Analiza Cost Beneficiu
Cuprins
Introducere 4
Capitolul 1. Analiza cost-beneficiu. Noțiuni introductive 5
1.1. Elementele definitorii ale analizei cost-beneficiu 5
1.2. Scurt istoric 5
1.3. Trăsăturile fundamentale ale analizei cost-beneficiu 8
1.4. Etapele și instrumentele folosite în analiza cost-beneficiu 12
Capitolul 2. Calculele analizei cost-beneficiu 19
2.1. Metoda marginală 19
2.2. Metode moderne de dimensionare a cheltuielilor/ veniturilor bugetare 20
2.3. Eficacitatea analizei cost-beneficiu 23
Capitolul 3. Analiza cost-beneficiu. Avantaje și dezavantaje 25
3.1. Delimitările analizei cost-beneficiu 25
3.2. Cauzele apariției erorilor în analiza cost-beneficiu 26
3.3. Avantajele care reies din analiza cost-beneficiu 30
Capitolul 4. Studiu de caz: Analiza cost-beneficiu a proiectului “Reabilitarea și modernizarea rețelei străzi urbane din sector 6- București” 32
4.1. Identificarea investiției și determinarea obiectivelor, inclusiv menționarea perioadei de referință 32
4.1.1. Obiectiv și elemente informative 32
4.1.2. Identificarea investiției 33
4.1.3. Definirea obiectivelor 33
4.1.4. Specificarea perioadei de referință 37
4.1.5. Ipoteze de lucru 38
4.1.6. Analiza opțiunilor 38
4.2. Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară 40
4.2.1. Investiția de capital 40
4.2.2 Costurile de exploatare (recurente) 43
4.2.3. Venituri din exploatare (recurente) 48
4.2.4. Valoarea Reziduală 48
4.2.5. Indicatori de performanță financiară 49
4.3. Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică 51
4.3.1. Corecții fiscale 52
4.3.2. Corecții ale externalitatilor 52
4.3.3. Conversia prețurilor de piață în prețuri contabile 55
4.3.4. Analiza Cost –Beneficiu, indicatori de performanță economică 57
4.4. Analiza de senzitivitate 58
4.5. Analiza de risc 61
Concluzii 64
Bibliografie 66
Anexe 68
Introducere
Alegerea temei a avut ca și fundament caracterul multidisciplinar, adică potențialitatea de a aprofunda concepte teoretice și practice privind specificul de evaluare a eficacității sistemului legislativ românesc, precum și noțiuni ce privesc finanțarea programelor structurale ale Uniunii Europene.
În general, analiza cost- beneficiu trebuie să determine dacă analiza se efectuează adoptând o viziune locală, regională, națională, la nivelul Uniunii sau globală. Nivelul de analiză adecvat trebuie stabilit în relație cu mărimea și obiectivul proiectului, adică în relație cu grupul sau zona în care proiectul are un impact major.
În capitolul întâi al lucrării, “Analiza cost-beneficiu. Noțiuni introductive”, am încercat să descriu și să explic acele concepte absolut necesare înțelegerii fenomenului de analiza cost-beneficiu, unde am abordat subiectul de o manieră teoretică evidențiind tratarea comparată a studiilor de specialitate. În cadrul acestui capitol se vor aborda teme că elementele definitorii ale analizei cost-beneficiu, un scurt istoric, trăsăturile fundamentale ale analizei cost-beneficiu și etapele și instrumentele folosite în analiza cost-beneficiu.
Capitolul al doilea, “Calculele analizei cost-beneficiu”, conține o serie de informații ce au urmărit accentuarea metodelor de calcul ale analizei cost- beneficiu, cum ar fi: metoda marginală, metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor/ veniturilor bugetare și eficacitatea analizei cost-beneficiu.
În cel de-al treilea capitol, “Analiza cost-beneficiu. Avantaje și dezavantaje”, am discutat despre delimitările analizei cost-beneficiu, cauzele apariției erorilor în analiza cost-beneficiu și avantajele care reies din analiza cost-beneficiu.
Cel de-al patrulea capitol, Studiu de caz: Analiza cost-beneficiu a proiectului “Reabilitarea și modernizarea rețelei străzi urbane din sector 6- București”, reprezintă partea practică a lucrării. În cadrul acestuia s-au tratat subiecte ca identificarea investiției și determinarea obiectivelor, inclusiv menționarea perioadei de referință, analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară, analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică, analiza de senzitivitate și analiza de risc.
Capitolul 1. Analiza cost-beneficiu. Noțiuni introductive
1.1. Elementele definitorii ale analizei cost-beneficiu
Analiza cost beneficiu (ACB) este o tehnică de analiză economic-ecologică care s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea în SUA. Analiza cost-beneficiu este concepută de literatură economica-ecologică de specialitate ca un procedeu de analizare economică a efectelor ambientale ale proiectelor de investiții.
Am început cu această menționare pentru a evita confuziile care reies din traducerea ad-literam, dar nu de sens, a unor noțiuni preluate din literatura străină. Analiza cost-beneficiu (ACB) nu trebuie văzută prin prisma indicatorului venituri-costuri ce ar rezulta din traducerea termenului benefice-cost, care semnifica venit-cost și nicidecum beneficiu-cost. Cost-benefit (distinct de benefice-cost) înseamnă raportul economic, ecologic și social.
În 2007, Văcărel I., accentuează aspectul ce face referire la faptul că “beneficiul reprezintă de fapt avantajul obținut pe seama furnizării serviciului public, pentru care s-au realizat versiunile de proiect. În cadrul metodei se apelează la raportul cost/beneficiu al cărui nivel optim este folosit ca un criteriu de exprimare a eficacității deciziilor publice, în cadrul unui program actualizat”.
Analiza cost-beneficiu reprezintă o tehnică de analiza formală a beneficiilor și costurilor conexe proiectelor de investiții publice și private. Scopul analizei este acela de a fundamenta hotărârile cu impact social, în special, de a repartiza optim resursele societății atunci când piața nu poate să facă acest lucru.
1.2. Scurt istoric
Metoda analizei cost beneficiu a apărut ca procedeu de lucru încă din anii 1808. În acea perioadă un angajat al Trezoreriei Americane pe nume Albert Galatin sugera că, pentru proiectele care aveau legătură cu transportul pe apă, să fie folosită o metodă de analiză și evaluare fundamentată pe compararea costurilor și beneficiilor financiare și non-financiare ale investițiilor.
După treizeci și șase de ani (1844), francezul Jules Dupuit a argumentat fezabilitatea investiților din domeniul public prin intermediul unui model de analiză de tip cost- beneficiu. Procedeul a început să- și demonstreze caracterul util abia la începutul secolului XX în SUA, când, s-a aplicat la o serie de analize economice a unor proiecte de irigații începând cu 1902 și mai apoi în 1936 a fost implementată și la proiecte de preîntâmpinare și combatere a inundațiilor.
În anul 1958 Otto Eckstein, evidențiază utilitatea metodelor ACB în evaluarea proiectelor de investiții în lucrările de hidroameliorați și hidroenergetice. Acesta a corelat de și utilitatea ACB cu baza economică a bunăstării societății de consum.
Dacă până în anii 60, analiza cost beneficiu era corelată cu proiectele de investiții privind într-un fel sau altul apa ca resursă sau ca mijloc de transport, începând cu anii 1970 metoda a început să fie adaptată și folosită și la alte tipuri de proiecte preponderent cu finanțare public, dar nu numai, care într-un fel sau altul au impact asupra mediului ambiant. Astfel că metoda ACB a început să se folosească și la proiecte de investiții mai extinse cum ar fi de exemplu centralele nucleare.
Organismele guvernamentale au început să includă prin intermediul legilor și normelor obligativitatea folosirii analizei cost-beneficiu la evaluarea proiectelor cu finanțare publică. Spre exemplu o serie de tari ca SUA, Japonia, Canada au introdus începând cu 1970 legi prin care analizele de impact asupra mediului (EIA) pentru proiectele de investiții trebuie să aibe ca suport tehnicile ACB, același lucru l-a făcut și Uniunea Europeană, care adoptă la data de 27 iunie 1885 Directiva Consiliului Europei nr. 85/337/EEC cu privire la evaluarea efectelor proiectelor publice și private asupra mediului. Importanța utilității ACB este ilustrată și de faptul că cel de-al 5-lea Plan de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene a produs adoptarea ei în cadrul programului Către sustenabilitate (Towards Sustainability).
În programul Către sustenabilitate se subliniază faptul că trebuie elaborată o metodologie cost-beneficiu care să poată fii aplicată tuturor proiectelor și politicilor care cuprind o componentă de mediu. Prin aceasta metodologie se recomandă că statele membre să tină cont nu numai de avantajele pe termen scurt ale dezvoltării economice bazată pe folosirea intensivă a resurselor, rezultate în urma exploatării mediului ambiant, cu efecte ireversibile în creșterea poluării și epuizarea resurselor, ci și de beneficiile pe termen lung rezultate dintr-o exploatare și o utilizare eficace și rațională a resurselor. Când spun resurse fac referire nu numai la resursele clasice de natură organică sau anorganică utilizate pentru obținerea materiilor prime sau pentru energie, ci și la o serie de elemente considerate vitale cu sunt: apa, aerul, solul, peisaje, moștenire culturală și aș adăuga și resursele umane.
Al VI-lea Plan de Acțiune pentru Mediu al Uniunii Europene recunoaște că o abordare eficientă a problematicii mediului în analize de tip cost-beneficiu pentru proiectele de investiții este afectată de:
insuficiența sau absența datelor privind starea fizică a mediului;
evaluarea dificilă a costurilor pagubelor asupra mediului produse de adoptarea unor tehnologii productive, dar cu impact semnificativ asupra mediului;
controversele relaționate de selectarea ratei optime de actualizare care să reprezinte în mod propice valoarea mediului pentru generațiile viitoare;
dificultatea transpunerii în prețuri juste a elementelor de mediu.
O serie de instituții internaționale (Banca Mondială, B.I.R.D., B.E.R.D) au impus obligativitatea utilizării analizei cost-beneficiu la proiectele de investiții finanțate de ele, ACB fiind inclusă în metodologiile pentru întocmirea studiilor de fezabilitate.
În România, metoda analizei cost-beneficiu (ACB) a început să fie aplicată la investițiile din domeniul energetic încă din anii 70. Actualment, este necesară o reevaluare a acestui tip de analiză și o reactualizare a legislației în materie de mediu și audit, în scopul folosirii ACB la proiectele actuale de investiții în domeniul public și privat la un nivel echivalent cu cel din statele dezvoltate (SUA, Japonia, Canada, Franța, Germania s.a).
Analiza cost-beneficiu reprezintă metoda cea mai practică de evaluare a eficienței sistemului legislativ românesc, având în vedere deviațiile datorate interesului personal și de grup care se manifesta în forul legislativ. Observăm din ce în ce mai des ca legile provenite din inițiativa guvernului și parlamentului reflectă clar ineficienta din sfera legislativului privind inițierea unor legi care să fie dezbătute în parlament, în schimb se observă o compensare din partea guvernului care trece foarte multe ordonanțe de urgență aprobate ulterior de parlament după ce acestea au fost deja aplicate.
Se poate observa că legislativul are o eficientă foarte scăzută la acest capitol față de executiv. Această situație impune repoziționarea cheltuielilor și înființarea unui mecanism cost-beneficiu în această zonă pivot a țării.
1.3. Trăsăturile fundamentale ale analizei cost-beneficiu
Analiza cost- beneficiu- cadru conceptual aplicat oricărei analize cantitative, metodice, a unui proiect public său privat pentru a determina dacă sau în ce măsură, acest proiect este necesar sau util dintr-o perspectivă publică sau socială. În acest procedeu, avantajul reprezintă, de fapt, avantajul dobândit pe seama furnizării serviciului public, în virtutea cărora s-au formulat versiunile de proiect.
Analiza cost-beneficiu poate fi aplicată și dacă se bazează pe cel puțin două componente: scontarea- respectiv calculul valorii nete actualizate pe baza referințelor (datelor) valorii viitoare și randamentul.
În fazele de încecestui tip de analiză și o reactualizare a legislației în materie de mediu și audit, în scopul folosirii ACB la proiectele actuale de investiții în domeniul public și privat la un nivel echivalent cu cel din statele dezvoltate (SUA, Japonia, Canada, Franța, Germania s.a).
Analiza cost-beneficiu reprezintă metoda cea mai practică de evaluare a eficienței sistemului legislativ românesc, având în vedere deviațiile datorate interesului personal și de grup care se manifesta în forul legislativ. Observăm din ce în ce mai des ca legile provenite din inițiativa guvernului și parlamentului reflectă clar ineficienta din sfera legislativului privind inițierea unor legi care să fie dezbătute în parlament, în schimb se observă o compensare din partea guvernului care trece foarte multe ordonanțe de urgență aprobate ulterior de parlament după ce acestea au fost deja aplicate.
Se poate observa că legislativul are o eficientă foarte scăzută la acest capitol față de executiv. Această situație impune repoziționarea cheltuielilor și înființarea unui mecanism cost-beneficiu în această zonă pivot a țării.
1.3. Trăsăturile fundamentale ale analizei cost-beneficiu
Analiza cost- beneficiu- cadru conceptual aplicat oricărei analize cantitative, metodice, a unui proiect public său privat pentru a determina dacă sau în ce măsură, acest proiect este necesar sau util dintr-o perspectivă publică sau socială. În acest procedeu, avantajul reprezintă, de fapt, avantajul dobândit pe seama furnizării serviciului public, în virtutea cărora s-au formulat versiunile de proiect.
Analiza cost-beneficiu poate fi aplicată și dacă se bazează pe cel puțin două componente: scontarea- respectiv calculul valorii nete actualizate pe baza referințelor (datelor) valorii viitoare și randamentul.
În fazele de început ale unui proiect exista o incertitudine considerabilă privind efectele acestuia și, prin urmare, privind beneficiile sociale ale proiectului. Cu trecerea timpului, se cunosc mai bine aceste urmări, iar ACB efectuate ulterior pot aprecia cu mai multă exactitate beneficiile nete ale proiectului. De obicei studiile ex post sunt mai precise decât studiile in medias res, iar acestea la rândul lor, prezintă mai multă exactitate decât studiile ex ante.
Metoda costuri- avantaje se sprijină pe noțiunea de profit transpusă în sectorul public. Creșterea, deși adesea benefică, nu este niciodată lipsită de costuri. Pentru că o unitate privată să-și finalizeze activitatea având profit, aceasta trebuie să câștige venituri mai mari decât totalitatea costurilor consemnate. În cazul în care statul dorește să atingă un obiectiv care să nu fie în detrimentul lui, atunci caută o rezolvare care să maximizeze deosebirea dintre avantaje și cheltuieli. Aceasta semnifică că statul nu trebuie să apeleze la soluția care costă cel mai puțin, nici pe cea care genereza cel mai mult, ci pe cea care garantează cea mai mare deosebire între venituri și costuri, exprimate în bani.
În această tehnică nivelul optim al raportului cost/beneficiu este utilizat ca un criteriu de exprimare a eficienței hotărârilor publice, în cadrul unui program corespunzător actualizat. Condiția de a nu se elimină un proiect este: cost/ beneficiu= minim sau, invers, beneficiu/ cost= maxim.
Metoda costuri- beneficii nu-și găsește aplicabilitate când costurile și efectele unor decizii nu pot fi manifestate în bani. În această situație se apelează la metoda cost–eficacitate, care constă în compararea unui efect cuantificat și a unui bilanț exprimat în bani al tuturor celorlalte efecte.
În alegerea programelor finanțate de autoritățile publice apare implicita condiția atingerii unor obiective sociale. Multe proiecte publice sunt promovate pornindu-se de la premiza că toți cetățenii sunt beneficiarii acestora. Pentru găsirea celui mai potrivit mod de a folosi ACB (ca regulă de decizie, ca parte a unei analize mai ample), precum și pentru stabilirea situațiilor când ACB nu ar trebui folosită, este crucială pentru înțelegerea noțiunilor de bază ale analizei cost-beneficiu.
Conceptele teoretice fundamentale ale ACB se regăsesc în principiile alocării eficiente sau a eficienței Pareto. O argumentare elaborată în sprijinul celor prezentate releva faptul că dacă a investi într-un proiect public nu crează dezavantaje pentru nici un individ, dar avantajează cel puțin un individ, atunci respectivul proiect va fii considerat satisfăcător Pareto. Iar în momentul în care toate proiectele publice posibile au fost luate în considerare întâlnim o nouă situație numită optimală Pareto.
O definiție simplă și intuitivă a eficienței (ne referim la eficienta Pareto) o găsim la baza teoriei economice moderne a bunăstării și a analizei cost beneficiu. O alocare de bunuri este eficientă Pareto dacă nu mai poate fi găsită nicio altă variantă de alocare care să ducă la îmbunătățirea situației cel puțin a unei persoane fără a o leza pa cea a alteia. Deci presupunem că situația inversa crează ineficienta Pareto, adică circumstanța în care se aloca bunuri dar nu poate fi găsită o altă variantă a cărei aplicare poate face cel puțin o persoană mai înstărită fără a provoca regresul sau înrăutățirea situației altei persoane.
În practică, majoritatea cheltuielilor publice cresc o dată cu bunăstarea unei părți a indivizilor și cu diminuarea bunăstării altora. Adică în situația în care funcția de bunăstare socială este capabilă să surprindă schimbările din societate, atunci un proiect public trebuie să continue numai dacă bunăstarea socială crește.
În teorie, orice bun său serviciu public ar trebui furnizat până la momentul în care costurile sociale marginale egalează beneficiile sociale marginale. Deci acest principiu este similar standardului de maximizare a profitului potrivit căruia output-ul ar trebui să crească până în momentul în care venitul marginal egalează costul marginal.
Legătura dintre beneficiul net pozitiv și eficientă Pareto este de natura directă. “Dacă o politică are un beneficiu net pozitiv, atunci este posibil să fie găsite o serie de transferuri de sume sau de simple plăti compensatorii care să poată duce la îmbunătățirea situației a cel puțin o persoană fără a o înrăutăți pe a celorlalți” înțelegerea deplină a acestei legături necesită înțelegerea prealabilă a metodelor folosite la măsurarea beneficilor și a costurilor în ACB. Adică autorul se referă la acea metodă de măsurare care să folosească disponibilitatea de a plăti pentru evaluarea rezultatelor și costul de oportunitate pentru evaluarea resurselor necesare implementării unei politici.
Criteriul Kaldor Hicks furnizează principiul de bază al regulii eficienței Pareto potențiale sau în termeni uzuali, criteriul beneficiului net enunțat astfel: se vor adopta numai politicile ale căror beneficii nete sunt pozitive. Acesta ridică totuși anumite dileme. Prima deține un caracter esențial și se referă la faptul că proiectele evaluate după condiția ΣΔWi ≥ 0 (unde, ΔWi semifică schimbările în bunăstarea individuală, i) pot să nu fie în concordanță cu proiectele ce folosesc ΣΔJi≥0 (unde, ΣΔJi semifică măsurile venitului de bază datorat schimbărilor în bunăstarea individuală, luând în calcul și variațiile compensatorii).
Costurile marginale și sociale ale căror bunuri sau servicii publice vor fii egale cu costul marginal de producție la care se adaugă oricare alt cost marginal extern (precum poluarea, ce nu este în mod necesar acoperită de producători sau consumatori). Costurile de producție acoperite de producători/consumatori reprezintă costurile economice private, iar costurile externe includ valoarea bunurilor și serviciilor alternative.
Costul de oportunitate al unei politici publice pentru implementarea căreia trebuie consumata o anumită resursă este valoarea acelei resurse, în cea mai bună variantă de utilizare a acesteia. El măsoară valoarea acelor resurse la a căror utilizare trebuie să renunțe societatea pentru a putea fi folosite în implementarea politicii.
În practică, costurile pot fii împărțite în trei grupuri de bază, și anume:
Costurile directe pentru guvern, cuprinzând toate nivelurile inferioare ale guvernării, reprezentând, de fapt, costul livrării unui serviciu sau al administrării unui sistem de reglementare;
Costuri de conformare pentru firmele și cetățenii afectați- cu referire la costurile administrative și cele birocratice, precum și cele de capital;
Costuri indirecte pentru economie în general, cum sunt efectele sociale și de mediu sau reducerea concurenței, inovației și investiției.
1.4. Etapele și instrumentele folosite în analiza cost-beneficiu
Efectuarea cheltuielilor publice în general și a celor pentru acțiuni economice, în particular, implica cuantificarea și atribuirea volumului de resurse financiare necesare realizării diferitelor scopuri sau acțiuni, urmărind dobândirea unei eficacități cât mai mari. În virtutea acestui țel, sunt necesare calcule de fundamentare bazate pe o documentație particulară, ținând cont de factorii tehnici, economici și câteodată sociali, care determină atingerea fiecărui obiectiv, atât în privința efortului financiar, cât și prin cea a rezultatelor (efectelor) folositoarea ce urmează a se dobândi.
În cazul obiectivelor economice de natura investițiilor (crearea de noi entități, dezvoltări, , etc.) se impune crearea mai multor versiuni de concepere a acestora, pentru a se putea selecta, în final cea mai benefică. Este domeniul care se pretează în cel mai înalt grad aplicării analizei cost- beneficii sau cost- avantaje.
Utilizarea acestui procedeu în implementarea cheltuielilor pentru acțiuni economice are un suport obiectiv, cu atât mai mult cu cât, atât elementele de cost, cât și cele de avantaj pot fi mai bine delimitate și cuantificate.
Etapele analizei cost- beneficiu sunt:
descrierea scopurilor proiectului și specificarea setului de variante;
identificarea subiecților care vor primii avantajele și a celor care vor suporta cheltuielile;
identificarea impacturilor și alegerea indicatorilor de măsură (unități de măsură);
aprecierea cantitativă a impacturilor de-a lungul duratei de viață a proiectului;
cuantificarea monetară a tuturor impacturilor;
actualizarea valorii beneficiilor și a cheltuielilor;
calculul indicatorilor pentru fiecare variantă în parte;
menționarea unei rate de discount social potrivite;
realizarea analizelor de sensibilitate;
elaborarea unor sugestii pe baza indicatorilor și analizei de sensibilitate.
Obiectivele ACB trebuie stabilite în mod clar, neechivoc. Ele trebuie să aibe un grup ținta, problemă/condiție și să specifice natura schimbării așteptate prin modificarea survenită în urma implementării proiectului. Totuși și setul de variante implica selectarea dintre un proiect public și unul privat sau dintre mai multe proiecte distincte ca misiune, obiectiv, situare sau mărime. În urma acestei selecții, observăm foarte clar care este varianta optimă pentru investiție, spre exemplu dacă proiectul public nu a fost ales, atunci se considera că e oportun că resursele să fie păstrate în interiorul sectorului privat.
ACB trebuie să distingă între costurile și beneficiile reale și pecuniare. Beneficiile și costurile reale au un impact asupra societății ca întreg, în vreme ce beneficiile și costurile pecuniare afectează munca grupurilor-tintă. În fapt se constată că asigurarea unui beneficiu pentru un grup vine întotdeauna cu crearea unor pierderi pentru alt grup, deci beneficiile sunt purtătoare de avantaje și dezavantaje.
În cadrul proiectelor publice, care au scopul vădit de asigura bunăstarea socială, se iau în calcul atât beneficiile și costurile directe cât și cele indirecte. Aici putem exemplica faptul că beneficiul indirect al unui proiect de construcție a unui tronson de cale ferată poate cuprinde dezvoltarea unor afaceri profitabile în apropierea gărilor, atâta vreme cât această creștere nu reprezintă o simplă reorientare a afacerilor către zone apropiate.
Având în vedere că durata proiectelor și a programelor publice este în general mai mare de un an este necesară exprimarea costurilor și avantajelor la valoare actuală, care impune compararea variantelor decizionale. “Stabilirea ratei sociale de discount (rata socială de actualizare) oportună sau a costului ratei dobânzii pentru fondurile publice este, astfel, necesară selectării alternativelor pentru studiile necesare ACB. O rată scăzută favorizează proiecte pe termen lung, având o rata suficient de mare de beneficii, în vreme ce o rata mai mare favorizează proiecte pe termen scurt cu beneficii ce apar curând după investiția inițială”.
Este evident că o variabilă fundamentală pentru determinarea mărimii efortului financiar, exprimat prin suma de alocat și alegerea variantei optime o constituie costurile totale pentru realizarea și punerea în exploatare a obiectivului respectiv. Cuantificarea lor trebuie să pornească de la evaluarea cheltuielilor cu cercetarea și proiectarea, urmând apoi să se îndrepte către cele conexe lucrărilor de construcții, cumpărării și asamblării utilajelor, etc., deci cu cele relatonate de funcționarea scopurilor, incluzând și posibilele pierderi de venit ce rezulta din dezafectarea unor terenuri.
Pe de altă parte, în stabilirea beneficiilor se au în vedere veniturile posibil de obținut prin punerea în exploatare a obiectivului, în primul rând, încasările previzibile din vânzarea produselor sau serviciilor, inclusiv eventualele sume ce vor rezulta din valorificarea altor utilități sau active ce vor fi scoase din funcțiune etc.
Avantajele ce rezultă prin finanțarea de acțiuni sau scopuri economice, se fac simțite prin beneficiul sau profitul prevăzut a se dobândi pe perioada de exploatare a scopului, respectiv în anii de funcționare a acestuia și poate fi stabilit, global că deosebirea între veniturile și cheltuielile de exploatare practicabile anual. La rândul lor, eforturile totale conexe unui scop economic totalizează cheltuielile corespunzătoare investițiilor pentru crearea sa cu cele de exploatare, care se vor realiza de-a lungul funcționării sale.
Astfel, pentru fiecare proiect de realizare a unui scop economic, profitul reiese că fiind diferența între suma veniturilor, pe toți anii de viață, și dimensiunea însumată a investițiilor și cheltuielilor de exploatare (în aceeași ani), conform următoarei relații:
P = (V1+V2+…..+Vn) – (I+C1+C2+…..+Cn)
unde: P= profitul care se poate obține în perioada de funcționare a obiectivului;
I = investiția totală;
V1= veniturile care se pot obține în primul an de funcționare;
V2= veniturile care se pot obține în al doilea an de funcționare;
Vn= veniturile care se pot obține în ultimul an de funcționare;
C1, C2, Cn = costurile de exploatare în primul an, al doilea, al n-lea an de funcținare.
Concepute în variante diferite, cu eforturi și avantaje ce diferă de la unul la celălalt, proiectele pentru atingerea scopului se pot ordona în funcție de mărimea profitului sau de nivelul raportului dintre costuri și avantaje. În cazul în care unele proiecte vor arăta un rezultat negativ, adică, în loc de profit, vor indica pierderi, acestea se vor înlătura de la sine, urmând ca selectarea să se înfăptuiască numai între celelalte variante de proiect, care garantează câștigul unui profit.
Simultan sunt luate în considerare și limitele bugetare, constând în dimensiunea maximă a resurselor posibil de alocat pentru finanțarea scopului în cauză.
De asemenea, pentru alegerea alternativei de finanțat, este necesară estimarea impactului elementului timp asupra mărimilor luate în calcul, atât a sumelor ce se investesc în prezent, dar se cuantifica în viitor, cât și a profitului ce urmează a se realiza în viitor, prin exploatarea obiectivului, exprimate în unități monetare supuse deprecierii. Pentru aceasta se apelează la calcule de actualizare a valorii lor, astfel încât alternativele comparate și variabilele ce reprezintă costurile și avantajele să devină comparabile. Primul pas începe de la ideea cum că o sumă cheltuită în prezent sau existentă ca disponibilități bănești utilizabile exprimă o valoare mai mare decât aceeași sumă în viitor. În alte cuvinte, o unitate monetară disponibilă în prezent, valorează mai mult decât în viitor, cu o dimensiune considerată, de regulă, egală cu rata dobânzii, utilizată și în calculele de actualizare.
Folosirea ratei dobânzii ca rată de actualizare devine neconcludentă în condițiile manifestării fenomenelor inflaționiste. Astfel, rata nominală diferă de cea reală, care este mai mică sub impactul ratei inflației. Așadar, “aprecierea eficientei proiectelor de investirii se face de regulă după metodologia BIRD, utilizând în acest sens, un sistem complex de indicatori de eficiență care au o serie de avantaje printre care și de asigurare a eficienței economice atât la nivel ul partenerilor cât și la nivelul economiei locale sau regionale după caz”.
În privința profitului ce se poate obține în viitor, respectiv a veniturilor și cheltuielilor de exploatare ce se vor efectua în viitor, actualizarea permite stabilirea mărimii lor în prezent, pentru a fi comparabile cu investițiile ce se fac, utilizând aceeași rată de actualizare.
Este evident că alocarea unor sume din fonduri publice pentru finanțarea de acțiuni sau obiective economice echivalează cu decizia de investiție ce trebuie fundamentată și sub aspectul cerințelor de eficiență.
Cunoașterea dimensiunilor comparabile ale eforturilor investiționale și de exploatare a unui scop economic, respectiv a efectelor obtenabile permite o mai bună fundamentare a hotărârilor de investire, prin calcule și estimări mult mai realiste asupra eficacității acestor cheltuieli.
Orice proiect al unei investiții necesită o analiză atentă, indiferent dacă analiza se face în sectorul public sau în cel privat. O analiză a proiectului de investiții trebuie să se bazeze pe faptul că unele costuri pot fi văzute și atinse în viitor. Dacă investiția este realizată de o firmă privată, câștigurile aduse de proiectul de investiții din producție în fiecare an al vieții lui, pot fi percepute ca niște venituri adunate ca rezultat al investiției.
În sectorul public, beneficiile sunt probabil mai mari. Aceste beneficii obținute în fiecare an pot fi convertite în valorile prezente și apoi adăugate. Valoarea prezentă a acestor câștiguri obținute este dată de relația:
VP = B1/(1+r) + B2/(1+r)(1+r) + ….. + Bn(1+n)(1+n)….(1+n)
unde: B1, B2,….,Bn = estimări ale valorilor bănești ale beneficiilor sociale;
VP = valoarea prezentă a proiectului;
r = rata de actualizare.
Analizele cash-flow-ului actualizat sunt cerute în afacerile economice pentru faptul că încasările și costurile care decurg din investiții vor apărea la diferite perioade. Costurile proiectelor sunt împărțite între costuri de capital, respectiv costuri ale investițiilor (I), care trebuie să fie incluse într-un proiect nou în perioada prezentă și costurile aferente (C1, C2, …., Cn), care vor fi efectuate pe parcursul realizării proiectului. În timpul de viață al proiectului, beneficiile nete anuale (B-C) trebuie să fie actualizate, pentru a evalua valoarea prezentă netă (VPN) a proiectului. Aceasta reprezintă diferența dintre suma actualizată a fluxurilor câștigurilor și costurile inițiale ale proiectului.
Proiectele investiției pot fi ierarhizate în funcție de valoarea netă prezentă a acestora. Sunt luate în considerare numai proiectele pentru care VPN>0, însă cele mai bune vor fi cele care au VPN-ul cel mai ridicat, adică VPN= maxim. Dintre alternative, proiectele pot fi ierarhizate și în concordanță cu rata internă a rentabilității fiecărui proiect, respectiv valoarea lui r care face fluxul beneficiilor nete actualizate egal cu costul inițial al capitalului. În general, este preferabil să se ierarhizeze proiectele în funcție de valoarea prezentă netă, decât după ratele de rentabilitate, pentru următoarele motive: în primul rând, nu poate fi o soluție unică a ratei interne de rentabilitate; în al doilea rând, la proiectele care se exclud reciproc, rata internă a rentabilității poate conduce la selectarea proiectelor care nu pot fi alese după criteriul valorii nete prezente.
Ideea de bază este că utilizând VPN se ajunge către un proiect just; în timp ce testul cu rata internă de rentabilitate poate fi modificat pentru a avea în vedere această problemă; testul simplu al VPN, este văzut de cele mai multe ori superior.
Prin formula pentru determinarea valorii prezente nete (VPN) a unui proiect se înțelege ce este diferit în analiza cost-beneficiu în sectorul public și în cel privat. Atât în sectorul public, cât și în cel privat, evaluarea proiectelor, revine unei perioade lungi, iar actualizarea este necesară în ambele cazuri. Diferențele dintre folosirea evaluării investiției în sectorul public și folosirea ei în sectorul privat constau în obiectele diferite urmărite în ambele sectoare, și anume:
variația costurilor C și variația câștigurilor B sunt calculate conform unei formule;
principalele variații pentru valoarea acestor costuri și câștiguri apar în sectoare diferite;
variația ratei de actualizare r apare în ambele sectoare.
Se presupune că, în sectorul privat, obiectivul urmărit de firmă este maximizarea profitului. Deci, pentru firmă privată, beneficiul va fi notat cu Bi, ca un venit câștigat în fiecare an al proiectului; Ci va fi costul privat cu care se confruntă în fiecare an al proiectului și Io va fi investiția inițială zero pe care firma crede că o face. Aceste venituri și costuri vor fi estimate la prețurile de piață.
Pe de altă parte, obiectivul din sectorul public este maximizarea bunăstării, a bunăstării sociale care presupune includerea în evaluarea investiției a costurilor și beneficiilor următoare, care nu vor introduce evaluarea investiției private. Factorul de actualizare depinde și de alți factori decât rata dobânzii.
Deși, proiectele publice pot permite beneficii sociale atractive, combinarea lor duce de regulă la dificultăți greu de preîntâmpinat. Realizarea, prin urmare, a mai multor proiecte publice simultan cere un nivel ridicat de cheltuieli publice, ceea ce în contextul crizei actuale crează dificultăți în finanțarea lor efectivă.
În evaluarea investiției, un analist al costurilor și beneficiilor se lovește de unele întrebări cum ar fi: care costuri și beneficii sunt incluse?, cum se evaluează ele?, la ce rata de actualizare vor fi ele evaluate?
Răspunsurile la aceste întrebări depind de aplicarea principiilor bunăstării economice. Evaluarea cheltuielii publice comportă obținerea bunăstării economice. Atunci când analiza cost-beneficiu caută o valoare de proiect netă pozitivă, pentru a justifica investiția, se utilizează un criteriu Hicks-Kaldor. Aceasta înseamnă că atunci când valoarea prezentă netă a unui proiect de cheltuieli publice se preconizează a fi pozitivă într-o analiză cost-beneficiu, interpretarea trebuie să fie că dacă proiectul este acceptat, beneficiarii de investiții vor câștiga mai mult decât vor pierde cei învinși. Această interpretare vă fi adevărată, numai dacă analistul cost-beneficiu a acceptat studiul abordat. Prin aceasta se înțelege că analistul are nevoie să ia decizii corecte.
Posibilitatea de a plăti și costul de oportunitate sunt indicatorii principali în măsurarea costurilor și a beneficiilor.
Capitolul 2. Calculele analizei cost-beneficiu
2.1. Metoda marginală
Calculele ACB sunt efectuate întotdeauna prin metoda marginală/ diferențială/ incrementală.
Fluxurile financiare sau economice luate în calcul pentru fiecare variantă de proiect analizată sunt considerate exclusiv pe o bază netă față de varianta de referință.
Varianta zero (fără investiție/BAU/do-nothing) este, în cele mai multe din cazuri, varianta de referință pentru aplicarea metodei marginale
Totuși, varianta zero/fără proiect/do-nothing/BAU nu înseamnă în mod necesar inexistenta oricărei investiții pe durata în cauză. Versiunea de referință este acea variantă în care doar se păstrează funcționalitatea infrastructurii existente, la parametrii existenți/normali. În cazul în care în care sunt necesare investiții minime oricum, varianta de referință este, de fapt, cea a intervenției minime (do-minimum).
Analiza opțiunilor constă în următorii pași procedurali:
alcătuirea unei liste lungi de scenarii alternative care asigură îndeplinirea obiectivelor propuse;
evaluarea scenariilor din perspectiva cadrului strategic/ reglementărilor/ fezabilității;
elaborarea unei liste scurte de scenarii alternative ulterior evaluărilor de mai sus;
ierarhizarea scenariilor din listă scurtă pe baza unei analize cost-beneficiu;
selectarea scenariului optim.
Se recomanda parcurgerea următoarelor etape practice, pentru îndeplinirea cerințelor procedurale menționate:
etapa 1: obiectivele sunt exprimate în variabile măsurabile (nu trebuie să fie redundante, dar pot fi alternative);
etapa 2: fiecărui obiectiv îi este atribuită o pondere (care să reflecte importanta relativă pe care le-o acordă cadrul programatic comunitar/național);
etapa 3: definirea criteriilor de evaluare;
etapa 4: analiza de impact (analizarea, pentru fiecare criteriu ales, a efectelor cantitative sau calitative pe care acesta le produce);
etapa 5: estimarea efectelor proiectului în termenii criteriilor selectate (cuantificarea fiecărui rezultat din etapa 4);
etapa 6: ponderarea rezultatelor obținute;
etapa 7: agregarea scorurilor diferitelor criterii.
Liniile directoare comunitare sugerează, practic, includerea rezultatelor unei analize cost-beneficiu simplificate pentru toate opțiunile luate în considerare, printre criteriile de selectare a opțiunilor.
Pentru a genera lista de opțiuni, în primul rând, trebuie definite mai clar noțiunile următoare:
Varianta zero (fără investiție). Aceasta este, în cele mai multe din cazuri, varianta de referință pentru aplicarea metodei diferențiale/marginale. În situația în care se impun investiții minime oricum, varianta de referință este cea a intervenției minime (do-minimum).
Varianta cu investiție medie. Noțiunea aceasta este goală de conținut (ce înseamnă mediu?). Probabil că se dorește o simplă ierarhizare a variantelor propuse în funcție de cost, după modelul metodologiei (eronate) a eficieței costurilor.
Varianta cu investiție maximă. Și în acest caz, noțiunea aceasta este goală de conținut (ce înseamnă maxim?). Probabil că se dorește o simplă ierarhizare a variantelor propuse în funcție de cost, după modelul metodologiei (eronate) a eficienței costurilor.
2.2. Metode moderne de dimensionare a cheltuielilor/ veniturilor bugetare
Bugetul de stat trebuie să reflecte pe de o parte necesitățile de resurse financiare ale statului ce decurg din înfăptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat următoare, iar pe de altă parte posibilitățile de acoperire a acestor resurse. Astfel apare problema dimensionării corecte a nivelului veniturilor și cheltuielilor publice. În acest scop se folosesc metode clasice și metode moderne bazate pe analiza cost avantaje și alte studii de eficiență.
Concepute și aplicate încă din etapa afirmării concepției clasice privind finanțele publice, cele mai cunoscute dintre metode sunt următoarele: metoda automată; metoda majorării sau a diminuării; metoda evaluării directe.
Comparativ cu metodele clasice, axate pe automatisme sau încercări de evaluare directă cu rezultate aproximative, metodele moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor) bugetare se caracterizează, în principal, prin prelucrarea unui volum mare de informații privind obiectivul de realizat.
Folosirea acestor metode presupune luarea în considerare a unui număr mare de elemente de calcul, în cadrul unor modele matematice cu sute de necunoscute, concepute pentru analiza și selectarea variantelor mai avantajoase de realizare și finanțare a unor acțiuni de mai mare amploare sau obiective complexe. În aplicarea lor, se apelează la analiza cost- avantaje sau cost- beneficii, ca metodă generală de fundamentare a deciziilor, sub aspect economico- financiar.
Între metodele moderne, folosite în mai multe țări pentru dimensionarea cheltuielilor publice bugetare, se disting: planificarea, programarea, bugetarea, cunoscută sub denumirea abreviată PPBS (Planning, Programming, Budgeting System)- metodă de tip american; baza bugetară zero, denumită abreviat ZBB (Zero Base Budgeting); aționalizarea opțiunilor bugetare, în varianta abreviată RCB (Rationalisation des Choix Budgetaires)- metodă de inspirație franceză.
Planificarea, programarea, bugetarea (PPBS) presupune, în aplicare, parcurgerea a trei faze (etape) succesive, cu un conținut axat pe analiza cost-avantaje, și anume: definirea în termeni cantitativi a obiectivelor (acțiunilor) de realizat, cu precizarea mijloacelor tehnice utilizabile și a eforturilor materiale corespunzătoare; investigarea soluțiilor posibile de aplicat, cu estimarea costurilor și a avantajelor și analiza corelată a acestora. În acest sens, se iau în calcul toate cheltuielile și veniturile implicate de obiectivul respectiv, de la proiectare până la ieșirea acestuia din funcțiune, pentru fiecare variantă de proiect, alegând în final pe cea mai avantajoasă prin prisma raportului dintre costuri și avantaje; transpunerea în termeni bugetari a soluțiilor adoptate, prin determinarea mărimii cheltuielilor de finanțat anual, respectiv a veniturilor realizabile și înscrierea cifrelor corespunzătoare în buget, pe titularii beneficiari ai sumelor alocate (ministere, instituții).
Baza Bugetară Zero (ZBB)
Elaborată și aplicată tot în SUA, după 1980, ZBB urmărește să prevină creșterile neraționale ale cheltuielilor publice, punând accentul pe reanalizarea periodică (anuală) a tuturor cheltuielilor bugetare, inclusiv a celor privind obiective care au fost aprobate în anii anteriori și sunt în curs de realizare și finanțare. Ea, presupune, deci, pe lângă fundamentarea noilor obiective, o reverificare sub aspectele necesității, oportunității și eficienței a celor pentru care se continuă finanțările începute prin bugetele anilor precedenți, în baza studiilor privind raportul cost- avantaje, actualizate. Această procedură semnifică faptul că în fiecare an bugetar dimensionarea tuturor cheltuielilor publice se face ca și cum s-ar porni de la zero. În acest scop, se elaborează un număr mare de programe alternative care combină în diverse variante mijloacele utilizabile pentru îndeplinirea fiecărui obiectiv. Aceste programe sunt grupate de o manieră care să permită luarea de “decizii- pachet” bazate pe combinarea eforturilor aferente diferitelor acțiuni de finanțat, astfel încât, pe ansamblu, raportul cost- avantaje să fie cât mai favorabil. În final, se optează pentru varianta de program în care efectele utile posibile de obținut, față de costurile aferente asigură un raport mai avantajos, dar ținând seama și de restricțiile bugetare, respectiv sumele ce pot fi alocate din bugetul public.
Raționalizarea opțiunilor bugetare (RCB)
Metoda RCB a fost concepută în Franța, pornind de la experiența aplicării PPBS în SUA, ca procedură nouă de abordare, elaborare și execuție a deciziilor în sfera cheltuielilor bugetare, urmărind a le trata ca un tot coerent. Bazată, ca și PPBS sau ZBB, pe folosirea tehnicii electronice de analiză și calcule previzionale, prin prelucrarea unui mare volum de informații, aplicarea ei vizează corelarea mai bună a eforturilor și efectelor privitoare la obiective și acțiuni de mai mare complexitate, care antrenează, adesea, participarea mai multor entități publice. Acestă metodă permite analiza obiectivelor și glisarea acestora prin intermediul așa numitului “plan-revolving”.
Folosirea metodelor moderne de dimensionare a cheltuielilor (veniturilor) bugetare prezintă avantaje importante, ce decurg, mai ales, din fundamentarea deciziilor respective pe criterii economice și luarea în calcul a unui foarte mare volum de informații și număr de variabile. Valorificarea avantajelor acestor metode prin utilizarea tehnicii electronice, care permite simularea fenomenelor și elaborarea unei multitudini de soluții alternative, ca și orizontul de timp mai lung la care se raportează formularea problemelor și orientarea acțiunilor, favorizează dimensionarea mai exactă a prevederilor bugetare, în comparație cu posibilitățile oferite de metodele tradiționale.
Totuși, avantajele metodelor moderne nu pot fi deplin valorificate, deoarece în dimensionarea și structurarea prevederilor bugetare prevalează, adesea, opțiunile politice asupra celor economice, iar criteriile de optim economic cedează teren compromisurilor politice.
2.3. Eficacitatea analizei cost-beneficiu
După elaborarea prealabilă a unui indicator de eficacitate, analiza cost-eficacitate se aplică în absența unei evaluări monetare a avantajelor. În anumite ipoteze clar formalizate, în care obiectivul este unic, va fi ales programul cel mai puțin costisitor. “Aceasta calculează costul pe unitatea de beneficiu, însă nu comferă valoare monetară obiectivelor precum șanse egale, scăderea mortalității sau îmbunătățirea alimentației”.44 Această abordare elimina dificultatea încercării de a evalua toate beneficiile în mod explicit, oferind, în același timp comparații între costurile diverselor feluri în care se poate atinge un anumit obiectiv, iar în final se poate face o alegere a opțiunii preferate.
Evaluarea intrărilor și a rezultatelor sunt principalele puncte de referință în această formă de evaluare, fapt extrem de important în lumina constrângerilor bugetare. Sfera de aplicare a acestei metode este aceea a cheltuielilor social- culturale: învățământ, sănătate, asistență socială etc.
În Franța utilizarea metodei cost- eficacitate s-a aplicat la ameliorarea sistemului de supraveghere a țărmului și a apelor teritoriale de către organele vamale, pentru a obține rezultate cât mai bune, în interceptarea navelor străine care încearcă să acosteze ilegal pe țărm și să debarce mărfuri. De asemenea, se pune problema asigurării unei dotări a organelor vamale cu avioane, elicoptere, nave pentru paza coastei, vedete rapide și foișoare de supraveghere înălțate pe țărm, într-o structură optimă. Efectele utile ale acțiunilor de informare despre prezența ilegală a navelor străine în zonă, de interceptare sau de descurajare și părăsirea zonei interzise de către unele dintre ele se exprimă printr-un raport între numărul navelor interceptate și descurajate și numărul total al navelor străine aflate fraudulos în zona supravegheată.
Rezultatele obținute diferă în funcție de numărul aparatelor participante și de formația în care acestea acționează, iar numărul aparatelor de diverse tipuri diferă în funcție de mărimea alocației de la buget aprobate pentru dotare.
Măsurile cost- eficacitate sunt extrem de benefice atunci când obiectivul guvernului este definit suficient de larg pentru a permite compararea mai multor alternative de politica diferite destinate atingerii sale. Ele oferă de asemenea indicații utile privind eficacitatea relativă a aplicării politicilor și oportunităților de realocare a resurselor pentru a maximiza impactul net. Însă constat că măsurarea eficacității în raport cu costul nu necesită o motivare expresă a unui anumit obiectiv de politică.
Metoda cost- eficacitate se aplică în evaluarea programelor de sănătate, de apărare și din alte domenii, în care efectele nu se pot evalua în bani. De exemplu, în domeniul sănătății, eficacitatea se exprimă prin numărul de vieți omenești salvate, numărul de îmbolnăviri prevenite sau de morți evitate, iar costul reprezintă suma actualizată a cheltuielilor de prevenire și de tratament și include cheltuielile de cercetare, de funcționare a unităților spitalicești, precum și pe cele de investiții pentru procurarea de aparatură, mobilier, construcții etc.
Diferența dintre analiza cost- beneficiu și cea de cost- eficacitate este că de această dată se identifică nu numai cel mai economic mod de a atinge un rezultat (eficiența productivă) ci se determină ce utilizare alternativă a resurselor existente este cea mai benefică pentru societate (eficiența alocativă). Putem astfel decide nu care este cel mai ieftin mod de a realiza obiectivul ales, ci care dintre două posibile modalități este mai eficace.
Capitolul 3. Analiza cost-beneficiu. Avantaje și dezavantaje
3.1. Delimitările analizei cost-beneficiu
Premisele teoretice ale ACB solicita ca toate efectele relevante pentru evaluarea eficientei să fie cuantificare și exprimate în termeni monetari. Exprimarea monetară a costurilor și beneficiilor constituie condițiile necesare pentru a putea fi folosit principiul Pareto potențial, având ca indicator beneficiul net. Deși conceptual este extrem de atrăgătoare analiză este limitată de câțiva factori. Unul dintre aceștia este dat de mecanisme de cuantificare inadecvate pentru proiectele publice. De pildă, este foarte dificilă compararea beneficiilor sociale marginale și costurile sociale marginale, ce apar în costul unor programe sociale locale, cu cele ale unui program de apărare națională. O problemă constatată la aceste limitări este de fapt folosirea valorii în u.m. pentru calculul externalitatilor și beneficilor sociale intangibile.
Prin definiție, externalitatile sunt acele efecte pentru care nu exista piața de desfacere. Nu toate efectele producerii unui bun se regăsesc în costurile de productiesau în prețul de vânzare al acestuia. pe piața Iar costurile “contabile” sunt cele suportate de producător, și, parțial de bugetul statului, în cazul subvenționărilor directe sau indirecte.
Analiza cost-beneficiu reclama managerilor din sectorul public nevoia de cuantificare a tuturor factorilor relevanți în u.m. Iar acolo unde estimarea reală nu este posibilă trebuie avuți în vedere factorii calitativi, astfel încât să poată fi prevenite omisiunile consecințelor indirecte și intangibile relevante, adică “în efectuarea ACB calitativa analistul va urmări cuantificarea tuturor efectelor unei politici, în măsura în care acest lucru este posibil”. În cele din urmă analistul va recurge la realizarea aprecierilor calitative ale costurilor și beneficiilor rezultate. Spre exemplu, la un proiect de plantare a copacilor de-a lungul unei autostrăzi, trebuie să contractăm o firmă specializată care să se ocupe de plantarea și mai apoi întreținerea copacilor, iar cheltuielile angajate cu ocazia acestui contract pot fi evaluate direct în lei (euro), cam aici se rezuma costul proiectului. Beneficiile includ însă un număr de efecte care sunt dificil de evaluat monetar: peisajul, depoluarea aerului, aplanarea zgomotului în vecinătatea autostrăzii, copacii pe timpul verii vor umbrii o parte a autostrăzii, iar pe timpul iernii, va oferi protecție contra viscolului. Toate aceste beneficii pot fii identificate cu ajutorul sondajelor de opinie efectuate în rândul șoferilor.
O altă problemă importantă, ce poate apărea în analiza cost-beneficiu este legată de nesiguranța beneficiilor sociale marginale viitoare și a costurilor sociale marginale. Întrebări privind probabilitatea unor evenimente viitoare trebuie, de asemenea formulate; modele ale eventualității unor costuri și beneficii viitoare sunt adesea extrem de importante. Mai mult, diferența în eventualele propuneri poate duce la controverse referitoare la rata socială de discount oportună.
3.2. Cauzele apariției erorilor în analiza cost-beneficiu
Există mai multe cauze care pot determina apariția erorilor în analizele cost- beneficiu. Aceste erori pot fi rezultatul unei abordări prin “lentile” birocratice de către manager. Uneori erorile apar ca fiind comise din rea credință sau sunt erori strategice ele fiind determinate de anumite interese personale. Există o mare cantitate de date care scot în evidență faptul că managerii supraestimează beneficiile și subestimează costurile. Acest tip de greșeli strategice este larg răspândit printre manageri și ele nu par să fie limitate numai la sectorul public.
“De exemplu, personalitățile politice și funcționarii publici nu numai că procedează direct la subestimarea costurilor și supraestimarea beneficiilor alternativei pe care doresc să o favorizeze, ci fac în același timp o supraestimare a costurilor și o subestimare a beneficiilor variantelor pe care nu vor să le sprijine. John Kain aduce dovezi cu privire la utilizarea unor astfel de variante “om de paie” de către autoritatea pentru tranzitul regional din Houston, atunci când au luat în considerare un nou sistem de transport urban ușor, pe șine. El arată cum a procedat acesta pentru a face ca alternativa sa preferată de transport pe șine să pară mai bună, prin “placarea cu aur” a alternativelor care prevedeau numai transportul cu autobuzele. De exemplu, într-unul dintre rapoarte costurile de capital ale alternativelor de transport cu autobuzele au fost supraestimate cu 70%”.
În cazurile în care analizele cost- beneficiu sunt efectuate de analiști independenți, așa cum s-a întâmplat în exemplul prezentat mai sus, al autostrăzii, nu sunt de așteptat modificări strategice ale cifrelor.
Erorile ce pot interveni în analiza cost- avantaje sunt: erori comise prin omisiune; erori de prognoză; erori de măsurare; erori de evaluare.
Erorile comise prin omisiune:
Analiștii pot exclude în totalitate o anumită categorie de impacturi, atunci când ei consideră că există o probabilitate foarte redusă ca ele să se producă. Această situație apare frecvent atunci când este vorba despre un proiect extrem de tehnic și când există dezacorduri profunde cu privire la impacturile fizice. Astfel, există încă foarte multe incertitudini în domeniul cunoștințelor științifice fundamentale vizând, de exemplu, încălzirea globală. Analiștii se pot trezi prinși ei înșiși în mijlocul unei “bătălii între experți”, fără să cunoască cu certitudine care sunt impacturile diferitelor politici alternative.
Contrariul omisiunii este luarea de două ori în calcul. O modalitate prin care analiștii iau de două ori în calcul beneficiile constă în a include atât beneficiile obținute pe piața primară, cât și cele de pe o piață secundară, de exemplu, cuprinzând atât timpul economisit, cât și creșterile de prețuri ale companiei. Beneficiile (sau costurile) realizate pe piețele secundare nu trebuie să fie incluse, în situațiile în care prețurile sunt egale cu costurile sociale marginale.
Cu toate că erorile comise prin omisiune pot fi prezentate într-o analiză cost- beneficiu, indiferent de momentul în care ea este efectuată, avem toate motivele să ne așteptăm ca numărul lor să scadă pe parcursul realizării proiectului. Nu există nicio îndoială că, pe măsură ce proiectul înaintează, se acumulează tot mai multe date cu privire la categoriile de impacturi reale. De aceea, este foarte probabil că erorile prin omisiune să fie mai puțin frecvente în analizele efectuate mai târziu.
Erorile de prognoză:
În analiza cost- beneficiu, erorile de prognoză pot să aibă loc drept consecință a unor dificultăți inerente (cauzate, de exemplu, de dificultăți de a prevedea schimbările tehnologice), a unor greșeli cognitive, a modificării specificațiilor proiectului, precum și de rațiuni strategice. Previziunile pentru perioade mai mari de câteva luni sunt adeseori inexacte, indiferent care este contextul. În general, dificultatea de a face previziuni exacte crește în cazurile în care proiectele sunt mai complexe, atunci când sunt unice, când se continuă mult timp în viitor și când implică corelații necunoscute de la cauză la efect.
Impacturile anumitor proiecte guvernamentale sunt relativ ușor de prevăzut, deoarece complexitatea acestora este redusă, ele nu sunt unice și pot fi comparate fără dificultate cu alte proiecte anterioare; de exemplu îmbunătățirile minore ale drumurilor. Spre deosebire de acestea, proiectele mari, cum este, de exemplu, cel al Chunnel-ului (tunelul pe sub Canalul Mânecii dintre Anglia și Franța), sunt complexe, nu sunt ușor de comparat cu alte proiecte anterioare și produc impacturi care se extind mult în viitor.
Corelațiile necunoscute de la cauză la efect se produc în mod frecvent atunci când există incertitudini la nivelul cunoștințelor științifice fundamentale. Ele apar de asemenea atunci când un guvern lansează un proiect nou, iar analiștii nu pot cunoaște cu certitudine în ce fel vor reacționa indivizii afectați. Datele existente sugerează, că unii indivizi au tendința de a reacționa la noile reguli și reglementări printr-un “comportament de opoziție”, ceea ce determină o scădere a beneficiilor anticipate ale aplicării reglementărilor de reducere a riscurilor.
În fața incertitudinii, atât persoanele afectate de politicile respective, cât și analiștii acelor politici, sunt potențial expuși unor greșeli cognitive. Datele existente sugerează că oamenii subestimează în mod sistematic evenimentele “proaste” și având o probabilitate mică, dar în schimb supraestimează evenimentele “bune”. Analiștii și factorii de decizie nu sunt imunizați față de asemenea greșeli. Charles Schwenk oferă o prezentare rezumativă a efectelor greșelilor cognitive asupra factorilor de decizie, pe care în mod rezonabil le putem considera de asemenea ca ținând de domeniul previziunilor. Concluzia principală la care se ajunge această literatură este că greșelile cognitive îi pot duce pe analiști la erori grave și sistematice de prognoză și de evaluare, cu o tendință generală către un exces de optimism.
Erorile de prognoză se comit de asemenea din cauza modificărilor aduse specificațiilor proiectului. Proiectele mari și complexe sunt întotdeauna modificate pe parcursul realizării lor, adesea ca rezultat al irezistibilei adaptări “evolutive” a salariaților din linia întâi.
Se observă o tendință de a considera că erorile de previziune nu apar în analizele ex post, deoarece toate impacturile au avut deja loc până la acel moment. Însă analistul mai trebuie totuși să compare ceea ce s-a întâmplat cu adevărat cu ceea ce s-ar fi putut întâmpla în absența proiectului, adică cu elementul contrafactual. Cu toate că analiștii ar putea cunoaște ceea ce s-a întâmplat în realitate (ceea ce este susceptibil de a fi măsurat), ei trebuie să facă o evaluare a ceea ce s-ar fi întâmplat în situația în care proiectul nu ar fi fost pus în aplicare. În general, eroarea de previziune ex post este totuși foarte probabil mai mică decât eroarea de previziune ex ante.
Erorile de măsurare:
Există o tendință de a considera că, din momentul în care a avut loc un impact, toate incertitudinile asociate cu acel impact sunt înlăturate. Însă, în practică, se întâmplă foarte des ca impacturile să fie observate, înregistrate sau interpretate într-un mod inexact. Dimensiunea acestei probleme depinde în mare măsură de calitatea echipamentului de măsurare (tehnologie) și de capacitatea metodelor statistice sau econometrice de a trage concluzii corecte în prezența unor erori de măsurare (metodologice). Acestor probleme li s-a acordat însă foarte puțină atenție în literatura de specialitate referitoare la analiza cost-beneficii deoarece erorile de măsurare sunt percepute ca având o importanță relativ redusă în comparație cu celelalte probleme. Un alt motiv ar consta în faptul că metodele statistice actuale de tratare a erorilor de măsurare sunt complexe, impun condiții foarte stricte cu privire la date sau necesită existența unor premise solide.
Erorile de evaluare:
Estimările exacte ale valorii sociale (adică, prețurile umbră) ale unor impacturi sunt puține la număr. Până nu demult, chiar și estimările valorii unor categorii atât de importante precum timpul economisit și viețile salvate variau în limite extrem de largi, multe dintre estimările preliminare fiind inexacte. Problemele de evaluare pot fi mult mai importante în anumite contexte ale analizei cost- beneficiu, decât altele. De exemplu, obținerea unor prețuri umbră, bine adaptate, este deosebit de dificilă în cazul proiectelor care se desfășoară în țările în curs de dezvoltare.
Este evident faptul că având de-a face cu ACB, vorbim mai mult despre bunăstare Teoria second best (ce de-a doua șansă bună) este o altă piesă relevanta când analistul are de- a face cu metoda cost-beneficiu. Deoarece costurile și beneficiile trebuie evaluate, este necesar ca pentru aceasta să utilizăm prețurile. Trebuie să folosim prețurile pentru a evalua intrările și ieșirile, dar cât de încrezătoare este piața prețurilor ca o măsura a beneficiilor și costurilor? Folosirea conceptului surplusului consumatorului și încercarea de a-l folosi ca un obiect ce trebuie maximizat se bazează pe faptul considerat că piețele sunt perfecte oriunde în economie. Folosirea prețurilor de piața pentru a evalua resursele folosite sau ca o apropiere de valoarea bunurilor pentru a fii utilizate de sectorul public se bazează pe convingerea că nivelurile ridicate înregistrate de prețurile de piața se doresc a fii plătite pentru unitățile marginale ale bunurilor aduse în discuție Dacă totuși acesta nu e adevărat, va fii necesar ca în ACB să se evite prețurile de piața și acestea să fie înlocuite cu prețurile umbră, care estimează cu mai multă precizie costul real al resurselor și costurile în termenii dorinței de a plăti.
Numărul erorilor se reduce în măsura în care analiza cost-beneficii este efectuată mai târziu, însă el nu va atinge niciodată nivelul zero. Analizele cost-beneficiu efectuate către sfârșitul unui proiect sunt mai exacte decât cele efectuate mai devreme, dar și studiile realizate mai târziu de asemenea conțin erori.
Tehnicii analizei cost-avantaje i se aduc critici cu privire la greutatea aplicării acesteia în luarea deciziilor în legătură cu mediul înconjurător- deoarece mediul înconjurător reprezintă baza existenței umane care nu poate și nu trebuie să fie tratată în termeni monetari- o alta se referă la dificultatea evaluării beneficiilor.
3.3. Avantajele care reies din analiza cost-beneficiu
Analiza costuri- beneficii este un instrument de mare folos pentru luarea hotărârii de alocare a resurselor pentru investițiile finanțate din fonduri publice. Această analiză poate asista decidentul public să identifice proiectele care vor maximiza beneficiile sociale nete și astfel să determine ordinea priorităților conform căreia se vor realiza lucrările.
Scopul principal al analizei cost- este de a ajuta la adoptarea deciziilor sociale, de a facilita repartiția mai eficientă a resurselor societății.
Această analiză poate reprezenta o tehnică relativ simplă pentru firmele producătoare de profit. Utilitatea acesteia fiind determinată de precizia sa.
Analiza cost-avantaje oferă o metodă pentru a efectua comparații directe între variile variante de proiect. Chiar și în situațiile în care se urmăresc și alte obiective decât obținerea eficienței, aceasta oferă un punct de reper care poate furniza informații cu privire la eficiența relativă a variantelor de politici.
Unul dintre avantajele acestei analize este acela că datorită faptului că adoptă întotdeauna politicile ale căror beneficii nete sunt pozitive, bunăstarea socială va fi maximizată. Acest lucru îi ajută în mod indirect pe membrii săraci ai societății, pentru că societățile prospere au o capacitate mai mare de sprijinire a membrilor săraci.
Capitolul 4. Studiu de caz: Analiza cost-beneficiu a proiectului “Reabilitarea și modernizarea rețelei străzi urbane din sector 6- București”
4.1. Identificarea investiției și determinarea obiectivelor, inclusiv menționarea perioadei de referință
4.1.1. Obiectiv și elemente informative
Obiectivul analizei cost-beneficiu este de a stabili dacă se poate realiza finanțarea unui anumit proiect și dacă este necesară implicarea fondurilor structurale în implementarea acestuia.
Scopurile analizei cost-beneficiu au fost:
de a determina măsura în care proiectul ajuta la politica de dezvoltare regională (obiectivele POR) și în particular la atingerea obiectivelor axei prioritare în cadrul căreia se solicită fonduri;
de a determina măsura în care proiectul necesita cofinanțare din FEDR pentru a fi viabil financiar.
Scopul cheie al analizei financiare (analiza cost-beneficiu financiară) este de a calcula indicatorii performanței financiare a proiectului, respectiv profitabilitatea să. Această analiză este dezvoltată, în mod obișnuit, din perspectiva proprietarului (sau administratorului legal) al infrastructurii.
Metoda folosită în dezvoltarea analizei cost-beneficiu financiară a fost cea a “fluxului net de numerar actualizat”. În cadrul acestei metode nu s-a ținut cont de fluxurile non-monetare, cum ar fi amortizarea și provizioanele. Cheltuielile nestipulate din Devizul general de cheltuieli nu au fost luate în calcul decât în măsura în care sunt incluse în cheltuielile eligibile ale proiectului. Ele nu au fost luate în calcul în stabilirea necesarului de finanțat, atât timp cât acestea nu au reprezentat o cheltuială efectivă, ci doar o măsură de ameliorare a anumitor riscuri.
4.1.2. Identificarea investiției
4.1.3. Definirea obiectivelor
Scopul general al acestui proiect a fost îmbunătățirea accesibilității în Sectorul 6 și în București, și a mobilității populației, bunurilor și serviciilor, pentru stimularea dezvoltării economice durabile.
Prin investițiile în infrastructura de transport se dorea ușurarea mobilității populației și a bunurilor, diminuarea costurilor de transport de mărfuri și călători, optimizarea accesului pe piețele locale și regionale, creșterea eficienței activităților economice, economisirea de energie și timp, creând condiții pentru amplificarea schimburilor comerciale și a investițiilor productive. Dezvoltarea rețelelor de transport dorea să faciliteze, de asemenea, cooperarea intre sectoarele capitalei și să contribuie foarte mult la creșterea competitivității firmelor și a mobilității forței de muncă, și, în cele din urmă, la o dezvoltare accelerată a capitalei per ansamblu.
Reabilitarea și modernizarea străzilor urbane stipulate a se efectua prin POR, aveau rolul de a contribui la fluidizarea traficului urban, scăderea timpului de transport, înlăturarea blocajelor rutiere în punctele de acces către oraș. În acest sens, prin POR se finanțau proiecte de reabilitare și/ sau modernizare a străzilor care conectează magistralele orășenești cu drumul național ce traversează orașul, zonele funcționale de cele rezidențiale precum și zonele funcționale și rezidențiale de străzile de legătură sau magistrale.
Obiective particulare:
Fluidizarea traficului urban prin creșterea vitezei de deplasare de la 30 km/h la 50 km/h;
Diminuarea timpului de călătorie pe aceste străzi între 24,8% și 27,7%;
Garantarea unei mai bune legături cu E 81- B-dul Iuliu Maniu, drumul județean DJ 602;
Creșterea nivelului de siguranță a circulației în localitate prin amenajarea a peste 18 de km de zone pietonale în lungul străzilor amenajate;
Optimizarea calității mediului înconjurător prin asfaltarea străzilor de pământ.
Aceste scopuri particulare respectau cele trei subiecte orizontale hotărâte la nivelul Uniunii Europene, legislația în sfera protecției mediului, eficientei energetice și egalității de șanse, precum și în domeniul achizițiilor publice.
Obiectivul final al acestui proiect era reprezentat de regenerarea imaginii zonei de impact care ar fi devenit astfel, mai atractiv pentru investitori și nu numai.
Prin primele două obiective se urmărea realizarea de facilități nu numai pentru mobilitatea populației, a bunurilor și serviciilor, ci în același timp investiția în infrastructura de transport, care ar fi creat o scădere a costurilor de transport de mărfuri și călători, creșterea eficienței activităților economice, scăderea consumului de energie și timp.
Augmentând aceste beneficii medii unitare cu volumele de trafic considerate, s-ar fi obținut beneficii globale produse de proiect, pe întreaga perioadă de analiza.
Ca și economii de timp exprimate în minute, câștigul de timp era situat între 2,7 minute (pentru autoturisme) și 3,7 minute pentru vehicule grele. Trebuie luat în considerare, de asemenea, că existau străzi cu pământ care nu erau circulabile pentru mijloacele de transport auto.
Interdependenta dintre calitatea infrastructurii rutiere și dezvoltarea unei zone a fost demonstrate atât empiric cât și prin varii studi de specialitate. Calitatea suprafeței de rulare influențează atât indicatorii de dezvoltare economică și socială cât și indicatori de mediu.
Aspectele urmărite pentru înfăptuirea celor două obiective amintite mai sus, respecta tema de proiectare emisă de beneficiar, grosimea și natura stratelor din alcătuirea sistemului rutier și caracteristicile geotehnice ale terenului de fundare stipluate în studiile geotehnice și recomandările raportului de expertiză tehnică.
Elementele și intervențiile care contribuie la creșterea performantei acestor străzi urbane pot fi rezumate astfel:
Pe arterele care aveau sisteme rutiere suple cu îmbrăcăminți bituminoase degradate trebuia să se înlocuiască îmbrăcămintea bituminoasă existenta.
Pe arterele care aveau sisteme rutiere rigide cu îmbrăcăminți din dale din beton de ciment care nu prezentau degradări se putea păstra îmbrăcămintea din beton de ciment, peste care să se aplice o îmbrăcăminte bituminoasă formată din două straturi.
Pe arterele care nu aveau sisteme rutiere moderne se recomanda crearea unui sistem rutier nou, care să fie să garanteze condițiile potrivite de circulație.
Pe străzile străzile care aveau pavaje din piatră cubică se recomanda crearea unui sistem rutier nou.
Pe arterele care aveau balast ca suprafața de circulație și care era în stare bună, se recomanda păstrarea stratului de balast ca zestre a drumurilor, completarea și reprofilarea acestuia și apoi aplicarea unei îmbrăcăminți bituminoase.
Pe trotuare, pe zonele degradate, se propunea realizarea următoarei tehnologii:
nivelarea mixturilor asfaltice degradate
substituirea bordurilor rupte sau care nu sunt la cotă.
strat de mixtura bituminoasă BA8 de 3cm grosime.
strat din beton de ciment c12/15 cu grosime h=10cm
fundație din balast cu grosime h= 10 cm
Pe traseele străzilor proiectate se urmărea colectarea și evacuarea apelor de suprafață, cu amplasarea justă, la cota, a dispozitivelor de colectare a apelor de suprafața revizuite ca funcționare și amplasare în lungul străzii.
În elaborarea detaliilor de execuție proiectantul a corelat cotele instalațiilor edilitare cu cota liniei roșii proiectate.
Revizuirea semnalizării rutiere.
Constructorul și consultantul aveau obligația de a semnala orice circumstanță distinctă de soluția proiectată atât proiectantului cât și inginerului verificator.
Pentru obiectivul al treilea se dorea crearea, prin modernizare, a străzilor propuse, ce vor ameliora accesul către E81- B-dul Iuliu Maniu și drumul județean 602. Accesul în incinta cartierului de locuințe era proiectat direct din B-dul Iuliu Maniu.
În privința acestui obiectiv, Rețeaua Trans- Europeană de transport (TEN-T) joacă un rol crucial în garantarea libertății de mișcare a pasagerilor și bunurilor în Uniunea Europeană. Aceasta cuprinde toate modurile de transport și suportă aproximativ jumătate din traficul de pasageri și marfă. Unul din obiectivele importante în ceea ce privește realizarea unei rețele intermodale, este garantarea selectării celui mai potrvit mod de transport pentru fiecare etapă a călătoriei.
Realizarea rețelei Trans- Europene de transport reprezintă un factor major pentru stimularea concurentei economice și dezvoltării durabile a Uniunii Europene care ajuta la crearea și dezvoltarea Pieței Interne, precum și la creșterea coeziunii economice și sociale. Dezvoltarea TEN-T implica interconectarea și interoperabilitatea rețelelor naționale locali în vederea depozitarii deșeurilor.
Utilajele folosite vor fi aduse în șantier în perfectă stare de funcționare, având făcute reviziile tehnice și schimburile de lubrifianți. Schimbarea lubrifianților și întreținerea acumulatorilor auto se vor executa în ateliere competente.
Pentru un impact negativ cât mai redus în perioada de exploatare a străzilor din Sectorul 6 s-a ținut cont de asfaltarea străzilor de pământ, care reprezintă o sursă majoră de poluare cu praf pentru populația din zonă.
Prin îndeplinirea tuturor celor 5 obiective se dorea ca această investiție să reprezintă pe termen mediu și lung un element esențial în atragerea de investitori, efectul urmărit pe termen lung fiind reducerea dezechilibrului existent între variile zone ale capitalei.
Prin aceste obiectivele, proiectul urmărea să atingă și unul din obiectivele specifice ale Programului Operațional Regional 2007-2013 respectiv, “Îmbunătățirea accesibilității în regiuni și în special a accesibilității centrelor urbane și a legăturilor lor cu ariile înconjurătoare”, răspunzând astfel obiectivului strategic al POR, care reprezenta sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale, durabile și echilibrate teritorial, a tuturor regiunilor României, conform necesitaților și resurselor specifice, cu accent pe sprijinirea dezvoltării durabile a polilor urbani de creștere, optimizarea mediului de afaceri și a infrastructurii de bază, pentru a face din regiunile României, în particular cele mai slab dezvoltate, locuri atractive pentru investiții.
Proiectul propus de Consiliul Local al Sectorului 6 venea în sprijinirea mai multor priorități naționale de dezvoltare prevăzute prin Planul Național de Dezvoltare, în mod direct, obiectivele proiectului se încadrându-se în obiectivele “Priorității 2: Dezvoltarea și Modernizarea infrastructurii de transport: asigurarea unei infrastructuri de transport extinse, moderne și durabile, precum și a tuturor celorlalte condiții privind dezvoltarea sustenabilă a economiei și îmbunătățirea calității vieții”. Totodată, proiectul era în conformitate și cu prioritățile și acțiunile Cadrului Strategic Național de Referință, respectiv Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene.
Nu în ultimul rând, proiectul era în conformitate și cu prioritățile Agendei Lisabona și obiectivele Goteborg, deoarece, pe de o parte, este producător de creștere economică și ajuta la crearea de noi locuri de muncă, iar, pe de altă parte, dintr-o perspectivă a protecției durabile a mediului, proiectul contribuia la îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin scăderea emisiilor de noxe de la eșapamentele autovehiculelor și diminuarea emisiilor de praf.
4.1.4. Specificarea perioadei de referință
Proiectul avea în vedere un orizont de timp de 20 de ani.
Durata de realizare a proiectului era de 24 luni din care 12 luni execuție efectivă.
Perioada de referință pentru prețuri o reprezenta luna octombrie a anului 2010. Toate activitățile proiectului erau concepute să se efectueze într-o perioadă de maxim 24 luni de la aprobarea proiectului și semnarea contractului de finanțare.
În privința evaluării eficacității financiare a proiectului s-a avut în vedere un orizont de timp de 20 ani și o valoare reziduală la sfârșitul acestei perioade.
4.1.5. Ipoteze de lucru
Cursul de schimb folosit pentru estimarea în EUR a sumelor calculate în moneda națională a fost de 4.2849 RON pentru un EUR stabilit la data de 22.12.2010. Rata de actualizare folosită pentru fluxurile de numerar viitoare a fost determinată la 5%.
S-a optat pentru folosirea de prețuri constante pentru elaborarea analizelor financiare și economice, ele având atu-ul de a fi ajustate luând în considerare inflația și fiind fixate la anul de bază. Atât folosirea de valori reale sau valori nominale conduc la același rezultat dacă sunt folosite ratele de actualizare potrivite, rata de actualizare reală respectiv rata de actualizare nominal, legătura dintre cele două rațe fiind menționată în literatura de specialitate.
S-a făcut abstracție de faptul că investiția era prevăzută pentru o perioadă de 24 luni calendaristice și s-a considerat anul zero anul de realizare a investiției, toate costurile fiind conferite primului an de analiza.
Variile cheltuieli, incluzând și cele neprevăzute, au fost percepute ca și cheltuieli eligibile deoarece analiza de risc a proiectului analizat era considerată completă. Veniturile și costurile recurente s-au calculat la sfârșitul anului, fiind actualizate pe întregul an. Valoarea reziduală rezultată la sfârșitul periodei de analiza s-a calculat prin actualizarea veniturilor viitoare la dată în cauză.
4.1.6. Analiza opțiunilor
Ținând cont de “Ghidul de analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiții” formulat de către Comisia Europeană, în cadrul studiului de fezabilitate s-au avut în vedere cel puțin trei alternative:
Fără investitie- “Do nothing”, care reprezenta scenariul în care nu se realizează nimic;
Cu Investititie Minima- “Do minimum”, care are în vedere crearea unei infrastructuri rutiere cu costuri de investiție minime;
Investiție cu Impact Major- “Do something”, care reprezenta varianta de proiect considerată a fi cea mai potrivită atât pe termen scurt cât și mediu și lung.
Varianta “Fără Investiție”-“Do Nothing” – a rămas sistemul actual, majoritatea cu asfalt precar plin de gropi, locuitorii din zona având tot timpul probleme cu mașinile, iar traficul fiind îngreunat din cauza ploilor și noroiului, impactul asupra mediului fiind nul, chiar negativ din cauza consumurilor ridicate de carburant.
Prin urmare, s-a prevăzut faptul că vor exista costuri de mediu și sociale, și deci o rata economică de rentabilitate internă mai mică de 5,5%. În fapt nu s-a putut calcula rata de rentabilitate economică deoarece avantajele economice potențiale rezultate în urma corecțiilor ar fi fost nule.
Varianta “Cu Investiție Minimă”- “Do Minimum” – Proiectul ar fi putut fi implementat la costuri minime realizându-se: plombarea și repararea suprafeței asfaltate; realizarea rigolelor din beton; realizarea de rigole carosabile; marcaje longitudinale și transversale.
Această alternativă, deși cea mai ieftină din puncte de vedere al nivelului investițional, era dezavantajoasa din următoarele motive: sistemul actual ar conduce la păstrarea riscului de accidente, prin evitarea parților de asfalt deterioarat și a gropilor formate din cauza intemperiilor; rigolele realizate doar aleator nu ar fi garantat o continuitate a scurgerilor de apă pluvială; nu ar exista marcaje la nivel european pe drumurile propuse deoarece ar fi imposibil de realizat, iar indicatoarele rutiere ar fi insuficiente crescând numărul de accidente; reparațiile la suprafața asfaltată ar fi avut o durată de viață scurtă și ar necesita intervenii noi și cheltuieli adiționale; costurile cu reparațiile auto datorită stării defectuoase a carosabilului ar fi ridicate și nivelul de confort al locuitorilor zonei ar fi fost diminuat, iar poluarea cu praf ar fi fost ridicată.
Această alternativă nu era fezabila și s-a fundamentat pe faptul că efectuarea unor investiții minimale ar fi avut doar efect pe teremen scurt și crearea unor costuri mari de întreținere și cheltuieli cu poluarea ridicate. De asemenea, avantajele de pe urma diminuării poluării ar fi fost reduse iar proprietățile ar fi crescut în ritmul necesar, deoarece oamenii nu și-ar fi dorit să locuiască în zone cu drumuri pline de gropi sau pline de noroi. S-a estimat un EIRR mai mic de 5,5%.
Varianta “Investiție cu Impact Major”- “Do Something” – a fost considerată varianta optimă, pentru că implementarea proiectului prezenta avantaje mari pe termen lung, cum ar fi:
Drumurile modernizate cu fundație din piatră și structura rutieră care să garanteze condiții optime de siguranță și confort pentru circulația auto și pietonala.
Drumurile astfel asfaltate ar fi fost încadrate cu borduri și prevăzute cu rigole carosabile și de acostament.
Ar fi marcat cu semne de circulație și butoni reflectorizanți, contribuind astfel la reducerea numărului de accidente.
Ar fi prevăzut cu trotuare pentru pietoni.
În situația existentă la momentul respectiv, în care nevoia elaborării și implementării acestui proiect era ridicată, identificarea variantei optime de investiție s-a fundamentat pe paralela dintre două tipuri de investiție, una minimă cu costuri operaționale și de mentenanța ridicate și o a doua alternativă cu investiție cu impact major cu costuri mai mari de implementare dar cu o durabilitate și o utilitate mărita.
Alternativa propusă a fost cea de “Investiție cu impact major”, deoarece beneficiile implementării acesteia pe termen lung arata recuperarea costurilor cu investiția, un nivel de satisfacție mărit, iar impactul asupra mediului înconjurător era unul de natura pozitivă. Analiza incremenatala urmarea numai schimbările datorate implementării proiectului fata de varianta fără proiect.
Analiza financiară și analiza economică a folosit principiul incremental, pentru estimarea investiției. Principiul incremental implica folosirea a doua, respectiv trei scenarii în situația în care exista o informație financiară satisfăcătoare. În privința stabilirii indicatorilor financiari s-au evaluat incremental doua scenarii, alternativa “Fără Investiție”- “Do Nothing” și alternativa “Investiție cu Impact Major”- “Do Something”. Analiza incrementala urmărea doar schimbările generate ca urmare a implementării proiectului fata de situația existentă la acel moment.
4.2. Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară
4.2.1. Investiția de capital
Total investiției de capital a fost de 41,187,529 RON, din care valoarea construcțiilor montaj a fost de 35,998,192 RON.
Bugetul total al proiectului cu alocarea cheltuielilor eligibile și neeligibile este prezentat în secțiunea Anexe ale lucrării de fată.
Cheltuielile neeligibile au constat în cheltuieli de proiectare și asistența tehnică până în limita a 5 %.
Structura investiției a fost următoarea:
Costurile cu asistenta tehnică au cuprins atât costurile de proiectare cât și de consultanță în perioada dezvoltării proiectului.
Cea mai importantă categorie de costuri au fost reprezentate de către costurile de constructii-montaj. Aceasta grupa a inclus și organizarea de șantier necesară precum și cheltuielile diverse și neprevăzute.
4.2.2 Costurile de exploatare (recurente)
Analiza incrementala a presupus cunatificarea costurilor operaționale cauzate de implemenetarea proiectului.
Costurile de exploatare au reprezentat acele costuri produse de-a lungul activității curente. Categoriile de cheltuieli de operare au fost următoarele:
Costuri cu personalul- Noul sistem rutier a fost integrat în rețeaua existenta astfel încât nu necesită creșterea personalului existent și implicit a cheltuielilor salariale.
Costuri cu întreținerile anuale- în urma realizării investiției s-a realizat o întreținere curentă a suprafeței carosabile care privea, asfaltul, trotuarele și bordurile, marcajele longitudinale și transversale, semnele de circulație: Costurile, din acel moment, de întreținere potrivit datelor oferite de serviciul specific în cadrul Consiliului Local sunt de aproximativ 7.84 EUR/mp/an pentru partea carosabilă și 3.65 EUR/an/mp pentru trotuare. Având în vedere că existau circa 102,900 mp de suprafața carosabilă, borduri 41,947 ml și 20,974 mp de trotuare, s-a evaluat ca la un procent de 5 % reparații, costul actual în versiunea fără proiect a fost de 292,494 RON/an inclusiv TVA. Având în vedere că aceste costuri se refereau la varianta fără proiect, acestea s-au scăzut din costurile de intratinere anuale.
Suprafața carosabilă drum
Verificarea vizuală a integrității suprafeței carosabile;
Curățarea de praf a drumului;
Efectuarea reparațiilor produse de lucrările de intervenție la rețelele de utilități publice;
Efectuarea reparațiilor produse de accidente sau cauze externe;
Efectuarea reparațiilor produse de căldură excesivă și efectul acesteia asupra covorului asfaltic, precum și ca rezultat al intervenției altor factori climatici externi;
Efectuarea reparațiilor produse de distrugeri și vandalizări.
S-a estimat un nivel de degradare a suprafeței carosabile de 5% anual și care trebuia înlocuită. Reparația se referea numai la covorul asfaltic a cărui preț per metru pătrat așezat era de 112.02 ron, valoare fără TVA, prețuri determinate în urma analizei complexității drumului și în strânsă legătură cu proiectul.
Suprafața trotuare și borduri
Verificarea vizuală a integrității suprafeței trotuarelor și bordurilor;
Curățarea de praf a trotuarelor;
Efectuarea reparațiilor produse de lucrările de intervenție la rețelele de utilități publice;
Efectuarea reparațiilor produse de accidente sau cauze externe;
Efectuarea reparațiilor produse de căldură excesivă și efectul acesteia asupra covorului asfaltic, precum și ca rezultat al intervenției altor factori climatici externi;
Efectuarea reparațiilor produse de distrugeri și vandalizări.
S-a estimat un nivel de degradare a suprafeței de trotuare și de borduri la 5% anual și care trebuia înlocuită. Reparația se referea numai la dale de beton a cărui preț per metru pătrat așezat era de 52.13 ron, valoare fără TVA, iar pentru borduri de 22.21 ron/ml, prețuri determinate în urma analizei complexității suprafeței de trotuare și a bordurilor și în strânsă legătură cu proiectul.
Marcaje longitudinale și transversale, indicatoare rutiere și semne de circulație
Verificarea vizuală a integrității marcajelor și sistemelor rutiere (ex. butoni reflectorizanți, stâlpi de ghidare s.a.m.d.);
Curățarea de praf a marcajelor;
Efectuarea reparațiilor produse de lucrările de intervenție la rețelele de utilități publice;
Efectuarea reparațiilor produse de accidente sau cauze externe;
Efectuarea reparațiilor produse de căldură excesivă și efectul acesteia asupra marcajului aplicat, precum și ca rezultată al intervenției altor factori climatici externi;
Efectuarea reparațiilor produse de distrugeri și vandalizări.
Aplicarea marcajelor în zonele în care acestea au devenit învechite.
Corelarea marcajelor cu schimbările legislației în vigoare.
S-a estimat un nivel de degradare și învechire a suprafeței marcate, indicatoare și semne de circulație de 15% anual, mai ales în zonele cu trafic ridicat și care trebuia schimbată. Reparația se referea la reaplicarea marcajului și chiar curățirea suprafețelor în cazul în care ar produce confuzie în rândul participanților la trafic. Având în vedere că există o lungime de 9,9 km de marcaje, costul mediu pentru aplicarea acestor marcaje era de 8,360 Euro/km. De asemenea pentru indicatoare și semne, costul anual estimat era de 315 ron/buc, respectiv 78,66 ron/buc.
Rigole carosabile și de acostament, șanțuri
Verificarea vizuală a integrității rigolelor;
Curățarea de noroi și decolmatarea rigolelor;
Efectuarea reparațiilor produse de lucrările de intervenție la rețelele de utilități publice;
Efectuarea reparațiilor produse de accidente sau cauze externe;
Efectuarea reparațiilor produse de căldură excesivă precum și ca urmare a intervenției altor factori climatici externi;
Efectuarea reparațiilor produse de distrugeri și vandalizări.
S-a estimat un nivel de degradare a rigolelor și șanțurilor de 10 % anual, care trebuiau schimbate, având în vedere că există o lungime de peste 9,254 m de canalizare pluvială iar costul mediu era de 79 RON/metru liniar.
Costuri de întreținere curentă
Costuri cu reparațiile periodice (reparații majore) – Costurile cu reparațiile periodice s-au realizat că rezultat a degradării unei părți din suprafața carosabilă sau a trotuarului ca urmare a unor intervenții necesare în zonele respective. S-a estimat că se va distruge și structura de fundare și astfel trebuia refăcuta suprafața carosabilă urmărind și realizând aceeași pași ca și în cazul realizării acesteia de nouă.
Suprafața carosabila drum :
Verificarea vizuală a integrității suprafeței carosabile;
Efectuarea reparațiilor produse de lucrările de intervenție la rețelele de utilități publice;
Efectuarea reparațiilor produse de accidente sau cauze externe;
Efectuarea reparațiilor produse de căldură excesivă și efectual acesteia asupra covorului asfaltic, precum și ca rezultat al intervenției altor factori climatici externi.
S-a estimat un nivel de degradare a suprafeței carosabile de 5% la fiecare interval de 6 ani și care trebuia schimbată. Reparația implica repetarea metodei de realizare, adică refacarea de nouă a porțiunii carosabile respective la prețul de producție de 160.02 ron, valoare fără TVA, prețuri determinate în urma analizei complexității drumului și în strânsă relație cu proiectul.
Suprafața trotuare și borduri
Verificarea vizuală a integrității suprafeței trotuarelor și bordurilor;
Efectuarea reparațiilor produse de lucrările de intervenție la rețelele de utilități publice;
Efectuarea reparațiilor produse de accidente sau cauze externe;
Efectuarea reparațiilor produse de căldură excesivă și efectual acesteia asupra covorului asfaltic, precum și ca rezultat al intervenției altor factori climatici externi.
S-a estimat un nivel de degradare a suprafeței de trotuare de 5% la fiecare interval de 6 ani și care trebuia înlocuită. Reparația implica repetarea metodei de realizare, adică refacarea trotuarelor respective la prețul de producție de 74,47 ron, valoare fără TVA, prețuri determinate în urma analizei complexității trotuarelor și în strânsă relație cu proiectul.
Costuri de inlocuire- Costurile de înlocuire a echipamentelor montate erau acele costuri care apar ca și consecință a uzurii normale și învechirii în timp a echipamentelor precum și din cauza furturilor. Având în vedere că proiectul stipula crearea de drumuri, sunt puține echipamente care au trebuit înlocuite.
S-a prevăzut o durată de viața de cinci ani pentru semnele de circulație pentru că suprafața reflectorizantă aplicată se învechește și nu mai oferă siguranța necesară traficului. Costul mediu de înlocuire la 5 ani a fost în concordanță cu devizizul, respectiv 620 ron fără TVA.
În cadrul proiectul s-a prevăzut o durată de viața de cinci ani pentru o parte din canalizare, deorece decolmatările și factorii externi au cauzat înlocuirea acestora. Costul mediu de înlocuire la 5 ani a fost de 250 ron fără TVA pentru fiecare metru liniar.
Costuri diverse și neprevazute- Costurile diverse și neprevăzute ce implică uzura precoce a altor componente care țin de suprafața carosabilă și de trotuare s-au estimat la nivelul de 3% din media tuturor costurilor recurente anuale.
Pe perioada analizată s-a considerat ca aceste costuri de operare nu vor suferi schimbări. Nu au fost prevăzute cheltuieli de promovare pe perioada analizată deoarece s-a estimat că activitățile de promovare incluse în proiect vor garanta diseminarea proiectului în cadrul grupurilor ținta.
Atât centralizatorul de costuri de întreținere și reparații cât și centralizatorul costurilor de operare și mentenata sunt prezentați în cadrul secțiunii Anexe.
4.2.3. Venituri din exploatare (recurente)
Proiectul dorea să realizeze optimizarea infrastructurii publice urbane prin crearea unui sistem rutier modern. Utilitatea și nevoia acestui proiect era justificată de specificurile zonei, a situației infrastructurii publice, a necesitaților grupurilor ținta, a atingerii scopurilor strategice și s-a axat pe creșterea atractivității zonei, creșterea nivelului de securitate și confort pentru pietoni și șoferi, diminuarea poluării și reducerea consumului de carburanți.
În contextul acelei perioade, aplicarea acestui proiect a condus la creșteri ale valorilor imobiliare a terenurilor și la creșterea investițiilor în zona de impact.
Ținând cont de faptul că nu s-au perceput taxe pentru drumul respectiv, prin urmare nu s-au dobândit venituri de natura financiară din aplicarea acestuia. Proiectul nu a fost generator de venituri.
4.2.4. Valoarea Reziduală
Valoarea reziduală rezultată la finalul periodei de analiză a fost dată de valoarea posibilă de valorificare. Dată fiind durata de viața considerate- de 40 ani- și impactul scăzut al uzurii morale asupra acestei infrastructuri rutiere, valoarea reziduală la capătul a 20 de ani era de 40 % din valoarea investiției.
Luând în considerare aceste aspecte, se putea estima o valoare reziduală de 16,475,012 RON la finalul perioadei de analiza.
4.2.5. Indicatori de performanță financiară
Obiectivul analizei financiare era de a stabili fluxurile de numerar produse de proiect, actualizate la o rată de actualizare și de a identifica dacă un proiect este viabil din punct de vedere financiar. În cazul în care rata de rentabilitate financiară era mai mare decât 5%, proiectul s-ar fi putut realiza fără intervenția fondurilor structurale.
Valoarea actualizată neta reprezenta suma fluxurilor de numerar viitoare, intrări și ieșiri, actualizate cu o rată de actualizare astfel încât s-a obținut valoarea lor curentă.
Valoarea actualizată neta s-a calculat după următoarea formula:
Rata Internă de Rentabilitate Financiară reprezintă acea rată de actualizare care egalizează costurile actualizate ale proiectului cu veniturile sale. Rata de rentabilitate financiară reprezintă acea rată de actualizare la care se obține VAN = 0.
Raportul Beneficiu- Cost s-a calculat că raport între totalul încasărilor și totalul platilor realizate în anul respectiv. Raportul cost beneficiu trebuia să fie mai mare sau egal ca cu 0 pentru că proiectul să fie considerat viabil în viitor.
Fluxurile non-monetare, cum sunt amortizarea și provizioanele, nu au fost luate în considerare. Situația cash-flow-ului financiar este prezentată în Anexe.
Indicatori de analiza financiară:
Rata Internă de rentabilitate financiară a fost mai mică de 5%, ceea ce insemana ca proiectul nu s-a putut susține singur, deci avea nevoie de finanțarea fondurilor structurale.
Ratele de rentabilitate ale capitalului
Rata Internă de rentabilitate financiară a capitalului a fost mai mică de 5%, ceea ce insemana ca proiectul nu s-a putut susține singur, deci avea nevoie de finanțarea fondurilor structurale.
Sustenabilitatea proiectului a fost estimată prin intermediul fluxului net de numerar cumulat care trebuia să fie pozitiv pe întreaga perioadă de analiza. Deoarece proiectul nu era generator de venituri acest indicator a fost negativ constant atât în perioada de investiție cât și în perioada de operare. Consiliul Local trebuia să garanteze din fonduri proprii contribuția proprie la investiție împreună cu finanțarea nerambursabilă din fonduri structurale. Costurile operaționale au trebuit să fie suportate în totalitate de către Consiliul Local. Acest fapt a condus la un flux net de numerar cumulat pozitiv (egal cu zero) pe întreaga perioadă analizată.
În consecință, în urma evaluării indicatorilor a rezultat ca proiectul a avut nevoie de finanțare din partea FEDR pentru a fi rentabil financiar.
4.3. Analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță economică
Analiza financiară, perceputa ca și componenta unică, nu este suficientă pentru a identifica dacă un proiect este eficace din toate punctele de vedere. Ținând cont de faptul că majoritatea proiectelor cu caracter de utilitate publică nu au ca obiectiv generarea de venituri, trebuiesc identificate toate aspectele financiare sau cele cuantificabile din punct de vedere financiar, relaționate de aplicarea lor.
Pentru a identifica aceste aspecte trebuie efectuată o analiză economică a proiectului. Această analiză economică identifica toți factorii care conduc la bunăstarea regiunii și încearcă o cunatificare în bani a implicațiilor sociale de mediu, s.a.m.d.
Scopul major al analizei economice este de a contribui la definirea și alegerea proiectelor care pot avea implicații pozitive asupra economiei, la nivel macro. Analiza economică se dovedește mai folositoare în momentul în care este derulata într-o fază de început a analizei de proiect, pentru a descoperi din timp aspectele negative ale proiectului de investiție.
Analiza economică se fundamentează pe analiza financiară realizată asupra fluxurilor de numerar și implică implementarea unor corecții pentru identificarea tuturor aspectelor.
Aceste corecții sunt de trei feluri:
Corecții fiscale- având în vedere ca instituțiile publice câștiga bani din taxe, corecțiile fiscale sunt imperative, deoarece reprezintă transferul unor sume în cadrul aceluiași buget. Prin urmare, trebuie înlăturat TVA-ul și alte taxe care produc fluxuri de ieșiri de bani pe de o parte dar și de intrări pe de altă parte.
Corecții ale externalitatilor- implica identificarea avantajelor și costurilor externe primite de ceilalți participanți din viața socială, alții decât autoritatea solicitantă.
Conversia prețurilor de piață în prețuri contabile- o astfel de conversie se impune din cauza faptului că prețurile curente ale pieței nu pot reprezenta valoarea lor socială datorită distorsiunilor pieței, afectând rezultatele analizei. Prețurile contabile soluționează această problemă, deoarece înlătura astfel de distorsiuni, reflectând costurile de oportunitate socială ale resurselor. Aceste elemente de distorsionare a pieței se pot corecta prin intermediul prețurilor umbra. Prețurile umbra trebuie să reprezinte costul de oportunitate și disponibilitatea de plată a consumatorilor pentru bunurile și serviciile oferite de infrastructură respectivă.
4.3.1. Corecții fiscale
Costul cu investiția este influențat de mai multe taxe, TVA, taxele plătite de angajator aferente salariilor, taxe privind avizele, taxe ISC.
Valoarea investiției după realizarea corecției fiscale a fost următoarea:
4.3.2. Corecții ale externalitatilor
Acestea pot avea influențe negative, ce intra în analiza ca și costuri economice (pe perioada construcției; pe perioada de viața a proiectului) sau influențe pozitive, ce intra în analiza ca și beneficii (pe perioada construcției; pe perioada de viața a proiectului). Toate aceste influente se divid în influente economice, sociale și de mediu.
Costuri de mediu
Din concluziile impactului asupra mediului, în perioada de execuție, s-au consemnat poluări, dar nu poluări însemnate ale mediului, nivel important al zgomotului. În ceea ce privește traficul nu s-au înregistrat perturbări ale traficului în zona în cauză.
Beneficii economice :
Principalele beneficii economice ale aplicării proiectului, fata de varianta zero în care nu se face modernizarea au fost scăderea duratei călătoriei și creșterea vitezei de deplasare, economii la cheltuielile de operare și întreținere a autovehicolelor și creșterea valorii proprietăților în zonele în care aceste drumuri s-au modernizeazat.
Potrivit informațiilor prezentate în studiul de trafic, în urma aplicării proiectului s-a estimat o scădere de 24,8% și 27,7% a duratei călătoriei pe aceste drumuri având în vedere creșterea vitezei de rulare. Uniunea Europeană specifică în rapoartele sale statistice publicate și în buletine de informare costul mediu al unei ore petrecute în trafic ca fiind între 4.5 EUR și 10 EUR pe oră pierdută în trafic în funcție de program și țara.
Prognoza traficului s-a realizat tot pe baza intensităților de calcul și a avut în vedere următoarele: pr drumurile de deservire locală pe care au fost și sunt construite locuințe pe toată lungimea, creșterea traficului nu poate veni decât din creșterea nivelului de motorizare; pe drumurile de deservire locală pe care nu au fost și nu sunt construite locuințe pe toată lungimea și/sau există posibilitatea de apariție a noi locuințe în zonă; s-a ținut cont și de acest aspect.
Drumuri de deservire locală
Din informațiile de trafic a reieșit ca autovehicole circula cu o viteză medie de 65 km/oră comparativ cu viteza medie de 50 km/oră cu cât se deplasau la acel moment. În urma calculelor realizate a rezultat ca și economii de timp exprimate în minute, câștigul de timp se situa între 1,1 minute (pentru autoturisme) și 1,5 minute pentru vehicule grele, ceea ce a condua la câștigarea unor economii de timp între 24,8% și 27,7%. Pe perioada analizată, potrivit nivelului de studiu s-a estimat că anual 2,600 autovehicule au tranzitat aceste drumuri, din care 70 % cel puțin o dată pe zi, iar restul în medie de o dată pe săptămână. În consecință, o economie anualizată de 13,327 ore. Costul mediu al orei de muncă în România s-a evaluat la minimul buletinelor statistice formulate de Uniunea Europeană, respectiv 4.5 EUR/oră. Astfel a reieșit o economie la durata de călătorie estimată financiar la 256,969 ron/ an.
În urma aplicării investiției drumurile au fost asfaltate și astfel au scăzut costurile cu operarea autovehicolelor, combustibil, reparații.
Economiile dobândite în trafic privind scăderea costurilor cu combustibilii au ținut cont, ca în acel moment consumul mediu orar al autovehiculelor era de circa 5.3 litri/oră în condițiile unui consum mediu de 4.2 litri/oră la o viteză de deplasare medie de 65 km/oră. Costul benzinelor și motorinelor era de circa1.4 EUR/litru. În urma calculelor făcute a reieșit o economie de 13,327*1.1*1,4*4.2849 =87,941 ron/an.
Optimizarea condițiilor generale de circulație, ca rezultat al reabilitării și modernizării rețelei de drumuri, au condus la câștigarea unor economii privind costurile de exploatare cu marje între 14,6% și 28,1%. Institutul Național de Statistică nu a prezentat la acel moment informații exacte despre costurile estimative pe km/ autovehicul (ușor sau greu), ceea ce a condus la folosirea indicatorului de rugozitate a drumului, care la acel moment s-a situat între 1 -3 mm/m, ducând la o medie de 1.5 mm/m. La o economie medie de 17 % pentru 2,600 autovehicule a reieșit suma de 2,567,057 ron pentru 18,048 m.
Cel mai concret avantaj economic estimat în urma aplicării proiectului a fost creșterea valorii proprietăților imobiliare localizate în Sectorul 6. Prin efectuarea infrastructurii rutiere cu asfalt, trotuare și rigole a crescut atractivitatea zonei datorită creșterii gradului de confort, siguranță și accesibilitate atât pentru rezidenți cât și pentru potențialii investitori. Zona de impact minimă a proiectului a fost considerată ca fiind aproximativ 100 m de o parte și de alta a străzilor pe toată lungimea lor.
Ținând cont de faptul că rapoartele de evaluare realizate de companiile de profil din zonă, au raportat un preț mediu al terenului de 40 EUR/mp, creștere estimată a prețului terenului pe parcursul perioadei analizate fiind de 5%. Se câștigă astfel o creștere de 1.75 EUR distribuită pe o perioadă de 20 ani pentru suprafața adiacenta zonei în care s-a reabilitat drumul.
Aceste avantaje economice s-au împărțit în mod egal pe perioada de analiza rezultând un beneficiu de 1,546,678 RON/an. Deși impactul a fost imediat după aplicarea proiectului pentru o modelare mai justă a situației perioadei în cauză (ținând cont și de criză economică) aceste beneficii au fost împărțite în mod egal pe intervalul de 20 de ani.
Beneficii sociale :
Un impact pozitiv ce a fost consemnat în perioada de aplicare a investiției au fost locurile de munca temporare create de antreprenor. Potrivit estimărilor pe durata construcției au fost create 5 noi locuri de muncă. Aceste persoane au câștigat un salariu brut mediu lunar de 1500 RON/Lună rezultând într-un beneficiu total de 90,000 RON, pentru 12 luni de efectuare a proiectului.
Beneficii non-monetare :
După finalizarea investiției a crescut calitatea vieții prin creșterea gradului de siguranță și de confort al cetățenilor fie că sunt pietoni fie sub formă de siguranță în trafic în calitate de șoferi. A crescut și numărul investițiilor atrase în zonă, care au condus în mod direct la crearea de noi locuri de muncă și implicit la creșterea nivelui de trăi.
Valoarea reziduală rezultată la finalul periodei de analiză a fost dată de valoarea potențială de vânzare a sistemului calculată la valoarea investiției corectata. Dată fiind durata de viața prevăzută și impactul scăzut al uzurii morale s-a putut estima o valoare reziduală la capătul a 20 de ani de 40% din valoarea investiției.
4.3.3. Conversia prețurilor de piață în prețuri contabile
Pe lângă distorsiunile fiscale și influența externalitatilor, au mai existat și alți factori care au situat prețurile în afara unei piețe competitive: existența unui regim de monopol, reglementările legale pe piața muncii, politicile guvernamentale protecționiste sau de subvenționare. Aceste elemente de distorsionare a pieței s-au putut corecta cu ajutorul prețurilor umbra. Prețurile umbra trebuie să reprezinte costul de oportunitate și disponibilitatea de plată a consumatorilor pentru bunurile și serviciile oferite de infrastructură respectivă.
Prețul economic a fost determinat astfel: pentru bunurile tangibile valorea lor economică a fost dată de prețul de paritate internațională (prețul de import); pentru factorii de producție (pământ, salarii) valoarea lor economică a fost dată de costul lor de oportunitate.
Prețurile umbra s-au calculat prin aplicarea unor factori de conversie asupra prețurilor utilizate în analiza financiară.
Pentru simplificarea calcului s-a utilizat ca valoare a factorului de conversie standard valoarea medie de circa 0.8 așa cum a fost calculată în urma unor studii de specialitate pe 13 țări în curs de dezvoltare.
Având în vedere că din 2007 România este membra UE și de faptul că circa 99% din produsele folosite în proiect au fost produse în spațiul comunitar rezulta Factorul de Conversie pentru materiale este 0.8.
Factorul de conversie pentru forța de muncă s-a stabilit ținând cont de rață de șomaj regionala și nivelul taxelor salariale. Pentru o rată de șomaj de 6% și un nivel al taxelor salariale plătite de angajator de 32% factorul de conversie a fost de 0.64.
Valoarea reziduală rezultată la finalul periodei de analiză a fost dată de valoarea potențială de vânzare la valoarea investiției corectata. Dată fiind durata de viața prevăzută și impactul scăzut al uzurii morale s-a putut estima o valoare reziduală la capătul a 20 de ani de 40% din valoarea investiției.
Pornind de la aceste valori s-au calculat urmatorarele rate pentru costuri investiționale și costuri de operare în funcție de structura acestora.
Calculul Factorului de Conversie
Situația costurilor corectate și cea a Cash-Flow-ului Economic sunt prezentate în secțiunea Anexe.
Ținând cont de faptul că proiectul a generat fluxuri de numerar pozitive pe toată perioada următoare aplicării, concluzia a fost ca proiectul merita să fie finanțat.
4.3.4. Analiza Cost –Beneficiu, indicatori de performanță economică
Indicatori de analiza economică:
4.4. Analiza de senzitivitate
Analiza de sensitivitate reprezintă un procedeu prin care se analizează impactul modificării unor factori asupra principalilor indicatori ai proiectului. În general, se examinează doar variațiile nefavorabile ale acestor variabile critice.
Obiectivul analizei de sensitivitate este de:
A ajuta la identificarea pricipalelor variabile cu influența semnificativă asupra costurilor și beneficiilor produse de proiect
A analiza urmările unor modificări nefavorabile ale acestor variabile- critice
A estima dacă hotărârile ce vor fi luate în cadrul proiectului pot fi influențate de aceste schimbări
A identifica acțiunile de preîntâmpinare sau restricționare a posibilelor efecte nefavorabile asupra proiectului.
Concluzia analizei cost-beneficiu se fundamentează pe un set unic de valori pentru fiecare factor sau variabilă. Un număr de factori s-ar putea însă modifica pe parcursul proiectului și de aceea a fost necesar să se testeze cât de sensibile sunt valorile de eficacitate ale proiectului (VAN, RIR) la schimbările valorilor acestor factori.
Indicele de sensitivitate a indicat cu câte procente s-a schimbat paramentrul studiat în cazul modificării cu un procent a variabilei cauza. În cazul în care indicele este supraunitar variabilă în cazuza este purtătoare de risc. Indicele critic SV (Switching Value) reprezintă acea valoare cu care ar trebui să se schimbe variabilă astfel încât valoarea prezenta actualizata să devină 0. O valoare mică a indicelui critic a indicat că acea variabilă a prezentat un risc mare, o abatere mică fiind capabilă să transforme investiția din rentabila în nerentabila.
Pentru stabilirea senzitivității rentabilității și riscului pentru proiect s-a ținut cont în calcul următorii factori determinanți: nivelul investiției, costurile de operare anuale și avantajele economice rezultate din creșterea prețurilor la imobile.
Analiza de sensitivitate a proiectului a fost efectuată prin calcule tabelare coenxe fiecărui scenariu de evoluție a parametrilor cheie, inclusiv prin variația cumulată a tuturor factorilor evaluați.
Sinteza rezultatelor obținute este prezentată în secțiunea Anexe.
Elementele critice în relevante de analiza de senzitivitate au fost evoluția prețului de piață al imobilelor, pieselor de schimb și a costului orar, care dacă ar fi scăzut fata de nivelul prevăzut cu mai mult de 33% ar fi condus la dobândirea unei rate de rentabilitate sub nivelul solicitat de 5.5%; costurile cu investitia- dacă s-ar fi majorat cu mai mult de 67 % ar fi făcut investiția nefezabila (nivelul de risc minim); evoluția costurilor de operare a avut un impact extrem de redus în privința rentabilității economice a proiectului.
Astfel, se observa că, indiferent de tipul scenariului, valorile VAN, RIR și raportul costuri actualizate nu a variat foarte mult și au îndeplinit condițiile specifice AXA 2.1 POR.
4.5. Analiza de risc
Managementul riscului presupune următoarele stagii: identificarea riscului, analiza riscului și reacția la risc. Primul stagiu se efectuează prin elaborarea unor liste de control. Analiza riscului folosește procedee precum stabilirea valorii preconizate, simularea Monte Carlo și arborii decizionali, iar reacția la risc include măsuri și acțiuni pentru reducerea, înlăturarea sau repartizarea riscului.
Riscul poate fi perceput ca și nesiguranța relaționata oricărui rezultat. Nesiguranța se poate referi la potențialul de apariție a unui eveniment sau la influența, la efectul unui eveniment în cazul în care acesta se produce. Riscul apare atunci când un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur; efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariția evenimentului este nesigură; atât evenimentul cât și efectul acestuia sunt incerte.
Identificarea riscului :
Pentru identificarea riscului s-a realizat matricea de evaluare a riscurilor.
Analiza riscului :
Acest stagiu a fost folositor în stabilirea priorităților privind alocarea resurselor pentru controlul și finanțarea riscurilor. Estimarea riscurilor a implicat elaborarea unor metode de măsurare a importanței riscurilor precum și implementarea lor pentru riscurile identificate.
Pentru acest stagiu, fundamentală a fost matricea de evaluare a riscurilor, în funcție de probabilitatea de apariție și impactul produs.
Reacția la Risc :
Procedurile de control a riscului recunoscute în literatura de specialitate se distribuie în următoarele categorii:
Evitarea riscului- presupune modificări ale planului de management cu scopul de a înlătura apariția riscului;
Transferul riscului- împărțirea impactului negativ al riscului cu o terță parte (contracte de asigurare, garanții);
Diminuarea riscului- metode care scad probabilitatea și/sau impactul negativ al riscului;
Planuri de contingent- planuri de rezervă care să fie implementate în momentul apariției riscului.
După cum se poate observa riscurile de realizare a investiției au fost destul de scăzute, iar gradul lor de impact nu a influențat eficientă și utilitatea investiției.
Concluzii
Analiza cost- beneficiu reprezintă o metodă practică de analiză a eficacității ce poate fii implementata cu succes în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, și nu numai, ea poate reprezenta și un cadru de referință în aprecierea întregului sistem legislativ din România.
Analiza cost- beneficiu include o succesiune de caracteristici particulare care o deosebesc de alte forme de analiză, precum și procedee specifice de calculație a costurilor și beneficiilor, astfel că ACB este o metodă de evaluare a unei politici care cuantifică analiza întregului set de beneficii din cadrul unui proiect, fie că sunt financiare, sociale sau ecologice.
Metoda ACB este în relaționata de dezvoltarea locală și regională, pentru că are ca obiectiv cheie adoptarea eficace a hotărârilor sociale, și scop general de a asista distribuția eficientă a resurselor societății.
Analiza cost-avantaje din mediul de afaceri reprezintă o metodă prin care se poate considera o politică publică din perspectiva banilor cheltuiți pentru ea și al beneficiilor ce se preconizează a se dobândi. Acesta reprezintă cel mai economic mod de a obține un rezultat prin care se poate stabili ce utilizare alternativă a resurselor existente este cea mai avantajoasă pentru societate.
În cadrul acestei analize sunt observate existența unor problematici care trebuie să fie soluționate: determinarea costurilor și beneficiilor care trebuie avute în vedere; cum trebuie apreciate acestea și ce rată de actualizare trebuie utilizată.
Scopul analizei este dobândirea unui surplus social estimativ, împreună cu proiectul stabilirii valorii reale.
Deși are un folos ridicat, aplicarea acestei analize prezintă și dezavantaje rezultate din erorile posibile ce se pot ivi pe parcursul efectuării ei; astfel de erori sunt: erori comise prin omisiune, erori de prognoză, erori de măsurare și erori de evaluare.
Un element cu o importanță majoră în elaborarea strategiilor de dezvoltare, îl reprezintă stabilirea și derularea, de către autoritățile competente, unor acțiuni de cooperare transfrontalieră, inter-regională, de înfrățire între localități, de asociere și cooperare cu autorități asemănătoare din alte state, precum și cu organizații, asociații, persoane private.
Concluzionând, se poate estima că succesul în implementarea politicilor de dezvoltare locală, regional, națională și internațională este o funcție influențată de numeroși factori.
În cadrul studiului de caz am dorit să evidențiez factorul crucial de care dispune ACB în evaluare, precum și calculația unor indicatori generali care să demonstreze eficienta proiectului în cauză.
Concluzia în urma analizei făcute este că investiția este rentabilă din punct de vedere economic și prezintă grade de senzitivitate ridicate la variațiile variabilelor cheie.
Bibliografie
Cărți:
Andrei, Liviu C., Economia sectorului public, suport de curs, București, 2011
Ani Matei, Economie publică. Analiza economică a decizilor publice, Ed. Economică, București, 2003
Cullis, J., Jones, Ph., Public Finances and Public Choice, second edition, Oxfort University Press, 1998
Dupuit Jules, On the measurement of the utility of the public works, Annales des pontes et Chausse, 2nd (1844) series, republicate în 1968 în limba engleză în lucrarea Transports, Selected Readings de Harmondsworth, Penguin Books
Eckstein, Otto, Water Resource Development: The Economics of Project Evaluation, 1958, Cambrige, MĂ, Harvard University Press
Filip, Gheorghe, Finanțe publice, Ed. Junimea, Iași, 2002
Goardman, Anthony E; Greenberg, Analiza cost – beneficiu: concepte și practică, Ed. Arc, 2004
Krugman, Paul, Obstfeld, M., International economics, theory and policy, (3rd. Ed) Harpercollins, 1994
Lipsey, Richard G., Chrystal, Alec K., Economie Pozitivă, Ed. Economică, 1999
Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, Dezvoltarea locală. Concepte și mecanisme, Ed. Economică, București, 2009
Măricică, Stoica, Investițiile și dezvoltarea durabilă, Ed. Universitară, București, 2005
Mosteanu, Tatiana (coord.), Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2004
Munda, G., Nijkamp, P., Rietveld, P., “Information precision and multicriteria evaluation methods”, în Williams A. și Giardina E. (Editori), Efficiency in the Public Sector, Ed. Edward Elgar, 1993
Văcărel, Iulian, Finanțe publice ediția a IV-a, Ed . Didactică și Pedagogică, București 2007
Articole:
Ailenei, Dorel, “Politica economică, între interesul individual și interesul public”, în Economie Teoretică și Aplicată, nr. 7, 2006, pp. 17-20
Banacu, Cristian Silviu, “Analiza cost – beneficiu ( ACB ) instrument util pentru studiile de fezabilitate la investițiile din domeniul public”, în Economia, nr.1, 2004
Kain, John F., “The Use of Straw Men în the Economic Evaluation of Rait Transport Projects”, în American Economic Review: Papers and Proceedings, 82, nr. 2 (1992), p. 487-493
Mankiw, G. D., Romer, D. Weil., “A Contribution to the Empirics of Economic Growth”, în Quarterly Journal of Economics 107, 1992, pp. 407-37
Râuț Ion, Tribuna economică, nr. 28, iulie 2005, p.64
Stiglitz, J., “The Rate of Discount for Benefit-Cost Analysis and the Theory of Second Best”, în Econpapers Working Papers Series, 1981
Anexe
Bugetul total al proiectului
Centralizator de costuri de întreținere și reparații
Centralizatorul costurilor de operare și mentenata
Situația Cash-Flow Financiar
Situația Cash-Flow Economic
Sinteza rezultatelor obținute
Bibliografie
Cărți:
Andrei, Liviu C., Economia sectorului public, suport de curs, București, 2011
Ani Matei, Economie publică. Analiza economică a decizilor publice, Ed. Economică, București, 2003
Cullis, J., Jones, Ph., Public Finances and Public Choice, second edition, Oxfort University Press, 1998
Dupuit Jules, On the measurement of the utility of the public works, Annales des pontes et Chausse, 2nd (1844) series, republicate în 1968 în limba engleză în lucrarea Transports, Selected Readings de Harmondsworth, Penguin Books
Eckstein, Otto, Water Resource Development: The Economics of Project Evaluation, 1958, Cambrige, MĂ, Harvard University Press
Filip, Gheorghe, Finanțe publice, Ed. Junimea, Iași, 2002
Goardman, Anthony E; Greenberg, Analiza cost – beneficiu: concepte și practică, Ed. Arc, 2004
Krugman, Paul, Obstfeld, M., International economics, theory and policy, (3rd. Ed) Harpercollins, 1994
Lipsey, Richard G., Chrystal, Alec K., Economie Pozitivă, Ed. Economică, 1999
Lucica, Matei, Stoica, Anghelescu, Dezvoltarea locală. Concepte și mecanisme, Ed. Economică, București, 2009
Măricică, Stoica, Investițiile și dezvoltarea durabilă, Ed. Universitară, București, 2005
Mosteanu, Tatiana (coord.), Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2004
Munda, G., Nijkamp, P., Rietveld, P., “Information precision and multicriteria evaluation methods”, în Williams A. și Giardina E. (Editori), Efficiency in the Public Sector, Ed. Edward Elgar, 1993
Văcărel, Iulian, Finanțe publice ediția a IV-a, Ed . Didactică și Pedagogică, București 2007
Articole:
Ailenei, Dorel, “Politica economică, între interesul individual și interesul public”, în Economie Teoretică și Aplicată, nr. 7, 2006, pp. 17-20
Banacu, Cristian Silviu, “Analiza cost – beneficiu ( ACB ) instrument util pentru studiile de fezabilitate la investițiile din domeniul public”, în Economia, nr.1, 2004
Kain, John F., “The Use of Straw Men în the Economic Evaluation of Rait Transport Projects”, în American Economic Review: Papers and Proceedings, 82, nr. 2 (1992), p. 487-493
Mankiw, G. D., Romer, D. Weil., “A Contribution to the Empirics of Economic Growth”, în Quarterly Journal of Economics 107, 1992, pp. 407-37
Râuț Ion, Tribuna economică, nr. 28, iulie 2005, p.64
Stiglitz, J., “The Rate of Discount for Benefit-Cost Analysis and the Theory of Second Best”, în Econpapers Working Papers Series, 1981
Anexe
Bugetul total al proiectului
Centralizator de costuri de întreținere și reparații
Centralizatorul costurilor de operare și mentenata
Situația Cash-Flow Financiar
Situația Cash-Flow Economic
Sinteza rezultatelor obținute
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Cost Beneficiu (ID: 135457)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.