Analiza Comparativa a Surselor de Finantare a Proiectelor de Investitii Si Problemele Atragerii Acestora

”Analiza comparativă a surselor de finanțare a proiectelor de investiții și problemele atragerii acestora”

Cuprins

Lista abrevierilor

Introducere

CAPITOLUL I: ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND SURSELE DE FINANȚARE A PROIECTUL INVESTIȚIONAL

Concept general privind proiectul investițional

Tipologia sursele de finanțare a proiectelor investiționale

Rolul și importanța surselor de finanțare în proiecte investiționale

CAPITOLUL II: ANALIZA SURSELOR DE FINANȚARE ÎN DIVERSE PROIECTE INVESTIȚIONALE

Surse de finanțare în întreprinderile mici și mijlocii

Analiza surselor de finantare în cadrul întreprinderii SRL

Capilolul III: : Particularitățile surselor de finanțare în cadrul proiectelor investiționale

3.1 Impedimentele surselor de finanțare în cadrul firmelor

3.2 Oportunități și perpective de atragere a surselor de finanțare

Concluzii
Anexe

Abrevieri

Introducere

Importanța și actualitatea temei: “Investiiile constituie factorul primordial pentru modernizarea și dezvolatea economiei naționale. Investițiile respreintă izvorul creării suportului material de creștere economiei, situându-se la baza suplimentării, diversificării sau amplificării cantitative-calitative a factorilor de producție, comerțului și finanțării.”

Investițiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influența în cea mai mare parte viitorul, de ele depind creșterea și perfecționarea potențialului productiv al unei întreprinderi, apariția de noi capacități de producție într-o ramură a economiei. În același timp se fac importante cheltuieli de investiții pentru dezvoltarea bazei materiale a activităților social-culturale, precum și construcția de locuințe. În orice economie, investițiile fac legătura dintre prezent și viitor. Acumularea de capital fix, atât productiv, cât și neproductiv, asigură premisele ridicării standardului de viață al populației.

Scopul și obiectivele cercetării: Scopul cercetării constă în generalizarea principiilor teoretice, adaptarea instrumentelor și tehnicelor de analiză și evaluare ale proiectelor invesționale și sursele de finanțare a acestora.

Scopul urmărit a fost concretizat în următoarele sacrini ale cercetării:

Actele normative care relgementează evidența investițiilor;

Evidențierea și gruparea celor mai reușite abordări și difiniții cu privire la noțiunile “proiecte investiționale” și “sursele de finanțare”;

Rolul și importanța a proiectelor investișionale în dezvoltarea economic și social;

Analiza modului de reflectare a indicatorilor operaționali ce influinețează la luare decizii de finanțare;

Analizarea comparativă a surselor de finanțare pentru a identifica cele mai eficientă surse utilizate în cadrul firmelor.

Obiectul investigat și subiectul cercetat îl constituie totalitatea problemelor legate de perfecționarea metodelor de analiză și evaluare a surselor de finanțare în proiectele investiționale , ceea ce, ca rezultat, va asigura creșterea investițiilor utile la întreprinderi din Republica Moldova. Cercetările au fost realizate în cadrul societății comerciale “TOBIMAR” SRL în baza anilor 2012-2014.

Metodologia cercetării. Scopul și sarcinile formulate au determinat utilizarea diverselor medote, precum: metoda normativă, de sinteză, analiza econimică, compararea, industria și deducția, aplicate în dialectica cunoasterii materiei și societății, modelarea economic-financiară, precum și alte procedee și instrumente de cunoaștere științifică a proceselor economice. Suportul teoretico-științific al tezei l-au constituit concepțiile și lucrările economiștilor de renume din țară și străinătate.

Volumul și structura lucrării. Scopul și sarcinile cercetării au prefigurat structura lucrării, care constă din introducere, trei capitole, concluzii și lista surselor bibliografice.

Capitolul I: “Abordări teoretice privind sursele de finanțare a proiectul investițional” cuprinde noțiuni principale ale surselor de finanțare a proiectelor investiționale, tipologia și rolul lor.

În capitolul II: “Analiza surselor de finanțare în diverse proiecte investiționale” este efectuată analiza surselor de finanțare a ÎMM în RM, precum și analiza economic-financiră a societății comerciale “TOBIMAR” SRL.

Capitolul III:“Particularitățile surselor de finanțare în cadrul proiectelor investiționale” sunt redate problemele atragerii surselor de finanțare și metodel de diminaure a acestora.

CAPITOLUL I: ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND SURSELE DE FINANȚARE A PROIECTUL INVESTIȚIONAL

Concept general privind proiectul investițional

“Politica economic pe termen mediu și de lungă durată este orientată spre sporirea volumului de investiții și menținerea lor la un înalt nivel, deoarece activitatea investițională determină posibilitățile potențialului țării și dinamica dezvoltării durabile economice. Totalitatea activităților și operațiunilor întreprinse în vederea înfăptuirii lucrărilor necesare realizării și punerii în funcțiune-expluatare a unor obiective economice, sociale, angrenând resurse materiale, umane, de muncă, precum și timp, prin intervenția diferitor factori constituie procesul investițional. În economia de piață forma organizatorică de bază a procesului investițional este proiectul investițional, care reprezintă documentul de bază ce determină necesitatea efectuării investițiilor, în care se descriu principalele caracteristici ale proiectului și indicatorii financiari, aferenți realizării acestuia. Proiectul investițional constituie un plan complex de acțiuni, ce include fundamentarea raționalității investițiilor, îndreptate spre lărgirea, modernizarea sau formarea unui nou mod de producție a mărfurilor sau serviciilor cu scopul obținerii unui profit sperat sau a unui efect social.

În dependență de tipul proiectelor investiționale, se deosebesc și cerințele față de elaborarea acestora.

Pentru proiectele investiționale mici, finanțate de întreprindere din contul surselor proprii, fundamentarea lor tehnico-economică are un caracter restrâns. O astfel de fundamentare poate conține doar:

scopul efectuării proiectului investițional;

parametrii săi de bază;

volumul necesar de resurse financiare;

indicatorii eficienței investițiilor;

schema realizării proiectului investițional;

Pentru proiectele investiționale medii și mari, realizarea cărora necesită o finanțare externă, este necesară o fundamentare tehnico-economică complexă conform standardelor naționale și internaționale. O astfel de fundamentare a proiectelor investiționale se supune unei anumite structuri logice, care are un caracter unic în majoritatea țărilor cu o economie de piață dezvoltată. Procesul investițional se prezintă sub forma unui ciclu compus din trei faze separate:

faza preinvestițională (de concepție, de pregătire);

faza investițională (de realizare);

faza de exploatare (de funcționare);

Faza preinvestițională sau de concepție este subordonată în întregime elaborării deciziei investiționale. Această fază cuprinde, în principal, activități de natură intelectuală, de cercetare științifică, analize, calcule, concretizate în final într-un proiect de investiții.

Faza preinvestițională include câteva etape:

Analiza posibilităților investiționale;

Alegerea prealabilă a proiectului (studiul prealabil de fezabilitate);

Formularea proiectului (cercetarea tehnico-economică, studiu de fezabilitate propriu – zis);

Evaluarea finală și luarea deciziei de investire.

Obiectivele fazei de concepție constau în determinarea atractivă dintre soluțiile posibile în condițiile unui anumit grad de incertitudine, să se identifice variabilele critice si posibilele strategii de management și control al riscurilor, să se specifice fluxul resurselor financiare necesare în timpul efectuarii investiției, pentru fazele de început și cele de funcționare și să se identifice acele resurse financiare ce pot fi disponibile cu costuri minime și la momentul oportun.

  Faza investițională constituie perioada de timp, în care se realizează fizic obiectivul de investiții, se derulează din momentul acceptarii proiectului pâna la punerea sa în funcțiune. Înfăptuirea unei investiții de proiect se poate împărți în câteva etape:

negocierile propriu – zise și încheierea contractelor;

elaborarea documentației tehnice și de proiect;

construcția;

pregătirea cadrelor;

darea în exploatare a obiectului.

La etapa investiției apar mari obligații financiare, iar schimbările din proiect pot avea grave consecințe financiare. Un grafic nerațional, întreruperi în construcții, furnizări de materii prime și materiale, amânarea dării în exploatare etc., fără îndoială, duc la creșterea cheltuielilor de investiții și la reducerea rentabilității proiectului.

În faza preinvestițională calitatea și stabilitatea proiectului au o mai mare însemnătate decât factorul timp, iar în faza investițională factorul timp are importanță majoră. Atât faza de concepție cât și cea de realizare trebuie să se desfășoare  într-un interval de timp destul de scurt pentru a reduce, pe cît e de posibil, perioada de imobilizare a fondurilor investite și pentru a se ajunge mai repede la faza de exploatare, faza în care se ajunge la scopul urmărit de către beneficiarul de investiții.

        Faza de exploatare se deruleaza după punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, pâna la dezafectare. Problemele ce apar în faza de exploatare trebuie privite dintr-o perspectivă de scurtă sau de lungă durată pe motiv că, execuția proiectului se poate izbi de dificultăți neprevăzute care obligă la schimbarea unor elemente ale proiectului și la evaluarea incidentelor acestor remanieri, a influenței acestora asupra avantajelor generale ale proiectului.

În general, este de asteptat sa se obtina la finalul proiectului mai mult decat s-a investit la inceputul acestuia, adica sa se obtina profit. Aceasta insa depinde foarte mult de conditiile si locul in care se deruleaza proiectul datorita faptului ca preturile pe piata (care reflecta fie caracterul limitat al resurselor necesare, fie rezultatele obtinute pe piata locala) sunt diferite. Un studiu de proiect constituie un instrument prin care se furnizeaza informatia necesara potentialilor investitori, sustinatori ai proiectului sau reprezentanti ai bancilor pentru a decide daca trebuie sa-si asume responsabilitatea acestei investitii, daca si cum sa finanteze un asemenea proiect.”

Tipologia sursele de finanțare a proiectelor investiționale

Sursa de finanțare este problema investiției în general, asa cum trebuie ea privita in cazul unui proiect, premergator deciziei investitionale. In mod normal, in cazul unei companii, apar mai multe oportunitati de investitie si atunci se pune mai intai problema identificarii celui mai atractiv mod de a investi resursele existente.

Adesea, proiectele se exclud unele pe altele si atunci prioritatile trebuie stabilite comparand costul si beneficiul fiecarui proiect in parte . Factorul de baza care conduce la necesitatea evaluarii investitiilor este caracterul limitat al resurselor. Daca nu ar exista acest factor, evaluarea investitiilor si analiza economica nu si-ar mai avea rostul. Evaluarile investitionale sunt necesare pentru a garanta cea mai buna utilizare a resurselor limitate. Limitarea este conceptul da baza in economie, aceasta stiinta putand fi definita ca fiind 'stiinta de a alege'.

“Sursele din care pot fi finanțate proiectele investiționale sunt surse din interiorul țării și surse din exterior. Aceste surse reprezintă acoperirea nevoilor de finanțare a investitorilor, în mare măsură se sprijină pe sursele interne.

Finanțarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări.

    Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalii buna utilizare a resurselor limitate. Limitarea este conceptul da baza in economie, aceasta stiinta putand fi definita ca fiind 'stiinta de a alege'.

“Sursele din care pot fi finanțate proiectele investiționale sunt surse din interiorul țării și surse din exterior. Aceste surse reprezintă acoperirea nevoilor de finanțare a investitorilor, în mare măsură se sprijină pe sursele interne.

Finanțarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări.

    Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul autofinanțării activității. Rezerva se creează din profitul rămas la dispoziția întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor către acționari. În dependență de conținutul economic rezervele se împart în:

rezerve prevăzute de legislație  – a căror constituire e stabilită de lege. Rezervele legala se constituie din beneficiile exercitiului, dupa ce acestea compenseaza eventualele pierderi anterioare (rezultatul reportat-debitor). De asemenea, legislatia prevede ca eventuala diminuare a rezervei legale, sub cuantumul precizat anterior, va fi completata pana la atingerea nivelului minim obligatoriu. Daca excedentul obtinut prin vanzarea actiunilor la un curs mai mare decat valoarea lor nominala nu este intrebuintat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizarilor, va fi inclus in rezerva legala.

rezerve prevăzute de statut – a căror creare, mărime și scop sînt prevăzute de statutul întreprinderii. Rezervele statutare nu pot fi distribuite asociatilor sau utilizate pentru rascumpararea si rambursarea unor actiuni sau parti sociale ale societatii. Exceptand dispozitiile contrare ale statului, ele pot fi utilizate pentru acoperirea financiara a pierderilor sau pentru a fi incorporate in masa capitalului social (crestere de capital).

alte rezerve– a căror creare și mărime nu e prevăzută în statut, dar ele constituie conform deciziei adunării fondatorilor sau a adunării de conducere a întreprinderii. Ele sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor sau pentru alte scopuri, potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor sau asociatilor, cu respectarea prevederilor legale.

Rezervele se folosesc pentru: majorarea capitalului statutar, acoperirea pierderilor anilor precedenți și anului curent, plata dividendelor în cazul insuficienței profitului.

   Amortizarea este epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcționării utile ale acestora. Amortismentul este suma de resurse bănești ce trebuie recuperată din încasările rezultate de pe urma realizării producției și prestării serviciilor, în conformitate cu normele uzurii fizice și morale ale activelor imobilizate. Amortizarea servește ca modalitate de recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor necesare finanțării înlocuirii mijloacelor  fixe uzate, cât și modernizării acestora. Astfel, amortizarea este în același timp atât un element important al cheltuielilor de exploatare, cât și o sursă indirectă de finanțare a investițiilor. Politica de amortizare poate să fie folosită în vederea sprijinirii procesului de dezvoltare a producției. Reglementările legale prevăd posibilitatea pentru unele firme să aplice amortizarea accelerată. Astfel este grăbită recuperarea valorilor imobilizate, întreprinderea formându-și într-un timp mai scurt disponibilități bănești necesare consolidării sale economice încasarile din vânzarea utilajelor scoase din funcțiune servesc drept capital pentru investiție.

O alta sursă interna este profitul net care rămâne la dispoziția întreprinderii după achitarea impozitului pe venit destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează din diferența pozitivă a veniturilor obținute asupra cheltuielilor suportate în activitățile de antreprenoriat. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului și conform prevederilor lui privind acumulările și consumurile. Din contul fondului de acumulare se finanțează:

lucrări de creare și de utilizare a tehnicii noi;

lucrări de organizare a producției;

de modernizare a utilajului;

de reechipare tehnică;

de construcții și reparare a noilor întreprinderi;

se mărește volumul activelor curente;

se achită datoriile pe termen lung;

se plătesc dobânzi aferente acestor datorii;

se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi – fiice;

se acoperă unele cheltuieli și consumuri.

Finanțarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de avantaje și dezavantaje. Avantajele sunt:

conferă un grad mai mare de independență și control asupra întreprinderii, deoarece acțiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;

reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităților financiare ale întreprinderii;

menține independența și autonomia financiară, deoarece nu creează obligații suplimentare (dobânzi, garanții);

fondurile investite nu necesită a fi rambursate.

Dezavantajele surselor interne de finanțare a investițiilor constau în următoarele:

volumul limitat al resurselor financiare;

lipsa posibilităților de extindere a activității investiționale într-o conjunctură favorabilă a pieței investiționale;

restrângerea capacității întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;

posibilitatea de a pierde anumite oportunități de investiții datorită indisponibilității de resurse financiare la momentul potrivit;

acceptarea de către investitor a unui nivel sporit de risc personal etc.

În cazul inițierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un capital al său, mărimea acestea depinde de originalitatea și eficiența ideii de afacere, economiile proprietarului, natura și valoarea bunurilor sale personale, ce pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut. În practica internațională investiția proprie,în companiile medii și mari, constituie 2/3din totalul finanțării.

      Finanțarea externă constituie o alternativă pentru investitori, atunci cînd capacitatea de autofinanțare este sub nivelul programului de investiții. Aceasta este asigurată de bănci, instituții de investiții, organe ale sectorului public, cât și a celui privat. Sistemul resurselor de finanțare externă este vast și include, resurse atrase:

aportul în numerar al acționarilor ca urmare a emisiunii de acțiuni simple și privilegiate pentru creșterea capitalului;

aportul în natură al acționarilor din țară sau celor străini la creșterea patrimoniului societății în active fixe și deci la creșterea capitalului social;

resurse împrumutate:

credite bancare;

împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;

împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligațiuni;

finanțări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiții de rambursabilitate;

subvenții pentru investiții, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri de investiții și pentru anumite categorii de investitori;

împrumuturi externe contractate direct sau cu garanții guvernamentale;

resurse specifice de finanțare: leasingul , capitalul de risc, factoringul, forfeitingul etc.

Alegerea oricărei surse externe de finanțare trebuie să aibă o argumentare serioasă, investitorul trebuie să previzioneze consecințele stingerii datoriilor formate și influența acestui fapt asupra rezultatelor finaleale activității sale. Una din cele mai importante surse externe de finanțare a investițiilor este creditul bancar. Creditarea investițiilor ca operațiune cu caracter financiar se integrează procesului de finanțare pe termen lung, întrucât, de regulă, creditul apare ca o resursă complementară de acoperire a unor proiecte realizate prin investiții. Experiența internaționale demonstrează că la finanțarea proiectelor noi ponderea creditelor bancare este de 20-30%, fapt ce semnifică că cca. 70% din necesitățile financiare trebuie să fie acoperite din alte surse (cum ar fi, spre ex., prin emisiunea de hârtii de valoare etc.).

Crearea capitalului social prin emisiune de acțiuni devine la etapa actuală una dintre pârghiile importante de finanțare externă. Sub aspect tehnic se poate realiza fie prin emisiunea de acțiuni noi (simple sau privilegiate), fie prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente. Deoarece resursele acționarilor potențiali pot fi investite și în alte proiecte sau depuse la bancă, mobilizarea acestora este posibilă numai în condițiile când proiectul investițional este destul de atractiv din punct de vedere financiar. Totodată, capitalul acționar reprezintă una din cele mai costisitoare surse de finanțare a investițiilor.

      Printre alte surse externe de finanțare a investițiilor sunt împrumuturile obligatare, care sunt relativ ieftine , decât însă destul de riscante. Prin emiterea de obligațiuni se asigură resurse financiare împrumutate generând și cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente și pentru rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt accesibile decât unui număr redus de întreprinderi, respectiv care oferă o garanție suficientă pentru un astfel de angajament. Printre avantajele obligațiunilor se pot menționa: rata rentabilității așteptată de deținătorii obligațiunilor, care este mai mică cea a acțiunilor comune și plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv. Dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea de obligațiuni se referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea ar putea să nu facă față plăților dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul respectiv.

        O altă sursă importantă pentru finanțarea investițiilor o constituie alocările din bugetul de stat , care reprezintă acele sume de bani pe care agenții economici cu capital de stat le primesc pentru finanțarea unor cheltuieli privind lucrările de investiții, retehnologizarea capacităților de producție, cercetare, pregătirea de cadre și, în mod excepțional, subvenții. Alocările din bugetul de stat sunt destinate și pentru investițiile din domeniile de importanță națională, strategice, cum ar fi, spre exemplu: exploatarea resurselor naturale, producerea și distribuția energiei electrice, infrastructura etc. Finanțarea investițiilor din bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale țării, se realizează și în domeniile: învățământ, sănătate, cultură și artă, protecție socială, securitate națională, protecție ecologică. Subvențiile se acordă în cazuri justificate și se administrează de guvern sau de organele locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvențiile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.

       Finanțarea prin leasing este o formă de creditare cu o specializare înaltă, care are consecințe importante pentru lichiditatea și impozitarea locatarului. Aceasta permite societății comerciale exploatarea unui bun fără a fi nevoită să recurgă la împrumuturi sau să cheltuiască din start capitaluri proprii importante, ci plătind o chirie. Finanțarea operației este realizată de către societatea de leasing sau banca comercială. Leasingul se referă la activele cu termen mediu și lung (automobile, mașini, utilaj, avioane, construcții, terenuri etc.). Leasingul este o alternativă a sistemului de creditare. Din avantajele leasingului pot fi menționate: posibilitatea obținerii finanțării integrale a unei investiții în lipsa resurselor proprii; simplitatea tehnicii contractării comparativ cu creditul bancar; deductibilitatea ratelor achitate prin contractul de leasing, ceea ce face ca impozitul pe profit plătit de întreprindere să fie mai mic.

Capitalul de risc înseamnă investiția în companii a căror acțiuni nu sunt cotate la bursă, dar sunt distribuite între acționari. Fondurile capitalului de risc oferă companiilor un mijloc de finanțare în scopul dezvoltării acestora, de obicei se efectuează prin schimbarea capitalului de risc pe o parte considerabilă a pachetului de acțiuni, într-o proporție ce poate să varieze între 20% și 49%, sau pe o anumită cotă a capitalului companiei. În practică, cel mai des este utilizată forma mixtă de investire venture, prin care o parte de finanțare se alocă ca și capital acționar, alta sub formă de credit investițional.

    Investițiile străine pot avea următoarele forme:

împrumuturile sau creditele externe (inclusiv cu garanții guvernamentale), respectiv capitalurile ce se acordă pe un anumit termen de către firmele particulare ori de către un stat altor țări sau firme din alte țări și/sau se restituie împreună cu dobânda cuvenită;

investițiile directe , care se concretizează în plasarea de capitaluri pentru înființarea de întreprinderi industriale, agricole, comerciale, de transport etc. în alte țări, care acordă drepturi patrimoniale asupra lor și respectiv dreptul de a încasa profiturile;

investiții de portofoliu, care se realizează prin cumpărarea acțiunilor unor întreprinderi din alte țări. O importantă sursă de finanțare sau de cofinanțare o constituie alocările din fondurile internaționale: IMF, EBRD, PHARE, etc. “

Aceste alocări de capital sunt destinate, în principal, pentru achiziționarea de echipamente și tehnică de calcul, softuri, utilaje, în scopul creării unui potențial tehnic comparabil cu cel al țărilor din Uniunea Europeană și pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind impetuos necesare în țara noastră.

Sursele de finațare se mai clasifică în tipuri de finanțatori:

“Fundațiile individuale sau familiale sunt înființate prin contribuția unor filantropi individuali sau a unor familii care de cele mai multe ori exercită o influență foarte puternică, directă sau indirectă asupra distribuirii fondurilor. Multe din aceste fundații sunt stabilite printr-o moștenire importantă, la care apoi pot contribui și ceilalți membri ai familiei. Unele fundații de acest tip practic nu au personal angajat, unul din membrii familiei ocupându-se în timpul liber de administrarea fondurilor. La polul opus se află fundațiile particulare care cu timpul au devenit printre cele mai mari instituții finanțatoare și care au multi angajați. Exemple: Pew Charitable Trust. Charles Stewart Mott Foundation, Ford Foundation, Rockefeller Brothers Fund

Fundațiile corporațiilor sunt înființate de către firmele mari, contribuțiile anuale fiind dependente de profitul firmei. De cele mai multe ori directorul executiv este unul din angajații companiei care poate avea și alte îndatoriri în domeniul relațiilor publice sau comunitare. Exemple: IBM Foundation, AT&T Foundation, Mitsubishi Electronic America Foundation, Sega Foundation.

Fundațiile comunitare sunt înființate prin contribuția unor numeroase persoane fizice și juridice dintr-o anumită comunitate (localizată geografic) și care își limitează sprijinul financiar la acea comunitate. Cu toate că cererile de finanțare sunt aprobate de comitetul de evaluare al fundației, mulți finanțatori își mențin un anumit control asupra fondurilor pe care le pun la dispoziție. Exemple: Healthy City Foundation (Polonia), Bay Area Foundation (San Francisco), Fund for the City of New York.

Fundațiile mixte își obțin fondurile atât de la bugetul de stat, cât și din surse particulare sau comerciale. Domeniile în care ele acordă finanțare trebuie să fie de interes foarte larg, cu un beneficiu public evident, dat fiind faptul că o parte din bani vin practic de la contribuabili. Exemple: National Science Foundation (Statele Unite), International Research Exchange Network, German Marshall Fund of the United States, Centrul Regional pentru Protectia Mediului (REC)

Agențiile guvernamentale utilizează fonduri provenite de la bugetele de stat, deci în final de la contribuabil. Dezavantajul constă în faptul că modul de accesare poate fi uneori dificil și birocratic, scopurile lor având uneori și un determinism politic. Întreg procesul, de la înaintarea cererii și până la finanțare, poate dura mai mult de un an. Printre avantaje se numără faptul că fondurile de care dispun sunt foarte mari și au în vedere finanțarea unor domenii destul de diverse. Exemple: British Know How Fund, Programul PHARE, Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID).

Programele internaționale sunt orientate spre finanțarea unui anumit domeniu la nivel internațional. În general au aceleași avantaje și dezavantaje ca și cele ale agențiilor guvernamentale, având în vedere că sursa banilor este guvernamentală (de la guvernele naționale). Exemple: Danube Environmental Program, Black Sea Environmental Program, Center for Development and Population Activities.

Programele guvernamentale se adresează unor probleme deosebite la nivel național. Astfel poate fi abordată reintegrarea șomerilor, situația copiilor, probleme de mediu, tineretul, etc. În general aceste programe sunt gândite pentru a putea fi ușor accesate de către organizațiile neguvernamentale. Există cazuri in care ele sunt orientate spre probleme locale, astfel fondurile putând fi administrate de Consiliile Local sau de către Prefecturi. Exemple: Programele pentru tineret finanțate de Ministerul Tineretului și Sporturilor, Fondurile de Dezvoltare Socială.

Asociațiile religioase pot și ele finanța diferite tipuri de proiecte. Fie că este vorba de asociații ale unor culte, fie că este vorba de o anumită biserică ele pot fi surse de finanțare importante în domenii ca serviciile sociale, protecția mediului, grupuri defavorizate, minorități. Fondurile sunt în general ușor de accesat, procedura fiind facilă și puțin birocratizată. Sumele acordate sunt însă relativ mici, nedepășind decât rareori câteva mii de dolari. Exemple: AIDROM, Biserica Luterană.

Alte instituții pot pune și ele la dispoziție diferite programe de finanțare. Aici poate fi vorba de instituții de învățământ sau cercetare, instituții din domeniul culturii sau artei. Exemplu: Granturile Academiei Române.

Organizațiile neguvernamentale reprezintă uneori un sponsor deloc de neglijat. Exista ONG-uri dezvoltate care colectează fonduri pe care apoi le donează pentru proiecte mai mici. Finanțarea se face de cele mai multe ori în aceleași domenii de activitate cu al organizației donatoare, sumele putând varia de la câțiva dolari până la zeci de mii de dolari. Exemple: World Wide Fund for Nature, Friends of the Earth, International Womens Association

Firmele constituie un finanțator deosebit de important. Ele pot asigura fondurile necesare pentru bugetul de bază, pentru investiții sau echipamente. Este mult mai ușor să se obțină sponsorizări de la firme ca fonduri nerestricționate, decât obținerea lor de la o fundație sau un program de finanțare național sau internațional. În plus nu trebuie neglijate nici donațiile în bunuri sau servicii pe care le pot face diferite firme.

Persoanele particulare într-un număr mare pot asigura sume substanțiale. Principala metodă de accesare a acestei surse de finanțare o reprezintă solicitările directe.”

Clasificarea surselor de finanțare este un exercițiu util în strategia de atragere a fondurilor, ea oferă segmentarea pieței, identificarea piețelor potențiale unde poate fi vîndute cererea de finanțare, creșterea șanselor, o mai bună organizare a efortului, precum și sistematizarea metodelor de atragere a fonsurilor în funcție de sursă de finanțare .

1.3 Rolul și importanța surselor de finanțare în proiecte investiționale

Dezvoltarea economică și socială a unei țări depinde în mod hotărâtor  de dinamica, volumul și calitatea investițiilor realizate. Importanța și necesitatea realizării de investiții, precum și rolul important al acestora în economia naționala rezultă din multiplele efecte ale realizării investițiilor, ce pot fi clasificate în două categorii principale.

“Realizarea de investiții produce efecte economice, respective:

creșterea cererii de bunuri și servicii;

creșterea și diversificarea ofertei agenților economici;

favorizarea circulației capilalului

creșterea gradului de participare a țării la circuitul economic internațional;

accelerarea, promovarea progresului tehnic, dezvoltarea, retehnologizarea și înnoirea capacitaților de producție existente:

stimularea creșterii eficienții în toate domeniile;

îmbunatațirea mediului economic

Din multiplele efecte sociale ale investițiilor menționam:

cresterea calitații vieții și a nivelului de  trai;

creșterea numărului de locuri de munca și a gradului de ocupare a forței de muncă;

reducerea șomajului;

dezvoltarea culturii și educației;

creșterea calitații forței de muncă;

ocrotirea sănătății;

protecția mediului;

S-a demonstrat, de nenumarate ori, că funcționarea unei întreprinderi fără un capital adevărat este una dintre cauzele cele mai răspândite ale eșecului în  afaceri. Pe lângă un capital suficient, întreprinderea trebuie să  aibă și o structură a capitalului adecvată, adică o combinație corectă de capital propriu si împrumutat.”

Dacă facem o analiză în context prospectiv putem vedea că printr-o utilizare adecvată investițiile pot constitui pârghia esențială în procesul de reform, pot asigura migrarea  capitalurilor dintr-o ramură în alta, precum și în profil teritorial, pot  facilita reconstrucția economiei și infrastructura profesională.

          Experiența în domeniu demonstreză faptul că unul dintre cei mai importanți factori pentru atragerea capitalului, inclusiv a celui străin în economie este existența unui cadrul instituțional adecvat și a bazei legislative stabile, care ar asigura protecția eficientă maximă a intereselor investitorului și ale altor participanți ai procesului investițional.

Insuficiența resurselor proprii pentru investiții, precum și acțiunile întreprinse de către alte țări au condus la schimbarea viziunii autorităților privind investițiile și rolul acestora în economia Republicii Moldova. Ca rezultat, au fost întreprinși pași concreți în sensul ameliorării climatului de afaceri și atragerii investițiilor atît autohtone cît și celor străine. Aceștia au vizat atît aspectul instituțional, cît și cel legislative, „stabilește principiile juridice, sociale și economice de organizare și dezvoltare a activității investiționale din Republica Moldova, drepturile și obligațiile investitorilor, atribuțiile și competența autorităților publice în domeniul activității investiționale, garanțiile pe care statul le acordă investitorilor autohtoni și străini, modalitatea de soluționare a diferendelor investiționale, precum și reglementări referitoare la activitatea întreprinderilor cu investiții străine”.  

       Investițiile au un rol hotărâtor în realizarea obiectivelor strategiei naționale de dezvoltare pe termen lung, în crearea premiselor unei creșteri economice durabile, îmbunătățirii nivelului de trai al populației și dezvoltării întregului organism socio-economic. Modernizarea și extinderea infrastructurii, creșterea numărului de locuri de muncă, sporirea productivității muncii sunt evoluții dezirabile și posibile numai printr-o judicioasă politică de investiții, bazată pe metode moderne de management, pe instrumente și tehnici care permit pregătirea și fundamentarea unor decizii cu grad ridicat de obiectivitate, pe alegerea celor mai bune variante ale proiectelor de investiții și a soluțiilor optime de realizare a acestora. Dau naștere la ceea ce se numeste efect propagat sau efect de antrenare, care determină: promovarea progresului tehnic, cresterea producției, îmbunatățirea calității bunurilor, cresterea eficientei economice.

“Rolul investițiilor trebuie abordat în contextul interdependențelor dintre ramuri, subramuri, dintre producție și consum, dintre cerere si ofertă, dintre diferitele piețe existente, între acestea și noile piețe care își cer dreptul la viată.

În acest sens, Peter Drucke, are în vedere relația dintre inovații, producție, cerere și piață, concret este vorba de faptul ca inovația atrage dupa sine schimbări în structura productiei care, la rândul lor, duc la schimbări în structura cererii de bunuri și servicii, iar acestea, la rândul lor, atrag dupa ele, schimbări în structura piețelor în sensul apariției unor noi piețe, adică ale noilor produse aparute.

Rolul hotarâtor în crearea unei economii de piață funcționale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene, vizează în principal asigurarea unei cresteri economice durabile, promovarea unei politici investitionale coerente, crearea unui mediu de afaceri prielnic, modernizarea si dezvoltarea durabila a întregii vieți social-economice.

În conditiile economiei de piata, ale concurenței și ale existenței proprietății private, investițiile constituie cheia asigurării unei eficiențe maxime printr-un nivel cât mai ridicat al efectelor pe unitatea de efort.

În direcția sublinierii rolului deosebit al investițiilor, este importantă prezentarea inter-relatiei investitii-venit. Investitiile au un rol multiplicator în economie care, sintetic, se reflecta în cresterea venitului. De altfel, multiplicatorul investitiilor (K), se determina prin relatia

∆V /∆I, (1)

Exprima: ∆V- sporul de venit obtinut

∆I – unitatea suplimentara de investitie.

Marimea venitului national, produsului intern brut, produsului national brut este inseparabila de efortul investitional. Fiind vorba de inter-relatia și investitii-venit trebuie să precizam si efectul pe care îl are, la rândul ei, cresterea venitului asupra cresterii investitiilor. Aceasta se exprima prin acceleratorul investitiilor, ca raport între variatia investitiilor si variatia veniturilor. Concret, este vorba de urmatoarele: marirea venitului duce la cresterea cererii agregate de bunuri si servicii care la rândul ei, determina marirea productiei, extinderea activitatii si respectiv realizarea de investitii de capital. Datele statistice confirma aceasta interdependenta. Evident nu scapam din atentie importanta pe care o are evitarea risipei de resurse, cresterea eficientei investitiilor.

Politica investitionala este si trebuie sa fie o politica de interes national, însensul ca efortul investitional, factor al progresului, al accelerarii reformei economice, trebuie orientat pe ramuri, subramuri tinând seama în primul rând de nevoile interne ale tarii.”

.

CAPITOLUL II: ANALIZA SURSELOR DE FINANȚARE ÎN DIVERSE PROIECTE INVESTIȚIONALE

Surse de finanțare în întreprinderile mici și mijlocii

Întreprinderile mici și mijlocii dețin un rol esențial în dezvoltarea economiei fiecării tări, aceasta generând în mare măsură o parte din PIB, atât în domeniu comerțului, cât și în industrie și servicii. IMM-urile se caracterizează prin dinamica, fexibilitatea și inovarea fiind capabile să se adapteze schimbărilor ce intervin în economie, să sesizeze cu rapiditate tendințele pieței și să fie inițiatorii schimbării.

“Activitatea întreprinderilor este orientarea spre obținerea profitului și maximizarea valorii pentru investiții. Atingerea acestui obieciv nu este un lucru facil, conducerea entității trebuie să aibăîn vedere faptul că mediu economic este caracterizat de o permanență schimbare, activitatea economic având o evoluție variabilă în timp.

Succesul în afacere al unei întreprinderi depinde în mare măsură și de politica de finanțare pe care o adoptă. De aici apare necesitatea identificării acelor surse de finanțare care să asigure profitul așteptat și maximizarea valorii societății.

IMM – urile prezintă o serie de caracteristici difinitorii, ca de exemplu: firma hotărăște variabilile principale ale activității și este o celulă social, deoarece în cadrul ei își desfășoară activitatea un număr determinat de salariați.

Situația statistică analizată privind numărul întreprinderilor mici și mijlocii, în anul 2013 a constituit 50,9 mii întreprinderi, sau cu 1,5 mii întreprinderi mai mult față de anul 2012. Sectorul ÎMM reprezintă circa 97,4% din numărul total de întreprinderi.

Figura 2.1 Activitatea întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova în anul 2013 (mii întreprinderi)

Sursa: Raportul “Activitatea întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova în anul 2013” http://www.statistica.md/ (citat 19.06.2014)

Tabelul 2.2

Evoluția în dinamică a numărului ÎMM pe principalele genuri de activitate

mii unități

Sursa: Raportul “Activitatea întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova în anul 2013” http://www.statistica.md/ (citat 19.06.2014)

După o analiză a raportului, partea preponderentă a ÎMM își desfășoară activitatea în domeniul comerțului, constituind în anul 2013 circa 20,0 mii întreprinderi, sau 40,0% din totalul întreprinderilor mici și mijlocii. În industria prelucrătoare au activat 4,9 mii de ÎMM sau 9,6% din totalul ÎMM.

Partea preponderentă a veniturilor din vînzări ale ÎMM își desfăsoară activitatea în domeniul comerțului cu ridicata și amănuntul, costituind în anul 2012 – 98590,9 mil. lei și în anul 2013 – 107906,2 mil. lei, urmată de industria prelucrătoare: 2012 – 33265,7 mil. lei și 2013 – 37144,2 mil. lei. “

Figura 2.3: Ponderea veniturilor din vînzări a ÎMM în profilul principalelor genuri de activitate ale unităților acestui sector în anul 2013 (ponderea, %)

Sursa: Raportul “Activitatea întreprinderilor mici și mijlocii în Republica Moldova în anul 2013” http://www.statistica.md/ (citat 19.06.2014)

“ Sectorul ÎMM este un rol important în asigurarea dezvoltării economice, stabilității ei, creșterii mobilității și adaptării economiei naționale la condițiile schimbătoare de ordin intern și extern, reprezintă un factor de diversificare a economiei. Prezența unui sector ÎMM bine dezvoltat în cadrum economiei este deosebit de important în condițiile neformării structural a economiei și creșterii șomajului, fenomene ce însoțesc acest procent.
În țările dezvoltate din punct de vedere economic, sectorul ÎMM este considerat promoter al dezvoltării economiei datorită avantajelor pe care le oferă, el demonstrază o dezvoltare accelerată mai ales în domeniul serviciilor și a producerii mărfurilor de larg consum. ÎMM sunt mai flexibile și reacționeză mai rapid la schimbările mediului de afacere și la cerințele pieței. Din acest considerent investițiile în ÎMM aduc venituri mai mari decât investițiile în întreprinderile mari. De astfel, acestea din urmă beneficiază din plin de serviciile ÎMM sunt orientate spre satisfacerea necesităților pieței locale și utilizează resursele și forța de muncă locală, avînd o contribuție substanțială în soluționarea problemelor sociale.”

Conform rapoartelor finaciare complete prezente de catre agenții economici, cele mai multe incasări sunt din vânzarea producției, mărfurilor și serviciilor cu 222975,1 mil. lei în anul 2013, după care este urmat de primirea creditelor și împrumuturilor cu 32421,1 mil. lei deoarece una din principalele constrângeri semnalizate de reprezentanții mediului de afaceri este accesul la finanțare. Creditul comercial pur, cu dobânzi mari și termene scurte de rambursare afectează rentabilitatea investițiilor și dezvoltarea afacerilor în general.

Conform structurii portofoliului de creditare pe sectorului bancar în 31 martie 2015 cele mai multe credite sau acordat industriei energetice 3751 credite, dar dacă analizăm după suma acordat în comerț este cel mai mult investit. ( vezi Anexa nr. 8)

Republica Moldova este o țară care dorește și poate atrage mai multe ISD și de o valoare mai mare. Pe baza unor politici corespunzătoare, un număr mai mare de ISD ar contribui la realizarea obiectivelor naționale de dezvolatare a țării determinând crearea locurilor de muncă, transferul de tehnologii, promovarea exporturilor, creșterea economică durabilă și reducerea sărăciei. De asemenea, acestea ar putea servi drept factor pentru dezvoltarea infrastructurii, diversificarea sectorială, îmbunătățirea sistemului de învățămâmt, precum și implementarea mai profundă a diasporei în dezvoltarea economic națională.

“Întreprinzătorii iau inițiativa și transformă ideile în acțiune. Ei au darul de a identifica posibilități de afaceri și de a transpune provocările și visurile în povești de success. Pentru a transforma viziunile în realitate sa creat un program de finanțare a priectelor PARE 1+1”. Acest program a fost implementat de mai multe entități care au avut succes, și una fiind “ La Brazdă” SRL , Compania se ocupă cu producerea pîinii și a produselor de patitesie pentru satisfacerea necesităților populație din zona rurală. Pentru această afacere sau investit 420 879 lei, dar 200 000 lei au fost finanțați din programul PARE 1+1.

Un al program este proiectul de amelioare a competitivității, faza 2 (PAC 2), care este o finanțare de tip credite preferențiale, finanțat de Banca Mondială, suma împrumutului conține 30.0 mil. USD, inclusive linia de credit 29,6 mil. USD va fi recreditată întreprinderilor sectorului privat prin intermediul Instituțiilor Financiare Particiapante eligibile BC “Mobiasbancă – -Group Societe Generale” și BC ”Procreditbank”. (vezi Anexa 2).

O altă afacere de success este SRL,,Albinuța Fermecată" care sa realizat prin intermediul programul de finanțare PNAET. SRL,,Albinuța Fermecată" are ca activitate apicultura, inclusiv creșterea reginelor și produselor stupilo, începînd cu 2008 entitatea sa mărit datorită Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor unde a procurat utilaj de fapricare a stupilor în valoare de 80 de mii de lei.

Marca ,,Nivalli” a devenit deja cunoscută și chiar preferată de consumatori, din toate

colțurile țării. Antrepernorul pentru a mări afacerea a obținut un credit de 120 000 de dolari, bani care au fost investiți în utilaje prin intermediul Proiectul Investiții și Servicii Rurale RISP . În cadrul întreprinderii a fost investit un volum de 27 000 000 lei, dar este planificat o dezvoltare a afacerii, pentru că cresterea presupune investiții adiționate, care sunt realizate permanent. Antreprenorul este mulțumit că a reușit să-și clădească o afacere de succes, iar pe începători îi sfătuiește să ia toate măsurile de prevedere atunci când vor să implementeze o idee: „Ar fi bine să facă un business plan, dar să fie gata să improvizeze în orice moment. Clar că va fi necesar să inițieze o colaborare cu o bancă, de preferință în cadrul unor proiecte de tipul RISP-ului, ca să poată obține o finanțare bună pentru întreprindere”.”

Analiza economic – financiară a societății „TOBIMAR” SRL Chisinău

“Societatea comercială “TOBIMAR” SRL este specializată în comerțul cu ridicata și cu amănuntul al următoarelor grupe de mărfuri: surse și corpuri de iluminat, aparataj electric, cabluri electrice.

Într -o perioadă relative scurtă, firma a reușit să-și constituie o echipă omogenă format din 45 de personae, cu o structură tehnico-funcțională adaptată meseriilor specific în activitatea de comerț.

“ Analiza microeconomică trebuie să stabilească măsurile de întreprins pentru menținerea firmei într-un echilibru fnanciar permanent” , cercetătorul japonez Hiroynki Itani consideră că pe lângă obiectivele post-factum și curente, analiza economică și financiară trebuie să ofere soluții privind strategia pe care o va alege firma, prin mobilizarea unor factori mai puțin abordați în literatura economică cum ar fi : ” tehnologia know-how și loialitatea clienților față de firmă” . Analiza trebuie să ofere soluții practice cuantificării, pe de-o parte, a efortului firmei, iar pe de altă parte, a efectului pe care aceasta îl va înregistra în economia competițională, de aceea vom analiza indicatorii care ne vor ajuta la realizarea acestora.

Lichiditatea și solvabilitatea financiară exprimă capacitatea unei societăți de a face față plăților scadente . În timp ce lichiditatea financiară reflectă capacitatea de plată pe termen scurt a unei firme, solvabilitatea vizează coordonatele pe termen mediu și lung ale plăților unei firme. După un calcul efectuat în baza raportului finaciar din Anexa. 3 observăm urmatoarele rezultate ale indicatorilor lichidității.

Tabelul 2.4

Analiza lichidității la SRL “TOBIMAR”

în %

Sursa:Elaborat de autor în baza raportului financiar al societății comerciale SRL “TOBIMAR” . Vezi Anexa nr.3

Figura 2.5: Evoluția ratei lichidității gererale a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (ponderea, %)

Sursa: Elaborat de autor în baza raportului financiar al societății comerciale SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.3

În 2013 față de 2012 se observă o scădere a ratei lichidității generale cu 0,61%, datorită creșterii datoriilor pe termen scurt cu 614.693 în valori absolute, respectiv cu 82,91%, față de o scădere a activelor circulante cu 61.917 în valori absolute, respectiv cu 12,26% în valori relative.

În 2014 față de 2013 se observă o scădere a ratei lichidității generale cu 5,73% datorită scăderii ușoare a activelor circulante cu 15.195 lei în valori absolute, respectiv cu 2.68% mărimi relative; cât și o creștere ușoară a datoriilor pe termen scurt cu 173.196 lei , respectiv 12,77% în mărimi relative.

Figura 2.6: Evoluția ratei lichidității intermediare a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (ponderea, %)

Sursa: Elaborat de autor în baza raportului financiar al societății comerciale SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.3

În 2013 față de 2012 se observă o scădere a ratei lichidității intermediare de 0,10%, datorită scăderii activelor circulante cu 619.917 lei în valori absolute și creșterii lente a stocurilor cu 155.833 în valori absolute respectiv cu 40,01% cât și o creștere a datoriilor pe termen scurt cu 614.693 lei în valori relative respectiv cu 82,91%. În 2014 față de 2013 se observă o creștere a ratei lichidității intermediare cu 1,94%. Această creștere se datorează în principal scăderii lente a activelor circulante cu 15.199 lei în valori absolute, respectiv cu 2,68% în mărimi relative, scăderea lentă a stocurilor cu 47.503 lei în valori absolute respectiv cu 8,71% și creșterea datoriilor pe termen scurt cu 173.196 în valori absolute, respectiv cu 12,77 % mărimi relative.

Figura 2.7: Evoluția ratei lichidității efective a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (ponderea, %)

Sursa: Elaborat de autor în baza raportului financiar al societății comerciale SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.3

În 2013 față de 2012 se observă o scădere bruscă a ratei lichidității efective cu 0,01%, datorită scăderii trezoriei cu 74.416 lei în valori absolute, respective cu 2,96% în mprimi , cât și o creștere a datoriilor pe termen scurt cu 616.693 lei în valori absolute respectiv cu 82,91% mărimi relative. În 2014 față de 2013 se observă o creștere cu 2,48%. Această creștere se datorează în mod special creșterii trezoreriei cu 38.195 lei în valori absolute și creșterea totodată a datoriilor pe termen scurt cu 173.196 lei în valori absolute, respectiv cu 12,77% în mărimi relative.

Analiza solvabilității arată capacitatea agentului economic SRL “TOBIMAR” rambursarea la o scadență mai mare de 1 an, ratele existente față de bancă și alte instituții financiare.
Tabelul 2.8

Analiza solvabilității la SRL “TOBIMAR”

în %

Conform graficului în anul 2014 față de 2013 rata solvabilității generale a scăzut extrem de mult cu 20,96%, datorită creșterii datoriilor mai mari de un an cu 582.723 lei în valori absolute, respectiv cu 15,75% în mărimi relative. Datoriile pe termen scurt au crescut și ele de la un an la altul cu 173.196 lei în valori absolute, respectiv cu 12,77% mărimi relative. Deoarece firma nu a apelat la credite pe termen lung (doar pe termen mediu) rezultă că rata solvabilității generale este egală cu rata solvabilității medii, iar solvabilitatea pe termen lung este nulă.

Figura 2.7: Evoluția ratei solvabilității generale a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (poderea %)

Sursa: Elaborat de autor în baza raportului financiar al societății comerciale SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.3

“Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului. Ea își propune sp stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiunii financiare, în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și dezvoltare într-un mediu concurențial.” Analiza echilibrului financiar are în vedere indicatorii care caracterizează activitatea de ansamblu, rezultatele, și situația financiară.

După analiza de ansamblu a rentabilității pe baza contului de profil și pierdere (vezi Anexa. 4 și 5) pe anul 2014 sau realizat următoarele concluzii : Activitatea de exploatare contribuie cu 98,73 % la obținerea veniturilor, cea financiară în proporție de 0,01% și cea excepțională în proporție de 1,26%. Din acest punct de vedere, activitatea firmei se desfășoară normal deoarece veniturile trebuie obținute, în cea mai mare măsură din activitatea ce face obiectul principal al firmei, în caz contrat îndemnând că desfășurarea activității firmei întâmpină deficiențe.

Ponderea cea mai mare o dețin cheltuielile de exploatare (98,15%), ponderea cheltuielilor financiare (0,16%) înregistrând un nivel superior ponderii veniturilor financiare, ceea ce înseamnă că firma înregistrează o pierdere financiară. Cheltuielile excepționale înregistrează o creștere (1,67 % în totalul cheltuielilor).

Pentru interpetarea corectă a structurii veniturilor din exploatare raportate la veniturile toatele, se vor prezenta grafic evolutia lor.

Figura 2.8: Evoluția structurii veniturilor din exploatare raportate la veniturile totale a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (poderea %)

Sursa: Elaborat de autor în baza contului de profit și pierdere SRL “TOBIMAR”.Vezi Anexa nr.5

Figura 2.9: Evoluția structurii cheltuielilor din exploatare raportate la veniturile totale a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (poderea %)

Sursa: Elaborat de autor în baza contului de profit și pierdere SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.5

Figura 2.10: Evoluția rezultatelor fincaciare a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (poderea %)

Sursa: Elaborat de autor în baza contului de profit și pierdere SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.5

După evaluarea tuturor indicatorilor din contul de profit și perdere în total venituri se pot trage următoarele concluzii: Veniturile din exploatare au o ușoară tendință de creștere de la un an la altul în totalul venituri, ceea ce nu este în favoarea veniturilor financiare care au o tendință de scădere de la un an la altul; aceasta înseamnă că ponderea activității financiare nu duce la realizarea creșterii veniturilor. Cheltuielile din exploatare în anul 2014 se observă o scădere cu 1,18% în valori absolute față de anul 2013 și o scădere față de anul 2012 cu 1,7% ușoară față de 2013; ponderea cheltuielilor din exploatare rămâne relativ constantă în anul 2012 și 2013, iar în anul 2014 se constată o scădere ușoară față de anul 2013, în timp ce variază foarte mult ponderea cheltuielilor excepționale, în anul 2013 au crescut față de 2012 cu 0,48%. Constatăm și în anul 2014 o creștere cu 1,05% față de anul 2013.

O creștere a cheltuielilor financiare în anul 2014 față de anul 2013 ceea ce nu reprezintă un aspect normal.

Evoluția ponderii rezultatelor în total venituri este deja pe baza analizei veniturilor și a cheltuielilor evidentă; rezultatul din exploatare înregistrează o tendință de creștere în anul 2014 față de anul 2013 cu 2,33% iar față de anul 2012 înregistrează o tendință de scădere bruscă cu 3,57%, explicabilă prin reducerea veniturilor și creșterea cheltuielilor.

Cifra de afaceri fiind un indicator de volum, refletă atît latura comercială a unei firme producătoare, cît și volumul activității desfășurate de o firmă axată pe vânzări. Pentru a refleta aceste laturi sunt nevoie de evoluți indicatorilor prezentați în anexa 6, și pe baza cărora sa construit următorul grafic.

Figura 2.1: Evoluția cifrei de afaceri și a producției exercițiului a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (poderea %)

Sursa: Elaborat de autor în baza evoluției indicatorilor rentabilității SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.6

Din acest grafic rezultă că în anul 2014 față de 2013 cifra de afaceri a scăzut cu 7,97% datorită scăderii venitului din vânzarea mărfurile cu 994.528 lei , respectiv cu 8,03% în valori relative și creșterii producției vândute cu 212.958 lei, respectiv cu 46,19 % în valori relative. Producția exercițiului în anul 2014 față de 2013 a crescut cu 43,37%, în mărimi relative, dar acest lucru se datorează faptului că producția vândută a crescut cu 212.958 lei.

Autofinanțarea fiind sursa de bază a unui agent economic, vom prezenta interpretarea referitor capacițății de autofinanțare a entității SRL “TOBIMAR”. În anul 2014 față de anul 2013 se observă o creștere a capacității de autofinanțare cu 1,52%, acest lucru se datorează scăderii rezultatului net al exercițiului cu 460.399 lei, respectiv cu 94,06% în valori relative și o creștere a cheltuielilor cu amortizările și provizioanele 6.078 lei, respectiv cu 3,92% în mărimi relative. În anul 2013 față de anul 2012 se observă o scădere cu 0,65% acest lucru se datorează scăderii rezultatului net al exercițiului cu 378.873 lei, respectiv cu 77,4% și creșterea cheltuielilor cu amortizarea în anul 2013 față de anul 2002 cu 68.495 lei, respectiv cu 79,43%.

Figura 2.12: Evoluția capacității de autofinanțare a SRL “TOBIMAR” în anii 2012-1014 (poderea %)

Sursa: Elaborat de autor în baza structurii contului de profit și pierdere SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.

Tabelul 2.13

Datele privind ratele de rentabilitate

în %

Sursa: Elaborat de autor în baza calculelor efectuate conform bilanțului contabil al SRL “TOBIMAR” .Vezi Anexa nr.3

După cum s-a arătat, importanța și utilitatea analizei economico-financiare în viața și activitatea întreprinderii sunt relevate de numeroasele probleme la a căror soluționare pot contribui adesea substanțial. Efectuarea analizei lichidității și solvabilității este foarte importantă pentru “TOBIMAR” SRL pentru a cunoaște situatia : Trezoreriei și a creanțelor; Stocurilor ; Disponibilităților bănești .Pe baza datelor din anii 2012, 2013 , 2014 și prelucrării acestora, a situației economico – financiare a firmei, se observa că : Rata lichidității generale este mai mică, înregistrându-se o acoperire parțială a datoriilor pe termen scurt ; Rata lichidității intermediare este negativă, înregistrându-se o acoperire parțială a datoriilor pe termen scurt; “

Capilolul III: Particularitățile surselor de finanțare în cadrul proiectelor investiționale

3.1 Impedimentele surselor de finanțare în cadrul firmelor

“O prezentare comparativă surselor proprii (capitalul propriu), a surselor atrase și a celor împrumutate evidențiază avantajele fiecărei surse de finațare în parte. Sursele proprii reprezintă surse sigure de finanțare, determină autonomia financiară a firmelor și elimină riscul retragerii neașteptate a capitalului. Sursele atrase au principalul avantaj că sunt avantajoase, dar în același timp ele sunt nesigure. Dimensiunea și exigibilitatea lor depind de caracteristicile ciclului de exploatare. Sursele imprumutate prezintă avantajul mobilizării pentru armonizarea necesarului de finanțare cu sursele proprii și atrase. În același timp decizia de finanțare este necesar să țină seama de corelația dintre durata nevoii și durata finanțării, sporind astfel eficiența finanțării. O firmă care va trebuie să finanțeze dintr-un împrumut pe termen scurt o investiție a cărei durate de folosință se întinde pe un număr mare de ani, va avea dificultăți financiare deoarece este foarte probabil ca investiția să nu genereze într-o peroadă scurtă de timp un flux monetar suficient pentru a se recupera din acesta. În același timp o nevoie temporară generată de un decalaj de cîteva zile între plăți și încasări nu trebuie finanțată printr-un împrumut pe termen lung.

Capitalul constituie surse stabile de finanțare, iar uilizarea lor judicioasă reprezintă garanția remunerării corespunzătoare a proprietarilor de capital. Viteza de rotație a capitalului arată gradul de fructificare a acestuia prin numărul de utilizări într-o perioadă de gestiune. Se apreciază ca fiind pozitivă creșterea capitalului angajat de firmă și în special creșterea capitalurilor proprii menite să sporească credibilitatea firmei și să întărească poziția pe piață a acesteia. Pentru a crește viteza de rotație a capitalului în aceste condiții este necesar să sporeasă gradul de utilizare a capitalului, respectiv veniturile încasate de firmă, adică cifra de afaceri. Indicatorul vitezie de rotație nu trebuie înterpretat în sensul strict al unei viteze de rotație deoarece capitalul propriu nu este exigibil decât în situații extreme. Ei reprezintă mai degrabă o rată de rentabilitate a utilizării capitalurilor.

Agenții economici se confruntă adesea cu lipsă de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor efectuate sau pe care urmează să le efectueze, atât în activitatea curentă de exploatare, cît și în activitatea de investiții. Împrimuturile se acordă de bănci pe baza analizei viabile și realismu afacerilor derulate în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, adică a posibilitărții acestora de a obține veniturile și lichiditățile care să facă credibilitatea rambursarea creditelor. Analiza financiară este implicată atît în faza de obținere a creditelor deoarece banca solicită o documentație în vederea aprobării contractului de creditare, cât și faza utilizării propriu-zisă a creditelor, urmărindu-se eficiența acestora, capacității de rambursare și respectare termenelor de rambursare. Structura creditelor este urmărită atât pe tipuri de creditare, certificându-se cu această ocazie și respectarea destinației lor, cît și pe termene de rambursare, scotându-se în evidență creditele nerambursate la scadențe care sunt generatoare de penalizări și ca atare de cheltuieli financiare suplimentare. Dacă e să analizăm viteza de rotație a creditelor vom observa numărul de reconstituiri ale creditelor prin cifra de afaceri într-o anumită perioadă de gestiune. Acelerarea acesteia reprezintă o gestiune mai eficientă a creditelor și se poate realiza în situația obinerii unor venituri suplimentare ca urmare a creditelor acordate și/sau limitând volumul creditelor.

Sursele atrase sunt constituite din datorii de exploatare și în afara exploatării acumulate de o firmă în decursul unei perioade de gestiune ca urmare a realizării obiectului de activitate și care pînă în momentul stingerii lor sunt asimilate surselor proprii fiind utilizate pentru finanțarea activitîții curente. Gestiunea finaciară a acestei categorii de surse economice vizează analiza structurii lor, urmărirea scadenței acestora, corelația creanțe-obligații, viteza de rotație a datoriilor și factorii de influență asupra ei. Sursele atrase se situiază în doua categorii de datorii, care trebuie plătite într-o perioadă de un an și respectiv mai mare de un an. În cadrul acestor datorii sursele atrase sunt reprezentate de:

Avansuri încasate în contul comenzilor;

Datorii comerciale;

Efecte de comerț de plăți;

Sume datorate societăților din cadrul grupului;

Sume datorate privind interesele de participare;

Alte datorii, inclusiv datorii fiscal și alte datorii pentru asigurările sociale.

Deși aceste surse de finațare au un caracter avantajos, întreprinderea nu poate să amâne termenul efectiv de plată deoarece acesta este reglementat prin contracte sau legi de impozitare, iar depășirea termenului de plată este penalizată. Este necesat însă ca serviciul de trezorerie al firmei să gestioneze în așa fel încasările și plățile încăt să beneficieze cît mai mult de decalajul dintre acestea. Sursele atrase se reînoiesc permanent odată cu desfășurarea ciclului de exploatare, de aceea se mai numesc surse temporare.

Furnizorii sunt o sursă importantă care pot fi gestionați eficient, de aceea analiza financiară îi acordă o atenție deosebită. Celelalte surse atrase au în general temeneni de exigibilitate sigure, care nu pot fi amînate, de exemplu salariile. Furnizorii și clienții pot fi gestionați astfel încât să conducă la crearea de fluxuri de trezorerie ce pot fi plasate eficient de firmă, conducând la profituri importante. O mare majoritate din europa sunt asigurați cu cîstiguri nu atît prin marja comercială practicată, ci prin diferența de plăți dintre furnizor și clienți. Deoarece se efectuiază tranzacții în cantități mari de mărfuri și pot impune frunizorilor termene de plată variând între 3 luni pînă la 6 luni, iar clienților termene foarte severe de plată, în așa caz realizându-se un disponibil bănesc substanțial care poate fi stabilit eficinet pe diferite piețe. Această modalitate este de natură să înlăture pe micii comercianți care nu pot negocia astfel de termene de plăți cu furnizorii. „

Firmele care activiează în sectoare producătoare de bunuri comercializabile au primit credite de la bănci sau IFN într-o proporție mai mare decît firmele din sectoarele bunurilor necomercializabile. Evoluția poate indica că realizarea unui nou tipar mai sustenabil de creștere economică are într-o oarecare măsură suport și din partea sistemului financiar. Analiza pe principalele sectoare din economie indică firmele din agricultură ca se bazează pe finanțare într-o cantitate mai mare pe surse externe a firme, acestea fiind creditele comerciale, produse de finațare de tip leasing financiar, factoring sau credite bancare. Cele mai multe companii care accesează credite de investiții sunt din domeniile agricultură, precum și construcții și imobiliare.

Situația fiecărie entități sau fiecărui proiect în parte este diferită, de aceea nu toate proiectele investiționale pot fi susținute prin surse proprii, ca urmare se apelează la surse atrase, sau accesează la fonduri europene, fiind o soluție obișnuită de către companii.

3.2 Oportunități și perpective de atragere a surselor de finanțare

Toate problemele ce apar în atragerea surselor de finațare afectează nu doar entitatea sau proiectul în cauză dar și un număr mare de factori care sunt în jurul lor. Importanța factorilor individuali este diferită de la un investitor la altul și depinde de modelul afacerilor. Soluționarea acestei probleme este de a revizui legislația în vigoare și de a identifica elementele care inhibă intrările de investiții. În plus, atragerea de surse financiare nu ține doar de legislație, dar și de alte aspect importante.

În urma multor interviuri și discuții aprofundate cu antreprenorii, instituțiile financiare și cu alți participanți relevanți din Republica Moldova, s-a discutat despre modul de desfăsurare a afacerilor în țară și diverse problem, sa arătat că există o serie de asptecte care majorează costurile și/sau crește riscul de a investi în Republica Moldova. După revizuirea literaturii internaționale relevantă pentru acest subiect sa ajuns la unele recomandări.

În primul rînd, este necesar îmbunătățirea legislației. Deoarece acest aspect general a fost discutat și acoperit în RM. Una dintre problem este interdicția de procurare a terenurilor pentru investitorii străini. Deși, există mai multe soluții pentru persoanele inițiate și investitorii bine stabiliți, această interdicție descurajează potențialii investitori noi și majorează costurile și riscul de a face afaceri pentru cei existenți. Dar totuși o importanță mai mare are legislația muncii, în ciuda cheltuielilor mari pentru educație, investitorilor le este dificil să păstreze lucrători calificați.

În al doilea rînd, relația problematică dintre guvern și mediul de afacere este un obstacol major pentru atragerea investițiilor. Riscul de a investi într-un proiect este deosebit de mare din cauza punerii în aplicare frecventă arbitrară a legislație de către organele de stat. Deasemeni schimbările spontane în legislație care nu sunt consultate cu părțile interesate, majorează costurile și riscul de a afecta o afacere.

Primul pas pe care un întreprinzator trebuie să-l faca este estimarea cat mai precisa a sumei de bani necesare afacerii, indiferent de etapa ciclului de viata al afacerii (capital pentru demararea afacerii, pentru functionarea firmei pe termen scurt sau pentru dezvoltare strategica pe termen lung). Pregatirea unei proiectii realiste a necesarului de finanțare presupune luarea în considerare a unei game largi de costuri asociate cu planul de afaceri, ajutând și la prezentarea in fata unui creditor sau investitor caruia ii demonstreaza faptul ca va intelegeti afacerea si piata in care aceasta actioneaza.
Ideea despre finantare pe care o au majoritatea intreprinzatorilor este de a acumula banii necesari afacerii din orice surse de finantare, pe orice cai, in orice cantitate si cat mai usor posibil. Din pacate, aceasta abordare nu tine cont de faptul ca obtinerea banilor pentru afacere implica o multime de compromisuri, atat financiare cat si nefinanciare, bune sau rele. Dar firmele au nevoie de mai mult decat o simpla suma de bani, ele au nevoie de bani “inteligenti”, de surse de finantare, ceea ce presupune ca acesti bani aduc impreuna cu ei si sprijin si consultanta pentru afacere. Astfel de finantare poate fi o finantare garantata de o organizatie guvernamentala, situatie care permite mentinerea proprietatii intacte pana in momentul in care veti dori sa vindeti o parte din actiunile firmei.
Indiferent daca se urmareste obtinerea unui imprumut bancar sau gasirea unui fond nerambursabil (surse finantare ) care sa aduca afacerii capitalul de care are nevoie, procesului de cautare trebuie sa i se acorde aceeasi atentie ca si, spre exemplu, introducerii unui produs nou sau cumparării unei afaceri. Procesul alegerii unei modalitati corespunzatoare de finantare a afacerii este mai mult arta decat stiinta. Trebuie sa se ia in considerare o multitudine de factori si sa se evalueze in contextul propriei afaceri si a nevoilor acesteia. In functie de etapa din ciclul de viata al firmei necesarul de finantare este diferit si posibilitatile de gasire a surselor corespunzatoare difera.

În etapa de lansare, firmele au probleme în ceea ce priveste asigurarea capitalului necesar pentru functionare deoarece prezinta un risc ridicat pentru creditori sau investitori. Rezultatul acestei situatii este faptul ca mai mult de 75% dintre afacerile nou inființate sunt finanțate din resursele personale ale întreprinzatorului, cum ar fi economiile, dobânzile sau credite personale. Tot aici un rol important il joaca familia si prietenii, care asigura o parte din banii necesari demararii afacerii. In acest stadiu este de nepretuit dorința si perseverența în căutarea de surse de finantare, atât personale cât și guvernamentale.
Firmele în etapa de dezvoltare și crestere sunt de obicei suficient de stabile în funcționare pentru a nu avea în mod constant probleme cu fluxul de numerar. Dacă firma are succes, fondurile generate de firma vor acoperi în cea mai mare parte necesitatile firmei. Tipic, firmele au la dispozitie mult mai multe surse de finantare datorita faptului ca au deja o istorie a activitatii, o valoare stabilita, un istoric al creditului etc. In plus, faptul ca firma are clienti si furnizori constanti, proceduri interne de functionare eficiente, planuri de afaceri mai realiste si mai bine puse la punct, campanii de marketing si promotionale mai bine realizate si fundamentate ajuta la crearea unei increderi atat din partea potentialilor creditori cat si a potentialilor investitori. Daca firma a fost profitabila, modalitatea preferata de finantare este creditul ca sursa de finantare.

“Acordarea unui credit pentru investitor necesită prezentarea aspectelor de tehnică de aprobare, acordare, garantare, control al utilizării creditelor care difinesc mai bine relația dintre investitori și banci, relația bazată din ce în ce mai mult pe complimentaritatea intereselor lor, pe conoașterea reciprocă. Pe de o altă parte, întrerpinderea trebuie să cunoască sistemul bancar astfel încât să poată alege, în funcție de problemele financiare care i se pun, cel mai convenabil creditor, și să-și poată pregăti dosarul atașat cererii sale de credit. Condițiile economic-financiră a RM își pune amprenta și asupra acestei problem, astfel, întreprinderile nu-și pot manifesta, în cele mai multe cazuri, libere de ași alege pratenerul bancher deoarece gradul ridicat de îndatorare și situația lor financiară le pune într-o situație de dependență față de băncile cu care au relații tradițională sau nu le permite accesul la altele.

Pe de altă parte, băncile trebuie să fie la curent cu problemele economic-financiare de ansamblu ale economiei și cu cele ale agenților economici clienți sau viitori clienți , pentru a decide în mod conștient acordarea de credit, pentru a proceda la negocierea acestora și în vederea unei cât mai bune asigurări împotriva riscurilor. Decizia de acordarea a creditului constituie o problemă complexă și trebuie să aibă în vedere: masa bănească angajată, realizarea de profituri și prevederea riscurilor, competiția cu celelalte bănci, eliminarea riscului financiar ale băncilor, dar și ale investitoilor, prin utilizarea metodelor moderne de determinare a rentabilității proiectelor, ca și a bonității socilitanților de creditare, înțelegerea în profunzime a tuturor tendițelor și fenomenelor înregistrate în activitatea economic-financiară (concurența, inflația..).

Finațarea prin credit necesită aprecieri globale a unei firme, deoarece acesta presupune un angajament pe o lungă durată, însoțit de un grad de risc, ceea ce impune o analiză a gestiunii creditelor primite până la acel moment, creditele se rambursează din profit sau din marja brută de autofinațare, astfel încât trebuie să fie analizate toate elementele de exploatare ce intervin în realizarea acestuia. “Garanțiile mobilizate în acest caz sunt inferioare celor atașate creditelor de exploatare, prin urmare banca trebuie să cuprindă o perioadă de timp care se întinde departe în viitor, bazându-se pe o examinare profundă a condițiilor actuale de producție.”

Un criteriul bine evaluat pentru entități este constituit de mărimea și prestigiu acesteia. Deși considerat un criteriu relativ, “mărimea firmei oferă informații despre procesul investițional și sursele la care se poate apela”, astfel, întreprinderile mari au programe de investiții a căror execuție se întinde pe mai mulți ani, iar nivelul lor variază după o curbă mai mult sau mai puțin netedă, dar este, în general, ridicată în raport cu cifra de afaceri. Datorită situației financiare grele în care se află un număr însemnat de întreprinderi mari din țara noastră, acestea nu se pot bucura de poziția privilegiată pe care o au ,de obicei , în alte țări (condiții mai avantajoase din partea băncilor, obținute ca urmare a stabilității și volumului mare de tranzacții, a garanțiilor de calitate superioară prezentate), dar mărimea firmelor reprezintă un criteriu defavorizat în condițiile unei economii în tranziție.”

In etapa de declin apar probleme cu fluxul de numerar, iar posibilitatile de finantare ale firmei se vor reduce mai ales in cazul in care si piata pe care firma actioneaza este in restrangere. Astfel, chiar daca istoric firma are credibilitate, situatia curenta va impiedica obtinerea facila de fonduri pentru continuarea derularii operatiunilor sau pentru realizarea altor obiective. Nu trebuie uitat ca atat institutiile de credit cat si investitorii potentiali, inainte de a acorda credit sau de a investi isi vor face propriile aprecieri asupra viabilitatii afacerii si asupra planului de afacere propus.

Cele mai presante problem ale companiilor sunt nivelul ridicat al fiscalității, concurența și lipsa cererii. Accesul la finanțare este o problemă mai presantă în special pentri companiile care au credite la bancă sau IFN. O explicație se referă la eligibilitatea cererii, în sensul că unele firme care au credite în derulare se confruntă cu un grad de îndatorare mai mare și/sau cu o capacitate mai redusă de onorare a serviciului datorieu, ceea ce le îngreunează accesul la noi finanțări. De aceea, există și un număr relative important de firme care nu apelează la finanțare de la bănci sau IFN și care nici nu intenționează să acceseze în viitor asemenea surse.

In Republica Moldova, datorita lipsei legislatiei si a institutiilor specializate în sustinerea si promovarea IMM, avantajul datorat inexistentei unei concurente reale este practic anulat. Principala problema nu o reprezinta ideile sau dorinta de munca, ci aspectele privind finantarea afacerii, cel putin in perioada de inceput.
Conditia esentiala pentru dezvoltarea viitoare a firmei este sa dispuna de o finantare corecta si completa, intrucat fara un capital suficient, care sa confere siguranta ca afacerea se va dezvolta in continuare, firma va trai de pe o zi pe alta, din experiente, nivelul de risc fiind crescut. In aceasta situatie firma este extrem de vulnerabila.
Intreprinzatorul trebuie sa asigure fondurile necesare crearii celor trei tipuri principale de capital utilizate in activitate:

capitalul fix – imobilizat in activele fixe, cu rol de formare a fondurilor permanente ale firmei (cladiri, terenuri, autovehicule, echipamente, instalatii, utilaje etc.) si care constituie infrastructura de sustinere a firmei;

capitalul circulant – care reprezinta fondurile circulante ale firmei si asigura continuitatea desfasurarii activitatii;

capitalul pentru dezvoltare – care este afectat extinderii afacerii, schimbarii directiei initiale a activitatii si diversificarii acesteia.

La nivel global Republica Moldova este afectată de unele problem, ce nu permit dezvoltarea eonomie afacerii: Lipsa planurilor de afaceri a proiectelor finanțate pentru a primi credițe; Nevelul scăzut de funcționalitate al sistemului juducuar și de aplicare a legilor; Lipsa unui sprijin real, efficient al ÎMM-urilor din partea statului; Lipsa unui mecanism de redistribuire a fluxurilor financiare; Nivelul ridicat al corpuției; Impactul ridicat al macrofactorilor asupra performanței ÎMM-urilor,

Problema care afectează entitățile este devalorizarea monedei naționale, aceasta aduce la o instabilitate legăturile dintre producători de bunuri și organizațiile comerciale, în specila cu privirea la importul de bunuri de larg consum, schema obișnuită a fluxului schimburilor comerciale încetează să funcționeze. Se face simțit lipsa de capital circulant, în specila în întreprinderile comerciale. Acest lucru reduce semnificativ sansele de supraviețuire a structurii de afaceri și întreprinderilor.

“ Pentru elaborarea unui proiect bun, care să atraga surse de finanțare este nevoie de evitarea greșelilor minuscule care duc la respingerea cererilor de finanțare. De aceea se recomandă pregătirea din timp. La final este obligatorie verificarea cu documente necesare, pentru că majoritatea proiectelor au fost response din cauza unor greșeli extreme de evidente:

Cereri scrise de mână și nu dactilografiate.

Lipsa unor semnături, ștampile, date. Când se lucrează contra timp, este firească omiterea unei semnături, a unei date pe un document, sau a numerătării paginilor proiectului, așa cum se cere.

Lipsa unor documente solicitate. În cazul documentelor în format Excel, trebuie verificat dacă s-au completat toate paginile existente, nu numai pe cea care apare automat la deschiderea documentului.

Moneda în care este exprimat bugetul.

Instituția nu se ocupă cu activități de tipul celor descrise in proiect.

Solicitantul sau unul din parteneri nu este nici persoană juridică română și nici dintr-o țară eligibilă.

Suma solicitată este mai mare decât suma maximă admisă sau mai mică decât suma minimă alocată prin program. Este o distincție clară între bugetul proiectului și suma solicitată. Bugetul proiectului include atât contribuția proprie cât și suma solicitată ca finanțare.

Procentajele au fost calculate greșit. De exemplu, dacă solicitantul trebuie să contribuie cu finanțare în proporție de minim 20%, o cofinanțare de 19,99% va duce la respingerea proiectului. Comisia de evaluare va lua în considerare procentul care rezultă din raportul între bugetul proiectului și aportul solicitantului.

Calcularea costurilor duce la o sumă diferită de suma totală a proiectului. Bugetul trebuie verificat de mai multe ori, pentru a elimina posibilitatea strecurării unor astfel de greșeli.

Durata proiectului depășește durata maximă admisă prin ghid. Greșeala poate apărea și atunci proiectul pentru care se solicită finanțare este o componentă a unui proiect mai amplu, care are o durată mai mare de durata maximă admisă.

Solicitantul a prezentat prea succint experiența pe care o are în domeniu, nu a explicat detaliat ce resurse deține, gândindu-se că, dacă este o instituție cunoscută, toată lumea a auzit de capacitatea sa. Evaluatorii nu se pot baza în evaluare decât pe informațiile furnizate în proiect, de aceea, o organizație arhicunoscută, dar care nu-și prezintă capacitatea operațională în scris, va primi un punctaj redus, deși, poate, ar merita un punctaj maxim.

Beneficiarii și grupul țintă nu au fost stabiliți clar.

Metodologia proiectului este slab punctată atunci când activitățile prevăzute nu contribuie la îndeplinirea obiectivelor propuse, rezultatele estimate nu pot fi măsurate sau evaluate, grupurile țintă nu au legătură cu activitățile, atribuțiile din proiect nu sunt descrise clar și nici împărțite realist între membrii echipei sau între organizațiile partenere. În acest caz, avem de-a face cu un proiect care nu a fost bine gândit și planificat.

Solicitantul nu își propune să identifice posibilități realiste de continuare a activităților și după încheierea finanțării și nu explică impactul proiectului pe termen mediu. Evaluatorii doresc să vadă că activitățile derulate cu fonduri nerambursabile au un efect de lungă durată și nu unul care se oprește odată cu încheierea proiectului.

Bugetul nu este clar, sau include costuri nejustificat de mari in raport cu prețul pieței.

Bugetul nu acoperă toate activitățile propuse, ceea ce poate pune în pericol realizarea proiectului.”

Concluzii

S-a demonstrat, de nenumărate ori, că funcționarea unei întreprinderi fără un capital adecvat este una dintre cauzele cele mai răspândite ale eșecului în afaceri. Pe lângă un capital suficient, întreprinderea trebuie să aibă și o structură a capitalului adecvat, adică o combinație corectă de capital propriu și împrumutat.

De-a lungul timpului au existat diferite păreri referitor la o structura financiară bună, adică nivelul considerat favorabil de resurse proprii și străine. Până în deceniul al Vl-lea, o bună structură financiară se caracteriza printr-un nivel scăzut al îndatorării și se punea accentul pe autofinanțare și pe alte surse proprii, adică pe autonomia economico-financiară a societății. În deceniul al Vlll-lea, o structură financiară eficientă se caracteriza printr-un nivel normal al îndatorării, adică un nivel nu foarte mare comparativ cu capitalul propriu, dar se punea accentul pe efectul pozitiv al îndatorării. În anii ’80 se considera că o bună structură financiară se caracterizează prin diminuarea treptată a îndatorării, creșterea autonomiei financiare și, de asemenea, creșterea rentabilității. În prezent, acționarii consideră că este de preferat următoarea ierarhie a modalităților de finanțare: îndatorarea pe termen lung, după care autofinanțarea și în ultimă instanță apelarea la majorarea capitalului. Finanțările au o puternică influiență pozitivă în ceea ce privește creșterea productivității în economiile dezvoltate. În economiile mai puțin dezvoltate, efectul finanțărilor asupra creșterii producției se manifestă în primul rând prin acumularea de capital.

Dar totuși, pentru o dezvoltare eficientă și bine structurată este nevoie de un capital bine stabilit, conform experineței internaționale, 70 % din necesitățile financirare trebuie sa fie acoperite din sursele proprii, aceasta demostrază stabilitatea și durabilitate.

În prezent sunt diverse oportunități de finanțarea a proiectelor investiționale atât pentru cele din sectorul privat cât si pentru sectorul public. Gestionarea surselor de finanțare pentru proiectele investiționale a devenit o problemă complexă, care este în atenția tuturor economiștilor, având în vedere faptul că o gestiune defectuoasă atrage după sine o mulțime de dezavantaje care se răsfrâng asupra societății . Gestiunea completează activitatea de analiză, iar pe baza informațiilor furnizate se fundamentează deciziile de finanțare curentă și în perspectivă.

Întreprinderile mici și mijlocii constituie 97,4 la sută din numărul total de întreprinderi în RM, ele sunt baza care atrage cele mai multe investiții în diverse sectoare. ÎMM au un rol important în dezoltarea economiei naționale datorită avantajelor pe care le oferă, ele sunt mai flexibile și reacționează mai rapid la schimbările mediului de afacere și la cerințele pieței. Din acest considerent investițiile în ÎMM aduc venituri mai mari decât investițiile în întreprinderile mari.

Conform raportelor financiare prezentate de agenții economici princalal sursă de finanțare este creditul commercial pur, cu dobânzi mari și termene scurte de rambursare, care afectează rentabilitatea investițiilorși dezvoltarea afacerilor în general.

Întreprinzătorii din RM iau inițiativa să transforme ideile, reale. Pentru a realize viziunile în realitate sa creat diverse programe de finanțare, unul fiind PARE 1+1, el fiind implementat în mai multe entități care au success și în prezent , ca: „Nivalli”, „La Brazdă”.

Dar totuși o entitate are nevoie de surse de finațare în permanență de aceea am examinat analiza economico-financiară a societății comerciale “TOBIMAR” SRL . Analiza solvabilițății arată capacitatea agentului economic “TOBIMAR” SRL rambursarea la o scadență mai mare de 1 an, ratele existele față de bancă și alte instituții financiare. Examinarea rentabilității pe baza contului de profit și pierdere a demonstrate că activitatea firmei se desfășoară normal, deoarece veniturile trebuie obținute, în cea mai mare parte din activitatea ce face obiectul principal al firmei, adică din vânzări.

Efectuarea analizei lichidității și solvabilității este foarte important pentru entitatea analizată, deoarece este nevoie de a cunoaste situația trezorerii și creanțelor, stocurilor, disponibilităților bănești. Pe baza datelor din anii 2012, 2013 , 2014 și prelucrării acestora, a situației economico – financiare a firmei, sa observa că rata lichidității generale este mai mică, înregistrându-se o acoperire parțială a datoriilor pe termen scurt ; rata lichidității intermediare este negativă, înregistrându-se o acoperire parțială a datoriilor pe termen scurt.

După evaluarea surselor de finanțare sa demonstrat că cea mai importatnă sursă de finanțare rămâne a fi totuși sursa internă, sub forma reinvestirii profitului sau vânzării de active din patrimoniul firmei sau sub forma creditelor de la acționari sau a majorărilor de capital. Dar totuși o mare majoritate de întrerpinzători apelează și la un produs bancar de creditare. Utilizarea de credit avînd garanția fondurilor de garantare a creditelor a fost indicată ca soluție de finanțare într-un număr relativ redus de cazuri. Ceea ce poate sugera potențialul acestor fonduri în vederea relansării sustenabile a creditării. În special firmele din agricultură au apelat la sprijinul fondurilor de garantare a creditelor pentru finanțarea activității.