Analiza Corelatiei Inflatie Somaj In Uniunea Europeana

Economie

Analiza Corelatiei Inflatie Somaj In Uniunea Europeana

Byadmin ianuarie 1, 2024

ANALIZA CORELAȚIEI INFLAȚIE-SOMAJ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………3

CAPITOLUL 1. PIAȚA ECONOMICĂ A UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE……………………………………………………………………………………………5

Impactul crizei economice asupra zonei euro……………………………………………………..5

Cauzele șomajului în zona euro……………………………………………………………………….7

Șomajul și impactul acestuia în plan politic și social …………………………………………..9

CAPITOLUL 2. ANALIZA CORELAȚIEI INFLAȚIE-SOMAJ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ……………………………………………………………………………………………………..12

2.1. Metodologia cercetării…………………………………………………………………………………….12

2.2. Analiza ratei șomajului în Uniunea Europeană și România………………………………….14

2.3. Prezentarea și analiza datelor cercetării……………………………………………………………..23

CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………..27

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………..29

INTRODUCERE

Lucrarea de față este un demers început cu socpul de a stabili corelația dintre inflație și nivelul ratei șomajului la nivelul Uniunii Europene. În anul 2005 România făcea progrese după trecerea la economia de piață, înregistrându-se o serie de creșteri economice, dar și o scădere a nivelului ratelor șomajului. În 2007 Romnia intra în rndul statelor membre ale Uniunii Europene și își continua reformele economice cu scopul de a se alinea standardelor europene. Din 2007 și până în 2010, până la momentul crizei economice, situația locurilor de muncă și a inflației era una echilibrată.

Anul 2010 a fost înul în care economiile mondiale au fost puternic afectate, iar criza economică din Statele Unite ale Americii, avea să fie criza întregii lumi. Mult mai mult au avut de suferit statele membre ale Uniunii Europene, care erau împovărate și de datoriile suverane. În contextul dat, instabilitatea locurilor de muncă avea să crează în mod constant, iar din 2010 și până în prezent, s-au înregistrat numai efecte negative pe piața locurilor de muncă.

Referitor la tema ce urmează a fi tratată, cercetările tradiționale au stabilit o relație inversă între rata șomajului și inflației. Mai mult decât dezechilibrele dintre cerere și ofertă, intervin asupra nevoii de forță de muncă, iar efectele inflației sunt vizibile în toate economiile, indifernet de stabilitatea acestora.

Relevanța temei a făcut ca interesul pentru corelația dintre rata șomajului și inflație să fie fenomene economice foarte mult analizate de specialiști în domeniul economic. Însă indiferent de numărul studiilor realizate pe această temă, actualitatea temei rămâne constantă. Acest lucru este determinat de factorii economici în schimbare și de schimările care se produc la nivel înternațional (globalizarea, liberalizarea comerțului, liberalizarea forței de muncă etc.).

Pentru a analizat tema menționată, am ales să împart lucrarea în două părți distincte, după cum urmează.

Primul capitol, intitulat ”Piața economică a Uniunii Europene în contextul crizei economice” analizează contextul schimbărilor sociale, economice, politice din perioada 2007-2013, context determinat de existența creizei economice care a afectat toate statele membre.

Capitolul al doilea al lucrării, intitulat „Analiza corenației inflație-șomaj în Uniunea Europeană” este studiul de caz al lucrării de față. În acest capitol va fi analizată situația șomajului și a inflației la nivelul Uniunii Europene, urmnd ca în cele din rumă să fie stabilită corelația dintre cele două variabile. Chiar dacă lucrarea de față are la bază o abordare empirică, limitările acesteia sunt date de intervalul de timp ales (2007-2013), o analiză mult mai clară ar putea fi făcută prin extinderea perioadei de timp alese.

CAPITOLUL 1. PIAȚA ECONOMICĂ A UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICE

1.1. Impactul crizei economice asupra zonei euro

Criza financiară globală a anului 2008 s-a transformat încet și într-o criză a șomajului la nivel global. Această criză a șomajului a devenit destul de repede și o criză socială și una politică. Criza implică toți cele trei mari piloni ai sistemului global – Europa, China și Statele Unite ale Americii. Nivelul de intensitate este unul diferit, iar răspunsul politic diferă el, la fel cum și raportarea la criză este distinctă între cei trei mari piloni.

Europa este punctul focal al acestei crizei. În timpul alegerilor politice, partidele care au a câștigat cele mai multe voturi au fost reprezentate de grupuri noi, fapt ce demonstrează o neîncredere a populației în clasa politică în raport cu criza. Două lucruri sunt de interes cu privire la această mișcare. În primul rând, unul dintre piloni centrali este apelul cu privire la datoriei publice ale țărilor europene. Al doilea este rata șomajului, care este cea mai mare problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană. Cu toate acestea, noile partide politice s-au axat pe decizii opuse măsurilor de austeritate luate de predecesori.

Una dintre consecințele austerității este recesiunea. Economiile multor țări europene, în special cele din zona euro, sunt acum contractante, deoarece austeritate înseamnă, evident, că mai puțini bani sunt disponibili pentru a achiziționa bunuri și servicii. Chiar dacă obiectivul principal este de a stabiliza sistemul financiar, auteritatea este o problemă care este resimțită de populațiade rând. Chiar dacă stabilitatea financiară poate rămâne obiectivul principal, aceasta depinde de un consens care implică sectoare largi ale societății. Când șomajul este una dintre consecințe, scenariul este unul dramatic în sistemele politice.

Doar patru țări din Europa au o rată a șomajului sub 6%: țările învecinate geografic Germania, Austria, Olanda și Luxemburg.Germania, este a patra putere economică din lume și se află în centrul de greutate al Europei. Exporturile de bunuri și servicii sunt echivalentul a 51% din produsul intern brut al Germaniei, și mai mult de jumătate din exporturile Germaniei merg în alte țări europene.

Germania consideră zona de comerț liber a Uniunii Europene ca fiind esențială pentru supraviețuirea sa. Fără acces liber la aceste piețe, exporturile sale Germaniei s-ar schimba dramatic, iar șomajul ar urca. Moneda euro este un instrument pe care Germania, cu influența ei, îl folosește pentru a gestiona relațiile sale comerciale – iar cest management îi face pe alți membri ai zonei euro să fie în dezavantaj. Țările cu salarii relativ mici ar trebui să aibă un avantaj competitiv asupra exporturilor germane. Cu toate acestea, multe au solduri negative ale comerțului. Atunci când a venit criza financiară, capacitatea țărilor cu economii instabile de a o gestiona a fost insuficientă și a condus la crize ale datoriilor suverane, care, la rândul lor, au condus mai mult la o instabilitate financiară și la o creștere a austerității, mai ales ca apartenența acestora la zona euro nu le permite să aplice propriile politici monetare.

Acest lucru nu înseamnă că țările cu economii instabile au fost risipitoare în cheltuielile sociale, dar cauza principala a eșecului lor a fost mult mai complexă. În cele din urmă problema este determinată și de exitența sonei libere, schimb fiind construit în jurul unor economii puternice care depindeau de exporturi. Germania este al treilea cel mai mare exportator din lume, fiind în clasament după China și Statele Unite. Puterea germană dezechilibrează întregul sistem. Comparând rata șomajului a blocului german cu cea a Europei de Sud, este greu să ne imaginăm aceste țări sunt membre ale aceluiași grup comercial.

Chiar și Franța, care are o rată relativ scăzută a șomajului, are o poveste mult mai complexă. Șomajul în Franța este concentrat în doi poli majori în nord și sud, în sud-estul Franței fiind cea mai mare rată a șomajului. Astfel, Sudul Europei a fost lovit extrem de dur de problema șomajului. Nici Europa de Est nu a fost ocolită, dar rata șomajului este mai scăzută aici. Cu toate acestea, Germania, Austria, Olanda și Luxemburg au fost relativ neatinse. Care este durata problemelor de acest tip este o altă discuție, dar contrastul ne spune foarte multe despre geopolitica emergentă din regiune.

În ceea ce privește Portugalia, Spania și Grecia acestea au fost într-o depresiune. Rata șomajului lor este aproximativ cea a Statelor Unite. O regulă existentă în privința șomajului este că la fiecare șomer, alte trei persoane sunt afectate, indiferent dacă e vorba de soți, copii saupărinți. Acest lucru înseamă că problema șomajului afectează pe toată lumea. O rată de 11% a șomajului implică 44% din populație, deoarece și membrii familiei au de suferit de pe urma lipsei locului de muncă.

Se poate argumenta că cifrele nu sunt la fel de rele precum par. Acest lucru poate fi adevărat, dar în Grecia, de exemplu, produse farmaceutice sunt în prezent produse încadrate la categoria produselor de lux. Guvernele locale din Spania au concediat mai mulți angajați. Mare parte din țările europene au ajuns la un punct critic în care este greu de imaginat recuperarea. În restul Europei, criza șomajului este și mai intensifică.

Nimeni în societate nu rămâne neatins de o situație de șomaj ridicat. Pentru șomerii în sine, aceasta este de multe ori o tragedie care are efecte de durată asupra veniturilor. Pentru cei de la locul de muncă, se ridică nesiguranța locurilor de muncă și se subminează coeziunea socială. Pentru guverne, șomajul are consecințe asupra finanțelor publice și dăunează perspectivelor electorale. Prin urmare, șomajul se află în centrul a dinamicii macro care modelează inflația pe termen scurt și mediu, ceea ce înseamnă că afectează, de asemenea băncile centrale. Într-adevăr, chiar și atunci când nu există riscuri la adresa stabilității prețurilor, dar șomajul este ridicat, coeziunea socială este amenințată, presiunea asupra băncii centrale crește.

1.2. Cauzele șomajului în zona euro

Problema cheie, cu toate acestea, este cât de mult poate afecta pe termen lung șomajul, dacă driverele sunt predominant ciclice sau structurale. Dacă ne raportăm la o uniune monetară de peste 20 de țări aceasta este în mod necesar o întrebare care necesită un răspuns compex.

Zona euro a suferit un șoc mare și în special a avut un PIB negativ, cu consecințe grave pentru ocuparea forței de muncă. Întrucât SUA a înregistrat o creștere bruscă și imediată a șomajului în urma crizei economice, zona euro a suferit două creșteri în șomaj asociate cu două recesiuni secvențiale. De la începutul anului 2008 până la începutul anului 2011 imaginea în ambele regiuni este similară: rata șomajului va crește considerabil. Acest lucru reflectă frecvente surse de șoc: sincronizarea ciclului financiar în economiile avansate, contracția în comerțul global în urma eșecului Lehman, cuplat cu o corecție puternică a prețurilor activelor în anumite jurisdicții.

Începând 2011, cu toate acestea, evoluțiile din cele două regiuni sunt divergente. Șomajul în SUA continuă să scadă. În zona euro, în schimb, începe un al doilea nivel de creștere a șomajului, care atinge cte maxime în aprilie 2013. Această divergență reflectată de un al doilea șoc în zona euro provine de la criza datoriilor suverane, care a dus la recesiune pentru economia zonei euro. Spre deosebire de șocul post-Lehman, însă, care a afectat toate economiile din zona euro, aproape toate pierderile de locuri de muncă observate în această a doua perioadă au fost concentrate în țărilriverele sunt predominant ciclice sau structurale. Dacă ne raportăm la o uniune monetară de peste 20 de țări aceasta este în mod necesar o întrebare care necesită un răspuns compex.

Zona euro a suferit un șoc mare și în special a avut un PIB negativ, cu consecințe grave pentru ocuparea forței de muncă. Întrucât SUA a înregistrat o creștere bruscă și imediată a șomajului în urma crizei economice, zona euro a suferit două creșteri în șomaj asociate cu două recesiuni secvențiale. De la începutul anului 2008 până la începutul anului 2011 imaginea în ambele regiuni este similară: rata șomajului va crește considerabil. Acest lucru reflectă frecvente surse de șoc: sincronizarea ciclului financiar în economiile avansate, contracția în comerțul global în urma eșecului Lehman, cuplat cu o corecție puternică a prețurilor activelor în anumite jurisdicții.

Începând 2011, cu toate acestea, evoluțiile din cele două regiuni sunt divergente. Șomajul în SUA continuă să scadă. În zona euro, în schimb, începe un al doilea nivel de creștere a șomajului, care atinge cte maxime în aprilie 2013. Această divergență reflectată de un al doilea șoc în zona euro provine de la criza datoriilor suverane, care a dus la recesiune pentru economia zonei euro. Spre deosebire de șocul post-Lehman, însă, care a afectat toate economiile din zona euro, aproape toate pierderile de locuri de muncă observate în această a doua perioadă au fost concentrate în țările care au fost afectate negativ tensiunile de pe piața obligațiunilor.

Criza datoriilor suverane a operat pe diverse canale, dar unul dintre efectele cele mai importante a fost dezactivarea, în parte, a instrumentelor de stabilizare macroeconomică. Pe partea fiscală, piața serviciilor – inclusiv administrația publică, învățământul și sănătatea – au contribuit pozitiv la ocuparea forței de muncă în aproape toate țările în prima fază a crizei, care au amortizat oarecum șocul. Cu toate acestea, în a doua etapă, politica fiscală a fost constrânsă de îngrijorarea față de sustenabilitatea datoriei și lipsa unui demers comun, în special în discuțiile legate de restructurarea datoriilor suverane. Consolidarea fiscală necesară a trebuit să fie alimentată anticipat pentru a restabili încrederea investitorilor, creând o instabilitate fiscală și o scădere a ocupării forței de muncă în sectorul public.

Presiunile suveraneau întrerupt, de asemenea, transmiterea omogenă a politicii monetare în zona euro. În pofida ratelor de politică foarte mici, costul capitalului efectiv a crescut în anumite țări în această perioadă, ceea ce înseamnă politica monetară și fiscală s-au înăsprit eficient în tandem. Prin urmare, un punct important al politicii monetare euro în această perioadă a fost – și încă este – repararea mecanismul de transmisie a politicii monetare. Stabilirea unei legături între aceste deficiențe a contribuit la creșterea șomajului. precis și performanța șomaj nu este simplă.

Cle mai recente date cu privire la PIB confirmă că recuperarea uniformă în zona euro rămâne slabă, cu o creștere a salariilor chiar și în țările cu instabilitate fiscală, piața locurilor de muncă este încă destul de instabilă. În aceste condiții, se pare că incertitudinea cu privire la puterea de recuperare este și ea un factor relevant atunci cnd vine vorba de investiții în afaceri și încetinirea ratei de angajare.

Acestea fiind spuse, există semne că, în unele țări cel puțin, o parte semnificativă a șomajului este, de asemenea de ordin structural. De exemplu, în prima fază a crizei economice are loc o scădere puternică a ofertei locurilor de muncă, fapt ce a dus la o creștere puternică a șomajului în zona euro. Al doilea episod de recesiune, însă, a condus la o creștere a puternică a ratei șomajului, chiar dacă ratele de neocupare agregate au aratat semne marcate de ameliorare. Acest lucru poate implica o schimbare exterioară permanentă.

O parte din pare a fi amploarea mare a scăderii numărului locurilor de muncă în unele țări și la o durata îndelungată a perioadelor de șomaj și la o pondere mai mare a șomajului pe termen lung. Acest lucru reflectă, în special, reducerea activității sectoriale în sectorul construcțiilor. Până la sfârșitul anului 2013, șomerii pe termen lung (cei aflați în șomaj de un an sau mai mult) au reprezentat mai mult de 6% din totalul forței de muncă din zona euro – mai mult decat dublu față de nivelul de dinaintea crizei.

Șomajul și impactul acestuia în plan politic și social

Este important să înțelegem consecințele acestui tip de șomaj. Nu este vorba de șomajul pe termen lung al muncitorilor. Acest val de șomaj a lovit lucrătorii din clasa de mijloc și de sus. De pildă, afectați de pierderea slujbelor au fost și arhitecții. Un astfel de șomer este forțat șă își schimbe modul de viață radical, fiind afectată și familia acestuia. Sărăcia este destul de greu de gestionat, dar atunci când este, de asemenea, legată și de pierderea statutului, durerea este agravată, iar nemulțumirile populației cresc, ajungânduse la presiuni din punct de vedere politic, așa cum a fost cazul României în anul 2012, când au avut loc o serie de proteste de stradă, datorate tăierilor salariale și disponibilizărilor în masă

Este dificil să ne imaginăm o politică europeană comună în acest moment, dacă analizăm diferențele dintre state. Cel puțin în cazul Germaniei, istoria pare se repetă. Este imposibil să existe o uniformitate între o țară cu 5,2 la sută șomaj și una cu o rată de 11, 14 sau 27%, chiar și în cazul există o politică economică comună. Criza a șomajului este o criză politică, și că criza politică va submina toate instituțiile Europei la care s-a lucrat atât de greu. Timp de 17 ani Europa a prosperat, fiind una dintre perioadele cele mai prospere din istorie. Însă imediat cu venirea crizei a apărut și problema datoriilor suverane și a șomajului pe scară largă. Testul pe care trebuie să-l rezlve Europa nu este cel al datoriei suverane, ci este reprezentat de evitarea obiceiurilor vechi care au consecințe drastic asupra economiei.

Uniunea Europeană se confruntă cu probleme sociale majore. Mai mult de șase milioane de locuri de muncă s-au pierdut în anii 2008-2013, iar nivelul sărăciei a crescut. Consolidarea fiscală a fost o măsură la care s-a lucrat în general, cu scopul de a oferi protecție protecție socială grupurilor aflate în situație de risc, dar repartizarea costurilor de ajustare între tineri și vârstnici a fost inegală; astfel un decalaj între generații este evident, în detrimentul tinerilor.

Și în ceea ce privește eficiența sistemelor de securitate socială din țările Uniunii Europene există o diferențe majore. În țările cu o mai mare inegalitate a veniturilor, populația tânără a avut tendința de a lua împrumuturi mai mari pentru rezolvarea problemelor de uz casnic, împrumuturi luate înainte de criză. Aest lucru a avut o serie de consecințe precum creșterea datorilor private, nivel al șomajului ridicat, creșterea nivelului de sărăcie, renunțarea la progame educaționale pe termen lung și agravarea stabilității în plan social, politic și economic.

Din această cauză, factorii de decizie politică se confruntă cu trei provocări principale:

În primul rând, șomajul și sărăcia ar trebui să rămână o prioritate majoră, nu numai de dragul rezultatelor politice, dar pentru că aceste probleme subminează sustenabilitatea datoriei publice și creșterea instabilității economice.

În al doilea rând, sunt necesare politici îndrăznețe în diverse domenii. Cele mai multe probleme sunt în zona forței de muncă, de ordin social și de domeniul politicilor fiscale – toate acestea necesitând o serie de reforme naționale, dar și o mai bună coordonare a politicilor europene.

De asemenea, este necesar să se creze locuri de muncă, deoarece acestea rezolvă și problema sărăciei, dar și nivelurile taxelor și impozitelor, fapt ce permite realizarea unor programe echitabile între săraci și bogați.

Europa se confruntă cu probleme sociale majore. Mai mult de șase milioane de locuri de muncă s-au pierdut între 2008 și 2013, în Uniunea Europeană, creșterea numărului de șomeri a dus la pagube de peste 26 de milioane de euro și la un șomaj cu rată de aproape 11 la sută în 2013, cea mai mare rată a ultimelor două decenii.

Sărăcia, a crescut la 9,9 la sută de 2011, iar inegalitatea veniturilor a rămas la același nivel în 2012, ca și în anul 2007, dar acum este mai mare decât trei decenii în urmă. Cu toate acestea, problemele sociale ale Europei sunt diverse. Înainte de criză, inegalitatea veniturilor în diferite țări ale UE a fost reflectată de diversitatea modelelor sociale.

În timpul crizei, țările din sudul Europei, în special au înregistrat scăderi alarmante ale veniturilor. Letonia este țara cu cel mai mare nivel al inegalității veniturilor din Europa, iar în Slovenia există cel mai echitabil sistem al veniturilor. În timp ce 44% din populația Bulgariei se confruntă cu sărăcie, rata sărăciei în Luxemburg este de doar 1 la suta.

Înainte de criză, modelul social al Europei era, în general, gândit să fie favorabil creșterii economice, dar nu s-a luat prea mult în calcul protecția socială. Odată cu criza, capacitatea statelor de a proteja pe cei mai vulnerabili a fost grav afectată. Conform Eurobarometrului realizat în 2012, 80 la suta din respondenți consideră că sărăcia a crescut în propria lor țară în ultimele 12 luni.

Acum, însă impactul a inegalității veniturilor și creșterea ratei șomajuli, precum și impactul acestora asupra creșterii economice sunt centru dezbaterii politicii economice europene. Nivelurile șomajului și sărăcia nu sunt doar nedorite, dar, de asemenea, submineză potențialul de creștere pe termen scurt și pe termen lung, având și implicații negative pentru sustenabilitatea datoriei publice.

Această problemă este analizată și de factorii politici, deoarece opțiunile sunt determinate de factorii de decizie politică. Principalele tendințe sociale în UE reflectate de inegalitate sunt legate de alegerile modelelor sociale ale diferitelor țări. Inegalitatea a fost în creștere începând cu 1980 în mai multe economii avansate, iar în economiile în curs de dezvoltare s-au înregistrat creșteri ale inegalității dinainte de anul 1980.

Un mod obișnuit de calculare a inegalității veniturilor este așa-numitul coeficient Gini, care arată că ineglitatea veniturilor a crescut în aproape fiecare țară a Uniunii Europeneîncepnd cu 1987 și pnă în 2007. Nivelul inegalității veniturilor în Europa variază: fiind sub media măsurată în țările în curs de dezvoltare, dar cu niveluri similare cu ale SUA în țări precum Letonia, Regatul Unit, Lituania și Portugalia.

O altă explicație importantă a existenți nivelului ridicat al șomajului este dată de lipsa oportunităților pentru lucrătorii slab calificați, după cum reiese din decalajul tot mai mare dintre competențele forței de muncă și competențele cerute de angajatori. Pierderile locurilor de muncă în zona euro sunt puternic concentrate în rândul lucrătorilor necalificați. Mai mult dect att, toate, estimările furnizate de organizațiile internaționale – în special, Comisia Europeană, OCDE și FMI – sugerează că criza a dus la o creștere a șomajului structural în zona euro, de la 8,8% în 2008 la 10,3% până în 2013.

Economiile care au rezistat cel mai bine crizei în ceea ce privește ocuparea forței de muncă au tendința de asemenea, să fie cele cu o flexibilitate pe piața muncii să se adapteze la condițiile economice, păstrând nivelul ratei șomajului mai scăzut. În timp ce țările care s-au confruntat cu o slabă gestionare a sectorului economic sunt extrem de rigide la presiuni, neputând face față condițiilor economice.

În Germania, performanțele privind ocuparea forței de muncă sunt relativ mai puternice. Firmele germane dispun de instrumentele disponibile de reducere timpul de lucru al angajaților, ajungnd la costuri mici inclusiv prin reducerea orele suplimentare, o mai mare determinnd o mai mare flexibilitate a timpului de lucru la nivel de firmă, și utilizarea extensivă a scheme de lucru de scurtă durată.

În concluzie, șomajul în zona euro se caracterizează prin interacțiuni relativ complexe. Șocurile fiind influențate și de cererile diferențiate dintre țări. Aceste șocuri au interacționat cu condițiile inițiale ale instituțiilor de pe piața națională a muncii în diferite moduri. În consecință, estimările cu privire la cauzele și efectele nivelului șomajului să se facă cu prudență. Dar este clar că eterogenitatea în instituțiile de pe piața forței de muncă este o sursă de fragilitate pentru uniunea monetară europeană.

CAPITOLUL 2. ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE RATA ȘOMAJULUI ȘI ECONOMIE ÎN EUROPA

2.1. Metodologia cercetării

Scopul cercetării

Scopul acestei lucrări este de a analiza produsul intern brut și rata șomajului în țările europene. Pentru a efectua această analiză am avut în vedere datele oficiale Eurostat, Institutul Național de Statistică și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din România. Obiectivele de cercetare sunt de a analiza celor doi indicatori economici în corelație cu rata somajului la nivelul Europei.

Indicatorii obținuți cu privire la România au fost analizați și comparați cu indicatorii înregistrați de alte țări. Rezultatele așteptate constau din stabilirea unei legături între PIB și rata șomajului.

Printre politicile Uniunii Europene se află și cea referitoare la ocuparea forței de muncă

ca urmare a introducerii unui capitol privin piața forței de muncă în Tratatul de Amsterdam în 1997. Europa și în întreaga lume, din 2008, au trecut printr-o criză economică și financiară, care se pare că este în curs de desfășurare. Ani eforturi în plan economic au fost afectați de această criză, subliniind deficiențele economiei europene.

Potrivit Comisiei Europene, Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020, prezintă trei priorități care se susțin reciproc:

creștere inteligentă (dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere și inovare);

creștere durabilă (promovarea unei economii mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, care ar trebui să fie ecologice și competitive);

creștere favorabilă incluziunii (promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, pentru a asigura coeziunea socială și teritorială).

Șomajul este un fenomen negativ, în orice societate umană, deoarece aceasta afectează în mod negativ diferite dimensiuni. În plus, se referă la un defect economic care afectează structura comunității. Astfel, dimensiunile economice și sociale ale creșterii șomajului se caracterizează prin complexitate, prin urmare ne conduc la adoptarea mai multor analize pentru a înțelege natura și impactul acestora.

Efectele sunt verificate de prezența unie legături de cauzalitate între ratele de creștere economică și ratele de schimbare ale șomajului care predomină în economie. Cu toate acestea, analiza teoretică nu confirmă întotdeauna această concentrare pe șomaj ca pe fenomen economic care rezultă dintr-un dezechilibru în politicile economice ale unor anumite țari.

Analiza teoretică a șomajului relevă faptul că dimensiunea ocupării forței de muncă ca o forță umană asociată cu gradul factorilor de succes legați de creșterea economică. Studiul s-a axat pe relațiile dintre creșterea economică și schimbările ratei șomajului în țările Uniunii Europene. Precum și pe o analiză detaliată în caul României. Și testează eficacitatea politicilor economice care vizează reducerea ratei șomajului în aceste țări cu rate medii de creștere economică.

Uniunea Europeană trebuie să definească și să îndeplinească o serie de obiective,în cazul în care se dorește să se dezvolte până în 2020. În acestă perspectivă, Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:

75% din populația cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ar trebui să aibă un loc de muncă;

3% din PIB-ul UE ar trebui să fi investit în cercetare și dezvoltare;

rata de abandonului școlar timpuriu ar trebui să fie sub 10%;

cel puțin 40% din segmentul generației tinere ar trebui să fie mai educată;

numărul de persoane expuse riscului de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.

În articolul „Jobless growth: a new challenge for the transition economy of Poland”, autorii, explica cauzele creșterii ratei șomajului în Polonia, țara în curs tranziție ca urmare a integrării în Uniunea Europeană. Alte lucrări care examinează legătura dintre dezvoltarea macroeconomică și evoluție a ratei șomajului sunt urmtoarele:

În lucrarea „Unemployment and Inflation in Economic Crises”, este verificat dacă diferitele șocuri macroeconomice au efecte diferite asupra șomajului la nivel mondial și a șomajului în funcție de diferitele niveluri de educație.

Robert Gordon susține că șomajul este un element sistemic de dezvoltare economică și care nu are nevoie, și în mod normal, să existe o ocupare deplină a forței de muncă, indiferent de flexibilitatea de pe piața muncii.

În lucrarea „The Impact of Financial Crises on Youth Unemployment Rate”, autorii evaluează impactul crizei financiare asupra tinerilor. Autorii considera diferite tipuri de crize financiare și diferite grupuri de țări în funcție de nivelul lor de venit.

Iar Almarin W. Phillips vorbește de proporționalitatea indirectă dintre inflație și rata somajului.

Figura 2.1. Curba lui Phillips.

2.2. Analiza ratei șomajului în Uniunea Europeană și România

Șomajul este un fenomen economic a cărui apariție este legată de crizele financiare și economice. Acest fenomen se produce din cauza diferenței între cererea locurilor de muncă și ofert locurilor de muncă. Organizația Internațională a Muncii oferă o definiției a ratei șomajului, iar această definiție are o utilizate pe scară largă.

Pe lângă rata șomajului, indicatorii, cum ar fi ocuparea forței de muncă și locurile de muncă vacante, de asemenea, preprezintă elemente de interes cu privire la evoluția pieței forței de muncă. Potrivit lui Robert Gordon, șomajul este un element sistemic de dezvoltare economică pentru care nu e nevoie de normalitate, deoarece nu există nicăieri posibilitatea ca gradul de cupare al forței de muncă să fie complet.

La o analiză economică convențională a șomajului putem distinge trei tipuri de șomaj:

Șomajul sezonier;

Șomajul structural;

Șomajul ciclic.

Primele două categorii de șomaj sunt considerate a fi normale și acceptabile, în măsura în care sunt văzute ca produse ale funcționării normale a pieței forței de muncă. Numai șomajul ciclic șomajul este privit ca o abatere de la economia normală și sunt necesare politici economice anticiclice pentru a minimiza, dacă nu elimina, acest tip de șomaj.

Conform Legii privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă din România, condițiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi clasificat drept șomer sunt:

„Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de 16 de ani și până la îndeplinirea condițiilor pentru pensionare”;

Persoane ale căror capacități de sănătate și fizică și mentală le face potrivite pentru locul de muncă;

Persoane care nu un loc de muncă;

Persoane care sunt disponibile să înceapă lucrul în viitorul apropiat.

În cele ce urmează vom face o analiză comparativă a ratei șomajului în Uniunea Europeană între anii 2007 și 2013 și apoi în România în perioada 2007-2013. Indicatorul care exprimă șomajului într-o țară este dat de rata șomajului. Rata șomajului este un indicator important atât pentru dimensiunile sociale, cât și pentru cele economice. Rata șomajului se calculează ca o diferență între cererea locurilor de muncă și existența locurilor de muncă.

Figura 2.2. Evoluția ratei șomajului în Europa.

În ceea ce privește acest indicator, am constatat că:

– Rata șomajului a fluctuat în cele două perioade analizate;

– În 2007, cea mai mare rată a șomajului a fost în Polonia (17,4%), urmată de Slovacia (16,4%), Germania (11,3%), Bulgaria (10,1%);

– Cele mai mici rate ale șomajului din 2007 s-au înregistrat în Luxemburg (4,6%), Norvegia (4,5%);

– În 2013 au fost înregistrate cele mai ridicate valori în Spania, Letonia, Lituania, Slovacia,

Grecia, Irlanda, iar cea mai mică în Norvegia, Austria, Luxemburg.

Făcând o comparație între România și Polonia, am văzut că Rata șomajului în Polonia este superioară celei din România, deși valoarea din PIB este mai mare în Polonia.

Figura 2.3. Rata șomajului în România în perioada 2007-2013.

Din Figura 2.3. următoarele se observă:

între 2007-2013, rata medie a șomajului național a fost de 6,9%;

rata șomajului a crescut de la 7,2% în 2007 la 7,4% în 2013;

cea mai mare rată a șomajului din România a fost de 7,4% în 2013, în timp ce cea mai mică rată a fost în 2009 de 5,8%.

Creșterea neîncetată a nivelului ratelor șomajului, în special șomajul în rândul tinerilor în majoritatea zonei euro în ultimii trei ani este una dintre consecințele cele mai dramatice ale criza prelungite în zona euro. Un sfert dintre tinerii europeni nu au locuri de muncă și se confruntă cu perspective descurajatoare, cu referire la posibilitatea de a găsi locuri de muncă. Încercarea de a găsi măsuri de atenuare a problemei șomajului a devenit o problemă majoră în Europa.

Zona euro a înregistrat un al doilea val de recesiune în ultimii patru ani și o recuperare foarte modest de 0,7 la sută a fost înregistrată în 2014, deși tendință șomajului va continua. Celălalt astpect foarte dezamăgitor este dat de decalajele dintre statele Uniunii Eurpene, între țările din Estul Europei și țările din Vestul Europei. Rata șomajului este în jur de 5 la sută în Austria, Germania și Țările de Jos în 2014, dar mai mare de 25 la sută în Grecia și Spania și între 11-16% sută în Irlanda, Portugalia, Italia și Franța.

În ciuda acestor tendințe alarmante și dominante la nivel european, există o serie de factori care determină situația economică a unei țări, iar acești factori sunt determinați de existența sau inexistența unor reforme fiscale eficiente. Conform acestui punct de vedere, pentru a se ajunge la o stabilitate sunt necesare politici fiscale adecvate. Aceste politici fiscale au însă nevoie de mai mult timp pentru a se ajunge la o flexibilitate la nivel de țară. Franța și Spania sunt două dintre state marcate de această flexibilitate în plan fiscal și economic, care par să răspundă programelor destinate scăderii deficitului fiscal.

O privire mai atentă la reechilibrarea în curs de desfășurare în zona euro și Uniunea Europeană indică că, în termeni cantitativi, ajustarea externă a deficitelor de cont curent nu este durabilă și problemele fiscale rămân devastatoare. În plus, reechilibrare la zi este predominantă rezultatul ajustării deficitului.

Principala problemă este că îmbunătățirea deficitelor și economiilor țărilor membre reflectă în mare măsură devalorizarea și prăbușirea cererii interne, care au scazut în toate țările extrem de îndatorate (mai mult în Grecia și Irlanda, mai puțin în Italia, Spania și Portugalia). Nu este deloc clar că aceste țări și-ar putea menține echilibrul extern dacă creșterea economică și a importurilor începe să recupereze.

Evoluțiile din statele membre din zona euro cu surplusuri mari de cont curent până acum au contribuit doar foarte marginal la reechilibrarea zonei euro. Și această asimetrie a produs o prejudecată deflaționistă în zona euro în ansamblu. Chiar și în cazul în care cele mai multe guverne ale țărilor din zona euro și-au redus cheltuielile, în același timp, efectul dezinflaționist al cererii internă asupra PIB-ului a fost mai mult amplificat. În primul rând, austeritate are o tendința de „autoapărare” asupra creșterii, atunci când ratele dobânzilor sunt aproape de zero. Referințele FMI în acest sens sunt numeroase. În al doilea rând, criza bancară nerezolvată și creditele asociate crizei din zona euro au diminuat și mai mult creșterea economică. Ca urmare a acestor aspecte a crescut stocul datoriei în multe țări care erau oricum foarte îndatorate.

Deciziile în raport cu criza au fost în mare măsură decizii fiscale, însă factorii de decizie politica a ignorat cauza principala a dificultăților întmpinate de sistemele bancare datorită creditelor neperformante, problemă care a devenit una transfrontalieră. Având în vedere această perspectivă, este foarte probabil ca zona euro se va confrunta cu o criză prelungită de tipul celei existente în Japonia a cunoscut pe parcursul multor ani, iar acest lucur este mult mai probabil să se întmple în Europa de Sud.

Așa cum stau lucrurile, toate țările din sudul Europei se confruntă perspectivă a unui adevărat deceniu pierdut. Potrivit la FMI, PIB-ul lor pe cap de locuitor va fi mai mic în 2017 decât a fost în 2007. Iar acest tip de scenariu, s-ar putea vedea două principale riscuri:

Primul risc este dincolo de acest an și implică restructurarea stocurilor publice și private, eventual, restructurarea datoriilor, care vor deveni probabil inevitabile în multe țări din zona euro.

Al doilea este că societățile își pot pierde răbdarea atâta timp cât persistă stagnarea creșterii economice.

Ca urmare a acestor probleme, riscul revoltelor populiste împotriva politicilor Uniunii Europene vor crește, iar vor fi greu de guvernat. Deja, mișcări anti-europene există și la acest moment, în principal datorită reformelor care au dus la creșterea ratelor șomajului, numărul celor nemulțumiți de politicile Uniunii Europene este în creștere, în special în țări precum Grecia, Spania și Italia.

La nivel colectiv, economiile din zona euro cuprind două dintre cele mai mari economii din lume. Problema este că zona euro are de gestionat mai mult decât suma părților sale. Eroarea dramatică a politicii de austeritate a fost, și este, repetarea aceastei eroari de compoziție. Cu alte cuvinte, convergența și ajustarea nu va se întâmplă în mod automat în zona euro, dar trebuie să fie dezvoltate politici în acest sens.

Șomajul și sărăcia sunt conectate pe termen scurt și pe termen lung cu situația creșterii economice. Un argument central în multe din discuțiile anterioare s-a concentrat pe beneficiile pe termen lung ale inegalității, care contribuie la realizarea unor măsuri de redistribire pe baza stimulentelor primite de lucrătorii cu performanțe.

Noile priorități politice și de guvernare sunt astfel necesare în zona euro, în scopul de a pune accent mai mult pe jocuri de cooperare în scopul convergenței și al competitivității. Acum trei ani, Comisa Uniunii Eruopene a susținut că reechilibrarea în zona euro trebuia să fie simetrică și trebuie să fie în concordanță cu creșterea economică. Însă economiile cu excedente comerciale mari sunt obligate să-și reechilibreze comerț la fel de mult ca și țările cu deficit.

În realitate, accentul a fost pus farte puțin pe reechilibrarea economiilor excedentare până acum. O uniune bancară este esențială pentru zona euro În al doilea rând, ar trebui stabilită o uniune bancară și finalizată deoarece a fost mereu considerată esențială pentru zona euro. Cercul vicios dintre colapsul băncilor și guvernele naționale a determinat adâncirea crizei în zona euro.

Multe țări au fost forțate să caute salvarea în rndul statelor membre ale Uniunii Eeuropene atunci când acestea nu își pot permite pe cont propriu să se salveze În situația actuală caracterizată prin fragilitate multe bănci ar putea fi în curând lipsite de sprijin, iar în acest sens o evaluare credibilă a calitatății activelor băncilor este necesară. Restaurarea stării de sănătate a bilanțurilor băncilor necesită cuantificarea nevoilor de capital și crearea unui plan clar cu privire la modul de satisfacere a acestor nevoi. Mai mult decât atât, procesul realizarea unei uniuni bancare este necesară și trebuie să fie realizată prin oferirea unor depozite de asigurare comune.

Implicrea factorului politic presupune că condițiile mediului politic implică o serie de consecințe prin schimbarea autorității executivului în țările în tranziție care sunt membre ale Uniunii Eeuropene. Acestea circumstanțe pot duce la schimbarea politicilor monetare ale băncilor centrale. Numeroase cercetări în democrațiile occidentale au arătat că un cadru ideologic al partidului de guvernământ este un factor important în stabilirea greutății mari sau mai mici în alegerea între două goluri macroeconomice, adică șomajul și reducerea ratei inflației.

Unul dintre pionierii în abordarea teoretică bazată pe teorie partidelor și cu privire la utilizarea curba Phillips este Douglas A. Hibbs. În lucrarea sa, acesta a demonstrat că partidele politice de stânga au stabilit o greutatea mai mare pe o combinație a inflațieei mari cu șomajul la nivel mai scăzut, având în vedere că influențele de politică economică duc la redistribuirea veniturilor într-o societate.

Mai mult decât atât, este această combinație care duce la o bună distribuire a veniturilor printre alegătorii. Hibbs, lund ca exemplul SUA a ajuns la concluzie că șomajul crește proporția săracilor, iar totalul de venit scade. Prin urmare, membrii clasei de mijloc sunt orientați către clasele politice de stâng, care au drept scop conducerea politicii economice în raport cu stabilitea creșterii ocupării forței de muncă, mai degrabă decât în raport cu reducerea inflației.

Mai mult decât atât, Hibbs consideră că inflația poate avea o influență asupra redistribuirii veniturilor în Statele Unite ale Americii, cu toate acestea de la bogați la săraci. Minford definește motivul pentru care politica partidelor de dreapta este orientată spre scăderea inflației mai mult decât pe scăderea ratei șomajului. Folosind acest tip de politică economică, guvernele politice de dreapta păstrează valoarea reală a activelor, care sunt în mre, în proprietatea clasei de mijloc.

Incertitudinile cu privire la victoriile alegerilor pentru a obține un nou aandatul între partidele politice creează întotdeauna așteptări incerte în plan economice. În cazul în care publicul decide alegerea partidelor de stânga, poate fi așteptată o creștere a inflației. Cu toate acestea, unele variabile macroeconomice care sunt stabilite înainte de alegeri și nu pot fi schimbat imediat atât de repede după schimbarea de guvern.

Teoria partidelor cu așteptări raționale susține că după ce mandatul a fost câștigat, așteptările publicului trebuie să fie mai coerente cu noile politici, astfel încât măsurile economice și nivelul de activitate economică să revenă la normal. Autorii susțin că dacă guvernul nou format a fost are orientare de dreapta, atunci inflația va rămâne scăzută. Cu toate acestea, în cazul guvernul nou format este fără o anume orientare, o nouă politica economică expansionistă va afecta creșterea nivelul de activități economice peste nivelul normal, iar când așteptările participanților economici cu privire la reglarea inflației ar rămâne ridicate.

Guvernele de stânga sunt cunoscute pentru reputațția lor de a se implica în combaterea șomajului, de aceea populația se poate aștepta la o rată mai mare a inflației. În situația în partea politică de stânga anunță combaterea inflației și reducerea ratei șomajului, acest lucru nu are cum să fie credibil. Alegerea trebuie să fie făcută între combaterea inflației și scădera ratei șomajului.

Când oamenii sunt capabili să facă previziuni exacte ale inflației pot lua măsuri pentru a se proteja de efectele sale. Sindicatele și-ar putea folosi puterea de negociere pentru a negocia creșterea salariilor nominale și pentru a proteja salariile reale ale membrilor de sindicat.

Gospodăriile își pot trece economiile în conturi, oferind o rata mai mare de interes sau în alte active financiare în cazul în care câștigurile de capital ar putea depși inflația prețurilor. Companiile pot ajusta prețurile și creditorii pot ajusta ratele dobânzilor. Întreprinderile pot, de asemenea, să încerce să realieze acțiuni speculative împotriva mișcărilor viitoare ale prețurilor de tranzactionare în piețele la termen. De exemplu, multe companii aeriene cumpara cu luni înainte combustibil în avans, cu scopul de a se proteja împotriva fluctuațiilor prețurilor mondiale la petrol.

Însă atunci când inflația este volatilă, situația este mai dificilă, iar anticipările nu pot fi făcute nici de pesrsoanele fizicie, nici de persoanele juridice, acestea neputând anticipa corect rata inflației în viitorul apropiat. Inflația neprevăzută apare atunci cand oamenii, companiile și guvernele fac greșeli în previziunile inflației. Inflația reală poate ajunge sub sau peste așteptări și cauzează pierderi de venituri reale și o redistribuire a veniturilor și a bogăției de la un grup la altul.

Oamenii confundă de multe ori valorile nominale și reale, deoarece aceștia sunt induși în eroare de efectele inflației. De exemplu, un muncitor ar putea experimenta o creștere de 6 procente în salariul primit în bani lichii – avâdnd impresia că este mai bine în termeni reali. Totuși, dacă inflația este, de asemenea, în creștere cu 6%, în termeni reali nu a existat nici o creștere a veniturilor. Iluzia baniilor este una din consecințele care apar atunci când inflația este neprevazută.

Deoarece inflația este o creștere a nivelului general al prețurilor, aceasta este intrinsec legat de bani, așa cum este susținut de cele mai multe ori, inflația este datorată valorii banilor. Produsele costă extrem de mult, iar banii își pierd valoarea. Pentru a înțelege cum funcționează acest lucru, imaginați-vă o lume care are doar două mărfuri: Portocale culese din portocali și bani de hârtie tipăriți de guvern. Într-un an secetos în care cultura de portocale este slabă, prețul la portcale este foarte ridicat, deoarece sunt foarte puține portocale. În schimb, în cazul în care există o cultură bogată de portocale, ne așteptăm la prețuri scăute la portocale, iar comercianții de portocali vor trebui să își reducă prețurile pentru areuși să le vândă. Aceste scenarii sunt cele ale inflației și deflației, deși în lumea reală, atât inflația, cât și deflația aduc schimbări în prețul mediu al tuturor bunurilor și serviciilor.

Trebuie să fim atenți pentru a distinge între diferitele grade de inflație, deoarece o inflație scăzută și stabilă este mai dăunătoare decât hiperinflația în cazul în care prețurile sunt de sub control.

Impactul negativ al inflației poate fi observat în felul următor:

Impactul inflației este acela că atunci când inflația este ridicată, oamenii își pot pierde încrederea în bani, iar valoarea reală a economiilor este grav redusă. În consecință cei care au bani depoitați în bănci vor pierde dacă ratele dobânzilor sunt mai mici decât inflația – ceea ce duce la rate negative ale dobânzii reale. Acest lucru s-a întâmplat cu siguranță în Marea Britanie în perioada 2009-2011.

Așteptările inflaționiste și condiții salariale: majorările de prețuri pot duce la cererile salariale mai mari, oamenii încearcă să mențină standardele de viață reală.

Re-distribuții arbitrare: Inflația tinde să afecteze oameni care au putere de negociere scăzută la locurile de muncă – de exemplu persoane cu locuri de muncă prost plătite, cu protecție scăzută sau fără un sindicat care să le apere drepturile pot vedea valoarea reală a căderii lor de remunerare. Inflația poate favoriza, de asemenea, debitori în detrimentul de deponențiloe, deoarece inflația erodează valoarea reală a datoriilor existente.

Planurile de afaceri și de investiții: inflația poate perturba planificarea afacerilor. Bugetarea devine dificilă, din cauza incertitudinii create de creșterea inflației atât a prețurilor, cât și a costurilor – și acest lucru poate reduce cheltuielile de investiții planificate.

Competitivitate și șomaj: Inflația este o posibilă cauză a șomajului mai mare pe termen mediu, în cazul în care o țară prezintă o rată mult mai mare a inflației decât alta, ceea ce duce la o pierdere de competitivitate internațională și o ulterioară deteriorare a performanței lor comerciale.

Beneficiile inflației

Inflația poate avea și consecințe pozitive, însă aceste consecințe sunt strns legate ce situația economiei unei țări sau zone. Unele dintre posibilele avantaje ale inflației sunt după cum urmează:

Venituri mai mari și profituri: o rată stabilă a inflației scăzută între 1% și 3% permite companiilor să-și ridice prețurile, veniturile și profiturile, în timp ce în același timp muncitorii se pot aștepta să vadă o creștere a salariilor. Acest lucru poate da impuls psihologic și ar putea duce la creșterea investițiilor și productivitate.

Veniturile fiscale: câștigurile statului de pe urma inflației sunt mai mari, prin ceea ce se numește „efecte de frânare fiscale”. De exemplu, multe impozite indirecte sunt și ele crescute ca urmare a creșterii prețuirlor, de exemplu, TVA-ul, astfel încât valoarea veniturilor fiscale care curge în trezorerie este mai mare.

Tăierea valoarii reale a datoriilor: inflația, de asemenea, o modalitate de a ajuta la reducerea valorii reale a datoriilor restante – există mulți proprietari de casă cu ipoteci uriașe care ar putea beneficia de pe urma inflației care scade povara reală a creditelor. Guvernele, de asemenea sunt avantajate de o perioadă de inflație mai mare, având în vedere nivelul mare al datoriei publice.

Evitarea deflație: poate unul dintre principalele avantaje ale inflației este faptul că o economie poate gestiona situația în măsura în care poate evita unele dintre pericolele unei recesiuni deflaționiste.

2.3. Prezentarea și analiza datelor cercetării

Această parte a lucrării face legătura între PIB și rata șomajului. Vrem să studiem relația dintre acești indicatori cu ajutorul coeficientului de corelație. Vom calcula corelatia dintre PIB și rata de șomaj pentru fiecare an analizat (2007-2013) și vom analiza, de asemenea, intensitatea relației dintre cei doi indicatori.

Studiul se bazeaza pe datele din perioada 2007 -2013 în toate țările UE și ne-am întors la statistici pentru interpretarea lor, ceea ce a permis calcularea coeficientului de corelație pentru cele două variabile:

variabila independentă: rata șomajului;

variabila dependentă: PIB-ul.

Autoritățile monetare din țările în tranziție au ridicat nivelul de independență și există reglementată o restricție a intervențiilor politicilor mnetare. Cu toate acestea, în timpul perioadeianalizate, inflația nu a fost întotdeauna în limitele acceptabile, și mai ales nu în limitele prescrise în criteriile de la Maastricht. Având în vedere că băncile centrale din țările în tranziție trebuie să coordoneze măsurile de politică monetară cu alte politici fiscale, în funcție de un anumit cadru, inclusiv schimbări în orientarea politică a partidelor de guvernământ, influență nivelul inflației și rata șomajului în țările aflate în tranziție din Uniunea Europeană.

Conceptele de inflație și șomaj sunt dintre cele mai importante fenomene economice, care se confruntă orice economie din lume. Prin urmare, inflația și șomajul sunt probleme economice de bază, în funcție de care orientează politicile și programelor guvernamentale, astfel încât guvernele desfășoară programe de reformă economică menite să abordeze aceste probleme pentru a menține la nivel stabil al prețurilor și rata scăzută a șomajului.

În caz contrar, guvernul va avea de înfruntat problema creșterii economice și păstrarea stabilitatății comunității. Șomajul și inflația ca concepte economice fac obiectul a numeroase studii economice. În egală măsură, există încercări continue venite din partea unor economiști de a explica relația dintre cele două concepte. Studii oferă explicații cu privire la posibila relația dintre cele două variabile pe în termen scurt și lung.

Pe termen scurt, există o relație inversă între cele două variabile. Conform acestei relații, când șomajul este mic, este inflația este ridicată și invers. În timp ce în pe termen lung studiile arată faptul că rata șomajului ar rămâne fixă în ciuda schimbărilor ale ratei inflației. Classic afirmă că nu există o relație între inflație și șomaj ca economia poate funcționa fără implicarea forței de munc atâta timp cât, nu există nici o interferență în piața forței de muncă și prețurile flexibile ale salariilor vor asigura continuitatea ocupării forței de muncă. În aceste condiții, impactul ratei șomajului în sfera economia este opțional.

Prin urmare, creșterea cantității de bani în economie de către o anumită fracțiune ridică nivelului general al prețurilor cu același procent și nu duce la o creștere a producției sau ocupării forței de muncă, atât timp ca economia funcționează. Mai mult decât atât, există o rată naturală a șomajului, care poate fi, de asemenea, numită nivelul de echilibru al șomajului într-o anumită economie. Astfel, rata șomajului, pe termen lung ar rămâne fixă în ciuda modificărilor în rata inflației, astfel încât nu există nici o relație între cele două variabile pe termen lung.

Keynes a criticat opinia clasică cu privire la flexibilitatea salariilor, susținând că cererea agregată este principalul factor determinant al nivelului de șomaj și rata scăzută a șomajului la nivel general contribuie la ridicarea prețurilor (inflație). El a presupus că în cazul unui echilibru, cererea agregată este egală cu aprovizionare și că un anumit nivel de producție actual este însoțit de un anumit nivel al prețurilor, iar în cazul în care producția efectivă este mai mică, este un factor determinant PIB-ului. Acest lucru înseamnă că economia este cea care are de suferit de pe urma nivelului crescut al ratei șomajului. În cazul în care cererea agregată crește, se va ridica nivelul prețurilor, ceea ce înseamnă creșterea inflației, și contribuie la creșterea economiei, ceea ce reduce șomajul, iar acest lucru arată că scăderea șomajului este asociată cu o inflație mai mare.

În 1958, economistul William Phillips a efectuat un studiu empiric al economiei britanice, folosind date pentru perioada cuprinsă între 1861 până la 1957. Acest studiu estimează relația dintre rata șomajului și rata de schimbare a salariului ca un indicator al inflației, dat fiind faptul că salariile reprezintă o mare parte din costuri și, astfel, are impact asupra prețurilor.

Un număr de economiști din Statele Unite au fost încurajați să măsoare relația dintre inflație și șomaj, utiliznd date ale economiei americane. Studiile au dezvăluit o relația inversă dintre cele două variabile, care a dus la consolidarea rezultatelor studiului și numit această relație ca curba Phillips.

În 1970, națiunile industrializate au experimentat un fenomen economic numit stagflație, ceea ce înseamnă că economia înregistrează creșteri atât în relație cu rata șomajului, cât și în relație cu rata inflației în același timp. Acest fenomen a pune la îndoială gândirea keynesiană și curba lui Phelps. Astfel, nu există nici invers o permanentă relație între inflație și șomaj, dar poate fi o relație pozitivă. Acest fenomen a fost interpretat de un număr de economiști, care s-au legate de creșterea prețurilor la petrol în această perioadă și de costul ridicat de producție, ceea ce a dus la schimbarea ofertei agregate și astfel, rata șomajului nu a mai fost asociată cu o creștere a prețurilor.

O altă explicație indică faptul că relația inversă dintre inflație și rata șomajului așa cum o explică curba lui Phelps este doar o relație pe termen scurt și instabilă, deoarece prevalează pentru o perioadă limitată de timp și există factori duc la o altă situație, iar principalul factor care duce la instabilitatea este inflația neașteptată în cazul în care salariul real al lucrătorilor este în scădere, ceea ce îi motivează să solicite salariu nominal mai mare, ca urmare afacerile vor reduce cererea în rândul forței de muncă, fapt ce duce la creșterea șomajului. Deci, inflația neașteptată este însoțită de o creștere a ratei șomajului.

În cazul țărilor din UE, în intervalul 2007-2013, vom obține următoarea corelație a coeficientului dintre rata șomajului și inflație:

Dacă coeficientul lui Person este negativ, atunci există o corelație inversă în care X crește și Y scade. Dacă rezultatul este pozitiv, atunci există o corelație directă în cazul în care X crește și Y scade. Dacă coeficientul este 0, atunci nu există nici o corelație. Constatăm că coeficienții de corelație au fost calculați de-a lungul perioadei 2007-2013, inclusiv în toate țările europene analizate în graficele de mai sus.

Tabelul 2.1. Coeficientul de corelație

Corelația nu este foarte strânsă între cei doi indicatori, deoarece valoarea este între -0.14 și 0,24. Am putea vorbi despre o corelație strânsă și foarte aproape numai dacă a depășit 0,5. Potrivit tabelul 1, coeficientul de corelație a înregistrat valori pozitive, dar și negative această valoare a fost sub valoarea de + / -0.5. Acest lucru înseamnă că rata șomajului nu afectează PIB-ul. Rezultatele corelațiilor au fost negative în trei ani, fapt ce dovedește existența unei corelații inverse, dar de intensitate nu foarte ridicată.

Din analiza PIB-ului în Europa în 2013, vom vedea că țările puternic industrializate doar au o valoare ridicată a acestui indicator. Numai 5 țări depășeasc valoarea de 600 de miliarde de euro. În anul 2013, valoarea PIB-ul țării în Polonia este dublă față de România. În ceea ce privește creșterea PIB-ului în 2013, față de anul 2007, se pare că în doar două țări au înregistrat o valoarea scăzută a PIB-ului în 2013 față de 2007: Irlanda și Regatul Unit.

În România, dezvoltarea PIB-ului a fost fluctuantă pe parcursul perioadei 2007-2013. Cea mai mare valoare a fost înregistrată în 2010 (139753 de milioane de euro). În anul 2011 comparativ cu anul 2010, PIB-ul a scăzut cu 17%, iar în 2011 a început să crească până în 2013. Și totuși, valoarea în 2013 nu a atins nivelul anului 2010.

În 17 țări europene, o creștere a ratei șomajului se observă în anul 2013, comparativ la 2007: Bulgaria, Danemarca, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Franța, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Portugalia, România, Slovenia și Regatul Unit. În Spania, rata șomajului a crescut cel mai mult, în comparație cu celelalte țări europene, din 2007 în 2013, cu aproximativ 12,5%. În România, cea mai mică rată a șomajului a fost înregistrat în 2010. În 2013 această rată a crescut cu 1,6%, comparativ cu 2007.

Calculul coeficientul de corelație între PIB și rata șomajului a arătat că există o corelație între acești indicatori, dar corelația nu este puternică. Rezultă că există și alți factori care influențează PIB-ul, cum ar fi: dezvoltarea tehnologică, legislația acelui stat, nivel de dezvoltare, nivelul de trai, fiscalitatea, intrările și ieșirile unei piețe sau sector, investitii etc.

CONCLUZII

Șomajul în zona euro este un fenomen complex, dar soluția este prea complicată pentru a fi înțeleasă. O strategie coerentă pentru reducerea șomajului trebuie să implice atât politicile cererii, cât și pe cele ale ofertei, atât la zona euro și la nivel național. Și doar dacă strategia este cu adevărat coerentă poate fi de succes.

Fără cererii de agregate mari, riscăm un șomaj structural mai mare, iar guvernele care introduc reformele structurale ar putea doar să stea pe loc. Dar fără reforme structurale determinate, măsurile cererii agregate vor rula rapid și pot deveni în cele din urmă mai puțin eficace. Drumul de întoarcere spre ocuparea forței de muncă mai mare, cu alte cuvinte, este o combinație de politici care implică măsuri monetare, fiscale și structurale la nivelul Uniunii Europene și la nivel național. Acest lucru va permite fiecărui membru al Uniunii să atingă un nivel ridicat durabil al ocupării forței de muncă.

Nu trebuie să uităm că miza pentru uniunea monetară este una mare. Nu este neobișnuit să existe disparităților regionale privind șomajul în țările membre, dar zona euro nu este o uniune politică formală și, prin urmare, nu are mecanisme permanente pentru partajarea riscurilor, și anume prin transferurile fiscale.

Așa cum am observat, criza economică a afectat nu numai anumite țări, ci au fost afectate econmiile la nivel global, iar la baza instabilității piețelor se află și consecințele liberalizării piețelor. Uniunea Europeană permite comerțul liber între statele membre, fapt ce contribuie la o creștere a dinamicii comerțului, dar de cele mai multe ori consecințele sunt dezavantaje pentru statele sărace, deoarece acestea nu pot face față cmpetivității impuse de statele cu economii puternice.

Exemplul Germaniei este relevat pentru cazul inflației și pentru niveul ratei șomajului, deoarece această țară are o inflație scăzută și o rată a șomajului de aproximativ 5% procente, în timp ce statele din Europa de Est se confruntă cu o rată a sărăciei tot mai mare. În situația data, lipsa locurilor de muncă a determinat migrarea în masă a forței de muncă din state mai puțin dezvoltate către state cu economii puternice precum Anglia, Germania etc. În acest mod, este rezolvată problema locurilor de muncă pentru cetățenii statelor sărace parțial, însă problema este transferată și către țările care au economii puternice, deoarece migrarea populației se face din statele cu economie instabilă, către statele care au un avans economic.

Pentru afacerile statelor puternice există o serie de avantaje care țin de costuri scăzute pentru procurarea forței de muncă, beneficiind de avantajele liberalizării piețelor, dar pe de altă parte, populația săracă a acestor țări este în creștere, deoarece locurile de muncă existente sunt luate de cătățeni străini. Prin urmare inflația și nilevul ratelor șomajului, chiar daca afectează în mod direct doar anumite state membre, în mod indirect se produc dezechilibre și în retul statelor membre ale Uniunii Europene.

Astfel, coeziunea pe termen lung a zonei euro depinde de fiecare țară din Uniunea Europeană, în vederea atingerii unui nivel durabil ridicat de locuri de muncă. Și având în vedere costurile foarte ridicate în cazul în care coeziunea uniunii este amenințată, toate țările trebuie să aibă un interes în realizarea acestui lucru.

.

BIBLIOGRAFIE

Cărți și articole

Aslund, Anders, How Capitalism Was Built: The Transformation of Central and Eastern Europe, Russia, the Caucasus, and Central Asia, Cambridge University Press Publishing, Cambridge, 2013;

Barbu, Cristian-Marian, Economie. Microeconomie – Macroeconomie, Editura Universitară, 2010;

Carlberg, Michael, Unemployment and Inflation in Economic Crises, Springer-Verlag Berlin Heidelberg Publishing, Berlin, 2012;

Chang, Ha Joon, Samaritenii cei rai. Mitul liberului schimb și istoria secreta a capitalismului, Editura Polirom, Iași, 2012;

Comisia Europeană, O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, Bruxelles, 2010;

Dăianu, Daniel; Vrânceanu, Radu, Romania si Uniunea Europeana: inflatie, balanta de plati, crestere economica, Editura Polirom, Iași, 2002;

Freeland, Chrystia, Plutocrații. Ascensiunea noilor superbogați ai lumii și declinul tuturor celorlalți, Editura Polirom, Iași, 2012;

Gordon, Robert J., Productivity Growth, Inflation, and Unemployment, Cambridge University Press Publishing, Cambridge, 2003;

Horhotă, Luminița, Analiză economico-financiară – Teorie și practică, Editura Universitară, București, 2009;

Ionescu, Costel, International Financial Crisis. Trends and development, Editura: Revista Tinerilor Economisti, Craiova, 2010;

Lybeck, Johan, Istoria globala a crizei financiare 2007-2010, Editura Polirom, Iași, 2012;

Lvigne, Marie, The Economics of Tranzition, Macmilian Press Ltd Publishing, London, 1995;

Mocanu, Irena, Somajul din România – Dinamica și diferențieri geografice, Editura Universitară, București, 2008;

Peicuti, Cristian, Lumea în criză. Erorile sistemului, Editura Polirom, Iași, 2012;

Phillips, Almarin W. , „The Relation between Unemployment and the Rate of Change of Money Wage Rates in the United Kingdom, 1861–1957”, Economica 25 (November 1958): 283–99;

Roman, Monica, Resurse umane în Romnia. Evaluare și eficiență, Editura ASE, București, 2010;

Șimon, Ilie, Civilizația salariului, Editura Eficient, București, 1997;

Stiglitz, Joseph, Prețul inegalității. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul, Editura Publică, București, 2012;

Voineagu, Mariana Elena, Analiza factorială utilizată în studiul fenomenelor social-economice în profil teritorial, Academia de Studii Economice, București, 2001;

Wolnicki, Miron; Kwiatkowski, Eugeniusz; Piasecki, Ryszard, „Jobless growth: a new challenge for the transition economy of Poland”, International Journal of Social Economics, Vol. 33, 2006, pp.192 – 206;

Legislație:

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de somaj;

Surse web:

http://ec.europa.eu/eurostat;

http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm;

http://www.mae.ro/node/19272;

http://www.web-books.com/eLibrary/NC/B0/B62/079MB62.html;