Analiza Diagnostic a Situatiei Financiare a Firmei

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

1.1. MEDIUL FINANCIAR ȘI OBIECTUL GESTIUNII FINANCIARE A FIRMEI

1.2.SITUATIILE FINANCIARE–COMPONENTE FUNDAMENTALE ALE DOCUMENTELOR DE SINTEZĂ

UTILIZĂRI = RESURSE

ACTIV = PASIV

Structuri privind situația patrimoniului

Activul bilanțier

Pasivul bilanțier

Valorile rectificative și valorile de regularizare

Regulile bilanțului contabil

1.3. CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

Cheltuieli + Rezultate = Venituri

1.4. Analiza ecHILIBRULUI FINANCIAR

a). Fondul de rulment

b). Necesarul de fond de rulment

c). Trezoreria netă

1.5.ANALIZA soldurilor intermediare de gestiune

a).Marja comercială

b).Producția exercițiului (PE)

c). Valoarea adăugată (VA)

d). Excedentul brut din exploatare (EBE)

e). Rezultatul exploatării (RE)

f). Rezultatul curent al exercițiului (RC)

g). Rezultatul net al exercițiului (RN)

1.6. CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

a). Metoda deductivă

b). Metoda adițională

Tabloul de finanțare

1.7. DIAGNOSTICUL PRIVIND SISTEMUL DE RATE

1. Ratele de rentabilitate comercială

2. Ratele de rentabilitate economică

3. Ratele de rentabilitate financiară

4. Ratele structurii financiare

CAPITOLUL II

2.1. PREZENTAREA SOCIETĂȚII

2.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SOCIETĂȚII

2.3.PARTICULARITĂȚI PRIVIND SPECIFICUL ACTIVITĂȚII DE CONSTRUCȚII

CAPITOLUL III

3.1. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

3.2.ANALIZA soldurilor intermediare de gestiune

3.3. CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

3.4. ANALIZA DIAGNOSTICULUI PRIVIND DISTEMUL DE RATE

A N E X E

=== monografie -caz practic ===

Am ales domeniul „analiza diagnostic a situației financiare a firmei” deoarece consider faptul că analiza performanțelor economice ale unei societăți, găsirea punctelor slabe ale activității sale și, mai ales, găsirea modalităților de a le îndrepta reprezintă informații importante pentru o categorie largă de utilizatori de informații economico-financiare,atât din interiorul firmei cāt și din afara ei (acționari, creditori, parteneri, stat).

Viitorul firmei depinde de modul cum au fost luate deciziile,dar și de modul cum acestea sunt transmise și recepționate .Procesul economic al producției necesită lucrul în echipă .Modul cum sunt abordate problemele și implicit modul cum sunt luate deciziile depinde foarte mult de comunicare.

Volumul,profunzimea și complexitatea cunoștințelor necesare unui manager sunt puternic dependente de nivelul la care se exercita actul managerial.

Un economist trebuie să aibă și să -și dezvolte o gândire sistemică în care să îmbine cunoștințele sale teoretice, profesionale și experiența practică în vederea luării celor mai bune decizii economice pentru menținerea echilibrului și coordonarea activității economice a firmei,astfel încât aceasta să fie profitabilă.

Obiectul prezentei lucrări îl reprezintă (din punct de vedere practic)analiza diagnostic a situației financiare la S.C. RALCON CONSTRUCT. S.A. , societate cu sediul în România, municipiul Brașov, str. Prutului nr. 38, județul Brașov, o unitate de construcții-montaj și prestări servicii, care s-a constituit și funcționează ca persoană juridică română de sine stătătoare fiind constituită în societate pe acțiuni cu capital integral privat,privatizată în anul 1992 prin metoda MEBO a cărei răspundere față de terți este angajată cu patrimoniul societății, acționarii răspunzând în limita acțiunilor deținute.

CAPITOLUL I

1.1. MEDIUL FINANCIAR ȘI OBIECTUL GESTIUNII FINANCIARE A FIRMEI

În contextul reformei și al tranziției la o economie de piață funcțională,problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează în principal,stabilirea și consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spațiul economic ,concret în care activează,obiectivul majoritar spre care se îndreaptă,costurile implicate și șansele de izbândă.

Orice firmă își desfășoară activitatea într-un mediu dinamic și agresiv,ceea ce o determină să se raporteze permanent la cererea de piață,să anticipeze mișcările concurenței,să-și autoevalueze resursele de care dispune.Analiza diagnostic a stării de fapt a firmelor antrenate în tranziția la economia concurențială de piață aduce în fața analistului probleme comune majorității acestora,făcând imposibilă formularea unor concluzii cu vocație generală.

Rolul gestiunii financiare este de a stăpâni totalitatea mijloacelor și a instrumentelor de atingere a maximizării valorii firmei.Maximizarea necesită ca patrimoniul să fie angajat în anumite proiecte de investiții care să-l valorifice cu ajutorul rentabilității lor viitoare.În acest sens gestiunea financiară trebuie să asigure calitatea și nivelul performanțelor realizate de firmă în diversele sale proiecte și activități,având ca scop evitarea risipei patrimoniului cauzată de un faliment și trebuie deci să vegheze la menținerea solvabilității sau a echilibrului financiar al firmei,însă riscul de faliment nefiind decât o formă particulară a riscului financiar,firma fiind supusă unor riscuri multiple legate de instabilitatea mediului financiar.

Gestiunea financiară se ocupă de maximizarea valorii firmei,dar această valoare nu poate fi apreciată doar în raport cu patrimoniul său,cu bogățiile acumulate de aceasta până la un moment dat,ci ea trebuie analizată în raport cu proiectele și investițiile viitoare,în care patrimoniul este și va fi angajat.Bogăția acumulată de firmă la un moment dat nu constituie decât unul din elementele care permit aprecierea valorii sale.Aceasta trebuie să țimă seama și de rezultatul așteptat în viitor,ca urmare a folosirii patrimoniului acumulat,drept urmare valoarea este o valoare anticipată,care corespunde valorii actuale,pe care o putem atașa veniturilor viitoare scontate,așteptate a se realiza de către firma respectivă.

Gestunea financiară trebuie să asigure menținerea unui rezultat satisfăcător pe termen lung și mediu și gestiunea financiară are rolul de a verifica dacă activitatea firmei este rentabilă pentru a genera venituri care îi vor permite remunerarea furnizorilor de resurse.Degajarea unor rezultate nefavorabile sau insuficiente se concretizează într-o risipă de resurse cu consecințe negative atât pentru firmă cât și pentru furnizorii de resurse și implicit pentru economia națională.

Ținând cont de responsabilitățile care-i revin, gestiunea financiară ocupă un loc privilegiat între funcțiile firmei.Pe de o parte ea are o tehnică proprie ceea ce duce cel mai adesea la recunoașterea unei anumite autonomii de decizie,pe de altă parte deciziile angajate de toate funcțiile de gestiune atrag consecințe în plan financiar,deoarece ele presupun alocarea anumitor resurse și satisfacerea anumitor necesități,în consecință gestiunea financiară este sub influența deciziilor privind gestiunea.

Firma reprezintă o entitate socio-economică de sine stătătoare,cu o structură proprie delimitată în timp și spațiu,astfel încât partenerii săi sunt considerați că fac parte din interiorul său,iar alții din exteriorul său.Pentru a fi viabile și pentru a putea desfășura o activitate continuă în mediul lor firmele intră în relații de intercondiționare cu factorii existenți în mediul lor ambiant,fiind susținute în demersul economic de clienți,furnizori,bănci,forță de muncă,instituții bugetare,etc,cu intenția declarată să demonstreze că sunt capabile să desfășoare o activitate eficientă.

Problema gestionării și administrării firmei,indiferent de obiectul de activitate și de scopul propus,este complexă.Aprecierea diferențelor de performanță depinde de natura firmei,de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului.

În spațiul socio-economic în care activează,firma trebuie să-și probeze permanent viabilitatea,capacitatea de concurență,performanța economico-financiară.

O contribuție deosebită la realizarea acestor obiective ale firmei o are gestiunea economico-financiară,care prin metodologie,procedee și tehnici specifice,concură la diagnosticarea stării diferitelor fenomene,le descoperă structura,stabilește relațiile de cauzalitate,factorii care le guvernează,descoperă legile formării și dezvoltării lor și pe acestă bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor menite a contribui la îmbunătățirea activității viitoare.

Gestiunea economico-financiară,constituie un element operațional care a apărut pentru a răspunde necesităților concrete și de perspectvă prin activitatea firmei ca organism social.Dezvoltarea sa are loc în strânsă legătură cu compllexitatea și diversitatea fenomenelor economico-financiare care marchează evoluția firmei.

Firma își desfățoară activitatea fiind influențată de o serie de factori externi (econimici,sociali,politici,tehnologici,etc.),asupra cărora nu poate avea o influență directă,deoarece evoluția acestora nu este controlabilă la nivel microecomonic,în schimb ea poate acționa și influența asupra elementelor elementelor discreționare ale mediului economic (clienți,furnizori,competitori,etc.),amortizându-le într-o anumită măsură efectele.

Capacitatea firmei de a răspunde cerințelor și reacțiilor pieței este dependentă de asigurarea cu resurse materiale,umane și financiare,dar fără a pierde din vedere aspectele privind eficiența utilizării acestora.

Analiza performanțelor unei firme,inclusiv a rentabilității acesteia,este necesare pentru o corectă apreciere și evaluare a eventualelor modificări esențiale privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor.O importanță deosenită prezintă variația performanței în viitorul previzibil,determinându-se în acest scop aspectele legate de fenerarea de fluxuri de trezorerie în funcție de resursele existente.În ceea ce privește orientarea firmei către noi resurse financiare,analiza performanței va trebui să furnizeze concluzii asupra impactului pe care l-ar avea utilizarea de resurse suplimentare.Totodată analiza financiară urmărește să evidențieze modalitățile de realizare ale echilibrului financiar pe termen lung și mediu(obiectiv al analizei pe bază de bilanț) și treptele de acumulare bănească,de rentabilitate ale activității firmei(obiectiv al analizei pe baza contului de profit și pierdere).

În cazul analizei diagnostic a situației financiar-patrimoniale,un rol deosebit de inportant îl ocupă stabilirea căilor de mențonrte a independenței financiare și de realizare a flexibilității în acest domeniu.

Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al firmei,în vederea evidențierii punctelor forte și a punctelor slabe,adică a stării de sănătate sau de slăbiciune financiară a firmei,precum și a potențialului managementului financiar.

1.2.SITUATIILE FINANCIARE–COMPONENTE FUNDAMENTALE ALE DOCUMENTELOR DE SINTEZĂ

Situatiile financiare reprezinta un document oficial folosit pentru finalizarea încheierii exercițiului financiar, este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă activul și pasivul unității patrimoniale, la încheierea exercițiului, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.

Viziunea generală asupra bilantului este una functională. Elementele patrimoniului societății sunt clasificate în activ și pasiv, conform destinației economice, respectiv dupa proveniență.

Bilanțul contabil este un instrument complex de prezentare și urmărire a stării economico-financiare a unei întreprinderi la un moment,dat a elementului patrimonial, în etalon valoric, și a rezultatului final obținut de unitatea patrimonială.

Bilanțul, ca procedeu principal al metodelor contabile și bază informațională fundamentală, se prezintă practic, sub forma unui sistem al conturilor cu ajutorul căruia se organizează și se centralizează datele evidenței la nivelul fiecărui agent cu personalitate juridică, indiferent de obiectul de activitate sau mărimea și forma proprietății.

Bilanțul asigură o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare, dar și a rezultatelor obținute. Sub aspect conceptual, bilanțul poate fi definit ca o reprezentare a utilizării resurselor de care dispune o entitate patrimonială la un moment dat.

Reprezentarea se face sub forma egalităților care reflectă echilibrul valoric între utilizări (afectarea concretă a resurselor) denumite activități patrimoniale și resurse, denumite pasive patrimoniale, adică:

UTILIZĂRI = RESURSE

ACTIV = PASIV

Bilanțul contabil a fost conceput și structurat ca set de modele, rangul de model de bază fiind atribuit bilanțului în calitatea sa de cont al situației patrimoniale.

În normele europene și standardele internaționale privind contabilitatea, bilanțul figurează și sub alte denumiri: situații financiare, documente contabile de sinteză sau conturi anuale.

Obiectivul normei IAS 1”Prezentare situațiilor financiare”este prescrierea bazei pentru prezentarea scopului general al situațiai financiare în vrderea asigurării comparabilității cu situațiile financiare ale firmei din perioadele precedente,dar și cu situațiile financiare ale altor firme.

Norma IAS 1 se aplică tuturor tipurilor de firme,inclusiv instituțiilor bancare și de asigurări.

Situațiile financiare trebuie să furnizeze o informație despre poziția financiară prin bilanț,prin performanțe,prin flux de trezorerie al firmei,informare ce este utilă unei game largi de utilizatori în luarea deciziilor lor economice.

Situațiile financiare au de asemenea scopul de a da expicații asupra gestiunii realizate de conducerea firmei și de resursele puse la dispoziția acesteia.Pentru a se realiza acest deziderat ,situațiile financiare trebuie să furnizeze informații care să permită utilizatorilor previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare în special referitoare la frecvența și probabilitatea lor.

Prezentarea și clasificarea elementelor situațiilor financiare trebuie să rămână aceeați de la un exercițiu la altul .Fiecare societate care aplică standardul internațional trebuie să decidă în funcție de natura activității sale dacă ecte util să efectueze distincția dintre elementele curente și cele necurente atât pentru active căt și pentru datorii.Atunci când o astfel de distincție nu este efectuată activele și datoriile sunt clasificate în funcție de lichiditatea și exigibilitatea lor.Indiferent care este prezentarea reținută,o societate menționează în situațiile financiare partea sub un an a activelor și datoriilor pentru toate rubricile susceptibile să conțină atât elemente pe termen lung,cât și pe termen scurt.

Activele curente și necurente cuprind elemente destinate să fie realizate sau definite pentru a fi vândute sau consumate în cadrul ciclului normal de exploatare al firmei,elemente destinate în principal pentru a fi negociate pe diferite piețe sau deținute într-o perspectvă de termen scurt firma așteptându-se să le realizeze în maxim un an de la încheierea exercițiului.

Celelalte active sunt considerate elemente necurente,ele incluzând atât imobilizările corporale și necorporale,dar și activele de exploatare pe termen lung.

Datoriile constituie elemente curente de pasiv extern,atunci când când trebuie să fie rambursate fie în cadrul ciclului normal de exploatare al societății,fie la o scadență în următoarelor 12 luni care succed data încheierii exercițiului.

Toate celelalte datorii sunt datorii necurente.

Situațiile financiare sunt întocmite și prezentate sub responsabilitatea consiliului de administrație sau a altor organe de conducere echivalente.

Un set complet al situațiilor financiare va cuprinde în mod obligatoriu:

-bilanțul

-contul de profit și pierdere

-o situație ce arată fie toate modificările ce au afectat capitalurile

proprii,fie schimbări ale capitalului altele decât cele ce provin din

tranzacțiile de capital

-tabloul fluxurilor de trezorerie

-politici contabile și anexe explicative

Fiecare firmă care aplică standardul internațional trebuie să decidă în funcție de natura activității sale dacă este util să efectueze distincția dintre elementele curente și cele necurente,atât pentru active cât și pentru datorii.Atunci când o astfel de distincție nu este efectuată,activele și datoriile sunt clasificate în funcție de lichiditatea și exigibilitatea lor.

Norma IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul în care elementele trebuie să fie prezentate și lasă firmelor posibilitatea de a proceda la alegeri.

Situațiile financiare trebuie să furnizeze informații care să permită utilizatorilor previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare,în special referiroare la frecvența și probabilitatea lor.În acest sens situațiile financiare furnizează informații relative la

-activele controlate de societate

-activele generatoare de fluxuri de trezorerie

-pasivele externe

-pasivele ce trebuie să stea la originea plăților

-rezultatul net al exercițiului

-fluxurile de trezorerie trecute,ce pot să stea la baza previziunilor privind fluxurile de trezorerie viitoare.

În contabilitatea romanească deși formațiunea bilanțieră cuprinde pe lângă bilanț și alte situații financiare, s-a avut în vedere, ca dintre toate componentele formației, cea care reflectă patrimoniul în totalitatea sa, este modelul propriu bilanțului, iar celelalte părți, decurg din el.

În conformitate cu prevederile Legii Contabilității nr. 82/ 1991, cap. IV. art. 27, 28, 29, precum și cu Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate, Bilanțul Contabil se întocmește anual, precum și în cazul fuziunii sau lichidării unității.

Exercițiul financiar începe la 01. Ianuarie și se încheie la 31. Decembrie al fiecărui an calendaristic. Astfel, pe baza Bilanțului Contabil, se determină situația patrimoniului, situația financiară și rezultatul obținut .

În baza art. 29 din Legea contabilității nr. 82/1991 , cu modificările ulterioare bilanțurile contabile sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți comerciale de expertiză contabilă, după caz.

Relația prin care se evaluează situația patrimoniului sau a capitalului propriu, este:

Acest obiectiv se realizează cu ajutorul “bilanțului propriu-zis” denumit și bilanțul situației patrimoniale sau contul situației patrimoniulu

Eventualele erori constatate în contabilitate după aprobarea și depunerea bilanțului contabil vor fi corectate în anul în care acestea se constată, bilanțurile financiare ale exercițiilor anterioare ne mai putând fi modificate.

Bilanțul contabil reprezintă un set de documente și situație de sinteză economică, mijlocul de oglindire la un moment dat a situației întreprinderii, evaluată în bani prin punerea față în față a mijloacelor și a resurselor.

Structura generală a bilanțului contabil

Bilanțul propriu-zis este definit ca un tablou care cuprinde mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora (capital social, obligații, decontări ) precum și rezultatele financiare ale activității unui agent economic la un moment dat (ultima zi a anului la care se refera). Aceasta este cea mai importantă componentă a bilanțului contabil. Se mai numește și bilanț de exploatare și se întocmește la sfârșitul exercițiului financiar.

Structurile calitative folosite în cadrul bilanțului pentru modelarea situației patrimoniului, sunt cele de activ și pasiv. Ele se explica și definesc simultan prin prisma juridicului, economicului și financiarului.

Procedând la o reformă inspirată de experiența franceză,în acord cu dispozițiile Directivei a IV-a europene,normalizatorii români au optat pentru o schemă de bilanț sub formă de tablou cu doua părți-partea stangă numită activ și partea dreaptă numită pasiv.

Din punct de vedere juridic – activul prin compoziția lui grupează elementele în bunuri reale și creanțe (drepturi asupra persoanelor), iar pasivul, în capital propriu și datorii.

Din punct de vedere economic – prin subdiviziunile de activ și pasiv trebuie sa se facă distincție între structurile privind activitatea de investiție și activitatea de exploatare.

Astfel, activul se împarte în active de investiție și active de exploatare (stocuri, creanțe, lichidități), iar pasivul, în capitaluri și datorii, din care în datorii financiare și datorii de exploatare.

Aprecierea financiară grupează activele în raport de lichiditate (termenul de transformare în bani), iar pasivele în funcție de exigibilitatea lor (termenul de plată).

În structura activului se disting:

active durabile

stocuri

active realizabile

active disponibile (lichidități)

În structura pasivului se disting:

capitaluri permanente (pe termen lung)

datorii pe termen scurt.

În situația în care obiectul modelării bilanțiere îl reprezintă categoria de resurse economice, activul desemnează utilizarea resurselor în activitatea economică sau socială, iar pasivul originea (proveniența) resurselor.

În cadrul activului, sunt delimitate utilizări permanente sau durabile de resurse sub formă de bunuri de investiție, utilizări temporare sau curente sub formă de stocuri, creanțe, valori mobiliare de plasament și disponibilități, pierderi generate de o activitate nerentabilă, privind consumarea resurselor.

Pasivul, prin structura sa, delimitează cele trei modalități de formare a resurselor și anume: resurse permanente sau pe termen lung, furnizate de proprietar, resurse temporare sau curente , asigurate de terți (furnizori, bănci, obligatari) și resurse rezultat, sub forma profiturilor realizate la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar.

Activul, prin componența sa, evidențiază destinația și lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul, clasificarea surselor de finanțare în funcție de modul de constituire (surse proprii sau străine) și exigibilitatea lor.

În cadrul activului sunt delimitate utilizări permanente sau durabile de resurse sub formă de bunuri de investitii, utilizări temporare sub formă de stocuri, creanțe, valori mobiliare de plasament și disponibilități și pierderile generate de o activitate nerentabilă privind utilizarea resurselor.

Structuri privind situația patrimoniului

Tabel nr. 1 .cap.I. – Situația patrimoniului, schema simplificată

Analizat prin prisma teoriei modelării, bilanțul contabil este simultan un model structural și global, prin intermediul căruia se asigură o reprezentare a patrimoniului pornind de la părțile sale componente, către caracteristicile de ansamblu.

Bilanțului, patrimoniul este evidențiat prin prisma activului și pasivului.

În cadrul activului, elementele mulțimii de activ sunt grupate în raport cu destinația bunurilor economice utilizate și gradul de lichiditate în active imobilizate, active circulante și active de regularizare și asimilate. La rândul lor, activele imobilizate sunt diferențiate în imobilizări necorporale, imobilizări corporale și financiare. Activele circulante, sunt împărțite în raport de forma pe care o îmbracă în stocuri și producție în curs de execuție, creanțe, plasamente și disponibilități bănești.

In cadrul pasivului, elementele mulțimii de pasiv sunt grupate în raport de căile de formare a surselor de finanțare, în capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri și cheltuieli și pasive de regularizare, precum și gradul lor de exigibilitate, permanente și curente.

Ordinea de dispunere a dispozițiilor în activul bilanțului este, de regulă, cea inversă lichidității activelor de la cele mai puțin lichide, cum sunt imobilizările corporale, către disponibilitățile bănești, care sunt lichiditățile curente. Cât privește ordinea de succesiune a pozițiilor de pasiv, ea este inversă exigibilității surselor de finanțare, începând cu elementele capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung și cu cele curente sau pe termen scurt.

Bilanțul contabil evidențiază cifric și în etalon monetar echilibrul dintre bunurile economice și sursele de finanțare , precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii și utilizării capitalului.

Structurile calitative prin care bilanțul realizează dubla reprezentare a patrimoniului sunt cele de activ și pasiv.

Activul bilanțier

Definire, structuri, prezentarea componentelor

Activul cuprinde bunurile economice sau mijloacele de care dispune întreprinderea. Activul bilantier reprezinta utilizarea resurselor intreprinderii , adica a capitalurilor puse la dispozitia sa. Activul indică utilizarea capitalurilor ca bunuri de folosință îndelungată, stocuri, creanțe, disponibilități și valori, iar pasivul, originea capitalurilor. Prin compoziția sa, activul evidențiază destinația și lichiditatea bunurilor economice (perioada de transformare în bani).

În raport de aceste criterii, se disting următoarele categorii de active:

Active imobilizate

Active circulante

Această distincție se regăsește în plan economic prin gruparea activelor în capital fix și capital circulant. Criteriul folosit în acest caz, este cel al rotației, adică modul specific în care se consumă și se înlocuiesc.

Activele imobilizate sau fixe- denumite și imobilizări de bunuri imobile, cuprind toate acele valori economice de investiție a căror perioadă de utilizare sau lichiditate este mai mare de un an. Ele alcătuiesc baza și mijloacele de acțiune ale întreprinderii.

Ca bunuri economice, activele fixe se caracterizează atât prin durabilitatea lor mai îndelungată, cât și prin repetata lor participare la circuitul economic. Ele nu se consumă sau nu se înlocuiesc după prima utilizare.

Activele imobilizate, se diferențiază la rândul lor în trei grupe:

imobilizări necorporale

imobilizări corporale

imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale- denumite și active intangibile, cuprind toate acele valori economice de investiție. care nu îmbracă forma de bunuri materiale concrete. Ele sunt reprezentate de cheltuielile de constituire, cheltuielile de cercetare aplicată și dezvoltare, concesiunile, brevetele de invenție, licențele, mărcile de fabrică și alte drepturi similare, fondul comercial și alte imobilizări necorporale.

Cheltuielile de constituire cuprind cheltuielile cu înființarea , dezvoltarea și fuziunea unităților patrimoniale, ele reprezintă taxele și alte cheltuieli de înregistrare și înmatriculare, cheltuieli privind emiterea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, cheltuieli de prospectare a pieței și de publicitate. Toate aceste cheltuieli sunt supuse amortizării pe cel mult cinci ani.

Cheltuielile de cercetare aplicată și de dezvoltare, cuprind resursele economice alocate pentru tehnologiile noi, produsele noi și investiții, utile și eficiente în raport cu activitatea viitoare a unității patrimoniale. Aceste cheltuieli se amortizează în general în maximum cinci ani.

Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile de fabrică și alte drepturi similare, cuprind toate cheltuielile efectuate pentru achiziționarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu, în cazul concesiunilor, a unui brevet, a unui know-how, a unei licențe, a unei mărci de fabrică și a altor drepturi similare de proprietate industrială și intelectuală. Aceste cheltuieli sunt amortizate pe toată durata cât întreprinderea a achiziționat dreptul de exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizări.

Fondul comercial reprezintă cheltuieli efectuate pentru menținerea sau dezvoltarea potențialului de activitate al întreprinderii, exemplu: clientela, vadul comercial, firma, segmente de piața, emblema, concurența și alte legături comerciale. Mărimea fondului comercial se amortizează pe toate durata în care aceasta generează un plus de valoare întreprinderii cumpărătoare.

Imobilizările corporale denumite active fixe tangibile, cuprind bunurile materiale de folosință îndelungata în activitatea unei întreprinderi. Ele se găsesc sub forma de terenuri și mijloace fixe (clădiri, construcții speciale, mașini, utilaje și instalații de lucru, investiții in curs).

Potrivit legislației din țara noastră, sunt considerate mijloace fixe, obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare și îndeplinește cumulativ, următoarele condiții prevăzute de Legea nr. 15/ 24 martie 1994 :

are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilita prin Hotărâre de Guvern

are o durată normală de utilizare mai mare de un an

În cazurile în care bunurile materiale procurate sau create de întreprindere nu sunt terminate, ele sunt incluse în categoria imobilizărilor în curs sau investițiilor în curs.

Activele imobilizate corporale își pierd în timp din valoare ca urmare a uzurii determinată de utilizarea lor, de acțiunea agenților naturii și progresului tehnic.

Constatarea contabila a pierderii de valoare suferită de imobilizările corporale, din valoarea inițială , cu excepția terenurilor, și includerea sa în costuri, poarta numele de amortizare.

Imobilizările financiare – denumite și investiții financiare sau de portofoliu, cuprind valorile financiare investite de întreprindere în patrimoniul altor societăți sub forma unor titluri de valoare, creanțe atașate participațiilor, împrumuturi acordate și alte imobilizări financiare. Titlurile de participare sau participațiile, reprezintă titluri de valoare sub formă de acțiuni, părți sociale și alte valori similare investite de titularul de patrimoniu în capitalul altor întreprinderi societare. Amortizarea participațiilor se realizează sub forma dividendelor distribuite din profitul obținut de societatea comercială emițătoare de titluri de participare.

Creanțele atașate participațiilor , sunt drepturile generate de operația de acordare de împrumuturi pe termen lung sau mediu întreprinderilor asociate sau societăților comerciale de grup cu care întreprinderea are o relație de participare.

Toate titlurile de valoare, altele decât titlurile de participare, pe care întreprinderea le conservă pe termen lung sau pe care nu are posibilitatea de a le revinde pe termen scurt, sunt delimitate în contabilitate prin denumirea de alte titluri imobilizate. Titlurile imobilizate ale activității de portofoliu sunt titlurile dobândite pentru a realiza la o scadență pe termen lung sau scurt, o anumită rentabilitate, fără o intervenție în gestiunea societății unde sunt deținute.

Alte imobilizări financiare, cuprind în special depozitele pe termen lung sub forma disponibilităților în conturile bancare sau în alte instituții financiare și sub forma disponibilităților acumulate pentru efectuarea unor plăți importante prevăzute pentru perioada următoare. (exemplu: rambursarea unui împrumut din emisiunea de obligațiuni).

Activele circulante- denumite și active curente, cuprind toate valorile economice sub forma stocurilor și producției în curs de execuție, creanțelor, valorilor mobiliare de plasament și disponibilităților bănești.

Din punct de vedere economic și financiar, activele circulante se află într-o continua fluență valorică, ele își schimbă forma materială și utilitatea în cadrul circuitului economic al patrimoniului.

În faza de aprovizionare activele circulante sub formă de bani, se transformă în stocuri de materii prime și materiale; în faza de producție, stocurile de materii prime și materiale se consumă integral, rezultând stocuri de producție în curs de execuție, devin produse finite, iar în faza de desfacere, sunt vândute clienților, operație care generează drepturi față de aceștia.

Sub aspectul lichidității, caracteristica de bază a activelor circulante este aceea ca perioada de rotație să fie mai mică de un an. Ele intră și ies din întreprindere de mai multe ori sau cel puțin o singură dată în cursul unui exercițiu financiar. În raportul de forma concretă pe care o îmbracă și destinația pe care o capătă în cadrul ciclurilor de exploatare, activele circulante se împart în: stocuri și producție în curs de execuție, creanțe, plasamente și disponibilități bănești.

Stocurile și producția în curs de execuție reprezintă acele valori economice care prin natura și destinația lor sunt folosite ca materii prime și materiale consumabile, producție în curs de execuție, produse finite și semifabricate, mărfuri și ambalaje aflate în depozite spre vânzare, etc. Ele intervin în ciclul de exploatare al unității patrimoniale pentru a fi consumate în primele faze de fabricație ca materii prime și materiale consumabile, vândute, în situația în care au starea de marfă sau produse finite și în curs de execuție, dacă au calitatea de producție neterminată. În contabilitatea din țara noastră, în sfera stocurilor se includ și obiectele de inventar și baracamentele.

Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu sau cu durata mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum și bunurile asimilate acestora (echipamentul de protecție, de lucru, îmbrăcămintea specială, sculele pentru lucru,alte instrumente).

Baracamentele și amenajările provizorii sunt bunuri achiziționate sau construite de unitățile patrimoniale pentru executarea lucrărilor și prestațiilor de construcții (barăci,căi de acces, podețe,alte organizări de șantier) din care prin demontare sau demolare se pot recupera materiale.

Creanțele sau valorile în curs de decontare, reprezintă valorile economice avansate temporar de titularul patrimoniului altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să primească un echivalent valoric. Acest echivalent poate reprezenta o sumă de bani, o lucrare sau un serviciu.

Toate persoanele fizice care au beneficiat de valoarea avansată urmând să dea echivalentul corespunzător, poartă denumirea de debitori. Toți debitorii unității sub forma creanțelor comerciale legate de vânzarea de bunuri, lucrări sau servicii proprii ciclului de exploatare al întreprinderii, sunt delimitați prin structura de clienți și valori asimilate.

Clienții reprezintă creanțele față de terți, determinate de vânzarea pe credit a bunurilor materiale, lucrărilor și serviciilor care fac obiectul activității întreprinderii. În cadrul acestei forme de vânzare, decontarea dintre întreprindere și client intervine ulterior. Creanțele fiind efectele comerciale de primit, ele sunt asimilate clienților.

Aceste efecte comerciale de primit reprezintă titlurile de valoare negociabile care atestă existența unei creanțe în cadrul relațiilor comerciale ce poate fi decontată imediat sau pe termen scurt. Ele circulă sub diferite denumiri, cum ar fi: polițe, înscrisuri, cambii, instrumente de plată și de credit. Ele fiind negociabile, pot fi cedate, vândute ori transmise.

Toate creanțele sau drepturile, altele decât cele asupra clienților, sunt separate prin structurile:

avansurile acordate furnizorilor în cadrul relațiilor comerciale;

decontările cu asociații pentru aportul în natura și / sau bani al acestora datorat la constituirea capitalului social;

creanțele generate de relațiile de decontare cu personalul, bugetul statului și alte organisme publice, asigurările sociale și fondul de șomaj;

creanțele privind decontările în cadrul grupului pentru fondurile avansate direct sau indirect pe termen scurt de către societăți, întreprinderile asociative sau în relație de participare;

debitorii diverși pentru creanțele determinate de cesiunea (vânzarea) titlurilor de plasament, cesiunea activelor imobilizate, garanțiile depuse, reclamații, pagube materiale, creanțe reactivate și alte creanțe.

In afara creanțelor pot fi incluse și valorile și dobânzile de încasat, acestea cuprind:

creanțele privind cecurile de încasat

efectele de încasat

cupoanele de încasat detașabile din titlurile de valoare privind drepturile la dividende sau dobânzi, precum și celelalte dobânzi neexpirate la închiderea exercițiului

Titlurile de plasament sau investițiile temporare, ori valori pe termen scurt negociabile sunt titluri de valoare achiziționate în vederea realizării unui câștig pe termen scurt. Ele cuprind acțiunile, obligațiunile dobândite pe termen scurt în vederea realizării unui câștig sau a unui plus de valoare în momentul vânzării lor.

Plusul se realizează prin diferența dintre prețul de achiziționare mai mic decât prețul de vânzare. Spre deosebire de titlurile de participare a căror posesiune este pe termen lung, perioada de rotație a titlurilor de plasament, nu depășește -de regulă- un an. Din acesta structură fac parte și acțiunile proprii răscumpărate temporar în vederea atribuirii salariaților societății, regularizării cursului de bursă sau reducerii capitalului societății. În aceeași situație se află obligațiunile răscumpărate. De asemenea, în componența lor se includ și instrumentele de trezorerie (exemplu: bonurile de tezaur) achiziționate cu scopul de a proteja disponibilitățile bănești sau de a realiza operațiuni speculative. Sunt generatoare de dobânzi pentru întreprinderea care le deține în activul său.

Disponibilitățile bănești în lei și devize se delimitează sub forma numerarului din casieria întreprinderii depozitelor la bancă în conturile curente sau de disponibil și prin alte valori financiare, care datorită naturii lor sunt convertibile imediat în disponibilități bănești. Disponibilitățile sau depozitele create în conturile de la bancă pot funcționa la vedere sau la termen.

Dacă nu acționează la vedere, se utilizează tehnica contului curent sau a casei de credit. Prin acest cont se înregistrează toate operațiunile bănești între întreprindere și bancă. În situația în care încasările sunt mai mari decât plățile, soldul contului reprezintă disponibilitățile bănești, iar în situația inversă, sumele reprezintă creditele acordate de bancă.

Depozitele la termen reprezintă o formă de imobilizare a mijloacelor bănești până la un an fără a fi transferabile sau utilizate înainte de termenul final. Procedând astfel, dobânda este mai mare decât în cazul disponibilităților bănești la vedere care, de regulă, este foarte mică.

Din categoria disponibilităților bănești fac parte acreditivele și avansurile de trezorerie. Avansurile de trezorerie reprezintă disponibilitățile bănești repartizate spre a fi girate de către administratorii sau angajații subordonați din cadrul unităților componente ale întreprinderii.

Acreditivul reprezintă lichiditățile păstrate la bancă într-un cont distinct la dispoziția furnizorului din care urmează a se efectua plățile către acesta pe măsura livrării mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării de servicii.

Structura patrimonială denumită alte valori financiare sau de trezorerie se individualizează sub forma timbrelor fiscale și poștale, tichetelor și biletelor de călătorie, biletelor de tratament și odihnă.

Pasivul bilanțier

Definire, structuri, prezentarea componentelor

Pasivul reprezintă sursele de finanțare a bunurilor economice. Prin componența sa, delimitează clasificarea surselor de finanțare în funcție de modul de constituire (finanțare proprie sau străină) și exigibilitatea lor (termenul de decontare mai mic de un an). Pasivul bilanțier recenzează sursele de finanțare ale firmei. Finanțarea bunurilor economice se referă la modul de apropiere și susținere financiară a activului patrimonial. Pentru procurarea bunurilor economice, o întreprindere folosește finanțarea proprie și finanțarea străină.

Finanțarea proprie a activului este făcută direct de titularul de patrimoniu prin contribuția sa materială sub forma de capital individual (în cazul întreprinderilor individuale) sau capital social (în cazul întreprinderilor societare) și prin autofinanțare (capitalizarea beneficiului).

Finanțarea străină a activului este asigurată de terțe persoane în raport cu titularul de patrimoniu. Aceștia împrumută capitalurile lor sub diferite forme juridice, cum sunt: creditele bancare, cumpărările de obligațiuni, credite comerciale și alte datorii în curs de decontare.

Corespunzător celor două modalități de finanțare, pasivul patrimonial se împarte în:

Capitaluri proprii

Datorii

La acestea se adaugă pasivele sub forma provizioanelor (fondurilor) pentru riscuri și cheltuieli.

Exigibilitatea surselor de finanțare se referă la termenul lor de decontare. Acest termen, în cazul capitalului propriu, operează în momentul lichidării patrimoniului societății cu ocazia partajului, în cazul provizioanelor pe o perioadă mai mare de un an, iar pentru datorii, termenul de scadență poate fi mai mare sau mai mic decât un exercițiu financiar.

În mod corespunzător:

datoriile sunt pe termen lung(pe o perioadă mai mare de un an)

pe termen scurt (de până la un an).

În raport de exigibilitatea surselor de finanțare, pasivele se grupează în:

Capital permanent, format din capitaluri proprii, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli și datoriile pe termen lung;

Datorii pe termen scurt sau curente, formate din datoriile cu termen de decontare mai mic sau egal cu un an.

Capitalurile proprii denumite și fonduri proprii, corespund finanțării proprii a bunurilor economice aflate în circuitul patrimonial al întreprinderii. Ele se delimitează prin capitalul individual sau social, primele de capital, diferențele sau plusvalorile din reevaluare, rezervele întreprinderii, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului, subvențiile pentru investiții, provizioanele reglementate și fondurile proprii cu scop determinat.

În structura capitalurilor proprii, capitalul individual sau social, are un caracter avansabil. El se constituie la înființarea întreprinderii, fiind o condiție a existenței și funcționării acesteia.

La întreprinderile individuale, constituirea capitalului are loc pe calea aportului personal al proprietarului, iar la societățile comerciale, prin aportul în numerar și /sau în natură al asociaților, după caz.

Capitalul social, se diferențiază în capital subscris (nedepus) nevărsat și capital subscris vărsat(depus).

Capitalul subscris nevărsat este capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziția unității patrimoniale cu ocazia înființării acesteia.

Capitalul subscris vărsat reprezintă partea din capitalul subscris care a fost fizic depusă de către proprietari la dispoziția unității patrimoniale. Pe parcursul funcționarii întreprinderii, capitalul se poate majora prin emisiunea de acțiuni noi la societățile comerciale pe acțiuni, sau prin depunere de numerar în casieria unității sau în contul de la bancă pentru societățile comerciale cu răspundere limitată, reprezentative cu aporturi în bani și / sau natură și prin operațiuni interne (incorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exercițiului precedent, transformarea de obligațiuni în acțiuni, etc.).

Reducerea capitalului se efectuează prin rambursarea de către acționari sau asociați a unei părți din acesta, atunci când societatea îl consideră prea mare în raport cu activitatea sa sau atunci când reduce investițiile dintr-un sector sau ramura de activitate. De asemenea, reducerile de capital pot avea loc când există pierderi ale unității și recuperarea pierderilor suferite în exercițiile financiare precedente se face prin diminuarea capitalului social cu suma pierderilor, având în vedere limita minimă a capitalului social prevăzut de lege.

Primele de capital corespund capitalului adițional creat prin primele de emisiune, fuziune și aport în natură, care sunt determinate de operațiile de creștere a capitalului propriu prin aporturi noi sau prin fuziune. În cazul aporturilor noi, primele de emisiune și cele privind aportul în natură, se creează ca diferență între prețul de emisiune al noilor acțiuni (mai mare) și valoarea nominală a acțiunilor (mai mică).

Primele de fuziune apar în cazul fuziunii a două sau mai multe societăți și reprezintă diferența dintre valoarea contabilă sau intrinsecă a acțiunilor și valoarea nominală.

Diferențele din reevaluare reprezintă plusurile create prin reevaluarea imobilizărilor corporale și a celor financiare. Cu ocazia reevaluării, valoarea acestor active crește față de valoarea contabilă anterioară, creșterea fiind considerată sigură și durabilă. O dată constituite, diferențele din reevaluare sunt menținute atâta timp cât bunurile la care se refera nu au fost amortizate sau realizate prin vânzare. Pe măsura amortizării sau realizării bunurilor, plusvaloarea este utilizată parțial sau total, pentru creșterea capitalului social sau transferată în rezerve în raport cu prevederile legii.

Rezervele reprezintă în principiu, profitul capitalizat în mod durabil de întreprindere până la o decizie contrară a organelor competente. Caracteristica de bază a rezervelor este aceea că ele se constituie și se datorează în raport cu cotele afectate (reținute) din rezultatul exercițiului financiar. În mod excepțional, rezervele pot fi constituite și din alte elemente componente ale situației nete, cum sunt diferențele din reevaluare sau primele legate de capital.

Structural rezervele se împart în :rezerve legale, rezerve statutare și alte rezerve.

Rezervele legale se constituie anual într-o anumita proporție din profitul brut, sau din primele legate de capital, fiind destinate protejării capitalului în cazul în care exercițiul financiar se încheie cu pierderi;

Rezervele statutare reprezintă acele fonduri a căror constituire din profitul net este stipulată în statutul societății sau prin clauze contractuale. Ele pot avea ca scop temperarea acționarilor de a pretinde dividende în dauna altor obligații mai mari și mai urgente ale întreprinderii privind buna funcționare sau alte destinații stabilite prin statut.

Alte rezerve sunt fondurile create de obicei prin hotărârea adunării generale din profitul net. Ele sunt destinate pentru finanțarea parțială sau totală a noilor investiții în imobilizări corporale, acordarea de dividende și în anii de exercițiu financiar care se încheie cu pierderi, pentru răscumpărarea propriilor acțiuni de către societate în vederea reducerii de capital.

În categoria capitalurilor proprii sunt incluse și rezultatele pozitive reportate din anii precedenți, a căror repartizare a fost amânată de adunarea generală a asociaților, precum și profitul net al exercițiului financiar încheiat.

Profitul net figurează ca sursă proprie de finanțare până în momentul repartizării lui pe destinațiile stabilite prin lege sau statutul societății comerciale. Rezultatele negative se iau în calcul cu semnul minus și, în consecință, diminuează capitalul propriu. La întreprinderile individuale rezultatul net este virat la capitalul individual în prima zi de deschidere a exercițiului celui care urmează realizării sale.

Subvențiile pentru investiții sau subsidiile de capital sunt obținute de la buget sau de la alte întreprinderi interesate, fiind destinate achiziționării sau creării activelor imobilizate (subvenție de echipament) sau de a finanța activități pe termen lung( exemplu: prime de dezvoltare pentru întreprinderile care creează noi locuri de muncă).

Provizioanele reglementate sunt fonduri create pe seama cheltuielilor destinate acoperirii fluctuațiilor privind rata dobânzii, de curs valutar și de prețuri, precum și pentru reglarea amortizării derogatorii. Fiind create prin includerea unei cote – părți în cheltuielile unității patrimoniale se influențează în mod indirect, prin reducere, rezultatul obținut. În felul acesta se creează temporar un avantaj fiscal pentru întreprindere. Ulterior, pe măsura revenirii asupra provizionului, când rata dobânzii, prețurile și cursurile valutare sunt favorabile, profitul crește urmând a fi impozitat.

În categoria capitalurilor proprii sunt încadrate și fondurile cu scop determinat cum sunt: fondul de dezvoltare, fondul de participare la profit și alte fonduri. Aceste fonduri au caracterul unor rezerve constituite cu scopul de a susține financiar activitatea unității patrimoniale sau pentru stimularea angajaților.

Fondul de dezvoltare se constituie din amortizarea activelor imobilizate, din profitul net al societăților comerciale și alte surse, fiind destinat finanțării cheltuielilor privind investițiile.

Fondul de participare la profit se creează pe seama profitului net și este destinat finanțării premiilor din profit acordate salariaților.

Datoriile sau capitalul străin exprima fondurile sau capitalurile furnizate de terți pentru care unitatea trebuie sa acorde o prestație sau un echivalent valoric .Este vorba de credite contractate de la bănci sau alte instituții financiare, împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, precum și datoriile create în cadrul relațiilor de decontare ale unității patrimoniale cu alte persoane fizice și juridice. Persoanele juridice și fizice față de care unitatea are obligații bănești sunt denumite generic creditori.Creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economica și urmează sa primească un echivalent valoric sau o contraprestație.

Datoriile, ca sursă de finanțare, sunt prezentate și funcționează din momentul nașterii obligațiilor față de terți și până în momentul rambursării (în cazul creditelor) și plății lor (în cazul datoriilor generate de relațiile de decontare), după caz. Toate datoriile cu termen de scadență mai mare de un an, sunt purtătoare de dobândă, precum și creditele primite de la bancă sau alte instituții financiare, chiar daca sunt pe termen scurt.

Din masa patrimonială a datoriilor, mai semnificative sunt următoarele structuri:

datoriile financiare

datoriile comerciale

datoriile fiscale

datoriile salariale și sociale

datoriile privind relațiile de decontare cu asociații și creditorii diverși.

Datoriile financiare exprimă creditele primite de la bancă și alte instituții de credit, precum și împrumuturile din emisiunea de obligațiuni.

Creditele primite de la bancă sau alte instituții financiare și de credit, cuprind creditele pe termen lung și mijlociu și cele pe termen scurt, numite și credite de trezorerie. Ele sunt destinate după caz finanțării investițiilor și cheltuielilor curente privind activitatea de exploatare. Aceste credite sunt purtătoare de dobândă și garantate prin activele întreprinderii.

Împrumuturile din emisiunea de obligațiuni reprezintă fondurile pe termen lung asigurate prin vânzarea de titluri negociabile către public. Vânzarea aceasta se face de obicei prin intermediul unor instituții financiare, fără a fi exclusă și posibilitatea vânzării directe către public, chiar de către societatea comercială. Titularul de patrimoniu care emite un astfel de împrumut, se angajează să ramburseze, la termen sau eșalonat, ratele scadente și să plătească o dobândă sub forma cupoanelor atașate titlurilor de credit.

Datoriile comerciale se creează în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionări de bunuri materiale, lucrări și servicii primite. Ele se delimitează patrimonial sub forma furnizorilor și efectelor de plătit. Furnizorii reprezintă datoriile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrărilor și serviciilor primite de la terți. Efectele de plătit reprezintă titlurile de valoare care atestă obligația de plată a întreprinderii în cadrul relațiilor de decontare cu furnizorii.

Datoriile fiscale, salariale și sociale cuprind, în ordine: obligațiile din impozite și taxe față de bugetul statului, salariile și alte drepturi asimilate datorate angajaților, obligațiile privind contribuția la asigurările sociale și la fondul de șomaj (protecția socială) precum și datoriile intermediare create în cadrul relațiilor de decontare cu angajații prin reținerea din salariul cuvenit acestora, a contribuției personalului la fondul de șomaj, sănătate și pensia suplimentară.

Datoriile față de asociați reprezintă obligațiile față de acționari sau asociați pentru capitalul de rambursat, dividendele de plată, precum și decontările în cadrul grupului privind fondurile puse direct sau indirect pe termen scurt la dispoziția societății comerciale de către întreprinderile asociate sau de către cele cu care aceasta are relații de participare.

Creditorii diverși cuprind toate obligațiile care prin natura lor nu se includ în categoriile prezentate mai sus. În această situație se afla datoriile privind achiziționarea titlurilor de plasament, sumele încasate și necuvenite,etc.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt fonduri constituite la închiderea exercițiului pe seama cheltuielilor pentru acele elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este probabilă ori pentru cheltuieli care devin exigibile în perioada următoare. Cazurile cele mai tipice pentru provizioane pentru riscuri și cheltuieli sunt: litigii, amenzi și penalități, despăgubiri, daune și alte datorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție, cheltuieli cu reparațiile capitale eșalonate potrivit programului pe mai multe perioade.

Valorile rectificative și valorile de regularizare

Valorile sau pozițiile rectificative reprezintă poziții bilanțiere care corectează, prin adunare sau scădere, valoarea celorlalte structuri patrimoniale din bilanț. Astfel se determină valoarea reală a activelor și pasivelor. Mai semnificative în acest sens sunt amortizările și provizioanele pentru deprecierea valorii activelor, uneori creșterea valorii pasivelor.

Amortizările exprimă reducerile de valoare privind activele imobilizate ca rezultat al folosirii sau nefolosirii acestora. Constituie obiect al amortizării toate activele imobilizate a căror utilizare este limitată în timp, cu excepția terenurilor și a imobilizărilor fnanciare.

Ca structura de pasiv, amortizările se constituie pe seama cheltuielilor care se măresc corespunzător cu cota de amortizare calculată conform prevederilor legii aflate în vigoare.

Provizioanele pentru deprecierile de valoare reprezintă structuri patrimoniale de pasiv echivalente reducerii reversibile a valorii activelor determinată de fenomene și operații imprevizibile, cum sunt: deprecierea valorii terenurilor, reducerea cursului de bursă al titlurilor de participare, crearea stocurilor fără mișcare sau cu mișcare lentă, creanțe neacoperite total sau parțial.

Provizioanele pentru deprecieri, ca structuri de pasiv, se creează pe seama cheltuielilor, influențând în mod indirect rezultatele întreprinderii. Astfel, se asigură mijloacele necesare pentru a face față unor cheltuieli viitoare sau de a compensa reducerea încasărilor prevăzute. Totodată, la încheierea fiecărui exercițiu financiar provizioanele astfel constituite se măresc sau se micșorează în raport cu valoarea activelor ce formează obiectul deprecierii.

Valorile de regularizare reprezintă, după caz, structuri de activ sau de pasiv create prin activarea cheltuielilor și pasivizarea veniturilor. În această situație, se află cheltuielile și veniturile constatate în avans (înregistrate în prealabil), în cursul exercițiului financiar, după care se raportează direct la rezultatul exercițiului următor, precum și cheltuielile efectuate în cadrul exercițiului financiar, dar de repartizat pe mai multe exerciții ulterioare.

Cheltuielile constatate în avans, prin natura lor , pot reprezenta: chiriile plătite în avans, taxele de locațiune, primele de asigurare și dobânzile plătite anticipat.

Veniturile înregistrate în avans, cuprind toate veniturile provenite din încasarea anticipată a unor lucrări și servicii (chirii, taxe, dobânzi încasate anticipat).

Regulile bilanțului contabil

Regulile principale ale bilanțului contabil sunt următoarele:

Pe baza schemei de bilanț se observă caracterul atotcuprinzător patrimonial, adică patrimoniul este sistematizat după competența și participarea sa la procesul economic, inclusiv obligațiile corespunzătoare, totul fiind finalizat în rezultatele

Pornind de la venitul realizat al exercițiului se determină în mod corespunzător cheltuielile în calitatea lor de efort care au generat economice ale activității desfășurate și concretizate în profit sau pierdere.

Se ține cont obligatoriu de modul de evaluare a mijloacelor și resurselor corespunzătoare, reprezentate prin bilanț la costul efectiv al acestora. Potrivit acestui principiu, indiferent de valorile la care sunt înregistrate mijloacele patrimoniale în evidența curentă, ele trebuie să fie reflectate în diferite posturi ale bilanțului, numai la costul efectiv;

În principiu, fiecărui post din bilanț îi corespunde un cont din contabilitatea curentă, astfel încât majoritatea soldurilor debitoare sau creditoare ale conturilor se trec în bilanț direct preluate din conturi;

Respectarea regulilor de reflectare patrimonială prin bilanț, impune și o serie de prelucrări prealabile ale soldurilor și conturilor cum sunt cumulările și defalcările;

Există probleme legate de metodologia contabilă a căror finalitate se regăsește în bilanț sau constituie rezerva de perfecționare.

Angajamentele în afara bilanțului sunt drepturi și obligatii ale caror efecte asurpra mărimii sau compoziției patrimoniului sunt subordonate realizării unor condiții sau operații anterioare;

1.3. CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

În conformitate cu Ordinul nr. 94/2001, contul de profit și pierdere va avea următoarea structură:

cifra de afaceri netă

variația stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate și producție în curs de execuție

producția imobilizată

alte venituri din exploatare

a. cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile

b.alte cheltuieli din afară

cheltuieli cu personalul

a.salarii

b.cheltuieli cu asigurări și protecția socială, cu menționarea distinctă a celor referitoare la pensii

a.amortizări provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale

b.ajustarea valorii activelor circulante

alte cheltuieli de exploatare

profitul sau pierderea din exploatare

venituri din interese de participare – din care în cadrul grupului

10.venituri din alte activități financiare și creanțe care fac parte din activele imobilizate – din care în cadrul grupului

11.venituri din dobânzi si alte venituri similare – din care în cadrul grupului

12.ajustarea valorii imobilizărilor financiare și investițiilor financiare deținute ca active circulante

13.cheltuieli cu dobanzile și alte cheltuieli similare – din care în cadrul grupului

14. profitul sau pierederea din activitatea curentă

15. venituri extraordinare

16. cheltuieli extraordinare

17.profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

18. impozitul pe profit

19.alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus

20. rezultatul exercițiului financiar

21. rezultatul pe acțiune:

-de bază

-diluat

Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul de sinteză care măsoară performanțele activitătii unei întreprinderi în cursul unei perioade date.

Contul de profit și pierdere s-a introdus ca o necesitate a controlului respectării interesului fiscal al statului în condițiile creșterii gradului de libertate al tuturor agenților economici.

Interesul fiecărei firme este de a obține un profit cât mai mare pentru a se menține în lupta concurențială; orice administrator sau manager este interesat să cunoască izvoarele de profit ale unității , dar și pierderile care au loc.

Contul de profit și pierdere, evidențiază și explică în formă analitică rezultatele de echilibru între venituri și cheltuieli.

Activitățile economice și sociale, consumatoare de resurse și producătoare de rezultate care provoacă transformări în masa patrimoniului, sunt descrise și analizate prin contul de rezultate sau contul de profit și pierdere.

Acesta evidențiază și explică, într-o formă analitică rezultatele prin prisma raporturilor de echilibru între venituri și cheltuieli, ecuația generală fiind de forma:

Cheltuieli + Rezultate = Venituri

Într-o accepție generală, cheltuielile desemnează în expresie valorică, raporturi patrimoniale cu privire la angajarea și utilizarea resurselor economice în cadrul activităților desfășurate de unitatea patrimonială.

In ceea ce privește veniturile,acestea delimitează în expresie valorică raporturile patrimoniale cu privire la obținerea rezultatelor.

Pentru reprezentarea cheltuielilor și veniturilor, se pornește de la caracterul de proces al activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate.

Într-o accepțiune generală, cheltuielile desemnează în expresie valorică, raporturi patrimoniale cu privire la cumpărarea și utilizarea resurselor economice în cadrul activităților desfășurate de firmă. În ceea ce privește veniturile, acestea delimitează în expresie valorică raporturile patrimoniale cu privire la obținerea și realizarea rezultatelor.

Pentru repartizarea cheltuielilor și veniturilor se pornește de la caracterul de proces al activităților consumatoare de resurse și producătoare de rezultate.

În cazul procesului de ocazionare a cheltuielilor se întâlnesc trei momente și anume: angajarea, consumul și plățile:

Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligația bănească generatoare de plăți sau consumatoare de resurse.

Consumul este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi productive sau neproductive, după caz.

Plățile constau în achitarea unor sume de bani ca echivalent în cadrul relațiilor comerciale sau transferul echivalent în cadrul relațiilor financiare.

Dimensionate în timp, cele trei stări ale cheltuielilor se pot derula succesiv sau simultan.

În cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează trei momente: producția, vânzarea și încasarea:

Producția este momentul creării rezultatului ca produs al activității consumatoare de resurse.

Vânzarea constă în transferarea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

Încasarea reprezintă etapa în care produsul vândut se transformă în bani.

Analiza de mai sus cu privire la momentele ocazionării cheltuielilor și creerii veniturilor se regăsește și în modelarea lor contabilă. Respectând principiul independenței exercițiilor, toate operațiunile care determină cheltuieli și venituri sunt înregistrate în momentul producerii lor.

În mod corespunzător, se organizează o contabilitate de angajamente. Ea presupune individualizarea și reflectarea cheltuielilor în faza de angajare și de consum, iar a veniturilor în momentul obținerii și vânzării produsului.

Totodată, în concordanță cu principiul individualizării rezultatului, este necesar să se determine momentul în care veniturile și cheltuielile se consideră realizate, iar pe această bază imputarea cheltuielilor corespunzătoare în vederea determinării rezultatului net. In acest sens, s-a adoptat principiul recunoașterii venitului realizat în momentul transferării dreptului de proprietate, deci al vânzării către client.

Toate cheltuielile efectuate în cursul exercițiului care nu se pot atașa veniturilor realizate, sunt activate sub forma stocurilor, toate cumpărările stocate care nu s-au consumat, posturile de regularizare în cazul cheltuielilor înregistrate în avans și cheltuielilor de repartizat asupra mai multor exerciții financiare. De asemenea sunt delimitate în categoria producției stocate, toate veniturile obținute dar nerealizate și în categoria posturilor de regularizare, toate veniturile realizate în avans care sunt atribuite exercițiilor viitoare.

Pentru delimitarea și evidențierea cheltuielilor și veniturilor se poate folosi și criteriul “contabilității de trezorerie”. În acest caz tranzacțiile sunt separate și înregistrate în categoria veniturilor numai la decontarea lor la trezorerie.

Cheltuielile și veniturile reprezentate prin contul de rezultate pot fi grupate după diverse criterii. Dintre care, de bază pot fi:criteriul naturii și criteriul destinației cheltuielilor și veniturilor.

În raport de natura lor, cheltuielile pot fi grupate pe feluri de activități:

De exploatare

Financiare

Extraordinare

Categoria de venituri se diferențiază pe feluri de activități :

Venituri din exploatare;

Venituri financiare;

Venituri extraordinare

Prin compararea cheltuielilor cu veniturile, se determină Rezultatul total.

Acesta poate îmbraca două forme:

de Profit, când Veniturile > Cheltuielile

de Pierdere, când Veniturile < Cheltuielile

În cadrul bilanțului contabil, rezultatul net apare ca o sursă proprie de finanțare a activului creat ca excedent al veniturilor fată de cheltuieli în schimb, în contul de rezultate, acesta apare ca un produs al factorilor de producție.

Ecuația în măsura să evidențieze dubla ipostaza a calculării rezultatului net, care este de forma:

A – P = Rn = V – C Sn = Rn = V – C

Sau

Unde: Unde:

A – activ; Sn – situația neta;

P – pasiv; Rn – rezultatul net;

Rn – rezultatul net; V – venituri;

V – venituri; C – cheltuieli.

C – cheltuieli.

Relația care prezintă logica, calculării rezultatului în cadrul celor două modele se prezintă astfel:

a).Logica bilanțului contabil:

Rn N= Cpe N= Cpe.(N-1) +/- Apce N

Unde:

Rn N – rezultatul net al exercițiului N;

Cpe N ; Cpe (N-1) – capitalul propriu al exercițiului N respectiv N-1;

Apce N – aportul proprietarului în cursul exercițiului N.

b).Logica contului de rezultate:

Rn = Vr – Cc

Unde:

Rn – Rezultatul net al exercițiului N;

Vr – Veniturile realizate ale exercițiului N;

Cc – Cheltuielile corespondente veniturilor realizate exercițiului N

După stabilirea rezultatului, el se va repartiza pe destinații, după cum hotărește adunarea generală a acționarilor sau dacă nu se va repartiza, se reportează în exercițiul următor.

1.4. Analiza ecHILIBRULUI FINANCIAR

În contextul reformei și al tranziției la economia de piață, problemele fundamentale cu care se confruntă societațile vizează în principal obținerea si consolidarea locului pe care acestea îl ocupă in spatiul economic concret în care activează.

Orice firmă își desfășoară activitatea într-un mediu agresiv și dinamic, ceea ce o determină să se raporteze permanent la cererea de piață. Analiza stării de fapt a societăților antrenate în tranziția la economia concurențială de piață aduce în fața analiștilor probleme comune majoritătii acestora, facând imposibilă formularea unor concluzii cu vocație generală.

Prin echilibru financiar al firmei se înțelege o corespondență între nevoile de capitaluri pe de o parte și posibilitatea obținerii lor pe de altă parte.

Dacă privim utilizarea capitalurilor putem defini echilibrul financiar ca pe o egalitate între capitalurile avansate în circuit și capitalurile apte a fi rambursate.

Principalii indicatori de echilibru financiar sunt:

a). Fondul de rulment

-reprezintă marja de siguranță a firmei, impusă de diferențele dintre sumele încasate și cele plătite,precum și de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidități și durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.Existența unui fond de rulment suficient de mare,mai ales în cazul firmelor cu activitate de producție este determinată de faptul că în cazul datoriilor pe termen scurt probabilitatea de plată a acestora aste de 100%,în timp ce pentru activele circulante probabilitatea de transformare în disponibilități nu este întotdeauna de 100%,ca urmare a existenței unor stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă,precum și a creanțelor incerte.

Fondul de rulment se poate determina în două moduri și anume:

1.FOND DE RULMENT (FR) = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIVE IMOBILIZATE

2.FOND DE RULMENT (FR)= ACTIVE CIRCULANTE – DATORII PE TERMEN SCURT

Fondul de rulment permite aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată.

b). Necesarul de fond de rulment

-reprezintă diferența dintre nevoile temporare și sursele temporare,respectiv suma necesară finanțării decalajelor,care se produc în timp între fluxurile reale și cele de trezorerie,determinate în principal de activitatea de exploatare.

Necesarul de fpnd de rulment se determină după formula:

NECESAR FOND RULMENT (NFR) = ACTIVE CIRCULANTE(ACR) – DATORII DE EXPLOATARE (DEX)

c). Trezoreria netă

-este indicatorul care exprimă corelația dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment,reflectând situația financiară a firmei,atât pe termen lung și mediu,cât și pe termen scurt.

Acest indicator se poate calcula după formula:

TREZORERIA NETĂ (TN) = FOND RULMENT NET(FRN) – NECESAR FOND RULMENT (NFR)

Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exercițiului financiar,fiind obținut ca urmare a unei activități rentabile.În cazul în care necesarul de fond de rulment este constant,atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul profitului net,diminuat cu dividendele plătite în cursul aceleiași perioade,la care se adună amortizarea.

Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârșitul anului și care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt.In situația ăn care necesarul de fond de rulment este constant,trezoreria netă negativă este efectul înregistrării de pierderi.

1.5.ANALIZA soldurilor intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune pun în evidență etapele formării rezultatului exercițiului în strânsă conexiune cu structura de venituri și cheltuieli aferente activității unei întreprinderi.

Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare în prealabil a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidența modul de funcționare și rentabilitate a întreprinderii.

a).Marja comercială

– este soldul de gestiune care exprimă performanța activității comerciale a întreprinderii, această activitate presupune cumpărarea și revânzarea mărfurilor în aceeași stare.

MARJA COMERCIALĂ (adaosul comercial) = VENIT DIN VÂNZĂRILE MĂRFURILOR – CHELTUIELI CU VÂNZĂRILE MĂRFURILOR

b).Producția exercițiului (PE)

– este o sumă de valori neomogene(preț de vânzare, cost de producție) reflectând însă nivelul activității unei întreprinderi mult mai fidel decât cifra de afaceri.

PE = Producția vândută ± producția stocată + producția imobilizată

c). Valoarea adăugată (VA)

– exprimă cresterea de valoare pe care întrepriderea o adaugă la serviciile și bunurile aduse de la terti. Agregarea valorii adaugate duce la determinarea PIB.

VA = MC + PE – Consumuri de la terți

d). Excedentul brut din exploatare (EBE)

– (Insuficiența brută de exploatare) după caz, dacă valoarea acestui indicator este negativă, măsoară profitul economic brut care provine din ciclul de exploatare.

Acest indicator este independent de politica financiară și de amortizare a întreprinderii, admițând că amortizările și provizioanelor sunt doar cheltuieli calculate nu și plătite.

EBE = VA + Subvenții de exploatare – cheltuieli cu impozite, taxe vărsăminte asimilate – cheltuieli cu personalul

e). Rezultatul exploatării (RE)

-(profit sau pierdere) măsoară profitul economic al societății independent de politica financiară, fiscală și de distribuție a dividendelor ținând cont doar de consumul capitalului fix(amortizare).

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – cheltuieli cu amortizări și provizioane din exploatare

f). Rezultatul curent al exercițiului (RC)

– este rezultatul aferent activităților cu caracter repetitiv și normal. Acest indicator nu include rezultatele excepționale care au o natură neobișnuită, permițând analiza dinamicii rezultatelor curente al întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

g). Rezultatul net al exercițiului (RN)

– este rezultatul care urmează a fi repartizat fie acționarilor sub formă de dividende și/sau fie sub formă de fonduri în vederea reinvestirii în întreprindere. Profitul net nerepartizat constituie sursă de autofinanțare generat de activitatea întreprinderii.

RN = RC + Venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare – cheltuiala cu impozitul pe profit

1.6. CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii la sfârșitul exercițiului financiar destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune și de menținere sau reînnoire din exercițiile viitoare. CAF reprezintă o contribuție esentială a activitatilor curente la variația fondului de rulment net global.

CAF se poate determina pornind de la veniturile și cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma imediat sau la termen în fluxuri de trezorerie.

CAF se poate determina prin două metode:

a) Metoda deductivă

b) Metoda adițională

a). Metoda deductivă

Prin metoda deductiva CAF este calculată ca diferență între veniturile încasabile și cheltuielile plătibile. Se reține ca punct de pornire EBE la care se adugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite.

CAF = EBE

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli de exploatare

+ Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

+ venituri extraordinare

– cheltuieli extraordinare

– impozitul pe profit

– fără reluări de provizioane

– fără amortizări și provizioane calculate

– fărăa valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate

– fără venituri din cesiunea elementelor de activ

b). Metoda adițională

Conform metodei aditionale CAF este rezultatul net al exercițiului + amortizări și provizioane calculate – cote părți din subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului – reluări asupra amortizărilor și provizioanelor – venituri din cesiunea elementelor de activ + valoarea net cotabilă a elementelor de activ cedate.

CAF = Rezultatul net al exercițiului + cheltuielile calculate –venituri din cesiuni – venituri calculate

Tabloul de finanțare

Diagnosticul firmei este completat prin elaborarea tabloului de finanțare cu ajutorul analizei fluxurilor financiare. Dacă la un moment dat bilanțul prezintă resursele de care dispune o întreprindere și modul de utilizare al acestora, iar contul de profit prezintă fluxurile de operații care au o influență asupra rezultatului, o viziune dinamică asupra situației financiare a întreprinderii este posibilă prin întocmirea tabloului de finanțare. Scopul acestui document informațional important este oglindirea modului de realizare a echilibrului financiar între fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă.

Tabloul de finanțare – reprezinta fluxurile de utilizări și resurse ale unei perioade. TF dă raspunsul la trei probleme majore:

care au fost resursele întreprinderii

care au fost utilizarile întreprinderii

resursele care au fost corelate cu utilizările, ce influență au avut ele asupra trezoreriei nete

Tabelul nr. 2 .cap I.– Tabloul de finanțare

Un asemenea tablou prezintă evoluța patrimoniului de la un bilanț la altul, de la un exercițiu la altul, prin prisma raporturilor dintre utilizări și resurse, fondul de rulment și necesarul de fond de rulment, disponibilități și trezorerie.

Principala clasificare a utilizărilor și resurselor care se regasește în tabloul de finanțare, cuprinde:

a) utilizări și resurse pe termen lung, extrase din partea de sus a bilanțului financiar (fluxuri stabile care determină variația FR)

b) utilizările și resursele pe termen scurt sunt structurate în tabloul de finanțare dupa criteriul funcțional, astfel:

utilizări și resurse de exploatare (pe baza lor se determină variația NFR de exploatare)

utilizări și resurse în afara exploatarii propriu-zise (pe baza lor se determină variația NFR în afara exploatării)

fluxurile generate de operațiuni financiare pe termen scurt care determină variația trezoreriei nete

La elaborarea Tabloului de finanțare se are în vedere logica financiară conform careia resursele stabilite sunt utilizate în ordine pentru:

finanțarea imobilizărilor

finanțarea activelor circulante

Această logică se regăsește:

a) static în bilanț TN=FR-NFR

b) dinamic în tabloul de finanțare D TN=D FR – D NFR

Tabloul de finanțare dă prioritate analizei funcționale (funcția de investitii, funcția de exploatare, funcția de trezorerie) față de analiza lichiditaților și a exigibilității. În prima parte a tabloului de finanțare se face o analiză structurală a utilizărilor și resurselor stabile.

Soldul primei părți prezintă variația FR care poate fi:

pozitivă (resurse durabile mai mari decât utilizările durabile)

negativă (resurse durabile mai mici decât utilizările durabile)

Partea a doua a tabloului de finanțare analizează modul in care s-a realizat FR pentru asigurarea echilibrului funcțional între utilizările și resursele temporare (ciclice) și echilibrul monetar între încasări și plați.

Fluxurile de utilizări și resurse din tabloul de finanțare asigură o mai ușoară înțelegere a informației contabile, a factorilor și cauzelor care au influențat echilibrul financiar.

Obiectivul normei IAS 7 “ Tabloul fluxurilor de trezorerie” este acela de a oferi informații ce vizează fluxurile de trezorerie ale firmei,informații folositoare utilizatorilor situațiilor financiare,deoarece ele oferă acestora o bază de evaluare a capacității firmei de a genera elemente de trezorerie și echivalente de trezorerie.

O firmă trebuie să întocmească un tablou al fluxurilor de trezorerie în conformitate cu dispozițiile prezentei norme și sa-l prezinte ca pe o parte integrantă a situațiilor financiare pentru fiecare exercițiu financiar.

Un tablou al fluxurilor de trezorerie atunci când este utilizat împreună cu celelalte situații financiare,furnizează informații ce permit utilizatorilor să evalueze schimbările activului net al unei firme în structura sa financiară și capacitatea acesteia de a modifica valorile și scadențarul fluxurilor de trezorerie pentru a se adapta schimbărilor de circumstanțe și oportunități.

Informarea privind istoricul fluxurilor de trezorerie este utilizată adesea ca un indicator util al valorilor scadențrlor și al gradului de certitudine privind fluxurile de trezorerie viitoare,de asemenea această informare este utilă pentru verificarea exactității vechilor estimări ale fluxurilor viitoare de trezorerie și pentru examinarea relației între rentabilitate și fluxuri de trezorerie nete cât și efectul schimbărilor de prețuri.

Legătura bilanțului contabil cu contul de rezultate și tabloul de finanțare

Legatura dintre contul de rezultate și tabloul de finanțare se asigură prin intermediul Capacității de Autofinantare (CAF), care reprezintă surplusul financiar care rămane întreprinderii după remunerarea partenerilor la viața economică (cumpărări de la terți, salarii, impozite, dobânzi, dividende).

Atât capacitatea de autofinanțare cât și excedentul brut de exploatare stau la baza determinării fluxurilor de trezorerie și ca urmare din conținutul lor se exclud veniturile și cheltuielile care nu antrenează asfel de fluxuri:

cheltuieli cu amortizările si provizioanele

cheltuieli cu activele cedate

venituri din provizioane

venituri din cedarea activelor

Din punct de vedere al echilibrului contabil, toate elementele CAF reprezinta o resursă în tabloul de finanțare, asfel:

rezultatul net al exercițiului reprezintă o creștere de pasiv

cheltuielile cu amortizările și provizionele pentru deprecieri determină o scădere a valorii net contabile din activ

provizioanele pentru riscuri și cheltuieli reprezintă o creștere de pasiv

1.7. DIAGNOSTICUL PRIVIND SISTEMUL DE RATE

Ratele de rentabilitate – evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor, permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. În general aceste rate se determină ca raport între efectele economice și financiare obținute și eforturile depuse pentru obținerea lor.

1. Ratele de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială- se determină ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată, ele exprimând randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului. Ratele de rentabilitate comerciala sunt urmatoarele:

rata marjei comerciale

rata marjei brute de exploatare

rate marjei net

rata marjei nete de exploatare

rata marjei brute de autofinantare

a).Rata marjri comerciale

– este utilizată cu precădere de întreprinderile cu activitate comercială, punând în evidență activitatea comercială a întreprinderii analizate și apreciind influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare.

O marjă comercială importantă determină cheltuieli generale sporite, rezultând servicii mai bune către clienți, în timp ce o marjă comercială redusă implică cheltuieli generale riguroase și deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport, stocare etc.

b). Rata marjei brute de exploatare

– măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale.

c). Rata marjei nete

Rata marjei nete – explică capacitatea întreprinderii de a realiza profit și de a rezista concurenței.

d). Rata marjei nete de exploatare

Rata marjei nete de exploatare – pune în evidența eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial.

e). Rata marjei brute de autofinanțare

Rata marjei brute de autofinanțare – măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi.

2. Ratele de rentabilitate economică

– măsoară eficiența mijloacelor materile și financiare alocate întergii activități a întreprinderii. În funcție de scopurile analizate se calculează mai multe rate de rentabilitate ecomică, toate acestea au o valoare economică informativă ridicată prin exprimarea lor în cifre relative, ceea ce conferă o bază mare de comparație și evaluare.

Se pot calcula astfel:

rata excedentului brut de exploatare

rata rentabilitatii economice

rata profitului net

a). Rata excedentului brut de exploatare

Rata excedentului brut de exploatare – care oferă o apreciere globală asupra rentabilității brute a capitalului investit având avantajul că nu este afectată de politica de amortizare.

b). Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice – care vizează în esență eficiența capitalului alocat activității productive a întreprinderii. Ea se exprimă prin raportul:

Această rată poate fi asimilată cu rata internă de rentabilitate a ansamblului de investiții mai noi și mai vechi a întreprinderii.

c). Rata profitului net

– exprimă rentabilitatea netă de dobânzi și impozite a activului economic investit.

Această rată este dependentă de structura capitalurilor întreprinderii, respectiv de gradul ei de îndatorare.

3. Ratele de rentabilitate financiară

reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piață pentru a face mai atractive acțiunile întreprinderii și a crește cursul lor bursier.

Ratele de rentabilitate financiara sunt urmatoarele:

rata de rentabilitate financiară netă

rata de rentabilitate financiară înainte de impozit

a). Rata de rentabilitate financiară netă

b). Rata de rentabilitate financiară înainte de impozit

4. Ratele structurii financiare

Ratele structurii financiare sunt urmatoarele:

-ratele echilibrului financiar

-ratele de finanțare

-rata fondului de rulment

-ratele de lichiditate

-rata lichiditatii generale

-rata solvabilitătii globale

a). Ratele echilibrului financiar

Rata fondului de rulment – Dacă rata are o valoare supraunitară, înseamnă că imobilizările sunt finanțate din capitalurile permanente. Creșterea valorii exprimă o ameliorare a structurii de finanțare, iar diminuarea raportului reprezintă o deteriorare a situației.

b). Ratele de lichiditate

Lichiditatea este proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.

Pentru caracterizarea lichidității unei firme se impune compararea pasivelor pe termen scurt cu resursele disponibile pentru aceeasi perioadă.

Rata lichidității generale – Reflectă posibilitatea activelor circulante de a fi transformate în timp scurt în lichidități. Valoarea supraunitară exprimă faptul că pe termen scurt întreprinderea își poate onora datoriile.

Valoarea subunitară nu prezintă un aspect negativ în cazul în care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decât gradul de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt.

Rata solvabilitatii globale –indică în ce măsură sunt acoperite de către activele totale ale firmei (active imobilizate și active circulante) și se detemină astfel:

Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente,iar lipsa capacității de plată și a lichidității pot avea caracter temporar,dacă firma se bazează pe o solvabilitate globală.

Rata solvabilității globale ,exprimă securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt,precum și marja de creditare a firmei.

Un raport mai mare de 150 % arată că firma este capabilă să-și onoreze datoriile față de anumiți terți,în schimb o valoare mai mică de 150 % dovedește riscul de insolvabitate al firmei.

CAPITOLUL II

2.1. PREZENTAREA SOCIETĂȚII

S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. a fost înregistrată la registrul Comerțului sub nr. J08/244/1991 și are codul fiscal R 1095144. Sediul firmei se află în Brașov, str. Prutului nr. 38. Conform clasificării din codul CAEN S.C. RALCON CONSTRUCT. S.A. se încadrează în grupa 452 “Construcții de Clădiri și geniu Civil”.

Date genelale

În toate actele, respectiv contracte, facturi și alte documente cu conținut economic și financiar, anunțurile, publicațiile, emanând de la societate, denumirea societății va fi urmată de cuvintele “Societate pe Acțiuni” sau inițialele “S.A.”, de capitalul social și numărul de înregistrare la Registrul Comerțului. Firma își desfășoară activitatea în conformitate cu legea nr. 31/1990, cu statutul firmei, cu Regulamentul de Organizare și Funcționare și Regulamentul de Ordine Interioară.

Societatea se poate organiza pe șantiere specializate, în categorii de lucrări de construcții și instalații, sau după caz, organizate în profil teritorial în raport de gruparea în teritoriu. Poate avea sucursale, filiale, reprezentanțe, agenții situate și în alte localități din țară și străinătate. Sediul firmei poate fi schimbat dacă necesitățile o impun într-o altă localitate din România, numai prin hotărârea AGA. Durata de funcționare este nelimitată.

Scopul societății este executarea de lucrări de construcții și instalații, montaje specifice ramurii de activitate “construcții”, pentru orice obiectiv de investiții din țară sau străinătate, inclusiv lucrări de reparații și modernizări la lucrările de construcții și instalații, toate acestea aparținând oricărui beneficiar, indiferent de forma sa de proprietate. De asemenea, scopul societății este întregit și de executarea și comercializarea de diverse produse și confecții, activitate de service, cu acordarea de asistență autorizată de specialitate, consulting și proiectare în domeniul construcțiilor și instalațiilor.

Societatea are autonomie economică și financiară în care scop își stabilește anual un buget propriu de venituri și cheltuieli, care se aprobă în adunarea generală a acționarilor. Se supune controlului tuturor organismelor care conform legii au obligația și competența de a controla societățile comerciale pe acțiuni cu capital privat.

Are personalitate juridică și relații economice, financiare și juridice cu orice unitate sau societate comercială. Unitatea poate avea conturi și desfășura operațiuni bancare cu orice societate sau unitate cu care are relații contractuale.

Structura organizatorică de producție și servicii cuprinde subunități de bază, auxiliare și de deservire, depozite, magazii și alte activități. S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. își desfășoară activitatea în mod centralizat pentru toate subunitățile, activitățile de asigurare cu front de lucru, activitățile de contractare, activitățile de pregătire tehnologică, de programare și planificare a lucrărilor, activitățile de aprovizionare tehnică, materială și altele. Mijloacele circulante necesare desfășurării activității societății vor fi constituite din aportul acționarilor fondatori la capitalul social și activul net contabil din emisiunea de noi acțiuni, din creditele obținute de la bănci sau din alte surse.

Domeniul principal de activitate

Lucrările specifice pentru construcții, cum ar fi lucrările de îmbunătățiri funciare, restaurări monumente de artă, sistematizare verticală constituie activitatea principală a S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. Pe lângă acestea, obiectul de activitate al societății mai cuprinde:

– demolarea construcțiilor și terasamentelor și organizarea de șantier;

– lucrări de foraj și sondaj pentru construcții;

– lucrări de construcții, inclusiv lucrări de artă;

– lucrări de învelitori, șarpante și terase la construcții;

– construcții de căi de comunicații terestre și construcții destinate sportului;

– construcții hidrotehnice;

– alte lucrări de construcții inginerești (turnuri de răcire, castele de apă, coșuri de fum, pasaje subterane și supraterane, viaducte, apeducte, turnuri și relee de radio-televiziune, poduri, estacade);

– lucrări de instalații electrice, lucrări de izolații și protecție anticorozivă;

– lucrări de instalații sanitare, încălzire centrală și de montaj de echipamente și utilaje tehnologice la clădiri și construcții inginerești;

– alte lucrări de instalații și construcții auxiliare (rețele termice, canalizări, termoficări);

– lucrări de ipsoserie, tâmplărie și dulgherie, de pardoserie, placări ale pereților interiori și exteriori);

– lucrări de vopsitorie, zugrăveli și de montări geamuri;

– alte lucrări de finisare (tapetări și mochetări, pardoseli speciale, izolații termo, fono și hidro);

– închirierea utilajelor de construcții și demolare cu personal de deservire aferent.

Ponderea cea mai mare reflectată în cifra de afaceri o reprezintă lucrările de construcții achiziționate prin licitații publice finanțate din diverse fonduri.

Capitalul social

Capitalul social este divizat în acțiuni. Numărul de acțiuni deținute de fiecare acționar este cel înscris în registrul acționarilor ce este condus de persoana desemnată de către Consiliul de Administrație. Acțiunile emise de societate, proprietatea acționarilor săi sunt declarate ca fiind de tipul acțiunilor nominative și vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege.

Orice acțiune dă dreptul la un vot în adunările societății. Acțiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală. S.C. RALCON CONSTRUCT. S.A. va elibera certificate de acționar în forma dematerializată cu renumerotarea numărului de ordine al acțiunilor deținute de fiecare acționar.

Capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni până nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă.

Societatea va ține evidența acțiunilor grupate pe acționari purtători într-un registru numerotat, sigilat și parafat de președintele Consiliului de Administrație care se păstrează la sediul societății.

Acțiunile emise sunt de valoare egală acordând posesorilor drepturi egale exprimate întocmai contractului de societate. Acțiunile sunt indivizibile. Când o acțiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, societatea nu este obligată să înscrie transmiterea atât timp cât acele persoane nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acțiune.

Capitalul social poate fi redus sau mărit numai pe baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Acțiunile emise corespunzător unei măriri a capitalului social vor fi oferite obligatoriu spre subscriere în primul rând celorlalți acționari, în raport cu numărul acțiunilor pe care le posedă și cu obligația ca aceștia să-și exercite dreptul lor de preferință în temeiul hotărât de AGA cu ocazia aprobării majorării capitalului. După expirarea acestui termen acțiunile vor putea fi subscrise și de public.

2.2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SOCIETĂȚII

Organe de conducere

Organele prin care se execută conducerea S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. sunt:

Adunarea generală a acționarilor

Consiliul de administrație

Comitetul director

Adunarea generală ordinară a acționarilor se întrunește conform legii, obligatoriu odată pe an și aprobă bilanțul contabil și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul următor, precum și programul de activitate și alege administratorul.

Adunarea generală extraordinară a acționarilor se întrunește conform legii ori de câte ori este necesar a se lua o hotărâre ce poate duce la schimbarea formei juridice, mutarea sediului, schimbarea obiectivului de activitate, majorarea sau reducerea capitalului, fuziunea sau dizolvarea societății, sau oricare modificare a actului constitutiv sau hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. este administrată conform împuternicirii adunării generale de către Consiliul de administrație, care își va alege un președinte și va numi conducerea societății. Conducerea societății cu aprobarea Consiliului de administrație va stabili forma de organizare a societății conform unei organigrame ce va fi supusă aprobării adunării generale stabilind totodată și comitetul director.

Consiliul de administrație se întrunește conform legii cel puțin odată pe lună pentru a rezolva problemele curente ale societății împuternicind comitetul de direcție pentru ducerea lor la îndeplinire. Comitetul de direcție ales de consiliul de administrație se întrunește conform legii cel puțin odată pe săptămână și sub conducerea directorului general se analizează rezolvarea problemelor curente ale societății stabilind sarcini pentru fiecare membru al comitetului de direcție.

Toate ședințele (de adunare generală, de consiliul de administrație, de comitet) vor fi consemnate în registre distincte prezentându-se în fiecare proces-verbal problemele discutate și hotărârile luate. Compartimentele principale funcționale sunt cele prevăzute în organigramă.

Personalul angajat

Șefii de compartimente răspund- față de personalul din conducerea societății cărora îi sunt subordonați- de îndeplinirea în bune condiții a tuturor sarcinilor și atribuțiilor prevăzute în fișele postului, în dispozițiile legale sau cele transmise de conducere prin dispoziție sau decizii.

Fișele postului se întocmesc pentru fiecare persoană de către șefii de compartimente, în ele cuprinzându-se toate atribuțiile persoanei respective,care va fi vizată de conducerea societății și în principal de către membrul din conducere, ce coordonează compartimentul respectiv.

Angajații din cadrul compartimentelor răspund de îndeplinirea integrală la termen și în condiții de calitate a sarcinilor stabilite prin fișa postului și alte sarcini stabilite de conducerea societății și șefii de compartimente. De asemenea au obligația să-și aducă contribuția la realizarea tuturor sarcinilor compartimentului și ale societății per ansamblu.

Fiecare compartiment este responsabil unic al activității pe care o desfășoară, chiar dacă la acea activitate mai contribuie și alte compartimente.

Personalul angajat din cadrul societății este obligat să cunoască toate dispozițiile legale de ordin general și cele care au aplicabilitate în domeniul în care lucrează și să aplice cu strictețe toate aceste dispoziții.

Angajații, care își îndeplinesc în condiții deosebite sarcinile ce le revin pot primi sau după caz pot fi propuși să li se acorde potrivit dispozițiilor legale și a prevederilor contractului colectiv de muncă următoarele recompense:

treaptă sau gradații la retribuția tarifară

gratificații, premii

alte recompense materiale

Încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu, a normelor de comportare la locul de muncă constituie abatere disciplinară ce se sancționează după caz conform Codului muncii și a contractului colectiv de muncă. Sancțiunea disciplinară se stabilește și se aplică de consiliul de administrație la propunerea conducerii societății, conducerii șantierelor și a subunităților, a șefilor de compartimente, a maiștrilor și a șefilor de echipă. Se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, eventual ascultarea celui în cauză și verificarea celor susținute în apărare.

Sancțiunea disciplinară se stabilește prin decizie care va cuprinde abaterea săvârșită, sancțiunea acordată, termenul și organul la care sancțiunea poate fi contestată.

Decizia de sancționare trebuie comunicată în scris cu dovada de primire, în cel mult 30 de zile de la data când cel care o aplică a luat cunoștință de săvârșirea abaterii. Împotriva sancțiunii disciplinare cel sancționat poate face plângere în scris în termenul legal de contestare de la primirea comunicării la organul indicat în sancțiune.

În cazul în care s-a făcut plângere penală împotriva unei persoane angajate în societate sau aceasta a fost trimisă în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, aceasta va fi suspendată din funcție. Pe timpul suspendării nu se plătesc drepturile salariale. Dacă s-a constatat nevinovăția persoanei, sancționarea prin reducerea unei părți din retribuție, aceasta are dreptul la restituirea integrală a sumei reținute.

Persoanele care cu rea credință au aplicat ori au determinat aplicarea unei sancțiuni, răspund disciplinar, material sau penal, după caz. Angajații răspund material integral pentru pagubele cauzate din vina lor. Pentru stabilirea răspunderii materiale subunitatea de producție, șantierul sau compartimentul unde s-a produs paguba va efectua corectările necesare stabilind prin referat cuantumul prejudiciului, fapte, ce norme s-au încălcat și vinovăția celui care se face răspunzător de paguba în baza cărora se va emite de către conducerea societății decizie de imputare ce va fi aprobată în Consiliul de administrație.

Conducerea societății răspunde de organizarea muncii și crearea condițiilor necesare în vederea desfășurării normale a activității, de folosirea eficientă a fondurilor materiale, bănești și umane în vederea realizării sarcinilor fizice contractate la termenele negociate. Persoanele din conducerea unității au obligația să asigure cooperarea între compartimentele din subordine, precum și între acestea și celelalte compartimente în vederea realizării în ansamblu a obligațiilor contractuale.

Personalului nou încadrat i se vor pune la dispoziție de către șefii ierarhici, pentru consultare și însușire: regulamentul de organizare și funcționare, regulamentul de ordine interioară, contractul colectiv de muncă, sarcinile personale, respectiv fișa postului și dispozițiile legale ce se vor aplica în munca lor.

Răspunderea pentru realizarea necorespunzătoare sau neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în regulament, în fișa postului sau în actele normative și în deciziile conducerii poate fi: disciplinară, administrativă, materială sau penală, după caz, conform normelor legale.

Delegările de competențe și stabilirea celor ce înlocuiesc titularii funcțiilor de conducere se face prin decizia conducerii și a consiliului de administrație cu respectarea dispozițiilor și a legilor în vigoare.

Personalul cu funcții de conducere, inclusiv șefii de compartimente au obligația de a da întregul concurs solicitat de organele și instituțiile, care controlează activitatea societății. Personalul din conducere și șefii de compartimente au obligația să prelucreze cu personalul din subordine toate actele normative și legile privitoare la problemele care formează obiectul societății în scopul cunoașterii îndatoririlor ce le revin. Șefii de compartimente vor face anual caracterizarea și aprecierea personalului din subordine privind activitatea lor.

Personalul angajat, care prin natura serviciului are în primire acte sau documente evidente are obligația ca anual să le pună în ordine, să le îndosarieze și să le predea la arhiva societății. La plecarea din compartimente din unitate sau în cazuri de schimbări din funcție are obligația să predea înlocuitorului sau șefului ierarhic toate documentele pe bază de proces-verbal.

Atribuțiile și sarcinile conducerii curente a societății

Directorul general al societății – asigură conducerea curentă a societății, aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului de administrație, precum și sarcinile stabilte de Adunarea generală a acționarilor.

Directorul tehnic – este locțiitorul de drept al directorului general, inclusiv în calitatea acestuia de președinte al comitetului de direcție. Are ca atribuții coordonarea activității de pregătire a producției, de programare și urmărire a acestora.

Directorul economic – este subordonat directorului general al unității și are în subordine compartimentele financiar, contabilitate, oficiul de calcul, sectorul cazare, gestiuni magazie.

Corespondența intrată în firmă se înregistrează obligatoriu numerotandu-se cronologic, se repartizează apoi de către conducere pe compartimente cu eventuale indicații asupra modului de rezolvare apoi se distribuie de registratură pe compartimente

Șefii de compartimente sunt obligați să organizeze evidența și rezolvarea în termen a corespondenței primite în compartiment, răspunzând pentru pagubele generate de nerezolvarea și rezolvarea necorespunzătoare sau cu întârziere a problemelor.

Toată corespondența care pleacă din unitate va fi înregistrată cronologic și va fi semnată de persoane cu funcții de conducere din societate (director, director tehnic sau adjunct, director economic sau contabil șef) după ce a fost verificată. Corespondența prin care se angajează activitatea în ansamblu a societății va fi semnată numai de directorul general sau înlocuitorul acestuia.

Documentele care angajează patrimoniul sau societatea în raport cu persoane juridice sau fizice, vor fi semnate numai de directorul general al societății sau persoane împuternicite prin decizie a consiliului de administație alături de semnătura directorului economic sau a contabilului șef al unității ori a persoanei împuternicite de către aceștia cu atribuții specifice.

Atribuțiile și sarcinile prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare au un caracter limitativ, ele pot fi completate cu orice obligații și răspunderi ce decurg din legile și actele normative în vigoare sau elaborate după aprobarea regulamentului, precum și deciziile consiliului de administrație sau ale conducerii unității.

Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării unității. Organizarea și conducerea contabilității se realizează în compartiment distinct condusă de către directorul economic, care are studii economice superioare și răspunde împreună cu personalul din subordine de organizarea și conducerea contabilității, în condițiile legii.

Forma de contabilitate

S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. își organizează și conduce contabilitate proprie în partidă dublă și întocmește situații financiare anuale. Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute, asigură înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale firmei, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională.

Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută.

Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor, care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor, care le-au înregistrat în contabilitate.

Înregistrarea în contabilitate a elementelor de activ se face la costul de achiziție, de producție sau la valoarea justă pentru alte intrări decât cele prin achiziție sau producție.

Societatea RALCON CONSTRUCT S.A. la finele anului 2007 nu are debite și nici majorări de întârziere aferente taxelor și impozitelor curente datorate bugetului de stat, bugetului local, asigurărilor sociale de sănătate, casei de pensii și agenției județene de șomaj.

Contabilitatea generală, denumită și financiară, are la baza norme unitare privind organizarea și conducerea acesteia. Modul de organizare a contabilității de gestiune are ca obiectiv reflectarea tuturor operațiilor de colectare și repartizare a cheltuielilor pe lucrari, stabilirea rezultatelor și rentabilitatea lucrărilor efectuate, urmărirea și controlul derulării acestora în scopul cunoașterii rezultatelor și furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestionarea unității patrimoniale.

În exercitarea mandatului comisiei de cenzori, în cursul anului 2007 s-au efectuat următoarele lucrări:

Supravegherea activității economice. Lunar s-a verificat modul de închidere al gestiunii societății, prin sondaj urmărindu-se corelațiile dintre conturile sintetice cu conturile analitice.

S-a urmărit cu predilecție încasarea creanțelor, plata furnizorilor și a obligațiilor către bugetul de stat.

Lunar s-a efectuat verificarea gestiunii de casă.

Trimestrial s-a verificat modul de calculare și vărsare către bugetul de stat a impozitului pe profit.

De asemenea s-a verificat modul de calcul și de plată al dividendelor pe anul 2006 s-au dat indrumari cu privire la efectuarea fizică a inventarierii de la finele anului,și indrumări cu privire la evaluarea și valorificarea diferențelor constatate.

Lunar, comisia de cenzori a participat la ședințele consiliului de administrație și la adunările generale ordinare și extraordinare.

Registrele de contabilitate

Registrele de contabilitate ținute în cadrul S.C. RALCON CONSTRUCT. S.A. sunt:

Registrul-jurnal; Registrul inventar; Cartea mare, registre de contabilitate obligatorii.

Registrul jurnal servește ca document obligatoriu de înregistrare cronologică și sistematică a mișcării patrimoniului unității și ca probă în litigii. Se numerotează, se șnuruiește și se parafează de către organele fiscale teritoriale la începerea activității, la încetarea activității unității, precum și ori de câte ori este cazul.

Registrul inventar servește ca document contabil obligatoriu de înregistrare anuală și de grupare a rezultatelor inventarului patrimoniului și ca probă în litigii. Se numerotează, se șnuruiește și se parafează de către organul fiscal teritorial.

Cartea mare servește la furnizarea de date pentru efectuarea analizei economice și financiare a unității și la întocmirea balanței de verificare. Se întocmește numai la sfârșitul lunii, nu circulă, fiind un document de înregistrare contabilă. Poate fi înlocuit cu diferite tipuri de imprimate furnizate de calculatorul electronic, dacă acestea furnizează date cu privire la mișcarea operațiilor economice și diferite conturi.

Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate, lunar se întocmește balanța de verificare. Înregistrările contabile se fac pe automatizat pe baza programului informatic CONSALT.

Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare, precum și documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară sunt păstrate în arhiva unității, timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care sunt păstrate timp de 50 de ani.

2.3.PARTICULARITĂȚI PRIVIND SPECIFICUL ACTIVITĂȚII DE CONSTRUCȚII

Contracte de lucrări atribuite prin licitație publică

Prin contract de lucrări se înțelege contractul de achiziție publică care are ca obiect execuția sau, după caz, atât proiectarea, cât și execuția, uneia sau mai multor lucrări de construcții, așa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale, sau a oricărei combinații a acestor lucrări de construcții, care conduce sau nu conduce la un rezultat menit să îndeplinească prin el însuși o funcție tehnico-economică. Pentru ca o unitate de construcții-montaj să obțină o lucrare trebuie parcurse mai multe etape, așa cum se poate observa din cele ce urmează.

Proceduri pentru atribuirea contractului de achiziție publică

Contractele de achiziție publică se obțin de regulă prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau restrânsă.

Licitația deschisă se referă la procedura prin care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune ofertă.

Licitația restrânsă desemnează procedura care se desfășoară în două etape distincte și prin care numai candidații selectați de către autoritatea contractantă în prima etapă sunt invitați să depună oferta.

Date limită pentru primirea scrisorii de interes și pentru depunerea ofertelor

Scrisoarea de interes, precum și documentele anexate la aceasta trebuie să fie redactate în limba specificată în Fișa de date a achiziției.

În cazul aplicării procedurii de licitație deschisă cei interesați pot depune ofertă în termen de 40 de zile de la data publicării anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a – Achiziții publice.

În cazul în care autoritatea contractantă a publicat în anul respectiv un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada fixată pentru depunerea ofertelor, care nu trebuie să fie mai mică de 15 zile de la data publicării anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a – Achiziții publice. Această prevedere este aplicabilă numai în cazul în care anunțul de intenție a fost transmis de către autoritatea contractantă, spre publicare, cu cel puțin 52 de zile înainte de data transmiterii, spre publicare, a anunțului de participare.

În cazul aplicării primei etape a procedurii de licitație restrânsă candidații trebuie să trimită documentele de calificare, însoțite de scrisoarea de interes prin care își manifestă intenția de a participa la procedură în termen de 25 de zile de la data publicării anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a – Achiziții publice. Autoritatea publică are dreptul de a accelera aplicarea prin licitație restrânsă și anume de a reduce numărul de zile dar nu la mai puțin de 15 zile și numai în situația în care, din motive de urgență, respectarea numărului de zile ar cauza prejudicii autorității contractante. În acest caz autoritatea contractantă are obligația de a include în anunțul de participare motivul aplicării accelerate a procedurii prin licitație restrânsă.

În etapa a doua a procedurii de licitație restrânsă candidații selectați trebuie să depună ofertă în termen de 40 de zile de la data transmiterii invitației de participare. În cazul în care autoritatea contractantă a publicat în anul respectiv un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică care urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada fixată pentru depunerea ofertelor, care nu trebuie să fie mai mică de 30 de zile de la data transmiterii invitației de participare pentru a depune ofertă. Această prevedere este aplicabilă în același caz menționat la licitația deschisă. În cazul în care, din motive de urgență, respectarea numărului de zile ar cauza prejudicii autorității contractante, aceasta are dreptul de a accelera aplicarea procedurii de licitație restrânsă prin reducerea numărului de zile, dar nu la mai puțin de 15 zile.

Autoritatea contractantă are obligația de a stabili în mod adecvat perioada fixată pentru data limită a depunerii ofertelor prin extinderea perioadelor minime, dacă, datorită volumului și complexității lor, nu pot fi elaborate și depuse oferte în timp util sau dacă oferta nu poate fi elaborată și depusă decât fie după vizitarea amplasamentelor, fie după consultarea la fața locului a documentelor-anexă la caietul de sarcini. Autoritatea contractantă are dreptul de a prelungi perioada stabilită prin data limită pentru depunerea ofertei. În acest caz autoritatea contractantă are obligația de a comunica noua dată de depunere, în scris, cu cel puțin 6 zile înainte de data limită stabilită inițial, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

Candidatul trebuie să prezinte scrisoarea de interes și un exemplar al documentelor de calificare în original și într-un număr de copii de pe acestea, conform prevederilor cuprinse în Fișa de date a achiziției. În eventualitatea unei discrepanțe între original și copii va prevala originalul.

Originalul și copia / copiile trebuie să fie tipărite cu cerneală neradiabilă și vor fi semnate pe fiecare pagină de reprezentantul / reprezentanții autorizat / autorizați corespunzător să angajeze candidatul în procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică. În cazul documentelor emise de instituții/organisme oficiale abilitate în acest sens documentele respective trebuie să fie semnate și parafate conform prevederilor legale. Orice ștersătură, adăugare, interliniere sau scris peste cel dinainte sunt valide doar dacă sunt vizate de persoana/persoanele autorizată/autorizate să semneze documentele.

Autorizarea reprezentantului/reprezentanților, trebuie să fie confirmată printr-o împuternicire scrisă care va însoți scrisoarea de interes.

În cazul în care, din motive obiective, candidatul nu are posibilitatea de a prezenta în original anumite documente emise de instituții/organisme oficiale, comisia de evaluare are obligația de a stabili o dată limită pentru demonstrarea conformității copiilor prezentate cu originalul. Candidatul trebuie să sigileze originalul și fiecare set de copii în plicuri separate, marcând corespunzător plicurile cu “original” și, respectiv, “copie”.

Plicurile se vor introduce într-un plic exterior, netransparent și închis corespunzător. Plicurile interioare trebuie să fie marcate cu denumirea și adresa candidatului, pentru a permite returnarea documentelor de calificare, fără a fi deschise, în cazul în care scrisoarea de interes este declarată întârziată. Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa autorității contractante și cu inscripția “A nu se deschide inainte de data…ora….”

Participarea la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică

În cazul aplicării procedurii de licitație deschisă numărul de furnizori, de executanți sau de prestatori care au dreptul de a depune ofertă este nelimitat. Autoritatea contractantă are obligația de a repeta procedura de licitație deschisă în cazul în care numărul de furnizori, executanți sau prestatori care au depus ofertă este mai mic de 2. În cazul în care, în urma repetării procedurii, numărul de furnizori, executanți sau prestatori care au depus ofertă este mai mic de 2, autoritatea contractantă are dreptul fie de a atribui contractul de achiziție publică ofertantului care a depus ofertă, fie de a repeta procedura. În orice situație autoritatea contractantă nu are obligația de a repeta procedura de licitație deschisă în cazul în care primește cel puțin o ofertă corespunzătoare din punct de vedere al tuturor cerințelor solicitate prin documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

În cazul aplicării procedurii prin licitație restrânsă cu anunț de participare orice furnizor, executant sau prestator are dreptul de a participa la prima etapă de selectare. Candidații selectați vor fi stabiliți numai dintre candidații calificați. La selectarea candidaților trebuie aplicate criterii referitoare numai la capacitatea tehnică și cea economico-financiară. Numărul de candidați selectați trebuie să se încadreze între limita minimă (5) și limita maximă (20) a intervalului precizat în anunțul de participare sau să fie egal cu numărul precizat în anunțul de participare. Autoritatea contractantă nu are obligația de a repeta procedura de licitație restrânsă în cazul în care primește cel puțin o ofertă corespunzătoare din punct de vedere al tuturor cerințelor solicitate prin documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

Documentele pe care furnizorii, executanții sau prestatorii trebuie să le prezinte, precum și numărul de candidați selectați care vor fi invitați să depună ofertă sau limitele între care se încadrează acest număr sunt precizate de autoritatea contractantă.

Fiecare furnizor, executant sau prestator trebuie să prezinte documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din România.

Ofertantul/candidatul are obligația de a prezenta documentele cerute de autoritatea contractantă, prin care dovedește capacitatea tehnică și cea economico-financiară, precum și de a permite verificarea de către autoritatea contractantă a capacităților sale de producție și a sistemului de asigurare a calității, de realizare de studii și de cercetare-dezvoltare.

Documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei

Documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei trebuie să cuprindă cel puțin:

informații generale privind autoritatea contractantă;

cerințele minime de calificare solicitate de autoritatea contractantă și documentele care urmează să fie prezentate de ofertant/candidat pentru îndeplinirea cerințelor respective;

caietul de sarcini;

instrucțiuni privind datele limită care trebuie respectate și formalitățile care trebuie îndeplinite, inclusiv cele privind garanția de participare și cea de bună execuție, referitoare la modul de prezentare și de depunere a ofertei, precum și perioada de valabilitate a acesteia;

instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii financiare;

informații privind criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

Autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea unui exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei de către:

orice furnizor sau prestator de la care a primit o solicitare în acest sens cu cel puțin 4 zile înainte de data deschiderii ofertelor, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație deschisă;

orice executant de la care a primit o solicitare în acest sens cu cel puțin 10 zile înainte de data deschiderii ofertelor, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație deschisă;

toți candidații selectați, în cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație restrânsă.

Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei și constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică. Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice. În cazul contractelor pentru lucrări specificațiile tehnice se pot referi la prescripții de proiectare și de calcul, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a lucrărilor, precum și la tehnici, procedee și metode de construcție, precum și la orice alte condiții cu caracter tehnic pe care autoritatea contractantă este capabilă să le descrie, în funcție și de diverse acte normative și ateriale ori părți de lucrare utilizate.

Caietul de sarcini trebuie să precizeze și instituțiile competente de la care executanții pot obține informații privind reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului respectiv și care sunt în vigoare la nivel național sau, în mod special, în regiunea ori în localitatea în care se execută lucrările sau se prestează serviciile.

În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl reprezintă numai achiziția execuției lucrării (nu și proiectarea lucrării), caietul de sarcini este parte integrantă din proiectul tehnic verificat, avizat și aprobat potrivit prevederilor legale. Pentru asigurarea unor informații complete, necesare în vederea elaborării propunerii tehnice, documentația minimală care trebuie inclusă în această secțiune trebuie să conțină Caietele de sarcini pe specialități, liste cuprinzând cantități de lucrări, precum și planșele principale ale obiectelor.

Dreptul de a solicita clarificări – Orice furnizor, executant sau prestator care a obținut un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, poate solicita, în scris, clarificări despre elementele cuprinse în aceasta cu cel puțin 8 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, în cazul aplicării procedurilor prin licitație deschisă sau restrânsă și cu cel puțin 6 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, în cazul accelerării procedurii de licitație restrânsă aplicată pentru atribuirea contractelor de lucrări.

Conținutul răspunsului la solicitările de clarificări sunt transmise către toți furnizorii, executanții sau prestatorii care au obținut un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei fără a dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.

Elaborarea,prezentarea și evaluarea ofertei

Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

Propunerea tehnică se elaborează în concordanță cu cerințele cuprinse în caietul de sarcini, în așa fel încât să asigure furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru evaluarea tehnică.

Propunerea tehnică va conține următoarele:

a) programul calității – care concretizează sistemul de asigurare și de conducere a calității la particularitățile lucrării ce face obiectul ofertei, avizat de specialiști sau de organisme abilitate în acest sens. Programul calității trebuie să cuprindă:

descrierea sistemului calității aplicat la lucrare, inclusiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calității;

listele cuprinzând procedurile tehnice de execuție a principalelor categorii de lucrări privind realizarea obiectivului și planul de control al calității, verificării și încercării;

laboratoarele utilizate și autorizate, cu grad corespunzător lucrărilor.

b) graficul de execuție a lucrării;

c) listele cuprinzând cantitățile de lucrări, completate pe capitole, aferente categoriilor de lucrări. Ofertanții au deplina libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor calitative și cantitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare, care reglementează execuția lucrărilor. Indicatoarele de norme de deviz, seria 1981, pot fi folosite, în mod orientativ, atât de către proiectant, cât și de către ofertant, în descrierea lucrărilor, a condițiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare, a consumurilor specifice de materiale, manoperă și utilaje;

d) fișele tehnice aferente listelor cuprinzând cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, cu montaj și independente, inclusiv dotările aferente lucrării a cărei execuție face obiectul contractului de achiziție publică.

Propunerea financiară se elaborează în așa fel încât să asigure furnizarea tuturor informațiilor necesare în vederea evaluării financiare.

Ofertantul va evidenția următoarele:

valoarea totală a lucrării ce urmează să fie executată, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, care va fi evidențiată distinct;

valoarea pe fiecare obiect al lucrării ce urmează să fie executată, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, care va fi evidențiată distinct;

valoarea fiecărui deviz aferent categoriilor de lucrări;

valoarea consumurilor totale de resurse materiale, cu mâna de lucru, privind utilajele de construcții, transporturile;

valoarea utilajelor și echipamentelor tehnologice, cu montaj și independente, inclusiv a dotărilor aferente lucrării a cărei dobândire face obiectul achiziției publice.

În cazul în care contractul de achiziție publică urmează să fie finanțat printr-un credit a cărui obținere este în sarcina ofertantului, acesta trebuie să prezinte și oferta de credit a băncii finanțatoare.

În scopul monitorizării procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziție publică ofertantul are obligația de a exprima prețul ofertat atât în lei, cât și în euro. Echivalentul în euro al valorii exprimate în lei se va determina corespunzător cursului mediu al pieței valutare, calculat de Banca Națională a României pentru ziua precizată în Fișa de date a achiziției (această zi indică implicit reperul în timp, la care se consideră valabil costul resurselor necesare pentru îndeplinirea contractului)

Documentele care însoțesc oferta sunt:

Scrisoarea de înaintare,

Împuternicirea,

Garanția pentru participare,

Documentele de calificare.

Oferta are caracter ferm și obligatoriu, din punct de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și trebuie să fie semnată, pe propria răspundere, de către ofertant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. Oferta trebuie depusă la adresa și până la data limită pentru depunere, stabilite în anunțul sau în invitația de participare.

Mai mulți furnizori, prestatori sau executanți au dreptul de a se asocia și de a depune ofertă în comun, denumită ofertă comună. Fiecare dintre aceștia își asumă obligația pentru oferta comună și răspunde pentru orice consecințe ale viitorului contract de achiziție publică. Exemple de ofertă comună există și la S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. (Lucrarea: Reparații capitale clădire Spital de boli infectioase Brașov: S.C. RALCON CONSTRUCT. S.A. și S.C. PREX INSTALAȚII S.A.).

Asociații nu au dreptul de a depune și alte oferte, în mod individual, pe lângă oferta comună.

Modul de prezentare a ofertelor este identic cu modul de prezentare a scrisorii de interes. Nu există deosebiri nici în ceea ce privește sigilarea și marcarea ofertei. Oferta nu se ia în considerare dacă ofertantul nu constituie garanția pentru participare. Ofertantul trebuie să constituie garanția pentru participare necesară pentru a proteja autoritatea contractantă față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al ofertantului pe întreaga perioadă derulată până la semnarea contractului de achiziție publică și până la constituirea garanției de bună execuție.

Garanția pentru participare se exprimă în lei sau într-o valută liber convertibilă și poate fi constituită în următoarele forme:

scrisoare de garanție bancară în favoarea autorității contractante;

ordin de plată în contul autorității contractante;

lichdități și/sau titluri de valoare, depuse la casieria autorității contractante.

Ofertele care nu sunt însoțite de dovada constituirii garanției pentru participare vor fi respinse și returnate la deschidere. Ofertantul pierde suma constituită, atunci când se află în oricare dintre următoarele situații:

oferta sa fiind stabilită câștigătoare, nu constituie garanția de bună execuție în perioada de valabilitate a ofertei, în care urmează să se semneze contractul;

oferta sa fiind stabilită câștigătoare, ofertantul refuză să semneze contractul de achiziție publică în perioada de valabilitate a ofertei.

Garanția pentru participare, constituită de ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, se returnează de către autoritatea contractantă în cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziție publică. Garanția pentru participare, constituită de ofertanții ale căror oferte nu au fost stabilite ca fiind câștigătoare, se returnează de către autoritatea contractantă imediat după semnarea contractului, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de valabilitate a ofertei.

Modificarea, retragerea și valabilitatea ofertei – Oferta se poate modifica sau retrage numai înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertei. Ofertantul are obligația de a menține oferta valabilă pe toată perioada de valabilitate a ofertei; perioada de valabilitate a garanției pentru participare va fi cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei.

Perioada de valabilitate a ofertei poate fi prelungită înainte de expirarea acestei perioade, în circumstanțe excepționale. În cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei perioada de valabilitate a garanției pentru participare trebuie să fie prelungită în mod corespunzător. Ofertantul poate să fie sau să nu fie de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei. Ofertantul care nu este de acord se consideră că și-a retras oferta, fără ca acest fapt să atragă pierderea garanției pentru participare.

Deschiderea și evaluarea ofertelor – Ofertele vor fi deschise la data și în locul indicate în anunțul sau invitația de participare la care ofertanții au dreptul de a fi prezenți. Absența de la deschidere a unui ofertant nu atrage respingerea ofertei depusă de acesta.

Comisia de evaluare va întocmi un proces-verbal de deschidere care urmează să fie semnat atât de către membrii comisiei, cât și de către reprezentantții ofertanților care sunt prezenți la deschiderea ofertelor. Fiecare membru al comisiei de evaluare și fiecare ofertant care a semnat procesul-verbal de deschidere au dreptul de a primi o copie de pe acesta.

O ofertă poate fi respinsă în următorele cazuri:

oferta nu respectă cerințele prevăzute în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei;

oferta conține propuneri referitoare la clauzele contractuale.

Ofertantul care se dovedește că a fost sau este angajat în practici corupte ori frauduloase în legătură cu procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică este exclus.

Criterii pentru atribuirea contractului de achiziție publică – Criteriul pe baza căruia se atribuie contractul precizat în anunțul de participare și în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei care, o dată stabilit, nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică poate fi numai:

fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic;

fie, în mod exclusiv, prețul cel mai scăzut.

În cazul aplicării criteriului “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic”, oferta stabilită ca fiind câștigătoare este oferta care întrunește punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul.

Algoritmul de calcul se stabilește pe baza aplicării unor criterii variate de evaluare a ofertei, criterii definite clar și, după ce au fost stabilite, nu pot fi schimbate pe toată durata de aplicare a procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, în funcție de specificul fiecărui contract, cum ar fi, după caz:

termen de livrare sau de execuție, costuri curente, raportul cost/eficiență, caracteristici privind nivelul calitativ, estetic, tehnic sau funcțional, servicii postvânzare și asistență tehnică, angajamente privind livrarea pe termen lung de piese de schimb, subansambluri sau funituri, condiții referitoare la aplicarea preferinței interne, alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor, precum și prețul.

Criteriile de evaluare a ofertei sunt precizate în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în ordinea importanței lor, precum și algoritmul de calcul detaliat care va fi aplicat. În cazul aplicării criteriului “prețul cel mai scăzut” cerințele impuse prin caietul de sarcini sunt considerate cerințe minimale.

Forme de comunicare – În cazul aplicării procedurii prin licitație restrânsă toți candidații primesc o comunicare în scris referitoare la rezultatul participării la etapa de selectare. În cazul candidaților neselectați comunicarea va preciza motivele excluderii, necalificării sau, după caz, ale neselectării. În cazul candidaților selectați comunicarea reprezintă chiar invitația de participare cu ofertă la etapa a II-a și va fi însoțită, după caz, de documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei sau de informații precise privind modul de obținere a acestei documentații.

În cazul aplicării procedurii de licitație deschisă, precum și după finalizarea etapei a II-a în cazul aplicării procedurii de licitație restrânsă toți ofertanții primesc o comunicare în scris referitoare la rezultatul aplicării procedurii respective. În cazul ofertanților a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare, comunicarea trebuie să precizeze dacă oferta a fost respinsă, iar în cazul în care a fost admisă, să indice numele ofertantului câștigător, precum și caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare față de oferta respectivului ofertant necâștigător. În cazul ofertantului câștigător comunicarea trebuie să precizeze faptul că oferta sa a fost declarată câștigătoare și că acesta este invitat în vederea încheierii contractului de achiziție publică. Autoritatea contractantă are obligația de a transmite comunicările mai sus enunțate în cel mult două zile de la data la care comisia de evaluare a stabilit candidații selectați sau a stabilit oferta câștigătoare.

Anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică – Anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică este posibilă numai înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de achiziție publică și numai în următoarele circumstanțe:

nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfăcător al concurenței, respectiv numărul de candidați/ofertanți este mai mic decât cel minim prevăzut pentru fiecare procedură;

nici unul dintre candidați/ofertanți nu a îndeplinit condițiile de calificare prevăzute în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei;

au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, care:

sunt depuse după data limită de depunere a ofertelor;

nu au fost elaborate și prezentate în concordanță cu cerințele cuprinse în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei;

conțin în propunerea financiară prețuri care par în mod evident a nu fi rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi temeinic justificate;

conțin propuneri referitore la clauzele contractuale, propuneri care sunt în mod evident dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;

prin valoarea inclusă în propunerea financiară fiecare dintre ele a depășit valoarea fondurilor alocate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv;

circumstanțe excepționale afectează procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau este imposibilă încheierea contractului.

În cazul anulării garanția pentru participare este returnată. Încetarea obligațiilor pe care participanții și le-au creat prin depunerea de oferte și motivul anulării este comunicat în scris tuturor participanților la procedura de achiziție publică.

Actualizarea prețului contractului de achiziție publică – În cadrul condițiilor de contractare poate fi prevăzută o clauză referitoare la actualizarea prețului contractului. Formula de actualizare a prețului contractului de achiziție publică este precizată în Fișa de date a achiziției. Pentru contractele de achiziție publică a căror durată de îndeplinire nu depășește 90 de zile autoritatea contractantă este îndreptățită să impună un coeficient de actualizare egal cu 1 (prețurile din ofertă nu se actualizează).

Încheierea,îndeplinirea și finalizarea contractului de achiziție publică

Contractul de achiziție publică se încheie cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare de către comisia de evaluare. Prețurile unitare prevăzute în oferta care a fost stabilită ca fiind câștigătoare sunt ferme, contractantul neavând posibilitatea de a modifica oferta care se va constitui ca parte integrantă a contractului de achiziție publică. În cazul în care contractul nu este încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare atunci pot fi invitați ofertanții, în ordinea descrescătoare a clasamentului, în vederea încheierii contractului; sau poate fi anulată aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

CAPITOLUL III

3.1. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Pentru a înțelege conținutul noțiunilor și al corelării capitalurilor pe surse de proveniență vom analiza activul și pasivul Societății RALCON CONSTRUCT S.A., construind un bilanț financiar care structurează elementele de activ în funcție de creșterea gradului de lichiditate și elementele de pasiv după gradul crescător de exigibilitate conform tabelului de mai jos:

Analiza performanțelor unei întreprinderi, inclusiv a rentabilitatii acesteia, este necesară pentru o corectă apreciere si evaluare a eventualelor modificari esentiale privind resursele economice pe care le-ar putea controla in viitor. Importanță deosebită prezintă variația performanței în viitorul previzibil, determinându-se în acest scop, aspectele legate de generarea de fluxuri, în funcție de resursele existente.

Cât privește aprecierea performanțelor înteprinderii,cu ajutorul tabloului fluxurilor de trezorerie,în special prin intermediul fluxurilor de treyorerie din exploatare,aceasta nu are o valoare operațională decât pe perioade medii și lungi.

Din punct de vedere gestionar,interpretarea performanțelor aferente unei perioade medii prezintă avantajul că se evită favorizarea termenului scurt,deci a politicii de investiții cu termen scurt de recuperare.

În ceea ce privește orientarea întreprinderii catre noi resurse financiare, analiza performanței va trebui să furnizeze concluzii asupra impactului pe care l-ar avea utilizarea de resurse suplimentare.

Totodata, analiza financiară urmarește să evidențieze modalitățile de realizare ale echilibrului financiar pe termne mediu și lung, și treptele de acumulare banească, de rentabilitate, ale activității întreprinderii. În cazul situației financiar-patrimoniale un loc deosebit îl ocupă stabilirea căilor de menținere a independenței financiare și de realizare a flexibilității în acest domeniu.

Tabel nr. 2.cap.III. – Bilanț financiar simplificat la S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. Brașov

Pe baza datelor de mai sus se determină indicatorii de echilibru financiar.

a). Situația netă

Situația netă (SN) = Total activ – Datorii

SNN-1 = 20.759.917-8.555.761-800.000=11.404.156

SNN = 39.637.285-1.200.000-15.622.750=22.814.535

SN = SNN – SNN-1

SN = 22.814.535-11.404.156=11.410.379

Graficul 1. Cap. III

Concluzie: – Se constată că situația netă are o valoare pozitivă ceea ce reprezintă un efect al gestiunii economice sănătoase, o îmbogățire a unității.

b). Fond de rulment net

Fond de rulment net (FRN) = Capitaluri permanente – Active imobilizate

FRNN-1 = 11.404.156-10.203.861=1.200.295

FRNN = 22.814.535-18.715.035=4.099.500

FRN = FRNN- FRNN-1

FRN = 4.099.500-1.200.295=2.899.205

Graficul 2. Cap. III

c). Fond de rulment propriu

Fond de rulment propriu (FRP)=Capitaluri proprii-Active imobilizate

FRPN-1 = 6.544.254-10.203.861=-3.659.607

FRPN = 16.085.643-18.715.035=-2.629.392

FRP = FRPN – FRPN-1

FRNP = – 2.629.392-(-3.659.607)=1.030.215

Graficul 3. Cap. III

Concluzie: – Creșterea fondului de rulment propriu cu 1.030.215 este determinată de creșterea mai lentă a activelor imobilizate cu 8.511.174 față de capitalurile proprii cu 9.541.389, ceea ce duce la acoperirea activelor imobilizate fără a fi necesar a se apela la credite.

d). Fond de rulment străin

Fond de rulment străin (FRS) = FRN – FRP

FRSN-1 = 1.200.295-(-3.659.607)=4.859.902

FRSN = 4.099.500-(-2.629.392)=6.728.892

FRS = FRSN- FRSN-1

FSR = 6.728.892-4.859.902=1.868.990

Graficul 4. Cap. III

e). Necesar fond de rulment

Necesar fond de rulment (NFR) = Active circulante(ACR) – Datorii de exploatare (DEX)

NFRN-1 = 8.362.171-8.555.761=-193.590

NFRN= 12.414.410-15.622.750=-3.208.340

FRS = NFRN- NFRN-1

NFR = -3.208.340-(-193.590)=-3.014.750

Graficul nr. 5. Cap. III

Concluzie: – Creșterea mai mare a datoriilor din exploatare cu 7.066.989, comparativ cu activele circulante din exploatare 4.052.239 a determinat un excedent de fond de rulment cu 3.014.750.

f). Trezoreria netă

Trezoreria netă (TN) = Fond de rulment net(FRN) – Necesar fond de rulment (NFR)

TNN-1 = 2.193.885-800.000=1.393.885

TNN = 8.507.840-1.200.000=7.307.840

TN = TNN – TNN-1

TN = 7.307.840-1.393.885=5.913.955

Graficul nr. 6. Cap. III

Concluzie: – Variația pozitivă a trezoreriei nete este determinată de creșterea datoriilor de exploatare cu 7.066.989, față de activele circulante cu 4.052.239.

3.2.ANALIZA soldurilor intermediare de gestiune

Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare în prealabil a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidența modul de funcționare și rentabilitate a întreprinderii.

a). Marja comercială

Marja comerciala (MC) – este soldul de gestiune care exprimă performanța activității comerciale a întreprinderii, această activitate presupune cumpărarea și revânzarea mărfurilor în aceeași stare.

Marja comercială (adaosul comercial) = Venit din vânzările mărfurilor – Cheltuieli cu vânzările mărfurilor

MCN-1 = 2.497.615-2.365.741=131.874

MCN = 669.354-651.135=18.219

ΔMC = MCN – MCN-1

ΔMC = 18.219-131.874=-113.655

Graficul nr. 7. Cap.III

Societatea nu are ca obiect principal de activitate comercializarea de produse. Indicatorul este nesemnificativ în analiza prezentată.

b). Producția exercițiului (PE)

Producția exercitiului (PE) – este o sumă de valori neomogene(preț de vânzare, cost de producție) reflectând însă nivelul activității unei întreprinderi mult mai fidel decât cifra de afaceri.

PE = Producția vândută ± producția stocată + producția imobilizată

PEN-1 = 58.910.294+1.505.149+0=60.415.443

PEN= 47.542.747+1.039.733+0=48.582.480

ΔPE =PEN – PEN-1

PE = 48.582.480-60.415.443=11.832.963

Graficul nr. 8. Cap. III

Concluzie: – Față de anul precedent se constată o scadere a producției cu 11.832.963 mii lei.

c). Valoarea adăugată (VA)

Valoarea adaugată (VA) – exprimă cresterea de valoare pe care întrepriderea o adaugă la serviciile și bunurile aduse de la terti. Agregarea valorii adaugate duce la determinarea PIB.

VA = MC + PE – Consumuri de la terți

VAN-1 = 131.874+60.415.443-8.921.127=51.626.190

VAN = 18.219+48.582.480-12.931.422=35.669.277

VA = VAN– VAN-1

VA = 35.669.277-51.626.190=-15.956.913

Graficul nr. 9. Cap. IV

Concluzie: – În urma analizei valorii adaugate se constată o scadere a acesteia față de anul precedent cu 15.956.913 mii lei, scadere pusă atât pe seama diminuarii producției exercițiului cât și pe creșterea consumurilor de la terți.

d). Excedentul brut din exploatare (EBE)

Excedentul brut din exploatare (EBE)– (Insuficiența brută de exploatare) după caz, dacă valoarea acestui indicator este negativă, măsoară profitul economic brut care provine din ciclul de exploatare.

Acest indicator este independent de politica financiară și de amortizare a întreprinderii, admițând că amortizările și provizioanelor sunt doar cheltuieli calculate nu și plătite.

EBE = VA + Subvenții de exploatare – cheltuieli cu impozite, taxe vărsăminte asimilate – cheltuieli cu personalul

EBEN-1=51.626.190+106.797-1.743.314-17.853.379=32.195.192

EBEN= 35.669.277+0-434.391-15.509.644=19.725.242

ΔEBE = EBEN– EBEN-1

ΔEBE = 19.725.242-32.195.192=-12.469.950

Graficul nr. 10. Cap. III

Concluzie: – Se constată o scădere a EBE în anul curent față de cel precedent cu 12.469.950 mii lei, scădere destul de mare, aceasta fiind pusă pe seama creșterii cheltuielilor cu salariile într-un ritm mai mare decât taxele și impozitele asimilate, dar și pe seama diminuării valorii adăugate.

e). Rezultatul exploatării (RE)

Rezultatul exploatării (RE) – (profit sau pierdere) măsoară profitul economic al societății independent de politica financiară, fiscală și de distribuție a dividendelor ținând cont doar de consumul capitalului fix(amortizare).

RE = EBE + Alte venituri din exploatare + Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare – Alte cheltuieli de exploatare – cheltuieli cu amortizări și provizioane din exploatare

REN-1=32.195.192+1.829.092+792.998-32.418.349-1.920.966=477.967

REN=19.725.242+2.433.254+1.710.858-19.682.819-3.057.945 =1.128.590

ΔRE = REN – REN-1

ΔRE = 1.128.590-477.967=650.623

Graficul nr. 11. Cap. III

Concluzie: – Se constată o creștere a profitului cu 650.623 lei față de perioada precedentă, creștere pusă pe seama diminuării costurilor cu materiile prime și materialele.

f). Rezultatul curent (RC)

Rezultatul curent (RC) – este rezultatul aferent activităților cu caracter repetitiv și normal. Acest indicator nu include rezultatele excepționale care au o natură neobișnuită, permițând analiza dinamicii rezultatelor curente al întreprinderii pe mai multe exerciții succesive.

RC = RE + Venituri financiare – Cheltuieli financiare

RCN-1 = 477.967+1.212.234-206.838=1.483.363

RCN = 1.128.590+896.966-185.387=1.840.169

ΔRC = RCN– RCN-1

ΔRE = 1.840.169-1.483.363=356.806

Graficul nr. 12. Cap. III

Concluzie: Se constată o ușoară creștere a rezultatului exercițiului în anul curent cu doar 356.806 lei.

g). Rezultatul net al exercițiului (RN)

Rezultatul net al exercitiului (RN) – este rezultatul care urmează a fi repartizat fie acționarilor sub formă de dividende și/sau fie sub formă de fonduri în vederea reinvestirii în întreprindere. Profitul net nerepartizat constituie sursă de autofinanțare generat de activitatea întreprinderii.

RN = RC + Venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare – cheltuiala cu impozitul pe profit

RN N-1 =1.483.363-0-373.398=1.109.965

RNN = 1.840.169-0-518.786=1.321.383

ΔRN = RNN– RNN-14

ΔRN = 1.321.383-1.109.965=211.418

Graficul nr. 13. Cap. IV

Concluzie: Față de anul precedent se constată o creștere a profitului net cu 211.418 lei, această creștere nu este semnificativă, efectul cel mai mare de influentă fiind gradul de inflație

3.3. CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii la sfârșitul exercițiului financiar destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividende datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune și de menținere sau reînnoire din exercițiile viitoare. CAF reprezintă o contribuție esentială a activitatilor curente la variația fondului de rulment net global.

CAF se poate determina pornind de la veniturile și cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma imediat sau la termen în fluxuri de trezorerie.

CAF se poate determina prin două metode:

Metoda deductivă

Metoda adițională

1. Metoda deductivă

Prin metoda deductiva CAF este calculată ca diferență între veniturile încasabile și cheltuielile plătibile. Se reține ca punct de pornire EBE la care se adugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite.

CAF = EBE

+ Alte venituri din exploatare

– Alte cheltuieli de exploatare

+ Venituri financiare

– Cheltuieli financiare

+ venituri extraordinare

– cheltuieli extraordinare

– impozitul pe profit

– fără reluări de provizioane

– fără amortizări și provizioane calculate

– fărăa valoarea netă contabilă a elementelor de activ cedate

– fără venituri din cesiunea elementelor de activ

CAFN-1=32.195.192+1.829.092-31.917.300+1.212.234-206.838– 373.398= 2.738.982

CAFN = 19.725.242+2.433.254-19.682.819+896.966-185.387- 518.786=2.668.470

ΔCAF = CAFN – CAFN-1

ΔCAF = 2.668.470-2.738.982=-70.512

Concluzie: – Din analiza efectuată se constată o scadere a capacității de autofinanțare în anul curent față de cel precedent cu 70.512 mii lei.

2. Metoda adițională

Conform metodei aditionale CAF este rezultatul net al exercițiului + amortizări și provizioane calculate – cote părți din subvenții pentru investiții virate asupra rezultatului exercițiului – reluări asupra amortizărilor și provizioanelor – venituri din cesiunea elementelor de activ + valoarea net cotabilă a elementelor de activ cedate.

CAF = Rezultatul net al exercițiului + cheltuielile calculate –venituri din cesiuni – venituri calculate

CAFN-1 = 1.109.965+2.422.015-792.998=2.738.982

CAFN = 1.321.383+3.057.945-1.710.858=2.668.470

Graficul nr. 14. Cap. III

Pe baza activității desfășurate, sintetizată în bilanț, vom construi tabloul de finanțare

Tabelul nr. 4 cap.III.– tabloul de finanțare construit la S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. Brașov

Partea I- Fluxuri stabile

Tabelul nr. 5 .cap.III.– Fluxuri stabile

ΔFR=resurse stabile–utilizări stabile=11.703.979–8.804.774=2.899.205

Partea II – Variația NFR și a TN

Tabelul nr. 6 cap.III.– variația NFR și a TN

ΔNFR =4.052.239 – 7.066.989 = -3.014.750

Tabelul nr. 7.cap.III. – variația activelor și pasivelor de trezorerie

ΔTN =6.313.955-400.000=5.913.955

Concluzie: Din datele prezentate în tabloul de finanțare se constată același nivel al variației indicatorilor de echilibru financiar indiferent dacă calculele se fac pe baza datelor din bilanțul financiar sau dacă se apelează la analiza fluxurilor din tabloul de finanțare.

Fluxurile de utilizări și resurse din tabloul de finanțare asigură o mai ușoară înțelegere a informației contabile, a factorilor și cauzelor care au influențat echilibrul financiar.

3.4. ANALIZA DIAGNOSTICULUI PRIVIND DISTEMUL DE RATE

Ratele de rentabilitate – evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderilor, permițând compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. În general aceste rate se determină ca raport între efectele economice și financiare obținute și eforturile depuse pentru obținerea lor.

1. Ratele de rentabilitate comercială

Ratele de rentabilitate comercială- se determină ca raport între marjele de acumulare și cifra de afaceri sau valoarea adăugată, ele exprimând randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului. Ratele de rentabilitate comerciala sunt urmatoarele:

rata marjei comerciale

rata marjei brute de exploatare

rate marjei net

rata marjei nete de exploatare

rata marjei brute de autofinantare

a). Rata marjei comerciale

Rata marjei comerciale:- este utilizată cu precădere de întreprinderile cu activitate comercială, punând în evidență activitatea comercială a întreprinderii analizate și apreciind influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare.

Concluzie: Astfel o marjă comercială importantă determină cheltuieli generale sporite, rezultând servicii mai bune către clienți, în timp ce o marjă comercială redusă implică cheltuieli generale riguroase și deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport, stocare etc.

b). Rata marjei brute de exploatare

Rata marjei brute de exploatare – măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiară, politica de investiții, de incidența fiscalității și a elementelor excepționale.

Această rată indică aptitudinea proprie a activității de exploatare de a degaja profit.

c). Rata marjei nete

Rata marjei nete – explică capacitatea întreprinderii de a realiza profit și de a rezista concurenței.

d). Rata marjei nete de exploatare

Rata marjei nete de exploatare – pune în evidența eficiența activității de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ și comercial.

e). Rata marjei brute de autofinanțare

Rata marjei brute de autofinanțare – măsoară surplusul de resurse de care dispune întreprinderea pentru a-și asigura dezvoltarea și/sau remunerarea acționarilor săi.

2. Ratele de rentabilitate economică

Ratele de rentabilitate economică – măsoară eficiența mijloacelor materile și financiare alocate întergii activități a întreprinderii. În funcție de scopurile analizate se calculează mai multe rate de rentabilitate ecomică, toate acestea au o valoare economică informativă ridicată prin exprimarea lor în cifre relative, ceea ce conferă o bază mare de comparație și evaluare.

Se pot calcula astfel:

rata excedentului brut de exploatare

rata rentabilitatii economice

rata profitului net

a). Rata excedentului brut de exploatare

Rata excedentului brut de exploatare – care oferă o apreciere globală asupra rentabilității brute a capitalului investit având avantajul că nu este afectată de politica de amortizare.

b). Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice – care vizează în esență eficiența capitalului alocat activității productive a întreprinderii. Ea se exprimă prin raportul:

Această rată poate fi asimilată cu rata internă de rentabilitate a ansamblului de investiții mai noi și mai vechi a întreprinderii.

c). Rata profitului net

Rata profitului net- exprimă rentabilitatea netă de dobânzi și impozite a activului economic investit.

Această rată este dependentă de structura capitalurilor întreprinderii, respectiv de gradul ei de îndatorare.

3. Ratele de rentabilitate financiară

Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii de piață pentru a face mai atractive acțiunile întreprinderii și a crește cursul lor bursier.

Ratele de rentabilitate financiara sunt urmatoarele:

rata de rentabilitate financiară netă

rata de rentabilitate financiara inainte de impozit

a). Rata de rentabilitate financiară netă

b). Rata de rentabilitate financiară înainte de impozit

4.Ratele structurii financiare

Ratele structurii financiare sunt urmatoarele:

ratele echilibrului financiar

ratele de finanțare

rata fondului de rulment

ratele de lichiditate

rata lichiditatii generale

rata lichidității reduse

rata solvabilitătii pe termen lung

Ratele echilibrului financiar

Rata fondului de rulment – Dacă rata are o valoare supraunitară, înseamnă că imobilizările sunt finanțate din capitalurile permanente. Creșterea valorii exprimă o ameliorare a structurii de finanțare, iar diminuarea raportului reprezintă o deteriorare a situației.

Ratele de lichiditate

a). Rata lichidității generale – Reflectă posibilitatea activelor circulante de a fi transformate în timp scurt în lichidități. Valoarea supraunitară exprimă faptul că pe termen scurt întreprinderea își poate onora datoriile.

Valoarea subunitară nu prezintă un aspect negativ în cazul în care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decât gradul de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt.

b). Rata lichidității reduse

c). Rata solvabilității pe termen lung

Concluzie: Un raport mai mare de 150 % arată că întreprinderea este capabilă să-și onoreze datoriile față de anumiți terți. În schimb o valoare mai mică de 150 % dovedește riscul de insolvabilitate al întreprinderii.

5.Ratele de structură patrimonială

Metoda ratelor constituie un instrument operațional aferent analizei economico-financiare. Ratele de structură financiară se stabilesc ca raport între un post (sau mai multe posturi) din activ sau pasiv în tabloul bilanțului precum și ca raport între diferitele componente de activ și de pasiv.

Ratele de structură patrimonială sunt urmatoarele:

Analiza ratelor de structură a activului

rata activelor imobilizate

rata imbolizărilor corporale

rata imobilizărilor financiare

rata activelor circulante

rata stocurilor

rata creanțelor comerciale

Analiza ratelor de structură a pasivului

rata stabilității financiare

rata autonomiei financiare globale

rata autonomiei financiare la termen

rata îndatorării globale

rata îndatorării la termen

Analiza ratelor de structură a activului

În sistemul ratelor de structură a activului cele mai semnificative rate cu valoare informative și totodată cele mai frecvente în literatura de specialitate sunt:

rata activelor imobilizate

rata imbolizărilor corporale

rata imobilizărilor financiare

rata activelor circulante

rata stocurilor

rata creanțelor comerciale

a). Rata activelor imobilizate

Rata activelor imobilizate – Acest indicator măsoară gradul de investire al capitalului în întreprinderea respectivă, conținutul diferit al imobilizărilor justifică utilizarea în teori și în practică a unor rate complementare cum sunt rata imobilizărilor corporale și rata imobilizărilor financiare.

Rata imobilizărilor corporale

Mărimea acestei rate este determinată în primul rând de natura activității. În ramurile industiei grele și în cele care solicită echipamente importante ca volum, acestă rată înregistrează valori ridicate. Dimpotrivă în ramurile care solicită o slabă dotare tehnică, rata imobilizărilor corporale este redusă. Pentru întreprinderile din același sector de activitate Ric depinde de obțiunile strategice ale fiecăreia, de politica de dezvoltare și de condițiile concrete în care își desfășoară activitatea.

Rata imobilizărilor financiare- exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care întreprinderea analizată le-a stabilit cu alte unități mai ales cu ocazia operațiilor de creștere externă. Politica de investiții financiare este strâns legată de mărimea întreprinderii. Aceasta explică valorile mici a ratelor imobilizărilor financiare în cazul întreprinderilor mici respectiv foarte ridicate în cazul holdingurilor.

b). Rata activelor circulante

Rata activelor circulante – reprezintă ponderea activelor circulante în totalul bilanțului.

Rata stocurilor – ia valori diferite de la un sector la altul în funcție de natura activității, astfel această rată înregistrează valori mai ridicate la întreprinderile din sfera producție și distribuției de bunuri materiale și foarte scăzute în sfera serviciilor.

Nivelul stocurilor se modifică sub influența factorilor conjuncturali și a condițiilor pieței. Anumite componente speculative pot determina o majorare a stocurilor respective, o diminuare a acestora. Este în special cazul unei materii prime la care se înregistrează fluctuent fluctuații de prețuri.Stocurile sunt formate dintr-o serie de elemente: materii prime, producție neterminată, produse finite, mărfuri.Ponderea lor în patrimoniul firmelor și evoluția în timp constituie informații indispensabile fundamentării politicii comerciale.

Rata creanțelor comerciale – Mărimea aceste rate este determinată de natura relațiilor întreprinderii cu partenerii, de termenele de plată pe care le acordă clientelei sale.

De aceea ea înregistrează valori foarte scăzute sau nule în cazul întreprinderilor aflate în contact direct cu o clientelă numeroasă ce își achită cumpărăturile în numerar (comerț cu amănuntul, prestări de servicii către populație).

Pentru evidențierea unor aspecte analitice dar cu implicații asupra echilibrului unei firme este utilă aprofundarea creanțelor respective, determinarea unor rate analitice având în vedere:

natura creanțelor:

creanțe legate de ciclul de exploatare (clienți)

creanțe diverse (creanțe asupra personalului, statului, acționarilor)

după certitudinea realizărilor

creanțe certe

creanțe incerte

termene de realizare

creanțe pe termen scurt

pe termen mediu

pe termen lung

Practic pentru oricare din elementele prezentate anterior se poate calcula o rată analitică de structură prin raportarea creanțelor respective după caz la totalul creanțelor, total active circulante sau totalul activelor.

Analiza ratelor de structură a pasivului

Ratele de structură a pasivului – permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a întreprinderii.

Analiza ratelor de structură a pasivului

rata stabilității financiare

rata autonomiei financiare globale

rata autonomiei financiare la termen

rata îndatorării globale

rata îndatorării la termen

a). Rata stabilității financiare

Rata stabilității financiare- Reflectă legătura dintre CPM de care întreprinderea dispune în mod stabil (de cel puțin un an) și patrimoniul total.

b). Rata autonomiei financiare globale

Diversitatea de condiții în care se desfășoară activitatea întreprinderilor face dificilă stabilirea unor rate de referință.

c). Rata autonomiei financiare la termen

Rata autonomiei financiare la termen – Permite aprecieri mai precise prin implicarrea structurii capitalului permanent. Specialiștii apreciază că pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin ½ din cel permanent Raft > 50%.

d). Rata îndarorării globale

Rata îndatorării globale – Măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul întreprinderii.

e). Rata îndatorării la termen

Rata îndatorării la termen – Capacitatea de îndatorare este saturată atunci când această rată se apropie de %.

S

ocietatea comercială RALCON CONSTRUCT SA își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial agresiv,ceea ce o determină să se raporteze permanent la cererea de piață,să anticipeze mișcările concurenței,să-si autoevalueze resursele de care dispune.Analiza stării de fapt a SC RALCON CONSTRUCT SA,aduce în fața analistului probleme comune majorității societăților comerciale.În spațiul socio-economic în care funcționează,RALCON CONSTRUCT SA trebuie să-si probeze permanent viabilitatea,capacitatea de concurență și adaptare,performanța economico-financiară.Toate acestea își găsesc reflectarea în eficiența activităților care au la bază determinări cantitativ-calitative ale factorilor producției.

O contribuție deosebită în realizarea obiectivelor societății RALCON CONSTRUCT SA o are analiza economico-financiară,care prin procedee și tehnici specifice concură la diagnosticarea stării diferitelor fenomene,le descoperă structura,stabilește relații de cauzalitate,factorii care le guvernează,descoperă legile formării și dezvoltării lor și pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor menite a contribui la îmbunătățirea activității viitoare.

Analiza economico-financiară,constituie un instrument operațional,care a apărut pentru a răspunde necesităților concrete și de perspectivă privind activitatea firmei ca organism social.Dezvoltarea sa are loc în strânsă legătură cu complexitatea și diversitatea fenomenelor economico-financiare care marchează evoluția firmei. RALCON CONSTRUCT SA își desfășoară activitatea fiind influențată de o serie de factori externi (sociali,politici,tehnologici,ecologici,etc.),asupra cărora nu poate avea o influență directă,deoarece evoluția acestora nu este controlabilă la nivel microeconomic.În schimb,ea poate acționa și influența asupra elementelor direcționare ale mediului economic (clienți,furnizori,competitori).Analiza activității societăților comerciale este o disciplină științifică al cărui obiect de studiu îl constituie procesele și fenomenele economico-financiare legate de activitatea de producție a acestora.Activitatea de producție reprezintă pentru RALCON CONSTRUCT SA rațiunea de a exista,respectiv de a produce locuințe la standarde occidentale și aceasta pe o piața unde cererea de locuințe este foarte mare.

În acest caz,sarcina analizei constă în evidențierea gradului de realizare a sarcinilor programate privind indicatorii de rezultate și performanță care caracterizează activitatea productiv industrială a societății,efectuarea de comparații între indicatorii realizați de firmă și cei ai firmelor care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași ramuri.

Asigurarea firmei cu personal vizează pe lângă latura cantitativă și aspecte de ordin calitativ exprimate prin gradul de calificare al salariaților.

Existența bazei tehnico-materiale sau a potențialului material,constituie o condiție indispendabilă a desfășurării activității.Potențialul material formează practic suportul real al capitalului fix și al capitalului circulant.În consecință,analiza urmărește pe de o parte evoluția dinamicii și structurii capitalului fix,iar pe de altă parte modul de gestionare și utilizare a capitalului circulant.

Atât coantumul cât și utilizarea factorilor de producție trebuie să se încadreze în anumite niveluri considerate ca fiind obiectiv normale,care reprezintă criterii de comparație privind aprecierea comportamentului diferitelor categorii de cheltuieli.

Obiectul analizei îl formează toate categoriile de cheltuieli care concură la desfășurarea activității RALCON CONSTRUCT SA.Analiza urmărește să evidențieze căile și mijloacele privind reducerea cheltuielilor,in scopul menținerii în limitele de eficiență care concură la performanța economico-financiară a societății.

Analiza performanțelor societății RALCON CONSTRUCT SA ,inclusiv a rentabilității acesteia,sunt necesare pentru o corectă apreciere și evaluare a eventualelor modificări esențiale privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor.

Totodată ,analiza financiară urmărește să evidențieze modalitățile de realizare ale echilibrului financiar pe termen mediu și lung(obiectiv al analizei pe bilanț) și treptele de acumulare bănească,de rentabilitate ale activității RALCON CONSTRUCT SA (obiectiv al analizei pe baza contului de profit și pierdere).

Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar,în vederea evidențierii punctelor forte și a punctelor slabe,adică a stăriide sănătate sau de slăbiciune financiară a firmei,precum și a potențialului managementului financiar.

Creșterea fondului de rulment propriu cu 1.030.215 lei conduce la acoperirea activelor imobilizate și, în concluzie, societatea are o structură solidă fără a fi nevoie să apeleze la credite. Variația pozitivă a trezoreriei nete, este determinată de creșterea datoriilor de exploatare cu 7.066.989 lei, față de activele circulante cu 4.052.239 lei.

În urma analizei valorii adaugate se constată o scădere a acesteia față de anul precedent cu 15.956.913 lei, scădere pusă atat pe seama diminuarii producției exercițiului, cât și pe creșterea consumurilor de la terți. De asemenea se constată o creștere a profitului din exploatare cu 650.623 lei față de perioada precedentă, această creștere fiind pusă pe seama diminuării semnificative a cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile, însă în ceea ce privește excedentul brut din exploatare, scăderea acestuia față de anul precedent, fiind pusă pe seama creșterii cheltuielilor cu salariile și a cheltuililor cu protecția și asigurările sociale, dar și pe seama diminuării valorii adăugate.

La o analiză comparativa atentă a anului 2007 față de 2006 se constată o scădere a excedentului brut din exploatare în anul curent cu 12.469.950 lei,scădere destul de mare,fiind pusă pe seama creșterii cheltuielilor cu salariile într-un ritm mai mare decît taxele și impozitele asimilate,dar și pe seama diminuării valorii adăugate.

Deși societatea are lichidități suficiente, totuși, se impune o mai bună gestionare a acestora, prin programarea riguroasă a plăților și încasărilor.

Stabilitatea financiară a firmei este în ușor declin, iar pentru redresarea situației este necesar controlul asupra capitalului permanent.

Cu privire la rata marjei brute, se impune o mai mare receptivitate din partea organelor de conducere a firmei în vederea găsirii de noi lucrări, pentru ca activitatea de exploatare să conducă la profit, și implicit la creșterea acestei rate.

Rata îndatorării globale a scazut față de anul precedent, deci, independența financiară a firmei a crescut ușor, însă trebuie luate măsuri de catre Consiliul de Administrație al societății cu privire la reducerea stocurilor inactive sau cu mișcare lentă, încrederea acordată clientilor, a duratei de incasare a facturilor și a respectării termenelor contractuale.

Se impune de asemenea realizarea unor investiții în parcul auto propriu și în achiziționarea unor utilaje performante ceea ce ar conduce la transportul mai rapid al materiilor prime și materialelor la punctele de lucru și realizarea lucrărilor la standarde ridicate de calitate.

In urma analizei efectuate atât pe baza bilanțului patrimonial a contului de profit și pierdere și a diagnosticului prin calculul ratelor se constată că S.C. RALCON CONSTRUCT S.A. este o societate profitabilă cu potențial real de dezvoltare în perioada următoare.

F

oarte important din punct de vedere al evoluării financiare este diagnosticul resurselor umane din societate. Aici se pot utiliza o serie de instrumente de măsură a eficienței a utilizării factoruluui uman în cadru procesului de producție.

O echipă de manageri tineri prin discuții cu factorii responsabili de la locul de desfășurare a procesului de producție, prin contactul direct cu oamenii implicați poate găsi cheia spre succesul și progresul continu al firmei.

A N E X E

ANEXA 1 ORGANIGRAMĂ

Anexa 2

SITUAȚII FINANCIARE ANUALE SIMPLIFICATE

Aprobate prin OMF 1752/2004

JUDEȚUL BRAȘOV FORMA DE PROPRIETATE PRIVATĂ

UNITATEA S.C. RALCON. S.A. ACTIVITATE PREPONDERENTĂ

ADRESA loc. BRAȘOV CONSTRUCTII

str.PRUTULUI NR.38 (Denumire grupa CAEN)

COD GRUPA CAEN 4521

TELEFON 421116 FAX 421310

COD FISCAL/COD UNIC RO 1095144

NUMARUL DIN REGISTRUL

COMERȚULUI J08/244/1991

bilanȚ

la data de 31.12.2007

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

la data de 31 12.2007