Analiza Comparativa a Institutiei Procuraturii In R. Moldova Si a Parchetului din Romania
TEZA DE MASTER
Analiza comparativă a instituției procuraturii în R. Moldova și a Parchetului din România
CUPRINS
INTRODUCERE
1. INSTITUȚIA PROCURATURII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. Istoria apariției instituției Procuraturii în Republica Moldova
1.2. Principiile de organizare a activității Procuraturii
1.3. Activitatea organelor procuraturii în vederea asigurării eficienței actului de justiție
2. PROCURATURA REPUBLICII MOLDOVA ȘI VALORILE EUROPENE
2.1. Independența sistemului judiciar și Convenția europeană a Drepturilor Omului
2.2. Rolul procurorului în diferite țări europene
2.3.Activitatea Procuraturii Republicii Moldova în vederea ralierii la standardele internaționale
2.4. Procuratura Republicii Moldova și cooperarea internațională
3. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CADRUL LEGAL DE ORGANIZARE SI FUNCTIOARE A MINISTERULUI PUBLIC DIN ROMÂNIA
3.1. Principiile de activitate și structura Ministerului Public din România
3.2. Prezentarea generală a Direcției Generale Anticorupție
3.3. Drepturile și obligațiile procurorului
3.4. Răspunderea civila și penală procurorilor
3.5. Participarea procurorului în procesul civil
3.6. Relațiile de cooperare dintre Procuratura Republicii Moldova și Ministerul Public din România
3.3. Studii de caz
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
RESUME
INTRODUCERE
Procuratura este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile legii. Procuratura reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești în condițiile legii, fiind parte componentăa autorităților judecătorești. Procuratura, fiind o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, își desfășoarăactivitatea pe principiile legalități, transparenței și independenței, controlului ierarhic șicontrolului judecătoresc. În exercitarea atribuțiilor procurorul se supune numai legii. Activitatea Procuraturii este transparentă și presupune garantarea accesului societății și al mijoacelor de informare în masă la informațiile despre această activitate, cu excepția restricțiilor prevăzute de lege
Actualitatea temei tezei de master. Încrederea publicului în sistemul justiției penale poate fi consolidată numai printr-o activitate eficace, rapidă și eficientă a organelor procuraturii care să manifeste atenția cuvenită statului de drept și drepturilor omului. Publicul în general și mai ales victimele activităților infracționale trebuie să aibă convingerea nu numai că suferințele lor sunt analizate și infractorii sunt pedepsiți pentru infracțiunile înfăptuite, ci și că făptuitorii sunt tratați într-o manieră legală și acordându-se atenția cuvenită demnității lor în calitate de ființe umane. Așadar, procurorii joacă un rol de importanță esențială în sistemul justiției penale din orice țară. Ei sunt arhitecții reformei și apărătorii justiției. Trebuie ca întotdeauna să acționeze fără teamă sau părtinire. Îndrumarul ONU din 1990 privind rolul procurorilor arată că procurorii trebuie să-și îndeplinească îndatoririle în conformitate cu legea și ca reprezentanți ai interesului public și să susțină drepturile omului, contribuind astfel la realizarea unui proces echitabil și la buna funcționare a sistemului justiției penale.
Scopul tezei de master. Scopul tezei rezidă în studierea literaturii de specialitate în domeniul propus cât și a cazurilor practice investigate de organele procuraturii. Deoarece Republica Moldova și România sunt țări limitrofe, în cadrul efectuării urmăririi penale de către autoritățile ambelor state, apare deseori necesitatea acordarea asistenței juridice internaționale. În special, aceasta se referă la cauzele penale de contrabandă, trafic de ființe umane și alte infracțiuni din categoria crimei organizate. Aceasta implică necesitatea utilizării la maximum a posibilităților de cooperare acordate de legislațiile națională și internațională. În acest context, e de menționat că pe parcursul anilor organele de drept moldave au înaintat autorităților României cereri de cu referință la trafic de ființe umane, terorism, perfecționarea formelor de cooperare internațională. Conform articolului 532 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova adresările privitor la asistența juridică internațională în materie penală se fac prin intermediul Procuraturii Generale direct sau al Ministerului Justiției și / sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, cu excepția cazurilor cînd, în bază de reciprocitate, se prevede o altă modalitate de adresare. Procuratura Generală este autoritatea centrală pentru asistență juridică internațională în faza de urmărire penală. Ministerul Justiției este autoritatea competentă a Republicii Moldova în materie de comisie rogatorie, extrădare și transferare a persoanelor condamnate și a celorlalte forme de asistență juridică în materie penală în faza de judecată și de executare a pedepsei.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă. Prezenta lucrare va purta un caracter teoretic cât și practic prin încercarea de a evidenția rolul organelor procuraturii în sistemul național de ocrotire a normelor de drept și de asemenea în asigurarea securitățiiregionale prin cooperarea cu statele europene. În acest scop se va statua asupra cooperării dintre procuratura Republicii Moldova și Ministerul Public din România.
Metodologia de cercetare. În scopul realizării obiectivului de cercetare propus vom folosi în cadrul investigației atât suportul teoretic la subiectul propus cât și practica organelor procuraturii din R.Moldova și România în materia relevantă.
Structura tezei. Teza ne propune o investigație desfășurată în trei capitole. Primul capitol dezvăluie din punct de vedere teoretic esența instituției procuraturii în R.Moldova. Capitolul doi reflectă efortul depus de instituiile de resort a Republicii Mioldova în vederea ralierii la standardele internaționale. Capitolul trei se referă la organizarea și principiile de funcționare a Ministerului Public din România și la relațiile bilaterale dintre R.Moldova și România. De asemenea teza conține în final studii de caz cît și conluziile de refrință la tema studiată.
1. INSTITUȚIA PROCURATURII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
1.1. Istoria apariției instituției Procuraturii în Republica Moldova
În Moldova, activitatea Procuraturii a fost creată prin Regulamentul din 23 iulie 1812, privind instituirea administrației provizorii. Instituția Procuraturii era un element nou pentru sistemul de drept existent în Moldova. Procuratura a fost copiată după modelul rusesc cu unele modificări în ordinea numirii procuratorilor.A fost schimbată și denumirea de procuror – în Moldova acestuia i se zicea procurator. În mai 1818, pe lîngâ Guvern a fost desemnat un procurator regional, iar în județe procuratori de județ de asemenea au fost instituite procuraturile județene și aprobate statele de funcționari [24, p.7].
Procurorului provinciei i se supuneau procuratorii de județ. Ei trebuiau să se conducă în activitatea lor de regulile stabilite în Rusia pentru procuratorii guberniali și cei județeni (numiți strepcii), în conformitate cu instrucțiunile date. Procuratorii vegheau ca instituțiile să activeze în limita competenței lor. Ei aveau dreptul să controleze activitatea oricărei instituții și, în caz de depistare a unor încălcări, să ceară înlăturarea lor. Dacă instituția sesizată nu înlătura neajunsurile, procuratorul era obligat să raporteze guvernatorului plenipotențiar.
Procurororii supravegheau instanțele judiciare. Dacă erau descoperite unele încălcări în examinarea dosarelor, ei aveau dreptul de a suspenda executarea hotărîrii luate de către instanță.
Procuratorii nu participau la procesele civile, cu excepția proceselor unde reclamat sau pîrît era statul, cînd procuratorul apărea în calitate de apărător al statului.
În procesele penale procuratorul contribuia la descoperirea infracțiunii.Procuratorul nu participa la deliberare și la luarea deciziilor.
Funcția de Procuror regional a funcționat în Basarabia pînă în 1859, cînd a fost organizată judecătoria districtuală din Chișinău, procuratorii fiind instituiți pe lîngă judecătoria districtuală și Curtea de Apel.
Abia prin Legea din 26 martie 1862 s-a instituit și în Moldova Ministerul Public. Ministerul Public era organizat în mod ierarhic, șeful suprem era ministrul de justiție. Reunirea membrilor Ministerului Public de pe lîngă aceeași jurisdicție se numea parchet, denumire ce avea ca origine faptul că în Franța scaunele membrilor Ministerului Public erau așezate direct pe parchetul sălii de ședințe, la piciorul estradei unde erau judecătorii [24, p. 9].
Ministerul Public de pe lîngă Curtea de Casație se compunea dintr-un Procuror General și cinci procurori de ședințe cu dreptul de a ataca actele celorlalți procurori sau actele judecătorești ce contraveneau legii. La curțile de apel erau cîte un procuror de fiecare secțiune.
La tribunale, procurorii de secțiune își desfășurau activitatea sub conducerea primilor procurori. Actele pe care membrii parchetului le emit de pe lângă tribunale pot fi grupate în trei categorii:
a) acte de poliție judiciară: a descoperi infracțiunile, a primi denunțuri, a face constatări, iar în caz de flagrant delict de a face percheziții, ridicări de corpuri delicte, etc.
b) acte de Minister Public propriu-zis: intentarea acțiunii publice, întocmirea rechizitoriilor, exercitarea căilor de atac, punerea concluziilor în cauzele civile cînd legea dispunea astfel.
c) acte de execuție: executarea mandatelor și a hotărînlor penale pentru delicte și crime [24, p.9].
Procurorul General de pe lîngă Curtea de Apel, pe lîngă supravegherea și dirijarea atribuțiilor indicate, avea anumite prerogative speciale: întocmirea rapoartelor pentru punerea sub acuzare a făptuitorilor de crime, susținerea acuzării în fața curților cu jurați etc. Începînd cu anul 1918 în Moldova (Basarabia) din partea dreaptă a Nistrului, în baza Decretului Regelui României din 6 octombrie (nr.2770) privind organizarea justiției în Basarabia, supravegherea Procuraturii se efectua de către procuror sub conducerea Ministrului Justiției ca Procuror General. Procurorii și ajutorii lui activau pe lîngă instanțele judecătorești.Procurorii se numeau în funcție prin decretul regelui, la propunerea Ministrului Justiției. Cît privește procurorii de secție, ei aveau atribuții în vederea îndeplinirii numai a actelor de Minister Public propriu-zis, deși nu se excludeau însărcinări speciale din partea Procurorului General. Procurorul General de pe lîngă înalta Curte de Casație, sub raportul justiției represive, exercita supravegherea procurorilor de secții, punea concluzii în cauzele judecate, ataca hotărîrile judecătorești contrare legii [24, p.10].
Ca șef al Ministerului Public, ministrul Justiției era înzestrat doar cu capacități funcționale. După instaurarea puterii sovietice la 2 august 1940 a fost creată Procuratura R.S.S.M., procuraturile de județ Bălți, Bender, Cahul, Chișinău, Orhei și Soroca; procuraturile orașelor Chișinău, Bălți, Bender și Tiraspol, procuraturile a 60 raioane.
Modul de constituire și atribuțiile procuraturii își găseau originea în Regulamentul cu privire la Procuratura U.R.S.S. din 17 decembrie 1933.
Astfel, procuratura își exercita atribuțiile în patru domenii de supraveghere:
– supravegherea generală;
– supravegherea respectării: legilor de către instanțele de judecată, pornirea urmăririi penale și susținerea acuzării în judecată; – supravegherea respectării legilor de către organele de cercetare penală și anchetă preliminară;
– supravegherea legalității acc propriu-zis, deși nu se excludeau însărcinări speciale din partea Procurorului General. Procurorul General de pe lîngă înalta Curte de Casație, sub raportul justiției represive, exercita supravegherea procurorilor de secții, punea concluzii în cauzele judecate, ataca hotărîrile judecătorești contrare legii [24, p.10].
Ca șef al Ministerului Public, ministrul Justiției era înzestrat doar cu capacități funcționale. După instaurarea puterii sovietice la 2 august 1940 a fost creată Procuratura R.S.S.M., procuraturile de județ Bălți, Bender, Cahul, Chișinău, Orhei și Soroca; procuraturile orașelor Chișinău, Bălți, Bender și Tiraspol, procuraturile a 60 raioane.
Modul de constituire și atribuțiile procuraturii își găseau originea în Regulamentul cu privire la Procuratura U.R.S.S. din 17 decembrie 1933.
Astfel, procuratura își exercita atribuțiile în patru domenii de supraveghere:
– supravegherea generală;
– supravegherea respectării: legilor de către instanțele de judecată, pornirea urmăririi penale și susținerea acuzării în judecată; – supravegherea respectării legilor de către organele de cercetare penală și anchetă preliminară;
– supravegherea legalității activității organelor securității, miliției și instituțiilor de recluziune.
În perioada 1941-1944 atît Procuratura R.S.S.M., cit și cele județene, orășenești, raionale n-au funcționat, activitatea organelor Procuraturii a fost orientată în lupta împotriva fascismului. Prin ucazul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 22 iunie 1941, odată cu declararea stării de război, colaboratorii Procuraturii fie că s-au înrolat în armată, fie au continuat supravegherea ordinii publice, disciplinei de muncă, drepturilor și intereselor militarilor și a familiilor lor etc [23, p.17].
În perioada de după război activitatea Procuraturii a fost orientată spre întărirea legalității în sfera economică, o sarcină de mare valoare impusă prin Ordinul Procurorului General al U.R.S.S nr. 128 din 17 iunie 1946 "Despre întețirea supravegherii generale asupra respectării întocmai a legilor".
La 16 octombrie 1947 au fost desființate și lichidate procuraturile județelor Bălti, Bender, Cahul, Chișinău, Orhei și Soroca). Drept urmare procuraturile orășenești și raionale au fost subordonate nemijlocit Procuraturii R.S.S.M.
Concomitent cu supravegherea generală sunt perfecționate și celelalte domenii de supraveghere. De exemplu, în 1949, la 28 iulie se instituie sistemul de activitate a anchetatorilor în sectoare, care reprezentau teritoriul concret de competența secției de miliție.
Pentru prima dată în istoria legislației cu privire la Procuratură, Regulamentul despre supravegherea procurorului din 24 mai 1955 înaintează cerințe deosebite față de procurorii și anchetatorii din Procuratură. Mai întîi de toate, aceștia pot fi doar persoane cu studii juridice superioare, ca excepție, cu acordul Procurorului General al U.R.S.S. puteau fi desemnate și persoane cu studii juridice superioare incomplete, se instituie cenzul vîrstei de 25 ani pentru procurorii teritoriali.
Odată cu adoptarea Constituției U.R.S.S. (1977) și a Constituției R.S.S.M. (1978) s-au întărit considerabil pozițiile Procuraturii. Spre deosibire de constituțiile precedente, Procuraturii i se consacră un întreg capitol, în care se conțin principiile de organizare și funcționare, în special independența de oricare alte organe [24, p.20].
Ideile consfințite în Constituție și-au găsit concretizare și dezvoltare în Legea cu privire la Procuratura U.R.S.S., adoptată la 30 noiembrie 1979, unde s-au păstrat domeniile de supraveghere, au fost lărgite considerabil limitele supravegherii de procuror, concomitent fiind delimitate atribuțiile organelor Procuraturii Generale a U.R.S.S. și a procuraturilor ierarhic inferioare.
După proclamarea independenței și suveranității, Republica Moldova a declarat instituirea unui stat bazat pe drept și promovarea valorilor unanim recunoscute.
În prezent, potrivit art.124 din Constituția Republicii Moldova, Procuratura reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești, în condițiile legii.
1.2. Principiile de organizare a activității Procuraturii
Activitatea Procuraturii este reglementată de Constituția Republicii Moldova, de Legea cu privire la Procuratură, de alte acte legislative, precum și de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Procuratura este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței, apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile legii.
Procuratura își desfășoară activitatea pe principiul legalității. Activitatea Procuraturii este transparentă și presupune garantarea accesului societății și al mijloacelor de informare în masă la informațiile despre această activitate, cu excepția restricțiilor prevăzute de lege. Principiul independenței exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorității legislative și celei executive, precum și de influență sau de imixtiune a unor alte organe și autorități ale statului în activitatea Procuraturii. Procurorul își organizează activitatea și o desfășoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independență procesuală și control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele și în cazurile pe care le examinează. În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern și controlul judecătoresc sînt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum și posibilitatea contestării în instanță de judecată a deciziilor și a acțiunilor cu caracter procesual ale procurorului [19, p.31].
Activitatea Procuraturii este reglementată de Constituția Republicii Moldova, de prezenta lege, de alte acte legislative, precum și de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Procurorul este persoana cu funcție de răspundere prin al cărei intermediu Procuratura își exercită atribuțiile.
Procuratura:
a) în numele societății și în interes public, asigură aplicarea legii, apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățeanului atunci cînd încălcarea acestora atrage sancțiune penală;
b) conduce și exercită urmărirea penală;
c) reprezintă învinuirea în instanță de judecată;
d) participă, în condițiile legii, la judecarea cauzelor civile, inclusiv de contencios administrativ, și contravenționale în care procedura a fost intentată de ea
e) asigură asistența juridică și colaborarea internațională în domeniul său de activitate
f) implementează politica penală a statului
g) asigură protecție eficientă martorilor, victimelor infracțiunii și altor participanți la proces;
h) intentează acțiune civilă în cazurile prevăzute de lege;
i) exercită controlul respectării legilor în locurile de detenție preventivă și în penitenciare;
j) exercită controlul legalității în Forțele Armate;
k) exercită controlul asupra executării hotărîrilor judecătorești în cauzele penale [7].
În scopul exercitării atribuțiilor care îi revin Procuraturii, procurorul, în condițiile legii, este în drept:
a) să solicite persoanelor juridice și fizice prezentarea de documente, materiale, date statistice, informații de altă natură;
b) să dispună organelor abilitate efectuarea controlului, a reviziei privind activitatea agenților economici și a altor persoane juridice; să antreneze specialiști pentru elucidarea unor probleme de specialitate apărute în exercițiul funcției; să dispună efectuarea unor expertize, controale asupra materialelor, informațiilor, comunicărilor primite de organele Procuraturii și să ceară prezentarea rezultatelor acestor acțiuni;
c) să citeze orice persoană și să solicite explicații verbale sau scrise în cazul urmăririi penale sau al lezării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și în cazul încălcării ordinii de drept;
d) să aibă acces liber în localurile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice, precum și la documentele și materialele lor [7].
La examinarea sesizărilor, petițiilor și materialelor parvenite în Procuratură de la persoane fizice și juridice, precum și la autosesizare în cazul investigațiilor efectuate din oficiu, procurorul, în limita competenței sale, investighează cazul în vederea constatării existenței sau inexistenței încălcării de lege care atrage răspundere penală, identificării persoanelor vinovate și, în funcție de rezultate, decide asupra pornirii urmăririi penale sau asupra unor alte măsuri de reacționare la încălcările de lege depistate.
Procurorul exercită urmărirea penală în numele statului în privința infracțiunilor atribuite în competență, iar în caz de necesitate poate exercita sau poate prelua urmărirea penală privind orice categorie de infracțiuni, în condițiile Codului de procedură penală.
1) Pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală, de organele de constatare și de organele care exercită activitate operativă de investigații, procurorul conduce urmărirea penală, controlează corespunderea acțiunilor procesuale ale acestor organe prevederilor Codului de procedură penală, ale altor acte normative, precum și ale actelor internaționale.
2) Pentru realizarea atribuțiilor menționate la alin.(1), procurorul este în drept:
a) să exercite atribuțiile prevăzute de Codul de procedură penală;
b) să inițieze sancționarea încălcărilor de lege, neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, comise de ofițerii de urmărire penală, de lucrătorii organelor de constatare și ai organelor care exercită activitate operativă de investigații.
3) Procurorul General și procurorii ierarhic inferiori coordonează activitatea de combatere a criminalității desfășurată de organele de urmărire penală, de organele de constatare și de organele care exercită activitate operativă de investigații.
4) Pentru a asigura coordonarea activității organelor menționate la alin.(3), procurorii:
a) planifică activități comune în vederea exercitării atribuțiilor acestor organe;
b) convoacă ședințe de coordonare;
c) formează grupuri de lucru;
d) stabilesc criterii de evaluare a activității organelor de urmărire penală și modul de evidență și de mișcare a cauzelor penale, solicită informații statistice și de alt gen de care au nevoie;
e) emit instrucțiuni metodologice și de reglementare, executorii pentru organele de urmărire penală, pentru organele de constatare și pentru organele care exercită activitate operativă de investigații, în probleme ce țin de aspectele de aplicare a legislației și de eficiența activității de combatere și de prevenire a criminalității [7].
În cadrul urmăririi penale, în condițiile Codului penal și ale Codului de procedură penală, procurorul poate decide liberarea de răspundere penală a persoanei care a săvîrșit o faptă ce conține elementele constitutive ale infracțiunii [18, p. 127].
Pentru realizarea unitară a politicii penale a statului, procurorul acționează în vederea prevenirii și combaterii criminalității, studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și prezintă propuneri în vederea eliminării acestora, precum și în vederea perfecționării legislației în domeniu.
Pentru asigurarea unei protecții eficiente martorilor și altor participanți la procesul penal, procurorul: a) ia măsuri, prevăzute de legislație, pentru repunerea persoanelor în drepturile în care au fost lezate prin acțiunile ilegale ale organelor de urmărire penală;
b) solicită organelor de urmărire penală să ia măsuri pentru protejarea vieții și pentru siguranța martorilor, a victimelor infracțiunii și a membrilor lor de familie, precum și a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, ori se asigură că astfel de măsuri au fost luate.
Procurorul, în limitele competenței sale, sesizează instanțele de judecată în vederea judecării cauzelor penale, reprezintă învinuirea de stat în toate cauzele penale pe principiul contradictorialității, exercită căile de atac împotriva hotărîrilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.
Procurorul participă, în condițiile legii, la examinarea cauzelor civile și contravenționale în calitate de participant la proces, în care procedura a fost intentată de Procuratură sau în care participarea procurorului este prevăzută de lege [26, p. 213].
(1) Procurorul exercită, în modul stabilit de lege, controlul asupra legalității aflării persoanelor în instituțiile care asigură detenția și în instituțiile de executare a măsurilor de constrîngere, inclusiv în spital în cazul acordării de asistență psihiatrică fără liberul consimțămînt al persoanei.
(2) În cazul în care procurorul depistează deținerea fără temeiurile prevăzute de lege care ar dovedi deținerea legală a persoanei în locurile menționate la alin.(1), aceasta este eliberată imediat prin ordonanță a procurorului, care urmează a fi executată necondiționat și imediat.
Procurorul exercită, în modul stabilit de lege, controlul asupra respectării legislației în activitatea de punere în executare a hotărîrilor judecătorești în cauzele penale, precum și în cauzele civile și contravenționale pe care le-a intentat.
La desfășurarea investigațiilor în vederea constatării încălcărilor de lege care urmează a fi sancționate penal, la exercitarea și la conducerea urmăririi penale, la aplicarea unor măsuri de alternativă urmăririi penale, la implementarea politicii penale a statului și la asigurarea protecției martorilor infracțiunii și a altor participanți la procesul penal, precum și în cazul participării la înfăptuirea justiției, procurorul este în drept, în limita competenței, să adopte acte prevăzute de legea procesual penală, civilă, de legea contravențională și de alte legi, să înainteze sesizări și să conteste cu recurs actul administrativ.
1) În cadrul exercitării atribuțiilor, în cazurile în care apreciază că fapta prejudiciabilă ar putea atrage măsuri ori sancțiuni altele decît cele prevăzute de legea penală, procurorul sesizează instituția sau persoana cu funcție de răspundere competentă pentru:
a) lichidarea încălcărilor de lege, înlăturarea cauzelor și condițiilor care le-au favorizat;
b) sancționarea încălcărilor de lege, neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor care le revin în cadrul urmăririi penale, comise de ofițerii de urmărire penală, de lucrătorii organelor de constatare și de cei ai organelor care exercită activitate operativă de investigații;
c) ridicarea imunității unor persoane și tragerea lor la răspundere în condițiile legii.
2) Procurorul înaintează sesizarea privind lichidarea încălcărilor de lege instituției respective sau persoanei cu funcție de răspundere spre a fi examinată imediat.
3) Instituția respectivă sau persoana cu funcție de răspundere va lua măsuri concrete în vederea lichidării încălcărilor de lege menționate în sesizare, înlăturării cauzelor și a condițiilor care le-au favorizat, în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de lege, fapt care îl va comunica în scris procurorului în termen de o lună de la data primirii sesizării [7].
1.3. Activitatea organelor procuraturii în vederea asigurării eficienței actului de justiție
Conform art. 124 din Constituția Republicii Moldova, Procuratura reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești în condițiile legii, fiind parte componentăa autorităților judecătorești. Procuratura, fiind o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, își desfășoarăactivitatea pe principiile legalități, transparenței și independenței, controlului ierarhic șicontrolului judecătoresc. În exercitarea atribuțiilor procurorul se supune numai legii. Activitatea Procuraturii este transparentă și presupune garantarea accesului societății și al mijoacelor de informare în masă la informațiile despre această activitate, cu excepția restricțiilor prevăzute de lege [1].
Principiul independenței exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorității legislative și celei executive, precum și de influențăsau de imixtiune a unor alte organe și autorități ale statului în activitatea Procuraturii. Procurorul își organizează activitatea și o desfășoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independența procesuală și controlul judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele și în cazurile pe care le examinează.
În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern și controlul judecătoresc sunt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum și posibilitatea contestării în instanța de judecată a deciziilor și acțiunilor cu caracter procesual ale procurorului.
Anume determinantele în cauză ghidează toată activitatea organelor Procuraturii, care în colaborare cu celelalte autorități statale își exercită atribuțiile funcționale în strictă conformitate cu exigențele legale.
Pe parcursul activității, organele Procuraturii au menținut prioritățile de baza în activitate, direcționînd eforturile spre sporirea disciplinei executorii, asigurarea transparenței, eficacitatea politicii de personal, educarea colaboratorilor în spiritul intoleranței față de fenomenul corupției, excluderea practicilor defectuoase la exercitarea urmăririi penale, asigurarea controlului eficient asupra măsurilor operative de investigații, reacționarea promptă la pronunțarea hotărîrilor vădit ilegale ale instanțelor de judecată, etc [21, p. 45].
Activitatea organelor Procuraturii a fost îndreptată spre realizarea programului de activitate al Procuraturii Generale, precum și a programelor de activitate ale subdiviziunilor Procuraturii Generale, ale procuraturilor teritoriale și specializate.
Procuratura și-a realizat misiunea prin soluț ionarea cazurilor aflate în conflict cu legea, deferind justiției cauzele și persoanele vinovate, avînd ca scop protejarea persoanei, societății și statului. În procesul de urmărire penală organele Procuraturii au dezvoltat aplicarea pe larg în practică a dreptului discreționar al procurorului.
Eforturi considerabile au fost depuse și în scopul consolidării activității organelor de menținere a ordinii de drept la prevenirea, combaterea și investigarea infracțiunilor de corupție, trafic de ființe umane, circulație ilegală a substanțelor narcotice, etc.,care prejudiciază statul în proporții semnificative.
De importanță deosebită a fost organizarea și desfăș urarea seminarelor de instruire continuăa procurorilor și ofițerilor de urmărire penală în domeniul urmăririi penale.
Prin ordinele Procurorului General au fost instituite zone de desfășurare a seminarelor de instruire continua a procurorilor în domeniul urmă
ririi penale, în domeniul investigațiilor generale și în domeniul înfăptuirii justiției.
Au fost constituite 37 grupuri de examinatori, care în perioada anului 2011 s-au deplasat în procuraturile teritoriale și specializate, în scopul evaluării gradului de cunoaștere a actelor normative de către procurori. Menț inînd practica anului precedent Procuratura Generală a organizat audiențacetățenilor în teritoriu de către Procurorul General și adjuncții lui conform unui grafic adus în prealabil la cunoștința publicului din localit ățile respective [21, p. 46].
Același lucru a fost practicat de procurorii teritoriali și specializați, care în comun cu reprezentanții comisariatelor de poliție și ai administrațiilor raioanelor respective au organizat audiențe la locul de trai al cetățenilor, concomitent examinînd și starea legalității, problemele existente în unitatea administrativ teritorială respectivă.
În perioada de raport a fost analizată practica audienței de către procurori a cetățenilor la locul de trai și de muncă. S-a constatat eficiența acestei activități în raioanele și localitățile sătești, unde se inregistrează un numar impunator de cetățeni primiți în audiență pe diverse probleme.
În scopul reglementării activității de examinare a sesizărilor și comunicărilor despre infracțiuni prin dispoziția Procurorului General nr. 8/36 din 26.01.11 a fost modificată procedura de evidență a sesizărilor despre infracțiuni primite în Procuratura Generală și a cauzelor penale, pornite de procurorii din subdiviziunile Procuraturii Generale. În anul 2011 au fost executate și alte activități îndreptate spre ridicarea calității activității și consolidarea disciplinei executorii.
Drept urmare a ridicării nivelului de organizare a activității organelor Procuraturii, s-a îmbunătățit controlul asupra respectării legislației cu privire la recepționarea adresărilor cetățenilor despre infracțiuni și asupra soluționării lor în termeni rezonabili [19, p.49].
Au fost implementate forme și metode de activitate, menite să promoveze imaginea Procuraturii pe plan extern și intern, și, în primul rînd, să punătemelia unei colaborări eficiente cu mass-media.
Facilitarea accesului mass-media la informațiile de interes public din activitatea procurorilor a constituit o condiție obligatorie pentru creșterea încrederii cetățenilor în instituția Procuraturii și edificarea unei imagini corecte a statutului și rolului procurorilor în ansamblul autorității judecătorești.
În perioada anului 2011 au fost mediatizate 14 991 de subiecte, atît prin intermediul presei audio-vizuale, cît și a celei scrise nationale și internationale. 6 Acestea au vizat pornirea urmăririi penale, remiterea și rezultatele examinării cauzelor în instanța de judecată pe cazuri de rezonanță socială sporită (tortură, încălcarea drepturilor omului, corupere, trafic de ființe umane, proxenetism, etc.) [29]. S-a majorat considerabil atît numărul de materiale furnizate nemijlocit de serviciul de presă, cît și cel al reportajelor din sala de judecată, transmise de posturile de televiziune la inițiativa procurorilor. Rezultatele atestate pe segmentul dat denotă o diversitate a subiectelor prezentate de către procurori prin participarea la emisii în direct, interviuri, intervenții telefonice în direct, publicarea articolelor pe baza cazurilor concrete, mediatizarea actelor de reacționare a procurorilor.
Formarea profesională continuă a procurorului constituie garanția independenței și imparțialității lui în exercitarea funcției. Responsabilitatea de formare profesională continua a procurorilor revine Institutului Național al Justiției, conducătorilor organelor Procuraturii, precum și fiecărui procuror prin pregătire individuală.
În vederea asigurării realizării activităților de instruire continuă a procurorilor, au fost organizate 97 de conferințe, mese rotunde, seminare cu participarea a 1148 de procurori din Procuratura Generală, procuraturile teritoriale și specializate.
În anul 2011 au fost înmatriculați la Institutului Național al Justiției 15 audienți pentru funcția de procuror. Au fost angajați 20 de absolvenți ai Institutului Național al Justiției (promoția a III) în procuraturile – Anticorupție, militară Chișinău, raioanelor Fălești, Ialoveni, Cimișlia, Strășeni, Căușeni, Orhei, Șoldănești, Soroca, sectoarelor Rîșcani și Ciocana [21, p.54].
Întru îndeplinirea prevederilor Planului de formare a formatorilor pentru anul 2011, aprobat de către Consiliul Institutului Național al Justiției, au fost organizate 8 seminare pentru 56 de procurori-formatori în diferite domenii.
Conform tematicii și graficului aprobate prin ordinul Procurorului General nr. 394-p din 10.05.2011, în semestrul I al anului 2011 au fost organizate seminare zonale pentru instruirea profesională continuă a funcționarilor publici. O atenție sporită a fost acordată lucrului cu studenții care își fac studiile la facultățile de drept ale instituțiilor de învățămînt superior.
Pe perioada ianuarie-decembrie ale anului 2011 au fost repartizați la practică în procuraturile teritoriale și specializate 1125 de studenți ai facultăților de drept de la instituțiile superioare de învățământ.
În perioada de raport în cadrul organelor Procuraturii au activat: – 748 de procurori, inclusiv – 250 de femei și 498 de bărbați, cu stagiu de activitate: •pânăla 3 ani – 116; •de la 3 până 5 ani – 79; •de la 5 până la 10 ani – 282;•de la 10 până la 15 ani – 161; •de la 15 până la 20 ani – 67; •de la 20 pânăla 25 ani – 19; •de la 25 pânăla 35 ani – 21; •de la 35 până la 40 ani –3. 7Au fost angajați: – în funcția de procuror – 43 de persoane ; – în calitate de funcționar public – 39 de persoane [29].
Au fost demisionați 43 de procurori și 37 de funcționari publici. Au fost transferați 67 de procurori în cadrul secțiilor Procuraturii Generale și în procuraturile teritoriale și specializate.
În perioada anului 2011 prin ordinele Procurorului General au fost încurajați 164 de angajați. În această perioadă în baza concursului au fost angajați 90 de funcționari publici. Potrivit Regulamentului cu privire la concursul pentru numirea în funcția de consultant al procurorului, aprobat prin Ordinul Procurorului General nr.53/3 din 07 septembrie 2011, Comisia de concurs, pentru prima dată în istoria organelor Procuraturii a organizat selectarea candidaților la funcția de consultant al procurorului. În consecință 35 de persoane au fost numite în funcțiile respective.
Pe parcursul anului 2011 au fost efectuate 5 controale în subdiviziunile organelor Procuraturii privind asigurarea securității interne, 98 de controale de serviciu, dintre care 93 – în privința procurorilor. În 64 de cazuri au fost intentate proceduri disciplinare în privința a 81 de procurori și transmise Colegiului Disciplinar pentru examinare. Au fost intentate 17 proceduri disciplinare în privința procurorilor conducători în legătură cu neajunsurile în organizarea și gestionarea eficientăa activității de conducere și exercitare a urmăririi penale de către procurorii subalterni. În rezultatul controalelor au fost atenționați asupra neadmiterii încălcărilor de ege 43 de procurori [29].
În privința a 4 procurori au fost emise ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale și a fost începută urmărirea penală în privința unui procuror (alin. 3, art. 264/1 Cod penal). Pentru a-și îndeplini funcțiile sale de competență, procuratura are nevoie de resurse umane calificate, care însă nu sunt asigurate material la nivelul corespunzător situației sociale-economice, ținîndu-se cont de intensitatea fizică și psihologică suportată de procurori în activitatea zilnică.
PROCURATURA REPUBLICII MOLDOVA ȘI VALORILE EUROPENE
Independența sistemului judiciar și Convenția europeană a Drepturilor Omului
Regula fundamentală care stabilește independența justiției este prevăzută în articolul 6 al Convenției Europene privind Drepturile Omului, unde se stipulează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege”.
Convenția Europeană privind Drepturile Omului a fost completată și modificată prin mai multe protocoale adiționale și protocoale de amendare a acesteia. După ratificare și intrarea în vigoare aceste protocoale sunt parte a convenției. Cu toate acestea, un protocol poate să intre în vigoare și fără ratificare din partea tuturor statelor membre ale Consiliului Europei. Este nevoie de un anumit număr minim de ratificări, iar protocolul devine obligatoriu doar pentru statele care l-au ratificat. Convenția a fost, de asemenea, complinită și cu rezoluții și recomandări adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Aceste acte suplimentare nu sunt obligatorii pentru părțile contractante. Statelor membre ale Consiliului Europei le este recomandat sau sunt cel mult invitate să urmeze aceste rezoluții și recomandări.
Dispoziția de mai sus, relativă la independența sistemului judiciar, din articolul 6 al Convenției a fost completată de o recomandare a Comitetului de Miniștri cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994 (R 94 12).
Dispozițiile cu privire la independența sistemului judiciar nu sunt aplicabile și procurorilor care, spre deosebire de judecători, sunt, ca regulă generală, parte a unei structuri ierarhice și supuși, la diferite nivele, influenței din partea executivului.
Cu toate acestea, unele concluzii cu privire la rolul procurorului pot fi desprinse din noțiunea de proces echitabil din articolul 6 al Convenției. Un proces echitabil înseamnă că trebuie respectate o serie de clauze de siguranță la nivel central cu privire la procedurile penale care pot fi rezumate prin expresia „egalitatea armelor”. Aceste clauze impun anumite limitări ale puterilor procurorilor. De exemplu, procurorul este obligat să permită inculpatului accesul la dosarul de urmărire penală și să îi prezinte acestuia probele și circumstanțele care îi sunt favorabile.
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat reguli suplimentare facultative care recomandă statelor membre să garanteze un anumit grad de independență pentru procurori.
Comitetul de Miniștri a adoptat o rezoluție care cuprinde astfel de cerințe privind independența procurorului la data de 6 noiembrie 1997. Această rezoluție cuprinde douăzeci de principii-reper în ceea ce privește lupta împotriva fenomenului de corupție. Cel de al treilea principiu dispune după cum urmează: „ statele au fost de acord să asigure ca cei care au misiunea de a preveni, investiga, urmări și de a judeca infracțiunile de corupție să se bucure de independență și de autonomie corespunzător funcției pe care o dețin, să nu fie supuși nici unei influențe necorespunzătoare și să poată dispune de mijloace efective pentru a strânge probe, pentru a proteja persoanele care cooperează cu autoritățile pentru combaterea corupției și pentru a asigura confidențialitatea investigațiilor.”
Pe data de 6 octombrie 2000, Comitetul de Miniștri a adoptat Recomandarea Rec(2000)19 cu privire la rolul procurorului în sistemul de justiție penală.
În conformitate cu această Recomandare, statele membre trebuie să adopte măsuri efective pentru a garanta, printre altele, că, în cazurile în care procurorul face parte din sau este subordonat guvernului,:
Natura și scopul puterilor guvernului în ceea ce îi privește pe procurori sunt stabilite prin lege;
Guvernul își exercită puterile în mod transparent și în concordanță cu tratatele internaționale, legislația națională și principiile generale ale dreptului;
În cazul în care guvernul dă instrucțiuni de natură generală, acestea trebuie date în scris și publicate în mod adecvat;
În cazul în care guvernul are puterea de a da instrucțiuni pentru judecarea unui caz anume, aceste instrucțiuni trebuie să fie însoțite de garanții specifice care să asigure respectarea cerințelor de transparență și echitate în concordanță cu legea internă.
În țările în care procurorii sunt independenți față de puterea executivă, statul trebuie, în conformitate cu recomandarea, să ia măsuri efective pentru a garanta că natura și scopul independenței procurorilor sunt stabilite de lege.
În cuprinsul recomandării este menționat faptul că procurorii trebuie să aibă posibilitatea de a realiza urmărirea penală în cazul infracțiunilor de corupție săvârșite de funcționarii publici fără a fi obstrucționați în activitatea lor.
2.2. Rolul procurorului în diferite țări europene
Atunci când se pune problema poziției procurorului în cadrul sistemului judiciar există două modele diferite. Potrivit primului dintre ele, procuratura formează un corp de sine stătător și nu este considerată ca făcând parte sau depinzând de sistemul judiciar. Conform celui de al doilea model, este considerată ca o parte a sistemului judiciar. Primul model predomină. Potrivit celui de al doilea model, care este specific pentru țări ca Belgia, Franța, Spania și România, membrii procuraturii formează un corp comun cu magistrații, dar se bucură de independență organizațională și funcțională față de instanțe.
În ceea ce privește poziția față de executiv, există o gamă largă de grade de independență sau dependență. În multe țări, procurorii fac parte din executiv sau se supun ministrului justiției. În alte țări, corpul procurorilor este independent față de executiv. În unele țări, ministrul justiției are puterea de a da instrucțiuni și puterea de supraveghere. Este în general acceptat însă că procurorii nu sunt nici reprezentanți ai guvernului, nici apărătorii unilaterali ai punctului de vedere al guvernului. Procurorul este obligat să asigure tratamentul echitabil al inculpatului.
Independența corpului procurorilor are o importanță specială datorită faptului că nu există o revizuire judiciară efectivă a deciziei procurorului de a nu începe urmărirea penală.
Problema dependenței față de executiv a parchetelor are o pondere specială în țările din Europa Centrală și de Est unde, în trecut, acest scop era de facto dependent de executiv și era folosit în scopuri politice. „Prokuratura” de tipul celei sovietice avea puterea așa-numitului „control general al legalității” asupra tuturor zonelor vieții sociale, inclusiv sistemul judiciar. Aceste puteri speciale aveau ca efect o poziție de putere disproporționată pe care o deținea procurorul. Un exemplu concret al acestui fapt este că mai există și în prezent reminiscențe ale acestui sistem în aceste țări, cum ar fi competențele extensive ale Procurorilor Generali de a intenta acțiuni în anulare extraordinare în cauzele civile și penale, indiferent dacă procurorul participă sau nu în procedurile ordinare. Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est au acest sistem. Reguli asemănătoare, dar care nu se aplică la fel de frecvent, există, de asemenea, în unele țări vest europene. În Italia, de exemplu, există posibilitatea intentării unui astfel de acțiuni în anulare extraordinare în interesul legii. Cu toate acestea, judecata într-un astfel de caz are numai un efect declarativ asupra problemei de drept și nici un efect asupra drepturilor și obligațiilor părților din procedurile obișnuite. Slovenia a adoptat un model care este similar celui italian.
Diferitele țări europene demonstrează o mare varietate de reguli de numire a judecătorilor și procurorilor. Legislația românească în acest sens prevede-în comparație cu cea a altor țări-o bună protecție a independenței judecătorilor și procurorilor. Cu toate acestea, există câteva neajunsuri ale setului legislativ care reglementează procedurile de numire care îi oferă Ministrului Justiției posibilitatea de a exercita anumite influențe. Consiliul Superior al Magistraturii nu are propriul aparat administrativ, iar cauzele asupra cărora hotărăște Consiliul sunt pregătite de Ministerul Justiției. Ministrul Justiției prezidează și conduce discuțiile din cadrul CSM, chiar dacă fără drept de vot. Judecătorii din cadrul CSM sunt numiți numai pentru un timp limitat de 6 ani, mandat care poate fi reînnoit. Ministrul are puterea de a conduce inspecțiile de la nivelul instanțelor pentru a realiza controlul laturii administrative a activităților acestora. Ministru este și președintele instituției responsabile cu pregătirea inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor, Institutul Național al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va avea, conform amendamentelor propuse la legea organizării judecătorești, propriul aparat administrativ numit de Secretarul General al CSM. Ministerul Justiției a prezentat propuneri de a organiza inspecții la instanțe sub autoritatea CSM. Există propuneri și în sensul de a acorda CSM rolul de coordonare în legătură cu organizarea examenelor de admitere și de absolvire la INM.
Legislația românească oferă Ministrului Justiției puteri relativ mari de a supraveghea și de a instrui pe procurori. Deși aceste puteri sunt mult mai cuprinzătoare decât ceea ce este obișnuit în statele membre ale UE, ele nu pot fi considerate ca fiind în conflict cu Recomandarea menționată mai sus cu privire la rolul procurorului adoptată la 6 octombrie 2000 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.
Totuși, independența actuală a judecătorilor și procurorilor nu este legată numai de nivelul de protecție legislativă. În unele țări unde protecția legislativă este deficitară, executivul respectă totuși principiul independenței și se abține de la numiri sau demiteri motivate politic. În alte țări există o tradiție în sensul interferenței mediului politic în problemele justiției, tradiție care se menține în ciuda unei protecții legislative relativ bune. Țările din Europa Centrală și de Est sunt exemple în acest sens. Constituțiile nou adoptate și celelalte legi din aceste țări au fost modelate în mare măsură după sisteme care oferă o bună protecție. În același timp există o tradiție adânc înrădăcinată în sensul controlului politic asupra sistemului judiciar, care uneori prevalează și penetrează protecția asigurată de lege. În România există o astfel de tradiție a implicării executivului, care a determinat, printre altele, demiterea și numirea judecătorilor și a procurorilor după schimbările de guverne. Această tradiție trebuie înlăturată și printr-o protecție legală susținută.
Prin urmare, angajamentele asumate de România de a adopta măsuri legislative pentru a consolida independența judecătorilor și a procurorilor sunt bine primite. Prin urmare, România va trebui să pună în practică planurile de a acorda Consiliului Superior al Magistraturii un statut autonom, cu propriul aparat administrativ și să i se sporească atribuțiile.
Astfel cum a fost menționat mai sus, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat la 6 noiembrie 1997 o rezoluție cuprinzând cerințe relative la independența procurorilor, judecătorilor și investigatorilor care sunt implicați în cercetarea și judecarea actelor de corupție. Rezoluția conține principii directoare în ceea ce privește lupta împotriva corupției; este subliniată importanța deosebită ca întregul personal implicat în lupta împotriva corupției să fie independent și în afara oricărei influențe improprii.
În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene se observă o mare diversitate în ceea ce privește regulile de numire a procurorilor în cadrul parchetelor care se ocupă de cazurile de corupție. Sunt diferențe considerabile între modul de distribuire a personalului și a atribuțiilor la aceste parchete. Nu există un standard comun la nivelul statelor membre ale UE la care să raportăm normele care guvernează Parchetul Național Anticorupție din România. Totuși, problema corupției în România este mult mai severă decât în orice alt stat membru al UE. Corupția larg răspândită și cu caracter endemic din România este un obstacol fundamental în calea progresului democratic și economic. Lupta împotriva corupției trebuie privită ca o prioritate, iar PNA trebuie să aibă la dispoziție toate mijloacele care să îi permită să îndeplinească un rol important în această luptă.
Secția pentru lupta anticorupție și crima organizată a Parchetului General are atribuțiile care, prin noua legislație, va fi transferată PNA. Această Secție s-a confruntat constant cu lipsa personalului adecvat și nici nu a beneficiat de experții prevăzuți a fi detașați de la administrația fiscală, administrația vamală și poliție. La puțin timp după preluarea puterii de acest guvern, președintele Secției și un număr de alți procurori au fost demiși, se pare din rațiuni politice. Acest istoric susține nevoia de a avea garanții foarte puternice pentru independența PNA și să se limiteze puterile de intervenție ale Ministerului Justiției.
Constituția României stipulează în articolul 131, par. 1, că toți procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Justiției. Totuși, este posibil ca în cadrul constituțional actual să se stabilească limitări ale controlului ierarhic al ministrului asupra PNA. Pare fezabil să se urmeze recomandarea făcută în cursul unui proiect de twinning, în derulare, cu Spania pentru a defini mai bine statutul procurorilor în cadrul parchetului și, mai ales, statutul procurorului general pentru a evita intervenția improprie a Ministerului Justiției.
În ceea ce privește problema arestului, trebuie respectate dispozițiile art. 5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în sensul că o persoană arestată trebuie adusă deîndată în fața unei instanțe. Mandatul de arestare trebuie analizat din oficiu, nu numai după ce persoana deținută a intentat recurs împortiva unei astfel de decizii. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului perioada de privare de libertate înainte ca instanța să revizuiască decizia de arestare nu poate depăși 4-5 zile. Legislația românească actuală, mai ales puterea procurorului de a aresta un acuzat în cursul urmăririi penale pentru o perioadă de 30 de zile și faptul că revizuirea deciziei de arest depinde de recursul introdus de persoana deținută, sunt în mod evident contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Modificările propuse Codului de Procedură Penală care urmăresc să alinieze normele românești la nivelul celor prevăzute în Convenție vor trebui adoptate fără întârziere.
Normele care privesc percheziția domiciliară sunt prevăzute în articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care stipulează că orice persoană are dreptul să i se respecte viața privată și de familie, proprietatea și corespondența. O autoritate publică nu poate interveni asupra acestui drept, dar atunci când este prevăzut de lege și necesar într-o societate democratică pentru protecția unor interese publice importante, care sunt prevăzute expres în articolul 8. Între acestea este prevăzută și prevenirea tulburării liniștii publice sau a altor infracțiuni.
Competența procurorilor în România de a decide cu privire la percheziția domiciliară în faza de urmărire penală nu poate fi considerată contrară Convenției. În unele state membre UE (de exemplu Suedia) procurorul are un drept mult mai extins de a decide în acest sens, pe când în alte state membre acest drept este mai limitat (de exemplu Belgia).
2.3. Activitatea Procuraturii R.epublicii Moldova în vederea ralierii la standardele internaționale
Actuala lege cu privire la Procuratură, adoptată la nr.294-XVI din 25.12.2008 întrunește toate angajamentele asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei. Acest fapt a fost constatat în cadrul monitoring-ului compatibilității acesteia efectuat de către experții internaționali. Potrivit concluziilor acestora Moldova a respectat Recomandarea Consiliului Europeinr.19 din 06.10.2000 în ce privește structura, rolul, locul, atribuțiile și relațiile Procuraturii în cadrul puterilor de stat și organele de drept. Consiliul Europei prin recomandările sale a propus 2 variante despre locul Procuraturii în cadrul puterilor de stat Procuraturii în cadrul puterilor de stat:-
Procuratura face parte sau este subordonată Guvernului,
Procuratura independentă de Guvern.
Conform art. 124 din Constituția Republicii Moldova, Procuratura reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești în condițiile legii, fiind parte componentă a autorităților judecătorești. Procuratura, fiind o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești, își desfășoară activitatea pe principiile legalități, transparenței și independenței, controlului ierarhic șicontrolului judecătoresc. În exercitarea atribuțiilor procurorul se supune numai legii. Activitatea Procuraturii este transparentă și presupune garantarea accesului societății și al mijoacelor de informare în masă la informațiile despre această activitate, cu excepția restricțiilor prevăzute de lege.
Principiul independenței exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorității legislative și celei executive, precum și de influențăsau de imixtiune a unor alte organe și autorități ale statului în activitatea Procuraturii. Procurorul își organizează activitatea și o desfășoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independența procesuală și controlul judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele și în cazurile pe care le examinează.
În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern și controlul judecătoresc sunt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum și posibilitatea contestării în instanța de judecată a deciziilor și acțiunilor cu caracter procesual ale procurorului.
Anume determinantele în cauză ghidează toată activitatea organelor Procuraturii, care în colaborare cu celelalte autorități statale își exercită atribuțiile funcționale în strictă conformitate cu exigențele legale.
Organele Procuraturii mențin prioritățile de baza în activitate, direcționînd eforturile spre sporirea disciplinei executorii, asigurarea transparenței, eficacitatea politicii de personal, educarea colaboratorilor în spiritul intoleranței față de fenomenul corupției, excluderea practicilor defectuoase la exercitarea urmăririi penale, asigurarea controlului eficient asupra măsurilor operative de investigații, reacționarea promptă la pronunțarea hotărîrilor vădit ilegale ale instanțelor de judecată, etc.
Activitatea organelor Procuraturii în perioada de raport a fost îndreptată spre realizarea programului de activitate al Procuraturii Generale, precum și a programelor de activitate ale subdiviziunilor Procuraturii Generale, ale procuraturilor teritoriale și specializate.
Procuratura și-a realizat misiunea prin soluționarea cazurilor aflate în conflict cu legea, deferind justiției cauzele și persoanele vinovate, avînd ca scop protejarea persoanei, societății și statului. 5
În procesul de urmărire penală organele Procuraturii au dezvoltat aplicarea pe larg în practică a dreptului discreționar al procurorului.
Eforturi considerabile au fost depuse și în scopul consolidării activității organelor de menținere a ordinii de drept la prevenirea, combaterea și investigarea infracțiunilor de corupție, trafic de ființe umane, circulație ilegală a substanțelor narcotice, etc.,care prejudiciază statul în proporții semnificative.
De importanță deosebită a fost organizarea și desfăș urarea seminarelor de instruire continuăa procurorilor și ofițerilor de urmărire penală în domeniul urmăririi penale.
Prin ordinele Procurorului General au fost instituite zone de desfășurare a seminarelor de instruire continua a procurorilor în domeniul urmă
ririi penale, în domeniul investigațiilor generale și în domeniul înfăptuirii justiției.
Au fost constituite 37 grupuri de examinatori, care s-au deplasat în procuraturile teritoriale și specializate, în scopul evaluării gradului de cunoaștere a actelor normative de către procurori. Menținînd practica anului precedent Procuratura Generală a organizat audiența cetățenilor în teritoriu de către Procurorul General și adjuncții lui conform unui grafic adus în prealabil la cunoștința publicului din localitățile respective.
Același lucru a fost practicat de procurorii teritoriali și specializați, care în comun cu reprezentanții comisariatelor de poliție și ai administrațiilor raioanelor respective au organizat audiențe la locul de trai al cetățenilor, concomitent examinînd și starea legalității, problemele existente în unitatea administrativ teritorială respectivă.
În perioada de raport a fost analizată practica audienței de către procurori a cetățenilor la locul de trai și de muncă. S-a constatat eficiența acestei activități în raioanele și localitățile sătești, unde se inregistrează un numar impunator de cetățeni primiți în audiență pe diverse probleme.
În scopul reglementării activității de examinare a sesizărilor și comunicărilor despre infracțiuni prin dispoziția Procurorului General nr. 8/36 din 26.01.11 a fost modificată procedura de evidență a sesizărilor despre infracțiuni primite în Procuratura Generală și a cauzelor penale, pornite de procurorii din subdiviziunile Procuraturii Generale. În anul 2011 au fost executate și alte activități îndreptate spre ridicarea calității activității și consolidarea disciplinei executorii.
Drept urmare a ridicării nivelului de organizare a activității organelor Procuraturii, s-a îmbunătățit controlul asupra respectării legislației cu privire la recepționarea adresărilor cetățenilor despre infracțiuni și asupra soluționării lor în termeni rezonabili.
Au fost implementate forme și metode de activitate, menite să promoveze imaginea Procuraturii pe plan extern și intern, și, în primul rînd, să punătemelia unei colaborări eficiente cu mass-media.
Facilitarea accesului mass-media la informațiile de interes public din activitatea procurorilor a constituit o condiție obligatorie pentru creșterea încrederii cetățenilor în instituția Procuraturii și edificarea unei imagini corecte a statutului și rolului procurorilor în ansamblul autorității judecătorești.
În perioada anului 2011 au fost mediatizate 14 991 de subiecte, atît prin intermediul presei audio-vizuale, cît și a celei scrise nationale și internationale. 6 Acestea au vizat pornirea urmăririi penale, remiterea și rezultatele examinării cauzelor în instanța de judecată pe cazuri de rezonanță socială sporită (tortură, încălcarea drepturilor omului, corupere, trafic de ființe umane, proxenetism, etc.). S-a majorat considerabil atît numărul de materiale furnizate nemijlocit de serviciul de presă, cît și cel al reportajelor din sala de judecată, transmise de posturile de televiziune la inițiativa procurorilor. Rezultatele atestate pe segmentul dat denotă o diversitate a subiectelor prezentate de către procurori prin participarea la emisii în direct, interviuri, intervenții telefonice în direct, publicarea articolelor pe baza cazurilor concrete, mediatizarea actelor de reacționare a procurorilor.
Formarea profesională continuă a procurorului constituie garanția independenței și imparțialității lui în exercitarea funcției.
Responsabilitatea de formare profesională continua a procurorilor revine Institutului Național al Justiției, conducătorilor organelor Procuraturii, precum și fiecărui procuror prin pregătire individuală.
În vederea asigurării realizării activităților de instruire continuă a procurorilor, au fost organizate 97 de conferințe, mese rotunde, seminare cu participarea a 1148 de procurori din Procuratura Generală, procuraturile teritoriale și specializate (anexa nr. 1).
În anul 2011 au fost înmatriculați la Institutului Național al Justiției 15 audienți pentru funcția de procuror. Au fost angajați 20 de absolvenți ai Institutului Național al Justiției (promoția a III) în procuraturile – Anticorupție, militară Chișinău, raioanelor Fălești, Ialoveni, Cimișlia, Strășeni, Căușeni, Orhei, Șoldănești, Soroca, sectoarelor Rîșcani și Ciocana.
Întru îndeplinirea prevederilor Planului de formare a formatorilor pentru anul 2011, aprobat de către Consiliul Institutului Național al Justiției, au fost organizate 8 seminare pentru 56 de procurori-formatori în diferite domenii.
Conform tematicii și graficului aprobate prin ordinul Procurorului General nr. 394-p din 10.05.2011, în semestrul I al anului 2011 au fost organizate seminare zonale pentru instruirea profesională continuă a funcționarilor publici. O atenție sporită a fost acordată lucrului cu studenții care își fac studiile la facultățile de drept ale instituțiilor de învățămînt superior.
Pe perioada ianuarie-decembrie ale anului 2011 au fost repartizați la practică în procuraturile teritoriale și specializate 1125 de studenți ai facultăților de drept de la instituțiile superioare de învățământ.
În perioada de raport în cadrul organelor Procuraturii au activat: – 748 de procurori, inclusiv – 250 de femei și 498 de bărbați, cu stagiu de activitate: ·până la 3 ani – 116; ·de la 3 până 5 ani – 79; ·de la 5 până la 10 ani – 282;·de la 10 până la 15 ani – 161; ·de la 15 până la 20 ani – 67; ·de la 20 pânăla 25 ani – 19; ·de la 25 pânăla 35 ani – 21; ·de la 35 până la 40 ani –3. 7Au fost angajați: – în funcția de procuror – 43 de persoane ; – în calitate de funcționar public – 39 de persoane.
Au fost demisionați 43 de procurori și 37 de funcționari publici. Au fost transferați 67 de procurori în cadrul secțiilor Procuraturii Generale și în procuraturile teritoriale și specializate.
În perioada anului 2011 prin ordinele Procurorului General au fost încurajați 164 de angajați. În această perioadă în baza concursului au fost angajați 90 de funcționari publici. Potrivit Regulamentului cu privire la concursul pentru numirea în funcția de consultant al procurorului, aprobat prin Ordinul Procurorului General nr.53/3 din 07 septembrie 2011, Comisia de concurs, pentru prima dată în istoria organelor Procuraturii a organizat selectarea candidaților la funcția de consultant al procurorului. În consecință 35 de persoane au fost numite în funcțiile respective.
Pe parcursul anului 2011 au fost efectuate 5 controale în subdiviziunile organelor Procuraturii privind asigurarea securității interne, 98 de controale de serviciu, dintre care 93 – în privința procurorilor. În 64 de cazuri au fost intentate proceduri disciplinare în privința a 81 de procurori și transmise Colegiului Disciplinar pentru examinare. Au fost intentate 17 proceduri disciplinare în privința procurorilor conducători în legătură cu neajunsurile în organizarea și gestionarea eficientăa activității de conducere și exercitare a urmăririi penale de către procurorii subalterni. În rezultatul controalelor au fost atenționați asupra neadmiterii încălcărilor de ege 43 de procurori.
În privința a 4 procurori au fost emise ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale și a fost începută urmărirea penală în privința unui procuror (alin. 3, art. 264/1 Cod penal). Pentru a-și îndeplini funcțiile sale de competență, procuratura are nevoie de resurse umane calificate, care însă nu sunt asigurate material la nivelul corespunzător situației sociale-economice, ținîndu-se cont de intensitatea fizică și psihologică suportatăde procurori în activitatea zilnică.
2.4. Procuratura Republicii Moldova și cooperarea internațională
Actuala lege cu privire la Procuratură, nr. 294-XVI din 25.12.2008 întrunește toate angajamentele asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei. Acest fapt a fost constatat în cadrul monitoring-ului compatibilității acesteia efectuat de către experții internaționali. Potrivit concluziilor acestora Moldova a respectat Recomandarea Consiliului Europei nr.19 din 06.10.2000 [11] în ce privește structura, rolul, locul, atribuțiile și relațiile Procuraturii în cadrul puterilor de stat și organele de drept. Consiliul Europei prin recomandările sale a propus 2 variante despre locul Procuraturii în cadrul puterilor de stat Procuraturii în cadrul puterilor de stat:-
a) Procuratura face parte sau este subordonată Guvernului,
b) Procuratura independentă de Guvern.
În cazul Republicii Moldova Procuratura este independentă în relațiile cu alte autorități publice, fiind reglementate prin lege caracterul și continuitatea acestei independențe. Principalul argument al acestei poziții este că prin funcțiile și atribuțiile sale Procuratura face parte din puterea judecătorească, putere care include toate funcțiile relevante pentru împărțirea dreptății, însă nu limitează accesul la actul de justiție propriu zis. Aceasta impune identificarea rolului Procuraturii în cadrul sistemului judiciar conform normelor comunitare, ce însă nu presupune automat subordonarea Procuraturii Ministerului Justiției.
Mai mult, Procuratura nu poate fi subordonată Ministerului Justiției care face parte din puetrea administrativă deoarece astfel s-ar încălca principiul constituțional al separării puterilor în stat Interdependența și subordonarea Procuraturii vre-unui minister sau Executivului în general este de neconceput în mai multe state membre ale Uniunii Europene. Exemple elocvente în acest sens o constituie organizarea Procuraturii în Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Slovenia, Republica Slovacă și Malta. Totodată în Grecia, Italia, Portugalia, Estonia, Belgia, Olanda, există o quasi interdependență a Procuraturii și Ministerului Justiției potrivit căreia, Ministerul Justiției are competențe:
•de a solicita informații despre politica trasată și realizată de Procuratură,
•de a se informa despre rezultatele investigării și urmăririi cauzelor penale,
•de a solicita prezentarea datelor statistice,
•de gestionare și administrare a bunurilor Procuraturii [19, p. 62].
Relațiile de cooperare internațională a organelor Procuraturii pentru s-au conturat în următoarele direcții de bază: îndeplinirea la nivel departamental a activităților de realizare a procesului de integrare europeană; colaborarea cu procuraturile sau autoritățile similare din străinătate și cu organizațiile internaționale implicate în activitatea de combatere a criminalității; asistența juridică internaționalăîn materie penală.
Evenimentele principale ale perioadei de referință au fost ședințele preparatorii și de lucru pentru vizita de evaluare ale Comisiei Europene în cadrul celor 4 blocuri ale Dialogului pentru liberalizarea regimului de vize.
Procuratura a prezentat raportul pe instituție referitor la activitățile în vederea implementării Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP) pentru perioada de raport.
În anul 2011 a continuat cooperarea cu Programul Comun al Comisiei Europene și Consiliului Europei „Programul de susținere a democrației” pentru Republica Moldova, prin continuarea seminarelor cascadă la INJ pentru procurori și judecători cu tematicele „Standardele CEDO și CPT în materia prevenirii și combaterii relelor tratamente și impunității” și „Utilizarea măsurilor alternative detenției preventive”. Reprezentanții Procuraturii au participat la ședințele ordinare ale GRECO și MONEYVAL [21, p. 63].
În cadrul ședinței GRECO a fost pus în discuție și adoptat Raportul de evaluare a Republicii Moldova la runda a 3-a de evaluare, la care:
– în vederea alinierii dispozițiilor Codului Penal la prevederile Convenției penale cu privire la corupție și Protocolul la ea au fost date adițional 8 recomandări ce urmează a se implementa pînă la 31 octombrie 2012;
– în vederea respectarii de către Republica Moldova a normelor internaționale ce reglementează finanțarea partidelor politice și transparența acestui proces, au fost date în adresa statului nostru 9 recomandări, despre implementarea cărora urmează să informăm GRECO pînă la 31.10.2012.
Procuratura Republicii Moldova întreține în regim continuu relații de cooperare cu reprezentanții organismelor internaționale, misiunilor diplomatice (SUA, Ungaria, Germania, Franța, Italia), a Consiliului Europei, IRZ, NORLAM, Amnesty International, Organizația Internațională pentru Migrație, etc.
A continuat cooperarea cu EUBAM, reprezentantul Procuraturii participînd la activitățile Misiunii. S-a consolidat cooperarea cu Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională(IRZ), fiind realizată la Chisnău la 14-15 aprilie 2011 Conferința internațională (Germania, Ucraina, Federaț iaRusă și România) cu tematica „Depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională” [29].
În cooperare cu Consiliul Coordonator al procurorilor generali ai statelor- participante la CSI au fost examinate și pregătite un șir de avize asupra Programelor de cooperare cu statele-participante la CSI în diferite domenii de activitate. Un eveniment important pentru Procuratură, cu impact asupra viitoarei reforme, a fost semnarea la 16.03.2011 a Memorandumului de Înțelegere între10 Procuratura Generală și OSCE cu privire la susținerea reformei Procuraturii și consolidarea capacităților, în baza experienței statelor baltice. În comun cu UNDP și Delegația UE în Moldova a fost organizat concursul pentru postul de consilier de politici al Procurorului General, finisată cu desemnarea lui Holger Hembach (Germania)[29].
A continuat eficient cooperarea cu Eurojust. Deși, în prezent, între Republica Moldova și Eurojust nu sînt semnate careva tratate, deja s-a format o cooperare între procurorii din Republica Moldova și procurorii de legăturăde la Eurojust ai României, Irlandei, Luxemburgului, Portugaliei și Republicii Cehe.
Pe parcursul anului 2011 procurorii din Moldova au efectuat vizite de studiu în statele europene în vederea preluării bunelor practici și asigurării unei reforme eficiente a organelor Procuraturii (anexa nr.2).
Extrem de importante au fost vizitele Procurorului General în Korea de Sud, Seoul la Forumul Internațional al Procurorilor și cea de a 14-a ConferințăIAP. Urmare a acestei vizite, la 26.06.2011 a fost semnat Memorandumul de înțelegere dintre Procuraturile Republicii Moldova și Koreei de Sud în materie de asistență juridică.
La 5 martie 2011, la Istambul, Turcia, a fost semnat Memorandumul de înțelegere dintre Procuratura Republicii Moldova și Ministerul Justiției al Republicii Turcia [29].
La 07.09.2011 a fost semnat Memorandumul de înțelegere dintre Procuratura Republicii Moldova și Procuratura Republicii Populare Chineze. Totodată, au fost întreprinse un șir de măsuri în vederea organizării în Republica Moldova în anul 2013 a Forumului Internațional al Procurorilor. În domeniul asigurării asistenței juridice internaționale, procurorii au examinat 265 de materiale și informații referitor la eventualitatea extrădării infractorilor căutați de organele de drept naționale, reținuți pe teritoriul altor state, și 37 de materiale referitoare la reț inerea în Republica Moldova a infractorilor aflați în căutare de alte state.
Pe parcursul anului 2011, organele de urmărire penală din țară au adresat 396 de cereri de asistență juridică autorităților respective ale altor state. În aceeași perioadă, de la autoritățile altor state au parvenit și au fost examinate 435 de cereri de comisie rogatorie privind executarea unor acțiuni procesuale. Au fost primite 41 de materiale și dosare de la autoritățile străine privind preluarea urmăririi penale în privința cetățenilor Republicii Moldova care au comis infracțiuni pe teritoriul altor state [29].
În perioada vizată, procuraturile teritoriale și specializate au solicitat Procuraturii Generale transferul către statele străine a 16 dosare penale.
Reforma organelor Procuraturii înseamnă delimitarea atribuțiilor instituțiilor din cadrul autorităților statului și excluderea influenței asupra ei, inclusive celei judecătorești, stabilirea unor împuterniciri bine determinate pentru procurori, asigurarea activității lor în conformitate cu standardele europene, a imparțialității și independenței procurorilor pentru exercitarea atribuț iilor fără careva imixtiune nejustificată.
Un eveniment extrem de important a fost colaborarea Procuraturii Generale cu autoritățile din stat în cadrul procesului de reformă în justiție. Astfel, grupul de lucru format în cadrul Procuraturii Generale a elaborat un șir de proiecte de modificare a cadrului legislativ, și anume: la legea cu privire la Procuratură, legea cu privire la activitatea operativă de investigații, Codul de procedurăpenalăetc. În acest sens, a fost realizat un ciclu de dezbateri publice cu participarea societății civile în cadrul cărora au fost prezentate proiectele elaborate de Procuratura Generală.
Astfel au fost organizate 5 runde de dezbateri publice în comun cu NORLAM asupra „Reformei Procuraturii în Republica Moldova”, la care au fost invitați reprezentanți ai societății civile și comunității internaționale. În comun cu Ambasada SUA la Chișinău a fost organizată ședința de dezbateri asupra Codului de etică al Procurorului, modificărilor la Codul de procedură penalăîn partea ce ține de activitatea operativă de investigații [29].
Pe parcursul anului 2011 au fost efectuate un șir de studii comparative privind rolul și locul Procuraturii în sistemul de drept, fiind studiată practica țărilor europene, precum și a țărilor CSI cu evidențierea mai multor modele de organizare a sistemului procuraturii.
În această ordine de idei, au fost realizate mai multe studii, cele mai importante fiind :
1.Atribuțiile și competențele procuraturilor din statele membre ale Uniunii
Europene.
2.Studiu referitor la competențele Procurorului General, controlul ierarhic,
participarea procurorului în procesul civil în statele europene.
3.Studiu referitor la procuraturile specializate și la purtarea uniformei. În perioada de referință au fost pregătite și prezentate Parlamentului, Guvernului, altor ministere și departamente 61 de avize la proiecte de legi, hotărîri ale Guvernului, alte acte normative ale autorităților publice centrale. Au fost pregătite 8 avize la sesizările examinate de Curtea Constituțională.
În domeniul de integrare europeană și programe internaționale Procuratura Republicii Moldova:
– pregătește, în baza informațiilor prezentate de subdiviziunile Procuraturii, răspunsurile necesare de prezentat autorităților naționale responsabile de coordonarea și monitorizarea procesului de integrare europeană;
– întocmește și propune spre aprobarea conducerii instituției programul de dezvoltare, extindere și diversificare a relațiilor și cooperării între Procuratura Generală și alte instituții similare din străinătate ori cu organisme internaționale;
– pregătește, în vederea negocierii și semnării, proiectele protocoalelor (memorandumurilor, acordurilor) de cooperare între Procuratura Generală și instituțiile similare din alte state;
– urmărește punerea în practică a protocoalelor (memorandumurilor, acordurilor) în vigoare;
– organizează participarea reprezentanților instituției la conferințele, seminarele, reuniuni internaționale în cadrul cărora se dezbat probleme specifice activităților procuraturii;
– urmărește întocmirea rapoartelor și informațiilor ce țin de rezultatele vizitelor efectuate în străinătate de reprezentanții Procuraturii și valorificarea acestora prin înaintarea celor mai relevante propuneri conducerii Procuraturii Generale în vederea implementării acestora;
– examinează periodic propunerile, măsurile și prevederile diferitelor documente bilaterale în vederea punerii în practică;
– organizează participarea procurorilor la cursuri de pregătire profesională organizate în străinătate;
– ține legătura cu organismele europene și instituțiile naționale din alte țări în vederea coordonării activității privind participarea procurorilor la astfel de stagii;
– întocmește lucrări în vederea pregătirii pentru participarea Procurorului General la reuniuni și vizite internaționale, precum și pentru vizitele și reuniunile internaționale organizate de Procuratura Generală, la inițiativa Procurorului General;
– prezintă conducerii Procuraturii Generale propuneri privind deplasarea în străinătate, în interes de serviciu, a personalului din Procuratura Generală, procuraturile teritoriale și specializate;
– pregătește ordinele de deplasare internațională;
– avizează (din punctul de vedere al oportunității participării și al legăturii cu activitatea procuraturii sau activitatea nemijlocită a colaboratorului) propunerile de deplasare în străinătate formulate de alte subdiviziuni ale procuraturii si alte organe;
– asigură legăturile cu oficiile diplomatice și consulatele străine acreditate în Moldova;
– organizează și primește în audiență, la cererea acestora, membri ai Corpului Diplomatic și Consular străin din Moldova, precum și reprezentanți ai organismelor internaționale, efectuând redactarea unor eventuale răspunsuri scrise solicitate de interlocutorii străini;
– asigură primirea în audiență de către Procurorul General și adjuncții săi a diplomaților și a reprezentanților organismelor internaționale, urmărind, totodată, ca la solicitările lor să primească în timp rezonabil eventualele răspunsuri;
– prezintă Procurorului General propuneri privind inițierea unor proiecte și programe pentru a fi înaintate reprezentanților Corpului Diplomatic și organismelor internaționale pentru acordarea asistenței tehnice;
– ține evidența programelor de asistență oferite de instituții naționale sau internaționale și asigură gestionarea eficientă a acestora; răspunde de întocmirea la timp a rapoartelor privind gestionarea acestor programe și transmiterea răspunsurilor în termenele stabilite;
– examinează sau asigură organizarea examinării, după caz, a cererilor prin care diferite autorități străine, organisme internaționale sau persoane fizice din străinătate solicită Procuraturii Generale acte, date, informații care urmează să fie utilizate în alte țări;
– soluționează chestiunile ce țin de obținerea pașapoartelor și a vizelor pentru deplasări în străinătate ale conducerii Procuraturii Generale, iar în cazuri dificile a fi rezolvate – pentru ceilalți procurori, care au fost desemnați pentru participare la evenimente organizate în străinătate;
– organizează acțiunile de protocol ale Procuraturii Generale în cadrul vizetelor reprezentanților statelor străine sau organizațiilor internaționale;
– asigură traducerea actelor care prezintă interes sporit pentru Procuratură, antrenând specialiști de rigoare, întocmește corespondența în străinătate;
În domeniul de asistență juridică internațională în materie penală:
– răspunde de efectuarea lucrărilor și îndeplinirea obligațiilor ce revin Procuraturii Generale în domeniul asistenței juridice internaționale în materie penală, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte;
– examinează cererile de comisie rogatorie, parvenite din alte state, ia decizia conform normelor de drept internațional, ale legislației procesual-penale naționale, privind modalitatea, volumul, termenul executării, organul responsabil de executare; ține la control și verifică materialele executării, plenitudinea și corectitudinea îndeplinirii acestora, respectarea dispozițiilor legale, a indicațiilor instanțelor, a termenelor de executare, restituie spre reexaminare sau completare materialele executate;
– examinează cererile de comisie rogatorie, întocmite de organele de urmărire penală din Republica Moldova, în scopul expedierii lor în alte state, ia decizii conform normelor de drept internațional, ale legislației procesual-penale naționale, privind oportunitatea transmiterii lor spre executare autorităților judiciare străine, corespunderea lor cerințelor instrumentelor internaționale de asistență în materie penală; pregătește actele și demersurile respective, ține la control executarea acestora;
– examinează cererile de transfer de urmărire penală a cetățenilor străini, ce au comis infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova, parvenite de la organele naționale de urmărire penală, verifică plenitudinea și obiectivitatea acțiunilor de urmărire penală, ia decizii conform legislației procesual-penale naționale, verifică corectitudinea actelor întocmite în vederea corespunderii lor cerințelor instrumentelor internaționale, pregătește demersurile corespunzătoare către organele abilitate ale statelor străine, ține la control examinarea acestora, cere informații despre decizia finală luată pe aceste cazuri de autoritățile competente străine;
– examinează cererile de preluare a urmăririi penale, parvenite din alte state, ia decizii conform normelor de drept internațional, ale legislației procesual-penale naționale privind modalitatea, volumul, termenele și organul responsabil de executare; verifică materialele primite, emite ordonanțe de preluare sau refuz în preluarea urmăririi penale, decide transmiterea materialelor pentru efectuarea de verificări conform art.274 CPP, emite alte acte procesual-penale; ține la control cauzele penale, urmărirea penală în care a fost preluată la cererea instanțelor judiciare din alte state, cooperează cu subdiviziunile competente de specialitate ale Procuraturii Generale referitor la verificarea legalității deciziilor adoptate de organele de drept naționale în cauzele penale urmărirea penală în care a fost preluată, informează autoritățile competente străine despre decizia definitivă luată în cadrul procesului penal preluat;
– examinează cererile de extrădare, întocmite de organele de urmărire penală naționale, inițiază procedura de extrădare în fața autorităților străine; inițiază și organizează tranzitarea de către persoanele extrădate a teritoriilor unor terțe state; ține la control efectuarea urmăririi penale și examinarea judiciară a cauzelor penale în privința persoanelor extrădate, în scopul respectării “regulii specialității”, a altor norme de drept internațional și informării statelor ce i-au extrădat despre deciziile luate în aceste cauze;
– examinează cererile de extrădare parvenite de la organele abilitate ale altor state în vederea corespunderii lor normelor de drept internațional, ale Constituției Republicii Moldova, ale legislației procesual-penale naționale, altor legi naționale; solicită organelor abilitate localizarea și reținerea persoanei solicitate pentru extrădare; adresează în instanța de judecată competentă demers de aplicare în privința persoanei reținute pentru extrădare a măsurii preventive arestul și, la necesitate, demers de prelungire a termenului de arest, audiază sau dispune audierea persoanei a cărei extrădare se cere asupra faptelor imputate, cetățeniei acestuia și altor chestiuni esențiale în procedura de extrădare; examinează posibilitatea aplicării procedurii simplificate de extrădare în privința persoanei a cărei extrădare se solicită; întocmește proiectul de hotărâre motivată privind refuzul extrădării în cazul în care constată că persoana solicitată nu poate fi extrădată, în caz contrar pregătește din numele Procurorului General demers către instanța de judecată competentă privind extrădarea persoanei reținute și participă în instanță la examinarea demersului; informează statul solicitant despre hotărârea luată în cadrul examinării cererii de extrădare; solicită de la statul străin informații despre rezultatele urmăririi penale în privința persoanei extrădate;
– adresează în instanțele de judecată demersuri, participă la ședințele judiciare în vederea recunoașterii și luării spre executare a hotărârilor penale definitive pronunțate cetățenilor Republicii Moldova de instanțele judecătorești din străinătate;
– răspunde de realizarea evidențelor statistice complete privind activitatea desfășurată în cooperarea internațională;
– acordă ajutor metodic subdiviziunilor de urmărire penală, procurorilor teritoriali și specializați privind coaperarea internațională și asistența juridică internațională.
În domeniul procesului legislativ
– promovează interesele instituționale ale Procuraturii în procesul legislativ cu antrenarea și participarea nemijlocită la toate etapele aferente acestui proces (elaborarea proiectelor de acte legislative și normative din punct de vedere al tehnicii legislative, avizarea, definitivarea, promovarea și prezentarea lor autorităților legislative și executive etc.);
– avizează proiectele de acte legislative și normative, formulează propuneri și observații pe marginea lor;
– participă la elaborarea concepțiilor, strategiilor, instrucțiunilor în ceea ce privește tehnica legislativă;
– publică pe site-ul Procuraturii cele mai valoroase lucrări elaborate, cu caracter științifico – practic, altor materiale, precum și a actelor internaționale (convenții, recomandări; rezoluții etc.) din domeniul de activitate a Procuraturii;
– realizează cooperarea și schimbul de informații cu alte instituții, autorități sau organizații neguvernamentale, după caz, în vederea eficientizării reformării activității Procuraturii, contribuie la desfășurarea sondajelor sociologice;
– informează conducerea Procuraturii despre neconcordanțele în legislație, evidențiate în activitatea practică, în vederea eliminării lor;
– asigură transparența în procesul de elaborare a actelor normative de către Procuratura Generală;
– colaborează cu organizațiile neguvernamentale specializate în protecția drepturilor și intereselor omului și cu societatea pentru o mai bună funcționare a activității Procuraturii;
– organizează evidența și sistematizarea legislației în vederea consolidării ei;
– verifică legalitatea actelor juridice prezentate Procurorului General pentru semnare de Direcția administrativ-economică;
– solicită avizele de la subdiviziunile Procuraturii Generale, sau după caz a procuraturilor teritoriale și specializate la proiectele actelor normative elaborate de Procuratura Generală precum și alte autorități publice;
– participă la întrunirile de nivel național și internațional, alte evenimente cu caracter științific și profesional, din domeniul de activitate a Procuraturii;
– avizează proiectele actelor de dispoziție pregătite de procurori înainte de a fi prezentate conducerii Procuraturii Generale pentru aprobare;
– cooperează și promovează schimbul de informații și de experiență cu secțiile similare ale altor organe de drept din țară și străinătate
– la indicația conducerii Procuraturii Generale participă la examinarea problemelor de competență în cadrul altor autorități publice;
– duce evidența și asigură păstrarea în mape a proiectelor de acte legislative și normative elaborate de Procuratura Generală, menține mapele respective în stare de control;
– ține evidența lucrărilor conferințelor, seminarelor organizate de Procuratură.
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CADRUL LEGAL DE ORGANIZARE SI FUNCTIOARE A MINISTERULUI PUBLIC DIN ROMÂNIA
3.1.Principiile de activitate și structura Ministerului Public din România
Ministerul Public este subiect procesual penal, participant la activitatea procesuală, alături de instanța judecătorească, având un rol indispensabil pentru constituirea, dezvoltarea și rezolvarea raportului procesual, întrucât îndeplinește funcția procesuală esențială a acuzării. El, nu este considerat, însă, prin lege, parte în procesul penal, nici chiar atunci când participă la judecată ca titular al funcției de învinuire, deși, în realitate, este asimilat părților. Astfel, prin parte în procesul penal, se înțelege acea persoană fizică sau juridică care are drepturi și obligații ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acțiunii penale și acțiunii civile în cadrul procesului penal.
La baza organizării și funcționarii Ministerului Public stau, formal, următoarele principii : a) principiul legalității; b) principiul imparțialității; c) principiul controlului ierarhic; d) principiul independenței; e) principiul subordonării ierarhice; f) principiul exercitării atribuțiilor sub autoritatea ministrului justiției; g) indivizibilitatea.
a) Principiul legalității este consacrat, cu titlu general, în art. 1, alin. 5 din Constituția revizuită, în care se prevede că “in România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie” și, în privința Ministerului Public, în art. 132, alin.1, în care se dispune că procurorii își desfășoară activitatea, printre altele, potrivit principiului legalității. Așa cum s-a arătat în doctrină consacrarea constituțională a legalității ca principiu de desfășurare a activității procurorilor își are doua explicații: domeniul acțiunii procurorului îl constituie acțiunea publica[1]; legiuitorul a stabilit drept funcție a Ministerului Public asigurarea respectării legii. Principiul legalității mai este înscris și în art. 62 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform căreia Ministerul Public este independent în relațiile cu instanțele de judecată și cu celelalte autorități publice și își exercită atribuțiile în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia. Totodată, se prevede expres că procurorii își desfășoară activitatea, printre altele, potrivit principiului “legalității” și “își exercită funcțiile în conformitate cu legea, respectă și protejează demnitatea umană și apăra drepturile persoanei“, în plus, incluzând procurorii printre magistrați, textul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și magistraților, prevede în mod expres ca “Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continua”. In acest fel, se explică de ce Ministerul Public este conceput și ca un apărător al ordinii de drept și al egalității cetățenilor în fața legii.
Abrogarea expresă a art. 279 alin.2, lit.a din C.proc.pen., care prevedea o “procedură specială a plângerii prealabile”, asociată cu apariția Legii nr. 192/2006, privind medierea si organizarea profesiei de mediator, pare sa inducă recunoașterea în sistemul judiciar român a oportunității urmăririi penale, cu titlu de excepție de la regula legalității, care să permită și la noi utilizarea de către Ministerul Public a alternativelor la urmărire, într-adevăr, medierea penală ar putea reprezenta și în Romania, în consens cu Recomandarea Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei nr. R(99)19, o modalitate alternativă la soluționarea cauzelor penale, care ar putea fi decisă chiar de procuror, în calitatea acestuia de titular al urmăririi, după modelul altor legislații.
b) Imparțialitatea procurorilor este indispensabilă pentru realizarea scopului procesului penal, acela de înfăptuire a justiției, fiind o consecință a poziției procesuale a procurorului, care nu este considerat ca parte în procesul penal, ceea ce ar exclude orice subiectivism în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege. Acest principiu este concretizat prin aceea că, în sistemul judiciar, procurorul nu trebuie sa fie un simplu reprezentant al statului în procesele penale, ci el trebuie să fie liber să efectueze urmărirea penală și să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauza și, prin urmare, sa-și îndeplinească fără părtinire toate atribuțiile ce-i revin potrivit legii. Mai mult, el poate contesta la Consiliul Suprem al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției, precum și măsura trecerii cauzei altui procuror ( art. 64, alin.2 din Legea nr. 304/2004,).
Totodată, potrivit art. 10 din Legea 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, procurorii nu își pot exprima public opinia asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. De asemenea, procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar daca procesele respective sunt pe rolul altor parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția și nu pot îndeplini orice activitate, care, potrivit legii, se realizează de avocat. Procurorilor le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților sau descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar și în asemenea situații, însă, procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența soluția parchetului și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.
c) Controlul ierarhic se realizează, mai întâi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție asupra tuturor parchetelor, fie direct, fie indirect, prin procurori anume desemnați, apoi, de către procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și de către prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, care exercita atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și a parchetelor din subordine. Tot în acest fel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel exercită, direct sau prin procurori anume desemnați, controlul asupra parchetelor militare din subordine, iar procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție exercită controlul asupra tuturor procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție ( art. 81, alin. 1 din Legea nr. 304/2004 ).
d) Independenta Ministerului Public, care se găsea consacrată, ab initio, doar în Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992, nu și în Constituție, privește, pe de o parte, relațiile cu celelalte autorități publice, iar pe de altă parte, relațiile cu instanțele judecătorești, pe lângă care funcționează, în acest sens, art. 62, alin. 4 din Legea nr. 304/2004 precizează că “parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte autorități publice”. In termeni similari, art. 81 alin. 2 din aceeași lege prevede că “ Direcția Națională anticorupție este independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia”. În Legea 303/2004, art. 3, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, se prevede, însă, că “procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii”.
e) Subordonarea ierarhică înseamnă subordonarea procurorilor din fiecare parchet conducătorului acelui parchet și a conducătorului unui parchet, conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție teritorială. Aceasta reprezintă o trăsătură fundamentală a organizării Ministerului Public, ce ține de puterea executivă. Astfel, în timp ce judecătorii nu primesc ordine de la nimeni, ci judecă doar după propria lor conștiință, magistrații Ministerului Public, din contra, primesc ordine de la superiorii lor ierarhici cărora trebuie să li se supună. Așa cum reprezentanții părților trebuie să acționeze după ordinele și directivele clienților lor, și magistrații parchetului sunt plasați sub direcția și controlul șefilor lor ierarhici, precum și sub autoritatea ministrului justiției, care, fără a avea calitatea de membru, rămâne totuși un veritabil șef al Ministerului Public. Datorită acestui principiu, procurorul ierarhic superior are îndrituirea să îndeplinească oricare dintre atribuțiile procurorilor din subordine și chiar să preia cauza, în condițiile prevăzute de Codul de procedura penala ( art. 209, alin. 4, introdus prin Legea nr. 356/2006 ) sau să suspende ori să infirme actele și dispozițiile acestora, dacă sunt contrare legii, conform art. 64, alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în actuala redactare. Dispozițiile procurorului ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dacă sunt date în scris și sunt în conformitate cu legea ( art. 64, alin.1 din Legea nr. 304/2004 ). Ca atare, dacă o asemenea dispoziție ar conține o ilegalitate, procurorul ierarhic inferior nu este obligat s-o îndeplinească, ci, din contra, este obligat să refuze executarea ei.
f) Autoritatea ministrului justiției față de Ministerul Public, la care se referă art. 132 din Constituție și art. 62, alin. 2 din Legea nr. 304/2004, are astăzi, sub imperiul noilor reglementari, o alta configurație, fiind mai apropiată de conceptul de autoritate administrativă, termen pe care îl folosește expressis verbis textul art. 77, alin. 1 din Legea privind organizarea judiciară în privința Direcției Naționale anticorupție decât de cel de “autoritate judecătorească“, reprezentată doar de Consiliul Superior al Magistraturii, care, preluând o mare parte din atribuțiile ministrului justiției, “este independent și se supune în activitatea sa, numai legii“, fiind “garantul independenței justiției“ ( art. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ), în acest fel, după noile reglementări, clar superioare, autoritatea ministrului justiției este redusă doar la cadrul conferit de noul text al art. 69, alin. 1 din Legea nr. 304/2004, , potrivit căruia “ inistrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurorii anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale anticorupție ori de ministrul justiției”.
g) Indivizibilitatea. Magistrații Ministerului Public, cel puțin cei care aparțin aceluiași parchet, sunt considerați din punct de vedere juridic, că formează o singura persoană. Se spune că funcția absoarbe personalitatea fiecărui membru. Acela care acționează sau care vorbește nu procedează în numele sau propriu, ci în numele întregului parchet. De asemenea, membrii unui parchet pot întotdeauna să se înlocuiască în exercitarea atribuțiilor și chiar în cursul judecații unei cauze, în timp ce un judecător nu are posibilitatea de a se substitui unui alt judecător în timpul dezbaterilor unui proces penal, sub acțiunea nulității absolute a procedurii. În același timp, însă, indivizibilitatea Ministerului Public nu împiedică un magistrat al parchetului, devenit judecător, să judece o cauză la a cărei urmărire penala nu a luat parte direct sau indirect.
Potrivit Constituției și Legii privind organizarea judiciară, Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori, constituiți în parchete pe lângă fiecare instanță judecătorească, sub autoritatea ministrului justiției. Articolul 131, alin. 2 din Constituție prevede expres ca “Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii”, iar alin. 3, introdus prin Legea de revizuire a Constituției din anul 2003 dispune că “parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată…”, în termeni identici, art. 1, alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevede că “Ministerul Public își exercita atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii”, iar art. 4, alin. 2 din aceeași lege stabilește că “parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a politiei judiciare, în condițiile legii”.
Ministerul Public are următoarele organe: parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale pentru minori și familie, tribunale și curți de apel; parchetele militare, care sunt organizate și funcționează potrivit legii; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public.
La fiecare parchet funcționează un anumit număr de procurori. Structura și organizarea aparatului tuturor parchetelor, precum și stabilirea parchetelor la care se vor înființa secții maritime și fluviale, birouri sau servicii de criminalistică și criminologie nu se mai stabilesc de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul ministrului justiției. Repartizarea procurorilor pe compartimente de activitate se face de către conducătorul fiecărui parchet. Articolul 90 din Legea nr. 304/2004 prevede expres că parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale au în structură secții, în cadrul cărora pot funcționa servicii și birouri. Parchetele de pe lângă curțile de apel au în structură și câte o secție pentru minori și familie. Birourile, serviciile ori alte compartimente de specialitate din cadrul parchetelor se stabilesc de către procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul ministrului justiției. Articolul 95, alin. 2, din aceeași lege, prevede că repartizarea procurorilor pe secții, servicii și birouri este de competența conducătorului fiecărui parchet.
Parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale pentru minori și familie și tribunale sunt conduse de prim-procurori. Prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale sunt ajutați de 1-2 adjuncți, în funcție de volumul de activitate, iar la parchetele de pe lângă judecătorii și tribunale pentru minori și familie, prim-procurorii sunt ajutați de un adjunct.
Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt conduse de procurori generali. Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel sunt ajutați de 1-2 adjuncți. Secțiile, serviciile și birourile parchetelor de pe lângă instanțe sunt conduse de procurori-șefi.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de un procuror general ajutat de un prim-adjunct, un adjunct și 3 consilieri. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este promovat și eliberat din funcție de Președintele României la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (art. 54 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 ) și reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice și cu orice persoane juridice sau fizice din țara și din străinătate. Totodată, procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție particip la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite, precum și la orice complet al acesteia, când considera necesar. În cazul imposibilității de participare, procurorul general delegă pe prim-adjunctul sau pe adjunctul său ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul sau, la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participă la ședințele Curții Constituționale, în cazurile prevăzute de lege. În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emite ordine cu caracter intern.
Procurorul are, potrivit legii, calitatea de magistrat și face parte din corpul magistraților, la fel ca judecători. Pentru a dobândi calitatea de procuror, o persoană trebuie să aibă capacitatea funcțională de a exercita această funcție cerută de art. 12 și următoarele din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor prin investirea ei ca procuror la unul din parchete, care se face, cu excepția stagiarilor, prin numire prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorii stagiari sunt numiți în funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire al Institutului National al Magistraturii. Procurorii stagiari pot fi numiți în funcție numai la parchetele de pe lângă judecătorii. Durata stagiului este de 1 an, iar în această perioadă procurorii sunt obligați să continue formarea profesională sub coordonarea unui procuror anume desemnat de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanță. După încheierea perioadei de stagiu, magistrații stagiari sunt obligați să se prezinte la examenul de capacitate, care se organizează anual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului National al Magistraturii.
Pe lângă parchetele obișnuite, în prezent funcționează, în cadrul Ministerului Public, și Direcția națională anticorupție, înființată, la nivel național, în structura Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție (Parchetul National Anticorupție ), prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2004, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 601/2004 si, mai recent, prin Legea nr. 247/2005 de modificare și completare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și apoi, prin O.U.G. nr. 134/2005, cu modificările aduse prin Legea nr. 54/2006, ca structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului National anticorupție și transformarea lui, pe rând, în departament și, în prezent, în direcție.
3.2. Prezentarea generală a Direcției Generale Anticorupție
Direcția Națională Anticorupție este organizată ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, potrivit legii.
Aceasta are sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția Natională anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții. Conducerea Direcției Naționale Anticorupție este asigurată de un procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doi procurori șefi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general și 4 procurori șefi de secție. Aceștia sunt numiți, conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 303/2004, de Președintele României, la propunerea Ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura dată.
În conformitate cu legea de organizare, Direcția Națională Anticorupție este o structură complexă, în sensul că procurorii direcției sunt sprijiniți în activitatea de urmărire penală, atât de ofițeri și agenți de politie judiciară, cât și de specialiști cu înalță calificare în domeniile: economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii. Aceștia își desfășoară activitatea în cadrul unor echipe operative complexe, sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, sporind astfel eficiența și calitatea anchetelor penale.
Direcția Națională Anticorupție are, prin lege, independență financiară, în sensul că fondurile se asigură de la bugetul de stat și sunt evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorul șef al direcției este ordonator secundar de credite.
Este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți prin ordinul procurorului șef al direcției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru a fi numiți în cadrul direcției procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui interviu organizat de comisia constituita in acest scop. Comisia, numită prin ordinul procurorului șef al direcției, este formată din 3 procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și specialiști în psihologie ori resurse umane. Interviul consta în verificarea pregătirii profesionale, a capacitații de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, a rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție evaluează rezultatele obținute de procurorii direcției și îi poate revoca, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.
În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează ofițeri de politie, care constituie poliția judiciară a direcției. Ei își desfășoară activitatea numai în cadrul direcției, sub autoritatea procurorului șef al acesteia și pot efectua actele de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Naționale Anticorupție își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, dispozițiile acestuia fiind obligatorii. Actele întocmite de ofițerii de politie judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.
Detașarea ofițerilor și agenților de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție se face, la propunerea nominală a procurorului șef al acesteia, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, iar numirea acestora în funcții se face prin ordin al procurorului șef al direcției. Detașarea ofițerilor și agenților de politie judiciară are o durată de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora.
In cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înalță calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Specialiștii menționați au calitatea de funcționar public și, similar cu ofițerii de politie judiciară, își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Ei efectuează, la dispoziția scrisa a procurorilor, constatări tehnico-științifice care constituie mijloace de probă, in condițiile legii.
În conformitate cu Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, cu modificările si completările ulterioare, structura de personal a direcției este următoarea:- 45 procurori;- 170 ofițeri și agenți de poliție judiciară ; – 55 specialiști ; – 196 personal auxiliar de specialitate și personal economic și administrativ.
Atribuțiile Direcției Naționale Anticorupție sunt următoarele :
a) efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute în Codul de procedura penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și în prezenta ordonanță de urgență, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competența Direcției Naționale Anticorupție;
b) conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispozițiile procurorului de către ofițerii de poliție judiciară aflați sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție;
c) conducerea, supravegherea și controlul activităților de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție;
d) studierea cauzelor care generează și a condițiilor care favorizează corupția, elaborarea și prezentarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum și pentru perfecționarea legislației penale;
e) elaborarea raportului anual privind activitatea Direcției Naționale Anticorupție și prezentarea acestuia Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor, iar ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Direcției Naționale Anticorupție;
f) constituirea și actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corupție;
g) exercitarea altor atribuții prevăzute de lege.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție emite ordine.
În cazul în care există indicii temeinice privind comiterea uneia dintre infracțiunile aflate în competenta Direcției Naționale Anticorupție, procurorii au posibilitatea de a folosi, potrivit legii, următoarele metode speciale, în scopul strângerii probelor și identificării făptuitorilor:
– punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;
– punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;
– accesul la sistemele informaționale ;
– folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală.
De asemenea, ei pot dispune să le fie comunicate înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile. Procurorii Direcției Naționale anticorupție au, de asemenea, dreptul de a dispune măsuri specifice de protecție a martorilor, experților și a victimelor, în condițiile legii.
3.3. Drepturile și obligațiile procurorului
Recrutarea și formarea profesională inițială în vederea ocupării funcției de magistrat se realizează pe baza de concurs, prin Institutul National al Magistraturii, Legea nr. 303/2004, art. 13. În scopul garantării unei administrări optime a justiției, dreptul comparat cunoaște sisteme diferite privitoare la recrutarea și investirea în funcție a magistraților.
Orice legislație trebuie să manifeste o preocupare majoră pentru recrutarea unor magistrați care să corespundă exigențelor tehnice și morale necesare exercitării imparțiale a funcției respective. Metodele aplicate în selecționarea judecătorilor diferă în funcție de concepțiile politice existente într-o societate dată, de nivelul libertăților politice, de moravuri și tradiție.
Sistemele aplicate în selecționarea judecătorilor au diferit în timp, în funcție de necesitățile impuse de dezvoltarea societății.
În statele moderne s-a simțit tot mai mult nevoia recrutării în magistratuă a unor persoane având nu numai o înaltă moralitate, ci și o bună pregătire de specialitate.
Din cauza inconvenientelor pe care le prezintă sistemul numirii necondiționate de către puterea executivă, unele state au adoptat sistemul alegerii magistraților. Sistemul electiv are avantajul că înlătură posibilitatea aservirii judecătorilor fata de puterea executiva. Totuși, acest sistem este aplicat integral doar foarte puțin în dreptul contemporan, deoarece sistemul numirii este amendat prin instituirea unor condiții și criterii profesionale riguroase.
Și în România a fost organizat, în temeiul dispozițiilor constituționale, un Consiliu Superior al Magistraturii, cu sarcini privitoare la recrutarea magistraților și care îndeplinește, în același timp, rolul de Consiliu de disciplină.
Înainte de a-și exercita atribuțiile, procurorii sunt obligați să depună jurământul. Nedepunerea jurământului de către un magistrat atrage dopă sine nulitatea numirii în funcție. Deși legea nu o afirmă în mod direct, consecința firească a unei asemenea numiri, în ipoteza în care ea ar fi fost făcută, este nulitatea actelor îndeplinite de acel magistrat.
La judecătorii și la parchetele de pe lângă acestea pot funcționa judecători și procurori stagiari. Aceștia sunt numiți în funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii.
În perioada stagiului, judecătorii și procurorii sunt obligați să continue formarea profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de președintele judecatoriei, sau, dopă caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanță.
Judecătorii stagiari au dreptul să facă parte din completul de judecata numai alături de un judecător inamovibil. Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate.
După terminarea stagiului, magistrații sunt supuși unui examen de capacitate, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii dopă validarea examenului de capacitate, lista tuturor posturilor vacante de la judecătorii de pe lângă aceste instanțe se publică separat pentru judecători și procurori în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, și se afișează la sediile instanțelor și parchetelor, prin grija Consiliului Superior al Magistraturii.
Drepturile procurorilor
Conform legii, procurorii se bucură de stabilitate și nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv, fără încuviințarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Ministerul de Interne are obligația, potrivit legii, de a acorda, la cerere, protecție magistraților procurori și familiilor lor în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări.
Procurorii pot fi eliberați din funcțiile pe care le dețin numai în cazurile enumerate de lege, si anume: demisie, pensionare potrivit legii, transferarea într-o alta funcție în condițiile legii, dacă împotriva lui s-a luat măsura îndepărtării din funcție, fie ca măsură disciplinară, fie pentru vădita incapacitate profesională, dacă a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune, dacă nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 13, alin. 2 din Legea 303/2004 privind statutul magistraților.
Procurorii au dreptul să pledeze în condițiile prevăzute de lege cauzele lor personale, ale părinților, soților ( soțiilor ) și copiilor lor, precum și ale persoanelor aflate sub tutela sau curatela lor.
Promovarea și transferarea procurorilor se poate face numai cu consimțământul acestora, la fel ca și delegarea, într-un an, cu mai mult de doua luni.
Procurorii se bucură, de asemenea, de o serie de alte drepturi, cum ar fi salariul, concediul anual de odihna și de studii, asistența medicală și medicamente, asigurarea de risc profesional, pentru viață, sănătate și bunuri, dreptul la pensie.
Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților enumeră abaterile pentru care magistrații răspund disciplinar.
Procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru abaterile prin care se aduce atingere prestigiului instituției. Pentru săvârșirea de abateri, legea prevede aplicarea de sancțiuni disciplinare. În cazul procurorilor, acțiunea disciplinară se exercită de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurorul general, prim adjunct și adjuncții acestuia, precum și pentru procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorii generali ai Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel, de colegiul de conducere al Parchetului National anticorupție, pentru procurorul general, adjuncții acestuia și procurorii Parchetului National Anticorupție.
Pentru procurorii din cadrul Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel și al parchetelor din circumscripția acestora, acțiunea disciplinara se exercită de colegiile de conducere ale Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel.
Cercetarea prealabilă, care este obligatorie, se efectuează prin procurori-inspectori din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul National Anticorupție sau din cadrul Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor celui cercetat sunt obligatorii. După primirea rezultatului cercetării prealabile, titularul acțiunii disciplinare sesizează secțiile Consiliului Superior al Magistraturii în vederea judecării acțiunii disciplinare care dacă constată că sesizarea este întemeiată aplică una din sancțiunile disciplinare prevăzute de lege în raport cu gravitatea acesteia și circumstanțele personale ale magistratului. Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat o acțiune disciplinară pot fi atacate cu recurs la completul de 9 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea prin care se soluționează recursul este irevocabilă. În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui procuror, hotărârea irevocabilă se transmite Președintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție.
3.4. Răspunderea civila și penală procurorilor
Legislația romană reglementează expres un singur caz în care poate fi angajată răspunderea civilă a procurorului și anume cel al reparării pagubei produse prin condamnarea sau luarea unei masuri preventive pe nedrept. Conform art. 504 Cod de procedura penala, ”orice persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputabilă ori că acea faptă nu există. Același lucru este valabil și pentru persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată.
În cazul în care reclamantului i s-a acordat despăgubirea solicitată, statul are dreptul, potrivit art. 507 Cod de procedura penala, la o acțiune în regres împotriva aceluia care cu rea credință sau din gravă neglijență a provocat situația generatoare de daune.
În același sens sunt și prevederile art. 94 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților.
Răspunderea penala a procurorilor
Pentru a asigura independența și imparțialitatea magistraților, legea a instituit masuri de protecție a acestora, inclusiv a magistraților procurori, împotriva antrenării lor abuzive în procese penale și proceduri viciate de eventuale presiuni politice ori de altă natură.
De menționat, în acest sens, că cea mai importantă măsură de protecție o constituie stabilirea unei competențe speciale de urmărire penală și de judecare a infracțiunilor comise de procurori și de judecători. Conform art. 209 alin. 3 si 4 si art. 29, pct. 1, lit. f din Codul de procedura penală, urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de procurori se face obligatoriu de către procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în prima instanță cauza, care în această situație este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar instanța corespunzătoare este Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistratul procuror nu poate fi cercetat de organele politiei sau de alte organe de cercetare penală.
O incompatibilitate fundamentală este prevăzută de lege în privința activităților desfășurate de magistrați. În acest sens, art. 125 alin. 3 și art. 132 din Constituție dispun, în termeni categorici, că funcțiile de judecător și de procuror sunt incompatibile cu orice altă funcție publica sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
Prin urmare, nerespectarea interdicției de cumul de funcții atrage dopă sine îndepărtarea din magistratură. Dispozițiile normative destinate a asigura independența magistraților sunt instituite în art. 7, alin. 1 din Legea nr. 303/2004, text potrivit căruia magistraților le este interzis
– să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse
– sa desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură
– sa aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrative și de control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome
– sa aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
O altă interdicție este cea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 303/2004, menită să-i protejeze pe magistrați de presiuni politice de tot felul, cum ar fi :
– magistrații nu se subordonează scopurilor și doctrinelor politice
– magistrații nu pot să facă parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare activități cu caracter politic
– magistrații sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.
Interdicții însemnate sunt consacrate și în art. 9 din Legea nr. 303/2004, potrivit căreia :
– magistrații nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
– magistraților nu le este permis să comenteze sau să justifice în presă ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele rezolvate de ei.
– magistrații nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea cărora își exercită funcția și nu pot îndeplini orice alta activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.
Nerespectarea acestor interdicții constituie abatere disciplinară și urmează să fie sancționată în mod corespunzător.
3.5. Participarea procurorului în procesul civil
Ministerul Public constituie o instituție destinată a apăra interesele generale ale societății, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Datorita acestui fapt el este organizat, în forme diferite, în imensa majoritate a statelor democratice. O excepție notabilă este aceea a sistemului englez care ignoră pur și simplu instituția Ministerului Public, apărarea intereselor generale ale statului fiind încredințată avocaților, pe care statul îi retribuie în mod corespunzător, respectiv ca orice alt client.
Constituția din anul 1991 a realizat un progres remarcabil în privința revenirii Ministerului Public la atribuțiile sale tradiționale și universal recunoscute. Potrivit art. 130 alin. (2) din Constituție, Ministerul Public își exercita atribuțiile prin procurori constituiți în parchete. Organizarea Ministerului Public este stabilită prin dispozițiile Legii privind organizarea judiciară. În redactarea sa inițială, Legea de organizare judecătorească a menținut o structură organizatorica asemănătoare cu cea anterioara revoluției din decembrie 1989, respectiv Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție.
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituția României: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”. În pofida dispozițiilor clare ale legii fundamentale Ministerul Public, prin organele sale de conducere, a acreditat tot mai mult ideea unei independențe a instituției și mai cu seamă a procurorului general față de ministrul justiției. Această împrejurare a determinat necesitatea soluționării oricăror divergente și plasarea instituției, așa cum este firesc și cum a dispus și Constituția din anul 1991, sub autoritatea ministrului justiției.
În acest fel s-a revenit la sistemul consacrat în legislația noastră antebelica, dar și la soluțiile consacrate în alte tari democratice. Este cunoscut că în organizarea sistemului judiciar legiuitorul român s-a inspirat și din legislația franceză, dar fără a trage toate consecințele firești și pe plan organizatoric. Actuala reglementare a realizat o structură organizatorică conform cu tradiționalele principii în materie. Exista și alte opțiuni în ceea ce privește organizarea acestei importante magistraturi. Esențială este însă activitatea pe care o desfășoară autoritățile publice. Totuși în noile democrații apărute în Europa Centrala și de Est la sfârșitul acestui mileniu nu era admisibila menținerea unor structuri, într-un domeniu atât de important, moștenite de la vechiul regim dictatorial.
Tendințele conservatoare manifestate în perioada postrevoluționara au marcat, într-o anumită măsură, și modul de organizare a instanțelor judecătorești. Modificarea recentă a legii de organizare judecătorească a suplinit unele din lacunele inițiale ale reglementării în materie. In forma actuală, Ministerul Public este plasat în sfera autorității judecătorești. Dispozițiile inițiale ale Legii de organizare judecătorească, unele dintre ele lipsite de consecvență juridică, au prilejuit formularea unor opinii diverse cu privire la natura juridică a Ministerului Public. Una dintre aceste tendințe a inclus Ministerul Public în sfera puterii judecătorești, teza care nu a fost împărtășită, întrucât magistrații parchetului nu au dreptul de a pronunța hotărâri cu valoarea caracteristica puterii lucrului judecat.
Modificările aduse Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992 nu au spulberat posibilele controverse asupra naturii juridice a Ministerului Public. Aceasta împrejurare se recunoaște de altfel în mod expres chiar și în considerentele deciziei nr. 339 din 18 iulie 1997 a Curții Constituționale, prin care s-au soluționat cererile privitoare la constituționalitatea Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Totuși ultimele modificări ale Legii nr. 92/1992 nu au mai generat îndoieli asupra nonaparteneței Ministerului Public la puterea judecătorească. Legiuitorul a integrat Ministerul Public în autoritatea judecătorească. O atare disociere între autoritatea judecătorească și puterea judecătorească ni se pare totuși discutabilă. Ea nu a soluționat însă problema naturii juridice a Ministerului Public, confirmând mai degrabă existenta unui organ cu o structura particulară și care desfășoară o activitate specifica și conexă cu activitatea judiciară[1] și administrativă.
Potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție: „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății si apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor”. În legătură cu acest important text din legea fundamentală observam mai întâi că el se referă doar la activitatea Ministerului Public în cadrul activității judiciare. Ministerul Public are însă, în mod incontestabil, și atribuții având un caracter extrajudiciar, împrejurare care rezulta și din dispozițiile Legii de organizare judecătorească.
Pe de altă parte, atribuțiile Ministerului Public diferă în materie civilă de cele determinate de lege în materie penală. În raportul dintre aceste atribuții ponderea covârșitoare revine celor conferite de lege procurorului în materie penală. De aceea, se recunoaște unanim ca, în materie civila, „jurisdicția” Ministerului Public este una de excepție. Apărarea intereselor generale ale societății și a ordinii de drept se realizează îndeosebi prin rolul pe care procurorul îl exercită în procesul penal. Într-adevăr, în marea majoritate a cazurilor procurorul este titularul acțiunii penale și în această calitate apare ca un reprezentant general al societății.
Situația este fundamental diferită în materie civilă, domeniu în care atribuțiile procurorului sunt, cum afirma un reputat procedurist italian, „mult mai limitate și reprezintă, în toate manifestările sale, o figură excepțională”. Iar această caracterizare nu este proprie unei anumite legislații. Este și trebuie să fie o trăsătură a activității Ministerului Public în cadrul procesului civil, unde în mod firesc se confruntă, în principal, interese private divergente. Această observație trebuie avută în vedere, și în privința determinării rolului procurorului în procesul civil, dar și în interpretarea diferitelor dispoziții legale care reglementează materia.
În dreptul românesc, cadrul legal al participării procurorului în procesul civil este determinat în art. 45 C. proc. civ. Acest text stabilește atribuțiile procurorului în materie civilă și constituie în același timp temeiul determinării calității în care participă Ministerul Public la activitatea judiciară.
Dispozițiile cuprinse în art. 45 C. proc. civ. nu conțin precizări privitoare la calitatea procesuală a procurorului. Datorita acestui fapt în literatura de specialitate din România, dar și în dreptul comparat, s-au formulat opinii diferite cu privire la calitatea procesuală a procurorului în procesul civil.
Într-o primă opinie, s-a susținut că procurorul nu este altceva decât un reprezentant sui generis al părților principale. Împotriva acestei opinii s-au formulat obiecțiuni, pe deplin justificate, deduse din împrejurarea că procurorul nu apără interesele uneia dintre părți, ci are misiunea de a apăra legalitatea democratică. Pe de altă parte, s-a remarcat că este de neconceput reprezentarea unor părți cu interes contrare. Chiar daca, uneori, prin poziția sa în proces, procurorul contribuie la apărarea intereselor uneia dintre părți, calitatea sa nu poate fi identificată în nici un caz cu aceea a unui reprezentant.
Alți autori au considerat ca procurorul participă în procesul civil în calitate de reprezentant al societății. Așa fiind, se consideră ca procurorul nu dobândește calitatea de parte, deși îi sunt recunoscute de lege unele drepturi similare celor acordate părților. Daca în materie penală o atare poziție ar avea o justificare temeinică, soluția ni se pare că trebuie să fie cu totul diferită în privința participării procurorului la o activitate judiciară în care se confruntă prin excelență interese private. Aceasta este și explicația pentru care opinia dominantă este aceea care recunoaște procurorului calitatea de parte în procesul civil. Iar aceasta calitate trebuie sa-i fie recunoscută procurorului, indiferent de formele de participare a acestuia la procesul civil.
În condițiile actualei reglementări, calitatea de parte a procurorului ni se pare neîndoielnică, iar aceasta împrejurare rezultă și din unele dispoziții exprese ale legii. Astfel, potrivit art. 309 alin. (2) C. proc. civ.: „Procurorul vorbește cel din urmă, afara de cazul când este parte principală sau recurent”.
Distincția dintre calitatea de parte principală și alăturată a procurorului în procesul civil a fost făcută și în legislația noastră antebelică. Calitatea de parte a procurorului este recunoscută și în legislația procesuală din alte tari democratice. Edificatoare în acest sens sunt dispozițiile cuprinse în cel de-al XIII-lea Titlu al Codului francez de procedura civilă, consacrate Ministerului Public. Potrivit art. 421 din acest Cod: „Ministerul Public poate acționa ca parte principală sau interveni ca parte alăturată”. Iar în continuare același Cod reglementează, în secțiuni distincte, participarea Ministerului Public la activitatea judiciară in calitate de parte principală și de parte alăturată.
Doctrina occidentală este constantă și ea în a recunoaște calitatea de parte a procurorului în procesul civil. Soluția este firească în orice stat democratic, căci Ministerul Public nu poate fi considerat ca o supraputere statală, supraordonată părților din proces. Actuala legislație a reușit să înlăture orice controversă în această materie, renunțând la vechiul sistem de organizare a instituției care a îndreptățit chiar considerarea Ministerului Public ca „o mică dictatură”. În problema analizata sunt semnificative și considerațiile formulate de președintele Senatului în legătură cu critica de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 142/1997, anume în sensul că „în procesele la care participă, procurorii nu sunt decât parte în proces, iar, potrivit codurilor de procedură, toate părțile din proces se afla pe picior de egalitate, cei care urmează să hotărască fiind numai judecătorii, constituiți în complete de judecată”.
În literatura română de specialitate s-a făcut totuși distincție între calitatea de parte în sens procesual și în sens material spre a se sublinia că procurorul este parte în procesul civil doar în prima accepțiune. Astfel cum am arătat deja noțiunea de parte în procesul civil are un caracter unitar, ea având exclusiv conotații procesuale. Totuși atunci când se afirmă că procurorul este parte în proces doar în sens procesual, acest lucru se face din dorința de a sublinia ca el nu este subiect al raportului de drept substanțial dedus judecații. Dar calitatea de parte în procesul civil reprezintă în mod firesc o entitate juridică distinctă de aceea de subiect (parte) într-un raport de drept substanțial.
Considerarea procurorului ca parte în procesul civil nu poate conduce la concluzia identificării poziției sale procesuale cu aceea a părților principale. Procurorul intervine în activitatea judiciara pentru a apăra interesele generale ale societății. Interesul public este prezent chiar și atunci când procurorul intervine pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor. Aceasta împrejurare determina și statutul său special de parte în procesul civil. Iar un atare statut este configurat și de întinderea prerogativelor procesuale care-i sunt recunoscute procurorului în calitatea sa de parte în proces. Astfel, de pildă, efectele hotărârii judecătorești nu se răsfrâng în mod direct asupra procurorului; el participa la activitatea judiciară în condițiile și cazurile determinate de art. 45 C. proc. civ.; procurorul poate exercita căile ordinare de atac chiar dacă nu a fost parte în proces în fata instanței de judecata etc.
În prezent, cadrul legal al participării procurorului la activitatea judiciară este statornicit în art. 131 alin. (1) din Constituție, în art. 45 C. proc. civ. și în art. 62-69 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție: „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept precum și drepturile și libertăților cetățenilor”. Textul constituțional citat este de o importanță cardinală, căci el a constituit și temeiul obiecțiilor de neconstituționalitate privitoare la conținutul art. 45 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor legale invocate, atribuțiile Ministerului Public în procesul civil se concretizează în următoarele modalități practice de acțiune ale procurorului:
– exercitarea acțiunii civile în cazurile prevăzute de lege;
– participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecata;
– exercitarea cailor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege;
– apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii.
Modalitățile practice de acțiune ale procurorului constituie și forme de participare a acestuia în procesul civil. Ele pot fi definite ca forme de participare la activitatea judiciară, întrucât aceste modalități țin seama de faza procesuală în care intervine acțiunea procurorului, dar și de activitatea desfășurată în concret de Ministerul Public în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societății. Modalitățile enunțate sunt sintetizate adeseori în literatura de specialitate și așa cum am văzut chiar de către legiuitor în participarea procurorului la activitatea judiciară ca parte principală și ca parte alăturată. Desigur că acestei distincții îi pot fi aduse unele critici, mai ales de ordin terminologic, dar trebuie să adăugam că în dreptul intern anterior epocii comuniste, precum și în dreptul comparat contemporan aceste forme au fost deja consacrate. Participarea procurorului la activitatea judiciară ca parte principală se concretizează în promovarea acțiunii civile, iar calitatea de parte alăturată evoca intervenția sa într-un proces declanșat deja între pârțile principale.
3.6. Relațiile de cooperare dintre Procuratura din Republicii Moldova și Ministerul Public din România
Unul din obiectivele prioritare a politicii externe a Republicii Moldova, constă în adoptarea și implementarea la nivel național a unui plan comun de acțiuni dintre autoritățile și organismele din diferite structuri ale puterii ( legislativă, xecutivă și judecătorească) ale R. Moldova și Uniunea Europeană, în scopul aderării acestora la normele și standardele europene, bazate pe ocrotirea valorilor social-umane și principiilor generale de drept. Un rol aparte, la adoptarea Programului Național de implementare a Planului de Acțiuni RM-UE, îi revine organului Procuraturii Republicii Moldova, prin elaborarea de studii și strategii în domeniul apărării ordinii de drept, contracararea fenomenului infracțional și asigurarea colaborării organelor de drept și judiciare din R. Moldova cu alte autorități ale statului și din Uniunea Europeană, pentru îndeplinirea aceluiași obiectiv comun – instaurarea și consolidarea democrației, bazată pe principiul respectării legii și a valorilor general-umane.
Astfel, în cadrul Programului Național, de Procuratura Generală a Republicii Moldova au fost propuse un șir de acțiuni, cu antrenarea reprezentanților diferitor structuri ale statului, menite să asigure crearea unor mecanisme eficiente la nivel național, după modelul celora care funcționează pe teritoriul Uniunii Europene, de îmbunătățire a metodelor de combatere și prevenire a criminalității.
Planul de acțiuni, propus de Procuratura Generală este axat în principal pe: contracararea criminalității transfrontaliere ( în special, traficul de ființe umane, de stupefiante; terorismul; contrabanda cu substanțe periculoase, armament și mărfuri interzise etc.), combaterea fenomenului migrațiunii ilegale în general, înlăturarea infracționalității de corupție etc., înfăptuirea justiției bazată pe respectarea legii și cooperarea cu alte organe statale și în special cu structurile similare ale Uniunii Europene.
Deoarece Republica Moldova și România sunt țări limitrofe, în cadrul efectuării urmăririi penale de către autoritățile ambelor state, apare deseori necesitatea acordarea asistenței juridice internaționale. În special, aceasta se referă la cauzele penale de contrabandă, trafic de ființe umane și alte infracțiuni din categoria crimei organizate. Aceasta implică necesitatea utilizării la maximum a posibilităților de cooperare acordate de legislațiile națională și internațională. În acest context, e de menționat că pe parcursul anilor organele de drept moldave au înaintat autorităților României cereri de cu referință la trafic de ființe umane, terorism, perfecționarea formelor de cooperare internațională.
La Procuratura Generală a Republicii Moldova au parvenit un număr considerabil de dosare penale pornite de organele de drept ale României pe faptul falsificării și folosirii „cărților verzi” false de către cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, a fost preluată urmărirea penală în 302 de dosare referitor la „carte verde”. Organele procuraturii din ambele state au considerat necesară semnarea Protocolului întru impulsionarea activității de cooperarea bilaterală. Conform Protocolului, părțile, subliniind bunele relații dintre cele două țări și în dorința dezvoltării cooperării bilaterale pentru prevenirea și lupta împotriva criminalității, în general,
și a celei organizate, în special, în conformitate cu obligațiile asumate prin diferite acorduri bilaterale și multilaterale la care sunt părți, au convenit asupra următoarelor :
să efectueze periodic schimburi reciproce de delegații oficiale pentru schimbul de experiență și
discutarea problemelor de interes comun;
să realizeze contacte directe între procurori, precum și schimburi de corespondența prin care se solicită
acordarea de asistență judiciară, în caz de necesitate;
să procedeze periodic la schimburi de informații privind legislația și jurisprudența în
domeniile de interes comun, avându-se in vedere evoluțiile ce au loc în această materie în flecare țară;
fără a leza secretul cercetărilor, părțile se angajează în mod concret într-un schimb reciproc
de informații și date disponibile despre organizații criminale care activează pe teritoriul celor două țări;
în cadrul competențelor legale, părțile vor depune toată diligenta și vor acționa pe lângă organele
competente pentru facilitarea procedurilor de asistență judiciară mutuală.
Prezentul Protocol a intrat în vigoare la 10 februarie 2005 și se va aplica pe toată durata valabilității Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența judiciară în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996.
3.7. Studii de caz
Caz practic nr. 1.
În cadrul urmăririi penale pe dosarul penal nr. 2010360075 s-a stabilit că cet. X, a. n. 27.09.1956 , la data de 30.11.2009 a înaintat un denunț cu bună știință fals în adresa CPR Ungheni, în scopul de a-l învinui pe cet. Q de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 251 CP al R. Moldova pentru înstrăinarea bunurilor sechestrate și anume 60 tone de grîu furajer, recoltat din roada anului 2009, care a fost transmis la păstrare acestuia. La denunț X a anexat procesul–verbal de sechestru din 10.08.2009 unde a inclus date denaturate. Pe cazul dat la 07.12.2009 a fost pornită urmărirea penală în baza art. 251 CP al R. Moldova , ulterior în cadrul urmăririi penale faptele expuse în denunț de către X nu s-au confirmat, dimpotrivă infirmîndu-se și drept efect la 20.05.2011 urmărirea penală în privința cet. Q a fost încetată, din motiv că fapta sa nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.
Astfel, prin acțiunile sale intenționate X, a făcut un denunț cu bună știință fals, unui organ care este în drept de a porni urmărirea penală, în scopul de a-l învinui pe cineva de săvîrșirea unei infracțiuni, după indicii: însoțit de crearea artificială a probelor acuzatoare, ceia ce constituie o infracțiune prevăzută de art. 311, al.(2) lit. c) CP al R. Moldova.
Tot ea, îndeplinind funcția de administrator al insolvabilității al SRL „Agrotod”, conform Hotărîrii Curții de Apel Economice din 16.02.2009, fiind obligată imediat să aplice sechestru asupra 60 tone de grîu, care aparținea SRL „Agrotod” în folosul BC „Banca Socială” SA, filiala Ungheni, nu și-a îndeplinit obligațiunile, fapt ce a dus la repartizarea de către fondatorul SRL „Agrotod” Q la cotași, în perioada de timp 13-15 noiembrie cantității de 60 tone de grîu, astfel fiind cauzat creditorului SRL „Agrotod” un prejudiciu considerabil în sumă de 60000 lei. Ulterior, X, folosindu-se de situația de serviciu în interes personal, la 16.11.2009 l-a impus pe Q să semneze procesul-verbal de sechestru asupra 60 tone de grîu, cu o dată anterioară, cu scopul de a duce în eroare creditorul și a nu fi sancționată pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în folosul debitorului.
Prin acțiunile sale intenționate X, fiind persoană care gestionează o organizație comercială, intenționat a folosit situația de serviciu în interes personal, cu cauzarea de daune considerabile intereselor persoanei juridice, ceia ce constituie o infracțiune prevăzută de art. 335, al.(1) CP al R. Moldova.
Tot ea, îndeplinind funcția de administrator al procedurii de insolvabilitate al SRL „Agrotod”, la 16.11.2009 a întocmit procesul-verbal de sechestru a 60 tone de grîu furajer și . de semănături de floarea soarelui în care a introdus date vădit false, indicînd data întocmirii 10 august 2009 și incluzînd în calitate de martor la întocmirea procesului-verbal pe cet. X1, precum și faptul că a transmis bunurile sechestrate spre păstrare lui Q., fapte care nu corespund realității, procesul-verbal de sechestru fiind întocmit și semnat la 16.11.2009. Aceste acțiuni s-au soldat cu daune creditorului în valoare de 60000 lei. Prin acțiunile sale intenționate X a confecționat, deținut și folosit un document oficial fals, care acordă drepturi, după indicii: soldate cu daune în proporții mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei juridice, ceia ce constituie o infracțiune prevăzută de art.361 al.(2) lit. d) CP a R. Moldova.
Caz practic nr.2.
Am studiat cel mai controversat dosar penal dupa parerea mea a anului 2012 privitor la accidentele rutiere în or. Ungheni cu implicarea mijloacelor de transport public.
La data de 09.08.2012, aproximativ pe la orele 07:35, autocarul de pe ruta Morenii Noi – Ungheni, de model „Mercedes 309 D”, cu n/î UN AT 908, fiind condus de cet.Păduraru Ivan Gheorghe a.n. 02.11.1959, locuitor la sat.Morenii Noi r-nul Ungheni, care nu s-a isprăvit cu conducerea, a ieșit de pe partea carosabilă și a derapat de pe traseu, tamponându-se puternic într-un mal.
În rezultatul accidentului rutier 8 persoane au decedat la fața locului, dintre care primarul localității nominalizate Mardari Ion a.n.1972, soția acestuia Mardari Nelea și 2 persoane minore.
41 de persoane au fost internate în spitalul raional Ungheni cu diferite traume, dintre care 2 persoane au decedat în spital, inclusiv șoferul Păduraru Ivan, iar 10 se află în stare gravă fiind internate în secția de reanimare, inclusiv 2 minori. Toți pasagerii erau locuitori ai sat.Morenii Noi r-nul Ungheni.
Motivul producerii accidentului: la moment se verifică 2 versiuni:
defecțiuni tehnice în sistema de frânare
motive de sănătate ale conducătorului auto.
Anul fabricării autocarului implicat în accident este 1989 și aparține SRL „Feodora” în persoana administratorului Valentin Percic. Recent, la 11 mai 2012 autocamionul indicat a fost supus reviziei tehnice.
La fața locului s-a deplasat grupa operativă, compusă din colaboratorii CPR Ungheni și procurorul în procuratura raionului Ungheni Victoria Popov, unde au fost chestionați martorii oculari, locuitori ai satului nominalizat. În rezultatul chestionării s-a stabilit că autocarul respectiv era condus de Păduraru Ivan, ce avea o experiență mai mult de 15 ani ca șofer, însă în perioada anului 2011 acesta a fost sancționat contravențional în temeiul art.art.223, 240 al.(3) și 197 al.(2) Cod contravențional, pentru faptul încălcării normelor de capacitate a traficului de pasageri de către conducătorul de autobuz de rută interurbană.
De asemenea, la data de 19 iulie 2012 conducătorul auto Păduraru Ivan a fost repetat sancționat în temeiul aceluiași articol, 197 al.(2) Cod contravențional.
Chestionarea pasagerilor până la moment nu a fost posibilă din motivul decesului sau internării acestora în spital, care se află în stare de șoc.
Astfel, în autocarul respectiv erau 49 de persoane deși capacitatea acestuia este de 21 de locuri.
Pe cazul dat a fost pornită urmărirea penală nr.2012360429, pe semnele componenței de infracțiune prevăzute de art.264 al.(5) Cod penal al R. Moldova. Este format un grup de ofițeri de urmărire penală sub conducerea procurorului Victoria Popov. La moment se efectuează toate acțiunile de urmărire penală în vederea stabilirii motivului producerii accidentului rutierii și persoanelor culpabile de acest fapt.
În același context la 30.09.2011 de către SUP a CPR Ungheni a fost pornită urmărirea penală nr.2011360563 pe semnele componenței de infracțiune prevăzute de art.264 al.(5) Cod penal al R. Moldova. În rezultatul urmăririi penale s-a stabilit, că accidentul rutier a avut loc la data de 30.09.2011, aproximativ pe la orele 17:00 pe ruta Ungheni-Pîrlița-Chișinău, în apropierea sat.Hristoforovca r-nul Ungheni, cu implicarea următoarelor mijloace de transport: autocarul de transportarea pasagerilor de model „Mercedes 609 D” de pe ruta Chișinău – Ungheni ce aparținea SRL „Feodora” și autocamionul de model „Kamaz 53212” ce aparținea SA „Cereale – Prut”, care a virat la stânga fără a ceda trecerea autocarului cu pasageri. În urma acestui accident rutier au decedat ambii șoferi, iar 8 persoane au fost internate în spital cu diferite traume. Vinovat de producerea accidentului în cauză s-a stabilit că a fost șoferul autocamionul de model „Kamaz 53212” și urmărirea penală a fost încetată din motivul decesului făptuitorului.
Caz practic nr.3.
Am examinat materialele acumulate pe faptul dispariției banilor personali ai familiei în sumă de 1200 lei în urma percheziției efectuate de către colaboratorii de poliție la domiciliul cet. X din s. Todirești r. Ungheni la 12.12.2012. În cadrul urmăririi penale pe cauza penală nr. 2012990290, învinuitul X, locuitor al s. Todirești r. Ungheni, acuzat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217/1 alin.(4) lit.d) Cod penal a menționat că, în procesul percheziției efectuate la el la domiciliu la 12.12.2008, i-au dispărut banii personali ai familiei în sumă de 1200 lei. Fiind chestionat pe acest caz cet. X a explicat că la data de 12.12.2012 în jurul orelor 21:30 de către colaboratorii de poliție ai CPR Ungheni pe care-i cunoaște și anume Q, Q1,Q2 și încă doi polițiști pe care nu-i cunoaște s-a efectuat percheziție la domiciliul său din s. Todirești r. Ungheni. El personal împreună cu soția sa X1 erau prezenți cînd s-a efectuat această percheziție și printre alte obiecte ridicate de către colaboratorii de poliție au fost ridicate 16 bancnote a cîte 200 lei fiecare. Personal X asistînd la efectuarea percheziției la domiciliul său, nu a observat ca colaboratorii de poliție care au efectuat percheziția să fi ridicat și alte bancnote decît cele menționate mai sus. Însă peste 3 zile de la efectuarea percheziției soția sa X1 i-a comunicat că din casa lor au dispărut 1200 lei, 6 bancnote a cîte 200 lei. Cet. X1 a explicat că percheziția din data de 12.12.2012 la domiciliul său din s. Todirești r. Ungheni, a fost efectuată în prezența sa și a soțului ei X, ea personal nu ține minte cîți bani s-au ridicat atunci de la ei din casă. Peste 4-5 zile de la percheziție făcînd ordine în casă a observat că-i lipsesc 6 bancnote a cîte 200 lei fapt despre care i-a comunicat soțului său, însă ea nu este sigură că acești bani i-au fost sustrași, deoarece după percheziție s-a făcut dezordine și nu găsea unele obiecte însă ulterior le-a depistat, iar cu acești bani nu ține minte ce s-a întîmplat. Fiind chestionați pe acest caz colaboratorii de poliție ai CPR Ungheni, Q ,Q1, Q2 și Q3 au dat explicații analogice și au menționat că la data de 12.12.2008 au efectuat percheziție la domiciliul cet. X din s. Todirești r. Ungheni unde au ridicat substanțe narcotice precum și 16 bancnote cu nominalul de 200 lei fiecare, alți bani nu au ridicat, la efectuarea percheziției au fost prezenți cet. X și soția sa X1. Dacă analizăm procesul-verbal întocmit în cadrul percheziției efectuate la domiciliul cet. X din s. Todirești or. Ungheni din data de 12.12.2012, atunci observăm că pe lîngă alte obiecte au fost ridicate 16 bancnote cu nominalul de 200 lei fiecare, alți bani nu figurează ca fiind ridicați , deasemenea conform acestui proces-verbal la percheziție a participat și cet. X și semnătura acestuia figurează pe procesul-verbal al percheziției, la fel nu au fost înregistrate careva obiecții ale participanților la percheziție. Analizînd circumstanțele constatate în cadrul cercetării acestui caz conchidem că nu există nici o probă directă sau indirectă care ar indica că au fost sustrași bani în sumă de 1200 lei de la domiciliul cet. X din s. Todirești r. Ungheni, cu atît mai mult că acești bani ar fi fost sustrași de către colaboratorii de poliție care au efectuat percheziție la data de 12.12.2012 acasă la X; în primul rînd nici o persoană nu indică direct că acești bani au fost sustrași de către colaboratorii de poliție, deasemenea proprietarii au participat la efectuarea percheziției și au avut posibilitatea să observe și să supravegheze ce obiecte au fost ridicate de polițiști însă în acel moment obiecții nu au avut referitor la bunurile rdicate, în al treilea rînd cet. X1 a menționat că ea nu este sigură că acești bani i-au fost sustrași, deoarece după percheziție s-a făcut dezordine și nu găsea unele obiecte însă ulterior le-a depistat, iar cu acești bani nu ține minte ce s-a întîmplat. La fel este necesar de a aprecia critic faptul că cet. X abia peste mai mult de o lună a declarat precum că i-ar fi fost sustrași bani în timpul percheziției la domiciliul său din 12.12.2012, pe cînd el însuși a menționat că soția sa ea comunicat despre dipariția banilor peste trei zile de la percheziție. Deci nu există careva temeiuri rezonabile de a presupune că bancnotele mai sus nominalizate, ar fi dipărut ca rezultat al unei infracțiuni.
Reieșind din cele expuse mai sus, conducîndu-mă de prevederile art. 52, 274 și 275 al.1) CPP R.Moldova.
ÎNCHEIERE
Atunci când se pune problema poziției procurorului în cadrul sistemului judiciar există două modele diferite. Potrivit primului dintre ele, procuratura formează un corp de sine stătător și nu este considerată ca făcând parte sau depinzând de sistemul judiciar. Conform celui de al doilea model, este considerată ca o parte a sistemului judiciar. Primul model predomină. Potrivit celui de al doilea model, care este specific pentru țări ca Belgia, Franța, Spania și România, membrii procuraturii formează un corp comun cu magistrații, dar se bucură de independență organizațională și funcțională față de instanțe.
În ceea ce privește poziția față de executiv, există o gamă largă de grade de independență sau dependență. În multe țări, procurorii fac parte din executiv sau se supun ministrului justiției. În alte țări, corpul procurorilor este independent față de executiv. În unele țări, ministrul justiției are puterea de a da instrucțiuni și puterea de supraveghere. Este în general acceptat însă că procurorii nu sunt nici reprezentanți ai guvernului, nici apărătorii unilaterali ai punctului de vedere al guvernului. Procurorul este obligat să asigure tratamentul echitabil al inculpatului.
Independența corpului procurorilor are o importanță specială datorită faptului că nu există o revizuire judiciară efectivă a deciziei procurorului de a nu începe urmărirea penală.
Problema dependenței față de executiv a parchetelor are o pondere specială în țările din Europa Centrală și de Est unde, în trecut, acest scop era de facto dependent de executiv și era folosit în scopuri politice. „Prokuratura” de tipul celei sovietice avea puterea așa-numitului „control general al legalității” asupra tuturor zonelor vieții sociale, inclusiv sistemul judiciar. Aceste puteri speciale aveau ca efect o poziție de putere disproporționată pe care o deținea procurorul. Un exemplu concret al acestui fapt este că mai există și în prezent reminiscențe ale acestui sistem în aceste țări, cum ar fi competențele extensive ale Procurorilor Generali de a intenta acțiuni în anulare extraordinare în cauzele civile și penale, indiferent dacă procurorul participă sau nu în procedurile ordinare. Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est au acest sistem. Reguli asemănătoare, dar care nu se aplică la fel de frecvent, există, de asemenea, în unele țări vest europene. În Italia, de exemplu, există posibilitatea intentării unui astfel de acțiuni în anulare extraordinare în interesul legii. Cu toate acestea, judecata într-un astfel de caz are numai un efect declarativ asupra problemei de drept și nici un efect asupra drepturilor și obligațiilor părților din procedurile obișnuite. Slovenia a adoptat un model care este similar celui italian.
Lege cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008 întrunește toate angajamentele asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei. Acest fapt a fost constatat în cadrul monitoring-ului compatibilității acesteia efectuat de către experții internaționali. Potrivit concluziilor acestora Moldova a respectat Recomandarea Consiliului Europeinr.19 din 06.10.2000 în ce privește structura, rolul, locul, atribuțiile și relațiile Procuraturii în cadrul puterilor de stat și organele de drept.
Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic.
a) Ori de câte ori sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a acționa în vederea protejării unui interes public, procurorul trebuie să acționeze în modul și prin mijloacele prevăzute de lege.
Procurorul nu poate acționa decât în limitele competenței sale, prin mijloacele și în cazurile stabilite prin dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, își exercită atribuțiile numai în temeiul legii. Misiunea specifică de esență a Ministerului Public este asigurarea respectării legii.
b) Potrivit principiului imparțialității, în spiritul prevederilor art.16 din Constituție care statuează că "Nimeni nu este mai presus de Lege", procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societăți, de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor, are obligația să-și exercite atribuțiile cu obiectivitate, indiferent de calitatea persoanei cercetate sau de apartenența sa social politică.
Procurorul trebuie să vegheze ca organele Ia a căror activitate participă sau a căror activitate o supraveghează, să aplice legea fără discriminare.
c) Subordonarea ierarhică, un alt principiu al activității Ministerului Public, se concretizează în aceea că procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului acelui parchet, iar acesta din urmă este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție teritorială. Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, dar în instanță procurorul de ședință este liber să prezinte concluziile pe care Ie consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză.
Relațiile de cooperare internațională a organelor Procuraturii s-au conturat în următoarele direcții de bază: îndeplinirea la nivel departamental a activităților de realizare a procesului de integrare europeană; colaborarea cu procuraturile sau autoritățile similare din străinătate și cu organizațiile internaționale implicate în activitatea de combatere a criminalității; asistența juridică internaționalăîn materie penală.
Evenimentele principale ale perioadei de referință au fost ședințele preparatorii și de lucru pentru vizita de evaluare ale Comisiei Europene în cadrul celor 4 blocuri ale Dialogului pentru liberalizarea regimului de vize.
Procuratura a prezentat raportul pe instituție referitor la activitățile în vederea implementării Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP) pentru perioada de raport.
În anul 2014 a continuat cooperarea cu Programul Comun al Comisiei Europene și Consiliului Europei „Programul de susținere a democrației” pentru Republica Moldova, prin continuarea seminarelor cascadă la INJ pentru procurori și judecători cu tematicele „Standardele CEDO și CPT în materia prevenirii și combaterii relelor tratamente și impunității” și „Utilizarea măsurilor alternative detenției preventive”.
Unul din obiectivele prioritare a politicii externe a Republicii Moldova, constă în adoptarea și implementarea la nivel național a unui plan comun de acțiuni dintre autoritățile și organismele din diferite structuri ale puterii ( legislativă, xecutivă și judecătorească) ale R. Moldova și Uniunea Europeană, în scopul aderării acestora la normele și standardele europene, bazate pe ocrotirea valorilor social-umane și principiilor generale de drept. Un rol aparte, la adoptarea Programului Național de implementare a Planului de Acțiuni RM-UE, îi revine organului Procuraturii Republicii Moldova, prin elaborarea de studii și strategii în domeniul apărării ordinii de drept, contracararea fenomenului infracțional și asigurarea colaborării organelor de drept și judiciare din R. Moldova cu alte autorități ale statului și din Uniunea Europeană, pentru îndeplinirea aceluiași obiectiv comun – instaurarea și consolidarea democrației, bazată pe principiul respectării legii și a valorilor general-umane.
Astfel, în cadrul Programului Național, de Procuratura Generală a Republicii Moldova au fost propuse un șir de acțiuni, cu antrenarea reprezentanților diferitor structuri ale statului, menite să asigure crearea unor mecanisme eficiente la nivel național, după modelul celora care funcționează pe teritoriul Uniunii Europene, de îmbunătățire a metodelor de combatere și prevenire a criminalității.
Planul de acțiuni, propus de Procuratura Generală este axat în principal pe: contracararea criminalității transfrontaliere ( în special, traficul de ființe umane, de stupefiante; terorismul; contrabanda cu substanțe periculoase, armament și mărfuri interzise etc.), combaterea fenomenului migrațiunii ilegale în general, înlăturarea infracționalității de corupție etc., înfăptuirea justiției bazată pe respectarea legii și cooperarea cu alte organe statale și în special cu structurile similare ale Uniunii Europene.
Pentru facilitarea asistenței internaționale în materie penală în țările din sud-estul Europei, la reuniunea din 12 decembrie 2003, la Belgrad/Serbia, reprezentanții Procuraturilor a 12 state au consimțit asupra constituirii Grupului Consultativ a Procurorilor din Sud-Estul Europei (SEEPAG), care a devenit operațional la 15 decembrie 2004 după semnarea actelor de bază, inclusiv și de Procuratura Republicii Moldova.
Scopul principal a SEEPAG este de a organiza acordarea asistenței juridice în materie penală între statele membre în cercetările penale transfrontaliere în mod eficient și termeni cît mai restrînși, în cazul cererilor adresat cu respectarea căilor prevăzute de legislația națională și internațională.
Deoarece Republica Moldova și România sunt țări limitrofe, în cadrul efectuării urmăririi penale de către autoritățile ambelor state, apare deseori necesitatea acordarea asistenței juridice internaționale. În special, aceasta se referă la cauzele penale de contrabandă, trafic de ființe umane și alte infracțiuni din categoria crimei organizate. Aceasta implică necesitatea utilizării la maximum a posibilităților de cooperare acordate de legislațiile națională și internațională. În acest context, e de menționat că pe parcursul anilor organele de drept moldave au înaintat autorităților României cereri de cu referință la trafic de ființe umane, terorism, perfecționarea formelor de cooperare internațională.
La Procuratura Generală a Republicii Moldova au parvenit un număr considerabil de dosare penale pornite de organele de drept ale României pe faptul falsificării și folosirii „cărților verzi” false de către cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, a fost preluată urmărirea penală în 302 de dosare referitor la „carte verde”. Organele procuraturii din ambele state au considerat necesară semnarea Protocolului întru impulsionarea activității de cooperarea bilaterală. Conform Protocolului, părțile, subliniind bunele relații dintre cele două țări și în dorința dezvoltării cooperării bilaterale pentru prevenirea și lupta împotriva criminalității, în general,
și a celei organizate, în special, în conformitate cu obligațiile asumate prin diferite acorduri bilaterale și multilaterale la care sunt părți, au convenit asupra următoarelor :
să efectueze periodic schimburi reciproce de delegații oficiale pentru schimbul de experiență și
discutarea problemelor de interes comun;
să realizeze contacte directe între procurori, precum și schimburi de corespondența prin care se solicită
acordarea de asistență judiciară, în caz de necesitate;
să procedeze periodic la schimburi de informații privind legislația și jurisprudența în
domeniile de interes comun, avându-se in vedere evoluțiile ce au loc în această materie în flecare țară;
fără a leza secretul cercetărilor, părțile se angajează în mod concret într-un schimb reciproc
de informații și date disponibile despre organizații criminale care activează pe teritoriul celor două țări;
în cadrul competențelor legale, părțile vor depune toată diligenta și vor acționa pe lângă organele
competente pentru facilitarea procedurilor de asistență judiciară mutuală.
Prezentul Protocol a intrat în vigoare la 10 februarie 2005 și se va aplica pe toată durata valabilității Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența judiciară în materie civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29. 07. 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.
http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Constituția Republicii Romania din 31.10. 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 758 din 29.10.2003. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
Codul penal al Republicii Moldova Nr.985 din 18. 04. 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr.122 din 14. 03. 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 104-110 din 07. 06. 2003. http://www.justice.md/md/cod/
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=326970
Codul Penal al Republicii România, actualizat prin Legea nr. 202/2010. În: Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26.10. 2010. http://www.euroavocatura.ro/legislatie/838/Codul_penal,_actualizat_2011,_prin_Legea_202_2010
Codul de procedură civilă al Republicii Franța din 09.11.2014.În: Journal Officiel de la Republique Francaise nr. 474-475 din 12.11.2014.
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT00000607071
Codul de procedură penală al Republicii România din 01.07.2010. În: Monitorul Oficial partea I nr.486 din 15.07.2010 .http://www.cameramures.com/CPP.pdf
Codul de procedură civiă al Republicii România din 03.08.2012. În: Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 03.08 2012.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_de_procedura_civila_noul_cod_de_procedura_civila_legea_134_2010.php
Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.55-56/155 din 17.03.2009. http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Legea Republicii Moldova cu privire la asistența juridică internațională în materie penală nr. 371 din 01.12. 2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-17 din 02.02.2007.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=320384
Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 345 din 18.07.2002.
http://lege5.ro/Gratuit/gm4tcnbu/legea-nr-503-2002-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-43-2002-privind-parchetul-naional-anticoruptie
Legea Republicii România nr.304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciară. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr.827 din 13.09.2005. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=66573
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție din 18.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr.2019 din 18.05.2000
http://lege5.ro/Gratuit/gi3dkobu/legea-nr-78-2000-pentru-prevenirea-descoperirea-si-sanctionarea-faptelor-de-coruptie
Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și magistraților din 28.06.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 576/29 din 30unie 2004.
http://lege5.ro/Gratuit/hazdkmbr/legea-nr-303-2004-privind-statutul-judecatorilor-si-procurorilor
Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii 317/2004 din 1.07. 2004 În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 576 din 30.07. 2004.
http://www.monitoruljuridic.ro/acte-institutii/consiliul-superior-al-magistraturii/
Convenția europeană pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din 4.11.1950. http://www.justice.md/md/trat/
Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată de Comitetul de Miniștri la 13 octombrie 1994, la a 518-a reuniune a delegaților miniștrilor. http://www.Coe.int/
Recomandarea nr. (2000) 19 Comitetului de Miniștri privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiție penală, adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 octombrie 2000. http://www.Coe.int/
Rezoluția nr. (97) 24 a Comitetului de Miniștri privind cele 20 de principii directoare pentru lupta împotriva corupției, adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 noiembrie 1997. http://www.Coe.int/
Recomandarea Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei nr. R(99)19 căre statele membre cu privire la mediere în chestiuni penale, adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 septembrie 1999 . http://www.Coe.int/
Monografii, articole de specialitate
Boroi A. Infracțiuni contra vieții. București: All Beck, 1999. 189 p.
Boroi A., Rusu I. Cooperarea judiciară internațională în materie penală. București: CH Beck, 2008. 198 p.
Boroi G. Dept procesual civil. București: Hamangiu, 420 p.
Botnaru S., Șavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. Vol.I.Chișinău: Cartier, 2005. 620 p.
Brînză S., Ulianovschi X. și al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005.
Călin R., Călin D. Cooperarea judiciară în materie civilă și comercială în Uniunea Europeana, București: C.H. Beck, 2013. 224 p.
Dolea I. Justiția penală și drepturile omului. Chișinău: IPP. 2010. 163 p.
Fomina T., Rusu V. Identificarea victimelor traficului de ființe umane în Moldova. Chișinau: Tipografia Centrală, 2006. 74 p.
Georgescu P.A. Filosofia dreptului în contextul actualității. București: Universitatea „Titu Maiorescu”, 2001. 416 p.
Onaca V. Ghid de cooperare în materie civilă. București: CH Beck, 2010. 145 p.
Poalelungi M. Manualul judecătorului. Chișinău: ARC, 2009. 378 p.
Paraschiv C. Drept procesual penal. București: Lumina Lex, 2002. 521 p.
Prisac A. Drept procesual civil. Chișinău: Cartier, 2013. 380 p.
Radu M. Ghid de cooperare judiciară internațională în materie penală. București: Lumina Lex, 2012. 121 p.
Roman D. Organele de ocrotire a normelor de drept. Chișinău: Cartier, 2001. 230 p.
Roman D. Organizarea și activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept în Republica Moldova. Chișinău: Cartier, 2004. 219 p.
Stănescu Ș. Cooperarea judiciară internațională în materie civilă. București: Hamaniu, 2012, 347 p.
Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane. Drept material și drept procesual. Chișinău: Nova imprim SRL, 2009. 187p.
Volonciu N. Tratat de procedură penală. București: Paideea, 1996. 545 p.
Vîzdagă T., Ursu S. Organizarea și activitatea Organelor de Ocrotire a normelor de drept în Republica Moldova. Chișinău: Cartdidact, 2004.220 p.
Situri Internet
41. Counsil of Europe [online]. http://www.Coe.int/ (citat 10.12.2014)
42. Registrul actelor normative ale Republicii Moldova [online]. http://www.justice.md/ (citat la 10.12.2014)
43. Procuratura Generală a Republicii Moldova [online]. http://www. Procuratura.md(citat 10.12.2014)
44. Ministerul Public al Republicii România [online]. http://mpublic.ro/#(citat 10.12.2014)
RESUME
Le ministère public apparaît à la fin du XIIIe siècle quand les rois de France font défendre leurs intérêts par des procureurs qui peu à peu se mettent à son service exclusif. Le parquet se modèle peu à peu avec des procureurs, des avocats et des substituts, appellations qui subsistent dans la justice contemporaine.
Le ministère public a une organisation hiérarchique très poussée. Chaque membre d'un parquet doit obéir à son supérieur au sein du même parquet. Les parquets des juridictions de première instance sont soumis au parquet général, qui est lui soumis directement au ministre de la Justice. De plus, le garde des Sceaux détient un pouvoir disciplinaire à l'encontre des magistrats du parquet (lorsque l'action disciplinaire est exercée à l'encontre d'un magistrat du parquet, le Conseil supérieur de la magistrature ne fait que donner un avis au ministre, alors que le Conseil prend lui-même la décision lorsque l'action est dirigée contre un magistrat du siège).
Une des spécificités du parquet est qu'il est indivisible: chaque membre représente l'ensemble et les membres du parquet sont donc interchangeables. Si un membre fait un acte, tout le parquet est engagé. Lors d'un procès, les magistrats du parquet peuvent se remplacer mutuellement sans bloquer la procédure, ce qui est interdit aux magistrats du siège sous peine de nullité du jugement.
Le rôle du ministère public qui est de défendre les intérêts de la société, l'ordre public et l'application de la loi s'exerce dans trois domaines: l'action publique devant les juridictions pénales, l'intervention devant les juridictions civiles et des attributions administratives.
Devant les juridictions civiles, il intervient:
comme partie principale (comme demandeur ou défendeur), par exemple en matière d'état des personnes, soit « d'office dans les cas spécifiés par la loi » soit « pour la défense de l'ordre public à l'occasion des faits qui portent atteinte à celui-ci »
comme partie jointe « lorsqu'il intervient pour faire connaître son avis sur l'application de la loi dans une affaire dont il a communication ».
Le ministère public est toujours invité à intervenir, devant le tribunal de commerce, dans les procédures collectives.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29. 07. 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.
http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Constituția Republicii Romania din 31.10. 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 758 din 29.10.2003. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
Codul penal al Republicii Moldova Nr.985 din 18. 04. 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr.122 din 14. 03. 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 104-110 din 07. 06. 2003. http://www.justice.md/md/cod/
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=326970
Codul Penal al Republicii România, actualizat prin Legea nr. 202/2010. În: Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26.10. 2010. http://www.euroavocatura.ro/legislatie/838/Codul_penal,_actualizat_2011,_prin_Legea_202_2010
Codul de procedură civilă al Republicii Franța din 09.11.2014.În: Journal Officiel de la Republique Francaise nr. 474-475 din 12.11.2014.
http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte=LEGITEXT00000607071
Codul de procedură penală al Republicii România din 01.07.2010. În: Monitorul Oficial partea I nr.486 din 15.07.2010 .http://www.cameramures.com/CPP.pdf
Codul de procedură civiă al Republicii România din 03.08.2012. În: Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 03.08 2012.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_de_procedura_civila_noul_cod_de_procedura_civila_legea_134_2010.php
Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.55-56/155 din 17.03.2009. http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Legea Republicii Moldova cu privire la asistența juridică internațională în materie penală nr. 371 din 01.12. 2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-17 din 02.02.2007.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=320384
Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 345 din 18.07.2002.
http://lege5.ro/Gratuit/gm4tcnbu/legea-nr-503-2002-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-43-2002-privind-parchetul-naional-anticoruptie
Legea Republicii România nr.304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciară. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr.827 din 13.09.2005. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=66573
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție din 18.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr.2019 din 18.05.2000
http://lege5.ro/Gratuit/gi3dkobu/legea-nr-78-2000-pentru-prevenirea-descoperirea-si-sanctionarea-faptelor-de-coruptie
Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor și magistraților din 28.06.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 576/29 din 30unie 2004.
http://lege5.ro/Gratuit/hazdkmbr/legea-nr-303-2004-privind-statutul-judecatorilor-si-procurorilor
Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii 317/2004 din 1.07. 2004 În: Monitorul Oficial al Republicii România nr. 576 din 30.07. 2004.
http://www.monitoruljuridic.ro/acte-institutii/consiliul-superior-al-magistraturii/
Convenția europeană pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din 4.11.1950. http://www.justice.md/md/trat/
Recomandarea nr. (94)12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată de Comitetul de Miniștri la 13 octombrie 1994, la a 518-a reuniune a delegaților miniștrilor. http://www.Coe.int/
Recomandarea nr. (2000) 19 Comitetului de Miniștri privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiție penală, adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 octombrie 2000. http://www.Coe.int/
Rezoluția nr. (97) 24 a Comitetului de Miniștri privind cele 20 de principii directoare pentru lupta împotriva corupției, adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 noiembrie 1997. http://www.Coe.int/
Recomandarea Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei nr. R(99)19 căre statele membre cu privire la mediere în chestiuni penale, adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 septembrie 1999 . http://www.Coe.int/
Monografii, articole de specialitate
Boroi A. Infracțiuni contra vieții. București: All Beck, 1999. 189 p.
Boroi A., Rusu I. Cooperarea judiciară internațională în materie penală. București: CH Beck, 2008. 198 p.
Boroi G. Dept procesual civil. București: Hamangiu, 420 p.
Botnaru S., Șavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. Vol.I.Chișinău: Cartier, 2005. 620 p.
Brînză S., Ulianovschi X. și al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005.
Călin R., Călin D. Cooperarea judiciară în materie civilă și comercială în Uniunea Europeana, București: C.H. Beck, 2013. 224 p.
Dolea I. Justiția penală și drepturile omului. Chișinău: IPP. 2010. 163 p.
Fomina T., Rusu V. Identificarea victimelor traficului de ființe umane în Moldova. Chișinau: Tipografia Centrală, 2006. 74 p.
Georgescu P.A. Filosofia dreptului în contextul actualității. București: Universitatea „Titu Maiorescu”, 2001. 416 p.
Onaca V. Ghid de cooperare în materie civilă. București: CH Beck, 2010. 145 p.
Poalelungi M. Manualul judecătorului. Chișinău: ARC, 2009. 378 p.
Paraschiv C. Drept procesual penal. București: Lumina Lex, 2002. 521 p.
Prisac A. Drept procesual civil. Chișinău: Cartier, 2013. 380 p.
Radu M. Ghid de cooperare judiciară internațională în materie penală. București: Lumina Lex, 2012. 121 p.
Roman D. Organele de ocrotire a normelor de drept. Chișinău: Cartier, 2001. 230 p.
Roman D. Organizarea și activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept în Republica Moldova. Chișinău: Cartier, 2004. 219 p.
Stănescu Ș. Cooperarea judiciară internațională în materie civilă. București: Hamaniu, 2012, 347 p.
Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane. Drept material și drept procesual. Chișinău: Nova imprim SRL, 2009. 187p.
Volonciu N. Tratat de procedură penală. București: Paideea, 1996. 545 p.
Vîzdagă T., Ursu S. Organizarea și activitatea Organelor de Ocrotire a normelor de drept în Republica Moldova. Chișinău: Cartdidact, 2004.220 p.
Situri Internet
41. Counsil of Europe [online]. http://www.Coe.int/ (citat 10.12.2014)
42. Registrul actelor normative ale Republicii Moldova [online]. http://www.justice.md/ (citat la 10.12.2014)
43. Procuratura Generală a Republicii Moldova [online]. http://www. Procuratura.md(citat 10.12.2014)
44. Ministerul Public al Republicii România [online]. http://mpublic.ro/#(citat 10.12.2014)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Comparativa a Institutiei Procuraturii In R. Moldova Si a Parchetului din Romania (ID: 126238)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.