. Analiza Diagnostic Ca Echilibru Financiar (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL 1

PREZENTARE GENERALĂ

1.1. SCURT ISTORIC

Înainte de 1952, în județul Prahova a început să se formeze o întreprindere pentru construcții, care cu timpul s-a dezvoltat devenind una dintre cele mai performante societăți de construcții.

Dezvoltarea sa a început prin ocuparea unor suprafețe de teren unde au fost amplasate balastiere și o stație de betoane. În timp întreprinderea s-a extins și a devenit unul dintre cele mai importante trusturi de construcții din țară și cel mai important din județul Prahova. Deoarece construcțiile luau o tot mai mare amploare s-a mărit capacitatea trustului prin amplasarea a patru stații de betoane la: Podenii Noi, Gheorghe Doja, Câmpina și Sinaia.

Din fondurile trustului au fost construite apartamente de serviciu pentru muncitori, 2 cămine pentru muncitori, au fost extinse baza de aprovizionare pe o suprafață de 700 m2 și secția de producție industrială, au fost procurate mașini și utilaje necesare procesului de producție cum ar fi: pompe pentru turnat betoane procurate din SUA, ciocane pentru demolat, pickamer pentru tăiat asfalt, stație de sortat agregate, schele, mașini pentru frecat mozaic, aparate de sudură, mașini universale pentru tâmplărie, linii CFR.

Calitatea construcțiilor, respectarea termenelor de execuție și profesionalismul sunt recunoscute, astfel încât trustul a executat construcții în tot județul: la Mizil, Câmpina, Sinaia, Băicoi, Văleni, Plopeni, precum și în județele limitrofe.

În anul 1991 trustul a fost desființat și a fost divizat în 7 societăți de construcții.

În anul 1997 societatea s-a privatizat.

Societatea, în colaborare cu o firmă din SUA urmează să pregătească în domeniul construcțiilor o echipă de specialiști pentru a se construi mai repede și de o calitate mai bună.

Cu toate că au apărut numeroase societăți de construcții, acest lucru nu a condus la rezultate negative pentru societate, aceasta având în continuare profit și foarte mult de lucru.

1.2. MODUL DE CONSTITUIRE ȘI OBIECTUL DE ACTIVITATE

1.2.1. Constituirea societății, obiectul de activitate

Societatea “CONEX PRAHOVA” S.A., cu sediul în Ploiești, strada Ștefan cel Mare, nr. 12, tel. 044/121742, fax 044/194951, a fost constituită în martie 1991 din fostul Trust de Construcții Montaj Prahova conform H.G. 932/90 prin divizarea trustului în 7 societăți comerciale.

S.C. “CONEX PRAHOVA” a fost înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J29/305 din 19.04.1991, cod fiscal R1343686, cu cont la BRD Ploiești 251100183900209.

Are ca activitate de bază construcții montaj precum și:

-Proiectarea, contractarea și execuția construcțiilor și a conexelor acestora și comercializarea lor în lei și valută;

-Prestări și întrețineri în construcții, precum și prestări cu utilaje și mijloace de transport auto din dotare pentru persoane fizice și juridice;

-Aprovizionarea, depozitarea și comercializarea materialelor de construcții prin depozitele din Ploiești și Sinaia;

-Proiectarea, execuția și comercializarea prefabricatelor și confecțiilor metalice și din lemn pentru construcții și diverse;

-Prepararea și comercializarea betoanelor, sapelor și mortarelor la stațiile centralizate;

-Prepararea și comercializarea agregatelor (pietriș, nisip, balast).

Datorită faptului că deține o bază de aprovizionare, societatea are capacitatea de depozitare pentru materiale de construcții și pentru mijloacele de transport.

Balastiera de la Podenii Noi, datorită calității deosebite a agregatelor exploatate produce nisip superior față de celelalte balastiere.

Cele două stații de betoane au o capacitate mare de preparare și produc betoane de calitate superioară.

1.2.2. Capitalul social, participațiile

Capitalul social al societății este de 3.702.750 mii lei în care este inclusă și valoarea și este deținut astfel:

-Mihai Julieta – aport capital social 735.725 mii lei cu un număr de 29.429 acțiuni;

-Dercaci Nicolae – aport capital social 750.975 mii lei cu un nr. de 30.039 acțiuni;

-Acționari PPM – aport capital social 1.868.275 mii lei cu un nr. de 74.736 acțiuni;

-SIF Muntenia – aport capital social 347.775 mii lei, cu un nr. de 13.906 acțiuni.

Societatea a fost privatizată la data de 30.06.1997 cu un număr de 74.731 acțiuni, reprezentând un procent de 50,46% din capitalul social în valoare de 1.868.275 mii lei, prin Programul de Privatizare în Masă, iar de la data de 30.06.1997 prin licitație FPS au fost cumpărate un nr. de 30.039 acțiuni de către Mihai Julieta în valoare de 750.975 mii lei în procent de 20,28% din capitalul social și de Dercaci Nicolae un nr. 29.429 acțiuni în valoare de 735.725 mii lei în procent de 19,87% din capitalul social, diferența de 13911 acțiuni în valoare de 347.775 mii lei în procent de 9,39% revine SIF Muntenia.

1.2.3. Piața internă

Principalii concurenți pe piața internă sunt societățile de construcții: S.C. Constil, S.C. Convest, S.C. Lenia, S.C. Ciprom care au un număr de personal mai mare, iar prețurile practicate de aceștia sunt mai mici.

Societatea a încheiat contracte cu Unitatea Militară 02374 București, Regia CFR București, S.C. Petrom – SNP București, Spitalul Județean Prahova, pentru construcții de locuințe, reparații capitale și întreținere.

A mai încheiat contracte pentru vânzarea agregatelor și betoanelor cu: S.C. Construcții Transport București, S.C. Cotco Brașov, S.C. Faroconstruct Ploiești, S.C. Overseas Conda București cât și cu persoane fizice.

Pentru cele două cămine din Ploiești și Sinaia au fost încheiate contracte pentru cazare cu societățile: Astra România, Energomontaj București, Overseas Conda, Proconstruct, TIAB București.

Societatea practică prețuri medii atât pentru construcția de locuințe, cât și pentru vânzarea materialelor.

În ceea ce privește furnizorii de materiale, aceștia sunt selectați din rândul celor care produc materiale de calitate: S.C. Romcif S.A. Fieni, S.C. Comet S.A., S.C. Victoria Târgoviște, S.C. Romaca Brașov.

Pentru creșterea competitivității pe piață societatea are în vedere retehnologizarea cu utilaje și echipamente mai performante atât pe piața internă cât și pe piața externă. Prețul de aprovizionare va fi mai redus prin procurarea lor direct de la producătorii de materiale, ceea ce va conduce la reducerea costurilor de producție.

Societatea are în vedere ca în următorii ani să creeze o societate româno-americană de construcții.

1.3. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ

Structura organizatorică a S.C. CONEX PRAHOVA” S.A. este prezentată în organigrama alăturată și are în vedere organizarea tehnologică a fabricației.

Activitatea societății este structurată pe 5 funcții principale, bine delimitate din punct de vedere al atribuțiilor, grupând activități omogene și specializate, conduse de către un director executiv.

Managementul este realizat prin următoarele organisme:

-Adunarea Generală a Acționarilor (AGA)

-Consiliul de Administrație (CA)

-Comisia de cenzori

Aceste organisme din sistemul de organizare al societății participă efectiv la fundamentarea deciziilor menite să asigure o bună funcționare a societății.

Această formă de organizare prezintă următoarele avantaje:

-fundamentarea complexă a procesului decizional și creșterea calității deciziilor prin folosirea cunoștințelor și experiențelor unui număr mai mare de specialiști care abordează problematica decizională din mai multe unghiuri.

-realizarea unui climat de colaborare prin atragerea personalului de conducere, ceea ce stimulează activitatea acestuia;

-creșterea gradului de motivație a personalului pentru realizarea deciziilor, întrucât acesta e consultat și participă la adoptarea lui;

După cum se observă din organigramă societatea este condusă de un director general care se ocupă de toate problemele societății și are rolul de a coordona activitatea acesteia.

Directorul tehnic se ocupă de problemele tehnice: producție, mecanizare, proiectare, aprovizionare, stație betoane, balastieră. Acesta are rolul de a verifica și coordona activitatea și fluxul tehnologic al lucrărilor de construcții, a problemelor legate de protecția muncii și a celor tehnice, a calității lucrărilor.

Subordonat directorului tehnic se află biroul producție care urmărește procesul de producție al societății și are rolul de a coordona activitatea tehnică a lucrărilor, întocmind devize și situații de lucrări pe baza datelor și situațiilor întocmite pentru producția efectuată.

Subordonat directorului tehnic este și biroul mecanizare care urmărește buna funcționare a mijloacelor de transport, a mașinilor, utilajelor. Urmărește de asemenea bunul mers al procesului de producție prin repartizarea mijloacelor de transport, a mașinilor și utilajelor la punctele de lucru.

Tot subordonat directorului tehnic se află biroul proiectare care se ocupă de proiectarea lucrărilor de construcții, a schelelor.

Subordonații biroului producție sunt șefii punctelor de lucru care urmăresc buna desfășurare, ritmicitatea și execuția lucrărilor. Pornind de la organizarea cu privire la începerea lucrării și până la terminarea ei răspunde atât pentru buna organizare a punctului de lucru respectiv precum și de calitatea lucrărilor conform planului de execuție.

Maistrul urmărește bunul mers al lucrărilor participând alături de șeful de echipă și de muncitori la procesul de producție.

Subordonat biroului mecanizare, atelierul de reparații are rolul de a ajuta la bunul mers al procesului de producție prin executarea lucrărilor de reparații, cât și a verificărilor tehnice a mijloacelor de transport, a mașinilor, utilajelor care au nevoie de intervenții tehnice.

Balastiera subordonată biroului mecanizare realizează aprovizionarea cu agregate (pietriș, nisip) a stațiilor de betoane unde are loc prepararea betoanelor de diferite tipuri necesare lucrărilor de construcții.

Directorul de marketing se ocupă de negocierea și încheierea de contracte.

Biroul aprovizionare se ocupă cu aprovizionarea cu materiale necesare de la furnizori astfel încât procesul tehnologic să nu stagneze. Materialele procurate sunt depozitate, după care sunt distribuite conform planului lucrării la punctele de lucru.

Biroul de personal se ocupă cu angajarea, normarea evidența, salarizarea personalului.

Contabilul șef are sarcina de a coordona activitatea compartimentului financiar-contabil pentru buna gestionare și controlul patrimoniului și a rezultatelor obținute de societate conform legii contabilității nr. 82/1991.

Biroul financiar-contabil urmărește, verifică și înregistrează în expresie bănească bunurile mobile și imobile, disponibilitățile bănești, precum și mișcările și modificările în urma operațiunilor patrimoniale, înregistrarea veniturilor, cheltuielilor și a rezultatelor obținute reflectate în bilanțul contabil.

Oficiul de calcul preia și înregistrează datele referitoare la întreaga activitate desfășurată pe compartimente și lucrări raportând rezultatele finale.

Biroul administrativ se ocupă de problemele administrative ale societății: întreținerea și reparațiile căminelor, aprovizionarea continuă.

Societatea are în structura personalului: 1 director general, 8 ingineri – 2 ingineri mecanici și 6 ingineri constructori, 3 economiști, 6 tehnicieni, 5 maiștrii constructori, 3 subingineri, un analist programator, 4 contabili, 1 casier, 2 operatori calculatoare, 1 inspector de personal și 165 muncitori.

1.4. Particularități ale procesului tehnologic și gama de produse

Pentru o bună desfășurare a activității sale S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. are în vedere începerea lucrării conform proiectului și amplasamentului.

Se începe prin organizarea șantierului prin transportul la punctul de lucru a mașinilor, utilajelor, a baracamentelor, alimentarea punctului de lucru la rețeaua de apă și energie electrică.

Conform studiului efectuat pentru amplasarea lucrării se trece la trasarea terenului pentru începerea lucrării, urmează amenajarea terenului care constă în excavarea pământului și transportul acestuia.

-Trasarea axelor și perimetrului, marcarea prin balize după canciar-contabil pentru buna gestionare și controlul patrimoniului și a rezultatelor obținute de societate conform legii contabilității nr. 82/1991.

Biroul financiar-contabil urmărește, verifică și înregistrează în expresie bănească bunurile mobile și imobile, disponibilitățile bănești, precum și mișcările și modificările în urma operațiunilor patrimoniale, înregistrarea veniturilor, cheltuielilor și a rezultatelor obținute reflectate în bilanțul contabil.

Oficiul de calcul preia și înregistrează datele referitoare la întreaga activitate desfășurată pe compartimente și lucrări raportând rezultatele finale.

Biroul administrativ se ocupă de problemele administrative ale societății: întreținerea și reparațiile căminelor, aprovizionarea continuă.

Societatea are în structura personalului: 1 director general, 8 ingineri – 2 ingineri mecanici și 6 ingineri constructori, 3 economiști, 6 tehnicieni, 5 maiștrii constructori, 3 subingineri, un analist programator, 4 contabili, 1 casier, 2 operatori calculatoare, 1 inspector de personal și 165 muncitori.

1.4. Particularități ale procesului tehnologic și gama de produse

Pentru o bună desfășurare a activității sale S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. are în vedere începerea lucrării conform proiectului și amplasamentului.

Se începe prin organizarea șantierului prin transportul la punctul de lucru a mașinilor, utilajelor, a baracamentelor, alimentarea punctului de lucru la rețeaua de apă și energie electrică.

Conform studiului efectuat pentru amplasarea lucrării se trece la trasarea terenului pentru începerea lucrării, urmează amenajarea terenului care constă în excavarea pământului și transportul acestuia.

-Trasarea axelor și perimetrului, marcarea prin balize după care se stabilește cota zero pe clădire existentă;

-Săparea se efectuează manual sau mecanic după caz până la 20-30 cm de la cota finală și după care se sapă în momentul turnării betonului;

-Se cofrează canturile elementelor de bază: fundații, elevații, se montează cofragul, se montează cu distanțiere după care se toarnă beton și se protejează;

-Se trasează structura de rezistență, se cofrează elementele, se montează armătura și se toarnă manual, cu pompă sau cifă;

-Se decofrează elementele de structură, se execută pereții despărțitori din zidărie de cărămidă, BCA;

-Se dă nivelul, se montează armătura și se toarnă beton;

-Se așteaptă să se întărească betonul după care se decofrează, apoi se execută acoperișul în varianta proiectată;

-Montarea instalațiilor electrice și sanitare conform proiectului;

-Se trece la executarea tencuielilor interioare și exterioare, gleturi;

-Se execută tâmplăria interioară și exterioară (uși, ferestre);

-Se toarnă pardoselile din mozaic sau beton, se montează covorul PVC sau parchetul după care se trece la zugrăveli și vopsit;

-Se montează schela pentru operațiuni exterioare de tencuieli și finisaj fațada;

-Se toarnă bordurile în jurul lucrării;

-Se efectuează recepția lucrării.

Calitatea construcțiilor, respectarea termenelor de execuție și profesionalismul societății sunt recunoscute.

Cu un număr de 200 angajați, societatea are o capacitate de producție la stația de betoane de 15 m3 beton pe oră. Există două stații de betoane una la Ploiești și alta la Bușteni și produc până la 21 m3 pe oră. Stația de la Bușteni produce în medie 170 m3 beton pe zi atât pentru nevoile societății, cât și pentru comenzi exterioare. Stația de la Ploiești produce în medie 119 m3 beton pe zi.

Având în dotare mijloace de transport, agregatele sunt aduse din balastieră și depozitate la stațiile de betoane. Balastiera din cadrul societății produce în medie 70 m3 agregate nisip.

Balastul este adus din râu după care urmează sortarea lui prin site de dimensiuni de la 0-15 mm.

S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. dispune de 2 baze de depozitare a materialelor de construcții: ciment, praf de piatră, cherestea, beton care se transportă cu vagoanele.

Forța de muncă necesară procesului de producție fiind de specialitate (constructori, fierari, zidari, zugravi, dulgheri) face să se producă 1 apartament pe zi în funcție de structura lucrării.

Forța de muncă calificată, mijloacele de transport proprii, mașinile, utilajele din dotare, stațiile de betoane, balastierele duc la desfășurarea în bune condiții a procesului tehnologic.

1.5. Diagnostic global pe baza principalilor indicatori economico-financiari

Diagnosticul financiar apreciază performanțele întreprinderii dintr-o dublă perspectivă:

Pe de o parte întreprinderea consumă resurse financiare, materiale, urmare a căror utilizare implică un cost. Este deci necesar, a verifica dacă aceste resurse sunt utilizate într-un mod suficient de eficient pentru a compensa și justifica costurile pe care le ocazionează.

Pe de altă parte, rezultatele permit a se degaja resurse care asigură finanțarea investițiilor necesare și rambursarea datoriilor contractate de întreprinderi. Diagnosticul trebuie deci să determine aptitudinea întreprinderii de a obține surplusuri monetare care să garanteze echilibrul său financiar și dezvoltarea sa pe termen.

Conceptul de “performanță” înglobează noțiuni diverse precum:

a) Creșterea activității caracterizată prin indicatori precum: cifra de afaceri, valoarea adăugată, producția exercițiului în corelație cu totalul activelor, potențialul uman. Acești indicatori, trebuie corelați permanent cu rata inflației, poziția întreprinderii pe piață, politica de prețuri în vederea obținerii unei situații reale.

b) Rentabilitatea care este legată de noțiunea de profitabilitate care reprezintă “aptitudinea unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unități monetare” și reprezintă un indicator de referință în orientarea deciziilor și comportamentului întreprinderii. Pentru aceasta trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

situația generală pe baza contului de profit și pierdere care furnizează informații cu privire la modul de formare al profitului și evoluția acestuia în dinamică. Mai exact oferă informații cu privire la contribuția rezultatului pe tipuri de activități (de exploatare, financiară, excepțională) la obținerea profitului brut și al rezultatului exercițiului, precum și modul în care marja brută de exploatare contribuie la acoperirea cheltuielilor fixe și permite obținerea de profit pe total întreprindere;

diagnosticul global al rezultatului exploatării care are o importanță deosebită deoarece prezintă factorii care au contribuit la modificarea rezultatului exploatării pe perioada analizată.

diagnosticul factorial al profitului brut care permite obținerea de informații cu privire la sfera totală de activitate ce trebuie luată în calcul la previzionarea unor indicatori pe o perioadă de timp.

pragul de rentabilitate și intervalul de siguranță pe baza cărora se pot face judecăți asupra comportamentului firmei în cazul modificării unor variabile ce influențează mecanismul de funcționare al acesteia.

diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate care permit aprecierea performanțelor întreprinderii. Această apreciere operează în general pe baza unei comparații între ratele calculate de întreprindere și ratele de referință exprimate de normele semnificative, interne sau externe.

Dacă această confruntare se face prin raportare la normele interne, comparația poate fi între valorile prezente și cele trecute pentru a identifica și justifica evoluțiile ce afectează performanțele. Dar comparația poate fi și între valoarea efectivă a ratelor și valoarea ce a fost fixată ca obiectiv al întreprinderii.

Dacă analiza comportă o comparare cu normele externe, ratele de performanță calculate pentru o întreprindere pot fi raportate la aceleași rate calculate pentru o altă întreprindere din același sector de activitate.

c) Productivitatea care reprezintă randamentul factorilor de producție utilizați. Obținerea unui nivel cât mai ridicat al productivității înseamnă creșterea eficienței, obținerea unor efecte mai mari cu același volum de factori de producție sau obținerea unor efecte date cu un volum mai mic de factori de producție. Prin creșterea productivității are loc reducerea costurilor, creșterea competitivității și a capacității de a face față concurenței, obținerea unor venituri mai mari când bunurile produse sunt vândute la aceleași prețuri sau chiar mai mici.

d) Competitivitatea asigurată prin calitatea produselor, rețeaua de distribuție, nivelul prețurilor.

În cadrul diagnosticului global un rol important revine diagnosticului lichidității și solvabilității întreprinderii pentru aprecierea capacității întreprinderii de a-și onora obligațiile sale de plată pe o anumită perioadă de timp și de a-și asigura astfel echilibrul financiar.

Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată și exprimă situația mijloacelor bănești disponibile la un moment dat sau pe o perioadă scurtă de timp (de regulă până la 30 zile) în raport cu obligațiile de plată exigibile pe același interval de timp.

Solvabilitatea, respectiv capacitatea de plată sunt elemente ale lichidității prin care se evidențiază proprietatea pe care o are partea materială a capitalului de a se transforma în bani. Având în vedere intercondiționarea dintre lichiditate și solvabilitate, în practica economică pentru diagnosticarea activității unei firme se calculează rate de lichiditate și solvabilitate.

Trebuie avute, de asemenea, în vedere, și corelațiile dintre necesitățile de resurse materiale și posibilitățile de finanțare. Modul în care sunt utilizate și valorificate aceste resurse depinde de asigurarea echilibrului economico-financiar sau reglarea acestora.

În urma situației obținute se constată următoarele:

Cifra de afaceri a scăzut în 1997 față de 1996 datorită inflației (indicele prețurilor fiind de 2,514), dar are loc o redresare a situației în 1998 (când indicele prețurilor a scăzut la 1,406) concretizată în creșterea cifrei de afaceri. Este o situație pozitivă pentru întreprindere cu condiția ca obligațiile contractuale să fi fost onorate față de toți clienții ei. Aprecierea favorabilă a depășirii CA este însoțită și de implicațiile indicatorilor economico-financiari ai întreprinderii care sunt: mărimea profitului, sporirea ratelor de rentabilitate, accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante.

Producția fabricată a înregistrat aceeași evoluție ca și cifra de afaceri.

Producția exercițiului a scăzut în 1997 față de 1996, principala cauză fiind inflația. În schimb se remarcă o evoluție favorabilă în 1998 față de 1997 ceea ce semnifică o reducere a stocurilor de producție neterminată și a consumului intern, dar până la limita în care s-a asigurat o desfășurare normală a procesului tehnologic. Veniturile și cheltuielile se diminuează în 1997 față de 1996, dar se constată că veniturile scad mai repede decât cheltuielile conducând la obținerea unui profit mai mic. Situația se redresează în 1998 când se constată că indicele veniturilor este superior indicelui cheltuielilor, situație favorabilă, care se reflectă în mărimea rezultatului exercițiului înainte de impozitare, precum și după impozitare. Aceste creșteri se datorează:

realizarea produselor, serviciilor prestate și lucrărilor executate cu respectarea criteriilor eficienței economice, respectiv prețurile de vânzare și tarifele practicate acoperă costurile și permit obținerea unui profit stimulativ pentru acționari;

adoptarea acelei structuri de finanțare a mijloacelor economice care permite realizarea obiectivelor pe termen lung și a celor pe termen scurt cu cheltuieli financiare cât mai mici;

valorificarea activelor la valori cât mai mari, prin organizarea cât mai corespunzătoare a licitațiilor, onorarea obligațiilor față de beneficiari, cât și a celor față de bugetul statului.

Capitalul propriu a înregistrat creșteri ceea ce semnifică sporirea capacității întreprinderii de a-și finanța mijloacele economice pe seama surselor proprii.

Capitalul permanent a crescut, ceea ce dovedește o sporire a surselor de finanțare stabile de care dispune întreprinderea și care-i permit finanțarea valorilor imobilizate și a necesarului de fond de rulment.

Rata rentabilității comerciale a crescut fie datorită sporirii vânzărilor, obținerii unor prețuri de achiziție avantajoase, creșterii ponderii vânzărilor cu o marjă comercială individuală mai mare, accelerarea rotației stocurilor, efectuarea unor cheltuieli raționale și practicarea unor prețuri de vânzare sporite care să permită acoperirea costurilor efectuate și obținerea unui profit minim.

Rata rentabilității resurselor consumate a crescut și ca urmare a reducerii costurilor complete unitare la produsele ce dețin majoritatea în CA. Această modificare a costurilor are un dublu impact asupra ratei rentablității resurselor consumate în sensul sporirii masei profitului și reducerii valorii resurselor consumate. Influența costurilor se apreciază ca justificată, deoarece constă în reducerea consumurilor specifice, sporirea gradului de utilizare a capacității de producție, mărirea productivității muncii.

Rata rentabilității economice s-a diminuat în 1997 față de 1996 ca urmare a diminuării profitului brut concomitent cu creșterea capitalului permanent, ceea ce semnifică diminuarea capacității întreprinderii de a-și îndeplini obligațiile față de acționari și creditori, situație nefavorabilă.

Situația este pozitivă în 1998 față de 1997 când rata rentabilității economice crește ceea ce semnifică creșterea posibilităților întreprinderii de a-și remunera acționarii și creditorii în concordanță cu riscul asumat de aceștia investind sau împrumutând întreprinderea.

Rata rentabilității financiare înregistrează o evoluție nesatisfăcătoare în 1997 față de 1996 datorită evoluției negative a profitului net.

Situația este apreciabilă în 1998 față de 1997 când are loc creșterea acestei rate, ceea ce demonstrează creșterea eficienței investițiilor a posesorilor de capital. Incitația la investiții este determinată și de remunerarea capitalului propriu, în sensul că atunci când rata de remunerare este ridicată acționarii lasă o parte din profitul lor la dispoziția întreprinderii asigurând mijloacele de creștere.

Creșterea ratei rentabilității financiare este determinată de sporirea rezultatului exercițiului pe seama creșterii volumului de activitate și a ameliorării marjelor asigurate prin optimizarea activității în domeniile: organizarii interne, gestiunii stocurilor, calității produselor și serviciilor, gestiunii comerciale. De asemenea sporirea acestei rate este determinată de creșterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensivă a imobilizărilor corporale și reducerea nevoii de fond de rulment în special prin reducerea stocurilor și a creanțelor clienți, precum și prin minimizarea capitalurilor proprii angajate pentru un volum dat al capitalurilor investite, cu condiția ca venitul obținut prin îndatorare să fie mai mare decât costul datoriilor.

Rata rentabilității veniturilor a crescut, situație pozitivă.

În ceea ce privește lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii se remarcă:

În 1997 față de 1996 are loc o reducere a ratei lichidității generale cu –0,26%, respectiv cu –16,56%, situație nefavorabilă, urmată de o creștere a ratei lichidității reduse cu +0,03%, respectiv cu 2,77%, situație favorabilă deoarece crește gradul prin care datoriile curente sunt acoperite pe seama activelor realizabile și a celor disponibile.

Situația este inversă în 1998 față de 1997.

Rata autonomiei financiare este de 100%, ceea ce dovedește autonomia financiară deplină de care se bucură întreprinderea și capacitatea de a face față situațiilor imprevizibile fără a face împrumuturi bancare.

Capitolul 2

ANALIZA MIJLOACELOR ECONOMICE

DIN PATRIMONIUL FIRMEI

Definiția analizei financiare

În scopul cunoașterii fenomenelor, a desprinderii legăturilor cauzale, apare necesară analiza ca metodă de cercetare bazată pe descompunerea unui întreg, unui fenomen în părțile sale componente precum și stabilirea factorilor care-i determină.

Analiza este un instrument indispensabil al cunoașterii deoarece cu ajutorul ei se cercetează lucrurile și fenomenele, legăturile de cauzalitate, factorii care îi cauzează, se descoperă legile formării și desfășurării lor și pe baza lor se stabilesc decizii privind activitatea viitoare.

Analiza economică cercetează activitățile sau fenomenele din punct de vedere economic, esențialul constituind sesizarea relațiilor structurale și funcționale, precum și a relațiilor cauză-efect.

În activitatea curentă se folosește frecvent termenul de "situație financiară", cu referiri la un anumit subiect care realizează operațiuni economice. Nu sunt rare cazurile când se utilizează formulări de genul "are o situație financiară bună, extraordinară" sau dimpotrivă "este într-o criză financiară" sau alte aprecieri asemănătoare.

Situația financiar-patrimonială reprezintă o anumită stare a capitalului din punct de vedere al existenței, a componentei materiale și a rezultatelor obținute. Reprezintă o premisă și în același timp o consecință a desfășurării proceselor care formează obiectul de activitate al firmei, constituie cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de numerar pe care le implică și le degajă.

Analiza financiară dă informații referitoare la performanțele trecute și estimează viitorul probabil al întreprinderii. Ea dă diagnosticul "stării de sănătate" economică și financiară a întreprinderii, plasând-o într-o perspectivă de viitor.

Obiectivele analizei financiare

Diagnosticul financiar este legat, în contextul în care el se găsește înscris, circumstanțelor în cadrul cărora este solicitat. Orientarea sa va fi diferită urmând poziția analistului – internă sau externă întreprinderii – având în vedere obiectivele cercetării:

– luarea deciziei de gestiune;

– obiectivul de informare.

Dacă diagnosticul este orientat spre decizia de gestiune, analiza se va orienta într-un cadru intern, având două obiective:

previziuni pentru un plan de finanțare și pentru decizii bugetare.

diagnosticul intern ca diferență între realizare și previziune.

Pentru primul obiectiv se utilizează ca instrumente planul de investiții, tabloul de finanțare, previziunile bugetare, iar pentru al doilea obiectiv se utilizează tabloul de bord, previziuni. Într-un cadru extern, decizia va reflecta partenerii externi ai întreprinderii (băncile pentru cererile de credit, puterea politică pentru solicitările de subvenții, decizii de fuziune sau absorbție.

Analiza financiară poate fi efectuată și în scop informativ. Diagnosticul intern va fi îndreptat spre informarea financiară și relațiile sociale în cadrul întreprinderii.

Diagnosticul extern dă informații utilizate în politica externă a întreprinderii (politica de piață), de marele public, de presa financiară, pentru studii statistice și pentru evaluarea titlurilor. Sintetizând cele prezentate, câmpul de aplicație al analizei financiare poate fi redat în tabelul următor:

Utilizatorii analizei financiare

Interesați de cunoașterea situației financiare și patrimoniale a întreprinderii sunt:

-proprietarii (acționarii) care vor să cunoască evoluția averii și câștigul pe care îl așteaptă.

În funcție de situația dată vor adopta măsurile corespunzătoare referitoare la politica de investiții, dividende și nu în ultimul rând la modul de administrare al firmei.

-conducerea firmei, pentru detectarea unor eventuale situații de dezechilibru financiar care afectează securitatea financiară, cu consecințele ce decurg dintr-o astfel de stare. Analiza economico-financiară realizează procesului conducerii o serie de funcții:

de informare a centrelor de decizie cu privire la situația economico-financiară, precum și realizarea unor comparații ale unor stări înregistrate de întreprindere cu standardele normative, bugete, nivele ale concurenței;

de evaluare a modului de valorificare a potențialului tehnico-economic al sistemului;

de fundamentare a deciziei pe criteriul eficienței atât în stadiul programării cât și al execuției;

de realizare a cerințelor gestionării eficiente a patrimoniului în special prin folosirea surselor intrate în circuitul economic.

-băncile cu care firma este în relații, sunt interesate să cunoască bonitatea acesteia în operațiunile de creditare, garanțiile pe care le prezintă în recuperarea împrumuturilor pe care le solicită;

-partenerii de afaceri sunt interesați să amplifice operațiile pe care le derulează în măsura în care le mărește propriul profit;

-concurența este interesată să cunoască potențialul tehnico-economic și financiar pentru a-și elabora politica de consolidare a poziției proprii;

-organele administrative locale și centrale, pentru fiecare firmă constituie o sursă de venit și un mijloc de a soluționa anumite probleme economico-sociale;

-organele judecătorești în operațiuni de vânzare, fuzionare, lichidare, sechestru;

-sindicatele pot fi și ele interesate în cunoașterea situației financiar-patrimoniale în cadrul negocierilor privind majorările de salarii și încheierea contractului colectiv de muncă.

Surse de informare în analiza situației financiare

Analiza situației financiare se bazează pe:

-Bilanțul contabil

-Contul de rezultate

-Anexele de bilanț

-Datele evidenței contabile

-Raportul de gestiune

-Bugetul de venituri și cheltuieli și execuția acestuia

Probleme de bază ale analizei financiare

Problemele de bază ale analizei financiare sunt:

-analiza activelor sau a elementelor patrimoniale imobilizate și circulante (optime, antecalculate, previzionate), integritatea patrimoniului firmei (rezultatul evaluărilor anuale, reducerea pierderilor din lipsuri materiale);

-analiza surselor financiare de acoperire a activelor (mijloacelor economice): capitalurile, fondul de rulment, surse asimilate celor proprii (provizioanelor), sursele atrase, împrumutate;

-analiza raportului dintre activele circulante și fondul de rulment net și bilanțier, a solvabilității, capacității de plată și lichidității;

-analiza eficienței utilizării patrimoniului firmei și a capitalului: profitul la 1000 lei active totale (imobilizate și circulante);

-analiza vitezei de rotație a activelor circulante;

-analiza eficienței utilizării capitalului întreprinderii.

Metodologia de analiză a situației financiare cu ajutorul datelor din bilanț se bazează, în primul rând, pe corelațiile interne existente între elementele patrimoniului, aflate în activul bilanțului sub forma mijloacelor economice de care dispune firma pentru realizarea activității sale de producție, lucrări sau servicii și, respectiv, în pasivul bilanțier, sub forma surselor financiare de formare a activelor imobilizate și circulante.

De asemenea, se analizează și rezultatele financiare ale întreprinderii (profit și pierderi). Tipurile de analiză a bilanțului au în vedere structura acestuia, pe grupe de activ și pasiv și sunt următoarele:

Analiza pe orizontală, care cuprinde corelațiile dintre active și pasive (mijloace și surse), care evidențiază măsura în care activele imobilizate și circulante s-au format pe baza surselor financiare corespondente din pasiv;

Analiza pe verticală: structura grupelor, capitolelor, posturilor și elementelor;

Analiza combinată: pe orizontală și pe verticală.

În vederea analizei situației financiar-patrimoniale a întreprinderii, ca informații de bază servesc cele din bilanțul contabil.

ACTIVUL bilanțului cuprinde bunurile economice sau mijloacele de care dispune întreprinderea precum și drepturile de creanță asupra terților. Altfel spus, activul indică utilizarea capitalurilor ca bunuri de folosință îndelungată, stocuri, creanțe, disponibilități și alte valori.

Din necesități de informare, în activul bilanțului se regăsesc și soldurile conturilor de regularizare și asimilate lor, precum și primele privind rambursarea obligațiunilor. În analiză se va avea în vedere că în activul bilanțului sunt cuprinse numai valori nete (valori neamortizate) grupate în ordine crescătoare a lichidității lor, respectiv a posibilității de a fi transformate în numerar.

Mijloacele economice sau elementele patrimoniale directe sunt formate din activele imobilizate și activele circulante care sunt utilizate în procesul de investiții, aprovizionare, producție, stocare, conservare , desfacere și încasare a bunurilor obținute, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate.

Elementele din activul bilanțului sunt grupate și în funcție de modul cum participă la circuitul economic în cadrul întreprinderii în elemente de activ cu utilizare aciclică – "Active imobilizate" și elemente de activ cu utilizare ciclică – "Active circulante".

2.1. Analiza activelor imobilizate

ACTIVELE IMOBILIZATE sau fixe, denumite și active pe termen lung, imobilizări sau bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investiții a căror perioadă de utilitate și lichiditate este mai mare de 1 an. Ele constiutie baza și mijloacele de acțiune ale întreprinderii.

Ca bunuri economice activele fixe se caracterizează prin durabilitatea lor mai îndelungată și prin repetata lor participare la circuitul economic. Funcția acestor bunuri este fixată în activitatea economică și socială a întreprinderii sau în activitatea altor întreprinderi, în cazul investițiilor financiare fără ca prin utilitatea lor să se delimiteze ca bunuri destinate direct comercializării. Deci ele nu se consumă sau înlocuiesc după prima utilizare.

Activele imobilizate se diferențiază în trei grupe:

-Imobilizări necorporale, denumite și imobilizări nemateriale sau active intangibile – cuprind acele valori economice de investiții care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale concrete. Ele sunt reprezentate de cheltuielile de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci de fabrică și alte drepturi similare, fondul comercial și alte imobilizări necorporale.

-Imobilizări corporale, denumite și imobilizări materiale sau active fixe tangibile – reprezintă bunuri materiale de folosință îndelungată în activitatea întreprinderii. Ele se găsesc sub formă de terenuri și mijloace fixe (clădiri și construcții, mașini, utilaje și instalații de lucru, aparate și instalații de măsurare, control și reglare, mijloace de transport, animale de muncă, plantații unelte, accesorii de producție și inventar gospodăresc).

Când bunurile materiale procurate sau create de întreprindere nu sunt terminate, acestea sunt incluse în categoria imobilizărilor în curs sau a investițiilor în curs.

Activele imobilizate corporale, cu excepția terenurilor își pierd în timp valoarea ca urmare a uzurii determinate de utilizarea lor, de acțiunea agenților naturali și ai progresului tehnic. Constatarea contabilă a pierderii în valoare suferită de activele fixe materiale și includerea sa în cheltuielile exercițiului se numește amortizare.

-Imobilizările financiare, denumite și investiții financiare sau de portofoliu – cuprind valorile financiare investite de întreprindere în patrimoniul altor societăți sub forma titlurilor de participare, altor titluri financiare imobilizate, creanțe atașate participațiilor, împrumuturilor acordate și altor imobilizări financiare.

La societatea "CONEX PRAHOVA" S.A. evoluția activelor imobilizate în perioada 1996-1998 se prezintă în tabloul următor:

Analizând situația prezentată se constată următoarele:

-în 1996 din totalul activelor imobilizate de 3.824.603 mii lei ponderea cea mai mare o au imobilizările corporale (99,32%), imobilizările financiare deținând o pondere destul de redusă (0,68%). În cadrul imobilizărilor corporale ponderea cea mai mare se înregistrează la terenuri cu 32,57%, urmată de clădiri cu 30,05% și construcții speciale 20,64%;

-în 1997 din totalul activelor imobilizate de 4.040.894 mii lei ponderea cea mai ridicată o au imobilizările corporale de 99,13%, diferența de 0,87% fiind atribuită imobilizărilor financiare. Din categoria imobilizărilor corporale ponderea cea mai mare o au terenurile cu 30,83%, clădirile cu 29,51% urmată de construcții speciale cu 18,02%;

-în 1998 din totalul activelor imobilizate de 3.806.622 mii lei, ponderea cea mai ridicată o au imobilizările corporale de 95,36%, imobilizările financiare deținând numai 4,64%.

În cadrul imobilizărilor corporale ponderea cea mai ridicată o au tot terenurile de 32,72% urmate de clădiri cu 30,57% și construcții speciale cu 17,73%.

În ceea ce privește evoluția activelor imobilizate se constată:

-în 1997 față de 1996 activele imobilizate au crescut cu 216.291 mii lei, respectiv cu + 5,65%. Această situație se datorează în special creșterii imobilizărilor financiare cu 8.969 mii lei, respectiv cu +34,57%, imobilizările corporale având o influență mai redusă asupra totalului activelor imobilizate înregistrând o creștere de 207.295 mii lei, respectiv de + 5,45%.

În cadrul imobilizărilor corporale s-a înregistrat la imobilizările corporale în curs de 251.434 mii lei, respectiv cu + 134,78%.

-în anul 1998 față de 1997 activele imobilizate au scăzut cu -234.272 mii lei, respectiv cu -5,79% situație nefavorabilă pentru întreprindere. Cu toate că imobilizările financiare au înregistrat o creștere foarte mare cu +141.442 mii lei, respectiv cu +403,92%, această creștere este nesemnificativă având în vedere ponderea lor redusă în comparație cu imobilizarile corporale care au scăzut cu -375.714 mii lei, respectiv cu -9,37%. Această scădere se datorează reducerii cu -29.059 mii lei, respectiv cu -2,44% a clădirilor și a construcțiilor speciale cu -53.475 mii lei, respectiv cu -7,34%, care dețin ponderile cele mai ridicate datorită amortizării lor, dar și ca urmare a cesionării. Scăderea se datorează și ca urmare a scoaterii din funcțiune a unor utilaje care făceau ca activitatea întreprinderii să fie neproductivă.

2.2. ANALIZA ACTIVELOR CIRCULANTE

Activele circulante, denumite și active curente cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor și producției în curs de execuție, creanțelor, valorilor mobiliare de plasament și disponibilităților bănești.

Din punct de vedere economic și financiar, activele circulante se află într-o continuă fluență valorică, ele își schimbă forma materială și utilitatea (marfă, creanță, bani) în cadrul circuitului economic al patrimoniului. Cu ocazia finalizării fiecărui ciclu de exploatare, diferitele forme concrete de active circulante sunt înlocuite continuu cu exemplare noi de aceeași speță.

În faza de aprovizionare, activele circulante sub formă de bani se transformă în stocuri de materii prime și materiale.

În faza de producție, stocurile de materii prime și materiale se consumă integral, rezultând stocuri de producție în curs de execuție, care după ultima operație de prelucrare devin produse finite, iar în faza de desfacere sunt vândute clienților, operație care generează drepturi față de aceștia.

Sub aspectul lichidității caracteristica de bază a activelor circulante este aceea că perioada de rotație este mai mică de 1 an. Ele intră și ies din întreprindere de mai multe ori sau cel puțin o singură dată în cursul unui exercițiu financiar.

În sistemul de evidență financiară în această categorie se include:

Stocurile și producția în curs de execuție;

Creanțele sau valorile în curs de decontare;

Disponibilitățile bănești.

Analiza acestor categorii de active se referă la dinamica și structura lor conform tabelelor următoare:

Tabelul nr. 2.2

Structura activelor circulante

Tabelul nr. 2.3

Evoluția activelor circulante

-în anul 1997 față de 1996 se constată o creștere a activelor circulante cu +246.164, respectiv cu 43,46%, această situație datorându-se în special creșterii creanțelor cu 281.973, respectiv cu +122,54% care dețin ponderea cea mai ridicată.

-în anul 1998 față de 1997 se constată o creștere a activelor circulante cu +1.781.956, respectiv cu 217,91%, aceasta datorându-se în special creșterii disponibilităților bănești cu +948.596 mii lei, respectiv cu 525,51%.

2.2.1. Analiza stocurilor

STOCURILE sunt reprezentate de bunuri și servicii destinate vânzării, prelucrării sau consumării în cadrul societății în vederea asigurării continuității și ritmicității activității acesteia.

În cadrul stocurilor se cuprind: materiile prime, materialele, consumabile, produse finite, semifabricatele, mărfurile, ambalajele.

Din tabelul anterior se constată următoarele:

-în 1996 ponderea stocurilor în totalul activelor circulante a fost de 31,57%;

-în 1997 ponderea stocurilor în totalul activelor circulante a fost de 15,61%;

-în 1998 ponderea stocurilor în totalul activelor circulante a fost de 29,99%.

În ceea ce privește evoluția acestora în timp se poate observa:

-în 1997 față de 1996 volumul stocurilor a înregistrat o scădere cu -46.965 mii lei, respectiv cu -27,28%.

-în 1998 față de 1997 acestea au crescut cu +572.434 mii lei, respectiv cu +457,42%.

Cauzele care duc la apariția stocurilor se stabilesc și se studiază pe cele trei stadii ale circuitului economic: aprovizionare, producție, desfacere.

În stadiul aprovizionării principalele cauze care duc la formarea stocurilor peste cele optime sunt: aprovizionarea cu materii prime și materiale peste necesități; aprovizionarea înainte de termen; aprovizionarea sezonieră sau pentru nevoi suplimentare; materii prime și materiale rămase ca urmare a schimbării sortimentelor sau tehnologiei unor produse; sistarea fabricației.

Stocurile sub cele optime pot fi cauzate de lipsa de materii prime și materiale la furnizori; întârzieri în aprovizionare, depășirea consumurilor specifice.

În stocul producției stocurile peste cele optime pot fi determinate de existența unor loturi sau comenzi rămase în așteptare de materiale sau a schimbării tehnologiei produselor; măririi duratei procesului de fabricație; creșterii volumului de activitate.

În stadiul desfacerii, stocurile peste cele optime apar ca urmare a creșterii producției; schimbarea sortimentului; creșterea costurilor; existența unui ritm mai accelerat al producției decât cel al desfacerii.

Stocurile sub cele optime pot apărea din cauza nefabricării unor produse; reducerii costurilor; schimbarea sortimentelor în favoarea celor cu un cost mai redus.

Analiza stocurilor poate fi făcută și pe baza ratelor de rotație a stocurilor, deoarece aceste rate nu exprimă altceva decât ritmul în care stocurile sunt reînnoite.

Într-un mod generic putem enunța ratele care permit să se calculeze:

-viteza de rotație a stocului, adică numărul de cicluri în medie, în cursul unei perioade, ținând cont de ritmul operațiilor de aprovizionare, producție și vânzare.

-durata medie de rotație a stocului

în anul 1996:

în anul 1997:

în anul 1998:

-în anul 1997 față de 1996 se observă că numărul de rotații a scăzut de la 13,15 la 11,48 iar durata medie a unei rotații a crescut de la 27,37 zile la 31,36 zile, situație apreciată ca fiind favorabilă pentru întreprindere.

-în 1998 față de 1997 se constată o reducere a numărului de rotații de la 11,48 la 7,47 rotații, respectiv o creștere a vitezei de rotație de la 31,36 la 48,19 zile, apreciată fiind ca o situație nefavorabilă.

2.2.2. Analiza creanțelor

Creanțele sau valorile în curs de decontare reprezintă valorile economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să primească un echivalent valoric.

Formarea creanțelor este direct legată de rotația capitalurilor. Apariția creanțelor este determinată de relațiile care se formează între întreprindere în calitate de furnizor și clienții săi, debitorii, decontările cu asociații pentru aportul în natură sau în bani al acestora datorat la constituirea capitalului social, creanțe generate de relațiile de decontare cu personalul, bugetul statului și alte organisme publice, creanțe privind decontările cu subunități.

Ținând cont că ele au un caracter de imobilizare pe termen a disponibilităților bănești și că scopul întreprinderii este cel al scoaterii acestora în afara circuitului economic, creanțele pot fi analizate și din punct de vedere al structurii lor în funcție de diferite criterii:

a) după natura calitativă:

creanțe legate de desfășurarea normală a circuitului economic;

creanțe care nu sunt legate de desfășurarea normală a circuitului economic: clienții pentru livrări de produse refuzate; debitorii din reclamații; debitorii pentru lipsuri, furturi și delapidări; lipsuri de valori materiale și pierderi ca urmare a degradării valorilor materiale.

b) după gradul de certitudine al încasării lor indiferent de natura și termenul de realizare:

creanțe certe sau cu un grad sigur al încasării lor și care sunt confirmate în scris de către clienții solvabili;

creanțe incerte sau cu un grad de probabilitate de încasare diferit.

c) după durata de întârziere la încasare:

creanțe realizabile pe termen scurt (30 zile);

creanțe realizabile pe termen mediu (60 zile);

creanțe realizabile pe termen mediu (90 zile);

Încadrarea creanțelor pe cele trei categorii s-a făcut în funcție de indicatorul “Durata de imobilizare a creanțelor” (Di) care se calculează pe baza relației:

Sm – soldul mediu al conturilor de creanțe

Rd – rulajul debitor al conturilor de creanțe

Situația creanțelor și evoluția acestora la S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. se prezintă astfel:

Tabelul nr. 2.4

Structura creanțelor

-în 1996 ponderea cea mai mare o au clienții cu 89,24%, diferența de 10,76% revenind “Altor creanțe”;

-în 1997 ponderea cea mai mare o dețin clienții cu 97,85%, 2,15% revenind “Altor creanțe”;

-în 1998 ponderea cea mai mare o dețin tot clienții cu 93,70%, 6,30% revenind “Altor creanțe”.

De asemenea se poate face și o analiză a clienților, prin compararea Di pe clienți cu termenul prevăzut în contract pentru decontare rezultând 2 categorii de clienți:

clienți în termen de decontare;

clienți ce nu și-au plătit la timp obligațiile față de întreprindere.

În ceea ce privește evoluția creanțelor în perioada 1996-1998 situația se prezintă astfel:

Tabelul nr. 2.5

Evoluția creanțelor

-în 1997 față de 1996 creanțele au crescut cu 281.973 mii lei, respectiv cu +122,54%. Această creștere se datorează creșterii clienților cu 303.525 mii lei, respectiv cu +166,98% ceea ce compensează diminuarea altor creanțe cu –21.552 lei, respectiv cu -44,60%.

-în 1998 față de 1997 se remarcă, de asemenea o creștere a creanțelor cu 260.924 mii lei, respectiv cu +50,95%. Această creștere se datorează în special sporirii altor creanțe cu 35.904 mii lei, respectiv cu +134,09%, restul de +46,36% datorându-se sporirii clienților.

Analiza creanțelor poate fi făcută și pa baza ratelor de rotație a creanțelor care nu reprezintă altceva decât:

-viteza de rotație a creanțelor

-durata de rotație a creanțelor

Această rată reprezintă durata necesară pentru reînnoirea portofoliului de creanțe:

-în anul 1996:

-în anul 1997:

-în anul 1998:

-în 1997 față de 1996 numărul de rotații a scăzut de la 9,84 rotații la 2,80 rotații, respectiv durata unei rotații a crescut de la 36,58 zile la 128,57 zile. Această situație este apreciată ca nefavorabilă deoarece crește durata necesară pentru a transforma în lichidități aceste elemente de active circulante.

-în 1998 față de 1997 are loc o creștere a numărului de rotații de la 2,80 rotații la 6,74 rotații, respectiv o diminuare a vitezei de rotație de la 128,57 zile la 53,41 zile, situație favorabilă pentru societate, deoarece semnifică o reducere a duratei necesare obținerii lichidităților care-i sunt necesare și care i se cuvin.

2.2.3. Analiza disponibilităților bănești și a plasamentelor

DISPONIBILITĂȚILE BĂNEȘTI ȘI PLASAMENTELE cuprind disponibilul în casă și la bănci, valorile mobiliare de plasament prin care se evidențiază acțiunile cotate și necotate de societate pentru vânzare, obligații de trezorerie emise de întreprindere în vederea lansării lor pe piață și a obținerii de împrumuturi publice și bonuri de casă sau alte valori de trezorerie emise de către aceasta.

Analiza disponibilităților bănești ca principal element de caracterizare a trezoreriei unui agent economic se analizează în dinamică și pe structură.

Dinamica reflectă îmbunătățirea de la an la an a stării de sănătate financiară a societății. Aceasta trebuie să dispună de un minim de disponibilități pentru a evita astfel riscul incapacității de plată; riscul încasărilor insuficiente care duc la amânarea plăților și a reeșalonării celor suplimentare ca rezultat al creșterii nivelului obligațiilor față de buget.

De aceea este necesar să se stabilească gradul de asigurare al societății cu disponibilități și plasamente care se calculează după relația:

Din tabelul ce evidențiază structura activelor circulante se constată că ponderea acestora este: în 1996 de 29,63%, în 1997 de 22,08%, iar în 1998 de 43,44%.

În ceea ce privește dinamica se remarcă o creștere de la an la an, situație favorabilă pentru societate având în vedere cele menționate cu privire la rolul și necesitatea lichidităților aflate la dispoziția societății.

Se constată astfel o creștere +11.156 mii lei, respectiv cu 6,58% în 1997 față de 1996 și o sporire cu +948.956 mii lei, respectiv cu 525,51% în 1998 față de 1997.

Analiza disponibilităților poate fi făcută având în vedere rata disponibilităților (RD) care reprezintă ponderea disponibilităților bănești în patrimoniul firmei.

O valoare ridicată a disponibilităților poate reflecta o situație favorabilă în termeni de echilibru financiar, dar poate fi și semnul deținerii unor resurse insuficient utilizate, al unor resurse neproductive. Disponibilitățile pot înregistra variații în intervale scurte de timp: în câteva zile încasările pot să crească foarte mult datorită unor intrări importante de fonduri sau să scadă ca urmare a unor plăți mari.

În 1996:

În 1997:

În 1998:

Se constată că rata disponibilităților a scăzut cu –0,14% în 1997 față de 1996 ceea ce semnifică o creștere a plăților în numerar efectuate de întreprindere care devansează încasările. Situație favorabilă se înregistrează în 1998 față de 1997, deoarece creșterea cu +13,91% semnifică sporirea încasărilor în numerar.

2.4. ANALIZA PATRIMONIULUI NET

PATRIMONIUL reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, aparținând unei persoane fizice sau juridice, precum și bunurile la care se referă.

Evaluarea și reevaluarea patrimoniului întreprinderii reprezintă exprimarea valorică a avuției reale a acesteia pe baza valorilor de întrebuințare existente. Reevaluarea patrimoniului are în vedere stabilirea valorii economice a patrimoniului întreprinderii cu ajutorul unor metode de evaluare precum: metoda activului net corectat, metoda valorii de randament, metoda raportului preț-beneficiu, metoda goodwill, precum și alte metode care se bazează pe fluxul disponibilităților (cash-flow), pe valori bursiere, pe comparații.

Pentru analiza pe bază de bilanț se are în vedere valoarea contabilă a patrimoniului cuprinsă în bilanț.

Pentru cunoașterea situației sintetice a activului bilanțului este necesară analiza patrimoniului net sub aspectul evoluției și structurii surselor financiare de acoperire a acesteia.

PATRIMONIUL NET al întreprinderii reprezintă averea acesteia la un moment dat.

Patrimoniul net poate fi apreciat din două puncte de vedere:

a) Material, caz în care:

PATRIMONIUL NET = ACTIVE IMOBILIZATE + ACTIVE CIRCULANTE

Relația de calcul a patrimoniului net furnizează informații de fundamentare a deciziei privind autofinanțarea și capacitatea întreprinderii ca prin sursele proprii și rezultatul financiar să facă față decontării obligațiilor față de terți, inclusiv rambursarea creditelor. Datoriile ca sursă de finanțare sunt prezente și funcționează din momentul nașterii obligațiilor față de terți și până în momentul rambursării în cazul creditelor și plății lor în cazul datoriilor generate de relațiile de decontare.

Analiza se axează pe cunoașterea integrității valorilor materiale și bănești ale întreprinderii, asigurarea condițiilor păstrării și gestionării corespunzătoare a acestora și stabilirea măsurilor pentru recuperarea pagubelor.

Pentru determinarea patrimoniului net se utilizează datele din tabelul următor:

Tabelul nr. 2.6

Evoluția patrimoniului net

Se constată:

-în 1997 față de 1996 are loc o creștere a patrimoniului net cu +199.522 mii lei, respectiv cu 4,92%, această situație datorându-se creșterii atât a activului net cu +462.455 mii lei, respectiv cu 10,51%, cât și a datoriilor cu +262.933 mii lei respectiv cu 76,07%.

-în 1998 față de 1997 are loc o creștere a patrimoniului net cu +341.638 mii lei, respectiv cu 0,03%, această situație datorându-se creșterii atât a activului net cu +1.547.684 mii lei, respectiv cu 31,85%, cât și a datoriilor totale cu +1.206.046 mii lei respectiv cu 198,17%.

Situația este favorabilă pentru întreprindere ceea ce înseamnă o sporire a averii acesteia ceea ce-i permite să facă față obligațiilor sale bănești

b) În ceea ce privește sursele de finanțare ale patrimoniului net acestea sunt reflectate de capitalul propriu și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli și trebuie avute în vedere următoarele precizări:

-subvențiile pentru investiții sunt supuse impozitării înscriindu-se în contul de rezultate ca venituri prin tranșe succesive. Aceste subvenții comportă deci datorii fiscale latente a căror scadență va interveni pe termen mediu și lung. Deci ele fac parte din capitalurile proprii după ce s-a dedus impozitul pe profit latent cuprins în aceste sume care se include la datorii.

-provizioanele pentru riscuri și cheltuieli ce urmează a se utiliza cu certitudine (provizioane pentru impozite exigibile, pentru cheltuieli sociale și fiscale) sunt tratate ca pasive exigibile. Provizioanele cu exigibilitate mai redusă se încadrează în capitaluri proprii după deducerea datoriilor fiscale.

-partea de distribuit a ultimului beneficiu trebuie dedusă din activul net corectat.

Evoluția și structura surselor financiare de acoperire a patrimoniului net al S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. sunt prezentate în tabelul de pe pagina următoare.

În urma situației obținute se constată o finanțare integrală a patrimoniului net pe seama capitalului propriu în cadrul căruia se produc modificări structurale notabile în sensul creșterii ponderii rezervelor și în special a fondurilor proprii.

CAPITOLUL 3

ANALIZA SURSELOR FINANCIARE

DE ACOPERIRE A MIJLOACELOR ECONOMICE

.

Aspectele finanțării prezintă importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii.

În primul rând întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadență în viitorul apropiat asigurându-și astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

În al doilea rând se pune problema lansării în investiții de orice natură care să facă să se dezvolte posibilitățile întreprinderii. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltării pe termen mediu și lung care condiționează creșterea rezultatelor în viitor.

Deci mijloacele de finanțare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile întreprinderii. În acest sens întreprinderea poate fi confruntată cu două tipuri de dificultăți. Pe de o parte, ea ar putea fi în situația să trebuiască să ramburseze resurse chiar înainte de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când efectuează investiții cu rentabilitate pe termen scurt. Pe de altă parte, întreprinderea poate fi în situația de a folosi pentru operațiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiții.

Sursele de finanțare a bunurilor economice sunt evidențiate în pasivul bilanțului. Sursele de finanțare pot fi clasificate în funcție de modul de constituire (finanțare proprie, finanțare străină) și exigibilitatea lor (termenul de decontare mai mare sau mai mic de 1 an).

Finanțarea bunurilor economice se referă la modul de susținere financiară a activului patrimonial. Pentru procurarea bunurilor economice o întreprindere recurge la finanțarea proprie și finanțarea străină.

Finanțarea proprie este făcută direct de titularul de patrimoniu prin contribuția sa sub formă de capital social și prin autofinanțare (capitalizarea beneficiului).

Finanțarea străină a activului este asigurată de terțe persoane și constă în împrumutul de capital sub forma creditelor bancare, creditelor comerciale și a altor datorii în curs de decontare, cumpărării de obligațiuni.

Corespunzător celor două modalități de finanțare pasivul patrimonial se împarte în capitaluri proprii și datorii la care se adaugă provizioanele pentru riscuri și cheltuieli.

Sursele de finanțare sunt grupate în ordinea inversă a exigibilității lor începând cu elementele capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung și cu cele pe termen scurt.

3.1. ANALIZA CAPITALURILOR

Teoria economică utilizează următoarele categorii de capital:

capital propriu

capital străin

capital permanent

capital social

CAPITALURILE PROPRII – denumite și fonduri proprii corespund finanțării proprii a bunurilor economice aflate în circuitul patrimonial al întreprinderii.

CAPITALUL STRĂIN – se referă la fondurile sau capitalurile furnizate de terți pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestație sau un echivalent valoric.

CAPITALURILE PERMANENTE – reprezintă ansamblul surselor de finanțare stabile de care dispune o întreprindere. Ele trebuie să finanțeze toate valorile imobilizate și partea structurală a necesarului de fond de rulment. O eventuală insuficiență a surselor de lungă durată influențează solvabilitatea, lichiditatea și rentabilitatea întreprinderii.

În structura capitalurilor permanente, partea capitalurilor împrumutate nu trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii, astfel încât întreprinderea să-și asigure autofinanțarea și asigurarea echilibrului financiar.

CAPITALUL SOCIAL – reprezintă capitalul avansabil la constituirea întreprinderii, acesta fiind o condiție a existenței și funcționării ei.

În analiza structurii capitalului social se au în vedere următoarele criterii:

a) Criteriul subscrierii capitalului:

-capital social subscris

-capital social nesubscris

b) Criteriul depunerii capitalului:

-capitalul vărsat – care reprezintă partea din capitalul subscris care a fost fizic depusă de proprietari la dispoziția întreprinderii

-capitalul nevărsat – capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziția acesteia cu ocazia înființării

c) Criteriul naturii capitalului:

-capitalul în natură

-capitalul în numerar

d) Criteriul amortizării:

-capital amortizat

-capital neamortizat

e) Criteriul proprietății:

-capital de stat

-capital privat

-capital mixt

f) Criteriul provenienței:

-capital autohton

-capital străin

g) Criteriul duratei de utilizare:

-capital propriu

-capital permanent

În mărimea capitalului social al oricărui agent economic apar modificări prin operațiuni de: sporire, reducere, amortizare.

A. Sporirea capitalului social se realizează prin:

-aporturi noi la capitalul social în bani sau în natură ceea ce este echivalent cu emisiunea de noi acțiuni;

-operațiuni interne care constau în trecerea la capitalul social a unor elemente din structura proprie a întreprinderii:

încorporarea rezervelor reprezentând beneficiile anterioare obținute și nedistribuite proprietarilor. Cu ocazia unei astfel de creșteri a capitalului se procedează la distribuirea de acțiuni gratuite asociaților, proporțional cu participarea lor la capitalul întreprinderii. Apar două avantaje indirecte:

1. Acționarii ameliorează mobilitatea plasamentului lor, adică posibilitatea de a recupera în bani lichizi, total sau parțial, participarea lor la fondurile întreprinderii.

2. Dacă întreprinderea menține sau majorează în viitor dividendele pe care le distribuie pentru fiecare acțiune, acționarii vor primi dividende sporite datorită creșterii numărului lor de acțiuni.

Încorporarea în rezerve reprezintă un avantaj acordat acționarilor și îmbunătățește imaginea întreprinderii, ceea ce indirect, va spori posibilitățile de finanțare accesibile întreprinderii.

Încorporarea diferențelor din reevaluare. Aceste diferențe din reevaluare sunt rezultatul modificării prețurilor bunurilor aflate în patrimoniul întreprinderii în sensul sporirii;

Capitalizarea profitului care constă în trecerea la capitalul social al unei părți din profitul obținut;

Încorporarea primelor de capital.

-atribuirea în mod gratuit de acțiuni către creditori pentru a compensa datoriile întreprinderii față de aceștia, conducând astfel la creșterea pasivului, respectiv a surselor proprii și la diminuarea surselor atrase. Operațiunea poate avea loc în situația în care întreprinderea nu este falimentară.

-conversia obligațiunilor în acțiuni care asigură creșterea capitalului social prin diminuarea datoriilor fără a apela la trezoreria întreprinderii.

B. Reducerea capitalului social are loc prin:

-restituirea către acționari sau asociați a unei părți din capitalul social în momentul constatării unui volum prea mare al acestuia în raport cu necesitățile întreprinderii, atunci când se reduc investițiile dintr-un sector de activitate sau când se decide vânzarea unei părți din activul societății care nu este necesar activității sale.

-acoperirea pierderilor în cazul în care nu există altă modalitate de finanțare. Acoperirea pierderilor se face prin report la noul exercițiu, din rezervele legale constituite în acest sens și prin vărsăminte noi pentru reîntregirea capitalului. Apelul la capitalul social intervine când nivelul pierderilor raportate este prea mare pentru a putea fi acoperit de beneficiile exercițiilor viitoare.

-răscumpărea propriilor acțiuni ceea ce înseamnă că întreprinderea cumpără de la proprii săi acționari acțiuni pe care le va anula. Răscumpărarea se face la o valoare mai mare decât valoarea nominală.

Răscumpărarea propriilor acțiuni nu este admisă, dar există cazuri admise de legislație când răscumpărarea are loc pentru a fi anulate, distribuite salariaților sau vândute terților.

C) Amortizarea capitalului social

Acționarii care-și angajează și imobilizează capital în active corporale și necorporale supuse deprecierii prin utilizare sau în timp, calculează, înregistrează în contabilitate și recuperează uzura fizică și morală a acestora pentru refacerea capitalului angajat.

D. Micșorarea – creșterea capitalului social, situație care apare atunci când o întreprindere care a înregistrat pierderi, dorește majorarea capitalului social.

Această operație este cunoscută sub denumirea "mișcarea acordeonului" sau "însănătoșirea financiară" și se realizează în două părți:

-reducerea capitalului pentru acoperirea pierderilor

-creșterea capitalului prin încorporarea în rezerve sau prin emisiunea de noi acțiuni.

Toate aceste modificări ale capitalului social au incidențe asupra capitalului propriu.

O modalitate de creștere a capitalului o reprezintă și conversia datoriilor care constă în virarea la capitalurile proprii a unor sume care figurează anterior în conturile de datorii fără a modifica mărimea globală a resurselor, adică suma pasivului.

Operația are 3 incidențe directe sau indirecte asupra finanțării.

În măsura în care datoriile sunt transformate în participare la capital întreprinderea este eliberată de o scadență viitoare și crește astfel stabilitatea finanțării sale. Li se recunoaște vechilor creditori participarea la capital cu toate consecințele ce decurg, mai ales influența asupra deciziilor întreprinderii.

Pentru că suma datoriilor se diminuează și cea a capitalurilor proprii crește, întreprinderea își ameliorează structura financiară pentru că este mai puțin îndatorată. În caz de nevoie ea va putea să solicite ușor noi împrumuturi. Conversia datoriilor îi va permite să-și reconstituie capacitatea de îndatorare și capacitatea de finanțare.

Dacă scadențele datoriilor ce fac obiectul conversiei este apropiată, operația efectuată micșorează presiunea exercitată asupra trezoreriei întreprinderii și se reduc astfel nevoile imediate de finanțare.

La S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. situația capitalurilor se prezintă astfel:

Tabelul nr. 3.1

Surse financiare ale întreprinderii

Evoluția acestor categorii de capital poate fi urmărită în tabelul următor:

Tabelul nr. 3.2

Evoluția surselor financiare

-în anul 1997 față de 1996 are loc o creștere a capitalului propriu cu +199.522 mii lei, respectiv cu +4,92%, situație favorabilă deoarece crește posibilitatea întreprinderii de a-și finanța mijloacele economice pe seama surselor proprii.

Capitalul străin înregistrează și el o creștere cu 262.033 mii lei, respectiv cu +76,07% ceea ce înseamnă o creștere a surselor atrase de întreprindere pentru finanțarea mijloacelor economice. Cu alte cuvinte acest excedent de capital străin este expresia capitalului avansat și pus la dispoziția întreprinderii de terțe persoane fizice sau juridice pentru asigurarea capacității de autofinanțare pentru desfășurarea în bune condiții a activității sale.

Pe ansamblu sursele de finanțare au crescut cu +454.134 mii lei, respectiv cu +10,51%, situație favorabilă pentru întreprindere.

Prin urmare posibilitatea de a recurge la noi resurse proprii sau de a beneficia de noi credite (capacitatea de îndatorare) permite într-adevăr întreprinderii să obțină în caz de nevoie noi fonduri care-I vor permite să reacționeze la modificările imprevizibile din domeniul său de activitate.

-în anul 1998 față de 1997 capitalul propriu crește cu +341.638 mii lei, respectiv cu +8,03%, iar capitalul străin cu +1.206.046 mii lei, respectiv cu +198,17% ceea ce influențează cu preponderență creșterea totalului surselor de finanțare cu +1.547.684 mii lei, respectiv cu 31,85%.

După cum se observă capitalul propriu al întreprinderii este egal cu capitalul permanent ceea ce semnifică stabilitatea finanțării sale.

În cadrul relațiilor financiar-bancare ale întreprinderii pentru asigurarea flexibilă a surselor de fonduri necesare continuității activității se obțin surse împrumutate de la bănci sau terți, persoane fizice sau juridice ceea ce implică și analiza limitelor de îndatorare.

În vederea realizării unei asemenea analize se calculează rata de îndatorare (netă sau brută) cu ajutorul datelor referitoare la capitalul străin, capitalul social, a capitalului propriu și a capitalului permanent. Depășirea limitelor impuse de practica economică reprezintă un risc și de aceea aceste rate se mai numesc și rate de risc pentru împrumutător. Ca urmare riscul îndatorării este legat de structura finanțării întreprinderii.

Când întreprinderea se confruntă cu datorii mari ea se obligă să obțină beneficii suplimentare pentru a asigura remunerarea și rambursarea împrumuturilor contractate. Ca urmare dacă activitatea sa are ca rezultat venituri din exploatare reduse, întreprinderea este afectată prin faptul remunerării datoriilor și va obține un rezultat global defavorabil. În situația inversă datoriile vor fi acoperite fără dificultate și îndatorarea va permite ameliorarea rentabilității întreprinderii.

Creșterea îndatorării amplifică dispersia rezultatelor și determină un risc financiar.

Pentru evidența gradului de îndatorare se utilizează următoarele rate:

Rata netă de îndatorare

față de capitalul subscris

Rata netă de îndatorare

față de capitalul propriu

Se admite ca acest grad de îndatorare să fie de cel mult 1,1 la 1 față de capitalul subscris și de 1 la 1 față de capitalul propriu pentru a exista situația recuperării capitalului împrumutat și pentru ca banca sau firma creditoare să fie ferite de riscuri.

În mod similar prin prisma interesului băncilor sau a altor persoane fizice sau juridice creditoare se poate calcula și gradul de acoperire a capitalului împrumutat cu capital propriu sau subscris astfel:

Gradul de acoperire al

capitalului împrumutat

cu capital social subscris

Gradul de acoperire al

capitalului împrumutat

cu capital propriu

Rapoartele stabilite pe baza acestor modele reflectă rezervele pe care le are întreprinderea pentru contractarea de noi împrumuturi în caz de dezvoltare a activității economico-financiare, deoarece reprezintă garanție pentru orice bancă sau investitor din afară cu privire la posibilitatea recuperării sumelor împrumutate.

Pentru analiză se poate calcula și rata brută de îndatorare față de capitalul propriu după următoarea formulă:

Rata brută de îndatorare

față de capitalul propriu

În cazul S.C. "CONEX PRAHOVA S.A. se poate calcula numai acest ultim indicator deoarece nu are datorii pe termen mediu și lung.

în anul 1996:

în anul 1997

în anul 1998

Prin nivelul indicatorilor calculați întreprinderea prezintă o situație bună în ceea ce privește gradul de îndatorare și rambursarea datoriilor sale (Valorile acestora sunt <100%).

Ponderea capitalului străin este redusă și gradul de risc pentru terți și băncile finanțatoare este redus.

În funcție de nevoile curente sau de unele investiții suplimentare, pentru care se prevede un grad ridicat de eficiență, întreprinderea poate primi credite, dar trebuie ținut cont de faptul că rata dobânzii percepută de terți pentru împrumuturile acordate trebuie să fie sub rata dobânzilor la creditele acordate de către întreprinderea analizată altor întreprinderi.

Pentru evidențierea limitelor îndatorării se pot calcula și indicatorii:

Rata acoperirii

riscurilor

Rata de rambursare

sau

Rata de acumulare

Scopul urmărit este ca fluxul de numerar (cash-flow) să permită acoperirea datoriilor pe termen mediu și lung. Sau cel puțin suma anuală a ratelor acestora inclusiv dobânzile aferente.

Capacitatea de rambursare

a datoriilor financiare

3.1. ANALIZA PROVIZIOANELOR

În economia actuală riscul și incertitudinea sunt inerente oricărui proces și fenomen economic. Pentru a diminua afectele acestora și pentru a răspunde principiului prudenței se admite constituirea de provizioane.

Provizioanele pot fi considerate rezerve constituite într-o perioadă de gestiune pe seama cheltuielilor și destinate să acopere riscurile și pierderile posibile din deprecierea elementelor patrimoniale. Asimilate capitalurilor proprii sunt provizioanele reglementate și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli.

PROVIZIOANELE REGLEMENTATE constituie rezerve pentru activitatea viitoare a întreprinderii. Ele corespund unei fracțiuni din rezultat, plasată sub un regim de exonerare de impozit, deci au un caracter de rezerve neeliberate definitiv de impozit. Acestea sunt facultative, iar dacă sunt practicate de întreprindere sunt integral deductibile.

Denumirea de reglementate este ca urmare a faptului că în fiecare țară poate să existe o legislație care să dea dreptul unei întreprinderi de a constitui provizioane cu caracter reglementat. Aceste provizioane nu sunt în contextul principiului prudenței, și ca urmare a reglementărilor se dă dreptul întreprinderii de a constitui pe baza cheltuielilor a fondurilor cu caracter reglementat, fonduri destinate acoperirii unor situații ca:

-fluctuații privind diferențe de curs valutar

-fluctuații privind prețurile

-amortizări cu caracter derogatoriu sau accelerat

În România nu se constituie provizioane reglementate.

PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI au ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare care la data închiderii exercițiului financiar sunt posibile și sigure, dar neterminate. Ele nu modifică valoarea elementelor de activ la care se referă. La stabilirea mărimii lor se au în vedere următoarele aspecte:

-sunt individualizate în funcție de riscul și cheltuiala elementelor de activ la care se referă;

-trebuie să răspundă principiului prudenței;

-se constituie pe baza metodelor hotărâte de întreprindere;

-mărimea lor nu depinde de rezultatele financiare ale întreprinderii.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli se constituie de obicei la sfârșitul exercițiului financiar pentru elementele patrimoniale a căror realizare sau plată este incertă sau pentru cheltuieli ce devin exigibile în perioada următoare.

În cadrul acestora se cuprind:

-provizioane pentru litigii;

-provizioane pentru garanții acordate clienților;

-provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciții;

-provizioane pentru pierderi din schimb valutar;

-provizioane pentru alte riscuri și cheltuieli.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt considerate fonduri proprii și sunt luate în calcul la determinarea fondului de rulment propriu. Această soluție pare justificată dacă se consideră că au caracter de rezervă și sunt asimilate capitalurilor proprii. Provizioanele care totuși nu acoperă un risc real și viitor, dar care reprezintă rezerve trebuie impuse impozitării. Prin urmare în profitul impozabil se includ provizioanele constituite în exces în raport cu riscurile efective, iar întreprinderea suportă o datorie fiscală și în acest caz scadența acesteia va fi peste 1 an. Se poate, deci, considera că provizioanele care nu acoperă strict riscuri reale și viitoare și nu sunt destinate a fi consumate pe termen scurt pot fi abordate ca fiind capitaluri permanente.

Provizioanele pot fi considerate deci ca o resursă permanentă care înglobează pe de o parte datorii fiscale latente date de impozitarea viitoare a reluării lor asupra provizioanelor, iar pe de altă parte o rezervă latentă (mărimea după impozitare a excesului de provizioane).

În timp ce aceste provizioane au o mărime incertă și sunt reversibile, datoriile provizionate sunt ireversibile, iar sumele ce trebuie plătite pot fi determinate cu ușurință. Un provizion pentru un litigiu nu este ireversibil, iar mărimea lui este incertă, el făcând obiectul unui provizion pentru riscuri. Cheltuielile fiscale și sociale aferente au un caracter ireversibil, iar mărimea lor este certă și de aceea sunt asimilate datoriilor provizionate.

S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. a constituit numai provizioane pentru garanții acordate clienților care au înregistrat următoarea evoluție:

Tabelul nr. 3.3

Evoluția provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli

Analizând situația obținută se constată următoarele:

În 1997 față de 1996 provizioanele constituite au înregistrat o creștere cu +8.302 mii lei, respectiv cu +34,94% situație favorabilă pentru întreprindere, deoarece acestea reprezintă un plus de rezerve pe care aceasta le poate utiliza atunci când se află în dificultatea provocată de deprecierea elementelor patrimoniale.

În 1998 față de 1997 provizioanele au înregistrat o creștere foarte mare cu +75.586 mii lei, respectiv cu +235,79% situație pozitivă pentru întreprindere, deoarece permite acoperirea unor pierderi posibile și diminuarea unor riscuri.

În analiza provizioanelor trebuie avute în vedere și alte categorii cum ar fi:

c) PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR;

d) PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE (materiale, obiecte de inventar, producție neterminată, produse, stocuri aflate la terți, animale, mărfuri);

e) PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA CREANȚELOR (clienți, decontări, decontări în cadrul grupului, decontări cu asociații, debitori).

f) PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA VALORILOR FINANCIARE (valori mobiliare de plasament).

Deci se crează rezerve de risc pentru toate categoriile de elemente patrimoniale, inclusiv pentru activitatea curentă, de exploatare și de investiții a întreprinderii, pentru a se asigura stabilitatea economică a acesteia.

În concluzie, în analiza provizioanelor trebuie avute în vedere 3 aspecte importante:

-aplicarea principiului prudenței și luarea în considerare a faptului că acoperă riscurile reale și viitoare și sunt incluse în datoriile pe termen scurt;

-se constată o creștere a provizioanelor constituite de întreprindere de la un an la altul care poate fi apreciată ca resursă permanentă, chiar dacă diferite componente ale sale sunt destinate a fi conservate pe termen scurt;

-se adoptă o soluție intermediară între cele 2 prezentări: o parte a provizioanelor fiind asimilate resurselor permanente, cealaltă parte resurselor pe termen scurt.

3.3. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT

FONDUL DE RULMENT reprezintă partea din capitalul permanent destinată și utilizată pentru finanțarea activității curente de exploatare. Fondul de rulment reprezintă necesarul de surse financiare proprii pentru acoperirea unei părți din stocurile de active circulante.

Noțiunea de fond de rulment rezultată prin punerea în corespondență a lichidității activelor circulante cu exigibilitatea datoriilor pe termen scurt permite o apreciere pe termen scurt a riscului de nerambursare a obligațiilor, respectiv a riscului de faliment.

Întreprinderea trebuie să dispună de suficiente disponibilități pentru a-și achita obligațiile la scadență.

În timp ce exigibilitatea obligațiilor pe termen scurt este certă, transformarea activului în disponibilități este aleatoare putând fi perturbată de o serie de factori economici, financiari și de conjunctură. Aceasta asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje în măsură să facă față “neregularităților la scadență”, cunoscută în teoria economică sub denumirea de fond de rulment patrimonial sau fond de rulment real.

Pentru calcularea fondului de rulment patrimonial (FRR) bilanțul trebuie să fie organizat în părți mari regrupând elementele de activ și pasiv pe baza criteriului duratei activelor și pasivelor. În acest scop s-a convenit să se repartizeze activele în active imobilizate, lichide peste mai mult de 1 an și active circulante care pot fi transformate în bani în mai puțin de 1 an.

Elementele de pasiv au fost împărțite în capitaluri permanente și datorii pe termen scurt. Capitalurile permanente regrupează capitalurile proprii, datoriile și alte resurse care sunt exigibile peste mai mult de 1 an și prezintă un caracter de stabilitate pentru întreprindere.

Datoriile pe termen scurt corespund resurselor instabile pentru că sunt exigibile în mai puțin de 1 an și impune o rambursare sau reînnoire a lor la scadență punându-se la încercare solvabilitatea întreprinderii.

Fondul de rulment patrimonial (FRR) poate fi reprezentat schematic după cum urmează ceea ce conduce la două exprimări echivalente care permit să se definească această noțiune din două unghiuri distincte:

FRR

FRR reprezintă excedentul capitalurilor permanente asupra activelor imobilizate și se calculează după formula:

FRR = CAPITAL PERMANENT – ACTIVE IMOBILIZATE

Comparația între cele 2 mărimi corespunde unuia din următoarele 3 situații:

-dacă CAPITALUL PERMANENT > ACTIVE IMOBILIZATE FRR > 0

Dacă FRR este pozitiv, capitalurile permanente permit să se finanțeze integral activele imobilizate și o parte din activele circulante. Un FRR pozitiv arată că sursele de finanțare cuprind suficiente resurse stabile pentru a finanța în același timp integralitatea imobilizărilor și o partea activelor circulante.

-dacă CAPITALUL PERMANENT = ACTIVE IMOBILIZATE FRR = 0

Situația în care FRR = 0 este o situație puțin probabilă și exprimă o armonizare totală a structurii resurselor cu utilizarea lor.

FRR corespunde excedentului activelor circulante asupra datoriilor pe termen scurt și se calculează după relația:

FRR = ACTIVE CIRCULANTE – DATORII PE TERMEN SCURT

Prin compararea celor 2 mărimi por rezulta 3 situații:

-dacă ACTIVE CIRCULANTE > DATORII PE TERMEN SCURT FRR > 0

Dacă FRR este pozitiv, activele circulante permit să se spere încasări bănești pe termen scurt care vor permite nu numai rambursarea integrală a datoriilor exigibile pe termen scurt, dar și să se obțină lichidități excedentare. Această situație apare ca favorabilă în ceea ce privește solvabilitatea, deoarece întreprinderea beneficiază de perspective favorabile în ceea ce privește capacitatea sa de rambursare a datoriilor.

-dacă ACTIVE CIRCULANTE < DATORII PE TERMEN SCURT FRR < 0

Această situație pare defavorabilă pentru solvabilitatea întreprinderii, dar aprecierea precisă a perspectivelor solvabilității cere luarea în calcul a structurii la termen a activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt. Dacă scadența medie a activelor circulante este mai apropiată decât cea a datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar poate fi asigurat cu un fond de rulment foarte mic sau negativ.

-dacă ACTIVE CIRCULANTE = DATORII PE TERMEN SCURT FRR = 0

Această situație semnifică faptul că activele circulante sunt acoperite strict de datoriile pe termen scurt, situație puțin probabilă. Solvabilitatea pe termen scurt pare a fi asigurată, dar acest echilibru este fragil, putând fi compromis de orice dereglare în mobilizarea creanțelor.

La S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. situația FRR se prezintă astfel:

Tabelul nr. 3.4

Evoluția fondului de rulment

-în anul 1997 față de 1996 are loc o diminuare a fondului de rulment cu –16.769 mii lei, respectiv cu –7,43%, dar este în măsură să facă față datoriilor la scadență;

-în anul 1998 față de 1997 are loc o creștere a fondului de rulment cu +575.910 mii lei, respectiv cu +275,36% situație pozitivă pentru întreprindere în ceea ce privește solvabilitatea.

Fondul de rulment patrimonial poate fi descompus în fond de rulment propriu (FRP) și fond de rulment străin sau împrumutat (FRÎ), relația dintre ele fiind:

FRR = FRP + FRÎ

Fondul de rulment propriu (FRP) prezintă o semnificație mult mai limitată decât FRR, dar reflectă un aspect important al situației financiare pentru că exprimă autonomia pe care întreprinderea o dovedește în finanțarea investițiilor în imobilizări.

Relația de calcul a FRP este:

FRP = CAPITALURI PROPRII – ACTIVE IMOBILIZATE

-dacă CAPITALURI PROPRII > ACTIVE IMOBILIZATE FRP > 0

Un FRP pozitiv semnifică faptul că imobilizările sunt integral finanțate din resurse proprii, deci există autonomie.

-dacă CAPITALURI PROPRII < ACTIVE IMOBILIZATE FRP < 0

Un FRP negativ semnifică faptul că imobilizările nu sunt finanțate decât parțial din resurse proprii, astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la îndatorare pentru a finanța o parte din imobilizările sale.

Deoarece FRÎ corespunde datoriilor pe termen mediu și lung și având în vedere că S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. nu are astfel de datorii rezultă că FRR = FRP.

Analiza fondului de rulment permite aprecieri cu privire la echilibrul financiar în măsura în care se cunosc 3 elemente fundamentale:

-valoarea fondului de rulment;

-gradul de lichiditate al activelor sau timpul mediu necesar transformării în lichidități;

-gradul de exigibilitate al pasivelor sau timpul mediu de achitare a datoriilor.

Între fondul de rulment și riscul de faliment al unei întreprinderi există o relație complexă.

Unele societăți satisfac cerințele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ, în timp ce altele se dovedesc insolvabile, în ciuda unui fond de rulment pozitiv.

Unele întreprinderi își mențin solvabilitatea cu un fond de rulment scăzut, în timp ce altele se confruntă cu dificultăți financiare în virtutea unui fond de rulment foarte mare.

Noțiunea de fond de rulment rezultă prin punerea în corespondență a lichidității activelor circulante cu exigibilitatea datoriilor pe termen scurt permite aprecierea pe termen scurt a riscului de faliment izvorât din imposibilitatea rambursării obligațiilor.

La S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. această situație se prezintă în tabelul următor:

Tabelul nr. 3.5

Corelația lichiditate – exigibilitate

Analizând situația obținută se constată:

În 1996 datoriile pe termen scurt sunt mai exigibile (1,41 luni) decât activele circulante care devin lichide peste 1,62 luni ceea ce determină asigurarea echilibrului financiar într-un mod mai restrâns (+4420 mii lei) în pofida unui fond de rulment deja existent mai ridicat (225.910 mii lei).

În 1997 se constată că fondul de rulment existent în sumă de 209.141 mii lei nu este suficient pentru ca întreprinderea să facă față plăților la scadență. Se observă că datoriile devin exigibile într-o perioadă mai scurtă (1,68 luni) decât perioada în care activele circulante se transformă în lichidități (1,76 luni).

În 1998 termenul în care activele circulante se transformă în lichidități este mai scurt (1,90 luni) decât termenul în care datoriile pe termen scurt devin exigibile (2,46 luni), astfel încât întreprinderea își menține solvabilitatea cu un fond de rulment de 69.030 mii lei.

Se constată, prin urmare, că echilibrul financiar nu este afectat foarte tare, existând resurse pentru a-și finanța o parte din datorii.

3.4. ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE SURSELE FINANCIARE DIN

PASIVUL BILANȚULUI ȘI ELEMENTELE PATRIMONIALE DIN

ACTIVUL BILANȚULUI

Analiza corelației dintre sursele financiare din pasivul bilanțului și elementele patrimoniale din activul bilanțului are în vedere în special sursele financiare de acoperire a activelor circulante.

Această analiză se realizează pe baza datelor cu privire la activele circulante, a calculului fondului de rulment real și a dinamicii structurii surselor respective.

La S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. modul de acoperire al activelor circulante și evoluția surselor financiare de acoperire a acestora se prezintă în tabelul următor:

Tabelul nr. 3.6

Sursele de acoperire ale activelor circulante

După cum se poate constata în cadrul surselor atrase sau a angajamentelor întreprinderii se regăsesc și pasivele stabile, adică obligațiile minime cu caracter permanent, care reprezintă surse asimilate celor proprii și reprezintă principala sursă de finanțare a activelor circulante.

Aceste surse atrase apar datorită relațiilor de decontare cu furnizorii, creditorii, bugetul statului, personalul, alte organe, subunități, cu evidență contabilă proprie.

În anul 1997 față de 1996 se constată o creștere a ponderii obligațiilor pe termen scurt cu +13,95% situație nefavorabilă pentru întreprindere, deoarece ar trebui ca sumele neachitate la scadență să se reducă până la un nivel normal.

Contribuția fondului de rulment la acoperirea activelor circulante s-a redus cu -13,95%, situație nefavorabilă pentru întreprindere.

În anul 1998 față de 1997 se constată o creștere a ponderii FR la acoperirea activelor circulante cu +4,62% și scăderea concomitentă a contribuției obligațiilor pe termen scurt, situație bună deoarece se acordă o importanță mai mare surselor proprii decât celor atrase.

Întreprinderea trebuie să ia măsuri pentru reducerea datoriilor și creșterea surselor proprii pentru finanțarea activelor circulante. Nerealizarea acestui obiectiv poate duce la o degradare a situației sale financiare și la amenințarea solvabilității acestei manifestată prin incapacitatea de a face față plăților la scadență. De aceea trebuie să-și plătească datoriile către furnizori, către bugetul statului la timp, să impulsioneze încasarea creanțelor, să respecte termenele de execuție a lucrărilor, să sporească capacitatea de producție, să practice costuri inferioare prețurilor de vânzare care să-i permită obținerea unui profit care poate fi folosit pentru achitarea unei părți a datoriilor.

CAPITOLUL 4

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Echilibrul financiar este o formă de manifestare a echilibrului economic și reflectă asigurarea resurselor pe de o parte și respectarea obligațiilor de plată ale întreprinderii către terți pe de altă parte.

Analiza diagnostic a echilibrului financiar este concepută ca o etapă de restructurare a întreprinderii în vederea îmbunătățirii, consolidării sau salvării situației financiare. Asigurarea echilibrului financiar necesită o sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare și producție pe de o parte și cel al încasării și vânzării producției pe de altă parte. Nerespectarea acestei cerințe se reflectă în lipsa capacității de plată a întreprinderii, respectiv apariția creditelor nerambursate la scadență și a datoriilor neachitate la termen față de furnizori, față de stat.

Pentru analiza echilibrului financiar se utilizează o serie de instrumente precum: bugetul de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, balanța de verificare pentru fundamentarea deciziilor în vederea îmbunătățirii situației financiare a întreprinderii.

În situația în care încasările prevăzute nu asigură plata obligațiilor curente se contractează împrumuturi, se reduce volumul aprovizionărilor, se decalează termenele, se renunță la unele materiale aflate în stoc peste necesar, se impulsionează desfacerile, se accelerează lichiditatea unor imobilizări.

4.1. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI

PATRIMONIAL

Bilanțul este un document care permite să se cunoască patrimoniul unei întreprinderi, fiind considerat un inventar patrimonial condensat. Viziunii statice cu privire la bilanț se opune aprecierea profesorului german Eugen Schmalenbach în lucrarea “Dynamische Bilanz” care consideră bilanțul o reprezentare a forțelor întreprinderii. Este mai importantă măsurarea sănătății decât cunoașterea valorii intrinseci a elementelor bilanțului: “pentru a lua decizii utile, șeful unei întreprinderi trebuie să știe dacă afacerea sa prosperă, dacă bate pasul pe loc sau este în declin”.

Bilanțul permite formularea de judecăți de valoare cu privire la riscul pe care și-l asumă întreprinderea și evaluarea mișcărilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta bilanțul poate fi analizat din punct de vedere al lichidității, respectiv al exigibilității și al flexibilității financiare cu care se confruntă întreprinderea.

Lichiditatea reprezintă timpul necesar pentru ca un element de activ să fie realizat sau transformat în lichidități.

Exigibilitatea reprezintă timpul necesar pentru achitarea unei datorii.

Flexibilitatea financiară exprimă capacitatea unei întreprinderi de a lua măsurile necesare pentru creșterea valorilor de trezorerie pentru a face față necesităților și situațiilor imprevizibile. Cu cât flexibilitatea este mai ridicată, cu atât se expune unui risc de faliment mai scăzut.

O întreprindere ale cărei lichidități sunt insuficiente pentru a acoperi datoriile contractate de către aceasta sau pentru a finanța creșterea sa economică este o întreprindere căreia îi lipsește flexibilitatea. În schimb, atunci când are capacitatea să depășească situațiile dificile cu care se confruntă și care sesizează cu ușurință oportunitățile de investiții ce i se oferă este o întreprindere cu un grad ridicat de flexibilitate financiară.

4.1.1. Redactarea bilanțului patrimonial

Bilanțul patrimonial are rolul de a măsura valoarea netă a întreprinderii și solvabilitatea acesteia cu importanță deosebită atât pentru acționarii întreprinderii în calitatea de proprietari care vor să cunoască care este averea lor, cât și pentru creditori, deoarece patrimoniul reprezintă garanția realizării drepturilor lor.

Pentru redactarea bilanțului pornind de la bilanțul contabil trebuie efectuate unele corecții cu privire la informațiile furnizate de bilanțul contabil. Aceste corecții se referă la:

A. În ACTIV

a) Eliminarea activelor de natura nonvalorilor (active fictive), deoarece acestea sunt în activul bilanțului, dar din punct de vedere al lichidității lor nu au nici o valoare, adică nu dau naștere unui flux de numerar;

Principalele active fictive sunt:

-cheltuieli de constituire;

-cheltuieli de cercetare-dezvoltare;

-cheltuieli de repartizare asupra exercițiilor financiare următoare;

-debitorii din capitalul subscris și nevărsat;

-primele de rambursare a obligațiunilor;

-diferențele de conversie activ.

Pentru eliminarea acestor active fictive din bilanțul patrimoniului se procedează astfel:

Cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris și nevărsat și cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciții financiare se scad din activ și concomitent din capitalurile proprii.

Diferențele de conversie activ se scad din activ și concomitent se corectează în sensul măririi sau diminuării elementelor de activ sau pasiv pe seama cărora s-au constituit.

Primele de rambursare a obligațiunilor se scad din activ și din valoarea împrumuturilor pe termen mediu și lung din pasiv.

b) Includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen >1 an;

c) Includerea în activele circulante sau în activele imobilizate a sumelor incluse la decontări din operații în curs de clarificare în funcție de care sunt incluse în perioade mai mari sau mai mici de 1 an;

d) Efectele scontate neajunse la scadență sunt creanțe cedate băncii pentru care s-a înregistrat o creștere a disponibilităților. Cu valoarea acestora se majorează activele circulante, respectiv creanțele, concomitent cu majorarea în pasiv a creditelor pe termen scurt;

e) Imobilizările în leasing se adaugă la activele corporale la valoarea netă;

Avantajul leasing-ului este acela că întreprinderea își procură bunurile necesare dezvoltării fără a antrena fondurile proprii, ceea ce înseamnă că se substituie creditului, deoarece reprezintă o atragere de capital și de aceea se majorează în pasiv datoriile mai mari de 1 an pentru valoarea netă.

B. În PASIV

a) Includerea în capitalurile proprii a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal;

b) Datoriile fiscale latente aferente subvențiilor pentru investiții, provizioanelor reglementate, provizioanelor deductibile din punct de vedere fiscal se mai includ în categoria datoriilor pe termen scurt, mediu și lung după natura lor;

c) Veniturile înregistrate în avans vor fi incluse în categoria datoriilor pe termen scurt, mediu și lung după natura lor;

d) Se diminuează capitalurile proprii cu valoarea capitalului subscris și nevărsat;

e) Se majorează capitalurile proprii cu diferențele de conversie pasiv favorabile rezultate în urma modificării cursului valutar care determină reducerea obligațiilor și creșterea creanțelor.

La "S.C. CONEX PRAHOVA" S.A. bilanțul patrimonial în perioada 1996-1998 se prezintă în tabelul următor:

4.1.1.1. Analiza ratelor de structură

Pentru aprecierea corectă a situației financiare a întreprinderii se utilizează metoda ratelor de structură patrimonială care se stabilesc ca raport între un post din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferite componente de activ sau pasiv. Prin urmare se delimitează 2 categorii de rate:

A. Ratele de structură ale activului

B. Ratele de structură ale pasivului

A. Analiza evoluției și structurii mijloacelor economice din patrimoniul întreprinderii se realizează cu ajutorul ratelor de structură ale activului. Punerea în evidență a structurii mijloacelor economice se realizează prin raportarea fiecărui post de activ la totalul activului. Punerea în evidență a structurii mijloacelor economice se realizează prin raportarea fiecărui post de activ la totalul activului. Această modalitate furnizează informații ce pot fi relevante atunci când se fac comparații în dinamică la nivelul aceleiași întreprinderi pe mai mulți ani sau când se fac comparații între întreprinderi din aceeași ramură de activitate.

Aceste rate sunt:

a) Rata activelor imobilizate (Ri) – calculată ca raport între activele imobilizate și totalul activului și care reprezintă ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprinderea permanent.

Cu alte cuvinte Ri măsoară gradul de investire al capitalului în întreprindere. Conținutul diferit al componentelor activelor imobilizate justifică utilizarea unor rate complementare precum:

a1) Rata imobilizărilor corporale (Ric) – care reflectă ponderea capitalurilor fixe în cadrul patrimoniului întreprinderii. Această rată atinge mărimile cele mai ridicate în cazul întreprinderilor ce folosesc o infrastructură importantă sau echipamente costisitoare (producția și distribuția de energie, transporturile feroviare, maritime și aeriene, industria grea), în activități ce presupun importante investiții mobiliare (industria hotelieră).

Ric măsoară capacitatea întreprinderii de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerințelor pieței.

Politica de amortizare adoptată influențează mărimea ratei pentru că se operează cu valori nete.

a2) Rata imobilizărilor financiare (RIF)- reflectă ponderea imobilizărilor financiare în activul total al întreprinderii.

R înregistrează valori foarte mari în cazul holdingurilor al căror obiect de activitate constă în gestionarea unui portofoliu de participații și valori mici pentru întreprindere puțin axate pe investiții financiare.

b) Rata activelor circulante (RAC) – reflectă ponderea activelor circulante în totalul mijloacelor economice.

Ratele complementare sunt:

b1) Rata stocurilor ((RS) care exprimă mărimea stocurilor în totalul activelor întreprinderii, aceasta fiind în funcție de natura activității.

Durata operațiilor de aprovizionare și desfacere și durata ciclului de producție sunt elemente ce influențează mărimea acestei rate. Ia valori foarte ridicate la firmele cu ciclu foarte lung de fabricație, la firmele ce se ocupă cu distribuția bunurilor materiale. Ia valori scăzute la întreprinderile din domeniul serviciilor.

b2) Rata creanțelor (Rc) – reflectă importanța creanțelor întreprinderii în activul total al întreprinderii.

Această rată reflectă politica întreprinderii în legătură cu termenul de plată acordat clienților și este influențată de practicile locale sau din sectorul de activitate al întreprinderii.

Este determinată de natura clientelei, rata fiind în general mică pentru întreprinderile având drept clientelă particulari și mai ridicată în cazul în care clientela este reprezentată de întreprinderi și instituții. Ia valori foarte scăzute sau nule în comerțul cu amănuntul și în cazul prestărilor de servicii către populație. Ia valori ridicate în întreprinderi industriale.

b3) Rata disponibilităților (RD) – reflectă ponderea disponibilităților în patrimoniul firmei.

B. În ceea ce privește ratele de structură ale pasivului, analiza acestora urmărește caracterizarea surselor de formare a mijloacelor economice și evoluția în timp a acestora. Ratele referitoare la structura pasivului reflectă componența resurselor de care dispune întreprinderea. Ele explică politica de finanțare care constă în resursele de care poate beneficia întreprinderea în cele mai avantajoase condiții de cost și de durată. Permit aprecierea autonomiei financiare, respectiv repartiția între resursele proprii și datoriile întreprinderii.

Principalele rate sunt:

a) Rata stabilității financiare (RSF) – care exprimă contribuția surselor aflate la dispoziția întreprinderii pe o perioadă mai mare de 1 an la acoperirea mijloacelor economice ale întreprinderii.

b) Rata autonomiei financiare globale (RAFG) – reflectă contribuția surselor proprii la finanțarea mijloacelor economice ale întreprinderii.

Această rată diferă în funcție de politica financiară a întreprinderii, de eficiența activității sale materializată prin profitul obținut. Este una indicată care exprimă autonomia financiară a întreprinderii apreciind ansamblul finanțării sale.

Această rată este considerată satisfăcătoare în ceea ce privește echilibrul financiar dacă este mai mare sau egală cu 1/3.

Repartiția surselor de finanțare și a altor elemente de pasiv între fonduri proprii și datorii de origine diversă constituie una dintre caracteristicile care exprimă cel mai bine autonomia financiară a întreprinderii.

Astfel se poate calcula rata autonomiei financiare la termen după relațiile:

Această rată exprimă ponderea fondurilor proprii în ansamblul resurselor cu durată mai mare de 1 an.

Pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din cel permanent.

RAFT1 ≥ 0,5

Această rată exprimă gradul de independență financiară a întreprinderii, asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare decât obligațiile la termen.

RAFT2 ≥ 1

c) Rata datoriilor pe termen scurt – care reflectă partea mijloacelor economice finanțată pe seama datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de 1 an.

d) Rata de îndatorare globală (RÎG) – care reflectă ponderea resurselor externe în totalul surselor de finanțare ale întreprinderii.

Cu cât RÎG < 1 cu atât autonomia financiară a întreprinderii este mai ridicată și scade gradul de îndatorare. Pentru evidențierea politicii financiare a întreprinderii de determină gradul de îndatorare la termen astfel:

Ultima modalitate de calcul este mai semnificativă deoarece arată influența îndatorării asupra rentabilității capitalurilor proprii (“Efectul de levier” sau “Efectul de pârghie”).

Cu cât este mai mică decât 1 atât reflectă un grad mai mare de îndatorare.

La S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. structura și evoluția mijloacelor economice și a surselor de finanțare se prezintă în tabelul 4.2.

Tabelul nr. 4.2.

Ratele de structură

În urma situației obținute se constată:

În perioada 1996 – 1997

Rata activelor imobilizate a scăzut cu –3,83%, iar rata imobilizărilor corporale cu –3,96%, situație favorabilă pentru întreprindere, deoarece exprimă o creștere flexibilității acesteia, a capacității de a se adapta la eventualele schimbări conjuncturale ale mediului economic. Scăderea acestei rate s-a datorat în primul rând datorită trecerii în conservare a unor utilaje cu un înalt grad de utilizare și de uzură fizică și morală, deoarece s-a considerat o operație oportună pentru creșterea calității construcțiilor.

Rata imobilizărilor financiare a scăzut cu -0,13% ceea ce reprezintă o diminuare a investițiilor financiare efectuate. Relațiile financiare pe care societatea le-a stabilit cu alte firme au slăbit în intensitate cu ocazia operațiilor de creștere externă indiferent de forma de realizare: participații, împrumuturi acordate altor societăți.

Rata activelor circulante a crescut cu +3,83% ceea ce arată creșterea ponderii activelor circulante în totalul mijloacelor economice, situație pozitivă.

Rata stocurilor a scăzut cu –1,34%, situație justificată de accelerarea vitezei de rotație a acestora ca urmare a impulsionării lucrărilor executate ceea ce a determinat un consum ridicat de materii prime, materiale, dar și o ieșire de stocuri sub forma agregatelor și betoanelor livrate către alte societăți interesate.

Rata creanțelor a crescut cu +5,3%, situație pozitivă pentru întreprindere. Sporirea ratei are loc ca urmare a creșterii duratei de decontare acordată clienților, precum și ca urmare a avansurilor și aconturilor acordate unor salariați care s-au deplasat în interes de serviciu pentru transport, cazare și diurnă în alte localități.

Rata disponibilităților a scăzut cu -0,14% ceea ce arată o sporire a plăților în raport cu încasările făcute, dar nu e semnul unui dezechilibru, deoarece au fost utilizate eficient, fiind resurse productive.

Rata stabilității financiare a scăzut cu –4,67% ceea ce semnifică o diminuare a contribuției resurselor permanente ale întreprinderii la acoperirea mijloacelor economice. Această rată este egală cu rata autonomiei financiare globale, ceea ce reflectă scăderea ponderii surselor proprii la finanțarea mijloacelor economice. Situația este mai puțin favorabilă întreprinderii mai ales că se constată o creștere a datoriilor în ansamblul pasivului.

Rata autonomiei financiare la termen este de 100% ceea ce sugerează independența deplină a întreprinderii. Activitatea desfășurată este eficientă și este materializată prin profitul obținut astfel încât nu este necesar să apeleze la datorii pe termen mediu și lung. Deci, ea poate să-și finanțeze activul imobilizat doar din capitalurile proprii, iar în caz de dezechilibru financiar sau a cumpărării unor active imobilizate de valori mari se poate recurge la credite pe termen lung în condiții mai avantajoase față de societățile care beneficiază deja de credite. Valoarea aceste rate arată singura resursă de finanțare reală aflată la dispoziția întreprinderii și semnifică o deplină autonomie financiară.

Rata datoriilor pe termen scurt crește cu +4,67% situație care conduce la un ușor dezechilibru financiar, deși ponderea datoriilor pe termen scurt în ansamblul pasivului este destul de redusă.

Rata îndatorării globale crește cu +4,67% în special datorită unor datorii pe termen scurt restante și creșterii dividendelor plătite. Absența datoriilor pe termen lung diminuează gradul de îndatorare.

În perioada 1996-1997

Rata activelor imobilizate a scăzut cu –23,74%, iar rata imobilizărilor corporale cu –25,78% ca urmare a vânzărilor dar și ca urmare a scoaterii din funcțiune a unor utilaje.

Rata imobilizărilor financiare a crescut cu +2,03% ceea ce semnifică o sporire a investițiilor financiare efectuate către alte societăți.

Rata activelor circulante a crescut cu +23,74% și arată creșterea ponderii activelor realizabile și a celor disponibile în totalul activului ceea ce este favorabil pentru întreprindere.

Rata stocurilor a crescut cu +8,31% ca urmare a încetinirii vitezei de rotație a stocurilor datorită încetinirii ritmului de executare a unor lucrări.

Rata creanțelor a crescut cu +1,53%, situație favorabilă pentru întreprindere datorită sporirii relațiilor comerciale.

Rata disponibilităților a crescut cu +19,31% situație pozitivă. Ponderea acestora a crescut ca urmare a unor încasări rezultate din creșterea prețurilor de vânzare și a tarifelor practicate, superioare plăților.

Rata stabilității financiare și rata autonomiei financiare globale au scăzut cu –15,8%, situație nefavorabilă pentru întreprindere.

Rata autonomiei financiare la termen este de 100%, situație foarte bună și arată independența deplină a întreprinderii.

Rata datoriilor pe termen scurt și rata îndatorării globale au crescut cu +15,8%, situație nefavorabilă pentru întreprindere, deoarece datoriile dobândesc un rol tot mai important în finanțarea mijloacelor economice în virtutea dorinței întreprinderii ca valoarea acestora să fie cât mai mică.

De aceea se impun măsuri de reducere a datoriilor prin plata la timp a acestora către stat, către furnizori, către salariați.

4.1.2. Analiza corelației dintre fondul de rulment patrimonial, necesarul de

fond de rulment și trezoreria netă

Analiza corelației dintre fondul de rulment patrimonial, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă este foarte importantă, deoarece pune pe primul plan problema finanțării necesarului de fond de rulment al unei întreprinderi.

Operațiile de exploatare antrenează formarea nevoii de finanțare care conduce la constituirea mijloacelor de finanțare. Confruntarea acestor nevoi și a acestor mijloace de finanțare face să se degaje nevoia de finanțare inclusă în ciclul de exploatare sau necesarul de fond de rulment.

Nevoile de finanțare determinate de ciclul de exploatare reprezintă fonduri avansate de întreprindere pentru a-și constitui stocuri de materii prime, materiale consumabile, producție în curs de execuție, produse finite, precum și pentru acordarea termenelor de plată clienților pentru livrările de produse, executarea de lucrări și prestări de servicii. Pentru aceasta întreprinderea efectuează o avansare de fonduri care reprezintă un consum de lichidități. În situația în care acordă termene de plată clienților săi întreprinderea acumulează creanțe, care reprezintă un venit viitor deoarece ele nu se transformă în lichidități la termenul de plată convenit. Întreprinderea se confruntă în această situație cu o nevoie de finanțare.

O sursă suplimentară de finanțare o reprezintă sumele încasate de la clienți înainte de efectuarea livrărilor de bunuri, executării de lucrări și prestări de servicii în numele acestora.

Ca urmare a activității de exploatare desfășurate întreprinderea obține mijloace de finanțare de fiecare dată când obține de la furnizorii săi termene de plată care reprezintă angajamente pentru întreprindere. Deoarece aceste plăți nu au loc imediat lichiditățile aflate la dispoziția întreprinderii reprezintă surse de fonduri sau mijloace de finanțare. Resursele obținute de fiecare dată când beneficiază de un termen de plată pentru cumpărările de bunuri sau prestările de servicii reprezintă posibilități suplimentare de finanțare. Are loc o diminuare a necesarului de fond de rulment mai ales în situația în care mărimea lor se reînnoiește permanent.

Necesarul de fond de rulment pe baza datelor din bilanțul patrimonial se calculează după relația:

NFR = STOCURI + CREANȚE – OBLIGAȚII PE TERMEN SCURT

În analiza necesarului de fond de rulment se pot întâlni următoarele situații:

a) dacă NFR>0, atunci întreprinderea se confruntă cu un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele existente, situație justificată dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.

b) dacă NFR<0, atunci întreprinderea are un surplus de surse de finanțare în raport cu necesitățile de capitaluri circulante și poate fi apreciată ca o situație favorabilă dacă viteza de rotație a activelor circulante a crescut și dacă s-au contractat datorii cu scadență mai îndepărtată.

Necesarul de fond de rulment reprezintă activele circulante care trebuie finanțate din fondul de rulment. Dacă fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment, atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma trezoreriei nete care îmbracă forma disponibilităților bănești în conturile bancare și în casă.

Pentru asigurarea echilibrului financiar fondul de rulment trebuie să fie menținut la nivelul mediei fluctuațiilor necesarului de fond de rulment, aceasta fiind mărimea minimă necesară a fondului de rulment. Fondul de rulment optim este acela care menține echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor.

Dacă necesarul de fond de rulment este asimilat activității de exploatare, trezoreria netă este legată de activitatea financiară pe termen scurt. Întreprinderea solicită de la bănci și alte investiții financiare, resurse pentru finanțare pe termen scurt, iar când are surplus de lichidități poate efectua plasamente financiare utilizând resursele de trezorerie.

Trezoreria netă se stabilește după următoarea relație:

TN = FRR – NFR

Trezoreria netă permite să se aprecieze dacă activitatea desfășurată este echilibrată și eficientă atât pe termen lung, cât și pe termen scurt.

Dacă TN>0, înseamnă că exercițiul financiar s-a încheiat cu un excedent de lichidități reprezentat de profitul net al întreprinderii.

Dacă TN<0, înseamnă că exercițiul financiar s-a încheiat cu un dezechilibru financiar. Deficitul de trezorerie poate fi acoperit prin contractarea de credite în condiții avantajoase de dobândă, prin negocierea mai multor surse de capital.

Decalajele dintre încasările creanțelor și plățile datoriilor scadente influențează trezoreria netă. În acest caz o întreprindere rentabilă nu are neapărat o trezorerie pozitivă, aceasta depinzând de variațiile necesităților de finanțare și variațiile termenelor de scadență a încasărilor și plăților.

La S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. evoluția trezoreriei nete se prezintă în tabelul 4.3.

Tabelul nr. 4.3.

Evoluția trezoreriei nete

În perioada 1996-1997:

Se constată o creștere a trezoreriei nete cu +11.156 mii lei, respectiv cu +6,58% situație pozitivă pentru întreprindere. Aceasta înseamnă că lichiditățile întreprinderii au crescut și-i permit rambursarea unei părți a datoriilor pe termen scurt. Întreprinderea a constituit plasamente lichide față de partenerii săi financiari în absența resurselor pe termen scurt de la partenerii financiari ceea ce are semnificația unei reale autonomii financiare.

Deși fondul de rulment a scăzut cu -16.769 mii lei, respectiv cu -7,43% se poate observa că necesarul de fond de rulment a scăzut mult mai mult cu -27.925 mii lei, respectiv cu +49,38% ceea ce arată că întreprinderea are un surplus de surse de finanțare în raport cu necesitățile de capitaluri circulante și e o situație favorabilă mai ales că viteza de rotație a activelor circulante a crescut care a condus la obținerea unei trezorerii pozitive.

Această situație este bună în ceea ce privește solvabilitatea, deoarece întreprinderea beneficiază de perspective favorabile în ceea ce privește capacitatea de rambursare a datoriilor.

În perioada 1996-1997:

Are loc o creștere a trezoreriei nete cu +948.596 mii lei, respectiv cu 525,51%. Această situație se datorează creșterii fondului de rulment cu +575.910 mii lei, respectiv cu +275,36% și scăderii necesarului de fond de rulment cu -372.686 mii lei, ceea ce a determinat un surplus de lichidități. Acest surplus reprezintă o creștere a activului real, respectiv o creștere a averii proprietarilor pe care întreprinderea îl utilizează pentru finanțarea activității sale, pentru plata dividendelor și mai ales pentru achitarea obligațiilor curente fără a fi necesară contractarea de credite.

4.1.3. Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

Activele circulante au cel mai mare grad de mobilitate dintre elementele patrimoniale ale întreprinderii.

Eficiența folosirii activelor circulante se analizează cu ajutorul indicatorului viteza de rotație a activelor circulante care se poate exprima ca:

a) Număr de rotații:

b) Durata medie a unei rotații:

Analiza factorială a vitezei de rotație se realizează după modelul b).

Sistemul de factori care acționează asupra vitezei de rotație este:

unde,

CA = cifra de afaceri

= soldul mediu al activelor circulante

, , ……. = elementele componente ale activelor circulante.

Deoarece CA este evaluată în prețurile de vânzare fără TVA, stocurile și creanțele vor fi evaluate în prețuri exclusiv TVA.

La S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. evoluția vitezei de rotație a activelor circulante se prezintă în tabelul 4.4.

Tabelul nr. 4.4.

Evoluția vitezei de rotație a AC

Influența stocurilor asupra vitezei de rotație a activelor circulante se prezintă astfel:

Analiza factorială a VR a AC pe 1996-1997

1. Modificarea VR a AC

∆VR = VR97 – VR96 = 159,62 – 63,94 = +95,68 zile

1.1. Influențele modificării CA asupra VR a AC

1.2. Influența modificării AC asupra VR a AC

1.2.1. Influența modificării ST asupra VR a AC

1.2.2. Influența modificării CR asupra VR a AC

Se constată o reducere a vitezei de rotație, respectiv creșterea duratei unei rotații cu 95,58 zile. Scăderea CA cu -36,54% însoțită de creșterea AC cu +58,43% a determinat reducerea vitezei de rotație a AC, respectiv creșterea duratei medii a unei rotații cu 36,81 zile.

Soldul mediu al AC a crescut cu +58,43% și a determinat încetinirea vitezei de rotație a AC cu 58,87 zile.

Aprofundând influența factorilor se constată că reducerea ST cu +27,28% a determinat creșterea vitezei de rotație cu 11,72 zile ceea ce semnifică accelerarea ritmului de fabricație. Creșterea CR cu +122,54% a determinat creșterea duratei medii de rotație a AC cu 70,63%, situație justificată datorită creșterii vânzărilor care au ca efect sporirea soldului creanțelor normale, cât și datorită incapacității de plată a clienților care fac să crească ponderea creanțelor neachitate la termen, blocajul financiar.

Ca urmare a încetinirii VR a AC are loc o imobilizare de capital circulant:

Analiza factorială a VR a AC pe 1997-1998

1. Modificarea VR a AC

∆VR = VR98 – VR97 = 101,56 – 159,62 = -58,06 zile

1.1. Influența modificării CA asupra VR a AC

1.2. Influența modificării AC asupra VR a AC

1.2.1. Influența modificării ST asupra VR a AC

1.2.2. Influența modificării CR asupra VR a AC

Se constată o creștere a vitezei de rotație a AC cu 58,06 zile situație favorabilă pentru întreprindere. Creșterea CA cu +262,70% a determinat accelerarea VR cu 115,62 zile, dar creșterea cu +130,78% a AC a determinat creșterea duratei medii a unei rotații cu 57,56 zile.

Aprofundând influența factorilor se constată că sporirea stocurilor cu +457,42% a determinat încetinirea VR cu 39,54 iar sporirea cu 50,95% a creanțelor a determinat diminuarea VR cu 18,02 zile.

Ca urmare a creșterii VR a AC are loc o eliberare de capital circulant care se calculează după formula:

Această situație este favorabilă pentru întreprindere deoarece determină creșterea rezultatului financiar, a rezultatului curent, a profitului brut, a profitului net.

Din cele constatate se remarcă o creștere a VR a AC dacă există corelația:

Accelerarea VR a AC poate fi realizată în cele trei faze ale ciclului de exploatare:

Faza aprovizionării are un rol foarte important în desfășurarea ritmică a producției și de aceea trebuie eliminate perioadele de inactivitate din cauza insuficienței aprovizionării. Alimentarea la timp impune existența unui stoc permanent de materii prime și materiale ceea ce reprezintă o premisă pentru creșterea producției și a productivității muncii, reducerea costurilor și accelerarea vitezei de rotație. Folosirea eficientă a activelor circulante necesită înlăturarea supra și subdimensionării stocurilor, respectarea programelor de aprovizionare, reducerea consumurilor specifice și a pierderilor din timpul transportului, manipulării și depozitării, ridicarea nivelului de calificare a personalului de la magazii și depozite.

În stadiul producției, principalele căi de accelerare a vitezei de rotație a AC sunt: reducerea duratei ciclului de producție și diminuarea consumurilor specifice de materii prime și materiale prin:

-reproiectarea și modernizarea produselor existente, asimilarea de noi produse cu consumuri mai reduse;

-creșterea gradului de mecanizare și automatizare și folosirea unor metode moderne de organizare a producției;

-aprovizionarea rațională la locul de muncă.

În stadiul vânzării căile de accelerare a vitezei de rotație a AC sunt: creșterea ritmului vânzărilor, ceea ce determină reducerea stocurilor și accelerarea ritmului de decontare a produselor livrate.

4.1.4. Analiza echilibrului financiar pe baza ratelor

4.1.4.1. Analiza ratelor de structură

Orice întreprindere este supusă unor riscuri financiare, dar cel mai important este riscul de faliment generat de insolvabilitate și de aceea menținerea solvabilității asigură supraviețuirea întreprinderii.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile sale de plată pe o anumită perioadă de timp și de a-și asigura astfel echilibrul financiar.

Starea de insolvabilitate poate avea repercusiuni asupra modului de funcționare al întreprinderii cum ar fi: pierderea unei părți a patrimoniului de către debitorul falimentar, lichidarea și dispariția întreprinderii.

Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată și reprezintă mijloacele bănești disponibile la un moment dat sau pe o perioadă scurtă de timp, de regulă până la 30 zile pentru achitarea datoriilor exigibile pe aceeași perioadă.

Solvabilitatea, respectiv capacitatea de plată sunt elemente ale lichidității prin care se evidențiază proprietatea pe care o are partea materială a capitalului de a se transforma în bani.

Datorită interdependenței dintre lichiditate și solvabilitate pentru diagnosticarea activității întreprinderii se utilizează următoarele rate:

a) Rata lichidității (solvabilității) generale (RSG) – evidențiază gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt de către activele circulante.

RSG se poate încadra între următoarele valori:

RSG >1,8 situație bună și indică existența unor active circulante mai mari decât datoriile pe termen scurt, ceea ce înseamnă că o parte a capitalului permanent este utilizat pentru finanțarea activității de exploatare;

1,2 < RSG <1,8 situație satisfăcătoare;

RSG <1,2 situație nesatisfăcătoare, dar nu prezintă pericol dacă gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decât cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Aceasta înseamnă că stocurile se reduc treptat pentru achitarea datoriilor pe termen scurt fără a stânjeni continuitatea producției, iar datoriile se reînnoiesc constant.

Rata solvabilității generale este cunoscută sub numele de rată a fondului de rulment (RFR) și arată modul în care capitalul permanent permite finanțarea imobilizărilor și o parte a activelor circulante.

Această rată ia valori diferite în funcție de natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, viteza de rotație, durata ciclului de fabricație.

b) Rata lichidității (solvabilității) reduse (RSR) – arată în ce proporție datoriile curente pot fi acoperite pe seama activelor realizabile (creanțe) și acelor disponibile (disponibilități).

Această rată depinde de numărul de clienți, ponderea lor în totalul creanțelor, de disponibilitățile existente în casă și în conturile bancare. Stocurile sunt excluse deoarece sunt cele mai incerte din punct de vedere al lichidării și al valorii lor și de aceea ele trebuie lichidate prin valorificarea imediată prin contracte directe cu beneficiarii.

RSR poate lua următoarele valori:

RSR > 1 1 situație bună;

0,65 < RSR <1 situație satisfăcătoare;

RSR < 0,65 situație nesatisfăcătoare.

c) Rata solvabilității (lichidității) imediate (RSI) – reflectă în proporție disponibilitățile participă la acoperirea datoriilor curente.

Dacă RSI >0,3 situație bună

d) Rata solvabilității patrimoniale (RSP) – reflectă gradul în care întreprinderea poate face față obligațiilor de plată, în special din surse proprii.

RSP poate lua următoarele valori:

RSP >50% situație bună;

30% < RSP <50% situație satisfăcătoare;

RSP <30% situație nesatisfăcătoare.

e) Rata solvabilității globale (RSGB) – măsoară securitatea de care se bucură creditorii pe termen scurt și lung, precum și marja de creditare a întreprinderii.

RSGB poate lua următoarele valori:

RSGB >1,5 situație bună deoarece întreprinderea își poate achita obligațiile;

RSGB <1,5 situație nesatisfăcătoare și evidențiază riscul de insolvabilitate pe care l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispoziția întreprinderii.

Tot pentru caracterizarea solvabilității se folosește și termenul de trezorerie și se calculează următorii indicatori:

f) Trezoreria netă

Nivelul normal este considerat între 0,2 și 0,3

h) Trezoreria

previzională

Nivelul normal este considerat atunci când este mai mare sau egal cu 1.

La S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. solvabilitatea se caracterizează pe baza ratelor din tabelul 4.5.

Tabelul nr. 4.5.

Ratele de solvabilitate

Analizând situația obținută se constată:

În perioada 1996-1997

Rata solvabilității generale a scăzut cu -0,26%, respectiv cu -16,57%, situație nesatisfăcătoare pentru întreprindere, dar nu conduce la un dezechilibru, deoarece activele circulante permit încă acoperirea datoriilor pe termen scurt. Acest punct de vedere este cu atât mai susținut cu cât gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decât gradul de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Se constată o reducere a stocurilor ceea ce permite achitarea datoriilor pe termen scurt fără a stânjeni continuitatea producției, iar datoriile se reînnoiesc în mod constant.

Rata fondului de rulment a scăzut cu -0,01%, respectiv cu -0,95% ceea ce semnifică o scădere a contribuției capitalului permanent la finanțarea activelor imobilizate.

Rata solvabilității imediate a scăzut cu -0,19%, respectiv cu -39,59%, ceea ce înseamnă că disponibilitățile întreprinderii nu fac față obligațiilor pe termen scurt, dar echilibrul financiar a fost afectat deoarece valorile de plasament, creanțele, stocurile nu au avut o lichiditate în concordanță cu exigibilitatea obligațiilor pe termen scurt.

Rata solvabilității reduse a crescut cu +0,03%, respectiv cu +2,77%, situație pozitivă, deoarece sumele aflate în casă, precum și cele rezultate din încasarea la timp a creanțelor sunt suficiente pentru plata la timp a obligațiilor curente.

Rata solvabilității patrimoniale este de 100%, situație deosebit de bună deoarece tot ceea ce posedă are acoperire în resursele sale proprii, fără să apeleze la împrumuturi.

Rata solvabilității globale a scăzut cu -4,73%, respectiv cu -37,22%, ceea ce semnifică faptul că activele întreprinderii garantează într-o manieră mai redusă plata datoriilor. Cu toate acestea valorile înregistrate de această rată sunt destul de mari și nu se pune problema de insolvabilitate.

În perioada 1997-1998

Rata solvabilității generale a crescut cu +0,11%, respectiv cu +8,39%, situație favorabilă ce înseamnă că activele circulante acoperă datoriile pe termen scurt.

Rata fondului de rulment a crescut cu +0,15%, respectiv cu +14,28% ceea ce arată o resursele aflate la dispoziția întreprinderii permit finanțarea activelor imobilizate într-o manieră mai extinsă.

Rata solvabilității imediate a crescut cu +0,33%, respectiv cu +13,79%, situație favorabilă pentru întreprindere. Această creștere se datorează disponibilităților suficiente pentru acoperirea datoriilor. Creșterea disponibilităților se datorează serviciilor prestate și lucrărilor executate, precum și vânzărilor efectuate la prețuri de vânzare și tarife practicate care acoperă costurile și permit obținerea de profit, dar și datorită valorificării activelor la valori cât mai mari în cadrul licitațiilor ce au avut loc.

Rata solvabilității reduse a scăzut cu -0,08%, respectiv cu -7,2%, situație nefavorabilă, datorită nevalorificării stocurilor.

Rata solvabilității patrimoniale este de 100%, situație foarte bună

Rata solvabilității globale a scăzut cu -4,75%, respectiv cu -55,77%, situație nesatisfăcătoare, deoarece datoriile au crescut mai rapid decât activele întreprinderii.

4.1.4.2. Analiza ratelor de finanțare

Echilibrul financiar al întreprinderii trebuie înțeles ca un ansamblu de corelații care se formează în procesul de rotație al capitalului.

Pentru analiza echilibrului financiar al întreprinderii se utilizează următoarele rate de finanțare:

a) Rata autonomiei financiare (RAF) reflectă ponderea surselor proprii în cadrul surselor stabile ale întreprinderii.

Această rată măsoară dependența întreprinderii față de bănci. Cu cât valoarea ratei este mai apropiată de 100% cu atât crește gradul de independență al întreprinderii.

b) Rata de finanțare a stocurilor pe seama fondului de rulment (RFS) – reflectă în ce proporție stocurile sunt acoperite pe seama fondului de rulment.

Se apreciază o acoperire normală dacă fondul de rulment reprezintă aproximativ 2/3 din totalul stocurilor.

c) Rata de finanțare a activelor circulante pe seama fondului de rulment (RFAC) – reflectă în ce proporție activele circulante sunt acoperite pe seama fondului de rulment.

Mărimea normală a acestei rate este de aproximativ 50%.

d) Rata de autofinanțare a activelor (RAA) – exprimă măsura în care capitalurile proprii acoperă activele întreprinderii.

e) Rata de finanțare a imobilizărilor pe seama capitalurilor proprii (RFI) – exprimă finanțarea proprie a imobilizărilor, autonomia de care dă dovadă întreprinderea în finanțarea investițiilor sale.

Dacă valoarea acestei rate este mai mare sau egală cu 100 înseamnă că activele imobilizate sunt finanțate integral pe seama capitalurilor proprii. Dacă valoarea ratei este mai mică decât 100, atunci o parte din activele imobilizate sunt finanțate pe seama datoriilor pe termen mediu și lung.

f) Rata de finanțare a activelor imobilizate pe seama capitalului permanent (RFKpn) – semnifică gradul de finanțare al activelor imobilizate pe seama surselor stabile.

Cu cât valoarea acestei rate este mai mare decât 100, cu atât întreprinderea ocupă o poziție mai bună.

g) Rata datoriilor (RD) – reflectă partea din activul total care este finanțată din datoriile întreprinderii.

La S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. evoluția acestor rate se prezintă în tabelul 4.6.

Tabelul nr. 4.6.

Ratele de finanțare

În perioada 1996-1997

Rata autonomiei financiare este de 100%, situație foarte bună, deoarece arată independența întreprinderii față de bănci, capitalul propriu fiind egal cu capitalul permanent. Dispunând de o reală autonomie financiară, aceasta reprezintă o garanție solidă în cazul contractării de credite, iar din punctul de vedere al băncii se apreciază oportunitatea acordării de credite.

Rata de finanțare a stocurilor pe seama fondului de rulment a crescut cu +35,68%, respectiv cu +27,31% deoarece s-a avut în vedere creșterea fondului de rulment și s-au diminuat stocurile ca urmare a politicii întreprinderii de a nu crea stocuri prin introducerea materialelor în lucrări sau prin vânzarea lor.

Rata de finanțare a activelor circulante pe seama fondului de rulment a scăzut cu

-3,19%, respectiv cu -35,3%. Deși are loc o reducere a fondului de rulment prin accelerarea vitezei de rotație se reduc stocurile și cresc disponibilitățile ceea ce-i oferă întreprinderii o situație bună din punct de vedere al solvabilității.

Rata de autofinanțare a activelor a scăzut cu -4,67%, respectiv cu -5,07%, ceea ce arată o scădere a capacității de autofinanțare.

Rata de finanțare a imobilizărilor pe seama capitalului propriu și rata de finanțare a imobilizărilor pe seama capitalului permanent au înregistrat o scădere cu -0,73%, respectiv cu -0,69%, ceea ce arată o diminuare a finanțării investițiilor pe seama resurselor proprii, respectiv a celor permanente. Cu toate că aceste resurse stabile permit finanțarea integrală a mobilizărilor, la nivel de rată are loc o scădere deoarece capitalul întreprinderii înregistrează o creștere mai lentă în raport cu ritmul investițiilor.

Rata datoriilor a crescut cu +4,67%, respectiv cu +59,41%, situație nefavorabilă, deoarece se acordă o importanță sporită resurselor externe, în raport cu cele proprii pentru finanțarea activului. Creșterea ratei nu afectează echilibrul economic deoarece ponderea datoriilor este destul de mică. Trebuie luat în considerare și faptul că întreprinderea nu are datorii mai vechi de 30 zile.

În perioada 1997-1998

Rata autonomiei financiare este 100% situație foarte bună, fiind generată de aceleași cauze ca și în perioada 1996-1997.

Rata de finanțare a stocurilor a scăzut cu -54,59%, respectiv cu -32,67% datorită unor supradimensionări a stocurilor reprezentate de achiziționările de materiale de zidărie și finisaje peste necesități și înainte de termen și a sistării lucrărilor interne datorită unor contracte externe încheiate de firmă cu Israelul și Germania.

Rata de finanțare a activelor circulante a crescut cu +4,62%, respectiv cu +18,06%, situație favorabilă pentru întreprindere. Deși are loc o diminuare a vitezei de rotație a stocurilor, disponibilitățile cresc datorită tarifelor practicate și a celor prevăzute prin contractele încheiate cu beneficiarii obținându-se un excedent de fon de rulment.

Rata de autofinanțare a activelor a scăzut cu -15,80%, respectiv cu -18,07%, datorită creșterii mai rapide a activului în raport cu sursele proprii.

Rata de finanțare a imobilizărilor pe seama capitalului propriu și rata de finanțare a imobilizărilor pe seama capitalului permanent au crescut cu +15,45%, respectiv cu +14,69%, situația pozitivă datorându-se cesionării unor active.

Rata datoriilor a crescut cu +15,8%, respectiv cu +126,09% în special datorită faptului că întreprinderea a pretins plăți anticipat pentru livrările de agregate, prestările de servicii, pentru executarea lucrărilor. Echilibrul economic nu este afectat decât într-o foarte mică măsură, deoarece s-a constatat o preocupare pentru încasarea producției în cel mai scurt timp ceea ce a determinat ca societatea să nu apeleze la credite.

4.2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI

FINANCIAR

Analiza echilibrului financiar pe baza bilanțului funcțional are în vedere stabilirea corelațiilor între nevoile de finanțare și resursele întreprinderii astfel încât să se asigure continuitatea activității, oferind o imagine mai clară a modului de funcționare din punct de vedere economic.

4.2.1. Redactarea bilanțului funcțional

întocmirea bilanțului funcțional are loc pentru evidențierea utilizărilor și resurselor corespunzătoare fiecărui ciclu de finanțare: ciclu de investiții, de exploatare, de finanțare.

Ciclul de investiții are în vedere acțiunile întreprinse pentru achiziționarea activelor imobilizate. Acestui ciclu îi corespunde activul aciclic stabil.

Ciclul de exploatare cuprinde fluxurile de aprovizionare, producție și distribuție atât sub formă fizică, cât și bănească.

Ciclul de finanțare cuprinde relațiile ce se stabilesc între întreprindere și proprietarii de capital (acționarii și creditorii). El permite întreprinderii să facă față decalajului dintre intrările și ieșirile de lichidități generate de ciclul de exploatare. Acest ciclu corespunde ansamblului resurselor.

În elaborarea bilanțului funcțional trebuie să se țină seama de următoarele reguli:

a) Activele sunt luate în considerare la valoarea lor brută pentru a pune în evidență decizia inițială.

b) Activele imobilizate închiriate sub orice formă se include în bilanțul funcțional pentru că servesc ciclului de exploatare. Resursele se corectează cu amortizarea aferentă, iar partea neamortizată se include la datorii financiare.

c) Conceptul de active fictive nu mai este operațional:

Cheltuielile ce privesc exercițiile următoare sunt considerate active imobilizate, ele fiind asimilate unor investiții.

Cheltuielile efectuate în avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau în afara exploatării.

Efectele scontate neajunse la scadență se include în activ la creanțe, iar în pasiv la credite pe termen scurt.

Primele de rambursare a obligațiunilor se scad din activ, iar în pasiv din datoriile financiare.

Diferențele de conversie activ majorează creanțele sau diminuează obligațiile cu valoarea respectivă, iar diferențele de conversie pasiv se scad din pasiv, cu valoarea lor corectându-se posturile de unde provin.

d) Amortizările și provizioanele calculate sunt considerate în pasiv ca surse aciclice (stabile).

La S.C. “CONEX PRAHOVA” S.A. bilanțul funcțional este prezentat în tabelul 4.7.

4.2.2. Analiza corelației dintre FRNG, NFR și TN

Analiza funcțională a echilibrului financiar are ca prim obiectiv stabilirea gradului de vulnerabilitate al întreprinderii în funcție de modul de finanțare. Modalitatea sea mai relevantă este aceea de comparare a fondului de rulment funcțional cu nevoia de fond de rulment.

Nevoia de fond de rulment este indicatorul cel mai relevant, deoarece reflectă nevoile ciclice neacoperite financiar din resurse temporare și care se reînnoiesc permanent în cadrul ciclului de exploatare. Prin urmare reînnoirea utilizărilor și a resurselor ciclice conferă nevoii de fond de rulment caracterul unei nevoi de finanțare permanentă, durabilă, deși componentele sale apar ca elemente pe termen scurt în bilanț. Partea rămasă nefinanțată trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu fondul de rulment funcțional, neîndeplinirea acestei condiții conducând la realizarea unui dezechilibru funcțional care va afecta trezoreria.

Pentru realizarea echilibrului funcțional este necesar ca fondul de rulment să acopere nevoile de finanțare și nu este suficient să fie pozitiv.

Partea resurselor aciclice (stabile) alocată pentru finanțare activelor ciclice se numește fond de rulment funcțional sau fond de rulment net global (FRNG).

FRNG poate fi calculat:

a) Pornind de la pasiv:

FRNG = RESURSE STABILE – ACTIVE STABILE

(RS) (AS)

FRNG =

b) Pornind de la activ:

FRNG = ACTIVE CICLICE – RESURSE CICLICE

(RS) (AS)

FRNG =

FRNF poate înregistra fluctuații ca urmare a modificării resurselor stabile sau a activelor durabile. Prin urmare creșterea FRNG poate fi determinată de:

-sporirea resurselor stabile prin: creșterea capitalului social prin noi aporturi ale asociaților; sporirea profitului net nerepartizat; obținerea de subvenții; sporirea provizioanelor; creșterea datoriilor financiare prin contractarea de noi credite precum și emisiunea de obligațiuni;

-reducerea activelor imobilizate prin: vânzarea de active; încasarea de titluri; diminuarea unor active fără valoare.

Reducerea FRNG poate fi generată de:

-scăderea resurselor stabile prin: distribuirea de dividende; înregistrarea unor pierderi; reintegrarea subvențiilor pentru investiții; anularea provizioanelor; diminuarea amortizării; rambursarea datoriilor care implică un cost reprezentat de dobânzile și comisioanele plătite; reducerea sau anularea diferențelor de conversie pasiv;

-creșterea activelor imobilizate brute.

Operațiile de exploatare antrenează formarea nevoii de finanțare, dar permit totodată constituirea mijloacelor de finanțare. Din confruntarea nevoilor cu mijloacele de finanțare se degajă nevoia de finanțare a ciclului de exploatare sau nevoia de fond de rulment. Nevoile de finanțare generate de ciclul de producție sau nevoile ciclice corespund alocărilor de fonduri pentru constituirea stocurilor și creanțelor. În compensarea acestor necesități de finanțare, activitatea întreprinderii furnizează resurse reînnoibile pe măsura derulării ciclului de exploatare, respectiv resurse ciclice sub forma împrumuturilor primite de la bănci și alte investiții financiare.

Nevoia de fond de rulment se calculează după relația:

NFR = ACTIVE CICLICE – RESURSE CICLICE

O analiză aprofundată a NFR permite delimitarea lui pe 2 componente: nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) și nevoia de fond de rulment din afara exploatării (NFRAF).

NFR = NFRE + NRFAE

NFRE reprezintă partea activelor ciclice de exploatare care nu este acoperită prin resurse ciclice și care trebuie finanțată din resurse durabile ale întreprinderii.

NFRE = ACTIVE CICLICE DIN EXPLOATARE – RES. CICLICE DIN EXPLOATARE

Elementele legate de exploatare corespund activelor și pasivelor puse în mișcare de operațiile de aprovizionare, producție, desfacere. În categoria activelor ciclice se cuprind: stocuri, creanțe aferente exploatării, (inclusiv efectele scontate neajunse la scadență, diferențe de conversie activ, cheltuieli înregistrate în avans aferente exploatării), avansuri făcute de întreprindere cu ocazia unor comenzi către furnizori. În categoria resurselor ciclice se include: furnizorii, datorii contractate de întreprindere față de anumiți clienți care au acordat avansuri pentru comenzile lor în curs, datorii fiscale și sociale legate de exploatare, venituri înregistrate în avans aferente exploatării, diferențe de conversie pasiv.

NFRAE reprezintă partea activelor utilizate în afara ciclului de exploatare, care nu sunt finanțate cu resurse ciclice, și care trebuie acoperite cu capitaluri permanente.

Elementele care nu sunt legate de exploatare corespund componentelor activului și pasivului care sunt influențate de activitatea curentă a întreprinderii fără a face parte din ciclul de exploatare.

În categoria activelor ciclice din afara exploatării se cuprind: creanțe în afara exploatării (debitorii diverși asupra cărora întreprinderea a dobândit creanțe cu ocazia operațiunilor curente, altele decât obiectul principal al activității, cum ar fi debitorii din capitalul subscris nevărsat), titluri de plasament, cheltuieli înregistrate în avans din afara exploatării.

Resursele ciclice din afara exploatării cuprind datorii fiscale și sociale din afara exploatării cum ar fi datoriile fiscale legate de impozitul pe profit în măsura în care ********* acestuia nu e legată de exploatare, datorii față de furnizorii de echipamente care au acordat credit întreprinderii pentru o investiție nelegată de exploatare.

Mărimea NFR depinde de:

-natura sectorului de activitate și durata ciclului de exploatare (cu cât ciclul de exploatare este mai lung cu atât crește NFR);

-nivelul de activitate;

-structura expoatării (ponderea consumurilor provenite de la terți în CA);

-durata de rotație a activelor și pasivelor;

-sezonalitatea activității;

-respectarea termenelor de plată;

-selecționarea corespunzătoare a clienților și furnizorilor;

-organizarea și asigurarea gestiunii întreprinderii.

În timp ce componentele NFR sunt legate de activitatea curentă și în special de cea de exploatare, cele ale trezoreriei sunt legate de operațiuni pe termen scurt realizate de întreprindere.

Întreprinderea solicită mijloace de finanțare pe termen scurt de la bănci și instituții financiare numite resurse de trezorerie sau trezoreria de pasiv (TP). Dar poate avea disponibilități în conturile bancare care-i pot permite să efectueze plasamente financiare dând o utilizare trezoreriei sale numită trezorerie de activ (TA).

Prin compararea trezoreriei de activ cu cea de pasiv se poate determina trezoreria netă care exprimă poziția întreprinderii asupra operațiunilor sale financiare pe termen scurt:

TN = TA – TP

Trezoreria netă poate înregistra fluctuații și potr exista următoarele situații:

a) Dacă TN > 0 (TA>TP), atunci întreprinderea constituie plasamente lichide față de partenerii săi financiari pentru o sumă care depășește pe cea a resurselor pe termen scurt de la partenerii financiari. În această situație întreprinderea poate să-și ramburseze datoriile financiare pe termen scurt, ceea ce demonstrează o reală autonomie financiară.

Dacă TN < 0 (TA<TP), întreprinderea este dependentă de resursele financiare pe termen scurt. Lichiditățile sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt.

Trezoreria netă se poate determina și pe baza relației:

TN = FRNG – NFR

Dacă are loc creșterea capacității de producție sau o diversificare a activității prin cumpărarea de participații la alte societăți, atunci FRNG<NFR. Pentru acoperirea deficitului de fond de rulment se apelează la credite pe termen scurt care implică un cost ridicat atât în ceea ce privește rata ridicată a dobânzii, cât și exigibilitatea ridicată a acestora.

Această situație de deficit de fond de rulment apare în activitățile cu rentabilitate insuficientă.

Această relație între FRNG și NFR asigură cel mai bine realizarea obiectivelor financiare de rentabilitate și lichiditate, cresterea capacității de plată și asigurarea autonomiei financiare.

Evoluția trezoreriei nete la S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. poate fi urmărită în tabelul 4.8.

Tabelul nr. 4.8.

Ratele de finanțare

În perioada 1996-1997

Are loc o creștere a TN cu +11.156 mii lei, respectiv cu +6,58%. Aceasta înseamnă că întreprinderea dispune de o trezorerie îndestulătoare, dată de abundența lichidităților care-i permit rambursarea datoriilor.

Sporirea trezoreriei este determinată de creșterea randamentului capitalurilor investite prin folosirea intensivă a imobilizărilor corporale și reducerea nevoii de fond de rulment cu -27.925 mii lei, respectiv cu -49,38%. Scăderea NFR se datorează în special diminuării NFRAE cu -48.264 mii lei, care are semnificația nu a unei nevoi de finanțare, ci a unei capacități de finanțare.

Deși are loc o creștere a NFRE cu +20.339 mii lei, respectiv cu +20,85% în special datorită creșterii creanțelor, care are semnificația unui surplus de nevoi temporare în raport cu resursele existente, situația este justificată datorită politicii de investiții promovată de întreprindere, care a condus la creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.

Fondul de rulment înregistrează o ușoară scădere, dar NFR a scăzut mai mult conducând la o creștere a TN ceea ce garantează securitatea întreprinderii și eliminarea riscului de nerambursare a datoriilor și chiar obținerea unui surplus de lichidități fără a face împrumuturi.

În perioada 1997-1998

Are loc o creștere a TN cu +948.596 mii lei, respectiv cu +525,51% situație foarte bună mai ales că rezultă ca urmare a creșterii fondului de rulment cu +575.910 mii lei, respectiv cu +275,36%, ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de un volum al capitalului permanent care-I permite finanțarea activelor imobilizate și a unei părți a activelor circulante și obține lichidități excedentare pe care le utilizează pentru acoperirea nevoilor de finanțare.

Are loc o diminuare a NFR cu -372.686 mii lei, atât datorită scăderii NFRE cu -4.532 mii lei, respectiv cu -3,7%, cât și a scăderii NFRAE cu -368.334 mii lei, care are semnificația unui surplus de resurse față de nevoi.

Adoptarea acestei structuri de finanțare a mijloacelor economice a permis realizarea obiectivelor întreprinderii fără împrumuturi și permițând creșterea capacității de finanțare a întreprinderii.

4.2.3. Analiza echilibrului financiar pe baza tabloului de finanțare

Avându-se în vedere că bilanțul contabil prezintă o viziune statică asupra situației financiare, iar contul de profit și pierdere prezintă în dinamică activitatea întreprinderii, pentru prezentarea în dinamică a evoluției situației financiare, teoria și practica contabilă și financiară a elaborat tabloul de finanțare.

Tabloul de finanțare se regăsește sub mai multe forme, 2 dintre acestea fiind mai importante:

1. Tabloul de utilizări și resurse

2. Tabloul fluxurilor de trezorerie

1. Tabloul de utilizări și resurse prezintă situația patrimonială între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere a exercițiului financiar sub aspectul păstrării echilibrului funcțional.

Întocmirea tabloului de utilizări și resurse presupune efectuarea unei distincții între fluxurile patrimoniale, financiare și monetare.

Fluxurile patrimoniale nu au obligatoriu o influență asupra trezoreriei și pot fi clasificate după cum urmează:

-Fluxuri patrimoniale care au o incidență imediată asupra trezoreriei și se referă la cumpărările și vânzările cu plata imediată, respectiv încasările imediate. Aceste fluxuri sunt fluxuri monetare și fac obiectul tabloului de trezorerie.

-Fluxuri patrimoniale care nu au o incidență ulterioară asupra trezoreriei și se referă la cumpărări și vânzări pe credit.

Aceste fluxuri sunt fluxuri financiare care include și fluxurile monetare și fac obiectul tabloului de utilizări și resurse.

-Fluxuri patrimoniale care nu au o incidență nici imediată, nici ulterioară asupra trezoreriei și se referă la amortizări și provizioane.

Pentru întocmirea unui tablou de utilizări și resurse trebuie să se determine variațiile posturilor bilanțiere între două bilanțuri succesive, care formează o balanță diferențiată sau balanța mutațiilor.

Analiza variațiilor din balanța diferențiată scoate în evidență 4 tipuri de modificări care pot fi interpretate din punct de vedere financiar astfel:

a) Creșteri de pasiv care corespund creșterii angajamentelor întreprinderii. Aceste creșteri corespund unor intrări de fonduri care la nivelul tabloului de utilizări și resurse sunt asimilate resurselor;

b) Creșteri de activ care corespund achizitionărilor de bunuri și creșterilor de creanțe. Acestea sunt consumatoare de fonduri și sunt asimilate utilizărilor;

c) Diminuări de activ care corespund intrărilor de fonduri și sunt asimilate resurselor;

d) Diminuări de pasiv care corespund diminuărilor de angajamente (diminuări de datorii), care sunt generatoare de ieșiri de fonduri și sunt asimilate utilizărilor.

Tabloul de finanțare cuprinde 2 părți:

Prima parte stabilește modul de realizare a echilibrului structural între utilizările și resursele bilanțului funcțional, adică variația fondului de rulment net global. Această parte a totalului de finanțare evidențiază modul de finanțare și politica de investiții promovată de întreprindere.

ΔFRNG = ΔRESURSE STABILE – ΔUTILIZĂRI STABILE

Această parte a totalului de finanțare are următoarea structură:

UTILIZĂRI STABILE care includ:

– Dividendele distribuite în cursul exercițiului care corespund dividendelor plătite pe parcursul exercițiului, respectiv dividendele distribuite reprezentând repartizări ale exercițiilor precedente;

– Achiziționările de imobilizări care se referă la creșterile de imobilizări la valoarea brută. Nu sunt luate în calcul creșterile de imobilizări realizate prin reevaluări sau trecerile de la imobilizări în curs la imobilizări în folosință;

– Reducerile de capitaluri proprii care se referă la rambursările capitalului social către asociați sau acționari și reducerea capitalului social prin răscumpărarea și anularea propriilor acțiuni;

– Rambursările de datorii financiare se referă la rambursările împrumuturilor pe termen mediu și lung.

RESURSE STABILE care include:

– Capacitatea de autofinanțare care reprezintă surplusul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii;

– Cesiunile de imobilizări care cuprind prețul de cesiune al imobilizărilor corporale, necorporale și financiare precum și reducerile de imobilizări financiare prin stingerea creanțelor imobilizate și a rambursării împrumuturilor acordate pe termen mediu și lung;

– Creșterile de capital propriu care generează un flux financiar (creșterile de capital social prin aportul în bani sau natură a asociaților sau acționarilor, subvenții pentru investiții).

Nu se iau în calcul creșterile capitalului social prin operațiuni interne (încorporarea de rezerve, a diferențelor din reevaluare, încorporarea primelor de capital, capitalizarea profitului) și prin conversia datoriilor în capital social.

Creșterea capitalului social este luată în calcul numai în limita capitalului social subscris și vărsat.

– Creșterile de datorii financiare care se referă la datoriile financiare pe termen mediu și lung contractate de întreprindere în cursul exercițiului. Nu sunt luate în calcul creditele pe termen scurt (credite de trezorerie).

Partea a II-a a tabloului de utilizări și resurse evidențiază variația fondului de rulment net global, ca urmare a modificării elementelor ce intră în componența activelor circulante și a datoriilor pe termen scurt, variația ce are profunde incidente asupra realizării echilibrului financiar. Această parte arată modul în care fondul de rulment a fost utilizat pentru acoperirea necesităților de finanțare asigurând pe de o parte echilibrul funcțional între utilizări și resurse și echilibrul monetar între încasări și plăți evidențiat prin trezoreria netă.

∆FRNG = ∆ACTIVE CIRCULANTE – ∆DATORII PE TERMEN SCURT

Activele circulante includ și activele de trezorerie, iar datoriile pe termen scurt includ și pasivele de trezorerie.

2. Tabloul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea gradului de independență al întreprinderii în gestionarea lichidităților sale care are un impact hotărâtor asupra "sănatății" sale financiare.

Avantajul acestui tablou în comparație cu tabloul de utilizări și resurse este acela că permite evidențierea influențelor pe care le au fenomenele de stocaj și a consecințelor generate de decalajele existente între încasări și plăți.

Tabloul fluxurilor de trezorerie arată modul în care este utilizată trezoreria de care dispune întreprinderea ca urmare a activității desfășurate după deducerea prelevărilor obligatorii, în special pentru finanțarea investițiilor.

Principalele componente ale acestui tablou sunt:

Excedentul de trezorerie global care se determină ca diferență între excedentul brut global (EBG) și ∆NFR.

ETG = EBG – ∆NFR, unde

EBG = EBE

+Alte venituri din exploatare

-Alte cheltuieli de exploatare

+Venituri financiare încasabile

+Alte venituri excepționale încasabile

-Alte cheltuieli excepționale plătibile

NOTĂ*: Nu se ia în calcul prețul de cesiune al imobilizărilor. EBG se deosebește de CAF prin aceea că nu se iau în calcul cheltuielile financiare și impozitul pe profit deoarece sunt considerate prelevări obligatorii.

După cum se observă ETG nu este influențat de structura financiară, de impozitul pe profit, de politica de distribuire de dividende ceea ce pune în evidență capacitatea întreprinderii de a obține lichidități fără să fie influențată de politica financiară sau fiscală.

ETG depinde de nivelul de dezvoltare și rentabilitatea întreprinderii, precum și de structura NFR. Trebuie sa fie suficient pentru a face față scadențelor în mod continuu, iar întreprinderea să-și autofinanțeze investițiile interne și externe (în active financiare).

Fluxul de trezorerie disponibil (FTD) exprimă fluxurile de lichidități rămase efectiv la dispoziția întreprinderii după efectuarea cheltuielilor referitoare la dobânzi, impozit pe profit, dividende, și rambursarea împrumuturilor financiare și care influențează deciziile de acțiuni.

Dacă FTD este negativ, atunci întreprinderea este expusă riscului de a nu face față prelevărilor obligatorii și frânează investițiile.

Dacă FTD este pozitiv, întreprinderea poate face față prelevărilor obligatorii și poate autofinanța activitatea investițională.

Aportul de resurse stabile reflectă sursele de finanțare care pot proveni din aporturile asociaților ca sursă internă sau din creditele de trezorerie ca sursă externă.

Variația trezoreriei reflectă dacă întreprinderea a acumulat lichidități sau și-a diminuat îndatorarea. Mărimea acesteia depinde de rentabilitatea întreprinderii, de costul resurselor externe, de riscul asumat pentru acoperirea nevoilor.

Întocmirea acestui tablou pornește de la EBE și nu de la CAF deoarece aceasta are unele inconveniente:

-CAF este doar un surplus de lichidități deoarece nu ia în considerare decalajul de plată. Ea nu devine un flux disponibile de trezorerie decât după încasarea veniturilor și plata cheltuielilor. CAF nu e integral disponibilă pentru finanțarea întreprinderii deoarece o parte a beneficiului e distribuită sub formă de dividende.

-CAF conține atât elemente ce caracterizează activitatea de exploatare și care permit calculul EBE, cât și elemente din afara exploatării cu caracter variabil (impozite, cheltuieli financiare, elemente excepționale). De aceea nu permite să se aprecieze profitabilitatea sau rentabilitatea activității.

-CAF este influențată de politicile contabile și fiscale fiind determinată după impozitarea profitului.

CAF apare ca o sursă stabilă care permite finanțarea investițiilor, rambursarea împrumuturilor financiare contractate și plata dividendelor reprezentând o alocare definitivă de fonduri.

Pentru stabilirea corelației dintre CAF și EBE calculăm CAF pornind de la EBE.

Tabelul nr. 4.9.

Calculul CAF pornind de la metoda deductivă

NOTĂ: 1) Fără venituri din provizioane

2) Fără amortizări și provizioane calculate

3) Fără venituri din cesiunea imobilizărilor

Fără reluări asupra provizioanelor excepționale

Fără cote părți din subvenții pentru investiții virate asupra

rezultatului net al exercițiului

4) Fără valoarea contabilă a imobilizărilor cedate

Fără amortizări și provizioane calculate

La SC CONEX PRAHOVA SA tabloul de utilizări și resurse se prezintă în tabelele 4.10. și 4.11.

Perioada 1996-1997

Tabelul nr. 4.10.

Tabloul de utilizări și resurse

Perioada 1997-1998

Tabelul nr. 4.11.

Tabloul de utilizări și resurse

În perioada 1996-1997, mărimea CAF permite plata integrală a dividendelor în sumă de 85.605 mii lei, dar finanțarea numai parțială a investițiilor pentru suma de 250,817 mii lei, respectiv în proporție de 80,21%.

Resursele interne proprii provenite din vânzarea activelor imobilizate în sumă de 45.090 mii lei sunt insuficiente pentru finanțarea investițiilor interne pentru diferența rămasă de 61.864 mii lei, contribuția la finanțare fiind 72,88%. De aceea întreprinderea face apel la resurse externe provenind din aporturile aduse de către asociați sau acționari la capitalul social în sumă de 5 mii lei care se dovedesc insuficiente pentru finanțarea nevoilor stabile.

Cu toate acestea întreprinderea nu recurge la împrumuturi pentru a-și completa resursele de care are nevoie.

Nerecurgerea la împrumuturi este o politică a întreprinderii, deoarece ținând cont de relația încasare-plată și de faptul că orice credit primit implică un cost suplimentar dat de rata dobânzii, ar putea influența trezoreria în sens negativ.

Resursele efective ale întreprinderii în sumă de 381.517 mii lei nu pot acoperi nevoile acesteia în sumă de 398.286 mii lei decât în proporție de 95,78%, ceea ce conduce la o diminuare a FRNG cu -16.769 mii lei.

Echilibrul financiar nu este afectat deoarece scăderea mai rapidă a NFR cu -27.295 mii lei, o compensează pe cea a FRNG cu -16.769 mii lei ducând la creșterea TN cu +11.157 mii lei sugerând independența întreprinderii în gestionarea lichidităților sale.

În perioada 1997-1998, echilibrul financiar este și mai bine asigurat. CAF în sumă de 980.197 mii lei permite distribuirea integrală a dividendelor, precum și realizarea de investiții pentru suma de 448.995 mii lei, rezultând chiar un surplus de 75.177 mii lei. Mai concret cresc posibilitățile întreprinderii de a-și remunera acționarii și creditorii care și-au asumat un risc investind în întreprindere, dar rata de remunerare a capitalului propriu fiind ridicată, acționarii au lăsat o parte din profitul lor la dispoziția întreprinderii asigurând mijloacele de creștere.

Sumele obținute din cesiunea activelor imobilizate în valoare de 500.733 mii lei, împreună cu plusul de 75.177 mii lei reprezintă o creștere a resurselor aflate la dispoziția întreprinderii pentru acoperirea nevoilor de 905.910 mii lei și au condus la sporirea FRNG cu +575.910 mii lei.

Această situație este pozitivă pentru întreprindere mai ales că NFR scade cu -372.686 mii lei și se obține o creștere a trezoreriei cu +948.596 mii lei. Reducerea pe ansamblu a NFR se datorează în special reducerii NFRE cu -374.772 mii lei ceea ce înseamnă o creștere a resurselor de finanțare, iar TN pozitivă atenuează creșterea NFRAE cu +2086 mii lei determinând o economie de resurse.

Resursele de finanțare suficiente fac ca întreprinderea să nu mai angajeze credite pe termen scurt pentru asigurarea echilibrului funcțional.

La S.C. "CONEX PRAHOVA" S.A. tabloul fluxurilor de trezorerie se prezintă în tabelul 4.12.

Tabelul nr. 4.12.

Tabloul fluxurilor de trezorerie

În perioada 1996-1997 se obține un excedent de trezorerie global de 523.379 mii lei suficient pentru plata dividendelor de 86.605 mii lei și a impozitului pe profit de 159.032 mii lei. După plata acestor prelevări obligatorii se obține un flux de trezorerie disponibilă de 278.742 mii lei, dar care este insuficientă pentru finanțarea investițiilor decât în proporție de 89,14%. De aceea întreprinderea își procură resurse prin cesionarea activelor imobilizate în sumă de 45.090 mii lei, dar și de la asociații săi pentru suma de 5 mii lei, reprezentând aport la capitalul social care reprezintă aport de resurse stabile. Aceste resurse permit finanțarea investițiilor nete în sumă de 267.591 mii lei și obținerea unei creșteri a trezoreriei nete cu 11.156 mii lei.

În perioada 1997-1998 se obține un excedent de trezorerie global de 1.827.596 mii lei suficient de mare ca după plata impozitului pe profit de 474.715 mii lei și a dividendelor de 456.025 mii lei să se obțină un flux de trezorerie disponibilă de 896.858 mii lei. Acesta este suficient pentru finanțarea în întregime a investițiilor pentru suma de 448.995 mii lei. De aceea întreprinderea nu recurge nici la credite bancare și nici la aporturi din partea asociaților pentru obținerea de resurse de finanțare. Trezoreria crește cu 948.596 mii lei ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de lichidități abundente și, deci, de o reală autonomie financiară.

În urma analizei efectuate se constată că întreprinderea nu se confruntă cu dificultăți financiare, dar prima măsură ce trebuie luată este dacă nu eliminarea, măcar limitarea datoriilor, deoarece o creștere continuă a lor va amenința stabilitatea întreprinderii și în câțiva ani poate fi declarată insolvabilă și poate fi lichidată.