Analiza Comparativa a Produsului Intern Brut pe Cap de Locuitor la Nivelul Tarilor Membre ale Uniunii Europene

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Particularități ale conturilor naționale

Definirea sistemului conturilor naționale

Conturi naționale.

Funcționarea sistemului conturilor naționale Calcularea sistemului conturilor naționale

Caracteristicile conturilor naționale

Capitolul 2. Produsul Intern Brut

Despre Produsul Intern Brut

Mărimea PIB

2.2.1.Metoda de producție

2.2.2 Metoda utilizării finale

Volumele relative de consum pe cap de locuitor

PIB-ul pe cap de locuitor

Capitolul 3. Studiu de caz – Analiza comparativă a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene

3.1. Ratele de creștere în volum a PIB pe cap de locuitor în perioada 1995-2001 18.

3.2. Ratele de creștere în volum a PIB pe cap de locuitor în perioada 2002-2013 20.

3.3. Ratele de creștere în volum a PIB pe cap de locuitor în perioada 2013-2014 23.

3.4. Evoluția Produsului Intern Brut al UE în trimestrul III 2010

3.5. Indicii de volum pe cap de locuitor între anii 2010-2012

3.6. Volumul relativ de consum în perioada 2010-2012.

3.7. Indicele PIB-ului pe cap de locuitor în anul 2012

3.8. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în SPC în 2013

Concluzii

Bibliografie

Sitografie

Lista figurilor și tabelelor

Schema nr. 1.1. Metodele calculării conturilor naționale – pag 10.

Tabel nr. 3.1. Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut în perioada 1995-2001 – pag 20.

Tabel nr. 3.2. Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut în perioada 2002-2013 – pag 23.

Tabel nr. 3.3. Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut între anii 2013-2014 – pag 24.

Tabel nr. 3.4. Evoluția Produsului Intern Brut al UE în trimestrul III 2010 – pag 27.

Tabel nr. 3.5. Indicii de volum pe cap de locuitor între anii 2010-2012 – pag 29.

Grafic nr. 3.1. Indicii de volum ale PIB și AIC pe cap de locuitor în anul 2012 – pag 31.

Grafic nr. 3.2. PIB pe cap de locuitor în UE – pag 32.

Grafic nr. 3.3. PIB pe cap de locuitor în SPC în 2013 – pag 33.

Introducere

Sistemul conturilor naționale este definit ca un ansamblu de conturi și tabele în care sunt sintetizate rezultatele macroeconomice. Sistemul conturilor naționale reprezintă o machetă a economiei naționale, înregistrând toate fluxurile reale și monetare din sistemul economic, în mod coerent, corelat și echilibrat Sistemul conturilor naționale pot fi calculat prin 3 metode: metoda de producție, metoda utilizării finale, metoda repartiției.

Produsul Intern Brut (PIB) este cea mai importantă variabilă macroeconomică și cel mai cunoscut instrument de măsurare a activității macroeconomice. Cadrul și regulile de calcul al PIB-ului sunt stabilite în Sistemul european de conturi, care corespunde în mare măsură Sistemului de conturi naționale al ONU.

Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care exprimă valoarea brută a producției finale produse în decursul perioadei de calcul de subiecte economice care-și desfășoară activitatea de producție în interiorul țării. PIB-ul pe cap de locuitor este util mai ales atunci când se compară o țară cu alta, deoarece prezintă performanța relativă a țărilor.

M-am oprit supra acestei teme întrucât doresc să-mi înbunatațesc cunoștințele legate de o temâ cu o mare actualitate. Mă preocupă în primul rând diferențele economice dintre țările membre ale Uniunii Europene, iar în ultimul rând mă interesează situația României comparativ cu celelalte țari membre ale Uniunii Europene.

Obiectivul fundamental al cercetării este obiectivul fundamental al nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene, folosind indicatorul macroeconomic Produsul Intern Brut pe cap de locuitor.

Lucrarea este structurată pe trei capitole. Primele două capitole reprezintă partea teoretică a lucrării, pe când al treilea capitol constituie partea practică, și anume studiul de caz, analiza propriu zisă a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene.

În primul capitol vom prezenta sistemul conturilor naționale, acesta înregistrând toate fluxurile reale și monetare din sistemul economic.

Al doilea capitol prezintă Produsul Intern Brut, mărimea acestora incluzând metodele de calcul ale acestora, volumele relative de consum pe cap de locuitor și Produsul Intern Brut pe cap de locuitor.

Ultimul capitol reprezintă partea practică a lucrării analizând ratele de creștere în volum a PIB pe cap de locuitor în perioada 1995-2013, evoluția PIB-ului al UE în al treilea trimestru al anului 2010, indicii de volum pe cap de locuitor între anuii 2010-2012, volumul relativ de consum în perioada 2010-2012 și nu în ultimul rând voi face o analiză a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor în SPC în 2013.

Capitolul 1. Particularități ale conturilor naționale

Pentru o analiză comparativă corectă dintre țări sau dintre regiuni economice, trebuie să avem anumiți indicatori macroeconomici determinați de fiecare țară în parte, acești indicatori au la bază metodologii stabilite de organul central de statistică.

Cu ajutorul acestor indicatori macroeconomici putem măsura activitățile economice la nivel național, dar pentru această măsurare este nevoie de câteva permise metodologice:

Unitățile care efectuează tranzacții, atât pe plan intern cât și pe plan extern, trebuie să fie definite și clasificate, împreună cu fluxurile dintre aceste unități.

Pentru caracterizarea stării economice trebuie să fie stabilite sursele de date necesare.

Pentru colectarea datelor și pentru agreagarea acestor date trebuie să se adopte anumite metodologii.

Prin coordonarea și intergrarea sistemelor de indicatori trebuie să se asigure comparabilități internaționale.

În fiecare țară cu economie de piață, pentru măsurarea rezultatelor activității economice într-o anumită unitate de timp se bazează pe Sistemul Conturilor Naționale (S.C.N.), ceea ce este cunoscut și sub denumirea de Contabilitatea Națională.

Contabilitatea Națională este utilizată și în statistica Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.), precum și a altor organisme internaționale.

Definirea sistemului conturilor naționale

Sistemul conturilor naționale se definește ca un ansamblu de conturi și tabele în care sunt sintetizate rezultatele macroeconomice. Acest sistem de evidență și măsurare a rezultatelor s-a evidențioat înca în anii '40 în țările dezvoltate cu economie de piață și a fost adoptat oficial în 1969 de către Comisia de Statistică a ONU. Acest sistem în prezent este folosit de către majoritatea țăriilor ale lumii, de către organismele ONU și totodată de alte organizații internaționale.

Multitudinea fluxurilor din economie, oferă tabloul general al rezultatelor macroeconomice pe baza cărora se pot măsura evoluția economiei, potențialul de consum și de investiții și se pot fundamenta deciziile organismelor guvernamentale.

„Sistemul conturilor naționale a apărut ca metoda de evidență a activității ansamblului economiei naționale și s-a dezvoltat treptat, devenind un sistem de evidență macroeconomică, care are ca obiectiv reprezentarea cantitativă, agregată, simplificată, completă și coerentp a activității economice desfășurate într-o perioadă determinată.

Obiectivul principal al economiei naționale îl contituie furnizarea unei reprezentări cantitative simplificate și agregate a universului economic în timpul unei perioade date și/sau la un moment dat”

„În sistemul conturilor naționale, măsurarea rezultatelor se fundamentează pe teoria factorilor de producție, ceea ce înseamnă că evaluarea lor se bazează pe veniturile factorilor de producție care au participat la activitățile economice.”

Conturi naționale

„Sistemul conturilor naționale reprezintă o machetă a economiei naționale, înregistrând toate fluxurile reale și monetare din sistemul economic, în mod coerent, corelat și echilibrat. Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări și sintetizări ale informațiilor cuprinse în conturile alcătuite pe subiecte economice, sectoare economice și ramuri de activitate. Ele sunt utilizate pentru calcule macroeconomice și pentru furnizarea informațiilor necesare privind: producția de bunuri pe economia națională, structura și utilizarea acesteia, formarea și repartiția veniturilor în societate, utilizarea veniturilor societății etc. Pentru analiza acestor aspecte esențiale ale vieții economice din societate se alcătuiesc următoarele conturi naționale:”

Contul de producție: acest cont se contruiește la nivelul sectoarelor publice respectiv pe toată economia națională, prin care se sintetizează tranzacțiile distincte activității de producție a subiectelor economice interne.

Contul de creare a veniturilor: acest cont accentuează pentru fiecare sector, resptectiv pentru întreaga economie formarea veniturilor din activitatea economică.

Contul de repartiție a veniturilor: în interiorul țării remarcă utilizarea componentelor venitului național care este disponibil atât pentru consumul privat cât și pentru consumul public.

Funcționarea sistemului conturilor naționale

Funcționarea sistemului conturilor naționale presupune următoarele:

”Gruparea agenților economici și clasificarea operațiunilor;

Asocierea unui cont de resurse și utilizări pentru fiecare categorie de agent și pentru fiecare „moment” din lanțul producție – consum/economisire – investiție;

Stabilirea unei legături „verticale” între conturile unei categorii de agenți (circuitul economic este, însă, simultan o utiizare, pentru un agent, și o resursă, pentru altul, de unde rezultă că, în fond, conturile diferiților agenți sunt unite “transversal” prin soldurile lor).”

Cu ajutorul datelor care sunt oferite de Contabilitatea Națională putem cunoaște și caracteriza anumite variabile economice importante, și anume: produsul intern, produsul național, venitul național, consumul final, formarea capitalului, veniturile personale și disponibile ale populației, exportul, importul, investiții etc.

Pentru o evidențiere a circuitului fluxurilor în Sistemul Conturilor Naționale trebuiesc definite și delimitate activitățile economice, subiectele economice, obiectele activității economice, tranzacțiile, evaluările, datările și localizările acestora.

Conturile de activitate ale subiectelor economici

În Contabilitatea Națională circuitul economic este prezentat prin intermediul conturilor pentru activitatea subiectelor economice, sectoarelor instituționalizate și a ramurilor și pentru ansamblul economiei naționale, astfel:

Conturile de activitate ale subiectelor economice sunt divizate în: contul de producție, contul de venituri și cheltuieli, contul de modificare a patrimoniului și contul de finanțare.

Schema nr. 1.1. Conținutul conturilor de activitate ale subiectelor economice

Sursa: realizat de autor

Informațiile din conturile alcătuite de subiectele economice pot fi împărțite pe sectoare economice și pe ramuri de activitate. Sectoarele economice sunt alcătuie din conturi ale sectorului firme, conturi ale sectorului public (adică guvernamental) și conturi ale gospodăriilor private.

Pentru agreagarea informațiilor din aceste conturi care sunt alcătuite de subiectele economice împărțite pe sectoare și pe ramuri de activitate este necesară eliminarea consumului intermediar, adică trebuie eliminate livrările de bunuri între subiectele economice care sunt încadrate în același sector.

Conturile macroeconomice

Conturile macroeconomice sunt alcătuite de Contabilitatea Națională pentru următoarele:

Calcularea indicatorilor sintetici;

Analizarea formării mișcării, repartiției;

Utilizării veniturilor, interdependențelor din economia națională;

Cunoașterea stării economiei, a stabilității prețurilor, a gradului de ocupare a forței de muncă, etc.

Pentru aceasta Contabilitatea Națională folosește un sistem individual de principii, concepte fundamentale legate de:

activitatea de producție,

producția intermediară și finală,

consumul final, și anume: investiții și amortizări, „intern” și „național”,

evaluarea tranzacțiilor.

Conturilete de subiectele economice pot fi împărțite pe sectoare economice și pe ramuri de activitate. Sectoarele economice sunt alcătuie din conturi ale sectorului firme, conturi ale sectorului public (adică guvernamental) și conturi ale gospodăriilor private.

Pentru agreagarea informațiilor din aceste conturi care sunt alcătuite de subiectele economice împărțite pe sectoare și pe ramuri de activitate este necesară eliminarea consumului intermediar, adică trebuie eliminate livrările de bunuri între subiectele economice care sunt încadrate în același sector.

Conturile macroeconomice

Conturile macroeconomice sunt alcătuite de Contabilitatea Națională pentru următoarele:

Calcularea indicatorilor sintetici;

Analizarea formării mișcării, repartiției;

Utilizării veniturilor, interdependențelor din economia națională;

Cunoașterea stării economiei, a stabilității prețurilor, a gradului de ocupare a forței de muncă, etc.

Pentru aceasta Contabilitatea Națională folosește un sistem individual de principii, concepte fundamentale legate de:

activitatea de producție,

producția intermediară și finală,

consumul final, și anume: investiții și amortizări, „intern” și „național”,

evaluarea tranzacțiilor.

Conturile macroeconomice sunt obținute având la bază multiple agregări și sintetizări ale informațiilor din conturile pe subiecte economice, sectoare economice și ramuri de activitate, iar în același timp trebuie să fie respectate principiile și conceptele fundamentale ale Sistemului Conturilor Naționale.

Conturile macroeconomice, în raport cu folosirea informațiilor, pot fi următoarele:

Conturi naționale care:

stau la baza calculării unor indicatori sintetici ai producției de bunuri.

Acestea sunt următoarele: contul sintetic de bunuri și contul de producție;

care stau la baza calculării indicatorilor ce permit analiza formării veniturilor, repartiției și utilizării acestora.

Acestea sunt: contul de creare a veniturilor, contul de repartiție a veniturilor, contul de redistribuire a veniturilor și contul de utilizare a veniturilor;

care stau la baza indicatorilor și analizei patrimoniului.

În această categorie putem deosebi următoarele: contul de modificare a patrimoniului și contul de finanțare a modificării patrimoniului;

Conturi care stau la baza analizei tranzacțiilor cu străinătatea, sub forma unui cont de bază numit contul restul lumii sau străinătate.

Metode de calcul a sistemului conturilor naționale

După cum am afirmat și anterior, principalii indicatori statistici de rezultate sunt calculați pe baza Sistemului Conturilor Naționale. Acești indicatori sunt: Produsul Intern Brut, Produsul Intern Net, Venitul Național și Venitul Național Disponibil.

Pentru obținerea acestor indicatorilor sintetici de rezultate putem utiliza trei metode de calcul: metoda producției (metoda valorii adăugate sau metoda creării veniturilor), metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor) și metoda repartizării veniturilor (metoda veniturilor).

Metoda de producție

Se mai numește metoda valorii adăugate sau metoda creării veniturilor, prin care se înțelege măsurarea respectiv evidențierea valorii adăugate brute care au fost create de agenți economici și producători de bunuri și servicii. Prin această metodă din valoarea totală a producției se elimină consumul intermediar iar în cazul indicatorilor în expresie netă, se elimină și consumul de capital fix (amortizarea), rezultând valoarea adăugată netă.

Metoda utilizării finale

Se mai numește metoda cheltuielilor care se înțelege cheltuielilor totale ale agenților economici cu bunurile materiale și serviciile care compun producția finală. Deci, prin această metodă se însumează: cheltuielile gospodăriilor pentru produse și servicii de consum; cheltuielile publice guvernamentale (instituțiilor administrației centrale și locale) pentru serviciile administrative puse la dispoziția colectivităților; cheltuielile pentru bunuri de investiții (investițiile brute); și exportul net (care este diferența dintre valoarea bunurilor și serviciilor exportate și valoarea celor importate).

Metoda repartizării veniturilor

Se mai numește metoda veniturilor prin care se înțelege însumarea elementelor ce reflectă recompensarea factorilor de producție, concretizate în venituri încasate de proprietarii acestor factori (salarii, profituri, dobânzi, rente) și alocațiile pentru consumul de capital fix.

Sistemul conturilor naționale pot fi calculate prin 3 metode:

Schema nr. 1.1. Metodele calculării conturilor naționale

Sursa: realizat de autor

Caracteristicile conturilor naționale

Principalele caracteristici ale conturilor naționale, care pot fi sintetizate în felul următor:

„Contabilitatea este o metodă de înregistrare, scopul său imediat nu este să explice activitatea economică ci să o descrie. Trebuie să subliniem însă că între descrierea cifrică și explicațiile cauzale este o strânsă legătură, descrierea cifrică a activității în perioade succesive de timp furnizănd o bază pentru cercetarea corelațiilor din economie.

Contabilitatea națională este o reprezentare simplificată și agregată. Economia națională este formată dintr-o multitudine de agenți economici, care desfășoară diverse activități. Pentru a înțelege funcționarea unei astfel de economii naționale, contabilitatea națională trebuie să simplifice, adică să selecteze din toate elementele caracteristice pe cele esențiale și să obțină agregate la nivel macroeconomic care dau o imagine a activității economice.

Contabilitatea națională este o reprezentare cantitativă; elementele măsurate pot fi: stocurile existente la un moment dat (stocuri de bunuri, stocuri de creanțe, stocuri monetare) sau fluxurile care se realizează în cursul unei perioade. La nivel macroeconomic aceste mărimi sunt exprimate sub formă monetară.

Contabilitatea națională are ca obiect de studiu numai activitatea ecnomică și nu întreaga activitate umană.”

Zizi Goshin și Mihaela Vatui enumeră următoarele caracteristici ale conturilor naționale:

„este un instrument de evidență statistică, o descriere cantitativă, globală a desfășurării activității economice;

este un instrument de analiză a activității economice întrucât permite înțelegerea fluxurilor, a interdependențelor economice, a manifestării legităților economiei;

este un model simplificat, clar și coerent al realității economice, care asigură înțelegerea modului de funcționare a economiei;

fundamentează deciziile economice care vizează susținerea sau corectarea unor tendințe și corelații din economie pentru asigurarea unei evoluții economice favorabile;

este o expresie agregată a fluxurilor materiale și monetare din economie;

se bazează pe dubla înregistrare contabilă a tranzacțiilor ca resurse, pe de o parte și ca folosire a acestora, pe de altă parte;

fundamentează comparațiile în timp, permițând evidențierea tendinței de evoluție a economiei, a mutațiilor structurale și a corelațiilor macroeconomice;

evită înregistrările repetate sub forma consumului intermediar (bunuri materiale și servicii consumate în perioada de calcul pentru producerea altor bunuri și servicii);

este un instrument de comparații internaționale, reflectând poziția țării în economia mondială și interdependențele economice internaționale;

se bazează pe o concepție unitară privind conținutul categoriilor economice pe care le reflectă și pe o metodologie unitară de înregistrare, prelucrare și agregare a informațiilor, ceea ce asigură comparabilitatea indicatorilor în timp și spațiu.”

Sistemul conturilor naționale se bazează pe teoria factorilor de producție, ceea ce înseamnă că toți cei care participă la activitatea economică sunt răsplătiți în funcție de contribuția adusă. SCN exprimă prin conținutul său mecanismele de piață și utilizează conceptele teoriei economice capitaliste a factorilor de producție.

Prin SCN este reflectată întreaga activitate umană bazată pe mărfuri și servicii, ceea ce pot avea un caracter marfar sau nemarfar, dar pot fi legate de asigurarrea ordinii publice și securității sociale.

Capitolul 2. Produsul Intern Brut

2.1. Delimitări conceptuale

Produsul Intern Brut (PIB) este cea mai importantă variabilă macroeconomică și cel mai cunoscut instrument de măsurare a activității macroeconomice. Cadrul și regulile de calcul al PIB-ului sunt stabilite în Sistemul european de conturi, care corespunde în mare măsură Sistemului de conturi naționale al ONU.

Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care exprimă valoarea brută a producției finale produse în decursul perioadei de calcul de subiecte economice care-și desfășoară activitatea de producție în interiorul țării.

„Reprezintă expresia sintetică a rezultatelor activității economice produse în interiorul teritoriului economic într-o perioadă, indiferent de contribuția pe care au adus-o subiecții interni sau din străinătate. PIB-ul măsoară valoarea bunurilor și serviciilor finale, produse în interior într-o perioadă de timp (de regulă un an sau un trimestru)”, respectiv este valoarea mărfurilor și serviciilor produse în interior după scăderea valorii bunurilor consumate în procesul de producție (consumul intermediar).

Economistul de la Biroul Național de Cercetări Economice din Statele Unite ale Americii, Simion Kuznets, în perioada Marii Crize din 1929-1933 sau în anii imediat următori, a propus guvernului SUA ca indicator de măsurare a evoluției economiei americane, Produsul Intern Brut.

Ideea lui Kuznets constă în captarea tuturor producțiilor economice de către persoane fizice, juridice și de către guvern, într-o măsură unică, care ar trebui să crească în perioade favorabile și să scadă în vremuri mai grele. Dar până la urmă nici Kuznets nu a negat faptul că acest indicator nu este eficient pentru a arăta nivelul de dezvoltare a unei țări. Într-adevăr PIB-ul nu arată acest lucru, dar măsoară producția anuală a unei țări, acest număr este proiectată la populație (PIB pe cap de locuitor), care este declarat ca fiind "un indicator de măsurare a nivelului de dezvoltare și a decalajelor economice dintre țările lumii".

După părerea mea de multe ori PIB-ul nu ia în considerare o serie de activități casnice (cum ar fi îngrijirea copilului, a persoanelor în vârstă), chiar dacă aceste activități, din punct de vedere economic, ar fi foarte productive și importante.

La fel de greu este exprimarea activităților non-piață (de apărare, de aplicare a legilor) cu ajutorul PIB-ului, dar este de asemenea important de reținut și faptul că PIB-ul, fiind un indicator agregat, nu poate dezvălui nici problemele de alocare. Deci putem afirma că, doar cu ajutorul acestui indicator, nu putem judeca clar care modul în care este distribuit venitul național între agenții economici.

Hazel Henderson, președintele Ethical Markets Media a afirmat faptul că PIB-ul este „un calcul îngust al fluxului de bani” (citată de Time). Henderson a ajutat la dezvoltarea Indicatorilor Calității Vieții Calvet – Henderson. Tot în această declarație, ea afirmă și faptul că acest indicator este o „aproximație” și acesta „mistifică și ascunde diferența dintre bogați și săraci”. Ceea ce înseamnă că există „o discrepanță mare între produsul intern brut și realitatea pe care o simt oamenii”.

Un exemplu care susține, după părerea mea, această afirmație și demonstrează că PIB-ul nu avantajează individul, este sistemul de sănătate: când se majorează costurile pentru serviciile medicale, PIB-ul crește, însă individul suferă.

Putem afirma faptul că PIB-ul măsoară atât producția totală a bunurilor și serviciilor unei națiuni, precum și veniturile totale ale sale. Pentru a înțelege semnificația PIB-ului, prima dată trebuie să fim atenți la date internaționale, de exemplu: în comparație cu omologii lor națiunile cu un nivel mai ridicat al PIB-ului pe cap de persoană, au totul, încă din copilărie mai multe televizoare pe gospodărie, dar un nivel mai ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor nu înseamnă faptul că fiecare cetățean dintr-o țară este fericit, dar aceasta poate fi cea mai bună rețetă pentru fericire pe care macroeconomiștii au de oferit.

Astăzi PIB-ul nu este limitat la aprovizionare, valoarea investițiilor în economie nu este constrânsă de furnizarea de economisire. De fapt reducerea deficitului într-o economie slabă ar fi contraproductivă, s-ar reduce PIB-ul și în atâta timp și investițiile.

PIB-ul încearcă să fie complet. Acesta include toate elementele produse în economie și vândute în mod legal pe piață. PIB-ul nu măsoară doar valoarea de piață la mere și portocale, dar, de asemenea, și la pere și grapefruit, cărți și filme, tunsori și de îngrijire a sănătății, etc. PIB-ul include, de asemenea, valoarea de piață a serviciilor de locuințe oferite de stocul economiilor de locuințe. Valoarea închirierii de locuințe este ușor de calculată: chiria este egal cu atât cheltuielile locatarului și a veniturilor proprietarului. Cu toate acestea, mulți oameni dețin locul în care trăiesc și, prin urmare, nu plătesc chirie.

Dacă intru mai bine în detalii și analizez ce este rău în PIB, pot afirma că acesta ia în considerare doar partea cea mai vizibilă a economiei, partea care se ocupă cu banii din circulație. Acesta nu este atent la activitățile fundamentale ale individului, la crearea unei vieți noi, la gospodărie, dar nici la asistență socială sau voluntariat.

PIB-ul stă la baza a numeroase decizii și instrumente politice ale Uniunii Europene. Suntem într-o perioadă de recesiune economică, iar ceea ce preocupă economiștii este restabilirea creșterii economice, iar creșterea PIB-ului este un indicator esențial pentru evaluarea eficacității planurilor de redresare elaborate de UE și de guvernele naționale.

Produsul Intern Brut este un indicator puternic și larg acceptat pentru monitorizarea fluctuațiilor pe termen scurt și mediu ale activității economice, în special, în această perioadă de recesiune. În ciuda tuturor lacunelor sale, este în continuare cel mai bun instrument unic de măsurare a performanței economiei de piață. PIB-ul nu este însă conceput pentru a măsura cu precizie progresul economic și social pe termen mai lung, și mai ales abilitatea unei societăți de a face față unor probleme precum schimbările climatice, eficiența resurselor sau incluziunea socială. Este în mod evident necesară completarea PIB-ului cu statistici care să acopere și celelalte aspecte economice, sociale și de mediu de care depinde în mare măsură bunăstarea cetățenilor.

Pe scurt, din punct de vedere tehnic, pornind de la particularitățile acestui indicator, nu este imposibil ca o țară dezvoltată din punct de vedere economic să aibă PIB-ul pe cap de locuitor scăzut, iar o țară slab dezvoltată să aibă un PIB relativ ridicat în decursul unui an.

În mare, Produsul Intern Brut măsoară activitatea și creșterea economică, reflectând puterea de cumpărare, valoarea de piață a bunurilor și serviciilor produse într-o anumită țară.

Metode de calcul al Produsului Intern Brut

Mărimea PIB se poate calcula prin două metode.

2.2.1.Metoda de producție

Metoda de producție sau metoda valorii adăugate, presupune agregarea valorii adăugate brute corespunzătoare ramurilor de activitate, evaluată la prțuri de bază, și corectarea acesteia pentru a ajunge la prețuri de piață.

(2.1)

unde:

PIB = produsul intern brut la prețuri de piață;

VABj = valoarea adăugată brută la prețuri de bază ale ramurii j (j = l, k, ramuri);

IP = impozitele pe produs inclusiv taxa pe valoare adăugată;

TV = taxele vamale;

SP = subvențiile pe produs și pentru export.

Valoarea adăugată brută se calculează ca diferență între valoarea brută sau totală a bunurilor produse de un sector sau ramură și consumul intermediar. Calculul se face pe ramuri. Mărimea absolută exprimă valoarea adăugată brută a sectorului sau ramurii economice. Deci:

(2.2.)

Metoda se utilizează îndeosebi în situațiile când interesează contribuția agenților la producția de bunuri finale și serviciile.

După metoda de producție sau a valorii adăugate, calcularea indicatorului produs intern furnizează informații privind producția brută, consumul intermediar, producția finală, pe subiecte economice, sectoare și ramuri de activitate.

2.2.2 Metoda utilizării finale

Metoda utilizării finale sau metoda cheltuielilor pornește de la însumarea elementelor în care se concretizează folosirea finală a bunurilor economice (materiale și servicii) evaluate la prețurile pieței, mai puțin valoarea bunurilor importate. Aceste elemente sunt : consumul privat (Cpv); consumul public (Cpb); investițiile brute sau formarea brută a capitalului (FBC); exportul net (Exp.n) calculat ca diferența între valoarea bunurilor exportate și importate.

(2.3)

Consumul privat și consumul public exprimă consumul final al societății, respectiv valoarea bunurilor materiale și a serviciilor folosite pentru satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale și colective.

2.2.3 Metoda repartiției

Metoda repartiției – sau metoda însumării veniturilor, prin care produsul intern brut în prețurile factorilor se obține ca sumă a veniturilor factorilor de producție (VFP) la care se mai adaugă consumul de capital fix – amortizarea (A).

PIBpf=ΣVFP+A (2.4)

Măsurarea veniturilor

Produsul Intern Brut măsoară două lucruri în același timp: venitul total din economie și cheltuielile totale pentru bunuri și servicii efectuate într-o economie.

Pentru o economie ca întreg, veniturile sunt egale cu cheltuielile.

Gospodăriile cumpără bunuri și servicii de la firme, iar firmele folosesc veniturile din vânzări pentru a plăti salariile lucrătorilor, chiriile către proprietarii activelor închiriate respectiv alte cheltuieli după care rămâne profitul pentru proprietarii firmelor. Produsul intern brut este egal cu în același timp cu volumul total al cheltuielilor pe care gospodăriile le fac pe piața bunurilor și serviciilor. De asemenea produsul intern brut este egal cu volumul total al cheltuielilor efectuate de firme pe piața factorilor de producție.

Această teorie am simplificat în graficul următor:

Schema nr. 2.1. Diagrama fluxului circular

Sursa: realizat de autor

Volumele relative de consum pe cap de locuitor

În timp ce PIB-ul pe cap de locuitor este, în principal, un indicator al nivelului activității economice, Consumul Individual Efectiv pe cap de locuitor este un indicator alternativ mai bine adoptat pentru a descrie bunăstarea materială a gospodăriilor.

Consumul individual efectiv (AIC) este format din bunuri și servicii consumate efectiv de către persoane fizice, indiferent dacă aceste bunuri și servicii sunt cumpărate și plătite de către gospodării, de către guvern sau de către organizații non-profit.

AIC este adeseori văzut ca măsură preferabilă, deoarece nu este influențată de anumite servicii consumate de gospodăriile populației, de anumite servicii de sănătate, ceea ce diferă de la țară la țară.

AIC este menționată printre recomandările raportului Stiglitz-Sen-Fitoussi (Comisia privind privind măsurarea performanței economice și a progresului social).

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor

Măsurarea producției totale a unei țări se face cu ajutorul indicatorului PIB, care se împarte la PIB pe cap de locuitor. PIB-ul pe cap de locuitor este util mai ales atunci când se compară o țară cu alta, deoarece prezintă performanța relativă a țărilor. O creștere în cazul PIB-ului pe cap de locuitor arată semnale de creștere în economie, ceea ce am putea numii o creștere a productivității. PIB-ul pe cap de locuitor este uneori folosit ca un indicator a nivelului de trai, de asemenea, un nivel mai ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor se interpretează cu un standerd de viață mai ridicat.

Calcularea ratei anuale de creștere a volumului PIB-ului urmărește să ofere comparații între dinamicii dezvoltării economice în timp și între diferite mărimi ale economiei.

Pentru măsurarea ratei de creștere a PIB-ului în ceea ce privește volumul, PIB-ul în prețuri curente sunt evaluate după prețurile anului precedent si schimbările de volum astfel calculate sunt impuse la nivelul unui an de referință. În consecință, mișcările de preț nu se va umfla rata de creștere.

În ceea ce privește comparațiile internaționale ale datelor referitoare la conturile naționale, în cazul nostru mă refer la PIB, este de dorit nu doar să-și exprime cifrele într-o monedă comună, dar de asemenea este important și să adapteze diferențele la nivelul prețurilor.

După părerea mea în caz contrar, în acest sens, am avea ca rezultat o supraestimare a nivelul PIB-ului pentru țările cu nivelul ridicat al prețurilor, în raport cu țările cu nivelul prețurilor mai scăzut.

Componentele produsului intern brut

Produsul Intern Brut are patru componente importante:

Consum – Cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri și servicii, desemnat cu C, ceea ce se referă la toate bunurile și serviciile achiziționate de către consumatori.

Investiții – denumit uneori și investiții fixe pentru a se deosebi de investițiile de inventar. Se impune o precizare referitoare la acest concept, în sensul că dacă pentru mulți, investiția se referă la achiziționarea de active precum: aurul sau acțiuni la o anumită firmă, economiștii utilizează acest concept cu o conotație de achiziție a noi bunuri de capital, precum mașini noi, clădiri noi, case noi. Pentru a se referi la achizițiile de active, precum cele prezentate, economiștii utilizează conceptul de „investiție financiară”.

Aceste două componente împreună cu deciziile referitoare la achizițiile lor au numeroase trăsături comune. Firmele cumpără utilaje și uzine în vederea unei producțivități ulterioare mai mari. Persoanele fizice achiziționează case și apartamente pentru a avea acces la servicii locative în viitor. În amândouă dintre aceste cazuri, decizia de achiziție este dependentă de acele servicii generate de aceste bunuri în viitor. Prin urmare aceste două componente trebuie să fie analizate impreună.

Achiziții guvernamentale – este achiziția de bunuri și servicii de către administrația de stat la nivel central și local.

Serviciile sunt serviciile furnizate de către angajații guvernamentali. În concluzie, conturile veniturilor naționale privește guvernul, atât cumpărător de servicii furnizate de către angajații guvernamentali, cât și furnizor de servicii către public, în mod gratuit.

Achizițiile guvernamentale nu includ transferurile guvernamentale, nici plățile pentru sănătate și securitate socială și nici plățile dobânzilor la datoria guvernamentală. Acestea trei sunt cheltuieli guvernamentale, care nu reprezintă achiziții de bunuri și servicii. Însumând aceste trei elemente, respectiv consumul, investitiile și cheltuiala guvernamentală va rezulta achiziția de bunuri și servicii de către consumatori.

Exporturi nete – Cheltuielile efectuate de străini pentru bunuri produse în țară (exporturi – notat cu X) minus cheltuielile rezidenților interni pentru bunuri și servicii produse în străinătate (importuri – notat cu IM ). Dacă X depășește IM, țara respectivă înregistrează un excedent comercial, iar dacă IM depășește X țara înregistrează un deficit comercial.

În concluzie putem să precizam că:

Y = C + I + G + EN (2.5)

unde:

Y = PIB

C = consum

I = investiții

G = achiziții guvernamentale

EN = exporturi nete

După cum am afirmat și Produsul Intern Brut reflectă într-o oarecare măsură bunăstarea economică a unei țări dar acest indicator nu este un indicator perfect.

PIB nu reflectă multe dintre elementele care pot caracteriza bunăstarea economică dintr-o țară – de exemplu nu ne arată relaxarea și petrecerea timpului liber. Dacă fiecare individ dintr-o economie ar lucra constant (șapte zile pe săptămână, fără concediu sau zile libere) și nu s-ar relaxa deloc, cu siguranță că într-o economie s-ar produce mai multe bunuri și servicii decât în cazul în care fiecare individ are zile libere, sfârșituri de săptămână libere și concedii. Dar chiar dacă în acest caz crește PIB-ul, nu nu înseamnă că nivelul de bunăstare al fiecărui individ crește.

Capitolul 3. Studiu de caz – Analiza comparativă a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene

În acest capitol voi face o analiză comparativă a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene, în perioada 1995 și până în prezent, adică, până la primul trimestru din actualul an.

3.1. Ratele de creștere în volum a PIB pe cap de locuitor în perioada 1995-2001

În următorul tabel (Tabel nr. 3.1.) vom analiza ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut între anii 1995-2001. Voi face o comparație la nivelul ratelor de creștere a acestui indicator la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene, dar și la nivelul EU28, EU27 și Zona Euro.

Uniunea Europeană (EU28) include Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie.

Zona Euro a fost alcătuită în această perioadă din următoarele state membre ale Uniunii Europene: până în anul 2002, 12 tări din Uniunea Europeană (Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania și Olanda) foloseau euro ca monedă unică, urmând ca în anul 2002 și Slovenia să adopte această monedă.

Din anul 2008 cele două tări, și anume, Cipru și Malta, folosesc ca monedă unică, Euro. În perioada 2009-2011, încă două țări adoptă euro ca monedă unică la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, Slovacia în anul 2009, iar Estonia în anul 2011.

Până în anul 2014, 17 țări membre ale Uniunii Europene foloseau Euro ca monedă unică (EA17), urmând ca în anul 2014 și Letonia să facă o schimbare de la moneda națională la moneda unică europeană, Euro. Toate aceste țări formează EA18.

Deci zona euro 18 (EA18) include Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia și Finlanda.

Tabel nr. 3.1. Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut în perioada 1995-2001

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat, accesat în data de 12.01.2014

În perioada analizată (1995-2001) putem observa faptul că în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene se înregistrează o creștere a ratei de creștere în volum a Produsului Intern Brut, cu excepții minore și anume: în cazul Bulgariei, Cehiei, Croației, României, Maltei și Lituaniei.

În cazul Bulgariei putem observa faptul că rata de creștere ajunge la o valoare negativă de 8,6% în anul 1996 față de anul anterior, iar în anul următor față de anul 1996, această rată înregistrează o îmbunătățire semnificativă, dar rămâne tot negativă, -1,0%.

În ceea ce privește rata de creștere în cazul Cehiei, aceasta înregistrează o diminuare de 0,7% în anul 1997 față de anul 1996 și de -0,2% în cazul anului următor față de anul actual, adică față de anul 1997.

Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut în perioada 2002-2013

În Tabelul nr. 3.2., putem observa o oscilație semnificativă a ratelor de creștere în volum a Produsului Intern Brut la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene în perioada analizată.

În primul rând, în anul 2009 putem observa o scădere semnificativă a ratei de creștere în volum a produsului intern brut la nivelul majoritatea țărilor membre ale UE, față de anul precedent.

Cea mai mare scădere a ratei de creștere în volum a produsului intern brut, în anul 2009 față de anul 2008, s-a înregistrat în Letonia și anume -17,7% ( în 2008 a înregistrat o scădere de 2,8% față de anul precedent, iar în anul următor o scădere de 14,9% față de anul 2007).

Urmată de Letonia, Lituania a înregistrat, în perioada 2008-2009, o scădere a ratei de creștere în volum a PIB de -14,8% (în anul 2008 rata de creștere era de +2,9% față de anul precedent, iar în 2009 a înregistrat -11,9% față de 2007) , urmând de Estonia (-14,1%), Finlanda (-8,5%) și Slovenia (7,9%).

România a înregistrat, în anul 2009 față de anul 2008, o rată de creștere în volum a PIB de -6,6%, iar față de 2007 o rată de creștere de -13,9% (în anul 2008 rata de creștere era de +7,3%).

Doar în cazul Austriei putem observa îmbunătățiri în ceea ce privește rata de creștere în volum a produsului intern brut și anume de +1,6% în anul 2009, față de anul 2008.

Analizând perioadele următoare, în majoritatea cazurilor, putem observa atât îmbunătățiri semnificative cât și unele insignifiante în ceea ce privește ratele de creștere a PIB-ului.

La nivelul EU27 (Croația aderă doar în anul 2013 în UE) putem observa următoarele: o creștere de 2%, în anul 2010 față de anul 2009, o creștere de 1,7% în anul 2011 față de anul 2010, o scădere de 0,4% în anul 2012 față de anul 2011 iar o creștere de 0,1% în anul 2013 față de anul 2012.

După toate analizele făcute în perioada 2002-2013, în ceea ce privește ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut putem observa o scădere semnificativă a acesteia în toate țările membre ale Uniunii Europene, în perioada 2008-2009, și la nivelul Zonei Euro apar aceleași scăderi drastice de -4,4% (în anul 2008 rata de creștere în volum a PIB-ului era de +0,4%, iar în anul 2009 a scăzut cu 4,8% față de anul 2007).

Tabel nr. 3.2. Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut în perioada 2002-2013

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat, accesat în data de 12.01.2014

Ratele de creștere în volum a PIB pe cap de locuitor în perioada 2013-2014

În Tabelul nr.3.2.vom vom compara ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut între anii 2013-2014 pe trimestre, la nivelul Uniunii Europene.

Tabel nr. 3.3. Ratele de creștere în volum a Produsului Intern Brut între anii 2013-2014

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat, accesat în data de 12.01.2014

Notă:

– : Datele nu sunt disponibile.

– * Ajustarea sezonieră nu include o corecție zi de lucru pentru Irlanda, Portugalia, România și Slovacia.

– ** Schimbare procentuală, comparativ cu același trimestru din anul precedent.

– *** Schimbare procentuală, comparativ cu același trimestru din anul precedent calculată din date ajustate cu numărul zilelor lucrătoare.

– **** Ratele de creștere sunt calculate folosind componența de trend.

După analizele făcute putem observa în trimestrul 3(Q3), al anului 2013, o scădere a ratei de creștere în volum a PIB-ului cu 0,1% față de trimestrul 2(Q2) la nivelul zonei euro (EA18), iar în următorul trimestru acest procentuaj se dublează ajungând la 0,2% față de trimestrul 3, al anului 2013. În primul trimestru al anului 2014 rata de creștere în volum a Produsului Intern Brut, la nivelul zonei euro, rămâne constantă față de trimestru precedent.

În ceea ce privește statele membre ale Uniunii Europene, putem observa că în primul trimestru al anului 2014 (Q4 din anul 2013) Polonia și Ungaria înregistreză o sporire a ratei de creștere în volum a PIB-ului, cu 1,1% față de trimestrul precedent, urmate de Germania și Marea Britanie (cu o creștere de 0,8%), acestea fiind urmate de Letonia (cu o creștere de 0,7%), Lituania și Slovacia cu o sporire de 0,6%.

Cea mai mare scădere a ratei de creștere în trimestru 1, al anului 2014, față de ultimul trimestru al anului 2013, se înregistrează în Olanda, în această perioadă rata de creștere scade cu 1,4%.

La nivelul EU28, în primul trimestru al anului 2014 se înregistrează o creștere semnificativă de 1,4% a ratei de creștere în volum a PIB-ului comparativ cu acelați trimestru al anului 2013.

România a consemnat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul unu din 2014, atât comparativ cu același trimestru al anului precedent .

În primul trimestru al anului 2014, față de primul trimestru al anului precedent, putem sesiza o creștere de 3,8% a ratei de creștere în volum a Produsului Intern Brut, având cea mai cea mai ridicată rată de creștere din totalul țărilor membre ale Uniunii Europene, chiar în cazul țării noastre, adică în cazul României.

După România, în trimestrul 1 al anului 2014 față același trimestru al anului 2013, următoarele țări înregistrează o rată de creștere în volum a PIB-ului peste de 1,0% din totalul țărilor membre: Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Letonia, Lituania, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia, Slovacia și Marea Britanie.

Cipru înregistrează o rată de creștere în volum a Produsului Intern Brut negativă, și anume -4,1% în primul trimestru a anului 2014, față de trimestrul identic al anului precedent, al anului 2013, având cea mai scăzută rată la nivelul țărilor membre ale UE în această perioadă.

Nu au fost disponibile datele pentru Grecia, Danemarca, Irlanda, Croația, Luxemburg, Malta și Suedia.

Comparativ cu perioada similară a anului 2013, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 5,1%, cel mai semnificativ avans atât din zona euro cât și din Uniunea Europeană, fiind urmată de Letonia (3,7%), Lituania (3,4%), Ungaria (2,9%) și Marea Britanie (2,7%).

Cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Cipru (-5,0%), Grecia (-2,3%), Italia (-0,9%), Finlanda și Irlanda (ambele cu -0,6%).

În schimb, economia zonei euro a înregistrat o creștere de 0,5% în trimestrul patru din 2013, după un declin de 0,3% în precedentele trei luni, în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de 1% în perioada octombrie-decembrie 2013, față de o expansiune de 0,2% în precedentele trei luni.

Evoluția Produsului Intern Brut al UE în trimestrul III 2010

În anul 2010 singura țară care nu a intrat în recesiune a fost Polonia, înregistrând o rată de creștere trimestrială al PIB-ului de 1,3%, în trimestrul 3 al anului 2010.

Totodată un număr de 20 de țări au ieșit din recesiune, în acest an, acestea fiind: Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie.

Putem observa că numeroase țări dintre acestea au înregistrat o sporire semnificativă o ratei de creștere a volumul Produsului Intern Brut și anume Suedia (o creștere de 2,1% față de trimestrul precedent al anului 2010), Finlanda (creștere de 1,3%) Cehia și Slovacia (prima înregistrând o 1,1% față de trimestrul precedent respectiv, o creștere de 1,0% în cazul Slovaciei).

Tabel nr. 3.4. Evoluția Produsului Intern Brut al UE în trimestrul III 2010

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat, accesat în data de 12.01.2014

Notă:

– ** date neajustate

– : lipsă de date

Indicii de volum pe cap de locuitor între anii 2010-2012

Folosind datele furnizate de Eurostat (vezi Tabel nr. 3.5.), putem observa o creștere constantă între anii 2010-2012 la nivelul PIB-ului pe cap de locuitor în următoarele țări membre ale Unuiunii Europene: Austria, Suedia, Estonia, Polonia, Ungaria, Letonia, Slovacia, Croația (în perioada actuală această țară nu era membră a UE) România, Bulgaria și Lituania.

După cum putem observa, tot în această perioadă, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor a înregistrat o stagnare în țările precum Irlanda, Franța, Slovenia, Cehia, și o descreștere în următoarele țări: Danemarca, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Italia, Spania, Cipru, Malta, Portugalia, Grecia.

Volumul relativ de consum în perioada 2010-2012

Indicii de volum ai AIC pe cap de locuitor putem găsi în partea dreaptă a tabelului anterior (Tabel nr. 3.1.), la fiecare țară membră a UE-28. În general, nivelurile de AIC pe cap de locuitor sunt mai omogene decât PIB-ul, dar, după cum putem observa, încă mai există diferențe semnificative între statele membre ale UE.

Luxemburg este țara cu cel mai înalt nivel de AIC pe cap de locuitor în UE, cu 38% peste media din UE-28. Cu toate acestea chiar dacă Luxemburg, după cum putem spune, aparține "unui diviziuni proprii" în ceea ce privește PIB-ul, acest lucru este mai puțin adevărat și pentru AIC. Un motiv pentru aceasta, cred că ar fi faptul că lucrătorii transfrontalieri contribuie la PIB, în Luxemburg, în timp ce cheltuielile de consum se înregistrează în conturile naționale din țara de reședință a acestora.

La nivelul AIC pe cap de locuitor Germania este al doilea stat cu un nivel mai ridicat de medie cu 23%, la fel ca și PIB-ul pe cap de locuitor. Statul membru UE cu cea de a doua cea mai mare AIC pe cap de locuitor este de Germania la 23%, peste media, la fel ca și PIB-ul pe cap de locuitor.

În cazul Irlandei putem observa că AIC pe cap de locuitor se află puțin sub media UE-28, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor, în această țară, este mai mare cu aproape 30% decât media.

Tabel nr. 3.5. Indicii de volum pe cap de locuitor între anii 2010-2012

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat, accesat în data de 12.01.2014

Indicele PIB-ului pe cap de locuitor în anul 2012

După cum se vede la Graficul 3.1., putem observa o dispersie destul de remarcabilă între țările membre ale Uniunii Europene la nivelul PIB pe cap de locuitor. De exemplu, Luxemburg are cel mai mare PIB pe cap de locuitor dintre cele 37 de țări incluse în această comparație, și anume un nivel mai ridicat de 2,5 ori comparativ cu media UE-28.

Una dintre caracteristicile particulare a economiei Luxemburgului, care ar putea explica PIB-ul pe cap de locuitor foarte ridicat, ar fi prezența, într-un număr destul de mare, unor rezidenti străini care sunt angajați în țară, contribuind astfel la PIB-ul său, dar în acelasi timp, ei nu sunt incluși în populația rezidentă.

Tot în anul 2012, după ce a experimantat creșterea constantă a PIB-ului pe cap de locuitor, Austria iese al doilea la rândul statelor membre ale UE, cu 30% peste media UE-28.

Statele, Norvegia și Elveția, non-membre UE, au un nivel mai ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor. Irlanda arată un indice de volum stabil printre primele trei state membre ale UE.

Urmată de țara noastră, Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al acestui indicator între statele membre ale UE.

La nivelul consumului individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), Bulgaria și România au fost, și în 2012, sub media din Uniunea Europeană.

Grafic nr. 3.1. Indicii de volum ale PIB și consumul individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor în anul 2012

Sursa: date furnizate de Eurostat

În următorul grafic voi prezenta volumul indicilor PIB-ului pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale UE și nu numai, în anul 2012, date furnizate de Eurostat – organismul care se ocupă cu statistica al Comisiei Europene.

Alte state membre ale UE, cu un PIB pe cap de locuitor de mai mult de 20% peste media UE-28, sunt: Olanda, Suedia, Danemarca și Germania. Belgia este de aproximativ 20% deasupra mediei, urmată de Finlanda. Țările Franța, Marea Britanie și Italia arată nivelul PIB-ului pe cap locuitor de până la 10% peste media UE-28.

În țările Spania și Cipru, PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic de 10% sub media UE-28, Malta și Slovenia sunt în jur de 15% sub media UE-28, urmate de Republica Cehă. Slovacia și Portugalia sunt ambele în jur de 25% sub medie, urmate îndeaproape de Grecia, care arată o scădere semnificativă din cauza crizei economice.

Grafic nr. 3.2. PIB pe cap de locuitor în UE

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat

PIB-ul pe cap de locuitor din Lituania și Estonia este cu mai puțin de 30% sub media UE-28, în timp ce Polonia și Ungaria sunt grupate aproximativ la 35% sub media UE-28. Aceste țări sunt urmate de Letonia și Croația, ambele cu nivelul PIB-ului pe cap de locuitor de aproximativ cu 40% sub media UE-28.

Țara candidată, Turcia are un nivel mai ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor decât statele membre ale UE România și Bulgaria, ambele la aproximativ 45% sub media UE-28.

Bulgaria ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la PIB-ului pe cap de locuitor(PPS), acesta fiind de 47% din media UE, urmată de România, cu 49%, iar cel mai ridicat nivel al acestui indicator este în Luxemburg – 217%.

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în SPC în 2013

Grafic nr. 3.3. PIB pe cap de locuitor în SPC în 2013

Sursa: realizat de autor, conform datelor furnizate de Eurostat

Standardul puterii de cumpărare (SPC) reprezintă compararea standardelor de viață raportând la prețul unui pachet de bunuri și servicii din fiecare țară prin folosirea unei monede naționale comune. Prin comparația PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în SPC obținem o imagine de ansmblu al nivelului de viață în UE.

Astfel, din Graficul nr. 3.3. putem observa că PIB-ul pe cap de locuitor, în anul 2013, a înregistrat un nivel mai ridicat în țările din nordul Europei (Finlanda, Franța, Marea Britanie etc.), înregistrând un nivel mai scăzut în centrul și sudul Europei.

În anul 2013 cel mai ridicat nivel al Produsului Intern Brut s-a înregistrat în Luxemburg, fiind cu mult mai ridicat decât în celelalte țări Uniunii Europene. Cel mai scăzut nivel al PIB-ului pe cap de locuitor s-a înregistrat în Bulgaria, fiind de 47%, fiind urmată de România cu 48%, ocupând penultimul loc în rata PIB-ului pe cap de locuitor în anul 2013.

În acest an, cea mai prosperă țară membră a Uniunii Europene a fost Luxemburg, unde Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în SPS a fost de peste două ori și jumătate mai mare (266%) față de media din Uniunea Europeană. Urmează Germania, Austria, Suedia, Danemarca, Belgia, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Olanda, Irlanda și Italia, unde PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC a depășit media din UE.

Cipru, Spania, Malta și Slovenia se situează ușor sub media din UE.

Concluzii

După cum putem observa în analiza anterioară, după părerea mea, PIB-ul nu diferențiază între bunurile utile și bunurile inutile, mă refer la prezumpția că orice este cumpărat aduce plus valoare.

Pot afirma faptul că PIB-ul pe cap de locuitor corelează destul de bine cu alți indicatori de bunăstare, dar pot apare diverse anomalii. De exemplu un consum mai mare de bunuri și servicii medicale duce la o creștere a PIB-ului (considerând că celelalte cheltuieli rămân constante), dar poate însemna că oamenii sunt mai bolnavi din cauza poluării, stresului, etc.

În primul rând PIB-ul nu ia în calcul uzura capitalului, care ține de durata de viață a produselor economiei. Produsele care se strică repede cresc PIB-ul prin creșterea nevoii de înlocuire.

În al doilea rând PIB-ul nu ia în considerare ceea ce produc cetățenii unei țări în afara țării, de exemplu prin investiții. Indicatorul care ia în considerare și profitul realizat de rezidenți din activități economice în afara țării.

În al treilea rând, după analizele făcute PIB-ul nu poate lua în considerare producția pentru uz personal.

Deci, la ora actuală PIB-ul este una dintre puținele metode, daca nu chiar singura care oferă o idee despre bunăstarea unei țări.

Produsul Intern Brut este un indicator util, dar ne poate minți uneori. Trebuie în primul rând să aflăm la care PIB se referă cifra (nominal, ajustat cu inflația, etc). Trebuie să fim atenți la metodologia de calcul pentru a filtra anumite anomalii, de exemplu efectul evaziunii fiscale, al creșterii prețului caselor (vechi), variația cursului de schimb, etc.

În perioada 1995-2007, înaintea începerii crizei economice, PIB-ul pe cap de locuitor a înregistrat o creștere semnificativă în Uniunea Europeană cu o rată anuală medie de 2,4%. Între anii 2000 și 2012, PIB-ul real pe cap de locuitor în Uniunea Europeană a crescut în medie cu 0,9 % pe an

Criza financiară și economică a afectat economia reală în anul 2008, PIB-ul pe cap de locuitor scăzând cu 4,8 % în 2009 (față de anul precedent). Punerea în aplicare rapidă a stimulentelor fiscale și a altor acțiuni de politică la nivel național și la nivelul UE a limitat cele mai grave efecte ale crizei și a stabilizat PIB-ul pe cap de locuitor în anii 2010 și 2011.

În 2012, pe fondul unei redresări fragile, PIB-ul real pe cap de locuitor a scăzut din nou cu 0,6 % în comparație cu anul anterior, cu anul 2011.

Bibliografie

Cărți

Anghelache, C., Capanu, I., Indicatori Macroeconomici, Calcul și analiză economică, Editura Economică, București, 2003.

Anghelache, C., Capanu, I., Statistică macroeconomică, Editura Economică, București 2004.

Anghelache, C., Isaic-Maniu, A., Mitruț, C., Voineagu, V., Sistemul conturilor naționale, Ed. Economică, București, 2007.

Brian Snowdon, Howard R. Vane, Modern macroeconomics, Ed. Edgar Elgar, 2005.

Capanu, I., Wagner, P., Secăreanu, C., Statistică macroeconimică, Editura economică, București 1997.

Dicționar de economie politică, Ed. Politică, București, 1974.

Encyclopedia Universalis, corpus 9, E.U. France S.A., 1984.

Florea, A., Elemente de macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2008

Gheorghe Olah, De ce nu este România o țară dezvoltată?, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

Jeremy Rifkin, Visul European, Editura Polirom, Iași, 2006.

Gh. D. Bistriceanu ș.a., Lexicon de Finanțe-Credit, vol.I, București, Ed. Didactică și Pedagogică.

John Maynard Keynes, Teoria genarală a folosirii mâinii de lucru, dobânzii și banilor, București, Ed. Științifică, 1970.

Mărginean, I., Bălașa, Ana, Calitatea vieții în România, Editura Expert, București, 2005.

N. Gregory Mankiw, Macroeconomics – Fifth edition, Editura TSI Graphics, 2002.

N. Gregory Mankiw, Principles of macroeconomics – 3rd edition, 2002,

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Catedra de Economie Politică, Macroeconomie, Editura Imprimerial Ardealul, Cluj-Napoca, 2006.

Sitografie

http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf.

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/GDP_per_capita,_consumption_per_capita_and_price_level_indices/ro#Informa.C8.9Bii_suplimentare_Eurostat.

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap4.

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap6.

http://store.ectap.ro/articole/135.pdf

http://www.tradingeconomics.com/euro-area/gdp-growth

Bibliografie

Cărți

Anghelache, C., Capanu, I., Indicatori Macroeconomici, Calcul și analiză economică, Editura Economică, București, 2003.

Anghelache, C., Capanu, I., Statistică macroeconomică, Editura Economică, București 2004.

Anghelache, C., Isaic-Maniu, A., Mitruț, C., Voineagu, V., Sistemul conturilor naționale, Ed. Economică, București, 2007.

Brian Snowdon, Howard R. Vane, Modern macroeconomics, Ed. Edgar Elgar, 2005.

Capanu, I., Wagner, P., Secăreanu, C., Statistică macroeconimică, Editura economică, București 1997.

Dicționar de economie politică, Ed. Politică, București, 1974.

Encyclopedia Universalis, corpus 9, E.U. France S.A., 1984.

Florea, A., Elemente de macroeconomie, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2008

Gheorghe Olah, De ce nu este România o țară dezvoltată?, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

Jeremy Rifkin, Visul European, Editura Polirom, Iași, 2006.

Gh. D. Bistriceanu ș.a., Lexicon de Finanțe-Credit, vol.I, București, Ed. Didactică și Pedagogică.

John Maynard Keynes, Teoria genarală a folosirii mâinii de lucru, dobânzii și banilor, București, Ed. Științifică, 1970.

Mărginean, I., Bălașa, Ana, Calitatea vieții în România, Editura Expert, București, 2005.

N. Gregory Mankiw, Macroeconomics – Fifth edition, Editura TSI Graphics, 2002.

N. Gregory Mankiw, Principles of macroeconomics – 3rd edition, 2002,

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Catedra de Economie Politică, Macroeconomie, Editura Imprimerial Ardealul, Cluj-Napoca, 2006.