Analiza de Materiale Auxiliare Utilizate In Activitatile Matematice de Nivelul Ii
Cuprins
Argument
CAPITOLUL I Mijloacele de învățământ – locul și rolul lor în procesul instructiv-educativ
I.1 Locul mijloacelor de învățământ în procesul didactic
I.2. Mijloacele de învățământ – componentă importantă a strategiilor didactice
I.2.1. Tehnologia instruirii ca strategie didactică
I.3. Mijloacele de învățământ – concept și utilitate
I.4. Potențialul resurselor materiale
I.5. Mijloacele de învățământ și inserția lor în instrucția școlară și autoinstrucție
I.6. Utilizarea mijloacelor de învățământ din punct de vedere metodic
I.7. Valențele formative și informative ale mijloacelor de învățământ
I.8. Evoluția mijloacelor de învățământ în plan diacronic
I.9. Funcțiile mijloacelor de învățământ
I.10.Încercări de clasificare a mijloacelor de învățământ
I.10.1. Clasificarea mijloacelor de învățământ propusă de Ioan Cerghit (1988)
I.10.2. Clasificarea mijloacelor de învățământ ca instrumente în procesul de învățare
I.10.3. Clasificarea mijloacelor de învățământ realizată de Miron Ionescu și Mușata Bocoș
Bibliografie
CAPITOLUL II Mijloacele tehnice de instruire – componentă a mijloacelor de învățământ
II.1. Mijloacele tehnice de instruire – definire și caracterizare
II.1.1. Avantajele comunicării educaționale audio-vizuale
II.2. Proprietățile și calitățile mijloacelor tehnice de instruire
II.3. Funcțiile mijloacelor tehnice de instruire
II.4.Criterii de clasificare a mijloacelor tehnice de instruire
II.4.1. Mijloace tehnice vizuale
II.4.2. Mijloace tehnice audio
II.4.3. Mijloace tehnice audio-vizuale
II.5 Instruirea asistată de calculator (IAC
Bibliografie
CAPITOLUL III MODERNIZAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
III.1. Domenii și subdomenii care contribuie la modernizarea mijloacelor de învățământ
III.2. Exigențe privind alegerea și folosirea mijloacelor de învățământ, inclusiv cele moderne
III.3. Mijloacele de învățământ și complexitatea problemelor pe care le genereazăIII. 4. Pregătirea cadrului didactic pentru folosirea mijloacelor tehnice de instruire
ARGUMENT
Matematica este disciplina care tranversează întreg ciclu de învățământ preuniversitar, de la grădiniță și până la terminarea liceului, având un rol important în formarea și dezvoltarea unui tânăr.
Cunoștințele matematice sunt construcții sociale cu reguli și convenții în care dialogul și critica joacă un rol fundamental, iar învățarea acestei discipline se face prin construcția de cunoștințe. De aceea ideal ar fi ca educatorii să formeze copiilor dragoste pentru această disciplină care îi va ajuta pe tot parcursul vieții, deoarece matematica nu se învață pentru „a ști”, cât pentru a „folosi”, pentru a se aplica în practică.
„Educatoarea trebuie să vadă în matematică nu numai disciplina care-i învață pe copii cu regulile necesare pentru a găsi rezultatele exacte, ci știința care se înscrie în viață cu același titlu ca hrana, îmbrăcămintea, relațiile sociale, limbajul”. (Elena Someșanu)
Dezvoltarea interesului pentru matematică trebuie făcută acționându-se astfel încât să se dezvolte două componente: una interioară matematicii, care trebuie predată astfel încât elevul să găsească satisfacție în însuși efortul de învățare și alte exterioară, motivându-se prin aplicațiile ei valoarea socială a matematicii.
Stadiul de care ne preocupăm, al preșcolarității , oricât de variate ar fi periodizările existente la ora actuală, este relativ precis stabilit printr-un ansamblu sistematic de caracteristici recunoscute în factor comun de către specialiști.
Școala de mâine se construiește din transformări progresive ce alimentează continuitatea în schimbare și este pecetea democratizării prin adaptarea curriculum-ului la specificul local și asigură caracterul integrat conținuturilor multidimensionale
Scopul activității matematice în grădiniță este de a iniția și forma copilul în procesul de matematizare, pentru a asigura înțelegerea unor modele uzuale ale realității având ca ipoteză de lucru specificul formării reprezentărilor matematice pe nivele de vârstă. Procesul de matematizare trebuie conceput ca o succesiune de activități – observare, deducere, concretizare, abstractizare – fiecare conducând la un anumit rezultat.
Reforma învățămâtului matematic în grădiniță are drept scop reamplasarea accentelor. Astfel, accentul se deplasează de pe volumul informațional pe formarea și dezvoltarea capacităților și abilităților.
La nivelul sistemului educațional, caracteristic didacticii tradiționale era predarea frontală prin utilizarea metodelor de lucru și sarcini pentru toți copiii, fără a se ține seama de particularitățile individuale. Această corelare necorespunzătoare între cantitatea, gradul de complexitate a cunoștințelor, metodele de învățare și particularitățile socio-emoționale și cognitive ale copiilor poate avea drept consecință demotivarea și apoi insuccesul școlar și chiar social, pe termen lung.
Registrul bogat al „noilor educații” urmărește deschiderea școlii spre problematica lumii contemporane. Învățământul preșcolar actual are drept scop abordarea integrală a copilului și a educației sale, lipsa discriminării educației, implicarea tuturor factorilor responsabili (familia, comunitatea) în educația copilului, dezvoltarea tuturor politicilor educative care să promoveze alternative educaționale specifice vârstei preșcolare..
Caracteristic perioadei preșcolare este învățarea care face apel la experiența copilului, iar literatura de specialitate demonstrează că se poate obține, prin folosirea orientării intuitive și verbale adecvate, accelerarea dezvoltării psihice a preșcolarului
În urma activității matematice sistematice, din ce în ce mai complicate, dar permanent conștientizate de copii, se ajunge spre sfârșitul perioadei preșcolare la momentul în care gândirea lor înregistrează noi salturi calitative.
Dacă pentu o perioadă îndelungată, copilul trebuia să se adapteze grădiniței sau școlii, în zilele noastre este din ce în ce mai necesar ca grădinița și școala să se adapteze nevoilor specifice și particularităților copilului. Abordarea diferențiată urmărește, adaptarea învățământului la particularitățile psihofizice ale copilului presupunând o foarte bună cunoaștere a copilului în ceea ce privește temperamentul, priceperile și deprinderile, interesele, potențialul intelectual, trăsăturile de personalitate, etc. Este foarte important, dincolo de aceste caracteristici individuale, ca educatorii să cunoască „ereditatea socio-culturală“ pe care copilul o aduce din familie.
În mod obișnuit, se consideră că inteligența reprezintă posibilitatea de a rezolva probleme care implică abilități logico-matematice și lingvistice, valorizate îndeosebi în școală și măsurate cu precizie de teste. Gardner a propus înlocuirea „inteligenței generale“ cu opt categorii de „inteligențe”. În sprijinul adaptarării învățământului la particularitățile psihofizice ale copilului vin „Convenția Internațională privind Drepturile Copilului“, „Declarația Universală a Drepturilor Omului“ și Legea Învățământului, dar și alte documente elaborate de diverse forumuri internaționale..
Întregul proces educativ are în centrul său copilul cu necesitățile, trebuințele lui și în consecință se adresează fiecărui copil din grădiniță. „A individualiza învățământul înseamnă să se țină seama de resursele autoeducative ale fiecărui copil, adică în fond de individualitatea sa”. (Couchet)
“Fiecare copil pe care-l instruim
este un om pe care îl câștigăm”
(Victor Hugo)
CAPITOLUL I
MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT – LOCUL ȘI ROLUL LOR ÎN PROCESUL INSTRUCTIV EDUCATIV
I.1. Locul mijloacelor de învățământ în procesul didactic
Învățământul este obiect de studiu al mai multor științe, el înscriindu-se ca subsistem în ansamblul social unde acesta funcționează. După multe secole de pedagogie empirică, acum, în cel de-al treilea mileniu, apare necesitatea de a face din activitatea de predare-învățare o știință aplicată.
Pentru a avea un învățământ care să răspundă cerințelor pieței în materie de educație s-au întreprins și se întreprind în continuare cercetări pedagogice, cercetări care au ca obiect de studiu procesul de învățământ ca atare.
Obiective Agenții Forme de Câmp Rezultate
acțiunii organizare relațional
– profesori – lecții – profesor-elev
– elevi – excursii – elevi-elevi
– părinți – vizite – grup-clasă
– alte – cercuri – profesor – alte
persoane – studiu persoane
individual – elev- alte
Conținuturi persoane
Mijloace,
tehnici
Conexiune inversă
Timpul
Fig. I.1. Componentele principale ale procesului de învățământ
Procesul de învățământ ilustrat în fig.I.1 este abordat aici prin prisma uneia din componentele sale – Mijloace, tehnici – și mai puțin prin prisma procesualității interne.
În figura I.1. distingem:
Obiectivele procesului de învățământ: reprezintă cerințele în materie de educație ale societății în momentul prezent și viitor. Acestea se află pe primul loc și sunt elaborate în strânsă legătură cu opțiunile și prioritățile sociale majore. Obiectivele sunt trasate la începutul acțiunii și primesc valențe palpabile la încheiere, atingerea lor fiind pusă în lumină de rezultatele procesului. Datorită faptului că sistemul de învățământ se ghidează după principii cu caracter sistemic, dinamic și deschis, obiectivele se trasează de regulă numai pe termen scurt.
Agenții acțiunii: sunt resursele umane implicate în procesul de învățământ. La bază, această a doua componentă include profesorii și elevii, părinții și alte persoane fiind "cooptați" în susținerea aceluiași efort comun. Observăm că pe primul loc se află profesorii, cei care prin pregătirea lor și folosind cele mai potrivite mijloace foremast inteligența, modelează deprinderile, atitudinile și judecățile elevilor. Tot profesorii sunt aceia care, conștienți fiind de faptul că noua bogăție a societății, resursa ei strategică este informația, trebuie să faciliteze elevilor accesul spre cultură și spre sistemul socio-economic.
Conținuturile materiilor parcurse: conținutul învățământului se poate defini ca un subsistem al sistemului de învățământ și stă la baza întregului proces educațional. Acesta este format prin selectarea valorilor cultural-științifice pe baza unor criterii, ca apoi să fie structurate și integrate în cadrul disciplinelor școlare. Conținutul învățământului are un caracter dinamic, deschis datorită faptului că este supus unor înnoiri permanente, acest proces fiind în strânsă cooncordanță cu dezvoltarea științei și tehnicii. Conținutul învățământului mai derivă și din permanenta transformare și adaptare a vieții sociale și din continua transformare care se petrece pe plan metodologic.
Mijloace și tehnici: acestea au introdus și vor introduce schimbări notabile în derularea procesului educațional fiind destinate înlesnirii predării cunoștințelor și deprinderilor. Actualmente putem vorbi de o tehnologie didactică fără a o confunda însă cu aparatura sau cu instrumentarul pe care profesorii și elevii le utilizează pentru obținerea unor rezultate concrete. Integrarea lor în practica procesului instructiv-educativ nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc de îmbunătățire a calității predării și învățării. Decizia de a utiliza un anume mijloc tehnic de instruire trebuie să fie rezultatul anticipării mentale și apoi al experimentului didactic. În același timp nu putem vorbi de mijloace tehnice de instruire fără a avea un personal cate în procesul de învățământ. La bază, această a doua componentă include profesorii și elevii, părinții și alte persoane fiind "cooptați" în susținerea aceluiași efort comun. Observăm că pe primul loc se află profesorii, cei care prin pregătirea lor și folosind cele mai potrivite mijloace foremast inteligența, modelează deprinderile, atitudinile și judecățile elevilor. Tot profesorii sunt aceia care, conștienți fiind de faptul că noua bogăție a societății, resursa ei strategică este informația, trebuie să faciliteze elevilor accesul spre cultură și spre sistemul socio-economic.
Conținuturile materiilor parcurse: conținutul învățământului se poate defini ca un subsistem al sistemului de învățământ și stă la baza întregului proces educațional. Acesta este format prin selectarea valorilor cultural-științifice pe baza unor criterii, ca apoi să fie structurate și integrate în cadrul disciplinelor școlare. Conținutul învățământului are un caracter dinamic, deschis datorită faptului că este supus unor înnoiri permanente, acest proces fiind în strânsă cooncordanță cu dezvoltarea științei și tehnicii. Conținutul învățământului mai derivă și din permanenta transformare și adaptare a vieții sociale și din continua transformare care se petrece pe plan metodologic.
Mijloace și tehnici: acestea au introdus și vor introduce schimbări notabile în derularea procesului educațional fiind destinate înlesnirii predării cunoștințelor și deprinderilor. Actualmente putem vorbi de o tehnologie didactică fără a o confunda însă cu aparatura sau cu instrumentarul pe care profesorii și elevii le utilizează pentru obținerea unor rezultate concrete. Integrarea lor în practica procesului instructiv-educativ nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc de îmbunătățire a calității predării și învățării. Decizia de a utiliza un anume mijloc tehnic de instruire trebuie să fie rezultatul anticipării mentale și apoi al experimentului didactic. În același timp nu putem vorbi de mijloace tehnice de instruire fără a avea un personal capabil să le mânuiască și să le stăpânească
.
Formele de organizare: cea mai răspândită modalitate de efectuare a procesului de instruire a devenit în timp organizarea sa pe clase și lecții. Unul dintre cei mai cunoscuți educatori, I.A. Comenius a fundamentat acest sistem de organizare luând în considerare necesitatea distribuirii elevilor după vârstă și pregătire la care a adăugat legăturile care se stabilesc între structura, conținutul și planificarea activității școlare. În etapa actuală sistemul de învățământ este organizat pe clase și lecții cu toate că se înregistrează și o tendință de diversificare. Activitatea de predare-învățare se desfășoară în școli și este prestată în condiții determinate.
Elevii sunt grupați în clase și parcurg de-a lungul unui an școlar o anumită programă de învățământ repartizată pe luni și zile. Lecțiile se desfășoară conform unui orar și fiecare dintre aceste lecții sunt un tot unitar; lecțiile sunt elaborate și structurate având un scop bine determinat.
Câmpul relațional care se stabilește în cadrul procesului: Relația profesor-elevi este cea mai importantă relație care se stabilește în cadrul procesului didactic. Această relație este acea care, prin exigență și profesionalism duce la bun sfârșit materializarea valențelor formative, și de ea depinde atmosfera de muncă și climatul activităților școlare. Este o relație interpersonală și de calitatea ei depinde dezvoltarea simțului de răspundere al elevilor. Profesorul este acela care trebuie să știe să se apropie de elevi, să-i cunoască, să-i înțeleagă, săobserve succesele și să determine cauzele insucceselor. Relațiaelevi-elevieste o consecințăa faptului căprocesul instructiv-educativ se desfășoară preponderent cu clasa, dar și în cadrul altor forme colective de organizare (cercuri, formații sportive, cenacluri, brigăzi cultural educative etc.). Acest tip de relație este o relație de grup. Clasa, cercul, formația sportivăetc. este locul unde se stabilesc multiple raporturi de interacțiune și anume: de competiție sau cooperare, de atracție sau respingere, de dominare sau indiferență etc. Elevii se diferențiază ca poziție în interiorul grupului-clasă, se expun punctului de vedere a colectivului și preiau modurile lui de comportament. Raporturile de interacțiune de mai sus interferăcu climatul psiho-social din cadrul clasei, influențează întreg ansamblul de activități ale elevului iar valențele formative ale colectivului se transferă fiecărui elev în parte modelându-i caracterul. Relația elevi-alte persoane este o consecință directă a evoluției pe plan structural a procesului de predare-învățare. Învățământul este în plin proces de transformare și înnoire, iar acest lucru se datorează evoluției societății în general, dar cu precădere datorită dezvoltării rețelelor de cele mai diverse tipuri. Vorbeam de rețele: ce poate fi mai performant decât comunicarea în Internet? Exploatarea facilităților Internet-ului presupune căutări în baze de date, schimburi de idei, publicarea rezultatelor unor cercetări, a unor "rețete", a unor soluții la cele mai diverse probleme și lista ar putea continua. Aici intervine și relația elevi-alte persoane pentru că în Internet elevul contactează, pe lângăo mare cantitate de informație, și mulți oameni care "stau" în spatele acestui munte de informație. Acești oameni au cele mai diverse profesii, masa lor este eterogenă și pot fi întâlniți într-un spectru care se întinde de la o simplă persoană mulțumită doar cu accesul la rețea până la cel mai renumit savant, de la individ la o unitate de învățământ sau de cercetare, de la o firmă de dimensiuni mici la o mare corporație etc. Relațiile care se stabilesc în Internet sunt rezultatul progresului pe linie științifică și de cercetare dublate de reușita tehnologiilor performante care au izbutit în ceea ce până mai ieri era imposibil.
Rezultatele procesului de învățământ: cuantifică ceea ce s-a reușit să se pună în practică dintre obiective. Fluxul de ieșire din sistemul de învățământ îl reprezintă persoanele instruite. Ele sunt rezultatul procesului de învățământ, proces care are la bază fixarea obiectivelor, angrenează resurse umane, înglobeazăsuportul de bază al instruirii prin conținuturi, se desfășoară în diverse forme de organizare într-un câmp relațioanal, toate acestea evoluând în timp conform legității sistemelor deschise. Rezultatele procesului de instruire face apel la metode de evaluare, primind astfel expresie cantitativă/calitativă. Trebuie știut că verificarea și cuantificarea rezultatelor atinse de către elevi este parte integrantăa activității didactice.
Timpul: procesul de învățământ are loc în timp (ore de curs/seminar/lucrări, zile și săptămâni de școală, semestru, an școlar). Atât volumul activității cât și întreg conținutul învățământului este segmentat în unități de timp; însușirea cunoștințelor și dobândirea deprinderilor sunt de asemenea o măsurăa aptitudinilor de învățare și sunt măsurate în timp.
I.2. Mijloacele de învățământ – componentă importantă a strategiilor didactice
Mijloacele de învățământ definite ca parte materială, naturală care susține realizarea obiectivelor activității de instruire reprezintă parte componentă și foarte importantă a strategiei didactice.
În funcție de contribuția lor la realizarea obiectivelor propuse se poate stabili eficiența diferitelor mijloace de învățământ . Utilizarea metodelor didactice nu poate fi separată, de cele mai multe ori, de folosirea mijloacelor de învățământ. Acestea reprezintă ansamblul materialelor utilizate în procesul de învățământ și cu ajutorul cărora se realizează transmiterea și asimilarea informației didactice, evaluarea rezultatelor obținute. Ele nu se substituie activității de predare, ci doar amplifică și diversifică funcțiile acesteia, printr-o mai bună ordonare și valorificare a informației transmise. Prin valorificarea potențialului lor pedagogic, sprijină realizarea eficientă a obiectivelor educației.
Resursele materiale folosite în sprijinul procesului de învățământ circulă sub diferite denumiri: material intuitiv, material didactic, mijloc de învățământ.
Materialul intuitiv înseamnă acele materiale care redau sub formă naturală realitatea.
Materialul didactic este o noțiune mai cuprinzătoare care include și materialele realizate intenționat, substitute ale realității.
Mijlocul de învățământ este un concept mai cuprinzător, construit din toate resursele materiale ale procesului de învățământ investite cu funcții pedagogice.
Selectarea judicioasă a mijloacelor de învățământ pentru o temă/lecție, având în vedere următoarele criterii:
Conținutul instruirii;
Obiectivele didactice;
Nivelul de cunoștințe al celor ce se instruiesc;
Particularitățile personalității cadrului didactic.
De asemenea, mijloacele de învățământ au un rol important în evaluarea randamentului școlar, fiind posibilă diagnosticarea și aprecierea progreselor elevilor, prin crearea unor situații “problemă”, care să testeze capacitatea lor de a opera cu datele învățate, de a identifica, compara sau interpreta. Scopul resurselor materiale folosite în procesul de învățământ de către educatoare îl constituie perceperea, înțelegerea cunoștințelor, formarea noțiunilor, fixarea și consolidarea informațiilor.
Conceptul “strategie” a fost folosit prima dată în arta militară, fiind preluat în alte domenii de activitate (teoria jocurilor, politică, economie, managementul ș.a.), dar păstrându-și semnificația de modalitate de desfășurare și ameliorare a acțiunilor întreprinse în vederea atingerii unui anumit obiectiv.
Mijloacele de învățământ au o contribuție importantă la transmiterea informației noi și la formarea unor aptitudini și deprinderi intelectuale.
I.2.1 Tehnologia instruirii ca strategie didactică
În general, tehnologia a fost definită ca “știință a metodelor și mijloacelor” a proceselor utilizate pentru a definitiva un produs. Este, astfel, o parte a “culturii” și educația este datoare să o folosească pentru a se ameliora.
Tehnologia didactică reprezintă “ansamblul metodelor, mijloacelor și modurilor de organizare a învățării în corelație cu obiectivele stabilite, conținuturile elaborate, formele de realizare a instruirii și modalitățile de evaluare”.
Cum s-a specificat deja, “mijloacele de învățământ cu deosebire “noile mijloace”, fac parte constitutivă din tehnologia didactică, conferindu-i un sens restrâns, dar neepuizându-i aria de cuprindere”:
Sensul restrâns al noțiunii se referă la mijloacele de învățământ audio-vizuale, folosite în practica educațională; conform acestei viziuni succesul în activitățile didactice este condiționat de utilizarea unor mijloace tehnice moderne.
Sensul larg, acordat tehnologiei didactice, fixează aria ei de cuprindere: “ansamblul metodelor, mijloacelor și modurilor de organizare a predării – învățării, “metodele”, ”mijloacele”, și ”modurile” constituindu-se ca “elemente” ale sistemului de tehnologie didactică din care educatorul alege elementele necesare proiectării, desfășurării și evaluării unei activități sau unui sistem de activități didactice sau extradidactice, în funcție de obiectivele pedagogice, de natura conținuturilor și de situațiile de învățare”.
Sistemul mijloacelor de învățământ folosite într-o activitate instructiv-educativă reprezintă un element component al strategiilor didactice utilizate și, implicit, al tehnologiei instruirii, deci ele nu se află în relație de superpozabilitate cu nici unul din acești termeni.
Totuși, tehnologia didactică se confruntă cu o multitudine de probleme, și anume proiectarea strategiilor didactice, foarte importante pentru problematica strategiei instruirii.
Tragem concluzia, că nu există „strategii unice și fixe, ci, doar, strategii în mișcare, adaptabile unor situații concrete de instruire tip de școală, nivel de școlarizare, tip de activitate didactică proiectate pentru a fi adecvate acestor situații”.
De asemenea, nu există criterii generale de alegere și utilizare a mijloacelor și metodelor în cadrul unui mod de organizare a predării învățării.
Este foarte important de menționat faptul că fiecare “element” al sistemului: tehnologie didactică – mijloace, metode și moduri considerat solitar, izolat, nu poate asigura eficiența activității unei activități didactice.
I.3. Mijloacele de învățământ – concept și utilitate
Din punct de vedere istoric, mijloacele de învățământ, prin permanenta lor îmbogățire de conținut, ca realitate deschisă, au evoluat faptic și conceptual:
de la material intuitiv la “material didactic”;
la “mijloace tehnice”, “mijloace de informare”;
la “noul material pedagogic”.
Mai mult, dată fiind evoluția istorică a resurselor materiale valorificabile în procesul instruirii, se poate vorbi despre folosirea lor în activități independente și chiar despre individualizarea învățării bazată pe utilizarea unor mijloace de învățământ.
Toate aceste denumiri, aplicate unor materiale și instrumente, sunt puse în sprijinul educatorilor, elevilor, procesului de învățământ și instituției școlare. Învățământul modern și realizarea lui sunt în strânsă legătură cu baza didactică, materială, supusă permanent modernizării și înnoirii.
Sintagma “mijloace de învățământ” reprezintă ansamblul materialelor naturale (minerale, plante, animale, aparate, utilaje, instalații, mașini etc.) sau confecționate intenționat (modele, planșe, hărți, manuale, cărți, fișe de lucru, chestionare, teste, portofolii, instalații pentru laboratoare fonice, jocuri didactice, simulatoare didactice, mijloace tehnice de instruire etc.), care ajută la realizarea activităților instructiv-educative, respectiv activitatea de învățare a elevilor, activitatea de predare a cadrelor didactice și atingerea obiectivelor specifice acestor activități.
De asemenea, sintagma “mijloace de învățământ” reunește ansamblul cerințelor pedagogice de selectare, integrare organică și articulare a lor în strategiile didactice și de valorificare eficientă în procesul instructiv-educativ.
Ioan Nicola caracterizează mijloacele de învățământ ca fiind “totalitatea materialelor, dispozitivelor și aparatelor cu ajutorul cărora se realizează transmiterea și asimilarea informației didactice, înregistrarea și evaluarea rezultatelor obținute” sau “instrumente auxiliare care facilitează transmiterea informației ca act al predării, sprijinind și stimulând în același timp activitatea de învățare”.
În completarea acestei definiții, se poate sublinia și rolul pe care aceste mijloace didactice îl au în facilitarea legăturii elevilor cu obiecte, fenomene greu accesibile observării directe, cu procese intime, cu aspecte ale realității rare sau greu sesizabile, care nu pot fi explicate decât prin prelucrări greoaie cu ajutorul unor tehnici și instrumente speciale.
În școala contemporană, utilizarea unor sintagme ca mijloace de învățământ, instruire și autoinstruire asistate de calculator, individualizarea instrucției etc. a devenit o cerință de bază, ele reprezentând, practic, orientări ale reformei învățământului.
Există numeroase puncte de vedere privind apartenența mijloacelor de învățământ, fără a fi nimic greșit în diferitele aprecieri, întrucât ele țintesc diferite cadre de referință.
I.4. Potențialul resurselor materiale
Definite ca bază didactică, materială, mijloacele de învățământ se cuprind “elementar” în tehnologia instruirii. Cel puțin așa sunt considerate ele în unele manuale de pedagogie. Dicționarul de pedagogie le integrează în “baza tehnico-materială a învățământului”.
O resursă materială poate dispune de un potențial :
de comunicare de cunoștințe, informații, sarcini de rezolvare sau de conexiune inversă;
de activizare a spiritului de observație , a eforturilor proprii de gândire, a stimulării creativității și a motivației pentru învățare;
de formare a noțiunilor, a capacităților intelectuale, a strategiilor de rezolvare, a deprinderilor , a aptitudinilor și atitudinilor;
ergonomic prin raționalizarea eforturilor depuse de elevi și profesor, sprijinirea activității în ritm propriu și combaterea monotoniei.
Utilizarea materialului concret în acțiunea didactică, educativă a fost determinată de:
filozofia senzualistă – simțurile probează valoarea de adevăr a cunoștințelor noastre;
nevoia de o mai bună înțelegere a comunicării didactice, evitându-se verbalismul, formalismul;
optimizarea procesului de învățământ.
Se poate afirma că trecerea la o concepție modernă în ceea ce privește procesul de învățământ este condiționată, în mare măsură, de instrumentalizarea lui, de folosirea largă a unor materiale tehnice, echipamente diverse, perfecționate pedagogic și tehnic, în lipsa cărora ar fi dificilă utilizarea unor metode didactice, bazate pe activism și participare.
În acțiunea didactică, educativă, intenționată, proiectată, organizată, desfășurată în instituția școlară, mijloacele de învățământ se interpun între profesor și elev:
fortificând capacitatea instructivă și educativă a primului;
facilitând activitatea de învățare a celui de al doilea, elevul.
Subliniind locul și rolul mijloacelor de învățământ pentru activitatea educațională, trebuie precizat că nu este vorba “de a opune imaginea și scrisul, deoarece o adevărată educație modernă ….trebuie să integreze cuvântul, scrisul și imaginea.” Sunt aceste doar visuri de modernism greșit înțeles. Învățământul scris trebuie să însoțească învățământul radiodifuzat, televizat ori mimat.. Învățământul modern nu e acela care opune imaginea, scrisului, ci acela care le integrează pentru aceleași scopuri ale formării inteigenței într-un proces sintetic…”
Practica didactică a confirmat faptul că, uneori, o noutate in viața școlii sau doar o modificare a unui aspect particular al procesului de învățământ, cum ar fi: introducerea unei discipline școlare noi, utilizarea unui nou mijloc de învățământ etc., are efecte cu totul imprevizibile, ca de exemplu: „ridică în picioare toți părinții elevilor”.
I.5. Mijloacele de învățământ și inserția lor în instrucția școlară și autoinstrucție
Determinând mutații substanțiale în tehnologia didactică, mijloacele de învățământ, inclusiv mijloacele tehnice de instruire au fost și sunt în ultimul timp prilej de dezbateri între specialiștii în științele educației, între cadrele didactice și între toți cei interesați de educație. Opiniile sunt împărțite, “unii sunt convinși că mijloacele tehnice de instruire vor scoate educația din impas, că vor permite sfârșitul corvoadelor în scoală, alții că ele vor înlocui profesorii și vor transforma elevii în roboți, alții că niciodată nimic nu va putea inlocui cartea ca instrument fundamental in educație etc”.
Afirmația lui A.M. Huberman, potrivit căreia, unii „consideră încă schimbarea în domeniul educației ca pe ceva suspect, ceva ce nu se bazează pe dovezi, ceva insolit, ba chiar de-a dreptul periculos. A schimba educația înseamnă de fapt a schimba modul în care părinții își cresc copiii. Acest lucru determină modificări în raporturile dintre adulți și tineri și alterează ascendentul celor dintâi asupra caracterului noii generații” rămâne valabilă și astăzi. Experiența de până acum a demonstrat că în domeniul educației, desi se operează modificări, chiar reforme, nu se produce aproape niciodată o ruptură clară între ce este nou și vechi.
Soluția pe care R. Muchielli o avansa pentru a pune de acord ritmul lent, uniform al schimbărilor din educație cu ritmul accelerat, continuu al schimbărilor ce se petrec în viața, în societate, este dotarea învățământului cu mijloace tehnice similare celor ce se utilizează în contextul extrașcolar. Ele pot fi reunite în sintagma mass-media și au un rol important în realizarea comunicării interumane (vezi figura l) . și, implicit, a celei educaționale.
Necesitatea de a introduce în școală aparate și instalații tehnice este evidentă într-o lume în care tehnologia informaționala, calculatoarele electronice, microcalculatoarele, Internet-ul ș.a.m.d., și-au făcut loc in toate sectoarele de activitate.
Instrucție/educație în școală
Educație/instrucție în familie
Mass-media
Contacte interpersonale
individ
Memoria individuală
Figura I.1. Posibilități de comunicare între memoria lumii și individ (adoptată după A. Moles)
I.6. Utilizarea mijloacelor de învățământ din punct de vedere metodic
Prea des s-a obișnuit să se privească instituția școlară, profesorul, elevul, tabla, laboratorul de limbă, mașina de instruire etc., ca pe niște lucruri distincte, izolate unele de altele și de sistemul din care fac parte integrantă. O înțelegere mai adecvată se pare a fi cea a viziunii de ansamblu care să includă oamenii și obiectele, precum și determinarea modului în care acești “constituienți”ai învățământului, văzut ca sistem, corelează și interacționează. Numai sistemul este în măsură să ofere informații asupra întregului și elementelor, precum și asupra funcțiilor lor, deopotrivă.
Școala, profesorul și elevul, precum și mijloacele de învățământ sunt cele mai importante, dar nu singurele, elemente ale ale infrastructurii educaționale ca subsistem al sistemului educațional. Ca și acțiunea educațională însăși, infrastructura ei este dinamică, structurându-se, restructurându-se și îmbogățindu-se mereu cu noi elemente. Însă elementele enumerate și analizate , în unitatea lor sistemică, sunt esențiale. Ele se cuprind, prin interacțiunea lor, în structura acțiunii educaționale. Între ele se țese întreagă această acțiune, legătura și interacțiunea lor conferindu-le caracter de structură. În literatura de specialitate, structura desemnează constelația raporturilor dintre elementele unui sistem ca fiind “o totalitate de relații”, o anumită construire a acestora și o configurare a lor, “o mulțime de elemente între care există relații și orice modificare a unui element sau a unei relații antrenează o modificare a celorlalte elemente și relații”.
Mijloacele de învățământ se pot utiliza, din punct de vedere metodic, în orice etapă a activităților didactice, funcție de scopul urmărit:
la începutul activității didactice – în acest caz ele având rol de introducere într-o anumită temă, de sensibilizare a elevilor, de stimulare a interesului acestora, de creare a unor stări emoționale favorabile învățării, de captare și menținere a atenției, de creare a unei viziuni de ansamblu asupra anumitor conținuturi, de reactualizare a unor cunoștințe și/sau priceperi și deprinderi intelectuale și practice de lucru etc.
în anumite secvențe de instruire sau pe tot parcursul activității didactice – în acest caz ele având rol de informare, comunicare de date, explicare de cunoștințe, ilustrare de adevăruri, evidențiere de caracteristici ale obiectelor, fenomenelor, proceselor, de menținere a atenției elevilor etc.
la sfârșitul activității didactice – în acest caz ele având rol în realizarea sintezei cunoștințelor, în fixarea și consolidarea lor, în ilustrarea, concretizarea sau completarea conținuturilor predate, în corectarea eventualelor reprezentări greșite ale elevilor, în extinderea cunoștințelor, în corelarea lor, în integrarea noilor cunoștinte în sistemul cognitiv al elevilor etc.
In cadrul unei acțiuni educative, sub aspectul eficienței distingem patru mari domenii: obiectivul de realizat, conținutul de idei vehiculat, strategia de lucru adoptată, evaluarea. Accentul pus doar pe unul sau două din cele patru domenii nu poate asigura reușita actului educațional. Pedagogia modernă propune organizarea în așa măsură a procesului de învățământ, încât problemele de conținut și strategie să se realizeze în funcție de obiective.
Informațiile oferite de mijloacele de învățământ, tipurile de stimuli pe care acestea îi conțin, contribuie la atingerea obiectivelor operaționale numai cu condiția ca activitatea desfășurată de elevi să nu constea în simpla contemplare, ci să presupună o învățare activă și intensă, observare conștientă și selectivă, manifestarea spiritului critic, exersarea operațiilor gândirii, înțelegerea celor percepute, căutări, cercetări, interpretări și reflecții personale, efectuarea de generalizări, manifestarea imaginației și a creativității etc.
Prioritar este stabilirea obiectivelor, iar în funcție de acestea se vor anticipa conținuturile metodele și mijloacele de învățare și instrumentele de evaluare.
A specifica un obiectiv în termeni operaționali implică și stabilirea imediată și adecvată a strategiei didactice, în mod deosebit a metodelor ce urmează a fi utilizate și a mijloacelor de învățământ.
I.7. Valențele formative și informative ale mijloacelor de învățământ
Mijloacele de învățământ reprezintă un element component al strategiilor didactice ce asigură un fundament intuitiv sau sugestiv pentru actul predării. Așadar, mijloacele de învățământ dețin atât valențe informative, întrucât sprijină îmbogățirea experienței cognitive a elevilor, cât și valențe formative, întrucât îi obișnuiesc pe aceștia cu utilizarea unor instrumente, dispozitive, aparate, instalații, mașini etc., contribuind la formarea și dezvoltarea unor abilități (priceperi si deprinderi) practice și intelectuale Aceste instrumente de lucru ale cadrului didactic contribuie astfel la atingerea finalităților informative și formative și îl sprijină în respectarea normativelor impuse de teoria didactică.. Elementele care conferă valențe formative și informative oricărui mijloc de învățământ, adaptate dupa R. Glaser (1972), sunt:
gradul de motivare a elevilor și configurația sistemului lor cognitiv, respectiv ansamblul de cunoștințe, competențe, abilități intelectuale și practice necesare asimilării noului;
inteligența generală a elevilor, modul de abordare al învățării, tipul de învățare adoptat și capacitatea lor de învățare;
măsura concretă de proiectare a curriculumului școlar, de structurare si sistematizare a programelor de învățare, natura, logica relevantă și structurarea cunoștințelor, competențelor și abilităților intelectuale și practice care vor fi însușite, măsura în care ele satisfac interesele și nevoile elevilor;
modul în care se reușește îmbinarea organică a activității de predare a profesorului cu activitatea de invățare a elevilor, respectiv asigurarea caracterului activ și complementar al activității de predare-învățare (de exemplu antrenarea elevilor in construirea de modele și în deducerea/descoperirea noului cu ajutorul acestora, oprirea temporară a unei demonstrații didactice pentru realizarea de comentarii, aprecieri, evaluări, pentru identificarea și notarea de către elevi a aspectelor esențiale s.a.)
modalitatea în care se reușeste verificarea/controlarea activității intelectuale și practice a elevilor, a repetiției și a exersării noilor achizitii intelectuale și practice, asigurarea feed-backului formativ și sumativ.
Cercetările realizate de Roger Muchielli au demonstrat “că la sfârșitul unei secvențe de învățare, în condițiile unei atenții voluntare și cu un grad sporit de concentrare, elevul reține diferențiat: 10% din ceea ce citește, 20 % din ceea ce aude, 30% din ceea ce vede, 50% din ceea ce vede și aude în acelați timp, 80% din ceea ce spune și 90% din ceea ce face și spune în același timp”.
Potențialul pedagogic pe care îl dețin mijloacele de învățământ permite valorificarea lor în orice formă de activitate instructiv-educativă/educațională formală non-formală și atingerea tuturor tipurilor de obiective fundamentale ale activităților didactice:
informare, comunicare/transmitere de cunoștințe;
descoperire de noi cunoștințe;
ilustrare și demonstrare a unor adevăruri;
formare de noțiuni;
formare de abilități (priceperi și deprinderi) intelectuale și/sau practice;
fixare/consolidare/aplicare/exersare de achiziții – cunoștinte teoretice și practice, competențe și abilități intelectuale și practice;
recapitulare de cunoștințe teoretice și practice, competențe și abilități intelectuale și practice;
verificare si evaluare de cunoștințe teoretice și practice, competențe și abilități intelectuale și practice etc.;
I.8. Evoluția mijloacelor de învățământ in plan diacronic
Wilbur Schramm a realizat în 1981 o clasificare a mijloacelor de învățământ, în care se disting patru generații (în tabelul l, vezi generațiile de la nr. crt. l la nr. crt. 4) care, de fapt, au însemnat tot atâtea momente sau stadii în inovarea instrucției. Progresele realizate în domeniul tehnologiei informaționale au făcut ca acestor patru generații să li se adauge încă două (în tabelul l . vezi generațiile de la nr. crt. 5 și 6).
Referitor la tehnicile moderne de instruire, UNESCO arată că ele reprezintă a patra revoluție în dezvoltarea societății, din punctul de vedere al mijloacelor de instruire si educare. După E. Ashby , cele patru revoluții sunt:
trecerea de la educația în familie la educația în școală;
adoptarea cuvântului scris ca mijloc de instruire si autoinstruire;
apariția tiparului și folosirea cărții;
dezvoltarea electronicii (radioul, televiziunea, calculatoarele).
Deși face parte din generația I a mijloacelor de învățământ, tabla rămâne foarte des folosită în procesul instructiv-educativ, în prezent utilizându-se mai multe tipuri ale acestui mijloc de învățământ.
De altfel, utilitatea mijloacele tehnice modeme constă, în principal, în ușurința de a recrea în permanență situația educațională, prin includerea în campul educației a noilor achiziții din domeniul stiințelor educației.
Exemplu: De la învățământul programat, apărut în deceniile 6-7, s-a ajuns mai târziu Ia aplicațiile inteligenței artificiale în învățământ, la programele expert și la programele flexibile, la instruirea și autoinstruirea asistate de calculator și, foarte recent, la noile tehnologii de comunicare.
In practica educativă nu s-a renunțat și nici nu trebuie să se renunțe la utilizarea mijloacelor de învățământ din generațiile I- III.
Exemple: mijloacele tehnice evoluate, respectiv cele din generatia a patra, inclusiv calculatorul electronic, sunt utilizate și pentru a prezenta texte imagini, grafice etc., deci material vehiculat de mijloacele din primele generații. In mod riguros, produsele software reprezintă programele de lucru fără de care calculatorul electronic/computerul propriu-zis (privit doar ca un simplu aparat electronic), nu ar avea nici o valoare.
Câteva din cele mai utilizate produse software sunt: sistemele de operare DOS, Windows, Linux; programele de editare de text Microsoft Word, Word Perfect; editoarele specializate pentru texte știintifice din domeniul matematicii, fizicii, chimiei etc.; produsele software specializate pentru interpretarea datelor experimentale Microsoft Excel, Microcal Origin s.a.; produsele software specializate în grafică și modelare (de exemplu: programul Corel Draw!, programul Chem Draw de scriere a formulelor chimice și a structurilor spațiale ale substanțelor chimice); produsele software destinate autoinstruirii si/sau autoevaluarii la diferite discipline de studiu. In limbaj pedagogic, sfera de cuprindere a conceptului de software este extinsă la unele materiale intuitive prezentate elevilor o dată cu utilizarea mijloacelor de învățămănt.
Astfel, manualele, cărțile, culegerile, dicționarele, atlasele, albumele, fișele, testele, planșele etc. pot fi considerate soft-uri pentru tipărituri, diapozitivele pentru diaproiector, foliile pentru retroproiector, înregistrările multimedia pentru aparate multimedia (audio-video) s.a.m.d. De asemenea, uneori, sfera de cuprindere a termenului software este extinsă la programele de instruire, care reprezintă produse pedagogice.
Dezvoltarea ansamblului mijloacelor de învățământ, valorificarea lor eficientă în activitățile și soluționarea unor probleme practice ale instrucției și educației ne arată că activitatea didactică nu se răsfrânge doar la transmiterea verbală a cunoștințelor.
Tabelul I.1. Evoluția mijloacelor de învățământ în plan diacronic
I.9. Funcțiile mijloacelor de învățământ
Tehnica și tehnologia, au oferit de-a lungul timpului soluții eficiente la problemele cu care s-au confruntat, chiar dacă nu s-au putut prevedea foarte exact consecințele unei schimbări profunde în activitatea de instrucție și educație. Istoria demonstrează că educația este un domeniu, în care, deși operează cu modificări sistematice, nu se produce, aproape niciodată, o ruptură clară între vechi și nou.
Cele mai importante funcții pedagogice ale mijloacelor de învățământ sunt următoarele:
Fig.I.2. Funcțiile mijloacelor de învățământ
De orientare a intereselor Informativă De evaluare
elevilor
Substitutivă
Funcțiile
Ergonomică mijloacelor
de Stimulativă
învățământ
De investigare Ilustrativă și demonstrativă
experimentală
Estetică
Formativă
Pentru a selecta mijloacele de învățământ în vederea organizării și desfășurării activităților didactice, pentru a le identifica și valorifica eficient avantajele, este necesar să se cunoască rolul pe care îl îndeplinește fiecare funcție:
Funcția stimulativă (de motivație a învățării) este asigurată de modul în care sunt concepute și realizate mijloacele de învățământ, de modalitatea de oferire a informațiilor, de activitatea care li se solicită elevilor, de gradul de participare al elevilor pe care ele îl determină etc. și constă în dezvoltareaivației interne a elevilor pentru studiu, în trezirea interesului și a curiozității acestora;
Funcția formativ-educativă se referă la faptul că utilizarea lor presupune exersarea capacitățtilor operaționale ale gândirii – de analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare, precum și stimularea și dezvoltarea curiozității epistemice și a intereselor de cunoaștere ale elevilor;
Funcția informativă (de comunicare) este datorată faptului că mijloacele de învățământ oferă în mod direct un volum de informații despre diferite obiecte, fapte, fenomene, procese și evenimente studiate.
Funcția ilustrativ-demonstrativă se realizează atunci când mijloacele de învățământ sunt valorificate ca substitute ale realității, ca auxiliare didactice elaborate intenționat pentru a înlocui obiectele, fenomenele, procesele etc. originale și pentru a le reprezenta atunci când acestea nu pot fi cunoscute altfel sau când este nevoie să fie mai bine observate, analizate și studiate de către elevi;
Funcția de investigare experimentală și de formare a abilităților intelectuale și practice se realizează în situațiile de instruire în care anumite mijloace de învățământ sunt valorificate de elevi ca material demonstrativ, prilej cu care ei își formează și exersează priceperi și deprinderi intelectuale și practice.
Funcția substitutivă este asigurată de facilitățile oferite de unele mijloace de învățământ care permit instruirea elevilor aflați la distanțe mari: radioul, televiziunea, calculatoarele electronice (computerele), rețelele de calculatoare, Internetul s.a.;
Funcția de evaluare este datorată valenței pe care o posedă unele mijloace de învățământ, de apreciere a rezultatelor școlare, respectiv a nivelului de cunoștințe, competențe și abilități intelectuale și practice;
Funcția estetică este asigurată în contextele educaționale și se referă la faptul că prin utilizarea unor mijloace de invățământ, elevii sunt puși în contact cu valorile cultural-artistice, morale si sociale și, astfel, se poate contribui la dezvoltarea capacității de receptare, înțelegere și apreciere a frumosului;
Funcția de orientare a intereselor profesionale ale elevilor se realizează mai ales prin intermediul mijloacelor audio-vizuale (diapozitive, diafilme, filme didactice, emisiuni de televiziune, demonstrații pe computere, înregistrări pe compact discuri etc.) care pot oferi informații în legatură cu anumite profesiuni, insoțite de imagini și, eventual, de comentarii;
Funcția ergonomică (de raționalizare a eforturilor profesorilor și elevilor și a investiției de timp în diferitele secvențe de instruire) este legată de posibilitățile unor mijloace de învățământ de:
raționalizare a eforturilor depuse de elevi în activitatea de învățare, raționalizare, respectiv diminuare a volumului de timp acordat (și necesar) învățării și de asigurare a unor ritmuri de lucru corespunzătoare particularităților de vârstă și individuale ale elevilor;
raționalizare a eforturilor depuse de profesori în activitatea didactică de predare, raționalizare, respectiv diminuare a volumului de timp necesar realizării diferitelor etape ale activităților didactice, prin reducerea ponderii acțiunilor repetitive, de rutină și prin creșterea ponderii acțiunilor de organizare, conducere, ghidare și îndrumare a activității elevilor.
I.10. Încercări de clasificare a mijloacelor de învățământ
Mijloacele de învățământ sau, cum metaforic sunt numite “arsenalul pedagogic”, “zestre tehnică a învățământului”, au fundamentat diferite criterii pe care literatura de specialitate, consacrată problemei le-a reținut ca fiind:
criteriul funcționalității pedagogice;
criteriul istoric al succesiunii generațiilor de mijloace;
criteriul analizatorului căruia i se adresează, fără însă ca aceste criterii să epuizeze problematica deschisă a clasificării mijloacelor de învățământ.
I.10.1. Clasificarea mijloacelor de învățământ propusă de Ioan Cerghit (1988)
Luând ca punct de referință funcția pedagogică, Ioan Cerghit clasifică mijloacele de învățământ în patru mari categorii și anume:
mijloace informative – demonstrative (cu mesaj informațional);
mijloace de exersare și formare;
mijloace de raționalizare a timpului în orele de curs;
mijloace de evaluare a rezultatelor învățării.
Mijloacele cu caracter informațional contribuie la perfecționarea procesului de instruire/predare. Analizate în funcție de apropierea /depărtarea de concret abstract, în procesul învățării ele se divid în:
a) Mijloace logico-intuitive, constituite din :
obiecte naturale, extrase din realitate (ierbare, insectare, colecții de minerale, obiecte, aparate, apropiate de realitate, chiar parte a ei, care constituie obiect de studio propriu-zis);
obiecte confecționate în scopuri didactice, tot logico-intuitive, dar “substitute ale realității” pe care o reproduc relative fidel, ele constând din modele, corpuri geometrice, globuri terestre, mulaje etc.
substituienți imagistici, precum:
– reprezentări figurative (ilustrații, fotografii,hărți, tabele, planșe);
– reprezentări vizuale sau audiovizuale, proiectabile pe ecrsan (filme,diafilme,video, benzi, emisiuni Tv.
– reprezentări audio, reproduceri pe discuri, benzi, emisiuni radio.)
1. b) Mijloace logico-raționale: simboluri, complexe reale de simboluri: reprezentări grafice, scheme pe tablă, cuvinte scrise sau rostite, cărți, culegeri de probleme etc.
2. Mijloace de exersare și formare, categorie de mijloace care conține: aparate pentru experimentare, colecții de instrumente, truse de scule, instalații, aparate sportive, muzicale, etc.
3. Mijloace de raționalizare a timpului în orele de curs, precum sunt: hărțile de contur, șabloane, mașinile de multiplicat etc.
4. Mijloace de evaluare a rezultatelor învățării,cuprinzând seturi de teste, aparate pentru verificarea cunoștințelor, calculatoare, mașini de testare etc.
I.10.2. Clasificarea mijloacelor de învățământ ca instrumente în procesul de învățare
O altă clasificare se poate realiza pornind de la faptul că mijloacele de învățământ sunt instrumente în procesul de învățare. Astfel, ele se pot clasifica în două mari categorii:
mijloace de învățământ care includ mesaj didactic;
mijloace de învățământ care facilitează transmiterea mesajelor didactice.
Din prima categorie fac parte toate mijloacele care redau sau reproduc anumite trăsături, caracteristici, însușiri ale obiectelor și fenomenelor realității ce constituie mesaj pentru activitatea de învățare. Spre exemplu:obiecte naturale, originale (animale vii sau conservate, ierbare, insectare, acvarii etc.);
obiecte substitutive, funcționale și acționale (machete, mulaje, modele etc.);
suporturi figurative si grafice (hărti, planșe, albume fotografice, panouri etc.);
mijloace simbolico-raționale (tabele cu fonealisme, planșe cu litere, cuvinte etc.);
mijloace tehnice audio-vizuale (diapozitive, filme, discuri, benzi audio si/sau video etc.).
În a doua categorie se includ acele mijloace care, privite in sine, nu conțin mesaje didactice, dar ajută și mijlocesc transmiterea acestor mesaje. Se pot enumera următoarele:
instrumente, aparate si instalații de laborator;
echipamente tehnice pentru ateliere;
instrumente muzicale;
aparate sportive;
calculatoare electronice;
simulatoarele didactice etc.
Pe lângă aceste categorii de mijloace și-au făcut apariția și mijloacele de învățământ care ajută la evaluarea randamentului școlar cum sunt spre exemplu fișele de munca individuală. Bineînțeles că această clasificare a mijloacelor didactice este relativă, plecându-se de la funcțiile dominante ale acestora, de la rolul, ipostazele în care ele apar la un moment dat în actul pedagogic, pentru ca, spre exemplu oricare dintre mijloacele utilizate și enumerate mai sus pot avea într-o anumită situație didactică rol în facilitarea transmisiei, după cum într-o altă situație sau chiar simultan, rol de mesaj educațional.
Referitor la modalitățile pedagogico-metodice de integrare a acestor mijloace în procesul didactic, I. Nicola delimiteaza trei direcții principale:
utilizarea mijloacelor de învățământ, în cadrul activităților frontale cu elevii. Astfel profesorul oferă un cuantum de informații drept punct de plecare pentru înțelegerea unor cunoștințe abstracte; îi poate sensibiliza pe elevi prin declanșarea interesului și curiozității sau poate contribui la întărirea celor transmise verbal prin confirmarea lor cu ajutorul imaginii;
utilizarea mijloacelor de învățământ în cadrul activităților pe grupe; fiecare grupă poate utiliza un alt mijloc de învățământ sau toate grupele pot apela la același mijloc;
utilizarea mijloacelor de învățământ în cadrul activităților individuale, fiecare elev având posibilitatea să foloseasca mijlocul de învățământ în concordanță cu instructajul efectuat de către profesor.
Adoptarea uneia sau alteia din aceste modalități depinde de obiectivele urmărite în lecția respectivă de strategie folosită și de posibilitățile tehnico-materiale.
Nu trebuie uitat faptul că orice apel la mijloacele didactice pune în balanță o serie de avantaje și dezavantaje care trebuie conștientizate de fiecare cadru didactic. Spre exemplu, folosirea exagerată și incorectă din punct de vedere pedagogic a acestor mijloace, poate duce la un “verbalism al imaginii” predispunând la o anumită standardizare și uniformizare a perceperii și interpretării realității; unele îmbie la receptare pasivă și produc, uneori, exagerări și denaturări ale fenomenelor etalate. Prin acestea se ajunge de multe ori la o destrămare a echilibrului dintre cele două laturi ale gândirii (imagini și operații). Abuzul de imagine este tot atat de dăunător ca și abuzul de cuvinte. Deci soluția ar fi realizarea echilibrului între imagine și cuvânt.
Achizițiile din științele educației și rezultatele obținute în practica didactică, au determinat o evoluție cu totul deosebită a mijloacelor de învățământ. Astfel:
Unele mijloace de învățământ au fost perfecționate pe parcursul timpului funcție de finalitățile educaționale și de stadiul de dezvoltare al științei. De exemplu, de la învățământul programat, apărut în deceniile 6-7, s-a ajuns mai târziu la aplicațiile inteligenței artificiale în învățământ, la programele expert și la programele flexibile, la instruirea si autoinstruirea asistate de calculator și, foarte recent, la noile tehnologii de comunicare.
Datorită “uzurii morale” a unor mijloace de învățământ, s-a renunțat la utilizarea lor în practica instruirii, în favoarea altora, mai moderne și mai eficiente. De exemplu, pentru examinarea și evaluarea elevilor, astăzi nu se mai utilizează mașini de examinat, ci se apelează la metode mai moderne, cum ar fi evaluarea/autoevaluarea cu ajutorul calculatorului electronic.
Unele mijloace de învățământ au fost “inventate” și realizate pentru a atinge obiectivele instructiv-educative prestabilite și pentru a spori eficienta activitaților didactice. Un exemplu convingător îl constituie conceperea de truse pentru elevi si de truse pentru profesori, la disciplinele de studiu experimentale: biologie, chimie, fizică, geografie, la cele tehnice, tehnologice si de instruire practică.
Așadar, ansamblul mijloacelor de învățământ se caracterizează prin restructurare, adaptare, diversificare și îmbogățire continuă, în acord cu finalitățile educaționale și cu noile achiziții din tehnică și tehnologie.
I.10.3.. Clasificarea mijloacelor de învățământ realizată de Miron Ionescu și Mușata Bocoș:
După criteriul istoric, propusă de Wilbur Schramm (1979), distinge patru generații care au marcat tot atâtea momente cruciale în inovarea practicii instruirii. Pentru a actualiza această clasificare, adaugăm încă două generații, legate de calculatorul electronic (computerul) și facilitățile acestuia:
Mijloace de învățământ aparținând generației I: tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu.
Mijloace de învățământ aparținând generației a II-a: tiparul, manuale, texte imprimate etc.
Mijloace de învățământ aparținând generației a III-a, respectiv mijloacele audio-vizuale: fotografiile, diapozitivele, înregistrările sonore, filmele, televiziunea.
Mijloace de învățământ aparținând generației a IV-a: tehnicile moderne, mașinile de instruire.
Mijloace de învățământ aparținând generației a V-a: calculatorul electronic (computerul).
Mijloace de învățământ aparținând generației a VI-a: noile tehnologii de comunicare: www, e-mail-ul, IP Telephony, videoconferințele.
După funcția pedagogică pe care o îndeplinesc, unde se disting următoarele categorii:
Mijloace de învățământ de investigare experimentală și formare a abilităților intelectuale si/sau practice: materiale naturale – colecții de plante, roci, substanțe chimice, modele (în special cele obiectuale), truse pentru elevi, jocuri didactice, instrumente, dispozitive, aparate și instalații de laborator, instrumente muzicale, aparate sportive, instalații pentru laboratoare fonice, mașini de instruire, simulatoare, calculatoare electronice s.a.
Mijloace de învățământ de informare (îndeplinesc predominant funcția pedagogică de informare și comunicare): texte, manuale, cărți, albume, atlase, dicționare, naturale – colecții de plante, roci, substanțe chimice, modele obiectuale (obiecte materiale, machete, mulaje, diorame, harti in relief etc.), figurative și simbolice, truse pentru profesori, instrumente, dispozitive, aparate și instalații de laborator, mijloace audiovizuale, calculatoare electronice s.a.
Mijloace de învățământ de ilustrare și demonstrare: materiale naturale – colecții de plante, roci, substanțe chimice, ierbare, insectare, acvarii, terarii, modele obiectuale, figurative si simbolice, truse pentru profesori, truse pentru elevi, jocuri didactice, instrumente, dispozitive, aparate și instalatii de laborator, mijloace audio-vizuale, calculatoare electronice s.a.
Mijloace de învățământ de raționalizare a eforturilor profesorilor și elevilor și a investiției de timp în activitatea didactică: modele, tipare, șabloane, hărți de contur, ștampile didactice, mașini de multiplicat, calculatoare electronice, rețele de calculatoare s.a.
Mijloace de învățământ de verificare și evaluare a rezultatelor școlare: teste, referate, proiecte, portofolii, dispozitive și aparate de examinare, calculatoare electronice, rețele de calculatoare s.a.
Mijloacele de învățământ pot îndeplini, simultan, mai multe funcții, ce sunt asigurate de modalitățile metodice efective în care sunt integrate în strategiile de instruire și autoinstruire.
În ceea ce privește funcțiile stimulativă, formativă și estetică, este recomandabil ca ele să fie urmărite în permanență și să se realizeze sistematic, în cadrul contextelor educaționale , în forme și modalități explicite sau implicite.
După natura lor, unde se disting două categorii::
Mijloace de învățământ obiectuale, respectiv obiecte concrete utilizate de profesor si de elevi numai in acțiunea lor comună.
Mijloace de învățământ obiectuale naturale: minerale, plante, animale, substanțe chimice, aparate, utilaje, instalații, mașini, instalații, vase și ustensile de laborator, dispozitive, instrumente, aparatură și instalații de laborator s.a.
în funcție de legătura dintre software și hardware care evidențiază faptul că în procesul de instruire și autoinstruire se pot utiliza unele resurse/componente software, fără să se recurgă la aparate sau instalații tehnice. (tabelul I.2.)
Tabelul I.2.
Bibliografie
Ashby, E. (1967) Reflectioson Technology in Education, Institute of Technology, Technion-Israel
Brunner, Jerome, Seymour, (1970), Procesul educației intelectuale, București: Editura Științifică
Cerghit, Ioan (1988), Curs de pedagogie , București: Universitatea din București, Cap.X .
Chircev, A., (1976), Dezvoltarea psihicului la copil în Psihologia generală, ed. a II-a, București: Editura Didactică și Pedagogică
Glaser, R., (1972), Individuals and Learning: the New Aptitudes, în “Education – Researcher”,
Huberman, A.M., (1978), Cum se produc schimbările în educație: contribuție la studiul inovației, București: Editura Didactică și Pedagogică
Ioan, Nicola, (1996), Tratat de pedagogie școlară , București: Editura Didactică și Pedagogică
Ionescu, Miron, Bocoș Mușata, (2009), Tratat de didactică modernă, Pitești: Editura Paralela 45
Ionescu, M., Chiș, V., (2001) Pedagogie, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană
MacKenzie, Norman, Eraut, Michael, Jones, Hiwel, C. (1975) , Arta de a preda și arta de a învăța, București: Editura Didactică și Pedagogică
Maheu, Renè, (1968), Civilizația universalului. Inventar al viitorului, București: Editura Științifică
Mialaret, Gaston, (1976), Introducere în pedagogie, București: Editura Didactică și Pedagogică,
Muchielli, R., (1982), Metode active în pedagogia adulților, București: Editura Didactică și Pedagogică
Noveanu, Eugen, P., (1977), Cuvânt introductiv, în Caiete de pedagogie modernă, Probleme de tehnologie didactică, București: Editura Didactică și Pedagogică
Oettinger, A.G., (1970), Run,Computer, Run, The Mythology of Educational Inovation, Harvard Universsity Press, Cambridge Massachusets
Palicica, Maria (2002), Prelegeri de psihopedagogie, Timișoara: Editura Orizonturi Universitare
Schramm, W., (1981), Big Media, Little Media, Sage Publications, Londra
Surdu, Emil, (1995), Prelegeri de pedagogie generală, București: Editura Didactică și Pedagogică
Văideanu, George (1988) Educația la frontiera dintre milenii, București:Editura Politică
Dicționar de pedagogie (1979) București: Editura Didactică și Pedagogică
http://www.ecomunitate.ro:89/wiki/WikiArticleDetails.aspx?id=M
http://ro.scribd.com/doc/27121013/5/V-6-Direc%C5%A3ii-de-modernizare-a-metodologiei-didactice
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/pedagogie/mijloacele-de-invatamant-35525.html
https://sites.google.com/site/nedeloiucamelia/modul-psiho_
http://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/Mijloacele-de-invatamant-locul82429.php
CAPITOLUL II
MIJLOACELE TEHNICE DE INSTRUIRE – COMPONENTĂ A MIJLOACELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
II. 1. Mijloacele tehnice de instruire – definire și caracterizare
Într-o definiție primară, mijloacele de instruire sunt considerate ansambluri de procedee- mecanice, optice, electrice și electronice – de înregistrare, păstrare și transmitere a informației.
Clifford H. Bloock definește mijloacele tehnice de instruire ca fiind “acele dispozitive și tehnici născute din revoluția mijloacelor de comunicare, ce pot fi folosite în scopuri didactice, luate individual sau în combinație, pe lângă profesor, manual și tablă”.
În literatura pedagogică românească, mijloacele tehnice de instruire sunt definite ca ansamblu al mijloacelor de învățământ cu suport tehnic și care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare speciale, respectiv echipamentele tehnice – aparate, utilajele, etc.
M. Ionescu (2005, 2007) aprecia “sintagma “mijloace tehnice de instruire” include ansamblul cerințelor pedagogice de utilizare eficientă a lor în următoarele scopuri didactice, și anume”:
sensibilizarea elevilor în vederea desfășurării activității didactice;
comunicarea, transmiterea, demonstrarea/ilustrarea noului;
sprijinirea perceperii și înțelegerii noului de către elevi;
fixarea și consolidarea noilor cunoștințe și competențe;
aplicarea și exersarea noilor cunoștințe teoretice și practice;
S-a conturat astfel o categorie importantă a mijloacelor de învățământ – cea a mijloacelor tehnice de instruire, care cuprind:
ansamblul de materiale/suporturi pe care s-a stocat informația – discuri pentru pick-up, benzi pentru magnetofon, casete audio, casete video, dischete, compact discuri (CD-ROM-uri), discuri DVD, discuri opto-magnetice;
echipamentele tehnice – dispozitive, aparate (aparate de laborator, unele aparate audiovizuale s.a.), mașini (mașini de instruire, de examinare s.a.), utilaje, instalații;
echipamentele electronice – casetofoane, videocasetofoane, microscoape electronice, calculatoare electronice (computere), proiectoare multimedia;
ansamblul cerințelor pedagogice de utilizare eficientă a componentelor 1-3 în procesul de predare-învățare.
Echipamentele tehnice și electronice redau imagini și/sau sunete, care pot fi recepționate de elevi, în mod colectiv sau individual, pe cale auditivă, vizuală sau pe ambele cai în același timp. Un merit deosebit al mijloacelor tehnice de instruire este faptul că permit “vizualizarea”, materializarea și studierea unor conținuturi complexe, abstracte, greu sesizabile, greu accesibile sau chiar inaccesibile percepției directe.
De exemplu, procesul extrem de lent de formare a stalactitelor si stalagmitelor din peșteri poate fi studiat de către elevi cu ajutorul unui film didactic înregistrat pe diverse suporturi: film, banda video, CD-ROM. În mod eronat, se realizează, uneori, echivalare între tehnologia instruirii și mijloacele tehnice de instruire, reprezentate de echipamente tehnice – aparate, instalații s.a. și echipamente/aparatură electronică, valorificabile în context didactic. Se pierde din vedere faptul că aparatura electronică, denumită în termeni tehnici hardware, nu se poate utiliza în absența unor produse intelectuale, denumite software. Însă, indiferent de accepțiunea dată conceptului de software, este necesar să facem distincție între suporturile de stocare a informației și informația propriu-zisă.
Precizarea locului și rolului mijloacelor tehnice de instruire în procesul didactic impune stabilirea valorii lor psihopedagogice, deoarece nu ne putem limita la nivelul caracteristicilor pur tehnice și tehnologice, ci trebuie să luăm în considerare trăsăturile specifice conferite lor de științele învățării, valențele lor psihopedagogice.
Valoarea psihopedagogică a mijloacelor audio-vizuale se evidențiază ușor prin raportarea lor numeroasele variante de instruire și prin analiza avantajelor și dezavantajelor.
Analizând, comparativ, situațiile educative:
– situația educativă clasică, respectiv situația învățământului magistral;
– situația educativă realizată cu ajutorul surselor scrise;
– situația educativă realizată cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale.
Fig. II.1. Schema învățământului magistral
Profesor Elev
– Informația
– Receptarea – Receptarea
– Noua informație
Fig. II.2. Schema învățământului desfășurat cu ajutorul manualului
Manual Elev
(surse scrise)
Informația Receptarea Nici răspuns
codificată
Nici control
Fig. II.3. Schema învățământului desfășurat cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale
Document Elev
Informația Receptarea Nici răspuns
codificată
Nici control
Pot fi scoase în evidență avantajele și dezavantajele fiecăreia, ceea ce impune utilizarea lor combinată, în funcție de caracteristicile concrete ale mediului de instruire și ale situației educative.
II.1.1. Avantajele comunicării educaționale audio-vizuale
Principalele avantaje ale acestei comunicări educaționale sunt:
lipsa codului, care face posibilă utilizarea variantei pe toate treptele de școlarizare;
permite obținerea de informații accesibile pentru elevi cu particularități diferite, cu capacități de decodificare diferite;
permite formarea de reprezentări corecte, chiar în condiții de pregătire culturală diferite;
crește volumul informațiilor transmise și recepționate în unitatea de timp, limbajul audiovizual caracterizându-se printr-o organizare cronospațială impusă;
permite transmiterea operativă a celor mai recente evenimente.
II. 2. Proprietățile și calitățile mijloacelor tehnice de instruire
Cele mai importante caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire, care le conferă valoarea pedagogică și, totodată, anumite limite în folosire sunt:
flexibilitatea sau adaptabilitatea – se referă la posibilitățile de adaptare a acestora la necesitățile de moment;
Exemple:
pe foaia de celuloid se pot scrie, desena sau păstra cele scrise pentru zilele următoare;
cu retroproiectorul pot lucra atât cadrele didactice, cât și elevii, deci are un grad de flexibiliate apropiat de cel al tablei de scris;
generalitatea (reprezintă o proprietate asociată flexibilității) – se referă la posibilitatea de a codifica în diferite forme informațiile mesajelor transmise spre receptorul uman.
Exemplu: Calculatoarele au un indice sporit de generalitate față de film sau oricare alt mijloc audio-vizual. Ele redau ad-hoc procese care evoluează în timp, efecte sonore etc. Filmele didactice trebuie multiplicate pentru a răspunde acestei exigențe, fiind necesară producerea unui nou film pentru orice modificare a unui proces.
paralelismul – estet trăsătura care se referă la posibilitatea utilizării simultane a aceluiași mijloc în mai multe scopuri sau de către mai mulți utilizatori, în același timp.
Exemplu:
hârtia este resursa cea mai folosită și este normal ca fiecare elev să folosească propriul caiet de notițe;
calculatoarele pot fi folosite în același timp de mai mulți elevi, în mai multe scopuri: asimilare de cunoștințe, aplicare, verificare, evaluare, fixare, consolidare etc.
accesibilitatea – o caracteristică a mijloacelor tehnice determinată de complexitatea lor și de ușurința cu care ele pot fi utilizate (cu cât un mijloc tehnic este mai complex, cu atât accesul utilizatorilor depinde în mai mare măsură de programe speciale de instruire pentru cunoașterea și mânuirea aparatelor).
siguranța și funcționarea – este o trăsătură aflată în corelație cu fiabilitatea și întreținerea și se referă la respectarea anumitor reguli și operații la punerea în funcțiune, la utilizarca și la oprirea aparatelor.
Pentru stabilirea calității mijloacelor tehnice de instruire, având în vedere proprietățile acestor mijloace, se iau în considerare, simultan patru categorii de factori, pe care trebuie să-i aibă în vedere atât ce-i care le produc cât și cei care le utilizează. Este vorba de:
factorii pedagogici – notați cu P;
factorii tehnici – notați cu T;
factorii economici – notați cu Ec;
factorii ergonomici – notați cu Er:
Astfel, calitatea mijloacelor tehnice de instruire – notată cu Cmi – este în funcție de aceste categorii de factori: Cmi = f (P, T, Ec, Er,).
Relația descrisă impune anumite exigențe cadrelor didactice, elevilor, cât și creatorilor de mijloace de instruire.
II.3. Funcțiile mijloacelor tehnice de instruire
Nu putem aminti funcțiile mijloacelor tehnice de instruire fără a atrage atenția asupra următoarelor:
"Oricând, la orice vârstă, o noțiune dificilăeste însușitămai ușor dacă oferim suporturi concrete, modele obiectuale sau figurate pentru înțelegerea ei" (I.Radu, 1995)
"Atât reprezentarea situației de rezolvare a problemei, cât și realizarea acțiunii devin posibile datorită gândirii sprijinite pe imagini" (H.Rüppel și colab., 1982)
"Absența codului în comunicarea audio-vizualăeste un avantaj ce face posibilă folosirea variantei pe toate treptele de școlarizare" (M.Ionescu, V.Chiș, 1995)
Funcțiile mijloacelor tehnice de instruire (M.Ionescu, 1995):
Funcția de comunicare – tehnicile audio-vizuale sunt instrumente de comunicare. Ele oferă profesorului importante facilități de transmitere a informațiilor. Densitatea de informații crește și elevii beneficiazăde posibilități sporite de percepere și receptare a informațiilor complexe.
Funcția demonstrativă- mijloacele tehnice de instruire se adresează percepției senzoriale, asigură o bază mai bogată și mai ilustrativă în comparație cu mijloacele tradiționale. Datele și faptele reale sunt înlocuite cu materiale didactice mult mai ușor accesibile fiind create premisele de vizualizare a unor fenomene ascunse observației directe.
Funcția de motivare a învățării- mijloacele tehnice de instruire, în special computerul, provoacă interesul, stârnesc curiozitatea și împing elevul la acțiune. Cu ajutorul mijloacelor tehnice de instruire elevii pot cunoaște mai bine, mai repede și cantitatea de informații este mult diversificată, este multi și pluridisciplinară, multisenzorială ceea ce se materializează printr-o curbă a învățării mult mai ascendentă
Funcția formativă și estetică – utilizarea mijloacelor tehnice de instruire necesită o structurare și o sistematizare crescută a informației iar profesorul este obligat la un plus de rigurozitate, cu efecte benefice asupra elevilor. Vizualizarea imaginilor provoacă o ascuțire a simțului estetic și permite punerea în evidență a unor procese și fenomene "ascunse" observării pe cale directă. Elevii sunt îndemnați să analizeze, să compare și să surprindă esențialul.
Funcția de evaluare a randamentului elevilor – mijloacele tehnice de instruire contribuie la perfecționarea și optimizarea modului de cuantificare a rezultatelor atinse de către elevi. Astfel se remarcă eliminarea subiectivismului, amplificarea calităților diagnostice și prognostice ale notării. Introducerea dispozitivelor mecanice, electrice sau electronice în scopul determinării performanțelor în procesul de învățământ nu mai reprezintăo noutate. Spre exemplu, la Johnson& Wales Universitydin SUA, cele mai multe verificări se fac pe bazăde chestionare prelucrate pe mașini de evaluare (Test Scoring Machine) Scantron.
Funcția de școlarizare substitutivă – pune în evidență utilizarea mijloacele tehnice de instruire în scopul efectuării învățământului la distanță, formă care actualmente are un nivel ridicat al cererii. Acesta este adecvat învățământului continuu și se adresează tuturor categoriilor sociale, fiind posibil datorităexistenței rețelelor naționale și internaționale de radio, televiziune, de telefonie și de computere, coordonarea activității lor făcându-se prin sateliți.
II.4. Criterii de clasificare a mijloacelor tehnice de instruire
Marea diversitate a mijloacelor tehnice de instruire a dus la existența mai multor criterii de clasificare a acestora.
Unul dintre criteriile de clasificare a mijloacelor tehnice de instruire, care și-a dovedit eficiența în tehnica instruirii, a fost oferit de R. Lefranc și H. Canac și are în vedere analizatorul solicitat și caracterul static sau dinamic al imaginii.
În legătură cu proiecția fixă, H. Canac apreciază că “imaginea vizuală fixă reclamă din partea ochiului observatorului o atitudine de calmă contemplare sau de examen scrutător……..imaginea determină o atitudine de răspuns activ la impresiile pe care le dă”.
Același autor, referindu-se la proiecția dinamică, arată: “Enorm amplificator documentar, ecranul cinematografic sau de televizor, reunind virtuțile imaginii cu cele ale mișcării, aduce în fața noastră, după dorință, tot felul de obiecte sau evenimente pe care împrăștierea lor în spațiu sau fuga lor în trecut, dimensiunile lor prea mici sau prea mari, extrema rapiditate sau încetineala excesivă a desfășurării lor […] le-ar sustrage astfel pentru totdeauna vederii noastre ”
Astfel, pe baza analizatorilor solicitați, a aparatelor și materialelor suport, pentru vehicularea informațiilor pe cale audio-vizuală este necesară gruparea acestor mijloace tehnice de instruire în următoarele categorii:
mijloace tehnice vizuale;
mijloace tehnice audio;
mijloace tehnice audio-vizuale.
Fig.II.4. Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire după analizatorul solicitat
Analizatorul solicitat Categoria de mijloace tehnice de instruire
Analizatorul Mijloace tehnice de instruire
vizual vizuale (aparate și materiale)
Analizatorul Mijloace tehnice de instruire
auditiv auditive (aparate și materiale)
Analizatorul Mijloace tehnice de instruire
auditiv și vizual audio-vizuale (aparate și materiale)
Fig. II.5. Clasificarea mijloacelor tehnice de instruire după caracterul static și dinamic al imaginii
static Caracterul imaginii dinamic
fixă Tipul de proiecție dinamică
mijloace Tipul mijloacelor mijloace
tehnice de instruire tehnice de instruire tehnice de instruire
statice (de meditație) dinamice (de fascinație)
– diascopul Exemple de mijloace – filmul
– epidiascopul tehnice de instruire – televiziunea
– retroproiectorul – calculatoarele
II.4.1. Mijloace tehnice vizuale
Mijloacele tehnice vizuale solicită analizatorul vizual și cuprind următoarele aparate și materiale (vezi tabelul II.1.)
Tabelul II.1. Exemple de mijloace tehnice vizuale
Imaginile fixate pe suport opac sunt reproduse prin epiproiecție, iar cele înregistrate pe suport transparent prin diaproiecție.
În cazul proiecției de diapozitive, se utilizează dispozitivul suport destinat acestui scop, iar când se proiectează diafilme este necesar un dispozitiv de rulare.Proiectarea diapozitivelor se poate face ușor și cu economie de timp cu ajutorul aspectarului, diastarului sau a proiectorului automat, acesta din urmă fiind cel mai productiv.
Retroproiecția este realizată de cadrul didactic la catedră, folosind retroproiectorul, un suport transparent de dimensiuni mai mari (folie de cca. 15/25 cm) și un ecran aflat în fața clasei. Retroproiecția poate fi folosită cu bune rezultate în predarea și învățarea tuturor disciplinelor de studiu.
Teleproiecția constă în proiectarea realizată cu ajutorul unei camere de luat vederi sau a unui videocasetofon, conectate la un videoproiector sau la un monitor Tv. Astfel, pot fi studiate obiecte, fenomene la care observatorul uman nu are acces direct.
Microproiecția reprezintă prelucrarea imaginilor în miniatură obținute la microscop și prezentarea lor în dimensiuni mărite pe ecran.
II.4.2. Mijloace tehnice audio
Mijloacele tehnice audio folosite cel mai frecvent în școală sunt:
radioul – este aparatul care redă sunetul transmis pe calea undelor electromagnetice;
magnetofonul – este aparatul specializat pe înregistrarea și redarea sunetului prin intermediul benzii magnetice. Magnetoscopul este utilizat, de obicei, în aplicații profesionale;
casetofonul – este un aparat specializat, pe redarea, înregistrarea, sunetului care se află pe bandă magnetică încorporată într-o casetă;
reportofonul – este un casetofon de mici dimensiuni, de regulă folosind o casetă specială și care înregistrează sunetul prin intermediul unui microfon încorporat.
Player-ul CD – este un aparat specializat pentru redarea sunetelor și filmelor înregistrate pe un disc compact prin intermediul unei tehnologii digitale. Trebuie specificat că toate computerele actuale sunt prevăzute cu unități CD – acestea au denumirea de CD-ROM (Compat Disk – Read Only Memory). Aceste unități sunt compatibile cu standardele industriale și pot reda sunetele de pe discurile audio digitale (CD – Digital Audio), pot citi programele software, facilitează vizualizarea de pe discurile compacte foto (Photo CD)și respectiv vizionarea filmelor de pe discurile compacte video (Video CD).
II.4.3. Mijloace tehnice audio-vizuale
Între mijloacele tehnice audio-vizuale, o poziție aparte este ocupată de tehnica video, care presupune folosirea unui videocasetofon sau a unei camere de luat vederi, în conexiune cu un monitor Tv. sau videoproiector.
Prin valorificarea tehnicii video în învățământ, imaginea și cuvântul, ideea și melodia se îmbină armonios, într-un act de comunicareîn care sunt implicate, deopotrivă, canalele cognitive și afective.
Dintre valențele psihopedagogice ale tehnicii video, amintim:
Pot fi modificate înregistrările prin introducerea unor noi inserturi sau înlăturarea unor secvențe;
Redarea poate fi continuată, întreruptă sau revine pentru repetarea unor secvențe ori de câte ori este nevoie;
Imaginile și sunetele sunt păstrate pentru o durată de timp nedefinită.
II.5. Instruirea asistată de calculator (IAC)
Dacă secolul XX a aparținut tehnologizării, culminând în ultimii ani, cu informatizarea și dezvoltarea ciberneticii, prin produsele finite – calculatoarele, secolul XXI se spune că va fi al comunicațiilor.
Dacă la început au fost semnalele morse, telegraful, apoi telefonul, care a revoluționat comunicațiile, lucrurile au evoluat puternic la sfârșitul secolului trecut, culminând cu un nou și puternic concept, numit Internet. Numit și rețeua rețelelor, Internetul își are originea în ARPANET și în NSFNET, fiind mai mult decât o sumă de conexiuni.
În perioada anilor 60, Departamentul de Apărare al Statelor Unite avea nevoie de o rețea de comunicare în cazul unui atac nuclear. RAND, o corporație militară a propus centralizarea comunicațiilor într-o rețea. Aceasta conținea noduri capabile să transmită și să primească mesaje. Fiecare nod își avea propria adresa astfel încât mesajul putea transmis un anumit nod. Departamentul apărării pentru proiecte avansate (The Defense Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de ARPA sau DARPA a decis să extindă această rețea. Pentru prima dată, acest sistem a fost instalat la UCLA (University of California in Los Angeles) șil a început să se extindă. Cu timpul ARPANET-ul începe să crească, companii ca Xerox dezvoltă tehnologia rețelelor locale (LAN). Rețeaua cu cel mai mult impact a fost ETHERNET-ul, rețea ce permitea conectarea mai multor calculatoare împreună.
Nimeni nu a prevăzut cum această trecere de la o rețea militară la una publică și comercială ne va afecta felul în care gândim despre informație și comunicare, nimeni nu a anticipat ce rol va juca internetul și întreagă tehnologia în viața școlară.
Noile tehnici informaționale impun restructurarea conținutului procesului de învățământ, a programelor, manualelor și cursurilor universitare, reconsiderarea metodelor și a formelor de organizare a activității didactice
Profesorii sunt mai mult decât instructori. Ei facilitează procesul de învățare, implementează, evaluează și proiectează lecțiile pe care le susțin, realizând designul instruirii. Chiar dacă se ghidează după o programă școlară, profesorii trebuie să ia decizii în privința modalității în care curriculumul prescris poate fi implementat la nivelul clasei, astfel încât învățarea să se producă cu maximă eficiență.
Trăim într-o lume a virtualului, o lume în care nu te poți manifesta fără să te adaptezi la condițiile pa care ea le impune. Calculatorul, internetul au devenit cel mai folosit mijloc de comunicare, de informare și afirmare. De aceea, dascălii secolului XXI, din orice sistem și nivel de învățământ, trebuie să utilizeze tehnologia în instruire. Dacă reușim să îmbunătățim relațiile cu elevii și ale acestora cu școala, cu informația, atunci trebuie folosite resursele tehnologice atât în predarea la clasă, cât și pentru formarea noastră continuă și sistematică.
Instruirea asistată de calculator (IAC) reprezintă o metodă didactică sau o metodă de învământ, care valorifică principiile de modelare și analiză cibernetică a activitții de instruire în contextul noilor tehnologii informatice și de comunicații , caracteristice societții contemporane.
Metoda IAC valorifică următoarele operații didactice integrate la nivelul unei acțiuni de dirijare euristică și individualizată a activităților de predare – învățare – evaluare:
– organizarea informației conform cerințelor programei adaptabile la capacitățile fiecărui student ;
– provocarea cognitivă a studentului prin secvențe didactice și întrebări care vizează depistarea unor lacune, probleme, situații problemă;
– rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin reactivarea sau obținerea informațiilor necesare de la resursele informatice apelate prin intermediul calculatorului;
– realizarea unor sinteze recapitulative după parcurgerea unor teme, module de studiu ; lecții, grupuri de lecții, subcapitole, capitole, discipline școlare;
– asigurarea unor exerciții suplimentare de stimulare a creativității studentului .
– eliberarea profesorului de unele activități monotone, plictisitoare, de rutină și oferirea posibilității ca acesta să devină un ghid și animator al experiențelor de învățare, de formare de atitudini superioare și calități intelectuale.
Învățarea asistată de ordinator reprezintă un factor de progres, iar în perspectivă, formarea oricărui specialist nu poate fi completă fără inițiere în problemele de informatizare a educației.
De aceea se consideră necesară “o strategie de acțiune la nivel de macrosistem, cu corespondențe specifice stadiilor intermediare și micro”, care ar cuprinde:
a) sensibilizarea tuturor cadrelor didactice în problematica informaticii, în instruirea asistată
de calculator;
b) conceperea și realizarea laboratoarelor sau cabinetelor de informatică, ca un loc de desfășurare efectivă a orelor;
c) asigurarea unei asistențe tehnice (programatori) pe discipline sau grupuri de discipline școlare, precum și a unor psihopedagogi cu o bună pregătire epistemologică și cibernetică care să participe la elaborarea programelor (dupăcum este știut, programul de instruire este un produs pedagogic ce se transpune în programul computerului, rezultând astfel un produs informatic; cele două tipuri de programe – de instruire și program computer – constituie noțiunea de software, iar echipamentul electronic propriu-zis, care se numește hardware, asigură implementarea în practică
a celor două programe anterioare).
d) dotarea școlilor și facultăților cu mijloace tehnice de instruire;
e) organizarea unor cercetări experimentale și constituirea unor unități pilot pentru instruirea asistată de ordinator, pentru informarea și formarea practicienilor în acest domeniu.
În aceste condiții, se cer a fi dezvoltate de către elevi și profesori câteva competențe absolut necesare realității pe care o trăim, competențe ce se nasc din exersarea responsabilității personale și a flexibilității în contexte legate de propria persoană, loc de muncă și comunitate:
Competențe de comunicare – înțelegerea și realizarea unei comunicări eficiente verbale, scrise și multimedia, într-o multitudine de forme și contexte.
Creativitate și curiozitate intelectuală – dezvoltarea, implementarea și comunicarea ideilor noi altor persoane; deschidere și receptivitate la nou, perspective variate.
Gândire critică și gândire sistemică— exersarea gândirii în ce privește înțelegerea și realizarea unor alegeri complexe; înțelegerea conexiunilor dintre sisteme.
Informații și abilități media— analizarea, accesarea, administrarea, integrarea, evaluarea și crearea de informații în diverse forme și medii.
Capacități de colaborare și interpersonale — demonstrarea capacităților de lucru în echipă și de conducere;
Identificarea, formularea și soluționarea problemelor— capacitatea de a depista, formula, analiza și rezolva probleme.
Auto-formare— monitorizarea propriilor nevoi de înțelegere și învățare;
Responsabilitate socială— acționarea în mod responsabil, ținând cont de interesele comunității;.
Civilizația modernă este caracterizată de o viteză în continuă creștere a schimbării. Economia suferă acum o transformare radicală (inclusiv în ceea ce privește structura pieței muncii și necesitățile de calificare profesională) în cadrul unei singure generații. Din cauza enormei dificultăți de înțelegere, apreciere și chiar supraviețuire la o asemenea evoluție, impactul acestor schimbări este numit șocul viitorului. Pe de altă parte, aceste modificări fundamentale nu apar brusc, din senin, ci se înscriu în evoluția istorică mai amplă din care face parte dezvoltarea tehnologică.
Profesorii și elevii sunt din ce în ce mai preocupați să învețe cum să folosească la deplinul potențial mijloacele ICT (Information and Communication Technology – tehnologia informației și comunicațiilor) pentru a se adapta noilor forme de învățământ si noilor cerințe de pe piața muncii.
Utilizarea mijloacelor ICT în învățământ va conduce la deplasarea accentului de la un mediu de învățare centrat pe profesor la unul centrat pe elev/student, în care profesorii nu mai reprezintă sursa-cheie de informație și de transmitere a cunoștințelor, ci colaboratori ai elevilor/studenților, iar aceștia nu mai sunt receptori pasivi de informație ci se implică activ în propria lor educație.
Pentru a fi eficiente, mijloacele ICT trebuie să fie combinate cu tehnologii și metode tradiționale, astfel încât să conducă la îmbunătățirea calității actului de predare și de învățare, la partajarea cunoștințelor și a formației, la obținerea unui grad sporit de flexibilitate a învățământului pentru a răspunde necesităților sociale concrete, la scăderea costului educației și îmbunătățirea eficienței sistemului de învățământ.
Internetul oferă un număr incredibil de oportunități pentru profesori. Simulările și demonstrațiile video pentru circuitul apei în natură, modelele de poluare sau de traiectorie a vânturilor pot conduce o oră de științe exacte la un nivel de interes și de participare. Profesorii pot organiza o excursie de studiu – virtuală, desigur – în interiorul unui vulcan activ, pot planifica o vizită la stația spațială internațională sau pot diseca o broască fără a avea nevoie de mănuși. De la cercetare până la publicarea de poezii, concursuri de matematică sau călătorii virtuale, oportunitățile pe care le are educația prin intermediul Internetului sunt practic nelimitate.
În acest context, calculatorul devine o resursă valoroasă, care generează o serie de avantaje, precum:
– posibilitatea furnizării unor informații de calitate, în baza unor programe elaborate de echipe multidisciplinare;
– posibilitatea de a dirija învățarea unui număr mare de elevi/studenți, acordându-le o asistență pedagogică de calitate;
– posibilitatea individualizării învățării prin respectarea ritmului de lucru și a nivelului de pregătire al fiecărui elev;
– posibilitatea realizării unui învățământ „la distanță” pentru diferite categorii de elevi/studenți dar și cadre didactice.
Cu ajutorul calculatorului pot fi prezentate: informații; aplicații, exerciții, probleme; jocuri didactice; simularea unor procese/fenomene; itemi de evaluare/autoevaluare;
Eficiența instruirii asistată de calculator depinde de: calitatea programelor; competențele didacto-metodice și tehnice ale cadrului didactic; competențele tehnice ale elevilor.
Utilizarea informaticii în proiectarea, realizarea și evaluarea procesului educațional, deci informatizarea educației, presupune trei modalități de adaptare a curriculum-ului la posibilitățile oferite de ordinator:
a) cursuri de inițiere/formare în informatică (ca disciplină distinctă în planurile de învățământ);
b) conștientizarea avantajelor folosirii calculatorului;
c) valorificarea acestuia nu ca mijloc didactic permanent, ci ca strategie de proiectare și desfășurare a activității curriculare în toată complexitarea sa
Bibliografie
Clifford, H. Block (1972) Educational Technology at the Developing Countries . A Handbook, Academy of Educational Development, March
Ionescu, M., Bocoș, M , (2009), Tratat de didactică modernă, Pitești: Editura Paralela 45
Ionescu, M., (2005, 2007), Instrucție și educație, Arad: Editura Universității de Vest “Vasile Goldiș
Ionescu, M., Radu, I., (1995), Didactica modernă, Cluj-Napoca: Editura Dacia,
Lefranc, R., Canac, H., (1966), Mijloace audio-vizuale în slujba învățământului, București: Editura Didactică și Pedagogică
Oprescu, N., (1995), Psihopedagogie (pentru examenul de definitivat și gradul didactic II), Iași: Editura Spiru Haret
Stoica, M., (1995), Pedagogie școlară, Craiova, Editura: “Cârțu Alexandru”
Văideanu, G., (1982), Pedagogie, ghid pentru professor, Îași: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”
http://iota.ee.tuiasi.ro/~aadascal/curs_iac/IAC_Manual_Draft.pdf
http://liciniu.ro/MyFiles/Cap_I.pdf
V-6-Direcții-de-modernizare-a-metodologiei-didactice
http//www.ecomunitate.ro
CAPITOLUL III
MODERNIZAREA MIJLOACELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT
III.1 Domenii și subdomenii care contribuie la modernizarea mijloacelor de învățământ
Ansamblul mijloacelor de învățământ se caracterizează prin restructurare, adaptare, diversificare și îmbogățire continuă, în acord cu finalitățile educaționale și cu noile achiziții din tehnică, tehnologie și din alte domenii.
În urma practicilor îndelungate s-a constatat că cele mai eficiente sunt aparatele audio-vizuale, care acționează pe cele două căi senzoriale, auzul și văzul, prin urmare, noile cunoștințe sunt mult mai ușor de receptat și de reținut datorită memoriei vizuale și auditive. În cele ce urmează este prezentat modul de utilizare a unor astfel de mijloace moderne în studiul științei. Fotografiile și diapozitivele reprezintă primele mijloace moderne utilizate în predarea științei (astăzi tind să devină clasice) înlocuiesc terenul prin translatarea acestuia în clasă, dar și alte materiale, precum hărți, tablouri, planșe; pot fi vizionate de un număr mare de elevi și pot fi utilizate în orice moment se aleg fotografii și diapozitive bine realizate, mari, clare și ușor de interpretat; profesorul adresează întrebări pentru ca elevii să descopere și să analizeze componentele spațiului; pentru a crește interesul elevilor asupra noilor cunoștințe, este bine ca fotografiile și diapozitivele să fie insoțite de alte mijloace, cum ar fi harta sau un casetofon, cd-player.
Tehnologia informatică se folosește pentru a colecta, a stoca, a organiza, a procesa, a prezenta și comunica informația. Noile tehnologii se pot folosi în predarea disciplinelor, în sprijinirea și stimularea studiului individual, cât și în învățământul special. Folosirea lor ca elemente de conținut și mijloace didactice ajută la îmbunătățirea calității învățământului. Astfel, se vor dezvolta aptitudini de creare, tratare, obținere, selecționare, recuperare a informațiilor, creativitate, capacitate de gândire structurată.
Diversitatea metodelor și mijloacelor didactice utilizate în predare și învățare răspunde unei nevoi fundamentale de variație, diferențiere, nuanțare și particularizare a activității didactice. Ea lărgește și îmbogățește considerabil experiența de predare a cadrului didactic și experiența de învățare a studenților, oferind posibilitatea unor strategii de acțiune cuprinzătoare, de o mai mare suplețe și adecvare la multitudinea sarcinilor și situațiilor instructiv-educative.
Alegerea, din varietatea mijloacelorr de învățământ, pe cele considerate cele mai eficiente pentru o anumită activitate didactică, este în exclusivitate rezultatul deciziei profesorului. În luarea acestei decizii, cadrul didactic ține seama de următoarele considerente: obiectivele pedagogice urmărite; specificul conținutului de învățat; particularitățile elevilor; condițiile materiale locale (mijloace de învățământ, spațiu școlar etc.); timpul disponibil; propriile sale competențe pedagogice și metodice. Alternarea metodelor de învățământ, diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie o expresie a creativității cadrului didactic.
Modernizarea mijloacelor de învățământ și eficientizarea valorificării lor metodice reprezintă o direcție importantă în inovația pedagogică. Diversitatea lor și a funcțiilor pe care le îndeplinesc fac ca domeniile și subdomeniile care contribuie la modernizarea lor să fie abordate sistemic, date fiind legăturile reciproce care se stabilesc între ele .
Tabelul III.1. Domenii și subdomenii care contribuie la modernizarea mijloacelor de învățământ
Modernizarea mijloacelor tehnice de instruire (care se găsesc în centrul relației profesor-elev) trebuie să se realizeze în viziune sistematică în paralel cu modernizarea celorlalte componente ale curriculumului, respectiv cu regândirea și restructurarea conținutului învățământului, cu revizuirea programelor și metodelor didactice, a modalităților de evaluare și control etc.
III.2. Exigențe privind alegerea și folosirea mijloacelor de învățământ, inclusiv cele moderne
Mijloacele de învățământ au meritul de a asigura o baza intuitivă, perceptivă, concret-senzorială și sugestivă a activității de învățare și, în acelasi timp, de a vehicula informații bogate, bine selectate, prelucrate și transpuse în perspectiva didactică. Sprijinind perceperea, asimilarea și înțelegerea noilor conținuturi de către elevi, ele reușesc să le trezească interesul, să ii sensibilizeze, să îi stimuleze și să le impulsioneze activitatea, mărind considerabil gradul lor de participare în activitățile instructiv-educative. Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl constituie calculatorul electronic (computerul) cu facilitățile pe care el le oferă: utilizarea unor programe speciale de autoinstruire, autotestare și autoevaluare la diferite discipline de studiu, utilizarea compact discurilor in vederea autoinstruirii, navigarea pe Internet s.a.; mai amintim manualele și alte cărți, trusele pentru elevi, instalațiile pentru laboratoarele fonice, simulatoarele didactice, jocurile pentru dezvoltarea vorbirii, jocurile pentru formarea deprinderilor practice, modelele (mii ales dacă sunt elaborate de elevi), machetele, mulajele s.a..
După cum am arătat mijloacele de învățământ constituie o componentă a strategiilor didactice, acestea din urmă fiind concepute ca sisteme de metode, procedee, mijloace și forme de organizare a activității instructiv-educative, combinate, dozate și integrate în structuri operaționale unitare și coerente, menite să asigure o învățare activă și să raționalizeze procesul instruirii.
De aici rezultă două consecințe importante:
1) În selectarea mijloacelor de învățământ se au în vedere criteriile de stabilire a strategiilor de instruire:
– concepția pedagogică și didactică generală a perioadei respective-sistemul principiilor didactice generale și sistemul principiilor didactice specifice disciplinei respective;
– obiectivele generale ale disciplinei de studiu, obiectivele instructiv-educative ale capitolului /temei/unității de instruire, obiectivul fundamental și obiectivele operaționale ale activității didactice;
– natura și specificul conținutului științific vehiculat, analiza sa sistemică;
– clasa de elevi cu particularitățile sale;
– experiența de învățare a elevilor, tipurile și strategiile de învățare la care ei recurg-timpul școlar disponibil-personalitatea și competența științifică, psihopedagogică și metodică a cadrului didactic.
De asemenea, nu trebuie să se absolutizeze rolul mijloacelor de învățământ, să se considere auxiliare didactice indispensabile în toate activitățile instructiv-educative sau să fie utilizate ca scop în sine. Ele nu pot substitui/suplini metodele tradiționale sau moderne și nici prestația didactică a elevilor sau a profesorilor, eforturile lor comune și relațiile educative care se stabilesc în procesul de învățământ. Statutul lor este de instrumente pedagogice care au menirea de a contribui la aplicarea unor strategii de instruire eficiente, de a optimiza procesul de predare-învățare și comunicarea educațională, de a raționaliza procesul învățării și de a spori randamentul școlar. De exemplu, prezența mijloacelor tehnice de instruire în activitățile didactice este justificată numai în condițiile în care secvențele de instruire respective nu pot fi realizate eficient apelând la modalități de lucrumai simple.
2) Eficiența mijloacelor de învățământ este condiționată de tipul de strategie didactică, de caracteristicile elementelor sale componente, precum și de caracteristicile situației concrete de instruire. Selectarea, îmbinarea, integrarea organică și utilizarea cu maximă eficiență a mijloacelor de învățământ în activitățile didactice trebuie să se realizeze în viziune sistemică, ținând cont de interdependențele și intercondiționările dintre elementele componente ale strategiilor de instruire, elemente care se sprijină reciproc. Astfel, în selectarea unui anumit mijloc de învățământ se ține cont de celelalte mijloace componente ale sistemului mijloacelor de învățământ, de sistemul de metode și procedee didactice, de formele de organizare a activității didactice, de tipul de învățare la care recurg elevii etc. Rezultă că un mijloc de învățământ nu are valoare și nu este eficient în sine, ci numai ca element component al unei strategii de instruire coerente, eficiente într-un anumit context pedagogic.
III.3. Probleme generate de mijloacele de învățământ tradiționale și moderne
Complexitatea de probleme “didactice” pe care multitudinea mijloacelor de învățământ o determină se referă la:
1. integrarea lor în procesul de învățământ;
2. rolul lor;
3. raportul lor cu profesorul și elevul (avantaje și neajunsuri);
atitudinea față de “noile mijloace” etc.
În ceea ce privește integrarea mijloacelor de învățământ în procesul de învățământ, trebuie precizat că marea lor varietate necesită o selecție riguroasă a celor mai adecvate pentru ca uzul lor să nu devină abuz care ar stânjeni contactul personal profesor – elev, relația lor comunicațional-pedagogică. Dacă ne referim, în general, la filme, producătorul știind prea puțin sau aproape nimic despre consumator, cerințele ce se impun se referă la:
– armonizarea filmului cu obiectul, lecția, cursul în ansamblu, fără a-i strica unitatea:
să urmeze logica, spiritul și vocabularul textului;
să respecte rolul profesorului pentru asigurarea respectului clasei față de profesor;
să dea tonul și nivelul lecției, cursului etc.
2. Referindu-ne la rolul lor, se poate spune că, “tratate” în termeni de status și rol, mijloacele de învățământ sunt:
“auxiliari” ai procesului de învățământ, aducând claritate în expunerea cunoștințelor, precizări în conținut, fermitate în demonstrație (exemplu demonstrația mișcării prin film este mai bună decât realizată prin descrierea verbală);
noile mijloace de învățământ (inclusiv noua tehnologie) constituie, esențial, un factor de schimbare a unor elemente pedagogice (diversifică sistemul de predare, facilitează interacțiunea proceselor de predare / învățare, facilitează noi tehnici pedagogice, care, dacă ar dispărea tehnologia de sprijin, n-ar mai fi valabile). Astfel, din laboratorul de limbi străine s-a născut tehnica microînvățământului sau a microorientării, utilizată pentru modificarea comportamentului individual și de grup. În contextul ei, instructorul, utilizând radio-ul, tv-ul, benzile electromagnetice etc. înregistrează activitatea grupului, apoi o reproduce pentru a o discuta. Fiind o tehnică bazată pe principiul retroacțiunii și verificării sistematice, microînvățământul utilizat fie în predare, fie în controlul disciplinei, este corectiv, terapeutic, dinamic;
ca “auxiliari” , mijloacele de învățământ contribuie la:
individualizarea învățământului;
raționalizarea gestiunii educației, ordinatorul, în mod expres, fiind utilizat pentru tratarea datelor, pentru calcule, pentru învățare mai ales. Însă, pentru aceasta, ar trebui să se cunoască procesele psihice antrenate în învățare, în însușirea cunoștințelor, fără de care programarea ordinatorului rămâne mult prea limitată, după cum tot atât de necesare sunt și materiale de asimilat, utilizate de ordinator.
rezolvarea unor probleme de logistică “școlară” cum sunt efectivele grupurile, clasele, localurile, numărul profesorilor etc.
o problemă care se pune în legătură cu rolul mijloacelor de învățământ se referă la apreciere, la evaluare. Rolul lor de învățare este cunoscut, recunoscut. Există mașini de învățat. Dar există mașini de apreciat ?
Văzute și înțelese faptele din punct de vedere istoric trebuie precizat că:
la începutul utilizării “noilor mijloace” metodele de apreciere erau convenționale, pentru că nimeni n-a știut să evalueze tipurile de învățământ (verbalistic, imagistic, aplicativ, practic) ce decurgeau din ele. Tezele clasice de apreciere nu se potriveau pentru că atunci învățarea nu se baza pe stimuli vizuali și se știa prea puțin despre transferul însușirii cunoștințelor de la un tip de stimul de învățare la un tip de răspuns. În cazul laboratorului fonetic, tipul de stimul (verbal) și tipul de răspuns (verbal) corespundeau. Nu același lucru se poate spune, însă, când este vorba de prezentarea unei demonstrații la tv. Ea poate duce la un spor de cunoștințe referitoare la descrierea verbală sau scrisă a experienței, dar nu neapărat la dezvoltarea deprinderii practice de a lucra în laborator. În această situație cum poate fi apreciată dezvoltarea deprinderii?
se pune problema dezvoltării unei noi tehnici de apreciere sprijinite pe reexaminarea sistemelor pedagogice. Și anume ne referim la:
dispozitivile de notare automată, care utilizează forme de răspunsuri standardizate la teste obiective, răspunsuri care au fost tratate “automat” de către un sistem de lectură și imprimare.
televiziunea, care înregistrând un test, putea oferi date, indicații despre munca în clasă, nivelul atins de elevii clasei respective,, date mai multe și mai importante decât poate oferi o inspecție școlară de o oră. Dar ca tehnică de apreciere, ea a fost folosită mai mult în cazul în care un rol important îl aveau comportamentul și îndemânarea manuală: artele frumoase, medicină, educație fizică etc.
cercetările și studiile realizate au demonstrat faptul că, în general, calculatorul poate fi folosit pentru analiza rapidă a datelor, a rezultatelor obținute de elev, poate să-i țină “dosarul la zi” în ceea ce privește evoluția sa, ajută la corecția greșellilor, la distribuirea unor noi sarcini corectoare etc. însă problema de care “se lovește” utilizarea calculatorului în educație este cea a aprecierilor pentru că seria de obiective, ușor de evaluat prin teste de calculator, cifrate, este încă foarte mică, mai ales în domeniul artei și literaturii.
Calculatorul poate fi utilizat pentru:
evaluarea rapidă și mult mai detaliată a rezultatelor învățării și calității procesului de instruire;
ameliorarea aspectului obiectiv al evaluării “cunoștințelor însușite”, dar și pentru acestea sunt necesare “bănci de teste”, precum și alte mijloace indinspensabile aprecierii. Problema aprecierii cu ajutorul “noilor mijloace”, în special cu ajutorul calculatorului, nu se reduce doar la atât, întrucât ea, diversificându-se, antrenează alte probleme , devenind o adevărată “problematică”. Pentru rezolvarea ei trebuie definite obiectivele pedagogice practice care pot fi măsurate.
3. În ceea ce privește raportul mijloacelor de învățământ, cu referire directă la elev, trebuie să precizăm că “utilizarea lor nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru a atrage interesul, pentru a provoca o activitate febrilă la elev, pentru a practica un exercițiu, pentru a înțelege mai ușor.”
J. Brunner relevă, în termeni psihologici, rolul mijloacelor de învățământ care oferă elevului:
– trăirea prin substituție a unei experiențe care “rămâne totuși directă”, el având convingerea că a participat la această experiență, că a fost “în față”, că a auzit și văzut tot, a fost un “martor ocular”;
– ajutor pentru a simți și intui “sensul structurii de bază” a unui fenomen (să vadă genotipul dincolo de fenotip) și în acest sens experimentul de laborator este o bună demonstrație;
– ajutor să intuiască structura conceptuală a lucrurilor pe care le observă, fiind adevărate “probleme sencvențiale” care au o ordine de prezentare a materialelor, a ideilor cele mai potrivite care-l conduc spre ideea principală.
– “posibilitatea de a se identifica “dramatic” cu un fenomen, idee, mai ales când este vorba de tehnici de dramatizare, cum este, de pildă, un film din viața naturii, în care este dramatizată lupta interspecifică sau intraspecifică, în conndițiile naturale de existență”.
Prezentând importanța și rolul mijloacelor de învățământ în procesul didactic, în general, precum și cu adresă specială la elev, apare firească o nouă problemă: cea a raportului cu profesorul.
Fără a exista un conflict profesor-mijloace, în interacțiunea lor pentru o “poziție pedagogică”, colaborarea lor în procesul de învățământ este structurală și funcțională, în condițiile în care ambii factori, profesor și mijloace, țin seama de scopul, obiectivele și de cerințele educației. Mijloacele de învățământ nu stau în poziție de “conflict” cu profesorul, dacă sunt gestionate în conformitate cu cerințele educației.
În procesul de învățământ, profesorul trebuie să aibă rolul hotărâtor, fiind element didactic principal, un model de competență și dăruire, un simbol nemijlocit. Mijloacele de învățământ degrevează profesorul de unele sarcini, îl ajută în predare, fără a-l înlocui. Pentru a le folosi, profesorul trebuie să le cunoască, să aibă o cultură pedagogică generală, un grad ridicat de cultură, să fie bine pregătit, să știe să le utilizeze. Dar dacă profesorul “n-a reflectat singur la problemele pedagogice în mod profund, dacă n-a descoperit marile orizonturi pe care le constituie metodele pedagogice fundamentale, dacă n-a înțeles relațiile existente între toate aspectele educației și principiile filozofiei, el rămâne un muncitor manual, necalificat al educației și un sclav al metodelor pedagogice și al instrumentelor pe care nu le va domina”.
4. În al patrulea rând, “noile mijloace” au dat naștere unei alte probleme, legată de ele, cunoscută în exprimarea de “ideologia mijloacelor” ce cuprinde un sistem de atitudini, idei, speranțe față de ele. Ideologia mijloacelor translează între “rezistență la schimbare”, inerție și conservatorism, pe de o parte, și încredere, optimism față de posibilitățile lor de a lărgi câmpul educației și de a îmbunătăți calitatea ei, pe de altă parte.
“Ideologia optimistă consideră că educația nu a beneficiat suficient de revoluția electronică săvârșită în educație, așa cum au beneficiat alte activități umane și că ea va trebui să fie utilizată mai mult în procesul de învățământ. Ea nu va devitaliza acțiunea educativă umană prin esența ei”
Noile mijloace de învățământ sunt mai întâi mijloace de comunicare și comunicarea este o parte vitală a predării-învățării. Ele sunt “de masă”, dar și educația este de masă. Avantajele utilizării lor fiind deja menționate, trebuie precizat că aplicarea lor e necesar să fie integrată unor probleme de deontologie didactică.
Cum s-a mai arătat, utilizarea lor nu trebuie să devină abuz, nu trebuie să se transforme în “consum cultural” pasiv, confortabil pentru elev, nu trebuie să transforme școala, ca instituție socială cu structură societală, în întreprindere industrială mașinizată, nu trebuie să ”conducă” profesorul spre o concepție pesimistă despre rolul și utilitatea sa. Însă, “noul material pedagogic” va dezvolta o nouă pedagogie, fondată pe relația elev-mașină, alta decât cea tradițională, fondată pe relația professor-elev, și aceasta fără a instaura “pericolul” vreunui fel de “dezumanizare” educațională. Utilizarea “noului material pedagogic (în special calculatorul) va dezvolta o nouă tehnologie educațională, tehnologia calculatorului”.
Concluzionăm că, pentru o mai mare relevanță pedagogică, am integrat celor patru elemente de infrastructură (instituția școlară, profesorul, elevul și mijloacele de învățământ, considerate de noi fundamentale, dar nu singurele elemente posibile) latura lor funcțională, concretizată în:
arhitectura și ergonomia școlară, pentru instituția școlară;
deontologia didactică, pentru profesor, considerat ca un “set” de rol-status-uri, exprimabile în comportamente;
disciplină școlară, pentru elev și elevul – clasă, văzut tot sub aspect comportamental și, ar fi fost necesar;
tehnologia didactică pentru mijloace de învățământ. Se pare, însă, tehnologia didactică se conexează mai bine metodologiei și strategiei didactice, elemente ale structurii educaționale.
Prin natura sa dinamică, învățământul se confruntă cu foarte multe probleme la care însă tehnica și tehnologia oferă soluții dintre cele mai ingenioase. Nu este de mirare că, în funcție de modul de abordare, s-au format diverse opinii, unele dintre ele chiar contradictorii. În acest sens exemplele, fie într-o extremă fie în alta, sunt edificatoare:
mijloacele tehnice de instruire vor înlocui profesorii și vor transforma copii în roboți;
mijloacele tehnice de instruire vor scoate educația din impas și vor permite sfârșitul corvezilor la școală;
niciodată nimic nu va putea înlocui cartea ca instrument fundamental în educație.
În cele mai multe cazuri adevărul se află undeva la mijloc și se poate spune că un învățământ
performant se poate obține numai apelând la mijloacele tehnice de instruire în armonie cu mijloacele de învățământ tradiționale.
III. 4. Pregătirea cadrului didactic pentru folosirea mijloacelor tehnice de instruire
Dezvoltarea sistemului mijloacelor de învățământ, mai ales a mijloacelor tehnice de instruire, integrarea lor în activitatea educațională și rezolvarea unor probleme practice ale instrucției și educației, au demonstrat că activitatea didactică nu se poate limita la transmiterea verbală a cunoștințelor/informațiilor. Ele au răpit limbajului privilegiul de a fi unicul instrument de predare a cunoștințelor, ceea ce le conferă o valoare pedagogică semnificativă .
Relativ la această valoare, un optimism dus la extreme a făcut ca la unii autori să apară tendința de exagerare. De pildă: Oettinger afirma că mijloacele tehnice de instruire sprijină procesul didactic la fel de mult ca și telescopul și microscopul, care au extins “vederea umană”, ceea ce este discutabil.
Experiența didactică și rezultatele cercetărilor recente au demonstrate că rezultatele, positive sau negative, obținute în instruire cu ajutorul mijloacelor tehnice sunt condiționate mai mult de utilizator decât de calitatea intrinsecă a instrumentelor respective. Consecința practiă imediată este regândirea programului de pregătire inițială și de formare continuă a cadrelor didactice, punerea accentului nu doar pe metodele de predare, ci și pe modalitățile de utilizare a mijloacelor tehnice de instruire. Studiile experimentale realizate în acest sens au evidențiat că atunci când esența unei inovații nu este cunoscută suficient de către profesori, apar dificultăți majore în aplicarea ei.
Mai mult, foarte adesea apare în rândul cadrelor didactice fenomenul pe care A.M.Huberman îl numește “refuz din ignoranță”: “Nu știu ce materiale audioviuale sunt disponibile în școală ”, ”Nu știu să utilizez aparatul de proiecție”etc.
Un program de formare inițială a cadrelor didactice în metodologia utilizării mijloacelor tehnice de instruire trebuie să cuprindă inițierea în tehnica folosirii acestora și să respecte următoarele etape:
Etapa I, care constă în însușirea cunoștințelor de bază referitoare la mijloacele tehnice și la metodologia de utilizare a acestora în activitățile didactice.
Etapa a II-a, care se poate realiza în paralel cu prima și care constă în efectuarea de aplicații practice în vederea formării abilităților practice de mânuire a aparatelor.
Etapa a III-a, care cuprinde elaborarea unor proiecte de activitate didactică, în care să se prevadă secvențe de predare-învățare cu ajutorul mijloacelor tehnice.
Etapa a IV-a, care se referă la aplicarea în practică a proiectelor de activitate didactică realizate.
Etapa a V-a, care constă în organizarea de analize ale activităților didactice bazate pe utilizarea mijloacelor tehnice de instruire, în care să se evidențieze aspectele reușite și mai puțin ale activității, să se propună soluții pentru rezolvarea dificultăților ș.a.m.d.
Eficiența unui astfel de program este condiționată și de cunoașterea principalelor dificultăți tipice care apar în folosirea mijloacelor tehnice de instruire:
Dificultăți datorate proiectării didactice insuficient riguroase a modului de desfășurare a activității didactice, a asigurării unității dintre conținutul științific, metodologia didactică și metodologia de utilizare a mijloacelor tehnice.
Dificultăți datorate pregătirii practice insuficiente a cadrelor didactice în vederea desfășurării activităților didactice cu mijloace tehnice: erori sau disfuncții la punerea în funcțiune, la manevrarea sau la oprirea aparatelor.
Dificultăți care apar pe parcursul activității didactice bazate pe utilizare mijloacelor tehnice de instruire, cum ar fi:
dificultăți în asigurarea distribuției, atenției cadrului didactic pentru activitatea cu mijlocul tehnic, pentru conținutul științific vehiculat și pentru activitatea desfășurată de elevi;
dificultăți în adecvarea și dozarea comentariilor și explicațiilor care însoțesc imaginile proiectate;
dificultăți în antrenarea elevilor în activitatea didactică, în explicarea imaginilor și în deducerea noului;
existența unor “timpi morți” determinați de valorificarea ineficientă a timpului disponibil.
Dificultățile menționate nu trebuie să descurajeze cadrele didactice și nici să le determine să organizeze și să desfășoare acticități didactice tradiționale, mai ales că formarea abilităților practice reprezintă un proces multifazic, care se realizează în timp, prin învățare.
Integrarea mijloacelor de învățământ în strategii didactice adecvate, presupune în general trei etape:
a) pregătirea elevilor în vederea receptării mesajului didactic, ceea ce presupune: stimularea atenției, a curiozității; actualizarea unor cunoștințe anterior învățate; orientarea elevilor în vederea receptării optime a mesajului audio-vizual (elevii află ce au de urmărit, cum să consemneze informațiile etc.);
b) utilizarea efectivă a mijlocului de învățământ, urmărindu-se activarea elevilor pe parcursul utilizării;
c) valorificarea informațiilor dobândite în urma utilizării mijlocului de învățământ, prin activități ulterioare (conversație, efectuarea unei teme etc.).
Pentru pregătirea cadrului didactic se are în vedere în primul rând proiectarea strategiilor didactice în care sunt integrate mijloacele de învățământ, dar și activitățile de întreținere a materialului didactic, a aparaturii tehnice și mai ales de confecționare de noi mijloace de învățământ (folii, fișe, planșe etc.)
Bibliografie
Brunner, Jerome, Seymour, (1970), Pentru o teorie a instruirii, București, Editura Didactică și Pedagogică
Brunner, Jerome, Seymour (1970), Procesul educației intelectuale, București: Editura Științifică
Cerghit, Ioan, (1988), Strategia didactică – un mod de combinare optimă a metodelor și mijloacelor de învățământ, în Curs de pedagogie, București: Universitatea din București
Clifford, H. Block (1972) Educational Technology at the Developing Countries . A Handbook, Academy of Educational Development, March
Crețu, V., Ionescu, M., (1982), Mijloace de învățământ, în Didactica, vol II., din “Sinteze de pedagogie contemporană”, București: Editura Didactică și Pedagogică
Ionescu, M., (2005, 2007), Instrucție și educație, Arad: Editura Universității de Vest “Vasile
Goldiș”
Ionescu, M., Bocoș, M., (2009), Tratat de didactică modernă, Pitești: Editura Paralela 45
Lefranc, R., Canac, H., (1966), Mijloace audio-vizuale în slujba învățământului, București: Editura Didactică și Pedagogică
MacKenzie, Norman, Eraut, Michael, Jones, Hiwel, C., (1975) Arta de a preda și arta de a învăța, București: Editura Didactică și Pedagogică
Mialaret, Gaston, (1976), Introducere în pedagogie, București: Editura Didactică și Pedagogică
Radu I, Ionescu, M., (1987) Experiență didactică și creativiate, Cluj-Napoca: Editura Dacia
http://forum.portal.edu.ro
V-6-Direcții-de-modernizare-a-metodologiei-didactice
http://liciniu.ro/MyFiles/Cap_I.pdf
http://iota.ee.tuiasi.ro/~aadascal/curs_iac/IAC_Manual_Draft.pdf
Bibliografie
Brunner, Jerome, Seymour, (1970), Pentru o teorie a instruirii, București, Editura Didactică și Pedagogică
Brunner, Jerome, Seymour (1970), Procesul educației intelectuale, București: Editura Științifică
Cerghit, Ioan, (1988), Strategia didactică – un mod de combinare optimă a metodelor și mijloacelor de învățământ, în Curs de pedagogie, București: Universitatea din București
Clifford, H. Block (1972) Educational Technology at the Developing Countries . A Handbook, Academy of Educational Development, March
Crețu, V., Ionescu, M., (1982), Mijloace de învățământ, în Didactica, vol II., din “Sinteze de pedagogie contemporană”, București: Editura Didactică și Pedagogică
Ionescu, M., (2005, 2007), Instrucție și educație, Arad: Editura Universității de Vest “Vasile
Goldiș”
Ionescu, M., Bocoș, M., (2009), Tratat de didactică modernă, Pitești: Editura Paralela 45
Lefranc, R., Canac, H., (1966), Mijloace audio-vizuale în slujba învățământului, București: Editura Didactică și Pedagogică
MacKenzie, Norman, Eraut, Michael, Jones, Hiwel, C., (1975) Arta de a preda și arta de a învăța, București: Editura Didactică și Pedagogică
Mialaret, Gaston, (1976), Introducere în pedagogie, București: Editura Didactică și Pedagogică
Radu I, Ionescu, M., (1987) Experiență didactică și creativiate, Cluj-Napoca: Editura Dacia
http://forum.portal.edu.ro
V-6-Direcții-de-modernizare-a-metodologiei-didactice
http://liciniu.ro/MyFiles/Cap_I.pdf
http://iota.ee.tuiasi.ro/~aadascal/curs_iac/IAC_Manual_Draft.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza de Materiale Auxiliare Utilizate In Activitatile Matematice de Nivelul Ii (ID: 158628)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.