Analiza Comparativa A Produselor Asigurari DE Viata Comercializate PE Piata Romaneasca
ANALIZA COMPARATIVĂ A PRODUSELOR ASIGURĂRI DE VIAȚĂ COMERCIALIZATE PE PIAȚA ROMĂNEASCĂ
C U P R I N S
Capitolul 1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
1.1. Definiția și caracteristicile asigurărilor de viață
1.2. Tipologia și funcțiile asigurărilor de viață
1.2.1. Tipologia asigurărilor de viață
1.2.2. Funcțiile asigurărilor de viață
1.3. Evoluția domeniului de asigurare de viață
1.3.1. Asigurările în trecut, prezent și viitor
1.3.2. Evoluția asigurărilor de viață în perioada 2003-2014
1.4. Caracteristici ale pieței asigurărilor de viață din România
1.5. Profilul comportamental al utilizatorilor de asigurări
Capitolul 2 STUDIU DE CAZ PRIVIND PRODUSELE DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ COMERCIALIZATE ÎN ROMĂNIA
2.1. Organismele de supraveghere a asigurarilor din Romania
2.1.1. Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România
2.1.2. Autoritatea de Supraveghere Financiară
2.2. Evoluția pieței de asigurări din România
2.2.1. Evoluția principalilor indicatori ai asigurătorilor în trimestrul I 2014
2.2.2. Evoluției principalilor indicatori ai societăților de asigurare în semestrul I din 2012 – 2014
2.3. Top 10 societăți de asigurari in anul 201450
2.4. Studiu comparativ pe piața asigurărilor între serviciile oferite de către ING Asigurări de Viață, Grawe România Asigurare și BCR Asigurări de Viață VIG
2.4.1 Prezentarea firmelor
2.4.2. EVOLUȚIA FIRMELOR DE REFERINȚĂ ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2012 – 2014
Capitolul 1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
1.1. Definiția și caracteristicile asigurărilor de viață
Asigurarea de viață se definește ca fiind asigurarea în virtutea căreia societatea de asigurării se angajează, în schimbul primelor încasate de la o persoană fizică (asiguratul), să plătească asiguratului însuși sau unui beneficiar al asigurării, o sumă determinată, în cazul
decesului asiguratului sau al supreviețuirii lui după vârsta înscrisă în contract.
Societățile de asigurări care oferă asigurări de viața acoperă cu preponderență riscul de deces. În țările cu tradiție în asigurări, cea mai mare parte a populației are încheiată o asigurare de viață. Acest lucru este necesar și firesc datorită grijii pe care fiecare o are și trebuie să o aibă față de familie. Elementul de protecție financiară este decisiv. Totuși, pentru că nu întodeauna acest tip de asigurare este foarte atrăgător, societățile de asigurări combină în produsele oferite elementul de protecție cu cel de economisire sau de investiție.
Din punct de vedere al societății de asigurări, asigurarea de viața reprezintă o modalitate de transfer a riscului legat de pierderea vieții sau sănătății unui individ, asupra unui grup de indivizi, expuși aceluiași risc. Conform definiției adoptate de OCDE în 19832:„riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecințe nedorite, să se producă.”
Asigurările de viață au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura riscurilor, cât și prin formele și tehnicile de realizare a lor. După caz, ele au o funcție de protecție de risc sau o funcție de economisire, dar și pot îmbina aceste două două funcții în cadrul asigurărilor mixte. Cum a zis profesorul J.D. Hammond: „Investigarea de asigurare fără a studia riscul este ca practicarea medicini fără a studia biologia.3”
În esență, asigurarea de viață se bazează pe încheierea unui contract de asigurarea (polița de asigurare), prin care asiguratorul se obliga să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de bani, în schimbul plății de către contractantul asigurării a unei prime de asigurare.
Suma de bani care este plătită de către asigurator la producerea riscului asigurat sau la încheierea asigurării se numește suma asigurată. Atunci când aceasta este acordată, într-o singură transă, se considera că asigurarea este de capital, iar sumele asigurate plătite periodic, sunt propii sistemului asigurărilor de rentă (anuități).
Prima de asigurare reprezintă prețul protecției oferite asiguratului de către asigurator.
Primele de asigurare sunt:
– Crescătoare, în funcție de grupele de vârsta ale asiguraților;
– Descrescătoare, în raport cu durata contractului și durata platii primelor de asigurare.
Se poate spune că așa cum nu există asigurare fără risc tot așa nu poate fi concepută asigurare fără primă de asigurare. Deoarece la asigurarea de viața riscul acoperit este riscul de deces, iar decesul unei persoane constituie un eveniment cert, incertitudinea este dată de momentul în care survine decesul.
Elementele de bază ale contractului sau poliței de asigurare sunt:
– Asiguratorul – societatea de asigurare;
– Asiguratul – persoana a cărei viață se asigura;
– Contractantul asigurării – persoana care încheie contractul de asigurare și care plătește prima de asigurare; de cele mai multe ori, contractantul este același cu asiguratul. În caz contrar, asiguratul trebuie să fie de acord cu încheierea contractului;
– Beneficiarul – persoana care va încasa suma asigurată în urmă decesului asiguratului.
Dacă asigurările generale (non-viata) sunt bazate pe despăgubire, în asigurările de viața acesta nu poate fi valabilă, deoarece viața, sănătatea sau integritatea nu pot fi evaluate în bani. Privind propia persoană, interesul asigurabil este nelimitat. Însă modul în care o persoană își determina suma asigurată depinde de puterea sa financiară și de nivelul de protecție de care are nevoie.
Concomitent cu condițile impuse asiguratului și asiguratorul la rândul său, pe lângă seriozitate, trebuie să îndeplinească următoarele condiții de bază:
– Să fie solid din punct de vedere financiar;
– Să garanteze că va plăti;
– Să garanteze că va exista și în momentul când va trebui să plătească;
– Să garanteze că bani clienților săi sunt în siguranță.
Asigurarile au un conținut complex, iar formele sub care se perfectează sunt variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune, respectiv: subiectele, factorii (sau părțile) implicate, obiectul asigurării, interesul în promovarea asigurării, riscul și suma asigurată, prima și tariful de asigurare, despăgubirea de asigurare, perioada de asigurare, ale căror interferențe sunt illustrate în figura de mai jos.
Figura 1.1. Interfențe în sistemul elementelor asigurării
Sursa: Lazăr Cistelecan, Rodica Cistelecan, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tărgul Mureș 1997, pag.45.
1.2. Tipologia și funcțiile asigurărilor de viață
1.2.1. Tipologia asigurărilor de viață
Asigurările comerciale comportă un mecanism complex de înfăptuire și forme de realizare variate. Prin urmare o clasificare a asigurărilor este posibilă și necesară. Ea se poate realiza după criterii diverse, între care: regimul juridic; obiectul sau ramura de asigurare, varietatea riscurilor asigurate; sfera de manifestare și altele.
1. După regimul juridic se disting două grupe de asigurări și anume:
Asigurări prin efectul legii(obligatorii);
Asigurări facultative (contractuale).
2. După obiectul sau ramura de asigurare se disting trei grupe și anume:
Asigurările de bunuri;
Asigurările de persoane;
Asigurările de răspundere civilă.
3. După riscurile asigurate se pot identifica o varieatate de forme (produse) de asigurare, denumirea lor fiind suprapusă riscului: asigurarea de viață, asigurarea de accidente, asigurarea de incendiu, asigurarea de furt, asigurarea de răspundere civilă a persoanei, a deținătorului de bunuri, a familiei, asigurarea medicală pentru călătorii în străinătate, asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate și altele. Clasificarea asigurărilor după acest criteriu comportă o mare mobilitate în timp, întruncăt societățile de asigurare încearca să ofere asiguraților forme de asigurare căt mai atractive, dar în acelaș timp profitabile.
În raport cu cadrul național, în care operază diferitele forme de asigurare, putem distinge:
Asigurările interne;
Asigurările externe (internaționale).
4. După natura relațiilor dintre părți (subiecte) implicate în asigurare pute distinge:
Asigurarea directă;
Coasigurarea;
Reasigurarea.
Sistemul asigurărilor din țara noastră, în etapa actuală, în funcție de criteriile de structurare, este în figura de mai jos:
1
2
3
Legendă:
1.Ramura de asigurări
2.Regimul juridic
3.Categorii de asiguranți
4.Reasigurări
4
Figura 1.2. Clasificarea asigurărilor
Sursa: Lazăr Cistelecan, Rodica Cistelecan, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tărgul Mureș 1997, pag.23.
Asigurările facultative de viață, ca măsură de prevedere și de economisire pe termen lung, cunosc în practică o diversitate de forme cu trăsături bine definite.
Asigurările de viață se pot încheia de persoane în vârstă de la 16 la 65 de ani.
Sumele asigurate se stabilesc, de regulă, în funcție de cerințele asiguraților și în limitele prevăzute de actele normative care stau la baza contractării asigurării.
Mărimea primei de asigurare se stabilește în raport cu suma asigurată, vârsta asiguratului în momentul contractării asigurării și durata de timp pentru care se contractează asigurarea. Prima de asigurare se află în raport direct proporțional cu suma asigurată și invers proporțional cu vârsta la care se contractează asigurarea. La aceeași sumă asigurată, nivelul primei de asigurare este direct proporțional cu durata de timp pentru care se încheie contractul de asigurare.
Asigurările de viață se practică sub următoarele forme:
a) asigurarea de capital amânat, în care societatea de asigurări se angajează să plătească o sumă de bani, la o dată determinată în contract, dacă asiguratul va fi încă în viață. În caz contrar, societatea de asigurări este eliberată de toate obligațiile sale, mai puțin contra asigurarea. Această asigurare poate fi contractată de mai multe persoane, caz în care supraviețuirea unui singur asigurat, la data fixată, este suficientă pentru a face ca obligația societății de asigurări să devină executorie;
b) asigurarea de rentă în caz de viață, când societatea de asigurări se angajează să pună la dispoziția asiguratului suma asigurată sub forma unor plăți periodice, cu titlu de rentă. Fondul de asigurare din care se plătește renta se stabilește pe seama primelor de asigurare care pot fi unice sau periodice, ce se plătesc de asigurat în perioada de valabilitate a contractului. Contractul de asigurare are caracter de economisire și se poate prezenta sub două
forme: asigurarea de rentă imediată, care poate fi viageră sau temporară și asigurarea de rentă amânată, pentru care asiguratul plătește prime periodice până la o dată prestabilită și societatea de asigurări începe să plătească renta de la o dată determinată până la decesul beneficiarului.
Asigurarea de viață pe timp limitat este o formă tipică și cea mai simplă a asigurării de viață, care se contractează pe o perioadă limitată de timp și acoperă numai riscul de deces. În baza contractului de asigurare, asiguratul plătește periodic o anumită sumă de bani, numită primă de asigurare, în schimbul căreia o altă persoană desemnată de asigurat, denumită beneficiar, va încasa suma asigurată la decesul asiguratului.
Beneficiarii acestei asigurări pot fi membrii familiei sau alte persoane desemnate de asigurat. Suma asigurată se plătește beneficiarului numai dacă asiguratul decedează în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
Asigurarea de viață pe timp nelimitat constituie o formă a asigurării de viață pe timp numit nelimitat care acoperă riscul de deces pe o perioadă mai îndelungată de timp, anume până la o vârstă înaintată (spre exemplu până la 90 de ani) a asiguratului. Condiția este ca asiguratul să plătească prima de asigurare până la pensionare. Riscul de deces este acoperit pe toată perioada cuprinsă între data contractării asigurării și împlinirea vârstei respective.
Asigurarea mixtă de viață tă imediată, care poate fi viageră sau temporară și asigurarea de rentă amânată, pentru care asiguratul plătește prime periodice până la o dată prestabilită și societatea de asigurări începe să plătească renta de la o dată determinată până la decesul beneficiarului.
Asigurarea de viață pe timp limitat este o formă tipică și cea mai simplă a asigurării de viață, care se contractează pe o perioadă limitată de timp și acoperă numai riscul de deces. În baza contractului de asigurare, asiguratul plătește periodic o anumită sumă de bani, numită primă de asigurare, în schimbul căreia o altă persoană desemnată de asigurat, denumită beneficiar, va încasa suma asigurată la decesul asiguratului.
Beneficiarii acestei asigurări pot fi membrii familiei sau alte persoane desemnate de asigurat. Suma asigurată se plătește beneficiarului numai dacă asiguratul decedează în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
Asigurarea de viață pe timp nelimitat constituie o formă a asigurării de viață pe timp numit nelimitat care acoperă riscul de deces pe o perioadă mai îndelungată de timp, anume până la o vârstă înaintată (spre exemplu până la 90 de ani) a asiguratului. Condiția este ca asiguratul să plătească prima de asigurare până la pensionare. Riscul de deces este acoperit pe toată perioada cuprinsă între data contractării asigurării și împlinirea vârstei respective.
Asigurarea mixtă de viață
Această asigurare este una dintre formele cele mai solicitate de către asigurați, deoarece ea este atât o măsură de prevedere, cât și un mijloc de economisire pe termen lung, reprezentând o combinare a asigurării de supraviețuire cu asigurarea de deces.
Primele de asigurare se pot plăti – la alegere – fie pe aceeași perioadă (5-20 de ani), fie pe perioade mai scurte. Ratele lunare de prime sunt stabilite în funcție de suma asigurată, vârsta la care se contractează asigurarea, durata asigurării, numărul de ani în care se plătesc ratele etc.
Asigurarea mixtă de viață și suplimentară de accidente
Caracteristic pentru această asigurare este faptul că, în caz de invaliditate permanentă din accident, societatea de asigurări plătește o sumă asigurată de 6 ori mai mare decât suma asigurată înscrisă în poliță – în total sau în parte – după cum invaliditatea permanentă este totală sau parțială. În caz de deces al asiguratului din accident se achită, de asemenea, de 6 ori suma asigurată prevăzută în polița de asigurare.
Asigurarea familială mixtă de viață
Această formă de asigurare este indicată pentru persoanele interesate în a se asigura împreună cu membrii familiei, luând astfel atât o măsură de prevedere, cât și una de economisire pe termen mai îndelungat. În contractul de asigurare pot fi cuprinse, pe lângă asiguratul principal, două sau mai multe persoane care, în momentul încheierii asigurării, sunt în vârstă de la 5 până la 65 de ani, fără a depăși 75 de ani la expirarea asigurării.
Asigurarea se contractează pe durate cuprinse între 5 și 15 ani, pentru sume asigurate care se stabilesc la propunerea asiguratului și în limitele stabilite de actele normative.
Asigurarea mixtă de viață cu pensie pentru urmași
Această formă de asigurare se adresează persoanelor care doresc ca de pe urma asigurării să obțină anumite foloase atât ei (asigurații), cât și – în cazul decesului lor – urmașii lor. în ultimul caz, suma asigurată nu se achită beneficiarilor dintr-o dată, ci în mai multe rate.
Această asigurare se contractează pentru anumite sume de lei, cu persoane în vârstă de la 16 la 50 de ani, pe durate de la 10 ani la 15 ani, cu condiția ca, la expirarea asigurării, asiguratul să nu depășească vârsta de 60 de ani.
Asigurarea cu termen fix
Asigurarea cu termen fix este o altă formă a asigurării mixte de viață.. În această asigurare, societatea de asigurări are obligația de a plăti suma asigurată, indiferent dacă asiguratul supraviețuiește sau nu la data expirării termenului de valabilitate a asigurării.
Caracteristic acestei forme de asigurare este faptul că suma asigurată se plătește în toate cazurile numai la termenul dinainte stabilit și altei persoane decât cea care a încheiat contractul de asigurare.
Asigurarea de indemnizație pe timp limitat
Asigurarea de indemnizație pe timp limitat constituie o altă formă a asigurării mixte de viață. Această asigurare se adresează persoanelor care doresc să asigure copiilor un sprijin material sub formă de indemnizație lunară pe un anumit interval de timp (de exemplu, pe timpul studiilor universitare).
Mărimea indemnizației lunare – pentru care se contractează asigurarea – este diferențiată și plătibilă într-o perioadă de 4 – 7 ani, în funcție de preferința asiguratului.
Asigurarea de economie și de invaliditate permanentă din accidente
Această asigurare este o altă formă a asigurării facultative de viață care are caracteristic faptul că suma asigurată nu se plătește și în cazul decesului asiguratului.
Rezultă că această asigurare poate prezenta interes pentru persoanele singure sau pentru cele care din motive de sănătate nu pot contracta asigurări care acoperă și riscul de deces.
Asigurarea viageră de deces cu primă unică (cu plata dintr-o dată a primei de asigurare), această asigurare se adresează persoanelor care doresc să-și sprijine familiile și care au posibilitatea de a plăti dintr-o dată prima de asigurare.
Asigurarea se poate contracta de către persoane în vârstă de la 16, la 50 de ani, pentru anumite sume de bani.
Prima de asigurare se stabilește în funcție de vârsta asigurată și se achită anticipat, dintr-o dată, la contractarea asigurării.
Suma asigurată se plătește de către societatea de asigurări numai la decesul asiguratului, și anume, persoanelor prevăzute în polița de asigurare.
Asigurarea în caz de deces este o asigurare care protejează asiguratul sau beneficiarul în caz de deces. Întrucât decesul este un eveniment viitor și sigur, dar incert ca dată, societățile de asigurări folosesc mai multe forme de asigurare care să satisfacă cele mai diverse preferințe. Astfel, se pot folosi următoarele variante:
a) asigurarea de viață întreagă, în care societatea se angajează să verse capitalul subscris de asigurat beneficiarului în momentul în care va surveni decesul asiguratului, indiferent care ar fi perioada;
b) asigurarea de viață amânată, care constă în aceea că prestația societății de asigurări nu devine exigibilă decât dacă asiguratul decedează după o dată stabilită prin contract. În această formulă de asigurare, primele de asigurare sunt mai mici;
c) asigurarea temporară, prin care societatea se angajează să plătească beneficiarului o sumă de bani determinată, dacă asiguratul decedează în timpul unei perioade stabilită prin contract.
Asiguratul se angajează să plătească prima de asigurare periodic în timpul întregii perioade de garanție sau până la decesul său dacă acesta survine în timpul acestei perioade. Această variantă de asigurare se folosește foarte frecvent.
d) asigurarea de supraviețuire, prin care societatea de asigurări se angajează să plătească la decesul asiguratului un capital sau o rentă unui beneficiar desemnat, cu condiția ca acesta să fie în viață în ziua decesului asiguratului. Se constată că în această asigurare se ia în considerare în același timp decesul asiguratului și supraviețuirea beneficiarului asigurării.
Asigurarea viageră de deces cu plata primelor pe timp limitat
Această asigurare se contractează de către personae cu vârste cuprinse de la 16 la 65 de ani, care au posibilitatea și doresc să-și sprijine familiile mai târziu. Sumele asigurate sunt variabile.
Primele de asigurare se stabilesc în funcție de: suma asigurată, vârsta asigurată, durata asigurării și sunt plătibile în rate anticipate pe o perioadă, la alegere, de 5 – 15 ani.
Sumele asigurate se plătesc de către societatea de asigurări numai în caz de deces al asiguratului sau al persoanelor înscrise în polița de asigurare. Prima de asigurare constituie prețul pentru care asiguratorul preia asupra sa riscul.
Asigurarea de supraviețuire în această asigurare, societatea de asigurări se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiția ca asiguratul să fie în viață.în perioada de valabilitate a asigurării, asiguratul, plătind primele datorate, acumulează o sumă de bani la dispoziția societății de asigurări, sumă care devine exigibilă la expirarea contractului de asigurare.
În concordanță cu condițiile acestei asigurări, asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai dacă este în viață la expirarea contractului de asigurare. Dacă însă acesta decedează anterior expirării termenului de valabilitate a contractului, societatea de asigurări se consideră eliberată de angajamentul luat prin contract și, ca urmare, nu are nici o obligație față de moștenitorii asiguratului. Rezultă că suma acumulată de societatea de asigurări pe parcursul contractului rămâne de drept acesteia, după decesul prematur al asiguratului.
Datorită modului său de reglementare, această asigurare nu este atractivă, nu stimulează spiritul de economisire prin asigurare.
Asigurarea de rentă
Asigurarea de rentă este o variantă a asigurării de supraviețuire, potrivit căreia suma asigurată se acordă asiguratului sub forma unor plăți periodice cu titlu de rentă.
Și la asigurarea de rentă, societatea de asigurări plătește renta numai dacă asiguratul va fi în viață la expirarea contractului deasigurare. Decesul anterior al asiguratului eliberează pe societatea deasigurări de orice obligație față de moștenitorii asiguratului. Asigurarea de rentă nu este atractivă.
Asigurarea medicală are menirea să acopere parțial sau total costurile de spitalizare, dacă spitalizarea depășește un anumit număr de zile (de regulă 3 sau 5 zile) ca urmare a unei boli, vătămări corporale sau/și să compenseze veniturile nerealizate pe perioada respectivă. Boala reprezintă „orice alternare a sănătății constatată de către o autoritate medicală”, putănd fi cauzată de epidemii, accidente sau de alți factori.
În asigurarea medicală riscul de deces nu este asigurat. Primele de asigurare sunt diferențiate pentru bărbați și, respectiv, pentru femei, având în vedere și categoriile ocupaționale.
Asigurările de deces
Aceste asigurări protejează asiguratul împotriva riscului de deces.
Asigurarea de deces încheiată pe o durată de timp limitată obligă societatea de asigurări să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a asigurării. Dacă la expirarea asigurării, asiguratul este în viață, societatea de asigurări este exonerată față de asigurat de orice obligație decurgând din contractul de asigurare. Rezultă că asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire (capitalizare), ci una de protecție împotriva unui risc determinat.
1.2.2. Funcțiile asigurărilor de viață
Asigurările de viața reprezintă un serviciu financiar a cărui scop este de a compensa o pierdere bănească generată de producerea unui anumit eveniment neprevăzut. Putem evidenția faptul că asigurările de viața îndeplinesc două funcții extrem de precise:
A. Funcția I – Protecție financiară;
B. Funcția II – Economisire / Investire.
De fapt, aceste roluri pe care asigurările le au vin în întâmpinarea a doua categori de riscuri ce se pot ivi în viața unui individ și care, în momentul apariției, generează probleme financiare:
Riscul producerii unei boli sau a unui accident;
Riscul ca un individ să nu dispună de resurse financiare suficiente pentru realizarea anumitor dorințe.
A. Funcția de Protecție Financiară
Este apreciată ca fiind una din părghiile sistemului financiar, atăt în economia cu valențe etatiste, căt mai ales în economia de piață. Este îndeosebi recunoscut faptul că asigurările constituie în economia oricărei țări un sector de activitate specific, avănd valențe complexe. În acest context se argumentează ideea considerării asigurărilor ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar într-o economie de incertitudini.
În momentul în care un individ se îmbolnăvește grav sau este victima unui accident cu urmări mai serioase, o serie de probleme financiare majore își fac apariția:
Probabil că persoana în cauza va avea nevoie de spitalizare, intervenții chirurgicale și tratamente specifice, toate acesteapresupunand efectuarea unor cheltuieli de cele mai multe ori foarte costisitoare;
Boală sau accidentul poate conduce și la invaliditate (temporală sau permanentă, totală sau parțială), situație în care este necesară asigurarea unei asistente medicale continue, precum și o serie de tratamente, toate acestea însemnând, din nou, cheltuieli; mai mult decât atât, invaliditatea poate însemna și faptul că persoana în cauză nu mai este capabilă să muncească (temporar sau permanent), adică apar probleme financiaresuplimentare generate de dispariția venitului produs prin munca persoanei suferinde;
Nu în ultimul rând, o boală sau un accident pot conduce și la decesul persoanei afectate de aceste riscuri; în acest caz, dificultățile financiare sunt generate de două situații distincte: cheltuielile pe care familia persoanei decedate e revolta sa le efectueze în momentul
producerii decesului (costurile antrenate de organizarea înmormântării, taxe de succesiune și alte cheltuieli), precum și dispariția venitului generat de persoana afectată de risc.
Pentru a ilustra și mai bine fenomenele prezentate anterior consideram următorul exemplu:
Tabelul 1.1. Bugetul lunar al unei familii cu venituri medii:
Sursă: Alin Tudor Băiescu, Rolul social si economico-financiar al asigurărilor de viață pentru Romania în tranzitie, Editura Ecoexpert, Cluj-Napoca, 2003, pag 334
Din partea de cheltuieli aflate la categoria Alte cheltuieli – economii, familia analizată repartizează anumite sume pentru diverse nevoi financiare care vor apărea în viitor, după cum urmează:
Tabelul 1.2. Alte cheltuieli
Sursă:Alin Tudor Băiescu, Rolul social si economico-financiar al asigurărilor de viață pentru Romania în tranzitie, Editura Ecoexpert, Cluj-Napoca, 2003, pag 334 – 335
Familia studiată își va putea realiza dorințele pe care și le-a propus (acumularea de bani pentru studiile copilului, precum și achiziționarea unui apartament mai mare) în condițiile în care fiecaremembtu al familiei producător de venit este sănătos, poate munci și, prin urmare, poate obține resurse financiare necesare cheltuielilor curente și economiilor pentru dorințele propuse.
În continuare să analizăm ceea ce se întâmpla în cazul în care, în viața familiei în cauză, apar anumite evenimente:
Decesul soțului:
EFECTE: persoana dispare, inclusiv venitul pe care îl aducea în cadrul familiei. Cheltuielile familiei se reduc, dar nu în aceeași proporție în care s-a redus venitul. Prin urmare, apare un deficit de sume pe care supravetiuitori trebuie să-i acopere.
Invaliditatea soțului:
EFECTE: persoana nu dispare, ci numai venitul acesteia. Iar în ceea ce privește cheltuielile, ele nu numai că se reduc, dar exista șanse foarte mari să crească deoarece noua stare a soțului generează costuri suplimentare (spitalizare, medicamente, tratamente, intervenții chirurgicale).
În concluzie, în cazul în care unul dintre cele două evenimente punctate anterior apare în viața unei familii, aceasta este destabilizata din punct de vedere financiar. Realizarea dorințelor propii nu mai este posibilă (se consuma rezervele acumulate în acest scop) și nivelul de trai va avea de suferit (vor trebui reduse sau chiar sistate anumite cheltuieli care, până în momentul producerii evenimentelor nedorite, puteau fi susținute financiar). Situația este și mai gravă în cazul în care familia respectivă nu avea constituite rezerve în alte scopuri. În acest caz, acoperirea deficitului financiar se poate realiza fie prin vinderea unor bunuri, fie prin apelarea la un împrumut.
Figura 1.3. Categorii de riscuri care pot afecta individual
Sursă: Alin Tudor Băiescu, Rolul social si economico-financiar al asigurărilor de viață pentru Romania în tranzitie, Editura Ecoexpert, Cluj-Napoca, 2003, pag 104
În general, impactul acestor evenimente în viața unei familii este cu atât mai mare cu cât veniturile acesteia sunt mai mici și nivelul de trăi este mai scăzut. Acestei familii, neavând resurse financiare prea mari, nici nu au avut posibilitatea de a-și constitui rezerve sau cumpără anumite bunuri pe care să le poată lichida atunci când au mare nevoie de bani. Și în această ultimă categorie se afla tot mai mult familii din România. Aflate aproape de limita sărăciei, dispariția unui membru care aduce venituri în acea familie poate duce la situați extrem de dificile pentru supravetuitori. În aceeași ordine de idei, pentru a ilustra gravitatea situației, mai adăugăm și faptul că: în medie, 53,6% din veniturile unei familii din țara noastră sunt utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, iar 11.8% pentru achitarea diverselor servicii necesare traiului zilnic (potrivit Anualului Statistic al României din anul 1999).
Tocmai pentru a contracara aceste efecte financiare negative generate de o boală sau de un accident asigurarea de viața oferă celor care dețin un astfel de produs așa numita Protecție financiară: un fond substanțial (o sumă mare de bani numită SUMA ASIGURATĂ) care are două scopuri principale:
Acoperirea cheltuielilor generate de spitalizare, intervenție chirurgicalasau diverse tratamente, astfel încât aceste costuri să nu fie suportate din resursele financiare propii ale asiguratului sau familiei acestuia;
Înlocuirea venitului care dispare ca urmare a unei incapacități de muncă sau deces, o anumită perioadă de timp, astfel încât standardul de viață al persoanei afectate de risc sau al familiei să se păstreze neschimbat până la indentificarea unor soluții viabile de redresare financiară.
B. Funcția de economisire / investire
Cea de-a doua categorie de riscuri care poate afecta o persoană sau familia acesteia se referă la situația nerealizării unor dorințe foarte importante din cauza inexistenței unor resurse financiare corespunzătoare pentru a aduce la bun sfârșit anumite planuri.
Printre cele mai importante dorințe ale uni individ, a căror îndeplinire este condiționată de existența unei anumite sume de bani se numără:
Asigurarea unui trai decent la pensionare, în condițiile în care sistemul public de pensii – în majoritatea țărilor lumii – nu mai poate asigura persoanelor care și-au încetat activitatea profesională un venit suficient pentru menținerea standardului de viață cel puțin la nivelul celui existent în peroada activa. Toate asigurările de viață care prevăd plata unei anumite sume de bani la momentul finalizării contractului pot fi utilizate ca o metodă de constituire a unei pensii suplimentare, care să se adauge la cea oferită de către stat. Dar care este motivul pentru care pensionarii au, în prezent, nevoie de o pensie suplimentară? Atât în România cât și în alte țări ale lumii, sistemul public de pensii nu mai poate face față în mod corespunzător cerințelor populației. Deși eficient în momentul introducerii sale, sistemul public de pensii generează un venit care, în momentul de față, nu mai permite persoanelor care își încetează activitatea profesională să aibă un standard de viață cel puțin la nivelul celui existent înainte de pensionare.
Implementat pentru prima dată în Germania lui Otto von Bismark (la finele secolului XIX), sistemul public de pensii funcționa după o schemă foarte simplă: toate persoanele active trebuiau să continue cu o parte din venituri la crearea nui fond centralizat la nivelul bugetului de stat, fond din care erau plătiți aceia care își încheiau activitatea profesională și, prin urmare, rămâneau fără nici o sursă de venituri.
Schimbările propuse, însă, de-a lungul anilor (inclusiv în țara noastră), atât în viața economică cât și în cea socială au făcut ca acest sistem să nu mai funcioneze la fel de bine ca în momentul implementării sale. Iată, în continuare, cauzele principale care au dus la reducerea drastică a nivelului pensiilor asigurate de către stat populației:
– Scăderea populației intre numărul persoanelor active și a celor incactive (adică a celor care contribuie la creearea fondului de pensii). De exemplu în 1989, în România, contribuiau 8 persoane active la venitul unui pensionar, în 2002 proporția a devenit de 1 la 1, iar în 2003 existau circa 4 milioane de persoane active și aproximativ 6,5 milioane de pensionari;
– Creșterea vârstei la care indivizii intra în câmpul muncii și încep contribuita la Fond (acest fenomen se produce deoarece tot mai mulți tineri urmează studii universitare și post-universitare amand, astfel, intrarea în câmpul muncii);
– Speranța medie de viața a sporit în timp (ceea ce înseamnă că perioada de timp cât un pensionar trebuie susținut din Fondul de pensii crește).
Alături de protecția financiară prezentată la punctul precedent, asigurarea de viața reprezintă și o modalitate excelentă pentru creearea unui fond care să fie utilizat pentru completarea pensiei acordate de către stat. În condițiile în care este foarte greu de anticipat și de controlat valoarea pensiei publice (nu știm câți activi vor exista, de exemplu, peste 20 de ani, care le va fi venitul, câți pensionari vor trebui plati din Fondul de pensii), pensia privată realizată prin intermediul undei asigurări de viața oferă avantajul deosebit că nivelul îi poate fi dimensionat de către fiecare persoană în parte. Astfel, dacă contribuția într-o astfel de asigurare este substanțială, atunci și valoarea pensiei private va fi mai mari, iar dacă contribuția este mai redusă și beneficiile vor fi pe măsură.
Majoritatea companiilor de asigurări care oferă pe piața astfel de produse financiare prevăd, pentru finalul contractului, mai multe modalități de plată a sumelor din fondul de pensii creat: plata întregii sume într-o singură tranșă; renta viageră (care presupune plati periodice până la sfârșitul vieții asiguratului, valoarea acestor rente fiind determinată de suma totală disponibilă precum și de speranță medie de viață); palata sumelor într-o anumită perooada de timp (de exemplu 5 ani) sau plată în rate specificate (clientul decide valoarea rentelor pe care le va încasa până la epuizarea întregului fond disponibil) etc.
Acumularea unui fond care să fie utilizat pentru susținerea financiară a studiilor copiilor sau a altor nevoi legate de aceștia (achiziționarea unei locuințe, demararea undei afaceri etc.);
Economisirea unei anumite sume de bani în scopul achiziționării undei locuințe, demarării sau dezvoltării unei afaceri sau pentru îndeplinirea unei dorințe diverse. În acest context, acele tipuri de asigurări de viață care conțin și un element investițional reprezintă o foarte bună modalitate de Economisire / Investire a banilor.
Avantajul major pe care îl are plasamentul într-o poliță de asigurare, fata de investițiile într-un depozit bancar, în titluri de valoare sau în alte forme de investiție, se referă la protecția investiției.
Astfel, se presupune situația unei persoane carep este 10 ani de zile are nevoie de o anumită sumă de bani.
Dacă aceasta optează pentru acumularea treptată într-un plasament bancar, exista riscul ca, în cazul în care persoana în cauză se îmbolnăvește sau suferă un accident care nu îi mai permite să muncească (deci să obțină bani), procesul de acumulare să se stopeze. Mai mult de cât atât, se poate întâmpla ca persoana respectivă să fie nevoită să apeleze la resursele pe care le-a acumulat la banca până atunci pentru a suporta cheltuielile generate de evenimentele nedorite. Prin urmare, acumularea sumei de bani dorite nu se mai realizează.
În cazul în care modalitatea de investire a banilor este o asigurare de viață, situația se prezintă cu totul altfel. Chiar dacă evenimentele prezentate anterior apar, societatea de asigurări va suporta toate cheltuielile necesare fără a diminua benificiile aferente finalului de contract cu plățile efectuate pe parcursul derulării poliței. Prin urmare întreagă suma de bani pe care clientul și-o dorește peste 10 ani rămâne intactă, indiferent de evenimentele care survin pe parcurs.
Evident că, asemeni oricărui plasament care se efectuiaza, înainte de a-l realiza, clientul-investitor trebuie să analizeze foarte bine bonitatea firmei de asigurări la care își va plasa resursele financiare. În acest context trebuie subliniat faptul că elementele pe care orice investitor trebuie să le analizeze înainte de a face un plasament se referă la siguranță, profitabilitatea, precum și la lichidarea investiției în cauză.
1.3. Evoluția domeniului de asigurare de viață
Asigurările în secolul al XIX-lea rămânând “fidele” avântului înregistrat în perioadele precedente, asigurările își continuă evoluția ascendentă și în secolul al XIX- lea. Este perioada revoluției industriale, când afacerile cunosc o dezvoltare și expansiune nemai întâlnite până atunci, o perioadă în care se conștientizează existenta și a altor riscuri decât cele cunoscute până atunci, dar apar și altele noi. Forme incipite de asigurare sunt cunoscute pe teritoriul patriei noastre, cu mult înainte de secolul al XIX-lea24.
1.3.1. Asigurările în trecut, prezent și viitor
Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită și practicată pentru prima dată în Franța, la începutul secolului XIX, și avea ca și scop acoperirea daunelor cauzate de propietarii de cai și trasuri, extinzându-se apoi și la raspunderea propietarilor de fabrici pentru pagube generate angajatiilor sau unor terți25.
Deoarece până la acea vreme nici o categorie socio-profesională nu beneficia de un sistem organizat de protecție socială, apar câteva inițiative în acest sens: se constituie “mutualele muncitorilor și casele de ajutor” (din inițiativă personală), sisteme care funcționau pe principiul conform căreia fiecare salariat era obligat să aloce o parte din venitul său pentru alimentarea unui fond destinat plăți de despăgubire persoanelor care se accidentau, dar și pentru acumularea unei sume de care fiecare individ să poată beneficia în momentul pensionării.
În Germania, cancelarul Otto von Bismark pune în practică, în anul 1883, un sistem obligatoriu de asigurare în caz de boală, care presupunea constituirea unor fonduri cu dubla sursa de alimentare: cotizațiile salariatiilor, dar și ale patronilor. Mai departe, în anul 1889 se instaurează asigurarea de invaliditate din accidente de muncă și un sistem de asigurare a bătrâneții după 65 de ani.
Planul de acțiune al Rezistenței Franceze (adoptat la 15 martie 1944) prevede un proiect complet de securitate socială care viza asigurarea tuturor cetățenilor a mijloacelor de existență în situațiile în care unii dintre aceștia deveneau incapabil de a-și procura prin munca veniturile necesare traiului zilnic, personal și al familiilor lor.
Mai târziu, tot în Franța, se va adopta un Cod al Securității Sociale în cadrul căreia se stipula faptul că “… organizarea Securității Sociale este fondată pe principiul solidarității naționale.” Acesta este momentul în care securitatea socială (bazată pe solidaritate națională) este departajata foarte clar de asigurare (care este fundamentată pe principiul mutualității).
Un studiu de specialitate relevă, prin intermediul datelor pe care le conține, “explozia” asigurărilor la nivel mondial în prima jumătate a secolului XX. Astfel, în anul 1900 erau înregistrate, în lume, 1.272 de societăți de asigurări în 26 de țări, în 1910 numărul acestora a crescut la 2.540 în 29 de țări, iar în 1969 existau circa 9.700 de asiguratori în 71 de țări, din care 2.676 promovau asigurări de viață, 6.036 – asigurări de bunuri iar 962 de societăți dețineau în portofoliu toată gama de asigurări.
După anii ’50 asigurările cunosc o diversificare și dezvoltare aparte în principal datorită numeroaselor cuceriri în sfera tehnicii și tehnologiei (cu aplicabilitate în domeniul industrial), iar în cadrul acestora automobilul ocupa un loc aparte. În același timp, intensificarea activitatiilor industriale a atras după sine și o creștere spectaculoasă a riscului de poluarea mediului, a probabilității de apariție a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Deschiderea, în jurul anilor ’90, a unor piețe precum cele din Europa Centrală și de Est, constituie premisa pentru o explozie a domeniului asigurărilor și în aceste zone. Totodată, identificând imensul potențial al acestor tari, marii asiguratori mondiali nu au întârziat să își facă simțită prezența pe aceste piețe emergente.
Totodată, alte zone cu un potențial imens, dar prea puțin exploatat până în prezent, sunt țările din America Latină și Asia, inclusiv cele care au alcătuit (până nu de mult) fosta U.R.S.S.
Pentru Europa, crearea pieții unice presupune un spațiu geografic fără frontiere fizice, administrative sau juridice, în care persoanele, bunurile, serviciile și capitalurile pot circula liber și fără constrângeri. Pentru domeniul asigurărilor, atingerea acestui obiectiv a presupus conceperea (iar, apoi, punerea în practică) unui cadru legislativ complex, grupat în trei generații de “directive”: “Primele Directive” se referă la drepturile de instalare a societăților europene de asigurări într-un alt stat membru; “Directivele Secundare” reglementează libertatea prestării de servicii, destinate să joace un rol temporar sau intermediar și, nu în ultimul rând, “Directivele cadru” destinate a administra viitorul.
Ca o altă tendința a ultimilor ani se remarca întrepătrunderea domeniului asigrurărilor cu alte segmente de activitate, rezultatul final concretizându-se în oferirea către clienți a unor servicii mai complexe, în conformitate cu necesitățile acestora. Cel mai cunoscut exemplu se referă la conceperea și promovarea pe piață a produselor de bancasigurare, soluții financiare care îmbina caracteristicile unui serviciu de asigurare cu cele ale unui produs tipic bancar. Oricum, companiile de asigurări au devenit, în ultima perioadă, unii dintre cei mai importanți intermediari financiari de pe piață, gestionând sume de bani atrase de la clienții lor.
O preocupare actuală a companiilor de asigurări se referă la identificarea celor mai eficiente canale de distribuție pentru produsele proprii. În acest sens, o importantă aparte a căpătat în ultimii ani Telemarketing-ul și Internetul, vânzarea prin intermediul rețelelor de supermagazine, dar și prin sistemul de distribuție Extra-Agentie.
Nu poate fi trecut cu vederea nici evenimentul (negativ) cel mai important din industria asigurărilor: atentatul terorist din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center. Acesta a fost, de altfel, evenimentul care a generat cele mai mari despăgubiri din întreaga istorie a asigurărilor mondiale, valoarea totală a plăților efectuate de către companiile de asigurări care au avut încheiate polițe pentru WTC (asigurări de bunuri și de persoane) situându-se în jurul valorii de 70 miliarde dolari americani. Totodată, 11 septembrie 2001 a generat importante schimbări și pe piața: numeroase companii au început să ofere, prin contractele lor, protecție financiară și împotriva riscului de atac terorist (fapt care a generat creșterea costurilor de asigurare și reasigurare), iar clienții – individuali și firme – au început să își îndrepte atenția, cu precădere, către marile societăți de asigurări deoarece au realizat faptul că doar acestea sunt capabile să facă față unor despăgubiri foarte mari, în situații de criză.
În privința viitorului, specialiștii anticipează o continuare a dezvoltării acestui domeniu pe seama noilor piețe (insuficient exploatate până în prezent), a cerințelor în continuă creștere și diversificare ale clienților, a interesului crescând al indivizilor și companiilor manifestat față de ofertele firmelor de asigurări.
1.3.2. Evoluția asigurărilor de viață în perioada 2003-2014
În anul 2003 asigurările de viață, cu un volum înregistrat al primelor brute subscrise de 619.932.113 RON au crescut fațã de anii anteriori într-un ritm mai rapid, evoluție care s-a reflectat și în creșterea numãrului de contracte de asigurare în vigoare la sfârșitul anului 2003 de 411.655 (cu 46 % mai mare decât în anul 2002). În 2003 se mențin pe primele locuri următoarele trei clase de asigurări: asigurãrile legate de investiții (unit-linked), asigurările mixte de viațã și asigurările de deces. Ponderea acestora reprezintã 82,9% din totalul primelor brute subscrise de cei 22 de asigurători care au desfășurat activitatea. Primele brute subscrise din asigurări directe pentru asigurãrile de deces au înregistrat o creștere reală de 120% fațã de anul 2002 (calculate în funcție de rață inflației), în principal că urmare a evoluției ascendente pe care au cunoscut-o creditele de consum și ipotecare acordate de bãnci populației, încheierea acestor asigurări fiind una dintre condițiile impuse de bănci pentru obținerea creditului. Valoarea profitului net înregistrat de cele 40 de societăți la sfârșitul anului 2003 a fost de 9.826.957 RON în creștere nominalã fațã de 2002 cu 19,46% și aplicând rata inflației de 4,7%.
În anul 2004 volumul primelor subscrise a fost de 746.025.160 RON volum care a crescut cu 20,34% în termeni nominali față de 2003. Ca și în anul 2003, în anul 2004 se mențin pe primele locuri urmãtoarele trei clase de asigurări (care dețin 81,6% din total): asigurări legate de investiții(unit-linked) cu 253.591.893 RON reprezentând 33,99% din totalul subscrierilor la asigurãri de viațã, asigurările mixte de viațã cu 247.780.159 RON reprezentând 33,2% din total și asigurările de deces cu 14,43%. Creșterile nominale înregistrate de aceste 3 clase de asigurãri de viață au fost în ordinea menționatã de 7,42%,28,09% și respectiv 27,51%. Valoarea profitului net înregistrat de cele 42 de societãți de asigurări care au desfășurat activitatea în 2004 doar 28 de societãții au înregistrat profit net pozitiv, valoarea cumulatã a profitului fiind de 121.384.856 RON în creștere nominală față de 2003 cu 23,58%, respectiv în creștere realã cu 13,06%.
Piața asigurărilor a continuat să se dezvolte și în anul 2005 astfel că volumul raportat de primele brute subscrise a atins suma de 1.037.995.713 RON depășind în același timp nivelul prognozat de CSA. Pentru industria asigurărilor anul 2005 a reprezentat tot odatã o importantă perioadă de consolidare prin capitalizarea semnificativã îndeosebi a societăților de asigurare (ca urmare a adecvãrii capitalului social la noile niveluri minime legale), achiziții, fuziunii și transferuri de portofolii de asigurare. În termeni reali, volumul subscrierilor din activitatea de asigurare cumulate pentru asigurãrile generale și asigurãrile de viațã a crescut în 2005 cu 17%. În 2005 piața asigurãrilor din România a fost caracterizată de o relansare a asigurărilor de viațã, creșterea realã consemnată la această categorie fiind de două ori mai mare decât cea a asigurãrilor generale (respectiv de 28,12% față de 13,96%). În consecință, contribuția asigurãrilor de viață în totalul subscrierii pe piațã s-a majorat cu douã puncte procentuale panã la nivelul de 23,5% în anul 2005. Tendințele de creștere au fost înregistrate ca și în anul 2004 de subscrieriile pentru asigurãrile de viață, anuitãți și asigurãri de viață suplimentare precum și cele legate de fonduri de investiții. La nivelul întregii piețe de asigurări valoarea profitului net înregistrat de societățile de asigurare la sfârșitul anului 2005 a fost de 140.286.254 RON în creștere reală față de 2004 cu 6,24%.
În anul 2006 valoarea totală a primelor subscrise pe piața românească a asigurărilor a fost de aproximativ 5,74 miliarde RON în creștere cu 34% fațã de 2005. Pe segmentul asigurãrilor generale s-au subscris în 2006 prime brute de 4,67 miliarde RON cu 40% mai mult decât în 2005 în timp ce la asigurãrile de viațã s-au înregistrat afaceri de 1,1 miliarde RON în creștere cu 13%.
În anul 2007 s-a înregistrat o evoluție peste media pieței asigurărilor de viață. Astfel, valoarea subscrierilor din asigurări de viață s-a apropiat de 432 mil. EUR, în creștere cu aproape 34% nominal în moneda europeană, consemnând o dinamică superioară cu aproape 1,5 puncte procentuale față de media de creștere a pieței. Această dezvoltare pe segmentul asigurărilor de viață se datorează în principal companiilor de asigurãri de viață și produselor oferite de acestea. În ceea ce privește strict sectorul de asigurãri de viață, procentul de 19% din totalul anului 2007 este în scădere cu șase puncte procentuale fațã de ponderea din 2005, într-o oarecare măsură determinatã de statutul incert al pensiilor private și atenția deosebită acordatã acestora.
Alte aspecte ce au caracterizat piața asigurărilor de viațã în 2007 au fost creșterea competiției și reducerea diferențelor dintre oferte pe măsură ce asigurările de viațã au beneficiat și de reformă pensiilor.
În anul 2008 asigurările de viață au generat prime brute subscrise în valoare de 1.798,46 milioane lei, reprezentând 20,5% din total prime brute subscrise. La fel ca în 2007, și în acest an, asigurările de viață au consemnat un ritm de creștere mai mare decât cel înregistrat de asigurările generale, respectiv de 24,11%.
În valoare absolută, primele brute subscrise din asigurări de viață au fost cu 349,42 milioane lei mai mari decât în 2007, în principal datorită evoluției pozitive a asigurărilor tradiționale, încadrate la clasa 1 de asigurări de viață. Astfel, primele aferente clasei 1 au crescut în 2008 față de anul precedent cu 34,07%, adică cu 316,40 milioane lei în termeni absoluți, valoare care reprezintă 90,5% din creșterea pieței de asigurări de viață. Primele aferente asigurărilor încadrate în clasa 3 (unit linked) au înregistrat o creștere cu 34,26 milioane lei față de 2007 (+7,02%), valoare care a reprezentat 9,8% din creșterea totală a pieței de asigurări de viață. De altfel, analiza pe ultimii 3 ani arată faptul că asigurările unit linked contribuie într-un procent din ce în ce mai redus la creșterea pieței de asigurări de viață.
Piața de asigurări a încheiat anul 2009 cu un volum de prime brute subscrise de 8,837 miliarde de lei, potrivit datelor provizorii transmise de companiile de asigurări către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Nivelul primelor brute subscrise este comparabil cu cel obisnut în anul 2008. Această dinamică a fost cauzată de evoluția segmentului de asigurări de viață, care a marcat o scădere a subscrierilor de 13% fată de 2008, de la 1,868 miliarde de lei la 1,625 miliarde de lei.
Primele brute subscrise reprezintă primele încasate și de încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate și de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare și contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în exercițiul financiar, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.
“Sectorul asigurărilor de viață a resimțit cel mai acut criza financiară, având în vedere creșterea șomajului și scăderea veniturilor consumatorilor de produse de asigurări. Unul dintre factorii care au avut o influență importantă asupra acestui sector a fost cel psihologic, pentru că teama și incertitudinea cu privire la siguranța financiară a consumatorilor au dus, în prima parte a anului trecut, atât la creșterea numărului de rezilieri și de răscumpărări de contracte, cât și amânarea intenției de cumpărare a unei polițe de asigurări. CSA recomandă consumatorilor de produse de asigurări de viață să se informeze cu privire la toate clauzele pe care aceste contracte le includ și să fie conștienți că acestea reprezintă instrumente de economisire pe termen lung. Prin urmare, consumatorii trebuie să știe, chiar de la momentul achiziționării, că răscumpărările înainte de termen nu vor aduce beneficiile așteptate. Primele semne de revenire ale segmentului de asigurări de viață s-au făcut simțite în ultimul trimestru al anului trecut, când numărul răscumpărărilor și rezilierilor de contracte s-a diminuat simțitor”, a declarat președintele CSA, doamna Angela Toncescu.
Clasele de asigurări de viață care au avut o evoluție pozitivă au fost următoarele: unit-linked (8,59%), de sănătate (7,54%) și de accidente (14,42%). Indemnizațiile brute plătite și sumele plătite pentru răscumpărări și contracte de asigurări de viață ajunse la maturitate au totalizat, în 2009, 680,720 milioane de lei, în creștere față de 2008 cu 37,48% (495,1 milioane de lei).
“Piața asigurărilor va recupera, în 2010, ușoara scădere înregistrată anul trecut. CSA consideră că această industrie, strâns legată de celelalte sectoare ale economiei românești, va încheia anul acesta pe un plus de cel puțin 5%, în condițiile în care nevoia de protecție a început să fie conștientizată tot mai mult de potențialii consumatori. Scenariul acesta optimist, în care vedem o creștere a subscrierilor de 5%, ar putea fi înlocuit de unul pesimist doar în condițiile în care va avea loc o nouă degradare a indicatorilor macroeconomici. În acest caz, în care întreaga economie ar putea fi supusă unor noi presiuni, piața de asigurări ar putea încheia anul 2010 la un nivel al subscrierilor similar celui din 2009”, a mai declarat președintele CSA.
Piața asigurărilor de viață va continua să crească și în 2011, dar avansul va fi marginal, evoluția fiind susținută de vănzările în urcare la polițele cu componentă investițională și la planurile financiare pentru copii.
Piața asigurărilor din România a crescut cu 5,75% în 2012 față de anul 2011, potrivit comunicatului de presă al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Companiile de asigurări au subscris in 2012 prime brute totale de 8,3 miliarde de lei, cu apoape 500 de milioane de lei mai mult față de 2011.
Segmentul asigurărilor generale a fost cel mai important, primele subscrise fiind de 6,5 miliarde lei, în comparație cu cele de viață, aici subscrierile ridicandu-se la 1,8 miliarde lei, realizându-se o crestere de 3,75% față de anul 2011.
În 2013 asigurătorii au subscris prime brute aferente asigurărilor de viață în sumă de 1.653.554.781 lei, înregistrând o scădere nominală de 8,27% față de anul 2012 (1.802.519.132 lei).
Piața asigurărilor din România (primele brute subscrise) a atins, în primul trimestru al anului 2014, un nivel de 2,05 miliarde lei, în scădere cu 3,43% față de intervalul similar al anului trecut, anunta Autoritatea de Supraveghere Financiara. Valoarea primelor brute subscrise, în perioada ianuarie-martie 2014, reprezintă 1,26% din Produsul Intern Brut estimat de INS pentru primul trimestru al acestui an.
1.4. Caracteristici ale pieței asigurărilor de viață din România
Indiferent că este vorba de cea a bunurilor și serviciilor, a forței de muncă, a capitalurilor sau serviciilor financiare, piața poate fi definită ca fiind “o categorie economică a protecției de mărfuri, concepută că o totalitate a actelor de vânzare-cumpărare și a fenomenelor legate de ofertă și de cererea de mărfuri considerate în unitatea lor, cu relațiile cărora le da naștere și în conexiune cu spațiul în care acestea au loc. Totodată, prin intermediul raportului dintre cerea și oferta de mărfuri, piața pune în evidență relațiile dintre producție și consum”39. Mergând cu definirea mai departe, piața asigurărilor reprezintă “totalitatea cererilor și ofertelor de asigurare privind persoanele, bunurile și răspunderea civilă, care se întâlnesc și se solutioneza în și între societățile de asigurări dintr-o țara sau mai multe țări; piața de asigurări cuprinde atât asigurările interne cât și pe cele externe, ocupând un loc important în mecanismul economic”40.
Cererea de asigurări provine de la persoanele fizice și juridice care au nevoie, doresc și își permit să cumpere protecție financiară pentru riscurile care planează asupra lor. Mai concret, se dorește protejarea bunurilor deținute în fața unor evenimente nedorite, dar și a vieții și integrității corporale a indivizilor. Deși numărul de asigurați – persoane fizice este mult superior celui al clienților – persoane juridice, din punctul de vedere al primelor achitate și al dimensiunii protecției financiare cumpărate, sectorul corporativ îl devansează pe cel alcătuit din asigurați individuali. Tot în acest moment, mai trebuie făcută distincție între cererea potențială și cererea efetiva de asigurări. Un exemplu concret în acest sens este cel al României: cerea potențială de asigurări de viață este extrem de ridicată (în principal datorită populației numeroase a țării noastre), în condițiile în care cererea efectivă este mult mai redusă atât din cauza veniturilor destul de scăzute a celei mai mari părți a românilor, cât și a faptului că majoritate nu conștientizează, cel puțin deocamdată, necesitatea unui astfel de srviciu financiar.
În ceea ce privește oferta de asigurări, aceasta provine din partea unei societăți specializate, autorizate de către organismele abilitate să deruleze astfel de activități și care au, în același timp, capacitatea și puterea financiară de a prelua de la clienții lor efectele financiare ale producerii anumitor riscuri.
Întrebarea care se pune, la un moment dat, este “dacă piața asigurărilor este una cu concurenta parfecta sau imperfectă?” sau, în situația în care aceasta este imperfectă, “care dintre trăsăturile pieței cu concurenta perfectă le regăsim totuși în cazul domeniului asigurărilor?”.
Cum bine se știe, o piață cu concurenta perfectă are următoarele caracteristici: automicitate, libertate de intrare și ieșire a participanților pe și de pe piață, descentralizarea deciziilor, transparentă și, nu în ultimul rând, omogenitatea pieții41.
Care este, însă, situația în cazul asigurărilor?
Atomicitatea se referă la faptul că există pe piață, la un moment dat, un număr ridicat de reprezentanți atât ai cererii cât și a ofertei și nici unul dintre ei nu poate influența, în mod individual și substanțial, fenomenele din cadrul acestuia. În ceea ce privește domeniul asigurărilor există, într-adevăr, un număr substanțial de reprezentanți ai cererii, dar situația nu se regăsește și de cealaltă parte, adică în “tabăra” ofertanților. În cocluzie, se poate afirma că piața de asigurări nu se caracterizează prin atomicitate.
Libertatea de intrare și ieșire pe și de pe piață a asigurărilor este un element ce putem considera că este specific și piatei de asigurări. Bineînțeles că orice companie de asigurări care dorește să își vândă pe piața produsele trebuie să se supună legislației în vigoare și să primească autorizația de funcționare din partea organismelor de reglementare și supraveghere ale pieței42(adică să îndeplinească o serie de condiții bine stabilite). Dar acest fapt nu trebuie privit ca o îngrădire a libertății de intrare pe piață, ce este vorba, mai degrabă, de o modalitate prin care legiuitorul încearcă să protejeze piață (și, în primul rând, pe potențialii clienți) de eventualii “asiguratori cu gânduri necurate”. Legat de ieșirea de pe piață a firmelor de asigurări, aceasta se poate reliza fie în urma deciziei luate de către acestea de a părăsi o anumită tara, zona său domeniu de asigurare, fie în urma “procesului natural de faliment”.
Descentralizarea deciziilor se referă la faptul că fiecare companie de asigurări ia decizii ținând cont de limitele capacității sale financiare, dar, în același timp, trebuie să ia în considerare și normale legale în vigoare pentru a nu-și prejudicia propriile interese dar nici pe cele ale tertolor (clienți și competitori).
Transparenta pieței presupune faptul că actorii pieței au acces neîngrădit la toate informațiile relevante pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză. În ceea ce privește piața de asigurări, este cunoscut faptul că informațiile la care au acces și le detijn potențialii clienți – asigurații sun extrem de puține. Mai mult decât atât, în lipsa unei consilieri profesioniste și oneste din partea consultanților de asigurări, puțini sunt cei care înțeleg în mod corespunzător mecanismul de funcționare al unei asigurări și pot aprecia în mod corespunzător avantajele și dezavantajele unei oferte sau ale alteia. În concluzie, se poate afirma, fără a greși aproape deloc, că “piața de asigurări este aproape opacă pentru cei neavizați”și, în unele situații nu doar pentru aceștia.
Omogenitatea produsului nu este un element ce caracterizează piața de asigurări deoarece, cu foarte puține excepții, diversele tipuri de produse de asigurare nu sunt substituibile între ele (de exemplu, o asigurare de boala nu poate fi substituită cu una de accidente).
În concluzie, se poate afirma (după cum era și de așteptat) că piața de asigurări este o piață cu concurență imperfectă deoarece, după cum s-a demonstrat în paragrafele precedente, cel puțin una dintre condițiile caracteristice pieței cu concurenta perfectă nu este întrunită în domeniul asigurărilor.
În ceea ce privește evaluarea pieței de asigurări, aceasta se poate realiza, bineînțeles, prin prisma unei multitudini de indicatori, cei mai utilizați în acest sesns referindu-se la:
– Numărul contractelor de asigurare încheiate într-o anumită perioadă;
– Numărul polițelor de asigurare aflate în vigoare la un moment dat;
– Valoarea anuală a primelor încasate de către asiguratori;
– Cuantumul total al sumelor asigurate aferente contractelor încheiate într-un interval de timp dat;
– Contribuția ramurilor de asigurări la realizarea Produsului Intern Brut al unei țări, sau Produsul Național Brut;
1.5. Profilul comportamental al utilizatorilor de asigurări
Potrivit unui studiu ING Asigurări de Viață românii manifestă trei atitudini diferite fațã de protecția financiară și asigurările de viață, în funcție de mediul social, educație și vârstã:
O primã atitudine este tipicã tinerilor între 25 și 35 ani, care sunt preocupați de prezent și considerã cã asigurarea de viață și protecția financiară nu sunt prioritare la aceastã vârstă;
A doua atitudine include persoanele cuprinse în categoria de vârstã 45-55 de ani, pentru care încheierea unei asigurări de viață echivalează cu a accepta apropierea morții. Atitudinea lor este de genul “nu încă, este prea devreme pentru o asigurare de viațã”. Deși se gândesc foarte mult la viitor, prioritățile lor sunt sã economiseascã pentru situații neprevãzute precum intrarea în șomaj sau îmbolnăvire.
A treia atitudine este tipică pentru cei ale căror ocupații implică un risc mare pentru viețile lor, indiferent de vârsta pe care o au (30-55 de ani). În cazul lor, asigurarea de viață este percepută mai mult ca o obligație a angajatorului, iar atitudinea este: “Da, vreau dar cine plătește pentru ea?”
Toate aceste atitudini aratã cã românii se bazează pe un optimism nerealist, considerând că “moartea nu este ceva ce mi se poate întâmpla mie sau cel puțin nu în viitorul apropiat”.Atitudinea românilor față de asigurările de viață este similară cu cea a majorității europenilor, așa cum indică următorul studiu: 74% dintre cei neasigurați considerã cã nu își permit asigurarea de viață, 52% sunt nehotărâți în privința nivelului de protecție de care au nevoie, 43% le este teamă sã nu ia o decizie greșită, 40% preferă sã investească în alte produse financiare, 29% afirmă că nu le-a fost prezentat niciun astfel de produs, în timp ce 20% refuză să se gândească la asigurări de viață, motivând cã este neplãcut să te gândești la moarte.
Capitolul 2
STUDIU DE CAZ PRIVIND PRODUSELE DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ COMERCIALIZATE ÎN ROMĂNIA
2.1. Organismele de supraveghere a asigurarilor din Romania
2.1.1. Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România45
UNSAR este o organizație profesională constituită în anul 1994, în baza OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. Uniunea a luat ființă la inițiativa unui grup de 13 companii de asigurare și reasigurare, iar în prezent numără 21 de membri cu drepturi depline, precum și 4 membri asociați.
Conform statutului Asociației, UNSAR este o organizație neguvernamentală, apolitică, independența, cu caracter nelucrativ, creată în scopul dezvoltării și extinderii colaborării și cooperării în domeniul asigurărilor și reasigurărilor.
Principalele obiective al activității UNSAR vizează apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, membri ai Asociației, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ existent în domeniul asigurărilor, inițierea de soluții legale adecvate cu privire la modificările legislației în vigoare, promovarea activității de asigurări din România, promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei asigurărilor pe plan intern și internațional.
Organul suprem de conducere al UNSAR îl reprezintă Adunarea Generală a membrilor Uniunii, iar activitatea operațională desfășurată între două Adunări Generale este asigurată de un Comitet de Direcție compus din șapte membri.
Președinția UNSAR este asigurată de compania aleasă de Adunarea Generală, să exercite această funcție. Președintele este reprezentantul societății care deține Președiniția UNSAR.
De asemenea, pe lângă UNSAR funcționează Comisia de arbitraj în domeniul asigurărilor. Înființată în anul 2002, că organism independent, Comisia de Arbitraj are drept obiectiv rezolvarea pe cale amiabilă a diferențelor dintre asigurători.
Membrii Asociației: societățile de asigurare, societățile de reasigurare sau societățile de asigurare-reasigurare înregistrate în România. Asociația poate avea și membrii asociați care în principal nu au drept de vot și plătesc 1/3 din cotizația de membru cu drepturi depline. La dată de 29 aprilie 2014, membrii UNSAR sunt în număr de 25 societăți de asigurare care reprezintă peste 90% din piață asigurărilor (după volumul de prime brute subscrise). Membrii cu drepturi depline sunt în număr de 21 de societăți și membrii asociați sunt patru societăți.
Colaborare la nivel Național:
– Colaborarea cu Autoritatea de Supraveghere cu privire la legislația primară și secundară (și orice altă problematica din sectorul de activitate)
– Relaționare cu instituțiile statului: Guvern (Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii etc.) și Parlament (Senat, Camera Deputaților), Poliția Română etc.
– Cu asociațiile din domeniul asigurărilor și din domeniul financiar bancar (ex.: UNSICAR, ARĂ, ADAR, ARB, APAPR etc.)
2.1.2. Autoritatea de Supraveghere Financiară46
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este o agenție a Guvernului României, înființată în aprilie 2013. ASF a fost formată prin comasarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Autoritatea de Supraveghere Financiară contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor financiare non-bancare, a participanților și operațiunilor pe aceste piețe și are ca obiective47:
•asigurarea stabilității, competitivității și bunei functionări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor impotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
•promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
•asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor participanților și ale beneficiarilor.
ASF exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control asupra:
a) societăților comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare și de reasigurare, a societatilor mutuale, denumite în continuare asigurători, respectiv reasigurători, precum și a intermediarilor în asigurări, supravegherea asigurătorilor și reasiguratorilor care își desfășoară activitatea în sau din România, supravegherea activității intermediarilor în asigurări și reasigurări, precum și a altor activități în legatură cu acestea, conform prevederilor Legii nr.
136/1995 privind asigurările și reasigurarile în România, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată, Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, cu modificările ulterioare;
b) sistemului de pensii private, conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2009;
2.2. Evoluția pieței de asigurări din România
Piața asigurărilor din România este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană din toate punctele de vedere, atât ca nivel de prime subscrise cât și ca densitate a asigurărilor sau grad de penetrare. Însă într-o organizare neconvențională numită a Europei Centrale și de Est, România ocupă unul din primele locuri după piața Poloniei care subscrie aproximativ o treime din primele aferente acestei subpiețe, Cehia și Slovenia.
În ceea ce privește țara de proveniență a capitalului, investitorii din următoarele țări dețineau cele mai semnificative ponderi în valoarea totală a capitalului social subscris de societățile de asigurări, în 2013:
-Franța, 35,01%;
-Austria, 28,45%;
-Olanda, 10,26%;
-Marea Britanie, 2,91%;
-Italia, 2,73%.
2.2.1. Evoluția principalilor indicatori ai asigurătorilor în trimestrul I 201448
Prime brute subscrise, asigurătorii au cumulat în primul trimestru din 2014 prime brute subscrise în valoare de 2.053.671.545 lei, în scădere nominală cu 3,43% față de T1 2013 (2.126.749.907 lei), din care:
– prime brute subscrise (PBS) aferente asigurărilor de viață (AV) sunt în sumă de 382.283.829 lei și au înregistrat o scădere nominală de 8,90% față de T1 2013 (419.662.147 lei).
Tabelul 2.1. Evoluția primelor brute subscrise pe categorii de asigurări și pe total
Sursa: ASF
Denumirile claselor de asigurare, conform Legii nr. 32/ 2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt următoarele:
Clase de asigurări de viață: A I. Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, cu excepția celor prevăzute la A II și A III; A II. Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere; A III. Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții; A IV. Asigurări permanente de sănătate.
* Clasele B1 și B2 sunt clasele I și II de la asigurări generale dar pe care le pot practica și societățile de asigurări de viață. Prin urmare acestea sunt contorizate la categoria primelor brute subscrise pentru asigurări de viață.
În primul trimestru din 2014 asigurătorii au subscris prime brute aferente asigurărilor de viață în sumă de 382.283.829 lei, înregistrând o scădere nominală de 8,90% față de
perioada similară din 2013 (419.662.147 lei). În categoria asigurărilor de viață, ponderi semnificative în structura portofoliului înregistrează clasele AI și AIII, care dețin împreună 95,98% din total:
– clasa AI Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare reprezentau 66,66% din totalul PBS, înregistrând o scădere cu 6,18% față de T1 2013;
– clasa AIII Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții reprezintă 29,32% din total, în scădere cu 16,63% față de T1 2013.
Tabelul 2.2. Evoluția primelor brute subscrise pentru asigurările de viață
Sursa: ASF
Figura 2.1. Evoluția PBS pentru asigurări de viață
Din datele prezentate mai sus rezultă faptul că, la data de 31.03.2014:
– clasa AI – Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare a înregistrat o scădere în mărimi absolute de 16.789.082 lei, respectiv o scădere cu 6,18% față de T1 2013;
– clasa AIII – Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții a înregistrat o reducere în mărime absolută de 22.356.103 lei, respectiv o scădere cu 16,63% față de anul anterior;
– categoria “alte clase” a avut un ritm de creștere de 13 %, care în mărimi absolute a însemnat o creștere cu 1.766.867 lei. Această categorie include următoarele clase:
clasa AII Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere a înregistrat o scădere de 14,69 % față de T1 2013;
clasa AIV Asigurări permanente de sănătate a avut o creștere semnificativă cu 34,67% față de T1 2013;
clasa BI Accidente și boală a înregistrat o creștere nominală cu 5,52 % față de T1 2013;
clasa BII Asigurări de sănătate a înregistrat o creștere nominală, cu 25,28% față de T1 2013.
Tabelul 2.3. Evoluție portofoliu asigurări de viață
Sursa: ASF
Figura 2.2. Evoluție portofoliu asigurări de viață
2.2.2. Evoluției principalilor indicatori ai societăților de asigurare în semestrul I din 2012 – 201449
Prime brute subscrise, asigurătorii au cumulat în primul semestru (S1) din 2014 prime brute subscrise în valoare de 3.973.742.054 lei, în scădere nominală cu 6,81% față de S1 2013 (4.264.340.059 lei), din care:
– prime brute subscrise aferente asigurărilor de viață (AV) sunt în sumă de 779.190.323 lei și au înregistrat o scădere nominală de 10,03% față de S1 2013 (866.076.986 lei).
Denumirile claselor de asigurare, conform Legii nr. 32/ 2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt următoarele: Clase de asigurări de viață (AV): A I. Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, cu excepția celor prevăzute la A II și A III;
A II. Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere; A III. Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții; A IV. Asigurări permanente de sănătate.
*Clasele B1 și B2 sunt clasele I și II de la asigurări generale dar pe care le pot practica și societățile de asigurări de viață. Prin urmare acestea sunt contorizate la categoria primelor brute subscrise pentru asigurări de viață.
Tabelul 2.4. Evoluția primelor brute subscrise pe categorii de asigurări și pe total
Sursa: ASF
Figura 2.3. Evoluția primelor brute subscrise
În primul semestru din 2014 asigurătorii au subscris prime brute aferente asigurărilor de viață în sumă de 779.190.323 lei, înregistrând o scădere nominală de 10% față de perioada similară din 2013 . În categoria asigurărilor de viață, ponderi semnificative în structura portofoliului înregistrează clasele AI și AIII, care dețin împreună 95,98% din total.
Tabelul 2.5. Evoluție PBS pentru asigurări de viață (lei)
Sursa: ASF
Figura 2.4. Evoluție PBS pentru asigurări de viață
Din datele prezentate mai sus rezultă faptul că, la data de 30.06.2014:
– clasa AI “Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare” a înregistrat o scădere în mărimi absolute de 24.276.408 lei, respectiv o scădere de 4,53% față de primul semestru al anului 2013;
– clasa AIII “Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții” a înregistrat o reducere în mărime absolută de 71.782.220 lei, respectiv o scădere de 24,39% față de primul semestru al anului 2013;
– categoria “alte clase” a avut un ritm de creștere de 25,24%, care, în mărimi absolute, a însemnat o creștere cu 9.171.965 lei. Aceasta categorie include următoarele clase:
clasa AII Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere a înregistrat o scădere de 12,22% față de primul semestru al anului 2013;
clasa AIV Asigurări permanente de sănătate a avut o creștere de 2,79% față de primul semestru al anului 2013;
clasa BI Accidente și boală a înregistrat o creștere nominală de 5,37% față de primul semestru al anului 2013;
clasa BII Asigurări de sănătate a înregistrat o creștere nominală de 46,54% față de primul semestru al anului 2013.
Tabelul 2.6. Situația sumelor plătite pentru indemnizațiile brute, maturități și răscumpărări aferente asigurărilor de viață în primul semestru al anului 2014
2.3. Top 10 societăți de asigurari in anul 201450
Piață de asigurări de viață a totalizat 382 milioane lei (85 milioane euro), la finalul lunii martie, în scădere cu 8,9% față de T1 2013, respectiv cu circa 11,4% față de T1 2012, conform datelor publicate de ASF.
Astfel, pe fondul reorganizării activității mai multor societăți de profil, ponderea segmentului life în totalul pieței de asigurare a scăzut, pe parcursul ultimilor doi ani, de la aproape 20% la circa 18,6%.
În ceea ce privește concentrația pieței, primele 10 societăți au realizat 93,89% din totalul subscrierilor, în vreme ce primele 5 companii au deținut împreună o cota de 76,24%.
Cel mai mare volum de subscrieri a fost realizat de ING Asigurări de Viață, "volumul primelor brute subscrise în primul trimestru din 2014 a fost de 146,25 milioane lei, în creștere cu 7,3% față de cel realizat în ianuarie-martie 2013. Luna martie 2014 a adus ponderea contractelor tradiționale la 49% din portofoliul total în vigoare, în creștere cu două puncte procentuale față de aceeași perioada a anului trecut. În același timp, 67% din totalul polițelor subscrise de ING în primele trei luni din 2014 sunt de tip tradițional".
A două poziție în clasamentul celor mai mari companii de asigurări de viață din România a fost ocupată de METROPOLITAN Life. Potrivit calculelor 1asig.ro pe baza datelor publicate de ASF, coroborate cu cele din revista Insurance Profile, compania a realizat, în perioada ianuarie-martie, un volum total de prime brute subscrise de circa 62 milioane lei (13,8 milioane euro) – echivalentul unei cote de piață de circa 16,2%.
Reorganizarea activității BCR Asigurări de Viață VIG a diminuat subscrierile companiei cu circa 55% – până la circa 7,7 milioane euro. Cifra prezentată a fost calculată prin diferența dintre valoarea totală a subscrierilor pe segmentul life realizate de grupul austriac în România (13,7 milioane euro) și subscrierile ASIROM VIG (6 milioane euro).
Dacă primele trei poziții au fost ocupate de companii specializate pe segmentul life, următoarele două poziții au revenit ASIROM VIG și GENERALI România – două societăți compozite.
Datele transmise de ASIROM VIG pentru INSURANCE Profile – indică, pentru perioada analizată, o majorare a cotei de piață cu 1,4% pe fondul unei creștere de circa 14% a subscrierilor pe acest segment.
În cazul GENERALI România, cota de piață a societății s-a majorat la 5,6% – pe fondul unei rate de scădere inferioare mediei pieței.
Tabelul 2.7. Top 5 Asigurări de viață – TRIM.1/2014
Sursa: ASF, companiile de asigurare
Tabelul 2.8. – Top 10 societăți de asigurare la finalul T1 201451
Figura 2.5. – Prime brute subscrise exprimate în Ron pentru T1 2014
Pentru asigurările de viață, sucursalele societăților de asigurare autorizate în state membre ale Uniunii Europene care desfășoară activitatea pe teritoriul României au realizat subscrieri numai pentru asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare și asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții.
2.4. Studiu comparativ pe piața asigurărilor între serviciile oferite de către ING Asigurări de Viață, BCR Asigurări de Viață VIG și Grawe România Asigurare
2.4.1 Prezentarea firmelor
2.4.1.1. ING Groep N.V.52(cunoscut ca Grupul ING) este un grup bancar din Olanda prezent la nivel mondial, cu peste 60 milioane clienți individuali, 115,000 angajați și subsidiare în 65 țări. Grupul ING a fost creat în 1991 prin fuziunea dintre Nationale-Nederlanden și NMB Postbank Group. Noul nume al companiei după fuziune a devenit Internationale Nederlanden Groep fiind prescurtat I-N-G, după care s-a decis schimbarea numelui în ING Groep N.V.
În august 2010, ING Group era pe locul 5 în Europa și pe locul 13 în lume în topul celor mai puternice instituții financiare.
Activitatea Grupului ING a debutat pe piața românească în 1994 în domeniul bancar, prin înființarea ING Bank. După o perioadă de atentă cercetare și analiză a pieței, la 24 ianuarie 1997 au fost lansate operațiunile de asigurări ale grupului în România, sub numele Nederlanden Asigurări de Viață România. Urmând strategia la nivel internațional a grupului,
în luna mai 2001 compania își schimbă numele în ING Nederlanden Asigurări de Viață. Ulterior, în luna decembrie 2004, numele companiei devine ING Asigurări de Viață.
În prezent, ING Group dezvoltă în România o gamă complexă de operațiuni, oferind pieței românești a serviciilor financiare, pe lângă serviciile de asigurări de viață, servicii bancare pentru companii și persoane fizice – prin ING Bank, servicii bancare de investiții – prin ING Securities și servicii bancare și de asigurări, adresate companiilor din România pentru angajații acestora – prin ING Employee Benefits.
Obiectivul principal al Grupului ING, în lume și în România, este acela de a oferi tuturor clienților săi – companii și persoane fizice – produse inovatoare și de calitate, precum și servicii la cele mai înalte standarde de profesionalism. Prin încrederea clienților, a acționarilor și a angajaților săi, ING a devenit principalul jucător pe piața serviciilor financiare din România, oferind servicii financiare integrate sub un singur nume: ING.
2.4.1.2. Grawe România Asigurare SA sau GRAZER WECHSELSEITIGE VERSICHERUNG AG 53a decis în anul 2000 intrarea pe piața românească a asigurărilor de viață prin înființarea societății Grawe România Asigurare SA, al cărei acționar majoritar este, deținând 99,98% din capitalul social.
In cei 9 ani de activitate, Grawe România a diversificat paleta de produse, adăugând asigurărilor de viață, asigurări de sănătate și de accident, precum și asigurări de proprietăți (locuințe și bunuri casnice).
2.4.1.3. BCR Asigurări de Viață VIG 54 este o companie care oferă produse de asigurări de viață destinate populației și firmelor. A fost înființată în 2005, de către Banca Comercială Română(BCR), împreună cu alte patru entități afiliate. În septembrie 2007, BCR Asigurări de Viață avea 92 de angajați și 800 consilieri de asigurare care activau în 43 de agenții. În martie 2008, asiguratorul austriac Vienna Insurance Group a preluat pachetul majoritar de acțiuni al BCR Asigurări de Viață. În anul 2007, BCR Asigurări de Viață a fost autorizată ca administrator de fonduri de pensii facultative, lansând fondul BCR – Prudent. Fondul are un grad de risc scăzut și se adresează persoanelor care preferă un plasament prudențial. La sfârșitul anului 2009, BCR Asigurări de Viață și-a vândut fondul de pensii facultative BCR Prudent către BCR Pensii, ieșind de pe piața pensiilor private.
2.4.2. EVOLUȚIA FIRMELOR DE REFERINȚĂ ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2012 – 2014
Tabel 2.9. Analiza comparativă a societăților de asigurare în funcție de total prime brute subscrise pe asigurări de viață, în perioada 2012 – 2014
Din analiza datelor de mai sus au rezultat următoarele:
I.N.G. a avut prime brute subscrise 559.593.663 lei în 2013, în creștere cu 2,8% fata de anul 2012;
Tabel 2.10. Analiza comparativă a societăților de asigurare în funcție de numărul de contracte în vigoare, în perioada 2012 – 2014
Tabel 2.11. Analiza comparativă a îndemnizațiilor brute plătite pentru asigurările de viață, în perioada 2012 – 2014
Tabel 2.12. Evoluția rezervelor tehnice brute în perioada 2012 – 2014
Tabel 2.13. Activele și pasivele bilanțiere ale societăților de asigurare, în perioada 2012-2014
Tabelul 2.14 Rata de utilizare a activelor (RUA)
Tabel 2.15. Rata profitului
Tabelul 2.16. Efectul de pârghie (multiplicatorul capitalului)
Tabel 2.16. Evoluția ratei daunei, pe perioada 2010 – 2014
CONCLUZII SI PROPUNERI
În România avem de a face cu o piață concurențială de asigurări în sensul că fiecare organizație de asigurare este preocupată să-și adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare. Piața cu concurență perfectă este modelul teoretic pentru piața asigurărilor de viață din România, cu precizarea că acestea se manifestă în mod diferit în raport cu specificitatea participanților, a fluidității și a transparenței, a mobilității factorilor de producție și a omogenității produselor de asigurare.
Analizând aceste trăsături pentru piața asigurărilor de viață din România se deduce că aceasta nu respectă nici una dintre caracteristicile pieței cu concurență perfectă enumerate mai sus. În ceea ce privește atomicitatea participanților, numărul purtătorilor cererii și ofertei de asigurare variază, ei nu sunt de mărime, putere și competivitate egală. Referitor la fluiditatea pieței-libera alegere a participanților la contractul de asigurare este limitată atât de factori obiectivi (apropierea geografică, natura serviciului de asigurare solicitat și posibil de prestat), cât și de factori subiectivi (importanța considerațiilor personale în relațiile dintre participanți, afinități psihologice). Mobilitatea factorilor de producție este redusă, existând o anume rigiditate care ține atât de factorul muncă, cât și de factorul capital. În ceea ce privește transparența pieței, se poate spune că participanții, în mod deosebit solicitanții de asigurări, dispun de o informație incompletă, aceasta fiind, de obicei orientată, prin acțiunea deliberată a ofertanților de asigurări. Din păcate, numărul cazurilor când polițele de asigurare de viață se vând pe baza unor informații false este semnificativ și nu se iau măsuri radicale care să sancționeze lipsa de etică a consultanților de asigurări. În sfârșit, omogenitatea produsului de asigurare de viață este destul de redusă. Concluzia care se impune este aceea că piață asigurărilor de viață este, prin excelentă, o piață cu concurență imperfectă.
Implicându-se în mediul afacerilor din diferite sectoare de activitate, industria asigurărilor de viață se prezintă ca un domeniu deosebit de dinamic și complex, foarte sensibil la modificările mediului socio-economic.
Deși piața asigurărilor de viață din România este încă în formare, asigurătorii sunt deplini conștienți de potențialul oferit de aceasta, acționând în consecință. Fiind o industrie de tradiție în țări precum Marea Britanie, Irlanda, Franța, în România asigurările de viață se dezvoltă într-un ritm. Prejudecățile și inconsecvențele survenite oricărui început au fost depășite treptat.
Aproape 48% dintre cei 800 de respondenți ai unui studiu realizat în România de către compania SYNOVATE au manifestat intenții pozitive referitoare la nemaifiind percepută ca pe un lux, ci ca pe o adevărată necesitate.
Mult mai dispuși în utilizarea produselor de asigurare de viață sunt tinerii cu vârste cuprinse între 22 – 35 de ani. Astfel, dintre persoanele chestionate cuprinse în intervalul de vârstă menționat 19% intenționează în mod sigur să își încheie o asigurare de viață în timp ce 49% au o intenție probabilă în acest sens.
Așadar, consumatorii încep să conștientizeze necesitatea achiziționării unei asigurări de viață, atât din punct de vedere al protecției oferite, cât și al economisirii aferente. Există premise suficiente pentru o dezvoltare independentă a segmentului asigurărilor de viață de alte domenii a asigurărilor. Rezultatele și performanțele obținute vor depinde de modul în care asigurătorii și ceilalți participanți vor înțelege să fructifice potențialul oferit de piața românească a asigurărilor de viață.
B I B L I O G R A F I E
1. Alin Tudor Băiescu – „Asigurările de viață la debutul mileniului III”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2005;
2. Alin Tudor Băiescu – „Coordonatele istorice ale asigurărilor”, prezentată în cadrul
Sesiunii Științifice “Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico – sociale”, organizată de către Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Științe Economice, Cluj-Napoca, 17 – 18 mai 2003;
3. Alin Tudor Băiescu – „Rolul social și economico-financiar al asigurărilor de viață pentru Romania în tranzitie”, lucrarea publicata în volumul „Probleme actuale ale gândiri, științei și practicii economico-sociale”, Volumul al-VI lea, publicat sub egida Universității Creștine “Dimitrie Cantemir” – București, Editura Ecoexpert, Cluj-Napoca, 2003;
4. Anghelache C., Armeanu D. – „Aplicarea analizei discriminante pe piața românească a
asigurărilor”, în Revista – „Economie teoretică și aplicată”, Nr. 11/2008;
5. Aubert Jean-Luc – „L`assurance – vie et les assurances de personnes”, Presses
Universitaires de France, 1982;
6. Cristina Ciumaș – “Economia asigurărilor”, Editura “Casa Cărții de Știință”,
Cluj-Napoca, 2003;
7. D.G. Badea – „Manualul agentului de asigurări”, Editura Economică, București, 2008;
8. Gheorghe D. Bistriceanu – „Lexicon de Finanțe, Bănci, Asigurări”, volumul al – III lea,
Editura Economică, București 2001;
9. Gheorghe D. Bistriceanu – “Sistemul asigurărilor din România”, Editura Economică, București, 2004;
10. Iulian Vacărel, Florian Bercea – „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București,
2000;
11. Iulian Văcărel, Florian Bercea – „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert,
Ediția a -II-a, București, 1998;
12. J.D. Hammond – „Essays in the Theory of Risk and Inssurance”, Scott-Foresman, 1968;
13. Lazăr Cistelecan, Rodica Cistelecan – “Asigurări comerciale”, Editura Dimitrie
Cantemir, Tărgul Mureș, 1997;
14. Louberge H. – „Economie et finance de l`assurance et de la reassurance”, Dalloz, Paris,
1981;
15. Marinică Dobrin, Paul Tănăsescu – “Teoria și practica asigurărilor”, Ediția a II-a,
Editura Economică, București, 2003;
16. O`Shaughnessy Wilson – „La Faisabilite de Project”, Les Edition SMG, Paris, 1992;
17. Popesc D., MACOVEI I. – „Contractul de asigurare”, Editura Junimea, Iași, 1982;
18. Silvia Elena Cristache, Daniela Șerban – „Tribuna Economică ”, nr.34/2004;
19.Titel Neagru – „Asigurări și reasigurări-Ghid practic”, Editura C.H.Beck,București,2006
20. Violeta Ciurei – „Asigurări si reasigurări: abordari teoretice si practice internaționale”,
Editura All Beck, București, 2000;
21.*** Legea nr.32/3 aprilie 2000 privind activitatea societăților de asigurare și supravegherea asigurărilor cu modificările și completările ulterioare;
22. *** „Apariția și dezvoltarea asigurărilor în Romănia” în volumul Materiale teoretice
pentru învățămăntul profesional, (ADAS) Ediția a – II a, București, 1972;
23. *** În Romania, sarcina supravegherii și, implicit, a autorizării companiilor de asigurari revine Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
24. *** Studiu realizat de firma de cercetare Lighthouse (12 decembrie 2006)
25 . www3.agora.ro/index.php?qs_sect_id=2291&qs_f_id=101&qs_art_id=6958 (Studiul asociației Limbra)
26. http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-anuale
27. www.asfromania.ro/…/asigurari/ statistici/Evolutia-indicatorilor-pietei-asigurarilor%2520-pentru-anul-2013-Buletin%2520ASF_ian_2014.pdf
28. http://www.asigurari.ro/noutati-si-opinii/articole/evolutia-pietei-asigurarilor-in-2012
29.http://bancherul.ro/evolutia-pietei-asigurarilor-in-primul-trimestru-al-anului-2014—13023 30.http://www.bursa.ro/sectorul-asigurarilor-de-viata-a-resimtit-cel-mai-acut-criza-financiara-76970&s=print&sr=articol&id_articol=76970.html
31.http://www.incont.ro/asigurari/angela-toncescu-piata-asigurarilor-va-creste-cu-5-in-acest-an.html
32. www.wall-street.ro/tag/asigurari-de-viata–pagina-5.html
B I B L I O G R A F I E
1. Alin Tudor Băiescu – „Asigurările de viață la debutul mileniului III”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2005;
2. Alin Tudor Băiescu – „Coordonatele istorice ale asigurărilor”, prezentată în cadrul
Sesiunii Științifice “Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico – sociale”, organizată de către Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Științe Economice, Cluj-Napoca, 17 – 18 mai 2003;
3. Alin Tudor Băiescu – „Rolul social și economico-financiar al asigurărilor de viață pentru Romania în tranzitie”, lucrarea publicata în volumul „Probleme actuale ale gândiri, științei și practicii economico-sociale”, Volumul al-VI lea, publicat sub egida Universității Creștine “Dimitrie Cantemir” – București, Editura Ecoexpert, Cluj-Napoca, 2003;
4. Anghelache C., Armeanu D. – „Aplicarea analizei discriminante pe piața românească a
asigurărilor”, în Revista – „Economie teoretică și aplicată”, Nr. 11/2008;
5. Aubert Jean-Luc – „L`assurance – vie et les assurances de personnes”, Presses
Universitaires de France, 1982;
6. Cristina Ciumaș – “Economia asigurărilor”, Editura “Casa Cărții de Știință”,
Cluj-Napoca, 2003;
7. D.G. Badea – „Manualul agentului de asigurări”, Editura Economică, București, 2008;
8. Gheorghe D. Bistriceanu – „Lexicon de Finanțe, Bănci, Asigurări”, volumul al – III lea,
Editura Economică, București 2001;
9. Gheorghe D. Bistriceanu – “Sistemul asigurărilor din România”, Editura Economică, București, 2004;
10. Iulian Vacărel, Florian Bercea – „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București,
2000;
11. Iulian Văcărel, Florian Bercea – „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert,
Ediția a -II-a, București, 1998;
12. J.D. Hammond – „Essays in the Theory of Risk and Inssurance”, Scott-Foresman, 1968;
13. Lazăr Cistelecan, Rodica Cistelecan – “Asigurări comerciale”, Editura Dimitrie
Cantemir, Tărgul Mureș, 1997;
14. Louberge H. – „Economie et finance de l`assurance et de la reassurance”, Dalloz, Paris,
1981;
15. Marinică Dobrin, Paul Tănăsescu – “Teoria și practica asigurărilor”, Ediția a II-a,
Editura Economică, București, 2003;
16. O`Shaughnessy Wilson – „La Faisabilite de Project”, Les Edition SMG, Paris, 1992;
17. Popesc D., MACOVEI I. – „Contractul de asigurare”, Editura Junimea, Iași, 1982;
18. Silvia Elena Cristache, Daniela Șerban – „Tribuna Economică ”, nr.34/2004;
19.Titel Neagru – „Asigurări și reasigurări-Ghid practic”, Editura C.H.Beck,București,2006
20. Violeta Ciurei – „Asigurări si reasigurări: abordari teoretice si practice internaționale”,
Editura All Beck, București, 2000;
21.*** Legea nr.32/3 aprilie 2000 privind activitatea societăților de asigurare și supravegherea asigurărilor cu modificările și completările ulterioare;
22. *** „Apariția și dezvoltarea asigurărilor în Romănia” în volumul Materiale teoretice
pentru învățămăntul profesional, (ADAS) Ediția a – II a, București, 1972;
23. *** În Romania, sarcina supravegherii și, implicit, a autorizării companiilor de asigurari revine Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
24. *** Studiu realizat de firma de cercetare Lighthouse (12 decembrie 2006)
25 . www3.agora.ro/index.php?qs_sect_id=2291&qs_f_id=101&qs_art_id=6958 (Studiul asociației Limbra)
26. http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-anuale
27. www.asfromania.ro/…/asigurari/ statistici/Evolutia-indicatorilor-pietei-asigurarilor%2520-pentru-anul-2013-Buletin%2520ASF_ian_2014.pdf
28. http://www.asigurari.ro/noutati-si-opinii/articole/evolutia-pietei-asigurarilor-in-2012
29.http://bancherul.ro/evolutia-pietei-asigurarilor-in-primul-trimestru-al-anului-2014—13023 30.http://www.bursa.ro/sectorul-asigurarilor-de-viata-a-resimtit-cel-mai-acut-criza-financiara-76970&s=print&sr=articol&id_articol=76970.html
31.http://www.incont.ro/asigurari/angela-toncescu-piata-asigurarilor-va-creste-cu-5-in-acest-an.html
32. www.wall-street.ro/tag/asigurari-de-viata–pagina-5.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Comparativa A Produselor Asigurari DE Viata Comercializate PE Piata Romaneasca (ID: 135367)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.