Analiza Criminologica a Cauzelor Infractionalitatii Feminine

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Infracționalitatea feminină – Considerații generale

Subcapitolul 1.1 Teorii criminologice privind infracționalitatea feminină

1.1.1 Teorii criminologice de orientare biologică

1.1.2 Teorii psihologice

1.1.3 Teorii sociologice

1.1.4 Teorii integrative

Subcapitolul 1.2 Infracțiuni specifice femeii

1.2.1 Rele tratamente aplicate minorului

1.2.2 Contaminarea venerică și transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit

1.2.3 Abandonul de familie

1.2.4 Bigamia

1.2.5 Proxenetismul

1.2.6 Incestul

1.2.7 Pruncuciderea

Subcapitolul 1.3 Femeia – autoare a crimei

Subcapitolul 1.4 Infractoare celebre

Capitolul 2. Violența domestică și infracționalitatea feminină

Subcapitolul 2.1 Violența domestică

Subcapitolul 2.2 Factori de risc ai violenței domestice

Subcapitolul 2.3 Criminalizare și victimizare

Subcapitolul 2.4 Femeia criminal-dimensiuni psihosociale

Capitolul 3. Caracteristici psiho-comportamentale ale femeii infractor

Subcapitolul 3.1 Personalitatea femeii infractor

Subcapitolul 3.2 Tipologizarea și portretizarea infractoarei

Subcapitolul 3.3 Fazele actului infracțional – Procese psihologice

Subcapitolul 3.4 Psihologia infractoarei după comiterea faptei

Capitolul 4. Cauzele care determină dezvoltarea criminalității feminine

Subcapitolul 4.1 Factori ereditari și anatomofiziologici

Subcapitolul 4.2 Factori psihologici

Subcapitolul 4.3 Factori geografici

Subcapitolul 4.4 Factori demografici

Subcapitolul 4.5 Factori economici

4.6.1 Industrializarea

4.6.2 Șomajul

4.6.3 Sărăcia și inegalitatea economică

Subcapitolul 4.7 Factori socio-culturali

4.7.1 Familia

4.7.2 Școala și anturajul

4.7.3 Alcoolismul și drogurile la femei

4.7.4 Mass-media

4.7.5 Profesia

Capitolul 5. Criminalitatea feminină în România

Subcapitolul 5.3 Măsuri de combatere și prevenire a infracționalității în România

Concluzii

Bibliografie

Listă de abrevieri

Art. –Articol.

Alin. –Aliniat.

Ș.a. – Și altele.

Etc. –Etcetera.

Nr. – Numărul.

Ed. – Editura.

Introducere

Prezenta lucrare de licență dezbate principalele cauze ale infracționalității feminine. De-a lungul anilor au existat numeroase interpretări și dezbateri pe tema cauzelor infracționalității dar s-au axat pe infracționalitatea masculină și asta din cauza faptului că infracționalitatea masculină este predominantă ȋn fața criminalității feminine. În ultimii ani numărul infracțiunilor comise de femei este ȋntr-o creștere alarmantă ceea ce face absolut necesară aprofundarea analizei cauzelor infracționalității feminine.

Lucrarea este structurată pe cinci capitole și atinge principalele probleme și cauze ale infracționalității feminine. Primul capitol dezbate teoriile criminologice privind infracționalitatea feminină și infracțiunile care sunt cu predominanță comise de femei și care pot fi comise numai de femei.

Al doilea capitol explică legătura ȋntre violența domestică și infracționalitatea feminină și linia subțire de demarcație care există ȋntre femeia victimă și aceeași femeie autoare a unei infracțiuni. În România principala cauză a infracționalității feminine rămâne violența domestică. Femeia ucide atunci când se simte amenințată de agresorul ei, când simte că viața ei sau a persoanelor dragi ei este pusă în pericol; rareori femeia ucide din răzbunare.

În capitolul trei sunt descrise caracteristicile psiho-comportamentale ale femeii infractor: personalitatea femeii infractor, procesele psihologice din timpul fazelor actului infracțional și psihologia infractoarei după comiterea crimei.

În capitolul patru sunt dezbătuți principalii factori care duc la dezvoltarea criminalității feminine: factori economici, factori socio-culturali, factori ereditari, factori psihologici, factori demografici și factori geografici.

În capitolul cinci am vorbit despre criminalitatea feminină în România, și posibilitățile de prevenire și control a acesteia.

Capitolul 1. Infracționalitatea feminină – considerații generale

Infracțiunile comise de femei reprezintă un reper al rolului deținut de acestea în cadrul societății . Ele se pot considera egale cu barbații ȋn ceea ce privește domeniul de activitate pentru că tot mai des sunt implicate ȋn infracțiuni care până nu demult erau specifice doar bărbaților , infracțiuni precum traficul de droguri unde femeile sunt implicate tot mai mult ȋn aceste rețele . În ultimii 100 de ani a crescut exponențial numărul infracțiunilor comise de femei , ființe care pe parcursul timpului au fost catalogate ca fiind incapabile de a comite crime . Femeile criminale nu constituit o problemă importantă pentru că nu au creat probleme ȋn privința violenței în penitenciare , de aceea criminalitatea feminină a fost mult prea puțin dezbatută . Infracțiunile specifice bărbaților în trecut , sunt săvârșite tot mai des de femei , iar statisticile evidențiază creșterea numărului de femei implicate in infracțiuni tot mai seriose.

Prăbușirea sistemului comunist a dus la o explozie a mijloacelor de informare în masă . Prin intermediul acestora , un public larg a avut oportunitatea să afle aspecte legate de criminalitate , care au fost prezentate până în acel moment în mod denaturat . Nu numai oameni simpli nu își dau un răspuns referitor la cauzele infracționalității feminine ci și persoanele cu o cultură generală dezvoltată .

La momentul actual există două probleme în legatură cu cercetarea infracționalității feminine : problema generalității – dacă teoriile care descriu infractorii bărbați pot fi aplicate și femeilor și problema ratei de gen – de ce femeile săvârșesc totuși mai puține infracțiuni decât bărbații , în special mai puține crime . Feminismul modern , tratat tendențios , riscă să aducă prejudicii serioase feminității , contribuind la accentuarea comportamentului masculinizat al femeii prin schimbarea rolului de gen în sens deviant .

Datorită faptului că din ce în ce mai multe femei poarta arme , delicvența feminină a crescut continuu în ultimii 20 de ani. Deși infracțiunile comise de femei sunt în mod clar mai puține ca număr și mai puțin grave decât cele produse de barbați , mass-media și-a îndreptat atenția către ele. Problema infracțiunilor produse de femei este ceva mai complicată decât pare. Infracțiunile violente produse de femei sunt complet diferite de cele produse de barbate, femeile evită contactul direct cu victima preferând sa o surprindă. Ele obișnuiesc sa folosească arme albe, nu arme de foc , majoritatea acțiunilor lor fiind legate de probleme de familie.

Subcapitolul 1.1 Teorii crimonologice privind infracționalitatea feminină

Teoriile criminologice încearcă sa găsească raspunsurile la problemele criminologiei, sub aspectul cauzelor si evoluției criminalității, a originii și mobilurilor comportamentului delicvent, a protecției victimelor și a reacției sociale.

Teoriile criminologice sunt orientate către patru direcții: teorii de orientare biologică, teorii de origine psihiatrică, teorii de orientare sociologică și teorii integrative.

Teorii criminologice de orientare biologică

Aceste teorii au avut punctul de plecare de la teoria evoluționistă a lui Darwin , regăsindu-se ulterior în studiile de frenologie a lui F.J. Gall și cercetările de fizionomie ale lui J.C.Lavater și au fost susținute de criminologi precum: Cesare Lambroso , Enrico Ferri, Raffaele Garofalo. Delicvența este o boală ce afectează indivizii criminali și este rezultatul unor disfuncții sau tulburări de ordin biologic.

Teoria criminalului înnăscut

Teoria criminalului înnăscut este una din cele mai cunoscute teorii de orientare biologică. C. Lambroso și-a susținut teza de doctorat în 1859, iar la finalizarea acesteia autorul a conluzionat că, în esență , criminalul se remarcă prin anomalii corporale (corp diform și nedezvoltat), asemănătoare cu sălbaticii. În opinia sa , criminalul este un degenerat, un epileptic , un nebun ; omul delicvent este un individ care s-a oprit în evoluția speciei umane care se remarcă prin anumite stigmate anatomo-fiziologice: asimetria feței și a craniului , anomalii ale creierului, ale scheletului, efeminarea sau masculinizarea, dezvoltarea întârziată, inteligența redusă, preferința pentru băuturi alcoolice, insensibilitatea. Cercetătorul Italian spune că germenii nebuniei morale și ai crimei se regăsesc în primii ai de viața ai copilului care la adult devin monstruozități. Lambroso își îndreaptă atenția si către epilepsie, una din bolile care oferă criminalității baza sa cea mai întinsă. În concepția sa, epilepsia este una din psihozele cele mai atavice, iar crima este manifestarea mai mult sau mai puțin severă a acestei stări. Teoriile lui Lambroso trebuie privite cu prudență, nu se poate spune că există criminal înnăscut, ci doar indivizi cu predispoziție spre violență, distrugere, lăcomie care pe fondul unor condiții de mediu negative pot ajunge să comită acte criminale.

Cercetările genetice au arătat că trăsăturile ereditare se transmit la un individ de la părinți și se limitează la bunici, nu se poate spune că se transmit continuu trăsăturile direct de la omul primitiv, iar predispozițiile criminale înnăscute nu pot sa se impună decât într-un mediu social defavorabil. Contribuția lui C. Lambroso este deosebit de importantă la dezvoltarea criminologiei, deoarece el a fost primul care a făcut ca studiul criminalității sa treacă de la faza metafizică la fundamentarea științifică.

Teoria eredității

O replică importantă a teoriei lui C. Lambroso a fost dată de către medicul englez Charles Goring care prin lucrarea sa “ The English Convict” a concluzionat faptul că acei copii ai căror părinți sunt criminali,au fost înlăturați din familie timpuriu , păstrează trăsătura criminalității, însă posibilitatea de implicare în acțiuni criminale este mai mică. Studiile sale au aratat că 68% din descendenții infractorilor devin la rândul său infractori , Goring susține ca factorii genetici sunt prioritatea factorilor de mediu.

Teoria copiilor adoptați

Cercetările criminologice au încercat să afle răspunsul la întrebarea : copiii adoptați vor adopta comportamentul delicvent al părinților naturali sau cel al părinților adoptați? Cel mai important studiu este al lui Sarnoff Mednick (1977) al cărui rezultate au fost următoarele: dacă niciunul din părinți nu avea antecedente penale, procentul identificat al copiilor delicvenți era de 13.5% ; dacă doar părinții adoptați delicvenți aveau antecedente penale , procentul pentru copiii adoptați era de 14.7% ; dacă doar părinții biologici aveau antecedente penale , procentul în rândul copiilor adoptați era 20%.

Teoria criminologică a inteligenței

Testul de inteligență Binet-Simon a fost primul fundament al teoriei criminologice a inteligenței. Acest test oferă posibilitatea aplicării practice pe subiecți cercetați. Binet consideră că inteligența nu este fixă , ci ar putea fi dezvoltată prin educație. Nivelul scăzut al inteligenței determină orientarea infractorului spre prezent fără a conștientiza consecințele faptei sale în viitor. Nivelul scăzut de inteligență duce la o gândire orientată spre concret , sunt relativ incapabile să facă diferența dintre bine și rău. Persoanele cu un coeficient redus de inteligență au probleme cu școala , nu se pot adapta exigențelor școlare. Indivizii cu o inteligență scăzută sunt mai usor identificați și prinsi de organele judiciare, deoarece nu reusesc să își elaboreze un plan ingenios pentru a-și asigura scăparea .

Teoria constituției delicvente

Această teorie mai este cunoscută și sub denumirea de teoria constituției delicvențiale sau teoria constituției criminale. Teoria constituției delicvente a fost promovată de criminologul italian Benigno di Tullio în lucrarea sa “Tratat de antropologie criminală”. Constituția delicventă este alcătuită din elemente ereditare dar și elemente dobândite în că 68% din descendenții infractorilor devin la rândul său infractori , Goring susține ca factorii genetici sunt prioritatea factorilor de mediu.

Teoria copiilor adoptați

Cercetările criminologice au încercat să afle răspunsul la întrebarea : copiii adoptați vor adopta comportamentul delicvent al părinților naturali sau cel al părinților adoptați? Cel mai important studiu este al lui Sarnoff Mednick (1977) al cărui rezultate au fost următoarele: dacă niciunul din părinți nu avea antecedente penale, procentul identificat al copiilor delicvenți era de 13.5% ; dacă doar părinții adoptați delicvenți aveau antecedente penale , procentul pentru copiii adoptați era de 14.7% ; dacă doar părinții biologici aveau antecedente penale , procentul în rândul copiilor adoptați era 20%.

Teoria criminologică a inteligenței

Testul de inteligență Binet-Simon a fost primul fundament al teoriei criminologice a inteligenței. Acest test oferă posibilitatea aplicării practice pe subiecți cercetați. Binet consideră că inteligența nu este fixă , ci ar putea fi dezvoltată prin educație. Nivelul scăzut al inteligenței determină orientarea infractorului spre prezent fără a conștientiza consecințele faptei sale în viitor. Nivelul scăzut de inteligență duce la o gândire orientată spre concret , sunt relativ incapabile să facă diferența dintre bine și rău. Persoanele cu un coeficient redus de inteligență au probleme cu școala , nu se pot adapta exigențelor școlare. Indivizii cu o inteligență scăzută sunt mai usor identificați și prinsi de organele judiciare, deoarece nu reusesc să își elaboreze un plan ingenios pentru a-și asigura scăparea .

Teoria constituției delicvente

Această teorie mai este cunoscută și sub denumirea de teoria constituției delicvențiale sau teoria constituției criminale. Teoria constituției delicvente a fost promovată de criminologul italian Benigno di Tullio în lucrarea sa “Tratat de antropologie criminală”. Constituția delicventă este alcătuită din elemente ereditare dar și elemente dobândite în copilărie. Criminologul italian spune că tendințele criminologice sunt mai puternice la anumiți indivizi la care pragul delicvențial este mai coborât și astfel sunt determinați să reacționeze la anumiți stimuli exteriori diferit față de alții. Predispoziția genetică spre săvârșirea de infracțiuni este prezentă la fiecare individ , reacția diferită la stimuli exteriori și nu este dată de intensitatea stimulului. Benigno di Tullo nu ignoră factorii sociali și fizici dar concluzionează că aceștia nu pot influența în mod real comportamentul individual doar dacă grevează pe o constituție delicventă deja existentă sau concură la formarea unei personalități de acest tip.

Teoria anomaliilor cromozomiale

Cercetările recente din genetică referitoare la cromozomi au fost preluate de criminologie pentru a demonstra că anomaliile cromozomiale ar putea fi considerate o cauză a comportamentului deviant al unei persoane. Celulele umane au 46 de cromozomi dispuși în perechi , în fiecare pereche existând un cromozom provenit de la mamă și un cromozom provenit de la tată. La femei perechea este de forma XX iar la barbati XY. Cercetările genetice au descoperit anomalii genetice de tipul XXY si XYY. Criminologii bazându-se pe studiile de genetică referitoare la anomaliile cromozomiale au realizat studii ȋn penitenciare identificând condamnații care aveau anomalii cromozomiale și care este procentul acestora din totalul deținuțlor din penitenciare.

Anomalia cromozomială de tipul XXY determină la bărbați o apartenență feminină , acestia fiind slabi și înalți cu pilozitate slabă sau absentă , au caracter pasiv și au predispoziție către săvârșirea infracțiunilor de natură sexuală. Indivizii care au anomalie cromozomială de tipul XYY sunt cu apartenență masculină , înalți, cu miopie , anomalii în zona urechilor și este de zece ori mai întâlnită această anomalie în rândul criminalilor.

Teorii psihologice

Psihanaliza

Psihanaliza este o modalitate de investigare și tratament care vine ȋn sprijinul persoanelor cu probleme psihice. Această metodă constă în ajutarea pacientului să se relaxeze pentru a povesti tot ce îi trece în acel moment prin minte. Astfel , individul devine capabil să reconstituie întâmplarile din trecut și să le conștientizeze. Cele mai importante teorii ale curentului psihanalitic le-a avut Freus Sigimund. Fundamentul teoriei sale este dat de legătura dintre subconșient , conștient și inconștient. Inconșientul este cel mai amplu și neexplorat sector al psihicului uman. Subconștientul se află între inconștient și conștient și poate fi stimulat sa devină conștient prin anumite procese psihice precum: gândire și memorie. Conștientul este conștiința superioară care se manifestă la omul evoluat sub aspect psihic.

În opinia lui Freud, existența unui individ este jalonată de două forțe impulsionale fundamentale. Erosul-instinctele pozitive , ale dragostei și ale vieții și Tanatosul-Instinctele negative ale urii și ale morții. Personalitatea individului este structurată pe trei niveluri: Sinele , Eul și Supraeul. Soluționarea conflictelor dintre cele trei nivele ale personalității se realizează în două moduri: prin sublimare-recanalizarea energiilor spre alte scopuri: sport, creații artistice și prin respingerea ideilor, dorințele mai puțin plăcute în inconștient, ceea ce ar da naștere unui nou conflict inconștient.

Concepțiile individuale sunt în opinia lui Freud adevăratele explicații ale săvârșirii faptelor antisociale, prin consecințele pe care le au asupra Supraeului. Complexul lui Oedip la băieți și complexul Electra la fete s-a fundamentat pe atracția manifestată de individ în fazele copilariei față de părintele de sex opus și dorința de înlăturare a părintelui de același sex. Complexul Cain are la origine povestea biblică a primei fapte de omor, fiind o explicație pentru faptele de fratricid , al crimelor din familie. Complexul de vinovăție este prezent la indivizii care manifestă un sentiment puternic de vinovăție, pedeapsa venind ca o eliberare de sub această presiune. Complexul de inferioritate se întâlnește la persoane cu deficiențe care luptă pentru depășirea acestora.

Teoria personalității criminale

La problema trăsăturilor personalității criminale s-a ajuns în criminologie după un drum anevoios. În criminologie s-a pus deseori întrebarea de ce infractorul nu se oprește de la comiterea crimei nici de frica celor ce îl înconjoară pe criminal și nici de pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată după comiterea infracțiunii. Criminalul este lipsit de prevedere , nu are stăpânire de sine, nu are putere de inhibiție a pornirilor sale antisociale.

Jean Pinatel(1913-1999) a contribuit esențial la dezvoltarea criminologiei clinice în Europa, fiind un reprezentant important al criminologiei trecerii la act. Pentru j.Pinatel trecerea la act reprezintă un răspuns al personalității la o situație concretă. Criminologul francez a considerat că personalitatea delicventului este inima procesului criminogen, care mai este influențat și de alți factori din aria criminogenă. Autorul acestei teorii nu este de părere că ar exista o diferență de natură între infractori și noninfractori, ci o diferență de grad între personalitatea lor. Prin grad este înțeles nivelul , pragul la care imboldurile exterioare și impulsurile interioare il determină pe individ să săvârșească o faptă antisocială.

Teorii sociologice

Teoria mediului social

Teoria mediului social promovează concepția potrivit căreia mediul social are rol determinant în geneza criminalității. Reprezentanți de seamă ai acestei teorii au fost : Lacassagne, Manouvrier și Tar de.Gabriel Tarde , sociolog și criminolog francez care a elaborat teoria imitației susținând că mediul social este factorul principal criminologen. Potrivit acestei teorii, imitația reprezintă cauza principală a criminalității, comiterea infracțiunilor de către individ este rezultatul influențelor psihosociale pe care acesta le preia prin imitație.

Tarde a tras următoarele concluzii conform teoriilor sale: criminalitatea este o sălbaticie prelungită, este un tip de criminal profesionist și o mare industrie criminală; criminalul înnăscut este criminalul unic al viitorului recidivist ; crima nu este un fenomen normal al vieții sociale; infractorul este un monstru, un parazit , un intrus în sânul societății, responsabil și vinovat pentru faptele sale.

A.Lacassagne , a fost mentorul școlii lioneze și autorul teoriei sociologice bazată pe: “orice act dăunator existenței unei comunități este o crimă” ; “societățile își au criminalii pe care îi merită” ; “mediul social este supa de cultură a criminalității”; “orice crimă este un obstacol în calea progresului”.

Teoria anomie

Conceptul de “anomie” a fost introdus de sociologul American Robert K.Merton în anul 1938 odată cu lucrarea “Structura socială și anomia” în scopul explicării comportamentului infracțional. Ulterior a fost utilizat de sociologul francez Emile Durkheim , pentru explicarea fenomenului infracțional. Anomia este un concept care reprezintă o stare obiectivă a mediului social desemnată de schimbari bruște ale acestuia, care duce la o dereglare a normelor sociale și la apariția unor diferențe între nevoile individului și mijloacele sociale disponibile pentru satisfacerea acestora. În concepția lui Durkheim , anomia are la baza trei surse generatoare de conflicte: combinația dintre crizele financiare și confruntările industriale; împărțirea rigidă și nenaturală în clase sociale; anomalii în diviziunea muncii, când lucratorii devin străini sau dezinteresați de meseria practicată.

Teoria asocierilor diferențiate

Această teorie aparține sociologului American, criminolog Edwin Sutherland(1966) , profesor la Universitatea din Indiana. Sutherland constată că există două tipuri de explicații științifice ale fenomenului infracțional: fie de elementele care intră în joc în momentul în care infracțiunea este comisă, fie în funcție de elementele care și-au exercitat influența anterior, mai ales în viața infractorului.

Explicația actului criminal în viziunea lui Sutherland presupune următoarele coordonate: comportamentul individual se învață ca orice alt comportament; învățarea comportamentului infracțional are loc printr-un proces amplu de interacțiune și comunicare directă cu alte persoane; învățarea are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de persoane; procesul de învățare presupune: asimilarea tehnicilor de comitere a infracțiunilor, orientarea motivelor, a tendințelor impulsive, a raționamentelor și atitudinilor care introduc și întrețin violența; orientarea motivelor și a tendințelor impulsive este în funcție de interpretarea favorabilă sau defavorabilă a dispozițiilor legale; un individ devine criminal dacă interpretările defavorabile respectului legii domină interpretările favorabile; asocierile diferențiate pot varia în privința duratei, frecvenței, intensității; formația ciminală prin asociație nu se dobândește doar prin imitație; comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de trebuințe și valori , dar nu se explică prin acestea.

Teoria conflictelor de culturi

Teoria conflictelor de culturi aparține criminologului American Thorsten Sellin , profesor al Universității din Pennsylvania. Prin termenul de “cultură” autorul desemnează totalitatea ideilor, instituțiilor și produselor muncii care aplicate la grupuri determinate de ființe umane permite a se vorbi despre regiuni culturale, despre tipuri de cultură, despre cultura națională. Prin “conflict cultural” , se desemnează lupta între valorile morale sau normele de conduită opuse aflate în dezacord. Teoria conflictelor de culturi poate fi doar o explicație parțială a fenomenului infracțional. Comportamentul deviant apare ca urmare conflictelor de cultură atunci când o persoană este obligată să își asume un sistem ambivalent sau plurivalent de valori și norme.

Teoria ecologică sau școala de la Chicago

Acest curent a apărut în orașul American Chicago la începutul secolului XX cu ocazia unei explozii demografice. Creșterea masivă a populației a avut ca efect ascendența criminalității. Reprezentanți ai acest teorii au fost C.Shaw si M.Mackay care au demonstrat că diferențele individuale și de personalitate au o mare influență asupra acceptării sau refuzului de a deveni delicvent. Din cercetările criminologiștilor americani a rezultat că majoritatea tinerilor delicvenți au locuit în cartiere care au avut valori ridicate ale criminalității. Delicvența este mai degrabă rezultatul poziției economice și a mediului în care se trăiește, decât a elementelor rasiale sau etnice. O persoană care se naște și trăieste într-un mediu în care delicvența este considerată un comportament normal , are mai multe opotunități de a alege calea delicvenței, ale cărei riscuri le cunoaște, ȋn raport cu o persoană care nu a avut contact cu mediul delicvențional, unde posibilitatea de a alege calea infracțională este mai mică. Delicvența nu este înnăscută ci este dobândită de individ pe parcursul evoluției sale , fiind importantă concepția crimininologilor americani asupra influenței mediului social și economic în ceea ce privește criminalitatea.

Teorii integrative

Încercările de integrare au urmărit următoarele direcții: integrarea variatelor aspecte ale crimei și criminalului într-o singură teorie de natură multifracțională; integrarea selectivă bazată pe ideea că toate orientările au anumite adevăruri, iar contradicțiile dintre ele evidențiază natura complexă a problemei studiate.

Teoria integrării culturale diferențiale

Teoria integrării culturale diferențiale cercetează problema integrării culturale diferențiale din perspectiva antropologiei culturale. Orientându-și demersul criminologic din perspectiva antropologiei culturale , criminologul Canadian de origine maghiară, Denis Szabo, a arătat că normalitatea , devianța și crima sunt aspecte asupra cărora se fixează controlul social. Consideră că personalitatea și cultura sunt elemente constitutive ale oricărei științe umaniste și le reunește ȋntr-o concepție cu valențe integrative. Crima este definită ca fiind o structură socială: aceleași forțe care formează omul ȋn societate formează la rândul lor și criminalitatea.

Diversificarea activităților umane au ca efect creșterea numărului de fapte antisociale, se consideră că delicvența nu se reduce odată cu progresul social , ci dimpotrivă , se transformă, se adaptează evoluției societății.

Teoria demersului etiologic critic

Cercetătorul Belgian Lode Walgrave a urmărit identificarea unei arii comune a diverselor criminologii, astfel a observat că pe lângă elementele care fragmentează obiectul criminologiei, există anumite elemente care unifică această știință. Astfel a rezultat conceptul de confruntare ȋntre indivizi și instituțiile societății , pe care criminologul Belgian ȋl studiază ȋn centrul preocupărilor tuturor ramurilor criminologice.

Teoria demersului etiologic critic este una dintre teoriile criminologice integrative contemporane afirmată de criminologul Belgian ȋn ȋncercarea de a se demarca de perspectiva conflictului. Lode Walgrave a impus conceptul de confruntare socială , care este piatra de temelie a criminologiei integrate, prin studierea proceselor și situațiilor de confruntare ȋntre indivizi și grupurile sociale minoritare, marginalizate pe de o parte și instituțiile sociale dominante pe de altă parte.

Subcapitolul 1.2 Infracțiuni specifice femeii

Prin natura ei , femeia este ȋnzestrată cu calm, iubire și dăruire și tocmai de aceea ea rar va comite infracțiuni prin cruzime datorită faptului că este mai firavă decât bărbatul și construcția corpului nu ȋi permite comiterea unor infracțiuni ce necesită din partea infractorului forță si abilitate. Femeia nu va comite furturi prin escaladare , crime de razboi sau jafuri ȋn stil mafiot ori infracțiuni precum pirateria. Datorită tratamentului inuman la care este supusă și a presiunilor psihice făcute asupra ei, femeia poate ajunge la rândul ei o persoană dură, ȋnrăită și poate lovi, ataca sau riposta uneori ȋn forme mai puțin grave, alteori poate ajunge până la uciderea celui ce o supune adesea tratamentelor inumane.

1.2.1 Rele tratamente aplicate minorului

Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracțiune continuă și presupune punerea ȋn primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale și morale a minorului. Fapta se săvârsește prin măsuri ori tratamente de orice fel ce presupun punerea ȋn primejdie gravă a dezvoltării fizice , intelectuale și morale a minorului de către părinții acestuia, ori persoanele carora le-a fost ȋncredințat minorul spre creștere și educare.

Nu orice persoană care are ȋn grijă un minor poate produce această faptă. Legea prevede ca faptuitorul sa aibă această responsabilitate a ȋngrijirii ȋn mod legal, deci minorul sa ȋi fi fost ȋncredințat ȋn acest scop. Această faptă nu poate fi săvârșită din culpă ci doar cu intenție directă sau indirectă.

În decursul anilor, violența domestică a crescut alarmant, abuzul ȋn interiorul unei familii putând lua diverse forme: abuz verbal, fizic, izolare de prieteni sau familie. Majoritatea relelor tratamente aplicate minorului sunt săvârșite de părinții minorului dar ȋn special de femei, principalul motiv fiind dorința lor de a-și educa copilul prin agresiuni fizice și psihice deși conform legii măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât ȋn acord cu demnitatea copilului, neputând fi permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află ȋn legatura cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoțională a copilului. Pentru a fi subiect activ la infracțiunea de rele tratamente aplicabile minorului , femeia trebuie să aibă calitatea de mamă sau să ȋi fie minorul ȋncredințat spre creștere și educare.

Din totalul infracțiunilor comise de femei care sunt condamnate la ȋnchisoare, procentul femeilor care supun minorii la rele tratamente este destul de mic având procentul cel mai scăzut ȋn rândul infracțiunilor pentru care sunt reținute femeile ȋn penitenciare.

Un studiu făcut de Organizația Salvați Copiii ȋn anul 2009 a arătat ca la mai mult de 75% dintre copii li se aplică pedeaspa cu bătaia de către mame, iar din totalul de cazuri de abuz asupra copiilor, forma de ȋncălcare cel mai des raportată este neglijarea. Totuși doar o mică parte din totalul cazurilor de rele tratamente aplicate minorului se află ȋn evidența instituțiilor specializate ȋn ocrotirea copiilor cu toate că legea prevede obligativitatea de a sesiza autoritățile ȋn cazul ȋn care o persoană constată că un copil este supus abuzurilor.

1.2.2 Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit

Transmiterea sindromului imunodeficiar dobândit este o infracțiune contra sănătății publice care constă ȋn transmiterea prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit-SIDA- de către o persoană care știe că suferă de această boală.

Femeile sunt mai predispuse la a transmite sindromul imunodeficitar dobândit mai ales cele care practică prostituția sau de către adolescentele care vin din zone mai defavorizate care nu acordă importanță acestui sindrom sau le este rușine să le spună partenerilor sexuali acest “mic amănunt”. În grupurile de adolescenți consumatori de droguri intravenoase, virusul HIV se transmite prin folosirea de către mai multe persoane a acelor sau seringilor contaminate cu mici cantități de sange provenit de la cineva infectat. Între 13-40% dintre copiii născuți din mame infectate cu HIV vor fi seropozitivi.

Sindromul imunodeficitar dobândit este o boală cauzată de virusul HIV care distruge sistemul imunitar al organismului făcându-l incapabil să se apere ȋn lupa cu agenții infecțiosi. Mecanismul de transmitere este ȋn contact cu fluidele infectate, ȋn care virusul este ȋn concentrație mare (sânge, spermă, secreții vaginale). La o persoană infectată, virusul HIV se află ȋn toate fluidele corpului (sânge , spermă, secreții vaginale, lapte matern, lacrimi, salivă), dar ȋn concentrații diferite. HIV se transmite prin: raport sexual (anal, vaginal, oral) , sânge (primirea de sânge infectat prin transfuzie sau prin produse din sânge), folosirea acelor și a altor obiecte ascuțite nesterilizate, de la mamă infectată la făt.

Lupta ȋmpotriva flagelului HIV-SIDA trebuie focalizată pe următoarele direcții:

-eredicarea sărăciei extreme;

-acces universal la educația primară;

-creșterea capacității și calității sistemului sanitar;

-creșterea cunoștințelor privind HIV/SIDA;

-implementarea și dezvoltarea programelor preventive HIV/SIDA;

-creșterea folosirii prezervativului, scăderea numărului de parteneri sexuali, creșterea de debut a vârstei vietii sexuale și creșterea fidelității ȋn cadrul cuplurilor ; de aceste măsuri trebuie să fie facute responsabile ȋn primul rând femeile care din respect pentru el ar trebui să ȋși pună condiție obligatorie folosirea prezervativului de către partenerii sexuali , mai ales când aceștia sunt parteneri pasageri și vârsta la care ar trebui să debuteze prima experiență sexuală să fie mai ridicată pentru a putea conștientiza acțiunea;

-oferirea de tratament și ingrijire persoanelor seropozitive;

-eliminarea stimei și discriminării;

-suport pentru orfani ai căror părinți au murit de SIDA și care au moștenit de la mame boala;

-informarea persoanelor seropozitive cu scopul de a le face conștiente de pericolele la care ȋși supun partenerii sexuali , aceste persoane trebuie să fie mult mai responsabile cu viața lor și a celor de lângă ei.

1.2.3 Abandonul de familie

Abandonul de familie este o infracțiune contra familiei și se definește conform art 378 din Noul Cod Penal ca fiind săvârșirea de către persoana care are obligația legală de ȋntreținere, față de cel ȋndreptățit la ȋntreținere, a unei dintre următoarele fapte: părăsirea , alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale; neȋndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de ȋntreținere prevăzută de lege; neplată, cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de ȋntreținere stabilită pe cale judecatorească. Acțiunea penală se pune ȋn mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Poate fi obligat la ȋntreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. Obligația de ȋntreținere se execută ȋn natură, prin asigurarea celor necesare traiului și după caz, a cheltuielilor pentru educare, ȋnvațătură și pregatire profesională.

Dacă momentan cele mai multe cazuri de abandon de familie vin din partea barbaților care ȋși părăsesc soțiile și copii, acestea din urmă fiind nevoite să muncească dublu pentru a le asigura copiilor cele necesare ȋn ultimul timp totuși au crescut mult cazurile ȋn care femeile ȋși părăsesc soții și lăsându-și și copiii fără nici un sprijin financiar. În principal femeile comit infracțiunea de abandon de familie față de copiii lor , copii pe care ȋi resping și nu le acordă ȋngrijirile necesare, protecția sau afecțiunea, sau manifestă preferință față de alți copii din familia lor. Acel copil va fi neglijat , mama nu manifestă interes pentru propriul copil, ȋi refuză spijinul și ajutorul , ȋl ridiculizează, ȋl dezaprobă, este des pedepsit fără motive temeinice, nu are grijă de sănătatea și ȋmbrăcămintea lui, precum și de aspectul sau educația sa. Acesti copii au tendința de a manifesta in mai mare masura decat altii dificultati de comportament: agresivitate, revolta, ostilitate , furt , vagabondaj; ei prezintă ȋnclinații spre minciună și neascultare. Scăderile și greșelile educative ale mamei, ȋn prima copilarie , au cea mai mare ȋnsemnătate patogenă.

Cauzele abadonului familial sunt situația economico-financiară și de natură educațională. Profilul mamei cu risc de abandon a copilului este următorul: starea civilă a mamei, cei mai mulți copii abandonați provin din afara căsătoriei; vârsta mică a mamei și prin urmare lipsa de responsabilitate și experiență; ocupația mamei-abandonul este mai răspândit ȋn rândul persoanelor care nu au loc de muncă, mai ales ȋn cazul mamelor singure; nivelul scăzut de instruire-femeile cu studii elementare sau fără studii abandonează mai des copiii decât cele cu un nivel de instrucție mediu sau studii superioare.

În România abandonul familial este un fenomen binecunoscut, repede trecut cu vederea și care nu provoacă mustrări de conștiiință persoanelor care comit această infracțiune. Se pare că legile aplicate nu sunt suficient de aspre pentru a stopa acest fenomen care ȋn ultimii ani are tot mai multe adepte de sex feminin, puține ȋnsa dintre cele reclamate de săvârșirea infracțiunii de abandon ajung la ȋnchisoare, ȋn majoritatea cazurilor reclamațiile navând finalitate penală. Femeile sătule și ele de violența domestică recurg la abandonul familial negândindu-se la copiii pe care ȋi lasă ȋn urmă cu soțul care le agresa fizic constant. Puține femei au curajul ȋn cazul violenței domestice să procedeze astfel și anume să plece ȋmpreună cu copiii lor , să depună reclamații la poliție și să meargă ȋntr-un centru special creat pentru persoane victime ale violenței domestice , majoritatea acestor femei au un nivel scăzut de studii , iar situația economică este extrem de dificilă.

1.2.4 Bigamia

Bigamia este o infracțiune contra familiei și este reglementata de Noul Cod Penal ȋn art.376. Bigamia este infracțiunea ȋncheierii unei căsătorii de către o persoană deja căsătorită. Este pedepsită și ȋncheierea unei căsătorii de către o persoană necăsătorită cu o persoană pe care o știe căsătorită. Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi numai o persoană căsătorită. Delagatul de stare civilă, care a recunoscut ȋn momentul ȋncheierii căsătoriei, că una din părți este căsătorită, răspunde pentru infracțiunea de bigamie ȋn calitate de complice concomitent. Consumarea infracțiunii are loc ȋn momentul ȋncheierii noii căsătorii.

Un exemplu din practica judiciară pentru femei bigame este cazul femeii A.S din Iași pedepsită cu 4 ani de ȋnchisoare cu suspendare pentru că s-a căsătorit cu doi bărbați. În anul 2003 a rămas văduvă urmând ca ȋn anul 2007 patru ani mai târziu să se recăsătorească. După doar un an de mariaj femeia a plecat de acasă cunoscându-l astfel pe cel de al treilea bărbat cu care ȋncheie o căsătorie ȋn anul 2009, acesta neștiind că femeia era deja casatorită. Cazul a ajuns ȋn fața autorităților deoarece primul soț al femeii a depus plângere la Parchet.

Cazurile de bigamie comise de femei ȋn România nu sunt foarte răspândite și cele mai multe se comit ȋn afara țării. Femeile se căsătoresc la un moment dat ȋn Romania , pleacă la muncă ȋn străinătate și nu se mai ȋntorc ȋn România refăcându-și viața ȋn afara României și căsătorindu-se acolo cu un alt bărbat.

1.2.5 Proxenetismul

Proxenetismul este o infracțiune din categoria traficului și exploatării persoanelor vulnerabile și constă ȋn determinarea și ȋnlesnirea practicării prostituției sau obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Prin practicarea prostituției se ȋntelege ȋntreținerea de relații sexuale cu diferite persoane ȋn scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine și pentru altul.

Dacă ȋn general femeile au fost victime al proxeneților ,ȋn utimii ani, rețelele de proxeneți au ca subiect activ al infracțiunii de proxenetism femeile. Din victime au devenit autoare ale acestei infracțiuni. Femeile proxenete racolează fete tinere din zone mai defavorizate din punct de vedere financiar, ȋn general cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit ȋn străinătate, urmând ca ajunse acolo sa fie obligate să practice prostituția. Femeile au intrat ȋn rețelele proxeneților deoarece prezintă mai multă credibilitate ȋn fața victimelor pe care le racolează sub diverse promisiuni. Femeile care ajuns sa fie proxenete au un nivel de școlarizare minim și provin din familii defavorizate iar situația lor financiară este una dificilă.

Un caz celebru de proxenetă româncă este cazul Ioanei Eugenia Gavrilă din Slatina care are doar 8 clase dar are deosebite abilități de coordonare, din moment ce a reușit să conducă o rețea de 300 de prostituate din toata Europa. A câștigat bani cât alții ȋn zece vieți, personal afirmând că ȋi intrau ȋn buzunar 20000-30000 euro pe noapte. Recunoaște că are milioane de euro dar acum este ȋncarcerată la Penitenciarul din Bacău. Și-a construit o adevarată rețea de prostituate ȋn Grecia, Norvegia și Elveția și afirmă cu tărie că va face același lucru după ce va fi eliberată.

1.2.6 Incestul

Incestul este o infracțiune contra familiei care constă ȋn raport sexual consimtit, săvârșit ȋntre rude ȋn linie directă sau ȋntre frați și surori.

Incestul este infracțiunea foarte dezbatută pană la intrarea ȋn vigoare a Noului Cod Penal existând discuții ca aceasta va fi deincriminată.

1.2.7 Pruncuciderea

Conform art. 177 din noul Cod Penal pruncuciderea este “ uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată ȋntr-o stare de tulburare pricinuită de naștere”.

Cerecetarea criminologică a pruncuciderii comparativ cu orice alt tip de crimă are anumite particularități pornind de la cerecetarea la fața locului, percheziția până la ascultarea martorilor, a femeii pruncucigașe. Orice deficiență , tulburare și boala psihică are o influență ȋn mod direct ȋn ceea ce privește comportamentul individelor , dând naștere unor devieri de la normele de conviețuire socială . Femeilor care ȋși ucid copiii le sunt specifice anxietatea și depresia. Anxietatea este sentimentul de neliniște , de insecuritate, panică , frică si așteptarea unui pericol. Aceasta stare apare din cauza stresului sau a altor afecțiuni patologice complexe. Stabilirea cauzei și naturii morții este foarte importantă pentru că reprezintă una din condițiile indispensabile existenței infracțiunii de pruncucidere.

Pentru diferențierea infracțiunii de pruncucidere față de cea de omor , din cercetarea criminologică trebuie să rezulte dacă mama care și-a ucis imediat după naștere copilul se afla ȋntr-o stare de tulburare psihică din cauza nașterii. Trebuie să existe un raport de cauzalitate ȋntre uciderea copilului și starea de tulburare psihică provocată de procesul nașterii.

Efectuarea cerecetării la fața locului ȋn cazul infracțiunii de pruncucidere este una laborioasă, greoaie și de durată care parcurge etapa fazei statice și cea a fazei dinamice. Cadavrul nou-născutului se analizează ȋn cadrul instituției medico-legale. Medicul legist va trebui să aibă ȋn vedere următoarele lucruri:

-dacă cadavrul ȋn cauză este al unui nou-născut sau făt la născut la termen;

-trebuie să stabilească durata vieții intrauterine și durata vieții extrauterine a fătului;

-trebuie stabilit dacă fătul era viu sau nu ȋn momentul nașterii;

-trebuie stabilit dacă nou-născutul a beneficiat de ȋngrijirile necesare după naștere.

Dacă femeia ascunde sarcina pe toată durata ei , iar când naște nu ȋncearcă să ȋncredințeze copilul unei instituții sau unei persoane, ci prima ei grija este să ȋl ucidă cu sânge-rece, nu mai vorbim de pruncucidere ci despre omor cu premeditare sau omor calificat.

Ȋn cazul infracțiunii de pruncucidere, majoritatea femeilor sunt celibatare, ȋnregistrându-se ȋnsa o creștere a ponderii celor care trăiesc ȋn concubinaj.

Subcapitolul 1.3 Femeia-autoare a crimei

Femeile comit mai puține crime decât barbații la momentul actual dar este ȋngrijorător faptul că sunt ȋn creștere crimele care au ca autoare femeia. Spre deosebire de bărbați , ucigașele evită contactul direct ȋncercând să ȋși surprindă victimele.

De cele mai multe ori , femeile care ucid au ca victime bărbații și comit crima ca urmare a disperării, geloziei sau ȋn scopul jafului. Femeile mai recurg la acest gest ca urmare a umilinței la care sunt supuse și ȋn acest sens expertul criminolog Dan Antonescu (fost șef al poliției omoruri din cadrul Poliției Capitalei) povestește un caz iesit din comun cu care s-a confruntat ȋn cariera dânsului și anume acela al unei femei de 40 ani , mamă a doi copii. Aceasta a avut o relație pasageră cu un bărbat, care la un moment dat a fost condamnată la ȋnchisoare. Femeia a pus punct relației și și-a continuat viața pentru ca acel bărbat nu era nici tatăl copiilor ei și nici nu mai aveau multe ȋn comun. Când bărbatul a ieșit din penitenciar s-a mutat cu forța ȋn casa femeii. Bărbatul ajunsese să o terorizeze prin bătăile la care o supunea și perversiuni sexuale de cele mai multe ori de fața cu cei doi copii minori. Într-o zi după ce a umilit-o din nou de față cu cei mici și a adormit, femeia i-a zdrobit capul cu un obiect de uz casnic. Femeia s-a consultat cu copilul său de doar 8 anișori pentru a găsi soluția scăpării de cadavru. Aceștia au luat sania copilului și au târât cadavrul ȋntr-un canal aflat la 300 m de casa lor . După puține săptamâni , cadavrul a fost descoperit de niște muncitori iar femeia ș-a recunoscut fapta. Ceea ce rezultă din acest caz este faptul că femeia aceea nu provenea dintr-un mediu social bun, era mamă singură, tatăl copiilor ei nemaifiind cu ea și ca urmare a umilințelor și a bătăilor la care era supusă a luat decizia de a ȋși ucide concubinul ȋn timp ce acesta dormea zdrobindu-i capul cu un obiect de uz casnic neputând sa ȋl ucidă când ar fi fost treaz deoarece o femeie nu are forța fizică necesară pentru a se impune ȋn fața unui bărbat.

Psihologii criminaliști sunt de părere că femeia ucide când ajunge la limita rabdării. Femeile criminale săvârșesc fapta diferit față de bărbați evitând contactul direct, față ȋn față, preferând să surprindă victima ȋn timp ce doarme sau atunci când acesta se află ȋn stare de ebrietate, recurgând la otravă, ȋnscenând sinucideri sau accidente cu scopul de a mușamaliza crima. Femeia este conștientă de inferioritatea ei fizică față de bărbat.

Părerea mea este că femeia omoară mai rar dar cu mai multă cruzime și premeditat, dar premeditat nu neapărat ȋn sensul că și-au pus ȋn minte toate detaliile și pe urmă au trecut la săvârșirea crimei ci premeditat ȋn sensul ca li s-a inoculat ideea de crimă din cauza repetatelor violențe fizice și psihice din partea celor ce le vor deveni victime.

Comportamentul criminal al femeii este o manifestare exterioară a individei. Individa are o forța de actiune intrinsecă care pornește din interior spre exterior și ȋi manifestă esența. Comportamentul criminal reprezintă o subclasă a comportamentului uman, nu există comportament uman și comportament criminal, ci conduită criminală și conduită noncriminală, ambele făcând parte din categoria comportamentului uman.

Subcapitolul 1.4 Infractoare celebre

Când de gandim la o femeie ea este caracterizată de cuvintele: delicatețe, sensibilitate, frumusețe, eleganță dar din păcate femeia a oferit de-a lungul timpului câteva exemple care ar face până și cel mai puternic bărbat să tremure, femei care au marcat istoria din cauza monstruozității și durimii lor, care le-au ȋmpins să comită crime cumplite greu de imaginat și de descris ȋn cuvinte. Au comis nenumărate crime ȋnfiorătoare, au calcat peste cadavre la propriu pentru a-și atinge scopurile malefice și au rămas ȋn istorie ca fiind cele mai diabolice femei. Unele din setea de putere, altele bolnave psihic, asasinele vestite ale lumii anulează ipoteza potrivit căreia cele mai oribile crime au fost de-a lungul istoriei comise de bărbați.

*Regina Maria I a Angliei

Născută pe 18 februarie 1516, Regina Maria I a Angliei este recunoscută pentru acțiunea violentă pe care a dus-o pentru reȋntoarcerea Angliei la catolicism. Aproximativ 300 de opozanți religioși au fost executați până la finalul domniei sale ceea ce i-a adus porecla “Maria cea sângeroasă”. Regina a executat-o pe Lady Jane, verișoara ei ȋn vârstă de 16 ani, care fusese o victimă ȋn cadrul unui complot de familie. A murit la vârsta de 42 ani din cauza cancerului ovarian care i-a curmat viața.

*Elisabeth Bathory

A fost poreclită “contesa-monstru”devenind una dintre cele mai sângeroase asasine din istoria lumii. După ce a decedat soțului ei , ea și ȋncă patru persoane au fost acuzate de maltratarea și uciderea a sute de femei și tinere. Se zicea despre Elisabeth Bathory că avea obiceiul să facă baie ȋn sângele fecioarelor pe care le omora pentru a-și menține tinerețea, deși nu au existat dovezi clare ȋn acest sens. Principalele activități ale contesei-monstru erau: mutilarea totală , mutilarea mâinilor și a organelor genitale, bătăile lungi, mușcăturile feței și ale corpului, amputarea brațelor sau a altor părți ale corpului și infometarea victimelor până la moarte. Aceste torturi au avut loc pe parcursul a 25 ani. Datorită statutului social , contesa nu a putut fi judecată fiind ȋnchisă ȋntr-o cameră a castelului ei până ȋn ziua ȋn care a murit, pe 21 august 1614.

*Mary Ann Cotton

A fost o asasină cunoscută din Marea Britanie despre care se zvoneșe că a ucis 21 de persoane ȋn principal prin otrăvire cu arsenic. A fost considerată cea de-a treia criminala ȋn serie din toate timpurile și s-a căsătorit pentru prima dată la 20 ani, după o copilarie nefericită. De-a lungul anilor și-a pierdut trei soți, un amant, un prieten , pe mama ei și o duzină de copii toți morți din aceleași cauze. Criminala a murit prin spânzurare, executorii ei ș-au dorit să moară ȋncet spre bucuria populației care era terorizată de faptele comise de aceasta.

*Belle Gunnes

A fost una din cele mai de temut criminală ȋn serie din istoria Statelor Unite. Avea o statură considerabilă , 1.83 cm ȋnăltime si 91 kg. Ea și-a omorat cei soți și copiii ȋn perioade distincte urmând cu pretendenții și iubiții , a căror averi le moștenea. Motivul săvârșirii crimelor era lacomia. Polițele de asigurare de viață și bunurile furate sau ȋnsușite prin excrocherie de la victimă erau toată sursa ei financiară . Nu se cunosc cu exactitate detaliile morții ei. Numărul victimelor sale ar fi ajuns la 100 conform rapoartelor neoficiale.

*Vera Renczi

Era o ucigașă cunoscută care a otrăvit un număr 35 de persoane ȋn decursul a 10 ani, inclusiv pe soții și pe fiul ei.

Vera Renczi este cea mai importantă criminal româncă și este și astăzi o taină ascunsă pentru criminaliști. A fost numită “văduva neagră”. Se presupune că Vera s-a născut ȋn anul 1903 ȋn orașul București. Și-a petrecut copilaria până la vârsta de 13 ani ȋn București după care s-a mutat cu tatăl său ȋn Berkerekul, oraș din fosta Iugosavie. Cei doi soți ai Verei precum și toți amanții acesteia au nu au mai fost găsiți. Ȋn urma cercetărilor autorităților legale, au fost descoperite la subsolul conacului ei 35 de sicrie de de zinc ȋn care erau toți bărbații cu care avuse relații, printre cadavre a fost descoperit și fiul acesteia ȋn vârstă de 10 ani pe care a fost nevoită să ȋl ucidă pentru că ȋi aflase secretul.

Toate aceste victime au murit fiind otrăvite. Criminala a sfârșit murind ȋntr-o ȋnchisoare de maximă securiate ca urmare a unei hemoragii cerebrale.

*Irma Grese

Una dintre cele mai nemiloase criminale din timpul lui Hitler , a lucrat ȋn trei lagăre de concentrare: Ravensbruck , Auschwitz și Berge-Belsen.

A fost printre puținele femei care au deținut o funcție de conducere ȋntr-un lagăr de concentrare. Comportamentul imoral față de deținuți o cataloghează ca fiind printre cele mai de temut asasine ale războiului nazist. A fost condamnată la spânzurare și a fost executată de Crăciun. Ea utiliza mai multe modalități de tortură: biciuia oamenii până mureau sau puneau câinii pe ei să ȋi muște până când aceștia rămâneau fără piele. Ea gaza deținuții sau ȋi ȋmpușca fără a avea remușcări.

*Aileen Wuornos

A fost născută pe 29 februarie 1956 și a ucis 7 bărbați din Florida ȋn 1989 și 1990 susținând că aceștia au violat-o sau au ȋncercat să o violeze când lucra ca prostituată. A comis numeroase jafuri armate și alte acte de violență. A fost executată prin injecție letală ȋn 9 octombrie 2002.

*Beverly Gail Allitt

Englezoaica a fost născută pe 4 octombrie 1968, a profesat ca asistentă pediatrică și este reponsabilă pentru moartea a 4 copii și rănirea gravă a 5 copii aflați ȋn grija sa. Ea folosea injecții cu insulină sau potasiu pentru a provoca palpitații cardiace victimelor. Deși a fost condamnată pentru 9 victime, ea a mai rănit 13 copii ȋnainte de a fi prinsă. A fost condamnată inițial la cel puțin 40 ani de ȋnchisoare , apoi la cel puțin 30 ani ȋn urma apelului, ceea ce ȋnseamnă că ar putea fi eliberată ȋn 2022 la vârsta de 54 ani.

*Karla Homolka

S-a născut pe 4 mai 1970 ȋn Canada. La asistat pe soțul ei la răpirea , violarea și uciderea a trei fete printre care și sora ei Tammy. Tammy a murit ȋnnecându-se cu propria ei vomă după ce sora ei Karla i-a administrat tranchilizante cu uz veterinar. Soțul ei a primit ȋnchisoare pe viață dar ea a fost eliberată dupa 12 ani după ce a prezentat dovezi despre crimele soțului aceasta postând ca o victimă a acestuia.

*Elena Ceaușescu

Elena Ceaușescu (11918-1989) a fost acuzată de genocid. Ea a eliminat pastilele contraceptive din sistemul sanitar , ceea ce a dus la o criză de amploare ȋn perioada 1970-1980. Ȋn calitate de președinte al comisie de sănătate, ea a refuzat să recunoască la nivel național cazurile de SIDA, astfel că au apărut din ce ȋn ce mai mulți bolavi. Din ordinul ei au fost distruse biserici și s-a impus rația alimentară.

A fost executată prin ȋmpușcare ȋn 25 decembrie 1989 ȋntr-o unitatea militară din Targoviște alături de soțul ei Nicolae Ceaușescu pentru crime ȋmpotriva umanității.

Capitolul 2 Violența domestică și infracționalitatea feminină

Femeile produc la rândul lor infracțiuni și pentru a de feri să mai fie abuzate , victimizate. În urma unui studiu a rezultat că mai mult de 50% din cetățenii României nu cunosc existența legilor care să vină ȋn sprijinul persoanelor abuzate din cauza violetenței ȋn familie, iar un procent de 80% din persoanele abuzate ȋn cadrul violenței domestice nu au contactat niciodată instituțiile care pot sa le ofere sprijin ȋn aceste situații.

Subcapitolul 2.1 Violența domestică

Majoritatea agresorilor nu sunt pedepsiți , nici arestați , ei rămânând nedescoperiți pentru că nu sunt raportați de către victime. Violența domestică ȋn familie nu este decât o parte a violenței impotriva femeilor și implică relații personale sau intime ȋntre agresori și victime. Violența care are loc ȋn familie este cel mai delicat aspect ale violenței ȋmpotriva femeilor dar și al violenței ȋn general.

Motivele violenței domestice sunt: situația financiară șubredă , problemele de comunicare cu copiii, consumul băuturilor alcoolice, implicarea părinților ȋn problemele cu care se confruntă cuplul ,apariția infidelității și a geloziei. Femeile mame care ȋși maltratează copiii au avut experiențe ȋn copilarie sau au tulburări psihice , fie psihiatrice. Felul ȋn care se manifestă violența domestică este următorul: se folosesc injurii , ȋngrădire, tendința de a controla persoana supusă presiunii psihice, folosirea amenințărilor și se poate ajunge și la fapte violente minore cum ar fi loviturile cu palma.

Timp de mai mulți zeci de ani, s-a vorbit mult prea puțin despre bărbații ca fiind victime ale violenței domestice, ȋn timp ce victimele femei au fost subiectul unor studii ample, beneficiind de atenție maximă din partea presei, a serviciilor specializate ȋn ajutorul victimelor violenței domestice si a justiției. Cercetările existente au scos ȋn evidență că sunt și bărbați agresați fizic , iar ȋn mass-media se creează imaginea bărbatului abuzat. Ȋn societatea noastră este inexistentă imaginea bărbatului ca victimă a violenței domestice deoarece imaginea femeii abuzate este mult mai văzută la fiecare pas ȋn jurul nostru.

O investigație, desfășurată ȋn județul Cuj-Napoca, a arătat faptul că părinții au fost vinovați de aproximativ 75% din cazurile existente de agresiune fizică manifestată asupra copiilor. Opinia mea este că violența ȋn familie este o cauză a relaționării inconsistente sau defectoasă ȋntre membrii familiei. Nu orice victimă devine ȋnsă și agresor. Șocul emoțional suferit de către victimă ca rezultat al violenței domestice are efecte negative ȋn plan psihologic.

Violența domestică, manifestarea ei cronică, ȋși pune amprenta asupra celor doi poli ai conflictului. Agresorii nu sunt capabili să ȋși identifice sentimentele și nu au deprinderi de comunicare. Au loc trei etape ȋn cadrul relației excesive care are loc ȋntre victimă și agresor: prima etapa este reprezentată de tensiunea ȋn care presiunile victimei ȋncep să se structureze și victima ȋncearcă să controleze comportamentul abuzatorului, stadiul al doilea este etapa ȋn care au loc incidentele care includ ȋncaierări și violențe fizice iar etapa cu numărul trei care incude o perioadă de calmitate, de ȋncetare a violențelor fizice de o mai scurtă sau lungă durată dar după care ciclul celor trei faze se reia. De cele mai multe ori , când o femeie cedează și ȋși omoară partenerul care o agresează, nu o face din razbunare sau violență ca răspuns, ci din cauza fricii că furia partenerului ar putea să ȋi amenințe viața. Femeia abuzată consecutiv ȋși formează un tablou psihologic deosebit care uneori se manifestă prin agresivitate maximă ȋmpotriva agresorului adică provocându-i moartea acestuia.Atunci când femeia oferă un răspuns la tratamentul excesiv din cadrul violenței domestice urmează câțiva pași: ȋntâi cade ȋn patima supărării, dacă provocarea continuă ȋncepe să strige , apoi recurge la agresiuni fizice și ȋn cel mai grav caz merge până la uciderea agresorului sau chiar dacă este conștient că deși a comis o infracțiune gravă este ȋn sfârșit satisfacută de sentimentul de libertate.

Subcapitolul 2.2 Factori de risc ai violenței domestice

Asumarea efectului distrugator al violenței asupra celor ce fac parte din familie, sau lipsa de identificare a violenței ȋn familie ca problemă socială la nivelul comunității ȋntărește comportamentul violent: “ Nu este suficient să acionăm la nivelul intervenției și prevenției violenței ȋn familie fără să lucrăm la nivelul culturii și structurii sociale care reproduce constant această problemă”. “ Creșterea numărului de crime și sinucideri , creșterea costurilor pentru intervențiile juridice, polițienești și medicale și pentru găzduire psihosocială , perpetuarea ciclului de violență , perpetuarea mitului privind inegalitatea dintre bărbat și femeie, scăderea calității vieții” sunt costuri presupuse de violență domestică care se răsfrâng la nivelul ȋntregii societăți.

Violența domestică este o problemă serioasă pentru societate, reprezentând o importantă cauză de deces care poate fi comparata ca nivel de gravitate cu boala secolului : cancerul. Violența domestică rezultă ca urmare a relaționării a unor factori. Acești factori de risc sunt următorii:

-infractorul a fost martor la violența ȋn familia lui;

-au existat abuzuri ȋn copilăria agresorului;

-ȋncrederea scăzută ȋn propria persoană;

-consumul cronic de alcool;

-dependența materială de partener;

-dorința partenerului de a deține autoritatea ȋn relație;

-eșecurile profesionale;

-prezența unor afecțiuni psihice;

-gelozia;

-traiul comun cu părinții care influențeazănegativ relația de cuplu;

-izolarea socială;

-statut educațional deficitar;

-toleranța femeii ȋn fața violenței partenerului;

-perioada scurtă de cunoaștere ȋnainte de conviețuire;

-prezența unor relații adultere;

-saracia-lipsa banilor;

-lipsa unor legi specifice care să demotiveze fenomenul infracțional.

Cei mai importanți factori care au ȋmpins spre violența conjugală sunt statutul social , statutul ocupațional, situate financiară , valorile personale și comunitare. Dincolo de acești factori, profilul psihic al individului și experientele sale socializatoare n mediul familial sau social pot contitui influențe determinate. Violența domestică rezultă ȋn urma cumulării mai multor factori de risc care furnizează declanșarea conflictelor dintre parteneri.

Subcapitolul 2.3 Victimizare și criminalizare

Studiul victimizării evidențiază raportul fragil dintre criminalizare și victimizare, considerând că cel care dă dovadă de violență va putea mereu să se justifice pentru infracțiunile lui pentru a diminua culpa, iar cel care este victimă ,va găsi la râdul său, justificări pentru a mări culpa agresorului. Același act de violenț poate fi ȋn același timp , din punctual de vedere al cuplului agresor-victimă, atenuat și amplificat.

Victimizarea masculină ȋncepe să concureze cu victimizarea feminină. Împrejurările fac din victimizarea domestică o realitate extrem de amplă și cu consecințe pe termen lung. Victimologia este o latură a criminologiei care are ca obicect de studiu acțiunea, starea și situația unei victime individuale sau generale , stare ce este confirmată pe criterii identificabile prin suferința fizică , morală sau materială. Victimologia este reprezentată de raportul dintre o formă de agresiune și efectul unei consecințe , redată de existența unei victime și a victimizării ei.

“ Victima este persoană care , individual sau colectiv a suferit un prejudiciu, ȋn mod special un atentat la integritatea sa fizică sau mentală, o suferință morală, o pierdere materială, un atentat grav la drepturile fundamentale, ca urmare a unor acțiuni sau omisiuni care ȋncalcă legea penală sau reprezintă violari a normelor internaționale ȋn materie ale drepturilor omului.”

Fenomenul infracțional conatât criminalizarea cât si victimizarea. Funcția care descrie criminalitatea are ȋn vedere și structura infracționalismului, fenomenele de victimizare și victimitate, caracteristicile bio-psiho-sociale ale victimelor infracțiunilor, tipologiile victimelor și ale comportamentelor victimale, tipologiile situațiilor criminogene.

Victimizarea este procesul de metamorfozare a unei persoane sau comunități umane ȋn victima infracțiunii și rezultatul acestui proces. Victimizarea se definește prin calitățile membrilor societății sau familiei care au devenit ulterior victime ale infracțiunilor. Societatea poate diminua factorii victimizării ceea ce are și influență asupra criminalității. Există o tendință generală către victimizare și diminuarea responsabilităților individuale.

Subcapitolul 2.4 Femeia criminal –dimensiuni psiholosociale

Forma cea mai ȋntâlnită de omucidere este incident singular, prin care o persoană este omorâtă de altă persoană. Studiul procesului de omucid a fost intreprins de E. De Greef , care arată că procesul de omucid parcurge trei etape: idea veleitană, asentimentul formulat și criza care va duce la executarea omuciderii.

Criminologia clasifică omorurile comise de femei ȋn două categorii: crima pasională comisă ȋntr-un moment de furie intensă și crima ȋnfaptuită cu sânge rece comisă cu premeditare motivată. Trecerea la fapta infracțională este un proces de transformare a unei intenții ȋn realizarea ei practică. Trecerea la acțiune poate exprima o intenție conștientă sau un act impulsiv. Ȋn ultimii ani s-a remarcat o creștere a mediei de vârsta a femeilor care comit omoruri.

Multe femei omoară ȋn legitimă apărare, dar sunt și femei care omoară când, are loc vreun eveniment violent, brusc victima care este femeia ȋndelung abuzată se transformă din victimă ȋn agresor. Este acesta momentul ȋn care se produce fenomenul de transgresare , de schimbare bruscă și aproape neașteptată a rolurilor.Viața de familie și mai exact violența ȋntre partenerii de cuplu impulsionează femeile să devina criminale, dar totuși raportat la numărul bărbaților care ȋn aceleași condiții devin criminali numărul femeilor este ȋncă mai scăzut dar totuși ȋntr-o ȋngrijorătoare creștere ȋn ultimul deceniu. Factorii care fac diferența ȋntre femeile abuzate care trec la săvârșirea crimei și cele abuzate care nu trec la comiterea faptei sunt următorii: frecvența incidentelor violente, severitatea atacurilor, amenințările cu moartea din partea bărbaților, amenințările femeilor ca se vor sinucide, consumarea alcoolului și a drogurilor de către bărbați, violul marital. Femeile care și-au ucis partenerii de viață au fost agresate fizic mai des, violate și abuzate de soții lor și au trăit ȋntr-un mediu ȋn care erau prezente armele iar partenerii lor erau alcooliști sau consumatori de droguri. Aceste femei au un nivel de școlarizare scăzut , sunt mai ȋnaintate ȋn vârstă și mai izolate decât femeile care sunt abuzate dar totuși nu recurg la gestul extrem de a ucide. Violența este cea mai eficace modalitate de control pe care o poate impune bărbatul față de femeie și o femeie care are tăria de caracter să se apere ȋn fața violențelor bărbatului reprezintă un ideal de cultură al feminității.

Se spune că , și așa ar fi normal, ca femeia să dea viață si nu sa ia viata, femeia este sensibilă și are nevoie de ocrotire din partea partenerului dar femeile care primesc agresiuni fizice și psihice din partea bărbaților dezvoltă depresie și neȋncredere ȋn sine, au probeme de comportament și devin agresive dar au și insomnii. Totuși ar fi mai simplu și oportun ar fi ca femeile care sunt ȋn situația de a fi agresate să se despartă de agresor decât să ȋl omoare. Femeile acestea rămân lângă agresorul lor pentru că se complac ȋn situație și totul li se pare obișnuit , fie nu găsesc posibilă nici o altă portiță pentru a ieși din această tragică situație, fie nu au ȋncredere ȋn ele și se gândesc la ce vor spune prietenii, vecinii , familiile despre faptul că ȋncercarea de a construi o familie fericită și liniștită a eșuat. Poate și dacă ar avea curajul să evadeze din acel mediu ar trăi mereu cu frica că vor fi mereu ȋn vizorul partenerului agresor pe care l-au părăsit și că acesta se va răzbuna. Femeile nu ucid neapărat din razbunare , ele ucid din cauza fricii care pune stăpânire pe ele , frica că furia partenerului agresor a escaladat și le pune viața ȋn pericol.

Femeia agresată frecvent are un profil psihologic aparte care ȋn unele circumstanțe se manifestă prin agresivitate maximă ȋmpotriva agresorului și anume uciderea acestuia. Femeile care au suferit un timp mai ȋndelungat agresiuni fizice si psihice au fost supuse unor evenimente care le-au cauzat trauma. Trauma este un eveniment din viața persoanei care se definește prin intensitatea sa, incapacitate ȋn care se gasește subiectul de a-i răspunde corespunzător, tulburarea și efectele patogene de durată pe care le prevede ȋn organizarea psihică.

Trăsăturile de personalitate specifice asasinului sunt:

manifestă irascibilitate, impulsivitate și agresivitate crescută;

este egocentric , dominator având o capacitate de gândire redusă;

este instabil și prezintă superficialitate ȋn relațiile afective;

comiterea infracțiunilor este posibilă din cauza intrării individului ȋntr-un mediu ȋn care există situații conflictuale de la care el nu știe sau nu poate să se sustragă.

Asasinii normali simt detensionare după o tensiune intense ce rezultă ȋn urma rezolvării unui conflict prin comiterea unui asasinat , este o plăcere de moment imediat după săvâr omorului. Asasinul este indiferent la durerile fizice ale celor ce ȋi devin victime și este lipsit de compasiune față de semeni.

Capitolul 3 Caracteristici psiho-comportamentale ale femeii infractor

Psihologia necesită o serie de cerințe fără de care actul de justiție este lipsit de credibilitate. Este necesar ca magistrații să cunoasc detaliat jurisprudența dar este la fel de necesar ca aceștia să aibă și cunoștințe de psihologie.

Violența și frica de a deveni o victimă influențează calitatea vieții oricărui individ dar mai ales pe cea a femeilor care sunt văzute principalele victime ale actelor de violență. Personalitatea infractoarei este fondul pe care trebuie să se ȋncrucișeze funcțiile acuzării și apărării, pentru că pedeapsa este impusă infractoarei și efectele sale vine pe baza personalității infractoarei. Infractoarea are o personalitate deviată de la normalitate cu o maturizare școlară deficitară, cu deficient de integritate socială, care intra ȋn conflict cu cerințele sistemului valoric , cultural și normativ al societății ȋn care trăiește.

Subcapitolul 3.1 Personalitatea femeii infractor

Din cauza experienței negative , a educației insuficietă primita ȋn cadru familiei, infractoarea este o individă instabilă din punct de vedere emotiv-acțional, reactiile sale denotă intermitență, trece de la o extremă la cealaltă , dă dovată de inconsecvență ȋn reacții față de factorii stimulatori. În majoritatea cazurilor , infractoarele vin din familii destrămate unde nu există condiții și interes ȋn educarea copiilor tocmai de aceea aceste femei sunt mai retrase din punct de vedere social.

Personalitatea infractoarei este un concept criminologic amplu, care include noțiunea psiho-socială și noțiunea juridico-penală a infractoarei. Personalitatea infractoarei nu caracterizează o nouă personalitate umană, dar este o personalitate obișnuită caracterizată prin anumite caracteristici specifice. Trăsătura centrală ce descrie personalitatea infractoarei este aceea ca ea a săvârșit o crimă. Nu poate fi considerată criminal cea care a avut doar intenția de a săvârși o crimă. Accentul ȋn formarea personalității se pune pe factori individuali, subiectivi. Personalitatea criminală exista cu ȋndeplinirea a două condiții:

trebuie să aibă trăsături ca : egocentrismul, labilitatea, lipsa de activitate, agresivitatea, duplicitatea, imaturitate intelectuală, complex de inferioritate ;

femeia rspectivă trebuie să prezinte o stare de pericol social.

Acțiunea infracțională reprezintă un simptom de inadaptare, iar comportamentul său este o reacție atipică. Personalitatea infractoarelor prezinta o sensibilitate deosebită. Infractoarele lucrează ȋn tăcere , plănuiesc , execută totul departe de ochii lumii dar ȋn special departe de ochii autorităților. Infractoarele sunt duplicitare reprezentând o dominantă puternică a personalității. Ele aparent sunt femei cinstite, corecte dar aceasta fațadă este denaturată de actele și faptele cotidiene fiind ușor depistabile pentru un bun observator. Duplicitatea comportamentului infractor dă o artificialitate ȋntregului său comportament. Necesitatea ascunderii vieții duble ȋi insufla infractoarei o izolare de aspectul normal al vieții. O altă caracteristică a personalității femeii infractoare este imaturitatea intelectuală care constă ȋn capacitatea ei de a prevedea pe termen lung consecințele acțiunilor sale antisociale. A fi imatur intelectual nu ȋnseamna a avea o rată a inteligentei scăzută ci ȋnseamnă a avea o capacitate redusă de a stabili raportul dintre pierderi și câștiguri din comiterea unui act infracțional.

Din cauza dezechilibrului psiho-afectiv , imaturitatea afectivă dezvoltă rigiditate psihica , imaturul recurgând la comportamente infantile pentru obținerea unor rezultate minore și nesemnificative. În cadrul acestei insuficiente maturizări se ȋnregistrează decalaje de dezvoltare ȋntre nivelul maturizării intelectuale, pe de o parte , și nivelul dezvoltării afectiv-emoționale și caracterial-acționale, pe de altă parte; decalaje ȋntre dezvoltarea intelectuală și dezvoltarea judecăților și sentimentelor morale sau atât o perturbareă cât și perturbae motivațională șiă Personalitatea infractoarelor mai are si o stare de frustrare resimțită atunci când sunt private de unele drepturi care consideră că li se cuvin, frustarea este privită ca o criza ȋn plan afectiv-cognitiv. Totuși , individele acestea reacționează diferențiat ȋn fața situațiilor frustrante de la abtinere până ala un comportament agresiv. Mai există un complex de inferioritate care reprezintă starea pe care infractoarea o resimte ca un sentiment de neajuns. Complexul de inferioritate incită adesea la comportamente de tip inferior orientate antisocial. Individele infractoare au tendința de a raporta totul la ele inșile ceea ce dau dovata de egocentrism și atunci cand nu ȋși realizează scopurile propuse devin invidioase și dominatoare. Ele nu sunt capabile să recunoască superioritatea și succesele celorlalți, consideră ȋn toate situațiile au dreptate. Se află ȋn incapacitatea de a ȋntelege durerile și nevoile celorlalți, prin satisfacția resimțită față de durerile acestora.

Latura personalității infractorului se formează de la vârste fragede, fiind una din principalele carențe ale procesului socializării. Infractorul nu este conștient de propria stare de inhibare emoțională, ceea ce explică atât calmul cât și sângele rece cu care sunt comise o serie de infracțiuni de o rară violență. Aceste componente ale personalității infractoare se ȋntâlnesc ăi la celelalte persoane care nu sunt infractori dar acestea nu sunt elemente dominanate ale personalității , nu au consistență și nu sunt atât de des ȋntâlnite ca și ȋn cazul infractorilor, nu sunt orientate spre infracționalitate.

Trăsăturile personalității sunt considerate variabile. Trăsătura este o tendință de reacție largă și permanentă. Personalitatea nu este numai o sumă a trăsăturilor ci este o constelație specifică a trăsăturilor , ȋn care una sau mai multe dobândesc un caracter dominant formând o textură unică pentru fiecare individ.

Subcapitolul 3.2 Tipologia si portretizarea femeii infractor

Incercările de clasificare și portretizare a infractorilor au importanță atât din punct de vedere teoretic cât și din punct de vedere practic. Cunoașterea cât mai exactă a profilului personalității infractorului permite organizarea unui program individualizat și diferențiat de reeducare , recuperare și reintegrare socială. Cunoașterea acestui profil este ȋn avantajul organelor judiciare ȋn finalizarea intenției de stabilire a adevărului și de soluționare legală a cauzelor.

Pentru a executa o clasificare a tipurilor de infractoare este absolut necesar să se studieze amănunțit comportamentul și personalitatea acestora. Tipul de infractoare presupune o idee sau schema care ȋi reprezintă pe toți cei care posedă aceste trăsături și care aparțin unei asemenea categorii. Tipul definește un ansamblu de caracteristici psiho-logice, care se concretizează ȋntr-o conduită , ȋntr-un profil comportamental și psihic. Tipologia delicventă de pe poziții psihologice s-a stabilit pornind de la trăsăturile ce caracterizează infractorul. L. Yablonski(1990) prin luarea ȋn considerare a modului ȋn care personalitatea infractorului afecteaăa comportamentul deviant , autorul ȋmparte delicvenții ȋn :

criminali socializați care prezintă tulburări emoționale mai multe decât persoanele care au au comis infracțiuni

criminali nevrotici care comit acte infracționale datorită compulsiunilor nevrotice. Percep lumea distorsionat dar sunt constienți că există ceva rău ȋn gândirea și comportamentul lor. Principalul lor simptom este anxietatea.

criminalii psihotici sunt indivizi cu dezordini severe ale personalității, au o concepție complet distorsionată a mediului social

criminalii sociopați sunt cei care se caracterizează printr-o personalitate egocentrică. Compasiunea lor față de alții e limitată sau inexistentă. Comit ușor acte grave de infracțiune din cauza minimalizării sentimentului de vinovație și anxietate.

Lazassagne , Lambroso, Tarde au urmărit să elaboreze tipologii sau clasificări ale infractorilor. Cercetările durează de mult timp, deoarece domeniul infractional, cauzele acestuia, victima sau infractorul au atras atenția oamenilor de știință.

În literatura de specialitate au fost identificate 10 tipuri de criminali, printre aceștia se numără: criminalul agresiv , criminalul achizitiv , criminalul caracterial, criminalul lipsit de frânele sexuale, criminalul profesional, criminalul ocazional, criminalul debil mental, criminalul recidivist , criminalul ideologic(politic), criminalul alienat. Este evident că ȋn cazul tipurilor de infractoare femei nu au aplicabilitate toate aceste 10 tiuri de criminali evidențiate ȋn literatura de specalitate tocmai de aceea o sa analizez ȋn continuare tipurile de criminale femei din perspectiva mea.

Femeia criminal agresivă

Puține crime sunt comise cu violență de femei din cauza structurii fizice care este de cele mai multe ori inferioară față de cea a victimelor lor pentru ca ele rareori ucid folosind forța fizică. Criminalele evită contactul direct și preferă să ucida fie cu arme albe sau arme de foc fie surprinzându-și victima. Totuși există cazuri ȋn care ȋși folosește forța fizică pentru a ucide dar acestea sunt cazurile ȋn care constituția fizică ȋi permite acest lucru ȋn raport cu victima sa .

Femeia criminal achizitiv

Este stăpânită de dorința de ȋnsușire de bunuri de orice fel. Reprezintă tipul de criminal care ȋnsușește bunuri ȋn scop personal , ȋn scop de câștig , ȋntreținere, pentru ȋmbogățirea sau bunăstarea lui personală. Trăsăturile definitorii ale acestor criminale sunt:

– acțiunile ei privesc bunuri și valori materiale;

-acțiunile constau ȋn luarea , ȋnsușirea, folosirea acestora;

-ȋn scop de ȋntreținere, ȋmbogățire și ȋn folos propriu.

3. Femeia criminal caracterial

Aceste femei prezintă tulburări ale caracterului , ale vieții afective și active. Este caracterizată de o impulsivitate afectivă ce se dezvoltă ȋn mod evidențiat, aceasta ȋi domină ȋntreaga personalitate, iar voința și controlul de sine nu pot fi ținute sub controlul propriu. O altă caracteristică constă ȋn prezența unei tulburări parțiale a psihicului și ȋn ȋntreaga ființă psihică. A tria caracteristică constă ȋn aceea ca femeia este conștientă de ceea ce face , e lucidă și responsabilă, din punct de vedere mintal , al conștiinței.

Femeia criminal profesional

Este infractoarea care face din infracțiune un mijloc de existență , o ȋndeletnicire, cum ar fi hoațele de buzunare , cerșetoarele. Refuzul muncii cinstite și legale, reprezintă o caracteristică esențială a acestei tipologii de infractoare. Reprezintă ultimul grad de inadaptare profesională deoarece unica ei sursă de existență este comiterea de infracțiuni. Aceste femei planifică acțiunea infracțională mult mai amplu decât o face o infractoare obișnuita , ocazională.

Femeile criminal profesional sunt de două feluri:

-femeia criminal pasiv caracterizată de inteligența scăzută , capacitate redusă de rezolvare a dificultăților cotidiene. Este persoana care nu ȋși câstigă existența prin muncă , ci prin săvârșirea de infracțiuni.

– femeia criminal profesional activ care este caracterizată de o inteligență medie sau chiar ridicată, ȋși câstigă existența prin săvârșirea de infracțiuni, cum sunt: falsificare de bani, trafic de persoane sau droguri. De cele mai multe ori comit infracțiunile ȋn cadrul unui grup bine organizat. În ultimii ani , prezența femeilor ȋn cadrul grupurilor organizate de trafic de persoane sau trafic de droguri a crescut foarte mult dovedind că sunt de multe ori mai profesioniste decât bărbații ȋn săvârșirea infracțiunilor din acest domeniu deoarece sunt aparent mult mai credibile , inocente si sensibile si cu acest calitati au mai mult credit in desfsurarea acestor actiuni. Aceste femei sunt mereu pregătite pentru arest și judecată ca și cum acesta ar fi un lucru normal care trebuie să facă parte din viața unui om obișnuit și au resurse financiare pentru eventualele cheltuieli de judecată și perioada post-detenție.

5. Femeia criminal ocazional

Acest tip de femei criminale nu prezintă tendința ȋnnăscută spre delict, săvârșește infracțiuni sub stăpânirea tentațiilor provocatoare de factori profesionali sau de mediul exterior. Până la comiterea faptei are o conduită bună. Nu recidivează și reprezintă 70-80% din totalul criminalilor. Ea comite fapta ca urmare a unei ȋmprejurări, factori externi sau ocazionali.

În cazul femeii criminal ocazional, infracțiunea poate fi datorată și unor factori personali, interni, cum ar fi presiunea unei nevoi sau lipsa de stăpânire de sine.

6 Femeia criminal debil mintal

Este criminala ce este incapabilă să prevadă urmarile ce le implică o infracțiune. Ele sunt incapabile să lucreze timp ȋndelungat. Prinsă asupra infracțiunii neagă realitatea, este incapabilă să conștientizeze că alții știu și ȋnteleg mai mult, el judecă lumea din punctul de vedere al nivelului să de ȋnțelegere, se adaptează cu dificultate la viața sociala. Debilitatea mintală este de mai multe feluri sau grade: debilitate gravă- aici se plasează debili mintali cu gradul cel mai jos de inteligență, cu un coeficient de inteligență până la 50, egal cu nivelul de inteligență al unui copil de până ȋn 10 ani și debilitate mintală ușoara-coeficient de inteligență până la 90, egal cu nivelul de inteligență al unui copil până ȋn 10-12 ani.

7. Femeia criminal recidivistă

Aceasta comite infracțiuni ȋn mod repetat. Este o persoanaăcare a comis mai multe infracțiuni, care se pot dovedi cu ajutorul actului de condamnare. Sunt relativ puține cazurile ȋn care femeile sunt recidiviste mai ales ȋn cadrul crimelor. Femeile ucid ȋn general ca urmare a stăpânirii sentimentului de frică din partea agresorului lor și nu o fac din gelozie sau răzbunare, ele ucid impulsiv datorită escaladării presiunilor fizice și psihice pe care le manifestă agresorii asupra lor. Femeia criminal recidivistă este femeia care ucide cu premeditare. Există două tipuri de femei recidiviste: care după ce au fost condamnate pentru prima infracțiune săvârșesc din nou infracțiuni, acestea sunt recidiviste postcondamnatorii și cele care după ce au executat pedepse pentru primele infracțiuni , comit din nou alte infracțiuni și se numesc recidiviste post executorii.

Succesul obținut la prima infracțiune, acționează drept stimul pentru alte situații infracționale asemenatoare. Femeilor criminale recidiviste le sunt specifice manifestări de indecizie și incertitudine interioara, dificultate de autoreprezentare , tendința de a-și ascunde propria personalitate.

8. Femeia criminal alienată mintal

Aceasta femeie prezintă tulburari psihice, este stăpânită de temere sau de manie accentuată, de emoții, de stări afective tulburi incontrolabile, de gândire haotică. Nu este stăpână pe emoțiile și dorințele sale, este inconștientă de starea sa și de ceea ce face, nu este lucidă și nu are control de sine. Din cauza acestor aspecte este considerată iresponșabilă și nu raspunde penal. Față de aceasta se pot lua doar măsuri de siguranță și măsuri medicale prevăzute de legea penală. În funcție de cauza, boala sau psihoza de care suferă și care i-a provocat alienarea, femeia criminal alienat mintal este de trei feluri: femeia criminal maniac-depresivă, femeia criminal paranoiac și femeia criminal schizofrenică.

Psihicul este ȋn mare măsura cordonatorul ȋntregii vieți a individului, fiind principalul purtator al capacității sale de adaptare la viața de relație. Orice deficient , tulburare sau boală psihică se poate repercuta asupra comportamentului individei ȋn cauza, determinând devieri de la normele de conduită normale ale acestuia, devieri care pot merge de la evenimente minore lipsite de urmări până la crime severe.

Subcapitolul 3.3 Fazele actului infracțional

Actul infracțional este rezultatul interacțiunii dintre factorii ce structurează personalitatea infractorului și factorii externi. Nu este un act ȋn totalitate impulsiv , spontan, dar nici ȋn totalitate premeditat. Actul infracțional este punctul de plecare și aproape ȋntreg materialul de studiu al juristului. Actul infracțional antrenează ȋn grade diferite, toate structurile și funcțiile psihice ȋncepând cu cele cognitive-motivaționale și continuând cu cele afectiv-volutive, implicând și activitățile ca și ȋnsușirile psihice. Este generat de tulburări emoționale și volitive, susținut de lipsa sentimentului responsabilității si al culpabilității, al incapacității subiectului de a renunța la satisfacerea imediată a unor trebuințe pentru respective pedeapsă. Trecerea la actul infracțional constituie un moment critic .

“ Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică sau juridică ce a săvârșit fapta direct și nemijlocit , ȋn calitate de autor, ori a participat la săvârșirea infracțiunii ȋn calitate de complice sau instigator. Persoana care a săvârșit o infracțiune , este infractor.”

În linii mari exista trei faze ale actului infracțional:

-faza preinfracțională;

-faza infracțională propriu-zisă ;

-faza postinfracționalaă

Aceste trei mari faze cuprind ȋmpreună la randul său urmatoarele subfaze care practic sunt pașii pe care infractoarea ȋi parcurge ȋn vederea săvarsirii infractiunii:

-reprezentarea actului ;

-dorința sau tendința de a-l realiza ;

-ezitarea și deliberarea ;

-conturarea intenției ;

-alegerea mijloacelor utile la săvârșirea infracțiunii și alegerea victimei ;

-găsirea momentului oportun sau a unei ocazii benefice;

-executarea ȋn final a actului infracțional.

Aceste momente au loc ȋn psihicul infractoarei și pot avea o durată mai mică sau mai mare ȋn timp iar unele dintre ele pot fi chiar omise. În săvârșirea unei infracțiuni , autoarea acesteia participă cu toata ființa , mobilizându-și ȋntregul său potențial motivațional și cognitiv-afectiv. Punerea ȋn practică a hotărârii de a comite infracțiunea este precedată de o serie de lupte a motivelor pro și contra care antrenează profund ȋntreaga personalitate a infractoarei.

Procesele psihologie care au loc până la luarea hotărârii de a comite actul infracțional ȋnglobează apariția trebuințelor și a mobilului, apariția intenției ilicite. În această etapă se formează premisele săvârșirii faptei, fiind condiționate de trebuințele perosnale, obiceiuri, deprinderi, interese, scopuri, predispoziții psihice care definesc personalitatea infractoarei. Procesele psihologice ce au loc ȋntre momentul hotărârii și săvârșirea faptei se desfășoara mintal, sub forma unui plan ce conține mijloace de punere ȋn practică, timpul necesar pentru executarea faptei, alte elemente utile necesare ȋn comiterea faptei prevazute de legea penală.

După ce a fost luată decizia de a comite infracțiunea, se trece de la faza mintală la faza acțiunii concrete cu caracter de pregătire. Infractoarea devine activă, procură scule, mijloace ajutătoare, atrage complici, culege informații, supraveghează ținta infracțiunii și intră ȋn contact direct cu aceasta pentru a prinde curaj și experiență. Capacitatea de proiecție și anticipare a consecințelor influențează actul decizional.

Trecerea la ȋndeplinirea actului infracțional provoacă infractoarei stări emoționale intense. Există mereu o teamă că nu se va ȋncadra ȋn timp, teama de neprevăzut care amplifică stările emoționale care sunt deja suficient de intense. Acesta este momentul ȋn care infractoarele produc greșeli care lasă urme evidente la fața locului cu ajutorul ăarora cei care fac cercetarea la fața locului identifică infractoarele.

Caracteristic proceselor psihologice care se produc după săvârșirea infracțiunii, ȋn mintea infractoarelor, este tendința de a se sustrage identificării, invinuirii și tragerii la raspundere pentru fapta comisă. Va ȋncerca să se ȋndepărteze de locul faptei și se va afișa ȋntr-un alt loc ȋn public unde va ȋncerca să ȋși facă simțită prezența dar mai exista un tip de femei care nu se vor ȋndepărta de locul faptei ci mai mult decât atât vor aparea ulterior din nou la locul faptei, vor culege informații despre desfășurarea cercetărilor, ulterior face denunțuri, trimite scrisori anonime, ȋnscenări , ȋncearcă să ȋnlăture probe. Pentru atingerea scopului, infractoarele vor recurge la orice mijloace le-ar putea fi de folos , precum perfia , minciuna , inspirarea milei și a compasiunii pentru nedreptatea ce li se provoacă , recurg la intimidarea anchetatorilor.

Fazele actului infracțional durează un timp mai ȋndelungat și sunt toate parcurse ȋn cazul crimelor pe care femeile le comit cu premeditare . Nu cred ȋn crima perfectă ci ȋn cercetare la fața locului imperfectă și asta nu din cauza lipsei profesionalismului a celor ce o realizează ci din cauza lipsei materialelor necesare pentru o cercetare la fața locului completă . Femeile sunt mult mai atente la detalii decât bărbații criminali . O femeie puternică psihic este greu de depistat pentru că rezistă emoțiilor puternice pe care le are ȋn momentul punerii ȋn practicâ a planului infracțional și astfel nu produce greseli majore care ar putea duce la depistarea ei de către cei care fac cercetarea la fața locului și este suficient de inteligentă ȋncât să lase “urme” care să ducă ȋn eroare autoritățile.

Subcapitolul 3.4 Psihologia infractoarei după comiterea faptei

Elecmentul caracteristic al psihologiei infractoarei după săvârșirea actului infracțional este tendința de a se apăra, de a se sustrge identificării , invinuirii și sancțiunii. Întreaga activitate psihică a infractoarei ȋn această faza este reflexia la tot ceea ce s-a produs și ȋncercarea de a-și aminti cât mai mult detalii din momentul comiteri infracțiuni , este un moment de ȋncercare de limpezire a minții.

O parte din infractoare , mai exact cele care si-au premeditat ȋndelung acțiunea, ȋși pregătesc portițe de scăpare care să demonstreze că era imposibil ca ele sa fi comis infracțiunea. Ele se ȋndepartează cât mai mult timp de locul faptei și apar cât de repede posibil ȋntr-un alt loc public aglomerat unde ȋncearc să ȋși facă cât mai mult simțită prezența pentru a-și crea probe bazându-se pe faptul că după un anumit timp, organului de urmărire ȋi va fi greu să stabilească cu exactitate plasarea ȋn timp a celor două evenimente , infracțiunea comisă și prezența suspectei ȋntr-un loc distinct, precum și să aprecieze corect posibilitatea ca infractoarea să fi avut timpul necesar sa fie prezentă ȋn două locuri.

Cealalta parte din infractoare , apar la locul săvârșirii faptei unde se desfășoara cercetările ȋncercând să obțină cât mai multe informații de la faț locului și fac ulterior denunțuri, scrisori anonime , modificări ale locului faptei , ȋncercare de distrugere de probe, dispariții de la domiciliu sau comiterea de infracțiuni minore pentru a fi arestate cu scopul de a induce ȋn erore ancheta aflată ȋn curs.

Infractoarele nu au nici o remușcare referitor de mijloacele care le sunt necesare ȋn comiterea și ascunderea infracțiunii astfel ȋncât ele recurg la minciuni, atitudine de victimizare , compătimire , milă pentru tot ceea ce li se ȋntâmplă, aroganțe , intimidarea organelor de cercetare penală.

“ Starea de tensiune psihică provocată de acțiunile necesitate de săvârșirea infracțiunii și teama de a nu fi descoperit și de a nu suferi sancțiuni legale , provoacă anumite procese psihice care generează o stare de neliniște , de nesiguranță , de lipsă de control normal asupra comportării, care explică o serie de greșeli ȋn atitudinile și declarațiile infractorului și care , de cele mai multe ori , vin ȋn ajutorul justiției.”

Prin intermediul pregăirii portițelor de scăpare , infractoarele ȋncearcă să se plaseze ȋn timp cât mai aproape de timpul săvârșirii faptei, dar spațial cât mai departe de locul săvârșirii faptei unde ȋncearcă să ȋși facă cât mai mult simțită prezența. Infractoarele de obicei și chiar și cele de ocazie ȋși crează din timp aceste portițe de ieșire pentru a demonstra că era imposibil ca ele sa fi săvârșit infracțiunea, dupa cum spuneam anterior, femeile chiar sunt atente la detalii.

Distrugerea probelor este un mijloc folosit mai des de cele care comit infracțiuni de delapidare, tâlhării , furturi prin efracție. Înlăturarea probelor totuși nu poate fi completă din cauza stării de tensiune psihică din timpul săvârșirii infracțiunii și de după aceea, care ȋnlătură liniștea necesară unei gândiri și dă oportunitatea apariției unor greșeli și scăpări care ajută organele de cercetare penală să depisteze infractoarea.

La unele infractoare apare și o stare de remușcare care ȋntărește la maximum starea de tensiune psihică pe care oricum infractoarele o suportă greu ȋn momentele acelea și simt nevoia de a scapa de ea, mărturisind acțiunea infracțională fie ȋn fața organelor de urmărire penală fie fac confesiuni unor persoane apropiate.

Capitolul 4 Cauze care determină dezvoltarea criminalității feminine

Jean de la Bruiere, moralist francez, unul dintre cei mai valoroși moraliști ai literaturii universale spune următorul lucru : “ Femeile sunt extreme: ele sunt mai rele sau mai bune decât bărbații.”

Criminalitatea feminină este inferioară din punct de vedere numeric criminalității masculine, aceasta fiind generată de inferioritatea femeii față de bărbat deși numărul femeilor ȋn populația generală ȋl depășește pe cel al bărbaților . Un loc important ȋn faptul că femeile comit mai puține infracțiuni decât bărbații sunt și convingerile religioase care sunt mult mai puternice la femei decât la bărbați precum și trăsăturile de personalitate mai putin egocentrice și labile decât ȋn cazul bărbaților.

Diferențele de ordin anatomic , fiziologic, psihologic, intelectual și moral determinate de sex au influență și asupra criminalității. Are loc ȋn ultimii ani un proces de “masculinizare” a femeilor care dă un plus de agresivitate ȋn comportamentul acestora. Feministele asociază fenomenul creșterii infractionalității feminine cu sărăcia, incultura, marginalizarea iar masculiniștii sunt de părere că motivul este emanciparea femeii, abandonarea particularităților și exigențelor ce țin de sexul slab, dar părerea mea este că adevărul se află undeva la mijloc și ȋl voi dezbate ȋn cele ce urmează.

Caracteristicile biologice și psihologice, stereotipurile de gen, condițiile economice, sociale și politice caracteristice mediilor ȋn care trăiesc și muncesc și violența domestică ȋmpotriva femeilor sunt factori declanșatori ai criminalității feminine. Există o evidentă legatură ȋntre delicvență și nivelul de cultură . Pregătirea școlară deficitară determină o reprezentare inexactă asupra valorilor și a normelor sociale fiind o rampă de lansare spre criminalitate. Criminalitatea feminină se manifestă și ȋn funcție de presiunea socială pe care o pune bărbatul asupra femeii.

Teoriile de orientare sociologică ce au ȋncercat să explice criminalitatea au fost concepute pentru a explica comportamentul deviant al bărbaților , nu au fost adaptate și pentru femei. Factorii ce declanșează dobandirea unui comportament ȋn cazul femeilor pot fi :

-condițiile de viață ;

-șomajul;

-insecuritatea economică;

-conflictele familiale;

-statutul de inferioritate față de bărbat;

-lipsa oportunităților;

– inegalități scoiale;

-impulsuri sociale și influența mass-media;

-violența domestică.

Studiile efectuate ȋn penitenciarele din Romania evidențiază faptul că problemele care caracterizează experiențele de viată ale multora din femeile aflate ȋn penitenciare pot fi definite pri două cuvinte : excludere socială, educație școlară precară , lipsa unei ocupații stabile, venit scăzut, locuințe necorespunzătoare, familii dezorganizate, probleme de sănătate, abilități reduse pentru a face față provocărilor vieții.

Subcapitolul 4.1 Factori ereditari și atamofiziologici

“ Prin ereditate se ȋntelege bagajul genetic al individului care i-a fost transmis de către predecesorii săi și care va fi transmis obiectiv către descendenții săi.” Ereditatea este legea biologică prin care toate ființele vii tind a se repeta prin descendenții lor și se ȋntinde la toate elementele și funcțiile organismului, la structura sa externă și internă , și la boli și caractere particulare.

Prin factor se ȋnțelege o cauză dar ȋn subsidiar, termenul de factor are un sens mai larg ȋn care se include atât o cauză cât și o condiție. Cercetările genetice au demonstrat că nici un conținut psihic nu se transmite genetic de la o generație la alta , ceea ce se transmite este doar predispoziția care ȋn anumite condiții de mediu se pot obiectiva ȋn conduită , temperament similar cu cele ale descendenților. Prin urmare bagajul genetic nu are o atât de mare importanță și efect direct asupra dezvoltării personalității infractoarei ci acționează ȋn mod indirect prin predispoziții pe care ȋși pun amprenta factorii de mediu.

“ Temperamentul reprezintă dimensiunea dinamico-energetică a activității nervoase și a comportamentului, fundament psiho-fiziologic al aptitudinilor și al caracterului și , prin urmare, prezintă diferențe de la o persoană la alta.”

Școala pozitivistă de criminologie a încercat să completeze neajunsurile în identificarea surselor generatoare de crimă prin reprezentanții Cesare Lambroso și Enrico Ferri. Teoriile lui Cesare Lambroso sunt rezultatul studiilor de antropologie criminală. Una dintre cele mai importante teorii ale lui a fost teoria criminalului înnăscut. Această teorie susține că indivizii care au un anumit profil antropologic sau anomalii cu deficiențe anatomo-morfologice au o tendință înnăscută pentru comiterea crimelor. Particularitățile anatomice ale persoanelor care suferă de aceste anomalii sunt: asimetrie craniană sau facială, nas plat , maxilare proeminenete, urechi mari , sensibilitate crescută la durere, creier anormal, forma si lungimea anormală a mainilor, pupilele ochilor inegale, gingii și dinți deformate, barbă rară sau lipsa acesteia, nas diform , disproporție între membre și trunchi, anomalii ale unor organe interne. Stigmatele fiziologice ale acestor persoane sunt: tatuajul considerat dovada a insensibilității morale , daltonism, strabism, tulburări ale unor reflexe, forma dinamometrică a mușchilor redusă. Actul criminal în sine are alta infățișare în zilele noastre iar criminalul este cu totul altul decât cel din epoca Lambrosiană.

Enrico Ferii a fost un continuator al operelor lui Cesare Lambroso. El “ a completat tezele lui Lambroso privind natura biologică a crimei cu existența altor factori, cum ar fi cei sociali și fizici. A fost considerat o personalitate de excepție chiar și de către adversarii ideilor școlii pozitiviste italiene.”

Se consideră că cei care moștenesc predispoziții deviante sunt incapabili să se adapteze la o viață socială normală. Unele cercetari în domeniu au relevant faptul că un procent de 69% din urmașii infractorilor devin la rândul lor infractori. Cele mai relevante studii privind moștenirea bagajului genetic sunt cele făcute pe copii adoptați care arată că acești copii urmează comportamentul parintilor biologici deși nu se află în contact cu aceștia.

Prin intermediul eredității nu este transmisă acțiunea ca atare, ci doar anomaliile psihice care favorizează apariția ei , ca de exemplu coeficientul scăzut de inteligență, o conduită necontrolată sau slab controlată , absența simțului moral.

Conform ultimelor cercetări în domeniu în privinta eredității , tatăl reprezintă o influență mai mare și mai rea decât mama de unde putem explica oarecum criminalitatea mai scăzută a femeilor în prezent comparativ cu cea a bărbaților.

Subcapitolul 4.2 Factori psihologici

Psihologia încearcă abordarea analizei comportamentului infracțional din punct de vedere subiectiv, evidențiind particularitățile psihice și diferențele de personalitate ale infractorului. Între ereditatea fiziologică și cea psihologică există un raport de cauzalitate, prima fiind cauza iar ultima efectul.

Într-o primă teorie de orientare psihologică, H.H. Goddard este de părere că ca delicvența este o expresie a unei incapacități mintale, susținând că delicvenții au o capacitate mintală scazută dar părerea mea este că de multe ori printre infractori se află mulți care au o minte ageră și o inteligență ascuțită mai ales în cazul infractorilor criminali profesionali.

De cele mai multe ori , factori psihici sunt mult mai importanți în comiterea infracțiunii decât factorii sociali sau fizici deoarece atât factorii fizici cât si cei sociali pot acționa numai dacă trec de factorii psihici.

Tendințele , emoțiile , cerințele constituie adevăratele motive sau mobiluri ale acțiunii umane , inclusive cele criminale. În criminologia românească, fostul profesor de la Universitatea din Cuj , Alexandru Roșca a avut o importantă contribuție ȋn domeniu psihologiei și criminologiei, mai excat al psihologiei criminale. Lucrările sale: “Infractorul minor”, “Motivele acțiunilor umane” sunt primele lucrări de acest fel din literatura de specialitate din România.

Mobilurile acțiunilor umane sunt de două feluri: mobile primare și mobile derivate. Mobilele primare : tendința autoconservaăii , tendința sexuală, tendința combativă , tendința parentală, tendința de autoconfirmare , tendința achizitivă , etc. Mobilele derivate sunt dezvoltate din mobile principale reprezentând dorințe, sentimente, interese, aptitudini , caracter și voință. Resentimentele pot deveni motive sau mobiluri de acțiuni criminale. Factorii psihici care ȋl determină pe infractor să comita infracțiunea au cel mai important rol.

În criminologia contemporană se disting 3 tipuri de factori psihologici:

Factori motivaționali- factori determinanți , propulsivi;

Factori cognitivi (de cunoaștere) – factori orientativi , de cunoaștere a situației;

Factori conativi (de mișcare) – factori de punere ȋn aplicare a ideilor.

Subcapitolul 4.3 Factori geografici

Factorii geografici mai sunt numiți și factori fizici , meteorici, cosmici și țeluri care ȋn ansamblul lor formează mediul fizic. Omul este influențat de mediul fizic având datorită acestuia variații de caracter, de temperament, de comportament, etc. Există corelație ȋntre criminalitate și factorii geografici. Influența mediului fizic asupra omului este evident mai mică decât ȋn cazul plantelor sau a animalelor. Omul a inventat nenumărate mijloace pentru a rezista schimbărilor mediului fizic, pentru a reduce și modifica influența acestuia, dar nu o poate ȋnlătura cu totul.

Aproape toate funcțiile omului sunt supuse și influenței temperaturii zonei geografice ȋn care trăieste. Lambroso este de părere că , temperatura excesivă calda sau rece, ȋn general nu are efect asupra criminalității, fiindcă frigul mare temperează și calmează, iar caldura mare provoacă inertie. Efect asupra criminalitatii o are temperature relative moderata. Aceasta exercita centrele nervoase ca și alcoolul, dar fără a ajunge la punctul de a provoca inerție și prin aceasta exercită impulsuri spre criminalitate.

E. Ferri combate teoria lui Lambroso și este de părere că nici mediul fizic, nici mediul social nu pot produce crima. Acestea doar dau forma crimei, crima fiind un fenomen de origine complexă : biologic, fizic și social. Quetelet și Guerry au formulat “legea termică a criminalității” potrivit căreia criminalitatea se repetă cu constanță și regularitate de la an la an sub influența unor factori fizici si sociali.

S-au constatat următoarele:

Temperatura afectează echilibrul emoțional;

Presiunea atmosferică și criminalitatea echivalentă variază invers proporțional : când presiunea crește , crește criminalitatea de violență;

Umiditatea și criminalitatea violentă variaza, de asemenea invers proporțional

Factorul fizic este numai ȋn aparență determinant, el ȋn realitate fiind numai punctul de pornire, de oferire a oprtunităților de a comite infracțiuni.

Părerea mea este că mediul fizic ȋși poate pune totuși amprenta asupra personalității infractorului, dar se pot constitui ca factori criminogeni numai ȋn procesul obiectiv al interacțiunii cu alți factori ai criminalității. Factorii de mediu pot constitui circumstanțe care favorizează infracțiunea.

Subcapitolul 4.4 Factori demografici

Cercetările privind rolul factorilor demografici țin de ultimele decenii ale secolului XX. Statistica a relevant faptul că exploziile ȋn rata natalității, structura demografică a sexelor, mobilitatea geografică și socială a populației reprezintă factori criminogeni importanți.

Factori demografici precum : sporul natural, explozii ȋn rata natalității, structura după vârstă și sex și migrațiile populației, sunt factori criminogeni principali. Relația dintre rata natalității și criminalitatea este de natură indirectă, la escaladarea delicvenței juvenile contribuind o multitudine de factori.

Criminalitatea femeilor, ȋn raport cu cea a bărbaților , este mult mai restrânsă , ele participând mai puțin la criminalitate. Participarea mai mică a femeilor la infracționalitate este cu atât mai remarcabilă, cu cât ȋn proporție generală, procentul femeilor este puțin mai mare decât cel al băbaților. Procentul mic al participației femeii la infracționalitate nu este un procent fix , ci dimpotrivă , unul variabil. Cu cât femeia participă mai activ la viaa economică, socială , politică, ȋn aceeași măsură i se oferă mai multe ocazii de a comite infracțiuni ceea ce duce la participarea ȋntr-o mare măsură și la criminalitate.

Mobilitatea geografică este determinată de urbanizare care este tot mai accentuată ȋn România ȋn ultimii ani. Ca urmare al acestui fenomen apare migrația persoanelor de la sat la oraș , sau dintr-o țară ȋn alta, care dezorganizează instituțiile sociale existente și ȋn primul rând familia, care este celula de bază a societății. În acest mod crește rata divorțurilor, despărțirilor și abandonului de familie, micșorarea autorității părintești, angajarea în muncă a ambilor părinți ceea ce duce la o educație deficitară a viitoarei generații, școlarizarea prelungită a copiilor, căsătoria prematură, etc.

Creșterea bruscă a mediului urban nu a permis amenajarea corespunzătoare a cartierelor. Transformările social-culturale rapide din mediul urban a supus individul la o stare de “incomoditate” plasându-l în situații conflictuale , iar în consecință, au început să apară tot mai frecvent inadaptații, alienații și infractorii . Scăderea controlului social a avut ca efect creșterea delicvenței.

Mobilitatea profesională poate avea efecte la fel de negative , individul fiind forțat de necesitatea schimbării locului de munca ca rezultat al crizelor economice.

Subcapitolul 4.5 Factori economici

C. Lambroso vorbește despre factorii economici ca fiind o problemă atât de complexă , cu o examinare atât de dificilă , încât nu i se poate da o apreciere unică. El este de părere că criminalul înnăscut gașeste mai multe ocazii de a produce crime în bogăție , decât în mizerie , iar criminalul de ocazie și mai mult. Săraăia și bogația își au criminalitatea lor specifică, întrucât sracii comit mai ales crime contra proprietății , iar bogații comit crime contra bunelor moravuri și a personalității.

Pot fi situații cnd factorii economici au un rol redus (secundar ) în comiterea infracțiunilor dar în alte situații este factorul principal ( dominant). Variația tolului factorului economic, influenează mai ales criminalitatea specifică. Condițiile economice influențează infracționalitatea în mod direct și în mod indirect. Influența indirectă se produce prin intermediul celorlalți factori, care în mod diferit sunt influențați de condițiile economice. Condițiile economice se clasifică în : condiții bune , favorabile și condiții rele, nefavorabile. Condițiile economice bune slăbesc, calmează, reduc influența condițiilor organice nefavorabile. Condițiile economice rele precum mizeria , sărăcia , proasta alimentație, lipsa de locuință etc., produc demoralizare psihică și degenerare fizică, factori ce influențează negativ criminalitatea. Aceste condiții ecomice rele slăbesc psihicul și fizicul individului , îl epuizează, îl demoralizează și descurajează împingându-l spre vicii și dispoziții rele.

Criminalitatea specifică sărăciei este criminalitatea contra patrioniului deoarece oamenii săraci duc lipsuri materiale. Crizele economice din ultimii ani sporesc criminalitatea.

Industrializarea

Urbanizarea și industrializarea , migrația indivizilor de la sate la orase sau dintr-un centru industrial în altul, dintr-o regiune sau țară a lumii în alta, constituie factori criminogeni de sine stătători. Automatizarea societății moderne reduce individual uman la rolul de simplu mecanism al unei mașini gigantice și în care rezultă pierderea valorilor și trăsăturilor umane.

Chiar dacă industrializarea și urbanizarea sunt factori de progres economic și creare de locuri de muncă, posibilități de avansare și specializare și în consecință creșterea nivelului de trai, ele produc efecte secundare precum ar fi:

Deplasări masive ale populației din zone rurale în zone industriale, în speranța unui trai mai bun și posibilități avansate de câștig;

Indstrializarea produce o specializare cu efect de înstrăinare, individul uman neavând posibilitatea de a-și manifesta propriile calități creatoare;

Industrializarea și urbanizarea efectează grav echilibrul ecologic din zona în care sunt implantate, acestea având efecte negative și producând starea de stres a muncitorilor și a populației.

Acești factori reprezintă pentru populația așezărilor urbane și a marilor centre industriale, noi obstacole în adaptarea ei la noua viața socială. Infractorul epocii moderne este un produs al dezorganizării sociale din cauza urbanizării și industrializării masive.

Șomajul

Influența șomajului este evidentă , constând în scăderea bruscă și excesivă a nivelului de trai și producând efecte grave asupra psihicului uman. Șomajul provoacă instabilitate emoțională, atacă echilibrul interior al individului și îl pune în imposibilitatea de a-și realiza, prin mijloace legale, aspirațiile sale. El prejudiciază baza structurii familiale. Autoritatea parintelui șomer se diminuează considerabil. Inversarea rolurilor familiale produce stări de confuzie , de dezechilibru interior, alcoolism, dorința de revanșa împotriva societății.

Creșterea șomajului într-un context al crizelor economice prelungite, scăderea salariului și a nivelului de trai, nesiguranța privind ziua de mâine și instabilitatea emoțională, conduc la idea că nivelul de trai poate fi generator de criminalitate prin punerea în pericol a patrimoniului celorlalți, deoarece sărăcia, cumulate cu dorința de îmbogățire rapidă, pot fi elemente care duc spre comiterea infracțiunilor.

Inegaliatatea economică și sărăcia

Inegalitatea economică și sărăcia sunt realități inerente oricărei societăți umane cu un grad minin de diversificare deoarece bunurile de valoare nu sunt și nici nu pot fi distribuite în mod egal membrilor societății. România nu a facut saltul necesar atingerii nivelului de dezvoltare al statelor vest-europene, uniformizarea dezvoltării economice, sociale , politice și culturale.

Efectele negative ale polarizării sociale sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Individul aflat în dificultate într-o situație economică nefavorabilă, își va apăra interesele și urmărind posibilitatea de a realiza profituri mari într-un timp foarte scurt prin înșelarea unei persoane, va ajunge, la un moment dat să comită infracțiuni de înșelăciune.

Proveniența din familii cu o situație financiară precară, complexele de inferioritate față de cei care au posibilități materiale mai mari, alături de sărăcia unor indivizi, suprapusă peste conduita imorală a acestora sau peste carențele de educație duc la idea că principala cauza a infracțiunilor contra patrimoniului trebuie corelată cu aspecte legate de inegalitate socială, cu posibilitățile materiale reduse ale individului și cu dorința de a avea și el ceea ce aveau alții, precum și cu starea de discomfort cauzată de neputința de a realiza venituri mai mari. Scăderea nivelului de trai al săracilor se accentuează pe parcursul perioadelor de crize economice care afectează producția, populația , nivelul salariilor și rata șomajului.

Subcapitol 4.6 Factori socio-culturali

Factorii socio-culturali au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor. Individul încă de la naștere, ia cunostința cu lumea înconjurătoare și cu factorii socio-culturali. Indivizii se vor socializa pozitiv sau negativ, în raporturile sale familiale apoi școlare și profesionale.

4.6.1 Familia

Familia este celula de bază a societății. Încă de la cele mai vechi studii criminologice s-a evidențiat faptul ca cei mai mulți infractori provin din familii dezorganizate, cu o proastă educație.

C. Lambroso a arătat că influența familiei asupra copilului, îl nobilizează, îl educă pe copil, astfel ea are efect distructiv asupra criminalității. Cea mai mare rată a criminalității o au copiii orfani și copiii parinilor vicioși, din cauza unei educații deficitare. În cazurile acestor copii la lipsa de ecucație se mai adaugă și factorul ereditar deoarece în cele mai multe cazuri copiii din orfelinate sunt abandonați de către parinți care au săvârșit infracțiuni. Lambroso evidențiază predominanța femeilor în rândul orfanilor și abandonaților condamnați. Femeia fiind mai slabă decât bărbatul, are nevoie mai mult de protecția familiei pentru a ramane pe calea cea dreaptă. Femeile născute dintr-o abatere sexuală sunt mai înclinate la faptele criminale decât celelalte femei.

R. Galofaro este de părere că educația poate fi un modificator al instinctelor primare , slăbind dar neputând distruge instinctele perverse, acestea rămânând pentru todeauna în psihicului omului.

Cauzele conduitei delictuale la copil, pot fi depistate de părintii săi, în special în atitudinea mamei față de manifestarile timpurii ale copilului. Un copil devine delicvent fie pentru ca în familie nu i s-a acordat atenție și devenit matur dorește să atragă asupra lui atenția prin delicte sau devine delicvnet fie pentru că a fost prea tutelat în familie și protestele lui împotriva acestei tutele se manifestă mai târziu prin infracțiuni. Pentru că un infractor potențial să devină infractor real sunt necesare două condiții suplimentare: o situație corespunzătoare de moment și slăbirea controlului și a rezistenței din partea supra-eului.

Familia trebuie analizată sub mai multe aspecte, vizând modul de viață pe care îl oferă familia copilului, calitatea climatului afectiv, aptitudinile pedagogice ale părintelui, stilul de viață al tututor membrilor familiei, etc. Există familii normale , închegate și familii dezorganizate, dicociate. Familia este considerată a fi normală când este încheiata legal , cand sunt copii, soții sunt în viață și acestia sunt împreuna și își cresc și educă copiii. Familia este dezorganizată când unul sau ambii soți nu mai sunt în viață , cnd aceștia sunt despărțiți, iar copiii cresc sub grija unui singur părinte sau sunt crescuți de rude.

Educația permanentă transferă familiei un rol essențial deoarece producția intelectuală poate să se desfașoare la domiciliu, în prima școală a copilului, în celula informațională, copiii fiind îmbogățiți în mod organic în acest sistem. Rolul familiei nu trebuie exagerat, viața demonstrând că nu toti copiii care au provenit din familii dezorganizate evoluează spre comportamentul criminal.

4.6.2 Școala și anturajul

După familie, școala este instituția care joacă un rol deosebit în formarea și perfecționarea continuă a personalității umane. Printre primii cercetători asupra efectului școlii în formarea personalității individului a fost C. Lambroso. Ȋn opinia sa, școala și mărește și micorează criminalitatea. Până când ea nu e răspândită în toată țara și nu a ajuns la maturitate, înmulțește toate crimele; iar când e ajunsă la maturitate , răspândită și ridicată la un înalt nivel, le micșorează.

Școala prin instrucție, prin educație intelectuală dezvoltă facultățile intelectuale, îmbogățindu-l pe om cu cunostințe. Școala impune reflecție, chibzuiță, prevedere, precauțiune, care îl rețin pe individ de la comiterea infracțiunilor. Școala poate influența atât pozitiv cât și negativ personaliatea individului. Influența negativă se manifestă prin:

manifestări greșite în plan educațional;

excesul de severitate;

inechitarea sancționarii meritului;

manifestări de favoritism;

manifestări de subiectivism;

lipsa competenței profesionale;

toleranțe sau excese din partea educatorilor;

fenomene de corupție;

exemplul negativ, etc.

Din statisticile penale rezultă că majoritatea delicvenților au avut o activitate școlară slabă. Mulți infractori au săvârșit abateri, având o conduită rea în timpul școlarizării, chiar din clasele primare. Aceștia nu s-au adaptat și integrat în școală. Această inadaptare constă în : absențe nemotivate la ore, neascultare și indisciplină, nepregătirea lecțiilor, încăpățânare și purtare obraznică față de pedagogi.

Socializarea este procesul de însușire a modelelor de comportament de către individul care devine membru al unei colectivități , al unui anturaj. Socializarea este condiția esențială ȋn formarea personalității individului. Modelarea socială se manifestă ȋn dorința individului de a face parte dintr-un grup. Prin modelare se formeaza abilitățile, deprinderile și conduitele sociale. După vârsta de 3 ani copilul ȋncepe sa imite ceea ce vede ȋn jurul lui. În situația ȋn care anturajul individului exercită o influență negativă asupra acestuia, posibilitatea apariiției unei conduite neadecvate sporește. Membrii anturajului, instigator și complici sau tăinuitori ai infractorului, neagă relațiile cu subiectul investigat fiind interesați să rămână necunoscuți pentru investigatori.

S-a constatat că infractorul caută o un anumit anturaj , adică grupurile de criminali. El consideră că ȋntr-un asemenea anturaj se simte mai acasă. El adoptă și ȋnvață felul de viață și comportamentul indivizilor cu care ȋși petrece majoritatea timpului. În astfel de grupuri sociale , se ȋnvață un comportament de tăcere, legea păstrării secretelor, etc.

4.6.2 Alcoolismul și drogurile la femei

În toxicomanie se include consumul de droguri și alcool. Consumul de droguri i alcool fac parte din categoria elementelor generatoare de crimă. Criminalitatea organizată ce ține de stupefiante este una din cele mai mari și mai grave probleme la nivel mondial. Cele mai utilizate droguri sunt: anestezicele, narcoticele, morfina, cocaina, heroina, barbituricele, tranchilizantele, cannabis, hasisul, halucinogenele și amfetaminele. Numărul infractorilor consumatori de droguri este ȋn creștere. Ei sunt mereu ȋn goana dupa obținerea sumelor colosale necesare procurării de stupefiante prin furturi, jafuri, tâlhării și chiar și crime.

Alcoolismul este un factor criminogen important care produce efecte grave asupra sănătății omului, determină o slăbire a rezistenței fizice și psihice. Există două stări fundamentale ale alcoolismului: alcoolism acut și alcoolism cronic. Alcoolismul cronic are cel mai grav impact asupra psihicului uman pentru că modifică mentalitatea individului, dezvoltă agresivitatea și impulsivitatea, pierderea eticii și a moralei. Această formă a alcoolismului duce la săvârșirea numeroaselor crime de violență dar din fericire protagoniștii acestor crime sunt predominant bărbații și ȋn rare cazuri femeile. Mulți infractori sunt recrutați din rândul alcoolicilor. Marea majoritate a infracțiunilor se comit ȋn această stare.

Alcoolismul este mai răspândit ȋn rândul oamenilor săraci care ca urmare a nenumăratelor lipsuri ȋși ȋnneacă amarul ȋn alcool , văzând ȋn acesta o singură soluție de ieșire din lumea mizera ȋn care trăiesc. Omul sărac , din pacate, ȋși potoleste foamea și de multe ori suferințele fizice cu alcool. Alcoolismul are și efecte ereditare dezastroase , generațiile viitoare poartă consecințele viciului alcoolismului: mortalitate ridicată, degenerare fizica și psihică, imbecilism , rezistența fizică și psihică scăzută, etc.

4.7.4 Mass-media

Influența negativă a mijloacelor de informare ȋn masa este reprezentată ȋn primul rând de violența transmisă prin canalele mass-media și ȋn special video-violența. Tema crimei a fost mereu o sursă de venit importantă ȋn cinematografie și televiziune, 90% din serialele din lume au la bază un scenariu polițist sau criminal.

Violența ȋn cimenatografie și televiziune furnizează modele de comportament negative , cu influențe importante asupra publicului tânăr aflat ȋn formare. Mesajul transmis se realizează și interpretează ȋn funcție de propriile aspirații și imagini despre lumea ȋnconjurătoare, video-violența va produce efecte doar asupra persoanelor cu ȋnclinatii și predispoziție spre violență.

În societatea modernă , mass-media a răspândit o noua imagine a feminității, imagine care deformează conștiința propriei condiții a femeii. Infracțiunile tradiționale ale femeilor precum furtul , traficul de droguri, trafic de persoane, ȋnșelăciunea sunt legate de viața domestică. Mass-media evidențiază tot mai des implicarea femeilor ȋn rețele de trafic de stupefiante și carne vie pentru că ele prezintă mai mult credit , mai multă credibilitate ȋn fața celor ce le vor deveni victime. Rămâne ideea impregnată că femeia este gingașă, firavă și incapabilă de a face rău si pe baza acestei idei infractorii racolează femei ȋn rețelele de trafic de droguri și carne vie pentru că victimele lor sunt mai ușor de ademenit prin intermediul unei femei.

4.7.5 Profesia

Locul de muncă are o puternică influență asupra individului prin ansamblul de elemente materiale și socio-umane pe care le presupune, prin comportamentul ȋntregului colectiv de muncă, care ȋși desfașoară activitatea ȋn același spațiu.

Manifestările antisociale apar acolo unde profesia nu este prețuită și utilizată ȋn suficientă măsură ca mijloc de educație. Orice eșec profesional poate deveni cauza unui dezechilibru pentru indivizii slabi, reușita profesională de mai multi factori, printre care: gradul de pregătire profesională, alegerea corectă a profesiei, capacitatea de adaptare la locul de muncă.

Majoritatea femeilor se adaptează la locul de muncă cu mai multă ușurință decât bărbații. Cele care nu reușesc să se adapteze sunt cele care au manifestat lipsa de interes pentru studii profesionale și apoi pentru profesie lipsind de la locul de muncă nemotivat, ȋntrerupându-l sau schimbându-l. O pondere importantă o ocupă ȋnsă infractoarele fără nici o ocupație.

Elementele de la locul de muncă care pot influența negativ angajatele favorizând actele de indisciplină și comiterea infracțiunilor sunt:

nivelul de pregătire profesională scăzut al colectivului de muncă;

absențe nemotivate de la locul de muncă;

injurii, calomnii, limbaj indecent;

nerespectarea ordinelor primate din partea șefilor;

nerespectarea normelor de muncă;

lipsa de preocupare pentru ridicarea nivelului de cultura generală

Capitolul 5 Criminalitatea feminină în România

Femeile comit infracțiuni precum furtul, ȋnșelătoria, traficul de droguri, prostituția fiind constrânse de sărăcie. Femeile ucid ca raspuns la violențele domestice ale agresorului lor și astfel devin din victimă agressor. Rareori femeile ucid din răzbunare.

Criminologia ca disciplină s-a axat mereu pe infracțiunile comise de bărbați-infractiuni stradale, violențe și crima organizată. Poate ca lipsa interesului pentru criminalitatea feminină s-a datorat numărului scăzut de infracțiuni comise de femei ȋn raport cu cele comise de bărbați dar eu sunt de părere ca este necesară o studiere mai profundă a cauzelor infractionalității feminine deoarece acestea sunt ȋn creștere.

Când femeia comite infracțiuni frecvente este o mare probabilitate ca victimele să facă parte din familia acesteia. Masculinitatea implică un anumit grad de agresivitate și bărbații sunt valorificați pentru dominanța lor. Femeile devin dependente mult mai rapid decât bărbații ceea ce le predispune mai mult la comiterea infracțiunilor care au legătură cu drogurile. Femeile i fetele comit infracțiuni pentru a evita să mai fie victimizate și experimentează victimizarea ȋn cursul comiterii infracțiunii. Femeile care ȋși ucid abuzatorii au ȋndurat ani la rând constrângeri mentale și psihice, fiind des ignorate de sistemul penal de justiție când au fost rănite de soții lor.

Numărul femeilor încarcerate s-a dublat în ultimii zece ani dar ele nu reprezintă un pericol real pentru ordinea publică. Femeile comit crime atunci când sunt constrânse fizic și psihic de către cei ce le vor ajunge victime. Agresivitatea și violența nu le caracterizează pe infractoare dar dacă acestea apar se manifestă oricum diferit față de manifestarea acestora la bărbați.

5.1 Măsuri de combatere și prevenire a infracționalității în România

Activitatea de prevenire a fenomenului infractional, prin care se înțelege totalitatea măsurilor cu caracter instructive-educativ, social-economic, administrativ, științifico-tehnic, organizatoric, juridic, etc. se iau în vedere preîntâmpinarii săvârșirii unor noi infracțiuni este obiectivul central în lupta cu infracționalitatea și scopul final al criminologiei.

Prevenirea infracționalității a fost întotdeauna mai ușoară decât lupta cu efectele ei. Măsurile de prevenire pot fi la nivel de țara sau la nivel de oraș sau județ. Creșterea accelerată a numărului de femei care comit infracțiuni trebuie stopată sau măcar încetinită prin stabilirea dinamicii cauzelor infracionalității și cercetarea continuă a acestora pe termen mediu și lung și impunerea de urgență a unor programe de prevenire.

Infracționalitatea feminină necesită programe de prevenire și control diferențiate pentru că apare și problema copiilor care rămân pe lungi perioade fără protecția mamei și în unele cazuri și a tatălui atunci când acesta a fost victima mamei. Pentru a avea programe de combatere și prevenire de succes trebuie să existe o relație strânsă de colaborarea între instituțiile statului și organizațiile nonguvernamentale care au ca scop acordarea de sprijin psihic, economic femeilor aflate în dificultate și astfel stingerea situațiilor care ar putea duce la săvârșirea unei infracțiuni.

Măsurile concrete de prevenire a infracționalității sunt: măsuri de prevenire cu caracter social care constau în oferirea de imobile care să ofere condiii mai bune persoanelor defavorizate susceptibile de a se transforma în infractori, măsuri de prevenire organizate de poliție precum activități de educare a infractorilor sau a persoanelor susceptibile de a deveni infractori, dotarea cu camere video a zonelor defavorizate și a zonelor aglomerate și acțiuni pentru a limita oportunitățile de comitere a infracțiunilor prin mijloace de informare a publicului, protecția individualaăa potențialelor victime. Viața femeilor este modelată de statutul lor economic , de relațiile cu familia și anturajul.

În România exista patru organizații nationale ale femeii: Asociația Femeilor din România, Liga Națională a Femeilor din România, Conferința Națională a Femeilor din România Ăi Uniunea Națională a Femeilor.

Cea mai importantă metodă de a stopa si preveni criminalitatea , precum și de a preveni recidiva ȋn cazul femeilor este responsabilizarea acestora. Responsabilizarea le ajută pe femeile predispuse la a comite infracțuni (femei din zone defavorizate sau din anturaje de infractori, femei abuzate) sau femei care deja au comis infracțiuni să ȋși câștige ȋncrederea ȋn ele ( pentru că lipsa autorității asupra propriilor lor vieți este o mare problemă) pentru a-si putea conduce propriile vieți și pentru a nu se lasa conduse și influențate de persoanele din jurul lor. Responsablizarea poate veni odata cu informarea femeii despre soluțiile pe care le pot avea problemele ei fără a fi necesar să recurgă la o infracțiune.

Concluzii

Criminologia este știința socială care studiază evoluția fenomenului infracțional, individul și fapta, cauzele fenomenului infracțional precum si modalitățile de combatere si stopare a acestui flagel social. Faptele criminale sunt ansamblul de acțiuni și inacțiuni care intră ȋn contradicție cu normele penale care protejază valorile sociale referitoare la viața și integritatea individului.

Eu ȋmpărtășesc opinia marelui moralist francez, Jean de la Bruyere, care spune că : “Femeile sunt extreme: ele sunt mai bune sau mai rele decât bărbații.” Decenii la rând s-a aprofundat cercetarea cauzelor infracționalității masculine vorbindu-se prea puțin despre infracționalitatea feminină. Femeile sunt asociate cu atribute precum: gingașe , suave, sensibile, iubitoare, incapabile de a face rău dar există și femei a căror povești de viață și a căror acte infracionale ar ȋnspăimanta și cel mai insensibil om. Eu le consider egale cu bărbații pentru că ȋn ultimii ani implicarea lor ȋn comiterea infracțiunilor ȋn raport cu bărbații este una deloc marginală, dar totuși femeile comit anumite tipuri de infracțiuni specifice lor care nu pot fi săvârșite de barbate.

Consider că nu există crima perfectă ci doar cercetare la fața locului imperfectă și asta nu din cauza lipsei de profesionalism a persoanelor care ȋntocmesc cercetarea la fața locului ci din cauza lipsei de materiale pentru o cercetare cât mai completă dar cred cu tărie că femeia este capabilă să comita “ crima perfectă”. Femeile sunt mult mai atente la detalii decât bărbații și o crima atent premeditate de către o femeie poate fi o “crima perfectă”. Femeile, ȋn general , nu ucid din răzbunare ci ucid ca răspuns la agresiunile psihice și fizice care vin din partea celor ce urmează a le fi victime. Principalul factor care duce la dezvoltarea criminalității feminine este violența domestică, astfel femeia devine din victimă agresor. Portretul general al femeii infractor este următorul: provine dintr-un mediu sărac, a avut parte de o școlarizare insuficientă și deficitară, nu au un loc de muncă stabil si nu sunt independente financiar, nu au ȋncredere ȋn ele, au parte de abuzuri ȋn familie, femei cu percepții ȋnvechite privind rolul femeii ȋn societate( la cratiță, crește copii, nu are o carieră, dependente financiar de partener). Din cauza tratamentelor inumane la care este supusă , femeia se transformă dintr-o persoană calmă , suavă, sensibilă ȋntr-o persoană dură, violentă, ȋnrăită care poate merge până la uciderea celui ce o maltratează.

Bibliografie

Amza Tudor, Criminologie teoretică, Teorii reprezentative și politica criminologică, Ed. Lumina Lex, București, 2000.

Anamaria Cristina Cercel, Criminologie, Ed. Hamangiu, București, 2009.

Ana Muntean, Violența în familie și maltratarea copilului, Ed. Polirom, Iași , 2003.

Aurora Liiceanu, Doina Ștefana, Mihai Ioan Micle-psihologi, Violența domestică și criminalitatea feminine, Institutul Națnal de Criminologie, București, 2004.

A. Cosmovici, L. Iacob, Psihologie școlară, Ed. Politom , Iași, 1999.

Blejan Octavian, Explicație criminological a comportamentului criminal, centrul de prevenire și asistență criminologică, Chișinău, 2009.

Brezeanu O. , Evoluția criminalității în România, Ed. Oscar Print, București, 1994.

C. Mitrache, Drept penal roman-Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2009.

Cioclei Valerian, Mobilul ȋn conduita criminal, Ed. All Beck, București, 1999.

Dobrițoiu Nicolae, Criminalitatea ȋn perspectiva integrării, ȋn revista de Criminologie, de Criminalistică și Penologie nr 4, București, 1999

Grigore Labo, Paul Popovici, Horea Oprean, Introducere ȋn criminologie, Ed. Karuna, Bistrița, 2012

Ina Curic, Lorena Vaietisi, Inegalitate de gen: violența indivizibilă, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

Mărioara Petcu, Mecanisme psihosociale ale juridicului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005.

Nistoreanu Gheorghe , Păun Costică, Criminologie, Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București, 1999

Politic Gabriela, Criminologie, Ed. Fundației Chemarea, Iași, 1996.

Sergiu Bogdan, Criminologie, editia a-II-a, Universul Juridic, București, 2009.

T. B. Butoi, D. Dinuica, D. Voinea, V. Iftenie, M, Rădureanu, F. Făniș, I. T. Butoi, C. Zărnescu, L. G. Nicolae, Victimologie șpsihologie victimală, Ed, Pinguin Book , București, 2008

Victor Ursa, Criminologie, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996.

Ziarul Adevărul, articol “Femei cu minți criminale, București, 18 mai 2011.

Codul penal și 10 legi uzuale, Ed. Hamangiu, 2011.

Codul penal si codul de procedură penală, Ed. C:H. Beck, București, 2012.

Bibliografie

Amza Tudor, Criminologie teoretică, Teorii reprezentative și politica criminologică, Ed. Lumina Lex, București, 2000.

Anamaria Cristina Cercel, Criminologie, Ed. Hamangiu, București, 2009.

Ana Muntean, Violența în familie și maltratarea copilului, Ed. Polirom, Iași , 2003.

Aurora Liiceanu, Doina Ștefana, Mihai Ioan Micle-psihologi, Violența domestică și criminalitatea feminine, Institutul Națnal de Criminologie, București, 2004.

A. Cosmovici, L. Iacob, Psihologie școlară, Ed. Politom , Iași, 1999.

Blejan Octavian, Explicație criminological a comportamentului criminal, centrul de prevenire și asistență criminologică, Chișinău, 2009.

Brezeanu O. , Evoluția criminalității în România, Ed. Oscar Print, București, 1994.

C. Mitrache, Drept penal roman-Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2009.

Cioclei Valerian, Mobilul ȋn conduita criminal, Ed. All Beck, București, 1999.

Dobrițoiu Nicolae, Criminalitatea ȋn perspectiva integrării, ȋn revista de Criminologie, de Criminalistică și Penologie nr 4, București, 1999

Grigore Labo, Paul Popovici, Horea Oprean, Introducere ȋn criminologie, Ed. Karuna, Bistrița, 2012

Ina Curic, Lorena Vaietisi, Inegalitate de gen: violența indivizibilă, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2005.

Mărioara Petcu, Mecanisme psihosociale ale juridicului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2005.

Nistoreanu Gheorghe , Păun Costică, Criminologie, Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București, 1999

Politic Gabriela, Criminologie, Ed. Fundației Chemarea, Iași, 1996.

Sergiu Bogdan, Criminologie, editia a-II-a, Universul Juridic, București, 2009.

T. B. Butoi, D. Dinuica, D. Voinea, V. Iftenie, M, Rădureanu, F. Făniș, I. T. Butoi, C. Zărnescu, L. G. Nicolae, Victimologie șpsihologie victimală, Ed, Pinguin Book , București, 2008

Victor Ursa, Criminologie, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996.

Ziarul Adevărul, articol “Femei cu minți criminale, București, 18 mai 2011.

Codul penal și 10 legi uzuale, Ed. Hamangiu, 2011.

Codul penal si codul de procedură penală, Ed. C:H. Beck, București, 2012.