. Analiza Cost Profit In Managementul Intreprinderii (s.c. Xyz S.a.)
Capitolul I. Prezentarea societătii
S. C. ANA IMEP S. A. PITEȘTI
Scurt istoric
Societatea comercială “ANA IMEP ” S. A. este o persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni. Societatea “ANA IMEP ” S. A. este o societate de tip închis. Aceasta își desfasoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut.
Intreprinderea de Motoare Electrice Pitești IMEP SA, entitate predecesoare a Ana IMEP S. A. (“Societatea”) a fost inființată ca societate pe acțiuni (SA) în România și inregistrată în Pitești în decembrie 1991. Societatea desfășoară activități comerciale cu mult înainte de 1990 și este implicată, în principal, în producerea și comercializarea motoarelor electrice sub 0,25 kw, specializate pentru mașini electrocasnice și pentru echipament auto.
Sediul societații este în municipiul Pitești, judetul Argeș, șoseaua București nr. 112, având numărul de înregistrare la Registrul Comerțului Argeș: J03/30/1991, codul unic de înregistrare : 128396 cu atributul fiscal R, telefon: 0248/210015, fax: 0248/210016 .
Domeniul principal de activitate al societății este” Industria de mașini și aparate electrice ” (cod CAEN : 31), iar activitatea principală este “ Producția de motoare electrice ” (cod CAEN: 3110).
Obioectul de activitate al societății comerciale ANA IMEP S. A. este:
Producția de bunuri materiale
Fabricația de motoare electrice și piese de schimb pentru acestea;
Fabricația de scule, dispozitive și verificatoare pentru toate domeniile de activitate, inclusiv pentru folosința proprie;
Fabricația de mașini, utilaje, instalații și alte mijloace fixe pentru toate domeniile de activitate, inclusiv pentru folosința proprie;
Executia altor bunuri de folosință în ramurile de producție materială (industrie, transporturi, construcții, producția agricolă și altele), execuția bunurilor de larg consum, execuția produselor și obținerea bunurilor din toate ramurile agriculturii, siviculturii, producția de panificație, patiserie, cofetărie, industria lemnului, industria alimentară, a tutunului, zahărului, textilelor, confecțiilor, încalțămintei, chimiei, petrochimiei, industria de jucării, industria cauciucului și maselor plastice;
Execuția bunurilor materiale de interes național stabilită prin lege.
Executarea de lucrări și prestări de servicii
3. Operațiuni de comercializare a produselor, lucrărilor și serviciilor menționate mai sus
Capitalul social subscris al S.C ANA IMEP S.A. este de 239.541.234 mii lei, împărțit în 239.541.234 acțiuni nominative, numerotate de la nr.00.000.001 la nr. 239.541.234 inclusiv, cu o valoare nominală de 1.000 lei pe o acțiune, fiind integral vărsat.
Acțiunile societății sunt nominative, dematerializate.
Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de un acționar îi conferă acestuia dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor, dreptul de a alege și de a fi ales în organele de conducere, dreptul de a participa la împărțirea profitului, conform prevederilor prezentului statut, respectiv alte drepturi prevăzute în statut.
Cpitalul social subscris și vărsat aparține la data de 19.08.2004, dată stabilită prin hotărârea consilului de administrație ca urmare a închiderii ofertei publice de preluare:
S.C ANA GROUP S.A., persoană juridică română, cu sediul în București care deține 188.543.136 mii lei, respectiv 188.453.136 acțiuni, adică 78,67 din capitalul social subscris, fiind integral vărsat;
acționarilor, persoane juridice și persoane fizice, înscriși în evidența S.C. REGISCO S.A. București, posesori de acțiuni emise în cadrul Programului de privatizare în masă, potrivit prevederilor Legii nr. 58/1991 și ale Legii nr. 55/1995 sau cumpărate de pe piața de valori mobiliare, care dețin în total 51.088.098 mii lei, respectiv 51.088.098 acțiuni adică 21,33 din capitalul social subscris, fiind integral vărsat.
Compania a fost cotată pe piața organizată Rasdaq pâna la data de 13.08.2004. Începând de la data de 02.11.2004 s-a retras tranzacționarea de pe piața Rasdaq ca urmare a faptului că patru acționari care au realizat peste 90% din acțiuni au convenit în mod concertat să transforme societatea deschisă public în sociatate de tip închis, fiind parcurse toate procedurile de închidere prevăzute de lege.
Ca urmare a privatizării din 1996, Societății i-a fost rambursată de catre Fondul Proprietații de stat (FPS) suma de 23.909.404 mii (la cost istoric) reprezentând 60 din prețul plătit de investitorul Ana Group SA (la data respectivă se numea “Ana Industries”) din prețul plătit de Ana Group SA (la data respectivă se numea “Ana Industries”) . Subvenția a fost folosită pentru achizitionarea de echipamente.
In 1995, Societatea a primit de la fps suma de 2.270.000 mii lei pentru achiziția de echipamente cu productivitate crescută. Subvenția a fost folosită pentru achizitionarea unor mașini de bobinaj.
In anul 2002 Ana IMEP a încheiat doua contracte de factoring, unul cu o societate straină din Italia, iar celalalt cu o bancă din România, în baza carora societatea a cedat creanțele pentru produsele livrate la extern.
Comisioanele de factoring sunt în medie de 0.3-0.4 (inclusiv impozitul reținut la sursă).
1.2. Conceptul de proces de producție și etapele procesului de producție al întreprinderii de motoare electrice
Întreprinderile productive își realizează funcțiunea lor de bază – cea de producție –prin desfășurarea în bune condiții a procesului de producție. Procesul de producție contribuie atât la obținerea diferitelor produse, lucrări sau servicii, cât și la creșterea unui ansamblu de relații de producție între persoanele care concură la realizarea acestuia.
Din punct de vedere tehnico-material, conceptul de proces de producție poate fi definit prin totalitatea acțiunilor conștiente ale angajaților unei întreprinderi, îndreptate, cu ajutorul diferitelor mașini, utilaje sau instalații, asupra materiilor prime sau a altor componente în scopul transformării în produse, lucrări sau servicii cu o anumită valoare de piață.
În cadrul unui proces de producție, componenta principală o constituie procesele de muncă, iar în anumite ramuri industriale, la aceasta se mai adaugă anumite procese naturale (de exemplu: procesele de uscare a diferitelor componente ale motorului electric în cazul de față).
Ținând seama de aceste componente, conceptul de proces de producție poate fi definit prin totalitatea proceselor de muncă și a proceselor naturale care concură la obținerea produselor sau la executarea diferitelor lucrări sau servicii.
Un factor de prim ordin în managementul întreprinderii și, în mod special, în gestiunea producției este programarea producției.
Între planificarea activității întreprinderii și programarea producției există legături strânse așa cum rezultă din figura:
Prima etapa este pregatirea, care constă în sortarea materiei prime pe categorii de material pentru aprovizionarea secțiilor de producție. Materia primă este adusă în atelierul de prelucrare unde se realizează reperele.
Lansarea în fabricație reprezintă acea etapă în care se elaborează și se transmite subunităților de producție documentația referitoare la materiile prime, materiale tehnologice, cheltuielile de muncă vie pe operații, pe comenzi, pe produse etc., care vor sta la baza realizării programelor de producție. În cadrul acestei etape se întocmesc o serie de documente care conțin informații concrete și riguroase în legătură cu normele de timp și cu normele de materii prime.
Prin conținutul ei, lansarea în fabricație asigură și realizarea controlului preventiv asupra costurilor. Principalele documente care se întocmesc în cadrul lansării în fabricație sunt următoarele:
bonuri de materiale
bonuri de lucru pe operație sau piese
borderoul de manoperă
borderoul de materiale
fișa de însoțire a piesei sau a produsului
graficul de avansare a produsului
Activitatea de urmărire și control are o importanță deosebită, deoarece asigură informațiile necesare în legatură cu modul de desfășurare a execuției produselor și pentru luarea unor măsuri de corectare a abaterilor sau de actualizare a programelor. Această activitate permite adaptarea operativă care să asigure folosirea rațională a tuturor resurselor întreprinderii.
Activitatea de urmărire și control presupune asigurarea urmăririi funcționării utilajelor, a pregătirii execuției și desfășurării procesului de producție și verificarea prin sondaj sau în totalitate a materiei prime cu ajutorul rampei de control.
Etapa de bobinare și circuitul neconformităților care se bazeaza pe raportul de control și această etapă se realizează în atelierul de montaj și atelierul de bobinaj.
Finisarea este etapa în care produsele după ce au trecut de CTC sunt etichetate și ambalate la care se mai adauga fișa de instrucțiuni .
Motorul electric are următoarele repere:
subansamblul stator bobinat M 20827-1 care se realizează în atelierul de bobinaj. Acesta parcurge mai multe etape până la realizarea completă a acestuia, astfel:
izolare stator
bobinare stator
pregătire pentru sudură
sudura propriu-zisă
execcuție conexiuni
execuție conexiuni cutie borne
testare parametrii electrici
subansamblul rotor bobinat M 31944-3;4 care se fabrică în atelierul de bobinaj. Acesta la rândul său parcurge următoarele etape până la finalitatea lui, astfel:
presare arbore
presare tole izolante
izolare rotor
execuție subansamblu rotor bobinat în flux automat
rotor bobinat cu sârmă de cupru
scut opus antrenare se fabrică în atelierul de prelucrări, acesta parcurge mai multe etape până la realizarea sa, astfel:
recepționarea lingoului din aluminiu
topirea lingoului de aluminiu
turnarea
demaselotarea
debavurarea
sablarea
prelucrare completă
autocontrol final pe bază de tabel de măsurători
scut spre antrenare se fabrică în atelierul de prelucrări, acesta parcurge aceleași etape ca și scutul opus antrenare
Ciclul de producție al întreprinderii
Ciclul de producție caracterizează nivelul de organizare a producției și muncii în cadrul întreprinderilor industriale.
În procesul de producție materiile prime și materialele parcurg o serie de operații la diferite locuri de muncă și diferite secții, într-o anumită ordine prevăzută de procesul tehnologic. Ciclul de producție reprezintă o succesiune de activități prin care materiile prime și materialele trec în mod organizat pe fluxul tehnologic, pentru a fi transformate în semifabricate sau produse finite.
Durata ciclului de producție reprezintă intervalul de timp dintre momentul lansării în fabricație a diferitelor materii prime și materiale, și momentul transformării lor, prin prelucrări succesive, în produse finite. Durata poate fi exprimată în unități de timp: minute, ore, zile lucrătoare și calendaristice, luni.
Durata ciclului de producție este un element de bază, în scopul stabilirii:
termenelor de începere a procesului de producție (lansarea în producție) a unui produs sau lot
a elaborării programelor operative de producție
a calculului costului de producție neterminată necesarului de mijloace circulante și a vitezei de rotație a acestora
Ciclul de producție, respectiv durata sa, influențează toate laturile activității de producție –economice și financiare- a întreprinderii industriale, condiționând rentabilitatea acesteia. Cu cât este mai mică durata ciclului de producție, cu atât vor fi folosite mai rațional resursele materiale și umane din întreprindere.
Prin structura ciclului de producție se înțelege totalitatea elementelor componente, precum și ponderea acestora față de durata totală a ciclului de producție. Cunoașterea structurii ciclului este necesară pentru stabilirea duratei lui, precum și pentru identificarea măsurilor tehnice și organizatorice ce trebuie luate, în scopul reducerii acesteia.
Durata totală a ciclului de producție se împarte în două părți, și anume: perioada de lucru și perioada de întreruperi.
Perioada de lucru cuprinde: durata ciclului operativ, durata proceselor naturale și durata activide producție materiile prime și materialele parcurg o serie de operații la diferite locuri de muncă și diferite secții, într-o anumită ordine prevăzută de procesul tehnologic. Ciclul de producție reprezintă o succesiune de activități prin care materiile prime și materialele trec în mod organizat pe fluxul tehnologic, pentru a fi transformate în semifabricate sau produse finite.
Durata ciclului de producție reprezintă intervalul de timp dintre momentul lansării în fabricație a diferitelor materii prime și materiale, și momentul transformării lor, prin prelucrări succesive, în produse finite. Durata poate fi exprimată în unități de timp: minute, ore, zile lucrătoare și calendaristice, luni.
Durata ciclului de producție este un element de bază, în scopul stabilirii:
termenelor de începere a procesului de producție (lansarea în producție) a unui produs sau lot
a elaborării programelor operative de producție
a calculului costului de producție neterminată necesarului de mijloace circulante și a vitezei de rotație a acestora
Ciclul de producție, respectiv durata sa, influențează toate laturile activității de producție –economice și financiare- a întreprinderii industriale, condiționând rentabilitatea acesteia. Cu cât este mai mică durata ciclului de producție, cu atât vor fi folosite mai rațional resursele materiale și umane din întreprindere.
Prin structura ciclului de producție se înțelege totalitatea elementelor componente, precum și ponderea acestora față de durata totală a ciclului de producție. Cunoașterea structurii ciclului este necesară pentru stabilirea duratei lui, precum și pentru identificarea măsurilor tehnice și organizatorice ce trebuie luate, în scopul reducerii acesteia.
Durata totală a ciclului de producție se împarte în două părți, și anume: perioada de lucru și perioada de întreruperi.
Perioada de lucru cuprinde: durata ciclului operativ, durata proceselor naturale și durata activităților de servire.
Perioada de întreruperi cuprinde întreruperile care au loc în procesul de producție. În durata ciclului de producție nu se includ toate întreruperile, ci numai acelea care sunt considerate normale pentru condițiile respective ale locului de muncă. În funcție de cauza care le-a generat, întreruperile pot fi grupate în întreruperi în cadrul schimbului (interoperații) care pot fi: întreruperi datorate lotului, întreruperi datorate nesincronizării dintre operații, întreruperi de completare și întreruperi în afara schimbului sau de regim.
FLUXUL TEHNOLOGIC
1.3 Structura organizatorică a Socetații Comerciale
ANA IMEP S. A. PITEȘTI
Organizarea și funcționarea întreprinderii este orientată spre realizarea obiectivelor sale, în sensul că fiecare componentă organizatorică sau acțiune trebuie să corespundă unor cerințe clar definite, reieșite din obiectivitatea acesteia.
Structura organizatorică, componentă a structurii generale a întreprinderii, reflectă anatomia întreprinderii.
Structura organizatorică poate fi definită ca reprezentând ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale înterprinderii. Structura întreprinderii depinde de numeroși factori ca: istoria și evoluția sa, talia, sectorul de activitate, tipul de management.
Sistemul de management a unei întreprinderi reprezintă totalitatea elementelor componente și ale relațiilor dintre acestea, structurate într-un anumit cadru organizatoric, în care se desfășoară procesele de conducere ale activității în ansamblul său. Se conturează punctul de vedere, susținut de numeroase lucrări de specialitate, potrivit carora sistemul de management este definit de următoarele subsisteme componente:
subsistemul decizional (conducător), care cuprinde ansamblul funcțiilor de management din cadrul întreprinderii
subsistemul operațional (condus), care cuprinde ansamblul funcțiilor de execuție
subsistemul informațional (de legătură), care permite acțiunile de dirijare a subsistemului operațional de către cel decizional
Structura de management (funcțională) este definită ca reprezentând ansamblul cadrelor de conducere și compartimentelor (servicii, birouri) tehnice, economice, administrative, modul de constituire și grupare al acestora, precum și relațiile dintre ele necesare desfășurării corespunzătoare a procesului managerial și a proceselor de execuție.
Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activitații și stabilește politica ei economică și promoțională. Adunările generale ale acționarilor sunt ordinare si extraordinare. Hotărârile luate de consilul de administrație, în exercițiul atribuțiilor delegate de adunarea generală axtrordinară a acționarilor, vor fi depuse la Oficiul Registrului Comerțului Argeș și vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Structura acționariatului
La data de referință structura acționariatului era următoarea:
Evidența acționarilor S. C. “ANA IMEP ” S. A. se ține, în condițiile legii, de către societate și de S. C. REGISCO S. A. București. Deținerea de acțiuni dă dreptul acționarilor, în condițiile legii (Legea nr.99/1999, Titlul III, art. VIII, pct. 2) la informare și control asupra modului în care se exercită gestionarea societății de catre organele statutare.
Societatea Comercială “ANA IMEP ” S. A. este administrată de patru administratori, temporari și revocabili, constituiți într-un Consiliu de Administrație. Societatea este administrată cu puteri depline de administrare și reprezentare, exercitate împreună de membrii săi.
Componența conducerii
La 31 decembrie 2004, conducerea Companiei avea următoarea componență:
Membri ai Consiliului de Administrație:
Gheorghe Copos Președinte (în perioada 01.01 – 27.12.2004)
Gheorghe Bădescu Membru (în perioada 01.01 – 26.12.2004)
Președinte (în perioada 27.12 – 31.12.2004)
Gilio Giuzepe Roza Membru
Octavian Juncu Membru
Alexandra Klein Membru (în perioada 27.12 – 31.12.2004)
Directori Executivi:
Gheorghe Bădescu Director general
Dumitru Mateescu Director economic
Minodor Zamfirescu Director tehnic și de producție
Mircea Diaconescu Director adj.cu producția
Filaret Chiruța Director marketing vânzări
Anatoli Anușca Director cumpărări
Mihai Bîrță Director cu calitatea
Dumitru Dorobanțu Director administrativ
Organigrama este o reprezentere grafică a structurii organizatorice, redând o parte din componentele structurii formale, și anume: compartimente, niveluri ierarhice, relații organizatorice, ponderea ierarhică etc. Ea este totodată și un instrument important folosit în analiza managementului întreprinderii.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere pot fi organigrame generale și parțiale.
Din punct de vedere al modului de ordonare a compartimentelor și a relațiilor dintre ele, pot fi organigrame piramidale, circulare, orientate de la stânga la dreapta etc.
Organigrama Societații Comerciale
“ANA IMEP ” S. A. PITEȘTI
Capitolul 2.Profitul și rentabilitatea activitații
2.1 Abordari conceptuale privind rentabilitatea întreprinderii
Rentabilitatea se află în corelație strânsă cu profesionalismul întreprinzătorilor, cu timpul, cu mijloacele materiale și financiare investite pentru o activitate economică, pe fondul progresului științico-tehnic și ecologic.
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind “capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor indiferent de proveniența acestora”. Ea este o formă a eficienței ce se concretizează în capacitatea întreprinderii de a utiliza frontiera posibilitaților de producție, în interes propriu.
Pentru a aprecia dacă o firma este viabilă se impune masurarea rentabilitații ei sau determinarea ratei rentabilitații. În acest sens, subliniem legatura organică dintre rata profitului și rata rentabilității, reținând ca între acestea, în fond, nu sunt deosebiri esențiale, ci accente sau nuanțe care nu schimbă concluzia generală, însă oferă informații mai apropiate de posibilitațile unui anumit întreprinzator de a folosi capitalul în mod eficient.
In mod concret pentru măsurarea rentabilității se utilizează doua categorii de indicatori: profitul și ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilitații este reflectată de profit, iar gradurile în care capitalurile sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilității.
Orice activitate economica se afla sub incidența directa a profitului. Acesta constituie motivația obiectivă a întreprinzatorului și proprietarului de capital, astfel ca situația economico-socială a lor este determinată de dimensiunea și evoluția profitului. Profitul reprezintă componenta principală a avuției unei societăți și reflectă atât performanța întreprinderii, cât și capacitatea firmei de a reinvesti sau de acorda dividende. Orice activitate economică se află sub incidența directă a profitului. De aceea maximizarea profitului, obținerea lui la nivelul cel mai înalt posibil constituie criteriul major al eficienței și este urmărit în mod sistematic de acționarii societății. Ei doresc sa obțină informații privind: nivelul profitului, și în mod special profitul viitor și eficiența managementului (dacă activele sunt utilizate în mod eficient).
În cadrul celor două etape ale reformei contabilității românești se poate constata opțiunea de armonizare a structurii și conținutului bilanțului cu cerințele Directivei a IV-a. Același fenomen se constată și în cazul contului de profit și pierdere.
În evaluarea poziției unei entități, utilizatorii sunt cel mai mult interesați de tipurile și valorile activelor și datoriilor deținute de acestea, precum de funcția diferitelor active.
O bună prezentere presupune în mod obișnuit:
recunoașterea în bilanț numai a activelor, datoriilor și intereselor proprietarilor
descrierea structurii resurselor entității (clasele importante și valorile activelor) și a structurii lor financiare (clasele importante și valorile datoriilor și interesele proprietarilor)
distingerea activelor după funcție
Formatul bilanțului prevăzut în reglementările ordinului respectă marea majoritate a structurilor și judecăților Directivei A IV-a (articolul 10). Elementele de diferență și câteva clarificări suplimentare vor fi precizate după redarea modelului global:
Active imobilizate
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare
Active circulante
Stocuri
Creanțe (sumele ce trebuie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element)
Investiții financiare pe termen scurt
Casa și conturi la bănci
Cheltuieli în avans
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an
Active circulante nete, respectiv datorii curente nete (B+C-D-I)
Total active minus datorii curente nete (A-E)
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
Pentru riscuri și cheltuieli
Venituri în avans
Capital și rezerve
Capital
Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Rezultatul reportat
VI. Rezultatul exercițiului
Una dintre sursele principale de informații pentru analiza performanțelor întreprinderii îl reprezintă Contul de profit și pierdere. Acesta face parte dintre situațiile financiare de închidere a exercițiului financiar, fiind un document contabil de sinteză care masoară performanțele activității unei firme în cursul unei perioade date. Asa cum se cunoaște, “obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice”.
În contul de profit și pierdere este prezentat ansamblul operațiilor de gestiune, exprimate în venituri și cheltuieli precum și rezultatul activității desfășurate pe parcursul exercițiiului financiar respectiv, care poate îmbrăca forma de profit sau pierdere.
Pentru analiza rezultatelor se recurge la o serie de surse informaționale:
Contabilitatea de gestiune
Contabilitatea financiară
Situațiile financiare
Politicile întreprinderii
Legislație
Informații referitoare la sectorul de activitate
Analizând ce este menționat mai sus, putem spune că majoritatea informațiilor cerute sunt cuprinse în contul de profit și pierdere. De aceea, cu cât va fi mai detaliat cu atât va fi mai transparent pentru utilizatorul informației financiare. Putem spune ca situația financiară ,contul de profit și pierdere explică câteva, dar nu toate modificările care apar în cadrul activelor, pasivelor și al capitalurilor proprii între două bilanțuri consecutive, precum ca și în contabilitate se aplică principiul recunoașterii veniturilor și cheltuielilor care precizează: “…Recunoașterea veniturilor în contul de profit și pierdere se realizează simultan cu recunoasterea creșterii activelor și a reducerilor datoriilor (de exemplu, creșterea netă a activelor rezultă din vânzarea produselor sau a serviciilor ori descreșterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii) …”
“… Recunoașterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoașterea creșterii datoriilor sau a reducerii acestora (drepturile salariale angajate sau amortizarea mijloacelor fixe)”.
Modul de prezentare al contului de profit și pierdere diferă de la o țara la alta, după conținutul informațional și după forma de prezentare.
Dupa conținutul informațional, distingem două forme, și anume:
cont de profit și pierdere, cu prezentarea veniturilor și cheltuielilor după natura lor;
cont de profit și pierdere, cu prezentarea după destinație a cheltuielilor de exploatare (pe funcții ale întreprinderii).
Dupa forma de prezentare, se întâlnesc:
sub forma de listă (verticală) care reprezintă formarea din treaptă în treaptă a rezultatului exercițiului;
sub formă de cont (tablou bilateral), în care cheltuielile și pierderile sunt prezentate în partea stangă, iar veniturile și profitul în partea dreaptă.
Modelele prezentate mai sus sunt recomandate prin Directiva a IV-a a Uniunii Europene.
Având în vedere multitudinea de tipuri de cont de profit și pierdere se remarcă două utilizate pe scară largă:
modelul francez
modelul anglo-saxon
Modelul francez se remarcă prin două caracteristici esențiale:
se conturează în jurul conceptului de producție a exercițiului, incluzând alături de producția vândută și pe cea stocată (variația stocului de producție în curs și finită) și cea imobilizată
cheltuielile sunt prezentate după natura lor; această structură a cheltuielilor permite determinarea soldurilor intermediare de gestiune și evidențierea repartizării valorii create între diferiții participanți la activitățile întreprinderii.
Modelul anglo-saxon aplicat de SUA, Anglia, Canada, Olanda, Japonia se particularizează prin:
se axează pe vânzare ca sursă esențială de profit
structurează cheltuielile pe funcții:
funcția de producție (cost de producție)
funcția de distribuție (cost de distribuție)
funcția administrativă (cost administrativ)
funcția financiară (cheltuieli financiare și alte cheltuieli și taxe)
De asemenea, practica economico-financiară anglo-saxonă este axată pe valoarea de piață a activelor și ca atare, se pune accent pe lichiditatea acestora, fluxul de lichidității1 fiind indicatorul de bază al analizei economico-financiare.
I. Schema-lista a contului de profit și pierdere, cu prezentarea veniturilor și cheltuielilor dupa natura lor, așa cum este concepută de Directiva a IV-a a CCE, se prezintă astfel:
Marimea netă a cifrei de afaceri
Variația stocurilor de produse finite și lucrări în curs
Lucrări efectuate de întreprinderi pentru sine și capitalizate
Alte venituri din exploatare
a) Cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile
b) Alte cheltuieli externe
Cheltuieli cu personalul
Salarii
Cheltuieli sociale, cu menționarea separată a celor care acoperă pensiile
7. a) Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizările corporale și necorporale
Corectările de valoare privind elementele activului circulant, în măsura în care ele depașesc corectările normale de valoare în cadrul întreprinderii
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri care provin din participații, cu menționarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate
10. Venituri care provin din alte valori mobiliare și din alte creanțe ale activului imobilizat, cu menționarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate
11. Alte dobânzi și venituri asimilate, cu menționarea separată a celor ce provin de la întreprinderile asociate
12. Corectările de valoare privind imobilizările financiare și valorile mobiliare aparținând activului circulant
Dobânzi și cheltuieli asimilate, cu menționarea separată a celor ce vizează întreprinderile asociate
Impozitul asupra rezultatului care provine din activitățile curente (ordinare)
Rezultatul care provine din activitațile curente, după impozitare
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Rezultatul extraordinar
Impozitul asupra rezultatului extraordinar
Alte impozite care nu figurează la posturile anterioare
Rezultatul exercițiului
Conducerea cere informații detaliate pentru a putea analiza și lua decizii în vederea acționării într-o anumită direcție. Managementul întreprinderii urmăresc și informații ce țin de contabilitatea de gestiune și care au implicații asupra tuturor indicatorilor, cum ar fi cost/produs, modificările în structura vănzărilor, profitul /produs etc.
Statul urmărește dacă societatea respectă reglementările legale în vigoare precum și dacă aceasta a achitat datoriile pe care le are către stat.
În cazul în care contabilitatea întreprinderii este conectată la fiscalitate, informațiile prezentate în situațiile financiare servesc pentru stabilirea impozitului pe profit, TVA, alte impozite și taxe.
Modelul sub forma tabelară, având în vedere gruparea veniturilor și cheltuielilor dupa natura lor, se prezintă astfel:
III. Structura contului de profit și pierdere sub forma tabelară1, prezentată după funcția (destinația) cheltuielilor, se prezintă astfel:
Schema listă a contului de profit și pierdere, alcătuită după funcția (destinația) cheltuielilor, se prezintă astfel:
Cifra de afaceri netă ( vânzări nete)
Costul producției aferent afacerilor
Profitul-pierdere(1-2)
Costul de distribuție
Cheltuieli generale de administrație (inclusiv amortizările și provizioanele)
Alte venituri din exploatare
Venituri financiare (pe structuri)
Cheltuieli financiare (pe structuri)
Impozitul asupra profitului curent al exercițiului
Profitul sau pierderea netă din activitatea curentă
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
În România, conform OMFP nr. 94/2001 privind reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene, structura contului de profit și pierdere se prezintă astfel:
1. Cifra de afaceri netă cuprinde sumele din vânzarea bunurilor și serviciilor ce intră în categoria activităților curente ale întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a TVA și a altor impozite și taxe aferente.
2. Variația stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate și producție în curs, reprezentând variația în plus (creștere) sau în minus (reducere) dintre valoarea la costurile de producție efective a stocurilor de produse și producție în curs de la sfarșitul perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și producției în curs, neluând în calcul provizioanele pentru depreciere constituite. Variația stocurilor de produse finite și în curs de execuție pe parcursul perioadei reprezintă o corecție a cheltuielilor de producție pentru a reflecta faptul ca fie producția a mărit nivelul stocurilor, fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor.
Producția imobilizată reprezintă costul lucrărilor și cheltuielilor efectuate de unitate pentru ea însăși, care se înregistrează ca active imobilizate, corporale și necorporale.
Alte vnituri din exploatare sunt veniturile din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare.
5. a) Cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile; costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate, costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei și apei consumate; valoarea animalelor și păsărilor; costul mărfurilor vândute și al ambalajelor.
b) Alte cheltuieli din afară cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii; cheltuieli de protocol; reclama și publicitate; transportul de bunuri și personal; deplasări, detașări și transferări; cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, servicii bancare și altele.
Cheltuieli cu personalul:
salarii
cheltuieli cu asigurările și protecția socială, cu menționarea distinctă a celor referitoare la pensii
a) ajustarea valorii imobilizarilor corporale și necorporale cu acele cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele
ajustarea valorii activelor circulante:
1)Cheltuielile:
Se ajustează valorile activelor circulante cu pierderile din creanțe și cu cheltuielile privind deprecierea activelor circulante.
2)Veniturile:
Se ajustează valorile cu suma creanțelor reactivate privind clienții și cu debitorii diverși și cu veniturile din provizioanele pentru deprecierea activelor circulante.
Alte cheltuieli de exploatare- pierderi din creanțe și debitorii diverși; despăgubiri , amenzi, penalități; donații și alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital etc.
Venituri din interese de prticipare
Venituri din alte investiții financiare și creanțe ce fac parte din activele imobilizate, cu menționarea separată a celor generate de societăți din cadrul grupului.
Venituri din dobânzi și alte venituri similare, cu menționarea separată a celor generate de societăți din cadrul grupului
Ajustarea valorii imobilizarilor financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante.
Cheltuieli cu dobânzile și alte cheltuieli similare, cu menționarea separată a celor generate de societăți din cadrul grupului.
Profitul sau pierderea din activitatea curentă.
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Profitul sau pierderea din activitatea curentă.
Impozit pe profit.
Alte impozite cc nu apar în elementele de mai sus.
Rezultatul exercițiului financiar
Rezultatul pe acțiune:
de bază:
diluat.
De asemenea, Nota 4 prevazută în “Analiza rezultatului din exploatare a OMF nr.94/2001 privind Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Conunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate are următorul conținut (apropiat de modelul contului de profit și pierdere care folosește criteriul destinație):
Cifra de afaceri netă
Costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate (3+4+5)
Cheltuielile activității de bază
Cheltuielile activităților auxiliare
Cheltuielile indirecte de producție
Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2)
Cheltuielile de desfacere
Cheltuielile generale de administrație
Alte venituri din exploatare
Rezultatul din exploatare( 6-7-8+9)
Contul de profit și pierdere din România este asemănator cu modelul francez și permite:
evidențierea în cadrul venitului atât a producției vândute, a veniturilor din producția stocată și a celor din producția imobilizată, precum și determinarea producției exercițiului, expresie a volumului de activitate la nivelul întreprinderii.
calculul soldurilor intermediare de gestiune, prin structurarea cheltuielilor în funcție de natura lor
o mai corectă evaluare a eforturilor întreprinderii prin corectarea cheltuielilor cu subvenții aferente, astfel nu sunt denaturate veniturile.
includerea unor elemente (asemenea contului de profit și pierdere anglo-saxon) cum ar fi despăgubirile, donațiile, cedarea de active considerate extraordinare ceea ce duce la un rezultat diferit față de cel francez.
prevede în notele explicative ale OMF 94/2001, analiza rezultatului din exploatare.
stipulează obligativitatea calculării și raportării rezultatului pe acțiune pentru întreprinderile mari
calcularea rezultatului exploatării, rezultatului financiar și a celui extraordinar.
determinarea cifrei de afaceri nete prin includerea subvențiilor din exploatare aferente cifrei de afaceri, ceea ce reprezintă un pas în evidențierea veniturilor reale ale întreprinderii.
Principii, politici și metode contabile prezente la ANA IMEP S. A.
Societatea a întocmit documententele justificative în lei. Situațiile financiare au fost întocmite pe baza Legii 82/1991 cu modificările ulterioare, a Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a Comunitații Europene cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul MFP nr. 94/2001.
Un set complet al situațiilor financiare include următoarele componente:
bilanțul
contul de profit și pierdere
o situație în care să arate:
fie toate variațiile capitalurilor proprii
fie schimbările în capitaluri proprii, cu exccpția celor ce provin din tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuirile în favoarea acestora
tabloul fluxurilor de trezorerie
politicile contabile și notele explicative
Atât pentru bilanț, cât și pentru contul de profit și pierdere, atunci când o normă internațională impune sau o prezentare este necesară pentru a oferi o imagine fidelă a poziției financiare, respectiv a performanțelor întreprinderii, în situațiile financiare se prezintă posturi, rubrici și subtotaluri suplimentare.
Ca tratament contabil alternativ s-a ales metoda reevaluării imobilizarilor corporale în conformitate cu noile reglementari contabile, care ține seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieții prevazută la punctul 5.35 alin. a) din Reglementarile Contabile aprobate prin Ord. MFP nr. 94/2001.
Nu a fost cazul sa se actualizeze la inflație elementele prezentate în bilanț și în contul de profit și pierdere deoarece în ultimii ani inflația a fost sub 100.
Societatea efectuează înregistrările contabile în lei românești (“ROL”), în conformitate cu Reglementarile Contabile și de Raportare (“RCR”) emise de Ministerul Finanțelor Publice din România.
Toate cifrele sunt prezentate în mii lei.
Întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu OMF 94/2001 cere conducerii societății să facă estimări și ipoteze care afectează valorile raportate ale activelor și pasivelor, prezentarea activelor și datoriilor contingente la data întocmirii situațiilor financiare și cheltuielile raportate pentru respectiva perioadă.
2.2 Analiza cifrei de afaceri
– abordari conceptuale-
Cifra de afaceri exprimă suma veniturilor încasate de o firmă din vânzarea rezultatelor activității comerciale curente, fiind unul dintre cei mai importanți indicatori de măsurare a performanțelor economice a întreprinderii. Practic, cifra de afaceri permite determinarea poziției pe piața a unei societăți, oferă informații despre dinamica activității, șansele de extindere a afacerii sau importanța întreprinderii în cadrul sectorului.
Indicatori operaționali
In analiza economico- financiară sunt operaționali următorii indicatori :
Cifra de afaceri netă (CA) reprezintă conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 94/2001, un indicator al contului de profit și pierdere, format din totalitatea veniturilor obținute din vânzarea bunurilor și serviciilor ce intră în categoria activităților curente ale întreprinderii, inclusiv subvențiile pentru exploatare după scăderea reducerilor comerciale.
Cifra de afaceri medie, denumită și preț mediu de vânzare, constituie venitul obținut pe o unitate de produs sau un serviciu și se determină pe baza relației :
în care, Q reprezintă volumul fizic al vânzărilor
Cifra de afaceri critică (CAcr) evidențiază pragul de rentabilitate al întreprinderii și constituie acel nivel al veniturilor din vânzări necesar acoperirii integrale a cheltuielilor de exploatare. Relația de calcul a fost stabilită pornind de la ipoteza de bază, conform careia profitul este nul în momentul atingerii pragului de rentabilitate, iar cheltuielile totale în raport cu volumul de activitate se grupează în cheltuieli fixe (CF) și cheltuieli variabile (CV).
Relația de calcul este urmatoarea : CAcr =
unde :
CF – suma cheltuielilor fixe
Rv – rata cheltuielilor variabile, respectiv cheltuielile variabile medii la un leu cifră de afaceri, respectiv : Rv =
Cifra de afaceri marginală (CAm) reprezinta variația încasărilor, generată de cresterea sau descresterea cu o unitate a cantității vândute. Evoluția în timp a cifrei de afaceri se determina utilizând :
abaterile în mărimi relative
indicii cu bază fixă, în lanț sau medii
Cifra de afaceri încasată reprezintă încasările din vânzarea de produse și mărfuri, executarea de lucrări și prestări de servicii, dintr-o perioadă de timp.
Cifra de afaceri minimă este cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate, respectiv vânzările care acoperă cheltuielile aferente și cheltuielile
fixe ale întreprinderii:
CAmin=
CF – cheltuieli fixe
– cheltuieli variabile medii la 1 leu cifră de afaceri
Cifra de afaceri de realizat în condițiile unor restricții date:
Asemenea condițiilor impuse de pragul de rentabilitate pot fi stabilite și alte restricții care determină realizarea unui nivel al cifrei de afaceri. O astfel de restricție este ca rata minimă a dividendelor să se situeze la nivelul ratei dobânzii, în condițiile unei anumite rate a cheltuielilor.
Cifra de afaceri are o abordare complexă, putând fi analizată și din punct de vedere al dinamicii (evoluției în timp), astfel se reprezintă încasarea pe unitate de timp (zi, lună) realizată într-o perioadă (lună, trimestru, an) după relația :
=
– cifra de afaceri pe unitatea de timp
t – numar de unități de timp din interval
Pentru o apreciere corectă a performanțelor comerciale ale întreprinderii se impune corectarea cifrei de afaceri cu indicii de preț (exprimarea în prețuri comparabile) având în vedere ca în contabilitate este evaluată în prețuri curente.
Analiza structurii cifrei de afaceri
Structura cifrei de afaceri evidențiază ponderea deținută de anumite elemente componente în totalul încasărilor unei întreprinderi. Analiza structurală se poate realiza pe diverse trepte :
pe tipuri de activități; în acest caz, se determină contribuția activităților întreprinderii la realizarea cifrei de afaceri (de exemplu, producție, prestări servicii, turism,comerț etc.)
pe grupe de produse/mărfuri; analiza efectuată în acest caz se face ținând cont de nomenclatorul întreprinderii.
pe tipuri de clienți; acești parteneri condiționează dimensiunea performanțele activitații oricărei întreprinderi.
pe faze ale ciclului de viața a produselor
pe piețe de desfacere
Cifra de afaceri nu apare în tabloul soldurilor intermediare de gestiune, ci doar în contul de profit și pierdere. Peste 90 din totalul vânzărilor societății sunt destinate exportului, situație prezentată mai jos, de asemenea întreprinderea deține și o cotă importantă pe piața internă
Cifra de afaceri a fost realizată din vânzare pe următoarele relații:
Studiul cifrei de afaceri (vânzărilor) pe o perioadă mai mare de timp oferă informații despre activitatea întreprinderii și tendintța ei, prin încadrarea acesteia sau a obiectului de activitate (produs/serviciu) în una dintre fazele ciclului de viață : lansare, creștere, maturitate, declin.
2.3 Soldurile intermediare de gestiune
2.3.1 Beneficiarii, scopul și utilitatea analizei
Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori parțiali de rentabilitate, calculați pe baza informațiilor oferite de contul de profit și pierdere , ca diferență între două valori, de regulă între venituri și cheltuieli aferente unei anume activități.
Deși nu este obligatorie întocmirea tabloului SIG , informațiile oferite de acestea sunt utile atât managerilor firmei, cât și investitorilor de capital (acționari și creditori).
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune (TSIG) reprezintă o variantă a contului de profit si pierdere și reflectă un sistem de indicatori importanți în procesul de analiză economică și financiară a întreprinderii. Acesta pune în evidentă etapele formării rezultatului unui exercițiu financiar, îndeosebi la nivelul activității de exploatare, respectiv modul de folosire a resurselor materiale, financiare și umane în activitatea întreprinderii.
Complexitatea activităților desfășurate în cadrul fiecărei firme, caracterul dinamic și agresiv al mediului economic fac ca analiza să tindă să devină un sistem complex de tratare a informațiilor economice curente și de perspectivă care urmărește:
ameliorarea managementului pe baza unui diagnostic general
adoptarea unor decizii optime privind serviciul datoriei firmei
analiza comparativă în timp și spațiu a performanțelor firmei cu celor altor competitori
oferă concluzii importante pentru deciziile care urmează să se adopte la diferitele niveluri ale activității întreprinderii
In România sursa principală de informații o constituie contul de profit și pierdere, în alte țări precum Franța pentru întreprinderile mari este obligatorie întocmirea unei anexe la bilanțul contabil denumită tabloul soldurilor intermediare ale gestiunii.
Analiza soldurilor intermediare de gestiune, se poate realiza pe baza:
modificarilor absolute
indicilor cu bază fixă, în lanț și medii
metodei ratelor- folosește pentru a analiza poziția întreprinderii față de media ramurii de activitate, față de principalii concurenți de pe piață
2.3.2 Calculul și analiza soldurilor intermediare de gestiune
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
-mii lei-
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune poate fi întocmit sub forma de listă sau în format orizontal. În tabelul de mai jos este prezentat Tabloul SIG în forma de listă.
Soldurile intermediare de gestiune care sunt calculate în plus față de rezultatele ce apar în Contul de profit și pierdere sunt:
marja comercială (MC);
producția exercitiului (Qe);
valoarea adaugată (VA);
excedentul /deficitul din exploatare (EBE);
Modificarea absolută și relativă a indicatorilor calculați în SIG precum și a veniturilor și cheltuielilor din Contul de profit și pierdere este prezentată astfel:
Din calculul indicatorilor din Tabloul soldurilor intermediare de gestiune se mai pot calcula mai multe rate care reflectă eficiența economico-financiară a întreprinderii.
Marja comercială este un indicator specific activității de comerț, ce reflectă performanța activității de cumpărare pentru vânzare sub forma diferenței dintre prețul de vânzare și costul de cumpărare al mărfurilor vîndute. Este un indicator ce permite determinarea rezultatului obținut din vânzarea mărfurilor și este util
în aprofundarea analizei marjei comerciale din punct de vedere structural, pe tipuri de mărfuri sau pe zone de desfacere.
MC = Vânzări marfă – Costul de cumpărare al mărfurilor vândute
Marja comercială reprezintă valoarea de care dispune întreprinderea pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare proprii și asigurarea profitului.
Valoarea ridicată a marjei comerciale reprezintă:
strategia producătorului/furnizorului de cointeresare a comercianților;
puterea de negociere a comerciantului, datorată poziției și imaginii sale pe piață;
In diagnosticul activității se utilizeaza indicatori precum:
marja comercială totală;
marja comercială pe produs/tipuri de produse;
rata marjei comerciale
Factorial, marja comercială se poate analiza pe baza modelului:
Mc= Camf x
unde:
Camf = vânzări de mărfuri
= cota medie de adaos comercial
Analitic cota medie de adaos comercial poate fi calculată:
unde:
= structura vânzărilor de mărfuri
= cota de adaos comercial pe tipuri de mărfuri
Analiza marjei comerciale se poate aprofunda prin calculul ratei marjei comerciale medii față de valoarea mărfurilor vândute () și ratei marjei comerciale față de costul mărfurilor vândute ( ), astfel:
;
unde:
MC = marja comercială;
= vânzări de mărfuri
= costul mărfurilor vândute
Sistemul factorial de analiza a marjei comerciale este:
CAmf
MC gi
C
Ci
Pe baza calculului efectuat în tabelele anterioare s-au obținut urmatoarele valori:
În anul 2003 marja comercială înregistrează o creștere absolută de 2.660.555 mii lei, respectiv 96,5 față de anul precedent, în condițiile sporirii vânzărilor de mărfuri cu un procent de 139,14 .
În 2004 marja comercială cunoaște o reducere în valoare de 1.071.411 mii lei, această situație datorându-se creșterii accelerate a cheltuielilor privind mărfurile față de ritmul vânzărilor, însă această situație poate fi apreciată în mod pozitiv având o imagine de ansamblu asupra rentabilității întreprinderii.
Pe baza informațiilor din tabelul de mai sus, analizând calculul ratei marjei comerciale medii față de valoarea mărfurilor vândute observăm o alternanță a valorii acestora, respectiv în anul 2003 o reducere de 2,05 față de anul 2002 și în anul 2004 observăm o creștere de 0,84 față de 2003.
Analizând calculul ratei marjei comerciale medii față de costul mărfurilor vândute observăm o tendință de descreștere a valorii acesteia pe parcursul perioadei, deoarece pe baza informațiilor din situațiile financiare observam o creștere a cheltuielilor cu mărfurile vândute. Astfel se constată reducerea : cu 2,6 în anul 2003 față de 2002 și cu 2,1 în 2004 față de 2003.
Producția exercițiului (Qe) reprezintă valoarea producției globale a unei întreprinderi într-un exercițiu financiar. Este un indicator eterogen, din punctul de vedere al evaluării elementelor din care este format.
Astfel, vânzările de produse, prestările de servicii etc., deci elemente care intra în calculul cifrei de afaceri, sunt evaluate la preț de vânzare, exclusiv TVA, în timp ce producția stocată și imobilizată sunt exprimate în costuri de producție.
Este un indicator util în managementul producției și desfacerii, deoarece corelațiile dintre indicatori valorici ai producției și comercializării ghidează factorii de decizie în luarea măsurilor privind aceste stadii ale ciclului de exploatare.
În cazul societații noastre ANA IMEP S.A. în anul 2003 se constată o creștere a producției exercițiului de 186.129.586 mii lei, respectiv cu 16,34 față de anul precedent. Această situație este determinată în primul rând de depășirea producției vândute cu 239.846.166 mii lei, respectiv cu 21,885 .
În anul 2004 producția exercițiului înregistrează o creștere absolută de 290.841.257 mii lei față de anul 2003, situație cauzată atât de creșterea producției vândute cu un procent de 22,23 față de anul 2003 cât și de depășirea producției stocate cu o valoare absolută de 5.239.329 mii lei.
Valoarea adaugată (VA) măsoară rezultatul creat de întreprindere, care are ca destinație remunerarea factorului uman, statului și investitorilor de capital tehnic și financiar. Obținerea veniturilor se află în corelație strânsă cu repartiția.
In sens larg, repartiția înseamnă împarțirea valorii adăugate ca valoare nou creată (venit național), înseamnă ca procesul împărțirii ei reprezintă, în fond, repartiția veniturilor nou create în perioada respectivă.
Distribuirea reflectă împărtirea valorii adăugate într-un interval de timp, între deținătorii factorilor de producție, ca rasplată a aportului lor la activitatea creatoare de bunuri economice.
În industrie, o valoare adaugată ridicată poate însemna utilizarea unei tehnologii avansate, a unor salariati calificați sau o puternică integrare pe verticală (grupuri de societăti). În schimb valoarea adaugată obținută din prestări de serviciu este extrem de ridicată, deoarece dependența față de terți pentru obținerea veniturilor este limitată în acest sector.
Valoarea adaugată reprezintă creșterea sau crearea de valoare ce rezultă din utilizarea factorilor de produție peste valoarea consumurilor de materii prime, materiale și servicii furnizate de terți.
Valoarea adaugată brută (VAB) exprimă valoarea producției brute de bunuri materiale și servicii produse de o firmă (PB) din care se scade consumul intermediar, adica CI (bunurile materiale și serviciile prelucrate în procesul de producție, mai puțin consumul de capital fix), aferent producției respective.
VAB = PB – CI sau:
VAB = salarii, inclusiv impozitul pe salarii și contribuții la asigurari sociale + impozitele indirecte nete (impozite indirecte – subvenții) + dobânzi și rente + profit + amortizarea.
VAB, în prețurile pieței1, (VABpp) include impozitele indirecte nete
VAB, în prețurile factorilor de producție,(VABpf) nu include impozitele indirecte nete
Valoarea adaugată netă (VAN) exprimă valoarea nou creată (în prețurile factorilor de producție) de o firma, în perioada de calcul.
VANpf = VABpp – Amortizare – Impozitele indirecte nete
Pentru o analiză mai exactă a valorii adaugate este recomandată metoda determinarii gradului de integrare pe verticală a activitații întreprinderii pe baza relației:
Analizând evoluția valorii adăugate constatăm o creștere accentuată de 63.797.680 mii lei, respectiv de 18.98 în anul 2003 față de 2002 creștere, care se propagă și în anul 2004 respectiv de 13.868.934 și de 3,47 față de 2003.
Evoluția valorii adaugate poate fi aprofundată prin analiza gradului de integrare pe verticală care a fost în anul 2002, de 30,02, respectiv de 28,73 în 2003 și 24,72 în anul 2004 fapt ce duce la concluzia că în anul 2003 creșterea de integrare pe verticală a fost mai accentuată prin realizarea cu forțe proprii a unor activitați complementare.
Privind în ansamblu pe perioade scurte creșterea de integrare pe verticală poate avea o influență pozitivă asupra rentabilitații, însă pe perioade lungi este posibilă marirea riscului de exploatare prin creșterea cheltuielilor fixe ale întreprinderii, rezultate din investițiile necesare pentru realizarea acelor activitați.
Excedentul (deficitul) brut al exploatarii (EBE) dimensionează ceea ce ramâne întreprinderii după ce se elimină impozitele indirecte nete și elementele care reprezintă remunerarea muncii (impozite pe salarii, contribuții la asigurări).
EBE = VABpp – impozite indirecte nete – cheltuieli cu remunerarea muncii,
Deci, EBE = Profit + Amortizarea capitalului fix
EBE este un sold intermediar de gestiune important pentru investitorii de capital, reprezentând fluxul potențial de disponibilitați degajat de ciclul de exploatare.
EBE = Venituri monetare din exploatare – Cheltuieli monetare din exploatare
Marimea acestui SIG este independentă de sistemul de amortizare practicat, de politica privind constituirea de provizioane, financiară și fiscală.
O diferență mare între valoarea adaugată și excedentul brut din exploatare poate arăta o pondere semnificativă a personalului în totalul factorilor de producție antrenați în obținerea rezultatelor.
EBE este un rezultat puternic influențat de factorul uman în întreprinderile cu activitate de prestări de servicii.
În cazul întreprinderii ANA IMEP S.A., EBE a cunoscut o creștere absolută în anul 2003 de 41.548.204 mii lei respectiv, de 23,13 pe baza depășirii cheltuielilor cu prestațiilor externe de 13.017.193 mii lei, respectiv de 18,85 față de anul 2002.
În anul 2004 EBE înregistrează o descreștere de 83.282.918 mii lei, respectiv de 1,41 față de 2003. Această diminuare influențează în mod direct proporțional firmei, de a-și susține activitatea din surse proprii, respectiv capacitatea de autofinanțare a firmei.
Importanța acestui SIG determină necesitatea aprofundării analizei EBE cu ajutorul ratelor de structură (repartiție), cum ar fi:
Excedentul net de exploatare (ENE) exprimă, de fapt, profitul întreprinzătorului.
ENE = EBE – Amortizarea
Calculul excedentului brut din exploatare îi conferă un anumit grad de independență astfel:
este independent de politica financiară, calculându-se înainte de elementele financiare
este independent de politica de amortizare și de riscurile evidențiate în provizioanele constituite
este independent de politica fiscală, calculându-se înainte de impozitul pe profit
Creșterea EBE reprezintă o condiție pentru mărirea capacității de autofinanțare a întreprinderii, EBE trebuie să remunereze capitalurile investite de bănci și acționari, rambursarea împrumuturilor pe termen mediu și lung, înlocuirea activelor fixe și plata impozitului pe profit.
Importanța acestui SIG determină necesitatea aprofundării analizei EBE cu ajutorul ratelor de structură, cum ar fi:
ponderea amortizării
ponderea provizioanelor
ponderea cheltuielilor financiare
ponderea dividendelor
Pe lânga aceste rate de structură se pot construi și rate de rentabilitate:
rata marjei brute
rata rentabilitații economice brute
rata rentabilitații veniturilor din exploatare
rata rentabilității veniturilor curente
Acest indicator reflectă capacitatea întreprinderii de a genera lichidități din activitatea industrială și comercială, constituind baza autofinanțării care trebuie să-i permită reînnoirea potențialului productiv, finanțarea investițiilor de creștere, rambursarea împrumuturilor, remunerarea capitalului, EBE reprezintă contribuția capitalului la crearea bogației.
Pe baza tabelului prezentat mai sus și a SIG vom analiza corelațiile dintre indicatorii de rezultate, astfel:
ponderea rezultatului în EBE a înregistrat o alternanță de situații: astfel în anul 2002 ponderea a fost 75,78, a îregistrat o scădere de 1,52 ajungând la 74,26 în anul 2003, la această diminuare a contribuit și creșterea altor cheltuieli de exploatare cu 11.197.456 mii lei, respectiv 14,33. Această situație s-a redresat printr-o depășire cu 7,16 ajungându-se la o pondere de 81,42 în anul 2004.
ponderea rezultatului net al exercițiului în rezultatul brut depinde de dinamica rezultatului brut, a impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile fiscal și a deducerilor fiscale. În anul 2002 această pondere era de 92,29, respectiv 85,66-2003 și 79,28-2004.
Profitul brut a fost realizat la ANA IMEP S.A. în proporție de 137,47 față de realizările din anul 2002, în termeni reali profitul brut a crescut față de anul precedent cu 13,97 (de la 3.706 mii EURO la 4.712 mii EURO).
Raportul în exercițiul 2004 față de cel din anul precedent a scăzut cu 6,38 ajungând la 79,28 .
Rezultatul exploatării pe întreaga perioadă 2002-2004 devansează rezultatul curent obținându-se valori favorabile asupra activității întreprinderii. Pentru cei trei ani s-au obținut valorile: 120,37-2002, 105,58-2003 și 118,2-2004.
2.3.3 Analiza structurala a profitului
Analiza structurală a profitului se poate reliza având în vedere gruparea veniturilor și cheltuielilor dupa natura lor. Astfel rezultatul brut al exercițiului se va analiza structural pe cele trei activități (exploatare, financiară și extraordinară), dupa modelul:
Rb=RE+RF+Rex
Unde:
Rb = rezultatul brut al exercițiului
RE = rezultatul exploatării
RF = rezultatul financiar
Rex = rezultatul extraordinar
Ținând seama de apartenența rezultatului exploatării și rezultatului financiar din activitatea curentă, modelul poate fi:
Rb=RC+ Rex
Schema de analiză structurală este:
2.4 Analiza profitului aferent cifrei de afaceri
În cazul analizei factoriale a profitului avem în vedere anliza și evoluția următorilor indicatori:
profitul aferent cifrei de afaceri
rezultatul brut
rezultatul net
rezultatul din exploatare
2.4.1 Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri
pe total întreprindere
Profitul aferent cifrei de afaceri poate fi analizat pe baza unor modele specifice domeniului de activitate.
În cazul întreprinderii ANA IMEP S.A. care desfășoară activitate de producție respectiv, industrială, pentru analiza de tip factorial a profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă următorul model cu influența sistemului de factori:
qv
g
c
p
– mii lei –
Metodologia de analiză factorială și cuantificarea influențelor se prezintă:
114.821.487 – 28.023.925 = 86.797.562
112.625.829 – 114.821.487 = – 2.165.658
Influența modificării volumului producției vândute:
perioada 2002-2003:
= 28.023.925 104 – 28.023.925 = 1.120.957l ei
perioada 2003-2004:
= 114.821.487 116 – 114.821.487 = 18.348.438 lei
Influența modificării structurii producției vândute:
perioada 2002-2203:
= (1.165.007.256 – 1.136.934.792) – 28.023.925 104 =
= 28.072.464 – 29.144.882 = – 1.072.418 lei
perioada 2003-2004:
= (1.614.517.615 – 1.480.313.388) – 114.821.487 116 =
= 134.204.227 – 133.192.925 = 1.011.302
Influența modificării costurilor complete pe produse:
perioada 2002-2003:
– (1.277.297.112-1.136.934.792) =
= – 140.362.320 lei
perioada 2003-2004:
– (1.561.649.280-1.480.313.388) =
= – 81.335.892 lei
4. Influența modificării prețurilor de vânzare:
perioada 2002-2003:
= 1.392.118.599 – 1.165.007.256 =
= 227.111.343 lei
perioada 2003-2004:
= 1.674.305.109 – 1.614.517.615 =
= 59.787.494 lei
Pe perioadele determinate mai sus, în cazul analizei profitului aferent cifrei de afaceri pe total întreprindere, se observă situații diferite, astfel:
În anul 2003 s-a înregistrat o creștere de 86.797.562 mii lei a profitului aferent cifrei de afaceri față de 2002. Această situație are o influență pozitivă asupra rezultatului brut total și a rezultatului net al exercițiului, precum și a indicatorilor de eficiență construiți pe baza acestora.
Studiind influențele factorilor, se constată următoarele:
creșterea volumului producției vândute cu aproximativ 22 a avut ca efect o depășire a profitului cu 1.120.957 mii lei situație determinată de realizarea ritmică a producției obținute, de creșterea calității produselor, de mutații favorabile pe piața de desfacere, dar și a eforturilor firmei în scopul obținerii și vânzării acestor produse.
modificarea structurii cifrei de afaceri a condus la scăderea profitului aferent vânzărilor cu 1.072.418, situație care se explică prin scăderea ponderii produselor mai profitabile decât media pe întreprindere în anul 2002, fapt justificat în condițiile modificării cererii și ofertei pe piață.
costurile complete unitare au exercitat o influență negativă asupra profitului, determinând scăderea acestuia cu 140.362.320 mii lei, situație datorată de depășirea costurilor la produsele care dețin ponderea majoritară în totalul vânzărilor. Influența modificării costurilor complete unitare se poate explica în funcție de elementele componente (cheltuieli materiale, salariale, indirecte pe unitatea de produs) și de factorii specifici acestora (consumuri specifice de resurse materiale, productivitatea fizică a muncii, gradul de folosire a capacității de producție, prețuri de aprovizionare, tarife de salarizare etc.)
Creșterea costurilor, chiar dacă determină o diminuare a profitului, se apreciază ca justificată în cazul în care consumul suplimentar de resurse reflectă îmbunătățirea calității produselor și creșterea prețurilor de vânzare, efectul obținut fiind mai mare decât efortul.
prețurile de vânzare au fost mai mari decât în anul 2002 la majoritatea produselor, efectul fiind creșterea profitului cu 227.111.343 mii lei. Această situație poate fi determinată de efortul propriu al firmei pentru îmbunătățirea calității produselor, raportul cerere-ofertă, evoluția cursului de schimb al monedei naționale etc.
În anul 2004 s-a înregistrat o diminuare de 2.165.658 mii lei a profitului aferent cifrei de afaceri față de 2003. Această situație are o influență negativă asupra rezultatului brut total și a rezultatului net al exercițiului.
Studiind influențele factorilor, se constată următoarele:
creșterea volumului producției vândute cu aproximativ 22 în anul 2004 avut ca efect o depășire a profitului cu 18.371.438 mii lei situație determinată de realizarea ritmică a producției obținute, de creșterea calității produselor, de mutații favorabile pe piața de desfacere, dar și a eforturilor firmei în scopul obținerii și vânzării acestor produse.
modificarea structurii cifrei de afaceri a condus la creșterea profitului aferent vânzărilor cu 1.011.302 mii lei, situație care se explică prin depășirea ponderii produselor în anul 2003, perioadă în care s-a înregistrat o rată a rentabilității comerciale de 8,25 net superioară celei din anul 2004, de 6,73.
costurile complete unitare au exercitat o influență negativă asupra profitului, determinând scăderea acestuia cu 81.335.892 mii lei, situație datorată de depășirea costurilor la produsele care dețin ponderea majoritară în totalul vânzărilor. Influența modificării costurilor complete unitare se poate explica în funcție de elementele componente (cheltuieli materiale, salariale, indirecte pe unitatea de produs) și de factorii specifici acestora (consumuri specifice de resurse materiale, productivitatea fizică a muncii, gradul de folosire a capacității de producție, prețuri de aprovizionare, tarife de salarizare etc.)
Creșterea costurilor, chiar dacă determină o diminuare a profitului, se apreciază ca justificată ăn cazul în care consumul suplimentar de resurse reflectă îmbunătățirea calității produselor și creșterea prețurilor de vânzare, efectul obținut fiind mai mare decât efortul
prețurile de vânzare au fost mai mari decât în anul 2003 la majoritatea produselor, efectul fiind creșterea profitului cu 59.787.494 mii lei. Această situație poate fi determinată de efortul propriu al firmei pentru îmbunătățirea calității produselor, raportul cerere-ofertă, evoluția cursului de schimb al monedei naționale etc.
2.4.2 Analiza factorială a rezultatului brut al exercițiului
În cazul întreprinderii ANA IMEP S.A. care desfășoară activitate de producție respectiv, industrială, evoluția rezultatului brut pe perioada 2002-2004 se prezintă în graficul de mai jos:
Pentru analiza de tip factorial a rezultatului brut se recomandă următorul model cu influența sistemului de factori:
Vt
gi
unde:
– rezultatul mediu brut la 1 leu venituri totale
gi – structura veniturilor totale pe categorii de activități
prbi – profitul brut la 1 leu venituri pe categorii de activități
– mii lei –
Metodologia de analiză factorială și cuantificarea influențelor se prezintă:
155.475.852 – 113.095.305 = + 42.380.547 lei
150.108.713 – 155.475.852 = – 5.367.139 lei
Factori de gradul I
Influența modificării sumei veniturilor totale:
perioada 2002-2003:
(1.432.471.036 – 1.204.515.368) 0,0938 =
= + 21.382.242 lei
perioada 2003-2004:
(1.711.669.944 – 1.432.471.036) 0.1085 =
= + 30.293.082 lei
Influența modificări profitului mediu la 1 leu venituri totale:
perioada 2002-2003:
1.432.471.036(0,1085 – 0,0938) =
= + 21.057.324 lei
perioada 2003-2004:
1.711.669.944 (0,0877 – 0,1085) =
= – 35.602.235 lei
Factori de gradul II
Influența modificării structurii veniturilor pe activități:
perioada 2002-2003:
1.432.471.036 (0,715 – 0,0938) =
= + 889.851.008 lei
perioada 2003-2004:
1.711.669.944 (0,176 – 0,1085) =
= + 115.537.721 lei
Influența modificării profitului mediu la 1 leu venituri pe activități:
perioada 2002-2003:
1.432.471.036 (0,1085 – 0,715) =
= – 868.793.683 lei
perioada 2003-2004:
1.711.669.944 (0,0877 – 0,176) =
= – 151.140.456 lei
Pe perioadele determinate mai sus, în cazul analizei factoriale a rezultatului brut, se observă situații diferite, astfel:
În anul 2003 rezultatul brut a înregistrat o creștere cu 37,47, respectiv de 42.380.547 lei față de anul 2002. Această situație se datorează modificării veniturilor pe total întreprindere cât și creșterii medii de profit la 1 leu venituri totale.
Studiind influențele factorilor, se constată următoarele:
veniturile totale, în anul 2003, au crescut în proporție de 19 față de anul 2002, respectiv cu 227.955.668 lei, fapt care a determinat modificarea masei profitului brut cu 21.382.242 lei pe fondul utilizării în exclusivitate a forței de muncă
profitul mediu la 1 leu venituri totale a influențat în mod pozitiv rezultatul brut cu 21.057.324 lei, situație determinată de modificarea structurii veniturilor, modificare ce a determinat creșterea profitului brut și evidențierea dinamicii acestuia în perioada 2002-2003
analizând factorii de gradul II, observăm o influență pozitivă a structurii veniturilor pe activități care conduce la creșterea rezultatului brut cu 889.851.008 lei, și o influență negativă a profitului mediu la 1 leu venituri pe activități de 868.793.683 lei
În anul 2004 rezultatul brut a înregistrat o scădere de 3,45, respectiv de 5.367.139 lei față de anul 2002.
Studiind influențele factorilor, se constată următoarele:
veniturile totale, în anul 2004, au crescut în proporție de 20 față de anul 2003, respectiv cu 279.198.908 lei, fapt care a determinat modificarea masei profitului brut cu 30.293.082 lei pe fondul utilizării în exclusivitate a forței de muncă
profitul mediu la 1 leu venituri totale a influențat negativ rezultatul brut cu 35.602.235 lei, situație determinată scăderea profitului brut aferent modificării veniturilor
analizând factorii de gradul II, observăm o influență pozitivă a structurii veniturilor pe activități care conduce la creșterea rezultatului brut cu 115.537.721 lei, și o influență negativă a profitului mediu la 1 leu venituri pe activități de 151.140.456 lei
2.4.3 Analiza factorială a rezultatului net al exercițiului
În cazul întreprinderii ANA IMEP S.A. care desfășoară activitate de producție respectiv, industrială, pentru analiza de tip factorial a rezultatului brut se recomandă următorul model cu influența sistemului de factori:
Rn = Rb – Ip
Vt
gi
Rb
Rn
Ip
unde:
Rn – rezultatul net al exercițiului
Rb – rezultatul net al exercițiului
Ip – impozitul pe profit
– rezultatul mediu brut la 1 leu venituri totale
i – activitatea
gi – structura veniturilor totale pe categorii de activități
prbi – profitul brut la 1 leu venituri pe categorii de activități
Metodologia de analiză factorială și cuantificarea influențelor se prezintă:
133.185.659 – 104.377.055 = 28.808.604 lei
119.004.698 – 133.185.659 = – 14.180.961 lei
Factori de gradul I
1. Inlluența modificării rezultatului brut al exercițiului:
155.475.852 – 113.095.305 = + 42.380.547 lei
150.108.713 – 155.475.852 = – 5.367.139 lei
2. Influența modificării impozitului pe profit:
-(22.290.193 – 8.718.250) = – 13.571.943 lei
– (31.104.015 – 22.290.193) = – 8.813.822 lei
Factori de gradul II
Influența modificării sumei veniturilor totale:
perioada 2002-2003:
(1.432.471.036 – 1.204.515.368) 0,0938 =
= + 21.382.242 lei
perioada 2003-2004:
(1.711.669.944 – 1.432.471.036) 0.1085 =
= + 30.293.082 lei
Influența modificări profitului mediu la 1 leu venituri totale:
perioada 2002-2003:
1.432.471.036(0,1085 – 0,0938) =
= + 21.057.324 lei
perioada 2003-2004:
1.711.669.944 (0,0877 – 0,1085) =
= – 35.602.235 lei
Factori de gradul III
Influența modificării structurii veniturilor pe activități:
perioada 2002-2003:
1.432.471.036 (0,715 – 0,0938) =
= + 889.851.008 lei
perioada 2003-2004:
1.711.669.944 (0,176 – 0,1085) =
= + 115.537.721 lei
Influența modificării profitului mediu la 1 leu venituri pe activități:
perioada 2002-2003:
1.432.471.036 (0,1085 – 0,715) =
= – 868.793.683 lei
perioada 2003-2004:
1.711.669.944 (0,0877 – 0,176) =
= – 151.140.456 lei
Pe perioadele determinate mai sus, în cazul analizei factoriale a rezultatului brut, se observă situații diferite, astfel:
În anul 2003 rezultatul brut a înregistrat o creștere cu 37,47, respectiv de 42.380.547 lei față de anul 2002. Această situație se datorează modificării veniturilor pe total întreprindere cât și creșterii medii de profit la 1 leu venituri totale.
Studiind influențele factorilor, se constată următoarele:
veniturile totale, în anul 2003, au crescut în proporție de 19 față de anul 2002, respectiv cu 227.955.668 lei, fapt care a determinat modificarea masei profitului brut cu 21.382.242 lei pe fondul utilizării în exclusivitate a forței de muncă
profitul mediu la 1 leu venituri totale a influențat în mod pozitiv rezultatul brut cu 21.057.324 lei, situație determinată de modificarea structurii veniturilor, modificare ce a determinat creșterea profitului brut și evidențierea dinamicii acestuia în perioada 2002-2003
analizând factorii de gradul II, observăm o influență pozitivă a structurii veniturilor pe activități care conduce la creșterea rezultatului brut cu 889.851.008 lei, și o influență negativă a profitului mediu la 1 leu venituri pe activități de 868.793.683 lei
variația impozitului pe profit a avut o influență negativă, diminuând rezultatul net cu 13.571.943 lei
În anul 2004 rezultatul brut a înregistrat o scădere de 3,45, respectiv de 5.367.139 lei față de anul 2002.
Studiind influențele factorilor, se constată următoarele:
veniturile totale, în anul 2004, au crescut în proporție de 20 față de anul 2003, respectiv cu 279.198.908 lei, fapt care a determinat modificarea masei profitului brut cu 30.293.082 lei pe fondul utilizării în exclusivitate a forței de muncă
profitul mediu la 1 leu venituri totale a influențat negativ rezultatul brut cu 35.602.235 lei, situație determinată scăderea profitului brut aferent modificării veniturilor
analizând factorii de gradul II, observăm o influență pozitivă a structurii veniturilor pe activități care conduce la creșterea rezultatului brut cu 115.537.721 lei, și o influență negativă a profitului mediu la 1 leu venituri pe activități de 151.140.456 lei
variația impozitului pe profit a avut o influență negativă, diminuând rezultatul net cu 8.813.822 lei
Capitolul III. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate ale activității
Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) și un indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate etc.) sau un stoc (capital propriu, active totale etc.). Principalele rate de rentabilitate operaționale în analiza financiară a întreprinderii sunt:
rata rentabilității comerciale
rata rentabilității resurselor consumate
rata rentabilității economice
rata rentabilității financiare
Aceste rate de rentabilitate au valențe informaționale diferite și oglindesc multiple laturi ale activității economico- financiare ale firmei.
3.1 Analiza ratei rentabilității comerciale
Rata rentabilității comerciale exprimă eficiența activității comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre profitul și cifra de afaceri netă.
În literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul al acestei rate de rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:
unde:
Rc = rata rentabilității comerciale
Rcn = rata rentabilității comerciale nete
RMb = rata marjei brute din vânzări
CA = cifra de afaceri netă
Pr = profit aferent cifrei de afaceri nete
Po = profiz operațional
Pn = profit net
În cazul întreprinderilor românești mari se recomandă, prin legislația în vigoare din domeniul contabil, prezentarea în cadrul notelor explicative ale situațiilor financiare a anumitor indicatori care reflectă performanțele economico-financiare ale acestora, printre care și rata marjei brute din vânzări.
Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanței la nivel microeconomic este generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi influențată semnificativ de politicile și practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de provizioane etc.)
Analiza factorială a ratei rentabilității comerciale se poate efectua pe baza medelului:
unde:
gI = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activități
Conform modelului , sistemul de factori este următorul :
gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activități
Rc pi = prețul de vânzare pe produs fără TVA
ci =costul complet unitar
În condiții normale, structura cifrei de afaceri pe produse nu poate fi modificată decât ca efect al variației raportului cerere/ofertă de produse pe piață, dar întreprinderea poate lua măsuri pentru creșterea marjei de profit la nivel de produs prin diminuarea rezonabilă a costurilor și întărirea poziției sale concurențiale pe piață.
Literatura și practica internațională în domeniul analizei financiare recomandă un nivel minim standard al marjei de profit de 3-7. Dacă pentru firmele din țările dezvoltate acest standard al rentabilității comerciale este valabil, pentru întreprinderile românești se înregistrează valori foarte mari ale acestui indicator și ale altor rate de rentabilitate.
Rata rentabilității comerciale nete reprezintă un indicator întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura străină. Avantajul acestei rate este că poate fi stabilită pe baza contului de profit și pierdere, fiind ușor de calculat de către cei care nu au acces la date din contabilitatea de gestiune a întreprinderii. Totuși, rata rentabilității comerciale nete are o valoare informațională limitată pentru că profitul net poate fi influențat și de rezultatul din alte operațiuni decât vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul extraordinar, precum și de fiscalitate.
În România studiile practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe piața de capital demonstrează că rata rentabilității comerciale nete a înregistrat cele mai moderate nivele mediane de 0,74-4,48 în perioada 1996-2000, ceea ce confirmă că această rată de rentabilitate este cel mai puțin afectată de inflație, ca urmare a preluării efectului de inflație atât asupra profitului, cât și asupra cifrei de afaceri. Astfel se impune studierea trendului acestei rate financiare pe o perioadă de 3-5 ani comparativ cu rata medie la nivelul sectorului de activitate și a întreprinderilor cu același profil de activitate.
Rata marjei brute din vânzări reflectă ponderea profitului operațional în cadrul cifrei de afaceri nete. Această rată de rentabilitate reflectă politica comercială a întreprinderii și capacitatea acesteia de a controla costurile de producție. Nivelul marjei de profit depinde de natura activității, dimensiunea, capacitatea tehnică și performanțele acesteia, cota de piață deținută, mediul concurențial și internațional etc.
Statisticile privind firmele americane apreciază că valoarea acestei rate financiare variază extrem de mult, de la 2,9 în industria textilă la 10,5 în domeniul public al utilităților.
În plus rata rentabilității comerciale și viteza de rotație a activelor totale care ambele reprezintă determinanți ai ratei rentabilității finanaciare a capitalului propriu, tind să varieze în sens invers. Astfel firme care au un nivel ridicat al vitezei de rotație a activelor au, de regulă, o marjă redusă a profitului, iar întreprinderii cu o marjă ridicată a profitului tind să înregistreze o rotație scăzută din vânzări:
Pe baza datelor din tabel și după modelul prezentat, la întreprinderea ANA IMEP S. A. modificarea ratei rentabilității comerciale a fost de:
Rc2002-2003 = 8,25 – 2,51 = +5,74
Rc2003-2004 = 6,73 – 8,25 = -1,52
Cuantificarea influenței factorilor:
Influența modificării structurii producției vândute pe produse:
perioada: 2002-2003
= 2,41 – 2,5 = – 0.09
perioada: 2003-2004
= 8,31 – 8,25 = + 0,06
Influența modificării prețurilor de vânzare pe produs fără TVA:
perioada: 2002-2003
= 18,33 – 2,41 = + 15,92
perioada: 2003-2004
= 11,59 – 8,31 = + 3,28
Influența modificării costului complet unitar:
perioada: 2002-2003
= 8,25 – 18,33 = – 10,08
perioada: 2003-2004
= 6,73 – 11,59 = – 4,86
Pe perioadele determinate mai sus, în cazul analizei ratei rentabilității comerciale, se observă situații diferite.
Astfel, în perioada 2002-2003 se observă o creștere a ratei de aproximativ 6, situație reflectată de:
diminuarea structurii producției vândute a determinat o creștere a ratei cu 0,09, fapt determinat de cauze legate de lipsa de materii prime sau personal specializat, de indisponibilitatea în funcționarea unor instalații și linii tehnologice, de gradul de dependență față de furnizori, de nivelul tehnologic și de performanțele potențialului tehnic al întreprinderii. Însă această situație nu trebuie să îngrijoreze managerii dacă reprezintă o situație conjuncturală la nivelul domeniului specific de activitate sau valorificarea insuficientă a oportunităților mediului de afaceri. Totuși, se impune o analiză detaliată a volumului vânzărilor în corelație cu cererea de produse și servicii pe piață în scopul studierii tendinței generale a cotei de piață a întreprinderii.
prețul de vânzare a influențat favorabil situația cu 15,92, în schimb luând în considerare dinamica costurilor de producție pe produse, apreciem că majorarea costurilor și deci influența negativă de – 10,8 a acestui factor nu a fost generată de îmbunatățirea calității produselor și serviciilor, ci mai ales de efectul inflației, ceea ce a contribuit direct la creșterea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumate, cheltuielilor cu personalul, cheltuielilor administrative și a celor de desfacere.
Majorarea ratei brute din vânzări semnifică îmbunătățirea eficienței activității comerciale a întreprinderii și întărirea controlului ccosturilor aferente vânzărilor, deci un semnal pozitiv pentru investitoriâ
În perioada 2003-2004 se observă o reducere a ratei rentabilității comerciale de – 1,52, situație reflectată de:
creșterea volumului fizic al producției vândute a determinat o depășire a ratei rentabilității cu 0,06, a avut o influență pozitivă asupra ratei rentabilității comerciale. Contribuția favorabilă a modificării structurii cifrei de afaceri nete este efectul majorării ponderii produselor mai profitabile decât media pe întreprindere în anul 2003, fapt justificat în condițiile modificării cererii și ofertei pe piață.
prețul de vânzare a influențat favorabil situația cu 3,28. În condiții normale de inflație, majorarea prețurilor de vânzare constituie efectul îmbunătățirii calității produselor și serviciilor, politicii comerciale a întreprinderii, situației de monopol sau poziției concurențiale puternice a întreprinderii pe piață.
majorarea costurilor de producție pe produse a condus la o influență negativă de – 4,86 a acestui factor, nu a fost generată de îmbunatățirea calității produselor și serviciilor, ci mai ales de efectul inflației, ceea ce a contribuit direct la creșterea cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumate, cheltuielilor cu personalul, cheltuielilor administrative și a celor de desfacere.
3.2 Analiza ratei rentabilității resurselor consumate
Rata rentabilitătii resurselor consumate, denumită și rata rentabilității costurilor, reflectă corelația dintre profitul aferent cifrei de afaceri și costurile totale aferente vânzărilor.
În literatura de specialitate există opinii potrivit cărora nivelul optim al ratei rentabilității costurilor se situează în intervalul 9-15.
Având în vedere raportarea la activitatea de exploatare, rata rentabilității resurselor consumate (Rrc) se poate calcula:
a) Rrc
unde:
RE = rezultatul exploatării
Che = cheltuieli de exploatare
unde:
Pr = profit aferent cifrei de afaceri
Ch = cheltuieli aferente cifrei de afaceri
Modelul de analiză factorială a ratei rentabilitătii resurselor consumate va fi:
Conform modelului, factorii ce influențează rata rentabilității costurilor sunt:
structura cifrei de afaceri pe produse (g)
costurile complete unitare (c)
prețurile de vânzare (p), exclusiv TVA
Analiza factorială a ratei presupune aplicarea metodei substituției în lanț ca metodă de analiză cantitativă
.
Modificarea ratei față de perioada precedentă a fost de:
8,99 – 2,57 = + 6,42
7,21 -8,99 = – 1,78
Metodologia de analiză factorială și cuantificarea influențelor se prezintă astfel:
Influența modificării structurii producției vândute:
perioada 2002-2003:
= 2,47 – 2,57 = – 0,1
perioada 2003-2004:
= 9,07 – 8,99 = + 0,08
Influența modificării costurilor complete unitare:
perioada 2002-2003:
= – 8,79 – 2,57 = – 11,36
perioada 2003-2004:
= 3,39 – 9,07 = – 5,68
Influența modificării prețurilor de vânzare:
perioada 2002-2003:
= 8,99 +8,79 = + 17,78
perioada 2003-2003:
= 7,21 – 3,39 = + 3,82
Pe perioadele determinate mai sus, în cazul analizei ratei rentabilității resurselor consumate, se observă situații diferite.
Astfel, în perioada 2002-2003 se observă o creștere a ratei de 6,42, depășire bazată pe influența favorabilă a structurii producției vândute și pe creșterea prețurilor de vânzare, astfel:
modificările din structura vânzărilor au determinat o creștere a ratei cu 6,42, datorită majorării ponderii produselor vândute cu o rentabilitate față de costuri mai mare decât rentabilitatea medie față de costuri înregistrată, la nivelul întregii producții în perioada de referință. Situația poate fi datorată unor mutații favorabile pe piața de desfacere, dar și eforturilor firmei în scopul obținerii și vânzării acestor produse.
creșterea costurilor complete unitare a determinat o reducere a ratei rentabilității resurselor consumate cu 11,36, aceasta poate fi efectul depășirii costurilor de achiziție a resurselor materiale, a cheltuielilor cu salariile sau a costurilor de distribuție
evoluția prețurilor de vânzare a dus la creșterea ratei rentabilității resurselor consumate cu 3,82, situație determinată de îmbunătățirea calității producției vândute, de inflație sau de influența unor factori conjuncturali (scăderea puterii concurenților, creșterea puterii de cumpărare etc.)
Analiza ratei rentabilității economice
Rata rentabilității economice este una dintre cele mai importante rate de rentabilitate ce pune în evidență performanțele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obținerea acestor performanțe.
Nivelul rentabilității economice trebuie să permită remunerarea acționarilor și creditorilor, în concordanță cu riscul asumat investind în întreprindere sau acordându-i împrumuturi.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalități de calcul pentru rata rentabilității economice (Rc):
sau
sau
Construirea ratei pe baza unui anumit rezultat determină o viziune specifică semnificației rezultatului:
utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă atât de politica fiscală și de structura capitalurilor, cât și de fluxurile extraordinare
dacă rata rentabilității economice va fi construită pe baza excedentului brut al exploatării (EBE), va fi independentă și de politica privind amortizarea capitalului tehnic, pe lânga elementele menționate anterior
folosirea profitului brut este utilă managerilor întreprinderii și va determina un nivel mai ridicat al ratei, în măsura în care celelalte două activităti (financiară și extraordinară) aduc profit. Această variantă este mai puțin utilizată în practică.
În teoria și practica internațională, această rată este recunoscută sub forma:
ROA =
unde:
ROA = rata rentabilitații economice
EBIT = rezultatul înainte de impozitare și dobânzi
TA = total active
Vom considera rata rentabilității economice:
unde:
P = profit brut aferent vânzarilor + dobânzi
Pentru analiza factorială poate fi folosit modelul:
În cazul acesta, rata trentabilității economice combină efectul vitezei de rotație a activului total, exprimată ca număr de rotații , cu efectul ratei rentabilității comerciale .
Cele două rate componente acționează diferit asupra ratei rentabilității economice, în funcție de natura activității și de strategia de menținere a poziției concurențiale pe piață urmată de managementul întreprinderii.
Pentru acest model avem următorul sistem de factori::
g –structura vânzărilor
Re
p- prețul unitar de vânzare
c- costurile complete unitare
Rata rentabilității economice se analizează factorial, la nivelul factorilor direcți astfel:
–mii lei-
Modificarea ratei rentabilității economice față de perioada precedentă a fost de:
14,35 – 14,11 = + 0,24
11,93 – 14,35 = – 2,42
Influența vitezei de rotație a activului total:
perioada: 2002-2003
= (1,28 -1,39 ) 0,10 100 = – 1,04
perioada: 2003-2004
= (1,33 – 1,29) 0,11 100 = + 0,24
Influența ratei rentabilității comerciale:
perioada: 2002-2003
= 1,28 (0,11 – 0,10) 100 = + 1,28
perioada: 2003-2004
Analiza ratei rentabilității financiare
Rata rentabilității financiare (ROE) reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriți de investitori în primul rând, dar și de managementul întreprinderii. Analizând această rată investitorii pot aprecia în ce măsură investiția lor este rentabilă sau nu.Rata rentabilității finaniare oferă mai multe informații acționarilor care investesc în societăți care nu sunt cotate la bursă și deci necunoscute publicului. O dată ce aceste societăți sunt cotate la bursă și devin cunoscute publicului, pentru acționari, posibilitatea de a obține profituri mari din investiția lor se contopește cu informațiile privind cursul acțiunilor.
Rata rentabilității financiare este un indicator important care trebuie interpretat cu anumite limite care sunt impuse de:
perioada de analiză
riscurile pe care și le asumă întreprinderea
valoarea contabilă a capitalului propriu
Rata rentabilității financiare se determina:
Rata rentabilității financiare
Se recomandă folosirea la numitor a capitalului propriu mediu calculat astfel:
Analiza acestei rate se poate face pe baza sistemului DU PONT, și anume:
unde:
viteza de rotație a activelor totale
factorul de multiplicare a capitalului păropriu mediu sau brațul pârghiei financiare
profitul net la 1 leu venituri
Sistemul de factori este următorul:
Influența vitezei de rotație a activelor totale:
Influența factorului de multiplicare a capitalului propriu:
Influența profitului net la 1 leu venituri totale:
Capitolul IV. Metode de analiză a costurilor
Costul – abordări conceptuale și clasificare –
Costul este expresia unui raport între forma bănească a cheltuielilor pe care le efectuează o întreprindere pentru obținerea și distribuția (desfacerea) producției sale, într-o perioadă de timp determinată și cantitatea de bunuri materiale, lucrări, servicii etc., care formează această producție, exprimată în anumite unități de măsură.
În România s-a ajuns la folosirea generalizată a termenului cost în înțelesul de mărime de sinteză ce cuprinde cheltuielile de producție și de desfacere ale întreprinderii, după un timp relativ îndelungat, care este unul și același, cu cel necesar pentru edificarea teoriei și practicii calculării lui.
Astfel, la începutul secolului al XX-lea, profesorul Constantin Petrescu de la Iași folosea în acest scop termenul preț de revenire1, provenit din traducerea din limba franceză a cuvântului: prix de revient.
Printr-o traducere mai adecvată a acstui termen s-a ajuns la noțiunea de preț de cost, care a fost utilizată pe o perioadă mai îndelungată. Prin deceniul al IV-lea al secolului XX, economiștii au început să folosească în locul termenului de preț de cost, pe acela de costuri.
Termenul de cost, respectiv costuri a fost preluat în literatura noastră economică, fie din cea engleză, fie din cea germană.
În principiu s-a reproșat totdeauna celor ce foloseau termenul de preț de cost că asociază noțiunea de preț cu cost. Pentru înlăturarea acestei asocieri s-au conturat următoarele noțiuni:
Expresia bănească a felurite consumuri ocazionate de producție și desfacere privite în individualitatea lor, poartă denumirea de cheltuieli (evident de producție, respectiv de desfacere)
Totalitatea cheltuielilor (consumurilor) în expresie bănească ocazionate de obținerea și desfacerea unui produs, serviciu, lucrare etc. constituie costul acesteia
Contabilitatea costurilor (de gestiune) reprezintă clasificarea, înregistrarea și alocarea cheltuielilor în scopul determinării costurilor produselor, lucrărilor și serviciilorși prezentarea informațiilor necesare în scopul controlului și drept ghid pentru conducerea întreprinderii. Contabilitatea costurilor presupune aplicarea unor principii, tehnici și metode de calcul și analiză a costurilor pentru diferite părți ale unei organizații.
Funcțiile contabilității costurilor se pot sintetiza în trei grupe și anume:
cunoașterea și analiza costului și prezentarea rezultatelor pe produse, funcții și responsabilități
utilizarea informațiilor referitoare la cost pentru control în scopul minimizării costului dar cu menținerea calității
furnizarea informațiilor necesare managementului în procesul decizional
A organiza o contabilitate a costurilor presupune a cunoaște organizarea de ansamblu a întreprinderii și mai ales latura tehnică. În principiu organizarea tehnică a întreprinderii cu activitate de producție poate fi redată astfel:
Intrări Faza 1 Faza2 Faza 3 Ieșiri
Aprovizionare Producție Desfacere
Instalarea unui sistem al costurilor este dependentă de obiectivele urmărite.
Ca urmare sistemul va fi simplu dacă se urmărește doar calculul costurilor sau elaborat dacă se dorește și obținerea de informații care să ajute managementul în exercitarea controlului și fundamentarea deciziilor. În toate cazurile este necesară prezentarea costurilor ce urmează a fi calculate.
Sistemul ideal al calculației costurilor
Un sistem ideal al costurilor presupune atingerea obiectivelor propuse cu efecte benefice asupra afacerilor întreprinderii.
Caracteristicile unui sistem sunt:
corelare cu activitatea, adică cu natura, condițiile, cerințele și mărimea întreprinderii. Consecința: informații furnizate în scopul eficientizării activității
flexibilitate. Sistemul calculației costurilor trebuie să fie flexibil pentru a se putea adapta eventualelor schimbări. Trebuie să aibă capacitatea de extindere sau restrângere fără a implica multe schimbări
simplitate. Sistemul trebuie să fie simplu și ușor de înțeles șă de persoanele mai puțin abilitate
economic. Sistemul de calcul a costului poate fi tratat ca orice bun economic, care costă. Problema este: Cât costă?, cerința fiind cost economic, în corelație cu puterea financiară a întreprinderii
comparabilitate. Sistemul trebuie să asigure elemente comparabile cu perioadele precedente, cu alte departamente sau alte întreprinderi
capacitate de a furniza informații în timp util, pentru a ajuta conducerea în luarea deciziilor în vederea atingerii obiectivelor
schimbări minime ale sistemului existent, pentru a nu deranja structura deprtamentelor, responsabilităților, autoritatea
sistem eficient de control al materialelor și salariilor
sectorizarea cheltuielilor pentru un calcul corect în structura costurilor: colectare, alocare, repartizare și absorție
corelarea contabilităților financiare cu cea de gestiune
definirea drepturilor și responsabilităților în contabilitatea costurilor.
Conținutul costului este dependent de mărimea și structura cheltuielilor incluse. Astfel se poate vorbi de un cost complet dacă include toate cheltuielile incorporabile sau cost parțial dacă cuprinde o parte din cheltuieli. La rândul sau costul complet1 poate fi tradițional sau economic.
Un cost complet economic se diferențiază de cel tradițional prin ajustarea cheltuielilor în vederea unei mai bune expresivități economice.
Costurile parțiale frecvent folosite sunt cele variabile și directe.
Potrivit după momentul calculației costul poate fi:
posterior faptelor de referință: cost constant sau istoric și care este real sau aproape real
anterior faptelor economice: cost prestabilit sau antecalculat, previzional, fiind un rezultat al unor ipoteze raționale
Elementele costului
Elementele costului sunt redate, astfel:
Elementele costului
Materiale Manopera Alte cheltuieli
Directe Indirecte Directe Indirecte Directe Indirecte
Costuri indirecte totale
Producție Desfacere Administrație
Prin regruparea acestor elemente se obțin următoarele categorii de costuri:
Cost primar (CPr) = Materiale directe (MD) + Manoperă directă (MOD) +
+ Alte costuri directe (ACD)
Cost producție(CP) = Cost primar (CPr) + Costuri indirecte de fabricație (I)
Cost complet(CC) = Cost producție (CP) + Costuri în afara producției (CAP)
Costuri în afara producției(CAP) = Costuri de desfacere (CD) + Costuri de administrație (CAd)
Costul conversiei (CCV) = Manoperă directă (MOD) + Costuri indirecte de fabricație (I)
Costul de producție este recunoscut drept cost al produsului, necesar în evaluarea stocurilor fabricate. Deoarece elementele acestui cost nu acoperă toată gama posibilă, rezultă că elementele exceptate formează un cost cunoscut drept cost al perioadei.
Costul produsului este costul generat de cumpărarea și fabricarea bunurilor.
Costul perioadei este conectat la veniturile unei perioade.
Dezvoltări ale elementelor costului
Materialele directe sunt acele materiale care pot fi identificate pe produs și pot fi măsurate și alocate direct produsului. Aceste materiale formează o parte a produsului finit, substanța acestuia. Materialele directe se consideră: toate materiile prime; materialele cumpărate special pentru un anumit produs, comandă sau proces; alte materiale directe.
Manopera directă este acea manoperă care participă la schimbarea compoziției, construcției sau conformației unui produs și care poate fi identificată convenabil și atribuită unui produs, comandă sau proces. Manopera directă asigură conversia materiei prime în produse finite.
Alte costuri directe cuprind diverse costuri specifice anumitor produse sau comenzi cum ar fi: chiria unui utilaj folosit la fabricarea unui anumit produs; amortizarea utilajelor participante la fabricarea unui produs special; cheltuieli de experimentare a proiectului pilot etc.
Costurile indirecte – sunt tratate costurile rămase, altele decât cele directe și se referă la organizarea generală a întreprinderii și a părților sale componente.
Costurile indirecte se subdivid în:
costuri indirecte de fabricație
costuri indirecte de desfacere
costuri indirecte de administrație
costuri indirecte de cercetare – dezvoltare
Costul total al unuin produs va include numai elemente conectate la veniturile generate de vânzare. Orice alte cheltuieli nu formează elemente ale costului.
Uneori prețul de vânzare trebuie calculat pe baza costului și a unui profit calculat de regulă ca un procent din cifra de afaceri. Pentru a calcula profitul de inclus în preț, în valori absolute, se va aplica următoarea formulă:
Clasificarea costurilor
Clasificarea costurilor este procesul de grupare a costurilor după trăsăturile lor comune.
Criterii de clasificare
natura elementelor
funcții
corelația cu obiectul calculației
variabilitate
controlabilitate
normalitate
capital sau venituri
timp
previziune și control
decizii manageriale
evaluare, etapele calculației
evaluare
după natura elementelor, cheltuielile pot fi:
cheltuieli materiale
cheltuieli cu munca vie
alte cheltuieli
Gruparea acestor cheltuieli ajută calculul costului total.
după funcții, gruparea are la bază divizarea costurilor în raport de diferite aspecte ale activității de : aprovizionare, producție, administrație, vânzare și desfacere, identificându-se:
costul de achiziție – constituit din elemente generate de procurarea bunurilor
costul de producție – compus din totalul elementelor generate de producerea, constituirea sau fabricarea unei unități de produs
cost comercial subdivizat în:
costul distribuției
costul vânzării
Costul comercial mai este denumit și cost în afara producției.
conform corelației cu obiectul de calculație, costul se divide în:
cost direct – costul se poate identifica la un obiect de calculație sau la un centru de cost (costul materiei prime, costul manoperei directe etc.)
cost indirect – costul efectuat în beneficiul unui numar de centre de cost sau de obiecte de calculație (costuri cu chiria, salariile conducerii, amortizarea)
Particularitățile activității și implicit ale obiectelor de calculație, impun împărțirea costurilor în costuri directe și costuri indirecte.
Costurile directe pot fi efectuate cu acuratețe, în timp ce costurile indirecte se repartizează și se atribuie conform incidenței lor asupra obiectelor de calculație sau centrelor de cost.
în funcție de variabilitate, costurile se grupează după comportamentul acestora în relația cu nivelul de activitate sau volumul de producție, în trei structuri de bază:
costuri fixe sau costuri ale perioadei
costuri variabile sau costuri ale produsului
costuri semivariabile
Costurile fixe sau ale perioadei rămân aceleași indiferent de variația volumului de producție sau a nivelului de activitate, într-o perioadă dată de timp.
Pe unitatea de produs, costul fix descrește la orice creștere de producție și crește la orice descreștere a producției (de exemplu: salariile personalului administrativ, asigurările, amortizarea etc.). Deci costurile fixe au următoarea tendință:
pe total costurile fixe sunt constante
pe unitatea de produs costurile fixe sunt fluctuante
sunt considerate costuri ale perioadei pentru că sunt dependente de factorul timp mai mult decât de producție și sunt constante pe unitatea de timp
Costurile variabile sau ale produsului variază proporțional cu volumul producției. Ca urmare ramân relativ constante pe unitatea de produs, indiferent de schimbările producției (de exemplu materiile prime, salariile directe)
Costurile semivariabile1 cuprind o parte fixă ți o parte variabilă (de exemplu: energia electrică, cheltuielile cu reparațiile).
controlabilitatea responsabililor asupra costurilor generează două categorii de costuri:
costuri controlabile sunt acele costuri care pot fi influențate de acțiunile persoanelor cu responsabilități. De regulă se corelează cu centrele de cost create și cu centrele de responsabilitate din structura acestora (de exemplu: consumul de materii prime, etc.)
costuri necontrolabile ies din incidența responsabilităților personalului întreprinderii și ca atare nu pot fi influențate de acțiunile acestuia (de exemplu: chiria clădirii, salariul conducătorului, prestația unui centru nu poate fi controlată de către beneficiar etc.)
Această clasificare a costurilor este particulară fiecărei întreprinderi care poate numai singură să judece costurile asupra cărora poate acționa sau nu.
în funcție de normalitate costurile se clasifică în concordanță cu nivelul lor normal pe un anumit volum normal al producției, în condițiile în care acest volum al activității este normal atins. În consecință apar două categorii de costuri:
costurile normale – vizează un anumit nivel normal al producției și se asimilează costurile de producție
costuri anormale – nu pot fi incluse în costul normal al unui anumit nivel de producție (atins normal) ceea ce determină separarea de costul de producție și încărcarea directă a contului de rezultate.
după legătura cu capitalurile sau cu veniturile, costurile pot fi:
costul capitalului când toate costurile legate de procurările de active au ca efect creșterea capacității afacerii și implicit a câștigurilor
costul veniturilor este generat de costurile necesare menținerii nivelului veniturilor, capacității de generare a acestora
criteriul timp generează două categorii de costuri:
costuri istorice – sunt acele costuri implicate într-o producție fabricată evaluată la costuri istorice și care nu pot fi folosite în scopul controlului. Caracteristicile unui cost istoric sunt: se bazează pe fapte înregistrate, poate fi verificat și este obiectiv în mare parte
costuri prestabilite – sunt costuri estimate, calculate înainte de procesul de producție pe baza previziunilor perioadei și a factorilor care influențează aceste costuri. Un cost prestabilit pe baze științifice devine cost standard, folosit în conducere pentru fixarea responsabilităților și justificarea deciziilor
în fruncție de previziune și control ca funcții ale managementului, costurile se clasifică în:
costuri bugetate. Bugetul reprezintă o estimare a cheltuielilor diferitelor faze ale unei activități: producție, administrație, vânzare, cercetare, dezvoltare, pentru o perioadă viitoare ca o expresie a atingerii unui scop managerial
costuri standard – reprezintă acele costuri previzionate pentru o producție predeterminată
pentru a asigura deciziile manageriale costurile pot fi:
cost marginal al unității suplimentare pe produs, corespunzător costurilor variabile
costul părților externe, folosit pentru fixarea prețurilor în perioada de recesiune
cost diferențial – reprezintă costul generat de schimbările în nivelul de activitate sau volumul de producție
cost de renunțare (scufundare) – generat de abandonul activității și este egal cu diferența dintre valoarea de abandon și valoarea recuperată
cost de oportunitate al unei decizii este diferența între marja generată de un plan de acțiune și marja superioară generată de un plan de acțiune mai bun.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii
Analiza cheltuielilor întreprinderii se realizează utilizând contul de profit și pierdere. În acest document de sinteză contabilă, cheltuielile și rezultatele întreprinderii sunt structurate după natura activității, respectiv exploatare, financiare și extaordinare.
Cheltuieli de exploatare
cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate
costul de achiziție al materialelor nestocate
contravaloarea energiei și a apei consumate
valoarea animalelor și a păsărilor
costul mărfurilor vândute și al ambalajelor
cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți (redevențe locații de gestiune și chirii etc.)
cheltuieli cu personalul (salarii și cheltuieli asimilate acestora)
cheltuieli cu amortizarea și provizioanele aferente exploatării
alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși, despăgubiri, amenzi, donații)
cheltuieli privind activele cedate și alte operațiuni de capital
Cheltuieli financiare
pierderi din creanțe legate de participații
cheltuieli privind investiții financiare cedate
diferențe nefavorabile de curs valutar
dobânzile aferente creditelor atrase, privind exercițiul în curs
sconturi acordate clienților etc.
Cheltuieli extraordinare
legate de evenimente excepționale: pierderi din calamități, din debitori diverși
Veniturile sunt detaliate astfel:
Venituri din exploatare
venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor
venituri din producția stocată
venituri din producția de imobilizări
alte venituri din exploatare
Veniturile financiare
dobânzi încasate
venituri din titluri de plasament
diferențe favorabile de curs valutar
venituri din participații
Venituri extraordinare – au un caracter strict conjunctural. Ele se analizează pornind de la structura lor și apar generate doar de despăgubirile primite de firmă în cazul unor calamități care au avut loc.
– mii lei –
4.3 Analiza cheltuielilor cu personalul
Personalul constituie o sursă determinantă pentru întreprindere, care pune în operă totate mijloacele de care dispune: financiare, tehnice, comerciale etc. Cheltuielile cu personalul sunt rezultatul utilizării factorului uman și reflectă o parte a valorii nou create.
Calculul costurilor cu personalul efectuat de managementul întreprinderii vizează următoarele aspecte:
determinarea diferitelor cheltuieli cu personalul, în funcție de sistemele de salarizare utilizate și reflectarea lor asupra rezultatelor economice, includerea acestora în costurile structurilor organizatorice
elaborarea bugetelor costurilor cu personalul
Analiza cheltuielilor cu salariile are în vedere obiectivele:
caracterizarea situației generale a cheltuielilor cu salariile în dinamică și pe structură
analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
analiza corelației dintre dinamica productivității muncii și dinamica salariului mediu
analiza eficienței cheltuielilor cu salariile.
În cazul întreprinderii de motoare electrice ANA IMEP S.A. PITEȘTI ponderea cheltuielilor cu personalul (fără cheltuielile cu colaboratorii) în totalul cifrei de afaceri a fost în anul 2002 de 13,38, procent care a scăzut în anul 2003 la 12,42.
Salariul mediu înregistrat în anul 2002 a fost de 4.782.097 lei care în anul 2003 a crescut cu 1.094.420 lei ajungând la suma de 5.876.517 lei.
Numărul de personal înregistrat la sfârșitul anului 2002 a fost de 1.848 persoane, iar în anul 2003 efectivul a crescut cu 20 de salariați ajungându-se la 1.868
4.3.1 Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile
Analiza cheltuielilor cu salariile se realizează atât în mărimi relative, cât și la 1000 lei cifră de afaceri, venituri din exploatare sau valoare adăugată prin utilitarea unor modele de corelație sau modele multilpicative.
Analiza cheltuielilor cu salariile se poate face prin utilizarea următorului model:
s
unde:
= numar mediu de salariați
= salariu mediu
– mii lei –
Pe baza datelor din tabel și după modelul prezentat, la întreprinderea ANA IMEP S. A. modificarea cheltuielilor cu salariile a fost de:
Chs2002-2003 = 125.923.337 – 109.346.439 = +16.576.898 lei
Chs2003-2004= 140.512.489 – 125.923.337= +14.589.152 lei
Factori de gradul I
Influența modificării numărului mediu de personal:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004
lei
Influența modificării salariului mediu annual:
perioada 2002-2003:
= 1.868 (67.411-59.170) = +15.394.188 lei
perioada 2003-2004:
= 1.651 (85.108-67.411) = +29.217.747 lei
din care datorită:
Factori de gradul II
2.1 Influența modificării timpului lucrat:
perioada 2002-2003:
= – 900.114,48 lei
perioada 2003-2004
lei
Influența modificării salariului orar:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004
lei
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile evidențiază faptul ca întreprinderea înregistrează o creștere a cheltuielilor salariale de 16.576.898 mii lei ca urmare a creșterii numărului de salariați cu 20 și a salariului mediu cu 1.094.420 mii lei față de anul 2002. Această creștere a salariului mediu a contribuit la depășirea cheltuielilor cu salariile cu 2.044.376.560 mii lei.
Aprofundând analiza pe factorii de gradul doi, se observă că reducerea timpului mediu cu 150 de ore a determinat economii de 425.343.600 mii lei, în timp ce creșterea salariului orar cu 737 mii lei a influențat asupra depășirii cheltuielilor cu salariile cu 2.684.596.200 mii lei.
4.3.2 Analiza corelației dintre dinamica productivității muncii și
dinamica salariului mediu
Respectarea corelației dintre creșterea productivității muncii și cea a salariului mediu se reflectă în reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri.
Corelația dintre creșterea productivității muncii și cea a salariului mediu se reflectă cu ajutorul indicelui de corelație stabilit după următoarea relație: .
Pe baza datelor din tabelul de mai sus calculăm indicele de corelație:
< 1
Situația este apreciată în mod favorabil deoarece 1, respectiv productivitatea muncii a înregistrat un ritm superior de creștere față de salariul mediu.
În cazul întreprinderii noastre productivitatea muncii a îregistrat un ritm scăzut în raport cu ritmul salariului mediu.
Această corelație se poate evidenția și cu ajutorul indicatorului cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri (venituri din exploatare).
Modelul de analiză este următorul:
90,45-97,66 = – 7,21 mii lei
Pe baza datelor din tabelul de mai sus, ajungem la concluzia potrivit căreia, cheltuielile cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri se reduc cu 7,21 mii lei iar modificările corespunzătoare se prezintă, astfel:
Influența modificării productivității anuale:
= 152.915,8 – 184.386,6 = – 31.469,8 mii lei
Influența cheltuielilor medii anuale cu salariile:
= 176.097,8 – 152.915,8 = 23.182 mii lei
La întreprinderea ANA IMEP S.A., reducerea cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri cu 7,21 mii lei este rezultatul respectării corelației în sensul creșterii mai accentuate a productivității, care a determinat reducerea acestora cu 31.469,8 mii lei, în timp ce salariul mediu a influențat nefavorabil cu 23.182 mii lei.
4.3.3 Analiza eficienței cheltuielilor cu personalul
Eficiența cheltuielilor cu personalul are în vedere determinarea următorilor indicatori prezentați mai jos:
Analiza factorială a indicatorilor eficienței cheltuielilor cu personalul se realizează prin folosirea metodei substituirii în lanț.
Indicatorii eficienței cheltuielilor cu personalul sunt:
cheltuieli cu personalul la 1000 lei venituri din exploatare
cheltuieli cu personalul la 1000 lei cifră de afaceri
cheltuieli cu personalul la 1000 lei valoare adăugată
Cheltuieli cu personalul la 1000 lei venituri din exploatare:
Pe baza datelor modificarea cheltuielilor cu personalul la 1000 lei venituri din exploatare a fost de:
105,29 – 129,16 = -23,87 lei
1.Influența numărului mediu de salariați la 1 leu venituri din exploatare:
Influența cheltuielilor cu personalul:
Cheltuielile cu personalul la 1000 lei cifră de afaceri:
Pe baza datelor modificarea cheltuielilor cu personalul la 1000 lei cifră de afaceri a fost de:
106,13 – 135,17 = -29,04 lei
1.Influența numărului mediu de salariați la 1 leu cifră de afaceri:
2. Influența cheltuielilor cu personalul:
Cheltuielile cu personalul la 1000 lei cifră valoare adăugată:
Pe baza datelor modificarea cheltuielilor cu personalul la 1000 lei valoare adăugată a fost de:
350,9-450,13= -99,23 lei
1.Influența numărului mediu de salariați la 1 leu valoare adăugată:
Influența salariului mediu:
4.4 Analiza cheltuielilor fixe
Cheltuielile fixe, cunoscute și sub denumirea de cheltuieli convențional constante sunt acelea a căror mărime absolută ramâne relativ neschimbată, sau se modifică în cazul creșterii sau micșorării volumului producției, dar în proporții neînsemnate. În acastă grupă se cuprind de exemplu: cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe (calculată după metoda liniară) sau chiriile plătite pentru acestea, salariile personalului de conducere, tehnic economic, de altă specialitate, administrativ și de deservire a secțiilor și a întreprinderii, plătit în regie, contribuțiile la asigurările sociale datorate asupra acestor salarii, cheltuielile P.T.T.R., sumele plătite pentru abonamente, cărți, reviste și alte publicații de specialitate, materiale pentru întreținerea și curățenia clădirilor, primele de asigurare etc.
Mărimea cheltuielilor fixe depinde de totalitatea factorilor economici organizatorici, prin care se transpun în fapt funcțiunile unei întreprinderi având o anumită capacitate de producție, precum și durata perioadei de timp, pentru care se calculează ele (factorul timp); mărimea acestor cheltuieli constituie deci o funcție a factorilor amintiți și se exprimă prin relația: în care T reprezintă o totalitate de factori.
Pentru exprimarea numerică a comportamentului cheltuielilor față de modificarea volumului producției care le-a ocazionat, se utilizează indicele de variabilitate a cheltuielilor.
În cazul unei cheltuieli de producție oarecare, indicele de variabilitate se calculează folosind una dintre formulele:
în care:
Ch1 – suma absolută a unei cheltuieli de producție oarecare, în perioada curentă
Ch0 – suma absolută a aceleiași cheltuieli în perioada precedentă (de bază)
Q1 – volumul fizic al producției în perioada curentă
Q0 – volumul fizic al producției în perioada precedentă (de bază)
Acest indice se calculează deci ca raport între modificarea procentuală a cheltuielilor în cauză și modificarea procentuală a volumului fizic al producției care le–a ocazionat
Indicele de variabilitate al unei cheltuieli de producție oarecare rămâne în permanență același.
Definind cheltuielile fixe sau constante, potrivit comportamentului pe care–l au față de modificarea volumului fizic al producției, trebuie arătat că acestea sunt cheltuieli de producție și de desfacere care au indicele de variabilitate zero.
În genere, aceste cheltuieli sunt determinate de capacitatea de producție a întreprinderii.
Structura, respectiv compoziția totalului lor, diferă de la o unitate la alta în funcție de factorii care-i determină capacitatea și de apartenența întreprinderii la o anumită ramură industrială.
Cel mai adesea, mașinile și instalațiile, precum și suprafețele de producție participă cu o cotă parte predominantă la cheltuielile fixe sau de capacitate; urmează apoi cheltuielile de întreținerea structurilor, precum și o serie de alte cheltuieli legate de organizarea, administrarea și conducerea producției.
Deși, prin definiție masa cheltuielilor fixe ar trebui să fie aceeași, în practică se disting: cheltuieli fixe propriu-zise și cheltuieli relativ fixe.
a) Cheltuieli fixe propriu- zise sunt acelea a căror mărime rămâne constantă, indiferent dacă, în cadrul unei capacități de producție date, volumul producției crește sau scade. În această categorie se cuprind în primul rând amortizările, cheltuielile de întreținere în stare de funcționare, abonamentele radio și taxele de radioficare, serviciile unităților de depanare și întreținere a mașinilor electronice de calcul, primele de asigurare, taxele de verificare și marcare a aparatelor de măsurat și cîntărit, taxele de canal și salubritate, taxa de coșerit, contribuția anuală la Camera de Industrie și Comerț, impozitul pe clădiri, etc.
Este deci, evident caracterul rigid al acestor cheltuieli.
b) Cheltuieli relativ fixe sunt formate din acele cheltuieli de producție care manifestă o sensibilitate mai mare față de modificarea volumuli fizic al producției, respectiv în raport cu măsura în care este utilizată capacitatea de producție a întreprinderii. Din această categorie fac parte, salariile personalului de conducere, tehnic, economic și de altă specialitate, administrativ și de deservire a secțiilor și a întreprinderii, cota de asigurări sociale datorate asupra acestor salarii, alte sarcini calculate asupra lor, cheltuielile cu protecția mediului înconjurător, furniturile de birou și alte cheltuieli administrativ-gospodărești.
În general, cota de cheltuieli care revine pe unitatea de produs, depinde de suma lor absolută și de volumul fizic al producției fabricate de întreprindere.
În principiu modificarea volumului fizic al producției nu influențează totalul cheltuieli fixe; în schimb, creșterea volumului fizic al producției determină reducerea cotei-părți ce revine pe unitatea de produs, după cum scăderea acstuia atrage după sine majorarea cotei de cheltuieli fixe pe unitatea de produs.
Dependența dintre cheltuielile fixe și gradul de folosire a capacității de producție devine vizibilă printr-o observare de lungă durată. Astfel la un grad mai mic sau mai mare de ocupare a unei capacități de producție date, totalul (nivelul) cheltuielilor fixe propriu-zise rămâne în principiu neschimbat. Cheltuielile relativ fixe se modifică însă pe total, într-o anumită măsură, în funcție de gradul de ocupare a capacității de producție a întreprinderii; mărimea lor absolută crește deci un grad mai mare de utilizare a capacității de producție.
În ansamblul lor, cheltuielile de producție fixe se modifică însă ca mărime absolută dacă are loc extinderea rspectiv, restrângerea capacității de producție a întreprinderii. Capacitatea de producție a întreprinderii înregistrează în astfel de cazuri un salt care poate fi ascendent (în cazul extinderii) sau descendent (în cazul micșorării sale).
4.4.1 Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri
Eficiența cheltuielilor fixe se apreciază prin nivelul lor la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri.
Cheltuielile fixe la 1000 lei cifră de afaceri se determină după următorul model:
qv
p
Chf
în care:
Chf – suma cheltuielilor fixe
– cifra de afaceri
– cheltuieli fixe la 1000 lei
Pe baza datelor din tabelul de mai sus analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri, se prezintă astfel:
lei
72,31 – 95,35 = -23,04 lei
Influența modificării volumului fizic al producției vândute:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării prețului de vânzare:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării sumei cheltuielilor fixe:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Pe perioadele determinate mai sus, în cazul analizei cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri , se observă situații diferite.
Astfel, în perioada 2002-2003 se observă depășirea cheltuielilor cu 12,97 lei, situație reflectată de:
creșterea volumului fizic al producției vândute cu 21,89, fapt ce a determinat reducerea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu 16,18 lei. iar în perioada 2003-2004 situația se schimbă, nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri cunoaște o diminuare de 20,04 lei.
prețul de vânzare a influențat nefavorabil situația cu 0,04 lei, în schimb creșterea sumei cheltuielilor fixe cu 43,93 a contribuit la depășirea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu 29,11 mii lei.
În perioada 2003-2004 se observă o reducere a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu 23,04 lei situație reflectată de analiza factorială a elementelor, astfel:
creșterea volumului fizic al producției cu 4,17 a condus la micșorarea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu 13,14 lei
prețul de vânzare a contribuit în mod favorabil la diminuarea cheltuielilor cu 2,93 lei, în timp ce diminuarea cheltuielilor fixe cu 8,79 a avut ca efect scăderea cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu 9,9 lei.
Analiza cheltuielilor variabile
În categoria cheltuielilor variabile se cuprind acelea care își modifică mărimea (valoarea) în mod semnificativ o dată cu modificarea volumului fizic al producției.
Analizând cheltuielile variabile din punct de vedere al indicelui de variabilitate putem distinge: cheltuieli variabile proporționale, cheltuieli variabile progresive, cheltuieli variabile regresive și cheltuieli variabile flexibile.
a) Cheltuieli variabile proporționale reprezintă valoarea acelor consumuri pentru producție și desfacere care se modifică direct proporțional cu volumul fizic al producției. În această categorie intră: valoarea consumului de materii prime și semifabricate, valoarea consumului de ambalaje pentru producție, amortizarea specifică determinată în sistemul cotelor proporționale pe unitatea de produs sau prestație, salariile lucrătorilor plătiți în acord simplu etc.
Acestea constituie de fapt, cheltuieli specifice sau tehnologice (de bază).
Modificarea procentuală a cheltuielilor proporționale fiind egală cu modificarea procentuală a volumului fizic al producției, rezultă pentru ele totdeauna un indice de variabilitate (Iv) egal cu 1.
Cheltuielile de bază (tehnologice) sunt supuse acțiunii a două categorii de factori.
O primă categorie, o constituie acei factori care determină scăderea cheltuielilor tehnologice: reducerea consumurilor specifice și respectiv normate prin reproiectarea ori miniaturizarea produselor (după caz), perfecționarea tehnologiilor de fabricație, promovarea unui regim rațional de economii, înlocuirea unor materiale mai scumpe cu altele mai ieftine, reducerea cheltuielilor de aprovizionare, modificarea normelor de muncă în urma creșterii productivității muncii.
O altă categorie de factori sunt aceia care duc la creșterea cheltuielilor de bază și anume: creșterea prețurilor la materii prime, materiale și energie tehnologică, creșterea tarifelor de transport, creșterea tarifelor de salarizare, creșterea amortismentului specific etc.
Acționând la intervale de timp, acești factori întrerup brusc proporționalitatea cheltuielilor de producție și, în primul rând, a celor de bază, și determină continuarea ei pe o altă treaptă; în aceste condiții cheltuielile de producție proporționale evoluează în salturi, descendente sau ascendente.
b) Cheltuielile variabile progresive sunt expresia bănească a acelor consumuri productive, al căror ritm de creștere este superior ritmului de creștere al volumului fizic al producției care l-a ocazionat.
Indicele lor de variabilitate este totdeauna supraunitar
c) Cheltuieli variabile degresive sunt acelea care cresc o dată cu creșterea volumului producției, dar într-o proporție mai mică decât acsta. Cheltuielile degresive prezintă tendință de inerție, reacționând la modificări mai mari ale volumului producției, și nu la fiecare unitate nouă de produs, așa cum evoluează cheltuielile variabile proporționale; de exemplu: consumurile de materiale auxiliare, precum și alte cheltuieli de întreținere a spațiului productiv, salariile cuvenite lucrătorilor auxiliari, contribuțiile la asigurările datorate asupra acestor salarii etc.
Indicele de variabilitate a cheltuielilor de producție degresive calculat după formula cunoscută este mai mare decât zero și mai mic decât 1.
Cheltuieli variabile regresive cuprind acele cheltuieli care scad sensibil într-o perioadă dată de timp, în ipoteza că procesul de fabricație o dată declanșat se desfășoară normal, iar volumul fizic al producției obținute crește. Asemenea cheltuieli se întâlnesc în cazul: furnalelor înalte, în cazul centralelor electrice de termoficare și al oțelăriilor electrice care au fost revizuite la rece.
e) Cheltuieli variabile flexibile
Acest tip de cheltuieli evoluează neregulat în raport cu volumul fizic al producției. Caracterul evoluției lor se schimbă alternativ; astfel după o etapă în care se comportă proporțional cu volumul fizic al producției, apare o alta când evoluează degresiv, apoi o alta când evoluează progresiv ș.a.m.d.
Asemenea cheltuieli de producție se întâlnesc în centralele termoelectrice și electrice de termoficare.
Analiza factorială a cheltuielilor variabile
la 1000 lei cifră de afaceri
Cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri sunt definite ca parte a cheltuielilor de producție care se modifică în funcție de volumul fizic al producției care se modifică în funcție de volumul fizic al producției și care pot fi direct proporționale, progresiv variabile și regresiv variabile.
Pornind de la structurarea cheltuielilor întreprinderii, cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri se determină după următoarea relație:
p
cv
Pe baza tabelului de mai sus analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri, se prezintă la întreprinderea ANA IMEP S.A., astfel:
638,7 – 694,25= – 55,55 lei
693,75 – 638,7 = + 55,05 lei
Influența modificării structurii cifrei de afaceri:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării prețului de vânzare:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Pe parcursul perioadelor determinate s-au înregistrat situații diferite, astfel în perioada 2002-2003: s-a înregistrat o micșorare a cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri cu 55,55 lei, fapt influențat de cei trei factori direcți:
structura cifrei de afaceri a influențat în mod favorabil, contribuind la reducerea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri cu 112,39 lei și care demonstrează că a crescut ponderea acelor produse cu cheltuieli prevăzute la 1000 lei mai mici decât cheltuiala medie programată la 1000 lei cifră de afaceri
prețul de vânzare a influențat în mod nefavorabil cu 0,41 lei situația
costul variabil pe produs înregistrează o depășire cu 56,43 lei aspect datorat modificării consumurilor specifice, a prețului de cumpărare a materialelor și a forței de muncă.
În perioada 2003-2004 situația s-a schimbat înregistrându-se o creștere a cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri de 55,05 lei, fapt determinat diferit de cei trei factori direcți, astfel:
structura cifrei de afaceri a influențat în mod favorabil, contribuind la reducerea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri cu 1,43 lei și care demonstrează că a crescut ponderea acelor produse cu cheltuieli prevăzute la 1000 lei mai mici decât cheltuiala medie programată la 1000 lei cifră de afaceri
prețul de vânzare a influențat favorabil cu 22,75 ca urmare a îmbunătățirii calității producției și a valorificării condițiilor impuse de raportul cerere-ofertă
costul variabil pe produs înregistrează o depășire de 79,22 lei aspect datorat modificării consumurilor specifice, a prețului de cumpărare a materialelor și a forței de muncă precum și de acțiunea managementului întreprinderii.
Analiza cheltuielilor materiale
Cheltuielile materiale dețin, în funcție de profilul întreprinderii, o pondere ridicată în cadrul cheltuielilor de exploatare și trebuie să facă obiectul unor analize permanente din partea conducerii întreprinderii, pentru a putea interveni atunci când apar situații nefavorabile.
Acestea cuprind: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuieli cu energia, apa, și alte utilități, amortizarea mijloacelor fixe ăi alte cheltuieli materiale.
Cheltuielile materiale se analizează în dinamică și pe structură, la nivelul întregii producții și pe principalele produse.
Analiza factorială a cheltuielilor cu materialele la 1000 lei
cifră de afaceri
Analiza cheltuielilor cu materiale la 1000 lei cifră de afaceri se realizează după următorul model:
g
p Cs
cm
p’
unde, cheltuielile materiale pe unitatea de produs sunt influențate de consumul specific (Cs) și de prețul de aprovizionare (p’).
Metodologia de calcul se bazează pe datele din tabelul de mai jos:
Conform datelor prezentate analiza cheltuielilor cu materiale la 1000 lei cifră de afaceri, se prezintă astfel:
lei
lei
Factori de garadul I:
Influența modificării structurii cifrei de afaceri:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării prețurilor de vânzare:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării cheltuielilor materiale pe unitatea de produs:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Factori de gradul II
Influența modificării consumurilor specifice:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Influența modificării prețurilor de aprovizionare:
perioada 2002-2003:
lei
perioada 2003-2004:
lei
Analizând perioadele determinate rezultatele obținute reflectă două stări diferite, astfel în perioada 2002-2003 cheltuielile cu materialele la 1000 cifră de afaceri s-au redus cu 45 lei.
structura cifrei de afaceri a influențat favorabil cu 98,74 lei ca urmare a scăderii ponderii acelor produse cu cheltuielile cu materialele prevăzute la 1000 cifră de afaceri de produs mai mici decât cheltuielile medii programate la 1000 lei cifră de afaceri pe total întreprindere.
prețul de vânzare a influențat nefavorabil cu 0,35 lei
cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs au contribuit la creșterea cheltuielilor la 1000 cu 53,05 lei.
analizând factorii de gradul II observăm ca aceștia au influențat în mod nefavorabil cu 30,75 lei, în cazul consumului specific și cu 22,3 la prețurile de aprovizionare a materiilor prime și materialelor.
Ambii factorii determinând creșterea cheltuielilor cu materialele la 1000 cifră de afaceri ca urmare a creșterii prețurilor de aprovizionare de la furnizori, a cheltuielilor de transport-aprovizionare.
În perioada 2003-2004 se înregistrează o situație total diferită, astfel se constată depășirea cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri cu 59 lei situație determinată, atât de factorii direcți cât și de cei indirecți, satfel:
structura cifrei de afaceri a influențat favorabil cu 0,5 lei ca urmare a scăderii ponderii acelor produse cu cheltuielile cu materialele prevăzute la 1000 cifră de afaceri de produs mai mici decât cheltuielile medii programate la 1000 lei cifră de afaceri pe total întreprindere
prețul de vânzare a influențat favorabil cu 19,79 lei ca efect al îmbunătățirii calității produselor și al modificării raportului cerere-ofertă
cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs au contribuit la creșterea cheltuielilor la 1000 cu 79,82 lei.
analizând factorii de gradul II observăm ca aceștia au influențat în mod diferit cheltuielile cu materialele la 1000 lei, astfel reducerea consumurilor specifice a influențat în mod favorabil cu 41,3 ca urmare a măsurilor luate pentru gospodărirea judicioasă a resurselor materiale; creșterea prețurilor de aprovizionare a materiilor prime și materialelor cu 83,95 au condus la depășirea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri ca urmare a creșterii cheltuielilor de transport-aprovizionare ale întreprinderii.
Capitolul V. Reprezentarea grafică a datelor
Crearea unei reprezentări grafice
Una dintre cele mai importante facilități ale procesoarelor de calcul o constituie reprezentarea grafică – sub formă de diagrame – a datelor numerice, prezentată într-o anumit deomeniu al foii de calcul.
Graficele ilustrează mai bine datele numerice dintr-o foaie de calcul, de asemenea permit o mai buna vizualizare a relațiilor, tendințelor, anomaliilor ce se stabilesc între date în masura în care acestea sunt ilustrate prin forme desenate (linii, bare, felii, suprafețe, etc.) .
În acest fel, datele sunt mai ușor de vizualizat și de interpretat decât simpla prezentare tabelară a cifrelor analizate.
Reprezentarea grafică este dinamică, adică în momentul modificării datelor care au stat la baza construirii graficului, aceasta se actualizează automat, ajustându-se la anumite valori.
Reprezentările grafice sub Excel se generează pe baza unui tablou de analiză ce constituie un domeniu bine precizat și delimitat al foii de calcul, ce conține la rândul său date numerice organizate în serii de date.
Pentru construirea unei diagrame, datele ce se doresc a fi re3prezentate grafic se editează, iar apoi se selectează. În selecția domeniului ce va constitui baza generării graficului se cuprind și anumite elemente (de text, dar nu numai) care vor constitui legendele diagramei și etichetele axei abscisei.
Selecția domeniului de definiție a reprezentării grafice vizează serii de date ce conțin valori numerice care se vor reprezenta printr-o diagramă și elemente adiționale ce vor explica graficul. Selecția poate cuprinde câmpuri grupate sau câmpuri disparate dar dispuse pe plaje continue de celule.Selectarea câmpurilor ce conțin serii de date continue se face cu mouse-ul ținând activaqtă tasta <Ctrl>.
După ce câmpurile au fost selectate, se activează butonul Chart Wizard (Asistentul generator de grafice), situat pe bara de instrumente Standard sau se activează comanda Insert Chart.
Asistentul de grafice (Chart Wizard) generează interactiv, o reprezentare grafică în patru etape sau pași:
Primul pas Step 1 of 4 – Chart Type permite:
selectarea tipului de grafic standard (fișa Standard Types) sau personalizat (fișa Costum Types) din caseta de tip lista Chart Type;
alegerea sub-tipului de grafic din caseta Chart sub-type;
previzualizarea tipului și subtipului ales prin activarea butonului Press and hold to view sample.
Cu procesorul de tabele Excel se pot genera următoarele tipuri de grafice:
graficele cu histograme orientate vertical (Column) sunt diagrame ce ilustrează grafic modificările suferite ăn timp de diferitele date de reprezentat, precum și comparația între anumite elemente analizate. Aceste diagrame cu histograme orientate vertical pot fi: bidimensionale și tridimensionale.
reprezentările bidimensionale (normale sau în perspectivă) compară evoluția fenomenelor analizate pe o singură ordonată (Y) în raport cu valorile abscisei.
Sub-tipurule acestei reprezentări grafice sunt:
– graficele simple
– graficele cumulate formate din histograme dispuse în stivă și evidențiază relațiile stabilite între diferitele elemente (serii de date)
Barele unui grafic cumulat reprezintă totaluri, iar segmentele de bară semnifică părți din acest total
-graficele cumulate 100 reprezintă ponderea elementelor reprezentate grafic într-o stivă ce semnifică întregul
reprezentările tridimensionale (3D) compară evoluția în trei dimensiuni (X, Y, Z). Graficele tridimensionale sunt mulot mai sugestive, capatând profunzime prin adâncimea pe care o capăta respectiva reprezentare
graficele cu histograme orientate orizontal (Bar) sunt identice din punctul de vedere al conținutului și semnificației reprezentării grafice cu diagramele de tip Column cu deosebirea că histogramele ce reprezintă evoluția fenomenelor studiate sunt dispuse orizontal
graficele lineare (Line) sunt reprezentări sub formă dee linii frânte sau curbe ce semnifică evoluția fenomenelor analizate, ele pot fi:
simple fară marcarea punctelor de intersecție sau cu marcarea punctelor de intersecție
cumulate fară marcarea punctelor de intersecție sau cu marcarea punctelor de intersecție
cumulate 100 fară marcarea punctelor de intersecție sau cu marcarea punctelor de intersecție
graficele în arii (Area) sunt reprezentate prin suprafețe dispuse în straturi, semnificând marimea și evoluția elementelor analizate, pot fi:
– plane (simple, cumulate, cumulate 100)
relief (simple, cumulate, cumulate 100)
graficele de tip “nor de puncte” (Scatter sau XY) sunt diagrame statistice de regresie ce pun în evidență gradul de corelație între una sau mai multe variabile cantitative (explicative) și o variabilă calitativă (de explicat)
graficele sectoriale (Pie) sunt diagrame de structura ce semnifică mărimile părților unui element analizat, raportate la un întreg. Pentru construirea unui grafic sectorial, se va alege numai o singură serie de date, pentru că este vorba dedisocierea unui element în părțile sale componente. Sub-tipurile graficului sectorial sunt: plane sau în relief cu feliile grupate sau cu feliile disociate
graficele concentrice (Doughnut) sunt similare graficelor sectoriale ca formă și semnificație cu excepția faptului că pentru construirea lor se pot alege mai multe serii de date. Fiecare cerc concentric (inel) reprezintă o serie de date.
graficele polare (Radar) reprezintă seriile de date corespunzatoare fenomenelor studiate pe mai multe axe dispuse radial, față de un punct central. Pe fiecare axă în parte sunt reprezentate seriile de date prin puncte, ele pot fi grafice radar cumulate sau suprapuse.
graficele în suprafețe (Surface) sunt diagrame care caută să reprezinte optimul combinațiilor între diferitele serii de date, sunt utilizate în special în domeniul unor reprezentări ale harților topo-geografice
graficele tip bule (Bubble) sunt grafice statistice de regresie, fiind similare cu graficele Scatter, cu deosebirea că marcatorul “bulină” indică valoarea celei de-a treia mărimi statistice studiate sub forma volumului dimensiunii sau acesteia
graficele bursiere (Stock) sunt diagrame ce reprezintă grafic amplitudinile fenomenelor studiate. Se găsesc de regulă în domeniul financiar unde se analizează amplitudinile și fluctuațiile cursului unei acțiuni la bursă sau variația înregiustrată de cursul valutar.
alte tipuri de grafice standard ar fi cele de tip cilindru (Cylinder),con (Cone)sau piramidă (Pyramid). Aceste reprezentări pot fi bidimensionale sau tridimensionale, dispuse vertical sau orizontal, pot fi simple, cumulate sau 100.
Al doilea pas în elaborarea graficelor (Step 2 of 4 – Chart Source Data) constă în precizarea sursei de date pe care se va genera reprezentarea grafică. Astfel, prin caseta Chart Source Data se pot efectua următoarele operații:
selectarea seriilor de date ce vor fi prezentate grafic (fișa Data Range, rubrica Data range), dacă acestea nu au fost selectate inițial (înainte de activarea asistentului grsfic – Chart Wizard)
precizarea orientării seriilor de date (Series in): pe linie (Row) sau pe coloană(Columns)
Tot la nivelul pasului 2 al asistentului grafic (Chart Wizard – Step 2 of 4 – Chart Source Data), prin activarea fișei (tabu-lui) Series se pot actualiza seriile de date în sensul adăugării (Add) sau anulării (Rmove).
Pentru a se elimina o anume serie de date (de eliminat) se apasă tasta Delete.
Eliminarea seriilor de date și categoriilor aferente se face întotdeauna prin punctul de copiere de la dreapta la stănga și de jos în sus.
Adăugarea unor serii de date la un grafic existent se poate face în mai multe moduri:
selectarea seriei de date din tabloul de analiză pe coordonatele respective și glisarea cu mouse-ul a zonei de selectare peste diagrama existentă
selectarea reprezentării grafice și activarea meniului contextual Chart, alegându-se opțiunea Source Data. În caseta de dialog Source Data, se activează fișa Series, iar în continuare se acționează butonul Add. În urma acestui procedeu se precizează în rubrica Name adresa celulei ce poartă numele seriei de date, iar în rubrica Values se precizează coordonatele seriei de date ce va fi adăugată.
Selectarea obiectului grafic, urmată de alegerea din meniul contextual Chart a opțiunii Add Data, după care în caseta de dialog Add Data se precizează coordonatele noii serii de date cuprinzând atât numele seriei cât și domeniul de valori.
Pasul 3 (Step 3 of 4 – Chart Options) în generarea unei diagrame constă în stabilirea elementelor sau opțiunilor graficului
Astfel pri activarea fișei Titles se pot stabili:
titlul graficului (Chart title)
titlul abscisei (Category X axes)
titlul ordonatei (Value Z axes)
titlul celei de-a doua categorii X (Second category (X) axis), în cazul în care este declarată în fișa Series din caseta Chart Source Data
titlul celei de-a doua axe Y (Second value (Y) axis), în cazul în care aceasta este declarată, atunci cănd seriile de date nu sunt comparabile.
Fișa Axes permite sau nu afișarea categoriilor (etichetelor) ce vor fi dispuse pe abscisă (caseta de selectare Category (X) axis) precum și a valorilor asociate ordonatei, adică a scalei de mărime (caseta de selectare Value (Y) axis); valorile de reprezentat sunt analizate și transpuse automat în gradații ale unei scale de reprezentare.
Fișa Gridlines permite definirea de grile orizontale și/sau verticale sub forma unui caroiaj de linii. Grilele sunt necesare pentru a ușura citirea seriilor de date reprezentate grafic, furnizând repere certe de evaluare a mărimilor elementelor reprezentate.
Fișa Legend permite:
afișarea sau neafișarea legendei prin selectarea/neselectarea casetei de opțiuni Show legend
plasarea legendei prin butoanele de opțiuni Placement în colț (Corner) în partea superioară (Top), în partea inferioară (Bottom), la stănga (Left) la dreapta (Right) suprafeței neutile a graficului (partea neacoperită de diagramă propriu-zisă).
Legendele se definesc fie implicit odată cu selecția domeniului (pe linie sau pe coloană), fie explicit prin precizarea în rubrica Name a casetei Chart Source Data a unui text care să definească legenda sau prin precizarea adresei unei celule ce să o conțină.
Prin acționarea fișei Data Labels etichetele seriilor de date pe diagramă adică punctelor de intersecție ale abscisei cu ordonata. Etichetele datelor pot fi de tip numeric (Show value), de tip procent – pentru grafice sectoriale, concentrice și histograme 100 (Show percent), de tip etichetă ce reprezintă fiecare categorie în parte (Show label), de tip etichetă categorială și procent (Show label and percent), de tip dimensiune “nor de buline” (Show bubble sizes).
Activarea casetei de selectare Legend key next to label permite afișarea lângă etichetă a marcatorului grafic ce identifică numele (legenda) seriei de date. Etichetele datelor se șterg prin selecția globală, pentru fiecare serie de date în parte, acționând tasta Delete.
Fișa Data Table permite afișarea alături de diagramă și a tabelului de analiză ce reprezintă domeniul de date aferent graficului. Acest lucru este posibil prin marcarea caqsetei de selectare Show data table.
Ultimul pas în generarea reprezentărilor de grafice (Step 4 of 4 Chart Location)
Precizează amplasamentul graficului. Astfel, un grafic poate fi plasat:
fie într-o foaie grafică specială (As new sheet) prin specificarea numelui graficului (implicit Chart 1)
fie ca obiect într-o foaie de calcul existentă (As object in) cu specificarea numelui acesteia implicit (Sheet 1)
Graficul va fi generat în foaia de calcul activă prin apăsarea butonului Finish aferent asistentului grafic.
Capitolul V. Concluzii și propuneri
Analizând situațiile financiare ale întreprinderii de motoare electrice ANA IMEP S.A pe perioada 2002 – 2003 – 2004, se constată că societatea a prestat o activitate profitabilă, obținând profit în toți cei trei ani supuși analizei.Astfel vom evidenția procentual, în diagrama de mai jos: profitul din exploatare rezultatul brut rezultatul net și profitul aferent cifrei de afaceri.
Analizând, comparativ rezultatele pe baza graficului observăm că rezultatul exploatării cunoaște o evoluție ascendentă, acesta crescând în anul 2003 cu 28.144.787 mii lei față de 2002 și cu 13.166.144 mii lei în anul 2004 față de 2003.
Această majorare a rezultatului exploatării este evidențiată procentual în tabelul de mai sus astfel, pe perioada 2002 – 2003 acesta cunoaște o creștere de 20,68, pe când ,în perioada 2003 – 2004, depășirea este de numai 8,01.
Având în vedere că variația rezultatului din exploatare din perioada 2003 – 2004 este mai mică decât cea din 2002 – 2003 se propun căteva măsuri cu privire la creșterea profitului în aceeași proporție sau într-una mai mare, astfel:
creșterea eficienței utilizării tuturor factorilor de producție
o mai bună programare și flexibilitate a procesului de producție
o mai bună gestiune a calității producției și a elementelor costului calității
abordarea de noi strategii de management în cadrul întreprinderii
În ceea ce privește rezultatul brut situația se schimbă, acesta înregistrând o alternanță de situații,astfel: crește în anul 2003 cu 42.380.547 mii lei față de anul 2002 și scade cu 5.367.139 mii lei în anul 2004 față de anul 2003.
Această alternanță de situații se observă și din diagrama prezentată, astfel în perioada 2002-2003 acesta înregistrează o creștere de de 37,47 datorită modificării veniturilor căt și creșterii marjei medii de profit la 1 leu venituri totale.
Rentabilitatea (profit/venituri totale) a crescut în 2003 față de cea realizată în anul precedent de la 9,04 la 10,85.
Rentabilitatea raportată la cifra de afaceri a crescut de la 10,10 în 2002 la 11,17 în 2003, fiind mai mare decât cea prevăzută de 10,52.
În anul 2004 rezultatul brut cunoaște o scădere de 3,45 fată de 2003.
Rentabilitea (profit/venituri totale) a scăzut în exercițiul curent față de cea realizată în anul precedent de la 10,85% – 2003 la 8,77% – 2004.
Rentabilitatea raportata la cifra de afaceri a scăzut de la 11,2% la 9,0%, fiind mai mică și decât cea prevazută de 9,9%.
Rezultatele financiare au fost influențate și de creșterea prețurilor la produsele metalurgice cu peste 35% și la cupru cu peste 37%.
Din analiza factorială a rezultatului net se observă o majorare în mărime absolută de 28.808.604 mii lei în anul 2003 față de anul precedent, adică cu un procent de 27,06, situație datorată eficienței managementului societății fiind capabil de a genera o cifră de afaceri cât mai mare cu o anumită cantitate de active imobilizate.
Marja brută din vânzări de 11,81 în anul 2003 reflectă rezultate bune pentru activitatea industrială a Sc. ANA IMEP S.A. Profitul net atribuit acțiunilor aflate în circulație de 458 lei per acțiune este satisfăcător în condițiile economice nefavorabile ale exercițiului 2003.
ponderea rezultatului net al exercițiului în rezultatul brut depinde de dinamica rezultatului brut, a impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile fiscal și a deducerilor fiscale. În anul 2002 această pondere era de 92,29, respectiv 85,66-2003 și 79,28-2004
În anul 2004 profitul net scade cu 14.180.961 mii lei, adică în marime relartivă cu 10,65 comparativ cu 2003. Rezultatul reportat a crescut cu profitul net realizat în anul 2004 nerepartizat și a fost diminuat cu fondul de participare a salariaților la profit pentru anul 2003.
Marja brută din vânzări de 10,60% în 2004, reflectă rezultate bune pentru activitatea industrială de produse tradiționale a societății.
Profitul net atribuit acțiunilor de 466 lei per acțiune este satisfăcător în condițiile economice nefavorabile ale exercițiului 2004.
Aprofundând analiza profitului net
Depășiri semnificative față de exercițiul precedent s-au înregistrat la unele categorii de cheltuieli datorită următoarelor cauze:
– “Cheltuielile de întreținere și reparații” au fost depășite cu 21.554.357 mii lei datorită externalizării activității de mentenanță începând de la 01.07.2004. S-au realizat economii la alte elemente de cheltuieli (piese schimb, cheltuieli cu personalul, etc.);
– “Cheltuielile cu reclama și publicitatea” au crescut în principal datorită cheltuielilor cu participarea la târgul din Germania și ca urmare a satisfacerii obligațiilor de protocol față de delegațiile straine și a celorlalți colaboratori;
– “Cheltuielile cu serviciile bancare” au crescut datorită volumului mai mare de operațiuni bancare și în cea mai mare măsură din cauza utilizării acreditivelor de la unii clienți;
– “Cheltuielile cu alte servicii executate de terți” au crescut în cea mai mare parte datorită costului serviciilor de consultanță.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Analiza Cost Profit In Managementul Intreprinderii (s.c. Xyz S.a.) (ID: 131478)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.