. Analiza Corelatiei Cost Profit In Managementul Firmei (s.c. Xyz S.r.l.)

INTRODUCERE

„Conducerea oricărei întreprinderi este de neconceput fără cunoașterea sistematică a mersului activității acesteia, pentru a se putea aprecia, la perioade cât mai scurte, felul în care sunt respectate sarcinile prestabilite și a se putea interveni, cu promptitudine, în eliminarea eventualelor tendințe de abateri negative sau în corectarea prevederilor inițiale, atunci când pe parcurs apar posibilități noi, mai eficiente, ce pot duce la rezultate superioare. Atât teoria, cât și practica economică demonstrează cu prisosință că indiferent de felul activității întreprinderii, conducerea acesteia pentru a obține rezultate bune trebuie să cunoască cât mai exact, complet si la timp costul de producție.”

„Pentru a lua o decizie bună – o decizie bună este cu siguranță o decizie care atrage rezultate bune – managerul are nevoie de informații reale și pertinente. Odată cu dinamizarea și amplificarea competențelor întreprinderii în utilizarea pârghiilor economice corespunzătoare unei economii de piață ce se reflectă în sporirea numărului și dificultății deciziilor, considerăm că unul din elementele de bază, cu o influență importantă în procesul decizional, îl reprezintă costul și respectiv informația costurilor.

În condițiile actuale, managerul trebuie, mai mult ca oricând, să gândească în primul rând economic, prin prisma costurilor. Îndrăznim să afirmăm, în acest context, că cel mai important criteriu de decizie îl constituie costul.”

„Cunoașterea costului pe produs (semifabricat) și analiza sa de către colectivele de conducere din întreprinderi conferă posibilitatea stabilirii modului în care s-a realizat nivelul antecalculat al costului produselor (semifabricatelor), precum și măsurile ce trebuie luate pentru eliminarea deficiențelor ivite în procesul de producție, în scopul reducerii continue și sistematice a costului de producție.

În condițiile societății moderne, reducerea costului de producție, în general și a cheltuielilor materiale, în special, se manifestă ca o tendință pe plan mondial. Ea apare ca o necesitate obiectivă în orice țară, indiferent de mărime, poziție geografică sau grad de dezvoltare, fiind determinată de o serie de împrejurări, și anume: în primul rând, creșterea fără precedent a dimensiunilor producției și ca urmare a acesteia, a volumului de mijloace materiale necesare, și în al doilea rând, caracterul limitat al resurselor de materii prime și materiale. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că sub influența progresului tehnico-științific valorificarea superioară a resurselor materiale implică adâncirea gradului de prelucrare a acestora, astfel încât din aceeași cantitate de materie primă extrasă din natură și prelucrată să se poată obține o cantitate din ce în ce mai mare de valori de întrebuințare. Într-un cuvânt, se poate spune că în societatea modernă, care presupune creșterea tot mai accentuată a mijloacelor investite, reducerea cheltuielilor materiale implicate în procesul de producție devine o cerință esențială pentru a putea dezvolta producția pe scară tot mai largă, progresul economic fiind cu atât mai rapid, cu cât producția este obținută cu cheltuieli cât mai mici.

În etapa actuală, pentru țara noastră, această cerință devine mai stringentă, la baza reducerii cheltuielilor materiale situându-se o serie de imperative, dintre care menționăm:

– reducerea decalajului dintre țara noastră și țările dezvoltate din punct de vedere economic și apropierea cât mai mult de nivelul acestor țări, atât la indicatorii cantitativi, cât mai ales la cei calitativi de eficiență, printre care și cei referitori la reducerea cheltuielilor materiale, a căror importanță este decisivă pentru progresul tehnic și economic al țării.

– ridicarea gradului de competitivitate a produselor, ținând seama de exigențele revoluției tehnico-științifice contemporane.

– crearea resurselor suplimentare pentru dezvoltarea viitoare a potențialului productiv al țării și creșterea fondului de consum al societății.

– resursele materiale ale țării noastre sunt, în mod obiectiv, limitate.

Realizarea sarcinilor de reducere continuă și sistematică a costurilor de producție impune exercitarea unui control permanent asupra modului de utilizare a mijloacelor materiale, bănești și de muncă de care acestea dispun. Exercitarea acestui control revine, în primul rând, colectivelor de conducere din fiecare întreprindere, care prin atribuțiile cu care sunt investite, trebuie să urmărească modul în care se respectă regimul de economii și să ia măsuri adecvate pentru valorificarea la maximum a rezervelor interne.

Costul producției fiind unul din indicatorii sintetici cei mai importanți de caracterizare a activității întreprinderii, rezultă că prin controlul permanent al costurilor se poate urmări nivelul calitativ al activității desfășurate. Fără un control permanent al costurilor nu este posibilă asigurarea unei gospodăriri raționale a mijloacelor materiale și bănești ale întreprinderii. Controlul pe baza costurilor constituie astfel o problemă centrală a conducerii întreprinderilor pentru urmărirea modului de gospodărire a mijloacelor materiale și de folosire a forței de muncă de care dispun.

Sporirea eforturilor pentru creșterea profitului și a rentabilității problemă cheie a activității fiecărei întreprinderi, impune necesitatea alcătuirii exacte a costului produselor (semifabricatelor) prin înregistrarea corectă a cheltuielilor directe pe fiecare produs (semifabricat) și folosirea unor criterii raționale de repartizare a cheltuielilor indirecte asupra produselor, precum și printr-o delimitare justă în timp și spațiu a cheltuielilor, astfel încât să se asigure afectarea fiecărei perioade de timp și loc generator de cheltuieli cu cheltuielile corespunzătoare lor. Nivelul costurilor de producție determinate prin calcul, constituie un criteriu economic de bază care condiționează perfecționarea neîntreruptă a proceselor tehnologice, introducerea raționalizărilor, inovațiilor și invențiilor în procesul de fabricație, organizarea științifică a muncii și producției în general, și a cărei reduceri exprimă valoric eficiența promovării acestora în economia întreprinderii.”

CAPITOLUL I

COSTURILE DE PRODUCȚIE

1.1. Definirea costurilor și a cheltuielilor

„Cunoașterea activității economice, gestiunea resurselor impun studierea factorilor de producție nu numai în procesul alocării și combinării ci și în consumarea lor. O dată cu aceasta, este necesară calcularea costului de producție, a cărei problematică ține de nivelul microeconomic, deoarece întreprinderile, ca centre de decizie, combină, într-un fel sau altul, factorii de producție, efectuează cheltuieli de resurse și obține rezultate.

Consumul factorilor de producție înseamnă întrebuințarea nemijlocită a acestora la producerea de bunuri materiale și servicii, în căreia resursele economice alocate se regăsesc într-o formă naturală concretă și/sau valorică în prețurile rezultatelor obținute.

Gestiunea factorilor de producție presupune evaluarea în bani a consumului acestora și, deci, cunoașterea costului; aceasta se impune cu atât mai mult în contextul resurselor limitate, care acționează restrictiv. Pentru orice producător, încă înainte de a avea loc producția, în faza de informare și documentare, se ridică problema, aparent simplă: cât costă producerea bunului respectiv? Un cost de producție, pe unitatea de rezultat, mai mic permite obținerea de profit mai mare, asigură menținerea clienților și dă, totodată satisfacție acționarilor, consiliului de administrație, salariaților, în ansamblu. Iată de ce se poate spune că acțiunile agenților economici sunt ghidate de costuri.”

„Costul de producție ocupă un loc important în sistemul categorial al economiei politice, fiind unul dintre cei mai sintetici indicatori ai activității economice reflectând gradul de eficiență a acesteia prin structura, mărimea și evoluția sa.”

„Costul constituie un raport, o corelație între forma bănească a cheltuielilor pe care le efectuează o întreprindere pentru desfășurarea producției sale într-o perioadă de timp determinată și cantitatea de bunuri materiale, lucrări și servicii care formează această producție exprimată în anumite unități de măsură.

Costul de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producție, pe care producătorii le efectuează pentru producerea și vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii.”

„Exprimarea bănească a cheltuielilor, independent de mărimea și importanța lor, permite aducerea la un numitor comun a consumurilor de factori de producție diferiți și pe această bază, devin posibile măsurarea și compararea lor.”

Aceste cheltuieli sunt determinate de desfășurarea concretă a procesului de producție care este inseparabil legat de folosirea productivă a celor trei elemente fundamentale ale sale:

mijloace de muncă: mașini, utilaje, clădiri.

obiectele muncii: materii prime și auxiliare, combustibili și energie, rezultate dintr-un proces de muncă anterior.

forța de muncă.

Folosirea productivă a acestor trei factori determină într-un fel consumarea lor care constituie baza cheltuielilor de producție. Fiind utilizați în procesul de producție potrivit rolului și însușirilor diferite, factorii fundamentali ai procesului de muncă contribuie în mod diferit la formarea cheltuielilor care constituie obiectul calculației.

În forma lor naturală, mijloacele de muncă de felul mașinilor, agregatelor, instalațiilor și clădirilor participă integral la obținerea produselor păstrându-și forma inițială și utilizate fiind în aceeași calitate în decursul mai multor perioade de gestiune, aceste mijloace dau naștere la o cheltuială numită amortizare, care delimitată la nivelul unei perioade de gestiune reprezintă numai o parte din valoarea cu care au intrat ele în procesul de producție și anume acea parte pe care mijloacele respective au pierdut-o prin uzare.

În ceea ce privește obiectul muncii acesta fie că se transformă intrând în mod natural în componența noului produs, fie că se consumă în procesul de muncă (energia) devin cheltuieli pentru întreaga lor valoare deoarece valoarea de întrebuințare dispare după un singur ciclu de producție.

Forța de muncă care pune în mișcare uneltele, mașinile, ocazionează cheltuieli de salarizare a muncii, cheltuieli de producție și de desfacere care formează costul și intră în obiectul calculației neputând fi confundate cu categoria cheltuielilor în înțelesul ei larg generic.

In extenso prin cheltuială se înțelege expresia valorică a consumului de mijloace bănești pentru satisfacerea necesităților de consum productiv sau neproductiv.

Noțiunea de cheltuială, în general, are deci un înțeles mai cuprinzător decât noțiunea de cheltuială de producție și de desfacere. Ea exprimă pe lângă cheltuielile care sunt cuprinse în costuri și transformarea de mijloace bănești în valori materiale prin cumpărarea sau utilizarea efectivă a unor fonduri speciale existente la nivelul întreprinderii.

Cheltuiala nu constituie costuri și nu formează obiectul calculației deoarece nu sunt legate de obținerea și de desfacerea producției. Baza cheltuielilor de producție o constituie consumurile productive care intervin în întreprinderi. Nu orice consum productiv intră în costuri. Astfel substanțele care provin direct din natură (aer) nu pot constitui costuri deoarece ele, nefiind produse ale muncii omenești, nu au valoare și deci nu pot fi exprimate în bani. Există mijloace de muncă a căror utilizare nu dă naștere la cheltuieli de producție (pământul). Așadar, pentru a fi cuprinse în costuri, consumurile productive, cheltuielile materiale trebuie să se poată exprima în bani.

Exprimarea obligatorie a consumurilor productive în bani cu ajutorul unităților monetare nu trebuie să ducă la concluzia că noțiunea de cheltuială de producție este sinonimă cu noțiunea de dare de bani, de plată. Plățile constituie în toate cazurile cheltuieli dar numai în sens financiar, în sensueli dar numai în sens financiar, în sensul dării de bani. Factorul determinant care hotărăște dacă o cheltuială financiară constituie sau nu cost este consumul, adică legătura nemijlocită cu producția. Astfel, o psrte dintre plățile efectuate de o întreprindere (apă, canal, salubritate, cheltuieli pentru reclamă, contravaloarea abonamentelor) reprezintă echivalentul unor consumuri sau servicii efectuate în favoarea procesului de producție și se cuprind în costul producției. Alte plăți cum ar fi de exemplu achitarea facturii furnizorilor pentru materiale nu constituie costuri de producție în momentul efectuării lor. Numai consumul materialelor respective în procesul de producție devine cost.”

„În prezent cunoștințele privind costul de producție se îmbogățesc continuu, astfel încât problematica costului se poate aborda din mai multe puncte de vedere.

În primul rând mărimea și dinamica costului sunt subordonate actelor decizionale de minimizare a lor, de economisire și raționalizare a resurselor care sunt din ce în ce mai scumpe.

În al doilea rând apare și se impune necesitatea calculării mai multor feluri de cost, pe domenii relativ restrânse ale activității: costul informației, costul salarial, costul ecologic etc.

În al treilea rând, teoria costului de producție ia în considerare rolul relațiilor economice dintre țări, relații care apropie întreprinderile în ceea ce privește gradul înzestrării lor cu factori.

Costul este abordat și ca șansă sacrificată, ca un cost al renunțării la producerea sau alegerea a altceva. Acest cost este denumit cost de oportunitate sau cost alternativ. Astfel, se consideră drept cost real al oricărei acțiuni costul șansei alternative care trebuie sacrificată în vederea întreprinderii acțiunii respective. De exemplu, dacă posesorul unei sume de bani îi folosește pentru efectuarea unei excursii în străinătate și nu pentru achiziționarea unui autoturism care îi este necesar, costul excursiei este dat de prețul autoturismului la care s-a renunțat. Sau costul alternativ minim acceptat pentru producerea unui televizor va fi egală cu costul altor mărfuri ce ar putea fi produse cu aceeași cantitate de mase plastice, sticlă specială, metale neferoase etc. În adoptarea deciziilor lor atât producătorii cât și consumatorii trebuie să aibă în vedere costurile șanselor și să aleagă dintre acestea, ținând cont de raționamentul economic, comparând costuri și beneficii anticipate de pe urma alternativelor.”

Conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității nr. 82/1991 pct.95 cheltuielile unității patrimoniale reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit, pentru:

– consumurile, lucrările executate și serviciile prestate de care beneficiază unitatea patrimonială

– cheltuieli cu personalul

– executarea unor obligații legale sau contractuale de către unitatea patrimonială

– cheltuieli excepționale

În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercițiului se cuprind de asemenea:

– amortizările și provizioanele constituite

– valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute.

„Definirea cheltuielilor prin prisma consumurilor este cel mai des utilizată în teoria și practica economică. În acest sens se apreciază că, pentru a dobândi sau fabrica un anumit bun material sau serviciu, o persoană fizică sau juridică trebuie să accepte un „sacrificiu” sau să renunțe la o „șansă”, traduse printr-o utilizare de resurse. De asemenea, este considerată utilizare de resurse valoarea oricărui bun – resursă reprezentând muncă, teren sau capital – pe care întreprinderea și-l livrează ei însăși. Utilizări de resurse determină și controlul exercitat în baza unui drept de proprietate deținut. Conform analizei anterioare se poate formula definiția potrivit căreia cheltuielile sunt reprezentarea în expresie bănească a utilizării de resurse/bogăție în scopul dobândirii unui bun material sau serviciu.”

Așa cum se relevă în contabilitatea europeană, cheltuielile reprezintă consumuri/utilizări de bogăție care antrenează o diminuare a situației nete a patrimoniului.

„Definițiile formulate în „Cadrul pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare” elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASC) referitoare la cheltuieli spun că acestea reprezintă diminuări ale beneficiilor economice pe perioada exercițiului financiar, sub forma ieșirilor, a scăderilor de active sau a creșterilor de pasive, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către proprietari.”

O definiție a costului interesantă și de nuanță propune Paul Heyne de la University of Washington, în lucrarea „Modul economic de gândire” (traducere Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991): „Costul total este costul șansei și astfel el include nu numai plățile făcute de firmă către alții pentru mărfurile și serviciile de care beneficiază, dar și valoarea implicită a oricărui bun – forță de muncă, teren, capital – pe care firma și-l livrează ei însăși.”

„Costul de producție are o sferă largă de utilizare, calcularea lui are loc la nivelul tuturor întreprinderilor sau firmelor producătoare de bunuri materiale, precum și în cele care prestează servicii. Autonomia economică și financiară a agentului economic impune și o activitate riguroasă de măsurare și cunoaștere a costurilor.

Costul de producție este un indicator economic cu o mare forță de oglindire a calității activității, servind drept criteriu de fundamentare a opțiunilor și deciziilor fiecărui producător.”

1.2. Mărimea și tipologia costurilor

„În literatura economică se face diferența între concepția economiștilor teoreticieni și cea a economiștilor practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde, în componența sa, numai ceea ce, efectiv reprezintă cheltuială măsurabilă, în bani, efectuată de către agentul economic respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibililor, energiei, salariilor, transporturilor etc. pentru amortizarea clădirilor, utilajelor, instalațiilor, ca și pentru prevenirea sau înlăturarea poluării mediului natural de viață etc. Din punct de vedere al economiștilor practicieni, pe lângă aceste elemente (care reprezintă costul contabil), în componența costului se include și acea cheltuială care nu presupune plată către terți, cum este consumul de muncă al proprietarului firmei, care îndeplinește activități de coordonare și conducere, considerat profit normal. În acest caz, costul de producție este mai mare decât costul contabil, incluzând în structura sa și ceea ce constituie profit normal.

Mărimea costului de producție poate fi privită: pe unitatea de produs (de exemplu, o tonă de aluminiu, o tonă de grâu sau de fructe, un metru cub de gaz metan, o mașină unealtă, un automobil etc.) pe întreaga producție pe care o realizează o firmă sau alta. Desigur, în cazul producției eterogene, se urmărește costul de producție și pe ansamblul acestei producții obținute, ca expresie în bani a întregului efort depus pentru obținerea ei.

Mărimea costului pentru întreaga producție (C), dintr-un domeniu sau altul, este în dependență de cantitatea de produse obținute (Q) și de costul unitar (Cu). De aici rezultă că C = f(Q, Cu). Mărimea costului pe unitatea de produs se determină prin raportarea costului întregii producții la cantitatea totală de produse: Cu = C/Q. Mărimea costului pe unitatea de produs este diferită, după cum urmează:

a) de la un produs la altul, în funcție de specificul fiecăruia, de consumul de factori pe care îl solicită.

b) la unul și același produs, de la un producător la altul, ca urmare a înregistrării diferite cu factori.

c) la unul și același producător, de la o perioadă la alta, în dependență de modificările în dotarea tehnică, în nivelul de calificare a lucrătorilor, în organizare și conducere etc.

În condițiile economiei de piață, se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producție. În acest sens, există o tipologie a costurilor, în cadrul căreia se includ mai multe tipuri de costuri.

Costul global cuprinde ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producție dat. Ca elemente structurale, aici se disting costurile fixe, variabile și totale.

1. Costul fix desemnează acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt independente de volumul producției (chirii, asigurări, dobânzi, amortizarea capitalului fix, cheltuieli de întreținere, salariile personalului administrativ etc.)

2. Costul variabil reprezintă acele cheltuieli care, la un nivel dat al productivității, se modifică proporțional cu volumul producției (materii prime, energie, apă, salariile muncitorilor etc.). Există și unele cheltuieli variabile care nu se modifică strict proporțional cu modificarea producției (orele suplimentare sunt plătite la cote superioare celor normale etc.).

Unele cheltuieli dintre acestea se schimbă strict proporțional cu producția (de exemplu, cheltuielile de materii prime, salariile directe etc.).

Astfel, presupunând că cheltuielile cu materiile prime la un produs sunt de 1000 lei pe unitate, iar întreaga producție obținută este de 3000 de unități, atunci totalul costului la materii prime va fi de 3000000 de lei; dublarea producției la 6000 de unități (considerând neschimbat prețul materiei prime și consumul pe unitatea de produs, va însemna și dublarea costului de materii prime, și anume la 6000000 de lei.

Costul total reprezintă suma costurilor fixe și variabile. Modificarea costului total este determinată numai de schimbările costului variabil.

CT = CF + CV

EXEMPLU: Presupunem că o firmă , pentru a fabrica produsul ”Q”, utilizează doi factori variabili –A și B- și un factor fix(f); notăm cu pa prețul unitar al factorului A(de exemplu, prețul unei ore de muncă) și cu pb prețul unitar al factorului B(de exemplu prețul unei tone de materie primă). Presupunem de asemenea, că din factorul de producție A se consumă cantitatea ”b”, iar ”f” reprezintă costul factorului fix. Costul de producție total, ca sumă a costurilor fix și variabil, are următoarea ecuație:

Ct = pa * ”a” + pb * ”b” +f

Costul marginal (Cm) reprezintă suplimentul de cost (sporul de cost) necesar pentru obținerea unei unități suplimentare de produs; la un moment dat el se determină raportând creșterea costului total la creșterea producției.

Costul marginal are o mare importanță în luarea deciziilor privind mărirea ofertei de bunuri. Venitul suplimentar ce se poate obține prin vânzarea sporului de producție, trebuie să fie mai mare decât costul suplimentar”

„Sub aspectul componenței avem costuri marginale simple și costuri marginale adiționale.

Costurile marginale simple sunt formate din cheltuieli variabile aferente producției suplimentare obținute cu capacități de producție nemodificate. Ele nu conțin cheltuieli fixe.

Costurile marginale adiționale sunt formate din cheltuieli variabile și cheltuieli fixe și corespund producției obținute cu o capacitate modificată(extinsă).

Costurile marginale au dublu rol:

– pe baza lor se iau decizii pentru stabilirea capacităților optime

– ele fac posibilă cea mai eficientă compunere a programelor de producție

Luarea în considerare a costurilor marginale privesc cu deosebire deciziile pe termen scurt pentru deciziile pe termen lung trebuie ținută seama de costurile medii.

Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. Costul mediu poate fi de asemenea fix ,variabil și total. Atunci când este vorba de costul mediu , costul fix devine și el variabil; acesta scade pe măsura creșterii cantității de produse și sporește atunci când producția obținută se micșorează.

Mărimea costului mediu este diferită în timp și spațiu de la un produs la altul, în funcție de specificul fiecăruia de factorii consumați în cazul unuia și aceluiași bun, de la un producător la altul; la unul și același producător , de la o perioadă la alta în funcție de modificările intervenite în dotarea tehnică, în nivelul de calificare al lucrătorilor, în organizare și conducere, etc.”

„Costul fix mediu se determină prin raportarea costului fix la cantitatea de produse.

Costul variabil mediu (CVM) se calculează raportând costul variabil total la cantitatea de produse.

Costul total mediu (CTM) se determină prin raportarea costului total la cantitatea de produse.”

Având în vedere definițiile date mai sus referitoare la costurile totale , medii și marginale, putem scrie:

– costul total CT=CF+CV CF – cost fix

CV – cost variabil

CT – cost total

– cost mediu CTM= CFM= CVM=

CTM-cost total mediu

CFM-cost fix mediu

CVM-cost variabil mediu

Q-volumul producției

-cost marginal CMG=

CMG-cost marginal

-variația costului total

-variația producției

Comportamentul diferitelor tipuri de costuri, în funcție de cantitatea de produse, poate fi sugerat prin datele (ipotetice) cuprinse în tabelul ce urmează: presupunem că producătorul respectiv, în vederea fabricării unei cantități crescânde din produsul ”A” , va trebui să suporte următoarele costuri:

Datele din tabel pun în relief dependența categoriilor de costuri (cu excepția costului global fix) de producția obținută .Costul marginal se determină prin diferența dintre costul total global al producției curente și cel al producției anterioare și se raportează la sporul producției.

Comportamentul costurilor globale se poate realiza într-o formă mai expresivă prin prezentarea grafică a evoluției lor.-fig.nr.1.

Datorită constanței lor în raport cu producția, costurile fixe se prezintă din punct de vedere grafic ca o dreaptă continuă, paralelă cu axa abscisei. Chiar dacă volumul producției este egal cu zero, costurile fixe nu pot fi nule , ele înregistrând cel puțin cota de amortizare a capitalului fix aflat în stare de nefuncționare, dar supus uzurii fizice și morale.

Costurile variabile sunt nule la un volum de producție egal cu zero. Evoluția costurilor totale se găsește într-o relație directă cu creșterea producției.

În figura nr.2 sunt trasate curbele costurilor medii și costului marginal.

De data aceasta, rezultă că mărimea volumului Q dă naștere la modificarea tuturor costurilor medii, inclusiv a costului fix mediu. Costul fix mediu se micșorează, deoarece volumul global (constant) al costului fix se raportează la o cantitate crescândă a producției obținute. Curbele costului variabil mediu, costului total mediu și a costului marginal începe prin descreștere, trecând printr-un minim, după care, cunosc, și ele, tendința de creștere; aceasta se datorează faptului că mărimea producției a fost devansată de creșterea costului variabil și respectiv, a costului total.

Curba costului marginal trece prin punctul de minim a curbei costului total mediu. Aceasta înseamnă că pentru orice nivel al producției unde costul marginal este mai mic decât costul total mediu, creșterea cu o unitate a producției va determina reducerea în continuare a costurilor totale unitare . Atunci când costul marginal este mai mare decât costul total pe unitatea de produs, orice creștere a producției conduce la creșterea costului unitar. Nivelul optim al producției este dat de punctul de intersecție a curbei costului marginal cu curba costului mediu(în cazul nostru 240=240 pentru o producție egală cu 5).

Dincolo de acest punct costul marginal și cel total mediu încep să crească, iar producția devine nerentabilă. Acest punct se mai numește și „cost minim al combinării factorilor de producție”.

De asemenea atâta timp cât costul marginal este situat sub curbele costului total și costului variabil pe unitatea de produs, producția poate fi mărită în condiții de rentabilitate.

Punctul de intersecție al costurilor marginale și totale pe unitatea de produs, ne indică limita inferioară până la care poate fi redus prețul de vânzare fără ca întreprinderea să înregistreze pierderi. Dacă prețul de vânzare se situează sub aspect punct întreprinderea va fi nevoită să-și modifice optica managerială pentru a nu da faliment. Dacă prețul de vânzare va fi superior acestui punct minim întreprinderea își va recupera costurile și va înregistra profit. Din fig. 3 și 4 rezultă că întreprinderea își poate spori producția până în punctul în care costul marginal este egal cu prețul la care se vinde pe piață produsul respectiv.

Fig. nr. 3 Fig. nr. 4

a) Situația în care întreprinderea b) Situația în care întreprinderea

înregistrează pierderi este rentabilă

De exemplu, dacă prețul de vânzare unitar este de 11$, costul marginal de 7,5$ și costul unitar de 8$, întreprinderea își va spori volumul producției până când costul marginal va ajunge la 10$. În acest fel va câștiga mai mult. Dincolo de acest punct va înregistra pierderi.

Deci costurile marginale prezintă o foarte mare importanță în semnalarea limitelor minime și maxime ale producției.

Cercetarea evoluției costului pe termen lung impune sublinierea faptului că în această situație toți factorii folosiți pot fi considerați ca variabili. Evoluția costului pe termen lung poate fi prezentată grafic astfel:

Se observă că și curba costului mediu pe termen lung are o formă de „U”, iar curba costului marginal, ca și pe termen scurt, intersectează curba costului mediu în punctul său minim.

Curba costurilor medii pe termen lung este o tangentă la curba costurilor pe termen scurt (Cm1, Cm2, Cm3) în puncte situate la stânga sau la dreapta față de nivelul minim. Pe măsură ce crește producția se modifică randamentele, apărând economii și dezeconomii de scară.

În faza randamentelor crescătoare, costul mediu descrește pe termen lung, ceea ce înseamnă că productivitatea medie a crescut și, deci, cantitatea produsă sporește mai repede decât cantitatea factorilor utilizați, întreprinderea realizând economii de scară.

În faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung, ceea ce înseamnă că productivitatea medie este constantă și, deci, cantitatea produsă sporește în același ritm cu cantitatea de factori utilizați. Producția Q2 reprezintă dimensiunea producției începând de la care întreprinderea atinge costul mediu minim pe termen lung.

În faza randamentelor descrescătoare, costul mediu crește pe termen lung, productivitatea medie se micșorează iar cantitatea produsă se mărește mai încet decât cantitatea de factori utilizați; în acest caz avem dezeconomii de scară.

Evident decizia de modificare a dimensiunilor întreprinderii este condiționată de asigurarea profitului maxim.

În epoca contemporană este necesară adăugarea în structura costurilor și a cheltuielilor cu prevenirea și înlăturarea poluării mediului natural. Aceste cheltuieli trebuie incluse în costurile totale la producător.

Cunoașterea structurii costului de producție, a modificării acestuia în timp și spațiu are o importanță deosebită în orientarea acțiunilor de reducere a costului, acționându-se cu preferință asupra cheltuielilor cu ponderea cea mai mare.”

1.3. Importanța reducerii costurilor asupra rentabilități întreprinderii. Pragul de rentabilitate

„Reducerea costului de producție implică raționalitate în orientarea și mobilizarea eforturilor, spirit de competiție, cunoaștere bazată pe calcul economic.

O componentă esențială a calculului economic o reprezintă optimul producătorului. Aceasta înseamnă acea modalitate de realizare a producției, prin care producătorul urmărește ca la un cost de producție dat să maximizeze producția obținută, adică să producă cât mai mult posibil.

Minimizarea costului înseamnă reducerea cheltuielilor pe unitatea de efect util, realizarea unui cost minim pe unitatea de rezultat, și are o deosebită importanță economică.

Minimizarea costului de producție are un rol determinant în maximizarea profitului. Mărimea acestuia se stabilește ca diferență între prețul de vânzare și costul de producție. Obținerea de profit depinde de capacitatea producătorilor de a fabrica bunuri de calitate superioară la un cost cât mai redus, pe care să le vândă la prețuri competitive, valorificând, astfel, în mod corespunzător factorii de producție de care ei dispun. Noțiunea de preț competitiv nu exclude, ci presupune, ca producătorii să ofere clienților mărfuri la prețuri care să nu însemne reducerea puterii lor de cumpărare. Micșorarea costului și vinderea mărfurilor la un preț competitiv nu trebuie să vizeze interesele producătorului rupte de satisfacerea intereselor clienților.

Importanța reducerii costului pentru maximizarea profitului crește și mai mult dacă ținem seama de faptul că, în economia de piață, producătorii (cu excepția monopolurilor) nu au posibilitatea să acționeze după dorință nici asupra prețurilor factorilor de producție pe care-i cumpără și nici asupra prețurilor la care-și vând propriile mărfuri. De aceea, în condițiile concurenței, în vederea obținerii unui profit cât mai ridicat, producătorii acționează asupra costului, în sensul reducerii lui.

În activitatea concretă de reducere a costului, producătorii iau în considerare mai multe elemente:

– își aleg procesul de producție dintr-o infinitate de procese de producție eficiente și anume acel proces de producție care este eficient nu numai din punct de vedere tehnic, ci și economic, adică atunci când el este cel mai puțin costisitor pentru o producție dată.

– urmăresc să cumpere factori de producție, pe cât posibil, la prețurile cele mai mici, fără a neglija calitatea și să reducă costurile de funcționare a acestora.

– caută să micșoreze consumul de factori pe unitatea de rezultat, prin mărirea randamentelor lor, care presupun sporirea eficienței utilizării mijloacelor materiale și creșterea productivității muncii (care trebuie să devanseze mărirea salariilor), asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii nu numai în execuția nemijlocită de bunuri, ci și în fazele de cercetare și proiectare, în însăși concepția produsului respectiv, în domeniul gestiunii și conducerii.

– realizarea obiectivelor stabilite, ținând seama de resursele disponibile, de condițiile de producție existente, în contextul restricțiilor de ordin economic.

– aplicarea metodei analizei valorii trebuie să ducă și la identificarea produselor care generează consumuri energetice mari și a produselor care aduc pierderi, să imprime caracter preventiv activității de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul și evidență, să întărească calculația pe produs, etc.

Micșorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecționarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabricație, a activității de administrare și de gestiune și conducere, stimularea materială, etc.”

În epoca contemporană, perfecționările factorilor de producție au loc în condițiile în care introducerea în producție a rezultatelor creației științifico-tehnice necesită luarea în calcul nu numai a efectelor, ci și a costului acesteia. În general, însă, pe măsura progresului științei și tehnicii se creează posibilitatea micșorării costurilor pe unitatea de produs.

Punctul critic, numit și punct de echilibru sau prag de rentabilitate („punct mort” în franceză sau „break-even” în engleză) marchează acea dimensiune a producției la care cheltuielile totale sunt egale cu încasările din vânzarea producției (nu se obține nici profit, nici pierdere).

Metoda punctului critic(sau a pragului de rentabilitate) este o metodă de bază în analiza rentabilității pe produs și a rentabilității pe ansamblul activității, atât în faza de proiectare de noi capacități, de prognozare a activității, cât și în analiza utilizării capacităților de producție existente.

Nivelul costului pe produs și mărimea ratei rentabilității sunt într-o strânsă dependență de raportul dintre cantitățile de produse fabricate și cheltuielile totale de producție.

În raport cu dinamica volumului producției, elementele cheltuielilor de producție, se generează în cheltuieli variabile și cheltuieli fixe (convențional constante). Dacă cheltuielile variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs (suma lor crește direct proporțional cu volumul producției), cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind constantă, înseamnă ca ele se reduc odată cu creșterea volumului producției obținute prin îmbunătățirea utilizării extensive a capacității de producție).

Această legătură dintre suma cheltuielilor de producție și cantitatea de produse ce trebuie fabricate, astfel încât din încasările obținute să se acopere toate cheltuielile, este evidențiată cu ajutorul punctului critic.

Sistemul de ecuații al punctului critic este:

y = ax

y = bx + c

în care:

y – suma veniturilor în prima ecuație și suma cheltuielilor în a doua ecuație (în punctul critic)

a – prețul de vânzare pe unitatea de produs

x – volumul producției (numărul de unități)

b – cheltuieli variabile pe unitatea de produs

c – suma cheltuielilor fixe

costuri

și

F

CF

Ox – volumul producției (în mii unități)

Oy – suma cheltuielilor și suma veniturilor (în mii lei)

OV – dreapta încasărilor

ZC – dreapta cheltuielilor

ZF – nivelul cheltuielilor fixe

OZP – pierderile

PVC – profitul

OV reprezintă y = ax

ZC reprezintă y = bx + c

Rezolvând sistemul obținem:

ax = bx + c

ax – bx = c

x (a – b) = c

x =

Aceasta este definiția matematică a punctului critic. În condițiile în care volumul producției trebuie să asigure un anumit profit (Pr), se stabilește următorul sistem de ecuații:

y = ax

y = bx + c + Pr

Rezolvând se obține:

x =

Analiza pe baza punctului critic este utilă atât la proiectarea de noi capacități de producție, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona producția în acord cu cererea pieței și criteriul rentabilității, cât și la stabilirea gradului de utilizare a capacităților existente în acord cu criteriul rentabilității și al cererii.

În graficul prezentat se pot trasa și alte drepte, cum sunt:

– cererea pieței interne și externe

– necesarul de fond de rulment

– cota cheltuielilor pentru C + B (cercetare științifică – dezvoltare științifică tehnologică) în costuri

Toate aceste variabile se studiază pentru a dimensiona rentabil producția. Dacă, de pildă, se constată că cererea pieței interne se află în stânga punctului critic (zona pierderilor) este necesar ca produsul să fie plasat pe piața externă, deci se cere să fie competitiv (știind segmentul de piață pe care poate fi plasat). Necesarul de fond de rulment variază în raport cu dimensiunile producției, ceea ce presupune să se stabilească sursele financiare de acoperire.

Cota cheltuielilor pentru C + D în costuri este un element hotărâtor în asigurarea competitivității produsului, ceea ce presupune analize comparative cu întreprinderi similare, cu performanțe comerciale.

Principalele avantaje pe care le oferă metoda de analiză a rentabilității pe baza punctului critic sunt:

– permite stabilirea dimensiunii la care producția devine rentabilă

– indică volumul producției necesar pentru a obține un anumit cuantum al profitului

– pune în evidență corelațiile dintre dinamica producției respectiv a veniturilor, și dinamica costurilor, grupate în variabile și fixe

– permite determinarea gradului de utilizare a capacității de producție în corelație cu un anumit cuantum urmărit al profitului

– oferă posibilitatea unui grad de dependență între curba profitului și o serie de alte curbe cum sunt: producția, cererea, fondul de rulment, cota de cheltuieli pentru C + D

– în corelație cu ciclul de viață al produsului, oferă posibilitatea corelării profitului cu variația cererii și a celorlalte curbe menționate anterior.

1.4. Cadrul juridic privind costurile și cheltuielile întreprinderii

„Potrivit prevederilor Legii Contabilității nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 265/27.12.1991, contabilitatea ca instrument principal de cunoaștere, gestiune și control al patrimoniului și al rezultatelor obținute trebuie să asigure:

a) înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimonială și rezultatele obținute atât pentru necesitățile proprii ale persoanelor juridice și fizice care au calitatea de comerciant și care au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, potrivit legii, cât și în relațiile acestora cu acționarii sau asociații, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane fizice și juridice.

b) controlul operațiilor patrimoniale efectuate și al procedeelor de prelucrare utilizate, precum și exactitatea datelor contabile furnizate.

c) furnizarea informațiilor necesare stabilirii patrimoniului național, execuției bugetului public național, precum și întocmirii balanțelor financiare și a bilanțului pe ansamblul economiei naționale.

Corespunzător aceleiași legi, înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile și imobile se face la valoarea de achiziție, de producție sau la prețul pieței, după caz.

De asemenea legea prevede obligația efectuării inventarierii generale a patrimoniului la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale, în cazul fuzionării sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege. Excepție de la regula inventarierii obligatorii anuale se aprobă de Ministerul de Finanțe.

Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii și reflectarea acestora în bilanțul contabil se face potrivit normelor stabilite de Ministerul de Finanțe.

Potrivit Legii Contabilității nr. 82/1991 contabilitatea cheltuielilor se ține pe felul de cheltuieli, după natura lor (art. 16).

Conform art. 17 contabilitatea cheltuielilor finanțate din mijloace bugetare și extrabugetare asigură atât evidența plăților de casă, cât și a cheltuielilor efective, pe structura clasificației bugetare.”

CAPITOLUL II

PREZENTAREA S.C. ASINED PROD IMPEX S.R.L.

2.1.Scurt istoric al S.C. ASINED PROD IMPEX S.R.L.

Societatea se numește ASINED PROD IMPEX S.R.L. cu sediul în București strada Dr. Severin, nr.16, sectorul 6.

Societatea este o societate cu răspundere limitată în sensul că obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar fiecare asociat în parte răspunde în limita cotei lui de participare la constituirea capitalului social.

Obiectul de activitate al S.C. ASINED PROD S.R.L. este structurat pe mai multe domenii de activitate : producție, servicii, import-servicii, comerț, construcții.

PRODUCȚIE:

-producția și prelucrarea cărnii, producția băuturilor răcoritoare și de larg consum.

-fabricarea brânzeturilor, lactatelor, înghețatei, produselor de panificație și de patiserie, băuturilor alcoolice, distilate și a vinului de struguri.

-producția de articole din mase plastice: fermoare, capace, dopuri, husă trusă auto Dacia, apărătoare schimbător viteză, huse mortuale transport incinerare, ghiozdane școlare, huse-coșuri antipoluante, huse protecție haine, perii, umerașe, flacoane.

-fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele și îmblănite, articole de voiaj și marochinărie, încălțăminte din piele și înlocuitori.

-producția de mobilă și prelucrări din material lemnos

-producția de ambalaje din orice material, prelucrarea deșeurilor textile precum și producția și industrializarea în domeniul alimentar.

SERVICII:

-recuperarea, refolosirea și valorificarea materialelor recuperabile din fier, materialelor neferoasa, hârtie, plastic și cauciuc de la populație, agenții economici și instituțiile publice.

-întreținerea și repararea autovehiculelor și tinichigerie, vopsitorie, reparații articole de uz casnic.

-transport auto de mărfuri și persoane

-alimentație publică în toate formele de agrement, depozitare pentru terți, servicii în consignație ți în comision.

-curățătorie chimică, școală pentru coafură, frizerie și cosmetice precum și servicii de reparații și recondiționări în legătură cu activitatea de producție.

IMPORT-SERVICII de:

– produse agroalimentare, zootehnice, produse alimentare și echipamente, piese de schimb pentru mașini și utilaje bunuri de larg consum, materii prime pentru industria textilă și materiale de construcții, precum și anvelope reșapate.

COMERȚ:

-comercializarea en-gros și en-detail de bunuri și produse alimentare și nealimentare de larg consum, băuturi alcoolice, țigări, cosmetice, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse electrice și electronice.

– comercializarea de legume, fructe, citrice, flori, animale vii, detergenți, vată medicinală, bunuri de folosință îndelungată, autoturisme, piese de schimb auto, produse animale și vegetale, materii prime pentru industria textilă, utilaje în domeniul industriei textile și alimentare, precum și a oricărui bun neexceptat de la comercializare.

CONSTRUCȚII:

– construcții metalice, părți componente, structuri și tâmplărie metalice, rezervoare, cisterne și containere metalice.

– construcții noi, reparații și întreținere, transformări și consolidări de clădiri și construcții inginerești

– lucrări de instalații, izolații și instalări de echipamente și alte lucrări care dau funcționalitate clădirilor și construcțiilor.

Prezentele activități vor fi interpretate în forma lor extensivă și nu limitativă, implicând și activități conexe lor.

Comercializarea de produse și servicii se va efectua în sistemele comerciale permise de lege(triunghiular, barter, licitații, lohn, switch leasing, consignație, en-detail și en-gros).

Capitalul social al firmei este în valoare de trei milioane lei. Profitul de activitate s-a îmbogățit cu noi produse foarte căutate și bine apreciate de către beneficiari.

Temeiurile juridice ale constituirii S.C. ASINED PROD. S.R.L. sunt reprezentate de Legea 31/1990, privind societătile comerciale.

2.2. Structura organizatorică, funcțională și organizarea S.C. ASINED S.R.L.

Structura de conducere ce definește procesul managerial este stabilită în conformitate cu prevederile Legii 31/1990.

Structura organizatorică și de conducere a societății prevede următoarele nivele ierarhice:

Directorul General al societății

Directorii pe funcțiuni

Servicii- șefi de servicii

Birouri- șefi de birouri

În vederea atingerii obiectivelor pe care și le-a propus, dezvoltarea activității societății, realizarea de profituri și aplicarea principiilor organizatorice, specifice economiei de piață, în cadrul S.C. ASINED PROD. S.R.L., procesul managerial cuprinde următoarele secțiuni:

Management general în subordinea directă a Directorului General(organizare, conducere, gestiune, prognoze, plan).

Management al producției coordonat de Directorul tehnic și de producție(promovarea și realizarea producției, investiții, sectorul mecano-energetic, controlul tehnic de calitate)

Management comercial, coordonat de Directorul comercial(aprovizionare, vânzări, transport, contracte)

Management economico-financiar în subordinea Directorului economic(contabilitate, financiar, prețuri și analize economice)

ORGANIGRAMA SC ASINED SRL

2.3. Particularitățile procesului tehnologic

Obiectul de activitate al S.C. ASINED S.R.L. îl reprezintă producția de articole din mase plastice și producție textilă PVC.

Societatea comercială este formată din două secții de producție.

Prima secție produce mase plastice, produse tehnice, casnice(perii, capace, umerașe, flacoane, etc). Aceste produse sunt fabricate din polietilenă granulată de mică sau joasă densitate. Polietilena granulată este produsă de către S.C. ARPECHIM S.A. Produsele sunt fabricate cu ajutorul mașinilor de injecție automate. Aceste mașini încălzesc polietilena granulată până la temperatura de 400 C, după care este turnată în diferitele forme, în funcție de produsul ce se dorește a fi obținut. Muncitorii care lucrează în această secție sunt puțini la număr, în principal și din cauza gradului crescut de tehnologizare. Muncitorii se numesc operatori mase plastice. Aceștia poartă în timpul lucrului costume de protecție. Beneficiarii produselor obținute în această secție sunt diverși en-grosiști.

Cea de-a doua secție a S.C. ASINED S.R.L. are ca obiect de activitate producția textilă PVC. Cel mai important produs al secției și cel care a făcut ca activul societății la 31.12.1999 ce însuma 350.427 mii lei să crească față de anul precedent cu 165% este husa de trusă auto.

Secția mai are în producție și apărătoare schimbător viteză, huse mortuale transport incinerare, ghiozdane școlare, huse coșuri antipoluante, huse protecție haine. Muncitorii ce lucrează în această secție sunt croitori, mașiniști, designeri. Pentru confecționare produselor sunt folosite mașini speciale de cusut, croit, festonat. Materia primă folosită este PVC, textilo-lon, fermoare, aprovizionate de la COOP. Odorheiul Secuiesc, Textila Pitești, din diferite magazine. Firma livrează produsele la I.M.L., Dacia Pitești, diferiți en-grosiști, librării.

2.4. Caracterizarea activității la S.C. ASINED PROD. S.R.L. pe baza principalilor indicatori pe ultimii 3 ani calculați în prețuri comparabile

Date necesare analizei principalilor indicatori economici, în perioada 1998-2000

Pentru a evidenția activitatea întreprinderii pe anii 1998, 1999, 2000, calculăm 10 indicatori de eficiență.

Pentru anul 1998, activitatea întreprinderii se prezintă astfel:

Observăm că se realizează o cheltuială bună, având în vedere condițiile în care s-a desfășurat activitatea: aprovizionări în salturi, creșteri salariale, blocaj financiar și nu în ultimul rând inflația.

Realizarea acestui profit a permis desfășurarea în bune condiții a activității de producție în continuarea activității în exercițiul următor.

Profitul la 1000 lei CA prezintă un procent destul de bun care ar fi fost și mai bun dacă nu ar fi existat produse fabricate fără a avea desfacere asigurată, rămânând pe stoc.

Se constată o lichiditate foarte bună a societății, acest lucru fiind influențat foarte mult de valoarea mare a stocului.

Lichiditatea redusă este foarte bună explicată prin faptul că volumul cuantelor este destul de mare, în special la clienți(32.333.000 lei) față de volumul datoriilor.

Întreprinderea înregistrează o lichiditate imediată foarte bună, aceasta putând să-și achite datoriile pe termen scurt(furnizori, buget, contribuția la asigurările sociale, șomaj).

Constatăm că solvabilitatea patrimonială este susținută de volumul mare al capitalului propriu care reprezintă acest 42,6% din total pasiv.

Întreprinderea prezintă o rentabilitate economică bună, datorită unui management bun, evitându-se crearea de stocuri mari, neconcretizate în venituri.

Se observă un nr. bun de rotații a stocurilor, explicat în principal, așa cum am mai arătat, prin realizarea de producție marfă cu desfacere asigurată, acest lucru conducând la realizarea unei cifre de afaceri în concordanță cu posibilitățile tehnologice ale societății.

Se observă că și durata unei rotații a stocurilor este bună, având la bază aceleași motive de la indicatorul viteza de rotație a stocurilor ca nr. de rotații.

Pentru anul 1999, activitatea întreprinderii se prezintă astfel:

Observăm o cheltuială destul de bună la nivelul anului 1999, care conduce la concluzia că, în ciuda inflației mari, valorile materiale ale societății au fost gospodărite judicios.

Pe fondul reducerii cheltuielilor la 1000 lei venituri, se observă o creștere substanțială a profitului.

Și indicatorul profitul la 1000 lei CA este foarte bun având la bază aceeași judicioasă gospodărire a valorilor materiale și a resurselor umane.

O rată a lichidității generale foarte bună, cu mult peste pragul minim de 2%, explicat prin volumul mare de active circulante, materializate în special în stocuri de materii prime și materiale, producție în curs de execuție și produse finite.

Și rata lichidității reduse este foarte bună, datorată în mare măsură creanțelor imobilizate în clienți.

Întreprinderea înregistrează o lipsă de lichidități(disponibilități) în conturile de trezorerie, punând-o în imposibilitatea de a-și achita datoriile, acest lucru observându-se și din realizarea sub nivelul admis de 25-50% a lichidității imediate.

Solvabilitatea patrimonială este sub pragul favorabil de 30%, aceasta datorându-se volumului mic al capitalului propriu, în mod special al capitalului social.

Și acest indicator prezintă o realizare destul de bună, având ca motivație aceleași cauze ca și la rentabilitatea capitalului social.

Viteza de rotație a stocurilor s-a dublat față de anul precedent datorită desfacerii imediate a produselor finite către beneficiari.

Odată cu creșterea numărului de rotații, durata unei rotații s-a redus la jumătate din aceleași motive ca la indicatorul viteza de rotație a stocurilor.

Pentru anul 2000, activitatea întreprinderii se prezintă astfel:

Observăm că se realizează o cheltuială bună, având în vedere condițiile în care s-a desfășurat activitatea, acest lucru rezultând din faptul că valorile patrimoniale ale societății au fost gospodărite bine în condițiile în care inflația a cunoscut o creștere destul de mare față de 1999.

Realizarea acestui profit a permis desfășurarea în bune condiții a activității de producție, în continuarea activității în exercițiul următor.

Din cauză că, în acest an, stocurile au crescut simțitor, rata profitului a scăzut mult față de anul precedent.

Întreprinderea prezintă în continuare o lichiditate generală bună, peste pragul minim favorabil de 2%, însă această lichiditate a scăzut mult datorită creșterii datoriilor pe termen scurt.

Lichiditatea redusă a scăzut mult în ultimul an, menținându-se însă între valori acceptabile, din aceleași motive cu care a scăzut și lichiditatea generală.

Rata lichidității imediate s-a apropiat de nivelul admis de 0,5% înregistrând în continuare valori mici. Întreprinderea se află în imposibilitatea de a-și achita datoriile.

Solvabilitatea patrimonială este foarte mică din aceleași motive arătate mai sus.

Rentabilitatea economică a scăzut mult datorită mărfii realizate, dar nevalorificate pentru realizarea de venituri și implicit de profit din exploatare. O altă cauză este și faptul că societatea deține un volum foarte mare de stocuri.

Chiar dacă stocurile sunt mari, se menține o viteză de rotație a stocurilor ca număr de rotații foarte bună.

Viteza de rotație a stocurilor se menține la niște valori acceptabile.

Din activitatea indicatorilor prezentați rezultă că, societatea a desfășurat o activitate economică bună, fapt ce i-a permis continuarea activității și implicit realizarea unui profit.

Indicatorul cheltuieli la 1000 lei venituri este relativ constant, cu o ușoară scădere la nivelul anului 1999, explicat prin faptul că în cursul anului 1998 au fost efectuate o serie de modernizări la utilaje, fapt ce a condus la o ridicare a nivelului productivității și a unui redus consum de materii prime și materiale auxiliare.

Aceleași motivații stau la baza profitului la 1000 lei cifră de afaceri și profitul la 1000 lei venituri.

Rata lichidității generale prezintă un curs descendent, explicat prin faptul că activele circulante au fost în continuă creștere, în special la materia primă prin aprovizionări și la clienți care prezintă un sold destul de important, explicat prin neîncasarea acestora, situație ce a dus la lipsa lichidităților.

Lipsa lichidităților se observă și în situația negativă a indicatorului rata lichidității imediate(de la 6,68 în 1998 la 0,07 în 1999 și la 0,2 în 2000). Această descreștere se explică prin faptul că datoriile pe termen scurt au crescut foarte mult, nemaiputând fi acoperite din sursele proprii.

Indicatorul solvabilitatea patrimonială reprezintă gradul în care unitățile patrimoniale pot face față obligațiilor de plată. După cum am arătat mai sus, că datoriile au cunoscut o creștere considerabilă, rezultă că per total, pasivul a crescut și el. Cum capitalurile proprii s-au menținut pe o linie constantă, acestea nu au mai putut face față obligațiilor de plată.

Rentabilitatea capitalului social și rentabilitatea economică se prezintă în condiții favorabile.

Indicatorii viteza de rotație a stocurilor ca nr. de rotații și viteza de rotație a stocurilor ca durata unei rotații au cunoscut o îmbunătățire după anul 1998, în principal introducerii în procesul de fabricație al produsului husă trusă auto. Contractul încheiat cu Dacia Pitești pentru producerea acestor huse a adus firmei un client important și în principal o desfacere sigură a produselor.

CAPITOLUL III

ANALIZA COSTURILOR LA S.C. ASINED PROD S.R.L.

Desfășurarea activității oricărui agent economic necesită consumuri de resurse umane, materiale și financiare.

Analiza costurilor aferente activității economice au în vedere fenomenele legate de consumul acestor resurse. De utilizarea cu maximă eficiență economică și socială a factorilor de producție – muncă și capital – depind rezultatele economico-financiare ale firmei, capacitatea concurențială a acestora în cadrul pieței pe care acționează

În mărimea și structura costurilor unei societăți comerciale este reflectată eficiența activității economice în întreaga ei complexitate, astfel încât analiza sistematică a acestora permite evidențierea mecanismului de formare a rezultatelor firmei în funcție de volumul, structura și tendința diferitelor categorii de cheltuieli, identificarea performanțelor realizate pe linia consumului de resurse și permite totodată elaborarea fundamentală a bugetului de cheltuieli pe perioada de gestiune.

Evaluarea eficienței economice pe linia consumului de resurse, se realizează pe baza datelor furnizate de bilanțul contabil, contul de profit și pierdere și bugetul de venituri și cheltuieli.

Scopul analizei costurilor aferente activităților desfășurate de o societate comercială îl constituie: cunoașterea mărimii și structurii consumurilor de resurse și a modului de reflectare a acestora în nivelul rentabilității firmei, identificarea resurselor existente pe linia economisirii resurselor, asigurarea bazei de fundamentare a strategiei firmei pentru perioadele pe linia politicilor de produs și de preț.

Analiza costurilor aferente activității firmei este deosebit de importantă deoarece aceasta influențează în mod direct nivelul rentabilității, optimizarea lui constituind un factor esențial al creșterii eficienței economice.

Costurile grevează veniturile întreprinderii, de aceea într-un mediu concurențial aflat sub impactul caracterului limitat al resurselor, gestiunea eficientă a tuturor resurselor atrase – umane, materiale, financiare – trebuie să constituie un obiectiv al managementului intern.

Pentru a fi eficientă întreprinderea trebuie să depună eforturi pe linia optimizării tuturor elementelor de cost și în special a acelora care influențează într-o măsură mai mare rezultatul final – nivelul profitului net – acesta constituind o condiție esențială a creșterii puterii concurențiale a firmei, a consolidării poziției sale în cadrul pieței pe care acționează.

3.1 Analiza cheltuielilor la S.C. ASINED PROD S.R.L.

Analiza prin costuri reprezintă un domeniu deosebit de important în activitatea întreprinderii, deoarece în această zonă se produc o serie de fenomene economice legate de consumul și utilizarea factorilor de producție.

De modul cum se consumă și cum se utilizează factorii de producție depinde în mare măsură competitivitatea produselor și eficiența activității desfășurate.

Reducerea costurilor de producție constituie, acolo unde este posibil, un obiectiv prioritar al oricărei întreprinderi. În acest sens, este necesară analiza detaliată a principalelor categorii de cheltuieli care concură la formarea costurilor.

Problemele prioritare ale diagnosticării cheltuielilor vizează, pe de o parte, cheltuielile aferente veniturilor întreprinderii, în special cheltuielile de exploatare, iar, pe de o parte, eficiența diferitelor categorii de cheltuieli (variabile și fixe, directe și indirecte, materiale și salariale, etc).

Trebuie avută în vedere corelația care există între venituri și cheltuieli, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli și invers. Excepții de la această regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare care nu generează venituri, după cum realizarea de venituri nu implică neapărat o cheltuială. O situație similară se întâlnește și în ceea ce privește cheltuielile și veniturile excepționale.

Desfășurarea oricărei activități reclamă un consum de resurse, indiferent de natura acestora(materiale, umane și financiare), pe temeiul cărora se clădește producția valorilor materiale.

În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt structurate după natura lor, pe categorii de cheltuieli, după cum urmează:

cheltuieli de exploatare, reprezentând consumurile efectuate în scopul realizării obiectului de activitate:

– materii prime și materiale consumabile

– energie electrică și apă

– lucrări și servicii executate de terți(reparații, întreținere, chirii, etc)

– impozite, taxe, vărsăminte asimilate

– salarii și cheltuieli asimilate acestora

– amortizări și provizioane

– cheltuieli financiare, care cuprind:

– pierderi din creanțe imobilizate legate de participații

– pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament

– diferențe nefavorabile de curs valutar

– dobânzi plătite aferente creditelor contractate

– cheltuieli excepționale, reprezentând acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale. Ele cuprind:

– cheltuieli legate de operații de gestiune(despăgubiri, amenzi, pierderi din calamități, pierderi din debitori diverși)

– cheltuieli legate de operații de capital (valoarea contabilă imobilizărilor cedate și alte cheltuieli excepționale)

Concentrarea atenției în direcția unei analize sistematice a volumului, structurii și tendințelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli, oferă posibilitatea identificării măsurilor care trebuie întreprinse în direcția reducerii costurilor.

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exercițiului. Potrivit reglementărilor contabile, în mod similar cheltuielilor, veniturile întreprinderii sunt structurate pe categorii de venituri, după natura lor, astfel:

venituri din exploatare, care cuprind :

– venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate

– venituri din producția stocată și imobilizată

– alte venituri legate de exploatare

– venituri financiare, care cuprind :

– venituri din participații

– venituri din alte imobilizări financiare

– venituri din creanțe imobilizate

– venituri din titluri de plasament

– venituri din diferențe de curs valutar

– venituri din dobânzi, etc.

– venituri excepționale, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unității patrimoniale și se referă fie la operații de exploatare, fie la operații de capital cum sunt:

– despăgubiri și penalități încasate

– venituri din cedarea activelor

– cote-părți de subvenții pentru investiții virate la rezultatul exercițiului

– alte venituri excepționale(donații, salarii neridicate prescrise și alte venituri)

Indicele de variabilitate al unei cheltuieli nu rămâne în permanență același, deoarece ele se modifică sub influența diferiților factori(volumul fizic al producției, perioada de timp pe care se analizează cheltuiala în cauză, caracterul particular al respectivei categorii de cheltuieli), dar volumul fizic al producției rămâne totuși factorul hotărâtor.

După comportamentul diferitelor categorii de cheltuieli față de modificarea volumului fizic al producției, prin intermediul coeficientului de variabilitate se deosebesc cheltuieli variabile și cheltuieli fixe.

Cheltuielile variabile sunt cheltuieli aferente activității de exploatare, modificându-se proporțional sau neproporțional cu volumul de activitate.

În general cheltuielile variabile sunt cheltuieli directe, deci pot fi individualizate distinct pe produsele la a căror realizare concură.

Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri

Această analiză se realizează după următorul model:

q

p

cv

cv- cheltuieli variabile pe unitatea de produs

Pentru a putea face o analiză factorială a cheltuielilor variabile la 1000 de lei CA se vor utiliza datele din tabelul următor:

din care datorită:

1. influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

2. influenței modificării prețului mediu de vânzare unitar:

3. influenței modificării costurilor variabile unitare:

Se constată că la finele perioadei analizate s-a înregistrat, comparativ cu nivelul programat o creștere a cheltuielilor variabile la 1000 lei CA cu 110,29 lei ceea ce se înscrie în tendința generală de creștere a consumurilor resurselor întreprinderii. Aceasta cu atât mai mult cu cât creșterea cheltuielilor la nivel de întreprindere s-a datorat în exclusivitate pe seama cheltuielilor variabile.

Această creștere a cheltuielilor variabile la 1000 lei CA s-a datorat creșterii costurilor variabile unitare, care este determinată de creșterea prețurilor materiilor prime, a materialelor consumabile, a creșterii inflației.

Nu trebuie neglijate în perspectivă, acele produse care au cheltuieli variabile mai mari, fapt ce impune a se acționa în direcția reducerii acestora.

O altă categorie de cheltuieli sunt cheltuielile fine. Definind cheltuielile fine în funcție de comportamentul pe care îl au față de modificarea volumului fizic al producției, trebuie subliniat faptul că această categorie de cheltuieli se caracterizează printr-un indice de variabilitate egal cu zero.

În general, aceste cheltuieli sunt determinate de capacitatea de producție a întreprinderii, iar structura lor diferă de la o întreprindere la alta în funcție de factorii care-i determină capacitatea și respectiv de apartenență la o anumită ramură cu activitate industrială.

Masa cheltuielilor fixe ar trebui să rămână aceeași indiferent de gradul de utilizare a capacității de producție a întreprinderii, însă din punct de vedere practic în cadrul acestora se disting două categorii de cheltuieli: cheltuieli fixe propriu-zise și cheltuieli relativ fixe.

Cota cheltuielilor fixe ce revine pe unitatea de produs, depinde de suma lor totală și de volum fizic al producției sau vânzărilor întreprinderii.

Analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri

Eficiența cheltuielilor fixe poate fi caracterizată și analizată prin nivelul lor la 1000 lei cifră de afaceri.

sau

Sistemul de factori care influențează asupra nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei CA se prezintă astfel:

qv

CA

p

Ch f1000CA

Ch f(1)

Ch f(2)

Ch f Ch f(3)

…

Ch f(n)

Analiza factorială a modificării nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei CA, se realizează pe baza datelor din următorul tabel:

Ch f1000CA=Ch f11000CA – Ch f01000CA=91,43 – 71,43=+20 lei

din care datorită:

1. Influenței modificării cifrei de afaceri:

1000-1000 sau

-Chf01000CA

100

CA =1000-1000=64,28-71,43

=-7,15 lei

1.1. Influența modificării volumului fizic al producției vândute:

qv =1000-1000=

=1000-1000=77,76-71,43=

=+6,33 lei

1.2. Influența modificării prețurilor medii de vânzare

qv =1000-1000=

=1000-1000=64,28-77,76=

=-13,48 lei

2. Influența modificării sumei cheltuielilor fixe:

qv =1000-1000=

=1000-1000=91,43-64,28=

=+27,15 lei

La S.C. ASINED PROD S.R.L. se constată o creștere a nivelului realizat al cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri comparativ cu nivelul programat, cu 20 lei. Această situație constituie consecința nerespectării corelației de bază dintre indicele cifrei de afaceri și indicele cheltuielilor fixe (ICA<IChf, 111,11%<142,22%).

Creșterea cifrei de afaceri, datorată într-o proporție hotărâtoare componentei cantitative, respectiv creșterii volumului fizic al producției vândute (6,33 lei), denotă utilizarea la un nivel ridicat al capacităților de producție, onorarea cerințelor excedentare ale clienților dincolo de obligațiile asumate prin contractele încheiate cu aceștia, nivelul calitativ ridicat al produselor expresie a cererii clienților.

Suma cheltuielilor fixe, ca factor care influențează direct proporțional asupra fenomenului analizat, a crescut conducând implicit la creșterea acestuia. Pentru a ajunge la situația normală în care ICAIchf trebuie identificate toate cauzele care au determinat creșterea cheltuielilor fixe.

Cheltuielile fixe au crescut datorită majorării prețului energiei electrice, energie electrică ce este folosită la iluminatul întreprinderii și pentru funcționarea utilajelor din fabrică. Cum numărul mașinilor folosite a crescut, a determinat și creșterea energiei electrice.

O altă serie de cheltuieli ce au determinat creșterea cheltuielilor fixe sunt cheltuieli cu remunerațiile personalului de conducere, tehnic, economic și de altă specialitate.

Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale pot fi determinate prin scăderea cheltuielilor cu amortizarea din totalul cheltuielilor materiale.

Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri.

Modelul de analiză al cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri este următorul:

1000 Cm=csjpj

Cm – cheltuieli cu materialele pe unitatea de produs

csj – consumul specific din resursa materială j

pj – prețul de aprovizionare al resursei de materiale j

Sistemul de factori care influențează asupra nivelului cheltuielilor cu materiale la 1000 lei cifră de afaceri este următorul:

g

Cm1000CA p

csj

cm

pj

Efectuarea analizei factoriale a cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri, presupune pentru început determinarea modificării nivelului acestor cheltuieli.

Date necesare analizei factoriale a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri

mii lei

Cm1000CA=Cm11000CA-Cm01000CA=393,94-403,05=-9,11 lei din care datorită:

1. Influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

g =1000-1000=

=1000-1000=

=401,23-403,05=-1,82 lei

2. Influența modificării prețului mediu de vânzare unitar:

p =1000-1000=

=1000-1000=

=331,68-401,23=-69,55 lei

3. Influența modificării cheltuielilor cu materialele pe produse:

Cm =1000-1000=

=1000-1000=

=393,94-331,68=+62,26 lei

3.1. Influenței modificării consumurilor specifice:

Csj =1000-1000

în care: qv1Csj0pj0=qv1Cm0

Csj =1000-1000

=367,81-331,68=+36,13 lei

3.2. Influența modificării prețurilor de aprovizionare:

Csj =1000-1000

=1000-1000

=393,94-367,81=+26,13 lei

În urma analizei efectuate se constată că la nivel de întreprindere s-a înregistrat o reducere cu 9,11 lei a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri. Această situație se apreciază ca fiind pozitivă deoarece contribuie, pe de o parte la creșterea ratei medii de eficiență a cheltuielilor totale, iar pe de altă parte, creează premizele îmbunătățirii exploatării.

Din punct de vedere al influențelor factorilor care acționează asupra nivelului cheltuielilor materialelor la 1000 lei cifră de afaceri se remarcă următoarele:

modificarea structurii producției vândute pe produse a influențat favorabil, deoarece a determinat scăderea cu 1,82 lei a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri, ca urmare a scăderii ponderii acelor produse care au cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri pe produs mai mari decât media programată la nivel de întreprindere. Produsele care au înregistrat această scădere sunt huse mortuare transport incinerare, huse protecție haine, ghiozdane școlare;

prețurile de vânzare au fost mai mari decât cele prevăzute pe principalele categorii de produse, ceea ce a contribuit la reducerea cu 69,55 lei a nivelului cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri, ca urmare a depășirilor constatate la sortimentele care dețin ponderea hotărâtoare în totalul vânzărilor.

Aprofundând influența acestui factor, constatăm că depășirea înregistrată s-a datorat atât modificării consumurilor specifice (36,13 lei), cât și a prețurilor de aprovizionare (26,13 lei).

3.2. Analiza dinamicii și structurii cheltuielilor în perioada 1998-2000

Analiza evoluției în dinamică a cheltuielilor firmei

Aprecierea evoluției în timp a principalelor categorii de cheltuieli se realizează cu ajutorul indicilor. În acest sens se utilizează datele cu caracter financiar – contabil incluse în cadrul contului de rezultate. Accentul primordial în procesul de diagnoză trebuie să cadă asupra cheltuielilor cu caracter operațional dată fiind ponderea dominantă pe care o dețin acestea în total.

Utilizând metoda indicilor au fost determinate variațiile relative ale cheltuielilor operaționale, variații sintetizate în tabelul următor.

Dinamica cheltuielilor la SC ASINED PROD SRL

NOTĂ: Datele sunt în valori comparabile (prin inflatare la nivelul anului 2000)

SURSA w.w.w. BNR. RO

Ritmul de creștere a cheltuielilor pe categorii de cheltuieli și pe total

NOTĂ: Datele sunt în valori comparabile (prin inflatare la nivelul anului 2000)

Identificarea unor ritmuri diferite de evoluție a cheltuielilor în 2000 față de 1999 și față de 1998 poate fi explicată printre altele:

de evoluția indicilor prețurilor la materiile prime și respectiv a tarifelor la energia electrică, combustibil și transport.

de modul concret de cointeresare materială a personalului propriu practicat de managementul firmei

de introducerea în procesul de fabricație ca efect al introducerii noului produs

de nivelul diferit de tehnologizare al fiecărei secții în parte.

Așa cum se poate constata cheltuielile care au înregistrat o evoluție extraordinară în ultimii trei ani sunt cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți, cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate, cheltuieli cu renumerațiile personalului, cheltuieli privind asigurările și protecția socială pe de o parte, reclamată de necesitățile desfășurării activității curente corespunzător perioadei analizate.

Analiza structurală a cheltuielilor firmei

Analiza structurală a principalelor categorii de cheltuieli

Pe baza analizei structurale se identifică categoriile principale de cheltuieli operaționale fapt ce este de natură să ajute managementul societății la focalizarea eforturilor în vederea încadrării în normativele de consum stabilite, în respectarea fondului de salarizare maxim admisibil.

După cum am arătat și la dinamica cheltuielilor, cheltuielile care au cunoscut o creștere în fiecare an. O altă categorie de cheltuieli care au cunoscut o creștere sunt cheltuielile cu lucrări și servicii executate de terți, deoarece s-a apelat la o serie de furnizori cum ar fi: Coop. Odorheiul Secuiesc, Textila Pitești, diferite magazine, ca o consecință a introducerii în procesul de fabricație a produsului husă trusă auto.

Consumurile de muncă vie deși au cunoscut o creștere importantă în ultimii ani, în raport cu cheltuielile de exploatare ele au scăzut de la 42,25% în 1998, la 25,97% în 1999 până la 18,07% în 2000. Această scădere a consumurilor de muncă vie în raport cu cheltuielile de exploatare se datorează investițiilor făcute în ultimii doi ani în firmă și creșterii numărului de angajați, în fiecare an, a celor cu contract de muncă și al colaboratorilor.

3.3 Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

În analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei CA poate fi utilizat următorul model de analiză.

Potrivit reglementărilor în vigoare, CA se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri executarea de lucrări și prestările de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin rabaturile și remizele și alte reduceri acordate clienților. (Articolul 99 din Regulamentul de aplicare a Legii Contabilității).

Ca principală parte componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, cheltuielile la 1000 lei CA (C1000CA) pot fi exprimate cu ajutorul modelului:

Sistemul de factori se prezintă astfel:

g

Cm1000CA p

c

qv – volumul fizic al producției vândute pe produse

p – prețul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA)

c – costul complet unitar

Date necesare analizez factoriale a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

C1000CA=C11000CA-C01000CA=606,42-476,19=130,23 lei

Creșterea în cazul dat al nivelului cheltuielilor la 1000 lei CA + 130,23 lei (606,42-476,19), se explică prin influența:

Structurii producției vândute

Acest rezultat are o semnificație economică pozitivă (de reducere a cheltuielilor la 1000 lei) este urmarea modificării structurii producției vândute în sensul creșterii ponderii produselor cu o rentabilitate prevăzută mai mare. O influență semnificativă la acest rezultat l-a avut introducerea în procesul de fabricație în anul 1998 a produsului husă trusă auto printr-un contract încheiat cu Dacia Pitești.

Prețurilor medii de vânzare

Modificarea prețurilor de vânzare unitare au exercitat o Influență favorabilă asupra nivelului cheltuielilor la 1000 lei CA, determinând diminuarea acestuia cu 77,78 lei. Această situație este rezultatul creșterii prețurilor de vânzare comparativ cu cele prevăzute de la 9450 lei la 10500 lei la categoria de produse care dețin o pondere însemnată în totalul vânzărilor.

Se cunoaște faptul că prețurile de vânzare se pot modifica ca urmare a schimbării mai multor factori. În acest caz se impune determinarea rezultatului dependent de efortul propriu al întreprinderii.

Cunoscându-se soldul modificărilor de prețuri independente de activitatea întreprinderii (Mp) ce însumează 2720 mii lei datorită schimbării raportului dintre cerere și ofertă și îmbunătățirii calității produselor se procedează la corectarea influenței anterior determinate.

Rezultă că din influența totală a modificării prețurilor de vânzare unitare cu 77,78 lei, doar 77,2 lei se datorează efortului propriu al întreprinderii, diferența de 0,58 lei fiind aferentă unor cauze independente de efortul propriu.

Costurilor de produse

Costurile complete unitare au contribuit la depășirea cu 235,47 lei a nivelului cheltuielilor la 1000 lei CA, conducând la scăderea profitului aferent CA. Această situație este determinată de depășirea costurilor programate la produsele care dețin ponderea majoritară în totalul vânzărilor, de la 4500 lei la 6368 lei.

Influența în cauză o putem aprecia ca fiind justificată datorită folosirii unor materii prime și materiale de calitate superioară celor prevăzute ceea ce se reflectă în îmbunătățirea calității produselor și creșterea prețului de vânzare al acestora.

Creșterea calității produselor este una din principalele căi pentru a se putea obține un profit cât mai mare și pentru ca firma să o poată face față concurenței. De aceea firma caută furnizori care reflectă o cât mai bună calitate a materiilor prime folosite. SC ASINED PROD SRL are încheiat un contract de SC Arpechim SA de la care ia polietilenă granulată de mică sau joasă densitate, materie primă folosită la fabricarea maselor plastice. Firma se aprovizionează de la diverși producători de fermoare, textilo-lon, PVC. Un alt factor care a contribuit la creșterea costurilor unitare este și majorarea prețurilor materiilor prime folosite.

Este importantă aprofundarea influenței costurilor unitare în funcție de factorii specifici firmei, pentru a se putea depista cauzele care au determinat respectiva situație și a stabili pe această bază măsurile concrete privind reglarea activității.

Se recomandă aprovizionarea cu materii prime cu un preț cât mai mic pentru scăderea costurilor complete unitare.

Efortul propriu al întreprinderii în ceea ce privește obținerea rezultatului se evidențiază prin determinarea soldului modificărilor de cheltuieli independente de activitatea acesteia (Mc) ce însumează 51420 mii lei datorită modificării prețurilor de aprovizionare la materii prime, materiale, combustibili, energie, modificării salariilor tarifare.

3.4 Analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale

Desfășurarea activității unui agent economic necesită consumuri de resurse umane, materiale și financiare. După natura lor, după care se realizează și gruparea în contul „Profit și Pierdere” cheltuielile și veniturile întreprinse se grupează astfel: cheltuieli și venituri de exploatare, financiare și excepționale.

Dacă se face corelația între cheltuieli și venituri se constată că sunt cheltuieli care generează venituri și cheltuieli care nu generează venituri. Astfel cheltuieli de exploatare se corelează direct cu veniturile de exploatare în timp ce cheltuielile financiare nu au ca rezultat obținerea de venituri financiare.

Unele cheltuieli financiare cum sunt cele cu dobânzile plătite pentru creditele primite pot fi corelate cu veniturile din exploatare. În ce privește cheltuielile excepționale, unele pot fi corelate cu veniturile excepționale ca de exemplu cele aferente cedării activelor, iar altele nu se corelează direct cu veniturile excepționale.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor are rolul de a evidenția evoluția acestora, factorii care influențează nivelul lor, precum și identificarea rezervelor care pot fi puse în valoare pentru reducerea lor sau menținerea în limitele de eficiență care concură la performanța economico-finenciară a întreprinderii.

Pentru urmărirea evoluției cheltuielilor aferente veniturilor se utilizează indicatorul „rata de eficiență a cheltuielilor totale (cheltuieli la 1000 lei venituri).

Modelul de calcul și analiză a indicatorului menționat este următorul:

chi – suma cheltuielilor pe cele trei grupări

vi – suma veniturilor pe grupările similare cheltuielilor

gi – structura veniturilor

ci(1000) – rata de eficiență a cheltuielilor pe grupări.

Se menționează că, ținând seama de modul de calcul al rabei, respectiv raportul efort/efect, nivelul descrescând al ei relevă creșterea eficienței cheltuielilor.

Date necesare analizez nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale

(gi) (ci)

=824,71-725,86=98,85 lei

=923,53-824,71=98,82 lei

Aceste modificări se datorează în principal influenței:

modificării structurii veniturilor pe categorii:

și

modificarea ratei de eficiență a cheltuielilor pe categorii de venituri

și

În urma analizei efectuate se constată că deși s-a avut în vedere o îmbunătățire a eficienței cheltuielilor pe total activitate, bazată pe reducerea cheltuielilor la 1000 lei venituri totale, la finele perioadei canalizate se înregistrează o situație inversă, deoarece indicele cheltuielilor totale (Icht), devansează indicele veniturilor totale (Iv), respectiv IchtIv (166,24%147,02%).

Structura veniturilor, ca factor de influență, reflectă dinamica veniturilor pe categorii de activități, cu precădere creșterea ponderii veniturilor din activitatea de exploatare, ceea ce constituie un aspect pozitiv urmare a unei mai bune vânzări a produselor firmei pe piață. Contractele încheiate de SC ASINED PROD SRL cu Dacia Pitești, Institutul Medico-Legal diferite librării au condus la creșterea ponderii vânzărilor produselor solicitate. Cele mai bine vândute produse ale SC ASINED PROD SRL sunt husa trusă auto, autoapărarea pentru schimbătorul de viteză, husele mortuale transport incinerare, ghiozdane școlare, huse coșuri antipoluante, huse protecție haine.

Influența modificării structurii poate fi considerată ca fiind favorabilă, deoarece a contribuit la creșterea ratei medii de eficiență. Aceasta s-a datorat faptului că structura veniturilor s-a modificat în sensul creșterii ponderii activității de exploatare a cărei rată de eficiență (933,05) este superioară ratei medii programate (824,86) la nivel de întreprindere.

Rata de eficiență a cheltuielilor pe categorii de venituri influențează în mod nefavorabil, ceea ce a condus la scăderea ratei medii de eficiență în 1999 cu 103,98, iar în 2000 cu 99,17 lei.

Influența ratei de eficiență a cheltuielilor pe categorii de venituri imprimă sensul rezultatului, respectiv scăderea ratei medii de eficiență la nivelul societății.

Modificarea nivelului ratei medii de eficiență a cheltuielilor totale se reflectă în mărimea rezultatului exercițiului înaintea impozitării astfel;

Se evidențiază astfel influența nefavorabilă pe care o exercită deteriorarea ratei medii de eficiență a cheltuielilor totale asupra rezultatului exercițiului, în sensul diminuării acestuia 185148,55 mii lei.

Se recomandă pentru creșterea ratei medii de eficiență a cheltuielilor totale, creșterea masei veniturilor.

CAPITOLUL IV.

ANALIZA RENTABILITĂTII LA S.C. ASINED PROD S.R.L.

„Funcția scop a oricărei societăți comerciale este de a maximiza averea acționarilor. Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru remunerarea imediată a acționarilor prin dividende, sau pentru remunerarea la termen prin creșterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de provenienta acestora.

Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a întregii activităti economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de productie utilizate si a fortei de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, productie si vânzare.

Pentru exprimarea rentabilitătii se utilizează două categorii de indicatori: profitul si ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilitătii este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilitătii(indicator al mărimii relative a rentabilitătii).

Ca orice fenomen economic, profitul poate fi studiat în dinamică, din punct de vedere al structurii si factorial.

4.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut

4.1.1. Analiza dinamicii si structurii profitului brut

Pentru a se putea analiza dinamica profitului brut pe cele trei categorii de activităti se folosesc următoarele date, grupate în tabelele nr.1 si nr 2.

Tabelul nr.1 mii lei

SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. ASINED PROD. S.R.L.

NOTĂ: Datele sunt în valori comparabile(prin inflatare la nivelul anului 2000

Ritmul de crestere al profitului brut pe cele trei categorii de activităti

Tabelul nr.2 %

SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. ASINED PROD. S.R.L.

În urma inflatării sumelor din anii precedenti s-a ajuns la următoarele concluzii.

Rezultatul din exploatare a scăzut puternic în anul 2000. Dacă în anul 1999 rezultatul din exploatare reprezintă 506% din cel precedent, în anul 2000 comparativ cu 1999 el reprezintă doar 58%, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia cu 42%. Motivele pentru care rezultatul din exploatare s-a diminuat sunt cresterea puternică, comparativ cu ceilalti ani, a cheltuielilor de exploatare. În cadrul cheltuielilor de exploatare cele care au înregistrat cresterea cea mai semnificativă sunt cheltuielile cu mărfurile, cheltuielile cu materiile prime, cheltuielile cu lucrările si serviciile executate de terti, cheltuielile cu remuneratiile personalului. Cu o valoare de 215.889 lei în anul 1999 rezultatul din exploatare a ajuns în anul 2000 la o valoare de 125.355 lei, diminuându-se cu 42%.

Rezultatul financiar a crescut în fiecare an în principal lipsei cheltuielilor financiare. Singurele venituri care au contribuit la cresterea rezultatului financiar sunt veniturile din dobânzi. Rezultatul financiar a crescut în anul 2000 comparativ cu 1999 cu 181%, iar fată de 1998 cu 173%, ceea ce în mărimi absolute înseamnă în anul 2000(1.156 lei), în anul 1999(412 mii lei), iar în anul 1998(423 mii lei).

Rezultatul exceptional reprezintă pentr S.C. ASINED PROD. S.R.L. pierdere datorată în principal cheltuielilor exceptionale privind operatiunile de gestiune si cheltuielilor exceptionale privind amortizările si provizioanele, dar si lipsei în totalitate a veniturilor exceptionale.

Rezultatul exceptional a înregistrat o crestere bruscă în anul 1999, comparativ cu 1998 cu 42.511% datorată acelorasi factori mentionati mai sus. În anul 2000 rezultatul exceptional s-a diminuat de la 3.835 lei în 1999 la 104 mii lei în 2000. Diminuarea rezultatului exceptional are o valoare relativă de 97%.

Comparativ cu anul 1998 rezultatul brut al exploatării a înregistrat în 1999 o crestere de 393%, ca apoi, în anul 2000 acesta să crească cu 193%.

În anul 2000 rezultatul brut al exercitiului a atins o valoare de 126.407 lei, ceea ce reprezintă o diminuare a acestuia, comparativ cu 1999 de 41%, mentinându-se în acelasi ritm de scădere pe care l-au înregistrat rezultatele pe cele trei categorii de activităti.

Rezultatul net al exercitiului a atins în anul 2000 valoarea de 78.372 lei reprezentând 59% din rezultatul net al anului 1999. Această diminuare se datorează ratei inflatiei care în anul 2000 fată de 1999 a fost de 41% si în principal acelorasi cauze care au determinat scăderea rezultatului exploatării, cât si a celorlalte rezultate.

4.1.2. Analiza structurală a profitului brut

Analiza structurală urmăreste evolutia profitului brut pe categorii de activităti si punerea în evidentă a schimbărilor intervenite pe elemente componente.

Analiza structurală a rezultatului brut se poate realiza astfel:

Analiza structurală a evolutiei profitului brut pe cele trei categorii de activităti se poate realiza pe baza datelor din tabelul nr.3

Tabelul nr.3 %

SOCIETATEA COMERCIALĂ S.C. ASINED PROD. S.R.L.

Cea mai mare influentă asupra profitului brut o are rezultatul din exploatare.Rezultatul exceptional are o influentă negativă datorată cheltuielilor exceptionale privind amortizările si provizioanele. Rezultatul financiar are o influentă nesemnificativă în comparatie cu celelalte rezultate neatingând nici 2%din rezultatul brut al exercitiului.

Pentru a stabili contributia elementelor componente la modificarea profitului brut se aplică metoda balantieră.Analiza profitului brut cu ajutorul metodei balantiere în mărime absolutăse realizează în felul următor:

Modificarea profitului brut este rezultatul:

1) influentei rezultatului exploatării:

2) influentei rezultatului financiar:

3) influentei rezultatului exceptional

Suma influentei rezultatelor pe cele trei categorii de activităti este:

4.1.3. Analiza factorială a profitului brut

“Prin statutul de înfiintare si functionare, obiectul de activitate al firmei poate concentra mai multe genuri de activitate care să-i asigure rentabilitatea scontată.

Cunoasterea nivelului de rentabilitate al categoriilor de activităti este deosebit de importantă în practică economică atât pentru dezvoltarea activitătilor mai rentabile, cât în special pentru aprecierea corectă a posibilitătilor viitoare de crestere a rentabilitătii.”

Pentru analiza factorială a profitului brut sunt necesare date din contul de profit si pierdere.

Relatia de calcul a profitului brut este:

Vt- venituri totale

Cht- cheltuieli totale

Modelul de analiză factorială este:

prb- profitul mediu brut la 1leu venituri totale

gI- structura veniturilor totale pe tipuri de activităti

prbI- profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti

Sistemul de factori care actionează asupra profitului brut este:

Pentru a efectua analiza factorială a profitului brut se folosesc datele din tabelele nr.4, nr.5 si nr.6.

Tabelul nr.4 mii lei

Tabelul nr.5 %

NATURA ACTIVITĂTII STRUCTURA VENITURILOR

Tabelul nr.6

PROFITUL MEDIU BRUT LA 1 LEU

VENITURI PE TIPURI DE

NATURA ACTIVITĂTII ACTIVITĂTI (prbi) %

Determinarea variatiei profitului brut, a influentei factorilor se realizează astfel:

a)

b)

Modificarea 1999(1) fată de 1998(0):

influenta modificării sumei veniturilor totale:

influenta modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale:

din care datorită:

influentei structurii veniturilor pe tipuri de activităti:

influentei modificării profitului brut la 1 leu venituri pe activităti:

Modificarea 2000(1) fată de 1999(0):

1) influenta modificării sumei veniturilor totale:

influenta modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale:

din care datorită:

influentei modificării structurii veniturilor totale pe tipuri de activităti:

influentei modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale pe tipuri de activităti:

Luând în considerare anii 1999 si 1998 s-a înregistrat o crestere a profitului brut cu 169.368 lei. Această crestere s-a datorat îndeosebi modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale, cât si modificării sumei veniturilor totale.

Cea mai mare influentă asupra profitului brut dintre cei doi factori a avut-o profitul mediu brut la 1 leu venituri totale cu o valoare de 133.269,38 lei. Această influentă se datorează în principal cresterii într-o mai mică măsură în anul 1999 a cheltuielilor totale fată de veniturile totale. S.C. ASINED PROD. S.R.L. a obtinut în anul 1999 o productie în valoare de 763.312 lei, iar cheltuielile totale au fost de 551.258 lei, de aici rezultând si modificarea mare a profitului brut pe care a determinat-o profitul mediu brut la 1 leu venituri totale.

Veniturile totale au modificat profitul brut cu 36.098,62 lei, având si acestea o influentă favorabilă. Modificarea în sens pozitiv a profitului brut este datorată acelorasi cauze mentionate si la influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.

Profitul mediu brut la 1 leu venituri totale este influentat de structura veniturilor pe tipuri de activitătii si de profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti.

Structura veniturilor pe tipuri de activităti are o influentă nesemnificativă în sens negativ asupra profitului mediu brut la 1 leu venituri totale în sumă de 342,607 mii lei. Această diminuare a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează scăderii în anul 1999 fată de 1998 a veniturilor financiare de la 423 mii lei în anul 1998 la 412mii lei în 1999.

Influenta profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activitate a fost favorabilă modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri totale. Suma cu care s-a modificat profitul mediu brut la 1 leu venituri totale a fost de 133.611,98 lei. Această modificare s-a datorat cresterii în anul 1999 a veniturilor din exploatare în comparatie cu o crestere, însă într-o măsură mai mică, a cheltuielilor din exploatare, de aici rezultând si un profit mediu brut la 1 leu venituri din exploatare mai mare în anul 1999(0,277) fată de anul 1998(0,102).

În anul 2000 profitul brut avea o valoare de 126.407 lei iar în anul 1999 o valoare de 212.466 lei, ceea ce înseamnă o diminuare a acestuia de 86.059 lei.

În urma analizei factoriale a profitului brut s-a ajuns la următoarele concluzii. Veniturile totale au avut o influentă favorabilă deoarece acestea în anul 2000 au înregistrat o valoare de 1.873.594 lei, în comparatie cu anul 1999 când acestea nu erau decât de 763.724 lei.

Cel de-al doilea factor si cel care a avut influenta cea mai semnificativă este profitul mediu brut la 1 leu venituri totale. În anul 2000, comparativ cu anul 1999 acesta a avut o influentă nefavorabilă asupra profitului brut, contribuind la diminuarea acestuia cu 394.821,9 lei. Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale asupra profitului brut se datorează cresterii în anul 2000 a cheltuielilor din exploatare, acestea contribuind la diminuarea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale.

Influenta negativă a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale se datorează în cea mai mare parte modificării profitului mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti, în acest sens negativ si într-o mai mică măsură modificării structurii veniturilor.

Structura veniturilor a actionat în sensul cresterii profitului mediu brut la 1 leu venituri totale cu 60,89 mii lei, aceasta datorându-se mentinerii veniturilor din exploatare din anul 2000 la aceeasi pondere ca în anul 1999 si cresterii veniturilor financiare de la 412 mii lei în 1999 la 1.156 mii lei în 2000.

Profitul mediu brut la 1 leu venituri pe tipuri de activităti a determinat o diminuare a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale de 394.882,79 lei. Această diminuare a profitului mediu brut la 1 leu venituri totale s-a datorat în principal cresterii cheltuielilor de exploatare în anul 2000 obtinându-se un profit mediu brut la 1 leu venituri din exploatare mai mic decât în anul 1999. Cresterea cheltuielilor din exploatare s-a datorat cresterii cheltuielilor cu mărfurile, cheltuielilor cu materiile prime, cheltuielilor cu lucrările si serviciile executate de terti. O crestere importantă au înregistrat si cheltuielile cu personalul si cheltuielile cu amortizările si provizioanele.

4.2. Analiza rentabilitătii S.C. ASINED PROD. S.R.L. pe baza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate fac parte din categoria indicatorilor de eficientă de tipul efect/efort.

Efectul este profitul, sub diversele sale forme, brut, net, din exploatare, curent,etc.

Efortul se poate prezenta sub forma capitalurilor(proprii, permanente), resurselor consumate(costurilor), activelor totale sau a unor părti din acestea, veniturilor, etc.

Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au o valoare informatională variată si oglindesc multiplele laturi ale activitătii economico-financiare a firmei.

Pentru analiza rentabilitătii pe baza ratelor de rentabilitate se folosesc următoarele rate de rentabilitate:

– rentabilitatea economică

– rentabilitatea comercială

rentabilitatea resurselor consumate

rentabilitatea financiară

4.2.1. Analiza ratei rentabilității economice

„Rata rentabilitătii economice măsoară performantele activului total al întreprinderii pornind de la un rezultat economic si ansamblul mijloacelor utilizate:

Rata rentabilitătii economice este independentă de mecanismul de finantare, de presiunea fiscală si de fluxurile informationale.

Rata rentabilitătii economice se poate descompune în asa zisele rate explicative ca un produs între o rată de rotatie si o rată a marjei.”

Pentru a putea efectua analiza ratei rentabilitătii economice se folosesc datele din următorul tabel:

Tabelul nr.7 mii lei

a)

b)

Comparatia 1999(1) fată de 1998(0):

influenta modificării rotatiei activului total

influența modificării ratei rentabilității comerciale

comparația 2000(1) față de 1999(0) :

1) influența modificării rotației activului total

2) influența modificării ratei rentabilității comerciale

Luând în considerare comparația anului 1999 față de 1998 se constată o creștere a ratei rentabilității economice cu 29,29%. Cea mai semnificativă influență asupra ratei rentabilității economice a avut-o rata rentabilității comerciale cu o valoare relativă de 39,17%. Această influență se datorează creșterii cifrei de afaceri într-o mărime mai mare decât creșterea rezultatului exploatării în anul 1999 față de 1998. Rotația activului total a avut o influență negativă asupra ratei rentabilității economice, contribuind la diminuarea acesteia cu 9,88%. Scăderea ratei d rotație a activului total s-a datorat unui ritm de creștere a activului total(165,36%) dublu față de ritmul de creștere al cifrei de afaceri(84%).

În anul 2000, comparativ cu anul 1999, situația se prezintă exact invers. Rata rentabilității economice a înregistrat o scădere de 42,35%. Rata rentabilității comerciale a avut o influență negativă, în sensul diminuării ratei rentabilkității economice cu 56,27%. Acest lucru s-a datorat menținerii ritmului de creștere al cifrei de afaceri însă reducerii ritmului de creștere al rezultatului exploatării pentru anul 2000, de acici rezultând o rată a rentabilității comerciale de 7,21%, în comparație cu anul 1999, când aceasta a fost de 28,28%.

Rata de rotație a activului total a avut o influență pozitivă, contribuind la creșterea ratei rentabilității economice cu 13,92%. Creșterea rate de rotație a activului total s-a datorat creșterii cifrei de afaceri în anul 2000 față de 1999 cu 127%, iar activul total și-a redus ritmul de creștere la jumătate, ajungând la 85,7%. Astfel s-a înregistrat o rată de rotație a activului total mai mare în anul 2000(2,67%) decât în anul 1999(2,18%).

4.2.2. Analiza ratei rentabilității comerciale (a vânzărilor)

Rata rentabilității comerciale caracterizează eficiența politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare și vânzare) și mai ales a politicii de prețuri practicate de întreprindere. În concordanță cu obiectivele analizei și sfera de investigare, acest indicator poate fi determinat prin aplicarea în calitate de efect a rezultatului exploatării. În mod corespunzător, cifra de afaceri implicată vizează activitatea curentă de exploatare sau totală :

Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica factorial evoluția acestui indicator, de a-i stabili tendința.Creșterea ratei rentabilitații comerciale aferente activitații de exploatare față de o anumită bază de referință reflectă o stare pozitivă și au loc atunci când indicii indicatorilor absoluți ai rentabilității îi devansează indicele cifrei de afaceri. Rata rentabilității comerciale poate fi analizată pe baza modelului.

Modificarea ratei rentabilității comerciale este determinată de influența structurii cifrei de afaceri, a costului mediu pe produs și a prețului mediu de vânzare pe produs.

Pentru efectuarea analizei ratei rentabilității comerciale se utilizează datele din tabelul nr. 8.

Tabelul nr.8

Determinarea variației ratei rentabilității comerciale, descompunerea ei pe factori de influență se realizează astfel :

NOTĂ : Folosim următoarele notații : 1998-0 și 1999-1.

a)

NOTĂ: Folosim următoarele notații: 1999-0 și 2000-1.

4.2.3. Analiza ratei rentabilității resurselor consumate

Rentabilitatea resurselor consumate se calculează prin raportarea unui rezultat parțial la consumul de resurse implicat în obținerea lui, astfel :

Analiza ratei rentabilității resurselor consumate se poate face după modelul :

structura producție

costul unitar pe structura analizată

– prețul unitar pe structura analizată

Stabilirea modificării ratei rentabilității resurselor consumate și determinarea ponderilor influențelor factorilor în modificarea totală se realizează astfel:

NOTĂ : Folosim următoarele notații 1998-0 și 1999-1

a)

NOTĂ : Folosim următoarele notații 1999-0 și 2000-1

b)

a) Comparația 1999(1) față de 1998(0):

1) modificarea structurii producției vândute(g) :

2) modificarea costului pe unitatea de produs(c) :

3) modificarea prețului mediu de vânzare(p) :

Comparația 2000(1) față de 1999(0) :

1) modificarea structurii producției vândute(g) :

2) modificarea costurilor pe unitatea de produs(c) :

3) modificarea prețului mediu de vânzare(p) :

Rata rentabilității resurselor consumate a crescut în anul 1999 față de 1998 cu 27,95%. Această creștere s-a datorat în principal influenței pozitive a costului unitar. Mărimea costului a înregistrat o creștere mai mică în comparație cu prețul de vânzare, influențând modificarea ratei rentabilității resurselor consumate cu 68,79%.

„Costul exercită o acțiune dublă asupra ratei rentabilității resurselor consumate, influențând în sensuri diferite numărătorul și numitorul raportului.”

Prețurile de vânzare au determinat reducerea ratei rentabilității resurselor consumate cu 40,48%, datorită creșterii acestora.

Ca și la rata rentabilității comerciale, structura producției nu a avut nici o influență asupra ratei rentabilității resurselor consumate.

În anul 2000 rata rentabilității resurselor consumate s-a diminuat cu 31,66% față de anul 1999. costul a avut o influență foarte importantă asupra ratei rentabilității resurselor consumate în sensul că a contribuit la diminuarea acesteia cu 14,08%. Cum costul unitar pe produs a fost depășit, numărătorul(profitul) se reduce, iar numitorul(cheltuielile totale) crește, iar influența negativă asupra ratei rentabilității resurselor consumate este mult mai puternică decât în cazul altor rate de rentabilitate.

Prețul de vânzare nu a mai avut o influență atât de mare ca în anii trecuți, însă a dus la diminuarea ratei rentabilității resurselor consumate cu 17,58%. Influența prețului de vânzare s-a diminuat deoarece prețul de vânzare s-a redus și el.

4.2.4. Analiza ratei rentabilității financiare

Rentabilitatea financiară exprimă corelația dintre profit și capitaluri(ca surse de finanțare a activității). Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital apreciază eficiența investițiilor lor, respectiv oportunitatea menținerii acestora. Pentru manageri rentabilitatea financiară reprezintă un obiectiv fundamental, o condiție esențială, a strategiei lor de menținere a puterii.

Cum S.C. ASINED PROD. S.R.L. nu au împrumuturi și datorii pe termen lung capitalul propriu este egal cu capitalul permanent. De aici rezultă că vom calcula numai o rentabilitate financiară, cea a capitalului propriu.

Pentru a putea efectua analiza ratei rentabilității financiare se folosește următorul model de analiză :

Simboluri

At- activ total

V- venituri totale

P- profit net

Kpr- capital propriu

V/At – rotația activului total

P/V – marja netă de profit(profit net la 1 leu venituri totale)(pr)

Tabelul nr. 9 mii lei

Tabelul nr.10

Determinarea variației rate rentabilității, a influenței factorilor se realizează astfel:

NOTĂ: Folosim următoarele notații: 1998-0 și 1999-1

a)

NOTĂ: Folosim următoarele notații: 1999-0 și 2000-1

b)

a) Comparația 1999(1) față de 1998(0):

1) modificarea îndatoririi(a pârghiei financiare- pf)

2) modificarea rotației activului total(r)

3) modificarea profitului la 1 leu venituri totale(pr)

b) Comparația 2000(1) cu 1999(0) :

1) modificarea îndatoririi(a pârghiei financiare- pf)

2) modificarea rotației activului total(r)

3) modificarea profitului la 1 leu venituri totale(pr)

În anul 1999, comparativ cu 1998, se constată o creștere a ratei rentabilității financiare de la 48,23% la 338,32%, deci o creștere a eficienței capitalului propriu cu 290,09%. Această evoluție favorabilă s-a datorat în special profitului la 1 leu venituri totale, care a crescut, ceea ce înseamnă o creștere de 203,97% a ratei rentabilității financiare. Pârghia financiară a avut de asemenea o influență favorabilă de 145,78%, deoarece a crescut ponderea capitalului propriu în pasivul total, respectiv s-a majorat îndatorarea. În acest interval s-a înregistrat o reducere a rotației activului determinând o reducere a ratei rentabilității financiare cu 59,66%.

Analizând comparativ anul 2000 cu 1999, se observă o scădere a ratei rentabilității financiare de la 338,32% la 280,04%, ceea ce înseamnă o reducere de 58,28%.

Această reducere s-a datorat în principal diminuării profitului la 1 leu venituri totale de la 0,18 în 1999 la 0,04 în 2000, influențând rata rentabilității financiare cu 887,73%. Pârghia financiară a înregistrat o creștere puternică de la 8,89% în anul 1999 la 23,25% în 2000, datorită majorării activului total. Pârghia financiară a influențat rata rentabilității financiare cu 545,60%. Un alt factor care a contribuit la diminuarea ratei rentabilității financiare este rotația activului total. Influența rotației activului total a fost de 283,85%.

Situația financiară a firmei este destul de bună, veniturile sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile, înregistrându-se însă în anul 2000 un profit mult mai mic decât în anul 1999. Se poate vorbi totuși de o folosire ineficientă a capitalului propriu.

CAPITOLUL V

ANALIZA PRAGULUI DE RENTABILITATE

Activitatea unei întreprinderi este supusă riscului economic(sau operațional) întrucât acesta nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său(cumpărări, prelucrări, vânzări). Riscul economic apreciază posibilitatea înregistrării(obținerii) unui rezultat insuficient sau chiar a unor pierderi. Această eventualitate este legată de importanța cheltuielilor fixe care diminuează flexibilitatea întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta la variația cifrei de afaceri. Gradul de flexibilitate fiind dependent de potențialul tehnic al întreprinderii, de potențialul uman, cât si de structura ei organizatorică, variabilitatea rezultatului va fi cu atât mai bine stăpânită de agentul economic, cu cât aceasta manifestă un grad mai mare de flexibilitate. Deci, riscul activității economice nu este altceva decât in capacitatea întreprinderii de a se adapta în timp și cu cele mai mici costuri, eforturi, la variația mediului economic. Mai exact, el exprimă volatilitatea rezultatului economic la condițiile de exploatare.

Riscul nu depinde numai de factori generali(preț de vânzare, cost, cifră de afaceri), ci și de structura costurilor, respectiv comportamentul lor față de volumul de activitate. Structura cheltuielilor și în special repartiția între cheltuielile fixe și cheltuielile variabile în raport cu cifra de afaceri, exercită o influență marcantă asupra rentabilității, ceea ce justifică determinarea unui „efect de levier al exploatării” și mai mult, formularea modelului de analiză al „punctului mort”.

Riscul de exploatare depinde în special de nivelul cheltuielilor fixe, același nivel al cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit de o cifră de afaceri mai mare. Dar importanța cheltuielilor fixe nu poate fi apreciată în valoare absolută, ci numai în raport cu marja generală de întreprindere, deoarece există sectoare, cum ar fi acela al serviciilor, în care raportul cifra de afaceri/cumpărări este foarte mare, deci cheltuielile fixe sunt mult mai ușor absorbite prin cifra de afaceri.

Sinteza între nivelul cheltuielilor fixe și cel al marjei o realizează punctul mort, evidențiat prin analiza cost – volum – profit. Punctul mort sau punctul critic reprezintă nivelul de activitate(CA), care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, iar rezultatul este nul.

Punctul mort denumit și prag de rentabilitate evidențiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere. Depășind acel nivel, activitatea societății devine rentabilă deci, riscul economic va fi cu atât mai mic cu cât nivelul punctului mort va fi mai redus.

În funcție de modul cum evoluează costul variabil total(CVT) se disting două modalități de determinare a nivelului pragului de rentabilitate liniară și neliniară.

În baza acestor ipoteze, pragul de rentabilitate liniar, reprezentând volumul fizic al producției vândute care acoperă totalul cheltuielilor(cheltuieli fixe + cheltuieli variabile; CT=CF+CV), iar rezultatul exploatării este nul(RE=0), se determină după relația:

CA=CT iar RE=

CA=CV+CF pQ=vQ+CF

(pQ)-(vQ)=CF QPR=CF/(p-v)

în care:

QPR- volumul fizic al producției vândute pentru a atinge pragul de rentabilitate(PR).

p-v – marja unitară asupra cheltuielilor variabile(MCV) sau marja brută de acumulare pe unitatea de produs.

Rezultă că: QPR=CV/MCV

Graficul din figura de mai jos oferă managerului posibilitatea de a analiza stabilitatea profitului. Se constată că:

în QPR întreprinderea nu degajă nici profit nici pierdere. Instabilitatea profitului este cu atât mai mare cu cât întreprinderea este mai aproape de punctul său critic. Când nivelul de activitate(CA) se situează în vecinătatea punctului critic, o mică variație a CA antrenează o mare variație a profitului.

când Q QPR costurile depășesc CA, iar întreprinderea lucrează în pierdere.

costuri

și

CA

Profit CA=pQ

Pierderi

CT=CV+CF

CV=VQ

CF

QPR Q

Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate liniară.

când QQPR costurile sunt compensate de CA suficient de mare pentru a degaja și profit. Cu cât Q(producția) este mai mare față de acest punct critic, cu atât mai mult profitul va crește înglobând marjele unitare brute aferente vânzărilor suplimentare(cheltuielile fixe sunt absorbite deja de vânzările realizate până la punctul mort).

Cheltuielile fixe, repartizate asupra întregii producții fiind cu atât mai reduse pe unitatea de produs cu cât volumul producției este mai mare, vor fi recuperate prin vânzările inițiale(vânzări realizate până la atingerea punctului critic).

În realitate însă cheltuielile fixe nu prezintă o anumită constantă pentru toate nivelurile de activitate, și de aceea, chiar dacă costurile variabile respectă regula proporționalității, modificarea costurilor totale determină apariția unui nou prag de rentabilitate.

Totodată, în realitatea economică, prețul de vânzare nu poate rămâne constant, deoarece concurența oferă situații diverse. Astfel, în cazul scăderii cererii pe piață(neprevăzută de întreprindere), prețurile vor scădea. Acest fenomen va fi însoțit de întârzierea plăților, creșterea stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare cât și a celor pentru riscuri și cheltuieli. Drept urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul va înregistra o scădere semnificativă. În consecință, va crește nivelul pragului de rentabilitate, iar în reprezentarea grafică acesta se va deplasa spre dreapta pe axa absciselor. În cazul în care cererea de produse pe piață crește, prețurile și implicit profitul vor crește, determinând o scădere a punctului critic, deci o deplasare spre stânga pe axa absciselor. Prin urmare, punctul de echilibru nu este un concept static, nu există un punct critic absolut, ci un prag de rentabilitate cu un anumit orizont de calcul.

Analiza pragului de rentabilitate liniar oferă informații de gestiune interesante din punct de vedere al calculului economic, dar mai puțin pertinente sub aspectul realității economice, datorită următoarelor limite:

presupune o cerere limitată, la preț fix, cât și randamente constante

orizontul pe care îl au în vedere este scurt și nu determină modificări în structura producției. În realitate, separația în cheltuieli variabile si cheltuieli fixe nu rămâne constantă în timp și nici pentru variații mai mari ale cifrei de afaceri. De aceea metoda poate fi aplicată cu succes numai la întreprinderile mici, la nivel de atelier, precum și la întreprinderile cu activitate comercială la care această structură nu suportă modificări sensibile.

Modelul pragului de rentabilitate prezentat este fundamentat pe ipoteza privind liniaritatea evoluției indicatorilor financiari(CA, costuri) pe toată perioada supusă analizei.

Dacă se adoptă ideea mai realistă a neliniarității între evoluția eforturilor(cheltuieli variabile) și cea a efectelor(CA), se remarcă apariția mai multor praguri de rentabilitate.

Această variație neliniară a costurilor de producție și a vânzărilor determină două puncte critice.

În modelul neliniar, prețul de vânzare poate avea o evoluție descrescătoare în raport cu cifra de afaceri, creșterea volumului vânzărilor făcându-se cu acordarea unor reduceri de preturi din ce în ce mai mari. Variația CA determină o scădere a cheltuielilor în prima parte a intervalului de variație(PR1, PR2) și o creștere accentuată în ultima parte a acestuia.

În aceste condiții, vor apărea două praguri de rentabilitate(PR1 și PR2). Între cele două puncte critice se observă că activitatea întreprinderii este rentabilă, profitabilă. Se apreciază că cea mai mare rentabilitate se obține la acel nivel al CA(Qopt) care egalează costul marginal cu venitul marginal. Pe grafic, panta curbei costurilor totale(tg) corespunde costului marginal, iar cea a veniturilor totale măsoară venitul marginal.

Reprezentarea grafică a punctului critic neliniar.

Costul marginal exprimă creșterea costului total antrenată de obținerea ultimului produs, sau serie de produse. Costul marginal este dat de variația cheltuielilor de producție determinată de variația cu o unitate a producției. Panta curbei costurilor totale, reprezentând derivata funcției cost de producție în raport cu producția, corespunde costului marginal(Cm):

Cm=dCT/dQ

Fiecărei unități de producție îi corespunde nu numai un cost marginal, ci și un venit marginal obținut din vânzarea ultimei unități de producție. Venitul marginal(Vm), fiind derivata încasărilor totale(It) în raport cu cantitatea vândută măsoară panta curbei veniturilor totale.

Vm=dIt/dQ

Când cele două pante devin identice, abaterea între cele două curbe va fi maximă și profitul total(Pt) va atinge valoarea maximă în punctul Qopt. Profitul total poate fi determinat după relația:

Pt=It-CT

În cazul concurenței perfecte prețul și încasarea marginală sunt mărimi echivalente și constante. Așadar unei creșteri cu o unitate a vânzărilor dintr-un produs îi corespunde o încasare suplimentară egală cu prețul acelui produs. Profitul va fi maxim, atunci când costul marginal al unei anumite variații a producției va ajunge egal cu prețul de vânzare unitar.

În regimul concurenței imperfecte, producătorul își poate maximiza profitul prin variația producției, cât și a prețului. Prețul și producția sunt mărimi dependente, întrucât creșterea cantității vândute poate fi însoțită de scădere a prețului. În aceste condiții, venitul marginal, adică încasarea suplimentară ce rezultă din creșterea vânzărilor va fi descrescătoare.

Pentru a lărgi noțiunea de punct mort, incluzând în cheltuielile fixe și cheltuielile financiare(care nu sunt evidențiate în rezultatul exploatării) se determină un punct mort global. Pe baza punctului mort global, care ia în calcul și costul îndatorării, se poate face o primă apreciere asupra riscului financiar.

Cu toate aceste limite, calculul pragului de rentabilitate poate fi utilizat de conducerea întreprinderii din următoarele considerente:

furnizează informații cu privire la nivelul minim de activitate necesar pentru a obține profit

permite sub diferite ipoteze anticiparea profitului

este un instrument ce ajută la luarea deciziei privind investițiile pentru produse noi, investițiile de modernizare sau de dezvoltare a întreprinderii

oferă explicații privind abaterile dintre previziuni și realizări.

Studiile realizate în economiile occidentale apreciază situația întreprinderilor în raport cu pragul de rentabilitate astfel:

instabilă, dacă CA reală este cu mai puțin de 10% deasupra pragului de rentabilitate

relativ stabilă, dacă CA reală este cu 20% deasupra punctului critic

comfortabilă, dacă CA reală depășește punctul critic peste 20%.

În acest sens, punctul critic indică într-o anumită măsură, faptul că scăderea profitului este datorată fie scăderii vânzărilor, fie unei creșteri a costurilor fixe sau a celor variabile si invers.

5.1. Analiza pragului de rentabilitate pe total întreprindere

Date necesare analizei pragului de rentabilitate în perioada 1998-2000

Pentru anul 1998 pragul de rentabilitate se calculează astfel:

Pragul de rentabilitate în anul 1998 s-a atins la data de 1.08.1998 cu o producție de 7017 bucăți.

Pentru anul 1999 pragul de rentabilitate se calculează astfel:

Pragul de rentabilitate pe total întreprindere s-a atins la data de 2.04.1999 cu o producție de 2.787 bucăți.

Pentru anul 2000 pragul de rentabilitate pe total întreprindere se calculează astfel:

Pragul de rentabilitate pe total întreprinderi pe anul 2000 s-a atins la data de 8.11. cu o producție de 17.773 bucăți.

Analiza pragului de rentabilitate la nivelul unui produs principal

Pentru a analiza pragul de rentabilitate la nivelul unui produs principal luăm ca produs principal al S.C. ASINED PROD. S.R.L. București husa trusă auto.

Pentru aceasta avem următorul tabel:

Pentru anul 1998 pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto se calculează astfel:

Pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto pentru anul 1998 a fost atins la data de 24.07 cu o producție de 3.731 bucăți.

Pentru anul 1999 pragul de rentabilitate a produsului husă trusă auto se calculează astfel:

În anul 1999 pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto a fost atins la data de 17.03. cu o producție de 1.611 bucăți.

Pentru anul 2000 pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto se calculează astfel:

Pragul de rentabilitate al produsului husă trusă auto pe anul 2000 a fost atins la data de 4.07. cu o producție de 17.659 bucăți.

În fiecare din cei trei ani întreprinderea realizează punctul critic al exploatării, deoarece veniturile sunt mai mari decât cheltuielile de exploatare(415.188 mii lei372.504 mii lei în 1998; 763.312 mii lei547.423 mii lei în 1999 și 1.872.438 mii lei1.747.083 mii lei în 2000) astfel înregistrându-se profit.

În perioada analizată punctul critic s-a situat la nivelul de 59,15% din veniturile din exploatare în 1998, de 25,55% din veniturile din exploatare în 1999 și de 80,68% din veniturile din exploatare în 2000.

Poziția punctului critic față de capacitatea maximă de producție a crescut în fiecare an datorită investițiilor făcute de către firmă și a unei productivități a muncii în creștere. În anul 1999 față de 1998 punctul critic a avut o variație nesemnificativă de la 10,36% în 1998 la 10,64% în 1999. În anul 2000 poziția punctului critic față de capacitatea maximă de producție a crescut până la 57,55% datorită cauzelor enumerate mai sus.

Capitolul VI. Măsuri de creștere a eficienței economice

la SC ASINED PROD SRL

Din însuși conținutul eficienței economice rezultă că sporirea acesteia constă fie din maximizarea rezultatelor la un anumit efort economic, fie din minimizarea eforturilor, al cheltuielilor de resurse pentru obținerea unui rezultat.

Principalele căi de creștere a eficienței activități economice a SC ASINED PROD SRL sunt:

-creșterea cifrei de afaceri;

-raționalizarea cheltuielilor de producție.

-perfecționarea sistemului de conducere.

Creșterea cifrei de afaceri

O primă cale de creștere a eficienței economice, a rentabilității întreprinderii o constituie creșterea cifrei de afaceri care conduce direct la mărirea profitului. Pentru a obține însă o rată a rentabilității superioară trebuie ca ritmul de creștere al profitului să devanseze pe cel al desfacerilor.

Situația înregistrată la SC ASINED PROD SRL în ultimii 3 ani arată o creștere substanțială a CA în fiecare an. În anul 1998 CA avea o valoare de 414.485 mii lei, în anul 1999 CA ajunge la 763.486 mii lei ca apoi în anul 2000 aceasta să aibă o valoare de 1.738.238 mii lei. După cum am observat, în urma analizelor făcute în cadrul acestei lucrări, cheltuielile de exploatare au înregistrat după anul 1999 o creă anul 1999 o creștere de 219,15%, ceea ce a dus la o diminuare a profitului net de 54.845 mii lei. Pentru o redresare a activității firmei și în principal a creșterii profitului net se impun următoarele măsuri:

-reducerea consumurilor unitare și prin aceasta a cheltuielilor aferente producției;

-creșterea eficienței mijloacelor de producție;

-evoluția pieței de desfacere pentru produsele firmei (prin aceasta înțelegându-se dimensiunea și cererii, nivelul prețului de desfacere și intensitatea concurenței).

-eficiența personalului firmei.

Pentru realizarea acestor obiective este necesară- pe lângă desfășurarea unei activități eficiente, bine fundamentate și organizate și contribuția tuturor celorlalte compartimente de activitate ale firmei; marketing, de personal, financiar.

Prima măsură cea de reducere a consumurilor unitare se poate realiza prin raționalizarea cheltuielilor aferente producției. În anul 2000 s-a înregistrat o creștere puternică a diferitelor categorii de cheltuieli aferente producției conducând la scăderea nivelului profitului brut.

O eficientizare a cheltuielilor aferente producției s-ar putea face printr-o aprovizionare mai bună cu materii prime și materiale consumabile de la sursele cele mai apropiate și cu mijloace de transport economice. Cu această ocazie s-ar reduce timpul de aprovizionare cu materiale și ar scădea costurile pe unitatea de produs.

Consumurile unitare pot fi reduse printr-o administrare cât mai bună a materiilor prime și materialelor.

Supravegherea de către șeful de secție a procesului de fabricație și folosirea unor tehnici și metode noi și economice de obținere a produselor SC ASINED PROD SRL pot duce la minimizarea costurilor de fabricație.

Este foarte important ca pierderile î urma procesului de prelucrare a materiilor prime să fie foarte mică în jur de 5 și 10%. Pierderile înregistrate de SC ASINED PROD SRL din materii prime și materiale în anul 2000 au ajuns la 20%

Din această cauză consumurile de materii prime și materiale au crescut, implicit crescând și costurile pe unitatea de produs.

Pentru a diminua aceste pierderi este necesară o îmbunătățire a tehnicii de lucru a muncitorilor din secția numărul 2. Deși se folosesc mașini pentru a tăia materiale, muncitorii sunt cei care pot controla aceste pierderi de materii prime. Deoarece firma nu este de mărimi mari, nu își poate permite să folosească mașini automate pentru ca pierderile să fie într-un procent cât mai mic.

Pentru a putea rezista pe piață cu prețurile pe care le practică SC ASINED PROD SRL trebuie să-și formeze o strategie de piață. Piața este factorul care decide ce produse se vând mai bine și la care din cele aflate în fabricație ar trebui redusă producția.

La această oră pe piața românească există câteva firme concurente care au același profil de activitate. Dintre acestea putem aminti : SC MIT IMPEX SRL, PRODIONA PLAST SRL, PROMAPLAST SRL, VALCOM SRL și multe altele care au în obiectul lor de activitate fabricarea unor produse pe care le produce și SC ASINED PROD SRL.

Firma ar trebui în primul rând să-și lanseze un program de publicitate. Un lucru foarte important pe care firma l-ar putea face ar fi participarea la târguri de comerț în țara și eventual în străinătate. La aceste târguri producătorii se întâlnesc cu furnizorii de materiale, cu diverși clienți interesați de produsele firmei cu care pot încheia contracte avantajoase.

Folosirea de materiale publicitare cum ar fi pliantele, benerele pot duce în primul rând la o cunoaștere mai bună a firmei de către furnizori și cel mai important de clienți.

Această publicitate costă foarte mult și trebuie să fie făcută de către o firmă de publicitate specializată pentru ca rezultatele să fie pe măsura investiției.

SC ASINED PROD SRL nu a făcut în cursul anului 2000 nici o angajare, însă a crescut numărul personalului angajat cu carte de muncă și a scăzut cel al colaboratorilor. Intenția firmei este de a-și forma proprii angajați.

Cheltuielile cu remunerațiile personalului în anul 2000 au crescut cu 107,5% față de anul 1999 ajungând la o valoare de 222.980 mii lei. Personalul firmei a fost bine remunerat datorită rezultatelor bune obținute în anul 1999, lucru datorat contractelor pe care firma le-a încheiat cu firme importante. Dintre aceste contracte putem aminti cel încheiat cu Dacia Pitești și IML București.

Creșterea eficienței personalului firmei s-a datorat practicării unui management bun. Stilul de conducere este factorul care determină nivelul motivării și eficiența salariaților, care în final conduce la creșterea productivității muncii.

Există o relație directă între o conducere eficientă (care creează un mediu propice atingerii obiectivelor firmei, concomitent cu scopurile salariatului) și metodele moderne de management a resurselor umane. Succesul unui manager se măsoară în funcție de capacitatea lui de a descoperii problemele subordonaților săi și de a rezolva aceste probleme cu ajutorul și spre satisfacția acestora.

Obținerea unei productivități ridicate a muncii este direct dependentă de oferirea ocaziilor de dezvoltare profesională, răspundere, cu cunoaștere sau recompense subordonaților managerului general.

Adaptarea tehnicilor de îmbunătățire a condițiilor de muncă pot conduce la schimbări dramatice în felul în care se petrec lucrurile. Tehnicile și metodele prezentate în acest capitol nu sunt ușor de aplicat și presupun pregătirea și asistența unor specialiști.

Dacă managerul SC ASINED PROD SRL se va hotărî să aplice aceste metode, va descoperii că recompensa primită sub aspectul sporirii eficienței și creării unei atmosfere mai plăcute în cadrul societății comerciale-va justifica toate eforturile.

BIBLIOGRAFIE

Contul de profit și pierdere încheiat la 31 XII. 1999 în valori comparabile

Contul de profit și pierdere încheiat la 31 XII 2000 în valori comparabile

Contul de profit și pierdere încheiat la 31 XII 1999

Contul de profit și pierdere încheiat la 31 XII 2000