Analiza Comparativa a Intreprinderilor Sociale din Olanda Si Italia

Diverse

Analiza Comparativa a Intreprinderilor Sociale din Olanda Si Italia

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 0ded2969c64770f1c0b5581beb93d9bbc2e8b8a3_552932_1 ===

Introducere

În contextul internațional, observăm apariția unor puternice noi mișcări – globalizarea, multiculturalismul, regionalismul, reprezentând atât motive de frământare și stres pentru oamenii de știință și liderii politici, cât și nădejde și noi oportunități.

Marea provocare a noului secol este excluderea socială. Având în vedere criza actuală, printre liderii politici, guvernanții și oamenii de ștință constatăm o neîncredre când vine vorba de corectarea cauzelor generatoare atât de excluziune socială, cât și de sărăcie.

Ne referim la excludere socială ca la un fapt, un proces complex, ci nu ca la o figură de stil.

Regăsim exluderea socială sub diferite forme: începând cu persoanele excluse din cauza împrejurărilor economice, a absenței educației sau din cauza faptului că statul nu este preocupat de problemele acestora pâna la colectivități complet înlăturate din pricina împrejurărilor istorice și politice. România este una dintre țările care se întalnește cu aceste riscuri și inexistență a echității sociale majore (Buzducea, 2013, pag 13).

La nivelul Uniunii Europene, întâlnind-o sub diferite denumiri precum al treilea sector sau economie solidară, economia socială este recunoscută la o scară largă în țările membre, mai ales în Italia, Franța, Portugalia, Spania, Belgia, Irlanda și Suedia (CIRIEC, 2007, 36-37) și în rândul instituțiilor europene. (http://www.ies.org.ro/politici/politici-pentru-economia-sociala-ue)

Ponderea economiei sociale în totalul întreprinderilor europene este de 10 %, însemnând două milioane de întreprinderi și 6 % din ansamblul locurilor de muncă, având o mare capacitate de a produce și menține joburi durabile.

Capitolul 1. Stadiul actual al cunoașterii al economiei sociale din Italia și Olanda

Economia socială, denumită și al treilea sector sau economie solidară a apărut și s-a dezvoltat din nevoia de a rezolva într-un mod inovator problemele sociale, economice sau de mediu și pentru ca nevoile unor membrii ai societății care sunt ignorate sau nemulțumitor acoperite de sectorul public sau privat, să fie satisfăcute, conform Institutului de Economie Socială. Principalul scop al economiei sociale, comparativ cu cel al economiei de piață și anume obținerea de profit, este îmbunătățirea condițiilor de viață și producerea de oportunități noi pentru persoanele dezavantajate sau ce aparțin grupurilor vulnerabile.

În volumul patru al ghidului Europei sociale (Social Economy and Social Entrepreneurship), scris de Euricse (Institutul European de Cercetare al Cooperativelor și Întreprinderilor Sociale) se vorbește despre termenul de “economie socială” ca fiind folosit pentru a descrie, a defini o anume parte a economiei: un ansamblu de organizații, împărțite în patru mari categorii și anume asociații, cooperative, societăți mutuale și mai recent, fundații, care au drept scop îndeplinirea obiectivelor sociale și sunt caracterizate de sisteme de guvernare participativă. Timp de două secole, aceste organizații au fost producatoare de bunuri si servicii alături de piață (corporații private) și de stat (instituțiile sectorului public).

Conform aceleiași lucrări, putem repera prima apariție a termenului de economie socială în Franța, în secolul al 19-lea și relevanța acestuia trecând de granițele franceze de-a lungul timpului, capatând o mare rezonanță în statele Europei. Intr-adevar, instituții de economie socială au fost actori-cheie în procesul de dezvoltare economică și socială timp de două secole, atât la nivel național, cât și la nivel local.

De asemenea, în lucrarea Social Enterprise (At the crossroads of market, public policies and civil society), Jacques Defourny și Marthe Nyssens scriu despre conceptul de întreprindere socială că ar fi apărut pentru prima dată în Europa secolului 19, în urma unui impuls de origine italiană strâns legat de mișcarea cooperativelor. Mai exact, în 1991 atunci când parlamentul italian crează o formă juridică specifică pentru cooperativele sociale, adoptând o lege în acest sens. Acest lucru a ajutat la creșterea ulterioară extraordinară a acestora. Aceste cooperative au apărut pentru a satisface nevoile care nu erau îndeplinite corespunzător sau deloc de către sectorul public.

În Italia, putem repera primele apariții ale economiei sociale la începutul secolului 19 prin existența a numeroase societăți mutuale de asistență care au precedat primele cooperative.

În 1853, prima cooperativă a consumatorilor Magazzino di Providenza di Torino, a fost înființată la inițiativa societății mutuale de asistență Società operaia di Torino, pentru a apăra puterea de cumpărare a membrilor salariați (CIRIEC, 2007, 11‐13).

În Olanda, situația economiei sociale este tratată în „A map of social enterprises and their eco-systems in Europe” de către Comisia Europeană, de unde aflăm că tot in secolul 19, odată cu emanciparea catolicilor și a clasei muncitoare, a aparut “sistemul-pilon”. Fiecare grup (“pilonii”protestanților, catolicilor, liberalilor muncii) a avut propria structură socială, fiecare dintre ele dezvoltând propriile modele mentale cu definiții proprii ale nevoilor sociale și de asistență. La începutul secolului 20, aproape o treime din întreprinderile din eco-sistemul olandez a constat în organizații private autonome care furnizează servicii sociale, fiecare reglementat prin modelul mental caracteristic pentru acel grup social. Acestea au fost recunoscute și parțial subvenționate de stat, în cazul în care performanța lor a fost satisfăcătoare, dar fără discriminare între inițiativele pilonilor sau cele de stat pe același tip de proiect social.

Putem spune că principalul obiectiv al organizațiilor economiei sociale se referă atât la furnizarea de bunuri și servicii (inclusiv oportunități de angajare) comunității și membriilor ei, cât și la urmărirea obiectivelor de interes general (activități de care beneficiază societatea in general, cum ar fi furnizarea de servicii de interes general).

O altă caracteristică împărtășită de numeroase organizații de economie socială este structura lor de proprietate, deoarece drepturile de proprietate sunt atribuite altor părți interesate decât investitorii, iar un accent important este pus pe implicarea părților interesate și participare. Aceste părți interesate pot include lucrători, clienți, sau chiar voluntari, cât mai multe organizații ale economiei sociale sunt caracterizate printr-o participare semnificativă a voluntarilor, care deseori joacă un rol-cheie în special în faza de demarare a organizației.

Organizațiile din domeniul economiei sociale sunt, de asemenea, în general, caracterizate prin procese democratice de luare a deciziilor, prin care deciziile-cheie în ceea ce privește organizarea sunt supuse la vot de către toți membrii săi.

Istoric vorbind, organizațiile economiei sociale au fost grupate în patru mari categori: întreprinderi, cooperative, societăți mutuale, fundații și asociații,
a căror formă juridică poate varia considerabil de la o țară la alta.
O cooperativă este o "asociație autonomă de persoane unite în mod voluntar pentru
satisface nevoile lor comune de ordin economic, social și cultural și aspirațiile
printr-o întreprindere deținută în comun și controlată democratic "(International
Cooperativ Alliance, 1995). Această definiție a fost, de asemenea, adoptată în
Organizația Internațională a Muncii (OIM) Recomandarea 193 din 2002.

Cooperativele sunt adesea e metodă eficientă de a depăși dificultățile economice și sociale. De-a lungul timpului, cooperativele au fost capabile să intensifice capacitatea grupurilor dezavantajate pentru a-și proteja propriile interese, prin garantarea autoajutorării în afara familiei în accesarea de bunuri și servicii de bază. Spre deosebire de companiile de acționar, în cazul în care drepturile de proprietate aparțin investitorilor, într-o organizație cooperatistă
drepturile de proprietate sunt atribuite altor grupuri de agenți (consumatori, lucrători, producători, agricultori, etc). Atât în țările industrializate,cât și în cele în curs de dezvoltare, cooperativele continuă să contribuie la dezvoltarea socio-economică, să sprijine creșterea ocupării forței de muncă, și să susțină o distribuție echilibrată a bogăției.

Această formă de cooperativă a fost un pionier în Italia și a crescut cel mai impresionant acolo. Voi trata acest aspect și crearea formelor juridice speciale pentru acest tip de organizație socială în Italia în capitolul doi al lucrării.

O societate de ajutor reciproc, sau o societate mutuală, poate fi definită ca o asociație care oferă servicii de asigurare în beneficiul membrilor săi. Societățile de ajutor reciproc sunt
bazate pe contracte de reciprocitate și cere ca membrii să primească avantajele ca urmare a participării acestora. Societățile mutuale pot acoperi o gamă largă de riscuri, inclusiv asupra sănătății (costurile de tratament, medicamente, spitalizare), moartea (sprijin material pentru familia celui decedat), înmormântări și recoltele sau capturile nefavorabile.

O asociație este un grup de oameni care se unesc pentru un anumit scop (fie că este de natură culturală, recreativă, socială sau economică) și dau naștere unei organizații de durată. Asociațiile pot fi formale, cu reguli, prin legi și cerințe de membru, sau poate fi o colecție informală de persoane fără o structură.

Asociațiile sunt, probabil, cea mai veche formă de organizare a economiei sociale: au început să apară în Europa, odată ce democrația a prins rădăcini și în multe țări
au contribuit, prin eforturile lor de lucru și de advocacy, pentru a da naștere la sistemul de protecție socială sau pentru a îmbunătăți în mod semnificativ aria de acoperire.

Aceste organizații au o mare varietate de nume bazate pe context național, cum ar
fi asociații, organizații non-profit, organizații de voluntariat, organizații non-guvernamentale, și așa mai departe.

Fundațiile sunt persoane juridice create pentru a realiza obiective specifice în beneficiul unui anumit grup de persoane sau al comunității în general, prin utilizarea
donației sau strângerii de fonduri sistematice. În unele cazuri, fundațiile pot lua alte forme de organizare specifice fiecărei țări (cum ar fi organizațiile de caritate în cadrul Regatului Unit sau chiar organizații religioase). În Europa, de obicei, fie se angajează direct în furnizarea de bunuri si servicii, fie oferă finanțare pentru anumite categorii de persoane sau activități, inclusiv producerea de servicii specifice.

De asemenea, în volumul patru al ghidului Europei sociale, se tratează îmbinarea celor patru categorii de organizații sociale care există în viața reală, ca de exemplu asociații voluntare care controlează fundații sau fundații care controlează asociații sau alte organizații.

În lucrarea Economie socială in Europa, coordonată de Sorin Cace, se tratează primele forme ale economiei sociale ca aparând odată cu dezvoltarea capitalismului industrial in secolele 18 și 19 ca raspuns al vulnerabilității și lipsei de apărare unor grupuri sociale.

În aceeși lucrare, autorii discută despre segmentarea termenului de economie socială, asemănător ca în volumul patru al ghidului Europei sociale, în trei tipuri de organizații și anume societăți mutuale, cooperative și asociații, iar despre fundații se spune ca s-au alăturat ulterior și acestea. Bazele istorice ale acestor organizații constau în cooperativele populare și asociațiile al căror scop era realizarea unor activități de caritate (frății, fundații de caritate și spitale). În secolul al 19-lea, momentul în care a apărut clasa muncitoare a reprezentat o accentuare a consolidării acestor organizații în Europa.

De asemenea, în lucrarea Social Enterprise in Europe: Governance Models, autorii Claudio Travaglini, Federica Bandini și Kristian Mancinone consideră că creșterea liberalizării și globalizării pieței, cât și dezvoltarea economiei de piață din ultimul secol au condus la apariția unei serii de probleme sociale legate de economie. Organizațiile din sectorul terțiar au avut o influență și o responsabilitate crescută în găsirea de soluții la aceste probleme, exercitând această responsabilitate intr-un mod antreprenorial. Atenția dată acestor organizații a crescut chiar și la nivel academic, unde au apărut mai multe definiții care explica existența lor dualistă (de stat și de piață). . Din cauza unei crize în cadrul politicilor publice , în anii '70, organizațiile sectorului terțiar au început să aducă soluții inovatoare pentru sectoare cum ar fi serviciile sociale, asistența medicală, educația și mediu, care au fost anterior, guvernat în mod exclusiv de către așa-numitul stat social. Noul rol al organizațiilor sociale în economie a condus la un nou concept numit Welfare Mix. De atunci, organizațiile sectorului terțiar au început să se organizeze într-un mod mai productiv.

Și în această lucrare, autorii menționează că prima apariție a unei forme de întreprindere socială o regăsim în Italia, în 1991 și anume – cooperativa socială , a cărei misiuni sociale era îndreptată către persoanele defavorizate, iar mai târziu o regăsim și în alte țări, cum ar fi în Portugalia 1993, Spania și Grecia 1999, Polonia 2006.

Întreprinderile sociale, așa cum se poate observa, au jucat un rol foarte important în promovarea politicilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor , de obicei , excluse de pe piața normală a forței de muncă.

În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, Olanda are cel mai mare sector non profit din lume. În 1995, peste 12 la sută din forța de muncă din Olanda a lucrat în organizații din sectorul non-profit, în special în domeniile educației, sănătății și al bunăstării (Burger
Dekker, 1998), în timp ce în același an, ponderea medie a ocupării forței de muncă estimată în țările dezvoltate, a fost la aproximativ 7 la suta.

Potrivit lui Martin și Osberg (2007), procesul de antreprenoriat social este format din trei etape majore (Färdig și Håkansson, 2014, 12). În primul rând, antreprenorii sociali recunosc un echilibru constant și nedrept care creează sau duce la excluderea sau marginalizarea unui segment al pieței cu mijloace bănești sau putere politică insuficiente pentru a realiza schimbări pe cont propriu. În al doilea rând, antreprenorii sociali identifică o oportunitate în echilibrul nedrept și dezvoltă o soluție la provocările societății. În cele din urmă, antreprenorii sociali creează un echilibru nou, constant, care ușurează sau elimină primejdia din grupul țintă și face cunoscut potențialul descoperit. Prin acest proces, antreprenoriatul social contribuie la transformarea economică și socială.

Capitolul 2 Prezentarea aspectelor generale ale economiei sociale din Olanda și Italia

2.1. Prezentarea aspectelor generale ale economiei sociale în Olanda

În Olanda, nu putem vorbi despre existența unei definiții a întreprinderii sociale general acceptată sau oficială. O variație de termeni se folosesc în discuțiile academice și politice, precum "sociale ondernemingen",având semnificația de întreprindere socială, “sociale firma’s” care înseamnă firme sociale și într-o mai mică proporție cooperative sociale.

Termenul de “maatschappelijke organisaties” și anume organizații sociale este folosit în mod extins, cuprinzând astfel o paletă mai largă de organizații, putându-se referi și la întreprinderi sociale. De asemenea, o noțiune care a cunoscut un adevărat boom în ultimii ani este “responsabilitate socială corporativă”(Corporate Social Responsability-CSR), chiar dacă este cunoscut faptul că un alt concept depășește cu mult pe acela de CSR, referindu-mă aici la întreprinderi sociale și că se referă la concentrarea pe minimizarea sau reducerea efectelor sociale negative care pot rezulta din activități desfășurate de întreprinderp. 5)

În Olanda, întreprinderile sociale sunt mai mult înțelese ca instrumente inovatoare, care se ocupă cu găsirea de soluții noi la probleme care se regăsesc în societate prin intermediul modelelor autosustenabile.

La nivel academic, a avut loc o dezbatere privind semnificația termenului de antreprenoriat social. Acesta a fost definit ca și “o modalitate inovatoare de abordare a provocărilor din societate într-o manieră puternică și înnoitoare printr-un model de afaceri sustenabil din punct de vedere financiar”

Potrivit unui studiu al Organizației Olandeze de Cercetare Științifică Aplicată (TNO) există mai multe tipuri de întreprinderi sociale :

Întreprinderi sociale cooperând intensiv cu sectorul public

Întreprinderi sociale ca și întreprinderi private,însă cu un obiectiv social

Întreprinderi sociale care au aceeași formă juridică și care sunt recunoscute ca și “întreprindere socială” în țara în care este înființată întreprinderea

Întreprinderile sociale care oferă locuri de muncă persoanelor cu acces limitat la piața normală a muncii

Întreprinderile sociale conduse de persoane care pot fi definite ca antreprenori sociali.

Olanda nu are un cadru politic specific sau un statut juridic separat pentru întreprinderile sociale. A fost propusă de către guvern o formă juridică pentru întreprinderile sociale în anul 2008, aceasta urmând sa fie inclusă ulterior în cadrul dreptului privat. Propunerea dorea să ofere o structură (formală), mai ales în sectoarele învățământului, locuințelor-sociale (așa-zisele corporații de locuințe) și sănătății.

Grupul de lucru și de guvern (Werkgroep Markt en Overheid) a lansat o propunere la sfârșitul anilor 1990, prin care sugera interzicerea întreprinderilor publice de a desfășura activități comerciale. În urma unei opoziții semnificative, nu a fost luată în considerare această sugestie. Făcând parte din Legea Concurenței și stabilind un cod de conduită pentru părțile guvernamentale și partenerii de utilitate publică în desfășurarea activităților comerciale, intră în vigoare în iulie 2014 noua lege privind piața și guvernarea.

Sectorul WISE ca atare nu este recunoscut de guvernul olandez, iar organizațiile olandeze WISE nu sunt reprezentate în Rețeaua Europeană a Întreprinderilor de Integrare Socială ENSIE.

Sectorul este reglementat prin Wet Sociale Werkvoorziening (WSW), o lege care reglementează și protejează atelierele sociale,introdusă în 1968 și revizuită ulterior în 2008. Anterior, alte legi erau responsabile pentru asigurarea ocupării forței de muncă în integrarea în muncă. De asemenea, Wet Inschakeling Werkzoekenden (Legea privind reintegrarea pe piața muncii) a fost abrogată și în 2004 și înlocuită efectiv cu Wet Werk en Bijstand (Legea privind ocuparea forței de muncă și asistența socială , WWB), transmițând, astfel, responsabilitatea pentru reintegrarea șomerilor pe termen lung și a celor care părăsesc școala, autorităților locale.

În ceea ce privește domeniul finanțării, organizațiiile ce operează o platformă de finanțare a mulțimilor ar trebui să se conformeze Legii privind supravegherea financiară (Wet op het Financiel Toezicht). Deși nu există un cadru juridic specific pentru finanțarea mulțimii ca atare, Banca Națională a Olandei și Autoritatea pentru Piața Financiară Olandeză (Dutch Financial Market Authority- DFMA) au stipulat într-o așa numită interpretare că platformele de finanțare a mulțimii sunt mediatori și dacă produsele lor sunt finanțate în natură, ele necesită supravegherea DFMA. Dacă aceste platforme oferă împrumuturi, obligațiuni sau acțiuni este relevant pentru necesitatea unor autorizații specifice.

Formele juridice disponibile pentru întreprinderile sociale sunt evidențiate în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Forme juridice în Olanda

Sursa : European Commission,Country Report: Netherland

În ciuda numărului crescut de inițiative pentru întreprinderile sociale, sprijinul public în ceea ce le privește a rămas foarte limitat. În noiembrie 2013, Ministerul Economiei al Olandei a finanțat un studiu intitulat “Stimularea sectorului întreprinderilor sociale : experiență și lecții din Europa” posibilitățile privind schemele de sprijin public fiind subliniate. În timp ce autorii raportului au oferit o imagine de ansamblu asupra măsurilor existente în altă parte, Ministerul Economiei a indicat că nu este interesat să inițieze scheme de sprijin public în ceea ce privește întreprinderile sociale.

În prezent, Agenția Olandeză pentru Întreprinderi (RVO) este agenția executivă a guvernului care operează cel mai important punct de contact public pentru întreprinderi, instituții de cunoaștere și organisme guvernamentale care pot fi contactați pentru consultanță,informații, networking, finanțare și probleme de reglementare. O politică internațională, de inovare și sustenabilitate este ceea ce aceasta implementează și,de asemenea, ar putea sprijini și întreprinzătorii sociali. Microfinanțare, facilități de intermediere între întreprinderi și investitori, fonduri de start pentru IMM-uri, sprijin pentru planul de afaceri și rețelele (internaționale ), acestea facilitățile incluse de politica menționată.

Nu putem discuta de alocarea unor fonduri pentru întreprinderile sociale în cadrul FEDR sau FSE, în condițiile în care guvernul nu este de acord cu sugestia de introducere clară a unei investiții, cu întâietate pentru întreprinderile sociale în regulamenetele FSE și FEDR în intervalul 2014-2020.

În domeniul WISE, a fost inițiat un plan de îndemnare pentru sectorul construcțiilor, având drept scop garantarea a câteva mii de locuri de muncă pentru șomerii pe termen lung. Autoritățile locale constituie clienți esențiali pentru companiile de construcții, solicitând în multe cazuri ca unii dintre muncitori să fie din șomajul de lungă durată, permițând întreprinderilor comune să-și angajeze propriile reusurse umane.

O serie de ateliere și studii completează o parte a nevoilor celor ce vor să înființeze întreprinderi sociale sau au diferite interese legate de acest subiect. Există, de asemenea, o creștere a numărului de cursuri educaționale în domeniul antreprenoriatului social furnizate de universități.Ca și exemplu, Universitatea Utrecht are o inițiativă dedicată antreprenoriatului social, care este axată pe cerecetare, educație și mobilizare în domeniul antreprenoriatului social. În timp ce învață despre întreprinderea socială, elevii sunt activi în organizate dedicate, cum ar fi Enactus ( www.enactus.nl , www.eneactus.org).

Formarea este,de asemenea, asigurată de rețele precum Enterprise Social NL, Social Powerhouse și Laboratorul de Întreprinderi Sociale din Universitatea Utrecht, unde orientări practice sunt oferite potențialilor antreprenori.

Vrije Universiteit Amsterdam oferă, de asemenea, un “curs privind antreprenoriatul social al profesorilor”, unde antreprenorii sociali cu experiență predau cursuri unor începători. În același mod, coaching-ul este oferit de două rețele de antreprenori sociali Social Powerhouse și Social Entrepreneurs.

Există și incubatoare care oferă diferite forme de sprijin antreprenorilor sociali și întreprinderilor sociale, iar ca și exemplu putem enumera următoarele :

Social Lab : : O inițiativă la nivel național care ajută la inițierea întreprinderilor sociale (acelea dintre ele care nu au existat mai mult de trei ani și doresc să realizeze un obiectiv social). Cele mai promițătoare trei aplicații beneficiază de asistență intensivă șispațiu pentru birouri de la PwC, precum și de finanțare de până la 50.000 euro.

Impact Accelerator : După înregistrare, zece antreprenori sociali vor avea șansa de a-și promova modelul de afaceri, timp în care maxim două idei vor fi selectate și vor beneficia de sprijin intens și coaching. Costuri în demararea traiectoriei nu există, însă în cazul în care proiectele au succes, se percepe o taxă de 7.500 euro.

Village Capital NL : o filială a Village Capital în U.S., un incubator pentru întreprinderile durabile cu o misiune socială. Cu 12 participanți a început Programul 2013,activ în domeniul comerțului echitabil și al alimentelor, tehnologiei, al energiei durabile, al apei și al procesării deșeurilor.

În același timp mai multe surse evidențiază cererea crescândă a sectorului de a obține mai multe cunoștințe, consolidarea capacitățior și talentor, indicând lipsa programelor specializate față de institutele de top din Statele Unite și Regatul Unit.

În domeniul incubatoarelor, Laboratorul de Întreprinderi Sociale reunește cadre universitare, studenți, practicieni, antreprenori și experți, având drept țintă dezvoltarea sau extinderea întreprinderilor sociale.

În sectorul WISE,o întreprindere specializată în “inițierea întreprinderilor sociale” care vizează includerea persoanelor cu acces limitat pe piața muncii este Enspiratie. Aceasta are rolul unui mediator între angajatori și organizațiile care adapostesc persoane cu handicap, menținând o platformă de cunoștințe pentru persoanele interesate.

În domeniul locuințelor sociale, Aedes servește ca asociație de rețea care unește corporațiile de locuințe sociale. Corporațiile de locuințe sociale în Olanda au posibilitatea de a alege să devină membru Aedes.

Tabel 2.2 Privire de ansamblu asupra schemelor finanțate din fonduri private, concepute special pentru întreprinderile sociale sau destinate acestora

Sursa : European Commission,Country Report: Netherland

Nu putem discuta despre existența unor etichete, mărci publice sau certificări în Olanda pentru întreprinderile sociale ca atare. Cu toate acestea, o marcă specifică WISE și o certificare de facto de către cea mai mare rețea de întreprinderi sociale pot fi considerate inițiative private de etichete. Monitorul Întreprinderii Sociale, a arătat în 2013 că antreprenorii sociali sunt de părere că este importantă obținerea unei recunoașteri mai largi prin forme legale, etichete sau certificate. Totuși, la nivel guvernamental nu există propuneri în vederea acreditării publice a întreprinderilor sociale prin intermediul unor scheme. În același timp, Camera de Comerț nu are un test obligatoriu pentru a verifica în ce măsură o întreprindere acționează asupra scopului social auto-proclamat.

Peisajul economiei sociale din Țările de Jos este relativ limitat, cu aproximativ 4.000-5.000 de întreprinderi sociale (acest număr se bazează pe definiția întreprinderii sociale: o companie cu scopul principal de a oferi valoare socială într-un mod durabil și independent din punct de vedere financiar) (Pharoah, C., Scott, D., & Fisher, A., 2004, p. 34).

Dimensiunea acestor companii este relativ mică. Conform acestei analize, economia socială din Țările de Jos nu și-a atins încă întregul potențial. Acest lucru este confirmat de studiul internațional de comparație furnizat de Monitorul Global pentru Antreprenoriat (GEM), pe baza datelor armonizate din anchetă colectate în 49 de țări în 2009.

Aici s-a constatat că în Olanda aproximativ 1% din populația cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani să fie identificat ca antreprenor social, în timp ce procentul corespunzător a fost estimat a fi cu puțin peste 2% pentru Franța și Regatul Unit și chiar mai mult de 4% în Statele Unite (Mertens, S., Adam, S., Defourny, J., Maree, M., Pacolet, J., & Van de Putte, I., 1999, pp. 43-61).

În cadrul economiei sociale olandeze, întreprinderile sociale activează în principal în 6 sectoare: Biosystems, Cleantech, Dezvoltare Economică, Angajare Civică, Sănătate și Bunăstare, Educație, dintre care Biosystems și Cleantech sunt cele mai mari segmente.

Unele observații:

Aproape jumătate din întreprinderile sociale nu își măsoară impactul social;

Peste jumătate din întreprinderile sociale au o cifră de afaceri mai mică de 80.000 EURO;

se bazează în mare măsură pe subvenții și donații pentru capitalul inițial;

Întreprinderile sociale din toate sectoarele se așteaptă ca donațiile și subvențiile să scadă în anii următori și să se bazeze mai mult pe împrumuturi și participarea investitorilor;

42% din întreprinderile sociale nu sunt profitabile, 27% nici măcar după 5 ani;

60% indică accesul limitat la fonduri ca un obstacol în calea creșterii economice.

A fost înființată o platformă relativ recentă pentru antreprenorii sociali: întreprinderea socială NL. Această rețea reunește sectorul antreprenorial social în Țările de Jos și își propune să sporească gradul de conștientizare a întreprinderilor sociale, să ofere sprijin, să contribuie la profesionalizarea și să asiste la extindere. Obiectivul său este de a realiza acest lucru prin funcționarea ca un grup de lobby reprezentativ față de guvern și alți actori relevanți, pentru a obține un acces mai bun și o înțelegere a stimulentelor, a capitalului, a educației și a reglementărilor (Mertens, S., Adam, S., Defourny, J., Maree, M., Pacolet, J., & Van de Putte, I., 1999, pp. 43-61).

Sprijin guvernamental

În ceea ce privește accesul la sprijin financiar, guvernul olandez oferă diferite facilități pentru antreprenori care să le sprijine în demararea activității lor. Aceste facilități sunt accesibile pentru toate tipurile de întreprinderi. Principala condiție este ca întreprinderea să fie viabilă.

Concentrându-se pe durabilitate, inovare, afaceri internaționale și cooperare, Agenția NL este agenția executivă a guvernului, care este principalul punct de contact pentru întreprinderi, instituții de cunoaștere și organisme guvernamentale care pot fi contactați pentru informații, consultanță, finanțare.

Misiunea agenției NL este de a pune în aplicare politica internațională, de inovare și sustenabilitate și, ca atare, sprijină și antreprenorii sociali. Facilitățile includ fonduri de inițiere pentru IMM-uri, microfinanțare, facilități de înțelegere între investitori și întreprinderi, sprijin pentru planul de afaceri și rețelele (internaționale).

Guvernul nu are măsuri specifice menite să sporească profesionalizarea sau vizibilitatea întreprinderilor sociale. Mecanismele de facilitare, precum consilierea și coaching-ul sunt disponibile pentru toate întreprinderile și aceste servicii sunt oferite atât de sectorul public, cât și de cel privat (Jones, R., Latham, J., & Betta, M., 2008, 330-345).

În ceea ce privește angajarea persoanelor cu handicap, întreprinderile sociale care se concentrează pe integrarea în muncă se confruntă cu obstacole similare cu angajatorii obișnuiți. Prin urmare, întreprinderile sociale sunt eligibile pentru aceleași facilități de finanțare ca și întreprinderile obișnuite.

Finanțarea în acest sens presupune compensarea costurilor suplimentare pentru funcționarea unui salariat cu o capacitate redusă de câștig. Guvernul nu are măsuri specifice pentru a compensa costurile suplimentare pe care întreprinderile sociale de integrare muncesc că le fac la nivel organizațional. Motivul guvernului este ca toate întreprinderile să fie tratate cu aceeași bază de bază antreprenorială, care include riscuri organizaționale.

Similar întreprinderilor convenționale, guvernul a motivat că un sprijin suplimentar poate fi acumulat de către sectorul propriu, de exemplu prin asocierea forțelor. Dincolo de domeniul de sprijin guvernamental, sectorul economiei sociale câștigă cu succes terenul în crearea unei rețele proprii de sprijin.

Suport non-guvernamental

Sectorul neguvernamental este format din diverse organizații și inițiative care oferă măsuri de susținere a antreprenoriatului social. În continuare sunt prezentate câteva exemple de diverse forme de sprijin. (Menționăm că partea inferioară nu acoperă toți actorii care contribuie la economia socială olandeză. Există numeroase inițiative mai puțin cunoscute, dar și întreprinderi mai mari, care, deși indirect, joacă un rol important în economia socială. definițiile divergente ale antreprenoriatului social, diversele forme în care se poate contribui la economia socială, precum și sectorul relativ nou și care nu au fost încă cercetate pe deplin, nu reprezintă o reprezentare absolută) (Jones, R., Latham, J., & Betta, M., 2008, 330-345):

Investitorii și agenții de intermediere care oferă acces la capital, cum ar fi Triodos Bank, Toniic, Fondul Greentch Olandez, Fundația Start și ASN Bank.

Banca ASN nu oferă doar acces la capital, ci a creat și o comunitate cunoscută sub numele de "Pentru lumea de mâine". Prin această comunitate, ASN Bank susține inițiativele oamenilor care doresc să contribuie activ la sustenabilitatea societății. Sunt sprijinite nu numai antreprenorii, ci și proiecte în care pot participa indivizii. Ca atare, inițiativele locale mai mici și societatea civilă sunt încurajate să participe la participarea civică și, prin urmare, să contribuie la o economie socială.

Cercetătorii care urmăresc să creeze transparență. Majoritatea cercetărilor efectuate de TNO, Universitatea de Afaceri Nyenrode și Universitatea Erasmus din Rotterdam și Universitatea Utrecht.

Programele de educație în laboratorul social, antreprenorial durabil și antreprenoriat social (SE-Lab) (afiliate cu Universitatea Utrecht și Enterprise Social NL) pregătesc o inițiativă pentru o inițiativă "Social Entrepreneurship Initiative".

Coaches, suporteri și instituții de învățământ precum ACE Amsterdam, Oranjefonds groeiprogramma, GreenWish, Kirkman Company, Knowmads. Universitățile oferă, de asemenea, sprijin pentru noi întreprinderi, cum ar fi Da Delft și UtrechtInc.

Organizațiile de lobby care vizează îmbunătățirea legislației, printre altele GreenWish, de Groene Zaak, Duurzame Energie Koepel.

Modelele de afaceri pentru afaceri sociale reprezintă o inițiativă distinctă. Cu www.opencollaboratives.org, elevii participă la o platformă open source pentru a face modele de afaceri specifice deschise altora.

Diferite firme mai mari au înființat o fundație afiliată, care, susținută de afacerea lor comercială, investește în inițiative sociale. Ele fac, de exemplu, prin încurajarea angajaților lor profesioniști să se angajeze voluntar pentru proiecte sociale (Fundația Delta Lloyd), să investească în start-up-uri sociale (Deloitte) sau să contribuie altfel la proiectele sociale (TNT). BASTA, o comunitate de întreprinderi din Amsterdam, este un exemplu de cooperare comună între firmele comerciale mari și proiectele sociale. Prin dedicarea expertizei lor la proiectul local, aceste firme vizează combaterea sărăciei.

După cum sa menționat mai sus, sectorul economiei sociale nu este încă pe deplin dezvoltat sau analizat. Câmpul susținătorilor este fragmentat și lipsește o viziune transsectorială. Institutele de cercetare TNO, NWO și Syntens au propus o foaie de parcurs (2012) cu scopul de a consolida cooperarea dintre guvern, piața și institutele de cunoaștere cu privire la inovarea socială. Acesta este un exemplu de asociere a forțelor și de combinare a capitalului pentru o cauză comună. Mai multe astfel de inițiative ar putea diminua fragmentarea și spori eficiența rețelelor de sprijin.

Rolul suplimentar al guvernului

Pe lângă sprijinul direct, prin intermediul agenției NL, guvernul olandez joacă un rol suplimentar în calitate de promotor al investițiilor sociale. În calitate de angajator, precum și un cumpărător de servicii și bunuri, contribuie, în calitate de agent, la economia socială, acordând o atenție deosebită persoanelor cu o (mai mare) distanță de piața muncii, susținând astfel importanța investițiilor sociale și durabile. Acest lucru se face după cum urmează:

1) Fiind un angajator social: Guvernul a implementat un sistem de cote obligând astfel să angajeze un anumit procent (5%) de angajați din grupul țintă. Cu toate acestea, nu este vorba numai de angajarea persoanelor cu handicap, ci și de dezvoltarea unor noi produse pe care se vor bucura anumite segmente ale societății (Hoogendoorn, B., & Van der Zwan, P., 2011, p. 33).

2) Prin dislocarea poziției sale pe piață și a volumului de cumpărare: Prin intermediul unei "provizioane de rentabilitate socială" în contractele de cumpărare și achiziții publice, guvernul își propune să promoveze ocuparea forței de muncă pentru persoanele cu o distanță mai mare față de markerul muncii. Cu această prevedere a returnării sociale, furnizorii guvernului sunt obligați să angajeze angajați din grupul țintă pentru proiectul specificat. Nu numai guvernul central, ci și guvernele locale (municipalități) aplică returnarea socială în operațiunile lor.

În plus, acordul de coaliție al actualului guvern a anunțat că va fi creat un sistem de cote pentru angajarea persoanelor cu handicap de către angajatori cu peste 25 de angajați. Acest sistem obligatoriu de cote este prevăzut să fie introdus începând cu anul 2015 pentru angajatorii medii și mari de pe piață, sectoarele subvenționate de prime și cele corporative. În prezent, sunt descrise diferite variante de realizare, astfel încât guvernul să poată ajunge la un aranjament care să funcționeze și să fie executabil (Hoogendoorn, B., & Van der Zwan, P., 2011, p. 33).

Potrivit McKinsey & Company, următoarele domenii trebuie consolidate / dezvoltate pentru a sprijini sectorul Întreprinderilor Sociale:

– Promovarea: conștientizarea și vizibilitatea sectorului în Țările de Jos;

– Educație: mai mult talent trebuie orientat către sector;

– Sprijin: suport de management în dezvoltarea modelelor de afaceri triple bottom line, coaching și acces la rețele relevante;

– Capital: accesul la semințe și, în special, la capitalul de creștere și la intermediarii de intermediere;

– Orientări: standarde inter naționale pentru măsurarea impactului financiar și social;

– Recunoașterea și sprijinul guvernamental: de exemplu, pentru crearea condițiilor adecvate și a oportunităților pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale (de exemplu, legislația de susținere).

2.2. Prezentarea aspectelor generale ale economiei sociale din Italia

Productivitatea în Italia a stagnat de la începutul anilor 1990, când noile tehnologii au îmbunătățit rapid posibilitățile de producție în alte părți ale lumii. Mai mulți observatori și factori de decizie au identificat un motiv esențial care stă la baza corecțiilor dintre productivitate și salarii. În acest sens, au fost introduse mai multe măsuri pentru a încuraja difuzarea acordurilor contractuale la nivel de întreprindere și teritoriale ca urmare a acordului-cadru între partenerii sociali semnat în 2009. Ideea de bază a fost de a favoriza creșterea productivității prin stimulente fiscale privind salariile negociate la un "al doilea nivel.

Structura dimensională a firmelor italiene, care s-a schimbat foarte lent de-a lungul anilor, menținând o dimensiune medie (cu mai puțin de patru angajați, a contribuit la ratele scăzute ale creșterii productivității). De asemenea, datorită introducerii unei serii de legi ale forței de muncă menite să favorizeze flexibilitatea pieței muncii, prețul forței de muncă a scăzut, în marjă, față de capital, stimulând aceste firme mici.

Italia a creat un sector de întreprinderi sociale sănătoase, prin care cooperativele joacă un rol central în economia țării. În special, cooperativele sociale desfășoară numeroase activități esențiale în domeniul serviciilor sociale. Cooperativele sociale sunt astfel de actori-cheie în Italia datorită structurii sprijinului acordat acestora. Aceasta include (Ben-Ner, A., and Van Hoomissen, T. 1991, 519–550):

• Achiziții publice preferențiale;

• Recunoașterea juridică;

• Aranjamente fiscale benefice;

• Obligațiile juridice ale întreprinderilor de a sprijini persoanele dezavantajate;

• consorții care sprijină cooperativele sociale;

• Disponibilitatea finanțării în condiții bune.

Cooperativele sociale sunt un sector distinct, important și în creștere rapidă a economiei italiene. Crearea și extinderea acestor întreprinderi oferă lecții care pot fi aplicate în multe alte părți ale Europei, inclusiv în Marea Britanie. Cooperativele și alte forme de întreprinderi sociale au o tradiție lungă și valoroasă în Italia. Acest lucru a fost susținut de o legislație specifică care recunoaște și favorizează creșterea economică în favoarea unei întreprinderi.

Societățile cooperative sociale (sau cooperativele de solidaritate socială, așa cum erau ele numite în general la vremea respectivă) au început inițial spre sfârșitul anilor 1970, perioadă de performanță economică slabă și șomaj ridicat. Acestea au crescut constant în anii 1980, întrucât șomajul – în special șomajul în rândul tinerilor – a rămas ridicat. Un nou impuls în creșterea cooperativelor sociale italiene a avut loc în 1991, când a fost aprobată o nouă lege (381/91) care a recunoscut și a definit cooperativele sociale.

De atunci, cooperativele sociale au constituit un element esențial al furnizării serviciilor sociale, prin acord cu municipalitățile. Multe dintre aceste cooperative oferă servicii sociale, în timp ce un sector de cooperative cu o dezvoltare foarte rapidă promovează integrarea forței de muncă, sprijinind persoanele cu dizabilități de învățare și altele care anterior au fost excluse de pe piața muncii.

Extinderea numărului acestor două tipuri de cooperative sociale a fost fenomenală în ultimele trei decenii. Cantitatea lor a crescut de la 650 în 1985 la între 4.000 și 5.000 de astăzi. Acestea s-au extins în număr mare odată cu criza din statul social al Italiei la sfârșitul anilor 1980. Ulterior, în anii 1990, reforma serviciilor sociale, odată cu introducerea Legii 381/91 în favoarea cooperativelor sociale, a înregistrat o a doua creștere. Au existat 650 de cooperative sociale în 1985, în creștere de șase ori până la 3,857 până în 1996.

În prezent există aproximativ 4400. Analiza realizată de Mattioni și Tranquilli arată că cooperativele sociale individuale au sporit cifra de afaceri la o rată de creștere comparabilă. Cooperativele evaluate de cercetători au crescut cu o medie de 60% în perioada de șase ani, 1990-1996.

În timp ce creșterea sectorului, furnizarea de servicii și realizarea integrării forței de muncă sunt importante, este la fel de impresionant f.aptul că ratele salariale în cooperativele sociale sunt adesea foarte bune. Peste 40% dintre persoanele defavorizate angajate în cooperativele de integrare în muncă primesc rate salariale care sunt doar sub salariile medii – cu mult mai mult decât angajații ar putea aștepta să obțină altfel. Unii lucrători, totuși, primesc subvenții de muncă.

Într-un studiu (realizat de Agenzia del Lavoro în județul Trento), mai mult de jumătate dintre persoanele angajate de cooperativele de integrare în muncă au fost angajate permanent – mai ales în afara cooperativelor. Acest studiu a constatat, de asemenea, că costul formării și subvențiilor acordate cooperativelor de integrare în muncă au fost mai mult decât rambursate statului prin impozite și contribuții mai mari (Lappe, F.M., 2006, sursa: http://www.democracysedge.org/action-success.php).

Trebuie remarcat faptul că aceste cooperative de integrare a forței de muncă, cooperativele "B" așa cum sunt ele numite în Italia, nu sunt direct comparabile cu orice sector cooperativ din Marea Britanie. Cea mai apropiată comparație în Marea Britanie sunt numite "firme sociale". Diferențele includ sprijinul mai mare disponibil în Italia; proporția cea mai mare a utilizatorilor care sunt membri ai organizației în Italia și mărimea sectorului din Italia. (Cu toate acestea, mai multe firme sociale din Marea Britanie sunt atât mari cât și foarte apreciate.)

Dar cooperativele sociale reprezintă doar o mică parte a familiei cooperative a Italiei. Acestea reprezintă aproximativ 4% din numărul total, angajând aproximativ 10% din cei care lucrează în acest sector (60.000 de persoane). Se estimează că 20.000 de persoane cu dizabilități lucrează în cooperativele sociale (Lappe, F.M., 2006, sursa: http://www.democracysedge.org/action-success.php).

Numărul de persoane angajate de cooperativele sociale din Italia reprezintă aproximativ 80% din persoanele care lucrează în organizații similare din întreaga Uniune Europeană (raport din Marienthal, 1999), indicând poziția de lider și unic pe care Italia o deține în întreaga Europă. Același raport a indicat, de asemenea, că cifra de afaceri din Italia a atins până în 1997 o valoare de 590 milioane de euro (1997) (se poate presupune că este semnificativ mai mare astăzi).

Cooperativele foarte mari care sunt o caracteristică a Spaniei sunt mai puțin frecvente în Italia. Majoritatea cooperativelor italiene au între 40 și 50 de membri, cu o medie de 25 de membri angajați. Numai câteva cooperative au mai mult de 100 de muncitori sau membri.

Dezvoltarea întreprinderilor sociale italiene este în strânsă legătură cu țara istoria, modul în care are sistemul său de protecție socială au fost modelate și operate, și cu funcția tradițională de non-profit. Chiar dacă autoritățile locale au avut un rol important în furnizarea unui stat de bunăstare după cel de-al doilea război mondial, acest lucru s-a concentrat mai degrabă pe distribuirea sprijinului financiar decât pe furnizarea serviciilor sociale.

Perspectiva tradițională din Italia este că rolul familiei este de a sprijini rudele în dificultate. Funcția statului a fost, prin urmare, secundară. Acest punct de vedere a fost modificat în ultimii ani în nordul Italiei, deoarece s-a apropiat de atitudinea majorității din restul Europei (Borzaga, C., 1998, p. 23).

Cu toate acestea, Italia de Sud încă adoptă o abordare mult mai conservatoare și tradițională socială, în care se așteaptă ca familia să-și sprijine propriii membri. Rolul primăriilor și al cooperativelor sociale în furnizarea îngrijirii și a altor servicii sociale este, prin urmare, mult mai mic în sudul țării decât în nord.

Singurele servicii sociale furnizate, în general, după război de către autoritățile locale italiene erau educația și asistența medicală. Dar sectorul nonprofit a acționat din ce în ce mai mult în numele individului pentru a solicita furnizarea de servicii sociale mai bune. În multe cazuri din anii '70, municipalitățile au răspuns prin contractarea cu întreprinderile sociale – fie cooperative, fie asociații de voluntari – să ofere servicii sociale în numele lor. Acest lucru a fost văzut de autoritățile locale ca un mijloc accesibil pentru asigurarea unei asistențe sociale mai bune și de angajare a mai multor funcționari publici (Borzaga, C., 1998, p. 23).

Multe dintre cooperativele sociale care au ieșit din acest proces își au rădăcinile în sectorul voluntariatului. În multe cazuri, motivația pentru aceste grupuri voluntare a fost foarte religioasă. Catolicismul italian trebuie să fie recunoscut ca un factor cheie în crearea și dezvoltarea infrastructurii cooperatiste a țării. Mulți membri fondatori sunt inspirați de religia lor; mulți își văd credința în termeni de stânga și o asociază cu obiectivele sociale.

Cooperativele sociale au fost inițial asociate mult mai mult cu nordul Italiei decât cu sudul și au rămas mult mai comune în nord. Pe lângă factorii culturali menționați mai sus, dinamica întreprinderii este mai puternică în nord, ca și capitalul social – într-un sens mai larg decât cel familial (Ben-Ner, A., and Van Hoomissen, T. 1991, 519–550).

Există o puternică asociere între proporțiile ridicate de membri ai cooperativelor din satele din nordul Italiei cu rezultate de sănătate și satisfacție peste medie. Italia dispune de un sistem național de sănătate finanțat prin impozitarea centrală (o parte ipotecată, o taxă fiscală enormă), rezonanță sau ficțiune cu guvernul central. Este în proces de descentralizare a gestionării serviciului.

Italia este o țară din ce în ce mai prosperă, după ce a trecut de la o economie în esență agricolă la cea industrială de după al doilea război mondial. Acum este a șasea economie mondială cu o dimensiune a populației (57,7 milioane în 2000), similară cu cea a Regatului Unit. Dar Italia are probleme sociale și economice specifice. Este mult mai bogat în nord decât în sud, provocând scăderea populației și problemele sociale legate de aceasta și cerințele privind serviciile sociale. O treime din numărul total de șomeri este sub 25 de ani – una dintre cele mai mari proporții din UE. Șomajul global este cu aproximativ 2% mai mare decât media UE (11,4% față de 9,2%). Se estimează că economia informală este responsabilă pentru aproximativ 14% până la 20% din produsul intern brut (Ben-Ner, A., and Van Hoomissen, T. 1991, 519–550).

În ciuda acestor factori, cheltuielile de bunăstare din partea Italiei sunt ușor mai mici decât media UE. Acesta are cele mai mari cheltuieli pe cap de locuitor ale UE pentru pensiile pentru limită de vârstă și cele de urmaș și subvențiile pentru familiile cu copii, pentru locuințe, șomaj și pentru persoanele dezavantajate din punct de vedere social. Ea are sub media cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății. (Raport privind Italia de la Observatorul european privind sistemele de sănătate.)

Un serviciu național de sănătate a fost înființat abia în 1974 și 1975. Acesta a înlocuit un număr mare de fonduri de asigurări de sănătate care s-au transformat în criză datorită deficitelor mari. La începutul anilor 1990, serviciul de sănătate a introdus o piață internă (similară cu cea adoptată în Regatul Unit), care a fost atenuată în 1999 prin măsuri luate pentru a promova o mai mare concurență între diverși furnizori de servicii de sănătate și asistență socială.

Serviciile sociale care sunt legate de sănătate sunt furnizate de serviciul de sănătate, coordonat de Ministerul Afacerilor Sociale al guvernului italian. (Servicii de sănătate sunt în favoarea sănătății sociale), cum ar fi sprijinirea familiei și sprijinirea persoanelor cu probleme sociale grave (inclusiv cele care rezultă din afecțiuni psihiatrice).

Mecanismele de furnizare a serviciilor sociale au fost, în practică, confuze. Pentru a rezolva aceste situații, municipalitățile au deseori delegate responsabilitățile lor de asistență socială unităților locale de sănătate. Acest lucru a subliniat lipsa de coordonare existentă în multe domenii între unitățile locale de sănătate și municipalități. Reforma majoră a îngrijirii sociale a fost aprobată de parlamentul italian în 2000, care a încercat să acorde o prioritate mai mare și să se ocupe de subfinanțarea istorică a sectoarelor. (Observatorul european privind sistemele de sănătate.)

Mulți oameni cu boli psihice au trăit în spitalele de psihiatrie până în 1978. Schimbările de politică au dus la închiderea multor spitale, eliberarea pacienților și încercarea de a destigmatiza bolile psihiatrice. Foștii pacienți urmau să fie cazați în comunitate și integrați în societate și în viața profesională.

Cu toate acestea, deoarece definiția legală a "persoanelor dezavantajate" în sensul drepturilor de angajare nu include bolnavii mintali, majoritatea acestor pacienți au avut mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă în comunitate. Acest proces a fost un factor suplimentar în crearea și dezvoltarea cooperativelor sociale ca mijloc de satisfacere a nevoilor sociale pe care statul nu le rezolvă.

Italia este o țară din ce în ce mai prosperă, după ce a trecut de la o economie în esență agricolă la cea industrială de după al doilea război mondial. Acum este a șasea economie mondială cu o dimensiune a populației (57,7 milioane în 2000), similară cu cea a Regatului Unit. Dar Italia are probleme sociale și economice specifice. Este mult mai bogată în Nord decât în Sud, provocând scăderea populației și problemele sociale legate de aceasta și cerințele privind serviciile sociale (Mertens, S., 1999, 501–520).

O treime din numărul total de șomeri este sub 25 de ani – una dintre cele mai mari proporții din UE. Șomajul global este cu aproximativ 2% mai mare decât media UE (11,4% față de 9,2%). Se estimează că economia informală este responsabilă pentru aproximativ 14% până la 20% din produsul intern brut.

În ciuda acestor factori, cheltuielile de bunăstare din partea Italiei sunt ușor mai mici decât media UE. Acesta are cele mai mari cheltuieli pe cap de locuitor ale UE pentru pensiile pentru limită de vârstă și anuitățile de urmaș și subvențiile pentru familiile cu copii, pentru locuințe, șomaj și pentru persoanele dezavantajate din punct de vedere social. Ea are sub media cheltuielilor pentru îngrijirea sănătății. (Raport privind Italia de la Observatorul european privind sistemele de sănătate.)

Succesul pentru întreprinderile sociale oriunde în lume se bazează adesea nu numai pe angajamentul individual și colectiv, ci și pe o infrastructură de sprijin, inclusiv sprijin financiar. În Italia, cadrul de finanțare a cooperativelor, inclusiv a cooperativelor sociale, este un element-cheie în determinarea succesului acestora (Mertens, S., 1999, 501–520).

Cooperativele sociale au acorduri speciale pentru finanțare. Acordurile locale organizate prin consorții de cooperare permit cooperativelor sociale să împrumute la rate scăzute de interes. Acest lucru este foarte important, deoarece cooperativele sociale sunt în mod obișnuit foarte dependente de contractele publice – iar organele publice plătesc de obicei 60-90 de zile în arierate.

Există mai multe scheme de granturi care sprijină întreprinderile sociale. Unele sunt disponibile în mod specific pentru a promova crearea de locuri de muncă în rândul grupurilor dezavantajate. Acestea sunt susținute de investiții pe termen lung în cooperative, în principal în active fixe.

"Fondul Marconi" a constituit un element-cheie în crearea și susținerea sectorului cooperativ al Italiei. În schimbul scutirilor fiscale utile, cooperativele din Italia trebuie să investească 3% din venitul lor anual în Fondul Marconi pentru a finanța noile cooperative.

O lege recent adoptată prevede scutiri de taxe pentru donațiile private. Cooperativele federale și consorțiile pot organiza facilități speciale de împrumut la rate scăzute de dobândă, prin acorduri regionale cu băncile. Fiecare membru are o relație privilegiată cu banca respectivă prin calitatea de membru al consorțiului sau al federației.

Legea 381/91 a pus bazele relațiilor preferențiale. Acestea au fost inițial contestate de Comunitatea Europeană (așa cum a fost atunci) ca o încălcare a politicii de concurență. Cu toate acestea, o legislație ulterioară în 1996 a clarificat situația prin punerea în aplicare a legislației CE, dar a permis municipalităților să accepte doar licitații pentru anumite contracte de la organizații care îndeplinesc o cerință minimă privind angajarea persoanelor defavorizate – o condiție pe care doar cooperativele sociale le vor întâlni în mod normal. Drept urmare, sistemul preferențial revizuit a fost aprobat în mod specific de către Uniunea Europeană, cu condiția ca fiecare contract să se situeze sub un prag de 200.000 € (£ 125.000).

Până de curând, cooperativele sociale erau văzute ca organizații, care, probabil, aveau un rol limitat în furnizarea de servicii municipale. Acum ele sunt văzute mult mai mult ca o potențială forță majoră în furnizarea de servicii sociale în numele autorităților locale.

Stimularea dezvoltării cooperativelor sociale ca furnizori de servicii sociale pe bază de contract cu municipalitățile a fost determinată de o combinație de factori. A existat o nemulțumire din ce în ce mai mare a cetățenilor cu privire la calitatea serviciilor-cheie. SÎn al doilea rând, serviciile furnizate de statul național sau local au fost furnizate la un cost financiar ridicat. Cooperativele sociale ar trebui să furnizeze servicii la un cost mai mic. Mai mult, creșterea furnizării de servicii a fost mai acceptabilă din punct de vedere politic în cazul angajării unor lucrători suplimentari în afara sectorului de stat (Rose-Ackerman, S. 1986, p. 37).

Beneficiile noului aranjament au fost că resursele ce au fost alocate mai eficient, în timp ce parteneriatul dintre utilizator și furnizor nu a fost constrâns de birocrația guvernului local. În cazul în care serviciile sunt acum furnizate de cooperativele sociale, există o legătură mult îmbunătățită, mai strânsă și mai puternică între cetățeni și serviciile lor.

Aceste noi aranjamente sunt în concordanță cu ceea ce a devenit un consens politic în ceea ce privește guvernanța. Italia este acum angajată în "subsidiaritate" – că serviciile ar trebui să fie furnizate și controlate de organismul situat cât mai aproape posibil de cetățean. Ce înseamnă pentru cooperativele sociale – după mai mulți ani de discuții și negociere – este că guvernul local stabilește politica socială în zona sa, în timp ce cooperativele sociale planifică și administrează servicii inovatoare.

Aplicațiile practice ale acestui parteneriat continuă să se dezvolte. În special, acestea se schimbă, pe măsură ce politica publică se dezvoltă pentru a permite o abordare coordonată a regenerării, a creării de locuri de muncă și a mediului. Există, de asemenea, creșteri notabile în anumite sectoare în care cooperativele sociale se dezvoltă pentru a beneficia de mai multă prestare de servicii: pepinierele copiilor sunt un exemplu.

În prezent, aproximativ 60% din serviciile sociale sunt încă livrate de autoritățile locale. Dar există o tendință clară spre livrare de către cooperativele sociale. În Milano există 60 de cooperative sociale, cu 1.200 de membri care lucrează, oferind servicii la 10.000 de persoane. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că multe municipalități au ales să nu își folosească puterile pentru a pune în aplicare acorduri preferențiale de achiziție cu aceste cooperative sociale.

Una dintre implicațiile relației strânse dintre municipalități și cooperativele sociale este obligația cooperativelor de a funcționa într-o manieră transparentă din punct de vedere financiar.

Se așteaptă ca utilizarea cooperativelor sociale de către municipalități să crească substanțial în următorii ani. Dezvoltarea politicilor a inclus scutirea de taxe pentru furnizarea serviciilor sociale, iar utilizatorii de servicii primesc din ce în ce mai multe vouchere pentru a "cheltui", ceea ce ar putea stimula utilizarea cooperativelor sociale (Rose-Ackerman, S. 1986, p. 35).

Sprijinul politic pentru cooperativele sociale este larg răspândit și în creștere. Mai mult decât atât, există o concurență redusă împotriva sectorului cooperativelor sociale – deși adesea o concurență destul de puternică între cooperativele pentru contracte specifice – și puțină încercare a altor organizații non-profit de a câștiga contracte de la municipalități.

Întreprinderile sociale operează în spațiul dintre sectorul public și cel privat: cel de-al treilea sector, așa cum este menționat de Uniunea Europeană. Este recunoscut în Italia că obiectivele sociale ale acestora le fac foarte diferite de societățile care distribuie dividende orientate spre profit și, prin urmare, ar trebui tratate în mod diferit, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere fiscal.

Valoarea adăugată a întreprinderilor sociale este recunoscută în Italia, atât în legile și în constituția sa. Acestea oferă întreprinderilor sociale prestații și avantaje fiscale specifice:

• rezervele nu sunt impozitate

• Contribuția anuală a Fondului Mondial nu este taxată

• întreprinderile sociale impun o rată zero sau un TVA de 4%, în comparație cu o taxă standard de 20% pe care o va impune întreprinderilor orientate spre profit

• cooperativele plătesc o cotă mai mică a impozitului pe profit decât companiile

• membrii dezavantajați ai pieței muncii sunt scutiți de plata contribuțiilor naționale de asigurare, oferind astfel asistență practică reală drupelor tip "B"

• o lege recent adoptată prevede scutiri de taxe pentru donațiile private către organizații non-profit, inclusiv cooperativele sociale

• sunt acordate avantaje fiscale pentru cei care cumpără "obligațiuni de solidaritate" care sunt emise pentru a finanța activități nonprofit.

Majoritatea veniturilor obținute de la autoritățile publice sunt obținute prin participarea la licitații competitive sau sunt atribuite în funcție de cantitatea de servicii furnizate (Hirschman, A. O., 1970, p. 34).

=== 0ded2969c64770f1c0b5581beb93d9bbc2e8b8a3_559174_1 ===