Analiza Diagnostic pe Baza Ratelor Rentabilitatii

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A RENTABILITĂȚII ……………………………………………………..3

1.1. Diagnosticul financiar – concept, obiective și metode ………………………….3

1.2. Rentabilitatea – formă de exprimare a eficienței economice ……………….9

1.3. Sistemul indicatorilor de bază ai rentabilității …………………………………11

1.3.1. Indicatorii exprimați în mărimi absolute…………………………………………12

1.3.2. Indicatori exprimați în mărimi relative…………………………………………..15

CAPITOLUL 2. ANALIZA DIAGNOSTIC A PROFITULUI ………………..18

2.1. Analiza rezultatului pe baza contului de profit și pierdere ……………….19

2.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune …………………………………….24

CAPITOLUL 3. ANALIZA DIAGNOSTIC PE BAZA RATELOR RENTABILITĂȚII ………………………………………………………………………………27

3.1. Analiza diagnostic a ratei rentabilității economice……………………………28

3.2. Analiza diagnostic a ratei rentabilității financiare…………………………….32

3.3. Analiza diagnostic de tip factorial a ratei rentabilității comerciale…….35

3.4. Analiza diagnostic a ratei rentabilității resurselor consumate ………….39

3.5. Analiza ratei rentabilității capitalului real ocupat – fix și circulant …..42

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………..48

INTRODUCERE

În zilele noastre, o mai bună cunoaștere a situației patrimoniului este strict necesară pentru a participa cu succes la viața economică și chiar ( sau mai ales) socială a unei întreprinderi. În lucrarea dată mi-am propus să prezint analiza rentabilității financiare și impactul ei asupra situației financiare a unor întreprinderi românești.

Analiza economic-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode și tehnici care asigură tratarea informaților interne și externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unei firme, la nivelul și calitatea performanțelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurențial dinamic.

Performanțele obținute de o întreprindere sunt informații prețioase pentru majoritatea utilizatorilor, fiind esențiale în economiile bazate pe investiții private. Furnizarea de informații despre rezultatele obținute de întreprindere în urma desfășurării activității sale pentru îndeplinirea obiectului său de activitate revine situațiilor financiare anuale ale întreprinderii.

Un sistem financiar este stabil atunci când este capabil să aloce eficient resursele economice, să evalueze și să administreze în mod adecvat riscurile financiare.

Banca Națională a României deține un rol important în menținerea stabilității financiare, datorită responsabilităților ce rezultă din dubla sa ipostază de autoritate monetară și prudențială.

Totodată, este necesară identificarea riscurilor și vulnerabilităților întregului sistem financiar, în ansamblul său și pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilității financiare este prevenită. Apariția și dezvoltarea unor disfuncționalități, precum evaluarea incorectă a riscurilor și ineficiența alocării capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar și stabilitatea economică.

Obiectul lucrării de față îl constituie evaluarea și analiza rentabilității la nivelul întreprinderilor românești. Lucrarea este structurată în 4 capitole.

Primul capitol cuprinde aspecte teoretice privind analiza diagnostic a rentabilității, necesară pentru aprofundarea noțiunii de rentabilitate.

Capitolul al doilea cuprinde aspecte privind analiza profitului pe baza contului de profit și pierdere și analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune.

Capitolul trei cuprinde analiza diagnostic pe baza ratelor rentabilității: analiza diagnostic a ratei rentabilității economice, analiza diagnostic a ratei rentabilității financiare, analiza diagnostic de tip factorial a ratei rentabilității comerciale, analiza diagnostic a ratei rentabilității resurselor consumate, analiza ratei rentabilității capitalului real ocupat – fix și circulant.

Capitolul patru prezintă întreprinderile din România într-un eșantion format din cinci întreprinderi din domeniul transportului rutier de persoane.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A RENTABILITĂȚII

Diagnosticul financiar – concept, obiective și metode

Etimologic, diagnosticul înseamnă capacitatea de discernământ, iar analiza diagnostic presupune reperarea simptomelor, disfuncționalităților, stabilirea cauzelor disfuncționalităților, luarea măsurilor necesare redresării și creșterii performanțelor. Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedând la identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care l-au generat, și, respectiv influențat. Efectuarea unui diagnostic al firmei poate fi motivat nu numai de situația în care aceasta are dificultăți sau disfuncționalități, ci și atunci când, așa cum spunea Jean Pierre Thibaut „întreprinderea are o bună stare de sănătate” dar se dorește îmbunătățirea ei. În opinia aceluiași autor, analiza diagnostic urmează să găsească răspuns unor probleme de maniera următoare:

care sunt rezultatele firmei?

sunt acestea sau nu satisfăcătoare?

cum au fost obținute?

care sunt performanțele și obiectivele dorite?

care este nivelul performantelor asteptate?

ce trebuie făcut pentru atingerea acestui nivel?

ce măsuri trebuie luate atât pe termen scurt cât și pe termen lung?

Prin urmare, analiza diagnostic nu se limitează la radiografia și aprecierea stării diferitelor fenomene, ci constituie parte organică a gestiunii previzionale, respectiv a managementului strategic. După opinia cunoscutului specialist în domeniul managementului Peter Drucker, un conducător eficient consacră 50% din timpul sau problemelor de diagnosticare a activității.

Diagnosticul firmei se realizează de:

conducerea firmei, de cadre abilitate ale acesteia (din punct de vedere al pregătirii și competenței);

de specialiști externi (inclusiv de către societăți de consulting);

de echipe mixte formate din specialiști interni și externi etc.

Ca orice acțiune diagnosticul firmei presupune:

1. stabilirea problemelor supuse diagnosticării;

2. asigurarea informațiilor pe care le necesită;

3. analiza și prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă obiective, stări, aprecieri, recomandări (în ceea ce privește recomandările, respectiv masurile de reglare, se are în vedere urgența și importanța și corespunzător combinarea lor).

În general, in funcție de scop, diagnosticul poate fi restrâns la anumite probleme sau extins în accepțiunea de diagnostic global. De exemplu în analiza unui dosar de credit de către bănci accentul este pus pe capacitatea de plată a firmei, fără a exclude și alte aspecte ale activității, subordonate însă echilibrului financiar. Un diagnostic rezumat la o anume problemă economico-financiară a firmei este aplicat și în practica managerială curentă, mai ales când se semnalează disfuncționalități în activitatea acesteia.

Cel de-al doilea tip, implică prin definiție, o analiză de ansamblu a potențialului economico-financiar, a performanțelor realizate, corelate cu dimensiunea și calitatea acestuia. Se remarcă faptul că este vorba de un diagnostic normal, necesar activității firmei.

Sunt și situații în care firma se confruntă cu dificultăți grave, care reclamă un diagnostic complex în cadrul unei „proceduri de urgență” inițiate de Curtea de Conturi, de un tribunal sau de trecerea în regim de supraveghere, așa cum este cazul unor firme cu capital de stat sau majoritar de stat.

Un diagnostic general cuprinde un ansamblu de caracteristici (implicit cu aprecierea lor) statice si strategice care asa cum sugestiv se fac referiri in literatura de specialitate, privesc cei 5M, si anume:

MEN-reprezinta potentialul uman cu tot ceea ce este legat de: dimensiune, calitate, competenta profesionala si manageriala etc.

MONEY-reprezinta problemele financiare multiple si complexe;

MARCHANDISE-se refera la cantitatea, calitatea si evaluarea stocurilor;

MATERIALS-se refera la evaluarea cantitativ-calitativa a activelor fixe, in special ca nivel tehnologic, fiabilitate, performante;

MARKET-reprezinta diagnosticul pozitiei pe piata, distributia pozitiei si serviciilor.

Subordonat, in principal, managementului intern, spatiul in care se realizeaza diagnoza poate fi reprezentat astfel:

Figura nr. 1

Spațiul în care se realizează diagnoza

Pentru aprecierea performantelor, rezultatele reale se raporteaza la valori normale ale functiunii sistemului (previzionate, programate, bugetate), precum si la valori ale concurentei sau nivelului mediu al sectorului de activitate.

Diagnosticul, mai ales cel intern, realizat ca sistem permanent de supraveghere si control al firmei este sensibil substantializat prin explicarea factorial-cauzala a simptomelor negative, a abaterilor de la regulile normale de functiune. Aceasta abordare este cu atat mai utila, cu cat obiectivul este mai complex.

În orice diagnostic secvential sau global, nu este suficient de a releva daca un rezultat este bun sau nu ci este necesar a se intelege de ce este obligatoriu implicat mecanismul relatiilor cauza-efect.

Dereglarile in functiunea firmelor se intalnesc frecvent in activitatea acestora. Asa cum remarca Kenneth Killen in lucrarea sa „A middle management aproach”(1970), acestea apar ca urmare a:

deficientelor in elaborarea programelor (manifestarea dorintei pentru mai mult si mai repede decat este posibil);

deficientelor in organizarea activitatii legate in special de necorelarea resurselor;

deficientelor in executia obiectivelor si carentelor in sistemul motivatiilor si schimbarii conditiilor dupa inceperea executiei.

Indiferent de sfera de cuprindere a activitatii, modelul operational al diagnosticului economico-financiar poate fi reprezentat astfel:

Figura nr. 2

Modelul operational al diagnosticului economico-financiar

Realizarea de catre intreprinderi a unor performante economice si financiare ridicate si a unei competitivitati durabile, in conditiile unei concurente tot mai puternice pe piata, impune un management eficient si de calitate orientat sper obtinerea de rezultate maxime cu eforturi minime, al carui instrument si rezultat final il reprezinta diagnosticul economico-financiar.

In practica curenta termenul de diagnostic este foarte des inlocuit cu cel de analiza sau de audit, insa diagnosticul nu poate fi confundat cu analiza chiar daca demersul sau se bazeaza pe acesta. Daca analiza este definita ca "metoda de cercetare a realitatii ce presupune descompunerea unui intreg in elementele lui componente si studierea in parte a fiecaruia dintre acestea", fiind o stiinta a interpretarii bazata pe un sistem de date ce trebuie culese, tratate, prelucrate, diagnosticul presupune identificarea variabilelor de progres ale intreprinderii.

Diagnosticul, dupa cum subliniaza autorul lucrarii "Le diagnostic de l'entreprise" J.P. Thibault , reprezinta unitatea urmatoarelor etape:

– Identificarea dificultatilor si oportunitatilor;

– Analiza situatiilor de fapt, cautarea cauzelor interne si externe si stabilirea responsabilitatilor;

– Propunerea programelor de actiune si a masurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;

– Aplicarea masurilor propuse;

– Controlul realizarii obiectivelor de redresare si ameliorare.

In cadrul diagnosticului economic-financiar un loc distinct il detine diagnosticul financiar, care

vizeaza cu precadere financiar contabila a intreprinderii fiind orientat in special spre rentabilitate si riscuri.

Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor si pot fi sintetizate astfel:

– Sa ofere informatii pentru aprecierea riscului de insolvabilitate a unui agent economic de catre un partener extern;

– Sa aprecieze performantele intreprinderii evidentiind punctele forte si punctele slabe ale gestiunii financiare prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente si viitoare ce decurg din situatia financiara, urmarind solutiile pentru diminuarea riscurilor si imbunatatirea rezultatelor;

– Sa aprecieze valoarea intreprinderii constituind un element important pentru orientarea optiunilor de investire sau dezinvestire prin cumpararea de titluri.

Realizarea obiectivelor diagnosticului financiar implica folosirea unor metode si instrumente fie speciale, fie imprumutate din alte stiinte.

Finalitatea oricarui tip de activitate la nivelul tuturor agentilor economici, se exprima cu ajutorul indicatorilor economico-financiari, indicatori care reprezinta de fapt instrumentul operational de baza al analizei.

Metodele si instrumentele diagnosticului financiar avand cea mai larga utilizare in acest domeniu pot fi prezentate astfel: indicii, marimile relative de structura, diviziunea si descompunerea rezultatelor, comparatia, gruparea, modelarea fenomenelor economice, cronogramele, metoda grilelor de evaluare, metoda ratelor, metoda scorurilor, metoda iterarii, metoda analizei regresionale, metoda calcului matricial, metoda fluxurilor.

Metodele si instrumentele diagnosticului financiar permit o evidentiere si o analiza a trasformarilor inregistrate intr-o perioada de timp, o intelegere a dinamicii situatiei financiare, o analiza pertinenta a lichiditatii, solvabilitatii etc. Avand rolul de a duce la atingerea obiectivelor pe care si le propune sa le atinga diagnosticul.

1.2. Rentabilitatea – forma de exprimare a eficientei economice

Rentabilitatea constituie o forma sintetica de exprimare a eficientei economice, care reflecta capacitatea unei firme de a realiza profit. In conditiile economiei de piata, profitul constituie obiectivul de baza al oricarei intreprinderi. Cresterea acestuia si, implicit, a rentabilitatii constituie o necesitate obiectiva, vitala pentru insasi existenta intreprinderii. Intreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt supuse falimentului. Rentabilitatea apare, astfel, ca instrument hotarator in mecanismul economiei de piata, in orientarea productiei in raport cu cerintele consumatorilor (productivi sau individuali). Rentabilitatea presupune obtinerea unor venituri, in urma vanzarii si incasarii productiei fabricate, mai mari decat cheltuielile efectuate cu realizarea acesteia.

Prin rentabilitate se înțelege capacitatea unei companii de a degaja un excedent financiar din activitățile desfășurate.

În economia de piață monitorizarea permanentă a rentabilității este absolut necesară pentru asigura o continuitate a activității. Pentru toate categoriile de activități economice și de resurse avansate sau consumate, efectele economice se concretizează , în ultimă instanță , în profitul obținut de o întreprindere.

Cu alte cuvinte rentabilitatea măsoară capacitatea mijloacelor financiare, materiale și intelectuale ale întreprinderii de a aduce profit.

Deși sunt noțiuni tratate distinct în literatura de specialitate românească rentabilitatea și profitabilitatea au același înțeles.

Dacă vom căuta corespondentul din limba engleză al celor două vom constata că ambele au ca și corespondent cuvântul „profitability”, care într-o traducere ad litteram înseamnă abilitatea de a genera profit.

Rentabilitatea companiei este un rezultat al întregii activități care depinde în mare măsură de productivitatea activității de exploatare. Fără nici o îndoială există corelație între cele două mărimi atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Uneori însă nivelul rentabilității se poate schimba datorită unor factori care nu țin de productivitate cum este de exemplu inflația sau alte mărimi caracteristice mediului extern al companiei.

Din acest motiv unii cercetători susțin faptul că productivitatea este o măsură mai adecvată performanței operaționale a companiei decât rentabilitatea .

Creșterea productivității însă, chiar dacă nu are influență imediată asupra rentabilității din cauza factorilor din mediul extern, va influența creșterea rentabilității pe termen lung. Miller (1984) și Stainer (1997) a reprezentat relația dintre productivitate rentabilitate introducând conceptul de „pric recovery” în traducere liberă : gradul de recuperare a prețului.

Acesta arată influența modificărilor de preț suferite de intrări și ieșirile procesului de producție asupra rentabilității.

1.3. Sistemul indicatorilor de bază ai rentabilității

Rentabilitatea include toate aspectele care țin de latura economică, operațională și comercială a companiei. În continuare vom detalia aceste aspecte :

– costurile scăzute permit obținerea unui profit ridicat la prețurile existente pe piață ;

– flexibilitatea presupune adaptarea rapidă a operațiunilor la schimbările de pe piață ;

– fiabilitatea și responsabilitatea asigură desfășurarea activităților conform planului și fără întreruperi sau evenimente neprevăzute;

– viteza ciclului operațional înseamnă reducerea cheltuielilor privind stocurile și alte cheltuieli administrative;

– calitatea procesului de producție ajută la evitarea situațiilor în care lucrurile trebuie făcute din nou.

Există o mare diversitate de opinii cu privire la conceptul de performanță și la conceptele înrudite cu acesta: productivitate, eficiență , eficacitate și rentabilitate.

Diversitatea nu este însă o problemă în sine, ci mai mult faptul că unele opinii sunt contradictorii și nu ajută la înțelegerea mai nuanțată a conceptelor la care se referă , cum ar fi normal, ci mai de grabă creează confuzii și mai mari.

Rolul definițiilor este de a elimina ambiguitățile și a crește gradul de cunoaștere. Deși sunt importante, acestea sunt de multe ori neglijate, iar în unele cazuri sunt preluate cu ușurință de la alți autori interpretări eronate fără o analiză mai amănunțită a literaturii de specialitate internaționale, răspândindu-se astfel opinii diferite și uneori chiar opuse despre anumite noțiuni.

În consecință , pentru înlăturarea oricăror confuzii se recomandă folosirea unui vocabular comun pentru termenii specifici managementului performanței și oricărui domeniu economic.

Analizând toate abordările performanței se propune în cele ce urmează o opinie proprie asupra tuturor conceptelor prezentate anterior, afirmându-se că o companie este performantă dacă este în primul rând productivă , sursa inițială pe termen lung a performanței fiind productivitatea.

Aceasta implică consumarea eficientă a resurselor și îndeplinirea eficace a obiectivelor stabilite.

Performanța nu este însă asigurată de productivitate, deoarece aceasta se referă numai la partea operațională a activității.

Prin urmare performanța depinde și partea financiară, de prețurile la care sunt achiziționate resursele consumate și prețurile la care se vor vinde produsele sau serviciile realizate.

Pentru exprimarea rentabilitatii la nivelul unei firme, se utilizeaza doua categorii de indicatori:

a)     Indicatori absoluti: rezultatul exercitiului; rezultatul din exploatare; rezultatul net.

b)     Indicatori relativi (rate de rentabilitate): rata rentabilitatii economice; rata rentabilitatii financiare; rata rentabilitatii resurselor consumate; rata rentabilitatii veniturilor; rata rentabilitatii comerciale;

Rentablitatea constituie una din formele de exprimare a eficientei economice si anume o forma sintetica realizata cu ajutorul categoriilor valorice. Indicatorii rentabilitatii sunt exprimati in marimi absolute si reletive.

1.3.1. Indicatorii exprimati in marimi absolute

In analiza diagnostic a rentabilitatii se vor folosi urmatorii indicatori care sunt în concordanta cu structura veniturilor si a cheltuielilor din contul de profit si pierdere,:

Rezultatul exploatarii- este diferenta dintre veniturile din exploatare si totalul cheltuielilor aferente exploatarii. În analiza factoriala a rezultatului exploatarii se pot folosi doua modele:

Modelul A:

Che

Pe= Ve – Che = Ve( 1–––– ) = Ve pe , unde :

Ve

Ve = venituri din exploatare

Che = cheltuieli aferente exploatarii

pe = profitul la 1 leu venituri din exploatare

Modificarea rezultatului din exploatare (o Pe) se explica prin:

1. Influenta modificarii veniturilor din exploatare

Ve1 pe0 – Ve0 pe0

Influenta modificarii profitului la 1 leu venituri din exploatare

Ve1 pe1 – Vel pe0

Modelul B :

Mf Qe Ve Pe

Pe = N––- .–––.––.––- , unde :

N Mf Qe Ve

N = numarul mediu de salariati

Mf

––= gradul de inzestrare tehnica a muncii

N

Mf = valoarea medie o mijloacelor fixe

Qe

––-= randamentul activelor fixe

Mf

Qe = productia exercitiului

Ve

––-=gradul de valorificare a productiei exercitiului

Qe

Ve = veniturile din exploatare

Pe

––-= rentabilitatea veniturilor din exploatare

Ve

Rezultatul aferent cifrei de afaceri (productiei vandute)

Modelul de analiza pe care il vom folosi este :

Pr = Σqv p – Σqvc ,unde :

Pr = profitul aferent cifrei de afaceri

qv = cantitatea de produse vandute

p = pretul de vanzare mediu pe produse

c = costul complet pe produse

Cifra de afaceri reprezinta partea principala a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importanta a rezultatului exploatarü.

Rezultatul curent al exercitiului – reprezintă diferenta dintre veniturile curente ( din exploatare plus cele financiare) si cheltuielile de exploatare si cele financiare.

Rezultatul exceptional – se echivalează cu diferenta dintre veniturile exceptionale si cheltuielile exceptionale.

Rezultatul exercitiului inaintea impozitarii – se stabilește prin insumarea rezultatului curent si a celui exceptional și este utilizată formula:

Pb = Vt. pr, unde :

Pb = profitul exrcitiului inaintea impozitarii

Vt = venituri totale

pr= profit mediu la 1 leu venituri totale

Rezultatul exercitiului – este profitul impozabil ( fiscal) corectat cu impozitul pe profit și poate fi definit si ca profit net.

1.3.2. Indicatori exprimati in marimi relative

Pentru informarea subiectilor din mediul financiar extern (banci,parteneri sau potentiali parteneri de afaceri, organe fiscale) cât și pentru diagnosticul intern, utilizat de intreprindere pentru cunoasterea in detaliu a pozitiei economico-financiare, un rol important revine celor mai sintetici indicatori de eficienta a activitatii economice, ratelor rentabilitatii.

Diferitele modalitati de exprimare a ratelor rentabilitatii au putere informativa diferita, oglindind eficienta diferitelor laturi ale activitatii economice a intreprinderii. Ratele construite in functie de capitalul avansat exprima preponderent interesele investitorilor (stat ,societati comerciale ,etc.), iar cei construiti in functie de resursele consmate pe cele ale managerilor firmei.

1. Rata rentabilitatii economice – definita ca raport intre profitul curent si capitalul permanent (capital propriu si imprumutat pe termen mediu si Iung)

Modelul folosit in analiza este :

Pc Vc Pc

Re= ––-.100 = ––.––- .100 , unde :

Kp Kp Vc

Pc = profit curent

Kp = capital permanent

Vc = venituri curente

Vc

–-= eficienta capitalurilor permanente caracterizata pe baza

Kp veniturilor curente

Pc

–– = profitul curent la 1 leu venituri curente

Vc

2. Rata rentabilitatii financiare – se determina ca raport intre profitul net si capitalul propriu

Pn Vt Pexb Pn

Rf=–––.100––.––––.–––. 100, unde:

Kpr Kpr Vt Pexb

Pn = profit net

Kpr = capitalul propriu

Vt = venituri totale

Pexb = profitul exercitiului inaintea impozitarii

Vt

––- = eficienta copitalului propriu caracterizata pe baza

Kpr veniturilor totale

Pexb

––––= profitul exercitiului inantea impozitarii la 1 leu venituri

Vt totale

Pn

–– = profit net la 1 leu profit ol exercitiului inaintea impozitorii

Pexb (exprima gradul de care agentul economic dispune de

profitul brut)

3. Rata rentabilitatii comerciale – se exprima ca raport intre profilul aferent cifrei de afaceri si cifra de afaceri

Pr qvc

Rc=––––.100= (1- ––––-

qv p qvp

4. Rata rentabilitatii resurselor consumate

pr

Rrc=––––––––

1 1

––––- + ––––

CA Ca

–––– –––-

Cv Cf

pr=profitul la 1 leu cifra de afaceri

CA = cifra de afaceri (productia vinduta)

CV= costuri variabile

CF= costuri fixe

5. Rata rentabilitatii resurselor avansate (ocupate) – definita ca raport intre profitul aferent cifrei de afaceri si suma activelor fixe si circulante

Modelul pe care il vom folosi in analiza factoriala este :

Pr Qf CA Pr

Rra =––––- .100 =–––- ––– ––– . 100 , unde :

Af + Ac Af + Ac Qf CA

Pr = profit aferent cifrei de afaceri

Af = active fixe

Ac = active circulante

Qf = productia exercitiului

CA = cifra de afaceri i productia vanduta )

Qf

––– eficienta economica a resurselor ovansate

Af +Ac

CA

–––-gradul de realizare a productiei fabricate

Qf

Pr

––– profit la 1 leu cifra de afaceri (100 rata rentabilității comerciale )

CA

Acest model prezinta avantajul ca imbina eficienta utilizarii capitalului avansat (ocupat cu gradul de realizare a productiei fabricate si cu rata rentabilitatii comerciale.

CAPITOLUL 2. ANALIZA DIAGNOSTIC A PROFITULUI

Contul de profit și pierdere este situația financiară care măsoară succesul sau performanța activității unei entități economice, referitoare la o perioadă dată.Este vorba despre performanța financiară a entității respective.

Având în vedere faptul că rezultatele contabile sunt consecința aplicării unei serii de postulate și principii contabile, și în primul rând a independenței exercițiilor, constatării veniturilor și conectării cheltuielilor la venituri, importanța pe care o acordăm acestui document de sinteză trebuie să fie însoțită de o doză de prudență .

Contul de profit și pierdere furnizează investitorilor și creditorilor informații necesare previziunii valorilor, calendarului și capacității entității economice de a genera fluxuri de trezorerie. în felul acesta, investitorii pot să evalueze cu mai mare exactitate valoarea economică a întreprinderii, iar creditorii pot să determine măsura în care entitatea economică va fi capabilă să-și ramburseze datoriile.

Întrebarea care se pune este cum reușește contul de profit și pierdere să ajute utilizatorii în previziunea fluxurilor de trezorerie? Mai întâi, această situație financiară oferă informații care să permită evaluarea performanțelor trecute ale entității economice.

Și chiar dacă o performanță trecută pozitivă nu este o garanție a succesului viitor, ea permite cel puțin o actualizare a celor mai importante tendințe.

Pentru că atunci când există o corelație rațională între performanțele trecute și cele viitoare, estimarea rezultatelor și fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie pusă la îndoială.

Pe de altă parte, contul de profit și pierdere oferă utilizatorilor informația necesară determinării riscului sau gradului de incertitudine, în legătură cu fluxurile de trezorerie viitoare.

Pentru că, furnizând informațiile care explică elementele care conduc la beneficii -venituri, cheltuieli, câștiguri și pierderi -această situație financiară scoate în evidență , de fapt, relațiile existente între componentele evocate.

Ea poate să fie utilizabilă și de alte categorii de utilizatori. Clienții vor să fie informați asupra măsurii în care entitatea economică le poate furniza bunurile și serviciile de care au nevoie.

Sindicatele vor să examineze rezultatele în vederea negocierii de noi convenții colective. La rândul ei, puterea publică utilizează informațiile privind rezultatele, pentru fundamentarea politicilor ei economice și fiscale.

2.1. Analiza rezultatului pe baza contului de profit si pierdere

Rezultatul contabil este considerat principalul indicator pentru măsurarea performanței financiare a întreprinderii.

Prin modul său de calcul este orientat spre trecut, servind ca baza a evaluării rezultatelor obținute în urma desfășurării unui proces, în decursul unei perioade de timp trecute.

Informații despre performanța întreprinderii sunt solicitate de utilizatorii informației contabile. Obiectivul situatiilor financiare este acela de a oferi informații despre poziția și performanțele financiare și despre modificările în poziția financiară a întreprinderii.

Evaluarea rezultatelor trecute trebuie să fie insoțită de analiza lor, în vederea previzionării performanței viitoare.Deci măsura performanței are un efect anterior acțiunii.

Rezultatul contabil are și alte utilizări:

– ghid al politicii de dividend și de acumulare ;

– mijloc de predicție a rezultatelor viitoare, cu scopul de a lua decizii de investire sau dezinvestire;

– mijloc de evaluare a capacitații managementului de a conduce întreprinderea;

– mijloc de evaluare a deciziilor luate de alte grupuri legate de întreprinderea în cauză;

– instrument managerial intr-o serie de domenii din interiorul sau din afara întreprinderii.

Rezultatul contabil se poate determina atât din punct de vedere financiar, ca diferenta între veniturile și cheltuielile șnregistrate în cursul perioadei, cât și din punct de vedere patrimonial, ca diferentă între activul net de la sfarșitul și de la începutul perioadei,

excluzând tranzacțiile cu proprietarii, privind aportul sau distribuirea de capital.

Însă calculul rezultatului contabil, prin cele două variante, nu conduce întotdeauna la același rezultat. Motivul este ca în ultima perioada autoritățile au permis includerea unui număr tot mai mare de elemente, care imbracă formă de caștiguri sau pierderi nerealizate, între capitalurile proprii, fară a mai tranzita contul de profit și pierdere.

Este vorba de diferențele din reevaluare, diferențele din conversie, câștigurile și pierderile latente asupra instrumentelor financiare, efectul schimbărilor metodelor contabile și corecțiile erorilor fundamentale.

Dacă se urmărește măsurarea performanței activităților desfăsurate de întreprindere, în decursul unei perioade de timp, performanța financiară se poate determina ca diferență între venituri și cheltuieli.

Dacă utilizatorii informației contabile urmăresc măsurarea îmbogățirii patrimoniale a unei întreprinderi, atunci performanța se poate măsura ca diferență între activul net de la sfarșitul și începutul perioadei, excluzând aporturile din partea proprietarilor și distribuirile

față de aceștia.

Rezultatul întreprinderii comportă un rezultat din utilizarea factorilor de producție prezentat în contul de profit și pierdere și un rezultat din deținerea factorilor de producție ce generează castiguri și pierderi latente.

A integra caștigurile și pierderile latente în performanța întreprinderii implică, pe de o parte, a raspunde la întrebarea dacă evoluțiile parametrilor de piață, precum rata dobanzii, cursul de schimb, cursul valutar, trebuie să fie luate în considerare în evalaurea performanței întreprinderii.

A integra caștigurile și pierderile latente în performanța întreprinderii presupune renunțarea la criteriul de realizare, ca bază pentru reflectarea performanței întreprinderii.

Realizarea reprezintă numai confirmarea caștigului. Caștigurile și pierderile realizate și nerealizate trebuie tratate în același mod.

Contul de profit și pierdere a fost considerat modul adecvat de raportare a performanței financiare, potrivit contabilității în costuri isorice.

Comitetul de Standarde Internaționale de Contabilitate și multe organisme naționale de stabilire a standardelor contabile au înregistrat tot mai des, în bilanț, modificările în valorile reale ale activelor și pasivelor, atunci când aceste active și pasive sunt deținute.

Trebuie să adăugăm variațiile valorilor juste ale tuturor instrumentelor, chiar dacă ele sunt contabilizate în contul de profit și piedere sau în capitalurile proprii.

Rezultatul contabil devine astfel un concept desueț în evaluarea performanței financiare a unei întreprinderi, deoarece înglobeaza doar elementele înregistrate în contul de profit și pierdere, fară a lua în considerare câștigurile și pierderile latente înregistrate direct în

capitalurile proprii.

Performanța financiară ar trebui să fie raportată într-o singură declarație și nu în două sau mai multe.

Propunerea nu este materializată în practică, deoarece IAS 1”Prezentarea situațiilor financiare” cere ca întreprinderile să întocmească pentru reflectarea performanței

fiananciare două situații: contul de profit și pierdere și o situatie a variației capitalurilor proprii.

Se impune astfel realizarea unei situații unice care să reflecte performanța financiară a unei întreprinderi.

Astfel, declarația de performanță financiară trebuie să cuprindă trei componente majore: rezultatul activităților operațioanale, rezultatul activităților financiare și componenta privind alte caștiguri și pierderi.

Rezultatul calculat de contabilitate nu ia în considerare costul tuturor factorilor de producție. Pentru factorul de producție” munca”, există o remunerație minim garantată.

Pentru factorul de producție “capital” o asemenea remunerație minimă se numește costul capitalului.

Dacă o întreprindere nu atinge acest obiectiv de rentabilitate minimă și nu-l atinge de o manieră repetată, investitorii vor fi decepționați.

În această situație, capacitatea de creștere a întreprinderii va scădea, deoarece acționarii vor investi în alte plasamente mai rentabile. Invers, dacă o întreprindere castigă mai mult decat costul capitalului și de o maniera repetată, investitorii vor fi satisfacuți, investind mai mult în capital.

Orice investiție trebuie să ofere o remunerație care să includă o primă de risc. Nivelul primei de risc depinde deci de riscul pe care investitorul îl atribuie acestei investiții.

Costul capitalului rezultă dintr-o cerință a investitorilor: rentabilitatea investiției lor în funcție de riscul pe care îl reprezintă investiția și de oportunitățile alternative de investiții existente în economie.

Pentru a determina valoarea adăugată economică trebuie, mai întâi, să explicăm noțiunile de: capitaluri investite și rezultat din exploatare după impozit.

Capitalurile investite sunt constituite din capitalurile proprii și din datoriile financiare. Rezultatul economic este rezultatul din exploatare după impozit, care se determină pe baza relației:

Rezultatul din exploatare după impozit = Rezultatul din exploatare x (1- rata impozitului pe profit)

Noțiunea de rezultatul din exploatare după impozit consideră că întreprinderea nu este finanțată decat din fondurile proprii și că ea nu are cheltuieli financiare și platește deci un impozit numai pe rezultatul din exploatare, fară a beneficia de deducerea fiscală aferentă cheltuielilor cu dobanzile.

O întreprindere va avea același rezultat din exploatare după impozit, indiferent de structura sa financiară. Valoarea adaugată economică se obține diminuând rezultatul din exploatare după impozit cu cheltuielile aferente capitalurilor investite, care se determină pe baza relației de calcul:

Cheltuieli aferente capitalurilor investite = Capitalurile investite x Costul mediu al capitalului

Relația de calcul a valorii adăugate economice este următoarea:

Valoarea adăugată economică = Rezultatul din exploatare după impozit – Cheltuielile aferente capitalurilor investite

O întreprindere nu poate să declare că este peformantă daca ea nu obține o marjă în raport cu costul capitalului.

Valoarea adaugată economică măsoară performanța globală a întreprinderii, ceea ce nu o face rezultatul contabil traditional, și, în plus, nici o alta masură tradițională de determinare a performanței unei întreprinderi.

Valoarea adaugată economică este o estimare a veritabilei performanțe a unei întreprinderi după remunerarea tuturor factorilor de producție, înțelegînd prin factori de producție totalitatea capitalurilor utilizate.

2.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

O apreciere cât mai corectă și mai relevantă a situației financiare a întreprinderii, impune necesitatea utilizării unor instrumente de măsurare a rezultatelor susceptibile de a traduce realitatea economică și financiară a activității desfășurate, într-o manieră mai semnificativă decât cea oferită de indicatorii contabili obișnuiți.

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG). Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, palierele succesive în formarea rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului). Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la respectivul nivel de acumulare.

Soldurile intermediare de gestiune, preiau informațiile din contul de profit

și pierdere. Corespondența dintre soldurile intermediare de gestiune, situațiile financiare (contul de profit și pierdere) și conturile din contabilitatea financiară a

întreprinderii sunt evidente. Prin analizarea situației soldurilor intermediare de gestiune, se obține o caracterizare a modului de folosire a resurselor materiale, umane și financiare ale întreprinderii. Primul indicator furnizat de tabloul soldurilor intermediare de gestiune este marja comercială. Aceasta, împreună cu producția exercițiului, este mai mult o expresie a fluxului global al activității, decât un adevărat indicator de rezultat. Marja comercială (adaosul comercial) vizează în exclusivitate întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor, activitate mixtă (industrială și comercială). Excedentul vânzărilor de mărfuri în raport cu costul de cumpărare al acestora, reprezintă marja comercială. Costul de cumpărare a mărfurilor vândute, include prețul de cumpărare (fără TVA) majorat cu cheltuielile accesorii de cumpărare și corectat cu variația stocurilor de mărfuri.

Soldurile intermediare de gestiune pun in evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului in stransa conexiune cu structura de venituri si cheltuieli aferente activitatii unei intreprinderi.

Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare in prealabil a contului de profit si pierdere pentru a pune in evidenta modul de functionare si rentabilitate a intreprinderii.

a). Marja comerciala

– este soldul de gestiune care exprima performanta activitatii comerciale a intreprinderii, aceasta activitate presupune cumpararea si revanzarea marfurilor in aceeasi stare.

MARJA COMERCIALA (adaosul comercial) = VENIT DIN VANZARILE MARFURILOR – CHELTUIELI CU VANZARILE MARFURILOR

b). Productia exercitiului (PE)

– este o suma de valori neomogene(pret de vanzare, cost de productie) reflectand insa nivelul activitatii unei intreprinderi mult mai fidel decat cifra de afaceri.

PE = Productia vanduta ± productia stocata + productia imobilizata

c). Valoarea adaugata (VA)

– exprima cresterea de valoare pe care intrepriderea o adauga la serviciile si bunurile aduse de la terti. Agregarea valorii adaugate duce la determinarea PIB.

VA = MC + PE – Consumuri de la terti

d). Excedentul brut din exploatare (EBE)

– (Insuficienta bruta de exploatare) dupa caz, daca valoarea acestui indicator este negativa, masoara profitul economic brut care provine din ciclul de exploatare.

Acest indicator este independent de politica financiara si de amortizare a intreprinderii, admitand ca amortizarile si provizioanelor sunt doar cheltuieli calculate nu si platite.

EBE = VA + Subventii de exploatare – cheltuieli cu impozite, taxe varsaminte asimilate – cheltuieli cu personalul

e). Rezultatul exploatarii (RE)

-(profit sau pierdere) masoara profitul economic al societatii independent de politica financiara, fiscala si de distributie a dividendelor tinand cont doar de consumul capitalului fix(amortizare).

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – cheltuieli cu amortizari si provizioane din exploatare

f). Rezultatul curent al exercitiului (RC)

– este rezultatul aferent activitatilor cu caracter repetitiv si normal. Acest indicator nu include rezultatele exceptionale care au o natura neobisnuita, permitand analiza dinamicii rezultatelor curente al intreprinderii pe mai multe exercitii succesive.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

g). Rezultatul net al exercitiului (RN)

– este rezultatul care urmeaza a fi repartizat fie actionarilor sub forma de dividende si/sau fie sub forma de fonduri in vederea reinvestirii in intreprindere. Profitul net nerepartizat constituie sursa de autofinantare generat de activitatea intreprinderii.

RN = RC + Venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare – cheltuiala cu impozitul pe profit

CAPITOLUL 3. ANALIZA DIAGNOSTIC PE BAZA RATELOR RENTABILITATII

Pe langa studiul amanuntit al profitabilitatii firmei, subsistemului managerial ii sunt necesare o serie de date care sa fie comparabile si pe care sa le utilizeze fie in interiorul firmei, pentru a face, spre exemplu, comparatii intre diferite centre de profit, fie in exteriorul acesteia, pentru a se referi la alte firme sau la medii de ramura nationale, internationale etc. Aceste comparatii devin posibile prin intermediul ratelor de rentabilitate.

Rata de rentabilitate reprezinta un raport intre un indicator de rezultate (profit sau pierdere) si un indicator care reflecta un flux de activitate (cifra de afaceri neta, resurse consumate etc.) sau un „stoc” (capital propriu, active totale).

Indicatorul „rata de rentabilitate”, ca indicator de eficienta poate capata forme diferite, dupa cum se ia in considerare profitul brut sau net la numarator sau se schimba baza de raportare care exprima efortul sau cheltuiala (resurse consumate, capitaluri, costul unui factor al procesului de fabricatie sau costul mai multor factori, valoarea productiei vandute la pret de vanzare etc.).

Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilitatii au putere informativa diferita, oglindind eficienta diferitelor ramuri ale activitatii economice a firmei. Exista o varietate de forme de exprimare a ratelor de rentabilitate, fiecare forma avand o valoare informationala proprie si reliefand in acest fel multiple laturi ale activitatii economico-financiare a firmei. Din aceasta varietate se cuvin mentionate principalele rate operationale utilizate in activitatea de analiza economico-financiara a firmei:

1. rata rentabilitatii economice;

2. rata rentabilitatii financiare;

3. rata rentabilitatii comerciale;

4. rata rentabilitatii resurselor consumate;

5. rata rentabilitatii capitalului real ocupat–fix si circulant.

3.1. Analiza diagnostic a ratei rentabilitatii economice

Rata rentabilitatii economice reflecta raportul dintre un rezultat economic si mijloacele economice angajate pentru obtinerea acestuia. Ea exprima eficienta activitatii comerciale a firmei, asigurand legatura dintre profitul si cifra de afaceri neta.

Modele de exprimare a ratei rentabilitatii economice pot fi considerate:

1. sau

2. sau

3. sau

unde:

Re–rata rentabilitatii economice;

Pc–profitul curent (profitul din exploatare + profitul financiar)

Ae–active din exploatare;

Cp–capitalul permanent;

Vc–venituri curente(venituri din exploatare + venituri financiare);

Pe–profitul din exploatare;

Ve–venituri din exploatare.

Pornind de la modelul 3: analiza diagnostic de tip factorial se prezinta astfel: Re = Re1 – Re0 :

1. Influenta capitalului permanent:

2. Influenta profitului curent:

din care:

2.1 Influenta profitului din exploatare:

unde: ;

.

din care:

2.1.1 Influenta veniturilor din exploatare:

din care:

2.1.1.1 Influenta volumului de munca

2.1.1.2 Influenta veniturilor din exploatare medii orare

(productivitatii muncii):

2.1.1.3 Influenta profitului mediu din exploatare la 1 leu venituri

din exploatare:

2.2 Influenta profitului financiar:

din care:

2.2.1 Influenta veniturilor financiare:

2.2.1 Influenta cheltuielilor financiare:

unde:

-profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare;

T–timpul total de munca;

-productivitatea muncii stabilita pe baza veniturilor din

exploatare;

Pf-profitul financiar;

Pe baza modelului multiplicativ: modificarea ratei rentabilitatii economice se explica factorial prin:

1. Influenta eficientei capitalului permanent (caracterizata pe baza

veniturilor curente):

din care:

1.1 Influenta veniturilor din exploatare la 1 leu capital permanent:

1.2 Influenta veniturilor financiare la 1 leu capital permanent:

2. Influenta profitului la 1 leu venituri curente:

din care:

2.1 Influenta structurii veniturilor curente:

unde:

atunci avem:

unde: – profitul curent la 1 leu venituri recalculat functie de

structura efectiva a veniturilor gj1 si profitul la 1 leu pe categorii

de venituri din Pn-1 sau alt nivel de referinta pcj0.

Ca elemente ale diagnosticului se pot distinge:

  influenta pe care o poate exercita suma veniturilor din exploatare cu componenta de baza purtatoare de profit–cifra de afaceri;

  influenta veniturilor din exploatare medii orare ca expresie a randamentului factorului munca, care poate modifica sensibil rata rentabilitatii economice;

  profitul la 1 leu venituri din exploatare predilect celui aferent cifrei de afaceri excluzand efectul inflatiei poate releva laturi esentiale ale eficientei activitatii firmei concretizate prin nivelul costurilor si calitatea produselor;

  referitor la influenta profitului financiar se au in vedere, in sine, fiecare venit sau cheltuiala intrucat nu exista legatura de cauzalitate intre ele .

3.2. Analiza diagnostic a ratei rentabilitatii financiare

Rata rentabilitatii financiare reprezinta unul dintre indicatorii majori urmariti de investitori si de management. Cu ajutorul acestei rate, , investitorii pot aprecia in ce masura investitia lor este sau nu rentabila. În cazul in care rata rentabilitatii este mai mare decat costul capitalului propriu, atunci prin activitatea desfasurata, firma creeaza o valoare suplimentara pentru actionari.

Rata rentabilitatii financiare reflecta corelatia dintre profitul net, considerat venit al actionarilor si capitalurile proprii ale firmei. Se pot avea in vedere ca modele de analiza urmatoarele expresii:

1.

2.

3.

unde:

Rf–rata rentabilitatii financiare;

Pn–profitul net;

Cpr–capitalul propriu;

Vt–venituri totale;

Pi–profitul impozabil;

Re–rata rentabilitatii economice;

Rd–rata dobanzii;

D–datorii financiare ;

ci–cota de impozitare a profitului.

Dupa primul model: , rata rentabilitatii financiare se poate diagnostica factorial astfel:

Figura 4.7

unde:

Pexc–profitul exceptional;

-corectari ale profitului impozabil;

I–suma impozitului pe profit.

Figura 4.8

unde:

Pf–profit fiscal;

Vt–venituri totale;

-profit fiscal la 1 leu venituri.

Dupa modelul de corelatie: , varianta „a”, rata rentabilitatii financiare se poate diagnostica astfel:

1. Influenta capitalului propriu:

2. Influenta profitului net:

din care:

2.1 Influenta profitului impozabil:

din care:

2.1.1 Influenta profitului din exploatare:

unde: ;

.

2.1.1.1 Influenta veniturilor din exploatare:

din care:

2.1.1.1.1 Influenta volumului de munca:

2.1.1.1.2 Influenta veniturilor din exploatare medii orare

(productivitatii muncii):

2.1.1.2 Influenta profitului mediu din exploatare la 1 leu venituri

din exploatare:

2.1.2 Influenta profitului financiar:

2.1.3 Influenta profitului exceptional:

2.1.4 Influenta factorului „” – corectarii profitului impozabil potrivit legii (adaugare sau scadere):

1.          Influenta impozitului pe profit:

Si in acest caz zona centrala a diagnosticarii o reprezinta cea referitoare la profitul din exploatare. În rest se examineaza si cauzele legate de factorul „α”, adica depasirile la cheltuieli care se suporta din rezultate, reinvestirile din profit, cu consecintele viitoare. Nu se exclude examinarea profitului financiar si corespunzator celui exceptional prin prisma veniturilor si cheltuielilor.

Modelul numarul 3 este cunoscut ca modelul prin care in aprecierea ratei rentabilitatii financiare se ia in considerare si „efectul de levier financiar” adica efectul de parghie financiara prin raportul dintre datorii financiare si capital propriu. O cerinta de baza consta in aceea ca Re > Rd.

3.3. Analiza diagnostic de tip factorial a ratei rentabilitatii comerciale

Eficiența activitatii comerciale a firmei, rata rentabilitatii comerciale asigură legatura dintre profit si cifra de afaceri neta, adică este raportul dintre profitul aferent cifrei de afaceri si cifra de afaceri in preturi de vanzare exclusiv TVA.

Ca modele de calcul si analiza ale ratei rentabilitatii comerciale se pot utiliza:

sau sau

unde:

P–profitul aferent cifrei de afaceri;

qvi–productia vanduta pe produse;

ci–costul pe produse;

– pretul mediu de vanzare pe produse;

ci – costul pe produsul „i”;

gi–structura (ponderea) productiei vandute;

rci–ratele rentabilitatii comerciale pe produse.

Pentru diagnosticul ratei rentabilitatii comerciale si respectiv resurselor consumate avem in vedere datele:

Tabelul 1.

Avand in vedere modelul 2: , modificarea ratei rentabilitatii comerciale se explica astfel:

1. Influenta structurii productiei vandute (cifrei de afaceri) in cazul in care intervin si marfuri cumparate pentru revanzare:

2. Influenta preturilor medii de vanzare :

din care:

2.1 Influenta inflatiei:

2.2 Influenta preturilor exclusiv efectul inflatiei:

3. Influenta costurilor pe produse:

din care:

3.1 Influenta consumurilor fizice de resurse pe unitatea de produs:

3.2 Influenta preturilor de cumparare–imputare pe unitatea de resursa consumata:

Daca admitem teoretic ca inflatia prin indicele preturilor se produce in aceeasi proportie si asupra tuturor categoriilor de resurse consumate se poate separa efectul acesteia si prin intermediul costurilor:

3.1Influenta inflatiei:

2.2 Influenta costurilor exclusiv efectul inflatiei:

Ca elemente ale diagnosticului se pot retine:

  influenta structurii productiei este rezultatul cresterii in Pn a ponderii unor produse cu rate ale rentabilitatii comerciale pe produse in Pn-1 mai mici decat nivelul mediu al aceleiasi perioade. Situatie este normala daca este rezultatul cererii si nu al unor disfunctionalitati in activitatea firmei (de la asigurarea de resurse, productie, distributie);

  influenta preturilor fara corectarea cu efectul inflatiei inseamna o contributie semnificativa la cresterea ratei rentabilitatii.

Dupa al treilea model: , modificarea ratei rentabilitatii comerciale se explica factorial astfel:

1. Influenta structurii productiei:

1.     Influenta ratelor rentabilitatii comerciale pe produse:

din care:

2.1 Influenta preturilor medii de vanzare:

2.2 Influenta costurilor pe produse:

Si in acest model se poate introduce efectul inflatiei prin pretul de vanzare pe produse si prin costul pe produse.

3.4. Analiza diagnostic a ratei rentabilitatii resurselor consumate

Rata resurselor consumate, denumita si rata rentabilitatii costurilor, reflecta corelatia dintre profitul aferent cifrei de afaceri si costurile totale aferente vanzarilor. În opinia multor specialisti, rata resurselor consumate ar trebui sa fie cuprinsa intre 9% si 15%.

În cazul ratei rentabilitatii resurselor consumate modelele de analiza sunt:

1. 2. 3.

unde: ri–rata resurselor consumate pe produse.

Dupa al doilea model: , rata rentabilitatii resurselor consumate se explica factorial astfel:

1.Influenta structurii productiei vandute (cifrei de afaceri) :

2. Influenta costurilor pe produse:

din care:

2.1 Influenta consumurilor fizice de resurse pe unitatea de produs:

2.2 Influenta preturilor de cumparare–imputare pe unitatea de resursa consumata:

3. Influenta preturilor medii de vanzare :

din care:

3.1 Influenta inflatiei:

3.2 Influenta preturilor de vanzare exclusiv efectul inflatiei:

Analog se solutioneaza si problema ratei rentabilitatii resurselor consumate pe produse :

1. Influenta costului unitar:

sau

din care:

1.1 Influenta consumurilor fizice pe resurse:

sau

1.2 Influenta preturilor de cumparare-imputare pe produse:

sau

unde:

2.          Influenta pretului de vanzare al produsului:

sau

3.1 Influenta inflatiei:

sau

3.2 Influenta pretului de vanzare exclusiv efectul pretului de vanzare:

sau

În acest caz cheltuielile componente se aprofundeaza cu metode specifice, iar modificarea pretului de vanzare exclusiv efectul inflatiei se examineaza in corelatie cu calitatea produsului si a altor factori ai pietei.

3.5. Analiza ratei rentabilitatii capitalului real ocupat – fix si circulant

Modelul de calcul si analiza a capitalului real ocupat se recomanda a fi urmatorul:

1.

unde:

Cr–capital real–fix si circulant;

– eficienta capitalului real.

Modelul factorial se poate explica cu ajutorul sistemului:

Figura nr. 3

Orice rata a rentabilitatii poate fi estimata probabil, de regula pe termen scurt, functie de variabila timp, respectiv f(t)adica:

y = a + bt

; .

  se foloseste interpolarea;

  pe langa variabila timp se mai poate folosi o variabila independenta (x) care are legatura cu o intensitate mai mare cu rata rentabilitatii;

  de regula, in acest caz se opereaza cu functii de regresie liniare, adica:

y = a + bx

Ca exemplu putem lua corelatia dintre rata rentabilitatii (y) si productivitatea muncii (x), unde:

si

Pentru exemplificare pe baza primei functii admitem estimarea probabila a ratei rentabilitatii comerciale pe baza datelor din urmatorul tabel:

Tabelul nr. 2

Conform datelor din tabel avem:

si

pentru t = 7 rezulta ca

  plus sau minus abaterea medie patratica, care in cazul de fata ar fi egala cu:

.

În concluzie, se poate estima ca ratele rentabilitatii au capacitate cognitiva complexa si deci concura si la realizarea unui asemenea tip de diagnostic economico-financiar al firmei.

Prin similitudine cu unele rate ale rentabilitatii in analiza diagnostic se pot utiliza si ratele marjelor, respectiv:

1. rata marjelor costurilor variabile:

  fata de cifra de afaceri in preturi de vanzare;

  fata de costurile variabile aferente cifrei de afaceri.

2. rata marjei costurilor directe:

  fata de cifra de afaceri in preturi de vanzare;

  fata de costurile directe.

Ca model de calcul si analiza al ratei marjei costurilor variabile fata de cifra de afaceri in preturi de vanzare se foloseste modelul:

Figura nr. 4

Relatia: , unde: , se explica factorial astfel:

1. Influenta structurii cifrei de afaceri (productiei vandute):

2. Influenta marjelor pe produse:

din care:

2.1 Influenta preturilor de vanzare pe produse:

unde:

din care:

2.1.1 Influenta inflatiei:

unde:

2.1.2 Influenta preturilor de vanzare exclusiv efectul inflatiei:

2.2 Influenta costurilor variabile pe produse:

din care:

2.2.1 Influenta consumurilor fizice de resurse pe produse:

2.2.1 Influenta preturilor de cumparare–imputare pe unitatea de resursa consumata:

unde:

Analog ratei comerciale, rata marjei costurilor variabile fata de cifra de afaceri in preturi de vanzare s-ar explica pe baza sistemului:

Figura nr. 5

În analiza diagnostic pe baza ratelor marjelor este util indicele corelatiei dintre rata rentabilitatii si rata marjei fata de cifra de afaceri in preturi de vanzare:

  cerinta eficientei reclama inegalitatea care denota ca dinamica profitului ca parte componenta a marjei costurilor variabile a devansat dinamica cheltuielilor fixe.

CAPITOLUL 4. ASPECTE PRIVIND RENTABILITATEA UNUI EȘANTION DE ÎNTREPRINDERI DIN ROMÂNIA

4.1. Reprezentativitatea, structura și prezentarea eșantionului

Condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească un eșantion pentru a asigura caracter șiințific determinărilor care se fac prin intermediul său este reprezentativitatea.

Prin reprezentativitate se înțelege ,, însușirea eșantionului de a reproduce în mod fidel caracterele esențiale ale colectivității totale, de a reprezenta în mod autentic masa de elemente din care au fost extrase unitățile sale “.

De regulă, un eșantion este considerat reprezentativ dacă între el și populația totală, respectiv între valorile statistice obținute prin observarea sa și parametrii corespunzători colectivității generale, există o concordanță de structură, în principiu, media calculată cu ajutorul eșantionului trebuie să fie egală cu cea aferentă colectivității generale. Același lucru este valabil pentru dispesii și pentru mărimile relative de structură.

Eșantionul este format din cinci întreprinderi din București din domeniul transportului rutier de persoane. Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport.

Transportul facilitează accesul la resursele naturale și stimulează schimbările comerciale.

Am ales din sectorul transportului rutier de persoane, întru-cât consider că transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico- sociale pentru că prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul satifacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești.

Importanța transporturilor constă nu numai în funcția pe care o au în dezvoltarea complexului socio-economic național, ci și rolul important exercitat asupra amplificării relațiilor dintre state.

Varietatea tipurilor și a construcției automobilelor, permite transportarea unei mari varietăți de mărfuri, și o paletă largă de servicii pentru transportul de călători.

Mijloacele de transport rutier se deplasează rapid, ca urmare a vitezei comerciale mari, a simplității operațiilor tehnologice în punctele de încărcare și descărcare, a inexistenței staționărilor. Ele se pot pregăti ușor, rapid și cu cheltuieli reduse în vederea efectuării transportului.

Datele sunt preluate din contul de profit și pierdere ale fiecărei societăți comerciale, iar prezentarea firmelor de pe site-urile acestora.

Cele 5 întreprinderi consider ca sunt reprezentative pentru oraș, fiind cele mai importante și ocupă toată raza orașului. Acestea au stații atât în interiorul orașului câ și în afara lui.

Prezentarea S.C. Antares Transport S.A.

S.C. Antares Transport S.A. este o companie membră a Antares Group și are sediul central în municipiul București, str. Dacia, nr. 10, cod 240094.

Din punct de vedere juridic este organizată ca societate comercială pe acțiuni deschisă, având nr. de înregistrare în registrul comerțului J38/454/91 atribut fiscal: R/01.07.1993 și cod unic de înregistrare 1472990/04.12.1992.

Firma se prezintă ca una din cele mai importante la nivelul județului Vâlcea, activând în următoarele domenii: transport rutier intern de persoane prin curse regulate; transport rutier intern și internațional de persoane prin curse ocazionale; servicii de autogară; activități de service, reparații și întreținere auto.

Activitatea se desfășoară în următoarele puncte de lucru:

Sediul administrative: Blocul din str. Dacia, nr. 10

Reparații auto, întreținere, stație I.T.P în București, str. Gib Mihăescu, nr.23

Autogara ,,1mai” amplasată în București, str. George Coșbuc, nr. 4

Stolniceni, unde se află spații de reparații și întreținere, în conservare sau închiriate

Cozia și Voineasa

Pentru modernizarea interacțiunii cu clientul și impulsionarea activității în Autogara ,, 1 Mai “ din București, în cadrul acesteia s-a înfințat din iulie 2003 Agenția de bilete. Între orele 05:00 – 20:00 un colectiv tânăr și dinamic oferă servicii ireproșabile și prompte : pentru cursele S.C. Antares Transport S.A, se pot obține informații și se pot efectua rezervări de locuri pentru cursele interjudețene. La ghiseul agenției se pot procura bilete cu anticipație și abonamente pentru cursele proprii.

Prezentarea S.C. Dacos S.R.L

Dacos a fost înființată în data de 3 martie 1992 și are în prezent un singur acționar. Dacos este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub numărul J38/328 și din 04.12.1992, la Ministerul Finanțelor cu codul R/1473244. Capitalul social total este în valoare 457.000 RON, din care 70.446 RON aport în natură al sociatului unic iar restul de 386.554 RON reprezintă capital social vărsat în numerar. Ultima majorare de capital a avut loc în data de 20.06.2005, conform încheierii nr. 18097/20.06.2005.

Din 1992 și până în prezent, Dacos a devenit unul ditre cei mai importanți operatori de transport din România, situându-se la nivelul anului 2007, conform Anuarului celor mai mari jucători din economie, între primi trei operatori independenți de transport rutier de persoane.

Dacos a impus standarde naționale, oferind servicii sigure, plăcute și accesibile pentru aproape 2 milioane de pasageri, în fiecare an. În anul 2008, autocarele Dacos au parcurs peste 4.3 milioane kilometri, în România și în afara țării.

Din anul 2010 Dacos are un nou terminal, situat în Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 38. Are 11 peroane operaționale ce pot satisface nevoia de spațiu, atât în prezent dar mai ales în viitorul anticipat. Sala de așteptare permite clienților ce așteaptă momentul îmbarcării să observe sosirea autocarelor în peron, fiind avertizări prin mijloace moderne când încep procedurile de îmbarcare.

Noul terminal este dotat cu grupuri sociale. Acestea au fost amplasate în interiorul sălii de așteptare din motive legate de securitatea pasagerilor dar și pentru a facilita accesul clienților.

A fost implementat serviciul ,, Wi-fi Hotspot ” astfel încât clienții ce folosesc acest terminal, se pot conecta gratuit, folosind tehnologia Wi-fi.

În acest moment, serviciul Wi-fi acoperă spațiul autogării dar și zona peroanelor, astfel încât vor putea beneficia de acest serviciu și călătorii ce tranzitează terminalul Dacos, la bordul autocarelor.

Prezentarea S.C. ETA S.A.

S.C. ETA S.A având ca unic acționar Consiliul Local al minicipiului București, a fost înființată la 01.05.1998 și are ca obiect principal de activitate transportul urbal, suburban și metropolitan de călători.

Societatea ETA SA este persoană juridică, având forma de societate pe acțiuni (SA). Aceasta își desfășoară activitatea în conformitate cu Statutul, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Durata societății comerciale este nelimitată.

Societatea comercială SC ETA SA, își desfășoară activitatea în domeniul principal de activitate GRUPA 439 ,, Alte transporturi terestre de călători” activitatea principală fiind cea din clasa 4931 ,, Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători”.

Societatea deservește 26 de trasee municipale și 4 trasee județene ( Nord-Măgura și Hermes-Fedeleșoiu) în intervalul orar 05.00-0.30.

Parcul circulant este compus din 38 de autobuze și 9 microbuze.

Rețeaua de transport în comun deservită de S.C. ETA S.A. cuprinde 119 stații în municipiul București și 30 în afara acestuia.

S.C. ETA S.A București este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni.

Sediul social al societății comerciale este în București, str. Depozitelor, nr. 5, jud. Vâlcea. Sediul societății, aparținând domeniului public al municipiului București.

Pe lângă sediul social al societății situat în strada Depozitelor, nr. 5, funcționează următoarele puncte de lucru secundare pe raza Municipiului București: Dispecerat Nord din str. Nicolae Titulescu, București; Dispecerat Spital din str. Calea lui Traian, București; Dispecerat General Magheru din str. General Magheru, București; Dispecerat Hermes din B-dul Tineretului.

Pe lângă obiectul principal de activitate și anume transportul rutier de persoane, societatea activează și în următoarele domenii: curse speciale (închirierea de autobuze sau microbuze), Inspecție Tehnică Periodică, service, spălătorie, închiriere spațiu publicitar, tractări auto.

Cu o experiență de peste 35 de ani în domeniul exploatării și întreținerii autovehiculelor grele, S.C. ETA S.A efectuează o gamă largă de servicii și lucrări, pentru persoane fizice și juridice.

Stația ITP, autorizată RAR pentru toate tipurile de autovehicule, inclusiv tractoare și autovehicule dotate cu instalații de gaz, execută Inspecția Tehnică Periodică la prețuri competitive.

S.C. ETA S.A efectuează, conform autorizației tehnice, o gamă largă de sericii și lucrări : motor și sisteme auxiliare, sistemul de transmisie, sistemul de rurale, sistemul de direcție, sistemul de frânare, sistemul electric, caroserie, alte sisteme.

Prezentarea S.C. Obadă Trans S.A.

La sfârștul anului 1998 două persoane ambițoase, cu putere de muncă și dorință de a face ceva pentru ei și pentru comunitate au înființat o firmă de transport persoane.

Trecând de multe obstacole, și luptând cu mentalitatea oamenilor au reușit să-i câșige ca și clienți ajungând în anul 2012 la o flotă de 70 de autobuze și microbuze și la deservirea a aproximativ 50% din traseele Bucureștiului, iar cursele interjudețene ajung la Craiova, Severin, Herculane, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Petroșani, Târgu Jiu, Pitești, București.

Cursele ocazionale externe au tranzitat următoarele țări: Belgia, Franța, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Italia, Bulgaria, Albania, Marea Britanie, Grecia, Turcia.

În anul 2007, firma Obadă Trans S.R.L. devine parteneră cu societatea comercială Transmontana S.A. din București cu același domeniu de activitate transport de persoane intern și internațional prin servicii regulate și ocazionale.

În martie 2009 a fost certificate Sistemul de Management al Calității conform ISO 9001/2008 de către organismul de certificare TUV AUSTRIA ROMÂNIA, iar în martie 2012 a certificat și Sistemul de Management al Mediului conform ISO 14001/2005, tot de către TUV AUSTRIA ROMÂNIA.

S.C. Obadă Trans S.R.L și-a diversificat din anul 2006 gama de servicii oferite clienților săi prin desfășurarea de activități cultural, recreative, catering, organizarea de evenimente deținând restaurant și magazine în București.

S.C.Obadă Trans S.R.L. are sediul social în București unde desfășoară activitatea de întreținere și reparare a autovehiculelor și desfășoară activități conexe activității de transport persoane având autogară pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor.

Prezentarea S.C. Vilextur S.R.L

Originea companiei vine din anul 1992, atunci când piața în domeniul transporturilor de persoane era foarte mică în România. Treptat răspunzând unei cereri cât mai variate, s-a adaptat astfel încât a ajuns să lucreze într-un mod profesionalist, satisfăcând exigențele în domeniu.

Începând cu trasee interne, excursii organizate și culminând cu trasee internaționale, interne, chartere, excursii școlare, pelerinaje, compania a ajuns să fie un lider în domeniul transportului de persoane, perfecținându-se pas cu pas, dovedindu-se capabilă să se adapteze la perfecțiunea cerută de clienți.

Ca și principale activități, compania efectuează curse internaționale sub formă de excursii la cerere, curse interne de linie, curse tip charter internațional, excursii interne la cerere.

Cu un parc cu autocare de înaltă clasă, Setra, VanHool, Renault ș Bova, compania vine cu soluții de transport pentru cerințele clienților, atât pentru transporturi scurte gen excursii, transporturi rapide tip charter, cât și pentru tranporturi de lungă durată gen tururi europene și nu numai.

Prin agenția de turism, compania pune la dispoziția doritorilor pachete promoținale pentru excursii, referințe pentru cazări, variante pentru excursii ca și traseu, cazări, puncte de vizitare.

4.2. Analiza pragului de rentabilitate

4.2.1. Pragul de rentabilitate la firma Antares Transport

Pentru a stabili daca S.C. Antares Transport are o situație confortabilă sau incertă vom analiza atât activitatea din exploatare cât și activitatea financiară.

În categoria cheltuieli variabile sunt incluse: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuieli cu energia și apa, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul direct productiv, alte cheltuieli materiale.

În categoria cheltuieli fixe sunt incluse: cheltuieli din exploatare fără cele menționate anterior, ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale, cheltuieli cu personalul indirect productiv.

Tabel 4.2.1. Structura cheltuielilor

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Tabel 4.2.2. Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității din exploatare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Nv = => Nv2012 = = 0,420

Nv2013= = 0,484

Nv2014= = 0,443

CApr = => CApr2012 = = 3.927.942,82

CApr2013 = = 5.734.556,12

CApr2014 = = 5.398.133,24

Pm = x 365 => Pm2012 = x 365 = 117,11( 27 aprilie)

Pm2013 = x 365 = 149,29 (30 mai)

Pm2014 = x 365 = 148,02 (29 mai)

α = CA anuală –CApr => α2012 = 12.241.723 – 3.927.942,82 = 8.313.780,18

α2013 = 14.020.380 – 5.734.556,12 = 8.285.823,88

α2014 = 13.310.168 – 5.398.133,24 = 7.912.034,76

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 211,65 %

α’2013 = x 100 = 144,48 %

α’2014 = x 100 = 146,57 %

Relațiile sunt valabile când se calculează exploatarea întreprinderii și activitatea financiară, trebuie adăugate cheltuielile financiare (dobânzile financiare) la relațiile anterioare.

Tabel 4.2.3. Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității financiare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Rcrt = Rexpl – Dobândă => Rcrt2012 = 4.795.157 – 661.276 = 4.133.881

Rcrt2013 = 4.225.993 – 896.966 = 3.329.027

Rcrt2014 = 4.367.081 – 829.650 = 3.537.431

CApr/PF = => CApr/PF2012 = = 5.068.073,86

CApr/PF2013 = = 7.472.862,32

CApr/PF2014 = = 6.887.630,55

Pm/PF = x 365 => Pm/PF2012 = x 365 = 151,11 (1 iunie)

Pm/PF2013 = x 365 = 194,54 (14 iulie)

Pm/PF2014 = x 365 = 188,87 (8 iulie)

α = CA anuală – CApr/PF => α2012 =12.241.723 – 5.068.073,86 = 7.173.649,14

α2013 = 14.020.380 – 7.472.862,32 = 6.547.517,68

α2014 = 13.310.168 – 6.887.630,55 = 6.422.537,45

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 141,54 %

α’2013 = x 100 = 87,61%

α’2014 = x 100 = 93,24 %

În urma realizării diagnosticului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate reiese ca societatea Antares Transport, dă dovadă de flexibilitate ea adaptându-se la variațiile mediului în care operează fiind astfel expusă unor riscuri reduse din punct de vedere financiar și economic.

În intervalul 2012-2013 societatea înregistrează o tendință de creștere de la o perioadă la alta. Cifra de afaceri crește de la 12.241.723 în 2012 la 14.020.380 în 2013, acest lucru se poate observa și prin calculul cifrei de afaceri prag. În 2014 cifra de afaceri scade la 13.310.168 față de 2013.

Alături de determinarea cifrei de afaceri prag exprimată în unități, în analiza activității din exploatare stabilim punctual mort – echivalentul temporal al pragului de rentabilitate care poate fi atins în 365 de zile. Cu cât pragul de rentabilitate este atins mai târziu, cu atât posibilitatea apariției riscului este mai mare, deoarece o schimbare bruscă a tendințelor poate conduce întreprinderea într-o zonă deficitară.

4.2.2. Pragul de rentabilitate la firma Dacos

Pentru a stabili daca S.C. Dacos are o situație confortabilă sau incertă vom analiza atât activitatea din exploatare cât și activitatea financiară.

În categoria cheltuieli variabile sunt incluse: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuieli cu energia și apa, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul direct productiv, alte cheltuieli materiale.

În categoria cheltuieli fixe sunt incluse: cheltuieli din exploatare fără cele menționate anterior, ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale, cheltuieli cu personalul indirect productiv.

Tabel 4.2.2. Structura cheltuielilor

-lei-

Sursa : Realizat de autor

Tabel 4.2.3. Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității din exploatare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Nv = => Nv2012 = = 0.505

Nv2013= = 0.550

Nv2014= = 0.539

CApr = => CApr2012 = = 6.041.273,61

CApr2013 = = 7.767.801,15

CApr2014 = = 7.802.687,46

Pm = x 365 => Pm2012 = x 365 = 145,59 (25 mai)

Pm2013 = x 365 = 160,79 (10 iunie)

Pm2014 = x 365 = 164,16 (14 iunie))

α = CA anuală –CApr => α2012 = 15.144.986 – 6.041.273,61 = 9.103.712,39

α2013 = 17.632.768 – 7.767.801,15 = 9.864.966,85

α2014 = 17.348.648 – 7.802.687,46 = 9.545.960,54

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 150,69 %

α’2013 = x 100 = 126,99%

α’2014 = x 100 = 122,34%

Relațiile sunt valabile când se calculează exploatarea întreprinderii și activitatea financiară, trebuie adăugate cheltuielile financiare (dobânzile financiare) la relațiile anterioare.

Tabel 4.2.4. Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității financiare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Rcrt = Rexpl – Dobândă => Rcrt2012 = 4.647.417 – 16.487 = 4.630.930

Rcrt2013 = 4.667.572 – 18.547 = 4.649.025

Rcrt2014 = 4.650.123 – 18.687 = 4.631.436

CApr/PF = => CApr/PF2012 = = 6.074.580,68

CApr/PF2013 = = 7.802.350,77

CApr/PF2014 = = 7.843.223,25

Pm/PF = x 365 => Pm/PF2012 = x 365 = 146,40 (25 mai)

Pm/PF2013 = x 365 = 161,50 (11 iunie)

Pm/PF2014 = x 365 = 165,01 (15 iunie)

α = CA anuală – CApr/PF => α2012 = 15.144.986 –6.074.580,68 = 9.070.405,32

α2013 = 17.632.768 – 7.802.350,77 = 9.830.417,23

α2014 =17.348.648 – 7.843.223,25 = 9.505.424,75

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 149,31 %

α’2013 = x 100 = 125,99 %

α’2014 = x 100 = 121,19 %

În urma realizării diagnosticului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate reiese ca societatea Dacos, dă dovadă de flexibilitate ea adaptându-se la variațiile mediului în care operează fiind astfel expusă unor riscuri reduse din punct de vedere financiar și economic.

În intervalul 2012-2013 societatea înregistrează o tendință de creștere de la o perioadă la alta. Cifra de afaceri crește de la 15.144.986 în 2012 la 17.632.768 în 2013, acest lucru se poate observa și prin calculul cifrei de afaceri prag. În 2014 cifra de afaceri scade la 17.348.648 față de 2013.

Alături de determinarea cifrei de afaceri prag exprimată în unități, în analiza activității din exploatare stabilim punctual mort – echivalentul temporal al pragului de rentabilitate care poate fi atins în 365 de zile. Cu cât pragul de rentabilitate este atins mai târziu, cu atât posibilitatea apariției riscului este mai mare, deoarece o schimbare bruscă a tendințelor poate conduce întreprinderea într-o zonă deficitară.

4.2.3. Pragul de rentabilitate la firma ETA

Pentru a stabili daca S.C. ETA S.R.L. are o situație confortabilă sau incertă vom analiza atât activitatea din exploatare cât și activitatea financiară.

În categoria cheltuieli variabile sunt incluse: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuieli cu energia și apa, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul direct productiv, alte cheltuieli materiale.

În categoria cheltuieli fixe sunt incluse: cheltuieli din exploatare fără cele menționate anterior, ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale, cheltuieli cu personalul indirect productiv.

Tabel 4.2.3. Structura cheltuielilor

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Tabel 4.2.4. Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității din exploatare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Nv = => Nv2012 = = 0,748

Nv2013= = 0,724

Nv2014= = 0,654

CApr = => CApr2012 = = 11.474.447,38

CApr2013 = = 10.233.116,95

CApr2014 = = 8.658.650

Pm = x 365 => Pm2012 = x 365 = 569,84 (nu a reușit să atingă punctul mort în 365 zile)

Pm2013 = x 365 = 453,10 (nu a reușit să atingă punctul mort în 365 zile)

Pm2014 = x 365 = 294,21 (21 octombrie)

α = CA anuală –CApr => α2012 = 7.349.6333 – 11.474.447,38 = -4.124.814,38

α2013 = 8.243.355 – 10.233.116,95 = -1.989.761,95

α2014 = 10.741.781 – 8.658.650 = 2.083.131

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = – 35,94 %

α’2013 = x 100 = – 19,44 %

α’2014 = x 100 = 24,05 %

Relațiile sunt valabile când se calculează exploatarea întreprinderii și activitatea financiară, trebuie adăugate cheltuielile financiare (dobânzile financiare) la relațiile anterioare.

Tabel 3.3.3Evaluarea pragului de rentabilitatea prin analiza activității financiare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Rcrt = Rexpl – Dobândă => Rcrt2012 = -989.545 – 68.027 = -1.057.572

Rcrt2013 = -478.213 – 62.119 = -540.332

Rcrt2014 = 796.041 – 47.624 = 748.417

CApr/PF = => CApr/PF2012 = = 11.744.395,79

CApr/PF2013 = = 10.458.158,79

CApr/PF2014 = = 8.796.291,61

Pm/PF = x 365 => Pm/PF2012 = x 365 = 583,25 (nu a reușit să atingă punctul mort în 365 zile)

Pm/PF2013 = x 365 = 463,06 (nu a reușit să atingă punctul mort în 365 zile)

Pm/PF2014 = x 365 = 298,89 (26 octombrie)

α = CA anuală – CApr/PF => α2012 =7.349.633 – 11.744.395,79 = -4.394.762,79

α2013 = 8.243.355 – 10.458.158,79 = -2.214.803,79

α2014 = 10.741.781 – 8.796.291,61 = 1.945.489,39

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = -37,42 %

α’2013 = x 100 = -21,17 %

α’2014 = x 100 = 22,11 %

În urma realizării diagnosticului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate reiese ca societatea ETA, dă dovadă de flexibilitate ea adaptându-se la variațiile mediului în care operează fiind astfel expusă unor riscuri reduse din punct de vedere financiar și economic.

În intervalul 2012-2013 societatea înregistrează o tendință de creștere de la o perioadă la alta. Cifra de afaceri crește de la 7.349.633 în 2012 la 8.243.355 în 2013, acest lucru se poate observa și prin calculul cifrei de afaceri prag. În 2014 cifra de afaceri crește la 10.741.781 față de 2013.

Alături de determinarea cifrei de afaceri prag exprimată în unități, în analiza activității din exploatare stabilim punctual mort – echivalentul temporal al pragului de rentabilitate care poate fi atins în 365 de zile. Cu cât pragul de rentabilitate este atins mai târziu, cu atât posibilitatea apariției riscului este mai mare, deoarece o schimbare bruscă a tendințelor poate conduce întreprinderea într-o zonă deficitară.

3.4. Pragul de rentabilitate la firma Obada Trans

Pentru a stabili daca S.C. Obada Trans are o situație confortabilă sau incertă vom analiza atât activitatea din exploatare cât și activitatea financiară.

În categoria cheltuieli variabile sunt incluse: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuieli cu energia și apa, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul direct productiv, alte cheltuieli materiale.

În categoria cheltuieli fixe sunt incluse: cheltuieli din exploatare fără cele menționate anterior, ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale, cheltuieli cu personalul indirect productiv.

Tabel3.4.1 Structura cheltuielilor

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Tabel 3.4.2Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității din exploatare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Nv = => Nv2012 = = 0.743

Nv2013= = 0.722

Nv2014= = 0.595

CApr = => CApr2012 = = 3.271.402,40

CApr2013 = = 4.676.900

CApr2014 = = 2.938.208,30

Pm = x 365 => Pm2012 = x 365 = 338,77 (5 decembrie)

Pm2013 = x 365 = 377,06 (nu a reușit să atingă punctul mort în 365 zile)

Pm2014 = x 365 = 256,18 (13 septembrie)

α = CA anulă –CApr => α2012 = 3.524.670 – 3.270.402,40 = 253.267,60

α2013 = 4.527.195 – 4.676.900 = -149.708

α2014 = 4.186.280 – 2.938.208,30 = 1.248.071,70

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 7,74 %

α’2013 = x 100 = -3,20 %

α’2014 = x 100 = 42,47 %

Relațiile sunt valabile când se calculează exploatarea întreprinderii și activitatea financiară, trebuie adăugate cheltuielile financiare (dobânzile financiare) la relațiile anterioare.

Tabel 3.4.3Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității financiare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Rcrt = Rexpl – Dobândă => Rcrt2012 = -149.044 – 9.658 = -158.702

Rcrt2013 = -467.677 – 10.687 = -478.364

Rcrt2014 = 46.946 – 11.947 = 34.999

CApr/PF = => CApr/PF2012 = = 3.308.982,20

CApr/PF2013 = = 4.715.342,40

CApr/PF2014 = = 2.967.707,10

Pm/PF = x 365 => Pm/PF2012 = x 365 = 342,66 (8 decembrie)

Pm/PF2013 = x 365 = 380,16 (nu a reușit să atinga punctual mort în 365 zile)

Pm/PF2014 = x 365 = 258,75 (16 septembrie)

α = CA anuală – CApr/PF => α2012 =3.542.670 – 3.308.982,20 = 215.687,80

α2013 = 4.527.195 – 4.715.342,40 = -188.147,40

α2014 = 4.186.280 – 2.967.707,10 = 1.218.572,90

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 6,51 %

α’2013 = x 100 = -3,99 %

α’2014 = x 100 = 41,06 %

În urma realizării diagnosticului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate reiese ca societatea Obada Trans, dă dovadă de flexibilitate ea adaptându-se la variațiile mediului în care operează fiind astfel expusă unor riscuri reduse din punct de vedere financiar și economic.

În intervalul 2012-2013 societatea înregistrează o tendință de creștere de la o perioadă la alta. Cifra de afaceri crește de la 3.524.670 în 2012 la 4.527.195 în 2013, acest lucru se poate observa și prin calculul cifrei de afaceri prag. În 2014 cifra de afaceri scade la 4.186.280 față de 2013.

Alături de determinarea cifrei de afaceri prag exprimată în unități, în analiza activității din exploatare stabilim punctual mort – echivalentul temporal al pragului de rentabilitate care poate fi atins în 365 de zile. Cu cât pragul de rentabilitate este atins mai târziu, cu atât posibilitatea apariției riscului este mai mare, deoarece o schimbare bruscă a tendințelor poate conduce întreprinderea într-o zonă deficitară.

3.5. Pragul de rentabilitate la firma Vilextur

Pentru a stabili daca S.C. Vilextur are o situație confortabilă sau incertă vom analiza atât activitatea din exploatare cât și activitatea financiară.

În categoria cheltuieli variabile sunt incluse: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuieli cu energia și apa, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul direct productiv, alte cheltuieli materiale.

În categoria cheltuieli fixe sunt incluse: cheltuieli din exploatare fără cele menționate anterior, ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale, cheltuieli cu personalul indirect productiv.

Tabel 3.5.1 Structura cheltuielilor

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Tabel 3.5.2 Evaluarea pragului de rentabilitate prin analiza activității din exploatare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Nv = => Nv2012 = = 0,633

Nv2013= = 0,479

Nv2014= = 0,639

CApr = => CApr2012 = =1.364.220,27

CApr2013 = = 578.832,16

CApr2014 = = 839.291,41

Pm = x 365 => Pm2012 = x 365 = 100,66 (10 aprilie)

Pm2013 = x 365 = 56,83 (26 februarie)

Pm2014 = x 365 = 102,42 (13 aprilie)

α = CA anulă –CApr => α2012 = 4.964.471 – 1.364.220,27 = 3.600.250,73

α2013 = 3.717.303 – 578.832,16 = 3.138.470,84

α2014 = 2.990.844 – 839.291,11 = 2.151.552,89

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 263,90 %

α’2013 = x 100 = 542,20 %

α’2014 = x 100 = 256,35 %

Relațiile sunt valabile când se calculează exploatarea întreprinderii și activitatea financiară, trebuie adăugate cheltuielile financiare (dobânzile financiare) la relațiile anterioare.

Tabel 3.5.3 Evaluare pragului de rentabilitate prin analiza activității financiare

-lei-

Sursa: Realizat de autor

Rcrt = Rexpl – Dobândă => Rcrt2012 = 1.378.518 – 954 = 1.377.564

Rcrt2013 = 1.687.389 -1.586 = 1.685.803

Rcrt2014 = 817.290 – 697 = 816.593

CApr/PF = => CApr/PF2012 = = 1.366.819,70

CApr/PF2013 = = 581.876,31

CApr/PF2014 = = 842.541,71

Pm/PF = x 365 => Pm/PF2012 = x 365 = 100,85 (10 aprilie)

Pm/PF2013 = x 365 = 57,13 (26 februarie)

Pm/PF2014 = x 365 = 102,82 (13 aprilie)

α = CA anuală – CApr/PF => α2012 =4.946.471 – 1.366.819,70 = 3.579.651,30

α2013 = 3.717.303 – 581.876,31 = 3.135.426,69

α2014 = 2.990.844 – 842.541,71 = 2.148.302,29

α’ = x 100 => α’2012 = x 100 = 261,89 %

α’2013 = x 100 = 538,84 %

α’2014 = x 100 = 254,97 %

În urma realizării diagnosticului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate reiese ca societatea Vilextur, dă dovadă de flexibilitate ea adaptându-se la variațiile mediului în care operează fiind astfel expusă unor riscuri reduse din punct de vedere financiar și economic.

În intervalul 2012-2013 societatea înregistrează o tendință de creștere de la o perioadă la alta. Cifra de afaceri scade de la 4.956.471 în 2012 la 3.717.303 în 2013, acest lucru se poate observa și prin calculul cifrei de afaceri prag. În 2014 cifra de afaceri scade la 2.990.844 față de 2013.

Alături de determinarea cifrei de afaceri prag exprimată în unități, în analiza activității din exploatare stabilim punctual mort – echivalentul temporal al pragului de rentabilitate care poate fi atins în 365 de zile. Cu cât pragul de rentabilitate este atins mai târziu, cu atât posibilitatea apariției riscului este mai mare, deoarece o schimbare bruscă a tendințelor poate conduce întreprinderea într-o zonă deficitară.

3.6. Concluzii asupra diagnozei riscului financiar prin intermediul pragului de rentabilitate

Analiza financiară s-a realizat la nivelul fiecărei întreprinderii pe baza unor indicatori economico-financiari. Aceste analize pot avea o relevanță notabilă pentru managementul celor cinci firme atâta vreme cât din ele se desprinde un diagnostic asupra riscului financiar. Diagnoza riscului financiar s-a determinat prin intermediul pragului de rentabilitate aplicat asupra cinci întreprinderi din București din domeniul transportului rutier de persoane.

Grafic 3.6.1 Evoluția cifrei de afaceri, cheltuielilor variabile și cheltuieli fixe la Antares Transport

Sursa: Realizat de autor conform contului de profit și pierdere

În intervalul 2012-2014 societatea a realizat cifra de afaceri cea mai mare în anul 2013, 14.020.380 lei. Nivelul cel mai înalt al cheltuielilor variabile a fost atins în 2014,3.006.760,22 lei, iar cel al cheltuielilor fixe a fost atins în 2013 6.792.808,04 lei.

Grafic 3.6.2 Evoluția cifrei de afaceri, cheltuielilor variabile și cheltuieli fixe la Dacos

Sursa: Realizat de autor conform contului de profit și pierdere

În intervalul 2012-2014 societatea a realizat cifra de afaceri cea mai mare în anul 2013, 17.632.768 lei. Nivelul cel mai înalt al cheltuielilor variabile a fost atins în 2013,9.709.929,48 lei, iar cel al cheltuielilor fixe a fost atins în 2014, 3.597.038,92 lei.

Grafic 3.6.3 Evoluția cifrei de afaceri, cheltuielilor variabile și cheltuieli fixe la ETA

Sursa: Realizat de autor conform contului de profit și pierdere

În intervalul 2012-2014 societatea a realizat cifra de afaceri cea mai mare în anul 2014, 10.741.781 lei. Nivelul cel mai înalt al cheltuielilor variabile a fost atins în 2014,7.026.561,10 lei, iar cel al cheltuielilor fixe a fost atins tot în 2014 2.995.892,90 lei.

Graficul 3.6.4 Evoluția cifrei de afaceri, cheltuielilor variabile și cheltuieli fixe la Obada Trans

Sursa: Realizat de autor conform contului de profit și pierdere

În intervalul 2012-2014 societatea a realizat cifra de afaceri cea mai mare în anul 2014, 4.527.195 lei. Nivelul cel mai înalt al cheltuielilor variabile a fost atins în 2013, 3.272.757,80 lei, iar cel al cheltuielilor fixe a fost atins tot în 2013 1.300.178,20 lei.

Graficul 3.6.5 Evoluția cifrei de afaceri, cheltuielilor variabile și cheltuieli fixe la Vilextur

Sursa: Realizat de autor conform contului de profit și pierdere

În intervalul 2012-2014 societatea a realizat cifra de afaceri cea mai mare în anul 2012, 4.946.471 lei în următorii doi ani fiind într-o continuă scădere. Nivelul cel mai înalt al cheltuielilor variabile a fost atins în 2012,3.132.731,16 lei, iar cel al cheltuielilor fixe a fost atins tot în 2013 500.668,84 lei, ca și cifra de afaceri cheltuielile scad de la un an la altul.

CAPITOLUL IV

DIAGNOZA RISCULUI FINANCIAR CU AJUTORUL

METODEI LEVIERULUI

4.1. Levierul financiar la firma Antares Transport

Levierul financiar reprezintă raportul dintre datoriile financiare și capitalurile proprii, reflectând capacitatea managerilor financiari de a atrage resurse externe pentru a dinamiza eficiența capitalurilor proprii.

Tabel 4.1. Evaluarea levierului financiar

-lei-

Sursa: Realizat de autor

RRE = x 100 => RRE 2012 = x 100 = 28,27 %

RRE 2013 = x 100 = 22,76 %

RRE 2014 = x 100 = 21,98 %

RRF = x 100 => RRF 2012 = x 100 = 77,49 %

RRF 2013 = x 100 = 68,04 %

RRF 2014 = x 100 = 67,54 %

P = x 100 => P2012 = x 100 = 0,11 %

P2013 = x 100 = 0,14 %

P2014 = x 100 = 0,10 %

Gradul de îndatorare = => Gr 2012 = = 1,74

Gr 2013 = = 1,98

Gr 2014 = = 2,07

RRF = RRE + ( RRE – P) x => RRF 2012 = 28,27 + ( 28,27 – 0,11 ) x 1,74 = 77,26

RRF 2013 = 22,76 + ( 22,76 – 0,14 ) x 1,98 = 67,54

RRF 2014 = 21,98 + ( 21,98 – 0,10) x 2,07 = 67,27

Analiza efectului de levier se utilizează în cadrul dimensionării participăii fiecărei surse de finanțare angajate în procesul de exploatare (surse proprii, surse împrumutate sau atrase). Scopul analizei efectului de levier este de a fundamenta decizia de sporire sau reducere a încadrării la nivelul entității

În urma aplicării diagnosticului financiar prin intermediul levierului financiar reiese că rentabilitatea financiară este superioară rentabilității economice pentru că gradul de îndatorare are efecte pozitive care cresc de la 1,74 în 2012 la 2,07 în 2014 și astfel poate să-și renumereze capitalurile proprii cu rentabilitatea economic. Pentru maximizarea efectului îndatorării se recomandă creșerea îndatorării.

Acesta este înfluențat de creșterea capitalurilor proprii care ajung în 2014 6.465.775 lei .

4.2. Levierul financiar la firma Dacos

Levierul financiar reprezintă raportul dintre datoriile financiare și capitalurile proprii, reflectând capacitatea managerilor financiari de a atrage resurse externe pentru a dinamiza eficiența capitalurilor proprii.

Tabel 4.2. Evaluarea levierului financiar

-lei-

Sursa: Realizat de autor

RRE = x 100 => RRE 2012 = x 100 = 31,20 %

RRE 2013 = x 100 = 31,08 %

RRE 2014 = x 100 = 30,78 %

RRF = x 100 => RRF 2012 = x 100 = 127,22 %

RRF 2013 = x 100 = 139,90 %

RRF 2014 = x 100 = 134,19 %

P = x 100 => P2012 = x 100 = 0,14 %

P2013 = x 100 = 0,15 %

P2014 = x 100 = 0,16 %

Gradul de îndatorare = => Gr 2012 = = 3,07

Gr 2013 = = 3,50

Gr 2014 = = 3,35

RRF = RRE + ( RRE – P) x => RRF 2012 = 31,20 + ( 31,20 – 0,14 ) x 3,07 = 126,55

RRF 2013 = 31,08 + (31,08 – 0,15) x 3,50 = 139,33

RRF 2014 = 30,78 + (30,78 – 0,16) x 3,35 = 133,35

Analiza efectului de levier se utilizează în cadrul dimensionării participăii fiecărei surse de finanțare angajate în procesul de exploatare (surse proprii, surse împrumutate sau atrase). Scopul analizei efectului de levier este de a fundamenta decizia de sporire sau reducere a încadrării la nivelul entității

În urma aplicării diagnosticului financiar prin intermediul levierului financiar reiese că rentabilitatea financiară este superioară rentabilității economice pentru că gradul de îndatorare are efecte pozitive care cresc de la 3,07 în 2012 la 3,35 în 2014 și astfel poate să-și renumereze capitalurile proprii cu rentabilitatea economic. Pentru maximizarea efectului îndatorării se recomandă creșerea îndatorării.

Acesta este înfluențat de creșterea capitalurilor proprii care ajung în 2014 3.465.242 lei .

4.3. Levierul financiar la firma ETA

Levierul financiar reprezintă raportul dintre datoriile financiare și capitalurile proprii, reflectând capacitatea managerilor financiari de a atrage resurse externe pentru a dinamiza eficiența capitalurilor proprii.

Tabel 4.3. Evaluarea levierului financiar

-lei-

Sursa: Realizat de autor

RRE = x 100 => RRE 2012 = x 100 = -29,04 %

RRE 2013 = x 100 = -12,35 %

RRE 2014 = x 100 = 8,00 %

RRF = x 100 => RRF 2012 = x 100 = – 41,98 %

RRF 2013 = x 100 = -15,79 %

RRF 2014 = x 100 = 21,25 %

P = x 100 => P2012 = x 100 =7,71 %

P2013 = x 100 = 7,36 %

P2014 = x 100 = 0,64 %

Gradul de îndatorare = => Gr 2012 = = 0,44

Gr 2013 = = 0,27

Gr 2014 = = 2,90

RRF = RRE + ( RRE – P) x => RRF 2012 = -29,04 + (-29,04 – 7,71) x 0,44 = -45,21

RRF 2013 = -12,35 + (-12,35 – 7,36) x 0,27 = -17,67

RRF 2014 = 8,00 + (8,00 – 0,64) x 2,90 = 29,34

Analiza efectului de levier se utilizează în cadrul dimensionării participăii fiecărei surse de finanțare angajate în procesul de exploatare (surse proprii, surse împrumutate sau atrase). Scopul analizei efectului de levier este de a fundamenta decizia de sporire sau reducere a încadrării la nivelul entității

În urma aplicării diagnosticului financiar prin intermediul levierului financiar reiese că rentabilitatea financiară este superioară rentabilității economice pentru că gradul de îndatorare are efecte pozitive care cresc de la 0,44 în 2012 la 2,90 în 2014 și astfel poate să-și renumereze capitalurile proprii cu rentabilitatea economic. Pentru maximizarea efectului îndatorării se recomandă creșterea îndatorării.

4.4. Levierul financiar la firma Obada Trans

Levierul financiar reprezintă raportul dintre datoriile financiare și capitalurile proprii, reflectând capacitatea managerilor financiari de a atrage resurse externe pentru a dinamiza eficiența capitalurilor proprii.

Tabel 4.4. Evaluarea levierului financiar

-lei-

Sursa: Realizat de autor

RRE = x 100 => RRE 2012 = x 100 = -2,09 %

RRE 2013 = x 100 = -5,80 %

RRE 2014 = x 100 = 0,52 %

RRF = x 100 => RRF 2012 = x 100 = – 3,08 %

RRF 2013 = x 100 = -9,83 %

RRF 2014 = x 100 = 1,03 %

P = x 100 => P2012 = x 100 = 0,42 %

P2013 = x 100 = 0,32 %

P2014 = x 100 = 0,26 %

Gradul de îndatorare = => Gr 2012 = = 0,47

Gr 2013 = = 0,69

Gr 2014 = = 0,98

RRF = RRE + ( RRE – P) x => RRF 2012 = -2,09 + (-2,09 – 0,42) x 0,47 = -12,95

RRF 2013 = -5,80 + (-5,80 – 0,32) x 0,69 = -10,02

RRF 2014 = 0,52 + (0,52 -0,26) x 0,98 = 0,77

Analiza efectului de levier se utilizează în cadrul dimensionării participăii fiecărei surse de finanțare angajate în procesul de exploatare (surse proprii, surse împrumutate sau atrase). Scopul analizei efectului de levier este de a fundamenta decizia de sporire sau reducere a încadrării la nivelul entității

În urma aplicării diagnosticului financiar prin intermediul levierului financiar reiese că rentabilitatea financiară este superioară rentabilității economice pentru că gradul de îndatorare are efecte pozitive care cresc de la 0,47 în 2012 la 0,98 în 2014 și astfel poate să-și renumereze capitalurile proprii cu rentabilitatea economic. Pentru maximizarea efectului îndatorării se recomandă creșerea îndatorării.

Acesta este înfluențat de creșterea capitalurilor proprii care ajung în 2014 809.123 lei .

4.5. Levierul financiar la firma Vilextur

Levierul financiar reprezintă raportul dintre datoriile financiare și capitalurile proprii, reflectând capacitatea managerilor financiari de a atrage resurse externe pentru a dinamiza eficiența capitalurilor proprii.

Tabel.4.5. Evaluarea levierului financiar

-lei-

Sursa: Realizat de autor

RRE = x 100 => RRE 2012 = x 100 = 117,07 %

RRE 2013 = x 100 = 89,18 %

RRE 2014 = x 100 = 129,83 %

RRF = x 100 => RRF 2012 = x 100 = 696,41 %

RRF 2013 = x 100 = 421,38 %

RRF 2014 = x 100 = 273,77 %

P = x 100 => P2012 = x 100 = 0,03 %

P2013 = x 100 = 0,08 %

P2014 = x 100 = 0,07 %

Gradul de îndatorare = => Gr 2012 = = 4,94

Gr 2013 = = 3,72

Gr 2014 = = 1,10

RRF = RRE + ( RRE – P) x => RRF 2012 = 117,07 + (117,07 -0,03) x 4,94 = 695,24

RRF 2013 = 89,18 + (89,18-0,08) x 3,72 = 420,63

RRF 2014 = 129,83 +(129,83 -0,07) x 1,10= 272,56

Analiza efectului de levier se utilizează în cadrul dimensionării participăii fiecărei surse de finanțare angajate în procesul de exploatare (surse proprii, surse împrumutate sau atrase). Scopul analizei efectului de levier este de a fundamenta decizia de sporire sau reducere a încadrării la nivelul entității

În urma aplicării diagnosticului financiar prin intermediul levierului financiar reiese că rentabilitatea financiară este superioară rentabilității economice pentru că gradul de îndatorare are efecte pozitive care scad de la 4,94 în 2012 la 1,10 în 2014 și astfel poate să-și renumereze capitalurile proprii cu rentabilitatea economic. Pentru maximizarea efectului îndatorării se recomandă creșerea îndatorării.

Gradul de îndatorare scade deoarece obligațiunile sunt mai mari decât capitalurile proprii.

4.6. Concluzii asupra diagnosticului riscului financiar cu ajutorul metodei levierului

Efectul de levier financiar constă în variabilitatea rezultatului curent al întreprinderii ca urmare a practicării unei anumite structuri financiare, ceea ce va conduce la creșterea s-au scăderea nivelului de rentabilitate al capitalurilor proprii.

Diagnosticul rentabilității se face în funcție de realizări ținând cont de informațiile contabile anuale.

Prin metoda efectului de levier financiar există posibilitatea de a explica nivelul și evoluția rentabilității financiare în funcție de îndatorarea întreprinderii și în funcțe de rentabilitatea economică. Îndatorarea întreprinderii este evidențiată în analiză prin utilizarea ratei levierului financiar și a ratei de îndatorare.

Efectul levierului financiar reflectă variația ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii în funcțe de corelația dintre rata rentabilității economice și costul datoriei sau rata dobânzii, precum și față de gradul de îndatorare – levierul financiar.

Atât pentru capitalul investit ( capital propriu + datorii financiare), cât și pentru capitalurile proprii și pentru datoriile financiare ( credite bancare) se pot asocia la anumite rate de rentabilitate. Astfel, capitalului propriu îi corespunde rata rentabilității financiare, datoriilor financiare le corespunde rata dobânzii, iar capitalului investit rata rentabilității economice. Rata rentabilității financiare exprimă eficiența investiției efectuate de acționari în cadrul firmei și se calculează ca raport între profitul net și capitalul propriu.

BIBLIOGRAFIE

BRAN F., MARIN D., SIMION T. – Economia turismului si mediului inconjurator, Editura Economica, Bucuresti, 1998

CHIOU D. – Dictionar economic, Editura Bucovina, 1995

EMILIAN R. – Managementul serviciilor, Editura Expert, Bucuresti, 2000

EMILIAN R., NEAGU V. – Alimentatie publica, Centrul editorial-politologic, A.S.E., Bucuresti, 1993

ERDELI G., ISTRATE I. – Amenajari turistice, Editura Universitatii din Bucuresti, 1996

ERDELI G., ISTRATE I. – Potential turistic al Romaniei, Editura Universitatii din Bucuresti,1996

IONCICA M. – Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

KOTLER PH. – Managementul marketingului, Editura Teora, Bucuresti 1997

KOTLER PH. Si colectivul – Principiile marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 1998

LUPU N. – Hotelul- economie si management, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2006

MARGULESCU D. – Analiza economico-financiara a intreprinderii, metode si tehnici, Editura Romcart, Bucuresti, 1994

MARGULESCU D. – Analiza eficientei economice a activitatii intreprinderii de turism si alimentatie publica, A.S.E., Bucuresti, 1984

MARGULESCU D. – Diagnostic economico-financiar – concepte, metode, tehnici, Editura Romcart, Bucuresti, 1994

MINCIU R. – Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, Bucuresti, 1995

MINCIU R. – Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

NEAGU V. – Managementul turistic si al serviciilor turistice, Editura Sylvi, Bucuresti,2000

NICOLAE V. – Previziunea macroeconomica, A.S.E., Bucuresti, 1992

NICOLESCU O., VERBONCU I. – Management, Editura Economica, Bucuresti, 1995

OPREA N., PLESOIANU G. – Analiza diagnostic a unitatilor economice, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975

PETRESCU I. – Management, Editura Holding Reporter, Bucuresti, 1991

STANCIULESCU G. – Tehnica operatiunilor in turism, Editura All, Bucuresti, 1995

STANESCU D. – Alimentatie – catering , Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998

STANESCU D. – Tehnologie culinara, Editura Sylvi, Bucuresti, 1993

SOFARESCU A., MARGULESCU D. – Curs de analiza a activitatii economico- financiare a intreprinderii

TOMA M., CHIVULESCU M. – Ghid pentru diagnosticarea si evaluarea intreprinderii, Editura Corpului de Experti Contabili si Contabili Autorizati din Romania, 1996

*** – Ghidul turistic al Romaniei, Publirom, 2007

*** – Revista "Tribuna economica"

*** – Ziarul "Capitalul"