Analiza Comparativă Dintre Piata Asigurărilor DIN România Si Piata Asigurărilor LA Nivel International
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANȚE – BĂNCI
LUCRARE DR LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Liviu Mihăescu
ABSOLVENT:
Mihai Ana – Maria Nicoleta
SIBIU
2016
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA FINANȚE – BĂNCI
ANALIZA COMPARATIVĂ DINTRE PIAȚA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA ȘI PIAȚA ASIGURĂRILOR LA NIVEL INTERNAȚIONAL
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. univ. dr. Liviu Mihăescu
ABSOLVENT:
Mihai Ana – Maria Nicoleta
SIBIU
2016
Cuprins
Introducere
Tema aleasă de mine pentru întocmirea lucrării de licență se numește „Analiza comparativă dintre piața asigurărilor din România și piața asigurărilor la nivel internațional”. Am ales să studiez această temă, atât din dorința de a-mi îmbunătății cunoștiințele în domeniul asigurărilor cât și din dorința de a afla la ce nivel se află țara noastră în comparație cu anumite țări din Europa în ceea ce privește sectorul asigurărilor generale și sectorul asigurărilor de viață.
De asemenea, această lucrare are o importanță deosebită pentru domeniul studiat, deoarece asigurările au apărut încă din cele mai vechi timpuri ca urmare a numeroaselor nevoi și trebuințe umane pe care se bazează existența individuală acestea din urmă fiind: hrană, condiții de locuit, îmbrăcăminte, toate acestea aflându-se în raport direct cu nivelul de trai al fiecărei societăți în parte. Așadar, mai putem spune că în țările cu grad mare de dezvoltare, asigurările joacă un rol destul de important în economia națională, deoarece valoarea adăugată a acestora contribuie într-un mod esențial la creșterea Produsului Intern Brut astfel: oferă locuri de muncă, ajută la constituirea fondurilor care sunt oferite pe piața internă sau internațională, iar totalitatea despăgubirilor contribuie la reconstitiurea bunurilor distruse sau deteriorate de riscurile asigurate.
Prezenta lucrare este structurată pe patru capitole, fiecare dintre acestea conținând aspecte destul de importante atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Așadar, lucrarea este structurată astfel:
Primul capitol cuprinde noțiuni teoretice ale asigurărilor și ale pieței asigurărilor. Acesta este structurat în două subcapitole și anume: în primul subcapitol am prezentat conceptul de asigurare, principalele funcții ale asigurărilor, componentele asigurării și clasificarea asigurărilor, iar în cel de-al doilea subcapitol am prezentat elementele conceptuale ale pieței asigurărilor, elementele specifice pieței asigurărilor și caracteristicile pieței de asigurări.
Cel de-al doilea capitol intitulat „Piața asigurărilor din România” este structurat pe trei subcapitole și anume: în primul subcapitol sunt prezentate coordonatele istorice ale asigurărilor din România, în cel de-al doilea sunt prezentate principalele organizații de piață care activează în România, iar în cel de-al treilea subcapitol am realizat un studiu de caz cu privire la evoluția pieței asigurărilor din România.
Cel de-al treilea capitol intitulat „Piața asigurărilor la nivel internațional” este strucurat pe două subcapitole și anume: în primul subcapitol am realizat o caracterizare generală a pieței internaționale de asigurări, iar în cel de-al doilea subcapitol am realizat un studiu de caz cu privire la evoluțiile recente pe piața europeană de asigurări.
Capitolul patru cuprinde concluziile, acestea din urmă constituind esența lucrării atât din punct de vedere teoretic cât și din punct de vedere practic.
CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI TEORETICE ALE ASIGURĂRILOR ȘI ALE PIEȚEI ASIGURĂRILOR
1.1 Coordonate teoretice și istorice ale asigurărilor
1.1.1 Conceptul de asigurare
Existența individuală și social-umană se bazează pe numeroase nevoi și trebuințe umane care orientează și justifică activitatea economică. Putem afirma că trebuințele esențiale ale omului ca de exemplu: hrană, condiții de locuit, îmbrăcăminte, se află în raport direct cu nivelul de trai al fiecărei societăți în parte. Între sfera nevoilor umane și nivelul de trai există un raport de corelație, deoarece cu cât crește nivelul de trai, cu atât crește și sfera nevoilor umane.
Odată cu dezvoltarea societății, oamenii au încercat să-și ia măsuri de prevenire împotriva unor evenimente nedorite (provocate de calamități ale naturii, de accidente, de boli etc.) sau de diminuare a pagubelor.
Din această perspectivă omul a creat sisteme de irigații, a plantat păduri, a construit baraje, a creat un cadru de prevenire și de combatere a incendiilor etc. Însă cu toate măsurile de prevenire, omul a rămas incapabil în fața unor evenimente care produc mari pagube, cum ar fi calamitățiile naturii (uragane, ploi torențiale, grindină, seisme, secete etc.), fiind în permanență supus riscului.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost nevoiți să ia măsuri de prevenire a pagubelor care s-ar putea produce, atât în mod individual cât și colectiv. Așadar, pentru o mai bună echilibrare a prejudiciilor, au fost puse în practică două modalități:
1) Prin efortul individual al persoanelor fizice sau juridice, care presupune crearea unor rezerve proprii, cu destinație specială.
2) Prin efortul comun, de constituire a unui fond bazat pe aportul unui număr mare de persoane, care sunt amenințate de același pericol, astfel încât persoanele afectate să poată fi despăgubite.
Ambele modalități au la bază constituirea unor fonduri cu destinație specială, însă s-a demonstrat că cea de-a doua modalitate este mult mai eficientă, deoarece prin unirea a unui număr mare de persoane fizice sau juridice, care sunt supuse unor riscuri comune, se pot creea rezerve însemnate de bani care pot fi utilizate într-un mod mai eficient de spațiu și timp, în scopul prevenirii unor pagube generate de evenimente posibile și nefavorabile.
Potrivit autorilor Lazăr Cistelecan și Rodica Cistelecan asigurarea constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice și juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de aceleași pericole, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și
înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de evenimente viitoare posibile, dar nesigure.
O altă abordare este aceea că „asigurarea poate fi definită ca un acord de voință (contract) între asigurat și asigurător prin care asiguratorul oferă asiguratului protecție pentru riscurile ce și le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (suma asigurată) în caz de producere a acestor riscuri, în schimbul plății de către asigurat a unei sume de bani numită primă de asigurare.”
Deasemenea asigurarea mai poate fi considerată și o practică a creării, în mod preventiv, a condițiilor pentru compensarea celor care au suferit pagube, cât și pentru plata unor sume cuvenite celor în viața cărora au apărut anumite evenimente asupra cărora au convenit utilizarea asigurării.
În țările cu grad mare de dezvoltare, asigurările joacă un rol important în economia națională, deoarece valoarea adăugată a acestora contribuie într-un mod esențial la creșterea PIB-ului cu toate beneficiile care decurg din aceasta: oferă locuri de muncă; ajută la constituirea fondurilor care sunt oferite pe piața internă sau internațională; iar totalitatea despăgubirilor contribuie la reconstituirea bunurilor distruse sau deteriorate de riscurile asigurate.
Prin asigurare se poate acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitățiile lor de zi cu zi sau în afaceri, aceste riscuri fiind riscuri personale și riscuri comerciale (riscul de furt, riscul de incendiu, riscul de răspundere legală). Fiecare persoană se poate confrunta cu riscuri personale numai în situația în care bunurile sale sunt distruse sau acea persoană devine răspunzătoare în fața unor acțiuni neglijente.
Riscul poate fii definit ca posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a înfrunta un necaz sau de a suporta o pierdere materială.
1.1.2 Principalele funcții ale asigurărilor
În tot acest timp, funcțiile asigurării au cunoscut o evoluție diferită. Astfel, se pot distinge următoarele funcții ale asigurări:
1) Funcția de compensare financiară a pierderilor cauzate de producerea unui anumit tip de risc, această funcție fiind cosiderată cea mai importantă funcție a asigurărilor. Această funcție se realizează cu ajutorul fondului de asigurare, care este format din contribuțiile, respectiv primele de asigurare plătite de asigurați. Așadar, cu ajutorul acestei funcții, asigurarea poate contribui la refacerea bunurilor distruse sau avariate, la plata unor sume de bani care constă în producerea unor evenimente ce afectează viața și integritatea persoanelor; 2) Funcția de prevenire a pagubelor este deasemenea tot o funcție importantă a asigurărilor, aceasta realizându-se prin finanțarea unor activități de combatere a producerii riscurilor. Deasemenea, este posibilă practicarea franșizei, aceasta din urmă însemnând că o parte din pagubă îi revine asiguratului, având un dublu scop: pe de o parte, îl obligă pe asigurat să-și manifeste o responsbilitate mare pentru întreținerea bunurilor, ce are drept prevenirea pagubelor, iar pe de altă parte pentru pagubele mici, cheltuielile de administrare a daunei pot fi mai mari decât nivelul despăgubirii și nu se justifică;
3) Funcția financiară apare datorită decalajului de timp între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor sau a sumelor asigurate, decalaj important, îndeosebi în cazul asigurărilor de viață, dar și a celorlalte categorii de asigurări. Această funcție se bazează pe faptul că societățiile de asigurare investesc sumele pe care acestea le încasează sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilitățile existente;
4) Funcția de economisire este specifică îndeosebi pentru asigurările de viață, deoarece există posibilitatea ca prin polițele de asigurare de viață, la expirarea contractului de asigurare, pe lângă protecție, asigurații mai pot beneficia și de suma asigurată și totodată de participarea la profitul obținut din sumele investite;
5) Funcția de reducere a costurilor statului, constă în sprijinirea statului de către societățiile de asigurare, în ceea ce privesc domeniile de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă și altele.
1.1.3 Componentele asigurării
Făcând referire la asigurări, putem spune că principalele componente ale acestora sunt următoarele: subiectele asigurării (adică părțile care sunt implicate – asiguratul și asigurătorul), obiectul asigurării, interesul în promovarea asigurării, riscul și suma asigurată, prima și tariful de asigurare, paguba, despăgubirea de asigurare și perioada de asigurare.
Din punct de vedere al subiectelor asigurării, putem spune că acestea pot fi persoane fizice sau juridice, între care se creează raporturi sau relații juridice pe baze legale și contractuale.
Așadar, asigurătorul poate fi persoana juridică sau o societate care are ca obiect de activitate realizarea unor operațiuni de asigurare prin constituirea fondului de asigurare, contractarea asigurării, plata unor despăgubiri către asigurați (în ceea ce privește asigurările de bunuri), plata sumei asigurate (în cazul asigurărilor de persoane). În general, rolul de asigurător îl au societățile de asigurare. Asiguratul este de obicei persoana fizică sau juridică, în care, conform unui contract, își exercită dreptul de a intra în relații juridice de asigurare cu asigurătorul. În calitate de contractant, asiguratul este cel care efectuează plata primelor de asigurare în vederea constituirii fondului de asigurare și deține dreptul de a solicita asigurătorului despăgubiri pentru pagubele suferite.
Din practica asigurărilor rezultă că obiectul asigurărilor îl pot constitui: bunurile, persoanele și răspunderea civilă.
Bunurile care constituie obiectul asigurărilor sunt numeroase. Prin urmare, asigurarea de bunuri implică plata unor despăgubiri de către asigurător în favoarea asiguratului, în cazul în care se produc anuminte evenimente care pot provoca pierderi materiale.
Persoanele pot fi considerate obiect de asigurare atunci când asigurătorul garantează persoanei fizice în calitate de asigurat, plata sumei asigurate la momentul producerii evenimentului (deces, boală, invaliditate, supraviețuire).
Răspunderea civilă, de asemenea constituie și ea un obiect al asigurării prin faptul că asigurătorul preia asupra sa obligațiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană (fizică sau juridică), în momentul producerii pagubelor ca de eemplu: vătămare corporală, decesul unor persoane, distrugerea sau avarierea unor bunuri.
Interesul în asigurare reflectă manifestarea de voință favorabilă promovării raporturilor de asigurare între părți (asigurat și asigurator). Motivația principală a interesului în asigurare o reprezintă riscul, într-un context social, tehnico-economic, geografic și de mediu. Spre exemplu, în cazul asigurărilor de bunuri, interesul asigurabil se naște din raporturile persoanei cu privire la un anumit bun asigurabil pe care îl deține. În cazul asigurărilor de persoane interesul în asigurare se află în strânsă legătură cu evenimentul sau riscul sub incidența căruia se află persoana (în caz de deces, invaliditate din accident, supraviețuire), iar în cazul asigurărilor de răspundere civilă, interesul se referă la patrimoniul celui responsabil, amenințat a fi micșorat.
Riscul reprezintă posibilitatea producerii unor pagube viitoare. Noțiunea de risc are un caracter esențial în ansamblul elementelor generale ale asigurării.
Riscurile pot fi provocate fie de forțele naturii, cu caracter accidental (incendiu, îngheț, inundații, cutremurul de pământ, seceta, grindina, alunecările de teren, etc.) fie mai pot fi provocate de forțele umane (accidentele de autovehicule în cazul persoanelor), sau de asemenea mai pot fi provocate de imperfecțiunile comportamentului uman. Din categoria riscurilor au fost prezentate doar o parte din ele, deoarece structura acestora este mult mai vastă. Suma asigurată presupune limita maximă până la care asigurătorul răspunde față de asigurat din perspectiva producerii evenimentului asigurat.
În momentul încheierii contractului se stabilește suma asigurată (în cazul asigurărilor facultative). De asemenea, suma asigurată mai poate fi stabilită și prin intermediul actelor normative (în cazul asigurărilor obligatorii). Pentru asigurările de bunuri, suma asigurată se stabilește în funcție de valoarea bunurilor asigurate. O importanță deosebită în asigurarea bunurilor constă în evaluarea cât mai corectă a bunurilor asigurate, deoarece atunci când suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat, eficiența asigurării respective va fi automat mai redusă decât în cazul acoperirii integrale. În caz contrar, dacă suma asigurată este mai mare în comparație cu valoarea bunului asigurat interesul asiguraților pentru păstrarea integrității bunurilor se reduce, acest fapt generând provocarea intenționată a prejudicierii bunurilor asigurate.
Prima de asigurare reprezintă suma de bani, dinainte stabilită, prin care asiguratul se obligă în baza unui contract de asigurare sau în baza legii să o plătească asigurătorului, în schimbul preluării asupra sa a riscului asigurat. Ea apare ca o taxă pentru protecția oferită de asigurător. De asemenea, între prima de asigurare și risc există o corelație necesară, deoarece prima de asigurare constituie prețul pentru care asigurătorul preia asupra sa riscul.
O altă componentă esențială a asigurărilor o constituie tariful de asigurare care este alcătuit din sistemul cotelor tarifare (primele de asigurare stabilite pentru o unitate de calcul), acesta fiind diferit prin efectul legii, față de asigurările facultative.
Paguba reprezintă expresia valorică a prejudiciului produs, ce apare odată cu ivirea cazului asigurat de bunuri, de persoane, culturi agricole, etc. cuprinse în asigurare. De asemenea, mai putem spune că aceeași semnificație o poate avea și termenul de daună, care este folosit îndeosebi pentru asigurările de răspundere civilă și într-o mai mică măsură pentru asigurările de persoane. Asiguratul este cel care semnalează cazul asigurat, declanșând totodată intervenția asigurătorului în vederea constatării pagubei sub aspect tehnic și evaluarea acesteia sub aspect economic.
Prin termenul de avarie se înțelege orice pierdere, cheltuială sau pagubă produsă a unui mijloc de transport (de exemplu un autovehicul, un avion sau o navă) sau a mărfurilor în cursul transportului.
Un alt element destul de important în domeniul asigurărilor este despăgubirea de asigurare care reprezintă suma acordată asiguratului de către asigurător, necesară pentru acoperirea unei pagube la bunuri sau a unui prejudiciu în cazul asigurărilor de răspundere civilă. Perioada de asigurare reprezintă intervalul de timp pentru care acționează asigurarea. Această perioadă poate fi atât limitată cât și nelimitată. Spre exemplu, la asigurările prin efectul legii, asigurarea este nelimitată în timp, ea având posibilitatea de a acționa continuu. În cazul asigurărilor de bunuri, perioada de asigurare este de regulă limitată la un an, fiind de obicei egală cu durata exercițiului economic. Pentru asigurările de viață, durata asigurării este mai mare de un an, ajungând la 20 de ani sau după caz la 30 de ani.
1.1.4 Clasificarea asigurărilor
Potrivit autorului Marius Drăghici, cu lucrarea „Asigurătorul-garant al plății”, asigurările se clasifică în două mari grupe, care la rândul lor se subdivid în subgrupe.
Conform Legii care prevede activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, acestea sunt generale și de viață, ele reprezentând baza din care derivă celelalte tipuri asigurări. În literatura de specialitate întâlnim mai multe categorii de asigurări, care se diferențiază între ele după mai multe criterii și anume (regimul juridic; domeniul sau ramura la care se referă; tipul și natura riscurilor asigurate; riscul asigurat; natura raporturilor care se întâlnesc între asigurător și asigurat; sfera de cuprindere în profil teritorial).
1) Din punct de vedere al regimului juridic se pot distinge două grupe de asigurări: a) Asigurările prin efectul legii, care au un caracter obligatoriu, deoarece legea este cea care reglementează relațiile ce se stabilesc între părți, adică drepturile și obligațiile atât ale asigurațiilor cât și ale asigurătorilor, fără a fi nevoie de acordul de voință al acestora.
b) Asigurările facultative, numite și contractuale, se caracterizează prin faptul că asigurătorul încheie un contract cu asiguratul, acest contract fiind stabilit pe baza acordului de voință dintre părți. Principalele trăsături ale acestui tip de asigurări sunt: primele de asigurare sunt mai mari, iar realizarea acestor asigurări implică cheltuieli și eforturi mult mai mari.
2) După domeniul sau ramura la care se referă, întâlnim următoarele tipuri de asigurări:
a) Asigurările de bunuri implică diferite valori materiale, care aparțin persoanelor fizice sau juridice, care sunt supuse riscului de a fi distruse sau avariate de calamități naturale sau accidente. Așadar din această ramură putem distinge următoarele forme de asigurare: asigurările de clădiri, mașini, utilaje și instalații, asigurarea animalelor, culturilor agricole, asigurarea mărfurilor etc.
b) Asigurările de persoane care au ca obiect persoana fizică în sine și sunt încheiate cu scopul de a combate efecte naturale negative și accidente . În această categorie de asigurări se pot include și asigurările de viață care sunt în egală măsură asigurări de risc și forme de economisire pe perioade îndelungate pe perioade îndelungate cu diverse variante de asigurare, și asigurări de persoane, altele decât cele de viață, acestea fiind numai asigurări de risc.
c) Asigurări de răspundere civilă au drept obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice pentru pagubele cauzate sau vătămarea corporală produsă unor terțe persoane. În acest cadru se diting următoarele forme de asigurări: asigurare de răspundere profesională, asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de accidente de autovehicule, asigurarea de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate etc.
d) Asigurările de interes financiar au ca obiect protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate etc.
3) După natura și tipul riscurilor asigurate distingem urmatoarele tipuri de asigurări: asigurări de viață și asigurări de non-viață.
Aceste două tipuri de asigurări se deosebesc prin: natura relațiilor contractuale, durata și tipul de risc. Astfel, în cazul asigurărilor de viață riscul asigurat este decesul, iar în cazul asigurărilor de non-viață sunt asigurate alte riscuri, cu excepția riscului de deces. Altă deosebire constă în durata contractului, deoarece la asigurările de viață durata este de minimum 5 ani, pe când la cele de non-viață durata este limitată, de regulă la 1 an.
4) După riscul asigurat distingem următoarele: asigurări pentru riscuri cu caracter natural (cutremure, ploi torențiale, furtuni, alunecări de teren, explozii,
etc); asigurări pentru secetă, grindină și inundații; asigurări pentru boli și accidente la animale; asigurări de deces; asigurări de răspundere civilă.
5) După natura raporturilor ce se stabilesc între asigurători și asigurați distingem:
a) Asigurările directe care se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, prin intermediul unui contract de asigurare sau în baza legii. Un exemplu de asigurare directă îl reprezintă coasigurarea prin care asiguratul încheie contracte de asigurare cu mai multe societăți de asigurare, deoarece riscurile vizate sunt greu de suportat de către o singură societate de asigurare.
b) Asigurările indirecte sunt încheiate prin intermediul unor intermediari sau brokeri de asigurare. Aceste asigurări mai sunt numite și reasigurări, deoarece apar ca formă de asigurare a asigurătorului. Prin reasigurare, o parte din răspunderile pe care și le-a asumat asigurătorul sunt cedate reasigurătorului, astfel încât la producerea riscului asigurat, reasigurătorul participă la plata despăgubirii cu cota-parte riscului asumat.
6) După sfera de cuprindere în profil teritorial distingem următoarele:
a) Asigurări interne care operează pe plan național, promovate de societăți de asigurare care își desfășoară activitatea pe piața internă.
b) Asigurări externe care apar în legătură cu bunuri persoane care se află în exteriorul țării, în care se încheie contractul de asigurare. În acest caz de asigurare una din părțile contractante își are domiciliul în altă țară sau riscul asigurat se poate produce pe teritoriul altei țări.
1.2 Piața asigurărilor
1.2.1 Elemente conceptuale
„Piața de asigurare reprezintă un cadru în care se desfășoară operațiuni de asigurare numai pe baze contractuale.” În acest cadru se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice sau juridce, care își pot incheia diferite tipuri de asigurări, și oferta de asigurare, care îi revine persoanelor juridice, acestea fiind societățiile specializate în domeniul asigurărilor, organizații, și care își desfășoară activității evident sub raport financiar. Putem afirma că denumirea de piață face referire atât la țările în care funcționează mai multe organizații de asigurare, fiind o piață concurențială, cât și pentru țările unde există doar o astfel de organizație, existând doar o singură ofertă de asigurare, fiind aparent o piață neconcurențială.
În primul caz, adică cel al pieței concurențiale, fiecare societate de asigurare trebuie să aibă un segment cât mai mare din cererea de asigurare.
În cel de-al doilea caz, societatea de asigurare nu se poate afla în competiție cu societățiile care au o ofertă similară de asigurare , deoarece există o singură ofertă de asigurare. Dar pe de altă parte, această piață aparent neconcurențială, poate prezenta și câteva elemente de concurență, deoarece singura organizație de asigurare trebuie să convingă persoanele fizice sau juridice asigurabile să accepte oferta acesteia. De asemenea această piață are atât avantaje cât și dezavantaje, deoarece persoanele fizice sau juridice asigurabile pot accepta această ofertă care este unică, sau o pot refuza, prin căutarea altor alternative. De exemplu, o persoană care dorește să închieie o asigurare de viață, care îi poate oferi în același timp protecție de asigurare și posibilitatea fructificării economiilor are oportunitatea de a avea alternativa de a depune disponibilitățiile bănești la casa de economii spre păstrare și fructificare. Astfel, la expirarea termenului de asigurare, suma încasată la o asigurare de viață, este mai mică decât cea pe care asiguratul ar fi încasat-o dacă ar fi încredințat unei case de economii spre păstrare și fructificare, o sumă de bani care este echivalentă cu totalul primelor de asigurare plătite.
În realitate, nu putem spune că organizația din domeniul asigurărilor fructifică mai slab economiile populației decât băncile comerciale, ci că aceasta acoperă și riscul de deces al asiguratului pe perioada de valabilitate a contractului, pentru care este îndreptățită să perceapă o anumită primă de asigurare. De asemenea, diversitatea canalelor de distribuție diferă de la o piață la alta, acestea având rolul de a asigura consumatorilor un acces mai bun la produsele de asigurare.
1.2.2 Elementele specifice pieței de asigurări
Făcând referire la piața asigurărilor, trebuie să specificăm dimensiunea acesteia, care are ca element hotărâtor cererea de asigurare. Aceasta este determinată de puterea economică a persoanelor fizice sau juridice asigurabile, pe de o parte, și de convingerea acestora de utilitatea asigurării oferite de organizațiile specializate.
Așadar putem defini cererea de asigurare ca fiind „expresia manifestării unor persoane fizice sau juridice ca asigurați în raport cu interesul acestora pentru protecția bunurilor, integrității persoanei etc., față de variatele riscuri care le pot afecta.”
Cererea de asigurare se bazează pe încheierea contractelor de asigurare, după ce aceasta s-a confruntat cu oferta. Există cazuri în care anumite persoane nu încheie contracte cu organizațiile de asigurare, deși solicită oferte din partea acestora, din diferite motive: fie nu găsesc oferta convenabilă, fie ofertanții nu acceptă condițiile solicitanțiilor.
Așadar, mărimea pieței de asigurare depinde de mai mulți indicatori, ca de exemplu: numărul de contracte încheiate în perioada de referință, numărul polițelor active, valoarea anuală a primelor de asigurare, cuantumul sumelor asigurate în perioada de referință și valoarea totală a angajamentelor asumate de societățiile de asigurare la un moment dat.
Cei care solicită cererea de asigurare de persoane, de bunuri și de răspundere civilă sunt persoane fizice care doresc să încheie contracte de asigurare pentru protecția lor și a membrilor famililor lor.
De asemenea cererea de asigurare poate veni și din partea persoanelor juridice, acestea din urmă fiind unități economice care își propun să ofere securitatea angajațiilor în caz de accidente sau boli profesionale.
Cererea de asigurare de bunuri și de răspundere civilă este manifestată de către persoanele juridice, acestea fiind instituții publice, întreprinderi cu diferite activități, organizații fără scop lucrativ etc. care sunt interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor la care sunt supuse și a răspunderilor civile legale față de terți. Oferta de asigurare aparține societățiilor comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt și organizațiilor mutuale de asigurare. Societățiile comerciale de asigurare își desfășoară activitatea conform reglementărilor legale, fie având capital de stat sau mixt, urmărind obținerea și maximizarea profitului.
Aceste societăți sunt obligate să respecte prevederile legale cu privire la mărimea capitalului subscris și vărsat, forma bilanțului și a contului de profit și pierdere care trebuie întocmit și publicat periodic, mărimea obligațiilor pe care le asumă rezervele de prime și daune pe care trebuie să le constituie, modul de cum se ține evidența activității desfășurate. În caz contrar, dacă societățiile comerciale de asigurare, nu respectă avizele și normele impuse de către organul de stat însărcinat cu supravegherea asigurărilor, acestea vor fi sancționate prin lege.
Organizațiile de asigurare de tip mutual își desfășoară activitatea având la bază principiul mutualității. Spre deosebire de societățiile comerciale de asigurare, aceste organizații nu au ca scop obținerea profitului, ci ele urmăresc întrajutorarea membrilor lor. Fiecare membru al organizației dispune de o dublă calitate: asigurat și asigurător. Calitatea de asigurat presupune că fiecare membru participă la constituirea unui fond comun de asigurare, cu aportul ce i-a fost stabilit. Cu ajutorul acestui fond sunt acoperite daunele suferite de asigurările de bunuri și de răspundere civilă și sunt achitate sumele asigurate la asigurările de persoane.
O altă categorie de organizații de asigurare sunt tontinele. Această denumire derivă de la numele unui bancher italian, așa-numitul Lorenzo Tonti din secolul al-XVII-lea. „Tontinele sunt asociații constituite pentru o perioadă determinată de timp în decursul căreia membrii asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală care variază în funcție de vârstă.” La momentul expirării termenului, sumele rezultate din cotizații pe parcursul perioadei determinate se împart între fiecare membru supraviețuitor.
Legătura dintre asigurător și asigurat se poate reliza atât pe cale directă cât și indirectă. Așadar legătura directă se realizează prin intermediul personalului de specialitate al societățiilor comerciale de asigurări, iar cea indirectă se realizează prin intermediul agențiilor intermediari așa-numiții brokeri.
1.2.3 Caracteristicile pieței de asigurări
O piață perfectă are la bază urmatoarele caracteristici: omogenitatea produsului, transparența pieței și atomicitatea acesteia și totodată libertatea de intrare-ieșire a participanților pe (și de pe) piață și descentralizarea decizilor. Analizăm aici piața asigurărilor din perspectiva caracteristicilor pieței cu concurență perfectă. 1) Omogenitatea produsului. Pe piața asigurărilor se comercializează o multitudine de produse sau servicii care au drept scop asigurarea împotriva unor riscuri. Spre deosebire de piața mărfurilor unde produsele comercializate pot fi înlocuite cu unul sau mai multe produse asemănătoare (de exemplu încălțămintea din piele naturală are înlocuitori produși din piele artificiale ) , pe piața asigurărilor un anumit produs, adică o asigurare, nu poate fi înlocuit cu un alt produs, adică o altă asigurare (de exemplu, produsul “asigurarea automobilelor împotriva riscului de avarii (Autocasco)” nu poate fi înlocuit cu produsul “ asigurarea de răspundere civilă auto”. Concluzionând, putem spune că pe piața asigurărilor concurența constă în faptul că asigurătorii promovează același tip de produs, garantând pentru aceleași riscuri.
2) Transparența pieței. Majoritatea persoanelor fizice și juridice nu sunt familiarizate cu eventualele probleme ale asigurărilor, acestea neconștientizând avantajele pe care le poate oferi un contract de asigurare, sau ce raport există între prima datorată și indemnizația obținută în caz de sinistru. Din această perspectivă, pentru a obține informațiile necesare, clientul trebuie să se adreseze unui agent de asigurare pentru luarea unei decizii.
3) Atomicitatea pieței „o piață este considerată atomizată atunci când ea reunește un număr atât de mare de ofertanți și de solicitanți, în astfel de condiții încât nici unul dintre participanți nu poate influența de o manieră sensibilă funcționarea acesteia. O anumită imagine despre gradul de atomizare a pieței asigurărilor ne oferă numărul organizațiilor de asigurare din câteva țări care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor pe plan mondial.”
4) Libertatea de intrare-ieșire a participanților pe piață. Piața poate fi considerată locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere și să rămână acolo atâta timp cât are nevoie să-și urmărească propriul interes. Piața asigurărilor se află într-o continuă mișcare datorită creșterii sau scăderii numărului organizațiilor de asigurare. Aceste modificări sunt rezultatul apariției pe piață a noi societăți, asociații mutuale sau alte tipuri de organizații de asigurare concomitent cu ieșirea ( lichidarea, fuzionarea ) altora. Piața asigurărilor este supravegheată de către un organ specializat, care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei și sau Comerțului, ori pe lângă altă instituție a administrației centrale de stat. Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să îndeplinească drepturile și atribuțiile ce i-au fost stabilite de stat, care se referă la: constituirea de societăți comerciale de asigurări, vărsarea capitalului subscris de acestea, asigurările obligatorii, tarifele de prime la asigurările de viață, situația financiară a societăților de asigurări, fondul de protejare a asigurațiilor, etc. Toate aceste drepturi și atribuții au drept scop să prevină insolvabilitatea societățiilor de asigurări și apărarea intereselor asigurațiilor, contribuind totodată la o mai bună funcționare a pieței asigurărilor.
5) Descentralizarea decizilor. În esență, fiecare organizație de asigurare trebuie să ia decizii în limitele capacității sale financiare. Atunci când o organizație de asigurare ia decizii, este obligată să aibă în vedere prevederile legale în materie, deoarece deciziile produc efecte atât asupra terților, cât și asupra intereselor proprii.
În concluzie, putem afirma că deciziile orgnizațiilor de asigurare sunt descentralizate, deoarece trebuie să se țină cont de prevederile legale în materie și de avizele organului de supraveghere. Nerespectarea deciziilor poate duce la anularea sau suspendarea provizorie a acestora de către adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților comerciale, la cererea Autorității de Supraveghere Financiară.
CAPITOLUL II – PIAȚA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA
2.1 Coordonate istorice ale asigurărilor din România
Potrivit unor numeroase surse istorice, asigurările din România au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă primele forme ale acestora, ca de exemplu protecția realizată pe baze mutuale au apărut în secolul al XIV-lea, undeva prin Transilvania. În acest scop au fost organizate asociații mutuale și de întrajutorare. Aceste organizații s-au constituit în brezle de meseriași pentru protecția bunurilor (adică pentru stingerea incendiilor și pentru asigurări de viață). Făcând referire la asigurare, prima organizație de acest gen a fost înființată la Brașov la 24 iulie 1848, de către Asociația Meseriașilor, care a creat Institutul General de Pensii, acesta din urmă având un caracter mutual, asigurând membrilor săi o pensie anuală. Această organizație se adresa tuturor oamenilor indiferent de naționalitate și de religie.
În urma Tratatului de la Adrianopole, din anul 1829, comercianții români obțin dreptul de a desfășura comerțul pe Dunăre. Deoarece nevoia de asigurare trebuia să fie acoperită cu resurse existente, anumite societăți străine au deschis instituții reprezentative la București, la Iași, cât și în porturile dunărene. Principalele activități ale acestora constau în: asigurări de incendiu, asigurări de viață și asigurări de transport. Mai târziu au început să apară în țara noastră și societăți de asigurare cu capital românesc.
De asemenea, primele asigurări moderne din România se situează cu peste 125 de ani în urmă, adică mai exact începând cu anul 1871. În acest an, prin intermediul Înaltului Decret Domnesc nr. 699 din data de 13 martie, a fost înființată prima societate românească de asigurări numită „Dacia”, aceasta din urmă având un capital social de peste 3 milioane lei. Printre membrii Consiliului de Administrație și fondatorii acestei societăți de asigurări se numără personalități importante ale vieții politice, sociale și economice ale acelei perioade, ca de exemplu: Gheorghe Grigore Cantacuzino, B. Boerescu (ministrul afacerilor externe), Th. Mehedințeanu, Alexandru Zissu și alții. Până în acea perioadă au funcționat în țara noastră reprezentanțe ale unor societăți de asigurare engleze, italiene, austriece și maghiare, dintre care cele mai importante erau: Anker, Vatterlanische Wechselseite, Assigurazioni Generali, Anstal Verischerung (cu sediul la Viena), North British & Mercantile (cu sediul la Londra). Mai târziu, în anul 1873 a fost înființată a doua societate de asigurare din România, având un capital social de 2 milioane lei. Ca și la prima societate de asigurare, printre fondatorii ei se numără personalități importante ale epocii, precum: Prințul Știrbei, Prințul Ghica și Mihail Kogălniceanu.
Prin fuzionarea acestor două societăți de asigurare, în anul 1881 a fost creată societatea „Dacia-România, ulterior în anul 1909 preluând și societatea „Patria”.
Mai târziu, în anul 1882 a fost înființată societatea „Naționala”, iar după aceea în anul 1897 a fost constituită la Brăila societatea „Generala”, de către comunitatea comercială din Brăila și Galați, în colaborare cu Banca Marmoroch, Blank & Co. și „Assicurazioni Generali”, din Trieste, aceasta din urmă fiind una dintre cele mai reprezentative societăți de asigurare și reasigurare ale lumii. Datorită activității de transport maritim și a dezvoltării comerciale a celor două orașe, societatea s-a orientat spre asigurarea de transporturi maritime, în principiu a celor de cereale.
Colaborarea cu societăți străine de asigurări era necesară și pentru că acoperirea prin asigurare pentru mărfuri și nave avea un caracter internațional datorită traseului parcurs de la punctul de încărcare la cel de descărcare.
Mai târziu, „Generala” și-a mutat sediul la București, specializându-și operațiile în alte tipuri de asigurare, mărindu-și capitalul la 50 milioane lei în anul 1935, având rezerve de 26.255 mii lei. De asemenea, societatea s-a plasat în fruntea societăților de asigurare din România, datorită volumului de prime încasate, acestea fiind în sumă de 136.938 mii lei. Înainte de începerea Primului Război Mondial, majoritatea societăților de asigurări din România practicau îndeosebi asigurări de viață, asigurări de incendiu, și mai puțin asigurări de transport. Într-o altă ordine de idei, trebuie remarcată influența capitalului german în activitatea de asigurare din România, multe societăți de asigurare din țara noastră ajungând sub infuența acestuia (Dacia-România, Naționala, Steaua României, Transilvania), sau reprezentând interesele capitaliștilor germani (Victoria, Vatra Dornei. Alemania).
Putem spune că un element caracteristic al asigurărilor din perioada interbelică l-a constituit implicarea statului în acest domeniu. În acest sens, în anul 1930, prin intermediul legii asigurărilor, a luat naștere Oficiul de Control, având responsabilitatea de a supraveghea instituțiile private de asigurări. Societățile de asigurare care au activat în România în perioada interbelică pot fi grupate astfel: a) Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S.), care a fost înființată în anul 1942, iar activitatea acetsei companii s-a caracterizat printr-o mai largă cuprindere a riscurilor asigurate și deasemenea prin introducerea unor forme cu caracter obligatoriu de asigurare și anume: asigurarea autovehiculelor care serveau pentru transportul cu plată al mărfurilor și al persoanelor, asigurarea de răspundere civilă a proprietarilor de autovehicule, asigurarea pompierilor militari în caz de deces, imobilitatea și boală, asigurarea imobilelor, recoltelor împotriva inundațiilor, grindinei și incendiului.
b) Societățile de asigurare private, care aveau ca scop asigurarea bunurilor aflate în proprietate privată. Aceste societăți puteau fi grupate în:
Societăți anonime aflate în mare parte în proprietatea unor grupuri străine, îndeosebi de origine germană, italiană, engleză sau maghiară;
Societăți de asigurare străine care erau reprezentate în România de filiale și sucursale care aparțineau societăților străine;
Cooperative de asigurare care erau cel mai bine reprezentate de societatea Vulturul (înființată în anul 1923), aceasta din urmă desfășurându-și activitatea în toate ramurile de asigurare;
Asociații mutuale de asigurare care erau înființate cu scopul de asigurare al animalelor.
Reglementarea pieței asigurărilor s-a realizat printr-un set de acte normative, printre care cea mai importantă a fost Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementarea contractului de asigurare. Prin intermediul acesteia, se reglementau atât aspecte legate de organizare, cât și aspecte de fond ale asigurărilor.
Deasemenea, această lege mai prevedea și înființarea unui organ de control al operațiilor și administrării de fonduri al societăților de asigurare și impunerea acestora de a-și constitui garanții pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor legale, stabilindu-se în ce anume să fie plasate rezervele, precum și stabilirea marjei de solvabilitate.
Făcând referire la societățile străine autorizate să funcționeze în țara noastră, acestora li se cerea să investească în țară o cotă de 35% din rezervele tehnice.
c) Alte instituții care aveau ca obiect de activitate asigurarea bunurilor aflate în proprietate publică și anume: Casa Armatei care avea ca obiect de activitate asigurarea cailor ofițerilor aflați în proprietatea statului; Eforia Bisericii Ortodoxe Române, care asigura bisericile care erau aflate în proprietatea parohiilor.
Datorită izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial, din anul 1945, activitatea de asigurare a intrat în declin. Așadar, numărul societăților de asigurare din România s-a restrâns la 13 societăți românești și 5 reprezentanțe străine, cea mai importantă fiind Adriatica din Itali
O etapă diferită a asigurărilor poate fi considerată naționalizarea din anul 1948. Odată cu aceasta, mijloacele de producție ale băncilor și societăților de asigurare, societățile de asigurare private au trecut în proprietatea statului și instituțiile publice de asigurare au fost încorporate în noile structuri organizatorice și în noul sistem al economiei naționale planificate.
În anul 1952 a fost înființată Administrația Asigurărilor de Stat ADAS care a preluat activitatea Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări și a introdus în practică asigurarea prin efectul legii.
Administrația Asigurărilor de Stat a pus în practică umătoarele tipuri de asigurări și anume: asigurări de viață și asigurări mixte de viață, asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă sub două forme (obligatorii și pe baze contractuale).
Din punct de vedere al asigurărilor de bunuri, acestea s-au dezvoltat pe principiul că bunurile aflate în proprietatea statului nu au nevoie de protecție prin asigurare. Așadar A.D.A.S a mai pus în practică și operațiuni de reasigurare cu privire la asigurările maritime și de aviație.
Odată cu trecerea la economia de piață, sectorul asigurărilor a trecut și el printr-un proces de vaste transformări.
Prin urmare, la data de 1 ianuarie 1991, Administrația Asigurărilor de Stat și-a încetat activitatea, portofoliul de asigurări și patrimoniul societății fiind preluat de primele trei societăți de asigurări pe acțiuni cu capital integral de stat. Aceste trei societăți au fost: Asigurarea Românească, Carom și Astra.
Dintre aceste trei societăți, Asigurarea Românească a preluat cea mai mare parte a portofoliului, a capitalului social și totodată aproape întreaga bază materială a fostei Administrații a Adigurărilor de Stat. Deasemenea societatea a mai luat în proprietate și activele aferente asigurărilor facultative de viață, asigurărilor facultative de autovehicule și a altor asigurări facultative și nu în ultimul rând activele aferente asigurărilor prin efectul legii.
Până în anul 1990, asigurările din România au avut o evoluție mai lentă datorită condițiilor economice, politice și sociale ale fiecărei perioade în parte.
Ulterior, în anul 1992, a fost înființată Banca de Export Import a României, numită mai pe scurt EXIMBANK, având o direcție de asigurări și reasigurări, fiind singura instituție specializată în asigurarea riscurilor financiare și politice. Datorită simplului mecanism al asigurărilor de stat, nu a existat o competiție care să stimuleze dezvoltarea acestui sector atât de important pentru orice economie națională. Începând cu anul 1998, sectorul asigurărilor a înregistrat o evoluție ascendentă foarte semnificativă, având o imagine remarcabilă pentru economia românească din prezent.
Deasemena, putem spune că anumite condiții nefavorabile unei dezvoltări sănătoase a acestei piețe, au continuat și până în prezent. Aceste aspecte se referă la:
Intereseul general scăzut față de contractarea unei asigurări;
Neînțelegerea rolului și necesității asigurărilor;
Legislația incompletă și neadaptată în totalitate cerințelor internaționale;
Lipsa suporttului financiar în acest domeniu;
Anumite practici de concurență neloială;
Un management mai puțin inspirat;
Problemele legate de inflație, șomaj, veniturile scăzute ale cetățenilor etc.
Spre exempu, unele dintre aceste aspecte și-au găsit și explicația. Astfel, interesul scăzut față de cumpărarea unei polițe de asigurare se datorează unei culturi deficitare în acest domeniu a majorității populației. Totodată lipsa de informație concisă și completă a avut drept consecință conducerea la o viziune eronată și simplistă asupra asigurărilor.
Un rol esențial în dezvoltarea pieței asigurărilor îl dețin forța economiei naționale și politica guvernului în domeniul asigurărilor. Totodată, companiile străine care s-au impus în forță pe piața românească, prin pozițiile lor puternice și
printr-un marketing agresiv, au dovedit că pot activa această piață potențială.
2.2 Principalele orgnizații de piață care activează în România în prezent
În România, principalele organizații de piață de asigurare sunt: Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR); Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR); Biroul Asigurărilor Auto din România (B.A.A.R.); Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) și Institutul de Studii Financiare (ISF).
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a fost înființată în anul 1994 la inițiativa unui grup de 13 companii de asigurare și reasigurare. În prezent aceasta numără 20 de membri cu drepturi depline, precum și 5 membrii asociați, care împreună dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. De asemenea, această asociație are o importanță deosebită, deoarece este membră a instituției europene de asigurări Insurance Europe. Principalele obiective ale activității UNSAR vizează apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, membrii asociației, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ existent în domeniul asigurărilor, inițierea de soluții legale adecvate cu privire la modificările legislației în vigoare, promovarea activității de asigurări din România, promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei asigurărilor pe plan intern și internațional.
O altă organizație importantă este Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR). Această organizație a fost înființată în anul 2000 la inițiativa unui grup de 12 societăți de intermediere și consultanță în asigurări, fiind constituită ca organizație non profit, neguvernamentală și apolitică.
Principalele obiective ale Uniunii sunt: colaborarea cu autoritatea de supraveghere a activității de asigurări și cu societățile de asigurări în vederea pregătirii bazelor legislative și tehnice în domeniul asigurărilor; crearea
standardului de lucru, a normelor deontologice și urmărirea creșterii nivelului calitativ al serviciilor membrilor săi; susținerea membrilor în educarea și instruirea personalului proriu; dezvoltarea relațiilor la nivel național și internațional cu alte asociații de organisme de profil.
Biroul Asigurărilor Auto din România (B.A.A.R.) este o asociație profesională care este membră a Consiliului Birourilor și este formată din totalitatea societăților de asigurare din România autorizate să practice asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie, și după caz, și mandatate să elibereze documente de asigurare de răspundere civilă auto. În prezent, B.A.A.R. este format din 15 societăți de asigurare.
Asociația pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) este o organizație profesională, neguvernamentală, apolitică, independentă și non profit. Principalele scopuri ale acestei organizații sunt: promovarea conceptului de asigurare, protejarea intereselor consumatorului de produse de asigurare și susținerea creșterii graduui de educare în asigurări în rândul populației din România. Institutul de Studii Financiare (ISF) a fost înființat prin fuziunea dintre Fundația Institutului de Management în Asigurări și Fundația Institutului de Asigurări. Această entitate are ca fondator Autoritatea de Supraveghere Financiară, fiind susținută de asociații reprezentative dein domeniu în calitate de membrii: UNSAR, UNSICAR, ADAR (Asociația de Drept a Asigurărilor din România), ARA (Asociația Română de Actuariat), fiind în curs de înscriere și alte asociații profesionale ale pieței financiare nebancare.
Misiunea ISF este aceea de a studia fenomenele și mecanismele financiare în vederea identificării nevoilor viitoare, a formării, specializării și evaluării profesionale continue a personalului din cadrul sistemului financiar nebaancar și a personalului Autorității de Supraveghere Financiară.
2.3 Studiu de caz: Asigurările în România în perioada 2008-2015
În perioada analizată, putem spune că piața asigurărilor din România este una competitivă, însă nu putem spune că se află în stadiu de maturitate.
Așadar, cererea potențială poate fi considerată mare, datorită populației numeroase de pe teritoriul României (chiar dacă se află pe un trend descescător).
Prin urmare, cererea efectivă este una redusă, datorită puterii economice lipsită de siguranță a populației asigurabile și a neîncrederilor acesteia în legătura cu beneficiile pe care le poate aduce o asigurare. Cererea de asigurare este, de obicei, constantă din două motive:
1) Cumpărătorii consideră asigurarea o necesitate pentru care nu există un produs de substituție, la același preț. Din această perspectivă, se poate spune că cererea de asigurare are o elasticitate redusă, atât față de venitul consumatorului, cât și față de prețul de vânzare.
2) Asigurarea nu este un produs de folosință îndelungată.
Totodată, deși sectorul asigurărilor este unul benefic pentru economia țărilor din Europa Occidentală și America, în România societățile de asigurări se confruntă frecvent cu dificultăți, în special din modul în care oamenii abordează acest gen de activtate. În acest sens, putem spune că percepția românilor a fost denaturată și datorită unor evenimente economice controversate care s-au petrecut în anumite perioade de timp (falimente bancare, colapsul unor fonduri de investiții și nu în ultimul rând falimentele unor societăți de asigurări).
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, piața asigurărilor din România a înregistrat creșteri în proporții diferite față de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Spre exemplu în anul 2005, piața românească de asigurări a reușit să ocupe locul 4 în topul piețelor cu cea mai mare creștere din Europa, acestă creștere fiind de 18,8%. La acest capitol, România a fost depășită de trei țări și anume: Liechtentein (în creștere cu 80,5%), Portugalia (în creștere cu 25,7%) și Luxemburg (în creștere cu 23,1%). În anul 2008, piața românească de asigurări a suferit o serie de modificări datorită intrării unor noi societăți de asigurare pe piață. Deasemenea, unele societăți deja existente au fost preluate de niște grupuri financiare cunoscute pe plan internațional.
Astfel, ca urmare a modificării structurii acționariatelor societăților de asigurare, cota de participare a investitorilor străini la capitalul social subscris a cunoscut un nivel semnificativ în proporție de 87,93%, capitalul românesc reprezentând doar 12,07% din total. La sfârșitul anului 2015, pe teritoriul României și-au desfășurat activitatea un număr de 35 de societăți de asigurare, fiecare dintre acestea fiind împărțite pe domenii de asigurare dintre care: 20 de societăți de asigurări care au practicat numai activitate de asigurări generale, 8 societăți care au practicat numai asigurări de viață și 7 societăți care au practicat ambele categorii de asigurare. În urma consultării rapoartelor ale Autorității de Supraveghere Financiară și ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor am analizat în perioada 2008-2015 următorii indicatori și anume: evoluția primelor brute subscrise, evoluția gradului de penetrare al asigurărilor, evoluția densității asigurărilor și evoluția indemnizațiilor brute plătite aferente asigurărilor generale și de viață.
1) Prime brute subscrise
În perioada analizată, volumul primelor brute subscrise al asigurărilor generale și de viață, au cunoscut anumite modificări. Astfel, din următorul tabel se poate observa că în anul 2008 s-au înregistrat cele mai mari sume, acestea fiind de 8.936.286.505 lei, iar cele mai mici sume s-au înregistrat în anul 2011, acestea fiind în sumă de 7.822.309.952 lei
Tabel 2.1 Evoluția primelor brute subscrise pe categorii de asigurări și pe total în perioada 2008-2015
Sursa: Calcule proprii pe baza informațiilor furnizate de ASF din raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul 2012 și raportul Autorității de Supraveghere Financiară pentru anul 2015
Raportându-ne la totalul primelor brute subscrise la asigurările generale și de viață din anul 2015, acestea au scăzut cu 2,07% față de anul 2008, înregistrând totodată și o creștere semnificativă de 11,87% față de anul 2011. Așadar, sistemul asigurărilor din România s-a apropiat în anul 2015 de vârful istoric atins din 2008 de 8,94 miliarde lei (înainte ca economia să intre în recesiune), chiar dacă ASTRA (unul dintre cei mai importanți jucători) a ieșit din sistem prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2034 la data de 27.08.2015 ca urmare a constatării stării de insolvență a acesteia. Ca urmare a acestui fapt, pentru societatea de asigurări Astra, datele din rapoarte au fost valabile până în data de 30.06.2015.
Prin urmare, piața asigurărilor generale s-a apropiat din nou de pragul de 7 miliarde lei, prag pe care îl atinsese și depășise temporar în anii 2008-2009, înregistrînd o creștere de aproximativ 7,6%, față de nivelul din 2014. Totodată, piața asigurărilor de viață a înregistrat și ea o creștere și mai semnificativă de 10,8%, aceasta revenind în anul 2015 la peste 1,8 miliarde de lei după căderea suferită în perioada 2013-2014 ca urmare a răscumpărărilor de polițe.
Așadar, în perioada analizată, evoluția volumului primelor brute subscrise a fost:
Grafic 2.1 Evoluția primelor brute subscrise pentru asigurările generale și de viață din România, în perioada 2008-2015
Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul 2012 și Raportul Autorității de Supraveghere Financiară pentru anul 2015
Analizând graficul de mai sus putem observa că în anul 2011 volumul primelor brute subscrise la asigurările generale și de viață a scăzut brusc, urmând ca în anii următori să aibă tendințe ușoare de creștere și de scădere în același timp, înregistrând în anul 2015 creșteri semnificative.
De asemenea, evoluția pozitivă din 2015 a fost influențată de creșterea contribuțiilor la ambele segmente principale, atât din punct de vedere al asigurărilor generale cât și din punct de vedere al asigurărilor de viață.
Grafic 2.2 Evoluția volumului de prime brute subscrise pentru cele două categorii de asigurări (procentul pe care îl deține fiecare asigurare).
Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul 2011 și Raporul Autorității de Supraveghere Financiară pentru anul 2015
Analizând datele prezentate, se observă că în România, dintre cele două tipuri de asigurări, predomină asigurările generale care sunt în proporție de aproximativ 80%. În comparație cu piața europeană de asigurări, unde predomină segmentul asigurărilor de viață, (conform datelor Insurance Europe pentru anul 2014, acestea fiind în proporție de 61%), în România acest segment reprezintă doar aproximativ 20,73% din primele brute subscrise pentru anul 2015.
Dezvoltarea segmentului asigurărilor de viață din România a fost îngreunată atât de nivelurile scăzute de venit ale românilor cât și de cheltuielile publice în proporții semnificative.
Raportul dintre indemnizațiile brute plătite și primele brute subscrise pentru asigurările generale s-au diminuat cu peste 13 puncte procentuale în ultimii 5 ani, până la 58% la 30 iunie 2015, ceea ce indică o relativă diminuare a presiunii exercitate asupra profitabilității acestui segment.
Deasemenea, confom graficului de mai sus, se poate observa că în anul 2011 a avut loc o ușoară creștere la asigurările de viață, acestea reprezentând circa 22,22% din primele brute subscrise. Totodată, mai putem observa că în anul 2009 s-a înregistrat cea mai mare scădere la asigrările de viață, acestea ajungând la pragul de 18,36% din primele brute subscrise.
În România, cea mai mare contribuție în sectorul asigurărilor generale o are piața asigurărilor de autovehicule, acestea din urmă reprezentând 71,74% din totalul primelor brute subscrise aferente asigurărilor generale și de viață în anul 2015, fiind în creștere față de anul anterior. Un motiv pentru care asigurările de autovehicule predomină în țara noastră,
este acela că aceste tipuri de asigurări au un caracter obligatoriu, chiar dacă mulți dintre români nu înțeleg beneficiile contractării acestor asigurări.
Aceste tipuri de asigurări de autovehicule sunt împărțite pe clase de asigurări și anume: clasa III este reprezentată de Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare și clasa X este reprezentată de Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule.
O altă categorie de asigurări care au avut o contribuție importantă este clasa VIII care este reprezentată de Asigurări de incendiu și alte calamități naturale.
Toate aceste trei categorii de asigurări generale au contribuit în proporție de 85,76% din totalul primelor brute subscrise aferente asigurărilor generale, astfel:
Clasa III. Asigurări de mijloace de transport terestru (CASCO), au înregistrat un volum al priemelor brute subscrise în sumă de 1.687.634.836 lei, acestea reprezentând 29 % din totalul asigurărilor generale și înregistrând în anul 2015 față de 2014 o creștere nesemnificativă de 0,21%. Clasa X. Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA+CMR). Acestea au înregistrat în anul 2015 un volum al primelor brute subscrise de 3.289.018.458 lei, reprezentând aproximativ 55 % din totalul subscrierilor pentru asigurări generale, fiind în creștere cu 17,45% față de aceeași perioadă din anul anterior.
Clasa VIII. Asigurări de incendiu și alte calamități naturale. Acesstea au înregistrat în anul 2015 un volum al primelor brute subscrise de 965.673.906 lei, reprezentând aproximativ 16% din totalul subscrierilor și înregistrând o creștere procentuală de 1,18% față de anul 2014.
De asemenea, piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad ridicat de concentrare, deoarece în anul 2015, 79,25% din volumul total de prime subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 35 de societăți care și-au desfășurat activitate de asigurare și reasigurare la 31 decembrie 2015, această situație fiind similară cu anii anteriori. În continuare vom analiza cota de piață pe care o deține fiecare societate de asigurare din România în total piață, în funcție de volumul primelor brute subscrise pentru asigurările generale și de viață. Așadar, clasamentul următor este realizat pentru primele 10 societăți de asigurare în funcție de cota pe care o deține fiecare.
Grafic 2.3 Societățile care au deținut cea mai mare cotă de piață (%) pentru anul 2015
Sursa: Raport ASF consultat la data de 31 decembrie 2015
În ceea ce privește topul societăților cu cele mai mari volume de prime brute subscrise în anul 2015, se observă că Allianz-Țiriac Asigurări deține prima poziție, având subscrieri de peste 1 miliard de lei și cu o cotă de piață de 12,05%, fiind urmată de Omniasig cu un volum de prime brute subscrise de 976,68 milioane lei și cu o cotă de piață de 11,16%.
Deasemenea, după cum se observă în figura de mai sus Goupama Asigurări S.A. ocupă locul trei cu un volum de prime brute subscrise de 804,87 milioane lei cu o cotă de piață de 9,20%.
Locul patru îl ocupă Asirom Vienna Insurance Group S.A. cu un volum al primelor brute subscrise de 740,6 milioane lei, și cu o cotă de piață de 8,46%. Locul 5 îl deține Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. cu un volum al primelor brute subscrise de 718,4 milioane lei și cu o cotă de piață de 8,21%. Locul 6 îl deține NN Asigurări de Viață S.A. (fosta ING Asigurări de viață S.A.) cu un volum al primelor brute subscrise de 628,73 milioane lei și cu o cotă de piață de 7,18%. Locul 7 îl deține Carpatica Asig cu un volum al primelor brute subscrise de 583,73 milioane lei, deținând o cotă de piață de 6,67%. Locul 8 îl deține societatea City Insurance S.A. cu un volum al primelor brute subscrise în valoare de 502,15 milioane lei și deținând o cotă de piață de 5,74%. Pe locul 9 se află societatea de asigurări Generali România (fosta ARDAF), înregistrând un volum de prime brute subscrise în sumă de 484,47 milioane lei și o cotă de piață de 5,54%. Așadar, ultimul loc îl deține Societatea Astra (compania fiind în procedură de faliment), înregistrând un volum de prime brute subscrise în sumă de 440,87 milioane lei și deținând o cotă de piață de 5,04%.
Cota de piață de 20,75% o deține împreună alte societăți de asigurări din România, fiecare dintre acestea deținând câte o cotă de piață mai mică.
2) Rata de penetrare a asigurărilor
Sectorul asigurărilor poate fi influențat puternic de contextul economic, deoarece atât companiile din piață, cât și consumatorii pot fi afectați de evoluția economiei, prin scăderea puterii de cumpărare a produselor de asigurare.
Analizarea evoluției gradului de penetrare al asigurărilor este necesară, deoarece reflectă creșterea importanței sectorului de asigurări în cadrul economiei naționale.
În România, rata de penetrare a asigurărilor este în continuare foarte scăzută, situându-se pe ultimele poziții între țările din Uniunea Europeană.
Grafic 2.4 Rata de penetrare a asigurărilor ca rezultat al raportării volumului de prime brute subscrise la PIB
Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul 2012 și Raportul Autorității de Supraveghere Financiară pentru anul 2015
Acest indicator este destul de important, deoarece ne arată contribuția sectorului de asigurare la formarea Produsului Intern Brut. Așadar, raportând volumul total al primelor brute subscrise de către societățile de asigurare la produsul intern brut (PIB), în perioada analizată, se observă că rata de penetrare a asigurărilor are un trend descrescător din perioada 2011 – 2015. Această tendință este comună mai multor țări din Europa, ca rezultat al contextului macroeconomic intern și al situației financiare internaținale.
Potrivit datelor ASF, gradul de penetrare al asigurărilor în PIB în anul 2015 a crescut față de anul 2014 cu numai 0,01 puncte procentuale, și totodată înregistrând o scădere de aproximativ 0,30 puncte procentuale față de anul 2008. Concluzionând, putem afirma că românii se asigură din ce în ce mai puțin datorită contextului economic în care se află România.
3) Densitatea asigurărilor
Având în vedere dezvoltarea mai redusă a sectorului de asigurări în comparație cu alte țări, România are una dintre cele mai scăzute valori a indicatorului privind densitatea asigurărilor din Uniunea Europeană. Potrivit președintelui de la UNIQUA Asigurări, Franz Weiler care a analizat stadiul de dezvoltare al pieței de asigurări din România, acesta a afirmat în cadrul unui interviu, că România este în urmă cu 50 de ani față de Austria în ceea ce privește densitatea asigurărilor. Acesta a mai afirmat că „România nu se află la coada clasamentului doar ca nivel al primelor per locuitor, ci și în ceea ce priveștestructura pieței, care este dominată în continuare de asigurările auto, în timp ce polițele pentru locuințe, sănătate sau de viață dețin o pondere mai redusă.”
Grafic 2.5 Evoluția densității asigurărilor/locuitor în România, în perioada 2008-2015
Sursa: Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru anul 2011 și Raportul Autorității de Supraveghere Financiară pentru anul 2015
În perioada 2008-2015, evoluția densității asigurărilor calculată ca raport între volumul primelor brute subscrise și numărul de locuitori a avut o evoluție atât crescătoare cât și descrescătoare. Acest indicator ne arată prima medie pe cap de locuitor exprimată în lei/locuitor.
Așadar, în perioada analizată, denistatea cea mai mare a asigurărilor s-a înregistrat în anul 2015, aceasta fiind în sumă de 440,41 lei/locuitor, echivalent a
97,41euro/locuitor, în condițiile unui număr de 19,87 milioane de locuitori. Această creștere a pieței asigurărilor din România de aproximativ 6% în anul 2015 față de anul 2008, s-a datorat creșterii semnificative a tarifelor, în general pe segmentul RCA, totodată existând și majorări ale subscrierilor pe unele segmente de asigurări. Cea mai mică densitate a asigurărilor din perioada analizată s-a înregistrat în anul 2010, aceasta reprezentând 387,85 lei/locuitor, echivalent a 85,78 euro/locuitor.
Făcând o medie a densității asigurărilor din perioada 2008-2015, aceasta este de aproximativ 411,50 lei/locuitor, echivalent a 91,44 euro/locuitor.
4) Evoluța indemnizațiilor brute plătite la asigurări generale și de viață
La finele anului 2015, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale) cumulat pentru cele două categorii de asigurări, (respectiv asigurări generale și de viață) în sumă de 3.939.721.251 lei, astfel:
a) 3.773.207.506 lei aparțin contractelor de asigurări generale, acestea fiind în proporție de 95,77% și înregistrând o scădere cu 6,52% față de anul 2014 care au fost în cuantum de 4.036.207.152 lei.
b) 166.513.745 lei au fost sume plătite pentru indemnizații brute, aferente asigurărilor de viață, acestea din urmă înregistrând o creștere cu 9,80% față de anul 2014 care au fost în cuantum de 151.655.142 lei.
Grafic 2.6. Evoluția volumului de indemnizații brute plătite de către asigurători în perioada 2011 – 2015
Sursa: Raport ASF 31 decembrie 2015
În graficul de mai sus, la indemnizațiile brute aferente asigurărilor de viață se adaugă maturități și răscumpărari, parțiale sau totale. Conceptul de maturitate semnifică momentul în care plata unei sume asigurate devine scadentă, conform unei polițe de asigurare mixte de viață, la încheierea termenului său. Termenul de răscumpărare parțială este operația prin care contractantul răscumpără o parte din suma de răscumpărare, pe când răscumpărarea totală este operația prin care contractul de asigurare încetează, iar contractantului îi revine dreptul de a beneficia de suma de răscumpărare. Așadar, analizând graficul, se observă că cel mai mare volum al indemnizațiilor brute plătite la asigurările generale a fost în anul 2012, fiind în sumă de 4.453.717.618 lei, acestea reprezentând 85,92% din totalul indemnizațiilor brute plătite la asigurările generale și de viață, iar cel mai mic volum al indemnizațiilor brute plătite a fost în anul 2015, fiind în sumă de 3.733.207.506 lei, reprezentând 82,51% din totalul indemnizațiilor la asigurările generale și de viață.
Cel mai mare volum al indemnizațiilor brute plătite la asigurările de viață a fost în anul 2014, acesta fiind în sumă de 817.646.409 lei, acestea reprezentând 16,85% din totalul indemnizațiilor brute plătite la asigurările generale și de viață, iar cel mai mic volum s-a înregistrat în anul 2011, fiind în sumă de 683.825.927 lei, reprezentând doar 14,02% din totalul indemnizațiilor la asigurările generale și de viață.
În perioada analizată indemnizațiile brute plătite la asigurările generale sunt în medie de 84,44%, iar la asigurările de viață acestea sunt în medie de 15,56%.
În ceea ce privește indicatorii de analiză a pieței asigurărilor din România din perioada 2008-2015, cei prezentați mai sus reprezintă doar o parte a acestora deoarece structura lor este mult mai vastă
În acest capitol au fost prezentate anumite aspecte legate de piața asigurărilor din România cu privire la coordonatele istorice ale pieței, principale organizații de piață care activează în țara noastră și evoluția asigurărilor în perioada 2008-2015. Un aspect important care este specific României, este acela că marea majoritate a românilor sunt foarte puțin sau deloc interesați de a avea o asigurare de viață. Din această perspectivă, putem spune că în România, evoluțiile pozitive ale pieței asigurărilor se datorează asigurărilor generale, îndeosebi segmentului asigurărilor auto care au un caracter obligatoriu. Potrivit unui comunicat de presă, România se află pe ultimul loc în ceea ce privește educația financiară, de aici provenind și subdezvoltarea pieței dar și oportunitaea, deoarece au fost inițiate numeroase programe de educație financiară de către companiile de asigurări, bănci și Autoritatea de Supraveghere Financiară.
CAPITOLUL III – PIAȚA ASIGURĂRILOR LA NIVEL INTERNAȚIONAL
3.1 Noțiune, caracterizare generală
Făcând referire la piața asigurărilor la nivel internațional, aceasta se caracterizează printr-un grad ridicat de eterogenitate, ca urmare a diversității evenimentelor cauzatoare de pagube și a numeroaselor categorii de afaceri.
Din această perspectivă, practic, nu se poate vorbi doar despre o singură piață a asigurărilor sau reasigurărilor, ci de mai multe piețe ale asigurărilor și reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind caracterizate prin preponderența anumitor categorii de asigurări, existența anumitor societăți de asigurări, modul acestora de funcționare, precum și normele și reglementările specifice acestora.
De asemenea creșterea și diverisficarea activității economice, precum și schimburile internaționale de valori au condus la crearea și dezvoltarea unor piețe active și concurente de asigurări.
La nivel european, domeniul asigurărilor a cunoscut o evoluție de ansamblu, cu anumite caracteristici comune, dar și cu apreciabile diferențieri de la o țară la alta. Așadar, trebuie precizat în primul rând, că Europa este considerată locul de apariție a asigurărilor moderne și rămâne o piață esențială la nivel mondial, cu o creșetere rapidă îndeosebi în ramurile asigurărilor de viață și de economisire.
Dispersia internațională a riscurilor mari prin intermediul asigurării poate fi realizată în mai multe moduri, și anume: prin asigurare directă, această situație fiind posibilă prin participarea asigurătorilor străini în calitate de coasigurători alături de societățile naționale, sau prin transferarea unei părți a riscurilor asumate de asigurătorii naționali, prin reasigurare internațională.
În ambele situații, asigurătorul sau reasigurătorul străin are dreptul să opereze printr-o societate locală, și de asemenea poate împuternicii un agent în străinătate, delegat prin contract să subscrie afaceri în numele său, sau poate înființa propriile sale filiale în străinătate.
Făcând referire la dezvoltarea unei piețe europene unice a asigurărilor, putem spune că a fost un proces gradual ce a durat mai mulți ani. Din punct de vedere al asigurărilor, piața unică semnifică facilitarea comerțului internațional, care presupune: libera circulație a serviciilor, a capitalului cât și a persoanelor. Din acest considerent, se poate spune că piața europeană unică a asigurărilor, respectă principiile de bază (enumerate mai sus) ale Tratatului de la Roma. Pentru a putea fi constituită o piață unică a asigurărilor, în Uniunea Europeană au fost promulgate o serie de directive, în decursul a 35 de ani, culminând cu introducerea pașaportului unic european în sectorul de asigurări.
Așadar, putem spune că cele mai importante piețe de asigurări europene sunt: Germania, Marea Britanie și Franța. Aceste țări sunt considerate puternice din două puncte de vedere și anume: atât din perspectiva numărului mare de companii, cât și din perspectiva veniturilor obținute din prime de asigurare.
Aplicarea acestor măsuri s-a extins prin acordul încheiat cu țările ce formează Zona Economică Europeană, și asupra Islandei, Liechtenstein-ului și Norvegiei, deoarece normele stipulate în acord includ toate directivele pe care se bazează piața europeană a asigurărilor.
În ceea ce privește Elveția, aceasta s-a retras din acordul cu Zona Economică Europeană, iar în acest sens, ea a semnat un acord cu Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 1994, în ceea ce privește asigurările de proprietate. Prin intermediul acestui acord, companiile de asigurări de non-viață din Uniunea Europeană și Elveția au dreptul reciproc de a-și creea filiale sau agenții una pe teritoriul celeilalte.
De asemenea, directivele în domeniul asigurărilor sunt aplicate și pentru țările mai mici, cum ar fi Gibraltarul, care fac parte din Uniunea Europeană. Iar pentru țările care nu fac parte din piața unică a asigurărilor, aceste directive referitoare la asigurări nu se aplică, companiile de asigurări care doresc să opereze în aceste zone, vor trebui să obțină autorizație de la instituțiile locale corespunzătoare.
Într-o altă ordine de idei, asigurările din țările Uniunii Europene se diferențiază de la o țară la alta, în funcție de anumite variabile, cum ar fi: procentajul persoanelor care dețin autoturisme și locuințe, sistemul de pensii și asigurările de sănătate. În unele țări, ca de exemplu România, asigurările de viață au un procentaj mult mai mic decât asigurările non-viață (generale).
Din punct de vedere al reglementărilor legale al pieței asigurărilor europene, nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene, deoarece atât țările membre, cât și cele care aderă, își mențin unele legi cu caracter național, care depind de cultura și de piețele financiare ale fiecărei țări în parte.
O caracteristică importantă a pieței europene de asigurări este aceea că în comparație cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurare și cu tranzacțiile internaționale în orice alt domeniu, comerțul internațional cu asigurări este redus. Totodată, cota ce revine asigurătorilor străini diferă foarte mult de la o țară la alta, însă a crescut în ultimii ani ca urmare a liberalizării comerțului în diferite regiuni ale lumii, precum și fuzionărilor și achizițiilor în domeniu care au marcat
puternic evoluția acestui sector. Așadar, asigurarea a devenit o componentă destul de importantă pentru economiile țărilor dezvoltate. Din această perspectivă se poate spune că sectorul asigurărilor deține o cotă de peste 12% din Produsul Intern Brut al țărilor dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie.
În anumite state, spre exemplu, clienții preferă de obicei să încheie o poliță de asigurare cu asigurătorii locali, însă reputația bună a unui asigurător străin poate să împiedice un astfel de obstacol. Piețele de reasigurări, la rândul lor, nu pot fi tratate separat, ci în strânsă legătură cu piețele de asigurări pe care se bazează. Din această perspectivă, atât asigurările cât și reasigurările se tranzacționează pe aceleași piețe.
Într-o altă ordine de idei, putem spune că o instituție de o importanță deosebită în domeniul asigurărilor în Europa, este Insurance Europe, care a fost constituită în contextul pieței unice europene. Această instituție publică periodic diverse studii și statistici care au ca scop informarea în acest domeniu, în paralel cu fenomenul de globalizare care este tot mai puternic și mai vizibil în ultimii ani.
Într-o altă abordare, Insurance Europe, cunoscută până în luna martie 2012 sub numele de Comitetul European de Asigurări, este în prezent federația europeană a societăților de asigurare și reasigurare și totodată este una dintre cele mai prestigioase instituții cu preocupări în domeniul asigurărilor. Această instituție deține în prezent 34 de organizații membre (acestea fiind asociațiile naționale ale asigurătorilor), aproape dublu față de anul 1953 când avea doar 18 membrii.
Insurance Europe reprezintă toate tipurile de societăți de asigurare, ca de exmeplu: companii pan-europene, monolinere (care acoperă o singură linie de asigurări), companii mutuale și întreprinderi mici și mijlocii. Sediul acestei instituții se află la Bruxelles și reprezintă societăți care cumulează aproximativ 95% din venitul din prime de asigurări la nivel european.
Misiunea Federației este aceea de a atrage atenția asupra problemelor de interes strategic tuturor asigurătorilor și reasigurătorilor europeni, de a contribui la creșterea economiei europene și de a promova piața asigurărilor în interesul consumatorului european.
O contribuție majoră la creșterea și dezvoltarea economică a Europei o reprezintă asigurările. Din această perspectivă European Insurers generează un venit din prime de peste 100 milioane Euro, având ca angajați aproape un milion de persoane și investește în jur de 7.500 miliarde Euro în economie.
De asemenea, industria europeană de asigurări deține 35% din piața mondială, aceasta fiind considerată cea mai mare din lume, fiind urmată de America de Nord cu o pondere de 29% și de Asia cu o pondere de 28%, restul de 8% aparținând celorlalte continente (America de Sud și Africa). Așadar, în acest subcapitol au fost prezentate anumite caracteristici cu privire la piața europeană de asigurări, aceasta din urmă fiind doar o scurtă prezentare, deoarece în subcapitolul ce urmează vor fi prezentate principalele evoluții recente care au avut loc în ultimul timp pe piața europeană a asigurărilor.
3.2 Studiu de caz: Evoluții recente pe piața europeană de asigurări
În ultimii ani, după declinul care a lovit Uniunea Europeană în anul 2009, an în care Produsul Intern Brut a scăzut cu aproximativ 4%, economia a început să aibă tendințe ușoare de creștere încă din anul 2010 pentru multe țări din Uniunea Europeană. Factorii care au contribuit la această recuperare sunt: deprecierea monedei unice, care este favorabilă pentru exportatorii europeni și scăderea prețurilor la petrol, care au facilitat și mai mult comerțul.
În ceea ce privesc piețele de capital, acestea au fost afectate de criza produsă de datoriile publice, pe când asigurătorii europeni și-au putut consolida activitatea.
Din această perspectivă, pentru a putea urmări evoluția asigurărilor din Europa, ca și în cazul României, m-am folosit de următorii indicatori:
1) Prime brute subscrise
Analizând volumul de prime brute subscrise înregistrare de către țările membre ale Insurance Europe, în anul 2014 piața asigurărilor din Europa a avut următoarea structură:
Fig. 3.1 Ponderea pe categorii de asigurări în funcție de primele brute subscrise în anul 2014
Sursa: European Insurance, Key Facts, August 2015
Analizând graficul de mai sus, se observă că pe piața asigurărilor din Europa predomină asigurările de viață cu un procent de 61% din totalul primelor brute subscrise, fiind urmate de asigurările auto care dețin un procent de 11% din totalul primelor brute subscrise. Având în vedere faptul că pe piața europeană asigurările de viață dețin o pondere de 61%, putem spune că aceast lucru se datorează atât nivelului de trai al țărilor dezvoltate din Europa, cât și nivelului de cultură al țărilor respective, deoarece europenii percep altfel nevoia de asigurare în comparație cu românii.
De asemenea, în această perioadă, primele brute subscrise europene pentru categoria asigurărilor de viață au reprezentat 38% din prime brute subscrise la nivel mondial, iar primele brute europene pentru categoria asigurărilor generale au reprezentat 33% din prime la nivel mondial. Din această perspectivă, se poate spune că Europa este liderul mondial al pieței asigurărilor.
Grafic 3.2 Evoluția volumului de prime brute subscrise în Europa în perioada 2008 -2014
Sursa: date prelucrate pe baza informațiilor furnizate de Instituția Insurance Europe
Având în vedere graficul de mai sus, se observă că pe piața europeană de asigurări, volumul de prime brute subscrise atât la asigurările de viață cât și la asigurările generale au avut o evoluție aproape constantă în perioada analizată.
Aceste cifre indică faptul că asigurătorii europeni au depășit criza cu bine, deoarece se observă că volumul de prime brute subscrise per total a crescut cu 9,77% în anul 2014 față de anul 2008.
În privința asigurărilor de viață, se poate spune că în perioada analizată volumul de prime brute subscrise a crescut cu 9,86% în 2014 față de anul 2008. Potrivit surselor, acestea indică faptul că piața asigurărilor de viață a înregistrat creșteri de 5,5% în anul 2014 față de anul 2013.
Totodată, se mai poate observa din grafic că și primele brute subscrise la asigurările generale au înregistrat creșteri de 9,63% în anul 2014 față de anul 2008.
La aceste creșteri au contribuit statele dezvoltate din Europa, acetsea fiind considerate cele mai puternice piețe în domeniul asigurărilor și anume: Italia, Germania, Franța și Marea Britanie. De asemenea, aceste patru state mai sunt considerate puternice atât din perspectiva mărimii populației, cât și din perspectiva faptului că dețin aproape trei sferturi din primele brute la asigurările de viață europene. Potrivit raportului anual 2014 – 2015 al instituției Insurance Europe, acesta indică faptul că Italia a înregistrat creșteri de 29,9% în anul 2014, ca urmare a unei creșteri extraordinare în noi afaceri de viață.
2) Gradul de penetrare al asigurărilor în Europa
Pentru analiza acestui indicator, datele furnizate de către Insurance Europe au fost disponibile doar până în anul 2014. Pentru realizarea graficului următor, au fost selectate anumite țări din Europa, deoarece acestea sunt într-un număr foarte mare. Așadar, din acest grafic se poate observa cât contribuie sectorul asigurărilor la formarea Produsului Intern Brut în cadrul fiecărei țări în parte.
Grafic 3.3 Gradul de penetrare al asigurărilor pentru anumite state din Europa în anul 2014
Sursa: date preluate și prelucrate din raportul „Statistics no 50 – European Insurance in Figures dataset” furnizat de către instituția Insurance Europe
În anul 2014, din graficul de mai sus se poate observa că Franța deține prima poziție în ceea ce privește gradul de penetrare al asigurărilor, având o pondere în PIB de 9,20%. De asemenea, mai putem observa că a doua poziție o deține Italia cu o pondere de 8,9%, aceasta din urmă fiind urmată de Germania care deține un procent de 6,6%. Așa cum am precizat și în capitolul anterior și după cum se poate observa și în graficul de mai sus, de remarcat este faptul că România se află pe ultimele locuri din perspectiva gradului de penetrare, sectorul asigurărilor contribuind la formarea Produsului Intern Brut într-o foarte mică măsură, adică cu aproximativ 1,20%, ceea ce înseamnă de aproximativ 8 ori mai mic decât Franța.
Făcând o medie la nivelul tuturor statelor din Europa pentru anul 2013, putem spune că gradul de penetrare al asigurărilor este de 7,4%, cea mai mare contribuție având-o micul stat Liechtenstein de 66,7%. Acesta din urmă este un prosper și puternic stat industrializat, sectorul serviciilor financiare fiind vital pentru economia locală. Secretul acestui stat îl reprezintă nivelul de trai, alături de sectorul financiar puternic, văzut adesea, în mod critic, ca un paradis fiscal, țara care este membră a Spațiului Economic European, dar nu și a Uniunii Europene, nemanifestând interes față de aderare, totul reflectându-se în dimensiunea venitului pe cap de locuitor.
Într-o altă ordine de idei, putem spune că acest indicator depinde de nivelul de dezvoltare în ceea ce privește sectorul serviciilor al fiecărei țări europene și de asemenea de modul în care consumatorii percep beneficiile asigurărilor.
3) Densitatea asigurărilor în Europa
Având în vedere discrepanțele mari dintre țările din Europa, acest indicator trebuie analizat pentru fiecare țară.
Așadar, ca și în cazul gradului de penterare al asigurărilor din Europa, având în vedere lipsa informațiilor actuale analizarea acestui indicator este făcută până în anul 2013.
Tabel 3.1 Evoluția densității asigurărilor/locuitor pentru anumite state din Europa în perioada 2008 – 2013 (unitatea de măsură este euro/locuitor)
Sursa: date preluate și prelucrate din Raportul „Statistics no 50 – European Insurance in Figures dataset”, furnizat de către Instituția Insurance Europe.
În perioada 2008 – 2013, după cum se observă în tabelul de mai sus, ca și în cazul României, acest indicator a avut o tendință atât de scădere cât și de creștere
pentru mai multe state europene. După cum se poate observa, un lucru remarcant este acela că în 2011 toate aceste țări au înregistrat scăderi mai mici sau mai mari în ceea ce privește densitatea asigurărilor. Raportându-ne la anul anterior, putem observa că Belgia a înregistrat cea mai mare scădere a densității asigurărilor în anul 2013 față de anul 2012, aceasta fiind de -14,76%, fiind urmată de Spania care a înregistrat o scădere mai puțin semnificativă de -2,26%.
Având în vedere țările analizate, putem observa că România a înregistrat cea mai mare creștere a densității asigurărilor în anul 2013 față de anul 2012, aceasta fiind de 12,85%, fiind urmată de Italia care a înregistart o creștere de 12,44% și de Bulgaria care a înregistrat o creștere de 9,69%.
Dacă ar fi să comparăm densitatea asigurărilor din Franța cu densitatea asigurărilor din România, putem spune că s-ar produce un dezechilibru foarte mare, deoarece un francez plătește în medie 2.870 euro pentru produse de asigurare, ceea ce înseamnă de peste 32 de ori mai mult decât un român.
De asemenea, dacă ar fi să facem o medie a densității pentru țările membre ale instituției Insurance Europe, în perioada 2008 – 2013, aceasta este de 1.859 euro/locuitor. Totodată, raportând nivelul din 2013 la nivelul de referință din anul 2008 se poate spune că densitatea asigurărilor a acestei federații a crescut cu aproximativ 3,75%. La această creștere au contribuit în special țările dezvoltate din punct de vedere al industriei asigurărilor ca de exemplu: Franța, Liechtenstein (care are cele mai semnificative contribuții), Belgia, Germania, Austria, Spania și Italia.
De exemplu, dacă în Elveția suma medie cheltuită pentru asigurările de viață este de 3.150 Euro/an, în România, valoarea este cu puțin peste 10 Euro. De altfel, densitatea asigurărilor de viață se menține la un nivel redus în toată Europa Centrală și de Est, potrivit surselor 1asig.
Cauza densități scăzute din perspectiva pieței asigurărilor de viață o constituie în primul rând neîncrederea în sistemul asigurărilor, nivelul de educație financiară și criza economică. Totodată, mai putem spune că densitatea asigurărilor este redusă din cauza puterii scăzute de cumpărare, generată de un mediu economic instabil.
4) Evoluția indemnizaților brute plătite în Europa
În ceea ce privește evoluția indemnizațiilor plătite în Europa, datele furnizate de către Instituția Insurance Europe au fost publicate doar până în anul 2014. Din acest considerent, pentru a realiza graficul de mai jos datele folosite sunt disponibile pentru perioada 2008 – 2014. Așadar, sumele plătite asiguraților de către societățiile de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat în perioada 2008 – 2014 au avut o evoluție atât ascendentă cât și descendentă. Din graficul următor se poate observa cât plătesc asigurătorii europeni în ceea ce privește asigurările generale și de viață.
Grafic 3.4 Evoluția indemnizațiilor brute plătite în Europa la asigurările generale și de viață în perioada 2008 -2015
Sursa: date prelucrate și preluate de pe site-ul official al Instituției Insurance Europe
Analizând graficul de mai sus, putem observa foarte ușor că cel mai mare volum al indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările de viață s-a înregistrat în anul 2012, acesta fiind în sumă de 656 miliarde de euro. Pentru asigurările generale, cel mai mare volum al indemnizațiilor brute plătite s-a înregistrat în anul 2013, acesta fiind în sumă de 324 milarde de euro.
Cele mai mici sume pentru asigurările de viață s-au înregistrat în anul 2009, acestea fiind în sumă de aproximativ 565 miliarde euro, acest caz fiind similar și pentru asigurările generale care au înregistrat sume de 301 miliarde euro.
Conform datelor Insurance Europe, cele mai mari sume în cadrul asigurărilor generale au fost plătite ca și în cazul României pentru asigurările auto, acestea reprezentând aproape 100 miliarde de euro în perioada 2008 – 2014.
Raportând volumul indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările de viață din anul 2014 la volumul indemnizațiilor brute plătite din anul 2008 se remarcă o creștere de numai 1,61%. De asemenea mai putem observa o scădere de aproximativ -1,25% în 2014 față de anul anterior.
Totodată, raportând volumul indemnizațiilor brute plătite pentru asigurările generale din anul 2014 la volumul indemnizațiilor brute plătite pentru anul 2008 se remarcă o creștere de 11,38%. La fel ca și în cazul asigurărilor de viață, indemnizațiile brute plătite pentru anul 2014 au înregistrat și ele scăderi de aproximativ -3,39%.
Făcând o medie pentru perioada analizată, sumele plătite pentru asigurările de viață în Europa au reprezentat 66,83% din totalul indemnizațiilor brute plătite, iar la cele pentru asigurările generale media a fost de 33,17%.
Așadar, având în vedere cele prezentate, putem observa că România are cele mai scăzute valori din Europa în ceea ce privește sectorul asigurărilor.
CAPITOLUL IV – CONCLUZII
În urma analizării celor trei capitole, atât din punct de vedere teoretic cât și din punct de vedere al studiilor făcute pe piața asigurărilor din România și piața asigurărilor la nivel internațional, se pot distinge următoarele concluzii:
Asigurările au apărut încă din cele mai vechi timpuri, ca urmare a nevoilor umane în ceea ce privește nevoia de protecție împotriva unor evenimente nedorite provocate de calamități ale naturii, de accidente, de boli etc.
O modalitate care a fost pusă în practică încă din cele mai vechi timpuri pentru echilibrarea prejudiciilor a fost aceea prin efortul comun, de constituire a unui fond bazat pe aportul unui număr mare de persoane, care sunt amenințate de același pericol, astfel încât persoanele afectate să poată fi despăgubite. Această modalitate s-a dovedit a fi eficientă deoarece prin unirea unui număr mare de persoane fizice sau juridice, care sunt supuse unor riscuri comune, se pot creea rezerve însemnate de bani care pot fi utilizate într-un mod mai eficient de spațiu și timp.
O abordare mai clară în ceea ce privește asigurarea este aceea că aceasta poate fi definită ca un acord de voință (contract) între asigurat și asigurător prin care asigurătorul oferă asiguratului protecție pentru riscurile ce și le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (suma asigurată) în caz de producere a acestor riscuri, în schimbul plății de către asigurat a unei sume de bani numită primă de asigurare.
De asemenea, în țările cu grad mare de dezvoltare, asigurările joacă un rol important în economia națională, deoarece valoarea adăugată a acestora contribuie într-un mod esențial la creșterea Produsului Intern Brut astfel: oferă locuri de muncă; ajută la constituirea fondurilor care sunt oferite pe piața internă sau internațională; iar totalitatea despăgubirilor contribuie la reconstituirea bunurilor distruse sau deteriorate de riscurile asigurate.
Conform Legii care prevede activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, putem spune că asigurările se clasifică în asigurări generale și de viață, ele reprezentând baza din care derivă celelalte tipuri de asigurări.
Potrivit autorului Marius Drăghici cu lucrarea „Asigurătorul – garant al plății”, piața de asigurare reprezintă cadrul în care se desfășoară operațiuni de asigurare numai pe baze contractuale, întâlnindu-se în acest context cererea de asigurare care vine din partea pesroanelor fizice sau jurdice și oferta de asigurare care vine din partea persoanelor juridice, acestea din urmă fiind societățiile specializate în domeniul asigurărilor, organizații și care își desfășoară activități evident sub raport financiar.
Denumirea de piață face referire atât la țările în care funcționează mai multe organizații de asigurare, aceasta fiind o piață concurențială, cât și pentru țările unde există doar o astfel de organizație, existând doar o singură ofertă de asigurare, fiind aparent o piață neconcurențială. Principalele caracteristici ale unei piețe perfecte sunt: omogenitatea produsului (această caracteristică însemnând că o asigurare nu poate fi înlocuită cu o altă asigurare.), transparența pieței (informarea persoanelor fizice sau juridice cu privire la avantajele pe care le poate oferi un contract de asigurare), atomicitatea pieței (niciunul dintre participanți nu poate influența de o manieră sensibilă funcționarea pieței atunci când aceasta reunește un număr mare de ofertanți și de solicitanți), libertatea de intrare – ieșire a participanților pe piață (care presupune că piața poate fi considerată locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere produse de asigurare și să rămână acolo atâta timp cât are nevoie să-și urmărească propriul interes) și descentralizrea deciziilor (adică fiecare organizație de asigurare trebuie să ia decizii în limitele capacității sale financiare).
În ceea ce privește dezvoltarea unei piețe europene unice a asigurărilor, putem spune că acesta a fost un proces gradual ce a durat mulți ani. Din punct de vedere al asigurărilor, piața unică semnifică facilitarea comerțului internațional care presupune: libera circulație a serviciilor, a capitalului cât și a persoanelor, acestea din urmă enumerate reprezentând principiile de bază ale Tratatului de la Roma.
Într-o altă ordine de idei, putem spune că o instituție de o importanță deosebită în domeniul asigurărilor în Europa, este Insurance Europe cunoscută până în anul 2012 sub numele de Comitetul European de Asigurări, aceasta fiind constituită în contextul pieței unice europene și deținând în prezent 34 de organizații membre (asociațiile naționale ale asigurătorilor), aproape dublu față de anul 1953 când avea doar 18 membrii. Așadar, din acești 34 de membrii ai organizației face parte și România care este reprezentată de organizația care se numește Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), care în prezent deține un număr de 20 de membrii cu drepturi depline și 5 membrii asociați, care împreună dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări.
Având în vedere existența unui număr mare de companii și veniturile mari obținute din prime de asigurare, putem spune că cele mai importante piețe cu preocupări în domeniul asigurărilor sunt în prezent: Franța, Germania și Marea Britanie.
În ceea ce privește analiza comparativă dintre piața asigurărilor din România și piața asigurărilor la nivel internațional, au fost desprinse următoarele concluzii:
Referitor la piața asigurărilor din România și la nivel internațional se poate spune ambele dețin piețe competitive de asigurări, acestea fiind caracterizate prin preponderența anumitor categorii de asigurări, existența anumitor societăți de asigurări, modul acestora de funcționare, precum și normele și reglementările specifice acestora.
De asemenea, piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad ridicat de concentrare, pe când piața asigurărilor la nivel internațional este caracterizată printr-un grad ridicat de eterogenitate, acest fapt datorându-se diversității evenimentelor cauzatoare de pagube și a numeroaselor categorii de afaceri.
Făcând o comparație a pieței asigurărilor din România cu piața asigurărilor din anumite state din Europa, putem spune că domeniul asigurărilor diferă foarte mult de la o țară la alta datorită unor factori ca de exemplu: contextul economic în care se află țara respectivă, procentajul persoanelor care dețin autoturisme și locuințe, precum și nivelul de educație financiară în ceea ce privește modul cum abordează oamenii acest gen de activitate.
De altfel, în anul 2008, piața românească de asigurări a suferit o serie de modificări datorită intrării unor noi societăți de asigurare pe piață. Ca urmare a acestui fapt unele societăți din România au fost preluate de niște grupuri financiare cunoscute pe plan internațional, iar în acest context cota de participare a investitorilor străini la capitalul social subscris a cunoscut un nivel semnificativ în proporție de 87,93%, capitalul românesc reprezentând doar 12,07% din total.
Începând cu anul 2009, în România, s-au înregistrat ușoare scăderi de -0,74% în ceea ce privește volumul de prime brute subscrise atât la asigurările de viață cât și la asigurările generale, pe când sectorul asigurărilor la nivel european nu a fost foarte afectat, ci dimpotrivă acesta a înregistrat creșteri de aproximativ 2,91%, cea mai mare contribuție având-o asigurările de viață.
Într-o altă ordine de idei, în perioada analizată, pe piața europeană de asigurări volumul de prime brute subscrise atât la asigurările de viață cât și la asigurările generale a avut o evoluție aproape constantă, pe când în România volumul primelor brute subscrise a scăzut brusc în anul 2011, urmând ca în anii următori să aibă tendințe ușoare de creștere ajungând în anul 2015 aproape de pragul pe care l-a atins în anul 2008 acesta fiind în sumă de 8,94 miliarde de lei, înainte ca economia să intre în recesiune.
În urma analizării datelor, putem spune că în România predomină asigurările generale, acestea fiind în proporție de 80%, cele mai mari contribuții pentru anul 2015 înregistrându-le piața asigurărilor de autovehicule în proporție de 71,74% din totalul primelor brute subscrise aferente asigurărilor generale și de viață. Motivul pentru care asigurările de autovehicule predomină în România este acela că aceste tipuri de asigurări au un caracter obligatoriu chiar dacă mulți români nu percep în totalitate beneficiile contractării acestor tipuri de asigurări.
Cele mai importante clase de asigurări din România sunt: Clasa III numită „Asigurări de mijloace de tansport terestru” (CASCO), care a deținut în anul 2015 un procent de 29% din totalul asigurărilor generale, Clasa X numită „Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule” (RCA+CMR), aceasta deținând cel mai mare segment fiind în proporție de 55% din totalul subscrierilor pentru asigurările generale și Clasa VIII numită „Asigurări de incendiu și alte calamități naturale”, acestea din urmă deținând un segment mai mic în proporție de 16% din totalul subscrierilor la asigurările generale.
Așadar, pe piața asigurărilor din Europa situația este cu totul și cu totul alta, deoarece aici predomină segmentul asigurărilor de viață. Conform statisticilor publicate de Insurance Europe acestea au deținut în anul 2014 un procent de 61% din totalul pieței europene de asigurări, pe când în Rom ânia acest segment a reprezentat doar aproximativ 20,73% din primele brute subscrise pentru anul 2015.
Dezvoltarea segmentului asigurărilor de viață din România a fost îngreunat atât de nivelurile scăzute de venit ale românilor cât și de cheltuielile publice în proporții diferite.
În ceea ce privește gradul de penetrare al asigurărilor, putem spune că România se află pe ultimele locuri din Uniunea Europeană din perspectiva acestui indicator, sectorul asigurărilor contribuind la formarea Produsului Intern Brut într-o foarte mică măsură, adică cu aproximativ 1,20%. Așadar dacă ar fi să facem o comparație, putem spune că gradul de penetrare al asigurărilor din România este de aproximativ 8 ori mai mic decât Franța.
De asemenea, mai putem spune că acest indicator depinde de nivelul de dezvoltare în ceea ce privește sectorul serviciilor al fiecărei țări europene, de contextul economic în care se află fiecare țară și de modul cum percep consumatorii beneficiile unei asigurări. Prin urmare putem spune că românii se asigură din ce în ce mai puțin în comparație cu alte state din Europa.
Având în vedere dezvoltarea mai redusă a sectorului de asigurări, putem spune că România are una dintre cele mai scăzute valori a densității asigurărilor din Uniunea Europeană, aceasta înregistrând în ultima perioadă analizată valori de sub 97,41% în condițiile unui număr de aproape 19,87 milioane de locuitori. Totodată, în urma celor analizate, acest indicator a avut tendințe ușoare de creștere, aceasta fiind de aproximativ 6% în anul 2015 față de anul 2008.
La nivel european, densitatea asigurărilor a înregistrat valori mult mai mari decât România.
De asemenea, valorile însemnate ale densității asigurărilor de peste 2000 de euro/locuitor s-au înregistrat în țări precum: Belgia, Franța și Germania. Spre exemplu, dacă ar fi să comparăm densitatea asigurărilor din Franța cu densitatea asigurărilor din România s-ar produce un dezechilibru foarte mare, deoarece un francez plătește 2.870 euro pentru produse de asigurare, ceea ce înseamnă de peste 32 de ori mai mult decât un român, dacă ar fi să ne raportăm la perioada analizată din 2008-2013.
Așadar, cauza densității scăzute din perspectiva asigurărilor de viață din România, o constituie în primul rând neîncrederea în sistemul asigurărilor, nivelul de educație financiară și scăderea puterii de cumpărare generată de un mediu economic instabil.
În ceea ce privesc indemnizațiile brute plătite de către societățiile de asigurare asiguraților în cazul producerii evenimentului asigurat în perioadele analizate, se poate spune că atât în România cât și în Europa cele mai mari sume în cadrul asigurărilor generale au fost plătite pentru asigurările auto. De asemenea, în România, cele mai mari sume au fost plătite pentru asigurările generale, acestea fiind în proporție de peste 84% în perioada analizată, pe când în Europa această situație a fost inversă, deoarece indemnizațiile pentru asigurări de viață au avut o pondere 66,83% din totalul indemnizațiilor pentru asigurări generale și de viață.
Așadar, acest studiu arată faptul că România este depășită cu mult de țările din Europa în ceea ce privesc asigurările de viață din perspectiva gradului de penetrare și al densității asigurărilor, acest fapt datorându-se nivelului scăzut de educație financiară al românilor și a contextului economic în care se află România.
De asemenea, pentru o mai bună funcționare în ceea ce privește sectorul asigurărilor din România aș propune următoarele recomandări:
a) Având în vedere că piața asigurărilor de viață din România este subdezvoltată la nivel european, o soluție recomandată la nivelul participanților de pe piață ar fi aceea de acordare a stimulentelor fiscale, respectiv deductibilitatea primelor pentru clienții de asigurărilor de viață, atât persoane fizice cât și pentru persoane juridice;
b) Elaborarea de către societățiile de asigurare a unor programe cu caracter educativ, în scopul sporiri nivelului de conștientizare în ceea ce privește contractarea unei asigurări;
c) Informațiile transmise de către societățiile de asigurare ar trebui să fie mult mai clare atunci când acestea comunică clienților beneficiile contractării unei asigurări.
BIBLIOGRAFIE
Constantin Alexa (conf. dr.) & Violeta Ciurel – „Asigurări și reasigurări în Comerțul internațional”, Editura All, București 1992
Dan Anghel Constantinescu – „Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor 1999”, București 2000, Colecția Națională
Dan Anghel Constantinescu – „Naționala – Tradiție în asigurări”, București 2002, Editura Naționala
Iulian Văcărel & Florian Bercea – „Asigurări și reasigurări”, Ediția a II-a, București, Editura Expert, 2003
Lazăr Cistelecan & Rodica Cistelecan – „Asigurări Comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 1997
Liviu Mihăescu – „Asigurări și Reasigurări în Economie”, Editura Continent, 2001
Liviu Mihăescu – suport de curs – „Asigurări Comerciale” Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Mariana Văduva & Constantin Căruntu – „Asigurări”, Editura Studii Economice, Târgu-Jiu 2003
Marius Drăghici – „Asigurătorul – garant al plății”, Editura C.H. Beck, București 2009
Mihaela Dragotă (coord.) & Cosmin Iuliu Șerbănescu (în colaborare) – „Piețe financiare” Editura ASE, București, 2009
Mirela Cristea & Gheorghe Dincă – „Economia Asigurărilor”, Noțiuni teoretice și aplicații practice, Ediția a II-a, Editura Universității Transilvania, Brașov 2006
Violeta Ciurel – „Asigurări și reasigurări”, abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, 2000
Revista lunară financiar-banzară, nr. 9. 2014
***www.unsar.ro
***www.unsicar.ro
***www.appa-asigurări.ro
***www.insuranceeurope.ro
***www.bnr.ro – „Raport asupra stabilității financiare”
***www.1asig.ro
***www.primm.ro
***www.xprimm.ro
***asfromania.ro -„Raport piețe financiare nebancare”
***European Insurance – „Annual report 2014-2015”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Comparativă Dintre Piata Asigurărilor DIN România Si Piata Asigurărilor LA Nivel International (ID: 109181)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.