Analiza Comparativa a Pib pe Cap de Locuitor la Nivelul Ue

CUPRINS

Introducere

Cap 1. Descrierea și analiza indicatorilor macroeconomici

Obiectul analizei statistice macroeconomice

Indicatorii macroeconomici- considerații teoretice

Definirea indicatorilor macroeconomici

Indicatori macroeconomici de rezultate

Clasificarea indicatorilor macroeconomici

Cap 2. Metodologia de determinare a indicatorilor macroeconomici de rezultate

2.1. Metode de calcul a indicatorilor macroeconomici de rezultate

2.1.1. Metoda producției (metoda valorii adăugate)

2.1.2 . Metoda cheltuielilor (metoda utilizǎrii producției finale)

2.1.3. Metoda repartiției ( metoda ȋnsumării veniturilor)

2.2. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor

Cap 3. Analiză comparativă a PIB pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene

3.1. Formarea Comunității Europene

3.2. Uniunea Europeană – formare și extindere

3.3 Economia Uniunii Europene –analiză comparativă

3.4. Aderarea României la Uniunea Europeană , implicații și efecte

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Evidențierea nivelului de dezvoltare economică, a tendințelor acesteia și a modului în care sunt utilizate resursele unei economii naționale, necesită măsurarea rezultatelor activității economice.Evaluarea, fizică și valorică, a rezultatelor agenților economici în ansamblu permite reflectarea evoluțiilor favorabile și nefavorabile în economia națională.

Rezultatele activității la nivel macroeconomic, concretizate în bunuri materiale și servicii, reflectă nivelul, structura, dinamica și performanțele economiei.Aceste rezultate se reflectă cifric în indicatori statistici care stau la baza cunoașterii vieții economice.

Statistica are rolul de a culege, sistematiza și corela informațiile privind desfășurarea activității economice, fluxurile din economia națională și rezultatele productive, oferind o imagine de ansamblu asupra procesului creșterii economice.Această funcție a statisticii presupune organizarea unui sistem informațional și elaborarea unor metodologii de prelucrare a datelor care se găsesc în Sistemul Conturilor Naționale (SCN).

SCN reprezintă un ansamblu de conturi și tabele în care sunt sintetizate rezultatele macroeconomice, pe baza cărora se pot măsura evoluția economiei, potențianlul de consum și de investiții și se pot fundamenta deciziile organismelor guvernamentale.

Lucrarea de față presupune aprofundarea următoarelor aspecte și anume:terminologia și clasificarea indicatorilor macroeeconomici, învățarea conceptelor de bază ale PIB-ului și a pib-ului pe cap de locuitor, metodologia de calcul a acestor indicatori.Studiul de caz al acestei lucrări este bazat pe o analiză comparativă a PIB pe cap de locuitori la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene.Inițial am dezbătut putin tema formării Uniunii Europene, evidențierea valurilor de aderare, după care m-am concentrat asupra comparațiilor dintre țări.Efectuarea comparațiilor internaționale pe baza rezultatelor obținute prezintă un deosebit interes pentru toate statele membre.

Scopul primordial acestei lucrări este de a elabora comparații între pib-ul pe cap de locuitor ale tuturor țărilor membre ala Uniunii Europene, atât ale celor dezvoltate, cât și ale celor mai puțin dezvoltate.

Prin comparația cu țări având un nivel de dezvoltare apropiat sau diferit, o țară își poate preciza mai bine poziția în diviziunea internațională a muncii, își poate aprecia performanțele economiei, pornind de la potențialul său tehnico-material și uman și de la eficiența utilizării acestuia comparativ cu alte țări, își poate fundamenta acele măsuri de politică economică care îi pot asigura o competitivitate sporită pe piețele externe, relații comerciale favorabile, cucerirea de noi piețe, o balanță comercială echilibrată.

Consider că tema aleasă de mine și anume: „Analiza comparativă a PIB pe cap de locuitor la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene” este o temă de mare interes întrucât Organizațiile internaționale sunt interesate de cunoașterea nivelului de dezvoltare atins și a potențialului economic al țărilor membre sau ale celor candidate.În acest fel, organizațiile își pot formula politici financiar-monetare, își pot fundamenta deciziile de acordare de credite sau de ajutoare nerambursabile și pot stabili cotizațiile statelor membre.

CAP 1. DESCRIEREA SI ANALIZA INDICATORILOR MACROECONOMICI

OBIECTUL ANALIZEI STATISTICE MACROECONOMICE

Analiza dinamicii și structurii activităților economico-sociale presupune măsurarea, sistematizarea și agregarea acestora, toate acestea realizându-se prin intermediul statisticii. Statistica dezvoltându-se pe măsură ce activitatea economică și socială a devenit mai amplă, mai complexă și mai vastă, fiind instrumentul principal al studierii activităților din societate.

Cu ajutorul statisticii se pot realiza analize pertinente, sub aspect cantitativ, a fenomenelor și proceselor economico-sociale, lucru care oferă un suport riguros, științific în fundamentarea deciziilor la nivel de conducere micro și macroeconomică.

Pentru a definii cât mai bine rolul statisticii este nevoie a se face distincție între statistica teoretică și cea economică.

Statistica teoretică oferă metodele cu ajutorul cărora se descriu relații și tendințe ce se desfășoară în colectivitate statistică. Aceste metode se referă la : gruparea, corelația și regresia, indicii, analiza seriilor cronologice, analiza dispersională etc.

Statistica economică face posibilă caracterizarea și analiza fenomenelor și a proceselor economice și sociale cu ajutorul unor indicatori statistici. Statistica economică fiind strâns legată de teoria economică, de economia generală și a diferitelor domenii de activitate.

Statistica economică face posibilă transformarea conceptelor și categoriilor economice abstracte, în indicatori concreți, care să ajute la luarea deciziilor, aceștia fiind determinați pe baza datelor cu privire la colectivitățile statistice reale. Statistica economică trebuie să ofere sistemului informational economic indicatori care să asigure o imagine cât mai corectă a fenomenelor și proceselor economice și sociale.

Statistica economică dă posibilitatea efectuării de analize stastico-economice definitorii în diagnosticarea sistemelor economico-sociale.

Analiza statistico-economica este o cale de studiere, cunoaștere și interpretare a activității economice la diferite niveluri de existență a acesteia, fiind o etapă absolut necesară, esențială în procesul decizional la orice nivel.

Analiza statistico-economică are atât caracter explicativ, atunci când se explică de ce și cum se derulează fenomenele și procesele economice, cât și caracter normativ , atunci când fenomenele sunt analizate prin prisma a cum și în ce fel trebuie să se modifice realitatea economică.

Tipurile de analiză statistico-economică, se clasifică după mai multe criterii, după cum urmează:

După momentul realizării:

Retrospectivă;

Curentă;

Previzională;

După evoluția fenomenelor în timp, analiza statistico-economica este:

Statică;

Dinamică;

După nivelul la care se desfășoară:

Microeconomică;

Mezoeconomică;

Macroeconomică;

Mondoeconomică;

După laturile activității studiate, analiza statistico-economica este:

Cantitativă;

Calitativă;

După perioada de timp pentru care se efectuează, analiza statistico-economica este:

Pe termen scurt (zile, decade, luni, trimestere, semestre);

Pe termen mediu (unu-trei ani);

Pe termen lung (peste trei ani).

În analiza statistico-economică sunt necesare cunoștințe din mai multe domenii, cum ar fi economic, statistic, matematic, informatic etc.

Concluziile unei analize statistico-economice sunt judecăți de valoare ce se bazează pe analiză cantitativă și calitativă a fenomenelor și proceselor economice .

Analiza statistico-economică este utilă în:

Relatarea realității economice;

Verificarea unor concept și teorii economice;

Fundament în procesul decizional la nivel de conducere;

Realizarea unor previziuni sau alternative de urmat.

Statistica macroeconomică are ca obiect de studiu, prin metode și tehnici specifice, aspectele principale ale economiei naționale în ansamblul său. Pentru aceasta fenomenele și procesele economice și sociale sunt cuantificate, sistematizate și agregate cu ajutorul metodelor statistice de observare, prelucrare și analiză.

INDICATORII MACROECONOMICI – CONSIDERATII TEORETICE

Definirea indicatorilor macroeconomici

Descrierea și analiza rezultatelor activității economice a unei țări se realizează prin intermediul unor agregate macroeconomice. Agregatele macroeconomice permit caracterizarea unor aspecte esențiale ale economiei naționale , cum ar fi: potențialul economic, structura economiei, rezultatele activității economice, eficiența economică, nivelul de trai al populației, comerțul exterior etc.

Cu ajutorul acestor agregate sunt puse în evidență diferite aspect ale producției materiale și servicii obținute într-o perioadă de timp de către agenții economici. Indicatorii oferă posibilitatea caracterizării și analizei atât a mărimii cât și a structurii și dinamicii producției naționale.

Indicatorii macroeconomici de rezultate, denumiți și indicatori globali, stau la baza fundamentării politicii economice pe termen mediu și lung, aprecierii înfăptuirii acesteia și adoptării deciziilor atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic, prin conținutul lor și prin elementele de cunoaștere pe care le oferă.

Indicatorii macroeconomici formează un sistem, care stă la baza caracterizării și analizei lanțurilor esențiale ale economiei naționale și trebuie să satisfacă o serie de cerințe absolut necesare, ale practicii economice, și anume asigurarea de informații și date statistice care să ajute la caracterizarea și analiza.

Indicatorii macroeconomici de rezultate

Organizațiile internaționale folosesec adesea unii indicatori macroeconomici de rezultate pentru definirea contribuției țărilor membre la finanțarea operațiunilor organizațiilor internaționale.

În Sistemul Conturilor Naționale sunt determinați umătorii indicatori de rezultate din economia națională: produsul intern, produsul national, venitul national, venitul disponibil și venitul personal al populației.

Indicatorii macroeconomici de rezultate,calculați în Sistemul Conturilor Naționale, sunt utilizați pentru realizarea unor comparații international cu privire la nivelul, structura și dinamica diferitelor economii naționale. Astfel, produsul intern brut pe locuitor, produsul national brut pe locuitor, venitul national pe locuitor, rata bruta a capitalului etc. sunt indicatori utilizați mai mereu în evaluarea și compararea performanțelor economiilor naționale.

Cu ajutorul indicatorilor macroeconomici de rezultate se realizează o analiză complexă și corectă, care permite stabilirea tendințelor ce se manifestă în evoluția proceselor și fenomenlor economice, a interacțiunilor, a corelațiilor dintre acestea.

Pot fi analizate, așadar, prin intermediul acestora, aspecte de mare importanță pentru economia natională, cum ar fi:

– Fundamentarea strategiilor de dezvoltare macroeconomică, a obiectivelor de politică economică și aprecierea îndeplinirii lor;

– Analiza potențialului productiv al economiei;

– Estimarea nivelului de trai al populației;

– Măsurarea cererii și ofertei totale de bunuri;

– Analiza nivelului, structurii și dinamicii veniturilor.

Principalii utilizatori ai acestor indicatori sunt:

instituțiile guvernamentale

organismele internationale

cadrele didactice

instituțiile de cercetare

oranizațiile private

firmele

populația.

Pentru a putea fi analizată, economia trebuie mai înati masurată, adică a calcula cifre care să ajute la interpretarea fenomenelor și proceselor la care acestea se raportează, și respectiv indicatori macroeconomici.

Principalele surse de date folosite pentru estimarea produsului intern brut sunt urmatoarele:

surse statistice;

surse financiar-contabile;

surse administrative;

Indicatorii calculați în Sistemul Conturilor Naționale se pot exprima atât la prețurile pieței cât și la prețurile factorilor de producție. Relația dintre cele două categorii se poate exprima astfel:

Prețul factorilor = prețul pieței – impozite directe + subvenții

sau:

Prețul factorilor = prețul pieței – impozite indirecte nete.

Trebuie menționat că la măsurarea rezultatelor în SCN nu se admit înregistrări repetate, sunt luate în calcul numai bunurile și serviciile finale , care se afla în ultimul stadiu al circuitului economic.

CLASIFICAREA INDICATORILOR MACROECONOMICI

La nivel macroeconomic analiza statistică, are ca obiect de studiu, fenomenele și procesele economico-sociale care au loc în economia națională, cu ajutorul unor agregate macroeconomice ce arată aspectele esențiale ale economiei în ansamblul său. Cu ajutorul acestor indicatori sunt evidențiate anumite aspect ale producției de bunuri materiale și servicii obținute într-o anumită perioadă de timp de agenții economici, aceștia dând posibilitatea caracterizării și analizei atât a mărimii, cât și a structurii și a dinamicii producției naționale. Totodată, prin corelarea indicatorilor de rezultate cu alți indicatori macroeconomici, se calculează și analizează eficiența valorificării potențialului economic la nivelul economiei naționale, precum și elementele sale structurale.

Indicatorii macroeconomici de rezultate, denumiți și indicatori globali, stau la baza fundamentării politicii economice pe termen mediu și lung, aprecierii înfăptuirii acesteia și adoptării deciziilor atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic, prin conținutul lor și prin elementele de cunoaștere pe care le oferă.

Indicatorii macroeconomici formează un sistem, care stă la baza caracterizării și analizei lanțurilor esențiale ale economiei naționale și trebuie să satisfacă o serie de cerințe absolut necesare, ale practicii economice, și anume asigurarea de informații și date statistice care să ajute la caracterizarea și analiza:

Potențialului economic;

Nivelului dezvoltării economice;

Structurii economiei naționale;

Evoluției nivelului și structurii economiei;

Rezultatelor valorificării potențialui economic și eficiența acestei valorificări;

Nivelului de trai al populației;

Comparării internaționale a aspectelor menționate.

Mergând de la cerințele sistemului de indicatori macroeconomici enunțate anterior, acestea se pot prezenta sub formă sintetică după cum urmează:

Indicatorii potențialului economic sunt:

Indicatorii resurselor de muncă;

Indicatorii avuției naționale;

Indicatorii rezultatelor realizate la nivelul economiei naționale:

Produsul intern brut și net;

Venitul national brut și net;

Etc;

Indicatorii eficienței folosirii potențialului economic:

Indicatori ai eficienței folosirii forței de muncă;

Indicatori ai eficienței folosirii fondurile fixe;

Etc;

Indicatorii nivelului de trai al populației:

Indicatorii veniturilor populației și ai puterii de cumpărare;

Indicatorii consumului populație;

Indicatorii demografici;

Indicatorii condițiilor de locuit;

Indicatorii costurilor muncii, câștigurilor și forței de muncă;

Indicatorii educației și nivelului cultural;

Indicatorii bazei materiale a ocrotirii sănătății;

Etc.

Indicatorii gradului de participare la circuitul de valori pe plan internațional:

Indicatori ai exportului și ai importului;

Indicatorii financiari-monetari:

Indicatori ai bugetului de stat;

Indicatori ai datoriei publice;

Indicatori ai datoriei externe;

Cu ajutorul indicatorilor macroeconomici de rezultate se realizează o analiză complexă și corectă, care permite stabilirea tendințelor ce se manifestă în evoluția proceselor și fenomenlor economice, a interacțiunilor, a corelațiilor dintre acestea.

Pot fi analizate, așadar, prin intermediul acestora, aspecte de mare importanță pentru economia natională, cum ar fi:

Fundamentarea strategiilor de dezvoltare macroeconomică, a obiectivelor de politică economică și aprecierea îndeplinirii lor;

Analiza potențialului productiv al economiei;

Estimarea nivelului de trai al populației;

Măsurarea cererii și ofertei totale de bunuri;

Analiza nivelului, structurii și dinamicii veniturilor.

CAP 2: METODOLOGIA DE DETERMINAREA A INDICATORILOR MACROECONOMICI DE REZULTATE

2.1. METODE DE CALCUL INDICATORILOR MACROECONOMICI DE REZULTATE

Indicatorii macroeconomici care măsoară rezultatele activității economomice cu largă utilizare în statistica internatională sunt:

produsul intern brut (PIB);

produsul intern net (PIN);

produsul national brut (PNB);

produsul national net (PNN);

venitul national (VN);

Pentru a determina indicatorii macroeconomici se pot folosi trei metode, și anume: metoda de producție, metoda cheltuielilor și metoda veniturilor.

2.1.1. Metoda producției (metoda valorii adăugate)

În mare, această metodă presupune măsurarea și evidențierea valorii adăugate brute (VAB) creată de factorii de producție în toate unitățile din interiorul țării, producătoare de bunuri și servicii și agregate acestor mărimi pe sectoare, ramuri și ansamblul economiei naționale.

VAB reprezintă soldul contului de producție, respectiv, valoarea nou create în procesul de producție.

Astfel, dacă avem în vedere determinarea PIB, formula de calcul va fi:

PIB = Ʃ VAB ͥ

unde:

– este valoarea adăugată brută a sectorului sau ramurii economice i;

– i – sectoarele sau ramurile economiei.

Modul de stabilire al VAB ͥ este următorul: din valoarea brută sau totală a bunurilor produse de un sector de activitate se scade consumul intermediar (CI), respectiv valoarea bunurilor materiale și a serviciilor produse în perioada de calcul și folosite pentru a produce produse noi.

Așadar avem:

VAB ͥ =PB ͥ -CI ͥ ,

de unde:

PIB = ƩPB ͥ – ƩCI ͥ ,

în care:

PB ͥ – producția brută a ramurii i.

În valoarea producției ramurii sau sectorului nu se includ impozitele indirecte și deci nici PIB calculat ca sumă a valorilor adăugate brute este exprimat, în acest caz, în prețurile factorilor de producție. Pentru a putea calcula PIB exprimat în prețurile pieței (PIBpp), procedăm astfel: la mărimea PIB evaluat în prețurile factorilor (PIBpf) se adaugă impozitele indirecte nete (IIN):

PIBpp= ƩVABpf + IIN = ƩVABpf + II – Sv,

unde:

II – impozite indirecte;

Sv – subvenții din exploatare.

Pornind de la produsul intern brut (PIB), se poate determina produsul intern net (PIN), acesta evidențiază valoarea adăugată netă (VAN) a subiectelor, sectoarelor sau ramurilor economice. PIN se determină scăzând din PIB consumul de capital fix sau amortizarea (A), potrivit relației:

PINpf = PIBpf – A

sau:

PINpf = ƩVABpf – Ʃ A = Ʃ VANpf

Pentru a fi evaluat la prețurile pieței, la mărimea PIN exprimat în prețurile factorilor se adaugă impozitele indirecte nete:

PINpp =PINpf + IIN = ƩVANpf + IIN

Determinarea PIB-ului dupa metoda producției, redă informații privind producția brută, consumul intermediar, și producția finală, pe subiecte economice, sectoare și ramuri de activitate.

2.1.2. Metoda cheltuielilor (metoda utilizǎrii producției finale)

Metoda aceasta presupune însumarea componentelor care exprimă folosirea bunurilor și serviciilor ce formează producția finală evaluată la prețurile pieței, respectiv:

– Consumul privat (Cpv);

– Consumul public (Cpb);

– Investițiile brute sau formarea brută de capital (FBC) ;

– Exportul net (Exp.net), care reprezintă diferența dintre exporturi și importuri (E-I).

Relația de calcul va fi următoarea:

PIBpp = Cpv+ Cpb + FBC + Exp. net.

Consumul privat cuprinde, în sens larg, toate bunurile materiale și serviciile destinate satisfacerii nevoilor populației.

Elementele principale cuprinse în consumul gospodăriilor sunt:

procurarea de pe piață, de bunuri durabile și de consum current provenite din producția internă și din cea externă, cu excepția imobilelor și a cumpărărilor de unelte;

costul plătit pentru a beneficia de un serviciu;

costul produselor agricole și alimentare intrate în consumul gospodăriilor;

produsele neagricole realizate și autoconsumate în gospodărie;

serviciile casnice produse de gospodării pentru ele însele;

diverse avantaje în natură acordate de patroni salariaților săi;

prestațiile sociale în natură date gospodăriilor populației de administrațiile publice și private;

chiriile calculate pe locuințele ocupate, de proprietarii acestora;

cumpărările de terenuri;

cumpărările de imobile cuprinse în formarea brută a capitalului;

cumpărările de unelte și materiale cuprinse ale gospodăriilor etc.

Consumul public se referă la totalitatea cheltuielor făcute de instituțiile centrale și locale ale statului pentru prestarea serviciilor administrative, care se află la dispoziția populației fără o plată specială. Așadar, pentru a determina consumul statului, în calculele macroeconomice se pornește de la intrări, deorece rezultatele activității publice au un caracter colectiv, în sensul ca sunt indivizibile, adică se adresează tuturor; și un alt motiv ar fi că în multe cazuri, rezultatele activității acestor instituții nu pot fi exprimate numeric.

Trebuie evidențiat faptul că în calculul consumului statului nu se cuprind cheltuielile care nu sunt însoțite de un flux de bunuri și servicii.

Formarea brută de capital (investiții brute) cuprinde formarea brută a capitalului fix (FBCF) și variația stocurilor (ΔS):

FBC = FBCF + ΔS.

Formarea brută a capitalului fix reprezintă valoarea bunurilor durabile destinate altor scopuri decât celor militare.

Bunurile care se cuprind în conținutul agregatului “ formarea brută a capitalui fix” se caracterizează prin faptul că valoarea lor depășește o anumită limită și sunt dobândite de unitățile producătoare rezidente în scopul de a fi utilizate în procesele de producție pe o durată mai mare de un an.

Formarea brută de capital cuprinde:

valoarea bunurilor durabile cumpărate de pe piață sau produse de unitățile producatoare în cursul perioadei considerate și destinate a fi utilizate în procesul de producție o perioadă mai mare de un an;

valoarea bunurilor și serviciilor cuprinse în bunurile de capital fix existent, legate de mărimea duratei de viață, de mărimea capacității de producție, a randamantului, de refacerea bunurilor capitale;

valoarea bunurilor și serviciilor cuprinse în terenuri;

Următoarele elemente nu sunt incluse în formarea brută de capital:

echipamentul de lucru, piesele de schimb, uneltele de mică valoare, chiar dacă durata lor de viață este mai mare de un an;

bunurile durabile procurate de gospodări pentru satisfacerea nevoilor casnice;

bunurile durabile dobândite de administrațiile militare;

terenurile și activele nemateriale.

Variația stocurilor este diferența dintre intrările în stocuri și ieșirile din stocuri în cursul perioadei considerate. Stocurile cuprind toate bunurile care nu fac parte din capitalul fix și care se găsesc la un moment dat în posesia unităților rezidente. Stocurile sunt evaluate la prețurile de producție pentru cele care se găsesc la producători și la prețurile de achiziție pentru cele de la utilizatori.

Conform regulilor valabile în contabilitatea națională, statul nu formează stocuri, cu excepția unor produse strategice.

Exportul net se calculează ca diferență între valoarea bunurilor și serviciilor exportate și valoarea celor importante. Exporturile de bunuri cuprind toate bunurile care părăsesc teritoriul economic al țării , fiind destinate restului lumii.

Exporturile de bunuri se evaluază la valoarea FOB (free on bord) care reprezintă prețul de piață al bunurilor până la granița țării exportatoare. Prețul FOB acoperă prețul de uzină, adaosul comercial, cheltuielile de transport până la graniță, costurile de încarcare, eventualele taxe de transport.

Exportul de servicii are cuprinse următoarele elemente: serviciile de transport de bunuri, seviciile de transport de călători, serviciile de asigurări, alte servicii.

Importurile de bunuri se referă la aceleași elemente ca și la exporturi, privite în sens invers. Acestea sunt evaluate la prețurile CIF (cost insurance freight), care includ valoarea FOB a bunurilor , precum și cheltuielile de transport, cheltuielile cu serviciile de asigurare de bunuri etc., efectuate până la granița țării importatoare.

2.1.3. Metoda repartiției ( metoda ȋnsumării veniturilor)

Aceasta constă în însumarea elementelor care exprimă compensarea factorilor de producție, concretizate în venituri prime de proprietarii acestora, în alocațiile pentru consumul de capital fix și in impozitele indirecte.

Compensarea factorilor de producție sau prețul factorilor exprimă plățile efectuate de producători în scopul asigurării serviciilor factorilor de producție, a căror utilizare face posibilă producerea bunurilor și serviciilor.

Alocațiile pentru consumul de capital fix exprimă deprecierea fizică a capitalului fix în decursul unui an și se măsoara prin suma alocată anual pentru a acoperi deprecierea și pierderile de capital fix.

Produsul intern brut, calculat după această metodă cuprinde:

– venituri din munca (salarii nete, impozit pe salarii, CAS);

– venituri din proprietate (rente, dobânzi);

– venituri din activitatea de întreprinzător (impozit pe profit, dividende, profit nedistribuit);

– alocații pentru consumul de capital fix (amortizarea);

– impozite indirecte nete.

Formula de calcul a PIB va fi:

PIBpp =Rm +Vpr +Vȋntr + A + IIN, în care:

Rm- remunerarea muncii;

Vpr – veniturile din proprietate;

Vȋntr – veniturile din activitatea de întreprinzător;

A – amortizarea;

IIN – impozite indirecte nete.

Dacă avem în vedere indicatorul ,,Excedent brut din exploatare – EBE” , acest indicator arată ce rămâne firmelor după ce se elimină impozitele indirecte și elementele de remunerare a muncii, atunci:

PIBpp = Rm + EBE + IIN.

Agregatul macroeconomic ,,Produs Național” se calculează ca Produs Național Brut (PNB) și Produs Național Net (PNN) și este exprimat la fel ca Produsul Intern Brut, în prețurile pieței și in prețurile factorilor.

Produsul Național Brut este definit ca valoarea curentă de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finale produse de agenții economici naționali într-o perioada de un an.

Privit prin prisma cheltuielilor totale ale națiunii pentru bunurile și serviciile produse în timpul unui an, PNB este un important indicator al cererii agregate.

Mărimea PNB poate fi determinată cu ajutorul acelorași metode folosite pentru calculul PIB, luând însa în calcul elementele referitoare la agenții naționali.

De regulă însă, PNB adăugând la mărimea produsului intern brut soldul veniturilor factorilor de producție în raport cu străinătatea (SVABS) :

PNB = PIB + SVABS.

Soldul veniturilor factorilor de producție în raport cu străinătate se determină ca diferență între valoarea adăugată brută realizată în străinătate de agenții economici naționali și valoarea brută realizată în țară de agenții economici străini.

PNB se poate exprima în prețurile pieței și în prețurile factorilor. Exprimați în prețurile pieței, indicatorii includ și impozitele indirecte, impozite care nu sunt incluse în prețurile factorilor de producție.

Formulele de calcul vor fi:

PNBpp = PIBpp + SVABS,

PNBpf = PIBpf + SVABS.

Produsul Național Net exprimă valoarea netă a bunurilor și serviciilor finale, produse de agenții naționali într-o perioadă de timp determinată.

PNN se calculează pornind de la PIN, care este corectat cu soldul valorii adăugate nete în raport cu străinătatea (SVANS).

PNN se exprimă, de asemenea, la prețurile factorilor și la prețurile pieței, după cum urmează:

PNNpf= PINpf + SVANS,

PNNpp =PINpp + SVANS.

Produsul Național Net poate fi estimat și pornind de la PNB, care este corectat cu valoarea amortizării:

PNNpp =PNBpp – A

Produsul Național Net exprimat în prețurile factorilor evidențiază Venitul Național al societății (VN):

VN = PNNpf

Așadar, Venitul Național exprimă veniturile factorilor de producție calculate după conceptul ,,național”, respectiv veniturile din activitatea de întreprinzător și cele din patrimoniu.

Venitul Național (VN) este un indicator fundamental care, pe de o parte pune în evidență veniturile încasate de proprietarii factorilor de producție în schimbul resurselor furnizate unităților productive din economie sau veniturile din muncă și din proprietate care decurg din proprietatea de bunuri și servicii în cadrul economiei, iar pe de altă parte reflectă utilizarea veniturilor provenite din activitatea productivă pentru cumpărarea de bunuri și servicii și pentru economisire.

Venitul Național reprezintă suma valorii adăugate nete create de factorii de producție în interiorul țării și în alte țări.

Pornind de la venitul național, pe care îl corectăm cu soldul transferurilor curente cu străinătatea (STCS), obținem așadar, Venitul Național Disponibil:

VND = VN + STCS.

Venitul Național Disponibil este un indicator macroeconomic important, care stă la baza calculelor privind veniturile și cheltuielile populației sau celor referitoare la investiții.

2.2. PRODUSUL INTERN BRUT PE CAP DE LOCUITOR

Analiza produsului intern brut pe locuitor (pib) evidențiază cât din produsul intern total revine în medie unui locuitor, și arată cantitatea de PIB produsă în țară timp de un an raportat la un locuitor al țării.În cazul în care populația crește, pib-ul pe cap de locuitor scade.Acest indicator este utilizat în principal pentru a determina nivelul de trai dintr-o anumită țară.

Pib-ul pe cap de locuitor indică modul în care o economie valorifică factorii de producție.Acest indicator oferă o informație asupra nivelului dezvoltării economice, a modului în care economia ar suporta un soc, ca de exemplu, creșterea bruscă și semnificativă a prețului la resursele energetice.Analiza structurii PIB-ului oferă informații utile în analiza riscului de țară.

Dacă se are în vedere structura după modul de producere (Ʃ (V AB) i ), de exemplu o pondere ridicată a valorii adăugate brute în agricultură, generează șanse mai ridicate ca economia sa fie sensibilă la schimbările intervenite în economia mondială.Structura după cheltuieli, oferă informații asupra investițiilor, deci există șanse de creștere a economiei.

În acelasi mod obținem informații asupra ponderii nivelului sectoarelor publice si private.Dacă sectorul public este limitat doar la servicii esențiale (sănătate, infrastructură) există șanse ca economia să fie atractivă pentru potențiali investitori.

CAP 3: ANALIZA COMPARATIVĂ A PIB PE CAP DE LOCUITOR LA NIVELUL ȚĂRILOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

3.1. FORMAREA COMUNITĂȚII EUROPENE

Pe 16 aprilie 1948 a fost înființată Organizația Europeană de Cooperare Economică(OEEC). Aceasta a fost creată cu scopul de a permite statelor europene să gestioneze, în comun, ajutorul american atribuit în cadrul Planului Marshall.

În 1960 a devenit Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE). Scopul urmărit de Comunitatea Europeană a fost acela de a stabili o mai mare apropiere între statele membre, față de aceea care era specifică organizațiilor de cooperare.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost prima comunitate europeană.Ea a apărut la inițiativa lui Jean Monnet, președintele Organizației Naționale a Planificării în Franța.

La 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul instituind CECO pe o perioada de 50 de ani. Înalta Autoritate și-a început activitatea sub președintele Jean Monnet.

În 2002, toate elementele de patrimoniu activ și pasiv au fost gestionate de Comisia Europeană, fiind destinate cercetării. După închiderea lichidării, patrimoniul era denumit Bunuri ale Fondului de Cercetare a Cărbunelui și Oțelului.

În contextul Războiului din Coreea, Planul Pleven prevedea crearea Comunității Europene de Apărare cu o armata europeană integrată, însă ideea a picat datorită refuzului Adunării Naționale Franceze în 1954 datorită posibilității de reînarmare a Germaniei.

Pe 21 aprilie 1956 a fost emis Raportul Spaak, având tema principală constituirea a două organizații internaționale după model CECO:

Comunitatea Europeană-organizație economică generală

Euratom-utilizarea pașnică a energiei atomice

Crearea lor a fost semnată în 1957 și au intrat în vigoare în 1958. Cele trei organizații, CECO, CEE și EURATOM aveau la început organe instituționale proprii.

În 1951-1952 s-a desfășurat Tratatul de la Paris. CECO avea structura instituțională proprie, o Înalta Autoritate, un Consiliu Special de Miniștri, o Adunare Comună și o Curte de Justiție. În 1957, prin Tratatele de la Roma, pentru CEE și EURATOM au fost înființate sisteme instituționale proprii: câte o comisie, consiliu, adunare și o curte de justiție proprie.

În 1965 a fost semnat Tratatul de Bruxelles-Tratatul de fuziune prin care erau unificate legislativele și executivele într-un singur Consiliu și o Comisie unică pentru a obține o singură administrație, un singur buget și un singur statut al personalului, fiind adăugat Protocolul unic privind privilegiile și imunitățile.Din acel moment se putea vorbi despre existența a trei comunități, fiecare cu o personalitate juridică distinctă, chiar dacă dispuneau de instituții de conducere și administrare comune.

Figura 3.1. Harta Uniunii Europene Sursa: https://ro.wikipedia.org

Uniunea Europeană oferă sprijin de preaderare statelor care înaintează o cerere de aderare. Acest instrument ajută statele candidate să îndeplinească condițiile de aderare la UE, alinierea instituțiilor și a normelor acestora la standardele comunității. În 1999, în Consiliul European de la Berlin, s-a stabilit bugetul anual de 3,120 miliarde de euro pentru ajutorarea statelor post-sovietice candidate la aderare pe intervalul 2000-2006. Suma a fost pusă la dispoziție prin intermediul:

Programul PHARE: pregătirea statelor candidate pentru aderarea la UE concentrându-și ajutorul în consolidarea capacității instituționale prin înființarea unor sisteme de gestiune și formarea funcționarilor, și ajutorul pentru investiții prin îmbunătățirea infrastructurii, dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și dezvoltarea socială și regională.

Programul ISPA , cu un buget anual de 1, 040 de milioane de euro, destinat protecției mediului și dezvoltării infrastructurii de transport

Programul SAPARD, cu un buget anual de 520 de milioane de euro destinat finanțării dezvoltării agricole și rurale.

Între 2007-2013, IAP-Instrumentul de asistență pentru preaderare a fost unicul mecanism de finanțare al Uniunii pentru a ajuta țările candidate să îndeplinească obligațiile care le revin pentru a deveni membrii UE, înlocuind o serie de programe de preaderare mai vechi din perioada 2000-2006.

Prin Tratatul de la Maastricht , a fost creat Comitetul Regiunilor care trebuia consultat obligatoriu pentru luarea deciziilor în domenii în care politică regională și fondurile structurale sunt importante. Responsabilitatea programelor revenea Directoratului General al Comisiei Europene.

Cofinanțarea se făcea prin trei dintre instituțiile componente ale Băncii Mondiale:

Banca Europeană de Investiții-proiecte de investiții care să favorizeze integrarea europeană, dezvoltarea echilibrată, coeziunea economică și socială și o economie inovatoare bazată pe cunoaștere

Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare pentru țările slab dezvoltate

Asociația Internațională de Dezvoltare.

3.2.UNIUNEA EUROPEANĂ – FORMARE ȘI EXTINDERE

Figura 3.2. Valurile de aderare la Uniunea Europeană

Sursa:

Uniunea Europeana (UE) de astăzi a luat naștere prin „ Tratatul de la Roma”, semnat la 25 Martie 1957 de cele șase țări membre fondatoare: Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg, intrat în vigoare la 1 Ianuarie 1958.

Conform art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minoritǎților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”

Orice stat care respectă condițiile prevăzute la art.2 din Tratatul Uniunii Europene și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru UE. Statul depune o cerere de aderare Consiliului, Comisia desfășoară o consultare, Parlamentul decide aderarea prin aprobarea majoritară și Consiliul prin unanimitate.

În decembrie 1997 se lansează un proces global de extindere prin aplicarea unor strategii de pre-aderare care să includă negocieri de aderare, examenul analitic al legislației UE și procedura de urmat.

Extinderea Comunității Europene a început în 1973 prin aderarea Regatului Unit, Irlandei și Danemarcei. Norvegia nu a aderat datorită rezultatului negativ obținut în urmă referendumului consultativ și astfel nu s-a putut ratifică tratatul.

Între timp, regimurile dictatoriale în Spania, Portugalia și Grecia au luat sfârșit. S-a creat posibilitatea lărgirii CEE având în vedere relațiile strânse cu aceste trei țări. În 1981 aderă Grecia, iar în 1986 aderă Spania și Portugalia. În 1995 au aderat Austria, Finlanda și Suedia după tratatul de aderare din 1994. Norvegia respinge din nou referendumul. În urma prăbușirii regimurilor comuniste în Europa estică și dispariției URSS din 1989-1991, apare ocazia unei unificări reale și complete a continentului european. În 2004 se desfășoară cea mai mare extindere a UE: Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Cehia, Estonia, Letonia , Lituania, Slovacia și Slovenia.

În 2007 aderă Bulgaria și România(și-a câștigat statutul de stat asociat în 1995 după ce a depus candidatura la aderare, iar în 1997, după primirea acceptului din partea Consiliului European, România a primit finanțare pentru îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, negocierile pentru aderare începând la Helsinki în 2000 fiind prevăzute reforme instituționale, economice și sociale, iar în 2005, s-a desfășurat ceremonia de semnare a tratatului de aderare care a intrat în vigoare în 2007).

În 2013, numărul statelor membre a crescut la 28 după aderarea Croației.

În prezent se desfășoară negocieri cu Macedonia, Serbia, Ucraina și Turcia. Islanda și-a depus candidatura pentru a deveni stat membru UE în iulie 2009, dar ulterior a renunțat.

Figura 3.3. Puzzle Uniunea Europeană

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro

Uniunea Europeană reprezintă un puzzle format din 28 de state membre, organizat pe baza a două principii:

Interguvernamentalism – puterea de decizie aparține statelor membre, iar deciziile comune se iau în unanimitate

Supranaționalism – se transferă o parte din puterea de decizie de la nivel național la nivel comunitar

3.3 ECONOMIA UNIUNII EUROPENE – ANALIZĂ COMPARATIVĂ

Figura 3.4: Steagul Uniunii Europene

Sursa: http://publications.europa.eu

Este o economie unificată progresiv, fiind dependentă puternic de schimburi internaționale.Economiile statelor membre sunt unite atât pe cale naturală cât și instituțional.Uniunea Europeană deține o intensă specializare pe alte coordonate decât cele naționale.De asemenea, aceasta are o fragmentare puternică a cererii, dată de diversitatea culturală și o fragmentare a ofertei, dată de dimensiunea pieței și de specificitatea cererii.

Convergența reprezintă unul din principalele repere ale strategiei integrării europene.Termenul convergență este folosit pentru a caracteriza tendințele de apropiere a nivelurilor de dezvoltare a economiilor reale, sau procesul ajungerii din urmă a economiilor avansate de către economiile sărace.

„De asemenea, problema convergenței reale a stat în atenția cercetărilor aplicative în domeniul integrării europene, precum și în atenția autoritățiilor decizionale din Uniunea Europeană, implicate în conducerea și monitorizarea procesului de integrare”(Iancu, 2008)

De aceea, studiile de convergență presupun „descrierea modului în care diferiți factori și mecanisme economice, sociale și politice acționează sau concură la atenuarea unor diferențe sau decalaje dintre aceste entități.”(Iancu, 2006)

Obiectul studiilor de convergență este reprezentat de nivelul indicatorilor economici, sociali, monetari, de performanțele financiare ale statelor membre ale U.E.,de asigurarea reducerii decalajelor privind nivelul de dezvoltare.

Un obiectiv esențial al integrării României la Uniunea Europeană este reprezentat de convergența reală, care presupune: „înlăturarea decalajelor dintre România și UE cât mai rapid nu este posibilă numai prin forțele pieței, întrucât aceste forțe conduc mai degrabă la divergență și polarizare.”(Ghizdeanu, 2010)

Fiecare țară din UE este unică.Aceasta înseamnă, de exemplu că produsul intern brut și evoluțiile demografice pot fi foarte diferite de la o țară la alta.Uniunea Europeana numără 508 milioane de locuitori, situându-se pe locul trei în clasamentul mondial al populației, după China și India, și are o suprafață de peste 4 milioane de km².

Tabel 3.1 Suprafața țărilor din Uniunea Europeană

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Figura 3.5. Suprafața Uniunii Europene

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Franța este cea mai mare țară din Uniunea Europeană, ce se întinde de la Marea Nordului până la Marea Mediterană, având o suprafată totală de 632.800 km².Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială.Aceasta este urmată de Spania cu 506.000 km², Suedia cu 438.600 km² și de Germania,Finlanda, Polonia și Italia care au valori foarte apropiate.România, ocupă locul nouă având o suprafață de 238.400 km².

Statul Malta are o suprafață de 316 km², fiind unul dintre cele mai mici si mai dens populate state din lume.Populația acestui stat se ridică la aproximativ 400.000 de locuitori împărțiți în șase insule.Densitatea populației acestui arhipelag este una foarte ridicată, ajungând la o valoare aproximativă de 1265 locuitori pe kilometru pătrat.Astfel, Malta este țara cu cea mai mare densitate din Europa și a treia țară ca densitate din lume.

Figura 3.6. Nivelul PIB-ului în UE-28 state în prețuri actuale

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Creșterea PIB-ului la nivelul UE-28,(în prețurile actuale) a cunoscut o creștere începând cu anul 2005 până în anul 2008, iar din 2009 PIB-ul a început să se reducă considerabil, aceasta fiind o urmare a crizei economice declanșate.După cum putem observa în graficul de mai sus, începând cu anul 2010, pib-ul a început să de redreseze ușor, într-un ritm mai lent decat în primii ani.Aceasta creștere lentă a continuat până în anul 2013, urmând ca în anul 2014, aceasta să cunoască o accelerare vizibilă, ajungând în anul 2014 la 13,9 trilioane euro (13.900 miliarde euro) și în 2015 la 14,6 trilioane euro (14.600 miliarde euro).

În zona euro (ZE-19) reprezintă 72,6 % din pib-ul la nivelul UE-28 în anul 2014,în scădere de la 75,8% în anul 2009.

Tabel 3.2 Nivelul PIB-ului în Zona Euro (19 state)

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Pentru a face comparații între țări se va ține cont de fluctuațiile cursului de schimb ale țărilor membre ale Uniunii Europene, atunci când cifrele sunt convertibile într-o monedă comună.

Programul European de Comparare reprezintă un program european (al Eurostat) al cărui obiectiv este compararea în termeni reali a indicatorilor macroeconomici și îndeosebi a produsului intern brut.În cadrul acestui program se evaluează „ paritatea puterii de cumpărare (PPC) care exprimă echivalența între nivelul prețurilor exprimate în aceeasi monedă din diferite țări.Astefel PIB și componentele sale sunt convetite într-o monedă comună cu PPC, acestea sunt valorificate la acelasi nivel de preț și deci reflectă doar diferențele între volumele de bunuri și servicii achiziționate în țări.”(Bojeșteanu, 2009)

Figura 3.7 Reprezentare grafică a PIB în Zona Euro (19 state)

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Putem observa în graficul de mai sus o creștere continua a pib-ului începând cu anul 2004 când se situa la valoarea de 25000 și până în anul 2008 când a ajuns la 28900. În anul 2008 a fost consemnat cel mai înalt nivel al creșterii economice, înregistrându-se o creștere o produsului intern brut cu 8,8%, comparativ cu anul 2007.Anul 2009 este marcat de o scădere drastică datorată declanșării crizei economice și financiare,care a avut o serie de efecte defavorabile asupra creșterii economice globale și va avea consecințe politice, strategice și sociale.Criza s-a extins foarte repede în toata Europa, iar la finele anului 2009 aceasta a început să-si diminueze efectele.

Astfel, creșterea economică va avansa cu 2% începând cu anul 2009 și cu 2,3% în 2010, după care s-a înregistrat un ritm mediu anual de 2% în perioada 2011-2012.Începând cu anul 2013 produsul intern brut va cunoaste o creștere destul de mică, dar care va continua până în anul 2015, ajungând la valoarea de 30700.

Standardele de viață pot fi comparate raportând prețul unui pachet de bunuri și servicii la venitul din fiecare țară, prin folosirea unei monede naționale comune, numită standardul puterii de cumpărare, prescurtat SPC.Comparând pib-ul pe ca de locuitor exprimat în SPC obținem o imagine de ansamblu a standardelor de viață din UE.Prin această comparație se poate evalua nivelul de trai al fiecărei țări.Poziția relativă a fiecărei țări este raporatata la UE 28 care este stabilită la 100.Cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Luxemburg, pe când cea mai mică valoare s-a situat în Bulgaria, Romania, având o valoare sub jumătate din media UE-28.

Figura 3.8 Reprezentare grafică a mediei PIB exprimat în SPC în perioada 2003-2014

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Cifrele reprezentând SPC ar trebui utilizate în comparații între statele membre ale U.E. în decursul unui an de zile și nu pentru o perioadă mai mare de timp.Evoluția acestor cifre în ultimul deceniu,că a avut loc o convegență a nivelului de trai pe măsură ce mai multe state au aderat la U.E. în 2004, în 2007, sau în 2013, apropiindu-se de media Uniunii Europene, chiar daca criza economică a aparut.Uniunea Europeană depune eforturi pentru a ameliora standardele de viață protejând mediul, încurajând crearea de noi locuri de muncă, reducând disparitățile existente la nvel regional și conectând regiuni izolate prin dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere.

Figura 3.9 Diagrama mediei PIB in 2003-2014 exprimat în SPC

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Figura 3.10: Evoluția PIB (SPC) în țări dezvoltate

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Putem observa în graficul de mai sus, o analiză a pib-ului pe cap de locuitor exprimat în SPC, în țări dezvoltate și chiar țări foarte dezvoltate.Putem observa țări precum Luxemburg, Germania și Austria care au depașit media UE-28, altele precum Regatul Unit, Irlanda, Franța și Belgia s-au apropiat de media UE-28, la un nivel mai mare sau egal cu acesta.Pib-ul pe cap de locuitor a fost înregistrat în Luxemburg, unde în anul 2014 a fost înregistrată cea mai mare valoare din toți anii începând cu 2003 până în 2014.Acesta a fost mai mare decat dublul mediei la nivelul UE- 28, și această creștere a fost datorată unui flux foarte mare de navetiști din țară, precum și din afara acesteia.

Privind mai în detaliu la aceste țări cu PIB-ul pe cap de locuitor relativ mare, există astfel de țări cu un raport de cel puțin 50% mai mare decât media la nivelul UE-28.

Dintre aceste țări putem aminti: Slovacia,Suedia,Germania, Franța,Republica Ceha, Țările de Jos, Austria,Danemarca.

O altă categorie de țări este aceea de țări mai puțin dezvoltate care au PIB-ul sub limita UE-28.Dintre acestea putem observa țări precum Romania, Slovenia, Slovacia, Lituania.Criza economică și financiare a avut influențe mari asupra pib-ului pe cap de locuitor la nvelul țărilor membre ale Uniunii Europene.Începând cu anul 2008 criza a început să se resimtă atat în țările dezvoltate cât și în țările mai puțin dezvoltate.S-a resimțit o scădere a Pib-ului dar și o reducere a vitezei de redresare

Figura 3.11: Țările cu PIB mai mic decât media UE

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

PIB-ul real a scăzut cu 4,4 % în UE-28 în 2009, iar în Statele Unite s-a înregistrat o scădere de 2,8 %. Redresarea la nivelul UE-28 a marcat o creștere cu 2,1 % a PIB-ului în prețuri constante în 2010, urmată de o altă majorare cu 1,7 % în 2011; ulterior, PIB-ul a scăzut cu 0,5 % în 2012, iar în 2013 nu s-a înregistrat nicio schimbare, înainte de revenirea creșterii în 2014 (1,3 %). În zona euro (ZE-19), ratele de creștere corespunzătoare în 2010 și 2011 erau similare celor din UE-28, în vreme ce reducerea din 2012 a fost mai pronunțată (-0,8 %) și s-a prelungit și în 2013 (-0,4 %), înainte ca în 2014 să revină o creștere mai slabă (0,9 %) decât cea din UE-28 în ansamblu.

Figura 3.12: Reprezentarea grafică a PIB-ului pe cap de locuitor (PPC), UE-28=100Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

În UE, creșterea PIB-ului real a cunoscut variații considerabile atât în timp, cât și între statele membre. După o reducere observată în 2009 în toate statele membre ale UE, cu excepția Poloniei, creșterea economică a revenit în 2010 în 22 de state membre ale UE, tendință care a continuat și în 2011, când s-a înregistrat o creștere a PIB-ului real în 24 de state membre ale UE. În 2012 însă, această evoluție s-a inversat, întrucât un pic sub jumătate (13) dintre statele membre au raportat o creștere economică, în timp ce în 2013 numărul acestora s-a ridicat la 17, iar în 2014 la 23 (dintre 28 pentru care există date disponibile).

Cele mai ridicate rate de creștere în 2014 s-au înregistrat în Irlanda (4,8 %), Ungaria (3,6 %), Malta (3,5 %) și Polonia (3,4 %). În 2014, creșterea din Spania (1,4 %) a fost un pic peste media UE-28 (1,3 %), aceasta fiind prima creștere anuală din economia spaniolă înregistrată de după 2008. În timp ce, în 2014, creșterea PIB-ului din Portugalia (0,9 %) și din Grecia (0,8 %) a fost sub media UE-28, pentru Portugalia, aceasta a fost prima creștere anuală înregistrată de după 2010, iar pentru Grecia prima de după 2007. În 2014, economiile cipriotă, italiană și finlandeză au scăzut pentru al treilea an consecutiv, în timp ce în Croația a fost al șaselea an consecutiv de scădere a PIB-ului real: în trei dintre aceste patru state membre, în 2014, scăderea a fost relativ mică, cu excepția Ciprului, unde PIB-ul a scăzut cu 2,3 %.

Efectele crizei economice și financiare au dus la scăderea performanței generale a economiilor statelor membre ale UE în decursul ultimilor zece ani. Ratele de creștere anuale medii pentru UE-28 și pentru zona euro (ZE-19) în perioada 2004-2014 au fost de 0,9 %, respectiv de 0,7 %.

Cea mai ridicată creștere, măsurată cu ajutorul acestui indicator, s-a înregistrat în Polonia (creștere medie de 3,9 % pe an) și Slovacia (3,8 % pe an), urmate de România (2,7 %), Bulgaria, Letonia și Malta (câte 2,5 %). La polul opus, PIB-ul real în perioada 2004-2014 a scăzut la nivel global în Grecia, în Italia și în Portugalia.

3.4. ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ – IMPLICAȚII ȘI EFECTE

Aderarea României la Uniunea Europeană a cunoscut un obiectiv strategic de mare importanță susținut de instituțiile statului.Reforma realizată a dezvoltat țara pe principiile economiei de piață, având o largă deschidere în economia mondială.Apropierea geografică și potențialul economic, fac din U.E. un principal partener comercial al țării noastre.

Începând cu anul 1989 s-a impus pentru România eforturi considerabile cum ar fi: retehnologizarea ramurilor economice, obținerea produselor de calitate, competitive pe piață, ce asigură creșterea eficienței exporturilor.

După evenimentele din Decembrie 1989, s-a desfințat monopolul de stat din domeniul comerțului exterior, s-a liberalizat circulația valutei.Punând în balanță avantajele și dezavantajele acestui sistem, s-a demonstrat că acesta nu este un model perfect, dar nici nu există o alternativă mai bună.Chiar dacă se urmărea creșterea eficienței economice, adoptarea modelului economiei de piață în țările Europei Centrale și de Est, nu a condus la bogăție și bunăstare.

În urma dezvoltării considerabile a capacității de producție, a creșterii producției agricole, produsele din țara noastră sunt inferioare calitativ, prezintă un grad redus de prelucrare, rezultat al unor industrii consumatoare de materii prime, a unor industrii cu utilaje uzate, ceea ce afectează în mod negativ competitivitatea pe piețele străine.

Tabel 3.3: Pib pe cap de locuitor (SPC) Romania comparată cu UE-28

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Conform datelor din tabelul de mai sus s-a realizat următoarea diagramă:

Figura 3.13: Reprezentarea grafică a pib pe cap de locuitor (SPC)

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Comparativ cu celalalte țări membre al Uniunii Europene, valoarea produsului intern brut pe locuitor exprimat în Standardul Puterii de Cumparare (SPC), înregistrată în România, a cunoscut o încetinire a convergenței în ultimii cinci ani, situându-se la jumatatea mediei UE-28.

După anul 2004, pregătirea României pentru aderarea la UE, aderarea si efectele post-criză, au fost însoțite de o creștere economică robustă, care i-a pemis avansarea pe calea convergenței reale.Dacă în anul 2004 produsul intern brut pe locuitor exprimat în SPC, reprezenta 34% din media UE, în anul 2014 acesta se situează la 55% după o creștere cu 1% fată de anii 2013, respectiv 2012.Astfel, România își îmbunătățește convergența reală, exprimată în pib/locuitor exprimat în SPC, chiar dacă în ritmuri mai moderate.În prezent decalajul se apropie de 55% din media europeană.

Statele care au adoptat în ultimii ani moneda euro, au un pib/ locuitor exprimat în SPC de peste 60% din media UE,urmând ca în următorii ani sa fie accelerat procesul adoptării monedei euro și în celelalte state.

Tabel 3.4: Pib-ul pe cap de locuitor al României comparat cu UE-28(mil ron)

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

Valoarea produsului intern brut al mediei UE- 28, raportat la numărul de locuitori, în prețuri curente a fost în anul 2005 în sumă de 23.300 mil.RON.

Anul 2008 a fost ultimul în care pib-ul pe cap de locuitor a crescut, datorată limitării drastice a creșterii economiei

Figura 3.14: Pib-ul pe cap de locuitor în România față de UE-28 (prețuri curente)

Sursa: Creație proprie, date de pe site http://ec.europa.eu/eurostat/data/database

România a cunoscut și ea efectele acestea drastice ale limitării economiei, scăzând considerabil, și ajungând la valoarea de 5900 mil. RON, cu 1000 mil. RON mai puțin decat anul 2008.Nici anul 2010 nu se arată a fi bun pentru România, deoarece aceasta a cunoscut o creștere de 400 mil. RON.Începând cu anul 2010 și până în anul 2015, atât pib-ul mediei statelor membre UE cât și pib-ul României este în continuă creștere, aspect favorabil pentru dezvoltarea economică.

Dinamica produsului intern brut a fost marcată și determinată nu numai de situația internă, cât și de cea externă, ultimii ani fiind afectați de criza economică globală, declanșată la finele anului 2008.O importanță deosebită este marcată nu numai de dinamica pib-ului total ci și de contribuțile diferitelor sectoare la realizarea sa, precum și repartizarea pe destinații, fapt care marchează procesele de restructurare ale economiei naționale.

În anul 2011, nivelul produsului intern brut în termeni normali, a fost de 578551,90 milioane lei, revenind 27017,70 lei pe locuitor.În anul 2011 comparativ cu 2010, produsul intern brut, în termeni reali s-a majorat cu 2,5%, iar pib-ul pe locuitor a crescut tot cu 2,5%.

Se poate vedea foarte clar diferența valorii pib-ului în anul 2008, când a debutat criza economică, urmată de amplificarea acesteia în anul 2009, unde a scăzut destul de mult.

Figura 3.15 PIB pe categorii de resurse și utilizări

Analizând produsul intern brut la nivelul țării noastre, putem observa că cel mai înalt nivel al resurselor care contribuie la alcatuirea Pib-ului este constituit de servicii.Ponderea acestei ramuri conduce detașat, având o media a celor patru ani în valoare de 252925,08 mil lei.Aceasta este urmată de ramura industie, cu o medie de 131403,48. Celelalte doua domenii au o influență mai mică la constituirea pib-ului, având o medie de 54444,73 în construcții și 33918,13 în agricultură, silvicultură și pescuit.

CONCLUZII

Evoluția activității economice se află într-o continuă dependență de factorii care o influențează.Fiecare factor acționează cu o intensitate diferită și are o perioadă diferită de reproducție si utilizare eficientă.De asemenea, investițiile și consumul, în toate componentele lor, împreună cu factori interni ( politici, sociali, culturali,etc) si factorii economici externi acționează asupra rezultatetlor mecroeconomice.

Drept urmare, activitatea economică este fluctuantă, cunoscând creșteri, stagnări sau reduceri.Periodic, economia națională cunoaște dezechilibre semnificative ce pun în evidență stări de criză sau recesiune.De exemplu, criza economică din anul 2009 a avut efecte atât imediate cât și pe termen lung.Criza a amplificat decalajele din ce în ce mai mari dintre statele membre și, deseori pe cele din interiorul aceluiasi stat membru.

Efectele crizei economice și financiare au dus la scăderea performanței generale a economiilor statelor membre ale UE în decursul ultimilor zece ani. Ratele de creștere anuale medii pentru UE-28 și pentru zona euro (ZE-19) în perioada 2004-2014 au fost de 0,9 %, respectiv de 0,7 %. Cea mai ridicată creștere, măsurată cu ajutorul acestui indicator, s-a înregistrat în Polonia (creștere medie de 3,9 % pe an) și Slovacia (3,8 % pe an), urmate de România (2,7 %), Bulgaria, Letonia și Malta (câte 2,5 %). La polul opus, PIB-ul real în perioada 2004-2014 a scăzut la nivel global în Grecia, în Italia și în Portugalia.

Aderarea României la Uniunea Europeană a cunoscut un obiectiv strategic de mare importanță susținut de instituțiile statului.Reforma realizată a dezvoltat țara pe principiile economiei de piață, având o largă deschidere în economia mondială.Apropierea geografică și potențialul economic, fac din U.E. un principal partener comercial al țării noastre.

Comparativ cu celalalte țări membre al Uniunii Europene, valoarea produsului intern brut pe locuitor exprimat în Standardul Puterii de Cumparare (SPC), înregistrată în România, a cunoscut o încetinire a convergenței în ultimii cinci ani, situându-se la jumatatea mediei UE-28.

După anul 2004, pregătirea României pentru aderarea la UE, aderarea si efectele post-criză, au fost însoțite de o creștere economică robustă, care i-a pemis avansarea pe calea convergenței reale.

Dacă în anul 2004 produsul intern brut pe locuitor exprimat în SPC, reprezenta 34% din media UE, în anul 2014 acesta se situează la 55% după o creștere cu 1% fată de anii 2013, respectiv 2012.Astfel, România își îmbunătățește convergența reală, exprimată în pib/locuitor exprimat în SPC, chiar dacă în ritmuri mai moderate.În prezent decalajul se apropie de 55% din media europeană.Statele care au adoptat în ultimii ani moneda euro, au un pib/ locuitor exprimat în SPC de peste 60% din media UE,urmând ca în următorii ani sa fie accelerat procesul adoptării monedei euro și în celelalte state.

Un prim pas esențial pentru elaborarea unei strategii a U.E. de creștere post-criză este înțelegerea deplină a întregului impact al crizei și acordul asupra unui diagnostic comun al situației în care se găsește Uniunea Europeană.Este esențial să privim dincolo de cifrele PIB și, uneori să redescoperim tendințele și schimbările structurale funamentale care stau la baza capacității de creștere a economiei.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu, L. (coordonator), Ghizdeanu, I., Iordan, M. – Viziunea asupra situației la care ar trebui să ajungă România în anul 2035, capitol în volumul “Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani”,Academia Română, Ed. Academiei Române, 2015

2. Andreica M. (2007) , Previziune Microeconomică, Editura Cibernetica MC, București

3. Anghelache C., Capanu I., (2004), Statistică macroeconomică, Editura Economică, București

4. Anghelache C., Isaic-Maniu A., Mitruț C., Voineagu V. , (2007), Sistemul conturilor naționale,  Editura Economică, București

5. Anghelache C., (2014), România 2014: Starea economică pe calea redresării, Editura Economică, București

6. Anghelache, C., Gheorghe, M., Voineagu, V. – Metode de măsurare și analiză a inflației, Ed. Economică,București, 2012, p. 249

7. Băcescu Cărbunaru A., (2009), Statistică Macroeconomică, Editura Universitară, București

8  Băcescu Cărbunaru A, Băcescu M.(1996), Macroeconomie aplicată-Teste,probleme și rezolvări, Editura All,București

Bârgăoanu A., Examenul Schengen-În căutarea sferei publice europene,2011,Editura Comunicare.ro, București

9. Caracota C. R., Caracota D.,(2007), Strategii de dezvoltare, Editura Universitară, București

Dinu M., Economia României-Întreprinderi mici și mijlocii-Cu ce ne integrăm?,Editura Economică, 2002, București

10. Ghizdeanu, I. – Prognoza regională, Ed. Mustang, București, 2010, p. 9-10

11.  Hîncu D., Ene N., (2003), Metode și tehnici cantitative în administrația publică, Editura Lumina Lex, București

12. Iacovoiu V.B. și colectiv,(2011), Instrumente și tehnici de analiză a stării economico-finaciare  a firmei, Editura Karta Graphic, Ploiești

13. Iancu, A. (coordonator) – Convergență economică, Academia Română, Institutul de Cercetări Economice,Ed. Academiei Române, București, 2008, p. 16

14. Iancu, A. – Problema convergenței economice, Revista Economica nr. 4/2006, p. 5

15.  Lazăr M., Lazăr C., (2005), Previziune economică, Editura Universității Petrol – Gaze din Ploiești

16.  Lazăr M., Lazăr C., (2012), Analiză Statistică-Economică, Editura Economică, București

17.  Lazăr M., Lazăr C., (2012), ,,The impact of the economic crisis on the context of the new methodological approaches’’, Economic Insights –  Trends and Challenges, Vol. LXIV, Nr. 3, Ploiești

18.  Lazăr M., Lazăr C., (2014), Previziune economică și financiară, Editura Corint Educațional, București

19.  Spătaru L., (2004), Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București

20.  Țițan E., Ghiță S., Trandaș C., (2000), Bazele Statisticii, Editura Meteora Press, București

21.  Anuarul Statistic al României, ediția 2011, Capitolul Conturi Naționale, precizări metodologice, Institutul Național de Statistică, București, 2014

22. Anuarul Statistic al României, ediția 2011, Capitolul Conturi Naționale, precizări metodologice, Institutul Național de Statistică, București, 2012

23.Breviarul Statistic „România în cifre”, secțiunea Conturi Naționale , ediția 2012, Institutul Național de Statistică, București, 2012

24.Raport privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019, Guvernul Romaniei, Minsterul Finanțelor Publice, 2016

25.Ghizdeanu I. ,Articolul RFPC nr. 9/2015, Convergența reală și paritatea puterii de cumpărare,2015

26. Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 2