Analiza Datoriei Publice In Romania In Perioada 2007 – 2013

Economie

Analiza Datoriei Publice In Romania In Perioada 2007 – 2013

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins:

Introducere

Creșterea economică reprezintă unul din dezideratele tuturor economiilor, deoarece aceasta conduce la creșterea venitului pe cap de locuitor, la ridicarea nivelului de trai al populației, la dezvoltarea de ansamblu a economiei naționale, și, în final, la progresul economic.

O țară în curs de dezvoltare, aflată în tranziția de la economia centralizată la cea de piață, nu poate să-și construiască o democrație solidă, bazată pe o economie concurențială și pe un sistem de infrastructuri economico-sociale modernizate, decât prin apelul la finanțare externă, generatoare de datorie externă.

Considerat a fi la baza dezvoltării economiilor capitaliste, creditul este larg utilizat la nivel macroeconomic. Atât țările dezvoltate, cât și cele în curs de dezvoltare apelează la credite interne sau externe pentru că acestea le oferă posibilitatea de a cheltui în prezent și de a plăti într-o perioadă viitoare, atunci când investiția începe să aducă profit.

Statele apelează la împrumuturi externe atunci când economisirile interne sunt insuficiente pentru finanțarea consumului și investițiilor naționale. Creditele externe permit importului să depășească exportul, asigurându-se finanțarea deficitului bugetar și devansarea economiilor de către investiții. Are loc, astfel, o accelerare a creșterii economice, dar nu e de neglijat faptul că țara respectivă trebuie să restituie împrumuturile contractate și dobânzile aferente.

Esențial pentru țara debitoare este ca împrumuturile externe contractate și utilizate să fie destinate dezvoltării și modernizării economiei și infrastructurii serviciilor și nu consumului, pentru că astfel, se creează potențialul pentru realizarea unei creșteri economice durabile, inclusiv prin stimularea exporturilor, creându-se astfel resursele valutare necesare pentru onorarea ritmică a serviciului datoriei publice externe.

Stimularea exporturilor reprezintă una dintre strategiile de urmat în promovarea relațiilor economice externe, pentru că veniturile din exporturi constituie una din sursele principale pentru achitarea împrumuturilor externe contractate. În condițiile date, participarea tuturor statelor la circuitul economic mondial este o necesitate obiectivă. Complexitatea economiei mondiale, gradul foarte înalt de diversificare a proceselor economice, accentuarea interdependențelor dintre economiile naționale, avantajele care se pot obține de pe urma specializării internaționale reprezintă doar câțiva dintre factorii care au condus la generalizarea schimburilor economice internaționale. Astfel, indiferent de mărimea țării, de gradul de dezvoltare economică, statele sunt interesate de participarea cât mai eficientă la circuitul economic mondial.

Problema datoriilor publice este astăzi mai mult decât actuală, dacă avem în vedere nivelul ridicat pe care îl înregistrează în momentul de față, cât și efectele pe care le generează atât asupra economiilor naționale luate individual, cât și asupra economiei mondiale prin efectele de antrenare. Datoria publică a reprezentat și continuă să reprezinte un subiect de mare actualitate, un argument forte constituindu-l criza datoriilor suverane în Europa, criza economică și financiară ce a cuprins întreaga scenă a economiei globale. Dacă în urmă cu câteva decenii, problema datoriilor externe era în principal una a statelor în curs de dezvoltare sau a celor sărace, azi aceasta a devenit o problemă a tuturor economiilor.

CAPITOLUL I. CADRUL LEGISLATIV ȘI INSTITUȚIONAL AL MANAGEMENTULUI DATORIEI PUBLICE

Pentru acoperirea tuturor cheltuielilor care apar în cursul unui exercițiu financiar (un an), statul apelează la resursele financiare publice existente sub formă de prelevări obligatorii (impozite, taxe, contribuții). De asemenea, finanțarea cheltuielilor publice se poate realiza și prin sumele cuvenite statului în urma identificării cazurilor de evaziune fiscală, prin fondurile externe nerambursabile, precum și prin intermediul împrumuturilor contractate direct sau indirect de către stat.

Totalitatea obligațiilor financiare ale statului sub forma împrumuturilor contractate direct sau a garanțiilor emise, atât la nivelul administrației centrale, cât și locale, reprezintă datoria sectorului public. Există definiții alternative ale datoriei din sectorul public. Literatura de specialitate, precum și o serie de instituții financiare internaționale prezintă diverse definiții ale datoriei publice. Împrumuturile sectorului public al unei țări necesită un cadru legal transparent și eficient de reglementare, precum și un cadru instituțional adecvat. Directivele pentru Managementul Datoriei Publice , stabilite de Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, confirmă faptul că o structură de guvernare eficientă pentru managementul datoriei publice necesită un cadru legislativ și instituțional clar și bine definit. Operațiunile de management al datoriei ar trebui susținute de un sistem exact de management al informației, care ar permite ca activitatea de analiză să fie realizată eficient în timp ce portofoliul de împrumuturi devine mai complex, iar guvernele doresc să își însușească analize privind riscurile asociate datoriei publice. Buna gestionare a datoriei impune efectuarea de audituri anuale pentru a asigura o raportare cuprinzătoare privind datoria publică. Personalul care lucrează în birourile de datorie ar trebui să fie obligat să lucreze într-un mediu de lucru modern cu directive clare în ceea ce privește conflictul de interese.

Cadrul juridic cunoscut și sub numele de cadru legislativ stabilește, procedurile și principiile cu privire la formarea, admdinistrarea, folosirea și angajarea fondurilor publice, dar și a responsabilităților instituțiilor publice ce iau parte la activitatea procedural specific în aceste situații. Cu privire la datoria public, cadrul legislative este constituit de OUG nr. 64/2007 cu privire la datoria publică. Cadrul legislativ aprobă și reglementează existența unor comisii și organism care să examineze și avizeze împrumuturile contractate, garanțiile emise, conform prevederilor legale în vigoare.

Realizarea unui management adecvat al datoriei publice orientat pe asigurarea sustenabilității fiscale pe termen lung implică și existența unui cadru legal și instituțional adecvat. Un cadru juridic clar este necesar pentru a face aranjamente instituționale adecvate pentru sectorul public. Acest lucru ar trebui să acopere legislația pentru împrumuturi guvernamentale, ale instituțiilor de stat și ale băncii centrale, și inclusiv partea de reglementare și/sau monitorizare a împrumuturilor externe ale sectorului privat. Legislația trebuie să fie sprijinită de reglementări și proceduri care stabilesc expres rolurile diferitelor agenții implicate în toate etapele liniei de creditare, pentru fiecare categorie de debitor în parte. De asemenea, legislația trebuie să vizeze și problema acordării garanțiilor împrumuturilor guvernamentale (de obicei de către Ministerul Finanțelor), fiind necesare criteriile de acordare, procedurile de aprobare și de monitorizare a acestora. Practica internațională a arătat că din punctul de vedere al unui management eficient al datoriei publice este mai bine ca gestionarea împrumuturilor contractate și garantate de stat să se realizeze de către entități publice sau private distincte axate pe minimizarea costurilor și riscurilor asociate datoriei publice. Aceste agenții guvernamentale sau chiar private au responsabilitatea pentru o parte sau pentru întreaga linie de creditare cu privire la împrumuturile interne și externe, precum și pentru funcțiile de gestionare a datoriilor. Ministerul Finanțelor, Banca Centrală și Trezoreria ar fi principalele agenții publice implicate în operațiunile ce țin de managementul datoriei publice. În unele cazuri, un Birou de Management al Datoriei Publice autonom se poate înființa prin ordin administrativ sau legislativ. Există în plus, agenții care implementează proiecte și programe pentru care fondurile au fost împrumutate. Reglementările organizaționale bine definite și mecanismele transparente de coordonare între diferitele agenții sunt necesare pentru un management al datoriei publice eficient.

Cadrul instituțional adoptat de o țară ar trebui să faciliteze procesul de creditare și utilizarea eficientă a fondurilor împrumutate.

Schimbările din mediul economic internațional și noile cerințe pentru managementul datoriei publice conduc țările la revizuirea reglementărilor instituționale pentru sectorul public de împrumuturi și pentru managementul său. Piețele emergente care își liberalizează conturile de capital, trebuie să efectueze aceste evaluări în mod prioritar conștientizând faptul că managementul datoriei publice acoperă toate activitățile unei linii de creditare ca și până acum. Este nevoie de un grad sporit de atenție datorită complexității portofoliului de credite, care acoperă atât împrumuturile străine, cât și cele interne, precum și tehnicile mult mai avansate utilizate pentru gestionarea datoriei.

Multe dintre piețele emergente au început să-și coordoneze împrumuturile externe și interne și au hotărât să aibă în vedere stabilirea unui Birou de Management al Datoriei Publice cu diferite niveluri de autoritate. În timp ce multe lecții pot fi învățate cu privire la structura organizatorică din țările dezvoltate, care au Birouri de Management al Datoriei Publice, cerințele de finanțare de pe piețele emergente sunt diferite.

Organizarea funcțională pentru managementul datoriei publice în țările în curs de dezvoltare este similară cu cea a unei instituții de investiții. În timp ce agențiile responsabile pentru managementul datoriei poate nu sunt structurate ca în aceste instituții, trei birouri operaționale pot fi organizate să corespundă cu cele trei categorii de funcții de gestionare a datoriei Aceste birouri se regăsesc sub numele de „Front Office”, „Middle Office” și „Back Office”.

„Front Office” va fi responsabil de mobilizarea resurselor și de luarea de decizii majore asupra împrumuturilor externe și interne, pe baza dobânzii aferente creditului aprobat în plan. Își va asuma, de asemenea, responsabilitatea pentru creditarea din fonduri atrase și pentru operațiunile de garantare, pentru tranzacțiile derivate ale guvernului.

„Middle Office” va fi responsabil pentru analiza cu privire la credit și la riscul de creditare. Acesta ar trebui să efectueze o analiză de portofoliu, să elaboreze o strategie de gestionare a riscurilor, să dezvolte scenarii cu privire la împrumut și să compare indicatorii noii datorii cu obiectivele de referință convenite.

„Front Office” ar trebui să formuleze o strategie pentru punerea în aplicare a planului de împrumut prin mobilizarea resurselor din surse interne și externe, cu sprijinul a „Middle Office”. „Back Office” va fi responsabil de Sistemul de Management al Informațiilor și Decontării.

Acesta va face plăți cu serviciului datoriei pe baza facturilor creditorului, care sunt verificate cu propria bază de date și, de asemenea, să fie responsabil pentru monitorizarea utilizării și pregătirii contabilității și a altor rapoarte cerute de creditori și de guvern. Păstrându-le neutre, toate cele trei birouri vor forma un grup juridic a căror funcție principală va fi aceea de a sprijini activitățile Front si Back office. Cele trei birouri vor fi interdependente și își vor controla soldurile reciproc, în interesul transparenței și responsabilității.

Structura organizatorică pentru managementul datoriei publice ar trebui să includă un Comitet al politicii datoriei publice, la nivelul Ministerului Finanțelor, compus din guvernatorul Băncii Centrale, secretarul permanent al Ministerului Finanțelor și șefii altor agenții guvernamentale relevante și ale organizațiilor reprezentând grupuri din sectorul privat, cum ar fi băncile și societățile financiare. Acesta ar trebui să ofere direcție tehnică Biroului de Management al Datoriei Publice, să supravegheze ștabilității și a altor rapoarte cerute de creditori și de guvern. Păstrându-le neutre, toate cele trei birouri vor forma un grup juridic a căror funcție principală va fi aceea de a sprijini activitățile Front si Back office. Cele trei birouri vor fi interdependente și își vor controla soldurile reciproc, în interesul transparenței și responsabilității.

Structura organizatorică pentru managementul datoriei publice ar trebui să includă un Comitet al politicii datoriei publice, la nivelul Ministerului Finanțelor, compus din guvernatorul Băncii Centrale, secretarul permanent al Ministerului Finanțelor și șefii altor agenții guvernamentale relevante și ale organizațiilor reprezentând grupuri din sectorul privat, cum ar fi băncile și societățile financiare. Acesta ar trebui să ofere direcție tehnică Biroului de Management al Datoriei Publice, să supravegheze și să aprobe operațiunile de împrumut ale sectorului public și să aprobe directivele pentru sectorul privat. Guvernul ar trebui să sprijine deciziile politice importante făcute de Comitet, cum ar fi planul de împrumut anual al sectorului public.

Unele activități de gestionare a datoriilor sunt în prezent efectuate de către alte agenții ale guvernului. Nu se propune ca acestea să fie transferate către Biroul de Management al Datoriei Publice imediat, în noul regim de organizare pentru managementul datoriei publice. Poate fi mai eficient să rămână unde sunt inițial și să stabilească legături instituționale ferme între una sau mai multe divizii/unități ale Biroului de Management al Datoriei Publice în executarea activităților de gestionare a datoriei sau de utilizare a rezultatelor acestuia. Pe termen lung însă, ele ar trebui să fie aduse sub „umbrela” Biroului de Management al Datoriei Publice. Alocarea de funcții către fiecare dintre cele trei birouri va depinde de nevoile fiecărei țări. Performanța pentru fiecare dintre funcțiile dintr-un birou va necesita coordonarea cu una sau ambele birouri.

Multe dintre funcțiile „Front Office” și „Back Office” sunt, în prezent, îndeplinite în cadrul agențiilor care se ocupă de împrumuturile externe și interne pentru guvern, dar același lucru nu este valabil și pentru funcțiile „Middle Office”. O capacitate puternică de analiză pentru managementul datoriei publice ar trebui construită în cadrul „Middle Office”, pentru a sprijini activitățile de împrumut ale sectorului public. Acesta este un proces pe termen lung, care necesită un personal adecvat, asistență tehnică corespunzătoare și formare profesională.

O structură organizațională pentru managementul datoriei publice ar trebui să asigure condiții pentru realizarea unui audit pentru a se asigura că toate obligațiile clare ale sectorului public sunt luate în considerare. Acest lucru va facilita plata la timp a serviciului datoriei publice și va asigura că toate datoriile publice au fost contractate conform prevederilor legale și a procedurilor administrative referitoare la împrumuturile din sectorul public. Aceasta va permite, de asemenea, raportarea datoriei publice într-o manieră cuprinzătoare către Parlament, către agențiile internaționale și către public prin încurajarea sectorului public să îmbunătățească prezentarea cetățenilor a situației privind împrumuturile publice.

Anticiparea și gestionarea necesarului de numerar al guvernului este un obiectiv pe termen scurt al managementului datoriei publice, care ar trebui să fie o funcție a unui Birou de Management al Datoriei Publice. Cu toate acestea, emiterea de titluri de stat ar trebui să fie atent coordonată cu operațiunile de piață ale Băncii Centrale. Acest lucru va garanta faptul că situația lichidităților de pe piață vor fi luate în considerare atunci când titlurile de credit sunt emise. În cazul în care emisiunea de titluri de stat a fost delegată Băncii Centrale, această funcție și aceea de a efectua operațiuni pe piața monetară ar trebui să fie clarificate și clar delimitate.

În funcție de nevoile fiecărei țări, precum și de disponibilitatea aptitudinilor personalului, un Birou de Management al Datoriei Publice autonom cu conexiuni definite în mod clar cu Ministerul Finanțelor și cu Banca Centrală, pot fi stabilite de legislație. Adesea, responsabilitatea pentru împrumuturile guvernamentale și gestionarea datoriei publice sunt atribuite Ministerului Finanțelor. În unele cazuri, Băncile Centrale au responsabilitatea pentru unele funcții de gestionare a datoriei delegate de către minister.

În multe țări cu piețe emergente, obiectivele pentru managementul datoriei publice nu sunt clar definite. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a identificat patru obiective generale pentru managementul datoriei pe baza unui sondaj axat pe structurile managementului datoriei. Acest sondaj realizat în anul 2000 s-a bazat pe un chestionar anual distribuit în rândul țărilor membre OECD. Aceste obiective ale managementului datoriei publice sunt:

asigurarea nevoilor de finanțare ale guvernului;

minimizarea costurilor aferente creditului;

păstrarea riscurilor la un nivel acceptabil;

sprijinirea dezvoltării piețelor interne.

În timp ce aceste obiective sunt adecvate pentru orice țară care accesează piețele de capital internaționale și care au o piață de capital internă bine dezvoltată, multe țări în curs de dezvoltare vor acorda, inițial, prioritate acoperirii necesarului de finanțare din sectorul public la un cost scăzut. În stadiile inițiale de dezvoltare, țările dispun de oferte limitate în ceea ce privește sursele și valutele finanțării, în timp ce împrumuturile vin din surse oficiale, în general. În timp ce accesul pe piețele de capital internaționale crește, obiectivele ar trebui să ia în considerare, de asemenea, și preferințele și toleranța guvernului la risc.

Gestiunea datoriei publice

Datoria publică constituie ansamblul obligațiilor finaniciare externe și interne ale statului, la un anumit moment, care provin din împrumuturi contractate direct ori care sunt garantate de Guvern, prin Ministerul de Finanțe Publice, ori de autoritățile administrației publice locale de la creditori diverși, personae fizice și/sau personae juridice rezidente/nerezidente în țara noastră.

Obligațiile constituie angajamentele ce decurg din contractarea îmnprumuturilor, și anume: plata dobânzilor, rambursarea împrumuturilor, plata comisioanelor, plata anumitor avantaje special care se acordă creditorilor. Obligațiile statutului reieșite din împrumuturile garantate și contractate de stat pe o perioadă de 1 an se limitează la plafonul de îndatorare public stability annual potrivit prevederilor legale în vigoare.

Plafonul de îndatorare publică constitituie ansamblul obligaților financiare pe care le pot contracta și garanta autoritățile administrației publice central și locale pe o perioadă de un an, ce se stabliește annual conform prevederilor legale.

Datoria publică este stabilită și gestionată în mod diferit pe cele 2 tipuri ale sale, și anume :

datoria publică guvernamentală și

datoria publică locală.

1.1.1. Administrarea datoriei publice la nivel guvernamental

Datoria publică guvernamentală constituie totalitatea obligațiilor statului la un anumite moment, obligații ce provin din finanțările rambursarbile angajate în baze garantate ori contractate de Ministerul Economiei și finanțelor ori de Guvern, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În procesul de administrare al datoriei publice la nivel guvernamental, Ministerul Economiei și Finanțelor are ca scop asigurare necesităților de finanțare guvernamentală conform condițiilor minimizării costurilor pe termen lung și al limitării riscurilor implicate.

Instrumentele folosite de Ministerul Economiei și Finanțelor cu scopul atingerii obiectivului cu privire la administrarea datoriei publice guvernamentele este stabilit prin prevederi emise în aplicarea OUG nr. 64/2007.

La definirea instrumentelor se datorie se au în vedere prevederile în materie ale instituțiilor europene abilitate în domeniu. În situația operațiunilor de administrare a riscurilor aferente obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale, Ministerul Economi4ei și Finanțelor poate încheia acorduri cu instituții financiare, în vederea folosirii de instrumente specifice, ce pot să prevadă compensarea de ambele părții a obligațiilor reieșite între părțile participante, conform legislației în domeniu și pe baza prevederilor emise în OUG nr. 64/2007.

Ministerul Economiei și Finanțelor realizează, cu consultarea BNR, strategia pe termen mediu cu privire la administrarea datoriei publice de la nivel guvernamental, pe care o înaintează pentru aprobare Guvernului și pentru informare Parlamentului României, stategia se revizuiește în mod anual sau ori de câte ori condițiile de piață ori nevoile de finanțare o impun. Cheltuielile, respectiv veniturile reieșite în urma efectuării operațiunilor de administrare a datoriei publice de la nivel guvernamental, conform prevedrilor art. 3 alin. (1) OUG nr. 64/2007, constituie cheltuieli, respectiv venituri ale bugetului de stat ori ale bugetului Trezoreriei Statului.

Conform prevederilor legale și literaturii de specialitate, Guvernul este autorizat sî angajeze în numele și contul statului obligații de natura datoriei publice de la nivel guvernamental doar prin intermediul Minsiterului Economiei și Finanțelor, în scopurile următoare:

finanțarea deficitului bugetului de stat, finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți, ale bugwtului asigurărilor sociale de stat până la alocarea de sume cu această destinație, finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat din exercițiul curent;

refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale;

finanțarea în baza prevederilor legale a unor proiecte ori programe ori a altor nevoi prioritare pentru economia română.

Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligație a statului necondiționată și irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile angajate sau garantate. Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele:

disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;

finanțările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale;

cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat;

sumele încasate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la subimprumutati, în bază acordurilor încheiate cu aceștia, cu respectarea condițiilor acordurilor prin care au fost angajate finanțările rambursabile;

fondul de risc constituit la Ministerul Economiei și Finanțelor pentru situațiile în care garantatii/subimprumutatii nu își onorează obligațiile prevăzute în acordurile încheiate cu Ministerul Economiei și Finanțelor;

alte surse, în condițiile legii.

1.1.2. Administrarea datoriei publice la nivel local

Datoria publică locală este parte a datoriei publice, și constituie ansamblul obligațiilor finanicare externe și interne ale autorităților administrației publice locale, la un anumit moment, obligații ce provin din imprumuturi contractate ori garantatate direct de acestea de pe piața financiară.

Împrumuturile contractate de către autoritățile administrației publice locale, care reprezintă instrumente ale datoriei publice de la nivel local, fac parte din datoria publică a statului, dar nu constituie răspunderi ori datorii ale Guvernului. Totodată, datoria publică în funcție de termen este clasificată, astfel:

datorie flotantă sau pe termen scurt

datorie consolidată sau pe termen mediu și lung.

Datoria publică se poate prezenta și în funcție de înscrisurile emise orie de alte moduri de gestionare, precum și pe tipurii de creditori, în situația datoriei externe.

Obligațiile statului rreieșite din împrumuturile garantate ori contractate de stat pe o perioadă de un an se limitează de plafonul de îndatorare publică stabilit în mod anual de prevederile legale.

1.2. Managementul riscurilor asociate portofoliului de datorie

Forțarea consolidării și aprofundării piețelor de capital interne și dezvoltarea piețelor secundare vor avea loc odată cu liberalizarea contului de capital ce va permite debitorilor să își exercite dreptul de a alege între piețele de capital interne sau internaționale.

Principalul obiectiv al managementului datoriei publice ar trebui să fie acela de a se asigura că nevoile financiare ale sectorului public sunt satisfăcute la cel mai mic cost posibil, susținând un nivel de risc acceptabil pe termen mediu-lung. Acesta ar trebui inclus în mandatul biroului responsabil pentru managementul datoriei publice.

Funcțiile de gestionare a datoriei, care ar trebui realizate de Biroul de Management al Datoriei Publice au fost identificate și grupate în trei categorii și anume:

mobilizarea resurselor;

analiza datoriei și a riscului;

sistemul de gestionare a informației.

Mobilizarea resurselor. În funcție de stadiul de dezvoltare al unei țări este posibil să fie nevoie de activități separate de mobilizare a resurselor pentru programul de finanțare și împrumuturile de pe piețele de capital. Subactivitățile viitoare vor fi necesare pentru împrumuturile interne și externe în funcție de stadiul dezvoltării pe piața internă de obligațiuni.

Principalele funcții din această categorie ar trebui să vizeze următoarele:

punerea în aplicare a planului de împrumut, pe baza strategiei aprobate de către guvern;

mobilizarea resurselor pentru proiectele și programele din sectorul public al guvernelor, ale piețelor de capital internaționale și interne, bazate pe o strategie de împrumuturi din

surse externe:

să negocieze împrumuturile din partea instituțiilor financiare internaționale și a guvernelor străine;

să negocieze împrumuturile obținute de la băncile comerciale străine și locale;

să acceseze piețele de capital internaționale;

surse interne:

să acceseze piețele de capital interne prin efectuarea de licitații și alte măsuri;

să dezvolte piețele interne de capital;

să dezvolte piețele secundare de capital;

să identifice și să execute activități derivate;

să proceseze activitățile privind garanțiile guvernului, să emită garanții și să încheie acorduri cu creditorii.

Analiza datoriei și a riscului. Capacitatea de a executa analize de risc și de credit poate fi construită doar pe o anumită perioadă de timp și necesită expertiză în tehnicile de management al riscului și al mecanismelor piețelor. Informațiile din consultanță și training sunt necesare pentru a crea această capacitate.

Cât despre celelalte funcții, performanța funcțiilor analitice necesită coordonare amănunțită și consultarea cu personalul care efectuează celelalte două grupuri de activități. Trebuie recunoscut faptul că analizele creditului și a riscurilor de credit sunt efectuate pentru a susține operațiunile de creditare. Cu toate că munca este una analitică și implică cercetare, aceasta stă la baza unei activități operaționale, care necesită cunoașterea detaliată a creditorilor și a piețelor de capital. Această categorie ar trebui să prezinte următoarele activități:

efectuarea frecvent a analizei portofoliului datoriei pentru a putea evalua viitoarele probleme ale serviciului datoriei și propunerea unor acțiuni ce ar trebui luate pentru a depăși eventualele nereguli;

analizarea sustenabilității datoriei, în mod special evaluarea sustenabilității pe termen lung a nivelurilor de împrumuturi proiectate;

evaluarea vulnerabilității externe folosind indicatori adecvați ai datoriei și rezervei valutare;

formularea politicilor pentru emiterea de garanții guvernamentale și de creditare a fondurilor împrumutate;

evaluarea și gestionarea pieței și a riscurile care pot să apară în portofoliul de creditare;

adoptarea obiectivelor specifice și a directivelor pentru diferitele variabile ale datoriei cum ar fi mix-ul de monedă, volumul datoriei cu dobândă variabilă, nivelul datoriei în monedă străină, profilurile maturității și valoarea datoriei pe termen scurt din totalul datoriei restante;

elaborarea unei politici de împrumut și a unui plan anual de împrumut pentru guvern/sectorul public. Ar putea să implice și adoptarea unor plafoane pentru totalul datoriei restante împărțite în datorie internă și externă;

efectuarea unei strategii de împrumut pentru implementarea planului anual de creditare implicând alegeri între împrumuturi în moneda națională sau în valută, a piețelor străine ce vor fi accesate, între valuta împrumutului, rata dobânzii și structurile scadențelor;

formularea directivelor pentru creditele negarantate ale companiilor cu capital de stat și din sectorul privat;

pregătirea și furnizarea de informații privind datoria publică pentru raporturile financiare și economice precum și a informațiilor ce vor fi prezentate Parlamentului.

Sistemul de management al informației și bazele permanente. Principala activitate din categoria Sistemului de management al informației și al bazelor permanente este să mențină baza de date a creditelor pentru sectorul public utilizând un software adecvat și pentru înregistrarea și efectuarea funcțiilor analitice ale Biroului de Management. Astfel, personalul responsabil pentru managementul sistemului de informații este la curent cu evoluțiile din domeniul tehnologiei informațiilor și are acces la baza de date care este actualizată continuu. Menținerea unei baze de date exacte stă la baza activităților analitice care sunt realizate de către Biroul de Management al Datoriei Publice. Aceasta permite efectuarea plăților cu serviciul datoriei la timp. Funcțiile principale ale acestei categorii ar trebui să fie:

gestionarea sistemului de informații a creditului și menținerea unei baze actualizate de date a împrumutului. Acolo unde există mai multe baze de date, ar trebui stabilite între ele link-uri bine definite pentru a crea o singură bază de date pentru scopuri analitice;

realizarea de conexiuni între software-ul managementului datoriei și alte baze de date folosite pentru managementul Trezoreriei;

procesarea plăților serviciului datoriei și efectuarea plăților la timp;

monitorizarea punerii în aplicare a acordurilor împrumuturilor inclusiv utilizarea împrumuturilor și a obligațiilor guvernului;

urmărirea performanței garanțiilor de creditare emise de către guvern și raportarea non-performanței guvernului;

analizarea performanței contractelor de creditare din fonduri atrase;

investigarea tuturor pasivelor condiționate și asigurarea că provizioanele pentru pierderile din creditare sunt făcute în cadrul bugetului pentru a face față problemelor ce se pot ivi;

pregătirea previziunii necesarului de numerar a guvernului, pentru a oferi îndrumări referitoare la volumul și calendarul problemelor datoriei interne ale guvernului;

menținerea unui site web pentru Biroul de Management al Datoriei Publice și oferirea de informații critice cu privire la datoria publică pentru informarea publicului. Obiectivul pe termen lung ar trebui să fie postarea Raportului Anual pe site-ul Datoriei Publice.

Este esențial ca obiectivele managementului datoriei publice să fie clar specificate și acolo unde este posibil să fie elaborate obiectivele strategice pe termen mediu, care să reflecte preferințele guvernului cu privire la risc, inclusiv directivele de politică a managementului riscurilor asociate datoriei publice.

CAPITOLUL II – ANALIZA DATORIEI PUBLICE ÎN ROMÂNIA IN PERIOADA 2007 – 2013

2.1. Raportul dintre datoria publică internă și datoria publică externă

Datoria publică este exprimată în valută ori în moneda națională, în funcție de locul unde aceasta este contractată și de condițile împrumutului. În scopul evaluării datoriei publice a țării noastre, obligațiile exprimată în altă monedă decât moneda națională este calculată în monedă națională, folosindu-se cursul de schimb comunicat de către BNR pentru ultima zi a perioadei pentru care se realizează raportarea.

Datoria publică totală a unui stat poate fi exprimată în valori absolute – pentru a cunoaște sarcina la care se supne economia statului respectiv față de creditori -, în valori relative, ca procent din produsul intern brut – pentru a se permite comparația în timp și între state – , și ca mărime medie pe cap de locuitor – pentru a se permite în acest mod analize și comparații în spațiu și timp.

Drept urmare este dificil de crezut că aceste cheltuieli pot și se vor diminua în mod semnificativ având în vedere situația economică și costul politic al celor ce guvernează. Atât timp cît deficitul bugetar ca și procent din produsul intern brut depășește rata de majorare a produsului intern brut, raportul dintre produsul intern brut și deficit va avea un trend descendent. Întrun studiu este estimat faptul că datoria publică a țării noastre ca pondere în produsul intern brut va depăși 50 procente până în anul 2020, în condițile în care ultimii 10 ani aceasta, și pe fondul majorării economice, s-a majorat nu doar cu 1,2 procente procentuale. Plata de dobînzii pentru această datorie va presupune diminuări de cheltuieli la care niciun guvern ales nu ar putea să supraviețuiască. Întotdeauna există și soluții, chiar dacă de multe ori soluția poate fi una rea, pentru fiecare problemă. Soluția, cel putin pentru datoriile în lei sunt la îndemâna statului. Din greșeală ori cu voință proprie, a și început să o pună în practică prin majorarea taxei pe valoarea adăugată cea ce a condus la o majorare a inflației anuale – potrivit BNR în primăvara anului 2011 rata inflației ajungea la 8,34% . Așadar, dacă întro societate democratică problema datoriei generează un cerc vicios ce nu poate fi rezolvat sub stabilitatea prețurilor, atunci stabilitatea prețurilor se poate sacrifica. Astfel de exemple se pot da, ca de pildă – după al doilea război mondial, întrun mediu cu o inflație în creștere, datoria națională în Marea Britanie ajungea la circa 150%. Prin anii 70, datorită șocului petrolier, inflația s-a accelerat ajungînd înainte de alegerile din anul 1979 la aproape 25%. Însă cercul vicios s-a rupt printr-o diminuare brutală a datoriei în termeni reali. De la un nivel mai scăzut, diminuarea a continuat în perioada Thatcer, urmând a fi una realizabilă. Înainte ca noul Guvern să înceapă să cheltuiască pe servicii publice, în perioada anilor 2000, ponderea datoriei la 30% din produsul intern brut părea a fi la un nivel sigur.

Managementul datoriei publice este procesul de stabilire și aplicare a unei strategii pentru gestionarea datoriei guvernamentale, de colectare de fonduri necesare, de reglare a costului/obiectivelor de risc, de îndeplinire a oricăror altor obiective de gestionare a datoriei publice stabilite de guvern, cum ar fi dezvoltarea și menținerea unei piețe eficiente și lichide a titlurilor de stat. Într-un context mai larg în ceea ce privește politica publică, guvernele ar trebui să caute să se asigure că atât nivelul, cât și rata de creștere a datoriei publice sunt, în mod fundamental durabile în timp și pot fi întreținute în conformitate cu o gamă largă de situații în contextul în care costul și obiectivele de risc sunt atinse. Managerii datoriei guvernamentale împărtășesc aceeași preocupare ca și consilierii politicilor monetare și fiscal bugetare în ceea ce privește îndatorarea sectorului public la un nivel sustenabil pe termen lung prin aplicarea unei strategii credibile de reducere a nivelurilor excesive ale datoriei publice. Managerii datoriei publice ar trebui să se asigure că autoritățile fiscale sunt conștiente de impactul pe care îl au condițiile finanțării guvernamentale și nivelul datoriei publice asupra costurilor asociate datoriei publice. Exemple de indicatori care să abordeze problema sustenabilității datoriei publice, pot fi rata serviciului datoriei sectorului public și ponderi ale datoriei publice în PIB, venituri fiscale, exporturi, etc.. Fiecare guvern se confruntă cu alegeri de politică în ceea ce privește obiectivele managementului datoriei publice, toleranța preferată la risc, care parte a guvernului ar trebui să fie responsabilă de gestionarea datoriei publice, cum să gestioneze pasivele condiționate (care pot deveni obligații financiare și care se pot materializa în cazul garanțiilor la împrumuturile în valută) și cum să asigure o guvernanță stabilă pentru managementul datoriei publice. În acest context, observăm o creștere a convergenței în managementul datoriei publice globale asupra a ceea ce sunt considerate a fi practici prudente de gestionare a datoriei publice suverane care, de asemenea, reduce vulnerabilitatea la o serie de șocuri financiare. Acestea includ:

recunoașterea beneficiilor obiectivelor clare pentru managementul datoriei publice;

analiza riscurilor în contrast cu considerațiile referitoare la costurile asociate acestora;

separarea și coordonarea obiectivelor și a responsabilităților managementului monetar;

limitarea expansiunii datoriei publice;

nevoia de a gestiona cu atenție refinanțarea și riscurile piețelor, precum și cheltuielile cu dobânda la datoria publică;

necesitatea dezvoltării unei structuri instituționale și a unor politici pentru reducerea costului operațional, inclusiv delegarea clară a responsabilităților asociate printre agențiile guvernamentale implicate în managementul datoriei; și

nevoia de a identifica și gestiona cu atenție riscurile asociate pasivelor condiționate.

Problemele managementului datoriei publice pornesc adesea de la lipsa de atenție a decidenților cu privire la beneficiile unei strategii prudente de gestionare a datoriei și asupra costurilor unui management macroeconomic slab și a nivelurilor excesive ale datoriei publice. În primul caz, autoritățile ar trebui să acorde atenție beneficiilor ce rezultă din folosirea unei strategii prudente de management al datoriei publice și a politicilor care sunt coordonate cu un cadru macroeconomic complet. În cel de-al doilea caz, politicile fiscal – bugetare, monetare sau de schimb valutar neadecvate situației economice generează incertitudine pe piețele financiare în ceea ce privește randamentul viitor al investițiilor exprimate în moneda locală, fapt ce va induce solicitarea de către investitori a unor prime de risc mai ridicate. În special pe piețele emergente sau dezvoltate, debitorii și creditorii, deopotrivă, apelând la angajamente pe termen lung pot sufoca dezvoltarea piețelor financiare și pot împiedica sever eforturile managerilor datoriei publice de a proteja guvernul de riscurile de refinanțare și de schimb valutar.

În plus, datoria slab structurată în termeni de maturitate, monedă sau compoziția ratei dobânzii plus pasivele condiționate mari și nefinanțate au reprezentat factori importanți în inducerea și propagarea crizelor datoriei în multe țări de-a lungul timpului. Crizele din anii ’90 au demonstrat că există o importantă legătură între apariția lor și structura datoriei contractate. Volumul datoriei raportat la PIB, la nivelul fiecărei țări, reprezintă indicatorul cel mai frecvent utilizat pentru a demonstra capacitatea unei țări de a-și respecta obligațiile sale de plată. În țările emergente, care se confruntă de regulă cu crize ale datoriei, raportul ”datorie/PIB” ar trebui să aibă valori foarte ridicate comparativ cu cel al economiilor avansate. Totuși, în medie, nivelul datoriilor din țările emergente nu-l depășește pe cel al țărilor dezvoltate. Criza datoriei în țările emergente se poate manifesta și la un nivel de 30% din PIB. Principala cauză o reprezintă de fapt structura datoriei în funcție de maturitate și de moneda în care a fost contractată. Există o serie de cercetări empirice care demonstrează că datoria publică externă și compoziția pe valute a datoriei publice externe pot influența reducerea sustenabilității datoriei publice . În mod similar, se evidențiază că, în funcție de structura datoriei după maturitate, un volum foarte ridicat al datoriei pe termen scurt poate induce apariția unor crize în țările emergente care au permanent nevoie de lichidități.

De exemplu, indiferent de regimul cursului de schimb sau dacă este implicată datoria publică internă sau externă, crizele au pornit adesea datorită concentrării guvernelor asupra posibilelor economii de costuri asociate cu un volum mare al datoriei publice pe termen scurt sau cu o rată variabilă. Această orientare a expus bugetele guvernelor la șocuri provocate de schimbarea condițiilor piețelor financiare, inclusiv în schimbarea bonității țării atunci când această datorie publică trebuie să fie refinanțată. Mărimea și complexitatea portofoliului datoriei guvernamentale generează adesea un risc substanțial în ceea ce privește patrimoniul statului și stabilitatea financiară a țării. Așa cum a fost subliniat, experiența a impus necesitatea ca guvernele să își limiteze expunerea la riscul de lichiditate și alte riscuri care fac economiile lor vulnerabile la șocurile externe. Prin urmare, buna gestionare a riscurilor de către sectorul public este, de asemenea, esențială și pentru managementul riscurilor altor sectoare din economie„deoarece entitățile individuale din cadrul sectorului privat, de obicei se confruntă cu probleme enorme atunci când gestionarea inadecvată a riscului suveran generează vulnerabilitatea la o criză de lichidități”.

De asemenea, nu trebuie omis faptul că datoria publică este o sursă alternativă de finanțare a cheltuielilor bugetare. Ca urmare, de-a lungul timpului, s-a remarcat această preocupare vis-à-vis de alegerea între contractarea de împrumuturi sau instituirea unui nou impozit pentru finanțarea unor cheltuieli bugetare în creștere.

Fiecare stat își stabilește nivelul cheltuielilor publice și totodată și modalitatea de finanțare a acestora prin impozite sau împrumuturi. Specialiștii în domeniu au păreri diferite și controversate. Aceste opinii ale specialiștilor se referă la opoziția dintre impozit și împrumut, la o asimilare chiar a împrumutului cu impozitul.

Teoria keynesistă se opune teoriei neoclasice asupra rolului pe care statul îl poate juca pe piață și în activitățile economice. Astfel, în economie, raportul dintre cerere și ofertă nu se echilibrează automat, ci cu ajutorul statului, care trebuie să intervină pentru a atenua disfuncționalitățile ce apar pe piață, a reduce fluctuațiile cerere-ofertă în favoarea cererii, promovând o politică de creștere economică.

Prin intermediul politicii sale fiscal-bugetare, statul poate revigora creșterea economică prin măsurile de ajustare fiscală bazate pe relaxarea fiscalității și/sau majorarea cheltuielilor publice cu caracter productiv. Astfel de măsuri sunt necesare mai ales în perioadele de recesiune economică precum cea pe care o parcurgem în prezent. Aceste măsuri vor conduce la creșterea deficitului bugetar și la acumularea de datorie publică. De aceea, în perioadele următoare aplicării acestor măsuri, guvernele vor proceda la ajustări fiscale menite să reducă deficitul bugetar și datoria publică. Astfel de măsuri constau, de obicei, într-un mix între creșterea veniturilor bugetare și/sau reducerea cheltuielilor bugetare.

Argumentele în favoarea creșterii datoriei publice sunt combătute de cele împotriva creșterii îndatorării. Ca urmare, în continuare sunt prezentate principalele motive pentru care statul preferă impozitele în defavoarea împrumuturilor, în ceea ce privește finanțarea cheltuielilor publice:

împrumutul induce un fenomen de iluzie fiscală;

împrumutul reduce investițiile private. Împrumuturile publice determină o scădere a fondurilor disponibile pentru sectorul privat, iar ratele dobânzii vor fi mai ridicate datorită creșterii cererii de credite. Acest fenomen poate conduce și la o scădere a PIB-ului;

datoria publică este o povară pentru generațiile viitoare. Datoria din trecut „încarcă” generațiile actuale și datoria din prezent pe cele viitoare cu plata serviciului datoriei. Dacă datoria a fost creată pentru finanțarea de investiții productive, atunci costul îndatorării va fi împărțit între generațiile care vor beneficia de investiția respectivă;

împrumutul public este o povară asupra guvernelor viitoare întrucât le reduce marja de manevră. În prezent, finanțarea cheltuielilor publice pe bază de împrumut va absorbi o parte din veniturile fiscale din viitor. Plata serviciului datoriei va mobiliza resurse foarte mari, care nu vor putea fi utilizate pentru cheltuielile curente sau de investiții;

datoria văzută ca un instrument de reajustare macroeconomică (politica de relansare Keynesistă). Acest argument se confruntă cu multe probleme înainte de a fi pus în aplicare. Ideea Keynesistă de utilizare a politicii fiscal – bugetare și în mod special a datoriei ca instrument de reajustare economică, generează foarte multe probleme, ceea ce-i reduce încrederea și eficacitatea;

împrumutul este un instrument al statului folosit în scopul de a reduce fluctuațiile economice. Statul poate să reducă fluctuațiile economice de manieră anticiclică și discreționară, acționând asupra cererii efective. Astfel, poate reduce cheltuielile și/sau crește impozitele în perioade de creștere, creând un excedent bugetar sau invers, să crească cheltuielile și/sau să diminueze impozitele în perioada de recesiune, provocând un deficit. Dacă se recurge la împrumuturi pentru relansarea cererii efective, nu se mai ține cont de principiul echilibrului bugetar;

efectul de evicțiune. Acest efect reprezintă un impact negativ al intervenției statului pe piețele monetare și financiare. Acesta se manifestă atunci când există o creștere a cheltuielilor publice cu bunurile și serviciile, care antrenează imediat o reducere a investițiilor. Colectivitățile publice sunt obligate să atragă de pe piață resursele necesare finanțării deficitului lor, chiar dacă devin concurente cu ceilalți debitori de capital de pe piață. Deficitul creat poate conduce la creșterea ratei dobânzii și reducerea investițiilor, respectiv a stocului de capital disponibil pentru generațiile viitoare, care vor suporta și costul ajustărilor fiscale implicit printr-un nivel de trai mai scăzut atâta timp cât statul este îndatorat peste măsură.

Reducerea volumului împrumuturilor se poate realiza prin diminuarea deficitelor publice sau chiar eliminarea lor prin reducerea cheltuielilor și/sau creșterea veniturilor fiscale.

În prezent, guvernele au posibilitatea să apeleze și la alte surse alternative de finanțare precum încasările aferente:

cazurilor depistate de evaziune fiscală;

sumelor din privatizarea unităților economice cu capital de stat;

fondurilor externe nerambursabile.

Datoria publică externă este alcătuită din partea din datoria publică totală reprezentând ansamblul obligațiilor financiare ale statului, ce provin din împrumuturi garantate de stat ori contractate direct, de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.

În esență, mecanismul formării datoriei publice este următorul: deficitul bugetar generat de costurile acțiunilor economice și sociale ale guvernului și instituțiilor publice în creștere, precum și deficitul balanței de plăți externe – cauzat, în principal, de dezechilibrul balanței comerciale, constiute principalele cauze generatoare de datorie publică.

Cheltuielile publice reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituțiilor publice care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fonduri extra- bugetare sau de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seama veniturilor obținute de acestea. Fenomenul de creștere al cheltuielilor publice, ca urmare a nevoilor financiare crescânde ale statului, a constituit obiectul a numeroase studii. Factorii determinanți ai creșterii cheltuielilor

publice sunt: complexitatea sporită a interacțiunii pieței, pe măsură ce economia devine mai industrializată, ce va genera necesitatea intervenției sectorului public, costul ridicat al acțiunilor publice, elasticitatea pozitivă a cererii în funcție de venituri pentru anumite servicii – educație, recreație și cultură, sănătate și asistență socială ș.a. Dacă sporirea cheltuielilor publice nu este însoțită de creșterea corelativă a veniturilor, statul recurge la împrumuturi, generând datorie

publică.

Împrumuturile de stat interne sunt acele împrumuturi contractate de Guvern numai prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, de pe piața financiară internă, din contul curent general al

Trezoreriei Statului, cu BNR, de la bănci comerciale sau de la alte instituții de credit românești,

în condiții rezultate în urma negocierilor.

Împrumuturile de stat externe directe sunt obligații generate de un contract prin care

statul, în calitate de împrumutat, obține fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică, aferente într-o perioadă specificată.

Datoria publică a României, în perioada interbelică era structurată pe două mari componente: datoria statului față de Banca Națională (datoria publică internă) și datoria României față de străinătate, impusă prin tratatele de pace (datoria publică externă).

Datoria publică a României în perioada de după al doilea război mondial s-a format treptat, până la începutul anilor 80, moment în care s-a luat decizia rambursării anticipate a datoriei externe. Factorii exogeni ce au alimentat creșterea datoriei publice au fost reprezentați de majorările succesive ale prețului țițeiului, din anii 1973 și 1979 – 1980, nivelul ridicat al dobânzilor percepute la creditele externe, politica bugetară expansionistă a SUA, greșelile săvârșite în orientarea politicilor economice și financiare, acordarea fără discernământ de credite de către băncile private, în ani 70 – 80. Factorii esențiali care au alimentat datoria publică a României, după 1990, au fost: finanțarea deficitului bugetar consolidat, finanțarea datoriei publice interne directe generate de activele neperformante preluate de stat la datoria publică pe bază de legi speciale, finanțarea proiectelor sau activităților de importanță prioritară pentru România sau pentru alte destinații stabilite și aprobate de Guvern, prin emiterea garanțiilor pentru împrumuturi interne acordate de stat în baza legilor speciale și a garanțiilor de stat pentru creditele interne contractate în lei și în valută, finanțarea deficitului balanței de plăți externe, consolidarea rezervei valutare a statului,finanțarea unor proiecte social – economice, sau a altor necesități, din surse externe, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Totalitatea veniturilor extraordinare atrase de către autoritățile administrației publice

centrale sau locale, ori de către instituțiile publice, adică totalitatea veniturilor extraordinare ale

sistemului bugetar formează Plafonul de îndatorare publică a României, care este votat anual prin lege. Motivul instituirii acestui plafon rezidă în costurile semnificative pe care le-ar genera depășirea acestei limite de îndatorare, ca urmare a creșterii exagerate a dobânzilor, comisioanelor

și costurilor aferente serviciului datoriei publice, în anul de referință. Stabilirea restricțiilor strucutră sau de dinamică privind datoria publică internă și externă. Conform Tratatului de la Mastricht, datoria publică totală nu poate depăși 60% din produsul intern brut. Datele relevă faptul că România prezintă nivelul cel mai scăzut al îndatorării în comparație cu majoritatea țărilor membre din Uniunea Europeană, dar și cu Statele Unite ale Americi. România este o țară moderat îndatorată, nivelul îndatorării externe fiind cu mult sub limita maximă admisibilă. Sustenabilitatea datoriei publice externe este demonstrata cel mai bine de indicatorul “rata serviciului datoriei”, care exprima raportul dintre serviciul datoriei publice externe si exportul de bunuri si servicii. Datoria publică a României a fost sustenabilă, în majoritatea anilor supuși analizei (1990 – 2006), excepție făcând anul 1999, an care marchează sfârșitul crizei economice începută în 1990, marcată prin creșteri reale negative ale produsului intern brut și prin involuții ale principalilor indicatori macroeconomici.

2.2. Datoria publică internă – mărime, structură, factori de influență

Datoria publică internă reprezintă obligația necondiționată și irevocabilă a statului de a rambursa imprumuturile contractate în monedă națională, de a achita cîștigurile, dobînzile și alte costuri aferente, fiind constiută de imprumuturi șa care se subsriu creditori de pe piața proprie. Datoria publică internă este determinată de:

imprumuturile pe termen scurt, contractate de către stat, de la BNR, pentru a echilibra bugetul de stat și care sunt rambursate în cursul anului;

emisiunea de bonuri de tezaur cu obiectivul de a echilibra bugetul dee stat, rambursabile din resurse bugetare pînă la sfârșitul anului;

plasare de înscrisuri, prin subscripție publică, pe termen mediu și lung, cfu obiectivul de a procura resursele bănești necesare pentru a se acoperi deficitul bugetar annual;

împrumuturile pe termen scurt, constractate de către stat, de la BNR, pentru garanțiile ce sunt acordate de către stat pentru creditele bancare interne primite de anumite unități economice și administrativ – teritoriale cu obiectivul de a satiface anumite necesități de dezvoltare economică;

Totodată, pentru a se stabili în ce măsură economia unui stat va fi afec tată de un grad ridicat al îndatorării, în situația manifestării unor șocuri economice ori financiare externe, sunt elaborați o serie de indicatori, denumiți indicatori de apreciere ai datoriei publice:

Datoria publică guvernamentală internă efectivă, este o parte a datoriei publice guvernamentale interne, deoarece ea evidențiază obligațiile directe și indirecte ale statului față de creditorii interni, alții decât Trezoreria Statului. Așadar aceasta nu include împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.

În vederea analizării datoriei publice interne se pot utiliza urmatorii indicatori:

Datoria publică internă înregistrată la nivelul unui an (DPI)

DPI= DPI + DPI

Unde DPI este datoria publică internă directă a statului;

DPI este datoria publică internă garantată de stat.

Serviciul datoriei publice interne ( SDPI)

SDPI=R+Dob

Serviciul datoriei publice interne cuprinde totalitatea plaților efectuate în vederea rambursării datoriei publice interne ce constau în ratele scadente pentru o perioadă de un an (R), precum și din comisioanele, dobânzile și alte costuri aferente datoriei publice interne (Dob) , conform acordurilor sau contractelor de împrumut, la o anumită data sau pentru o perioadă determinată.

Ponderea datoriei publice interne in PIB:

g/PIB = x 100

Ponderea dobânzilor aferente datoriei publice interne în PIB:

g/= X100

Ponderea datoriei publice interne în PIB:

g =X100

Ponderea serviciului datoriei publice interne în cheltuielile bugetului de stat:

g = x100

2.2.1. Structura datoriei publice interne

Creșterea datoriei publice interne se realizează cu încadrarea strictă în plafonul de îndatorare publică internă, aprobat de Parlamentul României. Astfel, pentru anul 2007 plafonul de îndatorare publică internă a fost stabilit la sumă de 19.000,0 mil.lei. Gradul de acoperire cu credite interne a acestui plafon a fost la 30 decembrie 2007 de 53,6%. Datoria publică guvernamentală internă ca parte din datoria publică guvernamentală însumează, la data de 30 iunie 2007, 29.858,3 mil.lei și, în conformitate cu prevederile Legii datoriei publice se prezintă după cum urmează :

datoria publică guvernamentală internă directă – generată de deficitul bugetar consolidat și de activele neperformante preluate de stat la datoria publică pe bază de legi speciale: 27.953,7mil.lei;

datoria publică guvernamentală internă garantată – generată de garanțiile pentru creditele interne contractate în lei și în valută: 1904,6 mil.lei

Structura pe instrumente de datorie la nivelul anului 2007: certificate de trezorerie în lei în valoare de 2.664,8 mil. lei ( 9,5% din totalul datoriei publice interne directe); certificate de depozit emise și vândute populației în lei în valoare de 999,3 mil. lei (3,6% din totalul datoriei publice interne directe);obligațiuni de stat finanțare deficit în lei în valoare de 6.081,9mil. lei ( 21,8% din totalul datoriei publice interne directe); obligațiuni de stat legi speciale în valoare de 8.1 mil. lei (0,06% din totalul datoriei publice interne); (împrumut intern contractat de Ministerul Finanțelor Publice în scopul finanțării SN Nuclearelectrica SA pentru finalizarea lucrărilor de investiții la Unitatea 2 CNE Cernavodă, al cărui sold la sfârșitul perioadei a fost de 232,0 mil. lei ( 1,0% din totalul datoriei publice interne); finanțare temporară din contul general al trezoreriei statului în valoare de 17.967,5 mil.lei (date operative) (64,3% din totalul datoriei publice interne).

Structura pe scadențe la nivelul anului 2007 este: titluri de stat pe termen scurt (T<= 1an) în valoare de 3,664.1 mil.lei; împrumuturi din contul general al trezoreriei statului (T<=1an) de 17,967.5 mil.lei; titluri de stat pe termen mediu (1<T<5) undefined valoare de 5.461,1 mil.lei; titluri de stat pe termen lung (T>5 ani) în valoare de 861,0 mil.lei.

Datoria publică la 31 decembrie 2009 în conformitate cu prevederile legale, a fost în valoare de 147,3 mld. lei , din care datoria publică guvernamentală de 136,5 mld. lei reprezintă 92,6% din total datorie publică, comparative cu datoria publică locală care fiind de 10,8 mld. lei a reprezentat doar 7,4% din totalul datoriei publice. Creșterea datoriei publice în anul 2009 față de datoria înregistrată la sfârșitul anului 2008 (cu 37,5 mld. lei) a fost determinată de contractarea de împrumuturi pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice conform capitolul 3, precum și datorită emiterii de garanții în cadrul programului guvernamental “Prima Casă”.

Fig. 1 . Evoluția datoriei publice în perioada 2008 – 2009

Structura datoriei publice guvernamentale după tipul datoriei arată că datoria publică guvernamentală contractată direct de stat la sfârșitul lunii decembrie 2009 a reprezentat 92,7 % din total datorie publică guvernamentală, iar datoria publică guvernamentală garantată de stat a

reprezentat 7,3% din această datorie. Datoria guvernamentală directă a crescut cu 7,9% în PIB față de sfârșitul anului 2008 ca urmare a finanțării în proporție de cca 67% a deficitului bugetar prin titluri de stat de pe piata interna, dar si ca urmare a tragerilor efectuate din pachetul financiar extern cu aceasta destinatie. La sfârșitul anului 2009, datoria tranzacționabilă (titluri de stat) reprezenta 40,8 % din totalul datoriei publice guvernamentale, din care 34,1 % erau titluri de stat emise pe piața internă, în creștere cu 14,8% față de 2008. În anul 2009, împrumuturile din disponibilitățile contului current general al trezoreriei statului au scăzut cu 11,5 mld lei față de sfârșitul anului 2008, până la nivelul de 28,1 mld. lei datorită reducerii randamentelor titlurilor de stat în 2009 și utilizării acestora ca principal instrument de finanțare.

Fig. 2. Structura datoriei publice guvernamentale în funcție de durata initială (%) în perioada 2008 – 2009

Creșterea datoriei publice în anul 2010 față de datoria înregistrată la sfârșitul anului

2009 (cu 47,1 mld. lei) a fost determinată in principal de contractarea de împrumuturi pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, precum și datorită emiterii de garanții în cadrul programului guvernamental “Prima Casă”.

Fig. 3. Evoluția datoriei publice interne în perioada 2009 – 2010

Structura datoriei publice guvernamentale după tipul datoriei arată că datoria publică guvernamentală contractată direct de stat la sfârșitul lunii decembrie 2010 a reprezentat 98,1% din total datorie publică guvernamentală, iar datoria publică guvernamentală garantată de stat a reprezentat 8,2% din această datorie. Datoria publică guvernamentală garantată a crescut ca pondere în total datorie publică guvernamentală în anul 2010 cu 0,9% față de anul 2009, ca urmare a emiterii de garantii in valoare de 5.251,1 mil. lei astfel: garanții acordate în cadrul programului guvernamental „Prima Casa” – 3.929,3 mil. lei; garanții acordate în cadrul programul de reabilitare termică – 0,03 mil. lei; garanțiilor care s-au acordat în cadrul programului pentru beneficiarii de proiecte în domenile prioritare pentru economia românească finanțate din instrumentele structurale ale UE – 18,9 mil. lei; garanției de stat acordate SC FORD Romania SA – 1.302,9 mil. lei. La sfârșitul anului 2010, datoria tranzacționabilă (titluri de stat) reprezenta 42,3% din totalul datoriei publice guvernamentale, din care 36,5% erau titluri de stat emise pe piața internă, în creștere cu 5,1% față de 2009.

Fig. 4 . Structura datoriei publice guvernamentale pe tipuri de intrumente la 31 decembrie 2010

Potrivit structurii pe instrumente a datoriei publice guvernamentale în anul 2010, împrumuturile din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului reprezintă o pondere important de 18,8% din total datorie în crestere cu 3,3 mld. lei față de sfârșitul anului 2009, până la nivelul de 31,4 mld. Lei. Această creștere s-a datorat acoperirii în totalitate a deficitelor din anii anteriori astfel încât la finele anului 2010 împrumuturile din disponibilitățile contului Trezoreriei Statului acoperind doar deficitul curent al anului 2010.

Fig.5. Evoluția datoriei interne în perioada 2008 – 2011

Creșterea datoriei publice în anul 2013 față de anul 2012 cu 26,4 miliarde lei a fost determinată mai ales de datoria angajată pentru acoperirea nevoilor de finanțare a deficitului bugetar și de refiinanțare a datoriei publice interne guvernamentale, dar și pentru consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei Statului.

Fig.6. Evoluția datoriei publice interne în perioada 2012 – 2013

Datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2013 a fost în valoare de 233,0 miliarde lei, constituind 37,1 % din PIB. În continuare ponderea cea mai ridicată în total datorie publică guvernamentală o constituie datoria publică guvernamentală directă (34,8% în PIB), în creștere cu 1,1 % în PIB față de finele anului 2012, diferența constituind-o datoria publică guvernamentală garantată. Pe parcursul anului 2013, datoria publică guvernamentală garantată s-a amplificat ajungând la finele anului la 14,2 miliarde lei, mai ales drept urmare a garanțiilor acordate în cadrul programelor guvernamentale.

Garanțiile de stat acordate în anul 2013 au fost în valoare 2.207,4 milioane lei, pentru programele guvernamentale:programul guvernamental „Prima Casă”; programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească finanțate din instrumentele structurale ale UE; programul Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri.

Și în anul 2013, Ministerul Finanțelor Publice a continuat politica de emitere mai ales de instrumente negociabile de datorie, astfel că la finele anului 2013, ponderea titlurilor de stat s-a amplificat ajungând la 66,2 % din total datorie publică guvernamentală, fată de 62,7% la finele anului 2012. Cu privire la titlurile de stat pe termen scurt, acestea au constituitt 4,4% în total datorie publică guvernamentală, ceea ce a determinat diminuarea riscului de refinanțare, riscul principal asociat portofoliului de datorie publică guvernamentală.

La finele anului 2013, 60,3% din portofoliul datoriei publice guvernamentale consituia datorie denominată în valută, mai ales în Euro (care a constituit 82,9% din total datorie publică guvernamentală denominată în valută). Ponderea semnificativă a datoriei în valută în total datorie a fost datorată emisiunilor de euro – obligațiuni, în Euro și USD, pe termen lung, emise în vederea scăderii riscului de refinanțare și extinderii duratei medii rămase a portofoliului de datorie.

Fig.7 . Structura datoriei publice guvernamentale pe tipuri de valute în perioada 2012 – 2013

2.2.2. Serviciul datoriei publice interne

Serviciul datoriei publice guvernamentale pentru anul 2009 a fost în valoare de 56,9 mld. lei, din care 55,5 mld. lei constituie serviciul datoriei guvernamentale contractate direct de stat și 1,4 mld. Lei constituie serviciul datoriei guvernamentale garantate de stat.

Din totalitatea serviciului, 51,1 mld. lei constituie rambursări de rate de capital (include și refinanțările de titluri de stat) și 5,8 mld. lei plăți de dobânzi și comisioane. Din serviciul datoriei publice guvernamentale, cel aferent datoriei contractate de pe piața internă a fost în valoare de 51,1 mld. lei, diferența constituind serviciul datoriei contractate de pe piața externă. Creșterea serviciului datoriei contractate de pe piața internă cu 44,6 mld. lei comparativ cu anul 2008, s-a datorat în principal volumului mare de refinanțări de titluri de stat de 47,3 mld. lei față de 5,1 mld. lei înregistrat în anul 2008.

Serviciul datoriei publice guvernamentale pentru anul 2010 a fost în valoare de 46,0 mld. lei, din care 44,7 mld. lei reprezintă serviciul datoriei guvernamentale contractate direct de stat și 1,3 mld. lei reprezintă serviciul datoriei guvernamentale garantate de stat. Din total serviciu, 39,0 mld. lei reprezintă rambursări de rate de capital (include și refinanțările de titluri de stat) și 7,0 mld. lei plăți de dobânzi și comisioane.

Serviciul datoriei publice guvernamentale aferent anului 2013 a crescut cu 1,8 miliarde lei așa cu rezultă din tabelul de mai jos:

Fig. 8. Evoluția serviciului datoriei publice guvernamentale interne în perioada 2012 – 2013

2.3. Datoria publică externă – Surse de finanțare și evoluție

Datoria publică ia naștere pe seama împrumuturilor destinate acoperirii cheltuielilor statului și finanțarea deficitului bugetar. Ea se crează, de regulă, prin emisiuni de titluri de credit de către stat (obligațiuni guvernamentale, bonuri de tezaur etc.), comercializate pe piața internă și/sau pe piața internațională.În privința datoriei externe, aceasta poate fi definită ca fiind suma în valută contractată de o țară cu alte țări și/sau organisme financiare internaționale.

Datoria externă brută (DEB) la o anumită dată reprezintă soldul pasivelor reale, actuale și necondiționate care implică plăți viitoare de rate de capital și/sau de dobânzi, datorate de rezidenții unei economii nerezidenților.

O prezentare grafică a conținutului datoriei externe poate arăta astfel:

Fig. 8 Structura datoriei externe

2.3.1. Structura datoriei publice externe

Caracterul neuniform al execuției bugetare a făcut că politică fiscală să aibă un caracter antiinflaționist, îngreunând însă administrarea lichidităților (cash managementul) atât la sfârșitul anului cât și începutul anului 2007. Activitatea pe piață titlurilor de stat în 2006 a fost cea mai redusă din ultimii ani, din cauza lipsei emisiunilor de titluri pe piață primară, preferându-se recurgerea la finanțarea temporară din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei.

Această strategie a reprezentat o schimbare radicală față de strategia începută în anul 2005, ignorându-se însă dezvoltarea pieței titlurilor de stat. În condițiile lipsei de emisiuni de titluri de stat atât pe piață internă, cât și externă, în afară finanțării temporare, s-a apelat doar la împrumuturi contractate de la instituțiile financiare internaționale și bănci comerciale.

Finanțarea deficitului bugetar în anul 2008 și refinanțarea datoriei publice guvernamentale a fost realizată prin emisiuni de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat de tip benchmark pe piață internă în valoare de 12,5 mld lei, împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului în sumă de 12,3mld lei, sume recuperate de către AVAS din activele bancare neperformante etc. Cu toate acestea, datoria externă a ajuns la aproximativ 60 milioane euro, fiind în continuă creștere.

Deficitul bugetar al României a fost anul trecut de 36,4 miliarde lei, respectiv 7,2% din PIB, fiind sub țintă stabilită cu FMI, în contextul scăderii veniturilor cu 5,4% față de 2008 și majorării cheltuielilor cu 1,4%, conform MFP. Veniturile bugetului general consolidat au fost în 2009 de 156,6 miliarde de lei, în scădere cu 5,4% comparativ cu anul precedent, că armare, în principal, a reducerii încasărilor din impozitul pe profit (-8,9%), precum și a celor din TVA (-16%) și a taxelor vamale (-31,9%)", se arată în comunicatul MFP. Aceste reduceri au fost parțial compensate de creșterea încasărilor din impozitul pe venit cu 0,3%, accize cu 14,2%, impozite și taxe pe proprietate cu 3,8%. Cheltuielile bugetului general consolidat s-au cifrat anul trecut la 193 miliarde lei, în creștere cu 1,4% față de 2008. Costurile cu personalul au fost cu 2,4% mai mari, în principal din cauza majorărilor salariale aprobate în semestrul al doilea din 2008. Totodată, cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus anul trecut cu 12,6% față de 2008, că urmare a măsurilor de restrângere aprobate.Cheltuielile cu asistentă socială s-au majorat anul trecut cu 9,8 miliarde lei comparativ cu 2008, că urmare a creșterii punctului de pensie în octombrie 2008 și acordării pensiei sociale minim garantate începând cu luna aprilie 2009.

În perioada ianuarie – septembrie 2009, datoria pe termen mediu și lung a crescut cu 22,3% față de decembrie 2008, iar datoria pe termen scurt, de 14.996 de milioane de euro, a scăzut cu 27,2%“, informează Banca Națională a României (BNR).

Conform ultimelor date ale Bancii Nationale, datoria externă pe termen mediu și lung a înregistrat la 31 iulie 2009 nivelul de 59,757 miliarde euro (77,8 la sută din total datorie externă), în creștere cu 16,7 la sută față de 31 decembrie 2008.

La aceasta se adaugă datoria externă pe termen scurt care a înregistrat la aceeași dată de referință, respectiv 31 iulie 2009, nivelul de 17,018 miliarde euro, valoare care, însumată cu nivelul datoriei pe termen lung duce la totalul de 76,775 mld. euro.Deficitul de cont se reduce cu 74%.

Pe de altă parte, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,717 miliarde euro, în scădere cu 73,8 la sută în raport cu aceeași perioadă din anul 2008. Influența determinantă asupra reducerii soldului contului curent a avut-o deficitul balanței comerciale, care a însumat 3,236 miliarde euro, în scădere cu 69,4 la sută față de perioada ianuarie-iulie 2008, precizează, de asemenea, Banca Națională.

Bugetul pentru 2010 prevede o tinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB.

Datoria externă pe termen mediu și lung a fost la 28 februarie 2010 de 67 737 milioane euro (82,3 la sută din total datorie externă), în creștere cu 3,5 la sută față de 31 decembrie 2009. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2010 nivelul de 14 611 milioane euro (17,7 la sută din total datorie externă), înregistrând aproximativ același nivel față de 31 decembrie 2009. În total datoria externa în februarie 2010 a fost de aproximativ 80 milione euro.

Fig.9 Structura Creanței guvernamentale în perioada 2007 – 2013

Structura creanței guvernamentale în perioada 2007 – 2013 a avut un trend ascendent pana in anul 2010, după care odată cu criza economică a urmat un trend descendent ajungând în anul 2013 la valoarea de 1688,9 milioane euro.

În anul 2011, tranzacțiile comerciale ale României au înregistrat o evoluție similară celei din anul anterior – atât valoarea exporturilor, cât și cea a importurilor debunuri s-au plasat în continuare pe traiectorii ascendente (cu un ecart pozitiv de ritm), ceea ce a condus la îmbunătățirea gradului de deschidere a economiei, până la 71,5 la sută din PIB. În ceea ce privește exporturile, pe parcursul celor patru trimestre dinamica anuală a înregistrat o decelerare, tendința ﬁind imprimată în principal de încetinirea ratei de creștere economică la nivelul Uniunii Europene.

Având în vedere dependența pronunțată a exporturilor de inputuri externe, această evoluție a antrenat reduceri semniﬁ cative de ritm și pe partea importurilor de bunuri, o contribuție suplimentară în acest sens revenind și redresării ofertei interne, îndeosebi pe segmentele „bunuri intermediare” și „bunuri de capital”.

Pe ansamblul anului 2011, ponderea în PIB a deﬁ citului contului curent a continuat să se plaseze la un nivel moderat, similar anului precedent (4,4 la sută). Valoarea acestuia s-a deteriorat însă cu 8,6 la sută (până la 6 miliarde euro), în condițiile în care inﬂ uența favorabilă exercitată de ușoara îngustare a deﬁ citului comercial (fob-fob) a fost contracarată de înrăutățirea soldurilor aferente celorlalte balanțe (servicii, venituri și transferuri curente).Din perspectiva ﬁnanțării deﬁcitului de cont curent, menținerea pe trend descrescător a investițiilor străine directe (-15,1 la sută) s-a reﬂ ectat într-o nouă restrângere a contribuției acestei poziții – cu circa 8 puncte procentuale față de anul anterior, până la 32 la sută. Un aport pozitiv de dimensiuni comparabile a revenit investițiilor de portofoliu, care și-au dublat ﬂuxul net, în principal datorită emisiunii de euroobligațiuni efectuate de Ministerul Finanțelor Publice pe piețele externe. Finanțarea externă din împrumuturi și credite a fost modestă pe segmentul „termen mediu și lung”, în timp ce ﬂ uxurile nete pe termen scurt și-au majorat semniﬁ cativ contribuția la acoperirea deﬁcitului contului curent (până la 22 la sută), îndeosebi ca urmare a rambursării unor credite comerciale acordate de operatori economici interni către parteneri din străinătate.

Pe ansamblul anului 2012, aproape două treimi din ﬁnanțarea deﬁcitului de cont curent s-a realizat pe seama ﬂuxurilor nete nepurtătoare de dobândă – investiții directe (alcătuite, în proporție de peste 50 la sută, din credite intragrup) și transferuri de capital, dominate de fonduri nerambursabile destinate retehnologizării. Aceste resurse au fost completate cu intrări sub forma investițiilor de portofoliu, al căror cuantum s-a dublat comparativ cu anul precedent, ca urmare a emisiunilor de obligațiuni efectuate de Ministerul Finanțelor Publice pe piețele externe și a tranzacțiilor cu titluri de stat derulate pe piața secundară. În ceea ce privește fondurile împrumutate, anul 2012 a consemnat ieșiri nete atât pe segmentul „termen mediu și lung” (datorită rambursării primelor două rate din cadrul acordului stand-by încheiat cu FMI în anul 2009), cât și pe segmentul „termen scurt” (constând în rambursări de credite primite de sectorul

bancar și de sectorul corporatist).

Fig.10 Structura datoriei externe pe termen mediu și lung

Structura datoriei publice guvernamentale externe după tipul datoriei arată că datoria publică guvernamentală externă contractată direct de stat reprezintă 63,2 % din total datorie publică externă și datoria publică guvernamentală externă garantată de stat reprezintă 36,8%.. Transformările consemnate în economia românească de la declanșarea crizei internaționale au permis ameliorarea în continuare a poziției externe. Astfel, după trei ani în care deﬁ citul contului curent s-a plasat în apropierea nivelului de 4 la sută din PIB, anul 2013 a marcat o nouă ajustare, până la 1,1 la sută din PIB (1,5 miliarde euro).

Restrângerea cu 53,6 la sută a deﬁ citului comercial a reprezentat principalul factor explicativ al acestei din urmă evoluții și a fost determinată de creșterea mult mai puternică a exporturilor de bunuri comparativ cu importurile (creștere cu 10,0 la sută și respectiv 1,0 la sută), pe fondul:

ampliﬁcării vânzărilor auto, în contextul extinderii capacităților de producție și al scădeii în continuare a dependenței exporturilor de aprovizionarea cu echipamente și piese din import;

creșterii exporturilor de cereale;

restrângerii importurilor energetice, în condițiile accentuării inﬂuenței unor factori cu acțiune persistentă (reducerea intensității energetice a economiei, creșterea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile), dar și ale manifesării unor factori conjuncturali (condiții blânde de climă în sezonul rece și scăderea, în consecință, a consumului de gaze; precipitații abundente, favorizând creșterea resurselor hidroenergetice).

În contextul evoluției economice trenante la nivelul Uniunii Europene, anul 2013 a marcat accentuarea tendinței de reorientare a exportatorilor autohtoni spre piețe extracomunitare. Astfel, în premieră pentru perioada postaderare, vânzările către aceste destinații (în creștere cu 12,8 la sută față de anul 2012) au depășit 30 la sută din valoarea totală a exporturilor, generând un excedent comercial de 2,5 miliarde euro.

Contribuții la îngustarea deﬁcitului de cont curent au avut și (i) contul serviciilor – dublare a surplusului, imprimată în special de majorarea încasărilor din servicii de transport (în corelație cu ampliﬁcarea exporturilor de bunuri), precum și (ii) contul transferurilor curente – creștere cu 9,3 la sută a surplusului, ca urmare a unei mai bune absorbții a fondurilor europene, în special pentru agricultură. Singura inﬂuență negativă asupra soldului contului curent a constat în adâncirea cu peste 51 la sută a deﬁ citului aferent contului veniturilor, atribuită în principal poziției „venituri din investiții directe”, în contextul reducerii pierderii nete a companiilor ﬁnanciare și neﬁnanciare.

În anul 2013, deﬁcitul contului curent a fost în întregime ﬁnanțat din surse nepurtătoare de dobândă, atât investițiile străine directe, cât și transferurile de capital înregistrând ﬂuxuri nete acoperitoare și mai consistente comparativ cu 2012 (2,6 miliarde euro, în creștere cu 18,3 la sută, și respectiv 3,1 miliarde euro, aproape dublul valorii din perioada anterioară). În primul caz, poziția dominantă a fost deținută de participațiile la capital, în timp ce cvasitotalitatea transferurilor de capital a constat în fonduri europene nerambursabile destinate investițiilor tehnologice. Emisiunile de obligațiuni suverane efectuate cu succes pe parcursul anului 2013 au condus la intrări nete de 3,8 miliarde euro în contul investițiilor de portofoliu. Cu toate acestea, surplusul înregistrat de contul de capital și ﬁ nanciar s-a diminuat semniﬁcativ, de la circa 5 miliarde euro la 0,3 miliarde euro, tendința descendentă ﬁind imprimată, în principal, de restrângerea ﬁ nanțării externe asigurate instituțiilor de credit din România de către băncile-mamă, în contextul intensiﬁ cării procesului de dezintermediere ﬁ nanciară transfrontalieră la nivelul grupurilor bancare europene mari, dar și de efectuarea plăților scadente către FMI în cadrul Acordului stand-by încheiat în anul 2009. Sub inﬂuența acestor factori, datoria externă totală a scăzut de la 75,7 la sută din PIB în 2012 la 67,5 la sută din PIB în perioada de referință.Chiar în condițiile rambursării unor sume consistente din împrumutul contractat de România de la FMI (rate de principal și dobânzi în valoare de circa 4,9 miliarde euro), rezerva valutară s-a majorat în anul 2013 cu 1,3 miliarde euro, atingând la sfârșitul anului o valoare de 32,5 miliarde euro. Rezerva internațională s-a menținut însă relativ stabilă (35,4 miliarde euro în decembrie 2013), plusul acumulat pe componenta valutară ﬁ ind erodat aproape integral de restrângerea valorii aurului monetar, pe fondul scăderii accentuate a cotațiilor pe piața internațională.Nivelul relativ ridicat al rezervelor internaționale a permis consolidarea credibilității externe a României și crearea premiselor pentru îmbunătățirea în viitor a ratingurilor suverane, precum și scăderea costurilor de ﬁ nanțare a statului român și a companiilor autohtone, inclusiv în condițiile majorării activelor externe nete cu 5,3 miliarde euro. Totodată, într-o perioadă în care principalele monede emergente s-au confruntat cu deprecieri considerabile, prezervarea unui nivel confortabil al rezervei valutare a favorizat menținerea unei relative stabilități a cursului de schimb al leului, contribuind atât la îndeplinirea obiectivului de inﬂație, cât și la asigurarea stabilității ﬁnanciare.

Fig.11 Structura datoriei externe pe termen scurt

Din analiza structurii datoriei externe, a României, pe termen mediu și lung, se constată o creștere continuă a acesteia în perioada analizată.Împrumuturile contractate de la bănci private au avut același trend crescător până în anul 2008, când a ajuns să reprezinte 64,78 % din totalul datoriei contractate, după care s-a înscris pe un trend descendent. În schimb, datoria contractată pe baze multilaterale a avut un trend descendent până în anul 2008, după care a urmat o evoluție ascendentă, ajungând ca în anul 2012 să reprezinte 23 % din totalul datoriei. Analiza structurală a datoriei externe, pe termen mediu și lung, pe tipuri de creditori, relevă diminuarea ponderii deținute de organismele multilaterale ( de la 37,32% la sfârșitul anului 2011 la 23,01%, la sfârșitul anului 2012), ca urmare a începerii rambursărilor în cadrul împrumutului stand-by acordat de Fondul Monetar Internațional în anul 2009, concomitent cu majorarea ponderii surselor private ( de la 62,40%, la sfârșitul anului 2011, la 65,94%, la finele anului 2012), datorată accesului crescut pe piața privată de capital. În absența unor împrumuturi externe, investițiile și cheltuielile guvernului sunt limitate doar la nivelul economiilor sectorului privat și al taxelor încasate de către stat.

Creditele externe permit importului să depășească exportul și, în același timp, finanțarea deficitului bugetar și devansarea economiilor de către investiții. Obligațiile care decurg din împrumuturile externe se pot acoperi în mod eficient în viitor doar prin realizarea unor excedente ale contului curent, adică prin realizarea unei producții naționale mai mari, însoțită de un export pe măsură. În situația contrară, economia debitoare va trebui să găsească diferite alternative: contractarea de noi împrumuturi care pot conduce la o supraîndatorare, reeșalonarea datoriilor scadente, respectiv restructurarea datoriei externe. În cazul supraîndatorării, serviciul datoriei poate atinge proporții inacceptabile pentru export și producție. Temându-se de insolvabilitate, creditorii vor deveni reticenți la acordarea de noi împrumuturi, iar țara riscă să intre într-o criză de lichiditate.

2.3.2. Serviciul datoriei publice externe

Serviciul datoriei externe real reprezintă plățile de rate de capital, dobânzi și comisioane deja efectuate pentru onorarea obligațiilor externe.

Serviciul datoriei externe programat reprezintă plățile de rate de capital, dobânzi și comisioane ce urmează a fi efectuate pentru onorarea obligațiilor externe.

Ministerul Finantelor, prin strategiile sale de administrare a datoriei publice, are ca principal obiectiv, cresterea contractată a datoriei publice externe, astfel încât nivelul acesteia să se mentină sub limita prevăzută prin tratatul de la Maastricht; dezvoltarea pietei titlurilor de stat; reducerea costurilor privind serviciul datoriei publice externe; reducerea gradului de refinantare pentru datoria publică guvernamentală externă; cresterea ponderii datoriei cu dobânda fixă în total datorie publică guvernamentală externă fată de împrumuturile externe contractate cu rata variabilă a dobânzii.

Fig.12 Serviciul datoriei externe pe termen mediu și lung

Serviciul datoriei externe pe termen mediu și lung prezintă un trend ascendent pe întreaga perioadă analizată, majorărându-se cu circa 24 milioane de euro in anul 2013 comparativ cu anul 2007.

Fig.13 Serviciul datoriei externe pe termen mediul și lung – datoria directă

Fig14. Serviciul datoriei pe termen mediu și lung – public garantată

Fig.15 Serviciul datoriei externe pe termen mediu și lung

Dacă înainte de anul 2009, România nu contractase pe termen mediu și lung imprumuturi de la FMI, în anul 2013, datoria externă a țării noastre către FMI este de 3379 milioane de euro.

Fig16. Serviciul datoriei externe pe termen scurt

Rata serviciului datoriei externe (respectiv ratele și dobânda datorate într-un an, raportate la export) a cunoscut o creștere permanentă, ceea ce înseamnă că principala sursă de venituri a țărilor în dezvoltare a avut o evoluție inferioară îndatorării. În aceste condiții, posibilitățile de restituire a împrumuturilor și dobânzilor aferente sunt în continuă scădere. Același lucru reflectă și datoria externă raportată la P.I.B., respectiv capacitatea tot mai redusă a țărilor în dezvoltare de a face față îndatorării externe.

2.3.3. Gradul de îndatorare externă. Indicatori de analiză

Acești indicatori relevă magnitudinea pe care o înregistrează datoria externă la un moment dat, așa cum a fost ea cuantificată și clasificată în capitolul anterior. În valoare absolută, datoriile nu îndeplinesc un rol deosebit de important în cuantificarea stării unei economii sau al pericolului pe care îl prezintă pentru o economie.

Datoria externă totală raportată la P.I.B. exprimă relația dintre nivelul datoriei și valoarea adăugată brută, creată în economie în decursul unui an. Cu cât ponderea este mai mare, cu atât partea din PIB destinată achitării datoriei externe este mai mare. În literatura de specialitate, autorii au ajuns la concluzia că nu există un prag critic, general aplicabil tuturor economiilor, Banca Mondială considerând totuși că acest indicator nu trebuie să depășească 50 %.

PDE = DET/PIB*100

Acest indicator are mai mult o valoare teoretică, deoarece datoria externă este rambursată în mod eșalonat și numai o parte din PIB, anual, va fi alocat rambursării datoriei externe contractate. Pentru marea majoritate a țărilor, acest indicator este subunitar, însă în cazul țărilor celor mai îndatorate, acest prag psihologic a fost depășit în ultimul deceniu. Acest fapt arată că datoria față de creditorii externi depășește nivelul valorii adăugate, realizate în decursul unui an în întreaga economie.

Referitor la corelarea PIB-ului și a datoriei externe, există unii specialiști în domeniu care consideră că a avea o datorie externă cât mai mare este un indiciu al credibilității pe plan intern sau extern și că a face eforturi pentru a plăti o datorie externă ar reprezenta o „mare greșeală”. În sprijinul unor astfel de raționamente se invocă adesea exemplele scutirilor periodice ale țărilor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, puternic îndatorate, care ajung în incapacitate de plată, precum și ștergerea datoriei externe a unor țări central europene care au trecut de la economia de comandă, centralizată, la economia de piață concurențială.

În tabelul de mai jos este reflectată evoluția indicatorului datoriei externe totale raportată la PIB (%).

Fig.17. Datoria externă totală raportată la PIB în România

Ritmul destul de înalt de acumulare a datoriei externe reflectă o combinație ineficientă între deficitul fiscal primar și auto-susținerea datoriei. Mai mult, datoria externă poate deveni nesustenabilă dacă politicile macroeconomice adoptate nu vor lua în considerare:

un management macroeconomic solid;

politici structurale de creștere, incluzând infrastructura și comerțul;

un cadru legislativ pentru stimularea investițiilor private și a producției către export;

reducerea corupției și îmbunătățirea guvernanței coorporatiste;

solidaritate socială prin participarea întregii societăți la eradicarea sărăciei prin educație și servicii speciale.

Compoziția datoriilor externe pe termen mediu și lung contractate pe categorii de valute –

PDEVi = DEVi/DTML * 100

Unde: PDEVi reprezintă ponderea datoriei externe pe termen mediu și lung în valuta și DEVi reprezintă datoria externă pe termen mediu și lung în valută și DTML reprezintă datoria externă pe termen mediu și lung.

Aceasta are un puternic impact asupra capacității economiei de a susține sarcinile de plată impuse de obligațiile externe, în domeniul datoriilor contractate. În practică, se întâlnește destul de frecvent situația creșterii gradului de îndatorare, în contextul deprecierii monedei naționale în raport cu valutele în care este exprimat creditul acordat.

În cazul în care apar modificări semnificative în legătură cu cursul valutar, în sensul deprecierii monedei naționale în raport cu moneda în care este exprimat împrumutul, iar economia nu reușește să realizeze o creștere suplimentară a veniturilor, rezultată din exporturile efectuate (în această situație), pot apărea efecte importante sub aspectul capacității economiei de a rambursa obligațiile curente.

Indicatorul rata serviciului datoriei externe are și unele limite, reieșite atât din modul de calcul, cât și din semnificația lui pentru diferite țări. Astfel, semnificația ratei datoriei externe nu trebuie considerată numai după mărimea sa; un nivel critic al ratei datoriei externe se poate stabili numai pentru fiecare economie în parte, luându-se în considerare evoluția comerțului exterior, restructurarea importurilor și exporturilor evoluția fluxurilor financiare ale țării.

Capacitatea de îndatorare externă.Pentru a realiza un management eficient al datoriei externe, autoritățile trebuie să realizeze profilul în timp al obligațiilor legate de serviciul acesteia, respectiv să realizeze corect previziunea câștigurilor din exporturi, veniturile interne și accesul în viitor la finanțare. Totodată, autoritățile trebuie să monitorizeze potențialul/posibilitățile de plată anticipată sau de refinanțare a datoriei pentru a beneficia de noi împrumuturi în condiții de favoare, să adapteze scadențele împrumuturilor la veniturile proiectate. De asemenea, trebuie să aibă în vedere posibile eșecuri în obținerea veniturilor din exporturi sau cheltuieli imprevizibile cu importurile, pentru a le putea face față.

Capacitatea de îndatorare externăexprimă posibilitățile unei țări de a angaja credite din străinătate, pentru care plata dobânzilor și a comisioanelor aferente, precum și rambursarea la scadență nu creează dificultăți economico-financiare greu de depășit. La un moment dat, capacitatea de îndatorare externă se determină atât retrospectiv, cât și prospectiv, avându-se în vedere:

volumul exporturilor de bunuri și servicii, realizat în perioada anterioară celei considerate, previzionând pentru anul curent și perspectivele evoluției acestuia;

rata maximă între serviciul datoriei externe și volumul exporturilor menționate;

volumul serviciului datoriei externe contractate (angajate).

Sustenabilitatea datoriei externe.Studiile realizate de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Clubul de la Paris, precum și de către cele mai îndatorate state aflate în curs de dezvoltare au relevat faptul că este nevoie imediată de stabilirea unor noi standarde pentru țările cel mai îndatorate, având în vedere, în principal, consecințele fiscale pe care le implică datoria externă. Astfel, într-o primă etapă, țările debitoare vor trebui să stabilească împreună cu organismele financiare internaționale un scenariu multianual bazat pe câteva principii esențiale:

stabilitate macroeconomică, cheltuielile guvernamentale, inclusiv serviciul datoriei externe, să nu determine o politică fiscală inflaționistă;

rata impozitării interne să contribuie la o creștere economică susținută, stabilirea nivelului impozitării interne la un nivel care să contribuie la promovarea exporturilor, reducerea incertitudinilor pentru investitori, sprijinirea ocupării forței de muncă și stabilitatea sistemului de impozitare;

reducerea datoriei externe pentru atingerea obiectivelor stabilite mai sus, luând în considerare perioada necesară de timp pentru ajustarea politicii bugetare și a impozitelor, ca și magnitudinea asistenței bugetare de care statele debitoare au nevoie din partea țărilor donatare.

Analiza sustenabilității datoriei externe ia în considerare atât indicatorii solvabilității, cât și pe cei ai lichidității.

Fig 18. Indicatorii sustenabilității datoriei externe a României pe termen mediu și lung în perioada 2007 – 2013

Așa cum se poate observa din tabelul de mai sus, la o serie de indicatori ai sustenabilității datoriei externe, România a depășit ”cotele de avarie” începând cu anul 2009, ceea ce îi scade rating-ul de țară și îi îngreunează accesul pe piețele internaționale de capital. Deși Fondul Monetar Internațional, prin rețetele pe care le recomandă țărilor care recurg la împrumuturi externe, pune un accent deosebit pe politicile fiscale și monetare, unii specialiști consideră că aceste politici nu și-au dovedit eficiența, fiind necesare acțiuni complementare ale politicilor structurale care să sprijine reducerea vulnerabilităților financiare externe, în special în economiile care suferă de o mare incidență a împrumuturilor bancare în valute liber convertibile.

CONCLUZII

Realizarea unui management adecvat al datoriei publice orientat pe asigurarea sustenabilității fiscale pe termen lung implică și existența unui cadru legal și instituțional adecvat. Un cadru juridic clar este necesar pentru a face aranjamente instituționale adecvate pentru sectorul public. Acest lucru ar trebui să acopere legislația pentru împrumuturi guvernamentale, ale instituțiilor de stat și ale băncii centrale, și inclusiv partea de reglementare și/sau monitorizare a împrumuturilor externe ale sectorului privat. Legislația trebuie să fie sprijinită de reglementări și proceduri care stabilesc expres rolurile diferitelor agenții implicate în toate etapele liniei de creditare, pentru fiecare categorie de debitor în parte. De asemenea, legislația trebuie să vizeze și problema acordării garanțiilor împrumuturilor guvernamentale (de obicei de către Ministerul Finanțelor), fiind necesare criteriile de acordare, procedurile de aprobare și de monitorizare a acestora.

Practica internațională a arătat că din punctul de vedere al unui management eficient al datoriei publice este mai bine ca gestionarea împrumuturilor contractate și garantate de stat să se realizeze de către entități publice sau private distincte axate pe minimizarea costurilor și riscurilor asociate datoriei publice. Aceste agenții guvernamentale sau chiar private au responsabilitatea pentru o parte sau pentru întreaga linie de creditare cu privire la împrumuturile interne și externe, precum și pentru funcțiile de gestionare a datoriilor. Ministerul Finanțelor, Banca Centrală și Trezoreria ar fi principalele agenții publice implicate în operațiunile ce țin de managementul datoriei publice. În unele cazuri, un Birou de Management al Datoriei Publice autonom se poate înființa prin ordin administrativ sau legislativ. Există în plus, agenții care implementează proiecte și programe pentru care fondurile au fost împrumutate. Reglementările organizaționale bine definite și mecanismele transparente de coordonare între diferitele agenții sunt necesare pentru un management al datoriei publice eficient.

Cadrul instituțional adoptat de o țară ar trebui să faciliteze procesul de creditare și utilizarea eficientă a fondurilor împrumutate.

Datoria publică constituie ansamblul obligațiilor finaniciare externe și interne ale statului, la un anumit moment, care provin din împrumuturi contractate direct ori care sunt garantate de Guvern, prin Ministerul de Finanțe Publice, ori de autoritățile administrației publice locale de la creditori diverși, personae fizice și/sau personae juridice rezidente/nerezidente în țara noastră.

Gestiunea datoriei publice, în România, vizează, atât reducerea costului serviciului datoriei publice, cât și reducerea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale.

Datoria publică guvernamentală constituie totalitatea obligațiilor statului la un anumite moment, obligații ce provin din finanțările rambursarbile angajate în baze garantate ori contractate de Ministerul Economiei și finanțelor ori de Guvern, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Datoria publică locală este parte a datoriei publice, și constituie ansamblul obligațiilor finanicare externe și interne ale autorităților administrației publice locale, la un anumit moment, obligații ce provțin din imprumuturi contractate ori garantatate direct de acestea de pe piața financiară.

Datoria publică internă în țara noastră a avut un trend ascendant în perioada analizată, după cum reiese din studiile întreprinse în prezenta lucrare.

Considerăm că nu existența datoriei externe reprezintă o problemă pentru o economie, ci mărimea acesteia, structurarea pe valute, rate ale dobânzii etc; dacă datoriile contractate înregistrează niveluri foarte înalte, costurile acesteia pot deveni extrem de ridicate, atât pe plan economic, cât și pe plan social, putând culmina cu izbucnirea unei crize a datoriilor externe.

Este foarte important pentru o țară să-și determine și să-și stabilească nivelul optim de îndatorare pe care respectiva economie îl poate suporta. Tocmai de aceea este necesar ca datoria externă să fie contractată în strictă concordanță cu necesitățile proprii economiei, împrumuturile atrase trebuind să aibă în vedere capacitățile de rambursare ale acesteia, pentru evitarea declanșării unei crize de lichiditate sau solvabilitate.

Orice instituție financiară internațională și orice creditor de pe piața privată de capital acordă împrumuturi unei țări, numai dacă are garanția că evoluția mediului economic al acesteia îi va permite rambursarea datoriei. În aceste condiții, barometrul care arată un semnal favorabil pentru creditorii străini îl reprezintă raporturile, negocierile țării în cauză cu Fondul Monetar Internațional. Astfel, nu prezintă importanță sumele împrumutate de la FMI, cât mai ales mesajul de încredere transmis comunității internaționale, investitorilor și creditorilor, de un acord încheiat cu acesta în perspectiva îmbunătățirii situației macroeconomice și climatului de afaceri din țara respectivă. Așa cum am prezentat, datoria externă a României a înregistrat în perioada analizată o evoluție ascendentă, respectiv o creștere, ponderea cea mai importantă deținându-o împrumuturile realizate de la bănci private care în anul 2008 au reprezentat 64,78 % din totalul datoriei externe pe termen mediu și lung.

BIBLIOGRAFIE

Alesina, M. de Broeck, A. Prati, and G. Tabellini, “Default Risk on Government Debt in OECD Countries,” Economic Policy: A European Forum (October 1992

Angelica Băcescu-Cărbunariu, Monica Condruz-Băcescu, Dependența riscului de țară față de nivelul datoriei externe, Revista Română de Statistică, Nr.10/ 2012

bnr.ro

Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C., Economie, Ed. Economică, București, 1999

Dafflon, La dette publique, chapitre 13, Introduction aux finances publique, SE 2007

E.D.Dascălu, Datoria publică – Reglementare și administrare în România, Editura Didactică și Pedagocică, București, 2008

Ene Corina Maria – Economia subterană. Teorie, modele, aplicații, Ed. Transversal, Târgoviște, 2010

Financial Stability Forum, Report of the Working Group on Capital Flows (Basel), April 5, 2000

Financial Stability Forum, Report of the Working Group on Capital Flows (Basel), April 5, 2000, p. 2.

Gaftoniuc S., Finanțe internaționale, Editura Economică, București, 2000

Gh. Postelnicu, Economie politică, Facultatea de Științe Economice, Cluj-Napoca, 1996

Gheorghe Zaman, Provocări, Vulnerabilități și modalități de abordare a sustenabilității datoriei externe în România, 2011

Guilermo Calvo, Carmen Reinhart, Fearing of Floating, The Quarterly Journal of Economics, MIT Press, vol 112

http://discutii.mfinante.ro/

http://www.ecol.ro/content

International Monetary Fund, Debt and Reserve-Related Indicators of External Vulnerability, SM/00/65 (Washington), 2000.

International Monetary Fund, Government Finance Statistics Manual, 2001

International Monetary Fund/ World Bank, Guidelines for Public Debt Management: Accompanying document and selected case studies, 2003

Lazăr C., Matei M, Finanțe , Editura Universitătii Petrol și Gaze, Ploiești, 2007

Lucian Albu, Elena Pelinescu, Sustenabilitatea datoriei externe, 2002

M.A.Postole, Managementul datoriei publice.Experiențe comparate, Editura Universitară, București, 2012

Moraru, M. Nedelescu ș.a, Finanțe publice, Editura Economică, București, 2007

N.R.Moșteanu, Finanțe publice, Editura Universitară, București, 2011

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 64/2007 cu privire la datoria publică

Rodica Milena Zaharia, Economie Mondială, www.biblioteca-digitală-ase.ro, accesat în iunie 2013

S.Gherghina, Drept financiar public. Datoria publică, Editura C.H.Beck, București, 2013

T. Moșteanu, E. Câmpeanu, D. Cataramă, E. Miricescu, Gestiunea datoriei publice, Editura Universitară, 2008

T. Moșteanu, Finanțe publice, Editura Universitară, București, 2005

Văcărel,Finanțe publice, Editia a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2009

www.cerope.ro