Analiza Diagnostic a Rentabilitatii la S.c. „dsign” S.r.l

Capitolul I.

ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL AL SOCIETĂȚII S.C. “DESIGN” S.R.L.

1.1. Prezentarea firmei S.C. „DESIGN” S.R.L.

Scurt istoric –denumire, înființare, capital

S.C. “DESIGN” S.R.L. a luat ființă în anul 1999. S-a convenit ca noua societate să fie organizată sub formă de societate cu răspundere limitată, cu sediul în Bacău , str. Gheorghe Donici, nr. 1, Jud. Bacău, înscrisă la Registrul Comerțului – Bacău, J04/59/1999, CUI 11385702.

Societatea se constituie pe o durată de timp nelimitată, iar capitalul de pornire al S.C. “DESIGN” S.R.L. a fost de 200 lei.

1.1.2. Domeniu de activitate

Principalul obiect de activitate a societății îl reprezintă fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepția articolelor din blană, cod CAEN 141, urmat de comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, cod CAEN 4771 . 

Entitatea deține trei secții de producție: în prima secție este fabricată îmbrăcămintea din piele, în cea de-a doua secție se fabrică îmbrăcămintea pentru lucru (jachete, salopete, halate, pantaloni), iar în cadrul ultimei secții sunt produse articolele de îmbrăcăminte și accesorii.

1.1.3. Furnizori, clienți, concurență – principalii pioni ai pieței actuale

De-a lungul timpului întreprinderea stabilește relații de piață negociind tot mai multe contracte cu furnizori atât din țară, cât și din strainătate. Printre aceștia se numără: Il Textile, Milano Textil, Textil Point, Mondissimo Designs, Anatex International, Tex Line, Tapi Cro, etc.

În ceea ce privește segmentul „clienți“ ai societății S.C. DESIGN S.R.L., aceștia sunt atât din rândul persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice.

Astefl, entitatea primește comenzi prin telefon, mail, fax sau prin intermediul agenților de vânzări.

Întreprinderea are două magazine de desfacere, dar și unul de tip online în care se pot găsi toate produsele fabricate în cele trei secții de producție. Comenzile primite sunt introduse într-o bază de date, iar în funcție de aceste comenzi, angajații societății vor solicita cantitatea de materie primă necesară în procesul fabricării. Astfel, se evită cu ușurință acumularea stocurilor ân exces și blocarea lichidităților.

1.2. Descrierea sistemului informațional și implicația acestuia în organizarea activității financiar contabile a entității

S.C. “DESIGN” S.R.L.

Ca urmare a rolului deosebit de important pe care îl deține SIC (Sistemul Informațional Contabil) în cadrul sistemului informațional al unei societăți, pentru organizarea acestuia este necesar să se cunoască principalele componente dar și circuitele informaționale specifice, având ca scop obținerea unor informații clare, relevante, complete și la costuri favorabile.

Pentru ca informațiile să își îndeplinească rolul în cadrul unei întreprinderi, acestea trebuie colectate, prelucrate, stocate și transmise, un alt lucru important la nivelul societății îl are informarea care trebuie să fie continuă, rapidă și să asigure realizarea conexiunii inverse.

În cadrul întreprinderii S.C. “DESIGN” S.R.L., informația contabilă se poate clasifica astfel: informație contabilă financiară și informație contabilă de gestiune. Informația contabilă financiară este destinată utilizatorilor externi (investitorii, creditorii, salariații, guvernul, publicul larg), aceasta este redată prin situațiile financiare de sinteză.

Informația contabilă de gestiune este destinată utilizatorilor interni, dar și conducerii întreprinderii. Sistemul informațional al societății S.C. “DESIGN” S.R.L. este structurat după cum urmează:

Programele de contabilitate generală;

Sistemele de gestiune a trezoreriei firmei;

Sistemul ERP (Enterprise Resource Planning);

Sistemele de facturare și de plată;

Sistemele electonice de plăți;

Sistemele de salarizare;

Sistemele bancare de gestiune a creditelor, depozitelor și conturilor bancare;

Aceste sisteme sunt proiectate să stocheze informații istorice comparative, cum ar fi: valoarea cifrei de afaceri de la aceeași dată cu un an înainte, dar mai pot efectua și calcule cum ar fi cumularea cifrei de afaceri, care de multe ori face legătura cu alte sisteme financiar-contabile.

Cu ajutorul programelor de contabilitate, contabilii din cadrul întreprinderii au obligația să întocmească un set de situații financiare, care sunt compuse din bilanț, contul de profit și pierdere, situația modificării capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie și notele explicative.

Situațiile financiare trebuie să reflecte o imagine fidelă a resurselor, rezultatelor și capacității întreprinderii de a genera numerar. Contabilitatea firmei S.C. “DESIGN” S.R.L. este ținută cu ajutorul programului WinMENTOR, evidențiind situația financiară a întreprinderii.

ProgramulaWinMENTOR oferă o serie de facilități de gestionareaaevidenței contabile, stocurilor, frunizorilorași clienților, a încasărilor și plăților, dar nu în ultimul rândaa listelor și rapoartelor.

Acest program informatic este destinat folosirii de către firme cu profil de comerț en-gros și en-detail, producție industrială și agricolă, construcții, audit financiar-contabil, alimentație publică, servicii, etc. Pachetul de programe este conceput astfel încât poate fi utilizat și de către persoane neinițiate în contabilitate. În momentul introducerii datelor din documentele primare în machete, programul va genera automat înregistrările contabile aferente, acestea putând fi vizualizate imediat.

EVIDENȚA CONTABILĂ: WinMENTOR oferă posibilitatea adoptării planului de conturi specific entității în cauză. Acesta calculează în mod automat coeficientul diferențelor de preț la mărfuri, închide automat conturile de venituri și cele de cheltuieli, conturile de TVA. Întrucât înregistrarile contabile sunt efectuate automat, programul generează și explicațiile acestora, detaliate conform opțiunii utilizatorului.

STOCURI: WinMENTOR se ocupă integral și de problematica stocurilor, în strânsa legatură cu aspectul contabil. Astfel unele caracteristici sunt:

evidența multi-gestiune cantitativ-valorică sau global-valorică;

descărcarea automată din stoc pe baza metodelor de gestiune cunoscute: FIFO, LIFO, CMP, identificare specifică;

nomenclatorul articolelor de stoc este compact (pentru intrari cu prețuri diferite la același articol nu se creează pozitii noi în nomenclator);

posibilitatea înregistrării automate a patru taxe asociate pentru fiecare articol de stoc în parte;

identificarea rapida a articolelor din stoc prin folosirea claselor de încadrare și a atributelor de caracterizare;

folosirea de unități de măsură multiple, cu transformarea automată a cantității și a prețului pe baza parităților specificate;

evidența pe serii, termene de garanție și date de expirare;

calculul coeficientului de diferențe de preț în cazul evidenței global-valorice.

WinMENTOR înregistreaza orice tip de discount, cu posibilitatea de distribuire pe prețuri a discounturilor de la furnizori și generarea automată de discounturi pentru vânzări în funcție de valoarea facturii, volumul tranzacțiilor încheiate cu clientul, cantitatea facturată către un client sau termenul de plată a facturii. Pentru toate tipurile de documente de vânzare se pot urmări termene de plata și majorări de întârziere la plată.

FURNIZORI ȘI CLIENȚI: WinMENTOR oferă posibilitatea împarțirii în clase de încadrare, în funcție de necesitățile curente de operare, pentru identificarea rapidă a partenerilor. Pachetul de programe păstrează în nomenclatorul de parteneri o singură înregistrare, indiferent de moneda tranzacției sau de tipul contabil al partenerilor (furnizori, furnizori de imobilizări, furnizori plătiți în avans, furnizori – facturi nesosite, clienți, încasări în avans de la clienți, clienți – facturi de întocmit); în funcție de macheta în care este utilizat un partener, fie el furnizor sau client, programul identifica tipul contabil potrivit pentru a trata corect cazul propus spre rezolvare.

ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI: WinMENTOR permite legarea plăților și încasărilor de documentele primare care au generat obligația de plată sau încasare. Problematica plăților și a încasărilor în valută este rezolvată complet, cu înregistrarea automată a diferențelor de curs valutar.

LISTE ȘI RAPOARTE: Pentru a rezolva problemele legate de marea varietate de imprimante aflate pe piață de produse hardware, programul permite listare în mod grafic (imprimante laser sau cu jet) sau mod text (imprimante cu ace).

Câteva dintre listele ce pot fi obținute sunt:

liste contabile: Balanța de verificare în lei sau valută, Registrul jurnal de înregistrări contabile, Fișe analitice de cont, Fișe șah de cont, Cartea mare, Realizări pe activități în lei sau valută, Deconturi de asociere în participațiune, Declarații privind obligații de plată la bugetul de stat, etc.;

liste de TVA: Jurnal de cumpărări, Jurnal de vânzări, Registrul de încasari din magazin, Declarațiile de TVA;

liste pentru casă și bancă: Registre de casă și bancă (lei sau valută), liste de plăți și încasări în curs de decontare (cambie, cec, bilet la ordin), ș.a.;

stocuri: liste de intrări de la furnizori sau din producție proprie, liste de consumuri, liste de vânzări, Fișe de magazie, Balanța stocurilor, Raport de gestiune s.a;

liste de furnizori/clienti/avansuri de trezorerie: Fișa de furnizor/client, Balanța de furnizori/clienți, Fișa de avans spre decontare, Balanța avansurilor spre decontare, lista furnizori neachitați, clienți datornici, lista încasărilor de la clienți, ș.a.

Modulul SALARII oferă posibilitatea calculului salariilor angajaților, lasând utilizatorul să opteze între înregistrarea lor contabilă direct în modulul de bază WinMENTOR și includerea lor manuală prin note contabile.

Sistemele de gestiune a trezoreriei firmei, evidențiază existența și mișcarea investițiilor financiare, disponibilitățile din conturile la bănci și în casă, creditele bancare pe termen scurt și altor valori de trezorerie.

Sistemul ERP (Enterprise Resource Planning), reprezintă un complex de module software prin intermediul cărora se obține integrarea tuturor informațiilor disponibile într-o întreprindere și are ca scop optimizarea resurselor disponibile ale acesteia.

Sistemul de salarizare, al firmei S.C. “DESIGN” S.R.L. asigură îndeplinirea atribuțiilor legate de asigurarea forței de muncă (prin pregătirea personalului corespunzător posturilor din întreprindere), orientarea, selecția (instruirea permanentă a personalului), stabilirea modului de salarizare, precum și cointeresele materiale, normarea muncii, rezolvarea problemelor salariaților apărute în cadrul întreprinderii.

“Din punct de vedere economic, SIC are ca finalitate o reprezentare valorică a averii unei întreprinderi, deoarece toate instrumentele contabilității au ca singur obiectiv de a arăta și de a face vizibile aspectele majore cu privire la realitatea economică din aceasta.”

Una din cele trei componente ale unei întreprinderi este sistemul informațional, fiind perceput ca un sistem cibernetic care se alătură celorlalte două sisteme, de execuție și cel decizional. Sistemul informațional contabil are caracter normativ și reglementat, întrucât contabilitatea are ca rol asigurarea desfășurării normale a tranzacțiilor, de a produce informații destinate publicării pentru acționari, creditori, furnizori, salariați, organisme fiscale, clienți.

Capitolul II.

RENTABILITATEA – CRITERIU DE APRECIERE A PERFORMANȚELOR ENTITĂȚII

Orice întreprindere care ia naștere se așteaptă să aducă beneficii agentului economic indiferent de obiectul de activitate ales de acesta. Astfel, de-a lungul timpului, în literatura de specialitate noțiunea de performanță financiară este conturată din prisma a trei orientări:

performanța obținută în funcție de nivelul de realizare al obiectivelor strategice;

performanța privită sub aspectul creării de valoare;

performanța determinată de productivitatea întreprinderii, dar și de eficacitatea acesteia.

În practică însă performanța este reprezentată de ceea ce conduce la îmbunătățirea relației cost-valoare și nu doar de ceea ce contribuie la creșterea valorii și diminuarea costului. Prin urmare, conceptului de performanță financiară îi pot fi alăturate fără îndoială următoarele noțiuni: economicitate (resursele necesare desfășurării activității trebuie să fie procurate la cost minim), eficiență (maximizarea rezultatelor în funcție de o anumită cantitate de resurse ori minimizarea cantității de resurse luând în considerare un rezultat dat), eficacitate (rezultatul final să coincidă cu cel prestabilit).

În ceea ce privește literatura economică din țara noastră, performanța este definită oferindu-i-se drept asociere cuplul: productivitate-eficacitate. Productivitatea unei întreprinderi este caracterizată de raportul dintre rezultatul obținut și resursele antrenate pentru obținerea acestuia, iar eficacitatea este dată de raportul dintre rezultatul final și cel scontat.

Instrumentul prin care se poate măsura succesul entității, într-o anumită perioadă de timp, este documentul de sinteză: Contul de profit și pierdere. Luând în considerare faptul că rezultatele financiare sunt urmare a aplicării unor principii contabile, și în primul rând a independenței exercițiilor, a constatării veniturilor și a conectării cheltuielilor la acestea, importanța acordată acestui document trebuie însoțită de prudență.

Valoarea unei întreprinderi sau mai precis a acțiunilor acesteia nu mai este calculată ca sumă a valorilor elementelor patrimoniale, ci se determină prin capacitatea sa de a genera beneficii economice. O altă abordare, regăsită în literatura de specialitate, a conceptului de performanță a întreprinderii poate fi redată astfel:

Performanța înseamnă succes. Performanța este dependentă de modul în care este percepută reușita de către diversele categorii de utilizatori ai informației contabile.

Performanța este rezultatul acțiunii. În acest caz nu se acordă importanță judecății de valoare a utilizatorilor externi, ci doar se ia în calcul evaluarea rezultatului final ca masură a performanței.

Performanța este acțiune. Această accepțiune face referire la faptul că performanța nu este un rezultat care apare la un moment dat, ci este un proces.

Plecând de la aceste accepțiuni, performanța e definită de către utilizatorii de informație contabilă în raport cu propriile lor obiective. Datorită faptului că interesul acestora în întreprindere este în primul rând unul financiar, rezultatul măsurat și explicat de Contul de profit și pierdere este măsura performanței financiare.

2.1. Delimitări conceptuale privind rentabilitatea unei entități

Rentabilitatea reprezintă capacitatea unei entități de a obține profit în urma utilizării tuturor factorilor de producție și a capitalurilor.

Astfel, activitatea oricărei societăți se dovedește a fi rentabilă doar dacă nivelul veniturilor depășește totalul cheltuielilor angajate în scopul desfășurării ei.

Veniturile și cheltuielile – elemente determinante ale profitului – definesc rentabilitate ca fiind expresia comportamentului rațional al entității de maximizare a rezultatelor în condițiile folosirii unor resurse economice limitate. Profitul crește pe măsură ce sporesc veniturile, folosindu-se aceleași resurse sau resurse sporite într-o proporție mai mică decât creșterea activității economice.

Motivarea profitului comercial, ca de altfel și a celorlalte forme de profit, rezidă în remunerarea unuia din factorii de producție și anume a capitalului. Investitorul – indiferent că este un mic comerciant sau o societate pe acțiuni – așteaptă un beneficiu din utilizarea capitalului, altfel lipsind motivația investirii lui. Alături de dorința investitorului de a obține un cîștig, profitul este motivat și ca o recompensă a riscului ce însoțește investiția în economie, unde acționează și factori aleatori, iar piața nu recunoaște utilitatea oricărei activități. Cu toate că managementul cuprinde acțiuni de anticipare a evoluției economice și există forme instituționale de asigurare a riscului, nu poate fi omisă prezența insuccesului sau a falimentului în activitatea oricărei societăți economice, evitarea lor avînd loc tocmai pe seama efortului fiecărei firme spre o rentabilitate permanentă. Pe seama profitului se asigură autofinanțarea dezvoltării economice, cointeresarea salariaților în rezultatele activității lor și, prin mărimea dividendelor acordate acționarilor, interesul publicului pentru cumpărarea de acțiuni și, deci, de creștere a capitalului unei firme.

Profitul comercial este, în cea mai mare parte, forma proprie de valorificare a factorilor de producție din interiorul comerțului. Anumite condiții conjuncturale de piață, rezultatele obținute de alte unități economice unde o societate comercială poate deține acțiuni, diverse măsuri de politică economică a statului pot influența însă mărimea profitului. Se disting astfel trei tipuri de profit:profitul cîștigat prin inițiativa proprie a fiecărui întreprinzător, profitul primit datorită unor împrejurări favorabile în activitatea acestuia și profitul admis, stabilit potrivit unor reglementări ale puterii publice.

Gradul de rentabilitate este diferit pe societăți comerciale și pe ramuri de comerț, datorită specificului distribuției din fiecare ramură (a felului circuitelor de mișcare a mărfurilor), a particularităților mediului economico-social în care își desfășoară activitatea fiecare agent economic și a modului în care ei își gestionează resursele. Pentru acoperirea cheltuielilor de circulație și asigurarea profitului, fiecare întreprinzător comercial aplică la valoarea mărfurilor cumpărate de la furnizori un adaos comercial, de mărimea căruia depinde prețul cu care își vinde produsele. Nivelul prețurilor este însă supus concurenței, astfel că pentru o anumită ramură de activitate el tinde să se apropie de cele mai mici costuri de producție și de circulație, determinînd astfel indirect mărimea cotelor de adaos ce pot fi practicate. O cotă de adaos prea mare poate să ducă la lipsa de competitivitate a produselor datorită creșterii prețului de vînzare.

Rentabilitatea se exprimă prin doi indicatori: profitul și rata profitului sau a rentabilității.

2.2. Contul de profit și pierdere – sursă informațională utilizată pentru analiza performanțelor entității

Scurt istoric

A doua jumătate a sec. XIV-lea marchează apariția contului de profit și pierdere ca document ce explică variația patrimoniului și este condiționată într-o măsură semnificativă de evoluția bilanțului contabil.

Eugen Schmalenbach considera, încă de la începutul sec. XX-lea (1908), mai utilă pentru gestionarea întreprinderii o analiză pe care o califică drept dinamică și care se concentrează pe măsurarea rezultatului. Prin urmare, acesta se opune viziunii patrimoniale tradiționale a bilanțului.

W.A. Paton și A.C. Littleton dezvoltă un model de determinare a rezultatului fondat pe teoria contabilității convenționale (conventional accouting) în SUA, în jurul anilor ‘30. Conform acestei teorii, contul de profit și pierdere este un rezultat al utilizării de către manageri a resurselor încredințate în cursul unei perioade. Aceștia definesc rezultatul astfel: „funcția principală a contabilității este de a calcula o valoare reziduală, un sold, ca diferență între venituri (efecte) și costuri (eforturi). Diferența reflectă eficacitatea managerială și se dovedește semnificativă pentru aportorii de capital care își asumă riscul”. Lucrarea „An introduction to corporate accounting standard” aparținând lui W.A. Paton și A.C. Littleton, publicată în 1940, justifică concentrarea asupra documentului de sinteză: contul de profit și pierdere care marchează practica americană de mai bine de 50 de ani.

În ceea ce privește performanța există două curente total opuse. Unii apără un concept restrictiv de rezultat (current operating concept) care nu doresc să includă în contul de profit și pierdere decât consecințele operațiilor ordinare, normale ale perioadei în curs și să impute rezervelor operațiile care nu privesc exploatarea. În timp ce alții preferă o definiție largă (all inclusive concept), rezultatul cuprinzând toate elementele care afectează creșterea sau diminuarea capitalurilor proprii în cursul perioadei, excepție făcând distribuirea dividendelor și mișcările de capital social.

Refuzul excluderii operațiilor extraordinare din Contul de profit și pierdere se justifică prin perspectiva transparenței în comunicarea financiară și a eliminării judecăților subiective.

„Imaginea performanței redată de contul de profit și pierdere a evoluat în timp și spațiu sub influența unor factori precum modul de organizare și gradul de dezvoltare a economiei, modul dominant de finanțare a întreprinderilor, relațiile cu mediile de afaceri, cu puterea publică etc”.

Abordări contemporane privind contul de profit și pierdere:

O primă grupă de abordări privește interpretarea performanței atât dintr-o perspectivă financiară, cât și dintr-una patrimonială.

Obținerea de profit reprezintă unul dintre cele mai motivante obiective care justifică existența unei întreprinderi. Astfel, întreprinderea este definită ca fiind o unitate economică ce produce sau cumpără pentru ca prin vânzarea a ceea ce a produs sau cumpărat să obțină un câștig.

Realizarea acestei ținte expune întreprinderea la numeroase eforturi ocazionate de atragerea și antrenarea resurselor economice în diferite activități, la o serie de cheltuieli. Efectele rezultate în urma acestor activități și care constituie substanța profitului sunt veniturile. Mecanismul formării rezultatului la nivelul întreprinderii poate fi explicat astfel: veniturile sunt generate de valorile produse și vândute pe piață clienților, în timp ce cheltuielile sunt generate de valorile utilizate pentru obținerea acestor venituri, care remunerează în fapt factorii de producție.

Mai mult decât atât, profitul sau pierderea rezultat(ă) la sfârșitul exercițiului financiar este des utilizat(ă) drept măsură de apreciere a performanțelor.

Importanța informațiilor privind rezultatul îi vizează, în mod special, pe investitori și manageri, care sunt interesați de cunoașterea fluxurilor de cheltuieli și venituri ce explică acest rezultat. În fața unei asemenea așteptări, bilanțul contabil se dovedește a avea aport limitat la informare. Acest document reușește doar să prezinte valoarea absolută a rezultatului, ca element al poziției financiare (structură de capitaluri proprii). La polul opus se află însă contul de profit și pierdere deoarece acesta oferă în mod explicit utilizatorilor de informații întregul proces al formării rezultatului.

Prin urmare, performanța întreprinderii poate fi determinată pe baza relației:

± REZULTAT = VENITURI – CHELTUIELI

În aflarea rezultatului esențială este identificarea momentului când o activitate desfășurată de întreprindere duce la crearea unei cheltuieli sau la generarea unui venit. De multe ori, profitul este confundat cu trezoreria întreprinderii. Această confuzie intervine datorită percepției eronate a conceptelor de cheltuială și de venit.

În general se tinde spre a se atribui oricărei plăți semnificația de cheltuială și oricărei încasări semnificația de venit. De fapt, evoluția acestor concepte ar trebuit să țină cont de decalajul în timp care intervine între fluxurile de bunuri și de servicii (vânzări, cumpărări) și fluxurile de trezorerie (încasări, plăți). Astfel, în momentul angajării unei creanțe este recunoscut venitul, iar cheltuiala va fi recunoscută în momentul angajării unei datorii.

Aceste aspecte definesc contabilitatea de angajamente. Este posibil ca, deși o întreprindere să se bucure de profit, doar o mică cotă din acesta să se regăsească în trezorerie.

Pentru ca înțelegerea conceptelor de cheltuială și venit să fie una corectă trebuie să se țină seama atât de premisa contabilității de angajamente, cât și de interesul proprietarilor întreprinderii.

În viziunea proprietarilor venitul este perceput ca o sursă de îmbogățire. Cheltuiala, dimpotrivă, este considerată o sursă de sărăcie a acestora. Mai mult decât atât, bogăția proprietarilor va fi întotdeauna apreciată din perspectiva lichidării întreprinderii. În acest sens, activele întreprinderii vor fi valorificate, creanțele încasate și datoriile stinse. Efectul rezultat va fi transpunerea activului bilanțier în disponibilități bănești și aducerea pasivului la mărimea capitalurilor proprii.

În consecință, venitul este asociat cu orice sporire a capitalurilor proprii ce nu a rezultat din aportul proprietarilor și care antrenează o creștere a avantajelor economice viitoare. Iar orice diminuare a avantajelor economice viitoare constituie o cheltuială.

Tot în cadrul acestei grupe se face referire la cele patru scheme ale contului de profit și pierdere în conformitate cu Directiva a IV-a.

Cele patru scheme sunt rezultatul îmbinării uneia dintre cele două forme de prezentare, forma listă și forma tabelară sau cont, cu una dintre cele doua logici de structurare a cheltuielilor și structura după destinație sau funcțiile întreprinderii.

Reforma contabilității românești, într-o primă fază, a dus la un cont de profit și pierdere cu structurarea cheltuielilor după natura lor fiind adoptată forma listă. Pentru legiuitorul și contabilul român de atunci situațiile financiare erau privite din punct de vedere al necesității de control, dar și sub aspect procedural nefiind considerate drept instrument al facilității de informare si decizie economică.

A doua grupă de abordări sunt focalizate în jurul finalității contului de profit și pierdere ca mijloc de analiză și interpretare a performanțelor financiare și economice ale întreprinderii. Se urmăresc, de fapt, informațiile contabile furnizate de acest document de sinteză în scopul stabilirii eficienței politicilor financiar-economice de la nivelul întreprinderii, dar și cele legate efectiv de eficiența realizării funcțiilor acesteia.

A treia categorie de abordări aduce în discuție sistemul anglo-saxon. Aici, contul de profit și pierdere este prezentat sub forma listei, cheltuielile de exploatare sunt analizate după funcția lor (comercială, de cumpărare și administrativă), iar activitățile desfășurate în cadrul întreprinderii sunt clasificate în ordinare și extraordinare.

De asemenea, contul de profit și pierdere este prezentat – în SUA – fie într-o manieră simplă (single step), fie sub formă evoluată (multiple step) și pune în evidență doar un singur rezultat.

În activitatea profesioniștilor contabili intervin schimbări ce apar în mod frecvent. Prin urmare, profesioniștii contabili trebuie să fie întotdeauna corect informați ceea ce solicită, de fapt, o continuă pregătire proprie. Deși organismele profesionale impun formarea profesională în cadru organizat, pentru menținerea competenței profesionale acestea nu sunt suficiente. Din nefericire însă, în țara noastră, profesioniștii contabili se adaptează cu dificultate mediului economic actual caracterizat de permanenta schimbare.

Un rol important în cadrul activității oricărei entități îl ocupă întocmirea situațiilor financiare anuale. Acestea trebuie să respecte prevederile Legii contabilității nr.82/1991, republicată, și să prezinte o imagine fidelă a întreprinderii pentru exercițiul financiar încheiat privind: poziția financiară, performanțele, modificările de capital propriu și fluxurile de trezorerie.

Prezentarea contului de profit si pierdere ca parte a situațiilor financiare anuale se regăsește în Standardul IAS 1. Acest standard trasează o listă minimală de informații în ceea ce privește conținutul și formatul documentelor.

Elementele ce figurează în contul de profit și pierdere, conform IAS 1, sunt:

Veniturile;

Cheltuielile financiare;

Cota-parte în rezultatul întreprinderilor afiliate și al asociațiilor în participație puse în echivalență;

Câștigul sau pierderea constatat(ă) înaintea impozitării cu ocazia vânzării activelor sau decontarea obligațiilor relative la activitățile abandonate;

Impozitul asupra beneficiilor;

Câștigul sau pierderea după impozitare constatat(ă) la activitățile abandonate;

Rezultatul exercițiilor.

Rezultatul exercițiului trebuie să fie prezentat, în conformitate cu standardul IAS 1, distinct în planul de conturi astfel: cota aferentă acționarilor și partea ce reprezintă interesele minoritare.

În elaborarea contului de profit și pierdere se vor prelua și prelucra datele pe care le conține clasa a 6-a Conturi de cheltuieli și clasa a 7-a Conturi de venituri. Cu alte cuvinte, va fi pusă în evidență întreaga categorie de cheltuieli și de venituri cumulate încă de la începutul anului și reflectate la sfârșitul fiecărei luni în cele două părți ale contului 121 Profit și pierdere.

Contul de profit și pierdere prezintă:

Veniturile și cheltuielile în funcție de natura lor, grupate pe feluri de activități;

Rezultatul exercițiului determinat prin compararea veniturilor și cheltuielilor, pe trepte, după cum urmează:

Rezultatul din exploatare,

Rezultatul financiar,

Rezultatul curent al exercițiului,

Rezultatul extraordinar,

Rezultatul brut al exercițiului, ca diferență dintre veniturile totale și cheltuielile totale,

Impozitul pe profit, alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus,

Rezultatul net al exercițiului financiar.

Indicatorii din contul de profit și pierdere sunt prezentați de la începutul anului la nivelul lor, dar și la sfârșitul exercițiului financiar raportat, datele fiind preluate din balanța de verificare finală.

Capitolul III.

ANALIZA DIAGNOSTIC A RENTABILITĂȚII LA

S.C. „DESIGN” S.R.L

În economia de piață profitul prezintă rațiunea unei societăți de a exista pe piață, acesta se obține ca diferență între preț și cost.

Rentabilitatea întreprinderii bazată pe capacitatea acesteia de a obține profit, este o necesitate financiară deoarece asigură dezvoltarea agentului economic, pe de o parte, prin autofinanțare, iar pe de altă parte, menține și consolidează independența sa financiară.

Conceptul de rentabilitate are caracter relativ, capacitatea societăților de a obține lichidități nu poate fi analizată separat de mijloacele angajate pentru a le obține.

Din această cauză, analiza rentabilității nu este limitată la investigarea indicatorilor absoluți și a celor relativi, care sunt realizați prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau utilizate la desfășurarea activității.

“Indicatorii în mărimi absolute se obțin ca marje, (diferențe) între venituri și cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obțin ca rate (rapoarte) între rezultate și cheltuieli sau capitaluri utilizate.”

Analiza rentabilității este obținută pe baza datelor din contul de profit și pierdere – situație financiară anuală ce conține ansamblul fluxurilor patrimoniale și permite formarea de bogății.

Soldul net al contului de profit și pierdere reflectă performanța societății, dar și capacitatea de a genera fluxuri viitoare de lichidități.

Exprimarea rentabilității relative se realizează printr-un sistem de rate ce exprimă capacitatea societății de a asigura, cu ajutorul resurselor de care dispune, remunerarea capitalurilor investite.

Acest sistem de rate este determinat ca raport între efectele economice și financiare obținute de societate și eforturile depuse pentru obținerea lor.

3.1. Analiza rentabilității pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune este redată formarea rezultatului exercițiului, în funcție de evoluția activității economice pe solduri succesive prin care este evidențiată o serie de indicatori valorici privind structura rentabilității societății.

“Contul de rezultat al exercițiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obține indicatori necesari gestiunii, prin intermediul tabloului soldurilor intermediare de gestiune.”

Din contul de profit și pierdere sunt preluați indicatori pe care îi regăsim în tabloul soldurilor intermediare de gestiune. Aceștia sunt grupați în solduri intermediare ce caracterizează activitatea de exploatare a societății și solduri privind rentabilitatea activității desfășurată de întreprindere.

Soldurile intermediare de gestiune – activitate sunt evidențiate prin cifra de afaceri, marja comercială, producția exercițiului și valoarea adăugată și soldurile intermediare de gestiune – rentabilitate sunt exprimate prin excedentul brut de exploatare, rezultatul din exploatare, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut și rezultatul net al exercițiului financiar al întreprinderii. În continuare este redat tabloul soldurilor intermediare de gestiune la S.C. “DESIGN” S.R.L:

Tabelul nr. 1

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune la S.C. “DESIGN” S.R.L.

În acest tablou sunt cuprinse informațiile preluate din Contul de profit și pierdere, iar rezultatul fiecărui sold intermediar redă situația gestiunii financiare, la nivelul respectiv de acumulare și nu este evidențiat în contabilitatea societății.

3.1.1. Analiza soldurilor intermediare de gestiune – activitate

Soldurile intermediare de gestiune – activitate sunt caracteristice activității de exploatare prin indicatorii valorici ai producției comercializării.

A) Cifra de afaceri (CA), acest indicator exprimă veniturile rezultate din activitatea economică a întreprinderii prin vânzarea de mărfuri , prestări de servicii, producția de bunuri, închirieri de spații, locații de gestiune și activități diverse.

“Ca indicator economic, cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activității oricărei întreprinderi, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță în măsura în care condiționează mărimea profitului și rata rentabilității.”

Pentru o întreprindere care desfășoară o activitate complexă și are sectoare de producție, comercializează marfă, prestează servicii, cifra de afaceri este formată din veniturile din vânzarea mărfurilor (Vmf) și producția vândută (Pv).

CA = Vmf + Pv = 122.467 + 18.120.100 = 18.242.567 lei

Producția vândută este un indicator care este compus din veniturile din vânzarea produselor finite (Pf), lucrări executate și servicii prestate (Li), chirii, locații de gestiune și redevențe (Clr) și activități diverse (Ad).

Pv = Pf + Li + Clr + Ad = 18.101.570 + 9.100 + 5.300 + 4.130 = 18.120.100 lei

Veniturile din vânzarea mărfurilor reprezintă vânzările către terți dar și pentru populație la prețurile stabilite de piață.

B) Marja comercială (Mc) “este surplusul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de comercializare (a propriilor produse, sau a mărfurilor cumpărate și revândute), fiind element al valorii adăugate.” Adaosul comercial este exprimat prin marja comercială și reflectă sursa principală de finanțare a cheltuielilor de circulație.

Marja comercială este un sold intermediar de gestiune și este caracteristic societăților comerciale, valoarea acestui indicator este reprezentată de diferența dintre cifra de afaceri (CA), adică totalul mărfurilor vândute și costul de cumpărare al mărfurilor vândute (Cc).

Mc = CA – Cc = 18.242.567 – 3.452.913 = 14.789.654 lei

Marja comercială reprezintă surplusul de valoare adus de societate prin desfășurarea activității comerciale, fiind element al valorii adăugate, acesta este calculat și analizat în mărimi absolute și relative.

Variația stocurilor are o importanță deosebită în stabilirea mărimii marjei comerciale, o variație pozitivă a stocurilor (Sf < Si) este reprezentată de comercializarea unei cantități din mărfurile aflate în stoc la începutul perioadei de gestiune.

Acest lucru duce la accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante, reducerea cheltuielilor de circulație, creșterea eficienței economice și nu în ultimul rând realizarea echilibrului economico – financiar.

O variație negativă a stocurilor (Sf > Si) este rezultatul achiziționării de mărfuri care nu au fost vândute în cursul exercițiului financiar, având o influență negativă asupra eficienței economice dar și asupra echilibrului economico – financiar.

C) Producția exercițiului (Pex) “cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul exercițiului, indiferent de destinație.”

Cu ajutorul acestui indicator sunt oferite informații pentru analiza volumului cu ciclu lung de fabricație, în care concretizarea produselor are o durată de peste o lună și producția în curs de execuție deține o pondere ridicată.

Producția exercițiului, ca sold intermediar de gestiune este determinată prin însumarea producției vândute (Pv), a producției stocate (Ps) și a producției imobilizate (Pi).

Pex = Pv + Ps + Pi = 18.120.100 + 731.326 + 0 = 18.851.426 lei

În general soldul intermediar de gestiune este calculat în sectoarele productive, cum ar fi industrie, agricultură și construcții.

D) Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea pe care o adaugă societatea la circuitul economic prin desfășurarea propriei activități. Valoarea adăugată ca sold intermediar de gestiune, este un indicator prin care este determinată dimensiunea reală a activității societății și prezintă plusul de bogăție care este realizat peste consumurile intermediare.

“În literatura de specialitate conceptul valorii adăugate este considerat mai semnificativ decât cifra de afaceri. Cifra de afaceri a unei întreprinderi cumulează toate cifrele de afaceri din amonte, pe când valoarea adăugată relevă exact performanța întreprinderii.” Valoarea adăugată prin informațiile prezentate constituie un instrument de analiză dar și un mijloc de gestiune.

Valoarea adăugată ca instrument de analiză prezintă informații pentru aprecierea performanțelor economico – financiare ale societății referitoare la:

– puterea economică a întreprinderii;

– aportul societății la constituirea produsului intern brut;

– contribuția factorilor de producție la formarea propriei bogății;

– posibilitatea societății de a – și asigura desfășurarea activității economice.

Ca mijloc de gestiune, aceasta este reprezentată de activitatea de exploatare, prin care sunt prezentate informații managerilor.

Valoarea adăugată poate fi calculată prin două metode:

a) Prin metoda substractivă sau sintetică valoarea adăugată este stabilită prin diferența

dintre vânzările precum și de cumpărările efectuate de societate, adică diferența dintre suma producției exercițiului (Pex), a marjei comerciale (Mc) și consumurile intermediare de bunuri și servicii achiziționate de la terți (Ci). Consumurile intermediare reprezintă achiziția de materii prime și materiale consumabile (Mp), alte cheltuieli materiale (Acm), utilități (U) și cheltuieli privind prestațiile externe (Chex).

VA = Pex + Mc – Ci = 18.851.426 + 14.789.654 – 20.414.905

= 13.226.175 lei

Ci = Mp + Acm + U + Chex = 526.852 + 8.883 + 3.372.024 + 16.507.146

= 20.414.905 lei

b) Metoda aditivă sau analitică, exprimă valoarea adăugată repartizată și este calculată prin însumarea elementelor care reprezintă costul factorilor de producție ce trebuie remunerați, cheltuieli cu personalul (Chp), impozite și taxe (I, Tx), ajustări ale activelor imobilizate și circulante (Aj), cheltuieli financiare (Chfin) și rezultatul net al exercițiului (Rn):

VA = Chp + I + Tx + Aj + Chfin + Rn = 10.178.482 + 71.808 + 474.529 +

+ 149.338 + 2.352.018 = 13.226.175 lei

Pentru a se evidenția remunerarea participanților la activitatea desfășurată de societate, valoarea adăugată va fi analizată în structură și va fi prezentată prin indici calculați pe total, pe elemente componente și rate de structură. Participanții la activitatea întreprinderii sunt interesați de majorarea valorii adăugate pentru că va fi repartizată către aceștia.

3.1.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune – rentabilitate

Soldurile intermediare de gestiune – rentabilitate privind activitatea de exploatare a întreprinderii se calculează în “cascadă”, următoarele solduri sunt caracterizate de rezultate, adică rentabilitatea societății.

A) Excedentul brut de exploatare (EBE) este un indicator al performanței financiare care exprimă rezultatul activității curente, acesta este independent de politica financiară, fiscală și nu în ultimul rând de sistemul de amortizare aplicat de societate. Excedentul brut din exploatare se poate determina prin două metode:

a) Prin metoda substractivă sau sintetică este indicat modul de formare a excedentului brut de exploatare, acesta este determinat de suma dintre valoarea adăugată (Vad) și subvențiile de exploatare (Sbv), din care sunt scăzute impozitele, taxele și vărsămintele asimilate (I + Tx) precum și cheltuielile cu personalul (Chp):

EBE = VA + Sbv – (I + Tx) – Chp = 13.226.175 + 409.724 – 71.808 –

– 10.178.482 = 3.385.609 lei

Prin calculul acestui indicator este determinată partea care revine societății și aportorilor de capitaluri.

b) Metoda aditivă sau de repartiție este determinată de suma dintre rezultatul din exploatare (Rexp), ajustarea valorilor imobilizate (Aj) și alte cheltuieli de exploatare (Achexp) din care se scad alte venituri din exploatare (Avexp), acești indicatori fac parte din activitatea de exploatare a întreprinderii și indică componența excedentului brut de exploatare pe principalele elemente de autofinanțare.

EBE = Rexp + Aj + Achexp – Avexp = 2.624.168 + 0 + 918.862 – 157.421 = 3.385.609 lei

“Excedentul brut din exploatare evidențiază resursele obținute de întreprindere din activitatea de exploatare prin utilizarea capitalurilor proprii și a celor împrumutate.” Activitatea de exploatare este efectuată prin utilizarea resurselor de trezorerie și constituie punctul de legătură între rezultatele unității și tabloul de finanțare.

B) Rezultatul din exploatare (Rexp) exprimă performanța comercială dar și cea financiară a societății, independent de politica financiară și fiscală.

Acest sold intermediar de gestiune este determinat prin suma excedentului brut din exploatare (EBE) și alte venituri de exploatare (Avexp), din care se scad ajustările valorii imobilizărilor corporale și necorporale și a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli (Aj), precum și alte cheltuieli de exploatare (Achexp).

Rexp = EBE + Avexp – Aj – Achexp = Vexp – Chexp

= 3.385.609 +157.421 – 0 – 918.862 = 19.131.314 – 16.507.146

= 2.624.168 lei

C) Rezultatul curent (Rcrt) al activității societății “acest sold intermediar de gestiune exprimă rezultatul din operațiunile normale, fiind determinat prin însumarea rezultatului exploatării și a rezultatului financiar, exprimând influența politicii financiare a întreprinderii asupra activității curente și a rentabilității.”

Acest sold exclude distorsiunile rezultate de modul de impozitare, pentru că este calculat separat de politica fiscală.

Rcrt = Rexp – Rfin = (Vexp – Chexp) – (Vfin – Chfin) = (19.131.314 –

–16.507.146) – (294.538 – 149.338) = 2.624.168 – 145.200 = 2.478.968 lei

D) Rezultatul brut al exercițiului (Rbr) este un sol intermediar de gestiune care redă sumar eficiența activității societății într-o anumită perioadă de timp, fiind exprimată în mărime absolută rentabilitatea sau pierderea activității întreprinderii pe parcursul unui exercițiu financiar.

“Prin intermediul acestui sold intermediar de gestiune se caracterizează toate activitățile care au contribuit la formarea rezultatului brut al exercițiului, stabilindu-se influența deciziilor manageriale privind: utilizarea activelor și resurselor umane și politica financiară a întreprinderii.” Acest sold se calculează direct prin deducerea totalului cheltuielilor (Cht) din totalul veniturilor (Vt):

Rbr = Vt – Cht = 19.425.852 – 16.656.484 = 2.769.368 lei Rezultatul brut mai poate fi calculat ca suma dintre rezultatul curent al exercițiului și veniturile extraordinare, din care sunt scăzute cheltuielile extraordinare. Rezultatul extraordinar reprezintă rezultatul unor activități neobișnuite care nu sunt legate de activitatea curentă a societății.

E) Rezultatul net (Rn) al exercițiului financiar este un sold intermediar de gestiune care determină mărimea absolută a rentabilității financiare, în funcție de acest rezultat se va calcula suma cu care vor fi remunerați acționarii.

Acest sold reflectă sinteza activității exercitate de societate pe parcursul unui exercițiu financiar, acest sold este utilizat pentru analiza financiară pe baza ratelor.

Rn = Rbr – Impozitul pe profit = 2.769.368 – 417.350 = 2.352.018 lei

“Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează cuantumul impozitelor exigibile (sau rambursabile).” Impozitul pe profit este un element al contului de profit și pierdere, prin care este evidențiată remunerarea statului ca participant la viața economică a întreprinderii.

“Concretizarea rezultatului net al exercițiului în profit are mare importanță pentru: realizarea creșterii patrimoniului, stimularea salariaților prin cote de participare la profit, a acționarilor prin dividende și poziționarea întreprinderii în mediul concurențial.”

Rezultatul pe acțiune, dividende pe acțiuni, capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea întreprinderii sunt influențate de valoarea rezultatului net.

Analiza dinamică, structurală și factorilor a profitului

În activitatea economică a oricărei societăți, profitul reprezintă sensul existenței acesteia. Prin urmare, acesta permite identificarea disponibilităților, dar și a posibilităților de dezvoltare a firmei.

În teoria economică contemporană se constată o împarțire a opiniilor în ceea ce privește definirea profitului, acesta reprezentând:

Avantajul rezultat sub formă bănească dintr-o acțiune, operațiune sau activitate economică.

Agentul economic trebuie să dispună de informații privind mărimea și dinamica profitului, informații surprinse de cei doi indicatori esențiali: masa și rata profitului.

Masa profitului reprezintă suma absolută obținută ca diferență între venituri și cheltuieli sau, la nivel de produs, diferența dintre prețul de vânzare și cost. Acest indicator constituie astfel rezultatul financiar pozitiv care exprimă eficiența activității productive a firmei.

Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului și cifra de afaceri (costuri sau capital) în funcție de baza de comparație aleasă.

Un element final sau rezidual al diferenței dintre venitul total și costuri.

Remunerație implicită a factorilor de producție.

Condiția necesară obținerii unui profit maxim este ca randamentul marginal al fiecărui factor să egaleze prețul său.

În ceea ce privește efectuarea analizei structurale a profitului din activitatea întreprinderii, pot fi utilizate două modele – corespunzător celor două modalități de determinare a profitului:

• ca parte componentă a valorii adăugate, pe baza relației:

Pn = VA − Ea, unde:

VA – valoarea adăugată din activitatea totală a unității

Ea – elemente care intră în componența valorii adăugate totale (cheltuieli cu personalul, impozite și taxe, cheltuieli financiare și amortizarea, cu excepția profitului net)

Pn = 13.226.175 – 10.874.157

Pn = 2.352.018 lei

• ca parte componentă a rezultatului economico financiar, cu ajutorul relației:

Pn = Pfb – Ipf = (V – Ch) – Ipf, unde:

Pfb – profitul brut din activitatea totală a întreprinderii aferent livrărilor

V – venituri din activitatea totală

Ch – cheltuieli privind activitatea totală a întreprinderii

I pf – impozit pe profit

Pn = 2.769.368 – 417.350

Pn = 2.352.018 lei

3.3. Analiza rentabilității prin metoda ratelor

Rata rentabilității constituie un indicator care caracterizează mai realist gradul de rentabilitate al societății în comparație cu beneficiul. Aceasta este definită ca raportul între efectul obținut și efortul depus, prin compararea unui indicator de rezultat cu unul al resurselor utilizate pentru a-l obține. Rata de rentabilitate este caracterizată prin gradul de rentabilitate și este singurul grad care face diferența dintre societățile cu același beneficiu sau profit, dar având rentabilități diferite, rezultate din costuri diferite.

“Rata rentabilității este definită ca raportul dintre un indicator de rezultate și o mărime ce reflectă un flux de activitate sau o mărime de stoc.”

R

În care:

Rr – rata de rentabilitate

După cum reiese din calculul anterior, rata rentabilității societății S.C. “DESIGN” S.R.L. este de 85,74%, rezultă că societatea este profitabilă și poate asigura remunerarea capitalurilor investite de acționari.

“Alături de instrumentele de apreciere a ratei rentabilității în mărime absolută pot fi folosiți și indicatori ai ratei de rentabilitate, mărimi relative.” Prin calculul ratelor de rentabilitate sunt obținute anumite valori, care presupun interpretarea rezultatelor, precum și aprecierea informațiilor obținute.

3.3.1. Analiza ratei rentabilității resurselor consumate

Rata rentabilității resurselor consumate mai este denumită și rata rentabilității costurilor, prin această rată este evidențiată corelația dintre profitul aferent cifrei de afaceri, precum și costurile totale aferente vânzărilor înregistrate de societate.

Ca și componență a cifrei de afaceri – producția vândută precum și vânzarea de mărfuri – analiza acesteia se referă la factorii specifici rentabilității activității producției, precum și factorilor caracteristici rentabilității activității comerciale pe care o desfășoară întreprinderea.

“Nivelul optim al ratei rentabilității resurselor consumate, în opinia specialiștilor se situează în intervalul 9% – 15%.”

În continuare vom calcula și analiza rata rentabilității resurselor consumate la S.C. “DESIGN” S. R.L., prin următoarele formule de calcul:

Pe total producție:

Prin calculul ratei pe produs:

În care:

rci – rata rentabilității la nivelul fiecărui produs

S.C. “DESIGN” S.R.L. produce și comercializează trei produse, îmbrăcăminte din piele, îmbrăcăminte pentru lucru și alte articole de îmbrăcăminte și accesorii.

Cantitatea, cost și prețul produselor comercializate la S.C. “DESIGN” S.R.L.

Tabelul nr. 2

Analiza pe total producție:

Analiza beneficiului pe total producție, Tabelul nr. 3

Metodologia de analiză a ratei rentabilității resurselor consumate este prezentată astfel:

Influența cheltuielilor totale:

Influența beneficiului:

Situația societății S.C. “DESIGN” S.R.L. este considerată ca fiind una favorabilă, pentru că nivelul ratei rentabilității resurselor consumate a înregistrat o creștere de 0,18% față de perioada precedentă, creștere datorată influenței favorabile a beneficiului, dar și a cheltuielilor totale de producție.

Creșterea beneficiului cu 2,86% în mărime relativă IB, a fost consecința creșterii veniturilor într-un ritm superior creșterii cheltuierilor (101,90% > 101,74%), acest lucru a determinat creșterea ratei cu 0,16%.

Cheltuielile totale au crescut față de anul precedent cu 1,74% în mărime relativă ICht, determinând scăderea ratei rentabilității cu 0,29%.

Rata resurselor consumate exprimă eficiența activității întreprinderii pe perioada unui exercițiu financiar prin consumul de factori de producție reflectat în cheltuieli și este determinată prin raportarea unui rezultat parțial la consumul de resurse implicat în obținerea lui.

Pentru viitor este recomandat ca ritmul de creștere al beneficiului să devanseze ritmul de creștere al cheltuielilor.

Societatea trebuie să găsească soluții pentru a crește volumul vânzărilor prin desfacerea pe piețe noi, creșterea nivelului calitativ al produselor, precum și îmbunătățirea structurii producției.

3.3.2. Analiza ratei rentabilității economice

Rata rentabilității economice pune în evidența relația dintre rezultatul obținut și capitalul angajat, aceasta fiind concretizată de eficiența cu care sunt folosite fondurile puse la dispoziția societății.

“Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilității economice, pune în evidență performanța utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obținerea acestor performanțe.”

În ceea ce privesc investițiile, această rată reflectă rentabilitatea fondurilor și pot fi comparate cu alternative de investiții aflate în aceeași categorie de risc.

“Sub aspect economic, rentabilitatea întreprinderii se exprimă prin excedentul, surplusul, monetar degajat de capitalul economic (activul total).” Dacă profitul brut este reprezentat de surplus, rata rentabilității economice se poate calcula astfel:

Unde:

x 100 = Rv – rata rentabilității comerciale

= rai – randamentul activelor imobilizate

= vr –viteza de rotație a activelor circulante

Rata rentabilității economice aferente perioadei analizate se realizează pe baza următoarelor date:

Tabelul nr. 5

Modificarea totală a ratei rentabilității economice în mărime absolută din anul 2013 față de anul 2012 după modelul Re, este:

= 22,00 – 22,87 =

= – 0,87%

În anul 2013 rata rentabilității a înregistrat o valoare de 22,00%, în scade față de cea a anului 2012 care a fost de 22,87%. Diferența dintre cei doi ani este de 0,87%, oferind o situație negativă a activității întreprinderii, pentru că indicele de creștere a activului total (106,91%) este superior indicelui profitului brut (102,86%).

Prin accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante nivelul ratei rentabilității economice poate crește, dar mai poate crește și datorită utilizării eficiente a activelor imobilizate, a creșterii profitabilității cifrei de afaceri și cu ajutorul acestor creșteri societatea va putea asigura remunerarea acționarilor și a creditorilor.

3.3.3. Analiza ratei rentabilității comerciale

Rata rentabilității activității comerciale se referă în mod special la eficiența vânzării mărfii. “Rata rentabilității comerciale caracterizează eficiența activității desfășurate de întreprindere pe perioada unui exercițiu financiar privind activitatea de bază și evidențiază partea din rezultatul activității aferente cifrei de afaceri.” Rata rentabilității comerciale ca indicator, redă eficiența politicii comerciale, adică procesul de aprovizionare, stocare și vânzare și nu în ultimul rând politicile de prețuri pe care le aplică societatea.

Unde:

Pr – profitul din exploatare

Rata rentabilității comerciale aferente perioadei analizate se realizează pe baza următoarelor date:

Tabelul nr. 6

Modificarea totală a ratei rentabilității comerciale în mărime absolută din anul 2013 față de anul 2012, este:

∆Rv = Rv1 – Rv0 = 14,38 – 13,64 = 0,74%

În datele Tabelului nr. 4 se observă că rentabilitatea comercială la S.C. “DESIGN” S.R.L. a înregistrat o creștere de la un an la altul, în anul 2013 a atins nivelul de 14,38 %, acest lucru reprezintă că la 100 lei cifră de afaceri, societății îi revin 14,38 lei profit.

În anul 2013 rentabilitatea comercială a înregistrat o valoare mai mare decât cea din anul 2012 cu 0,74%, adică nivelul acesteia a fost de 13,64 %.

Creșterea ratei rentabilității comerciale a determinat o majorare a eficienței valorii produselor întreprinderii, acest lucru este demonstrat de creșterea într-un ritm mai rapid a profitului față de dinamica cifrei de afaceri pe perioada analizată.

3.3.4. Analiza ratei rentabilității financiare

Unul dintre indicatorii principali urmăriți de investitori, dar și de manageri este rata rentabilității financiare, prin această rată investitorii constată dacă investiția lor este rentabilă sau nu. “Rata rentabilității financiare apreciază performanța întreprinderii din perspectiva aportorilor de capital, a remunerării potențiale a acestora. Rata rentabilității financiare reflectă măsura în care întreprinderea a reușit să maximizeze bogăția acționarilor.”

În care:

Pn – profit net

Cp – capital propriu

Rata rentabilității financiare aferente perioadei analizate se realizează pe baza următoarelor date:

Tabelul nr. 7

Modificarea totală a ratei de rentabilitate financiară în mărime absolută este:

=-

Unde:

– rentabilitatea globală a capitalului societății investit în active fixe și circulante

– factorul de multiplicare a capitalului propriu sau brațul pârghiei financiare ce caracterizează în mod indirect gradul de îndatorare a societății

=

Pentru perioada analizată, rata rentabilității financiare a înregistrat o scădere ceea ce reprezintă o diminuare a câștigului net a resurselor proprii. Nivelul ratei rentabilității financiare în anul 2013 a fost de 21,84%, acest lucru reprezintă că la 100 lei capitaluri proprii societății revin 21,84 lei profit net.

Variația ratei rentabilității financiare a înregistrat în anul 2013 o valoare de 0,23%, fiind determinată de scăderea rentabilității globale a capitalurilor investite cu 0,73%, de la 19,41% la 18,68%, având un impact negativ asupra indicatorului dar și a întreprinderii.

Un impact asupra variației ratei rentabilității financiare a avut-o și gradul de îndatorare care a înregistrat o valoare de 0,03%, de la 1,14% la 1,17%, această creștere are o influență pozitivă asupra ratei rentabilității financiare, dar nu a reușit acoperirea efectului nefavorabil pe care l-a avut scăderea ratei globale a capitalurilor investite în activele circulante și activele fixe.

“Rentabilitatea financiară se constituie într-o măsură pertinentă a eficienței cu care managementul companiei angajează în activitatea acestuia capitalurile puse la dispoziție de acționari.”

Rata rentabilității este importantă și prin faptul că este utilizată în analiza diagnostic a gestiunii patrimoniului societății, dar și a realizării echilibrului economico-financiar.

Figura nr. 1 Evoluția ratelor de rentabilitate la S.C. “DESIGN” S.R.L.

Această eficiență vizează capacitatea întreprinderii de a remunera acționarii prin dividendele plătite și de a le crește în timp valoarea prin realizarea de profit care să permită atât reducerea datoriilor societății, dar în special efectuarea de resurse proprii de investiții care să creeze valoare economică adăugată pentru societate.