Analiză Comparativă a Instituțiilor Europene Intre Maastricht Si Lisabona

Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Drept

Lucrare de licența

la disciplina

Dreptul Uniunii Europene

cu titlul

Analiză comparativă a instituțiilor europene intre Maastricht si Lisabona

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………1

Capitolul 1.TRATATUL DE LA MAASTRICHT, FUNDAMENT AL UNIUNII EUROPENE MODERNE

I.1 MODIFICARI ADUSE DE TRATATUL DE LA MAASTRICHT IN CEEA CE PRIVESTEINSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

I.1.1 COMISIA

I.1.2 CONSILIUL DE MINISTRI

I.1.3 CONSILIUL EUROPEAN

I.1.4 PARLAMENTUL EUROPEAN

I.1.5 CURTEA DE JUSTITIE

I.1.6 CURTEA DE CONTURI

I.1.7 BANCA CENTRALA EUROPEANA SI SITEMUL DE BĂNCI CENTRALE EUROPENE

I.2 CREAREA UNIUNII ECONOMICE, MONETARE SI POLITICE

I.3 POLITICA MONETARA EUROPEANA SI MOMENTE DE CRIZA

I.4 CIRCUITUL MONETAR EUROPEAN

Capitolul 2.TRATATUL DE LA LISABONA,TRATATUL DE REFORMĂ

Capitolul 1 Tratatul de la Maastricht, fundament al Uniunii Europene moderne „Trebuie abandonate formele trecute și trebuie intrat într-o perioada a transformarii, prin crearea de condiții economice cu baza comuna și prin instaurarea de autoritați noi acceptate de suveranitațile naționale. Europa n-a existat niciodata. Prin adunarea de suveranitați reunite în consilii, nu se creaza o entitate. Trebuie sa cream de-a dreptul Europa“.acest extras din „ Memoriul Monnet“ (3 mai 1950), care sta la originile planului crearii Comunitații Europene a Carbunelui și Oțelului, subliniaza patru elemente cheie ale sistemului juridico-instituțional al Comunitațiloe Europene.astfel, de la originile sale din 1950, construcția europeana este un proces politic. Acesta ar fi primul element. Al doilea element al sistemului juridico-instituțional este ca acest proces este și ramâne dominat de „metoda Monnet“ și anume: „principiul fundamental este delegarea de suveranitate într-un domeniu limitat dar decisiv. Cooperarea între națiuni, cât de importanta ar fi, nu aduce rezultatele dorite. Ceea ce trebuie cautat, este o fuziune a intereselor popoarelor europene și nu pur și simplu menținerea echilibrului acestor interese“. Al treilea element este ca de laeșuarea în 1954 a proiectului Comunitații Europene a Aparării, integrarea economica este și ramâne, marele domeniu al unificarii europene. Ultimul element cheie al sistemului juridico-instituțional al Comunitaților europene, se prezinta în felul urmator: în 1992-1993, discuțiile asupra ratificarii Tratatului de la Maastricht asupra UE marcheaza un moment de cotitura mai ales în ceea ce privește materia instituționala. Popoarele Europei Comunitaților nu mai vor sa accepte o construcție europeana condusa de instituții privite ca tehnocratice. „Metoda Mannet“ pare în acest moment (n.a. 1993) epuizata. Greutațile întâlnite în apropierea Tratatului de la Maastricht dau de gândit forțelor conducatoare ale Europei în ceea ce privește oglindirea acțiuni lor Comunitare în opinia publica. Drumul și modul de lucru alese ajung la un moment dat sa se desparta de componenta lor personala, nemaifiind atât de facila, identificarea cetațeanului comunitar cu politica dusă de pilonii comunitari. Rezultatul faptelor prezentate mai înainte este vizibil mai ales în specificitatea construcției instituționale comunitare. Din punct de vedere funcțional, celor patru organe comunitare (5 dupa Maastricht) nu se integreaza în șablonul clasic al separației puterilor, conform ca Parlamentul este organul legislativ, guvernul este executiv iar judecatoria reprezinta puterea jurisdicționala.

1 1.1. Modificări aduse de Tratatul de la Maastricht în ceea ce privește instituțiile Uniunii Europene Originalitatea sistemului Comunitaților europene poate fi înțelesa numai luând în considerare componentele sale: structura instituționala; finanțarea și ordinea juridica a comunitaților cu modul ei de punere în aplicare de catre statele membre. Dupa Maastricht tabloul se schimba. Tratatul creator al Uniunii Europene transforma Comunitatea Economica europeana în Comunitatea Europeana (vezi articolul G). celelalte Comunitați, Comunitatea europeana a Carbunelui și Oțelului (CECA) și Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom) își pierd caracterele individualizante, fundamentându-se în prima. Se naște astfel la 1 noiembrie 1993 un ansamblu de redistribuiri complexe având ca ținta transformarea CEE în pilonul principal ținând însa cont de particularitațile tratatelor fondatoare. Alaturi de acest pilon de susținere care devine Comunitatea, se afla Politica Externa și de securitate Comuna (PESC) și Cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne. Se observa, în aceasta perioada o tranziție ce privește semnificația termenilor de piloni. Daca în faza de început, prin pilonii Europei comunitare se facea referire la Comunitați (CEE, CECA, CEEA), acum importanța ultimelor doua a scazut considerabil în ceea ce privește menirea de fundamente juridico-instituționale ale Europei comunitare, locul lor în vocabularul popular fiind luat de PESC și Cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor externe. Astfel, „piloni“ ai UE nu mai sunt trei instituții ci o instituție și doua politici. Importanța acestui fapt este data de înlocuirea în conștientul public a unor instituții, care oricât ar fi de bune sunt tot impersonale, cu politici unde componenta personala, joaca în realitate un mare rol. Este mult mai dificila identificarea unui popor, a unei națiuni cu o instituție decât cu o politica. Calea astfelaleasa de puterea comunitara este menita sa măreasca gradul de identificare (și acceptare) a cetațenilor cu construcția comunitara. Nu toata lumea poate fi funcționar într-o instituție comunitara dar cu siguranța, politica pot „face“ toți. Revenind la construcția Comunitara trebuie spus ca particularitatea principala a Comunitaților rezida în instituțiile lor. Sa analizam modificarile care s-au produs dupa 1 noiembrie 1993 în ceea ce privește autoritațile funcționale a ceea ce acum numim Uniunea Europeana.

Comisia Conform prevederilor Tratatului de Maastricht, comisia este un organ colegial care trebuie să exprime „interesul general al Comunitații“. Ea este compusa din membrii „aleși în considerarea competenței lor generale și oferind toate garanțiile de independența“ (formula articolului 157 al Tratatului CEE). Formularea din Tratatul de la Maastricht nu aduce schimbari decât în ceea ce rpivește cea de-a ˘ doua condiție și anume: independența membrilor trebuie sa fie „. . . dincolo de orice dubiu“.Comisia era compusa din 17 membrii la momentul Maastricht, iar din 1995 (aderar ˘ ea Austriei, Finlandei și Suediei la UE) în compoziția ei intra 20 de comisari. În acest organ colegial „marile“ state (Franța, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Spania) dispun de catre 2 comisari pe când statele mici de catre unul. Pentru a nu devia de la drumul democrației, în componența Comisiei intra reprezentanți ai fiecarui stat, „dar nu mai mult de 2 doi“ (art.157 al.1 paragraf II). În același alineat, paragraful doi stipuleaza: „numarul membrilor poate fi modificat de hotarârea unanima a Consiliului“. Exercițiul democratic poate crea uneori dificultați pentruactivitatea organelor guvernate de acest principiu. Ne aflam într-o astfel de situație aici, dispozițiile prezentate mai sus prezentând o importanța particulara daca luam în considerare ca numarul comisarilor (deja depașind necesarul) va fi într-o continua creștere (din 1993-1995 de la 17 la 20, iar în continuare, prin aderarea altor state, și mai mare). Datorita impedimentului antrenarii unor discuții interminabile între comisari pentru diviziunea atribuțiunilor în cadrul Comisiei, se pot realiza minusuri semnificative în ceea ce privește rezultatele activitații Comisiei și celeritatea de acțiune. Pentru a reduce efectele negative ale acestui fapt, tratatele autorizeaza Consiliul, daca prezinta voința unanima, sa modifice (in concreto sa reduca) numarul de comisari, fară a mai urma procedura de revizuire instituita de Tratatul de la Maastricht. Modificari profunde sunt aduse de Tratatul de la Maastricht în ceea ce privește Comisia prin articolul 158. Cel puțin pe hârtie, este modificat modul de desemnare a membrilor Comisiei. Pâna la Maastricht, desemnarea revenea guvernelor statelor membre (articolul 158 Tratatul CEE). Dupa Maastricht, articolul 158 pastreaza puterea de a desemna membrii Comisiei în mâinile guvernelor statelor membre. Dar, în același timp da Parlamentului European un drept de a respinge pe cei desemnați. Acest drept poate fi invocat în doua momente ale procedurii. și anume: 1. statele membre consulta Parlamentul în ceea ce privește persoana pe care intenți ˘ oneaza sa o numeascăPreședinte al Comisiei (articolul 158, al.2, paragraf 1); 2. dupa aceasta etapa, (conform articolul 158, al. 2, paragraf 2) guvernele statelor membre, consultânduse cu persoana nominalizata la funcția de Președinte, vor nominaliza celelalte persoane din componența Comisiei, apoi toți sunt supuși como corpus unui vot de aprobare al parlamentului. În urma acestuia președintele și ceilalți membri ai Comisiei „vor fi numiți de comun acord de catre guvernele statelor membre“ (articolul 158, al. 2, paragraf 3). Aceste dispoziții au ca scop limitarea (cel puțin pe hârtie) a puterii Consiliului în profitul Comisiei. Alegerea comisarilor trecând astfel din mâna șefilor de stat și guvern, în mâna unui organism care exprimămai detaliat voința cetațenilor europeni. Pâna la momentul Maastricht, Comisia deținea funcția de propunere normativa ca pe un monopol în cadrul instituțiilor comunitare. Prin abrogarea articolului 149 paragraf 1 al Tratatului CEE, Tratatul de Maastricht, aduce o atenuare a monopolului de propunere al Comisiei. Astfel, daca înainte, Consiliul de Miniștrii nu putea anihila propunerea Comisiei decât prin vot unanim, de acum acest lucru este posibil și fară unanimitate. Pe de alta parte, orice amendament formulat de Parlament dar care nu are acordul Comisiei nu poate fi reținut de Consiliu decât în urma votului în unanimitate (articolul 189 B, Tratatul de la Maastricht). Comisia poate fi obiectul unei moțiuni de cenzura din partea Parlamentului, iar daca voturile vor ˘ fi în proporție de 2/3 „pentru“ se demite Comisia. De la 17 noiembrie 1993 Comisia Comunitaților se numește Comisia Europeana.

Consiliul de miniștri Conform articolului 145 CEE, Consiliul de miniștri are urmatoarele funcțiiasigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre și dispune de o putere de decizie. „Consiliul reprezinta toate statele membre. Ca organ interguvernamental exprima legimitatea statala a Comunitaților“. Consiliul de miniștri este instituția unde interesele statelor membre se întâlnesc și se stabilesc de obicei într-un compromis. El este instanța legislativa; adopta regulamentele și directivele care fixeazăcadrul vieții comunitare și armonizeaza legislațiile. În componența Consiliului intra câte o persoanădelegata de guvernul fiecarui stat membru. Uneori, guvernele sunt reprezentate de un ˘ înalt funcționar. Deliberarile în Consiliul de Miniștri sunt etape într-o procedura lunga și complicata care implica: elaborarea propunerii de catre Comisie; prezentarea catre Consiliul de Miniștri; prezentarea catre Comitetul Economic și Social și mai ales Parlamentului European; examinarea propunerii de catre un grup de lucru al Consiliului; dezbateri în Comitetul Reprezentanților Permanenți; retrimiterea catre Consiliu a textului modificat, amendat de Parlament și eventual decizia Consiliului. În urma modificarilor aduse de Tratatul de la Maastricht prin articolul 189 B, e necesara codecizia Consiliului și Parlamentului pentru tot ce are de-a face cu armonizarea legislațiilor. În cadrul Consiliului, Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER), format din ambasadori ai statelor membre pe lânga Comunitați, are, conform articolului 151 Tratatul de la Maastricht, datoria de a pregati lucrarile Consiliului. De la 8 noiembrie 1993, Consiliul de Miniștri se numește „Consiliul Miniștrilor Uniunii Europene“.

Consiliul European Conform articolului D din Tratatul de la Maastricht, Consiliul European trebuie sa dea Uniunii dinamismul necesar pentru dezvoltarea sa și sa defineasca liniile directoare generale ale acesteia. CE reunește șefii de stat sau de guvern ale statelor membre și Președintele Comisiei. Ei pot fi asistați de miniștrii Afacerilor Externe ai statelor membre și de un membru al Comisiei. Consiliul European trebuie sa prezinte Parlamentului un raport dupa fiecare întâlnire și un raport anualasupra progresului atins de Uniune. Consiliul European poate fi definit ca fiind instanța politica suprema a Europei unite. Câmpul lui de competența este practic nelimitat, el poate evoca la fel de bine dosare le comunitare ca și chestiunile de politica externa (cooperare politica) sau chiar alte afaceri.afirmarea Consiliul European modifica întregul echilibru instituțional al Comunitații. Deși are o legitimitate incerta în comparație cu celelalte structuri comunitare, orientarile și declarațiile Consiliului European materializeaza o Europa unita, fondata pe concentrarea interstatala. 4 Revenind la articolul D al Tratatului de la Maastricht, Consiliul European se poate considera, ca și Comisia, guvern al Comunitații.

Parlamentul European Adunarea europeana nu a primit la crearea ei nici una din cele doua puteri care înca din Evul Mediu perimt parlamentelor naționale sa se afirme: votul asupra impozitelor și asupra responsabil itații guvernamentale (chiar daca Tratatul CEE prevede procedura unei moțiuni de cenzura împotriva Comisiei).Pe parcursul timpului atribuțiile Parlamentului European se extind dar fară a reda o imagine claraă rolului sau. De aici o acumulare complicata de competențe.astfel, pâna la Tratatul de la Maastricht, puterea esențiala a Parlamentului European are în vedere bugetul (ultimul cuvânt în privința cheltuielilor neobligatorii, drept de respingere). În ceea ce privește adoptarea normelor, ne aflam în fața a cinci proceduri: avizul, stabilit de tratatele anilor 50 este cerut pentru propunerile Comisiei; concertarea între Adunare, Consiliu și Comisie, instituita în 1975 pentru actele comunitare având implicații financiare notabile, lasînd Consiliul ui ultimul cuvânt; avizul conform, introdus prin Actul Unic (1986), necesar pentru adeziunile și asocierile statelor terțe; cooperarea, aplicabila pieței interioare și politicilor comune și generând un du-te-vino între Parlament și Consiliu, acesta din urma putând contrabalansa Parlamentul numai prin votul unanim ; în final codecizia, prevazuta de Tratatul de la Maastricht și reclamând pentru un ansamb lu de decizii esențiale acordul comun al Consiliului și Parlamentului European. Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1.11.1993, reprezinta o etapa importanta în recunoașterea poziției și rolului Parlamentului European. Spre exemplu, articolul 138 aliniat 3 al Tratatului CEE prevedea ca Parlamentul elaboreaza „proiecte în vederea permiterii alegerii prin sufragiu universal direct printr-o procedura uniforma în toatea statele membre“, în timp ce pentru a sublinia caracterul autentic european al scrutinului , Consiliul, adoptând în unanimitate dispozițiile necesare recomanda adoptarea lor de catre statele membre conform regulilor lor constituționale. Tratatul de la Maastricht, modificând acest articol , stipuleaza ca dispozițiile vor fi primite de Consiliu dupa acordarea avizului conform dat de Parlamentul European care se pronunța cu majoritatea membrilor. La fel, Tratatul de la Maastricht, în articolul 138A, statueaza ca „ partidele politice de nivel european sunt importante ca factor de integrare în sânul uniunii“. Printre aceste inovații diverse , vizând sa promoveze controlul democratic în sânul Uniunii Europene, figureaza și crearea unui mediator european, numit de Parlamentul European și abilitat săprimeasca plângerile provenite de la orice cetațean al uniunii și de la orice presoana fizica sau juridicărezidenta într-un stat membru și relative la cazruiri de proasta administrare în activitatea instituțiilor sau organelor comunitare. Cele doua îmbunatățiri fundamentale sunt consultarea asupra alegerii Președintelui Comisiei, precum și votul de aprobare a acestui organ colegial, odată ce a fost constituit ; procedura de codecizie : întreg proiectul textului referitor la aceasta procedura – extrem de complex– trebuie, pentru a intra în 5 vigoare sa fie adoptat în aceiași termeni de catre Consiliu și de catre Parlamentul European stabilidu-li-se astfel calitatea de legislative.

Curtea de Justiție Comunitatea Europeana este definita ca o comunitate a dreptului, adica o construcție fondatăpe texte (tratatele fondatoare) , supusa unor regului și proceduri în cadrul carora statele membre dar și întreprinderile și indivizii sunt constrânși sa acționeze. Dreptul este o limita și în același timp un instrument. Aceaste caracteristici ale dreptului formeaza unul din elementele care explica rolul esențial al ˘ Curții de Justiție a Comunitaților Europene care „asigura respectul dreptului în interpretarea și aplicarea “ tratatelor . Curtea de justiție se compune din 15 judecatori, ea judeca în sesiune plenara dar poate forma ˘ camere compuse din trei, cinci sau șapte judecatori pentru anumite situații. Ea este asistata de opt Avocați Generali. Aceștia au datoria de a pune concluzii motivate în cazurile aduse în fața Curții. Judecatorii și Avocații Generali sunt aleși ca persoane a caror independnța este dincolo de orice dubiu și care au calificarea ceruta pentru a ocupa cele mai înalte funcții în țarile lor sau sunt jurisconsulți a caror competența este recunoscuta. Numirea lor se face de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru o perioada de șase ani. Judecatorii își alege din rândul lor un președinte pentru o perioada de trei ani. Curții de Justiție i-a fost atașat prin Actul Unic European un Tribunal de Prima Instanța. Acesta elibereaza Curtea de contenciosul „tehnic“. În aceasta categori intra în principal litigiile dintre Comunitați și funcționarii lor dar și litigiile privitore la concurența precum și cele care apar în aplicarea Tratatului ˘ CECA. Tratatul de la Maastricht confirma poziția și rolul Curții de Justiție (care devine Curtea de Justiție a Comunitații) precum și pe cele ale Tibunalului de Prima Instanța În ceea ce privește Curtea, noutatea majora pe care o aduce Tratatul se refera la executarea hotarârilor sale de catre statele membre (modificare a articolului 171 al Tratatului CEE ). Statele sunt cele care asigura executarea deciziilor Curții. Aceste decizii le pot interzice de exemplu sa-și modifice legislația sau reglementarile lor. De aici rezulta introducerea, în Tratatul de la Maastricht, a unei proceduri care permite Comisiei , în caz de neexecutare parțiala sau totala a unei hotarâri, sa sesizeze Curtea de Justiție și sa ceara plata unei sume forfetare sau a unei amenzi de catre statul vinovat.

Curtea de Conturi Curtea de Conturi a Comunitaților Europene a fost creata prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975. Inițiativa crearii ei a aparținut Parlamentului. Ea a înlocuit Comisia de control înființata prin ˘ Tratatele CEE și EURATOM și Comisarii (delegații) pentru conturi prevazuți de Tratatul CECA. Prin activitatea pe care o desfașoara, Curtea de Conturi urmarește scopuri financiare realizând ˘ controlul financiar. Ea nu este o jurisdicție, neputând fi sesizata nici de statele membre și nici de întreprinderi sau particulari. 6 În ceea ce privește Curtea de Conturi, Tratatul de la Maastricht aduce schimbari de maxima importanța. Odata cu intrarea în vigoare a Tratatului, Curtea este inclusa în rândul instituțiilor Comunitații ˘ Europene. În componența acestui organ colegial intra 15 membrii numiți pe o perioada de 6 ani de catre Consiliu, cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Parlamentului. Instituția este un organ credibil și eficace, unul din motive fiind faptul ca membrii sai sunt asistați de un mare numar de colaboratori cu nivel înalt da calificare (1/3 dintre ei au categoria A). Competențele Curții de Conturi sunt foarte largi. Se ocupa cu examinarea aspectelor de legalitate și regularitate a totalitații veniturilor și cheltuielilor celor trei Comunitați, indiferent ca sunt sau nu bugetare. Controlul exercitat de Curte nu se extinde și asupra bunei gestiuni financiare a operațiunilor. În masura în care instituțiile și statele membre au beneficiat și folosit fonduri comunitare, atribuțiunile de control ale Curții se extind și în aceste domenii. Ea joaca un dublu rol. Pe de o parte asista autoritațile bugetare (Consiliul și Parlamentul European), în special Parlamentul pentru materializarea propriului drept de control politic în domeniul executarii bugetului, colaborând îndeaproape cu Comisia de control bugetar a acestuia. Pe de alta parte Curtea de Conturi are responsabilitatea exercitarii controlului permanent al conturilor. Aspectul esențial care o apropie de celelalte instituții ale Comunitaților este faptul căea exercita acest control în mod autonom.atribuțiile Curții se concretizeaza în rapoarte anuale, elaborate dupa încheierea exercițiului financiar. Poate prezenta din proprie inițiativa rapoarte speciale privitoare la unele probleme particulare.

Banca Centrala Europeana și Sitemul de Bănci Centrale Europene O instituție noua, de maxima importanța pentru UEM și pe cale de consecința pentru euro, este Banca Centrala Europeana care împreuna cu băncile centrale ale statelor membre reprezinta sitemul de bănci centrale europene.astfel, politica monetara și de schimb va fi condusa într-o maniera uniforma la nivelul UME. Dispozițiile Tratatului, cu privire la politica monetara prevad pentru etapa finala a UEM stabilirea irevocabila a cursului de schimb, introducerea unei monede unice și crearea unui sitem european de bănci centrale(SEBC), care va fi format dintr-o Banca Centrala Europeana (BCE) și băncile centrale ale statelor membre. Organele de decizie ale SEBC vor fi independente în realizarea obiectivelor lor având misiunea de a stabili și pune în scena politica monetara a Comunitaților. Acest lucru va trebui, înainte de toate săconduca la îndeplinirea obiectivului stabilitații prețurilo și sa susțina, în același timp politica generala a Comunitaților, unica, în masura în care va fi posibil, fară a dauna realizarii obiectivului de mai sus. Modalitațile referitoare la SEBC și BCE sunt stabilite în statute le anexate sub forma de protocolae la tratat și au aceeași forța juridica cu a Tratatului însuși. Numai anumite dispoziții, în deosebi de ordin tehnic, pot fi modificate de catre Consilui cu acordul Parlamentului european în cadrul unei proceduri simplificate fară a fi necesara ratificarea de catre statele membre. În cea de-a dioua etapa a UEM statele membre trebuie sa se asigure de compatibilitatea legislației 7 lor naționale cu Tratatul și cu statutul SEBC, în particular, în materie de independența fața de BCE. Înaceeași masura ele trebuie sa faca progrese semnificative în privința convergenței economiilor lor, trecerea la a treia faza fiind subordonata celor patru principii de convergența aratate de tratat. BCE era o idee care aștepta sa razbata. Pentru prima oara a fost menționata la summit-ul de la Hannovra în 1988 dar forma finala și funcțiile au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht. De fapte structura BCE a fost stabilita în aceeași zi în care a fost conceputa, BCE fiind aproape o copie fidela a Bundesbank. Aceasta, adaugat la faptul ca sediul BCE va fi la Frankfurt nu au fost niciodata puse la ˘ îndoiala, pentru ca reprezinta prțul participarii germaniei la UEM. Cum va funcționa BCE? Va avea un corp conducator format din guvernatorii băncilor centrale din statele membre ale UEM. Atribuția lor principala va fi sa stabileasca politica monetara. BCE va avea deasenmenea un comitet executiv la Frankfurt, care va fi responsabil de acțiunea cotidiana a băncii și care va participa în corpul conducator. În luarea deciziilor de politica monetara, fiecare guvernator va avea un vot egal cu al celorlalți și la fel vor avea și membrii comitetului executiv. Banca centrala va avea legaturi cu țarile membre UE care nu participa la UEM printr-un Consiliu general al BCE compus din guvernatorii băncilor centrale din toate cele 15 state membre. Acest Consiliu general va face posibila cooperarea BCE cu nemembrii UEM care în timp vor adopta moneda unica. Majoritatea țarilor care nu participa la UEM vor fi legate de noua moneda printr-un mecanism de schimb nou lansat la 01.01.1999 . BCE poate interveni pentru a susține monedele externe UEM dar va fi obligata sa se retraga dacă aceasta acțiune intra în contradicție cu obiectivul ei primar: stabilitatea prețurilor.

8 1.2 Crearea uniunii economice, monetare și politice Tratatul de la Maastricht, nu ar fi fost posibil fară reușita Actului Unic. El a instituit între cele 12 state membre ale Comunitații, o Uniune Europeana. Aceasta comporta doua elemente majore: uniunea economica și monetara și uniunea politica. Prioectul unei uniuni economice și monetare nu este nou. El a fost reluat de Coniliul european de la Hannovra din iunie 1988 pentru a aprofunda integrarea economica prin crearea pieții interioare unificate. Conferința interguvernamentala însarcinata sa aduca tratatelor comunitare modificarile necesare a fost convocata la sfârșitul anului 1990. În cursul aceluiași an evenimentele din Europa de est, simbolizate de caderea zidului Berlinului,au impus o inițiativa în planul politicii externe și al aparării care a impus convocarea unei conferințeasupra uniunii politice. Cele doua conferințe au debutat la 13 și 14 decembrie 1990 pentru a da naștere un an mai tîrziu unui singur tarat , document complex, însoțit de 17 protocoale și 33 de declarații. Semnat dupa reunificarea Germaniei, care a avut loc la 3 octombrie 1990, Tratatul înregistreasza largirea teritoriului comunitar cu cinci noi landuri create în vechea RDG. Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, dupa ce cele 12 state l-au ratificat. Natura și importanța anumitor dispoziții ale sale(transferuri de competența în materie monetarăsau în materia politicilor de vize, dreptul de vot și eligibilitatea la alegerile municipale) au necesitat adaptari constituționale în unele state membre. Acesta a fost cazul Franței, Belgiei, Luxemburgului, Irlandei, Spaniei, Portugaliei și Germaniei. Pe plan economic, elementul cemntral al Tratatului consista în adoptarea unei monede unice, cel mai tîrziu în 1999 și daca e posibil la 01.01.1997, sub egida unei bănci centrale europene.Pe plan politic, Tratatul întarește cooperarea în materie de politica externa și de aparare, deschide un nou spațiu de cooperare în privința problemelor de securitate interna și de justișie și realizeaza în cadrul comunitar progrese instituționale de importanța limitata.

9 1.3 Politica monetară europeană și momente de criză Prin Tratatul de la Maastricht s-a cazut de acord asupra formei finale a UEM. S-a stabilit o formăcu care toate statele au fost de acord, incluzând un program fix pentru lansarea UEM pâna în 1997 sau cel mai târziu 1999. Catalizatorul a fost caderea Zidului Berlinului și unificarea Germaniei. Cancelarul Helmut Kohl a declarat ca o Germanie unita, cu o populație de 80 de milioane, trebuia sa gaseasca un mod de a-șiasigura aliații, în special Franța, ca este un partener pe care se pot baza. și ce demonstrație mai bună putea fi facuta decât renunțarea în favoarea monedei unice la simbolul stabilitații și prosperitații de după razboi: marca germana Într-adevar, germanii erau gata sa predea moneda lor dar cu urmatoarele condiții: viitoarea Bancă Centrala Europeana sa fie modelata dupa Bundesbank, sa fie libera de influența politica iar criteriile de intrare în UEM sa fie dure în ceea ce privește ratele inflației, deficitul bugetar, datoriile guvernamentale și stabilitatea cursului de schimb. Celelalte state membre au fost de acord. În ultima noapte de negocieri (foarte dure) Franța și Italia au asigurat un angajament prin care UEM era obligatorie pentru toate statele care aveau sa împlineascăcriteriile de convergența pâna în 1999. În urmatorii cinci ani, contradicțiile dintre aspirațiile politicienilor și performanțele reale ale economiilor europene au dat naștere unei stari de dezechilibru. Tensiunile au fost maximizate de ratele mari ale dobânzilor acordate de Germania, rezultate ale politicii monetare strânse a Bundesbank, politicănecesara pentru stoparea presiunii inflaționiste cauzate de decizia cancelarului Kohl de a finanța reunificarea Germaniei mai ales prin împrumuturi decât prin taxe și impozite. Între 1992-1993, UEM s-a aflat într-o deraiere de la linia prevazuta. Lira britanica și cea italianaău fost forțate sa iasa din Mecanismul Cursurilor de Schimb(MCS) în septembrie 1992, în urmatoarele luni monedele Irlandei, Portugaliei și Spaniei s-au devalorizat. În august 1993, urmând alt val de speculații asupra francului francez, MCS a fost suspendat și s-a introdus un nou sistem cu benzi de fluctuație de 15%. Principalul motiv al acestor crize este considerat de catre analiștii anglo-saxoni ca fiind încercarea autoritaților monetare naționale de a impune pe piețele financiare o acțiune care nu era compatibila cu echilibrul acestora pe durata medie. Exista și opinia conform careia crizele s-au datorat intereslor divergente ale statelor membre în ceea ce privește ratele dobânzilor. Astfel Germania practica rate mari pentru a finanța reunifivarea pe când celelalte state aveau nevoie de rate mai mici pentru a putea îndeplini criteriile stabilite pentru faza premergatoare a UEM.

10 1.4 Circuitul monetar european până la 01-01-1999 La sfârșitul celui de-al doilea razboi mondial, Statele Unite ale Americii au avut inițiati va crearii unei noi ordini monetare intrenaționale. În 1944, s-a nascut Sistemul Monetar Internațional (SMI), într- un mic oraș din Statele Unite, Bretton Woods. Acest sistem era bazat pe doua principii: dolarul devenea moneda de referința iar celelalte monede erau ținute la paritați oficiale. Cu alte cuvinte, noul sistem era dependent de dolar. Se introdusese un raport fix și final între dolar și aur primul devenind convertibil în totalitate. Între monedele straine și dolar fusesera stabilite paritați fixe cu o marja de fluctuație de 1%. La sfârșitul anilor ’60 Statele Unite aveau mari dificultați în menținerea paritații fixe dintre dolar șiaur. Pe 15 august 1971, președintele Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului în aur. În același timp, anumite monede (mai ales marca germana) nu mai respectau marja de 1% . Așa cum fusese conceput în 1944 SNI era sortit pieirii. În 1971, Grupul celor Zece (cele mai dezvoltate zece țari din lume) au cazut de acord asupra eficientizarii sitemului în acordurile de la Washington: marja de fluctuație a fost ridicata la 2.5%. Noul sistem permitea diferențe considreabile între monedele Comunitații Europene (pâna la 9%). Noile regului internaționale erau prea permisibile pentru țarile europene, care aveau nevoie de stabilitate între monedele lor pentru a construi Uniunea Economica și Monetara. Ele au cazut de acord să creeze propriile lor reguli. În 1972 a fost creat „șarpele “ monetar european. Era bazat pe principiul „gulerului“ combinat cu un „șarpe“ în „guler“. Cu alte cuvinte, monedele erau obligate sa nu devieze mai mult de 2.25 procente de la cursurile lor fixe de schimb cu dolarul, în timp ce țarile europene erau ˘ obligate sa mențina o întindere maxima de 2.25 a paritaților lor fixe. Nici acest sistem nu a funcționat perfect, mai ales dupa criza petroliera din 1973. În 1976, Conferința din Jamaica a adoptat un nou sistem de fluctuație a cursurilor de schimb, din 1972 pâna în 1978 „șarpele“ monetar a fost abandonat de șapte ori. Din aceste motive a fost imposibila apariția Uniunii Economice și Monetare pâna în 1980. Era nevoie de o noua forma de cooperare monetara. În 1979 a luat ființa Sistemul Monetar European (SME), o soluție mult mai antic ipativa pentru stabilizarea monedelor europene decât „șarpele“. SME era bazat pe patru principii: [1.] a fost creata o noua unitate de cont, ECU. Ecu este un coș monetar, constând în monedele țarilor SME, echilibrat în concordanța cu puterea lor econmica. fiecare țara a CEEavea un curs oficial de schimb pentr ECU, fiind tolerata o fluctuație de 2.25%.toate țarile ajutau la menținerea paritaților oficiale, ceea ce însemna ca daca lira italiana era în pericol de a cadea din banda de fluctuație, toate Băncile Centrale din EMS interveneau sa o susțina. erau create rezerve pentru a susține solidaritatea între statele membre. Sistemul Monetar European a fost un succes. Marea Britanie nu a luat perte însa la SME. Acesta a stabilizat monedele europene, chiar daca pentru aceasta a fost necesar uneori ca regulile sa fie destinse.acest sistem a deschis drumul catre moneda unica.11 La pregatirea terenului pentru Uniunea Economica și Monetara, mai mulți lideri europeni și-au adus aportul. Parintele UEM ramâne însa relativ necunoscut, în afara țarii sale de origine, Luxemburg. Numele lui este Pierre Werner, prim-ministru pentru o lunga preioada al Marelui Ducat. În 1969, lui Werner i-a fost cerut sa prezideze o întâlnire la nivel înalt a carei tema era sa analizeze posibilitațile introducerii UEM pâna în 1980. Acesta era primul raspuns serios al Europei la ridicarea sistemului de la Bretton Woods. Mai ales din cauza finanțarii razboiului din Viet-Nam, sistemul bazat pe dolar începuse sa se prabușeasca, generând inflație. În 1968-1969, reevaluarea marcii gremane și devalorizarea francului francez amenințau stabilitatea altor monede europene. Raportul Werner din 1970 a propus trei stadii pentru procesul atingerii Uniunii Monetare complete într-o singura decada. Scopul final era mișcarea libera a capitalului, fixarea cursurilor de schimb și chiar înlocuirea mondeler celor 6 state membre cu o moneda unica. Prioectul era foarte similar cu planul adoptat în 1992 prin Tratatul de la Maastricht. Era însăpuițin înaintea timpului sau. Spargerea sistemului de la Bretton Woods și fluctuația dolarului veneau întro perioada de turbulențe monetare, exacerbata de prima criza a petrolului. Din aceste motive, discuțiaasupra UEM a fost oprita. Urmatorul pas în cautarea stabilitații monetare a fiost facut prin crearea EMS. Acesta a fost o inițiativa personala a doi oameni: Helmut Schmidt, cancelar al Germaniei și Vallery Giscard d’Estaing, președintele Franței ajutați de un al treilea Roy Jenkins, președintele Comisiei Europene. SME a fost construit pe conceptul cursurilor de schimb stabile dar ajustabile. Toate stalele membre(9 pe atunci), cu excepția Marii Britanii, s-au alaturat Mecanismului Cursurilor de Schimb. Aceasta aadus o rețea de cursuri și fluctuații bilaterale care nu depașeau 2.25 procente. În final SME a creat o nouămoneda: ECU, o medie proporționala a monedelor statelor membre. SME a restabilit într-o mare masura stabilitatea cursurilor de schimb. Între 1986 și 1989 aceasta a atins un nivel de 1 4 din ceea ce fusese în tre 1975 și 1979. Au trebuit sa apara însa doua fenomene pentru a completa piesele vitale care lipseau acestei construcții: venirea lui Jacques Delors la președinția Comisiei și planul sau pentru crearea pieței unice europene pâna în 1992. La mijlocul anilor ’80, Europe de vest se gasea în cea mai lunga perioada de expansiune economica de la sfârșitul celui de-al doilea razboi mondial. Comunitatea Europeana (așa cum era cunoscutăla acel moment) parăsea perioada de stagnare politica. Helmut Kohl în Germania, François Mitterrand în Franța, Margaret Thatcher în Marea Britanie, toți erau așezați ferm la putere, gata pentru o noua mare inițiativa europeana.Planul lui Delors pentru o piața unica a capturat atenția atât a liderilor politici cât și a oamenilor de afaceri. El a mers însa prea departe considerând ca beneficiile pieței interne vor fi greu de atins în situația incerta creata de fluctuațiile cursurilor de schimb și costurile mari al e tranzacțiilor pentru convertibilitatea monedelor. În 1988 la Consiliul European de la Hannovra, Delors, mergând pe urmele lui Pierre Werner, a fost rugat sa prezideze un comitet care urma sa studieze previziunile pentru uniunea monetara. Comitetul era 12 compus din toți guvernatorii Băncilor Centrale din statele Comunitații Europene și experți independenți. Delors a reușit sa ocupe scaunul președinției distrugând speranțele Germanilor și Britanicilor într-un rezultat politic minimal. Raportul Delors ca și Raportul Werner, propunea o tranziție în trei faze catre UEM. La Consiliul European de la Madrid din iunie 1989, liderii europeni au ordonat lansarea primei faze: liberalizarea mișcarilor de capital. În 18 luni, prin Trataul de la Maastricht, s-a cazut de acord asupra formei finale a UEM, incluzând un program fix pentru lansarea UEM pâna în 1997 sau cel mai târziu în 1999. Perioada 1994-1997 a marcat o faza a consolidarii și refacerii MCS. Printr-o forțare puternică, statele membre ale UE au reușit sa stopeze inflația și au redus țintele deficitului bugetar pâna aproape de nivelul prevazut la Maastricht. În aceasta perioada, contribuția unui singur om a fost imensa : Baronul Alexandre Lamfalussy, președintele Institutului Monetar European, precursor al Băncii Centrale Europene. Lamfussy a restabilit credibilitatea UEM prin proiecte pline de succes pentru tranziția la moneda unica și reguli disciplinămonetara și fiscala pentru perioada de dupa înfaptuirea UEM. În cadrul Consiliului de la Madrid, liderii europeni au decis ca numele noii monede sa fie „euro“. Tot aici ei au decis ca introducerea acesteia sa se faca în trei stadii: 1.234• faza A (din primavara 1998) în care sunt alese țarile care se vor alatura UEM • faza B (de la 01.01.1999) în care cursurile de schimb se vor fi fixat irevocabil • faza C (din ianuarie 2002) în care bancnotele și monedele euro vor intra în circulație În 1996, summit-ul de la Dublin, a stabilit un nou model al MCS, care sa reglementeze relațiile dintre statele membre ale zonei euro și monedele exterioare acesteia. Tot aici s-au pus bazele unui pact de stabilitate și încredere, care trebuie sa garanteze menținerea angajamentului țarilor pentru politici financiare sanătoase odata ce s-au alaturat uniunii monetare. La momentul 1996 numai patru state membre ale EU îndeplineau cele patru criterii ale UEM : Danemarka, Irlanda, Luxemburg și Olanda. În 1998 situația se prezenta în felul urmator: Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia și Finlanda îndeplineau condițiile pentru adoptarea monedei unice. Marea Britanie notificase Consiliului neparticiparea sa la cea de-a treia faza a UEM, la fel și ˘ Danemarca. Grecia și Suedia nu îndeplineau condițiile necesare. 13 1.5 Condiții de preaderare impuse statelor în ceea ce privește politica lor monetară Cele patru criterii de convergența sunt expuse în articolul 121(ex-articol 109 J) paragraful I al taratului asupra Uninii Europene. Aceste criterii sunt reflecțias gradului de convergența economica pe care statele membre trebuie sa îl atinga.Fiecare stat membru trebuie sa respecte ansamblul acestor criterii pentru a putea partic ˘ ipe la zona euro a UEM. 1. Stabilitatea prețurilor Tratatul dispune: „relizarea unui înalt nivel de stabilitate a prețurilor. . . va reieși dintr-o rata a inflației apropiata de aceea a celor trei state membre care prezinta cele mai bune rezultate în materie de stabilitatea prețurilor. “. Concret, rata de injfalție a unui stat membru dat nu poate depași cu mai mult de 1,5% pe aceea a statelor membre prezentând cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor pe anul precedent. 2. Situația finanțelor publice Tratatul sitpuleaza :„caracterul susținut al situaței finanțelor publice. ˘ . . reiese dintr-o situațe bugetara care nu acuza un deficit public excesiv. . . “. În practica, Comisia, pentru a elabora recomandarea sa anuala consiluiului miniștrilor de finanțe, examineaza daca disciplinja bugatara a fost respectata, bazându-se pe doua valori de referința: defcitul public annual: raportul între deficitul public annual și produsul intern brut (PIB) nu trebuie sădepașeassca3% la sfârșitul precedentului exercițiu bugetar. Daca nu este cazul, acest raport trebuie sa se fi diminuat într-o maniera substanțiala și constanta și sa fi atins un nivel apropiat de 3% (interpretarea tendinței) sau, alternativ, sa ramâna aproape de 3% în cazul depașirii excepționale și temporare datoria publica: raportul între datoria publica bruta și PIB nu trebuie sa depașeasca 60% la sfârșitul precedentului exercițiu bugetar, daca nu este cazul, acest raport trebuie sa se fi diminuat suficient și sa se fi apropiat de 60% într-un ritm satisfacător (interpretarea tendinței) 3. Rata de schimb Taratatul prevede: „respectarea marjelor normmale de fluctuație prevazute de mecanismul de schimb al SME pe timp de doi ani sau mai puțin fară devalorizarea monedei în raport cu cea a unui alt stat membru“. Statul membru trebuie sap fi particiopat la mecanismul ratei de schimb al SME fară discontinuitate în trimpul celor doi ani precedenți examinarii situasției sale, fară a cunoaște tensiuni grave. Mai departe, statul membru nu trebnuie sa fi avut o devalorizare a monedei sale (semnificând cursul pivotant bilateral al monedei sale în raport cu moneda unui alt stat membru) prin propria sa inițiativăîn timpul aceleiași perioade. 4. Ratele dobânzilor pe terme lung 14 Taratul dispune :„ caracterul durabil al convergenței atinse de statul membru . . . se reflecta în nivelul ˘ ratelor dobânzilor pe termen lung“. Practic, ratele nominale ale dobîmzilor pe termen lung nu trebuie sa depașeasca cu mai mult de 2% pe cele ale celor trei state membre care prezinta cele mai bune rezultate în materie de stabilitatea prețurilor (aceleași ca cele pentru criteriile de stabilitate a prețurilor). Perioada luata în considerare esteanul precedent examinarii situației statului membru. Majoritatea țarilor nu au mari probleme la îndeplinirea a doua dintre criteriile din Taratul de la Maastricht: o rata a inflației în cele 1,5 % din rata medie a inflației celor trei țari cu cea mai mica rată a inflației, celalalt criteriu fiind media ratelor nominale ale dobânzilor pe termen lung în anul 1997 care trebuie sa nu depașesca cu mai mult de 2% media celor trei țari cu cele mai mic rate. 15

Introducere La 13 decembrie 2007, șefii de guvern și de state a celor 27 de state membre, au semnat la Lisabona ceea ce urma a fi cunoscut drept Tratatul de Reforma al Uniunii Europene. Aceasta dată însemna încheierea unui ciclu lung, în care construcția europeana nu mai cunoscuse o reforma majoră, ținând cont de faptul că în 2004 Tratatul Constituțional fusese respins, iar ultima reforma a tratatelor comunitare avea loc odată cu Tratatul de la Nisa. În 2004 Uniunea Europeana se lărgea cu 10, respective doua noi state membre în 2007, dublându-se aproape numărul acestora de la 15 în 1995 la 27 în 2007.ăcest lucru impunea o actualizare a mecanismelor Uniunii Europene astfel încât acestea sa răspundă noilor exigențe la care o Uniune de 27 de state trebuia să facă fața. Uniunea Europeană se afla în fața provocării de a demonstra că această extindere, fără precedent în istoria integrarii europene, poate fi gestionată eficient, însă acest lucru se putea face doar printr-o regândire a tratatelor create inițial pentru o Uniune Europeana cu cel mult 15 state membre. Raspunsul clasei politice europene a fost semnarea Tratatului de la Lisabona. Deși semnat, Tratatul de la Lisabona a întâmpinat probleme serioase în a fi ratificat, în prezent lovindu-se de opoziția Irlandei, cu toate ca mai există state membre sceptice în ceea ce privește utilitatea noului tratat în contextul actual al Uniunii Europene.. Astfel, consideram că, Tratatul de la Lisabona reprezintă o evoluție firească și obligatorie în ansamblul construcției europene, fară de care procesul integrării europene nu ar putea continua.. Nu în ultimul rând consideram că Tratatul de la Lisabona reprezintă o reformă obligatorie pe care valurile de extindere din 2004, respectiv 2007 o reclama în contextul gestionării cât mai eficiente a securității și apărării europene..Istoricul PESC de la Tratatul de la Maastricht la Lisabona Ultimul deceniu al secolului XX a adus modificari de sistem importante, ceea ce a generat modificări în comportamentul actorilor din sistemul internațional. Astfel în aceste condiții Uniunea Europeana a fost nevoită să-și dezvolte o noua abordare a politicii externe datorită faptului că sfârșitul Războiului Rece a pus capăt bipolarismului din sistemul internațional și a facilitat afirmarea unor noi actori în planul relațiilor internaționale. Acest nou context internațional a implicat necesitatea asumarii unei responsabilități internaționale din partea UE, responsabilitate concretizata printr-o implicare efectivă în planul relațiilor internaționale.Din aceste motive politica externa de securitate a Uniunii Europene a dobândit o nouă semnificație funcționala și o centralitate semnificativă în ansamblul instituțional al Uniunii Europene.

Reforma instituționala in cadrul Tratatului de la Lisabona consta astfel in urmatorele.1Parlamentul European este implicat intr o masura covârșitoare in procesul legislative,in exercitare functiilor bugetare si de control politic consultative,împreuna cu Consiliul si are atribuția de a-l alege pe președintele Comisiei.Numarul membrilor Parlamentului European ,reprezentati ai cetatenilor uniunii,nu poate depasi 750 plus Președintele.Reprezentarea cetatenilor este asigurata in mod proportional descrescator,cu un prag minim de 6 membri pentru fiecare stat membru.Nici unui stat membru nu i se atribuie mai mult de 96 de locuri

Consiliul European,conf art 15, dobandeste atribuții , in calitate de insitutie a uniunii, isi allege un Președinte cu un mandate mai mare decat inainte , cu majoritate calificata , pentru o durata de 2 ani si jumatate(fata de 6 luni), posibilitatea de a fi reinnoit.Aceasta confera uniunii continuitate in definirea orientărilor si prioritatilor politicii generale tininad seama de complexistatea crescuta a problemelor europene , rezultata atat din extinderea Uniunii Europene (de la 15 la 27 de state, in numai 3 ani), cat si din cresterea numarul domeniilor de competența ale UE.Noua durata a mandatului va permite statului membru aflat la presedentie sa isi coordoneze mai bine strategiile si sa urmareasca efectele acestora.Președintele transmite un raport Parlamentului dupa fiecare reuniune.

Se extind domeniile in care deciziile se adopta de catre Consiliu(art 16 TUE) cu majoritatea calificata (in loc de unanimitate), fie prin aplicarea majoritații calificate in domenii care pâna in prezente erau supuse votului cu unanimitate (azilul,migrația,Europol,eurojust, controlul la frontier, initiativele inaltului reprezentant pentru PESC,politica comuna a transportului,obiectivul si organizarea fondurilor structural si fondului de coeziune atc),fie prin extinderea votului majoritate calificata la noi domenii pentru care nu exista anterior baza juridical

Exceptiile de la principiul majoritații calificate in luarea deciziilor trebuie sa fie explicit prezavute in tratat.Tratatul de la Lisabona simplifica sistemul de vot, prin extinderea majoritații calificate ,astfel , prin adoptarea unei decizii este nevoie de acordul favorabil a 55% dintre membrii Consiliului, cuprinzand cel putin 15 dintre acestia, si reprezentand state membre care intrunesc cel putin 65% din populatia uniunii.Cel putin 4 membri ai Consiliului pot constitui minoritatea de blocare, in caz contrar se considera majoritate calificata.Majoritatea sistemului de vot v a intra in viigoare la 1 noiembrie 2014.

Sistemul de presedintie rotativa a Consiliului nu dispare , dar se schimba.Presedintia formatiunilor Consiliului cu exceptia celei a afacerilor externe, este asigurata de reprezentantii statelor membre in cadrul Consiliului dupa un sistem de notatie egal ,potrivit art 201 B din TFUE.Statele membre au convenit pentru o redistrubuire a voturilor statelor membre in Consiliu,care va fi realizata in mai multe etape in perioada 2014-2017.

Referitor la Comisie art 17 TUE se va reduce numarul comisarilor europeni de la 27 , in present, la 2 treimi din numarul statelor membre,urmand ca tarile sa fie reprezentate printr un sistem de rotatie incepand cu 1 noiembrie 2014.Aceste 2 treimi sunt compuse dintr un numar de membri ,incluzand Președintele si inaltul reprezentant al uniunii pentru Afaceri externe si Politica de Securitate.Sistemul de rotatie este egal intre state si reflecta diveritatea georgrafica si demografica a fiecarei tari.Președintele comisiei este ales indirect de catre parlamentul European.Tinand cont de alegerile pentru parlament , Consiliul European,hotarand cu majoritate calificata va propune parlamentului un candidat la functia de Președinte al comisiei.

Curtea de justitie a Uniunii Europene cuprinde curtea de justitie,tribunalul-denumit anterior tribunal de prima instant- si tribunalele specializate infiintate pe langa tribunal , de catre parlamentul European si Consiliu , care hotarasc in conformitate procedura legislativa ordinara.Compunerea curtii si a tribunalului ramane modificata,se impune doar obtinerea prealabila a unui aviz din partea unui comitet alcatuit din 7 personalitati alese din fosti membrii ai curtii membri ai instantelor supreme din statele membre sau jurist reputanti

Titlul 4 este intitulat “dispoziții privind formele de cooperare consolidate”.

Statele membre care doresc sa stabileasca intre ele o forma de cooperarea consolidata in cadrul competentelor neexclusive a uniunii pot recurge la institutiile acesteia, potrivit prevederilor din TUE, si ale art 326-336 din FUE.Forma de cooperare consolidata este aprobata prin decizie de catre Consiliu, la vot participand doar statele care au decis sa participle la o cooperare consolidata.

Titlu 5 este denumit”dispoziții generale privind actiunea externa a uniunii si dispoziții generale privind politica externa si de securitate comuna”

Capitoul 1 (este nou introdus ca si art 10A,10B,noi)cu privire la “actiunea externa”,cuprinde reglementari referitoare la

-pricipiile ce stau la baza acțiunii externe a uniunii

Uniuniea defineste prin art 21 alin 2 , politici commune si actiuni si actioneaza pentru asigurarea unui nivel inalt de cooperare in toate domeniile relatiilor internațional, in scopul definit de tratat dupa cum urmeaza:

A apărării valorilor, a intereselor fundamentale,a securitatii,a independentei si integritații sale’

B consolidarii si sprijinirii democrației, a statului de drept , a drepturilor omului si a principiilor dreptului internațional

C mentinerii pacii prevenirii conflictelor si consolidarii securitatii internaționale, in conformitate cu scopurile si princiipile Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum si cu principiile actului final de Helsinki si cu obiectivele Cartei de la Paris , incluzand cele privind frontierele externe

D promovarii dezvoltarii durabile pe plan economic , social si de mediu a tărilor in curs de dezvoltare , cu scopul primordial de a eradica saracia

E incurajarii integrarii tuturor tărilor in economia mondiala, inclusiv prin eliminarea treptată a barierilor in calea comertului internațional

F participarii la elaborarea unor masuri internaționale pentru conservarea si imbunatatirea calitatii mediului si gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale, in vederea asigurarii unei dezvoltari durabile

G acordarii de asistenta populatiiilor ,tărilor si regiunilor care se confrunta cu dezastre natural sau provocate de om

H promovarii unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterala mai puternică si pe o buna guvernarea globala

Pe baza principiilor enuntate unuinea dezolvta si construieste parteneriate cu tarile si cu organizatiile internaționale , regionale sau globale.

Capitolul 2 ,sectiunea 1 , este intitulat “dispoziții special referitoare la politica externa si de securirate comuna “PESC si o prevedere in art 24 potrivit careia competența uniunii in materie de politica externa si de securitate comuna include :

-toate domeniile politici externe

-toate chestiunile referitoare la securitatea uniunii

-definirea treptată a unei politici de aparare comune care poate conduce la o aparare comuna

Uniunea poate incheia acoduri cu mai multe state sau organizatii internaționale, in domeniile ce fac obiectul politicii externe si de securitate comuna, dupa o procedura speciala, definita si pusa in apliciare de Consiliul European si de Consiliul

Tratatul de la Lisabona creeaza functia de Inalt reprezentant al uniunii pentru Afaceri externe si Politica de Securitate care pune in aplicare si PESC , prin ultilizarea mijloacelor nationale si ale uniunii.

Inaltul reprezentant este vice Președinte al comisiei europene , si reprezinta uniunea in chestiunile referitoare la PESC, in relatiile cu state terte sau organizatii internaționale.Postul de Inalt reprezentant “ nu va interfera cu responsabilitatile statelor membre in ceea ce priveste formularea si implementarea politiciilor sale externe”(art 27 TUE).Acesta utilizeaza mijloacele nationale ale statelor si institutionale ale Uniunii Europene.

Daca o situatie internațional impune luarea unor masuri operative de pozitionare,Consiliul este abilitat sa determine respective pozitionare.Statele membre trebuie sa asigure conformitatea pozitiilor nationale cu cele ale uniunii in material relatiilor internaționale.Deciziile care intra sub incidenta acestui capitol sunt adoptate cu unanimitate de voturi de catre Consiliul European si Consiliul.Abtinerea de la vot trebuie sa fie motivata , iar statul este liber de a nu respecta respective decizie , cu conditia de a accepta ca uniunea in ansamblul sau este angajata in respectiva politica.Cheltuielile se suporta din bugetul uniunii.

Capitoul 2 , sectiunea 2 , “dipozitii privind politica de securitate si de aparare comuna “(PSAC).Politica de securitate si de apararea comuna – PSAC- face parte integranta din PESC.Aceasta politica include definirea treptată a unei politici de apararea comune a uniunii.Pentru punerea in aplicarea a PSAC statele membre pun la dispozitia uniunii capacitatii civile si militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu (art 42 TUE).

TUE- nou introduce pentru statele membre care intrunesc cele mai inalte capacitati militare si care au subscris la angajamente mai stricte in materie, posibilitatea de a stabili o cooperare structurata permanenta in cadrul uniunii reglementata de art 42 al 3 pr 2

In cadrul PSAC Tratatul de la Lisabona include o clauza de solidaritate intre statele membre ce presupune ca , in situatia in care un stat membru face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau celelalte state membre sunt obligate sa ii acorde ajutor si asistenta prin toate mijloacele prin care dispun, potrivit art 51 din carta ONU.In acest scop se infiinteaza agentia europeana de aparare sub autoritatea Consiliului, domeniul dezvoltarii capacitatilor de apararea cercetare ,achizitii si armament(art42 al 7)

Agentia europeana de aparare are urmatoarele misiuni, definite de art 45 din TUE

sa contribuie la identificarea obiectivelor privind capacitatile militare ale statelor membre si sa evalueze respectarea angajamentelor privind capacitatile asumate de statele membre

sa promoveze armonizarea necesitatilor operationale si adoptarea de metode de achizitie performante si capabile

sa propune proiecte multilateral in vederea indeplinirii obiectivelor in materie de capacitati militare sis a asigure coordonarea programelor derulate de statele membre si administrarea programelor de cooperare specifica

sa sustina cercetarea in materie de tehnologie a apărării, sa coordoneze si sa planifice activitatile de cercetare comune si studierea solutiilor tehnice care raspunde necesitatilor operationale viitoare

sa contribuie la identificare si dupa caz la punerea in aplicare a oricarei masuri utile pentru intarirea bazei industrial si tehnologice a sectorului de aparare si la imbunatatirea eficientiei cheltuielilor militare

Titlul 6 intitulat “Dispoziții finale”.

Stabilieste in art 47 ca Uniunea Europeana are personalitate juridica.Chiar daca de la Tratatul de Maastricht se poate vorbi de o personalitate implicita a uniunii, pâna in acest moment nu se putea vorbi explicit de personalitate.Consideram ca textul Tratatului reprezinta un pas inainte in definirea uniunii, un pas semnificativ dar nu decisive, atat timp cat structura si competentele imprumuta trasaturi specifice unor forme diferite de organizare.

Art 48 se inlocuieste cu un text nou,referitor la modificarea tratelor , in conformitate cu o procedura de reviziuire ordinara (alin 2-5) , si o procedura de revizuire simplificata(alin 6-7)

Art 49 completeaza procedura de admitere a unui stat ca membru al uniunii.Consiliul va decide in unanimitate dupa consultarea comisiei si aprobarea parlamentului anteriror,parlamentele nationale si parlamentul European trebuie sa fie informate in legatura cu cererea formulata de statul candidat.

Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind Uniunii Europene si Tratatul instituind comunitatea europeana a fost semnat la 13 decembrie 2007 la summitul de la Lisabona-Portugalia.

Consiliul European e reunit la Bruxelles in iunie 2007 a hotarat redactarea unui nou tratat care să inlocuiasca textul consitutiei respinse.Acest tratat numit inițial Tratatul de Reforma urma, nu sa inlocuiasca(asa cum s ar fi intamplat in cazul adoptarii constitutiei ci sa amendeze atat Tratatul instituind comunitatea europeana cat si Tratatul privind Uniunea Europeana.Mai mult , s a hotarat ca in Tratatul de reforma sa fie inclusa numai o prevedere in legatura cartea drepturilor fundamentale care sa transforme acest document intr un instrument cu aceeasi valoare legala ca si tratatele,spre deosebire de constitutie care urma sa inglobeze in textul sau carta.

Tratatul de la Lisabona pastreaza toate modificarile institutionale pe care statele membre le au inclus in constitutia europeana, precum infiintarea functiei de Președinte al Consiliul European, acelei de ministru de externe(numit oficial inaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri externe si Politica de Securitate),pastrarea aceleiasi distributii a locurilor in parlament, acordarea personalitatii juridice Uniunii Europene si posibilitatea unui stat de a se retrage din ue

Principalele modificari legislative propuse prin Tratatul de la Lisabona

Președintele UE:

Dupa ratificarea Tratatului de la Lisabona Uniunea Europeana va avea un Președinte.Președintele UE va fi Președintele Consiliului Uniunii Europene,doar ca va fi aleasa o anumita persoana,care va detine aceasta functie timp de 30 de luni.Aceasta persoana va fi o personalitatea politica marcanta,ales in unanimitate de prim ministrii si de presedintii statelor membre,dar postului nu ii sunt atasate puteri executive.Vechiul sistem de presedintie rotativa a Consiliului nu dispare dar se schimba.Noul tratat prevede o noua forma de exercitare a presedentiei compusa din trei state care vor prezida impreuna reuniunile ministrilor din Consiliu

Consiliul UE:

Statele membre au convenit pentru o redistribuire a voturilor statelor membre in Consiliu,care va fi realizata in mai multe faze in perioada 2014-2017.

Mini comisia europeana:

Tratatul micsoreaza numarul de comisari care vor activa in comisie din urmatorul mandat.Din 2014,comisarii vor ramane doua treimi din numarul de state membre,cu o regula de rotatie corespunzatoare.

Parlamentul European

Tratatul de la Lisabona redistribuie locul din parlamentul European conform unei formule proportionale.Nici unul dintre statele membre nu va putea avea mai multe de 96 de locuri sau mai putin de 6.Numarul maxim de deputati europeni va fi de 750.

Ex Ministrul de externe, actualul Inalt reprezentant

Uniunea Europeana nu va avea un ministru de externe.In urma negocierilor dintre statele membre a fost adoptata denumirea Inalt reprezentant al UE pentru Afaceri externe si Politica de Securitate.Tratatul de la Lisabona prevede ca postul “nu va interfera cu responsabilitatile statelor membre in ceea ce priveste formularea si implementarea politicilor lor externe”.

UE perosana juridica

Una din cele mai importante reglementari ale Tratatului de la Lisabona consta in faptul ca UE va avea personalitate juridica.

Parlamentele nationale au greutate mai mare

Tratatul de la Lisabona acorda parlamentelor nationale un rol mai mare in luare deciziilor europene.Una dintre noutati este ca institutiile ue vor trebui sa notifice parlamentelor nationale toate propunerile legislative facute la nivel europea,aceastea putand sa formulize la proiecte legislative.

Sistemul de vot in Consiliu

Tratatul introduce un nou sistem de vot in Consiliu. O reglementare comunitara va fi adoptata daca 55% din statele membre(15 din 27) sunt in favoarea ei sau daca statele care voteaza pentru formeaza 65% din populatia UE.In prezent statele membre au fiecare un numar de voturi in Consiliu direct proportional cu numarul de cetateni.Astfel o decizie este aprobata daca 255 din 345 de voturi sunt voturi pentru.

Simplificarea amendarii

Tratatul de la Lisabona introduce prevederi prin care Tratatul UE si politicile europene sa fie mai usor de modificat de acum inainte, eventual fara convocarea conferintei interguvernamentale

Tratatul de la Lisabona contine importante dispoziții privind perfectionarea institutionala Uniunii Europene cum ar fi

-se creeaza functia de Președinte al UE

-se redistribuie voturile statele membre in Consiliu, in perioada 2014-2017

-se adopta un nou sistem de vot in Consiliu in sensul ca un act juridic comunitar va fi adoptat daca 55% din statele membre (15-27) sunt in favoarea acestuia sau daca statele care voteaza in favoarea adoptarii actului respectiv formeaza 65% din populatia UE

-din 2014 numarul comisarilor europeni se va reduce la doua treimi din numarul statelor membre

-se redistribuie locurile din parlamentul European conform unei formule proportionale.Nici unul din statele membre nu va avea mai mult de 96 de locuri sau mai putin de 6.Numarul maxim de deputati europeni va fi de 750.

-parlamentele nationale vor avea un rol mai important in procesul de adoptare a reglementărilor comunitare

-uniunea va avea personalitate juridica