Analiza Diagnostica a Cheltuielilor cu Personalul In Turism

Analiza diagnostică a cheltuielilor cu personalul în turism

STUDIU DE CAZ: S.C. MILEEA S.R.L.

„Pensiunea MAGIC GARDEN, Dărmănești”

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul 1. S.C. „MILEEA” S.R.L. – PERIMETRU DE STUDIU PENTRUANALIZA ECONOMICĂ

1.1 Prezentarea generală a societății

1.1.1 Scurt istoric, obiect de activitate

1.1.2 Structura de marketing

1.2 Realizări și perspective în activitatea societății

1.2.1 Analiza SWOT

1.2.2 Obiectivele firmei

Capitolul 2. SUBSISTEMUL INFORMATIONAL PRIVIND CHELTUIELILE CU PERSONALUL ÎN TURISM

2.1 Noțiuni tehnice privind cheltuielile și costurile

2.1.1 Clasificarea cheltuielilor

2.1.2 Clasificarea costurilor

2.1.3 Notiunea și rolul claculatiei costurilor in gestiunea firmei.

2.2 Contabilitatea managerială – subsistem informatic privind costurile de producție

2.3 Structuri de cheltuieli și costuri la S.C. „MILEEA” S.R.L.

Capitolul 3. ANALIZA CHELTUIELILOR CU PERSONALUL LA S.C. „MILEEA” S.R.L. (STUDIU DE CAZ)

3.1 Politica de resurse umane

3.1.1 Drepturile și obligațiile angajațiilor

3.2 Salarizarea și alte drepturi salariale

3.2.1 Sistemul de salarizare

3.2.2 Principiile sistemului de salarizare

3.3 Politica de resurse umane în cadrul S.C. MILEEA S.R.L.

3.3.1 Analiza asigurării societății cu personalul/forța de muncă

3.4 Analiza cheltuielilor cu personalul

3.4.1 Analiza situației generale a cheltuielilor cu salariile

3.4.2 Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile/personalul

3.4.3 Analiza corelatiei dintre productivitatea muncii și dinamica salariului mediu

3.4.4 Analiza eficientei cheltuielilor cu personalul

CONCLUZII și PROPUNERI

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În introducerea lucrării de față s-a urmărit prezentarea scopului acestui studiu și a importanței temei alese, a motivării structurii studiului și oferirii unui curs logic subiectului ales, precum și relevării modalității de atingere a obiectivelor și a motivelor pentru care am avut aceste opțiuni.

Economia, ca ștință și activitate practică, precum și comportamentul economic, ca expresie a implicării agenților economici în această realitate, se raportează, în esență, la necesitatea gospodăririi optime a resurselor obiectiv limitate în vederea satisfacerii cât mai depline și echilibrate a trebuințelor nelimitate și în continuă diversificare.

Activitatea economică a întreprinderilor se finalizează în efecte utilie, concretizate într-o serie de bunuri și servicii apte să satisfacă nevoile consumatorilor. Pentru obținerea acestora, agenții economici folosesc alte mărfuri (materii prime, obiecte de inventor, piese de schimb, mijloace fixe etc.) și forță de muncă, exprimate valoric în nivelul costurilor.

Astfel, motivația alegerii acestei temei o reprezintă importanța factorului uman în existența și dezvoltarea oricărei întreprinderi, fiind cunoscut faptul că, dintotdeauna munca a fost factorul activ și determinant al producției, ala activității economice în general. Prin muncă (unul din factorii de producție originari) are loc combinarea, utilizarea și perfecționarea celorlalți factori de producție.

În analiza gestiunii resurselor umane la nivel microeconomic, se are în vedere faptul că munca se manifestă ca factor de producție numai în stare activă, și nu sub forma unei resurse stocate. Ca atare, problematica analizei se circumscrie la asigurarea cantitativă cu forță de muncă și eficiența utilizării forței de muncă. Aspectele privind piața muncii-cerere și ofertă-, corelația dezvoltare-populație, pregătirea forței de muncă, sunt subordonate la nivelul macroeconomic și fac obiectul altor domenii ale științei economice.

La nivelul întreprinderii, analiza gestiunii resurselor umane, vizează atât aspecte cantitative, referitoare la dinamica personalului pe total și anumite categorii, utilizarea timpului de muncă, cât și calitative, referitoare la calificare, organizare și impactul asupra productivității muncii, precum și efectele creșterii acesteia. Personalul încadrat în cadrul societății comerciale poate fi structurat după mai multe criterii la care se poate apela în analiza economică și în fundamentarea analizei și evoluția viitoare a resurselor umane în funcție de obiectivele și scopul analizei, centrul de decizie care utilizează informația, gradul de detaliere al analizei etc.

În epoca de dezvoltare a societății umane când industria casnică era preponderentă, nu era cunoscută noțiunea de salariat. Într-o lume în schimbare, caracterizată printr-o criză acută a resurselor, se impune ca necesitate, regândirea resursei umane, singura care este practic nelimitată și este regenerabilă în timp.

Reconsiderarea omului e o constantă care oferă siguranța înnoirii permanente, dobândește în prezent o importanță crescândă, întrucât pe ansamblu disponibilul de resurse umane este în creștere, fiecare om rămâne o valoare unică, irepetabilă, cu sensibilitățile, aspirațiile și temerile sale.

Resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiții ale unei societati, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp. Resursele umane sunt cele care influențează hotărâtor rezultatul economic.

Cu toate că oamenii sunt măsura tuturor lucrurilor, nu tot timpul în cadrul firmelor importanța lor este apreciată la reala valoare. Cauzele sunt diverse: de la o subestimare a motivării, la teama că angajații, prin realizarea propriei lor importanțe vor cere drepturi salariale sporite. Indiferent însă de atitudinea întâlnită în practică, nimeni, nici chiar cel mai reticent sau reținut manager nu poate tăgădui că resursele umane sunt cele care identifică oportunitățile strategice ale organizației, care concep bunurileși serviciile de la faza de idee până la realizarea lor fizică și care le comercializează.

Rolul resurselor umane este clar și în ceea ce privește implicarea lor în creșterea eficienței: oamenii sunt resursele active ale organizației, deoarece potențialul lor, experiența și pasiunea oamenilor, inițiativele și dezvoltarea lor contribuie activ la creșterea eficiențeiși eficacității organizaționale, posedând capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte resurse.

Organizațiile cheltuiesc sume importante cu angajații lor, iar datorită costurilor antrenate, nu numai remunerarea personalului, ci și angajarea, reprezintă una dintre cele mai evidente investiții în resursele umane. Angajarea de muncitori pe o perioadă determinată, în funcție de volumul de comenzi, ridică însă o problemă mai deosebită deoarece se necesită o pregătire specială.

În contextul societății actuale românești, al unei economii în dezvoltare, marea majoritate a managerilor și întreprinzătorilor motivează eșecul în afaceri în principal prin gestionarea improprie a resurselor financiare ale organizației. Puțini sunt cei care realizează că eșecul s-ar putea datora și utilizării defectuoase a resurselor umane, motivării neadecvate a acestora sau necorelării sistemului de recompense cu performanțele obținute pe seama angajaților.

Într-o perioadă în care se vehiculează tot mai mult termenul de criză financiară, analiza impactului acesteia și consecințele impactului au devenit obiectivele majore al oricărei unități.

În acest context, fiecare întreprindere, indiferent de dimensiune, sector de activitate sau formă de proprietate, se confruntă cu o serie de probleme privind cerințele mediului în care își desfășoară activitatea, îmbunătățirea performanțelor economico-financiare și capacitatea concurențială în raport cu alte întreprinderi. Analiza economico-financiară are un rol important în realizarea acestor obiective, contribuind, prin metodele și tehnicile utilizate, la cunoașterea stării diferitelor fenomene, identificarea factorilor și cauzelor care provoacă anumite disfuncționalități și luarea măsurilor corespunzătoare pentru reglarea și optimizarea rezultatelor economico-financiare ale fiecărei întreprinderi.

Analiza situației financiare și a rentabilității utilizează toate sursele de informații de natură să reliefeze toate catacteristicile economico-financiare ale întreprinderii. În acest sens sistemul informațional, ca „ansamblu de metode, proceduri și mijloace folosite pentru culegerea, transmiterea și prelucrarea datelor, analiza, păstrarea, difuzarea și valorificarea informațiilor și cunoștințelor” are un rol de importanță fundamentală.

În literatura economică românească definiția unanim acceptată pentru sistemul informațional este de ansamblu al metodelor, procedeelor și mijloacelor utilizate în culegerea, stocarea, prelucrarea, analiza și transmiterea datelor pentru fundamentarea deciziilor la toate nivelurile unei întreprinderi.

Informația economică reprezintă un element indispensabil al progresului fiind prezentă în toate domeniile de activitate. În contextual dezvoltării economiei de piață și al sporirii gradului de complexitate al acesteia, informația economică trebuie să se dezvolte corespunzător, astfel încât să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta exact situația patrimonială a întreprinderilor și rezultatele activitățiieconomico-financiare.

Valorificarea eficientă a informației economice se poate realize doar în cadrul unui sistem informațional economic în care contabilitatea este o componentă de bază.

Activitatea contabilă are o contribuție important în economie prin conținutul său, care îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate. Aceasta furnizează un sistem de informații corelat și verificat, nelăsând loc subiectivismului și promovând rigurozitate și exactitate în reflectarea fenomenelor economico-financiare. Importanța comunicării manageriale a crescut pe măsură ce firma și-a extins granițele, iar globalizarea tot mai accentuată a piețelor de capital impune utilizarea, în toată lumea, a unui limbaj unic în contabilitate, fapt realizat prin normalizare și armonizare.

Cea mai puțin costisitoare și cea mai răspândită metodă de comunicare managerială o constituie situațiile financiare, care de fapt reprezintă nucleul sintezelor contabilității. Utilizatorii informației din situațiile financiare caută să aprecieze rentabilitatea întreprinderii, în general, dar și riscul de nelichiditate al acesteia.

Orice activitate economică a firmei trebuie abordată și din perspectiva implicațiilor financiare, deoarece a prevedea și proiecta mijloace financiare pentru activități sau operațiuni care încă nu se cunosc cu certitudine de către decident, însă pentru care acesta se pregătește, devine o necesitate și căutarea acestor mijloace o responsabilitate a managementului financiar. Rapida intervenție a decidentului în domeniul financiar este posibilă numai dacă resursele necesare au fost definite, determinate și degajate. Aceasta presupune analiza situației financiare și a indicatorilor de rentabilitate care susțin deciziile manageriale.

Astfel, sub aspect valoric, efectul util al activității agenților economici este egal cu diferența dintre veniturile și cheltuilelile bănești ale acestora dintr-o anumită perioadă (lună, trimestru, an). De mărimea cheltuielilor effectuate și de nivell prețurilor negociate, care se încasează pentru producția livrată/serviciile oferite, depinde volumul util al activității întreprinderii.

Procurarea resurselor și utilizarea lor în activitatea economică conduc la noțiunea de factori de producție. Generalizând, factorii de producție reprezintă resurse atrase și utilizate în activitatea productivă. Indiferent de opțiunea firmei cu privire la modul de procurare și combinare a factorilor de producție în procesul productiv, aceștia se consumă, se transformă și în alte bunuri, își schimbă forma fizică și utilitatea lor inițială, devenind bunuri, servicii, prestații cu alte destinații, alte valori și utilități. Consumațiunile sau, altfel spus, sacrificarea factorilor de producție într-un proces condus cu un scop bine definit, reprezintă principala premisă în precizarea conținutului noțiunii de cost.

Cunoașterea e către decident, însă pentru care acesta se pregătește, devine o necesitate și căutarea acestor mijloace o responsabilitate a managementului financiar. Rapida intervenție a decidentului în domeniul financiar este posibilă numai dacă resursele necesare au fost definite, determinate și degajate. Aceasta presupune analiza situației financiare și a indicatorilor de rentabilitate care susțin deciziile manageriale.

Astfel, sub aspect valoric, efectul util al activității agenților economici este egal cu diferența dintre veniturile și cheltuilelile bănești ale acestora dintr-o anumită perioadă (lună, trimestru, an). De mărimea cheltuielilor effectuate și de nivell prețurilor negociate, care se încasează pentru producția livrată/serviciile oferite, depinde volumul util al activității întreprinderii.

Procurarea resurselor și utilizarea lor în activitatea economică conduc la noțiunea de factori de producție. Generalizând, factorii de producție reprezintă resurse atrase și utilizate în activitatea productivă. Indiferent de opțiunea firmei cu privire la modul de procurare și combinare a factorilor de producție în procesul productiv, aceștia se consumă, se transformă și în alte bunuri, își schimbă forma fizică și utilitatea lor inițială, devenind bunuri, servicii, prestații cu alte destinații, alte valori și utilități. Consumațiunile sau, altfel spus, sacrificarea factorilor de producție într-un proces condus cu un scop bine definit, reprezintă principala premisă în precizarea conținutului noțiunii de cost.

Cunoașterea activității economice impune studierea factorilor de producție nu numai în procesul lor, ci și al consumului lor. Odată cu aceasta este necesara calcularea costului de producție, a cărui problematică ține de nivelul microeconomic. Costul de producție este o categorie valorică fundamentală a economiei de schimb. El exprimă esența întregului sistem de raporturi pe linie de producție și circulatie a mărfurilor.

Studiul costurilor este un concept complex cu o evoluție istorică bine conturată. Acesta cuprinde cunoașterea și explicarea noțiunilor de costuri, a teoriei costurilor, a teoriei calculației costurilor, a calculațieicosturilor și a informației costurilor în unitatea și interdependența lor, precum și a legăturilor de intercondiționare dintre aceste elemente.

Colectarea sistematică în conturi diferite a cheltuielilor firmei după natura lor și compararea acestora cu veniturile structurate după aceleași criterii, generează o veritabilă sursă de informații prezentată utilizatorilor interni și externi prin forme specifice contabilității financiare.

Clasificarea costurilor este un rezultat firesc al cercetării comportamentului lor pe diverse structuri, niveluri de activitate sau alte criterii, într-un mediu economic determinat în timp și spațiu.

Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu elimitarea, contabilizarea și analiza cheltuielilor și implicit a costurilor, având rolul de a furniza managerilor informații privind activitatea desfășurată, cât și de identificare a unor direcții strategice de acțiune în activitatea viitoare, în vederea obținerii unei ridicate performanțe economico-financiare și a unui avantaj concurențial durabil.

Conținutul lucrării prezintă problematica costurilor (în special a celor cu resursa umană) parcurgând mai multe discipline, respectiv: contabilitatea financiară, care reflectă, pentru prima dată, toate categoriile de cheltuieli componente ale costurilor, structurate după natura sau conținutul lor economic, pe elemente primare de cheltuieli; contabilitatea de gestiune care reflectă aceleași cheltuieli, preluate de la contabilitatea financiară și restructurate fundamental, după destinația lor economic pe articole de calculație; analiza economico-financiară care oferă concluzii necesare fundamentării deciziilor privitoare la costuri precum și managementul resurselor umane.

În acest sens, în capitolul întâi m+am ocupat de prezentarea generală a caracteristicilor societății care a stat la baza studiului de caz iar al doilea capitol abordează aspectele teoretice cu privire la conceptele de cheltuieli și costuri, clasificarea cheltuielilor de producție, tipologia costurilor de producție, informația costurilor și rolul ei în procesul decisional și obiectivele analizei costurilor de producție.

Capitolul al treilea intitulat „Analiza cheltuielilor cu personalul la S.C. „MILEEA” S.R.L..” reprezintă substanța principală a lucrării. Aici sunt abordate problemele esențiale ale costurilor cu personalul și implicit ale cheltuielilor prin intermediul analizei cheltuielilor.

S.C. „MILEEA” S.R.L. – PERIMETRU DE STUDIU PENTRUANALIZA ECONOMICĂ

Prezentarea generală a societății

Scurt istoric, obiect de activitate

Societatea „MILEEA” S.R.L. a fost înființată în anul 2005, urmând a desfășura activități de servicii in domeniul hoteluri și restaurante dar cu toate acestea, până in anul 2006 societatea nu a avut activitate.

Societatea comercială „MILEEA” este o persoană juridică de drept privat, ca formă de organizare fiind societate cu răspundere limitată. Administratorul societății este și asociat unic, deținând 100% din capitalul social al firmei.

In anul 2006, au fost demarate activitatile pentru elaborarea, depunerea și implementarea proiectului de realizare a pensiunii prin intermediul Programului SAPARD, lucrarile aferente proiectului fiind efectuate în perioada anilor 2007 – 2008.

S.C. MILEEA S.R.L. este deținătoarea Pensiunii „Magic Garden” din Dărmănești, oectiv finalizat la sfârșitul anului 2008, cu precizarea că obiectul primei etape a investiiilor a fost reprezentat doar de realizarea cladirii, fara a fi efectutate lucrari de amenajare a gradinii din jurul pensiunii.

Deși societatea are inregistrat un punct de lucru, in Dărmănești, Str. Trotusului, Nr. 163F, județul Bacau, cod postal: 605300, acolo unde se afla pensiunea „Magic Garden”, sediul social al firmei se afla in Orasul Dărmănești, Str. Stadionului, Nr. 15, Cod postal: 605300.

Incepand cu anul 2009, societatea si-a desfasurat activitatea de prestare a serviciilor legate de cazare și conexe, avand ca obiect principal de activitate „Facilitati de cazare pentru vacante și perioade de scurta durata”, cod CAEN 5520, conform statutului.

La data elaborarii prezentei lucrări, S.C. „MILEEA” S.R.L. Dărmănesti desfasoara exclusiv activitatea de exploatare a pensiunii „Magic Garden”, aceasta fiind una din cele mai importante investitii realizate cu sprijin financiar prin programul SAPARD in Moldova.

Serviciile oferite in cadrul pensiunii la aceasta data sunt asigurate cu ajutorul urmatoarelor dotări și facilitati:

10 camere cu pat dublu (matrimonial) și balcon;

baie proprie cu cabină de dus;

încalzire centrală;

televizor, cablu tv;

frigider;

internet;

restaurant și terasa – spatii destinate servirii mesei de catre clientii pensiunii;

parcare păzită.

Structura de marketing

În industria turistică, serviciile de bază sunt considerate cele la care turistul nu poate renunța în perioada alocată sejurului turistic, respectiv cazarea (odihnă) și hrană (servirea mesei) și care dețin ponderea cea mai mare în structura consumurilor turistice.

Scopul pentru care a fost constituită societatea este acela de a oferii turiștilor o unitate de cazare și de recreere de tip pensiune, modernă cu toate facilitațile. Serviciile care fac obiectul firmei sunt specifice unei unitați de prestare a serviciilor turistice, respectiv cazare (odihnă), hrană și relaxare. Aceste servicii sunt prestate în acest moment prin intermediul pensiunii existente și se vor dezvolta și diversifica prin realizarea unor noi investiții.

Clădirea pensiunii realizată dupa cele mai noi standarde existente în domeniu, dotarea specifică unei unitați clasificate la 3 stele, situată într-un mediu natural deosebit, fac din Pensiunea „Magic Garden” o atracție deosebită a zonei.

Dezvoltarea activității firmei prin modernizarea spațiilor de cazare specifice pensiunii „Magic Garden” constând în achiziționarea de mobilier, aparatură electronică și de climatizare și a unui sistem de securitate va fi în măsură să ofere servicii turistice de bază atractive și diversificate și să contribuie la o ocupare mult mai plăcută a timpului liber petrecut în cadrul locației față de momentul de față.

Prin investițiile propuse a fi realizate în viitor, aceste servicii vor putea fi oferite la o valoare adaugată mai mare față de perioada actuală, societatea fiind în masura ca la finalizarea investitiilor din proiect sa ofere serviciile de baza intr-un ambient deosebit.

Asftel, pot concluziona că viziunea asupra activității firmei: S.C. „MILEEA” S.R.L. o reprezintă prestarea unor servicii din „industria ospitalității” la un înalt nivel calitativ, într-un cadru modern, primitor și intim, turiștilor din județul Bacău și nu numai, la prețuri accesibile tuturor categoriilor sociale.

Misiunea S.C. „MILEEA” S.R.L. este aceea de a orienta activitatea de prestare a serviciilor specifice unei astfel de locații către necesitațile clienților pentru a reuși astfel să oferim celor ce ne vor trece pragul, profesionalism, igienă și confort maxim, atenție individualizată, respect, discreție, la prețuri accesibile tuturor categoriilor sociale, integrate și aliniate la principiul „îmbunătățirii continue a activității” devenind astfel un punct de reper al traseelor turistice din județul nostru și din această zonă a Romaniei cu o listă apreciabilă de atracții turistice.

În acest sens, o echipă tânără, determinată, competentă, care îmbină puterea de muncă cu experiența și cu abnegația va sta mereu la dispoziția turiștilor ce și-au propus să petreacă la noi câteva momente de liniște sau o perioadă mai lungă de timp, beneficiind de cadrul natural în care este situată pensiunea.

Odată cu realizarea investițiilor propuse prin proiecte viitoare, Pensiunea „Magic Garden” aparținând S.C. MILEEA S.R.L. va valorifica la maxim potențialul acestei locații, situată într-o zonă pitorească a Județului Bacău cu o serie de atracții turistice consacrate pe plan național, dintre care enumerăm:

Barajul și Lacul de acumulare de la Valea Uzului – la 5 km de pensiune;

Stațiunea și Salina Târgu Ocna – situată la 15 km de pensiune;

Muzeul de Artă și Etnografie „Dimitrie Gika – Comănești” – la 9 km de pensiune;

De asemenea, menționăm faptul că pensiunea se află la o distanță de aproximativ 21 de km de Stațiunea Slănic Moldova.

O astfel de situare a locației pensiunii „Magic Garden”, cu o fundamentare și analiză amănunțită a politicii de prețuri, sporește posibilitățile de diversificare a pachetelor de servicii oferite clienților, ceea ce are efect pozitiv asupra duratei sejurului petrecut la pensiune.

Obiectivele de investiții propuse a fi realizate în viitor, vizează satisfacerea unei nevoi de bază specifică serviciilor turistice – confortul, prin oferirea posibilității clienților pensiunii și a celor aflați în tranzit de a se relaxa într-un ambient natural plăcut și relaxant.

Realizări și perspective în activitatea societății

Așa cum am menționat mai sus, pensiunea Magic Garden este o investiție nouă, realizată în cursul anilor 2007-2008, cu finanțare prin Programul SAPARD, a carei recepție și dare în folosință s-a realizat la începutul anului 2009, respectiv în luna februarie a anului 2009. Inaugurarea oficială a avut loc la data de 14.02.2009.

Clădirea este o construcție modernă, realizată în conformitate cu toate standardele și normativele impuse de reglementările legale aflate în vigoare la această dată, fiind o locație cu un standard de 3 Stele. Terenul pe care este amplasata clădirea are suprafață totală 10.038 mp și este situat în intravilanul localității Dărmănești.

Încălzirea spațiilor se face cu ajutorul centralei proprii, fiind adoptat sistemul de încalzire prin pardoseală ce confera spațiilor de cazare un confort deosebit, sistem de incalzire mai rar întalnit in cadrul unor locații din categoria pensiunilor.

Analiza SWOT

Aceasta este tehnica de a privi în mod structurat situația curentă, a unei organizații, prin prisma elementelor critice pentru activitatea firmei din mediul ei intern și extern.

Cercetarea mediului intern: Mediul intern se referă la firmă și la produsele / serviciile sale îți este analizat în vederea identificării punctelor slabe și a punctelor tari ale firmei în comparație cu competitorii săi.

Cercetare mediului extern: Mediul extern va fi cercetat și se vor identifica oportunitățile din mediu în care activează, ce pot influența activitatea viitoare a firmei (formularea strategiilor viitoare).

Consider că, în prezent, punctele tari (Strenghts) ale firmei sunt reprezentate de:

situarea pensiunii într-o zonă turistică tradițională a județului Bacău și în zona central-estică a Romaniei, respectiv zona Tg. Ocna – Slănic Moldova.

societatea deține o suprafață de teren apreciabila in jurul pensiunii, ceea ce permite amenajarea grădinii de vară, element foarte apreciat de turistul tradițional care se constituie în segmentul țintă al afacerii noastre;

în zona cuprinsă între Comănești și Onești este cea mai mare pensiune;

pensiunea este construită la o distanță de 122.34 m de cea mai apropiată arteră de circulație publică, respectiv DN 12A. Acest lucru este în avantajul locației în raport cu concurența din zonă prin faptul că persoanele cazate în pensiune nu sunt deranjate de zgomotul traficului rutier, specific unui drum național.

dotarea cu echipamente;

cifra de afaceri;

experiența personalului;

servicii variate;

implicare socială;

prețuri favorabile;

popularitate;

echipa de conducere experimentată și unită;

strategie de marketing eficientă;

corectitudine;

strategie de imagine;

website de prezentare;

În același timp, concurența se bazează pe următoarele puncte forte: vechime pe piață, dotari cu echipamente, personal instruit și prețuri acceptabile.

Punctele slabe (Weaknesses) reprezentate de lipsa unor echipamente precum și o promovare insuficientă nu sunt un impediment important în condițiile în care au fost identificate o serie de dificultăți și la concurență, cum ar fi: gama redusă de servicii; piața nevalorificată la maxim; imposibilitatea de realizare servicii la capacitățile solicitate; calitate slabă a serviciilor; număr mic salariați; suprafața de teren redusă, distanța mică față de arterele de circulație publică.

În ceea ce privește oportunitățile (Opportunities) acestea sunt:

achiziționarea de echipamente prin finanțare din fonduri europene sau structurale

dezvoltarea activităților din județul Bacău;

personalul specializat pentru activitățile ce urmează a fi desfășurate;

crearea de noi locuri de muncă;

dezvoltarea firmei S.C. „MILEEA” S.R.L.

Au fost identificate următoarele amenințări:

achiziționarea de echipamente performante de către concurență;

restrângerea activității

legislația în domeniul turismului

criza economică

accesul limitat al unor categorii sociale la serviciile de turism

creșterea prețurilor la produsele alimentare, întreținere.

În încheierea acestor considerații generale referitoare la importanța acestei analize SWOT, putem spune că un produs/serviciu nu poate rezista pe piață dacă nu este realizat în condiții superioare concurenței, sau în cel mai rău caz similare cu cele ale concurenței deoarece calitatea serviciilor conditionează creșterea numărului de turiști și implicit a veniturilor firmei S.C. „MILEEA” S.R.L.. Firma S.C. „MILEEA” S.R.L. trebuie să-și întărească punctele forte existente, să valorifice toate oportunitățile de care poate beneficia și să evite amenințările ce pot duce la dezastru.

Obiectivele firmei

Obiectivul general al firmei este consolidarea poziției pe piața specifică prin îmbunatățirea accesului populației la servicii specifice domeniului de activitate al firmei de un înalt nivel calitativ și valorificarea la maxim a potențialului turistic al zonei în care este situată pensiunea și implicit a investiției realizate în perioada anterioară.

Acest obiectiv va fi atins prin punerea în aplicare a programului de investiții propus la nivelul firmei și care constă in 2 etape:

prima etapă a fost deja realizată și a constat în construirea pensiunii Magic Garden;

Construirea și darea în funcțiune a Pensiunii „Magic Garden” reprezintă primul pas strategic parcurs prin care societatea „MILEEA” și-a propus să-și îndeplinească misiunea asumată, situație în care în județul Bacău va fi pusă la dispoziția turiștilor o nouă unitate de cazare de tip pensiune. Astfel, activitatea viitoare a firmei va cunoaște o transformare radicală, locația devenind deja în cursul unui singur an de funcționare un punct de reper pe piața specifică din această zonă a României.

a doua etapă constă în dezvoltarea activității firmei prin modernizarea spațiilor de cazare specifice pensiunii „Magic Garden”;

Etapa propusă a fi realizată în viitorul apropiat presupune achiziționarea de mobilier, aparatură electronică și de climatizare și a unui sistem de securitate, fie prin atragerea unor fonduri nerambursabile, fie prin surse proprii.

După stabilirea obiectivelor și a etapelor investiționale, urmatorul pas este identificarea celor mai bune condiții de finanțare a activităților pe care le presupune investiția propusă.

Posibilitatea accesării unor ajutoare financiare nerambursabile, constituie o oportunitate de finanțare ce nu poate fi neglijată de întreprinzătorii din niciun domeniu de activitate (eligibilă) mai ales în contextul economic actual de recesiune economică, când sursele financiare sunt limitate iar condițiile de creditare ale băncilor comerciale sunt restrictive și costisitoare.

Având la bază această viziune asupra dezvoltării firmei, reprezentanții societății consideră că, într-un interval apreciat la această dată de 5 ani, locația pensiunii Magic Garden Dărmănești, va deveni o emblemă a turismului bacăuan, o locație completă și complexă care va putea satisface toate cerințele de confort și relaxare ale turiștilor din țară și de peste hotare care doresc să viziteze și să petreacă momente din vacanța lor în această zonă a României, în condițiile unor rezultate financiare considerate acceptabile de către conducerea firmei pentru această perioadă de transformare fundamentală a realitaților economice și a percepției despre modul general de desfasurare a afacerilor.

Obiectivele specifice ale firmei le reprezintă:

Creșterea calității confortului și serviciilor oferite clienților;

Sporirea eficienței economice și sociale a activității de turism;

Creșterea cifrei de afaceri cu aproximativ 20,00%, raportată la anul 2013, într-un interval de 5 ani.

La nivelul comunității, impactul dezvoltării firmei se va concretiza prin consolidarea unei unități economice locale și continuitatea plăților către bugetul local al Orașului Dărmănești a impozitelor și taxelor locale prevăzute de legislația în vigoare.

Materialele și echipamentele necesare prestării serviciilor specifice, așa cum au fost amintite mai sus, se prezinta astfel:

materiale și echipamente necesare prestării serviciilor specifice servirii mesei prin intermediul spațiului de servire a mesei și bucătăriei existente;

Cea mai importantă categorie de materiale sunt din categoria materiilor prime pentru prepararea meniurilor ce vor fi propuse clienților. Orientarea generală este aceea de identificare a unor furnizori locali, astfel încât ingredientele ce vor fi folosite la preparate să fie proaspete și de calitate. Desigur nu se poate face abstractie de marea diversitate de produse alimentare cu care trebuie să ne aprovizionăm pentru a putea oferi clienților o diversitate cât mai mare a meniului din care vor putea alege.

Situarea pensiunii în zona de munte a județului face ca diversitatea de rețete tradiționale existente în zonă să fie destul de mare ceea ce permite ca aceste tipuri de preparate să ocupe o pondere însemnată în oferta pensiunii.

Tot din categoria „materiale necesare” fac parte și consumabilele specifice unei unități de alimentație publică categorisită la un nivel de 3 stele. Calitatea acestora va sta la baza selecționării furnizorilor de astfel de produse.

Selecția furnizorilor de bunuri materiale necesare prestării serviciilor este și în acest moment o preocupare permanentă a conducerii firmei. Optimizarea procesului de aprovizionare pentru evitarea imobilizarilor de resurse în stocuri, urmărirea calității produselor furnizate sunt activități zilnice în cadrul firmei și au scopul de a oferi în permanență clienților noștri produse / preparate de calitate și sigure.

materiale și echipamente necesare prestării serviciilor specifice pentru relaxare și ocuparea cât mai placută a timpului liber petrecut în cadrul locației noastre prin modernizarea spațiilor de cazare specifice pensiunii.

Într-o astfel de situație, și având în vedere schimbările permanente în acest domeniu firma S.C. MILEEA S.R.L. este obligată să tină pasul cu toate modificările ce apar pe piața turismului dacă vrea să „reziste”, să-și consolideze poziția și să aibă o activitate profitabilă. De aceea modernizarea spațiilor de cazare specifice pensiunii „Magic Garden” constand in achiziționarea de mobilier, aparatură electronică și de climatizare și a unui sistem de securitate se poate considera mai mult o necesitate și mai putin un exercitiu de imagine așa cum s-ar putea considera la prima vedere.

Principalul beneficiu al clientilor nostrii dupa realizarea investitiilor consta in existenta unui complex turistic modern, cu facilitati in masura sa ofere turiștilor servicii turistice de baza și suplimentare complete la un inalt nivel calitativ.

Sinteza situatiei financiare a firmei in perioada investitionala (2011-2012-2013) se prezinta astfel:

Tabel nr. 1.2.1

Rezultatele finaciare (sintetic) ale firmei sunt normale pentru modul in care si-a desfasurat activitatea societatea pana acum.

Viziunea asociatului unic firmei asupra dezvoltarii firmei este una pe termen lung. Decizia de investire in viitor va fi influentata de rezultatele generate de investitiile curente, de evolutie generala a economiei și a pietei specifice in viitor. Este un lucru esential preocuparea conducerii pentru dezvoltarea continua a patrimoniului, pentru consolidarea pozitiei pe piata specifica și abordarea secventiala a dezvoltarii firmei pe termen mediu.

O astfel de unitate, așa cum va arata ea la finalizarea investițiilor propuse, printr-o administrare profesionista, este in masura sa genereze rezultate financiare care vor permite in continuare realizarea de investitii in infrastructura creata, astfel incat calitatea serviciilor de care vor beneficia turistii ce poposesc la pensiunea Magic Garden sa crească permanent.

SUBSISTEMUL INFORMATIONAL PRIVIND CHELTUIELILE CU PERSONALUL ÎN TURISM

Noțiuni tehnice privind cheltuielile și costurile

Procurarea resurselor și utilizarea lor în activitatea economică conduc la noțiunea de factori de producție. Generalizând, factorii de producție reprezintă resurse atrase și utilizate în activitatea productivă.

Indiferent de opțiunea firmei cu privire la modul de procurare și combinare a factorilor de producție în procesul productiv, aceștia se consumă, se transformă și în alte bunuri, își schimbă forma fizică și utilitatea lor inițială, devenind bunuri, servicii, prestații cu alte destinații, alte valori și utilități.

Consumațiunile sau, altfel spus, sacrificarea factorilor de producție într-un proces condus cu un scop bine definit, reprezintă principala premisă în precizarea conținutului noțiunii de cost. În opinia unor autori, consumațiunile de valori sunt definite ca fiind totalitatea valorilor aparținând unor structuri organizatorice a economiei naționale care se consumă sub durata unei perioade de timp.În funcție de modul cum se materializează în structura costurilor, consumațiunile se pot grupa în:

consumațiuni de valori productive;

consumațiuni de valori accidentale;

consumațiuni de valori neutre;

consumațiuni de valori cu caracter special;

Pentru precizarea conținutului noțiunii de cost un interes deosebit îl prezintă consumațiunile de valori productive. Numai acestea sunt necesare în procesul producerii bunurilor și serviciilor.

Consumațiunile de valori neutre pot avea drept cauze unele disfuncționalități organizatorice sau alte influențe externe.

Alte consumațiuni, cele accidentale, cauzate de forțe externe firmei (calamități, accidente etc.), nu se concretizează în produse, lucrări și servicii noi, ele fiind suportate din fonduri speciale (risc, asigurare etc.).

Consumațiunile cu caracter special nu au nici o legătură cu costurile, ele fiind suportate din fonduri special constituite cuaceastadestinație sau din rezultatele financiare, în limitele unor reglementări în vigoare.

Delimitarea noțiunii de cost de alte noțiuni cu care uneori se fac confuzii este prima coordonată în definirea conceptului de cost. În timp ce costul reflectă un consum de factori de producție, cheltuielile reprezintă plăți (transferuri de numerar sau disponibilități) efectuate în vederea sau în urma unei aprovizionări stocabile sau nestocabile, ori stingerii diverselor obligații generate legal în sistemul de relații cu terții. Unele plăți sunt generate de aprovizionarea cu bunuri stocabile necesare producției. Acestea sunt cheltuieli de aprovizionare, devenind costuri numai în momentul consumului, adică al transformării lor în procesul de producție în alte utilități.

„Definit ca ansamblul cheltuielilor efectuate pentru obținerea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu sau suma exprimată în general în monedă, a cheltuielilor necesare pentru achiziționarea sau producerea unui bun sau unui serviciu, costul este în același timp o categorie economică specifică producției de mărfuri care evidențiază relațiile care apar în legătură cu comensurarea în expresie bănească a cheltuielilor cu mijloacele de producție și forța de muncă utilizate pentru obținerea unui produs sau a unui serviciu.” [Contabilitatea de gestiune, Constantin Cojocaru, Gabriela Fotache, Marian Fotache, pag. 97]

Clasificarea cheltuielilor

Colectarea sistematică în conturi diferite a cheltuielilor firmei după natura lor și compararea acestora cu veniturile structurate după aceleași criterii, generează o veritabilă sursă de informații prezentată utilizatorilor interni și externi prin forme specifice contabilității financiare.

Așadar după natura lor economică, cheltuielile întreprinderii sunt grupate în zece grupe, fiecare conținând un număr variabil de conturi în care sunt înregistrate cheltuieli omogene.

O regrupare a cheltuielilor în funcție de natura și destinația lor se realizează prin structura contului de profit și pierdere. Conform modelului de raportare bilanțieră, contul de profit și pierdere evidențiează cheltuielile grupate pe patru mari categorii: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare, cheltuieli excepționale, cheltuieli cu impozitul pe profit.

Cheltuielile de exploatare includ grupe de cheltuieli eterogene, care sunt în legătură directă cu activitatea de producție și comercializare a firmei. În această categorie sunt cuprinse: cheltuieli materiale pe principalele elemente componente; cheltuieli privind mărfurile; cheltuieli cu remunerațiile și asimilate; cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte; cheltuieli cu amortizările și provizioanele și alte cheltuieli de exploatare

Cheltuielile financiare sunt plăți ocazionate de: atragerea de către întreprindere a capitalurilor temporar disponibile a altor firme, plasarea capitalurilor proprii disponibile, asigurarea circuitului lichidităților și disponibilului în conturi bancare etc. Acestea se materializează în dobânzi plătite pentru credite și datorii, pierderi din creanțe legate de participații, sconturi acordate clienților, diferențe nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităților și operațiilor efectuate în devize etc.

Cheltuielile excepționale sunt plăți și consumuri ce nu au caracter obișnuit și nu sunt generate de activitatea normală a întreprinderii. Au o apariție excepțională și se referă fie la operații de gestiune, fie la operații de capital (perisabilități, penalități, debite prescrise, pierderi din calamități, lipsuri, donații etc)

Cheltuielile cu impozitul pe profit sunt plăți reglementate prin lege reprezentând o anumită cotă din profit virată la buget.

Cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor economică se regrupează după legătura lor cu costul de producție în următoarele categorii:

Cheltuieli integral încorporabile în costuri; sunt cheltuieli ale firmei care se includ în costuri în sumă egală cu plata lor înregistrată în contabilitatea financiară; de regulă, cheltuielile de exploatare pot fi incluse în categoria cheltuielilor integral încorporabile. Acestea pot îmbrăca forma unor plăți pentru stingerea obligațiilor apărute ca urmare a procurării factorilor de producție sau ca efect al unor reglementări legale în domeniu și care tot în virtutea reglementărilor în vigoare sunt încorporate în costuri.

Cheltuieli parțial încorporabile în costuri; sunt reflectate în contabilitatea financiară într-o formă diferită de cea cu care sunt afectate costurile. Diferențele sunt cunoscute sub denumirea de diferențe de încorporare și provin din:

– cotele de cheltuieli constatate în avans, generate de plăți pentru chirii, impozite, taxe etc., înregistrate în contabilitatea financiară într-o sumă globală în momentul plății, dar care se referă la perioade mai mari decât cea pentru care se calculează costurile;

– cheltuieli de înlocuire, determinate de calcule care în contabilitatea financiară se stabilesc după alte criterii, uneori impuse prin legislația fiscală, față de cheltuielile corespondente care afectează costurile și sunt determinate prin calcule tehnico-economice, asigurând realitate și comparabilitate costurilor.

Cheltuieli neîncorporabile în costuri; sunt cheltuieli înregistrate de contabilitatea financiară, dar care nu pot afecta costurile, deoarece nu au un caracter obișnuit în raport cu activitățile generatoare de costuri. De regulă, aici se includ cheltuielile excepționale care privesc amenzi și penalități, pierderi din lipsuri, degradări și declasări ale materiilor prime și produselor etc;

Cheltuieli supletive sau suplimentare; nu reprezintă cheltuieli propriu-zise deoarece nu sunt înregistrate în contabilitatea financiară. În această categorie pot fi incluse “consumuri” care prin încorporarea lor în costuri permit efectuarea unor calcule de eficiență și analize comparative în domeniul costurilor. Includerea în costuri a remunerației întreprinzătorului și a familiei sale, în cazul firmelor individuale sau familiale, și a remunerației capitalului propriu la nivelul ratei medii a dobânzilor capitalurilor împrumutate, contribuie la determinarea unor costuri comparabile cu ale firmelor la care remunerația conducătorului și dobânda aferentă capitalului împrumutat este înregistrată ca cheltuială în contabilitatea financiară și deci, încorporabilă în costuri.

În practică există și alte criterii de grupare a cheltuielilor întreprinderii.

Astfel, dacă se are în vedere destinația cheltuielilor în raport cu funcțiile firmei, ca elemente intercorelate în procesul de producție a bunurilor, acestea se pot grupa în:

cheltuieli destinate funcției aprovizionării, în care sunt incluse categorii neomogene, dar care au ca finalitate asigurarea bazei materiale necesare continuității procesului de producție. Acestea nu privesc în mod direct prețul factorilor de producție la furnizor, ele fiind legate de conducerea, organizarea și exercitarea funcției de aprovizionare;

cheltuieli destinate funcției de producție, au ponderea cea mai însemnată în totalul cheltuielilor firmei. Includ plăți de natură diferită în legătură cu prețul factorilor de producție achiziționați și destinați consumurilor productive. Tot în această categorie pot fi incluse și alte plăți de natura cheltuielilor adiționale care prin lege pot face obiectul unor calculații de costuri.

cheltuieli destinate funcției desfacerii, în care plățile au rolul de a asigura transformarea bunurilor produse și destinate pieței în lichidități bănești care să facă posibilă reluarea producției;

cheltuieli destinate funcției de administrație, unde sunt incluse plățile generate de remunerarea factorilor de conducere și administrație generală și de asigurare a bazei materiale necesare exercitării acestei funcții.

Un alt criteriu de clasificare a cheltuielilor de producție este acela al naturii factorilor de producție consumați sau neconsumați, conținuți în structura costurilor. Din acest punct de vedere, cheltuielile firmei pot fi grupate în cheltuieli cu munca vie și cheltuieli cu munca materializată.

Cheltuielile cu munca vie cuprind în mod normal plățile generate de remunerarea personalului întreprinderii. În practica economică această categorie cuprinde și o serie de plăți impuse prin legislația economică, care dau conținut relației agentului economic cu societatea. Sunt incluse aici: contribuția la asigurările sociale, la constituirea fondului de șomaj și diverse alte contribuții și taxe impuse, variabile în timp, în raport cu politica economică a statului în diferite etape.

Cheltuielile cu munca materializată sunt ocazionate de plățile efectuate pentru cumpărarea factorilor de producție, materiale stocabile sau nestocabile. Tot în această categorie se cuprind și recuperările de cheltuieli investite în active fixe prin includerea amortizării lor în costurile producției.

Existența unui decalaj de timp între momentul efectuării plății și momentul afectării costurilor conduce la gruparea cheltuielilor în trei categorii: cheltuieli curente, cheltuieli anticipate și cheltuieli preliminate.

Cheltuielile curente sunt plăți efectuate în cursul unei perioade de gestiune pentru diverse aprovizionări stocabile sau nestocabile destinate să afecteze costurile aceleiași perioade de gestiune. În această categorie pot fi incluse: cheltuielile cu salariile, cheltuielile cu materiile prime și materialele, cheltuielile cu utilitățile etc.

Cheltuielile anticipate sunt de asemenea plăți și consumațiuni ale perioadei de gestiune, dar care potrivit principiului delimitării în timp a cheltuielilor de producție, vor afecta costurile perioadelor viitoare de gestiune. Abonamentele, reviziile tehnice, reparațiile capitale ș.a. sunt cheltuieli care se încadrează în această categorie.

Cheltuielile preliminate sau consumuri determinate prin calcule, se mai numesc și cheltuieli calculate sau contabile, care afectează costurile perioadei de gestiune dar pentru care plata efectivă are loc într-o perioadă ulterioară. De exemplu, dacă plata efectivă a concediilor de odihnă se realizează în anumite perioade ale anului, afectarea costurilor se realizează preliminat proporțional pentru toate lunile. [Contabilitatea de gestiune, Constantin Cojocaru, Gabriela Fotache, Marian Fotache,pag.110]

Clasificarea costurilor

Clasificarea costurilor este un rezultat firesc al cercetării comportamentului lor pe diverse structuri, niveluri de activitate sau alte criterii, într-un mediu economic determinat în timp și spațiu.

Un prim aspect are în vedere comportamentul lor în raport cu volumul de activitate. Acest criteriu înlesnește înțelegerea corectă a relațiilor: cost-volum, cost-preț, cost-beneficiu, cost-piață și în același timp, oferă posibilitatea efectuării unor calcule reale în legătură cu limitele în care activitatea de producție și comercializare este rentabilă.

Din acest punct de vedere, costurile firmei, atât cele totale, cât și cele unitare (medii), se împart în costuri fixe și costuri variabile.

La încadrarea unui cost în categoria fix sau variabil trebuie să se aibă în vedere trei coordonate:

durata perioadei de analiză a acestuia;

volumul fizic de producție;

caracterul însuși al costului respectiv.

Durata perioadei de analiză a costului se referă la timpul în care firma are interesul și posibilitatea de a-și suplimenta capacitatea de producție sau de a o moderniza pe cea existentă. Astfel, perioada scurtă este definită în raport cu posibilitatea producătorului de a-și spori producția fără o suplimentare a capacităților de producție. Se caracterizează prin folosirea acelorași utilaje, modificarea volumului producției realizându-se prin suplimentarea cantităților de muncă și a consumurilor materiale.

Perioada lungă se definește în raport cu timpul în care se produc modificări în dotarea tehnică a firmei și prin urmare, se produc modificări în volumului producției. În sensul tratării costurilor, perioadele nu sunt definite în termeni calendaristici, ele variind în funcție de tipul de întreprindere, dorința întreprinzătorului și forța lui financiară. Pe termen lung toate costurile sunt variabile.

Volumul fizic al producției are efect hotărâtor asupra mărimii costurilor, care reacționează diferit pe diverse trepte de modificare a acestuia. Este bine cunoscut că răspunsul la întrebarea: Cât costă unitatea de produs x? nu poate fi dat dacă nu i se asociază informația cu privire la nivelul cantității pentru care se calculează acel cost.

A treia coordonată, caracterul însuși al costului, privește sensibilitatea variației lui la modificările volumului fizic.

În mod concret, gruparea și analiza costurilor în termeni de variabile și fixe în raport cu producția, vizează două limite determinate de cauze diferite. O limită minimă, sub al cărei nivel întreprinderea produce pierderi, și o limită maximă, fixată de capacitatea de producție proiectată. Peste această limită sunt necesare noi investiții, fapt care provoacă o nouă reconsiderare în maniera de abordare a costurilor firmei. Numai pe acest interval costurile pot fi grupate în costuri fixe și costuri variabile.[Contabilitatea de gestiune, Constantin Cojocaru, Gabriela Fotache, Marian Fotache,pag.113]

Costurile fixe

Costurile fixe, numite și de structură, au un nivel independent de volumul activității. Acestea fac indespensabilă existența și funcționarea întreprinderii, sunt angajate global și permanent, fiind preponderent consecința deciziei de investiție sau dezinvestiție.

Mărimea lor absolută nu se modifică pe termen scurt, însă ponderea lor pe totalul costurilor scade pe măsură ce volumul producției crește și invers. La o mărime constantă a acestora, nivelul lor pe unitate de produs devine variabil.

Spre deosebire de evoluția costurilor fixe totale reprezentată de o dreaptă paralelă cu axa pe care este înscris volumul producției, curba costurilor fixe unitare descrie influența simultană a 2 factori:

– nivelul costurilor fixe totale;

– nivelul de folosire a capacității de producție.

La rândul lui, primul factor – nivelul costurilor fixe totale – este o rezultantă a gradului de mecanizare, automatizare și robotizare a producției și prezintă o tendință de creștere în ritmuri accelerate datorate concurenței și creșterii potențialului de cercetare – dezvoltare în mediul economico-social actual.

Cel de-al doilea factor, nivelul de folosire a capacităților de producție, contribuie la o reducere relativă a costurilor fixe, care poate fi evidențiată prin următorul model:

, în care:

– efectul de reducere a costurilor fixe;

– costurile fixe în perioada de bază;

Q1 și respectiv Q0 volumul producției în perioada raportată și de bază.

Pe termen lung, ca urmare a sporirii capacității de producție prin noi investiții, costurile fixe pot cunoaște salturi, ca efect al modificării sumei amortizării. De asemenea, datorită deciziei de reducere a capacităților de producție, costurile fixe se pot diminua ca suma absolută, dar în nici una din situații ele nu-și schimbă caracterul de cost fix.

În funcție de caracterul deciziei, de investiție sau dezinvestiție, costurile fixe pot cunoaște salturi ascendente sau descendente.

Studiul costurilor fixe în corelație cu gradul de utilizare a capacităților de producție furnizează informații operative pentru fundamentarea unor decizii pe linia neincluderii în calcul a unor costuri fără acoperire numite costuri de subactivități. Determinarea exactă a costurilor subactivității și suportarea lor conform legislației în vigoare, din rezultatul exercițiului, contribuie la identificarea contribuției fiecărui produs sau activități la realizarea profitului firmei.

Costurile variabile

Costurile variabile pot fi analizate, fie prin raportarea la volumul total al producției, fie prin raportare la unitatea de produs.

Teoretic, costurile variabile constituie o funcție a volumului producției, exprimată matematic astfel:

CV f(q) , pentru costurile variabile totale;

pentru costurile variabile unitare (medii);

în care:

CV – reprezintă costuri variabile totale;

CV – reprezintă costuri variabile unitare;

q – reprezintă volumul producției fabricate.

Caracterizând elementele eterogene de consumațiuni, care prin natura lor reacționează diferit la modificarea volumului producției, costurile variabile pot fi regrupate, în funcție de ritmul lor de modificare comparativ cu ritmul de modificare a volumului producției, în costuri proporționale, costuri progresive, costuri degresive, costuri regresive și costuri flexibile.

Costurile variabile proporționale sunt legate nemijlocit de volumul fizic al producției, variația lor fiind direct proporțională cu cea a volumului fizic. Variația lor proporțională cu producția și evoluția lor în același sens cu volumul fizic se referă la suma lor totală. Pe unitate de produs ponderea lor rămâne variabilă.

Variabilitatea proporțională a costurilor reflectată în graficul prezentat mai sus are în vedere comportamentul lor ca tendință pe un anumit interval de timp. În practica economică, sub influența simultană a unui complex de factori de natură diferită, care acționează deseori contradictoriu, evoluția lor poate cunoaște salturi descendente sau ascendente.

Astfel, aplicarea în producție a rezultatelor cercetării științifice, substituirea optimă a factorilor de producție etc. pot avea ca efect reducerea consumurilor specifice și ca urmare, aceeași unitate de produs să conțină o sumă mai mică de costuri variabile proporționale. În acest caz, ele vor evolua în salt descendent.

O altă serie de factori interni sau externi (cererea de produse calitativ superioare, inflația etc.) pot contribui la o majorare a costurilor în intervale de timp relativ scurte, justificând apariția costurilor proporționale în salt ascendent.

Costurile progresive se caracterizează printr-o creștere mai mare și cu un ritm mai rapid decât creșterea volumului fizic al producției. Aceste ritmuri se mențin atât pe total costuri, cât și pe unitatea de produs.

Costurile progresive pot urma o evoluție liniară, concavă sau convexă. Apariția lor constituie un semnal de alarmă pentru gestiunea firmei, deoarece cauzele lor se regăsesc în general în zona folosirii neeconomicoase a factorilor de producție și a modului de remunerare a lor.

În mod concret unele cauze se referă la:

modificări în structura personalului productiv pe categorii de calificare datorate unor plecări masive ale lucrătorilor calificați și încadrări noi cu muncitori mai puțin calificați;

reducerea randamentului unor mașini și instalații din diverse cauze cu consecințe directe materializate în reducerea volumului de producție și respectiv creșterea costurilor;

remunerarea supradimensionată a personalului fără o creștere corespunzătoare a productivității muncii etc.

Costurile degresive.

Sub aspectul variabilității în structura costurilor totale și medii există și elemente care reacționează în același sens cu volumul fizic al producției, însă cu un ritm inferior acestuia. În literatura de specialitate sunt cunoscute sub denumirea de costuri degresive. Explicația acestui comportament constă în faptul că la o creștere mai substanțială a volumului fizic și nu la fiecare unitate de produs fabricată în plus, orice cost degresiv are, pe de o parte, un comportament similar costurilor relativ fixe, iar pe de altă parte, variația lor este proporțională. Evoluția lor poate fi liniară sau neliniară.

Costurile degresive neliniare, spre deosebire de cele liniare, deși cresc într-o proporție mai mică decât crește volumul fizic al producției, proporția lor nu se menține constantă, ele oscilând în cadrul anumitor limite.

Indicele de degresie, calculat ca un raport între creșterea relativă a costurilor și creșterea relativă a volumului fizic al producției fizice este subunitar cu valori între 0 și 1. Valorile limită ale indicelui de degresie schimbă caracterul de costuri degresive. Astfel, limita inferioară 0 le transformă în costuri fixe, iar limita superioară 1 conduce la noțiunea de costuri variabile proporționale.

Costuri regresive.

Uneori în practica economică se face confuzie între costurile degresive și cele regresive. Spre deosebire de costurile degresive, care totuși cresc la o sporire a volumului fizic, dar creșterea se realizează într-o proporție mai mică, costurile regresive au un nivel ridicat când producția fizică este mică, dar scad cu o rată mare pe măsură ce volumul fizic cunoaște rate importante de creștere.

Costuri flexibile.

Uneori, pe perioade determinate, asupra costurilor variabile acționează o serie de factori aleatori care determină un comportament schimbător al acestora. Pe măsura creșterii volumului fizic al producției fabricate sub influența acestor factori, costurile variabile pot evolua liniar, după care neliniar, progresiv, degresiv sau proporțional, schimbările intervenind alternativ. Aceste costuri sunt cunoscute sub denumirea de costuri flexibile.

Costul marginal sau costul unei unități adiționale în raport cu un anumit nivel al activității constituie un instrument esențial în investigarea raționalității consumului suplimentar de resurse economice, folosit în fundamentarea deciziilor de sporire a volumului de activitate prin lansarea unor noi serii de produse sau acceptarea unor comenzi suplimentare.

Definit ca “sporul de cheltuieli determinat de creșterea cu o unitate a producției” sau ca “diferență între ansamblul cheltuielilor curente necesare unei producții date și ansamblul cheltuielilor pentru aceeași producție majorată sau diminuată cu o unitate”,costul marginal este expresia monetară a ultimei unități fabricate, unitate care poate fi: un articol, un lot de produse, o serie de produse etc.Fiind costul ultimei unități produse, costul marginal (Cm) se calculează ca diferență între costul total pentru “n1” unități de produs (Cn1) și costul total pentru “n” produse (Cn).

Dacă unitatea adițională de produs reprezintă un lot sau o serie se poate determina un cost marginal unitar prin divizarea costului marginal al seriei sau lotului cu numărul unităților fizice din serie sau lot.

Pe termen scurt, dacă producția crește fără investiții suplimentare, cu aceleași dotări tehnice, costul marginal va conține doar costuri variabile, deoarece nivelul costurilor fixe nu se modifică și au fost imputate primelor unități fabricate. Această manieră de abordare a costului marginal nu este posibilă decât dacă: există disponibilități în folosirea capacităților de producție, costurile variabile sunt strict proporționale cu cantitățile fabricate, iar costulmarginal corespunde prețului elementelor conținute în ultima unitate adițională. Prin urmare, costul marginal rezultă dintr-o variație a costului total, care la rândul lui, are drept cauze modificarea costului variabil. Comportamentul diferit, proporțional și nonproporțional al unor categorii de costuri variabile la modificarea volumului producției, determină ca atât curba costurilor variabile totale cât și curba costurilor marginale să nu fie liniară, ci sub formă de S, respectiv U.

Pe termen lung, folosirea costului marginal ca instrument de cunoaștere pentru pregătirea deciziei de gestiune trebuie corelată cu raționamente noi, bazate pe studii previzionale în legătură cu evoluția pieței factorilor de producție și a produselor fabricate.

De asemenea, pot fi utilizate și alte criterii în clasificarea costurilor. Un prim criteriu cu implicații practice în organizarea contabilității de gestiune are în vedere conținutul consumurilor și nivelul la care se calculează costul. După acest criteriu costurile se împart în două mari categorii:

costuri complete;

costuri parțiale.

Costurile complete sunt determinate prin încorporarea ansamblului de cheltuieli de producție, fixe și variabile, care se referă la produsul, lucrarea sau serviciul considerat.

Determinate la nivel global sau pe unitate de produs, costurile complete sau integrale sunt analizate în literatura de specialitate în funcție de modul de grupare a cheltuielilor înregistrate în contabilitatea financiară, pe două alte mari categorii:

costuri complete tradiționale sau costuri consumate, formate din ansamblul cheltuielilor înregistrate în contabilitatea financiară și încorporate în costuri fără nici o modificare;

costuri complete economice, care reflectă mai fidel realitatea economică deoarece cheltuielile contabilității financiare sunt încorporate în costuri numai după o retratare a lor.

Costurile complete, tradiționale și economice, constituie cu siguranță informații de gestiune fundamentale pentru analiza rentabilității pe produs, a gradului de competitivitate în raport cu întreprinderi similare din ramură și, în același timp, informații esențiale în alegerea politicii prețurilor de vânzare.

Costurile parțiale sunt determinate prin încorporarea unei părți din cheltuielile de producție care se referă la produsul, lucrarea sau serviciul executat. Sistemul costurilor parțiale a apărut ca o alternativă la limitele sistemului costurilor complete, și în același timp, instrument operativ al deciziei de gestiune.

În funcție de natura cheltuielilor ce intră în componența costurilor parțiale, s-au conturat două versiuni:

Versiunea costurilor variabile, conform căreia cheltuielile fixe sunt puse pe seama perioadei, iar suma cheltuielilor variabile formează costul variabil;

Versiunea costului direct, potrivit căreia, costul, ca instrument operativ în deciziile curente de gestiune trebuie să cuprindă numai cheltuielile directe, adică acele cheltuieli de producție variabile și fixe care se pot identifica fără ambiguitate într-un cost particular.

Gradul de omogenitate al consumațiunilor înglobate în structura costurilor conduce la gruparea costurilor în două categorii:

costuri simple (primare);

costuri complexe (polielementare).

Costurile simple grupează elemente de același fel, au un conținut omogen, fiind formate dintr-un singur element care nu se mai poate descompune în alte componente. De exemplu: costurile cu amortizarea activelor fixe, costurile cu salariile sau costurile cu materiile prime.

Costurile complexe sunt consumațiuni cu un conținut eterogen, formate din mai multe costuri simple. Structura lor complexă sau polielementară este determinată în mare parte de caracterul lor indirect, care nu permite încorporarea lor în produs în momentul producerii, ci ulterior, pe baza unor calcule de imputare. Colectarea și urmărirea lor separată asigură, în practica economică, informațiile necesare analizelor comparative structurale sau în dinamică în vederea îmbunătățirii condițiilor de gestiune.

Un alt criteriu de grupare a costurilor are în vedere nivelul la care se analizează. În funcție de acest criteriu costurile pot fi grupate în:

costuri unitare (medii);

costuri totale (globale).

Costurile unitare reflectă suma cheltuielilor de producție directe și indirecte ce revin pe unitate de produs; în raport cu elementele de cheltuieli pe care le conțin, costurile unitare pot fi: fixe, variabile și totale.

Costurile totale au în vedere ansamblul cheltuielilor de producție determinate de producția unei perioade de gestiune.

În funcție de posibilitățile de includere a cheltuielilor de producție în costul unitar, costurile se pot grupa astfel:

costuri directe;

costuri indirecte.

Costurile directe cuprind acele cheltuieli de producție care în momentul efectuării lor pot fi individualizate și repartizate pe unități de produs, lucrare sau serviciu efectuat. Ele sunt specifice unei singure destinații, fiind într-o legătură ușor identificabilă cu purtătorul de costuri, se pot atribui cu ușurință acestuia, regăsindu-se ca elemente distincte în structura lui.

Costurile indirecte sunt consumațiuni sau cheltuieli de producție ocazionate de întreaga producție. Fiind formate din elemente eterogene, care contribuie la desfășurarea întregului proces de producție, nu pot fi repartizate cu ușurință pe unitatea de produs. Afectarea unității de produs cu costurile indirecte se realizează prin calcule de repartizare specifice contabilității de gestiune. În raport cu natura activității care le-a generat, acestea pot fi grupate în mai multe categorii: cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajului, cheltuieli generale la nivelul secției, cheltuieli generale de administrație, cheltuieli de desfacere etc.

Momentul și scopul calculării costurilor constituie un alt criteriu de diferențiere a acestora, criteriu care oferă o bază de comparație pentru analiza lor. Potrivit acestui criteriu, toate costurile, indiferent de natura lor, se pot grupa în:

costuri prestabilite (antecalculate)

costuri efective (reale, istorice)

Costurile prestabilite se determină prin calcule pe baza unor cheltuieli de producție estimative în funcție de anumite norme de consum a factorilor de producție și de prețul lor. Sunt determinate la începutul perioadei de gestiune și servesc ca bază de comparație pentru costurile reale.

Costurile efective au la bază evidențierea prin contabilitatea de gestiune a cheltuielilor reale de producție, mărimea lor determinându-se prin calcule concrete de colectare a unor cheltuieli și de repartizare a altora la sfârșitul perioadei de gestiune. Ele reflectă condițiile concrete de desfășurare a producției și se pot folosi în analiză pentru comparații în cadrul sectorului, în vederea generalizării rezultatelor favorabile și asigurării avantajului concurențial.

În analiza economică un interes deosebit îl reprezintă gruparea costurilor pe:

elemente primare;

articole de calculație.

Structura costurilor pe elemente primare se prezintă astfel:

materii prime și materiale consumabile (din țară, din import și din recuperări);

deșeuri (se scad din totalul materiilor prime și materialelor);

amortizarea imobilizărilor;

alte cheltuieli materiale;

total cheltuieli materiale;

salarii;

contribuția la asigurările sociale;

contribuția la fondul de sănătate;

contribuția la fondul de șomaj;

alte cheltuieli cu munca vie;

total cheltuieli cu munca vie

impozite, taxe și alte cheltuieli prevăzute de lege

total cheltuieli.

Structura articolelor de calculație este variabilă în funcție de ramura de activitate. O structură minimă a nomenclaturii articolelor de calculație se prezintă astfel:

materii prime și materiale;

materiabile recuperabile (se scad);

manoperă directă;

contribuția unității la asigurările sociale și la fondul de șomaj;

Total cheltuieli directe.

cheltuieli cu întreținerea și funcționarea utilajelor (CIFU);

cheltuieli generale ale secției (CGS);

Total cheltuieli comune.

cheltuieli generale de administrație;

cheltuieli de desfacere;

alte articole de calculație;

Cost complet.

Urmărirea sistematică a costurilor în structura articolelor de calculație face posibilă informarea permanentă a responsabililor despre abaterile realizate față de normele proiectate. Aceste abateri pot fi urmărite în structurile considerate, pe locurile unde se produc și pe unitatea de produs. Încadrarea articolelor de calculație în costuri directe și costuri indirecte nu asigură însă informația necesară deciziilor de modificare a volumului de activitate, deoarece în costul unitar calculat pe articole de calculație o parte din costurile indirecte sunt costuri variabile.

În afara acestor categorii de costuri, care se circumscriu obiectului contabilității de gestiune și care constituie una din premisele proiectării unui sistem informațional operativ al costurilor, literatura și practica economică operează și cu alte tipuri de costuri, care nu întotdeauna sunt formalizate în contabilitatea de gestiune, dar prezintă interes în prelucrarea informațiilor necesare deciziei manageriale.

Astfel, din punct de vedere al dificultăților de investigare a câmpului de aplicare și de realizare a controlului asupra lor, costurile pot fi grupate în mai multe categorii:

Costuri explicite și costuri implicite.

Costurile explicite sunt generate de plăți care reprezintă contravaloarea tuturor categoriilor de input-uri prin intermediul cărora este posibilă producția de bunuri materiale și servicii. Costurile implicite nu sunt generate de plăți care vizează perioada curentă, acestea reflectând consumuri de resurse proprii sustrase altor întrebuințări. Este cazul consumului de capital propriu (amortizarea echipamentelor, clădirilor etc), precum și consumul de muncă al proprietarilor de capital. Din acest punct de vedere, costul implicit relevă necesitatea recuperării capitalului investit și a cheltuielilor de muncă ale proprietarilor firmei.

Costuri reversibile și costuri ireversibile.

Un cost este reversibil dacă decidentul poate reveni asupra lui. În caz contrar, costul este ireversibil. De exemplu, decizia de instalare a unui utilaj de producție generează un cost ireversibil, în timp ce decizia de creștere sau de reducere a gradului de folosire a utilajului instalat conduce la un cost reversibil. Creșterea ponderii costurilor ireversibile în total costuri conduce la reducerea ariei de acțiune a decidentului.

Costuri controlabile și costuri administrate.

Dacă decidentul are o putere nelimitată în legătură cu apariția sau modificarea unui cost atunci acel cost este controlabil. De exemplu, angajarea unui nou salariat sau reducerea forței de muncă existente. Costul administrat este impus decidentului din afara unității și ia naștere ca urmare a unor reglementări legale cu privire la obligațiile sociale sau fiscale ale firmei.

Costuri relevante și costuri irelevante.

Costurile relevante se referă la costurile viitoare folosite ca informație pertinentă în alegerea unei alternative printr-o decizie de gestiune. Astfel, dacă între două instalații cu aceleași caracteristici și performanțe la care costurile de exploatare sunt identice pentru “n-1” elemente din cost, decizia de achiziționare va fi luată în funcție de elementul de cost “n”, care apare în acest fel ca un cost relevant. Celelalte costuri care nu afectează decizia sunt costuri irelevante.

Costuri vizibile și costuri ascunse.

Costul este vizibil dacă prin procedeele contabilității de gestiune se poate cunoaște cuantumul real al cheltuielilor de producție încorporate. Costurile ascunse sunt determinate de un element cunoscut, însă cheltuielile de producție generate de acest element nu se pot separa prin calcule, ci sunt înglobate într-un alt tip de cost. De exemplu: costurile suplimentare impuse de timpul de așteptare între două loturi de fabricație.

Costuri determinate și costuri discreționare.

Costurile determinate sunt într-o relație bine individualizată cu efectul obținut. Consumul de materie primă este într-o relație clară cu volumul producției obținute. Costurile discreționare reflectă consumuri al căror nivel este lăsat la discreția decidentului. Relația lor cu rezultatul obținut este mai greu de stabilit. Spre exemplu, este dificil de stabilit o corelație între consumul de furnituri de birou și eficacitatea conducerii administrative. Aceste cheltuieli se pretează mai mult la analize comparative în timp și spațiu.

Costuri private și costuri sociale.

Costul privat reflectă totalitatea consumațiunilor pentru producerea unui bun sau serviciu. Ca mărime, costul privat pentru același produs diferă de la o societate comercială la alta ca urmare a gradului diferit de introducere a progresului tehnic, a productivității muncii inegale și a altor factori. Costul social poate fi cauzat de producătorii privați dar nu este suportat de aceștia. Înlăturarea efectelor negative ale poluării, de pildă, este un cost social suportat de colectivitate, dar cauzat uneori de producători privați. În literatura de specialitate mai sunt cunoscute și sub denumirea de costuri interne și costuri externe.

Costul de oportunitate.

Folosirea acelorași resurse în producerea mai multor bunuri și caracterul limitat al resurselor în condiții de concurență impune producătorului ca decizia de a produce un bun să fie însoțită de o altă decizie de a renunța la producerea altui bun. Orice opțiune implică o renunțare la a face altceva.

Notiunea și rolul claculatiei costurilor in gestiunea firmei.

Definirea calculatiei costurilor

Calculația costurilor reprezintă un mijloc de informare, cunoaștere și reglare a proceselor productive. [Contabilitatea de gestiune, Constantin Cojocaru, Gabriela Fotache, Marian Fotache, pag. 129]

Într-o altă definiție calculația costurilor reprezintă un ansamblu de operații matematice, mai mult sau mai puțin complexe, prin care se realizează identificarea, evaluarea, gruparea, divizarea și agregarea elementelor și structurilor de cheltuieli în urma căruia se obține costul resursei utilizate, costul locului de activitate, costul activității sau produsului iar, în final, costul produsului și costul perioadei.

Studiul costurilor este un concept complex cu o evoluție istorică bine conturată. Acesta cuprinde cunoașterea și explicarea noțiunilor de costuri, a teoriei costurilor, a teoriei calculației costurilor, a calculațieicosturilor și a informației costurilor în unitatea și interdependența lor, precum și a legăturilor de intercondiționare dintre aceste elemente.

Sub aspectul dinamicii perfecționărilor în timp, componentele studiului costurilor nu au avut o apariție simultană, ci o evoluție succesivă, pe faze și într-o ordine impusă de necesitățile practice. Astfel, necesitățile de ordin practic ale agenților economici au determinat apariția mai întâi a calculației costurilor ca sector integrat în contabilitate, folosind în totalitate datele oferite de aceasta.

Într-o următoare fază, studiul costurilor s-a concentrat asupra explicării și definirii noțiunilor de costuri, aceasta realizându-se sub aspectul tehnicilor de calculație efectivă a costurilor.

Evoluția firească a fenomenului economic în sensul sporirii complexității lui, ca urmare a aplicării permanente în practică a unor noi cuceriri tehnice, impune și în plan teoretic o evoluție ascendentă în sensul clarificării unor concepte și a metodelor de cunoaștere.

Astfel, studiul costurilor trece la o a treia fază în care costurile sunt analizate sub aspect teoretic, respectiv teoria costurilor, care studiază și interpretează costul ca fenomen economic al activității productive în strânsă corelație cu celelalte componente ale studiului costurilor.

Calculația costurilor poate fi analizată ca un calcul al perioadelor trecute, un calcul al perioadei prezente sau un calcul privind evenimentele viitoare, toate acestea având un rol important în gestiunea curentă a producției și în fixarea în termeni reali a obiectivelor care privesc viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Având ca principal obiectiv cunoașterea costurilor sub multiple aspecte, folosindu-se de o gamă largă de metode de calcul, calculația costurilor cuprinde în sfera ei de cercetare mai multe aspecte:

cunoașterea cheltuielilor de producție și desfacere prin: cercetarea modului de formare și stabilirea criteriilor de diferențiere de alte consumuri; gruparea lor în raport cu factorii care le generează și studierea comportamenelor lor pe grupe; alegerea metodelor de calcul al costurilor în raport cu condițiile concrete; precizarea scopurilor și limitelor calculației;

cunoașterea producției sub dublu aspect: în calitate de activitate sau proces, care se desfășoară într-o anumită structură tehnico-productivă, contribuind astfel la delimitarea cheltuielilor pe sectoare; în calitate de rezultat material al modului concret de combinare și consum al factorilor de producție – produse, lucrări, servicii care se constituie ca purtători de costuri;

cunoașterea analitică a sectoarelor de cheltuieli, cu referire la principiile de constituire și delimitare, particularitățile acestora în raport cu factorii care determină numărul, dimensiunea și nomenclatura lor și raportul dialectic dintre sectoare, centre și costuri;

cunoașterea purtătorilor de costuri pe structuri, din punct de vedere al caracteristicilor și al posibilităților de comensurare, în vederea exprimării costurilor.

În aprecierea calității și importanței informației furnizate de diferitele metode de calculație a costurilor se are în vedere, în primul rând, modul în care sunt satisfăcute două funcții de bază ale costului:

funcția de măsurare;

funcția de reglare a proceselor productive.

Un alt atribut al informației costurilor, care-i conferă un plus de valoare și poate rezulta din alegerea celei mai potrivite metode de calculație, se referă la actualitatea ei. O informație tardivă își pierde valoarea în procesul decizional. Acțiunile concentrate spre creșterea operativității metodelor de calculație au în vedere conceperea unor modele de costuri previzionale, bazate și interpretate pe principiile de analiză a întreprinderii ca sistem cibernetic. [Contabilitatea de gestiune, Constantin Cojocaru, Gabriela Fotache, Marian Fotache,pag176]

Contabilitatea managerială – subsistem informatic privind costurile de producție

Costul de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor corespunzatoare consumului factorilor de producție, care se efectuează pentru producerea și desfacerea bunurilor sau pentru prestarea serviciilor, în expresie monetară.

Cunoașterea activității economice impune studierea factorilor de producție nu numai în procesul lor, ci și al consumului lor. Odată cu aceasta este necesara calcularea costului de producție, a cărui problematică ține de nivelul microeconomic.

Consumul factorilor de producție înseamnă întrebuințarea nemijlocită a acestora la producerea de bunuri materiale și servicii. [Cornescu Viorel – Costurile și veniturile in economia de piata]

Costul de producție este o categorie valorică fundamentală a economiei de schimb. El exprimă esența întregului sistem de raporturi pe linie de producție și circulatie a mărfurilor. Consumul factorilor de producție utilizați de către producători se regaseste în prețul de vânzare prin costul de producție. Se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

include toate cheltuielile necesare pentru sustinerea ofertei adica atat cheltuielile de fabricatie, cat și cele de desfacere;

se regaseste in pretul de vanzare al producatorului, fiind o componenta a acestuia; diferenta dintre pret și cost la nivelul unui produs reprezinta profitul unitar;

permite insumarea in expresie baneasca a consumului tuturor factorilor de productie;

poate fi interpretat ca un cost de oportunitate. Aceasta exprima valoarea celei mai bune alternative la care se renunta prin alegerea activitatii respective. De exemplu,costul activitatii A este dat de valoarea alternativei B la care s-a renuntat. Cu alte cuvinte, costul de productie al unui bun exprima nu numai cheltuielile ocazionate de producerea lui, dar și castigul sacrificat, adica venitul la care se renunta și care ar fi fost obtinut din alta activitate.

Mai există și noțiunea de “cheltuiala”, care s-a conturat in teoria și practica economica drept orice consum de munca vie și materializata din cadrul unui proces productiv comercial.

cheltuielile pe care le efectueaza unitatea includ:cheltuielile de fabricatie – acestea reprezinta consumul de capital fix și circulant destinat obtinerii unei anumite productii. Aceste cheltuieli detin pozitia preponderenta in total și constituie substanta din care se desprinde costul.

cheltuielile desfacere reprezentand tot consum de capital dar dupa incheierea procesului de productie pentru pastrarea, ambalarea, manipularea, transportul bunurilor și vanzarea lor.

cheltuieli cu publicitatea.

amenzile și penalizarile care sunt rezultatul unor aspecte negative sunt suportate direct din profit fara a fi permis sa fie incluse in cost.

cheltuielile care nu afecteaza direct productia – reprezinta utilizarea unor mijloace materiale și banesti pentru prevenirea unor calamitati, prevenirea incendiilor etc.

Consumul factorilor de productie – munca, pamant, capital circulant – se poate exprima atat fizic, de exemplu prin numarul de muncitori sau de ore lucrate, respectiv prin suprafata de teren și cantitatea de materie prima antrenata in activitatea economica cat și valoric. In schimb, consumul factorului capital fix se exprima numai valoric. Expresia baneasca a uzurii capitalului fix se numeste amortizare (A) și se determina in functie de valoarea elementului de capital fix (VKFIX) și durata normala de functionare a acestuia exprimata in ani(T): A=VKFIX/T. De asemenea, se poate determina și cota de amortizare (Ca) ce exprima raportul procentual intre aceasta și valoarea capitalului fix: Ca=A/VKFIX*100.

Consumul factorilor de productie poate fi privit atat pentru intreaga productie, fiind denumit consum global, cat și pe unitatea de produs – consum mediu.

In economia de piata actuala costurile de productie indeplinesc urmatoarele functii:

De informare reala asupra consumului de resurse materiale, financiare și umane.

Functia de evidenta și control, masurand consumul de mijloace materiale și forta de munca.

Costul este un indicator important ce exprima eficienta in forma de cost/ unitate de produs sau in forma de cheltuieli totale și pentru calcularea ratei rentabilitatii. El are functia de influentare a nivelului rentabilitatii deoarece capacitatea intreprinderii de a produce profit este determinata de nivelul costurilor de productie.

In functie de consumul factorilor de productie avem:

a) Costul global, generat de consumul global, fiind definit ca ansamblul costurilor corespunzatoare inregii productii.

Costul global fix CF este determinat de consumurile fixe, independente de volumul productiei. Aici intra cheltuielile cu amortizarea capitalului fix, chiria, incalzirea, iluminatul general, salariile personalului administrativ. Pe termen scurt el ramane relativ neschimbat.

Costul variabil CV este determinat de consumurile variabile, care se modifica odata cu volumul productiei, dar nu neaparat direct direct proportional. Aici intra cheltuielile pentru materii prime și materiale, combustibili, energia pentru productie, salariile persoanelor direct productive.

Costul total CT exprima consumurile totale, fiind o suma de costuri fixe și variabile.

CT=CF+CV

Costul total se mai poate compune și astfel:

CT = costuri de fabricatie + costuri de distributie

= costuri materiale + costuri salariale

= amortizarea + alte costuri materiale + costuri salariale

b) Costul mediu sau unitar este determinat de consumul mediu.

Cost fix mediu CFM reprezinta costul fix pentru fiecare unitate de produs. Se calculeaza raportand costul fix global la volumul productiei: CFM=CF/Q.

Costul mediu variabil reprezinta costul variabil suportat pentru fiecare unitate de produs. Se calculeaza ca un raport intre costul variabil global și productia obtinuta: CVM=CV/Q.

Costul total mediu reprezinta costul total suportat de fiecare unitate de produs. Se obtine raportand costul total la productia obtinuta:

CTM=CT/Q=CF+CV/Q

c) Costul marginal reprezinta consumul marginal, respectiv suplimentul de cost antrenat de producerea unei unitati suplimentare.

Este definit ca sporul de cheltuieli totale antrenat de cresterea consumului de factori de productie pentru a spori productia cu o unitate: Cmg=CT/Q

d) Costuri explicite și costuri implicite – este o clasificare dupa natura cheltuielilor.

Costuri explicite reprezinta acele cheltuieli care se fac pentru dobandirea unor factori de productie pe piata (se platesc salarii, dobanzi, rente).

Costurile implicite cuprind remunerarea factorilor de productie care apartin producatorului și care nu se include efectiv in costurile catre terti, ci fac parte din veniturile firmei respective.

Mai exista termenul optimul producatorului – exprima o stare de echilibru in care el nu mai trebuie sa caute alta solutie. Dar optimul producatorului presupune și existenta prealabila a unor alegeri:

Producatorul poate alege astfel incat la un cost de productie dat sa maximizeze productia obtinuta, deci sa se produca cat mai mult posibil.

O componenta esentiala pentru gestiunea optimala este și asigurarea unei dimensiuni optime a firmei, adica acea dimensiune dincolo de care costul mediu creste. Marimea optima a firmei inseamna prezenta unor avantaje de ordin tehnic, administrativ și de adaptare rapida la cerintele pietei.

O alta posibilitate a producatorului o reprezinta minimizarea costului pentru o productie determinata.

Reducerea costului de productie reprezinta o importanta preocupare a agentilor economici. Principalul factor care impune aceasta este concurenta dar și caracterul limitat al resurselor. In acest sens se pot enumera mai multe posibilitati de micsorare a costului de productie:

Reducerea consumurilor materiale se face prin:

a) elaborarea de norme de consum stricte;

b) reproiectarea produselor pentru reducerea consumurilor de materiale;

c) obtinerea factorilor la preturi mai mici,folosirea de inlocuitori mai ieftini;

d) perfectionarea tehnologiilor de fabricatie pentru micsorarea consumurilor

Cresterea productivitatii muncii (deoarece astfel scad cheltuielile salariale pe unitatea de produs), a randamentului capitalului și pamantului.

Reducerea cheltuielilor administrative, respectiv asigurarea unei proportii optime intre personalul productiv și personalul auxiliar, mai buna organizare a productiei și a muncii.

Reducerea cheltuielilor de desfacere.

Reducerea stocurilor (taxa pe stoc).

Economii la cheltuielile de dezvoltare.

Reducerea cheltuielilor publicitare.

Insemnatatea reducerii costurilor de productie este evidenta. Prin reducerea lor, daca celelalte conditii raman constante, firmele își sporesc veniturile și gradul de profitabilitate.

La nivel social, reducerea costurilor inseamna economisirea resurselor limitate. La nivelul fiecarui produs, reducerea costului permite reducerea pretului, sporind implicit competitivitatea produsului. [Cornescu Viorel – Costurile și veniturile in economia de piata]

Structuri de cheltuieli și costuri la S.C. „MILEEA” S.R.L.

Rezultatele financiare ale societății sunt dimensionate, pe de o parte, în funcție de volumul cheltuielilor efectuate pentru realizarea activității de bază, cât și pentru alte activități (activități annexe, prelucrări de material reciclabile – deșeuri), alte servicii și lucrări, iar pe de altă parte, de volumul veniturilor încasate.

Dintre cheltuielile unei întreprinderi fac parte, în primul rând cheltuielile aferente activității de bază, care se referă în principal la [Finanțele întreprinderii, Ion Neagoe, pg. 325]:

cumpărări de materiale și mărfuri;

cheltuieli de personal: salarii și assimilate acestora, prime, cotizații privind asigurările sociale și de sănătate etc.;

impozite și taxe: taxe și impozite diferite (patente, taxe municipale), impozite, taxe și drepturi de înregistrare (taxe de înregistrare de acte sau pentru participare la târguri și expoziții), taxe diverse (drepturi și cheltuieli de deposit, anuități pentru brevete, licențe, mărci etc.);

lucrări, furniture și servicii exterioare: chirii și costuri locative (terenuri și construcții, utilaje, mobilier, mijloace de transport), întreșinere și reparații, furniture aferente funcționării (apă, gaze, electricitate etc.), studii, cercetări și documentație tehnică, remunerații, onorarii și prime de asigurări (transport, incendiu, furt etc.);

transport și deplasări;

cheltuieli diverse de administrație: publicitate, propagandă (anunțuri, reclame, cataloage, cadouri etc.);

cheltuieli financiare: dobânzi ale împrumuturilor, dobânzi ale conturilor curente, dobânzi bancare și diverse comisioane;

dotații ale exercițiului din conturile de amortizări: amortizări ale cheltuielilor de întreprindere (de constituire, de începere a activității, de creștere a capitalului, de emitere a obligațiunilor), amortizarea mijloacelor fixe privind clădirile administrative și comerciale, utilaje, mijloace de transport, instalații, mobilier și alte valori incorporate (brevete, licențe, mărci, concesiuni);

dotații ale exercițiului din conturile de prelevări pentru deprecieri; reînnoirea stocurilor, reînnoirea mijloacelor fixe, fluctuarea cursurilor valutare, creșterea prețurilor, datorii neacoperite (debitori litigioși), rabaturi directe (în cazul vânzărilor cu plata imediată în numerar).

În structura veniturilor unei întreprinderi locul cel mai important îl ocupă încasările din realizarea producției, comercializarea mărfurilor, prestări de servicii în funcție de activitatea de bază. La acestea se adaugă și veniturile din alte activități.

Volumul încasărilor depinde – la același nivel al producției și al serviciilor – de calitatea produselor, gradul de confort și complexitatea prestațiilor etc.

În mod normal, toate cheltuielile effectuate de întreprindere se recuperează prin prețul de vânzare negoviat sau nivelul tarifelor practicate.

Situatia financiară a S.C. MILEEA S.R.L., pe baza bilanțului contabil aferent anului 2013 (a se vedea Anexa) se prezintă astfel:

VENITURI TOTALE = 36790 lei din care:

Venituri din exploatare = 36489 lei adică 99.18%

Venituri financiare = 301 lei adică 0.82%

Venituri extraordinare (ct.771) = 0 lei

TOTAL CHELTUIELI = 60559 lei din care:

Cheltuieli de exploatare = 571614 lei adică 94.39%

Cheltuieli financiare = 33945 lei adică 5.61%

Cheltuieli extraordinare (ct.671) = 0 lei

În cadrul cheltuielilor de exploatare se regasesc:

Cheltuieli cu materii prime si material consumabile (ct. 601+602-7412) = 230822 lei adică 40.38%

Alte cheltuieli material (ct 603+604+606+608) = 49288 lei adică 8.62%

Cheltuieli privind marfurile (ct.607) = 45388 lei adică 7.94%

Cheltuieli cu personalul = 105736 lei adică 18.50% din care :

Salarii și indemnizații (ct 641+642+643+644-7414) = 81979 lei adică 77.53%

Cheltuieli cu asigurarile și protecția socială (ct645-7415) = 23757 lei adică 22.47

Ajustări de valoare privind activele circulante (cheltuieli – ct.6811+6813) = 72443 lei adică 12.67%

Alte cheltuieli de exploatare = 68530 lei adică 11.99%

Cheltuieli privind prestațiile externe (ct.611+612+613+621+622+623+624+624 +626 + 627 + 628-7416) = 52507 lei adică 76.62%

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 635) = 11199 lei adică 16.334%

Alte cheltuieli (ct. 652+658) = 4824 lei adică 7.04%

Cheltuielile financiare reprezintă:

Cheltuielile privind dobânzile (ct. 666 – 7418) = 33945 lei adică 100%

Ajustări de valoare privind imobilizarile financiare și investițiile financiare deținute ca active circulante (Cheltuieli ct.686 + Venituri ct.786) = 0 lei

Alte cheltuieli financiare (ct.663+664+655+667+668) = 0 lei

Tabelul nr. 2.3.1

Față de anul 2012, veniturile totale prezintă o scadere (datorată în principal contextual economic actual) ceea de determină o pierdere netă de aproximativ 580.491 lei, iar în ceea de privește cheltuielile, acestea sunt mai scazute cu aproximativ 14 procente.

Minimizarea costurilor reprezintă calea principal de reducere a prețurilor de vânzare cu efecte favorabile asupra creșterii profitului.

ANALIZA CHELTUIELILOR CU PERSONALUL LA S.C. „MILEEA” S.R.L. (STUDIU DE CAZ)

În epoca de dezvoltare a societății umane când industria casnică era preponderentă, nu era cunoscută noțiunea de salariat. Într-o lume în schimbare, caracterizată printr-o criză acută a resurselor, se impune ca necesitate, regândirea resursei umane, singura care este practic nelimitată și este regenerabilă în timp.

Reconsiderarea omului e o constantă care oferă siguranța înnoirii permanente, dobândește în prezent o importanță crescândă, întrucât pe ansamblu disponibilul de resurse umane este în creștere, fiecare om rămâne o valoare unică, irepetabilă, cu sensibilitățile, aspirațiile și temerile sale.

Resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiții ale unei societati, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp.

Organizațiile cheltuiesc sume importante cu angajații lor, iar datorită costurilor antrenate, nu numai remunerarea personalului, ci și angajarea, reprezintă una dintre cele mai evidente investiții în resursele umane.

Angajarea de muncitori pe o perioadă determinată, în funcție de volumul de comenzi, ridică însă o problemă mai deosebită deoarece se necesită o pregătire specială. Problema rămâne deocamdată deschisă.

Politica de resurse umane

„Resursele umane sunt acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivității necesare, deoarece resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat și, relativ, de neînlocuit” [Manolescu, A. –Managementul resurselor umane, pag. 20].

În contextul societății actuale românești, al unei economii în dezvoltare, marea majoritate a managerilor și întreprinzătorilor motivează eșecul în afaceri în principal prin gestionarea improprie a resurselor financiare ale organizației. Puțini sunt cei care realizează că eșecul s-ar putea datora și utilizării defectuoase a resurselor umane, motivării neadecvate a acestora sau necorelării sistemului de recompense cu performanțele obținute pe seama angajaților. În legătură cu această problemă, Nasbitt și Aburdene menționau că „în noua societate informațională, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursă strategică” [Manolescu, A. –Managementul resurselor umane, pag. 5].

Milkovichi Boudreau în prefața cărții „Human Resource Management” afirmă că„resursele umane au ajuns în sfârșit în atenția organizatorilor, așefilor de companii, a directorilor. Prin prezenta lucrare încercăm să vedem dacă acest lucru este valabilși în condițiile unei economii românești aflate într-o tranziție a cărei sfârșit nu se întrezărește.”[Milkovich, G.T., Boudreau, J.W,–Human Resource Management, pag. 2]

Chiar dacă în literatura de specialitate definirea resurselor umane precede de multe ori teoria de management a resurselor umane, Huczynskiși Buchanan constatau în „Organizational Behavior” că „resursele umane reprezintă o formulare deranjant de distantă pentru oameni”, afirmând că pentru foarte mulți nu este nimic mai mult decât un jargon inocent care să înlocuiască termenul de „om”. Atunci când planifici „resurse umane” poate fi mai ușor să iei decizii incomode. Formularea sună ca o decizie economică rațională, echidistantă fără intruziuni morale sau personale. Dacă ar fi utilizat termenul „oameni”, obiectivitatea nu ar fi aceeași.[ Huczynski, Andrzej, Buchanan, D. –Oragnizational Behaviour – An Introductory Text , p. 674]

Resursele umane sunt cele care influențează hotărâtor rezultatul economic. Din acest motiv, toate disciplinele care doresc să investigheze progresul economic acordă un spațiu, mai larg sau mai restrâns factorului uman și contribuției acestora la obținerea rezultatelor.

Cu toate că oamenii sunt măsura tuturor lucrurilor, nu tot timpul în cadrul firmelor importanța lor este apreciată la reala valoare. Cauzele sunt diverse: de la o subestimare a motivării, la teama că angajații, prin realizarea propriei lor importanțe vor cere drepturi salariale sporite. Indiferent însă de atitudinea întâlnită în practică, nimeni, nici chiar cel mai reticent sau reținut manager nu poate tăgădui că resursele umane sunt cele care identifică oportunitățile strategice ale organizației, care concep bunurileși serviciile de la faza de idee până la realizarea lor fizică și care le comercializează.

Rolul resurselor umane este clar și în ceea ce privește implicarea lor în creșterea eficienței: oamenii sunt resursele active ale organizației, deoarece potențialul lor, experiența și pasiunea oamenilor, inițiativele și dezvoltarea lor contribuie activ la creșterea eficiențeiși eficacității organizaționale, posedând capacitatea de a amplifica considerabil efectul utilizării celorlalte resurse.

Concluzia afirmațiilor de mai sus este că resursele umane nu reprezintă altceva decât active ale întreprinderii ce slujesc la punerea în practică a obiectivelor organizației, mijloace care pot condiționa succesul organizației, prin utilizarea eficientă a resurselor financiare, materiale, instituționale, prin modul în care își pun capacitățile intelectualeși creative în slujba îndeplinirii sarcinilor.

Drepturile și obligațiile angajațiilor

În România, libertatea muncii constituie un drept fundamental al tuturor cetățenilor țării. Tuturor cetățenilor României, fără nici o îngrădire sau deosebire de sex, naționalitate, rasă sau religie, convingeri politice și origine socialistă, le este garantat dreptul la muncă, având posibilitatea de a desfășura o activitate în domeniul economic, tehnico-științific, administrativ, social sau cultural, potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale și aspirațiilor fiecăruia, în funcție de nevoile întregii societăți.

Începând cu vârsta de 16 ani, fiecare persoană aptă de muncă poate să desfășoare, până la vârsta de pensionare, o muncă utilă societății, care să-i asigure mijloacele de existență și de dezvoltare spirituală.

Încadrarea în munci temporare se poate face și la vârsta se 14 ani, iar în unitățile industriale, de la vârsta de 15 ani, cu încuviințarea părinților sau a tutorilor, dar numai pentru munci potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele lor.

Pentru munca prestată, cei ce o depun primesc o remunerație denumită salariu. Pe lângă veniturile directe, obținute pe calea remunerării, salariații beneficiază și de alte avantaje, asigurate prin fonduri sociale destinate dezvoltării învățământului și culturii, ocrotirii sănătății, prin acordarea de ajutoare pentru copii și altele.

Oamenilor muncii le este garantat dreptul la odihnă și repaus pentru refacerea forței de muncă, pentru desăvârșirea pregătirii profesionale și lărgirea orizontului cultural; condițiile de muncă prin măsuri de securitate și igienă a muncii care să le asigure apărarea vieții și sănătății; ajutoarele materiale în caz de incapacitate temporară de muncă și pensii; realizarea efectivă a tuturor drepturilor referitoare la muncă, înscrise în Constituție.

Fiecare om al muncii, participant la procesul de desfășurare a vieții sociale, este dator să respecte cu strictețe prevederile legale.

Orice persoană încadrată în muncă are următoarele drepturi:

Să i se asigure un loc de muncă potrivit aptitudinilor sale, pregătirii profesionale, aspirațiilor, precum și a nevoilor unității;

Să fie salarizată în raport cu cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii pe care o desfășoară;

Să i se asigure stabilitate în muncă, deoarece contractul de muncă nu poate să înceteze sau să fie modificat decât în cazurile prevăzute de lege;

Să poată participa la conducerea, organizarea și, uneori, la controlul unității și să poată fi aleasă în organele de conducere colectivă;

Să beneficieze de condițiile create prin reglementările legale, adică de concedii de odihnă, de studii etc.;

Să fie promovată în categorii de încadrare sau în funcții superioare, în raport cu pregătirea, experiența, rezultatele muncii, nevoile unității, beneficiind astfel de condițiile create pentru afirmarea și valorificarea aptitudinilor și capacităților personale;

Să i se asigure concediul de odihnă anual, plătit;

Să beneficieze de condiții corespunzătoare de muncă, de protecție a muncii, de indemnizații de asigurări sociale în caz de pierdere temporară a capacității de muncă, de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, precum și de măsuri pentru protecția specială a femeilor și a tinerilor;

Să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă sau în caz de invaliditate;

Să se asocieze în organizații sindicale și în alte organizații obștești, potrivit prevederilor Constituției României;

Să se adreseze organelor superioare, celor de jurisdicție sau oricărui for competent, ori de câte ori consideră că a fost prejudiciată în drepturile sale.

Pe lângă aceste drepturi, persoana încadrată în muncă are și anumite obligații, cum ar fi:

Să apere proprietatea și să contribuie la dezvoltarea ei;

Să realizeze toate sarcinile ce decurg din funcția sau postul deținut și să răspundă de îndeplinirea lor față de colectivul de muncă și față de conducerea unității;

Să efectueze orice activitate potrivit pregătirii sale și nevoilor unității;

Să respecte programul de lucru și să folosească integral și cu eficiență timpul de muncă;

Să respecte ordinea și disciplina la locul de muncă;

Să-și ridice necontenit calificarea profesională;

Să respecte normele de conduită în relațiile cu ceilalți membri ai colectivului de muncă, să dea dovadă de cinste și corectitudine și să contribuie la întărirea spiritului de disciplină;

Să asigure păstrarea secretului de serviciu;

Să respecte normele de protecție a muncii și să contribuie la preântâmpinarea și înlăturarea oricăror situații care ar putea pune în primejdie viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori bunurile materiale.

Persoanelor încadrate în muncă le este interzis să primească de la cetățeni bani sau alte foloase pentru activități prestate în cadrul atribuțiilor de serviciu.

Conducerea societăților comerciale are și ea anumite drepturi și obligații. Astfel, conducerea are datoria să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare desfășurării normale a procesului muncii, la un înalt nivel tehnic și cu randament economic maxim, să se preocupe de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață, să organizeze și să sprijine perfecționarea pregătirii profesionale a persoanelor încadrate în muncă. Ele trebuie să informeze periodic personalul unității asupra modului de realizare a sarcinilor. Conducerea societății comerciale e obligată să examineze cu atenție și să ia în considerare sugestiile și propunerile făcute de subordonați în vederea îmbunătățirii activității în toate compartimentele firmei și să informeze asupra modului de rezolvare.

Salarizarea și alte drepturi salariale

Venitul obținut de persoanele care prestează o activitate de producție sau servicii poartă diferite denumiri, unele legate de scopul prestării, unele de domeniul în care se face prestarea, iar altele , de împrejurări istorice.

În România, există următoarele denumiri: salariu, retribuție, remunerație, leafă, simbrie, soldă, onorariu. Cea mai larg folosită este denumirea de salariu. Această denumire a fost precizată printr-o Hotărâre a Guvernului ca denumire oficială, care o înlocuiește pe cea de retribuție.

Cuvântul “salariu” este de origine latină – “salarium” – prin care se desemna rația de sare alocată unui soldat. Nu avea deci caracter de preț pentru prestarea unei activități, ci era una din multele noțiuni folosite în definirea consumurilor de întreținere ale armatei. În decursul timpului, s-a adoptat, în mod convențional, pentru desemnarea prețului ce se plătea cetățenilor liberi, proprietari pe propria lor energie, care prestau altor persoane diferite activități, deci le vindeau din energia lor in schimbul unui preț. Paralel cu denumirea de salariu, la noi se mai folosesc și denumirile de retribuție și remunerație, tot de origine latină. Acestea se folosesc mai ales în cazul funcționarilor, în genere și în special în cazul personalului bugetar.

O denumire ieșită aproape din uz, este aceea de simbrie, care desemnează plata în bani sau în natură care se face unei persoane angajate pentru un timp limitat în serviciul unui particular.

– Salariul nominal constă în numărul de unități monetare legale aflate în circulație (suma de bani), pe care o persoană îl primește ca preț al forței de muncă pe care a vândut-o utilizatorului (patronului) în baza unui contract de muncă.

Baza obiectivă a salariului nominal este valoarea forței de muncă. Indiferent de

urcarea sau scăderea acestei valori, prețul forței de muncă este supus oscilațiilor pe piață. Evoluția concretă a prețului forței de muncă (salariul nominal), are loc în funcție de raportul dintre cerere și ofertă de pe piața muncii. Acest raport nu trebuie înțeles pe ansamblu, ci la nivelul fiecărei meserii sau specialități și la nivelul unei localități sau zone limitate.

Prin diferite politici de salarizare, din inițiativa patronatului sau a statului, nivelul salariilor nominale poate fi influențat fie pentru a încuraja atragerea forței de muncă în diferite localități, fie pentru a limita afluxul unor categorii pe criterii naționale, rasiale, pe sexe, vârste, în favoarea celor care acceptă salarii mai mici.

La cererea reprezentanților salariaților –sindicatele- statul recurge uneori la stabilirea unui salariu minim garantat prin lege, pentru a contracara scăderea salariilor sub un anumit nivel considerat obligatoriu, fie ca minim de existență, fie ca un standard de viață.

– Salariul real reprezintă cantitatea de mijloace de subzistență și de servicii pe care și le pot procura salariații cu salariul nominal pe care îl primesc.

Pentru salariați, salariul real prezintă cel mai mare interes. Cel nominal îi interesează numai în măsura în care nivelul lui influențează favorabil creșterea salariului real. În caz contrar, este înșelător, creator de iluzii, așa cum se întâmplă în perioade de depreciere monetară.

În cazul stabilității puterii de cumpărare a monedei, curbele dinamicilor celor două salarii, nominal și real, ar trebui să se suprapună sau să fie foarte apropiate. În realitate, în anumite perioade, în timp ce salariul nominal poate să crească, salariul real poate să rămâne același, să crească într-o proporție mai mică decât salariul nominal sau poate chiar să scadă.

Prețurile mărfurilor de consum și ale serviciilor, impozitele, taxele, acționează invers proporțional asupra salariului real.

Salariul real poate fi calculat raportând indicele salariului nominal mediu la indicele costului vieții (SR=SN/CV).

Indicele costului vieții este un indicator sintetic care reflectă schimbările tuturor prețurilor mărfurilor și serviciilor care afectează consumul pe categorii de populație (respectiv pe familii – fără copii, pe număr de copii – sau celibatari, pe regiuni, pe orașe mai mari), într-o perioadă determinată, comparativ cu alta. Cu ajutorul acestui indice se poate urmări și structura specifică a consumului.

Salariul minim este o noțiune socială și o noțiune economică, care era stabilit între patroni și personalul salariat, în fiecare centru industrial și pentru fiecare specialitate.

Pe măsura creșterii industrializării și implicit a forței de muncă, precum și a organizării acesteia în sindicate, s-a extins aplicarea salariului minim .

După numai doi ani, prin Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii, ideea salariului minim pe economie a fost abolită prin enunțul unuia din obiectivele acestei legi și anume: asigurarea unei independențe strânse între realizări obținute în muncă și venituri, precum și creșterea răspunderii personale, indiferent de postul pe care-l ocupă.

Salariul de bază minim pe țară având rol de protecție socială, exprimă numai limita inferioară sub care nu se poate stabili nici un salariu nici în negocierile colective dintre patronat și sindicate și nici în relațiile individuale.

Prin legea este prevăzut că “persoanele juridice și fizice care angajează personal salariat cu contract de muncă sunt obligate să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară.

În cazul în care programul oficial este mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal aprobat.

Persoanele juridice și persoanele fizice care angajează personal salariat cu program complet sau cu program parțial, nu pot negocia și stabili salariul de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.

Consiliul de administrație, la propunerile șefilor de compartimente, aprobă diminuarea salariilor de bază la orice nivel, inclusiv cel minim, ale persoanelor care în cursul lunii nu și-au realizat integral programul de lucru, atribuțiile specifice locurilor de muncă sau posturilor pe care le ocupă, sau le-au realizat în mod necorespunzător.

Nivelul salariului de bază minim brut pe țară stabilit nu modifică cuantumul salariilor de bază și nici valoarea sporurilor, a primelor și a altor drepturi salariale existente la data prezentei hotărâri, stabilite prin contractul colectiv de muncă, contractul individual de muncă sau prin hotărâri ale Guvernului, în funcție de nivelul salariului minim brut pe țară.

Sistemul de salarizare

Sistemul de salarizare pe baza căruia se fixează salariile individuale se stabilește în raport cu forma de organizare a unității, modul de finanțare și caracterul activității și prin contractul colectiv de muncă.

Salariul cuprinde: salariul de bază, sistemul de sporuri, forme de salarizare, forme de premiere și alte elemente ale sistemului de salarizare.

Salariul de bază reprezintă salariul tarifar, se stabilește pentru fiecare salariat în funcție de calificarea, importanța, complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, pregătire și competență.

Salariile de bază orare sau zilnice se stabilesc de consiliile de administrație, pe baza salariilor de bază lunare și a regimului legal de lucru.

Salariul de merit (prima) se acordă de către conducerea firmei sau a instituției pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată.

Adaosurile și sporurile la salariul de bază se acordă în raport cu rezultatele obținute, condițiile concrete în care se desfășoară activitatea și, după caz, vechimea în muncă. Prin negocierile care se desfășoară în vederea încheierii contractelor de muncă, acestea se apreciază în funcție de specificul fiecărui loc de muncă.

Aceste adaosuri și sporuri se iau în calcul la stabilirea drepturilor salariale.

Salariul, ca preț al mărfii forței de muncă este sensibil influențat de cererea și oferta de forță de muncă pe piața muncii. Această influență prezintă unele particularități care decurg din specificul forței de muncă. Cererea pe de o parte și oferta de cealaltă parte se influențează reciproc, determinând prin variațiile lor variații ale salariului. Acțiunea acestei legi nu trebuie studiată numai global, nediferențiat pe meserii și specialiști, ci dincontră, tocmai pe meserii și specialiști. Criteriile adoptate trebuie să corespundă structurii cererii forței de muncă în primul rând, urmând ca prin măsuri corespunzătoare să se adapteze și structura ofertei. În cazul cererii de forță de muncă necalificată, singura condiție pentru răspunsul prompt al ofertei este existența fizică a numărului de persoane apte de muncă, disponibile să presteze activitatea respectivă. La acest nivel cererea se satisface fără întârziere, putând totuși să survină întârzieri din cauza altor criterii, cum ar fi vârsta sau sexul.

Scăderea cererii duce la eliberare de forță de muncă. Cei deveniți disponibili pot fi atrași în alte întreprinderi sau ramuri, în timp relativ scurt, putându-se adapta ușor.

Un rol însemnat înreglarea cererii și a ofertei de forță de muncă revine și statului prin Agenția Națională de Ocupare și Formare în Muncă care la nivel teritorial este reprezentată prin Agențiile Județene de Ocupare și Formare în Muncă (AJOFM). În conformitate cu Codul Muncii Socitățile comerciale care urmează să disponibilizeze personal sunt obligate să apeleze la sprijinul AJOFM. De asemenea societățile comerciale care dorescsă angajeze forță de muncă sunt de asemenea obligate să apeleze la AJOFM. Nici o angajare în muncă nu se poate face fără a anunța postul disponibil și fără a obține repartiția de la AJOFM. În acest fel se creează un echilibru între cererea și oferta de forță de muncă.

Când cererea se referă însă la forță de muncă pregătită în anumite meserii sau specialități, situația devine dificilă și uneori chiar grea, din cauza duratei de pregătire. În asemenea situații, oferta fizică exprimată în număr de persoanene pregătită profesional corespunzător cererii, este ca și inexistentă. Această dificultate apare în toate țările în perioadele de avânt ecomonic. Se cere imediat sau într-un termen foarte scurt, dar se poate satisface numai peste 2-5 ani. Această situație contradictorie justifică pe deplin efectuarea unor studii de prognoză pe circa 10 ani. Absolvenții cu durata de pregătire de 5 ani ar urma să fie încadrați în muncă abea peste 5 ani.

Forme de salarizare

Salarizarea în regie (după timpul lucrat) este cea mai veche și cea mai simplă formă de salarizare și se aplică personalului de conducere. Salariul se calculează și se plătește în raport cu timpul efectiv în care s-a prestat munca(oră, zi, săptămână, lună).Numărul orelor lucrate peste timpul normal de lucru sau în zilele nelucrătoare, adică orele suplimentare, sunt plătite cu majorare care poate ajunge la 100%.

Salarizarea în acord se aplică pentru personalul operativ al firmei. Unitatea de bază a organizării și salarizării în acord este reprezentată de formația de lucru în echipă, secție, atelier, șantier, depozit, etc. Obiectul contractului de acord este producția realizată la societățile industriale sau de construcții, volumul desfacerii la societățile de comerț și volumul prestațiilor la societățile de prestări de servicii.

În cazul acordului colectiv, suma rezultată din calcul se repartizează între membrii formației de lucru în raport cu salariul tarifar de încadrare al fiecărui salariat și timpul lucrat în perioada luată în calcul(luna de zile).

Principiile sistemului de salarizare

Prin sistem de salarizare se înțelege un ansamblu coerent de măsuri, guvernat de legea cererii și a ofertei, conceput pe baza unor principii economice și sociale, luate în considerare simultan și interconectat, prin care se diferențiază salariile individuale într-o societate comercială sau ramură.

În economia de piață, orice societate comercială se bucură de libertatea de a-și concepe propriul său sistem de salarizare. Un rol important îl joacă sindicatele care, în calitate de reprezentante ale salariaților, cooperează cu patronatul la conceperea sau cel puțin la definitivarea sistemului de salarizare, prin negocierile care se desfășoară în vederea încheierii contractelor colective de muncă.

Toate societățile comerciale, indiferent de regimul de proprietate, sunt obligate să respecte salariul minim brut pe economie, stabilit prin lege.

Principiile oricărui sistem de salarizare sunt următoarele :

1. La muncă egală, salariu egal. Acest principiu este enunțat în Declarația universală a drepturilor omului. Constituția României în art.38 aliniatul 4 consfințește principiul salariului egal la muncă egală, fără nici un fel de discriminare de vârstă, sex, rasă, religie etc. Aplicarea acestui principiu în sistemul de salarizare se reflectă în faptul că nu sunt prevăzute salarii stabilite pe astfel de criterii, ci numai după timpul lucrat, nivelul de pregătire și condițiile de muncă și se corelează perfect cu angajarea salariaților în funcție de competență.

2. Salarizarea diferențiată după cantitatea muncii. În acest sistem se reflectă faptul că salariile sunt exprimate pe număr de ore total de muncă dintr-o lună sau pe o singură oră.

3. Salarizarea diferențiată după calificarea profesională. Acest principiu se impune pentru a stimula personalul să-și ridice continuu nivelul de pregătire, atât în folos propriu, cât și în folosul firmei, crescând productivitatea muncii. Cu cât calificarea muncii este mai ridicată, cu atât contribuția muncitorilor este mai mare, ceea ce justifică o salarizare superioară. Principiul se reflectă în sistem prin categoriile de calificare pentru muncitori și prin clasele de salarizare pentru restul personalului.

4. Salarizarea diferențiată în funcție de calitatea muncii. Acest principiu pune accent deosebit în construirea sistemului de salarizare, pe stimularea muncii de calitate superioară, întrucât pot exista situații în care 2 muncitori având aceeași calificare să dea rezultate diferite din punctul de vedere al calității.

5. Salarizarea diferențiată în funcție de condițiile de muncă. La stabilirea salariului trebuie să se țină seama și de condițiile în care se prestează munca, acordându-se salarii mai mari celor care muncesc în condiții mai grele. Aplicarea acestui principiu se reflectă în nivelurile salariilor acordate meseriilor respective, în durata mai mică a zilei de lucru, precum și în numărul de zile de concediu de odihnă suplimentar.

6. Caracterul confidențial al salariului. Acest principiu figurează în sistemele de salarizare ale tuturor statelor europene. În practică, înseamnă interzicerea comunicării altor persoane a salariilor angajaților societății comerciale respective.

În contractele colective de muncă ale unor societăți comerciale s-a prevăzut chiar că persoanele cu atribuții de serviciu care au acces la salariile individuale ale personalului, vor fi sancționate adminisrativ, cu desfacerea contractului de muncă în cazul în care comunică altor salariați sau unor terțe persoane, fizice sau juridice, neautorizate, salariile individuale sau câștigurile totale realizate de salariații firmei.

Politica de resurse umane în cadrul S.C. MILEEA S.R.L.

Principiile și Politicile de Conformitate S.C. MILEEA S.R.L. se aplică tuturor angajaților societații. Angajații MILEEA S.R.L. iși folosesc discernamântul și puterea de judecatp în conformitate cu Principiile MILEEA S.R.L.. Politica de resurse umane face referire la aceste principii si politici detaliind comportamentele și normele de conduită aplicabile tuturor angajaților.

De asemenea, aceasta precizează cum se deruleaza procesele de resurse umane din care am extras mai jos câteva din beneficiile oferite angajaților S.C. MILEEA S.R.L.:

Mediu de lucru etic și profesional;

Oportunități de dezvoltare a carierei;

Recompensarea performanțelor;

Egalitatea de șanse (Nediscriminarea);

Comunicare internă;

Satisfacția muncii;

Orientare spre clienți.

Conducerea societății și-a propus o politică transparentă de gestionare a resurselor umane, neexistând niciun fel de discriminare atât la selecția personalului cât și în timpul desfașurării activității curente a societații.

Fiind conștienți de importanța calității factorului uman în activitatea prezentă și mai ales viitoare, în dezvoltarea pe baze durabile a activității, politica de resurse umane se află permanent în centrul atenției conducerii firmei.

Prin politica de resurse umane și de salarizare se dorește închegarea unui colectiv care să contribuie la consacrarea pensiunii pe piața serviciilor specifice, cunoscut fiind faptul că turiștii revin la o pensiune doar dacă prima experiență într-o astfel de locație a fost una pozitivă. Mai mult, promovarea pozitivă a pensiunii în mod direct de la un client la un alt potential client se face în special în funcție de calitatea personalului angajat al pensiunii cu care s-a venit în contact pe durata sejurului.

Strategia de dezvoltare a resurselor umane, urmărește creșterea permanentă a gradului de calificare a personalului în vederea îmbunătățirii continue a calității și siguranței serviciilor prestate clienților pensiunii.

Strategia de dezvoltare a resurselor umane se bazează pe dezvoltarea permanență a abilitaților și deprinderilor personalului angajat prin participarea la diferite cursuri de calificare și perfecționare.

La data întocmirii prezentei documentații, se poate spune că societatea dispune de un colectiv închegat, profesionist, format din persoane calificate și cu experiență în acest domeniu de activitate.

Relațiile juridice

Sentimentul de solidaritate muncitorească a dat naștere dorinței de asociație în sindicate și a avut drept consecință firească statornicirea raporturilor de muncă intr-o formă juridică, denumită contract colectiv de muncă, convenție colectivă de muncă sau acord colectiv de muncă. Dintre aceste denumiri aceea de contract colectiv de muncă este cea mai frecvent utilizată.

Contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă de către angajator, pe o perioadă care nu poate fi mai mică de un an de zile sau pe durata unei lucrări de cercetare, în cazul S.C.MILEA S.R.L. Acesta se semnează de către participanții la negociere, se înregistrează și se depune în termen de 5 zile la Direcția de muncă și protecție socială județeană. Persoana încadrată în muncă dobândește calitatea de salariat și are drepturile și obligațiile prevăzute de legislația muncii, de contractele colective de muncă și de contractul individual de muncă.

Contractul individual de muncă încheiat de angajator este înregistrat, în termen de 20 de zile de la data încheierii lui, la direcțiile generale de muncă și protecție socială.

În fiecare societate comercială, politica de personal, respectiv angajările, promovările, eliberările din funcție, se reflectă în final în fondul de salarii prevăzut în balanța de venituri și cheltuieli anuală.

Trebuie subliniat că în politica de personal este obligatorie aplicarea riguroasă a prevederilor Constituției României privitoare la evitarea oricăror discriminări pe criterii politice, etnice, de vârstă, sex sau stare materială. Singurele criterii trebuie să fie competența profesională și aportul adus prin muncă.

Analiza asigurării societății cu personalul/forța de muncă

Asigurarea cantitativă, în structură și calitativă a resurselor de muncă este o activitate complexă, care se desfășoară, în principal, în cadrul funcției de personal.

Principalele acțiuni care se întreprind pentru asigurarea cu personal sunt :

fundamentarea și stabilirea necesarului de personal pe total, pe profesii, pe locuri de muncă, nivele de calificare etc;

analiza existentului de personal și identificarea deficitului sau excedentului de personal pe categorii și pe total

recrutarea și încadrarea personalului;

școlarizarea personalului pentru capacitățile ce urmează a fi puse în funcțiune;

stabilirea criteriilor și repartizarea judicioasă a resurselor umane pe activități, sectoare, ateliere și locuri de muncă;

organizarea sau participarea la cursuri de calificare, ridicarea calificării, și perfecționare;

distribuirea și redistribuirea personalului în conformitate cu cerințele proceselor de exploatare și comercializare specifice fiecărei perioade de gestiune.

Principalele obiective ale politicii de personal realizate în procesul de asigurare de personal sunt :

corelarea permanentă, în spațiu și timp, a necesarului cu existentul de personal;

realizarea și menținerea concordanței dintre cerințele procesului tehnologic și nivelul de calificare

menținerea și realizarea în perspectivă a structurii personalului după diferite criterii(categorii de personal, profesii, vechime, sex etc)

compensarea, în măsura în care este necesar, a plecărilor(ieșirilor) cu intrările de personal;

previziunea necesarului de personal pe categorii și identificarea surselor de acoperire a acestuia.

Până în prezent, la S.C. MILEEA S.R.L., se poate spune că a avut asigurat un personal calificat destul de mare încât să-și desfasoare activitatile in bune conditii. Cu toate acestea, S.C. MILEEA S.R.L. ar mai avea nevoie la ora actuală de cel puțin 4 angajați.

Analiza Potențialului uman:

Întregul personal al societății S.C. MILEEA S.R.L. provine din forța de munca disponibila pe plan local.

Evoluția numerică a populației pe întreg bazinul a înregistrat fluctuații mari în perioada 1912-2008, alternând perioadele de creștere cu cele de descreștere, evoluție condiționată de factorii istorici ai momentului, sociali-economici și politici.

Schimbările survenite în economia regiunii în perioada de tranziție, reducerea locurilor de muncă, scăderea nivelului de trai au impus reducerea natalității, accentuarea migrației urban-rural, dar și a migrației externe după anul 1992, toate contribuind la scăderea numărului de locuitori ai bazinului.

Orasul Dărmănesti, locatie unde se află localizată și pensiunea „Magic Garden”, are o populație 14.385 locuitori. Ceea ce putem concluziona faptul ca putem profita de forta de munca locala.

În analiza gestiunii resurselor umane la nivel microeconomic, se are în vedere faptul că munca se manifestă ca factor de producție numai în stare activă, și nu sub forma unei resurse stocate. Ca atare, problematica analizei se circumscrie la asigurarea cantitativă cu forță de muncă și eficiența utilizării forței de muncă. Aspectele privind piața muncii-cerere și ofertă-, corelația dezvoltare-populație, pregătirea forței de muncă, sunt subordonate la nivelul macroeconomic și fac obiectul altor domenii ale științei economice.

La nivelul întreprinderii, analiza gestiunii resurselor umane, vizează atât aspecte cantitative, referitoare la dinamica personalului pe total și anumite categorii, utilizarea timpului de muncă, cât și calitative, referitoare la calificare, organizare și impactul asupra productivității muncii, precum și efectele creșterii acesteia.

Analizând potențialul uman al zonei Dărmănești,precum și datele publicate de AJOFM, la 31.03.2014, care relatează că rata somajului la nivelul județului Bacău era de 6,78% (un nivel mediu raportat la intreaga tara) putem afirma că societatea nu iși va pune problema cu forța de muncă necesara pentru activitățile firmei.

Analiza asigurării numărului de personal la S.C. MILEEA S.R.L.:

Numărul de personal trebuie corelat cu volumul și structura activităților. Necesarul de personal este, în principiu, determinat de nivelul și evoluția a doi factori :

volumul activităților (exprimat prin gradul de ocupare al pensiunii sau valorică);

eficiența utilizării personalului, măsurată cu nivelul productivității muncii.

Necesarul de personal se compară cu disponibilul de personal stabilindu-se excedentul sau deficitul de forță de muncă, pe ansamblu și pe categorii.

Disponibilul de personal se poate aprecia cu ajutorul indicatorilor :

Numărul scriptic de personal, ce include personalul încadrat în societatea comercială la un moment dat cu contract de muncă, pe perioadă nedeterminată, temporar sau sezonier. Acest indicator servește la aprecierea disponibilului de forță de muncă la un moment dat fără a furniza informații despre participarea salariaților încadrați la programul de muncă.

La S.C. MILEEA S.R.L., numărul scriptic de personal este unul oscilant in functie de necesitățile firmei. Astfel în 2011 societatea avea un numar mediu de angajați de 8 persoane, in 2012 avea 10 angajați, iar în anul 2013 avea 9 angajați.

Figura nr. 3.1

Numărul mediu scriptic de salariați, reprezintă disponibilul mediu de personal aflat în firmă pentru o perioadă de gestiune(lună, trimestru, an) și se calculează :

pentru muncitori, prin raportarea numărului total de om-zile calendaristice ale perioadei :

sm = ;

Calculul indicatorului presupune ca pentru zilele de sărbătoare să se preia efectivul din ultima zi lucrătoare;

– pentru celelalte categorii de personal, prin calculul mediei simple a numărului de salariați de la începutul, respectiv sfârșitul perioadei :

sm= ;

Numărul efectiv de salariați măsoară disponibilul de personal prezent la lucru într-o anumită zi.

Numărul mediu efectiv de personal reprezintă disponibilul de personal prezent în medie pe zi la lucru, în cadrul unei anumite perioade de gestiune. Calculul acestui indicator exclude personalul absent de la program indiferent de motive

ef =

Numărul maxim de personal reprezintă limita superioară stabilită în funcție de volumul efectiv de activitate și productivitatea muncii estimată :

Nmax =; Nmax = N0 *Iq ;

Unde:

N0 – numărul mediu de personal prevăzut pentru perioada respectivă;

Iq – indicele volumului de activitate;

Wm – productivitatea muncii;

CA – cifra de afaceri;

Structura de personal:

Structura de personal a fost fundamentata tinand cont de necesitatile legate de functionarea normala a activităților firmei precum și cele legate de pensiunea „Magic Garden”.

Pentru activitatile firmei societatea are urmatoarea structura de personal:

Figura nr. 3.2

Personalul încadrat în cadrul societății comerciale poate fi structurat după mai multe criterii la care se poate apela în analiza economică și în fundamentarea analizei și evoluția viitoare a resurselor umane în funcție de obiectivele și scopul analizei, centrul de decizie care utilizează informația, gradul de detaliere al analizei etc.

Analiza structurii salariaților se face avându-se în vedere următoarele criterii :

structura personalului apreciată cu :

ponderea categoriilor de personal, rezultate din aplicarea criteriului, în totalul salariaților;

numărul de salariați din alte categorii.

Astfel vom avea:

Receptia pensiunii – 1 persoana (receptioneră);

Bucataria pensiunii – 2 persoane (bucatar, ajutor de bucatar)

Menajul pensiunii va fi asigurat de 3 persoane (camerista, ingrijitor)

Restaurantul pensiunii va fi asigurat de 2 persoane (ospatar-barman)

Administrarea pensiunii – 1 persoana (administrator)

Calitatea de Manager de pensiune o are administratorul și reprezentantul legal al firmei care va coordona toate activitățile legate de administrarea pensiunii.

evoluția structurii salariaților apreciată prin :

compararea ponderii diferitelor categorii de personal din perioada curentă cu cea din perioadele precedente;

compararea indicilor de modificare a numărului de personal pe categorii cu indicele pe total salariați.

Utilitatea apelării criteriilor de structurare a numărului de salariați se manifestă în :

fundamentarea necesarului de personal;

elaborarea politicii de pregătire, recrutare și încadrare a personalului;

analiza mișcării personalului;

analiza și fundamentarea nivelului și evoluției productivității muncii (activitatilor pensiunii-nr. de turisti);

analiza influenței consumului de munca asupra indicatorilor economico-financiari ai societății comerciale;

analiza impactului structurii forței de munca asupra gradului de valorificare a resurselor materiale.

Analiza structurii salariaților după vârstă

Grupele de vârstă constituite din intervale de 3, 5, 7 sau 10 ani sau alte intervale considerate adecvate colectivității studiate, formează piramida vârstei salariaților .

În general, se consideră piramida corespunzătoare dacă :

se înregistrează o tendință de creștere a ponderii personalului începând cu vârsta minimă de încadrare în muncă pană la vârsta de 45-50 ani;

se manifestă tendința de scădere a ponderii personalului peste 50 ani până la vârsta de pensionare;

se asigură preponderența personalului între 20-50 ani.

Respectarea acestor tendințe înseamnă:

asigurarea continuității în evoluția personalului;

îmbinarea judicioasă a experienței, instruirii și calificării personalului în vârstă cu nivelul pregătirii personalului tânăr;

menținerea preponderenței categoriilor de vârstă care îmbină optim instruirea, calificarea și experiența cu potențialul fiziologic și psihologic de muncă;

realizarea unei armonizări a intereselor diferitelor categorii de vârste;

aportul maxim al structurii pe categorii de vârstă la dimensionarea potențialului productiv al resurselor de muncă.

Din cercetările și documentările efectuate la S.C. MILEEA S.R.L., reiese faptul că la această societate ponderea cea mai mare o au persoanele în jurul vârstei de 30 ani și doar 2 persoane au în jurul vârstei de 50 de ani. Acest lucru este favorabil deoarece persoanele încadrate în muncă asigură un echilibru al persoanelor tinere dornice de afirmare cu idei inovatoare și elan mare, cu persoanele cu experiență, care au o vastă experiență profesională și cu care pot contribui la dezvoltarea în viitor a societatii.

Analiza calificării personalului

Asigurarea cantitativă și în structură a resurselor umane trebuie să fie întregită și prin asigurarea calitativă a personalului, respectiv a calificării salariaților.

Asigurarea calitativă se referă la :

structura pe meserii(profesii) să corespundă specificului ramurii de activitate și cerințelor domeniului turism;

structura pe categorii de calificare (nivele) să fie în concordanță cu nivelul de încadrare a activitatilor realizate;

nivelul de calificare să fie corelat cu nivelul calitativ al pensiunii.

Analiza calificării include :

aprecierea nivelului de calificare;

analiza cheltuielilor de calificare;

analiza efectelor calificării;

măsuri pentru ridicarea calificării.

In cadrul S.C. MILEEA S.R.L., majoritatea angajatiilor au studii medii (bucatar, ospatar, camerista), doar administratorul si receptionerul pensiunii au studii superioarea. Aceasta se datoarează si faptului ca activitatea de facilitati de cazare a societatii nu presupune studii superioare de calificare.

Analiza eficienței utilizării potențialulu uman

În general, eficiența utilizării potențialului uman se exprimă prin productivitatea și profitabilitatea muncii .

Productivitatea muncii este rodnicia cu care este cheltuită munca vie; este indicatorul sintetic ce măsoară gradul de utilizare al potențialului uman, calculându-se în mărimi absolute și relative :

în mărimi absolute:

W = ;

Unde:

q- volumul fizic al producției;

CA – nivelul cifrei de afaceri;

Capc – nivelul cifrei de afaceri exprimat în prețuri comparabile;

Ns – numărul de salariați;

Nm – numărul de muncitori;

Fs – fondul de salarii.

în mărimi relative:

Iw = * 100;

Profitabilitatea muncii exprimă capacitatea forței de muncă de a produce profit :

R =

Unde :

R – profitabilitatea ;

RE – rezultatul exploatării ;

Ns – număr salariați;

Fs – fondul de salarii;

Re – rezultatul exercițiului.

Pentru estimarea rezultatelor se pot utiliza indicatorii:

valoarea adăugată ;

cifra de afaceri ;

rezultatul exercițiului ;

rezultatul exploatării , etc

Productivitatea medie reprezintă cifra de afaceri(producția sau vânzarea) obținută în medie de o unitate de factor utilizat :

W =

Unde:

W – productivitatea muncii;

CA – cifra de afaceri ;

T – timpul de muncă efectiv lucrat în om-zile ;

Ns – numărul mediu scriptic de salariați.

În raport cu cheltuielile de muncă, se deosebesc :

productivitatea anuală, când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin numărul mediu scriptic de personal :

Wa =

productivitatea zilnică și orară, când cheltuielile de muncă sunt exprimate prin consumul de timp om-zile sau om-ore :

Wz =

Dacă indicatorii de eficiență a utilizării forței de muncă au un nivel mai mic comparativ cu unitățile economice similare, înseamnă că există rezerve în ceea ce privește utilizarea potențialului uman. De asemenea și tendința de scădere a acestora reflectă o situație nefavorabilă.

Analiza resurselor umane trebuie să conțină și aspecte referitoare la problemele sociale ale firmei, cum ar fi:

condițiile de muncă și respectarea prevederilor legale specifice domeniului;

rata accidentelor de muncă;

organizarea sindicală și raporturile cu conducerea firmei;

contractul colectiv de muncă, dacă au existat încălcări ale prevederilor acestuia;

nivelul de salarizare și motivare a personalului;

politici de angajare și selectare folosite;

frecvența grevelor;

vulnerabilitatea firmei la greve.

La S.C. MILEEA S.R.L., sunt respectate condițiile de muncă, accidentele de muncă sunt practic inexistente și nu există conflicte de muncă. Deci, din aceste puncte de vedere societatea comercială nu prezintă probleme care ar putea duce la instabilitate și la nerealizarea obiectivelor propuse.

Analiza cheltuielilor cu personalul

Costurile salariale constituie un element principal al valorii adăugate [Willi Pavăloaia; Daniel Pavăloaia – Analiza economico-financiară]. Studiul lor evidențiază factorii lor de influiență dar ajuta și la stabilirea celor mai adecvate măsuri pentru gospodarirea rațională a fondului de timp.

Resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiții ale unei organizații, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp.

Organizațiile cheltuiesc sume importante cu angajații lor, iar datorită costurilor antrenate, nu numai remunerarea personalului, ci și angajarea, reprezintă una dintre cele mai evidente investiții în resursele umane.

Analiza costurilor cu personalul la S.C. „MILEEA” S.R.L., este raportată la anul 2013, anul ultimului exercițiu financiar încheiat.

La efectuarea analizei s-a luat în calcul salariul mediu anual, dat fiind faptul că pe parcursul unui an pot aparea diferite fluctuații, in functie de numarul zilelor de concediu, ore suplimentare, etc.

Analiza situației generale a cheltuielilor cu salariile

Acoperirea cu resurse umane la S.C.MILEEA S.R.L.. este in acord cu activitatea pe care o desfășoară, pe moment, pe viitor dacă firma se va dezvoltă, se va urmării angajarea de personal calificat.

În prezent, structura de personal și cheltuielile legate de salarii (salarii + contribuții aferente) sunt prezentate astfel:

Tabel nr. 3.4.1

Referitor la costurile salariale, două aspecte se vor urmării:

modificarea absoluta a fondului de salarii;

modificarea relativă a fondului de salarii.

Pentru muncitori fondul anual de salarii se determina cu relatia:

Fs = N*S unde:

Fs – Fondul de salarii

N – Numarul mediu scriptic anual de salariati

S – Salariu mediu anul pe angajat

Salarii și indemnizații (ct.641+642+643+644-7414) = 81.979 lei/an;

Si sunt reprezentate de următoarele conturi:

Contul 641 – Cheltuieli cu salariile personalului;

Contul 642 – Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaților;

Contul 643 – Cheltuieli cu primele reprezentând participarea personalului la profit (acest cont funcționează după regula conturilor de activ și este un cont nou, introdus prin OMFP 3055/2009);

Contul 644 – Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii (acest cont funcționează după regula conturilor de activ și este un cont nou, introdus prin OMFP 3055/2009).

Contul 7414 – Venituri din subventii de exploatare pentru plata personalului.

Cheltuielile cu asigurarile si protectia sociala (ct.645-7415) = 23.757 lei/an.

Și sunt reprezentate de următoarele conturi:

Contul 645 – Cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala;

Contul 7415 – Venituri din subventii de exploatare pentru asigurari si protectie sociala.

Calculul costurilor cu personalul a fost realizat conform normelor legale in viguare in anul 2013, la calculul contributiilor prezentate mai sus fiind avuta in vedere urmatoarea structura a acestora si cotele aferente in baza prevederilor legale in vigoare dupa cum urmeaza:

Contributiile angajatului:

Somaj – 0,50%

Sanatate – 5,50%

C.A.S. – 10,5%

Deducere aferenta unei persoane aflate in intretinere;

Impozit – 16%

Contributiile angajatorului (S.C. „MILEEA” S.R.L.)

Somaj – 0,50%;

Sanatate – 5,20%;

C.A.S. – 20,8%;

C.C.I. – 0,85%;

Fd. Acc. Munca – 0,400%;

Fd. Gar. Cr. Sal. – 0,25%;

Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile/personalul

Pentru această analiză se folosesc următorii indicatori:

Cheltuieli salariale la 1000 lei venituri de exploatare ;

Cheltuieli salariale la 1000 lei cifra de afaceri

Csal = sau Csal = ;

unde : FS – fondul de salarii ;

Vexp – venituri din exploatare ;

CA – cifra de afaceri .

În modelul factorial pentru determinarea influenței fiecărui factor întâi variază cifra de afaceri, apoi cheltuielile salariale. Influența factorilor este următoarea :

Csal =

influența cifrei de afaceri:

(CA) =

influiența fondului de salarii:

(CA) =

Analiza factorială a cheltuielilor cu personalul la S.C. MILEEA S.R.L.., efectuată prin intermediul indicatorului cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri, prezintă, în anul 2012 față de 2011 o scadere a indicatorului, determinată de influența globală a factorilor, cu 5.710 lei ca urmare a influenței exercitate de modificarea cifrei de afaceri în sensul cresterii ei cu 162.760 lei și a influenței exercitate de modificarea salariilor, în sensul creșterii cu 5.000 lei .

În anul 2013 față de anul 2012, indicatorul prezintă o crestere, determinată de influența globală a factorilor cu 5.590 lei ca urmare a influenței modificării cifrei de afaceri, în sensul scăderii cu 132.149 lei și a modificării salariilor în sensul scaderii lor cu 3.837 lei.

Analiza corelatiei dintre productivitatea muncii și dinamica salariului mediu

Analiza corelației dintre creșterea productivității muncii și cea a salariului mediu, constituie o parte integrantă a politicii salariale a întreprinderii [Prof.univ.dr.Vasile ROBU, Conf.univ.dr.Nicolae GEORGESCU – Analiza economico-financiara]. Devansarea creșterii salariului mediu de către productivitatea medie a muncii, conduce la realizarea deeconomii privind cheltuielile cu salariile, ceea ce se reflectă pozitiv în nivelul acestorcheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri și implicit în creșterea ratei de eficiență a cheltuielilor totale.

În analiza corelației dintre creșterea productivității muncii și cea a salariului mediu

se utilizează indicele corelației (Ic), care se poate determina în două moduri:

ca raport al dinamicilor:

în care:

reprezintă indicele salariului mediu anual;

– indicele productivității medii anuale.

ca raport al creșterilor (se aplică doar în situația în care indicii sunt mai mari decât 100):

Atât într-un caz, cât și în celălalt, corelația este respectată dacă Ic <1. Necesitatea respectării corelației decurge din aceea că la creșterea productivității muncii concură și ceilalți factori ai producției pentru a căror reproducere trebuie asigurate premise (prin profit). Pentru exemplificarea modului de determinare și analiză a indicelui corelației, folosim datele din tabelul de mai jos:

Tabel 3.4.2.

Procedăm la determinarea indicelui corelației, potrivit metodologiei mai sus prezentată:

ca raport al dinamicilor:

ca raport al creșterilor:

Prin bugetul de venituri și cheltuieli s-a prevăzut pentru perioada curentă o creștere mai rapidă a productivității muncii față de cea a salariului mediu anual, fapt concretizat în mărimile subunitare ale indicilor de corelație prevăzuți în cele două variante. Această situație ar fi avut ca efect scăderea cheltuielilor cu salariile, ceea ce ar fi reprezentat premisa sporirii profitului din exploatare.

În execuție, în perioada curentă, s-a înregistrat o situație inversă, respectiv salariul mediu anual a înregistrat o dinamică superioară productivității medii anuale, ceea ce s-a reflectat în mărimile supraunitare ale indicilor de corelație. Situația în cauză, determină creșterea cheltuielilor cu salariile, fără ca aceasta să fie corelată în totalitate cu nivelul productivității muncii, ceea ce conduce la scăderea profitului din exploatare, iar la nivel macroeconomic generează inflație. Corelația dintre dinamica productivității muncii (determinată pe baza veniturilor din exploatare) și dinamica salariului mediu, poate fi analizată și cu ajutorul indicatorului cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare.

Modelul de analiză, este următorul:

Metodologia de analiză a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare, presupune:

din care, datorită:

1. Influenței modificării productivității medii anuale:

Sau

Influenței modificării salariului mediu anual:

Sau

Ca urmare a faptului că salariul mediu anual a crescut mai rapid decât productivitatea medie anuală ( , csa Wa I > I respectiv 107%>106,5%), s-a înregistrat o depășire cu 1,13 lei a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare. Situația se apreciază în mod nefavorabil, deoarece implicațiile ei constau în diminuarea rezultatului exploatării, a profitului brut, profitului net, etc. Analizând modul cum au influențat cei doi factori, constatăm următoarele:

– creșterea productivității muncii cu 6,5% față de nivelul programat, în condițiile menținerii nemodificate a salariului mediu anual a condus la scăderea nivelului cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare cu 14,13 lei, ceea ce se apreciază în mod pozitiv;

– salariul mediu anual a crescut însă, cu 7% față de prevederi și a determinat depășirea cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare cu 15,26 lei. Influențaacestui factor a anulat efectul pozitiv al creșterii productivității medii anuale și a determinat înregistrarea unei situații nefavorabile la nivel de întreprindere.

Analiza eficientei cheltuielilor cu personalul

Eficiența cheltuielilor cu personalul, în sensul de cheltuieli salariale totale, poate fi analizată utilizând atât modele de corelație[Prof.univ.dr.Vasile ROBU, Conf.univ.dr.Nicolae GEORGESCU – Analiza economico-financiara], cât și modele multiplicative, ale următorilor indicatori:

Cheltuieli cu personalul la 1.000 lei venituri din exploatare:

0,00001190857

9108,77777777

Cp = 81979 lei/an (Cheltuieli cu personalul);

Ve = 755758 lei /an (Venituri din exploatare);

Ns = 9 salariati (Numar mediu salariati)

Cheltuielile cu personalul la 1.000 lei cifră de afaceri:

Cp = 81979 lei/an (Cheltuieli cu personalul);

CA = 686445 lei /an (Cifra de Afaceri);

Ns = 9 salariati (Numar mediu salariati)

Cheltuielile cu personalul la 1.000 lei valoare adăugată:

In care:

reprezintă forme inverse de reflectare a productivității medii anuale calculate pe baza veniturilor din exploatare, cifrei de afaceri și valorii adăugate;

– cheltuielile medii cu personalul pe un salariat, respectiv salariul mediu anual și celelalte elemente de cheltuieli asimilate sau determinate în funcție de acesta.

Cuantificarea influențelor factorilor se realizează aplicând metoda substituirilor în lanț (varianta în care între factori sunt relații de produs). Pe baza indicatorilor eficienței cheltuielilor cu personalul, se confirmă eficiența acestora în sensul reducerii lor la 1000 lei venituri din exploatare, cifră de afaceri și valoare adăugată, atunci când nivelul realizat este inferior celui programat.

CONCLUZII și PROPUNERI

Efectuarea analizei financiare presupune, pe lângă reperarea simptomelor, a disfuncționalităților unei firme și identificarea cauzelor și a căilor de acțiune cele mai eficace pentru ameliorarea performanțelor întreprinderii, precum și determinarea șanselor întreprinderii de a asigura continuitatea activității proprii, ceea ce implică în primul rând atingerea unui echilibru financiar stabil.

Analiza situațiilor financiare, oferă un ansamblu de concepte, tehnici și metode care permit tratarea informațiilor interne și externe, interpretarea acestora, formarea unor idei, aprecierea activităților întreprinderii în vederea formulării unei idei, unei opinii, unei recomandări pertinente privind evoluția acesteia, nivelul și calitatea performațelor, gradul de risc într-un mediu concurențial extrem de dinamic

Informațiile privind performanța unei întreprinderi cu referire la profitabilitatea acesteia, sunt utile în luarea deciziilor legate de evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care le va putea obține în viitor întreprinderea. Astfel, informațiile despre variabilitatea performanțelor sunt importante și utile dacă se dorește anticiparea capacității unității de a genera fluxuri de lichidități cu resursele pe care le deține deja, dar și pentru formarea unui raționament privitor la eficiența cu care aceasta poate utiliza noi resurse.

În industria turistică, serviciile de bază sunt considerate cele la care turistul nu poate renunța în perioada alocată sejurului turistic, respectiv cazarea (odihnă) și hrană (servirea mesei) și care dețin ponderea cea mai mare în structura consumurilor turistice. Astfel, ar trebui să se efectueze de către firmă o politică agresivă de vânzare a serviciilor, prin lărgirea pieței de desfacere printr-o activitate dinamică de marketing ca urmare a intensificării publicității serviciilor alocându-se un buget mai mare pentru publicitate.

Pentru ca o firmă să își desfășoare activitatea în condiții cât mai profitabile este nevoie de un management eficient și aș mai recomanda :

îmbunătățirea imaginii firmei și crearea și impunerea unui nou brand propriu pe piața;

lărgirea pietei de desfacere printr-o activitate dinamică de marketingca urmare a intensificării publicității serviciilor alocându-se un buget mai mare pentru publicitate;

orientarea către noi activități adiascente care să îi permită unității o fexibilitate mai ridicată la cerințele pieței;

semnarea cu băncile contracte cât mai avantajoase, astfel încât valoarea capitalului împrumutat să fie inferioară ratei financiare sau economice pentru ca unitatea să își poată onora plățile reducând astfel și volumul cheltuielilor financiare

creșterea cifrei de afaceri prin creșterea volumului veniturilor obținute și din activitatea de producție;

Reconsiderarea structurii organizatorice în scopul simplificării circuitelor informațional decizionale și al localizării și asumării responsabilității manageriale la nivel ierarhic implicat.

Introducerea principiului centrelor de costuri sau a centrelor de profit prin elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe secții independente și evaluarea eficienței managementului în raport cu aceste bugete;

Închiderea operațională a activelor nerentabile.

Creșterea activității de marketing – contractare în vederea asigurării unui portofoliu de contracte atât pentru intern, cât și pentru extern, prin:

unificarea sistemului informațional la nivelul direcției comerciale;

reconsiderarea reclamei comerciale prin elaborarea unei generații noi de prospecte de grup pe grupe de produse specifice diferitelor ramuri ;

racordarea întreprinderii la marile surse informaționale internaționale pentru obținerea de date eficiente asupra prețurilor practicate la nivel mondial

            Comportamentul producatorului rațional fata de cost rezulta direct din scopul obiectiv al activitatii sale – maximizarea profitului – care trebuiesa se bazeze pe raționalitate în mobilizarea si alocarea resurselor, pe spirit de competitive și cunoaștere bazată pe calcul economic. Pentru a-și spori profitul, el ar trebui sa măreasca volumul activității prestate. Reducerea costurilor materiale de producție exprimă, în аce1ași timp, gospodărirea rațională a resurselor naturale – petrol, gaze naturale, minereu de fier, lemn etc. -, grija pentru mediul natural, responsabilitate pentru dezvoltarea economico-sociala durabilă.

Într-o astfel de situație, și având în vedere schimbările permanente în acest domeniu firma S.C. MILEEA S.R.L. este obligată să tină pasul cu toate modificările ce apar pe piața turismului dacă vrea să „reziste”, să-și consolideze poziția și să aibă o activitate profitabilă.

O astfel de unitate, asa cum va arata ea la finalizarea investițiilor propuse, printr-o administrare profesionista, este in masura sa genereze rezultate financiare care vor permite in continuare realizarea de investitii in infrastructura creata, astfel incat calitatea serviciilor de care vor beneficia turistii ce poposesc la pensiunea Magic Garden sa crească permanent.

Rezultatele financiare ale societății sunt dimensionate, pe de o parte, în funcție de volumul cheltuielilor efectuate pentru realizarea activității de bază, cât și pentru alte activități (activități annexe, prelucrări de material reciclabile – deșeuri), alte servicii și lucrări, iar pe de altă parte, de volumul veniturilor încasate.

Orientarea activității de prestare a serviciilor specifice unei astfel de locații către necesitațile clienților pentru a reuși astfel să oferim celor ce ne vor trece pragul, profesionalism, igienă și confort maxim, atenție individualizată, respect, discreție, la prețuri accesibile tuturor categoriilor sociale, integrate și aliniate la principiul „îmbunătățirii continue a activității” va transforma pensiunea într-un punct de reper al traseelor turistice din județul nostru și din această zonă a Romaniei cu o listă apreciabilă de atracții turistice.

Deoarece calitatea serviciilor conditionează creșterea numărului de turiști și implicit a veniturilor firmei S.C. „MILEEA” S.R.L.. Firma S.C. „MILEEA” S.R.L. trebuie să-și întărească punctele forte existente, să valorifice toate oportunitățile de care poate beneficia.

În acest sens, o echipă tânără, determinată, competentă, care îmbină puterea de muncă cu experiența și cu abnegația va sta mereu la dispoziția turiștilor ce și-au propus să petreacă la noi câteva momente de liniște sau o perioadă mai lungă de timp, beneficiind de cadrul natural în care este situată pensiunea.

Fiind conștienți de importanța calității factorului uman în activitatea prezentă și mai ales viitoare, în dezvoltarea pe baze durabile a activității, politica de resurse umane se află permanent în centrul atenției conducerii firmei.

Prin politica de resurse umane și de salarizare se dorește închegarea unui colectiv care să contribuie la consacrarea pensiunii pe piața serviciilor specifice, cunoscut fiind faptul că turiștii revin la o pensiune doar dacă prima experiență într-o astfel de locație a fost una pozitivă. Mai mult, promovarea pozitivă a pensiunii în mod direct de la un client la un alt potential client se face în special în funcție de calitatea personalului angajat al pensiunii cu care s-a venit în contact pe durata sejurului.

Societatea are în prezent colectiv închegat, profesionist, format din persoane calificate și cu experiență în acest domeniu de activitate , dar cu toate acestea, S.C. MILEEA S.R.L. ar mai avea nevoie la ora actuală de cel puțin 4 angajați. Pentru a menține această echipă este obligatorie o stimulare a angajaților pentru a rămâne fideli societății și a nu se angaja la concurență mai ales dacă ținem cont de faptul că un produs/serviciu nu poate rezista pe piață dacă nu este realizat în condiții superioare concurenței, sau în cel mai rău caz similare cu cele ale concurenței.

Pe ansamblu, creșterea cheltuielilor cu salariile constituie un aspect normal in condițiile corelarii acesteia cu dinamica volumului de activitate. O atenție deosebita trebuie acordata determinarii cauzelor și identificarii masurilor privind creșterea productivității fizice a muncii, imbunatățirii nivelului calitativ al producției și corelării evoluției numărului de salariați in funcție de condițiile concrete existente in cadrul firmei prin premisele care pot fi create prin evoluția nivelului productivității medii a muncii.

Minimizarea costurilor reprezintă calea principal de reducere a prețurilor de vânzare cu efecte favorabile asupra creșterii profitului. Pentru a-și reduce costurile, firma ar trebui  sa iși crească productivitatea deoarece o productivitatea mai mare a muncii ar determina o reducere a costurilor ,totodată folosirea unor produse consumabile mai concentrate ar reduce costurile precum și atentia și preocuparea pentru a combate risipa materiilor prime folosite. Selecția furnizorilor de bunuri materiale necesare prestării serviciilor este și în acest moment o preocupare permanentă a conducerii firmei. Optimizarea procesului de aprovizionare pentru evitarea imobilizarilor de resurse în stocuri, urmărirea calității produselor furnizate sunt activități zilnice în cadrul firmei și au scopul de a oferi în permanență clienților noștri produse / preparate de calitate și sigure.

În prezent,  orientarea generală este aceea de identificare a unor furnizori locali, astfel încât costurile să fie mai scăzute. Negocierea unor contracte de colaborare mai avantajoase cu furnizori,folosirea produselor unui singur distribuitor și recomandarea lor clienților ar putea fi făcută contra unui discount mai mare aplicat prețului de cumpărare.

            Atragerea unor credite nerambursabile sau subvenții din partea statului ar determina firma să investească în aparate și tehnologii utile precum și lărgirea domeniului de activitate (de la înfrumusețare la întreținere corporală) de asemenea o reclama mai bine pronuntață ar putea atrage mai multi clienți.

Dezvoltarea activității firmei prin modernizarea spațiilor de cazare constând în achiziționarea de mobilier, aparatură electronică și de climatizare și a unui sistem de securitate va fi în măsură să ofere servicii turistice de bază atractive și diversificate și să contribuie la o ocupare mult mai plăcută a timpului liber petrecut în cadrul locației față de momentul de față.

Prin investițiile propuse a fi realizate în viitor, aceste servicii vor putea fi oferite la o valoare adaugată mai mare față de perioada actuală, societatea fiind în masura ca la finalizarea investitiilor din proiect sa ofere serviciile de baza intr-un ambient deosebit. În aceste condiții pot concluziona că se va ajunge la prestarea unor servicii din „industria ospitalității” la un înalt nivel calitativ, într-un cadru modern, primitor și intim, turiștilor din județul Bacău și nu numai, la prețuri accesibile tuturor categoriilor sociale, fapt ce va spori veniturile societății.

O astfel de situare a locației pensiunii Magic Garden, cu o fundamentare și analiză amănuntiță a politicii de prețuri, sporește posibilitățile de diversificare a pachetelor de servicii oferite clienților, ceea ce are afect pozitiv asupra duratei sejurului petrecut.

Sfârșitul anului 2008 a adus o criză economică în comerț iar acest lucru se resimte și acum în 2014 deși sunt semne foarte clare de îmbunătățire și creștere pe toate planurile. Din cauza acestui fenomen s-a înregistrat un volum de vânzări mic, clienți din ce in ce mai puțini și foarte rar interesați de investiții mari. În urma cererii foarte scăzute a serviiciilor firmei (față de anul 2012, veniturile totale prezintă o scadere ceea ce a determinat o pierdere netă de aproximativ 580.491 lei) societatea a fost nevoită să reducă numarul de angajați.

SC MILEEA SRL, având un numar relativ mic de angajați, este foarte flexibilă în relațiile cu aceștia, conducerea unității cunoscând îndeaproape fiecare persoană, poate stabili “omul potrivit la locul potrivit”. Pentru a-și asigura loialitatea și a-i recompense pe salariați, pe langă drepturile obligatorii prevăzute de legislație, conducerea societații ar fi indicat să asigure, în limita posibilităților financiare acordarea și de alte avantaje, cum ar fi: tichete cadou, contravaloarea cheltuielilor de transport, asigurarea salariaților și membrilor familiilor acestora și abonamente medicale pentru asigurarea și menținerea stării de sanatate și pentru prevenirea îmbolnăvirii profesionale.

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Cojocaru, Constantin; Fotache, Gabriela; Fotache Marian (2010) – Contabilitatea de gestiune, Ed. Universitatii George Bacovia, Bacău.

Cornescu, Viorel (1992)- Costurile și veniturile în economia de piață, Editura Holding reporter, Bucuresti.

Cornescu, Viorel; Bucur, Ion; Stanciu, Sica; Bonciu, Catalina; Platis, Magdalena (2001) – ECONOMIE – Manual pentru clasele a 10-a si a 11-a, Editura All Educational, Bucuresti.

Georgescu, Maria-Ana (2001) – Economie Introducere in microeconomie, Universitatea “PETRU MAIOR”, Târgu-Mureș – curs.

Huczynski, Andrzej, Buchanan, D. (2001) – Oragnizational Behaviour – An Introductory Text , Prentice Hall, Harlow.

Manolescu, A. (2003) –Managementul resurselor umane, Editura Economică, București.

Milkovich, G.T., Boudreau, J.W, (1997) – Human Resource Management, Homewood, Boston.

Marius Dumitru Paraschivescu; Florin Radu; Lucian Patrașcu (2011) – Contabilitate financiară aprofundată – Editura Tehnopress, Iași.

Neagoe Ion (1997) – Finanțele întreprinderii, Ed. Ankarom, Iași.

Robu, Vasile, Georgescu, Nicolae – Analiza economico-financiară, Biblioteca digital www.ase.ro.

Păvaloaia, Willi; Daniel Păvaloaia (2003) – Analiza economico-financiară, Editura Moldavia, Bacău.

Păvaloaia, Willi; Daniel Păvaloaia (2009) – Analiza economico-financiară, Editura Tehnopress, Iași.

Păvaloaia, Willi; Gabriela-Daniela Bordeianu (2011) – Analiza economico-financiară, Editura Tehnopress, Iași.

BIBLIOGRAFIE

Cojocaru, Constantin; Fotache, Gabriela; Fotache Marian (2010) – Contabilitatea de gestiune, Ed. Universitatii George Bacovia, Bacău.

Cornescu, Viorel (1992)- Costurile și veniturile în economia de piață, Editura Holding reporter, Bucuresti.

Cornescu, Viorel; Bucur, Ion; Stanciu, Sica; Bonciu, Catalina; Platis, Magdalena (2001) – ECONOMIE – Manual pentru clasele a 10-a si a 11-a, Editura All Educational, Bucuresti.

Georgescu, Maria-Ana (2001) – Economie Introducere in microeconomie, Universitatea “PETRU MAIOR”, Târgu-Mureș – curs.

Huczynski, Andrzej, Buchanan, D. (2001) – Oragnizational Behaviour – An Introductory Text , Prentice Hall, Harlow.

Manolescu, A. (2003) –Managementul resurselor umane, Editura Economică, București.

Milkovich, G.T., Boudreau, J.W, (1997) – Human Resource Management, Homewood, Boston.

Marius Dumitru Paraschivescu; Florin Radu; Lucian Patrașcu (2011) – Contabilitate financiară aprofundată – Editura Tehnopress, Iași.

Neagoe Ion (1997) – Finanțele întreprinderii, Ed. Ankarom, Iași.

Robu, Vasile, Georgescu, Nicolae – Analiza economico-financiară, Biblioteca digital www.ase.ro.

Păvaloaia, Willi; Daniel Păvaloaia (2003) – Analiza economico-financiară, Editura Moldavia, Bacău.

Păvaloaia, Willi; Daniel Păvaloaia (2009) – Analiza economico-financiară, Editura Tehnopress, Iași.

Păvaloaia, Willi; Gabriela-Daniela Bordeianu (2011) – Analiza economico-financiară, Editura Tehnopress, Iași.

ANEXE

BIBLIOGRAFIE