Analiza Conflictului Dintre Rusia Si Ucraina,situatia Crimeei,relatia Dintre Rusia Romania Si Nato

Analiza conflictului dintre Rusia si Ucraina,situatia Crimeei,relatia dintre Rusia Romania si NATO

Cuprins

Capitolul I

Alipirea Crimeei la Rusia

De ce a renuntat Rusia la Crimeea acum 60 de ani?

Motivele ascunse ale lui Hrusciov in transferul peninsulei Crimeea

Statutul Crimeii

Capitolul II

2.1 Declansarea conflictului din 2013 dintre Rusia si Ucraina

2.2 Interese si pretext

Strategii militare (Rusia – Ucraina)

2.3.1Rusia

*Parerile specialistilor raportate la schimbarea doctrine militare rusesti

2.3.2Ucraina

2.4 Comparatie intre fortele armate din Rusia,Ucraina,SUA,Romania

Capitolul III

3.1 Relatia dintre Romania si URSS

3.2Romania-NATO-Rusia

3.3 Intersele Rusiei la Dunare

V Bibliografie

Capitolul 1

Alipirea Crimeei la Rusia

Pentru a putea analiza situația actuală a Crimeei este necesar să prezentăm cum Rusia a dobândit Crimeea și ce conflicte au apărut după aceasta alipire.Dorința rusilor de a alipi Crimeea la țara lor a venit în timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774,deoarece “drumul comercial numai prin Marea Baltica este insuficient pentru întregul Imperiu Rus”acest lucru era sustinut de către reprezentanții cercurilor industrial și comerciale rusești.Aceasta idee a venit datorită faptului că produsele Ucrainei și Rusiei Centrale erau transportate prin Polonia, iar acest lucru ducea la scumpirea mărfurilor. Chiar dacă zona de sud a Rusiei avea pământuri fertile, aceasta nu se putea dezvolta corespunzător deoarece lipseau căile de comunicație și porturile maritime, dar și datorită lipsei de siguranță de la granița sudică. Faptul că Turcia scotea Marea Neagră precum o mare internă și nu permitea trecerea vaselor străine ducea la o mare piedica către Rusia, iar faptul că tătarii din Crimeea la ordinele Porții făceau incursiuni de jaf asupra teritoriului Ucrainei făcea ca Imperiul Rus să se alarmeze deoarece granite de sud era în pericol. Soluția pe care Imperiul Rus o vedea era aceea de a lua Crimeea pentru a obține ieșirea la Marea Neagră și pentru a lichida poziția preponderență a Turciei în această regiune.

Dacă ne întrebam cum a reușit Rusia să ia Crimeea, putem spune cu ușurință ca prin același modalități prin care le folosește și acum și anume să profite de anumite ocazii. Deschiderea succesului Bavariei a prilejuit Rusiei a devină mediatoare intre conflictul dintre Austria și Rusia. Pacea de la Termen ce a fost încheiată prin mediația guvernului rus a întărit poziția internațional a Rusiei și a determinat Austria să caute încheierea unei alianțe cu Rusia. În mai 1781 s-a semnat un acord defensive, în urma unor intense corespondente intre Iosif al II-lea și Ecaterina a II-a, prin care Austria și Rusia își garantau reciproc integritatea statelor lor și se obligau să își acorde sprijin militar în cazul în care erau atacate.

La începutul anului 1782 au început problemele și mai ales planul Rusiei pentru a lua Crimeea. În acest an, Benador Guirei ce era sprijinit de către Poarta s-a răsculat împotriva fratelui său, hanul Crimeei, Sahib Guirei ce era sprijinit de către Rusia. Intervenția Rusiei de al ajuta pe Sahib Guirei a făcut ca acesta să își recapete tronul, însă Poarta a refuzat sa îl recunoască. Aceste evenimente îi sunt aduse la cunoștința lui Iosif al II-lea de către Ecaterina a II-a, iar prin tratatul semnat acesta este de acord să respecte demersurile Rusiei la Constantinopolul. Rusia își începe astfel panul, iar pentru al angaja și mai mult pe Iosif al II-lea de partea politicii externe a Rusiei și pentru a abate atenția guvernelor europene de la adevăratele scopuri, diplomația rusă a întocmit un plan numit “proiect grecesc”.” Acest proiect a fost expus într-o scrisoare a Ec aterinei aII-a, adresată lui Iosif al II-lea din 21 septembrie 1782. Împărăteasa propunea _dat fiind că era, după aprecierea ei, un moment favorabil internațional pentru alungarea turcilor din Europa_reconstituirea vechii monarhii grecești cu capital la Constantinopolul, ca un stat independent cu un domnitor din familia imperială rusă. Pentru a se înlătura posibilitatea ca Rusia să se unească vreodată cu noul stat_urma să creeze între cele trei state Rusia, Austria, Grecia un regat intermediar tampon sub numele de Dacia, format din Moldova, Tara Românească și Basarabia de sud.”

Tot acest proiect care era pus la punct era doar o manevră dibace a diplomației ruse, mulți oameni politici contemporani și-au dat seama de acest plan, astfel Leopold de Toscana i-a atras atenția fratelui său Iosif al II-lea, acesta îl informă că: “Scrisoarea împărătesei Rusiei_scria el_ mi se pare cam ușuratica pentru o chestiune de asemenea importanță unde este vorba, nici mai mult nici mai puțin decât de răsturnarea imperiului turc, de formare a două state noi și de schimbarea întregului sistem politic al Europei”

În mod cert acest proiect nu putea să fie realizabil, deoarece Franța, Rusia și Anglia nu ar fi rămas pasive în această privință și anume la împărțirea Peninsulei Balcanice, dar Rusia nici macar nu își dorea acest lucru. Proiectul Rusiei a fost repede cunoscut de către toate guvernele și a stârnit mari speculații diplomatice, devenind tema principală de discuție din acea perioadă, lucru și dorit de către Rusia care pe data de 8 aprilie 1783 a anunțat alipirea Crimeei la Rusia. Aceasta alipire nu mai considera importanta și se interpreta precum o chestiune minoră raportată la “proiectul grecesc” mult controversat. Principalele state europene, Anglia, Franța și Rusia au sfătuit guvernul otoman să cedeze, Turcia a recunoscut alipirea Crimeei la Rusia, iar guvernul rus după reușita propus a început să își apere regiunile intrate sub stăpânire și a început să desfășoare o intensă activitate pentru colonizare.

În mod cert conflictul dintre Turcia și Rusia după ce Crimeea a fost luată nu avea să se încheie, ci acesta a continuat, Turcia nu se putea împăca cu ideea de pierdere a peninsulei Crimeea și nici cu preponderenta Rusiei în bazinul Marii Negre și se pregătește intens de război. Din păcate pentru Turcia, războiul zâno-turc a fost câștigat de către Rusia, iar Turcia a fost nevoită să înceapă negocieri de pace. Prin tratatul de pace de la Iași din anul 1792, Turcia a renunțat definitiv la orice pretenție asupra Crimeei și a recunoscut în întregime tratatele și convențiile anterioare. Deci, planul Rusiei a fost un real succes, iar Rusia a obținut ceea ce și-a propus exact cum a făcut mereu, însă situația se schimbă în anul 1954 când guvernul sovietic începe o altă serie de planuri și peninsula Crimeea intra în centrul atenției, ea fiind data Ucrainei.

1.2 De ce a renunțat Rusia la Crimeea acum 60 de ani?

Pentru a înțelege mai bine evenimentele, reamintim situația Crimeei de acum 60 de ani, aceasta peninsulă a făcut parte din Rusia chiar din anul 1783, când imperiul țarist o anexează în urma înfrângerii forțelor otomane, până în 1954, când guvernul sovietic decide să transfere Crimeea de sub autoritatea Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse către Ucraina. Acest transfer s-a anunțat în presa oficială în anul 1954, luna februarie după ce Prezidiul Sovietului Suprem al URSS aprobase o rezoluție în acest sens.Pe data de 19 februarie se publică textul rezoluției și câteva extrase din procedurile Prezidiului. După aceste evenimente, la acel moment, nu au mai fost făcute publice și alte informații legate de transfer, iar până ca Urs s-ul să se prăbușească, problema a rămas rediscutată.

După ce Uniunea Sovietică s-a destrămat au început să apară discuții și informații suplimentare raportate la situația Crimeei. “ Publicația Historiea Archive,care fusese editata in URSS in anii 1955-1962,a aparut din nou pe piata,publicand documente declasificate din fostele arhive sovietice.Primul numar din 1992 continea si o sectiune cu privire la transferul Crimeei,cu documente din arhiva prezidentiala rusa si alte cateva arhive,ale caror colectiise aflau astazi in Arhiva de Stat a Federatiei Ruse.din nefericire,respectivele documente nu au adaugat nicio informati de substanta pe langa ceea ce se stia deja din 1954.documenteleconfirma totusi ca ideea transferului a fot aprobata mai intai de Prezidiul PUS pe 25 ianuarie 1945,cu trei saptamani inainte de rezolutia Prezidiului Sovietului Suprem al URSS.Insa documentele declasificate nu releva nimic altceva despre motivele acestui transfer,lasandu-ne doar cu motivele oficiale din 1954 ”

Primul motiv oficial din anul 1954 subliniază ideea de act nobil din partea rusilor și anume: “cesiunea Crimeei a fost “un act nobil din partea poporului rus” pentru comemorarea aniverssarii a 300 de ani de la “reunificarea Ucrainei cu Rusia” si pentru a “ arata increderea fara margini si dragostea poporului rus fata de poporul ucrainiean.” 

Cel de-al doilea motiv este legat de dezvoltarea naturală și anume: “transferul a fost o dezvoltare naturala a “proximitatii teritoriale a Crimeei fata de Ucraina,a punctelor comune ale economiilor lor si a stranselor legaturi agricole si cultural dintre Crimeea si RSS Ucrainiana.”

Aceste două motive nu au fost supuse unei analize și nici nu au fost justificate.De remarcat este și faptul că, tratatul de la Pereia slav, nu a avut legături cu peninsula Crimeea, probabil și datorită faptului că orașul Pereia slav se afla în centrul Ucrainei, aproape de Kiev și era departe de peninsula Crimeea, iar acest lucru ar desemna motivul pentru care, tratatul nu ar avea legături cu Crimeea care în acel moment nici nu era controlată de ruși. Practic era vorba de un impediment legat de distant. Important este și faptul că tratatul de la Pereia slav nu a adus unificarea Rusiei cu Ucraina, el tindea către acest pas, dar până la unificarea totală trebuia să aibă loc o serie de lupte și războaie. Chiar dacă acest tratat nu a avut legături cu peninsula Crimeea de remarcat este faptul că acesta se asociază totuși cu unitatea ruso-ucrainiana, iar neînțelegerea raportată la asocierea sa cu Crimeea este legată de alegerea de a aniversa tratatul prin transferul Crimeii către Ucraina.

Pentru jutificarea transferului sunt multe impoteze, alta ar fi ce alegata de faptul că trasnferul a avut loc datorită afinităților culturale și economie dintre Ucraina și Crimeea, ceea ce este un lucru dus la extreme, deoarece: “In anii ’50,populatia Crimeii,care ajungea la 1,1 milioane de locuitori,era formata din 75% etnici rusi si 25% ucrainieni.O comunitate importanta de tatari locuise in Crimeea timp de secole pana in mai 1944,cand acestia sunt deportati in masa la ordinele lui Stalin catre Asia Centrala,unde vor fi obligati sa traiasca timp de patru decenii fara a li se da voie sa se intoarca in locurile natale.Din Crimeea au mai fost deportati si armeni,bulgari,si greci,Stalin completand astfel “curatarea” etnica a penisnulei.”

Deci acest lucru sugerează faptul că populația ce predomină era cea rusească și nu cea ucrainiana, iar motivarea transferului pe motive ce țin de origine nueste valabil, deoarece în Crimeea predomina populația rusă la ordinul lui Stalin. Acest lucru este redat și de faptul că în anul 1954, peninsula Crimeea era mai “rusa” ca niciodată, chiar dacă peninsula este legată de Ucraina prin istmul Perekop, marea regiune estică Kerci este foarte apropiată de Rusia. Crimeea a avut reale legături economice și chiar și de infrastructură cu Ucraina, dar ea are legături mult mai strânse cu Rusia, aflându-se chiar și bazele militare rusești din vremea țărilor în această peninsulă, ceea ce a făcut ca aceasta peninsulă să devină simbolul puterii miltare împotriva turcilor otomani.

1.3 Motivele ascunse ale lui Hrușciov în transferul peninsulei Crimeea

Chiar dacă motivele ce au fost publicate nu au dus la o înțelegerea situației în ceea ce privește transferul peninsulei Crimeea către Ucraina, putem spune faptul că alte iformatii au ieșit la iveală, iar Nikita Hrușciov are un rol important în acest transfer, dar și traumele suferite de Ucraina și luptă pentru putere din URSS.

Dacă ne raportăm la importanța nse cu Rusia, aflându-se chiar și bazele militare rusești din vremea țărilor în această peninsulă, ceea ce a făcut ca aceasta peninsulă să devină simbolul puterii miltare împotriva turcilor otomani.

1.3 Motivele ascunse ale lui Hrușciov în transferul peninsulei Crimeea

Chiar dacă motivele ce au fost publicate nu au dus la o înțelegerea situației în ceea ce privește transferul peninsulei Crimeea către Ucraina, putem spune faptul că alte iformatii au ieșit la iveală, iar Nikita Hrușciov are un rol important în acest transfer, dar și traumele suferite de Ucraina și luptă pentru putere din URSS.

Dacă ne raportăm la importanța lui Hrușciov în acest transfer al penisnsulei Crimeea, putem începe prin a prezenta pe scurt activitate lui Hrușciov, acesta devine “Secretar General al PCUS in septembrie 1953,dar la inceputul lui 1954 el inca incearca sa-si consolideze pozitia de lider.In trecut,el condusese Partidul Comunist din Ucraina,de la sfarsitul anilor ’30 pana in 1949.In ultimii ani de la conducerea partisului,el fusese participant si martor la razboiul civil din noile regiuni vestice anexate Ucrainei,volinia si Galitia.Acest conflict fusese marcat de un numar mare de victim si atrocitati comise de ambele tabere.In ciuda rolului lui Hrusciov in denuntarea stalinismului si in implementarea unor reforme in cadrul URSS,el se bazase tot pe violent si cruzime in stabilirea si intarirea controlului sovietic asupra Ucrainei de Vest.Confruntari armate se mai produceau periodic in anii ’50,dar razboiul se terminase deja in momentul in care Crimeea este transferata Ucrainei in 1954.”

În cadrul întrunirii Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, ce avut loc la data de 19 februarie, anul 1954 s-au prezentat în mod repetat referințe cu privire la unitatea rușilor și ucrainienilor și la marea și indisolubila prietenie dintre cele două popare, dar și afirmația ce susținea faptul că Ucraina este bine să fie sub conducerea Partidului Communist și al guvernului sovietic, iar transferul ar duce la această afirmație. Toate aceste afrimartii duc la ideea ca, Hrușciov vedea acest transfer al peninsulei Crimeea ca pe o modalitate de întărire a controlului sovietic asupra Ucrainei, când războiul civil fusese câștigat. Practic acest transfer a adus în Ucraina mai mulți ruși și a făcut ca Ucraina să fie controlată și mai bine de către sovietici.

Totodată, trebuie amintita și problemă ce ține de politică, deoarece transferul Crimeei către Ucraina a fost și un instrument politic foarte util pentru Hrușciov, deoarece acesta cauta să își întărească poziția în lupta pentru putere împotriva lui Malenkov, cel ce se afirmă că lider după moartea lui Stalin. Deoarece Hrușciov nu era favorizat și se afla în dezavantaj fata de Malenkov, acesta în anul 1953 i-a subminat poziția lui Malenkov și a obținut un avantaj prin alegerea să ca Prim-Secrear. Tot acest plan elaborate a mers perfect, Hrușciov a încercat să își atragă cât mai mult sprijin în Prezidiul PCUS pentru ca Malenkov să fie eliminate din poziția sa de premier, acest lucru este posibil în anul 1955. Hrușciov a încercat să atragă de partea sa și personalități din Ucraina pentru a avea o stabilitate și a reușit să obțină acest sprijin.

Important este și faptul că în anul 1944, când Hrușciov era liderul PC din Ucraina, se specula faptul că, acesta ia sugerat în repetate rânduri lui Stalin despre acest transfer, sutinand faptul că transferul Crimeii către Ucraina ar fi o modalitate excelentă pentru a câștiga sprijinul elitelor locale. Chiar dacă această situație este incerta în privința adevărului, aceasta tot refelcta viziunea timpurie a lui Hrușciov ce se referă la faptul că extinderea teritoriului ucrainian ar fi câștigat sprijinul elitelor.

Transferul Crimeii avea pentru Hrușciov semnificații importante, deoarece acesta primea sprijin din partea Ucrainei, iar acest lucru era benefic. În mod cert, Hrușciov nu putea să se bazeze pe sprijinul liderului ucrainian Kiricenko dacă nu îi dădea ceva la schimb, aceștia având în trecut conflicte legate de faptul că liderul Ucrainei îl susținea pe Beria în critica adusă situației din vestul Ucrainei, dar și a lui Hrușciov. Planul ce viza sprijinul trebuia să se finalizeze, iar tensiunile trebuiau eliminate, iar singura modalitate era oferirea peinsulei Crimeea.

Transferul ce era considerat în acea perioadă legat, astăzi este descris precum un transfer neconstiutional, acest lucru este redat de către scrierile ce au apărut ulterior ce arata clar faptul că transferul Crimeii a fost făcut pe baza constituției sovietice din 1936, articolul 18 ce susținea faptul că “teritoriul unei republici a Uniunii nu poate fi schimbat fără consimțământul sau”. Procedurile ce au avut loc în cadrul Prezidiului Sovietului Suprem indică faptul că atât RSFSR și Ucraina și-au dat acordul prin intermediul parlamentelor.

Raportat la acest eveniment, putem totuși afirma faptul că procesul prin care a avut loc transferul din anul 1954 ar fi mers mult mai bine dacă ar fi fost mult mai complicat și mai dificil, însă indiferent de măsurile ce au fost luate în trecut nu ar trebui să fie susținută ideea ce este redată de ruși și anume ca peninsula Crimeea a fost transferată Ucainei în mod neconvențional sau illegal. Chiar dacă sitemul URSS-ului era în acea perioadă fictiv, transferul a fost făcut totuși după regulile ce se aplicau în acea perioadă și chiar și mai mult de atât, Federația Rusă a acceptat prin acordurile care au precedat disoluția URSS, granițele Ucrainei în 1991, dar și în 1994 prin Memorandumul de la Budapesta.

1.4 Statutul Crimeii

Crimea, intial a fost o republică autonomă a RSFSR, însă statutul ei a fost modificat și astfel această a devenit o provincie în cadrul RSFSR în anul 1945, dup ce deportarea forțată a țăranilor din penisnsula eliminase nevoia de autonomie. După ce regiunea Crimeea a fost transferată Ucrainei în 1954, aceasta și-a păstrat statutul de regiune pentru o perioadă de 37 de ani. După anul 1991 mai exact după referendumul ce a fost organizat în Ucraina și după ce s-a adoptat o nouă rezoluție, sttatutul Crimeii s-a schimbat și a devenit republica autonomă. După destrămarea URSS-ului, Crimeea și-a păstrat acest statut în Ucraina independent, în Federația Rusă nu exista un astefel de statut. În tratatul recent de anexare semnat pe 18 martie 2014 de către guvernul rus și autoritățile din Crimeea, statutul peninsulei a fost iar schimbat la republica pentru a se alătura republicilor pe care Federația Rusă le deține, celor 21 de republici formate din 84 de unități federale.

Capitolul 2

2.1 Declanșarea conflictului din anul 2013 dintre Rusia și Ucraina

Cum era de așteptat, Rusia tot timpul a acționat pentru nevoile sale indiferent de dorințele altor țări sau de barierele care îi erau puse. În mod cert, situația nu putea să rămân așa pentru Rusia, iar Crimeea să aparțină Ucrainei după toată muca Rusiei de a o obține, după cât s-a luptat cu imperiul otoman și după planurile elborate pe care acesta le-a gestionat pentru îndeplinirea dorinței de alipire. Așa că Rusia, profitând de momentul oprtun a început iar lupta pentru peninsula Crimeea, zona cu un real potențial economic și cu deschidere la Marea Neagră, intrând acum în conflict cu Ucraina, fapt ce duce la un dezechilibru în întreaga lume.

Actualul conflict duce la o teamă față de Rusia care este simțită mai mult de majoritatea oamenilor sau mai exact de țările ce au făcut parte din URSS, această frică este accentuată de actualul conflict, dar exista și înainte, deoarece țările foste socialiste nu au uitat de prezența impunătoare a Rusiei și de dotările sale în materie de armament care erau totuși mult mai numerose față de momentul actual. Situația este destul de instabilia și tensionată, iar panica se simte din ce în ce mai mult în rândul oamenilor, fapt ce duce la o destabilizare a securității și la o panică în masa în ceea ce privește un nou război mondial. Acest eveniment a dus la multe complicații și discuții, însă cea mai mare problemă în viziunea tuturor este:” Chiar va începe un al treilea Război Mondial?”, în mod cert această mentalitate este implementata de televiziune și presa, în general, deoarece aceasta are un mare impact ascupra gândirii oamenilor.

Pentru a putea înțelege cum a început totul este necesară prezentare situației încă din noiembrie 2013 când amplul protest pro-european din Kiev, Ucraina, unde guvernul a decis suspendarea pregătirilor pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană din cadrul summit-ului de la Vilinius s-a transformat în anul 2014, într-o răsturnare de regim și a dus la cea mai mare și gravă criza din ultimele decenii din Europa prin protestele ucrainienilor ce au fost cauzate de refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a integra tara în Uniunea Europeană, protestatarii au rămas pe străzi până în primele luni ale anului 2014.

Toată situația generată de aceste proteste ale ucrainienilor au dus la spaimă președintelui pro-rus, Viktor Ianukovici care în februarie 2014 a ordonat reprimarea brutală a mișcării pro-europene “EuroMaidan”. Această încercare de a opri manifestanții a dus la o mânie pubilca prin moartea celor 100 de manifestanți și a făcut ca președintele pro-rus să se refugieze în Rusia, continuând însă să susțină faptul că este în continuare președintele legitim al Ucrainei chiar și după ce acesta a părăsit de bună voie tara printr-un exil auto-impus. Absența lui Viktor Ianukovici a fost practic punctul de plecare a întregii situații actuale, deoarece după plecarea lui mai multe forțe au început să acționeze asupra Ucrainei și au divizat-o practic în două, simțindu-se din ce în ce mai mult prezența dominatoare a Rusiei. Aceste două părți au fost alcătuite din partidele pro-europene care s-au organizat rapid și au preluat puterea, fiind sustiunte și de majoritatea ucrainienilor, iar o adoua parte era reprezentată de estul țării ce era majoritar rus, iar aici, forțele separatist ce eru încurajate de Moscova au declanșat o operațiune de subminare a puterii centrale și de separare efectivă de restul Ucrainei.

După această împărțire, lucrurile s-au mișcat repede în Ucraina, deoarece pe data de 22 februarie 2014, țara avea deja un președinte interimar pe Oleksandr Turcinov și un premier interimar ce au fost numiți din rândurile Opoziției, În timp ce în Ucraina se construia forța conducătoare, în Rusia lucrurile nu erau liniștite, președintele Vladimir Putin organiza manevre militare ample la frontiera comună. Toată această acțiune, ordonată de Vladimir Putin, urma să schimbe cursul evenimetelor deoarece au început tensiunile și mai ales lupta pentru peninsula ucrainieana Crimeea.

Destabilizarea în peninsulă Crimeea a început pe baza unor ciocniri la Kiev. Acestea erau raportate la nouă putere din Ucraina și erau impartitit între susținătorii acesteia și opozanți. În peninsulă Crimeea s-a activat ulterior miliția separatistă care a ocupat clădiri administrative. Luna februarie a adus spaima, deoarece, Rusia a invadat peninsula ucrainiana Crimeea, cu “omuleții verzi” ce erau niște luptători ruși în uniforme nemarcate, ce au preluat cu alte cuvinte regiunea. Evenimentele urmau să continue și nu se opreau, fapt redat de ceea ce s-a întâmplat în lună martie când s-a oganizat un referendum în mare grabă, dar și în condiții destul de suspecte, iar peninsula Crimeea, ce găzduiește flota rusă la Marea Neagră și-a declarat independentă de Ucraina. Acesta a fost un moment oprtun pentru Rusia să acționeze și atunci aceasta a trceut rapid prin parlament legea prin care anexa Crimeea având un motiv întemeiat, faptul că țara își “protejează: minoritățile aflate pe alte state. Această lege a fost clar un atac asupra Ucrainei și în mod cert dorința de anexare a Crimeei cu orice scop de către Rusia, fapt ce a dus și la o panică și destabilizare în lume, deoarece aceasta anexare a dus la cea mai mare și ea mai gravă criza din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Ceea ce este în mod cert ciudat este fapul că niciun stat nu a recunoscut schimbarea violenta a granițelor. NATO însă era acum în măsură să acționeze și a luat măsuri urgențe de sporire a exercitilor militare în apropiere de Ucraina, fapt ce a deranjat Rusia. În mod cert această situație trebuia controlată și oprită, iar ulterior SUA și UE, dar și alte state ce erau aliate au împuns un regim de sancțiuni Rusiei și așa zisei conduceri a Crimeei. Rusia este de neoprit și nimic nu a speiat-o așa că anexarea a continuat, dacă Crimeea i-a reușit de ce să nu continue. În mod cert deja Rusia ducea totul la extrem, fapt redat și de tensiunile din regiunea istorică a Ucrainei, Dombas ce era compusă din Luhansk și Donetk și care era inima industralizata a Ucrainei, încă o țintă bună însă pentru Rusia ce a făcut că planurile să continue și să se folosească de aceasi metodă de anexare pe care a folosit-o și la Crimeea. Planul era simplu, Rusia a invadat în linsite regiunea și a trimis în regiune luptători, echipamente militare și bani. Planurile Rusiei au devenit în timp scurt niște ținte pentru mărirea puterii și pentru resurse, aceasta vânează resursele mai ales cele din peninsula Crimeea, iar continuarea anexării altor teritorii ar duce la mărirea acestor resurse ale Rusiei.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina a devenit tot mai aprins, iar evenimentul ce a zguduit regiunea a fost când în iulie s-a produs o tragedie care a adus întreaga lume la tăcere și naume un avion Malaysia Airlines, ce avea aproape 300 de personae la bord, a fost doborât deasupra Donetkului cu un sistem de rachete rusesc. Rusia deja nu mai avea limite, iar acest masacru a dus la oraoare și la mânie, aceasta a primit alte scanctiuni mai dure însă nu au fost de ajuns, Rusia nu prea ținea cont de nimic, iar luptele și amenințările cu privire la anexarea mai multor teritorii din Ucraina au continuat. Ceea ce aa caalmat situația într-o oarecare măsură a fost întâlnirea de pe data de 5 septembrie 2014 unde liderii e la Kiev și Moscova, dar și liderii separatiștilor s-au adunat la Minsk, în Belarus în prezența OSCE și au convenit asupra unui armistițiu. Acest armistițiu se credea util pentru rezolvarea problemelor dintre Rusia și Ucraina însă acesta a fost frecvent încălcat și nu doar de Rusia cum era de așteptat, ci de ambele părți, iar o altă soluție nu era prevăzută în perioada urmaoare. Conflictul a continuat și făcea din ce în ce mai multe victime, în Donbas din cauza luptelor au murit 4.000 de persoane, potrivit datelor oficiale. Toată situația dintre Rusia și Ucraina a dus la transformarea acestui conflict în unul înghețat, Occidentul și Rusia au continuat să se confrunte într-un război de propagandă, dar și unul al sancțiunilor, iar acest lucru afectează economia Rusiei, implictit și a unor țări din Europa deoarece acestea depind de Rusia în importurile de gaze naturale Acest lucru produce o destabilizare economică majoră atât în Europa cât și în Rusia.

Toată situația a avut o întorsătură în favoarea Ucrainei deoarece intervenția pe care Rusia a avut-o în Crimeea și în Donbas a accelerat ritmul Ucrainei de a ajunge în Uniunea Europeană, totodată Ucraina a renunțat la neutralitate și și-a exprimat clar dorința de a adera la NATO.

2.2 Interese și pretexte

Rusia și-a văzut intodeauna propriul interes, iar peninsula Crimeea a fost o adevărată comoară pentru ruși, încă din anii 1768-1774, când aceasta și-a dat seama de adevărata importanță a penisulei și a început lupta pentru a o obține. În această zonă în zilele nostre predomina populația rusă. Statistică arată faptul că zona este compusă din “58,32% ruși, 24,32% ucrainiei și 12,0. % tătari”. Populația tătara scăzând dramatic datorită programelor implementate de ruși.

În mod cert, faptul că populația rusă predomina în Crimeea a fost un pretext bun pentru Rusia, fapt redat și de motivul anexării “protejarea minorităților ruse de pe alte teritorii”, însă în spate se ascunde un plan mult mai eleborat și nu despre protejarea minorităților. Peninsula Crimeea este o zonă cu un potențial socio-economic pentru Rusia, iar odată cu anexarea aceasta a luat de la Ucraina nu doar teritoriul uscat, ci și zona maritimă, tripla ca suprafață ce conține zacamite offshore de hidrocarburi de mii de miliarde de dolari. Rusia a început prin aceasta anexare să vâneze pentrol și gaze, dar a fost discretă și nu a vrut să atragă atenția supra acestei dorințe, aducând pretxte legate de minorități pentru anexare ce era considerată legitimă. Rusia s-a mișcat încet și sigur pentru atingerea scopului care nu a fost realizat în urmă cu doi ani când rușii au încercat să obțină acces la resursele energetice din Crimeea printr-un pact cu Ucraina.

Toată această goană după resurse “este o chestiune de mare importanță”. Spune Carol R.Saivetz, un expert în Eurasia în cadrul Programului de Studii de Secutitate de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).” Asta privează Ucraina de posibilitatea de a dezvolta aceste resurse și le oferă Rusiei. Ucraina devine astfel și mai vulnerabilă la presiunile Rusiei” Practic Ucraina va ajunge dependenta de Rusia, fapt dorit de către ruși care își văd proprile interese însă nu le recunosc.

Vladimir Putin, justifica anexară Crimeei prin motivul că Moscova nu putea să permită ca aceasta peninsulă să intre în componența NATO, acesta susține faptul că: "Vreau să fie clar și sincer. Mențineam un dialog cu partenerii noștri – cu europenii și americanii – folosind doar instrumente diplomatice și pașnice. Însă la încercările noastre de a continua acest dialog, ei ne-au răspuns prin susținerea unei lovituri de stat anticonstituționale în Ucraina. Nu aveam nicio garanție că Ucraina nu va deveni mâine parte a NATO"

. Practic, Vladimir Putin încearcă să considere Rusia o victimă și dorește să își argumenteze reactile și ordinele luate în ultima vreme prin faptul că, încercările Rusiei de pace au avut ca răspuns o lovitură de stat aticonstitutionala.

Totodată, Vladimir Putin susține și faptul că: “Să mă scuzați, dar noi nu puteam proceda altfel în aceste condiții, când un teritoriu cu o populație preponderant de origine rusă risca să ajungă într-o alianță militară internațional, deși locuitorii Crimeei voiau să fie în component Rusiei” Această declarație a lui Vladimir Putin, reda faptul că Rusia vrea să protejeze minoritățile și mai ales această încearcă să prevină intrarea Ucrainei în NATO, considerând acest lucru o amenințare, dar nu pentru faptul că populația rusă va ajunge într-o alianță militară internațional, ci pentru o dorință ascunsă și nerecunoscuta și anume, extinderea Rusiei și goana după resurse.

Întrebarea esențială raportată la acesta anexare este “Oare Vladimir Putin încearcă să acopere toate acțiunile sale prin problema minorităților și să ascundă adevăratul său scop?”, răspunsul este dat chiar de acesta prin faptul că acesta dorește să rămână în istorie și să fie asociat cu niște condiții de trăi mai bune pentru ruși, acesta declarând faptul că: “Aș vrea să fiu considerat drept un om care a făcut tot ce a putut pentru fericirea și prosperitatea țării sale, a poporului său”

În mod evident, fericirea și prosperitatea țării este redată de partea financiară, iar acest lucru ar fi posibil dacă s-ar accesa resursele din peninsula Crimeea cum de altfel s-a și făcut după ce Crimeea a fost anexata, ruși au acces la resursele socio-economice ale Ucrainei și mai ales accesul la Marea Neagră care aduce sume considerabile de bani.

Toate discursurile și acțiunile duc spre o singură problemă și anume dornita de a a avea acces la resurse, prin discursurile lui Vladimir Putin se poate observa dorința clară a acestuia și faptul ca estul Ucrainei nu prezintă un interes real, Dombasul având o industrie învechită, ci acesta are alte obiective ce au legătură cu controlul Marii Negre și cu resursele energetice din această zonă. Întreaga atenție din ultimii ani s-a concentrat pe conflictul dintre Rusia și estul Ucrainei, fiind alimentat de către Rusia prin furnizarea de arme separatiștilor, planul Rusiei a mers perfect, în timp ce toată atenția era centrată spre conflictul cu estul Ucrainei, aceasta acționa printr-o strategie amplă pentru a pune mâna pe o adevărată comoară. Toate manevrele ce erau făcute în zona Marii Negre au trecut oarecum neobservate, această remarcă poate fi susținută prin exemplu cazului guvernului Georgian când acesta a acceptat să vând companiei ruse Rosneft 49% din acțiunile terminalului petrolier al portului Poți, terminal cu importanța strategic deținut deun om de afaceri, David Iacobasvili. Acest caz favorizează intersele strategice ale Rusiei, iar această afacere privește întreg Caucazul, deoarece controlul portului Poți, implică în mod automat controlul unui coridor energetic. Toate acțiunile Rusiei, implicit și obținerea portului Poți sunt niște strategii ce au ca obiectiv final dominarea economiei și militare în bazinul Marii Negre.

2.3 Strategii militare (Rusia, Ucraina)

“ Strategia militara a unui stat se contureaza in functie de obiectivele politice ale guvernului ,nivelul de dexvoltare al complexului militar-industrial si cel de moderniare a armatei, precum si misiunile specifice atribuite fortelor armate. Strategia militara la randul sau decide modul de gestionare a unui conflict (rzaboi) si rolul fortelor armate pentru asigurarea apararii statului pe termen scurt,mediu si lung.Aceasta stabileste forma,tipul,organizarea,precum si princiipiile teoretice de planificare a actiunilor strategice,caracteristicile timpurilor de razboi,precum si capacitatea de a evalua abilitatea unui stat de a duce un razboi impotriva potentialilor inamici.Strategia militara reprezinta un cadru theoretic si un aliat al unor component din politica interna,externa,legislatie,economie,istorie, stiinta si forte militare.”

Raportându-ne la conflictul dintre Rusia și Ucraina, putem afirma faptul că strategia militară a devenit vitală pentru fiecare țară în parte, deoarece situația este destul de tensionată și incertă, fapt ce face ca și alte țări să adopte schimbări în cadrul strategiei militare pentru siguranță. În mod evident, acest conflict deja a stârnit multă spaima în rândul multor țări care au început să se apere sau să nu se implice.

Atât Rusia cât și Ucraina și-au schimbat strategiile militare, însă întrebările esențiale sunt: “De ce?” și “Cum?”. Răspunsurile la aceste întrebări sunt total diferite, dacă în Ucraina, strategia militară a fost schimbată datorită conflictului din Estul țării, după ce insurgetii pro-rusi au primit echipamente și oameni de la Moscova, în Rusia, strategia militară a fost schimbată datorită extinderii NATO în Estul Europei, dar și datorită pericolelor date de criza din Ucraina și “planul scutului american antiracheta, fapt declarat de către un consilier de securitate al Kremlinului, relatează RIA Novosti, preluată de AFP și Reuters.”

2.3.1 Rusia

Pentru Rusia, NATO reprezintă un factor de temut, iar toate măsurile ce au fost luate de aceasta au fost pentru prevenirea apropierii de granițele sale, deoarece Rusia considera aceste extinderi ale NATO sunt o reală amenințare la adresa țării, fapt declarat și într-un interviu pentru RIA Novosti de Mihail Popov, adjunctul șefului Consiliului pe probleme de securitate de la Kremlin care afirmă: "Faptul că infrastructura militară a statelor membre NATO se apropie de granițele noastre, inclusiv prin extindere, își va păstra locul ca una dintre amenințările externe pentru Federația Rusă”. Aceste afirmații sugerează în mod cert faptul că Rusia se simte inclotita și amenințată, iar toate masuile și acțiunile ce au fost luate împotriva ei au făcut ca aceasta să se izoleze și să își dezvolte strategii militare ample pentru a fi pregătită de orice eveniment,

Ca răspuns la declarațiile oficialilor ruși, NATO a declarat prin secretarul general, Anders Fogh Rasmussen faptul că Alianța Nord-Atlantica “va deveni mai vizibilă în statele membre din flancul estic prin construirea unei forțe avansate care să răspundă rapid amenințărilor”, dar, acesta a ținut să menționeze faptul că aceste baze nu vor fi permanente pentru a nu se încalcă actul fondator dintre Rusia și NATO. Practic, acestea sunt niște măsuri de protecție, destul de normale și civilizate, raportate la comportamentul și acțiunile Rusiei din ultima perioadă care au depășit cu mult limita normalului, însă Rusia le considera amenințări și acționează ca atare. În momentul actual, tari precum România, Bulgaria, Polonia, dar și țările baltice se simt amenințate de către Rusia, iar pentru că acestea fac parte din NATO, acesta alianța trebuie să le redea siguranță de aceea pentru acest scop s-a realizat summitul din Tara Galilor, un plan de reacție (Readiness Action Plan-RAP) care prezintă: “un pachet coerent și comprehensiv de măsuri necesare pentru asigurarea unei capacități eficiente de reacție la modificarea mediului de securitate din vecinătatea estică a Alianței. Mai precis, RAP oferă modalități concrete de reacție și cuprinde măsuri de asigurare a statelor aliate precum menținerea unei prezențe și activități militare semnificative aliate în Estul teritoriului NATO prin dislocări de forțe terestre, aeriene sau navale, pe principiul rotațional.”

Prezența NATO în România și Polonia pune Rusia în situații destul de problematice, deoarece se simte tot mai amenințată, iar planul de reacție RAP alimentează această amenințare la adresa Rusiei. Reprezentantul Rusiei la NATO,Alexandru Grușkov adeclarat faptul ca ”desfasurarea unor scuturi anti-racheta ale Aliantei Tratatului Altalticului de Nord in Romania si Polonia poate afecta serios securitatea militara a Federatiei Ruse”

Îngrijorarea Rusiei raportată la acțiunile NATO s-a simțit prin interviul luat trimislui Moscovei la NATO, Aleksandr Grușko care a avut o reacție plină de îngrijorare la adresa planurilor NATO de a-și stabiliza capacitățile militare în Est mai ales în ceea ce privește România și Polonia, acesta a declarat: „ Nu am primit un raspuns la propunerile noastre de a dezvolta in comun definitia termenului forte de lupta seminificative la timpul potrivit.In aceste conditii,vom evalua independent dezvoltarea capacitatii militare NATO in Est,cat de ampa va fi aceasta si daca afecteaza securitatea noastra nationala” , acesta a adăugat faptul că: “ Nu avem nicio indoiala ca amplasarea e baze antiracheta in polonia si Romania poate afecta serios securitatea militara si ca nu este indreptata spre crearea unei Europe stabile,pasnice si unite ” , totodată acesta suntine tot în cadrul interviului acordat RIA Novosti și faptul că: „ Inregistram o rotatie continua a fortelor americane si aliante in regiunea baltica si in Polonia,precum si expansiunea patrulelor aeriene asupra tarilor baltice,consolidarea structurilor de comanda si control in Europa Centrala si de Est,creaza infrastructure atiracheta.”
Toată această teamă a rușilor provine din dezvoltarea forelor militare ale țărilor implicate în conflict, fapt redat de afirmatiile trimisului rus la NATO ” Infrastructura militara din tarile din Europa Centrala si de Est este modernizata serios,incluzand prelungirea pistelor,construirea unor facilitati aditionale de stocare si alte activitati.” “In consecinta se creaza o noua configuratie a capacitatilor si a foretlor militare,iar noi trebuie sa luam in considerare acest lucru in propria noastra strategie militara.” După aceaste afirmații se înțelege în mod evident faptul că, Rusia încearcă orice pentru a câștiga orice bătălie, schimbându-și chiar strategia militară.

Tot în cadrul interviului se discuta și relația dintre NATO și Rusia, iar Grușko, confirma, raportat la această relație faptul că: “ Actul fondator prin care Rusia și-a stabilit relațiile cu NATO rămâne unul dintre acordurile fundamentale care derivă din înțelegerea faptului că securitatea poate fi sporită numai prin cooperare”. Acesta adauga și faptul că acest act fondator: „conține principiile fondatoare ale relațiilor NATO-Rusia, inclusiv principiul că securitatea în comunitatea euroatlantică este indivizibilă.”

Trimisul Rusiei la NATO, prezintă situația dintre NATO și Rusia, iar, raportat la acest Act fondator, Grușko adauga faptul că acest document “ conține importante principii conform cărora Alianța nu își va menține securitatea prin desfășurarea adițională permanentă de forțe de luptă semnificative. De asemenea, conține prezumția că NATO nu are planuri de a desfășura arme nucleare în noi state membre. În final, menționează că Rusia și NATO nu se consideră dușmane și nu intenționează să-și submineze securitatea una alteia.”

După toate evenimentele considerate de Rusia o amenințare și după ce NATO a început să se extindă și țările membre să aibă mișcări de trupe, președintele Rusiei, Vladimir Putin a luat măsuri prin semnarea noii doctrine militare a Rusiei. Baza acestui act a fost schimbarea de situație după ce Rusia s-a simțiți amenințată de extinderea NATO și considera acest lucru o reală amenințare la adresa securității.

Modificarea Doctrinei militare a Federației Ruse “ s-a facut in accord cu decizia Consiliului de Securitate al FR din 5 iulie 2013.Versiunea finala a documentului a fost aprobata in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al FR din 19 decembrie 2014 si semnata de presedintele Vladimir Putin pe 26 decembrie 2014.”

Pentru a discuta toate aspectele importante ale obiectivelor și strategiilor, destinate pentru a fi capabile să treacă peste provocările cu care Rusia s-ar putea confrunta s-a organizat o reuniune a Ministerului Apărării și a personalului de comaanda al forțelor Armate din FR, pe data de 13 ianuarie 2015 la Centrulu Național pentru Controlul de Stat al Apărării de la Moscova. În cadrul acestei ședințe, ministru Apărării, Gen. Sergey Shoigu “ a subliniat necesitatea creșterii capacităților forțelor armate naționale în toate directile strategice și inbunatatirea calității formării trupelor” . Acesta a metionat tot în cadrul acestei ședințe faptul că: “ planul de apărare strategic a Federației Ruse pentru perioada 2016-2020 trebuie să fie elaborate în accord cu prevederile noii doctrine militare.”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a aprobat noua doctrina militară a Federației Ruse în contextual crizei politice din Ucraina, dar și datorită schimbărilor ce au avut loc în relațiile internaționale și în mediul internațional de securitate. Noua doctrină, numită de către ruși, păstrează caracteristica defensivă, dar și conținutul său inițial, modificări fiind făcute doar la prevederile ce țin de doctrina militară din 2015, an considerat de ruși problematic și cu multe provocări.

Doctrina militară, semnată de către Vladimir Putin, respectă în totalitate prevederile Constituției Fderatiei Ruse și totodată aceasta ia în considerare și principalele dispoziții ce sunt conținute în următoarele documente programatice: “ Conceptul de dezvoltare socio-economica pe termen lung al Federatiei Ruse pana in 2020,Strategia de securitate nationala a Federatiei Ruse pana in 2020,precum si dispozitiile relevante ale Conceptiei Politicii Externe a Federatiei Ruse,Doctrina maritime a Federatiei Ruse pentru perioada de pana in 2020,Strategia de dezvoltare a zonei Arctice a Federatiei Ruse si alte documente strategice de planificare pe termen mediu si lung.”

“Modificarea doctrine militare a unui stat,ca a oricarui document programatic nu este un lucru exceptional;in mod current doctrina militara a unui stat poate suferi multiple revizuiri in accord cu noile prioritati,obiective,masuri de raspuns necesar la posibilele amenintari de securitate “

“Prima si cea mai importanta modificare a documentului,fata de versiunea din 2010,este -dincolo de asumarea existentei unui conflict de valori pe axa Est-Vest,un conflict ideologic in care regasim Rusia ca depozitar si promotor al valorilor crestine ale umanitatii versus Occidentul decadent t-specificarea clara a ideii conform careia competitia globala pentru resurse,piete de desfacere.Poate fi o sursa de conflict militar.De asemenea,doctrina din 2014 anunta ca procesele de integrare economica,in unele regiuni,produc tensiuni periculoase pentru securitate,cu trimitere desigur spre cele doua uniuni-Europeana si Euroasiatica,dar si la conflictele din regiunea Asia-Pacific.”

Modificcarile doctrine nu omite și amenințările de tip cyber-war, amenințări ce ar avea efecte negative reale asupra infracstructurii, deoarece aceasta ar fi ținta principla, amintind prin acest lucru de Războiul Rece, deoarece întâlnim toate aspectele unui Război Rece și anume: amenințări ideologice, confruntările dintre blocurile militare și politice și războiul informațional. Practic această schimbare tinde să reamintească de elementele unui viitor război, deoarece schimbările pe care Rusia le face în anumite domenii duc cu gândul la o pregătire pentru un nou Război Rece.

Rusia continuă prin a avea planuri de rezervă și privilegiază regiunea Arctică în doctrină, deoarece aceasta se va întări militar cu ajutorul ei, dar totodată aceasta va încerca să mențină legături strânse de cooperare cu statele Consiliului Arctic pentru a delimita frontiereele maritime, dar și pntru a putea să implementeze niște măsuri de protecție pentru mediul înconjurător. Deja de la începutul anului 2015, în luna ianuarie s-a format prima brigata terestră arctică, iar ulterior urmează să fie formate forțele aeriene arctice, dar și forțele de apărare antiaeriene.

Pentru Rusia un rol important îl are și BRICS-ul, deoarece aceasta dorește să atragă statele ce fac parte din acest bloc, state precum China, Brazilia, India, Africa de Sud, într-o coaliție împotriva Occidentului. Rusia considera acest bloc un partener principal pentru colaborarea în domeniul securității, NATO dispare practic din lista partenerilor de cooperare și este considerat un dușman, locul principal pentru colaborare fiind rezrvat pentru țările ce fac parte din acest bloc, acestea dorind să opteze pentru o soluție în vederea rezolvării problemelor globale, însă să nu recurgă la o confruntare, ci doar la o rezolvare în mod pașnic a problemelor la nivel mondial. Chiar dacă BRICS-ul este văzut că un susținător și partener al Rusiei, exista o serie de temeri din partea Rusiei fata de China, deoarece economia Chinei se dezvoltă rapid, iar cea a Rusiei stagnează fapt ce face ca Rusia să nu accepte această diferență, însă aceasta își ține aliații aproape, lucrând la o cauză comună și anume, infintarea unei bănci de dezvoltare comună pentru a deveni independente și pentru a nu fi nevoie să apeleze la Fondul Monetar Internațional. Acest plan al staeloe ce fac parte din BRICS este pe placul Rusiei, deoarece acestea duc spre un conflict cu Occidentul și ulterior susțin Rusia.

Lista amenințărilor din cadrul doctrine nu se rezumă doar la câteva fapte, ci este foarte complexă, astfel în doctrina revizuită a Rusiei se include și dezvoltarea și implementarea sistemelor strategice de apărare antiracheta, modernizarea flotei militare, plasarea de armament în spațiu, reformarea forțelor aeriene, implementaarea unor sisteme de arme convenționale de înaltă precizie.Cu toate că doctrina militară a fost revizuita, prevederile ce țin de utilizarea loviturilor nucleare au rămas neschimbate, forța nuclear are rolul de afi un instrument de descurajare și preventive, iar utilizarea sa este posibilă dup ace s-au epuizat toate căile pentru a solution un conflict. Chiar dacă prevederile ce țin de forțele nucleare sunt neschimbate în doctrină, președintele Vladimir Putin a menționat faptul că ”In perspective,pe termen mediu pana in 2021,trebuie sa investim in dotarea complete a fortelor strategice nucleare terestre cu armament modern.”. Acasta informație subliniază dorința de înarmare serioasă în domeniul forțelor nucleare chiar dacă doctrina este neschimbată pe acest domeniu.

Doctrina tine să menționeze: “consloidarea capacităților ofensive ale NATO direct la frontierele ruse și măsurile luate în vederea amplasării unui sisitem global de apărare antiracheta” , practic acesta este motivul principal al schimbării, Moscova a denunțat de foarte multe ori decizia Alianței NATO, după ce aceasta a amplasat în statele sale membre ce sunt la granița cu Rusia o serie de trupe și nu numai, Rusia acuza Alianță și de faptul că trupele au fost instalate și în țările baltice și Polonia, totodată Moscova nu uita nici de scutul antiracheta, ce este proiectul Statelor Unite ale Americii și care ar fi amplasat în Europa de Est.

În ceea ce privește caracterul defensiv al doctrinei militare ruse, acesta este păstrat, însă se pune accent pe un angajament militar al Rusiei doar în cazul în care toate soluțiile non-violente sunt epuizate. Deci în cazul în care NATO acționează sau, Rusia considera că este amenințată violent, aceasta va acționa ca atare prin mijloace violente.

Doctrina militară a Rusiei susține faptul că “probabilitatea unui război de anvergură împotriva Rusiei a scăzut” , însă aceasta pune pe o listă o serie de amenințări care din punct de vedere rusesc s-au intensificat în domenii ce țin de teritorii și de revendicările acestora. Această nouă doctina militară sau poate doar una revizuita, introduce și un concept numit: “disuasiune non-nucleara”, acesta prezintă “menitinerea pregătirii forțelor militare convenționale la un nivel înalt și un angajament față de organizațiile regionale de securitate precum Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (OCS)”

Prin această decizie, Rusia dorește o pregătire la nivel înalt a forțelor militare convenționale, punând pe locul doi forțele nucleare, însă aceasta își rezerva dreptul de a utiliza aceste forțe nucleare în cazul în care aceasta este amenințată, dar și dacă aliații ei sunt amenințați.

Rusia nu uita să aducă în dicutie și principalele sarcini pe care forțele armate rusești le au, iar pe timp de pace acestea “vor asigura “interesele naționale ale Rusiei în Arctica”, o regiune strategică pentru dezvoltarea economică și aprovizionarea energetică a Rusiei, disputata de Statele Unite și Canada.”

Doctrina militară revizuita ia în considerare măsurile de reformă ale armatei ce au fost implementate în ultimii 5 ani, dar aceasta se bazează mai mult pe planurile de reformare și modernizare ale armatei până în 2020.

Părerile specialiștilor raportate la noua doctrina de securitate rusească

Presa din străinătate, dar și din România are diverse opinii raportate la această schimbare a doctrine militare rusești, dacă Rusia considera faptul că aceasta a făcut o schibare în cadrul ei, specialiștii văd lucrurile într-o manieră diferită.

Admiralul Cecil D.Haney, susține faptul că:” Doctrina militara a Rusiei in versiunea revizuita de la sfarsitul anului 2014 nu a venit ca o surpriza pentru profesionistii din domeniul militar. In timp ce ne uitam foarte atent catre tendintele mediului international si catre estimarile expertilor,iata,el(Vladimir Putin) a venit cu doctrina lui.Din punctual meu de vedere nu sunt lucruri surprinzatoare,dimpotriva,cred ca este un lucru bun pentru noi, sa intelegem ceea ce el gandeste prin intermediul unui document oficial comparativ cu ghicitul din interpretarile date de experti a iesirilor sale vocale si a declaratiilor cu scop strict politic.” Admiralul admira modul in care Vladimir Putin a gandit aceasta schimbare a doctrine si apreciaza ca aceasta gandire esta la baza documentului oficial,deoarece este important sa stim ce gandeste un presedinte in problemele tarii si mai ales este important sa stim cum isi pune gandurile in aplicare.

Dmitri Trenin, președintele Centrului Carnegie din Moscova a declarat în legătură cu această schimbare faptul că:” In ciuda unei aprinse dezbateri publice,doctrina militara rusa nu face nici o modificare radicala la principiile de utilizare a armelor nuclerae.Asa sum era prevazut anterior,Rusia va recurge la represalii prin utilizarea capacitatilor nucleare doar daca este nevoita sa raspunda unui atac nuclear impotriva ei insasi si/sau a aliatilor sai;si se va merge,de asemenea,pe un raspuns nuclear in cazul unui atac conventional doar daca aceasta reprezinta o amenintare existential pentru statul rus si aliatii sai.Noua revizuire a doctrine militare a Rusiei stipuleaza clar ca,chiar daca Occidentul nu este oficial un adversar,acesta este un concurent puternic,un rival important si sursa celor mai multe riscuri si amenintari militare.In aceste conditii,chiar daca se confrunta cu o recesiune grava,modernizarea capacitatilor de aparare si a fortelor de pregatire ramane prioritatea numarul unu a Rusiei.” Presedintele Centrului Carnegie din Moscova tine sa mentioneze faptul ca Rusia nu va face o schimbare majora raportata la utilizarea armelor nucleare sis a sutina faptul ca Occidentul nu este vazut de catre Rusia ca un adversary,ci este vazut precum un concurrent puternic.

Secretarul de stat American,John Kerry sustine raportat la schimbarea doctrine militare rusesti si dupa evenimentul anexarii peninsulei Crimeea faptul ca:”nu se face ca in secolul 21 sa te porti ca in secolul 19 si sa iti invadezi vecinii.Cred ca atitudinea actuala a SUA este mai mult decat un pic impocrita. Noua doctrina militara a Rusiei vine sa demonstreze ca Doctrina Monroe este foarte vie.Sa ne amintim ca Washingtonul a intervenit militar in anii 1980(Grenada –Panama), sau chiar in anii 1990(Haiti),state aflate in sfera sa traditionala de influenta din emisfera vestica .A blama Rusia pentru tacticile fata de Kiev poate fi discordant pentru observatorii occidental informati,iar liderii americani trebuie sa recunoasca faptul ca Ucraina a avut mult timp o relevanta economica si strategica la Moscova.Orice s-ar spune,guvernul rus a fost obligat sa incerce sa smulga Ucraina de pe orbita geoolitica a Occidentului.Adica exact ceea ce Washingtonul si aliatii sai europeni au facut prin sprijinirea manifestatilor de pe Maidan prin care a fost inlaturat un presedinte(corrupt,dar ales in mod legitim),presedintele Victor Ianukovivi.” Secretarul prin afirmatile sale sustine Rusia si considera ca este nepotrivit sa blamam Rusia pentru tacticile pe care le-a avut asupra Kievului,totodata acesta sustine faptul ca americanii au o atitudine nepotrivita.

În România, expertul în securitate, Hari Bucur Marcu a acordat un interviu pentru postul de televiziune românesc Digi 24, sustinadu-și punctul de vedere cu privire la această schimbare a doctrinei militare a Rusiei. Acesta afirma faptul că: “Pentru specialiști nu e nicio schimbare de doctrină militară. Ei au strategie de securitate națională valabilă până în 2020 și din ea își extrag misiuni pentru diferitele componente ale sistemului, între care și partea militară. Nu putea apărea ceva nou în doctrina militară atâta vreme cât strategia de securitate e neschimbată”, totodată aceasta a ținut să menționeze și faptul că “pe partea militară, NATO era trecut ca o amenințare, ca un risc la adresa securității militare a Rusiei din 2009”.

Mulți dintre specialist susțin faptul că, președintele Rusiei, Vladimir Putin tine să aducă în discuție la fiecare discurs faptul că Rusia este amenințată și să sublinieze teama pe care o are. Probabil toate discursurile lui Vladimir Putin sunt realizate cu un scop, acela de a considera Rusia amenințată, practic ca aceasta să fie văzută precum o victimă, în condiția în care ea ar avea doar interese pașnice. Chiar și raportat la nouă strategie militară, Rusia încearcă să se considere o victimă, sustinad faptul că este necesară o nouă doctrina militară, deoarece alte țări alături de NATO complotează împotriva ei. Această afirmație poate fi contestată de însuși doctrina militară a Rusiei, deoarece, specialistul în securitate Hâri Bucur Marcu, precizează faptul că în cadrul acestei doctrine se subliniază faptul că Rusia “nu are niciun inamic în momentul de față” însă anumite comportamente din partea Vestului “ridică îngrijorări de securitate”.

2.3.2 Ucraina

Revenind la Ucraina și la schimbarea strategiei militare din cadrul acesteia, putem afirma faptul că aceasta a fost la rândul ei influențată de un factor, cum a fost și Rusia influențată de extinderea NATO, Ucraina a fost de acțiunile Rusiei și de faptul că insurgenții pro-rusi au primit întăriri de la Rusia.

După acest conflict din Estul țării s-a produs schimbarea în Ucraina, președintele Ucrainei, Petro Porosenko a dorit o nouă strategie militară care viza regruparea forțelor militare ucrainiene pentru că zonele aflate sub controlul rebelilor să fie izolate, dar și pentru că accesul către frontiera rusă să fie oprită.

Președintele Ucrainei, în cadrul reuniunii speciale cu șefii forțelor armate de securitate ucrainiene a declarat faptul că: “Astăzi trebuie să examinăm din nou modalitățile operațiunii noastre militare, în condițiile noilor elemente apărute”

Acest lucru evidențiază adevărata amenințare redată de acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei și faptul că Ucraina devine din ce în ce mai speriată.

Pentru că Ucraina să oprească intervenția Rusiei prin aprovizionarea insurgenților pro-rusi, președintele a făcut apel la o regrupare de forțe pentru a fragmenta zona controlată și pentru a împiedica aprovizionarea cu arme a acestora prin frontier. Petro Poroshenko, a confirmat anumite informații date de un lider al separatiștilor, Aleksandr Zaharcenko, care spunea că:” rebelii au primit întăriri din Rusia, respective 1.200 de oameni bine antrenați precum și tancuri și blindate, care au ajuns în “momentul cel mai crucial.”

Toate acțiunile Ucrainei au fost eficiente, aceasta a redus cu success două treimi din teritoriul controlat de insurgent, dar nu pentru foarte mult timp, deoaece situația s-a schimbat, Rusia a trimis întăriri, sisteme de apărare antiaeriene, soldații ucrainiei, riscând practic să fie prinși inntr-o capcană a incertitudinii, iar acesta ar fi motivul ce necesită o regrupare, potrivit analistului militar independent Serghii Zgurtes.

Raportadu-ne la controlul frontierelor, putem spune faptul că, Ucraina folosește o tactică ce constă în încercuirea și impunerea unei blocade totale pentru Donetsk și Lugansk, având scopul de a forța insurgenții pro-rusi să depună armele, încercând totodată să evite un asalt final care s-ar putea solda cu multe victime, mai ales în rândul civililor. Aceasta ofensivă duce la mari pierderi în rândul armatei ucrainiene, deoarece din cifrele oficiale se prezintă faptul că la jumătate lunii august au fost 568 de morți și 2.120 de răniți de când a început operațiunea și anume cu patru luni înainte.

În acest conflict, armata ucrainiana se confrunta cu mari probleme, iar lucrurile nu merg foarte bine pentru Ucraina, deoarece Rusia nu încetează și trimite armament și mercenari fără oprire, Ucraina nu poate să controleze astfel granițe și să oprească Rusia pentru a nu mai trimite armament și mercenari, însă acesta este un obietiv prioritar pentru Ucraina, fapt redat și de discutile de la Berlin ce au fost dominate de problema controlului granițelor, în prezența miniștrilor din Germania și Franța, însă aceste discuții nu au dus la o rezolvare a problemei și nici la un avans măcar.

Pentru Ucraina, aceste trupe ce vin din Rusia sunt o reală problemă, iar cum nu doar problema cu armamentul și mercenarii este singură, a apărut și problema legată de convoiul umanitar rus de 300 de camioane ce a apărut în Ucraina și care, în viziunea Rusiei dorește să ajute Ucraina, respective populația din estul țării. Acest convoi este destul de problematic, deoarece dacă insurgenții pro-rusi ataca acest convoi, Rusia poate considera că este vina Ucrainei, fapt ce constituie un pretext pentru că trupele din rusia să intervină. Deci acest convoi este practice un pretext, o altă încercare rusească de a face rău prin bine, adică prin anumite pretexte ce par a ajutatn Ucraina, însă adevărul este altul.

Faptul că Ucraina nu contoleaza granițe face ca aeasta să fie în urma Rusiei cu mult, deoarece ea nu riscă să intervină în încetarea focului, dacă Rusia solictita acest lucru. Această încercare riscantă din iunie ce a fost la ordinul președintelui ucrainian, Poroshenko la presiunea occidentalilor a dus la multe pierderi în rândul armatei ucrainiene și la problem în rândul opiniei publice.

Toată această încercare de a schimba strategia militară a Ucrainei poate duce totuși la o “pauză în ofensivă ceea ce ulterior va duce la pierdera inițiativei din partea foretlor ucrainiene”, spune Oleksii Melnik, de la central de cercetare Razumkov.

Doctrina militară a Ucrainei necesita schimbări majore, deoarece aceasta considera faptul că țara avea un statut nealiniat și nu își conștientiza pericolele care puteau veni din partea altor țări. Luarea hotărârii de a schimba doctrina militară ucraineana a avut ca scop principal definirea în mod clar a faptului că, Rusia este o țară agresoare, raportată la anexarea Crimeei, dar și la implicarea forțelor armate în sud-estul Ucrainei.

După ce Ucraina a devenit conștientă de adevăratul pericol, primul ministru a introdus în parlament un proiect de lege, numit Rada Supremă, ce anula statutul de țară nealiniata și dorea apropierea Ucrainei fata de NATO.Ulterior Consiliul pentru Securitate Ntionala și Apărare a început să lucreze la noua doctrină, iar președintele Ucrainei a susținut faptul că: 'În prezent, noi am extins semnificativ colaborarea cu consilieri străini, care vor veni aici și ne vor ajuta să construim, de la zero, sistemul de apărare al statului'.

Cu privire la incercarea de schimbare a doctrine militare ucrainiene, “premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat că Ucraina are nevoie de o nouă doctrină militară, care 'să definească în mod clar Rusia ca țară-agresoare' în contextul anexării Crimeii la Rusia în martie și a multiplelor dovezi privind implicarea Moscovei cu forțe și arme de partea separatiștilor în sud-estul Ucrainei. Primul ministru ucrainean a introdus atunci în parlament (Rada Supremă) un proiect de lege privind anularea statutului de țară nealiniată pentru Ucraina și orientarea țării spre NATO.”

2.4 Comparație între forțele armate (Rusia, SUA, Ucraina, România)

Forțele armate sunt cu alte cuvinte, apărarea unui stat ce este finanțată de către guvern și forțe combatante. Fiecare țară își dezvoltă forță armată, uneori aceasta fiind costisitoare dacă țara dorește performanta prin militari bine pregătiți și armament profesional. În mod cert o țară ce își aloca sume considerabile pentru această forță armată are benificii în ceea ce privește siguranța statului, deoarece prin deținerea unei forțe armate puternice și stabile se oferă protecția împotriva amenințărilor străine dar și a conflictelor interne. În zilele noastre această tendință este dusă de unele țări la extreme, fapt ce poate duce la ruinarea statului prin exagerare, țările făcând investiții mari în mod abuziv, iar acest lucru poate ruina tara prin eliminarea forței de muncă sau prin afectarea standardului de viață. Toate aceste investiții exagerate ce duc la instabilitate în rândul civilior pot duce ulterior la afectarea forțelor armate, practic această situație este văzută precum un “cerc vicios”.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina a generat schimbări majore atât în lume cât și în fiecare țară ce este implicată în acest conflict, iar dacă ne raportăm la forțele armate de care dispun Rusia și Ucraina, dar și la forțele armate din celelalte țări ce sunt implicate, putem face o comparație între forțele armate ale acestor două țări, adăugând la această comparație și Statele Unite ale Americii dar și România, care în ultima perioadă a fost un subiect principal pentru Rusia.

Nu doar suprafața întinsă a teritoriului face Rusia atât de renumită și de temut, ci și faptul că aceasta este ce-a de-a doua mare putere militară a lumii după Statele Unite ale Americii. Faptul că deține acest loc face ca Rusia să se implice în forță în ceea ce privește conflictul din Ucraina, deoarece aceasta are echipamentul și oamenii necesari pentru a acționa în orice moment, iar Ucraina este conștientă de acest lucru de aceea, dorește susținerea forțelor NATO, chiar integrarea în cadrul acestei alianțe. Doar această integrare în NATO sperie Rusia, în rest aceasta vede Ucraina ca pe un pion de joc pe care îl poate muta și folosi în funcție de dorințele acesteia. După toate amenințările ce au avut loc între cele două țări, Statele Unite ale Americii trebuiau să sesizeze faptul că este necesar să intervină și asta au și făcut, însă întrebarea este:" Se va ajunge oare la un conflict între aceste două mari puteri, Rusia și SUA?", răspunsul este imprevizibil, Rusia fiind inferioară Statelor Unite ale Americii atât prin forțe armate cât și prin resurse și zăcăminte. Un conflict militar între aceste două mari puteri este totuși puțin probabil mai ales din cauza fricii Rusiei însă dacă este posibil putem spune că va zdrancina lumea.

Dacă Rusia și Statele Unite ale Americii sunt clasate pe primele locruri în ceea ce privește forță armată, România este pe locul 56, iar Ucraina este pe locul 26 neaflându-se în nicio alianță militară. Comparând numărul de locuitori ai fiecărui stat, putem observa faptul că, Rusia deține o populație de 142,470,272 milioane de locuitori, SUA deține o populație de 320,202,220 milioane de locuitori, Ucraina având 44,291,413, iar România 21,729,871 milioane de locuitori. Raportat la populație putem arăta ce număr din aceasta face parte din cadre militare active și câtă face parte din cadre militare aflate în rezervă. În Statlele Unite ale Americii, cadrele militare active sunt de 1,400,000 pe când în Rusia sunt de 766,055, dacă ne uităm cu atenție între Rusia și SUA este o difernta majoră în ceea ce privește cadrele active, SUA fiind cu mult înaintea Rusiei aproape în toate privințele, fapt ce aduce un real sentiment de teama pentru ruși, iar în Ucraina 160,000, ceea ce o face destul de vulnerabilă în fata Rusiei. În România sunt cum era de așteptat cele mai puține în comparație cu celelalte țări și anume 73,350, însă aceasta deține sprijinul NATO.Din totalul populației, cadrele militare în rezervă din țările vizate sunt următoarele: SUA 1,100,000, Rusia 2,485,000, Ucraina 1,000,000, iar România 80,000, în această privință, Rusia depășește numeric cu mult SUA, iar Ucraina se apropie de SUA cu numărul de cadre aflate în rezervă.

Raportându-ne la forțele terestre pe care aceste state le au putem obesrva faptul că, Rusia sta mai bine la acest capitol față de Statele Unite ale Americii. Fiind peste SUA, Rusia deține 15,398 de tancuri față de SUA care are doar 8,848, Ucraina având și ea 2,809 de tancuri iar România doar 875. La capitolul vehicule blindate, SUA sta puțin mai bine, aceasta are 41,062 față de Rusia care are 31,298, Ucraina având și ea 8,217, iar România 1,456. Tot în cadrul forțelor terestre, ne raportăm și la tunurile autopropulsante unde Rusia se afla tot peste SUA, având un număr de tunuri autopropulsate considerabil mai mare de 5,972 față de Statele Unite ale Americii care au 1,934, Ucraina are și ea un număr de 1,302 de tunuri autopropulsante, iar România la acest capitol nu se poate afrima, deoarece aceasta nu deține aceste tunuri, fapt ce reprezintă un dezavantaj pentru țară. Piesele de artilerie tractate sunt și ele mai numeroase în Rusia 4,625 față de SUA unde găsim doar 1,299 chiar mai puține față de Ucraina care are 1,669, iar România având doar 413. În materie de lansatoare de rachete, Rusia deține 3,793 față de SUA care are 1,331, urmată de Ucraina cu doar 625 de lansatoare de rachete și după de România cu doar 188.

În analiza forțelor aeriene, putem sublinia faptul că Rusia nu mai este pe primul loc, aceasta este luată de SUA la acest capitol cu mare ușurință. După cum urmează, SUA deține un număr total de avioane de 13,892 față de Rusia care are doar 3,429 și față de Ucraina care este cu mult inferioară și deține un total de 222, iar România este inferioară chiar și Ucrainei având 111 avioane. Din totalul acestor avioane, fiecare stat deține după cum urmează: avioane cu aripi fixe, SUA deține un număr de 2,797, iar Rusia 1,305, urmată de Ucraina cu 61 și România cu 16, tot din total avem avioanele de transport care sunt mai numeroase în SUA 5,366 față de Rusia care deține 1,083, Ucraina având și ea un număr de 82 avioane de transport, iar România doar 74. Avioanele de antrenament sunt și ele prezente și mult mainumeroase în SUA 2,809, în mod evident, urmată de Rusia cu 346 și de Ucraina cu 41, România având și ea doar 19 avioane de atrenament, iar avioanele de interceptare sunt în număr de 2,207 în SUA, 769 în Rusia, 35 în ucraina și 16 în România. În ceea ce privește elicopterele, situația este următoarea, SUA deține 6,196, Rusia 1,120, Ucraina 90, iar România 81, însă dacă analizăm elicopterele de atac, situația se schimbă, deoarece aici România nu are astfel de elicoptere față de SUA care are 920 sau Rusia care are la rândul ei 426, iar Ucraina 34.

Forțele navale sunt și ele dominate de Statele Unite ale Ameriii cum era de așteptat, numaul total de rezistență navala este în SUA de 473 față de Rusia în care este 352 și față de Ucraina 25 și România care este totuși peste Ucraina cu un număr de 48. În ceea ce privește portavioanele SUA deține un număr de 20, Rusia doar unul singur, Ucraina și România sunt excluse, deoarece acestea nu dețin portavioane. Fregatele, vasele de război cu trei catarge și pline de tunuri, mai exact, sunt numeroase în SUA, aceasta având chiar 10 față de Rusia care are doar 4, România este relativ aproape de Rusia care are un număr de 3, iar Ucraina doar una. Distrugătoarele în România și Ucraina nu sunt prezente, însă în SUA întâlnim 62, iar în Rusia avem un număr de 12. Nici la capitolul submarine, România și Ucraina nu stau bine, deoarece nu găsim în aceste țări submarine, însă SUA are 72, iar Rusia 55. Navele de război de mic tonaj, corvetele sunt mai numeroase în Rusia, chiar și în Ucraina și România, SUA nu deține acest tip de nave, însă se compensează cu numărul de alte nave și utilaje de care dispune, în Rusia întâlnim 74 de nave de mic tonaj, iar în Ucraina 3, România având mai multe față de Ucraina și deține 7 corvete. Ambarcațiunile de apărare de coastă sunt mai numeroase în Rusia 65 și chiar și în România ce are un număr de 23 față de SUA, care are doar 13, Ucraina deține o singură ambarcațiune de apărare de coastă.

Pentru că toate aceste utilaje, arme să fie eficiente și pentru că oamenii să fie specializați în ceea ce fac este nevoie de o finanțare destul de mare pentru o eficiență cât mai bună, deci, fiecare țară își aloca o anumită sumă pentru bugetul apărării. După aceasta comparație între cele patru state putem observa faptul că Statele Unite ale Americii aloca cei mai mulți bani, fapt redat de numărul navelor, avioanelor pe care îl deține, aceasta aloca $577,100,000,000, o sumă considerabil de mare, însă este meritata, deoarece SUA este pe primul loc, forța militară este dublă față de cea a Rusiei care și ea se preocupă foarte mult de această parte a apărării, ea aloca $60,400,000,000 o sumă relativ mare pentru Rusia, însă aceasta nu este în totalitate mulțumită și dorește să se modernizeze mult mai mult și chiar să ajungă peste SUA, ceea ce este imposibil.

În încercarea de a compara Rusia cu Ucraina în materie de forțe armate, aceasta comparație se poate realiza, însă cu mari diferențe, Rusia este superioară Ucrainei din multe puncte de vedere, însă și Ucraina chiar dacă este singura fără a face parte din NATO încearcă să dețină forțe armate destul de favorbaile, aceasta aloca pentru bugetul apărării suma de $4,880,000,000. Față de România, Ucraina este clasata mai bine, fapt redat și de investiția mai mare în cadrul bugetului de apărare, România nu investește foarte mult, doar $2,190,000,000 și nici nu deține prea multe nave și avioane performate, însă putem spune că fiind membră NATO, beneficiază de o susținere din partea SUA și de o anumită stabilitate.

Capitolul 3

3.1 NATO-Romania-Rusia

Raportându-ne la conflictul dintre Rusia și Ucraina, putem spune cu ușurință faptul că, România este și ea implicată și prezintă motive reale de îngrijorare pentru Rusia prin prezenta NATO. Acest lucru este redat de faptul că, țările NATO pe data de 5 septembrie 2014 au adoptat un plan care prevedea cosolidarea apărării colective și crearea unei forțe de reacție rapidă pentru criza din Ucraina. NATO nu a fost indiferenta și a adoptat o serie de măsuri pentru a garanta securitatea aliaților est-europeni prin intensificarea patrulelor aeriene deasupra țărilor baltice, consolidând prezenta acestora în Marea Baltica și în Marea Mediteraneană.

Șeful NATO, chiar dacă considera că nu exista nici un risc imediat din partea Rusiei la andresa României, lucru ce a fost discutat și la reuniunea misnitrilor apărării de la Bruxelles, cu toate acestea oficialii au hotărât ca pentru securitatea aliaților să fie infintate șase centre de comandă și control în Estul Europei, iar două dintre aceste centre or să fie amplasate pe teritoriul României. Rusia a raspus la această acțiune NATO prin faptul că își va adapta strategia miltara la noile măsuri ale NATO, lucru și făcut, deoarece Rusia și-a schimbat doctrina militară simțindu-se amenințată de acțiunile NATO.

România, alături de alte 5 state de pe flancul esteic al NATO, adică Estonia, Lituania, Letonia, Polonia și Bulgaria vor găzdui centre NATO de control și comanda. Fiecare țară din cele enumerate va găzdui “un mic centru de comandă și control, vorbim despre mai puțin de 100 de angajați la fiecare dintre cele 6 centre, deci un total de 600. În aceste centre vom avea experți în operațiuni, în logistică, în comunicații și așa mai departe, care vor lucra cu țara gazdă pentru a pune la punct suportul din partea țării gazdă, infrastructura de transport care să faciliteze sosirea eventuală a forțelor de reacție rapidă. Vor evalua de asemenea zonele de antrenament, unde brigada ar putea sosi pentru exerciții. Până la urmă, servesc pentru conectarea comandamentului NATO pentru forța de reacție rapidă cu forțele naționale și structurile de comandă naționale, ale țării gazdă”

Aceste centre sunt create pentru a fi prudente, proporționate și cu siguranță neamenintatoare. În contextul acestor noi provocări de securitate, Mircea Dusă, ministru apărării, arată faptul că România și-a exprimat intenția de a pune la dispoziție Alianței Nord-Atlantice un comandament multinațional de divizie și de a găzdui o structură multinațional de integrare a forțelor. Acesta susține faptul că: “Propunerile noastre au fost concretizate la începutul lunii februarie a acestui an, cu ocazia reuniunii miniștrilor Apărării de la Bruxelles, unde s-a decis că Alianța va avea, prin cele două comandamente multi-anuale, o prezență vizibile și persistentă în România. Eu am considerat această realizare că una foarte importantă, după intrarea noastră în NATO”

Aceste două centre ce or să fie infintate în România, vor fi operaționale din anul 2016 și în cadrul lor vor activa militari romani, dar și militari din alte state membre, acest lucru a fost decis de către miniștrii apărării din statele membre ale Alianței. România pe lângă construirea unității de integrare a forțelor NATO, ce este o structură multinațional de comandă și control a Aliantei-Nord-Atalntice și care va asigura o przenta vizbilia și continuă a NATO pe toate teritorle aliaților estici va dispune și de un Comandament Multinațional de Divizie Sud –Est care va funcționa precum un centru de comanda-cotrol în situația dislocării de forțe pe flancul estic al NATO.

Această acțiune pe care NATO o are a atras atenția Rusiei, dacă purtătorul de cuvânt al NATO, considera că” România este un partenere de încredere în cadrul NATO, iar NATO își apără toți aliații de orice amenințare”, Rusia vede situația total diferită și face afirmații provocatoare ce sunt lipside de orice fundament, ministerul rus de externe a criticat astfel acțiunea NATO din România și a acuzat Bucureștiul că “sacrifica stabilitatea regionala, iar planurile NATO de mobilizare a forțelor militare în România sunt “inadecvate” și “conflictuale”, practic, este vorba de o transformare etapizată a acestei țări într-un pivot de sutinere pentru NATO și SUA aproape de frontierele Rusiei. Noi am comentat în mod repetat măsurile luate de statele membre NATO, obeservand atitudinea conflictuală și evidențiind caracterul inadecvat, atât din punct de vedere miltar, cât și financiar”. Oficialul rus mai suutine și faptul că România sacrifica securitatea regional prin decizia de suplimentare a efectivelor NATO.

Rusia considera faptul că în România “actualelel autorități de dragul creșterii importanței în ochii strategilor din alte părți ale lumii, sunt dispuse să sacrifice menținerea stabilității în regiunea Marii Negre pentru rațiuni tactice. Rusia nu reprezintă nicio amenințare la adresa României sau a altui stat. Astfel ca ipoteza caracterului pur defensive al acestor manevre și cea a așa-numitei amenințări din est nu sunt valide:”

La adresa acestor acuzații asupra modului de acțiune al României pe care Rusia ni le aduce, România a răspuns prin permierul Victor Ponta care a spus “Da, suntem conștienți că decizile noastre sunt cele mai bune pentru România și partenerii noștrii!”

Prin aceasta aplasare a centrelor NATO în România s-a deschis o reală amenințare la adresa României, Rusia fiind acum foarte axată pe ceea ce se întâmpla în România și ataca tara prin afirmații ce pot fi oarecum adevărate, deoarece România chiar ar fi în stare de orice pentru a crește în ochii strategilor din alte părți ale lumii. Rusia își susține aceasta ideea până la capăt, mai mult această crede că ceea ce se întâmpla în România este pentru a arăta țării ce relație puternică are aceasta cu Alianță, totodată, Rusia acuza guvernul României că investește 2,8 milioane de dolari în apărare inutil, deoarece cetățenii au nevoie de ei pentru alte nevoi umane.

Rusia considea ca NATO dorește ca toți să fim îngroziți, deoarece prin sloganul “Vin rușii” se prezintă Rusia ca pe un dușman, iar NATO poate să își ducă planul mai departe prin care industria militară să poată continua să facă profit pe cheltuiala tuturor celorlalți. Această situație este văzută ca pe o manipulare în masă a cetățenilor care au doar câteva surse de informare în limba lor. Rusia mai sutine și faptul că NATO nu face pe nimeni să se simtă în singuranta, toți cred că Rusia se apropie din ce în ce mai mult de un conflict militar în mijlocul Europei, iar cetățenii ce sunt în Alianță încep să se simtă în nesiguranță, Rusia considerând că acesta este chiar adevăratul scop al NATO și putem să sutine acest lucru cu un exemplu când cehii au demosntrat pe străzile din Praga împotriva mișcărilor trupelor NATO.

Atacurile rușilor nu se opresc aici, ci se amplifică, iar acest lucru duce la confruntări de opinii intre oficiali. Tot acest plan al NATO în România, nu este văzut bine, Rusia considerând că “Ceea ce face NATO în România e o pregătire pentru o confruntare prelungită cu Rusia” Planurile ce au ca scop instalarea de tehnica grea în România prezintă o situație favorabilă pentru NATO prin întărirea Alianței la frontierele geopolitice, fapt ce duce la o confruntare prelungită cu Rusia.

Președintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Mosova, Konstantin Sivkov, afirma faptul că: “Astăzi NATO se întărește la acele frontier pe care le-a atins în limitele Pactului de la Varșovia. Ei (cei din Alianța Nord-Atlantica) se pregătesc pentru o confruntare pe termen lung, de aceea își întăresc frontierele militare în acele zone pe care le-a luat sub controlul lor în a doua jumătate a secolului XX, adică în anii ’80-‘90” Expertul rus, vorbește despre amenințarea ce vine prin prezenta vehiculelor blindate, sitemelor de arme antiaeriene, avioane de luptă și altirelie în România. Aceasta înarmare este văzută ca pe un risc, deoarece trupele NATO ar putea ajunge cu ușurință în Moscova, Sivkov spune că: “Riscul pentru noi este ca direct la granițele noastre, la o distant de numai două operațiuni de front, apar trupe NATO.O astfel de operațiune durează, potrivit diverselor estimări, între 10 și 20 zile, adică vorbim de limitele unui termen de o lună. În cazul în care pot efectua aceste operațiuni, ei pot ajunge în Moscova” Totodată, Rusia devine speriată când se gândește la faptul că NATO poate acționa foarte rapid, deoarece dispune de timpul necesar să ajungă la principalele norduri din Rusia și poate ajunge la aerodromurile acesteia în mai puțin de o jumătate de oră și ar putea să intsaleze aici sisteme de rachete ATACMS cu raza de 300 km.

Toate acțiunile NATO din România sunt considerate o amenințare la adresa apărării Rusiei, iar acest lucru duce la situația în care Rusia începe să ia măsuri extraordinare pentru a răspunde la toate amenințările ce au loc în prezent. Acest lucru este subliniat de expertul rus, Sivkov care spune faptul că: Instalarea de arme grele în România releva ca “În esență, tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE) a eșuat, ceea ce înseamnă că ei (NATO) pot plasa orice, orânde, dar și că noi putem să facem același lucru”

Această afirmație este mai mult o amenințare din partea rușilor la acțiunile pe care NATO le desfășoară în România, dar și în celelalte țări, iar ca răspuns la această amenințare, Rusia vine cu ideea de a acționa în mod similar cu NATO prin plasarea de arme grele în alte țări pe care le consiera Rusia de partea lor. Acesta situație este oareceum incertă, deoarece Rusia în momentul actual este mai mult pe cont propriu, nu este susținută de o anumită tara în mod specială, deoarece fiecare țară este conștientă de faptul că Rusia greșește cu Ucraina și că are anumite interese de care beneficiază doar ea, însă nici modul în care NATO acționează nu este unul plin de intenții bune, deoarece chiar dacă aceștia consideră că nu doresc să înceapă un conflict, ei îl stârnesc prin difersele acțiuni pe care le iau și în viitorul apropiat or să aducă Rusia într-un punct care nu o să mai fie așa de favorabil ca acum.

Răspunsul NATO la acuzațiile Rusiei cu privire la faptul că România este o platform de agresiune au venit la scurt tipmp după afirmatile făcute de către oficialii ruși, iar, NATO susține faptul că Rusia exagerează cu privire la sistemul antiracheta, deoarece doresc să obțină avantaje politice.

Statele Unite ale Americii încearcă să prezinte Rusiei faptul că temerile pe care aceștia le sutin sunt inexistente, iar acest sistem antiracheta nu este menit să combată sisitemul arsenal nuclear al Rusiei. Chiar dacă Statele Unite ale Americii a afirmat acest lucru, Rusia și-a susutinut pentru mult timp afirmația conform căreia respecticul scut din Europa vizează sistemele sale de apărare și sunt o amenințare la adresa securității naționale. Acesta teama a făcut ca în anul 2014, doctrina militară de la Moscova să treacă sistemul antiracheta ca un al patrulea pericol militar extreme pentru Rusia. Indiferent de ceea ce spune NATO, Rusia tot considera acțiunile sale o amenintarela adresa Rusiei și o să acționeze după instinctele pe care aceștia le considera utile.

Rusia ca un răspuns la amenințarea pe care o considera la adresa securității naționale, începe să amenințe la rândul ei țările ce fac parte din NATO, România este totuși principal problema în mometul actual, iar NATO vede acest lucru și încearcă să apere statele ce sunt amenințate de Rusia și mai ales România ce este principal ținta. Amiralul american Mark Ferguson a comentat raportat la aceste amenințări ca: “Referitor la aceste amenințări îndreptate împotriva mai multor tari-inclusiv Romania-consider că este datoria Alianței se a apăra aceste țări. Noi susținem România e acest punct de vedere”

Amiralul american, Mark Ferguson a afirmat și faptul că Alianța își va muta pentru o scurtă perioadă un centru de comandă comun în România, iar prin acest lucru, NATO continua să își prefectioneze abilitatea de a reacționa la mișcările Rusiei în Ucraina, dar și la alte provocări privind securitatea. Acest centru de comandă va fi relocate în poligonul de la Cinciu, județul Brașov, relativ aproape de orașul Făgăraș. Localitatea din Transilvania va găzdui centru NATO pentru 12 zile în luna iunie, pentru a susține un exercițiu NATO ce va implca 1.000 de trupe din 21 de state membre NATO.Este pentru prima oară când un centru comun de comandă va fi instalat în România, iar Mark Fergunson spune și că acest exercițiu a fost planificat și organizat în ultimii doi ani și faptul că: “Am luat decizia de a desfasura in Romania,anul trecut,adica acum aproape un an si este in concordanta cu liniile trasate la summit-ul de la Lisabona(din 2010) si anume comandamentul Aliat Intrunit al NATO sa poata fi dislocat cu usurinta si sa fie capabil sa se mute rapid impreuna cu centru de comanda pentru a actiona daca situatia o va cere pentru apararea Aliantei."

Amiralul American prezintă și tipul exercițiilor, potrivit acestuia, toate aceste exerciții sunt sunt doar pentru aparare și au ca scop pregătire pentru asigurarea apărării colective. Aceste exercitii “ Se desfasoara cu aprobarea tuturor celor 28 de state membre NATO si cred ca sunteti martori ai transformarii Aliantei de la perioada care a urmat Razboiului Rece pana la organizarea fundamentala ,astfel incat sa fie intampinate provocarile de securitate din est si sud,identificate la summitul din Tara Galilor”

Președintele României, Klaus Iohannis vine cu un răspuns la această acțiune NATO, acesta saluta decizia luată și sutine faptul că: “deciziile adoptate arata angajamentul ferm al statelor membre NATO de a pune în aplicare măsurile adoptate în cadrul Summitului NATO de la Wales (Marea Britanie) din 2014 privind consolidarea apărării comune pe Flancul Estic".

Faptul că NATO își desfășoară activitatea în România este determinat de poziția strategic pe care o are România pentru Alianță, oficialul NATO, Mark Fergunson a subliniat faptul că România a fost aleasă pentru că “ este pozitionata strategic pentru Alianta pentru ca a fost un partener strategic in ceea ce priveste dezvoltarea diferitelor proiecte si pentru ca infrastructura si zonele operationale ne-au avantajat sa facem aceasta dislocare."

Pentru Alianța este important să se demonstreze faptul că aceasta se schimba și că poate să răspundă mult mai promt la amenințări.

NATO, prin oficialul Mark Fergunson a anunțat și faptul că exita o îngrijorarea raportată la acțiunile Rusiei împotriva României și că este afectată Marea Neagră, amiralul declara faptul că: “ de asemenea ,ne coordonam foarte bine si in Marea Neagra,cu toate cele tre tari care se afla la granite Marii Negre.Suntem din plin implicate in acest tip de operatuni.Tocmai de aceea incercam sa asiguram un echilibru intre fortele Aliantei din Marea Neagra si cele ale statelor Unite.Suntem foarte ingrijorati in ceea ce priveste dislocarea rachetelor balistice in Crimeea de catre rusi.Suntem foarte ingrijorati si in ceea ce priveste dislocarea avioanelor de lupta rusesti,lucru despre care noi credem ca ameninta securitatea in Marea Neagra.Puteti fi siguri ca noi vom continua sa fim prezenti in apele internationale si sa dislocam trupe aici.” Prin această declarație, NATO vrea să asigure faptul că or să fie prezenți și că or să apere România de orice amenințare care va veni din partea Rusiei, iar pentru caest lucru în momentul actual, NATO asigura poliția aeriană deaspura României: “zburam cu AWACS-uri, cu avioane de supraveghere în toate această zonă. De asemenea, controlam cele mai puternice distrugătoare care au fost dislocate în Marea Neagră până acum".

Toate aceste exerciții NATO ce au loc în România au mai multe scopuri, iar printer acestea se enumera și scopul de a ajuta forțele romane și cele NATO să coopereze mult mai bine. Totuși, scopurile NATO și apărarea oferită face ca Rusia să pună presiune asupra României, iar oficialii ruși să critice din ce în ce mai mult suplimentarea forțelor NATO în România, aceștia acuza Bucureștiul că sacrifica stabilitatea regional și ca toate planurile NATO de mobilizare a foretlor militare sunt inadecvate și conflictuale.

Aceste exerciții NATO au stârnit interesul Rusiei, presa rusa comentând foarte mult pe această temă, deoarece este un nou motiv pentru a acuza NATO de faptul că amenința securitatea națională a Rusiei. Agenția de presă rusă, Sputnik, prezintă exercițiile NATO precum: “Marșul Cavaleriei”. Aceste exerciții în viziunea colonelului Steve Warren, reprezintă: “eforturile romanești de a onora trecutul și de a construi viitorul și de a demosntra interoperabilitatea NATO”

Sputnikn scrie că “evenimentul, care se va concentra pe abilitatea forței de a se mobiliza, va include de asemenea opriri în mai multe localități, permițându-le soldaților să interacționeze cu publicul, inclusiv un meci de baschet între soldații americani și o echipă a unui liceu local”

Toate exercițiile NATO au dus la multe discuții în presa rusa și mai ales între oficiali, deoarece Rusia considera că orice acțiune NATO este o amenințare pentru aceasta.

Relația dintre România și NATO este în momentul actual una foarte bună, bazată pe încrede și pe interese probabil din partea NATO, însă acest lucru nu este confirmat doar presupus de către ruși. Relația dintre România și Rusia va sta mereu în functie de acțiunile NATO, deoarece cu cât NATO va acționa mai mult în România cu atât Rusia va amenința mai mult, practic se vorbește acum de un conflict între Rusia și NATO, România fiind la mijloc.

3.3 Interesele Rusiei pentru fluviul Dunare dupa anexarea Crimeei

Rusia a fost interesata de controlul gurilor Dunarii inca din secolul XVIII,iar putin mai tarziu si anume in secoulu XIX,Rusia a abtinut acest control.In anul 1812,dupa razboiul ruso-turc ce a avut loc intre 1086-1812,imperiul Tarist a luat Basarabia impreuna cu sudul acesteia,aceasta parte avea judetele Ismali,Cetatea Alba si Cahul,deci s-a obtinut accesul la gurile Dunarii.In anul 1856,Rusia a pierdut gurile Dunarii,insa aceasta pierdere nu va dura foarte mult,deoarece aceasta le recastiga in urma tratelor de pace de la San Stefano si Berlin ce au avut loc in timpul razboiului ruso-turc din anii 1877-1878.Dupa Primul Razboi Mondial,Basarabia se uneste cu Romania in anul 1918 aceasta reunire vine si cu gurile Dunarii.In anul 1939,prin pactul Ribbentrop-Molotov,sovieticii iau Basarabia si partea de sud ce avea gurile Dunarii o vor alipi de Republica Socialista Sovietica Ucraina.Dupa scurta revenire a Basarabei in componenta Romaniei dupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial,Basarabia cu tot cu gurile Dunarii, prin campaniile lui Ion Antonescu, va fi data Uniunii Sovietice.Gurile Dunarii din Ucraina urmau sa raman si dup ace aceasta si-a declarat independent la data de 24 august 1991,insa intrebarea din momentul actual este daca aceste guri ale Dunarii raman si acum Ucrainei sau vor fi luate de catre rusi?

Aceasta problema cu gurile Dunarii este vazuta din mai multe puncte de vedere ea fiind un subiect interesant de abordat deoarece dupa ce Rusia si-a atins o parte din interese prin anexarea peninsulei Crimeea, continua sa isi centreze atentia pe alte interese si anume gurile Dunarii.Daca analizam mai in detaliu acest interes, se pare ca Rusia a anexat Crimeea doar pentru a ajunge la gurile Dunarii,peninsula fiind o tinta nula. Aceasta concluzie este afirmata si de fostul presedinte al Romaniei,Traian Basescu care sustine faptul ca : “Dupa mine,Crimeea a fost tinta zero,iar tinta unu este revenirea la gurile Dunarii,frontier traditional a fostei Uniuni Sovietice,pe bratul Chilia,ceea ce inseamn din Crimeea,usor-usor catre Odesa si pana la bratu Chilia”

Inca din anul 1942,in lucrarea Probleme Romanesti Dunarene se poate observa incercarea inlaturarii rusilor de a avea control asupra gurilor Dunarii,Nicolae Alexandru Radulescu,considera ca “navigatia pe Dunare s-a putut face in deplina libertate numai in perioada in care rusii au fost indepartati de la gurile Dunarii” La 72 de ani dupa evenimentul din 1942,specialistii si istoricii ce se ocupa cu relatiile internationale nu se mai axeaza pe importanta strategica si economica a gurilor Dunarii pentru Rusia.Aceasta situatia s-a dezvoltat din multiple motive, deoarece s-a considerat ca urmeaza o perioada de liniste in viitor,iar conflictele vor fi reduse,iar Rusia nu va mai reprezenta o amenintare,insa acest lucu este total eronat,deoarece ,Rusia in momentul actual doreste iar controlul asupra gurilor Dunarii si nu numai.In mod cert,acest eveniment nu a starnit prea multa uimire,deoarece,dupa anexarea Crimeei,controlul gurilor Dunarii vine ca o completare insa este o problema destul de importanta si necesita atentie,deoarece interesele Rusiei nu mai au limite,fiind capabili de orice pentru ca acestea sa fie satisfacute.

Gurile Dunarii au deci o valoare strategica foarte importanta,iar ceea ce este interesant este faptul ca nu doar pentru Rusia reprezinta o valoare strategic,ci si pentru NATO si UE.Atat Rusia cat si NATO si UE,doresc sa se ocupe de controlul si de securizarea gurilor Dunarii pentru interesele proprii.

Revenind la interesele Rusiei asupra gurilor Dunarii,ne putem raporta la parerile specialistilor ce au analizat aceasta intentie de control asupra gurilor Dunarii de catre Rusia.Fiecare specialist are o viziune,geopoliticianul Dan Dungaciu,consilier al fostului presedinte interimar al repbulicii Moldova,considera faptul ca Rusia prin dorinta sa de a controla gurile Dunarii aminteste de secolul XIX,afirmand faptul ca “Eu cred ca miza focalizata strict pe Gurile Dunarii aminteste mai degraba de secolul XIX,cand ,intr-adevar,gurile Dunarii erau o miza strategic importanta.Mai degraba ,ce se intampla in Odesa acum face parte dintr-un proiect mai amplu al Rusiei,care nu viseaa neaparat cucerirea teritoriala,ci aruncarea Ucrainei in criza,pentru a o face negestionabila,in perspectiva alegerilor din 25 mai.Astfel,alegerile ar urma sa fie declarate nelegitime ,cel putin pe teritoriile in care sunt confruntari” Viziunea aceasta prezinta modalitatea in care Rusia doreste sa federalizeze Ucraina sau incercarea sa de a aplica modelul Transnistriei in teritoriile estice din Ucraina.

Pentru ca Rusia sa obtina controlul la gurile Dunarii,aceasta se angajeaza intr-un razboi riscant cu Ucraina si care va avea costuri foarte mari pentru Rusia daca aceasta va anexa Odesa in acelasi mod cum a facut si cu peninsula Crimeea.

Geopoliticianuul Dan Dungaciu,pune in discutie o problema importanta ce explica strategia Rusiei si anume “ In afara Savastopului,Rusia nu are porturi care sa functioneze tot timpul anului,iar Odesa poate fi un port commercial seducator.Dar,Odesa nu se poate cuceri singura,adica ai luat Odesa si ai extras-o din Ucraina.Ca sa cuceresti Odesa si gurile Dunarii,trebuie sa cuceresti o fasie intreaga,care sa aduca pana in Trasnistria.Aceasta inseamna un raboi care pe Federatia Rusa-dupa toate calculele-ar arunca-o intr-o zona de nebunie extrema.Rusia are nevoie sa se comporte nebuneste,pentru ca toti stim ca Rusia nu e ca noi,are doza ei de nebunie,dar nebunia asta trebuie tinuta intre cote civilizate.Rusia nu are un obiectiv strategic si commercial sa inchida gurile Dunarii sau sa inceapa o confruntare,pentru ca pentru Odesa ar incepe un rzaboi total cu toata luma.Cand ai deja Sevastopolul,Odesa nu mai reprezinta mare lucru.”

Daca ,geopoliticianul Dan Dungaciu sustine faptul ca contolul gurilor Dunarii ar reprezenta un lucru riscat pentru Rusia,istoricul Adrian Cioroianu prezinta situatia altfel,acesta spune faptul ca daca Rusia ar detine controlul gurilor Dunarii acest lucru ar afecta Romania si Germania,deoarece ,Rusia ar militarize fluvial.Istoricul prezinta importanta gurilor Dunariiin functie de anumite motive : “ In geopolitica lucrurile nu se schimba atat de repede si putem vorbi despre importanta gurilor Dunarii.Importanta Dunarii este in crestere,din mai multe motive:preferinta pentru transporturile nepoluate,aglomerarea transportului rutier si feroviar.” Adrian Cioroianu sustine faptul ca telul rusilor a fost timp de 300 de ani sa ajunga la stramtorile Bosfor si Dardanele,insa “ Nici controlul gurilor Dunarii nu l-ar refuza nimeni,desi nu este prioritar pentru Rusia.Pentru asta ar trebui sa se sitruga statul ucrainian si ar fi o amenintare la adresa Romaniei si la adresa tuturor tarilor ce au de a face cu dunarea,din Germania pana in Austria,Ungaria,Serbia.” Motivul pentru care ar fi posibila aceasta amenintare daca Rusia ar controla gurile Dunarii ar fi redate de diferenta principiilor economice dupa care se ghideaza Uniunea Europeana,aceasta doreste ca fluviul sa fie unul commercial,in schimb Rusia l-ar putea face unul militar daca ar obtine controlul. Chiar si Adrian Cioroianu sustine neiportanta gurilor Dunarii pentru Rusia ,considerand faptul ca principalul obiectiv al Rusiei este acela de a destabilize Ucraina.

Valentin Naumescu,conf.univ.dr. la Facultatea de Studii Europene din Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, considera aceasta intentie a Rusiei de a controla gurile Dunarii plauzibila,insa nu si certa.” Nu pot spune cu certitudine ca Rusia va obtine acces la gurile Dunarii,izbucnirea violentelor la Odesa este un prim semn ca un asemenea scenariu devine plauzbili,dar nu cert.Am vazut o declaratie a Rusiei care spune ca este ingrijorata de perspectiva unei catastrofe umanitare in orasele rusofone inconjurate de trupe ucrainiene” Deci ceea ce reiese este faptul ca atunci cand este banuita o catastrofa umanitara va urma o interventie pentru a menitine pacea,practic Rusia va actiona daca se simte amenintata.

In aceata problema intervine si NATO,seful fortelor americane declara faptul ca este un semnal de alarma daca Rusia vrea sa ia controlul asupra gurilor Dunarii si chiar o acuza pe aceasta de faptul ca doreste sa ia controlul.Generalul Frederick Hodges declara faprul ca “ Putin vrea sa sistruga Alianta,nu atacand-o,ci fragmentand-o.Rusia inearca sa preia controlul asupra gurilor Dunarii,ceea ce i-ar permite sa controleze economiile din sud-estul Europei.” Acesta afirma si faptul ca “ In abesnta unui atac deschis al Rusiei,membrii NATO ar putea fi reticenti in a invoca Articolul 5 din Tratatul de la Washington,care prevede ca un atac asupra unuia dintre membri va fi considerat ca un atac asupra tuturor”.Declaratia este criticata de catre directorul institutului de Studii politice si relatii internationale,Dan Dungaciu ce sustine faptul ca “ Ideea de gurile Dunarii trebuie citata in alta grila,faptul ca americanii si NATO in general au incredere putina in Turcia.Nu stiu daca pasul urmator este neaparat stabilitt,dar e clar ca americanii vor sa faca un pas spre Ucraina si pregatesc terenul averizand inca o data Rusia ca face ceva inacceptabil” Toata aceste intentii ale Rusiei sunt vazute de catre NATO ca fiind daunatoare pentru Alianta,deoarece,NATO considera ca ,Vladimir Putin are intentia de a distruge Alianta Nord Atlantica prin testarea unui stat membru prin metoda razboiului hibrid din Ucraina.

Teama principal ce este resimtita este redata de faptul ca Rusia actioneaza nebuneste si ca ea nu se va opri aici si va dori sa ocupe toata coasta ucrainieana pana la Odesa si va ajunge ulterior la gurile Dunarii si la gradinta cu Romania.Parerile sunt insa impartite cu privire la controlul gurilor Dunarii si nimeni nu stie dorinta concreta a Rusiei,cert este doar ca Rusia continua sa actioneze in favoarea ei,insa nu stim exact ce doreste sa obtina cu adevarat ori gurile Dunarii pentru a le controla ,ori sa distruga Alianta ori sa destabilize Ucraina sau poate doreste sa obtina toate aceste trei lucruri,iar daca aceasta este dorinta ei intrebarile sunt:” In ce ordine vor fi indeplinite?” si “Va fi posibil acest lucru?”