Analiza Destinatiei Turistice Wyoming, Sua

Cuprins:

CAPITOLUL I. TURISMUL MONTAN – CONCEPȚII ȘI DEFINIȚII.

1.1 Noțiuni privind turismul montan

1.2 Rolul turismului în economie și promovarea asectuia

1.3 Formele serviciilor turistice si dezvoltarea lor în zona montană

1.4 Clasificarea stațiunilor turistice montane

CAPITOLUL II : SUA- FORME DE DEZVOLTARE A TURISMULUI MONTAN

2.1 Date generale despre SUA

2.2 Econimia turismului din SUA

2.3 Resursele turistice din SUA

2.4 Analiza SWOT a SUA

CAPITOLUL III. ANALIZA DESTINAȚIEI TURISTICE WYOMING, SUA

3.1 Protejarea mediului în zona montană

3.2 Evoluția destinațiilor montane

3.3 Resursele turistice din Wyoming

3.4 Promovarea și circulația statistică privind turismul montan in SUA

CAPITOLUL I. TURISMUL MONTAN – CONCEPȚII ȘI DEFINIȚII.

1.1 Noțiuni privind turismul montan

Turismul reprezintă totalitatea activităților non-lucrative ale omului în afară spațiului de rezidență având ca scop principal agrementul, petrecerea plăcută și de odihnă a timpului liber.

Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizitată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară.

Apreciat deseori ca un perimetru cu o activitate restrânsă, muntele nu a reprezentat o prioritate pentru progresele de valorificare a resurselor naturale de turism, atât în infrastructura cât și în alte domenii, unități de cazare, de agrement, de alimentație și în același timp prezența neconvingătoare în stațiunile turistice cu real specific montan.

Turism montan. Concept.

În primul rînd este ansamblul activităților turistice care se desfășoară în zona montană și cel de-al doilea prezintă activitatea turistică care are la bază sa o strânsă legătură cu mediul ambiant natural și uman din zona montană.

Este o formă de turism care se desfășoară în mediul montan care reprezintă următoarele caracteristici:

valorifică resursele turistice montane cele naturale, culturale și umane;

valorifică suprastructura turistică si anume: mijloace și căi de acces, stațiunile, pensiunile și fermele agroturistice;

utilizează diverse spații de cazare care sunt: hanuri, hoteluri rurale, case de vacanță;

Turismul montan are un caracter complex, fiind mereu în conexiune directă cu celelalte activități din zonă. El nu poate fi disociat de viața economică, socială și cea culturală a colectivității în care se desfășoară. Reprezintă un factor de dezvoltare a unor activități conexe cu efecte benefice asupra nivelului veniturilor având un „efect multiplicator“ pentru dezvoltarea altor activități tangente turismului.

Analiștii turismului, urmărind evoluția industriei ospitalității pe plan internațional până în prezent, au identificat o serie de tendințe generale ale cererii și consumului turistic, cum ar fi:

dezvoltarea continuă ascendentă a fluxurilor turistice, diversificarea continuă a cererii turistice ca o consecință a motivației turiștilor;

modificările intervenite în structura pe categorii de vârstă și a transformării turismului într-un fenomen de masă;

înregistrarea unor diferențe apreciabile în circulația turistică de la o țară la alta;

creșterea cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie pe măsură ce cresc veniturile populației;

creșterea produsului intern brut pe cap de locuitor și a nivelului de dezvoltare economică a unei țări și gradul de instruire care influențează în mod direct exigențele manifestate în legătură cu petrecerea vacanțelor.

Factorii care au fost determinanți în transformarea cererii și consumului turistic pe plan mondial sunt legați de caracteristicile societății contemporane, care oferă multiple posibilități de creșterea productivă a muncii, cu efecte benefice asupra populației cum ar fi: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei de lucru și prin mărirea concediilor, creșterea speranței medii de viață și dezvoltarea sau modernizarea mijloacelor de informare, tendința de creștere a populației globului, dezvoltarea și diversificarea mijloacelor de transport, creșterea continuă a nivelului de cultură a populației și creșterea gradului de urbanizare a acesteia.

În economia unei țări, rolul turismului poate fi definit prin: aportul la nivelul venitului național, valorificarea superioară a resurselor în profil teritorial, stabilizarea forței de muncă, asigurarea unei circulații bănești favorabile, element dinamizator al structurilor economice, element de instruire și educație, regulator al balanței de plăți externe, vocație ecologică, și altele.

Reevaluarea turismului de weekend, cu mijloace automobilistice, dar a lipsei infrastructurii rutiere moderne, de tip autostradă, se disting, în funcție de distanțe:

zone situate la 1-5 (unu-cinci) kilometri de orașul generator de fluxuri turistice, parcurse cel mai ades este cel pietonal și care înregistrează maximul de încărcătură pe unitatea de suprafață;

zona apropiată, între 5-20 kilometri, parcursă cu mijloace diferite, pietonale și automobilistice;

zona medie cuprinsă între 10-50 kilometri, parcursă în totalitate cu mijloace mecanice.

Expresia turism verde se referă cu predilecție la elementele reprezentative ale peisajului în cadrul căruia componenții naturali dețin un loc principal și, în consecință, implică frecvența spațiilor rurale situate cât mai departe de orașe și care pot facilita accesul într-un mediu natural autentic, sau cât mai puțin afectat de intervenții antropice. Aceasta corespunde atât spațiilor rurale propriu – zise, precum și ariilor mai puțin populate din regiunile montane sau litorale care nu au fost incluse în zona de influență a turismului de stațiune.

În literatura de specialitate sunt făcute unele clasificări ale unităților teritoriale în funcție de mărimea și importanta lor definite după cum urmează :

1) regiunea turistică reprezentată de o mare suprafață în care întreaga viață economico-socială este marcată într-o măsură importantă de activitate turistică : Munții Sîncoși, Parcul Yellowstone, Marele Canion.

2) zona turistică reprezentata de un teritoriu întins care include mai multe subzone sau localități cu atracții antropice, echipamente și servicii turistice care au o funcționalitate independentă, o anumită omogenitate și conferă zonei un caracter unitar.

3) teritoriul turistic reprezintă o parte componenta a unei zone relativ omogena din punct de vedere al resurselor turistice dar și a infrastructurii existând o legătura strânsa între localitățile sau centrele pe care le includ.

4) complexul turistic reprezintă o grupare a mai multor obiective turistice relative omogene care include cel puțin o localitate sau mai multe regiuni turistice.

5) zonele turistice sunt reprezentate de către centrele urbane sau rurale care include în teritoriu sau unele atracții turistice, echipamente și servicii capabile să motiveze deplasarea și sejurul turiștilor.

Centrul turistic poate fi:

1. de distribuție din atracțiile turistice se concentrează în împrejurimile localității

2. centrul turistic de sejur coincide cu stațiunea turistică

3. centrul turistic de escala în principiu situat pe mari artere rutiere

4. centrul turistic de excursii care primește vizitatori de o zi

5. nucleul turistic reprezintă o lucrare teritorială care include un număr restrâns de obiective turistice și prezintă o funcționare modestă din cauza slabelor dotări

6. punct turistic de un element de atracție turistică suficient de interesant pentru a motiva deplasarea turiștilor și care dispune de o minimă echipare turistică.

Baza activității unei stațiuni turistice o constituie serviciile de cazare, alimentație, agrement, transport, acesta aflându-se într-o strânsa legătura cu funcțiunile economice, sociale, juridice și politice, dar și culturale ale activității respective. Calitatea acestor servicii, modul în care corespund cererii turistice condiționează și fluxurile turistice sub aspectul mărimii și structurii lor.

Criteriile de clasificare ale stațiunilor turistice pot fi multiple și se pot grupa după funcția turistica, așezare geografică și dimensiunea localităților.

În funcție de caracteristicile specifice fiecărei stațiuni în activitatea practica sunt identificate următoarele tipuri de stațiuni turistice:

a) stațiuni balneare

b) stațiuni climaterice

c) stațiuni termale

d) stațiuni pentru sportul de iarna

În funcție de îndeplinirea criteriilor prevăzute în normele de atestare a stațiunilor turistice, ele se împart în doua categorii:

a) stațiuni de interes național

b) stațiuni de interes local

În funcție de elementele de diversificare și de natura resurselor turistice o altă clasificare care este deseori abordata în literatură de specialitate, dar mai ales în activități de turism, grupează stațiunile turistice în următoarele categorii:

a) stațiuni de litoral – sunt localități sau parte a unei localități amplasate pe litoral, care beneficiază de toate resursele naturale, dar și de structurile și dotările specifice corespunzătoare.

b) stațiuni balneare – localități sau parte a unei localități care dispune din belșug de factori naturali de cura (ape minerale, săruri), dar și de alți factori ambientali recunoscuți științific și totodată de toate structurile și mijloacele de dotare necesare alimentarii produsului turistic balnear.

c) stațiunile montane – localitate sau parte a unei localități care dispune de ambiață montană pitorească și nepoluată de factori naturali de mediu, dar și cu structuri turistice și dotări specifice (pârtii de schi, transport pe cablu) care presupun produsul turistic de tip montan.

Tipologie:

turism de cură balneară: – practicat în stațiunile cu izvoare minerale termominerale și termale, cunoscute pentru puterea de vindecare a apelor;

turismul de litoral (balnear-maritim) – practicat pentru cura heliomarină, băi de nămol, cura climaterică marină;

turismul montan – cuprinde drumeția, cura climaterică (aer curat, ozonificat, schimbarea altitudinii etc., sporturi montane extreme);

turism cultural – vizitarea monumentelor istorice, de artă, arhitectonice, a caselor memoriale, a muzeelor, participarea la manifestări culturale;

turismul de vânătoare și pescuit – răspândit în toate zonele țării;

turismul de reuniuni și congrese – legat de manifestări științifice, de instruire, de bilanț, etc.;

turismul de afaceri – cu tendință accentuată de creștere;

turismul sportiv – este prilejuit de manifestările sportive de anvergură (olimpiade, campionate, etc.);

turismul comercial-expozițional – legate de târguri, expoziții, burse;

turismul festivalier și de carnaval – prilejuit de festivaluri importante culturale și de agrement;

turismul sentimental – deplasare cu persoana iubită cu scopul asigurării intimității;

turismul nostalgic – revenirea la locurile copilăriei sau cele cu semnificații speciale;

turismul religios – vizitarea unor lăcașuri de cult, participarea la evenimente religioase importante;

turismul familial – vizitarea părinților, copiilor, rudelor apropiate;

turismul eveniment – deplasări în spațiu rural pentru a participa la evenimente ocazionate de nunți, botezuri, ziua fiilor satului etc.

1.2 Rolul turismului în economie și promovarea asectuia

Dată fiind natura sa și formele concrete de exprimare, pe plan internațional s-a acceptat, la început în mod convențional, apoi definitiv, ca turismul să fie inclus în conceptul de comerț invizibil. Potrivit teoriei economice generale, comerțul invizibil grupează toate tranzacțiile economice care nu au ca obiect schimbul de mărfuri corporale și transferul de capitaluri.

Prin asimilare cu exportul și importul de mărfuri, comerțul invizibil se referă la acele prestări de servicii care, în relația dintre rezidenți, dau naștere la intrări și ieșiri de valută. În practica internațională, acestor operațiuni li se atribuie denumirea de comerț cu servicii non-factor, ele ne-reprezentând factori ai producției de mărfuri

În literatura de specialitate sunt precizate criteriile care pot fi luate în considerare atunci când considerăm turismul ca ramură distinctă a economiei naționale, încadrată, în sectorul terțiar. Dintre acestea menționăm câteva:

ponderea populației ocupată în unitățile și instituțiile cu profil turistic în totalul populației active a unei țări;

contribuția turismului la crearea produsului intern brut;

încasările obținute din turismul internațional în totalul exportului de mărfuri și servicii;

valoarea capitalului fix (actualizată) încorporată în baza tehnico-materială a turismului și compararea ei cu cea existentă în întreaga economie națională;

specializarea forței de muncă din această activitate specifică.

Pentru a oferi doar un singur exemplu este suficient să arătăm că, în prezent, în statele membre ale Uniunii Europene aproape 20 milioane persoane sunt implicate direct sau indirect în activitatea turistică, ponderea acesteia în crearea produsului intern brut al acestor țări fiind, în medie, de 4%.

Dubla manifestare, comercială și turistică (export și import), demonstrează și un anumit nivel de specializare internațională în turism, mai exact o anumită specializare în interiorul pieței mondiale a turismului.

Turistul, prin funcția lui de consumator, aduce o creștere a veniturilor localnicilor, datorită faptului că turiștii, pe lângă serviciile de cazare mai solicită și servicii de alimentație, achiziționează amintiri, articole cu specific local, diferite bunuri etc. În cadrul acestui impact o dimensiune importantă, în afara celei economice, o constituie dimensiunea social-culturală. Impactul turismului montan asupra comunităților locale se evidențiază prin dimensiunea extensivă, care face referire la caracteristicile localității, cum ar fi: rolul ei ca destinație turistică, natura activității turistice, raportul turiști/rezidenți, tipuri de turiști, sezonalitate etc. În regiunile turistice, comunitățile locale trec printr-o secvență de reacție, ca urmare a dezvoltării turismului în zonă, schimbându-și percepțiile pe măsura experienței. Raportul turiști/rezidenți oferă informații asupra intensității fluxului turistic. Pot face parte din categoria turiștilor toate persoanele care călătoresc într-o serie de scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni, motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin. Pot fi incluși, de asemenea, în rândul turiștilor străini nerezidenți, naționalii rezidenți, în afară de membrii echipajelor mijloacelor de transport străine aflate în reparații sau escală și care apelează la serviciile de cazare – masă din acea țară, pasagerii aflați în croazieră care debarcă pentru vizită ținutul etc.

Promovarea turismului

Acțiunile promoționale în domeniul turismului vizează atât atragerea unor noi clienți, cât și păstrarea celor vechi adresându-se direct sau prin rețelele de intermediari, fie întregului public, fie unor categorii bine identificate de clienți. Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare și vânzări, literatura de specialitate menționează că în turismul rural se poate acționa în două direcții:

promovarea imaginii, având în centrul atenției destinațiile turistice pe care urmărește să le facă cunoscute;

promovarea vânzărilor, care implică nemijlocit operațiunile de comercializare.

De asemenea, promovarea pensiunilor turistice și agroturistice se realizează prin mai multe forme și mijloace publicitare și anume:

înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice specifice;

tipărirea de către prestatorii de servicii turistice (fermieri sau asociații turistice locale) de pliante, hărți, ghiduri etc.;

promovarea prin mass-media (audio-vizuală, presa scrisă);

promovarea prin intermediul unor agenții turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alți agenți economici interesați;

prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziții și burse de turism; prin Legea nr. 187/1998 privind aprobarea OUG nr. 63/1997, art. 2, alin. D., Ministerul Turismului oferă „Prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice și agroturistice în materiale de promovare turistică și în acțiuni de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din țară și din străinătate ale ministerului”;

colaborarea cu diverse organisme specializate interne (OVR, ANTREC și filialele județene) sau internaționale (EUROGÎTES, alte asociații europene de profil);

promovarea ofertei agroturistice prin rețeaua INTERNET.

La nivelul gospodăriilor acesta se poate realiza prin editarea de ghiduri proprii sau pliante în care să fie prezentată atât gospodăria respectivă cât și împrejurimile, cu zonele de atracție. În materialul publicitar respectiv se recomandă a fi prezentat pe scurt și satul, comuna din care face parte gospodăria, avându-se în vedere următoarele elemente:

– situarea gospodăriei în vatra satului;

– terenuri de sport și agrement în apropiere sau în zonă;

– câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cină) și felul meselor ce pot fi asigurate (aniversări, banchete, mese în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale – nunți, botezuri etc.);

– informații despre bucătăria familiei (mâncăruri și produse specifice);

– pajiști pentru jocuri, șezlonguri;

– dacă sunt admise animalele turiștilor;

– informații despre gospodărie;

– condiții de cazare și confort;

– informații privind prețul cazării, al mesei și al serviciilor etc.;

– schiță cu amplasarea gospodăriei față de șosele, drumuri și căi de acces, cu toate informațiile necesare pentru identificarea gospodăriei în funcție de mijloacele de transport cu care se deplasează turistul;

– alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, meșteșuguri, produse agro-alimentare specifice).

La nivelul de sat, comună, zonă agroturistică, promovarea se poate face prin intermediul unui material publicitar scris – ghid turistic de exemplu, sau sub forma unei casete video, care să prezinte imagini sugestive din zona respectivă. Indiferent de prezentare, materialul trebuie să inventarieze totalitatea gospodăriilor care sunt amenajate pentru turism dar va include și informații referitoare la ansamblul teritoriului, elemente de inedit care pot fi întâlnite etc.

La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu, care să surprindă mai multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv (de exemplu: turism rural în Țara Oașului, agroturism în Bucovina, agroturism în Oltenia).

La nivel național există un ghid, un îndrumar agroturistic, ce poate orienta un potențial turistic. La acest nivel, informațiile oferite vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de lista agențiilor teritoriale, cu adresele și numerele lor de telefon.

După caracterul informațiilor pe care le conțin, materialele publicitare elaborate se pot clasifica în materiale ce conțin informații de detaliu și materiale ce conțin informații generale. Dacă în privința materialelor cuprinzând informații generale, creativitatea, intensivitatea, originalitatea, pot fi avute în vedere pentru ca alături de elementele concrete să contribuie la realizarea unui material atractiv și interesant, în cadrul materialelor incluzând informații de detaliu, situația este diferită. Acest gen de materiale publicitare trebuie să fie foarte concrete și cât mai sugestive.

Se recomandă ca ele să conțină în mod obligatoriu:

prezentarea cât mai amănunțită a gospodăriei: număr de camere, număr de locuri de cazare în fiecare cameră, amplasarea gospodăriei, posibilități de ameliorare cu apă (caldă și / sau rece), dotări amenajări, posibilități de încălzire, alte informații despre gospodărie (număr de animale, felul acestora, suprafața de teren a gospodăriei) etc.;

prezentarea modului în care se poate ajunge în satul, zona respectivă: mijloace de transport, felul acestora, durata călătoriei, distanța față de cele mai apropiate orașe;

prezentarea celor mai interesante elemente ale programului agroturistic (acele aspecte care pot trezi interesul turiștilor).

La acestea se adaugă o serie de modalități de promovare specifice turismului rural (agroturismului):

organizarea de mese, pe anumite trasee turistice frecventate (hanuri, moteluri), cu mâncăruri tradiționale sau degustări de vinuri, fructe sau alte produse specifice, prilej cu care vor putea fi distribuite și pliante prezentând zona și posibilitățile de practicare a agroturismului;

publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale, manifestări prilejuite de anumite obiceiuri (agricole îndeosebi);

organizarea unor expoziții în miniatură pentru că dispun de o varietate de produse de artă populară tradițională (cusături, împletituri, vase de lut etc.).

Casele, vilele, fermele, gospodăriile, mediul natural sau elemente ale acesteia prezentate într-un pliant, nu sunt suficiente pentru a asigura calitatea politicii de promovare. Reușita promovării depinde, într-o măsură destul de mare, și de continuitatea ei. Ideea de bază a promovării agroturismului este aceea a prezentării unei „promisiuni”, potrivit căreia clienții care vor veni, vor beneficia de facilitățile enumerate, având ca rezultat obținerea satisfacției dorite.

Site-urile web reprezintă un instrument excelent pentru a furniza informații de calitate și pentru a promova într-un mod profesionist toate atracțiile turistice și etno-culturale de care dispune România, turismul fiind una din afacerile care pot exploata Internet-ul la maxim.

Aceste pagini web pot fi considerate „pliante electronice”, care pot fi procurate și citite de către orice persoană conectată la Internet, din orice colț al lumii.

În ultimii ani, această metodă de promovare a serviciilor turistice a căpătat amploare și în țara noastră, acum fiind utilizată de câteva zeci de mii de firme românești. www.RoTravel.com este primul site românesc de promovare turistică a țării, care în scurt timp a reușit să adune la un loc ofertanți de produse turistice și clienți potențiali. Acest site este realizat de firma Norbert Computer, o firmă specializată în dezvoltarea de servicii de promovare a turismului românesc pe Internet. Publicat pe Internet în luna mai 1997, pe un server din SUA, site-ul a reușit să se impună în scurt timp ca fiind cel mai important ghid turistic al României de acest tip, evidențiindu-se prin design și calitatea informațiilor furnizate, în prezent site-ul are peste 50.000 de cititori unici și mai mult de 100.000 pagini vizitate pe lună, aceste cifre fiind garanția pentru firmele prezentate că ofertele lor sunt analizate și că prin intermediul acestui mijloc de promovare, reclamele lor ajung acolo unde trebuie, adică la consumator. Site-urile dorna.suceava.ro, www.suceava.ro, humor.suceava.ro etc. înlocuiesc cu succes pliantele publicitare și reclamele în revistele de specialitate din țară și din străinătate, având un rol deosebit de important în atragerea turiștilor străini.

Alte adrese utile:

www.ecovalahia.ro

http://romania.org/links/Travel

www.turism.ro/rural

1.3 Formele serviciilor turistice si dezvoltarea lor în zona montană

Serviciul turistic reprezintă o parte din serviciile economiei naționale, constituit sub forma unui produs turistic complex format din o serie de subproduse turistice cum sunt: transportul, cazarea, masa, agrementul, asistența medicală, etc.

Astfel, serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activități ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta. O parte a activităților ce dau conținut prestației turistice vizează deci acoperirea unor necesități obținute, cotidiene (odihnă, hrană), altele prezintă caracteristici specifice turismului și respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.

Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiții pentru refacerea capacității de muncă, simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individual să dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi noi. O asemenea orientare a serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui important instrument în realizarea unei noi calități a vieții.

O altă cerință a consumului turistic, la care serviciul turistic, prin conținutul său, este chemat să contribuie efectiv, o constituie asigurarea unei odihne active a turistului. Ca rezultat al creșterii productivității muncii și perfecționării proceselor de conducere, al promovării pe scară largă a progresului științific și tehnic se reduce săptămâna de lucru, se măresc dimensiunile timpului liber, zilnic și săptămânal.

Astăzi se manifestă un proces continuu de îmbogățire a conținutului prestației turistice cu noi tipuri de activități – proces specific și turismului românesc – ca expresie a receptivității și adaptabilității turismului la schimbările intervenite în structura nevoilor de consum, a creșterii rolului în formarea și educarea oamenilor.

O altă caracteristică a serviciilor turistice o reprezintă coincidența, în timp și spațiu, a producției și consumului lor. Faptul că prestațiile turistice se exteriorizează, în cele mai multe situații, sub forma unor activități, impune, pentru realizarea lor efectivă, prezența în același loc a prestatorului și beneficiarului, simultaneitatea execuției și consumatorii serviciilor. Neîndeplinirea acestor cerințe are efecte nefavorabile atât asupra volumului activității realizate cât și asupra satisfacerii nevoii sociale; orice neconcordanță de timp sau loc se soldează cu pierderi de ofertă și/sau cereri neacoperite.

Serviciile turistice sunt, de asemenea, intangibile. Această caracteristică generează o serie de facilități în organizarea activității, în sensul eliminării sau simplificării unor probleme de circulație, dar creează și dificultăți, cele mai multe fiind legate de comercializarea vacanțelor. Astfel, neavând posibilitatea să cunoască serviciile sau să le evalueze înainte de cumpărare, turistul manifestă neîncredere și corespunzător rețineri în formularea deciziei de cumpărare.

Prestația turistică se caracterizează și prin complexitate: ea este rezultatul diferitelor combinații între elemente decurgând din condițiile naturale și geografice, de climă, de istorie, de cultură și civilizație) specifice fiecărei țări sau zone și serviciile (transport, cazare, alimentație, agrement etc.) furnizate de organizator. Aceste elemente pot intra în proporții diferite în alcătuirea produsului final, după cum se și pot substitui. Caracteristica de substituire a unor activități trebuie fructificată în scopul stimulării interesului pentru consumul turistic și nu pentru acoperirea unor deficiente organizatorice sau de altă natură, întrucât în aceste situații substituirea este în detrimentul unor programe turistice de conținut.

O altă particularitate a serviciului turistic, dependentă de structura sa complexă este eterogenitatea și, respectiv, participarea unui număr mare de prestatori la realizarea acesteia.

Principalele activități cuprinse în ansamblul prestației turistice pot fi sintetizate astfel:

activități economice implicate în serviciile de cazare-masă;

activități economice implicate în transportul turiștilor;

activități economice privind producerea și vânzarea de bunuri pentru turiști;

activități economice și neeconomice privind serviciile de divertisment;

activități legate de organizarea turismului.

Principalele prestații și succesiunea solicitării ar putea fi următoarea:

1. acțiunile de propagandă și informare turistică, realizate de agenții de specialitate, birouri de turism, reprezentanți etc., prin contracte directe și prin intermediul materialelor publicitare;

2. contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii solicitate și stabilirea programului de desfășurare a acțiunii;

3 .transportul și, asociat acestuia, transferul turiștilor și bagajelor la pensiune sau de la un mijloc de transport la altul, în cazul în care călătoria comportă utilizarea mai multor mijloace de transport, precum și o serie de alte facilități de care beneficiază turistul pe durata transportului;

4. cazarea și serviciile suplimentare oferite de unitățile de pensiune;

5. alimentația și prestațiile auxiliare acesteia;

6. agrementul în varietatea formelor sale;

7. transportul turiștilor pe ruta de întoarcere;

8. de-a lungul tuturor momentelor anterioare este necesară prezența activității de relații publice, care are menirea de a asigura favorabil desfășurării consumului turistic.

Serviciul de cazare vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și confortul pentru adăpostirea și odihna călătorului. El este produsul a ceea ce se numește industria pensiuneieră – sector care, în accepțiunea actuală, înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiile de cazare. Serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, decurgând din exploatarea capacităților de cazare, fiind alcătuit dintr-un grupaj de prestații oferite turistului pe timpul sejurului în unitățile de cazare..

Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare sunt dependente, în primul rând, de existența unei baze tehnico-materiale de cazare (pensiuni, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc.) adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții. În al doilea rând, serviciul de cazare este influențat de dotarea cu personal a capacităților de cazare, de nivelul de calificarea lucrătorilor, de organizarea muncii în unitățile de pensiune. În acest context, insuficiența spațiilor de cazare, echiparea lor necorespunzătoare, neconcordanța între nivelul confortului oferit și exigențele turiștilor, ca și numărul mic al lucrătorilor sau slaba lor pregătire influențează negativ calitatea prestației turistice și, prin intermediul acesteia, dimensiunile circulației turistice și posibilitățile de valorificare a patrimoniului.

Industria pensiuneieră și respectiv calitatea serviciului de cazare influențează nu numai dezvoltarea turismului, în general, și eficiența acestei activități. Prin atracția exercitată, serviciile de cazare asigură o bună valorificare a potențialului turistic, a disponibilităților de forță de muncă, a capacității bazei tehnico-materiale, conducând la realizarea unor coeficienți superiori de exploatare. De asemenea, complexitatea serviciilor de cazare, diversitatea lor reprezintă un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic și indirect de creștere a eficienței comercializării lui.

Printre principalele activități ce dau conținut serviciul pensiuneier, conceput în ideea satisfacerii complexe a cererii turiștilor și călătorilor, se numără:

cazarea propriu-zisă și activități complementare ei;

alimentația și serviciile producătoare, legate de asigurarea acesteia;

activități cultural-artistice și de agrement;

serviciile de informare și intermediere;

activități comerciale;

activitățile cu caracter special.

Din categoria serviciilor pensiuniere complementare, ce întregesc funcția de cazare, se pot menționa: primirea și distribuirea în pensiune a corespondenței turiștilor servicii de schimb valutar, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul și călcatul lenjeriei, curățirea hainelor și a încălțămintei, repararea unor obiecte din dotarea turistului, manipularea bagajelor, asigurarea parcării autoturismelor etc. Tot în această grupă se cuprinde dotarea camerelor, la cererea clienților, cu inventar suplimentar (perne pentru paturi suplimentare, pături etc.)

1.4 Clasificarea stațiunilor turistice montane

Stațiunea turistică

Localitatea turistică este destinata primirii turiștilor pentru sejururi de scurta și lunga durata. În limbajul curent o asemenea așezare poarta numele de stațiune

a) turistul găsește aici un loc de cazare

b) găsește în același timp toate serviciile și produsele turistice necesare sejurului sau

– privita din acest punct de vedere și definite din punct de vedere economic stațiunea turistică este o unitatea spațiala bine organizata și dotata cu echipamentele care oferă un ansamblu diversificat de produse și prestații servicii turistice asimilate unei localități și reducând totodată diferiți agenți economici.

– din punct de vedere social, dar și cultural stațiunea turistică oferă o gama de activități bazate pe valorificarea unor resurse naturale și antropice , care permit diferitelor categorii de turiști sa se întâlnească, să se cunoască și să comunice între ei.

– din punct de vedere turistic orice stațiuni reprezintă nucleul desfășurării efective a unor activități de turism în care se creează o noua valoare, dar unde se înregistrează totodată și efectuarea unor cheltuieli dar și obținerea de venituri

– literatura de specialitate oferă o paleta extinsa de concepte și definiții fie cu un caracter general sau particular al stațiunii turistice

– în acest context OMT și Academia Internaționala de Turism definesc stațiunea turistică ca o localitate ce prezintă un ansamblu de elemente de atracție turistică și care este dotata în același timp cu mijloace de cazare, de alimentație și de agrement pentru turiști pentru o anumita perioada de timp.

– în tara noastră specialiștii au adoptat:

Definiția 1: “stațiunea turistică este o localitate prin care turismul reprezintă ramura preponderenta ca volum de activitate economica cât și un grad de concentrare a populației locale care dispune de potențial turistic și din aceasta, stațiune turistică atrage populația nerezidențiala ca beneficiara a produselor și serviciilor turistice pe care le oferă.”

Definiția 2: o alta definiție este data de hotărârea guvernului nr.77/1966 pentru aprobarea normelor privind atestarea stațiunilor turistice: “localitatea cu funcții turistice specifice dotate cu resurse naturale și antropice, dar și cu structurile necesare valorificării și practicării turismului”

– se poate spune a în tara noastră stațiunea turistică face obiectul unei atestări oficiale, în schimbul creării cadrului propice pentru valorificarea, protejarea și conservarea atracțiilor turistice naturale și antropice, dar și satisfacerea la nivel optim a necesitaților de odihna și recreere al populației.

– muntele a fost din totdeauna cea mai sugestiva dovada a măreției naturii, de aceea el a devenit astăzi una dintre principalele destinații de vacanta fiind considerat în esența pentru multe popoare ca un simbol al spiritualității

– dezvoltarea de ansamblu a turismului în general și transformarea lui într-o mișcare de masa a făcut ca muntele sa se impună tot mai mult prin atenția investitorilor și promotorilor turismului montan

– astfel în prezent efectele dezvoltării turismului montan în plan economic, social și cultural deși sunt foarte greu de cuantificat, sunt tot mai mult apreciate datorita importantei lor

Clasificarea stațiunilor turistice montane

Specialiști consideră că pe cât de oportună pe atât de necesară pentru definirea tuturor strategiilor posibile de dezvoltare. Clasificarea stațiunilor turistice montane are drept criterii de bază atractivitatea stațiunilor, iar principalele criterii de evaluare a atractivității factorilor de succes sunt următoarele :

1. accesibilitatea din punct de vedere fizico-geografic și al stării drumurilor de acces;

2. potențialul turistic respectiv varietatea și calitatea tuturor resurselor turistice naturale antropice;

3. domeniul schiabil potențial – modalitățile de amenajare a domeniului schiabil atât pentru schi alpin cât și pentru schi fond;

4. echipamentele turistice de bază concretizate în capacitatea de cazare, gradul de confort, lungimea și calitatea pârtiilor de schi, numărul și calitatea telefericelor, echivalent;

5. corelarea lungimii pârtiilor cu capacitate de cazare,

– corelarea lungimii telefericelor cu capacitate de cazare,

– corelarea debitelor telefericelor cu capacitate de cazare,

– structura și diversitatea agrementului;

6. activitatea de promovare pe plan extern.

Toți acești factori dețin fiecare ponderi diferite în activitatea stațiunilor turistice montane. Pe baza evaluării atractivității stațiunilor turistice montane din tară, pe baza stabilirii unei importante relative a fiecărui factor s-a putut concretiza un scor final care sta la baza clasificărilor stațiunilor montane astfel :

Stațiuni de interes național și internațional au obținut scoruri în valoare mai mare decât trebuie și sunt la rândul lor de 3 categorii :

stațiuni lansate deja în turismul internațional

stațiuni cu perspective bune de lansare în turismul internațional

stațiuni noi amenajate în zone de mare atracție turistică care pot fi promovate pe piețe internaționale precum

Stațiuni cu interes național

Stațiuni de interes local sau nuclee turistice.

CAPITOLUL II : SUA- FORME DE DEZVOLTARE A TURISMULUI MONTAN

2.1 Date generale despre SUA

Statele Unite ale Americii este o țară mare de explorat, un colaj de extreme, și are cu siguranță câte ceva apreciat de către fiecare călator. SUA este casa pentru oameni de diverse origini naționale, marea varietate de origini nationale ducând la numeroase obiceiuri culturale și tradiționale. Cultura americană cuprinde tradiții, idealuri, obiceiuri, credințe, valori, arta, folclor și inovații, dezvoltate atât pe plan intern, cat și importate prin colonizare și imigrație.

Date generale :

Denumirea oficială: Statele Unite ale Americii (United States of America)

Capitală: Washington D.C. – 4,421 milioane locuitori (2011), situată în Districtul Columbia (district federal cu regim distinct, care ocupă o suprafata de 177 km2, pe ambele maluri ale raului Potomac, intre statele Virginia si Maryland)

Orașe principale: New York, Los Angeles, Chicago, Houston, Philadelphia, San Diego, Detroit, Dallas, Phoenix, San Antonio

Suprafață: 9.826.675 km2 (aproximativ de 51 de ori mai mare decât suprafața Moldovei), din care 9.161.966 km2 sol și 664.709 km2 revin S.U.A. din suprafața Mărilor, Lacuri (Lacul Michigan – în întregime, Lacurile Superior, Huron, Erie și Ontario – parțial, fiind împărțite cu Canada)

Diviziuni administrative: 50 de state (Alabama, Alaska, Arizona, Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Florida, Georgia, Hawaii, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minnesota, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Nevada, New Hampshire, New Jersey, New Mexico, New York, North Carolina, North Dakota, Ohio, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania, Rhode Island, South Carolina, South Dakota, Tennessee, Texas, Utah, Vermont, Virginia, Washington, West Virginia, Wisconsin, Wyoming) si un district (Columbia).

Populație: 313.847.465 locuitori (estimare iulie 2012)

Grupuri rasiale: 79,96% albi, 12,85% negri, 4,43% asiatici, 0,97% amerindieni și nativi din Alaska, 0,18% nativi din Hawaii și alte insule din Pacific, 1,61% alte rase.

Grupuri religioase: 51,3% protestanți, 23,9% romano-catolici, 1,7% evrei, 1,7% mormoni, 1,6% alte religii creștine, 0,7% budiști, 0,6% musulmani, 12,1% neafiliati, 4% atei, 2,5% alte religii nespecificate.

Limba oficială: engleza americană, varianta a limbii engleze

Limbi vorbite: 82,1% engleza, 10,7% spaniolă, 3,8% alte limbi indo-europene, 2,7% limbi asiatice, 0,7% alte limbi.

Ziua națională: 4 iulie – Ziua Independenței, marchează aniversarea declarației de independență din 1776, față de Marea Britanie, semnată de 13 colonii de pe continentul nord-american.

Simbolurile naționale:

Imnul de stat: „The Star Spangled Banner” a devenit imnul national al SUA la 3 martie 1931. Textul are la baza poezia „Apararea fortului McHenry”, compusă de Francis Scott Key la 14 septembrie 1814, iar melodia provine dintr-un vechi cîntec popular englezesc, compus în 1780 de John Stafford Smith. La întalnirile oficiale este cantata doar prima strofă.

Steagul : 13 dungi orizontale colorate alternativ, 7 de culoarea roșie și 6 în culoarea albă, un dreptunghi albastru închis în colțul din stînga sus cu 51 de stele albe, reprezentand statele SUA, iar dungile reprezinta cele 13 colonii inițiale, care și-au dobandit independența în 1776 – Denumiri: „The Stars and Stripes”, „Old Glory”

Deviza: „In God We Trust” (În Dumnezeu ne punem încrederea) – a devenit motto-ul național al SUA printr-o decizie a Congresului din 1956. Această divizie este prezentă și pe moneda națională – dolarul american.

SUA este un stat federal care cuprinde 50 de state și un district federal. 48 din ele sunt state continentale învecinate, formând un teritoriu compact, iar 2 state nu au legătură directă cu teritoriul de bază al țării (Alaska este despărțită prin teritoriul Canadei, iar statul Hawaii prin Oceanul Pacific). Districtul federal Columbia este, de fapt, capitala Statelor Unite – Washington D.C. Acolo se află sediul președintelui (Casa Albă), sediul Congresului federal (Capitoliul) și alte instituții importante. Toate statele se bucură de autonomie în administrație. Fiecare stat are propria constituție, propriul parlament, guvern, sistem fiscal, sistem juridic și este condus de un guvernator ales prin vot direct de către populația statului.

La început, structura administrativă a SUA număra 13 state, treptat numărul lor a crescut până la 50 ca urmare a acaparării sau a cumpărării de noi teritorii. Cel de-al 50-lea stat este Hawaii, cu capitala Honolulu, care a intrat în componența SUA la 21 august 1959. Statul se află în arhipelagul insulelor Hawaii din Oceanul Pacific, situate la 3700 km depărtare de continentul nord-american. Arhipelagul este compus din 136 insule, dintre care doar 7 sunt locuite. Suprafața este de 16,7 mii km² și populația de cca 1,2 mln locuitori. Insulele sunt vulcanice, pe una dintre ele se găsește vârful Maunaloa, care este mai înalt decât vârful Everest, jumătate din înălțimea sa fiind sub nivelul mării. Tot aici se găsește baza navală Pearl Harbor. Datorită climei calde, subtropicale, în Hawaii este dezvoltată agricultura și turismul.

Alte teritorii aflate sub administrația SUA:

• Insulele Virgine din Oceanul Atlantic (60 insule din componența arhipelagului Antilelor Mici). În 1917 au fost cumpărate de la Danemarca cu 25 mln dolari. Locuitorii sunt cetățeni americani și au un reprezentant în Congresul federal. Centrul administrativ este Charlotte Amalie. Este dezvoltată industria turismului, agricultura, pescuitul. Aici se află o importantă bază militar-maritimă a SUA;

• Puerto-Rico din arhipelagul Antilele Mari, Oceanul Atlantic. Centru administrativ la San Juan. Până în 1897 a fost colonie spaniolă. În urma războiului hispano-american (1898) a fost ocupată de SUA. În 1952 a obținut statut de „stat afiliat benevol la SUA”. Industria este dezvoltată (electronică, chimică, alimentară, petrolieră), dar depinde de capitalul străin;

• Samoa Americană – teritoriu format de un grup de 7 insule din Oceanul Pacific. Centru administrativ la Pago Pago. Este dezvoltată agricultura și pescuitul;

• Guam – teritoriu insular din Arhipelagul Marianelor din Oceanul Pacific. A fost anexat în 1898, odată cu Puerto-Rico. Centru administrativ la Agana. Aici se află rafinării de petrol, este dezvoltată agricultura, turismul, pescuitul.

• Alte câteva insule mici din Oceanul Pacific.

La o suprafața totala de peste 9,83 milioane km2, dintre care circa 85 % reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale, suprafața Statelor Unite este de aproximativ 51 de ori mai mare decat suprafața Moldovei, fiind a treia din lume. Partea sa continentala masoara peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) pana la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiana (la nord) pana la cea mexicana (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de pesoane, conform recensamantului din anul 2012 , Statele Unite este nu numai a treia țara ca suprafața din lume, dar și a treia cea mai populată țară a lumii. Statele Unite este, în același timp, și una dintre țarile lumii cele mai diverse etnic și cultural din lume, întrucat oameni din toate țarile lumii au emigrat cândva sau continua să emigreze în Uniune.

Teritoriul pe care a fost întemeiat orașul, în trecut era populat de indienii algonkini. În 1524 navigatorul Giovanni da Verrazzano a fost primul european care a ajuns pe aceste pământuri. Primii care au trimis acolo negustori de blănuri au fost olandezii. În 1626 Peter Minuit a cumpărat de la indieni insula Manhattan și a construit aici o așezare numită New Amsterdam. Mai târziu, olandezii s-au stabilit și pe celelalte insule (Long, Staten) și au creat colonia New Netherland cu centrul la New Amsterdam. În 1664 flota engleză a ocupat colonia, schimbând numele orașului în New York (în cinstea ducelui de York). Această denumire s-a păstrat până în zilele noastre, iar orașul s-a dezvoltat devenind unul din marele orașe ale lumii. Între 1875 și 1790 a fost capitala SUA.

Denumirile localităților din SUA de obicei sunt însoțite de numele statului din care fac parte, pentru că există mai multe localități cu același nume. De exemplu: Peoria, Arizona și Peoria, Illinois; Arlington, Texas și Arlington, Washington; Columbia, Missouri și Columbia, Carolina de Sud; Posadena, Texas și Posadena, California; Burlington, Massachusetts și Burlington, Vermont; Columbus, Georgia și Columbus, Ohio; Rochester, Minnesota și Rochester, New York, etc. De asemeanea, în unele cazuri denumirile orașelor coincid cu denumirile statelor: orașul New York și statul New York, orașul Washington și statul Washington, orașul Oklahoma și statul Oklahoma.

Clima statului Amrican este predominant temperata de exemplu Temperat Oceanica pe țărmul Oceanului Atlantic, Temperat Continentala în centrul țării, subtropicală în Florida și California. În Alaska, climatul este rece subpolar, în Nevada temperat și în Hawaii este tropical umed. Temperatura variaza pe timp de vară, în iulie între 18 °C în Seattle și 28 °C în New Orleans, iar iarna, în ianuarie, între -10 °C la Minneapolis și 13 °C la Los Angeles. Cantitatea de precipitații variaza de peste 100 cm pe coasta de est și de Sud, la 50 cm în bazinul fluviului Mississippi și mai puțin de 25 cm în zonele muntoase din Vest. Precipitațiile sunt foarte abundente în apropierea coastei de Vest, în Washington și Oregon 80 cm în zonele joase și 100-150cm în zonele muntoase. Coborand însa spre California, precipitațiile devin tot mai rare, ajungand la o cantitate medie de 25 cm în Los Angeles.

2.2 Econimia turismului din SUA

Economia SUA este una de piață, bazată pe principiul liberei inițiative, care este asigurat printr-un climat investițional și competitiv atractiv. Agenții economici, independenți juridic și egali în fața legii, își exercită liber dreptul de proprietate asupra bunurilor economice de care dispun. Proprietatea privată este baza sistemului economic american. Statul susține investițiile de capital privat în economie. Chiar și Banca Centrală Națională a Americii (Federal Reserve), nu este ca în alte țări – proprietate exclusivă a statului, ci este proprietate privată. Fiecare agent economic își alege în mod liber domeniul de activitate, partenerii, își elaborează propriile planuri de acțiune. Statul creează cadrul legal al funcționării economiei. Intervenția autorităților se manifestă, mai ales, prin strategii de politică bugetară și monetară. În anumite situații însă, statul poate interveni, limitând într-o anumită măsură libera inițiativă. De exemplu, în timpul crizei actuale guvernul a întreprins anumite măsuri pentru a preveni falimentul unor întreprinderi constructoare de mașini.

În anul 1929 SUA au fost cuprinse de o mare criză economică, intrată în istorie sub denumirea de Marea Depresiune. Motivele: speculațiile bancare, mărirea ratei dobânzii la credite, expansiunea monetară, aplicarea unor măsuri protecționiste în comerțul extern. Motivul nemijlocit a fost falimentul Bursei hârtiilor de valoare din New York (pe 29 octombrie 1929 – „marțea neagră”, prețurile au scăzut considerabil, deoarece prea multe persoane au încercat să-și vândă acțiunile în același timp). Efectele crizei: circa 40% din băncile americane au falimentat; milioane de oameni și-au pierdut economiile, producătorii și consumatorii nu au mai avut acces la credite; lipsa investițiilor a dus la reducerea producției industriale; scăderea prețurilor la produsele agricole au dus la falimentul multor fermieri; rata șomajului a ajuns la 25%, a crescut nivelul de sărăcie.

Scoaterea economiei SUA din criză se datorează lui Franklin Delano Roosevelt. Fiind ales președinte al SUA în 1932, el a început un program de reforme cunoscut sub numele „New Deal” (Noul Curs).

Prima etapă (1933-1935) a fost orientată spre redresarea economică. Chiar a doua zi de la preluarea puterii, Roosevelt a ordonat închiderea tuturor băncilor din țară. Timp de 100 de zile Congresul a studiat diferite proiecte de legi și, în martie 1933, a adoptat Legea bancară care prevedea controlul din partea statului asupra băncilor, acordarea de credite băncilor, devalorizarea monetară, interzicerea exportului de aur. Astfel, guvernul federal a preluat controlul asupra operațiilor bancare și valutare. Au fost create noi organe federale. Administrația Națională pentru Restabilire (1933) a contribuit la redresarea în industrie. Codurile concurenței loiale elaborate pentru fiecare ramură industrială stabileau volumul producției, tarifele salariale, repartizarea piețelor de desfacere. Administrația Reglementării Agriculturii (1933) prevedea reducerea și lichidarea surplusurilor de produse agricole, creșterea prețurilor la produse și acordarea de subvenții fermierilor. Pentru reducerea șomajului, au fost create tabere de muncă pentru șomeri, iar în 1934 a fost înființată Administrația Federală pentru Ajutor de Urgență, care avea sarcina de a angaja șomerii în câmpul muncii. Statul a alocat sume mari de bani pentru construcția de școli, spitale, drumuri ș.a., creând astfel noi locuri de muncă.

A doua etapă (1935-1938)a fost orientată spre reforme sociale. În 1935 a fost adoptată Legea Wagner, prin care se garanta libertatea sindicatelor, se fixa un salariu minim garantat și durata zilei de muncă. Tot atunci, prin Legea Siguranței Sociale s-a creat un sistem de asigurări de șomaj și de vârstă.

Războiul a contribuit la ieșirea definitivă din criză. Legea Împrumutului și Închirierilor (1941), precum și „Programul pentru Victorie” au dus la crearea unei puternice economii de război, creșterea producției în sectorul militar-industrial, intensificarea exportului, lichidarea șomajului. SUA au ieșit din război mai puternice decât celelalte state, astfel încât au putut să asigure restabilirea economică a Europei de Vest prin realizarea Planului Marshall.

Datorita condițiilor naturale propice și a sporului demografic (inițial mai ales prin imigrație din Europa – între 1800 și 1913 sosind în total cca. 50 milioane de oameni), industria s-a dezvoltat într-un ritm rapid, ceea ce a permis SUA să ocupe o poziție de frunte pe arena internațională. Totodată, statul este considerat simbolul economiei libere de piața. Datorita abundenței bogațiilor naturale (carbune, petrol, gaze naturale, hidroenergie), el este mai puțin dependent de importul de energie decat majoritatea celorlaltor state industrializate. Un alt avantaj al sau îl constituie culturile agricole: America este privită drept granarul globului, iar o parte importanta a producției agricole este exportata în întreaga lume.

Conform datelor oferite de Biroul de Statistica a Muncii din cadrul Departamentului Muncii al Statelor Unite, în anul 2013, în economia SUA erau ocupate 134.354.250 de persoane. Țara cunoaște în ultimele decenii o accentuare a polarizării sociale, fapt care o face să afișeze inegalitatea veniturilor cea mai mare dintre toate democrațiile industriale avansate, din acest punct de vedere S.U.A fiind comparabila cu state gen Ghana, Nicaragua sau Turkmenistan, fapt economic și social care atacă însăși fibra democrației.

"Calatoriile de afaceri sunt veriga slaba a industriei", analiștii din SUA a estimat că declinul sectorial ar trebui să fie de 3,7% în 2013 și ar putea să se prelungească în 2014, cu 2,8%. În 2015, sectorul turismului ar trebui sa inregistreze o creștere moderată, cu 5%. Specialiștii au adaugat că aprecierea dolarului va minimiza numarul de calatori străini cu 1,7% în 2014, potrivit estimarilor TIA, care anticipeaza ca numarul de 61,1 milioane de turiști din strainatate estimat pentru 2014 nu va fi din nou atins și depașit decât în 2016.

"Suntem in recesiune, nu in criza", a confirmat un analist de la TIA, care a comentat pozitiv o stabilizare a numarului americanilor care vor sa calatorească de placere în urmatoarele 6-7 luni, la 71.5% în octombrie 2014, comparativ 71.6% în OCTOMBRIE 2015.

În timp ce economia americană continuă să se zbată să iasă din criză, rezidenții celor mai bogate state câștigă cu mult mai mult decât cei care locuiesc în regiunile sărace ale țării, scrie 24/7 Wall Street. Venitul mediu anual pe gospodărie rămas neschimbat anul trecut în Statele Unite, în ciuda faptului că guvernul a reușit să creeze 2,2 milioane de locuri de muncă în 2012. În 2012, Maryland a rămas cel mai bogat stat din SUA, cu un venit mediu pe gospodărie de 71,221 dolari, în timp ce Mississippi a fost din nou cel mai slab clasat, cu un venit mediu pe gospodărie de numai 37,095 dolari.

În ciuda creșterii numărului locurilor de muncă, venitul mediu stagnează în continuare în majoritatea statelor, fiind sub valorile din 2008.

2.3 Resursele turistice din SUA

Din punct de vedere geografic, țara se împarte în trei regiuni principale: Munții Stâncoși (Rocky Mountains) – la vest, zona de podiș și de munte a Apalasilor – la est, și câmpiile întinse de prerie (Great Plains) – în partea centrala. In secolul al 19-lea, preriile imense au devenit simbolul valorificarii de noi teritorii și al vieții în libertate a coloniștilor. Caracteristice pentru America de Nord sunt și marea diversitate a climei și bogația lumii vegetale.

Relieful Statelor Unite ale Americii este variat, format din munți inalți (ex. Munții Stancoși, Munții Coastei, Munții Cascadelor, Munții Alaskai, Munții Mauna Loa, Munții Mauna Kea, Munții Apalasi etc.) formați prin orogeneza alpina, podișuri (Colorado, Preriilor, Nevada etc.) și campii (Mississippi).

Principala apa curgatoare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii este Mississippi, cel mai mare fluviu, cu cei mai mulți afluenți. .

Statale Unite ale Americii sunt bogate în resurse acvatice. Au o rețea deasă de fluvii și râuri și, împreună cu Canada, dețin cel mai mare sistem de lacuri cu apă dulce de pe glob.

Râurile bazinului Oceanului Atlantic (Hudson, Delavert, Potomac ș.a.) sunt scurte, dar bogate în apă și resurse hidroenergetice. Ele asigură cu apă potabilă populația, fiind folosite și în irigarea terenurilor agricole, mai puțin în transport.

De la Nord la Sud, prin Marile Câmpii, curge Mississippi, unul dintre cele mai mari fluvii de pe glob. Lungimea râului este de 6400 km împreună cu afluentul său Missouri, iar bazinul lui ocupă aproximativ 2/5 din teritoriul SUA. Este o importantă cale de navigație, care leagă regiunile nordice cu Golful Mexic. Pe râu se transportă cantități importante de mărfuri. Cei mai importanți afluenți sunt Missouri și Ohio. O mare importanță economică o au fluviile și râurile din Vestul și Sud-Vestul SUA: Colorado, Columbia, Sakramento, San-Huakin ș.a. Ele dispun de resurse mari de energie hidraulică și de irigare. Apele râurilor, fluviilor și apele subterane se folosesc în hidroenergetică, transport, pentru irigarea terenurilor agricole, alimentarea cu apă potabilă și industrială, pentru pescuit.

O importanță deosebită o au Marile Lacuri (Superior, Michigan, Huron, Erie și Ontario), care formează cel mai mare sistem de bazine cu apă potabilă din lume. Sunt situate la granița cu Canada. Suprafața lor este de 245,2 mii km², dintre care 156 mii km² aparțin SUA. Marile Lacuri acumulează un volum de apă egal cu volumul de scurgere al tuturor râurilor continentului într-o perioadă de 3 ani. Se consideră că ele s-au format cu peste 20 mii de ani în urmă. Lacurile sunt importante, în primul rând, ca sursă de apă potabilă. În prezent Marile Lacuri, mai ales Lacul Erie, sunt puternic poluate și pentru a evita o catastrofă ecologică se iau măsuri de reducere a poluării și de asigurare a calității apei. De asemenea, datorită unui sistem de canale construite între lacuri, ele sunt folosite pentru navigație și transportare de mărfuri (în special minereuri și produse din lemn). Importantă pentru economia țării este și folosirea lacurilor în hidroenergetică.

Monumente ale naturii din SUA :

Marele Canion a fost creat de fluviul Colorado prin săparea unui canal de eroziune a platoului înalt Colorado, proces ce durează deja de aproximativ 55 milioane de ani. Canionul este de cca 447 km lungime, variază în lățime între 400 metri și 24 km și atinge o adâncime maximă sub nivelul platoului de până la 1600 metri. Odată cu trecerea timpului, fluviul Colorado și afluenții săi au erodat și îndepărtat straturi de sedimente, astfel încât la momentul dat putem citi ca în palmă istoria petrografică a planetei noastre de aproape 2 miliarde de ani. Canionul este alcătuit în cea mai mare parte din roci sedimentare, dar și din roci metamorfice. Simultan cu eroziunea fluvială, platoul Colorado s-a înălțat mereu în timp, ajungând la altitudinea sa medie de azi. Cu mult înainte de venirea europenilor în cele două Americi, zona a fost locuită de indienii navajo. Prima vizită a Marelui Canion de către un european a fost făcută în 1540 de către García López de Cárdenas din Spania. Iar în 1860 a avut loc prima expediție de cercetare a Marelui Canion, condusă de maiorul John Wesley Powell din Armata Statelor Unite, în cinstea căruia a fost numit un lac de acumulare de pe teritoriul canionului.

Parcul Yellowstone este cel mai mare și mai vechi parc național din lume și a fost înființat în 1872. Amplasat în inima Munților Stâncoși, parcul ocupă o suprafață de 5470 km² și se întinde pe teritoriul a trei state: Wyoming, Monatana și Idaho. Până la venirea europenilor, aceste ținuturi erau locuite de indienii Bannocks. Prima expediție în aceste ținuturi a fost organizată de americanii Lewis și Clark; dar cea care a consacrat definitiv frumusețile regiunii a fost expediția din anul 1870, organizată de exploratorii Washburn, Langford și Doane, în timpul căreia a fost descoperită cea mai mare parte a parcului. După 2 ani regiunea a fost declarată parc național, iar Nathaniel Langford a devenit primul său administrator. Principalele atracții ale parcului sunt izvoarele termale ale mamuților, gheizerele, Marele Canion al râului Yellowstone, cascadele râului și Lacul Yellowstone. Pe teritoriul parcului putem întâlni și astăzi bizoni, elani, urși grizzly, lupi și coioți.

Situată pe râul Niagara, care desparte Statele Unite și Canada, Cascada Niagara este unul dintre cele mai spectaculoase miracole naturale ale continentului nord-american. Cascada s-a format cu 12000 de ani în urmă, când ghețarii s-au retras spre Nord, lăsând apa din Lacul Erie să curgă peste povârnișul Niagara. Din cauza căderii puternice de apă se formează o ceață foarte mare care, împreună cu lumina soarelui, dă naștere unui mare număr de curcubeie. Din acest motiv, indienii Iroquois au numit cascada „Cataracta Niagara”. Cascada este divizată în 2 părți de Insula Goat. Partea canadiană, Horseshoe Fall, are o înălțime de 56 m, iar lungimea crestei este de aproximativ 670 m. Partea americană, American Falls, are o înălțime de 58 m și o lungime a crestei de 320 m. Chiar de la începutul formării cascadei, eroziunea a împins-o cu aproximativ 11 km în amonte, formând defileul Niagara. Acest proces are loc și în zilele noastre, partea canadiană deplasându-se cu aproximativ 1.5 m/an, iar partea americană cu 15 cm/an. În preajma cascadei, în 1885 a fost înființată Rezervația Niagara, cel mai vechi parc al statului New York.

2.4 Analiza SWOT a SUA

CAPITOLUL III. ANALIZA DESTINAȚIEI TURISTICE WYOMING, SUA

3.1 Protejarea mediului în zona montană

Rolul statului în protecția mediului

Statul nu a fost indiferent la necesitatea protecției mediului motiv pentru care în anul 1995 emite legea protecției mediului nr. 137 prin care definește cadrul general al conservării naturii pe baza principiilor și elementelor strategice în scopul asigurării unei dezvoltări durabile.

Astfel, în articolul 3 al acestei legi sunt impuse următoarele principii:

1. precauție în luarea deciziilor

2. prevenirea riscurilor ecologice și a producerii daunelor

3. conservarea biodiversității și a ecosistemelor specifice mediului natural

4. “cel ce poluează, plătește”

5. înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează direct și grav sănătatea oamenilor

6. crearea sistemului național de monitorizare a mediului

7. utilizarea durabila a resurselor naturale

8. menținerea și ameliorarea calității mediului prin reconstrucția zonelor deteriorate

9. crearea unui cadru de participare a organizațiilor neguvernamentale dar și a populației la elaborarea și aplicarea deciziilor

10. dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.

În acest fel, prin lege, statul roman recunoaște tuturor cetățenilor dreptul la un mediu sănătos, iar obligația expresa de a proteja mediul revine autorităților administrative centrale (ministerul apelor și pădurilor), unități administrative locale și tuturor persoanelor fizice și juridice.

Protejarea patrimoniului turistic e influențata în mare măsura de conștiința ecologica a populației, de respectul acesteia pentru natura, pentru locuri istorice pentru monumente de arta, pentru arhitectura, toate create de-a lungul timpului. S-a putut constata ca educarea turiștilor este necesara nu numai pentru protejarea naturii ci și pentru siguranța lor deoarece în munți necunoașterea unor reguli sau a unor potențiale pericole poate avea urmări grave. De aceea în tara noastră preocupări de declarare ale unor zone protejate au existat încă de la începutul secolului XX, iar în prezent exista 586 de obiective și arii protejate adică 4.8% din teritoriul tarii, iar cele mai multe situate în zona montană, dintre acestea un interes aparte îl dețin parcurile naționale care conform statisticilor sunt în număr de 12

Deși au fost declarate ca atare, aceste zone protejate nu funcționează în prezent, iar activitatea turistică în interiorul lor nu se desfășoară după niște principii ecologice bine precizate.

Turismul montan dispune de largi posibilități de dezvoltare printr-o valorificare superioara a potențialelor zone carpatice prin amenajarea unor masive montane încă neexploatate dar și printr-o consolidare și îmbunătățire a întregii oferte turistice montane la care trebuie adăugata activitate susținuta de promovare și de satisfacere înalta a cerințelor turiștilor pentru turismul montan.

Noțiuni privitoare la ariile naturale protejate:

mediu natural – ansamblul componentelor, structurilor și proceselor fizico-geografice, biologice și biocenotice naturale, terestre și acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al vieții și generator de resurse necesare acesteia;

patrimoniu natural – ansamblul componentelor și structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural a căror importanță și valoare ecologică, economică, științifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă și cultural-istorică au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice floristice și faunistice, al integrității funcționale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal și animal, precum și pentru satisfacerea cerințelor de viață, bunăstare, cultură și civilizație ale generațiilor prezente și viitoare;

bun al patrimoniului natural – componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, conservare și utilizare durabilă în beneficiul generațiilor prezente și viitoare;

arie naturală protejată – zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită;

sit de conservare – sinonim cu arie naturală protejată;

arie specială de conservare – sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes comunitar și/sau a populațiilor speciilor de interes comunitar, altele decât păsările sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare;

arie de protecție specială avi-faunistică – sit protejat pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare;

conservare în situ – ocrotirea și conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural de geneză, existență și evoluție;

conservare ex situ – ocrotirea și conservarea bunurilor patrimoniului natural în afara mediului lor natural de geneză, existență și evoluție;

coridor ecologic – zonă naturală sau amenajată care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre și acvatice;

zonă de protecție – zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să prevină impactul activităților antropice asupra acelui bun;

rețeaua națională de arii naturale protejate – ansamblul ariilor naturale protejate;

rețeaua ecologică a ariilor protejate – ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice;

rețeaua ecologică EMERALD – rețeaua europeană de arii de interes conservativ special, creată în baza convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979;

rețeaua ecologică NATURA 2000 – rețeaua ecologică de arii naturale protejate constând în arii de protecție specială și arii speciale de conservare, instituită prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei și florei sălbatice;

administrarea ariilor naturale protejate – ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru asigurarea regimului special de protecție și conservare instituit conform dispozițiilor legale;

habitat natural – zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau semi-naturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice;

habitate naturale de interes comunitar – acele habitate care: (i) sunt în pericol de dispariție în arealul lor natural; (ii) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o suprafață restrânsă; sau (iii) reprezintă eșantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică și pontică;

habitat natural prioritar – tip de habitat natural amenințat, pentru a cărui conservare există o responsabilitate deosebită;

stare de conservare favorabilă a unui habitat – se consideră atunci când: (i) arealul său natural și suprafețele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creștere; (ii) are structura și funcțiile specifice necesare pentru menținerea să pe termen lung; și (iii) speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă;

habitatul unei specii – mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici și biotici în care trăiește o specie în orice stadiu al ciclului biologic;

stare de conservare favorabilă a unei specii – starea în care: (i) specia se menține și este susceptibilă să se mențină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural; (ii) aria sa de repartiție naturală nu se reduce și nu există riscul să se reducă în viitor; (iii) există un habitat destul de întins pentru ca populațiile speciei să se mențină pe termen lung;

specie amenințată – specie periclitată, vulnerabilă sau rară;

specie prioritară – specie periclitată și/sau endemică pentru a cărei conservare sunt necesare măsuri urgente;

specie de interes comunitar – specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitată, vulnerabilă, rară sau endemică.

3.2 Evoluția destinațiilor montane

Turismul montan pe plan mondial a cunoscut o evolutie in ritmuri inalte dupa cel de-al doilea razboi mondial, a evidentiat preocuparile deosebit de intense ale unor tari de a dezvolta, cu pretul unor investitii imense, o bogata si diversificata oferta in statiunile montane, bazata in mare parte pe practicarea sporturilor de iarna. Eforturile investitionale s-au indreptat spre acele situri montane care imbinau un cadru natural propice si o anume atractivitate pentru unele sisteme de valori foarte precise; cu alte cuvinte, statiunile montane au fost amenajate in acele zone in care se imbinau perfect conditiile naturale cu cele sociale si economice.

Tarile dezvoltate economic detin si cele mai competitive statiuni montane si beneficiaza de un potential turistic montan valoros: tarile alpine europene (Franta, Elvetia, Austria, Italia, Germania), S.U.A. si Canada, tarile scandinave, Japonia. O serie de alte tari, cu un nivel economico-social mai scazut au incercat si ele sa patrunda pe piata turismului montan international, dezvoltand o oferta mai mult sau mai putin competitiva: Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia, Romania, Bulgaria, Maroc, Liban, Argentina, Nepal si altele. Astfel ca in prezent intalnim o oferta montana deosebit de bogata si diferentiata, care poate satisface cerintele unor numeroase segmente de turisti.

Asa cum mentionam anterior, cea mai mare concentrare a amenajarilor se observa in urmatoarele areale sau regiuni:

Muntii Alpi (Franta, Austria, Elvetia, Italia, Germania, Slovenia);

Muntii Carpati (Cehia, Slovacia, Polonia, Romania);

Muntii Scandinaviei (Norvegia, Suedia, Finlanda);

Muntii Pirinei (Franta, Spania);

Muntii Balcani – Rodopi – Rila (Bulgaria);

Muntii Apalachi (estul S.U.A. si Canadei);

Muntii Stancosi (vestul S.U.A.);

Muntii Anzi (America de Sud);

Muntii Himalaya (Nepal, China);

Muntele Fiji (Japonia) etc.

Europa, prin relieful sau montan, se inscrie cu cel mai variat si important potential turistic, prezentand un interes deosebit atat prin valoarea peisagistica, cat si prin faptul ca ofera largi posibilitati de desfasurare a activitatilor turistice.

Regiunea montana a Alpilor a fost si este in continuare principala destinatie montana a lumii. Dezvoltarea turismului in Alpi a avut loc dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, folosindu-se ca suport cateva vechi comune “infloritoare” (Chamonix, Megeve sau Aix-les-Bains in Franta, Davos si Cras-Montana in Elvetia etc.), astazi statiuni montane cunoscute in intreaga lume si valorificand judicios valorosul lor capital natural (relief, clima, ape, vegetatie s.a.). Muntii Alpi se impart in Alpii Occidentali si Alpii Orientali. Impartirea se face pe linia dintre Lacul Constanta si Lacul Como, de-a lungul Rinului. Alpii Occidentali se afla in Italia, Franta si Elvetia, iar cei Orientali in Austria, Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia si Elvetia. Cel mai inalt varf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). In Alpii Orientali, cel mai inalt varf este Muntele Bernina (4052 m). In Alpi, exista in total 128 de varfuri cu inaltimi care depasesc 4000 m.Inaltimea mare a Muntilor Alpi face ca acestia sa beneficieze de zapezi vesnice si numerosi ghetari, pe care se poate schia aproape tot timpul anului.

Multitudinea vailor transversale sau longitudinale care strabat arcul alpin permit o buna accesibilitate. Acolo unde aceasta a fost insa mai dificila a intervenit mana omului, rezultand numeroase drumuri de acces (unele situate la mari altitudini) sapate in stanca sau tuneluri, cel mai mare fund cel care leaga Franta de Italia, pe sub Mont Blanc. Interventia omului s-a facut prezenta si prin infiintarea unor importante parcuri nationale, mai ales in Franta ('La Vanoise' – cel mai intins). Eforturile de protejare a naturii s-au materializat si prin alte tipuri de zone protejate, care constituie o bogatie turistica a Muntilor Alpi.

Lantul Carpatic, desi nu atat de semet ca cel alpin, detine si el un potential natural valoros. Frumusetea peisajelor – mai domoale si mai umanizate -, bogatia fenomenelor carstice (pesteri, chei, defilee), a izvoarelor minerale si termale, reteaua hidrografica densa, multitudinea padurilor de foioase si conifere, ca si numeroasele rezervatii naturale au permis valorificarea lor turistica mai ales in Muntii Tatra si ramura rasariteana (Carpatii Romaniei).Resurse turistice asemanatoare se remarca si in Muntii Balcani (cu peste 2000 de pesteri) si Pirinei.

Zona montana a Europei, cu lanturile sale cele mai valoroase din punct de vedere turistic, se remarca, in comparatie cu alte zone montane ale lumii, printr-o bogatie cultural-istorica imensa: vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectura si arta (palate, castele, muzee renumite etc.), patrimoniu etno-folcloric, care atesta continuitatea si evolutia civilizatiilor umane in aceste locuri. Poate doar Muntii Anzi (Chile, Columbia) mai pot starni un asemenea interes cultural-istoric.

În America de Nord, zona montana este reprezentata de doua mari lanturi: Muntii Apalachi (in zona estica, cu altitudinea maxima de 2037 m in sud) si Muntii Stancosi (in zona vestica, cu maximum 6198 m, in Alaska). Muntele cel mai inalt al lantului Muntilor Stancosi este Mount McKinley din Alaska, cu 6.194 m urmat de Mount Logan din Canada cu 5.959 m si Mount Elbert cu 4401 m inaltime.Sunt munti mai salbatici, putin populati, dar care adapostesc o bogata flora si fauna, numeroase cascade si canioane (Canionul Colorado – cea mai mare atractie turistica), precum si cele mai mari si mai renumite parcuri nationale din lume. De aceea, oferta acestei zone este axata mai mult pe aceste parcuri nationale – care atrag anual milioane de turisti – decat pe amenajarea de statiuni turistice. Muntii Sierra Madre (Mexic – altitudine max. 5747m) detin si ei un potential turistic bogat – multe canioane si cascade, izvoare termale, dar mai ales valoroase marturii ale civilizatiilor aztece.

America de Sud este strabatuta de semetul lant al Muntilor Anzii Cordilieri (cu 7000 m in vf. Aconcagua), renumiti prin salbaticia si inaccesibilitatea lor, prin prezenta celui mai mare lac de altitudine (Titicaca – 3820 m, lac navigabil), a numeroase rezervatii arheologice care protejeaza urmele civilizatiilor incase (in Peru, Cetatile Cuzco – 3400 m altitudine si Machu-Pichu – 3600 m altitudine), precum si a exoticelor parcuri nationale.Muntii Anzi sunt cel mai lung lant muntos din lume. Ei se intind de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud prin Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina si Chile. Muntele cel mai inalt din lantul Anzilor Cordilieri este Aconcagua cu 6.962 m inaltime si este situat in Argentina.

Asia se remarca prin cel mai inalt lant muntos al lumii – Muntii Himalaya (cu vf. Everest -8848 m sau Chomolungma cum este denumit de bastinasi si vf. K2 – 8610 m), un paradis al alpinistilor si al celor pasionati de cultura si spiritualitatea budista.

Relieful din Asia este foarte inalt cu inaltimea medie de 960 m. In centrul Asiei sunt lanturi muntoase foarte inalte dintre care amintim muntii Himalaya, muntii Karakorum si muntii Caucaz in vestul extrem al Asiei (in Turcia).

lata asadar ca, odata cu marea varietate a atractiilor turistice ale zonei montane, se remarca si o neta diferentiere a acestora pe regiuni ale lumii, datorita particularitatilor geomorfologice, conditiilor de clima, dar si evolutiei civilizatiilor care au populat regiunile respective. Desi fiecare masiv isi are frumusetea sa, perceputa intr-un anume fel de catre oamenii locurilor, putem spune totusi ca Europa detine cel mai bogat potential montan, cu largi si variate posibilitati de valorificare turistica.

3.3 Resursele turistice din Wyoming

Munții Stîncoși – un masiv muntos primordial, sălbatic și minunat.

Sub acest nume se înscrie cea mai întinsa regiune economico-geografică a țarii, care înglobează opt state situate în zona Muntilor Stîncoși și a podișurilor interioare. Regiunea ocupa 16,4% din teritoriul S.U.A, si deține numai 2,5% din populația sa. Relieful este format din lantul Munților Stîncoși și podișurile Wyoming, Marele Bazin, Colorado si Arizona.

Munții Stincoși (Rocky Mountains) masiv în formă de semilună se intind de-a lungul coastei Oceanului Pacific, din Columbia în Canada, pînă în cursul superior al Rio Grande, în statul New Mexico.

Masivul, format în Era terțiară, este alcatuit din 3 blocuri mari. La est unde se afla Munții Stîncoși, cu pereții lor abrubți de piatră care domină Marile Cîmpii ( Great Plains ). Masivul atinge atitudinea maximă în statul Colorado, culmele sale prelungidu-se pîna in New Mexico. Un alt masiv muntos este Sierra Nevada caracteristic prin urmele curioase lăsate de procesele de eroziune unde pe numeroase stînci se pot observa orificii rotunde. Pe aceste teritorii se găsesc păduri de Sequoia și de arbori Wellington cu care locuiitorii sunt foarte mîndri cu acești copaci gigantici. Munții de pe țărîmul canadian nu ating înalțimi impresionante dar sunt marcați prin coastele foarte abrupt spre mare.

Cele mai multe orașe ale regiunii sînt mici, trei dintre ele fiind mai însemnate, atît prin numarul de locuitori, cît și prin funcțiile lor: Denver, Salt Lake City si Phoenix.

Denver (1,3 milioane locuitori cu suburbiile) capitala statului Colorado, este situat la 1500 m altitudine, într-un punct important de încrucisare a cailor ferate care strabat munții (New York-Chicago-San Francisco). Însemnat centru comercial si industrial, Denver este cel mai puternic centru economic din regiunea Munilor Stîncoși. O functie deosebita a orasului este cea turistica, Denver fiind una dintre cele mai reputate statiuni climaterice americane. Aceasta face ca International Stapleton Airport, care deserveste orasul, sa aiba un trafic ridicat: 11,2 milioane pasageri anual.

Salt Lake City (744 000 locuitori, cu suburbiile) se afla în partea centrala a Podisului Marelui Bazin, în marginea estică a Marelui Lac Sarat (Great Salt Lake), fiind capitala statului Utah. înfiintat în anul 1847 ca centru al sectei religioase a mormonilor, s-a dezvoltat repede devenind un însemnat centru comercial. Orasul a înflorit însa în urma construirii căilor ferate și valorificării unor mari resurse de subsol (cupru, plumb, zinc etc.). Importanta lui ca nod de comunicații este tot atît de mare, deoarece aici se întîlnesc căile ferate si șoselele care străbat Muntii Stîncosi, pentru ca apoi sa se îndrepte spre Los Angeles sau San Francisco. Aeroportul înregistreaza un trafic anual de 2,8 milioane pasageri. Daca în urma cu o suta de ani era un oras izolat, astazi el este centrul unui areal industrial bine conturat, care cuprinde si alte localitati : Provo, Ogden, Tooele, Magna. în oras se afla o universitate cu 21 700 studenti si mai rnulte muzee.

Phoenix (1,05 milioane locuitori, cu suburbiile) este un centru industrial în plina dezvoltare, specializat în productia de utilaj minier. Pe lîngă aceasta este un oraș cu citeva locuri turistice care principalul factor natural este lanțul muntos.

În inima Munților Stîncoși, de la rîul Columbia pînă în Oregon și de la Marele Bazin pînă in Colorado, se întind podișuri ce ascund important bogății naturale. La vest de Las Vegas se afla deșertul cunoscut sub numele de Valea Mirții, Salt Lake City din statul Utah, are este unul din cele mai mari orașe din Munții Stîncoși și multe alte locuri turistice.

Pe Teritoriul canadiana în Munții Stîncoși, au fost deschise doua mari parcuri naționale care sunt: Parcul Banff la sud și parcul Jaspe care este situat la Nord. În S.U.A. cel mai vizitat este Yellostone National Park, cu celebrul său gheizer Old Faithfull. Frumuseția sălbatică a munților Stîncoși din America de Nord lasă pe turiștilor impresii de neuitat.

Date generale despre Yellostone Park

Parcul Național Yellowstone a fost întemeiat la data de 1 martie 1872 fiind primul parc național din lume. El se află pe teritoriul a trei state federale nord americane iar 96 % din suprafața parcului se află pe teritoriul statului Wyoming, 3 % pe teritoriul statului Montana și numai 1 % pe teritoriul statului Idaho. In parc se poate intra prin cele cinci intrari: Gardiner (in nord), Yellowstone West (in vest), Jackson (in sud), Cooly (in est) si Cooke City (in nord-est), si este traversat de paralela de 45 latitudine nordica.

Indigenii americani au trăit în regiunea Yellowstone de peste 11.000 de ani. Regiunea a fost ocolită în timpul Expediției lui Lewis și Clark din secolul al XIX-lea. În afară de vizitele muntenilor din prima jumătate a secolului XIX, expedițiile organizate nu au început până la sfârșitul anilor 1860. Armat Statelo Unite ale Americii i s-a comandat supravegherea parcului imediat după înființare acestuia. În 1917 administrarea parcului a fost mutată către National Park Service, care a fost creată anul precedent. Sute de structuri au fost construite și sunt protejate acum pentru importanța lor arhitecturală și istorică, iar cercetătorii au examinat mai mult de 1.000 de situri arheologice.

Istoria geologica. Din punct de vedere geologic, Yellowstone a traversat trei perioade vulcanice active, care au inceput in urma cu 2,1 milioane de ani, si care au generat un platou vulcanic aflat la aproximativ 1.950-2.550 m altitudine deasupra nivelului marii (cea mai mare altitudine se inregistreaza in varful Vulturului (3.419 m). Cea mai importanta caracteristica a parcului este data de fenomenele geotermale: gheizerele, izvoarele termale, vulcanii noroiosi si mofetele. Privirile calatorului sunt atrase de patru mari puncte de interes turistic: Marele Canion al raului Yellowstone, Izvoarele termale ale mamutilor (Mammoth Hot Springs), gheizerele si Lacul Yellowstone.

Parcul Național Yellowstone se întinde pe o suprafață de 8.987 km², cuprinzând lacuri, canioane, râuri și lanțuri muntoase. Lacul Yellowstone este unul dintre cele mai mari lacuri de mare altitudine din America de Nord și este centrat deasupra lui Yellowstone Caldera,cel mai mare super-vulcan de pe continent. Vulcanul Caldera este considerat un vulcan activ. Acesta a erupt cu o forță extraordinară de mai multe ori în ultimele două milioane de ani. Lava și rocile de la erupțiile vulcanice acoperă cea mai mare suprafață a parcului Yellowstone. Parcul este elementul central al ecosistemului Yellowstone, cel mai mare ecosistem rămas aproape intact în zona temperată de nord a Pământului.

Lacul yellowstone, situat intr-o caldera vulcanica si aflat la o altitudine de 2.315 m fata de nivelul marii, are o lungime a tarmului de 176 km. Malurile si imprejurimile sale reprezinta mediul de viata al unor specii rare de pasari: soimi, vulturi plesuvi, pelicani albi, cormorani. De altfel, pe mal se intalnesc adeseori si ursi grizzly si elani. Parcul natural, cu lacuri termale cu culori de safir ofera turiștilor surprize nebanuite și de neuitata de la caiac, calarie, safarii și drumeții , la fel si plimbări cu bicicleta avînd posibilitatea de a admira minunatu peisaj.

Izvoarele termale ale mamutilor delimiteaza o regiune a parcului in care nu apar gheizerele, din cauza ca apa nu are temperatura necesara generarii unui asemenea fenomen. Avand totusi o temperatura de 167 grade Fahrenheit, 78 grade Celsius apa reuseste sa creeze o serie de terase in travertin, ce uimesc vizitatorul prin culoare si maretie. Renumitul pentru activitatea geotermală, parcul este străbătut de 10.000 de izvoare cu apa fierbnte. Grand Prismatic Spring este cel mai mare izvor terminal din parc, și al treilea ca martime din lume.

Are un diametru de aproximativ 114metri și o adîncime de 49 de merti. Culoarea sa- abslută magnifică se datoreaza unor alge și unor bacterii ce trăiesc în apa termală la diferite nivele de temperature.

Gheizerele reprezinta fenomenul prin care Yellowstone este recunoscut in intreaga lume, gratie spectaculozitatii lor. Ele se regasesc in principalele bazine ale parcului: Norris, Lower, Midway, Upper, West Thumb, Heart Lake si Shoshone. Chiar daca cel mai cunoscut este Old Faithful, celelalte uimesc prin forme, sunete si coloristica lor.

Parcul Yellowstone din Wyoming are numeroase atractii fascinante. Pe langa zonele cu verdeata, terase calcaroase sau gheize, aici se afla si cateva izvoare termale. Cel mai renumit izvor termal este Morning Glory, care impresioneaza prin culorile superbe de verde smarald si galben stralucitor. Culorile provin de la bacteriile ce cresc in adancurile izvorului termal.

Marele canion. Grand Canion of the Yellowstone – Marele Canion al rîului Yellowstone are o lungime de 32 de km, o adâncime de 240-360 m, lațime 450-1200m, o varstă de aproximativ 10 000 de ani (la sfarșitul ultimei ere glaciare). Este săpat în roci vulcanice – riolite, și astfel se pot observa priveliștea compusă din stînci ce sunt de culoarea roșie și galbenă. În drumul sau, prin partea central-estica a parcului, pe o direcție generala de curgerea SE-NV, rîul străbate regiunea la o altitudine de circa 2 400 m, săpînd doua cascade, numite:Upper Falls cu o cădere a apei de 33 metri, și Lower Falls, avînd o cădere a apei de 93m. Cadrul natural cuprinde de asemenea munți, inclusiv unul de obsidean negru (sticlă vulcanică), scurgeri răcite și solidificate de bazalt vulcanic, văi adînci și canioane, rîuri, lacuri, păduri și animale sălbatic

Fauna parcului. Yellowstone este habitatul ideal al bizonilor si al elanilor, dar si al urșilor grizzly, coiotilor si lupilor. In ciuda civilizatiei, care a patruns pana in inima parcului, turistii sunt permanent avertizati ca nu au voie sa se apropie de animalele salbatice care le ies in cale , sunt sfatuiti sa nu la graneasca si sa pastreze distanta. Toate aceste avertismente se cer pentru a preveni accidentele dar si pentru a proteja animalele de interventia omului. Acest rai al naturii a suferit in 1988 o grea pierdere, cand, din cauza unui incendiu ce a durat aproximativ trei saptamani, aproape 700.000 de acri de teren au fost devastati. Rezultatul a fost ingrozitor: mii de copaci arsi, animale salbatice moarte precum si cateva vieti omenesti pierdute, ale pompierilor care s-au luptat cu flacarile. In urma acestui dezastru, oamenii de stiinta si administratorii parcului au decis sa nu intervina in ciclul naturii, prin curatarea zonei de cadavre si replantarea de puieti, ci sa lase natura sa-si urmeze propria-i reteta de restabilire a normalului. Chiar si asa, azi, la 12 ani dupa incendiu, vizitatorul mai intalneste inca, siluetele carbonizate ale copacilor arsi. Parcul Yellowstone ramane o creatie impresionanta a naturii, care indeamna, an de an, turistii, sa-i deschida una dintre cele cinci porti.

Yellowstone este cel mai vechi și întins parc american. Este situat pe un adevarat bazin de lava acoperit de straturi de roci solide prin care țâșnesc numeroase gheizere(apă și vapori fierbinți) și izvoare calde.Unul dintre aceste izvoare ,a cărui apă atinge 90°C, are culori incredibile. Yellowstone National Park este cel mai mare parc național din Statele Unite și unul dintre cele mai mari din lume, având suprafața de 8.987 km², ceea ce corespunde aproximativ cu suprafața insulei Corsica. Pe direcția nord-sud parcul are o lungime de 102 km, iar pe direcția est-vest 87 km.

Parcul cuprinde și o parte din munții Rocky Mountain, motiv pentru care are o altitudine medie de 2.440 m, punctul cel mai înalt fiind Eagle Peak cu altitudinea de 3462 m deasupra n.m., iar punctul cel de cea mai joasă altitudine fiind în nord cu altitudinea de 1620 m deasupra n.m.. Numele parcului provine de la numele fluviului omonim, Yellowstone, care este apa curgătoare cea mai importantă de pe teritoriul parcului.

Printre caracteristicile faimoase ale parcului Yellowstone se pot enumera, prezența frecventă izvoarelor termale și a geysirelor, precum și existența unor animale ca bizonul, urși grizzli, lupi. În anul 1978 a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO.

3.4 Promovarea și circulația statistică privind turismul montan in SUA