Analiza Criminologica a Infractiunii de Fals Informatic Si Frauda Informatica
CUPRINS
INTRODUCERE
I. Caracteristica generală a infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică prevăzute de articolul 2605 și 2606 Codul Penal al Republicii Moldova.
1.1 Conceptul infracțiuni în domeniul informaticii
1.2 Noțiunile generale ale falsului informatic și fraudei informatice
1.3 Încadrarea juridică a faptelor
II. Analiza juridică-penală a infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică prevăzute de articolul 2605 și 2606 Codul Penal al Republicii Moldova.
2.1 Obiectul infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
2.2 Latura obiectivă a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
2.3 Subiectul infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
2.4 Latura subiectivă infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
2.5 Gradul prejudiciabil al infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
III. Analiza criminologică a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
3.1 Infracțiunile de fals informatic și fraudă informatică – manifestări, tendințe, dinamică…
3.2 Măsurile de prevenire și combatere a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
„Analizînd progresele înregistrate de tehnologiei de-a lungul timpului am putea să credem că potențialul uman este nelimitat și că destinul nostru urmează o cale ascendentă. Rasa umană pare să găsească răspunsuri și soluții pentru probleme din ce în ce mai competente pentru problemele globale. Dar oare dependenta de tehnologie nu ne fura un pic din umanitate, nu ne împinge să uităm ce e cu adevărat important? Nu! Evoluția e un proces natural și firesc. Suntem construiți să ne adaptăm la orice mediu. TU – voi, în general – te simți în clipa asta „mai umana” decît Omul Viitorului? Dacă răspunsul tău e da, atunci e greșit. Nu suntem „mai puțin umani” față de – să zicem la nimereală – un atenian din Grecia antică! Cred că tu te simți „cea mai umana”, iar trecutul și viitorul sunt doar două mari reprezentări ale ideii de „inuman”. Am dreptate? Așadar, nu Dezvoltarea e problema, ci frustrarea ca tu mori înaintea Ei…”
(Necunoscut)
Mileniul trei reclamă necesitatea elaborării unor strategii în continuă modificare de autoevaluare și autoperfecționare a societății. În acest context, un rol aparte revine studierii și combaterii criminalității informaționale, ca un factor inerent civilizației umane.
Actualitatea temei investigate. Apariția și continua dezvoltare a relațiilor sociale în permanență impun asigurarea unui cadru legislativ, eficient și corespunzător, pentru ca să fie stopate prin sancționarea încălcărilor, a prevederilor imperative a Codului Penal. Problema criminalității informatice și anume a falsului informatic și a fraudei informatice este extrem de actuală. Multe din infracțiunile de fals informatic și fraudă informatică rămîn a fi nedescoperite, ceea ce la rîndul său creează o lacună în datele statistice referitoare la această problemă. Consider că tema dată este foarte actuală pentru societatea noastră, deoarece prezintă într-un ansamblu toată filosofia existenței umane moderne, și anume conviețuirea pașnică și sigură a oamenilor indiferent de statut social, aptitudini, acces la internet etc. După cum considera T. Gânju: „ … o soluție rațională și practică a problemei sensului vieții ne impune cu stringență renunțarea la întrebarea, ce înseamnă a trăi omenește?”. Într-adevăr comiterea de către cetățeni a infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică are ca motiv de bază aspectul economic, al cărui dereglare atinge interesele societății.
Astfel, problema analizată, a pus în gardă întreaga legislație autohtonă, care suferă de un deficit, pot spune chiar lipsă de materiale în cauză, nu neg faptul că în ultimul timp acestei probleme i se acordă deosebită, fiind analizată, studiată de un șir de teoreticieni și practicieni. Cu părere de rău însă suntem puși în situația de-a recunoaște că o parte dintre lucrările consacrate temei date sunt inaccesibile unui cerc larg de cititori, făcînd practic imposibil schimbul de informații și opinii, stagnînd în mare măsură dezvoltarea noilor idei științifice.
Așadar, pentru a putea înțelege mai corect acest fenomen, pentru al putea combate și preveni e nevoie de o libertate deplină la accesul la informație, problema în cauză ne mai demonstrează o dată, dacă era nevoie de lacunele în drept, de lipsă de experiență, dar și de faptul că legiuitorul nostru încearcă să prevadă orice tip de infracțiuni pentru al studia, dar și pentru a pregăti societatea să înfrunte cu succes această problemă.
Obiectul de studiu – al acestui fenomen este format de ideile legate de noțiunea de fals informatic și fraudă informatică, atît ca fenomen social, cît și ca faptă individuală, tendințele și manifestările acesteia. O mare apreciere i se acordă aprecierii juridico-penale a unei fapte ce cade sub incidența problemei studiate de noi (art. 2605 și 2606, CP RM). Cu atît mai mult că țara noastră privește acest fenomen criminal cu neîncredere și lipsă de experiență, ceea ce este un minus în lupta cu acest tip de infracțiune.
Scopul și sarcinile lucrării. Lucrarea dată are la bază ca scop principal efectuarea pe seama teoriilor penale și criminologice a unor analize aprofundate asupra infracțiunilor de acest gen. Scopul primordial va fi realizarea a unui studiu asupra cadrului legislativ privind modul de încriminare și sancționare a falsului informatic și a fraudei informatice, pentru combaterea mai eficientă a acestui fenomen.
Sarcinile ce se impun a fi soluționate în cadrul acestei lucrări sunt:
Esența și importanța acestei infracțiuni;
Determinarea noțiunilor de bază, așa ca: criminalitate informatică, cibernetică, fals informatic, fraudă informatică;
Stabilirea locului falsului informatic și a fraudei informatice în sistemul infracțiunilor informatice și din domeniul telecomunicațiilor;
Stabilirea scopului și motivelor de săvîrșire a acestei infracțiuni.
Noutatea științifică a lucrării. Societatea umană se află într-o continuă evoluție, la fel și „lumea criminală”, dar parcă niciodată pînă acum societatea noastră nu s-a întîlnit cu un număr atît de mare și variat de infracțiuni, tocmai de aceea în urma studierii temei au apărut noi teze, idei, unele dintre acestea și-au găsit reflectare în cadrul studiului dat, altele au rămas deschise atît în cadrul lucrării date cît și-n cadrul legislației noastre.
Noutatea științifică a lucrării își găsește răspunsul în însăși necesitatea studierii cît mai aprofundate a acestui gen de infracționalitate, care este o infracțiune relativ nouă pentru țara noastră, dar care trezește mari contradicții în ceea ce privește procesul de legiferare și legalizare a ei; contradicții ce se bazează pe diferite aspecte de ordin moral, juridic, cultural, etic, social.
Tema dată este foarte puțin studiată în cadrul doctrinei Republicii Moldova, de aceea studierea ei este foarte importantă și necesită pentru noi ca societate și stat de drept.
Structura lucrării. Teza a fost structurată în trei capitole, ce conțin zece paragrafe, din introducere, concluzii și recomandări și bibliografie. S-a făcut o incursiune în istoria acestei infracțiuni, s-a vorbit despre definirea ei, dar și locul infracțiunii în cadrul sistemului infracțiunilor informatice și din domeniul telecomunicațiilor.
S-a efectuat o amplă caracteristică juridico-penală a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică. O atenție deosebită s-a acordat motivelor infracțiunii date, scopurile ei, elemente destul de importante la calificarea ei. Nu s-a pierdut din vizor nici gradul prejudiciabil al faptei.
Un capitol aparte a fost dedicat caracteristicii criminologice a problemei, s-a vorbit despre dinamica, și tendințele ei de manifestare, s-a vorbit despre spectrul psihologic al infractorului, aspectul victimologic al infracțiunii. Lucrarea se finisează cu caracteristica măsurilor de prevenire și combatere a infracțiunilor informatice în general și a falsului informatic și a fraudei informatice.
I. CARACTERISTICA GENERALĂ A INFRACȚIUNILOR DE FALS INFORMATIC ȘI FRAUDĂ INFORMATICĂ PREVĂZUTE DE ARTICOLUL 2605 ȘI 2606 CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
Conceptul infracțiuni în domeniul informaticii
„Răul nu vine de la tehnologie, ci de la cei care o
folosesc în mod greșit,intenționat sau accidental.”
(Jacques Ives Cousteau)
Apariția, acum mai bine de 50 de ani, a primelor calculatoare electronice a declanșat o adevărată revoluție în societatea umană. Consecința primordială a avansului tehnologic apărut a reprezentat-o tranziția de la societatea industrială la societatea informațională. Umanitatea a evoluat în ultimii 50 de ani mai mult decît în orice altă perioadă. Unealtă tehnologică în continuă perfecționare, a cărei pătrundere în toate aspectele vieții economice, sociale și culturale a punctat această evoluție, calculatorul electronic a devenit în ultimii ani o componentă normală a vieții noastre. Dezvoltarea tehnologică și utilizarea pe scară largă a sistemelor informatice a adus după sine și o serie de riscuri. Dependența din ce în ce mai accentuată a agenților economici, a instituțiilor publice și chiar a utilizatorilor individuali de sistemele informatice ce le gestionează în mare măsură resursele, face ca aceștia să fie tot mai vulnerabili la impactul pe care îl poate avea criminalitatea informatică. Calculatoarele electronice nu au constituit o atracție numai pentru cei interesați de dezvoltare, ci și pentru cei care au văzut în exploatarea tehnologiei moderne un mod de a dobîndi foloase ne cuvenite. Analog modului în care noile tehnologii informaționale sunt mai întîi aplicate vechilor sarcini industriale pentru perfecționarea lor pentru ca apoi să dea naștere unor activități, procese și produse noi, calculatoarele electronice au fost utilizate inițial pentru a perfecționa modul de comitere a unor infracțiuni tradiționale, pentru ca în cele din urmă să apară noi forme de încălcări ilicite, specifice domeniului informatic. Calculatorul electronic este un factor criminogen de prim ordin, ce pune la dispoziția conduitei criminale atît un nou obiect (informația, conținută și procesată de sistemele informatice) cît și un nou instrument. El oferă un repertoriu deosebit de întins de tehnici și strategii de înfăptuire a infracțiunilor, dar în același timp îmbogățește sfera criminalității cu noi infracțiuni. Criminalitatea informatică prezintă numeroase elemente de diferențiere față de fenomenul criminal tradițional, ridicînd o serie de probleme în fața autorităților responsabile pentru eradicarea acesteia[93, p.2].
Revoluția tehnologiei informației a dus la schimbări fundamentale în societate și este foarte probabil ca aceste schimbări profunde să se producă în continuare. Unul din efectele progresului tehnologic este impactul asupra evoluției telecomunicațiilor. Comunicarea clasică, prin intermediul telefoniei, a fost depășită de noile metode de transmitere la distantă nu numai a vocii, ci si a datelor, muzicii, fotografiilor ori filmelor. Aceste schimburi de informații nu mai apar numai între oameni, dar si între oameni si sisteme informatice ori numai între acestea din urmă. Folosirea poștei electronice sau accesul la pagini web prin intermediul internetului constituie exemple ale acestei evoluții, modificând profund societatea noastră. Ușurința accesului la informații în sistemele informatice, combinată cu posibilitățile practic nelimitate de schimb sau diseminare a acestora, indiferent de granițele geografice sau naționale, a dus la o creștere explozivă a cantității de informație disponibilă și a cunoștințelor care pot fi extrase din aceasta. Această evoluție a dat naștere la schimbări economice și sociale fără precedent, dar în același timp folosește și scopurilor mai puțin legitime: apariția unor noi infracțiuni, ori săvârșirea infracțiunilor tradiționale prin intermediul noii tehnologii. Conceptele juridice existente sunin efectele progresului tehnologic este impactul asupra evoluției telecomunicațiilor. Comunicarea clasică, prin intermediul telefoniei, a fost depășită de noile metode de transmitere la distantă nu numai a vocii, ci si a datelor, muzicii, fotografiilor ori filmelor. Aceste schimburi de informații nu mai apar numai între oameni, dar si între oameni si sisteme informatice ori numai între acestea din urmă. Folosirea poștei electronice sau accesul la pagini web prin intermediul internetului constituie exemple ale acestei evoluții, modificând profund societatea noastră. Ușurința accesului la informații în sistemele informatice, combinată cu posibilitățile practic nelimitate de schimb sau diseminare a acestora, indiferent de granițele geografice sau naționale, a dus la o creștere explozivă a cantității de informație disponibilă și a cunoștințelor care pot fi extrase din aceasta. Această evoluție a dat naștere la schimbări economice și sociale fără precedent, dar în același timp folosește și scopurilor mai puțin legitime: apariția unor noi infracțiuni, ori săvârșirea infracțiunilor tradiționale prin intermediul noii tehnologii. Conceptele juridice existente sunt puse la încercare de apariția noii tehnologii. Adesea locul săvârșirii infracțiunii diferă de locul unde se găsește infractorul. Printr-o simplă apăsare a unui buton acesta poate declanșa catastrofe la mii de kilometri depărtare[51].
Dreptul trebuie să facă fată noilor provocări ridicate de dezvoltările tehnologice. Iată de ce în ultimii ani legiuitorul român a fost preocupat de elaborarea unui cadru normativ care să reglementeze accesul si desfășurarea activității prin intermediul sistemelor informatice în diferite sectoare[51].
Criminalitatea informatică poate cauza multe probleme în societatea modernă. Prin urmare, Republica Moldova a adoptat legislația privind criminalitatea informatică care corespunde pe deplin convențiilor și standardelor internaționale. Totuși, această legislație poate fi complexă din punctul de vedere al aplicării sale pentru autoritățile care o implementează, în special pentru aceia care sunt mai puțin familiarizați cu computerele și serviciile electronice ca parte a vieții de fiecare zi.
Criminalitatea informatică reprezintă un fenomen al zilelor noastre, reflectat în mod frecvent în mass-media. Un studiu indică chiar că teama de atacuri informatice depășește în intensitate pe cea față de furturi sau fraude obișnuite. Cercetările criminologice asupra infracțiunilor realizate prin sistemele informatice se află încă în stadiul tatonărilor. Chiar și cele realizate până în acest moment tind să schimbe modul clasic în care sunt privite infracțiunile în sistemele actuale de justiție penală. Doar o mică parte din faptele penale legate de utilizarea sistemelor informatice ajung la cunoștința organelor de cercetare penală, astfel încât este foarte greu de realizat o privire de ansamblu asupra amplorii și evoluției fenomenului. Dacă este posibil să se realizeze o descriere adecvată a tipurilor de fapte penale întâlnite, este foarte dificilă prezentarea unei sinteze fundamentate asupra întinderii pierderilor cauzate de acestea, precum și a numărului real de infracțiuni comise. umărul cazurilor de infracțiuni informatice este în continuă creștere[57].
Dezvoltarea accelerată a electronicii în ultimele decenii a dus la apariția și extinderea calculatoarelor – definite ca mecanisme, aparate electronice capabile să prelucreze date și să folosească programe (seturi de instrucțiuni) stocate în memorie pentru a rezolva probleme, prin acceptarea de date, executarea operațiilor asupra datelor (procesare – de exemplu, stocarea, sortarea, întâmpinarea, ștergerea datelor etc.) și furnizarea rezultatului acestor operații. Sistemul s-a dezvoltat exponențial și la ora actuală se apreciază că Internetul cuprinde câteva zeci de milioane de calculatoare și zeci de mii de rețele locale, peste 15 milioane de utilizatori navighează în fiecare moment prin Internet, folosind serviciul Web (WWW – World Wide Web). Internet-ul creează un imens potențial de dezvoltare în toate domeniile vieții sociale, aplicațiile sale fiind practic inepuizabile. Tehnologia oferită deschide însă noi orizonturi comiterii de infracțiuni, fie „clasice” – furtul, înșelăciunea, fie specifice – asupra cărora vom reveni, cu un caracter înalt sofisticat. Ușurința în utilizare, costul scăzut, rapiditatea și asigurarea unui caracter anonim fac din Internet un mediu propice infracțiunilor. Datorită caracterului global al rețelei și uriașei complexități, posibilitățile „de ascundere” ale autorului sunt practic nelimitate, încurajând și din acest motiv săvârșirea de infracțiuni. Pentru descoperirea unor asemenea fapte este necesară o înaltă specializare și folosirea unor tehnologii sofisticate, care trebuie însă să țină pasul cu mijloacele și metodele folosite de infractori. Mai mult, deși accesul la rețea este global, investigarea infracțiunilor săvârșite în acest mod – care pot avea caracter transfrontalier – se lovește de barierele naționale, de lipsa sau insuficiența unor reglementări (incriminări) internaționale în materie și chiar de lipsa incriminărilor specifice din legislațiile naționale, rămase cu mult în urma dezvoltării fenomenului. În general, deși diversitatea faptelor săvârșite prin intermediul Internet-ului este uriașă, acestea sunt incriminate în legislația comună, care nu acoperă însă toate situațiile specifice acestui mijloc de săvârșire. De exemplu, hărțuirea electronică, care poate deveni foarte periculoasă datorită posibilităților pe care le are făptuitorul de a-și păstra anonimatul și mai ales de a exercita actele de hărțuire, fiind pus într-o poziție foarte avantajoasă, care îl încurajează – neputința de localizare și lipsa contactului fizic, direct cu victima sunt de natură să înlăture anumite bariere psihologice (inhibiții) ale făptuitorului și, în același timp, să amplifice temerea victimei[90,p.1].
În ultimii ani, activitatea infracțională de pe palierul criminalității informatice s-a amplificat. Spre deosebire totuși de anii precedenți, se constată o creștere a atacurilor provenite din statele în curs de dezvoltare. Ultimul raport al Symantec (aprilie 2014) aduce pentru prima dată în atenție un stat care, ca nivel de agresivitate pe linia cybercrime, se situează în top trei, și nu este vorba despre SUA, Germania ori China, ci, paradoxal, despre Brazilia. Nivelul de creștere al amenințărilor informatice din acest stat este atât de alarmant, încât a determinat factorii politici să pună pe prim plan adoptarea unei noi legislații în acest domeniu[66].
Deși China ocupă detașat primul loc în topul statelor cu cel mai înalt nivel de amenințare în domeniu, studiile efectuate de firma Zscaler au indicat faptul că America de Sud[72] , prin Brazilia dar și alte state, constituie un punct fierbinte pe harta lumii în materia surselor de risc de nivel informatic. De altfel, continentul american este gazda a nu mai puțin de șapte dintre cele mai periculoase state care găzduiesc servere furnizoare de malware[76]. În ultimii ani, amenințările informatice s-au transformat din fenomene individuale, dobândind caracter organizat. Infractorii cibernetici pot lucra singuri, dar mai ales ca membri ai unui grup extins. Unii acționează ca și mercenari, alții în numele unor interese proprii (altele decât cele financiare, ca de exemplu angajații unor instituții care au acces la informații de nivel înalt)[45].
Infracțiunea cibernetică devine, pe zi ce trece, un pericol din ce în ce mai mare, iar calculatorul electronic este un factor criminogen de prim ordin în acest sens ce pune la dispoziția conduitei criminale atât un nou obiect (informația conținută și procesată de sistemele informatice), cât și un nou instrument. În contextul în care informația a devenit foarte valoroasă, tentațiile de fraudare a sistemelor care o conțin au devenit din ce în ce mai mari. Având ca motiv fie interese financiare sau de alt gen, fie pur și simplu distracția, infracționalitatea și-a găsit un loc bun și în rețelele de calculatoare[56, p.187].
În acest sens, prin natura sa eterogenă și necontrolată de vreo autoritate, comunicarea în Internet, mai restrâns IRC[74], reprezintă un mediu excelent de a exprima liber opiniile și identitatea proprie. Acest lucru implică însă și posibilitatea formării unor comunități, ale căror preocupări nu sunt dintre cele mai pașnice. Astfel, persoanele interesate de piraterie software, audio/video-pornografie sau de accesul neautorizat la sistemele de calcul își pot ușor găsi parteneri cu preocupări similare între ceilalți utilizatori. Comunicarea lipsită de bariere le permite celor experimentați în activități ilegale să le transmită celorlalți cunoștințele lor. De multe ori, aceștia din urmă doresc să își demonstreze capacitățile nou-dobândite pentru a obține recunoaștere și a fi acceptați de comunitățile „experimentaților”, astfel fiind o dată în plus motivați în a comite infracțiuni informatice [99].
Drept urmare la cele expuse mai sus, infracționalitatea cibernetică include următoarele categorii de autori [52, p.246]:
hackeri – persoane, mai ales tineri, care pătrund în sistemele informatice din motive legate de provocare intelectuală sau de obținerea și menținerea unui anumit statut în comunitatea prietenilor;
spioni – persoane care pătrund în sistemele informatice pentru a obține informații care să le permită câștiguri de natură politică;
teroriști – persoane care pătrund în sistemele informatice cu scopul de a provoca teamă, precum și în scopuri politice;
atacatori cu scop economic – pătrund în sistemele informatice ale concurenților comerciali, cu scopul de a obține câștiguri financiare, în interesul altor persoane;
criminali de profesie – pătrund în sistemele informatice ale întreprinderilor pentru a obține câștig financiar, în interes personal;
vandali – persoane care pătrund în sistemele informatice cu scopul de a cauza pagube.
Astfel, în lumea virtuală există anumite etape ale avansării de la un simplu utilizator la autorul unei fapte infracționale[98]:
în aceste situații novicele este de obicei un începător singuratic. Nu are experiență în calculatoare și nici cum să pătrundă în sisteme din afară. Novicele lucrează singur și nu are ajutor, fiind de cele mai dese ori un experimentator care nu comite ilegalități [56, 188].
ucenicul este acel novice care progresează dincolo de fazele inițiale, în general cu ajutorul IRC, schimbând mesaje cu cei care i se aseamănă, astfel nu numai că își îmbunătățește considerabil cunoștințele, dar devine parte a unei rețele. El învață să își acopere mai bine urmele și să intre sau să iasă din sisteme informatice fără să atragă atenția.
vizitatorul este, probabil, cel mai „inocent” dintre atacatori. Această persoană este un simplu trecător curios. Rareori se întâmplă ca el să compromită sistemele, în afara cazului în care întâlnește o oportunitate serioasă [56, p.188].
amatorul avansat sau, altfel spus, semi-profesionistul, spre deosebire de vizitator, este greu de detectat și de cele mai dese ori are o dorință specială de a face rău. Pentru mulți din această categorie scopul principal este să vadă cât de mult pot distruge [56, p.188].
profesionistul este diferit de toate celelalte categorii de intruși: este o persoană bine antrenată, un spion profesionist al calculatoarelor. Aceste persoane se pricep foarte bine să intre într-un sistem de calcul și să îl părăsească fără să fie observați în vreun fel [56, p.188].
Aceasta evoluție rapida ridica probleme de natura socio-economica (temerile referitoare la locul de munca), juridice ( în direcția protecției programelor de calculator) și în domeniul activității criminale (calculatorul deschizînd posibilitatea unor acțiuni ilegale cu caracter sofisticat). De asemenea calculatorul poate fi folosit și la comiterea (sau la facilitarea comiterii) unor infracțiuni din categoria furtului sau fraudei.
În studiile elaborate pe plan internațional (Comitetul European pentru Problemele Criminale) se folosește exprimarea criminalitatea legata de calculator – computer related crime / criminalitate informatică.
Pentru criminalitatea informatică s-a adoptat următoarea definiție de lucru: abuzul informatic este orice comportament ilegal / contrar eticii / neautorizat, care privește tratarea automata a datelor și/sau o transmisie de date.
Există și alte variante interesante și consistente ale definirii criminalității informatice, ca de exemplu[71]:
orice incident legat de tehnica informatica in care o victima a suferit sau ar fi putut sa sufere un prejudiciu si din care autorul a obținut sau ar fi putut obține intenționat un profit;
orice acțiune ilegala in care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului, sau, altfel spus, orice infracțiune al cărei mijloc sau scop este influențarea funcției calculatorului (funcționarii normale a calculatorului).
Fiecare din definițiile de mai sus prezintă unele inconveniente care nu împacă obiectivul conciziei formulării – cu acela de a nu lasă nici o îndoială asupra importantei sau utilizării definiției. Odată cu redactarea principiilor directoare pentru legislatorii naționali, nu mai apare ca necesara adoptarea – pentru criminalitatea legata de calculator – definirii unice. Prin infracțiune informatică, conform definiției date de către UNAFEI, în sens larg se înțelege„orice infracțiune în care un calculator sau o rețea de calculatoare este obiectul unei infracțiuni, sau în care un calculator sau o rețea de calculatoarea este instrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracțiuni”. Prin infracțiune informatică în sens restrâns se înțelege„orice infracțiune în care făptuitorul interferează, fără autorizare, cu procesele de prelucrare automată a datelor”[30, p.6].
Infracțiunea informațională până în prezent nu a fost definită univoc, în literatura științifică utilizându-se diferite formulări cum ar fi crimă sau infracțiune computerizată, crimă sau infracțiune în domeniul informaticii, crimă sau infracțiune săvârșite prin intermediul sistemelor automatizate, etc. Prin urmare, infracțiunea informațională poate fi definită ca un ansamblu de acțiuni nesancționate, intenționate sau neintenționate, ce atentează la proprietate și alte interese ale participanților la relațiile economice (clienți, parteneri, concurenți, stat), direcționate spre încălcarea uneia sau mai multor stări ale securității informaționale – confidențialitate, accesibilitate, integritate – stări ce caracterizează una sau mai multe componente ale sistemului informațional economic[43].
Infracțiunile informaționale se caracterizează în special prin obținerea foloaselor materiale prin accesul direct la resursele informaționale, obiect este sistemul informațional în general sau o componenta a acestuia, se exprimă prin modificarea informației. Cele menționate nu sunt caracteristici obligatorii și suficiente ale componenței infracțiunii, dar trebuie luate în considerare la stabilirea gravității infracțiunii. În R. Moldova au fost adoptate un șir de legi, care au scopul de a reglementa relațiile între subiecții participanți în procesul creării, schimbului, prelucrării, depozitării informației electronice[43].
Dintre acestea pot fi menționate „Legea despre Informatică”, Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Agenției Naționale pentru Reglementare în Telecomunicații si Informatică, Legea Republicii Moldova privind dreptul de autor si drepturile conexe, Legea Republicii Moldova cu privire la informatizare si la resursele informaționale de stat, Legea Republicii Moldova cu privire la documentul electronic și semnătura digitală, altele. Cu toate că aceste Legi stabilesc cerințe de bază privind utilizarea informației prelucrată și păstrată pe suporturi electronice – informație electronică, se poate observa, că există un șir de probleme, ce necesită a fi analizate și descrise. Pentru a asigura funcționarea acestor Legi și regulamente, este necesară crearea unui mecanism complex de realizare a articolelor Legilor adoptate, care ar include elaborarea și adoptarea actelor normative suplimentare, crearea și implementarea standardelor de securitate, elaborarea instrumentelor metodice și nu în ultimul rând, stabilirea și dezvoltarea unui sistem terminologic unic, general valabil în R. Moldova[43].
De asemenea, pentru evaluarea daunelor ce nu pot fi măsurate în echivalent bănesc, este necesar de a analiza nivelul de confidențialitate a informației. În unele cazuri, compromiterea informației poate duce la probleme ale statului la nivel macroeconomic, compromiterea imaginii unei organizații concrete, daune morale personalității, etc. Pentru aceasta, este necesar de a clasifica informația după nivelul de confidențialitate, una dintre posibilele variante fiind taină de stat, comercială, personală, publică, etc., iar la aplicarea articolelor Codului penal, să se țină cont și de nivelul de confidențialitate a informației compromise. În plus, este foarte dificilă interpretarea articolelor Legii, dacă aceasta nu este însoțită de precizările detaliate ale fiecărui articol și de întocmirea și adoptarea unui dicționar unic al terminologiei în domeniul tehnologiilor informaționale[43].
În concluzie autorul V. Cernei menționează, că prin adoptarea actelor normative de bază, ce reglementează relațiile în domeniul tehnologiilor informaționale, precum și completarea codului de procedură penală și a codului penal și anume a capitolului XI, s-a făcut un pas mare în dezvoltarea bazei juridice ce reglementează relațiile în domeniul tehnologiilor informaționale, fapt venit să favorizeze dezvoltarea unei societăți informaționale în R. Moldova. Cu toate acestea, mai pot fi evidențiate câteva problemele majore cu caracter juridic, organizațional, tehnic și aplicativ, rezolvarea cărora ar permite o activitate bună a organelor de cercetare penală la investigarea infracțiunilor informaționale și anume[43]:
crearea unor mecanisme suficiente și complete, care ar asigura aplicarea în practică a legilor, ordonanțelor, hotărârilor adoptate de conducerea Republicii;
adoptarea unei terminologii unice, general valabile, în domeniul tehnologiilor informaționale;
înaintarea cerințelor de certificare a sistemelor informaționale în funcție de nivelul de confidențialitate a informației prelucrate;
pregătirea unor specialiști calificați în ambele domenii: juridic și tehnologii informaționale;
elaborarea unor mecanisme de conlucrare la nivel internațional;
implementarea unor proceduri de semnare a documentelor electronice, care ar asigura principiul de non-repudiere, adică imposibilitatea negării unor acțiuni;
elaborarea unor îndrumări metodice, întocmite atât pentru anchetatorii de urmărire penală, cât și pentru organele de judecată, care le-ar permite minimizarea numărului de erori la ridicarea și cercetarea probelor, astfel încât să le fie păstrată proprietatea de dovadă în instanța de judecată;
alte probleme subiective, ce vizează partea vătămată, și anume nesiguranța soluționării cazului, sechestrarea tehnicii de calcul pentru o perioadă destul de îndelungată, etc.
A trecut vremea cînd cei care penetrau ilegal un sistem de calcul erau considerați inofensivi, un soi de persoane dornice să-și demonstreze abilitățile. Conform statisticilor, in prezent se pierd sute de milioane de dolari din cauza fraudei informatice. Pe măsura ce s-au înregistrat progrese in domeniul tehnologiei informației, au luat amploare și metodele si mijloacele de savîrșire a infracțiunilor cu ajutorul calculatorului. În ceea ce privește delicventa informatică, se constată o schimbare esențială, în sensul că furtul unui calculator pentru prețul său, puterea sa de calcul și / sau capacitatea de stocare nu mai prezintă un interes deosebit ; în schimb conținutul informațional al acestuia devine elementul cel mai important. Astfel, calculatorul apare ca un instrument și nu ca obiect al delicventei informatice. Comiterea de fraude informatice este favorizata de faptul ca sistemele informatice sunt slab protejate, atît din cauza evoluției tehnologice, cît și din punct de vedere al soluțiilor de securitate. Toate dezvoltările, cum ar fi informatica distribuita, structurile client-server, interconectarea rețelelor de calculatoare, progresele in domeniul software-ului si multimedia favorizează, fără voie, comiterea de fraude informatice.
Criminalitatea informatică are, adesea, și un caracter transfrontalier. Aceasta este rațiunea pentru care tarile industrializate și organizațiile internaționale au elaborat norme internaționale în acest domeniu. Din păcate, infracțiunile săvîrșite cu ajutorul calculatorului au început sa fie luate in serios doar de curînd în Republica Moldova.
Aceasta explică, parțial, de ce organele judiciare nu sunt pe deplin familiarizate cu modul de utilizare al calculatoarelor sau cu modul in care calculatoarele sunt utilizate pentru comiterea de infracțiuni. Se impune cercetarea de către legiuitorul național a normativului juridic în vigoare și, în măsura în care acesta este nesatisfăcător relativ la atacurile ilicite prin intermediul calculatoarelor, va fi necesara modificarea legilor existente sau precizarea unor noi categorii de infracțiuni.
Consiliul Europei a adoptat Recomandarea R(89)9 asupra criminalității în relația cu calculatorul si a publicat un raport ce conține o lista minimala și o lista facultativa de infracțiuni informatice. Dacă statele vor ține seama de aceste modele în elaborarea legilor naționale, se va realiza o armonizare europeana privind criminalitatea informatică, lista minimală cuprinde următoarele fapte[43]:
Frauda informatică.
Falsul informatic.
Prejudiciile aduse datelor sau programelor pentru calculator.
Sabotajul informatic.
Accesul neautorizat.
Interceptarea neautorizata.
Reproducerea neautorizata de programe pentru calculator protejate.
Reproducerea neautorizata a unei topografii protejate.
Lista facultativa cuprinde:
Utilizarea neautorizata a unui calculator.
Utilizarea neautorizata a unui program de calculator.
Alterarea datelor sau programelor pentru calculator.
Spionajul informatic.
Fără îndoială, serviciile oferite de Internet a ajutat foarte mult atât cercetarea științifică cât și afacerile și comunicările interumane. Criminalitatea informatică în sine constituie mai multe tipuri de infracțiuni, cum ar fi licitații electronice frauduloase, bunuri comandate on-line fraudulos, accesul
neautorizat la sisteme informatice, cum ar fi de exemplu la conturile bancare ale victimelor de unde se pot sustrage bani, transmiterea de viruși, pornografie infantilă, folosirea de identități false, infracțiuni privind încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe etc.
Frauda, este una dintre cele mai comune probleme cu care se confruntă rețeaua, datorită expansiunii uriașe a comerțului prin internet, fraudă se realizează prin modalități de la cele mai simple la cele mai complicate. Există astfel pe unele pagini de web softul necesar creării de cărți de credit false, prin care se achită o comandă de bunuri, sau prin excrocherii în care se determină un anume utilizator să-și spună numărul de carte de credit și celelalte detalii necesare, pentru ca mai apoi infractorul să achiziționeze diferite bunuri de o anumită valoare pe zi, pentru a nu fi necesară confirmarea telefonică, sau prin fax. Echipa Național Computer Crime aparținând FBI estima într-un studiu al său că încercările de fraudă pe computer nu sunt nici măcar detectate în proporție de 85-97%[25, p.121]. O altă mare problemă legată de securitatea din rețea, o constituie așa zișii „hackeri“, care sparg anumite coduri și rețele, fie pentru a frauda companiile respective (de exemplu furtul de jocuri de la companiile producătoare), fie pentru a fura anumite informații (spionaj industrial), fie din pur amuzament, pentru a încurca socoteala victimei (distrugerea paginii de prezentare a unei companii).
Sunt cunoscute multe cazuri în care hackerii au distribuit viruși, care au distrus sau aveau potențialul să distrugă sute de mii de calculatoare din întreaga lume[25, p.121].
În condițiile în care cu mijloace tehnice minime și cheltuieli financiare modice este de așteptat ca orice utilizator interesat să pătrundă în rețeaua Internet și să acceseze diverse baze de date, fapt care
oferă posibilitatea ca un răuvoitor sau bolnav psihic, din oricare parte a lumii, să creeze pagube imense unor comunități, indivizi sau chiar state aflate într-o altă zonă geografică a lumii. De altfel, unii specialiști afirmă că „Teroristul zilei de mâine ar putea fi capabil să provoace daune mai mari cu un Keyboard decât cu o bombă“[30, p.2].
Conform unui sondaj Euro-barometru, condus de către Comisia Europeană, utilizatorii de internet din UE sunt foarte preocupați de securitatea informatică. 76% din respondenți sunt de acord cu faptul că riscul de a deveni o victimă a criminalității informatice a crescut în ultimul an (2013), ceea ce reprezintă un procent mai ridicat în raport cu un sondaj similar efectuat în 2012. 12% din utilizatorii de internet au avut deja un cont în cadrul unei rețele de socializare sau un cont de email care le-a fost spart, potrivit ec.europa.eu. Sondajul Euro-barometru, la care au participat peste 27 de mii de persoane din toate statele membre,arată, de asemenea, că:[69]:
87% din respondenți evită să divulge online informații cu caracter personal (ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de 89% în 2012);
majoritatea respondenților consideră în continuare că nu sunt bine informați cu privire la riscurile criminalității informatice (52% în comparație cu 59% în 2012);
7% au fost victime ale fraudării online a cardului de credit sau a operațiunilor bancare;
s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de utilizatori care se conectează la internet utilizând un smartphone (35% față de 24% anul trecut) sau o tabletă (14% față de 6%).
Criminalitatea informatică reprezintă totalitatea faptelor comise în zona tehnologiilor informaționale, într-o anumită perioadă de timp bine determinată și pe un anumit teritoriu. Ca orice fenomen social, criminalitatea informatică reprezintă un sistem cu proprietăți și funcții proprii, distincte calitativ de cele ale elementelor componente. În cercetarea criminologică,criminalitatea ca fenomen social cuprinde criminalitatea reală, aparentă și legală. Diferența dintre criminalitatea informatică reală și criminalitatea informatică aparentă reprezintă cifra neagră a acestui nou gen de crimă și ea cuprinde toate faptele sancționate de legiuitor, dar care, din anumite motive, rămân nedescoperite de către organele abilitate ale justiției penale.
Cifra neagră este motivată de mai multe cauze, dintre care amintim[30, p.3]:
tehnologia sofisticată utilizată de făptuitori;
lipsa instruirii specifice a ofițerilor din cadrul organelor de urmărire penală;
lipsa unui plan de reacție în caz de atacuri, din partea victimelor acestor fapte penale, fapt ce poate duce la neidentificarea pierderilor provocate;
reținerile în a raporta organelor de cercetare penală săvârșirea infracțiunilor.
Din analiza datelor referitoare la criminalitatea informatică, putem evidenția următoarele tendințe de evoluție în viitor:
infracțiunile informatice devin din ce în ce mai frecvente. Societatea informațională depinde din ce în ce mai mult de calculatoare. Componente importante ale vieții sociale sunt coordonate de sisteme informatice. Ca o consecință, atacurile prin intermediul și asupra acestora se vor înmulți;
infracțiunile informatice pot fi comise în zilele noastre de, virtual, orice persoană, și pot atinge, virtual, toate persoanele. Dacă sistemele informatice constituiau, la apariția lor, un atribut al mediilor științifice, militare și guvernamentale, în ziua de astăzi, datorită creșterii performanțelor corelată cu reducerea prețurilor, ele au devenit disponibile pentru oricine;
infracțiunile informatice au un caracter din ce în ce mai mobil, și din ce în ce mai internațional. Procesarea electronică a datelor este din ce în ce mai mult convergentă cu domeniul telecomunicațiilor. Infracțiunile informatice sunt în măsură sporită comise prin intermediul rețelelor de telecomunicații;
infracțiunile informatice și rețeaua Internet constituie în mod special o atracție pentru grupările crimei organizate. Anonimitatea oferită de rețelele mondiale de calculatoare, precum și metodele de criptare a transmiterii mesajelor prin intermediul acestora, corelate cu imposibilitatea forțelor de menținere a ordinii publice de a controla fluxul de informații prezintă avantaje deosebite pentru grupările crimei organizate, inclusiv cele cu caracter transnațional[57].
Noțiunile generale ale falsului informatic și fraudei informatice
În Republica Moldova s-au făcut o serie de studii și evaluări care au identificat unele caracteristici ale acestui tip de criminalitate care se desfășoară pe teritoriul țării noastre sau în care făptuitorii sunt cetățeni moldoveni. Din evaluările grupărilor infracționale care acționează în domeniu s-au desprins următoarele caracteristici privind criminalitatea informatică produsă în Republica Moldova[31]:
caracter predominant financiar, se urmărește obținerea unui produs financiar substanțial și sunt vizate sisteme de plată, produse de credit și plată oferite de instituții financiare;
organizarea grupărilor care acționează, structurarea și specializarea membrilor acestora;
folosirea unor tineri cu abilități în a utiliza computerele și noile tehnologii, care sunt organizați și coordonați de către lideri ai grupărilor infracționale;
trecerea de la fraudele informatice, în care încrederea era elementul primordial în realizarea
tranzacțiilor, la fraude în care predomina folosirea de programe informatice în fraudare;
caracterul transnațional al acestor fapte, în sensul că sunt vizate victime din alte țări, anumite activități sunt derulate de pe teritoriul altor state sau sunt folosite sisteme informatice din alte state;
permanenta preocupare pentru identificarea de noi moduri de operare, de identificarea de produse ce pot fi fraudate, precum și sisteme informatice ce pot fi compromise;
reorientarea grupărilor infracționale către fraudarea mijloacelor de plată electronică oferite de instituțiile financiare din Republica Moldova;
reorientarea grupărilor infracționale care comit fraude informatice, de la fraudele mărunte(prejudicii mici) îndreptate împotriva persoanelor, către fraudele mari (prejudicii mari a sute de mii/milioane de euro) împotriva companiilor;
zonarea infractorilor pe tipuri de infracțiuni și țări de destinație, datorate specificului zonei
(zone turistice, zone cu număr ridicat de grupări infracționale bine organizate etc.)
Din păcate, criminalitatea informatică reprezintă un „așa‐trebuie”, un mod de viață al infractorilor[53] , fiind preferată de aceștia pentru că‐și pot ascunde identitatea și masca activitățile ilegale. După cum Lucius Annaeus Seneca[77] afirma că „omul este ceva sfânt pentru om” (Homo res sacra homini), putem concluziona că și calculatorul este ceva sfânt pentru infractor.
Privind înapoi spre anii 2000, observăm cu ușurință că tehnologia informației este într‐un proces continuu de schimbare, de modernizare, fapt ce afectează din temelii toate componentele existențiale: politica, economia, industria, securitatea, precum și psihicul uman. Evoluția tehnologiei informatice a adus beneficii uriașe omenirii, ușurând activitatea noastră zilnică, dar în același timp a creat condițiile propice declanșării celui de‐al Treilea Război Mondial, Războiul Cibernetic. Putem face, desigur, o parafrazare a spuselor lui André Malraux, care afirma că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, concluzionând: secolul XXI va fi un secol cibernetic sau nu va fi deloc[92, p.250].
Spre deosebire de infracțiunea comună, criminalitatea informatică reprezintă infracțiunea globală. Un raport al Comisiei Europene[68] preciza că infracțiunile săvârșite cu ajutorul calculatorului sunt comise în spațiul virtual, nu au granițe și pot atinge orice calculator din lume. Criminalitatea informatică reprezintă o formă de criminalitate transnațională, iar punerea ei în evidență necesită o cooperare internațională[91, p.70]. Privind înapoi la momentul zero al criminalității informatice, trebuie să menționăm anul 1983, când au avut loc primele încercării de definire a termenului. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a hotărât la Paris constituirea unui grup de specialiști care să analizeze infracțiunile informatice și crearea unui cadrul legislativ. În 1986, raportul experților definea noțiunea de „infracțiune informatică”, ca fiind „orice comportament ilegal, non‐etic sau neautorizat ce privește un tratament automat de date și/sau o transmisie de date”[73]. Profesorul Tudor Amza definește criminalitatea informatică ca fiind „acea faptă prevăzută de legea penală, comisă cu vinovăție, de către o persoană sau un grup de persoane care folosesc un calculator, și, cu ajutorul comunicării informațiilor prin cablu, comit o faptă care prezintă pericol social ce aduce prejudicii unei persoane, unei societăți comerciale ori intereselor statului” [26, p.54].
La nivel internațional, au fost folosiți pentru prima oară termenii “computer crime” (criminalitate informatică) și “computer related crime” (criminalitate în legătură cu utilizarea calculatorului), în legislațiile Statelor Unite ale Americii și ale Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Adrian Cristian Moise[84, p.16] precizează faptul că infracțiunile prezente în legislațiile menționate erau reduse ca număr, menționând furtul de servicii utilizând computerul, accesul neautorizat la computerele protejate; pirateria software și alterarea sau furtul de informații stocate electronic; stoarcerea de bani comisă cu ajutorul computerului, accesul neautorizat în rețelele bancare, traficul cu parole furate și transmiterea de viruși distructivi sau comenzi. ONU a acceptat utilizarea simultană a celor doi termeni, făcând precizări și în ceea ce privește distincția dintre "computer abuse" (abuz informatic) și "computer misuse” (utilizarea greșită a calculatorului). Primul termen semnifică intenția voită de fraudă, în timp ce al doilea se referă la accesarea involuntară a calculatorului. Un alt termen utilizat la nivel internațional în referire la criminalitatea informatică este termenul de “cybercrime” (criminalitate cibernetică), care se referă la infracțiunile comise utilizând computerele și rețeaua Internet. Majoritatea ghidurilor, a rapoartelor sau publicațiilor privind criminalitatea informatică au sesizat diferența între „criminalitatea informatică” și „criminalitate în legătură cu utilizarea calculatorului”. Astfel, prima noțiune are un sens mai restrâns decât cea de‐a doua care implică o rețea de calculatoare. În cadrul unui atelier de lucru, organizat în cadrul celui de‐al zecelea Congres al ONU privind „Prevenirea infracțiunilor și tratamentul infractorilor” au fost elaborate două definiții. În sens restrâns, criminalitatea cibernetică reprezintă „orice comportament ilegal condus prin intermediul unor operații electronice, care au ca țintă securitatea sistemelor de computer și datele prelucrate de acestea”[78, p.9]. În sens larg, desemnează „orice comportament ilegal săvârșit prin mijlocul/sau în relația cu un sistem de computer sau rețea, care include astfel de infracțiuni cum ar fi posesia ilegală și oferirea și distribuirea de informații prin intermediul unui sistem de computer sau rețea”. Ghidul introductiv pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la criminalitatea informatică operează cu noțiunea de infracțiune informatică, astfel: în sens larg: „orice infracțiune în care un calculator sau o rețea de calculatoare este obiectul unei infracțiuni sau în care un calculator sau o rețea de calculatoare este instrumentul sau mediul de înfăptuire a unei infracțiuni” sau în sens restrâns „orice infracțiune în care făptuitorul interferează, fără autorizare, cu procesele de prelucrare automată a datelor”[92, p.250].
Infracțiunea de fraudă informatică este prevăzută de art. 2606 din Codul penal al Republicii Moldova. Textul de lege definește frauda informatică după cum urmează[3]:
Introducerea, modificarea sau ștergerea datelor informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acțiuni au cauzat daune în proporții mari,se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 1500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Aceleași acțiuni:
săvîrșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
care au cauzat daune în proporții deosebit de mari se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 9 ani.
Fraudele informatice sunt descrise astfel[65]:
Intrate (input) – datele informatice sunt inserate, accesate, suprimate sau modificate într-o manieră improprie sau neautorizată;
Program – crearea unui program informatic sau alterarea, recompilarea sau substituirea unuia sau mai multor programe informatice existente pentru realizarea fraudelor informatice, execuția programelor informatice abuziv sau cu parametrii improprii, modificarea formulelor în spreadsheets, mascarada programelor informatice sau întreruperea unor procese, ce rezultă în nefinalizarea unor tranzacții;
Ieșire (output) – suprimarea sau amendarea datelor informatice reprezentând rezultatul unor procesări sau tranzacții informatice.
Frauda informatică, este o infracțiune cu un grad de periculozitate înalt și este caracterizată de fapte precum intrarea, alterarea, ștergerea sau suprimarea datelor sau programelor sau orice altă intruziune care poate cauza un prejudiciu material sau economic intenționat, infractorul urmărind scopul obținerii unui avantaj financiar[94].
1.3 Încadrarea juridică a faptelor
Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948, menționează faptul că se consideră că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conștiința omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvîntului și a convingerilor și vor fi eliberate de teamă și mizerie a fost proclamata drept cea mai înaltă aspirație a oamenilor[9]. Astfel se consideră că este esențial că drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revolta împotriva tiraniei și asupririi[9]. Se consideră că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești intre națiuni, unde în Carta popoarele Organizației Națiunilor Unite au proclamat din nou credința lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și ca au hotărît să favorizeze progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai mari și că statele membre s-au angajat sa promoveze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite respectul universal și efectiv față de drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și respectarea lor universală ți efectivă[9].
Considerăm că pentru a combate un fenomen trebuie să-l definim, să-l analizăm și să-l conștientizăm în întreaga sa amploare.
Astfel, o cauză a (falsului informatic și a fraudei informatice), problemei noastre studiate ar fi accesul liber și necontrolat în spațiul cibernetic, cît și intenția criminală pe care le putem defini astfel[49, p.323]:
Fals – care este contrar adevărului; mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial;
Fraudă – Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană), hoție;
Cibernetică – disciplina care studiază comunicațiile și controlul între diferitele subsisteme ale unui organism viu sau ale unei mașini construite de om[64];
Intenție – Conform prevederilor art. 17 din CP al RM, “Se consideră că infracțiunea a fost comisă cu intenție dacă persoana care a săvârșit-o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conștient, survenirea acestor urmări”[38, p.204].
Cuvântul „cibernetică” a fost creat de Norbert Wiener în 1948 și are la origine termenul grec κυβερνήτης, kybernetes (cârmaci, cârmă). Se pare că Wiener nu știa că exact același cuvânt fusese folosit inițial în franceză de către fizicianul André-Marie Ampère (cybernétique) cu sensul de „artă a guvernării”. În limba greacă prima utilizare a termenului apare în Legile lui Platon, cu sensul de guvernare a poporului. De fapt și „a guverna” are același etimon grec, ajuns la noi prin intermediul latinescului gubernare (a conduce). Cuvântul mai este înrudit și cu verbul „a chivernisi”.Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucrează informațiile și reacționează la acestea; cibernetica se ocupă și de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-și optimiza acțiunile. O altă definiție: Cibernetica este disciplina care studiază comunicațiile și controlul între diferitele subsisteme ale unui organism viu sau ale unei mașini construite de om. Încă o definiție, cu un conținut filozofic mai profund, a fost sugerată în 1958 de Louis Couffignal, unul dintre pionierii ciberneticii din anii 1930, care considera cibernetica drept „arta de a realiza eficiența acțiunii”. Cibernetica se ocupă cu studiul sistemelor. Principala sa componentă este reacția prin bucle de control[64].
Necătînd la faptul că pînă la modificarea Codului Penal al Republicii Moldova națiunea juridico-penală a falsului informatic și a fraudei informatice nu a existat, practica judiciară s-a ciocnit deseori cu necesitatea de calificare a infracțiunilor care se comiteau de vinovat din motivele mai sus menționate, în aceste cazuri acțiunile autorului se calificau drept infracțiuni informatice și din domeniul telecomunicațiilor.
Codul Penal în vigoare a Republicii Moldova prevede răspundere penală pentru falsul informatic și frauda informatică în cadrul articolului 2605 și 2606 și aceste infracțiuni sunt încadrate în cadrul capitolului XI care prevede Infracțiuni informatice și infracțiuni din domeniul telecomunicațiilor.
Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaționale are un impact direct asupra tuturor sectoarelor societății moderne. Integrarea computerelor și a sistemelor de telecomunicații permit stocarea și transmiterea informației indiferent de distanță. Au apărut rețele de computere, inclusiv Internet, prin care oricine este capabil să aibă acces la orice serviciu de informare electronică, indiferent de locul și țara unde se află. Mulțimea computerelor, interconectate sau nu, și utilizatorii acestora, formează un nou tip de comunitate, numită ciber spațiu. Crearea tehnicii de calcul cu o potențialitate funcțională enormă, implementarea ei amplă în activitatea economică, socială și managerială, alături de sporirea considerabilă a valorii informației – toate acestea dictează necesitatea reglementării juridice a proceselor care au loc în sfera informatizării activității umane. Actualmente, normele care reglementează aspectele juridice ale activității în domeniul creării și dezvoltării infrastructurii informaționale naționale, ca mediu de funcționare al societății informaționale din Republica Moldova, sunt prezente în cadrul mai multor ramuri de drept. Există și acte normative speciale: Legea Republicii Moldova cu privire la informatică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.2000[86] ; Legea Republicii Moldova cu privire la informatizare și resursele informaționale de stat, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.2003[85] ; Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea concepției de informatizare a societății și mecanismul ei de realizare, nr. 415 din 5.07.1993[87] etc. Însă toate aceste norme și acte normative nu pot să ofere o protecție eficientă împotriva celor mai periculoase, din punct de vedere social, manifestări ale conduitei umane. Or, ciber spațiul poate fi folosit nu doar în scopuri legale, dar și pentru a comite infracțiuni, unele din infracțiuni putând adu-ce prejudicii foarte mari proprietarilor resurselor și sistemelor informaționale sau de telecomunicații. În Republica Moldova, ca și în întreaga lume, domeniul informatic și cel telecomunicațional au atins deja acel nivel când relațiile sociale din aceste domenii nu mai pot să se formeze, desfășoare și dezvolte fără o apărare juridico-penală. Din această perspectivă, prezența, în legea penală a Republicii Moldova, a unui capitol dedicat infracțiunilor în domeniul informaticii și telecomunicațiilor este pe deplin justificată și salutară. Obiectul juridic generic al infracțiunii din Capitolul XI “Infracțiuni în domeniul informaticii și telecomunicațiilor” al Părții speciale a Codului penal îl reprezintă relațiile sociale din domeniul informaticii și telecomunicațiilor. Conform Legii cu privire la informatică, prin “informatică” se înțelege domeniul de activitate care include prelucrarea și transportarea datelor cu ajutorul sistemelor automatizate de calcul și mijloacelor de telecomunicație. Conform Legii telecomunicațiilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 7.07.19954 , prin “telecomunicații” se înțelege orice transmisiune, emisie sau recepție de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, prin sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice. Fiecare din infracțiunile în domeniul informaticii are și un obiect juridic special. Acest obiect îl constituie: relațiile sociale privitoare la accesul legal la informația computerizată, precum și relațiile sociale referitoare la intervenția legală în sistemul informațional (lezate prin infracțiunea de la art. 259 din CP al RM); relațiile sociale care vizează corectitudinea circulației produselor program (lezate prin infracțiunea de la art. 260 din CP al RM); relațiile sociale referitoare la securitatea sistemului informatic (lezate prin infracțiunea de la art. 261 din CP al RM); relațiile sociale cu privire la accesul autorizat la rețelele sau serviciile de telecomunicații (lezate prin infracțiunea de la art. 2611 din CP al RM). Lezarea obiectului juridic special se realizează prin intermediul influențării directe asupra obiectului material sau imaterial al infracțiunii: informației computerizate, calculatoarelor, sistemului informatic sau rețelei informatice (în cazul infracțiunii de la art. 259 din CP al RM); programelor pentru calculatoare; programelor pentru calculatoare sau informației care scoate din funcțiune suporții materiali de informație, echipamentul de prelucrare a datelor sau care violează sistemul de protecție a datelor (în cazul infracțiunii de la art. 260 din CP al RM); informației computerizate (în cazul infracțiunii de la art. 261 din CP al RM); rețelelor sau serviciilor de telecomunicații (în cazul infracțiunii prevăzute la art. 2611 din CP al RM).
Latura obiectivă a infracțiunilor în domeniul informaticii se caracterizează prin aceea că fapta prejudiciabilă poate fi comisă pe calea acțiunii (art. 259, 260 și 2611 din CP al RM) sau a acțiunii ori inacțiunii (art. 261 din CP al RM). Din punctul de vedere al structurii laturii obiective, infracțiunile în cauză sunt materiale (în cazul infracțiunilor de la art.259, 261 și 2611 din CP al RM) sau formale ori formal-materiale (în cazul infracțiunii de la art. 260 din CP al RM). La unele infracțiuni este obligatorie stabilirea mijloacelor (instrumentelor) de săvârșire a infracțiunii: mijloacele tehnice speciale (lit. e) din alin. (2) al art. 259 și lit. d) din alin. (2) al art. 2611 din CP al RM); programele virulente (art. 260 din CP al RM). Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunile în domeniul informaticii și telecomunicațiilor se comit cu intenție (în cazul infracțiunilor de la art. 259, 260 și 2611 din CP al RM) ori cu intenție sau din imprudență (în cazul infracțiunii de la art. 261 din CP al RM). Deși infracțiunea de la art. 260 din CP al RM este una intenționată, aceasta nu exclude manifestarea imprudenței față de urmările prejudiciabile în ipoteza variantei sale agravate. Subiectul infracțiunilor în domeniul informaticii și telecomunicațiilor este:[39, p.492-493]:
persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani (art. 259, 261 și 2611 din CP al RM) sau 14 ani (art. 260 din CP al RM);
persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător. Sintetizând elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în Capitolul XI din Partea specială a Codului penal, putem formula următoarea definiție a noțiunii acestor infracțiuni: prin “infracțiuni în domeniul informaticii și telecomunicațiilor” se au în vedere faptele prejudiciabile, comise cu intenție sau din im prudență, care lezează, prin excelență, relațiile sociale din domeniul informaticii și telecomunicațiilor[39, p.492-493].
Conștientizarea pericolului social al faptelor penale de natură informatică a atras încriminarea acestora în numeroase state ale lumii. A luat astfel ființă conceptul de „drept penal cu specific informatic”, ca o reflectare a numeroaselor elemente de noutate introduse în materia dreptului penal, de noile forme de criminalitate bazate pe tehnologia modernă. Legiferarea în domeniul criminalității informatice datează cu anii ’70. În acest sens, la nivel internațional, Consiliul Europei a inițiat o serie de reglementări cu privire la criminalitatea informatică. Astfel, dacă în 1995 a fost adoptată Recomandarea nr. R (95) 13 cu privire la problemele de procedură penală legate de tehnologiile informaționale, atunci în 23 noiembrie 2001 a fost semnată, la Budapesta, Convenția privind criminalitatea informatică[7]. Convenția își propune să prevină actele îndreptate împotriva confidențialității, integrității și disponibilității sistemelor informatice, a rețelelor și a datelor, precum și a utilizării frauduloase a unor asemenea sisteme, rețele și date, prin asigurarea incriminării unor asemenea conduite și prin încurajarea adoptării unor măsuri de natură să permită combaterea eficace a acestor tipuri de infracțiuni, menite să faciliteze descoperirea, investigarea și urmărirea penală a acestora. Drept puncte de pornire, pentru elaborarea Convenției, au servit un șir de alte acte normative internaționale, anume:
Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (1981);
Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului (1989); 9 Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor (1999);
Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei:
nr. R (85) 10 privind aplicarea în practică a Convenției Europene de asistență judiciară în materie penală, referitoare la comisiile rogatorii pentru supravegherea telecomunicațiilor;
nr. R (88) 2 privind măsurile vizând combaterea pirateriei în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe;
nr. R (87) 15 vizând reglementarea utilizării datelor cu caracter personal în sectorul poliției;
nr. R (95) 4 privind protecția datelor cu caracter personal în domeniul serviciilor de telecomunicații, cu referire specială la serviciile de telefonie;
nr. R (89) 9 referitoare la criminalitatea în legătură cu utilizarea calculatorului, care indică structurilor legiuitoare naționale principiile directoare pentru definirea anumitor infracțiuni;
nr. R (95) 13 privind problemele de procedură penală în legătură cu tehnologia informației.
Astfel, fiecare stat, parte contractantă a Convenției, adoptă măsuri legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a obliga un furnizor de servicii în domeniul informaticii să păstreze confidențialitatea oricărei informații în legătură cu acest subiect. De asemenea, Convenția prevede, în caz de urgență, că fiecare parte poate formula o cerere de asistență mutuală prin mijloace rapide de comunicare, precum faxul sau poșta electronică, cu condiția ca aceste mijloace să ofere condiții suficiente de securitate și de autentificare (inclusiv folosirea codării, atunci când este necesar), cu o confirmare oficială ulterioară, dacă partea solicitată va revendica acest lucru. Partea solicitată va accepta cererea și va răspunde prin oricare dintre mijloacele sale rapide de comunicare[58, p.187].
O altă poziție interesantă, pe care o oferă Convenția, se remarcă prin faptul că o parte poate, în limitele dreptului său intern și în absența unei cereri prealabile, să comunice unei alte părți informații obținute în cadrul propriilor anchete (investigații), în cazul în care consideră că acest lucru ar putea ajuta partea destinatară la începerea sau finalizarea cu succes a procedurilor având ca obiect infracțiuni stabilite în domeniul tehnologiilor informaționale. În acest sens, un punct și mai interesant este că orice cerere sau comunicare formulată în baza celor expuse mai sus poate fi avansată prin intermediul Organizației Internaționale de Poliție Criminală (Interpol), ceea ce sporește considerabil operativitatea investigării. Din punctul nostru de vedere, conservarea rapidă a datelor informatice stocate în rezultatul efectuării acțiunilor de urmărire penală reprezintă o lecție bine însușită de părțile contractante la Convenția privind criminalitatea informatică. Astfel, o cerere de conservare va trebui să precizeze[58, p.187]:
autoritatea care solicită conservarea;
infracțiunea care va face obiectul urmăririi penale, precum și o scurtă expunere a faptelor care au legătură cu aceasta;
datele informatice stocate care vor trebui conservate și natura legăturii lor cu infracțiunea;
toate informațiile disponibile care vor permite identificarea posesorului datelor informatice stocate sau locația sistemului informatic;
necesitatea măsurii conservării;
faptul că partea are intenția de a formula o cerere de asistență mutuală în vederea percheziției ori accesării printr-un mijloc similar, sechestrului sau obținerii printr-un mijloc similar, ori divulgării datelor informatice în cauză.
Un aspect plauzibil este faptul că Convenția prevede ca fiecare parte contractantă să desemneze un punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în scopul asigurării unei asistențe imediate pentru investigațiile referitoare la infracțiunile privind sisteme sau date informatice, sau pentru a strânge dovezile unei infracțiuni în format electronic[58, p.187].
II. Analiza juridică-penală a infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică prevăzute de articolul 2605 și 2606 Codul Penal al Republicii Moldova.
Constituția Republicii Moldova declară, în art. 30: ”Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare„[4].
Comentariul Constituției prevede că în prima parte a art. 30 se conțin termeni și elemente importante pentru elucidarea conținutului sintagmei secretul corespondenței. Sintagma statul asigură arată existența unei obligații duble. În primul rând, statul pune în aplicare mecanisme speciale pentru a asigura respectarea secretului corespondenței de către agenții săi, adică de către organele de stat. De exemplu, persoanele antrenate în activități poștale sunt obligate să asigure confidențialitatea comunicațiilor poștale. În al doilea rând, statul prevede pedepsirea cazurilor în care secretul corespondenței este violat de către actorii nestatali – persoane particulare sau entități comerciale. De asemenea, vom sublinia și corelația evidentă existentă între alin. (1) al art. 30 și alte prevederi din Legea Supremă, cum sunt respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului – art. 16 alin. (1) –, cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului – art. 18 alin. (1), statul respectă și ocrotește viața intimă, familială și privată – art. 28. Vom remarca în context că art. 54 nu include prevederea despre asigurarea secretului corespondenței în categoria normelor referitoare la drepturile omului care nu admit excepții[88, p.136].
Categoria infracțiunilor informatice și a infracțiunilor din domeniul telecomunicațiilor sunt destul de răspîndite. Conform datelor statistice ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Moldova, numărul acestora este într-o continuă creștere. În astfel de condiții „apărarea” juridico-penală de astfel de atentate obține o actualitate deosebită.
După cum s-a menționat (consemnat) anterior falsul informatic și frauda informatică sunt o varietate a infracțiunilor informatice și se prezintă sub corelația – parte a întregului. De aceea studiul sub aspectul juridico-penal se va face mai întîi de toate prin prisma componenței de bază infracțiunilor informatice.
După noile modificări ale Cod Penal al Republicii Moldova infracțiunile informatice și infracțiunile din domeniul telecomunicațiilor este considerat provocarea intenționată a unei infracțiuni și a unui prejudiciu. Totuși, legea penală actuală ne oferă mai multe semne ce ne permite să formăm o definiție mai amplă și concretă a problemei date. Astfel, pentru a constata și soluționa problema dacă s-a comis un fals informatic sau o fraudă informatică e necesar de a stabili semnele infracțiunii respective și a le analiza și caracteriza.
2.1.Obectul infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
Infracțiunea ca faptă a individului, ca manifestare a acestuia în sfera relațiilor sociale, este periculoasă pentru valorile sociale. Valorile sociale arătate în alin. (1) al art. 2 din CP al RM, și anume: persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea și securitatea omenirii, întreaga ordine de drept, precum și relațiile sociale create în jurul acestora și care sunt ocrotite împotriva infracțiunilor, devin obiect al infracțiunii. Doctrina penală este unanimă în a considera obiectul infracțiunii ca fiind valoarea socială și relațiile sociale create în jurul acestei valori, care sunt prejudiciate ori vătămate prin fapta infracțională[42, p.195].
Infracțiunea, ca act de conduită individuală, nu poate fi îndreptată însă împotriva tuturor relațiilor sociale. În realitate, actul infracțional se îndreaptă împotriva unei anumite valori, și prin ea, împotriva unor relații sociale determinate, create în jurul acestei valori și datorită ei[42, p.195]. Nu există infracțiune care să nu fie îndreptată împotriva unor valori sociale ocrotite de legea penală. Deși nu întotdeauna textele de incriminare fac referire la obiectul infracțiunii, nu este de conceput o infracțiune fără obiect, întrucât, dacă n-ar exista o valoare socială lezată sau periclitată, fapta n-ar putea fi considerată prejudiciabilă[38, p.131].
În teoria dreptului penal se face distincție între mai multe categorii de obiecte ale infracțiunii, ținându-se seama de anumite probleme teoretice și practice privind structura părții speciale a dreptului penal, determinarea gradului prejudiciabil al infracțiunilor și corecta calificare a acestora. Sunt cunoscute astfel, categoriile de obiect juridic și obiect material, obiect juridic generic (de grup) și obiect juridic specific (special), obiect juridic principal și obiect juridic secundar (adiacent)[ 42, p.195].
Obiectul juridic general este format din totalitatea relațiilor și valorilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal. S-a reproșat acestei categorii de obiect că este prea generală și nu folosește nici teoriei și nici practicianului[82, p.85].
Obiectul general (comun) al infracțiunii este constituit de totalitatea valorilor ocrotite de normele legii penale. În ultimă instanță oricare acțiune (inacțiune) periculoasă, prevăzută de legea penală, lezează societatea ”și întreaga ordine de drept„ (art. 2 C.P. al R.M.), indiferent dacă este vorba de trădare de patrie, furt în dauna patrimoniului public sau particular, lovire etc. Astfel obiectul general este unic pentru toate infracțiunile. În același timp determinarea lui oferă posibilitatea de a descoperi conținutul social-politic al dreptului penal, de-a stabili caracterul social periculos al unei fapte concrete, ne permite într-un șir de cazuri să deosebim infracțiunea de alte delicte.
Activele înmagazinate și administrate utilizînd sistemele informatice – ca de exemplu fondurile electronice, depozitele, gestiunea stocurilor și conturilor, ghișeele automate – au devenit ținta manipulărilor de proprietate, la fel ca și în cazul formelor clasice. În practica juridica s-a ajuns la concluzia ca aceste infracțiuni sunt greu de identificat și imposibil de urmărit din cauza numeroaselor lacune ale dreptului penal clasic. În consecință, trebuie formulat un text aparte cu denumirea de frauda informatica și anume : intrarea, alterarea, ștergerea sau supraimprimarea de date sau de programe pentru calculator sau orice alta ingerință într-un tratament informatic care îi influențează rezultatul, cauzînd un prejudiciu economic sau material în intenția de a obține un avantaj economic nelegitim pentru sine sau pentru altul[44].
Obiectul generic (de grup) al infracțiunii este constituit de un anumit grup de valori sociale de aceeași natură, care sunt ocrotite de legea penală de orice atentat infracțional. Așa sunt de exemplu infracțiunile ca: furtul, jaful, tâlhăria, escrocheria, însușirea sau delapidarea, distrugerea sau deteriorarea avutului proprietarului, adică infracțiunile care atentează la unul și același obiect generic – relațiile sociale de proprietate. Așadar, obiectul generic este comun pentru o anumită grupă de infracțiuni, constituind în același timp o parte a obiectului general, deci aflându-se într-un raport al părții față de întreg. Sub aspectul sistematizării legislative (tehnico-juridice), grupelor de infracțiuni le corespund titlurile din C.P. În art. 7 C.P. sunt enumerate principalele obiecte generice, cum ar fi: viața și sănătatea omului, ordinea socială și de stat, proprietatea, drepturile politice, drepturile de muncă și alte drepturi ale cetățenilor. După același principiu sunt aranjate și capitolele în Partea specială a C.P. al R.M. capitolul I „Infracțiuni contra statului; capitolul II „Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei; capitolul III „Infracțiuni contra proprietății‖ etc. Lista obiectelor generice (de grup) este stabilită de legislator în funcție de importanța unui sau altui grup de relații ale societății noastre. Obiectul generic al infracțiunii are importanță și pentru determinarea caracterului social-periculos al infracțiunilor, pentru clasificarea lor în infracțiuni: deosebit de grave, grave, ce nu prezintă un mare pericol social și neînsemnate[79, p.51].
Obiectul juridic al infracțiunii de fraudă informatică îl constituie proprietatea, precum și încrederea, siguranța și fiabilitatea transferurilor efectuate.
Obiectul nemijlocit al infracțiunii e constituit de valoarea împotriva căreia se îndreaptă nemijlocit acțiunea (inacțiunea) prevăzută de legea penală, valoare caracterizată prin anumite trăsături proprii, speciale, care servesc la individualizarea unei infracțiuni din codul aceleiași grupe sau subgrupe. De exemplu, în componențele de infracțiuni expuse în capitolul II al Părții speciale a Codului penal sunt incluse infracțiunile care atentează la persoană ca la un obiect generic, dar fiecare componență în parte include atentatele la obiecte de sine stătătoare cum ar fi: viața – în caz de omor, sănătatea – la provocarea leziunilor corporale etc. Este necesar să menționăm că relațiile sociale sunt strâns legate între ele; de aceea fiecare infracțiune dintr-o anumită grupă lezează toate valorile din grupa respectivă și, în același timp, doar un aspect anumit al acestei valori, deși poate avea loc și pricinuirea de daune, în mod obiectiv, mai multor relații sociale concomitent. De exemplu, huliganismul este un act ce încalcă grosolan ordinea publică. Totodată, acest act deseori pricinuiește daune și sănătății cetățenilor, cinstei și demnității personale, avutului proprietarului. În acest caz nu toate valorile sociale vătămate sunt incluse în componența obiectului nemijlocit, ci numai acelea care sunt principale și care predomină. De aceea obiectul nemijlocit al huliganismului este ordinea publică[79, p.51].
Obiectul material al infracțiunii este lucrul sau ființa care încorporează unele valori ocrotite prin legea penală, asupra căruia se îndreaptă acțiunea (inacțiunea) prevăzută de această lege. El este prezent numai în cazul infracțiunilor materiale (ca rezultat, daună). De exemplu, în cazul furtului, delapidării, obiectul material îl constituie bunurile sustrase; în cazul omorului – corpul persoanei, etc. Însă obiectul material nu există în procesul oricărei infracțiuni, ci numai al acelor care atentează la o valoare socială ocrotită juridic, ce constă sau se exprimă într-o entitate materială. Așadar, obiecte materiale ale infracțiunii sunt obiectele lumii materiale, asupra cărora atentează nemijlocit făptuitorul. Obiectul material nu este o relație socială, ci elementul constitutiv al acestei relații. Pentru multe infracțiuni obiectul material este un element strict necesar și obligatoriu. Însă unele infracțiuni nu presupun un obiect material. De exemplu, e imposibil a numi obiectul material al huliganismului, al abuzului de serviciu, al unor infracțiuni contra statului etc. Atentatul infracțional asupra anumitor obiecte materiale poate cauza diverse daune unor lucruri aparte sau poate schimba ordinea lor, dereglând prin aceasta un oarecare mod stabilit de activitate, respectiv relațiile sociale ale căror elemente erau constituite de aceste obiecte materiale. Astfel, în caz de jaf, bunul trece din posesia proprietarului în cea a infractorului, la încălcarea regulilor securității circulației transportului se distrug sau se deteriorează mijloacele de transport etc. După cum a fost menționat deja, la săvârșirea infracțiunii întotdeauna se aduce o daună concretă relațiilor sociale care constituie obiectul infracțiunii. Deseori, însă, obiectului material al atentatului infracțional nu i se cauzează nici o daună propriu-zisă la săvârșirea infracțiunii. De exemplu, la săvârșirea furtului, jafului, tâlhăriei etc. În unele cazuri obiectele materiale ale atentatelor infracționale nu numai că nu suferă nici un prejudiciu, ci, dimpotrivă, infractorul creează cele mai bune condiții pentru păstrarea lor. Uneori, obiectul material al atentatului infracțional suferă modificări – se deteriorează, i se reduce calitatea sau chiar este nimicit[79, p.51].
Obiectul material al infracțiunii de fraudă informatică îl constituie entitatea materială: discul flexibil, discul compact, hard-discul, pe care sunt înscrise date și programe.
Analizînd în plan comparativ cele două infracțiuni se cere de menționat că majoritatea legislațiilor penale naționale în materie de fals prevăd că afirmațiile sau declarațiile care figurează într-un document să poată fi descifrate cu ochiul liber, astfel ele nu se aplica datelor informatice, creînd serioase lacune.
Prin fals informatic se înțelege : intrarea, alterarea, ștergerea sau supraimprimarea de date sau de programe pentru calculator, orice alta ingerință într-un tratament informatic în condiții care, conform dreptului național, ar constitui infracțiunea de falsificare[44].
Obiectul juridic al infracțiunii de fals informatic este reprezentat de aceleași valori, care sunt protejate de dreptul tradițional în materie de fals: securitatea și fiabilitatea documentelor.
Obiectul material al infracțiunii de fals informatic consta în suportul (listing, discheta, disc hard) pe care sunt înscrise datele sau programele pentru calculator supuse activității infracționale.
În doctrina penală (și practica judiciară) mulți penaliști (C. Bulai, C. Mitrache, M. Zolyneak, A. Boroi) susțin existența unui obiect material sau obiect direct al infracțiunii, menționînd totodată că nu toate infracțiunile au acest obiect, ci doar acelea la care valoarea socială se exprimă sau constă într-o entitate materială[34, p.44].
2.2.Latura obiectivă a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
Latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii și constă în totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru existența infracțiunii. În literatura de specialitate se menționează că latura obiectivă este caracterizată de manifestările exterioare prin care se realizează acțiunea sau inacțiunea și se produc urmările prejudiciabile. Deci latura obiectivă reprezintă aspectul exterior al comportamentului persoanei ce a comis o infracțiune. Latura obiectivă o constituie fapta prejudiciabilă, ilegală care se săvârșește într-un anumit loc și într-o anumită perioadă de timp, prin intermediul unui anumit mijloc sau unei anumite metode. De asemenea, în conținutul acesteia sunt incluse urmările prejudiciabile care s-au produs ori s-ar fi putut produce ca rezultat al săvârșirii faptei. Anume semnele ce caracterizează latura exterioară a comportamentului persoanei determină conținutul laturii obiective a infracțiunii. Acest comportament trebuie să fie în primul rând prejudiciabil. În alin. (1) al art. 14 din CP al RM, legiuitorul determină un asemenea comportament drept o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală și pasibilă de pedeapsă penală. Uneori, legea caracterizează fapta prejudiciabilă cu anumite cerințe esențiale, a căror îndeplinire determină chiar existența ei. Dintre acestea pot fi amintite: condițiile de timp, de loc, mijloacele ori metodele ce se cer pentru existența unor anumite infracțiuni[38, p. 131].
O faptă este prejudiciabilă numai atunci când provoacă apariția unei vătămări materiale sau periclitarea unei valori sociale, adică producerea unei stări de pericol ce amenință o anumită valoare socială. Determinând vătămarea materială cauzată prin săvârșirea faptei prejudiciabile, teoria dreptului penal folosește noțiunea de “urmare prejudiciabilă”. Iar pentru existența legăturii dintre fapta săvârșită și urmarea prejudiciabilă și stabilirea dependenței dintre aceste noțiuni în literatura de specialitate se folosește termenul legătură de cauzalitate sau raportul cauzal. Ambele semne – urmarea prejudiciabilă și legătura cauzală – se referă la latura obiectivă a infracțiunii. Astfel latura obiectivă a infracțiunii se caracterizează printr-un grup de semne ce determină aspectul exterior al comportamentului persoanei. Cercetarea laturii obiective a infracțiunii se face prin examinarea semnelor sale componente, recunoscute în doctrina penală ca fiind[38, p. 131]:
fapta prejudiciabilă;
urmarea prejudiciabilă;
legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea prejudiciabilă;
locul, timpul, metoda și mijlocul comiterii faptei.
Orice acțiune a unei persoane responsabile este neapărat dirijată de psihica și voința lui. De aceea săvârșirea oricărei infracțiuni se caracterizează prin două laturi strâns legate între ele: latura obiectivă și latura subiectivă. Latura obiectivă este aspectul exterior al infracțiunii (ceea ce vedem și simțim în realitate, iar latura subiectivă este aspectul interior al aceluiași proces (ascuns, ce are loc la nivel psihic de intenție sau imprudență). Aceste două laturi se află în raport de reciprocitate și interdependență. Interacțiunea dintre latura obiectivă și cea subiectivă a infracțiunii e determinată de faptul că prima o orientează și o reglementează pe cea de-a doua. Înainte de a acționa fizic, infractorul acționează mintal: analizează circumstanțele, tot procesul infracțional trece prin conștiința lui, ia decizia pe care apoi o transpune în faptă, își alege obiectul de atentare, locul de atac, timpul, împrejurările, prevede urmările faptei sale, voiește sau admite rezultatul periculos etc. Așadar, latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului – acțiune, inacțiune – care atinge, lezează valorile sociale (obiectul) ocrotite de legea penală. În legislație, trăsăturile laturii obiective ale infracțiunii sunt prevăzute în mod diferit, în unele articole este indicată numai acțiunea sau inacțiunea social-periculoasă (furtul – art. 186., huliganismul – art. 218 C.P., etc.), în altele se indică consecințele social-periculoase (omorul din imprudența – art. 149P., vătămarea intenționată gravă a integrității corporale – art. 151.), iar în alte articole este indicată atât acțiunea (inacțiunea), cât și consecințele periculoase (excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu – art. 328 CP). Latura obiectivă a oricărei infracțiuni include în structura sa, în mod obligatoriu, următoarele elemente[79, p.51]:
fapta infracțională;
consecințele infracționale social-periculoase;
raportul de cauzalitate dintre acțiune (inacțiune) și consecințele socialmente periculoase;
elementele facultative.
Pornind de la această structură a laturii obiective, menționăm că, acțiunea are un caracter fizic-mecanic, chimic, psihic sau de altă natură. Acțiunile fizico-mecanice se exprimă în: tăiere, înțepare, înțepare-tăiere, împușcare, înecare, strangulare, lovire (cu mîinile, cu picioarele, cu un instrument bont etc.) electrocutare etc. acțiunile chimice constau, în principiu, în otrăvire. Acțiunile psihice constau în: sugestionarea victimei, pe calea hipnozei, a dorinței de sinucidere, producerea de șocuri psihice unei persoane care suferă de o boală gravă a inimii, făptuitorul cunoscînd aceasta etc. [35, p.53].
Pentru calificare este irelevant dacă făptuitorul a activat direct și personal asupra victimei sau a recurs la un mijloc indirect, activat de o altă forță. De asemenea, nu este exclusă nici folosirea energiei fizice a victimei, ea fiind constrînsă fizic sau moral (psihic) să se împuște, să se înjunghie să se arunce de la înălțime etc.[46, p.202]. În această ordine de idei, procedeul folosit de făptuitor nu influențează asupra calificării faptei, dar poate determina diferenței în ceea ce privește stabilirea pedepsei.
Infracțiunea este prevăzută în art. 2606 frauda informatică din Codul penal al Republicii Moldova prevede: introducerea, modificarea sau ștergerea datelor informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acțiuni au cauzat daune în proporții mari, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 1500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani. Aceleași acțiuni: săvîrșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală sau care au cauzat daune în proporții deosebit de mari se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 9 ani[3].
Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul.
Elementul material al laturii obiective îl constituie acțiunea de a:
introduce date informatice; sau
modifica date informatice; sau
șterge date informatice; sau
restricționa accesul la date informatice; sau
împiedica funcționarea unui sistem informatic.
Intrarea se refera la datele adunate pe calculator și privește atît introducerea de date inexacte, cat și introducerea neautorizata de date exacte.
Alterarea cuprinde modificările, variațiile și schimbările parțiale.
Ștergerea reprezintă scoaterea datelor ce figurează pe un suport ( discheta sau hard-disk)
Suprimarea consta în reținerea si ascunderea de date, aceste date nefiind introduse in prelucrare cînd este nevoie de ele, pentru a fi prelucrate. [44].
Analizînd comparativ cu prevederile art. 2605 CP al RM, a cărui latură obiectivă se manifestă prin:
introduce; sau
modifica; sau
șterge; sau
restricționa accesul la date informatice, în scopul producerii de efecte juridice.
Cerința esențială a laturii obiective este ca aceste acțiuni să fie comise fără drept, deci de către o persoană care nu are dreptul de a introduce, modifica sau șterge date ori de a restricționa accesul la acestea. Urmarea imediată o constituie producerea de date necorespunzătoare adevărului, fie prin alterarea conținutului acestora (introducere, modificare, ștergere), fie prin imposibilitatea de a avea acces la anumite date. Elementul de noutate este acela că fapta se comite cu intenție directă, scopul fiind calificat – utilizarea acestora în vederea producerii de consecințe juridice. Pentru existența infracțiunii nu este necesar ca acest scop să fie atins.[30, p.3].
Latura obiectivă este una dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii. Analizând dispozițiile normelor din Partea specială a Codului penal, observăm că numai unul dintre semnele obiective enumerate anterior caracterizează absolut toate componențele infracțiunilor. Acest semn este fapta prejudiciabilă (elementul material). Toate celelalte semne se întâlnesc numai în unele componențe concrete. Urmarea prejudiciabilă și, respectiv, legătura cauzală sunt semne ce caracterizează toate componențele materiale de infracțiune, iar locul, timpul, metoda și mijlocul se întâlnesc comparativ mai rar în descrierea componențelor infracțiunilor în Partea specială a Codului penal. Pornind de la aceasta, în dreptul penal toate semnele laturii obiective a infracțiunii se clasifică în două grupe: principale și facultative. Din prima categorie face parte numai fapta prejudiciabilă. Toate celelalte semne urmând a fi incluse în cea de a doua grupă. Rezumând cele menționate, putem formula un șir de dispoziții finale[38, p.131]:
Este absolut necesar ca latura obiectivă să fie examinată nu numai ca o totalitate de semne obiective abstracte, facultative ale componenței infracțiunii, legiferate în dispozițiile articolelor din Partea specială și ca unul dintre elementele principale ale infracțiunii în calitate de fenomen prejudiciabil real;
Fiind unul dintre elementele componenței infracțiunii, latura obiectivă se află într-o unitate indivizibilă cu celelalte elemente de bază – obiectul, subiectul și latura subiectivă;
Determinarea corectă a laturii obiective a componenței infracțiunii reprezintă o premisă absolut necesară a temeiului răspunderii penale (art. 51 din CP al RM);
Procesul calificării infracțiunii începe cu determinarea corespunderii exacte anume a semnelor laturii obiective care se conțin în dispozițiile normelor Părții speciale a Codului penal cu semnele faptei prejudiciabile săvârșite. Latura obiectivă constituie un element necesar, obligatoriu al componenței infracțiunii, care reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.;
Semnele laturii obiective a infracțiunii fiind reglementate deosebit de complex în legea penală, devin, de cele mai dese ori, criterii de delimitare a componențelor de infracțiune adiacente, care se deosebesc numai printr-un singur semn ce le caracterizează (de ex.: furtul (art. 186 din CP al RM) și jaful (art. 187 din CP al RM));
După aceleași temeiuri, latura obiectivă constituie criteriul care permite delimitarea comportamentului criminal de cel necriminal, și anume a infracțiunilor de delictele administrative sau disciplinare;
Anume în funcție de semnele laturii obiective se stabilește gradul și caracterul prejudiciabil al infracțiunii. Astfel acestea sunt luate în seamă la stabilirea categoriei și a termenului pedepsei pentru infracțiunea săvârșită.
O condiție obligatorie a calificării juste și survenirii răspunderii penale pentru infracțiunea de fals informatic și fraudă informatică, constituie legătura cauzală între acțiunea nevinovatului și consecințele survenite, deși în unele surse aceasta se consideră o problemă filozofică și nu de drept.
În majoritatea cazurilor fapta infracțională și consecințele ei criminale sunt strîns legate între ele și de aceia stabilirea legăturii cauzale nu este un lucru complicat. Uneori însă între fapta infracțională și consecințele criminale trece un oarecare timp, din care cauză nu se vede clar legătura dintre daună și consecințele acțiunii sau inacțiunii respective.
Tocmai din acest motiv, dreptul penal pornește de la premisa, potrivit căreia consecințele socialmente periculoase por fi încriminate persoanei anumite numai atunci cînd ele se găsesc în raport cauzal cu acțiunea.
Legătura cauzală, ca și orice altă trăsătură a componenței de infracțiune, nu poate fi presupusă ci trebuie să fie dovedită în procesul de urmărire penală și al dezbaterilor juridice. La multe procese penale soluționarea chestiunii privind consecințele dăunătoare survenite nu prezintă pentru organele juridice mari dificultăți. Pentru a recunoaște acțiunea persoanei cauză a consecințelor criminale, este necesar de asemenea ca urmăririle să survină anume în urma comiterii infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică.
Dreptul penal al Republicii Moldova prevede că legătura cauzală trebuie să fie stabilită nu în general, ci în legătură cu fapta concretă, în acest fel putem cu certitudine delimita infracțiunile din domeniul informaticii de infracțiunea de fals informatic și fraudă informatică, dar și de alte infracțiuni asemănătoare.
2.3 Subiectul infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
Persoana care a săvarșit o infracțiune, este „infractorul”[82, p.87]. Infractorul reprezintă „subiectul activ al infracțiunii”[55, p.32]. Subiect activ al infracțiunii nu poate fi decît omul care a comis-o. Nu se poate pune semnul egalității între noțiunea de făptuitor și cea de infractor, deoarece calitatea de făptuitor (penal) este data de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, care poate sau nu să fie infracțiune. Făptuitorul devine infractor numai dacă fapta pe care a comis-o întrunește toate condițiile obiective și subiective de existenta a infracțiunii.
Noțiunea de făptuitor este mai întinsă, desemnînd persoana care a săvîrșit o fapta prevăzută de legea penală, nefiind sinonimă cu noțiunea de infracțiune. Corelația între noțiunea de făptuitor și cea de infractor este una gen-specie.
De asemenea, subiectul activ al infracțiunii nu trebuie confundat cu “subietul de drept penal”, noțiune mai larga, care cuprinde toate persoanele implicate in raporturi juridice penale, respectiv subiectele active și pasive ale raporturilor juridice penale de conformare si conflict. Pe de alta parte, toate subiectele de drept sunt titulare de valori sociale care pot fi vătămate prin infracțiune. Astfel ca, fie activ, fie pasiv, toate subiectele de drept pot fi angrenate în săvîșirea unei infracțiunii. Dintre subiectele raporturilor juridice penale, infractorul se identifica numai cu „subiectul pasiv al raportului penal de conflict” [55, p.32].
Analizînd strict juridic, infractorul este persoana care săvîrșeste cu vinovăție o fapta sancționată de legea penală. Conceptul de infractor, din punct de vedere criminologic, are o semnificație complexa datorita condiționărilor bio-psiho-sociale care îl determina pe om să încalce legea.
Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică ce a săvîrșit fapta direct si nemijlocit (în calitate de autor) ori a participat la săvîrșirea infracțiunii (în calitate de instigator ori complice), indiferent dacă fapta este consumată sau a rămas într-o stare imperfectă pedepsibilă. Infractorul (criminalul) este acea persoana care a comis o „infracțiune cu vinovăție” [55, p.32].
Determinarea cît mai corectă a subiectului infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică este o cerință necesară pusă în fața practicienilor, obligatoriu este însă de a stabili cine este autorul acestor infracțiuni.
Semnele și proprietățile subiectului infracțional convențional pot fi divizate în două grupe: semnele juridico-penale și proprietățile criminologice. În general, noțiunea subiectului infracțiunii presupune lămurirea unui cerc larg de chestiuni, ce includ, pe de o parte, determinarea semnelor juridice care caracterizează subiectul potrivit dreptului penal și pe de altă parte, elucidarea aspectului moral, social-politic al infractorului[37, p.106].
Astfel, din punct de vedere criminologic (aspectul moral, social-politic al infractorului, particularitățile lui psihologice și psihice) au o maree importanță pentru determinarea cauzelor criminalității și a condițiilor care contribuie la săvîrșirea infracțiunilor, precum și pentru elaborarea măsurilor de prevenire a lor. Ele de asemenea, sunt neapărate la individualizarea pedepsei penale, se iau în considerare în procesul executării sentinței și la hotărîrea chestiunii despre eliberarea înainte de termen de pedeapsă. Însă acest aspect va fi analizat într-un alt capitol detaliat. Din punct de vedere juridico-penal subiectul infracțiunii este persoana care săvîrșește sau participă la săvîrșirea unei infracțiuni și numai dacă există trei condiții indicate în legea penală[37, p.106]:
Să aibă vîrsta corespunzătoare;
Să fie responsabil;
Să posede o anumită sau anumite calități, dacă aceasta direct este prevăzut de norma penală.
Subiecți ai infracțiunii sunt recunoscuți atît autorii, cît și complicii (organizatorii, instigatorii și complicii). Ei pot fi numai persoane care au săvîrșit fapte prejudiciabile consumate, dar și acelea care-s vinovate de o activitate infracțională preliminară (pregătirea și tentativa de infracțiune)
Autorul este o persoană fizică, conform legislației autohtone, responsabilă care întrunește vîrsta corespunzătoare.
Vîrsta subiectului omorului săvîrșit din motive de dușmănie sau ură socială, națională, rasială sau religioasă, presupune aptitudinea acestuia de a înțelege și a-și asuma obligațiile de comportare prevăzute de legea penală. Art. 21 p. 1 al CPRM prevede că sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile, care la momentul săvîrșirii infracțiunii grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, au atins vîrsta de 14 ani[37, p.106]. În așa mod legiuitorul a luat în considerare următoarele premize:
1) Caracterul prejudiciabil evident al acestor infracțiuni, chiar pentru persoanele de la vîrsta de 14 ani;
2) Caracterul lor prejudiciabil sporit pentru societate și intereselor cetățenilor.
În literatura de specialitate responsabilitatea este definită drept starea psiho-fizică a persoanei care înțelege caracterul faptelor sale, își dă urmările lor, precum și de capacitatea de a-și determina și dirija în mod normal voința în raport cu acțiunile proprii[37, p.106].
Starea de responsabilitate presupune deci, că persoana posedă inteligență, rațiunea, ce o fac capabilă să înțeleagă caracterul prejudiciabil al acțiunilor pe care le comite, caracterul interzis al faptelor sale (discernămînt – pătrundere în esența lucrurilor în baza aprecierilor juste) și volitiv, este stăpînă pe situații, pe acțiunile sale (voința normală). Responsabilitatea ca și vîrsta trebuie să existe în momentul comiterii infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică.
Se consideră că persoana a comis infracțiunea, dacă ea personal, cu puterile proprii, cu utilizarea forțelor mecanice a efectuat acțiunea prejudiciabilă. Respectiv, în cazul falsului informatic și a fraudei informatice, această acțiune este însoțită de aplicarea ustensiilor mecanice, ne referim la calculator, disk, stik.
În teoria dreptului penal, de rînd cu semnele prezentate se menționează existența și semnul subiectului special. Această calitate este prevăzută expres de lege. Unele surse consultante mărturisesc un semn care face subiectul infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică și anume cunoștințele speciale pe care le deține în domeniul tehnologiilor informaționale.
2.4 Latura subiectivă infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
La calificarea infracțiunii latura obiectivă trebuie analizată în strînsă legătură cu latura subiectivă, deoarece pentru existența infracțiunii nu se poate concepe o latură fără cealaltă, fiindcă ele formează o unitate. Ca atare nu este suficient să se stabilească numai comiterea de către o persoană a acțiunii (inacțiunii) și urmarea periculoasă a acesteia, ci trebuie să se constate și ca acestea au fost precedate și însoțite de procese psihice specifice vinovăției ca trăsătură a infracțiunii, întrucît răspunderea penală presupune atît un temei obiectiv, cît și unul subiectiv. Trebuie de remarcat, că în practica organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești din toate elementele componențe de infracțiune cel mai dificil de stabilit și demonstrat anume latura subiectivă. Și asta e destul de evident, pentru că să pătrunzi în gîndul, intențiile, dorințele, sentimentele, persoanei ce a săvîrșit infracțiunea este practic imposibil fără dorința acestuia. Latura subiectivă constă dintr-un complex de stări de conștiință specifice care preced și însoțesc actele exterioare. Elementul de bază ce trebuie stabilit la calificarea infracțiunii este vinovăția. În cazul anumitor infracțiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele de incriminare ale acestora, sînt prevăzute și alte condiții referitoare la scop sau mobil[54, P.114].
În conținutul fiecărei infracțiuni intră un element subiectiv care este indicat în textul legii. Codul penal al R.M. folosește pentru caracterizarea elementului subiectiv al diverselor infracțiuni două procedee cu privire la anumite tipuri de participare la infracțiune (art. 17, 18 al Codului penal al R.M. unde sînt descrise formele vinovăției), însă el indică, în mod special forma vinovăției necesară în însuși textul incriminator. Elucidarea intenției sau imprudenței persoanei se poate efectua pe diferite căi. Forma vinovăției poate fi[36, p.16]:
direct indicată în lege, de exemplu omorul intenționat (art. 145 C.P. al R.M.);
rezultă direct din esența termenilor utilizați, bunăoară oprirea samovolnică, fără necesitate, a trenului (art.270 C.P.al R.M.), poate fi savîrșit numai intenționat, iar pierderea documentelor ce conțin secret de stat (art. 345 C.P. al R.M.) poate fi comisă numai din imprudență ;
reieși din indicațiile legii privind, buna știință motivului sau scopului infracțiunii, ce caracterizează infracțiunea intenționată, de exemplu art.192 C.P. al R.M „Pungășia”;
numai intenționată în cazul componențelor formale de infracțiune;
decurge din interpretarea sistematică a legii, cînd nu există condițiile subliniate mai sus.
Trecerea sub tăcere a formei vinovăției în unele articole ale Părții speciale nu exclude chestiunea despre vinovăția, dar cere elucidarea cu minuțiozitate a părerilor legiuitorului referitor la forma ei.
Conținutul laturii subiective a infracțiunii îl constituie atitudinea psihică a persoanei față de săvîrșirea infracțiunii. Elementele care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii includ, de asemenea, vinovăția, motivul și scopul infracțiunii. Aceste elemente pot reprezenta întregul proces psihic al infractorului reflectînd legătura care există între conștiința și voința ,față de fapta social-periculoasă săvîrșită de acesta. Stabilirea justă a caracterului laturii subiective a infracțiunii este o condiție necesară pentru calificarea corectă a faptelor săvîrșite și înfăptuirea sarcinilor justiției Republicii Moldova.
Cele mai multe infracțiuni contra persoanei se săvârșesc cu intenție directă sau indirectă. Latura subiectivă a infracțiunilor contra persoanei se caracterizează, în unele cazuri, și, printr-un scop special urmărit de făptuitor. Un anumit scop sau mobil caracterizează, în alte cazuri, formele agravante ale acestor infracțiuni.
Infracțiunile din domeniul informațional, fiind în marea lor majoritate infracțiuni comise cu intenție, sunt susceptibile de desfășurare în timp: în cazul lor sunt posibile atît acte de pregătire, cît și tentativa. Infracțiunile de acest gen sunt infracțiuni care, de cele mai multe ori, prezintă un grad ridicat de pericol social, de aceea și pedepsele prevăzute pentru aceste infracțiuni sunt pe măsură[40, p.12].
Există deja o axiomă atunci cînd se comit infracțiuni. În persoana făptașului acționează reciproc anumite procese psihice cum sunt: cel intelectual (conștiința), volitiv (voința) și emoțional (trăirea cu intensitate a celor săvîrșite).
La drept vorbind, chiar și formele de vinovăție s subiectului, caracterul laturii subiective a infracțiunii depind de corelațiile dintre aspectele psihice menționate. Elementele obiective ale infracțiunii se îmbină cu elementele ei subiective. Vinovăția persoanei o constituie intenția exprimată în săvîșirea faptei penale sau imprudența acesteia[33, p.89].
Legea (art. 17 CP al R.M.) determină conținutul activității penale intenționate privind infracțiunile materiale, adică infracțiunile legate de survenirea unor consecințe social periculoase. Așadar, se consider că infracțiunea a fost săvîrșită cu intenție dacă persoana care a săvîrșit-o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmăririle ei prejudiciabile, le-a dorit sau le admitea în mod conștient, survenirea acestor urmări.
Așadar, latura subiectivă a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică se caracterizează prin vinovăție intenționată.
Intenția poate fi directă sau indirectă.
În cazul intenției directe vinovatul își dă seama de caracterul socialmente periculos al faptei sale, prevede și dorește survenirea consecințelor infracționale. Intenția indirectă presupune că vinovatul își dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, prevede urmările ei prejudiciabile și admite survenirea acestora. La caracteristica laturii subiective a falsului informatic și a fraudei informatice o importanță deosebită de mare are starea psihică și emoțională a celui vinovat, motivul și scopul acțiunii.
Vinovăția autorului, ca și a celorlalți participanți la săvîșirea infracțiunii, sub forma intenției, rezultă, adică din însăși materialitatea acțiunii, așa cum s-a reținut din expunerea teoretică a laturii obiective a infracțiunii. Deci, juristul va putea stabili intenția – directă, indirectă – cu care a lucrat autorul după examinarea naturii mijloacelor (instrumentelor) folosite de aceasta în agresarea victimei, a felului în care acesta le-a utilizat, a zonei anatomice vizate prin agresiune etc.[48, p.169].
Este însă recomandabil ca juristul să ia în considerare și să analizeze astfel de împrejurări în individualitatea, dar și în complexitatea lor – evitînd a da preeminență uneia sau alteia dintre acestea, chiar dacă una apare ca deosebit de concludentă – pentru a stabili cu exactitate intenția de ucidere cu care a lucrat autorul.
Eroarea cu privire la persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea ucigătoare – error in persona – , ori în ce privește modul de mînuire a instrumentelor folosite pentru executarea omorului – aberatio ictus – nu înlătură și nici nu diminuează răspunderea penală.
Scopul și mobilul, ca elemente ale laturii subiective, nu prezintă relevanță juridică, în cele mai multe cazuri, pentru realizarea infracțiunilor examinate, însă în cazul nostru ele sunt vitale, astfel, mobilul și scopul caracterizează modalitățile agravante ale acestei infracțiuni de fals informatic și fraudă informatică. Trebuie de menționat faptul că la numărul circumstanțelor ce au însemnătate pentru calificarea corectă de care depinde direcția investigațiilor judiciare și descoperirea rapidă a infracțiunii, accent trebuie de pus pe motivul, scopul comiterii infracțiunii.
2.5 Gradul prejudiciabil al infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
În sistemul penal autohton, infracțiunea este definită în mod expres, trăsăturile sale esențiale fiind clar enumerate. Așadar, în art. 14 al. 1 a CP al Republicii Moldova prevede că, fapta fiind prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsa penală, este recunoscută ca infracțiune. Astfel spus, pentru ca o faptă să constituie o infracțiune trebuie să prezinte pericol social[39, p.14].
Codul penal stipulează că gradul prejudiciabil al infracțiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracțiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă.
Fapta care prezintă gradul prejudiciabil (a unei infracțiuni) presupune manifestarea exterioară de natură a vătăma sau a pune în pericol valorile sociale, de a căror integritate și siguranță este condiționată desfășurarea normală a relațiilor sociale[39, p.27]. În sensul legii penale sunt periculoase faptele care lezează sau pun î pericol cele mai importante valori ocrotite de lege (penală) ca persoana și drepturile acesteia. Datorită gradului prejudiciabil deosebit legea penală a caracterizat ca infracțiune faptele prin care se aduce atingere persoanei, patrimoniului și a altor valori social importante.
Pericolul social sau gradul prejudiciabil se poate exprima de asemenea în starea de neliniște și insecuritate socială pe care infracțiunea o creează, în așa mod se evidențiază una din implicațiile negative ale vătămării pe care aceasta o presupune.
Gradul prejudiciabil este considerat trăsătura esențială a infracțiunii în general doar dacă poartă un caracter penal, adică prezintă un anumit nivel propriu infracțiunii. Același articol (art. 14, al. 2 CP al R.M.) [3] prevede că nu constituie infracțiune infracțiunea sau inacțiunea, care deși formal conține semnele unei fapte prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova, dar fiind lipsită de importanță nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni. Astfel, dacă ar fi să calculăm pur matematic gradul prejudiciabil (pericolul social) al infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică, atunci am calcula suma pedepsei minime prevăzute la art.2605 și 2606 CP al R.M. și pedepsei maxime, sumă pe care apoi o raportăm la 2, astfel, obținem pericolul social al infracțiunii date, prin prisma anilor de pedeapsă (privativi de libertate).
În știința dreptului penal, pericolul social sau prejudiciabilitatea este cunoscut sub două forme:[29, p.31]
Pericolul social generic (abstract);
Pericolul concret.
Ne interesează prima formă, deoarece este acel pericol general așa cum este vizat în legea penală grad prejudiciabil al infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică. Legiuitorul evaluează abstract acest pericol, ia în considerație o multitudine de factori privind importanța valorii ocrotite, gravitatea lezării, starea și dinamica manifestării infracționale, împrejurările în care se pot săvîrși infracțiunile supuse studiului[80, p.252].
Chiar dacă gradul prejudiciabil constituie o categorie ce se schimbă în timp, iar legislația penală o examinează în funcții de condiții istorice și unele își pierd prejudiciabilitatea, fapt pentru care sunt excluse din sfera infracțiunilor, totuși infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică va avea mereu un grad prejudiciabil sporit. Acesta s-ar putea modifica, după părerea noastră doar cu o „intensitate rapidă” spre extrema negativă[80, p.252].
Caracterizarea infracțiunii ca faptă prejudiciabilă nu se reduce numai la indicarea acelor obiecte asupra cărora ea atentează și a elementelor infracțiunii.
Prejudiciul este de asemenea determinat și de alte semne obiective și subiective, cum sunt: (ne referim la infracțiunea analizată de noi): motivul, scopul, personalitatea infractorului, locul, împrejurarea săvîrșirii crimei[80, p.252].
În continuare vom evidenția gradul prejudiciabil al infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică, reieșind din fiecare semn, element în linii generale.
Falsul informatic și frauda informatică circumstanță agravantă a infracțiunii prevăzute de art 260 C.P. al R.M. și anume producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziție a mijloacelor tehnice sau produselor program, se caracterizează printr-un grad de prejudiciabilitate a faptelor și a persoanei care le-a săvîrșit. Să începem cu considerarea faptei ca atare. Aceasta manifestîndu-se prin conduita pozitivă care se produce o schimbare – introducerea, modificarea sau ștergerea ilegală a datelor informatice ori restricționarea ilegală a accesului la aceste date, rezultînd date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice și introducerea, modificarea sau ștergerea datelor informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acțiuni au cauzat daune în proporții mari. Modalitatea sau condițiile în care sunt comise deseori prezintă pericolul pentru mai multe persoane.
Gradul prejudiciabil al infracțiunilor de fals informatic și fraudă informatică este determinat de asemenea de aspectul subiectiv și anume motivul și scopul săvîrșirii sale. În cazul infracțiunii noastre, motivul constă de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice în cazul unui fals informatic și în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acțiuni au cauzat daune în proporții mari, în cazul unei fraude informatice.
III. Analiza criminologică a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
3.1 Infracțiunile de fals informatic și fraudă informatică – manifestări, tendințe, dinamică…
Cercetările consacrate cauzelor criminalității presupun utilizarea tuturor datelor obținute în acest domeniu. Acest fapt devine posibil datorită utilizării conceptelor operaționale. Astfel, viziunea sistemică asupra fenomenului infracțional presupune utilizarea conceptelor de sistem, structură și funcții, precum și a noțiunilor de cauză și condiție care stau la baza relațiilor dinamice subsistemice și inter-sistemice[95, p.106].
Sistemul reprezintă un ansamblu superior organizat de elemente (subsisteme) integrate structural și dinamic, ansamblu care are drept scop realizarea unor anumite valori (efecte) în condițiile unui mediu variabil și posibil perturbat[50, p.638]. Sistemele se caracterizează prin structură și funcții proprii. Structura, la rîndul ei, poate fi diacronică (reflectă geneza și evoluția acestora în timp) și sincronică (reprezintă starea în care se găsesc sistemele la un moment dat, prin raportarea la anumite sisteme de referință). Funcțiile sistemelor reprezintă un complex de proprietăți caracteristice, exprimînd relații de acțiune inter-sistemice și intra-sistemice[89, p.178]. Cauza este fenomenul care precede și determină sau generează un alt fenomen – efectul, acționînd în circumstanțe care favorizează sau frînează producerea efectului[60, p.360]. La rîndul lor, circumstanțele ce reprezintă împrejurările care influențează prin prezența lor cauza (o favorizează ori frînează) se numesc condiții. Starea, structura și dinamica unui fenomen sunt marcate de necesitate și întîmplare. Necesitatea constituie o modalitate de existență sau de manifestare a unor stări, proprietăți, raporturi sau tendințe ale sistemelor, decurgînd din natura internă a acestora, ceea ce, în condiții constante, le determină o orientare inevitabilă într-un anumit sens[61].
Prin criminalitate ca obiect de studiu al criminologiei se înțelege fenomenul social de masă care cuprinde totalitatea infracțiunilor săvîrșite în decursul întregii evoluții umane sau numai în raport cu anumite civilizații, epoci, intervale de timp ori spații geografice determinate. Din acest punct de vedere concepem noțiunea de criminalitate în două sensuri[81, p.186]:
sensul larg (lato sensu), unde prin criminalitate în sens larg înțelegem totalitatea crimelor comise de-a lungul întregii evoluții umane pe întreaga suprafață a globului terestru;
sensul restrîns (stricto sensu), unde prin criminalitate în sens restrîns înțelegem totalitatea crimelor săvîrșite în limitele unei perioade de timp determinate, într-o arie geografică determinată.
Criminologii francezi R. Vouin și J. Leute[97, p.45] definesc fenomenul criminalității ca fiind ansamblul infracțiunilor penale de toate felurile comise într-o societate și într-o perioadă dată. Autorii ruși[75, p.7-9] pun accentul pe caracterul istorico-evolutiv al criminalității, considerînd că ea este un fenomen caracteristic pentru orice formațiune social-economică, fiind determinat atît de cauze generale, cît și de cauze și condiții concrete istorice, economice, sociale, politice, culturale etc. Unul din eminenții criminologi autohtoni[41, p.103-106] rezumă că premisa necesară eficacității măsurilor de control asupra criminalității este rezolvarea justă a problemelor legate de cunoașterea esenței fenomenului de crimă, aprecierea stării și tendințelor criminalității în stat; descoperirea determinantelor fenomenului în cauză, factorilor și împrejurărilor ce favorizează săvîrșirea infracțiunilor; pronosticarea criminalității și modelarea noii realități sociale în coraport cu procesul economic, cultural; elaborarea concepției, strategiei de combatere a criminalității și crearea unui sistem efectiv de combatere a criminalității. De aici și apare unul din scopurile criminologiei ce ar consta în elaborarea și propunerea măsurilor de control asupra criminalității în baza cunoașterii esenței și manifestărilor fenomenului de crimă.
În literatura de specialitate, criminalitatea este caracterizată de trei indici de bază: nivelul, structura și dinamica. Nivelul criminalității este o caracteristică cantitativă exprimată prin suma crimelor săvîrșite și a persoanelor ce le-au comis, precum și prin coeficienți sau indici relativi ai criminalității. Menționăm la fel că, în practică, pentru caracteristica cantitativă a criminalității se utilizează combinarea a două noțiuni: starea și nivelul criminalității. Starea criminalității reprezintă numărul infracțiunilor săvîrșite și al persoanelor ce le-au comis, pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp stabilită. Nivelul criminalității reprezintă valoarea determinată din numărul total de infracțiuni săvîrșite pe un teritoriu determinat într-o perioadă de timp stabilită, raportat la numărul exact de populație, spre exemplu la 1.000, 10.000 sau 100.000. Starea criminalității este determinată de indicele absolut, adică de numărul general al infracțiunilor, înregistrate într-o perioadă de timp determinată și pe un teritoriu stabilit, sau de numărul total al infractorilor care au comis aceste infracțiuni[61].
Conform unui sondaj Euro-barometru, condus de către Comisia Europeană, utilizatorii de internet din UE sunt foarte preocupați de securitatea informatică. 76% din respondenți sunt de acord cu faptul că riscul de a deveni o victimă a criminalității informatice a crescut în ultimul an (2014), ceea ce reprezintă un procent mai ridicat în raport cu un sondaj similar efectuat în 2013. 12% din utilizatorii de internet au avut deja un cont în cadrul unei rețele de socializare sau un cont de email care le-a fost spart, potrivit ec.europa.eu. Sondajul Euro-barometru, la care au participat peste 27 000 de persoane din toate statele membre, arată, de asemenea, că: – 87% din respondenți evită să divulge online informații cu caracter personal (ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de 89% în 2012); – majoritatea respondenților consideră în continuare că nu sunt bine informați cu privire la riscurile criminalității informatice (52% în comparație cu 59% în 2013); – 7% au fost victime ale fraudării online a cardului de credit sau a operațiunilor bancare[69].
Criminologia efectuează cercetări și cu privire la formele criminalității în timp, în scopul de a descoperi corelații și regularități ale acesteia. Desigur, fenomenul criminal are o dimensiune în timp, decurge în timp, se săvîrșește în mod continuu, reluîndu-se mereu. Astfel, ea are o durată, continuitate și forme în timp. Criminalitatea nu are pauze decît de scurtă durată. Ea se produce zi de zi, săptămînă de săptămînă, lună de lună, an de an etc. În afară de aceste unități de timp, în criminologie se fac cercetări asupra diferitelor forme în timp ale ei: criminalitatea săptămînală, lunară, sezonieră, în timp de revoluții sau război etc. Dinamica criminalității poate fi cercetată, la fel, pe termene scurte și pe termene lungi (chiar la nivel de secole). Astfel, se urmărește mersul istoric al fenomenului. Dinamica criminalității reprezintă modificările cantitative și calitative intervenite în structura acestui fenomen, prin comparație cu intervale de timp și spațiu succesive, reflectînd cursul general al criminalității și tendințele sale. În asemenea mod, dinamica criminalității permite a elabora atît ipotezele realiste privind cauzele care generează criminalitatea, cît și prognoze pentru desfășurarea ei probabilă, preconizîndu-se, totodată, mijloace de profilaxie mai eficiente[56, p.82].
Evoluția din punct de vedere economic, politic, cultural, juridic nu a adus din păcate la scăderea indicilor cantitativi și calitativi a criminalității, din contra, conținutul acestora s-a mărit de la an la an. Un pericol grav îl prezintă schimbările calitative în structura criminalității: a crescut numărul infracțiunilor deosebit de grave și excepțional de grave, a atacurilor tîlhărești, vătămărilor intenționate grave a integrității corporale cu aplicarea armelor de foc și a substanțelor explozibile, precum și numărul infracțiunilor din domeniul informaticii și agravantele lor.
Țara noastră în ultimii ani a întreprins o serie de măsuri în prevenirea și combaterea criminalității informaționale. Cel mai însemnat eveniment îl reprezintă cu siguranță semnarea Convenției de la Budapesta din 2001, care a avut loc la 23 noiembrie 2001 și care a fost ratificată prin Legea nr. Nr. 6 din 02.02.2009. Convenția a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 01.09.2009.[67].
Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică reprezintă cea mai importantă reglementare juridică internațională în domeniul criminalității informatice, deoarece aceasta tinde să devină un instrument juridic global, fiind semnată și ratificată de un număr din ce în ce mai mare de state din întreaga lume. Această Convenție își propune să prevină actele îndreptate împotriva confidențialității, integrității și disponibilității sistemelor informatice, a rețelelor, a datelor, precum și a utilizării frauduloase a unor asemenea conduite și prin încurajarea adoptării unor măsuri de natură a permite combaterea eficace a acestor tipuri de infracțiuni, menite să faciliteze descoperirea, investigarea și urmărirea penală a acestora atât la nivel național, cât și internațional, precum și prin prevederea unor dispoziții materiale necesare asigurării unei cooperări internaționale rapide și sigure. Infracțiunile din domeniul informatic cuprinse în Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, pe care le-am analizat sunt prevăzute în art.2-10: accesarea ilegală; interceptarea ilegală; afectarea integrității datelor; afectarea integrității sistemului; abuzurile asupra dispozitivelor; falsificarea informatică; frauda informatică; infracțiuni referitoare la pornografia infantilă; infracțiuni referitoare la atingerile aduse proprietății intelectuale și drepturilor conexe[84, p.5].
De fapt îndată după ratificarea Convenției de la Budapesta, a fost adoptată Legea Nr. 20 din 03.02.2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice, care reglementează raporturile juridice privind[17]:
prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice;
cadrul de asistență mutuală în prevenirea și combaterea criminalității informatice, în protecția și acordarea de ajutor furnizorilor de servicii șiutilizatorilor de sisteme informatice;
colaborarea autorităților administrației publice cu organizații neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în activitatea de prevenire și de combatere a criminalității informatice;
cooperarea cu alte state, cu organizații internaționale și regionale avînd competențe în domeniu.
Tot în acea perioada au avut loc și schimbări în Capitolul XI „Infracțiuni informatice și infracțiuni din domeniul telecomunicațiilor” din Codul Penal al Republicii Moldova. Astfel în Codul Penal al Republicii Moldova avem următoarele categorii de crime informaționale ce constituie infracțiuni[3]:
Accesul ilegal la informația computerizată (art. 259);
Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziție a mijloacelor tehnice sau produselor program (art. 260);
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 2601);
Alterarea integrității datelor informatice ținute într -un sistem informatic (art. 2602);
Perturbarea funcționării sistemului informatic (art. 2603);
Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziție a parolelor, codurilor de acces sau a datelor similare (art. 2604);
Falsul informatic (art. 2605);
Frauda informatică (art. 2606);
Încălcarea regulilor de securitatea sistemului informatic (art. 2607);
Pedepsele sunt variante, în dependență de infracțiunea încriminată, graviditatea, circumstanțele acesteia, persoana infractorului etc., variind de la amenzi de la 200 u.c. până la privarea de libertate pe o perioadă de până la 9 ani.
În trecut aceste cazuri erau anchetate de ofițeri de urmărire penală obișnuiți, fără o pregătire amplă în domeniu, însă conform noii structuri a Procuraturii Generale (aprobată prin hotărîrea Parlamentului din 4 mai 2010), printre schimbările care au avut loc în instituție, s-a materializat și crearea în premieră a Secției tehnologii informaționale și investigații ale infracțiunilor în domeniul informaticii-subdiviziune separată, controlată direct de Procurorul General[70].
3.2 Măsurile de prevenire și combatere a infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică
Țara noastră în ultimii ani a întreprins o serie de măsuri în prevenirea și combaterea criminalității informaționale. Cel mai însemnat eveniment îl reprezintă cu siguranță semnarea Convenției de la Budapesta din 2001, care a avut loc la 23 noiembrie 2001 și care a fost ratificată prin Legea nr. Nr. 6 din 02.02.2009. Convenția a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 01.09.2009.[67].
De fapt îndată după ratificarea Convenției de la Budapesta, a fost adoptată Legea Nr. 20 din03.02.2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice, care reglementează raporturile juridice privind[17]:
prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice;
cadrul de asistență mutuală în prevenirea și combaterea criminalității informatice, în protecția și acordarea de ajutor furnizorilor de servicii și utilizatorilor de sisteme informatice;
colaborarea autorităților administrației publice cu organizații neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în activitatea de prevenire și de combatere a criminalității informatice;
cooperarea cu alte state, cu organizații internaționale și regionale avînd competențe în domeniu.
Tot în acea perioada au avut loc și schimbări în Capitolul XI „Infracțiuni informatice și infracțiuni din domeniul telecomunicațiilor” din Codul Penal al Republicii Moldova. Astfel în Codul Penal al Republicii Moldova avem următoarele categorii de crime informaționale ce constituie infracțiuni[3]:
Accesul ilegal la informația computerizată (art. 259);
Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziție a mijloacelor tehnice sau produselor program (art. 260);
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 2601);
Alterarea integrității datelor informatice ținute într -un sistem informatic (art. 2602);
Perturbarea funcționării sistemului informatic (art. 2603);
Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziție a parolelor, codurilor de acces sau a datelor similare (art. 2604);
Falsul informatic (art. 2605);
Frauda informatică (art. 2606);
Încălcarea regulilor de securitatea sistemului informatic (art. 2607);
Pedepsele sunt variante, în dependență de infracțiunea încriminată, graviditatea, circumstanțele acesteia, persoana infractorului etc, variind de la amenzi de la 200 u.c. până la privarea de libertate pe o perioadă de până la 9 ani[62].
În trecut aceste cazuri erau anchetate de ofițeri de urmărire penală obișnuiți, fără o pregătire amplă în domeniu, însă conform noii structuri a Procuraturii Generale (aprobată prin hotărîrea Parlamentului din 4 mai 2010), printre schimbările care au avut loc în instituție, s-a materializat și crearea în premieră a Secției tehnologii informaționale și investigații ale infracțiunilor în domeniul informaticii-subdiviziune separată, controlată direct de Procurorul General[70]. De altfel, pe plan național are loc o muncă inter – instituțională în prevenirea și combaterea acestui fenomen. Printre cele mai bune realizări în acest sens îl constituie Planului comun de Acțiuni în domeniul prevenirii și combaterii criminalității informatice, elaborat de procurorii noștri. Documentul a fost aprobat de 12 instituții de stat, care sunt incluse în calitate de autorități responsabile de executarea acestuia[62]:
Procuratura Generală;
Serviciul de Informații și Securitate;
Institutul Național al Justiției;
Ministerul Afacerilor Interne;
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor;
Banca Națională;
Ministerul Apărării;
Serviciul Vamal;
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
Agenția de Stat pentru Protecția Moralității;
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal;
Întreprinderea de Stat „Centrul de Telecomunicații Speciale”.
Documentul mai prevede instituirea pe lîngă Procurorul General a Comitetului național de răspuns la incidentele de securitate cibernetică, dar și organizarea unui sistem de baze de date cu acces a autorităților responsabile privind amenințările, vulnerabilitățile și incidentele de securitate cibernetică identificate sau raportate, tehnici și tehnologii folosite pentru atacuri, precum și bune practici pentru protecția infrastructurilor cibernetice[62].
De asemenea, vor fi elaborate și încheiate acorduri voluntare și convenții la nivel local între autoritățile publice și operatorii privați, în special furnizorii de servicii Internet, privind procedura de blocare și închidere a site-urilor ilegale[62].
Totuși interzicerea și blocarea anumitor site-uri pe teritoriul Republicii Moldova, propusă de Procuratura Generală, va duce la migrația acestora peste hotare, ceea ce va însemna indirect pierderi pentru Republica Moldova. Valoarea adăugată nu va rămâne în țară, dar va pleca peste hotare. De această părere este directorul Companiei Interakt Media, Tudor Darie[63].
Mai mult ca atât, faptul că Procuratura Generală intenționează să încheie acorduri cu providerii de Internet, prin care să-i oblige să blocheze accesul utilizatorilor din Republica Moldova la diferite site-uri consider că este una ilegală. Astfel, dacă o asemenea inițiativă va fi implementată, operatorii naționali de Internet, printre care Starnet și Moldtelecom, dar și operatorii de telefonie mobilă care oferă acces la Internet – Orange, Moldcell și Unite – vor fi obligați să restricționeze accesul la o serie de site-uri. În acest mod, va fi limitat accesul cetățenilor la informație și restricționată libertatea Internetului[62].
Unimedia a analizat pozițiile oficiale ale instituțiilor europene și a identificat mai multe încălcări ale standardelor europene în proiectul de lege inițiat de către autoritățile moldovenești. Primul caz se referă la o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a hotărât, în unanimitate, că a existat o violare a articolului 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în cazul unei hotărâri judecătorești din Turcia, prin care a fost blocat accesul la toate site-urile Google, fiind invocată o insultă în memoria lui Ataturk pe unul dintre mini-site-urile găzduite de serviciul Google Sites. În acest caz, CEDO a constatat că „o singură restricție privind accesul la o sursă de informare (conținutul produs de un singur utilizator -n.r.) ar fi fost compatibilă cu Convenția în cazul unui cadru legal strict”, însă „o interdicție generală este o încălcare a accesului la Internet și aduce prejudicii dreptului la libertatea de exprimare și de informare”. Poziția CEDO este încălcată în modificările, care se propun a fi operate la articolul 7 din Legea privind prevenirea și combaterea criminalității informatice, în care se prevede că providerii de Internet vor fi obligați „ să blocheze, folosind metodele și mijloacele tehnice necesare, accesul la toate paginile web care cont în materiale interzise de legislația în vigoare, incluse în liste speciale, elaborate și periodic reînnoite de către Ministerul Afacerilor Interne”. Modificările la legislație nu își propun să fie înlăturat conținutul ilegal de pe un anumit site, care este produs de un singur utilizator, ci blocarea site-ului în întregime, fapt ce contravine poziției CEDO[62].
În literatura de specialitate se evidențiază faptul că definirea și evaluarea conceptului de politică penală de prevenire a criminalității trebuie să țină seama de trei dimensiuni[62]:
prima se referă la legislația penală în vigoare privind sistemul de sancțiuni aplicate indivizilor delincvenți;
cea de a doua include instituțiile specializate de prevenire și control social specializat împotriva criminalității;
cea de a treia include reacția socială față de crimă și criminalitate.
Orice măsură întreprinsă în sensul limitării viitoare a acestui fenomen trebuie să țină seama de diversitatea faptelor penale săvârșite, precum și a situațiilor în care diverse persoane sau instituții devin victime ale unor astfel de infracțiuni. Considerăm că direcțiile pe care măsurile de prevenire și combatere a fenomenului criminalității informatice ca parte a criminalității organizate trebuie să se îndrepte către o aplicare mai eficientă a legislației existente și completarea, îmbunătățirea acestei, precum și către o cooperare mai bună între instituțiile responsabile în vederea limitării activității infracționale. De asemenea, considerăm că aceste direcții ar trebui să vizeze și crearea unor programe complexe de consiliere și asistență a victimelor dar și a celor care au avut calitatea de autor al unei infracțiunii, în vederea reintegrării acestora în societate, dar și a unor programe/cursuri de perfecționare a anchetatorilor și magistraților în ceea ce privește modul de investigare a infracțiunilor informatice[62].
Dezvoltarea tehnicii și a tehnologiei a reprezentat o adevărată revoluție în societatea umană, având ca principală consecință tranziția de la Societatea Industrială la Societatea Informațională. Apariția calculatoarelor și a Internetului a ușurat foarte mult munca oamenilor, dându-le posibilitatea efectuării într-un timp extrem de scurt a unei multitudini de tranzacții, de afaceri și de comunicări. Calculatorul a devenit o component vitală a activității noastre zilnice iar tehnologia comunicațiilor și posibilitățile oferite de Internet au produs transformări în întreaga societate, pătrunzând în toate sectoarele vieții economice, sociale și culturale. În aceste condiții, criminalitatea informatică, este o problemă majoră în societățile care folosesc pe scară largă tehnologia informatică, iar în condițiile absenței unei definiții standardizate și unanim acceptate și a lipsei unor statistici credibile în domeniu, studierea și examinarea din punct de vedere juridico-penal a acestui nou gen de infracțiuni, care a cuprins întreg mapamondul, este foarte importantă. În Republica Moldova, fenomenul criminalității informatice se manifestă prin creșterea numărului de cazuri înregistrate și organizarea celor ce comit astfel de fapte, în adevărate grupări infracționale, precum și reorientarea grupărilor criminale care, în trecut, comiteau infracțiuni din sfera traficului de persoane, traficului internațional de autoturisme și traficului de droguri, către infracțiuni de natură informatică. Principalii factori, care au determinat reorientarea grupărilor criminale, către infracțiuni informatice, sunt legați de obținerea de câștiguri materiale mari, într-un timp relativ scurt și cu riscuri relativ mici În prezent, asistăm nu doar la o explozie, diversificare și specializare a criminalității, ci și la o congruență între infracțiunile din sfera criminalității informatice și infracțiunile ,,clasice”. Având în vedere dinamica și ritmul rapid de evoluție a spațiului cibernetic, precum și obiectivele țării în procesul de dezvoltare a societății informaționale, pentru implementarea pe o scară cât mai largă a serviciilor electronice, se întrevede nevoia ca legislația internă să se adapteze din mers și continuu, la oportunitățile și provocările generate de un mediu de securitate cibernetică în permanentă schimbare. Asigurarea securității și a spațiului cibernetic trebuie să se bazeze pe cooperarea la nivel național și internațional, prin coordonarea demersurilor naționale în concordanță cu orientările și măsurile adoptate la nivel internațional. Numeroase studii arată că doar o mică parte din faptele penale legate de utilizarea sistemelor informatice ajung la cunoștința organelor de cercetare penală, iar investigațiile în domeniul infracționalității informatice sunt, prin natura lor, complexe și implică utilizarea de tehnologii și echipamente sofisticate. Din acest motiv propunem la finalul lucrării noastre, patru direcții de acțiune, după cum urmează:
Aplicarea eficientă a legislației interne existente, precum și armonizarea legislației interne la cea de la nivel european și internațional. Criminalitatea informatică și spațiul cibernetic sunt două elemente aflate într-o continuă evoluție, ceea ce face dificil pentru autoritățile publice crearea unui pachet legislativ adaptat celor mai noi metode de comitere de fapte penale. Totodată, având în vedere că legislația internațională este realizată de cele mai multe ori în limba engleză, este necesar a se realiza traduceri cât mai fidele la transpunerea acesteia în legislația internă, pentru a se evita situații de confuzie între anumiți termeni ori situații descrise în normele legale adoptate;
În strânsă legătură cu aplicarea eficientă a legislației și adaptarea acesteia la realitatea cibernetică, un alt punct important considerăm că este înființarea unor centre de pregătire periodică atât a anchetatorilor, cât și a magistraților. Nu de puține ori, practica ne-a arătat că polițiștii, dar și procurorii nu știu de unde să înceapă o investigație cu privire la o infracțiune informatică. De cele mai multe ori asemenea cauze sunt plasate “băiatului cu calculatorul”. Având în vedere amploarea fenomenului criminalității informatice, iar computerele devin din ce în ce mai mult obiectul crimelor tradiționale, consider că este absolut necesar și util ca atât magistrații,cât și organele de cercetare penală să devină “experți” în calculatoare, să cunoască cele mai noi metode de investigare a infracțiunilor. De asemenea, având în vedere faptul că, așa cum am arătat și anterior în prezenta lucrare, fraudele din sfera criminalității informatice sunt, uneori, în strânsă legătură cu infracțiuni de tip economic, considerăm că ar fi utile stagii de practică pentru reprezentanții Ministerului Public, organelor de poliție și magistrați – judecători care să conțină și predarea unor elemente de economie;
Intensificarea activităților de cooperare între structurile publice care au atribuții în ceea ce privește prevenirea și combaterea criminalității informatice, prin creșterea numărului de persoane care să-și desfășoare activitatea de investigare a faptelor din sfera criminalității informatice, precum și organizarea de stagii de practică comune, astfel cum am arătat și mai sus, la care să participe personal din diverse structuri ori autorități publice, în vederea dezvoltării de echipe inter specializate, care să coopereze în mod eficient la viitoare acțiuni comune. Creșterea efectivelor de investigatori reprezintă o necesitate ce persistă de mult timp în practică, multe cauze fiind soluționate cu întârziere, din lipsa personalului specializat în realizarea de percheziții și/sau culegeri de date informatice;
Cooperarea dintre autoritățile publice și membrii societății civile, în vederea aducerii la cunoștința acestora din urmă a pericolelor la care se expun când accesează Internetul ori contul personal, precum și cu privire la metodele de protecție pe care le au la dispoziție pentru a evita statutul de victime. Existența unor instituții specializate la nivel intern și internațional precum și existența unei cooperări dintre aceste instituții reprezintă aspecte pe care le-am arătat anterior, în prezenta lucrare. Însă, având în vedere și concluziile chestionarului aplicat utilizatorilor, rezultă că fenomenul criminalității informatice rămâne perceput ca ceva abstract, care are loc doar la un nivel superior vieții cotidiene, căruia le cad victime doar companiile mari și față de care populația sau firmele de mici dimensiuni adoptă atitudinea „mie nu mi se poate întâmpla”.
La momentul la care o persoană devine victima unui furt de date personale sau află că i s-a clonat cardul de credit, de exemplu, se adresează fie instituției bancare, iar de cele mai multe ori este sfătuită să nu facă publică lipsa sumelor din cont, pentru a nu știrbi imaginea băncii, fie se adresează unui site (de exemplu de poștă electronică sau de cumpărături), fără a primi un răspuns clar într-un termen rezonabil. De aceea, considerăm utilă desfășurarea unor campanii de aducere la cunoștință a riscurilor pe care activitatea online le poate purta, dar și de expunere clară către populație și mediul de afaceri, a unor pași legali care sunt la dispoziția potențialelor victime, în caz de nevoie. Deși legislația internă din Republicii Moldova este consacrată principiului „Nemo legem ignorare censetur” – Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, în practică trebuie să acceptăm că anumite părți ale legislației sunt mai puțin accesibile decât altele. Și pentru acest motiv, considerăm că între membrii societății civile și reprezentanții autorităților trebuie să se dezvolte o cooperare de durată, care să producă periodic informații sub forma unor ghiduri care să fie aduse la cunoștința unor grupuri țintă bine determinate, în concordanță cu nivelul fiecăruia de înțelegere a riscurilor de a deveni victime ale criminalității informatice. Lumea criminalității informatice nu se limitează doar la falsul informatic, frauda informatică, fraude bancare, fraude cu cărți de credit, fraude economico-financiare, ci merg mai departe până la săvârșirea de acte teroriste. Din ce în ce mai mult, în zilele noastre grupările teroriste utilizează Internetul pentru a-și atinge scopurile, în sensul că își propagă ideologiile pe care le îmbrățișează, trimit mesaje de ură și incitare la violență, pregătesc atacuri teroriste, etc.
În Republica Moldova s-au făcut o serie de studii și evaluări care au identificat unele caracteristici ale acestui tip de criminalitate care se desfășoară pe teritoriul țării noastre sau în care făptuitorii sunt cetățeni moldoveni. Din evaluările grupărilor infracționale care acționează în domeniu s-au desprins următoarele caracteristici privind criminalitatea informatică produsă în Republica Moldova[65]:
caracter predominant financiar, se urmărește obținerea unui produs financiar substanțial și sunt vizate sisteme de plată, produse de credit și plată oferite de instituții financiare;
organizarea grupărilor care acționează, structurarea și specializarea membrilor acestora;
folosirea unor tineri cu abilități în a utiliza computerele și noile tehnologii, care sunt organizați și coordonați de către lideri ai grupărilor infracționale;
trecerea de la fraudele informatice, în care încrederea era elementul primordial în realizarea tranzacțiilor, la fraude în care predomina folosirea de programe informatice în fraudare;
caracterul transnațional al acestor fapte, în sensul că sunt vizate victime din alte țări, anumite activități sunt derulate de pe teritoriul altor state sau sunt folosite sisteme informatice din alte state;
permanenta preocupare pentru identificarea de noi moduri de operare, de identificarea de produse ce pot fi fraudate, precum și sisteme informatice ce pot fi compromise;
reorientarea grupărilor infracționale către fraudarea mijloacelor de plată electronică oferite de instituțiile financiare din Republica Moldova;
reorientarea grupărilor infracționale care comit fraude informatice, de la fraudele mărunte (prejudicii mici) îndreptate împotriva persoanelor, către fraudele mari (prejudicii mari a sute de mii/milioane de euro) împotriva companiilor;
zonarea infractorilor pe tipuri de infracțiuni și țări de destinație, datorate specificului zonei (zone turistice, zone cu număr ridicat de grupări infracționale bine organizate etc.).
Potrivit studiului Business Software Alliance cu privire la pirateria software pentru computere personale, Republica Moldova face parte din grupul de state cu cea mai mare rată a pirateriei, ocupînd locul 4 din lume (după Georgia, Bangladesh și Zimbabwe). Se constată că, ponderea produselor program ilegale din totalul software-ului utilizat este de 91%, ceea ce constituie, în opinia BSA, 28 milioane de dolari SUA, și, totodată, cel puțin 70 milioane de lei venit național (reieșind din achitarea TVA și a taxelor de import) [62].
În concluzie pot menționa faptul că domeniul cibernetic este mereu într-un progres continuu, așa că și infractorii se adaptează rapid la instrumentele de comunicare anonime și nedetectabile pentru a comite diverse crime informaționale. Odată ce internetul reprezintă un mijloc mult mai rapid și ușor de comunicare, de organizare a activității multor societăți comerciale, odată ce numărul de utilizatori ai internetului este mereu în creștere, comerțul electronic acumulând tot mai multe resurse financiare, și mai ales în condițiile în care toate structurile statelor și guvernelor se folosesc exclusiv de calculatoare,iar telefoane mobile au marea majoritate din cetățenii foarte multor state, infractorii vor fi mereu atrași de posibilitățile acestui domeniu de a obține câștiguri tot mai mari, în interval tot mai mici de timp. Consider ca pentru o combatere mai eficientă a criminalității informatice din orice stat al lumii, indiferent de poziționarea acestuia, este nevoie de o conlucrare a tuturor specialiștilor din domeniu împreună cu organele de drept și alte organizații private pentru a depista cât mai rapid locul comiterii infracțiunii, persoana celui vinovat, pedepsirea lui, cât și implementarea diferitor programe în prevenirea săvârșirii acestor infracțiuni.
ÎNCHEIERE
„Adevărul este fiul timpului”
(Gelius)
Actualmente în Republica Moldova criminalitatea, după cum se știe, manifestîndu-se prin cele mai diverse forme, rămîne a fi o problemă primordială. Necătînd la faptul că sunt întreprinse acțiuni pentru stoparea amploarei pe care o ia aceasta, se înregistrează doar noi metode perfecționate și modernizate de săvîrșiri a infracțiunilor.
În această ordine de idei pot fi menționate infracțiunile informatice din categoria cărora fac parte și falsul informatic și frauda informatică cercetate de noi, aceste infracțiuni necesită o studiere și o analiză sub aspectul juridico-penal și criminologic.
Studiul efectuat asupra falsului informatic și a fraudei informatice ne-a permis obținerea unui șir de concluzii, mai importante din acestea sunt considerate următoarele:
A considera infracțiunile informatice ca nefiind o nouă formă (etapă) de criminalitate.
Chiar dacă infracțiunea de fals informatic și fraudă informatică, a devenit obiect de studiu a științelor socio-juridice nu este o infracțiune nouă ci doar nu demult a fost încriminată în legislația (în mod expres), iar metodele de comitere precum și scopurile și metodele se reînnoiesc în raport cu metodele de descoperire.
A stabili noțiunea de criminalitate informatică, fals informatic și fraudă informatică prin prisma criminologică, juridică și criminalistică.
Prin fals informatic se înțelege: introducerea, modificarea sau ștergerea ilegală a datelor informatice ori restricționarea ilegală a accesului la aceste date, rezultînd date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice.
Prin fraudă informatică se înțelege: introducerea, modificarea sau ștergerea datelor informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acțiuni au cauzat daune în proporții mari.
Gradul prejudiciabil a falsului informatic și a fraudei informatice este determinat în primul rînd de motivele și scopurile comiterii sale.
Analiza infracțiunii de fals informatic și fraudă informatică prin prisma aspectului criminologic, remarcăm o scădere a indicilor cantitativi.
Victimele infracțiunilor informatice reprezintă un cerc respins de persoane, dat fiind faptul că aceștia sunt diferiți dintr-un motiv sau altul de majoritatea populației. Măsurile de prevenire a acestui tip de infracțiune trebuie să se axeze în primul rînd, în jurul activității de combatere a crimei organizate și corupției. Prin înfăptuirea unor acțiuni concrete, de exemplu anunțarea prin intermediul mijloacelor mass-media a rezultatelor pozitive obținute la descoperirea și prevenirea atacurilor informatice. Ținînd cont de aceste concluzii, în vederea perfecționării legislației naționale și eficientizării practicii judiciare în cauzele penale, formulăm următoarele recomandări:
Adoptarea unei legi separate care ar reglementa întregul sistem de norme morale, reflectînd standardele internaționale în domeniu și experiența relevantă a altor state privind combaterea acestui tip de infracțiuni;
Organizarea activităților continue de instruire ale actorilor implicați în procesul penal, dar și la comiterea infracțiunii prin intermediul desfășurării unor cursuri cu accent pe standardele și procedurile de înfăptuire a justiției, proceduri și standarte folosite la nivel internațional în lupta contra tuturor formelor de discriminare.
O altă recomandare ar fi introducerea și mărirea numărului de ore la disciplina de Educație Civică, astfel, putem ridica nivelul de cultură și educație a întregii populații și în special a generației în creștere.
Analiza legislațiilor altor state arată că încriminarea infracțiunilor respective nu este expres făcută în foarte multe state ale lumii. Înainte, din cauza lipsei de cadru legislativ erau multe confuzii și lacune în activitatea practică, credem că odată cu actualizarea noii legi penale situația criminogenă se va diminua inclusiv și în raport cu infracțiunile din domeniul informatic.
BIBLIOGRAFIA
Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008;
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003;
Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18.04.2002;
Constituția Republicii Moldova Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1, 1994.
Constituția Uniunii Internaționale de Telecomunicații.
Convenția Consiliului Europei asupra Criminalității Informatice, semnată la Budapesta la 23 noiembrie 2001.
Convenție privind criminalitatea informatică din 23 noiembrie 2001, Budapesta. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.343, Partea I. Seria Tratatelor Europene nr.185; ratificată prin Legea Parlamentului Republicii Moldova nr.6-XVl din 02.02.2009.
Convenția Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.
Declarația Universală a Drepturilor Omului în Tratate internaționale, vol. I M.O. al R.M. Chișinău, 1998, p. 11.
Legea comunicațiilor electronice nr. 241-XVI din 15.11.2007;
Legea cu privire la documentul electronic și semnătura digitală nr.264-XV din 15.07.2004;
Legea cu privire la informatică nr.1069-XIV din 22.06.2000;
Legea cu privire la informatizare și la resursele informaționale de stat, nr. 467-XV din 21.11.2003;
Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică nr. 114 din 18.05.2012.
Legea pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică nr. 6-XVI din 02.02.2009.
Legea privind comerțul electronic nr. 284-XV din 22.07.2004 .
Legea privind prevenirea și combaterea criminalității informatice nr. 20-XVI din 03.02.2009.
Recomandarea R(85)10 cuprinzând normele de aplicare a Convenției Europene de Asistență Mutuală în Materie Infracțională, cu referire la comisiile rogatorii privind interceptarea telecomunicațiilor.
Recomandarea R(87)15 privind reglementarea utilizării datelor personale în munca de poliție.
Recomandarea R(88)2 privind pirateria în contextul existenței drepturilor de autor și a drepturilor conexe.
Recomandarea R(89)9 privind unele norme care trebuie aplicate de statele membre pentru combaterea criminalității informatice.
Recomandarea R(95)13 privind aspecte de procedură penală în legătură cu Tehnologia Informației.
Recomandarea R(95)4 privind protecția datelor personale în domeniul serviciilor de telecomunicații.
Achim Gh., Metodologia investigării criminalistice a fraudelor informatice, Editura Omnia, 2000, 218 p.
Amza T. Criminologie, Suport de curs pentru învățământ deschis la distanță, Universitatea “Hyperion”,București, 2011, 321 p.
Amza T., Amza C-P. Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, 2003, București, 214 p.
Amza T., Amza Cosmin-Petronel, Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, 2003, 178 p.
Art. 1 din Legea Nr. 20 din 03.02.2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice, publicat în Monitorul Oficial Nr. 11-12 la 26.01.2010.
Barbăneagră A., Codul Penal al Republicii Moldova, Comentariu, Editura ARC, 2003, 589 p.
Begu V. Criminalitatea informatică. Autoreferat la teză de licență. Chișinău, 2014,27 p.
Bejenari M. Criminalitatea fără violență – fraudele informatice. București, 2014, 214 p.
Bica, Gheorghe, Mihail, Gheorghe, Infracțiuni săvîrșite prin calculator, în Revista de Drept Penal 4/1996, p. 85-88.
Borodac A., Drept penal, Calificarea infracțiunilor, Ed. Știința, 1996, 342 p.
Borodac A., Drept penal. Partea generală, Ed. Știința, Chișinău, 1994, 356 p.
Borodac A., Manual de Drept Penal, Partea Specială, Chișinău, 2004, 353 p.
Borodac Al., Drept penal. Calificarea infracțiunii: Pentru instituții de învățămînt superior, Chișinău, 1996, 416 p.
Boroi A., Drept penal. Partea general, Ed. ALL BECK, București, 2001, 387p.
Botnaru S. și alții. Drept penal, partea generală, vol. I, Ed. Cartier juridic, Chișinău, 2005, 624 p.
Brînza S., Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei, Chișinău, 1994, 345p.
Bujor V., Șleahtițschi V., Omorul și vătămarea gravă a integrității corporale, Tipogr. Orhei, Chișinău, 2003, 212 p.
Bujor V. Cuvînt în apărarea criminologiei, în Materialele conferinței științifice, Starea actuală și perspectivele științei criminologice în Republica Moldova, Chișinău, 2002, p.103-106.
Bulai C. Manual de drept penal. Partea generală, ALL, București, 1997, 195 p.
Cernei V. Infracțiuni informaționale – parte integrală a infracțiunilor economice. https://www.google.md/search?q=Infracțiunile+informaționale+–+parte+integră+a+infracțiunilor+economice
Clasificarea infracțiunilor după metodologia Uniunii Europene. http://www.rasfoiesc.com/educatie/informatica/CRIMINALITATEA-INFORMATICA22.php
Coroiu V. Criminalitatea informatică factor de risc major pentru ordinea publică și siguranța națională. Teză de doctor, București, 2011, 213 p.
Dangoroz V. și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea Specială, vol. III, București, ALL BECK, 2003, 402 p.
Declarația Universală a Drepturilor Omului în Tratate internaționale, vol. I M.O. al R.M.
Diaconescu Gh., Drept penal, Partea specială, curs. I, Ed. Fundației „România de Mîine”, București, 2003, 369 p.
Dicționar Explicativ al limbii române, Ediția a II, Univers enciclopedic, București 1998, 623p.
Dicționar filosofic, Ed. Politică, București, 1978, 638 p.
Dobrinoiu M. Infracțiunea de interceptare ilegala a unei transmisii de date informatice. http://www.legi-internet.ro/articole-drept-it/infractiunea-de-interceptare-ilegala-a-unei-transmisii-de-date-informatice.html (vizitat pe 12.03.2015)
Dobrinoiu M. Infracțiuni în domeniul informatic. – București, 2006, p.246.
Dobrinoiu M. Provocarea legislativă a rețelelor Wi‐Fi, Revista Intelligence, Anul VI nr. 16, iulie 2009, studiu disponibil pe site‐ul http://e‐crime.ro/ecrime/site/files/8812/5008/4944/Provocarea_Legislativa_a_Retelelor_Wi‐ Fi_Intelligence_16.pdf
Dobrinoiu V., Drept penal. Partea generală, Ed. București, 1992, 314 p.
Dobrinoiu V.,Traian Dima, Drept Penal, Partea generală, partea specială, Editura Lumina Lex, București, 2002, 365 p.
Gheorghiu-Brădet I., Criminologia generală românească, Ed. Tipocart Brașovia, Brașov, 1993, 382 p.
Ghid introductiv pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la criminalitatea informatică. http://www.ritiinternews.ro/Capitolul%2005%20%20Reglementarea%20criminalitatii%20informatice.pdf (vizitat pe 12.03.2015 )
Ghiorghiță M., Dușa S. Criminalitatea cibernetică cu un pas înainte. Metodici de investigare. În:Revista științifică a Universității de Stat din Moldova: Studia universitatis, 2011, nr.3(43) p.187. http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/30.-p.187-196.pdf
Hanga, Vladimir, Calculatoarele în serviciul dreptului, Ed. Lumina Lex, București,1996.
Hegel F., Știința logicii, Ed. Academiei, București, 1966, p. 360. Citat de: http://drept.usm.md/public/files/CRIMINologie-Vol2341cc.pdf
http://drept.usm.md/public/files/CRIMINologie-Vol2341cc.pdf
http://drept-md.com/wp-content/uploads/2014/02/Raport_-Criminalitatea-informatica.pdf
http://ipn.md/ro/societate/57617
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cibernetic%C4%83
http://www.criminalitatea-informatica.ro/infractiuni-informatice/frauda-informatica/
http://www.fbi.gov/about-us/investigate/cyber/cyber.
http://www.infoeuropa.md/criminalitatea-informatica/
http://www.iwar.org.uk/ecoesionage/resources/eeurope2002/CrimeCommEN.html.
http://www.juridice.ro/294005/ce-sondaj-privind-criminalitatea-informatica.html “CE: Sondaj privind criminalitatea informatică”;
http://www.procuratura.md/md/newslst/1211/1/5476/
http://www.rasfoiesc.com/educatie/informatica/CRIMINALITATEA-INFORMATICA22.php
http://www.zscaler.com/.
International Telecommunication Union, Cybercrime Legislation Resources, Understanding Cybercrime: A Guide for Developing Countries, disponibil pe site‐ul: http://www.itu.int/ITU‐D/cyb/cybersecurity/docs/itu‐understanding ‐ cybercrime ‐guide.pdf
IRC – este abrevierea Internet Relay Chat, un serviciu care permite comunicarea în timp real folosind mesaje text – chat-ul.
Kapпeц И.И., Пpecтyпнocть: иллюзии и peальнocть, Mocква, Poccийcкoe пpавo, 1992, p.7-9.
Lubic, Jr., Paul E. “Global Cyber Crime: The Playing Field, The Players – The Perfect Storm.” Bill Mullins Tech Thoughts. June 2, 2010. Citat de: Coroiu V. Criminalitatea informatică factor de risc major pentru ordinea publică și siguranța națională. Teză de doctor, București 2011, p.13.
Lucius Annaeus Seneca (4 î.e.n – 65 e.n.) a fost filosof și om de stat roman. Este autorul lucrărilor „Medeea”, „Fedra”, „Lucrări către Lucilius”.
M. Cross, Scene of the Cybercrime, ed. a II‐a, Editura Syngress Publishing Inc., 2008, Rockland, Massachusetts, 209 p.
Mariț A. și alții. Drept penal, partea generală I, Chișinău 2013, 351 p.
Mariț Al., Drept penal, partea generală. Legea penală, teoria infracțiunii, participația penală, vol 1, Chișinău 2002, p.252
Mateuț Gh., Criminologie (note de curs), Arad, 1993, 126 p.
Mitrache C. Drept penal român. Partea generală, Casa de Editură și Presă “Șansa” SRL, 1997, 385 p.
Moise A. C. Metodologia investigării criminalității infracțiunilor informatice, Ed. Universul Juridic, București, 2011, 216 p.
Moise Adrian Cristian, Metodologia investigării criminalistice a infracțiunilor informatice, Teză de doctorat, București: 2010, 190 p.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 6-12, 2004.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 73-74, 2001.
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, nr. 7, 1993
Negru B. și alții. Constituției Republicii Moldova: comentariul. Ch.: Arc, 2012 (Tipogr. „Europress“), 576 p.
Nistoreanu Gh., Păun C., Criminologie, Ed. Didactică și Pedagogică R. A., București, 1995, 178 p.
Oancea D. Criminalitatea informatică. p.1. http://www.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/criminalitatea_informatica.pdf
Popa T. Frauda informatică, Ed. Universității din Oradea, 2002, Oradea, 170 p.
Slabu I., Giurea L. O perspectivă istorică asupra reglementărilor circumscrise criminalității informatice. În Revista de studii și cercetări juridice. Volumul XII, Nr. 2(23)/2013, 250 p.
Soltan V. Investigarea infracțiunilor cibernetice. Anexa nr. 9 la Hotărîrea Consiliului INJ nr. ½ din 31 ianuarie 2014, Chișinău.
Stavinschi R. Fraudele informatice și subiecții acestora. http://www.security.ase.md/publ/ro/pubro20.html
Stănoiu R.M., Introducere în criminologie, Ed. Academiei, București, 1989, 306 p.
Vasiu I., Infracțiuni comise prin calculator, în Revista de Drept Penal, nr. 2/1996, p. 28-34.
Vouin R., Leute J., Droit penal et criminologie, P.U.F., Paris, 1965, 145 p.
BIBLIOGRAFIA
Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008;
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003;
Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18.04.2002;
Constituția Republicii Moldova Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1, 1994.
Constituția Uniunii Internaționale de Telecomunicații.
Convenția Consiliului Europei asupra Criminalității Informatice, semnată la Budapesta la 23 noiembrie 2001.
Convenție privind criminalitatea informatică din 23 noiembrie 2001, Budapesta. Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.343, Partea I. Seria Tratatelor Europene nr.185; ratificată prin Legea Parlamentului Republicii Moldova nr.6-XVl din 02.02.2009.
Convenția Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.
Declarația Universală a Drepturilor Omului în Tratate internaționale, vol. I M.O. al R.M. Chișinău, 1998, p. 11.
Legea comunicațiilor electronice nr. 241-XVI din 15.11.2007;
Legea cu privire la documentul electronic și semnătura digitală nr.264-XV din 15.07.2004;
Legea cu privire la informatică nr.1069-XIV din 22.06.2000;
Legea cu privire la informatizare și la resursele informaționale de stat, nr. 467-XV din 21.11.2003;
Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică nr. 114 din 18.05.2012.
Legea pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică nr. 6-XVI din 02.02.2009.
Legea privind comerțul electronic nr. 284-XV din 22.07.2004 .
Legea privind prevenirea și combaterea criminalității informatice nr. 20-XVI din 03.02.2009.
Recomandarea R(85)10 cuprinzând normele de aplicare a Convenției Europene de Asistență Mutuală în Materie Infracțională, cu referire la comisiile rogatorii privind interceptarea telecomunicațiilor.
Recomandarea R(87)15 privind reglementarea utilizării datelor personale în munca de poliție.
Recomandarea R(88)2 privind pirateria în contextul existenței drepturilor de autor și a drepturilor conexe.
Recomandarea R(89)9 privind unele norme care trebuie aplicate de statele membre pentru combaterea criminalității informatice.
Recomandarea R(95)13 privind aspecte de procedură penală în legătură cu Tehnologia Informației.
Recomandarea R(95)4 privind protecția datelor personale în domeniul serviciilor de telecomunicații.
Achim Gh., Metodologia investigării criminalistice a fraudelor informatice, Editura Omnia, 2000, 218 p.
Amza T. Criminologie, Suport de curs pentru învățământ deschis la distanță, Universitatea “Hyperion”,București, 2011, 321 p.
Amza T., Amza C-P. Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, 2003, București, 214 p.
Amza T., Amza Cosmin-Petronel, Criminalitatea informatică, Ed. Lumina Lex, 2003, 178 p.
Art. 1 din Legea Nr. 20 din 03.02.2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice, publicat în Monitorul Oficial Nr. 11-12 la 26.01.2010.
Barbăneagră A., Codul Penal al Republicii Moldova, Comentariu, Editura ARC, 2003, 589 p.
Begu V. Criminalitatea informatică. Autoreferat la teză de licență. Chișinău, 2014,27 p.
Bejenari M. Criminalitatea fără violență – fraudele informatice. București, 2014, 214 p.
Bica, Gheorghe, Mihail, Gheorghe, Infracțiuni săvîrșite prin calculator, în Revista de Drept Penal 4/1996, p. 85-88.
Borodac A., Drept penal, Calificarea infracțiunilor, Ed. Știința, 1996, 342 p.
Borodac A., Drept penal. Partea generală, Ed. Știința, Chișinău, 1994, 356 p.
Borodac A., Manual de Drept Penal, Partea Specială, Chișinău, 2004, 353 p.
Borodac Al., Drept penal. Calificarea infracțiunii: Pentru instituții de învățămînt superior, Chișinău, 1996, 416 p.
Boroi A., Drept penal. Partea general, Ed. ALL BECK, București, 2001, 387p.
Botnaru S. și alții. Drept penal, partea generală, vol. I, Ed. Cartier juridic, Chișinău, 2005, 624 p.
Brînza S., Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei, Chișinău, 1994, 345p.
Bujor V., Șleahtițschi V., Omorul și vătămarea gravă a integrității corporale, Tipogr. Orhei, Chișinău, 2003, 212 p.
Bujor V. Cuvînt în apărarea criminologiei, în Materialele conferinței științifice, Starea actuală și perspectivele științei criminologice în Republica Moldova, Chișinău, 2002, p.103-106.
Bulai C. Manual de drept penal. Partea generală, ALL, București, 1997, 195 p.
Cernei V. Infracțiuni informaționale – parte integrală a infracțiunilor economice. https://www.google.md/search?q=Infracțiunile+informaționale+–+parte+integră+a+infracțiunilor+economice
Clasificarea infracțiunilor după metodologia Uniunii Europene. http://www.rasfoiesc.com/educatie/informatica/CRIMINALITATEA-INFORMATICA22.php
Coroiu V. Criminalitatea informatică factor de risc major pentru ordinea publică și siguranța națională. Teză de doctor, București, 2011, 213 p.
Dangoroz V. și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea Specială, vol. III, București, ALL BECK, 2003, 402 p.
Declarația Universală a Drepturilor Omului în Tratate internaționale, vol. I M.O. al R.M.
Diaconescu Gh., Drept penal, Partea specială, curs. I, Ed. Fundației „România de Mîine”, București, 2003, 369 p.
Dicționar Explicativ al limbii române, Ediția a II, Univers enciclopedic, București 1998, 623p.
Dicționar filosofic, Ed. Politică, București, 1978, 638 p.
Dobrinoiu M. Infracțiunea de interceptare ilegala a unei transmisii de date informatice. http://www.legi-internet.ro/articole-drept-it/infractiunea-de-interceptare-ilegala-a-unei-transmisii-de-date-informatice.html (vizitat pe 12.03.2015)
Dobrinoiu M. Infracțiuni în domeniul informatic. – București, 2006, p.246.
Dobrinoiu M. Provocarea legislativă a rețelelor Wi‐Fi, Revista Intelligence, Anul VI nr. 16, iulie 2009, studiu disponibil pe site‐ul http://e‐crime.ro/ecrime/site/files/8812/5008/4944/Provocarea_Legislativa_a_Retelelor_Wi‐ Fi_Intelligence_16.pdf
Dobrinoiu V., Drept penal. Partea generală, Ed. București, 1992, 314 p.
Dobrinoiu V.,Traian Dima, Drept Penal, Partea generală, partea specială, Editura Lumina Lex, București, 2002, 365 p.
Gheorghiu-Brădet I., Criminologia generală românească, Ed. Tipocart Brașovia, Brașov, 1993, 382 p.
Ghid introductiv pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la criminalitatea informatică. http://www.ritiinternews.ro/Capitolul%2005%20%20Reglementarea%20criminalitatii%20informatice.pdf (vizitat pe 12.03.2015 )
Ghiorghiță M., Dușa S. Criminalitatea cibernetică cu un pas înainte. Metodici de investigare. În:Revista științifică a Universității de Stat din Moldova: Studia universitatis, 2011, nr.3(43) p.187. http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/30.-p.187-196.pdf
Hanga, Vladimir, Calculatoarele în serviciul dreptului, Ed. Lumina Lex, București,1996.
Hegel F., Știința logicii, Ed. Academiei, București, 1966, p. 360. Citat de: http://drept.usm.md/public/files/CRIMINologie-Vol2341cc.pdf
http://drept.usm.md/public/files/CRIMINologie-Vol2341cc.pdf
http://drept-md.com/wp-content/uploads/2014/02/Raport_-Criminalitatea-informatica.pdf
http://ipn.md/ro/societate/57617
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cibernetic%C4%83
http://www.criminalitatea-informatica.ro/infractiuni-informatice/frauda-informatica/
http://www.fbi.gov/about-us/investigate/cyber/cyber.
http://www.infoeuropa.md/criminalitatea-informatica/
http://www.iwar.org.uk/ecoesionage/resources/eeurope2002/CrimeCommEN.html.
http://www.juridice.ro/294005/ce-sondaj-privind-criminalitatea-informatica.html “CE: Sondaj privind criminalitatea informatică”;
http://www.procuratura.md/md/newslst/1211/1/5476/
http://www.rasfoiesc.com/educatie/informatica/CRIMINALITATEA-INFORMATICA22.php
http://www.zscaler.com/.
International Telecommunication Union, Cybercrime Legislation Resources, Understanding Cybercrime: A Guide for Developing Countries, disponibil pe site‐ul: http://www.itu.int/ITU‐D/cyb/cybersecurity/docs/itu‐understanding ‐ cybercrime ‐guide.pdf
IRC – este abrevierea Internet Relay Chat, un serviciu care permite comunicarea în timp real folosind mesaje text – chat-ul.
Kapпeц И.И., Пpecтyпнocть: иллюзии и peальнocть, Mocква, Poccийcкoe пpавo, 1992, p.7-9.
Lubic, Jr., Paul E. “Global Cyber Crime: The Playing Field, The Players – The Perfect Storm.” Bill Mullins Tech Thoughts. June 2, 2010. Citat de: Coroiu V. Criminalitatea informatică factor de risc major pentru ordinea publică și siguranța națională. Teză de doctor, București 2011, p.13.
Lucius Annaeus Seneca (4 î.e.n – 65 e.n.) a fost filosof și om de stat roman. Este autorul lucrărilor „Medeea”, „Fedra”, „Lucrări către Lucilius”.
M. Cross, Scene of the Cybercrime, ed. a II‐a, Editura Syngress Publishing Inc., 2008, Rockland, Massachusetts, 209 p.
Mariț A. și alții. Drept penal, partea generală I, Chișinău 2013, 351 p.
Mariț Al., Drept penal, partea generală. Legea penală, teoria infracțiunii, participația penală, vol 1, Chișinău 2002, p.252
Mateuț Gh., Criminologie (note de curs), Arad, 1993, 126 p.
Mitrache C. Drept penal român. Partea generală, Casa de Editură și Presă “Șansa” SRL, 1997, 385 p.
Moise A. C. Metodologia investigării criminalității infracțiunilor informatice, Ed. Universul Juridic, București, 2011, 216 p.
Moise Adrian Cristian, Metodologia investigării criminalistice a infracțiunilor informatice, Teză de doctorat, București: 2010, 190 p.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 6-12, 2004.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 73-74, 2001.
Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, nr. 7, 1993
Negru B. și alții. Constituției Republicii Moldova: comentariul. Ch.: Arc, 2012 (Tipogr. „Europress“), 576 p.
Nistoreanu Gh., Păun C., Criminologie, Ed. Didactică și Pedagogică R. A., București, 1995, 178 p.
Oancea D. Criminalitatea informatică. p.1. http://www.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/criminalitatea_informatica.pdf
Popa T. Frauda informatică, Ed. Universității din Oradea, 2002, Oradea, 170 p.
Slabu I., Giurea L. O perspectivă istorică asupra reglementărilor circumscrise criminalității informatice. În Revista de studii și cercetări juridice. Volumul XII, Nr. 2(23)/2013, 250 p.
Soltan V. Investigarea infracțiunilor cibernetice. Anexa nr. 9 la Hotărîrea Consiliului INJ nr. ½ din 31 ianuarie 2014, Chișinău.
Stavinschi R. Fraudele informatice și subiecții acestora. http://www.security.ase.md/publ/ro/pubro20.html
Stănoiu R.M., Introducere în criminologie, Ed. Academiei, București, 1989, 306 p.
Vasiu I., Infracțiuni comise prin calculator, în Revista de Drept Penal, nr. 2/1996, p. 28-34.
Vouin R., Leute J., Droit penal et criminologie, P.U.F., Paris, 1965, 145 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Criminologica a Infractiunii de Fals Informatic Si Frauda Informatica (ID: 126243)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.