția industriei la crearea PIB regional este de peste 30%, în special prin aportul întreprinderilor din industria chimică și petrochimică (județele Prahova și Argeș), mașini, echipamente și mijloace de transport, materiale de construcție (Prahova, Argeș și Dîmbovița), textile, confecții și alimentară. Orașele Ploiești, Pitești și Târgoviște se manifestă ca poli de dezvoltare și ca centre de polarizare pentru noi activități industriale, în afara celor tradiționale existente, inclusiv a investițiilor străine.

Repartizarea sumelor s-a făcut invers proporțional cu nivelul de dezvoltare al regiunilor, astfel ca regiunile mai bogate au alocări financiare mai mici, regiunii Sud-Muntenia revenindu-i 14,23% din fondurile POR. Sumele vor fi folosite pentru finanțarea unor proiecte cu impact major asupra dezvoltării regionale si locale, si anume pentru reabilitarea si modernizarea infrastructurii de transport, educaționale și de sănătate, dar si pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor (parcuri industriale, tehnologice, logistice sau de afaceri). http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

De asemenea, cu ajutorul acestor fonduri, vor fi sprijinite inițiativele întreprinzătorilor particulari, încercându-se valorificarea potențialului turistic și cultural, prin sprijinirea dezvoltării centrelor urbane cu potențial de creștere economică. Regiunea Sud-Muntenia are "in primul val" un număr de 19 proiecte, al căror stadiu este destul de avansat, Ialomița având patru, in valoare de 22 de milioane de euro, iar județul Călărași doua proiecte. "Judetul Ialomita are patru proiecte, situate in cel mai avansat stadiu de prezentare a cererii de finantare la Agentia de Dezvoltare. Unul dintre proiecte vizeaza modernizarea Drumului Judetean 201B, care leaga comuna Ciochina de granita judetului Calarasi, ducand in nodul rutier Lehliu, proiect care este continuat si de judetul Calarasi pana in comuna Manastirea, valoarea acestuia depasind 10 milioane de euro. Cel de-al doilea proiect este legat de municipiul Urziceni, de zona industriala, un proiect de modernizare – reabilitare a infrastructurii rutiere si edilitare in acea zona. Cel de-al treilea proiect vizeaza tot municipiul Urziceni, si anume infiintarea unui "incubator de afaceri", iar cel de-al patrulea este pentru statiunea balneara Amara, de imbunatatire a sistemului rutier si de acces in statiune, in zona turistica.

Regiunea Sud-Vest, cu o suprafață de 29.212 km2 cuprinde cinci județe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj și coincide, în mare, cu vechea regiune istorică Oltenia. Se învecinează cu Bulgaria, Serbia și cu regiunile Sud Muntenia, Centru și Vest.

În 2005, Regiunea Sud-Vest Oltenia avea, o populație de 2.306.450 locuitori (10,67% din populația totală a țării), cu densitatea sub media națională (79,3 locuitori/km2 față de 90,9 locuitori/km2 ). Structura rural-urban a populației este de 52,5% vs. 47,5% (România – 45,1% vs. 54,9%), cele mai rurale județe fiind Olt (59,4%), Vâlcea (54,8%) și Gorj (53,1%).

Ponderea populației ocupate în total populație înregistrează o valoare redusă față de media țării – 37,2% . La nivel județean, cel mai mare grad de ocupare îl are județul Vâlcea (40,2%) și cel mai redus în județul Olt (35,8%).http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Piața muncii reflectă în mare tendințele de la nivel național. Pe ramuri ale economiei, populația ocupată civilă se concentrează astfel: agricultura și silvicultura (42,1%), industria (21,1%) și serviciile (36,8%). Analiza pe județe relevă ponderi mai mari ale populației ocupate în agricultură în județele Olt (49,0% din total populație ocupată) și Mehedinți (48,1%), sectorul servicii fiind mai dezvoltat în județele Vâlcea (40,4% din total populație ocupată) și Dolj (39,9%).

Regiunea Sud-Vest realiza, în anul 2004, un PIB de 2.443,9 euro/locuitor, (83,33% din media națională) la care sectorul serviciilor a contribuit cu 48,23%, industria cu 33,75% și agricultura cu 11.62%.

Nivelul redus de dezvoltare al regiunii se datorează și volumului scăzut de investiții străine directe, regiunea atrăgând doar 745 milioane euro (reprezentând 3,40% din totalul acestora până la finele anului 2005), ceea ce o situează pe poziția a șaptea între regiunile țării, investițiile din regiune fiind mai mult concentrate în câteva afaceri mari (ALRO și ALPROM Slatina, LAFARGE Tg. Jiu, etc.). Aici se manifestă și nesiguranța privind marile privatizări(Electroputere, Daewoo, Combinatul Rm. Vâlcea).

Înființat in anul 2005 sub denumirea de Unitate de Implementare a Programului, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Vest Oltenia (OIR POS DRU SV Oltenia) a dobandit personalitate juridica incepand cu 1 ianuarie 2007. Rolul sau principal este de a implementa, la nivel regional, schemele pentru dezvoltarea resurselor umane, finantate din fonduri europene de preaderare (PHARE), respectiv post-aderare (Fondul Social European). Pe langa activitatea legata de implementarea schemelor de finantare nerambursabila, Organismul Intermediar Regional pentru POS DRU Regiunea Sud Vest Oltenia participa activ la realizarea Planului Regional de Actiune pentru Ocupare si Incluziune sociala si se implica in promovarea parteneriatelor la nivel local si regional.

Regiunea Vest are o suprafață de 32.034 Km2 (13,4 % din suprafața țării) și este compusă din 42 orașe (din care 12 municipii) și 276 comune (318 unități administrativ teritoriale), grupate în patru județe: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Istoric vorbind, Regiunea cuprinde provincia Banatului, provincie istorică românească cu o dezvoltare economică timpurie și mai puternică în comparație cu alte provincii din țară.

Regiunea Vest face parte din Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa (DCMT), care implică cele patru județe ale Regiunii Vest, trei comitate din Ungaria și regiunea autonomă Voivodina din Serbia. Euroregiunea a fost înființată în 1997 pe baza unui protocol de colaborare semnat de către reprezentanții autorităților locale din cadrul regiunilor componente.

Forța de muncă a regiunii reprezintă factorul care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea socio-economică, aceasta fiind motivată, flxibilă, inovativă, dar și cu un grad ridicat de specializare, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu antreprenorial dinamic. În 2005, populația ocupată reprezenta 40,8% din total, cu ponderea cea mai însemnată în sectorul terțiar (43,8%), urmat de industrie (29,5%) și de agricultură (26,6%). Ponderea populației ocupate are valorile cele mai ridicate în județele Timiș (48,3%) și Arad (44,1%).

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest a fost constituit odată cu semnarea Convenției de Asociere a celor patru județe din regiune, convenție care a fost semnată de către cei 16 membri ai acestuia, acesta fiind actul de naștere atât al Regiunii Vest cât și al Consiliului. Consiliul pentru Dezvoltare Regională este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit și funcționează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul coordonării activităților de elaborare și monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. Consiliul pentru Dezvoltare Regională este alcătuit din președinții consiliilor județene și din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orășenești și comunale din fiecare județ al regiunii. Acest consiliu alege un președinte și un vicepreședinte, care nu pot fi reprezentanți ai aceluiași județ. Aceste funcții sunt îndeplinite, prin rotație, pentru câte un mandat de un an, de către președinții consiliilor județene

Regiunea Nord-Vest are o suprafață de 34.159 km² reprezentând 14,3% din suprafața totală a țării. Este alcătuită din 6 județe (NUTS 3): Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Populația Regiunii Nord-Vest era în anul 2005 de 2.737.400 locuitori (12,6% din populația totală a țării) și are o densitate medie de 80,1 locuitori/kmp. Dinamica populației regiunii este caracterizată de un spor natural de –1,7‰ în 2004, cea mai redusă valoare înregistrându-se în Sălaj (-3,0‰), iar cea mai ridicată în Bistrița-Năsăud (0,0‰), singurul județ din regiune care nu a înregistrat un spor natural negativ. Gradul de urbanizare al regiunii, la nivelul anului 2005, era de 53,1%, dar la nivel intraregional, existau diferențierii mari, acesta variind de la 36,2% (jud. Bistrița-Năsăud) până la 67,0% (județul Cluj). http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Ponderea populației ocupate în totalul populației regiunii era în 2004 de 41,8%. Diferențele intra-regionale sunt strâns legate de gradul de industrializare, județele mai puternic și mai timpuriu industrializate – Cluj și Bihor – având o pondere mai mare a populației ocupate (44,5%, respectiv 45,7%), în timp ce județele mai puțin și mai târziu industrializate – Satu Mare și Bistrița-Năsăud – au ponderi mai reduse (39,6% și 38,0%). Analiza populației ocupate, pe sectoare ale economiei, evidențiază pondere ridicată a populației ocupate în sectorul serviciilor, în cazul județelor Cluj și Bihor, precum și ocuparea ridicată în agricultură, în cazul celorlalte patru județe ale regiunii.

În Regiunea Nord-Vest există mari discrepanțe în dezvoltarea economică a celor șase județe: județele din sudul și vestul Regiunii, respectiv Cluj, Bihor și Satu Mare sunt industrializate industria alimentară, ușoară, lemn, construcții de mașini) și mai stabil dezvoltate economic decât regiunile din centru și est (Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj – lemn-mobilă, metale neferoase și auro-argentifere, ușoară), unde evoluția din ultimii ani a dus la pierderea capacității concurențiale a multor ramuri. Conform analizelor economice și sociale efectuate, polii sărăciei se găsesc în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Vest, organism intermediar pentru Programul Operational Regional 2007-2013 anunta ca incepand cu data de 29 februarie, ghidul solicitantului pentru domeniul major de interventie 3.4. Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua este operational.

Regiunea de dezvoltare Centru, cu o suprafață totală de 34,100 km2 (14,31% din România), cuprinde județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Zonă cu forme de relief specifice podișului, văi direcționate est-vest, regiunea deține însemnate rezerve de gaz metan, minereuri auro-argentifere și colorate, nemetalifere, sare, izvoare minerale și terapeutice, iar peste o treime din suprafață este ocupată de păduri. Arealul deține însemnate resurse hidrografice și comparativ cu alte regiuni o rețea de transport dezvoltată (mai puțin în direcția nord-sud), dar cea mai însemnată bogăție o reprezintă capitalul uman. Regiunea este caracterizată de o rată redusă a natalității și de un proces de îmbătrânire demografică, dar a reușit să integreze armonios imigranții din alte zone ale țării. Meșteșugurile au tradiție seculară și activitățile economice sunt foarte diversificate.

Cu o populație de 2.530,486 locuitori, în regiune se concentrează 11,7% din populația României. Media regională de 74,2 loc/ km2 este inferioară celei naționale, cea mai mare densitate a populației fiind în județul Brașov (111,4 loc/ km2), iar sub media regională sunt județele Alba (60,7 loc/ km2), Covasna (60,3 loc/ km2), Harghita (49,2 loc/ km2). http://www.mie.ro

În 2004, Regiunea Centru avea un PIB/loc de 3.056,9 euro (4% peste media națională). Județele Sibiu și Brașov înregistrează valori mai mari decât media regională și națională, cu valori de 3198,7 respectiv 3.515,9 euro/locuitor. Celelalte trei județe înregistrează valori ale PIB/locuitor aflate atât sub media regională cât și sub cea națională. Industria și serviciile contribuie la formarea PIB, cu respectiv 33,8% și 47,4%. Sectorul agricol contribuie în proporție de 13,3%, iar sectorul de construcții cu 5,4%.

Populația activă reprezintă 42,5% din total (sub media pe țară – 45,5%). Gradul de ocupare este de 39,8%, un procent de 39,3% din populație fiind ocupată în sectorul serviciilor și 29,3% în industrie. În județele Brașov și Sibiu, ponderea populației ocupate în industrie și servicii este ridicată, aceste fiind și județe cu o activitate industrială predominantă. În Harghita și Mureș distribuția populației pe sectoare este relativ echilibrata, în jur de o treime pe fiecare sector. Cu toate aceste ocuparea în agricultură este mai mare decât media națională (peste 30%).

Regiunea București-Ilfov, constituită din municipiul București – capitala României – și județul Ilfov, este situată în sudul țării, în partea centrală a Câmpiei Române. Suprafața totală a Regiunii București-Ilfov este de 1.821 km2, din care 13,1% reprezintă teritoriul administrative al Municipiului București și 86,9% al județului Ilfov. Cele două entități care alcătuiesc regiunea sunt totodată și cele mai mici unități teritorial administrative ale României din punct de vedere al întinderii.

Populația regiunii, de 2.208.368 locuitori în anul 2005, este distribuită invers proporțional cu dimensiunea celor două entități administrative. Municipiul București este cea mai mare aglomerare urbană din România, populația sa fiind de 1.924.959 locuitori reprezentând circa 87% populația regiunii, peste 16% din populația urbană a țării, respectiv circa 9% din populația totală a României și având o densitate de aproximativ 8.100 locuitori/km2.

Populația județului Ilfov de 283.409 locuitori reprezintă numai 13% din totalul regiunii,

În Regiunea București-Ilfov, rata de ocupare a forței de muncă a fost în anul 2005 de 59,4% (media națională a fost 57,7%). Pe sexe, rata de ocupare a forței de muncă feminine a fost de 53,4% (media națională – 51,5%). Pentru perioada 1999-2005 evoluția ratei de ocupare în Regiunea București-Ilfov a suferit o scădere, de la 62,0% în 1999 până la 56,5 în 2003, marcând apoi o ușoară creștere până la valoarea de 59,40% în 2005. www.insse.ro

Cererea de forță de muncă calificată a fost mai mare pentru regiunea București-Ilfov, astfel încât, corelat cu oportunitățile oferite de capitală – nivelul de viață citadin, cât și prestigiul – populația ocupată (în care predomină populația capitalei) are un nivel mai ridicat de instruire și calificare.

Rata șomajului în anul 2005 este scăzută (2,4%, media națională fiind de 5,9%) și posibilitatea de a găsi un loc de muncă este reală. Șomajul de lungă durată este foarte intens, iar cel al tinerilor (sub 25 de ani) are o pondere ridicată – 21,2%, valoare apropiată de media națională de 21,0%, iar munca la negru (în special în sectorul terțiar) este răspândită (date din2004).

Politica de dezvoltare regionala reprezinta un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei publice locale si centrale, in parteneriat cu diversi actori (privati, publici, voluntari), in scopul asigurarii unei cresteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului regional si local, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata. Mediul economic al regiunii este deosebit de atractiv datorită structurii instituționale existente, a forței de muncă calificate și a sistemului de comunicații mai dezvoltat decât în alte regiuni ale țării. Cu 13.264 milioane de euro Investiții Străine Directe atrase până în anul 2005, ceea ce reprezintă 60,6% din totalul investițiilor străine directe la nivel național, Regiunea București-Ilfov se detașează clar față de celelalte regiuni ale țării, pe locul secund fiind Regiunea Sud-Est cu doar 8,4% din totalul Investițiilor Străine Directe.

Pentru toate cele 8 regiuni, pentru perioada 2007 – 2010, au fost prevăzute scăderi atât ale numărului de șomeri cat si a ratei șomajului. Din punct de vedere al disparităților interregionale indicii prezintă reduceri importante atât pentru intervalul 2000 – 2006 cat si la orizontul anului 2010 (regiunea cu nivel minim fiind regiunea Nord – Vest). http://www.mie.ro

Din punct de vedere al disparităților interregionale indicii prezintă reduceri importante atat pentru intervalul 2000 – 2006 cat si la orizontul anului 2010 (regiunea cu nivel minim fiind regiunea Nord – Vest). Deși România are o rețea urbană densă, multe centre urbane putând reprezenta potențiali poli de creștere economică la nivel regional, există puține legături economice între centrele urbane si zonele înconjurătoare, deoarece modul lor de dezvoltare a fost conceput independent unul de altul. De asemenea, sistemul de transport urban nu este totdeauna propice întăririi relațiilor și contactelor dintre județe. Ca rezultat, nici astăzi nu se poate spune că există o piață regională a forței de muncă, ceea ce explică de ce un șoc pe piața muncii într-un oraș monoindustrial a condus deseori la migrația forței de muncă spre zonele rurale din același județ, unde desfășoară o activitate de subzistență în ferme, sau spre București. Migrația spre alte centre urbane, de nivel superior, în cadrul aceleiași regiuni a fost mult mai mică.

Abia în ultimul timp au început să apară sistemele locale ale pieței forței de muncă, rezultat al specializării crescute a producției prelucrătoare. Creșterea piețelor locale ale forței de muncă are drept consecință în afara creșterii cerințelor de training, o susținută activitate de monitorizare pentru a putea evalua posibilele efecte la nivel regional. Violeta, Pușcașu, Dezvoltare regională, Ed. Economica, Bucuresti, 2000.

Ca urmare a evoluțiilor economice din vestul și centrul țării, populația urbană are în această parte a țării o pondere relativ ridicată, Regiunile Nord-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia au o puternică dominantă rurală; aici sunt localizate și cele două mari buzunare de sărăcie ale României. Regiunea Sud –Est, în general cu o densitate redusă a populației, concentrează în câteva mari centre urbane, un număr mare a locuitorilor.

Oscilațiile în evoluția populației sunt o consecință a migrației populației apte de muncă – în special a celei tinere – către centrele urbane, în căutarea de locuri de muncă mai tentante, a unei infrastructuri mai bune și a unui mod de viață mai interesant și atrăgător. Migrația înspre zonele rurale se înregistrează la nivelul populației ce depășește vârsta de 50-60 ani, îndeosebi cea disponibilizată din întreprinderile de stat, care nu au reușit să se recalifice în meserii căutate de piața muncii , fiind nevoiți să se întoarcă în mediul rural unde desfășoară activități care le asigură subzistența. Unul dintre indicatorii cheie ai dezvoltării regionale în România este reprezentat de ponderea populației rurale, respectiv a celei urbane în totalul populației. În anul 2005 populatia urbană a Romaniei reprezenta 54,9% din populația țării, ceea ce plasează Romania în rândul țărilor cele mai slab urbanizate din Europa. La nivel regional gradul de urbanizare este corelat cu nivelul general de dezvoltare. Regiunile Nord-Est, Sud și Sud-Vest inregistreaza ponderi ale populatiei urbane sub 50% (cea mai mică fiind in Sud – 41,7% si Nord-Est – 43,4%). Cel mai ridicat procent al populatiei urbane se înregistrează în Regiunile Bucuresti-Ilfov – 90,5% si Vest – 63,6%.

În anul 2005, rețeaua urbana a Romaniei cuprindea, 314 orase cu o populatie de 11.879.897 locuitori, doar 46 de orașe având mai mult de 50.000 de locuitori. Din numărul total al orașelor, numai 25 de orașe înregistrau o populație de peste 100.000 de locuitori înglobând aprox. 55 % din populatia urbană a Romaniei, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 3 orașe mari pe regiune. Municipiul Bucuresti concentrează singur 16,2% din populația urbană a țării. Restul rețelei urbane din Romania este compusă din orase mici și mijlocii (aprox. 90% din total orase) cu funcții urbane insuficient conturate și infrastructura deficitară.Distribuția orașelor pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare mai numeroasă a acestora în regiunile Centru (57 orașe și Sud (49 orașe). Exista o distribuție teritorială relativ echilibrată a orașelor mari în cadrul țării.

Declinul economic al orașelor și deteriorarea continuă a calității vieții din mediul urban a generat un fenomen tot mai intens de migrare a populației urbane spre mediul rural. Începand cu anul 1997, ponderea fluxurilor urban-rural (26,8%) a depășit ponderea fluxurilor rural urban (22,6%) în totalul fluxurilor migratorii la nivel național. În 2005, fluxurile migratorii urban rural erau încă dominante deținând 29,6% din total. Ca rezultat, dar și datorită scăderii natalității și migrației în afara granițelor, populația urbană la nivel național a scăzut de la 12,4 milioane de locuitori in 1995 la 11,8 milioane locuitori in 2005. Majoritatea orașelor care ar fi trebuit să se comporte ca motoare de creștere pentru regiunile înconjurătoare, au înregistrat scăderi semnificative de populatie, diminuarea funcțiilor urbane și, implicit, a afectat potențialul de creștere economică. De asemenea, sistemul de transport urban nu este totdeauna propice întaririi relațiilor și contactelor dintre județe. Ca rezultat, nici azi nu se poate spune ca există o piață regională a forței de muncă ceea ce explică de ce un soc pe piața muncii a condus deseori la migrația forței de muncă spre alte centre urbane mai dezvoltate din aceeași regiune.

Analiza regională a pieței muncii în mediul urban pentru anul 2005 relevă disparități generate de oportunitățile diferite de dezvoltare.Ratele mai scăzute ale șomajului, fenomen cu care se confruntă majoritatea orașelor, întâlnim în orașele din partea de vest a țării, în regiunile Vest, Nord-Vest (7,0% fiecare) precum și în Regiunea Bucuresti-Ilfov (6,7%), regiuni caracterizate prin dezvoltare economică mai ridicată. Rata de ocupare în mediul urban al celor opt regiuni de dezvoltare indică valori superioare, în 2005, pentru Regiunile Bucuresti-Ilfov (60,1 %) și Centru (55,8%), cea mai mică rată a ocupării înregistrandu-se în Regiunea Sud-Vest (46,2%). Structura populației ocupate pe sectoare de activitate ale economiei naționale în mediul urban evidențiazaă că procentul încă ridicat al populației urbane ocupate în agricultura (4% în 2004), deși în scădere (a fost 6,9% in 1996) este legat de probleme de clasificare, ținând cont ca în ultimele decenii au fost declarate orașe, așezări cu o pondere ridicată a forșei de muncă ocupată in agricultură. Dupa 1990, ca urmare a restructurării industriei din aceste orașe noi, o mare parte a populației disponibilizate și-a reluat ocupațiile agricole. Sectorul secundar (industrie si constructii), s-a menținut la un nivel ridicat îndeosebi pe baza construcțiilor, aflat intr-o dinamică explozivă. Nivelul dotărilor infrastructurale și al serviciilor urbane influentează calitatea vieții în mediul urban. Din totalul celor 314 orașe ale Romaniei în 2005, doar 217 localități urbane (69%) aveau sisteme de distribuție a gazelor naturale și numai 129 de orașe (41%) beneficiau de energie termică.

Evolutia numarului de localitati conectate la reteaua de apa potabila

Sursa: Anuarul Statistic al României (1999-2002)

Comparând numarul de localitati cu retele de alimentare cu apa (357) si cele cu canalizare (131), în Regiunea NE putem observa o mare discrepanta în sensul ca mai mult de jumatate dintre acestea nu au sisteme de scurgere, ceea ce duce la poluare.

Evolutia sistemului de canalizare publică pe regiuni

Sursa: Anuarul Statistic al României (1999-2002)

În următorul grafic sunt prezentate datele statistice privind populația României între anii 1990 și 2007 pe regiunile de dezvoltare.

Pana in anul 2010 nu se întrevăd modificări structurale semnificative pentru decalajele dintre regiuni. În studiul ,,Decalaje regionale la orizontul anului 2010’’ http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf publicat de Comisia Națională de Prognoză, pentru perioada următoare la nivel de regiune, estimările privind evoluția PIB indică trenduri superioare mediei naționale în regiunile cu un nivel mai scăzut de dezvoltare (Nord – Est, Sud, etc.) și ritmuri egale sau sub nivelul național în regiunile cu un grad de dezvoltare mai ridicat. http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf

Pentru perioada următoare la nivel de regiune, estimările privind evoluția produsului intern brut indică evoluții superioare mediei naționale în regiunile cu un nivel mai scăzut de dezvoltare (Nord – Est, Sud, etc.) și ritmuri egale sau sub nivelul național în regiunile cu un grad de dezvoltare mai ridicat. Evoluțiile anuale ale produsului intern brut regional sunt susținute de creșterea volumului de activitate in toate domeniile. Sunt totusi de remarcat evolutiile din constructii, cu un ritm mediu anual de peste 10% in toate regiunile. De asemenea, sectorul serviciilor va sustine cresterea economica a fiecarei regiuni, ritmul mediu anual in perioada 2007 – 2010 depasind 6%, dar dat fiind capacitatile existente industria ramane sectorul care prin ritmuri diferite de crestere contribuie la tendinta de apropiere.

Aceasta evolutie a cresterii economice la nivel de regiune nu conduce la modificari semnificative a ponderii regiunilor in produsul intern brut national pe termen mediu, diferentele fiind 0,1-0,2 puncte procentuale, unele regiuni mentinandu-si ponderea actuala (Sud, Sud – Vest Oltenia, Nord – Vest).

La orizontul anului 2010, Bucurestiul ramane, in continuare, cu contributia cea mai importanta (21%), regiunile Sud, Nord – Vest si Centru cu ponderi cuprinse intre 12 si 12,5%, iar regiunile Nord – Est si Sud – Est vor furniza 11,9%, respectiv 11,4% din PIB-ul pe ansamblul economiei. Desi pana in anul 2010 nu se intrevad modificari structurale semnificative, totusi doua tendinte sunt de subliniat. Prima ca urmare a ritmurilor sustinute de crestere a valorii adaugate brute din constructii, ponderea acestora in produsul intern brut regional se situeaza pe un trend ascendent, in anul 2010 avand valori cuprinse intre 7,8% in regiunea Sud si 10,7% in regiunea Sud – Vest. Cea de-a doua tendinta consta in faptul ca serviciile isi vor spori si ele ponderea in produsul intern brut al fiecarei regiuni, depasind, la orizontul anului 2010, pragul de 40% din PIB in toate regiunile, ajungand chiar la aproximativ jumatate din PIB in regiunea Nord – Est (49%) si Nord – Vest (49,5%). in regiunea Bucuresti Ilfov nivelul sectorului tertiar in PIB va depasi 65% in 2010.

Regiunea Bucuresti va devansa, de peste 2 ori nivelul PIB-ului pe total economie. Totusi, in cazul unor regiuni se constata o usoara imbunatatire a indicelui (regiunea Nord – Est de la 2006 la 0,685% in 2010). Imbunatatirea discrepantei fata de nivelul national se regaseste si in ceea ce priveste indicele de disparitate interregional al produsului intern brut pe locuitor dintre regiuni si regiunea cu valoare minima – regiunea Nord – Est. Se constata o usoara reducere a decalajului, aceasta ca urmare a unei cresterii economice regionale superioare in regiunile mai putin dezvoltate. Dupa cum se poate observa, in anul 2006 indicele de disparitate (regiuni/regiune nivel minim) s-a inrautatit in comparatie cu toate regiunile, dar la orizontul anului 2010 comparativ cu anul 2006 aceste decalaje vor inregistra reduceri usoare. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Estimarile privind forta de munca la nivel regional, la orizontul anului 2010, au avut in vedere disparitatile inca existente, dar cu un trend descendent, datorate dezvoltarii economice diferentiate din interiorul regiunilor. Pentru populatia ocupata civila la sfarsitul anului decalajele regionale au fost in usoara scadere, de la 1,6 in anul 2003 la 1,5 in 2006 valorile maxime inregistrandu-se in regiunea Nord – Est (care detine circa 15% din totalul ocuparii) iar valorile minime de catre regiunea Vest (cu circa 10% din totalul ocuparii la nivel national). Reducerea decalajelor s-a datorat si faptului ca in anul 2005 gradul de ocupare a inregistrat cresteri in toate regiunile tarii. Avandu-se in vedere dezvoltarea viitoare a regiunilor, prin proiectele ce vor fi promovate pe plan local in zonele defavorizate sau mai slab dezvoltate, la nivel regional, pentru perioada urmatoare se estimeaza cresteri ale populatiei ocupate pentru toate regiunile tarii.

Au fost prognozate cresteri peste media nationala (1,5%) pentru regiunile Nord – Est (1,9%) si Bucuresti (6,5%) si sub medie pentru celelalte regiuni. in ceea ce priveste indicii de disparitate fata de media națională, se remarca faptul ca in intervalul 2000 – 2006 acestia s-au redus in majoritatea regiunilor (cu exceptia regiunilor Nord – Vest si Bucuresti care devansează nivelul național de 0,5 respectiv de 3,1 ori) si se prevede o tendința de stabilitate sau ușoară reducere a acestora.

In perioada 2003 – 2005 numărul mediu de salariați a înregistrat creșteri în majoritatea regiunilor. Exceptând regiunea București unde cresterile numarului de salariați sunt mult peste media națională, se constată ca decalajele dintre celelalte regiuni se mentin constante, raportul dintre regiunile cu cel mai mare numar de salariati (Centru si Nord – Vest) si regiunea cu valori minime (Sud – Vest) fiind de 1,5 pentru intreaga perioada analizata.

Numarul mediu de salariati va creste in perioada 2007 – 2010 in toate cele opt regiuni, avand in vedere pe de o parte, cresterea economica prognozata, iar pe de alta parte masurile active de crestere a numarului locurilor de munca. Cresteri peste media nationala (7,8%) s-au estimat pentru regiunile Nord – Vest (7,6%), Vest (13,3%) si Bucuresti (19,8%).

Disparitatile teritoriale sunt completate de mentinerea discrepantelor din punct de vedere al somajului, chiar daca acest fenomen a cunoscut in ultimii ani o reducere importanta, de la 6,2 puncte procentuale in anul 2003 la 4,6 puncte procentuale in 2006. Regiunile cu cea mai ridicata rata a somajului au fost Nord – Est (in anul 2004) si Sud – Vest (in 2003, 2005 si 2006), cea mai scazuta rata inregistranduse in regiunea Bucuresti pentru intreaga perioada 2003 – 2006. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Investițiile străine în România au fost orientate în funcție de accesibilitatea și potențialul zonelor, precum și de mentalitatea oamenilor de afaceri și de tradiția în domeniul respectiv. Pe primul loc se situează Regiunea București-Ilfov, lucru oarecum firesc ținând cont de faptul că Bucureștiul constituie principalul pol de atracție al investitorilor străini. De asemenea, Portul Constanța acționează la rândul său ca un element de atracție al investitorilor, majoritatea investițiilor străine din Regiunea Sud-Est concentrându-se cu precădere în orașul Constanța.

Lipsa unei infrastructuri de transport și demarare a afacerilor în orașele mici și mijlocii nu permite acestora să se dezvolte ca centre de polarizare, deoarece costurile investițiilor în aceste zone ar fi mult prea ridicate.

Zona vestică și nord-vestică beneficiază de o pondere relativ ridicată a participării străine la capital, pe fondul continuării schimburilor tradiționale și al unui comportament zonal în continuă adaptare mediului de afaceri internațional.

Multe privatizări efectuate de societăți cu slabe posibilități de atragere a capitalului de lucru, modernizare, etc. cu rezerve financiare limitate sau inexistente, cu planuri de afaceri sau management puțin experimentat, au dus la blocaje și eșecuri în lanț, datorii, pierderi de piețe etc.

După anul 2000, se manifestă o accentuare a fenomenului concentrării investițiilor străine în regiunile menționate (București-Ilfov, Vest-România, Nord-Vest, Centru). Chiar și în prezent, în nordul Regiunii Vest-România și în București, forța de muncă locală, având o calificare corespunzătoare, începe să devină insuficientă, astfel încât societățile nou înființate angajează, prin firme specializate, personal din alte regiuni sau atrag personalul altor firme, fiind nevoite să ridice salariile.

Situația economică complicată și urmările globalizării, determină multe firme străine să-și intensifice studierea pieței muncii și consumului din România.

După 1990, șomajul a crescut brusc în toate regiunile țării, dar cele mai mare rate ale șomajului au cunoscut regiunile cu economie fragilă, industrializate în anii ’60 –’70: Nord-Est, Sud-Est, iar cele mai mici, Regiunile București-Ilfov și Vest-România. În 2000, cea mai mare rată a șomajului o dețineau în continuare Regiunile Nord-Est și Sud-Est, dar în afara acestora a crescut șomajul aproape la același nivel în Regiunile Sud-Vest Oltenia, Vest-România și Centru, ca urmare a restructurării miniere și marii industrii grele, care a afectat marile întreprinderi din aceste regiuni.

Reducerea șomajului după 2000 poate fi explicată prin amploarea pensionărilor, plecărilor la muncă în străinătate, muncii în economia subterană, dar și prin faptul că cei mai mulți șomeri de lungă durată nu se mai înregistrează la oficiile forței de muncă.

Situația României în ceea ce privește disparitățile între regiuni este comparabilă cu cea a majorității statelor membre ale Uniunii Europene, și anume cea mai dezvoltată regiune include capitala, iar cele mai slab dezvoltate regiuni sunt zonele de graniță, acestea fiind concentrate in nord-est, la granița cu Moldova și în sud, de-a lungul Dunării. Subdezvoltarea apare ca fiind corelată în mare măsura cu șomajul și cu preponderența activităților rurale, precum și cu incapacitatea de atragere a investițiilor străine directe.

Următoarea hartă evidențiază situația județelor și regiunilor de dezvoltare din punct de vedere al ratei somajului. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

Aceste hărți indică o integrare slabă a sistemelor economice la nivel regional. Deși România are o rețea urbană densă, multe centre urbane putând reprezenta potențiali poli de creștere economică la nivel regional, există puține legături economice între centrele urbane și zonele înconjurătoare, deoarece modul lor de dezvoltare a fost conceput independent unul de altul. De asemenea, sistemul de transport urban nu este totdeauna propice întăririi relațiilor și contactelor dintre județe. Ca rezultat, nici astăzi nu se poate spune ca exista o piață regională a forței de muncă, ceea ce explică de ce un soc pe piața muncii într-un oraș monoindustrial a condus deseori la migrația forței de muncă spre zonele rurale din același județ, unde desfășoară o activitate de subzistență în ferme, sau spre București”. Migrația spre alte centre urbane, de nivel superior, în cadrul aceleiași regiuni a fost mult mai mică.

Abia în ultimul timp au început să apară sistemele locale ale pieței forței de muncă, rezultat al specializării crescute a producției prelucrătoare. Creșterea piețelor locale ale forței de muncă are drept consecință în afara creșterii cerințelor de trening, o susținută activitate de monitorizare pentru a putea evalua posibilele efecte la nivel regional.

Ultimul deceniu se caracterizează printr-un masiv fenomen de migrație determinat de noua situație, în care libertatea de mișcare a populației nu mai este îngrădită, controlată sau central direcționată.

În interiorul țării există disparități în ce privește mărimea fluxurilor migratorii către și din Regiunile de Dezvoltare. Regiunea Nord-Est are o poziție singulară printre celelalte regiuni, caracterizându-se prin stabilitatea fluxurilor migratorii atât din, cât și spre regiune.

Migrația spre regiuni prezintă creșteri între 5-25% în toate regiunile, cu singura excepție Regiunea Vest-România, indicând ample mișcări ale populației în căutarea unui loc de muncă și viață.

În Regiunea Vest-România, dificultățile de restructurare a marilor unități ale industriei grele nu au constituit un cadru favorabil, iar noile investiții nu au avut amploarea corespunzătoare cererii. In plus aici oferta de locuințe este mică iar închirierile foarte scumpe.

Datele statistice oficiale nu oferă decât un cadru aproximativ în tabloul emigrației și imigrației țării, care se referă la fenomenul migrației definitive și reglementate.

După 1990, România s-a caracterizat printr-un uriaș volum de deplasare a populației române spre diferite destinații. Astfel, dacă în primii ani după 1990 majoritatea etnicilor germani au părăsit țara, anual plecând zeci de mii de persoane, ulterior numărul plecărilor acestora a scăzut la sub 1000 (2001), acest fenomen fiind determinat și de limitarea accesului persoanelor cu statut etnic insuficient documentat și clarificat. Pe de altă parte, emigrările definitive către Canada și SUA se mențin la un nivel constant de 2-3000/an, în timp ce emigrarea permanentă, nelegalizată (unde nu se renunță la înregistrarea oficială) și cea temporară, în scopul muncii, au căpătat o amploare uriașă. În unele regiuni din țară, de exemplu Sud-Vest Oltenia,Vest, Nord-Est (Bucovina) și Nord-Vest, sate întregi au rămas fără populație aptă de muncă, pământurile și gospodăriile fiind lucrate de persoane angajate din alte regiuni ale țării. Aceste localități au dobândit în scurt timp valențele bunăstării (case moderne, garaje, utilaj agricol vestic, deprinderi occidentale etc.). În următorul grafic se observă cum numărul migranților crește de la urban la urban și scade de la rural la urban. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

3.2.Disparitățile privind transportul și accesibilitatea

Prin așezarea sa geografică, România reprezintă o zonă de intersecție a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei și vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, rețeaua de transport din România asigură legătura între rețeaua de transport comunitară și rețeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est și Asia.

Rețeaua de transport din România este destul de variată, această țară situându-se din acest punct de vedere la un nivel acceptabil față de celelalte țări. Transporturile sunt urbane în interiorul localitățiilor, dar și interurbane.

Orientarea generală a liniilor este influențată de situarea Capitalei în sud-estul țării, către care converg principalele trasee. Bucureștiul este centrul feroviar cel mai mare din țară, de unde pleacă 8 linii magistrale, dintre care cea mai mare parte sunt legate de rute internaționale. România fabrică vagoane de toate categoriile și locomotive electrice și diesel-electrice.

Mijloacelor de transport feroviare și fluviale li se adaugă rețeaua de drumuri rutiere. Dacă ne referim strict la drumurile publice în România, lungimea acestora este de 198.931 km, între care 312,166 km autostrăzi, 15.679 km drumuri naționale, 34.668 km drumuri județene, 27.781 km drumuri comunale, 22.328 km străzi în orașe și 97.660 km străzi în localități rurale. În afara de drumuri publice, România are o vastă rețea de drumuri nepublice, asigurând astfel accesul cu mijloace auto în orice punct de pe teritoriul țării. Ca și în sistemul căilor ferate, capitala României rămâne principalul nod rutier, de unde pleacă traseele care traversează teritoriul țării spre toate punctele cardinale, dintre care unele sunt legate de mari șosele europene. Este cazul căi E60 de la Hamburg, via Oradea și Bucuresti, la Constanța.

Navigația fluvială se practică în cea mai mare parte pe Dunăre. Pe Dunărea maritimă, în aval de Brăila, pot circula nave cu pescaj care depășește 7 m. Pe Dunărea fluvială (în amonte de Brăila), circulă nave de tonaj mai mic și cu un pescaj de până la 2-2,5 m.

Construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră și darea în funcțiune a Canalului Dunăre-Main-Rin au permis crearea unei căi fluviale de o mare importanță europeană, care leagă Marea Nordului de Marea Neagră. Realizarea sistemelor hidroenergetice și de navigație Porțile de Fier I și II, care comportă un sistem de ecluze, a facilitat intensificarea traficului.

Navigația maritimă se desfășoară în măsură importantă cu nave de mare tonaj. 60% din importurile și exporturile României se derulează prin portul Constanța. Rețeaua navigabilă interioară și Marea Neagră dispun în total de 35 de porturi, din care 3 porturi maritime, 6 porturi fluviale-maritime și 26 de porturi fluviale. Portul Constanța reprezintă o placă turnantă pentru întreg traficul de pe Marea Neagră și reprezintă de asemenea un punct-cheie pentru relația Marea Neagră – Marea Nordului. Prin folosirea Portului Constanța, ruta dintre Canalul de Suez, Mediterana de Est și Europea Centrală se scurtează cu 300 km.

In același timp, folosirea sistemelor RO-RO și ferryboat existente în Portul Constanța asigură legătura dintre Continentul european și Orientul Mijlociu. Aceste rute sunt folosite în special pentru resurse energetice și transport de marfă.

Transportul aerian din România se desfășoară între marile orașe, traficul de pasageri fiind redus în comparație cu alte țări din Europa, respectiv 2.110.000 pasageri în anul 2006 în traficul intern.

Principalul aeroport al României este Aeroportul Internațional "Henri Coandă", aflat la 10 km de Bucuresti, 75% din traficul internațional (atât pasageri, cât și marfă) trece prin Aeroportul Otopeni. La ieșirea nordică din București, se află Aeroportul Băneasa, care este folosit pentru zboruri interne.

În anul 2008, traficul aerian a ajuns, ca valoare, la aproximativ 600 milioane de euro și 9,1 milioane de pasageri, pentru cele 17 aeroporturi din România. Din cele 9,1 milioane, traficul aerian al operatorilor low-cost a fost de 2,5 milioane pasageri. În anul 2007, traficul aerian a fost de 7,8 milioane pasageri. ( Ionașcu, Viorica, Economia serviciilor, Ed. Prouniversitaria, Ediția a II-a, București, 2009,p.46.)

Într-o continuă dezvoltare este segmentul serviciilor conexe transportului de mărfuri – manipulări, depozitări, case de expediții etc.

In țara noastră, transporturile joacă un rol important în economie, deținând la nivelul anului 2010, alături de depozitare și comunicații, o pondere de cca. 5% din totalul populației ocupate și participând cu cca. 8,61% la crearea PIB.

Se observă o scădere a populației ocupate în serviciile de transport în 2001, datorită faptului că aceste servicii dispun de o solidă bază materială și au început să-și diminueze activitatea, dar și datorită unor scăderi a populației ocupate în întreg sectorul terțiar. Această scădere este explicată prin creșterea populației ocupate în agricultură, situație ce poate fi pusă pe seama reducerii forței de muncă la nivelul economiei naționale ca urmare a trecerii spre un alt tip de economie, a reformelor și mutațiilor structurale ce au avut loc în economia românească. Însă începând cu anul 2002, populația ocupată în serviciile de transport începe să crească, în principiu datorită creșterii economice ce are loc datorită creșterii ponderii serviciilor în structura Produsului Intern Brut.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică (în Anuarul Statistic al României, ediția 2009) ilustrează o valoare de 17,434 miliarde de dolari pentru serviciile de transport și cele conexe. Ponderea în PIB a acestui sector este de 8,61%, iar raportată la populație, valoarea adaugată creată de serviciile de transport și conexe este de 809 dolari/locuitor. Din valoarea totală a serviciilor de transport și conexe, transportul pe calea ferată generează 9,89%, cel rutier – 52,73%, cel prin conducte – 3,25%, cel aerian – 5,45%, cel pe căi navigabile interioare – 2,28%, iar serviciile conexe (depozitare, intermediere etc) – 23,41%.

În prezent, infrastructura de transport terestru nu corespunde cerințelor economice interne, așa încât cu greu poate fi vorba despre deservirea clienților externi. Deși densitatea rețelei feroviare în raport cu suprafața țării este satisfăcătoare, din cauza lipsei de investiții în modernizare, viteza atinsă de trenuri pe căile ferate române este mai mică decât în 1989. In ceea ce privește infrastructura rutieră, stadiul actual este complet nesatisfăcător, având în vedere că lungimea autostrăzilor abia depășește 300 de kilometri, dar mai ales că drumurile asfaltate reprezintă doar 20% din totalul rețelei.

CONCLUZII

Dezvoltarea regională, este un fenomen care a luat o amploare deosebită în primul rând din cauza ultimelor valuri de integrare în Uniunea Europeană care au scos în evidență și au accentuat decalajele mari de dezvoltare economică dintre diferite regiuni ale Uniunii Europene dar și a regiunilor din fiecare țară în parte. În acest fel politica de dezvoltare regională a detronat politica agricolă comună în topul priorităților Uniunii Europene.

Decalajele interregionale sunt influențate de mai mulți factori ce diferă de la o regiune la alta și de aici provine dificultatea reducerii lor. Această diversitate de decalaje interregionale, este influențată de anumiți factori, fie de natură economică, socială, tehnologică sau politică.

Nu întotdeauna se analizează obiectiv aceste disparități inter-regiuni, și de nenumărate ori aspectul politic își pune amprenta în alocarea eficientă și corectă a resurselor. Corupția și birocrația sunt două aspecte negative care atârnă greu în analiza și deciziile luate la nivel macro. Însă și acest aspect poate fi combătut, Uniunea Europeană luând decizia de a descentraliza procesul de luare a deciziilor și de alocare a fondurilor, astfel eliminându-se procedurile greoaie și timpul mare de așteptare pentru primirea efectivă a fondurilor.

Măsurile luate de a simplifica procedurile de obținere a fondurilor europene sunt existente doar la nivel declarativ. Orice afacere necesită un drum lung de parcurs pentru a obține toată documentația necesară, și pentru a-și începe efectiv activitatea economică respectivă. Experiența faptelor ne spune că poți aștepta chiar și câțiva ani pentru a primi până la ultima tranșă din fondurile vizate. Aceasta încetinire a lucrurilor poate demoraliza întreprinzătorii în încercarea lor de a deschide activități economice și de a-și dezvolta potențialul.

Totuși dezvoltarea regională și coeziunea socială, prin intermediul politicilor sale are și anumite aspecte pozitive. Ele oferă un imbold zonelor vulnerabile pentru a creste gradul de dezvoltare economică și a se integra în marele sistem economic creat de Uniunea Europeană. Această dezvoltare regională trebuie să fie obligatoriu sustenabilă și să aibă continuitate pentru a oferi perspectivele unei vieți mai bune pentru generațiile următoare. Modul de gândire trebuie să fie unul pe termen lung, pentru a crea noi posibilități de exploatare și pentru a proteja mediul. În acest cadru trebuie mărit nivelul de investiții in cercetare și dezvoltare. De asemenea dezvoltarea rețelelor transeuropene de transport și infrastructura în general trebuie să ducă la o diversificare a activităților economice astfel încât o anumita regiune sa nu ajungă sa depindă exclusiv de o anumita ramura economica. Daca reușim sa ne atingem aceste obiective moștenirea lăsată urmașilor va fi una durabilă și cu posibilități mai diversificate.

Un alt obiectiv important al politicilor de dezvoltare regionala este crearea de noi locuri de muncă. Anual din bugetul Uniunii Europene se aloca peste 40 % din fonduri pentru a implementa principalele politici de dezvoltare regională. Indiferent de necesitatea regiunii, indiferent de domeniul care se dorește a fi impulsionat și modernizat, viitorul, diversificarea activităților economice și crearea unui mediu economic fără disparități sunt principalele masuri ce se iau în ceea ce privește educarea și legarea de relații economice inter regiuni.

În ceea ce privește România, ca o soluție a ieșirii din acest impas în care ne aflăm nu trebuie sa ne punem speranțele exclusiv in fondurile structurale europene. Creșterea economică trebuie să fie susținută concomitent prin atragerea de investiții străine, stimularea exporturilor, modernizarea agriculturii. În ceea ce privește agricultura, România are un potențial imens de a produce hrana pentru 80 milioane de locuitori, iar accesarea acestor fonduri ar trebui sa reprezinte un pas înainte în ceea ce privește modernizarea agriculturii și creșterea productivității acesteia.

Un alt obiectiv major ce poate fi atins de țara noastră cu ajutorul fondurilor europene, este acela privind educația și concentrarea pe crearea unei forțe de muncă dinspre un nivel de calificare slab spre mediu, la un nivel înalt și competitiv de calificare. Pentru acest lucru avem însă nevoie de o implicare la nivel guvernamental pentru a se obține anumite parteneriate în ceea ce privește pregătirea și trainingurile care ar trebui să se acorde angajaților anumitor întreprinderi. O altă idee pentru îmbunătățirea nivelului calitativ al actului educațional, este de a se înființa instituții de învățământ private, sau actualele instituții de stat să semneze contracte de colaborare cu marile întreprinderi aflate pe piață, în care să fie obligatoriu și efectuarea unui stadiu de practică pe o perioadă potrivită îmbunătățirii cunoștințelor tinerilor și pentru a le facilita intrarea pe piața muncii.

În final analiza atentă și studiul dezvoltării regionale și coeziunii sociale, împreuna cu politicile de implementare ne lasă părerea că oricât de bine ar suna pe hârtie implicarea într-o activitate economică, care să beneficieze de fonduri europene, aducerea s-a la un stadiu final și chiar obținerea respectivă de finanțare este un proces relativ greoi, și care cu greu se poate transforma într-o activitate economică care să creeze noi locuri de muncă, să contribuie substanțial la bugetul statului și pe deasupra să obținem și un anumit profit pe care să îl reinvestim sau să îl economisim.

Sperăm să putem schimba lucrurile în bine și să valorificăm mai bine marele potențial de dezvoltare pe care îl are țara noastră și modalitățile de finanțare prin care putem dobândi acest lucru. În puterea noastră stă, să preluăm frâiele acestei economii muribunde și să o facem să renască din propria-i cenușă.

ANEXE

ANEXA 1

Regiunile de dezvoltare în România

Anexa 3

Regiunea Vest

Anexa 4

Regiunea V

Anexa 5

Regiunea SE

Anexa 6

Regiunea E

Anexa 7

Regiunea Sud Muntenia

Anexa 8

Regiunea SV Oltenia

Anexa 9

RegiuneaN V

Anexa 10

Regiunea C

Anexa 11

Regiunea C

Anexa 12

Regiunea București-Ilfov

BIBLIOGRAFIE:

Comisia Națională de Prognoză – ,,Decalaje regionale la orizontul anului 2010’’ ;

Comisia Națională de Prognoză – ,,Dezvoltare regională , prezent și perspective’’ ;

Constantin, Daniela Luminita, ,,Economia regională’’, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998 ;

Dobrescu, M. Emilian, Integrarea Economica, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti 2010.

Gabriela, Prelipcean, Restructurare si dezvoltare regionala, Ed. Economica, Bucuresti, 2001;

Ionașcu, Viorica, Economia serviciilor, Ed. Prouniversitaria, Ediția a II-a, București, 2009

Ioncică, Maria, Economia serviciilor, Ed. Uranus, București, 2003

Miron , D., Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, București, 2004, p. 419

Pascariu, G., Stănciulescu, M., Jula D., Lutas M. , ,,Politica de coeziune a U.E și dezvoltarea economică și socială la nivel regional în Romania”, Ed.Institutul European din Romania, Bucuresti,2003;

Planul national de dezvoltare 2004-2006;

Planul național de dezvoltare 2007-2013;

Planul operațional regional 2007 – 2013;

Puscasu, Violeta, ,,Dezvoltare regională’’, Editura Economica, Bucuresti, 2000 ;

Profiroiu, Mrius, Alina Profiroiu, Popescu Irina, Institutii si politici Europene, Editura Economica,Bucureti, 2008

Ungureanu, George, Mateoc Sarb Nicoleta, Dezvoltare Regionala si Rurala, Editura Tipo Moldova, Iasi,2009.

Valeriu, Iuhas, ,,Dezvoltarea economică regională’’, Ed. Emia, Deva, 2004;

Violeta, Puscasu, Dezvoltare regionala, Ed. Economica, Bucuresti, 2000.

Zaharia, Marian, Economia serviciilor, Ed. Universitară, București, 2005

www.eufinantare.info

http://www.mie.ro

http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/a_economie.htm

http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/3_15.pdf

23. http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf

24..www.bnr.ro

25.https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/

26.www.clubafaceri.ro

27.www.cnadnr.ro

28.http://www.comptanat.fr

29.www.ec.europa.eu/eurostat

30.www.insse.ro

31.www.mt.ro

32.www.scribd.com

33.http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf

34. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

35. https://wwww.ro=harta=regiuni

BIBLIOGRAFIE:

Comisia Națională de Prognoză – ,,Decalaje regionale la orizontul anului 2010’’ ;

Comisia Națională de Prognoză – ,,Dezvoltare regională , prezent și perspective’’ ;

Constantin, Daniela Luminita, ,,Economia regională’’, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998 ;

Dobrescu, M. Emilian, Integrarea Economica, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti 2010.

Gabriela, Prelipcean, Restructurare si dezvoltare regionala, Ed. Economica, Bucuresti, 2001;

Ionașcu, Viorica, Economia serviciilor, Ed. Prouniversitaria, Ediția a II-a, București, 2009

Ioncică, Maria, Economia serviciilor, Ed. Uranus, București, 2003

Miron , D., Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, București, 2004, p. 419

Pascariu, G., Stănciulescu, M., Jula D., Lutas M. , ,,Politica de coeziune a U.E și dezvoltarea economică și socială la nivel regional în Romania”, Ed.Institutul European din Romania, Bucuresti,2003;

Planul national de dezvoltare 2004-2006;

Planul național de dezvoltare 2007-2013;

Planul operațional regional 2007 – 2013;

Puscasu, Violeta, ,,Dezvoltare regională’’, Editura Economica, Bucuresti, 2000 ;

Profiroiu, Mrius, Alina Profiroiu, Popescu Irina, Institutii si politici Europene, Editura Economica,Bucureti, 2008

Ungureanu, George, Mateoc Sarb Nicoleta, Dezvoltare Regionala si Rurala, Editura Tipo Moldova, Iasi,2009.

Valeriu, Iuhas, ,,Dezvoltarea economică regională’’, Ed. Emia, Deva, 2004;

Violeta, Puscasu, Dezvoltare regionala, Ed. Economica, Bucuresti, 2000.

Zaharia, Marian, Economia serviciilor, Ed. Universitară, București, 2005

www.eufinantare.info

http://www.mie.ro

http://www.mdlpl.ro/_documente/atlas/a_economie.htm

http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/3_15.pdf

23. http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf

24..www.bnr.ro

25.https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/

26.www.clubafaceri.ro

27.www.cnadnr.ro

28.http://www.comptanat.fr

29.www.ec.europa.eu/eurostat

30.www.insse.ro

31.www.mt.ro

32.www.scribd.com

33.http://www.cnp.ro/user/repository/a4bbdbfe7f08371a6804.pdf

34. http://www.mdrl.ro/_documente/atlas/h_analitice.htm

35. https://wwww.ro=harta=regiuni

ANEXE

ANEXA 1

Regiunile de dezvoltare în România

Anexa 3

Regiunea Vest

Anexa 4

Regiunea V

Anexa 5

Regiunea SE

Anexa 6

Regiunea E

Anexa 7

Regiunea Sud Muntenia

Anexa 8

Regiunea SV Oltenia

Anexa 9

RegiuneaN V

Anexa 10

Regiunea C

Anexa 11

Regiunea C

Anexa 12

Regiunea București-Ilfov