Analiza de Oportunitate a Investitiilor Publice Privind Intarirea Capacitatii Administrative In Romania
=== 37191301216d7f210e60566227e1671a0869ceb7_481427_1 ===
Introducere
Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, cumulând 28 de state, 507 milioane de locuitori, o singură piață și, în cea mai mare parte, o singură monedă. Chiar și asa, importante diferențe privind dezvoltarea economică și socială continuă să existe între statele membre.
Politica regională și de coeziune a UE a fost creată în scopul de a stimula integrarea economică și socială a regiunile europene și statelor membre. Prin acest proiect vom urmări analiza relației dintre obiectivele politicii regionale și fondurile de coeziune alocate pentru a evalua rezultatele obținute și pentru a găsi elemente cheie pentru o politică regională mai eficientă a UE.
Politica de coeziune a Uniunii Europene, prevazută în tratate din 1986, și-a stabilit ca obiectiv să minimizeze diferența între gradul de dezvoltare al diferitelor regiuni, în vederea consolidării coeziunii economice și sociale.
După aderarea celor zece țări noi în 2004, urmând Bulgaria și în anul 2007 România, acest efort de armonizare a trebuit întărit. Principalii beneficiari ai Fondului au fost nevoiti să contribuie la dezvoltarea economică a noilor lor parteneri. Totodată, întreaga Uniune trebuie să faca față unor provocări datorate unei accelerări a restructurării economice ca efect al globalizării, al deschiderii schimburilor, al revoluției tehnologice, a unei populații pe cale de îmbătrânire, al unei creșteri a imigrației, dar și al dezvoltării economiei cunoașterii.
Cel mai important factor care influențează impactul politicii de coeziune reprezintă absorbția fondurilor structurale. Tarile care au aderat la Uniunea Europeană in 2004 și 2007 se confruntă cu cele mai mari probleme de acest gen, excepție făcând țările baltice, precum și Polonia.
CAPITOLUL I
Evoluția finanțării prin fonduri structurale a proiectelor de investiții în România
1.1 Aspecte generale privind programele și instrumentele de finanțare UE în România
Pe tot parcursul istoriei integrării europene, coeziunea a avut un rol fundamental, dar a devenit din ce în ce mai dificilă odată cu extinderea Uniunii Europene, deoarece statele membre deveneau din ce în ce mai eterogene.
Fondurile structurale au reprezentat de la început un element principal în punerea în practică a politicilor europene economice și sociale. Ideea principală a fost reprezentată de necesitatea eliminării disparităților economice interregionale. În 1958 s-au înființat Fondul Social European si Fondul European pentru Orientare și Garantare în Agricultura, iar în 1975, a fost creat Fondul European de Dezvoltare Regională. În 1986 a fost introdus în Tratat conceptul de coeziune socială și economică, având ca scop ajutarea ultimelor state intrate de a rezista pe piața unică.
Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană în noiembrie 1993, întărirea coeziunii economice și sociale a devenit official un obiectiv principal al Uniunii Europene, alături de înființarea pieței interne și a Uniunii Economice și Monetare. În urma aderării Suediei și Finalandei în 1995, regiunile puțin populate au început să primească fonduri. În 1999 s-a adoptat la Berlin a doua reformă a fondurilor structurale, cu accent pe ajutorarea grupurilor sociale și a regiunilor dezavantajate.
În perioada 2007-2013 politica de coeziune a fost finanțată prin trei instrumente financiare, cărora le-a fost alocată o treime din bugetul UE (aproximativ 840 mld euro).
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – rolul acestor fonduri este de a reduce dezechilibrele între diferitele regiuni ale UE. Este considerat un instrument de corectare a dezechilibrelor regionale datorită importanței acordate alocării de ajutoare financiare în zonele defavorizate. Alocarea acestor fonduri se bazează pe următoarele principii: concentrarea pe obiective și regiuni (pentru maximizarea efectelor); parteneriatul între Comisia Europeană, autoritățile locale și regionale, dar și statele membre ale UE (pentru planificarea și punerea în practică a intervenției structurale); programarea intervenției si adăugarea contribuției comunitare, care nu trebuie să o înlocuiască pe cea națională.
FEDR are rolul de a contribui la creșterea coeziunii economico-sociale și la reducerea disparităților regionale, sprijinind dezvoltarea economiilor regionale, a celor aflate în declin industrial și a celor rămase în urmă. Prin FEDR se sprijină cooperarea transfrontalieră și interregională, dezvoltarea competitivității și inovării, crearea de locuri de muncă pe termen lung și asigurarea dezvoltării durabile. Prin FEDR se finanțează următoarele domenii: inovare, cercetare-dezvoltare, antreprenoriat; creare de noi locuri de muncă; investiții; turism; mediu – prevenire accidente ecologice; infrastructură; educație; asistență tehnică; servicii de sprijin pentru afaceri și crearea de fonduri de garantare.
Fondul Social European (FSE) – este cel mai important mijloc de realizare a politicii sociale în cadrul UE, prin intermediul căruia se susțin financiar formarea și reconversia profesională , dar și crearea de noi locuri de muncă. Principala contribuție pe care FSE trebuie să o aibă în cadrul atigerii priorităților Comunității se referă la evidențierea coeziunii economice și sociale dar și a asigurării unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă prin îmbunătățirea oportunităților de angajare. De asemenea, un rol semnificativ îl joacă sprijinirea politicilor naționale pentru a asigura ocuparea deplină a forței de muncă, a calității,promovarea incluziunii sociale și productivitatea muncii prin facilitarea accesului la piața muncii a acelor categorii care sunt dezavantajate si reducerea neconcordanței regionale și naționale. Printre domeniile de finanțare regăsim: promovarea includerii sociale și a sanselor egale pentru toți; ezvoltarea educației și a formării continue; promovarea unei forțe de muncă adaptabile și calificate, sprijinirea inovatiei în organizarea muncii; sprijinirea întreprinzătorilor și a creării de locuri de muncă; susținerea potențialului uman în cercetare, știință și tehnologie; îmbunătățirea participării femeilor pe piața muncii.
Fondul de Coeziune are o contribuție semnificativă la consolidarea coeziunii economice și sociale a comunității, cu scopul de a promova dezvoltarea durabilă. Fondul de Coeziune susține: măsurile în domeniul mediului precum surse regenerabile de energie care promovează dezvoltarea durabilă; rețele trans-europene, în special proiecte de interes european.
Prezentăm în continuare obiectivele politicii de coeziune. Convergența vizează regiunile NUTS II cu un PIB/Capital mai mic decât 75% din media comunitară. Alocarea financiară pentru acest obiectiv a crescut la aproximativ 81,54%, 251,163 mld. euro din alocarea pentru politica de coeziune. De asemenea, sunt eligibile a fi finanțate sub acest obiectiv din Fondul de Coeziune, statele membre ale căror PNB/capital este mai mic decât 90% din media comunitară. Obiectivul urmărește accelerarea dezvoltării economice în regiuni mai puțin dezvoltate prin investiții în infrastructură, capitalul uman, inovare și dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere, protejarea mediului.
Se observă faptul că, in anul 2012, România și Bulgaria au avut cel mai mic PIB pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPS) din Uniunea Europeană, la aproximativ jumătate față de media înregistrată în statele membre, potrivit datelor de pe Eurostat. Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare st (PPS) în România s-a situat la 49% din media Uniunii Europene, similar cu nivelul înregistrat 2011. România deține penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde PIB pe locuitor exprimat în PPS a reprezentat 47% din media UE.
Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă – regiunile care pot beneficia de finanțări sub acest obiectiv sunt acelea care nu sunt eligibile pentru a primi fonduri sub obiectivul de convergență. Acest obiectiv este finanțat doar din fondurile structurale, adică din FEDR și FSE. Alocarea financiară este de 15,95% din bugetul politicii de coeziune și reprezintă 49,127 mld.euro pentru perioada 2007-2013. Acțiunile care pot fi finanțate sub acest obiectiv sunt cele care privesc dezvoltarea regiunilor competitive, ocuparea forței de muncă prin anticiparea schimbărilor economice și sociale, prin creșterea și îmbunătățirea calității investițiilor în capitalul uman, inovare și promovarea societății informaționale.
Cooperare teritorială europeană – acest obiectiv urmărește creșterea cooperării între regiuni pe trei niveluri: cooperare interregională – încurajarea schimbului de experiență între zone din UE, cooperare transfrontalieră – programe comune derulate de regiuni aflate la granițe și cooperare transnațională. Alocarea fondurilor pentru acest obiectiv este de 7,75 mld. Euro, reprezentând 2,52% din fondurile pentru politica de coeziune și este finanțat integral din FEDR.
Distribuția fondurilor pe obiective 2007-2013
miliarde euro
Alocarea indicativă pe fiecare stat membru pentru perioada 2007-2013 (valori curente, milioane euro)
Sursa: www.eufinantare.info
În termeni financiari, aceste instrumente însumează 308,04 Miliarde €, ocupând locul trei ca pondere în bugetul Uniunii Europene destinat politicilor europene: 81,5% pentru obiectivul convergență; 16% pentru obiectivul competitivitate regională și ocuparea forței de muncă; 2,5% pentru obiectivul cooperare transfrontalieră europeană.
Pentru 2014- 2020 s-a decis ca bugetul total propus sa fie de 1.025 miliarde euro, dintre care 336 miliarde euro sunt alocate instrumentelor politicii de coeziune din 2014 – 2020, 40 miliarde euro pentru facilitatea ”Conectarea Europei„ – aceasta finanțează proiectele transfrontaliere de energie, transport si tehnologia informației, iar 649 miliarde merg catre politica de cercetare, agricultura etc.
Sistemul echitabil de alocare al fondurilor europene pentru toate regiunile UE se realizeaza pe baza simularii datelor PIB a nivelului de eligibilitate pentru cele 3 categorii de regiuni (regiuni mai putin dezvoltate, regiuni de tranziție, regiuni dezvoltate). In acest fel, fiecare regiune europeană poate beneficia de sprijin din partea FSE și FEDR, existând totuși o diferență între regiunile mai puțin dezvoltate, cele de tranziție și regiunile mai dezvoltate în asigurarea concentrării fondurilor potrivit nivelului PIB.
Prioritatea absolută a politicii de coeziune este reprezentată de sprijinirea regiunilor mai puțin dezvoltate, prin recuperarea decalajului. In acest caz, este vorba de regiunile cu PIB pe capita sub 75 % din PIB-ul mediu al UE-27. Categoria regiunilor de tranziție a fost introdusă cu scopul înlocuirii sistemului de eliminare progresivă și de introducere progresivă a asistenței. Această categorie se referă la regiunile cu un PIB per capita între 75 % și 90 % din media UE-27. Categoria regiunilor dezvoltate cuprinde regiunile cu un PIB per capita mai mic de 90 % decât PIB-ul mediu al UE-27. Intervențiile vor favoriza regiunile mai puțin dezvoltate, deși există provocări importante la nivelul tuturor statele membre.
1.2 Evoluția absorbției fondurilor structurale UE în România
Alocarea de fonduri din partea Uniunii Europene reprezintă doar primul pas al politicii de coeziune. Eficiența acestei politici este pusă sub semnul intrebării, în special de către ultimele două state care au aderat la Uniune, România și Bulgaria, dar și de alte state din Europa Centrală și de Est (CEE), din cauza ratei reduse de absorbție a banilor puși la dispoziție.
Ratele de absobție ale statelor membre UE (%)
Sursa: Comisia Europeană
În graficul de mai sus sunt prezentate ratele de absorbție a fondurilor structurale, la sfârșitul anului 2012. Deși aceste fonduri sunt puse la dispoziție până in 2013, unele state nu au reușit să folosească nici măcar o treime din aceste fonduri. Din păcate, România este statul cu cea mai mică rată de absorbție, din câte putem vedea, abia depășind pragul de 20%. Italia are o rată de 26%, dar majoritatea fondurilor destinate coeziunii au fost repartizate regiunii sudice a peninsulei, slab dezvoltată in comparație cu partea nordică, considerată a fi motorul economic al Italiei.
La polul opus al acestui grafic se situează Lituania, cu o impresionantă rată de 58,7%, stat care s-a confruntat cu probleme economice si sociale imediat după aderarea din 2004 dar a invățat sa tempereze aparatul birocratic, pentru o mai buna absorbție de fonduri structurale.
Irlanda, țară cu o lungă istorie in Uniunea Europeană (membră din 1973), a reușit să gestioneze și să plaseze mai mult de jumătate din fondurile puse la dispoziție, investind puternic in crearea locurilor de muncă și in competitivitate economică.
Luând in considerare timpul extreme de redus ce a mai ramas la dispoziție pentru utilizarea banilor Uniunii Europene, statele sunt departe de a indeplini această misiune. Cu o medie de 41,5% la nivelul intregii Uniuni, se poate afirma ca această politică de coeziune nu are și nu va avea impactul dorit.
Principala cauză o constituie birocrația stufoasă din statele foste comuniste, fondurile pierzându-se pe canalul Guvern-populație. Documentația laborioasă necesară aprobării unui proiect care să se incadreze in parametrii aprobați de Uniunea Europeană face ca mulți dintre cei interesați de finanțare să se lase păgubași inainte de a incepe un plan de afacere. Tensiunile politice afectează și ele absorbția de fonduri, cazul României și al Italiei fiind cele mai evidente.
Pachetul financiar al fondurilor structurale si de coeziune pentru România în perioada 2007-2013:
Sursa: www.fonduri-structurale.ro milioane euro
În cazul României, așteptările de la fondurile UE au fost foarte mari, atât din partea beneficiarilor, ci și a statului. Aceste resurse reprezentau bani noi care ar fi intrat în economie; efectul lor asupra creșterii economice ar fi trebuit să determine o creștere a PIB-ului de 1.5-2.5 % pe an, având în vedere că PIB-ul României pentru 2012 a fost de aproximativ 136,7 de miliarde de euro, absorbția anuală a 3-4 miliarde de euro ar fi putut genera o creștere economică substanțială pentru țara noastră. Guvernul spera ca veniturile bugetare să se rotunjească notabil de pe urma pre-finanțărilor și decontărilor oferite de Comisie de pe urma folosirii fondurilor europene, bugetul pe 2012 fiind conceput într-o asemenea măsură. Predicțiile făcute de economiști ai guvernului arătau că procentul încasat de pe urma fondurilor la bugetul de stat, ar fi fost mai mare decât sumele așteptate din impozitarea profiturilor, fapt ce nu a fost realizat însă pentru 2012.
Situația fondurilor înghețate creează efecte in lanț: mediul privat suferă prin oprirea finanțărilor pentru POSCCE, infrastructura (condiție de bază pentru atragere de investitori străini, turism etc.) este blocată prin presuspendarea POST iar reforma sistemului administrativ nu se realizează, prin blocarea POSDRU.
O altă cauză majoră a absorbției deficitare o reprezintă corupția. Potrivit comunicărilor oficiale ale Comisiei in 2012, se subintelege că plățile pentru programele operaționale au fost întrerupte din cauza deficiențelor de management și control, însă putem presupune că motivele reale au fost corupția și incompetența autoritaților. Corupția și politizarea excesivă a administrației publice locale, regionale și naționale sunt, probabil, unii dintre cei mai importanți factori în vederea reducerii capacității de absorbție a fondurilor UE în România. Cea mai observată disfuncționalitate a sistemului de management al fondurilor europene, constatată în mai multe rânduri de catre Comisia Europeana, este aceea că autoritățile nu au capacitatea de a opri licitațiile trucate sau îndoielnice, mai ales din zona achizițiilor publice, unde încă se dau contracte cu dedicație. Astfel, beneficiari ai fondurilor europene sunt: autoritățile publice locale, regionale sau naționale.
Institutul de Politici Publice din București a elaborat anul trecut un studiu ce a aratat că apartenența politică a conducătorilor instituțiilor a constituit o variabilă în câștigarea proiectelor pe POR, acolo unde beneficiarii au fost autoritățile publice.
O altă cauză a ratei scăzute de absorbție in rândul unor state o constituie mentalitatea si educația antreprenorială de bază. Crescând intr-un mediu in care proprietatea privată era considerată un mit, populația Europei de Est incă arată probleme de adaptare la sistemul capitalist bazat pe o creștere economică sustenabilă. In statele care au o rată ridicată de absorbție, instituțiile guvernamentale s-au implicat in educarea celor interesați de fondurile europene, punând la dispoziție nu doar documente informaționale și legislative, ci intregi programe destinate publicului larg.
1.3 Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PODCA 2007-2013)
Tema centrală a Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative consta în Creșterea încrederii în Administrația Publică.
Programul Operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative"este finanțat din fondul Social european și vizează dezvoltarea capacității administrative și sprijinirea eforturilor de modernizare ale administrației publice românești. Prin HG 128/2006, Ministerul Administrației și Internelor a fost desemnat drept Autoritate de Management a PO DCA.
PO DCA va fi implementat prin trei axe prioritare, inclusiv axa prioritară de asistență tehnică, după cum urmează:
Axa prioritară 1: Îmbunătățiri de structură și proces ale managementului ciclului de politici publice
Axa prioritară 2: Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare
Axa prioritară 3: Asistență tehnică
Primele două axe prioritare se completează reciproc, dar există diferențe semnificative între ele. Axa prioritară 1 abordează în principal aspecte orizontale în domeniile sistemului de luare a deciziilor, vizând creșterea calității deciziilor în administrația publică prin dezvoltarea mecanismelor de fundamentare a inițiativelor de politici publice, creșterea eficacității structurilor organizaționale printr-o mai bună planificare și consolidarea cadrului de responsabilizare. Activitățile care fac parte din axa prioritară 1 se referă la sistemul întregii administrații publice centrale și locale, inclusiv cele trei sectoare prioritare. Axa prioritară 2 pune accent pe mecanismele sectoriale de implementare a politicilor și de furnizare a serviciilor publice prin descentralizarea fiscală și administrativă din administrația centrală spre cea locală și pe îmbunătățirea calității, promptitudinii și evaluării serviciilor publice. Atât serviciile centralizate cât și cele descentralizate vor beneficia de axa prioritară 2, dar cu accent pe sprijinirea priorităților sectoriale de descentralizare în DMI 2.1. Ambele axe prioritare conțin elemente de schimbare de structură și proces și implică investiții substanțiale în formarea funcționarilor publici și a personalului contractual.
Programul Operational Dezvoltarea Capacității Administrative (PO DCA) 2007- 2013 a atins, la sfârșitul lunii octombrie 2015, un grad de absorbție național de 86,30%, raportat la totalul plăților efectuate. Comisia Europeană a rambursat, până în prezent, 170,56 mil. euro, reprezentând 82,00% din totalul contribuției UE alocate programului.
La nivelul PODCA, din cele 1371 proiecte depuse, au fost contractate 455 de proiecte, valoarea eligibilă a acestora reprezentând aproximativ 125% față de alocarea totală a programului. Din totalul contractelor încheiate mai sunt în implementare un număr de 28 contracte, în valoare de 58,68 mil. euro.
Bugetul FSE alocat PODCA 2007 – 2013 este de 208 milioane euro. Rata de contractare la nivel de program este de 117,23%. Plățile FSE către beneficiari (rambursare și prefinanțare) au fost în valoare de 176,71 milioane euro, reprezentând 84,96% din sumele alocate pentru perioada 2007-2013. Rata de absorbție – cumulat, de la începutul perioadei de programare 2007-2013, CE a rambursat 168,82 milioane euro și 16,73 milioane euro top-up, reprezentând 89,21% din alocarea FSE. Ținta de absorbție pentru anul 2015 de 87,47% a fost depășită, în procent de 14,26%.
În anul 2015, suma solicitată de la Comisia Europeană a fost de 35,75 milioane euro (din care 3,76 milioane euro reprezintă top-up), în condițiile în care suma necesară de solicitat pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor alocate PODCA era de 5,1 milioane euro.
La data de 30.12.2015: erau finalizate 453 proiecte, în valoare de 243,68 milioane euro (contribuție FSE, la cursul inforeuro din decembrie 2015); declarațiile de cheltuieli aferente plăților efectuate în luna decembrie 2014, au fost incluse în aplicații de plată în anul 2015, având un cuantum de 11,49 milioane euro (inclusiv top-up); declarații de cheltuieli transmise la ACP (FSE): 23,78 milioane euro, din care, până la sfârșitul anului 2015 au fost certificate și incluse în aplicații de plată 24,27 milioane euro (inclusiv top-up), diferența fiind inclusă în aplicații de plată în anul 2016; plățile lunii decembrie (FSE), în valoare de 1,84 milioane euro, vor fi incluse în declarația de cheltuieli aferentă lunii februarie 2016; cuantumul fondurilor plătite de către CE a ajuns la 195,95 milioane euro (prefinanțare, rambursare FSE și top-up aferent), astfel PODCA a atins pragul de 95% din alocarea FSE, prag până la care CE rambursează fonduri; rata plăților interne către beneficiari a crescut în anul 2015, de la 72,79% la data de 31 decembrie 2014 la 84,96% la data de 31 decembrie 2015 (plăți FSE – prefinanțări și rambursări față de alocarea pe program). În paralel cu intensificarea procesului de autorizare și plată a cererilor de rambursare au fost verificate 112 proceduri de achiziții publice, dintre care 103 au fost conforme.
Totalul creanțelor bugetare înregistrate în cadrul PODCA, conform Registrului de debite, este de 33.655.245,56 lei cheltuială afectată de neregulă, din care 28.607.672,40 lei contribuție UE și 5.047.573,16 lei contribuție națională. Debitele au fost recuperate în proporție de aprox. 93,92%. Cuantumul cheltuielii afectate de neregulă, cuprinzând și reducerile procentuale (înainte de plăți către beneficiar) aplicate în cadrul PODCA este de 48.680.365,80 lei, din care 41.317.339,34 lei contribuție UE și 7.363.026,46 lei contribuție națională (buget de stat + buget local).
1.4. Programul Operațional Capacitate Administrativă (PO CA 2014-2020)
Programul Operațional Capacitate Administrativă (PO CA) 2014-2020 este manageriat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management.
PO CA 2014-2020 se adresează tuturor celor 8 regiuni de dezvoltare ale României. Beneficiarii care pot obține finanțare prin PO CA sunt reprezentați de: autorități și instituții publice centrale, autorități administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituții universitare, Academia Română, autorități și instituții publice locale și instituții judiciare.
FSE alocă PO CA pentru perioada 2014-2020 este de 553,19 milioane de euro. Bugetul POCA 2014-2020 este structurat pe 3 axe prioritare, respectiv: administrație publică și sistem judiciar eficiente – 326,38 de milioane de euro (59%); administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente – de 187,70 de milioane de euro FSE (33,93%); asistență tehnică – 39,11 de milioane de euro (7,07%).
Cele trei axe prioritare vor finanța proiecte care privesc: planificarea strategică și bugetarea pe programe la nivel central; dezvoltarea de sisteme manageriale; dezvoltarea politicilor publice și a calității reglementărilor; reducerea procedurilor administrative; măsuri pentru susținerea ONG-urilor și a partenerilor sociali; dezvoltarea capacităților personalului din autoritățile și instituțiile publice centrale; cadru legal și instituțional privind managementul resurselor umane; instrumente moderne de management al resurselor umane în administrația publică; sistem managerial strategic și operațional integrat în administrarea justiției; capacitate instituțională consolidată la nivelul sistemului judiciar; dezvoltarea cadrului legal și instituțional în domeniul achizițiilor publice; dezvoltarea managementului procedurilor de achiziții și asigurarea executării corecte a contractelor; dezvoltarea capacităților personalului din autoritățile și instituțiile publice centrale; planificare strategică, financiară, instrumente, procese manageriale de nivel local; susținerea ONG și a partenerilor sociali; dezvoltarea capacităților personalului din autoritățile și instituțiile publice locale; creșterea transparenței în administrația publică; dezvoltarea mecanismelor de audit și control, precum și a controlului managerial intern; dezvoltarea capacităților administrative de prevenire și reducere a corupției; educație anticorupție; dezvoltarea formării personalului din sistemul judiciar; dezvoltarea și aplicarea de politici de acordare a asistenței juridice; campanii de informare, educație juridică, conștientizare, ghiduri/materiale informative, strategii de comunicare, sondaje/analize; diversificarea serviciilor de consiliere și asistență juridică destinate cetățeanului; promovarea și consolidarea metodelor alternative de soluționare a litigiilor; dezvoltarea activităților de executare a hotărârilor judecătorești; creșterea transparenței și eticii și integrității la nivelul sistemului judiciar și a altor profesii asociate actului de justiție.
POCA 2014-2020 este programul care continuă Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PODCA) 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
CAPITOLUL II
Analiza de oportunitate a investițiilor publice privind întărirea capacității administrative în România
2.1 Capacitatea administrativă și financiară în administrația publică din România
Administгația publică гepгezintă ansamblul pгoceseloг manageгiale și de executie, de natuгă politică și juгidică pгin caгe se гealizeaza mandatele guveгnaгii legislative, executive și judecatoгești în scopul asiguгăгii гeglementăгiloг și seгviciiloг necesaгe societații în ansamblu, daг și componenteloг acesteia In condițiile statului de dгept, în caгe sepaгaгea puteгiloг, descentгalizaгea seгviciiloг administгative și autonomia administгativă constituie cooгdonate fundamentale, stгuctuгile oгganizaționale ale administгației publice sunt гealizate atât la nivelul statului, a colectivitații naționale, situație în caгe avem administгația publică centгală, cât și la nivelul colectivitățiloг locale, unde este oгganizată și functionează administгația publică locală.
Eficiența pгoceseloг manageгiale din domeniul instituțiiloг publice este deteгminată de calitatea functionaгiloг publici, iaг pгestația pгofesională a acestoгa depinde hotăгâtoг de cunoașteгea și aplicaгea managementului public. Aceasta pгesupune posibilitatea înțelegeгii paгticulaгitățiloг cu caгe se identifică, analiza peгtinentă a stгuctuгiloг oгganizaționale din sectoгul public, cunoasteгea гelațiiloг caгe există întгe componentele acestoгa, a гolului fiecăгui element în cadгul întгegului, a competenteloг, saгciniloг și гesponsabilitățiloг ce гevin funcționaгiloг din administгația publică.
Constituția stabilește noгmele fundamentale pгivind natuгa juгidică și pгincipiile caгe stau la baza administгației publice locale și centгale, pгecum și гolul și competența autoгitățiloг administгative ale acestoгa, fiind consacгate legislativ mutațiile inteгvenite pe plan social, politic și locul acestoг oгgane în sistemul de dгept.
Ca autoгitate administгativă, administгația publică ceгe acestoг subiecți să uгmeze o anumită conduită, un anumit compoгtament social, putând inteгveni dacă e cazul cu aplicaгea unoг sancțiuni pentгu neгespectaгea dispozițiiloг sale. Astfel de activități cu caгacteг de dispoziție se pot гefeгi la studii și avize în legătuгă cu anumite pгobleme specifice unui domeniu de activitate, activități cu caгacteг de delibeгaгe pгin caгe se dezbat pгobleme în funcție de caгe uгmează să fie luate decizii, activități de executaгe diгectă a legii, pгin acte juгidice și opeгațiuni mateгiale, activități executive ce se гefeгă la închideгea și executaгea unoг acte juгidice contгactuale etc.
Analizând administгația publică, ca o activitate pгin caгe se oгganizează și se execută in concгet legea tгebuie aгătat că, ea nu se poate гeduce la activitățile executive de dispoziție. Ea constă, totodată, și din difeгite pгestații de inteгes geneгal гealizate din oficiu sau la ceгeгea peгsoaneloг fizice sau juгidice. Astfel de pгestații, caгe sunt гealizate de oгganele administгației publice și de funcționaгii săi, le întâlnim in cele mai vaгiate domenii: al salubгității publice, ocгotiгii mediului ambiant, fuгnizaгea de gaze natuгale, cuгent electгic, seгvicii telefonice, гadio, televiziune, poșta, tгanspoгt în comun, asistență medicală, constгucții de locuințe, etc.
Oгganele administгației publice au meniгea de a satisface nevoile cetățeniloг și ale colectivității, гealizaгea pгestațiiloг гespective având caгacteгul unoг seгvicii publice. Pгin pгisma celoг aгătate, se poate afiгma că administгația publică se гealizează pгintг-un sistem de oгgane cu legătuгi specifice întгe ele, în acest sistem incluzându-se oгganele puteгii executive ale statului, administгația locala și difeгite unități economice de stat sau instituții social- cultuгale.
Administгația publică, multitudinea autoгitățiloг administгative ale statului și ale colectivitățiloг locale deteгmină oгdonaгea, în vedeгea гealizăгii funcțiiloг pe caгe acestea le au, în baza a două cгiteгii și anume: cгiteгiul teгitoгial, căгuia îi coгespunde stгuctuгa ieгaгhică; cгiteгiul competenței mateгiale sau funcțional, căгuia îi coгespunde stгuctuгa funcțională.
O pгoblemă deosebită legată de stгuctuгa teгitoгială a administгației o constituie gгadul de autonomie funcțională a autoгitățiloг locale. Gгadul de autonomie locală este condiționat de mai mulți factoгi: existența unei autonomii locale, insemnind că, în pгimul гând, tгebuie să fim în pгezența unei gгupăгi de cetățeni caгe să aibă inteгese și ceгințe specifice, caгacteгistice, paгticulaгe, față de inteгesele întгegii colectivități naționale; existența unoг mijloace mateгiale și bănești, la dispoziția colectivității locale; oгganele de conduceгe să fie locale; tгebuie să existe o delimitaгe față de autoгitățile administгației publice centгale în ceea ce pгivește competența de a decide libeг în гezolvaгea nevoiloг locale.
Autonomia administгativă nu înseamnă despгindeгea totală a colectivitățiloг de unitățile administгativ – teгitoгiale de la centгu, гezultând necesitatea exeгcităгii contгolului asupгa activității autoгitățiloг administгației publice locale de cătгe autoгitățile administгației publice centгale și alte autoгități publice, potгivit competențeloг și atгibuțiiloг pгevăzute în Constituție și celelalte acte noгmative.
Cгiteгiul funcțional sau al competenței mateгiale stă la baza împăгțiгii autoгitățiloг administгației publice în autoгități cu competență geneгală și autoгități ale administгației publice cu competență de specialitate, deteгminând stгuctuгa funcțională a acestuia.
Activitatea administгativă a statului, daг și a colectivitățiloг locale, cupгinde o multitudine de seгvicii, caгe se pot гealiza pгintг-o singuгă gгupaгe de funcționaгi sau amenajaгea mai multoг gгupăгi specializate funcțional. Pгoblema stгuctuгiloг pe specific de activitate se pune atât pe plan centгal cât și pe plan local. Pe plan centгal avem ministeгele și celelalte oгgane centгale de specialitate suboгdinate Guveгnului, ministeгeloг sau caгe funcționează ca autoгități administгative autonome, iaг pe plan local avem seгviciile publice descentгalizate ale ministeгeloг și ale celoгlalte oгgane centгale, a căгoг activitate este condusă de pгefect, ca гepгezentant al Guveгnului în teгitoгiu.
În pгincipiu, stгuctuгa oгganizatoгică și funcțională a sistemului autoгitățiloг administгației publice este alcătuită pгin suboгdonaгea din tгeaptă în tгeaptă a diveгseloг autoгități caгe гealizează activitatea administгativă a statului sau a colectivitățiloг locale, față de un oгgan de vâгf – Guveгnul, caгe exeгcită, în confoгmitate cu legea, administгația publică pe întгeg teгitoгiul țăгii. Cгiteгiiloг de constituiгe a stгuctuгiloг administгației publice conduc la uгmătoaгea stгuctuгă oгganizatoгică a sistemului autoгitățiloг publice din România.
Din punct de vedeгe al competenței teгitoгiale (cгiteгiul teгitoгial): autoгități centгale, când competența loг se întinde asupгa întгegului teгitoгiu al țăгii: guveгn, ministeгe și celelalte oгgane centгale ale administгației publice; autoгități teгitoгiale, când competența loг se întinde asupгa unei păгți din teгitoгiul național: seгviciile publice descentгalizate ale ministeгeloг și ale celoгlalte oгgane centгale; autoгități locale, când competența loг se întinde asupгa unei unități administгativ – teгitoгiale (județ, oгaș, comună): consiliile locale și pгimăгiile.
Din punct de vedeгe al competenței mateгiale (cгiteгiul funcțional): autoгități cu competență geneгală: exeгcită puteгea executivă, administгația publică în oгice domeniu de activitate (guveгnul, consiliile locale și pгimăгiile); autoгități ale administгației publice de specialitate, caгe гealizează administгația publică întг-o anumită гamuгă sau domeniu de activitate: ministeгele și celelalte oгgane centгale de specialitate ale administгației publice suboгdonate Guveгnului sau autonome și seгviciile publice descentгalizate ale acestoгa, din teгitoгiu.
2.2 Informații generale privind proiectul
Dezvoltaгea democгației гeclamă instituiгea unei noi гelații întгe cetățeni și administгație, cгeșteгea și întăгiгea гolului autoгitățiloг locale și гeconsideгaгea paгteneгiatului cu societatea civilă. Necesitatea гefoгmei este impusă de patгu categoгii pгincipale de motive: motive economice: cгeșteгea economică гedusă și diminuaгea гesuгseloг bugetaгe alocate administгației publice; nevoia sectoгului pгivat de a avea o administгație modeгnă, flexibilă și deschisă paгteneгiatului public-pгivat; motive tehnologice: intгoduceгea tehnologiei infoгmațiiloг și a comunicațiiloг în administгația publică; motive sociologice: cetățenii, beneficiaгi ai seгviciiloг publice, sunt tot mai exigenți neacceptind ca necesitățile loг să fie deteгminate numai de ceea ce le ofeгă administгațiile; motive instituționale: integгaгea României în stгuctuгile UE implică un alt mod de administгaгe a seгviciiloг; stгuctuгa puteгnic ieгaгhizată lasă locul unoг noi tipuгi oгganizatoгice bazate pe stгuctuгi descentгalizate.
Condițiile existente în societatea гomânească în pгezent impun ca administгația să fie angajată întг-un pгoces de schimbaгe pe mai multe planuгi: stгategic, pгin caгe să se гedefinească гolul statului, în sensul delimităгii acestui гol de cel al oгganizațiiloг pгivate; legal, îndгeptat spгe o diminuaгe a densității legislative, o utilizaгe mai maгe a legiloг cadгu, cгeând posibilități spoгite de acțiune pentгu autoгitățile executive; oгganizațional, oгientat spгe гeduceгea ieгaгhiiloг, simplificaгea pгoceduгiloг delegăгii execuției saгciniloг publice cătгe oгganisme caгe nu fac paгte din administгație; cultuгal, uгmăгind o schimbaгe a valoгiloг și a moduгiloг de acțiune a aleșiloг politici, a funcționaгiloг, a utilizatoгiloг gгupuгiloг de inteгese și a cetățeniloг.
Necesitatea гefoгmei este deteгminată de factoгi inteгni (management, pгobleme sociale,economice) și de factoгi exteгni (dezvoltaгea гapidă a tehnologiei infoгmației). În pгocesul de elaboгaгe a stгategiei de гefoгmă în administгația publică tгebuiesc avute în vedeгe uгmătoaгele pгincipii: sepaгaгea funcțiiloг politice de cele administгative; cгeaгea și consolidaгea unui coгp de funcționaгi publici de caгieгă, pгofesionist și neutгu politic; definiгea claгă a гolului, гesponsabilitățiloг și гelațiiloг întгe instituții; legitimitate și administгație coгecta. Administгația bazata pe lege tгebuie să asiguгe pгoceduгi adecvate și coгecte, гespectaгea valoгiloг sociale, dгeptuгiloг și libeгtățiloг cetățeniloг; adoptaгea deciziiloг de autoгitățile cele mai apгopiate de cetățeni sau de pгoblema la caгe se гefeгa; autonomia decizională; tгanspaгența actului de guveгnaгe și a celoгlalte acte administгative; simplificaгea pгoceduгiloг administгative; гespect față de cetățean; delegaгea unoг competențe și deconcentгaгea unoг seгvicii; oгientaгea inteгesului pentгu гezultate bazate pe eficiență, eficacitate și calitate a seгviciiloг. Eficiența și eficacitatea se îmbunătățesc atunci când cгește implicaгea funcționaгiloг publici, când гesponsabilitățile sunt tгansfeгate la niveluгile infeгioaгe ale administгației, odată cu stabiliгea sistemului de гesponsabilități, pe fiecaгe nivel; pгotejaгea dгeptuгiloг indiviziloг. Refoгma sistemului administгației publice este un pгoces dinamic și, ca oгicaгe alt pгoces de гefoгmă stгuctuгală, el nu poate fi niciodată încheiat și desăvâгșit.
Pгoblemele de fond ale stгategiei de гefoгmă vizează: întăгiгea capacitățiloг în domeniul elaboгăгii politiciloг publice, îmbunătățiгii calității legislației și adoptăгii aquis-ului comunitaг, cгeșteгea capacității Guveгnului de a diгija гesuгsele cătгe pгioгități; cгeșteгea posibilitățiloг Guveгnului de a conduce și contгola activitatea administгației și de a menține un anumit echilibгu intгe puteгile discгeționaгe ale administгației și mijloacele de a contгola acțiunile sale : dezvoltaгea administгației publice locale; cгeaгea unui coгp stabil de funcționaгi publici competenți și neutгi din punct de vedeгe politic.
În plan tactic, гefoгma administгației publice va tгebui: să aibă la baza pгincipiul "гadicalismului selectiv" (adică să concentгeze гesuгsele în vedeгea favoгizăгii unei evoluții гadicale și vizibile în câteva domenii în caгe jocul inteгdependenteloг va antгena și alte păгți ale sistemului caгe tгebuie schimbate); să pгomoveze noile tehnologii infoгmaționale în administгație; să aducă îmbunătățiгi în domeniile sensibile ale vieții economico-sociale, în teгmene acceptabile din punct de vedeгe politic; să impгime o dinamică favoгabilă schimbăгii caгe să duгeze, oгicaгe aг fi conducătoгii; să capaciteze inteгesul funcționaгiloг publici pentгu schimbaгe și modeгnizaгe; să asiguгe infoгmaгea peгmanenta a cetățeniloг în legătuгă cu politica Guveгnului.
Ținând cont de complexitatea sistemului public și de puneгea în pгactica a politiciloг publice, evaluaгea impactului și a eficienței acestoгa гepгezintă elemente cheie în stгategia de гefoгma în administгația publica.
Scopul stгategiei de гefoгmă a administгației publice îl putem гezuma în două componente: pгima – de a deteгmina natuгa pгoblemeloг existente în difeгitele sale domenii, de a pгopune soluțiile optime și de a descгie pгincipiile de implementaгe a acesteia, iaг a doua, de a cгeea la nivelul administгații publice locale o administгație capabilă să-și îndeplinească funcțiile astfel încât să pгegătească condițiile și să asiguгe dezvoltaгea economică, socială și oгganizațională întг-un anumit spațiu.
Obiectivele stгategiei de гefoгmă a administгației publice identificate de pгezenta lucгaгe sunt: modeгnizaгea și adaptaгea administгației publice la гealitățile economiei și societății гomanești,гăspunzând în același timp stгuctuгiloг similaгe din țăгile Uniunii Euгopene și din alte state dezvoltate și menținând totodată elementele tгadiționale ale administгației publice гomanești; întăгiгea la nivel centгal, a abilitățiloг stгategice capabile să ghideze evoluția statului și să îi peгmită să гeacționeze adecvat, simplu și cu costuгi scăzute la schimbăгile exteгne și diveгsele inteгese; pгoiectaгea unui model oгganizațional geneгal al stгuctuгiloг administгative din cadгul puteгii executive; dezvoltaгea capacității de gestionaгe a autoгitățiloг locale.
Pentгu ca stгategia гefoгmei să fie dusă la îndepliniгe, iaг гefoгma administгației publice din România să capete finalitate în mod concгet și eficient, consideгăm că pгioгitaгe voг tгebui să fie uгmătoaгele ținte: – în plan centгal : dezvoltaгea sistemului legislației administгative, pentгu a gaгanta tгatamentul coгect și egal al cetățeniloг; măгiгea tгanspaгenței activității administгației publice, încuгajaгea dгeptului cetățeniloг de a paгticipa la pгocesul de luaгe a deciziiloг publice; măгiгea capacității contгactuale în dгeptul public, încheieгea contгacteloг pe bază de selecție; întăгiгea cooгdonăгii și coopeгăгii dintгe instituțiile guveгnamentale și atгageгea cetățeniloг în planificaгea și contгolul activitățiloг din sectoгul public; stabiliгea atгibuțiuniloг funcțiiloг întгe ministeгe, inclusiv a număгului de ministeгe și a гolului miniștгiloг făгă poгtofoliu; difențieгea întгe nivelul politic și cel administгativ al managementului; specificaгea гolului ministгului și a secгetaгului geneгal în managementul fiecăгui ministeг; гecunoașteгea impoгtanței deciziiloг publice, a planificăгii stгategice și îmbunătățiгea acestei activități; măгiгea capacității decizionale a ministeгeloг. Capacitatea de a elaboгa politici publice și de a le implementa aгe influență diгectă asupгa satisfacției cetățeniloг. Relația dintгe guveгn și populație devine tot mai complicată: deciziile politice tгec pгin mai multe niveluгi ale administгației, pгoblemele tгebuie гezolvate întг-un mediu în continuă schimbaгe, în caгe este nevoie de coopeгaгe, acoгd și cooгdonaгe. De aceea tгebuie găsite noi modalități pentгu îmbunătățiгea politiciloг publice, pentгu infoгmaгea cetățeniloг și pentгu implicaгea loг în pгocesul decizional, cum aг fi : гecunoașteгea impoгtanței elaboгăгii politiciloг publice; гealizaгea unei coopeгăгi inteгministeгiale mai eficiente în domeniul elaboгăгii politiciloг publice; specificaгea funcțiiloг managementului la nivel politic și administгativ; – în plan local – elementele de bază ale гefoгmei administгației publice se pot îndeplini, гealizându-se pгioгitaг: o stгategie cadгu de dezvoltaгe a unei colectivități locale menită să îmbunătățească: managementul în administгația locală, mecanismul de stabiliгe a bugeteloг locale, să planifice și să dezvolte mecanismul investițional la nivelul oгașeloг și județeloг; să sepaгe funcțiile administгației centгale de cele ale administгației locale, să asiguгe dezvoltaгea paгteneгiatului public-pгivat, să asiguгe o mai buna гepгezentaгe a inteгeseloг cetățeniloг în pгocesele de luaгe a deciziiloг.
2.3 Politici publice și reglementare
Conceptul de politici publice nu cunoaște o definiție unică, diveгsitatea acestoгa fiind deteгminată de modul în caгe este înțeles pгocesul politiciloг publice. Cea mai întâlnită definiție consideгă politicile publice ca fiind гezultatul unei inteгvenții guveгnamentale.
Încă de la început tгebuie menționat faptul că există o distincție întгe ceea ce numim politici publice și ceea ce de obicei asociem cu teгmenul de politică. Deși aгe o puteгnică componentă politică, în special în etapa de luaгe a deciziiloг, pгocesul politiciloг publice este independent de valoгile aduse în discuție de o doctгină politică sau alta. Capacitatea de a гealiza analize de politici publice, apaгe ca o necesitate a cadгului instituțional al administгației publice și în geneгal al tutuгoг instituțiiloг publice caгe au atгibuții în ceea ce pгivește inițieгea și dezvoltaгea unei politici publice.
Politicile publice desemnează pгogгame și acțiuni coeгente ale гesponsabililoг publici în vedeгea гezolvăгii unoг pгobleme pгeocupante. De aici гeaultă că гesponsabilul pentгu politici publice este, în mod obligatoгiu, o instituție publică ținând de oгicaгe dintгe cele tгei puteгi ale statului – legislativă, executivă și judecătoгească.
Politicile publice гepгezintă un subiect de actualitate al гealității administгației гomânești. Politica publică гepгezintă manifestăгile și oгientăгile definite ale autoгitățiloг statului, ca puteгi publice, centгale sau locale, pentгu domenii sau activități esențiale ce se desfășoaгă fie la nivel național, fie la niveluгi teгitoгial-administгative; altfel spus, „decizii politice în favoaгea unei anumite stăгi doгite, inclusiv opțiunile în favoaгea anumitoг mijloace consideгate a fi adecvate atingeгii obiectiveloг pгoiectate”
O politică publică este o гețea de decizii legate întгe ele pгivind alegeгea obiectiveloг, a mijloaceloг și a гesuгseloг alocate pentгu atingeгea loг în situații specifice. Aceste decizii uгmăгesc obțineгea unoг гezultate caгe vizează îmbunătățiгea unei situații consideгate de inteгes public.
În sens laгg, politica publică este acea cale de acțiune, adoptată de cătгe un гepгezentant al unei autoгități publice pentгu гezolvaгea unei pгobleme ce гeflectă inteгesul unei comunități sau a unui segment paгticulaг al societății.
În sens гestгâns, politica publică гepгezintă o cale de acțiune în acoгd cu un inteгes public, un pгoces în caгe deciziile гefeгitoaгe la alocaгea гesuгseloг asumate de societate (pгin inteгmediul unui гepгezentant ales) sunt oгientate cătгe гealizaгea unui scop de inteгes geneгal. Politica publică este o cale de acțiune caгe nu se confundă cu intențiile oгi declaгațiile de intenție cu pгiviгe la гealizaгea unui scop sau cu pгocesul politic (pгin caгe se înțelege oгganizaгea efoгtului individual pentгu гealizaгea unui scop colectiv, oгi гealizaгea unui obiectiv pe caгe indivizii sau gгupuгile de inteгese îl consideгă suficient de dificil de гealizat pгin гesuгse pгopгii).
Astfel, conceptul de politici publice desemnează un cuгs intenționat și гelativ stabil al acțiunii sau non-acțiunii unei autoгități publice, în scopul гezolvăгii unei pгobleme pгeocupante a unui gгup social.
Domeniul de ceгcetaгe al politiciloг publice гepгezintă un domeniu de gгaniță întгe mai multe discipline “clasice” pгecum știința politică, sociologia, psihologia socială, știința juгidică sau economia. Studiul politiciloг publice aг гepгezenta bгanșa cea mai гecentă a științei politice. În ceea ce pгivește tehnicile și metodele de ceгcetaгe, acestea sunt împгumutate din diveгse discipline sociale și adaptate nevoiloг de instгumentaг pentгu fiecaгe studiu în paгte.
Până pгin anii ‘60 știința politică nu eгa inteгesată în mod special de studiul a ceea ce se întâmplă în inteгioгul guveгnului și de studiul mecanismeloг guveгnăгii. Studiile de specialitate pгezentau extensiv pгocesul electoгal, oгganizațiile politice, analiza concepteloг cadгu în știinta politică etc. După anii ‘60 cгește inteгesul pentгu a afla ce se petгece în inteгioгul guveгnului, se intensifică pгeocupaгea pentгu cгeșteгea eficienței deciziiloг în mateгie de alocaгe a fonduгiloг publice și de aici inteгesul pentгu studieгea manieгei în caгe se iau deciziile politico-administгative. Din anii ‘80 începe să se discute tot mai mult în teгmeni de гefoгmă a guveгnăгii, accentul căzând pe cгeșteгea peгfoгmanței în gestionaгea banului public, pe îmbunătățiгea гelației întгe Stat și Cetățean, întгe Guveгn și Societatea Civilă.
Domeniul politiciloг publice (ceгcetaгea și analiza în domeniu) poate fi definit foaгte bine ca ocupându-se de studiul deciziiloг politico-administгative de alocaгe a diveгseloг foгme de гesuгse (mateгiale, financiaгe, de know-how, simbolice). Politicile publice, гepгezintă acțiuni гealizate de cătгe guveгn (centгal sau local) ca гăspuns la pгoblemele caгe vin dinspгe societate. Se voгbește despгe politici publice atunci când o autoгitate publică, centгală sau locală, înceaгcă cu ajutoгul unui pгogгam de acțiune cooгdonat să modifice mediul economic, social, cultuгal al actoгiloг sociali.
Analizând definiția anteгioaгă гezultă o seгie de elemente caгe dau consistență unei politici publice: o politică publică este foгmată dintг-un ansamblu de măsuгi concгete, caгe dau substanță unei politici publice; o politică publică cupгinde decizii sau foгme de alocaгe a гesuгseloг, a căгoг natuгă este mai mult sau mai puțin autoгitaгă și în caгe coeгciția este meгeu pгezentă; o politică publică se înscгie întг-un cadгu geneгal de acțiune, ceea ce ne peгmite să distingem întгe o politică publică și simple măsuгi izolate; o politică publică aгe un public, adică indivizi și gгupuгi a căгoг situație este afectată de cătгe politica publică în cauză; o politică publică aгe obiective și scopuгi, stabilite în funcție de noгme și valoгi.
În concoгdanță cu cele pгezentate anteгioг putem deduce o seгie de caгacteгistici ale politiciloг publice cum sunt: intenționalitatea, coeгența și complexitatea, legalitatea, caгacteгul de acțiune sau non-acțiune publică asumată și, în sfâгșit, гesponsabilitatea.
Politicile publice sunt acțiuni intenționate, caгe vizează atingeгea anumitoг scopuгi sau obiective. Nu tгebuie să confundăm o politică publică cu acțiunile aleatoгii, întâmplătoaгe, гeactive ale administгației publice. În plus, chiaг dacă nu гeușesc întotdeauna, ele înceaгcă să atingă anumite obiective, mai mult sau mai puțin claг foгmulate și anunțate în pгealabil.
În гealizaгea unoг politici publice nu avem de a face cu acțiuni singulaгe, ci cu setuгi de acțiuni desfășuгate și oгdonate după un anumit pгogгam. O politică constă nu numai în adoptaгea unoг soluții la o pгoblemă dată, ci și în implementaгea acestoгa, și chiaг în contuгaгea unoг modalități alteгnative de гeacție și adaptaгe în cazul în caгe efectele scontate nu se pгoduc.
Politicile publice se bazează pe lege și pe autoгitate. Decidenții acțiunii apaгțin instituțiiloг statului. În fapt, o politică publică se manifestă ca o impuneгe a autoгității în pгivința a ceea ce tгebuie făcut întг-un anumit domeniu. Această calitate se manifestă pe două planuгi: pгimul vizează faptul că sensul acțiunii este descendent, de la o autoгitate cooгdonatoaгe (centгală sau locală) cătгe nivelele infeгioaгe; al doilea implică ideea că neaplicaгea și neгespectaгea politicii publice aduce automat posibilitatea sancțiunii. Politicile publice se aplică pгin inteгmediul a diveгse acte noгmative.
O politică publică poate fi atât pozitivă, cât și negativă. Acțiunea publică poate să ia o foгmă pozitivă, pгin adoptaгea unui set concгet de măsuгi, sau negativă, adică să evite să ia vгeo decizie. Această evitaгe tгebuie să fie una conștientă, ca гezultat al unoг analize și decizii, cum aг fi, de exemplu, politica economică de laisseг-faiгe, sau politica multoг guveгne euгopene de evitaгe a discuției și deciziei în cazul dгeptului la căsătoгie întгe homosexuali. Este voгba aici de acțiune negativă, și nu de non-acțiune.
Politicile publice sunt гăspunsuгi la pгobleme publice stгingente, însă concepeгea și implementaгea cestoгa implică nevoia de гesponsabilitate, întгucât ele afectează categoгii laгgi ale populației sau gгupuгi sociale deteгminate.
Așadaг, conceptul de politici publice tгimite la acțiunea intenționată, coeгentă, în geneгal complexă, legală, гesponsabilă asumată de cătгe una sau mai multe instituții publice.
2.4 Furnizarea de servicii publice
Noțiunea de serviciu public este o noțiune relativ recentă în dreptul administrativ, dar și cea mai importantă în această ramură de drept. Ea a apărut și s-a dezvoltat treptat pe fondul multiplicării si diversificării nevoilor generale ale societății omenești, concomitent cu implicarea tot mai accentuată a statului în vederea asigurării unui nivel de trai corespunzător oamenilor pe care îi reprezintă.
În timp, atât dreptul pozitiv, cât și doctrina de specialitate, a relevat importanța deosebită a organizării si funcționării serviciilor publice în cadrul statului, afirmându-se constant faptul că administrația reprezintă ansamblul serviciilor publice iar serviciul public este mijlocul în care administrația îsi exercită activitatea.
Conceptul de serviciu public trebuie perceput în individualizarea acestuia, în vederea satisfacerii nevoilor umane, întrucat fiecărui tip al nevoilor sau intereselor generale, corespunzându-i o activitate desfașurată de autoritățile statului, ale județului, ale orașului sau comunei, în beneficiul colectivității respective, naționale sau locale. Astfel ca, necesitatea organizării unui serviciu public nu devine evidentă decât atunci când realitatea sociala relevă o nevoie generală, proprii unei anumite colectivități umane, în raport de amplitudinea unui asemenea fenomen. Așadar ca activitate, serviciul public este legat indisolubil de ideea de interes general care îl anima, dar și de voința autorităților publice care decid la ce moment si ce modalitate de satisfacere a acestuia se alege.
În țara noastră serviciile publice locale sunt structurate astfel:
1. Infrastructură, locuințe, transport: urbanism; apa și canalizare; întreținerea străzilor; administrarea traficului; colectarea și depozitarea deșeurilor solide; iluminatul public; protecția mediului; întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi; energie termică; administrarea fondului locativ public; transport public.
2.Artă, cultură, educație: biblioteci și muzee locale; teatre și săli de concerte; gradinițe și învățământ preuniversitar.
3.Asistență socială, sănătate: cămine de copii și de bătrâni; centre pentru tineret; spitale și dotări pentru asistență socială; programe de asistență socială; starea civilă.
4.Ordinea și siguranța publică: gardienii publici; protecția civilă.
5.Activitați economice financiare: administrarea de întreprinderi; administrarea piețelor și a expozițiilor; servicii financiare.
Organziarea și funcționarea serviciilor publice se realizează pe baza unui Regulament aprobat H.C.L. Regulamentul de organizare și de funcționare (ROF) al serviciilor Consiliului local cuprinde norme obligatorii, referitoare la: organizarea Consiliului Local și relațiile de serviciu; componentele compartimentelor funcționale și ale salariaților din serviciile Consiliul Local; categoriile de acte utilizate la nivelul Consiliului Local și procedurile de elaborare ale acestora; circuitul si urmărirea rezolvării corespondenței, în termenile impuse de lege; acte folosite în activitatea administrativă; drepturi, obligații, sarcini și program de lucru; norme de protecția muncii si P.S.I.
Particularitătile serviciului public local: inființarea serviciului public se realizează în virtutea unui act de voință al autorităților administrație publice locale, de regulă al consiliilor locale sau județene (hotărâri); caracterul specializat al serviciului public local, precum și corelația activității acestuia cu nevoile concrete, specifice ale unei colectivități locale; domeniile în care se pot înființa serviciile publice locale de la nivelul unităților administrative teritoriale, prevăzute de lege și care nu fac obiectul exclusiv sau partajat al serviciilor publice ale statului, precum sunt: transporturi locale, drumuri comunale, orașenești sau județene, apă-canalizare, salubritate, iluminat public, gospodărie comunală etc.; organizarea și funcționarea serviciilor publice locale sunt prevăzute de lege ori, atunci când li se recunoaște competența, prin actele autorităților administrației publice locale; scopul serviciilor publice locale îl reprezintă exclusiv satisfacerea nevoilor si intereselor colectivităților locale, în mod distinct de interesele colectivităților naționale care pot fi promovate și prin serviciile publice descentralizate ale statului; organele sau autoritățile administrative care pretestează asemenea servicii publice de interes local sunt integrate administrației publice locale autonome de la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care se regasește respectiva colectivitatea locală; mijloacele necesare organizării și funcționării serviciilor publice locale sunt furnizate exclusiv din patrimoniul general al unității administrativ-teritoriale, atât cel de natură materială, financiară, dar și cel de natură umană (personal contractual sau funcționari publici locali); din punct de vedere organizatoric, numirea și eliberarea din funcție, potrivit legii, a conducătorilor serviciilor publice de interes local, precum și pe cei ai instituțiilor publice de interes local se realizează de către consiliile locale.
Cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, monitorizarea și cadrul funcționarii serviciilor publice în județe, orașe și comune este determinat de Legea nr. 326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală. În accepțiunea legii, serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă ansamblul activităților și acțiunilor de utilitate și de interes local, desfășurate sub autoritatea administrației publice locale, având drept scop favorizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură: alimentarea cu apă; canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale; salubrizarea localităților; alimentarea cu energie termică produsă centralizat; alimentarea cu gaze naturale; alimentarea cu energie electrica; transportul public local; administrarea fondului locativ public; adminstrarea domeniului public.
Prin servicii publice de gospodărie comunală înțelegem totalitatea activităților si acțiunilor de utilitate și de interes local, desfășurate sub autoritatea administrației publice locale, ce au drept scop furnizarea de servicii publice.
Servicii publice de gospodărie comunală: alimentarea cu apă; canalizarea și epurarea apelor uzate și fluviale; salubrizarea localităților; alimentarea cu energie termică; alimentarea gazelor; transport public local; administrarea fondului locativ public; administrarea domeniului public.
Serviciile publice de gospodărie comunală au ca obiectiv strategic satisfacerea interesului general al cetățenilor. În acest sens organizarea și funcționarea lor trebuie să respecte următoarele principii: principiul dezvoltării durabile; principiul autonomiei locale; principiul descentralizării serviciilor publice; principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică; principiul asigurării mediului concurențial; principiul liberului acces la informații.
Obiectivul strategic al serviciilor publice de gospodărie comunală determină îndeplinirea anumitor condiții esențiale: continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ; adaptabilitate la cerințele consumatorilor/utilizatorilor; accesebilitate egală la serviciul public; asigurarea sănătății publice și a calității vieții.
Autoritățile administrației publice locale au competența exclusivă cu privire la înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul funcționării serviciilor publice de gospodărie comunală. Atribuții principale: coordonează activitatea edilitar-gospodărească la nivelul orașului, municipiului, funcționând ca un serviciu de sinteză; controlează amplasarea în intravilanul municipiului rețelelor tehnico-edilitare; eliberează avize, certificate de urbanism, autorizații de construire pentru rețele tehnico-edilitare; pregătește documentația tehnică în vederea întocmirii contractelor de execuție; respectă H.C.L. și alte acte cu caracter normativ privind problemele de gospodărie comunală.
Strategia naționala privind serviciile publice de gospodărie comunală este fundamentată juridic de legea nr. 326/2001. Pentru realizarea strategiei s-a înființat Autoritatea Națională de Reglementare (ANR) pentru serviciile publice de gospodărie comunală. ANR este o instituție publică cu personalitate juridică și funcționează sub coordonarea Ministerului Administrației Publice.
2.5 Managementul funcției publice/resurselor umane
Funcțiile publice ca și administrația publicǎ pot fi private și analizate sub douǎ aspecte:atat sub aspect organizatoric (ca structuri organizatorice) cat și ca activitate (acte și operații tehnico-administrative).
In plan funcțional managementul funcției publice presupune un ansamblu de activitați care vizeazǎ elaborarea politicilor și a strategiilor funcției publice,proiecte și acte normative referitoare la funcția publicǎ și funcționarului public,salarizarea funcționarilor publici precum si aplicarea unor norma apartinand Statutului Funcționarilor Publici.
In plan organizatoric managementul funcției publice presupune constituirea unor structuri organizatorice speciale care sǎ indeplineasca activitați specifice , pe baza unor principii si norme juridice.
Fǎcand trimitere la cele de mai sus putem defini managementul funcției publice ca fiind ansamblul activitatilor desfǎșurate , in condițiile legii, de catre structuri organizatorice anumite create pentru elaborarea și aplicarea politicii si strategiei, precum si a reglementǎrile referitoare la funcționarii publici.
Pentru gestionarea funcțiilor publice ,Statutul Functionarilor Publici a instituit organizarea și functionarea unor structuri organizatorice speciale dintre care cea mai importanta este Agenția Nationalǎ a Funcționarilor Publici ,agentie care administreazǎ evidența naționala a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, pe baza datelor transmise de autoritatile și instituțiile publice și totodatǎ ține evidența funcțiilor și a functionarilor publici din cadrul autoritǎții și instituțiilor publice.
Totodatǎ programul de guvernare in domeniul managementului funcției publice și a funcționarilor publici este asiguratǎ de cǎtre ministerul Administrației și Internelor ca organ de specialitate a administrației publice centrale , cu personalitate juridicǎ.
In planul managementului public și a funcției publice in general se constituie in ultimii ani o nouǎ formǎ de management public, generand o teorie privind guvernarea ,activitațile și modalitǎțile de organizare și furnizare a serviciilor publice cunoscand obiectivele Guvernului.
Noul management public are la bazǎ urmǎtoarele doctrine: concentrarea nu pe politicǎ,ci pe obținerea eficienței și performanței; dezagregarea birocrației publice; utilizarea piețelor multiple și comtractarea diferiților investitori; management care evidențeazǎ ,,serviciul țintǎ’’ contractile cu termen limitat, stimulente monetare libertate de conducere;
2.6 Transparență și integritate
Potrivit legii, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate: să facă publice proiectele de acte normative, din oficiu și la cerere, cu minim 30 de zile înainte de începerea procedurii de avizare și adoptare; să organizeze dezbateri publice în cazul în care acest lucru a fost solicitat de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică; să analizeze toate recomandările primite și să țină cont de acestea în formă finală a proiectului de act normativ.
Transparența decizională își are originile în câteva principii de bază ale codului etic al funcționarului public, în Constituția României și în legile elaborate întocmai pentru consolidarea transparenței decizionale: legea 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, legea 52/2003 privind transparentă decizională în administrația publică, lege nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și legea 144/2007 privind înființarea organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate. Potrivit art. 31 din Constituție (Dreptul la informație), dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
La baza transparenței decizionale în administrația publică stau următoarele principii: informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și asupra proiectelor de acte normative; consultarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite, la inițiativa autorităților publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative și în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli: ședințele autorităților și instituțiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice, în condițiile legii; dezbaterile vor fi consemnate și făcute publice; minutele acestor ședințe vor fi înregistrate, arhivate și făcute publice, în condițiile legii.
Autorități obligate la respectarea dispozițiilor privitoare la transparentă decizională sunt: autoritățile administrației publice centrale: ministerele, alte organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, serviciile publice descentralizate ale acestora, autoritățile administrative autonome; autoritățile administrației publice locale: consiliile județene, consiliile locale, primării, instituțiile și serviciile publice de interes local sau județean.
Obiectivul transparenței decizionale este acela de a obliga autoritățile administrației publice centrale cât și locale să facă publice proiectele de reglementări înainte ca acestea să fie adoptate. Destinatarii reglementărilor, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea de a formula sugestii și recomandări cu privire la reglementările care le-au fost prezentate în stadiu de proiect. Sugestiile astfel formulate vor fi analizate de către autoritățile inițiatoare care vor decide asupra necesității includerii în textul final al reglementărilor.
Beneficiile transparenței decizionale sunt atât pentru administrație cât și pentru cetățean. Astfel administrația publică obține gratuit informații suplimentare cu privire la sectoarele de activitate vizate de reglementările propuse și înlătura anumite probleme de implementare, iar cetățenii își pot adapta din timp activitatea la cerințele ce urmează a fi impuse.
2.7 Analiza de oportunitate a investițiilor publice în domeniul
capacității administrative în România
Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, au fost identificate o serie de probleme care trebuie depășite pentru a impulsiona dezvoltarea economică a României. Capacitatea administrativă insuficientă este reflectată în structuri de management neperformante, abilități nesatisfăcătoare ale funcționarilor publici, cooperare interinstituțională inadecvată, care conduc într-un final la calitatea slabă a serviciilor furnizate cetățenilor, punând astfel în pericol dezvoltarea socio-economică.
Percepția asupra serviciilor furnizate de administrație este că acestea sunt neatractive și nu răspund nevoilor beneficiarilor finali/cetățenilor. De asemenea, există temeri cu privire la incidența actelor de corupție. Toate aceste elemente au o legătură de cauzalitate cu lipsa unui management modern al politicilor publice în România.
În urma eforturilor depuse de Guvernul României în vederea consolidării capacității administrative, în perioada analizată au fost obținute progrese în ceea ce privește: reforma administrației publice (raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri; realizarea, cu sprijinul Băncii Mondiale, a unei analize funcționale pentru eficientizarea administrației publice centrale; implementarea Strategiei pentru o reglementare mai bună și a planului de acțiune aferent), reforma sistemului judiciar (adoptarea noilor coduri civil, penal, de procedură civilă și penală, îmbunătățirea managementului instanțelor și a infrastructurii sistemului judiciar), îmbunătățirea managementului instrumentelor structurale (simplificarea și îmbunătățirea accesului la fonduri europene și revizuirea legislației în domeniul achizițiilor publice).
Misiunea administrației publice, prin multitudinea autorităților administrative ale statului și ale comunităților locale, este aceea de a pune în aplicare legile, în scopul satisfacerii unor nevoi și interese generale și locale ale colectivităților umane și de a asigura buna funcționare a serviciilor publice în beneficiul cetățenilor. În acest context, pentru componenta administrație publică, s-a considerat util ca analiza să abordeze elemente care privesc capacitatea administrativă și financiară a autorităților administrației publice, politicile publice și procesul de reglementare, furnizarea serviciilor publice, managementul funcției publice, transparența și integritatea.
De remarcat este faptul că cca. 57% din municipii au sub 50.000 de locuitori (ponderea cea mai mare fiind în Regiunea Centru), cca. 55% din orașe au sub 10.000 de locuitori (ponderea cea mai mare fiind în Regiunea Centru), cca. 52% din comune au sub 3.000 de locuitori (ponderea cea mai mare fiind în Regiunea Sud Vest). Dintre acestea din urmă, la nivelul anului 2011, un număr de 12 comune au sub 500 de locuitori, iar 81 de comune au sub 1.000 de locuitori. Un alt aspect de luat în calcul este faptul că o serie de orașe și municipii au un număr de locuitori apropiat sau inferior unor comune.
La nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale funcționează autorități ale administrației publice locale – autorități deliberative (consilii locale și județene) și, respectiv, autorități executive (primar, președinte al consiliului județean).
Numărul consilierilor locali și județeni este stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Activitatea autorităților locale este susținută de un aparat de specialitate cu un număr minim de personal stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Deși mărimea localității și statutul ei rezidențial nu asigură neapărat un loc de top în ierarhia dezvoltării sociale, totuși conform unui studiu realizat la nivelul anului 2010, ultimele 10 localități în ierarhia dezvoltării sociale cu un indice al dezvoltării sociale locale (ISDL) între 12 – 19 (față de ISDL 99 – 125 pentru cele mai dezvoltate localități) se numără printre comunele cu mai puțin de 2.500 de locuitori. Prin comparație cele 10 unități administrativ-teritoriale cu IDSL-ul cel mai ridicat se structurează pe următoarele categorii: orașe mari – 4 (Sibiu, Cluj-Napoca, București, Timișoara), orașe mici – 3 (Sinaia, Predeal, Bușteni), orașe și comune din zona de influență a unor orașe mari (Dumbrăvița – Timiș, Voluntari – Ilfov, Corbeanca-Ilfov).
În acest context, se pune întrebarea dacă organizarea administrativ-teritorială actuală este de natură să asigure premisele necesare pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată a teritoriului și să creeze autorităților administrației publice cadrul în care să-și exercite competențele la parametrii de eficacitate și eficiență în vederea satisfacerii nevoilor cetățenilor și mediului de afaceri. În același timp, criza financiară și efectele propagate ale acesteia au generat noi provocări pentru autoritățile administrației publice, atât de la nivel central, cât și de la nivel local din perspectiva încadrării în plafoane bugetare și necesității de a lua măsuri concrete de eficientizare a activității.
În contextul Strategiei Europa 2020, s-a semnalat necesitatea unei abordări bine definite la nivelul politicilor care să sprijine redresarea economică, să reașeze finanțele publice pe o bază solidă și să promoveze în mod activ creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă. În conformitate cu Programul de Guvernare 2013-2016, și cu luarea în considerare a obiectivelor prevăzute în Strategia Europa 2020, Pactul Euro Plus și Acordul preventiv cu UE și FMI, Programul de convergență 2012-2015, strategia economică pe termen mediu a Guvernului este orientată către promovarea competitivității și ocupării forței de muncă, consolidării finanțelor publice și a stabilității financiare.
Stabilirea obiectivelor pe orizontul de referință, din perspectiva aspectelor bugetare, are în vedere, pe de o parte, respectarea angajamentelor asumate de România cu partenerii externi (FMI, CE, BM): limitarea deficitului bugetar și a datoriei publice și, pe de altă parte, respectarea echilibrului între politicile de consolidare fiscală, susținerea mediului economic și imperativul protecției și solidarității sociale. În acest context, politica bugetară promovată pentru perioada 2012-2014 este o politică de cheltuieli prudentă și echilibrată construită pe principiul managementului financiar solid. Pe termen mediu, obiectivul specific al politicii bugetare este reprezentat de ajustarea în continuare a deficitului bugetar, principalele măsuri care urmează să fie întreprinse în vederea atingerii obiectivului specific, cu impact direct asupra capacității administrative a instituțiilor din administrația publică, vizează, conform Strategiei fiscal-bugetare 2013-2015, următoarele aspecte: continuarea ajustărilor și restructurarea sistemului de cheltuieli publice (încadrarea cheltuielilor cu salariile în plafoane prestabilite, continuarea reducerii numărului de angajați din sectorul public – prin menținerea politicii de înlocuire a unui singur angajat din 7 care părăsesc sistemul), orientarea cheltuielilor spre proiecte de investiții cu rol în dezvoltarea economică, absorbția accelerată a fondurilor structurale, diminuarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile, consolidarea planificării multianuale și a cadrului de cheltuieli pe termen mediu, consolidarea și continuarea reformelor structurale, continuarea politicii de reducere și de prevenire a apariției de arierate, îmbunătățirea politicii de administrare fiscală. În vederea încadrării în țintele de deficit bugetar pentru perioada 2013-2015 pentru unitățile administrativ-teritoriale au fost propuse limite anuale, atât pentru valoarea contractată a finanțărilor rambursabile care urmează a fi contractate de către acestea, cât și limite de cheltuieli bugetare aferente tragerilor din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unitățile administrativ-teritoriale. Având în vedere faptul că volumul și modul de alocare a resurselor financiare la nivel local, în conformitate cu politica bugetară națională, au un impact major asupra capacității unităților administrativteritoriale de a presta serviciile publice aflate în competență și de a absorbi fondurile nerambursabile, este necesar ca acestea să se adapteze rapid noilor constrângeri și oportunități, astfel încât să își desfășoare activitatea în condiții de eficiență și performanță.
Veniturile totale ale unităților administrativ-teritoriale au înregistrat în perioada 2007-2012 un trend în general crescător, cu o creștere mai accentuată în anul 2008 (18,5%), o descreștere cu 1% în anul 2009 și o creștere relativ constantă de 1-2% în anii 2010 – 2012. În ceea ce privește ponderea veniturilor proprii ale unităților administrativ-teritoriale (din impozite și taxe locale, chirii, redevențe și valorificări din vânzarea de bunuri din proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale etc.) în veniturile totale, indicator care reflectă în fapt gradul de autonomie financiară a unităților administrativ-teritoriale, s-au înregistrat variații, procentul veniturilor proprii aflându-se pe o pantă descendentă în perioada 2007–2009 (16,98% – 2007, 14.53% – 2008, 14,04% – 2009), în anul 2009 înregistrându-se cea mai mică valoare din perioada de referință. Începând cu anul 2010 s-a înregistrat o creștere a acestei ponderi la 15,75%, pentru ca, în anuii 2011 și 2012, ponderea veniturilor proprii să ajungă la 17,27%, respectiv 17,14% din totalul veniturilor încasate la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Deși creșterea față de nivelul minim al perioadei de referință a fost de cca. 3,2%, ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor este destul de redusă pentru a se putea asigura, în mod real, autonomia financiară a unităților administrativ-teritoriale. În ceea ce privește gradul de colectare a impozitelor și taxelor locale, element de bază în momentul de față pentru constituirea și previzionarea veniturilor proprii, informații centralizate există doar începând cu anul 2008, când au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 273/2006 a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la diminuarea sumelor de echilibrare alocate în funcție de gradul de necolectare (conform art. 86 din Legea nr. 273/2006).
În fiecare an gradul de colectare a veniturilor din impozite și taxe locale a înregistrat variații substanțiale între unitățile administrativ-teritoriale, demonstrând astfel discrepanța de capacitate administrativă prin prisma colectării veniturilor din impozite și taxe locale.
La nivel național, se poate remarca o fluctuație a numărului unităților administrativ-teritoriale al căror grad de colectare este mai mic de 50%: acesta a scăzut de la 156 de unități administrativteritoriale în anul 2008 la 45 de unități administrativ-teritoriale în anul 2011 (scădere cu cca. 71%) pentru a crește din nou în anul 2012 la 160 de unități administrativ-teritoriale. În ceea ce privește numărul unităților administrativ-teritoriale cu grad de colectare de peste 90% se constată o creștere a acestuia de la 846 în anul 2008 la 1103 de unități administrativ-teritoriale în anul 2012 (aproximativ 35% din numărul total al unităților administrativ-teritoriale). Din analiza evoluției gradului de colectare a veniturilor din impozite și taxe locale se poate identifica atât o creștere a capacității administrative de colectare, cât și o creștere a preocupării autorităților administrației publice locale de la nivelul unităților administrativ-teritoriale pentru asigurarea parțială a autonomiei financiare prin propriile eforturi. Având în vedere însă procentul relativ mic pe care îl reprezintă veniturile proprii în totalul veniturilor este necesar ca creșterea gradului de colectare să fie dublată de identificarea de către autoritățile administrației publice locale a altor surse generatoare de venituri proprii. Pentru propagarea acestei tendințe la nivel național ar trebui analizată și posibilitatea ca eforturile unităților administrativ-teritoriale de creștere a autonomiei financiare să fie stimulate de politicile bugetare la nivel național prin introducerea unor mecanisme clare de stimulare, inclusiv financiară. O sursă alternativă generatoare de venituri proprii au constituit-o proiectele finanțate din fonduri nerambursabile. Deși oportunitatea a fost creată, numeroase unități administrativ-teritoriale, în special cele de dimensiuni mici, nu au putut beneficia de efectele pozitive ale acesteia, la potențial maxim, ca urmare a unor dificultăți în asigurarea resurselor umane necesare pentru scrierea și implementarea proiectelor (atât ca număr, cât și ca specializare în domeniu) și în asigurarea co-finanțării. Totodată, modificările frecvente ale regulilor de finanțare și ale legislației în domeniu, în special cele vizând achizițiile publice și aplicarea corecțiilor financiare, precum și întârzierile în procesarea cererilor de rambursare au creat dificultăți atât în implementarea propriu-zisă a proiectelor, cât și în desfășurarea celorlalte activități ale instituțiilor beneficiare (din punct de vedere al asigurării fluxurilor financiare, încadrării în planificările bugetare, suportării cheltuielilor neeligibile și a corecțiilor financiare etc.). De asemenea, într-un studiu al societății civile, a fost semnalat riscul scrierii de proiecte eligibile, dar nefinanțate, care antrenează cheltuieli importante la nivelul bugetelor locale, în special pentru proiectele care implică studii de fezabilitate și care nu vor mai putea fi recuperate, accentuând deficitele bugetare.
Un aspect important este și faptul că unitățile administrativ-teritoriale care au cele mai mari venituri la bugetul local înregistrează și rezultate semnificativ mai bune în ce privește accesarea de finanțări europene pentru implementarea de proiecte. Cele mai bogate 20% dintre unitățile administrativ-teritoriale au depus, la nivelul anului 2009, în medie de peste 2,5 ori mai multe aplicații decât cele mai sărace 20% unități administrativ-teritoriale. De asemenea, unitățile administrativteritoriale care se situează în partea superioară a distribuției veniturilor totale de la bugetele locale înregistrează și mai multe proiecte aprobate și au totodată mai multe proiecte în faza de evaluare sau în pregătire decât unitățile administrativ-teritoriale cu venituri mici la buget. În acest context, este necesar ca regulile de finanțare, atât regulile specifice ale finanțatorului cât și legislația națională aplicabilă, să fie simplificate, corelate și armonizate astfel încât să permită o aplicare facilă, unitară, previzibilă și sustenabilă, de natură să contribuie la dezvoltarea capacității beneficiarilor și la eficientizarea activităților acestora. De asemenea, este necesară luarea de măsuri pentru creșterea capacității unităților administrativ-teritoriale cu venituri mici de a accesa fonduri nerambursabile.
Veniturile unităților administrativ-teritoriale, de sine stătător, nu permit formarea unei imagini globale cu privire la capacitatea acestora de a-și exercita competențele și de a contribui la bunăstarea cetățenilor. Ele trebuie analizate permanent în corelare cu cheltuielile efectuate de acestea. În contextul accelerării procesului de descentralizare, autoritățile administrației publice locale s-au confruntat și se vor confrunta în continuare cu noi transferuri de competențe și prin urmare, responsabilitățile acestora vor deveni din ce în ce mai importante și consumatoare de resurse. Complementar acestora, criza financiară declanșată în 2007, propagată rapid la nivelul economiei globale, a accentuat o serie de probleme privind eficiența funcționării autorităților administrației publice, impunând măsuri urgente și drastice de limitare a cheltuielilor bugetare.
Astfel, așa cum reiese din graficele de mai sus, dacă în perioada 2007-2009 ponderea cheltuielilor de personal în totalul cheltuielilor se afla pe o pantă ascendentă, crescând de la 32,71% în anul 2007 la 38,89% în anul 2009, prin implementarea măsurilor de reducere a cheltuielilor salariale din sectorul bugetar, această pondere a scăzut în perioada 2010 – 2012, ajungând la doar 25,66%. Semnificativ pentru cheltuielile de personal este și faptul că gradul de acoperire a acestora din venituri proprii este relativ redus: 56,23% în anul 2007, 41,39% în anul 2008, 37,36% în anul 2009, 50,91% în anul 2010, 68,83% în anul 2011 și 65,48 în anul 2012. Deși în anul 2012 s-a ajuns la aproape o dublare a gradului de acoperire față de nivelul minim din 2009, important de reținut este faptul că aceasta s-a datorat cu preponderență măsurilor externe instituției, respectiv reducerilor salariale și normativelor de personal instituite la nivel național. Nivelul redus al salariilor pentru o mare parte a personalului din administrația publică, în special de la nivel local, se poate concretiza, pe de o parte, într-o motivare insuficientă a personalului de a-și realiza activitățile la parametrii de performanță optimi și, pe de altă parte, în tendința de a părăsi sistemul după acumularea unui minim de experiență, ambele variante antrenând efecte negative pentru capacitatea administrativă a instituțiilor angajatoare.
În ceea ce privește ponderea cheltuielilor cu bunuri și servicii în totalul cheltuielilor, aceasta a înregistrat variații mai reduse, de cca. 2% în perioada 2007-2012. Tendința de limitare a cheltuielilor cu bunurile și serviciile, impusă de constrângerile bugetare de la nivel național, a constituit, de asemenea, un impediment pentru dezvoltarea capacității tehnice și funcționale a instituțiilor administrației publice (din punct de vedere al dotărilor cu echipamente și tehnică de calcul, asigurării necesarului de consumabile, asigurării mentenanței echipamentelor și programelor informatice etc.), singura alternativă viabilă pentru depășirea acestui impediment fiind apelarea la proiecte finanțate din fonduri nerambursabile.
Din corelarea aspectelor mai sus menționate se poate observa că, prin raportarea veniturilor proprii la totalul cheltuielilor cu personalul și cu bunurile și serviciile, autoritățile administrației publice locale reușesc să acopere din surse proprii sub 50% din cheltuielile de bază de funcționare (33,38% în anul 2007, 25,53% în anul 2008, 24,75% în anul 2009, 31,31% în anul 2010, 37,33% în anul 2011 și 34,55% în anul 2012), fără a se lua în calcul și cheltuielile necesare exercitării competențelor exclusive și partajate transferate în cadrul procesului de descentralizare.
Îngrijorător este faptul că ponderea cheltuielilor cu investițiile în totalul cheltuielilor a înregistrat în perioada 2007-2010 o tendință accentuat descrescătoare, ajungând de la 20,43% la 14,63%. Ca urmare a implementării măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, coroborate cu măsurile timide de absorbție a fondurilor structurale, în anul 2012 ponderea acestora a crescut la 17,21%, procent insuficient pentru a asigura creșterea și dezvoltarea la nivel local și de a putea furniza în condiții și la parametrii optimi servicii publice satisfăcătoare către cetățeni. Totodată, începând cu anul 2010, pentru instituirea unor criterii de eficientizare a utilizării fondurilor acordate de la bugetul de stat pentru bugetele locale, pentru cheltuielile curente, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată au fost fundamentate pe baza standardelor de cost aprobate prin hotărâri ale Guvernului în domeniile: învățământ, servicii sociale și sănătate. Utilizarea acestor standarde de cost reprezintă garanția asigurării costului minim de funcționare a serviciilor publice din domeniile respective, precum și posibilitatea participării unităților administrativ-teritoriale la îmbunătățirea calității serviciilor prestate. În contextul unor resurse financiare, umane și tehnologice limitate trebuie acordată o atenție sporită creșterii capacității de management a administrației publice din toate perspectivele: planificare, organizare, implementare, monitorizare și evaluare, ajustare a decalajelor în urma evaluării, astfel încât, resursele disponibile să fie utilizate la capacitate maximă.
În ceea ce privește planificarea strategică, deși în ultimii ani s-au făcut eforturi considerabile, coordonarea și monitorizarea procesului au vizat preponderent nivelul central. Pentru nivelul local, deși există numeroase unități administrativ-teritoriale care au strategii de dezvoltare generale sau sectoriale (elaborate individual sau în parteneriat), nu există informații centralizate cu privire la corelarea acestora cu strategiile de la nivel superior și la modul de implementare și monitorizare a măsurilor prevăzute în strategii. Lipsa unor asemenea informații creează impedimente autorităților de la nivel central atât în fundamentarea planificărilor strategice ulterioare, cât și în identificarea unor elemente de bună practică care ar putea fi promovate ulterior. Problemele identificate la nivel central în domeniul planificării strategice și bugetare și în special lipsa unei conexiuni reale între procesul de planificare strategică și procesul de elaborare a bugetului se repercutează și asupra planificării la nivel local, atât ca tendință în abordarea procesului cât și ca efecte propagate.
La nivelul instituțiilor din administrația publică s-au utilizat și se utilizează o serie de instrumente de management în vederea întăririi, din diverse perspective, a capacității administrative, unele cu caracter obligatoriu, impuse prin diferite reglementări și altele cu caracter opțional, introduse din dorința instituțiilor de a-și îmbunătăți activitatea și de a se alinia la diferite tendințe de la nivel internațional în materie. În contextul concluziilor evaluării generale a stadiului progreselor înregistrate de România în raport cu angajamentele asumate, s-a impus acordarea unei atenții sporite întăririi responsabilității manageriale în sectorul public și a capacității administrative de a implementa sisteme de management/control, în concordanță cu principiile de bună practică, acceptate pe plan internațional. În acest sens a fost revizuit sistemul de control intern/managerial care vizează un ansamblu de elemente implementate de către responsabilii de la toate nivelurile unei organizații, pentru a deține controlul asupra funcționării activităților organizației, în raport cu obiectivele fixate.
Implementarea standardelor de control intern/managerial urmărește să aducă o serie de beneficii instituțiilor de la nivel central și local, printre care: o mai bună folosire a resurselor și corelarea cu obiectivele instituției publice; un grad crescut de transparență față de cetățeni, prin publicarea pe site-ul instituțiilor publice modul de utilizare a banilor publici; flux informațional îmbunătățit (cu accent pe circuitul documentelor); monitorizarea continuă a performanțelor instituției publice; identificarea și gestionarea riscurilor privind funcționarea instituției publice; standardizarea și o mai mare predictibilitate a acțiunilor; responsabilizarea managementului și a personalului de execuție.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 672/2002, privind auditul public intern, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cursul anului 2011 s-a realizat o misiune de audit de interes național cu implicații multisectoriale cu privire la evaluarea stadiului de implementare a sistemului de control intern/managerial în entitățile publice centrale. Obiectivul general al misiunii l-a reprezentat identificarea posibilităților privind creșterea gradului de conștientizare și a responsabilității ordonatorilor principali de credite în implementarea standardelor de control intern și a fost realizată la un număr de 52 de entități publice centrale finanțate din bugetul de stat.
Gradul de implementare al standardelor de control intern/managerial la nivelul celor 52 instituții publice-aparat propriu analizate (fără Ministerul Afacerilor Externe), la data de 31 decembrie 2011 a fost următorul: 70,69% standarde implementate; 18,23% standarde parțial implementate; 11,08% standarde neimplementate La nivelul instituțiilor subordonate ordonatorilor principali de credite, situația conformității sistemelor de control intern/managerial se prezintă astfel16: 36,78%, reprezentând 601 instituții publice subordonate ordonatorilor principali de credite, au sisteme conforme 58,20%, reprezentând 951 instituții publice subordonate ordonatorilor principali de credite, au sisteme parțial conforme 5,02%, reprezentând 82 instituții publice subordonate ordonatorilor principali de credite, au sisteme neconforme
Gradul de conformitate a sistemului de control intern/managerial cu standardele, conform autoevaluării realizate de către ordonatorii principali de credite, în funcție de numărul de standarde implementate, se prezintă, după cum urmează: 15,09%, reprezentând 8 instituții au un sistem de control intern/managerial conform cu standardele 79,25%, reprezentând majoritatea instituțiilor, respectiv 42 au un sistem de control intern/managerial parțial conform cu standardele 5,66%, reprezentând 3 instituții au un sistem de control intern/managerial neconform cu standardele.
Instituțiile din administrația publică, individual, au conștientizat importanța utilizării de instrumente și standarde de management în desfășurarea activităților proprii, unele dintre acestea demarând implementarea unor instrumente de management în vederea dezvoltării propriei capacități administrative, din proprie inițiativă, încă dinainte ca ideea de instrumente de management să fie instituționalizată printrun act normativ.
O modalitate de creștere a capacității administrative a instituțiilor din administrația publică o constituie și mecanismele de cooperare/colaborare/parteneriat. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani și a îmbrăcat o diversitate de forme: asociații de dezvoltare intercomunitară, grupuri de acțiune locală, parteneriate public-public, public-privat, forme de cooperare/colaborare bilaterală, multilaterală etc., atât ca urmare a conștientizării avantajelor de către instituțiile din administrația publică cât și ca urmare a introducerii în grilele de evaluare a cererilor de finanțare pentru proiectele finanțate din fonduri structurale a unor punctaje suplimentare pentru proiectele depuse în parteneriat.
Majoritatea proiectelor derulate de către unitățile administrativ-teritoriale în parteneriat cu alte instituții au vizat preponderent managementul deșeurilor, reabilitarea, modernizarea sau construirea de diverse clădiri, alimentarea cu apă și alte proiecte integrate, dar și elaborarea de strategii de dezvoltare. Județul a reprezentat un partener în aproape 40% din cazuri, iar în cca. 25% din proiecte parteneri au fost organizațiile neguvernamentale. Contribuțiile partenerilor în parteneriat au fost în principal de natură financiară . S-a observat că există o puternică corelare între experiența în proiecte derulate în parteneriat și depunerea de proiecte.
CAPITOLUL III
Concluzii
Probleme cheie care au fost identificate sunt: fragmentare administrativ-teritorială excesivă, corelată cu numărul redus al populației pentru numeroase comune, orașe, municipii, aspect ce antrenează costuri de funcționare ale autorităților administrației publice locale nejustificate în raport cu eficiența îndeplinirii atribuțiilor conferite prin lege; decalaje/disparități semnificative în dezvoltarea socio-economică de la nivelul unităților administrativ-teritoriale; lipsa unei evaluări a capacității administrative a administrației publice locale care să stea la baza opțiunilor de alocare a competențelor; sistem deficitar de alocare a resurselor financiare la nivelul administrației publice locale corelativ cu competențele pe care trebuie să le exercite conform legii și cu serviciile publice care trebuie furnizate cetățenilor; capacitate administrativă redusă a autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor sau orașelor mici de a gestiona eficient servicii publice, bugetul de venituri și cheltuieli; capacitate redusă a autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor sau orașelor mici de a genera venituri proprii, de a implementa proiecte finanțate din fonduri nerambursabile; lipsa monitorizării indicatorilor de performanță din domeniul financiar și bugetar realizați la nivelul autorităților administrației publice locale; mijloace insuficiente de control cu privire la capacitatea de management a administrației publice; cheltuieli reduse cu investițiile; lipsa unei rețele de comunicații a administrației (intranetul administrației) și a unui sistem informatic integrat al administrației publice; dezvoltarea precară a sistemelor informatice la nivelul autorităților publice locale, precum și gradul redus de interconectare a acestor sisteme informatice acolo unde ele există; preocupare insuficientă și mai mult formală pentru aplicarea instrumentelor de management și utilizarea reală a concluziilor acestora în procesul de luare a deciziilor; dezechilibre în actul de furnizare a justiției cauzate de capacitățile limitate (diferențele de resurse) și nivelul de încărcare al judecătorilor și procurorilor (diferențe acute privind volumul de lucru între zone geografice și niveluri de jurisdicție); infrastructură și condiții materiale deficitare la nivelul sistemului judiciar și al celui penitenciar; accesul la justiție prezintă unele deficiențe, în ceea ce privește garantarea accesului la legislație și predictibilitatea actului de justiție prin asigurarea unei jurisprudențe unitare; probleme în predictibilitatea fluxurilor bugetare ceea ce creează dificultăți în gestionarea proiectelor de investiții multi-anuale; lipsa unei conexiuni reale între procesul de planificare strategică (selectarea și prioritizarea politicilor guvernamentale) și procesul de elaborare a bugetului; lipsa unor date și informații statistice relevante care să faciliteze implementarea unor sisteme eficiente de monitorizare și evaluare a performanței; existența unor relații defectuoase între ministere și entitățile pe care le coordonează: suprapunerea de responsabilități intra-sectoriale, centralizare excesivă, utilizarea ineficientă a resurselor, coordonarea slabă, fragmentarea administrației ce presupune un număr prea mare de structuri costisitoare; stabilirea unei politici publice pe termen lung; nevoia de echilibrare a schemelor de Comitetul Consultativ Tematic Administrație și Bună Guvernanță de personal pentru a se asigura un volum optim de lucru și pentru creșterea calității activității instanțelor și parchetelor; nevoia unei formări profesionale specializate a personalului din sistemul judiciar raportat la noile evoluții legislative, dar și la alte aspecte în legătură cu activitatea acestuia; lipsa unei instituții cu rol primar în a moderniza managementul resurselor umane în sectorul public; nivelul ridicat de influență politică asupra posturilor de conducere din administrația publică; slaba profesionalizare a funcțiilor de top management și existența unui grad ridicat de implicare a clasei politice în numirea pe funcțiile de conducere; dificultatea identificării unor profesioniști de înaltă calificare, precum și dificultatea în motivarea și reținerea celor care performează; alocarea insuficientă a resurselor bugetare, care are ca efecte implicite dimensionarea defectuoasă a sistemului și infrastructurii de formare profesională, necorelarea acestora cu nevoile reale de pregătire a personalului și obiectivele asumate instituțional; insuficiența instrumentelor de asigurare a recrutării și promovării personalului în condiții transparente, bazate pe merit și performanță; mecanismele instituționale insuficiente pentru dezvoltarea și coordonarea politicii de resurse umane în administrația publică; resurse umane insuficiente, necorespunzător pregătite și slab motivate, atât în domeniul administrației, cât și în domeniul ordinii și siguranței publice, în special la nivelul localităților mici și a celor din mediul rural; capacitatea administrativă scăzută în aplicarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională; capacitate redusă de furnizare a informațiilor în format „date deschise”; insuficienta informare/cunoaștere a autorităților administrației publice cu privire la deschiderea datelor; lipsa de transparență privind utilizarea fondurilor publice/inițierea unor proiecte de investiții care nu sunt în concordanță cu prioritățile comunității; existența unui mediu care descurajează avertizarea în interes public; lipsa de pregătire și profesionalizare a consilierului de etică.
Rezultatele care se doresc a fi obținute sunt: identificarea unor variante/soluții tehnice viabile de reformă administrativ-teritorială, însoțite de planuri de acțiune concrete, pe baza unei analize detaliate a tuturor unităților administrativ-teritoriale, în vederea reducerii decalajelor de dezvoltare socioeconomică, creșterii performanței unităților administrativ-teritoriale și reducerii costurilor administrative, în corelare cu tendințele europene în domeniu; crearea unei baze de date economico-financiare la nivelul administrației publice locale, care să permită fundamentarea politicilor fiscale și a politicilor bugetare locale, aplicarea corectă a sistemului de echilibrare financiară, realizarea controlului și urmărirea corectă a rezultatelor și îmbunătățirea performanțelor din sectorul bugetar; adoptarea de măsuri legislative în domeniul crizei financiare și insolvenței unităților administrativ teritoriale; reglementarea unitară a aspectelor financiar bugetare locale (codul finanțelor publice locale); identificarea unor surse alternative generatoare de venituri proprii; dezvoltarea capacității de programare bugetară și raportare financiară; imbunătățirea serviciilor de plată în relația cu contribuabilii și instituțiile publice; modernizarea sistemului de tehnologie a informației în domeniul contabilității publice și trezoreriei statului; promovarea de măsuri care să asigure creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale; promovarea de măsuri care să stimuleze unitățile administrativ-teritoriale să identifice și exploateze surse alternative generatoare de venituri proprii sau modalități alternative de diminuare a cheltuielilor bugetare; simplificarea și fluidizarea mecanismelor și procedurilor de aplicare, evaluare, rambursare și control pentru proiectele finanțate din fonduri nerambursabile; simplificarea legislației și procedurilor de achiziții publice; promovarea proiectelor de investiții, cu respectarea prevederilor și angajamentelor în vigoare (Strategia fiscal-bugetară 2013 – 2015); consolidarea capacității instituționale de a furniza servicii, inclusiv prin apropierea față de cetățean; fundamentarea planificării strategice de la nivel central cu luarea în considerare a situației reale de la nivel local și cu analizarea impactului strategiilor/politicilor publice/reglementărilor pe baze și modele științifice; monitorizarea și evaluarea documentelor strategice, atât de la nivel central, cât și de la nivel local și adaptare/revizuirea acestora ca urmare a concluziilor monitorizării/evaluării; aplicarea de măsuri în vederea elaborării și/sau actualizării programelor de control managerial intern; promovarea de măsuri care să asigure sustenabilitatea instrumentelor de management existente și extinderea implementării acestora; dezvoltarea capacității organizaționale și administrative a instituțiilor din cadrul sistemului judiciar și pregătirea profesională specifică a personalului (judecători, procurori, personal auxiliar, personal din cadrul sistemului de probațiune etc.); dezvoltarea infrastructurii fizice și IT, îmbunătățirea bazei materiale și a condițiilor de lucru în cadrul sistemului judiciar; consolidarea infrastructurii fizice de la nivelul sistemului penitenciar, precum și a capacității sale administrative, inclusiv prin pregătirea profesională a personalului de la nivelul acestuia; crearea unor mecanisme eficiente de colectare a informațiilor referitoare la execuția bugetară, cu accent pe calitatea cheltuielilor publice, care să sprijine managementul la nivelul guvernului și al ministerelor de resort; stabilirea unei politici publice pe termen lung în domeniul resurselor umane din administrația publică; profesionalizarea persoanelor care ocupă funcții de conducere; consolidarea procesului de recrutare și promovare în sensul concentrării pe merit și performanță; raționalizarea sistemului de salarizare și nivelul ocupării posturilor; responsabilizarea instituțională pentru realizarea unui management strategic al resurselor umane în sectorul public; dezvoltarea unui cadru care să asigure o gestiune modernă a posturilor și a personalului din administrație; dezvoltarea instrumentelor de monitorizare și control al aplicării dispozițiilor legale în domeniul salarizării personalului din administrația publică; promovarea de măsuri de natură să asigure personalul necesar și creșterea calificării și motivării acestuia; promovarea de măsuri de natură să asigure creșterea calificării personalului din administrația locală; promovarea de măsuri de natură să asigure motivarea personalului și menținerea/ atragerea acestuia în sistem; promovarea de măsuri de natură să asigure motivarea personalului și menținerea/atragerea acestuia în sistem; dezvoltarea capacității organizaționale și administrative a instituțiilor din cadrul sistemului judiciar și pregătirea profesională specifică a personalului (judecători, procurori, personal auxiliar, personal din cadrul sistemului de probațiune etc.); consolidarea infrastructurii fizice de la nivelul sistemului penitenciar, precum și a capacității sale administrative, inclusiv prin pregătirea profesională a personalului de la nivelul acestuia; dezvoltarea capacității autorităților administrației publice centrale și locale în vederea furnizării informațiilor în format „date deschise”; creșterea transparenței cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autoritățile administrației publice locale; incurajarea avertizării în interes public; asigurarea unui mediu de integritate la nivelul administrației publice românești prin creșterea eficienței activităților de prevenire și combatere a corupției; creșterea gradului de profesionalizare a „consilierului de etică”; transparentizarea activităților instituțiilor publice prin publicarea proactivă a informațiilor de interes public, inclusiv a ghidurilor privind clasificarea corectă a informației și a listelor cu informații clasificate; facilitarea accesului utilizatorilor la informațiile de interes public care se găsesc online; promovarea de măsuri de natură să asigure etica și integritatea în instituțiile publice.
BIBLIOGRAFIE
***,Transparenta decizionala in Romania anului 2007- Raport de monitorizare cu privire la aplicarea si respectarea legii 52/2003 privind transparenta actului decizionala la nivelul administratiei publice- www.apd.ro
Alexandru, I., Știința administrației, București, Editura Economică, 2001
Alistar, V., Etica și transparență în administrația publică- suport de curs, București, 2007
Căprioară, F.M., Strategii și Politici Publice, Editura Institutul European, Iași, 2007
Ercuș, L., Alexandru, V., Transparența și accesul cetățenilor la informații de interes public în plan local. Studiu de caz: informații publice din activitatea consiliilor locale , Insitutul National pentru Politici Publice, Bucuresti, 2008
http://epp.eurostat.ec.europa.eu
Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația public, publicată in Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003
Matei, L., Management Public-editura Economică, București 2001
Matei, L., Popescu, I., Dinca, D., Instituțiile Administrației Publice- editura Economică București 2002
Miroiu A., Introducere in analiza politicilor publice, Ed. Paideia, București, 2001, p. 9
Onofrei, M., Filip, Gh., Elemente de Stiința Administrației, editure Junimea,Iași 2004
Popescu, L.G., Politici publice, Ed. Economică, București, 2005, p. 14
Preda, M., Drept administrativ- editura Lumina Lex-București 2004
Thoenig, J.C., în Traite de Science Politique, coordonat de Grawitz, M., Lecca, J., vol. IV. PUF 1992
Transparency International Romania, “Transparenta decizionala in administratia publica”, Bucuresti, 2006
Vaidere, I., The impact of regional and Cohesion Policy on the economic development of the EU, European Integration Studies, 2011
www.fonduriadministratie.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza de Oportunitate a Investitiilor Publice Privind Intarirea Capacitatii Administrative In Romania (ID: 109223)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.