Analiza Crearii de Valoare Prin Decizia de Investitie Si Finantare a Unei Intreprinderi
.Aspecte teoretice privind crearea de valoare
-Conceptul de valoare
-Tipuri de valoare
-Valoarea pentru actionari
.Indicatori de masurare a valorii
– indicatori contabili
– indicatori economici
– indicatori bursieri
.Influenta deciziilor de investitie si finantare in crearea de valoare
1.Modalitati de creare de valoare intr-o intreprindere
1.1.Aspecte teoretice privind crearea de valoare
Pentru stiinta economica, conceptul de valoare reprezinta un lucru esential, ce a luat nastere inca de la aparitia comertului, crearea de valoare reprezentand obiectivul oricarei activitati economice, determinarea valorii unei firme si analiza factorilor care o influenteaza fiind deosebit de utile managementului in estimarea performantelor prezente si viitoare ale afacerii, dar mai ales in determinarea momentului propice de a extinde sau de a restrange o afacere.
Valoarea este un concept frecvent utilizat in toate domeniile de activitate si semnifica, in sensul cel mai larg, relatia dintre un bun detinut ca propietate si o persoana sau mai multe persoare care doresc sa il detina. Din punct de vedere al evaluarii, valoarea reprezinta acea calitate a unui bun a carui marime depinde de intensitatea cu care este apreciat si dorit. Ea este creata si sustinuta de interactiunea a patru factori: utilitatea- ce reflecta calitatea unui bun de a satiface o nevoie, raritatea- ce rezulta din raportul dintre cerere si oferta, dorinta si puterea de cumparare.
Standardele Internationale de Evaluare (IVS) definesc valoarea ca fiind „ valoarea globala a unei intreprinderi care va continua sa functioneze si in care repartizarea acestei valori pe parile ei compomente se face in functie de contributia lor la afacerea totala, si nu in functie de valoarea de piata insumata a componentelor ei.”
O alta definitie a valorii este data de TEGOVA si spune ca „valoarea afacerii ( a unei intreprinderi in functionare) este valoarea generata de activitatea ei comerciala dovedita. Ea este expresie a unei afaceri stabile si rezulta din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea profiturilor, care reflecta cifra de afaceri si eventualele datorii viitoare conditionate. Valoarea astfel calculata include contributia terenurilor, cladirilor, masinilor, goodwill-ului si alte intangibile.”
Valoarea nu este o constanta ci variaza in functie de anumiti factori. Activitatea de evaluare a unei intreprinderi vizeaza tocmai stabilirea valoriii companiei la un moment dat, fie pe baza avutiei reale, fie pe baza potentialului acesteia de a-si mari avutia in viitor. Aceasta evaluare se bazeaza pe o estimare in functie de anumite criterii de comparatii, caracteristici, calcule sau expertize.
Dintre factorii externi ce pot influenta valoarea unei intreprinderi fac parte rata dobanzii, rata inflatiei, cursul de schimb, preturile existente pe piata si cresterea economica. Acesti factori sunt independenti de activitatea companiei respective si nu pot fi direct controlati, dar exista si factori interni ce afecteaza valoarea intreprinderii printre care putem enumera: patrimoniul afacerii, profitul, cifra de afaceri generata sau gestiunea interna a agentilor economici.
Conceptul de valoare nu trebuie confundat cu notiunea de pret. Pretul e o marime concreta, tangibila, unica, ce reflecta negocierea dintre vanzator si cumparator in timp ce valoarea e o marime conventionala, rezultata in urma unei evaluari independente in raport cu partile negociatoare. Trebuie subliniat faptul ca evaluarea nu are ca obiectiv precizarea exacta a prețului tranzacției. Rolul evaluării este de a indica un interval de valoare, care ulterior va servi ca bază de negociere a prețului și care ar putea concilia pozițiile divergente dintre vânzători și cumpărători.
In functie de scopurile evaluarii se utilizeaza o multitudine de tipuri de valoare definite prin standarde acceptate .
Valoarea de piața reprezintă suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbata la data evaluării, intre un cumparator si un vanzator, hotărați si avizați, care actioneaza in cunoștința de cauza, prudent si fara constrângeri, intr-o tranzacție echilibrata si după un marketing adecvat
Valoarea de investitie este definita ca valoarea propietatii pentru un anumit investitor, pentru o categorie de investitori sau pentru obiective de investitii identificate. Acest concept face legatura dintre o proprietate anume si un investitor sau un grup de investitori care au obiective de investitii sau criterii definite in mod clar pentru efectuarea investitiei. Aceasta se calculeaza prin actualizarea fluxului de venit anticipat de investitor din propietatea evaluata.
Valoarea de utilizare se refera la valoarea cu care un anumit activ sau parte din firma contribuie la valoarea intreprinderii din care face parte, fara a avea in vedere cea mai buna utilizare sau suma care s-ar putea obtine prin vanzarea acestuia. Aceasta categorie se refera valoarea unui activ din cadrul unei intreprinderi pentru o a anumita utilizare de catre un anumit utilizator , nefiind vorba deci de o valoare de piata.
Valoarea de lichidare sau vanzare fortata reprezinta suma ce poate fi incasata in mod rezonabil in urma vanzarii unei propietati sau afaceri intr-un interval de timp prea mic pentru a fi conform cu perioada de timp specificata in definitia valorii de piata. Uneori, aceasta vanzare fortata implica un avantaj al cumparatorului in fata vanzatorului. Valoarea de lichidare contine si toate costurile asociate cu lichidarea ca: onorariile, comisioanele, cheltuielile adminstrative precum si taxele si impozitele legale.
Valoarea pentru garantii bancare este valoarea unei propietati determinata pe baza luarii in considerare a aspectelor mentenabile pe termen lung ale propietatii, a conditiilor normale si cele locale ale pietei, utilizatii curente si utilizarilor alternative adecvate ale propietatii.
Valoarea speciala este un termen legat de un element exceptional de valoare, peste valoarea de piata. Poate aparea, de exemplu, ca urmare a asocierii fizice, functionale sau economice a propietatii cu o alta propietate. Este un surplus de valoare, care poate fi aplicabil, mai degraba, unui anumit propietar, unui potential comparator sau utilizator al propietatii, decat pietei in general.
Avand in vedere ca obiectivul strategic al firmei il constituie maximizarea valorii castigurilor actionarilor, crearea de valoare are ca obiectiv de a permite, plecând de la modelele financiare de evaluare strategică, identificarea levierelor creatoare de valoare cu scopul de a pune în evidență elementele cheie ale unei strategii destinate a crea valoare pentru acționari.Valoarea pentru actionari este creata atunci cand investitia produce o rata a castigului mai mare decat rata castigului ceruta pentru clasa de risc a investitiei. Aceasta valoare se masoara printr-o crestere a rentabilitatii, masurata prin combinatia castigurilor din dividende cu castigul sau pierderea care rezulta din modificarea cursului actiunilor.
Crearea de valoare pentru actionari tinde sa devina un criteriu major de analiza a performantelor la nivelul marilor companii. Desi unele aprecieri considera ca acest tip de analiza este potrivit firmelor cotate la bursa, in realitate, aplicabilitatea este mult mai larga, incluzand totodata si intreprinderile necotate. Cu toate acestea, exista si opinii potrivit carora acest criteriu nu este unul adecvat pentru ca nu ii ia in considerare pe ceilalti detinatori de participatii (stakeholders) in firma. Insa, pentru ca actionarii sunt pretendenti reziduali asupra fluxurilor de numerar ale companiei, adica au dreptul de a fi recompensati doar dupa ce ceilalti detinatori de interese au fost recompensati, se poate spune ca modelul bazat pe valoare pentru actionari include si stakeholderi.
Figura 1: Crearea de valoare pentru actionari
(Sursa:Helfert, E. A., Tehnici de analiza financiara: ghid pentru crearea valorii, 2006, pag 419)
Asa cum se observa in figura de mai sus, principalele elemente ale crearii de valoare provin din cele trei segmente decizionale ale managementului: investitii, operatiuni si finantare. Asta inseamna ca, pentru ca valoarea sa fie creata, managementul are obligatia de a-si fundamenta toate deciziile pe o logica economica, si de a gestiona toate resursele ce i-au fost incredintate in vederea obtinerii unor rentabilitati superioare. In timp, adoptarea unui astfel de comportament genereaza o valoare economica superioara si duce la o crestere relativa a pretului actiunilor, avantajand astfel detinatorii de capital social.
1.2. Indicatori de masurare a valorii
Scopul oricarei activitate economica il reprezinta crearea de valoare, adica realizarea unei investitii pentru care profitabilitatea rezultata sa fie superioara rentabilitatii cerute de actionari. Pentru a putea masura crearea de valoare la nivelul unei companii se utilizeaza o serie de indicatori care pot fi impartiti in: contabili, economici si bursieri.
1.2.1. Indicatorii contabili reprezinta modalitati traditionale prin care se evalueaza profitul sau se raporteaza la capitalul investit. Unul dintre acesti indicatori e reprezentat de profitul pe actiune (Earning per share- EPS) ce indica ce parte din profitul net revine pe actiune. Este un indicator util mai ales din punctul de vedere al actionarului individual, interesat de ceea ce ii revine personal si poate mai putin de rezultatul la nivelul intregii companii.
Luat separat, EPS se poate sa nu spuna mare lucru, mai ales ca nu se pot face comparatii intre companii folosind acest indicator. Este insa extrem de importanta evolutia acestuia pe parcursul unei perioade de timp, pentru a arata daca rezultatul pe care il aduce compania actionarilor se afla pe o traiectorie ascendenta sau nu.
Rentabilitatea economica (Return on assers- ROA) masoara eficienta generala a managementului in generarea de profit pe baza activelor.
In opinia multor economisti, rentabilitatea financiara (Return on equity- ROE) este cel mai important indicator de masurare a performantelor unei companii. Indicatorul este calculat ca raport intre profitul net obtinut de companie si capitalurile proprii, acestea din urma reprezentand practic contributia actionarilor la finantarea afacerii.
O rentabilitate mare a capitalurilor proprii inseamna ca o investitie materiala mica a actionarilor a fost transformata intr-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: sa maximizeze rezultatele resimtite de actionari ca urmare a investitiei pe care au facut-o.
O companie cu un grad mare de indatorare si cu un grad mic de finantare din banii actionarilor va avea, in general, o rentabilitate mai mare a capitalurilor proprii decat una care se finanteaza mai mult de la actionari. Avantajul este obtinerea unui profit mai mare pe seama aceleiasi investitii din partea actionarilor, insa dezavantajul este riscul mai mare pe care il da o dependenta ridicata de datorii.
-rentabilitatea capitalului angajat
1.2.2. Indicatori economici
-valoarea actualizata neta
-valoarea economica adaugata
-rentabilitatea fluxurilor de numerar
1.2.3.Indicatori bursieri
-Valoarea de piata adaugata
-Rata castigurilor totale ale actionarilor
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Crearii de Valoare Prin Decizia de Investitie Si Finantare a Unei Intreprinderi (ID: 135466)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
